BUGETELE LOCALE

CAP.I. BUGETELE LOCALE: CONCEPT, STRUCTURĂ ŞI CORELAŢII

CU CELELALTE COMPONENTE ALE SISTEMULUI BUGETAR

1.1. Conceptul de buget local

Finanţele publice locale îşi au originea în autonomizarea autorităţilor teritoriale în

administrarea comunităţilor respective.

Comunităţile locale reprezintă colectivităţi umane, delimitate teritorial din punct de

vedere politic şi administrativ, care au autorităţi publice diferite de cele ale statului.

Autonomia financiară a acestora este absolut necesară ,deoarece autonomia administrativă nu

ar fi posibilă fără autonomia financiară, care-i asigură suportul material al funcţionării. Există

şi un alt argument puternic, şi anume acel, conform căruia, comunităţile locale îşi cunosc

posibilităţile proprii privind resursele băneşti de provenienţă publică şi, mai ales, nevoile

privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan local.

Finanţele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor reflectă resursele

financiare ce se mobilizează de la persoane fizice şi juridice sub forma impozitelor şi taxelor

şi care sunt destinate realizării acţiunilor social-culturale, serviciilor de dezvoltare publică şi a

altor acţiuni din competenţa organelor administraţiei publice locale.

În sfera finanţelor locale se încadrează bugetele locale, finanţele instituţiilor publice

locale şi alte resurse financiare mobilizate şi utilizate la nivel local.

Bugetele locale reprezintă partea principală a finanţelor locale prin care se reflectă

raporturile economice de mobilizare a unor resurse financiare necesare realizării acţiunilor

social - culturale, economice şi de altă natură din competenţa autorităţilor administraţiei

publice locale.

Conform prevederilor Legii Administraţiei Publice Locale, autorităţile administraţiei

publice locale au fost investite cu dreptul la resurse proprii pe care le pot gestiona potrivit

atribuţiilor prevăzute prin lege1.

Autorităţile administraţiei publice locale au competenţe, răspunderi şi obligaţii

însemnate în domeniul finanţelor locale:

Elaborarea şi aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite;

Stabilirea, încasarea şi urmărirea impozitelor şi taxelor locale în condiţiile legii;1 Legea administraţiei publice locale nr. 215 din 23 aprilie 2001apărută în Monitorul Oficial nr. 204 / 23 aprilie 2001

Urmărirea execuţiei bugetelor locale şi rectificarea acestora pe parcursul

exerciţiului bugetar;

Stabilirea şi urmărirea modului de prestare a serviciilor publice locale;

Administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi privată a unităţilor

administrativ teritoriale;

Administrarea resurselor financiare pe parcursul execuţiei bugetare în condiţii de

eficienţă;

Fundamentarea şi aprobarea opţiunilor şi priorităţilor în finanţarea cheltuielilor

publice locale;

Elaborarea, aprobarea, modificarea şi urmărirea realizării programelor de

dezvoltare ale unităţilor administrativ teritoriale;

Organizarea şi urmărirea efectuării controlului financiar preventiv propriu, a

controlului intern şi a controlului asupra obligaţiilor fiscale către bugetele locale.

Bugetele locale asigură dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor,

fundamentarea resurselor financiare, stimularea iniţiativei locale, afirmarea autonomiei locale

şi exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor locale.

Bugetele locale presupun parcurgerea momentelor de elaborare, aprobare şi executare

care formează procesul bugetar local.

Veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ teritoriale se prevăd în bugetele ce se

elaborează pentru fiecare exerciţiu bugetar. Elaborarea, aprobarea şi executarea bugetelor

locale se desfăşoară pe baza principiilor autonomiei locale, echilibrării, anualităţii şi

realităţii2.

Principiul echilibrării presupune ca bugetele unităţilor administrativ teritoriale ale

căror venituri proprii nu acoperă cheltuielile necesare să beneficieze de sume defalcate sau

cote din impozitul pe venit de la bugetul de stat precum şi de transferuri. În spiritul

principiului echilibrului autorităţile administraţiei publice locale trebuie să colecteze

veniturile proprii alături de veniturile primite prin redistribuire să acopere cheltuielile

prevăzute în buget din cursul anului bugetar.

Pe baza principiului anualităţii se delimitează perioada pentru care se elaborează şi

executa bugetele locale. Exerciţiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic şi se

încheie pe baza normelor stabilite de Ministerul Finanţelor.

Operaţiunile de încasări şi plaţi efectuate în cursul unui an în contul bugetului local

sau judeţean aparţin exerciţiului de gestiune a bugetului. Execuţia bugetară anuală care se

2 Gheorghe Voinea, Finanţe Locale, Editura Junimea, Iaşi 2002, pag. 109.

încheie la 31 decembrie, ca orice venit neîncasat şi orice cheltuială neefectuată până la data de

31 decembrie se efectuează în contul bugetului pe anul următor. Creditele bugetare neutilizate

până la închiderea anului sunt anulate.

Conform principiului realităţii, datele care se prevăd la părţile de venituri şi

cheltuieli ale bugetelor locale sunt expresia proceselor de dezvoltare economică şi socială.

Ordonatorii principali de credite elaborează şi prezintă odată cu proiectul anual al bugetului

local, o prognoză a acestuia pe următorii trei ani, precum şi programul de investiţii detaliat pe

obiective şi pe ani de execuţie .

În spiritul principiului realităţii sursele de venituri proprii se fundamentează pe baza

profitului, a evoluţiei materiei impozabile şi a obiectelor impozabile de la un an la altul, iar

cheltuielile se estimează pe baza indicatorilor care reflectă dimensiunea acţiunilor social

culturale, a serviciilor de dezvoltare publică şi a altor acţiuni ce se finanţează din bugetele

locale.

Neafectarea veniturilor bugetare locale presupune ca veniturile indiferent din sursa

din care se realizează să nu fie destinate finanţării unor acţiuni prevăzute. Pe baza prevederilor

acestui principiu veniturile din bugetele locale se împart în venituri curente, venituri din

capital şi venituri cu destinaţie speciala. Veniturile curente şi veniturile din capital se pot

utiliza pentru acoperirea tuturor cheltuielilor din bugetele locale, în spiritul principiului

neafectării veniturilor bugetare, în schimb veniturile cu destinaţie specială se abat de la

principiul menţionat deoarece se folosesc numai pentru cheltuielile necesare destinaţiilor

speciale.

Principiul unităţii necesită existenţa unui buget unic local, în care se reflectă toate

veniturile prevăzute şi cheltuielile aprobate ale unei unităţi administrative teritoriale. În

spiritul unităţii bugetare, veniturile şi cheltuielile din bugetele locale includ pe lângă veniturile

şi cheltuielile curente şi de capital şi veniturile şi cheltuielile cu destinaţie specială.

Principiul specializării bugetare presupune ca înscrierea veniturilor şi a cheltuielilor

în bugetele locale, aprobarea urmărirea execuţiei precum şi în cadrul instituţiilor publice

locale să se efectueze pe baza unei grupări obligatorii denumită clasificaţie bugetară pe baza

unor criterii determinate.

Clasificaţia bugetara a veniturilor şi cheltuielilor din bugetele locale şi din cadrul

instituţiilor publice locale presupune să îndeplinească anumite cerinţe să exprime provenienţa

veniturilor, destinaţia cheltuielilor, să asigure cunoaşterea surselor de venituri ale bugetelor

locale şi principalele destinaţii ale cheltuielilor şi să permită exercitarea controlului asupra

bugetelor unităţilor administrativ - teritoriale.

Publicitatea bugetului local necesită ca propunerile de venituri şi de cheltuieli din

bugetele locale să fie aduse la cunoştinţa locuitorilor din unităţile administrativ - teritoriale,

prin publicare în presă sau afişare la sediu care pot formula contestaţii şi propuneri de care

trebuie să se ţină seama la dezbaterea şi aprobarea bugetului local.

Bugetele locale se prezintă ca balanţe financiare, pe de o parte cu venituri, pe de altă

parte cu cheltuieli; caracteristic lor este faptul că sunt acordate competenţe mai mari în ceea

ce priveşte cheltuielile cuprinse în acestea decât în colectarea şi mobilizarea de venituri.

Motivaţia principală este aceea că acţiunile social culturale de interes general ca

învăţământul, sănătatea, sunt prezente dispersate în teritoriu, de regulă, după numărul

populaţiei, de aici şi fondurile publice în diferite mărimi.

În structura veniturilor apar aici individualizate două categorii de venituri şi anume :

venituri proprii din impozite şi taxe locale;

venituri de echilibrare sau de regularizare, venituri care au drept corespondent

în bugetul de stat la partea de cheltuieli o subdiviziune intitulată distinct

„transferuri către bugetele locale”.

Aceste transferuri se fac prin două metode:

a) metoda sumelor defalcate (cote defalcate);

b) metoda subvenţiilor de echilibrare;

Prima metodă vizează veniturile nominalizate din bugetul de stat, realizate în teritoriu

lăsate la dispoziţia unităţilor administrativ teritoriale pentru echilibrarea bugetelor acestora.

În practica financiară din România s-au folosit la un moment dat 12 venituri, apoi 7

venituri şi în cea mai mare parte 2 venituri bugetare şi anume impozitul pe circulaţia

mărfurilor până în 1993 şi în paralel impozitul pe fondul total de redistribuire iar acum,

impozitul pe salarii.

Subvenţiile de echilibrare sunt sume de bani cu caracter global fără nominalizări de

venituri transferate din bugetul de stat în completarea sumelor defalcate către bugetele locale.

Administraţiile locale îşi obţin sursele de finanţare din impozite şi taxe pe care

populaţia şi agenţii economici trebuie să le plătească şi din alte surse (concesiuni, închirieri,

venituri din capital etc).

Veniturile bugetelor locale se structurează în venituri curente, venituri de capital,

venituri cu destinaţie specială şi cote, sume defalcate din veniturile bugetului de stat şi

transferuri, conform Figurii nr. 1.

Din categoria veniturilor nefiscale ce aparţin bugetelor locale fac parte:

vărsămintele din profitul net al regiilor autonome subordonate consiliilor

locale ;

Veniturile bugetelor locale

Venituri din capital

Venituri curente

Venituri cu destinaţie specială

Cote, sume defalcate din veniturile bugetului de stat şi transferuri

Venituri din valorificarea unor bunuri

Venituri nefiscale

Venituri fiscale

Venituri de la instituţii publice

Vărsăminte din profitul net al regiilor

Taxe extrajudiciare de

timbru

Penalităţi şi majorări

Impozit pe spectacole

Impozite indirecte

Impozite directe

Impozit pe profit

Impozite şi taxe de la populaţie

Taxa pentru folosirea

terenurilor proprietate de

stat

Figura nr. 1.

vărsăminte de la instituţii publice;

diverse venituri .

La veniturile din capital se includ:

venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;

venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului;

venituri din privatizare.

Veniturile cu destinaţie specială cuprind:

taxe speciale;

venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat;

donaţii şi sponsorizări;

venituri din fondul pentru locuinţe etc.

Veniturile totale ale bugetelor locale au crescut în perioada 1995 – 2002 de peste 10

ori. Veniturile proprii au sporit la rândul lor în perioada menţionată. Raportul dintre veniturile

bugetelor locale şi veniturile bugetului de stat în România este prezentat în Tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1 Ponderea veniturilor bugetelor locale în total venituri ale bugetului de stat

- % -

Nr.

Crt.

Denumirea indicatorilor Anul

1995

Anul

1996

Anul

1997

Anul

1998

Anul

1999

Anul

2000

Anul

2001

Anul

2002

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

2.

Ponderea veniturilor bugetelor

locale în total venituri ale

bugetului de stat

25,9 27,2 25,2 25,4 26,1 27,2 28,1 29

3.

Ponderea veniturilor fiscale locale

în total venituri fiscale din bugetul

de stat

5,9 4,5 3,8 4 4,3 4,2 5 4,9

Datele din Tabelul nr. 1, relevă o capacitate redusă a potenţialului financiar al

unităţilor administrativ teritoriale. În ultimii ani se observă o uşoară creştere a ponderii

veniturilor bugetelor locale în total venituri ale bugetului de stat de la 25,9% în anul 1995 la

29% în anul 2002; în schimb, ponderea veniturilor fiscale este mai redusă datorită bazei

impozabile şi randamentului unor impozite şi taxe locale.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 189/1998 privind finanţele publice locale,

cheltuielile publice locale se grupează conform clasificaţiei bugetare elaborate de Ministerul

Finanţelor.

Potrivit clasificaţiei funcţionale, cheltuielile publice locale se grupează în următoarele

părţi: autorităţi executive, cheltuieli social culturale, servicii, dezvoltare publică şi locuinţe,

acţiuni economice, alte acţiuni, plăţi, dobânzi şi comisioane, fond de rezervă bugetară.

În cadrul părţilor, cheltuielile se individualizează după natura lor pe capitole şi

subcapitole, iar detalierea lor la fiecare capitol se realizează pe titluri. După clasificaţia

economică, cheltuielile din bugetele locale sunt : cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi

servicii, subvenţii, transferuri, dobânzi, cheltuieli de capital, rambursări de împrumuturi şi

rezerve.

În bugetul de stat şi bugetele locale îşi găsesc reflectarea relaţiile de repartizare a unei

importante părţi a produsului intern brut, în scopul satisfacerii nevoilor sociale. Este vorba de

prelevări de venituri, de la persoane fizice şi juridice, la dispoziţia autorităţilor centrale de

stat, judeţene, municipale, orăşeneşti, comunale, prin mijloace de constrângere (impozite,

taxe, penalizări, amenzi, etc.) şi pe baze contractuale ( chirii, amenzi, dividende, redevenţe,

încasări din vânzări de bunuri etc.). Aceasta, pe de o parte, iar pe de alta, de distribuirea

resurselor astfel colectate, în favoarea unor instituţii, întreprinderi, persoane fizice, etc., sub

forma alocaţiilor bugetare (pentru achiziţii de bunuri şi prestări de servicii, plata salariilor şi a

altor drepturi de personal, transferuri, subvenţii, dobânzi, construcţii, echipamente, aparatură,

etc.)

Prin intermediul bugetului de stat şi al bugetelor locale se realizează un proces de

largă distribuire şi redistribuire de resurse financiare între sfera materială şi cea nematerială,

între ramuri (subramuri) ale economiei, între sectoarele sociale, între grupuri sociale, ca şi

între membrii societăţii luaţi în mod individual. Prin sistemul prelevărilor la buget şi cel al

alocaţiilor bugetare, statul influenţează mărimea şi destinaţia fondului de consum, precum şi

mărimea şi structura formării brute de capital.

Consiliile locale au atribuţii în probleme de interes local, inclusiv în cele referitoare la

finanţele publice locale şi la activităţile economice, sociale şi de altă natură de interes local.

Astfel consiliul local:

- aprobă bugetul local, formarea administrarea şi executarea acestuia, aprobă virările

de credite şi modul de utilizare a rezervelor bugetare, aprobă împrumuturile şi contul de

încheiere a exerciţiului bugetar;

- stabileşte impozite şi taxe locale, precum şi taxe speciale, pe termen limitat, în

condiţiile legii;

- administrează domeniul public şi privat al comunei ori al oraşului şi exercită

drepturile prevăzute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înfiinţat;

- înfiinţează instituţii şi agenţi economici de interes local;

- hotărăşte asupra concesionării sau închirierii de bunuri sau de servicii publice de

interes local, precum şi asupra participării, cu capital sau cu bunuri, la societăţile comerciale

pentru realizarea de lucrări şi servicii de interes public local, în condiţiile legii.

Primarul îndeplineşte o serie de atribuţii principale, între care unele ţin de domeniul

finanţelor publice locale, astfel:3

- întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le

supune aprobării consiliului;

- exercită funcţia de ordonator principal de credite;

- verifică încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică consiliului cele

constatate;

- supraveghează inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin comunei sau

oraşului;

Consiliul judeţean reprezintă autoritatea administraţiei publice judeţene pentru

coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor

publice de interes judeţean. În această calitate îndeplineşte o serie de atribuţii importante,

inclusiv în domeniul finanţelor publice locale. Astfel consiliul judeţean:

- adoptă programe şi prognoze de dezvoltare economico-sociale a judeţului şi

urmăreşte realizarea acestora;

- stabileşte impozite şi taxe judeţene, precum şi taxe special pe timp limitat, în

condiţiile legii.

Preşedintele consiliului judeţean exercită funcţia de ordonator principal de credite,

întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar

şi le supune spre aprobare consiliului.

Este de precizat că în relaţiile dintre administraţia publică locală şi cea judeţeană nu

există raporturi de subordonare.

Prefectul în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, poate ataca, în faţa

instanţei de contencios administrativ, actele autorităţilor administraţiei publice locale, în cazul

în care consideră că acestea sunt ilegale.

Regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat şi instituţiile publice

întocmesc bugetele de venituri şi cheltuieli, urmăresc realizarea bugetelor aprobate de

organele competente, îndeplinirea obligaţiilor faţă de stat, utilizarea potrivit destinaţiei şi în

3 Gheorghe Manolescu, „Buget, abordare economică şi financiară”, Editura Economică, Bucureşti 1997,pag. 293.

mod eficient a resurselor financiare primite din partea statului, păstrarea integrităţii

patrimoniului social, respectarea disciplinei financiare.

1.2. Corelaţiile bugetului local cu bugetul administraţiei centrale de stat

Definirea conceptului de „local” se face numai în legătură cu unităţile administrativ

teritoriale, comună, oraş, municipiu sau judeţ, ci şi la nivel intercomunal, interregional şi chiar

transfrontalier.

Dezvoltarea locală este o parte din economia regională. Acest lucru presupune din

partea factorilor dezvoltării locale şi factorilor decidenţi manifestarea unei mai mari

flexibilităţi în înţelegerea şi adaptarea rapidă la schimbările pieţei. Sunt asimilate noi

tehnologii, se realizează o specializare a potenţialului autohton, dezvoltându-se aşa-numitele

„insule de inovaţie”.4

Funcţionarea optimă a societăţii depinde de raportul între rolul guvernului şi al

administraţiei centrale şi rolul administraţiei locale, prin care se asigură armonizarea

intereselor naţionale cu cele locale. Ţinând seama de principiul subsidiarităţii, care

restricţionează intervenţia guvernului în activitatea autorităţilor locale, putem aprecia că:

- autorităţile regionale şi locale (comune, oraşe, municipii) au autonomie

decizională în procesele de dezvoltare;

- autorităţile centrale intervin cu măsuri de corecţie în procesele de dezvoltare unde

apar disfuncţionalităţi;

- se manifestă parteneriat între autorităţile publice centrale şi cele locale,

subordonate intereselor cetăţenilor;

- formularea programelor de dezvoltare locală solicită creşterea gradului de

responsabilitate şi implicarea factorilor decidenţi, identificarea şi valorificarea

resurselor proprii şi atrase, prin care se răspunde la cerinţele comunităţii locale .

Dezvoltarea locală presupune deci existenţa unui cadru normativ-procedural a unui

parteneriat local şi a unei strategii de dezvoltare locală.

Prin aşezarea autonomiei locale la baza organizării şi funcţionării organelor

administraţiei publice locale, între bugetele unităţilor administrativ teritoriale sunt relaţii de

interconexiune, prin care se redistribuie resursele băneşti în vederea satisfacerii cerinţelor

colective.

4 Lucica Matei, „Managementul dezvoltării locale”,Ediţia a-II-a,Editura Economică, Bucureşti 1999, pag.97

Veniturile se repartizează pe bugetele locale în funcţie de anumite criterii:

- veniturile care provin de la agenţii economici se încasează în bugetul unităţii

administrativ-teritoriale care îi coordonează;

- veniturile de la instituţiile şi serviciile publice finanţate integral sau parţial din

bugetele locale se virează la bugetul din care se finanţează;

- impozitele şi taxele locale se înscriu în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale

în funcţie de domiciliul contribuabilului sau pe baza locului unde se află bunurile

impozabile sau taxabile.

Veniturile bugetelor locale se constituie din impozit pe profit, alte impozite directe,

impozite şi taxe de la populaţie, venituri nefiscale şi alte venituri.

Cheltuielile ce se finanţează prin bugetele locale depind de atribuţiile autorităţilor

administraţiei publice locale, de coordonarea agenţilor economici şi a instituţiilor publice.

Din bugetele comunelor, oraşelor şi municipiilor se finanţează învăţământul

preuniversitar, acţiunile de cultură şi religie, asistenţă socială, ajutoare, servicii de dezvoltare

publică, transporturi, agricultură şi alte acţiuni.

Prin bugetele judeţelor se asigură fonduri pentru acţiuni de cultură şi religie, asistenţă

socială, ajutoare şi indemnizaţii, servicii şi dezvoltare publică, transporturi şi alte acţiuni.

Delimitarea atribuţiilor între central şi local în domeniul administraţiei publice este

punctată periodic de mutaţii în repartiţia sarcinilor, aceste transferuri de sarcini reflectându-se

în structura veniturilor şi cheltuielilor publice.

O primă legătură financiară între cele două categorii de bugete o reprezintă, după cum

s-a evidenţiat mai sus, transferurile de fonduri de la bugetul central către bugetele locale,

pentru echilibrarea acestora, cuprinse în veniturile totale ale bugetelor locale.

Transferurile pentru echilibrarea bugetelor locale, în cadrul limitelor prevăzute în

bugetul de stat, se efectuează de către Ministerul Finanţelor, prin direcţiile generale ale

finanţelor publice şi controlului financiar de stat, la cererea ordonatorilor principali de credite,

în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare.5

O a doua legătură, de dimensiuni mai mici, o reprezintă alocaţiile de la bugetul de stat

pentru constituirea sau majorarea fondurilor de tezaur ale judeţelor.6

Pentru acoperirea eventualelor goluri temporare de casă, apărute în cursul anului între

cheltuielile şi veniturile bugetelor proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor

5 Legea nr.189/1998 privind finanţele publice locale apăruta in Monitorul Oficial nr.404/22 octombrie 1998, art. 276 Gheorghe Manolescu, „Buget abordare economică şi financiară”, Editura Economică, Bucureşti 1997 , pag. 298

municipiului Bucureşti, se pot acorda împrumuturi temporare din fondurile de tezaur

constituite potrivit legii.7

Dreptul de a aproba astfel de împrumuturi îl au consiliile locale şi Consiliul General al

Municipiului Bucureşti, cu avizul prealabil al direcţiilor generale ale finanţelor publice şi

controlului financiar de stat.

Aceste împrumuturi se prevăd a fi rambursate până la 31 decembrie a fiecărui

exerciţiu bugetar. Curtea de Conturi şi Ministerul Finanţelor verifica formarea şi utilizarea

fondului de tezaur.

În cazuri excepţionale, în care împrumuturile nu au fost rambursate până la finele

anului datorită lipsei de disponibilităţi bugetare, acestea se prevăd la rambursare în bugetele

anilor următori, pe termen de până la 18 luni, cu o dobândă a cărei limită, se va stabili de

Ministerul Finanţelor şi care se încasează la fondul de tezaur judeţean, respectiv al

municipiului Bucureşti.

O a treia legătură, de sens invers, o reprezintă preluarea la sfârşitul anului a

disponibilităţilor băneşti din conturile administrativ teritoriale la bugetul de stat, în limita

transferurilor acordate.

O a patra legătură se realizează prin împărţirea veniturilor cuvenite din unele impozite

între bugetele locale şi bugetul central, punând la dispoziţia autorităţilor locale o sursă de

venituri previzibile.

Pentru asigurarea echilibrului bugetar al unor unităţi administrativ teritoriale, prin

legea bugetului de stat se pot stabili sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,

precum şi criterii de repartizare a acestora pe unităţile administrativ teritoriale.8

Sumele defalcate din unele venituri cu destinaţie specială din bugetul de stat şi

transferurile cu destinaţie specială din bugetul de stat, se aprobă anual, prin legea bugetului de

stat, pe ansamblul fiecărui judeţ, respectiv a municipiului Bucureşti.

Transferurile de la bugetul de stat la bugetele locale se vor acorda pentru investiţii

finanţate din împrumuturi externe, la a căror realizare contribuie şi Guvernul.

Pe lângă veniturile proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, unităţile

administrativ teritoriale mai primesc în completare, pentru echilibrarea bugetelor respective:

cote defalcate din impozitul pe salarii;

sume defalcate din impozitul pe salarii pentru bugetele locale;

cote şi sume defalcate din impozitul pe venit;

7 Legea nr.72/1996 privind finanţele publice apărută în Monitorul Oficial nr.152/17 iulie 1996, art. 61.8 Luminiţa Ionescu, „Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică locală”, Editura Economică, Bucureşti 2001, pag. 37.

subvenţii;

Propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, formulate pe

baza criteriilor aprobate, şi de transferuri se cuprind în proiectele de buget pe ansamblul

judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, care se prezintă Ministerului Finanţelor, prin

direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, pentru corelare cu

proiectul bugetului de stat.

Procesul de descentralizare bugetară iniţiat începând cu anul 1999, privind acordarea

unor venituri din bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, vizează repartizarea, din

impozitul pe venit datorat bugetului de stat de unităţile plătitoare, a unei cote de 40% la

bugetul unităţilor administrativ teritoriale în a căror rază se desfăşoară activitatea, 10% la

bugetul judeţului respectiv şi 10% pentru echilibrarea bugetelor comunelor, oraşelor,

municipiilor (O.G.nr.216/1999).

O ultimă legătură, cu acţiune indirectă, o reprezintă contractarea de împrumuturi de

către administraţiile locale pentru finanţarea cheltuielilor de capital, datoria fiind limitată la un

anumit procent din veniturile locale, acestea fiind garantate de către stat.

La solicitările consiliilor locale şi judeţene, după caz, prin legile bugetare se pot

autoriza unităţile administrativ teritoriale să contracteze împrumuturi pentru acoperirea

cheltuielilor privind realizarea unor acţiuni temeinic fundamentate, prin emisiune de titluri de

valoare, cu condiţia ca unităţile respective să poată garanta acoperirea dobânzilor şi

răscumpărarea titlurilor respective. Constatarea şi autorizarea garanţiei se efectuează prin

organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor.

Consiliile locale şi consiliile judeţene se pot asocia între ele, în condiţiile legii, pentru

realizarea unor lucrări şi servicii publice de interes local, pe bază de convenţie, asigurându-şi

şi resursele financiare corespunzătoare.

1.3. Bugetul local instrument de reflectare a autonomiei locale

Unităţile administrativ teritoriale realizează prin organele lor de conducere,

administraţia publică locală sub ambele sale componente: adoptarea de acte de autoritate şi

organizarea de servicii publice locale.

Principiile de bază pe care se întemeiază administraţia publica din unităţile

administrativ teritoriale, şi anume:

principiul autonomiei locale

principiul descentralizării serviciilor publice

principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale

principiul legalităţii

principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.

Localizarea bugetului presupune existenţa unei anumite independenţe financiare la

nivelul entităţilor regionale, subnaţionale, o asemenea independenţă constituită sub forma

autonomiei locale, presupunând o zonă care formeze o comunitate separată, legal constituită,

subordonată statului şi investită cu autoritatea de a decide totul sau parţial, asupra propriilor

probleme de gestiune, prin intermediul propriilor organe de administrare.

În literatura juridică interbelică s-a arătat că autonomia locală constă în dreptul

unităţilor administrativ teritoriale de a-şi satisface interesele proprii, fără amestecul

autorităţilor centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă,

autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia.

În doctrina contemporană, autonomia locală este definită ca fiind dreptul autorităţilor

administraţiei publice locale de a hotărî, cu respectarea legii, în toate problemele de interes

local, cu excepţia celor care sunt date în competenţa altor autorităţi publice.

Potrivit legii, autonomia locală reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor

administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul

colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.9

Dezirabilitatea autonomiei locale se impune din următoarele raţiuni:

- reprezintă un element important al unui context instituţional specific economiei de

piaţa;

- diferenţierea regională a nevoilor şi dorinţelor reclamă non-standardizarea

tratamentelor bugetare la nivel naţional, adică adecvarea bugetului la „condiţiile”

locale, şansele de satisfacere a nevoilor locale fiind mult mai mari dacă deciziile sunt

luate la niveluri locale;

- administrarea unui mare număr de proiecte poate fi real mai avantajos, mai eficient

dacă se bazează pe un regim al autorităţii şi administraţiei descentralizate

(cunoaşterea condiţiilor locale, reducerea canalelor pe care elementele bugetare

trebuie să le tranziteze etc.);

Autonomia locală priveşte două aspecte:

9 Legea administraţiei publice locale (215/22.04.2001,art.2), apărută in Monitorul Oficial nr.204/23aprilie2001;

a) organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale când autonomia locală se

manifestă prin:

- aprobarea statutului comunei sau oraşului;

- aprobarea regulamentului de funcţionare a consiliului local;

- înfiinţarea de instituţii şi agenţi economici;

- organizarea de servicii publice locale.

b) gestionarea resurselor comunei, oraşului sau judeţului, caz în care autonomia locală

se manifestă prin:

- elaborarea şi aprobarea bugetului local;

- dreptul de a institui impozite şi taxe locale;

- administrarea domeniului public şi privat de interes local.

Autonomia locală este specifică administraţiei publice descentralizate.10

Descentralizarea serviciilor publice constă în transferarea unor servicii publice din

competenţa autorităţilor centrale ori a celor locale şi organizarea lor autonomă, prin atribuirea

unui patrimoniu şi organe proprii întrucâtva independente faţă de autorităţile administrative

din competenţa cărora au fost scoase.

Când transferul serviciilor publice are loc de la organele de specialitate ale

administraţiei de stat centrale câtre organele administraţiei publice locale, această

descentralizare constituie premisa autonomiei locale.

Autonomia locală constituie atât o descentralizare administrativ teritorială, cât şi o

descentralizare pe servicii. Astfel că pentru îndeplinirea atribuţiilor lor, în special prestarea de

servicii publice, autorităţile publice locale organizează în structura şi, respectiv, în subordinea

lor diverse compartimente, comisii, agenţi economici sau instituţii publice(descentralizarea pe

servicii).

Autonomia locala reprezintă un principiu fundamental al administraţiei publice pentru

care trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate pentru creşterea calităţii serviciilor publice.

Este însă necesar ca această autonomie să poată fi exercitata în concret de către autorităţile

administraţiei publice locale. Pentru aceasta, unităţile administrativ teritoriale trebuie să

dispună de resurse materiale şi financiare proprii, mai exact să aibă un patrimoniu delimitat de

cel al statului şi un buget local separat de bugetul de stat.10 Anton Trailescu, „Actele administraţiei publice locale”, Editura All Beck, Bucureşti 2002; pag.4.

Autorităţile administraţiei publice locale au ca obiectiv comun rezolvarea şi

gestionarea intereselor colectivităţilor locale pe care le reprezintă în conformitate cu legea şi

în corelare cu interesele generale, ale statului.

Problema consolidării autonomiei locale este o preocupare universală, statele

contemporane democratice fiind interesate de aplicarea principiului descentralizării serviciilor

publice, prin transmiterea, prin lege, a mai multor competenţe organelor puterii şi

administraţiei locale. De altfel, trebuie subliniat că această preocupare, pentru statele

europene, se manifestă în condiţiile în care ele nu au cunoscut efectele „centralismului

democratic”. Dar, pe de altă parte, statele respective au avut grijă întotdeauna să coordoneze

lucrurile în aşa fel, încât descentralizarea să nu conducă şi la divizarea naţiunii. În acest

context, justiţia şi apărarea sunt servicii publice care nu pot fi descentralizate.11

În conformitate cu prevederile „CARTEI EUROPENE”, prin autonomie locală se

înţelege „dreptul şi capacitatea efectivă pentru colectivităţile locale să reglementeze şi să

administreze în cadrul legii sub propria lor răspundere şi în favoarea populaţiei respective o

parte importantă din treburile publice”. 12

Protejarea şi întărirea autonomiei locale în Europa prin intermediul unui document,

care să explice principiile adoptate de toate statele democratice din Europa, constituie un

obiectiv al organelor locale de guvernare, recunoscându-se de la început, ca un asemenea text

ar trebui să ţintească la asigurarea adeziunii celor care sunt implicaţi în apărarea autonomiei

locale.

Între procesul de descentralizare şi cel de consolidare a democraţiei exista o relaţie

directă. Autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice reprezintă garanţia stabilităţii

unei democraţii funcţionale.

În literatura de specialitate se consideră că autonomia financiară a administraţiilor

locale poate fi evaluată prin doi indicatori:

* ponderea impozitelor locale în veniturile bugetelor locale;

* libertatea de stabilire a ratei impozitului;

Autonomia comunităţii locale este cu atât mai scăzută cu cât ponderea transferurilor şi

subvenţiilor este mai importantă. În general, se apreciază că, dacă ponderea veniturilor fiscale

proprii este sub 20%, administraţiile locale au o putere decizională foarte redusă. Nu se poate

11 Iulian Văcărel s.a.,“Finanţe publice”,Ediţia a II a,Editura Didactică şi Pedagogica, Bucureşti 2000; 12 Gheorghe Filip, ş.a., „Finanţe”, Editura Junimea, Iaşi 2002, pag. 272.

vorbi de o autonomie financiară reală a administraţiei locale, decât de la un nivel al veniturilor

fiscale proprii de peste 40%13.

În Tabelul nr. 2 am prezentat veniturile bugetului municipiului Iaşi la nivelul anilor

2000 – 2002 .

Tabelul nr. 2 Veniturile bugetului municipiului Iaşi - mld. lei -

Denumirea indicatorilor Anul 2000 Anul 2001 Anul 2002Subvenţii şi transferuri pentru echilibrare 222 751 924Venituri proprii 225 313 373Venituri TOTAL 437 1064 1297

Din Tabelul nr. 2 reiese o creştere a veniturilor totale de la 437 miliarde lei în 2000 la

1.297 miliarde lei în 2002 de aproximativ trei ori, subvenţiile şi transferurile pentru

echilibrarea bugetului municipiului Iaşi au înregistrat în anul 2000 valoarea de 222 miliarde

lei, pentru ca în numai doi ani să crească de aproximativ 4 ori ajungând la valoarea de 924

miliarde lei. Din faptul că veniturile totale au crescut de aproximativ 3 ori în timp ce

subvenţiile au crescut de aproximativ 4 ori, putem afirma că la nivelul municipiului Iaşi, în

perioada analizată, nu se poate vorbi de o autonomie financiară reală.

Ponderea principalelor surse de finanţare ale bugetului municipiului Iaşi

în total venituri, în anul 2000

50% 50%

Subvenţii şi transferuri pentru echilibrare

Venituri proprii

Ponderea principalelor surse de finanţare ale bugetului municipiului Iaşi

în total venituri, în anul 2002

29% 71%

Subvenţii şi transferuri pentru echilibrare

Venituri proprii

Graficul nr. 1. Graficul nr. 2.

În ajutorul afirmaţiei de mai sus, vin Graficele nr. 1 şi 2, din care se constată că la

nivelul municipiului Iaşi, în anul 2000, ponderea veniturilor proprii au reprezentat 50% din

13 Vasile Işan,Vasile Cocriş,”Sectorul public”, Editura Ankarom, Iaşi 1997, pag. 87.

total venituri, în timp ce la nivelul anului 2002 acestea au scăzut ajungând la valoarea de 29

%.

Ceea ce în limba română se numeşte descentralizare administrativă sau autonomie

locală, este desemnat în limba franceză prin „decentralisation administrative” şi „auto

administration”, în limba engleză prin „self-government”, iar în limba germană prin

„selbstverwaltung”.

Autonomia locală se manifestă pe mai multe planuri: planul capacităţii juridice, plan

instituţional, planul autonomiei decizionale şi în planul mijloacelor umane.14

Autorităţile administrative locale sunt autonome dar nu suverane. În cazul regimului

administrativ de autonomie locală, statul rămâne un stat unitar, dar un stat unitar complex,

recunoscând existenţa şi a altor subiecte de drept public investite cu putere de comandă asupra

populaţiei de pe un anumit teritoriu şi dispunând de propriile autorităţi administrative.

Dimensiunea politică a autonomiei locale, cu raportare la relaţiile dintre centru şi

teritoriu, se manifestă, în unele state, prin reprezentarea colectivităţilor teritoriale locale în

camera superioară a Parlamentului. Indicăm, drept exemplu, Franţa, unde Senatul asigură

reprezentarea colectivităţilor teritoriale locale.

Autonomia locală înseamnă absenţa unor raporturi ierarhice de supra şi subordonare,

între autorităţile administraţiei de stat şi autorităţile administrative proprii ale colectivităţilor

teritoriale locale.

În general în studiile de specialitate se invocă anumite cerinţe ale autonomiei locale

din punct de vedere financiar:

- autorităţile administraţiei publice locale să beneficieze de resurse proprii şi de un

cadru normativ pentru a asigura acoperirea cheltuielilor proprii;

- autorităţile administraţiei publice locale să fie investite cu dreptul de a determina

veniturile şi cheltuielile din propriul buget;

- deciziile financiare curente ale autorităţilor administraţiei publice locale să nu fie

supuse unui control din partea administraţiei centrale.15

14 Corneliu-Liviu Popescu,”Autonomia locală şi integrarea europeană”,Editura All Beck, Bucureşti 1999, pag. 3515 Ghe.Voinea,”Finanţe locale”, Editura Junimea, Iaşi 2002, pag. 29.

Autorităţile administraţiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de

responsabilităţi autorităţilor administraţiei publice locale în procesul de descentralizare a unor

decizii fără asigurarea mijloacelor financiare necesare realizării acelor responsabilităţi.

Autonomia locală se reflectă prin organizarea şi funcţionarea administraţiei publice

locale în mod independent, asigurarea capacităţii de persoană juridică de drept public, a

dreptului de a elabora, aproba şi executa bugetul propriu, de a stabili şi percepe impozitele în

condiţiile legii şi de a administra resursele financiare.

În sfera atribuţiilor consiliilor locale se încadrează aprobarea bugetului local,

administrarea resurselor financiare, executarea bugetului, aprobarea virărilor de credite, a

modului de utilizare a rezervei bugetare, a venitului de încheiere a exerciţiului bugetar.

Primarul, în calitate de autoritate executivă întocmeşte proiectul bugetului local,

contul de încheiere a exerciţiului bugetar pe care le prezintă spre aprobare consiliului local,

exercită funcţia de ordonator de credite, urmăreşte încasarea veniturilor şi cheltuirea sumelor

din bugetele locale.

Şi în cazul în care consiliile locale şi judeţene, respectiv Consiliul General al

municipiului Bucureşti stabilesc taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale

create în interesul unor persoane fizice şi juridice, se manifestă autonomia locală.

Autonomia locală presupune şi creşterea răspunderii autorităţilor administraţiei

publice locale în administrarea resurselor financiare locale, în dimensionarea cheltuielilor în

limitele veniturilor, în întărirea controlului asupra utilizării resurselor din bugetele locale şi în

administrarea datoriei cu prudenţă.

Desigur, autonomia finanţelor locale rezultă şi din raporturile de interdependenţă faţă

de verigile superioare; în structura proprie a bugetelor locale, sau între bugetele locale, în

general, şi, bugetul de stat, ca buget central.

CAP. 2. ELABORAREA ŞI APROBAREA PROIECTELOR DE BUGETE

LOCALE

2.1. Fundamentarea veniturilor în procesul elaborării bugetului local

Procesul bugetar este definit ca un ansamblu de activităţi şi operaţiuni integrate

coerent şi convergent referitoare la elaborarea proiectului de buget şi la aprobarea acestuia, la

execuţia bugetului, la încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară, precum ţi la

controlul bugetar.

Activităţile procesului bugetar se desfăşoară într-un cadru constituţional şi

administrativ, care prezintă particularităţi de la o ţară la alta, determinate de evoluţia istorică,

dar şi trăsături comune:

este un proces de decizie, ce constă în alocarea resurselor bugetare limitate

necesare finanţării obiectivelor publice;

este un proces predominant politic, deoarece deciziile de alocare a resurselor

bugetare mobilizate nu sunt determinate de forţele pieţei, ci au la bază obiectivele

programului de guvernare, fixate de partidele care deţin majoritatea parlamentară;

este un proces complex, realizat prin participarea unui număr mare de

participanţi, instituţii publice, administraţii publice, organizaţii politice şi sindicale;

este un proces ciclic, care se desfăşoară într-o ordine bine precizată, potrivit

principiilor anualităţii şi publicităţii bugetare .

Elaborarea proiectelor de buget se efectuează la nivelul fiecărei unităţi administrativ

teritoriale ( oraş, comună, municipiu, judeţ ) cu sprijinul organelor financiare de specialitate.

Proiectele de buget se elaborează pornind de la propunerile proprii ale administraţiei locale şi

ale instituţiilor publice finanţate din bugetele locale.

Procedura elaborării, aprobării şi executării bugetelor locale are la bază principiul

autonomiei locale prevăzut atât în Legea finanţelor publice locale cât şi în Legea

administraţiei publice locale.

Metodologia elaborării şi execuţiei bugetelor locale este stabilită de Ministerul

Finanţelor, ca şi în cazul bugetului de stat.

Proiectele de buget se dezbat de către organele locale, respectiv Consiliul Judeţean,

care au competenţa stabilirii şi modificării taxelor în limitele prevăzute de lege16.

16 Tatiana Moşteanu, „Buget şi terezorerie publică”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 146.

În situaţia în care pentru echilibrarea bugetelor locale sunt necesare transferuri din

bugetul administraţiei centrale, definitivarea proiectelor de buget se face după discutarea

acestora cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Elaborarea proiectelor bugetelor locale este supusă cerinţelor de „dimensionare” a

cheltuielilor bugetare în funcţie de priorităţile şi necesităţile reale, corelat cu resursele

bugetare posibil de mobilizat ale tuturor autorităţilor, serviciilor şi instituţiilor publice din

fiecare comună, oraş şi judeţ.

Subordonată acestor cerinţe, elaborarea proiectelor de bugete locale începe în etapele

prevăzute de normele metodologice ale Ministerului Finanţelor, concomitent pentru fiecare

unitate administrativ teritorială, precum şi pentru fiecare instituţie şi serviciu de interes local,

aflate în relaţie de finanţare cu bugetul localităţii în care îşi au sediul.

Conform principiului realităţii, datele care se prevăd la părţile de venituri şi cheltuieli

sunt expresia proceselor economice şi sociale din unităţile administrativ teritoriale.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele de buget,

echilibrate, Direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, până la

data de 15 mai a fiecărui an, urmând ca acestea să depună la Ministerul Finanţelor proiectele

bugetelor locale pe ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, cel mai târziu

până la data de 1 iunie a fiecărui an 17.

Odată cu proiectul anual al bugetului local, ordonatorii principali de credite elaborează

şi prezintă o prognoză a acestuia pe următorii trei ani, precum şi programul de investiţii

publice, detaliat pe obiective şi pe anii de execuţie.

În cazul municipiului Iaşi, activitatea de investiţii s-a desfăşurat în anul 2002 având în

vedere continuarea lucrărilor începute în anii anteriori şi recepţionarea acestora, promovarea

şi începerea unor noi lucrări precum şi pregătirea documentaţiilor tehnico economice şi

achiziţionarea de dotări independente.

Valoarea investiţiilor Consiliului Municipal Iaşi în anul 2002, a fost de 208.062.580

mii lei din care 175.000.000 mii lei au constituit fonduri ale Ministerului Lucrărilor Publice.

Ministerul Finanţelor examinează propunerile de sume defalcate din unele venituri ale

bugetului de stat şi de transferuri cu destinaţie specială din proiectele bugetelor locale şi cu

acordul Guvernului comunică limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de

stat, transferurile şi criteriile de repartizare a acestora, pe unităţi administrativ teritoriale până

la data de 1 iulie a fiecărui an către Direcţiile generale ale finanţelor publice.

17 Legea nr. 189 privind finanţele publice locale apărută în Monitorul Oficial nr. 404 din 22 octombrie 1998, art. 20 .

Ordonatorii principali de credite, pe baza limitelor sumelor primite potrivit

prevederilor legale, elaborează şi depun la Direcţiile generale ale finanţelor publice şi

controlului financiar de stat, până la data de 20 iulie, noile propuneri pentru proiectul

bugetului, urmând ca acestea să transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului şi

municipiului Bucureşti la Ministerul Finanţelor până la data de 1 august a fiecărui an.

Elaborarea proiectelor de bugete publice presupune parcurgerea următoarelor etape:

fundamentarea proiectelor de bugete publice;

întocmirea lucrărilor pregătitoare privind proiectele de bugete publice;

elaborarea propriu-zisă a bugetelor publice.

Derularea activităţii privind elaborarea proiectelor de bugete publice este precedată

de fundamentarea indicatorilor financiari.

Acţiunea în sine presupune atitudini ale unor instituţii specializate în concretizarea

metodologică asupra datelor de înscris în bugetele publice ca proiecte.

Acţiunea de fundamentare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare revine ca şi

responsabilitate primarilor şi preşedinţilor Consiliilor judeţene, în ceea ce priveşte bugetul

local.

Fundamentarea proiectelor de bugete publice scoate în evidenţă ca acţiune patru repere

conjugate cu atenţionare către toţi cei implicaţi în prima etapă a procesului bugetar:

identificarea şi individualizarea de indicatori specifici;

luarea în considerare a situaţiei indicatorilor din anul de bază;

folosirea de norme şi normative în clasificaţia indicatorilor financiari;

conturarea cadrului juridic, suport în activitatea bugetară.

După intervenţia Ministerului Finanţelor, prin metodologia de fundamentare, celelalte

ministere şi instituţii centrale cu răspunderi şi competenţe în elaborarea proiectelor de bugete

publice procedează la sublinierea specificului activităţii pe forme organizate, pe instituţii

subordonate, rezultând astfel elaborarea unor norme de lucru ce au un caracter complementar

faţă de cele ale Ministerului Finanţelor, ele devenind obligatorii pentru toţi cei implicaţi în

procesul bugetar18.

Se ajunge, în final, la o defalcare a indicatorilor specifici pe acţiuni, activităţi;

indicatori ce pot avea caracter orientativ la un anumit nivel sau un caracter operativ la un alt

nivel.

18 Gabriel Ştefura, notiţe de curs „Bugete publice şi fiscalitate”, martie 2002

Situaţia anului de bază este un reper important în elaborarea proiectelor de bugete şi

numai prin faptul că scoate în evidenţă continuitatea unor acţiuni prin diferite forme

organizatorice. Ea apare prezentă în fundamentare potrivit cu două exprimări:

- Execuţia certă pentru anul de bază (nivelul indicatorilor realizaţi în anul de bază până

la 30 iunie);

- Execuţia preliminată (nivelul indicatorilor la data de 31 decembrie a anului de bază).

Normele financiare apar folosite cu deosebire la cheltuieli, indicatori publici care

folosesc bani publici; ele reprezentând limitele valorice faţă de care sunt determinate

cheltuielile.

Cadrul juridic de acţiune impune selectarea actelor normative care produc efecte

asupra mărimii cheltuielilor de înscris în buget.

Momentele pregătitoare ale elaborării proiectelor de bugete publice implică

responsabilităţi generale şi specifice:

- cele generale se situează la nivelul celor care administrează bugetele locale;

- cele specifice se referă la implicări potrivit cu anumite răspunderi ale partenerilor

statului din relaţiile bugetare.

Fluxurile informaţionale presupuse de lucrările pregătitoare privind proiectul de buget

local au un caracter ascendent şi pot fi redate cu ajutorul Figurii nr. 2.

Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se realizează cu ajutorul datelor

concentrate de către consiliile comunale şi serviciile de impozite şi taxe din cadrul

M.F.P.

Ministere şi instituţii centrale

Unităţi administrativ teritoriale judeţene şi municipiul Bucureşti

Unităţi administrativ teritoriale

Figura nr. 2

circumscripţiilor şi administraţiilor financiare orăşeneşti şi municipale, respectiv din Direcţiile

judeţene ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat.

Respectivele organe fiscale stabilesc cuantumul bănesc preliminat pentru anul următor

al fiecăruia dintre impozite, taxele şi celelalte venituri ordinare ale proiectului bugetului local,

în comparaţie cu bugetul anterior. În acest sens, organele fiscale au în vedere evoluţia

veniturilor din impozite şi taxe din declaraţiile de impunere ale contribuabililor, persoane

fizice şi juridice, precum şi modificările legislative intervenite sau în curs de aplicare.

Carta Europeană privind autonomia locală prevede următoarele principii asupra

formării resurselor financiare ale colectivităţilor locale19:

colectivităţile locale au dreptul în cadrul politicii economice naţionale la

resurse proprii suficiente de care pot dispune în mod liber în exercitarea

atribuţiilor lor;

resursele financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să fie

proporţionale cu competenţele prevăzute de constituţie sau lege;

cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să

provină din redevenţe şi din impozite locale al căror procent îl pot fixa ele

însele în limitele legii;

sistemele financiare pe care se sprijină resursele de care dispun colectivităţile

locale trebuie să fie de natură suficient de diversificată şi evolutivă pentru a le

permite să urmărească pe cât posibil în practică, evoluţia reală a cheltuielilor

de competenţa lor;

sprijinul colectivităţilor locale mai slabe din punct de vedere financiar necesită

punerea în funcţiune a unor proceduri de repartizare financiară justă sau de

măsuri echivalente destinate a corija efectele repartiţiei inegale a resurselor

potenţiale de finanţare cât şi a sarcinilor ce le revin. Asemenea proceduri sau

măsuri nu trebuie să reducă libertatea de a opta a colectivităţilor locale în

domeniul propriu de responsabilitate;

colectivităţile locale trebuie să fie consultate de o manieră apropiată asupra

modalităţilor de atribuire a resurselor redistribuite.

Veniturile care se prevăd în bugetele locale se evaluează pe baza unor metode diferite

în funcţie de anumiţi factori.

În vederea dimensionării veniturilor ce se înscriu în bugetele locale se aplică diferite

metode.

19 Gheorghe Filip, ş.a., „Finanţe”, Editura Junimea, Iaşi, 2002, pag. 278.

Pe baza metodei automate veniturile ce se prevăd în proiectul bugetului local al anului

următor se determină în funcţie de veniturile penultimului an, la care s-a încheiat exerciţiul.

Metoda majorării (diminuării), propune ca veniturile ce se prevăd în proiectul de

buget local să rezulte pornind de la evoluţia veniturilor pe o anumită perioadă de timp, la care

se determină ritmul mediu anual ce se aplică la veniturile ultimului an. În acest caz nu se pot

surprinde influenţele unor factori noi şi nu se pot elimina unele influenţe negative din

perioadele precedente.

Metoda evaluării directe - implică efectuarea unor calcule pentru fiecare sursă de

venituri din bugetele locale. Veniturile ce se estimează pentru a fi înscrise în proiectul

bugetului local, depind de veniturile încasate în perioada precedentă, de influenţele unor

factori precum şi de modificările legislative20.

Cele mai semnificative venituri curente fiscale cuprind cu precădere următoarele

categorii:

impozitul pe clădiri la persoane fizice;

impozitul pe clădiri la persoane juridice;

impozitul pe terenuri la persoane fizice;

impozitul pe terenuri la persoane juridice;

taxa pentru terenurile proprietate de stat, folosite în alte scopuri decât pentru

agricultură şi silvicultură;

taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele juridice.

Referitor la veniturile curente fiscale menţionate mai sus, la nivelul municipiului Iaşi,

acestea s-au prezentat astfel în perioada 2000 – 2002.

Tabelul nr. 3 . Cele mai importante veniturile curente fiscale ale bugetului

municipiului Iaşi în perioada 2000 - 2002 - mii lei -

Nr.

Crt. Denumirea indicatorilor

Încasări

2001

Încasări

2001

Încasări

2002

1. Impozitul pe clădiri la persoane fizice 34.747.556 47.248.216 57.157.592

20 Gheorghe Voinea, „Finanţe locale”, Editura Junimea, Iaşi, 2002, pag . 112.

2. Impozitul pe clădiri la persoane juridice24.847.235 62.839.180 58.291.564

3. Impozitul pe terenuri la persoane fizice5.990.974 8.245.190 10.063.268

4. Impozitul pe terenuri la persoane juridice5.416.258 11.972.276 15.150.764

5. Taxe pentru terenuri proprietate de stat1.053.736 1.931.534 1.109.504

6. Taxa asupra mijloacelor de transport34.747.556 47.248.216 57.157.592

După cum se observă în Tabelul nr. 3 veniturile fiscale curente ale bugetului

municipiului Iaşi au cunoscut o creştere de la un an la altul, mai puţin impozitul pe terenuri la

persoane fizice care în anul 2002 a înregistrat o scădere cu aproximativ 2 miliarde

lei,respectiv taxa pentru terenuri proprietate de stat înregistrând şi ea o scădere de aproximativ

800 milioane lei în 2002 comparativ cu 2001.

Graficul nr.3

Din Graficul nr.3 observăm că ponderea cea mai importantă în bugetul local a avut-o

impozitul pe clădiri de la persoane juridice la nivelul anului 2001, comparativ cu 2002 când

acest impozit a înregistrat o scădere cu aproximativ 4 miliarde lei.

Această categorie de impozite fiscale, se achită, trimestrial, având patru termene de

plată: 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie ale anului fiscal curent. Ca urmare,

aceste termene de plată reprezintă, totodată, şi puncte culminante ale încasărilor la bugetul

local, deşi cheltuielile administraţiei publice locale sunt regulate, iar cele de investiţii sunt

programate de regulă, pentru ultimele şase luni ale anului fiscal. Astfel, se poate observa o

necorelare a veniturilor şi cheltuielilor înregistrate la bugetul local, cu consecinţe directe

asupra execuţiei bugetare.

Veniturile curente fiscale din taxe şi impozite locale au suferit, sub aspectul modului

de fundamentare următoarele schimbări:

taxele şi impozitele locale au fost actualizate în funcţie de inflaţia ultimilor ani

(în unele cazuri s-a depăşit această actualizare, de exemplu impozitul pe

clădiri plătit de persoane fizice a crescut în medie de peste 20 de ori faţă de

1998);

se permite autorităţilor locale să actualizeze permanent, în raport cu inflaţia

anuală, impozitele şi taxele în sumă fixă şi anexa pe baza căreia se calculează

impozitul pe clădiri la persoane fizice – termenul limită al acestei actualizări

fiind 30 noiembrie a fiecărui an;

se permite realizarea unei politici fiscale pe plan local prin posibilitatea pe

care o au autorităţile locale de a stabili unele impozite între anumite limite şi

de a reduce sau creşte toate impozitele şi taxele locale cu 50% faţă de

prevederile legale – termenul limită pentru a face aceste modificări este data

de 31 octombrie a fiecărui an.

Având în vedere problemele noi intervenite în structura şi conţinutul bugetelor locale,

ca urmare a procesului de descentralizare şi preluare a atribuţiilor de administrare şi finanţare

a unor activităţi de către autorităţile publice locale, prin Legea bugetului de stat pe anul 2002

s-a stabilit că din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, să se aloce lunar o cotă de 36,5

% la bugetele locale pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, 10% la

bugetul propriu al judeţului şi 16% la dispoziţia consiliului judeţean pentru echilibrarea

bugetelor comunelor, oraşelor, municipiilor şi în mod excepţional, judeţului.

Veniturile nefiscale au o pondere mult mai redusă în bugetul local; veniturile din

concesiuni devin foarte importante în perspectiva transformării regiilor locale în societăţi

comerciale şi a privatizării serviciilor publice locale. Astfel, în conformitate cu prevederile

legislative care reglementează activitatea de concesionări şi închirieri, regiile autonome de

gospodărire comunale s-au transformat în societăţi comerciale, iar redevenţele stabilite prin

contractul de concesiune reprezintă venituri importante ale bugetului local.

Vărsămintele aferente cotei din impozitul pe salarii au un efect de liniarizare a

încasărilor veniturilor bugetelor locale: sumele sunt relativ constante în fiecare lună.

Acest efect facilitează administrarea fluxurilor de numerar şi corelarea dintre

veniturile şi cheltuielile unei administraţii locale.

Referitor la cotele adiţionale din unele venituri ale bugetului de stat ar fi de menţionat

că acestea pot constitui venit la bugetele locale , iar consiliile locale şi cele judeţene pot stabili

nivelul acestora, ale căror limite au fost stabilite prin legi speciale.

Sistemul cotelor adiţionale prezintă unele avantaje în sensul creşterii veniturilor

administraţiilor locale dar şi unele dezavantaje, referindu-ne aici la faptul că poate creşte

nivelul fiscalităţii şi aşa destul de ridicat în România; dacă principiul lor de colectare şi

distribuire este cel administrativ teritorial, discrepanţele interregionale şi intra-regionale nu

vor scădea, ci, dimpotrivă vor creşte.

Sumele de echilibrare a bugetelor locale sunt:

sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

transferurile cu destinaţie specială.

Transferurile cu destinaţie specială sunt cazuri rare de investiţii care se finanţează, în

parte, prin credite externe garantate de către Guvern.

Instituţiile publice finanţate din bugetul local, întocmesc la rândul lor un buget de

venituri şi cheltuieli.

Cuantificarea previzională a indicatorilor de venituri presupune o structurare pe ramuri

ori domenii de activitate folosind indicatori fizici specifici ce rezultă din activităţi şi acţiuni

generatoare de venituri.

Cuantumul de venit de înscris în bugetul de venituri şi cheltuieli la o instituţie publică

se obţine prin înmulţirea numărului de indicatori fizici şi tariful pe unităţi de măsură ori de

apreciere privind indicatorii financiari.

De exemplu, pentru venitul încasat din închirieri se foloseşte formula:

Venit din închirieri = metri pătraţi suprafaţă închiriată * tariful pe metru pătrat *

numărul de luni ( dacă taxa este lunară).

La baza întocmirii părţii de venituri a bugetului de venituri şi cheltuieli stau

următoarele criterii:

a) baza legală a veniturilor – veniturile nu se înscriu în bugetul de venituri şi

cheltuieli şi nu se încasează decât dacă sunt reglementate expres printr-un act

normativ şi se cuvin unităţii respective;

b) execuţia preliminată pentru anul de bază reprezintă execuţia certă pe o anumită

perioadă de timp şi execuţia probabilă până la sfârşitul anului, corelată cu

eventualele influenţe;

c) analiza şi studierea comparativă a veniturilor realizate pe total, pe structură şi

în dinamică. Se realizează analiza şi studiul privind evoluţia veniturilor pe

intervale mai mari de timp;

d) evoluţia volumului în funcţie de factorii producători de venituri – se fac calcule

analitice pentru fiecare sursă de venit sau se utilizează o serie de indicatori

privitori la veniturile medii realizate sau preliminate, corectat cu influenţele ce

vor apărea în anul de plan.

Prognoza bugetară este una dintre cele mai importante etape ale managementului

financiar al unei administraţii publice locale, mai ales în noul context legislativ de după 1

ianuarie 1999 al unei autonomii mult sporite .

Prognoza veniturilor este o operaţiune complexă şi dificilă ţinând cont atât de

instabilitatea şi confuzia legislativă din România în domeniul administraţiei publice şi cel al

finanţelor publice locale, cât şi de lipsa de experienţă a personalului care lucrează în acest

domeniu. Prognoza este la fel de importantă mai ales atunci când o administraţie locală

doreşte să facă apel la credite pentru finanţarea programului investiţional – în acest caz ea este

un element determinant în decizia unui bancher de a acorda sau nu credit, deoarece

demonstrează capacitatea administraţiei publice respective de a-l rambursa la timp.

În fundamentarea cât mai corectă a unei planificări bugetare pe termen lung, în cazul

veniturilor curente trebuie să se ţină seama de următoarele elemente:

a) Gradul de încasare a impozitelor în raport cu debitele calculate. Un grad

scăzut al încasărilor reprezintă un semnal de alarmă: ori fiscalitatea este prea mare, ori

evaziunea fiscală este mult mai mare. În ambele cazuri, o creştere a nivelului fiscalităţii nu va

conduce la o creştere semnificativă a sumelor încasate la bugetul local;

b) Nivelul fiscalităţii. Acesta trebuie fixat în funcţie de obiectivele pe termen

scurt, mediu şi lung ale autorităţilor locale respective. Politica fiscală este bine să fie cât mai

constantă în timp şi să fie rezonantă cu politica de dezvoltare locală pe care autoritatea locală

doreşte să o impună. În condiţiile în care impozitele şi taxele locale reprezintă, pentru marile

oraşe cel puţin, aproximativ 40% din totalul resurselor financiare, este evidentă importanţa pe

care o are o bună politică fiscală pe plan local;

c) Dezvoltarea economică ce influenţează direct creşterea sau descreşterea

bazei de impozitare şi care influenţează direct şi nivelul de încasare a impozitelor locale;

d) Cuantificarea nivelului inflaţiei, care este mai puţin importantă pentru

prognoza pe termen mediu şi mult mai importantă în planificarea bugetară anuală.

Trebuie remarcat că prognoza veniturilor curente va fi mai uşor de realizat şi mai

aproape de realitate în momentul în care încasarea taxelor şi impozitelor locale se va face prin

serviciile specializate ale primăriilor, dispunându-se astfel de baza de date necesară unei astfel

de operaţiuni deosebit de complexă.

În evaluarea sumelor din cota din impozitul pe salarii trebuie să se ţină cont de

următoarele elemente:

nivelul încasării impozitului în funcţie de debitele datorate de societăţile

comerciale;

variaţii ale nivelului impozitului pe salarii – fenomen ce scapă deciziei unei

administraţii locale – este bine ca astfel de modificări să fie făcute numai la

sfârşitul anului în curs pentru întreg anul viitor, astfel încât să poată fi posibilă

planificarea bugetară ;

dezvoltarea economică locală şi generală, care determină la rândul ei:

- creşterea sau descreşterea reală a salariilor;

- creşterea sau descreşterea şomajului şi deci a bazei de impozitare.

2.2. Fundamentarea cheltuielilor în procesul elaborării bugetului local

Cheltuielile din bugetele locale reflectă resursele financiare utilizate de organele

administraţiei publice locale pentru satisfacerea cerinţelor social culturale, economice,

serviciilor de dezvoltare publică şi a altor cerinţe ale locuitorilor localităţii respective.

Carta Europeană pentru autonomie locală prevede anumite principii în efectuarea

cheltuielilor din bugetele locale:

a) În măsura posibilităţilor subvenţiile acordate unităţilor administrativ teritoriale

nu trebuie să fie destinate finanţării de proiecte specifice. Acordarea de subvenţii nu trebuie să

aducă atingere libertăţii fundamentale a autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul

de competenţă;

b) Pentru a finanţa cheltuielile de investiţii, colectivităţile locale trebuie să aibă

acces la piaţa naţională de capitaluri;

c) Colectivităţile locale trebuie să fie încurajate la asociere între ele, la cooperarea

cu sectorul privat pentru realizarea şi exploatarea anumitor servicii publice locale ce necesită

investiţii importante;

d) Colectivităţile locale trebuie să fie sprijinite în realizarea unor investiţii publice

care vizează o dezvoltare durabilă.

Cheltuielile bugetare reprezintă un consum de mijloace materiale sau de muncă în

scopul desfăşurării activităţii şi pentru satisfacerea trebuinţelor unităţilor administrativ

teritoriale. Ca urmare, stabilirea cheltuielilor bugetare reprezintă rezultatul procesului de

fundamentare a cheltuielilor.

Din punct de vedere al relaţiei autonomie locală şi responsabilitate în efectuarea

cheltuielilor din bugetele locale se pot desprinde următoarele:

Consiliile locale au o putere mai mare de decizie asupra modului de cheltuire

a fondurilor;

Autorităţile publice locale răspund de gestionarea eficientă şi corectă a

cheltuielilor din sfera lor de competenţă;

Consiliile locale stabilesc şi supraveghează modul de prestare a serviciilor

publice pentru asigurarea calităţii acestora;

Consiliile locale sunt competente să aprobe documentaţiile tehnico-

economice în limite mai mari faţă de perioadele trecute.

Finanţarea cheltuielilor din bugetele locale se efectuează pe baza unor principii21:

Dimensionarea cheltuielilor şi repartizarea lor pe destinaţii se

fundamentează pornind de la obiectivele strategice de dezvoltare şi de la priorităţile

locale. Autorităţile locale elaborează proiectul de buget anual ţinând seama de

programul de investiţii detaliat pe obiective, ani de execuţie şi de prognoza bugetului

pe următorii trei ani;

Cheltuielile nu se pot înscrie în bugetul anual şi nu se pot efectua

dacă nu există o bază legală în acest sens;

Cheltuielile se pot înscrie în bugetele locale şi se pot aproba în

măsura în care se asigură resursele financiare necesare. Dacă în cursul exerciţiului

bugetar se propun acţiuni care majorează cheltuielile acesta presupune asigurarea

resurselor financiare necesare acoperirii sporului de cheltuieli;

Cheltuielile prevăzute şi aprobate pe capitole şi articole au destinaţie

precisă şi limitată. Prin bugetele locale se aprobă credite în limita cărora se pot angaja

şi efectua cheltuieli care reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite în cursul

exerciţiului bugetar;

21 Gheorghe Filip, ş.a., „Finaţe”, Editura Junimea, Iaşi, 2002, pag. 275

Alocaţiile pentru cheltuieli de personal aprobate prin buget nu pot fi

majorate prin virări de credite ;

Cheltuielile din bugetul local se efectuează pe baza aprobării

ordonatorilor de credite şi cu avizul persoanelor desemnate să exercite control

financiar preventiv;

Cheltuielile din bugetele locale se realizează pe baza documentelor

justificative care reflectă angajamentele contractuale sau din convenţii, primirea

bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor, plata

obligaţiilor băneşti;

Cheltuielile pentru investiţiile judeţelor, municipiilor, oraşelor,

comunelor, instituţiilor publice judeţene şi locale care se finanţează din bugetele locale

şi din împrumuturi se reflectă în programul de investiţii al fiecărei unităţi administrativ

teritoriale ce se aprobă ca anexă la bugetul local de către consiliile judeţene sau locale;

În efectuarea cheltuielilor din bugetele locale se urmăreşte criteriul

eficienţei, respectiv raportul din acţiunile realizate şi resursele utilizate.

La proiectarea veniturilor şi cheltuielilor, Guvernul întreprinde măsuri pentru

stimularea iniţiativei locale şi pentru satisfacerea cerinţelor sociale locale. Este dreptul

organelor locale să dimensioneze prevederile bugetare la cheltuieli având în vedere nevoile

proprii corelate cu posibilităţile de mobilizare a veniturilor şi cu măsurile de folosire eficientă

a fondurilor.

Este la fel de important să se dispună de credite bugetare suficiente pe cât de necesar

este să se urmărească ca plăţile de la buget să se facă numai pentru lucrări efectiv executate,

combătându-se practica încă des întâlnită de a face plăţi din buget fără controlul riguros al

cantităţilor şi valorilor înscrise în acte pentru decontare22.

Cheltuielile ce se înscriu în proiectele bugetelor locale se pot estima pe baza metodei

automate, a metodei majorării sau diminuării şi a metodei evaluării directe.

Metoda automată presupune ca la întocmirea bugetului local să se pornească de la

cheltuielile penultimului an. Estimarea cheltuielilor din bugetul local în funcţie de cheltuielile

penultimului an reprezintă o operaţiune simplă, dar care nu ţine seama de factorii noi care au

intervenit de la perioada la care se raportează.

Metoda majorării (diminuării) constă în faptul că cheltuielile ce se înscriu în bugetul

local se estimează pornind de la execuţia din perioadele anterioare, din care rezultă un ritm

22 Emilian Drehuţă ş.a., „Bugetul public şi contabilitatea unităţilor bugetare”, Editura Agora, Bacău, 2002, pag.25.

mediu de creştere (descreştere) a cheltuielilor. Ritmul de creştere a cheltuielilor dintr-o

anumită perioadă se aplică la nivelul cheltuielilor bugetare din anul în curs şi rezultă

cheltuielile ce se propun pentru bugetul pe anul următor. Prin aplicarea acestei metode la

estimarea cheltuielilor din bugetele locale nu se reflectă intervenţia unor factori noi şi nu se

elimină unele influenţe negative .

Metoda evaluării directe presupune efectuarea unor calcule directe pentru fiecare

acţiune care se înscrie la partea de cheltuieli în funcţie de condiţiile şi factorii care vor

exercita influenţă în anul următor.

Metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor ce se prevăd în bugetele locale

implică analiza costuri – avantaje sau costuri – eficacitate.

Analiza cost – avantaje se poate utiliza în cazul în care există mai multe soluţii de

realizare a unui obiectiv cu costuri diferite. Analiza cost – avantaje necesită determinarea

costurilor unor acţiuni, evaluarea avantajelor şi a altor efecte ce se pot manifesta. Costurile

acţiunilor sunt formate din cheltuielile directe şi din cheltuielile indirecte.

Metoda de planificare, programare şi bugetare (P.P.B.S.) presupune delimitarea

obiectivelor de finanţat, estimarea costurilor, a avantajelor şi fundamentarea priorităţilor.

Baza bugetară zero (Z.B.B.) necesită examinarea cheltuielilor finanţate de la bugetul

local pentru a determina utilitatea şi oportunitatea lor.

Metoda raţionalizării opţiunilor bugetare (R.C.B.) implică analiza obiectivelor ce se

finanţează de la buget,delimitarea mijloacelor de realizare a unor obiective, elaborarea unor

programe, determinarea costurilor, adoptarea deciziei pe baza metodei cost – avantaje şi

controlul bugetar.

În practică şi în teorie s-a acordat atenţie metodei normative în dimensionarea

cheltuielilor pentru care nu sunt stabilite norme obligatorii. Datorită varietăţii instituţiilor,

deosebirilor dintre ele,amplasării lor în teritoriu, gradului diferit de dotare etc., folosirea

acestei metode normative creează unele dificultăţi. Ca urmare, se folosesc metode ale stabilirii

cheltuielilor în funcţie de condiţiile specifice fiecărei instituţii, pe baza execuţiei din anul

precedent şi a influenţei diferitelor modificări pentru perioada următoare.

Începând cu anul 1997, s-a trecut la folosirea în planificarea financiară din instituţii a

costului mediu pe un indicator (elev, pat, asistat ş.a.), acesta înscriindu-se ca element distinct

în bugetul de venituri şi cheltuieli (cuantumul de cheltuieli totale pe un indicator de plan

specific).

Cheltuielile de personal vizează plata drepturilor salariale ale personalului angajat,

precum şi ale personalului care desfăşoară activităţi pe bază de puncte, programe sau

obiective a obligaţiilor aferente faţă de bugetul statului, bugetul local, bugetul de asigurări

sociale, asigurări de sănătate, fond de şomaj. De asemenea, se adaugă drepturile de delegare,

detaşare şi transfer în interesul serviciului.

Cheltuielile de personal se vor stabili ţinând seama de dimensionarea la strictul

necesar a personalului de specialitate, administrativ şi auxiliar finanţat de la buget, în

concordanţă cu programele şi atribuţiile corespunzătoare legislaţiei în domeniul salarizării.

Având în vedere implicaţiile economice şi sociale pe care le poate determina o

fundamentare necorespunzătoare a acestor cheltuieli, procesul de fundamentare este meticulos

şi laborios.

Ministerul Finanţelor a creat un set de formulare a căror corectă completare conduce la

stabilirea justă a acestui titlu de cheltuieli pentru anul de bază şi cu protecţie pe următorii trei

ani, după cum urmează:

date de fundamentare a numărului de personal şi a fondului de salarii de bază

lunar;

fundamentarea numărului şi a fondului de salariu pentru personalul care

desfăşoară activităţi pe bază de proiecte, programe sau obiective;

fundamentarea cheltuielilor privind plata drepturilor de deplasare, detaşare şi

transfer în interesul serviciului.

Datele cuprinse în aceste formulare de fundamentare se analizează şi sintetizează la

nivelul fiecărei instituţii sau serviciu public descentralizat finanţat din bugetul local în

formularul „Fundamentarea cheltuielilor de personal” care vor deveni apoi sume absolute

propuse în proiectul de buget.

De exemplu, cheltuielile necesare în anul următor funcţionării instituţiilor de

învăţământ preuniversitar se fundamentează în funcţie de numărul elevilor, numărul

personalului didactic, numărul normelor didactice, suprafaţă.

Cheltuielile pentru salarii se fundamentează ţinând seama de următorii indicatori:

numărul de posturi, salarii de bază, salarii de merit, gradaţii de merit, indemnizaţii de

conducere spor pentru condiţii de muncă, spor de stabilitate, spor de încordare neuropsihică,

spor de titularizare ş.a.

Necesarul anual de fonduri pentru plata cheltuielilor salariale, într-o instituţie de

învăţământ preuniversitar este egal cu fondul de salarii * 12 luni + al 13-lea salariu + premii

(2% * total fonduri) + C.A.S. (30%) + F.S. (7%) + F.Ş. (5%). Suma astfel obişnuită se

înmulţeşte cu un coeficient de prognozare dacă se anticipează o creştere a salariilor.

După formula de mai sus, ţinând seama şi de indicatorii specifici fiecărei unităţi

subordonată local, instituţiile publice fundamentează necesarul de cheltuieli de personal pe

care-l înscriu în bugetul propriu de venituri şi cheltuieli.

Cheltuielile materiale şi de servicii sunt în principal cheltuielile de întreţinere şi

gospodărire a sediilor şi spaţiilor unde îşi desfăşoară activitatea primăria sau consiliul

judeţean, instituţiile publice subordonate şi alte instituţii ale căror cheltuieli de acest tip se

finanţează din bugetul local (iluminat, încălzire, apă, canal,salubritate, telefon, fax, poştă,

furnituri de birou, obiecte de inventar, reparaţii curente, cărţi, publicaţii ), dar şi alte cheltuieli

specifice (calificare-specializare, protocol, protecţia muncii, alte cheltuieli autorizate de lege,

hrană, reparaţii străzi, drumuri, poduri, etc. ).

Alocaţiile pentru instalaţiile publice ale căror cheltuieli materiale şi de prestări servicii

se asigură potrivit legii din venituri extrabugetare sau din bugetele locale se vor fundamenta

în funcţie de programul de activitate al acestora, analizându-se: necesitatea, oportunitatea şi

eficienţa fiecărei cheltuieli, asigurându-se condiţii normale de funcţionare pentru fiecare

instituţie.

Fundamentarea acestor cheltuieli se va face în raport cu indicatorii specifici fiecărei

acţiuni, utilizându-se şi de această dată formularele întocmite de Ministerul Finanţelor dar şi

orice alte date aflate în baza de date proprie astfel :

fundamentarea cheltuielilor pentru hrană, în centrele de plasament familiar şi

centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate pentru

protecţia copilului;

fundamentarea cheltuielilor de hrană în creşe;

fundamentarea cheltuielilor pentru drepturi cu caracter social ş.a.

În fundamentarea acestor cheltuieli, la o instituţie publică se folosesc următoarele

formule:

- încălzit – număr de Gcal consumate pe an * 300.000 lei/Gcal;

- iluminat – număr de KW consumaţi pe trimestru * 1000 lei/KW * 4 trimestre;

- apă, canal, salubritate – număr de mc de apă consumaţi pe lună * 7000 lei/mc * 12

luni;

- poştă, telefon – număr de impulsuri consumate pe lună * 850 lei/impuls * 12 luni

ş.a.;

Cheltuielile de transfer nu reprezintă un veritabil consum de resurse, ci o serie de

operaţiuni de redistribuire în favoarea unor persoane fizice sau a unor organisme publice sau

private. Între cheltuielile de transfer se pot deosebi :

- cheltuieli publice pentru asistenţă socială;

- cheltuieli de transfer către sectorul cultural-educativ pentru acordarea de burse sau

subvenţionarea instituţiilor din acest domeniu;

- subvenţiile acordate regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital de stat,

ş.a.

Datele de fundamentare vor fi legate de următoarele informaţii:

- cantitatea de Gcal produsă şi distribuită;

- preţ de producţie şi sau distribuţie;

- preţ suportat de populaţie;

- diferenţă de acoperit prin subvenţii.

Transferurile neconsolidabile cuprind necesarul de fonduri privind bursele pentru

elevii din învăţământul preuniversitar şi ajutoarele sociale acordate persoanelor defavorizate,

alte ajutoare, alocaţii şi indemnizaţii.

Desigur, cuantumul şi frecvenţa cu care ele vor fi acordate se vor stabili în funcţie de

măsura în care fac sau nu parte din programul social al aleşilor şi de sursele financiare posibil

de mobilizat în această direcţie23.

Cheltuielile de capital sunt cele care permit achiziţionarea sau construirea de bunuri

publice de folosinţă îndelungată, contribuind la îmbogăţirea şi modernizarea sectorului public,

cum ar fi: construirea de autostrăzi, porturi şi aeroporturi, baraje, sisteme de irigaţii, şcoli,

spitale, clădiri administrative etc.

În programul de investiţii se vor înscrie cheltuielile pe ani şi etape de execuţie pentru

investiţiile în continuare şi pentru cele noi. În liste se vor înscrie cu prioritate obiectivele de

investiţii începute în anii precedenţi şi neterminate pentru care există condiţii de finanţare şi

finalizare până la încheierea exerciţiului bugetar al anului 2000 precum şi investiţii de natura

consolidărilor şi intervenţiilor pentru prevenirea sau combaterea efectelor produse de acţiuni

accidentale.

De asemenea, sumele care se prevăd a fi alocate pentru această destinaţie se vor stabili

după luarea în calcul a tuturor posibilităţilor de finanţare:

- surse proprii;

- surse atrase din:

* cofinanţări cu alte consilii locale sau consiliul judeţean;

* asocieri cu investitorii români sau străini interesaţi să participe la realizarea

obiectivului;

23 Anton Parlagi ş.a., „Serviciile publice locale”, Editura Economică, Bucureşti 2001, pag. 174.

*fonduri externe nerambursabile primite din partea unor structuri ale Uniunii

Europene;

*împrumuturi interne sau externe.

La fundamentarea, dimensionarea şi repartizarea cheltuielilor publice locale pe

destinaţii şi ordonatori de credite se vor avea în vedere următoarele:

serviciile publice locale create în interesul persoanelor fizice şi persoanelor

juridice vor utiliza în mod obligatoriu taxele încasate în scopul pentru care au fost

înfiinţate;

administrarea resurselor în condiţii de eficienţă;

conceperea şi aplicarea unor politici tarifare pentru acele servicii publice la care se

pretează;

să se asigure funcţionarea continuă a serviciilor, eventualele întreruperi putând fi

cauzate doar de situaţii de forţă majoră;

să fi un serviciu public real, să se manifeste efectiv şi concret, să fie cuantificabil

pentru a se putea efectua o măsurare rapidă şi corectă, să fie mobil, posibil de

adaptat la solicitarea consumatorului final, să se asigure un cost cât mai redus, fără

însă a afecta eficienţa lui economică.

Pentru aceste servicii publice, consiliul local are posibilitatea să acorde împrumuturi

fără dobândă pe termen de maxim 1 an.

Prognoza cheltuielilor reprezintă corolarul prognozei veniturilor, este la fel de

importantă ca aceasta şi este într-o mai mare măsură controlabilă de către autoritatea locală.

a) Prima etapă a prognozei cheltuielilor trebuie să pornească de la evaluarea

cheltuielilor operaţionale într-un anumit orizont de timp. În acest proces trebuie să se ţină

seama de faptul că:

- prognoza se face în termeni reali;

- se porneşte de la o structură a cheltuielilor bugetare;

- dacă creşterea prognozată a diferitelor cheltuieli bugetare depăşeşte creşterea

veniturilor vom asista la o modificare a structurii bugetare în defavoarea

cheltuielilor de investiţii;

- în general, cheltuielile unei administraţii locale se fac în domeniul serviciilor

unde creşterea preţurilor este superioară ratei inflaţiei;

- trebuie urmărită evoluţia principalelor tipuri de cheltuieli : învăţământ, servicii

publice, personal, subvenţii, alte instituţii publice .

b)Prognozarea cheltuielilor de investiţii este deosebit de importantă având în vedere

că toate localităţile au nevoie de un volum uriaş de investiţii care depăşeşte cu mult volumul

bugetelor anuale şi că o bună parte din acestea pot avea un important efect de antrenare la

nivelul economiei locale.

Cheltuielile de investiţii se realizează din excedentele operaţionale, după ce au fost

achitate eventual, ratele şi dobânzile la creditele contractate:

Excedent operaţional = Venituri bugetare – Cheltuieli operaţionale

Cheltuieli de investiţii = Excedent operaţional – (Rate + Dobânzi credite).

Dacă ţinem cont de faptul că sumele provenite din credite pot fi utilizate numai pentru

investiţii, rezultă clar că într-o formă sau alta excedentul operaţional se îndreaptă numai

pentru investiţii şi de fapt reprezintă singura sursă de finanţare a acestora pentru o

administraţie publică locală.

2.3. Aprobarea proiectului bugetului local

Prin aprobare se înţelege manifestarea de voinţă a uni organ superior, stabilit de lege,

prin care acesta se declară de acord cu un act deja emis de un organ inferior, care fără această

manifestare de voinţă, posterioară lui, nu ar produce, conform legii efecte juridice.

Aprobările pot fi :

- propriu-zise, când ele privesc actele emise de organele inferioare în executarea unor

atribuţii, date de lege în competenţa lor ;

- substitutive, când sunt date unor acte prin care un organ administrativ inferior

acţionează într-un domeniu de raporturi sociale de competenţa organului ierarhic superior şi,

prin urmare, efectele juridice sunt ataşate manifestării de voinţă a organului superior iar nu

actului organului inferior. În acest caz, efectele actului de aprobare, înlocuiesc efectele actului

aprobat.

- improprii,când este vorba de aprobarea unei cereri sau propuneri, cu care a fost

sesizat un organ de stat, noţiunea de aprobare fiind utilizată, deci, într-un sens impropriu.

Proiectele bugetelor locale sunt realizate de către autorităţile publice locale împreună

cu organele de specialitate ale Direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului

financiar de stat.

După aprobarea Legii bugetare anuale sunt avizate şi aprobate conform Legii

finanţelor publice şi Legii administraţiei publice locale, de către Consiliul judeţean, bugetele

locale atât pe an cât şi defalcate pe trimestre.

Lunar, Ministerul Finanţelor primeşte executarea operativă a bugetelor locale pe

ansamblu, le analizează şi propune măsuri de remediere a unor disfuncţionalităţi, iar

trimestrial sunt întocmite dări de seamă privind execuţia, transmise Ministerului Finanţelor.

La sfârşitul anului se întocmeşte darea de seamă anuală a executării bugetului

judeţean, stabilindu-se excedentele, precum şi repartizarea lor pe două destinaţii: vărsămintele

la fondul de tezaur şi la fondul de rulment.

Consiliile locale aprobă conturile de închidere a exerciţiului bugetar local anual pe

fiecare unitate administrativ teritorială.

Bugetele locale şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se aprobă

astfel:

a) bugetele locale, de către Consiliile locale, Consiliile judeţene şi Consiliul

General al Municipiului Bucureşti, după caz;

b) bugetele instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral sau parţial din

bugetele locale, de către consiliile menţionate mai sus, în funcţie de

subordonarea acestora;

c) bugetele instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral din venituri

extrabugetare, de către organul de conducere a acestora, cu avizul

ordonatorului principal de credite.

Proiectele bugetelor locale, concentrate pe judeţe şi municipiul Bucureşti,se

prezintă Ministerul Finanţelor în scopul corelării acestora cu proiectele de bugete ale

ministerelor şi altor organe centrale de stat.

Pentru aprobarea bugetelor locale, conform dispoziţiilor Legii administraţiei publice

locale privind procedura bugetară locală, sunt necesare următoarele acte procedurale:

publicarea proiectelor de buget anuale, astfel încât locuitorii să aibă

posibilitatea de a cunoaşte prevederile de venituri şi cheltuieli publice locale,

de a le contesta (dacă este cazul) în termen de 15 zile de la data publicării lor;

supunerea proiectelor de bugete spre deliberare consiliilor competente, în

prima şedinţă a acestor consilii după expirarea termenului de 15 zile de la

data publicării, însoţite de raportul primarului sau al preşedintelui Consiliului

judeţean, precum şi de contestaţiile depuse împotriva datelor cuprinse în

respectivele proiecte de bugete;

deliberarea prevederilor de venituri şi cheltuieli bugetare de către membrii

consiliilor locale şi, respectiv judeţene cu obligaţia de pronunţare asupra

contestaţiilor depuse urmată de valoarea pe articole şi adoptarea bugetului

local.

Potrivit Legii administraţiei publice locale24, în şedinţele consiliilor locale convocate

în scopul aprobării bugetelor locale ca şi şedinţele în care se discută probleme ale bugetelor

locale se dezbat şi se stabilesc impozitele, taxele şi celelalte venituri publice locale,

categoriile de cheltuieli, precum şi, dacă este cazul, împrumuturile şi transferurile necesare

pentru echilibrarea bugetelor respective.

Dacă bugetele alocate nu se aprobă cu cel puţin trei zile înainte de expirarea

exerciţiului bugetar se aplică în continuarea bugetului local al anului precedent până la

aprobarea noilor bugete dar nu mai mult de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii

bugetului de stat .

Veniturile şi cheltuielile prevăzute în bugetele locale se repartizează pe trimestre în

funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor proprii şi de perioadele pentru efectuarea

cheltuielilor şi se aprobă astfel:

Ministerul Finanţelor pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului

de stat, pentru transferurile de la buget pe baza propunerilor ordonatorilor

principali de credite ai bugetelor locale transmise Direcţiilor generale ale

finanţelor publice şi controlului financiar de stat în termen de 20 de zile de la

intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pentru bugetele proprii şi

bugetele instituţiilor subordonate sau serviciilor publice în termen de 15 zile

cu aprobarea Ministerului Finanţelor.

Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii noi care se

finanţează potrivit legii, din fonduri publice se aprobă de către :

- Guvern, pentru valori mai mari de 130 mld. lei;

- Ordonatorii principali de credite, pentru valori cuprinse între 18 mld. lei şi 130 mld

lei ;

- Ceilalţi ordonatori de credite, pentru valori până la 18 mld. lei, cu avizul prealabil al

ordonatorului principal de credite.

24 Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, apărută în Monitorul Oficial nr. 204/23 aprilie 2001;

CAP. IV. EXECUŢIA BUGETELOR LOCALE

În esenţă, execuţia bugetară, poate fi explicată ca fiind perioada în care sunt realizaţi

indicatorii financiari, adică sunt realizate veniturile şi efectuate plăţile pentru acţiunile

economice şi sociale finantate din bugetul local.

Execuţia bugetară poate fi definită ca un ansamblu de metode şi mijloace rezultat al

aplicării actelor normative de către cei implicaţi în procesul bugetar cu reflectare de date şi

informaţii prin balanţele financiar-operative care sunt bugetele publice.

Execuţia bugetelor locale constă în încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor din

bugetele locale în limita aprobată şi potrivit destinaţiei stabilite.

Execuţia bugetară poate fi abordată din mai multe puncte de vedere:

a) pe total sistem bugetar ;

b) pe componente ale sistemului bugetar;

c) de pe poziţia celor implicaţi în acţiune, fie instituţiile specializate cu

răspunderi directe, fie persoanele fizice şi juridice cu implicare parţială în

execuţia bugetară.

d) pe bugete publice ca şi balanţe financiare: -Venituri ; -Cheltuieli;

De asemenea, mai este de menţionat că alături de cele patru puncte de vedere

menţionate anterior, putem vorbi de o execuţie de casă a bugetelor într-o formă strict tehnică

şi ne referim aici la incasarea , pastrarea si elaborarea resurselor din bugetele locale.

Din punct de vedere metodologic, răspunderea derulării execuţiei bugetare revine

Ministerului Finanţelor; acesta elaborează norme privind execuţia bugetară de ansamblu,

norme care pot fi completate ulterior, prin intervenţia principalilor responsabili cu gestiunea

bugetară ori şi a miniştrilor şi instituţiilor centrale pe domenii ori sectoare de activitate.

Responsabilităţile în gestiunea bugetară locală revin la nivelul autoritatilor

administrativ teritoriale prin departamentele de specialitate.

Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea organului de

decizie al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale sunt, după caz, ordonatori secundari sau

terţiari de credite bugetare 25.

Încasarea veniturilor şi deschiderea de credite, de repartizare a lor pe destinaţiile

stabilite, de execuţie propriu-zisă a cheltuielilor (angajare, lichidare, ordonanţare, plată) sunt

legate pe reglementările comune ale finanţelor publice.

Execuţia bugetară poate fi prefigurată în legătură cu un buget pornind de la exprimarea

acestuia ca balanţă financiară, prin circuitul mijloacelor băneşti, care, poate fi segmentat pe

categorii de operaţii ce reflectă în general realizarea indicatorilor financiari, fiecare din

eşantioanele de parcurs în cadrul relaţiilor bugetare presupunând consemnări informaţionale

distincte pe fiecare persoană implicată cu folosirea instrumentelor economico-financiare

rezultate din evidenţa utilizată.

25 Luminiţa Ionescu, “Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică locală”, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 23.

Un prim moment prefigurativ (1), al execuţiei bugetare pe care-l observam în Figura

nr. 3, îl reprezintă aşezarea (fundamentarea) ori calculele previzionale legate de veniturile de

înscris în bugetele locale.

Odată cu începerea anului bugetar, indicatorii de venituri urmează să fie realizaţi şi o

primă intervenţie în acest sens o reprezintă vărsămintele din partea contribuabililor.

Momentul imediat următor (2), îl reprezintă încasările propriu-zise a veniturilor

bugetare, încasări care se localizează la instituţiile financiar-bancare specializate la unităţile

operative ale Trezoreriei Finanţelor Publice.

Un alt moment important care nu produce efecte cu aşa-zisele consemnări

informaţionale stricte, îl reprezintă despersonalizarea veniturilor bugetare, (3), potrivit

principiului bugetar al neafectării veniturilor bugetare sau altfel spus veniturile cu o anumită

provenienţă nu sunt folosite cu o destinaţie precizată.

În continuarea prezenţei lor în execuţia propriu-zisă, mijloacele băneşti capătă

denumirea de credite bugetare (4); folosirea acestor sume de bani din conturile bancare se

face cu expresia de plăţi de casă.

Plăţile de casă au ca finalitate în execuţia bugetară momentele următoare (5) şi (6)

care declanşează consemnări informaţionale diferite la cei implicaţi în acţiune (la ordonatorii

de credite bugetare, la instituţiile principale consumatoare de fonduri publice şi unităţile

operative ale Trezoreriei Finanţelor Publice, momentul notat cu numărul (6) poartă denumirea

de cheltuieli efective.

Pentru acoperirea eventualelor decalaje temporare apărute în cursul anului între

cheltuielile şi veniturile bugetelor proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor

VENITURI CHELTUIELI

1

2

2

21

4131

51

5

5

6

6

6

Figura nr. 3 .

Municipiului Bucureşti, precum şi la nivel de judeţ sau municipiul Bucureşti, se pot acorda

împrumuturi temporare din fondurile de tezaur constituite potrivit legii. Aprobarea este de

competenţa consiliilor locale, judeţene şi al Municipiului Bucureşti. Împrumuturile se prevăd

a fi rambursate până la 31 decembrie a fiecărui an bugetar, în mod excepţional, rambursarea

poate fi prelungită în bugetele anilor următori cu termen până la 18 luni, cu o dobânda care se

încasează la fondul de tezaur judeţean, respectiv al Municipiului Bucureşti 26.

Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează de către trezoreriile publice locale

pentru încasarea veniturilor, pentru bugetul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, precum şi

pentru transferurile de fonduri, subvenţiile prevăzute de Legea bugetară anuală.

Situaţiile privind rezultatele execuţiei bugetelor locale cuprind:

Dări de seamă contabile trimestriale întocmite de preşedinţii consiliilor

judeţene şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale, transmise

Ministerului Finanţelor;

Ministerul Finanţelor elaborează „ Sinteza anuală a veniturilor şi

cheltuielilor publice locale”, pe care o prezintă Guvernului, împreună cu

concluziile şi propunerile în ce priveşte rolul acestora în îndeplinirea

sarcinilor organelor administrative publice locale;

Conturile anuale ale execuţiei bugetelor locale.

Creşterea veniturilor bugetare şi evoluţia fondurilor destinate pentru susţinerea unui

real şi robust avânt al activităţilor desfăşurate necesită realizarea întocmai şi la timp a

măsurilor prevăzute în strategia de dezvoltare pe termen mediu, astfel că prin evoluţia

economiei să se asigure condiţii pentru creşterea P.I.B. şi a colectării impozitelor şi taxelor,

economisirea banului public, stăvilirea evaziunii fiscale, a corupţiei şi anihilarea reţelelor de

tip mafiot care viciază climatul economic.

Execuţia veniturilor bugetelor locale

Pentru a corela cheltuielile necesare cu veniturile din care se asigura resursele

financiare aferente, administraţiile locale se întocmesc bugete proprii de venituri şi cheltuieli .

În sensul tehnic al cuvântului, bugetul colectivităţilor locale este actul prin care sunt prevăzute

şi autorizate încasările şi cheltuielile anuale. În executarea acestora, înscrise în buget, organele

executive ale administraţiei locale, (primarul trebuie să respecte limitele definite de organul

deliberativ ( consiliul)).

26 Tatiana Moşteanu, „Buget şi trezorerie publică”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1997, pag.147.

Veniturile care se prevăd şi încasează prin bugetele proprii ale comunelor, oraşelor,

municipiilor şi al municipiului Bucureşti sunt structurate în venituri curente, venituri din

capital şi venituri cu destinaţie specială.

Execuţia bugetară este urmarita separat pe venituri şi separat pe cheltuieli, de aici,

metode, tehnici de lucru diferite cu implicări individualizate având elemente comune dar şi

specifice în acţiune.

Execuţia părţii de venituri a bugetelor publice la rândul ei poate fi gândită, fie pe

componente bugetare, fie pe categorii de persoane implicate. Cum însă, indicatorii de venituri

sunt concepuţi prin exprimări juridico-fiscale comune şi execuţia lor angajează proceduri

comune ca suport metodologic.

Execuţia părţii de venituri a bugetelor locale presupune urmărirea încasării veniturilor

grupate pe capitole şi subcapitole faţă de prevederile din buget.

Încasarea veniturilor bugetare se realizează în două situaţii complementare ca

procedură şi anume:

la iniţiativa contribuabililor când vărsarea şi plata se face de către cei cu

obligaţii băneşti;

la iniţiativa sau mai bine zis intervenţia organelor fiscale prin agenţii fiscali

care în anumite situaţii au iniţiativa la încasarea unor venituri bugetare.

Plata directă a veniturilor bugetare mai este însoţită şi de alte metode şi tehnici, cum ar

fi de exemplu: stopajul la sursă şi mă refer aici la impozitul pe salarii.

Colectarea veniturilor proprii în bugetul local depinde de evoluţia bazei impozabile, de

termenele legale de încasare a veniturilor, de măsurile adoptate de organele locale în vederea

urmăririi veniturilor, a eliminării evaziunii fiscale.

Potrivit actelor normative institutoare de venituri bugetare contribuabilii îşi manifestă

iniţiativa de plată in funcţie de termenele prevăzute.Neimplicarea contribuabililor din proprie

iniţiativă atrage majorări la plată, calculată funcţie de suma datorată şi de perioada de

întârziere a plăţii.

Încasarea propriu-zisă a veniturilor bugetare este reflectată de momentul în care

documentele de plată sunt prezentate de contribuabili direct sau prin bancă la

compartimentele specializate ale Trezoreriei Finanţelor Publice.

În cazul neplătirii la termen a impozitelor şi taxelor locale se datorează majorări de

întârziere. În situaţiile în care impozitele şi taxele locale datorate nu au fost stabilite ca urmare

a nedepunerii declaraţiei, ori datele declarate nu corespund realităţii, stabilirea sau

modificarea impozitului sau a taxei se poate face pe cinci ani anteriori celui în care s-a

efectuat constatarea.Termenul de prescripţie pentru dreptul de a cere executarea silită este de

cinci ani.

Impozitul sau taxa, respectiv diferenţa de impozit sau de taxa stabilite potrivit

normelor precedente se plătesc în termen de 30 zile de la data comunicării.

Impozitele şi taxele locale pot fi majorate sau diminuate anual cu până la 50% de către

consiliile locale şi judeţene. Hotărârea de modificare a nivelului impozitelor trebuie adoptată

până la data de 31 octombrie a fiecărui an şi se aplică din anul următor.

În general, impozitele şi taxele locale (impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, taxa

asupra mijloacelor de transport ş.a.) se plătesc trimestrial în patru rate egale până la data de 15

inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

De asemenea este de menţionat că la plata fiecărui impozit sau taxă locală există

anumite excepţii şi scutiri pentru anumite categorii de contribuabili.

Impozitele şi taxele locale stabilite în sume fixe, valorile impozabile pe metru pătrat

de clădiri precum şi amenzile se indexează anual prin hotărâre a consiliilor locale şi judeţene

până la data de 30 noiembrie a fiecărui an fiscal, pe baza indicelui de inflaţie aferent unei

perioade de 12 luni ce se sfârşeşte la 1 noiembrie a aceluiaşi an şi numai când creşterea

acesteia depăşeşte 5%.

Referitor la veniturile nefiscale ce se pot încasa în bugetele locale sunt de menţionat:

vărsămintele din profitul net al regiilor autonome (minimum 50% din profitul contabil

reprezintă vărsăminte la bugetul de stat sau bugetul local), vărsăminte de la instituţiile publice

locale, taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule,eliberarea permiselor de

conducere, venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor şi

bolilor în sectorul vegetal de la centrele locale pentru protecţia plantelor, veniturile punctelor

de însămânţări artificiale, veniturile circumscripţiilor sanitar-veterinare, vărsăminte din

disponibilităţile instituţiilor publice şi ale activităţilor autofinanţate.

În ceea ce priveşte veniturile din capital, potrivit prevederilor legii finanţelor publice

locale sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în

urma dezmembrării sau dezafectării în condiţii prevăzute de lege a unor mijloace fixe sau din

vânzarea unor bunuri materiale ce aparţin instituţiilor şi serviciilor publice locale după

deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operaţiuni constituie venituri ale bugetelor

locale. în cadrul veniturilor de aceasta natură se mai încadrează venituri din vânzarea

locuinţelor constituite din fondul statului, venituri din privatizare.

Sumele încasate din veniturile proprii peste cele aprobate prin bugetele locale se pot

utiliza în vederea suplimentarii cheltuielilor prevăzute în bugetele locale cu aprobarea

consiliilor locale, judeţene şi a Consiliului general al municipiului Bucureşti pe baza

următoarelor condiţii:

- depăşirea încasărilor sa fie realizată pe total venituri proprii aprobate prin bugetul

local şi să se menţină până la sfârşitul anului;

- bugetele locale să nu aibă împrumuturi restante, dobânzi şi comisioane neachitate

aferente împrumuturilor contractate de autorităţile administraţiei publice locale;

Resursele financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale formate din impozite, taxe,

alte venituri din cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor

locale şi din transferuri cu destinaţie specială.

Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi

administrativ-teritoriale se alocă lunar în termen de cinci zile lucrătoare de la finele lunii în

care s-a încasat acest impozit, cote procentuale la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi

municipiilor pe teritoriul cărora şi desfăşoară activitatea angajatorii (36,5% - 2001), la bugetul

propriu al judeţului (10% - 2001) şi la dispoziţia consiliului judeţean pentru echilibrarea

bugetelor comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului (15% - 2001).

În cazul municipiului Iaşi, cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit, în valori

nominale, în anul 2000 au fost de 184.592.212 mii lei, în anul 2001 de 333.829.842 mii lei,

pentru ca în anul 2002 să ajungă la 421.649.255 mii lei.

Am prezentat structura cotelor şi sumelor defalcate din impozitul pe venit la nivelul

municipiului Iaşi în perioada analizată. Aceste cote şi sume defalcate din impozitul pe venit

au cuprins:

- cote defalcate din impozitul pe venit: 159.992 mil. lei la nivelul anului 2000,

înregistrându-se o ascensiune la nivelul anilor 2001 şi 2002 astfel: 275.100 mil. lei, respectiv

276.131 mil. lei ;

- sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale nu au

existat la nivelul anului 2000, în timp ce în 2001 acestea au reprezentat 267 mil. lei din

bugetul local, respectiv în anul 2002 au cunoscut a creştere destul de semnificativă cifrându-

se la 53.233 mil. lei din bugetul local.

- de asemenea, sumele defalcate din impozitul pe venit pentru subvenţionarea energiei

termice livrată populaţiei au avut un sens crescător astfel : 24.600 mil. lei la nivelul anului

2000, 58.462 mil. lei în anul 2001 şi respectiv 94.285 mil. lei din bugetul local la nivelul

anului 2002.

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată (la nivelul anului 2001) au fost

destinate finanţării cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi au fost

repartizate pe comune şi oraşe, municipii să judeţ de către Consiliul judeţean şi cu asistenţa

tehnică de specialitate a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.

În cazul în care, pe parcursul execuţiei apar goluri temporare de casă ca urmare a

decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetului local, acestea se pot acoperi prin

împrumuturi fără dobândă din disponibilităţile contului general al trezoreriei statului şi numai

după utilizarea fondului de rulment.

Valoarea totală a împrumutului care poate fi angajat de autorităţile administraţiei

publice locale se supune următoarei limite:

nu va depăşi 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului

fiscal în care se împrumută;

autorităţile administraţiei publice locale nu pot angaja împrumuturi mai mari

decât fondurile pe care le pot rambursa pe durata aceluiaşi an fiscal;

rambursarea împrumuturilor este garantată cu veniturile estimate a fi încasate

în anul fiscal respectiv.

De asemenea autorităţile administraţiei publice locale sunt autorizate să contracteze

împrumuturi interne sau externe pe termen mediu şi lung în vederea realizării de investiţii

publice şi pentru refinanţarea datoriei publice locale.În vederea contractării împrumuturilor,

Consiliile locale decid cu cel puţin 2/3 din membrii lor.

Împrumuturile se rambursează din veniturile bugetului local. În măsura în care s-au

contractat împrumuturi, totalul datoriilor reprezentând ratele scadente, dobânzile şi

comisioanele aferente pot fi maxim 20% din totalul veniturilor curente ale bugetului local

inclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit27.

Referitor la execuţia bugetului de venituri pe anii 2001, 2002, în cazul municipiului

Iaşi ar fi de menţionat că bugetul local a realizat venituri totale în valoare de 1.064.850 mil.

lei în anul 2001, respectiv 1.297.624 mil. lei la nivelul anului 2002.

Bugetul local al municipiului Iaşi a înregistrat venituri proprii în valoare de 347.312

mil. lei, în anul 2001, respectiv 372.550 mil. lei în 2002 din care : veniturile curente la nivelul

anului 2001 s-au cifrat la 270.078 mil. lei iar la nivelul anului 2002 acestea au avut valoarea

de 330.293 mil. lei.

Având în vedere faptul că veniturile proprii ale bugetului local au înregistrat un

procent de 29% din veniturile totale la nivelul anului 2001 şi de 28% la nivelul anului 2002,

putem afirma că o mare parte a veniturilor bugetelor locale a provenit de la bugetul de stat

sub forma sumelor defalcate din impozitul pe salarii şi subvenţiilor.

27 Gheorghe Filip, ş.a., „Finanţe”, Editura Junimea, Iaşi, 2002, pag. 277.

Evoluţia veniturilor bugetului municipiului Iaşi în perioada 2000 – 2002 va fi redată în

Tabelul nr. 4.

Tabelul nr. 4 Veniturile bugetului municipiului Iaşi în perioada 2001 – 2002 - mil lei -

Din datele cuprinse în tabel se remarcă o creştere a veniturilor realizate în valoare

nominală, în 2002 faţă de 2001 iar în valoare reală veniturile au înregistrat o scădere cu

aproximativ 40 miliarde lei

De asemenea din Tabelul nr.4, se mai remarcă şi o creştere a veniturilor curente din

impozite directe şi indirecte, respectiv a veniturilor fiscale,în valoare nominală ,care în anul

2002 s-au cifrat la valoarea de 188.410 mil. lei înregistrând o creştere de aproximativ18 mld.

lei faţă de 2001.Dacă luăm în calcul rata inflaţiei din anul 2002 şi actualizăm veniturile din

2002 la cele din 2001 observăm că acestea au înregistrat o scădere de aproximativ 17 mld. lei.

Referitor la impozitul pe profit, acesta a înregistrat o creştere în anul 2002

comparativ cu anul 2001, în valoare reală cu aproximativ 5600 mil. lei.

Impozitele şi taxele de la populaţie au cunoscut şi ele o ascensiune de la 65.600 mil.

lei încasaţi în cursul anului 2001 la 76.612 mil. lei în 2002,in valoare nominală , însă în

valoare reală acestea au înregistrat o scădere cu aproximativ 5 mld. lei.

Deşi serviciile publice realizate de colectivităţile locale au o pondere însemnată şi în

creştere în totalul serviciilor publice, veniturile provenind din impozitele şi taxele locale sunt,

în general, insuficiente pentru a acoperi finanţarea acestora. În plus, o serie de cheltuieli

efectuate până în 2001 de la bugetul de stat, au fost preluate de bugetele locale. De aceea, a

fost aplicată intr-o măsura mai mare partajarea impozitelor naţionale, impozitul pe venit şi

taxa pe valoarea adăugată, avantajul fiind că aceasta metoda presupune costuri mai scăzute şi

Anul 2001 Anul 2002VENITURI TOTALE - în valoare nominală 1064851 1297624

- în valoare reală 1064851 1021751VENITURI PROPRII TOTALE - în valoare nominală 347312 372550

- în valoare reală 347312 293346VENITURI CURENTE - în valoare nominală 270078 330293

- în valoare reală 270078 260073VENITURI FISCALE - în valoare nominală 169699 188410

- în valoare reală 169699 148354IMPOZITE DIRECTE - în valoare nominală 157700 178910

- în valoare reală 157700 140874IMPOZITUL PE PROFIT - în valoare nominală 1000 8408

- în valoare reală 1000 6620IMPOZITE şi TAXE DE LA POPULATIE - în valoare

nominală 65600 76612 - în valoare reală 65600 60324

Rata inflaţiei 30,30% 27%

singura cheltuială suplimentară este cea aferentă informaţiilor pentru redistribuire.

Dezavantajul a rămas că decizia privind ponderea sumelor redistribuite nu aparţine

comunitarilor locale iar autoritatea centrală şi-a menţinut posibilităţi sporite de influenţare în

teritoriu.

Pentru 2003, cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor

locale s-au stabilit la 63% din care 36% la bugetele unitarilor administrativ teritoriale, 10% la

bugetul propriu al Consiliului Judeţean şi 17% la dispoziţia Consiliului Judeţean pentru

echilibrarea bugetelor comunelor, oraşelor şi municipiilor. Repartizarea procentuală a

veniturilor este, prin urmare, de 57%, 16% si, respectiv, 27%, ceea ce indică o pondere cam

mare a cheltuielilor proprii ale consiliilor judeţene28.

Gradul de autofinanţare al unitarilor administrativ teritoriale rezultat din Tabelul nr. 5,

este în scădere, de la 21,6% în anul 2001, la 18% în anul 2003.

Menţionam aici că practica europeană în materie, este foarte diversă, ponderile

variind între zero şi 60%, cu o medie de 30% pentru municipiu.

Tabelul nr. 5. Veniturile bugetelor locale în România în perioada 2001 – 2002

- mil. lei -

Nr.Crt. Veniturile bugetelor locale

2001realizări

2002preliminarii

2003program

1. 2. 3. 4. 5.2. TOTAL VENITURI, din care: 70.675,4 90.400,3 117.749,63. *Venituri proprii 15.273,1 17.253,5 21.140,14. *Prelevări din bugetul de stat 50.870,0 71.080,4 90.900,65. *Sume defalcate din TVA 21,810,8 31.218,7 34.348,46. *Cote şi sume defalcate din

imp. pe venit 29.059,2 39.861,7 56.552,27. *Cote defalcate din imp. pe venit 21.946,3 27.414,4 37.267,08. *Sume defalcate din imp pe venit 4.453,5 9.811,0 15.699,39. *Sume defalcate din imp pe venit

pentru:- subv. energ. termică 2.659,4 2.636,3 3.585,910. - subv. de la bugetul de

stat 4.345,4 2.056,4 5.083,911. -subvenţii de la alte

bugete 177,9 100,0 625,112. *gradul de autofinanţare

(venituri proprii /Total) 21,6 19,1 18,013. *gradul de autofinanţare

(venituri proprii + cote defalcate 52,7 49,4 49,628 Dan Cristian Pălăngean, Articolul “Reforma finanţelor publice locale”, apărut in revista “Piaţa Financiară”, Nr. 2 , februarie 2003, pag 16 – 20.

din imp. pe venit)

Explicaţia diminuării ponderii veniturilor proprii constă în creşterea mai rapidă a

prelevărilor din bugetul de stat decât a veniturilor proprii deşi ambele s-au majorat

semnificativ în termeni reali. Gradul de autofinanţare total, incluzând cotele defalcate din

impozitul pe venit, se menţine în jurul valorii de 50%, ceea ce arată o repartizare echilibrată

pe relaţia naţional – local.

Analiza execuţiei veniturilor din bugetul municipiului Iaşi

Pe parcursul execuţiei bugetare se pot avea în vedere următoarele aspecte:

analiza situaţiei curente a acesteia în raport cu prevederile bugetare pentru a se

putea identifica din timp dacă au apărut modificări importante în ceea ce priveşte obiectul sau

baza de impozitare;

organizarea unui program coerent şi eficient de urmărire a încasării veniturilor

bugetare;

asigurarea unui control strâns, riguros al cheltuielilor pentru a se putea evita

cheltuielile inoportune şi ineficiente;

proiectarea şi dezvoltarea unui program de evaluare prin intermediul indicatorilor

de performanţă şi de productivitate, care să servească factorilor de decizie.

Analiza execuţiei veniturilor şi cheltuielilor din bugetul municipiului Iaşi va avea ca

ani de referinţă 2001, respectiv 2002.

Contul de execuţie al bugetului municipiului Iaşi la 31 decembrie 2001 este prezentat

în Tabelul nr. 7.

Tabelul nr. 7. Contul de execuţie a bugetului local al municipiului Iaşi, la 31

decembrie 2001 – mil. lei -

Nr.

Crt. Denumirea indicatorilor Prevederi definitive Încasări realizate

1. 2. 3. 4.

2. VENITURI TOTAL 1.212.992 1.064.851

3. VENITURI PROPRII - TOTAL 347.312 313.076

4. I VENITURI CURENTE 286.070 270.078

5. A. VENITURI FISCALE 166.200 159.698

6. A1. IMPOZITE DIRECTE 157.700 151.775

7. IMPOZITUL PE PROFIT 1.000 823

8. IMPOZITE ŞI TAXE DE LA

POPULAŢIE

65.600 61.888

Tabelul nr. 8. Contul de execuţie a bugetului local al municipiului Iaşi, la 31

decembrie 2002 – mil. lei -

Nr. Crt. Denumirea indicatorilor Prevederi definitive Încasări realizate1. 2. 3. 4.

2. VENITURI TOTAL 1.401.689 1.297.6243. VENITURI PROPRII - TOTAL 375.123 372.5504. I VENITURI CURENTE 328.373 330.2935. A. VENITURI FISCALE 185.832 188.4106. A1. IMPOZITE DIRECTE 175.932 178.9107. IMPOZITUL PE PROFIT 10.000 8.4098. IMPOZITE ŞI TAXE DE LA

POPULAŢIE76.432 76.612

Gradul de autofinanţare, la nivelul municipiului Iaşi, după cum se observă din

Tabelele nr.7 şi nr. 8, calculat ca un raport între veniturile totale şi veniturile proprii, a fost de

28% în anul 2002 şi de 29% în 2001, am putea spune că veniturile proprii acoperă într-un

procent destul de scăzut cheltuielile bugetului municipiului Iaşi, iar 70% reprezintă prelevări

de la bugetul de stat.

Tabelul nr. 9. Principalele venituri ale bugetului municipiului Iaşi în perioada 2000 –

2003 - mil. lei -

Nr.

Crt.

Denumirea indicatorilor Anul 2000 Anul 2001 Anul 2002

Prevederi Realizări Prevederi Realizări Prevederi Realizări

0. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

1. Venituri totale 532.499 437.058 1.212.991 1.064.850 1.401.689 1.297.624

2. Venituri proprii totale 256.059 225.273 347.312 313.076 375.122 372.550

3. I.VENITURI CURENTE 207.859 179.349 286.070 270.076 328.372 330.293

4. A. Venituri fiscale 113.955 94.158 166.200 159.698 185.832 188.410

5. A1. Impozite directe 107.502 87.992 157.700 151.775 175.932 178.909

6. Impozitul pe profit 3.000 1.299 1.000 822 10.000 8.408

7. Impozite şi taxe de la populaţie 62.088 49.315 65.600 61.897 76.432 76.612

8. Impozitul pe veniturile liber

profesioniştilor

1.200 1.166 250 249 51 51

9. Impozitul pe clădiri de la

persoane fizice

43.000 34.747 50.000 47.248 56.500 57.157

10. Taxe asupra mijloacelor de

transport deţinute de persoane

fizice

4.000 3.655 5.500 5.176 7.600 7.393

11. Impozitul pe venituri din

închirieri....

600 424 120 107 26 26

12. Impozitul pe venituri obţinute

din drepturi de autor .....

11 10 0 0 2 2

13. Impozitul pe venituri obţinute

din premii..

77 75 6 5 2 2

14. Impozitul pe veniturile persoane

fizice nesalariate

3.500 2.877 782 795 1.800 1.681

15. Impozitul pe terenuri persoane

fizice

9.000 5.990 8.882 8.245 10.200 10.063

16. Alte impozite şi taxe de la

populaţie

700 366 120 70 250 233

17. Taxa pentru folosirea terenurilor

proprietate de stat

1.200 1.053 1.800 1.931 1.000 1.109

18. Impozitul pe clădiri de la

persoane juridice

34.024 30.263 76.700 74.811 70.000 73.442

19. Alte impozite directe 7.190 6.060 12.600 12.311 18.500 19.336

20. A2. Impozite indirecte 6.453 6.166 8.500 7.923 9.900 9.500

21. Impozitul pe spectacole 450 352 500 561 800 721

22. Alte impozite indirecte 6.003 5.814 8.000 7.361 9.100 8.773

23. B. Venituri nefiscale 93.903 85.190 119.870 110.379 142.540 141.882

24. Vărsăminte din profitul net al

regiilor autonome

1.550 164 150 182 6.300 5.774

25. Vărsăminte de la instituţiile

publice

6.015 5.469 9.600 8.776 13.820 13.093

26. Diverse venituri 86.338 79.557 110.120 101.420 122.420 123.015

27. II.VENITURI DIN CAPITAL 12.500 10.612 9.662 6.650 7.350 7.311

28. III VENITURI CU

DESTINAŢIE SPECIALĂ

35.700 35.310 51.580 36.347 39.400 34.945

29. IV PRELEVĂRI DIN

BUGETUL DE STAT

261.439 184.592 842.282 729.174 1.026.566 925.074

30. Cote defalcate din imp pe salarii 0 0 2.500 2.144 550 598

31. Sume defalcate din TVA 0 0 394.238 393.200 504.034 502.826

32. Cote şi sume defalcate din

impozitul pe venit

261.439 184.592 445.543 333.829 521.972 421.649

33. V. SUBVENŢII 15.000 12.868 23.397 22.600 0 0

34. Subvenţii primite din bugetul de

stat

0 0 23.397 22.600 0 0

35. Subvenţii primite de la alte

bugete

15.000 12.868 0 0 0 0

36. VI. ÎNCASĂRI DIN

RAMBURSAREA

ÎMPRUMUTURILOR

0 0 0 0 0 0

37. VII. ÎMPRUMUTURI 0 0 0 0 0 0

38. Împrumuturi pentru investiţii 0 0 0 0 0 0

39. Împrumuturi temporare 0 0 0 0 0 0

Evoluţia principalelor venituri ale bugetului municipiului Iaşi este prezentată în

Tabelul nr. 9.

Impozitul pe profit s-a preconizat,în anul 2002, la valoarea de 10.000 mil. lei. La

sfârşitul anului, încasările au ajuns la suma de 8.409 mil. lei reprezentând 84,09% din

impozitul pe profit preconizat.

În anul 2001, acelaşi impozit pe profit s-a preconizat iniţial la valoarea de 3.000 mil.

lei, aprobându-se în final suma de 1.000 mil. lei, astfel că, la sfârşitul anului 2001, încasările

au reprezentat 82,28% din impozitul pe profit preconizat.

De asemenea, impozitul pe venitul liber-profesioniştilor, meseriaşilor şi a altor

persoane fizice independente şi asociaţiilor familiale, s-a încasat în proporţie de 100% din

suma aprobată în buget de 52 mil. lei,în 2002,comparativ cu anul 2001 când acelaşi impozit s-

a încasat în proporţie de 99,82% din suma aprobată în buget de 250 mil. lei.

Impozitul pe clădiri de la persoane fizice s-a prevăzut în final, la nivelul anului 2002,

la suma de 56.500 mil. lei, iar gradul de încasare a fost de 101,16% din buget; la nivelul

anului 2001, acelaşi impozit a avut un grad de încasare de 94,5% din bugetul prevăzut la

50.000 mil. lei.

Impozitul pe clădiri de la persoanele juridice s-a preconizat a se încasa, la nivelul

anului 2002, la suma de 90.764 mil. lei însă având în vedere două aspecte – creşterea

impozitului în anul 2002 faţă de anul 2001 şi puterea financiară a contribuabililor, valoarea a

fost rectificată la nivelul de 55.500 mil. lei. La sfârşitul anului 2002, nivelul impozitului a

atins valoarea de 58.292 mil. lei, adică 105,03% din impozitul rectificat, în timp ce la nivelul

anului 2001 impozitul stabilit la valoarea de 62.839 mil. lei a fost încasat în proporţie de

98,26% din impozitul rectificat.

Taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane fizice s-a stabilit, la nivelul

anului 2002, la valoarea de 7.600 mil. lei, din care s-a încasat suma de 7.340 mil. lei, adică un

procent de 97% din suma stabilită comparativ cu anul 2001, când,această taxă a avut un grad

de încasare de 94,11% din taxa planificată la nivelul sumei de 5.500 mil. lei.

Taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele juridice a înregistrat până

la sfârşitul anului 2001 un nivel al încasărilor de 9.996 mil. lei reprezentând 98,87% din taxa

aprobată în urma rectificării bugetului pe anul 2001 în sumă de 10.100 mil. lei, în timp ce la

nivelul anului 2002, această taxă a înregistrat un nivel al încasărilor de 15.385 mil. lei

reprezentând 106,1% din taxa aprobată în urma rectificării bugetului pe anul 2002 în sumă de

14.500 mil. lei.

La nivelul anului 2001, impozitul pe spectacole s-a încasat peste nivelul planificat care

a fost de 500 mil. lei, astfel înregistrându-se un grad de încasare de 112,26% comparativ cu

2002, când impozitul pe spectacole a atins un nivel al încasărilor de 727 mil. lei calculându-se

un grad de încasare de 90,92% faţă de valoarea prevăzută în buget de 800 mil. lei.

Vărsămintele din profitul net al regiilor autonome subordonate primăriei municipiului

Iaşi s-au încasat în 2002, în sumă de 5.774 mil. lei rezultând un grad de încasare de 91,65%

faţă de bugetul rectificat în sumă de 6.300 mil. lei, în timp ce, la nivelul anului 2001, aceste

vărsăminte s-au încasat peste nivelul planificat în buget de 150 mil. lei rezultând un grad de

încasare de 89,93%.

La nivelul anului 2002, veniturile încasate din amenzi şi alte sancţiuni aplicate,

potrivit dispoziţiilor legale, au înregistrat un nivel al încasărilor egal cu cel prevăzut în

bugetul rectificat de 3.300 mil. lei; comparativ, cu anul 2001, când acestea au depăşit cu

11,26% valoarea de 2.500 mil. lei aprobată în buget.

Veniturile din privatizare, s-au estimat iniţial la valoarea de 8.000 mil. lei, însă, în

cursul anului 2001, au fost amânate de la privatizare un număr de societăţi comerciale cu

capital majoritar de stat şi a devenit necesară rectificarea sumei la valoarea de 4.662 mil. lei,

din această sumă încasându-se 3.176 mil. lei.

La nivelul anului 2002, veniturile din privatizare s-au prevăzut la nivelul valorii de

4.800 mil. lei şi s-au încasat 4.841 mil. lei.

La nivelul aceluiaşi an, 2002, donaţiile şi sponsorizările au depăşit cu mult valoarea

planificată iniţial în buget de 800 mil. lei, încasările atingând nivelul de 4.618 mil. lei, adică

83,96% din valoarea de 5.500 mil. lei prevăzută în bugetul rectificat; comparativ cu anul 2001

când, donaţiile şi sponsorizările au avut un grad de încasare de 145,66% din 900 mil. lei,

prevăzută în bugetul aprobat.

Structura cheltuielilor, în valori nominale şi reale, a bugetului municipiului Iaşi la

nivelul anilor 2001 respectiv 2002 este redată în Tabelul nr.10.

Tabelul nr. 10. Bugetul de cheltuieli al municipiului Iaşi în perioada analizată - mil. lei -

IndicatoriAnul 2001(prevederi)

Anul 2001

(realizări)Anul 2002(prevederi)

Anul 2002

(realizări)CHELTUIELI TOTALE -in valoare nominală 1212992 1075395 1401689 1297228 - în valoare reală 1212992 1075395 1103692 1021439CHELTUIELI CURENTE -in valoare nominală 938340 867333 1160085 1086781 - în valoare reală 938340 867333 913453 855733CHELTUIELI DE PERSONAL - în valoare nominală 431262 426546 538081 531291 - în valoare reală 431262 426546 423686 418339CHELTUIELI MATERIALE - in valoare nominală 268860 255234 305225 279764 - în valoare reală 268860 255234 240335 220287SUBVENŢII - in valoare nominală 196325 151928 187466 175070 - în valoare reală 196325 151928 147611 13785TRANSFERURI - in valoare nominală 41893 33625 129313 100655 - în valoare reală 41893 33625 101821 79256CHELTUIELI DE CAPITAL - in valoare nominală 274651 208063 241605 210448 - în valoare reală 274651 208063 190240 165707Rata inflaţiei 30.3% 30.3% 27,00% 27%

După cum se observă din Tabelul nr. 10, la finele anului 2001, s-au înregistrat plăţi

nete în valoare nominală de 1.075.395 mil. lei iar în 2002 plăţile nete au crescut la valoarea de

1.297.228 mil. lei; dacă ne referim la valoarea reală a cheltuielilor observăm că în anul 2002

acestea au fost cu aproximativ 50 miliarde lei mai mici faţă de anul 2001. În ceea ce priveşte

cheltuielile de personal, observăm că acestea reprezintă ponderea cea mai însemnată în totalul

cheltuielilor curente, acestea înregistrând o scădere în valori reale la nivelul anului 2002

comparativ cu anul 2001. Cheltuielile de capital la nivelul anului 2002 au înregistrat un trend

crescător, în valoare nominală, comparativ cu 2001, însă, în valoare reală observăm o

descreştere a acestora datorită influenţei negative a ratei inflaţiei înregistrată în anul 2002.

Consiliul Local al municipiului Iaşi a înregistrat un excedent la finele anului 2001 în

sumă de 186 mil. lei, plăţile nete totale sunt mai mari cu 1.040 mil. lei faţă de veniturile

proprii realizate, deoarece a fost utilizat parţial fondul de rulment constituit în 1999 pe

capitole de cheltuieli ale bugetului local; acelaşi lucru se poate afirma şi despre contul de

execuţie al bugetului municipiului Iaşi la nivelul anului 2002 care a realizat tot excedent

bugetar.

În anul 2001, din totalul cheltuielilor bugetului local de 1.029.544 mil. lei, cheltuielile

de capital în valoare de 163.697 mil. lei, reprezintă 15.90%, ceea ce a asigurat continuarea de

lucrări începute în anii anteriori, iar din totalul cheltuielilor cu destinaţie specială în valoare

de 45.366 mil. lei, cheltuielile de capital reprezintă 96.76%, care a asigurat procurarea şi

construcţia de locuinţe sociale.

Ar mai fi de menţionat că, în cursul anului 2001 începând cu luna aprilie s-au înfiinţat

în cadrul primăriei municipiului Iaşi două direcţii ca servicii publice municipale care au fost

finanţate din bugetul local, DIRECŢIA PIEŢE, cu buget aprobat iniţial de 5.500 mil. lei,

buget definitiv în valoare de 10.100 mil. lei şi plăţi nete în valoare de 9.637 mil. lei şi

DIRECŢIA DE ADMINISTRARE A PATRIMONIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT cu buget

aprobat iniţial în valoare de 700 mil. lei, buget definitiv în valoare de 12.166 mil. lei şi

cheltuieli în valoare de 12.558 mil. lei (plăţile nete sunt mai mari faţă de prevederi deoarece

pe rulajele extrasului au apărut în cursul anului 2001, sume corectate care au mărit rulajul

extrasului de plăţi) .

După cum reiese din analiza execuţiei veniturilor şi cheltuielilor din bugetul

municipiului Iaşi, în anii de referinţă 2001 şi 2002, veniturile proprii ale bugetului local

reprezintă aproximativ 30% din bugetul aprobat, cu 10% mai puţin decât media pe ţară, şi

putem afirma că nu putem vorbi încă de o autonomie locală,cel puţin din punct de vedere

financiar.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În urma analizei efectuate asupra desfăşurării elaborării, aprobării şi execuţiei

bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi am constatat următoarele:

La nivelul primei etape a procesului bugetar şi anume elaborarea, aceasta se

desfăşoară pe baza propunerilor din proiectele administraţiei proprii, propunerilor de proiecte

ale instituţiilor publice şi serviciilor finanţate integral sau parţial din bugetul local.

În fundamentarea indicatorilor de venituri şi cheltuieli, de înscris în buget, se foloseşte

metoda automată, adică veniturile şi cheltuielile ce se prevăd în bugetul anului următor se

determină în funcţie de nivelul veniturilor şi cheltuielilor penultimului an, la care s-a încheiat

exerciţiul.

Această metodă, folosită în momentul actual, nu reflectă influenţele factorilor care au

determinat evoluţia acestor indicatori de la un an la altul şi deci, nu se pot elimina efectele

negative determinate de aceştia.

Referitor la cea de a II –a etapă a procesului bugetar, proiectul bugetului local se

prezintă spre aprobare consiliului local sau judeţean, fără însă a fi însoţit de eventualii

indicatori avuţi în vedere la stabilirea acestui proiect de buget.

În ceea ce priveşte execuţia bugetară, aceasta presupune o supraveghere mai atentă

asupra efectuării cheltuielilor şi realizarea pe cât posibil a unui nivel mai ridicat al veniturilor

proprii.

Tot aici, ar mai fi de menţionat că în momentul actual, în execuţia bugetului local

primarul trebuie să respecte limitele definite de organul deliberativ (consiliul).

Bugetul actual este bazat pe venituri mici şi cheltuieli mari ceea ce arată că este nevoie

de investitori atât din sectorul public cât şi din cel privat, care să fie în stare să suporte nevoile

de infrastructură şi celelalte domenii.

Pentru perfecţionarea mecanismului de stabilire a bugetului local ar trebui:

stabilirea unor relaţii de cooperare şi coordonare mai strânse între

administraţia publică centrală şi administraţia locală în scopul dezvoltării

locale;

creşterea gradului de autonomie financiară reală în procesul bugetar;

descentralizarea serviciilor publice;

asigurarea unui management stabil în interesul cetăţenilor;

asigurarea transparenţei în alcătuirea bugetului local, astfel încât cetăţenii să

poată supraveghea acest mecanism şi totodată să poată solicita justificarea

modului în care au fost cheltuiţi banii publici;

scăderea ponderii sumelor alocate de la bugetul de stat şi creşterea veniturilor

proprii din impozite şi taxe locale prin schimbarea structurii acestora şi prin

creşterea gradului de descentralizare fiscală;

Gradul de autofinanţare (venituri proprii/venituri totale este prezentat în Tabelul nr. )

Tabelul nr. 11. Grad de autofinanţare a bugetului municipiului Iaşi - mil. lei -

Nr. Crt.

Denumirea indicatorilor Anul 2000 Anul 2001 Anul 2002

1. Venituri totale 437.058 1.064.850 1.297.624

2. Venituri proprii 225.273 313.076 372.550

3. Prelevări din bugetul de stat

184.592 729.174 925.074

4. Subvenţii primite din bugetul de stat

12.868 22.600 0

5. Grad de autofinanţare 51% 29% 28%

După cum se observă şi din Tabelul nr. 11 , veniturile proprii realizate la bugetul local

al municipiului Iaşi au cunoscut un trend descrescător în ultimii doi ani supuşi analizei,

ajungând ca în anul 2002 să reprezinte 28% din totalul veniturilor înscrise în buget.

Din Graficul nr.10, rezultă o creştere semnificativă a ponderii prelevărilor şi

subvenţiilor primite din bugetul de stat ajungând la 925 miliarde lei în 2002, comparativ cu

2000 când acestea au însumat 187 miliarde lei. Explicaţia diminuării veniturilor proprii constă

în faptul că cheltuielile au crescut de la un an la altul, ca urmare a transferării unor sarcini de

la bugetul de stat la bugetele locale.

finanţarea prin împrumuturi, ceea ce lipseşte aproape total la nivel local;

proiectarea şi realizarea unui sistem modern de transmisie şi comunicare date

între compartimentul buget din cadrul primăriei şi compartimentele instituţiilor

publice unde se întocmesc proiecte de buget;

realizarea unei baze de date la nivel judeţean care să conţină informaţiile de

maxim interes pentru consiliile locale şi judeţene ce aprobă proiectul de buget;

eficientizarea procedurilor de lucru intern (raportare, căutare, lucru pe internet,

furnizare sau transfer de informaţii, arhivare şi gestionare electronică a datelor)

prin echiparea cu tehnică de calcul modernă şi a creării unei structuri de tip

intranet la nivelul primăriei;

ridicarea gradului de pregătire a funcţionarilor publici ce se ocupă de întreg

procesul bugetar. În acest sens, ar trebui:

- organizarea unui program de training la nivel managerial în

administraţia publică locală;

- realizarea unui ghid de elaborare a bugetului de venituri şi cheltuieli;

- selecţia funcţionarilor publici în funcţie de pregătirea lor de

specialitate şi efectuarea unor cursuri de perfecţionare.

Pentru a se îmbunătăţi managementul public trebuie să se aibă în vedere:

- accentuarea managementului participativ în administraţia publică şi

serviciile locale;

- sprijinirea dezvoltării locale prin intermediul tehnologiilor informatice

promovate în domeniul financiar, managerial şi juridic;

- dezvoltarea parteneriatului public – privat şi identificarea de noi

finanţatori;

- perfecţionarea mecanismului de stabilire a bugetelor locale;

- implicarea cetăţenilor în actul decizional prin consultarea acestora,

atragerea lor în diferite acţiuni.

Pentru a se putea elabora, aproba şi executa bugetul local în condiţii cât mai eficiente,

apreciez ca necesară o redefinire şi o delimitare strictă a responsabilităţilor şi atribuţiilor

personalului din instituţiile publice şi din primărie ce se ocupă de gestionarea bugetului local.

Emil Bălan, „Administrarea finanţelor publice locale”, Editura Lumina Lex, Bucureşti

1999;

Emilian Drehuţă, ş.a., „Bugetul public şi contabilitatea unităţilor bugetare”, Ediţia a IV-

a actualizată, Editura Agora, Bacău, 2002;

Gheorghe Filip, ş.a., „Finanţe”, Editura Junimea, Iaşi, 2002;

Luminiţa Ionescu, „Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică locală”, Editura

Economică , Bucureşti, 2001;

Gheorghe Manolescu, ”Buget – abordare economică şi financiară”, Editura Economică,

Bucureşti, 1997;

Lucica Matei, „Managementul dezvoltării locale”, Ediţia a II –a, Editura Economică,

Bucureşti 1999;

Tatiana Moşteanu, „Buget şi trezorerie publică”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1997;

Anton Parlagi, ş.a., „Serviciile publice locale”, Editura Economică Bucureşti 2001;

Corneliu Liviu Popescu, „ Autonomia locală şi integrarea europeană”, Editura All Beck,

Bucureşti 1999;

Anton Trăilescu, „Actele administraţiei publice locale”, Editura All Beck, Bucureşti,

2002;

Iulian Văcărel, ş,a., „Finanţe Publice”, Ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2000;

Gheorghe Voinea, „Finanţe Locale”, Editura Junimea, Iaşi, 2002;

*** Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, apărută în Monitorul

Oficial nr.204/23 aprilie 2001;

*** Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale, apărută în Monitorul Oficial

nr. 404/1998 .

*** Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, apărută în Monitorul Oficial nr. 152

din 17 iulie 1996;

*** Legea administraţiei publice locale, apărută în Monitorul Oficial nr. 238/1991;

*** Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, apărută în Monitorul Oficial nr. 597 din 13 august 2002.