of 11 /11

Click here to load reader

Campia Titu Saratal

Embed Size (px)

Text of Campia Titu Saratal

Page 1: Campia Titu Saratal

Universitatea din BucurestiFacultatea de Geografie

Câmpia Titu-Sărata٭caracterizare fizico-geografică complexă٭

Cuprins:

I. LimiteII. Aspecte geologice

III. ReliefulIV. Particularitatile climaticeV. Apele subterane

VI. Apele curgatoareVII. Lacurile

VIII. VegetatiaIX. FaunaX. Invelisul de sol

Student: Trifu Teodora – ElenaSpecializarea: Geografie, IFR, anul I

Page 2: Campia Titu Saratal

Situata in partea central-estica a Campiei Romane, aceasta subunitate geografica de subsidenta se individualizeaza, mai ales, datorita elementelor sale morfohidrografice (divagarea cursurilor de ape, urme de remanieri hidrografice, albii minore si lunci largi, grinduri, balti, mlastini, frecvente convergente hidrografice). Altitudinea scade in ansamblul ei de la circa 145 m la nord, la mai putin de 50 m la sud-vest. Este incadrata spre nord de campia subcolinara (piemontana), iar la sud de campia piemontana terminala, cu terase. Limita de est se desfasoara in lungul Vaii Sarata, aproximativ pe directia localitatilor Urziceni, Armasesti, Malu Rosu, Glodeanu Sarat, Mihailesti, Lipia. Pe aliniamentul vestic, limita ajunge pe dreapta Argesului. Ca zona de divagare, campia a fost prima data descrisa mai amanuntit de G. Valsan la inceputul secolului nostru. Campia Snagovului – prelungire sud-estica a campiei subcolinare, campie acoperita de loess si taiata de vai ce se termina cu limanuri (Balteni, Snagov, Caldarusani) – desparte Campia Titu-Sarata in doua compartimente mari: unul vestic – Campia Titu (care se individualizeaza printr-o forma rotunda, prezenta argiluvisoluri, prin aliniamente de maluri si albii parasite, ca si printr-o mare densitate a localitatilor axate, in principal, in lungul culoarelor de vai) si altul estic – Campia Saratei (compartiment situat dincolo de aliniamentul Vaii Cricovului Sarat, este format din doua sectoare cu caractere putin deosebite: Campia Gherghitei – tipica de divagare cu un singur martor mai inalt, acoperit de loess, si Campia Saratei – o asociere de lunci cu saraturi si campuri mai inalte de loess, martori din terasele Cricovului Sarat). Sub aspect geologic si paleogeografic, campia de subsidenta Titu-Sarata corespunde unui sector labil amplasat intre regiunea subcarpatica antrenata in miscarea de inaltare si arealul platformei epihercinice valahe, in perimetrul de afundare catre nord-est a avanfosei carpatice. In ansamblul ei, reprezinta o zona de divagare a raurilor, acoperita cu depozite loessoide si fragmentata de vai care se termina in majoritatea lor cu limanuri fluviatile. De la sfarsitul Pliocenului si pana in Pleistocenul superior se individualizeaza o etapa distincta in geneza si evolutia acestei campii de subsidenta. Incepand cu Holocenul se intra intr-o a doua etapa distincta in geneza si evolutia acestei campii de subsidenta, aceasta manifestare fiind specifica pana in cea de a treia etapa care continua in prezent.

Relieful este alcatuit, in principal, din nivelul de interfluvii largi, de nivele locale de terase aluviale, lunci extinse, in majoritatea lor de tipul sesurilor aluviale, albii minore. Se adauga o serie de forme mici, rezultate prin acumulare, eroziune, sufoziune si tasare. Studiile efectuate in regiune au pus in evidenta un nivel de terasa aluviala, holocena (2-4 m altitudine relativa), care trece frecvent prin efilare in lunca inalta, ori se confunda cu aceasta.

2

Page 3: Campia Titu Saratal

Componentele morfohidrografice din lunci se remarca printr-o dinamica actuala deosebit de activa. Mult mai putin activa este dinamica modelarii spatiilor interfluviale, ca urmare a unei energii de relief foarte redusa (circa 20 m in nord-vest, de unde scade pana la 0 m in sudul Campiei Saratei), cu pante mici (in medie, intre 1‰ si 4‰) si fragmentari orizontale aproape inexistente pe spatii mari. In prezent, prin procese morfohidrografice minore rezulta frecvente ostroave, bancuri de aluviuni submerse si emerse, renii, eroziunea malurilor, inclusiv surparea si prabusirea acestora, modificari relativ lente ale bratelor secundare si despletirilor.

Particularitatile climatice sunt determinate de doua elemente importante ale peisajului geografic si anume: uniformitatea accentuata a reliefului (impreuna cu amplitudinea extrem de scazuta a inaltimii acestuia, panta foarte redusa) si desfasurata longitudinala mare (aproximativ 130 km de la vest la est). Temperatura medie anuala a campiei de subsidenta este cuprinsa intre 10°C si 11,2°C, indicand scaderea valorii de la est spre vest cu circa 1°C. In ianuarie se inregistreaza intre circa -3,5°C (Titu) si -2,9°C (la Urlati si Mizil), iar in iulie, intre 21,3°C (la Urlati) si 21,6°C (la Titu si Mizil). Valori negative se constata de obicei in ianuarie si februarie, acestea fiind si lunile cele mai reci. Temperaturile maxime absolute au atins valori de 40°C (Titu la 17.VIII.1952 si la 25.VII.1987). Temperaturile minime absolute au avut valori de -29,9°C/ 6.II.1954. Numarul zilelor de iarna (cu temperatura maxima ≤0°C) variaza intre 30 in est si 25 zile in vest, marcand astfel o diferenta de circa 5 zile intre cele doua extremitati ale campiei. Numarul zilelor cu inghet creste moderat de la vest (93 zile) la est (105 zile), iar cel al zilelor de vara (cu temperatura maxima ≥25°C), de la 86 la 99, concomitent cu cresterea influentelor continentale. In repartitia cantitatilor medii anuale de precipitatii atmosferice se constata o crestere cu circa 50-125 mm de la est (470,7 mm la Mizil) la vest (593,9 mm la Titu), cu un maxim al precipitatiilor in luna iunie. Cantitatile maxime in 24 ore au fost de 90-100 mm (Titu, 103,2 mm/ 21.VII.1974, Potlogi, 103,8 mm/ 20.VII.1949). Stratul de zapada este prezent in circa 52-55 zile pe an. Vantul predomina ca directie din nord-est (la Titu, peste 14,1%), urmat de cel de vest (12,9%). Cu cat ne deplasam spre est, vantul devine tot mai frecvent din directiile nord-est si nord; viteza medie cea mai mare insa, o are vantul de vest (4,1 m/s), urmata de sud-vest (3,7 m/s). In jumatatea vestica a acestei campii, calmul atmosferic este foarte mare (Titu 53,2%), ca o consecinta a adapostului orografic al Curburii Carpatice. Privita in ansamblu, aceasta subunitate de campie prezinta in cadrul ei unele topoclimate specifice cum sunt: topoclimatul spatiilor interfluviale,

3

Page 4: Campia Titu Saratal

topoclimatul arealelor cu padure, topoclimatul unor culoare principale de vai (Arges, Ialomita), topoclimatul asezarilor umane, in cadrul fiecaruia dintre acestea manifestandu-se o serie de particularitati locale. Trasaturile cadrului natural sunt bine definite si de o serie de elemente hidrografice, intelegand pe prim plan, prezenta unor aspecte specifice cursurilor de ape permanente si temporare, lacurilor si baltilor, impreuna cu dinamica apelor acestora, la care se adauga aspectele de evolutie inregistrate de mlastini, saraturi, reteaua canalelor de diferite tipuri, diferite alte forme de interventie antropica.

Apele subterane se remarca prin existenta unor strate acvifere freatice (cantonate in depozite de lunca cu grosimi ce variaza intre 5 si 16 m) si de adancime (localizate intr-un complex psamopelitic), avand un caracter ascensional si artezian, fapt care este specific, mai ales in jumatatea nordica a campiei. Dupa tipul hidrochimic, ele sunt ape bicarbonatate, bicarbonatat-sulfatice, carbonat-clorurate, bicarbonato-sulfatice. De o importanta deosebita sunt apele freatice din lunci, cu multiple folosinte: de alimentare a populatiei, de interes agricol si industrial.

Apele curgatoare sunt constiuite din cursurile raurilor Arges (40 km), Dambovita (50 km), Ialomita (15 km), Prahova, Teleajen, Cricovul Sarat (40 km), Ilfov, Sabar, Colentina. Dintre paraie pot fi mentionate Tohaneanca, Balana, Sarata, Ghighiu, Rastoaca, la acestea adaugandu-se si o serie de cursuri efectiv temporare. In ansamblu, reteaua hidrografica prezinta directii de curgere nord-vest spre sud-est, avand valori ale densitatii de 0,3 km/km² in compartimentul Campiei Titu si de 0,1 km/km² in Campia Sarata. Regimul de alimentare este predominant din ploi si zapezi, subordonat din surse subterane (15-35%). Debitele maxime din timpul primaverii in bazinul Prahovei au cea mai mare frecventa, circa 49%, iar cele de toamna cea mai mica, circa 9%. Temperatura medie anuala a apei raurilor oscileaza in jur de 11°C: iarna este de circa 1°C, iar vara ajunge la 18°C. Minimele se produc in intervalul decembrie-martie (< 0°C), iar maximele, in intervalul iunie-august (> 30°C). Fenomenele de iarna se desfasoara pe un interval de aproximativ 40 zile: durata medie a perioadei de inghet variaza intre 30 si 60 zile. Meandrarea este accentuata (coeficientul de sinuozitate este de 1,5-1,7), in special pentru cursurile de apa de ordinele I, II si III, proces insotit de existenta belciugelor, bratelor parasite, reniilor, malurilor care se retrag prin subsapare.Acestea sunt efectul subsidentei actuale, pantei foarte mici, hipsometriei mult redusa, fapt care sse constata si in frecventele tendinte de convergenta si divergenta pe anumite sectoare ale campiei. Sunt prezentate si vai inecate in depozite aluviale care, in unele cazuri, se confunda cu nivelul campurilor interfluviale foarte joase.

4

Page 5: Campia Titu Saratal

Pe ansamblul campiei, lungimea totala a cursurilor de ape este de circa 1 305 km, din care 34%, respectiv aproximativ 443 km, insumeaza categoriile de amenajari antropice (albii canalizate, regularizari de cursuri si consolidari de maluri, diguri, derivatii de suprafata ale apelor prin canale).

Lacurile sunt antropice, reprezentate in principal prin iazuri, la care se adauga diferite balti si mlastini.

Vegetatia se prezinta cu aspecte relativ diversificate si o alcatuire mozaicata, fiind bine reprezentata vegetatia azonala. Activitatea antropica intensa a substituit padurea in buna parte (cerul, garnita si alte specii de foioase), prin culturi si pajisti secundare stepizate (Festuca valesiaca, Poa angustifolia). Arealele mai umede cuprind palcuri de padure cu stejar pedunculat, pajisti mezohigrofile, local vegetatie palustra. In luncile largi se mai pastreaza local zavoaie de anin negru, plop si salcie.

Fauna este constituita din: iepure, popandau, harciog, orbete, dihor, nevastuica, soarecele dungat etc. A fost colonizat fazanul.

Invelisul de sol se diferentiaza net in cele doua subunitati ale campiei, ca urmare a schimbarilor suferite de la est la vest de materialul parental si de conditiile bioclimatice. Astfel, in Campia Saratei predomina solurile zonale din clasa molisolurilor si solurilor intrazonale, halomorfe specifice stepei, in timp ce in Campia Titu predomina solurile zonale, din clasele argiluvisolurilor si molisolurilor (solurile cambice), caracteristice silvostepei si zonei forestiere. Din clasa molisolurilor se intalnesc cernoziomuri, cernoziomuri cambice (pe alocuri vermice) si cernoziomuri argiloiluviale. Acolo unde apa freatica este cuprinsa intre 3 si 5 m adancime, o mare parte din acestea sunt freatic umede. Solurile argiloiluviale sunt reprezentate prin soluri brun-roscate luvice; ele ocupa in intregime interfluviul dintre Ialomita si Dambovita. In cuprinsul lor exista cateva areale cu cernoziomuri argiloiluviale freatic umede, in apropierea carora se intalnesc si soluri brun-roscate freatic umede. Solurile cambice sunt constituite exclusiv din soluri brune eu-mezobazice care apar pe interfluviul dintre Dambovita si Arges, unde in partea de sud sunt freatic umede. In vecinatatea lor, dar in luncile raurilor Dambovita si Sabar isi fac aparitia solurile intrazonale hidromorfe, alcatuite din soluri gleice. Intrazonal, in luncile unor rauri (Sarata, Balana si Cricovul Sarat, Dambovita si Arges) se intalnesc soluri halomorfe, reprezentate de soloneturi si solonceacuri, iar cernoziomurile cambice freatic umede din Campia Saratei sunt frecvent solonetizate. De asemenea, luncile raurilor principale (Ialomita, Sarata, Cricovul Sarat, Dambovita si Arges) sunt ocupate in intregime de soluri aluviale

5

Page 6: Campia Titu Saratal

si protosoluri aluviale, care in Campia Saratei sunt uneori salinizate si alcanizate.

6

Page 7: Campia Titu Saratal

Bibliografie:

Cotet, P. (1976) – „Campia Romana”, editura Ceres, Bucuresti Mihailescu, V. (1966) – „Dealurile si campiile Romaniei”, editura

Stiintifica, Bucuresti Posea, G. (2002) – „Geomorfologia Romaniei”, editura Fundatiei

„Romania de Maine”, Bucuresti Posea, G. (2005) – „ Geografia Romaniei”(vol. V), editura Academica,

Bucuresti

7