Andrei ATHANASIUProf. dr. docent Membru al Societăţii

Internaţionale de Psihologie a Scrisului

Radu CONSTANTINExpert criminalist Membru al Societăţii

Române de Grafologie

(ARACTEROLOGIEşi

RAFOLOGIE

Eseuri

EDITURA TEHNICĂ Bucureşti, 2000

Actualitatea tipologiei Tipurile umane

Aşadar, s-a căutat a se stabili o corelaţie intimă între structura corporală şi trăsăturile sufleteşti. Astfel, s-a ajuns a considera individualitatea umană ca o unitate ale cărei componente se presupun reciproce, relevându-se corespondenţe strânse între conformaţia somatică şi „caracter" şi să se poată deduce cu aproximaţie orientarea sufletească a unui tip mai general de umanitate.Dar, astfel de categorisiri propuse (adesea extrem de sugestive) nu ne vor servi decât ca date preliminare de încadrare, trebuind să ajungem la parti-cularităţile unice ale fiecărui individ. >

1.5. Criteriul fiziologic sau neurofiziologic

O altă modalitate de încadrare tipo-logică s-a făcut prin cercetarea laturii dinamico-energetice a individualităţii, recte a particularităţilor temperamentale.

In acest sens, observaţiile făcute din cele mai vechi timpuri au arătat mari deosebiri între oameni în ceea ce priveşte cantitatea de energie de care dispune subiectul uman, vioiciunea şi dinamismul sau modul cum îşi organizează conduita.Aşadar, vom înţelege prin temperament,

lăsând la o parte nesiguranţa cu care este mânuit termenul ca şi divergenţele lui de

accepţie, modul de manifestare a trăsăturilor, mai ales înnăscute ale

conţinutului biologic al individualităţii; şi anume toate diferenţele organice constitu-

ţionale care disting unele individualităţi de altele: excitabilitatea la împrejurări

exterioare, intensitate şi durata reacţio-nală, direcţia acestor reacţii, ritm

organic, tonalitatea vitală. Una şi aceeaşi acţiune poate fi desfăşurată mai încet sau

mairepede, cu mai multă sau mai puţină inerţie sau încordare, cu mai multă sau mai puţină emotivitate şi o anumită irita-bilitate etc.

Temperamentul se referă la toate aceste trăsături formale, putându-le defini mai pregnant ca un mod reacţionai specific al organismului la împrejurări exterioare şi un ritm particular al vieţii sale vegetative şi neuropsihice. Precizăm că temperamentul nu se referă la conţinutul personalităţii, ci trebuie considerat ca formă a individualităţii.

1.5.1. Temperamente hipocratice

In năzuinţa de a ajunge la cuprinderea caracteristicilor comune unor grupe de oameni, vechea medicină a lui Hipocrat şi Galenus constată existenţa a patru tempe-ramente (coleric, sangvinic, flegmatic şi melancolic) (fig.4) pe care ei au încercat să le explice prin modul în care, după opinia lor, sunt amestecate humorile organice.

Deşi teoria compoziţiei humorale nu mai poate fi luată astăzi în considerare, dăinuirea însă a acestei clasificări cât şi intensa circulaţie a noţiunii de temperament arată faptul incontestabil al diferenţierii oamenilor după particularităţile lor dinamico-energetice.

Prin studii experimentale, fiziologul rus I.P. Pavlov a dovedit de altminteri că se poate admite la câini o diferenţiere a comportării, analoagă celor patru temperamente fundamentale descrise la om, care capătă astfel o fundamentare neuro-fiziologică bine statornicită.

3

Actualitatea tipologiei Tipurile umane Astfel, s-au pus în evidenţă trei însuşiri

fundamentale ale activităţii nervoase superioare: forţa sau energia, mobilitatea şi echilibrul care constă în

4

CARACTEROLOGIE $1 GRAFOLOGIE 51 TEMPERAMENT BILIÖS (puternică structură a individului)SOARE (voinţă

educată,maturitate fără exces, echilibrat)li

MARTE (mai combativ, mai agresiv, mai concret)!£r Joi* jjisd!^^^^^^^^^FEMPERAMENT NERVo|ï(sénsibilitate a reacţiilor]r||||MERCUR (vioi, agil, mobil)

JlSATURN (concret,

meditativ, sec)^gpMPERAWIENT SANGUIN (expansiv, vivacitate a reacţiilor, natură afectivă)VENUS (supleţe, nuanţe, fineţe)JUPITER (antren, exuberanţă)

t%sf È

BRR^^^- TEMPERAMENT LIMFATIC (stabilitate, pasivitate) j^V'"18 1LUNĂ

(sensibilitate, moliciune, pasivitate)

è iIPĂMÂNT 1 (frustrat, primitiv, solid, concret) j

li

Ml- iflnji 1

Fig. 4- Temperamente liipocratice. (Reproducere după A. Widemann)

A minutateci tipologiei. Tipurile umane

repartiţia egală sau inegală a forţei între cele două procese nervoase de bază: excitaţia şi inhibiţia. Concret, la fiecare individ, însuşirile de bază prezintă gradaţii în sensul puternic-slab, mobil-inert, ecMlibrat-neechilibrat.

Tipul puternic neechilibrat excitabil corespunde cu temperamentul coleric, cel puternic echilibrat mobil cu temperamentul sanguin, tipul puternic echilibrat inert cu temperamentul flegmatic, tipul slab (luat global) cu temperamentul melancolic.

Trebuie să subliniem că temperamen-tul este o formaţiune mult mai complexă decât este tipul nervos corespunzător. De asemenea, nu se poate vorbi de tem-peramente bune* sau rele şi nici despre superioritatea unui tip de temperament asupra altuia. Ceea ce trebuie să mai subliniem, este faptul că, cele patru temperamente, în forma lor pură le găsim

destul de rar (maximum 20% din cercetările noastre) în majoritatea fiind variante sau aspecte mixte.

Să definim aceste temperamente (care sunt ilustrate şi grafic în figura 5.):

Temperamentul coleric (bilios) -puternic dezechilibrat. „Tipul coleric este un tip combativ prin excelenţă, lesne şi repede excitabil" (Pavlov), corespunde indivizilor tachipragici, hiperemotivi şi iritabili: cu o voinţă puternică, cu tendinţă de epuizare psihică, de multe ori cu pre-dominarea fanteziei şi a intuitiei asupra logicii şi activităţii analitice.

Să facem o descriere mai cuprinză-

toare.Colericul este înainte de toate un om

inegal în desfăşurarea manifestărilor sale -

Fig. 5. Manifestări temperamentale deosebite la aceeaşi situaţie - stimul: 1 -

temperament sangvinic; 2 - temperament bilios (coleric); 3 - temperament

flegmatic; 4 - temperament melancolic, (după B.Radnai)

- d

6

CARACTEROLOGIE $1 GRAFOLOGIE el nu cunoaşte linia de mijloc. Deoarece inhibiţia nu reuşeşte să dirijeze continuu impulsul excitativ, colericul face investiţii de energie debordantă. Se înţelege astfel de ce, periodic, oricât de mare ar fi energia, la coleric intervine epuizarea. Temperamentul lui îi dictează activitatea în asalt, cu efecte surprinzătoare în interval minim de timp, după cum inevitabil urmează remisiunea, epuizarea.

Unii se manifestă cu energie neobosită şi continuă, alţii sunt autoritari, alţii violenţi, alţii luptători sau opozanţi. Ardoarea lor permanentă îi face curajoşi şi mândri. Dezvoltarea sinusoidală cu ascensiuni şi căderi ale capacităţii de lucru se manifestă şi în sfera afectivă - ei oscilează între entuziasm nelimitat, încredere necritică în forţele proprii, exagerată siguranţă de sine, temeritate ieşită din comun şi deznădejde, depresiune. Sunt mereu agitaţi, vehemenţi, conduita lor pare adeseori imprevizibilă, reacţiile lor sunt exagerate: sunt nerăbdători şi, decât să aştepte, preferă să se lanseze în acţiuni ce presupun mari cheltuieli de energie.

In genere, colericii acţionează bine numai sub imperiul unor anumite scopuri, uneori fiind înclinaţi să exagereze semni-ficaţia acţiunilor pe care le întreprind.

In orice caz, sunt mai puţin capabili de acţiuni ce presupun pacientă, uniformitate, rezolvări de detalii. Dacă un coleric este rău educat şi are tendinţe rele, el este susceptibil, intratabil, sectar, despot, tiran şi limitat şi capabil de toate crimele (Paul Carton). Dacă, din contră, posedă mari calităţi intelectuale şi morale, el apare ca un organizator neobosit, creator de ordine, impunându-şi lui însuşi disciplină când este expres răspunzător de disciplina altora,

având f mare vocaţie pentru acţiune, pentru stăpânirea şi conducerea colectivităţilor umane. Acest temperament se întâlneşte mai ales la conducători militari, directori, cuceritori, exploratori, oameni de acţiune.

In ansamblu, colericul se defineşte prin caracteristicile arătate şi, în funcţie de tendinţe, împrejurări de viaţă, educaţie, are posibilitatea de a deveni un factor neobişnuit în sens pozitiv, fie un factor perturbator, negativ.

Din galeria marilor oameni s-ar înca-dra în acest tip Casanova, Beaumarchais, Danton, C16manceau, iar la noi, LL. Caragiale, L. Rebreanu, Dr. N. Lupu etc

Expresia în scris a temperamentului bilios: scriere largă sau concentrată, rapidă, în relief, fermă, precisă, tranşantă, apăsată sau desfăşurată, cu finale lungi sau ascendente, uneori aspect angular, bastoane ale literelor „g", ,j" etc. plonjând în linia subiacentă, bara lui „T" ascendentă, ritm marcat, tulburat (fig. 6).

<$ISCASA>9IJL AVU* *I

fâr <L (iul;Oi ! Ttrfy; *k<Ï li

F»g. 6. Scris al unui coleric. (Dr. N. Lupu)

7

A minutateci tipologiei. Tipurile umaneScrierea energetică şi apăsată a bilio-

şilor prezintă varietăţi curioase (Carton). Apăsările pot fi de formă măciucată la finele sau bara lui „T", ceea ce ar semnifica rezoluţie implacabilă, chiar brutalitate, sau de formă triunghiulară, ceea ce ar denota un spirit violent, critic sau combativ, chiar răutăcios dacă este într-o scriere negativă (fig. 7). Mai sunt şi alte semne pe care le-am analizat într-o altă lucrare a noastră (4).

?

Temperamentul sangvin - puternic, echilibrat, mobil, „Sangvinicul este un creator înfierbântat, un element foarte activ, dar numai când are mult de lucru şi este foarte interesat de aceasta, adică atunci când există o excitaţie permanentă; când această condiţie lipseşte, el devine plictisit, indolent." (Pavlov)

Sunt, în genere, indivizi extravertiţi, hiperinstinctivi, euforici, volubili, hiper-activi, cu mentalitate concret-analitică şi, în unele variante, cu dezvoltare optimă a activităţii fantastice şi creatoare.

Sangvinicul se caracterizează prin vioiciune, volubilitate, printr-o mare efer-vescenţă emoţională, dar în acelaşi timp printr-un ritm egal; la el nu se mai întâlnesc evoluţiile contradictorii care se remarcă la coleric. Este viguros, ambalat, imaginativ, circulant, optimist, entuziast, jovial. Ii place să umble, să amplifice, să se dezvolte, să povestească.

Sangvinicul, pe cât de rapid se entu-ziasmează, pe atât de repede revine la nivelul obişnuit, echilibrat. Este- bine-voitor, complezent, satisfăcut de el însuşi, reprezentativ.

Este, în genere, temperamentul bunei dispoziţii, al adaptabilităţii prompte; în fond, dincolo de vioiciune şi exuberanţă se descoperă calmul. Sangvinicul nu este înclinat să se avânte în întreprinderi riscante, dar nici să ajungă la teamă şi deznădejde; echilibrându-se continuu, el menţine în tot timpul vieţii o aproximativ egală linie de plutire. Se angajează în acţiuni energice dacă este solicitat. Ştie să renunţe fară să sufere prea mult, după cum poate să şi aştepte fară o încordare exagerată. Este elocvent şi adaptabil la situaţii noi. Tot aşa, beneficiind şi de o educaţie corespunzătoare, poate să şi

pig. 7. Scrisul unuicolerioeric- (G.B. Clemenceau)

8

CARACTEROLOGIE $1 GRAFOLOGIE menţină un ritm continuu de lucru, să alterneze perioade de activitate satisfa-

cătoare cu altele de odihnă eficientă. Sangvinicul adoarme repede şi se trezeşte repede, el trece cu uşurinţă de la o activitate la alta, tot aşa după cum, fiind reactiv, dar echilibrat, leagă noi prietenii cu uşurinţă, dar se poate şi uşor despărţi, lipsindu-i de multe ori profunzimea. De regulă, sangvinicul nu se afirmă ca un ambiţios, dar îi plac situaţiile unde să poată să etaleze, să strălucească. Unii psihologi au socotit ca, date fiind vitalitatea, vioiciunea, structura stenică şi echilibrată proprie sangvinicului, acesta ar fi temperamentul ideal. Este greu însă de afirmat superioritatea vreunui tempera-

ment, fiecare având avantajele şi dezavantajele lui Nici la sangvinici nu lipsesc unele tendinţe defavorabile. Ne referim îndeosebi la această adaptabilitate rapidă, care poate fi bună într-o anumită activitate, dar poate să nu mai fie atât de valabilă în relaţiile cu oamenii, şi, îndeosebi, în ordine morală.

Tot aşa, atenţia şi interesele sangvinicului tind să se disperseze. El poate păcătui şi prin intemperantă, superficialitate, versatilitate, vanitate. Dar, prin focalizarea pe anumite obiective şi printr-o bună educaţie, el poate ajunge să dea întreaga măsură a posibilităţilor sale.

9

mm

\ C «at ||i / e ţfs Lot

p• »

* • ....

^4 ^Mjf l i - U^ O ^tA

Fig. 8 • Scrisul unui sangvinic. (Ionel Teodoreanu)

Fig. 9. Scrisul unui sangvinic. (Richard Wagner)

Actualitatea tipologiei. Tipurile umane

Dintre sangvinici îi amintim pe Rabelais, Bacon, Voltaire, Talleyrand, Goethe (în tinereţe), Marx, iar la noi, pe V. Alecsandri şi G.Coşbuc etc.

Aspectul grafic al acestui tempera-ment constă în scriere vie, amplificată, ordonată, presiune netă, rapidă, ascen-dent, înclinată, bucle ale literelor dezvol-

tate, majuscule hipertrofice, ritm acce-lerat, viu (fig. 8, 9).

Temperamentul flegmatic - puternic, echilibrat, lent. „Flegmaticul este în viaţă un muncitor liniştit, totdeauna egal, insistent şi perseverent." (Pavlov)

Actualitatea tipologiei. Tipurile umane

CARACTEROLOGIE ŞI GRAFOLOGIE Flegmaticul este calm, nonşalant, pla-

cid. Lentoarea este elementul dominant al acestui temperament. Gesturile sunt rare, măsurate, egale şi lente, vorbirea trenantă şi monotonă, sensibilitatea atenuată, ima-ginaţia rece, decizia întârziată. Pare indi-ferent, nu-şi iese decât arareori din fire. Dispune de un fel de răbdare „naturală" şi când se angajează în activitate persistă mult timp.

Dacă subiectul posedă o configuraţie psihică deosebită (la care putem regăsi influenţa unor elemente importante pre-cum: voinţă fermă, educaţie îngrijită, forţă a exemplului etc), aceste temperament conferă individului calităţi de sânge rece, temperanţă, stăpânire de sine însuşi, regularitate, metodă, răbdare. Face să acţioneze frâna la momentul voit. E meticulos, nu ocoleşte detaliile, nu aban-donează lucrul până ce nu ajunge la un rezultat satisfăcător. El lucrează cu nă-dejde, temeinic, nu se întrerupe pentru a se apuca de alte activităţi şi trebuie spus, că în ciuda ritmului lent, unii oameni cu temperament flegmatic pot ajunge la performanţe excepţionale.

Dacă din contră are un fond „slab" şi îi lipseşte o integrare superioară a unor factori determinanţi ai personalităţii, el se manifestă prin inacţiune, pasivitate, lăco-mie, lene, apatie.

Din punct de vedere al adaptabilităţii, flegmaticul, contrar sangvinicului, se adaptează foarte greu la situaţii noi, nu poate trece cu uşurinţă de la un gen de activitate la altul, nu renunţă uşor la de-prinderile şi obişnuinţele sale, care sunt foarte puternice.

Şi în legătură cu oamenii se vădeşte o caracteristică similară: flegmaticul leagă mai greu prietenii, dar, o dată închegate, acestea sunt foarte stabile.

Deşi se înfurie rareori, atunci însă nu

mai reuşeşte să se potolească şi tinde să-şi

prelungească furia şi nemulţumirea. în

genere însă, flegmaticii sunt oameni cum-

pătaţi, paşnici, cu simţul măsurii. Nu au

încredere exagerată în forţele lor, după cum

nu exagerează nici în felul cum îi apreciază

pe alţii. Sub imperiul influenţelor

educative, el îşi poate disciplina riguros

conduita. Dar, nu trebuie contat pe

iniţiativa lui, el este parcă făcut pentru a fi

comandat şi stimulat, căci îi lipseşte adesea

direcţionarea şi operativitatea.

In viaţa curentă, el evită multe traca-

sări şi neajunsuri, pentru că pasivitatea lui

îi ţine loc de prudenţă.

Din această categorie fac parte:

Erasmus, Benjamin Franklin, Kant, Taine,

Bergson, iar de la noi, de exemplu: M.

Sadoveanu.

Aspectul grafic relevă o scriere egală,

monotonă, constantă în înălţime şi direcţie,

lentă, dreaptă; ritm lent, regulat. Scrierea

monotonă, egală în înălţime şi direcţia

traduc calm, lentoare, sânge rece, apatie

sau lene. Scrierea dreaptă într-un grafism

pozitiv (energică, reţinută, armonioasă) ar

arăta reflexiune, frânare. Cu un grafism

negativ (egală, automată, moale, prea

anguloasă sau prea rotunjită, desbi-nată) ar

arăta mai curând lentoare sau torpoare

psihomotorie (fig. 10).

14

Actualitatea tipologiei. Tipurile umane

Fig. 10. Scrisul unui flegmatic. (Benjamin Franklin)

Melancolicul, este denumirea ce se dă temperamentului bazat pe un tip* nervos slab. După Pavlov, el reprezintă tipul de sistem nervos, evident inhibabil. „Se vede că pentru melancolic fiecare fenomen din viaţă este un agent inhibitor, din moment ce el nu crede în nimic, nu spera nimic,

peste tot vede şi aşteaptă numai răul şi pericolul. % .

Ei sunt hipoinstinctivi, dar dotaţi cu o mare sensibilitate, înclinaţi spre senti-mentalism şi interiorizare. Sunt romantici, agili, schimbători, cu frecvente crize de depresiune. Pentru şj, influenţele, mediul social au un ecou

15

Actualitatea tipologiei. Tipurile umanefoarte puternic şi persistent în afara vieţii lor afective şi spirituale. S-a spus, nu fară

o oarecare îndreptăţire, că oamenii cu acest tempera-

16

ment pot fi fricoşi, incapabili să înfrunte primejdiile şi incapabili de un efort susţinut. în acest sens, ei se vădesc adesea inconstanţi, temători, paradoxali, increduli

Inteligenţa lor poate fi bine şi mult dezvoltată şi unii dintre aceştia sunt cer-cetători profunzi, subtili, scrupuloşi. La ei pot apărea crize de epuizare sau obsesii de tip prelevant mistic, fie hiperraţional.

Aceste temperamente sunt mai curând sumbre, difícil de adaptat, impregnate cu o tendinţă negativă şi pesimistă pe care cu mare greutate o înving.

Ca tipuri melancolice am putea cita pe: Chopin, Vigny, Amiel, Rousseau, iar la noi pe M. Eminescu, Lucian Blaga (după Neveanu) etc.

Scrierea melancolicilor: grafismul lor arată forme foarte variate: scriere foarte inegală în înălţime, lărgime şi direcţie; scriere desfăcută, filiformă şi retugată, sau scriere mică, strânsă, cu presiune redusă (la fiinţele timide, debile) (fig. 11).

Aici găsim mai ales scrierea zisă inhibată. Se caracterizează prin diminuarea înălţimii şi lărgimii literelor, reducerea spaţiilor de la începutul şi sfârşitul scrierii, scăderea vitezei şi presiunii, de asemenea repetiţii de cuvinte, uitări, ştersături, adăugiri, reveniri etc.

S-a descris la acest temperament şi aşa-numita scriere automatică (lipsă de siguranţă a traseului şi trăsăturii), scriere înceată, retuşată, imprecisă, neterminată (traseu incomplet al cuvintelor sau al unei părţi f sau ale unei părţi din litere), instabilă, suspendată (trăsătura anumitor litere rămâne în aer nedescinzând până la bază), retuşată.

Portretele temperamentale descrise au desigur o valoare orientativă. Cum am mai subliniat, temperamente „pure" nu se întâlnesc decât într-un procent de 15-20% din cazuri, restul fiind predominant forme intermediare, combinaţii.

Apoi, supraetajarea caracterială poate estompa unele date temperamentale.

4fc £4 fu*. *•* €*9*+Cr

¿4 * '

Fig. 11. Scrisul unui melancolic. (Frédéric Chopin)

Actualitatea tipologiei Tipurile umane 1.6. Tipurile de atitudine

(extraversia şi introversia)

Se ştie că Jung împarte umanitatea în două grupuri fundamentale: grupul ace-lora a căror atitudine generală, interes şi energie sunt dirijate în principal spre exterior (extravertiţii) şi grupul acelora a căror atitudine generală este în principal îndreptată spre interior (introvertiţii). Aceste două tipuri de atitudine sunt tot la fel de vechi ca şi civilizaţia însăşi. Firea deschisă şi firea închisă se regăsesc în toate epocile istoriei şi la toate gradele de evoluţie ale fiinţei umane.

întâia conturare a celor două firi, cu descrierea trăsăturilor şi consecinţelor ce derivă din ele o face Cervantes în Don Quijote, cu care romanul începe. Polari-tatea celor două tipuri este reluată de Shakespeare. Hamlet este un introvertit, ca şi Don Quijote, iar Falstaff un extravertit ca şi Sancho Pânza.

Aceeaşi polaritate tipologică o găsim şi în artă, ştiinţă şi filozofie. Astfel, tipul dionisiac al lui Nietzsche corespunde cu cel extravertit, iar apolinicul cu cel intro-vertit şi s-ar putea continua cu exempli-ficările.

Cele două tipuri - spune Jung - nu sunt entităţi metafizice care se exclud, ci două contrarietăţi, care se întregesc reciproc.

In această întregire, balanţa este încele mai multe cazuri egală. Intr-o treimedin cazuri, însă, ea se apleacă spre un polsau altul. Descrierea celor două tipuri şiprecizările făcute în timp au avut unfoarte mare răsunet, devenind noţiuniexcepţional de răspândite şi populare.Pentru o definire adecvată, este nevoie săse tină seama de câţiva numitori comuni,care, după Allport, ar fi următorii(tabelul 3). Jţ

Tabelul 3

Extraversiunea implică:-preferinţă pentru participarea la lumea socială obiectivă (socială) a realităţii şi pentru preocupările practice

Introversiunea implică:- preferinţa pentru lumea imaginilor, care este bogată şi creatoare

- realismul, drept cheie de boltă pentru lucru şi comunicare

- produceri şi expresii colorate de sentimente I subiective j

- polarizarea în funcţie de Ego şi nu de Alter- viaţa afectivă mai puţin fină-expresie spontană şi naturală în sferaemoţională i

- viaţa afectivă în genere delicată- tendinţa de a nu exprima emoţiile imediat şi

de a întârzia exprimarea ori de a o varia în diferite feluri

- desconsiderarea eşecurilor şi rezoluţie des-chisă asupra conflictelor în timpul acţiunii

- lipsă de rezoluţie deschisă asupra conflicte- 1 lor, tendinţă de interiorizare a lor şi reacţiune 1 imaginativă

- absenţă de analiză de sine şi de autocritică - foarte multă analiză de sine şi autocritică '- independenţă relativă faţă de opiniile altora - sensibilitate la critică

- experienţele cu caracter personal ţinute în 1 minte vreme îndelungată, în special acelea de I laudă sau blam

-lipsit de susceptibilitate şi nesupărăcios, nu-i sare ţandăra din orice

- susceptibilitate şi tendinţă de a lua toate I lucrurile personal

20

Actualitatea tipologiei Tipurile umane - predispoziţie pentru o concepţie pragmatică asupra lumii

-predispoziţie pentru o concepţie idealistă jasupra lumii !

21

CARACTEROLOGIE ŞI GRAFOLOGIE Bazat pe o profundă şi detaliată analiză

a lucrărilor lui Jung, pe de o parte, şi pe o îndelungată experienţă clinică, pe de altă parte, Murray ajunge să distingă şase ramificaţii generale, mai mult sau mai puţin dependente sau independente, ale introversiei şi extraversiei. Ele sunt (în prezentarea lui Mărgineanu, 41):

1. Gradul şi felul de expresie şi par-ticipare socială

- Extravertitul este sociabil din inimă, el leagă prietenii uşor, se simte acasă între străini şi rareori pierde contactul cu spiritul comunitar.- Introvertitul, dimpotrivă, preferă singurătatea sau compania unui singur prieten, în care are toată încrederea; într-un grup oarecare el se simte ca şi când toată lumea ar privi pe furiş la el; preferă să rămână neobservat decât să ajungă centrul de interes al tuturor şi să fie obligat să se exprime într-un fel sau altul.- Extravertitul este lipsit de inhibiţii în acţiunile sale sociale, el ia iniţiative şi poate, în acord cu natura sa, să se manifeste cordial, dominant, exhibiţionist sau agresiv.- Introvertitul, fiind mult mai sensibil şi mai conştient de sine, se ţine la o parte sau ratează încercările de exteriorizare fie din motive de frică, fie de ruşine ori din cauza unui sentiment de inferioritate.- Extravertitul este demonstrativ, des-chis, accesibil, introvertitul este reticent, taciturn, închis în sine şi impenetrabil.- Extravertitul este mai încrezător în buna credinţă şi bunele intenţii ale omului şi mai sigur de abilitatea sa de a tăia de la început ostilitatea, pe care, eventual, ar îhtâlni-o; introvertitul, dimpotrivă, e ca-pabil să suspicioneze pe toţi şi nu are încredere nici în el însuşi că va fi capabil să

facă ceea ce trebuie la apariţia unei situaţii neobişnuite.

- In luptă, extravertitul ia ofensiva, în vreme ce introvertitul preferă defensiva.

- Extravertitul exprimă emoţiile sale, toate şi pe deplin, introvertitul totdeauna nesigur de urmări, reţine expresia liberă a emoţiilor, fară a le putea stăpâni însă totdeauna până la capăt, aşa că în cele din urmă ele explodează, chiar dacă momentul nu e deloc potrivit.

2. îndreptarea, canalizarea şi fixarea energiei psihice

- Extravertitul atribuie o valoare pre-dominantă lumii din afară (relaţii sociale, posesiuni, putere, prestigiu, opinie pu-blică); introvertitul - lumii dinăuntru (emoţii, sentimente, judecată personală, reflexii, teorii).

- Extravertitul e stimulat şi se adap-tează la evenimentele contemporane în care el doreşte să joace un rol activ, în vreme ce introvertitul, absorbit în sine, rămâne la această lume indiferent, fiind, de obicei, sub stăpânirea trăirii lui interioare, a dilemelor personale, a ideilor proprii sau a unui proiect utopic, destinat să fie înfăptuit în viitor.

- Extravertitul se ocupă prea puţin de sine, de interioritatea sa, ce scapă de sine însuşi prin necontenită activitate şi astfel ajunge să fie superficial în ceea ce priveşte viaţa sa sufletească; în contrast cu el, introvertitul tinde spre visuri, meditaţie, preocupare şi analiză de sine, de motivele acţiunii sale şi de scopurile pe care el le urmăreşte.

- Extravertitul vorbeşte aproape oricui despre ceea ce el a văzut şi a făcut, dar are puţine de spus despre viaţa sa subiectivă, pentru că, şi atunci când este

22

CARACTEROLOGIE ŞI GRAFOLOGIE conştient de ea, fapt ce se întâmplă destul de rar, această viată nu-1 interesează în mod deosebit; introvertitul, dimpotrivă, deşi defensiv şi taciturn faţă de străini, poate ajunge totuşi la dezvăluirea gându-rilor sale cele mai intime şi ascunse, atunci când e vorba de un prieten la care ţine şi care-1 înţelege şi simpatizează.

- Extravertitul vorbeşte pentru că vrea să placă, ca să informeze ori să influenţeze lumea, în vreme ce introvertitul este preocupat de cuvintele cele mai alese pentru a exprima gândurile sale.

- Extravetitul e stimulat să gândească şi să spună gândurile sale în prezenţa altora; introvertitul preferă să le dezbată cu sine însuşi, să le consemneze în jurnalul său.

3. Gradul de conformitate socială

- Acţiunea extravertitului este deter-minată de dorinţa sa de aprobare socială; el e mulţumit de orice fel de preţuire sau aclamare publică; introvertitul, e dispus să facă ceea ce îi place lui; el evită aplauzele ieftine şi este satisfăcut numai când ajunge să-şi îndeplinească idealul său de performanţă.

-Extravertitul lucrează pentru re-compense imediate, introvertitul pentru un scop îndepărtat, din viitor (uneori pentru posteritate sau un ideal).

- Extravertitul este superficial, intro-vertitul este mândru.

- Extravertitul îşi ţine ochii aţintiţi la ceea ce fac alţii, se controlează, se con-formează şi e modelat de grupurile din care el face parte; introvertitul ajunge rar să se simtă un participant bona fide; el poate să accepte şi să se acomodeze întrucâtva, dar în intimitatea sa rămâne separat, izolat.

- Extravertitul se conformează, în ge-nere, normelor admise de toată lumea; introvertitul, tinde să nu accepte dogmele admise de toţi, ci să ajungă la concluziile sale proprii; el poate să nu fie neîncrezător, dar este adeseori radical» în sentimentele sale şi stăruitor în punctul său de vedere.

- Extravertitul este gata pentru orice oportunitate, e accesibil la invitaţii şi se acomodează imediat şi cu uşurinţă, aşa cum ocazia o cere; introvertitul, e refractar la sugestii şi poate ajunge un negativist.

4. Gradul de activitate şi liberăenergie

- Extravertitul este activ şi kinetic, introvertitul pasiv şi potenţial.

- Extravertitul este reactiv, impulsiv şi impacient, lucrează cu încredere în sine şi fară multă reflectare, în vreme ce introvertitul este deliberat şi prevăzător, gândind totul dinainte.

5. Gradul de perseverenţă contrac-tiva

- Extravertitul se caracterizează prin mişcări largi, expansive, el caută, ia, distruge şi cheltuieşte; introvertitul dim-potrivă asimilează numai ceea ce are un înţeles pentru el, restul îl elimină.

- Extravertitul riscă şi se uită după câştiguri mari; introvertitul caută să păs-treze ceea ce are.

- Extravertitul caută schimbarea, aventura; introvertitul se mulţumeşte să rămână în acelaşi loc, înconjurat de obiecte familiare şi văzându-şi de ocupaţiile sale preferate.

- Extravertitul este gata să primească imediat ultimele idei şi să le pună în practică; introvertitul înclină să adere numai la credinţele sale fundamentale.

23

CARACTEROLOGIE $1 GRAFOLOGIE

- Extravertitul preferă să facă lu-crurile dintr-o dată şi repede, pentru a începe ceva nou şi gata să părăsească o încercare care-1 plictiseşte; introvertitul, perseverează, nu-i place să fie grăbit, distras sau silit să-şi schimbe felul de a gândi şi a lucra, el rezistă la monotonie şi adeseori este dominat de idei obsesive.

- Extravertitul este fără griji şi poate chiar superficial şi dezordonat, în timp ce introvertitul e scrupulos, îngrijit, pedant, meticulos, precis, perfecţionist.

- Extravertitul este difuz, implicat într-o mulţime de relaţii foarte variate; introvertitul este concentrat, focalizat asupra unui cerc restrâns de idei şi prieteni.

6. Aptitudinea perceptivă şi cognitivă

- Extravertitul percepe, înţelege şi valorifică lumea aşa cum ea îi impresio-nează simţurile, important fiind pentru el faptul ultim; introvertitul, dimpotrivă, e influenţat în primul rând de procesele psihice şi mentale.

- Extravertitul pune accent pe faptele observabile şi pe inducţie; introvertitul asimilează faptele conform sistemului său propriu de gândire prin deducţie spe-culativă.

Precizările făcute în ultimul timp par să arate că introversia şi extraversia nu se referă la o singură variabilă sau trăsătură a persoanei, ci de fapt se referă la o structură, la o configuraţie de variabile mai mult sau mai puţin corelate, tipul apărând ca o similaritate de ansamblu (pattern similarity).

Dar în afară de tipurile generale de atitudine - pe care le-am descris (extra-versia şi introversia) - mai trebuie să luăm în consideraţie şi funcţiile de judecată sau de percepţie dominante.

Judecata poate fi logică (gândirea) sau afectivă (sentimentul). Jung întrebuinţează expresia de tipuri raţionale, voind a spune normative, care judecă: tipul gândire judecă după criteriul adevărat -fals, tipul sentiment după criteriul simpatic - antipatic.

La acestea se adaugă funcţiile ira-ţionale, senzaţia sau intuiţia.

Definiţia cea mai clară a celor patru funcţii este probabil următoarea (LN. Marchall): „Senzaţia constată ceea ce există real. Gândirea ne permite să cunoaştem semnificaţia a ceea ce există; sentimentul, care este valoarea şi intuiţia, în fine ne indică posibilităţile de origine şi scopul care se află în ceea ce există permanent".

Consideram deci că la un individ dat predomină una dintre cele două atitudini (extra- sau introversia) şi una din cele patru funcţii (gândire, sentiment, senzaţie, intuiţie). Jung clasează oamenii în opt categorii sau tipuri:

tip de gândire extravertită tip gândire introvertită tip sentiment extravertit tip sentiment introvertit tip senzaţie extravertită tip senzaţie introvertită tip intuiţie extravertită tip intuiţie introvertită

Primele patru sunt tipuri de judecată, ultimele patru tipuri de percepţie sau iraţionale.

Tipologia lui Jung ar fi simplistă dacă ea s-ar limita să clasifice oamenii în opt categorii. în realitate, cele două atitudini şi cele patru funcţii există la fiecare dintre noi. Un individ diferă de alţii nu numai prin atitudinea şi funcţiile dominante, ci prin caracteristicile tuturor atitudinilor şi funcţiilor sale şi prin relaţiile dintre ele.

Subliniem mai întâi că funcţiile sau atitudinile sunt instrumente care îl ajută pe

24

CARACTEROLOGIE $1 GRAFOLOGIEindivid să se adapteze circumstanţelor vieţii.

Gândirea, de exemplu, înainte de a fi instrumentul cunoaşterii intelectuale, este o funcţie de adaptare care procedează prin raţionament pentru a rezolva problemele existenţei.

Orice om posedă cele două atitudini şi cele patru funcţii. Că un subiect este, pentru a fixa ideile, un tip gândire introvertită - nu implică la el absenţa de extraversie, a sentimentului şi a celor două funcţii de percepţie: aceasta sem-nifică doar că, în cea mai mare parte a circumstanţelor, acest om se va orienta după răsunetul evenimentelor în interiorul lui (introversie) şi raţionând (gândire). Un astfel de om posedă, de asemenea, atitudinea extravertită, dar de mai puţină bună calitate; el este mai puţin dotat pentru a observa şi prinde situaţiile concrete decât pentru a reflecta. El posedă, de asemenea, funcţia sentiment, dar mai puţin diferenţiată decât gândirea sa; este mai puţin la îndemână în domeniul inimii decât în acela al abstracţiilor şi în relaţiile cu oamenii decât cu lumea ideilor.

Această predominare a unei atitudini, a unei funcţii rezultă din predispoziţii înnăscute şi din influenţele educaţiei. In mod obişnuit, subiectul are obiceiul de a se conduce prin atitudinea şi funcţia pentru care este mai dotat: prin exerciţiu aceste atitudini şi funcţia principală se diferenţiază, devin eficace; frecvent, meseria le corespunde: un tip gândire va avea o meserie intelectuală, un tip sentiment o meserie de contact cu oamenii, un tip senzaţie cu lucrurile. Cealaltă atitudine şi celelalte funcţii,

puţin utilizate, se dezvoltă mai puţin: ele rămân mai puţin diferenţiate.

Dintre cele trei funcţii neprincipale, cea mai puţin dezvoltată este, în general, aceea care este opusă funcţiei principale: sentimentul la un tip gândire, intuiţia la un tip senzaţie etc. Neglijată în profitul funcţiei principale, ea rămâne nediferen-ţiată, arhaică. Dacă circumstanţele obligă subiectul să se servească de ea, conduita sa va fi inadecvată, inadaptată, neabilă. Este ceea ce se numeşte funcţia inferioară: sentiment la un tip gândire, gândire la un tip sentiment, intuiţie la un tip senzaţie, senzaţie la un tip intuiţie.

Din cele două funcţii restante (funcţii „laterale"), una este, în genere, mai dez-voltată decât cealaltă şi joacă rolul unei auxiliare a funcţiei principale. Această constatare duce la 16 numărul tipurilor, pentru că fiecare se subdivizează în două subtipuri după funcţia auxiliară.

1.7. Schema „crucii funcţiiloi

Schema „crucii funcţiilor", propusă de Ania Teillard în 1946, permite repre-zentarea comodă a celor 16 structuri de bază: funcţia principală figurează sus, inferioară jos, auxiliară prima la stânga şi a doua la dreapta. Această schemă, fondată pe principiul polarităţii, reflectă fidel gândirea lui Jung.

FUNCŢIA PRINCIPALĂ EXTRAVERTITĂ

25

CARACTEROLOGIE $1 GRAFOLOGIE

4

A DOUA FUNCŢIE ™ LATERALĂ (EXTRAVERTITĂ SAU INTROVERTITĂ)

FUNCŢIA INFERIOARA INTROVERTITĂ

FUNCŢIA PRINCIPALĂ INTROVERTITĂ

A DOUA FUNCŢIE ^ LATERALA "(INTROVERTITĂ SAU EXTRAVERTITĂ)

FUNCŢIA INFERIOARA EXTRAVERTI

TĂ

„Crucea funcţiilor" a tipurilor extravertit şi introvertit. (După Ania

Teillard)

FUNCŢIA AUXILIARĂ Mr EXTRAVERTITĂ

FUNCŢIA AUXILIAR

Ă INTROVER

26

Tendinţa criminală în scris

95

- imposibilitate de a „înţelege", de a compătimi, de a participa la ceea ce este emoţionant sau înduioşător.

Această „deficienţă" poate fi, după Kretschmer o formă frustă de manifestare a unei structuri psihologice normale (schizotimie), dar poate lua forme pre-morbide sau morbide (schizoidie sau schizofrenie).

Această „răceală", neparticipare afectivă, o putem găsi şi în alte situaţii, cum ar fi în anumite insuficienţe glandulare.

Din punct de vedere grafologic: scriere verticală, uscată, direcţie orizontală, lentă, legături unghiulare sau filiforme, forme îngustate, simplificate, bare ale lui „t" şi finale scurte sau ascuţite (v. scrierea lui Himmler).

2.1.6. Labilitate (instabilitate emotiv-acţională, versatilitate timică)

Termenul se referă la modificările şi dinamica afectivităţii (mai ales a emo-ţiilor), constând într-o variaţie excepţio-nal de rapidă şi frecventă a dispoziţiilor mentale şi afective, cel mai adesea ne-motivate.

Această labilitate se traduce prin reacţii dezordonate, oscilaţii bruşte în sfera sentimentelor, hiperexcitabilitate emotivă, impulsivitate, intoleranţă extre-mă la frustrări, absenţa de control în ceea ce priveşte efectele.

Toţi autorii subliniază lipsa de sta-bilitate, schimbări continue de orientare vădind un caracter haotic, permeabilitate crescută a eului.

Subiecţii având această versatilitate par să nu aibă nici o personalitate proprie, datorită unei inconsistenţe a vieţii afective.

Astfel de stări dispoziţionale se întâl-nesc în manie, isterie, unele psihopatii, demenţă etc.

De asemenea, labilitatea este o trăsă-tură esenţială a personalităţii deformate a delincventului adult sau minor.

Aspectul grafic al labilităţii prezintă două forme fundamentale.

Mai întâi o scriere cu forme nesigure, tensiune insuficientă, „lipsă de ţinută", având caracteristicile scrierii „laxe" a lui Crepieux-Jamin şi corespunzând gradului I al tensiunii grafice (inhibiţie insuficientă) a lui Pophal.

Cursul traseului vădeşte o mişcare neelastică, nesigură, neglijentă.

Scrierea este neregulată, lipsită de ritm (preritmică), aspect spaţial dezor-donat, forme imprecise şi neglijente (lipsă de stilizare). Destul de mare, umflată, etalată, legată, centrifugă, creştere a progresivităţii şi regresivităţii. Nu foarte rapidă, înclinare inegală, sinuozitate, presiune uşoară, inegală, păstoasă, legătură nedecisă, fir moale, predominanţă a arcadei, atacuri şi finale lungi, accentuare înaltă (fig. 38).

Moliciunea împiedică elasticitatea.în ceea ce priveşte personalitatea, ea

poate fi descrisă mai ales prin „lipsuri": lipsă de maturitate şi de caracter, lipsă de control şi de disciplină; de inconsistenţă, instabilitate, „invertebrare", versatilitate, moliciune, nonşalanţă, capriciu, nepreve-dere, influenţabilitate, infantilism, fatiga-bilitate.

în ciuda acestor laturi, în genere ne-gative, unii dintre aceşti scriptori pot avea o serie de însuşiri poetice şi un

anumit talent de improvizare (adesea lipsită de bun simţ).*

30

'o JUL „ttuSu h ri

î i2L? iertau &

Fig. 38. Scriere corespunzând gradului I al tensiunii grafice (inhibiţie insuficientă) a lui Pophal (cu aspect spaţial dezordonat, forme imprecise, mare, umflată, înclinare inegală).

31• Celălalt pol al labilităţii îl găsim în

mişcare grafică cu redoare excesivă şi crispată şi care corespunde unei destin-deri inadecvate (gradul V al tensiunii grafice, după Pophal).

Desfăşurarea traseului se face în mod fragmentar, abrupt, agitat, spasmodic, adesea tremurat, necontrolat, cu viteză redusă datorită crispării.

Scrierea este neconcordantă, disrit-mică, cu aspect spaţial perturbat, slabă, forme deteriorate şi disoluţii, inegalitate extremă a tuturor indicilor grafici, ten-dinţă la juxtapunere, tocată, viteză inegală şi mai ales o mare inegalitate a gradului de legătură, fir indurat, unghiuri, sacade, linii fluctuante (fig. 39).

32

Ţf«Mnta criminală în scris

Fig. 39. Scriere corespunzând gradului V al tensiunii grafice (după Pophal), cu traseu fragmentar, abrupt, agitat, spasmodic, necontrolat, aspect spaţial perturbat, inegalitate extremă a tuturor indicilor grafici, viteză inegală,

unghiuri, sacade.

Toate acestea traduc modificări nete ale personalităţii: pierderea controlului, reactivitate excesivă, violenţă, anarhie interioară, fire explozivă şi o extremă labilitate - punct comun cu scrierea laxă de gradul I, dar a cărei origine e diferită.

2.1.7. Nesinceritatea, minciuna, înşelătoria

în viaţa cotidiană se cere adesea grafologului de a se pronunţa asupra delicatei probleme a autenticităţii unor persoane. Dacă anumite scrieri ne atrag atenţia imediat întrucât ele conţin nume-roase semne de nesinceritate (Pulver), altele ne descumpănesc prin aspectul lor „enigmatic", neprecis, ambiguu sau dis-

cordant. Crepieux-Jamin, Pulver, Saudek ne-au dat o bază de reflexiune esenţială, dar actualmente considerăm că trebuie să abordăm această problemă într-un chip mai larg.

Astfel, pe de o parte, semnele de nesinceritate la care avem obiceiul să ne referim nu sunt totdeauna prezente în anumite scrieri ale înşelătorilor recunos-cuţi; pe de altă parte, deşi unii indici grafici ne pot da o orientare în acest sens, doar un fascicul de elemente, o asociere de frăsături ne poate duce la o recunoaştere şi o înţelegere a modalităţii de comportament a mincinoşilor şi înşelătorilor.

De la început trebuie să arătăm că nu putem pune pe acelaşi plan minciuna,.