Cadrul general conceptual - mf.gov.md relevante/cadrul... · Cadrul general conceptual 2 ©Fundaţia IFRS CUPRINS de la punctul CUVÂNT ÎNAINTE CADRUL GENERAL CONCEPTUAL DE RAPORTARE

Cadrul general conceptual

© Fun daţia IFRS 1

Cadrul general conceptual de raportare financiară

Cadrul general conceptual a fost emis de IASB în septembrie 2010. Acesta a înlocuit Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.


2 ©Fundaţia IFRS

CUPRINS de la punctul

CUVÂNT ÎNAINTE

CADRUL GENERAL CONCEPTUAL DE RAPORTARE FINANCIARĂ

INTRODUCERE

Scop şi statut

Domeniu de aplicare

CAPITOLE

1 Obiectivul raportării financiare cu scop general OB1

2 Entitatea raportoare urmează să fie adăugat

3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile QC1

4 Cadrul general (1989): textul păstrat

PENTRU DOCUMENTELE ÎNSOŢITOARE PREZENTATE MAI JOS, A SE VEDEA PARTEA B A ACESTEI EDIŢII

APROBAREA DE CĂTRE CONSILIU A CADRULUI GENERAL CONCEPTUAL 2010

BAZĂ PENTRU CONCLUZII LA CAPITOLELE 1 ŞI 3

TABEL DE CONCORDANŢĂ



Cuvânt înainte

Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate desfăşoară în mod curent procesul de actualizare a cadrului său general conceptual. Acest proiect privind cadrul general conceptual se desfăşoară în etape.

Odată ce un capitol este finalizat, punctele relevante din Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor

financiare care a fost publicat în 1989 sunt înlocuite. Când proiectul privind cadrul general conceptual este finalizat, Consiliul va avea un singur document, complet şi cuprinzător, intitulat Cadrul general conceptual de raportare financiară.

Această versiune a Cadrului general conceptual include primele două capitole pe care le-a publicat Consiliul ca rezultat al primei etape a proiectului privind cadrul general conceptual – Capitolul 1 Obiectivul raportării financiare

cu scop general şi Capitolul 3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile . Capitolul 2 va trata conceptul de entitate raportoare. Consiliul a publicat un proiect de expunere pe această temă în martie 2010, cu o

perioadă de comentarii care s-a încheiat pe 16 iulie 2010. Capitolul 4 conţine textul păstrat din Cadrul general (1989). Tabelul de concordanţă de la sfârşitul acestei publicaţii prezintă modul în care conţinutul Cadrului general (1989) corespunde cu cel al Cadrului general conceptual (2010).


4 ©Fundaţia IFRS

Prezenta Introducere a fost preluată din Cadrul general (1989). Aceasta va fi actualizată atunci când IASB va analiza scopul Cadrului general conceptual. Până atunci, scopul şi statutul Cadrului general conceptual sunt aceleaşi ca şi

înainte.

Introducere

Situaţiile financiare sunt întocmite şi prezentate de diverse entităţi din întreaga lume pentru utilizatori externi. Deşi

astfel de situaţii financiare pot părea similare de la o ţară la alta, există diferenţe care probabil au fost cauzate de o varietate de factori sociali, economici şi juridici, precum şi de faptul că diferite ţări, în momentul stabilirii dispoziţiilor naţionale, au avut în vedere necesităţile unor utilizatori diferiţi ai situaţiilor financiare.

Aceste circumstanţe diferite au condus la utilizarea unei diversităţi de definiţii pentru elementele situaţiilor financiare: de exemplu, active, datorii, capitaluri proprii, venituri şi cheltuieli. Totodată, acestea au avut ca rezultat utilizarea unor

criterii diferite pentru recunoaşterea elementelor în situaţiile financiare şi o anumită preferinţă pentru diferitele baze de evaluare. De asemenea, au fost afectate domeniul de aplicare al situaţiilor financiare şi informaţiile prezentate.

Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate s -a angajat să reducă aceste diferenţe, urmărind să armonizeze reglementările, standardele contabile şi procedurile referitoare la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Acesta consideră că armonizarea se poate realiza cel mai bine punându -se accent pe întocmirea de situaţii

financiare care să furnizeze informaţii utile pentru luarea deciziilor economice.

Consiliul consideră că situaţiile financiare întocmite cu acest scop răspund nevoilor comune ale majorităţii utilizatorilor. În fapt, aproape toţi utilizatorii iau decizii economice, de exemplu, pentru:

(a) a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie în capitalurile proprii.

(b) a evalua capacitatea de gestionare sau răspunderea conducerii.

(c) a evalua capacitatea entităţii de a-şi plăti personalul şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi.

(d) a evalua garanţia pe care entitatea o poate oferi pentru creditele ce i-au fost acordate.

(e) a determina politicile fiscale.

(f) a determina profitul şi dividendele care pot fi distribuite.

(g) a elabora şi utiliza date statistice privind venitul naţional.

(h) a reglementa activităţile entităţilor.

Consiliul recunoaşte totuşi că guvernele pot stabili, în particular, dispoziţii diferite sau suplimentare pentru scopurile proprii. Totuşi, aceste dispoziţii nu ar trebui să influenţeze în niciun caz situaţiile financiare publicate pentru a satisface interesele altor utilizatori, decât în măsura în care răspund şi nevoilor acestora.

Situaţiile financiare sunt, de regulă, întocmite conform modelului contabil bazat pe costul istoric recuperabil şi pe conceptul de menţinere a capitalului financiar nominal. Alte modele şi concepte ar putea fi mai bine adaptate pentru a putea satisface obiectivul de a furniza informaţii utile în luarea deciziilor economice, dar la ora actuală nu există un

consens în favoarea unei modificări. Acest Cadru general conceptual a fost elaborat astfel încât să poată fi aplicat unei serii de modele contabile şi concepte de capital şi de menţinere a capitalului.

Scop şi statut

Acest Cadru general conceptual stabileşte conceptele care stau la baza întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare pentru utilizatorii externi. Scopul Cadrului general conceptual este:

(a) să asiste Consiliul în elaborarea de noi IFRS-uri şi revizuirea IFRS-urilor existente;

(b) să asiste Consiliul în promovarea armonizării reglementărilor, a standardelor de con tabilitate şi a procedurilor de prezentare a situaţiilor financiare prin furnizarea unei baze de reducere a numărului

alternativelor de tratamente contabile permise de IFRS-uri;

(c) să asiste organismele de normalizare în procesul de elaborare a standardelor naţionale;



(d) să îi asiste pe cei care întocmesc situaţii financiare în aplicarea IFRS-urilor şi în abordarea temelor care nu

fac încă obiectul unui IFRS;

(e) să asiste auditorii în formarea unei opinii referitoare la conformitatea situaţiilor financiare cu IFRS-urile;

(f) să asiste utilizatorii situaţiilor financiare în interpretarea informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare

întocmite în conformitate cu IFRS-urile; şi

(g) să furnizeze celor interesaţi de activitatea IASB informaţii privind abordarea formulării IFRS-urilor.

Acest Cadru general conceptual nu este un IFRS şi nu defineşte standarde privind evaluarea sau prezentarea

informaţiilor într-o anumită situaţie. Prevederile acestui Cadru general conceptual nu primează în faţa IFRS-urilor specifice.

Consiliul recunoaşte că, într-un număr limitat de cazuri, poate exista un conflict între Cadrul general conceptual şi un

IFRS. În acele cazuri în care există un conflict, dispoziţiile IFRS-ului primează asupra celor din Cadrul general conceptual. Având în vedere că activitatea Consiliului se va ghida după Cadrul general conceptual în elaborarea IFRS-urilor viitoare şi în revizuirea IFRS-urilor existente, numărul cazurilor de conflict dintre Cadrul general conceptual şi IFRS-uri se va diminua în timp.

Cadrul general conceptual va fi revizuit periodic pe baza experienţei Consiliului în utilizarea acestuia.

Domeniu de aplicare

Cadrul general conceptual tratează:

(a) obiectivul raportării financiare;

(b) caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile;

(c) definirea, recunoaşterea şi evaluarea structurilor pe baza cărora sunt întocmite situaţiile financiare; şi

(d) conceptele de capital şi de menţinere a capitalului.


6 ©Fundaţia IFRS


CAPITOLUL 1: OBIECTIVUL RAPORTĂRII FINANCIARE CU SCOP GENERAL

INTRODUCERE OB1

OBIECTIVUL, UTILITATEA ŞI LIMITĂRILE RAPORTĂRII FINANCIARE CU SCOP GENERAL OB2

INFORMAŢII PRIVIND RESURSELE ECONOMICE ALE UNEI ENTITĂŢI RAPORTOARE, PRIVIND PRETENŢIILE RIDICATE FAŢĂ DE ENTITATE ŞI PRIVIND MODIFICĂRILE RESURSELOR ŞI PRETENŢIILOR OB12

Resurse economice şi pretenţii OB13

Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor OB15

Performanţa financiară reflectată de contabilitatea de angajamente OB17

Performanţa financiară reflectată de fluxurile de trezorerie anterioare OB20

Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor care nu rezultă din performanţa financiară OB21



Capitolul 1: Obiectivul raportării financiare cu scop general

Introducere

OB1 Obiectivul raportării financiare cu scop general constituie baza Cadrului general conceptual. Celelalte aspecte ale Cadrului general conceptual – conceptul de entitate raportoare, caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile şi constrângerile acestora, elementele situaţiilor financiare, recunoaşterea,

evaluarea, prezentarea şi descrierea – decurg în mod logic din obiectiv.

Obiectivul, utilitatea şi limitările raportării financiare cu scop general

OB2 Obiectivul raportării financiare cu scop general1 este acela de a oferi informaţii financiare cu privire la

entitatea raportoare care să fie utile pentru investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori

în deciziile pe care aceştia le iau cu privire la oferirea de resurse entităţii. Respectivele decizii imp lică achiziţionarea, vânzarea sau deţinerea instrumentelor de capitaluri proprii şi de datorii, şi furnizarea sau

decontarea împrumuturilor sau altor forme de credit.

OB3 Deciziile luate de investitorii existenţi şi potenţiali privind achiziţionarea, vânzarea sau deţinerea instrumentelor de capitaluri proprii şi de datorii depind de rentabilităţile pe care aceştia le aşteaptă de la o investiţie în respectivele instrumente, de exemplu, plăţile de dividende, principal şi dobânzi sau creşterile

preţurilor de piaţă. În mod similar, deciziile luate de împrumutătorii existenţi şi potenţiali şi de alţi creditori privind furnizarea sau decontarea împrumuturilor sau altor forme de credit depind de plăţile de principal şi

de dobânzi sau de alte rentabilităţi aşteptate de aceştia. Aşteptările investitorilor, împrumutătorilor şi ale

altor creditori privind rentabilităţile depind de evaluările pe care aceştia le fac privind valoarea, momentul apariţiei şi incertitudinea privind (perspectivelor pentru) intrările nete de numerar pentru entitate. În consecinţă, investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori au nevoie de informaţii pentru a-i ajuta să evalueze perspectivele privind intrările nete de numerar pentru o entitate.

OB4 Pentru a evalua perspectivele unei entităţi privind intrările nete de numerar, investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori au nevoie de informaţii privind resursele entităţii, pretenţiile faţă

de entitate şi de informaţii referitoare la cât de eficient şi eficace şi-au îndeplinit consiliul de administraţie şi conducerea2 entităţii responsabilităţile de utilizare a resurselor entităţii. Exemplele de astfel de

responsabilităţi includ protejarea resurselor entităţii de efectele nefavorabile ale factorilor economici precum modificările preţului şi cele tehnologice şi certitudinea că entitatea respectă legile, reglementările şi

prevederile contractuale aplicabile. Informaţiile privind îndeplinirea de către conducere a responsabilităţilor sale sunt, de asemenea, utile pentru deciziile luate de către investitorii existenţi, împrumutători şi alţi

creditori care au dreptul de a vota sau de a influenţa în alt fel acţiunile conducerii.

OB5 O mare parte a investitorilor existenţi şi potenţiali, a împrumutătorilor şi a altor creditori nu pot solicita entităţilor raportoare să le ofere informaţiile direct lor şi trebuie să se bazeze pe rapoartele financiare cu scop general pentru o mare parte din informaţiile financiare care le sunt necesare. În consecinţă, ei sunt

utilizatorii principali către care sunt direcţionate rapoartele financiare cu scop general.

OB6 Totuşi, rapoartele financiare cu scop general nu oferă şi nu pot oferi toate informaţiile de care au nevoie investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori. Utilizatorii trebuie să analizeze informaţiile pertinente din alte surse, de exemplu, condiţiile şi aşteptările economice generale, evenimentele

politice şi climatul politic şi prognozele industriale şi privind compania.

OB7 Rapoartele financiare cu scop general nu sunt menite să indice valoarea unei entităţi raportoare; în schimb,

ele oferă informaţii care să ajute investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori să estimeze valoarea entităţii raportoare.

OB8 Utilizatorii principali individuali au nevoi şi dorinţe informaţionale diferite şi, posibil, aflate în conflict. Consiliul, în elaborarea standardelor de raportare financiară, va căuta să prevadă setul de informaţii care să

1 În acest Cadru general conceptual, termenii rapoarte financiare şi raportare financiară se referă la rapoartele financiare cu

scop general şi la raportarea financiară cu scop general, cu excepţia cazurilor în care se indică în mod specific referirea la alte aspecte.

2 În acest Cadru general conceptual, termenul conducere se referă la conducerea şi consiliul de administraţie ale unei entităţi, cu excepţia cazurilor în care se indică în mod specific referirea la alte aspecte.


8 ©Fundaţia IFRS

întrunească nevoile unui număr maxim de utilizatori principali. Totuşi, axarea pe nevoile informaţionale

comune nu trebuie să împiedice entitatea raportoare să includă informaţii suplimentare care sunt deosebit de utile pentru o anumită subcategorie a utilizatorilor principali.

OB9 Conducerea entităţii raportoare este, de asemenea, interesată de informaţiile financiare ale entităţii. Totuşi, conducerea nu trebuie să se bazeze pe rapoartele financiare cu scop general deoarece este capabilă să obţină intern informaţiile financiare necesare.

OB10 Alte părţi, cum ar fi organismele de reglementare şi alţi membri ai publicului, în afară de investitori, împrumutători şi alţi creditori, pot de asemenea să considere utile rapoartele financiare cu scop general. În

orice caz, obiectivul primordial al acestor rapoarte nu sunt aceste alte grupuri.

OB11 Într-o mare măsură, rapoartele financiare se fundamentează mai degrabă pe estimări, raţionamente şi

modele decât pe reprezentări exacte. Cadrul general conceptual stabileşte conceptele care stau la baza acestor estimări, raţionamente şi modele. Conceptele sunt scopul pe care se străduiesc să îl atingă Consiliul

şi cei care întocmesc rapoartele financiare. Aşa cum se întâmplă în cazul celor mai multe scopuri, este puţin probabil ca viziunea Cadrului general conceptual privind raportarea financiară să fie realizată în întregime,

cel puţin pe termen scurt, deoarece este nevoie de timp pentru a înţelege, accepta şi implementa noi modalităţi de analiză a tranzacţiilor şi a altor evenimente. Cu toate acestea, stabilirea unui scop către care să

se tindă este esenţială pentru ca raportarea financiară să evolueze astfel încât să îşi amplifice utilitatea.

Informaţii privind resursele economice ale unei entităţi raportoare, privind pretenţiile ridicate faţă de entitate şi privind modificările

resurselor şi pretenţiilor

OB12 Rapoartele financiare cu scop general oferă informaţii privind poziţia financiară a unei entităţi raportoare, informaţii care se referă la resursele economice şi la pretenţiile faţă de entitatea raportoare. Rapoartele financiare oferă, de asemenea, informaţii privind efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente care modifică resursele economice şi pretenţiile asupra entităţii raportoare. Ambele tipuri de informaţii oferă date utile

pentru deciziile de furnizare de resurse către o entitate.

Resurse economice şi pretenţii

OB13 Informaţiile privind natura şi valorile resurselor economice şi pretenţiilor faţă de o entitate raportoare pot ajuta utilizatorii să identifice punctele forte şi vulnerabilităţile financiare ale entităţii raportoare. Aceste

informaţii pot ajuta utilizatorii să evalueze lichiditatea şi solvabilitatea entităţii raportoare, nevoia sa de finanţare suplimentară şi probabilitatea ca entitatea să aibă succes în obţinerea finanţării. Informaţiile

privind priorităţile şi dispoziţiile de plată aferente pretenţiilor existente ajută utilizatorii să prognozeze modul în care vor fi distribuite fluxurile viitoare de trezorerie între cei care au pretenţii faţă de entitatea

raportoare.

OB14 Diferitele tipuri de resurse economice influenţează diferit modul în care utilizatorii evaluează perspectivele

entităţii raportoare de a obţine fluxuri de trezorerie viitoare. Unele fluxuri de trezorerie viitoare rezultă direct din resursele economice existente, cum ar fi conturile de creanţe. Alte fluxuri de trezorerie rezultă din

utilizarea în comun a câtorva resurse pentru a produce şi comercializa bunuri şi servicii pentru clienţi. Deşi aceste fluxuri de trezorerie nu pot fi corelate cu resurse economice individuale (sau cu pretenţii), utilizatorii

rapoartelor financiare trebuie să cunoască natura şi valoarea resurselor disponibile pentru utilizarea în

activitatea entităţii raportoare.

Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor

OB15 Modificările resurselor economice şi pretenţiilor faţă de o entitate raportoare rezultă din performanţa

financiară a respectivei entităţi (a se vedea punctele OB17-OB20) şi din alte evenimente sau tranzacţii, cum ar fi emiterea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie (a se vedea punctul OB21). Pentru a evalua corespunzător perspectivele entităţii raportoare de a primi fluxuri de trezorerie viitoare, utilizatorii trebuie să poată distinge între aceste două tipuri de modificări.

OB16 Informaţiile privind performanţa financiară a entităţii raportoare ajută utilizatorii să înţeleagă rentabilitatea pe care entitatea a generat-o pentru resursele sale economice. Informaţiile privind rentabilitatea generată de

entitate oferă indicii referitoare la cât de bine şi-a îndeplinit conducerea responsabilităţile privind utilizarea eficientă şi eficace a resurselor entităţii raportoare. Informaţiile privind variabilitatea şi componentele

acestei rentabilităţi sunt, de asemenea, importante, în special pentru evaluarea incertitudinii privind fluxurile



de trezorerie viitoare. Informaţiile privind performanţa financiară anterioară a entităţii raportoare şi modul

în care conducerea şi-a îndeplinit responsabilităţile sunt, de obicei, utile pentru previzionarea rentabilităţilor viitoare obţinute de entitate pentru resursele sale economice.

Performanţa financiară reflectată de contabilitatea de angajamente

OB17 Contabilitatea de angajamente ilustrează efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente şi circumstanţe asupra resurselor economice şi asupra pretenţiilor faţă de o entitate raportoare în perioadele în care respectivele

efecte se produc, chiar dacă încasările şi plăţile aferente de numerar au loc într-o perioadă diferită. Acest aspect este important deoarece informaţiile privind resursele economice şi pretenţiile faţă de o entitate

raportoare, precum şi modificările resurselor sale economice şi ale pretenţiilor faţă de entitate în decursul unei perioade oferă o bază mai solidă pentru evaluarea performanţei trecute şi viitoare a entităţii decâ t informaţiile care se referă numai la încasările şi plăţile de numerar în decursul respectivei perioade.

OB18 Informaţiile privind performanţa financiară a unei entităţi raportoare în decursul unei perioade, reflectate de modificările resurselor sale economice şi pretenţiilor faţă de entitate care au alte cauze decât obţinerea de resurse suplimentare direct de la investitori şi creditori (a se vedea punctul OB21), sunt utile pentru

evaluarea capacităţii trecute şi viitoare a entităţii de a genera intrări nete de numerar. Aceste informaţii prezintă măsura în care entitatea raportoare şi-a suplimentat resursele economice disponibile şi, astfel,

capacitatea de a genera intrări nete de numerar mai degrabă prin activitatea sa decât prin obţinerea de

resurse suplimentare direct de la investitori şi creditori.

OB19 Informaţiile privind performanţa financiară a entităţii raportoare în cursul unei perioade pot indica măsura în care evenimente cum sunt modificările preţurilor pieţei sau ale ratelor dobânzii au condus la creşteri sau

reduceri ale resurselor entităţii şi ale pretenţiilor faţă de entitate, afectând astfel capacitatea entităţii de a

genera intrări nete de numerar.

Performanţa financiară reflectată de fluxurile de trezorerie anterioare

OB20 Informaţiile privind fluxurile de trezorerie ale entităţii raportoare în decursul unei perioade ajută utilizatorii

să evalueze capacitatea entităţii de a genera viitoare intrări nete de numerar. Acestea prezintă modul în care entitatea raportoare obţine şi cheltuieşte numerarul, inclusiv informaţii privind împrumuturile şi

rambursarea datoriilor, privind dividendele plătite în numerar sau alte distribuiri în numerar către investitori, precum şi alţi factori care ar putea afecta lichiditatea sau solvabilitatea entităţii. Informaţiile

privind fluxurile de trezorerie ajută utilizatorii să înţeleagă activităţile unei entităţi raportoare, să evalueze activităţile de finanţare şi de investiţii ale acesteia, să îi evalueze lichiditatea sau solvabilitatea şi să

interpreteze alte informaţii privind performanţa financiară.

Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor care nu rezultă din

performanţa financiară

OB21 Resursele economice şi pretenţiile faţă de o entitate raportoare se pot, de asemenea, modifica şi din alte motive decât performanţa financiară, cum ar fi emiterea unor acţiuni suplimentare. Informaţiile privind acest tip de modificări sunt necesare pentru a oferi utilizatorilor o imagine completă a motivelor pentru care

resursele economice şi pretenţiile faţă de entitatea raportoare s-au modificat, precum şi a consecinţelor respectivelor modificări asupra performanţei financiare viitoare.


10 ©Fundaţia IFRS

CAPITOLUL 2: ENTITATEA RAPORTOARE

[urmează să fie adăugat]




CAPITOLUL 3: CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE INFORMAŢIILOR FINANCIARE UTILE QC1

INTRODUCERE QC1

CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE INFORMAŢIILOR FINANCIARE UTILE QC4

Caracteristici calitative fundamentale QC5

Relevanţă QC6

Reprezentare exactă QC12

Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale QC17

Caracteristici calitative amplificatoare QC19

Comparabilitate QC20

Verificabilitate QC26

Oportunitate QC29

Inteligibilitate QC30

Aplicarea caracteristicilor calitative amplificatoare QC33

CONSTRÂNGERI CE ŢIN DE COST ASUPRA RAPORTĂRII FINANCIARE UTILE QC35


12 ©Fundaţia IFRS

CAPITOLUL 3: Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile

Introducere

QC1 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile discutate în acest capitol ajută la identificarea tipurilor de informaţii care pot fi utile pentru investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutători şi alţi creditori în deciziile pe care aceştia le iau cu privire la entitatea raportoare pe baza rapoartelor financiare ale acesteia

(informaţii financiare).

QC2 Rapoartele financiare oferă informaţii privind resursele economice ale entităţii raportoare, pretenţiile faţă de

entitatea raportoare şi efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente şi condiţii care modifică aceste resurse şi pretenţii. (Aceste informaţii sunt menţionate în Cadrul general conceptual drept informaţii privind

fenomenele economice.) Unele rapoarte financiare includ, de asemenea, materiale explicative privind aşteptările şi strategiile conducerii pentru entitatea raportoare, precum şi alte tipuri de informaţii cu caracter

previzional.

QC3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile3 se aplică informaţiilor financiare oferite în

situaţiile financiare, precum şi informaţiilor financiare oferite prin alte modalităţi. Costul, care este o constrângere generală asupra capacităţii entităţii raportoare de a oferi informaţii financiare utile, se aplică în

mod similar. Totuşi, consideraţiile avute în vedere în aplicarea caracteristicilor calitative şi a constrânge rilor aferente costului pot fi diferite pentru diverse tipuri de informaţii. De exemplu, aplicarea lor în cazul

informaţiilor cu caracter previzional poate fi diferită de aplicarea lor informaţiilor privind resursele

economice existente şi pretenţiile faţă de entitate şi modificărilor acestor resurse şi pretenţii.

Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile

QC4 Pentru ca informaţiile financiare să fie utile, ele trebuie să fie relevante şi să reprezinte exact ceea ce îşi propun să reprezinte. Utilitatea informaţiilor financiare este amplificată dacă acestea sunt comparabile,

verificabile, oportune şi inteligibile.

Caracteristici calitative fundamentale

QC5 Caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanţa şi reprezentarea exactă.

Relevanţă

QC6 Informaţiile financiare relevante sunt cele care au capacitatea de a genera o diferenţă în deciziile luate de către utilizatori. Informaţiile pot avea capacitatea de a genera o diferenţă în luarea unei decizii chiar dacă

unii utilizatori aleg să nu profite de aceste informaţii sau dacă le cunosc deja din alte surse.

QC7 Informaţiile financiare au capacitatea de a genera o diferenţă în luarea unor decizii dacă au valoare predictivă, valoare de confirmare sau ambele.

QC8 Informaţiile financiare au valoare predictivă dacă pot fi utilizate ca intrări în procesele aplicate de utilizatori pentru a previziona rezultate viitoare. Pentru a avea valoare predictivă, informaţiile financiare nu trebuie să

reprezinte o previziune sau o prognoză. Informaţiile financiare cu valoare predictivă sunt folosite de utilizatori pentru realizarea propriilor lor predicţii.

QC9 Informaţiile financiare au valoare de confirmare dacă oferă feedback privind (confirmă sau modifică) evaluări anterioare.

QC10 Valoarea predictivă şi valoarea de confirmare a informaţiilor financiare sunt în strânsă legătură. Informaţiile care au valoare predictivă au adesea şi valoare de confirmare. De exemplu, informaţiile privind venitul pentru anul curent, care pot fi utilizate ca bază pentru prognozarea veniturilor în anii viitori, pot fi, de asemenea, comparate cu previziunile pentru anul curent realizate în anii anteriori. Rezultatele acestor

3 În acest Cadru general conceptual, termenii caracteristici calitative şi constrângeri se referă la caracteristicile calitative ale

informaţiilor financiare utile şi la constrângerile asupra acestora.



comparaţii pot ajuta utilizatorii să corecteze şi să îmbunătăţească procesele utilizate pentru realizarea previziunilor anterioare.

Prag de semnificaţie

QC11 Informaţiile sunt semnificative dacă omiterea sau prezentarea lor eronată ar putea influenţa deciziile pe care

utilizatorii le iau pe baza informaţiilor financiare privind o anumită entitate raportoare. Cu alte cuvinte, pragul de semnificaţie este un aspect al relevanţei specific unei entităţi bazat pe natura sau magnitudinea,

sau pe ambele, elementelor la care se referă informaţiile în contextul raportului financiar al unei entităţi individuale. În consecinţă, Consiliul nu poate specifica un prag cantitativ pentru semnificaţie şi nu poate

predetermina ce ar putea fi semnificativ într-o anumită situaţie.

Reprezentare exactă

QC12 Rapoartele financiare reprezintă fenomenele economice în cuvinte şi cifre. Pentru a fi utile, informaţiile financiare nu trebuie numai să reprezinte fenomenele relevante, ci trebuie şi să reprezinte exact fenomenele pe care îşi propune să le reprezinte. Pentru a fi o reprezentare exactă perfectă, o descriere trebuie să aibă trei caracteristici. Aceasta trebuie să fie completă, neutră şi fără erori. Bineînţeles, perfecţiunea este atinsă

rareori sau chiar niciodată. Obiectivul Consiliului este maximizarea calităţilor de mai sus în măsura în care acest lucru este posibil.

QC13 O descriere completă include toate informaţiile necesare pentru ca un utilizator să înţeleagă fenomenul descris, inclusiv toate descrierile şi explicaţiile necesare. De exemplu, o descriere completă a activelor grupului include, cel puţin, o descriere a naturii activelor grupului, o descriere numerică a tuturor activelor

grupului şi o descriere a ceea ce reprezintă descrierea numerică (de exemplu, costul iniţial, costul ajustat sau

valoarea justă). Pentru unele elemente, o descriere completă poate să impună explicaţii privind faptele semnificative referitoare la calitatea şi natura elementelor, factorilor şi circumstanţelor care ar putea să le

afecteze calitatea şi natura, şi procesul utilizat pentru a determina descrierile numerice.

QC14 O descriere neutră este una care nu suportă influenţe în selecţia şi prezentarea informaţiilor financiare. O

descriere neutră nu este denaturată, ponderată, accentuată, neaccentuată sau manipulată în alt fel pentru a creşte probabilitatea ca informaţiile financiare să fie primite favorabil sau nefavorabil de către utilizatori.

Informaţii neutre nu înseamnă informaţii fără scop sau fără influenţă asupra comportamentului. Din contră, informaţiile financiare relevante sunt, prin definiţie, cele care au capacitatea de a genera o diferenţă în

deciziile luate de către utilizatori.

QC15 Reprezentarea exactă nu înseamnă exactitudine sub toate aspectele. Fără erori înseamnă că nu există erori

sau omisiuni în descrierea fenomenelor, iar procesul utilizat pentru a genera informaţiile raportate a fost selectat şi aplicat fără erori în cadrul procesului. În acest context, fără erori nu înseamnă perfect exact sub

toate aspectele. De exemplu, nu se poate determina dacă o estimare a unui preţ sau a unei valori ce nu poate fi observat(ă) este exactă sau inexactă. Totuşi, o reprezentare a respectivei estimări poate fi exactă dacă

valoarea este descrisă clar şi precis ca fiind o estimare, dacă sunt explicate natura şi limitele procesului de estimare şi dacă nu au fost făcute erori în selectarea şi ap licarea unui proces adecvat pentru elaborarea estimării.

QC16 Dintr-o reprezentare exactă, în sine, nu rezultă neapărat informaţii utile. De exemplu, o entitate raportoare poate primi imobilizări corporale printr-o subvenţie guvernamentală. În mod evident, a raporta că o entitate a dobândit un activ fără a suporta un cost ar reprezenta exact costul pentru entitate, dar această informaţie

probabil că nu ar fi foarte utilă. Un exemplu ceva mai subtil este cel al unei estimări a sumei prin care ar trebui ajustată valoarea contabilă a unui activ pentru a reflecta deprecierea în valoarea activului. Respectiva

estimare poate fi o reprezentare exactă dacă entitatea raportoare a aplicat corespunzător un proces adecvat,

dacă a descris corespunzător estimarea şi a explicat orice incertitudini care afectează semnificativ estimarea. Totuşi, dacă nivelul de incertitudine al unei astfel de estimări este suficient de ridicat, respectiva estimare nu

va fi deosebit de utilă. Cu alte cuvinte, relevanţa reprezentării exacte a activului este îndoielnică. Dacă nu există o reprezentare alternativă mai exactă, este posibil ca respectiva estimare să ofere cele mai bune

informaţii disponibile.

Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale

QC17 Pentru a fi utile, informaţiile trebuie să fie atât relevante, cât şi reprezentate exact. Nici o reprezentare exactă a unui fenomen irelevant, şi nici o reprezentare inexactă a unui fenomen relevant nu ajută utilizatorii în luarea unor decizii bune.


14 ©Fundaţia IFRS

QC18 Cel mai eficient şi eficace proces de aplicare a caracteristicilor calitative fundamentale este, de obicei, aşa

cum este prezentat mai jos (sub rezerva efectelor caracteristicilor amplificatoare şi a constrângerii costului, care nu sunt luate în considerare în acest exemplu). În primul rând, se identifică un fenomen economic care

are potenţialul de a fi folositor utilizatorilor informaţiilor financiare ale entităţii raportoare. În al doilea rând, se identifică tipul de informaţii cu privire la respectivul fenomen care ar fi cele mai relevan te dacă ar fi

disponibile şi dacă ar putea fi reprezentate exact. În al treilea rând, se determină dacă informaţiile sunt disponibile şi pot fi reprezentate exact. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, procesul de întrunire a

caracteristicilor calitative fundamentale se încheie la acest punct. Dacă nu, procesul este repetat pentru

următoarea categorie de informaţie relevantă.

Caracteristici calitative amplificatoare

QC19 Comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea şi inteligibilitatea sunt caracteristici calitative care amplifică utilitatea informaţiilor relevante şi reprezentate exact. Caracteristicile calitative amplificatoare pot ajuta în alegerea unei modalităţi din două alternative care trebuie utilizată pentru a descrie un fenomen, dacă

se consideră că ambele sunt la fel de relevante şi exact reprezentate.

Comparabilitate

QC20 Deciziile utilizatorilor presupun alegerea între alternative, de exemplu, vânzarea sau păstrarea unei investiţii

sau investirea într-o entitate raportoare sau în alta. În consecinţă, informaţiile privind o entitate raportoare sunt mult mai utile dacă pot fi comparate cu informaţii similare despre alte entităţi şi cu informaţii similare

despre aceeaşi entitate aferente unei alte perioade sau date.

QC21 Comparabilitatea este una din caracteristicile calitative care permite utilizatorilor să identifice şi să înţeleagă

similitudinile şi diferenţele dintre elemente. Spre deosebire de celelalte caracteristici calitative, comparabilitatea nu se referă la un singur element. O comparaţie necesită cel puţin două elemente.

QC22 Consecvenţa, deşi ţine de comparabilitate, nu este identică cu aceasta. Consecvenţa se referă la utilizarea aceloraşi metode pentru aceleaşi elemente, fie de la o perioadă la alta în cadrul unei entităţi raportoare, fie într-o singură perioadă pentru entităţi diferite. Comparabilitatea este scopul; consecvenţa ajută la atingerea acestui scop.

QC23 Comparabilitatea nu este uniformitate. Pentru ca informaţiile să fie comparabile, aspectele similare trebuie să fie prezentate similar, iar aspectele diferite trebuie să fie prezentate diferit. Comparabilitatea informaţiilor financiare nu este amplificată dacă aspectele diferite sunt făcute să pară similare , şi nici dacă aspectele

similare sunt făcute să pară diferite.

QC24 Este posibil să se obţină un anumit grad de comparabilitate prin satisfacerea caracteristicilor calitative fundamentale. O reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant trebuie, în mod firesc, să aibă un anumit grad de comparabilitate cu o reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant similar al unei

alte entităţi raportoare.

QC25 Deşi un fenomen economic unic poate fi reprezentat exact în multiple moduri, permiterea unor metode contabile alternative pentru acelaşi fenomen economic diminuează comparabilitatea.

Verificabilitate

QC26 Verificabilitatea ajută în asigurarea utilizatorilor că informaţiile reprezintă exact fenomenele economice pe care îşi propun să le reprezinte. Prin verificabilitate se înţelege că diferiţi observatori independenţi şi în cunoştinţă de cauză ar putea ajunge la un consens, dar nu neapărat la un acord total, că o anumită descriere

este o reprezentare exactă. Pentru a fi verificabile, informaţiile cuantificate nu trebuie să fie o singură estimare punctuală. Un interval de valori posibile şi probabilităţile aferente acestora pot fi, de asemenea,

verificate.

QC27 Verificarea poate fi directă sau indirectă. Verificarea directă se referă la verificarea unei valori sau a altor reprezentări prin observare directă, de exemplu, prin numărarea banilor. Verificarea indirectă se referă la verificarea intrărilor pentru un model, o formulă sau o altă tehnică şi la recalcularea rezultatelor prin

utilizarea aceleiaşi metodologii. Un exemplu îl reprezintă verificarea valorilor contabile ale stocurilor prin verificarea intrărilor (cantităţi şi costuri) şi prin recalcularea stocurilor finale prin utilizarea aceloraşi ipoteze privind fluxul costurilor (de exemplu, utilizarea metodei primul intrat, primul ieşit).

QC28 Se poate să nu fie posibil să se verifice unele explicaţii şi informaţii cu caracter previzional până într-o perioadă viitoare sau chiar deloc. Pentru a ajuta utilizatorii să decidă dacă doresc să utilizeze respectivele



informaţii, ar fi, în mod normal, necesar să se prezinte ipotezele fundamentale, metodele de compilare a informaţiilor şi alţi factori şi circumstanţe care susţin informaţiile.

Oportunitate

QC29 Oportunitatea înseamnă că informaţiile sunt disponibile pentru factorii decizionali în timp util pentru a le

influenţa deciziile. În general, cu cât sunt mai vechi informaţiile, cu atât sunt mai puţin utile. Totuşi, unele informaţii pot să rămână oportune mult timp după finalul perioadei de raportare deoarece, de exemplu, unii

utilizatori ar putea fi nevoiţi să identifice şi să aprecieze tendinţele.

Inteligibilitate

QC30 Clasificarea, caracterizarea şi prezentarea în mod clar şi concis a informaţiilor le fac pe acestea inteligibile.

QC31 Unele fenomene sunt inerent complexe şi nu pot fi transformate în fenomene uşor de înţeles. Excluderea informaţiilor privind aceste fenomene din rapoartele financiare ar putea face informaţiile din respectivele rapoarte financiare mai uşor de înţeles. Totuşi, respectivele rapoarte ar fi incomplete şi, prin urmare,

potenţial înşelătoare.

QC32 Rapoartele financiare sunt întocmite pentru utilizatorii care dispun de cunoştinţe suficiente privind activităţile de afaceri şi economice şi care studiază şi analizează informaţiile cu atenţia cuvenită. Este posibil ca, uneori, chiar şi utilizatorii bine informaţi şi atenţi să fie nevoiţi să solicite ajutorul unui consilier

pentru a înţelege informaţiile privind fenomenele economice complexe.

Aplicarea caracteristicilor calitative amplificatoare

QC33 Caracteristicile calitative amplificatoare trebuie maximizate în măsura în care acest lucru este posibil. Totuşi, caracteristicile calitative amplificatoare, fie individual, fie în grup, nu pot face informaţiile utile dacă

respectivele informaţii sunt irelevante sau nu sunt reprezentate exact.

QC34 Aplicarea caracteristicilor calitative amplificatoare este un proces interactiv care nu are o ordine prestabilită. Uneori este posibil să fie necesar ca una dintre caracteristicile calitative amplificatoare să fie diminuată

pentru a maximiza una din celelalte caracteristici calitative. De exemplu, este posibil să fie justificată o reducere temporară a comparabilităţii ca rezultat al aplicării prospective a unui nou standard de raportare

financiară pentru a îmbunătăţi relevanţa sau reprezentarea exactă pe termen lung. Prezentările adecvate pot

compensa parţial lipsa comparabilităţii.

Constrângeri ce ţin de cost asupra raportării financiare utile

QC35 Costul este o constrângere generală ce acţionează asupra informaţiilor ce pot fi oferite de raportarea financiară. Raportarea informaţiilor financiare impune costuri şi este important ca aceste costuri să fie

justificate de beneficiile raportării respectivelor informaţii. Există câteva tipuri de costuri şi beneficii care trebuie avute în vedere.

QC36 Furnizorii de informaţii financiare îşi canalizează cea mai mare parte a efortului înspre colectarea, procesarea, verificarea şi diseminarea informaţiilor financiare, dar, în ultimă instanţă, aceste costuri sunt suportate de utilizatori sub forma rentabilităţilor reduse. Utilizatorii informaţiilor financiare suportă şi

costurile aferente analizării şi interpretării informaţiilor oferite. Dacă informaţiile necesare nu sunt oferite , utilizatorii suportă costuri suplimentare pentru a obţine respectivele informaţii din altă parte sau pentru a le estima.

QC37 Raportarea informaţiilor financiare relevante şi care reprezintă exact ceea ce îşi propun să reprezinte ajută utilizatorii să ia decizii cu mai multă încredere. Aceasta duce la o funcţionare mai eficientă a pieţelor de

capital şi la un cost mai redus al capitalului pentru economie, ca întreg. Un investitor individual, un împrumutător sau un alt creditor primeşte beneficii şi din luarea unor decizii mai informate. Cu toate

acestea, nu este posibil ca rapoartele financiare cu scop general să ofere toate informaţiile pe care le consideră relevante fiecare utilizator.

QC38 În aplicarea constrângerii ce ţine de cost, Consiliul apreciază dacă este posibil ca beneficiile raportării unui anumit tip de informaţii să justifice costurile suportate pentru oferirea şi utilizarea respectivelor informaţii.

Atunci când aplică constrângerea ce ţine de cost în elaborarea unui standard propus de raportare financiară, Consiliul încearcă să obţină informaţii de la furnizorii de informaţii financiare, de la utilizatori, auditori, mediul academic şi alte părţi cu privire la natura şi cantitatea preconizată a beneficiilor şi costurilor


16 ©Fundaţia IFRS

implicate de respectivul standard. În cele mai multe cazuri, evaluările se bazează pe o combinaţie a

informaţiilor cantitative şi calitative.

QC39 Din cauza subiectivităţii inerente, evaluările diverselor persoane privind costurile şi beneficiile raportării unor anumite elemente de informaţii financiare vor diferi. Prin urmare, Consiliul încearcă să aibă în vedere

costurile şi beneficiile în relaţie cu raportarea financiară în general, şi nu numai în relaţie cu entităţile raportoare individuale. Aceasta nu înseamnă că evaluarea costurilor şi beneficiilor justifică întotdeauna

existenţa aceloraşi dispoziţii de raportare pentru toate entităţile. Este posibil ca diferenţele să fie adecvate

din cauza dimensiunilor diferite ale entităţilor, a modalităţilor diferite (publice sau private) de obţinere a capitalului, a nevoilor diferiţilor utilizatori sau a altor factori.




CAPITOLUL 4: CADRUL GENERAL (1989): TEXTUL PĂSTRAT

IPOTEZE DE BAZĂ 4.1

Continuitatea activităţii 4.1

ELEMENTELE SITUAŢIILOR FINANCIARE 4.2

Poziţia financiară 4.4

Active 4.8

Datorii 4.15

Capitaluri proprii 4.20

Performanţă 4.24

Venit 4.29

Cheltuieli 4.33

Ajustări pentru menţinerea capitalului 4.36

RECUNOAŞTEREA ELEMENTELOR DIN SITUAŢIILE FINANCIARE 4.37

Probabilitatea realizării unor beneficii economice viitoare 4.40

Fiabilitatea evaluării 4.41

Recunoaşterea activelor 4.44

Recunoaşterea datoriilor 4.46

Recunoaşterea veniturilor 4.47

Recunoaşterea cheltuielilor 4.49

EVALUAREA ELEMENTELOR DIN SITUAŢIILE FINANCIARE 4.54

CONCEPTE DE CAPITAL ŞI DE MENŢINERE A CAPITALULUI 4.57

Concepte de capital 4.57

Concepte de menţinere a capitalului şi de determinare a profitului 4.59


18 ©Fundaţia IFRS

Capitolul 4: Cadrul general (1989): textul păstrat

Textul păstrat din Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare (1989) nu a fost modificat pentru a reflecta modificările făcute prin IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare (revizuit în 2007).

Textul păstrat va fi, de asemenea, actualizat după ce Consiliul va analiza elementele situaţiilor financiare şi bazele

lor de evaluare.

Ipoteze de bază

Continuitatea activităţii

4.1 Situaţiile financiare sunt întocmite, de regulă, pornind de la ipoteza că o entitate îşi va continua activitatea şi în viitorul previzibil. Astfel, se presupune că entitatea nu are intenţia şi nici nevoia de a lichida sau de a-şi

reduce în mod semnificativ activitatea; dacă o astfel de intenţie sau nevoie există, ar putea fi nevoie ca situaţiile financiare să fie întocmite pe o bază diferită de evaluare şi, în acest caz, trebuie indicată baza

utilizată.

Elementele situaţiilor financiare

4.2 Situaţiile financiare descriu rezultatele financiare ale tranzacţiilor şi ale altor evenimente, grupându -le în categorii cuprinzătoare conform caracteristicilor economice. Aceste categorii largi sunt numite elementele

situaţiilor financiare. Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare din bilanţ sunt activele, datoriile şi capitalurile proprii. Elementele direct legate de evaluarea performanţei în situaţia veniturilor şi

cheltuielilor sunt veniturile şi cheltuielile. Situaţia modificărilor poziţiei financiare reflectă, de obicei, elementele din situaţia veniturilor şi cheltuielilor şi modificările elementelor din bilanţ; în consecinţă,

prezentul Cadru general conceptual nu identifică elementele specifice acestei s ituaţii.

4.3 Prezentarea acestor elemente în bilanţ şi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor implică un proces de subclasificare. De exemplu, activele şi datoriile pot fi clasificate după natura sau funcţia lor în activitatea entităţii, cu scopul de a prezenta informaţii în cea mai folositoare manieră pentru utilizatori, pentru a-şi

fundamenta deciziile economice.

Poziţia financiară

4.4 Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare sunt activele, datoriile şi capitalurile proprii. Acestea sunt definite după cum urmează:

(a) Un activ este o resursă controlată de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se preconizează că vor decurge beneficii economice viitoare pentru entitate.

(b) O datorie este o obligaţie actuală a entităţii, rezultată din evenimente trecute, a cărei decontare se

aşteaptă să determine o ieşire de resurse încorporând beneficii economice din entitate.

(c) Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.

4.5 Definiţiile unui activ şi a unei datorii identifică toate caracteristicile esenţiale ale acestora, dar nu încearcă să specifice criteriile ce trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în bilanţ. Astfel, definiţiile includ şi

elemente care nu sunt recunoscute drept active sau datorii în bilanţ, deoarece nu satisfac criteriile de recunoaştere prezentate la punctele 4.37-4.53. În special trebuie să existe certitudinea că fluxurile de

beneficii economice viitoare, dinspre sau către entitate, îndeplinesc criteriile de probabilitate de la punctul 4.38, înainte de a recunoaşte un activ sau o datorie.

4.6 La stabilirea momentului în care un element corespunde definiţiei unui activ, unei datorii sau capitalurilor proprii, trebuie acordată atenţie fondului şi realităţii economice ale acestuia, şi nu numai formei sale



juridice. Astfel, de exemplu, în cazul contractelor de leasing financiar, fondul şi realitatea economică

reprezintă faptul că locatarul obţine beneficiile economice ale utilizării bunului contractat pe cea mai mare parte a duratei de utilizare a acestuia în schimbul obligaţiei de a plăti pentru acest drept o sumă aproximativ

egală cu valoarea justă a activului şi dobânda aferentă. Din acest motiv, leasingul financiar dă naştere unor elemente ce satisfac definiţiile unui activ şi a unei datorii, şi care sunt recunoscute, în consecinţă, în bilanţul

locatarului.

4.7 Bilanţurile elaborate conform IFRS-urilor actuale pot include şi elemente care nu satisfac definiţia unui

activ sau a unei datorii şi nici nu sunt prezentate ca parte a capitalurilor proprii. Definiţiile prezentate la punctul 4.4 vor sta totuşi la baza revizuirilor viitoare ale IFRS-urilor, precum şi la baza elaborării unor noi

IFRS-uri.

Active

4.8 Beneficiile economice viitoare încorporate într-un activ reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar şi de echivalente de numerar către entitate. Acest potenţial poate fi unul productiv, făcând parte din activităţile de exploatare ale entităţii. De asemenea, se poate transforma în numerar sau echivalente de numerar sau poate avea capacitatea de a reduce ieşirile de numerar, precum un

proces alternativ de producţie care micşorează costurile.

4.9 De obicei, o entitate îşi utilizează activele pentru a produce bunuri sau pentru a presta servicii capabile să satisfacă dorinţele sau necesităţile clienţilor; datorită faptului că aceste bunuri sau servicii pot satisface

aceste dorinţe sau necesităţi, clienţii sunt dispuşi să plătească pentru a le obţine, contribuind astfel la fluxul de trezorerie al entităţii. Numerarul în sine conferă un avantaj entităţii datorită faptului că permite controlul

celorlalte resurse.

4.10 Beneficiile economice viitoare încorporate într-un activ pot intra în entitate în mai multe moduri. De exemplu, un activ poate fi:

(a) utilizat separat sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii sau producţia de bunuri

destinate vânzării de către entitate;

(b) schimbat pentru alte active;

(c) utilizat pentru decontarea unei datorii; sau

(d) distribuit proprietarilor entităţii.

4.11 Multe active, de exemplu, imobilizările corporale, au o formă fizică. Cu toate acestea, forma fizică nu este esenţială pentru existenţa unui activ; de aceea, brevetele şi drepturile de autor, de exemplu , sunt active dacă

se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare entităţii şi dacă sunt controlate de aceasta.

4.12 Multe active, de exemplu, creanţele şi proprietăţile imobiliare, sunt asociate cu drepturi legale, inclusiv dreptul la proprietate. Dreptul de proprietate nu este esenţial pentru determinarea existenţei unui activ;

astfel, de exemplu, o proprietate imobiliară deţinută în baza unui contract de leasing este un activ în cazul în

care entitatea controlează beneficiile oferite de proprietatea respectivă. Deşi capacitatea unei entităţi de a controla beneficiile este de obicei rezultatul drepturilor legale, un element poate satisface definiţia unui

activ chiar şi fără a exista un control legal. De exemplu, know-how-ul obţinut dintr-o activitate de dezvoltare poate corespunde definiţiei unui activ atunci când entitatea controlează beneficiile acestui know-how ţinându-l secret.

4.13 Activele unei entităţi rezultă din tranzacţii sau din alte evenimente anterioare. În mod normal, entităţile

obţin activele prin cumpărarea sau producerea acestora, dar şi alte tranzacţii sau evenimente pot genera active; exemple pot fi proprietăţile primite de entitate de la guvern ca parte a unui program de încurajare a

creşterii economice într-o regiune şi de descoperire a rezervelor minerale. Tranzacţiile sau evenimentele ce sunt aşteptate în viitor nu generează prin ele însele active; de aceea, de exemplu, intenţia de a cumpăra un

bun nu corespunde, prin ea însăşi, definiţiei unui activ.

4.14 Există o legătură strânsă între cheltuielile suportate şi generarea de active, dar nu este neapărat necesar ca

cele două să coincidă. De aceea, în momentul în care o entitate suportă o cheltuială, aceasta poate însemna că se urmăreşte obţinerea de beneficii economice viitoare, dar nu este o dovadă concludentă că a fost

obţinut un element care corespunde definiţiei unui activ. Similar, absenţa unei cheltuieli aferente nu exclude posibilitatea ca un element să satisfacă definiţia unui activ care poate fi recunoscut în bilanţ; de exemplu, elementele care au fost donate unei entităţi pot satisface definiţia unui activ.


20 ©Fundaţia IFRS

Datorii

4.15 O caracteristică esenţială a unei datorii este faptul că entitatea are o obligaţie actuală. O obligaţie reprezintă o datorie sau o responsabilitate de a acţiona într-un anumit fel. Legea poate impune respectarea obligaţiilor

apărute drept consecinţă a unui contract sau a unei dispoziţii legale. Acesta este cazul în mod normal, de

exemplu, cu sumele ce trebuie plătite pentru bunuri şi servicii primite. De asemenea, obligaţiile apar şi din activitatea normală, din cutume şi din dorinţa de a menţine bune relaţii de afaceri sau de a se comporta într-o manieră echitabilă. Dacă, de exemplu, o entitate decide, ca parte a politicii sale, să remedieze defecţiunile produselor sale chiar şi după ce perioada de garanţie a expirat, sumele ce se aşteaptă să fie cheltuite în

legătură cu bunurile deja vândute reprezintă datorii.

4.16 Trebuie făcută distincţia între o obligaţie actuală şi un angajament viitor. Decizia conducerii unei entităţi de

a dobândi active în viitor nu reprezintă, prin ea însăşi, o obligaţie actuală. În mod normal, obligaţia apare numai în momentul livrării activului sau în momentul în care entitatea are un acord irevocabil de a dobândi

activul. În cazul din urmă, natura irevocabilă a acordului înseamnă că urmările economice ale neonorării obligaţiei, de exemplu, din cauza existenţei unei penalizări substanţiale , aduc entitatea aproape în imposibilitatea de a împiedica fluxul resurselor către o altă parte.

4.17 Decontarea unei obligaţii actuale implică, de obicei, renunţarea entităţii la anumite resurse care încorporează beneficii economice, în scopul satisfacerii pretenţiilor celeilalte părţi. Decontarea unei obligaţii actuale se poate face în mai multe moduri, de exemplu, prin:

(a) plata în numerar;

(b) transferul altor active;

(c) prestarea de servicii;

(d) înlocuirea respectivei obligaţii cu altă obligaţie; sau

(e) conversia obligaţiei în capitaluri proprii.

O obligaţie poate fi stinsă şi prin alte mijloace, cum ar fi renunţarea de către creditor la drepturile sale.

4.18 Datoriile rezultă din tranzacţii sau alte evenimente anterioare. De exemplu, achiziţia de bunuri sau utilizarea serviciilor dă naştere unor datorii comerciale (în afara cazului în care se face plata în avans sau se plăteşte în

momentul livrării), iar primirea unui credit de la bancă dă naştere unei obligaţii de rambursare a creditului. De asemenea, o entitate poate recunoaşte drept datorii reducerile viitoare pe baza cumpărărilor anuale făcute de clienţi; în acest caz, vânzarea bunurilor din perioada anterioară este tranzacţia care generează datoria respectivă.

4.19 Unele datorii pot fi evaluate doar prin utilizarea unui grad ridicat de estimare. Unele entităţi descriu aceste datorii drept provizioane. În anumite ţări, asemenea provizioane nu sunt privite ca datorii, deoarece

conceptul de datorie este definit mai restrâns, în aşa fel încât să includă doar sumele ce pot fi stabilite fără a fi necesar să se facă estimări. Definiţia unei datorii de la punctul 4.4 este bazată pe o abordare mai

cuprinzătoare. Astfel, când un provizion implică o obligaţie actuală şi satisface restul definiţiei, acesta este o datorie chiar dacă suma trebuie să fie estimată. Exemplele din această categorie se referă la provizioanele pentru plăţi ce trebuie făcute pentru garanţiile existente şi la provizioanele pentru acoperirea obligaţiilor

privind pensiile.

Capitaluri proprii

4.20 Deşi capitalurile proprii sunt definite la punctul 4.4 ca un interes rezidual al acţiona rilor, diversele lor componente pot fi prezentate pe linii separate în bilanţ. De exemplu, într-o entitate cu personalitate juridică, contribuţiile acţionarilor, rezultatele reportate, rezervele care reprezintă distribuirea rezultatului reportat şi

rezervele care reprezintă ajustări pentru menţinerea capitalului pot fi prezentate separat. Asemenea clasificări pot fi relevante pentru utilizatorii situaţiilor financiare în procesul de luare a deciziilor, atunci

când există restricţii legale sau de altă natură privind capacitatea entităţii de a distribui sau de a utiliza într-un alt mod capitalurile sale proprii. De asemenea, poate fi reflectat faptul că părţile care au participaţii în capitalurile proprii ale entităţii au drepturi diferite cu privire la primirea dividendelor sau la rambursarea capitalurilor proprii.

4.21 Constituirea rezervelor este prevăzută uneori de statut sau de alte acte normative, în scopul asigurării unei măsuri suplimentare de protecţie împotriva efectelor pierderilor pentru entitate şi creditorii acesteia. Pot fi constituite alte rezerve dacă legislaţia fiscală naţională asigură scutirea sau reducerea impozitului atunci

când se fac transferuri către astfel de rezerve. Existenţa şi mărimea unor asemenea rezerve legale, statutare



şi fiscale constituie o informaţie care poate fi relevantă pentru utilizatori în luarea deciziilor. Transferurile

către asemenea rezerve sunt mai degrabă alocări ale rezultatului reportat decât cheltuieli.

4.22 Valoarea la care capitalurile proprii sunt înregistrate în bilanţ depinde de evaluarea activelor şi datoriilor. În mod normal, valoarea agregată a capitalurilor proprii nu poate corespunde decât din întâmplare cu valoarea

de piaţă agregată a acţiunilor entităţii sau cu suma care ar putea fi obţinută prin vân zarea pe bucăţi a activului net sau a entităţii în întregime, presupunând continuitatea activităţii.

4.23 Activităţile comerciale, industriale şi de afaceri sunt, de multe ori, realizate sub forma entităţilor cu asociat unic, a parteneriatelor, a trusturilor, precum şi a diferitelor tipuri de entităţi cu capital de stat. Cadrul legal şi

de reglementare pentru astfel de entităţi este adesea diferit de cel care se aplică în cazul entităţilor corporative. De exemplu, pot exista unele restricţii în ceea ce priveşte repartizarea sumelor incluse în

capitalurile proprii către proprietari sau către alţi beneficiari. Totuşi, definiţia capitalurilor proprii, precum şi

alte aspecte ale prezentului Cadru general conceptual referitoare la capitalurile proprii sunt valabile şi pentru astfel de entităţi.

Performanţă

4.24 Profitul este frecvent utilizat ca o măsură a performanţei sau ca bază de referinţă pentru alţi indicatori, cum ar fi rentabilitatea investiţiei sau rezultatul pe acţiune. Veniturile şi cheltuielile constituie elemente direct legate de evaluarea profitului. Recunoaşterea şi evaluarea veniturilor şi cheltuielilor şi deci ale profitului depind parţial de conceptele de capital şi de menţinere a capitalului, concepte utilizate de entităţi în

elaborarea situaţiilor financiare. Aceste concepte sunt prezentate în cadrul punctelor 4.57-4.65.

4.25 Elementele de venituri şi cheltuieli sunt definite după cum urmează:

(a) Veniturile sunt majorări ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub forma intrărilor de active sau a măririi valorii activelor sau a diminuării datoriilor, care au drept rezultat creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele legate de contribuţii ale participanţilor la

capitalurile proprii.

(b) Cheltuielile sunt scăderi ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub forma unor ieşiri sau epuizări ale activelor sau a suportării unor datorii, care au drept rezultat reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele legate de distribuirea către participanţii la capitalul propriu.

4.26 Definiţiile veniturilor şi cheltuielilor identifică toate caracteristicile esenţiale ale acestora, dar nu încearcă să specifice criteriile care trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor.

Criteriile de recunoaştere a veniturilor şi cheltuielilor sunt prezentate la punctele 4.37-4.53.

4.27 Veniturile şi cheltuielile se pot regăsi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor în diferite moduri, astfel încât să

furnizeze informaţiile relevante pentru procesul economic decizional. De exemplu, se foloseşte adesea distincţia între acele elemente de venituri şi cheltuieli care sunt rezultatul activităţilor curente ale entităţii şi

cele care nu sunt rezultatul acestor activităţi. Această distincţie se realizează plecând de la prezumţia că sursa unui element este relevantă în procesul de evaluare a capacităţii entităţii de a genera în viitor numerar

şi echivalente de numerar; de exemplu, activităţi întâmplătoare, cum ar fi cedarea unei investiţii pe termen lung, nu pot apărea în mod curent. Atunci când se face distincţia dintre elemente în acest mod, este necesară

analiza naturii şi activităţii entităţii. Elementele care pentru unele entităţi sunt rezultatul unor activităţi

curente pot reprezenta, în cazul altor entităţi, activităţi neobişnuite.

4.28 De asemenea, distincţia dintre elementele de venituri şi cheltuieli şi combinarea acestora în diferite moduri permit entităţii să îşi prezinte în mod variat performanţele. Aceste clasificări prezintă diferite grad e de cuprindere. De exemplu, situaţia veniturilor şi cheltuielilor poate include marja brută, profitul sau pierderea din activităţile curente înainte de impozitare, profitul sau pierderea din activităţile curente după impozitare

şi profitul sau pierderea.

Venit

4.29 Definiţia venitului include atât veniturile, cât şi câştigurile. Termenul de venituri se referă la acele venituri care apar în cursul desfăşurării de către o entitate a activităţii sale curente, termenul fiind regăsit şi sub alte

denumiri, precum vânzări, onorarii, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii.

4.30 Câştigurile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot apărea sau nu ca rezultat al activităţii curente a entităţii. Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice şi din acest punct de

vedere nu diferă ca natură de venituri. Prin urmare, în prezentul Cadru general conceptual, câştigurile nu

sunt privite ca elemente separate.


22 ©Fundaţia IFRS

4.31 Câştigurile includ, de exemplu, sumele rezultate în urma cedării activelor imobilizate. Definiţia veniturilor

include totodată şi câştigurile nerealizate; de exemplu, cele rezultate din reevaluarea titlurilor de plasament şi cele rezultate din creşterea valorii contabile a activelor imobilizate. Atunci când sunt recunoscute în

situaţia veniturilor şi cheltuielilor, câştigurile sunt prezentate, de obicei, separat, deoarece cunoaşterea existenţei acestora este importantă pentru luarea deciziilor economice. Câştigurile sunt prezentate, de

regulă, la valoarea netă, exclusiv cheltuielile aferente.

4.32 Veniturile pot fi utilizate pentru achiziţionarea de active sau pentru creşterea valorii diferitelor tipuri de

active; exemple de astfel de active includ numerarul, creanţele, bunurile şi serviciile primite în schimbul bunurilor şi serviciilor furnizate. Veniturile pot rezulta, de asemenea, din decontarea datoriilor. De exemplu, o entitate îi poate furniza bunuri şi servicii unui creditor în scopul decontării unei datorii legate de un credit în derulare.

Cheltuieli

4.33 Definiţia cheltuielilor include pierderile, precum şi acele cheltuieli care apar în procesul desfăşurării activităţilor curente ale entităţii. De exemplu, cheltuielile care apar în cursul activităţilor curente ale entităţii

includ costul vânzărilor, salariile şi amortizarea. Ele se regăsesc, de obicei, sub forma ieşirilor sau scăderii

valorii activelor, cum ar fi numerarul sau echivalentele de numerar, stocurile şi imobilizările corporale.

4.34 Pierderile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei cheltuielilor şi pot apărea sau nu ca rezultat al activităţii curente a entităţii. Pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice şi din acest punct de

vedere nu diferă ca natură de alte cheltuieli. Prin urmare, în prezentul Cadru general conceptual ele nu sunt privite ca elemente separate.

4.35 În categoria pierderilor sunt incluse, de exemplu, cele rezultate din dezastre, cum ar fi inundaţiile sau incendiile, precum şi cele rezultate din cedarea activelor imobilizate. De asemenea, definiţia cheltuielilor

include şi pierderile nerealizate, cum ar fi cele rezultate din creşterea cursului de schimb valutar în cazul unor împrumuturi pe care entitatea le-a contractat în valută. Atunci când sunt recunoscute în situaţia

veniturilor şi cheltuielilor, pierderile sunt prezentate, de obicei, separat, deoarece cunoaşterea existenţei

acestora este importantă pentru luarea deciziilor economice. Pierderile sunt prezentate, de regulă, la valoarea netă, exclusiv veniturile aferente.

Ajustări pentru menţinerea capitalului

4.36 Reevaluarea sau retratarea valorii activelor şi datoriilor determină creşteri sau diminuări ale capitalurilor proprii. Deşi aceste creşteri sau diminuări corespund definiţiei veniturilor şi cheltuielilor, ele nu sunt incluse

în situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza anumitor concepte legate de menţinerea capitalului. În schimb, ele sunt incluse în capitalurile proprii, ca ajustări pentru menţinerea capitalului sau ca rezerve din

reevaluare. Conceptele de menţinere a capitalului sunt discutate la punctele 4.57-4.65 din prezentul Cadru general conceptual.

Recunoaşterea elementelor din situaţiile financiare

4.37 Recunoaşterea este procesul încorporării în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor a unui element care corespunde definiţiei unui element care îndeplineşte criteriile de recunoaştere stabilite la punctul 4.38. Acest proces implică descrierea în cuvinte a respectivului element şi asocierea unei anumite sume, precum

şi includerea respectivei sume în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Elementele care îndeplinesc criteriile de recunoaştere trebuie să fie recunoscute în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi

cheltuielilor. Nerecunoaşterea acestor elemente nu este rectificată prin prezentarea politicilor de

contabilitate folosite, şi nici prin note sau materiale explicative.

4.38 Un element care corespunde definiţiei unui element trebuie recunoscut în cazul în care:

(a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat elementului să intre sau să iasă în sau din

entitate; şi

(b) elementul are un cost sau o valoare care se poate evalua fiabil.4

4.39 În procesul de evaluare a îndeplinirii sau neîndeplinirii criteriilor de recunoaştere în situaţiile financiare

trebuie acordată atenţie consideraţiilor legate de pragul de semnificaţie discutate în Capitolul 3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile. Interdependenţa elementelor constă în aceea că,

4 Informaţiile sunt fiabile atunci când sunt complete, neutre şi fără erori.



în cazul în care un element corespunde definiţiei şi îndeplineşte criteriile de recunoaştere pentru un anumit element, de exemplu, un activ, se impune automat recunoaşterea unui alt element, de exemplu, venituri sau datorii.

Probabilitatea realizării unor beneficii economice viitoare

4.40 Conceptul de probabilitate este utilizat în cadrul criteriilor de recunoaştere pentru a face referire la gradul de incertitudine cu care beneficiile economice viitoare asociate unui activ sau unei datorii vor fi generate către

şi de către entitate. Acest concept este impus de incertitudinea care caracterizează mediul în care îşi desfăşoară activitatea orice entitate. Evaluarea gradului de incertitudine legat de beneficiile economice

viitoare se face pe baza probelor disponibile în momentul întocmirii situaţiilor financiare. De exemplu, când încasarea unei creanţe a entităţii este probabilă, în absenţa oricărei probe care să demonstreze contrariul, se

justifică recunoaşterea creanţei ca un activ. În cazul unei diversităţi mari a creanţelor, totuşi, va fi

considerată normală probabilitatea apariţiei unor creanţe neîncasate; prin urmare, reducerea preconizată a beneficiului economic va fi înregistrată drept cheltuială.

Fiabilitatea evaluării

4.41 A doua condiţie pe care un element trebuie să o îndeplinească pentru a fi recunoscut este ca acesta să aibă un cost sau o valoare ce poate fi evaluat(ă) în mod fiabil. În multe cazuri trebuie să se estimeze costul sau

valoarea; utilizarea estimărilor rezonabile este o parte esenţială a întocmirii situaţiilor financiare şi nu le subminează fiabilitatea. În cazul în care totuşi nu poate fi realizată o estimare rezonabilă, elementul nu va fi

recunoscut în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. De exemplu, încasările preconizate în urma unui proces în instanţă pot corespunde definiţiei activelor şi veniturilor, precum şi criteriului de recunoaştere a probabilităţii; totuşi, dacă nu este posibilă evaluarea fiabilă a pretenţiei, aceasta nu trebuie să

fie înregistrată ca active sau ca venituri; totuşi, existenţa unei pretenţii va fi prezentată în note, în materialul explicativ sau în tabelele suplimentare.

4.42 Un element care, la un anumit moment, nu mai corespunde criteriilor de recunoaştere stabilite la punctul 4.38 poate fi recunoscut mai târziu ca urmare a unor circumstanţe sau evenimente ulterioare.

4.43 Un element care are caracteris ticile esenţiale ale unui element al situaţiilor financiare, dar care nu îndeplineşte criteriile de recunoaştere poate fi totuşi prezentat în note, în materiale explicative sau în tabele suplimentare. Acest procedeu este adecvat în cazul în care cunoaşterea existenţei acestui element este

considerată drept relevantă pentru evaluarea poziţiei financiare a entităţii, a performanţei sale financiare sau a modificării poziţiei sale financiare de către utilizatorii situaţiilor financiare.

Recunoaşterea activelor

4.44 Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este probabilă realizarea unui beneficiu economic

viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) fiabil.

4.45 Un activ nu este recunoscut în bilanţ atunci când cheltuiala suportată este improbabil să genereze beneficii economice pentru entitate în afara perioadei contabile actuale. În schimb, o astfel de tranzacţie va avea ca

efect recunoaşterea unei cheltuieli în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Acest tratament nu înseamnă nici că intenţia conducerii cu privire la scopul pentru care s -au suportat cheltuielile a fost alta decât obţinerea unui

beneficiu economic pentru entitate, nici că managementul a fost deficitar. Singura implicaţie este aceea că

posibilitatea obţinerii de avantaje economice într-o perioadă contabilă ulterioară este insuficientă pentru a justifica recunoaşterea unui activ.

Recunoaşterea datoriilor

4.46 O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurs e încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligaţii actuale şi că valoarea la care se va realiza această

decontare poate fi evaluată în mod fiabil. În practică, obligaţiile din contractele care nu sunt respectate în mod proporţional de fiecare parte (de exemplu, datoriile pentru stocurile comandate, dar care nu s -au primit încă) nu sunt, în general, recunoscute ca datorii în situaţiile financiare. Totuşi, astfel de obligaţii pot corespunde definiţiei datoriilor şi, în cazul în care criteriile de recunoaştere sunt îndeplinite în respectivele

circumstanţe, acestea pot fi recunoscute. În astfel de circumstanţe, recunoaşterea datoriilor implică şi

recunoaşterea activelor sau cheltuielilor aferente.


24 ©Fundaţia IFRS

Recunoaşterea veniturilor

4.47 Venitul este recunoscut la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci când se poate evalua în mod fiabil o creştere a beneficiilor economice viitoare legate de o creştere a unui activ sau de o scădere a unei

datorii. De fapt, aceasta înseamnă că recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu recunoaşterea

creşterii de active sau reducerii datoriilor (de exemplu, creşterea netă a activelor, rezultată din vânzarea produselor sau serviciilor, sau descreşterea datoriilor ca rezultat al anulării unei datorii).

4.48 Procedurile adoptate în practică în mod normal pentru recunoaşterea veniturilor, de exemplu, dispoziţia ca veniturile să fie realizate, constituie aplicaţii ale criteriilor de recunoaştere prezentate în acest Cadru general conceptual. Astfel de proceduri au ca obiectiv, în general, limitarea recunoaşterii ca venituri la acele elemente care pot fi evaluate fiabil şi care prezintă un grad suficient de certitudine.

Recunoaşterea cheltuielilor

4.49 Cheltuielile sunt recunoscute la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci când se poate evalua în mod fiabil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o diminuare a unui activ sau de o creştere

a unei datorii. De fapt, aceasta înseamnă că recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea creşterii datoriilor sau reducerii activelor (de exemplu, drepturile salariale angajate sau amortizarea

echipamentelor).

4.50 Cheltuielile sunt recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza unei asocieri directe între

costurile suportate şi obţinerea elementelor specifice de venit. Acest proces, cunoscut sub numele de corelare a costurilor cu veniturile, implică recunoaşterea simultană sau combinată a veniturilor şi a

cheltuielilor care rezultă direct şi concomitent din aceleaşi tranzacţii sau alte evenimente; de exemplu, diversele componente ale cheltuielilor care contribuie la determinarea costului bunurilor vândute sunt recunoscute în acelaşi timp cu venitul generat din vânzarea bunurilor. Totuşi, aplicarea conceptului de corelare conform prezentului Cadru general conceptual nu permite recunoaşterea elementelor dintr-un bilanţ care nu corespund definiţiei activelor sau a datoriilor.

4.51 Atunci când se aşteaptă să se obţină beneficii economice în decursul mai multor perioade contabile şi când asocierea acestora cu veniturile poate fi determinată doar vag sau indirect, cheltuielile sunt recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza unei proceduri de repartizare sistematică şi raţională. Această

modalitate este deseori necesară în procesul recunoaşterii cheltuielilor asociate cu utilizarea unor active cum

ar fi imobilizările corporale, fondul comercial, licenţele şi mărcile comerciale; în astfel de cazuri, cheltuiala este denumită depreciere sau amortizare. Aces te proceduri de repartizare au drept scop recunoaşterea

cheltuielilor în cadrul perioadelor contabile în care se consumă sau dispar beneficiile economice asociate acestor elemente.

4.52 O cheltuială este recunoscută imediat în situaţia veniturilor şi cheltuielilor atunci când un cost nu generează niciun beneficiu economic viitor sau atunci când, şi în măsura în care, viitoarele beneficii economice nu

corespund sau încetează să mai corespundă criteriilor de recunoaştere în bilanţ ca un activ.

4.53 O cheltuială este, de asemenea, recunoscută în situaţia veniturilor şi cheltuielilor în acele cazuri în care este suportată o datorie fără recunoaşterea unui activ, cum ar fi cazul în care datoria apare ca urmare a garanţiei

unui produs.

Evaluarea elementelor din situaţiile financiare

4.54 Evaluarea este procesul prin care se determină valorile monetare la care elementele situaţiilor financiare vor fi recunoscute şi înregistrate în bilanţ şi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Aceasta presupune alegerea

unei anumite baze de evaluare.

4.55 Diverse baze de evaluare sunt utilizate în situaţiile financiare în diverse combinaţii şi grade de utilizare. Ele cuprind următoarele elemente:

(a) Costul istoric. Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de numerar plătită

sau la valoarea justă a contraprestaţiei oferite pentru a le dobândi, în momentul achiziţionării. Datoriile sunt înregistrate la valoarea încasărilor obţinute în schimbul obligaţiei sau, în anumite

împrejurări (de exemplu, în cazul impozitului pe profit), la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în numerar sau echivalente de numerar pentru a stinge datoriile în cursul normal al activităţii.

(b) Costul curent. Activele sunt contabilizate la suma în numerar sau echivalente de numerar care ar trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi dobândit în prezent. Datoriile sunt



contabilizate la suma neactualizată în numerar sau echivalente de numerar necesară pentru a

deconta în prezent obligaţia.

(c) Valoarea realizabilă (de decontare). Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de numerar care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor.

Datoriile sunt înregistrate la valoarea lor de decontare; aceasta reprezintă sumele neactualizate în numerar sau echivalente de numerar care se aşteaptă să fie plătite pentru a deconta datoriile în

cursul normal al activităţii.

(d) Valoarea actualizată. Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intrări nete de numerar care urmează a fi generate în cursul normal al activităţii. Datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor ieşiri nete de numerar care urmează a fi necesare pentru

decontarea datoriilor în cursul normal al activităţii.

4.56 Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de entităţi în elaborarea situaţiilor financiare este costul istoric. Acesta este de obicei combinat cu alte baze de evaluare. De exemplu, stocurile sunt de obicei înregistrate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă, titlurile tranzacţionabile pot fi înregistrate la

valoarea de piaţă, iar datoriile privind pensiile, la valoarea lor actualizată. Mai mult, unele entităţi utilizează costul curent ca răspuns la incapacitatea modelului contabil bazat pe costul istoric de a rezo lva problemele legate de efectul modificării preţurilor activelor nemonetare.

Concepte de capital şi de menţinere a capitalului

Concepte de capital

4.57 În elaborarea situaţiilor financiare, conceptul financiar al capitalului este adoptat de majoritatea entităţilor.

Conform conceptului financiar al capitalului, cum ar fi cel al banilor investiţi sau al puterii de cumpărare investite, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalurile proprii ale entităţii. Conform unui

concept fizic al capitalului, cum ar fi capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de producţie a entităţii, exprimată, de exemplu, în unităţi de producţie pe zi.

4.58 Selectarea de către o entitate a celui mai potrivit concept privind capitalul trebuie să se facă în funcţie de necesităţile utilizatorilor situaţiilor sale financiare. Astfel, trebuie adoptat conceptul financiar al capitalului

în cazul în care utilizatorii situaţiilor financiare sunt preocupaţi în primul rând de menţinerea capitalului nominal investit sau a puterii de cumpărare a capitalului investit. Dacă însă principala preocupare a

utilizatorilor o reprezintă capacitatea de exploatare a entităţii, trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului. Conceptul ales indică obiectivul urmărit în determinarea profitului, deşi pot apărea anumite dificultăţi de

evaluare la punerea în practică a conceptului.

Concepte de menţinere a capitalului şi de determinare a profitului

4.59 Conceptele de capital prezentate la punctul 4.57 generează următoarele concepte de menţinere a capitalului:

(a) Menţinerea capitalului financiar. Conform acestui concept, profitul se obţine doar dacă valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea

financiară (sau monetară) a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari şi a oricăror contribuţii din partea proprietarilor în timpul perioadei

analizate. Menţinerea capitalului financiar poate fi evaluată atât în unităţi monetare nominale, cât şi în unităţi de putere de cumpărare constantă.

(b) Menţinerea capitalului fizic. Conform acestui concept, profitul se obţine doar atunci când capacitatea fizică productivă (sau capacitatea de exploatare) a entităţii (sau resursele, respectiv

fondurile necesare atingerii acestei capacităţi) la sfârşitul perioadei este mai mare decât

capacitatea fizică productivă la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari şi a oricăror contribuţii din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.

4.60 Conceptul de menţinere a capitalului ia în considerare modul în care o entitate defineşte capitalul pe care doreşte să îl menţină. Acesta asigură legătura între conceptele de capital şi de profit, deoarece oferă punctul de referinţă fără de care profitul nu poate fi evaluat; este o condiţie esenţială pentru distincţia între

rentabilitatea entităţii şi rambursarea capitalului său; doar intrările de active suplimentare celor necesare

pentru menţinerea capitalului pot fi considerate profit şi deci rentabilitate a capitalului. Astfel, profitul este valoarea reziduală care rămâne după ce cheltuielile (inclusiv ajustările pentru menţinerea capitalului, acolo


26 ©Fundaţia IFRS

unde este cazul) au fost deduse din venituri. Dacă cheltuielile depăşesc veniturile, valoarea reziduală este o

pierdere.

4.61 Conceptul de menţinere a capitalului fizic impune adoptarea costului curent ca bază de evaluare. Conceptul de menţinere a capitalului financiar nu impune totuşi folosirea unei anumite baze de evaluare. Selectarea

bazei în cazul acestui concept depinde de tipul capitalului financiar pe care entitatea doreşte să îl menţină.

4.62 Principala diferenţă între cele două concepte referitoare la menţinerea capitalului este dată de tratamentul

efectelor variaţiei preţurilor activelor şi datoriilor entităţii. În termeni generali, o entitate şi-a menţinut capitalul dacă la sfârşitul perioadei are un capital egal cu cel de la începutul perioadei. Orice valoare în plus

faţă de cea necesară pentru a menţine capitalul la nivelul de la începutul perioadei este considerată profit.

4.63 Conform conceptului de menţinere a capitalului financiar, unde capitalul este definit în termenii unităţilor

monetare nominale, profitul reprezintă creşterea capitalului monetar nominal de-a lungul perioadei. Astfel, creşterile de preţuri ale activelor, de-a lungul perioadei, cunoscute sub numele de câştiguri din deţinerea de

active, reprezintă profit din punct de vedere conceptual. Ele pot să nu fie recunoscute în acest fel până în momentul în care activele sunt cedate printr-o tranzacţie de schimb. Atunci când conceptul de menţinere a

capitalului financiar este definit în termenii unităţilor de putere constantă de cumpărare, profitul reprezintă creşterea puterii de cumpărare determinată în cursul perioadei. Astfel, doar acea parte a creşterii preţurilor

activelor care depăşeşte creşterea nivelului general al preţurilor este considerată profit. Restul creşterii

reprezintă o ajustare pentru menţinerea capitalului şi, ca atare, reprezintă o parte a capitalurilor proprii.

4.64 Conform conceptului de menţinere a capitalului fizic, unde capitalul este definit în termenii capacităţii productive fizice, profitul reprezintă creşterea acelui capital de-a lungul perioadei. Toate modificările de

preţuri care afectează activele şi datoriile entităţii sunt privite ca modificări ale evaluării capacităţii

productive fizice a acesteia; astfel, ele sunt tratate ca ajustări de menţinere a capitalului care fac parte din capitalurile proprii, şi nu ca profit.

4.65 Alegerea bazelor de evaluare şi a conceptului de menţinere a capitalului determină modelul contabil utilizat pentru elaborarea situaţiilor financiare. Diversele modele contabile prezintă grade diferite de relevanţă şi de fiabilitate şi, ca şi în alte domenii, conducerea trebuie să caute un echilibru între relevanţă şi fiabilitate.

Prezentul Cadru general conceptual se aplică unei game de modele contabile şi oferă recomandări pentru

întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare elaborate conform modelului ales. În prezent, Consiliul nu are intenţia de a prescrie un anumit model, în afară de cazuri excepţionale, ca, de exemplu, pentru acele

entităţi care raportează în moneda unei economii hiperinflaţioniste. Totuşi, în perspectiva evoluţiilor pe plan mondial, această intenţie va fi revizuită.

Documents

Cadrul general conceptual - mf.gov.md relevante/cadrul... · Cadrul general conceptual 2 ©Fundaţia IFRS CUPRINS de la punctul CUVÂNT ÎNAINTE CADRUL GENERAL CONCEPTUAL DE RAPORTARE