4

Caracterizarea merceologică a mărfurilor de sticlă

Mărfurile din sticlă prezintă o importanţă deosebită pentru anumite domenii de utilizare: articole de menaj, ambalaje, geamuri, optică etc. care nu pot fi înlocuite cu alte mărfuri. În domeniul sticlăriei fine pentru menaj, România se situează pe locul 10, iar în domeniul producţiei de geamuri float (cristal) pe locul nouă, pe plan european. Din întreaga cantitate de sticlă, o mare pondere o are exportul de mărfuri din sticlă. Astfel, 85% din producţia de sticlă executată manual se exportă şi circa 60% din producţia de geamuri trase. Fabricile noastre de geamuri comercializează geamuri la dimensiuni libere, ceea ce nu se înscrie în tendinţa mondială de comercializare a geamului prelucrat în produse finite şi semifinite (jaluzele, geam termopan, oglinzi, geam securit, geam duplex etc.). Principalii producători de articole pentru menaj sunt: Vitrometan-Mediaş, Stipo-Dorohoi, Avrig Stimas Suceava, iar dintre producătorii de geamuri: Geromed-Mediaş, Ges-Scăieni, Gerom-Buzău,Gecsat-Tănăveni etc. Mărfurile din sticlă românească şi geamuri se exportă în ţările UE (Germania, Italia, Anglia ş.a.), ţările din Orientul Apropiat şi Mijlociu (Liban, Arabia Saudită, Israel, Iordania, Yemen ş.a.), în Africa (Egipt, Tunisia etc.) şi chiar S.U.A. (care este o mare producătoare de geamuri).

4.1 Structura şi compoziţia chimică în relaţie cu proprietăţile sticlei

Sticla este un corp solid, amorf, obţinut prin subrăcirea unor topituri cu compoziţii chimice variabile ce devin rigide la intervale diferite de temperatură, datorită creşterii treptate a vâscozităţii; trecerea din starea fluidă în starea rigidă este reversibilă. Deşi sticla este considerată un corp amorf, nu este lipsită complet de structură. Sticla prezintă o structură cu un grad de ordonare a particulelor mai mult sau mai puţin pronunţat. Structura sticlei şi influenţa ei asupra proprietăţilor

Merceologie

fizice şi chimice ale sticlei, a fost explicată printr-o serie de teorii (teoria reţetelor dezordonate, teoria cristalelor, teoria elementelor structurale etc.). În prezent, cercetările privind structura sticlei generalizează ideea că sticla prezintă o varietate de structuri care nu pot fi explicate prin teorii elaborate, luate separat. Contribuţia elementelor structurale ale sticlei şi gradul lor de ordonare depinde de compoziţia chimică şi de modul de răcire a topiturii. O anumită compoziţie chimică determină o anumită structură a sticlei şi anumite proprietăţi. Procesul de structurare a sticlei începe încă din topitură, unde se găsesc agregate de particule a căror stabilitate variază odată cu temperatura. La răcirea topiturii se produc modificări ale structurii, formei şi dimensiunilor acestor agregate; aceste modificări nu ajung totdeauna la echilibru, mai ales in condiţiile topirii industriale, din cauza vâscozităţii ridicate a topiturilor şi a vitezei cu care variază temperatura.

De aceea, în topitură se întâlnesc diferite agregate de particule corespunzătoare diferitelor temperaturi. Existenţa acestei structuri a sticlei, la temperatura de topire, explică posibilitatea de a subrăci topitura de sticlă, fără a cristaliza. Modificările structurale continuă să se producă şi în topitura subrăcită, însă cu viteză din ce în ce mai mică, pe măsură ce vâscozitatea creşte. Aceste modificări structurale influenţează proprietăţile sticlei până la o anumită temperatură care delimitează intervalul de rigiditatea sticlei şi căruia îi corespunde o anumită valoare a vâscozităţii. Compoziţia chimică a sticlei este foarte variată şi determină proprietăţile ei. Principalii componenţi ai sticlei pot fi grupaţi în patru categorii mari, conform tabelului 4.1.

Principalii componenţi ai sticlei Tabel 4.1

Nr. Crt

Felul oxizilor (R-radical) Componenţi

1 Oxizi acizi (RO2) Bioxidul de siliciu (SiO2) Anhidrida borică (B2O3) Anhidrida fosforică (P2O5)

2 Oxizi bazici (R2O) (oxizi ai metalelor alcaline)

Oxidul de sodiu (Na2O) Oxidul de potasiu (K2O)

3 Oxizi ai metalelor alcalino-pământoase şi ai metalelor grele (RO)

Oxidul de calciu (CaO) Oxidul de magneziu (MgO) Oxidul de zinc (ZnO) Oxidul de plumb (PbO) etc

4 Substanţe cu compoziţie complexă Conţin doi sau mai mulţi oxizi utili

Mărfuri de sticlă

Compoziţia chimică a sticlei se poate exprima pe baza componenţilor principali cu formula generală: xRO2 yR2O xzRO, în care x, y, z reprezintă proprietăţiile fiecărei categorii.

Principalele proprietăţi alea sticlei topite, care prezintă importanţă pentru procesul de prelucrare şi pentru calitatea produselor finite, sunt: vâscozitatea, tensiunea superficială şi capacitatea de cristalizare. Sticla pentru geamuri este o sticlă stislo-calco-sodică, în care concentraţia oxizilor componenţi se încadrează, în general, în următoarele limite: 71-74% - SiO2, 13,8 - 15,5% - oxid de sodiu, 6,6-10% - oxid de calciu, 2,8-4% - MgO, 0,6-2% - Al2O3 şi pănă la 0,2% oxid de fier (oxizi nedoriţi care conferă culoarea verde).

4.2 Aportul materiilor prime în formarea proprietăţilor sticlei

La obţinerea sticlei sunt utilizate materii prime principale, în rândul cărora intră vitrifianţii, fondanţii şi materii prime secundare, în rândul cărora intră: afinanţii, decoloranţii şi opacizanţii (figura 4.1).

Materii prime

principale

Materii prime

secundare

Vitrifianţi

Fondanţi

Stabilizanţi

Cioburi de sticlă

Dioxid de siliciu (nisip) Trioxid de bor Pentaoxid de fosfor

Carbonat de sodiu Carbonat de potasiu

Oxizi alcalino-pământoşi (CaO, MgO, BaO) Oxizi ai metalelor grele (PbO, ZnO)

Azotat de sodiu, potasiu Trioxid de arsen Sulfat de sodiu, calciu

Decoloranţi

Afinaţi

Opacizanţi

Coloranţi

chimici: Trioxid de arsen fizici: Bioxid de mangan

Compuşi ai fluorului Fosfaţii Dioxid de staniu

Violet: MnO2, Se Roşu: Se, Cu2,O, CdS Verde: FeO, CrO3 Albastru: CoO, CuSO4 Purpuriu: CuCl3 Negru: CoO + MnO2 + FeO

Materii prime

Figura 4.1 Materii prime pentru fabricarea sticlei

Merceologie

A. Materii prime principale

Vitrifianţii Sunt oxizi acizi cu rol principal în obţinerea sticlei. Dioxidul de siliciu (SiO2) sau nisipul. Este constituentul de bază al sticlei.

De puritatea lui depinde calitatea lui de sticlă. Nisipul cuarţos nu trebuie să conţină impurităţi admise a unor oxizi de fier pentru a nu influenţa negativ proprietăţile specifice ale produselor din sticlă (tabelul 4.2).

Limitele maxime de oxizi de fier admise în fabricarea diferitelor sticle

Tabel 4.2 Nr. crt. Tipuri de sticlă Fe2O3%(max)

1 Sticlă optică 0,003 2 Sticlă cristal 0,015 3 Sticlă pentru produse de menaj 0,015 4 Sticla pentru plăci groase laminate şi şlefuite 0,05 5 Sticlă pentru geamuri 0,01 6 Sticlă pentru ambaleje

-semialbă -verde

0,3 3-4

Impurităti cum a fi: Cr2O3, V2O3 şi TiO2 sunt de asemenea dăunătoare prin

culoarea pe care acestea o dau sticlei. De aceea, conţinutul de Cr2O3 se limitează în sticlele optice la 0,001%, iar conţinutul de TiO2 pentru sticlele albe de maxim 0,05%.

Impuritatea cea mai nedorită pentru sticlele albe o constituie oxizii de fier, care colorează sticla în galben verzui sau în verde albăstrui, după cum rămân în sticlă sub formă de FeO sau de Fe2O3. În nisip, fierul poate fi cuprins în particule de minerale care se găsesc amestecate cu granule de cuarţ, sau in pelicule argiloase care înfăşoră granulele de cuarţ sau, în sfârşit, inclus în granulele de cuarţ.

Granulaţia particulelor de nisip prezintă importanţă asupra calităţii sticlei. Granulaţia optimă este între 0,2-0,5 mm, iar nisipul trebuie să aibă minim 80% din granulele cu aceste dimensiuni.

Trioxidul de bor. Se introduce sub formă de acid boric şi borax. Se utilizează la sticla specială (de laborator, electrotehnice etc.) deoarece conferă stabilitate termică şi chimică şi ameliorează proprietăţile mecanice şi optice.

Petroxidul de fosfor. Se introduce în sticlă prin acidul fosforic şi unii fosfaţi. Drept materie primă, se foloseşte cenuşa de oase, care reprezintă

Mărfuri de sticlă

constituentul principal la sticla fosfatică care are proprietăţi electrice şi chimice superioare.

Fondanţii Sunt oxizi alcalini care au rolul principal de a coborî temperatura de topire

a vitrifianţilor. Introducerea acestor oxizi se face prin intermediul carbonatului de sodiu (soda calcinată) şi a carbonatului de potasiu.

Aceşti componenţi participă la îmbunătăţirea unor proprietăţi ale sticlei precum: luciul, transparenţa şi culoarea. La sticla cristalină se utilizează numai carbonat de potasiu, pe când la sticla de menaj, de ambalaje şi la cea tehnică uzuală se foloseşte soda calcinată.

Stabilizanţii Au rolul de a mări stabilitatea chimică, termică şi electrică a sticlei. Din

această grupă fac parte oxizi alcalino-pământoşi şi oxizii metalelor grele. Cel mai utilizat este oxidul de calciu, care împreună cu bioxidul de siliciu şi oxidul de sodiu se regăsesc în majoritatea sticlelor industriale (sticla calcosodică).

• Oxidul de magneziu, împreună cu oxidul de calciu, măreşte stabilitatea chimică şi rezistenţa mecanică.

• Oxidul de bariu, utilizat pentru sticla optică şi sticla de cristal, conferă luciu puternic şi măreşte indicele de refracţie, de aceea se utilizează pentru sticla specială.

• Oxidul de plumb este folosit la sticla optică şi cristal, conferindu-le luciu pronunţat, transparenţă mare, densitate ridicată şi un sunet lung de lovire.

• Oxidul de zinc se foloseşte la sticla opacă, sticla de laborator şi sticla optică, cărora le imprimă proprietăţi termice superioare (micşorează coeficientul de dilatare termică), stabilitatea chimică ridicată şi un indice de refracţie mai mare.

• Oxid de zirconiu, introdus în sticlă, măreşte rezistenţa chimică, micşorează rezistenţa chimică, micşorează coeficientul de dilatare termică şi măreşte indicele de refracţie.

• Trioxidul de aluminiu este introdus sub formă de felspat şi înlocuieşte parţial oxidul de calciu sau de sodiu. Se îmbunătăţesc proprietăţile mecanice, stabilitatea chimică şi proprietăţile termice. Mai are rolul de a îmbunătăţi omogenitatea sticlei, de a reduce viteza de cristalizare, măreşte vâscozitatea sticlei şi ridică temperatura de topire.

Cioburile de sticlă se folosesc în proporţie de 15-30% şi sunt acelea care rezultă din procesul tehnologic. Ele reprezintă sticla gata elaborată, având toţi componenţii oxidici în proporţiile necesare şi înglobând o mare cantitate de energie necesară reacţiilor ce au loc la formarea sticlei. Dintr-o tonă de cioburi se

Merceologie

recuperează: 630 kg cuarţ, 112 hg calcar, 180 kg sodă calcinată, 40 kg felspat şi un consum mai mic de energie (circa 15%).

În cazul sticlei pentru ambalaje s-a estimat că, topind 1 kg de cioburi în locul 1kg de amestec, se economiseşte 951 KW, reprezentând circa 20% din consumul de energie pentru 1kg de sticlă brută.

B. Materii prime secundare

Afinanţii Au rolul de a limpezi masa sticloasă de gaze rezultate din reacţii, pentru a

micşora sau elimina defectele din produsele finite produse de bule. Ca afinanţi se folosesc: trioxidul de arseniu (As2O3), azotatul de sodiu (NaNO3), azotatul de potasiu (KNO3), sulfatul de sodiu (Na2SO4) şi sulfatul de calciu (CaSO4).

Materiile prime auxiliare utilizate ca afinanţi, decoloranţi, accelatori de topire, oxidanţi şi reducători

Tabel 4.3 Nr. crt. Substanţa Acţiunea în sticla

topită Proporţia în care se introduce, (%)

1 Trioxidul de arseniu Afinant Decolorant (chimic) Accelerator Oxidant Reducator

0,15-0,25 max.-0,3

2 Azotatul de sodiu Afinant Decolorant (chimic) Oxidant Accelerator

1,0-1,5

3 Azotat de potasiu Oxidant Accelerator

4 Sulfatul de sodiu Afinant Decolorant (chimic)

0,5-1

5 Clorură de sodiu Afinant Decolorant (chimic) Accelerator

0,5-1

6 Florură de calciu Afinant Decolorant (chimic) Accelerator

2,0-4,0 0,5-1 0,5

7 Sulfat de calciu Afinant 8 Azotat de amoniu Afinant 0,25 9 Anhidridă borică Accelerator 0,5-1,5 10 Sulfat de amoniu Afinant

Accelerator 0,5-1

11 Clorură de amoniu Afinant max.0,25 12 Trioxidul de stibiu Decolorant (chimic)

Reducător

13 Bioxid de mangan Seleniu Oxidul de nichel Oxid de cobalt

Decolorant (fizic)

14 Oxid de staniu Reducător

Mărfuri de sticlă

Decoloranţii. Se introduc cu scopul înlăturării culorilor datorate impurităţilor (în special oxizilor de fier) din materiile prime. Aceasta se poate face prin decolorarea chimică sau decolorarea fizică.

Decolorarea chimică are loc prin oxidarea oxidului feros (FeO) la oxid feric (Fe2O3) ce are o acţiune colorantă mai slabă. Se utilizează substanţe care la temperaturi înalte au o acţiune oxidantă.

Decolorarea fizică constă în folosirea unor substanţe care au proprietatea de a colora sticla în nuanţe de violet, albastru şi galben, imprimate de oxizii de fier şi de către alţii. Se utilizează: dioxidul de mangan, oxidul de nichel, oxidul de cobalt, compuşi de seleniu etc.

Coloranţii. Se utilizează pentru obţinerea unor sortimente de sticlă cu diferite culori (tabelul nr. 4.4).

Culoarea şi nuanţa culorii depind de compoziţia chimică a sticlei şi de concentraţia oxidului de sticlă.

Opacizanţii. Au rolul de a conferi sticlei aspect translucid sau opalescent. Ei au o viteză mare de cristalizare şi se separă în sticlă sub formă de microfaze sau microcristale de culoare albă, dând un aspect lăptos.

Acceleratorii de topire. Au rolul de a intensifica reacţiile în stare solidă, şi accelerază dizolvarea silicei în masa de sticlă topită. Se utilizează: clorura de sodiu, azotatul de sodiu, trioxidul de arsen etc. (tabelul 4.3).

Oxidanţii şi reducătorii. Au rolul de a realiza un mediu oxidant şi, respectiv, mediu reducător în masa de sticlă topită (tabelul 4.3).

Culoarea conferită sticlei de materiile prime auxiliare

Tabel 4.4 Nr. Crt. Culoarea Materiale-colorante Condiţii de lucru

1 Verde închis Verde-albastru

Oxizi de fier Mediu reducător

2 Galben Oxizi de fier Mediu oxidant 3 Verde deschis Oxizi de crom În orice mediu 4 Albastru Oxizi de cobalt În orice mediu 5 Violet-roşu Oxid de mangan Sticlă de sodiu 6 Violet-albastru Oxizi de mangan Sticlă de potasiu 7 Galben intens Sulfură de cadmiu Mediu oxidant 8 Portocaliu-cafeniu Sulfură de seleniu Mediu reducător 9 Roşu Clorură de aur Topire şi tratare termică

10 Violet Oxizi de nichel Sticlă de sodiu

Merceologie

4.3 Obţinerea sticlei şi influenţa ei asupra calităţii produselor

Obţinerea produselor din sticlă comportă mai multe faze, conform figurii 4.2.

Recepţia materiilor prime şi auxiliare

Dozarea materialelor prime şi auxiliare

Topirea Obţinerea masei topite amestecului Limpezirea (afinarea) de materii prime Omogenizarea masei topite

Fasonarea sticlei

Suflarea

Presarea

Tragerea

Laminarea

Recoacerea produselor fasonate

Operaţii de prelucraremecanică

Operaţii fizice de prelucrare

Operaţii chimice de finisare

Fasonarea produselordin sticlă

Figura 4.2 Fazele principale în realizarea obiectelor din sticlă

Recepţionarea materiilor prime şi auxiliare La unele dintre materiile prime se verifică, prin analizele de laborator,

compoziţia chimică, culoarea, granulaţia, umiditatea şi altele.

Mărfuri de sticlă

Dozarea amestecului de materii prime se realizează prin cântărire conform reţetelor de fabricaţie. Omogenizarea acestora se face cu utilaje speciale.

Topirea amestecului cuprinde: • formarea masei sticloase se realizează la temperatura de 1200-15800C,

ca rezultat al descompunerii materiilor prime cu degajarea gazelor, a reacţiilor dintre componenţi şi topitura integrală a amestecului. Nerespectarea temperaturii de topire dă naştere la defecte de aspect, numite incluziuni de material netopit în masa sticloasă, care afectează transparenţa şi rezistenţa mecanică.

• Afinarea (limpezirea) sticlei, constă în eliminarea completă a gazelor rezultate din reacţii. Această operaţie depinde de calitatea de afinanţi introdusă (trioxidul de arseniu), de durata şi de temperatura la care se realizează. Efectul asupra calităţii se manifestă prin apariţia de incluziuni gazoase în masa de sticlă (bule de aer) care afectează aspectul şi rezistenţa mecanică.

• Omogenizarea masei sticloase se realizează prin agitare mecanică sau prin barbotare cu gaze. Omogenizarea necorespunzătoare a masei sticloase duce la apariţia unor defecte ca: striuri provocate de straturi cu compoziţie diferită, aţe, vine etc.

• Condiţionarea termică constă în menţinerea temperaturilor de topire a sticlei la o anumită temperatură, în vederea fasonării în bune condiţii.

Fasonarea obiectelor din sticlă. Constă în realizarea formei dorite a obiectului şi se poate efectua prin mai multe metode, conform tabelului 4.5.

Merceologie

Metode de finisare a obiectelor de sticlă Tabelul 4.5

Nr. Crt. Metoda de fasonare Caracteristici ale operaţiei şi ale produsului

1 Suflarea : -manuală (cu ţeava sticlarului) -mecanică: semia- utomată şi automată

Cavitatea interioară se formează prin introducerea unuijet de aer sub presiune în picătura (priza) de sticlă. Obiectele de sticlă au pereţii subţiri şi cu cavităţi interioare de forme variate şi complexe.

2 Presarea: -manuală, -semiautomată, -automată

Presarea automată cuprinde combinarea de operaţiunimanuale de luare a prizei de sticlă (picături) şialimentarea matriţelor cu operaţiuni automate de presarepropriu-zisă şi schimbarea matriţelor. Obietele de sticlă au pereţii groşi cu cavitatea interioară de forme simple şi cu suprafaţa exterioară modelată cu reliefuri. Calitatea obiectelor din sticlă presată automat depinde în special de procedeul automatizării alimentării cupriza de sticlă.

3 Suflare-presare Este un procedeu automat realizat cu maşini de fasonare prin suflare-presare. Se aplică pentru obiecte cu gura largă cum sunt paharele, borcanele etc.

4 Tragerea Se aplică pentru geamuri, ţevi, plăci, iar produsele suntde calitate superioară.

5 Laminarea Se aplică pentru geamuri ornament cu o faţă în relief. Recoacerea Este operaţia de răcire lentă a obiectelor din sticlă în scopul înlăturării

tensiunilor interne. Tensiunile interne apar prin contractul brusc al sticlei incandescente de la temperatura de fasonare la temperatura mediului ambient. Datorită conductibilităţii termice reduse a sticlei, straturile exterioare se răcesc şi se contractă iar straturile interioare rămân cu temperatură ridicată, răcindu-se mai lent. Straturile exterioare îşi micşorează volumul exercitând o forţă de compresiune asupra straturilor interioare.

Aceste forţe sau tensiuni interne creează un echilibru nestabil care tinde spre stabilitate. Ca urmare a tendinţei de restabilire a echilibrului, la cel mai mic şoc mecanic se produce spargerea sau crăparea obiectului de sticlă.

Recoacerea se realizează în cuptoare de recoacere prin respectarea anumitor curbe de recoacere (durată, temperatură), în funcţie de destinaţia produsului.

Finisarea obiectelor din sticlă Se poate realiza prin trei categorii de metode şi anume: mecanice

(tabelul 4.6), fizice (pictare, depunere de sticlă colorată ş.a.) şi chimice.

Mărfuri de sticlă

Dintre operaţiunile de finisare, cea mai importantă este pictarea.

Operaţii mecanice de finisare ale obiectelor din sticlă Tabelul 4.6

Nr crt.

Denumirea operaţiei Caracterizarea operaţiei

0 1 2 1 Tăierea

(decalotarea) Îndepărtarea prin tăiere a calotei ce rămâne după fasonare prin suflare. Se realizează prin decalotarea mecanică cu discuri abrazive sau decalotare termică. Defecte: tăierea înclinată, decalotare cu ondulaţii, decalotare cu bavuri.

2 Şlefuirea Eliminarea proeminenţelor sau marginilor obiectelor după fasonare sau decalotarea cu ajutorul materialelor abrazive. Defecte: şlefuire incompletă, şlefuire neuniformă a muchiei sau suprafeţei, şlefuire oblică, şlif asimetric, şlif pătruns etc.

3 Matisarea (sablarea)

Obţinerea unui aspect mat pe întreaga suprafaţă sau pe anumite porţiuni pentru evidenţierea unor desene. Se utilizează nisipul care este proiectat pe suprafaţa obiectului, folosind aerul comprimat la presiunea de 3-4 atmosfere. Defecte: matisarea neuniformă, matisarea incompletă etc.

4 Lustruirea mecanică

Realizează microabraziunea mecanică superficială prin eliminarea ciupiturilor foarte fine apărute în timpul şlefuirii mecanice în scopul obţinerii unui luciu intens. Se execută cu discuri de pâslă, perie sau lemn moale, pe care se aduce suspensie de abraziv foarte fin.

5 Sculptarea (cizelarea)

Constă în realizarea unui desen în adâncime sau la suprafaţa obiectului, cu ajutorul discurilor abrazive. Se poate face manual sau automat.

6 Perforarea (găurirea)

Constă în executarea de perforări cu ajutorul burghielor alimentate cu o suspensie de abraziv.

Decorarea prin pictare constă în aplicarea pastelor de coloranţi speciali

pentru sticlă (coloranţi, fondanţi etc.) pentru mărirea valorii estetice. După metoda de aplicare a decorului, deosebim:

• Cu pensula (pentru pictura manuală), • Prin pulverizare cu suspensii coloidale a colorantului cu adaus de

fixator; • Cu şablonul (spaţii libere într-o suprafaţă); • Prin sitografie sau serigrafie; se foloseşte o sită de mătase, material

plastic etc., cu 4400-6400 ochiur /cm2. Porţiunile pe care nu trebuie să se aplice decorul, se acoperă cu un lac special;

Merceologie

• Cu decalcomanii, acestea cuprind desene realizate cu culori fuzibile sau amestecate de metale preţioase şi emailuri colorate pe straturi subţiri de lac organic, depus pe un suport provizoriu de hârtie.

După natura coloranţilor se deosebesc mai multe metode de pictare şi anume: pictarea cu emailuri (emailurile sunt uşor fuzibile cu compoziţii speciale), pictarea decorativă cu metale şi pictare prin cementare (constă în difuzarea ionilor de argint sau cupru în stratul superficial al sticlei dintr-un tratament termic special).

Pentru mărirea rezistenţei decorului aplicat prin pictare, urmează uscarea şi arderea acestuia. Arderea decorului se face la temperaturi diferite (500-700oC), în funcţie de natura materialelor colorante.

Operaţiile chimice de finisare (tabelul 4.7) aduc un aport deosebit în sporirea valorii estetice.

Operaraţiile chimice de finisare ale obiectelor din sticlă

Tabelul 4.7 Nr. crt. Denumirea operaţiei Caracterizarea

0 1 2 1 Gravarea chimică Constă în obţinerea unor desene prin coordonarea

suprafeţei cu ajutorul acidului fosforhidric cu o concentraţie de 40% şi dimensiunea de 1,13 obiectul se acoperă cu un strat de protecţie antiacidă (ceară, parafină, mastic), apoi pe anumite porţiuni se înlătură straturi de protecţie şi se tratează în băi de acid florhidric, timp de 2-3 minute, după care tot stratul de protecţie este eliminat şi urmează spălarea şi neutralizarea.

2 Matisarea chimică ( opacizarea )

Constă în transformarea suprafeţei luciose a obiectelor de sticlă în suprafaţă translucidă care difuzează lumină. Se obţine atacul chimic al suprafeţelor cu acid clorhidric saturat cu diferite adaosuri de floruri şi sulfaţi alcalini.

3 Lustruirea chimică Constă în obţinerea unui luciu intens şi eliminarea aspectului mat de pe feţele sculptate. Se utilizează un amestec de acid sulfuric, acid fluorhidric şi apă care în contact cu sticla va forma sulfaţi insolubili ce vor ataca proeminenţele feţelor sculptate şi, deci, vor netezi şi îmbunătăţi luciul.

Mărfuri de sticlă

Particularităţi în obţinerea geamurilor

Pentru obţinera geamurilor se folosec procedee clasice de tragere pe verticală: Fourcault, Asahi, Pittsbourgh, laminarea continuă şi procedeul foral (cel mai productiv).

Procedeul float (al sticlei plutitoare) constă în aducerea sticlei topite pe o baie de staniu, la o temperatură de peste 1050oC . Datorită densităţii mai mici, sticla pluteşte pe metalul topit şi se răspândeşte pe suprafaţa lui până ce atinge grosimea de circa 6,3 mm, când forţa gravitaţiei este echilibrată de tensiunea superficială a sticlei topite. În contact cu suprafaţa netedă şi lucioasă a metalului topit, faţa interioară a plăcii de sticlă se lustruieşte perfect, în timp ce suprafaţa superioară se „lustruieşte la foc”, adică toate denivelările sunt netezite datorită tensiunii superficiale.

Viteza de tragere este de 400 m/h pentru grosimea de 6,3 mm şi de peste 1000 m/h la grosimea ce se apropie de 2 m, comparativ cu viteza de tragere la maşina Fourcault de 70-90 m/h la grosimea de 2 mm.

4.4 Defectele mărfurilor din sticlă

Defectele mărfurilor din sticlă pot fi clasificate, după cauzele apariţiei lor, în şase grupe şi anume: defecte de topire, fasonare, recoacere, călire, de la prelucrarea ulterioară (finisare) şi defecte apărute din operaţiile de manipulare, depozitare şi transport.

Defecte de topire

Sunt defecte sub formă de incluziuni diferite în masa sticloasă, defecte de culoare şi de stabilitate chimică necorespunzătore. Ele apar în cursul procesului tehnologic de la depozitarea materialelor prime până la obţinerea topiturii. Dintre cele mai importante menţionăm:

- incluziuni de sticlă în sticlă; dungi fine, (aţe) valuri, striuri etc. Cauzate de compoziţia chimică neomogenă a masei de sticlă;

- incluziuni de gaze de dimensiuni diferite, de regulă până la 0,8 mm. Incluziunile mai mari de 0,8 sunt defecte mai grave deoarece afectează aspectul, iar unele care se sparg prin apăsare cu un vârf metalic sunt neadmisibile. Afinarea necorespunzătoare este cauza apariţiilor;

- incluziuni de particule solide nevitroase: pietre, noduri sunt determinate de nerespectarea granulaţiei şi pot influenţa proprietăţile de rezistenţă şi aspect;

Merceologie

- defectele de culoare sunt cauzate de cantitatea necorespunzătoare de decoloranţi sau coloranţi. Cel mai grav defect de culoare este nuanţa verde a sticlei;

- stabilitatea chimică necorespunzătoare este caracterizată printr-o rezistenţă scăzută faţă de acţiunea apei, la acizi sau la baze, datorită nerespectării cantităţii de stabilizanţi.

Defecte de fasonare

Sunt defecte care apar din operaţia de fasonare şi cuprind mai multe categorii de formă, dimensiune, capacitate etc.

• Defectele de formă sunt abateri de la axa verticală de simetrie, de la secţiunea circulară, faţă de planul orizontal de sprijin. Cele mai frecvente sunt: conicitate, ovalitate, abatere de la verticalitatea produsului, deformare etc.

• Defecte de dimensiuni, capacitate şi masă sunt defecte care nu respectă toleranţa, admise în ceea ce priveşte dimensiunile, capacitatea sau masa.

• Defectele de prelucrare sunt cauzate de calificarea executantului şi se referă la neuniformitatea grosimii pereţilor din sticlă, incluziuni de gaze etc.

• Defecte de integritate sunt datorate unor surplusuri de masă de sticlă, discontinuităţi ale suprafeţei şi sunt prezente prin: bravuri, rizuri, nervuri, fisuri, crăpături, lipituri etc.

Defecte de recoacere

Sunt cauzate de nerespectarea curbei de recoacere şi apar sub formă de tensiuni interne, fisuri şi deformare (temperatură mai mare).

Defecte de călire Sunt cauzate de nerespectarea parametrilor operaţiei de călire şi apar sub

formă de urme ale punctelor de susţinere în forme, deformări, fisuri. Defecte de la prelucrarea ulterioară (finisarea) - defecte ce pot apărea de la fiecare operaţie de finisare ca urmare a

executării incorecte; - defecte de şlefuire: şlif incomplet, şlif întrerupt, perete străpuns de

şlefuire, neetanşeitatea părţilor şlefuite etc.;

Mărfuri de sticlă

- defecte de decorare sunt cauzate de nerespectarea decorului de referinţă, a temperaturii de ardere sau vâscozităţii pastei de decorare şi apar sub formă: decor asimetric, scurgeri de colorant, decor nears, decor supraars ş.a.;

- defecte de polizare apar sub forma unor zgârieturi sau matizări a suprafeţei obiectului, ca urmare a neuniformităţii granulaţiei materialului abraziv ş.a.;

- defecte de matizare cauzate de incorectitudinea executării operaţiei şi manifestate prin suprafaţă incomplet matizată sau suprafaţă neuniform matizată etc.

Defecte din timpul manipulării, depozitării şi transportului

Sunt, în general, defecte de integritate şi apar sub formă de voalarea suprafeţei, fisuri, ştirbituri, crăpături.

- voalarea suprafeţei are loc la contactul direct cu umiditatea, când se produce hidroliza sticlei şi se manifestă prin diminuarea luciului, transparenţei şi a indicelui de refracţie.

- fisuri, crăpături etc. Sunt determinate de nerespectarea condiţiilor de ambalare, manipulare, depozitare, transport.

4.5 Tipuri de sticlă

Tipurile de sticlă se diferenţiază după structură, compoziţie chimică, proprietăţi şi destinaţie.

Cunoaşterea principalelor tipuri de sticlă este foarte importantă, deoarece influenţează calitatea şi orientează destinaţia obiectelor de sticlă.

Principalele tipuri de sticlă în funcţie de structură sunt prezentate în tabelul 4.8.

Tipuri de sticlă în funcţie de structură Tabel 4.8

Nr. crt. Tipuri de sticlă Caracteristici

1 Silicatică Componentul principal este bioxidul de siliciu (nisip). 2 Boratică Sticlă cu un conţinut ridicat de compuşi ai borului. 3 Fosfatică Foloseşte ca vitrifiant principal fosfaţii 4 Borosilicatică Vitrifianţii utilizaţi sunt formaţi din amestec de bioxid

de siliciu şi compuşi ai borului. 5 Aluminoborosilica-

tică Foloseşte ca vitrifiant un amestec de bioxid de siliciu,borax şi compuşi ai aluminiului.

Merceologie

După compoziţia chimică, se disting mai multe tipuri de sticlă: - sticle unitare, care conţin un singur tip de oxid ca vitrifianţi, de exemplu

sticla de cuarţ care conţine circa 98% dioxid de siliciu; - sticle binare, care conţin două tipuri de oxizi, de exemplu oxizi acizi şi

oxizi bazici: sticla silico-sodică; - sticle ternare, care conţin trei tipuri de oxizi de bază. Spre exemplu,

sticla silico-plumbo-potasică conţine bioxid de siliciu, oxizi de plumb, oxizi de potasiu.

Cea mai importantă clasificare are în vedere proprietăţile sticlei şi destinaţia ei. Principalele tipuri de sticlă, după aceste criterii, sunt redate în tabelul 4.9.

Tipuri de sticlă după proprietăţi şi destinaţie Tabel 4.9

Nr. crt. Grupa 0 Tipuri şi caracteristici

0 1 2 1 Sticla comună Este o sticlă silico-calco-sodică şi silico-calco-potasică. Poate

fi:- transparentă; - albă:max.0,04% oxizi de fier, - semialbă:0,04-0,2% oxizi de fier, - translucidă, - opacă, - colorată.

2 Sticlă cristal Este o sticlă care conţine oxid de plumb şi poate fi: - cristal uşor: 9-18% PbO, - cristal semi greu: 18-30% PbO - cristal greu: min.30% PbO.

3 Sticla optică Este o sticlă foare omogenă şi cu un conţinut redus de oxizi defier: - tip crown (cu dispersie mare), - tip flint (cu dispersie mică).

4 Sticlă specială -rezistă la şoc termic, utilizată pentru articole tehnice, -rezistentă chimic şi termic, utilizată pentru sticlăria de laborator, -securit, care are o mare rezistenţă la lovire şi prin spargere rezultă bucăţi mici, cu muchii şi colţuri rotunjite, nepericuloase, -termoabsorbantă cu adaosuri de oxizi metalici, care poate absorbi razele calorice, -armată, are inclusă în interior o reţea de sârmă metalică, -stratificată, rezultată prin lipirea a două sau mai multe straturipe o placă sau pe un material elastic şi transparent (polivinilbutilat -0,76 mm), -pentru fibre; în funcţie de compoziţia chimică cuprinde mai multe tipuri:

• Tip A (silico-calco-sodică), • Tip C (boro-silicatică), • Tip E (alumino borosilicatică), • Tip S (specială).

-pentru protecţia împotriva radiaţiilor.

Mărfuri de sticlă

4.6. Clasificarea şi caracterizarea sortimentului de mărfuri din sticlă

Mărfurile din sticlă, care deţin o pondere mare atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă, se cuprind în două mari grupe:

- mărfuri din sticlă pentru menaj; - mărfuri din sticlă pentru construcţii. Caracterizarea sortimentului de sticlă pentru menaj

Sortimentul mărfurilor din sticlă pentru menaj cuprinde, după compoziţia

chimică a sticlei, două grupe: - articole din sticlă comună; - articole din sticlă cristal. Articolele din sticlă comună formate prin suflare au pereţii subţiri, sunt

incolore sau transparente, translucide sau opace, sunt finisate prin şlefuire cu combinaţii simple de şlefuri. Cele obţinute prin presare au pereţii groşi, sunt grele, au ornamentaţii în relief pe partea exterioară.

Articolele suflate manual au cea mai mare diversitate de forme şi, în acelaşi timp, valoare artistică; ridicată articolele din sticlă suflate manual cuprind:

- articole suflate manual fără ajustări sau adăugări; - articole suflate prelucrate la cald, însoţite de adausurile de sticlă;

articolele suflate prin fasonare decorativă sunt obiecte din sticlă decorative cu o valoare estetică şi artistică deosebită, care încorporează o înaltă calificare şi o cantitate mare de muncă (tabelul 4.10),sunt foarte solicitate la export.

Articolele de sticlă cristal se caracterizează prin omogenitate şi transparenţă ridicată, densitate mare, luciu puternic şi produc prin lovire un sunet cristalin prelung. Sunt finisate prin şlefuire cu şlifuri adânci şi feţele au un efect deosebit la trecerea luminii.

Conform H.G. nr. 415/2000 privind caracterizarea produselor din sticlă cristal pe piaţa românească, aceasta se clasifică, în funcţie de compoziţia chimică, în patru grupe, conform tabelului 4.10.

Merceologie

Caracterizarea principalelor grupe de sticlă cristal import comercializate pe piaţa românească

Tabel 4.10 Nr. crt. Grupa Caracterizare

0 1 2 1 Cristal superior Conţine cel puţin 30% PbO, densitatea este de

minim 3 g/cm3şi un indice de refracţie mai mare de 1,545.

2 Cristal cu plumb Sticla trebuie să conţină cel puţin 24% PbO cu o densitate de minim 2,90 g/cm3 şi cu un indice de refracţie mai mare de 1,5205

3 Sticlă cristalină Sticlă cristalină care să conţină separat sau la un loc cel puţin 10% PbO, ZnO, BaO sau K2O,cu o densitate de 2,45 g/cm3 şi indicele de refacţie mai mare de 1,520.

4 Cristalin-sticlă sonoră Sticlă cristal care conţine separat sau la un loc minim 10% PbO,BaO,K2O, având densitatea de 2,40 g/cm3 şi a cărui duritate Vickers la suprafaţă este de 550-+20.

După modul de livrare, sortimentul cuprinde: - articole livrate sub formă de piese separate; - seturi, care se pot grupa, la rândul lor, după destinaţie în: set pentru apă,

vin, whisky, şampanie, compot, fructe, dulceaţă etc. După dimensiunea maximă a pieselor, sortimentul cuprinde:

- piese mici cu dimensiunea maximă până la 120mm; - piese mijlocii, cu dimensiune de la 121-200 mm; - piese mari, cu dimensiunea peste 200 mm. După calitate respectiv, număr, mărime şi gravitatea defectelor distingem

două calităţi: I-a şi a II-a. Diversificarea sortimentului de articole din sticlă se realizează pe baza

tipului de sticlă folosit (reţetei de fabricare), cât şi prin folosirea diferitelor metode de fasonare şi de finisare. Prin folosirea de reţete cu constituenţi identici, dar în proporţii diferite, se obţin articole din sticlă cu caracteristici diferite în privinţa culorii, luciului, a transparenţei etc. Finisarea prin decorare conduce la obţinerea celor mai variate metode în cadrul aceluiaşi articol.

Mărfuri de sticlă

Grupele de mărfuri realizate din sticlă comună suflate manual prin fasonare decorare

Tabel 4.11 Nr. crt. Grupe de mărfuri Caracteristici

0 1 2 1 Articole din sticlă

suprapusă sau ubefang Sunt realizate din două straturi de sticlă din care stratul exterior este colorat în roşu rubiniu cu săruri de seleniu sau în albastru, cu săruri de cobalt. Prin şlefuiri şi prelucrări în stratul exterior se evidenţiază stratul de bază de sticlă incoloră, obţinându-se efecte deosebite.

2 Articole din sticlă colorată în degrade

Sunt realizate din sticlă suprapusă care au intensitatea culorii în scădere treptată de la o extremitate a obiectului la cealaltă, prin subţierea progresivă a stratului superior de sticlă colorată.

3 Articole din sticlă marmorată

Se obţine prin combinarea unor mici cantităţi de sticlă topită, opacă, cu cioburi colorate de dimensiuni între 4-8 mm şi rularea lor pe o placă de netezire prin reîncălzirea sticlei, aceasta se topeşte şi se obţine aspectul marmorat. Prin rearanjarea cioburilor sub forma unor desene speciale se obţin efecte deosebite.

4 Articole din sticlă filată Se obţine prin combinare de sticle colorate din una sau mai multe baghete de sticlă care sunt trase sub formă de fire şi lipite apoi pe un balon de sticlă albă sau colorată, obţinut prin suflare.

5 Articole din sticlă givrată

Se obţine prin scufundarea balonului de sticlă suflat manual în apă la temperatura de 10-150C, obţinându-se efecte sub formă de flori de gheaţă. Dimensiunea şi mărimea florilor de gheaţă obţinute ca efect depind de temperatura sticlei, de temperatura apei şi de durata de răcire (2-4 secunde).

6 Articole din sticlă irizată

După fasonarea manuală suprafaţa, obiectului este tratată cu vaporii unor săruri metalice (cloruri de staniu şi titan combinate cu carbonaţi). Irizarea este dată de refracţia razelor luminoase în stratul superficial.

7 Articole din sticlă reticulară

Se obţin prin introducerea balonului de sticlă suflat manual, care prezintă mici proeminenţe la exterior, într-un al doilea balon de sticlă care este mai mare cu 2 cm. Prin reîncălzire are loc lipirea celor două baloane, obţinându-se în interior bule de aer ca urmare a golurilor care sunt între proeminenţe. Ele produc efecte multiple de reflexie şi refracţie.

Merceologie

Caracterizarea mărfurilor din sticlă pentru construcţii Din această grupă fac parte geamurile, cărămizile din sticlă şi altele. Sunt

utilizate pentru construcţii civile şi industriale, construcţia serelor, uşi, ferestre, luminatoare, echipamente auto şi navale etc.

Geamurile trase sunt obţinute prin tragere mecanică pe verticală (procedeul Forcault, Asahi şi Pitsbourgh). Caractersticile de calitate sunt prezentate în tabelul 4.12. se comercializează în patru calităţi: S, I, II, şi III.

Geamurile floate se obţin prin procedeul floral şi au reuşit să domine piaţa geamurilor în Europa. Caracteristicile de calitate sunt prezentate în tabelul 4.12. se comercializează în 3 calităţii: A, B şi C, iar geamul float termoabsorbant în două calităţii: I şi II, în funcţie de prezenţa defectelor. Geamul termoabsorbant are proprietatea de a absorbi razele calorice şi parţial pe cele luminoase.

Caracteristici de calitate ale geamurilor trase şi float

Tabel 4.12

Nr. crt.

Caracteristica de calitate

Geam tras

Geam float

Geam float termoabsorbant

Geam plat

securizat 0 1 2 3 4 5 1 Grosime, mm 2-6 3-6 3-6 3-12

2 Culoarea Incolor cu nuanţă fumurie,verde incolor, slab verzui

3 Greutate specifică pentru grosime 2 mm kg/m2

4,9 4,9 4,9 4,9

4 Factor de transmisie a luminii, % 80-90 80-85 50-70 70-90

5 Stabilitate chimică faţă de apă Clasa A Clasa A Clasa 4 Clasa 4

Geamurile ornament se obţin prin metoda laminării continue a sticlei,

având imprimat pe una din feţe un model în relief. Caracteristicile de calitate sunt prezentate în tabelul 4.12. se comercializează în două clase de calitate în funcţie de prezenţa defectelor.

Geamurile armate se obţin prin introducerea unei inserţii de plasă sudată, paralelă cu suprafaţa geamului în timpul procesului de laminare. Coeficientul de transmisie a luminii este mai mic (tabelul 4.13) decât la geamurile trase şi floate, dar rezistenţa la lovire este mai mare. Se realizează în două sortimente: incoloră şi colorată în masă fără model (liss) sau cu model imprimat pe una din feţe.

Mărfuri de sticlă

Geamurile matisate se obţin din geam tras sau ornament prin corodarea mecanică pe întreaga suprafaţă sau în contururile unui model.

Geamurile termopan se obţin din două sau trei plăci de geam care închid între ele un spaţiu de aer uscat. Ele au un factor de transmisie a luminii de 75-85%, au o izolare fonică cu circa 25% mai mare decât cele obişnuite, rezistenţa la vibraţii, şoc termic şi izolare termică ridicată.

Caracteristici de calitate ale geamului ornament şi armat

Tabel 4.13

Nr. crt. Caracteristici de calitate Geam ornament Geam armat

0 1 2 3 1 Grosimea , mm 4; 5; 6 7 2 Culoarea Incolor cu slabe

nuanţe de verzui, verde sau coniac

Incolor cu slabe nuanţe verzui, verde sau coniac

3 Greutatea specifică pentru grosimea de 2 mm, kg/m2 4,60 4,60

4 Rezistenţa la lovire, N/cm2 4,00 2,45 5 Rezistenţa la înconvoiere, N/cm2 25,00 29,40 6 Factor transmisie a luminii,% 60-70 60 7 Stabilitatea chimică faţă de apă Clasa 4 Clasa A

4.7 Verificarea calităţii mărfurilor din sticlă Verificarea calităţii mărfurilor din sticlă ce face prin analiza organoleptică

şi prin metode de laborator, se execută atât pentru produse individuale, cât şi pentru piesele ce compun serviciile complexe.

Aspectul se verifică vizual, prin comparare cu mostra etalon. Se verifică culoarea şi nuanţa şi nu se admite variaţie de nuanţă la piesele componente. La verificarea aspectului se urmăresc defectele şi condiţiile de admisibilitate (tabelul 4.14). Ovalitatea se verifică prin calcularea diferenţelor a două diametre perpendiculare.

În cazul verificării calităţii obiectelor din serviciul din sticlă, se au în vedere condiţiile de admisibilitate conform tabelului 4.15.

Rezistenţa la şoc termic reprezintă stabilitatea sticlei la variaţii de temperatură; se verifică prin încălzirea obiectelor cu apă la temperatura de fierbere şi introducerea lor apoi într-o baie cu apă rece la 200C. La examinarea produselor nu trebuie să apară fisuri şi crăpături.

Merceologie

Condiţiile de admisibilitate ale produselor din sticlă Tabel 4.14

Nr. crt. Denumirea condiţiei Condiţii de admisibilitate

0 1 2 1 Culoarea Incolore sau colorate; se admit slabe nuanţe verzui

sau roze, respectiv slabă variaţie de culoare. La sticla de cristal cu plumb incoloră, se admite numai o slabă nuanţă albăstruie. La sticla cristal cu plumb colorată conform mostrei de culoare omologată.

2 Băşici care se sparg prin apăsarea cu un vârf metalic

Nu se admit.

3 Băşici negrupate care nu sesparg cu un vârf metalic -pentru produse mic; -pentru produse mijlocii; -pentru produse mari.

cu diametrul max. 2mm cu diametrul max. 4mm cu diametrul max. 3,5 mm

4 Rizuri fisuri Nu se admit 5 Incluziuni active Nu se admit 6 Suprafaţa interioară şi

exterioară (cu excepţia zonelor cu model imprimat)

Netedă

7 Muchiile şi colţurile Să nu prezinte părţi tăioase. 8 Planeitatea suprafeţei de

sprijin Să asigure stabilitatea produsului, suprafaţa de sprijin şlefuită să fie dreaptă şi lustruită.

9 Decor neuniform, asimetric, scurgeri de culoare.

Nu se admite.

10 Abateri de la verticalitatea produselor.

Nu se admite înclinarea vizibilă cu ochiul liber.

11 Aţe şi vine Se admit nepalpabile, dacă nu influenţează aspectul exterior.

12 Marginea gurii Netedă 13 Ovalitatea Se admite conform prevederilor din normative.

Mărfuri de sticlă

Condiţiile de admisibilitate pentru obiectele din sticlă comercializate în seturi sau servicii

Tabel 4.15 Nr. crt. Caracteristica de calitate Valoarea admisă

0 1 2 1 Diferenţa de culoare Nu se admite nici o diferenţiere a nuanţei între

produsele mari şi cele mici, între părţile subţiri şi cele groase.

2 Diferenţa de grosime a pereţilor maxim: - până la 100 mm; - diametrul peste 100 mm.

0,5 mm 1,0 mm

3 Diferenţa între diametrul produsului de acelaşi fel, maxim:

- diametrul până la 70 mm; - diametrul peste 70 mm.

1,0 mm 1,5 mm

4 Diferenţa de înălţime a produselor de acelaşi fel, maxim:

1,0 mm 5 Diferenţa dintre diametrul

piciorului maxim: - pahare lichior; -alte produse cu picior.

1,0 mm 1,5 mm

6 Prelungirea sau scurtarea şlifului individual, maxim: - produse mici; - produse mijlocii; - produse mari.

1,0 mm 1,5 mm 2,0 mm

Stabilirea sticlei faţă de agenţii chimici şi apă reprezintă pierderea

masei în urma acţiunii diferiţilor agenţi chimici (acizi, baze, săruri) sau la acţiunea apei.

După stabilitatea obiectelor de sticlă faţă de agenţii chimici, se cuprind patru clase de stabilitate.

Tensiuni interne existente în obiectele de sticlă sunt evidenţiate cu ajutorul polariscopului. Se admit variaţii uşoare de culoare ale obiectului cercetat faţă de culoarea normală a câmpului vizual al polariscopului (violet).

Merceologie

4.8 Condiţiile de marcare, ambalare şi depozitare a mărfurilor din sticlă

Marcarea produselor din sticlă se face diferit, după calitate. Obiectele de cristal au eticheta de formă, culoare şi dimensiune diferită (tabelul 4.16) în funcţie de calitate.

Marcaje folosite la etichetarea produselor din sticlă cristal

Tabel 4.16 Nr. crt.

Tip marcaj

Culoarea marcajului

Dimensiunea minimă Aplicarea pe tip de sticlă

0 1 2 3 4 1 Rotund Auriu Diametrul 1 cm Cristal superior

Cristal cu plumb Se specifică în procente conţinutul de oxid de plumb. Ex. Pb. 24%,

2 Pătrat Argintiu Latura 1 cm Sticlă cristalină 3 Triunghi

echilateral Argintiu Latura 1 cm Cristalin

Pe etichetă se trece marca de fabrică şi conţinutul în oxizi de plumb, în

procente. Marcajul pen ru sticle cristal cu plumb Bohemia comercializate pe piaţa

românească este prez

Ambalarea diferite calităţi şi cuurmătoarele menţiuncalitatea, modelul, ntotal şi data fabric("FRAGIL").

Transportularticolelor din sticlă.

Depozitareamodificări de luciu ş

t

entată în figura 4.3.

Figura 4.3 Marcaj cristal Bohemia

se realizează folosind ca materiale de producţie hârtia de tii de carton; pe fiecare ambalaj trebuie aplicată o etichetă cu i: marca de fabrică a producătorului, denumirea produsului, umărul bucăţilor ambalate, semnul de control CTC, numărul aţiei. Trebuie aplicat şi semnul care defineşte fragilitatea

trebuie făcut cu atenţie, pentru păstrarea integrităţii trebuie efectuată în spaţii uscate, pentru a evita unele i transparenţă datorate acţiunii prelungite a umidităţii.