Explică dezvoltarea nursing-ului în țara noastră.

Analiza principalelor teori ștințifice ale nursing-ului.

Analiza funcțiilor și rolurilor asistentului medical și statutul său în cadrul echipei medicale.

Sintetizează competențele profesionale, calitățiile și abilitățiile profesionale specifice asistentului medical.

Triburile:

Dovedeau spirit de grup

Aveau un simț al igienei

Epoca primitivă:

Aveau practici de sănătate bazate pe magie, superstițiiCompetențe:

Descrie evoluția nursing-ului de-a lungul istoriei.

Nu existau medici sau asistenți medicali

Perioada de trecere de la comuna primitivă la sclavagism:

Exista medicina empirică:

Medicina sacedortală ( solemnă ) și se dezvoltă arta de a vindeca cu pecetea teologică

Dar nu și despre arta de a îngriji care rămâne apanajul familiei sau ca pedeapsă pentru greșeli săvârșite în fața zeilor

PRACTICI DE SĂNĂTATE ALE CELOR MAI

VECHI CIVILIZAȚII

Mesopotamia / Irak

Medicina este magico-religioasă ( practicată de preoți )

Cauza bolilor era pusă pe greșeli comise față de zei

Afecțiuni digestive ale pielii

Epilepsia

Ciuma

Nașterile problematice

Preotul era exorcist și se numea Asicu și-și exercita funcțiile în școli de medicină hieratică ( BORSIPPA – oraș )

Vindecătorii indicau zeii

Ea = înțelepciuni

Ishtar = protectoarea dragostei

Ninanzu = patrotul medicinei

Copii nedoriți erau abandonați apoi adoptați

Sunt primi care au creat o medicină empirică : catartică = ‟arta de a preveni și vindeca bolile și suferințele morale prin purificarea sufletului și curățenia corporală‟

Egiptul Antic

Papirusurile ( EBERS ): relevă baza empirică a procedeelor medicale cum ar fi rețete cu cantități exacte de ingrediente. De asemenea sunt esențiale magia și practicile religioase.

Medicii se formau în jurul templerol și erau reprezentanți ai zeului THOTH ( patronul științelor ).

Ochiul lui Horus reprezintă un simbol al norocului și vindecării ( preluat apoi de greci, arabi, etc ). Fii lui Horus reprezentau împreună cu o zeiță, poznicii unui organ ( ficat, plămâni, stomac și intestine ) organe care înainte de îmbălsămare erau scoase din corp învelite în pânze și depuse în recipiente = vase canopice.

Bolile faraonilor:

TBC-ul

Silicoca

Infarctul miocardic ( descrierea iradierii dureri în stomac și în brațe )

Variola ( Ranses al V-lea )

Angina pectorală

Lepra

Ciuma (erau aduse de fenicieni ); și sunt descrise ca infecții acute care produc epidemii și necesită izolarea bolnavului ascarizi ( paraziți intestinali )

Igiena era dezvoltată – purtau veșminte albe din in, foloseau raderea zonelor păroase și efectuau 3 băi pe zi înaintea serviciului divin

În 1650 î.d.H. se formează o medicină socială și o medicină a muncii: soldații primeau îngrijiri medicale gratuite, colectivitățile ( din jurul piramidelor ) erau supravegheate medical.

Se dezvoltă chirurgia ( plăgi sudurate, instrumentar – cauter, pense, fierăstrăraie ) și ortopedia (imobilizarea fracturilor în altele ).

Utilizau balneați, plante sedative, pansamente gastrice ( Ca + făină de roșcove ); cunoșteau acțiunea halucinogenă a opiumului.

Îngrijiri ale bolnavilor care nu se puteau alimenta ( tub de bambus ).

Îngrijiri acordate în jurul templelor, probabil de femei – sclavele casei.

India

Hinduși: locuitorii dintre indus ( Pachistan ) și gange

Cultura indoariană ( N-E Indiei ) rezultă 2 mișcări religioase-jainism și buidism

Budda sec al VII –V – lea î.e.n. → 4 relevații:

Boala

Bătrânețea

Moartea

Calea eliberării de vremelnicia lumii finite

Concepte medicale: îngrijiri spirituale și medicale → mântuirea omului de suferință

Igiena avansată ( sisteme de salubritate, băi publice ), leacuri ( pulberea de coarne de cerb, praf de rocă → dispepsi, boli de ficat, rădăcini de plante )

Medicină vedică ( Veda = știință ): exorcism, demonologie, noțiuni de anatomie dominate de analogia dintre om și cosmos ( 360 de oase – 360 de cărămizi ale altarului vedic )

Ayurveda (știința vieții ): concepte biomedicală asupra omului sănătos și bolnav ( cunoștințele de anatomie, embriologie, fiziologie, etiopatologie, diagnostic, pronostic, diferite terapii = colecția CARAKSAMHITA; farmacologie )

Chirurgie ( efectul antiseptic al ficusului, anestezi cu fumigați de cânepă ): cezariana, cataractă, rinoplastie ( nasul )

Ioga: relaxare ezoterică – procedeu autohipnotic care duce la extaz în etapa finală

Educație medicală în universități ( Nalanda ) îngrijirile medicale erau acordate de femei și bărbați ( pentru boli ale femeilor: ginecologie, obstreticale )

Medicină creată de preoți, filosofi și / sau medicină practicată de profesionoști

China

Sisteme psihologice:

Confucianism → consideră că omul este protejat de univers și familia este sistemul de bază al societății

Daonism → neagă toate valorile individului și universul inclusiv religios, alchimia era reprezentativă ( descoperirea elixirului tinereții )

Yng-Yang → este un sistem negativ reprezentat de femei ( întuneric ) și unul pozitiv reprezentat de bărbați ( lumină ); sistemul ce reprezintă ordin cosmic și social, granița societății

China imperială ( 221 î.e.n. – 1912 ):

Confuncianism Ha bazat pe învățăminte etice, filosofice, cosmologice

Medicina cosmologică interzicea bisecțiile

Se dezvoltă medicina tradițională chineză ( procedee mistico-magice fond terapeutic, empiric bogat ) și acupunctura ( tehnică bioterapeutică, utilizarea pentru redobândirea echilibrelor organismului în puncte specifice )

Între sec XII – III î.e.n. existau:

Medici de boli ( interniști )

Medici de tumori ( chirurgi )

Medici de hrană ( dieteticieni )

Medici de animale ( veterinari )

Școlile medicale tradiționale ( 800 e.n. ) dezvolta deja un consult medical minuțios, dar chirurgia era deficitară. Au descoperit 200 de tipuri de plus dintre care 26 indicau un impuls mortal.

Profolaxia ( prevenirea ) era nespecifică ( prin dietă și gimnastică ) dar și specifică ( prizarea crustelor provenite de la convalescenții cu variolă ). Meseria de vindecător se transmițea din tată în fiu, îngrijirile erau acordate de bărbați dar și de femei, ( 1000 de ani ) care au trecut în prealabil examinări profesionale.

CONCEPTE DE SĂNĂTATE EBRAICE ȘI GRECO-ROMANE

Iudeea

Codul de sănătate al iudeilor era reprezentat de biblie ( vechiul testament )

Igienă și dietă pentru menținerea sănătății și prevenirea bolilor infecțioase

Se practica circumcizia în a 8-a zi de viață → omul a fost creat imperfect

Preoții obligau izolarea bolnavilor cu lepră, eczeme, bleronagie, epilepsie.

Se interzicea credința în magie ( uneori această regulă se încalcă pentru aflarea prognosticului sau tratamente apelându-se la vraci sau necromancieni ).

Medicina era laică caracterizată de medici ( tratau plăgi, operau pe abdomen și membre) și moașe.

Boala era considerată pedeapsă divină și se predicau exorcizări frecvente.

Vechii evrei aveau program de vizitare și îngrijire a bolnavului la domiciliu efectuând o încălzire fizică și spirituală a bolnavului.

Prima școală este atestată în Tigris ( Persia ) 280 d.H.: cunoștințe anatomice deficitare; se considera îngrijirea bolnavului o datorie religioasă plecând de la cuvintele: ‟iubește-ți aproapele ca pe tine însuți‟.

Era Creștină

Medicina greacă își are originea î epoca preistorică fiind subiectul miturilor și al legendelor.

Zeul Apollon = Zeul soarelui era considerat patronul medicinei.

Antici gerci mituiau puteri lecuitoare a unei plante sub influența soarelui.

Bolile erau pedepse ale lui Apolon și ale sorei acestuia Artemis ( ocrotitorul câmpului, animalelor și vindecătoare ).

Hera (soția lui Zeus ) era considerată protectoarea căsniciei și a femeii gravide.

Centrele medico-filosofice foloseau puterea cântecului și a artei pentru a înlătura suferințele.

Askletios ( vindecătorul ) fiul lui Apollon și Coronis reprezenta biruința medicală împotriva bolilor a bătrâneții și a morții:

Folosesc descântecul, elixirul, buruienile de leac, alifii și intervenții chirurgicale.

Cu Epiomeea are 2 fice ( Panakeia – alinătoarea durerii, Higiea – simbolul farmagiei ) și 2 fii ( Mahaon – patronul chirurgiei, Podoleiros – protectorul medicinei interne ).

Școala medicinei consacrate:

Epidaur

Pergan promovau igiena, regimul de viață echilibrat și terapia prin mișcare

Cirene

Cos

Homer ( 850 î.e.n. după Herodot ) redă cu mare precizie noțiunile de anatomie, manoperele cirurgicale și tehnicile de îngrijire a plăgilor precum și referiri la sistemul circulator: ‟de la inimă vase mari la gât și cap iar bătăile inimii ce simt în regiunea precordială‟

Medicina filosofică Empedocle ( 482 – 425 î.d.H. ) întemeietorul școlii de la agrigente ( Sicilia ) era coniderat de către contemporani un vindecător făcător de minuni. El intuiește rolul medicului ambiant în selecția naturală.

Vestitele școli medicale din Knidor, Rodos, Kos au încercat să-și elaboreze concepții patologice despre boală pe baza raționamentelor fiziologice materialiste.

Cel care a reușit să sintetizeze cunoștințele medicale ale timpului său a fost Hipocratess din Kos ( simbolul ‟științe și conștiinței în arta de a vindeca‟ ) elaborând o concepție medicală unitară bazată pe filosofia materialistă.

Rămâne în conștiința omenirii ca ‟patriarhul gîndiri medicale‟ care a reușit sesprinderea medicinei ca știință din cuprinsul general al filosofiei.

Are o colecție de 67 de cărți medicale = ‟corpus hipoccaticum‟ definind concepția ștințifiică și filosofică din ‟Epoca de Aur‟ a culturii elene.

Principiile doctrinei sunt concretizate în teze patogenice:

Teoria celor 4 umori ( sângele este produs de inimă PHLEGMA este secreția produsă de creier, bila neagră, melancolia fabricată de splină, bila galbenă, fabricat de fier )

Teoria evidențiază ca dezechilibru dintre aceste umori produce boala sau distazia ) sau teza temperamentelor ( sangvinic sau vioi, flegmatic / rece, coleric / impetuos, melancolic / timid )

Din morala hipocratică se desprinde respectul vieții prin nepracticarea eutanasiei și a avortului ceea ce impun profesiei medicale noblețe și umanism.

Fondatoarea nursing-ului modern este Flores Nightingale a conceptului un text inspirat din doctrina hipocr. care este considerat unul dintre cele mai importante jurăminte profesionale ale celor care pretează îngrijiri medicale: ‟mă angajez solemn și în fața lui Dumnezeu și în prezența acestei adunări să duc o viață integră și să-mi îndeplinesc îndatoririle profesiei mele, nu voi lua și nu voi administra nici un remediu periculos [...], voi ajuta din toate puteriile mele și în mod cinstit medicul în munca sa și mă voi dedica bunăstării celor lăsați în grija mea‟.

Roma Antică

Romanii au dezvoltat serviciile comunitare de sănătate.

Spitalele romane sunt militare și perfect organizate.

Femeile vizitau și îngrijeau bolnavii la domiciliu.

Apare un tratat de obstretică și ginecologie în sec al II-lea î.e.n. ( medicul metodic SORAN din Efes ) prin care se observă intervenția pentru salvarea mamei în cazul distociilor grave.

Celsus ( 60 – 20 î.d.H. ) este considerat medic, este autorul lucrării ‟De arte medica‟ care aplică semnele inflamației: RUBOR, TUMOR, DOLOR, CALOR ‟Rubor et tumor cum color et dolor‟.

Galemus ( 129 – 201 d.H. ) este primul experimentator al medicinei

Descoperă capitole cum ar fi:

Distribuția

Conformația

Funcția mușchilor

Originea

Traiectul

Funcția anumitor nervi

Mecanismul respirației

Activitatea rinichilor

Descrie competențe dintre leziune și boală ( fiind considerat precursor al anatomiei patologice ).

Descrie metode specifice în tratarea unor boli:

În stări toxice folosirea purgației

În agitație → opiacee

În febră → răcire

În congestii → sângerare

ERA CREȘTINĂ

În sec I în Imperiul Roman ( conform lui Tacius, 55 – 120 d.H. și a altor istorici evrei ) se definesc primele concepte creștine care vor influența civilizația și practicile de sănătate.

Iisus ținea predici, făcea vindecări miraculoase sau eliberare de demoni.

Jertfa sa înlocuiesc jertfele semnifice morții sale din revoltă în ofradă de sine izvorâtă din dragoste și însemn de acceptare a misiunii de mântuire.

Cei 12 apostoli întemeiază comunitatea creștină din bazin...............comunitatea creștină.

Din punct ierarhic existau:

Episcopi

Preoți

Diaconi

În 1054 are loc marea schizmă prin care cele 2 biserici se excomunică reciproc.

Creștinismul medieval nu a reușit să devină o ‟realitate istorică‟ din cauza societății divizate și violente, dar idealul creștinității ( ordine mondială unită ) a exercitării un rol important în cultura medievală.

Odată cu creștinismul apare un nou concept despre om care va influența practicile de sănătate:

Bolile letale nu-l sperie pe creștin pentru că el crede că viața de apoi

Sfintele taine ( botez, spovedania, împărtășania, maslu ) au cea mai mare valoare terapeutică

Profilaxia și tratamentul se axează pe respectarea virtuțiilor creștine, credință, nădejde, dragoste )

Apostolul Iacob este martorul predicilor creștine a sacramentului de ungere a bolnavului.

Evanghelistul Luca a fost de profesie medic.

Mulți creștini care practicau madicina erau preoți:

Zenodius din Sidou

Petru împodobit cu demnitatea preoției dar și cu arta îngrijirii trupului

Sfântul Vasile cel Mare ridică la periferia Cezareei un mare spital dotat cu personal calificat Vasiliadei

Biserica din Alecsandria a construit corpuri de infirmieri la ordinul episcopului Denuți Parabolani ( după 400 e.n. ).

În sec al XII-lea spitalul se specializează în îngrijiri acordate bolnavilor ( vindecarea corpului era subordonată vindecării sufletului ).

Rigiditatea regulilor religioase apusene opresc progresul medicinei ( era imoral să-ți privești trupul, iar oamenii și-au neglijat sănătatea ):

Igiena era defectuoasă

Rezerva de apă era diferită de asigurare

Înlăturarea rezidurilor aproape absenta

Mariile epidemii: au dus la o atitudine de fatalism din cauza dramatismului lor

Ciuma

În 592 omoară circa 1 / 6 din locuitorii Imperiului Roman de răsărit

A pornit din India până în orientul mijlociu și cel apropiat apoi în Africa de N și uluitor Europa

În Europa au murit circa 1 / 33 din populație

1348 – 1351 a fost Marea Epidemie de Ciumă Neagră

Sifilis

Adus din Tahiti de marinari lui Cristofor Columb

1492 – 1500 Marea epidemie de sifilis

Lepra

Elephantia ( tumefacții )

Leonina ( pacies )

Thiria ( eroziuni adânci până la amputații )

Alopacia ( căderea părului )

Leprosul era introdus în biserică în coșciug silit să asculte slujba morților, era dus în cimitir, în groapă iar apoi scos, îmbrăcat în halat cenușiu și transport într-un lazaret de izolare toată viața. Pe stradă se agită un clopoțel pentru ca restul populației.

Alte epidemii:

Variolă

Tuberculoză

CIVILIZAȚIA ISLAMICĂ

Al Rhazi ( 860 – 932 d.H. ) era director al spitalului din Rei ( Teheran ) și a făcut o sinteză a tot ce acumulase medicina greacă, romană, iudaică și orientală.

Sina ( 980 – 1037 d.H. ) denumit și Avicena concepe Al Quanun canonul științelor medicale care cuprindea: anatomie, fiziologie li tratament inclusiv noțiuni de dietetică și igienă.

Spitalele:

Damasc ( 1170 ) în care se ofereau îngrijiri tuturor oamenilor cu condiția să

Cairo ( 1276 ) vorbească limba arabă

RENAȘTEREA ( sec al XV – XVI-lea )

Autoritatea ecleziastică decade în fața umanismului inițiat de renașterea italiană.

Descoperiri medicale:

Vesal ( născut la Bruxelle 1514-1564 ): ‟De Humani Corpories Fabricat‟ ( alcătuirea corpului uman ) cuprindea 7 cărți și reprezintă o concepție anatomică nouă bazată pe observașie directă, cercetare sistematică și gândire rațională.

Contestă ideile lui Galen pe care-l considera ‟impostor‟

Moare de tifos

Paracelsius ( elvețian 1493 – 1541 ): Concept biomedical ‟Procesele care se petrec în corpul uman sunt chimice iar chimia este sortită să joace un rol imens în medicină‟

Aplică terapii cu săruri de plumb, fier, potasiu, sulf

Utilizează arsenicul pentru sifilis, diminua durerea

Imaginează numeroase formule medicamentoase dozate ( tincturi, decocturi, extracte, elixiruri )

G. Fracastoro ( italian, 1483 – 1553 ) precursor al descoperirii microbilor

Descrie simptomatologia sifilisului

Diferențiază ciuma de tifosul exantematic

Lucrarea sa despre ‟contagiune, boli contagioase și tratamentele lor‟ va sta la baza epidemiologiei

A. Pare ( francez 1509 – 1590 ) contribuie la dezvoltarea chirurgiei

Denumit maestru bărbier chirurg

Aplică hemostaza prin cauterizare

Utilizează antiseptic format din gălbenuș de ou, apă de roze, soluție alcoolizată + terebentină pentru plăgi

Utilizează proteze mecanice pentru amputări

William Harvey ( englez 1578 – 1657 )

Descrie valvulele venelor și demonstrează că sângele curge în vase într-un singur sens

Pune bazele embriologiei impunând dictonul ‟omne vivum ex vovo‟ ( tot ceea ce este viu provine din ou )

Alți savanți:

Eustachio ( descoperă comunicarea trompei care-i poartă nemele dintre faringe și urechea medie, glandele suprarenale, originea nervilor optici )

J. G. Wirsung ( canalul lui wirsung din pancreas )

Îngrijiri de sănătate:

Perry: controlul bolilor transmisibile și ameliorarea mortalității infantile

D. Sales: vizite la domiciliu și acordarea îngrijiri persoanelor bolnave ( îngrijiri de tip ‟nursing‟ )

Saint Vicent De Paul: precursor al îngrijirii de sănătate și al ajutorului social ( viitoarele îngrijiri la domiciliu )

școala de infirmiere → Sf. Camil

îngrijiri ale persoanelor bolnave ( personal pregătit )

Se concretizează dispensalizarea îngrijiri corporale, organismului și gestionarea instituțiilor.

ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE ÎN sec AL XVII – XVIII-lea

Mariile epidemii care au bântuit Europa ( maladie, poleră, scarlatină, variolă, febră tifoidă, sifilis, gripă ) au schimbat modul de gândire medicală de la concepția fatalism în instruirea carantinelor și în intensificarea controlului sanitar asupra vieții publice.

În această perioadă pe lângă epidemiile menționate au mai existat și alte probleme de sănătate:

moartea infantilă

abandonarea sau uciderea sugarilor nelegitimi

condiții grele de muncă

boli profesionale

boli mentale ( bolnavii erau ținuți în condiții de exterminare )

Reformatori ai perioadei:

chirurgii în 1788 a înființat spitalul Sf. Bonifacio unde nursele erau instruite, dădeau dovadă de bunătate, se utilizau exerciți fizice, hrană, aer curat

W. Tuk: a evidențiat importanța neconstrângerii corporale ( în acordarea îngrijirilor ) în 1792 a pus bazele casei de sănătate din York

Pinel: în 1793 a eliberat din lanțuri bolnavii psihici

B. Ramazzini: lucrarea despre ‟Bolile Meseriașilor‟ în 1700 descrie peste 50 de profesiuni expuse noxele: tipografie, pictură...

Primele dovezi ale nursing-ului comunitar provin din insulele Britanice ( recomandări privind igiena publică ) și din Dublin ( unde sora Meri Augustin a înfințat ‟Asociația Surorilor de Caritate Irlandeză‟ ).

La sfârșitul revoluției industriale nursa era considerată cea mai umilă dintre servitori, fiind ‟Femeia Neobișnuită‟ ( alcoolică, prizonieră, prostituată ) care a înlocuit călugărița sau femeia sprijinită de ordine religioase, a fost ‟Epoca Neagră‟ a nursing-ului.

Cea mai importantă descoperire a ‟Secolului Luminilor‟ se referă la imunologia practică, vaccinarea antivariolică ( propusă de Yenner și introdusă de medicul grec Timoni în 1713 ) iar ulterior s-a aplicat rapid în întreaga lume.

În Transilvania au fost angajate moașe intruite în străinătate ( cu examen și cu diplomă).

1775 se fondează la Cluj Liceul Medico-Chirurgical ( care pregătește medici și moașe )

Ioan Iuariu ( oculist și profesor ) este primul autor al unei lucrări medicale tipărite în țara noastră în 1793 ‟Paraenesis ad auditorres chirurgiae‟.

În Muntenia și Moldova persoanele care acordau îngrijiri bolnavilor erau ‟Femei vindecătoare‟ de la curțile boierești.

Apare spitalul Colțea în 1704.

ARTA ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE ÎN sec al XIX-lea

C. R. Darwin: Teoria Evoluționistă și Selecția Naturală

L. Pasteur: Descoperiri în microbiologie, vaccinul împotriva holerei aviare, antraxului și tulburării

Robert Koch: Etiologie TBC, antraxului și holerei; a utilizat medii de cultură solide

V. Babeș: contribuții în imunitatea pasivă, tratament antirabic, prin asocierea vaccinului cu ser

Împreună cu Cornil au scris prima carte de microbiologie

Caroln Gavila: 1855 unește Școala de Pelce Militari și cea de Mică Chirurgie într-o școală Ostășească ‟Școala Națională de Medicină‟

Nic. Kretzulescu traduce din limba franceză manualul pentru Îngrijitori și Îngrijitoarea de Bolnavi

F. Root: absolvent al primei clase de nursing Bellevue; este angajată de Comitetul de Femei al Misiunii din New York în 1877 pentru Îngrijiri de Sănătate și Asistență Religioasă

În 1886 în Filadelfia se înfințează ‟Asociația Nurselor Vizitatoare‟ care pune bazele ‟Îngrijirii la domiciliu‟

Crucea Roșie Internațională înființată în 1863 la Geneva de Henrry Dunant din ‟Comitetul celor 5‟:

Elisabet Fry a luptat pentru ameliorarea situației deținuților

D-na Gasparin: în 1859 pune bazele unei școli pentru formarea cadrelor medicale capabile să acorde îngrijiri

F. Nightingale impune nursing-ul modern ca pe o profesiune cu identitatea autonomă.

Sec al XX-lea – CATALIZATORUL SCHIMBĂRII

W. C. Roentagen: descoperă Razele X ( un real progres în dezvoltarea imagisticii medicale )

M. Curie ( Sklodovska ): 1898 studiind fenomenul radio-activității, descoperă radiumul

T. H. Morgan: de la Columbia Universyti din SUA. 1933 primește Premiul Nobel pentru postularea legilor eredității la nivel celular

C. Barnard: din Ktown, Africa de S, face primele grefe cardiace

Sir A. Fleming: descoperă penicilina ( începe era antibioticelor ) în 1944

Luc Montagnier: 1966 descoperă infecția SIDA

W. B. Cannon: 1932 definește conceptul de homeostazie

În domeniul îngrijirii de sănătate:

Edith Carell formată de Flores Nichtingale acceptă propunerea doctorului Depage de a organiza Prima Școală de Asistente laice din Belgia

Contribuie simultan la construirea și punerea în funcțiune a clinicii Marie Depage, la care anexează o școală pentru pregătirea asistentelor ( nurselor )

1915 este împușcat pentru activitatea sa desfășurată în rezistența franceză

Mary A. Nutting inițiază în 1914 primul curs de specializare în nursing-ul comunitar

În România:

La inițiativa Dr. I. Moldovan se deschide la Cluj în 1919 Prima Școală de Ocrotire iar în 1929 vor intra în funcțiune alte 2 instituții la București și Iași pentru formarea surorilor de ocrotire și caritate

Crește calitatea servicilor medicale: spitalul era ‟Așezământul cel mai bun, sigur și curat pentru îngrijirea celor suferinzi‟ ceea ce a avut un impact puternic de pregătire ale asistentelor ( formarea unui personal sanitar capabil să satisfacă exigențele muncii în spital )

Crește rolul asistentului medical devenit un factor important în aplicarea tehnologiilor medicale, dar asistenții medicali nu căutau să-și dezvolte activități de nursing ci urmau calea dezvoltării medicinei care reprezentau practica nursing-ului devenind rolul de asistent ca asistent al medicului

În ultimele decenii nursing-ul evoluează ca o știință caracterizată prin sporirea cercetării în rândul profesioniștilor și alcătuirea unei baze conceptuale de practică

În 1950 apare conceptul de sănătate și de îngrijiri capabile să mențină sau să redea sănătatea

Imogene King: 1968 descrie un sistem conceptual de lucru bazat pe 3 subsisteme:

Personal ( percepție, sine, creștere )

Impersinal ( interacțiuni, comunicare, tranzacție, stres )

Social ( organizarea, autoritate, putere, luarea decizilor )

Marta Roges: 1980 preia modelul lui Dorothy Geonson în care ființa umană este considerată un sistem adaptativ

Rolul asistentului medical: menținerea și întărirea comportamentului adaptării schimbând atunci când e cazul comportamentele ineficiente.

1972 B. Newman definește un model al ‟Sistemelor în îngrijiri de sănătate‟ compus din 5 variabile care interacționează: fiziologică, psihică, socio-culturală, de dezvoltare și spirituală.

Conceptul de îngrijire lansat în 1985 în SUA de Colegiul de Nursing al Universității Catolice după conceptul D. Orem subliniază importanța autoîngrijirii, mijloacele și deficitul autoîngrijirii.

Organizarea și educația în nursing:

ICN ( consiliul internațional al nurselor ) înființat în 1889 de E.G.Fenwich din Anglia

ICM ( consiliul internațional al moașelor ) ( conferința internațională a moașelor )

OMS ( organizația mondială a sănătății ) organizarea societății în 1946 la New York și a recomandat creșterea nivelului de sănătate al întregii populații

UNICEF ( fondul internațional de urgență al Națiunilor Unite pentru copii – 1946 )

În România:

ANR ( asociația nurselor din România )

CAMR ( colegiul asistenților medicali din România ) care s-a transformat în OAMMR ( organizația asistenților medicali și moașelor din România.

DEZVOLTAREA NURSING-ULUI ÎN ȚARA NOASTRĂ

În antichitate și apoi în primele 2 secole ale erei noastre o influență deosebită asupra îngrijirii au avut-o preoții geto-daci care erau depozitarii culturii dețineau secretele practicilor de cult și medicale.

Existau informații despre utilizarea plantelor medicinale încă din sec I e.n. ( dacii erau ): discoride ‟ De materia medica‟.

Geto-dacii practicau mica chirurgie în special traumatologia și erau preocupați de igiena publică.

Ulterior cei 165 de ani de ocupație romană activitatea medicală era împărțită în medicina sacerdortată și medicina laică.

Roamnii dezvoltau chirurgia și igiena corporală

Sclavii acordau îngrijiri de igienă ( erau denumite iatraleptae ) dar efectuau și masaje și ajungeau în mica chirurgie

Centre medico-relogioase:

În Ulpia Traiana Sarmisegetuza

În Apulum ( guvernate de zeul vindecător Asklepios și fiica Higieea )

Cu timpul predicile medicale culte antice capătă caracter de vulgaritate ajungăndu-se la o medicină acordată de vraci și babe, descântecele erau frecvent utilizate ( beneficiul lor putând fi considerat a fi psihoterapia și afectul acesteia ).

Îngrijirile erau acordate de femeile casei sau de bătrânii satelor.

Medicina și farmacia bizantină reprezintă o continuitate a medicinei greco-romane adaptate specific bizantin ( referiri încă din sec al IV-lea ).

Creștinismul este răspândit în țara noastră de Apostolul Andrei de coloniști soldați negustori creștinați ( între sec al II-lea și sec al IV-lea ).

După sec al VI-lea apar instituțiifilantropice de asistenă socială, spitale ( bolnițe ) în incinta mănăstirilor. Îngrijirile erau acordate de clerici și considerau ca îndatorire religioasă.

Primii ‟bărbieri‟:

1458 la Curtea lui Ștefan cel Mare

1432 în Bistrița

În sec al XV – XVI-lea toate orașele din Transilvania aveau meșteri bărbieri, chirurgi ( cirologus ) sau doctori.

În sec al XVI-lea apar medici absolvenți ai universității din Germania, Austria, Italia iar primi care doresc formarea personalului sanitar sunt medici militari ( sec următor ).

Prima farmacie apare în 1494 la Sibiu, iar în Moldova și în Muntenia farmaciile erau pe lângă spitale ( Colțea 1704 ).

Urbanizarea a favorizat înfințarea spitalelor și a azilelor, spital pentru bătrâni în toate cele 3 regiuni:

Transilvania

Moldova

Muntenia

Paralel cu formarea medicilor apar și cadre medico-sanitare bine instruite capabile să acorde îngrijiri de sănătate calificate.

Moșitul și îngrijirile lăuzei ( lehuzei ) au reprezentat primele forme de îngrijiri de care comunitatea avea nevoie: 1541 la Brașov și 1583 la Bistrița.

În 1928 se înfințează la București Institutul Surorilor de Caritate și Asistență de Ocrotire ‟Principesa Elena‟ ( condus de Dr. V. Gomoiu )

ORGANIZAȚII ȘI EDUCAȚIE ÎN NURSING:

SCST – Societatea Corpului Sanitar în Țară, înființat în 1901

SMRM – Societatea Moașelor în România Mare înființat în 1921

FSR – Federația Sanitas din România, înființat la 1 februarie 1990

ANR – Asociația Nurselor din România, înființat în 2 mai 1992

CAMR – Colegiul Asistenților Medicali din România, înființat în 1994 care s-a transformat în OAMMR – Organizația Asistenților Medicali și Moașe din România în 2001 ( legea 307 / 30.06.2004 ).

≈ PRINCIPALELE TEORII ȘTINȚIFICE ALE NURSING-ULUI ≈

CONCEPTELE VIRGINIEI HENDERSON

Modelul Virginiei Henderson prezintă următoarele concepte cheie:

Individul bolnav sau sănătos este văzut ca un tot complet prezentând 14 nevoi fundamentale care trebuie să și le satisfacă.

Scopul îngrijirilor este de a păstra sau a restabili independența individului în satisfacerea acestor nevoi.

Rolul asistentului medical este de suplinire a ceea ce el nu poate să facă singur.

După Virginia Henderson rolul esențial al asistentului medical constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-și recâștige sănătatea ( sau să-l asiste în ultimele sale clipe ) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut forța, voința sau cunoștințele necesare. Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcții astfel încât pacientul să-și recâștige independența cât mai repede posibil.

MODELUL CONCEPTUAL = imagine mentală a profesiei, o concepție a ceea ce ar putea sau ar trebui să fie.

Este o abstracție, o creație a spiritului.

~ CONCEPTELE ESENȚIALE ALE UNUI MODEL CONCEPTUAL ~

POSTULATELE = suportul teoretic și ștințific al modelului conceptual.

= enunțuri pentru susținerea altor enunțuri.

Sunt recunoscute și acceptate ( nu trebuie demonstrate ).

După Virginia Henderson postulatele de bază sunt:

Orice ființă umană tinde spre independență și o dorește

Individul formează un tot caracterizat prin nevoi fundamentale

Când una din nevoi rămâne nesatisfăcută, individul nu este complet, întreg, independent

Valori sau credințe:

Asistenta posedă funcții care sunt proprii.

Când asistenta preia din rolul medicului, ea cedează o parte din funcțiile sale unui personal necalificat.

Societatea așteaptă un serviciu din partea asistentului pe care nu poate să-l primească de la nic un alt personal.

Elemente:

Scopul profesiei:

De a ajuta pacientul să-și conserve sau să-și restabilească independența

De a favoriza vindecarea

De a asista muribundul spre un sfârșit demn

Țelul activității ( beneficiarului )

Se ține cont de faptul că individul bolnav sau sănătos formează un tot cu nevoi comune tuturor ființelor umane, dar și de faptul că manifestarea nevoii este diferită de la un individ la altul.

Rolul activității ( profesie )

Desemnează rolul social al membrilor profesiei

Rolul asistentei = suplinire a dependenței înlocuind necesitatea, astfel încât persoana să-și satisfacă cerințele mai ușor și fără handicap.

Dificultăți întâlnite de pacient ( sursa de dificultate ):

Lipsa de forță, cunoștințele ( nu poate, nu vrea sau nu știe ) lipsă = sursa de dificultate.

Intervenția acordată ( inițiativa proprie )

Va fi orientată asupra lipsei rezultând independența persoanei.

Consecințele

Rezultatele obținute:

Ameliorarea dependenței

Câștigarea independenței

Atingerea scopului

TESTAREA UMANĂ ÎN TOATE DIMENSIUNILE EI

Dimensiunile pot modifica manifestările de satisfacție a fiecărei nevoi.

Dimensiunile biofiziologic:

Respirație pulmonară + tisulară

Mecanisme ( masticație, deglutiție, digestie, diureză, spa )

Independența în mișcare

Repaos ( vârstă, sănătate )

Vestimentație ( ± proteze )

Temperatura corporală ( vârstă, sex )

Independență în evitarea pericolelor ( alimente, medicamente, grija în desfășurarea activității )

Comunicare ( expresii verbale sau nonverbale )

Aptitudini necesare cultului

Utilitatea ( realizarea, studierea, munca )

Recreere

Inteligență

Integritatea simțurilor

Dimensiunea psiho-socio-culturală:

Emoție, furie, frică

Meditație, yoga

Fumatul

Obiceiuri legate de rasă, religie, naționalitate

Exigențe în curățenie provenite din moștenirea socio-culturală

Obiceiuri, bune maniere, obligații sociale

Personalitatea și sexualitatea

Ansietatea

Sănătate psihică și securitate psihică

Alegerea conținutului exprimat din sentimente, idei, emoții

Adeziunea la ideoligie

Normele culturale ( utilitatea lor ); mijloace de care individul dispune pentru a se simți util

Recreerea în societate, la televizor, în sport

Dorința de cunoaștere a valorilor acordate educației de către grupul socio-cultural

Dimensiunea spirituală:

Pocăința

Perioada de post

Relații interculturale ( slujbe )

Restricții alimentare ( carnea de porc )

Dimensiunile pot influența satisfacerea nevoi funadmentale:

Exemplu pentru satisfacerea nevoii de a bea și a mânca:

Factorii psihologici

Frică

Ansietate

Repulsia pentru anumite alimente

Factorii socio-culturali

Climatul familial în timpul mesei, obiceiuri alimentare și importanța acordată alimentației

Factorii spirituali

Restricțiile alimentare

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

Obiective Variabile

CULEGEREA DATELOR

independență / dependență Subiective Relativ stabile

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR = DY : P+E+S ← simptome, semne

↑

etiologie

O ( obiectivul )

PLANIFICAREA INTERVENȚIILOR propriu

ob → SPIRO Î ( intervenție )

delegat

APLICAREA INTERVENȚIILOR

Obs.

EVALUAREA INTERVENȚIILOR Md.

P.

S = ‟cine?‟

P = ‟ce?‟ ( face )

I = ‟cum?‟ ( face ) DÎ = diagnostic de îngrijire

R = ( în timp ) ‟când?‟

O = în ce măsură

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE = PROCES INTELECTUAL = un demers compus din diverse etape logic ordonate.

Este centrat pe reacțiile individului ( particularitățile acestuia ) sau a grupului, reacții care apar ca urmare la o modificare reală sau potențială de sănătate cu scopul obținerii unei stări mai bune a individului sau a grupului.

Culegerea datelor

Prima etapă a procesului de îngrijire în care asistentul medical observă, întreabă, notează informații despre individ sau grup.

Informațiile pot fi:

Obiective – date observate de asistentul medical despre individ sau grup

Subiective – informațiile relatate de individ ( pacient, grup ) legate de starea lui

Variabile – cuprind informații legate de homeostazia organismului ( puls, respirație, tensiune, temperatură ) de comunicare, comportament

Relativ stabile – cuprind informații de identificare ( nume, prenume, domiciliu, stare civilă) caracteristici socio-culturale, personale, antecedente hetero-colaterale

Sursele de informație pot fi:

Primare / directe: individul, pacientul

Secundare / indirecte: echipa de îngrijire, anturajul

Terțiare / documente medicale ( rezultate de analize, bilete la trimitere, scrisori medicale)

Mijloacele de obținere a informațiilor pot fi:

Verbale: interviu, observare

Nonverbale: observare, comportament, poziție, atitudine

Analiza și interpretarea datelor

Reprezintă a 2-a etapă a procesului de îngrijire.

Se caracterizează pron identificarea problemelor de dependență: se analizează informațiile culese și se selectează manifestarea de dependență.

Presupune găsirea surselor de dificultate pentru problemele de dependență identificate.

Corelează manifestarea de dependență corespunzătoare problemei identificate.

Ex: ‟Nevoia de a respira este perturbată ( =P ) din cauza poluării ( =E ), manifestată prin dispnee ( =S ), tuse‟

P = problema de dependență

E = etiologia / sursa de dificultate

S = semne, simptome / manifestări de dependență

Se stabilește astfel diagnosticul de îngrijire = DÎ ( diagnostic nursing ) după formula DÎ=P+E+S.

Conform NANDA ( asociația Nord Americană pentru diagnostic de îngrijire ) sau ANDI ( asociația nurselor N = infirmiere ).

Formularea DÎ se poate face și după variante P+E ( ‟ alterarea stării de nutriție din cauza aportului insuficient‟ ) sau E+P ( ‟ansietate sau dificultate în a se odihni‟ ) dar în toate formulările trebuie să existe problema de dependență.

Formularea este proprie fiecărui asistent medical și nu este o terminologie standard ca în cazul diagnosticului clinic medical.

Diagnosticul de îngrijire poate fi:

Actual când manifestările de dependență sunt prezente, observabile ( vezi ex de mai sus).

Potențial când o problemă poate surveni dacă nu se previne ‟potențialul P de eliminare urinară inadecvată din cauza frigului, umezelii‟ ( sau poate fi formulat ca diagnostic de risc ‟risc de complicații infecțioase din cauza leziunii tegumentare‟ ).

Posibil care descrie o problemă de a cărei prezență nu suntem siguri.

Ex: posibilitatea de afectare a eliminării menstruale din cauza infecției cu trichomonas

!!! A NU SE CONFUNDA DIAGNOSTICUL DE ÎNGRIJIRE CU DIAGNOSTICUL MEDICAL SAU CLINIC

Planificarea intervențiilor

Reprezintă a 3-a etapă a procesului de îngrijire.

Demonstrează gândirea și profesionalismul asistentului medical.

Cuprinde 2 elemente caracteristice:

Stabilirea obiectivelor , se caracterizează prin:

S = specifitate, ‟cine?‟

P= performanță, ‟ce?‟ ( face )

I = implicare, ‟cum?‟ ( face )

R = realism, ‟când?‟

O = observabil, măsurabil, ‟în ce măsură‟

Ex: D-nul S P.A. să P meargă cu ajutorul I cadrului metalic de 4 ori pe R zi câte 5-10 minute în decurs de O o săptămână .

Obiectivele se stabilesc pe:

Termen scurt = OTS ( ‟pacientul să respire eficient în decurs de 5 minute‟ )

Termen mediu = OTM ( ‟...în decurs de o săptămână‟ vezi mai sus )

Termen lung = OTL ( ‟pacientul să poată merge singur fără cârje în decurs de 3-4 săptămâni‟ )

Stabilirea intervențiilor cu rol propriu ( efectuate din propria inițiativă ) și cu rol delegat ( efectuate la indicația medicului ).

Intervențiile se planifică în funcție de problemele de dependență ( ex: pentru respirație inadecvată, intervenții adecvate pentru respirație și nu pentru somn, alimentație, etc. )

Proprii:

Identificarea nurselor de dif.

Asigură condiții de îngrijire

Alimentația pacientului

Intervenții pentru igienă

Mobilizare

Supravegherea pacientului

Recunoașterea manifestațiilor complicațiilor

Educație pentru sănătate

Delegate:

Recoltări

Participarea la investigații ( radiologice, endoscopice, funcționale, puncții )

Administrarea medicamentelor

Participarea la intervenția chirurgicală

Aplicarea intervențiilor

Reprezintă a 4-a etapă a procesului de îngrijire

Constituie momente realizate conștiente și voluntare a intervențiilor planificate cu scopul de a ajuta pacientul în menținerea sau recăpătarea independenței ( de a obține rezultatul dorit )

În această etapă sunt antrenați:

Pacientul

Grupul

Familia

Echipa medicală

Evaluarea intervenției

Reprezintă a 5-a etapă a procesului de îngrijire

Se efectuează periodic, sistematic

În funcție de:

Obiective ( nerealizate, parțial realizate sau realizate )

Manifestări de dependență ( remise, diminuate, accentuate )

Probleme ( îndepărtarea sau refacerea nevoii respective → recâștigarea independenței )

Se face în funcție de progresul pacientului ( sau agravarea lui, necesitând restabilirea obiectivelor și a intervențiilor ) și de satisfacția pacinetului asupra îngrijirii aplicate.

PROCES DE ÎNGRIJIRE – exemple

Dg. clinic Amigdalita acută ( angină eritenato-pultacee )

Culegerea de date

Relativ stabile:

Nume, prenume: B, P, sex: M

Data nașterii: 16 XI 1985

Domiciliu: Brașov, Carpenului

Ocupația: șomer, studii superioare

Obiceiuri: fumător, cafea / alcoolocazional

Condiții social-economice / mediu: apartament 2 camere, 3 persoane, fără egrasie, venit insuficient

Stare civilă: necăsătorit

Variabile ( TUMOR, RUBOR, DOLOR, CALOR )

Inflamarea amigdalelor + eritem + puncte purulente

Durere la nivelul faringelui / amigdalelor

Puls = 76 p/min; R = 20 r/min; T = 39,1oC; TA = 110 / 70 mmHg

Disfagie, dispnee, inapetență, frisoane, cefalee, tuse seacă, insomnii inițiale, paliditatea

Analiza și interpretarea datelor = DY → P+E+S

P E

Hipotermie din cauza procesului inflamator manifestat prin febră.

Somn inadecvat sau P perturbat.

Integritate tegumentară și a mucoaselor afectate.

Durere faringo P - amigdaliană.

Respirație P inadecvată.

Alimentație P deficitară.

Risc de P complicații infecțioase.

...a. ridicată, cefalee, frisoane, paliditate

...b. din cauza tusei manifestate prin insomnii inițiale, obosedă

...c. din cauza procesului inflamator manifestat prin paliditate, amigdale inflamate eritonetoase, purulente, durere locală

...d. din cauza inflamației E amigdaliene și a faringelui

...e. din cauza inflamării E manifestate prin dispnee, tuse seacă S , tahipnee

...f. din cauza E disfagiei manifestate prin inapetență S

...g. din cauza procesului E inflamator

Planificarea îngrijirilor

Aplicarea îngrijirilor

Evaluarea intervențiilor efectuate

Pacientul în vârstă de 25 de ani se internează pe secția ORL SC. IU pentru următoarele manifestări de dependență: durere, amigdale eritemato pultacee etc. pentru care am identificat problema de dependență menționată în planul de îngrijire și intervențiile cu rol propriu și delegat corespunzător obiectivelor ( caracteristici fiecărei problemă ).

În urma intervanției aplicate și a îngrijirilor, pacientul respiră eficient după câteva ore de la administrarea atitusivelor, durerea cedează după 3 zile iar tegumentele sunt integre. Apetit bun după 2 zile.

Pacientul nu mai prezintă febră și are un somn de 7-8 ore după 3-4 zile de spitalizare.

Pe parcursul spitalizării nu au apărut complicații, pacientul se externează cu stare generală ameliorată și urmează recomandări: repaos la domiciliu 5 zile, evitarea frigului, umezelii, a alimentației fierbinți sau reci, tratament conform Rp ( încă 3 zile penicilină – ospen per os + moldalmin / 3 săptămâni – s-a evid. streptococ betahemolitic ), control periodic la medicul de familie.

PRINCIPALELE TEORII ȘTINȚIFICE ALE NURSING-ului

MODELUL = reprezentare conceptuală a realității, o formă clară abstractă ce reconstituie realitatea.

CONCEPTUL = imagini mentale, idei abstracte care permit înțelegerea percepțiilor noastre.

TEORIA = reprezintă o formă superioară a cunoștințelor ștințiifice care mijlocește realitatea sau un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene.

Modelul Virginiei H.

O imagine mentală a profesiei a ceea ce este sau ar trebui să fie.

Consideră individul un tot invizibil abordabil pe plan bio-psiho-socio-cultural care are necesități comune ( 14 ).

Conceptele sunt create pe:

Individul bolnav sau sănătos e un întreg cu nevoi pe care trebuie să le satisfacă ( persoana tinde spre anatomie ).

Scopul îngrijirii: de a păstra / restabili independent individul.

Rolul asistentului medical în îngrijire: de a ajuta sau a suplini individul în satisfacerea acestor nevoi perturbate.

Modelul Callista Roy

Consideră persoana un sistem adaptativ influențat de varietatea și intensitatea stimulilor ( focali, contextuali, reziduali ).

Descrie adaptabilitatea persoanelor în 4 moduri:

Fiziologic ( conform nevoii sale )

Concept de sine ( determinat de interacțiunea cu alții )

Funcția cu rol ( poziția în societate )

Interdependența ( căutarea căilor pentru cercetare, ajutor, afecțiune, atenție )

Promovarea adaptarea persoanei prin manipularea stimulilor de mediu reducând răspunderi ineficiente și consolidând comportamentul.

Acest model se adresează necesității de integritate psihică iar scopul îngrijirii este de a promova adaptarea individului în cele 4 moduri pe durata sănătății și a bolii.

Modelul Dorothea Orem

Concretizează imaginea holistică a individului ca Virginia H. ( bio-psiho-socio-cultutal ) în interacțiuni cu mediul său.

Afirmă că indivizii sunt considerați autoîncrezători și responsabili asupra unor performanțe în învățarea comportamentului de autoîngrijire.

Consideră nursing-ul un serviciu pentru om și are ca scop ajutorarea și orientarea individului în autoîngrijire.

Este centrat pe îngrijirea în comunitate corespunde următoarele principii:

Teoria deficitului de îngrijire

Teoria autoîngrijirii

Teoria sistemelor de îngrijire

Acest model contribuie la conturarea identității a asistentului medical ( de a ajuta individul în autoîngrijire atunci când aceștia nu o pot face singur ).

Subliniază capacitatea individului de a realiza autoîngrijirea definită ca ‟Practica acelor activități pe care le inițiază individul și realizarea lor pentru menținerea viețiii, sănătății și stării optime de bine‟.

Modelul Hildegard Peplau ( asistentă de psihiatrie )

Descrie nursing-ul ca o relație terapeutică interpersonală generatoare de progres.

‟Un proces terapeutic interpersonal...este un instrument educativă o forță matură care țintește să promoveze mai departe mișcarea personalității în direcția creativă, constructivă, productivă, personală și existente comunității‟ ( Relații Interpersonale în Nursing – 1952 ).

Reliefează ca asistent medical și pacient explorează natura relației interpersonale, problemele pacientului și soluți potențiale.

Descrie relația dinamică dintre asistent și pacient în 4 faze:

Orientarea: ambii identifică problema de boală

Identificarea: pacientul cunoaște asistentul medical și în acceptarea ajutorului

Exploatarea: pacientul se folosește de ajutorul asistentului medical

Rezoluția: pacientul acceptă voluntar noile obiective

Modelul Martha Rogers

Dezvoltă ‟Teoria generală a sistemelor‟ reliefând ca îngrijire sunt ‟Acțiuni menite să asiste individul în a-și câștiga potențialul maxim de sănătate‟.

Modelul este concentrat pe om ca ființă mică în interacțiunea cu mediul său și într-o continuă schimbare complectat de evoluția ireversibilă a procesului vieții ( în timp și spațiu ).

Explică procesul de îngrijire ( asemenea și altor modele ) ca un demers esențial în îngrijirea, culegerea datelor fiind punctul de plecare continuând cu formularea diagnosticului de îngrijire, stabilirea scopurilor imediate și pe termen lung ( pentru individ și familie ), aplicarea intervențiilor ( bazate pe cunoștințe tehnice, abilități practice, relații intermediare ).

Modelul M. Levine

Modelul conservării ( 1973 )

Este centrat pe individ ca ființe holistice iar domeniul major de interes este menținerea persoanelor ca un întreg

Descrie 4 principii de menținere a conservării ( pentru a favoriza adaptarea pacienților ):

Conservarea energiei pacientului ( a resurselor energetice fiziologice și psihologice ).

Conservarea intergrității structurale ( a formei și funcției corpului ).

Conservarea integrității personale ( a stimei de sine și a identității psihologice ).

Conservarea integrității sociale ( păstrarea familiei și a afilierilor culturale ).

Modelul Betty Newman ( descrie în 1974 )

Structurează conceptul despre persoane ca un sistem deschis ce interacționează cu mediul prin factori intră și extra personali.

Analizarea persoanei ca o combinație de variabile fiziologice, psihologice, socio-culturale, de dezvoltare și spirituale.

Interacționarea acestor variabile determină cantitatea de rezintență a unui individ care poate crește împotriva stresorilor.

Conceptualizează nursing-ul ca o profesie cu obiectiv primordial reducerea factorilor de stres și a efectelor adverse.

Selectează acțiunea de îngrijire pe 3 niveluri:

Prevenție primară ( consolidarea liniei de apărare ).

Prevenție secundară ( diminuarea sau îndepărtarea reacțiilor cauzate de agentul stresant ).

Prevenție terțiară ( recuperarea individului, atingerea unei stări de sănătate maximă ).

Acest model stă la baza versiunii moderne a nursing-ului în care accentul e pus pe reacția individuală la stres ( definit de Seyelle ca ‟Reacție sau adaptare și ca factori de reconstituire‟ ) model perfenționat pentru beneficierea pacientului.

Modelul Roper ( + Tierney, Logan )

Delimitat de acțiunea de îngrijire în 14 componente

Susține ideea ( ca și Virginia H. ) ca spirit și corpul este inseparabil respectiv o persoană este o entitate completă

Punctează rolul asistenților în promovarea și menținerea sănătății, prevenirea îmbolnăvirii în promovarea reabilităților.

Sunține necesitatea identificării nevoilor pacientului pentru planificarea îngrijirii conform celor 12 activități ale vieții:

Menținerea unui mediu de siguranță

Comemicarea

Respirația

Mâncatul și băutul

Eliminarea

Curățenia și îmbrăcămintea personală

Controlarea temperaturii corpului

Mobilizarea

Munca și relaxarea

Exprimarea sexualității

Somnul

Moartea

ROLUL ȘI FUNCȚIILE ASISTENTULUI MEDICAL

DEF: după I.C.N. ( Consiliul Internațional al Nurselor – denimirea ‟Registred Nurse‟ ) C.I.I. ( Consiliul Internațional al Infirmierelor - ‟Infirmiere Diplomée‟ ) consilii care cuprind 103

asociați din întreaga lume cu mai mult de 1 milion de asistenți medicali, definițiile asistentului sunt:

Persoana care a parcurs un program complet de formare și a trecut cu succes examenul stabilit de C.A.M. ( consiliul asistenților medicali ) în urma cărora este autorizat să practice această profesie conform pregătirii, dar să nu facă nici o procedură pentru care nu este calificată.

Persoanele pregătite printr-un program de studiu care include promovarea sănătații, prevăzute îmbolnăvirilor și îngrijirilor celui bolnav fizic sau mental cu deficiențe indiferent de vârstă și în orice unitate sanitară sau în orice situație la nivel de comunitate.

Persoanele pregătite și autorizate să desfășoare educație pentru sănătate, să participe plenat ( ca membru al echipei din sistemul de sănătate ) să supravegheze și să formeze asistenții medicali ( viitori colegi ) și cadre auxiliare.

Un bun asistent medical generalist dacă are o pregătite pluri disciplinară, competență de bază, cunoștințe de psihologie ( să știe să încurajeze ), atitudinea potrivită față de pacient și familia acestuia și preocupare de a înțelege ceea ce simt ceilalți ( capacitatea de empatie ).

Rol:

Consilier de pedagog

Educator și facilitator

Misiunea socială a asistentului medical nu este întotdeauna clară, pentru unii reprezintă ajutorul medicului, pentru alții asistentul medical practică o profesiune autonomă. Între cele 2 extreme rolul asistentului medical este perceput și descris invers.

Timp îndelungat asistentul medical nu s-a simțit obligat să se definească însă rolul celor care îngrijește bolnavul continuă să evolueze și să fie perceput la adevărata lui valoare.

Rolul asistentului medical în conceptul Virginiei H. este de a ‟ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-și mențină sau recâștige sănătatea ( sau să-l asiste în ultimele sale clipe ) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singr dacă ar fi avut forșa, voința sau cunoștințele necesare. Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcții astfel încât pacientul să-și recâștige independența cât mai repede posibil‟ ( ‟principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului‟ ).

OMS ( organizația fundamentele ale îngrijiri bolnavului ) descrie rolul asistentului medical în societate astfel încât ‟rolul nursei în societate este să asiste individul, familia și grupul, să optimizeze și să integreze funcții fizice mentale ( psihice ) și sociale afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate‟ astfel persoana de îngrijire este implicată în activitatea de asistență referitoare la sănătate și boală, pe întreaga durată a vieții de la concepte până la moarte.

Funcțiile asistentului medical:

Acordarea îngrijirilor în famili, colectivități, școli

Acordarea îngrijirilor persoanelor vârstnice, bolnavi psihici, pacienți cronici

Acordarea îngrijirilor pacienților în stadiul terminal

Îngrijirea de sănătate ocupațională

Transmiterea cunoștințelor către beneficiari și personalul din sistem

Ca membru al echipei de îngrijire

Dezvoltarea practicilor îngrijiri de sănătate prin gândire critică și cercetare

Activitatea de asistență medicală implică următoarele funcții caracteristice asistentului medical:

Funcția de natură independentă ( asistența acordatăpacienților din propria inițiativă )

Îngrijiri de confort în funcție de natura afecțiuni, de vârstă, de alte dificultăți fizice, psihice și sociale

Relații de încredere stabilite cu persoane îngrijite și cu aparținător

Transmiterea de informații și învățăminte

Ascultarea și susținerea pacientului

Colaborarea în colectivități în vederea promovării unor condiții mai bune de viață și de sănătate.

Funcția de natură dependentă ( tot ceea ce face la indicația medicului )

Metode de observație ( modificări provenite de boală sau de tratamente, observate la bolnav care vor fi transmise medicului )

Metode de tratament

Metode de readaptare

Funcția de natură interdependentă:

Colorarea cu alți profesionoști din domeniul medical, social, educativ, administrativ

Periciparea la activități interdisciplinare:

De depistare a tulburări de ordin fizic, psihic și social

De educație pentru sănătate, de sensibilizare asupra responsabilității și asupra drepturilor pe care le are populația în materie de sănătate

De soluționare a problemelor psiho-sociale

De organizare și gestionare a centrelor și unităților de îngrijire.

STATUTUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN CADRUL ECHIPEI DE ÎNGRIJIRE

În țara noastră exercitarea și organizarea profesiei de asistent medical sunt reglementate de legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașe și organizarea și funcționarea ordinului asistentului medical și moașe din România ( OAMMR ).

Potrivit art. 5 din această lege principala caracteristică de activitatea aistenților medicali sunt:

Determinarea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate și furnizarea îngrijirilor de sănătate de natură preventivă, curativă și de recuperare.

Administrarea medicamentelor conform prescripției medicale.

Protejarea și ameliorarea sănătății, elaborarea de programe și desfășurarea de activitate de educație pentru sănătate și facilitarea acțiunilor pentru protejarea sănătății în grupuri considerate cu risc.

Participarea asistentului medical generalist abilități ca formatori la pregătirea teoretică și practică a asistentului medical generalist în cadrul programului de formare continuă.

Desfășoară opțional o activitate de cercetare în domeniul îngrijirilor generale de sănătate de către asistenții medicali generaliști licențiați.

Pregătirea persoanelor sanitar auxiliar.

Participarea la protejarea mediului ambiant.

Întocmirea de rapoarte scrise referitoare la activitatea specifică desfășurării.

Profesia de asistent medical se poate exercita de către persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele cerințe:

Sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistentul medical

Sunt apte din punct de vedere medical să exercite profesia

Sunt autorizate de către ministerul sănătății și nu au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni contra umanității sau vieții în împrejurări legate de exercitarea profesiei.

Autorizația de liberă practică se eliberează de către autorizația de sănătate publică județene în temeiul avizului de OAMMR pe baza următoarelor acte:

Titlurile de calificare

Adeverință de grad principal ( dacă este cazul )

Certificat de cazier judiciar

Certificat de sănătate psihică și fizică

Copia cărții de identitate

Copie după cerificat ( dacă este estecazul )

Controlul și supravegherea exercitării profesiei de asistent medical sunt atribuții ale OAMMR, organizări profesionale neguvernamentale, de interes public, non profit, apolitică care cuprinde asistentenlor medicale și moașele, cetățeni români și străini domiciliați în România și autorizați să exercite profesia.

Potrivit normelor din Codul de eticăși de ontologie profesională ( adoptat de OAMMR ) asistenta medicală trebuie să acorde asitență medicală și îngrijire necesare în limita competenței sale profesionale având obligația unei conduite ireproșabile față de bolnav cu respectarea întotdeauna a voinței pacientului în alegerea asistentului medical. În caz de pericol public asistenta medicală nu are dreptul să-și abandoneze bolnavii. De asemenea are obligația de a păstra secretul profesional, obiectul secretului profesional constând în tot ceea ce asistentul medical în calitatea sa de profesionist a aflat direct sau indirect ( date, informații ) în legătură cu viața intimă a pacientului, a familiei, a aparținătorului precum și problema de diagnostic, prognostic, tratament.

Încălcarea prevederilor legii 307/2004 precum și a celorlalte acte normative emise de OAMMR constituie abatere disciplinară ( simple și abateri grave ).

Având în vedere faptul că răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea civilă, asistentul medical trebuie să încheie o asigurare obligatorie de răspundere civilă profesională ( în condiții prevăzute de Titlul XV-lea al legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ). În acest sens art. 7 din Codul de etică și ontologie prevede că protecția asistentului medical pentru riscurile ce decurg din practica profesională se realizează de către angajat prin societatea de asigurare iar pentru practicieni independenți prin polița de asigurare pentru malpraxis care se încheie în nume profesional.

Potrivit prevederilor art. 11 din legea 307/2004 activitatea asistentului medical se desfășoară în cadrul echipei medicale sau independent ca și titulari sau asociați ai cabinetului de practică independent pentru îngrijirea de sănătate.

Asistentul medical care își desfășoară activitatea în calitate de titular sau asociat al unui cabinet de practică medical poate furniza îngrijiri medicale la domiciliu, fiind autorizate în acest sens în conformitate cu prevederile Normelor din 7.04.2003 privind organizarea și furnizarea îngrijiirilor la domiciliu precum și autorizate persoane juridice și fizice care acordă aceste servicii aprobate prin Ordinul 318/2003.

LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTULUI MEDICAL

Domenii de activitate pentru asistentul medical generalist ( cu pregătire pluri-disciplinară ):

Servicii de sănătate: stațional și ambulatoriu

Învățătură și cultură

Cercetare și educație

Social-economic ( condiții de viață )

Administrare și demografic

Alimentar

Locul de muncă poate fi:

În comunitate și ambulator: dispensar, urban, rural, policlinică, școală, grădiniță, creșe, leagăne, cămine de bătrâni

În staționar: secții specifice interne, pediatrie, chirurgie, obstretică

Inspectorate de poliție sanitară, igienă

Pentru exercitarea acestei meserii sunt necesare anumite înclinații și aptitudini care printr-o pregătire temeinică să se dezvolte în trăsături morale ce vor influența pozitiv conduita personalului medical madiu. Aceste trăsături morale se focalizează pe respectul acordat persoanei îngrijite, asiguarea păstrării secretului profesional, responsabilitate morală și penală precum și progresivitatea în competență.

Asistentul medical își desfășoară activitatea în cadrul organizațional ( chiar dacă de multe ori este angrenat în anumite intervenții și îngrijiri în afara acestui spațiu ) și este abilitat pentru anumite sarcini:

Poate lua decizii profesionale, autonome dar răspunde legal pentru acestea

Evaluează starea de sănătate a clienților ( din punct de vedere nursing )

Aplică măsuri de prevenție pentru individ și comunitate

Fixează diagnosticul de îngrijire

Planificarea împreună cu pacientul setul de intervenții

Aplică intervenții autonome și delegate

Lucrează în cadrul echipei

Susține și ajută persoanele bolnave în a gestiona boala, a o accepta și a depăși momentele critice

Asigură consiliere și educație pentru sănătate

COMPETENȚE PROFESIONALE

Competențele profesionale, certificat în calitatea profesiei, ‟Asistent Medical General‟ coform legii 307/2004 hot. De Guvern nr. 1144/29.09.2005 anexa 4 hot. De Guvern 109 OMEG nr. 4864 din 1.11.2002 sunt:

Administrarea medicamentelor prescrise de medic.

Acordarea îngrijirilor în situații de urgență.

Supravegherea stării pacientului.

Completarea documntelor de evidență a medicamentelor.

Completarea documentelor de evidență a pacientului.

Măsurarea funcției vitale și vegetative, notarea în foaia de observație clinică.

Asigură condiții igienico-sanitare generale la locul de muncă.

Comunicarea cu pacientul.

Comunicarea inter-activă în cadrul echipei profesioniste.

Pregătirea și sterilizarea instrumentelor și materialelor.

Cunoașterea pregătirii pacientului și a materialelor necesare pentru recoltări de produse biologice, explorări funcționale, examen radiologic.

Efectuarea explorării funcționale și a investigațiilor paraclinice, uzuale.

Acordarea îngrijirilor pentru prevenirea complicațiilor în diferite afecțiuni.

Realizarea educației sanitare pentru menținerea stării de sănătate.

Aplicarea normelor de protecție a muncii și a normelor P.S.I.

CALITĂȚIILE ȘI ABILITĂȚIILE FIZICE, MORALE, TEHNICE ȘI MANEGERIALE

Cunoștințele necesare în asistența sănătății ( medicale, teoretice, practice, psiho ) și aplicate direct, constituie fundamentul personalității asistentului medical, cel care îl îndepărtează de la cele 2 extreme amintite anterior.

Clasificarea acestor cunoștințe se concretizează în următoarele funcții:

PROFESIONALĂ – care demonstrează rolul cel mai important al asistentului medical acela de a se ocupa de pacient în scopul menținerii echilibrului sau de a face pentru el ceea ce singur nu poate, incluzând:

Funcția tehnică și de umanizare a tehnicii

Funcția preventivă

Funcția de psiholog

Funcția care reiese din codul nursei

Aceste funcții presupun acordarea directă a îngrijirilor, influența pacienților și a altor profesioniști din sistemul sănătății, participarea eficientă la acțiunea echilibrului medical, dezvoltarea practicii nursing-ului pe baza gândirii critice și a cercetării.

EDUCATIVĂ – cunoștințele de psiho și pedagogie pentru a cominica și a fi convingător

Asistent – pacient

Asistent – personalul medical

Asistent – practicanți

ECONOMICĂ cuprinde:

Gestionarea serviciului

Organizarea timpului ( priorități )

Aprovizionarea

DE CERCETARE – necesită cat. specifice dar și o pregătire profesională și morală superioară.

Calitățile necesare exercitării meseriei de asistent medical sunt:

Morale – stăpânire de sine, răbdare, optimism, seninătate, de a oferi încredere și de a asigura conf. moral, punctualitate, devotament, promptitudine și luciditate în luarea decizilor, păstrarea secretului profesional.

Fizice – forța fizică ( transport, mobilizare ), rezistență ( pentru ture și pentru timpul petrecut în picioare ), mișcări sigure de coordonate.

Tehnici – cunoașterea funcției aparaturii medicale, noțiuni de informatică.

Este evident rolul important al asistentului medical în acordarea îngrijirilor populației precum și necesitatea numeroaselor cunoștințe ( medicale și nu numai ) completate periodic la care se adaugă cele cal. morale, fizice și tehnice care-i permit exercitarea acestei meseri. Funcția asistentului medical subliniază încă o dată că meseria de asistent medical este o profesie bine conturată cu resp. distincte, meserie ce implică dobândirea de abilități și deprinderi specifice.