4. DOMENIILE DE VIAŢĂ ALE GLOBULUI

4.1. Domeniul acvatic

4.2. Domeniul uscatului terestru

4.3. Domeniul subteran

Biomul reprezintă un nivel de organizare al materiei vii ce include totalitatea biocenozelor cu structură generală asemănătoare şi valori ale factorilor ecologici asemănători (temperatură, umiditate).

4.1. DOMENIUL ACVATIC

1. Subdomeniul apelor continentale; 2. Subdomeniul apelor marine şi oceanice. În cadrul primului subdomeniu se disting: - biomul lotic – cuprinde ecosistemele de izvoare şi ape curgătoare; - biomul lacustru – cuprinde ecosisteme de apă stătătoare; - biomul palustru – cuprinde ecosistemele bălţilor; - biomul mlaştinilor – cuprinde ecosistemele de mlaştini; - biomul deltaic – cuprinde ecosisteme de deltă.

Pelagosul reprezintă totalitatea organismelor vii din masa de apă şi cuprinde următoarele biocenoze:

- planctonul alcătuit din fitoplancton, zooplancton şi bacterioplancton ce populează întreaga masă a apei; - neustonul – populează suprafaţa neagitată a apelor continentale şi marine; - pleustonul – format din grupări de hidrobionţi vegetali şi animali care plutesc pe suprafaţa ecosistemelor acvatice; -nectonul – este format din grupări de populaţii sau grupuri ce se deplasează activ în masa apei.

Bentosul este format din biocenoze legate mai mult sau mai puţin de substrat. Lanţurile trofice sunt complete în etajul luminat şi incomplet în etajele profunde ale mediului acvatic în care sunt prezenţi numai consumatorii şi descompunătorii.

Biomul lotic

- de la izvoare şi până la vărsarea în mare a râurilor; - diversitate de condiţii → biocenoze diferite specializate;

- dinamică sezonieră în zonele temperate şi reci;

- perturbaţii datorate viiturilor.

Curs superior – adaptare la apa rece, curent rapid, debit mic, apă bogată în

oxigen

- plante: sistem radicular puternic, frunze filiforme, tulpini grase şi ramificate,

mucilagii;

- animale: dimensiuni mici, aplatizate dorso-ventral, unele au cârlige, ventuze,

gheare, peştii sunt filiformi şi buni înotători.

Vegetaţia: alge, muşchiul de apă, piciorul cocoşului (Ranunculus acer), stuf (Phragmites australis), papură (Typha sp.), rogoz (Carex) etc.

Cursurile mijlocii şi inferioare – condiţii

diferite, substrat diferit → bentosul are

biocenoze diferite.

Fauna este reprezentată în primul rând de peşti. În apele din regiunile mai înalte trăiesc păstrăvul de munte (Salmo trotto-fario), lostriţa (Hucho hucho), boişteanul (Phoxinus phoxinus), lipanul (Thymallus thymallus), etc. În apele de şes întâlnim bibanul (Perca fluviatilis), linul (Tinca tinca), crapul (Ciprinus carpio), plătica (Abramis brama), scobarul (Chondrostoma nasus) ş.a. În Dunăre trăiesc somnul (Silurus glanis), crapul (Cyprinus carpio), şalăul (Stizostedion lucioperca), iar dintre migratori vin aici pentru a se reproduce morunul (Huso huso), nisetrul (Acipenser guldenstaendti) şi păstruga (Acipenser stellatus).

Biomul lacustru

Lacurile oferă condiţii diverse de viaţă din punctul de vedere al adâncimii, compoziţiei chimice ş.a. Din punctul de vedere al trofismului ecosistemele lacustre se clasifică în patru tipuri:

- oligotrofe – dezvoltate în lacurile montane cantonate în roci cristaline; - mezotrofe – se dezvoltă prin eutrofizarea lacurilor oligotrofe; - eutrofe – ocupă majoritatea lacurilor de pe Glob; - distrofe. Caracteristicile generale ale ecosistemelor lacustre: - biocenozele lacustre grupate în pelagos şi bentos se diferenţiază în cenoze specializate

la viaţa în anumite locuri din ecosistem; - funcţionarea sistemului se bazează pe lanţurile trofice stabilite, în care fiecare specie

reprezintă o verigă în circuitul materiei şi energiei, rezultatul final al acestui circuit fiind producţia biologică finală.

- prezintă un ritm circadian şi unul sezonier; În cadrul dinamicii pe termen lung, se pot înregistra fenomene ireversibile ce duc la

trecerea ecosistemului acvatic în unul terestru, aşa cum este fenomenul de colmatare a lacurilor.

Biomul palustru

= ecosistemele de baltă -Adâncime variabilă -Răspândite pe toate formele de relief

Biomul mlaştinilor

După provenienţa apei se deosebesc: - mlaştini ombrogene – alimentate din precipitaţii; corespund tinovurilor oligotrofe; - mlaştini topogene – alimentate de apele de infiltraţie; corespund mlaştinilor eutrofe; - mlaştini soligene – alimentate din precipitaţii şi prin viituri care îmbogăţesc mlaştina în substanţe nutritive. După troficitate se deosebesc: - mlaştini eutrofe – prezente mai ales în zona intertropicală; - mlaştini mezotrofe – specifice zonelor temperate; - mlaştini oligotrofe – prezente în zonele temperate reci.

Biomul deltaic

Unităţi ecologice complexe morfo-hidrografice Stuf / Papirus Peşti marini / Peşti lotici

Biomul oceanic Biomul marin &

4.1. DOMENIUL ACVATIC

1. Subdomeniul apelor continentale: - biomul lotic – cuprinde ecosistemele de izvoare şi ape curgătoare; - biomul lacustru – cuprinde ecosisteme de apă stătătoare; - biomul palustru – cuprinde ecosistemele bălţilor; - biomul mlaştinilor – cuprinde ecosistemele de mlaştini; - biomul deltaic – cuprinde ecosisteme de deltă.

2. Subdomeniul apelor marine şi oceanice.

Biomul oceanic Biomul marin &

- ocupă cca. ¾ din suprafaţa Pământului; - mare varietate de forme de viaţă; - viaţa a început în apă în urmă cu 1mld.ani; - organisme unicelulare, talofite, animale; - multe au apărut şi au dispărut fără să le fi descoperit încă prezenţa;

- individualizare biocenotică; - din punctul de vedere al salinităţii există mări saline şi mări salmastre; - variaţii termice pe verticală şi pe orizontală, cât şi în funcţie de sezon; - transparenţa este diferită de la o mare la alta şi depinde de cantitatea de suspensii din apă, de salinitate, de temperatura apei. Dintre mările cu apă limpede se remarcă Marea Roşie, Marea Mediterană şi Marea Antilelor. - ariile de amestec şi împrospătare permanentă între apa dulce continentală şi apa marină cu salinitate ridicată – estuarele – reprezintă ecosisteme unice şi foarte interesante.

Biocenozele biomului marin sunt planctonul şi bentosul. 1. Fitoplanctonul este alcătuit din alge unicelulare de apă dulce (aduse de râuri,

majoritare în spaţiul de vărsare al râurilor) şi de apă sărată (ce domină restul spaţiului marin). 2. Zooplanctonul este alcătuit din protozoare, larve, meduze, care plutesc sau înoată în

toată masa apei şi se hrănesc cu fitoplancton. 3. Fitobentosul este constituit din alge unicelulare (diatomeele) şi alge mari (roşii, verzi,

brune), dispuse în funcţie de necesarul de lumină. 4. Zoobentosul este constituit din nevertebrate şi vertebrate: scoici, gasteropode,

crustacee, viermi, peşti. 5. Nectonul este format în general din peşti şi moluşte (sepii, caracatiţe).

Biomul marin

Marea Mediterană:

- suprafaţa ~ 2,5 mil. km2;

- adâncimea maximă 5210m la

Matapan (Grecia);

- salinitatea medie 3,5 %.

- Rechinul înger (Squatina squatina),

Broasca ţestoasă egipteana (Testudo

kleinmanni), sardele, ton, scrumbii;

- Meduza mediteraneeană (Cotylorhiza

tuberculata);

- din Marea Roşie au migrat stridii şi

alte moluşte;

- corali, bureţi de mare etc.

Marea Neagră:

- DELFINI: Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare), Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros) și Delphinus delphis (delfinul comun). - RECHINUL (Squalus acanthias – câinele de mare), VULPEA DE MARE (Raja clavata), PISICA DE MARE (Trygon pastinaca), NISETRUL (Acipenser güldenstaedti), PĂSTRUGA (Acipenser stellatus), MORUNUL (Huso huso), ŞPROTUL (Sprattus sprattus phalericus), STAVRIDUL (Trachurus mediterraneus ponticus), HAMSIA (Engraulis engrasicholus ponticus), SCRUMBIA ALBASTRĂ (Scomber scombrus), CALCANUL (Rhombus maeoticus), CAMBULA (Pleuronectes flesus), CĂLUŢUL DE MARE (Hippocampus hippocampus), GUVIDUL DE MARE (Gobius ophiocephalus).

- suprafaţa = 423.488 km2;

- adâncimea maximă 2245 m, în apropiere

de Ialta;

- salinitatea medie 1,75 % (0,7-3%);

- temperatura variabilă, lumina pătrunde

până la 150-200 m, lipsa O2 în adâncime.

- alge (verzi, roşii, brune), viermi, moluşte,

peşti.

Biomul oceanic

Oceanele constituie cele mai mari biomuri ale planetei, care, deşi se constituie într-un tot unitar, împreună cu mările formând Oceanul Planetar, prezintă diferenţieri mari între ele, cât şi în cadrul aceluiaşi ocean, ca o consecinţă a barierelor ecologice foarte eficiente care delimitează zone distincte în repartiţia florei şi faunei.

Domeniul pelagic

Oceanul este structurat conform cu profilul bazinului său. Structura funcţională verticală a biomului oceanic este următoarea: - zona neritică este corespondentul platoului continental; - zona batială corespunde taluzului continental; - zona abisală continuă zona batială până la fundul oceanului; - gropile abisale ating adâncimile cele mai mari ale oceanelor: Groapa Marianelor, Groapa Filipinelor etc.

Pelagialul se diferenţiază pe adâncime în mai multe zone, în funcţie de posibilitatea pătrunderii luminii: - zona epipelagică – ce corespunde zonei de fotosinteză a producătorilor primari – algele – cca. 100-200 m adâncime; - zona mezopelagică – ţine până la adâncimea la care dispare lumina – cca. 330 m; - zona batipelagică – are limita inferioară corespunzătoare izotermei de 4 oC; - zona abisopelagică – situată la adâncimi cuprinse între 2500 şi 6000 m. -zona hadopelagică (ultrabisală) – este situată la adâncimile mai mari de 6000 m. Bentalul este de asemenea etajat.

Zona litorală se caracterizează printr-un relief slab înclinat, fără variaţii mari, acoperit cu mâluri. Temperatura este variabilă sub directa influenţă a radiaţiei solare. Beneficiind de lumină, s-a dezvoltat o vegetaţie abundentă şi variată. Dintre plante sunt răspândite algele brune (Macrocystis, Posidonia, etc.), algele verzi şi roşii, iar dintre animale gasteropodele, lamelibranhiatele, peştii. În biotopurile stâncoase sunt spongieri, briozoare, crustacee.

În apele oceanice calde (la marginea continentelor şi în jurul insulelor) se

întâlnesc recifii de corali, ce conţin până la 90 % calcar. Fauna litorală indo-vest-pacifică este cea mai bogată din lume, regiunea fiind considerată principalul centru de evoluţie şi răspândire a grupelor de animale.

Zona pelagică se întinde pe orizontală în continuarea celei litorale. Este

caracterizată de o mare uniformitate şi omogenitate: diverse organisme mărunte lipsite de mijloace de locomoţie sau cu aparatul locomotor slab dezvoltat. Dintre organismele fitopanctonice sunt caracteristice algele brune din genul Sargassum (S. sargans, S. fluetans). Nectonul este alcătuit din specii cu deplasare activă. Dintre peşti răspândiţi sunt rechinii, balenele, delfinii ş.a.

Balena orca, Balena cu cocoaşă (Megaptera navaeangliae), Balena de Vizcaya (Balaena

glacialis), Balena cenuşie (Eschrichtius robustus), Balena albastră (Balaenoptera

musculus), Balena nordică (Balaena borealis), Balena groenlandeză (Balena mysticetus).

Zona abisală este caracterizată de întunericul veşnic, presiunea foarte mare, temperatura scăzută şi invariabilă. Lipsesc curenţii orizontali, iar cei verticali aproape lipsesc, astfel că această zonă este foarte slab aerisită. Organismele de aici prezintă numeroase adaptări cum ar fi producerea luminii organice (Noctiluca scintillans), ochii sunt reduşi, lipsesc sau sunt puternic dezvoltaţi, depigmentare, fosforescenţă.

Această zonă este săracă în specii şi indivizi. Sunt rechini gigant (Chimera monstruosa – Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană), moluşte cu cochilii subţiri şi culori şterse, crustacee cu carapacea spinoasă şi membrele mult alungite. S-au descoperit şi specii arhaice: molusca primitivă Neopilina (Pacificul de Sud), considerată ca trăind din Silurian, etc.