carte kinetoterapie

Ma 1

KINETOTERAPIE/PHYSIOTHERAPYCoordonatori: Vasile Marcu Mirela DanAutori: Radu Bogdan Angela Bucur Mircea Chiriac Doriana Ciobanu Dana Cristea Mirela Dan Ianc Dorina Isabela Lozinc Vasile Marcu Petru Mrcu Corina Matei Zoltan Pasztai Elisabeta Pasztai Vasile Pncotan Petru Pean Valentin Serac Carmen Serbescu Emilian Tarcu Contribuie ordean la realizarea proiectului 2004 Ro/04/b/P/PP 17 5006 Centru de pregtire pentru oferirea unor servicii medicale, profilactice si de recuperare / Training Center for Health Care, Prophylactic and Rehabilitation ServicesEDITURA UNIVERSITII DIN ORADEA, 2006 2 DESPRE AUTORI: 1. RADU BOGDAN asistent univ. medic. Domenii de competent, anatomie, fiziopatologie, semiologie, E-mail : [email protected] 2. ANGELA BUCUR lector univ.doctorand medic. Domenii de competen: fiziologie fiziologia efortului. E-mail : [email protected] 3. MIRCEA CHIRIAC lector univ.doctorand. Domenii de competen: bazele kinetoterapiei, tehnici si metode n kinetoterapie, obiective n kinetoterapie, E-mail: [email protected] 4. DORIANA CIOBANU asistent univ.doctorand. Domenii de competen: electroterapie, kinetoterapie n afecini cardio-vasculare, kinetoterapia n afeciuni obstretico-ginecologice,

kinetoprofilaxie E-mail : [email protected] 5. DANA CRISTEA asistentent univ.doctorand. Domenii de competent: educaie fizic si sport, exerciiul fizic, E-mail: [email protected] 6. MIRELA DAN lector univ.dr. Doctor n stiin din anul 2005, Domenii de competen: terapie ocupaional, activiti motrice adaptate, hidroterapie, termoterapie, E-mail : [email protected] 7. DORINA IANC asistent univ. doctorand. Domenii de competen: biomecanic, tehnici si metode n kinetoterapie, E-mail: [email protected] 8. IZABELA LOZINC conf univ.dr. Doctor n stiin din 2004, Domenii de competent: chirurgie, kinetoterapie n afectiunile aparatului respirator, metobolico-digestive si cardiovasculare, Psihologie, E-mail: [email protected] 9. VASILE MARCU prof.univ.dr. Doctor n stiin din 1981. Domenii de competen: psihologia sportului, psihologie educaional, kinetoterapie, pedagogie general, psihopedagogie special, asistena persoanelor aflate n dificultate, E-mail: [email protected] 10. PETRU MRCU lector univ. Doctorand, Domenii de competen: educaie fizic si sport, exerciiul fizic, E-mail: [email protected] 11. CORINA MATEI asistent univ.doctorand.Domenii de competen: kinetoterapie n afeciuni neurologice, E-mail: [email protected] 12. ZOLTAN PASZTAI lector univ.dr. Doctor n stiin din 2006. Domenii de competen: kinetoterapia n afeciunile aparatului locomotor, activiti sportive, pediatrie metode n kinetoterapie si hidroterapie, E-mail: [email protected] 13. ELISABETA PASZTAI kinetoterapeut. Domenii de competen: metode n kinetoterapie, Email: [email protected] 14. VASILE PNCOTAN lector univ.doctorand. Domenii de competen: kinetoterapia n afeciuni reumatismale, obiective n kinetoterapie, E-mail: [email protected] 15. PETRU PEAN lector univ.doctorand. Domenii de competen: educaie fizic si sport, exerciiul fizic, E-mail: [email protected] 16. VALENTIN SERAC asistent univ.doctorand. Domenii de competen: masaj, kinetoterapia n afeciunile geriatrice, E-mail: [email protected] 17. CARMEN SERBESCU lector univ.doctorand. Domenii de competen: masaj, kinetoprofilaxie, E-mail: [email protected] 18. EMILIAN TARCU asistent univ.doctorand. Domenii de competen: evaluare n kinetoterapie, kinetoterapia n afeciunile aparatului locomotor, E-mail: [email protected] 3

CUPRINSINTRODUCERE 1.BAZELE KINETOTERAPIEI 1.1.Bazele anatomice ale kinetoterapiei 1.1.1.Anatomia si biomecanica aparatului locomotor 1.1.2.Anatomia sistemului nervos central 1.1.3. Anatomia organelor interne

1.2.Bazele fiziologice ale kinetoterapiei 1.2.1.Fiziologie general 1.2.2.Fiziologia efortului 1.3.Noiuni de kinetologie 1.3.1. Noiuni; terminologie 1.3.2. Bazele generale ale miscrii 2.MIJLOACELE KINETOTERAPIEI 2.1.Mijloace fundamentale ale kinetoterapiei 2.1.1. Exerciiul fizic 2.1.2. Masajul 2.2.Mijloace ajuttoare kinetoterapiei 2.2.1.Termoterapia 2.2.2. Electroterapia 2.2.3. Hidroterapia 2.2.4. Terapia ocupaional 2.2.5. Activiti fizice adaptate 2.3.Mijloace asociate kinetoterapiei 2.3.1.Factorii naturali: apa, aerul ,soarele 2.3.2.Factorii igienici si alimentaia 3.TEHNICI SI METODE N KINETOTERAPIE 3.1. Tehnici kinetologice de baz 3.1.1 Tehnici akinetice 3.1.2 Tehnici kinetice 3.2. Stretchingul 3.3. Tehnici de transfer 3.4. Tehnici de facilitare neuroproprioceptiv (FNP) 3.4.1 Tehnici FNP generale 3.4.2 Tehnici FNP specifice 3.4.2.1 Tehnici pentru promovarea mobilitii 3.4.2.2 Tehnici pentru promovarea stabilitii 3.4.2.3 Tehnici pentru promovarea mobilitii controlate 3.4.2.4 Tehnici pentru promovarea abilitii 3.5. Metode n kinetoterapie 3.5.1. Metode de relaxare 3.5.1.1 Metoda Jacobson 3.5.1.2 Metoda Schultz 3.5.2. Metode de educare/reeducare neuromotorie 3.5.2.1 Conceptul Bobath 3.5.2.2 Metoda Brnngstrom 3.5.2.3 Conceptul Vojta 3.5.2.4 Conceptul Castillo Morales 3.5.2.5 Metoda Frenkel 4 3.5.3. Metode de facilitare neuro-proprioceptiv 3.5.3.1 Metoda Margaret Rood 3.5.3.2 Metoda Kabat 3.5.4. Metode de reeducare postural 3.5.4.1 Metoda Klapp

3.5.4.2 Metoda von Niederhoeffer 3.5.4.3 Metoda Schroth 3.5.5. Metode de recuperare a afeciunilor lombare 3.5.5.1 Metoda Williams 3.5.5.2 Metoda McKenzie 4.OBIECTIVE N KINETOTERAPIE 4.1.Finaliti ale programelor kinetice 4.2.Obiective generale n kinetoterapie 4.3.Operaionalizarea obiectivelor din programele si activitile kinetice 5.EVALUARE N KINETOTERAPIE 5.1.Evaluare noiuni generale 5.2.Cteva caracteristici ale evaluarii 5.3.Evaluarea mijloc de baz n stabilirea diagnosticului funcional 6.APLICAII ALE KINETOTERAPIEI 6.1. KINETOTERAPIA N AFECIUNILE PEDIATRICE 6.1.1.Bazele generale ale miscrii 6.1.2.Tulburri, disfuncii n formarea, dezvoltarea si cresterea copilului 6.1.3.Boli ereditare 6.1.4.Bolile reumatismale ale copilului 6.1.5.Afeciuni respiratorii 6.1.6.Traumatologie infantil 6.2. KINETOTERAPIA N CHIRURGIE 6.2.1. Chirurgie pulmonar 6.2.1.1. Diagnostice care necesit intervenie chirurgical 6.2.1.2. Intervenii chirurgicale 6.2.1.3. Deficite postoperatorii 6.2.1.4. Kinetoterapia 6.2.2. Chirurgie cardiac 6.2.2.1. Diagnostice care necesit intervenie chirurgical 6.2.2.2. Angioplastia coronarian transluminal percutan (PTCA) 6.2.2.3. Recuperarea kinetic post angioplastie 6.2.2.4. By-pass-ul si Pacemakerii 6.2.2.5. Recuperarea kinetic n interveniile cardiace 6.2.3. Chirurgie abdominal 6.2.3.1. Diagnostice care necesit intervenie chirurgical 6.2.3.2. Intervenii chirurgicale 6.2.3.3. Recuperarea kinetic n chirurgia abdominal 6.2.3.4. Operaia cezarien 6.2.3.5. Kinetoterapia lehuzei dup nastere prin operaie cezarian 6.3.ASISTENA KINETIC N ORTO-TRAUMATOLOGIE 6.3.1.Recuperare n traumatologie noiuni generale; 6.3.2.Recuperarea afeciunilor traumatice pe regiuni; 6.3.3.Traumatismele n activitatea sportiv si incidena lor pe ramuri de sport 6.4.KINETOTERAPIA N BOLILE REUMATISMALE 5 6.4.1.Descrierea bolilor reumatismale dup criteriul regiunilor anatomice afectate, organelor si sistemelor 6.4.1.1.Afeciuni reumatismale ale membrului superior

6.4.1.2Afeciuni reumatismale ale coloanei vertebrale 6.4.1.3Afeciuni reumatismale ale membrului inferior 6.5. KINETOTERAPIA N AFECIUNILE CARDIOVASCULARE 6.5.1. Kinetoterapia n cardiopatia ischemic (CI) 6.5.2. Recuperarea n infarctul miocardic acut (IMA) 6.5.3. Kinetoterapia n angina pectoral stabil de efort 6.5.4. Kinetoterapia bolnavilor cu disritmii 6.5.5. Kinetoterapia n cardiopatia ischemic silenioas 6.5.6. Kinetoterapia n insuficiena cardiac 6.5.7. Kinetoterapia n hipertensiunea arterial (HTA) 6.5.8. Kinetoterapia n hipotensiunea arterial 6.5.9. Kinetoterapia bolnavilor valvulari 6.5.10. Kinetoterapia n arteriopatiile periferice 6.5.11. Kinetoterapia n afeciunile venoase 6.5.12. Kinetoterapia posttransplant cardiac 6.6. KINETOTERAPIA N RECUPERAREA AFECIUNILOR RESPIRATORII 6.6.1. Kinetoterapia n disfuncia ventilatorie obstructiv (DVO) 6.6.2. Kinetoterapia n disfuncia ventilatorie mixt (DVM) 6.7.KINETOTERAPIA N AFECIUNILE NEUROLOGICE 6.7.1. Evaluarea neurologic 6.7.1.1. Inspecia 6.7.1.2. Miscrile involuntare (diskineziile) 6.7.1.3. Miscarea activ (motricitatea activ/voluntar) 6.7.1.4. Tonusul muscular 6.7.1.5. Reflexele 6.7.1.6. Coordonarea 6.7.1.7. Sensibilitatea 6.7.1.8. Tulburrile trofice si vegetative 6.7.1.9. Tulburrile de limbaj si comunicare 6.7.2. Kinetoterapia n sindroamele neurologice 6.7.2.1. Sindromul de neuron motor central (SNMC) 6.7.2.2. Sindromul de neuron motor periferic (SNMP) 6.7.2.3. Sindromul extrapiramidal 6.7.2.4. Sindromul cerebelos 6.7.2.5. Scleroza n plci 6.7.2.6. Traumatismele vertebro-medulare (TVM) 6.7.2.7. Accidentele vasculare cerebrale (AVC) 6.7.2.8. Polineuropatii si Poliradiculoneuropatii 6.7.2.9. Paralizia facial periferic 6.8. RECUPERAREA KINETIC N AFECIUNILE DIGESTIVE SI METOBOLICE 6.8.1. Kinetoterapia n afeciuni digestive 6.8.1.1. Tulburri de deglutiie 6.8.1.2. Recuperarea timpului bucal al deglutiiei 6.8.1.3. Recuperarea timpului faringian al deglutiiei 6.8.1.4. Gastrita cronic 6.8.1.5. Kinetoterapia n gastrita simpl, atrofic, hipoacid si hiposecretorie 6 6.8.1.6. Kinetoterapia n ptoza si atonia gastric

6.8.1.7. Boala ulceroas 6.8.1.8. Dischineziile biliare 6.8.1.9. Dispepsia 6.8.1.10. Colonul iritabil 6.8.1.11. Tratamentul nevrozelor cu predominana dischineziilor intestinale 6.8.1.12. Constipaia 6.8.1.13. Defecaia 6.8.2. Kinetoterapia n afeciuni metabolice 6.8.2.1. Diabetul zaharat 6.8.2.2. Guta 6.8.2.3. Obezitatea 6.9.KINETOTERAPIA N OBSTETRIC-GINECOLOGIE 6.9.1. Kinetoterapia dup o nastere normal cu epiziotomie 6.9.2. Kinetoterapia luzei cu simfizioloz 6.9.3. Kinetoterapia luzei dup operaie cezarian 6.9.4. Incontinena urinar de efort 6.9.5. Kinetoterapia n sarcina extrauterin postoperator 6.9.6. Recuperarea kinetic dup intervenii chirurgicale n afeciuni ginecologice 6.10.KINETOTERAPIA N AFECIUNI GERIATRICE 6.10.1. Problematica general a mbtrnirii 6.10.1.1.Teoriile mbtrnirii; 6.10.1.2.Criterii ale mbtrnirii 6.10.1.3.mbtrnirea aparatului respirator 6.10.1.4.mbtrnirea aparatului locomotor 6.10.1.5.mbtrnirea sistemului nervos 6.10.1.6.mbtrnirea aparatului cardiovascular 6.10.1.7.Clasificarea persoanelor n vrst n funcie de nivelul condiiei fizice 6.10.2.Probleme ale asistenei kinetice la vrstnici 6.10.2.1.Evaluarea capacitii de efort 6.10.2.2.Modaliti de antrenament la vrstnici 6.11. KINETOPROFILAXIE 6.11.1.Kinetoprofilaxia femeii 6.11.2.Kinetoprofilaxia copilului de la 0 la 3 ani 6.11.3.Incontinena urinar de efort 6.11.4.Prevenirea osteoporozei 6.11.5.Kinetoprofilaxia vrstnicului 7

INTRODUCEREProgramul Leonardo da Vinci, iniiat si lansat de Uniunea European n 1994, este un program de cooperare transnaional n domeniul formrii profesionale a forei de munc, pentru mbuntirea calitii sistemelor de formare profesional si implementarea unor politici armonizate n statele membre, n contextul realizrii EUROPAS. Ca partener, Romnia particip la Proiectul Leonardo da Vinci ncepnd cu 1 septembrie 1997, avnd ca responsabil naional Ministerul Educaiei si Cercetrii prin

Agenia Naional pentru Programe Comunitare n Domeniul Educaiei si Formrii Profesionale. Proiectul RO/04/B/P/PP 17 5006, Centru de pregtire pentru oferirea unor servicii medicale, profilactice si de recuperare, avnd ca promotor Universitatea din Craiova (Facultatea de Educaie Fizic si Sport persoana de contact fiind Avramescu Taina, confereniar univ.dr., [email protected]), iar ca parteneri Prefectura judeului Dolj (Romnia), Fundaia Universitar pentru Kinetoterapie din Oradea (Romnia; Dan Mirela lector univ. dr. [email protected]), Universitatea din Oradea (Facultatea de Educaie Fizic si Sport, Marcu Vasile profesor univ. dr. [email protected]), Universitatea Profesional West Vlaanderen (Belgia), Entente UK, Oficiul de consultan pentru integrare n Uniunea European (Italia), Universitatea Tehnic din Creta (Grecia). Programul si propune cresterea calitii, a caracterului novator si implementarea dimensiunii europene n sistemele si practicile de formare profesional a kinetoterapeuilor prin realizarea n comun a urmtoarelor obiective: - oferirea unui centru bine echipat n cadrul cruia asistenii, studenii si tinerii absolveni de kinetoterapie, si pot dezvolta abiliti practice pentru procesul de recuperare, prin aplicarea unor proceduri si standarde specifice, lucrnd direct cu bolnavul sub supravegherea si ndrumarea cadrelor medicale. Acesta va oferi noi forme de nvare si dezvoltare a abilitilor de baz necesare n procesul educaional si vocaional n kinetoterapie (mbuntirea calitii procesului de pregtire). Prin posibilitatea oferit tinerilor absolveni de a lucra si cstiga experien n acest centru numrul kinetoterapeuilor va creste, permind si n Romnia atingerea standardelor europene n domeniile profilaxiei si recuperrii (mbuntirea aspectelor cantitative ale procesului de pregtire); - accesul si utilizarea noilor cunostine, echipamente si tehnologii ce vor asigura o folosire optim a componentelor n scopul dezvoltrii si adaptrii celor mai eficiente proceduri n prevenirea si recuperarea unor patologii variate, oferind ci noi n realizarea pregtirii specifice; - oferirea unui centru specializat unde persoanele cu nevoi speciale din regiunea Olteniei vor putea fi tratate si recuperate gratuit, oferind astfel protecia social; - cresterea posibilitilor de angajare a beneficiarilor prin cresterea experienei si a gradului de pregtire al acestora; - implementarea unor strategii de nvare pentru toat durata vieii prin elaborarea unei curriculae adaptat la standarde europene si crearea unui centru virtual; - crearea de material didactic (manuale, CD-uri) cu informaii specifice care s contribuie la

continuarea pregtirii vocaionale si dup terminarea proiectului si la diseminarea acestuia; - oferirea posibilitii de a afla mai multe despre staiunile balneo-climaterice pentru partenerii strini, intenia noastr fiind aceea de a extinde procesul de nvmnt prin organizarea de stagii practice n staiunile vecine (Herculane, Govora, Climnesti). Considerm c manualul nostru poate constitui un prilej de discuii si dezbateri, poate oferi o baz interesant privind ndeplinirea finalitilor proiectului. Suntem recunosctori tuturor partenerilor pentru viitoarele sugestii si-i invitm pe toi s participe la completarea prezentului volum, astfel nct n final s putem oferi un veritabil manual de kinetoterapie, conform standardelor europene. 8

1. BAZELE KINETOTERAPIEIObiective: Studiind acest capitol un kinetoterapeut trebuie: s cunoasc structura si funciile aparatelor si sistemelor organismului uman; s neleag relaiile morfo-funcionale si mecanismele care genereaz si susin capacitatea de miscare ca factor de relaionare cu mediul; s fie n msur s formuleze o explicaie si o descriere coerent, stiinific si n detaliu a oricrui act motric. Coninut: 1.1. Bazele anatomice si biomecanice ale kinetoterapiei 1.1.1.Anatomia aparatului locomotor 1.1.2. Biomecanica aparatului locomotor 1.1.3. Anatomia sistemului nervos central 1.1.4. Anatomia organelor interne 1.2. Bazele fiziologice ale kinetoterapiei 1.2.1.Fiziologia general 1.2.2.Fiziologia efortului 1.3. Noiuni de kinetologie 1.3.1. Noiuni. Terminologie 1.3.2. Bazele generale ale miscrii Cuvinte cheie: anatomie, fiziologie, biomecanic, kinetologie. 1.1. Bazele anatomice si biomecanice ale kinetoterapiei 1.1.1. Anatomia aparatului locomotor Referitor la aciunile unui singur muschi se vizeaz: - aciunea sa principal si aciunile secundare; - dac e uni-, bi- sau pluriarticular cu posibilitatea de a fi ntr-una din articulaii muschi motori principali, iar n alte articulaii muschi motori secundari; - aciunea dinamic a muschiului cu posibilitatea inversrii punctului fix (se specific contracia dinamic cu punct fix pe unul din oasele articulare si ce anume aciune se realizeaz prin aceast contracie);

- vizualizarea aciunii muschiului n lungul axului de miscare (Ex: dorim s stabilim dac muschiul este flexor sau extensor; se priveste articulaia/articulaiile respectiv n lungul axului transversal - din lateral n acest caz; se stabileste punctul fix si implicit segmentul liber; se scurteaz muschiul si se stabileste sensul de deplasare a segmentului liber). Ca metode de abordare sintetico-analitice recomandm ntocmirea schemei de aciune a muschiului o dat n varianta descriptiv si apoi n varianta superschematic (segmente reprezentate prin drepte, segmentul fix, axe articulare prin vectori, punctul fix si direcia de scurtare). Pe baza schematizrii se ofer posibilitatea realizrii prghiei osteomusculare cu analiza elementelor acestei prghii. Aceast analiz va permite deducerea clar a motivelor pentru care un muschi este mai bun flexor, extensor, abductor etc, ntr-o anumit articulaie dect un alt muschi cu aceeasi aciune sau de ce un muschi este motor principal si nu secundar precum si a particularitilor biofuncionale ce difereniaz muschii motori principali de cei secundari cu aceeasi aciune; se permite astfel o ierarhizare chiar n cadrul muschilor motori principali sau secundari cu aceeasi aciune. Odat cu asimilarea aciunilor musculare apare evident noiunea de muschi sau grupe musculare agoniste sau antagoniste, dar se subliniaz aspectul conform cruia doi muschi antagonisti pot aciona sinergic n realizarea unei anumite aciuni, acest sinergism fiind dat de finalitatea aciunii pentru care cei 9 doi muschi antagonisti acioneaz, fapt usor evideniabil n cazul activitii statice. n cazul muschilor cu incidene variabile fa de axele de miscare exist posibilitatea ca doi muschi s acioneze n acelasi sens ntr-un plan, dar s fie antagonisti n ceea ce priveste cuplurile de miscri executate ntr-un alt plan de acesti doi muschi (Ex: ambii muschi sunt flexori dar unul este adductor, iar altul abductor). Urmeaz apoi aciunea static a muschiului ce se realizeaz prin contracia izometric a acestuia si importana acestei aciuni: Ce se realizeaz? Ce stabilizeaz? Ce postur fixeaz? Cnd se ntmpl? Finalitatea acestui tip de abordare, dup parcurgerea tuturor articulaiilor si a muschilor motori, este de a se avea o imagine de ansamblu clar asupra posibilitilor de realizare a miscrilor n articulaii, a muschilor motori principali si secundari, a posibilitii suplinirii aciunii muschilor efectori principali de

ctre muschii secundari, a rolului acestor muschi n dinamic, locomoie, static si postur cu sansa elaborrii prin modelele schematice artate mai sus, a lanurilor cinematice, a implicrii musculoarticulare n realizarea poziiilor, miscrilor, exerciiilor, etc. Ca modalitate de asimilare recomandm studierea pe segmente (nu topografic): oasele ce formeaz suprafeele articulare, articulaiile dintre oase si muschii ce acioneaz n acea articulaie. 1.1.1.1. Osteologie situarea osului, tipul su, orientarea lui, elemente descriptive insistnduse pe suprafeele articulare si pe elementele articulare ce servesc ca inserie de origine sau terminaie pentru muschi, raporturile vasculo-nervoase importante n traumatisme. 1.1.1.2. Miologie regiunea din care face parte muschiul, inseria de origine, direcia fibrelor musculare fa de principalele axe de miscare, articulaia sau articulaiile peste care trece, inseria terminal, aciunile muschiului rezultate din direcia sa fa de axe cu ntocmirea schemei de aciune si analiza prghiei, inervaia muschilor (nerv, plex, neuromer). Se specific raporturile cele mai importante. Sugerm abordarea dual: o dat cu regiunea din care face parte si apoi prin prisma aciunilor sale (Ex: muschiul adductor mare ca muschi al regiunii mediale a coapsei apoi ca extensor principal, adductor principal, flexor secundar, rotator etc). Aciunea muschilor se interpreteaz nu numai ca miscare de rotaie n jurul axelor, fiind important si momentul n care intervine contracia static sau dinamic cu punctul fix pe unul din oase (segmente) n locomoie, static, postur, precum si finalitatea acestei miscri (Ex: contracia dinamic a gluteului mijlociu si mic cu punct fix pe femur realizeaz abducia pelvisului, adic nclinarea sa de partea membrului de sprijin cu importan n mers si deducerea posibilitilor de suplinire a acestei miscri prin aciunea altor muschi abductori ai coapsei: poate tensorul? poate fasciculele superioare ale gluteului mare?). n abordarea regional a musculaturii un plus de nelegere si gndire analitic aduce prezentarea tabelar a muschilor incluzndu-se n aceste tabele denumirea muscular, regiunea din care fac parte, originea, terminaia, aciunile muschilor si inervaia. 1.1.1.3. Artrologie cuprinde denumirea articulaiei si ce oase sunt articulate. Tipul articulaiei din punct de vedere funcional (sinartroze, amfiartroze sau diartroze precum si dup esutul de legtur n

cazul sinartrozelor). Diartrozele vor fi clasificate dup numrul gradului de libertate si dup forma suprafeei articulare (trohlear, trohoid, condilian, selar, sferoidal). Urmeaz descrierea suprafeelor articulare, a mijloacelor de unire, congruen si alunecare. Submprirea funcional a unor articulaii unitare ca morfologie si localizare este un element important pentru abordarea prin prisma miscrilor. 1.1.1.4. Angiologie si nervi considerm util cunoasterea arterelor si venelor ce nutresc muschii si articulaiile, iar n ceea ce priveste inervaia este esenial cunoasterea organizrii sistemului nervos periferic: plexurile (cervical, brahial, lombar si sacral - sub aspectul modului de constituire), a ramurilor colaterale si terminale cu teritoriu motor si senzitiv mergndu-se retrograd de la un muschi la neuromerele de origine a nervilor. Astfel se pot identifica si nivelul medular al posibilei leziuni si se pot explica modificrile particulare din parezele periferice si eventualele variante de suplinire a muschilor paralizai cunoscndu-se muschii sinergici. 10 Util este cunoasterea circulaiei limfatice cunoscndu-se principalele grupe de ganglioni limfatici si traiectul drenajului limfatic al membrelor, trunchiului, regiunii cervicale si a capului. 1.1.2. Biomecanica aparatului locomotor 1.1.2.1. Principiile mecanicii newtoniene Principiul ineriei (Kepler): un corp si menine starea de repaus sau de miscare rectilinie uniform atta timp ct asupra lui nu acioneaz alte corpuri care s-i schimbe aceast stare. Dificultatea de a misca un obiect depinde att de masa obiectului, ct si de viteza pe care dorim s o atingem. Produsul acestor doi parametri reprezint cantitatea de miscare sau impulsul (p). Formula variaiei impulsului este _p = m x _v, unde m = masa corpului, _v = variaia vitezei, respectiv vfinal viniial) Fora este cauza modificrii strii de repaus sau miscare a unui corp. Dup efectele induse, putem vorbi despre fore statice sau dinamice. A doua lege a lui Newton sau principiul fundamental al dinamicii: dac o for (F) acioneaz asupra unui corp, ea imprim acestuia o acceleraie (a), a crei mrime este proporional cu fora, avnd aceeasi direcie si acelasi sens (F = m x a). Unitatea de msur este Newtonul (N); un newton este egal cu mrimea forei care aplicat unui corp cu masa de 1 kg i imprim acestuia o acceleraie de 1 m/s2. n

kinetologie se foloseste si unitatea de msur pentru for de kilogram for (1 kgf = 9,81 N). Fora este egal cu variaia impulsului raportat la intervalul de timp. Rezult deci c miscarea corpului depinde nu numai de fora aplicat asupra lui, ci si de durata de aplicare a acestei fore. Impulsul este mrimea fizic ce arat efectul forei aplicate n timp (p = F x t). Principiul aciunii si reaciunii: dac un corp acioneaz asupra altui corp cu o for, numit aciune, cel de-al doilea corp acioneaz asupra primului cu o for egal n modul si opus ca sens, numit reaciune (Ex: dac facem o sritur am exercitat o for -aciune asupra solului-, iar acesta va rspunde cu o reaciune). 1.1.2.2. Caracteristicile unei fore Fora este un vector si are: mrime, direcie, sens, punct de aplicaie. O for este reprezentat printr-o sgeat care indic direcia si sensul ei de aciune si cteodat si mrimea ei. Ca orice vectori, forele pot fi compuse sau descompuse. Dac dou sau mai multe fore acioneaz simultan asupra unui punct material, efectul lor asupra acelui punct este acelasi cu al unei fore unice, numite rezultanta lor. Descompunerea unei fore se realizeaz invers compunerii sale. Este ntotdeauna posibil s nlocuim o for prin dou componente care produc acelasi efect. Asupra oricrui sistem pot aciona fore externe (din exteriorul sistemului) si fore interne (din interiorul sistemului). Forele externe - sunt forele ce acioneaz asupra unui sistem din exteriorul sistemului; cele de care se ine cont n activitatea fizic sunt: gravitaia, reacia solului, fora de frecare, rezistena mediului, fora de inerie. Fore interne - sunt forele ce acioneaz asupra unui sistem din interiorul su; cele de care se ine cont n activitatea fizic sunt: fora de contact articular, forele tendoanelor si a ligamentelor, fora muscular, presiunea intraabdominal, fora elastic. 1.1.2.3. Prghii n fizic, prghia este o bar rigid, care se poate roti n jurul unui punct de sprijin (S) si asupra creia acioneaz: fora care trebuie nvins (for rezisten - R) si fora cu ajutorul creia este nvins fora rezistent (fora activ - F). Muschii acioneaz ca fore active n cadrul aparatului locomotor, producnd miscrile prin deplasarea oaselor pe care se inser. Astfel, muschii si oasele alctuiesc n biomecanic lanuri mobile, care se comport ca sisteme complexe de prghii.

Prghiile osoase, biologice, sunt formate de dou oase vecine, articulate mobil si legate printrun muschi. La o prghie, se disting trei elemente: 11 - punctul de sprijin (S) sau fulcrum-ul (F) reprezint axa biomecanic a miscrii; - fora de rezisten (R) este dat de greutatea corpului sau a segmentului care se deplaseaz si la care se poate aduga greutatea sarcinii de mobilizat; - fora activ (F) este dat de muschiul care realizeaz miscarea. Dreptele perpendiculare pe vectorii for si rezisten si care trec prin punctul de sprijin fulcrum (S) reprezint distanele directe si se numesc brae (ale forelor respective). Din punct de vedere mecanic, o prghie este n echilibru cnd: F x a = R x b , unde F = fora activ. a = braul forei, R = rezistena, b = braul rezistenei. Prghiile au rolul de a transmite miscarea, mrind eficiena ei (adic amplificarea forei, vitezei sau deplasrii, eventual schimbarea direciei miscrii sau contrabalansarea ei). Fig. 1. Elementele unei prghii Prghiile de gradul I prghii de echilibru; F si R sunt aplicate de o parte si de alta a axei de rotaie si acioneaz n acelasi sens. (Ex: capul n echilibru pe coloana vertebral) Prghiile de gradul II prghii de for; F si R sunt aplicate de aceeasi parte a axei de rotaie; F este aplicat la mai mare distan fa de axa de rotaie dect R; F si R acioneaz n sensuri opuse; n general, toate miscrile n care prile distale sunt fixate n exterior folosesc avantajele prghiilor de gradul II: (Ex: ridicarea pe vrfuri din stnd). Prghiile de gradul III prghii de vitez; F si R sunt aplicate de aceeasi parte a axei de rotaie; F este aplicat mai aproape fa de axa de rotaie dect R; F si R acioneaz n sensuri opuse (Ex: flexia cotului). 1.1.2.4. Statica articular Importante si eseniale probleme de static sunt la nivelul coloanei vertebrale, genunchiului, piciorului, iar n general la nivelul tuturor articulaiilor portante. La nivelul coloanei vertebrale se doresc cunoscute: tipurile de inut, echilibru intrinsec si extrinsec, rolul componentelor musculare n funcia static dar si dinamic a coloanei vertebrale si evidenierea rolului discurilor intervertebrale si a ligamentelor anterioare si posterioare a coloanei vertebrale. Se impune cunoasterea axelor biomecanice de transmitere a forelor, care pot diferi de axele anatomice.

La nivelul genunchiului se ridic problemele legate de modul de repartiie a greutii pe cele 2 glene tibiale, de presiunile si contrapresiunile exercitate asupra platoului tibial si asupra condililor femurali, interes prezentnd si prghiile formate la nivelul genunchiului si nchise de ligamentele colaterale. Stabilitatea articulaiei talo-crurale trebuie neleas prin rolul diferit ce revin n realizarea acesteia, pe de o parte morfologiei structurilor osoase, iar pe de alt parte ligamentelor articulare. La nivelul piciorului, statica poate fi aprofundat cunoscnd modul de formare si structura bolii plantare, stlpii si arcurile acesteia, modul n care arcurile sunt susinute, precum si modul de distribuie a greutii la nivelul piciorului, fcndu-se apoi distincia din punct de vedere static si dinamic dintre antepicior si postpicior. 1.1.2.5. Biodinamica articular survine ca un corolar dup parcurgerea n ordine a capitolelor osoase, articulaii, muschi si conine: miscrile posibile prin structura articulaiei, definirea axelor de miscare pe unde trec ele si eventualele repere anatomice, definirea miscrilor la modul general si inndu-

FR a b FFulcrum

12 se cont de segmentele articulare ce se deplaseaz, amplitudinea miscrii - condiionat n principal de forma suprafeei articulare. Analiza biomecanic a mersului Desi obisnuit pentru om, aceast miscare este foarte complex, realizndu-se cu un randament maxim si cu un consum energetic minim. Mersul, ca bipedalism alternativ, este o miscare ciclic, realizat prin ducerea succesiv a unui picior naintea celuilalt, fiecare dintre cele 2 membre inferioare avnd pe rnd funcia de propulsor si de suport (exist un sprijin permanent al corpului pe sol, fie prin intermediul unui picior - perioada sprijinului unilateral fie cu ambele picioare- perioada sprijinului bilateral). n timpul sprijinului unilateral, un picior susine greutatea corpului si este numit picior de sprijin, iar cellalt se numeste picior oscilant sau pendulant. n mersul normal, pentru un membru, 60% din durata unui ciclu de mers este reprezentat de sprijin si 40% de balans.

Momentul n care piciorul oscilant se afl n dreptul celui de sprijin se numeste momentul verticalei si el mparte pasul n: pas posterior si pas anterior. Unitatea funcional n mers este reprezentat de pasul dublu (ciclu de pasi) totalitatea miscrilor efectuate ntre dou sprijiniri succesive ale aceluiasi picior; el este alctuit din 2 pasi simpli. Lungimea pasului dublu se msoar de la clciul primului pas la vrful celui de al doilea pas, iar cea a pasului simplu de la clciul piciorului de contact cu solul la vrful piciorului de impulsie. Numrul de pasi executai pe unitatea de timp (minut) se numeste caden (frecven). Kinematica mersului este n strns corelaie cu consumul energetic; acesta determin apariia oboselii n mers, fiind n raport de proporionalitate direct cu amplitudinea miscrilor centrului de greutate pe vertical si pe orizontal. Miscrile determinante ale mersului sunt: rotaia pelvisului, nclinarea pelvisului, flexia genunchiului, miscarea piciorului, deplasarea lateral a pelvisului. Desigur c n mers se produc si alte miscri, ale trunchiului, capului, balansul braelor, dar acestea nu determin kinematica mersului, ci doar o urmeaz. n funcie de momentele de sprijin si balans se disting 4 faze ale mersului (n fiecare din ele analizndu-se situaia unghiurilor articulare n care se afl ambele membre inferioare): - Faza 1: faza de amortizare compus din contactul iniial (atacul cu talonul) si ncrcarea ine pn la momentul verticalei. - Faza 2: momentul verticalei piciorului de sprijin sau sprijinul median; dureaz foarte puin; centrul de greutate are poziia cea mai nalt si se deplaseaz usor spre piciorul de sprijin. - Faza 3: desprinderea de pe sol a piciorului sau faza de impulsie; dureaz pn la ridicarea piciorului de pe sol; centrul de greutate este la nivelul cel mai cobort; spre sfrsitul fazei, datorit impulsului dat de piciorul de sprijin, corpul este mpins spre nainte si n sus, iar membrul de sprijin va deveni picior oscilant. - Faza 4: oscilaia sau balansarea; cunoscut si sub denumirea de al doilea sprijin unilateral este submprit n oscilaia iniial (posterioar), oscilaia de mijloc si cea terminal (anterioar). Kinetica mersului - studiaz forele musculare care realizeaz miscrile corpului necesare acestei activiti. 1.1.3. Anatomia sistemului nervos central 1.1.3.1. Mduva spinrii este gazda neuronilor motori periferici, efectorii motilitii reflexe voluntare si automate; deci indiferent de nivelul de unde porneste impulsul motor (receptor, cortex motor

sau respectiv structuri extrapiramidale) aceasta si gseste finalitatea pe neuronul somatomotor n coarnele anterioare, de unde prin rdcina anterioar a nervilor spinali determin contracii musculare de diferite tipuri. 13 Mduva spinrii este cale de trecere pentru cile ascendente - la acest nivel excitaia senzitiv putnd fi integrat n arcul reflex sau transmis spre etapele superioare, precum si pentru cile descendente sau subcorticale. n contextul funcionalitii mduvei spinrii ca centru reflex - cu cele dou tipuri fundamentale de arcuri si acte reflexe (mono si polisinaptice), se impune cunoasterea: tipurilor de neuroni medulari (somatomotori, senzitivi- simpatici si parasimpatici, visceromotori) si a nervilor spinali., situaiilor n care organismul foloseste aceste tipuri de reflexe, buclei gama, fasciculelor ascendente si descendente - al cror traiect se va urmri n etajele superioare. 1.1.3.2. Trunchiul cerebral se doreste ntr-adevr privit ca o prelungire a mduvei spinrii nu numai att sub aspect morfologic ct si ca funcionalitate. El continu pe de o parte s dea trecere cilor ascendente si descendente, iar pe de alt parte funcioneaz reflex (pe baza unor arcuri reflexe ce implic nervii cranieni) ca centri de comand pentru efectori (muschi, glande, funcii metabolice) si ca centri de integrare a aferenelor senzitive (care la fel ca si n cazul mduvei pot fi ncadrate n arcuri reflexe sau pot fi transmise etajelor superioare). La fel ca si n cazul neuronilor somatomotori medulari si neuronii din nucleii somatomotori a trunchiului cerebral sunt unicii beneficiari ai impulsurilor motorii voluntare, automate sau reflexe (n acest ultim caz, datorit conexiunilor realizate n mare msur prin fasciculul de asociaie longitudinal medial,.exist posibilitatea ca aferena s se realizeze prin fibrele senzitive ale unui anume nerv cranian, iar eferena prin fibrele motorii ale altui nerv cranian). Nucleii proprii ai trunchiului se raporteaz la semnificaia lor funcional, dat n principal de conexiunile lor, putnd fi: - deutoneuroni ai cii sensibilitii proprioceptive constiente (nucleii gracili si cuneat); - cale de legtur cu cerebelul (nucleul cuneat accesor) sau cu cerebelul si mduva (complexul olivar) realizndu-se interconexiunea ntre sistemul extrapiramidal si cerebel, intervenind astfel n reglarea tonusului muschilor de aciune si a celui postural; - cale motorie secundar (nucleii pontini); - staie de releu a cii acustice (corpul trapezoid); - reglatori ai miscrii voluntare si a tonusului muscular (substana neagr);

- reglatori ai mecanismelor de feed-back cerebelos (nucleul rosu); - realizatori ai reflexelor oculo- si cefalogire n legtur cu excitaiile vizuale si acustice si ai coordonrii miscrii sinergice oculare (lama tectal). Apartenena unor nuclei proprii la cile extrapiramidale este evident, ns subliniem c acesti nuclei nu numai c constituie punctul de plecare a unor fascicule extrapiramidale, ci sunt conectai cu structurile superioare extrapiramidale si chiar corticale (vezi nucleii pontini si cele trei fascicole corticopontine). La nivelul trunchiului cerebral se impune aprofundarea nucleilor echivaleni somatomotori, somitici si branhiali, somatosenzitivi visceromotori si viscerosenzitivi cu aferenele si eferenele lor, cunoastere ce permite dup stabilirea originii reale si aparente, asimilarea nervilor cranieni cu origine la nivelul trunchiului cerebral (III XII). Fasciculele senzitive ale trunchiului cerebral sunt fie continuare a celor medulare, fie cu origine n trunchi, constituind ci ale sensibilitiilor extero si proprioceptiv cu destinaie talamus si apoi scoar cerebral prin lemiscul medial. Fibrele descendente ale trunchiului cerebral au n principal origine cortical conducnd motilitatea voluntar, fasciculul piramidal (direct si ncrucisat) si geniculat precum si motilitatea involuntar fiind vorba de fibre ce se termin pe nucleii proprii de unde pleac apoi alte fibre spre cerebel si retrograd spre scoara cerebral sau spre mduv si apoi muschi sau spre nucleii somatomotori si apoi muschi. 1.1.3.3. Cerebelul studiul su implic cunoasterea configuraiei externe, nelegnd prin aceasta punile constitutive (vermis, emisferele cerebeloase, incizuri), feele cerebelului si mai ales pedunculii cerebelosi - ce reprezint cile de legtur aferente si eferente cu regiunile nvecinate. 14 Configuraia intern este important sub 2 aspecte: structura macroscopic a substranei cenusii (respectiv cei 4 nuclei cenusii) si albe, iar pe de alt parte structura microscopic a substanei albe (straturile molecular, ganglionar si granulos). Complexitatea funcional a diferitelor formaiuni cerebeloase se coreleaz direct cu conexiunile acestora si cu apariia lor pe scara filogenetic: arhicelebelul - locul unde ajung excitaiile din sistemul vestibular; paleocerebelul - locul unde ajung excitaiile din mezencefal si hipotalamus; neocerebelul legatura cu emisferele cerebrale si olivele bulbare. 1.1.3.4. Diencefalul - importana acestei regiuni rezid, la fel ca si n cazul altor regiuni ale

S.N.C.-ului, din conexiunile nucleilor talamici si hipotalamici cu regiunile asociate acestor regiuni, realizate prin ci aferente si eferente. 1.1.3.5. Scoara cerebral implic cunoasterea configuraiei externe (sanuri, fisuri, girusuri) studiate pe fee, structura microscopic si mai ales cmpurile corticale, cu accente pe cmpurile piramidale si pe ariile extrapiramidale ale neopaliumului si pe zona sensibilitii din girul postcentral al lobului parietal. Importante sunt si cunoasterea nucleilor cenusii ai telencefalului, regiunea sublenticular si subtalamic alb a telencefalului (sistemul comisural). Vascularizaia encefalului cuprinde: circulaia arterial, sistemul carotidian, sistemul membranobazilar si poligonul Willis, distribuia arterial la nivelul encefalului, arterele bulbului, punii si a emisferelor cerebrale, circulaia venoas si sistemul capilar. Un alt capitol de studiat este circulaia lichidului cefalorahidian si spaiile sale anatomice (pnzele si plexurile coroide si sistemul ventricular). Cile de conducere din sistemul nervos cerebrospinal reprezint corolarul S.N.C., studiat iniial pe etape, dorindu-se o vedere de ansamblu de la receptori la scoara senzitiv si de la cortexul motor la efectorii musculari - pentru mobilitatea voluntar si automat. 1.1.4. Anatomia organelor interne Se are n vedere o abordare pragmatic, sintetic si analitic, insistndu-se asupra problemelor de lobulaie si segmentaie (a organelor gen plmni, ficat), structurii si funcionalitii inimii (sensul circulaiei intracardiace, sistem valvular, excitoconductor) marii si micii circulaii, topografiei peretelui abdominal si perineului, drenajului limfatic, inervaiei si vascularizaiei organelor. Scopul este de a privi n ansamblu asupra splanhnologiei, punnd accent pe funcionalitate, localizare si raporturi si nu att pe structura histologic a diferitelor organe, aparate si sisteme. 1.2. Bazele fiziologice ale kinetoterapiei 1.2.1. Fiziologia general 1.2.1.1. Aparatul cardio-vascular asigur transportul sngelui n organism. Din punct de vedere al sngelui intereseaz: elemente constitutive, proprietile fizice (culoare, temperatur, densitate, vscozitate, gust, miros), proprietile chimice (pH-ul, presiunea osmotic, presiunea coloidosmotic), funciile (nutritiv, excretorie, respiratorie, de termoreglare, imunitar, meninerea echilibrului acido-bazic si meninerea echilibrului osmotic). Se insist asupra aspectelor de:

Coagulare a sngelui proces biochimic complex n cursul cruia sngele trece din starea lichid ntro stare semisolid; are 4 faze si se produce doar n cazuri patologice. Hemostaz proces de oprire al sngerarii, atunci cand arborele vascular a fost lezat; n acest proces particip pe lng snge, vasele sanguine si sistemul nervos. Grupe sanguine n funcie de prezena aglutininelor sau aglutinogenilor pe membrana hematiei sau n plasma sanguin se disting patru grupe (0, A, B si AB); importan deosebit n transfuziile de snge. Factor Rh spre deosebire de sistemul AB0 nu este prezent n plasm n mod normal; persoanele care au factorul Rh sunt Rh+ (85%) iar cele care nu au, sunt Rh- (15%). Circulaie a sngelui asigurat prin activitatea inimii si sistemul circulator (artere, vene, capilare). 15 Ciclu cardiac ansamblul fenomenelor mecanice care duc la expulzarea sngelui din cavitile cardiace. Zgomote cardiace fenomene mecanice produse de deplasarea sngelui, miscarile pereilor cardiaci si ale valvulelor cardiace; pot fi auzite aplicnd urechea pe peretele toracic sau cu ajutorul stetoscopului. Electrocardiogram nregistrarea grafic a activitii electrice a inimii; este alcatuit din unde (P, Q, R, S, T), segmente (PQ, ST, TP) si intervale. Presiune sau tensiune arterial presiunea cu care este expulzat sngele n artera aorta si ramurile sale;. msurat prin nregistrarea diferenei de presiune a sngelui din artera humeral si aerul introdus n manseta tensiometrului; ea depinde de debitul cardiac, fora de contracie a miocardului, elasticitatea peretelui arterial, rezistena periferic arterial; valorile normale ale presiunii arteriale sistolice sunt cuprinse ntre 120-150 mm.Hg.) iar cele ale presiunii arteriale diastolice cuprinse ntre 60-90 mm.Hg (variaz funcie de vrst, condiii meteo, altitudine, poziie corporal, sex); cresterea constant a tensiunii peste valorile normale duce la suspiciunea de hipertensiune arterial. Puls arterial expansiuni (vibraii) ritmice ale pereilor arterelor cauzate de coloana sanguin, urmare a expulziei sngelui din inim; se consider normal un puls amplu, bine btut si ritmic, de 6272 bti/min. la brbat si 68-78 btai/min. la femei. Vase limfatice situate n spaiile libere ale sistemului lacunar (interstiial) si au originea n capilarele

limfatice; circulaia limfatic se desfasoar ntr-un singur sens - de la periferie spre centru; ganglionii limfatici sunt interpusi pe cile limfatice si au rolul de a opri invadarea organismului de corpuri strine. Activitatea inimii si a vaselor sanguine se gaseste sub influena SNC. 1.2.1.2. Respiraia realizeaz schimburile gazoase dintre organism si mediul nconjurtor prin 3 procese fiziologice: respiraia extern (pulmonar) alctuit la rndul ei din ventilaia pulmonar (prin care se realizeaz inspiraia si expiraia) si schimburile gazoase la nivelul alveolelor pulmonare (pe baza diferenei de presiune a gazelor din capilarele sangvine si acinii pulmonari); transportul gazelor prin snge se face sub forma legturilor labile cu hemoglobina: oxihemoglobina (oxigen legat) si carbohemoglobina (dioxid de carbon legat) respiraia intern sau tisular prin care esuturile absorb din snge cantitatea de O2 necesar si cedeaza surplusul de CO2; cantitatea de O2 absorbit, respectiv de CO2 cedat, pe unitatea de timp depind de fluxul sanguin prin esutul respectiv si de diferena de presiune parial a acestor gaze (din snge si esuturi). Reglarea respiraiei se realizeaz pe cale nervoas, reflex si umoral. 1.2.1.3. Termoreglarea funcia fiziologic de pstrare constant a temperaturii corpului; se realizeaz prin termogenez (producere de caldur) si termoliz (pierdere de caldur prin: conducie, convecie, radiaie si evaporare). 1.2.1.4. Digestia realizat la nivelul tubului digestiv, const n descompunerea substanelor alimentare complexe n unele mai simple (care pot fi metabolizate de organism), prin aciunea mecanic si chimic asupra alimentelor. Digestia ncepe n cavitatea bucal, unde alimentele sunt sfrmate (triturate) si amestecate cu saliva. Aici se formeaza bolul alimentar care este nghiit (deglutiia - cu cele 3 faze: bucal, faringian si esofagian) si ajunge n stomac. La nivelul stomacului se secret sucul gastric care acioneaz asupra bolului alimentar pe care l descompune n substane usor absorbabile. Prin activitatea mecanic asigurat de muschii netezi ai peretelui stomacului, aceste substane sunt mpinse n intestinul subire - organul prin care se face absorbia alimentelor n snge. Resturile nedigerate trec n intestinul gros si apoi sunt eliminate prin actul defecaiei. Glandele anexe ale tubului digestiv, ficatul si pancreasul, secreta bila, respectiv sucul pancreatic, ce conin enzime si fermeni care ajuta la digestie.

16 1.2.1.5. Metabolismul asigur schimbul permanent de materie si energie ntre organism si mediul nconjurtor. Are 2 laturi (care n organismul sntos sunt n echilibru): descompunerea si degradarea substanelor complexe pn la pietrele de constituie, simple (dezasimilaie sau catabolism); asimilaia/anabolismul, orientat spre sinteze complexe, care duc la compusi macromoleculari proprii organismului uman. Metabolismul bazal reprezint cantitatea minima de energie necesar ntreinerii funciilor vitale, valoarea lui fiind de aproximativ 40 Kcal/m2/or (Ex.: brbat, cu o suprafa corporal medie, n 24 ore = 1600-1700 kcal). Metabolismul bazal sufer variaii n funcie de vrst, nlime, greutate, sex, graviditate, activitate sportiv, condiii de climat si presiune barometric. Metabolismul energetic reprezint cheltuielile energetice proporionale cu activitatea muscular. 1.2.1.6. Excreia funcia prin care se elimin din organism produsele de dezasimilaie, substanele n exces si cele strine organismului (medicamentele, etc.). Se realizeaz cu ajutorul rinichilor care sunt organele principale de epurare a organismului si meninere a homeostaziei mediului intern. Unitatea morfologic si funcional a rinichiului este nefronul, alctuit din glomerulul renal (realizeaz filtrarea) si tubul urinifer (unde au loc secreia si reabsorbia selectiv a apei, glucozei, clorurii de sodiu). n urma acestor procese se formeaza urina care este depozitat n vezica urinar si eliminat din organism prin procesul miciunii. 1.2.1.7. Glandele cu secreie intern secret n fluxul sanguin substane cu aciune specific (hormoni) care accelereaz sau frneaz ritmul activitii majoritii organelor corpului. La nivelul hipofizei se secret: n adenohipofiz hormonii de crestere (somatotrop), de stimulare a produciei de hormoni corticosuprarenali (ACTH adrenocorticotrop), de stimulare a secreiei hormonului tireotrop (TRH), de stimulare a secreiei de hormoni gonadotropi; n lobul posterior (neurohipofiz) ocitocina si vasopresina (adiuretina - ADH). Glanda tiroid secret hormoni care intervin n stimularea proceselor metabolice din organism. Glandele paratiroide secret parathormonul, cu rol n metabolismul calciului si al vitaminei D. Glandele suprarenale secret: n corticosuprarenal: mineralocorticoizi (menin echilibrul hidromineral), glicocorticoizi (acioneaz asupra metabolismului glucidic), androgeni sau steroizi (confer caracterele sexuale secundare). n medulosuprarenal: adrenelina (epinefrina), noradrenalina (norepinefrina) si

izopropilnoradrenalina, toate acionnd asupra muschilor netezi ai pereilor vaselor (produc constricie), asupra inimii (cresc fora, amplitudinea si frecvena contraciilor), asupra plmnilor (inhib musculatura bronhiilor si mresc diametrul cilor respiratorii), asupra glicemiei (o cresc), asupra nivelul muschilor scheletici (prelungesc contracia), asupra centrilor vegetativi superiori (mresc tonusul). Pancreasul endocrin secret insulina (efect hipoglicemiant) si glucagonul (efect hiperglicemiant). Timusul (glanda copilriei) are rol n imunitatea organismului. Activitatea tuturor glandelor cu secreie intern se afla sub controlul SNC, respectiv al hipotalamusului. 1.2.1.8. Muschii din punct de vedere al funciei pot fi clasificai n 3 categorii: scheletici sau striai (asigur configuraia extern a organismului, meninerea posturii normale si deplasarea lui); netezi (asigur motricitatea organelor interne); miocardul (muschiul inimii) este o form intermediar, asemntoare structural cu muschii scheletici si funcional cu cei netezi. 17 Contractia muscular st la baza miscrii si se realizeaz datorit prezenei n structura fibrei scheletice a proteinelor contractile - actina si miozina., iar n secundar - actomiozina si tropomiozina. Ionii de calciu favorizeaz activitatea ATP (acid adenozintrifosforic), iar ionii de magneziu o inhib. n urma aplicrii unui excitant cu valoare prag (liminal) muschiul va rspunde cu o contracie unic numit secus muscular. Excitarea unui muschi scheletic cu doi sau mai muli stimuli supraliminali poate avea efecte diferite, n funcie de intervalul de timp dintre stimuli, producndu-se o contracie tetanic incomplet sau complet. Bioenergetica contraciei musculare cuprinde principalele transformri metabolice care au loc n timpul contraciei si duc la eliberarea de energie necesar tuturor celulelor. Contracia muscular are 2 componente: cresterea tensiunii interne a fibrelor musculare (component obligatorie) contracie izometric; scurtarea fibrei musculare contracie izotonic. n urma contraciilor izotonice sau izometrice efectuate sistematic, se dezvolt fibrele musculare att prin cresterea lor n volum (hipertrofie), ct si prin influenarea raportului dintre fibrele rosii si cele albe (si implicit a caracteristicilor de contracie ale muschiului respectiv). 1.2.1.9. Sistemul nervos are dou funcii fundamentale: reflex si de conducere. Excitaia aprut la nivelul receptorilor se transform n influx nervos, care este apoi transmis ca

informaie spre centrii nervosi, unde va fi prelucrat si analizat pentru a se rentoarce la organele efectoare sub form de comand. Conducerea influxului nervos se desfasoar dup anumite legi (legea integritii fiziologice a nervului, legea conducerii izolate, legea conducerii bilaterale, legea aciunii polare a lui Pflger). Parametrii excitabilitii sunt: tensiunea prag (intensitatea curentului msurat n miliamperi - reobaza), timpul necesar trecerii curentului prin esut si bruscheea curentului excitant. Fenomenele electrice ale activitii nervoase activitatea nervilor este nsoit de modificri ale potenialului electric de la suprafaa extern si intern a membranei celulare. Astfel, n timpul repausului exist o diferen de potenial permanent denumit potenial de repaus (PR). Prezena lui se explic prin faptul c, la nivelul celulelor, membrana are o permeabilitate selectiv pentru diversi ioni, fiind chiar impermeabil pentru unii dintre ei. n timpul activitii neuronului, suprafaa care se gseste n stare de excitaie este electronegativ, fa de restul celulei aflate n repaus. n acest caz diferena de potenial ntre cele dou suprafee se numeste potenial de actiune (PA). Sinapsele (legturile ntre neuroni), dup locul de contact, sunt: axosomatice (axon - corp celular), axodendritice (axon - dendrite), axoaxonale (axon - axon). Reflexul este un rspuns involuntar si stereotip la un stimul particular. Efectele complexe ale reflexelor polisinaptice produse de stimuli exteroceptivi au fost demonstrate de Flger si poart numele de Legile reflexelor exteroceptive. 1) Legea unilateralitii reprezentat de flexia homolateral; 2) Legea iradierii reprezentate de: - extensia heterolateral, flexia homolateral; 3) Legea iradierii longitudinale: reacia n oglind a membrelor superioare la rspunsul celor inferioare prin ncrucisare; 4) Legea generalizrii: contracia tuturor grupelor musculare. Dup mai multe repetiii ale reflexului apare fenomenul de oboseal datorat epuizrii neurotransmitorilor sinaptici. Ca urmare a acestei oboseli apare fenomenul de rebound (revenire) un al doilea reflex determin un rspuns crescut al antagonistului. 1.2.2. Fiziologia efortului Reprezint o parte a fiziologiei care se ocup cu modificrile care au loc la nivelul aparatelor si sistemelor n timpul efortului si la distan. 1.2.2.1. Forma sportiv stare fiziologic calitativ si cantitativ superioar caracterizat prin: nivel ridicat al sanogenezei, stare de nutriie corespunztoare, dezvoltare fizic si a capacitii de efort foarte bun, capacitate de refacere natural foarte bun. Forma sportiv include starea de start cu cele 3 forme ale ei:

18 - gata de start stare pozitiv, n care sportivul este dornic de a ncepe competiia, se simte pregtit fizic si psihic, are o dorin mare de victorie; - febra de start stare negativ, n care sportivul este agitat, pentru el competiia a nceput deja, nu se poate concentra; - apatia de start stare negativ, cu sportiv nepstor, obosit. Forma sportiv se poate atinge de 2 maximum 3 ori pe an, cu condiia efecturii unui antrenament stiinific condus si o refacere adecvat. 1.2.2.2. Antrenamentul la altitudine medie (1800 - 2400 m) este benefic n special pentru sporturile de anduran, n condiiile n care durata antrenamentului este cuprins ntre 14-28 zile. n condiii de altitudine are loc scderea presiunii atmosferice (hipobarism), scderea presiunii pariale a oxigenului (hipoxie), intensificarea fenomenelor electrice si a curenilor de aer, cresterea cantitii ionilor negativi si n special a cantitii de ozon din atmosfer, condiii ce duc la urmtoarele modificri adaptative: uscciunea mucoaselor, senzaia de urechi nfundate, tahicardie, cresterea frecvenei respiratorii, senzaia de oboseal. Aceste fenomene persist 7-10 zile dup care intervine adaptarea sau aclimatizarea la noile condiii prin cresterea cantitii de hemoglobin si a numrului de hematii din snge (rezultnd mbuntirea capacitii de efort aerobe). 1.3. Noiuni de kinetotolgie 1.3.1. Noiuni. Terminologie. Recuperarea medical activitate complex medical, educaional si profesional prin care se urmreste restabilirea ct mai deplin a capacitilor funcionale reduse sau pierdute de ctre o persoan, n urma unor boli congenitale sau dobndite ori a unor traumatisme, precum si dezvoltarea nervoas compensatorie si de adaptare, respectiv "o via activ cu independen economic si/sau social" (Academia Romn de Stiine). Dup OMS, coincide cu debutul bolii si cuprinde msurile terapeutice, medicale, ortopedice, etc. adecvate fazei bolii ct si procedeele menite s previn sau s limiteze sechelele. n convalescen se urmreste reabilitarea funciei pierdute (parial sau total) prin utilizarea diverselor mijloace terapeutice. n postconvalescen se urmreste meninerea rezultatelor (etapa de stabilizare complet a leziunilor, bolii) si lichidarea deficienelor funcionale restante. Recuperarea profesional (vocaional) etap a recuperrii axat pe problema orientrii profesionale; se realizeaz prin efectuarea bilanurilor: a) de aptitudini ale bolnavului (examen psiho-tehnic)

trstura personalitii bolnavului; aptitudini fiziologice (test de efort si rezisten); abilitate gestual. b) de lucru, ce aduce date referitoare la locul de munc (poziii, solicitri de miscare, surmenare, etc.); de aici se desprind concluziile: dac se ntoarce sau nu la locul de munc (trebuie fcute adaptri?, schimb definitiv sau temporar, recomandri pentru alte meserii). Recuperarea social etapa recuperrii axat pe rezolvarea problemelor vieii cotidiene (toalet, alimentaie, deplasare, etc.); se utilizeaz n acest scop orteze, proteze, dispozitive corective, etc. Termenul Kinetologie introdus n 1857 de ctre Dally, desemneaz stiina ce studiaz miscrile organismelor vii si a structurilor ce particip la aceste miscri. Kinetologia medical obiectul de studiu al medicinii fizice; ea cuprinde trei componente: a) kinetologia medical profilactic se ocup de studiul miscrii ce vizeaz meninerea si ntrirea strii de sntate; b) kinetologia medical terapeutic are metode ce vizeaz terapia n sine; 19 c) kinetologia medical de recuperare are metode n scopul tratrii deficienelor funcionale din cadrul bolilor cronice. 1.3.2. Bazele generale ale miscrii 1.3.2.1. Cile motorii involuntare (tonice) cuprind: fusul neuromuscular (cu fus si lan nuclear), organul tendios Golgi, calea aferent, celule Renshaw, neuronii intercalari, motoneuronii alfa (tonic si fazic) si gama (statici, dinamici), calea eferent, fibre musculare. Schematic, mecanismul de reglare a tonusului muscular, cunoscut sub denumirea de bucla gama are urmtorul traseu: motoneuron gama fibre Agama terminaie anulospiral fibre A1 motoneuron senzitiv spinal motoneuron alfa tonic. Complexul neuromuscular este reprezentat de unitatea motorie totalitatea fibrelor musculare inervate de (la care ajung) terminaiile unui axon (neuron). Raportul neuron fibre musculare = coeficient de inervaie al unitii motorii. Afeciunile SN pot influena reflexele n unul din urmtoarele trei moduri: 1) Reflexele diminuate => hiporeflexe sau areflexe Orice proces care ntrerupe (organic sau funcional) conducerea ntr-o poriune a arcului reflex are drept rezultat hipoactivitatea acestui reflex (n raport cu nivelul afectrii). Leziunea se poate afla la nivelul cii aferente (Ex: tabesul dorsal - sifilisul coloanei medulare) sau eferente (Ex: poliomielita anterioar

acut). Afectarea trunchiurilor nervoase intereseaz n mod obisnuit att segmentul aferent ct si pe cel eferent al actului reflex. Excitabilitatea neuronului motor este condiionat de cile descendente ce ajung la mduva spinrii de la nivelele suprasegmentare. 2) Reflexe hiperactivate => hiperreflexivitate Provine uneori de la leziuni inflamatorii ale arcului reflex segmentar (Ex: n fazele precoce al polinevritei). Persistena hiperreflexivitii reflexelor profunde indic aproape ntotdeauna distrugerea cilor descendente inhibitorii ale mecanismului segmentar al reflexului (Ex: inhibarea reflexului de ntindere n hemipareza spastic). Atunci cnd excitabilitatea neuronului motor este crescut, descrcarea recurent de impulsuri poate s stimuleze neuronii motorii care n mod normal sunt numai facilitai (Ex: semnul Hoffman la btrnii cu ateroscleroz cerebral). Clonusul apare atunci cnd asincronismul descrcrii neuronilor motorii ntr-un reflex de ntindere este pierdut; n acest caz urmeaz o serie de contracii fazice repetate, n mod regulat suprapuse peste o contracie tonic (Ex: clonusul piciorului n hemipareza spastic). 3) Tipul rspunsului reflex la o excitaie standard se poate transforma ntr-un nou rspuns => reflexe patologice. Se consider reflexe patologice rspunsurile care nu apar la subiecii normali (Ex: semnul Babinski n afectarea cilor piramidale). Controlul involuntar al motricitii se face la dou nivele: medular prin urmtoarele reflexe medulare: miotatic (dinamic, static, negativ), de greutate, de acomodare, de tendon, flexor (extensor ncrucisat pin mecanismul de inervaie reciproc). ntreaga activitate reflex de la nivel medular este n conexiune si n control permanent al zonei supramedulare. supramedular prin reflexe posturale si reflexe de locomoie (Ex: reaciile de redresare, de echilibrare, de stabilitate). Reflexele supraspinale acioneaz prin modificarea reflexelor spinale (Ex: reflexele tonice cervicale simetrice-asimetrice; reflexele labirintice statice-kinetice) 1.3.2.2. Cile motorii voluntare descriu reglarea cerebral a activitii motorii prin: Teoria reglrii directe, voliionale, prin tractul piramidal (pornit direct din cortex); 20 Teoria patternurilor, evideniaz faptul c activitatea muscular decurge dup patternuri motorii, adic se dezvolt n copilrie pe msur ce SN se mielinizeaz, devenind din ce n ce mai precise odat cu

vrsta; aceste patternuri de activitate par s se dezvolte n engrame la nivelul sistemului extrapiramidal si nu depind ce cortexul voluntar. Orice activitate motorie declansat supraspinal este niiat n formaiunile piramidale si extrapiramidale. Aceste formaiuni emit impulsuri depolarizante ce se transmit neuronilor medulari alfa si gama, descrcarea acestora ducnd la contracii ale musculaturii striate. 1.3.2.3. Controlul motor reprezint att reglarea miscrii propriu-zise, ct si ajustrile dinamice posturale. Dezvoltarea controlului motor presupune urmtoarele 4 etape: Mobilitatea capacitatea de a iniia o miscare voluntar si de a o executa pe ntreaga amplitudine de miscare articular posibil; Stabilitatea capacitatea de cocontracie eficient n posturi de ncrcare articular; Mobilitatea controlat capacitatea de a efectua miscri n lan kinetic nchis, cu amplitudine si for funcional, n condiii de meninere a echilibrului corporal; Abilitatea capacitatea de a efectua miscri n lan kinetic deschis. Schemele de miscare, formate pe baza sistemului ncercri si erori, se memorizeaz (neurologic vorbind) sub forma engramelor senzitivo-senzoriale ale miscrilor motorii. Rapiditatea miscrii voluntare este determinat de existena engramelor (scheme de miscare imprimate senzitivo-senzorial prin antrenament, ncepnd din copilrie, la nivelul cortexului senzitiv). Pentru abilitatea miscrii sunt necesare ns engrame imprimate direct n cortexul motor, unde miscarea voluntar se desfsoar dup un program preexistent, iar contribuia voluntar const doar n iniierea, susinerea si oprirea miscrii (restul se face numai dup engram). n dezvoltarea miscrii umane, de la nastere pn la vrsta cronologic actual, se disting urmtoarele stadii: I. 0-3 luni. Stadiul miscrilor neorganizate (primul model de flexie); II. 4-6 luni. Stadiul miscrilor necoordonate (primul stadiu de extensie); III. 7-10 luni. Stadiul de debut al coordonrii (al doilea stadiu de flexie); IV. 1-24 luni. Stadiul coordonrii pariale (al doilea stadiu de extensie); V. 2-5 ani. Stadiul controlului total al corpului. n cadrul stadiilor de dezvoltare neuromotorie se descriu posturile caracteristice, reflexele si reaciile motorii, capacitile de miscare si principalele caracteristici psiho-motorii, comportamentale si senzitivo-senzoriale. Dezvoltarea neuromotorie normal a copilului se poate mpri n 3 tipuri de reflexe motorii principale: Reflexe de atitudine programate n trunchiul cerebral (Ex: reflexele tonice cervicale, labirintice) Reacii de rectitudine formate n mezencefal, prin care se menine corpul drept n spaiu (Ex: reacia

optic/labirintic de ndreptare a capului/corpului) Reacii de echilibru programate n cortex, prin care se controleaz meninerea centrului de greutate n interiorul bazei de susinere. n prezentarea fiecrui reflex sau reacii se menioneaz vrsta la care apare (si eventual dispare), modul de provocare, rspunsul asteptat si semnificaia funcional (Ex: Reacia Landau nu este o schem izolat, ci de fapt urmarea altor reacii: de redresare labirintic, optic, corp pe corp, corp pe cap si corp pe redresare cervical. Apare la 3-4 luni si persist pn la 12-24 luni. Mod de provocare se poziioneaz copilul n suspendare orizontal, susinut cu o mn de sub toracele inferior. Rspuns capul se extinde, apoi spatele, soldurile, ambele membre superioare se abduc din umeri. Semnificaie: aceast schem rupe complet poziia fetal; o proast reacie arat hipotonie sau probleme congenitale). Etapele miscrii voluntare 1) Motivaia informarea SNC asupra unei necesiti, ce este analizat, integrat si transformat n cortex n idee; 21 2) Programarea transformarea idei (n cortex, cerebel si ganglionii bazali) n program de miscare; 3) Luarea deciziei de a face o miscare reprezint un act cortical constient; 4) Execuia intrarea n aciune a sistemului piramidal si extrapiramidal, ca sisteme motorii ce transmit comanda motric neuronilor medulari (alfa si gama) si de aici aparatului efector (muschiarticulaie), ce realizeaz miscarea voluntar conform planului elaborat si transmis de cortex; 5) Ajustarea permanent tonico-fazic a miscrii prin receptorii proprioceptivi, vizuali, vestibulari, etc (feed-back-ul). Din punct de vedere cibernetic, n contextul miscrii intervin trei sisteme: A) Sistem informaional format din: aferene proprioceptive si somestezice constiente ce urmeaz mai multe ci: - ajung la nivelul rdcinii posterioare din mduv, de unde, fr sinaps, formeaz cile ascendente Goll si Burdach, ce se ndreapt apoi spre bulb, talamus, cortex parietal; - fac sinaps n mduv cu motoneuronul cornului anterior, intervenind n reflexele senzitivomotorii; - spinocerebeloas direct ori prin substana reticulat ascendent, ajungnd la cerebel. aferene proprioceptive inconstiente pornesc de la fusul muscular si organul Golgi, se transmit prin intermediul cii spinocerebeloase spre cerebel si nucleii bazali; se pot transmite n mod direct si spre cortexul motor. aferene vestibulare au receptori n ampulele canalelor semicirculare, n utricul si sacul; ajung

la nucleii vestibulari din planseul ventriculului al IV-lea, de unde pornesc conexiuni spre cerebel, talamus, cortex; asigur echilibrul static si dinamic al corpului. aferene senzoriale de la nivelul organelor de sim care se integreaz n cortex; vzul are un rol deosebit n supravegherea miscrii voluntare, putnd nlocui parial proprio- si exterocepia. B) Sistem reglator, cu dou componente: spinal prin intermediul buclei gama; supraspinal cu rol n controlul miscrii (substana reticulat, cerebel, talamus, cortex). C) Sistem efector - reprezentat de unitatea funcional muschi-articulaie. Bibliografie 1. Baciu, I. (1979) Fiziologie, Editura Didactic si Pedagogic, Bucuresti 2. Caplan, L.B. (1985) Handbook of Clinical Neurology vol.I, Amsterdam, The Netherland, Elsevien 3. Cordun, M. (1999) Kinetologie Medical, Editura AXA, Bucuresti 4. Demeter, A. (1967) Fiziologie, Editura C.N.E.F.S., Bucuresti 5. Dragan, I. (1994) Medicina sportiv aplicat, Editura Editis, Bucuresti 6. Dragan, I. (2002) Medicina sportiv, Editura medical, Bucuresti 7. Enoka R. (1994) Neuromechanical Basis of kinesiology, Editura Human Kinetics SUA 8. Flora, D. (2002) Tehnici de baz n kinetoterapie, Editura Universitii din Oradea 9. Groza, P. (1991) Fiziologie, Editura Medical, Bucuresti 10. Hulic, I. (1996) Fiziologie uman, Editura Medical, Bucuresti 11. Kolb, B., Whishawi, I. (1990) Fundamentals of Human Neuropsychology, N.Y., W.H. Freeman 12. Kretschmann, H., Wenirich V. (2006) Cranial Neuroimaging and Clinical Anatomy, 2nd Ed. Stutgard Thieml, Germany 13. Matcu, L., Matcu D. (2001) Diagnosticul neurologic n practica medicului de familie, Timisoara 14. Marcu, V si colab. (2003) Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Ed. Universitii din Oradea 15. Mogos, Gh. (1985) Compendiu de anatomie si fiziologie, Editura Stiinific, Bucuresti 16. Papilian, V. (1982) Anatomia amului, - vol.II Splanhnologia, Ed. Didactic si Pedagogic Bucuresti 17. Sbenghe, T. (2002) Kinesiologie. Stiina miscrii, Editura Medical, Bucuresti 18. Schmid, G.R. (1993) Anatomia sistemului nervos central, Litografia UMF, Cluj-Napoca 22

2. MIJLOACELE KINETOTERAPIEIObiective: S cunoasc noiunilor teoretice privind procedele si manevrele din cadrul mijloacelor kinetoterapiei. S cunoasc principiilor, condiiilor, indicaiilor si contraindicaiilor aplicrii acestora. S cunoasc influenelor fiziologice si terapeutice ale fiecrui mijloc terapeutic. S fie capabil s aleag cele mai bune metode care aparin mijloacelor kinetoterapiei S fie capabil s adapteze si eventual s readapteze mijloacele kinetoterapiei la stabilirea programelor kinetice. Coninut: 2.1.Mijloace fundamentale ale kinetoterapiei

2.1.1. Exerciiul fizic 2.1.2. Masajul 2.2.Mijloace ajuttoare kinetoterapiei 2.2.1.Termoterapia 2.2.2. Electroterapia 2.2.3. Hidroterapia 2.2.4. Terapia ocupaional 2.2.5. Activiti fizice adaptate 2.3.Mijloace asociate kinetoterapiei 2.3.1.Factorii naturali: apa, aerul ,soarele 2.3.2.Factori de igien si alimentaie Cuvinte cheie : Exerciiu fizic, masaj, fizioterapie, electroterapie, terapie ocupaional,, factori naturali 2.1. MIJLOACE FUNDAMENTALE ALE KINETOTERAPIEI 2.1.1. Exerciiul fizic Aciune fizic fcut sistematic si repetat, n scopul dobndirii sau perfecionrii unor deprinderi sau ndemnri. Instruire a militarilor pentru mnuirea armelor si executarea aciunilor de lupt. Din fr. exercice, lat. exercitium. (DEX 98) n sens etimologic, exerciiul presupune repetarea unei activiti de mai multe ori pn la cstigarea usurinei sau ndemnrii n efectuarea unei miscri. Se pot exersa si anumite funcii, n sensul activrii repetate a acestora n scopul dezvoltrii. n acest sens dictonul funcia creaz organul devine ilustrativ. Prin aceasta dorim s scoatem n eviden, pe de o parte funcia didactic a exerciiului si pe de alt parte, funcia sa organic. Cu alte cuvinte, exerciiul fizic fa de exerciiu, n general, capt valene deosebit de complexe: adaptative(n sens biologic), de dezvoltare, nvare intelectual. Definiia exerciiului fizic, datorit concepiilor specialistilor domeniului, a suportat n timp urmtoarea evoluie: - aciune preponderent corporal, efectuat sistematic si constient n scopul perfecionrii dezvoltrii fizice si a capacitii motrice a oamenilor (Siclovan Ioan, 1979). - aciune (fizic sau intelectual) fcut sistematic pentru a dobndi o deprindere sau o ndemnare. (Baciu Cl. - 1981). 23 - o activitate static si dinamic, executat si repetat n limitele anatomice si fiziologice normale n vederea obinerii unor efecte utile organismului.(Fozza Cristina, Nicolaescu Viorica, 1981). - aciune motric cu valoare instrumental, conceput si programat n vederea realizrii obiectivelor proprii diferitelor activiti motrice (Bota, Dragnea, 1999). - este nu numai o form de repetare preponderent corporal ci si un complex ideatico-motric, cu reguli particulare de aplicare, de verificare si clasificare (Bota, Dragnea, 1999)

- act motric repetat sistematic si constient care constituie mijlocul principal de realizare a obiectivelor educaiei fizice si sportului, avndu-si originea n actul motric al omului. Tinde spre perfecionarea omului sub aspect bio-psiho-motric (Brata Maria, 1996). Propunerea noastr pentru definiia exerciiului fizic: Exerciiile fizice sunt structuri psihomotrice create si folosite sistematic, ce presupun deplasri ale corpului omenesc si ale segmentelor lui n aceleasi sau diferite planuri si axe, din si n poziii definite, efectuate cu amplitudini, pe direcii si traiectorii bine precizate, cu dozri ale efortului prestabilite, n scopul: - nvrii, renvrii si perfecionrii priceperilor si deprinderilor motrice; - dezvoltrii capacitilor condiionale si coordinative; - redobndirii si perfecionrii funciilor aparatului neuro-mio-artrokinetic si a celorlalte aparate si sisteme; - ameliorrii calitii vieii; - supuse continuu procesului de feed-back. Clasificarea exerciiilor fizice Clasificarea exerciiilor fizice, datorit diversitii miscrilor din care sunt alctuite, se face lund n considerare urmtoarele criterii: 1. Dup structurile anatomice ale corpului poart denumirea segmentului(-lor), articulaiei(-lor) sau muschiului/grupelor musculare implicate. 2. Dup complexitatea miscrilor efectuate: - exerciii simple se adreseaz unui singur segment/articulaie/muschi si se efectueaz n jurul unui singur ax, pe o direcie (dar putnd fi pe ambele sensuri si cu amplitudini diferite) si deci implicit ntr-un singur plan; - exerciii compuse includ miscrile, n cadrul timpilor succesivi ai unui exerciiu, efectuate de acelasi segment/articulaie/muschi, dar n diferite planuri; - exerciii combinate cuprind miscrile, n cadrul aceluiasi timp al exerciiului, efectuate cu dou sau mai multe segmente/articulaii/muschi dar n acelasi plan; - exerciii complexe cuprind miscrile, n cadrul aceluiasi timp al exerciiului, efectuate cu dou sau mai multe segmente/articulaii/muschi dar n planuri diferite. 3. Dup gradul de implicare al executantului n efectuarea exerciiilor: - exerciii pasive miscrile sunt efectuate n totalitate prin eforturi externe depuse de alte persoane sau de aparatur si instalaii speciale; - exerciii semiactive: - pasivo-active, n care prima secven motric este realizat cu ajutor extern, iar urmtoarea de ctre executant; activo-pasive, n care prima secven motric este realizat de ctre executant, iar urmtoarea cu ajutor extern. - exerciii active miscrile sunt efectuate n totalitate prin depunerea unor eforturi interne:

- libere rezistena este dat de greutatea proprie a segmentelor corpului; - cu rezisten: - n perechi miscrile sunt efectuate cu rezistena opus de un partener; - cu obiecte miscrile sunt efectuate cu rezistena opus de greutatea diferitelor obiecte (bastoane, mingi, coard, gantere etc.); - cu si la aparate miscrile sunt efectuate cu rezistena dat att de greutatea segmentelor corpului, ct si de greutatea aparatelor (masa de kinetoterapie, scara fix, banca de gimnastic, scaunul, haltere, bara de perete, cadrul metalic, etc). 24 4. Dup felul activitii musculare: - exerciii dinamice activitatea muscular are caracter izotonic; deplasarea segmentelor se efectueaz prin contracii cu alungirea fibrelor musculare (excentrice) sau scurtarea fibrelor musculare (concentrice); - exerciii statice activitatea muscular are caracter izometric; - exerciii mixte activitatea muscular are ori caracter auxotonic (combinat izotonicizometric, ca si n contraciile pliometrice), ori include si activitate de relaxare muscular voluntar. 5. Dup scopul urmrit: - exerciii pentru nsusirea bazelor generale ale miscrilor; - exerciii pentru influenarea selectiv si analitic a aparatului locomotor (dezvoltare fizic armonioas); - exerciii pentru adaptarea organismului la efort; - exerciii metodice (pentru nvarea/consolidarea/perfecionarea priceperilor si deprinderilor motrice); - exerciii pentru dezvoltarea capacitilor motrice (for, rezisten, control, coordonare, echilibru, mobilitate, vitez); - exerciii pentru prevenirea efectelor negative ale inactivitii motrice; - exerciii pentru corectarea deficienelor fizice; - exerciii pentru readaptarea funciilor organismului (cardio-respiratorii, endocrinometabolice, digestive, obstetrico-ginecologice, psihice) si a posibilitilor de miscare (aparat neuro-mio-artrokinetic); - exerciii pentru ameliorarea calitii vieii (loasir) 6. Dup efectul lor asupra organismului din punct de vedere medical: - exerciii profilactice asigur ntrirea/dezvoltarea sntii organismului: - pentru kinetoprofilaxie primar (atunci cnd nc nu s-a instalat n organism nici un proces patologic adevrata profilaxie) - pentru kinetoprofilaxie secundar (atunci cnd exist n organism un proces patologic local, dar se are n vedere meninerea nivelului funcional maxim n structurile neafectate) - pentru kinetoprofilaxie teriar (atunci cnd procesul patologic a fost rezolvat, cu sau fr sechele, urmrindu-se ca patologia s nu recidiveze). - exerciii terapeutice tratarea afeciunii diagnosticate medical, n timpul perioadei acute.

- exerciii de recuperare a funciilor afectate n urma mbolnvirilor, traumatismelor sau interveniilor chirurgicale, precum si readaptarea persoanelor pentru viaa profesional si social.. Efectele exerciiilor fizice sunt: locale - generale, imediate - tardive, trectoare - de lung durat, morfogenetice (plastice), fiziologice, educative-reeducative. Toate exerciiile fizice au un coninut si o form specifice miscrilor din care sunt alctuite. Coninutul exerciiului fizic reprezint totalitatea proceselor psihice, neuro-musculare si energetice ale organismului care intr n desfsurarea unui exerciiu. Aceste procese complexe sunt subordonate obiectivului(-lor) vizat(-e) si n acelasi timp, tot ele sunt cele care realizeaz aceste obiective prin influenarea somatic, funcional si psihic a organismului. Forma exerciiului fizic este determinat de totalitatea aspectelor externe ale miscrilor (ceea ce se vede din exterior), raportate la caracteristicile spaio-temporale n care se efectueaz exerciiul. Forma exerciiului este dat de succesiunea n care se deplaseaz n timp si spaiu elementele componente ale fiecrei miscri poziia corpului si a segmentelor sale, succesiunea secvenelor motrice ale ntregului exerciiu (timpii exerciiului), traiectoria, direcia, ritmul, tempoul si mrimea forei contraciilor musculare. Dup scoala de kinetoterapie de la Boston (Sullivan P., Markos P., Minor M.), un exerciiu fizic terapeutic este structural format din trei pri; prima parte denumit activitate, pe cea de-a doua tehnic si pe ultima elemente, considerndu-le ntr-un sistem unitar ATE. 1. Poziia de start si miscrile efectuate n cadrul acestei posturi; 2. Tipul tehnicii kinetice efectuate de ctre structurile aparatului locomotor sau a altor aparate si sisteme ale organismului n funcie de obiectivul(-ele) urmrite; 25 3. Elementele declansatoare ale unui stimul senzorial, cu scop de facilitare sau inhibare a rspunsului, la care se adaug elementele de dozare a efortului si eventualele indicaii metodice. Kinetoterapeutul n activitatea lui trebuie s comunice att cu pacientul cu care lucreaz, ct si cu ceilali specialisti componeni ai echipei de recuperare (medici, fizioterapeui, asisteni medicali, psihologi, terapeui ocupaionali, ortezisti-protezisti, asisteni sociali). Pentru a usura aceast comunicare el trebuie s stpneasc cele dou terminologii: - terminologia educaiei fizice si sportului; - terminologia specific kinetoterapiei. Activiti (A) - descrierea poziiilor + miscrilor (nafara utilizrii foto/video) foloseste dou

procedee: procedeul descriptiv prezentarea poziiilor si miscrilor prin cuvinte - oral si scris; procedeul grafic prezentarea poziiilor si miscrilor prin imagini desenate. Cele dou procedee se pot folosi fie separat, fie mpreun, ele complectndu-se reciproc. Regulile de descriere a poziiilor Nota: Descrierile efectuate cu caractere italice se refer la terminologia n kinetoterapie. A) Procedeul descriptiv Pentru descrierea poziiilor, cuvintele se folosesc n urmtoarea succesiune: denumirea poziiei fundamentale, denumirea segmentului a crei poziie trebuie de descris, denumirea poziiilor derivate ale segmentelor corpului. Poziia fundamental se descrie ncepnd cu liter mare, restul poziiilor se descriu cu litere mici. a. Denumirea poziiei fundamentale. Se folosesc sase poziii fundamentale ale corpului: Stnd / Ortostatism, (Stnd) pe genunchi* / Pe genunchi *, Asezat / Asezat, Culcat / Decubit, Sprijin / Sprijin, Atrnat / Atrnat * n unele lucrri poziia se mai descrie si ca o poziie derivat a poziiei Stnd: Stnd pe genunchi n practic se foloseste foarte des, nafara celor sase poziii fundamentale urmtoarele poziii derivate (obinute prin omiterea denumirii poziiei fundamentale): Fandat / Fandat ; Ghemuit / Ghemuit; - * / Unipodal; Cumpna / Cumpna ; - * / Cavaler; Sfoara , Semisfoara / - *; Asezat / Asezat alungit; - * / Asezat scurtat; Asezat echer / - *; Asezat turceste / Asezat turceste; Poziia gardistului / Poziia gardistului; - * / Ppusa nalt; - * / Ppusa joas; - * / Poziia fetal; Sprijin echer / - *; Sprijin pe genunchi / Patrupedie; - * / Poziia mahomedan; Sprijin ghemuit / Sprijin ghemuit; Sprijin culcat nainte / Sprijin decubit ventral; Sprijin culcat napoi / Sprijin decubit dorsal; Sprijin culcat lateral / Sprijin decubit lateral... * Nu au corespondent uzual n terminologia respectiv, dar ele se pot descrie conform regulilor generale. b. Denumirea segmentului a crei poziie trebuie descris. Se descriu toate segmente corpului care adopt o alt poziie, diferit de poziia fundamental. n acest caz (atunci cnd sprijinul nu se efectueaz pe aceste segmente) succesiunea descrierii segmentelor este urmtoarea: picioare/membre inferioare, trunchi, brae/membre superioare, cap-gt. Pentru fiecare segment descrierea modificrilor pe articulaii se face de la articulaia proximal spre cea distal. Not: n cazul n care se descrie poziia unui singur bra/membru superior sau picior/membru inferior se

specific pe care parte (lateral) a corpului se afl segmentul/membrul respectiv, stnga sau dreapta. c. Denumirea poziiilor derivate ale segmentelor corpului. Dac trebuie s se descrie poziia mai multor segmente, se ncepe ntotdeauna cu segmentul/segmentele pe care se afl greutatea corpului sau cea mai mare parte a acesteia, respectiv cu cel(-e) apropiat(-e) de suprafata de sprijin si se continu spre partea opus (liber) a corpului, pstrnd regula de descriere a succesiunii modificrilor articulaiilor pentru segmentul(-ele) respectiv(-e), de la proximal la distal. Astfel, din poziiile Stnd/Ortostatism, Pe genunchi, Asezat si Culcat/Decubit, descrierea ncepe de la picioare/membre inferioare si se continu cu trunchiul, braele/membrele superioare si capul. 26 Atunci cnd corpul se gseste n poziia sprijin sau atrnat, descrierea ncepe de la priz spre partea opus [spre proximo-caudal]. Reguli specifice terminologiei educaiei fizice Poziia Stnd este poziia de referin pentru toate poziiile segmentelor corpului. Indiferent n ce poziie se afl corpul, toate poziiile picioarelor, braelor si capului se descriu n funcie de orientarea lor fa de trunchi, cnd acesta se afl n poziia Stnd. Reguli specifice terminologiei kinetoterapiei Descrierea poziiilor derivate, dup specificarea poziiei fundamentale, se poate face prin dou procedee: prin specificarea nivelului articular modificat, prin specificarea modificrilor aprute ntre cele dou segmente nvecinate. Not: n varianta scrupuloas se pot combina (prin alipire) cele dou posibiliti de descriere, forndu-se dup prerea noastr o exprimare ce se apropie de pleonasm. B) Procedeul grafic Pentru redarea imaginii poziiilor corpului omenesc, se folosesc desene simple, formate din linii, drepte si curbe, usor de reprodus si de ctre cei care nu au talente artistice. Imaginea corpului se deseneaz ntotdeauna pe o linie orizontal, ce reprezint linia solului. Pentru ca desenul s reprezinte ct mai fidel corpul, n realizarea lui, trebuie s se in cont de proporiile corpului. Numai astfel desenul va aprea real si estetic. Aceste proporii sunt urmtoarele: capul = 1/8 din lungimea corpului; trunchiul = 1/3 din lungimea corpului, msurat de la linia umerilor la sol; picioarele/membrele inferioare = 2/3 din lungimea corpului, msurat de la linia umerilor la sol; braele/membrele superioare = 1/2 din lungimea corpului, msurat de la linia umerilor la sol. Dup descrierea complet a poziiei subiectului/pacientului, se va descrie poziia

kinetoterapeutului (n cazul n care acesta are o intervenie n cadrul exerciiului kinetic), att unde se afl el fa de pacient, ct si contactele pe care le are cu pacientul. Poziia kinetoterapeutului trebuie s fie ct mai favorabil efecturii exerciiului, dar n acelasi timp s fie ergonomic pentru el. Contrapriza are rolul de a stabiliza-fixa un segment, n timp ce priza poate avea roluri multiple: mobilizeaz un segment, l susine sau opune rezisten miscrii. Prizele si contraprizele pot fi efectuate de ctre specialist sau se pot folosi diverse aparate, instalaii si chingi speciale. Aceastea se descriu pentru poziia iniial, iar n cazul modificrii lor n cadrul exerciiului se vor preciza, dscriindu-le n dreptul timpului respectiv. Regulile de descriere a miscrilor A. Procedeul descriptiv Reguli specifice terminologiei educaiei fizice Ordinea cuvintelor folosite n descrierea miscrilor este urmtoarea: - Cuvntul ce denumeste miscarea (ce se va efectua); pentru descrierea miscrilor efectuate de segmentele corpului n plan orizontal, indiferent n ce poziie se afl ele, se foloseste termenul de ducere; - Denumirea segmentului care efectueaz miscarea; - Direcia de deplasare a segmentului care efectueaz miscarea; se foloseste numai atunci cnd exist mai multe posibiliti de deplasare a segmentului pentru a ajunge n poziia dorit; - Poziia final n care ajunge segmentul care efectueaz miscarea. Reguli specifice terminologiei kinetoterapiei n descrierea miscrilor se folosesc dou variante: n cazul variantei cu descrierea miscrii pe articulaii ordinea cuvintelor folosite este urmtoarea: - Cuvntul care denumeste miscarea (care se va efectua); - Opional cuvintele din articulaia; - Denumirea anatomic a articulaiei din care se efectueaz miscarea; dac miscarea nu este efectuat simetric se denumeste partea, stng/dreapt, care va efectua miscarea; - Dac se doreste ca miscarea s se opreasc ntr-o anumit poziie se folosesc expresiile: pn n/la poziia si se denumeste poziia final sau pn la (un unghi de) se denumeste cifra reprezentnd unghiul goniometric articular urmat de cuvintele de grade si dac este necesar se ncheie denumindu27 se poziia final n care se gseste articulaia; dac nu se specific o poziie final se subnelege c miscarea se va efectua pe toat amplitudinea articular posibil. n cazul variantei cu descrierea miscrii unui segment fa de alt segment (alturat, considerat static-fixat) ordinea cuvintelor este urmtoarea: - Cuvntul care denumeste miscarea (care se va efectua);

- Denumirea segmentului care se deplaseaz; - Cuvntul pe; - Denumirea segmentului care rmne fixat/stabilizat; - Dac se doreste ca miscarea s se opreasc ntr-o anumit poziie se folosesc expresiile: pn n/la poziia si se denumeste poziia final sau pn la (un unghi de) se denumeste cifra reprezentnd unghiul goniometric articular urmat de cuvintele de grade si dac este necesar se ncheie denuminduse poziia final n care se gseste articulaia; dac nu se specific o poziie final se subnelege c miscarea se va efectua pe toat amplitudinea articular posibil. Reguli comune descrierilor n terminologiile educaiei fizice si kinetoterapiei: Dac ntr-un singur timp al exerciiului se efectueaz miscri la care particip deodat mai multe segmente corporale, ordinea n care se descriu segmentele ncepe de la segmentul(-ele) de sprijin. Dac miscrile prin care se ajunge de la o poziie a corpului la alta (efectuate n doi timpi succesivi ai exerciiului) se desfsoar ntr-o succesiune logic din punct de vedere biomecanic (sunt firesti, obisnuite), atunci se poate omite denumirea miscrilor. Atunci cnd descriem un timp al exerciiului folosind expresiile trecere n (poziia de) sau revenire n (poziia de) dar segmentele corpului pot ajunge prin mai multe direcii n poziia respectiv, dup folosirea cuvintelor si prin, se va descrie (conform regulilor de descriere a miscrilor prezentate anterior) modalitatea particular de miscare, ncheindu-se cu descrierea poziiei finale. Comunicarea cu pacientul se face sub forma comenzilor date de ctre specialist n vederea transmiterii clare si concise a sarcinilor planificate, a reglrii efortului. Fiecare timp al exerciiului necesit o comand, ce se adapteaz nivelului de nelegere al pacientului, pe un ton cu nuane variabile - ce depinde de sarcina imediat. Ca si descriere, n dreptul fiecrui timp, se va indica (ntre ghilimele si cu semnul exclamrii la final) formula de comand. B.Procedeul grafic Se deseneaz imaginea corpului aflat n poziia iniial, conform regulilor de alctuire a desenelor pentru reprezentarea poziiilor. Sub linia solului se scriu dou litere de tipar P.I. poziia iniial. n continuare, pe aceeasi linie care reprezint solul, se deseneaz imaginea poziiei n care a ajuns corpul dup efectuarea miscrilor. Sub linia solului se scriu dou litere de tipar P.F. poziia final. Pentru a reda miscrile prin care s-a ajuns la aceast poziie se traseaz sgei pe desenul ce

repezint poziia final. Sgeile se traseaz n dreptul segmentelor care s-au deplasat din poziia iniial, avnd originea n locurile de unde au pornit miscrile, iar vrfurile n locurile n care se termin miscrile. Ele indic traiectoriile pe care se deplaseaz extremitile deprtate/distale ale segmentelor, avnd lungimi si forme diferite n funcie de amplitudinea, direcia si sensul de deplasare a segmentelor. n general miscrile segmentelor corpului se efectueaz pe o traiectorie circular deoarece ele se produc n jurul unor axe de rotaie aflate la nivelul articulaiilor. Aceste miscri se reprezint prin sgei care au form de arc de cerc sau de cerc. Pentru ca s nu se aglomereze desenul cu prea multe sgei, se traseaz numai sgeile care arat miscrile eseniale ce conduc la obinerea poziiei dorite; cele care se deduc sugestiv prin modificarea poziiilor desenate (poziia final fa de poziia iniial), se pot omite. Tehnici (T). Tehnicile kinetologice prin ele nsele sunt lipsite de finalitate, exerciiul fizic fiind structura complet ca descriere si execuie procedural, ce are si un sens terapeutic. Tehnicile de baz reprezint elementele constitutive ale unui exerciiu fizic, dup cum literele ordonate ntr-un anumit mod formeaz un cuvnt care are un sens. n descrierea exerciiului fizic, la partea de Tehnici se face corespondena dintre obiectivul exerciiului si cu ce tehnici se efectueaz timpii exerciiului - din partea de 28 Activiti. Tipurile de tehnici de efectuare a unui exerciiu kinetic sunt descrise la capitolul 4 - Tehnici si metode n kinetoterapie Elemente (E). n aceast parte se descriu manevrele care declanseaz stimuli senzitivi menii s mreasc sau s reduc rspunsul motor, elementele de dozare a efortului si eventualele indicaii metodice. Elementele facilitatorii sau inhibitorii se vor clasifica n funcie de receptorii pusi n aciune, de unde pornesc semnalele senzitive. A. Elementele proprioceptive a. ntinderea (stretch) este o manevr care se poate executa n 2 modaliti: - ntinderea rapid faciliteaz sau amplific miscarea. - ntinderea prelungit efect inhibitor pentru agonisti (mai accentuat pe muschii tonicii). b. Rezistena unei miscri creste recrutarea de motoneuroni alfa si gama. Aplicarea rezistenei trebuie tatonat, si dac nu se obine un rezultat pozitiv se trece la o rezisten minim. Cei mai sensibili la acest element sunt muschii posturali extensori.

c. Vibraia efect facilitarea muschiului vibrat (cea mai favorabil frecven este de 100200Hz.)si inhibiia muschiului antagonist (dar nu datorit leziunilor de neuron motor central). d. Telescoparea (compresiunea) efect cresterea stabilitii. e. Traciunea efect mrirea amplitudinii de miscare (scderea durerii articulare). f. Acceleraia (liniar si angular) utilizat pentru cresterea tonusului muscular (n funcie de direcia de accelerare) ca si pentru cresterea abilitii. g. Rotaia ritmic, repetat diminueaz impulsurile venite prin sistemul reticular activator, cu efect de relaxare. Rularea, pendularea, legnarea, balansarea, rostogolirea unui segment sau a ntregului corp (aflat de preferin si ntr-o postur facilitatorie relaxant, cum este de exemplu poziia fetal), exercit efecte relaxante. B. Elemente exteroceptive a. Atingerea usoar (manual sau cu calup de ghea) mreste rspunsul fazic (mai ales) din partea musculaturii feei si a musculaturii distale a membrelor. b. Periajul utilizat n 3 scopuri: scderea intensitii durerii, cresterea reflexului miotatic, reducerea secreiei sudor

Documents

carte kinetoterapie