Caracterizarea imprumuturilor de stat

In perioada contemporana, caracteristic pentru majoritatea

statelor cu economie de piata este faptul ca se inregistreaza o tendinta

de crestere mai rapida a cheltuielilor publice comparativ cu veniturile

curente (ordinare). In aceste conditii, procurarea de catre stat a unor

resurse banesti suplimentare se poate realiza prin majorarea si/sau

instituirea de noi impozite, prin contractarea de imprumuturi de stat

sau prin apelarea la emisiunea de bani de hartie.

Recurgerea la majorarea si instituirea de noi impozite este mai

incomoda pentru stat. De aceea, statul apeleaza frecvent la creditul

public, adica la imprumuturi interne sau externe si la mobilizarea unei

parti din veniturile temporar disponibile ale populatiei prin

intermediul caselor de economii. Pe calea creditului public se pot

mobiliza intr-un termen relativ scurt, sumele de bani  de care statul are

nevoie pentru acoperirea necesitatilor sale.

In cadrul relatiilor de credit public, statul apare ca debitor,

creditorii sai fiind bancile, consortiile bancare, intreprinderile

industriale, societatile de asigurare, casele de economii, subscriitori la

imprumuturi etc. De asemenea, statul poate aparea si in calitate de

creditor, debitorii sai fiind beneficiarii de imprumuturi (intreprinderile

publice, organele administratiei de stat locale etc.).

Destinatiile pe care le primesc sumele imprumutate sunt

diferite: sunt utilizate drept capital productiv, sunt investite in bunuri

de folosinta indelungata sau sunt cheltuite in scopuri de consum, dupa

caz.

Pentru sumele acordate cu imprumut creditorul realizeaza

un venit sub forma de dobanda. Natura acesteia este diferita in functie

de destinatia data imprumutului.

1

Legislatorul nostru prevede definitia de imprumut de stat in

art.2 al Legii nr.419 din 22.12.2006 cu privire la datoria

publica,garantiile de stat si recreditarea de stat “împrumut de stat -

relaţie contractuală prin care creditorul transmite în proprietatea

statului mijloace, cu condiţia rambursării acestora de către stat la

expirarea termenului pentru care au fost acordate”

Din cele de mai sus se desprind, deci, urmatoarele trasaturi

caracteristice imprumutului de stat:

- imprumutul nu reprezinta un act impus in mod unilateral de

catre stat, ci are caracter contractual, care exprima acordul de vointa

al partilor, spre deosebire de impozite care se stabilesc in mod

unilateral de catre stat in sarcina persoanelor fizice si juridice. Desi

apare ca un acord de vointa intre parti, anumite elemente, cum sunt:

conditiile de emisiune si de rambursare, forma si marimea venitului

care se asigura subscriitorilor, precum si alte elemente

necesare se stabilesc unilateral de catre stat, iar persoanele fizice si 2

juridice, posesoare ale capitalului banesc, pot sa le accepte sau sa le

respinga in bloc. Spre deosebire de imprumutul de stat, in cazul unui

contract de credit bancar, intre o banca si persoane fizice si/sau

juridice, conditiile de acordare si rambursare a imprumutului se

negociaza de catre banca cu fiecare solicitant in parte. Bancile solicita

persoanelor fizice si juridice carora le acorda credite sa prezinte o

anumita garantie materiala. In schimb, in cazul imprumutului de stat,

statul nu ofera creditorilor sai o asemenea garantie;

- imprumutul constituie o sursa de procurare temporara a unei

sume de bani, motiv pentru care spunem ca are caracter

rambursabil. Desi imprumutul se restituie la scadenta, sunt situatii

cand statul lanseaza unele imprumuturi, denumite perpetue, pentru

care nu se stabileste un termen de restituire, ci doar obligatia de a plati

dobanzile aferente. In aceste situatii statul poate sa rascumpere la

bursa inscrisurile imprumutului respectiv, cand cursul obligatiunilor

este sub pari;

- pentru sumele imprumutate statului, subscriitorii beneficiaza

de unele venituri sub forma dobanzii, castigului sau a dobanzii si

castigului, dupa caz, ceea ce inseamna ca imprumutul nu se acorda cu

titlu gratuit, ci are la baza o anumita contraprestatie.

Elementele tehnice ale imprumutului

3

Imprumuturile de stat sunt lansate printr-o dispozitie speciala

sau chiar prin legea de adoptare a bugetului de stat. La lansarea

oricarui imprumut este necesara stabilirea elementelor tehnice care-l

definesc din punct de vedere juridic si care se refera la: denumirea

imprumutului care se contracteaza, valoarea nominala a titlurilor de

imprumut, termenul de rambursare, dobanda si alte avantaje materiale

acordate detinatorilor de inscrisuri s.a.

a) Denumirea imprumutului reflecta actiunea pe care statul

doreste sa o finanteze ori obiectivul urmarit prin acel imprumut. De

exemplu: “Imprumutul pentru reconstructie”, “Imprumutul pentru

inzestrarea armatei” etc. Daca imprumutul se contracteaza pentru

acoperirea deficitului bugetar sau pentru alte destinatii (constructii de

autostrazi sau alte obiective) in denumirea lui se precizeaza anul

contractarii, nivelul dobanzii sau forma pe care o imbraca venitul cu

venit subscriitorilor,dupa caz.

b) Valoarea nominala a titlurilor de imprumut. Titlurile de

imprumut sunt inscrisurile care atesta sumele imprumutate statului.

Ele se mai numesc efecte publice, hartii de valoare, obligatiuni etc.

Suma inscrisa pe titlul de imprumut este numita valoarea

nominala  a acestuia si exprima marimea creantei pe care detinatorul

acestuia o are de incasat de la stat sau, invers, datoria statului fata de

detinatorul titlului de imprumut. Daca detinatorul titlului de credit

doreste sa-si recupereze banii inainte de expirarea perioadei pentru

4

care a acordat imprumutul statului, el poate sa vanda titlul de

imprumut (obligatiunea) la bursa.

Suma obtinuta prin vanzarea la bursa a titlului de imprumut,

denumitavaloarea reala, poate sa fie egala, mai mica sau mai mare

decat valoarea nominala a acestuia, in functie de cursul la care

coteaza inscrisurile respective la bursa.

Cursul, exprima pretul cu care se cumpara si se vand 100

unitati valoare nominala. Cursul poate fi egal cu 100 (al pari), mai mic

decat 100 (sub pari) sau mai mare decat 100 (supra pari). De regula, la

lansarea unui imprumut de stat cursul obligatiunilor este sub pari si

rareori al pari sau supra pari. Cursul este influentat de raportul dintre

cererea si oferta de capital de imprumut, de nivelul dobanzilor la

imprumutul respectiv, precum si de alte avantaje oferite de stat

detinatorilor de obligatiuni.

c) Termenul de rambursare indica data cand trebuie rambursat

imprumutul de stat. Din acest punct de vedere, exista:

- imprumuturi pentru care s-a stabilit termenul de rambursare;

-         pe termen scurt (pana la un an);

-         pe termen mijlociu (intre 2-5 ani);

-          pe termen lung (de peste 5 ani);

- imprumuturi fara termen (perpetue).

Imprumuturile pe termen scurt (bonuri de tezaur, certificate de

trezorerie, polite de tezaur etc.) sunt contractate de catre stat pentru

acoperirea golului temporar de resurse ca urmare a neconcordantei

intre momentul efectuarii cheltuielilor aprobate si momentul incasarii

veniturilor prevazute, ca urmare a nerealizarii veniturilor in cuantumul

prevazut sau cand apare necesitatea efectuarii unor cheltuieli

suplimentare.

Imprumuturile pe termen mijlociu si lung (obligatiuni, titluri

de renta etc.) sunt contractate de catre stat pentru acoperirea deficitelor

bugetare devenite cronice sau pentru finantarea unor cheltuieli de

capital de valoare mai mare.

d) Dobanda reprezinta 'pretul' platit de catre stat creditorilor

sai pentru sumele care i-au fost acordate cu titlul de imprumut. 5

Dobanda se acorda creditorilor: in bani (procentual, din suma

imprumutata), sub forma de castiguri (acordate periodic subscriitorilor

prin trageri la sorti), sub forma combinata, a dobanzii si castigurilor

sau sub forma altor avantaje.

In unele cazuri, titlul de imprumut are imprimata rata dobanzii

pe inscrisul respectiv, care se calculeaza la valoarea titlului.

Rata dobanzii la imprumuturile de stat este influentata de rata

dobanzii pe piata capitalurilor si de politica financiar-monetara

promovata de catre stat

Pentru a proteja interesele persoanelor care il imprumuta pe perioade

mai indelungate, statul, le acorda o dobanda mai mare care sa acopere,

cel putin partial, diminuarea puterii de cumparare a banilor, ca urmare

a inflatiei. Se poate pune in evidenta aceasta protectie a subscriitorilor

cu ajutorul ratei dobanzii care poate fi orata de emisiune (nominala) si

o rata reala. - rata de

emisiune a dobanzii (rata nominala) este stabilita raportand dobanda

platita la valoarea nominala a obligatiunilor emise;

- rata reala a  dobanzii se stabileste raportand dobanda platita de stat la

suma efectiv incasata in urma plasarii obligatiunilor.

e) Alte avantaje si facilitati acordate de catre stat pentru a face

imprumutul mai atractiv pot fi:

- inlocuirea dobanzii cu castiguri; Pentru detinatorii de

disponibilitati banesti, posibilitatea de a realiza un castig mai mare

este mai tentanta, in anumite conditii, decat perspectiva realizarii

sigure a unui anumit venit sub forma de dobanda.

- prima de rambursare. Sunt situatii cand statul, pentru a spori

increderea subscriitorilor, plaseaza obligatiunile unor imprumuturi la

un curs sub pari. Astfel, subscriitorii au posibilitatea sa beneficieze, pe

langa o dobanda reala mai mare decat cea de emisiune, si de o prima

de rambursare care reprezinta diferenta dintre cursul al pari, la care se

ramburseaza imprumutul, si cursul sub pari, la care se plaseaza.Prima

de rambursare poate sa apara si in situatia in care imprumutul se

plaseaza la un curs al pari, dar se ramburseaza la un curs supra pari;

6

- scutirea de impozite si taxe a veniturilor provenind de la

anumite imprumuturi sau din tranzactii la bursa cu titluri de credit;

- acceptarea de catre stat a unor titluri de credit, la valoarea

nominala drept plata in contul impozitelor datorate de detinatorii lor

inainte de expirarea termenului de rambursare;

- privilegiul juridic de a nu putea fi expuse executarii silite, in

cazul in care detinatorul a ajuns in starea de faliment;

- garantarea impotriva variatiilor monetare etc.

Operatii privind imprumuturile de stat

Contractarea imprumuturilor de stat presupune o seama

de operatii privind plasarea acestora pe piata, rambursarea lor la

scadenta, precum si unele operatii privind eventuala modificare a ratei

dobanzii si a termenelor de rambursare initial stabilite.

7

1)Plasarea imprumuturilor de stat, se poate realiza prin trei cai,

si anume:

- prin subscriere publica;

- prin intermediul consortiilor (sindicatelor) bancare;

- prin vanzare la bursa.

In cazul plasarii prin subscriptie publica, statul organizeaza o

larga publicitate asupra conditiilor imprumutului, asupra avantajelor

pe care le prezinta folosind presa, radioul, televiziunea etc.

Organizarea operatiilor de plasare prin subscriere

publica revine in sarcina Ministerului Finantelor sau a altei institutii

specializate imputernicita de organul de decizie in acest sens. Pentru

plasarea inscrisurilor, statul organizeaza ghisee pe langa banci, case de

economii, oficii postale, perceptii etc. Persoanele fizice si juridice se

prezinta la aceste ghisee si subscriu la imprumut cu resursele lor

disponibile. Suma subscrisa poate fi varsata integral, in momentul

subscrierii, sau esalonat in rate, in decursul unei anumite perioade de

timp.

Plasarea imprumuturilor prin intermediul consortiilor

(sindicatelor) bancare consta in aceea ca sarcina plasarii este preluata

de mai multe banci organizate intr-un consortiu, care se angajeaza sa

efectueze aceasta operatie la cererea organelor competente. Consortiul

bancar poate prelua obligatiunile imprumutului in comision sau le

cumpara efectiv.

In cazul preluarii in comision, statul va intra in posesia

sumelor pe masura ce consortiul bancar plaseaza obligatiunile. Pentru

aceasta operatiune, consortiul bancar primeste un anumit comision.

Riscul plasarii imprumutului revine, in acest caz, integral statului.

In cazul cumpararii efective a inscrisurilor imprumutului de

stat, riscul plasarii revine consortiului bancar. Pentru operatiunea de

plasare a obligatiunilor consortiul bancar incaseaza diferenta dintre

cursul la care plaseaza inscrisurile si cursul la care le-a cumparat de la

stat. Consortiul bancar varsa statului contravaloarea obligatiunilor la

cursul stabilit in momentul cumpararii.

8

Prin vanzarea la bursa sunt plasate, de obicei, inscrisurile unui

imprumut nou, atunci cand statul nu doreste sa faca  o larga publicitate

in legatura cu acesta pentru a nu provoca scaderea cursului

obligatiunilor care ar micsora randamentul financiar al imprumutului.

Aceasta modalitate de plasare mai este denumita si “prin robinet”,  ea

avand o aplicabilitate mai redusa.

           

 2)Conditiile in care se contracteaza imprumuturile de stat nu raman

vreme indelungata neschimbate. Statul poate opera modificari asupra

nivelului dobanzii prin operatiuni cum sunt conversiunea sau

arozarea sau poate modifica termenul de rambursare , prin

operatiunea de consolidare a datoriei publice.

Conversiunea este operatiunea care consta in preschimbarea

inscrisurilor unui imprumut vechi cu inscrisuri ale unui imprumut nou,

emis cu o dobanda mai mica, statul dorind sa obtina un castig in cazul

aparitiei unei situatii defavorabile creditorilor sai. Aceasta operatiune

este determinata de faptul ca nivelul dobanzii pe piata nu ramane

vreme indelungata constant, ci inregistreaza fluctuatii in functie de

raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut. Momentele

cele mai favorabile pentru infaptuirea conversiunii sunt in faza de

depresiune si la inceputul fazei inviorarii, cand dobanda atinge nivelul

cel mai scazut.

Uneori pe piata capitalului de imprumut au loc scaderi

considerabile ale cursului obligatiunilor de stat. Daca cursul acestora

este sub cel de emisiune, detinatorii inscrisurilor vandute la bursa nu-9

si recupereaza nici macar suma avansata statului la subscriere. Pentru

a evita astfel de situatii si a conserva interesul subscriitorilor fata de

imprumutul al carui curs a scazut considerabil, statul poate proceda

la majorarea ratei dobanzii. Aceasta operatiune, care este inversul

conversiunii, este cunoscuta sub numele de arozare. Daca situatia

financiara ii permite, statul poate profita de scaderea cursului

obligatiunilor, folosind resursele financiare disponibile pentru

achizitionarea la bursa a obligatiunilor la un curs avantajos. In acest

caz, nu recurge la arozare, ci la o rascumparare inainte de termen a

imprumutului de stat.

3)Consolidarea este operatiunea de preschimbare a

inscrisurilor imprumuturilor exigibile imediat sau pe termen scurt

(bonuri de tezaur si altele) cu inscrisuri ale unor imprumuturi pe

termen mijlociu sau lung (obligatiuni si titluri de renta) sau fara

termen (titluri de renta perpetua).

Statul recurge la aceasta operatiune atunci cand pentru

acoperirea deficitelor financiare temporare, acumuleaza datorii mari

care trebuie rambursate la scadente apropiate si nu poate sa faca fata

acestor obligatii. Pentru creditori, prelungirea termenului de

rambursare a imprumutului are ca efect cresterea riscului de

depreciere a banilor plasati in titluri de credit. Pentru a evita aceasta,

statul este nevoit sa recurga, deseori, la majorarea ratei dobanzii.

Consolidarea datoriei publice are ca efect imediat, pentru stat,

diminuarea cheltuielilor publice legate de rambursarea imprumutului

ajuns la scadenta. Pe termen lung are loc o sporire a cheltuielilor cu

datoria publica determinata de plata dobanzilor pe o perioada mai

lunga de timp.

Uneori, pentru a ascunde dificultatile financiare prin care trece,

statul efectueaza o consolidare deghizata, prin achitarea unui

imprumut mai vechi, ajuns la scadenta, cu mijloace banesti obtinute

din contractarea unui nou imprumut de o valoare relativ egala cu

vechiul imprumut.

4)Amortizarea (rambursarea) imprumuturilor de stat este o

alta operatiune care inseamna rambursarea sumelor imprumutate prin

10

rascumpararea titlurilor de credit de la detinatorii lor. Amortizarea

poate avea caracter obligatoriu sau facultativ.

Amortizarea obligatorie se poate realiza utilizand mai multe

variante:

-         rambursarea la data unica;

-         rambursarea anticipata;

-         rambursarea esalonata.

Rambursarea la data unica implica efectuarea unor plati

masive la termenul stabilit, ceea ce ridica probleme de natura

financiara, monetara si organizatorica.

Pentru a evita aceasta situatie, statul poate recurge

la rambursarea anticipata, fie prin rascumparare la bursa a inscrisurilor

care se apropie de scadenta, fie prin stabilirea unei  perioade de timp

in cursul careia urmeaza sa aiba loc rambursarea.

Rambursarea esalonata se poate realiza, la randul sau, prin trei

modalitati:

- pe calea anuitatilor;

- prin trageri la sorti;

- prin rascumparare la bursa.

Amortizarea pe calea anuitatilor consta in faptul ca incepand

din al doilea sau al treilea an de la contractarea imprumutului, statul,

incepe sa achite, pe langa dobanzi, si o parte din suma datorata.

Anuitatile reprezinta sumele achitate anual in contul imprumuturilor

contractate. Statul procedeaza in acest fel cand are de-a face cu putini

creditori si stabileste, cu acestia, conditiile de rambursare. Anuitatile

pot fi egale pe toata durata de rambursare a imprumutului sau pot fi

stabilite fie in cote progresive, fie in cote regresive.

Tragerea la sorti este practicata ca o metoda de rambursare

globala, fiecare titlu fiind rambursat in bloc, la un anumit moment. Se

11

practica atunci cand numarul creditorilor este mare, iar valoarea

obligatiunilor amortizabile anual prin trageri la sorti se stabileste in

momentul lansarii imprumutului.

Rascumpararea la bursa, se practica in situatia cand prin legea

ce autorizeaza contractarea imprumutului este interzisa rambursarea

inainte de scadenta. Aceasta are loc prin intermediul aparatului

Ministerului Finantelor sau al institutiilor insarcinate in acest sens.

Statul recurge la aceasta metoda cand dispune de resurse bugetare si

cand cursul obligatiunilor este sub pari.

Amortizarea facultativa apare in cazul imprumuturilor

perpetue cand statul poate recurge (fara a fi obligat), fie la

rambursarea directa, fie la rascumpararea titlurilor prin intermediul

bursei.

Rambursarea imprumuturilor publice se poate realiza din

urmatoarele surse:

- fondul special de amortizare, constituit pe seama anumitor

venituri publice date in administrarea unei institutii specializate,

denumita casa de amortizare;

- resursele bugetare, caz in care cheltuielile legate de datoria

publica se inscriu in bugetul de stat si se acopera din veniturile

bugetare ordinare;

- excedentele bugetare, atunci cand acestea exista, si la care se

recurge pentru rambursarea imprumuturilor fara termen.

Imprumuturile contractate de catre stat pot fi amortizate nu

numai prin rambursarea acestora, dar si pe alte cai cum sunt: bancruta

statului, moratoriul, repudierea s.a. determinate de incapacitatea de

plata a statului, de refuzul de a-si achita obligatiile asumate fata de alt

stat, de deprecierea monetara etc.

Bancruta statului, este reprezentata de incapacitatea statului

de a face fata platilor sale, inclusiv a celor in contul datoriei publice,

din cauze politice sau economice (de exemplu: participarea unui stat la

un razboi, din care a iesit invins sub raport militar si ruinat din punct

de vedere economic). Aceasta stare face ca obligatiile statului privind

platile pentru reparatiile de razboi si cheltuielile cu refacerea propriei

12

economii, sa nu-i mai permita achitarea obligatiilor fata de creditori.

In aceste situatii, creditorii se multumesc cu promisiunea ca intr-o

perioada de timp, statul invins, sa le achite o anumita parte din datoria

restanta cu titlu de arierate financiare.

Moratoriul reprezinta amanarea legala a platilor in contul

imprumuturilor contractate din cauza unor situatii exceptionale. El

este insotit, in toate cazurile, deun acord de consolidare a datoriei

externe. De regula, cand statul debitor inregistreaza deficite mari la

balanta de plati, cand se reduc rezervele de aur si devize ale

Tezaurului public sau cand se reduc veniturile din export, se incearca

tratative cu statele creditoare in vederea gasirii de solutii pentru

continuarea platilor in contul datoriei publice. Daca nu se gasesc

solutii convenabile, statul debitor apeleaza la moratoriu.

Repudierea reprezinta refuzul expres si explicit al unui stat de

a-si onora obligatiile asumate prin contractul de imprumut. In acest

caz, statul este solvabil, dar din motive politice refuza sa plateasca, iar

creditorii nu pot sa-l constranga in acest sens.

Inflatia constituie o alta cale de stingere a obligatiilor in cazul

imprumuturilor de stat. Statul este obligat sa ramburseze imprumutul

la valoarea lui nominala, indiferent de gradul de depreciere a monedei

in perioada scursa de la emisiune si pana la scadenta. Scaderea puterii

de cumparare a monedei nationale determina scaderea imprumuturilor

la valoarea lor reala, care este mai mica decat in momentul lansarii.

Diferenta respectiva ramane nerestituita chiar daca obligatia de

rambursare s-a stins.

13