Guvernarea Bruxelles UE

205

Capitolul 5

LA 800 ANI DUPĂ MAGNA CARTA:

Guvernarea Bruxelles UEva pune capăt secolelor de libertate şi indepen-denţă în Marea Britanie

Iată o lege care este mai presus de Rege şi pe care nici el însuşi nutrebuie să o încalce. Această reafirmare a puterii supreme şi expre-sia sa în caracter general este marea lucrare a Magna Charta şi easingură justifică respectul în care oamenii au ţinut-o.

Winston Churchill, 1956

Dintre toate mândrele istoriide libertate şi independenţăale Europei cărora guvernareatotalitară a Bruxelles UE le vapune capăt, încheierea unei is-torii de secole de libertate şiautoguvernare în Marea Brita-nie va fi fără îndoială una din-tre cele mai tragice. Pentruoamenii unei ţări care a jucatde două ori un rol critic în îm-piedicarea Cartelului Produse-lor Chimice, Petrolului şiMedicamentelor să cucereascălumea, livrarea Europei în chiarmâinile celor care au provocatcele două războaie mondialeeste un eveniment pentru îm-piedicarea căruia peste un mi-lion din bravii lor înaintaşi şi-audat viaţa.

Capitolul 5

206

La opt sute de ani după Magna Carta:

Guvernarea Bruxelles UE va punecapăt secolelor de libertate şi inde-pendenţă în Marea Britanie

Magna Carta din Anglia, semnatăîn iunie 1215, a dus lumea la dez-voltarea legii constituţionale şi estevăzută ca unul dintre cele mai im-portante documnte legale din isto-ria democraţiei.(credit imagine: Wikipedia)

Guvernarea Bruxelles UE

207

Privind înapoi în istorie, este în mod similar demn de notat că MareaBritanie, prin intermediul Angliei, ţara cu cei mai mulţi locuitori, adat lumii Magna Carta – o cartă văzută ca unul dintre cele mai im-portante documente legale din istoria democraţiei. Semnată la Run-nymede, în regiunea engleză Surrey, în iunie 1215, această cartă afost timp de secole un bastion împotriva tiraniei din Anglia. Prin re-cunoaşterea drepturilor cum ar fi habeas corpus – dreptul unui de-ţinut la o audiere, înainte ca un tribunal independent să determinedacă detenţia este conform legii – şi plasarea chiar şi a suveranilorşi magistraţilor sub incidenţa legii, Magna Carta engleză a conduslumea în direcţia dezvoltării legii constituţionale.

Totuşi, într-o manieră necunoscută de mulţi cetăţeni britanici, aşa-numitul “Mandat de Arestare European” al Bruxelles UE, aprobatîn 2002, a anulat habeas corpus. În mod similar, Tratatul de la Lisa-bona anulează nu doar protecţia prevăzută împotriva guvernăriiarbitrare şi capricioase, dar însăşi suveranitatea Parlamentului Bri-tanic – un organism care a fost un model pentru toate sistemeleparlamentare ale lumii.

Parlamentul Britanic este conştientizat pe scară largă ca fiind modelulsistemelor parlamentare din întreaga lume. Totuşi, suveranitatea sa, îm-preună cu suveranitatea altor parlamente naţionale din Bruxelles UE, afost anulată prin Tratatul de la Lisabona.(credit imagine: Wikipedia)

Capitolul 5

208

O istorie mândră: Britania a apărat de două ori lumeaîmpotriva Cartelului Petrolului şi Medicamentelor

Intrarea Britaniei în primul război mondial a avut loc la 4 august1914, când primul ministru Herbert Asquith a declarat război Impe-riului German ca răspuns la invadarea Belgiei de către Germania.Prin multitudinea de factori decisivi în asigurarea înfrângerii Germa-niei în primul război mondial, rolul cheie pe care l-a avut Marina Re-gală Britanică – cea mai mare din lume la acea dată – este adeseatrecut cu vederea. De fapt, rolul marinei britanice în primul războimondial a fost atât de important încât fără aceasta este greu de cre-zut că ţara ar fi putut continua războiul.

Deşi a avut o singură acţiune de luptă na-vală în timpul primului război mondial, laJutland pe 31 mai 1916, flota britanică aavut succes împiedicând flota germane săscape din hotarele Mării Nordului. Proce-dând astfel, a jucat un rol decisiv prin faptulcă a permis continuarea comerţului maritimdintre Britania şi aliaţii săi, pe durata războ-iului. Pe lângă armata masivă pe care a asi-gurat-o, Britania a fost de asemeneaarsenalul şi finanţatorul alianţei şi s-a opushotărâtor chiar şi declaraţiei Germaniei deluptă nerestricţionată a submarinelor dinfebruarie 19171. Ca atare, fără eforturileBritaniei, este clar că rezultatul primului răz-boi mondial ar fi fost foarte diferit.

Intrarea Britaniei în cel de-al doilea război mondial a avut loc la 3septembrie 1939, când a declarat război Germaniei ca urmare a in-vadării Poloniei de către Germania. Refuzând cu curaj un armistiţiucu Germania, rolul Britaniei în apărarea lumii împotriva Carteluluipentru a doua oară nu a fost mai puţin crucial decât fusese cu 25de ani înainte. Sub Winston Churchill, primul ministru britanic şi in-

Sir Winston Churchill,Prim Ministru al Rega-tului Unit 1940-1945,1951-1955.

1 Britania şi Primul Război Mondial, 1901 – 1918; BBC History.

Guvernarea Bruxelles UE

209

discutabil cel mai remarcabil lider în timp de război din istoria mo-dernă, Britania a rămas fermă împotriva efortului de război finanţatde Cartel şi a reuşit împotriva sorţilor aproape inimaginabili, să-l for-ţeze pe Hitler într-un război pe două fronturi care avea să ducă înfinal la destrămarea Germaniei.

Cu toate acestea, forţele Cartelului au început să se regrupeze şi săcomploteze în secret împotriva Britaniei la numai câţiva ani dupăterminarea celui de-al doilea război mondial.

Complotul Comitetului de Acţiune pentru StateleUnite ale Europei de a atrage Britania în Bruxelles UE

Un comitet puţin cunoscut, a cărui istoriea fost extensiv ascunsă poporului brita-nic, Comitetul de Acţiune pentru StateleUnite ale Europei, a fost fondat de JeanMonnet la 13 octombrie 19552. Monnet,cu un comportament agresiv, care nu afost niciodată ales într-o funcţie publică încadrul unor alegeri democratice, fusesedeja numit ca Înalta Autoritate a Comuni-tăţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului(CECO) într-un post din care demisionasecu o lună înainte. Reuniunile ComitetuluiDe Acţiune au început în ianuarie 1956 şiau fost private.

Chiar de la început, Monnet a spus foarte clar ce se intenţiona. Într-o scrisoare care a fost trimisă politicienilor şi comercianţilor unionişticare au aderat formând Comitetul, el a declarat următoarele:

“Simpla cooperare între guverne nu va fi suficientă. Este indispen-sabil pentru State să delege unele din puterile lor instituţiilor fede-rale europene mandatate de toate ţările participante luate caîntreg. În acelaşi timp trebuie asigurată asocierea strânsă a MariiBritanii cu aceste noi realizări.”

Istoria Comitetului deAcţiune pentru StateleUnite ale Europei a fostascunsă cu multă grijăpoporului britanic.

2 Comitetul de Acţiune pentru Statele Unite ale Europei: Afirmaţii şi Declaraţii1955-67. Pub. Chatham House, London, 1969.

Capitolul 5

210

Pe scurt, scopul final al Comitetului aşa cum a fost declarat încă dela înfiinţarea lui, a fost “să ajungă prin realizări concrete la StateleUnite ale Europei”.

Ca urmare, într-o scrisoare datată 28 sep-tembrie 1968, Jean Monnet a anunţat de-cizia Comitetului de a invita trei dintrepartidele politice britanice importante săadere ca membri deplini. Mai mult, el aafirmat direct că partidele politice şi uni-unile comerciale care au constituit Comi-tetul au fost “desemnate să pavezedrumul intrării Britaniei în ComunitateaEuropeană cât mai curând posibil”.

Fapt necunoscut poporului britanic estecă membru al Comitetului Executiv, al co-mitetului cu cea mai mare vechime, a fostgermanul Kurt Georg Kiesinger, care astat din ianuarie 1956 până în mai 1965.Kiesinger fusese membru al partidului na-zist (numărul său de membru în partidulnazist NSDAP a fost 2633930) şi lucrase întimpul celui de-al doilea război mondial ladivizia de propagandă radio a ministruluide externe nazist3. Mai târziu a devenitcancelar al Germaniei de vest, post pecare l-a deţinut între 1966-1969.

Other notable members of the Committee had included the ItalianAldo Moro, its political secretary between May 1959 and December1962. Leading up to WWII, Moro had been a member of the FascistUniversity Organization (Gioventù Universitaria Fascista), a groupsponsored by Mussolini's Fascist Party. Moro eventually becamePrime Minister of Italy, a post he held twice, from 1963 to 1968,and from 1974 to 1976.

Jean Monnet,un carac-ter agresiv care nu afost niciodată ales pen-tru o funcţie publică încadrul unor alegeri de-mocratice, a fondat Co-mitetul de Acţiunepentru Statele Unite aleEuropei în 1955. Toatemarile partide politicebritanice au devenitmembre ale acestui co-mitet care a jucat un rolcheie în atragerea Brita-niei în Bruxelles UE.

3 New York Times, March 10, 1988.

Guvernarea Bruxelles UE

211

Uimitor totuşi, în ciuda faptelor descrisemai sus, este că liderii celor trei partidebritanice au răspuns extrem de pozitiv in-vitaţiei lui Monnet. Primul ministru HaroldWilson, de exemplu, în numele PartiduluiLaburist conducător, a scris că “ScopurileComitetului de Acţiune sunt în strânsăconformitate cu cele la care subscrie Par-tidul Laburist”. El a adăugat că a fost bu-curos să accepte invitaţia ca PartidulLaburist să adere la Comitet ca “membrudeplin”. Wilson a numit trei membri aipartidului – George Brown, Walter Padleyşi Michael Stewart – ca reprezentanţi aisăi.

Anthony Barber, preşedinte al PartiduluiConservator, a răspuns într-o manieră po-zitivă similară spunând că după consultă-rile cu colegii săi acceptă cu mare plăcereinvitaţia şi că partidul său va preţui calita-tea de membru. Barber de asemenea anumit trei membri ai partidului său pen-tru a-l reprezenta - Mr. Reginald Maud-ling, lider adjunct al partidului; Sir AlecDouglas-Home, purtător de cuvânt în afa-

ceri externe şi Mr. Sel-wyn Lloyd, fost secretar extern şi cancelar alministerului de finanţe.

Jeremy Thorpe, lider al Partidului Liberal, a fost la fel de entuziast,spunând că va adera la Comitetul de Acţiune cu “mari speranţe”.El a adăugat că sfera cooperării trebuie să fie “lărgită astfel încâtsă includă diplomaţia şi apărarea şi mari părţi din politica culturalăşi socială”.

Membrul cu cea maimare vechime în Comi-tetul Executiv al Comi-tetului de Acţiunepentru Statele Unite aleEuropei a fost germa-nul Kurt Georg Kiesin-ger. Fost membru alpartidului nazist, Kie-singer a lucrat în timpulcelui de-al doilea războimondial la divizia depropagandă radio a mi-nistrului de externenazist. (credit imagine:Wikipedia)

Capitolul 5

212

Ca rezultat, participanţii la cea de-a 14-a sesiune a Comitetului, carea avut loc la 11 martie 1969, a inclus membri ai celor trei partide po-litice britanice majore, care au participat nu ca indivizi, ci ca repre-zentanţi numiţi ai partidului lor. Întâlnirea a avut loc la Londra şi afost un moment cheie pentru atragerea Britaniei în Bruxelles UE.

Întâlnirile Comitetului de Acţiune pentru Statele Unite ale Europeiau început din anul 1960 şi s-au încheiat numai după 1973 cândMarea Britanie a aderat la Comunitatea Economică Europeană.

Trecerea valutei britanice la sistemul zecimal – primul pas către fărâmiţarea lirei

Pentru proiectanţii Bruxelles UE, un pas cheie în asigurarea faptuluică statele membre nu vor putea părăsi blocul era crearea unei va-lute unice europene, euro. Raţiunea din spatele acestui fapt a fostsimplă: sfărâmarea valutei unei naţiuni şi supunerea ei controluluiunei bănci centrale controlate de Cartel reduce o ţară autonomă laun simplu stat constituent al unui superstat sub control corporatist.

Înaintea creării euro, sistemul monetar al celor şase ţări fondatoareale Bruxelles UE foloseau valute bazate pe subunităţile unei sute,ca atare, în mod evident s-au decis că va-luta unică paneuropeană va folosi de ase-menea sistemul zecimal.

Totuşi, dat fiind faptul că valuta brita-nică, lira sterlină – cea mai veche valutădin lume care încă se utilizează, era ba-zată până în 1971 pe subunităţi de 240,armonizarea cu sistemele zecimale alecelor şase ţări fondatoare era necesarăînainte ca poporul britanic să fie con-strâns să se descotorosească de liră şi săaccepte valuta unică paneuropeană cudiviziuni de 100.

Valuta britanică, lirasterlină, este cea maiveche valută din lumecare încă se utilizează.

Guvernarea Bruxelles UE

213

Astfel s-a născut ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca “decimalizarea”monedei britanice.

Anunţul că Britania avea să “devină zecimală” s-a făcut la 1 martie1966 de către cancelarul ministerului de finanţe de atunci, JamesCallaghan, care a descris-o ca pe o decizie “istorică şi la momentulpotrivit”. Deşi motivele reale din spatele schimbării nu au fost nicio-dată pe deplin revelate poporului britanic, Callaghan a recunoscutpublic că “mari zone” din industrie, comerţ şi bănci au tras concluziacă aceasta va fi în beneficiul economiei4. Nu mai e nevoie să spunemcă raţionamentul precis al lui Callaghan cu privire la motivul pentrucare sistemul monetar cu diviziuni de 240 ar fi tras înapoi economiabritanică, nu a fost explicat niciodată. În ciuda acestui lucru, nouavalută zecimală a mers înainte, fiind lansată la 15 februarie 19715.5

Edward Heath – omul care a livrat Britania la Bruxel-les UE

Britania a aderat la UE în ianuarie 1973 sub primul ministru EdwardHeath, un om care a nutrit mult timp dorinţa de a lega ţara la o fe-deraţie europeană. În discursul său parlamentar inaugural susţinutla 26 iunie 1950 la intrarea în British House of Commons, Heath achemat deschis guvernul să adere la Planul Schuhman. Prezentatde către ministrul de externe francez Robert Schuman doar cu olună înainte ca Heath să devină membru al parlamentului britanic,Planul Schuman a dus în final la crearea Bruxelles UE.

4 Britania trece la sistemul zecimal în 1971. BBC News.4 D-Day livrează noua monedă UK. BBC News.

Capitolul 5

214

Heath era bine conectat cu elita Cartelu-lui, participând la întâlnirile Grupului Bil-derberg în 19766 şi participant laîntrunirile Comisiei Trilaterale Rockefellerîn 19807. Deţinând postul de prim minis-tru britanic între 1970-1974, a fost de ase-menea prieten cu preşedintele şidirectorul executiv al companiei de medi-camente Glaxo, Sir Austin Bide – omul des-cris de ziarul britanic independent ca fiind“principalul responsabil de transformareaGlaxo dintr-o companie bine cunoscutădatorită hranei pentru copii într-o forţămondială în industria farmaceutică”8.Surprinzător, să notăm faptul că Bide, întimp ce lucra pentru Glaxo pe parcursulcelui de-al doilea război mondial, se ocupacu vitaminele şi penicilina şi era de aseme-nea responsabil pentru patente9.

Un alt prieten apropiat al lui Heath a fost Eric Roll, care a devenitmai târziu Baron Roll of Ipsden şi membru al Camerei Britanice aLorzilor. Roll era de asemenea un participant frecvent la întâlnirilede la Bilderberg şi membru al puternicului comitet de conducere algrupului10.

Dar Bide şi Roll nu au fost în nici un caz doar asociaţi controversaţiai lui Heath. După ce preşedintele francez Charles de Gaulle a interzisprin veto intrarea Britaniei în Bruxelles UE în anii 1960, Heath a invi-tat pe fostul avocat nazist Walter Hallstein, pe atunci Preşedinte alComisiei Europene, la Chequers, reşedinţa sa prim-ministerială, pen-tru a examina de ce intrarea a eşuat11. Această vizită a fost una din-tre multele pe care Hallstein le-a făcut la Chequers în timpulmandatului lui Heath ca prim ministru. În spatele scenei, în timpul

Edward Heath, primministru britanic între1970-1974, a fost bineconectat cu elita Carte-lului şi a livrat Britaniaîn mâinile Bruxelles UEîn 1973.

6 The Daily Collegian. Septembrie 9, 1976. 7 1980 Trilateral Commission Plenary. 8 Sir Austin Bide: Industriaş care a transformat Glaxo într-o forţă mondială şi apoi s-a confruntat cu Thatcher la British Leyland. The Independent; Sâmbătă 24 Mai2008. 9 Sir Austin Bide: După succesul de la Glaxo, a eşuat la British Leyland. TheGuardian. Joi 5 iunie 2008.

Guvernarea Bruxelles UE

215

deceniului care a sfârşit cu aderarea Britaniei la UE în 1973, Hallsteinşi Heath s-au întâlnit în multe ocazii şi au colaborat strâns împreună.

În recunoaşterea acestei relaţii strânse decolaborare, Hallstein chiar a contribuit laprefaţa ediţiei germane a cărţii lui An-drew Roth din 1973, ‘Edward Heath -Un om pentru Europa’.12 De aici, pe contpropriu, este clar că Hallstein l-a folosit peHeath ca barometru pentru determinareatemperaturii politice dinaintea întâlnirilorşi negocierilor oficiale asupra solicitărilorBritaniei de a adera la blocul UE. Promi-ţând să fie de partea lui Heath ca să for-ţeze aderarea Britaniei, este la fel de clarcă Hallstein era hotărât că ţara trebuie săadere la Bruxelles UE indiferent de oriceopoziţie a poporului britanic. De aceeaeste notabil faptul că Hallstein a rezumatrolul lui Heath în livrarea Britaniei în mâi-nile Bruxelles UE declarând direct că “Suc-cesul acestei bătălii a fost într-o proporţiedecisivă, victoria sa”.

Heath şi-a pierdut puterea în 1974 în fa-voarea Partidului Laburist al lui Harold Wilson, al cărui manifest elec-toral a promis să acorde cetăţenilor britanici un referendum dacăBritania ar trebui să rămână în Piaţa Comună în termenii renegociaţisau să o părăsească total.

În campania care a precedat referendumul, care a avut loc la 6iunie 1975, omul de afaceri milionar Alastair McAlpine, care a de-venit mai târziu trezorier pentru Partidul Conservator al lui Heath,a acţionat ca un trezorier de campanie pentru “Da”. Vorbind pen-

Fostul avocat nazistWalter Hallstein l-a în-tâlnit în multe ocazii peprimul ministru britanicEdward Heath şi au co-laborat strâns îm-preună. Hallstein i-apromis lui Heath să fiede partea lui în forţareacalităţii de membru Bru-xelles UE a Britaniei.

10 Camera Britanică a Lorzilor, Registrul Intereselor Lorzilor, 11 Heath şi oamenii luiHeath Andrew Roth. Pub. Routledge & Kegan Paul, 1972. p169.

12 Edward Heath - Ein Mann für Europa. Andrew Roth. Translated by Heinrich Gott -wald. Pub. Böhlau-Verlag, Köln, 1973.

Capitolul 5

216

tru ziarul Independent în iunie 2005, McAlpine a recunoscut că“băncile şi marile companii industriale au investit mari sume debani” pentru “Da”.

The Independent a descris de asemenea cum, conform unui orga-nizator al campaniei “Da”, Caroline de Courcey Irlanda, pentru „Da”s-au acordat beneficii suplimentare în bani din partea Comisiei Eu-ropene, a cărei finanţare a fost folosită pentru un avion cu reacţiede tip charter cu de 100 al British Caledonian Airlines pentru a trans-porta 1000 vorbitori pro-europeni la instructajele oferite de euro-craţii de nivel înalt. În mod revelator, de Courcey Irlanda aconsiderat banii ca pe “un fel de dispensă specială” din partea Co-misiei13.

În faţa întrebării din referendum, "Credeţi că Regatul Unit trebuiesă rămână în Comunitatea Europeană (Piaţa Comună)?”, finanţa-rea masivă din partea corporaţiilor şi a Comisiei Europene pentru“Da” a asigurat că peste 67% din electorat a votat pentru. Dupăvot, Heath a recunoscut că “a muncit 25 de ani pentru asta”14 .

Până în ziua de astăzi, votul din 1975 a rămas singurul referendumde care a avut parte poporul britanic în problema Europei.

13 Cum ne-au vorbit în aderarea la Europa. The Independent. Sâmbătă 4 iunie 2005.14 Marea Britanie îmbrățișează Europa în referendum. BBC News.

Guvernarea Bruxelles UE

217

Va lupta poporul britanic să-şi păstreze libertatea şiindependenţa?

Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, aproape tot ceeace Goering comandantul Luftwaffe german în timpul celui de-aldoilea război mondial – a încercat să obţină din partea Cartelului,este pe punctul de a se îndeplini. Ca atare, marea pierdere de vieţiomeneşti şi sacrificii care au avut loc pentru a depăşi lăcomia cor-poratistă care a dus la cele două războaie mondiale vor fi fost înzadar, dacă poporul britanic nu este pregătit să lupte pentru a-şimenţine libertatea şi independenţa.

De aceea este clar că, deşi Britania a fost în mod constant de parteacorectă în bătăliile globale împotriva Cartelului Petrolului şi Medi-camentelor, dacă poporul său nu luptă acum împotriva Bruxelles UE şi a acaparării ţării lor decătre acesta, toate lucrurile pentru care au luptat părinţii şi buniciilor în trecut vor fi pierdute.

Capitolul 5

218

Dar tu?

Guvernarea Bruxelles UE

219

Dar apărarea

democraţiei în

ţara ta?