Suport de curs pentru studenţii anului II de la specializarea ECTS

anul universitar 2010/2011

Lect. Univ.dr. CONSTANTINESCU LUCRETIA MARIANA

1

1.1.Abordări conceptuale privind industria Turismului şi Călătoriilor

Etimologic, cuvântul „turism" provine din termenul englez „tour" (călătorie), sau „to

tour", „to make a tour" (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor

1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa - în general şi în Franţa - în special. La

rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour" (călătorie, plimbare,

mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement.

Termenul francez are rădăcini şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos" şi,

respectiv, din cel latin „turnus" şi înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a

derivat şi cel de „turist", adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie1.

Profesorul englez F. W. Ogilvie, în 1933, considera ca fiind turişti „... toate

persoanele care satisfac cel putin două condiţii, şi anume sunt depărtate de casă pentru o

perioadă care nu depăşeşte un an şi cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să-i câştige".

Asemănător se pronunţa şi compatriotul său A. C.Norwal (1936), care considera că turistul

„este acea persoană care intră într-o ţară străină pentru orice alt scop decât de a-şi stabili o

reşedinţă permanentă sau pentru afaceri şi care cheltuieşte, în ţara unde se stabileşte

temporar, banii câştigaţi în altă parte"2.

Cel care a elaborat o definiţie a turismului - acceptată pe plan mondial, a fost

profesorul elveţian dr. W. Hunziker, acesta apreciind că: „Turismul este ansamblul de relaţii

şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta

1 Ionescu I., Turismul fenomen social-economic şi cultural, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2000, p. 112

2

Capitolul I

INDUSTRIA TURISMULUI ŞI CĂLĂTORIILOR

timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate

lucrativă oarecare'" (1940).

The Shorter Oxford English Dictionary (1960) defineşte turismul ca fiind „...teoria şi

practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere", iar turist este „...cel care face un

tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru recreere; cel care călătoreşte

de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentru obiectivele interesante

ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare".

Dicţionarul Enciclopedic Român (1966, vol.4) propune următoarea definiţie:

„Turismul este o activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos

sau cu diferite mijloace de transport a unor distanţe, pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a

localităţilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc."

Dictionnaire Touristique International (1969) conţine şi el o formulare: „Turismul

reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor

călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaţii,

societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi

industria care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor" şi tot în Dicţionarul turistic

internaţional (1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică

pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a ţintei, pe de alta, preocuparea

exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale".

În sinteză sectorul industriei turismului şi călătoriilor3 (IT&C) putem afirma că

reuneşte:

• în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber

călătorind în altă localitate sau ţară, pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee,

pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă

sau tratament;

• în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi

serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile

protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.

Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în

care se desfăşoară turismul în perioada de la ultima Conferinţă Internaţională a ONU privind

turismul (Roma 1963), Conferinţa Internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de

la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism:

3 Industria Turismului şi Călătoriilor este denumirea oficială propusă de Organizaţia Mondială a Turismului

3

„Turismul se referă la activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului

său obişnuit, pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al cărei scop principal de

călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare."

Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de Organizaţia

Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc

situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive

principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul

vizitat". Astfel sunt consideraţi turişti persoanele care:

• efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);

• se deplasează în staţiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau

îmbunătăţirii stării de sănătate;

• se deplasează în alte localitaţi în scopul de a participa sau de a asista la competiţii

sportive;

• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale,

reuniuni ştiinţifice sau misiuni religioase etc.;

• se deplasează în scopuri culturale.

1.2. Forme ale activităţii turistice

În cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme:

• turismul intern (domestic tourism) - rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria

ţară;

• turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) - vizitarea

unei ţări date de către non-rezidenţi;

• turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) -rezidenţii unei ţări

date care vizitează alte ţări.

Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:

• turism interior - incluzând turismul intern şi turismul receptor;

• turism naţional - incluzând turismul intern şi turismul emiţător;

• turism internaţional - incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător

(outgoing).

În ţara noastră sunt prezente aceste forme de turism de mai multe decenii şi teoria

turismului abordează în această manieră cele două forme de activităţi din domeniul

turismului.

4

Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le

suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:

a) după motivele călătoriei:

• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);

• vizite la rude şi prieteni;

• afaceri şi motive profesionale;

• tratament medical;

• religie/pelerinaje;

• alte motive.

b) după gradul de mobilitate al turistului distingem:

• turismul de sejur:

o lung/rezidenţial; o mediu; o scurt.

• turismul itinerant (de circulaţie);

• turismul de tranzit.

c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:

• turismul particular;

• turismul social;

• turismul de masă.

d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:

• turismul organizat;

• turismul neorganizat;

• turismul mixt.

e) după vârsta participanţilor:

• turismul pentru preşcolari;

• turismul pentru elevi;

• turismul pentru tineret (18-31 ani);

• turismul pentru adulţi (31-60 ani);

• turismul pentru vârsta a III-a.

Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin

anumite caracteristici comune.

5

1.3 Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale

Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel

mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici,

politici, sociali. Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere

datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi

datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite

călătorii mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.

Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori:

sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional (tabel 1)

Tabel 1: Indicatori de apreciere ai turismului internaţional

Anul Sosiri de turişti (mil) A

Încasări (mld USD)

1950 25.3 2.1

1960 69.3 6.9

1970 165.8 17.9

1980 287.8 102

1990 266.2 1995

1995 566.4 393.3

1999 664.4 455.5

Sursa: WTO, Compendium of Statistic

Din informaţiile prezente în tabel se poate observa o creştere accentuată a turismului

internaţional în anii '60 şi '70, urmată de o încetinire a ritmului de creştere.

Indicatorul „încasări" prezintă o creştere mult mai accentuată, care se datorează şi

fenomenului inflaţionist, pe lângă ceilalţi factori de influenţă (creşterea numărului de sosiri, a

duratei sejurului, a cheltuielilor ocazionate de activitatea turistică, a distanţei de deplasare).

Previziunile WTO se referă la o încetinire a ritmului de creştere atât a sosirilor, cât şi a

încasărilor. Sunt luate în considerare ritmuri medii anuale de creştere situate în jur de 4%

(echivalentul unei dublări la un interval de 18 ani) pentru ambii indicatori de măsurare a

circulaţiei turistice internaţionale.( fig.1)

6

Figura 1: Previzionarea numărului de turişti pe zone de destinaţie

19M 1970 1980 1990 3000 3010

Sursa: World Tourism Organization (WTO)

Organizaţia Mondială a Turismului ( WTO) consideră că în anul 2020 numărul de

sosiri din turismul internaţional va ajunge la 1,56 mld. Din acest număr, 1,2 mld vor

reprezenta călătoriile în ţările învecinate (regionale) şi 0.4 mld vor fi călătorii pe distanţe lungi

(interregionale).

Tabelul 2 evidenţiază o estimare a creşterii acestei activităţi pentru zona Asia-Pacific

care, în perioda 2010-2020 îşi va dubla numărul de sosiri internaţionale şi va devansa în ceea

ce priveşte cota de piaţă continentul american. Cea mai mare rată de creştere anuală o are

zona Orientului Apropiat, aceasta dublându-şi numărul de sosiri internaţionale în acelaşi

interval.

7

Tabel 2: Trendul previzionat al evoluţiei sosirilor de turisti internaţionali pe regiuni

An

de bază 1995

Previziuni Creşterea anuală

(%)

Cotă de piaţă

2010 2020 1995-2020 1995 2020

Total 565.4 1006.4 1561.1 4.1 100 100

Africa 20.2 47.0 77.3 5.5 3.6 5.0

America 108.9 190.4 282.3 3.9 19.3 18.1

Asia de Est şi

Pacificul

81.4 195.2 397.2 6.5 14.4 25.4

Europa 338.4 527.3 717.0 3.0 59.8 45.9

Orientul Mijlociu 12.4 35.9 68.5 7.1 2.2 4.4

Asia de Sud 4.2 10.6 18.8 6.2 0.7 1.2

Intraregional (a) 464.1 790.9 1183.3 3.8 82.1 75.8

Long-Haul (b) 101.3 215.5 377.9 5.4 19.9 24.2

Sursa: World Tourism Organization

(a) Intraregional include sosirile din ţări de origine nespecificate.

(b) Long-Haul este definit ca restul, mai puţin turismul intraregional.

Călătoriile pe distanţe lungi vor avea o tendinţă de creştere mai accentuată (5.4%/an)

decât călătoriile pe distanţe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a călătoriilor pe

distanţe scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea să deţină aproape 76% din piaţa

turismului internaţional.

În privinţa încasărilor din turismul internaţional se apreciază atingerea sumei de 2000

mld USD în anul 2020. Astfel se apreciază ca se vor cheltui ~ 5 mld USD în fiecare zi în

întreaga lume.

Până în anul 2020, numărul turiştilor, la nivel mondial, va ajunge la 1,6 miliarde, mai

mult decât dublu faţă de evidentele existente la nivelul anului 2005, aproximativ 700

milioane. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Gunter Verheugen, responsabil de politicile

întreprinderilor şi industriei, a declarat: „Sectorul european al turismului se află în plină

expansiune. Politica noastră vizează, în principal, ameliorarea şi competitivitatea sectorului

european al turismului, precum şi crearea a noi locuri de muncă, susţinând dezvoltarea

durabilă a sectorului". In turism lucrează circa şapte milioane de persoane în două milioane de

unităţi turistice - hoteluri, restaurante, baruri, agenţii de turism. Contribuţia la Produsul Intern

8

Brut în UE este de 5%. Din sectoarele conexe, cum ar fi transportul, alte sectoare dezvoltate

pe orizontală, contribuţia la PIB ajunge până la 11%, şi mai mult de 20 de milioane de locuri

de muncă. La Forumul european de turism, găzduit de Malta, au fost abordate teme, cum ar fi:

dezvoltarea în domeniul turismului, ameliorarea reglementarilor cu un mai mare accent pe

directiva „servicii", legatura dintre competitivitate şi pregătirea profesională. Comisia

Europeană a lansat prima ediţie a forumului în anul 2002. (Elena Chiriţă, 26/10/2005)4§

Referitor la piaţa europeană din care face parte şi România, WTO identifică

următoarele tendinţe macroeconomice care se vor manifesta în viitorul apropiat:

• Se previzionează ca sosirile internaţionale de turişti să atingă 1,56 miliarde în 2020

cu o creştere medie anuală de 4,1%. Se estimează că vor creşte călătoriile pe distanţe lungi (de

la 18% la 24% în 2020) în detrimentul călătoriilor inter-regionale.

• Până în 2020 Europa Centrală şi de Est va atrage mai mulţi turişti decât ţările din

Europa de Vest.

• Sosirile internaţionale de turişti în Europa vor ajunge la 717 milioane în 2020, cu o

creştere anuală de 3%, sub media mondială de 4,1% fapt care va diminua cota de piaţă a

Europei.

• Franţa va rămâne cea mai importantă ţară receptoare de turişti din Europa (până în

2020 se va ajunge la aproape 106 milioane de turişti internaţionali).

• Cele 10 ţări balcanice vor ajunge să primească în 2020 până la 79 milioane turişti,

92% dintre ei fiind atraşi de Grecia, Bulgaria, România şi Croaţia. Acest lucru se datorează

unei creşteri anuale de 4,6% în perioada 1995-2020.

• Până în 2020, 346 milioane de turişti vor vizita zona Mediteranei (reprezentând

22% din totalul mondial al sosirilor).

Pe lângă aceste previziuni de natură pur economică sunt necesare şi anumite

previziuni de natură social-psihologică pentru a putea înţelege nevoile/dorinţele noilor turişti

şi a veni în întâmpinarea lor cu produse şi servicii care să satisfacă întocmai aşteptările

acestora. OMT identifică tendinţele care se vor manifesta, în acest sens, pe piaţa europeană:

• Turismul este promovat de către guverne mai mult pentru profiturile economice

obţinute decât pentru beneficiile sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.

• Creşterea concurenţei între destinaţiile de vacanţă şi alte forme de petrecere a

timpului liber.

• Creşterea importanţei internetului ca mijloc de promovare şi vânzare.

4h ttp://www.cicerone.ro/index.php/turism/2005/10/26/peste_15_ani_pe_glob

9

• Parcurile de distracţii tematice vor deveni din ce în ce mai populare prin oferirea

unei game largi de atracţii şi facilităţi într-o zonă relativ compactă.

• Introducerea monedei unice EURO are ca principal rezultat creşterea numărului de

călătorii intraregionale.

• Creşterea rapidă a numărului de „low cost airlines" va avea ca efect creşterea

călătoriilor intraregionale.

• Consolidarea tour-operatorilor europeni va continua prin „înghiţirea" operatorilor

de dimensiuni medii lăsând marii operatori şi micii operatori specializaţi să deservească piaţa.

• În societăţile vestice se manifestă o tendinţă de creştere a numărului persoanelor în

vârstă, a ratei divorţurilor, a familiilor monoparentale şi a căsătoriilor la vârste mai înaintate şi

a respectului faţă de natură.

• Cultura reprezintă o componentă a călătoriei la peste 60% dintre turiştii europeni.

Aceste previziuni, atât cele de natură economică, cât şi cele psihosociologice sunt

necesare pentru crearea unei oferte turistice corespunzătoare evoluţiei şi cerinţelor pieţei.

Aceasta este o abordare la nivel macro-economic care va trebui aprofundată prin analize pe

termen scurt ale pieţei. Pentru a deveni cu adevărat un motor de creştere economică, activităţii

turistice trebuie să i se acorde importanţa cuvenită în sensul considerării ca sector prioritar al

economiei naţionale.

Odată îndeplinit acest deziderat se poate realiza o strategie pe termen lung pentru

dezvoltarea turismului, concomitent cu dezvoltarea întregii economii naţionale.

10

În ansamblul unei economii naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator

al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere

care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. Cererea turistică determină o adaptare a

ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice şi indirect în stimularea

producţiei ramurilor participante la: construirea şi realizarea de noi mijloace de transport,

instalaţii de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice ş.a. Dezvoltarea turismului conduce la

un semnificativ spor de producţie.

2.1 Impactul macroeconomic al turismului

Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o contribuţie

aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de

inteligenţă şi creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare

decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare. De asemenea,

turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii. Studiile de specialitate au

evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile

turismului.

Turismul se constituie într-un un mijloc de diversificare a structurii economiei unei

ţări. Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai

complexe ale turiştilor determină apariţia unor activităţi specifice de agrement, transport pe

cablu.

În primele patru luni ale anului, deficitul de cont curent al balanţei de plăţi, calculat

ca sumă între soldurile operaţiunilor cu bunuri şi servicii, veniturile înregistrate şi

transferurile curente de bani din străinătate, a înregistrat 1,39 miliarde de euro, cu 77% mai

mult decât anul trecut. Tendinţa este totuşi de descreştere a deficitului, cum după primele trei

luni ale anului curent dezechilibrul era superior cu 85% faţă de primul trimestru al anului

2004. Schimburile comerciale în primele patru luni înregistrează un dezechilibru în favoarea

importurilor de 1,8 miliarde de euro, cu aproape 70% mai mult decât în perioada similară

din 2004. Sectorul Serviciilor a înregistrat, de asemenea, un deficit de 210 milioane de euro,

11

Capitolul II

IMPACTUL TURISMULUI ÎN ECONOMIE

un maxim negativ fiind atins pe segmentul transporturi, respectiv 108 milioane de euro. În

domeniul serviciilor turistice a fost înregistrat un excedent de 20 milioane de euro. Potrivit

datelor remise de BNR, datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut cu 14,2% faţă de

finele anului trecut, până la nivelul de 20,7 miliarde de euro. Din aceasta, peste jumatate,

respectiv 10,6 miliarde de euro, a fost datoria externă publică şi public garantată. În primele

patru luni ale anului curent, românii din străinătate au trimis în ţară 897 milioane de euro,

cu aproape o treime mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. (Adevarul,

28/06/2005)5§

Pe lânga toate acestea, turismul reprezintă şi o cale (în unele cazuri chiar singura) de

valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi în special a celor naturale:

frumuseţea peisajelor, calităţile curative ale apelor minerale sau termale, condiţiile de climă.

Există ţări care realizează până la 80% din PIB (I-le Maldive) din activitatea

turistică, dar şi ţări cu o economie dezvoltată (Franţa 7.3% PIB, Elveţia 7.7% PIB) care au

ponderi ridicate ale activităţii turistice în PIB. Faţă de această situaţie, în România, turismul

contribuie cu 2-3% la realizarea PIB.

Pentru ţara noastră - în etapa actuală, ca urmare a prezenţei unor resurse turistice

neexploatate şi insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilităţi

însemnate de creştere şi deci rămâne o sferă de activitate care poate absorbi o parte din forţa

de muncă rămasă disponibilă prin restructurarea economică.

Trebuie menţionat şi faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea unor

zone defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin

dezvoltarea unor zone mai puţin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu

importante şi atractive resurse turistice naturale şi antropice. Datorită acestui fapt el este

considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.

O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă

contribuţia sa la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă pe seama

turismului intern şi internaţional.

2.2 Efectul multiplicator al turismului

În primul rând, vorbim despre un aşa-numit efect direct la creşterea veniturilor acestui

sector (ex. salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor, agenţiilor tour-operatoare), ca

urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turişti în decursul unei anumite perioade de timp,

de obicei un an. 5D . Cireaşă, Turismul susţine în premieră balanţa comercială, www.adevarulonline.ro

12

În al doilea rând, avem în vedere efectul indirect care caracterizează impactul creşterii

cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de bunuri de consum la

care firmele turistice apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine oferta turistică la parametri

competitivi.

În al treilea rând, poate fi urmărit şi un efect indus asupra întregii economii naţionale,

deoarece atât veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism, cât şi cele ce revin sectorului

producător de bunuri de consum sunt reinvestite în vederea procurării altor mărfuri şi servicii

de care au nevoie. Asistăm astfel la un proces de multiplicare a cererii agregate la scară

macroeconomică.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator al turismului poate

fi definit ca volumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a

turistului, care va fi utilizat în economie.

Pornind de la modelul keynesian al multiplicatorului investiţiilor, în literatura de

specialitate6§ se indică o fomulă de calcul a multiplicatorului turistic astfel:

R = 1 / 1 - c'

R = multiplicatorul turistic care arată de câte ori se multiplică în economia

naţională fiecare unitate monetară cheltuită de turist c' = înclinaţia marginală spre

consum turistic care arată cu cât creşte cheltuiala pentru consumul turistic la creşterea cu o

unitate monetară a veniturilor din turism

2.2.1 Turismul şi ocuparea forţei de muncă

Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un important rol

în economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la atragerea excedentului de

forţă de muncă din alte sectoare, contribuind astfel la atenuarea şomajului. Numărul mare al

celor care lucrează în domeniul turismului are ca explicaţie faptul că posibilitaţile de

mecanizare-automatizare a operaţiunilor turistice sunt limitate.

De asemenea, rămânând tot în sfera relaţiei „turism-forţă de muncă” trebuie amintit

efectul indirect al creşterii numărului celor ocupaţi în acest sector. Studiile arată că un loc de

muncă direct din turism poate crea 1-3 locuri de muncă indirecte şi induse7§. Aceasta se

explică prin aceea că turismul, fiind un mare consumator de bunuri şi servicii, influenţează

6O. Şuta, Economia turismului, Caiet de lucrări practice, Cluj Napoca, Editura Universităţii Creştine D. Cantemir, p. 23

7 Rodica Minciu, Economia Turismului, Bucureşti, Editura Uranus, 2000, p. 29

13

benefic utilizarea forţei de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia (agricultura, industria

alimentară, construcţii).

2.2.2 Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe

Una dintre trăsăturile majore ale evoluţiei economiei mondiale o reprezintă creşterea şi

diversificarea schimburilor internaţionale, iar turismul devine o componentă importantă a

relaţiilor economice internaţionale.

Turismul egiptean reprezintă o industrie care a adus în 2004 un profit de 6,6 miliarde

de dolari, bani scoşi de pe urma celor peste 8 milioane de turişti care au vizitat ţara. Pentru

multe alte naţiuni, între care ne numărăm şi noi, aceste cifre ar reprezenta un obiectiv

fantezist, numai că egiptenii au priceput de mult că turismul poate fi un colac de salvare

pentru o ţară săracă, dar care are ce arăta, şi au reuşit să transforme acest sector într-o

veritabilă maşină de făcut bani. Adevărata lecţie egipteană nu este însă felul în care au reuşit

locuitorii Ţării Faraonilor să scoată 6,6 miliarde de dolari de la nemţi, americani, englezi,

francezi sau ruşi, ci faptul că egiptenii n-au nici cea mai mică intenţie să se oprească aici.

Recent, preşedintele Hosni Mubarak a anunţat că guvernul egiptean a realizat un program, în

urma căruia numărul de turişti care vizitează statul ar trebui să se majoreze, anual, cu circa

un milion. In acest fel, până în 2015 numărul vizitatorilor ar urma să depăşească 18 milioane

pe an, iar dacă sumele câştigate de pe urma fiecărui turist rămân constante, este de aşteptat

ca veniturile realizate anual de Egipt din turism să „sară" de 15 miliarde de dolari.8§

Turismul face parte din structura comerţului invizibil mondial fiind una dintre

principalele componente ale acestuia.

Comerţul invizibil este o formă a schimburilor economice internaţionale care nu au ca

obiect o marfă. Comerţul invizibil se materializează şi formează „balanţa invizibilă" sau

„balanţa serviciilor", componentă importantă a balanţei de plăţi externe a unei ţări. În cadrul

balanţei serviciilor, încasările şi cheltuielile provenite din activitatea turistică se înregistrează

în contul balanţier numit „călătorii". Astfel, în creditul acestui cont se înscriu veniturile

rezultate din activitatea turistică, iar în debit cheltuielile ocazionate de desfăşurarea activităţii

turistice.

Efectul turismului în echilibrarea balanţei de plăţi externe a unei ţări, în funcţie de

mărimea şi semnul soldului contului „călătorii", dar şi de mărimea şi semnul soldurilor

celorlalte conturi balanţiere se poate produce în una din următoarele situaţii:

8 Nicolae A., Lecţia egipteană, http://www.gandul.info/2005-07-08/turism/lectia_egipteana

14

a) Contul „călătorii" are un sold pozitiv, atunci acesta poate contribui, în funcţie şi

de soldul celorlalte conturi balanţiere, după caz la:

• reducerea deficitului balanţei de plăţi;

• echilibrarea balanţei de plăţi;

• creşterea excedentului balanţei de plăţi.

b) Contul „călătorii" are un sold negativ, atunci acesta poate contribui la:

• creşterea deficitului balanţei de plăţi;

• reducerea excedentului balanţei de plăţi;

• dezechilibrarea balanţei de plăţi.

Pentru a înţelege şi mai bine locul şi rolul turismului în cadrul balanţei de plăţi externe

a unei ţări, analizele economice trebuie completate şi cu alte elemente care ţin de obiectivele

majore ale politicii comerciale şi chiar cu cele ale politicii externe, în general.

2.3 Impactul social al turismului

Pe lângă consecinţele economice, turismul are şi o profundă semnificaţie socio-umană.

El actionează, prin natura sa, atât asupra turiştilor în mod direct, cât şi asupra populaţiei din

zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se răsfrâng şi asupra calităţii mediului, a

utilizării timpului liber şi nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre naţiuni.

Turismul este, dincolo de toate, UN ELEMENT care favorizează comunicarea,

schimbul de idei, de informaţii, stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra

formării intelectuale.

Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său reconfortant,

în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a populaţiei, atât prin

formele de odihnă, cât şi prin formele de tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul

reprezintă un mijloc de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie a

oamenilor.

Aşadar, turismul contribuie nu doar la satisfacerea nevoilor materiale, ci şi la

satisfacerea nevoilor spirituale ale oamenilor. „Orice pas al unei călătorii devine o aventură a

cunoaşterii; la fiecare pas mori şi invingi de bucurie, ineditul te face să renaşti, natura te

reînalţă pe soclul fiecărei zile, martor la propriul miracol"9§

Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important mijloc

de utilizare a timpului liber. Evoluţia contemporană a economiei mondiale este caracterizată

9Ion Ionescu, Turismul fenomen social economic şi cultural, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2000, p. 17

15

de tendinţa de creştere a timpului liber, fapt ce ridică probleme privind organizarea şi

utilizarea eficientă a acestuia.

Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producţie, cu intrări şi ieşiri, se observă

că aceasta presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele naturale având un rol

fundamental. În consecinţă, turismul exercită influenţă asupra mediului şi componentelor

sale.

Tot în plan socio-economic, dar şi politic, trebuie amintit rolul deosebit de important

al turismului în intensificarea şi diversificarea legăturilor între naţiuni pe plan mondial. Într-

adevăr, alături de comerţul propriu-zis, turismul internaţional tinde să devină una din formele

principale de legatură dintre oameni situaţi pe continente diferite.

După toate probabilităţile, călătoriile turistice spre destinaţii tot mai îndepărtate (în

alte ţări decât cele vecine) şi vizitarea a două-trei ţări în timpul unei singure vacanţe, tind să

devină caracteristice pentru circulaţia turistică viitoare. Ca rezultat, turismul va contribui din

ce în ce mai mult la sensibilizarea fiinţei umane faţă de realităţile din locurile vizitate, la

cultivarea unui climat de întelegere reciprocă între popoare, tocmai prin forţa de convingere

de care este capabil. Prin natura sa intimă, turismul este o negaţie a conflictelor politice, o

antiteză a războiului.

Turismul României a fost puternic influenţat de ideologiile şi personalitatea liderilor

din ţările comuniste. Prea puţină atenţie a fost acordată dezvoltării turismului în imediata

perioadă de după al Doilea Război Mondial, iar când sectorul ofertelor turistice a luat naştere,

turismul României a avut foarte puţin de oferit.

Între anii 1960-1970, România a făcut eforturi de dezvoltare a infrastructurii turistice,

dar majoritatea au fost concentrate pe litorarul Mării Negre. În anul 1971 este înfiinţat

Ministerul Turismului care avea în subordine mai multe organizaţii specializate în servicii

turistice, în zone precum Braşov, Bucureşti şi litoralul Mării Negre. România era o ţară uşor

accesibilă ţărilor din Europa de Vest şi oferea o alternativă ieftină Greciei şi Spaniei. Turismul

domestic a evoluat şi el, iar românii au fost încurajaţi să călătorească prin ţară şi să viziteze

monumentele contemporane ale realizării socialiste. Tot în această perioadă, numărul

vizitatorilor străini a început să crească de la 500.000 în anul 1965 la 2.3 milioane în 1972 în

cazul celor din Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică, şi de la 200.000 la 600.000 în cazul

turiştilor din celelalte ţări.

16

Capitolul III

SECTORUL TURISMULUI ÎN ROMÂNIA

În perioada post-comunistă, România a fost vizitată de turiştii din Europa Occidentală

din motive legate de anii socialişti şi de revoluţia din 1989 care a creat o imensă curiozitate

pentru vizitarea obiectivelor asociate cu prăbuşirea regimului comunist. România a încercat să

depăşească frontierele socialismului şi să încurajeze dezvoltarea turismului la începutul anilor

1990, prin utilizarea unui slogan care avea ca scop atragerea cât mai multor turişti: „come as

a tourist, leave as a friend" („vino turist, pleacă prieten"), dar România mai trebuia să-şi

actualizeze facilitaţile turistice şi să administreze mai bine produsele turistice pe care încercă

să le promoveze.

La începutul anilor 1990, Guvernul a încercat să dezvolte capacitatea turistică a

turismului rural, atunci când oamenii puteau, pentru prima oară, să primească străini în casele

lor. Interesul continuu al Guvernului pentru turismul rural s-a regăsit în crearea Comisiei

pentru Zonele Montane (1990) cu vagi responsabilităţi de organizare şi promovare a

turismului rural, urmată de o perioadă de inactivitate totală a acestei Comisii10§. În 1994,

Asociaţia Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) a încercat să

promoveze ideea turismului rural, atât pentru vizitatori cât şi pentru cei care îi găzduiesc, prin

implementarea unui program ce oferea capacităţi de cazare turistică promovate prin

intermediul unei reţele naţionale de rezervare a structurilor de cazare.

În 1993, Guvernul României iniţiază o reformă a programului de dezvoltare a

turismului. Ordonanţa Guvernamentală nr. 62, care a devenit ulterior nr. 145 din 27

decembrie 1994, stabileşte planul pentru dezvoltarea naţională a turismului rural, în special

pentru regiunile montane, Delta Dunării şi Marea Neagră. Tot atunci, Ministerul Turismului

promovează propria opinie privind turismul rural, aceea că acesta reprezintă pentru România

cea mai atractivă „ofertă turistică" posibilă.

În momentul de faţă, România este pe punctul de a deveni o destinaţie turistică

importantă, dar înainte de toate va trebui să-şi estompeze anumite minusuri care nu îi conferă

o poziţie concurenţială pe piaţa internaţională turistică. Aceasta s-a datorat unui program de

dezvoltare a turismului prost administrat, dar şi datorită perioadei de recesiune cu care

România s-a confruntat după perioada comunismului. Iar fără o dezvoltare sănătoasă a

economiei româneşti şi a societăţii, dar mai ales fără o privatizare a acestui sector şi fără un

bun program de promovare a acesteia peste hotare, nu se poate spera ca România să devină o

atracţie importantă a turismului internaţional.

10 Maria Stoian, În sprijinul Promovării turismului rural în România, Revista Română de Turism, Anul II (1995), nr. 4, p. 8

17

Din punctul de vedere al turiştilor străini, România se află în momentul de faţă într-o

conjunctură favorabilă, dar din cauza lipsei unei bune strategii nu este posibilă valorificarea

avantajului competitiv pe care ţara noastră îl deţine. România este o ţara europeană sigură şi

riscul asumat de turişti este foarte mic. Atacul terorist din 11 septembrie din Statele Unite a

creat o anumită vulnerabilitate celorlalte ţări, aceasta însemnând că România va fi destinaţia

preferată, cel puţin pentru moment, a străinilor, deoarece prezintă o anumită siguranţă.

Nu acesta va fi însă asul din mână de care România se va folosi pentru atragerea

turiştilor străini, ci va fi nevoie de o strategie de promovare a turismului care să aibă efecte

durabile şi sigure. Aşa cum a mai fost precizat, după perioada ce a urmat comunismului, au

fost făcute anumite eforturi de promovare a turismului, dar nu suficiente, în ciuda faptului că

sosirile turiştilor pe teritoriul românesc au crescut în fiecare an. Totuşi, România nu are

destulă capacitate de cazare turistică nici măcar pentru turismul domestic, ceea ce va afecta

numărul turiştilor internaţionali care vor să viziteze România.

3.1Analiza macromediului

În analiza macromediului vom face referiri la mediile: economic, socio-cultural,

politic, tehnologic şi ecologic.

Mediul economic

Mediul economic este un factor semnificativ, care influenţează industria turismului

dintr-o ţară atât din punct de vedere al cererii, cât şi al ofertei. Din punct de vedere turistic,

factorii care pot influenţa comportamentul de consum sunt rata dobânzii, cursul de schimb,

disponibilitatea creditului, creşterea şi stabilitatea economică şi rata inflaţiei, precum şi

structura economică a industriilor relevante turismului şi profitabilitatea lor (costul capacităţii

de cazare, costul călătoriilor etc).

Preţurile, care reprezintă costuri pentru consumatori, au cea mai semnificativă

influenţă asupra puterii acestora de cumpărare. De aceea, preţul unei destinaţii turistice

rămâne cel mai important factor asupra cererii turistice. În acelaşi timp, preţurile pot avea

efecte negative, în sensul că acestea pot fi influenţate de cursul de schimb între ţara de origine

şi ţara de destinaţie, precum şi de nivelul de inflaţie.

În cazul României, puterea lirei asupra leului este foarte puternică, putând avea efecte

pozitive asupra cererii pentru servicii turistice, întrucât costurile cu transporturile şi cazarea

sunt relativ mici, cu excepţia Bucureştiului unde costul unei camere pe noapte este de cel

puţin 25$, iar preţul unei mese în oraş este de cel puţin 5$. Cu toate acestea, costul unei vizite

la muzeu sau călătoria cu autobuzul sau cu trenul este foarte mic.

18

Mediul socio-cultural

Modificările din mediul socio-cultural pot determina noi oportunităţi sau ameninţări

pentru turism. Principalele schimbări socio-culturale care ar putea avea un impact asupra

turismului naţional sunt:

- schimbări în structura familiei şi reducerea natalităţii;

- schimbări în structura vârstei pe piaţa turistică;

- schimbări în stilul de viaţă şi nevoia de detaşare din rutina de zi cu zi;

- schimbarea atitudinii faţă de calitatea vieţii şi creşterea nevoii de a învăţa lucruri

noi manifestată de noi regiuni şi culturi;

- creşterea numărului de turişti bine informaţi ca urmare a şcolarizării şi a

mijloacelor de comunicare.

„Nevoile de călătorie în epoca modernă au fost create de societate şi modelate de

viaţa de zi cu zi ... Motivaţia individului de a călători pentru a descoperi în afara graniţelor

ceea ce nu poate găsi în propria ţara este creată nu numai de un impuls instinctiv, dar este

creată în principal sub influenţa mediului social în care individul îşi stabileşte normele.

Decizia individuală este predeterminată social, în special în ceea ce priveşte călătoriile şi

vacanţele. Ceea ce societatea oferă individului obosit de rutină este turismul, o varietate de

concedii în afara vieţii de zi cu zi, identificându-le ca modalitate de evadare, ofertanţi de

putere, energie şi fericire... "11§

Pieţele potenţiale pentru turismul internaţional, dar şi intern sunt influenţate de

numărul de persoane cu venit mare, timp liber şi mobilitatea de a genera şi susţine creşterea

pieţei turistice pentru urmatoarea decadă. Din punct de vedere al marketingului, un factor

important îl reprezintă atitudinile şi comportamentul potenţialilor turişti faţă de călătoriile

turistice în comparaţie cu celelalte servicii de recreare.

Un alt factor semnificativ în generarea cererii turistice îl reprezintă atitudinea faţă de

protecţia mediului înconjurător sau cel puţin exercitarea standardelor minime de reducere a

poluării şi aglomerării staţiunilor turistice.

Mediul politic

Schimbările în structura politică, a deciziilor politice şi apariţia de evenimente

neaşteptate au implicaţii majore asupra distribuţiei turistice şi uneori astfel de situaţii nu pot fi

controlate de industria turismului ţării respective.

Liberalizarea turismului în România după 1989, precum şi a ţărilor din Europa de Est,

au mărit interesul turiştilor pentru această arie georgrafică, în special pentru obiectivele

11J. Krippendorf, , The Holidaymakers, London, Routledge, 1987, p. xix şi 17

19

turistice legate de prăbuşirea comunismului. Democratizarea fostelor ţări comuniste şi

reforma turistică a acestora pot avea un impact major asupra cererii turistice din Europa de

Vest.

Anumiţi factori politici şi guvernamentali pot avea o importanţă semnificativă asupra

modului în care cererea pentru servicii de turism evoluează pe plan intern şi internaţional.

Astfel, regulile şi legile privind protecţia consumatorului pot decide trendul cererii turistice,

precum şi legile anti-trust în stabilirea unei pieţe competitive.

Există patru factori importanţi care au influenţă asupra turismului:

1. Legea transporturilor

În cazul transportului aerian, acesta poate influenţa rutele şi liniile aeriene, numărul de

zboruri, capacitatea locurilor şi preţurile acestora. Taxele de aeroport reprezintă de asemenea

o problemă, întrucât sunt plătite de turişti.

Modernizat şi reorganizat, transportul feroviar răspunde, în acest moment, tuturor

exigenţelor pasagerilor, mai ales pe rutele deservite de trenuri InterCity sau rapide. În

completarea acestora, trenurile accelerate permit accesul vizitatorilor în aproape toate

staţiunile sau oraşele României. În acelaşi timp, conexiunile cu liniile internaţionale înlesnesc

utilizarea facilităţilor internaţionale pentru diferite tipuri de legitimaţii de călătorie.

Transportul auto, atât cel intern, cât şi cel internaţional, cu microbuze sau autocare, s-a

dezvoltat foarte mult, în ultima perioadă de timp acoperindu-se în întregime teritoriul

românesc (rute interjudeţene, dar şi judeţene sau locale), cât şi rute internaţionale. În acest

sens, există curse-linii permanente, care fac legătura dintre România şi alte ţări: Marea

Britanie, Italia, Austria, Germania, Spania, Olanda, Franţa etc.

Toate reşedinţele de judeţ, principalele oraşe, respectiv staţiuni turistice din România,

sunt legate printr-o reţea densă de transport auto în comun, care se realizează atât cu autocare

moderne, cât şi cu microbuze.

Între porturile româneşti ale Dunării fluviale nu există relaţii de transport fluvial

regulat de persoane. Există, în schimb, rute de transport de pasageri între România şi Bulgaria

sau România şi Iugoslavia ori rute de transport de autovehicule. Din păcate, nu există curse

regulate de feribot în acest moment pe Marea Neagră, cu plecare din porturile româneşti. În

timpul sezonului se pot face plimbări de agrement, cu plecare din portul turistic Tomis,

Constanţa, cu navele Euxin, Tomis şi Condor, nave pregatite pentru acest gen de programe.

Există şi anumite programe de reabilitare şi restructurare a Căilor Ferate Române

(CFR) cofinanţat de BIRD, BERD, Guvernul României şi Comisia Europeană în vederea

îmbunătăţirii confortului călătorilor, creşterea siguranţei acestora şi a eficientizării

20

transportului de marfă în vederea alinierii sistemului naţional de transport la sistemul

european.

Totodată se are în vedere maximizarea efectelor pozitive asupra mediului şi

minimizarea impactului global şi local pe care activităţile de transport le generează şi sunt

axate în general pe:

• stoparea degradării infrastructurii şi menţinerea în exploatare a sistemului de

transport;

• aducerea în parametrii de funcţionare şi valorificare a capacităţilor existente prin

repararea şi modernizarea infrastructurilor;

• înlăturarea sau prevenirea apariţiei restricţiilor de circulaţie şi eliminarea blocajelor

şi aglomerărilor;

• promovarea tehnologiilor de transport ecologice;

• integrarea drumurilor de interes local în reţeaua de infrastructură naţională.

Călătoriile aeriene se efectuează în conformitate cu reglementările internaţionale

referitoare la condiţiile generale de transport aerian al pasagerilor şi bagajelor, precum şi în

baza condiţiilor de transport înscrise pe biletele de avion, iar taxele plătite de pasager sunt

cele impuse de autoritaţile guvernamentale sau de operatorul aeroportuar.

Numărul companiilor internaţionale şi naţionale de închiriere a autoturismelor a

crescut considerabil în ultimul timp. Dintre companiile care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa

românească amintim: Avis, Hertz, Sixt, Budget, Francocar, Autorent, majoritatea cu

reprezentanţe în Bucureşti şi aeroportul Henri Coandă.

2. Agenţiile de turism şi hotelurile

Controlul asupra clasificării hotelurilor şi a serviciilor prestate de acestea în vederea

protecţiei consumatorilor influenţează nivelul preţurilor şi prin urmare natura cererii. Alte

reglementări, precum nivelul TVA-ului şi legile Uniunii Europene privind drepturile

angajaţilor au o influenţă directă asupra nivelului de servicii.

Numărul agenţiilor de turism din România este de peste 1000. Dintre acestea, circa

800 fac parte din Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism. Toate agenţiile de turism, legal

constituite, trebuie să funcţioneze în baza unei licenţe de turism eliberate de autoritatea

tutelară în domeniu. Exceptând condiţiile legate de calificarea personalului, spaţiu, utilizarea

mijloacelor de transport clasificate, o agenţie de turism trebuie să beneficieze de o poliţă de

asigurare pentru riscul de insolvabilitate sau faliment.

Ministerul Turismului a solicitat deja hotelurilor şi restaurantelor din Bucureşti

înaintarea documentaţiilor necesare obţinerii certificatelor de clasificare şi a brevetelor de

21

turism. Conform legii, Ministerul Turismului va clasifica restaurantele independente de 3, 4 şi

5 stele. Reprezentanţii şi proprietarii de hoteluri şi restaurante au posibilitatea de a obţine

aceste certificate prin Internet, această metodă fiind inclusă în programul naţional de

dezvoltare turistică Info Turism. Restaurantele de lux şi cele cu specific românesc sunt cele

mai populare în rândul turiştilor internaţionali şi de aceea este necesară intrarea lor în

legalitate, ca mai apoi să urmeze procesul de promovare a acestora.

3. Sistemele de rezervare on-line

Sistemele de distribuţie globală (GDS) folosite de companiile aeriene, precum

SABRE, WORLDSPAN, GALILEO ŞI AMADEUS pot influenţa competiţia prin modul în

care acestea funcţionează. GDS (Global Distribution System) a aparut în anii 1970 şi 1980,

odată cu software-ul Windows şi Internetul în vederea creării accesului la e-commerce privind

sistemul de rezervare on-line.

Worldspan oferă o tehnologie de frunte de Tarife şi Preţuri, în cadrul industriei

turismului, precum Worldspan e-PricingSM, soluţii de găzduire şi produse de turism

personalizate, inclusiv Worldspan Travel ButtonSM. Worldspan oferă furnizorilor,

distribuitorilor şi companiilor din domeniul turistic posibilitatea de a reduce costurile şi de a

creşte productivitatea prin recurgerea la o tehnologie de vârf, precum Worldspan Go! ® şi

Worldspan Trip Manager ®. Sediul central al companiei este în Atlanta, Georgia. Worldspan

aparţine companiilor afiliate ale Delta Airlines, Inc (NYSEDAL), Northwest Airlines

(NASDAQ:NWAC) şi American Airlines, Inc. În România sunt utilizate cu succes în mod

special Amadeus, Worldspan şi Galileo.12§

Mediul tehnologic

Dezvoltările tehnologice, în special telecomunicaţiile şi procesarea informaţiilor pot

determina creşteri ale vânzărilor în industria turismului.

Factorii tehnologici cu influenţă majoră asupra cererii turistice includ:

■ creşterea activităţii promoţionale şi de distribuţie prin intermediul World Wide

Web de către sectorul public şi privat şi agenţiile de turism, incluzând vânzarea on-line şi

folosirea Internetului pentru vânzările de ultimă oră;

■ dezvoltarea bazei de date de consumatori în sistemele informatice de marketing;

■ marketingul de relaţie.

Romanian Tourism este una din companiile care au creat un portal profesional de

turism care combină promovarea ofertei turistice cu vânzarea şi rezervarea de pachete

turistice prin Internet. Acest portal are ca parteneri Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism

12 P. Nistoreanu, Management în turism, Bucureşti, Editura ASE, 2002, p. 229-235

22

(ANAT), Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC),

Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federaţia Patronală din Turism (FPT),

Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) şi Romanian Convention

Bureau (RCB) şi este singurul portal inclus în ECTAA - Grupul Naţional al Agenţiilor de

Turism şi al Asociaţiilor de Tur-operatori din Uniunea Europeană.

Prin această tehnologie de transfer se are în vedere dezvoltarea pieţei turistice

naţionale şi regionale din România şi valorificarea produselor turistice de către companiile de

turism şi tur-operatori.

Mediul ecologic

Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului a fost înfiinţat în 1990 şi are ca

responsabilităţi monitorizarea factorilor ecologici şi promovarea măsurilor stricte de protecţie

a mediului înconjurător, precum şi reprezentarea Guvernului României în relaţie cu

organizaţii internaţionale de specialitate.

Printre alte responsabilităţi se numără promovarea şi coordonarea unor programe de

cercetare în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi administrarea apelor şi pădurilor.

Ministerul controlează 41 de agenţii de protecţie a mediului înconjurător regionale, autorităţi

locale care aplică politica şi strategia referitoare la mediul înconjurător pe o scară locală,

precum şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

A fost creat, de asemenea, un program de strategii de promovare a managementului

apelor şi pădurilor şi a protecţiei mediului. Dezvoltarea modalităţilor de acţiune privind

protecţia mediului s-au bazat pe analiza mediului natural din România ce conţine două

documente: Conferinţa Naţiunilor asupra Mediului şi Dezvoltării (UNCED) şi Strategia

Română privind Mediul Înconjurător, creată în colaborare cu un număr mare de organizaţii

internaţionale, precum Banca Mondială, Comunitatea Europeană, Banca Europeană, Banca

Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (EBRD). Strategia forestieră se bazează pe

Conferinţa de la Helsinki privind protecţia pădurilor din Europa, iar cantitatea de lemn tăiat a

fost limitată la 15 milioane cubi metrici.

În concordanţă cu obiectivele incluse în strategie, au fost identificate 14 zone majore

şi anumite strategii au fost puse în acţiune pentru prevenirea şi reducerea poluării. În afară de

investiţiile locale sau ale celor alocate din bugetul statului pentru aceste zone, au fost oferite

resurse financiare suplimentare din partea Ministerului Mediului Înconjurător, reprezentând

aproximativ 3000 milioane lei pentru accelerarea rezolvării unor probleme serioase de

poluare.

23

Totodată, România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est care a fost invitată

la consiliul miniştrilor mediului înconjurător din unele state europene. În colaborare cu statele

din regiune şi cu ajutorul unor comunităţi internaţionale, România se va implica în derularea

unor programe importante de protecţie a mediului înconjurător la nivel naţional şi regional în

ceea ce priveşte conservarea calităţii apei Mării Negre, program finanţat de Banca Mondială

prin Fondul Global al Mediului Înconjurător. Tot atât de important este programul PHARE

privind promovarea sistemelor integrate de mediu desfăşurate în România.

Plajele din Romania vor fi incluse în programul „Steagul Albastru - Blue Flag",

destinat protecţiei mediului din astfel de zone, conform unei hotărâri adoptate de Guvern în

ultima şedinţă, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apelor şi Protecţiei

Mediului. Conform acestuia, proiectul de act normativ a fost susţinut de Ministerul Mediului

şi Ministerul Turismului, care vor asigura şi coordonarea comitetului naţional ce va fi

înfiinţat în acest scop. „Blue Flag" este un program al Fundaţiei de Educaţie pentru Mediu

(FEE) din Marea Britanie şi reprezintă simbolul plajelor protejate. Titlul se acordă anual de

catre Juriul European al FEE la propunerea Comitetului Naţional „Steagul Albastru - Blue

Flag", pe baza evaluării a 27 de criterii pentru plaje şi a 16 criterii pentru porturile de

agrement. Calificarea „Blue Flag" este valabilă pentru un singur sezon turistic, iar

reînnoirea se face numai după o nouă evaluare a îndeplinirii criteriilor.

Plajele din România vor fi incluse în programul „Steagul Albastru -Blue Flag",

destinat protecţiei mediului din astfel de zone, în acest sens Guvernul aprobând constituirea

unui comitet naţional a cărui activitate va fi coordonată de Ministerul Turismului şi de

Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului. „Blue Flag" este un program al Fundaţiei de

Educaţie pentru Mediu (FEE) din Marea Britanie şi reprezintă simbolul plajelor protejate.

24

Capitolul III

ANALIZA PIEŢEI TURISTICE ROMÂNEŞTI

Începând cu jumătatea anilor 1960, ţara noastră a cunoscut o dezvoltare semnificativă

a capacităţilor de cazare turistică, în special pe litoralul Mării Negre, politica de dezvoltare a

turismului concretizându-se în primul rând în realizarea unei infrastructuri tehnice şi sociale

importante.

3.1 Capacitatea de cazare turistică

Baza tennic0-materială a capacităţii de cazare este semnificativă în România (280.000

locuri de cazare), comparativ cu alte ţări cu realizări remarcabile în domeniul turismului

(Cehia, Croaţia, Polonia, Ungaria ş.a.). Practicarea unui turism de masă însă, a făcut să

predomine unităţile de cazare de categorii inferioare (ponderea hotelurilor de 1-2 stele pe

litoralul românesc depăşeşte 80%).

Procesul de privatizare al acestui sector a fost foarte lent: în anul 2000 numai 41,1%

din unităţile de cazare erau proprietate privată. Începând cu anul 2000, turismul românesc a

intrat pe o pantă ascendentă, prin privatizarea aproape integrală a structurilor de cazare aflate

în patrimoniul statului (92%), datorită investiţiilor realizate şi a programelor naţionale de

dezvoltare lansate de Ministerul Turismului.

Deşi România dispune de cea mai mare capacitate de primire turistică între ţările

Europei Central-Estice (3.338 unităţi de cazare), ea ocupă ultimul loc la indicatorii „număr

turişti" cuprinşi în unităţile de cazare şi număr înnoptări.

În 2001, structurile totale de capacitate turistică au fost de 3.266 în comparaţie cu

3.250 în 1999. În această periodă s-au construit trei hoteluri pentru tineret, şapte cămine şi

zece popasuri turistice. De asemenea, numărul de vile turistice a scăzut de la 878 în 1999 la

746 în 2001, cel al cabanelor turistice de la 165 la 158 şi cel al caselor de închiriat de la 67 la

60. O scădere în numărul de capacităţi turistice s-a înregistrat de asemenea, respectiv a scăzut

de la 282.806 în 1999 la 277.047 în 2001, însă numărul structurilor cu funcţiune de cazare

turistică a crescut de la 51.275.335 (număr de cazări-zile) în 1999 la 51.882.465 în 200113§.

Posibilităţile de cazare sunt subdimensionate, nu există posibilitatea de cazare a unui

grup mare de turişti" , motiv care îndreptateste pe specialiştii să considere că, pe viitor se vor

construi noi unităţi de cazare în Delta Dunarii, iar unii avansează chiar ideea apariţiei unor noi

zone turistice.

Numărul unităţilor de cazare a crescut în ultimii zece ani cu aproximativ 25%, în

special datorită apariţiei unor noi forme de cazare (pensiuni rurale, urbane şi agroturistice,

hoteluri pentru tineret şi hosteluri). Cu toate acestea, numărul locurilor de cazare pe toate 13 M. Anne, INS a conceput o „hartă turistică"pentru România, Ziua Turistică, nr. 361/2002, articol

25

tipurile de unităţi şi categorii, în ultimii zece ani, a scăzut cu aproape 7% datorită retrocedării

imobilelor naţionalizate (în special vile turistice) şi schimbării destinaţiei unor structuri. În

2002, România dispunea de 272.596 locuri de cazare.

Un proces vizibil se poate observa în ceea ce priveşte nivelul de confort, deoarece

multe capacităţi de cazare turistică de trei până la cinci stele au fost construite în capitală, la

mare şi la munte.

Analizele Peacock Hotels/Global Management arată că, dacă luăm ca referinţă

totalul celor circa 9.000 de camere de hotel prefigurate a exista în Bucureşti până în 2012,

atunci minim 16-18% din această capacitate ar trebui acoperită de hoteluri de două stele.

„Capacitateape care o estimăm ar fi logic să se repartizeze în proprietăţi cu 60 până la 150

camere, plasate în zonele de mare trafic urban pe căile de circulaţie către centrul oraşului, în

arealele cu concentrări comerciale de tip mall-uri, hipermarketuri, la întrarile în oraş, în

zonele de expansiune de pe centura oraşului, în apropierea nodurilor de transport ale

oraşului (gări, autogări, aeroporturi) ", apreciază Paul Mărăşoiu14§.

Investiţiile realizate în turism în anul 2002 au fost de aproximativ 150 milioane euro,

fiind construite 62 de hoteluri noi cu 1500 de camere şi circa 700 de pensiuni cu 3500 camere,

la care se adaugă modernizările unor hoteluri vechi. În anul 2001, privatizarea turismului a

adus statului 1.340 miliarde lei, iar singurul hotel rămas în proprietatea statului este hotelul

Mamaia din staţiunea Mamaia.

3.1.1 Capacitatea de cazare pe forme de turism

Circa 42,7 % din capacitatea de cazare turistică a României se află în staţiunile de pe

litoralul Mării Negre, 16,3% în Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (exclusiv Tulcea),

15,7% în staţiunile balneare, 11,5% în staţiuni montane, 0,8% în Delta Dunării şi 12,9% din

locurile de cazare în alte trasee şi destinaţii turistice.

□ Statiuni balneare

□ Statiuni litorale

35224 42735

1------~>, □ Statiuni montane

44528 s--------------^T^^...

14FIHR - Business Magazin / 26.10.2005

26

□ Delta Dunarii

2258

31432 ------------------- --------116419 □ Bucuresti si orase

resedinta

de judet

□ Alte trasee

Figura 2:Capacitatea de cazare pe forme de turism-locuri (Sursa: Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, 2003)

Indicele mediu de utilizare a capacităţii de cazare în funcţiune variază în ultimii ani în

jurul valorii de 34,5% (41,8% la hoteluri), iar durata medie de şedere la nivelul întregii ţări

este de 3,6 zile în toate structurile de cazare, sub nivelul mediei europene. Staţiunile balneare

deţin primul loc atât în ceea ce priveşte indicele de utilizare a capacităţii de cazare (50,8% ),

cât şi durata sejurului unui turist, cu o medie de 8,9 zile.

Fenomenul de sezonalitate este specific mai ales pentru turismul de litoral, chiar dacă

acesta nu este reflectat proporţional în indexul de utilizare a capacităţii de cazare (41,3%),

datorită contribuţiei aşa-numitului turism social - în România statul acordă bilete de

tratament pentru pensionari subvenţionate, care acoperă o mare parte din cheltuielile de

cazare şi masă.

Pe litoralul Mării Negre şi în Bucureşti, ambele locaţii deservite de câte un aeroport

internaţional (Bucureşti - Henri Coandă şi Constanţa), unităţile de cazare au o capacitate mult

mai mare decât în celelalte zone turistice (147 paturi este media capacităţii hotelurilor de la

Marea Neagră, în timp ce în zonele montane media aceasta este de numai 48). Acest lucru

face ca Bucureştiul şi litoralul Mării Negre să fie favorabile practicării turismului de grup şi să

fie destinaţiile preferate de tur-operatorii internaţionali.

3.1.2. Turismul de litoral

Ieşirea României la Marea Neagră a creat condiţii pentru dezvoltarea turismului de

litoral.15§ Staţiunile de pe litoral concentrează aproape jumătate din capacitatea de cazare

existentă la nivelul întregii ţări (42,7%). Structurile de cazare pe litoralul Mării Negre sunt

concentrate cu precădere în zona de coastă, având oportunităţi limitate de expansiune. Prin

urmare, investiţiile au ca scop în special reorientarea actualelor structuri. Datorită faptului că

15 Ministerul Integrării Europene, Planul naţional de dezvoltare 2004-2006, disponibil la http://www.mie.ro/Pdr/Romana/mdp mie ro/dezvoltare/pnd2004/download/cuprins.htm

27

s-a practicat un turism de masă, ponderea hotelurilor de 1-2 stele depăşeşte 80%, în timp ce

hotelurile de 3 stele au o pondere foarte scăzută.

Reabilitarea şi modernizarea litoralului românesc şi alinierea sa la nivelul calitativ al

ofertelor de litoral din ţările europene constituie în continuare un obiectiv specific pentru

turismul de litoral.

3.1.3 Turismul montan

În România, practicarea turismului montan are condiţii foarte bune de dezvoltare

datorită potenţialului oferit de cele trei catene muntoase ale Carpaţilor. Între tipurile de turism

montan, turismul pentru schi dispune de un potenţial natural ridicat pentru dezvoltare.

Pentru ca România să fie recunoscută pe plan internaţional ca o destinaţie turistică

pentru practicarea sporturilor de iarnă este necesară îmbunătăţirea infrastructurii generale, a

ofertei pentru sporturile de iarnă, refacerea şi dezvoltarea infrastructurii turistice pentru

turismul montan (amenajarea de noi pârtii de schi cu instalaţiile de transport pe cablu aferente,

instalaţii şi echipamente de producere a zăpezii artificiale şi de întreţinere a pârtiilor), precum

şi dezvoltarea, modernizarea şi diversificarea structurilor de primire.

3.1.4 Turismul balnear

România are un potenţial natural ridicat pentru tratamentul balnear al diferitelor boli,

dat fiind fondul de resurse disponibile. Subsolurile româneşti în momentul de faţă conţin peste

1/3 din resursele de ape minerale europene, şi o serie întreagă de resurse minerale unice sau

cu o slabă răspândire pe plan european:

o gazele de mofetă din zona Carpaţilor Orientali,

o nămolurile sapropelice de la Lacul Sărat sau Techirghiol.

Climatul României este în mod special adecvat pentru tratamentele terapeutice,

incluzând arii cu un bio-climat tonic, sedativ, marin şi de mine sărate.

Calitatea fizico-chimică şi valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură sunt

similare şi chiar superioare celor existente în staţiunile balneare consacrate pe plan mondial,

în toate cele 14 categorii de afecţiuni cuprinse în Nomenclatorul Organizaţiei Mondiale a

Sănătăţii.

Dezvoltarea extensivă a segmentului de turism balnear până în anul 1989 a fost

realizată atât în vederea practicării unui turism de masă de tip social pe plan intern, cât şi

pentru accesul internaţional. Astfel, în România, dintr-un total de 160 de staţiuni balneare, şi

28

de circa 232 localităţi şi puncte balneare, doar un număr de 24 sunt de interes naţional,

celelalte având un rol mai redus pe piaţa turistică internă şi europeană.

Turismul balnear ocupă locul doi în oferta turistică a României, deţinând circa 11,2%

din capacitatea pe ţară. Astfel, la nivelul anului 2001, staţiunile balneoturistice dispuneau de

367 structuri de primire cu

48.000 locuri, din care aproape 30.000 de locuri în hoteluri. Oferta de cazare la

structurile cu confort redus (1 şi 2 stele) însumează circa 44.000 locuri şi reprezintă

aproximativ 97% din capacitatea totală de primire din staţiunile balneare.

Cele mai mari staţiuni, incluse în circuitul internaţional, cu un număr total de locuri

cuprins între 2.500 şi 8.500 sunt, în ordine: Băile Felix, Călimăneşti-Căciulata, Băile

Herculane, Sovata, Slănic Moldova, Băile Olăneşti, Băile Govora, Vatra Dornei, Covasna,

Buziaş. În multe dintre ele s-a modernizat baza de cazare, s-au construit hoteluri de cură şi

complexe sanatoriale moderne, în care serviciile de cazare, masă, diagnostic şi tratament sunt

oferite în cadrul aceleiaşi clădiri. Staţiunea balneară cu cea mai mare capacitate de cazare este

Felix, urmată de Herculane.

O problemă a societăţilor de turism balnear este cea legată de proprietatea asupra

bazei de tratament.

Se cunosc situaţii complexe, care generează nereguli în încheierea contractelor de

servicii balneare: baza de tratament fie se află în proprietatea unităţii de cazare pe care o

deserveşte (Covasna, Sovata, Lacul Sărat, Voineasa), fie deserveşte mai multe unităţi de

cazare, sau numai unitatea în care este integrată, fiind însă proprietate de stat (Călimăneşti,

Căciulata, Felix, Herculane, SC Mangalia SA). Există de asemenea şi staţiuni în care

activează mai multe societăţi comerciale de turism balnear, una dintre ele fiind proprietarul de

bază, cealaltă fiind partener contractual pentru prestarea de servicii balneare (în Predeal: Sind

România cu SC Predeal SA şi SC Robinson SA, în Tuşnad: SC Tuşnad SA şi SC Ciucaş SA).

Datorită calităţii infrastructurii de cazare şi a serviciilor furnizate, numărul turiştilor

străini în staţiunile balneare a scăzut. Românii reprezintă 95% dintre turiştii înregistraţi în

structurile balneare, şi peste 97% din numărul înnoptărilor în aceste structuri. Numărul mare

de turişti români esteînregistrat în special datorită programelor sociale şi sindicale. În cazul

turiştilor străini, Germania ocupă primul loc, cu o treime din totalul înnoptărilor, urmată de

Israel şi Ungaria.

Gradul de ocupare în staţiunile balneare a fost de 50,8 % în 2002, iar hotelurile au avut

un grad de utilizare a capacităţii de cazare în funcţiune de 55,2% - fiind cel mai mare

comparativ cu celelalte forme de turism.

29

Starea infrastructurii şi suprastructura din prezent exclud posibilitatea unei soluţii pe

termen scurt. Îmbunătăţirea şi modernizarea staţiunilor balneare necesită investiţii

semnificative pe termen lung care să aducă îmbunătăţiri substanţiale asupra infrastructurii

turistice şi nivelului serviciilor. Această formă de turism este susţinută de o capacitate de

cazare care reprezintă 12,9 % din totalul locurilor existente la nivelul întregii ţări, în ultimii

ani înregistrându-se o diminuare a acesteia, ca urmare a schimbării destinaţiilor unor unităţi

de cazare. Numărul turiştilor străini în turismul cultural religios a crescut cu 28,5%.

3.1.5 Capacitatea şi calitatea structurilor de cazare turistică

România dispunea în anul 200216§ de 3.250 capacităţi de cazare turistică, conţinând

105.425 camere care pot găzdui până la 282.806 persoane. Capacităţile de cazare turistică

includ hoteluri, hanuri (moteluri), vile şi cabane turistice, pensiuni agro-turistice, campinguri,

sate de vacanţe, bungalouri, tabere de elevi şi preşcolari şi spaţii de cazare pe nave. (tab.3)

Hotelurile deţin cea mai mare pondere în capacităţile de cazare, respectiv 161.528 locuri

(57,1%), urmate de taberele de elevi şi preşcolari cu 41.400 locuri (14,6%), campingurile cu

25.774 locuri (9,1%) şi vilele turistice cu 21.205 (7,5%).

Tabel 3:Clasificarea calitaţii capacităţilor de cazare

Nivelul calităţii Capacitatea de cazare totală Procentul numărului de camere

Numărul de paturi %5 Stele 1,032 0.44 Stele 4,233 1.53 Stele 21,285 7.52 Stele 108,436 38.31 Stea 80,521 28.5

Neclasificat 67,299 23.8Sursa: Romania Factbook 2005

În ceea ce priveşte calitatea facilităţilor de cazare turistică, cel mai mare număr de

locuri (58,4%) îl deţin nivelurile de două şi trei stele, ceea ce indică un nivel mediu al calităţii

16 „Romania Factbook (2005)", Romania Country Commercial Guide FY2005, disponibil la http://www.factbook.ro/countryreports/ro/Ro_Tourism.htm

30

structurilor de cazare. Nivelurile de o stea şi cele neclasificate deţin o pondere de 39,1% din

numărul camerelor şi sunt considerate necompetitive la nivel internaţional. Confortul superior

oferit de camerele de patru şi cinci stele este foarte mic, de numai 2,5%.

Statul deţine mai mult de jumătate din structurile de cazare sau unităţile de cazare

turistică (53%), reprezentând 69,8% din capacitatea de cazare a numărului de persoane, iar

sectorul privat deţine numai 35,3% din unităţi, respectiv 19,1% din capacitatea de cazare a

numărului de persoane. Având în vedere densitatea hotelurilor şi a capacităţilor de cazare,

zona litoralului, exceptând Constanţa, deţine cel mai mare număr de unităţi de cazare turistică,

respectiv 41,8%

3.3 Sosirile de turişti

Sosirile turistice în România au fost de 5.264 în 2000, reprezentând o scadere de

3,32% în comparaţie cu 1995 (5445).Totuşi, sosirile în România din ţări precum Bulgaria,

Iugoslavia şi Ucraina au scăzut în perioada 1995-2000.

Sosirile turistice internaţionale în România au crescut de la 2.757 în 1995 la 3.274 în

2000, fapt încurajator pentru turismul românesc, după cum şi intrările vizitatorilor străini în

ţară au crescut în perioada 2001-2003: Germania (10,6%), Marea Britanie (5,1%), Italia

(5,0%), Belgia (3,5%), Austria (3,4%). Principalul motiv al vizitelor sunt petrecerea timpului

liber, urmat de călătorii în tranzit, în scop de afaceri sau excursii de câte o zi.

Destinaţiile favorite ale englezilor în România sunt: Delta Dunării, Marea Neagră,

Maramureş şi tratamentele balneare. Americanii preferă oraşele medievale din Transilvania,

Bucureştiul, turismul rural şi Castelul Bran. Principalele destinaţii ale germanilor sunt

litoralul şi tratamentele balneare, iar italienii preferă Nordul Moldovei, Bucureştiul, Marea

Neagră, Delta Dunării şi Valea Prahovei.

Faţă de anul 1989, numărul înnoptărilor în unităţile de cazare, atât al turiştilor români

cât şi al turiştilor străini, a scăzut sub jumătate. Începând cu anul 2000 a apărut o creştere a

numărului de înnoptări în ceea ce priveşte turiştii străini, dar înnoptările turiştilor români se

menţin încă pe o pantă descendentă.

31

În 200117§, sosirile turiştilor străini au înregistrat următoarea distribuţie pe principalele

destinaţii turistice româneşti:

Bucureşti 41,8%

Marea Neagră 14,2%

Staţiunile balneare 13,1%

Zonele montane 12.5%

Trasee turistice 10,1%

Delta Dunării 0,9%

Altele (inclusiv mănăstiri, agroturism) 7,4%

Singurul sector turistic care a manifestat tendinţe pozitive a fost turismul balnear, ale

cărui semne de redresare s-au manifestat începând cu anul 1998.

În ceea ce priveşte turismul internaţional, în ultimii zece ani numărul de vizitatori

înregistraţi la frontiera României a scăzut cu 17,1 %. Această scădere a fost înregistrată ca

urmare a introducerii vizelor pentru cetăţenii din Republica Moldova şi Ucraina, şi a

războiului din Iugoslavia. Din 2001 turismul internaţional a înregistrat tendinţe pozitive, 95%

din turiştii străini provin din ţări europene - Germania, Italia şi ţări vecine ca Republica

Moldova, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Ucraina. Jumătate dintre turiştii străini vin în România

pentru petrecerea vacanţei, iar cealaltă jumătate pentru afaceri.

Indicatorul sosiri pentru vizitatorii din ţările Uniunii Europene a înregistrat o

creştereconstantă şi substanţială în ultimii patru ani - de 34,45 %, iar faţă de anul 1995 s-a

înregistrat o creştere de aproape 52 %.

România a înregistrat în 2003 un număr total de 5,6 milioane turişti, dintre care 1,1

milioane turişti străini, ducând la o creştere cu 14% a încasărilor valutare din turism.

17Programul naţional de dezvoltare 2004 -2006, Ministerul Integrării Europene [online], disponibil pe

http://www.mie.ro/Pdr/Romana/mdp mie ro/dezvoltare/pnd2004/download/cuprins.htm

32

4.1. Noi formule ale industrei turistice pentru un turism durabil Industria turistică a devenit tot mai complexă , mai sofisticată şi a creat noi activităţi şi

profesii, a atras destinaţii dintre cele mai diverse, şi-a pus la dispoziţie resursele pentru

33

Capitolul IV

TURISMUL SI DEZVOLTAREA DURABILĂ

susţinerea unei cauze globale (eradicarea sărăciei, protejarea mediului, combatrea terorismului) şi a parcurs cu succes pricipalele etapele din procesul globalizării.

Dintre produsele turistice relativ recent introduse pe piaţă sau care manifestă o dinamică accentuată putem enumera: ecoturism, turism cultural, turism rural, turism de aventură, turism de sănătate, turismul New Age ş.a.

Ecoturism Este o modalitate de călătorie, de petrecere a timpului liber, apărută către şfârşitul

secolului trecut, ca urmare a pericolului creat de supradezvoltarea turismului. S-au formulat diferite definiţii ale acestei forme, însă toate au în comun faptul că plasează mediul natural în centrul activităţii turistice.

Pe lângă principiile turismului durabil la care subscrie, ecoturismul are şi principii proprii, specifice: contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural; include comunităţile locale în activităţile de planificare, dezvoltare şi operare contribuind la bunăstarea lor, implică explicaţii complete pentru vizitatori, privind resursele naturale şi culturale; este destinat în special vizitatorilor individuali, dar şi grupurilor de dimensiuni mici.18 . Ecoturismul antrenează o suită de oportunităţi în dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale, care au ca finalitate optimizarea beneficiilor economice, generarea de de locuri de muncă pentru rezidenţi, recunoaşterea şi încurajarea eforturilor locale în beneficiul conservării patrimoniului cultural şi natural, utilizarea forţei de muncă locale pentru a păstra banii în cadrul comunităţii, promovarea unui management descentralizat.

Turism cultural Constituie o altă componentă a turismului durabil, preocupat de cultura unei ţări /

regiuni. Aceast produs turistic se concentrează, în general, pe comunităţi tradiţionale, care au diverse obiceiuri, forme unice de artă, tradiţii sociale distincte, care se diferenţiază fundamental de alte tipuri/forme de cultură.

Turismul cultural vizează acel segment al industriei turistice, care plasează atracţia culturală în centrul ofertei. Deşi, moştenirea culturală (culturale heritage) este un termen vag definit, a devenit centrul unei forme de turism importante – turism de moştenire culturală – fondat pe interesul manifestat de turişti de a cunoaşte, de a se cultiva, de a se regăsi şi împlini spiritual19.

Turism rural Este definit de OECD drept „o formă de turism a cărei trăsătură dominantă este

posibilitatea oferită vizitatorilor de a-i atrage într-o relaţie personalizată cu componentele naturale şi antropice ale mediului rural, de a le crea condiţii să participe la activităţi specifice acestui mediu, la tradiţiile şi modul de viaţă, care caracterizează comunitatea locală”.

Furnizori principali de turism rural sunt marile oraşe din regiuni dezvoltate, ai căror rezidenţi urmăresc să se eschiveze temporal de la constrângerile vieţii din marile oraşe. Turismul rural poate lua o serie de forme: agroturism, parcuri tematice, care diferă de simplele parcuri de distracţii.

Turism de aventurăNu atracţia pentru natură este motivaţia principală a acestui turism, care nu are în comun

cu ecoturimul decât faptul că mediul unde are loc consumul turistic este cel natural, ci atracţia pentru pericol sau alte situaţii de risc. Este o formă de turism atractivă pentru tineri în special în ţările în care educaţia şcolară şi societatea acordă importanţă deosebotă activităţilor sportive şi condiţiei fizice.

Turism pentru sănătate (wellness&fitness) – turismul medical, turismul pentru întreţinerea condiţiei fizice.

18 Nistoreanu Puiu, Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003,p.2719 C. Cristureanu, Op.cit., p.238

34

Se referă la acele facilităţi şi destinaţii, care oferă consumatorilor de turism, condiţii de ameliorare a stării de sănătate. Se poate practica atât în staţiuni balneoclimaterice, cât şi în centre specializate pentru reabilitare/recuperare fizică şi/sau psihică.

Turism „New Age” Reprezintă un produs turistic oferit de un număr tot mai mare de turoperatori, care au

preluat elemente ale curentului filozofic/cultural cu această denumire şi le-au inclus în pachete de servicii turistice cu semnificaţii spirituale20. Adepţii curentului New Age sunt admiratori ai culturii antice, care sunt de părere că pot beneficia de informaţiile şi cunoştinţele acelor timpuri pentru a atinge un înalt prag de spiritualitate pentru a se elibera de materialismul excesiv al epocii actuale.

Putătorii de cerere pentru astfel de aranjamente turistice sunt motivaţi de faptul că practică yoga, meditaţia şi aleg drept destinaţii turistice zone/regiuni considerate de ei ca poli de energie sau situri istorice din epoca precreştină – cum ar fi Insulele Paşteli, piramidele din Egipt, monumente ale civilizaţiei incaşe, etc.

Turism educţional reuneşte acele forme de turism, care oferă un program de studii. Cea mai cunoscută formă este chiar turismul de studii practicat de elevi/studenţi, care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior21.

Turism de afaceri22 - propune aranjamente turistice legate de organizarea unei călătorii în scop de business sau profesional, pe parsursul căreia sunt consumate servicii, atât comune cu cele din turimul clasic (ex. cazare, trasferuri şi transport local tururi pre şi post congres, catering,etc), cât şi servicii specifice (ex. managementul evenimentelor, închiriere de locaţii pentru conferinţă, echipament audio-video pentru conferinţe, asistenţă tehnică, tipărire de broşuri, cataloage, pliate, volume cu proccedingurile lucrărilor conferinţei, etc)

5.1. Sectorul turistic al ospitalităţii

Serviciile de cazare şi alimentaţie au un rol distinct, esenţial şi primordial în ansamblul

prestaţiei turistice, fiind prin natura şi conţinutul lor, serviciile de bază ale consumului

turiştilor la locul de petrecere a vacanţei. În teoria turismului, pentru a desemna in mod unitar

aceste două categorii de servicii, se foloseşte termenul de ospitalitate. În “Oxford English

Dictionary” ospitalitatea este definită ca fiind “primirea şi găzduirea clienţilor, vizitatorilor şi

20 Constantinescu , L.M, Gavrilă, G., Marketing in turism, Editura Pro Universitaria , Bucureşti, 2011, pp.18-20 21 Idem 22 Idem

35

Capitolul V

INDUSTRIA DE CAZARE

străinilor cu cordialitate şi bună reputaţie” (6), iar în “Le petit Larousse” sensul originar al

acestei noţiuni desemnează acţiunea de a primi şi a găzdui pe cineva (7). Pornind de la aceste

definiţii etiologice, ospitalitatea ca şi concept al activităţii turistice, reprezintă un ansamblu de

activităţi comerciale care asigură cazarea şi/sau servicii de alimentaţie persoanelor aflate

departe de casă. Ţinând cont de amploarea acestor activităţi, de volumul investiţiilor atrase, de

dimensiunea forţei de muncă implicate , etc., în mod uzual folosim conceptual de industria

ospitalităţii.

În literatura de specialitate întâlnim abordări diferite legate de aria de cuprindere a acestui

sector turistic. J.Ch.Holloway în lucrarea “The Business of Tourism” limitează conţinutul

acestuia la serviciile de cazare şi alimentaţie; alţi autori (Gee, Makens, Choy – The Travel

Industry) apreciază că ospitalitatea include şi serviciile de agrement la care se adaugă chiar şi

cele de comercializare a produselor turistice. R. Minciu în lucrarea „Economia Turismului”

consideră că acest al doilea punct de vedere se apropie de accepţiunea modernă a turismului,

în spiritul căreia ocuparea plăcută, agreabilă a timpului liber al vacanţei este cel puţin tot atât

de importantă ca şi asigurarea condiţiilor de deplasare, găzduire şi hrană (8).Rămânând tot în

sfera abordărilor conceptuale, teoria turismului consideră că industria ospitalităţii cuprinde

deopotrivă activităţi orientate către obţinerea de profit (cele ale hotelurilor comerciale,

restaurantelor, etc.) şi afaceri non-profit (cazarea şi alimentaţia în spitale, universităţi şi alte

instituţii, catering industrial pentru birouri şi fabrici, etc) (9).

Fig. 5 ne oferă o imagine de ansamblu asupra conţinutului industriei ospitalităţii şi a

relaţiilor dintre aceasta şi industria turismului, cu menţiunea că abordarea se înscrie în

contextul limitării ospitalităţii şi la serviciile de cazare şi alimentaţie.

Figura 5: Relaţia dintre industria ospitalităţii şi industria turismului

Industria ospitalităţii Industria turismului

36

Sursa: S. Baker, P. Bradley – Principiile operaţiunilor de la recepţia hotelului, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, pg.4

Sectorul de cazare

Cazarea reprezintă o componentă necesară a dezvoltării turismului iar calitatea şi

diversitatea serviciilor de cazare oferite influenţează tipul de vizitatori ai unei localităţi.

Cazarea este considerată o parte integrantă a infrastructurii turistice, în lipsa căreia turiştii nu

vor vizita localitatea respectivă

Sectorul ospitalităţii are o poziţie dominantă în cadrul industriei turismului. Pe lângă

încasările generate în mod direct, acest sector asigură pe plan mondial, milioane de locuri de

muncă, iar prin natura sa are cel mai pronunţat caracter internaţional în rândul ramurilor

turistice. Astfel lanţurile hoteliere nord-americane se regăsesc în întreaga lume, în timp ce

lanţurile hoteliere europene şi asiatice s-au extins şi gestionează numeroase hoteluri în afara

graniţelor naţionale (2). În ansamblul activităţii turistice, cazarea, în mod frecvent, nu are un

loc sau o raţiune de sine–stătătoare. Arareori un turist selectează un hotel sau alt tip de unitate

de cazare doar pentru a-şi schimba domiciliul. De cele mai multe ori alegerea este motivată de

faptul că hotelul oferă un serviciu menit să sprijine motivul principal al deplasării unei

persoane spre o anumită destinaţie. Există însă, unităţi de cazare amplasate în special în

staţiunile turistice, care nu se înscriu în aceste coordonate generale şi care se constituie drept

motivaţie principală a călătoriei, motivaţie asociată cu o experienţă anterioară care se doreşte

Catering pentru instituţii

sociale (ex: pentru spitale)

Alte servicii de cazare (ex: căminele

studenţeşti)

Servicii comerciale de

cazare (ex: hoteluri)

Servicii comerciale de alimentaţie(ex:

restaurante)

Servicii de transport

Magazine cu amănuntul(ex: magazine de suveniruri)

Activităţi de timp liber (ex:

parcuri tematice)

37

reînnoită dar, în mod frecvent, solicitarea unui serviciu de cazare depinde de consumul unui

produs turistic mai larg.

La începutul anilor 1900, până la Marea Recesiune din anii ’30, dezvoltarea industriei

hoteliere a fost marcată de epoca “marilor hoteluri de lux”; în această perioadă a fost construit

hotelul “Plaza” din New York, care este considerat şi astăzi unul dintre cele mai bune hoteluri

din lume (construcţia acestui hotel a costat 12 milioane $, sumă fără precedent la data

respectivă). Caesar Ritz a realizat elegantul hotel Ritz din Paris, devenit ulterior prototipul

hotelurilor Ritz-Carltons din Londra şi Madrid, urmate de cele din New York şi Boston. În

anul 1931 a fost inaugurat hotelul Waldorf Astoria din New York, care este şi în prezent unul

dintre cele mai mari hoteluri din lume.

După cel de-al doilea război mondial, Conrad Hilton, conştient de existenţa unei cereri

sporite pentru camere de hotel, a închiriat H.Stevens din Chicago (capacitate de 2000 de

locuri care fusese folosit de armată în timpul războiului), apoi într-o succesiune rapidă a

achiziţionat “The Palmer House” din Chicago, “La Plaza” din New York, Waldorf Astoria din

New York şi The Town House din Los Angeles. Ulterior a adăugat şi alte hoteluri, iar în anii

’50 realizează fuziunea Hilton-Statler; (Statler E.M – hotelier american care a pus bazele celui

mai important lanţ de hoteluri moderne din SUA, care ofereau un nivel de confort ridicat al

serviciilor hoteliere, precum camere spaţioase cu băi individuale, întrerupătoare electrice, apă

curentă, telefon, room-service, radio, sisteme de rezervări între hoteluri). Ulterior inovaţiile

au inclus încălzirea centrală, aerul condiţionat, lifturi pentru pasageri, etc., care au fost

adaptate rapid de către hotelurile internaţionale . Ernest Henderson a realizat acelaşi lucru în

cadrul lanţului Sheraton. Aceste prime lanţuri hoteliere au dominat piaţa până când Hyatt şi

noul său prototip atrium (realizat în 1967 odată cu deschiderea H. Atlanta Hyatt Regency) au

revigorat arhitectura marilor hoteluri de lux.

Un alt pas major a fost reprezentat de construcţia motelurilor, unităţi standardizate,

amplasate de-a lungul şoselelor intens circulate, de către Kemmons Wilson, fondatorul

lanţului Holiday Inn. Acestea au fost primele unităţi de cazare de categorie economică care se

adresau călătorului obişnuit ce căuta camere confortabile şi curate.

În anii ’60, turismul în ansamblul lui, iar turismul de afaceri în special, au înregistrat o

evoluţie accelerată. La Londra, Paris, Roma, Atena, Hong-Kong, Tokyo, s-au construit

hoteluri mari, moderne, lanţurile hoteliere Hilton, Shraton, Hyatt au continuat să inaugureze

hoteluri noi, de capacităţi mari, care se adresau în special oamenilor de afaceri. Valul

construcţiilor în domeniul hotelier a creat un surplus de capacitate reducând gradul de ocupare

în marea majoritate a unităţilor de cazare. În acest context, companiile hoteliere au recurs la

38

sisteme noi de organizare, la noi metode şi instrumente de lucru specifice managementului şi

marketingului, în vederea supravieţuirii cu succes într-un mediu concurenţial tot mai

solicitant. În anii ’70 noţiunea de hotelărie modernă apare şi în Europa. Lanţurile hoteliere

americane traversează oceanul şi se consolidează pe bătrânul continent împreună cu toate

aspectele noi legate de gestiune şi produse revoluţionare. În acest context, europenii la rândul

lor, creează lanţuri hoteliere, imitându-i pe americani, în scopul concurării noilor giganţi

hotelieri. Concurenţa europeană cu cea americană devine o realitate, iar standardizarea

confortului şi a serviciilor devine un criteriu de alegere. Ghidul de călătorie tradiţional este

înlocuit de “catalogul” lanţurilor hoteliere.

Apar publicitatea, relaţiile publice şi fiecare hotel dispune, aşa precum fiecare firmă se

respectă, de un serviciu comercial. Se schimbă sensul dialogului, acum hotelul vine în

întâmpinarea clientului, oferta este tot mai mare, iar concurenţa este tot mai agresivă.

Hotelăria independentă se confruntă cu dificultăţi şi probleme de adaptare la noile tehnici

comerciale.

În anii ’80 se extinde marketing-ul în domeniul hotelier. Noţiunea de client evoluează

în funcţie de motivaţia deplasării. Se aplică principiul segmentării, iar succesul rezidă şi

depinde de mix-ul activităţilor desfăşurate. De asemenea, managementul hotelier evoluează

de la managementul prin obiective la “yield management” (management având ca scop

maximizarea rezultatelor, respectiv procesul de alocare a tipului potrivit de cameră pentru

tipul potrivit de client, la tariful potrivit, obţinându-se astfel maximizarea venitului (3)).

Această mutaţie se realizează, în principal, la nivelul hotelăriei de categorie medie de confort,

hotelăria tradiţională care a eşuat în această tranziţie fiind declasificată, formând reţeaua

hotelurilor de 1 şi 2 stele.

1990 – se dezvoltă hotelăria economică (budget), iar marile grupuri hoteliere, doresc

la rândul lor să cucerească această piaţă oferind o gamă largă de produse hoteliere, în funcţie

de bugetul clientului, respectiv de la 1-5 stele (hotele de lux în Franţa).

“Yield management-ul” se aplică la scară largă, lanţurile hoteliere folosesc mai multe

mărci (toate consacrate prin acţiuni publicitare intensive), iar fenomenul globalizării se

instalează şi în domeniul hotelier. Din această perspectivă, clasamentul mondial al grupurilor

hoteliere devine element esenţial, de referinţă. Evoluţia în hotelărie, creşterea grupurilor

hoteliere sunt indicatori economici importanţi şi cu efect direct asupra comportamentului

bursier (4).

Moneda Euro se afirmă şi se transformă într-un fapt economic, iar raportul Dolar/Euro

devine un instrument strategic care echilibrează marea rivalitate dintre grupurile americane şi

39

europene. Repartiţia pieţei pe zone, în funcţie de numărul de camere şi originea capitalurilor

se modifică cu cadenţă rapidă: ( Robinet J.C, Adam C. – Managementul hotelier, ed. De

Boeck & Larcier, Bruxelles, 2003, pg.25)

SUA 60%

Europa 24%

Asia-Pacific 10%

America de Sud 3%

Orientul Mijlociu 3%

Previziunile OMT sunt încurajatoare pentru viitorul apropiat, pentru care se scontează

o creştere anuală medie de 5%. Similar altor domenii economice şi hotelăria mondială

beneficiază de efectele inovaţiilor tehnologice. Viitorul ne rezervă numeroase surprize, dar în

prezent, vorbim despre “camera inteligentă” unde clientul regăseşte deopotrivă confortul,

utilitatea şi rentabilitatea. Fără îndoială, tehnologiile moderne vor afecta nu doar produsele

hoteliere ci şi modalităţile de gestiune, de comercializare, de comunicare cu clientela etc., iar

cei care nu vor reuşi să se adapteze din mers şi în timp util, se vor autoelimina din competiţie.

În ceea ce priveşte activitatea de alimentaţie care completează în marea majoritate a

cazurilor activitatea de cazare, trecutul istoric este mai îndepărtat. Cuvântul “restaurant”, la

originea sa a avut mai multe sensuri. La mijlocul secolului al XVII-lea, termenul era folosit

pentru a desemna un produs alimentar, respectiv ciorba de carne.În 1771 cuvântul reprezenta

o clădire în care se serveau aceste ciorbe, apoi preparate culinare diverse, contra cost. Această

instituţie distinctă ca origine faţă de han, s-a dezvoltat în mediul urban în Franţa începând cu

secolul al XIX-lea şi ulterior, acest cuvânt de origine franceză a fost adoptat pe plan mondial.

O evoluţie distinctă şi notabilă în rândul unităţilor de alimentaţie, au avut-o cafenelele,

care într-o primă etapă a dezvoltării lor, erau localuri de lux, frecventate aproape cu

exclusivitate, de către scriitori, persoane distinse ale perioadei şi de menţionat că interziceau

accesul femeilor. Acest tip de unitate, în timp, a înlocuit în mod progresiv travernele şi

cabareturile, astfel încât în prezent aceste cuvinte practic au dispărut din vocabularul nostru

(5). Dintre cafenelele celebre, odinioară amintim cafeneaua Procope din Paris, construită în

1686 şi care există şi astăzi, iar la Roma cafeneaua Greco, amplasată în imediata apropiere a

Pieţei Spaniei, fondată în anul 1760 şi care îşi datorează reputaţia persoanelor care au

frecventat-o. Goethe, Stendhal, Baudelaire, Berlioz, Liszt şi Wagner.

5.2 Oferta unităţilor de cazare turistică.

40

Cazarea turistică include toate clădirile care oferă servicii de cazare pe o bază

comercială sau cvasi-comercială, tuturor categoriilor de vizitatori (10). Această definiţie

exclude toate formele de cazare aflate în proprietate privată şi folosite pentru vacanţe, în scop

personal, precum reşedinţe secundare, apartamente în condominii, palate sau castele în

proprietate privată etc. J.Ch. Holloway, pe de altă parte, include în componenţa cazării

turistice şi aceste clădiri. (op.cit.pg.143), în ideea că o parte dintre ele pot fi închiriate de către

proprietari în perioadele de nefolosire, în scopul acoperirii parţiale a cheltuielilor legate de

investiţia iniţială, dar şi a celor curente, de întreţinere.

Termenul de cvasi-comercial acoperă acea parte a unităţilor de cazare ce nu se includ

în sectorul comercial, întrucât utilizarea acestora se realizează în baza plăţii unui tarif

minimal, în ideea acoperirii unei părţi a cheltuielilor de funcţionare. În această categorie sunt

incluse hotelurile pentru tineret (Youth Hostels), unităţile de cazare amenajate în campusuri

universitare etc. (11). Iniţiativele universităţilor de a-şi comercializa capacităţile de cazare

pentru organizarea unor conferinţe sau pe perioada vacanţelor, urmăresc nu doar acoperirea

unei părţi din cheltuielile de întreţinere, dar şi acoperirea cheltuielilor generale ale instituţiilor

care patronează aceste capacităţi de cazare.

O distincţie însemnată a activităţii de cazare constă şi în realizarea diferenţierii între

cazarea cu servicii şi cazarea fără servicii (self - catering). În prima categorie includem

unităţile care dispun de personal care asigură servicii de etaj, (întreţinerea spaţiilor), de

alimentaţie (restaurant, bar, room-service), diverse alte servicii suplimentare. Prezenţa acestor

servicii în oferta unităţilor de cazare se reflectă în nivelul tarifelor practicate, chiar dacă

turistul apelează la acestea sau nu. Cazarea fără servicii constă în oferirea serviciilor de cazare

de bază, iar sectorul este cunoscut sub marca “self-catering”, include o gamă variată de

unităţi precum vile, apartamente, cabane, etc., în marea lor majoritate fiind închiriate fără a

dispune de personal de servire. Diferenţele între cazarea cu servicii şi cea fără servicii sunt

prezente în tabelul 1.

Tabel 1: Principalele forme de cazare cu servicii şi fără servicii folosite în turism

  Sector                

Segment   Sectorul cu servicii Sectorul fără servicii

de piaţă              

    Destinaţie Itinerariu Destinaţie Itinerariu

41

   

Hoteluri în oraşe Moteluri Apartamente Nu se aplică

(luni-vineri)

Hoteluri în

aeroporturi    

Afaceri şi alte Hoteluri în staţiuni Hoteluri budget    

scopuri similare pentru conferinţe şi Hanuri      

    expoziţii      

    Universităţi        

           

    Hoteluri din staţiuni Moteluri

Hoteluri

apartament

Hoteluri pentru

tineret

Pensiuni/Case de Bed and Breakfast Condominium Unele moteluri şi

Vacanţă şi oaspeţi Hanuri time-share hoteluri budget

recreere

Pensiuni

agroturistice Hoteluri budget Sate de vacanţă Spaţii special

Hoteluri din oraşe     Campinguri amenajate pentru

    (vineri-duminică)     Vile

amplasarea de

corturi, rulote

    Unele universităţi     Apartamente

            Unele moteluri    

Sursa: Middleton VS.T.C – Marketing in Travel and Tourism (2-nd ed.), Butterworth-Heinemann, Oxford, 1997, pg. 275.

În tabelul de mai sus se face distincţie între cele două sectoare de cazare, în funcţie de

elementele care influenţează în mod fundamental natura produselor de cazare, respectiv

destinaţia (cazarea la o destinaţie turistică) şi itinerariul (cazarea pe traseul unui itinerariu).

De asemenea, realizăm o diferenţiere şi în funcţie de segmentele de consumatori, respectiv

oameni de afaceri la care se adaugă persoanele care călătoresc în scopuri asociate

(participarea la diverse evenimente familiale etc.) şi cea de-a doua categorie constituită din cei

care călătoresc pentru propria plăcere (vacanţierii).

În practica turistică internaţională se cunosc numeroase alte sisteme şi respectiv,

criterii de clasificare a capacităţilor de cazare, între care amintim structura rţelei de cazare,

categoria de confort, regimul (perioada) de folosire, amplasarea (implementarea) acestora,

capacitatea de primire etc. Printre toate aceste criterii enumerate, voi analiza în detaliu

clasificarea obiectivelor de cazare în funcţie de structura reţelei, apreciind că reprezintă din

punctul de vedere al turistului un element esenţial al deciziei privind consumul produsului

turistic global. Conform acestui criteriu putem distinge forme de cazare de bază (hotel, motel,

42

han turistic etc.) şi forme complementare de cazare (camping-ul, satul de vacanţă, satul

turistic etc.) care se realizează în zonele (staţiunile, localităţile) în care reţeaua de bază nu

dispune de capacităţi suficiente, respectiv unde activitatea turistică are un pronunţat caracter

sezonier (12). Ofertele producătorilor şi intermediarilor turistici se diferenţiază într-o manieră

hotărâtoare, în funcţie de tipul de unitate de cazare care va găzdui turistul la destinaţie, iar

alternativele de cazare în hoteluri, pensiuni, reşedinţe secundare, camping-uri etc.,

influenţează celelalte componente ale produsului turistic achiziţionat. (ex. serviciile de

alimentaţie ), preţul, nu în ultimul rând, reprezintă un indiciu preţios asupra comportamentului

de consum turistic.

a) Hotelul este, fără îndoială, cea mai reprezentativă structură de cazare turistică (într-

o accepţiune mai veche asociem, hotelul cu deplasarea şi sejurul turistic, statut care însă cel

puţin în ultima perioadă, a cunoscut transformări însemnate).Într-o definiţie succintă, hotelul

este o unitate care oferă servicii de cazare şi masă oricărei persoane care acceptă să plătească

tariful pentru serviciile oferite, fără a fi necesară existenţa pralabilă a unui contract (13). În

ţara noastră, conform legislaţiei în vigoare, hotelul este considerat o structură de primire

amenajată în clădiri sau corpuri de clădiri, care pune la dispoziţia turiştilor camere, garsoniere

şi apartamente dotate corespunzător, care asigură prestări de servcii specifice, dispune de

recepţie şi spaţii de alimentaţie în incintă (14).

În activitatea internaţională se întâlnesc mai mulţi termeni sinonimi respectiv hotel,

motor, motor hotel, han (inn) etc. Holiday Inn (lanţ hotelier internaţional) se considera, până

nu demult un “Inn Keeper” (deţinător de hanuri), deşi clienţii îl recunosc ca un lanţ

constituit din hoteluri. Specialiştii din industria hotelieră au admis faptul că definiţia exactă a

fiecăruia dintre termenii utilizaţi este mai puţin importantă, în comparaţie cu imaginea

acestora în rândul clientelei. Dacă un lanţ hotelier consideră că termenul “Inn” inspiră un

sentiment de prietenie şi căldură îl poate folosi în compunerea denumirii sale. Dacă termenul

“hotel” exprimă o imagine de eficienţă, servicii, facilităţi, o amplasare favorabilă în centrul

oraşului etc., varianta utilizării acestui termen în titulatura lanţurilor reprezintă alegerea

soluţiei optime.

Taxonomia clasificărilor de hotelurilor

Clasificarea hotelurilor se poate realiza în funcţie de mai multe criterii. Unul dintre aceste

criterii este amplasarea, în funcţie de care distingem hoteluri amplasate în centrul oraşului, în

suburbii, în aeroporturi (acestea se mai numesc hoteluri terminale), hoteluri amplasate pe

marile artere de circulaţie sau în staţiunile de destinaţie.

43

Un alt criteriu de diferenţiere este tipul pasagerilor. În funcţie de acesta distingem hoteluri

comerciale care asigură servicii specifice oamenilor de afaceri, hoteluri turistice care se

adresează celor aflaţi în vacanţă şi hoteluri situate în staţiuni , cu caracteristici asemănătoare

hotelurilor turistice, fiind amplasate în staţiuni litorale, montane, etc.

Hotelurile pot fi clasificate şi în funcţie de serviciile oferite, fiind astfel hoteluri cu servicii

complete (sau full-service) care asigură o mare varietate de servicii respectiv cazare, masă,

room-service, spălătorie, închirieri birouri, etc., hoteluri budget care oferă servicii limitate de

cazare şi masă la preţuri rezonabile şi hoteluri self-catering care oferă numai servicii de

cazare de bază, clienţii făcându-şi singuri curăţenie în cameră, îşi prepară singuri hrana, etc.

Acestea sunt amplasate în apropierea autostrăzilor şi sunt răspândite în special în SUA şi

Canada.

O altă variantă de clasificare ia în considerare modalitatea de administrare în funcţie de

care diferenţiem hotelurile independente care, de regulă, sunt hoteluri de dimensiuni mici, de

categorie inferioară, cel mult două stele, aflate în gestiune familială; hotelurile afiliate la

lanţuri voluntare şi lanţuri integrate.

În funcţie de tipul produsului oferit distingem hoteluri cazinou, hoteluri-apartament,

hoteluri din cadrul centrelor de conferinţe, etc.

Pentru clienţi cea mai relevantă clasificare este cea în funcţie de preţ, considerând că

preţul reflectă calitatea serviciilor oferite, respectiv hoteluri budget (hoteluri din categoria

economic), hoteluri standard sau de nivel mediu şi hoteluri de lux.

Clasificarea hotelurilor este mai precisă în Europa şi alte părţi ale lumii , unde

funcţionează un sistem de apreciere pe stele.

Ideea clasificării pe stele a fost preluată de la sistemul de apreciere pentru brandy,

unde cu cât numărul de stele (maxim cinci) este mai mare, cu atât brandy-ul este mai bun.(8)

În cazul hotelurilor, numărul de stele este acordat în funcţie de calitatea spaţiilor de cazare, a

restaurantelor, a serviciilor adiţionale, etc.

5.2.1. Spaţiile de cazare turistică

În ţara noastră, structura spaţiilor de cazare este statuată de Ord. MT 61/1999 şi include:

- cameră cu pat individual, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către o persoană.

Lăţimea paturilor individuale este de minimum 90 cm.

44

- cameră cu pat matrimonial, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către una sau două

persoane. Lăţimea patului matrimonial este de minimum 140 cm.

- cameră cu pat dublu, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către două persoane.

Lăţimea patului dublu este de minimum 160 cm.

- cameră cu două paturi individuale, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către două

persoane.

- cameră cu trei sau mai multe paturi individuale, reprezentând spaţiul destinat folosirii

de către un număr de persoane egal cu numărul paturilor. Camerele cu peste patru paturi

individuale sunt considerate camere comune.

- cameră cu priciuri, reprezentând spaţiul destinat utilizării de către mai multe persoane.

Priciul reprezintă o platformă din lemn sau din alte materiale, pe care se asigură un spaţiu de

100 cm. lăţime pentru fiecare turist.

- garsoniera, reprezentând spaţiul compus din dormitor pentre două persoane, salon,

vestibul şi grup sanitar propriu. Dormitorul poate fi despărţit de salon printr-un glasvand sau

alte soluţii de delimitare estetică.

- apartament, reprezentând spaţiul compus din unul sau mai multe dormitoare (maxim

cinci), sufragerie, vestibul, echipare sanitară proprie. La categoria cinci stele va exista un grup

sanitar pentru fiecare două locuri, iar la categoria patru stele, precum şi la restul categoriilor,

minimum un grup sanitar la patru locuri.

În industria hotelieră internaţională se folosesc, de asemenea, termeni standard pentru a

descrie tipurile de spaţii de cazare. O mare parte dintre aceşti termeni îşi au originea în SUA

şi au aplicaţie universală.

Termenul single este folosit pentru a descrie spaţiul închiriat unei singure persoane, dar nu

implică, în mod obligatoriu, dotarea camerei cu un pat individual. De fapt, în realitate,

adeseori în aceste camere găsim paturi de dimensiuni mari, de tip Queen sau King.

O cameră dublă (double room) este o cameră cu un pat dublu închiriată unui număr de

două persoane. Termenul twin este folosit pentru a desemna spaţiul de cazare cu două paturi

individuale , iar twin-double desemnează spaţiul de cazare cu două paturi duble care se

închiriază unui număr de două, trei sau patru persoane.

Apartamentul (suite) este considerat cel mai bun spaţiu de cazare într-un hotel, dar şi cel

mai scump. În general, are unul sau mai multe dormitoare şi sufragerie. Poate avea bar, una

sau mai multe băi, o bucătărie mică, precum şi alte dotări. Atunci când apartamentul este

situat pe două nivele, cu scară interioară, se numeşte duplex. Unele hoteluri oferă penthouse

45

suite, care are ieşire pe acoperişul hotelului, cu propria grădină pe acoperiş, piscină, uneori

terenuri de tenis şi alte dotări.

Apartamentul junior (junior suite) este o cameră mare, divizată în spaţiu de zi şi spaţiu

de dormit, care a devenit din ce în ce mai popular în hotelurile din întreaga lume.

În hotelurile din staţiuni se folosesc în mod frecvent, termenii lanai şi cabana. Lanai-ul

reprezintă o zonă exterioară ataşată unei camere, iar în terminologia hotelieră exprimă o

cameră cu balcon sau terasă cu vedere spre o zonă deosebită (de exemplu, spre ocean –

„ocean lanai”). Aceste camere sunt cele mai solicitate, şi de aceea, şi printre cele mai scumpe.

Cabana este camera amplasată lângă o piscină. În mod fizic, cabanele sunt separate de hotel,

dar amplasate pe terenul hotelului şi pot asigura sau nu condiţii pentru înnoptare.

Termenul efficiency reprezintă spaţiul de cazare care include şi facilităţi pentru pregătirea

hranei, având şi un termen sinonim, respectiv kitchinette.

Clasificarea spaţiilor de cazare se poate realiza şi în funcţie de alte criterii şi anume

dimensiunile spaţiului, amenajarea interioară, amplasarea, etc. Sunt hoteluri care oferă spaţii

special amenajate pentru anumite categorii de turişti, respectiv oameni de afaceri, VIP-uri,

etc. După numărul şi mărimea paturilor distingem următoarele spaţii de cazare, prezentate în

tabelul 2.

Tabelul 2 : Numărul şi dimensiunea paturilor (9)

Tipul camerei

Numărul de paturi în cameră

Dimensiune pat Numărul de persoane în cameră

Single 1 3’0” 1 Twin 2 3’0” 2 Double 1 4’6” 2 Queen 1 5’0” 2 King 1 6’0’ 2 unde ’ = picior, foot 0,305 m ” = ţol, inch 2, 539 m.

Apartamentele pot diferi în mod considerabil de la un hotel la altul, sau chiar în cadrul

aceluiaşi hotel. Sunt apartamente în care dormitoarele şi saloanele sunt separate, ca în cazul

apartamentelor de tip studio, sau apartamente în care dormitorul este separat da salon printr-

un paravan, perete despărţitor, etc. În cele mai frecvente cazuri, paturile din apartamente sunt

duble, cu dimensiunea specifică camerelor de tip King.

O structură de cazare asociată hotelului este motelul, considerându-se iniţial că se

distinge de hotel prin oferirea spaţiilor de cazare pentru clienţi. Acest lucru a rămas valabil,

tendinţa înregistrată a condus la situaţia în care numeroase hoteluri au spaţii de parcare şi

garaje, care însă, uneori apare ca un serviciu prestat cu tarif separat. În România, motelul este

46

unitatea hotelieră situată de regulă în apropierea arterelor intens circulate, doatată şi amenajată

atât pentru satisfacerea nevoilor de cazare şi masă ale turiştilor, precum şi pentru parcarea în

siguaranţă a mijloacelor de transport.

Termenul “motel” are pe plan internaţional conotaţii dintre cele mai diferite. În cea

mai mare parte a Americii Latine reprezintă locuri frecventate de cupluri pentru câteva ore, în

timp ce în Asia şi în Orientul Îndepărtat, noţiunea este necunoscută.

b) Reşedinţele secundare (condominium) reprezintă din punct de vedere legal,

reşedinţe aflate în proprietate individuală care fac parte dintr-un proiect care include mai

multe asemenea proprietăţi, folosind în comun diverse spaţii şi facilităţi. Proprietarii acestora

beneficiază de servicii prestate de o societate de gestiune care includ curăţenia, servicii de

spălătorie, întreţinerea spaţiilor comune (piscină, terenuri de tenis etc.) iar uneori şi animaţia

(15). În perioadele de nefolosire proprietarii pot închiria aceste reşedinţe prin intermediul unei

agenţii de turism, a unui agent imobiliar, a societăţii de gestiune sau chiar în mod direct de

către proprietar.

c) Reşedinţele de tip time-sharing cunoscute şi sub denumirea de reşedinţe secundare

în multiproprietate, reprezintă achiziţionarea unei locuinţe de vacanţă care este utilizată în

anumite intervale de timp (o săptămână sau 15 zile), fiecare perioadă fiind vândută separat

(16). Conceptul de time-sharing constă deci în divizarea proprietăţii şi folosirea aceleaşi

unităţi de cazare de către mai mulţi investitori, fiecare dintre aceştia achitând o cotă parte din

investiţie şi având dreptul de a folosi propretatea într-o anumită perioadă a anului.

Cumpărătorii, pe lângă investiţia iniţială, participă anual cu o cotă parte în vederea acoperirii

costurilor de întreţinere, taxelor şi altor costuri asociate acestor unităţi de cazare. O asemenea

variantă de cazare beneficiază de numeroase avantaje între care garantarea unui loc de cazare

într-o zonă de vacanţă pentru mulţi ani în viitor, achitarea unei cote părţi din cheltuieli, sumă

mult mai redusă comparativ cu cea determinată de închirierea unei camere de hotel sau unei

case de vacanţă, o investiţie iniţial scăzută în comparaţie cu sumele necesare vânzării şi

întreţinerii unui condominium precum şi avantajul determinat de posibilitatea schimbării

unităţilor time-sharing cu unităţi similare amplasate în alte zone sau staţiuni turistice (practic

schimburi între persoanele proprietare de time - sharing), schimburi efectuate prin intermediul

unor societăţi specializate (de exemplu: RCI – Resort Condominium International , cea mai

mare firmă de profl pe plan internaţional) sau chiar de către compania de time-sharing.

Reşedinţele de tip time-sharing, incluse în grupa parahotelăriei, se constituie într-o

opţiune de cazare, în special în cadrul staţiunilor de sejur. Acest produs de cazare a fost

îmbunătăţit considerabil odată cu înfiinţarea firmelor intermediare care permit schimburi între

47

proprietarii de time-sharing-uri, precum RCI (Resort Condominium International), Interval

International şi altele. Aceste firme de intermediere acţionează ca burse de schimburi

internaţionale, în sensul că girează şi organizează schimburile între proprietari, pot efectua

rezervări în favoarea clienţilor lor pentru prestaţii diverse precum bilete de avion, închirieri

autoturisme şi care din punct de vedere legal nu au un statut bine definit, nefiind nici firme

imobiliare şi nici firme de comercializare. În baza unui sistem cunoscut de clienţi, care ţine

cont de numeroase criterii între care amplasarea reşedinţelor time-sharing, perioada de

utilizare (vârf de sezon, sezon intermediar, extrasezon), capacitate, dotări, etc., fiecare

reşedinţă inclusă în bursă primeşte un punctaj care determină valoarea comercială a

reşedinţei, în funcţie de care se realizează schimburile între proprietari. Evidenţa membrilor

este organizată pe calculator, acesta stabilind valoarea comercială şi gestionând prin

intermediul băncii de date "Spacebank" sistemul de schimb (10).

Această formulă de cazare este foarte bine reprezentată în Spania, Franţa, SUA, iar în

ceea ce priveşte proprietarii, repartiţia lor pe naţionalităţi este: 51% din piaţa de profil este

deţinută de investitori americani, 11% de britanici, 10% mexicani, 5% australieni, 2%

belgieni şi nemţi etc. (11). Demn de menţionat este şi faptul că grupuri hoteliere de renume

internaţional precum Hyatt, HFS, Hilton, Marriott, sunt implicate în oferirea de vacanţe

"plătite în avans" clienţilor lor, deşi acest concept are o reputaţie proastă datorită metodelor de

vânzare abuzive la care apelează (publicitate gălăgioasă şi uneori falsă, "cadouri", chiar

"hrănirea " clientului). De ani buni se aplică o Directivă a UE care obligă firmele din domeniu

să aplice măsuri de protecţie a consumatorilor, între care informare completă, drept de

reziliere după semnarea contractului de cumpărare (într-un interval de 10 zile), interzicerea

plăţii unor avansuri etc. Aceste măsuri sunt aplicate în ţările europene membre UE, cu o

singură excepţie, Spania, care amână aplicarea acesteia ca urmare a numeroaselor presiuni

exercitate de societăţile imobiliare.

În ceea ce priveşte situaţia României, prin construcţia vilelor de aur din Poiana Braşov

se realizau premisele pătrunderii ţării noastre pe piaţa internaţională de time - sharing.

Comercializarea acestor reşedinţe s-a dovedit însă un eşec, modelul nu a fost copiat de alţi

operatori din domeniu, astfel încât, în prezent, conceptul este ignorat. Dar, rămânând la

situaţia staţiunii Poiana Braşov, modelul de construcţie organizată, coordonată şi oarecum

centralizată a unor reşedinţe secundare (fie de tip time - sharing fie în multiproprietate) cu

respectarea specificului arhitectonic local şi al planurilor de urbanism, ar fi fost preferabil

situaţiei actuale, în care reşedinţe secundare s-au construit, în număr mare, cu planuri

arhitecturale necoordonate, cu amplasamente dintre cele mai nefericite, care au reuşit efectiv

48

să "mutileze" staţiunea şi să o transforme într-o localitate "urbană", ca oricare alta din

România.

d) Pensiunile sunt, în general, case de dimensiuni mari, transformate în case de

oaspeţi, care oferă servcii de cazare şi masă. Masa este servită în stil familial la ore stabilite şi

cu meniu fix. Reprezintă o formă de cazare frecvent întâlnită în Europa şi America Latină,

elementul distinctiv fiind asigurarea unei atmosfere de famile. Preţurile sunt în general mai

mici faţă de cele practicate în hotelurile de confort comparabil. În România, în funcţie de

amplasare facem distincţie între pensiuni turistice urbane şi pensiuni turistice rurale.

Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice având o capacitate de cazare de până la

10 camere, totalizând maximum 30 locuri în mediul rural şi până la 20 de camere în mediul

urban funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente care asigură în spaţii

special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei. Diferenţa

majoră între aceste 2 tipuri de pensiuni constă în modalitatea de exprimare a categoriei de

confort, pensiunile urbane fiind clasificate pe stele iar cele rurale pe margarete.

e) Unităţile de cazare amenajate în clădiri istorice sunt prezente în oferta de cazare a

multor ţări europene (Spania, Franţa, Portugalia etc.) dar sunt inexistente în ţara noastră.

Clădirile istorice precum palate, castele, fortăreţe sau alte clădiri similare sunt transformate în

hoteluri, fiind, în general, unităţi de cazare de categorie superioară, sunt modernizate în

interior dar vechile faţade sunt menţinute. Oferă pensiune completă şi exercită o atracţie

sporită pentru cei care doresc o ambianţă romantică, specifică epocilor anterioare. Unele

dintre acestea se află în proprietate privată, altele sunt incluse în lanţuri gestionate de

societăţi publice, aşa precum lanţul Parador din Spania.

f) Unităţile de cazare de tip Bed & Breakfast reprezintă un segment al cazării care

include deopotrivă case aflate în proprietate particulară şi hanuri din întreaga lume. Conceptul

cunoscut sub titulatura B&B’s a înregistrat evoluţii remarcabile pe plan internaţional, turiştii

apreciind ospitalitatea specifică şi un mediu prietenos într-o casă particulară. În mod tipic,

serviciile oferite includ cazare şi mic de jun. În prezent, un număr însemnat de asemenea

unităţi au fost afiliate la sistemele internaţionale de rezervări.

g) Unităţi de cazare pentru tineri. Acest sector al activităţii de cazare cuprinde unităţi

cunoscute pe plan internaţional sub denumirea de “Youth Hostel ” care oferă numai servicii de

cazare de bază, precum dormitoare şi grupuri sanitare comune. Turistul foloseşte propriul sac

de dormit şi are la dispoziţie dotări specifice pentru prepararea hranei (bucătării), spaţii pentru

servirea mesei şi uneori facilităţi de recreere. Pe plan mondial aceste unităţi funcţionează sub

girul Federaţiei Internaţionale A Hotelurilor Pentru Tineret, cu sediul la Washington DC.

49

În România, cf. Ord. 61/1999 al MT este introdus pentru prima dată conceptul de

hostel care reprezintă o structură de primire turistică cu capacitate minimă de 3 camere sau

apartamente dispuse pe un nivel sau mai multe niveluri, în spaţii amenajate, de regulă, în

clădiri cu altă destinaţie iniţială decât cea de cazare turistică.

Sistemul de clasificare a unităţilor de cazare din România cuprinde şi conceptul de

hotel pentru tineret ca fiind acea structură de primire turistică, cu dotări simple adaptate

cerinţelor caracteristice tineretului, care asigură servicii de cazare, masă, agrement, pe baza

unor regulamente de ordine interioară fiind, de regulă, amplasat în centre urbane, universitare,

staţiuni şi alte zone turistice frecventate de tineret.

Pe lângă obiectivele de cazare menţionate, Ord. MT 510/2002 mai face referiri şi la

următoarele structuri de primire turistice care funcţionează pe teritoriul României – vile,

bungalouri, cabane turistice, cabane de vânătoare şi pescuit, sate de vacanţă, camping-uri,

popasuri turistice, spaţii de cazare organizate în gospodăriile populaţiei, apartamente de

închiriat în locuinţe familiale ori în clădiri cu altă destinaţie şi structuri de primire cu

funcţiuni de cazare pe nave fluviale şi maritime.

În literatura de specialitate de limbă franceză (Y. Tinard – Tourisme Economie et

Management; Minhue Lu – Oragnisation de L’entreprise Touristique – Belgia), unităţile de

cazare, altele decât hotelul, formează o grupare distinctă cunoscută sub denumirea de para-

hotelărie care reprezintă o modalitate intermediară de cazare, între hoteluri şi formele sociale

de cazare, cu o evoluţie puternică şi un succes recunoscut în zonele cu concentraţie turistică

ridicată. Para-hotelăria se caracterizează, în principal, prin libertate de alegere, preţuri foarte

avantajoase încadrându-se în tendinţa „preţului corect”, supleţea în alegerea serviciilor, sunt

foarte accesibile pentru turiştii familişti şi nu în ultimul rând moderne. Aceste avantaje au

contribuit la înscrierea “para-hotelăriei” în cataloagele tour-operatorilor, iar produsele

forfetare care includ acest tip de cazare fac parte din categorii de voiaje foarte solicitate de

altfel în perioadele din urmă, care asigură securitatea şi individualismul în consumul turistic.

Cererea pentru serviciile de cazare turistică se manifestă în locuri diferite, determinate

în primul rând de motivaţia deplasării în scop turistic, iar consumul este condiţionat de aceste

locuri particularizate, ceea ce influenţează hotărâtor localizarea ofertei turistice.

La nivelul UE, în anul 1999 numărul total de hoteluri şi alte unităţi similare depăşea

cifra 198000, acestea dispunând de circa 9,2 milioane locuri de cazare. Capacitatea de cazare

turistică în ţările UE este prezentată în tabelul 9 .

Tabel 9: Capacitatea de cazare turistică în ţările UE în anul 1999

50

Hoteluri şi alte unităţi similare Alte unităţi de cazare colectivă

Nr. unităţi Nr. locuri de cazare

Nr. unităţi Nr. locuri de cazare

Belgia 2015 119365 1646 517918Danemarca1 467 60513 621 318249Germania 38701 1.561.830 16632 1.466.018Grecia - - - -Spania2 16229 1.229.021 - -Franţa 19379 1.485.863 9140 2.977.325Irlanda 5692 135473 2540 54706Italia 33379 1.807.275 36822 1.816.616Luxemburg 325 14449 297 50803Olanda 2826 169749 3595 965322Austria 15378 576602 5290 328222Portugalia 1772 216828 244 268455Finlanda 1004 114892 524 33709Suedia 1898 184970 1602 67287Marea Britanie 51300 1.176.490 - -

Sursa: Eurostat, citat în G. Stănciulescu & al., Evaluarea întreprinderii hoteliere.Oferta hotelieră mondială. Ed. Uranus, Bucureşti, 2003, pag. 147

OBS: 1 – doar unităţile cu cel puţin 40 locuri de cazare; 2 - datele din 1999 includ hotelurile de 1 stea.; 3 - doar campingurile pentru Spania şi Franţa

Ţările care dispun de cea mai mare capacitate de cazare sunt Franţa, Italia, Spania,

care de altfel sunt cele mai importante ţări receptoare de turişti la nivel global, iar Germania şi

Marea Britanie le urmează îndeaproape.

Industria cazării, în ansamblul său, s-a confruntat permanent cu modificările mediului

macro-economic. Prima jumătate a anilor ’90 a reprezentat o perioadă dificilă pentru

operatorii din acest domeniu de activitate. După câţiva ani de expansiune în perioada anilor

’80, şi în special, a formelor de cazare care practicau preţuri reduse, de tip budget, o parte

însemnată a grupurilor hoteliere s-au confruntat cu probleme financiare , întrucât oferta

depăşea cererea.

În prezent, ciclul economic hotelier este favorabil. Anul 2004 a fost pentru activitatea

mondială de cazare, un an foarte bun, aşteptat încă din 2001, iar 2005 promite să respecte

trendul ascendent. Pasul sporirii performanţelor poate fi limitat, având în vedere condiţiile

generale ale pieţei, dar media mondială RevPAR este aşteptată să crească cu aproximativ 5%

sau chiar mai mult, în special în SUA şi pieţele cheie din Europa şi Asia, unde prognozele

indică creşteri de 10-12% (4).

Oportunităţile în acest context sunt evidente, iar factorii care pot face diferenţa între

rezultatele foarte bune de celelalte variante , se focalizează asupra modalităţilor de acţiune

comercială a firmelor implicate în cazarea turistică în ceea ce priveşte, în principal, găsirea

51

variantelor optime de a satisface nevoile clienţilor, îmbunătăţirea aspectelor privind

cumpărarea şi vânzarea produselor de cazare turistică, identificarea celor mai semnificative

ţinte ale dezvoltării şi nu în ultimul rând managementul în era Internet-ului. Tendinţele

actuale, cu câteva mici excepţii (cum ar fi, de exemplu, Marea Britanie) şi în special pe

continentul european sunt creşterea sectorului de lux, extinderea brandurilor marilor corporaţii

alături de practicarea unui yield management agresiv.

Produsele turistice ale ofertei de cazare, în general, în România, sunt normate juridic

prin Ordinul nr.510 din 28 iunie 2002 care aprobă Normele metodologice privind clasificare

structurilor de primire turistice, emis de Ministerul Turismului. În conformitate cu acest act

normativ, tipurile de unităţi de cazare care funcţionează pe teritoriul României, denumite

structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare, se diferenţiază după:

-amplasament;

-felul amenajării şi organizarea interioară;

-serviciile oferite.

Pornind de la aceste trei criterii de bază, în România pot funcţiona următoarele tipuri

de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, identificându-se totodată şi tipurile de

produse de cazare turistică:

1. hoteluri;

2. hoteluri-apartament;

3. moteluri;

4. hoteluri pentru tineret;

5. hosteluri;

6. vile;

7. bungalouri;

8. cabane turistice, cabane de vânătoare, cabane de pescuit;

9. sate de vacanţă;

10. campinguri;

11. spaţii de campare organizate în gospodăriile populaţiei;

12. popasuri turistice;

13. pensiuni turistice urbane

14. pensiuni turistice rurale;

15. apartamente sau camere de închiriat în locuinţe familiale ori în clădiri cu

altă destinaţie.

16. structuri de primire cu funcţiuni de cazare pe nave fluviale şi maritime.

52

Conform aceluiaşi act normativ, aceste structuri de primire turistice se clasifică pe

stele şi respectiv pe flori în cazul pensiunilor turistice rurale, în funcţie de caracteristicile

constructive, dotările şi calitatea serviciilor pe care le oferă, ceea ce reprezintă, o structurare

în profunzime a tipurilor de produse de cazare turistică în funcţie de gradul de confort.

În ceea ce priveşte tipurile de unităţi, merită subliniat faptul că legislaţia din ţara

noastră s-a aliniat tendinţelor din activitatea de cazare internaţională, în sensul includerii în

tipologia acestora a unui număr semnificativ de categorii de unităţi, care corespund dorinţelor,

necesităţilor, motivaţiilor de călătorie şi bugetelor destinate serviciilor de cazare ale

segmentelor de clientelă care apelează la acest tip de prestaţii.

În acest context, prezintă importanţă abordarea situaţiei hotelurilor de staţiuni.

Aceste structuri de primire turistică se identifică prin câteva caracteristici, şi anume (5):

-organizare spaţială după modelul satului Club Mediteranée, remarcându-se o zonă

centrală („agora”) care reprezintă punctul nodal al căilor de circulaţie, loc de informare, de

întâlniri şi de destindere.

-unele „hoteluri-staţiuni” sunt inspirate din arhitectura locală, integrând deopotrivă tot

confortul modern. Elementele de „faţadă” exprimă „exotismul” local

-finalitate: reţinerea clientului, într-o măsură cât mai mare, în interiorul acestui spaţiu

- din raţiuni comerciale (cu cât se distrează mai mult, cu atât este mai

mulţumit, cu atât consumă şi corespunzător cheltuieşte mai mult)

-din raţiuni de securitate (spaţiul este supravegheat continuu)

-din raţiuni socio-culturale (lipsa contactelor cu localnicii şi cultura

autohtonă: lipsa întrebărilor privind o eventuală realitate socială şi economică mediocră)

-se oferă clientului „vacanţe de vis” într-un „cadru idilic”, în

conformitate cu afirmaţiile cuprinse în broşura turistică

-dimensiune ludică omniprezentă: importanţa sporturilor şi activităţilor de animaţie, o

exprimare inedită a serviciilor (personal în costume tradiţionale sau deghizaţi, cursuri de

bucătărie; demonstraţii ale barmanului…); lipsa protocolului (utilizarea prenumelor în

adresare, serviciul de alimentaţie organizat cu mese de dimensiuni mari care contribuie la

apropierea dintre turişti). Munca angajaţilor este într-o măsură oarecare camuflată, vorbim

despre animatori, G.O (Gentil Organisateur), etc.

-înlăturarea utilizării banilor: din motive de comoditate, pentru evitarea calculelor

privind cheltuielile

Promotorul acestui model de petrecere a vacanţei este grupul turistic Club

Mediterranée, creat în 1950 de către Gerard Blitz şi Serge Trigano, care au inventat practic un

53

nou concept de vacanţă apreciat la scară mondială şi copiat ulterior de numeroşi ofertanţi din

industria ospitalităţii, grup care conform aprecierilor proprii este „liderul mondial al

invenţiilor în domeniul vacanţelor”.

Club Mediterranée se evidenţiază în 2005 , după 55 de ani de experienţă, ca un actor

inconfundabil pe piaţa turistică, cu o cifră de afaceri de 1.609 milioane € (2003), cu un

personal format din 20.000 angajaţi şi o clientelă de 1,7 milioane turişti (6). Centrul

activităţilor este reprezentat de cele 100 de sate de vacanţă, la mare şi munte, dispersate din

punct de vedere geografic în 40 de ţări şi cinci continente. Cazarea turiştilor se realizează în

hoteluri de dimensiuni mici, bungalouri, şi vile (care au înlocuit corturile utilizate la început).

De menţionat faptul că oferta de cazare a clubului include şi vile de sejur şi vile de tranzit ,

care nu sunt integrate în structura satelor de vacanţă, vilele de sejur fiind structuri hoteliere de

capacitate mică cu o amplasare geografică excepţională, motivaţiile principale ale solicitărilor

acestora constând în cunoaşterea zonelor unde acestea sunt amplasate şi odihna. Vilele de

tranzit sunt, de asemenea, de dimensiuni reduse şi sunt amplasate în proximitatea unor zone

naturale, arheologice şi culturale cu faimă internaţională.

Club Mediterranée propune un ansamblu de servicii, total integrate, conţinând

transportul, cazarea, servicii de alimentaţie, activităţi culturale, sportive şi de recreere,

vândute la un preţ global. Clubul nu vinde sejururi într-un hotel, ci într-un spaţiu care

integrează un ansamblu de servicii, animaţia având un rol esenţial, iar serviciile de agrement

sunt mult mai dezvoltate decât în hotelăria tradiţională.

Pornind de la acest model de organizare, hotelurile din staţiuni au dezvoltat sistemul,

conceptul all-inclusive ca o concretizare a „mitului abandonului” -totul este „la discreţie”.

Turistul are tendinţa , în primele zile de vacanţă de a consuma mai mult, după care „intră în

normal”. Ideea de a avea totul la dispoziţia sa, crează clientului o plăcere deosebită. O altă

caracteristică a conceptului este aceea că gestiunea este mult facilitată: achiziţiile, stocurile şi

serviciile oferite sunt raţionalizate, hotelul ştie exact care sunt clienţii şi produsele pe care le-

au plătit, iar rentabilitatea hotelului este superioară. De asemenea, clientul achită un preţ

global, care include toate serviciile şi produsele oferite, lipsind astfel surprizele neplăcute. De

remarcat însă că noţiunea de „totul inclus” conţine o marjă de manevră confortabilă; în

perimetrul hotelului funcţionează numeroase magazine, buticuri, valoarea cumpărăturilor

neincluzându-se în preţul global menţionat, cu alte cuvinte asistăm la cheltuieli periferice

însemnate ale turiştilor.

Anumiţi tour-operatori au împins chiar mai mult conceptul, ei propun clienţilor să

plece fără bagaje totul fiind asigurat la destinaţia de vacanţă. Avantajele la prima vedere sunt

54

numeroase: lipsa handling-ului bagajelor şi a eventualelor plăţi suplimentare la depăşirea unui

anumit prag referitor la greutatea bagajelor, o dimensiune ludică sporită şi cumpărături

periferice mult mai însemnate pe parcursul sejurului.

Formula "all inclusive" se bucură şi în prezent de un succes imens pe piaţa turistică

internaţională, fiind comecializată, în special, în staţiunile de sejur amplasate pe litoral sau în

zonele montane. Avantajele, deopotrivă ale clientului şi ale prestatorului sunt evidente; pentru

client, lipsa oricăror griji legate nu doar de organizarea vacanţei (caracteristică a majorităţii

produselor turistice comercializate în prezent) dar în plus, lipsa grijilor privind organizarea

timpului liber, consumat prin oferirea unui evantai larg de activităţi (sportive, culturale sau de

altă natură). Nu trebuie neglijat faptul că, datorită concurenţei din domeniu, preţurile sunt

accesibile. Din punctul de vedere al hotelierului, avantajele constau în desfăşurarea unor

activităţi cu grad ridicat de intensitate şi solicitare, obţinerea de încasări certe, nu doar din

cazare ci şi din alimentaţie, agrement, închirieri obiecte (şezlonguri, schiuri etc.) şi în plus, un

grad sporit de raţionalizare a prestaţiilor. Această formulă, a unui produs turistic omogen,

standardizat, se bucură de succes atât timp cât preocuparea primară a turistului este aceea de

relaxare şi recreere, printre oameni a căror companie este plăcută. Nu sunt puţini aceia care

critică sistemul "all inclusive". Se consideră astfel că, în demersul continuu al prestatorilor de

a reduce tarifele produselor oferite, per ansamblu, calitatea acestora a scăzut; de asemenea,

programul turistului este conceput astfel încât perimetrul delimitat se transformă într-o

"enclavă", turiştii sunt avertizaţi să nu se aventureze în afara hotelului pe cont propriu, unele

hoteluri sunt amplasate uneori chiar la distanţe destul de mari de localităţile indigene, iar la

reântoarcerea acasa turistul nici nu ştie cu exactitate (decât după denumire) în ce zonă sau

chiar în ce ţară anume şi-a petrecut sejurul. Hotelul, dotat cu piscine prin care se caută

înlocuirea plajelor poluate şi aglomerate, se aseamănă tot mai mult cu un vas de croazieră,

unde "pasagerii" sunt debarcaţi numai pentru excursiile organizate.

Cu toate acestea, conceptul "all inclusive" este viabil, prestatorii au realizat demersuri

notabile în vederea ameliorării aspectelor negative; au renunţat la construcţiile standardizate,

identice, indiferent de colţul globului vizitat, în favoarea celor cu aspect local, tradiţional,

specific zonei şi ţării alese ca destinaţie de vacanţă, au crescut nivelul calitativ al produselor

oferite etc.

Legat de acest curent de organizare a multor hoteluri care îşi desfăşoară activitatea, în

special în staţiuni de sejur (litorale sau montane), consider că unităţile de cazare din ţara

noastră nu s-au aliniat, decât în mică măsură, acestei tendinţe. Dacă realizăm o comparaţie

între oferta de profil, indiferent că avem în vedere staţiunile litorale sau montane, din ţara

55

noastră şi din Bulgaria, ţări vecine care urmăresc câştigarea aceloraşi nişe de piaţă, respectiv

cele cu buget de călătorie de nivel mediu şi redus, balanţa este net favorabilă Bulgariei. Aşa se

explică prezenţa însemnată a marilor grupuri turistice mondiale: TUI (cel mai mare),

Neckermann, Dertour ş.a. pe litoralul Bulgar al Mării Negre, prezenţă concretizată în investiţii

şi corespunzător includerea staţiunilor şi hotelurilor din Bulgaria în portofolilul ofertelor

companiilor turistice menţionate, în timp ce România are în cataloagele acestora o

reprezentare mult mai anemică. Imaginea pe care ne-am format-o prin consultarea paginilor

de Internet referitoare la oferta (litorală de exemplu) a Bulgariei este aceea a unei

"specializări" în domeniul "all inclusive", în timp ce în România demersurile în acest sens

sunt timide. A pune în practică formula "all inclusive" nu se rezumă doar la a avea o piscină,

o sală de fitness şi un bar de zi, ci constă în oferirea unor produse turistice hoteliere astfel

concepute încât turistul să aibă la dispoziţie, în perimetrul hotelului, toate serviciile necesare

pentru petrecerea sejurului: o varietate de unităţi de alimentaţie, terenuri pentru practicarea

activităţilor sportive, terenuri de joacă şi centre supravegheate de personal specializat care să

se ocupe de agrementul copiilor, centre de fitness, magazine de suveniruri, etc. După părerea

mea este redus numărul hotelurilor de pe litoral românesc care practică într-adevăr conceptul

"all inclusive". Unităţi hoteliere de prestigiu pentru clientela din România, precum Rex, Iaki,

Majestic, Aquarium şi altele, de confort ridicat. (4 stele) nu comercializează acest sistem, ca

să nu mai amintim de cele cu confort inferior. Printre puţinele hoteluri adepte ale acestei

formule menţionez Club Scandinavia din Mamaia (hotel de 5 stele, de capacitate redusă) şi

hotel Europa, din Eforie Nord (4 stele), membru al grupului Ana Hotels.

5.3. Clasificarea unităţilor cu funcţiuni de cazare în România

În România, toate unităţile cu activitate hotelieră trebuie să ofere o gamă de servicii

suplimentare cu sau fără plată astfel:

Hotelurile de 4-5 stele – minim 18 servicii

Cele de 3 stele - minim 15 servicii

Cele de 2 stele - minim 10 servicii

Cele de 1 stea - minim 5 servicii

Calitatea serviciilor se exprimă, de asemenea, prin adjective calitative:

- calitatea profesională a personalului – este o expresie indirectă a calităţii

serviciilor, făcând referire la: nivelul de calificare, experienţă, număr de limbi străine

cunoscute (în Elveţia la hotelurile de 5 stele şeful recepţiei şi lucrătorul concierge trebuie să

56

cunoască 4 limbi străine, în Franţa şi România, la hotelurile de 3-5 stele numărul minim al

limbilor străine care trebuie cunoscute de personalul din recepţie este 2, iar în Franţa este

obligatorie cunoaşterea limbii engleze), frecvenţe schimbării lenjeriei, condiţiile de servire a

micului dejun, încadrarea cu personal calificat. În România există- prevederi exprese legate de

schimbarea lenjeriei

- room-service-ul este obligatoriu la hotelurile de 3-5 stele, la fel ca în multe alte ţări (în ţările

Benelux, India, room-service-ul este obligatoriu numai la 4 şi 5 stele)

- la hotelurile de 3-5 stele se impune utilizarea, după caz, a unor funcţii precum portar-uşier,

bagajist, şef recepţie, comisionar-curier, guvernantă, bucătar specialist, etc.

Cele mai multe hoteluri utilizează clasificarea pe stele, în limitele 1-5 (Italia, Spania,

Elveţia, Portugalia, România, etc). În Franţa există 2 categorii de hoteluri, respectiv hoteluri

de prefectură, care nu sunt omologate pentru turism, sunt de interes limitat şi au o clasificare

distinctă şi hoteluri turistice care sunt clasificate pe stele , încadrările existente fiind: 4 stele

lux, 4 stele, 3 stele, 2 stele, 1 stea şi categoria 0 stele. Categoria 0 stele există şi în Belgia. În

Grecia clasificare hotelurilor se realizează pe litere A, B, C, etc.

Calitatea şi evaluarea calităţii îşi au rădăcinile în structura şi contextul fiecărei ţări. Ca

rezultat, un hotel de 5 stele sau „deluxe” din Asia poate fi diferit de un hotel cu aceeaşi

clasificare din Turcia sau Marea Britanie. La ora actuală, hotelul Burj al Arab din Dubai, hotel

clasificat la 7 stele, este considerat de clientela turistică drept etalon al luxului şi confortului

în domeniul cazării turistice. Acest lucru însă nu corespunde realităţii, deoarece el este

comparabil, sub aspect calitativ, cu hotelul Ritz din Paris, de exemplu, hotel care conform

clasificărilor din Franţa are categoria 4 stele plus, diferenţa între 4 stele plus şi 7 stele nefiind

dată de plusul de calitate ci de aplicarea unor sisteme de clasificare diferite pentru

identificarea ofertelor hotelurilor în cauză. În cel mai bun caz (dar şi acest aspect este

discutabil), clasificarea poate oferi un ghid al standardelor naţionale. În Spania, de exemplu,

nivelul taxelor plătite de un hotel depinde de categoria sa, o unitate de 5 stele achitând taxe de

2 ori mai mari faţă de un hotel de 4 stele. Situaţia nu este singulară, ea a reprezentat o realitate

a pieţei turistice din Franţa, la sfârşitul anilor ’80, când sistemul de impozitare era net diferit

între hotelurile cu categorii de confort diferite, ceea ce a condus la o mişcare voluntară de

declasificare a hotelurilor de lux în scopul încadrării în rândul hotelurilor la care cotele de

impozitare impuse erau mai scăzute. Revenind la situaţia Spaniei, în această ţară hoteluri

precum Sofitel, Intercontinental sau Crowne Plaza sunt clasificate la o categorie inferioară, în

condiţiile în care, oriunde în altă parte, aceste mărci au niveluri mai mari. În Madrid hoteluri

amplasate în apropiere, precum Novotel şi Sofitel sunt clasificate deopotrivă la 4 stele,

57

ridiculizând grupul ACCOR, ale cărui intenţii de marcare şi deci de diferenţiere sunt, în mod

evident, altele. (40)

În prezent, se consideră că identificarea celor mai potrivite modalităţi de includere a

unui număr tot mai mare de hoteluri din categoriile budget sau economic, în cadrul schemelor

existente în Europa şi America de Nord, fără a lăsa loc unor ambiguităţi, reprezintă o sarcină

extrem de dificilă. Hotelurile noi, moderne, care se includ în această categorie, au camerele

echipate cu o gamă completă, dar simplă de mobilier şi alte dotări, spaţiile de cazare sunt

confortabile, iar mediul de cazare oferit este spaţios, curat şi corespunde cerinţelor turismului

actual. Confortul acestor camere este asociat unui produs fizic, care în general, este oferit la

un nivel minim de servicii. Unul dintre efectele creşterii acestui subsector, a fost determinat

de existenţa unor controverse reale în cadrul sistemelor de clasificare hotelieră prin care este

dificil să asociezi confortul fizic cu absenţa serviciilor. Automobile Association din Marea

Britanie a creat, tocmai în acest scop, o categorie distinctă pentru unităţile de cazare din grupa

budget, denumită „lodges”, recunoscând astfel popularitatea şi creşterea numărului unităţilor

de cazare care au ca scop oferirea unor condiţii de înnoptare convenabile, în special pentru cei

cu sejururi scurte, în condiţiile practicării unor tarife reduse. O parte însemnată a acestor

unităţi nu oferă servicii de alimentaţie, ele fiind însă astfel amplasate încât restaurantele

existente în apropiere să deservească nevoile de hrană ale turiştilor.

În ţara noastră sectorul „budget” sau „economic” este practic inexistent, situaţie

favorizată de faptul că noţiunea de hotelărie budget nu este stipulată de legislaţia în vigoare.

În plus, acest tip de unităţi de cazare presupune, în cele mai dese cazuri, construcţia de clădiri

noi, simple, standardizate, dar, moderne şi confortabile, în condiţiile în care în ţara noastră,

cei care au construit hoteluri noi, le-au încadrat la categorii superioare de confort, datorită

unei lipse accentuate pentru acest tip de cazare pe piaţa românească. De asemenea, consider

că unităţile de cazare nou constituite şi care, în linii mari, respectă principiile hotelăriei budget

nu pot fi totuşi încadrate în această categorie, în principal datorită dimensiunilor reduse (sub

aspectul capacităţii), ci în alte grupe precum pensiuni turistice, case de oaspeţi, etc.

În Europa de Vest, ca o consecinţă a evoluţiei acestui sector hotelier, calitatea globală

a serviciilor de cazare în segmentul cu tarife scăzute s-a imbunătăţit semnificativ. Diferenţa de

calitate între acest sector al pieţei şi cea oferită de sectorul hotelier de nivel mediu şi de lux (3

până la 5 stele), măsurată în termenii produsului fizic, a scăzut în mare măsură. Această

situaţie s-a datorat, în parte şi impactului major al tehnologiilor constructive cu costuri reduse,

iar această diferenţă este probabil să continuie să se micşoreze în viitor. Este de aşteptat ca, în

mod similar dotărilor complete, telefoanelor internaţionale, serviciilor de TV prin cablu care

58

au devenit norme pentru clasificarea unităţilor de cazare, tot aşa, beneficii suplimentare de

tipul fax, internet vor deveni accesibile în toate unităţile, indiferentde nivelul de clasificare.

Concurenţa şi provocările adresate pieţei în general, de către ofertanţii care practică

tarife ridicate, în hoteluri de categorii superioare, au contribuit la realizarea unei diferenţieri

clare între oferta lor şi cea a sectorului budget. Cu toate acestea, ţinând cont de faptul că, în

SUA de exemplu, 50% din clienţii unităţilor budget sunt cei care călătoresc în scop de afaceri,

rezultă că diferenţierea dorită nu este întotdeauna suficient de clară. Cheia diferenţierii nu mai

constă în atribute de ordin fizic (apă curentă, apă caldă, etc.) ci mai ales în ceea ce priveşte

conţinutul serviciilor oferite. Este evident faptul că există în continuare segmente de

consumatori dispuse să plătească preţuri considerabil mai mari pentru beneficiile oferite de

servicii foarte atente şi individualizate. Numeroase companii hoteliere, Marriott, Ritz-Carlton

şi altele şi-au creat o reputaţie internaţională pentru atenţia acordată serviciilor oferite, dar şi

mai multe companii precum ACCOR, Intercontinental, Hilton, etc. s-au afirmat pe piaţă

printr-o politică abilă de segmentare, oferind prin intermediul unor mărci şi corespunzător

lanţuri hoteliere diferite, produse şi servicii adaptate aşteptărilor fiecărui segment în parte,

abandonând aproape în întregime paleta preţurilor practicate în industrie, de la cele care

exprimă luxul şi confortul absolut până la limita tarifelor economice.

În ţara noastră, normele de clasificare în vigoare au în vedere normele utilizate în ţările

concurente pe piaţă, normele care se aplică în ţările europene cu turism dezvoltat, precum şi

recomandările Organizaţiei Mondiale a Turismului cu privire la condiţiile minime de

clasificare pe stele în ţările europene (41). Normele metodologice în vigoare sunt aprobate

prin Ordinul MT nr.510/2002, reprezintă al cincilea set de reglementări aplicate începând cu

anul 1991 şi sunt considerate printre cele mai detaliate în comparaţie cu alte ţări. Obiectul

acestui sistem de clasificare îl formează toate tipurile de structuri de primire turistice cu

funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică din România. Conform Normelor Metodologice

structurile de primire turistice se clasifică pe stele şi,respectiv, flori în cazul pensiunilor

turistice rurale, în funcţie de caracteristicile constructive, dotările şi calitatea serviciilor pe

care la oferă (42). Acelaşi act normativ stipulează, pe lângă condiţiile şi criteriile de

funcţionare a unităţilor de cazare şi alimentaţie şi tipurile de structuri de primire turistice cu

funcţiuni de cazare, precum şi tipurile de structuri de primire turistice cu funcţiuni de

alimentaţie, destinate servirii turiştilor.

În prima categorie se includ 16 tipuri de unităţi de cazare, şi anume:

1. hoteluri de 5-1 stele;

2. hoteluri apartament de 5-2 stele;

59

3. moteluri de 3-1 stele;

4. hoteluri pentru tineret de 3-1 stele;

5. hosteluri de 3-1 stele;

6. vile de 5-1 stele;

7. bungalouri de 3-1 stele;

8. cabane turistice, cabane de vânătoare, cabane de pescuit de 3-1 stele;

9. sate de vacanţă de 3-2 stele;

10. campinguri de 4-1 stele;

11. spaţii de campare organizate în gospodăriile populaţiei de 3-1 stele;

12. popasuri turistice de 2-1 stele;

13.pensiuni turistice urbane de 5-1 stele;

14. pensiuni turistice rurale de 5-1 flori (margarete);

15. apartamente sau camere de închiriat în locuinţe familiale sau în clădiri cu altă

destinaţie de 3-1 stele;

16. structuri de primire cu funcţiuni de cazare pe nave fluviale şi maritime de 5-1

stele.

Principalele tipuri de unităţi de alimentaţie destinate servirii turiştilor conform Ord.

510/2002 sunt:

1. restaurantul, care în funcţie de profilul gastronomic şi ambianţa asigurată clienţilor

poate fi restaurant clasic, restaurant specializat între care restaurantul pescăresc, restaurantul

vânătoresc, rotiseria, restaurantul Zaliana, restaurantul dietetic, restaurant lacto – vegetarian şi

restaurant familial (pensiune) şi restaurant cu specific (cramă, restaurant cu specific local,

restaurant cu specific naţional, restaurant cu program artistic, braserie, berărie, grădină de

vară, etc.) de 5-1 stele;

2. barul cu variantele organizatorice: bar de noapte, bar de zi, cafe-bar-cafenea, disco-bar

(discotecă-videotecă) şi bufet-bar de 5-1 stele;

1. unităţi tip fast-food între care restaurantul-autoservire, bufetul tip expres,

pizzeria şi snack-barul de 3-1 stele;

2. cofetărie de 5-2 stele;

3. patiseria de 5-2 stele.

Asemeni unităţilor cu funcţiuni de primire, clasificarea acestora se realizează în baza

unor criterii minime referitoare la descrierea generală a unităţii, organizarea spaţiilor,

instalaţiile existente, utilajele, mobilierul tehnologic, aparatele de control şi cele de producţie,

amenajarea şi dotarea interioară a saloanelor, dotarea cu inventar de servire, servicii

60

suplimentare oferite clienţilor, cu sau fără plată, alte criterii.

În cadrul unui raport oficial realizat în colaborare de OMT (Organizaţia Mondială a

Turismului) şi IHRA (Asociaţia Internaţională a Hotelurilor şi Restaurantelor) se prezentau

rezultatele unui studiu referitor la clasificarea hotelieră pe plan mondial. Conform acestui

raport, începând cu anul 1988, OMT a renunţat la armonizarea normelor de clasificare

utilizate pe plan internaţional şi regional, fapt care s-a datorat, pe de o parte, absenţei unor

acţiuni coordonate şi clare din partea autorităţilor guvernamentale ale membrilor OMT, iar pe

de altă parte datorită poziţiilor negative manifestate de către membrii afiliaţi (reprezentanţi ai

sectorului privat) care reprezintă industria hotelieră. La nivel individual, deopotrivă guvernele

şi consultanţii particulari au solicitat în permanenţă sprijinul OMT şi al Secretariatului

General al OMT în sensul aprecierii recomandărilor formulate de specialiştii OMT în acest

domeniu de activitate.

Din punctul de vedere al OMT faptul că nu există nici o tentativă de uniformizare a

normelor privind clasificarea hotelurilor, reprezintă deopotrivă o sursă de confuzii privind

aspectele calitative ale ofertei de servicii hoteliere (care în esenţă răspund la întrebarea

referitoare la MODUL de furnizare a acestor servicii) şi aspectele fizice şi cantitative

referitoare la unităţile hoteliere (răspund la întrebarea CE FEL de servicii sunt oferite) care, în

mod normal, intervin în procesul clasificării, ambele aspecte având importanţă egală pentru

definirea raporturilor cu concurenţa. Acest tip de abordare convergentă, o regăsim, de

exemplu, la normele EN ISO 18513-2000 (norme terminologice aplicate la nivelul hotelurilor

şi altor tipuri de unităţi de cazare, care sub formă de sistem permit evaluarea standardelor de

calitate pentru cazarea turistică, a instalaţiilor şi echipamentelor furnizate şi/sau a serviciilor

oferite) elaborate de CEN (Comitetul European de Normare-Standardizare), urmate de ISO, în

timp ce experienţa OMT reflectată în definiţia dată calităţii în turism şi experienţele naţionale,

desemnează faptul că gradarea sau clasificarea unei unităţi hoteliere la o anumită categorie nu

implică aplicarea obligatorie a criteriilor de calitate, iar în plus, cu cât categoria este de nivel

sporit cu atât potenţialul calităţii serviciilor oferite nu trebuie să respecte întocmai anumite

norme predefinite. Toate aceste consideraţii conduc la ideea posibilităţii realizării unui acord

internaţional privind clasificarea unităţilor de cazare, care să răspundă solicitărilor dintre cele

mai diverse formulate deopotrivă de către guverne, sectorul privat, consumatorii şi

comunitatea internaţională în ansamblul sau. Primii paşi în acest sens au fost realizaţi prin

organizarea unei anchete în rândul membrilor OMT, anchetă în cadrul căreia a fost cuprinsă şi

România, care a pornit de la premisa, cunoscută de altfel, a complexităţii acestui sector de

activitate şi al cărui scop major a fost reprezentat de o trecere în revistă a normelor şi

61

criteriilor de clasificare utilizate de sectorul public şi privat şi compararea acestora cu cele

folosite de organizaţiile de consumatori şi organizaţiile profesionale din turism, precum:

ghidurile turistice editate cu scopul uşurării alegerii pentru consumatori

(Michelin, RAC, AA, etc.)

sistemele mondiale de distribuţie (GAS – Aneadens, Galiles, Sasre, etc.)

sistemele de rezervare informatizate şi brokerii;

marile lanţuri voluntare şi consorţii;

marile lanţuri hoteliere;

principalii francizori hotelieri;

tour-operatori;

ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare);

codificaţiile GSM utilizate de calculatoare şi telefoane montate în autoturisme.

Aceste demersuri au un obiectiv precis, respectiv axarea spre şi crearea unor beneficii

pentru consumatori. Deşi consumatorii sunt arareori consultaţi, numeroasele organizaţii

implicate în acest proces pretind că acţionează în numele lor. La acest nivel există o diferenţă

fundamentală între sectorul public şi sectorul privat. În cazul criteriilor şi normelor fixate la

nivel guvernamental, tendinţa constă în menţinerea în vigoare a acstora perioade mai lungi de

timp, respectarea lor nu este controlată în mod frecvent şi arareori sunt la curent cu evoluţia

modei şi a gusturilor consumatorilor turistici. Sectorul privat, în replică, răspunde mult mai

rapid la modificările cererii, dovada constând în numeroasele evoluţii înregistrate în domeniu,

respectiv vilele de vacanţă care furnizează servicii hoteliere tradiţionale, centrele de sejur,

partajarea timpului de vacanţă, etc. În mod similar, criteriile utilizate în ghidurile editate

pentru consumatori de către sectorul privat, sunt mult mai frecvent redefinite pentru alinierea

la evoluţiile cererii şi ale pieţei turistice, în general. Numeroasele sondaje efectuate în rândul

consumatorilor au arătat că alegerea consumatorului este influenţată înainte de toate de către

preţ şi destinaţie şi nu de către sistemele de clasificare care sunt considerate prea complexe şi

imposibil de decriptat.

Conform răspunsurilor formulate pentru această anchetă, rezultă că organele abilitate

din România, şi este vorba numai de sectorul public, în ţara noastră sistemul de clasificare a

fost conceput pentru a promova calitatea şi investiţiile în domeniu, pentru a asigura

compatibilitatea cu sistemele de clasificare din alte ţări, neexistând şi alte raţiuni ale aplicării

acestuia, ca de exemplu impozitarea diferită (Emiratele Arabe Unite, Slovacia, etc).; sau

controlul tarifelor în cadrul unei categorii de cazare (Grecia, Islanda, Slovacia, Kuwait, etc.).

Guvernul român a conceput acest sistem fără a beneficia de sprijinul experţilor OMT, fără a

62

se consulta cu asociaţii hoteliere şi/sau alimentaţie publică internaţionale, s-a consultat însă în

acest scop asociaţia hotelieră naţională, nu a apelat la serviciile unui consultant privat

naţional/internaţional şi nu a ţinut cont de consultarea asociaţiilor de consumatori. Aceste

răspunsuri evidenţiază neajunsurile Normelor Metodologice 510/2002 şi, în consecinţă, se

constituie în tot atâtea căi, modalităţi de îmbunătăţire a acestuia. România, prin instituţiile

abilitate recunoaşte o parte din imperfecţiunile sistemului actual de clasificare care este strict

cantitativ, turiştii confruntându-se cu surprize neplăcute în hoteluri care, teoretic, îndeplinesc

toate criteriile de clasificare. Începând cu anul 2006 se vor introduce câteva criterii noi, legate

de calitate, astfel încât marca Q care varifică în toată lumea serviciile turistice de bună

calitate, va fi un criteriu suplimentar. De asemenea se va trece, treptat, la un sistem de

autorizare online, pe site-ul Ministerului Transportului, Construcţiilor şi Turismului, iar

Biroul de promovare al turismului de la New York a solicitat o reclasificare a hotelurilor pe

sistemul practicat în străinătate: hotel pentru buget mic, hotel mediu şi hotel de lux.

Cele mai multe reclamaţii primite la ANT sunt legate de mizerie, serviciile de proastă

calitate şi atitudinea angajaţilor din hoteluri, în special cele de până la 3 stele. Cele mai

numeroase plângeri se înregistrează vara şi sunt legate de unităţile de cazare de pe litoral

(prezenţa gândacilor, mobilier deteriorat, lipsa apei calde permanente, lipsa aparatelor de aer

condiţionat, etc.). O altă problemă care a apărut destul de des în ultimii ani este dorinţa unor

proprietari de a avea hoteluri de 4 stele, cu toate că în realitate ele nu merită mai mult de 3

stele, iar după ce au obţinut (inlcusiv prin presiuni politice) stelele mult-dorite, practică în

realitate tarife de 3 stele. În general, la hotelurile de 4 şi 5 stele, în special la cele din lanţurile

internaţionale, se înregistrează cele mai puţine plângeri (43).

Pe plan internaţional, marile grupuri hoteliere se concentrează într-o măsură mult mai

mare asupra definirii şi poziţionării mărcilor proprii, decât pe aspectele legate de clasificarea

hotelurilor pe stele sau alte variante de gradare. Proprietăţile conduse de aceste grupuri sunt

clasificate în conformitate cu schemele naţionale sau locale obligatorii pentru ţara unde este

amplasată unitatea, dar în loc să se axeze în exclusivitate pe criteriile cantitative şi calitative

oferite de unităţile hoteliere individuale, ţinta principală este consumatorul. Mărcile sunt

definite, în general, în termeni referitori la nivelul tarifelor (Lux, Confort ridicat, Nivel mediu,

Economic/Budget) având în vedere anumite segmente de consumatori vizaţi – oameni de

afaceri care călătoresc în mod individual, vacanţieri care călătoresc individual, turismul de

afaceri legat de organizarea de congrese, conferinţe şi alte evenimente (MICE – meetings,

incentive, conference & events), vacanţierii în grupuri organizate, etc. Marcarea ţine cont, de

asemenea, de amplasarea unităţii şi de tipul pieţei unde este localizată unitatea: suburbană,

63

urbană, aeroport, destinaţii de vacanţă, oraşe port, marile metropole, etc.

În acest sens un exemplu interesant este cel oferit de „harta de referinţă a mărcilor”

aparţinând grupului Marriott International. Fiecare brand este definit în termeni precum

poziţionarea tarifelor, tipurile de pieţe, esenţa fiecărui brand, poziţionarea brandului,

consumatorii ţintă şi valoarea estimată a consumatorilor. Hotelurile Marriott, de exemplu,

sunt peferate de oamenii de afaceri care călătoresc frecvent şi solicită servicii de nivel ridicat.

Pasul numărul 2 constă în detalierea profilului consumatorului şi utilizarea ca fundament

pentru definirea şi poziţionarea brandului în relaţiile cu celelalte branduri ale grupului şi cu

brandurile concurenţilor. Tabelul 10 prezintă câteva dintre elementele utilizate în acest scop.

Tabel 10: Criteriilor utilizate de grupul Marriott International pentru poziţionarea brandului orientat pentru oamenii de afaceri

Criterii Conţinut Consumatorul ţintă Călători interesaţi în primul rând de eficienţă şi servicii desăvârşiteNivelul preţului Calitate Poziţionarea mărcii „Pentru clienţi fideli mărcii alese”Esenţa mărcii Încredere Valorile estimate de client „Hotelul te ajută să-ţi duci la îndeplinire obiactivele deplasării”

„Te ajută să te relaxezi şi să te pregăteşti pentru o nouă zi de muncă”Caracteristicile şi beneficiile hoteliere

- satisfacerea în interiorul hotelului a tuturor categoriilor de necesităţi;

- birouri mari, iluminare corespunzătoare, scaune ergonomice şi acces facil la sistemele de informare;

- check – out expres;- cafetiere în cameră.

Sursa: adaptare www. Ih-ra.com/IND.D.004/16 aprilie.2005

Concentrându-se asupra stilului de viaţă şi a nevoilor consumatorului, ideea de bază a

acestui sistem constă în intensificarea experienţei globale a consumatorului.

Sistemele publice de clasificare hotelieră adeseori nu sunt utilizate de intermediarii din

industria turismului, în special dacă clienţii provin dintr-o altă ţară decât cea a destinaţiei de

vacanţă. Este bine cunoscut faptul că marii tour-operatori utilizează criterii proprii în

aprecierea hotelurilor ale căror locuri le comercializează, iar în materialele promoţionale

utilizează descrieri proprii ale acestora.

În Marea Britanie, First Choice acordă unităţilor de cazare, în mod individual,un

sistem de gradare pe stele, astfel 2 stele se acordă unităţilor cu servicii de bază, confortabile

care practică preţuri budget, 3 stele sunt acordate unităţilor standard de cazare care au

restaurant; în categoria 4 stele sunt încadrate hoteluri mari, moderne, cu renume şi o gamă

largă de facilităţi şi în fine, 5 stele sunt acordate unităţilor cu standarde ridicate de confort şi

servicii. Premisa acestui sistem este aceea că hotelurile sunt amplasate în ţări diferite, cu

sisteme naţionale de clasificare diferite, acesta fiind un mijloc util de a realiza comparaţii.64

Thomson foloseşte un sistem de gradare numit „T ratings” care se bazează pe analiza

informaţiilor oferite de clienţi la completarea chestionarelor care la sfârşitul sezonului le

solicită date privind nivelul satisfacţiei obţinute prin consumul produselor Thomson.

Hotelurile sunt gradate cu „2T” (fără servicii – no frills) până la „5T” pentru confort şi arie

largă de facilităţi. Pentru un număr redus de unităţi, cele mai bune, se acordă gradarea

„Panglica Albastră”. În această grupă sunt incluse hotelurile de lux, renumite pe plan

internaţional, cu confort şi servicii excepţionale.

În concluzie, principalul rol al sectorului public constă în urmărirea respectării unor

norme minime, in unităţile hoteliere, în materie de sănătate şi igienă, în timp ce toate celelalte

aspecte ale clasificării sunt, în special, de ordin comercial. Acesta reprezintă primul element

care orientează dezbaterile privind clasificarea. Sectorul privat, la rândul său trebuie să se

concentreze asupra informării consumatorului, pe baza unei terminologii precise şi

recunoscute, într-o manieră transparentă şi echidistantă. De asemenea, este necesară crearea

unei metodologii de clasificare unitară, la care să se raporteze toate sistemele de clasificare

naţionale sau regionale, care să ţină cont de diferenţele culturale între statele lumii. Sistemul

de clasificare internaţional astfel constituit (şi aflat deocamdată în faza de proiect) va

contribui la desfăşurarea unui turism durabil, care va consolida diversitatea renunţînd la

uniformizare

5.4. Formele de exploataţie a structurilor de cazare turistică

Activitatea de cazare turistică se caracterizează prin existenţa unei diversităţi de tipuri

şi variante de unităţi care găzduiesc turistul pe parcursul deplasării şi la destinaţia de vacanţă,

varietate care se extinde şi asupra formelor de exploatare a acestor obiective de cazare. Pe

plan mondial funcţionează sisteme diverse de conducere şi gestiune a acestora, cele mai

cunoscute modele fiind: (18)

Unităţi independente gestionate de proprietar;

Unităţi independente afiliate la lanţuri voluntare;

Unităţi aflate în proprietatea lanţurilor hoteliere şi gestionate de acestea;

Unităţi independente gestionate de lanţuri hoteliere integrate;

Franciza;

Grupuri hoteliere de referinţă.

Unităţile independente gestionate de proprietari depăşesc numeric unităţile afiliate

lanţurilor, dar sub aspectul numărului de camere hotelurile aflate în exploatarea lanţurilor au

65

poziţie dominantă pe plan mondial. De exemplu, în Franţa şi Spania, ţări care-şi dispută

primele locuri în ierarhia destinaţiilor turistice mondiale, hotelurile independente gestionate

de proprietari au ponderi de 57% in Franţa, respectiv 60% în Spania din totalul ofertei de

cazare turistică(19). Pe glob expansiunea unităţilor de găzduire s-a realizat în modalităţi

diferite; în America de Nord sunt frecvent întâlnite franciza şi contractele de management

hotelier, în Asia este preferată o balanţă între sistemele de gestiune existente.

Structura pe forme de exploatare a capacităţii hoteliere în două dintre cele mai

dezvoltate ţări, din punct de vedere turistic, respectiv Franţa şi Spania, este prezentată în

tabelul de mai jos:

Forme de exploatare Ţara Hoteluri (%) Camere (%)

Hoteluri tip exploatare individuală

Franţa 57 41

Spania 60 38Lanţuri hoteliere voluntare Franţa 29 23

Spania 13 14 Lanţuri hoteliere integrate Franţa 14 36

Spania 27 48Total Franţa 100 100

Spania 100 100 Sursa: N. Lupu Hotelul – Economie şi management, Ed. AllBeck, Bucureşti, 2003, pg. 151

Unităţile independente gestionate de proprietar (sau hoteluri tip exploatare

individuală, hoteluri solitare, hoteluri tradiţionale, etc(20)) sunt structuri de cazare aflate în

proprietatea unei persoane individuale, a unei firme private sau a unei societăţi pe acţiuni,

individualizate, în general, prin deţinerea funcţiilor de proprietar şi exploatant de una şi

aceeaşi persoană. Acest sistem numără printre avantaje : independenţa de acţiune a

proprietarului, flexibilitate sporită în luarea deciziilor, corespunzător deciziile sunt aplicate

mai rapid, proprietarul are control deplin asupra politicilor manageriale, de marketing şi a

procedurilor de operare şi, de asemenea, proprietarul îşi păstrază în întregime profitul realizat.

Binenţeles că această variantă de exploatare prezintă şi dezavantaje între care faptul că

proprietarul îşi asumă în întregime riscul afacerii, dificultăţi în obţinerea capitalului necesar

extinderii, posibilităţi reduse pentru a beneficia de efectele pozitive ale sistemeloe de

rezervări, ale activităţilor de marketing complete şi profesioniste (întrucât proprietarul nu

dispune de mijloacele financiare necesare utilizării acestor instrumente de activitate),etc.

Cazul tipic al acestor unităţi este reprezentat de hotelurile de 1, 2 sau 3 stele cu

capacitate relativ redusă, care nu utilizează mai mult de 5 lucrători, iar ierarhia structurii

organizatorice o copiază frecvent pe cea din sânul familiei. În general, funcţiile de proprietar

şi exploatant sunt îndeplinite de una şi aceeaşi persoană, fie în cadrul unei singure societăţi, 66

fie prin intermediul a două societăţi, dintre care societatea de exploatare preia cu chirie

clădirea aflată în proprietatea societăţii imobiliare. În anumite situaţii, proprietarul poate fi

interesat să încredinţeze unui terţ (exploatant individual sau societate), exploatarea şi

gestiunea hotelului, în schimbul unei redevenţe. Cu acest prilej se va încheia un contract de

locaţie a gestiunii. Acest contract se încheie pe o perioadă determinată, timp în care locatarul

exploatează pe riscul său fondul de comerţ preluat. Deşi formula pare atrăgătoare pentru

proprietar, pe termen lung, ea se dovedeşte riscantă, întrucât o proastă gestiune va afecta

însăşi valoarea de piaţă a hotelului, care se determină în funcţie de cifra de afaceri, profit,

cash-flow, etc. Totodată, locatarul (persoana care exploatează hotelul), va urmări să obţină

maximum de rentabilitate, neglijând întreţinerea spaţiilor şi înlocuirea echipamentelor. Din

aceste considerente, locaţia gestiunii este recomandată ca soluţie provizorie, pe termen scurt,

care poate precede vânzarea sau înstrăinarea pe altă cale a unităţii. În ţările sigure, locaţia este

acceptată şi pe termen lung, chiar de peste 30 de ani.

În România, în legătură cu exploatarea hotelurilor din patrimoniul societăţilor

comerciale cu capital de stat, Ord. MT 51/1993, prevede: „Contractele de locaţia gestiunii,

atât cele noi, cât şi cele care vor fi prelungite, se vor încheia pe o perioadă maximă de 10 ani

şi vor include în mod obligatoriu, caietul de sarcini în care vor fi stabilite lucrările de

întreţinere, reparaţii, modernizări, dotări, investiţii noi cu precizarea regimului acestor lucrări

la expirarea contractului”. Cu toate acestea, rezultatele nu au fost cele scontate, astfel că, un

an mai târziu, în 1994, strategia privatizării prescria „sistarea locaţiei de gestiune în sensul de

a nu se mai Încheia contracte pentru alte active, cît şi a neprelungirii contractelor care vor

expira”.

Hotelurile tip exploatare individuală sunt amplasate în toate zonele. Rentabilitatea lor

depinde de amplasament, dar şi de priceperea cu care sunt gestionate. Cele mai bune rezultate

le înregistrează hotelurile din zonele cu afluenţă turistică ridicată în tot cursul anului (ca de

exemplu, centrul marilor oraşe). În ţările cu tradiţie, un spaţiu predilect îl constituie şi

localităţile mici, chiar din mediul rural, hotelurile cu o asemenea amplasare beneficiind de o

clientelă familială, în perioadele tradiţionale de vacanţă.

Cu reale dificultăţi se confruntă hotelurile amplasate în zonele de litoral şi chiar de

munte, unde fenomenul sezonalităţii turistice se manifestă cu intensitate. Dacă un asemenea

hotel nu dispune de notorietate şi de o imagine favorabilă, pentru a atrage turişti şi în

perioadele de extrasezon, dificultăţile sunt insurmontabile. Neplăcerilor cauzate de

sezonalitate li se adaugă, într-un plan mai general, concurenţa acerbă a lanţurilor hoteliere, iar

una dintre soluţii constă în afilierea la un lanţ volutar sau încheierea unui contract de

67

management sau franciză cu un lanţ hotelier.

De asemenea, supravieţuirea depinde într-o măsură însemnată de adaptarea prestaţiilor

la exigenţele clientelei, valorificarea atuului diversităţii şi asigurarea unei calităţi care să

diminueze doza de risc perceput ca atare de către clienţi.

Adaptarea prestaţiilor şi modificarea structurii produsului hotelier trebuie să plece de

la înţelegerea şi valorificarea specificităţii zonei. Produsul hotelier va fi diversificat şi

îmbogăţit prin crearea unor activităţi complementare: pescuit, golf, etc., pentru a depăşi limita

minimă a prestaţiilor („sindromul mănânci, bei, te culci”).

Valorificarea diversităţii, inclusiv printr-o politică promoţională adecvată, poate să

readucă în lumină aceste hoteluri, atâta timp cât conceptul de hotel de lanţ se sprijină tocmai

pe opusul diversităţii – standardizarea.

Referitor la aspectele legate de calitate şi nivelul constant al acesteia, prescripţiile se

dovedesc necesare chiar şi în rândul hotelurilor tip exploatare individuală, sau mai ales în

cazul acestora (întrucât lanţurile hoteliere îşi impun norme individuale, specifice, inclusiv din

această categorie).

Lanţurile voluntare hoteliere

Fenomenul lanţurilor hoteliere voluntare (asociaţii de hoteluri independente) a luat

avânt odată cu intrarea în deceniul al optulea, ca reacţie de apărare la extinderea lanţurilor

integrate, expresia generalizată folosită fiind “Hotellerie-regrouper on mourir”.

Lanţul hotelier voluntar reprezintă o “uniune benevolă a hotelierilor independenţi care

se reunesc sub o marcă comună în scopul creării unei sinergii a acţiunilor promoţionale şi

logisitice” (22). La modul concret, aderenţii acceptă norme stabilite de comun acord privind

gestiunea unităţilor şi a acţiunilor promoţionale, se afiliază unei centrale de rezervări hoteliere

şi afişează o marcă unică alături de denumirea anterioară a hotelului. Produsul hotelier oferit

este relativ tipizat – deoarece sunt definite un număr de criterii obligatorii, mai mult sau mai

puţin restrictive. Multe dintre lanţurile voluntare existente reuşesc să definească un produs-tip,

diferenţiat în special după tematică, ceea ce le conferă o poziţionare comercială distinctă. De

exemplu, în Franţa:

RELAIS ET CHATEAUX – confort, lux, tradiţie şi destindere;

NEOTEL – amplasamente în Paris;

MOULIN ETAPE – amenajarea hotelurilor în vechi mori, restaurate;

HOTELS RELAIS SAINT PIERRE – amplasare pe cursuri de apă şi structurarea

serviciilor în legătură cu activitatea de pescuit;

LOGIS DE FRANCE – caracter familial, de 1-2 stele, cu amplasamente în mediul

68

rural sau localităţi mici;

Fiecare aderent îşi păstrează independenţa juridică şi financiară. Esenţa acţiunilor

întreprinse vizează adoptarea şi aplicarea unei strategii promoţionale şi comerciale comune.

De altfel, uneori, lanţurile voluntare au fost numite lanţuri de publicitate. Totuşi, de regulă,

hotelurile îşi păstrează numele iniţial, adăugându-şi însă, la vedere, noua emblemă.

Din punct de vedere juridic, la nivelul fiecărui lanţ se creează o societate comercială

sau asociaţie fără scop lucrativ, ca entitate juridică distinctă de fondatori. Calitatea de aderent

la un anume lanţ nu este ceva imuabil; annual se înregistrează noi hoteluri care aderă, tot aşa

cum se înregistrează şi retrageri sau sancţiuni, soldate cu excluderea hotelurilor care nu se

conformează exigenţelor. Se apreciază că succesul în realizarea obiectivelor specifice se

bazează tocmai pe o politică riguroasă, cu controale severe.

Dintre cele aproximativ 40 de lanţuri hoteliere voluntare din Franţa, majoritatea includ

între 20 şi 200 de hoteluri. În acelaşi timp, aproape 20% dintre hotelurile aderente fac parte, în

acelaşi timp, din mai multe lanţuri hoteliere voluntare. În Elveţia, lanţurile hoteliere voluntare

înregistrează, de asemenea, o prezenţă susţinută, ponderea pe care o deţin fiind de câteva ori

mai mare decât în Austria, ţară vecină, de altfel.

Costurile de aderare depind de serviciile oferite. În general, este vorba de o taxă de

intrare, la care se adaugă o redevenţă anuală de 0,5-1% din cifra de afaceri, în funcţie de lanţ.

Principalele avantaje ale lanţului voluntar constau în următoarele:

Fiecare hotel îşi păstrează independenţa de gestiune şi caracterul particular;

Beneficii generate de susţinerea logistică a unui grup;

Pentru client, eticheta calităţii care îi garantează confortul aşteptat;

Avantajele centrale de rezervare;

Avantaje cumulative pentru client-sisteme de fidelitate cu aplicabilitate la nivelul

întregului lanţ şi tarife negociate pentru firme.

Referitor la dezavantaje, acestea se manifestă atât la nivelul hotelierului cât şi al

clientului:

-pentru hotelier

afilierea implică norme minimale referitoare la gestiune şi calitate;

plata redevenţelor şi a taxelor de afiliere, uneori mari pentru un hotel de

dimensiuni reduse;

obligativitatea acceptării tarifelor negociate de grup, care uneori nu asigură

premizele desfăşurării unei activităţi rentabile.

-pentru client

69

diferenţe de stil şi prestarea serviciilor de la un hotel la altul (în cadrul aceluiaşi

lanţ);

hoteluri de categorii diferite.

Printre cele mai prestigioase asociaţii de acest tip se numără The Leading Hotels of the

World – care include hoteluri de lux superior, selecţionate în baza reputaţiei, serviciilor şi

ambianţei (între acestea ). Ghidul acestui lanţ voluntar atinge un tiraj de 1.300.000 de

exemplare.

Logis de France este un lanţ reprezentativ pentru această formă de exploatare hotelieră.

În anul 2004 reunea 3605 hoteluri dintre care în :

- în Franţa- 3322 hoteluri ( Logis de France – lanţ creat în anul 1949)

- în Italia- 144 hoteluri (Logis d’Italia reţea creată în 1994)

- în Belgia– 110 hoteluri (Logis de Belgique creată în 1995)

- în Luxemburg- 26 hoteluri ( Logis du Grand-duche du Luxemburg creeată în 2000)

- în Guyana- 3 hoteluri (Logis de Guyana creată în 2001)

Prezenţa acestui lanţ voluntar în afara graniţelor Franţei şi nu doar în ţări cu legături

economice puternice precum Luxemburg sau Guyana , dar şi în Italia sau Belgia, exprimă

imaginea unei reţete de succes.

Cele 3322 care compun Logis de France au o capacitate de 62.271 camere, iar în anul

2004, 267 hoteluri au părăsit lanţul pentru că nu corespundeau normelor de calitate, iar un

număr de 221 hoteluri s-au alăturat acestuia. Dintre acestea, 2545 hoteluri,respectiv un

procent de 75,6%, sunt amplasate în localităţi cu populaţie sub 5000 de locuitori. Coordonarea

acestui număr impresionant de hoteluri se realizează prin funcţionarea a 92 asociaţii de

departamentale (12 asociaţii regionale) care constituie Adunarea Generală a Federaţiei

Naţionale Logis de France. Toate hotelurile membre desfăşoară şi activităţi de alimentaţie (o

altă caracteristică fiind servirea de meniuri tradiţionale), iar din cifra de afaceri de

1.723.581.825 € (2004), 58,92% a fost realizată din activitatea de alimentaţie şi 41,08% din

activităţile de cazare. De asemenea, pentru a exprima locul pe care îl ocupă acest lanţ în

cadrul hotelăriei franceze, următoarele date sunt foarte elocvente: 18,08% din parcul hotelier

francez, 10,32% din numărul total de camere în Franţa şi 21,26% din totalul hotelăriei

independente (23).

Sistemele de afiliere voluntară reprezintă o expresie a adaptării la exigenţele cu care se

confruntă în prezent activitatea de cazare mondială şi reprezintă o soluţie viabilă pentru a face

faţă concurenţei exercitată de coloşii hotelieri, respectiv grupurile hoteliere integrate. În acest

sens, voi prezenta un studiu de caz care îşi propune să evidenţieze câştigurile ce pot fi

70

obţinute prin constituirea de reţele voluntare. Este vorba de o asociaţie din Scoţia formată în

exclusivitate din hoteluri aflate în proprietate individuală şi conduse în mod individual,

amplasate în oraşe, dar şi în zone rurale , având o caracteristică comună şi anume prestarea

unor servicii hoteliere de calitate ridicată, de 4 şi 5 stele. Această asociaţie, Scotland’s

Commended Hotels (SCH) a fost înfiinţată în anul 1990 sub forma unei asociaţii cooperatiste,

având o structură democratică participativă asigurată de către un Consiliu Director ales din

rândul membrilor. Organizaţia se concentrează pe obţinerea şi materializarea unui consens

asupra strategiilor şi managementului curent, astfel încât toţi membrii să-şi valorifice poziţiile

deţinute pe piaţă. Obiectivul principal al SCH constă în comercializarea produselor şi

serviciilor oferite de membrii săi pe piaţa turistică internă şi internaţională, să promoveze

cooperarea şi să dobândească avantaje de grup la achiziţionarea materiilor prime necesare.

SCH reprezintă un număr de 66 hoteluri, respectiv 1.159 de camere, membrii caracterizându-

se prin individualitatea ofertei proprii, un accent deosebit asupra calităţii ambientului şi o

atenţie personală asupra nevoilor oaspeţilor.

-unităţile sunt independente;

-nivelul serviciilor este ridicat;

-hotelul să se situeze la un nivel minim de confort de 4 stele- în conformitate cu o

schemă de clasificare proprie;

-hotelul să aibă o capacitate maximă de 40 de camere;

-hotelurile să se evidenţieze prin caracter individualizat şi originalitate;

-membrii să fie participanţi activi ai grupului SCH şi să participe la toate acţiunile

organizate de asociaţie.

Punctele forte ale lanţului voluntar sunt:

-asocierea între hoteluri de acelaşi tip, aflate în proprietate individuală;

-aderarea este ieftină, comparativ cu alte asemenea asociaţii;

-varietatea tipurilor de hoteluri membre, evitând standardizarea;

-o răspândire geografică largă;

-o poziţie de piaţă puternică a ansamblului produselor oferite;

În ţara noastră acest sistem de exploatare a hotelurilor independente nu există

deocamdată, mai ales datorită lipsei unor „filoane” tematice care ar putea reprezenta baza

uniunii lor, cea mai mare parte dintre aceste hoteluri fiind amplasate în mediul urban şi

adresându-se într-o măsură mai mică „vacanţierilor” care sunt mai sensibili la aspectele

privind „marca comună” sau acţiuni comune de promovare, editare de broşuri, etc., dar şi

71

datorită reticenţei evidente a actualilor proprietari de unităţi de cazare de a se asocia între ei,

mai ales întrucât piaţa turistică românească nu este pregătită pentru evoluţii de acest tip.

Grupul de societăţi

Grupul de societăţi reprezintă un ansamblu de societăţi aparent autonome, dar supuse

unei direcţii economice unitare, asigurată prin una sau mai multe dintre ele.

Ceea ce primează este deţinerea controlului societăţilor filiale (fiice) de către

societatea-mamă. Matematic, o societate deţine controlul alteia dacă posedă 50% din capitalul

său social. Prin societăţi intermediare, o societate poate deţine controlul alteia, fără să fie

acţionară în mod direct.

În general, un grup de societăţi cuprinde:

a) o societate-mamă – respectiv societatea la care nici o altă societate nu deţine

o participaţie de peste 50% şi care posedă participaţii superioare limitei de

50% la una sau mai multe societăţi. Societatea-mamă poate avea

caracteristicile unei societăţi holding, a cărei activitate de bază constă în

gestiunea unui portofoliu de titluri.

b) una sau mai multe societăţi filiale, al căror capital este în posesia directă a

societăţii-mamă în cotă de peste 50%.

c) una sau mai multe societăţi subfiliale, controlate în procent de peste 50% de

către filiale şi deci, depinzând direct de societatea-mamă.

d) una sau mai multe societăţi la care, direct sau indirect, societatea-mamă

deţine participaţii inferioare plafonului de 50%

e) una sau mai multe „societăţi-aliate” la care nu există participaţie, sau este de

sub 10%, dar care gravitează în jurul societăţii-mamă, legate fiind de aceasta

prin relaţii contractuale.

Franciză hotelieră

Franciza hotelieră este o metodă de conlucrare reglementată juridic, în care o

întreprindere numită francizor extinde asupra altor întreprinderi (francizate) dreptul de a

efectua conform propriile tehnici operaţiuni de producţie şi comercializare în domeniul

hotelier (24). Scopul francizei este , în general , acela de a oferi unui proprietar avantajele

comerciale ale unui lanţ important, în timp ce continuă să deţină proprietatea şi controlul

managementului. Sistemul francizei a luat naştere în SUA, dar s-a extins şi în Europa, în

special în Franţa.

Ca francizat, proprietarul hotelului are numeroase beneficii:

72

- dreptul de a folosi un anume nume de marcă cunoscut de un număr mare de turişti-

garanţie a calităţii, notorietate imediată şi imagine pozitivă;

- utilizarea unui sistem intern şi internaţional de rezervări şi marketing;

- asistenţă managerială profesionistă care este foarte importantă mai ales în cazul în care

francizatului care are experienţă redusă în activitatea hotelieră;

- asistenţă în stabilirea standardelor operaţionale şi pregătirea personalului;

- dreptul de a achiziţiona produsele necesare de la un distribuitor central, obţinând astfel

economii substanţiale.

- profesionalism;

- reducerea riscului.

Între dezavantaje, se numără:

- achitarea unei taxe iniţiale pentru achiziţionarea drepturilor de franciză (taxă de

afiliere), iar lunar, a unei redevenţe calculată în baza unei formule de calcul;

- dacă francizorul se confruntă cu probleme financiare, francizatul va resimţi în

întregime efectele negative;

- francizatul nu deţine control deplin asupra managementului, el aplică politicile şi

procedurile stabilite de francizor;

- standardizarea echipamentelor şi serviciilor prestate;

- deposedarea „morală” a proprietăţii- în ziua în care hotelierul părăseşte grupul, el

trebuie să refacă hotelul în întregime , altfel, va avea de suportat daune legal;

- se descurajează creativitatea proprie.

La rândul său şi francizorul se confruntă cu avantaje şi neajunsur, între care:

Avantaje

– punerea în valoare a marcii;

– controlul comercializării;

– dezvoltare de scală fără aport de fonduri proprii.

Dezavantaje

- riscul alegerii beneficiarului, a cărui activitate poate afecta imaginea de marcă.

Francizorul va impune un caiet de sarcini cuprinzând norme (standarde) de

prestare a serviciilor. Cu cât ponderea hotelurilor francizate în totalul hotelurilor unui lanţ este

mai mare, cu atât încadrarea în prevederile normelor ridină mai multe probleme şi implică

proceduri riguroase de control (prin inspectori sub acoperire „anonimi” – „vizite-mister”).

Pentru hotelurile InterContinental, de exemplu, se utilizează cca 800 de teme de verificare.

73

„Tăria unui lanţ este dată de veriga cea mai slabă”. Holiday Inn , în numai patru ani

a retras dreptul de utilizare a mărcii unui număr de 500 de hoteluri.

Serviciile oferite de un francizor înregistrează situaţii diferite de la un lanţ la altul.

Remuneraţia se stabileşte în funcţie de complexitatea acestora. Taxa iniţială dev afiliere

sau de cumpărare a licenţei este o sumă forfetară (globală) sau determinată de numărul de

camere. În schimbul acesteia, francizorul concesionează dreptul de utilizare a mărcii

pentru serviciile hoteliere prevăzute în contractul de franciză, dreptul neântinzându-se şi

asupra altor servicii.

Ansamblul serviciilor asigurate hotelierului independent de către francizor cuprinde:

servicii de bază, servicii ocazionale şi servicii opţionale.

Serviciile de bază includ punerea la dispoziţie a „savoir-faire”-ului, asistenţă tehnică,

consultanţă, controale periodice, exclusivitatea teritorială, acţiunile promoţionale. „Savoir-

faire”-ul – care este elementul esenţial – presupune obligaţia de comunicare, prin

transmitere verbală (stagii de formare) şi în scris (manuale de proceduri standard).

Remuneraţia serviciilor de bază se face anual sau pe fracţiuni dintr-un an. Ea se calculează

fie ca procent din cifra de afaceri a activităţii de cazare (2-6%), fie ca procent din cifra de

afaceri totală, fie ca sumă forfetară/cameră/an.

Serviciile ocazionale reprezintă asistenţa pe cate hotelul francizat o poate solicita în

mod expres (consultanţă pentru publicitate locală, experţi în gestiune, relaţii publice).

Serviciile sunt facturate pe baza salariului orar al consultantului, majorat cu un procent de

acoperire a cheltuielilor generale.

Serviciile opţionale cuprind prestaţii a căror organizare la nivelul lanţului este

facultativă, iar remuneraţia este stabilită pentru fiecare serviciu în parte:

- serviciul rezervări – un procenz din cifra de afaceri a activităţii de cazare, la care, în

unele cazuri, se adaugă o sumă forfetară pentru fiecare cameră sau fiecare rezervare în

parte;

- publicitatea la nivelul lanţului – 1% din cifra de afaceri totală sau o sumă forfetară

pentru fiecare cameră;

- avantajele procurate de societatea de aprovizionare – 5% din preţul mărfurilor sau

echipamentelor livrate;

- formarea personalului (suplimentară formării hotelierului, care este inclusă în rândul

serviciilor de bază).

La Best Western, taxa iniţială de afiliere este de 12.000 – 15.000 USD, ulterior

aplicându-se o taxă pe cameră de 12-15 USD/lună, o taxă de marketing de 3.500 USD/an şi

74

un comision de 10% din valoarea rezervărilor prin sistemul centralizat al lanţului. În pofida

statutului actual de cel mai mare lanţ hotelier integrat din lume, la scară mondială Best

Western se afirmă şi prin selectivitate, astfel, în urmă cu câţiva ani, se aprecia că peste 80%

dintre cererile de aderare sunt respinse. În aceste condiţii, contractul de franciză se semnează

pentru doi ani, cu posibilitatea reânnoirii.

Lanţurile hoteliere francizate reprezintă o formulă care s-a individualizat printr-o

expansiune puternică, lansată de grupul HFS (Hospitality Franchised System): gestiune

independentă în baza unui caiet de sarcini, dreptul de exploatare a unei mărci şi plata unei

redevenţe către grup. Între marile grupuri hoteliere internaţionale care utilizează cu prioritate

formula francizei se află:

- Whyndham Worldwide ( fost HFS) unde procentul folosirii francizei este 100%

- Choice Hotels Intl.– tot 100%

- Intercontinental Hotels Group- cu un procent de hoteluri francizate de 83%

- Hilton Hotels Corp. – 83% ş.a (25).

Aceste elemente conduc la convingerea că România nu reprezintă o excepţie în ceea ce

priveşte evoluţia lanţurilor hoteliere integrate, situaţia din ţara noastră încadrându-se în

tendinţele generale de dezvoltare înregistrate pe continentul european, iar iniţiativele

autohtone de profil sunt cu atât mai lăudabile. Îmi exprim totuşi convingerea că, din această

perspectivă, piaţa românească se află într-un stadiu incipient al dezvoltării, tendinţele

europene semnalate mai sus fiind specifice unor situaţii caracterizate printr-o etapă de relativă

stagnare ca urmare a unor ascensiuni anterioare substanţiale. Îmi susţin părerea şi din altă

perspectivă, aceea a orientării clientelei turistice , deopotrivă naţională şi internaţională, în

alegerea unei unităţi de cazare, în funcţie de imaginea şi notorietatea unui „brand”

internaţional, valoarea acestuia bazându-se pe un standard de confort, utilităţi şi amenajări

consacrat şi recunoscut, dar hotelierii români preferă să-şi gestioneze singuri afacerea după

metode mai degrabă empirice, tendinţa de a se orienta în sensul iniţierii unor contracte de

franciză sau de management hotelier fiind considerate mai degrabă , un deziderat decât o

soluţie de îmbunătăţire a activităţii. În acest context, este lesne de remarcat faptul că în

ultimii ani, în ţara noastră, investiţiile în unităţi de cazare sunt preferate celor din multe alte

domenii ale activităţi economice, ele axându-se, în principal, pe construcţia unor hoteluri mici

şi mai ales în pensiuni, unităţi care sunt conduse, în marea lor majoritate, de persoane

neiniţiate în acest sector, care consideră că nici nu au nevoie de specialişti, iar ciclul economic

hotelier al României le este favorabil, existând în continuare o cerere crescută pentru acest tip

de servicii de cazare. Efectele necunoaşterii vor fi resimţite de aceştia, după părerea mea, în

75

curând, nu vor mai fi salvaţi pentru greşelile de gestiune de către tarifele mari pe care le

practică, pe care-şi le permit să le impună pieţei în prezent, iar la momentul viitor vor rezista

concurenţei doar aceia care fie vor reuşi să-şi creeze un statut individualizat şi deopotrivă

solicitat în rândul ofertei hoteliere (lucru posibil doar în cazul celor care cunosc tendinţele

generale şi au dobândit abilităţile necesare adaptării ofertei proprii în concordanţă), fie vor

opta pentru integrare în structuri puternice, precum lanţuri voluntare sau integrate.

Pentru a susţine acest punct de vedere vom prezenta în continuare o analiză

comparativă a unui indicator care exprimă, printre altele, eficienţa managementului unităţilor

de cazare, respectiv gradul de ocupare a capacităţii de cazare (tab.12)

Tabel 12: Analiza comparativă a gradului de ocupare a capacităţilor de cazare în unităţile de cazare din România şi din structurile de lanţ consacrate pe plan

internaţional.1990 2000 2002 2004

Hoteluri din România 65,8% 41,3% 40,7% -----Pensiuni turistice ----- 16,7% 17,2% -----Pensiuni agroturistice ----- 19,5% 10,1% -----Total unităţi cazare în România 57,8% 35,2% 34,0% -----

Grupul ACCOR

-pentru piaţa europeană de lux şi confort mediu

63,3%

-ansamblul pieţei europene 72,7%-ansamblul pieţei SUA 65,0%-în Franţa 69,1%-în Germania 63,5%-în Belgia 70,0%-în Spania 70,0%-în Marea Britanie 75,0%

76

1990 2000 2002 2004-în Italia 56,6%-în Ungaria 67,5%

Club Mediterranée

-total 68,9%Europa + Africa 73,1%Asia 53,8%America 66,4%

Grupul hotelier Hilton

-lanţul Hilton 69,5%-lanţul Hilton Garden Garden Inn 69,0%-lanţul Doubletree 68,4%-lanţul Embassy Suites 71,3%-lanţul Homewood Suites by Hilton 73,4%-lanţul Hampton 68,3%-altele 69,4%Lanţurile hoteliere integrate din Franţa-total 67,1%-unităţi de 0 şi 1 stele 73,9%-unităţi de 2 stele 67,6%-unităţi de 3 stele 61,8%-unităţi de 4 stele 67,1% Sursa :www.insse; accor,clubmed,hilton,coachomnium

Diferenţele între valorile indicatorului analizat, în România şi în structurile de lanţ sunt

evidente; cifrele pentru situaţia ţarii noastre sunt îngrijorător de mici (teoria hotelieră

susţinând un minim de 60% grad de ocupare a capacităţii ca premisă a unei activităţi

eficiente), ceea ce subliniază în mod imperios, necesitatea unor reformări substanţiale în

interiorul sectorului de cazare din ţara noastră.

Evoluţia marilor grupuri hoteliere şi a lanţurilor hoteliere în Europa este diferită de cea

înregistrată la nivel mondial, observându-se o poziţie puternică deţină de grupurile create pe

continent ca răspuns la expansiunea hotelieră a companiilor ce îşi au originea în SUA.

Tabel 13 Primele 10 grupuri hoteliere în Europa (2002)Rang Grup hotelier Hoteluri Număr camere1 Accor 1.788 178.4962 Six Continents (actual InterContinental Hotels

Group423 68.841

3 Louvre /Envergure 918 62.8564 Hilton Intl. 238 49.9325 Sol Mélia 213 41.9466 Marriot Intl. 232 38.4387 TUI 145 33.5868 Choice 376 31.8619 NH 198 31.76710 Starwood 92 20.059Sursa: M.K.G Consulting- preluare din Rosinet,J.C(?), Adam, C-Management hotelier- Theorie et practique (1reéd.), Ed. De Boeck & Larc…(?), Bruxelles, 2003, pg.226

77

Tabelul 14. Clasamentul primelor 10 lanţuri hotelier din Europa (2002)Rang Lanţ Grup Număr hoteluri Număr camere1 Ibis Accor 512 51.0212 Mercure Accor 399 42.5673 Holiday Inn. Six Continents 260 39.9374 Novotel Accor 212 29.5935 Hilton Hilton Intl. 118 28.5016 Formule 1 Accor 324 23.8627 Campanile Louvre/Envergure 372 22.7868 Golden Tulip NH Hotels 217 21.8279 Scandic Hotels Hilton Intl. 117 20.81110 Etap Hotels Accor 233 17.494

Sursa :M.K.G Consulting- preluat din Rosinet(?) J.C, Adam,C-op cit, pg.226-227

Clasamentul lanţurilor hoteliere din Europa în anul 2002 include (şi mă refer la reţelele

internaţionale prezente în ţara noastră ) pe locul 20 lanţul Marriot (67 hoteluri, 13.352

camere), pe poziţia 25 , lanţul Sofitel al grupului Accor (63 hoteluri, 11.060 camere), poziţia

32 lanţul InterContinental (grupul InterContinental Hotels Group- 25 hoteluri şi 9.776

camere).

Pieţele hoteliere ale ţărilor europene se caracterizează, din punctul de vedere al

funcţionării lanţurilor hoteliere de renume internaţional printr-o evoluţie specifică

individualizează printr-un puternic filon naţional. În Franţa pe primele locuri se clasează ,

evident, grupurile Accor şi Louvre/Envergure, în Spania cele autohtone Sol Mélia, şi pe locul

2 lanţul RIU, aparţinând grupului german TUI, cunoscute fiind preferinţele turiştilor germani

pentru petrecerea vacanţei de vară în Spania.

În Marea Britanie, primele locuri în clasamentul lanţurilor hoteliere sunt deţinute de

Travel Inn, Hilton, Holiday Inn, Traveladge.

În Grecia, ţară unde aderarea hotelurilor în structuri de grup nu reprezintă o variantă de

funcţionare, lanţurile existente sunt Grecotel, Louis Hotels, Aldemar, Sunwig Hotels

(aparţinând de grupul britanic Airtours şi Capsis- toate fiind variante cu implementare

naţională a companiilor turistice de prestigiu cu sediul în Germania şi Marea Britanie,

principalele ţări europene emitente de turişti.

Grupurile hoteliere mondiale actuale, în funcţie de specificul lor, dar şi de numărul de

camere, se împart în trei categorii:

- Grupuri hoteliere care reunesc mai multe lanţuri, potrivit aplicării marketingului

diferenţiat, respectiv a principiului segmentării pieţei hoteliere. Pe această cale, grupul

hotelier îşi constituie mai multe lanţuri hoteliere integrate, fiecare dintre acestea

urmărind satisfacerea unui anumit segment de piaţă, astfel reuşind să acopere mai

78

multe segmente de clientelă – fiecare dintre ele exact determinat- asigurându-se astfel

obţinerea unui grad ridicet de ocupare a camerelor. În această grupă se includ marea

majoritate a grupurilor hoteliere actuale;

- Grupuri hoteliere care dezvoltă un lanţ „independent” unic (cazul grupului BEST

WESTERN);

- Grupuri care şi-au creat o reţea de unităţi cu activitate hotelieră de tip club (cel mai

cunoscut exemplu este CLUB MEDITERRANEE).

Unul dintre cel mai reprezentative exemple de aplicare a marketingului diferenţiat este

cel al grupului francez ACCOR . De altfel, N. Lupu în lucrarea „Hotelul- economie şi

management” apreciază că acest grup se identifică şi prin cea mai coerentă strategie de

segmentare a ofertei hoteliere.(29)

Grupul ACCOR deţine (la data de 31.03.2005) 4000 de hoteluri în peste 90 de ţări,

decizia strategică care stă la baza funcţionării şi organizării acestuia urmând dezideratul de a

oferi, prin branduri diferite, posibilitatea de acoperire a tuturor segmentelor de preţuri

practicate în hotelăria mondială (tabelul 3.10). În completarea acestor oferte, grupul deţine o

reţea de agenţii de turism, restaurante şi cazinouri, astfel încât prestaţia turistică să fie

completă(vezi tabel 15)

Tabel 15:. Hotelurile ACCOR- portofoliu la data de 31 decembrie 2004

Franţa Europa(exclusiv Franţa)

America de Nord

America Latină

Africa-Orientul Mijlociu

Asia-Pacific

Total

SofitelHoteluriCamere

366.439

5216.008

113.543

182.875

326.780

346.403

18338.898

NovotelHoteluriCamere

12315.966

16730.145

61.863

172.773

203.871

6313.749

39668.940

MercureHoteluriCamere

28326.192

26335.908

----

8110.512

314.156

628.580

72085.352

Coralia Club

79

Franţa Europa(exclusiv Franţa)

America de Nord

America Latină

Africa-Orientul Mijlociu

Asia-Pacific

Total

HoteluriCamere

1444

----

----

1385

102.575

----

123.404

SuitehotelHoteluriCamere

91.175

4696

----

----

----

----

131.871

IbisHoteluriCamere

34830.719

26632.974

----

385.712

151.875

254.322

69275.692

Etap Hotel HoteluriCamere 229

17.54281

7.240----

----

1119

----

31124.901

Formule 1 HoteluriCamere

28421.060

443.183

----

31.098

241.668

171.414

37228.423

Motel 6 HoteluriCamere

----

----

89392.948

----

----

----

89392.948

Franţa Europa(exclusiv Franţa)

America de Nord

America Latină

Africa-Orientul Mijlociu

Asia-Pacific

Total

Red RoofHoteluriCamere

----

----

34738.018

----

----

----

34738.018

Alte BranduriHoteluriCamere

6449

2133

----

----

2524

245.364

346.470

TotalHoteluriCamere

1.319120.040

879120.287

1.257136.345

15829.355

13521.568

22541.632

3.973463.427

Sursa: w.w.w accor.com

În prezent, ACCOR se individualizează pe piaţa hotelieră internaţională prin

comercializarea unor prestaţii grupate în 14 mărci, respectiv 13 lanţuri hoteliere integrate

diferite între ele , care se identifică prin concepţie arhitecturală şi servicii distincte: Sofitel,

Novotel, Mercure, Dorint, Suitehoitel, Ibis, Etap, Formule 1, Red Roof Inns, Motel 6, Studio

6, Atria, Accor Vacances şi Accor Thalassa. Creşterea grupului s-a realizat în timp, la

începutul anilor ’90, grupul comercializând şase tipuri de lanţuri hoteliere integrate (Sofitel,

Novotel, Mercure, Ibis-Urbis, Formule 1 şi Hotelia. (30); ulterior pentru a-şi face simţită

prezenţa pe piaţa americană, considerată cea mai însemnată şi dinamică piaţă hotelieră, a

achiziţionat şi consolidat trei lanţuri hoteliere, respectiv Red Roof Inns, Motel 6 şi Studio 6,

concomitent cu expansiunea înregistrată pe continentul asiatic şi în special în China. Cele mai

noi produse oferite sunt Dorint (este vorba de preluarea unei companii hoteliere germane) şi

Suitehotel, un concept hotelier nou care constă în închirierea unor spaţii mari care pot fi

modificate sub aspectul amenajărilor de către client şi pentru perioade mai lungi de timp.

80

Sofitel (la data de 31.03.2005 numărul hotelurilor din componenţa acestui lanţ era de

185 unităţi, în timp ce la sfârşitul anului 2004 erau 183 membre, un exemplu al viabilităţii şi

evoluţiei continuu ascendente a grupului), reprezintă marca hotelieră premium a grupului

ACCOR care include hoteluri de lux amplasate în 52 de ţări, hoteluri care se caracterizează

printr-o concepţie arhitecturală şi de amenajare interioară unicat. Sunt hoteluri amplasate la

destinaţii de afaceri şi de vacanţă de renume din întreaga lume cu o atenţie deosebită nivelului

calitativ al serviciilor prestate, iar ca o exemplificare a acestui deziderat şefii-bucătari sunt

foarte riguros selecţionaţi, în mod obligatoriu ei fiind câştigători ai diverselor competiţii

internaţionale de profil. O atenţie deosebită este acordată şi celor care călătoresc în interes de

afaceri, hotelurile Sofitel având dotări şi personal calificat pentru a satisface necesităţile

acestora, de orice tip ar fi ele.

Novotel (399 hoteluri în 57 de ţări) sunt hoteluri amplasate iniţial în centrele oraşelor,

ulterior reţeaua s-a extins incluzând şi unităţi amplasate la periferia marilor oraşe, în

apropierea celor mai însemnate artere rutiere, a aeroporturilor dar şi în staţiunile litorale,

adresându-se deopotrivă oamenilor de afaceri (la mijlocul săptămânii) şi vacanţierilor pentru

perioadele de week-end dar şi de vacanţă. Caracteristica acestei mărci este şi faptul că

produsul hotelier oferit este înalt standardizat, toate camerele fiind identice, dar spaţioase şi

confortabile.

Mercure (720 hoteluri în 46 ţări) iniţial un lanţ hotelier individualizat prin unităţi cu

identitate proprie, în funcţie de amplasament (în inima oraşelor, la mare, munte sau la

destinaţii de prestigiu), este în prezent o reţea hotelieră care include pe lângă hotelurile

Mercure încă alte patru lanţuri: Libertel, Parthenon, All Seasons şi Orbis.

Hotelurile având marca Mercure se armonizează perfect în arhitectura , decoraţiunile şi

cultura zonei de amplasare, iar o caracteristică distinctă constă în oferirea unui serviciu foarte

personalizat. Pentru a facilita alegerea din partea clienţilor, lanţul Mercure propune o

clasificare internă, cu trei standarde diferite, respectiv:

-m m- „simplitate”- cel mai bun preţ pentru servicii de standard ridicat

-m m m- „confort sporit”- o ofertă atractivă, servicii şi facilităţi extinse

-m m m m- „rafinament”- o amplasare deosebită, servicii şi dotări deosebite

Libertel este o marcă distinctă comercializată de grupul ACCOR, care din punct de

vedere organizatoric, se individualizează ca lanţ hotelier membru al reţelei Mercure, include

44 de hoteluri, dintre care 37 sunt amplasate în Paris, iar la rândul lor sunt clasificate în trei

grupe, criteriile principale de diferenţiere fiind amplasarea, facilităţile şi serviciile oferite,

respectiv :

81

Libertel Grand Tradition- hoteluri de 3 stele plus

Libertel Tradition- hoteluri de 3 stele

Libertel- hoteluri de 2 stele

Parthenon reprezintă o marcă hotelieră a unui concept nou de cazare caracterizat prin

confort şi dotări multiple, deziderate obţinute în primul rând prin prisma spaţiilor de cazare,

respectiv, apartamente spaţioase oferite spre închiriere. Lanţul include 66 hoteluri în Brazilia

şi un asemenea hotel în Franţa.

All Seasons este un lanţ care include 20 de hoteluri amplasate în Australia, iar Orbis

este un lanţ hotelier polonez, preluat de către ACCOR, considerat lanţ de vârf în Europa

Centrală, care cuprinde unităţi amplasate în centrele comerciale a 27 mari oraşe din Polonia.

Suitehotel reprezintă ultimul lanţ hotelier al familiei ACCOR, include hoteluri de trei

stele, este o expresie a unui concept nou de cazare şi include 8 unităţi, care se individualizează

prin închirierea unor spaţii mari ce pot fi reamenajate la solicitarea clienţilor, una din

facilităţile distinctive fiind accesul la Internet la preţuri scăzute. În plus, serviciile oferite,

inclusiv cele de alimentaţie se află la dispoziţia clientului 24 ore din 24, camerele având în

dotarea standard baruri amenajate şi cuptoare cu microunde.

Atria reprezintă un concept ACCOR specializat în organizarea turismului de afaceri,

mai ales conferinţe şi convenţii şi este constituit dintr-un centru de conferinţă legat funcţional

de un hotel Mercure sau Novotel amplasat în imediata apropiere. În componenţa acestui

produs sunt incluse 14 asemenea amplasamente.

Ibis- lanţ hotelier format din 680 de hoteluri amplasate în 36 de ţări, este primul

grupului ACCOR din categoria budget, oferind servicii excelente şi de calitate la cel mai

avantajos preţ. De altfel, în anul 1997, Ibis a devenit primul lanţ hotelier internaţional căruia i

s-a acordat certificatul ISO 9002, ca expresie a profesionalismului echipei de angajaţi şi a

performanţelor organizaţionale.

Etap reprezintă o altă marcă comercializată de grupul ACCOR, include 317 hoteluri

în 11 ţări între care Franţa, Germania, Austria, Belgia, Spania, Marea Britanie, Ungaria ,

Elveţia şi Israel sunt cele mai reprezentative. Serviciile oferite se caracterizează prin cazare de

nivel economic, în camere spaţioase şi bine izolate termic, cu băi proprii, TV în cameră cu o

selecţie largă de programe transmise prin cablu, la preţuri competitive.

Formule 1 este un lanţ creat de grupul ACCOR, în anul 1985 care a revoluţionat piaţa

hotelurilor budget, un concept complet nou la vremea respectivă bazat, în principal, pe

inovaţiile constructive şi ale tehnicilor de management. Serviciile oferite se rezumă la confort

simplu şi funcţional, în condiţiile practicării unor tarife foarte atractive. Motivele care justifică

82

aceste tarife reduse sunt costurile reduse de construcţie, pe de o parte şi cheltuielile mici de

întreţinere, pe de altă parte.

Costurile reduse de construcţie sunt determinate de amplasarea acestor unităţi, departe

de căile rutiere importante unde preţul terenului este scăzut, la care se adaugă standardizarea

lucrărilor de construcţie, utilizându-se, pe scară largă prefabricatele. Accentul în construcţie

se pune pe asigurarea condiţiilor de odihnă şi nu pe realizarea de spaţii adiacente. Camerele

sunt simple şi identice şi conţin un pat dublu, un pat individual, o masă mică, birou cu scaun,

dulap pentru haine, suport bagaje, chiuvetă cu robinet şi televizor. Deşi sunt mici, camerele

sunt foarte funcţionale, confortabile, bine protejate fonic, iar dotările şi mobilierul deşi sunt

simple sunt de bună calitate şi rezistente. Grupul sanitar nu este individualizat, câte unul la

patru camere, care beneficiază de un sistem automat de „autocurăţire”, care se declanşează la

închiderea uşii.

În ceea ce priveşte metodele de organizare şi conducere, specificul acestor hoteluri

constă în faptul că fiecare unitate este organizată şi condusă de un personal restrâns ca efectiv,

de regulă membrii familiei care l-au concesionat. Recepţia nu funcţionează permanent, ci în

baza unui orar, în restul perioadelor fiind închisă. Dacă turistul soseşte într-una din aceste

perioade, el se poate caza folosind un automat amplasat lângă comptoir, care la introducerea

cărţii de credit imprimă o notă de plată, având înscris un cod. La camera indicată pentru

închiriere, clientul va tasta pe un tablou de comandă amplasat la intrarea în cameră, codul

respectiv, nefiind necesară folosirea cheilor. Un tablou similar există şi la intrarea în hotel,

astfel încât pe perioada nopţii nu este necesară prezenţa unui portar. Toate aceste elemente

conduc la prezenţa unui personal foarte redus ; în plus, camerele se întreţin foarte uşor; dacă

într-un hotel tradiţional o cameristă curăţă într-o oră 2,5 camere, în hotelurile Formule 1 se

pot curăţa 6 camere/oră.

Serviciile oferite se limitează la servirea micului dejun într-o încăpere de dimensiuni

reduse, amplasată lângă recepţie. În scopul satisfacerii nevoilor de hrană ale celor cazaţi, în

hotel funcţionează automate pentru băuturi, biscuiţi, etc.; iar ca regulă aceste unităţi sunt

amplasate în apropierea unui restaurant sau a unui magazin alimentar.(31)

În prezent, lanţul cuprinde 373 de hoteluri în 12 ţări din Europa, Africa de Sud,

Australia, Brazilia şi Japonia. Timp de 7-8 ani, Formule 1 s-a extins în ritmul de un hotel pe

săptămână: hotelul tip fiind montat şi amenajat în patru săptămâni. La vremea aceea,

principalele argumente ale acestei expansiuni ultrarapide erau: saturarea pieţei hotelurilor de

2-3 stele, reducerea cheltuielilor de deplasare afectate călătoriilor de afaceri în bugetul

83

întreprinderilor, reţinerea clientelei potenţiale de a apela la serviciile hotelurilor- consecinţă a

preţurilor apreciate ca exagerat de mari.(32)

Ca expresie a expansiunii, firmei ACCOR pe piaţa americană, la mijlocul anilor ’90 a

fost achiziţionat şi ulterior consolidat, un grup de trei lanţuri hoteliere, cu un total cumulat de

1200 hoteluri. Acestea sunt: Red Roof Inns- lanţ de 347 hoteluri economice amplasate pe

teritoriul SUA, Motel 6-lanţ de 856 moteluri budget amplasate în SUA şi Canada, precum şi

Studio 6 format din 41 hoteluri amplasate tot în SUA şi Canada care se adresează, în special,

celor cu sejururi extinse, la preţuri economice. Caracteristica acestor unităţi este prezenţa, în

fiecare cameră a bucătăriilor complet mobilate.

5.5.Tendinţe ale pieţei hoteliere mondiale

Anul 2004 a reprezentat un an de cotitură, favorabil, aşteptat de specialiştii din

domeniu din 2001, iar anul acesta (2005) promite să fie chiar mai bun pentru întreaga

activitate turistică şi cu preponderenţă pentru hotelărie (33).

Deşi trendurile care se manifestă pe piaţă se referă la sporirea costurilor operaţionale,

în special cele privind energia, asigurările şi nivelul dobânzilor, previziunile experţilor

identifică creşterea nivelului profitabilităţii din acest sector, în condiţiile îmbunătăţirii

permanente a oportunităţilor de comercializare, perfecţionării Yield managementul-ului şi nu

în ultimul rând extinderii utilizării Internet-ului. Anul 2005 este considerat ca fiind extrem de

favorabil pentru „expansiunea mărcilor” în contextul globalizării cererii consumatorilor. În

SUA , de exemplu, vom asista la o consolidare reală a sectorului hotelier, în principal prin

prisma investiţiilor imobiliare şi a dezvoltării companiilor de management hotelier. În ceea ce

priveşte continentul european, unităţile de lux, de 4 şi de 5 stele, vor beneficia de condiţii

favorabile de evoluţie şi expansiune, singura excepţie fiind reprezentată de situaţia Marii

Britanii, ţară în care sectoarele de cazare caracterizate de confort mediu şi budget vor

înregistra un trend ascendent.

În Asia, ţări precum China şi Japonia, vor reprezenta, şi în continuare, ţinta atenţiei

specialiştilor şi vizitatorilor, iar unităţile de 4-5 stele vor beneficia de girul unanim,

deopotrivă din punctul de vedere al investiţiilor cât şi al clientelei. În ceea ce priveşte ţările

din Oceanul Indian şi nu în special grupul celor 4 –Indonezia, Maldive, Sri Lanka şi

Thailanda afectate cal mai mult de tsunami, situaţia previzională este cea a unei revigorări

rapide. În Maldive şi Sri Lanka aproximativ 80% din capacitatea de primire se află în

funcţiune, iar în Thailanda unităţile de primire turistică sunt aproape în întregime disponibile.

84

Această zonă sinistrată reprezintă, în ansamblul ei, aproximativ 9% din totalul turismului

receptor, iar infrastructura acesteia funcţionează în proporţie de 80% din în condiţii normale.

Indonezia, ţara cea mai puternic afectată, sub aspectul pierderilor de vieţi omeneşti, drama

înregistrată nu a avut un efect important supra turismului, întrucât principalele destinaţii

turistice sunt situate în Insulele Java, Bali şi Lombok, care se află la mii de kilometri

depărtare de coasta nord-vestică a Insulei Sumatra, grav afectată de tsunami.(34)

Efectele cele mai slabe ale contextului favorabil actual se vor resimţi în Orientul

Mijlociu, America Latină şi de Sud, unde aşteptate sunt doar investiţiile spaniole şi

portugheze care se vor orienta spre pieţele aflate la periferia marilor oraşe, situaţie datorată, în

principal suprasolicitării pieţelor urbane existente (Ernesto Marino, preşedinte BSH

International, Sao Paolo).

Implementarea şi evoluţia constantă în favoarea expansiunii marilor companii hoteliere

pot fi argumentate prin avantajele potenţiale ale mărimii. Aceste avantaje, definite cu mai

multă acurateţe drept "economii de scală", îmbracă în activitatea de gestionare şi conducere

mai multe forme:

Economii financiare - care permit grupului o creştere financiară internă şi

implementări în condiţii mult mai avantajoase (în primul rând termenele de returnare);

Economii manageriale - întrucât costurile administrative nu cresc în aceaşi proporţie

cu volumul activităţii (cum ar fi, de exemplu, costurile privind rezervările

centralizate);

Economii tehnice - care sunt asociate beneficiilor centralizării (de exemplu, asigurarea

unor servicii precum spălătorie şi întreţinere de la un centru spre unităţile individuale).

Mai mult, economiile de scală sporesc în mod semnificativ, datorită împrăştierii riscurilor,

care permit grupurilor să acopere pierderile din unele zone pe baza profiturilor realizate de

altele - un element foarte important pentru o industrie, precum cea hotelieră, caracterizată prin

incertitudine, sezonalitate şi obiective de piaţă multiple. De asemenea, se realizează şi

economii la achiziţii ca urmare a posibilităţii grupului de a cumpăra produsele şi serviciile

necesare în cantităţi mari şi în condiţii negociate favorabile. În final, grupurile pot beneficia

de economiile de marketing care oferă oportunitatea creării unei imagini de grup de piaţă şi

promovarea comună, ceea ce conduce la obţinerea unei imagini mai reprezentative,

concomitent cu reducerea costurilor (13).

Companiile hoteliere au adoptat, în mod tradiţional o politică comercială de extindere în

alte ţări pentru un număr de motive. În primul rând această opţiune strategică este explicată

prin căutarea evidentă a unor pieţe noi, ca o primă cale de expansiune; în al doilea rând zonele

85

alese se constituie în surse importante de încasări şi de creştere a profitabilităţii şi în fine, în al

treilea rând, din raţiunea de a exploata diferitele etape ale evoluţiei ciclului hotelier din

diferitele zone ale lumii, ca o măsură de contracarare a recesiunii de pe pieţele majore.

Evoluţiile recente ale acestui sector turistic au demonstrat atitudinea polivalentă a companiilor

hoteliere internaţionale conform căreia succesul afacerii depinde de următoarele opţiuni de

bază (14):

1) Să devină globale printr-o acoperire cât mai mare a pieţei, atât din punct de vedere

geografic cât şi al segmentelor de piaţă;

2) Să-şi concentreze activitatea asupra unei anumite pieţe naţionale sau regionale;

3) Să acopere o nişă de piaţă bine determinată.

Aceste abordări nu se exclud una pe alta. Este foarte posibil ca o companie, precum Accor

din Franţa să caute să-şi dezvolte o reţea globală de hoteluri de tip budget, o strategie care, în

mod simultan întruneşte cel puţin două din cele trei opţiuni prezentate. Pe de altă parte, o

companie canadiană Four Seasons Hotels abordează doar un singur segment, respectiv cel al

călătoriilor de afaceri cu buget ridicat. Premisa unei asemenea politici constă în deservirea

unei singure pieţe ţintă, într-o manieră totală şi eficientă, pentru a rezista concurenţei cu o

poziţionare globală.

Sectorul alimentaţiei

O parte însemnată a plăcerilor unei călătorii constau în a servi masa într-un restaurant

sau alt tip de unitate de alimentaţie. În plus, călătorii consideră acest lucru nu doar o plăcere,

ci şi o necesitate.

Sectorul alimentaţiei poate fi divizat în principal în mai multe segmente: unităţi

comerciale de alimentaţie (restaurante, fast-food, snack-baruri, etc.) unităţi instituţionale

(şcoli, spitale, magazine, etc.), serviciile de alimentaţie din unităţile militare şi cluburile

private (35).Cu excepţia unităţilor comerciale, celelalte segmente au o importanţă directă

scăzută în industria turismului, deşi un călător (turist) pe durata shopping-ului, poate să-şi

procure hrane de la magazin. De importanţă primară pentru turism este alimentaţia comercială

care include unităţile de alimentaţie rapidă (restaurante cu autoservire şi de tip fast-food,

coffee-shop-uri, snack-baruri, unităţi specializate în livrarea la domiciliu) şi unităţi ale

alimentaţiei tradiţionale (restaurante cu specific şi restaurante clasice) (36).

În ceea ce priveşte conţinutul activităţii, alimentaţia se caracterizează prin

complexitate, reunind într-un tot unitar activităţi (procese) independente, identice sau

comparabile cu cele din alte ramuri ale economiei, respectiv un proces de producţie, unul de

comercializare şi unul de servire.(37)

86

Activitatea de producţie, sensibil asemănătoare celei desfăşurate în industria

alimentară, asigură realizarea preparatelor culinare şi de cofetării, prin transformarea

materiilor prime al căror consum , cel mai adesea, nu este posibilă fără o prelucrare prealabilă

de tip industrial sau casnic.

Pentru ţara noastră, dinamica activităţii de alimentaţie este prezentată în tabel 16,

aspectele evidenţiate fiind cele legate de numărul întreprinderilor de profil existente şi cifra de

afaceri (fără TVA) realizate de acestea.

Tabel 15: Evoluţia serviciilor de alimentaţie prestate în principal către populaţie

Numărul întreprinderilor Cifra de afaceri (fără TVA)- mld. lei

1998 1999 2000 2001 2002 1998 1999 2000 2001 2002

Restaurante 3.111 3.155 3.164 3.289 3.918 1.957 2.437 3.556 6.176 8.268Baruri, cantine şi alte unităţi de preparare a hranei

6.228 6.128 5.874 6.165 8.301 1.605 2.535 3.774 4.424 6.751

Total 9.399 9.337 9.038 9.454 12219 3.562 4.962 7.330 10.600 15.019Sursa: INSSE, 2003

Pe plan internaţional, activitatea de alimentaţie se bucură de un statut privilegiat,

influenţat fiind în mare măsură de nivelul de dezvoltare economico-socială, de tradiţiile

existente dar şi de experienţa acumulată în organizarea acestei activităţi. În Franţa, de

exemplu, circa ½ din populaţie serveşte masa de prânz în afara căminului şi per ansamblu,

mai mult de 30% din bugetul alocat satisfacerii nevoilor de hrană se cheltuieşte în sectorul

alimentaţiei publice. În Marea Britanie, ţara europeană cu cel mai bine pus la punct sistem de

alimentaţie rapidă, proporţia se ridică la 50%; în ţări ca Germania, Cehia, Ungaria, Polonia,

20-30% din populaţie serveşte cel puţin o masă pe zi în sectorul alimentaţiei .(42)

În SUA, ţara cu cel mai dezvoltat sector de alimentaţie, partea din bugetul alimentar

destinată consumurilor în afara domiciliului este de 90%, iar pe total, mesele luate în oraş

reprezintă aproximativ 75% din totalul vânzărilor din această ţară.(43)

Situaţia din ţara noastră este din acest punct de vedere, mult mai modestă, populaţia

alocând aproximativ 20% din bugetul alimentar şi mai puţin de 10% din totalul cheltuielilor

de bunuri şi servicii pentru consumurile efectuate în unităţile de alimentaţie publică. (44)

Concentrarea activităţii şi constituirea de grupuri de mari dimensiuni este o practică

obişnuită şi pentru activitatea de alimentaţie. În sfera alimentaţiei colective, printre cele mai

mari grupuri europene se numără SODEXHO (Franţa, Marea Britanie) şi ACCOR (Franţa),

87

ambele fiind prezente în România, fiind două dintre cele cinci “unităţi emitente” de tichete de

masă. În cadrul alimentaţiei comerciale, liderul mondial este grupul YUM ! BRANDS Inc

(TRICON GLOBAL), grup american, care iniţial a reunite trei concepte (TRICON) şi

respective tot atâtea lanţuri de restaurante în serviciu rapid: PIZZA HUT (12 000

restaurante), KFC – Kentucky Fried Chicken (17 250 restaurante) şi TACCO BELL (750

restaurante specializate în preparate mexicane), iar din anul 2002 a ]nglobat o a patra reţea de

restaurante, LONG JOHN SILVER, specializată în preparate culinare bazate pe fructe de

mare şi peşte (45). Formula preferată de organizare şi extindere, şi în cazul acestui grup, este

franciza.

În Europa, supremaţia este deţinută de McDonald’s, care este cel mai mare lanţ

mondial de restaurante, realizează o marcă unică şi deţine în present 31.129 restaurante în

peste 119 ţări. În restaurantele McDonald’s din întreaga lume sunt serviţi zilnic peste 50

milioane clienţi. Veniturile obţinute în anul 2003 au atins cifra de 33 137 milioane $. ]ntre

cele 31.129 restaurante care promovează şi comercializează produsele McDonald’s, 58,2%

sunt restaurante francizate (respectiv, 18.132 restaurante), 28,8% sunt aflate în proprietatea

companiei (8959 restaurante), iar restul de 13% (4038 restaurante) au statutul de restaurante

affiliate (46). În România, McDonald’s operează 50 restaurante amplasate în Bucureşti şi 20

dintre marile oraşe, având un personal de 2600 angajaţi.

În clasamentul mondial al lanţurilor de restaurante, pe locul 2 se situează BURGER

KING, care ca şi McDonald’s, sunt grupuri constituite din unităţi de tip “hamburger -

restaurant”.

În ţara noastră, remarcăm prezenţa şi a altor lanţuri şi grupuri internaţionale de

alimentaţie, precum KFC, PIZZA HUT, SHERIFF’S (sediul central fiind în Liban),

GREGORY’S (din Grecia), etc. Remarcăm, de asemenea, prezenţa lanţului LA MAMA –

singurul lanţ de concepţie şi cu capital românesc care reuneşte trei restaurante – de altfel,

numărul minim necesar pentru constituirea unui lanţ (47).

În ceea ce priveşte activitatea de catering, aceasta a cunoscut în ţara noastra o

dezvoltare remarcabilă, argumentaţie susţinută de prezenţa pe piaţa de profil a unui număr

mare de firme de profil, prezentate în tabelul 17.

Tabel 17: Firme de catering din România

Denumire firmăSediul central

Servicii Clienţi

A&D Co Bucureşti Recepţii, cocktail-uri, petreceri personal, cantină, livrări dejun, evenimente

Mobilux, Siemens, Data Network Associates, etc.

88

speciale. Bucătărie internaţionalăAbela Rocas Bucureşti Cocktail-uri, banchete, congrese,

conferinte, etc. Bucătărie internaţională, greacă şi libaneză

Aeroportul Otopeni, Air France, Tarom, British Airways, Societé Generale, etc.

Bucharest Marriott Grand Hotel

Bucureşti Recepţii, dineuri de înalt nivel, diverse evenimente, congrese, nunţi. Bucătărie internaţională

Catering Partner Bucureşti Cocktail-uri, petreceri, cantină administraţie, etc. Bucătărie internaţională

Unilever, Coca-Cola, Ikea

Elite Catering Bucureşti Cocktail-uri, recepţii. Bucătărie românească şi internaţională

Connex, Daewoo, Lukoil, Porsche, Shell, Ogylvyl Mather

Gala Catering Bucureşti Petreceri în interior şi exterior, dineuri, diverse evenimente. Bucătărie internaţională

Microsoft, Zone Vision, Oracle

Gusto-Elysee Reception

Bucureşti Cocktail-uri de înalt nivel, recepţii. Bucătărie franceză şi internaţională

Coca-Cola, Siemens, Focus Publicis, etc

Hotel Sofitel Bucureşti Cocktail-uri, banchete, dineuri de gală, nunţi. Bucătărie franceză, mediteraneeană

Lotus Catering BucureştiPetreceri, cocktail-uri. Bucătărie internaţională

Anstral, BERD

Sursa: www.info-romania.ro / mai 2005.

6.1 Agrementul turistic

89

Capitolul VI

AGREMENTUL TURISTIC

Agrementul oferă cel mai important motiv al turismului loisir pentru o anumită

destinaţie. O parte însemnată a componentelor excursiei – precum transport şi cazare – sunt

solicitări care derivă din dorinţa consumatorului turistic de a se bucura de ceea ce oferă

destinaţia aleasă în termeni precum “lucruri de văzut şi de făcut”. Astfel, agrementul se

constituie într-un “focus” al activităţilor recreatice şi educaţionale desfăşurate deopotrivă de

vizitatori de o zi sau de sejur. Acest fapt a fost recunoscut de lanţul hotelier internaţional

Radisson, care a încurajat unităţile sale să încheie parteneriate cu organizaţii culturale, istorice

şi teatrale din comunităţile unde sunt amplasate, în cadrul unui program numit “Parteneriatul

Radisson cu Artele” cu scopul de a adăuga valoare produselor proprii (48).

Agrementul turistic se poate defini prin ansamblul mijloacelor, echipamentelor,

evenimentelor şi formelor oferite de unităţî, staţiuni sau zone turistice, capabile să asigure

individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziţie, de plăcere, să dea senzaţia unei

satisfacţii, unei împliniri, sa lase o impresie şi o amintire favorabile (49).

Aceasta definiţie şi respectiv accepţiune a conceptului de agrement turistic evidenţiază

pe de o parte, varietatea activităţilor care intră în componenţa acesteia, iar pe de altă parte

faptul că reprezintă o latură esenţială a prestaţiei turistice. Sectorul agrementului turistic oferă

distracţie, modalităţi de petrecere a timpului liber care întrunesc deziderate comune precum

uşurinţă, implicare şi evadare din rutina zilnică.

În literatura de specialitate, acest sector al ospitalităţii turistice cunoaşte diferite

abordări, atât în ceea ce priveşte terminologia utilizată, cât mai ales referitor la tipologia

activităţilor ce sunt incluse în componenţa agrementului turistic. Referitor la primul aspect,

cel terminologic, în literatura de profil din ţara noastră, termenii consacraţi sunt “agrementul

turistic” (Rodica Minciu) sau “animaţia” (N. Lupu), în literatura de specialitate din Franţa,

termenul cel mai des folosit este acela de animaţie (Yves Tinard, J. Albert), în timp ce în

literatura de limbă engleză, pentru a desemna acest sector turistic, se foloseşte cel mai

frecvent conceptual de atracţii (J. Ch. Holoway, Cooper C., Fletcher J., Ph. Pearce, ş. a.),

singura excepţie întâlnită fiind Gee, Makens&Choy care în lucrarea “The Travel Industry” nu

utilizează un termen unic pentru a desemna aceste activităţi variate, folosind conceptul

„amusement, entertainment and sports-related tourism”(activităţi de distracţie, spectacole şi

activităţi sportive asociate turismului).

În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, cel referitor la conţinutul agrementului

turistic, ne întâlnim, de asemenea, cu abordări diferite. Y. Tinard oferă una dintre cele mai

complete modalităţi de clasificare a prestaţiilor de agreement, respective (50):

90

animaţia de pură deconectare, de ruptură în raport cu activităţile uzuale precum bai

de soare şi mare, plimbări, drumeţii, vizitarea diferitelor obiective, întâlniri cu rude

şi prieteni, etc;

animaţia recreativă care cuprinde în special parcurile de loisir generale (cu instalaţii

de distracţie), tematice (nautice, zoologice, planetariu), rezervaţii şi cazinouri;

animaţia comercială, generată de faptul că efectuarea de cumpărături deţine o

pondere importantă (aproximativ 6%) în structura motivelor călătoriei şi reprezintă

un mod agreabil de petrecere a timpului liber;

animaţia orientată spre obţinerea unei forme fizice depline – cure balneare,

programe de slăbire, înfrumuseţare, fitness şi practicarea diferitelor sporturi în

scopul întreţinerii sănătăţii;

animaţia culturală – care urmăreşte cunoaşterea, formarea şi educarea turistului şi

include o gamă largă de activităţi , între care vizite la muzee, edificii istorice şi

culturale, participarea la diverse evenimente culturale, sejururi de învăţare a unor

limbi străine, etc;

animaţia spectacol – care cunoaşte, la rândul său, forme dintre cele mai diverse de

manifestare: festivaluri teatrale, evenimente cinematografice, musicale, de artă,

folclor, cunoaşterea naturii, a florei, faunei, participarea la competiţii sportive, etc;

animaţia gastronomică – care include prezenţa la expoziţii sau concursuri de artă

culinară, precum şi circuite cu tematică specifică (bucătăria tradiţională a unei

zone, degustări de vinuri);

animaţia profesională – se adresează unui public specializat, avizat şi se manifestă

sub forma târgurilor şi expoziţiilor, congreselor, circuite cu tematică industrială,

agricolă, etc.

J. Ch. Holloway consideră că putem identifica cel puţin trei categorii de atracţii,

clasificare care ne ajută să examinăm natura acestor prestaţii (51):

atracţii naturale şi atracţii antropice. În prima grupă includem parcuri naţionale,

cascade, lacuri sau alte fenomene geografice, iar în cea de-a doua grupă ne referim

la clădiri de orice tip sau atracţii precum Marele Zid Chinezesc. Atracţiile naturale

pot fi subdivizate, la rândul lor, în funcţie de condiţiile climaterice şi sezon;

atracţii nodale sau lineare sub aspectul caracterului acestora. Astfel, staţiunile

litorale sau oraşele-capitală invită turistul la o focalizare a vizitei întreprinse în

limitele unei zone, arii bine delimitate, în timp ce atracţia lineară implică

91

deplasarea turistului dintr-un loc într-altul, cum ar fi, de exemplu, circuitul pe

teritoriul unei ţări sau în scopul vizitării unei coaste litorale, etc;

atracţii care implică existenţa unui amplasament si cele care implică prezenţa

unui eveniment. O parte din evenimente sunt temporare, altele sunt de foarte

scurtă durată; ambele pot fi naturale sau antropice; ceremonia de schimbare a

gărzilor la Palatul Buckingham din Londra atrage cu certitudine numeroşi turişti

străini, în timp ce migrarea anuală a animalelor din Parcul Serengeti din Africa de

Est sau erupţia geizerului Old Faithful din Parcul Naţional Yellowstone(SUA),

sunt exemple de evenimente naturale care reprezintă o atracţie şi corespunzător, o

motivaţie a deplasării turistice. Multe locuri, amplasamente, au devenit atracţii

datorită unor evenimente produse în trecut: oraşul Liverpool a devenit un loc de

pelerinaj în principal pentru că este oraşul natal al grupului rock Beatles sau

Lourdes în Franţa este un loc de pelerinaj religios a cărui faimă este legată, în

totalitate, de evenimentul care a avut loc în anul 1858, când o fetiţă de 14 ani –

Bernadette Soubirons – se spune că a văzut-o pe Fecioara Maria.

Autoritatea Naţională a Turismului din Marea Britanie monitorizează permanent

numărul vizitelor către aceste atracţii turistice, 5600 la număr, şi le divide în următoarele 9

categorii:

- clădiri istorice;

- muzee şi galerii de artă;

- parcuri zoologice;

- grădini

- parcuri naturale;

- atracţii feroviare (locomotive cu aburi);

- atracţii industriale;

- atracţii pentru petrecerea timpului liber;

- alte atracţii.

J.Holloway realizează în lucrarea amintită o prezentare a principalelor atracţii turistice

în funcţie de forma de turism sau destinaţia de vacanţă : atracţiile turistice specifice

turismului de litoral, balnear, urban, rural, etc.

O abordare alternativă şi mult mai complexă este cea concepută de Clawson şi

Knetsch (1966), completată de Boniface şi Cooper (1987) şi prezentată în tabel 22.

Într-o singură diagramă se asigură o legătură între clasificarea atracţiilor, într-un sens

spaţial, după proximitatea lor faţă de pieţe, nivelul de unicitate şi intensitatea utilizării lor.

92

Această abordare este foarte flexibilă şi are o utilitate practică de abordare a atracţiilor.

De exemplu, o clădire istorică de importanţă majoră este, în mod evident, o atracţie

bazată pe existenţa unei resurse, dar îşi poate extinde piaţa prin adăugarea unui element

orientat spre utilizator, cum ar fi un mic parc tematic sau o grădină, aşa precum s-a realizat în

palatele şi castelele mari din Anglia şi Europa Centrală. Parks Canada a adoptat o variantă a

ideii lui Clawson

Tabel 22: Clasificarea Clawson a resurselor recreative

Orientate spre utilizator Zonă intermediară Bazate pe resursăAtracţii bazate pe orice resursă existentă. Adeseori sunt atracţii artificiale (parcuri în oraşe, piscine, etc). Sunt create în imediata apropiere a utilizatorilor şi în marile centre urbane. Se concentrează pe exercitarea unei presiuni din partea utilizatorului. Activităţile incluse sunt tennis, golf, mersul pe jos sau cu bicicleta, picnic-uri, etc. Sunt activităţi cu un grad ridicat de sezonalitate, atracţiile se inched în extra-sezon.

Cele mai bune resurse disponibile la o distanţă medie, dar accesibilă pentru utilizator. Accesul este foarte important. Sunt mai multe resurse naturale decât facilităţi create special. Activităţile aferente sunt camping, picnic, înot, vânătoare, pescuit, plimbări. Se confruntă cu un grad de presiune ridicat al utilizatorilor.

Sunt atracţii remarcabile. Elementul principal este calitatea resursei, dezvoltarea este de intensitate redusă, iar facilităţile artificiale existente la minim. Adeseori se află la distanţă mare de utilizatori, resursa este cea care determină activităţile (contemplarea peisajului, interes specific şi istoric, plimbări, drumeţii, pescuit, vânătoare, etc).

Activitate maximă Resursă minimă

Articicialitate Naturaleţe

Necesitatea (intensitatea) dezvoltării (evoluţiei modei în domeniu)

Distanţă faţă de utilizatori

Sursa: Cooper C.. Fletcher J., Gilbert D., Shepherd R., Wanhill, St “ Tourism– Principles and Practice,” 2nd. ed, Ed. Longman, New York, 1999, pg. 291

Continuând acest raţionament atracţiile pot fi divizate în resurse naturale (parcuri,

lacuri, munţi, zonă litorală) şi produse artificiale, deopotrivă ca rezultate ale culturii şi istoriei

unei ţări (palate, monumente istorice, arheologice, culturale, etc.) sau complexe de agreement

create cu un scop précis (parcurile tematice – de exemplu Walt Disney, construite iniţial în

California, reproduse apoi în Florida, Tokyo sau Paris. Acestă clasificare de bază (atracţii

naturale şi atracţii artificiale) poate fi subdivizată în atracţii specifice unui anumit loc, datorită

amplasării (localizării) fizice a facilităţilor şi care,în consecinţă, se comportă ca o destinaţie

93

turistică, pe de o parte şi atracţii care sunt intangibile şi efemere pentru că sunt evenimente,

pe de altă parte. În cazul acestora, locul de organizare nu are importanţă, esenţial fiind

momentul organizării, referindu-ne astfel la carnavaluri, parade, festivaluri, etc., organizate în

marile oraşe tocmai datorită faptului că aglomeraţiile urbane asigură accesul unui număr mare

de participanţi şi, în plus, oferă suportul economic necesar manifestărilor de amploare.

Atracţiile existente într-un anumit loc, precum şi evenimentele, pot fi activităţi

complementare – aşa cum reiese din tabelul 23. Prezentarea unei tragedii shakespeariene

poate spori atractivitatea unui castel din Marea Britanie sau invers, organizarea unui festival

poate mări numărul vizitatorilor dintr-un parc naţional sau thematic. Evenimentele sunt

frecvent utilizate pentru a spori imaginea unei destinaţii sau pentru a încuraja sau a determina

repetarea vizitelor spre diverse muzee, în special în perioadele de extra-sezon

Tabel 23: Clasificarea atracţiilor

La sursă Eveniment

Resurse naturale Parcuri Festivaluri tradiţionale

Resurse artificiale Clădiri, monumente istorice Performanţă teatrală

Sursa: C. Cooper & al – op. cit. pg. 295

În final vom aborda unele aspecte privind tipologia activităţilor de agreement în

funcţie de nivelul de organizare, care are un caracter practic deosebit23:

serviciile organizate de către unităţile de cazare şi/sau alimentaţie este o modalitate

specifică hotelurilor şi restaurantelor de clasă superioară, iar activităţile sunt în general

simple şi nu presupun eforturi deosebite de personal sau investiţionale. În această categorie

pot fi incluse: practicarea (învăţarea) unor sporturi ca înot, schi, patinaj, golf, tennis,

formaţii musicale şi de dansuri, discotecă, videotecă, bar de zi, bar de noapte, găzduirea

unor evenimente-expoziţii, festivaluri;

servicii organizate la nivelul staţiunilor, realizate prin conlucrarea între societăţile

comerciale turistice (întreprinderi hoteliere, touroperatori, întreprinderi specializate în

agrement) şi/sau între acestea şi administraţiile locale; aceste prestaţii sunt mai

diversificate şi au un grad mai mare de complexitate, ca de exemplu: centre de echitaţie,

centre sportive multifuncţionale, poligoane, cluburi de vacanţă, porturi de agreement, etc;

servicii organizate de terţi sunt, de regulă, forme de mare complexitate ce reclamă

implicarea unor organisme specializate, altele decât cele turistice, de exemplu: parcuri de

23 R. Minciu, Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie publică şi turism, editura Lito ASE, Bucureşti 1984, pp.42-45

94

distracţii, turnee ale ansamblurilor teatrale, de dansuri, musicale, mijloace de transport de

agreement (aviaţia sportivă, ambarcaţiuni, trenuleţe).

Pornind de la aceste abordări vom prezenta , în mod succinct, cele mai importante

componente ale agrementului turistic :

ariile protejate

România dispune de o suprafaţă de 1 254 600 ha (5,26% din teritoriul naţional) destinată

parcurilor naţionale fiind sunt declarate 844 areale protejate, cu statut de:

parcuri naţionale (11 la număr), care reprezintă 23,82% din totalul suprafeţei

protejate.Toate aceste zone permit practicarea turismului active sub diferite forme:

ture obişnuite pentru începători (Ceahlău, Măcin, Cozia); până la trasee dificile

pentru avansaţi (Cheile Bicazului – Hăşmaş, Piatra Craiului, Retezat); canioning;

rafting; alpinism; mountain Bike, speoturism. Acestea sunt: Munţii Rodnei, Munţii

Ceahlău, Cheile Bicazului – Hăşnaş, Munţii Măcinului, Munţii Piatra Craiului,

Munţii Cozia, Munţii Retezat, Munţii Domogled-Valea Cernei, Cheile Nerei-

Beuşniţa, Semenic-Cheile Caraşului.

parcuri naturale ( 6 la număr) care deţin 30,25% din totalul suprafeţei protejate:

Vânători-Neamţ, Balta Mică a Brăilei, Munţii Bucegi, Grădiştea Muncelului-

Cioclovina în Munţii Sebeşului, Porţile de Fier, Munţii Apuseni. Zona Grădiştea

Muncelului este renumită pentru cetăţile dacice construite în urmă cu 2000 de ani şi

care sunt incluse pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Munţii Apuseni şi

Bucegi oferă toate condiţiile practicării turismului activ

rezervaţii ale biosferei : Delta Dunării (cu o suprafaţă care reprezintă 45,93% din

totalul suprafeţei protejate), Munţii Retezat şi Munţii Rodnei

rezervaţii ştiinţifice ( 52 )

monumente ale naturii ( 228 )

rezervaţii naturale ( 527 )

În curs de constituire sunt: 6 parcuri naturale (179 000 ha) şi 42 rezervaţii naturale

(53). În Anexa 2.1. sunt prezentate rezervaţiile biosferei, parcurile naţionale şi parcurile

naturale de pe teritoriul României.

Parcul Naţional Retezat este membru PAN Parks - fundaţie europeană care îşi propune

să promoveze parcurile naţionale din Europa ca destinaţii eco-turistice deosebite la nivel

European. Parcul Retezat este a cincea arie protejată certificată PAN Parks, alături de parcuri

naţionale din Polonia, Bulgaria, Finlanda şi Suedia.

Parcurile naţionale s-au concretizat într-o idee ce a reuşit să facă înconjurul

95

Pamântului. În anul 1872 a fost declarat în America primul parc naţional din lume:

Yellowstone. De atunci, s-au mai înfiinţat pe toate continentele peste 1600 parcuri naţionale

pentru a menţine şi proteja medii de viaţă deosebite sau specii şi peisaje rare. Astăzi, menirea

acestora constă şi în protejarea proceselor ecologice care au loc – natura urmând a fi

conservată ca atare, în întregime.

În SUA, sub egida NATIONAL PARK, funcţionează 388 parcuri naturale, multe

dintre acestea fiind declarate monumente ale naturii, numărul anual al vizitatorilor acestora

ridicându-se la 450 milioane persoane. Cel mai renumit este fără îndoială YELLOWSTONE,

înfiinţat la 1.03.1872, desemnat rezervaţie internaţională a biosferei în anul 1976 şi monument

al naturii în 1978.

Se întinde pe o suprafaţă totală de 8992 km2, pe teritoriul a trei state (Wyoming 91%,

Montana 7,6% şi Idaho 1,4%). Lungimea parcului de la Nord-Sud este de 101 km, iar de la

Est la Vest de 87 km. Deţine 10 000 izvoare termale, 250 geizere, 100 cascade (cea mai mare

Grand Canyon of the Yellowstone – are o înălţime de 94 km), precum şi unul dintre cele mai

largi cratere vulcanice (45 km x 75 km). În ceea ce priveşte numărul vizitatorilor – în 1872

(anul înfiinţării) acesta era de 300 persoane, în 1900 – 8929 persoane; în 1950 – 1 109 926

persoane; în anul 2003 – 3 019 384 persoane – cu un total cumulat din 1872 de 130 855 860

persoane (54).

Obiective geonaturale

România este foarte bogată în fenomene geomorfologice care reprezintă obiectul

interesului nu doar pentru specialiştii din domeniu, ci şi pentru o pătură mult mai largă de

public, în rândul cărora ponderea cea mai mare o au turiştii. Aceste obiective naturale se pot

grupa astfel:

carsturi 38

cascade 43

chei 107

circuri glaciare 44

cratere vulcanice 10

defilee 15

izbucuri 22

lacuri 160

peşteri 173

rezervaţii naturale 79

stânci 18796

Resursele naturale, termale şi balneare

România deţine 1/3 din apele minerale ale Europei, unele fiind simple, altele fierbinţi,

altele radioactive. Prin Staţiunea Băile Herculane s-au împlinit 1850 ani de la practicarea

turismului balnear în ţara noastră, unde în prezent există aproximativ 160 staţiuni balneare,

unele de talie europeană, altele cu caracter local.

Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), creată în anul

1993, numără în prezent 34 de membrii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul turismului

de întreţinere şi sănătate. Staţiunile balneo sunt clasificate după tipurile de afecţiuni care sunt

tratate. Acestea sunt prezentate în tabelul 2.18.

Tabel 24:Lista staţiunilor balneare care fac parte din OPTBR

Afecţiuni tratate StaţiuniAfecţiuni cardiovasculare Balvanyos, Tuşnad, Covasna, Buziaş, Vatra DorneiAfecţiuni reumatismale Ocna Sugatag, Felix, Moneasa, Herda, Bazna, Băile

Herculane, Eforie Nord, Saturn, Mangalia, Lacul SăratAfecţiuni respiratorii Slănic Moldova, Sovora, Slănic PrahovaAfecţiuni digestive şi boli interne

Sângeorz Băi, Pucioasa, Călimăneşti-Căciulata, Baile Olăneşti

Afecţiuni ginecologice SovataAfecţiuni ale sistemului nervos

Soveja, Sinaia, Voineasa, Geoagiu-Băi

Sursa: adaptare după www.spas.ro

Monumente istorice

Legea nr. 5/6 martie 2000 privind Aprobarea Planului de Amenajare a teritoriului

naţional, publică în Anexa nr III, o listă a valorilor de patrimoniu cultural de interes naţional.

Acestea sunt inventariate în următoarele grupe:

1. Monumente şi ansambluri de arhitectură

a) Cetaţi – 35

b) Ansambluri curţi domnesti ruinate – 5

c) Biserici fortificate-cetăţi – 22

d) Castele conace, palate – 28

e) Cule – 11

f) Cladiri civile urbane – 70

g) Ansambluri urbane – 20 (de exemplu Centrul istoric al Municipiului Bucureşti)

h) Biserici din lemn – 81

97

i) Muzee etnografice în aer liber – 7

j) Biserici rupestre – 6

k) Biserici şi ansambluri mănăstireşti – 197

l) Arhitectură industrială: amenajări căi de comunicaţie – 13

m) Monumente de arhitectură pupulară (locuinţe săteşti) – 15

n) Ansambluri tradiţionale rurale – 7

2. Monumente şi situri arheologice

a) Complexe paleolitice – 6

b) Aşezări neolitice şi eneolitice – 11

c) Aşezări necropole din epoca bronzului – 6

d) Fortificaţii şi aşezări din prima epocă a fierului – 9

e) Fortificaţii dacice – 35

f) Necropole şi zone sacre – epoca fierului – 8

g) Castre şi aşezări civile aferente; fortificaţii romano-bizantine – 33

h) Oraşe antice – 10

i) Edificii – 6

j) Monumente medievale identificate pe baza cercetărilor arheologice – 15

k) Rezervaţii arheologice – 6

Evenimente

Spre deosebire de atracţiile prezentate anterior, care au drept caracteristică principală

localizarea, deci o latură materială, evenimentele se identifică cel mai bine prin natural or

temporală, respectiv organizarea acestora în anumite momente ale anului. Frecvenţa

producerii lor este extreme de variată – zilnică, ca în cazul schimbării Gărzii la Palat, altele se

organizează anual (marea majoritate), unele se organizează periodic – la 4 ani de exemplu –

precum Jocurile Olimpice

Între acestea festivalurile de artă se bucura de o faimă deosebită şi participare

numeroasă. În Europa funcţionează o Federaţie a Festivalurilor de Artă (EFA) sub egida

căreia se organizează anual 90 festivaluri de muzică de cameră în 31 ţări. România face parte

din această organizaţie prin Festivalul Internaţional de Muzică – George Enescu (membru din

anul 1997).

Dintre ţările vecine României se remarcă :

Bulgaria – cu două festivaluri : Sofia – festival de cultură vocală, operă şi

Varna – festival de muzică clasică pentru tineri

98

Ungaria – cu trei festivaluri : Budapesta, Esterhazy – festival Haydn şi

Miskolc – festival internaţional de operă

Cehia – cu patru festivaluri la : Praga, Ostrava, Brno şi Concentus Moraviae

În Marea Britanie se organizează anual 357 festivaluri de artă cu o durată cuprinsă

între două zile şi câteva săptămâni, iar în marea lor majoritate sunt sprijinite financiar de

autorităţile locale. În topul acestor evenimente, ţinând cont de vânzările obţinute, sunt

Festivalul Edinburg şi Concertele de la Promenada BBC. Pentru multe din oraşele Europei,

organizarea unui festival reprezintă o cale de ieşire din anonimat şi includerea localităţii

respective în circuitele turistice. În Norvegia, se organizează nu mai puţin de 200 de

festivaluri, de toate tipurile şi mărimile, de la festivaluri de cameră, festivaluri naţionale de

mari dimensiuni până la festivaluri rock moderne. Anexa 2.4. cuprinde lista celor mai bune

festivaluri de artă organizate în Europa In anul 2005 (57).

În acelaşi registru de manifestări se înscrie şi desemnarea “Oraşului European al

Culturii”, în fiecare an, începând cu anul 1985 de către o comisie specializată a U.E. Lista

oraşelor nominalizate este prezentată în tabelul 24.

Tabel 24: Oraşele Europene ale Culturii

An Oraş

1985 Atena

1986 Florenţa

1987 Amsterdam

1988 Berlin

1989 Paris (100 ani de la construcţia Turnului Eiffel)

1990 Glasgow

1991 Dublin

99

1992 Madrid

1993 Antwerp

1994 Lisabona

1995 Luxembourg

1996 Copenhaga

1997 Salonic

1998 Stockholm

1999 Weinear

2000

(milenium

)

Avignon, Bergen, Bologna, Bruxelles, Cracovia, Helsinki, Praga, Reykjavik, Santiago de

Compostela

2001 Porto, Rotterdam, Basle, Riga

2002 Bruges (Belgia), Salamanca (Spania)

2003 Graz (Austria)

2004 Genova (Italia), Lille (Franţa)

2005 Cork (Irlanda)

2006 Patras (Grecia)

2007 Luxembourg, Sibiu (decizie luată de UE 27 mai 2004)

2008 Liverpool, Stavanger (ambele din Marea Britanie)

Păstrarea tradiţiilor este un lucru important pentru oricare naţiune din lume.

Sărbătorile religioase şi cele de întemeiere a statului sunt completate de o serie de evenimente

prin care românii sărbătoresc etape importante din viaţa lor. Tabelul 25 prezintă cele mai

importante evenimente culturale organizate anual în România.

Tabel 25: Evenimente şi festivaluri organizate în România

Denumire Perioada

Festivalul de celebrare a primăverii – Hoteni Maramureş 1 – 14 mai

Festivalul de film internaţional Transilvania 23 – 31 mai

Târgul Meşteşugarilor Iunie

Târgul de Fete de la Muntele GăinaÎn jur de 20 iulie (sâmbăta

şi duminica)

Festivalul medieval Sighişoara 25 – 27 iulie

Hora de la Prislop – festival de dans folcloric Mijlocul lunii august

100

Sâmbra Oilor – Bran, Sibiu şi împrejurimi Septembrie

Festivalul Vinului Octombrie

Cerbul de Aur – Braşov

Pelerinaj la Miercurea-Ciuc (cea mai mare sărbătoare religioasă şi de

folclor a secuimii)

Ziua Naţională Decembrie

Sursa: www.hihostels-romania.ro

Toate acestea sunt completate de o serie de sărbători şi evenimente cu caracter specific

pentru fiecare parte a ţării sau al oraşelor.

Parcurile tematice şi de distracţie

Aceste parcuri se înscriu în grupa serviciilor de agrement recreative, care exercită o

atracţie extraordinară asupra publicului călător, fiind ele însele adevărate destinaţii turistice (şi

deci motivaţie principală a deplasării).

La nivel mondial, în anul 2003, nivelul global de vizitare a parcurilor tematice a scăzut

cu 1,5%, iar numărul total al vizitatorilor înregistraţi de operatorii de parcuri tematice a fost

de aproape 247 milioane. Activitatea din Europa a fost marcată de un decline de opt procente

al nivelului de vizitare, în timp ce primele 50 de parcuri din America de Nord au raportat o

scădere de 1,5% (58). Succesul incontestabil în materie de construcţie şi operare a acestui tip

de animaţie, aparţine companiei Walt Aisnay, iar SUA reprezintă cea mai importantă gazdă a

parcurilor tematice şi centrelor de agreement pentru familii din toată lumea. Cele mai mari

parcuri de acest tip fac parte din următoarele familii:

Dsney Parks

Six Flag Theme Parks care are 30 parcuri în SUA, unul în Canada (Montreal) şi

unul în Mexico City. Deserveşte 34 dintre cele mai mari 50 zone metropolitane din

SUA

Universal Parks

Anheuser – Busch Parks

Cedar Fair Parks

Paramount Parks

Kennywood Parks

Compania Walt Disney a fost fondată în anul 1923, iar în present este divizată în patru

mari segmente de afaceri:

1. Disney Studio Entertainment se ocupă de activitatea mai multor studiouri

cinematografice (Walt Disney Pictures, Touchstone Pictures, Hollywood Pictures,

101

Miramax Films şi Dimension Films) şi de distribuţia peliculelor realizate, în special

prin Buena Vista International

2. Disney Parks and Resorts – recrează, în lumea reală, imaginea filmelor de desene

animate. În present, operează 10 parcuri tematice pe trei continente, iar al 11-lea parc,

cel din Hong Kong, este în construcţie, iar împreună cu acestea funcţionează 35

hoteluri, 2 vase de croazieră de lux şi o gamă extrem de variată de modalităţi de

distracţie. În anul 2003, 7 dintre parcurile tematice Disney s-au înscris în clasamentul

primelor 10 cele mai vizibile asemenea parcuri din lume, conform Amusement

Business Magazine. Primul parc Disney deschis a fost cel din California; cel care a

înregistrat numărul cel mai mare de vizitatori în 2003 este cel din Orlando, Florida

(statut deţinut de câţiva ani buni); Disneyland Resort Paris este destinaţia (parcul)

numarul 1 din Europa, iar Tokyo Disney Resort este destinaţia turistică numărul 1 din

Asia (59). În plus, compania deţine şi un club de vacanţă – Disney Vacation Club

3. Disney Consumer Products – exploatează marca Disney folosită pentru o gamă foarte

variată de produse de la jucării, decoraţiuni interioare, cărţi, până la aparate

electronice, jocuri electronice şi chiar obiecte de artă

4. Disney Media Network – deţine posturi de TV (ABC Television Network), posturi de

radio (deţine în acest sens 72 staţii radio naţionale)

Parcurile Disney sunt parcuri tematice (Magic Kingdome, Epcot, Disney – MGM

Studious, Disney’s Animal Kingdome Park) şi parcuri acvatice (Blizzard Beach, Typhoon

Lagoon). Hotelurile (structurile de cazare în general) sunt clasificate pe 5 categorii de confort

(deluxe, moderat, valoare, club, camping).

Numai în California, încasările din activitatea parcurilor şi structurilor de cazare

(2004) au înregistrat valoarea de 3,6 miliarde $, iar numărul angajaţilor era de 65 700

persoane.

Încasările numai din segmentul al doilea al companiei, respective Disney Parks and

Resorts în anul 2004, era de 7, 750 miliarde $.

În SUA sunt operate numeroase alte parcuri de distracţii şi petrecerea timpului liber,

care sunt organizate pe tematici precum software, comedii, muzică, golf, circuite, karting,

breakdance, etc.

În Europa, principalele parcuri de distracţii sunt Disneyland Paris, Aqualand el

Arenal din Mallorca, parcul Tivoli din Copenhaga, Prater în Viena, Alton Towers în Anglia,

Europa Park în Germania, Gardaland în Italia, Six Flags în Olanda şi Belgia, etc.

În România oferta este foarte redusă din acest punct de vedere. Proiectul Dracula

102

Park ar fi reprezentat construirea primului parc tematic din ţara noastră, proiect însă, după

cum ştim, abandonat. Funcţionează trei parcuri acvatice, respectiv: Aqua Magic în Mamaia

(inaugurat la 1 iulie 2003), Aqua Park Balada Saturn şi Aqua Parc Bucureşti.

Alte atracţii

Dorinţa de a oferi atracţii noi pentru a satisface preferinţele tot mai sofisticate ale

turiştilor este practice nelimitată. În multe cazuri, atracţiile au character de unicat în limitele

unui anumit spaţiu, dar au trăsături commune cu alte atracţii, din alte zone sau ţări. De

exemplu, multe oraşe pe glob sunt cunoscute şi pentru clădirile lor înalte, turnurile lor – o

atracţie permanentă pentru turism, mai ales dacă sunt deschise vizitării de către publicul larg

şi dacă oferă o imagine panoramică asupra oraşului respectiv.

Federaţia Mondială a celor mai înalte Turnuri (WFGT) reprezintă o asociaţie a celor mai înalte turnuri şi zgârie-nori din întreaga lume. A fost creată din 1989, nu cuprinde construcţiile cele mai înalte, întrucât criteriul de includere în clasamentul său impune construcţiei respective să poată fi vizitată de public şi să aibă amenajată o “punte” de observare.

Turnuri, care se bucură de un prestigiu internaţional deosebit datorită interesului

istoric pe care-l suscită, în special cele care au devenit simboluri ale oraşelor lor, precum:

Turnul Eiffel din Paris – 381 m înălţime; este cunoscut în întrega lume ca simbol al

Franţei; atrage anual vizitatori în număr aproximativ de 5,5 milioane. A fost

inaugurat în anul 1889 cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Revolutia franceză.

Este construit din 18 038 piese de fier şi cântăreşte 10 100 tone

Euromast din Rotterdam 185 m

Un alt turn celebru este Turnul înclinat din Pisa, cu o înălţime de 55 m, o înclinaţie

prezentă de aproximativ 10% şi o greutate estimată de 14 453 tone

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Alexandru, D., Neguţ, S., Istrate,

I.

Geografia turismului, Bucureşti, Editura

Academiei, 1997

2. Angelescu, C., Jula, D. Timpul liber - condiţionări şi implicaţii

economice, Bucureşti, Editura Economică, 1997

3. Bran, F., Simon, T., Nistoreanu,

P.

Ecoturism, Bucureşti, Editura Economică, 2000

103

4. Bremond, J., Geledan, A. Dicţionar economic şi social, Bucureşti, Editura

Expert, 1995

5. Brown, R. L. Eco-economie, Bucureşti, Editura Tehnică, 2001

6. Cooper, C., Fletcher, J., Gilbert,

D., Wanhill, S.

Tourism, Principles and Practice, Harlow,

Longman, 1998

7. Constantinescu L.M., Gavrilă G. Marketing în turism.Abordări conceptuale.Tehnici

şi strategii, editura Pro Universitaria, Bucureşti,

2011

8. Cosmescu, I. Turismul - Fenomen complex contemporan,

Bucureşti, Editura Economică, 1998

9. Cosmescu, I., Ilie, L. Economia serviciilor, Sibiu, Editura Universităţii

„Lucian Blaga", 1999

10. Diaconu Mihaela Turism prin Internet, Bucureşti, Editura Tribuna

Economică, 2004

11. Dinu, V. Protecţia drepturilor şi intereselor

consumatorilor, Buzău, Editura Alpha, 2001

12. Dobrescu, M. E.,

Franc, V. I.

Afacerile, mică enciclopedie, Bucureşti, Editura

Expert, 1997

13. Emilian, R.(coord.) Iniţiere în managementul serviciilor, Bucureşti,

Editura Expert, 2001

14. Florescu, C.(coord.) Marketing, Bucureşti, Editată de Marketer (Grup

Academic de marketing şi management), 1992

15. Fraisse, H. Manuel de l'ingenieur d'affairs, Paris, Editions

Dunod, 1990

16. Godin, S.,

Conley, C.

Business Rules of Thumb, Warner Books, i987

17. Hirschey, M.,

Pappas, L. J.

Fundamentals of Managerial Economics, The

Dryden Press, 1992

18. Hughes, R. J. Hospitality, Management skill builders,

Educational Institute of the American Hotel &

Motel Association, East Lansing, 1994

19. Ioncică, M. Economia serviciilor, Bucureşti, Editura Uranus,

104

2000

20. Ionescu, I. Turismul fenomen social economic şi cultural,

Bucureşti, Editura Oscar Print, 2000

21. Isachen, A. J., Hamilton, B. C.,

Gylfason, Th.

Să înţelegem Economia de piaţă, Bucureşti,

Editura Oscar Print, 1992

22. Istrate, I., Bran, F., Roşu, A. G. Economia turismului şi mediului înconjurător,

Bucureşti, Editura Economică, 1996

23. Jones, G. Primii paşi în afaceri, Bucureşti, Editura

Teora,1999

24. Krippendorf, J. The Holidaymakers, London, Editura Routledge,

1987

25. Lanquar, R. Le tourisme international, Paris, Presses

Universitaires de France, 1989

26. Lupu, N. Hotelul - economie şi management, Bucureşti,

Editura ALL Beck, 2002

27. Minciu, R.. Economia Turismului, Bucureşti, Editura

Uranus,2001

28. Minciu, R..,Zadig, R. Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie

publică şi turism, Bucureşti, Lito ASE, 1984

29. Moldoveanu, M., Miron, D. Psihologia reclamei, Bucureşti, Editura

Libra,1995

30. Neacşu, N Turismul şi dezvoltarea durabilă,

Bucureşti,Editura Expert, 2000

31. Nedelea Al. Piaţa turistică, Bucureşti, Editura Didactică şi

Pedagogică, 2003

32. Nicolescu, R. Serviciile în turism - alimentaţia publică,

Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1988

33. Nistoreanu, P. Management în turism servicii, ,Editura ASE,

Bucureşti, 2005

34. Nistoreanu, P. Ecoturism şi turism rural,Editura ASE, Bucureşti,

105

2003

35. Nistoreanu, P. Turismul rural, o afacere mică cu perspective

mari, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1999

36. Nistoreanu, P., Dinu, V.,

Nedelea, Al.

Producţia şi comercializarea serviciilor turistice,

Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,2004

37. Niţă, I., Nită, C-tin Piaţa turistică a României, Braşov, Editura Ecran

Magazin, 2000

38. Olteanu, V. Economia întreprinderii de servicii, Bucureşti,

ASE, 1994

39. Onete, B. Sisteme informatice, Bucureşti, Editura ASE,2001

40. Rondelli, V., Cojocaru, S. Managementul calităţii serviciilor din turism şi

industria ospitalităţii,Editura THR-CG, Bucureşti,

2005

41. Snak, O. Economia şi organizarea turismului, Bucureşti,

Editura Sport-Turism, 1975

42. Snak, O. Turismul în economia naţională, Bucureşti,

Editura Sport-Turism, 1981

43. Snak, O., Baron, P., Neacşu, N. Economia Turismului, Bucureşti, Editura Expert,

2001

44. Stănciulescu, G. Tehnica operaţiunilor de turism, Bucureşti,

Editura ALL Educational, 1998

45. Stănciulescu, G. Managementul agenţiei de turism, Bucureşti,

Editura ASE, 2002

46. Stănciulescu, G. (coord.) Managementul turismului durabil în ţările

riverane Mării Negre, Bucureşti, Editura ALL

BECK, 2000

47. Stoian, M. In sprijinul promovării turismului rural în

România Revista Română de Turism, Anul II

(1995), nr. 4

48. Vellas, Fr. Turismul - tendinţe şi previziuni, Bucureşti,

Editura Walforth, 1994

49. Vellas, Fr., Becherel, L. International Tourism. An Economic Perspectiv,

106

London, Mac Millan Press Ltd., 1995

50. * * * Tourism Market Trends: Europe - 2000, Madrid,

World Tourism Organization, 2000

51. Colecţia Revistei Tribuna Economică, 2000-2004

52. * * * Colecţia Revistei de Comerţ, 2000-2004

53. * * * DEX, ediţia a Il-a, Bucureşti, Editura Univers,

Enciclopedic, 1996

54. www.abc-netmarketing.com

55. www.amadeus.com

56. www.cyberatas.com

57. www.economia.cl

58. www.ecotourisme2002.org

59. www.expedia.com

60. www.enquest.com

61. www.oldwayspt.org/

html/p_med.htm

62. www.transport.ngo.ro

63. www.travelocity.com

64. www.travelweb.com

65. www.tiss.com

66. www.uneptie.org/pc/tourism

67. www.vizion.com

68. www.world-tourism.org

69. www.worldspan.com

70. www.yahoo.co.uk/business and

economy/campanies/travel

107

108