BASME. PROZĂ

Mihai Eminescu

Classique

SCRIPTORIUM

Basme. Proză

Colect, ia Classique

Basme. Proză

Mihai Eminescu

ClassiqueScriptorium

© Scriptorium. Toate drepturile rezervate.Produs luni, 08 mai 2017 din revizia 5.Sursa: http://ro.wikisource.org

Basme

Făt-Frumos din lacrimă

În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu eraudecât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încăcu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului,— în vremea veche trăia un împărat întunecat s, i gânditorca miază-noaptea s, i avea o împărăteasă tânără s, i zâmbi-toare ca miezul luminos al zilei.

Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-unvecin al lui. Murise vecinul s, i lăsase de mos, tenire fiilors, i nepot, ilor ura s, i vrajba de sânge. Cincizeci de ani, s, inumai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbitde lupte s, i suferint, e — împărat, ce-n viat, a lui nu râseseniciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat alcopilului, nici la surâsul plin de amor al sot, iei lui tinere,nici la poves, tile bătrâne s, i glumet, e ale ostas, ilor înălbit, iîn bătălie s, i nevoi. Se simt, ea slab, se simt, ea murind s, in-avea cui să lese mos, tenirea urii lui. Trist se scula dinpatul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit,însă pustiu s, i nebinecuvântat, — trist mergea la război cuinima neîmblânzită, — s, i împărăteasa sa, rămasă singură,plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul eicel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi s, irotunzi, — s, i din ochii ei albas, tri s, i mari curgeau s, iroaie de

mărgăritare apoase pe o fat, ă mai albă ca argintul crinului.Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, s, ivine albastre se trăgeau pe fat, a ei albă ca o marmură vie.

Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatrăa unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candelefumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicii durerilor.Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate,pleoapele icoanei reci se umeziră s, i o lacrimă curse dinochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Împărăteasa seridică în toată măreat, a ei statură, atinse cu buza ei seacălacrima cea rece s, i o supse în adâncul sufletului său. Dinmomentul acela ea purcese îngreunată.

Trecu o lună, trecură două, trecură nouă, s, i împără-teasa făcu un fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălaica razele lunii.

Împăratul surâse, soarele surâse s, i el în înfocata luiîmpărăt, ie, chiar stătu pe loc, încât trei zile n-a fost noapte,ci numai senin s, i veselie, — vinul curgea din butii spartes, i chiotele despicau bolta cerului.

S, i-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă. S, icrescu s, i se făcu mare ca brazii codrilor. Cres, tea într-olună cât alt, ii într-un an.

Când era destul de mare, puse să-i facă un buzdugande fier, îl aruncă în sus de despică bolta cerului, îl prinsepe degetul cel mic s, i buzduganul se rupse-n două. Atuncipuse să-i facă altul mai greu -îl aruncă în sus aproape depalatul de nori al lunii; căzând din nori, nu se rupse dedegetul voinicului.

Atunci Făt-Frumos îs, i luă ziua bună de la părint, i, casă se ducă, să se bată el singur cu os, tile împăratului ce-l dus, mănea pe tată-său. Puse pe trupul său împărăteschaine de păstor, cămes, ă de borangic, t, esută în lacrimile

4

mamei sale, mândră pălărie cu flori, cu cordele s, i cu măr-gele rupte de la gâturile fetelor de-mpărat, i, îs, i puse-n brâulverde un fluier de doine s, i altul de hore, s, i, când era soarelede două sulit, e pe cer, a plecat în lumea largă s, i-n toiul luide voinic.

Pe drum horea s, i doinea, iar buzduganul s, i-l aruncasă spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. Văiles, i munt, ii se uimeau auzindu-i cântecele, apele-s, i ridicauvalurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele îs, i turburau adân-cul, ca să-s, i azvârle afară undele lor, pentru ca fiecare dinunde să-l audă, fiecare din ele să poată cânta ca dânsulcând vor s, opti văilor s, i florilor.

Râurile se ciorăiau mai în jos de brâiele melancolicelorstânce, învăt, au de la păstorul împărat doina iubirilor, iarvulturii ce stau amut, it, i pe cres, tetele seci s, i sure a stâncelornalte, învăt, au de la el t, ipătul cel plâns al jelei.

Stăteau toate uimite pe când trecea păstoras, ul împă-rat, doinind s, i horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleaude lacrimi de dor; s, i-n piepturile păstorilor tineri, răzimat, ic-un cot de-o stâncă s, i c-o mână pe bâtă, încolt, ea un dormai adânc, mai întunecos, mai mare — dorul voiniciei.

Toate stăteau în loc, numai Făt-Frumos mergea mereu,urmărind cu cântecul dorul inimii lui, s, i cu ochii buzdu-ganul, ce sclipea prin nori s, i prin aer ca un vultur de ot, el,ca o stea năzdrăvană.

Când era-nspre sara zilei a treia, buzduganul, căzând,se izbi de o poartă de aramă, s, i făcu un vuiet puternic s, ilung. Poarta era sfărâmată s, i voinicul intră. Luna răsă-rise dintre munt, i s, i se oglindea într-un lac mare s, i lim-pede, ca seninul cerului. În fundul lui se vedea sclipind,de limpede ce era, un nisip de aur; iar în mijlocul lui, pe oinsulă de smarand, încunjurat de un crâng de arbori verzi

5

s, i stufos, i, se ridica un mândru palat de o marmură calaptele, lucie s, i albă — atât de lucie, încât în ziduri răsfrân-gea ca-ntr-o oglindă de argint: dumbravă s, i luncă, lac s, it, ărmuri. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale la-cului lângă poartă; s, i-n aerul cel curat al serii tremuraudin palat cântece mândre s, i senine. Făt-Frumos se sui-nluntre s, i, vâslind, ajunse până la scările de marmură alepalatului. Pătruns acolo, el văzu în boltele scărilor cande-labre cu sute de brat, e, s, i-n fiecare brat, ardea câte o stea defoc. Pătrunse în sală. Sala era înaltă, sust, inută de stâlpi s, ide arcuri, toate de aur, iar în mijlocul ei stătea o mândrămasă, acoperită cu alb, talgerele toate săpate din câte-unsingur mărgăritar mare; iar boierii ce s, edeau la masă înhaine aurite, pe scaune de catifea ros, ie, erau frumos, i cazilele tineret, ii s, i voios, i ca horele. Dar mai ales unul dinei, cu fruntea-ntr-un cerc de aur, bătut cu diamante, s, i cuhainele strălucite, era frumos ca luna unei nopt, i de vară.Dar mai mândru era Făt-Frumos.

— Bine-ai venit, Făt-Frumos! zise împăratul; am auzitde tine, da’ de văzut nu te-am văzut.

— Bine te-am găsit, împărate, des, i mă tem că nu te-oi lăsa cu bine, pentru că am venit să ne luptăm greu, cădestul ai viclenit asupra tatălui meu.

— Ba n-am viclenit asupra tatălui tău, ci totdeaunam-am luptat în luptă dreaptă. Dar cu tine nu m-oi bate. Cimai bine-oi spune lăutarilor să zică s, i cuparilor să umplecupele cu vin s, i-om lega frăt, ie de cruce pe cât om fi s, i-omtrăi.

S, i se sărutară feciorii de-mpărat, i în urările boierilor,s, i băură s, i se sfătuiră.

Zise împăratul lui Făt-Frumos:— De cine-n lume te temi tu mai mult?

6

— De nime-n lumea asta, afară de Dumnezeu. Dar tu?— Eu iar de nime, afară de Dumnezeu s, i de Mama-

pădurilor. O babă bătrână s, i urâtă, care umblă prin împărăt, iamea de mână cu furtuna. Pe unde trece ea, fat, a pământu-lui se usucă, satele se risipesc, târgurile cad năruite. Mers-am eu asupra ei cu bătălie, dar n-am isprăvit nimica. Ca sănu-mi prăpădească toată împărăt, ia, am fost silit să staula-nvoială cu ea s, i să-i dau ca bir tot al zecelea din copiiisupus, ilor mei. S, i azi vine ca să-s, i ieie birul.

Când sună miazănoaptea, fet, ele mesenilor se poso-morâră; căci pe miazănoapte călare, cu aripi vântoase, cufat, a zbârcită ca o stâncă buhavă s, i scobită de păraie, c-opădure-n loc de păr, urla prin aerul cernit Mama-pădurilorcea nebună. Ochii ei — două nopt, i turburi, gura ei — unhău căscat, dint, ii ei — s, iruri de pietre de mori.

Cum venea vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc s, i otrânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; pestepiuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toatepărt, ile cu s, apte lant, uri de fier. Înăuntru baba s, uiera s, i sesmulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea nimica.

Veni iar la ospăt, ; când prin bolt, ile ferestelor, la luminalunii, văzură două dealuri lungi de apă. Ce era? Mama-pădurilor, neputând să iasă, trecea peste ape cu piuă cu tots, i-i brăzda fat, a în două dealuri. S, i fugea mereu, o stâncăde piatră îndrăcită, rupându-s, i cale prin păduri, brăzdândpământul cu dâră lungă, până ce se făcu nevăzută în de-părtarea nopt, ii.

Făt-Frumos ospătă ce ospătă, dar apoi, luându-s, i bu-zduganul de-a umăr, merse mereu pe dâra trasă de piuă,până ce ajunse lâng-o casă frumoasă, albă, care sticlea lalumina lunii în mijlocul unei grădini de flori. Florile erauîn straturi verzi s, i luminau albastre, ros, ie-închise s, i albe,

7

iar printre ele roiau fluturi us, ori, ca sclipitoare stele de aur.Miros, lumină s, i un cântec nesfârs, it, încet, dulce, ies, inddin roirea fluturilor s, i a albinelor, îmbătau grădina s, i casa.Lângă prispă stăteau două butii cu apă, iar pe prispă torceao fată frumoasă. Haina ei albă s, i lungă părea un nor deraze s, i umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsatepe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era as, ezatăpe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea păreamuiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albătorceau dintr-o furcă de aur s, i dintr-un fuior de o lână caargintul torcea un fir de o mătase albă, subt, ire, strălucită,ce semăna mai mult a o vie rază de lună, ce cutreiera aerul,decât a fir de tort.

La zgomotul us, or al pas, ilor lui Făt-Frumos, fata-s, i ri-dică ochii albas, tri ca undele lacului.

— Bine-ai venit, Făt-Frumos, zise ea cu ochii limpezis, i pe jumătate închis, i, cât e de mult de când te-am visat. Pecând degetele mele torceau un fir, gândurile mele torceauun vis, un vis frumos, în care eu mă iubeam cu tine; Făt-Frumos, din fuior de argint torceam s, i eram să-t, i t, es ohaină urzită în descântece, bătută-n fericire; s-o port, i... săte iubes, ti cu mine. Din tortul meu t, i-as, face o haină, dinzilele mele, o viat, ă plină de desmierdări.

Astfel, cum privea umilită la el, fusul îi scăpă din mânăs, i furca căzu alături de ea. Ea se sculă s, i, ca rus, inată decele ce zisese, mâinile ei spânzurau în jos ca la un copilvinovat s, i ochii ei cei mari se plecară. El se apropie de ea,c-o mână îi cuprinse mijlocul, iar cu cealaltă îi desmierdăîncet fruntea s, i părul s, i-i s, opti:

— Ce frumoasă es, ti tu, ce dragă-mi es, ti! A cui es, ti tu,fata mea?

— A Mamei-pădurilor, răspunse ea suspinând; mă vei

8

iubi tu acu— ma, când s, tii a cui sunt? Ea încunjură cuamândouă brat, ele ei goale grumazul lui s, i se uită lung lael, în ochii lui.

— Ce-mi pasă a cui es, ti, zise el, destul că te iubesc.— Dacă mă iubes, ti, să fugim atuncea, zise ea lipindu-

se mai tare de pieptul lui; dacă te-ar găsi mama, ea te-aromorî, s, i dac-ai muri tu, eu as, nebuni ori as, muri s, i eu.

— N-aibi frică, zise el zâmbind s, i desfăcându-se dinbrat, ele ei. Unde-i mumă-ta?

— De când a venit se zbuciumă în piua în care-ai încuiat-o tu s, i roade cu colt, ii la lant, urile ce-o închid.

— Ce-mi pasă! zise el repezindu-se să vadă unde-i.— Făt-Frumos, zise fata, s, i două lacrimi mari strălu-

ciră în ochii ei, nu te duce încă! Să te-nvăt, eu ce să facem casă învingi tu pe mama. Vezi tu but, ile aste două? Una-i cuapă, alta cu putere. Să le mutăm una în locul alteia. Mama,când se luptă cu vrăjmas, ii ei, strigă când oboses, te: “Stăi,să mai bem câte-oleacă de apă!” Apoi ea bea putere, învreme ce dus, manul ei numai apă. De aceea noi le mutămdin loc: ea nu va s, ti s, i va bea numai apă în vremea lupteicu tine.

Precum au zis, as, a au s, i făcut. El se repezi după casă.— Ce faci, babă? strigă el. Baba, de venin, se smulse

odată din piuă-n sus s, i rupse lant, urile, lungindu-se slabăs, i mare până-n nori.

— A, bine că mi-ai venit, Făt-Frumos! zise ea, făcându-se iar scurtă, ia acum hai la luptă, acu om vedea cine-i maitare!

— Hai! zise Făt-Frumos. Baba-l apucă de mijloc, selungi repezindu-se cu el până-n nori, apoi îl izbi de pământs, i-l băgă în t, ărână până-n glezne.

9

Făt-Frumos o izbi pe ea s, i o băgă-n pământ până îngenunchi.— Stăi, să mai bem apă, zise Mama-pădurilor ostenită. Stă-tură s, i se răsuflară. Baba bău apă, Făt-Frumos bău putere,s, -un fel de foc nestins îi cutreieră cu fiori de răcoare tot, imus, chii s, i toate vinele lui cele slăbite.

C-o putere îndoită, cu brat, e de fier, o smunci pe babăde mijloc s, i-o băgă-n pământ până-n gât. Apoi o izbi cubuzduganul în cap s, i-i risipi creierii. Cerul încărunt, i denouri, vântul începu a geme rece s, i a scutura casa cea micăîn toate încheieturile căpriorilor ei. S, erpi ros, ii rupeau tră-snind poala neagră a norilor, apele păreau că latră, numaitunetul cânta adânc ca un proroc al pierzării. Prin acelîntuneric des s, i nepătruns, Făt-Frumos vedea albind oumbră de argint, cu păr de aur despletit, rătăcind, cu mâi-nile ridicate s, i palidă. El se apropie de ea s, i-o cuprinse cubrat, ele lui. Ea căzu ca moartă de groază pe pieptul lui, s, imâinile ei reci s-ascunseră-n sânul lui. Ca să se trezească,el îi sărută ochii. Norii se rupeau bucăt, i pe cer, luna ros, ieca focul se ivea prin spărturile lor risipite; iar pe sânullui, Făt-Frumos vedea cum înfloreau două stele albastre,limpezi, s, i uimite — ochii miresei lui. El o luă pe brat, e s, iîncepu să fugă cu ea prin furtună. Ea-s, i culcase capul însânul lui s, i părea că adormise. Ajuns lângă grădina îm-păratului, el o puse-n luntre, ducând-o ca-ntr-un leagănpeste lac, smulse iarbă, fân cu miros s, i flori din grădinăs, i-i clădi un pat, în care-o as, eză ca-ntr-un cuib.

Soarele ies, ind din răsărit privea la ei cu drag. Hai-nele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci s, i rot-unde, fat, a ei de-o paloare umedă ca ceara cea albă, mâi-nile mici s, i unite pe piept, părul despletit s, i răsfirat pefân, ochii mari, închis, i s, i adâncit, i în frunte, astfel ea era

10

frumoasă, dar părea moartă. Pe acea frunte netedă s, i albă,Făt-Frumos presură câteva flori albastre, apoi s, ezu alăturicu ea s, i-ncepu a doini încet. Cerul limpede — o mare, soa-rele — o fat, ă de foc, ierburile împrospătate, mirosul celumed al florilor învios, ate o făceau să doarmă mult s, i lin,însot, ită în calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului.Când era soarele-n amiazi, firea tăcea s, i Făt-Frumos as-culta fericita ei răsuflare, caldă s, i umedă. Încet se plecă laobrazul ei s, i-o sărută. Atunci ea deschise ochii încă plini devisuri, s, i-ntinzându-se somnoroasă, zise încet s, i zâmbind:

— Tu aici es, ti?— Ba nu sunt aici, nu vezi că nu sunt aici? zise el mai

lăcrămând de fericire.Cum s, edea el lângă ea, ea-s, i întinse un brat, s, i-i cu-

prinse mijlocul.— Hai, scoală, zise el desmierdând-o, e ziua-n amiaza-

mare. Ea se sculă, îs, i netezi părul de pe frunte s, i-l detepe spate, el îi cuprinse mijlocul, ea-i înconjură grumazul— s, i astfel trecură printre straturile de flori s, i intrară înpalatul de marmură al împăratului.

El o duse la împăratul s, i i-o arătă, spuindu-i că-i mi-reasa lui. Împăratul zâmbi, apoi îl luă de mână pe Făt-Frumos, ca s, i când ar fi vrut să-i spuie ceva în taină, s, i-ltrase la o fereastră mare, pe care vedea lacul cel întins. Ciel nu-i spuse nimica, ci numai se uită uimit pe luciul lacu-lui s, i ochii i se umplură de lacrimi. O lebădă îs, i înălt, asearipile ca pe nis, te pânze de argint s, i cu capul cufundat înapă sfâs, ia fat, a senină a lacului.

— Plângi împărate? zise Făt-Frumos. De ce?— Făt-Frumos, zise împăratul, binele ce mi l-ai fă-

cut mie nu t, i-l pot plăti nici cu lumina ochilor, oricât descumpă mi-ar fi, s, i cu toate astea vin să-t, i cer s, i mai mult.

11

— Ce, împărate?— Vezi tu lebăda ceea îndrăgită de unde? Tânăr fiind,

as, trebui să fiu îndrăgit de viat, ă, s, i cu toate astea de câteori am vrut să-mi fac samă. Iubesc o fată frumoasă, cuochii gânditori, dulce ca visele mării — fata Genarului, ommândru s, i sălbatic ce îs, i petrece viat, a vânând prin păduribătrâne. O, cât e de aspru el, cât e de frumoasă fata lui!Orice încercare de a o răpi a fost des, artă. Încearcă-te tu!

Ar fi stat Făt-Frumos locului, dar scumpă-i era frăt, iade cruce, ca oricărui voinic, mai scumpă decât zilele, maiscumpă decât mireasa.

— Împărate prea luminate, din câte noroace-ai avut,unul a fost mai mare decât toate: acela că Făt-Frumost, i-i frate de cruce. Hai, că mă duc eu să răpesc pe fataGenarului.

S, i-s, i luă cai ageri, cai cu suflet de vânt, Făt-Frumos,s, i era să plece. Atunci mireasa lui — Ileana o chema — îizise încet la ureche, sărutându-l cu dulce:

— Nu uita, Făt-Frumos, că pe cât vei fi tu departe,eu oi tot plânge. El se uită cu milă la ea, o mângâie, darapoi, desfăcându-se de îmbrăt, os, ările ei, se avântă pe s, eauacalului s, i plecă în lume.

Trecea prin codri pustii, prin munt, i cu fruntea ninsă,s, i când răsărea dintre stânci bătrâne luna cam palidă, cafat, a unei fete moarte, atunci vedea din când în când câte-ostreant, ă urias, ă atârnată de cer, ce încunjura cu poalele eivârful vreunui munte — o noapte sfârtecată, un trecut înruină, un castel numai pietre s, i ziduri sparte.

Când se lumină de ziuă, Făt-Frumos vede că s, irul munt, ilordă într-o mare verde s, i întinsă, ce trăies, te în mii de valurisenine, strălucite, care treieră aria mării încet s, i melodios,până unde ochiul se pierde în albastrul cerului s, i în verdele

12

mării. În capătul s, irului de munt, i, drept asupra mării, seoglindea în fundul ei o măreat, ă stâncă de granit, din carerăsărea ca un cuib alb o cetate frumoasă, care, de albă ceera, părea poleită cu argint. Din zidurile arcate răsăreauferestre strălucite, iar dintr-o fereastră deschisă se zărea,printre oale de flori, un cap de fată, oaches, s, i visător, ca onoapte de vară. Era fata Genarului.

— Bine-ai venit, Făt-Frumos, zise ea, sărind de la fe-reastră s, i deschizând port, ile măret, ului castel, unde ealocuia singură ca un geniu într-un pustiu, astă-noapte mise părea că vorbesc c-o stea, s, i steaua mi-a spus că vii dinpartea împăratului ce mă iubes, te.

În sala cea mare a castelului, în cenus, a vetrei, vegheaun motan cu s, apte capete, care când urla dintr-un caps-auzea cale de-o zi, iar când urla din câte s, apte, s-auzeacale de s, apte zile.

Genarul, pierdut în sălbatecele sale vânători, se depăr-tase cale de-o zi.

Făt-Frumos luă fata în brat, e s, i punând-o pe cal, zburauamândoi prin pustiul lungului mării ca două abia văzuteînchegări ale văzduhului.

Dar Genarul, om nalt s, i puternic, avea un cal năzdră-van cu două inimi. Motanul din castel mieună dintr-uncap, iar calul Genarului necheză cu vocea lui de bronz.

— Ce e? îl întrebă Genarul pe calul năzdrăvan. T, i s-aurât cu binele?

— Nu mi s-a urât mie cu binele, ci de tine-i rău. Făt-Frumos t, i-a furat fata.

— Trebuie să ne grăbim mult ca să-i ajungem?— Să ne grăbim s, i nu prea, pentru că-i putem ajunge.

Genarul încălecă s, i zbură ca spaima cea bătrână în urmafugit, ilor. În curând îi s, i ajunse. Să se bată cu el Făt-Frumos

13

nu putea, pentru că Genarul era cres, tin s, i puterea lui nuera în duhurile întunericului, ci în Dumnezeu.

— Făt-Frumos, zise Genarul, mult es, ti frumos s, i mi-emilă de tine. De astă dată nu-t, i fac nimica, dar de altădată... t, ine minte!

S, i luându-s, i fata alături cu el, pieri în vânt, ca s, i cândnu mai fusese.

Dar Făt-Frumos era voinic s, i s, tia drumul înapoi. Else reîntoarse s, i găsi pe fată iar singură, însă mai palidă s, imai plânsă ea părea s, i mai frumoasă. Genarul era dus iarla vânătoare cale de două zile. FătFrumos luă alt, i cai dinchiar grajdul Genarului.

Astă dată plecară noaptea. Ei fugeau cum fug razelelunii peste adâncile valuri ale mării, fugeau prin noapteapustie s, i rece ca două visuri dragi; ci prin fuga lor auzeaumiautele lungi s, i îndoite ale motanului din vatra castelului.Apoi li se păru că nu mai pot merge, asemene celor ce vorsă fugă în vis s, i cu toate aceste nu pot. Apoi un nor de colbîi cuprinse, căci Genarul venea în fuga calului, de rupeapământul.

Fat, a lui era înfricos, ată, privirea cruntă. Fără de-a ziceo vorbă, el apucă pe Făt-Frumos s, i-l azvârli în nourii ceinegri s, i plini de furtună ai cerului. Apoi dispăru cu fată cutot.

Făt-Frumos, ars de fulgere, nu căzu din el decât omână de cenus, ă în nisipul cel fierbinte s, i sec al pustiu-lui. Dar din cenus, a lui se făcu un izvor limpede ce cur-gea pe un nisip de diamant, pe lângă el arbori nalt, i, verzi,stufos, i răspândeau o umbră răcorită s, i mirositoare. Dacăcineva ar fi priceput glasul izvorului, ar fi înt, eles că jeleaîntr-o lungă doină pe Ileana, împărăteasa cea bălaie a luiFăt-Frumos. Dar cine să înt, eleagă glasul izvorului într-un

14

pustiu, unde până-atunci nu călcase picior de om?Dar pe vremea aceea Domnul umbla încă pe pământ.

Într-o zi se vedeau doi oameni călătorind prin pustiu. Hai-nele s, i fat, a unuia strălucea ca alba lumină a soarelui; celă-lalt, mai umilit, nu părea decât umbra celui luminat. EraDomnul s, i sf. Petrea. Picioarele lor înfierbântate de ni-sipul pustiului călcară atuncea în răcoarele s, i limpedelepârău ce curgea din izvor. Prin cursul apei cu gleznele lorsfâs, iau valurile până la umbritul lor izvor. Acolo Domnulbău din apă s, i-s, i spălă fat, a sa cea sfântă s, i luminată s, imâinile sale făcătoare de minuni. Apoi s, ezură amândoiîn umbră, Domnul cugetând la tatăl său din cer, s, i sfân-tul Petrea ascultând pe cugete doina izvorului plângător.Când se sculară spre a merge mai departe, zise sf. Petrea:“Doamne, fă ca acest izvor să fie ce-a fost mai înainte”.“Amin!” zise Domnul ridicând mâna sa cea sfântă, dupăcare apoi se depărtară înspre mare, fără a mai privi înapoi.

Ca prin farmec pieri izvorul s, i copacii, s, i Făt-Frumos,trezit ca dintr-un somn lung, se uită împrejur. Atuncivăzu chipul cel luminat al Domnului, ce mergea pe valu-rile mării, care se plecau înaintea lui, întocmai ca pe uscat;s, i pe sf. Petrea, care, mergând în urma lui s, i învins defirea lui cea omenească, se uita înapoia sa s, i-i făcea luiFătFrumos din cap. Făt-Frumos îi urmări cu ochii pânăce chipul sf. Petrea se risipi în depărtare, s, i nu se vedeadecât chipul strălucit al Domnului aruncând o dungă delumină pe luciul apei, astfel încât dacă soarele n-ar fi fostîn amiazi, ai fi crezut că soarele apune! El înt, elesese minu-nea învierii sale s, i îngenunche înspre apusul acelui soaredumnezeiesc.

Dar apoi îs, i aduse aminte că făgăduise a răpi pe fataGenarului, s, i ceea ce făgăduies, te voinicul anevoie o lasă

15

nefăcută.Deci se porni s, i înspre sară ajunse la castelul Genaru-

lui, ce strălucea în întunericul serii ca o urias, ă umbră. Elintră în casă... fata Genarului plângea. Dar când îl văzu,fat, a ei se-nsenină cum se-nsenină o undă de o rază. El îipovesti cum înviese; atunci ea-i zise:

— De răpit nu mă pot, i răpi până ce nu-i avea un calasemene cu acela ce-l are tatăl meu, pentru c-acela aredouă inimi; dar eu am să-l întreb în astă sară de unde-s, iare calul, ca să pot, i s, i tu să capet, i unul ca acela. Până atunciînsă, pentru ca să nu te afle tată-meu, eu te voi prefaceîntr-o floare.

El s, ezu pe un scaun, iar ea s, opti o vrajă dulce, s, i, cum îlsărută pe frunte, el se prefăcu într-o floare ros, ie închisă cavis, ina coaptă. Ea-l puse între florile din fereastă s, i cântade veselie, de răsuna castelul tatălui ei.

Atunci intră s, i Genarul.— Veselă fata mea? s, i de ce es, ti veselă? întrebă el.— Pentru că nu mai este Făt-Frumos ca să mă răpească,

răspunse ea râzând.Se puseră la cină.— Tată, întrebă fata, de unde ai calul d-tale, cu care

umbli la vânat?— La ce-t, i trebuie s-o s, tii? zise el încruntând sprânce-

nele.— S, tii prea bine, răspunse fata, că nu vreau ca s-o

s, tiu decât numai ia-as, a ca s-o s, tiu, pentru c-acu nu mai eFăt-Frumos să mă răpească.

— S, tii tu că nu mă împotrivesc t, ie niciodată, zise Ge-narul. De— parte de-aicea, lângă mare, s, ede o babă careare s, apte iepe. Ea t, ine oameni care să i le păzească un an

16

(cu toate că anul ei nu e decât de trei zile), s, i dacă cineva i lepăzes, te bine, ea-l pune să-s, i aleagă drept răsplată un mânz,iar de nu, îl omoară s, i-i pune capul într-un par. Chiar însădacă păzes, te cineva bine iepele, totus, i ea-l viclenes, te peom, căci scoate inimile din caii tot, i s, i le pune într-unul sin-gur, încât cel ce-a păzit alege mai întotdeauna un cal fărăinimă, care-i mai rău decât unul de rând... Es, ti mult, umită,fata mea?

— Mult, umită, răspunse ea zâmbind. Totodată însăGenarul îi aruncă în fat, ă o batistă ros, ie, us, oară, mirosi-toare. Fata se uită mult în ochii tatălui său, ca un omcare se des, teaptă dintr-un vis, de care nu-s, i poate aduceaminte. Ea uitase tot ce-i spusese tată-său. Însă floareadin fereastă veghea printre frunzele ei, ca o stea ros, ie prinîncret, iturile unui nor.

A doua zi Genarul plecă iarăs, i des-dimineat, ă la vână-toare. Fata sărută murmurând floarea ros, ie s, i Făt-Frumosnăscu ca din nimica înaintea ei.

— Ei, s, tii ceva? o întrebă el.— Nu s, tiu nimica, zise ea tristă s, i punând dosul mânii

pe fruntea ei, am uitat tot.— Însă eu am auzit tot, zise el. Rămâi cu bine, fata

mea; în curând ne vom vedea iar.El încălecă pe un cal s, i dispăru în pustiuri. În ars, it, a

cea dogoritoare a zilei... văzu aproape de pădure un t, ânt, arzvârcolindu-se în nisipul cel fierbinte.

— Făt-Frumos, zise t, ânt, arul, ia-mă de mă du până-npădure, că t, i-oi prinde s, i eu bine. Sunt împăratul t, ânt, arilor.

Făt-Frumos îl duse până în pădurea prin care era sătreacă.

Ies, ind din pădure, trecu iar prin pustiu de-a lungulmării s, i văzu un rac atât de ars de soare, încât nu mai avea

17

nici putere să se mai întoarcă-napoi...— Făt-Frumos, zise el, aruncă-mă-n mare, că t, i-oi

prinde s, i eu bine. Sunt împăratul racilor.Făt-Frumos îl aruncă în mare s, i-s, i urmă calea. Când

înspre sară ajunse la un bordei urât s, i acoperit cu gunoide cal. Împrejur gard nu era, ci numai nis, te lungi t, ărus, eascut, ite, din care s, ase aveau fiecare-n vârf câte un cap, iaral s, aptelea fără, se clătina mereu în vânt s, i zicea: cap! cap!cap! cap!

Pe prispă o babă bătrână s, i zbârcită, culcată pe uncojoc vechi, sta cu capul ei sur ca cenus, a în poalele uneiroabe tinere s, i frumoase, care-i căuta în cap.

— Bine v-am găsit, zise Făt-Frumos.— Bine-ai venit, flăcăule, zise baba sculându-se. Ce-ai

venit? ce caut, i? Vrei să-mi pas, ti iepele poate?— Da.— Iepele mele pasc numai noaptea... Uite, chiar de-

acu pot, i să pornes, ti cu ele la păscut... Fată hăi! ia dă tuflăcăului demâncatul ce i-am făcut eu s, i pornes, te-l.

Alături cu bordeiul era sub pământ o pivnit, ă. El intrăîn ea s, i acolo văzu s, apte iepe negre strălucite — s, aptenopt, i, care de când erau nu zărise încă lumina soarelui.Ele nechezau s, i băteau din picioare.

Nemâncat toată ziua, el cină ce-i dăduse baba s, -apoi,încălecând pe una din iepe, mână pe celelalte în aerul în-tunecos s, i răcoare al nopt, ii. Dar, încet, încet simt, i cum sestrecoară un somn de plumb prin toate vinele lui, ochii ise painjiniră s, i el căzu ca mort în iarba pajis, tei. El se trezipe când mijea de ziuă. Când colo, iepele nicăieri. El îs, i cre-dea capul pus în t, eapă, când vede ies, ind dintr-o pădure-ndepărtare cele s, apte iepe alungate de un roi nemărginitde t, ânt, ari s, i un glas subt, ire-i zise:

18

— Mi-ai făcut un bine, t, i l-am făcut s, i eu. Când seîntoarse cu caii, baba începu să turbe, să răstoarne casacu susu-n jos s, i să bată fata, care nu era de vină.

— Ce ai, mamă? întrebă Făt-Frumos.— Nimica, zise ea, mi-a venit s, i mie toane. Asupra ta

n-am nimica... sunt foarte mult, umită. Apoi intrând îngrajd, începu să bată caii, t, ipând: Ascundet, i-vă mai bine,bată-v-ar mama lui Dumnezeu, ca să nu vă mai găsească,ucigă-l crucea s, i mănânce-l moartea!

A doua zi porni cu caii, dar iar căzu jos s, i dormi până cemijea de ziuă. Desperat, era să ieie lumea-n cap, când deo-dată vede răsărind din fundul mării cei s, apte cai, mus, cat, ide-o mult, ime de raci.

— Mi-ai făcut un bine, zise un glas, t, i l-am făcut s, i eu.Era împăratul racilor. El mână caii-nspre casă s, i vede iar oprivelis, te ca-n ziua trecută. Însă în cursul zilei roaba babiis-apropie de el s, i-i zise încet strângându-l de mână:

— Eu s, tiu că tu es, ti Făt-Frumos. Să nu mai mănâncidin bucatele ce-t, i fierbe baba, pentru că-s făcute cu somno-roasă... T, i-oi face eu altfel de bucate.

Fata într-ascuns îi făcu merinde, s, i-nspre sară, cândera să plece cu caii, îs, i simt, i ca prin minune capul treaz.

Spre miezul nopt, ii se-ntoarse acasă, mână caii în grajd,îi încuie s, i intră în odaie. Pe vatra cuptorului, în cenus, ămai licureau cât, iva cărbuni. Baba sta întinsă pe lait, ă s, iînt, epenită ca moartă. El gândi c-a murit s, -o scutură. Eaera ca trunchiul s, i nu se mis, ca deloc. El trezi fata, ce dor-mea pe cuptor.

— Uite, zise el, t, i-a murit baba.— As, ! asta să moară!? răspunse ea suspinând. Adevă-

rat că acu e ca s, i moartă. Acu-i miazănoaptea... un somnamort, it îi cuprinde trupul... dar sufletul ei cine s, tie pe la

19

câte răspinteni stă, cine s, tie pe câte căi a vrăjilor umblă.Până ce cântă cucos, ul, ea suge inimile celor ce mor, oripusties, te sufletele celor nenorocit, i. Da, bădică, mâine t, ise-mplines, te anul, ia-mă s, i pe mine cu d-ta, că t, i-oi fi demare folos. Eu te voi scăpa din multe primejdii pe care t, ile gătes, te baba.

Ea scoase din fundul unei lăzi hârbuite s, i vechi o cute,o perie s, i o năframă.

A doua zi de dimineat, ă i se împlinise lui Făt-Frumosanul. Baba trebuia să-i dea unul din cai s, -apoi să-l lasesă plece cu Dumnezeu. Pe când prânzeau, baba ies, i pânăîn grajd, scoase inimile din câtes, is, apte cai, spre a le punepe toate într-un tretin slab, căruia-i priveai prin coaste.Făt-Frumos se sculă de la masă s, i după îndemnarea babeise duse să-s, i aleagă calul ce trebuia să s, i-l ieie. Caii cei fărăinimi erau de un negru strălucit, tretinul cel cu inimile staculcat într-un colt, pe-o movilă de gunoi.

— Pe acesta-l aleg eu, zise Făt-Frumos, arătând la calulcel slab.

— Da’ cum Doamne iartă-mă, să slujes, ti tu degeaba!?zise baba cea vicleană. Cum să nu-t, i iei tu dreptul tău?Alege-t, i unul din caii is, ti frumos, i... oricare-ar fi, t, i-l dau.

— Nu, pe acesta-l voi, zise Făt-Frumos, t, inând la vorbalui. Baba scrâs, ni din dint, i ca apucată, dar apoi îs, i strânsemoara cea hârbuită de gură, ca să nu iasă prin ea veninulce-i răscolea inima pestrit, ă.

— Hai, ia-t, i-l! zise-n sfârs, it. El se urcă pe cal cu buz-duganul de-a umere. Părea că fat, a pustiu— lui se ia dupăurmele lui, s, i zbura ca un gând, ca o vijelie printre volbu-rele de nisip ce se ridicau în urmă-i.

Într-o pădure îl as, tepta fata fugită. El o urcă pe caldupă dânsul s, i fugea mereu.

20

Noaptea inundase pământul cu aerul ei cel negru s, irăcoare.

— Mă arde-n spate! zise fata. Făt-Frumos se uită îna-poi. Dintr-o volbură naltă, verde, se vedeau nemis, cat, i doiochi de jăratic, a căror raze ros, ii ca focul ars pătrundeauîn rărunchii fetei.

— Aruncă peria, zise fata. Făt-Frumos o ascultă. S, ideodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure neagră,deasă, mare, înfiorată de un lung freamăt de frunze s, i deun urlet flămând de lupi.

— Înainte! strigă Făt-Frumos calului, care zbura ase-menea unui demon urmărit de un blestem prin neguranopt, ii. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o fat, ă limpedeprin mijlocul unor vise turburi s, i seci.

Făt-Frumos zbura... zbura necontenit.— Mă arde-n spate! zise fata c-un geamăt apăsat, ca

s, i când s-ar fi silit mult ca să nu spuie încă.Făt-Frumos se uită s, i văzu o bufnit, ă mare s, i sură, din

care nu străluceau decât ochii ros, ii, ca două fulgere lănt, uitede un nor.

— Aruncă cutea, zise fata. Făt-Frumos o aruncă. S, ideodată se ridică din pământ un colt, sur, drept, neclintit,un urias, împietrit ca spaima, cu capul atingând de nori.

Făt-Frumos vâjâia prin aer as, a de iute, încât i se pă-rea că nu fuge, ci cade din înaltul cerului într-un adâncnevăzut.

— Mă arde, zise fata. Baba găurise stânca într-un loc s, itrecea prin ea prefăcută într-o funie de fum, a cărei capătdinainte ardea ca un cărbune.

— Aruncă năframa, zise fata. Făt-Frumos o ascultă. S, ideodată văzură în urmă-le un luciu întins, limpede, adânc,în a cărui oglindă bălaie se scălda în fund luna de argint s, i

21

stelele de foc.Făt-Frumos auzi o vrajă lungă prin aer s, i se uită prin

nori. Cale de două ceasuri — pierdută în naltul cerului— plutea încet, încet prin albastrul tăriei Miazănoapteabătrână cu aripile de aramă.

Când baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb,Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori s, i lovi Miazănoap-tea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pământ s, i croncănijalnic de douăsprezece ori.

Luna s-ascunse într-un nor s, i baba, cuprinsă de som-nul ei de fier, se afundă în adâncul cel vrăjit s, i necunoscutal lacului. Iar în mijlocul lui se ridică o iarbă lungă s, i nea-gră. Era sufletul cel osândit al babei.

— Am scăpat, zise fata.— Am scăpat, zise calul cel cu s, apte inimi. Stăpâne,

adăogi calul, tu ai izbit Miazănoaptea, de a căzut la pământcu două ceasuri înainte de vreme, s, i eu simt sub picioarelemele răscolindu-se nisipul. Scheletele înmormântate devolburele nisipului arzător al pustiilor au să se scoale sprea se sui în lună la benchetele lor. E primejdios ca să umbliacuma. Aerul cel înveninat s, i rece al sufletelor lor moartev-ar putea omorî. Ci mai bine voi culcat, i-vă, s, i eu pân-atuncea m-oi întoarce la mama, ca să mai sug înc-o datălaptele cel de văpaie albă a t, ât, elor ei, pentru ca să mă faciar frumos s, i strălucit.

Făt-Frumos îl ascultă. Se dete jos de pe cal s, i-s, i as, ternumantaua pe nisipul încă fierbinte.

Dar ciudat... ochii fetei se-nfundase în cap, oasele s, iîncheieturile fet, ei îi ies, ise afară, pielit, a din oaches, ă sefăcuse vânătă, mâna grea ca plumbul s, i rece ca un sloi degheat, ă.

— Ce t, i-i? o întrebă Făt-Frumos.

22

— Nimica, nu mi-i nimica, zise ea cu glasul stins: s, i seculcă în nisip, tremurând ca apucată.

Făt-Frumos dădu drumul calului, apoi se culcă pe man-taua ce s, i-o as, ternuse. El adormi; cu toate acestea-i păreacă nu adormise. Pelit, ele de pe lumina ochiului i se ros, iseca focul s, i prin el părea că vede cum luna se cobora încet,mărindu-se spre pământ, până ce părea ca o cetate sfântăs, i argintie, spânzurată din cer, ce tremura strălucită... cupalate nalte, albe... cu mii de ferestre trandafirii; s, i dinlună se scobora la pământ un drum împărătesc acoperitcu prund de argint s, i bătut cu pulbere de raze.

Iară din întinsele pustii se răscoleau din nisip scheletenalte... cu capete seci de oase... învelite în lungi mantalealbe, t, esute rar din fire de argint, încât prin mantale sezăreau oasele albite de secăciune. Pe frunt, ile lor purtaucoroane făcute din fire de raze s, i din spini aurit, i s, i lungi...s, i încălicat, i pe schelete de cai, mergeau încet-încet... înlungi s, iruri... dungi mis, cătoare de umbre argintii... s, iurcau drumul lunii, s, i se pierdeau în palatele înmărmuriteale cetăt, ii din lună, prin a cărora feres, ti se auzea o muzicălunatecă... o muzică de vis.

Atunci i se păru că s, i fata de lângă el se ridica încet...,că trupul ei se risipea în aer, de nu rămâneau decât oasele,că, inundată de o manta argintie, apuca s, i ea calea lumi-noasă ce ducea în lună. Se ducea în turburea împărăt, ie aumbrelor, de unde venise pe pământ, momită de vrăjilebabei.

Apoi pelit, a ochilor lui se înverzi... se înnegri — s, i numai văzu nimica.

Când deschise ochii, soarele era sus de tot. Fata lipseas, i aievea. Dar în pustiul arid nechezea calul frumos, stră-lucit, îmbătat de lumina aurită a soarelui, pe care el acu o

23

vedea pentru-ntâia oară.Făt-Frumos se avântă pe el s, i-n răstimpul câtorva gân-

duri fericite ajunse la castelul încolt, it al Genarului.De astă dată Genarul vâna departe cale de s, apte zile.

El o luă pe fată pe cal dinaintea lui. Ea-i cuprinse gâtulcu brat, ele ei s, i-s, i ascunsese capul în sânul lui, pe cândpoalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nisipulpustiei. Mergeau as, a de iute, încât i se părea că pustiuls, i valurile mării fug, iar ei stau pe loc. S, i numai încet seauzea motanul mieunând din câte s, apte capetele.

Pierdut în păduri, Genarul îs, i aude calul nechezând.— Ce e? îl întrebă.— Făt-Frumos ît, i fură fata, răspunse calul năzdrăvan.— Putea-l-om ajunge? întrebă Genarul mirat, pentru

că s, tia că-l omorâse pe Făt-Frumos.— Nu, zău, răspunse calul, pentru c-a încălecat pe un

frate al meu, care are s, apte inimi, pe când eu n-am decâtdouă.

Genarul îs, i înfipse pintenii adânc în coastele calului,care fugea scuturându-se... ca o vijelie. Când îl văzu peFăt-Frumos în pustiu, zise calului său:

— Spune frăt, âne-tău să-s, i arunce stăpânul în nori s, isă vină la mine, că l-oi hrăni cu miez de nucă s, i l-oi adăpacu lapte dulce.

Calul Genarului îi necheză frăt, âne-său ceea ce-i spu-sese, iar frate-său i-o spuse lui Făt-Frumos.

— Zi frăt, âne-tău, zise Făt-Frumos calului său, să-s, iarunce stăpânu-n nori, s, i l-oi hrăni cu jăratic s, i l-oi adăpacu pară de foc.

Calul lui Făt-Frumos o necheză asta frăt, âne-său, s, iacesta azvârli pe Genarul până în nori. Norii cerului înmăr-

24

muriră s, i se făcură palat sur s, i frumos, iar din două genede nouri se vedeau doi ochi albas, tri ca cerul, ce repezeaufulgere lungi. Erau ochii Genarului, exilat în împărăt, iaaerului.

Făt-Frumos domoli pasul calului s, i as, eză pe fată peacela al tătâne-său. O zi încă, s, i ajunseră în mândra cetatea împăratului.

Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos, s, i de aceea, cândse împrăs, tie faima venirii lui, ziua-s, i muie aerul în luminăde sărbătoare s, i oamenii as, teptau murmurând la faimavenirii lui, cum vuies, te un lan de grâu la suflarea unuivânt.

Dar ce făcuse oare în vremea aceea Ileana împără-teasa? Ea, cum plecase Făt-Frumos, s-a închis într-o gră-dină cu nalte ziduri de fier, s, i acolo, culcându-se pe pietrereci, cu capul pe un bolovan de cremene, plânse într-oscaldă de aur, as, ezată lângă ea, lacrimi curate ca diaman-tul.

În grădina cu multe straturi, neudată s, i necăutată denimeni, născură din pietris, sterp, din ars, it, a zilei s, i din se-căciunea nopt, ii flori cu frunze galbene s, i c-o culoare stinsăs, i turbure ca turburii ochi ai mort, ilor — florile durerii.

Ochii împărătesei Ilenei, orbit, i de plâns, nu mai ve-deau nimica, decât i se părea numai că-n luciul băii, plinăde lacrimile ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. Ciochii ei, două izvoare secate, încetase de a mai vărsa la-crimi. Cine-o vedea cu părul ei galben s, i lung, despletits, i împrăs, tiat ca cret, ii unei mantii de aur pe sânul ei rece,cine-ar fi văzut fat, a ei de-o durere mută, săpată parcă cudalta în trăsăturile ei, ar fi gândit că-i o înmărmurită zânăa undelor, culcată pe un mormânt de prund.

Dar cum auzi vuietul venirii lui, fat, a ei se-nsenină;

25

ea luă o mână de lacrimi din baie s, i stropi grădina. Caprin farmec, foile galbene ale aleilor de arbori s, i ale stra-turilor se-nverziră ca smarandul. Florile triste s, i turburise-nălbiră ca mărgăritarul cel strălucit, s, i din botezul delacrimi luară numele lăcrămioare.

Împărăteasa cea oarbă s, i albă umblă încet prin straturis, i culese în poale o mult, ime de lăcrimioare, pe care apoi,as, ternându-le lângă baia de aur, făcu un pat de flori.

Atunci intră Făt-Frumos. Ea s-aruncă la gâtul lui, însă,amut, ită de bucurie, ea nu putu decât să îndrepte asupră-i ochii săi stins, i s, i orbi, cu care ar fi vrut să-l soarbă însufletul ei. Apoi ea îl luă de mână s, i-i arătă baia de lacrimi.

Luna limpede înflorea ca o fat, ă de aur pe seninul celadânc al cerului. În aerul nopt, ii, Făt-Frumos îs, i spălă fat, aîn baia de lacrimi, apoi, învălindu-se în mantaua ce i-ot, esuse din raze de lună, se culcă să doarmă în patul deflori. Împărăteasa se culcă s, i ea lângă el s, i visă în vis căMaica Domnului desprinsese din cer două vinete stele alediminet, ii s, i i le as, ezase pe frunte.

A doua zi, des, teptată, ea vedea... A treia zi se cununăîmpăratul cu fata Genarului. A patra zi era să fie nunta luiFăt-Frumos. Un roi de raze venind din cer a spus lăutarilorcum horesc îngerii când se sfint, es, te un sfânt, s, i roiuri deunde răsărind din inima pământului le-a spus cum cântăursitorile când urzesc binele oamenilor. Astfel lăutariimăiestriră hore nalte s, i urări adânci.

Trandafirul cel înfocat, crinii de argint, lăcrimioarelesure ca mărgăritarul, mironosit, ele viorele s, i florile toates-adunară, vorbind fiecare în mirosul ei, s, i t, inură sfat lungcum să fie luminile hainei de mireasă; apoi încredint, arătaina lor unui curtenitor flutur albastru stropit cu aur.Acesta se duse s, i flutură în cercuri multe asupra fet, ei mi-

26

resii când ea dormea s, -o făcu să vadă într-un vis luciu caoglinda cum trebuia să fie-mbrăcată. Ea zâmbi când sevisă atât de frumoasă.

Mirele-s, i puse cămas, ă de tort de raze de lună, brâu demărgăritare, manta albă ca ninsoarea.

S, i se făcu nuntă mândră s, i frumoasă, cum n-a fost altape fat, a pământului.

S, -au trăit apoi în pace s, i în linis, te ani mult, i s, i fericit, i,iar dac-a fi adevărat ce zice lumea, că pentru fet, ii-frumos, ivremea nu vremuies, te, apoi poate c-or fi trăind s, i astăzi.

27

Călin nebunul

Era odat-un împărat s, -avea trei fete s, i erau as, a de fru-moase, de la soare te puteai uita, da la dânsele ba. Acu, celedouă erau cum erau, da cea mijlocie nici se mai povestes, tefrumuset, ea ei. Acu cât, i feciori de-mpărat, i s, i de ghinărariau cerut-o, împăratul n-a vrut să le-o deie. Acu-ntr-o searăau venit trei tineri s, i le-au cerut, da el n-a vrut să le dea.Acu ei au ies, it afară s, i unul dintr-îns, ii a prins a fluiera câts-a făcut un nor mare s, i nu s-au mai văzut nici ei, nici fe-tele. Le-a răpit. Acu-mpăratul a scos veste-n t, ară că cine-agăsi fetele le dă de nevastă. Acu-n satu cela-a-mpăratuluiera un om s, -avea trei flăcăi.

Doi erau cum erau, da unul era prost, s, edea-n cenus, ăs, i-l chema Călin Nebunul. S, -au zis acei doi frat, i: “Haidems, i noi să căutăm fetele-mpăratului”. Da’ Călin a zis: “Hais, i eu cu voi“. S, -acei doi au zis: “Hai“.

S, i-mpăratul a zis că care s-a porni după fete le dă banide cheltuială s, i straie de primeneală. Acu ei au făcut unarc s, -au zis că unde l-a zvârli, până unde-a ajunge, acolosă poposească.

A aruncat cel mare s, -a mers vo două zile s, -a ajuns. Aaruncat s, i cel mijlociu s, i tot as, a degrabă a ajuns. Da când aaruncat Călin Nebunul, a mers trei luni de zile, zi s, i noapte,

s, i de-abia a ajuns. Acu ei, mergând pe drum, au gătit s, icremenea s, i amnaru. De-abia au avut cu ce at, ât, a oleacăde foc. S, -au zis as, a ei înde ei că să păzească focul unul dinei cât or dormi ceilalt, i doi, că dacă s-a stinge focul, îi taiecapul celui ce-a păzit dintr-îns, ii. Acu s-au culcat cei doi, s, icel mare a rămas să păzească. Pe la miezul nopt, ii s-a auzitun vuiet grozav.

Era un zmeu cu trei capete.— Cum ai putut să-mi calci mos, iile de la tată-meu făr’

de voia nimănui? Hai la luptă!— Hai!S, i s-au luptat ei, s-au luptat, pân’ acu l-a omorât pe

zmeu s, i a făcut din capetele lui trei căpit, i de carne. Acu setrezesc cei doi.

— Uite, voi at, i dormit, da’ eu uite ce lupt-am avut.Acu a doua noapte cel mijlociu era să stea de strajă. Iar

pe la miezul nopt, ii se aude-un vuiet.— Cum ai putut să-mi calci mos, iile lui tată-meu fără

voia nimănui?Aista era cu patru capete.— Hai la luptă!— Hai!S, i l-a omorât s, i pe acesta s, -a făcut patru căpit, i de carne

din capetele lui. Acu, când s-au trezit ei, o-nceput să-i deiede grijă lui Călin Nebunul că să păzească bine focul. Acuel a treia noapte era să fie.

Acu iar pe la miezul nopt, ii s-auzi un huiet mare. Unzmeu era — cu opt capete.

— Hi! zice Călin Nebunul, — că s, i zmeul era năzdră-van, s, i s, tia de dânsul — hai la luptă!

— Hai!

30

Cât se luptă, se luptă cât de cât să nu se deie zmeul.I-a tăiat Călin Nebunul o ureche s, -a picat o picătură desânge s, -a stins focul. S, -as, a, pi-ntuneric, s-o-nceput ei alupta s, -în sfârs, it l-a omorât Călin Nebunul s, -a făcut optcăpit, i de carne. Acu ce să facă el? Foc nu-i. S-a luat el s, imergea as, a supărat prin pădure s, -a ajuns la un copac nalts, i s-a suit în vârful lui s, -a văzut în depărtare o zare de foc.Scoboară el s, i se pornes, te s-ajung-acolo s, i-ntâlnes, te unom pe drum.

— Bună noapte!— Mult, umesc d-tale!— Da’ cine es, ti d-ta?— Eu-s De-cu-sară.Călin Nebunul l-apucă s, i-l leagă de-un copac cot la cot.

Mai merge el o bucată bună, s, i mai întâlnes, te un om.— Bună noapte.— Mult, umesc d-tale.— Da’ cine es, ti d-ta?— Eu îs Miezu-nopt, ii.Ia s, i pe-acela s, i-l leagă iar de-un copac. Mai merge el

înainte s, i mai întâlnes, te un om.— Bună noapte.— Mult, umesc d-tale.— Da’ cine es, ti d-ta?— Eu îs Zori-de-ziuă.Îl leagă s, i pe-acela. El i-a legat, că lui i-era frică să nu

se facă ziuă. În sfârs, it, ajunge el acolo. Acolo era o groapămare s, -un cazan c-o pereche de pirosteie mari, s, i-ntr-însulfierbea vo două-trei vaci s, imprejurul pirosteilor se coceao turtă. S, i împrejurul ei dormeau doisprezece zmei s, idouă zmeoaice, mamele lor. Acu Călin Nebunul ia vo doi

31

tăciuni într-un hârb s, -un cărbune-n lulea s, i, plecând, iacă,i-a venit as, a o miroznă de bună din demâncat, s, i, luândo bucăt, ică, a curs apă clocotită pe urechea unui zmeu s, iel a t, ipat stras, nic, că tot, i s-au trezit s, i l-au prins pe CălinNebunul.

S, -au vrut să-l omoare s, i el a zis:— Mă rog d-lor-voastre, lăsat, i-mă, că sunt om sărac!Da’ ei au zis as, a:— Dacă tu ne-i aduce pe fata-mpăratului Ros, u, noi

te-om lăsa.Da’ el a zis:— Da’ de ce n-o luat, i d-voastră, că suntet, i mai mult, i

s, i mai tari?...— Da’ noi suntem duhuri necurate, s, i-mpăratul are

un cocos, s, -un căt, el. Noi, când ne-apropiem de palatul lui,cocos, ul cântă s, i căt, elul bate, s, i noi trebuie să fugim... Da’tu-i putea mai bine, că es, ti om pământean.

Da’ Călin Nebunul, viclean:— Haidet, i s, i d-voastră cu mine, că-s eu om pământean

s, i căt, elul n-a bate, nici cocos, ul n-a cânta.Da’ Călin Nebunul se uită s, i vede-un voinic ca s, i dânsul,

legat cot la cot de-un copac, s, i când a văzut că s-a pornitCălin Nebunul, el s-a smucit stras, nic, încât au rămas mâi-nile la copac s, i el a fugit. S, i ei merg, merg pân ce-ajungla poarta-mpăratului. S, i era o poartă mare de fier, că nuera-n stare să treacă nime afară de Călin Nebunul. S, i els-a suit pe poartă s, -a zis zmeilor:

— Hai să vă iau câte pe unul de chică să vă dau înogradă. S, i lua tot lua câte unul s, i cu palos, ul le tăia capul,pân ce a tăiat la tot, i. S, -a intrat în ogradă, da-mpăratul,de grozav zid s, i poartă ce avea, us, ile erau toate deschise.

32

Călin Nebunul s-a suit sus pe scări, s, i scările erau de aurbătute cu diamant, s, -a intrat în casă unde dormea fata.

Da’ era lună s, -o mândreat, e afară, s, i luna bătea în casăunde dormea fata. Da’ fata era as, a de frumoasă de cât denepovestit. Călin Nebunul a sărutat-o s, i i-a luat inelul depe mână s, i s-a dus. Când a ajuns la zmeii cei tăiat, i, le-atăiat vârfurile limbilor la tot, i doisprezece s, i le-a pus înbasma s, -a trecut poarta s, i s-a pornit la drum. A mers pânce-a ajuns la cazan. A putut prinde o zmeoaică s, -a tăiat-o,da una a scăpat. A luat pe degetu ista mic turta s, i pe cellaltcazanu cu carne s, i-ntr-un hârb oleacă de foc s, i s-a pornitla drum.

S, -a ajuns la Zori-de-ziuă s, i i-a dat o bucat’ de carne s, -obucat’ de turtă, l-a dezlegat s, -a zis:

— Hai, du-te!Mai merge el, ajunge la Miezu-nopt, ii s, i-i dă s, -aceluia o

bucat’ de carne s, -o bucat’ de turtă s, i-i dă drumul s, -aceluia.Când a ajuns la De-cu-sară, era mai mult mort de când eralegat. Îi dă s, -aceluia o bucat’ de carne s, -o bucat’ de turtăs, i-i zice:

— Du-te, bre, ’n pace!Când a ajuns, n-a apucat a at, ât, a focul, s, i soarele acu

era sus. Frat, ii lui atâta dormise, c-acu-ntrase mai de-unstânjen în pământ. Când s-au trezit, a zis:

— I, Călin Nebune, lung-a mai fost noaptea asta!Da’ Călin Nebunul nimica nu le-a povestit din ceea ce

s-a petrecut cu dânsul noaptea. Au pregătit ei iar să sepornească s, -a zvârlit tot Călin Nebunul arcul s, -au mers eias, a pân’ la Pădurea de aur. Când au ajuns acolo, le-a zisCălin Nebunul as, a:

— Frat, ilor, voi nu-t, i putea trece-n pădurea asta. Facet, i-vă voi o colibă aici s, i stat, i s, i mă duc eu singur.

33

As, a, el s-a pornit. Când a ajuns în mijlocul Păduriicei de aur, fata cea mare a împăratului făcea de mâncatzmeului ei.

— Bună vreme, fată de-mpărat!— Mult, umesc, d-tale, Călin Nebune. De numele d-tale

am auzit, dar a vedea nu te-am văzut. Da’ fugi că dac-aveni zmeul te ucide.

— Da cât mănâncă zmeul tău?Fata zice:— Patru cuptoare de pâine, patru vaci fripte s, i patru

antaluri de vin. Zice:— Ia să văd eu, le-oi putea mânca?Se pune Călin Nebunul s, i mănâncă toate. Iaca, vine s, i

zmeul.— Bună vreme, câne de zmeu!— Mult, umesc, Călin Nebune!— Am venit să iau pe fată. Na, hai la luptă!— Stai, să mănânc ceva.— Da’ că, zice, eu t, i-am mâncat mâncarea.— Cu atât mai bine, zice, eu sunt us, or s, i tu es, ti greu.S, i se iau la luptă s, i se luptă s, i-l omoară Călin Nebunul.

Pe urmă zice fetei:— Rămâi aici, că eu mă duc să scot cele două surori

ale tale. S, i se pornes, te. Ajunge-n mijlocul Pădurii cei deargint. Fata cea mijlocie făcea de mâncat s, -aceea. Da’ el,cum a văzut-o, i-a căzut stras, nic de dragă.

— Bună vreme, fată de-mpărat!— Mult, umesc d-tale, Călin Nebune! De numele d-tale

am auzit, d-a vedea nu te-am văzut.Da’ s, i Călin Nebunul era frumos, s, i fetei i-a căzut drag.

Da’ fata-i zice:

34

— Fugi, că dac-a veni zmeul te ucide!— Da cât mănâncă zmeul?— Opt cuptoare de pâine, opt vaci fripte s, i opt antaluri

de vin.— Adă-ncoace, să văd, oi putea mânca?S, i mănâncă tot. Iaca, vine s, i zmeul.— Bună vreme, câine de zmeu!— Mult, umesc, Călin Nebune.— Hai la luptă!— Stai, să mănânc ceva.— Că eu t, i-am mâncat mâncarea!— Mi-o fi mai us, or la luptă.S, i se iau, se luptă s, i se luptă, s, i-l omoară Călin Nebu-

nul. Da lui as, a-i era de dragă fata, de a luat-o cu dânsulla Pădurea de aramă. Când a ajuns în mijlocul pădurii,s, -aceea făcea de mâncat. Aceea nu-l s, tia, da văzându-l cusoră-sa a-nt, eles.

— Unde-t, i este bărbatul tău?— La vânat, Călin Nebune. Da’ fugi, c-aista te omoară!— Cât mănâncă el?— Douăsprezece cuptoare de pâine, douăsprezece vaci

fripte s, i douăsprezece antaluri de vin.— Ia să văd eu, oi mânca?Mănâncă Călin Nebunul, mănâncă, când la un antal

de vin nu-l poate bea s, i zice-as, a:— Cu atâta-i mai tare zmeul decât mine.Iaca, vine s, i zmeul.— Bună vreme, câne de zmeu!— Mult, umesc d-tale, Călin Nebune!— Am venit să-t, i iau pe fată.— Ba pe fată nu-i lua-o.

35

— Hai la luptă!— Numai să mănânc ceva.— Eu demâncatul t, i l-am mâncat!— Eu oi fi mai us, or, tu mai greu. Hai la luptă!— Hai!Se luptă, se luptă, cât de cât să nu să deie zmeul. Zice

zmeul:— Hai, eu m-oi face o pară ros, ă, tu te fă o pară verde.Da’ el cu asta a gres, it, că para ros, ă-i mai moale, para

verde-i mai tare. Iaca, trecu pe-acolo o cioară pe sus. S, i-izice zmeul:

— Cioară, cioară, moaie-t, i aripa ta-n apă s, i stinge paraast’ verde.

Da’ Călin Nebunul zice:— Împărate prenălt, ate, moaie-t, i aripa ta-n apă s, i stinge

para ast’ ros, ie.Cioara, când a auzit — s, tii d-ta, a urcat-o — îndată s-a

dus. După ce-a udat-o, a-nceput a ciupi dintr-însa, s, -atâtasânge a-nceput a curge, de umblai pân’ în genunchi. Deacolea el s-a luat cu fetele s, i s-a pornit. A ajuns în Pădureade aur s, -a luat s, i pe cea mare s, i s-a pornit s, -a ajuns la frat, iilui.

S, -a zis as, a:— Frat, ilor, pe aste două le-t, i lua voi, dar ast’ mijlocie

e-a mea; s, i s-a culcat să doarmă.S, i frat, ii s-au sfătuit as, a: ca să-l omoare nu se putea, da

să-i taie picioarele s, i să ieie fetele s, i să se ducă la-mpăratuls, i să zică că ei le-au scos. S, i i-au tăiat picioarele cânddormea s, -au luat fetele s, i s-au pornit (as, a era de truditde lupte, încât n-a simt, it când i-au tăiat picioarele).

În zori de ziuă se trezes, te el. Se vede făr’ de picioare.

36

Ce să facă? Da’ picioarele i le-au luat de acolo, că altmin-trele el le-ar fi pus, că era năzdrăvan.

S-a luat el încetis, or s, -a intrat în Pădurea ast’ de aur. Amers vo trei zile s, i vo trei nopt, i s, -a ajuns la un palat, as, a defrumosu-i, de nu te-ndurai să te uit, i la dânsul. S, -a auzit uncântec as, a de jale, de i-a rupt inima. Se ia el încetis, or s, i sesuie pe scările cele s, i vede acolo pe voinicul ce-s, i rupsesemâinile la zmei.

— Bună vreme, voinice!— Mult, umesc d-tale, Călin Nebune, da’ ce-ai păt, it?S, i el începe a-i spune toate câte-a păt, it.— Hai să fim frat, i de cruce!— Hai!— Da d-ta cine es, ti? l-întreabă Călin Nebunul.— Eu, zice, s-un fecior de-mpărat, s, i pădurile astea au

fost toate a tătâne-meu s, i ni le-a luat zmeii; da’ de cândai omorât pe zmei, acu iar suntem noi în stăpânire, s, i eupentru că-s făr’ de mâini trăiesc aici. Eu făr’ de mâini, tufăr’ de picioare, om trăi bine. Călin Nebunul se prinde cumâinile de gâtul feciorului de-mpărat s, i se primblă prinpădure. As, a într-o zi, aude un fos, net în frunze. Da’ fratelelui cel de cruce zice as, a:

— Eu m-oi apropia încetis, or s, i t, i-oi da drumul, s, i tuprinde cu mâinile.

Dându-i drumul, prinde pe zmeoaica cea scăpată s, izice as, a:

— Fă-mi mie picioare s, i istuia mâini, ori te omorâm.S, i zmeoaica zice:

— Ia, aicea, ca de un stânjin de departe, este o baltă;vâră-te acolo, că-i ies, i cu picioare s, i istlalt cu mâini.

Da’ Călin Nebunul, mehenghiu:

37

— Vâră-te tu întâi.— Ei... ba vârât, i-vă d-voastră!Da’ Călin Nebunul rupe o crengut, ă verde s, -o moaie-n

apa ceea s, -o scoate uscată, s, -o-ncepe a pumni, ca ce-a vrutsă-i usuce.

— Mă rog, nu mă bate, căci este la dreapta altă baltă.Călin Nebunul vâră o crengut, ă uscată s, -o scoate verde,

s, i se vâră el acolo s, i se scoate cu picioare s, i cellalt cu mâini.S, i ia s, -o omoară pe zmeoaică, că s, tia că-n orice vreme aresă-i facă rău. De acolo ei se iau iar s, i zice Călin Nebunulas, a:

— De-acu eu mă duc să-mi caut pe nevasta mea, da-ntâi hai să mă duc într-un loc care t, i-am spus eu, la fata-mpăratului Ros, u.

S, i se iau s, i se pornesc. Mergând ei printr-o pădure,aproape de curtea-mpăratului, o cules Călin Nebunul obasma de alune. Ajungând la poartă, a auzit un vuiet mare.Da’ei erau îmbrăcat, i cu it, ari s, i cu cojoc s, i-ncins, i cu chimiri.Da’baba cea de la poartă era de-a noastră.

— Bună seara, mătus, ă!— Mult, umesc d-tale, voinice!— Da’ ce-i aici, ce s-aude?— Se mărită fata-mpăratului.— Da’ cine o ia?— Bucătarul, c-o ucis doisprezece zmei.Da’ Călin Nebunul îi zice-as, a babei:— Mătus, ă, iaca-t, i dau un căus, de galbeni, să-mi faci

ce t, i-oi zice.— T, i-oi face, voinice.El a luat basmaua ceea de alune. Era basma de-a noas-

tre — neagră, cu floricele p-împrejur — s, -a pus inelu-n

38

mijloc s, -a zis as, a:— Du, mătus, ă, s, i pune dinaintea împăratului, măcar

că te-or ghionti s, i te-or da afară, vârâ-te-as, a, cu de-a sila.Baba s-a dus s, -a intrat în ghionturi, ca acolo, s, -a pus

pe masă, s, -a ies, it. Când i-a dat Călin Nebunul căus, ul celde galbeni, ea stras, nic s-a bucurat... că ea nu cât să-l fiavut în viat, a ei, dar nici nu l-a văzut. Împăratul când apus mâna pe basma, alunele a-nceput a durăi pe masă s, -arămas inelu-n mijloc.

Fata a zis:— Iaca, tată, inelul meu, pe care nu se s, tie cum l-am

prăpădit.Împăratul a-nceput a striga:— Cine-a adus basmaua cu alunele?Logofet, ii au spus că baba cea de la poartă. Degrab-au

strigat s+aducă cine-a adus. Se ia Călin Nebunul s, i intră.Da’ mirele, t, iganul, s, edea pe trei perini de puf. Când afost Călin Nebunul în pragul us, ei, o perină a căzut de subt, igan. Când a fost în mijlocul casei, a picat s, -a doua s, it, iganu-a zis: “Încet, să nu mă tăvăles, ti”. Când a fost lângă-mpăratul, a căzut s, -a treia perină, că de! t, iganului nu i secădea să s, adă.

Zice-mpăratul:— Cum, voinice, inelul fetei mele a ajuns la d-ta?— Împărate prenălt, ate! Iaca cum s, i iaca cum.Da’ t, iganul:— Ce spui minciuni, că eu am ucis zmeii...Da’ Călin zice:— Împărate, s-aducă tot, i zmeii, să vezi: este vârful

limbilor?A adus, s, i cu adevărat nu era. Atunci el le-a scos s, i i

39

le-a arătat. Atunci împăratu-a strigat s-aducă calul cel maibun din grajd s, i-a legat pe t, igan la coada calului, s, -a puss, -un sac de nuci s, -a dat bici calului... Unde pica nuca, picas, i bucăt, ica din t, igan.

Acu-mpăratul a zis:— De-acu, voinice, mi-i fi ginere.— Da’ Călin a zis:— Ba nu,-mpărate, că mie alta mi-a căzut dragă, da

eu am un frate de cruce aici cu mine, tot fecior de-mpărat,s-o ieie-acela.

S, i l-a adus, des, i fata ar fi vrut mai degrabă după CălinNebunul; dar, dă, cu istălalt era potrivită. S, -a făcut o nuntăstras, nică, de-a t, inut vo trei săptămâini; luminat, ii, lăutari,ce nu era.

— De-acu mă duc să-mi găsesc pe-a mea.Cât plângeau ei s, i stăruia, da’ n-a putut să-l potrivească

să rămâie. S, -a pornit. Când a ajuns el la casa tătâni-său,era un palat stras, nic s, -un cârd de porci, s, i-l păs, tea unbăiet, el ca de vro s, apte ani. Că de când îi tăiase picioarele,acu era vo opt ani de zile.

— Bună vreme, băiet, ele!— Mult, umim d-tale, bade!— Cine s, ade-n curt, ile ieste?— Ia, nis, te voinici care au luat nis, te fete de-mpărat,

care le luase zmeii.— Da’ cum trăiesc ei, pe care fete au luat?— Cel mai mare a luat pe fata cea mare, cel mijlociu a

luat pe cea mică.— Da’ cea mijlocie?— Aia au pus-o de păzes, te găinăria.— Da’ tu a cui es, ti?

40

— Mama-mi spune că-s a lui Călin Nebunul, cine-amai fi acela...

Da el, când a auzit as, a, numai el s, tia inima lui, că dă,să iert, i mata, cinstita fat, a matale! era a lui.

— Da’ mă rog, bade, ajută-mi a da porcii-n ocol.Merg porcii, merg, când o scroafă nu vrea să intre.Călin Nebunul a trântit cu drucu-n scroafă. Ea a-nceput

a t, ipa alergând, porcii — tot, i după dânsa. Decât a auzit eis, -au ies, it afară s, -au început a striga, care-i acolo de bateporcii? Da’ Călin Nebunul intră-n ogradă. Ei, cum l-auvăzut, l-au cunoscut. S, i s-au sculat îndată s, i s-au pus îngenunchi înaintea lui:

— Iartă-ne, frate, că ne cunoas, tem gres, ala.Da’ Călin a zis as, a:— Ba nu, frat, ilor, hai să facem o bombă de fier, s, i noi

să ne punem tustrei alături, ia-as, a, cum faci cruce. S, -oaruncat, i unul din voi în sus, că-i s, tiut că pe care-a cădea,acela-i vinovat.

S, -au aruncat în sus, s, -a căzut pe cei doi s, i i-a făcut miide fărâme.

S, i el a făcut o nuntă stras, nică. Da’ el nu era as, a tarela inimă ca să t, ie pe-acelea de rău, ca aceia pe asta a lui,el tot t, inea ca la cumnatele lui. S, -a făcut un bal stras, nic,s, i eram s, i eu acolo... s, i ei au făcut o ulcicut, ă de paparăs, i m-au dat pe us, -afară. Da’ mie mi-a fost ciudă, s, i m-am dus în grajd s, i mi-am ales un cal cu s, aua de aur, cutrupul de crit, ă, cu picioare de ceară, cu coada de fuior,cu capul de curechi, cu ochii de neghină, s, -am pornit p-un deal de cremene: picioarele se topeau, coada-i pârâia,ochii pocneau. S, -am încălecat pe-o prăjină s, i t, i-am spuso minciună, s, -am încălecat pe-o poartă s, i t, i-am spus-otoată.

41

Frumoasa Lumii

Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi soses, te, că-nainte multmai este. Era odată un vânător s, -avea trei copii s, i erasărac-sărac, cât numai cu-atâta se t, inea, că-mpus, ca câte-opăsăruică, o vindea s, -atâta era hrana lui, săracul. Acu erao pădure pe-acolo pe-aproape, de-i zicea Pădurea neagră.S, -au apucat oamenii din satul cela a zice că nu s-a putea săs-apropie nime de pădurea ceea. S, -as, a era părăsită, nimenu se ducea, că ziceau că la miezul nopt, ii vin dracii.

Acu bietu omul ist sărac a zis într-o zi către femeia lui:— Măi femeie, tot o moarte-am să mor, ia să mă duc

eu în pădurea ceea, să văd ce-oi găsi acolo.As, a, i-a făcut nevasta o turtă-n traistă s, i s-a pornit el;

a luat pus, ca-n spate. Ajungând el acolo, lui îi era foartefrică... da’ omul sărac sărăcia-l împinge a se duce orundeca să câs, tige.

Iaca, mergând el as, a, ajunge la un copac nalt s, i tufosstras, nic, nu s, tiu cum s-o fi chemat , s, i vede-o pasăre as, ade frumoasă — era de aur. Acu el ce să facă, ca doar să n-o-mpus, te, s-o poată prinde, că, vânzând-o vie, mai multeparale ar fi luat.Alungând-o el prin copac, ea se vârâ-ntr-obortă... s, -o prinde. El n-a mai stătut către noapte, că s-atemut de draci, ci a luat pasărea s, -a venit acasă s, -a făcut o

cus, că bună s, -a pus pasărea-n cus, că.Acu el în ziua ceea, era sâmbătă, care-o prins-o, s, i

duminică dimineat, a s-a ouat un ou. Oul era de aur. Da’ elzice:

— Ei, măi femeie, eu n-oi vinde pasărea asta, că ea s-aoua s, i eu oi avea câte-un ou s, i m-oi hrăni din zi-n zi.

El ia oul s, i se duce-n târg s, i-l întreabă negustorul:— Ce ai de vândut s, i cât ceri?— Am un ou s, i cer o mie de lei.Da’ un jidan zice (tot ei îs mai mehenghi):— Ia să văd oul.Când vede oul cel de aur — făcea mai mult decât o mie

de lei — (îi dă mia de lei). Ia el mia de lei, cumpără celetrebuincioase pentru copii s, i femeie s, i se duce-acasă. Dape gus, a păsării era ceva scris, da’ omul nu s, tia carte.

Când în a doua duminică iar s-a ouat un ou de aur. S, iel s-a dus s, i iar a cerut o mie de lei. Da’ să iei samă, d-ta,că tot jidanul cela i-a ies, it înainte!

În a treia duminică, când a dus oul, a pus pe gânduripe jidan. S, i s-a gândit as, a jidanul: l-a întrebat unde s, ede,să se ducă să vadă de unde are el ouă de aur. Vine jidanul;da’ el t, inea cus, ca în colt, ul casei.

Cum a intrat jidanul în casă — el s, tia carte — odatăs, i-aruncă ochii-n fundul casei. Pe gus, a păsării as, a scria:“Cine-a mânca inima are să fie-mpărat; cine-a mânca rânza,de câte ori s-a trezi pe noapte, de-atâtea ori are să găseascăcâte o pungă de bani sub cap; cine-a mânca maiurile aresă fie om cu noroc în lume, oriunde va merge el, oricepas a face el, tot cu noroc are să fie”. Acu jidanul, tot cudus, mănie asupra cres, tinului:

— Vinde-mi mie pasărea!

44

— N-o pot, jupâne. Asta-i câs, tigul meu, toată viat, apentru mine s, i pentru copii.

În sfârs, it, cât s-a pus jidanul, n-a vrut bietul om s-o vândă. Jidanul a zis că i-i rău s, i c-are să mâie la om.Vânătorul a doua zi s-a sculat de dimineat, ă s, i s-a dus cupus, ca după vânat. Da’ jidanul — s, iret, da’ femeia, ca de-anoastre, proastă — s, i-i zice-as, a femeii:

— Nevastă, ce să trăies, ti c-un om as, a de sărac, vin’ săte iau eu, că te-oi t, ine bine s, i t, i-oi t, ine s, i copiii. Da’ femeiazice:

— Dacă te-i boteza! Apoi, zice, cum la noi, nu se poatesă se despărt, ească.

Da’ jidanul zice:— Lasă-l pe mâna mea, că eu îl omor până mâine. Îi

dă nu s, tiu ce s, i omoară omul. De-acolo zice-as, a:— Femeie, te-oi lua, dar mai întâi taie-mi pasărea s, i

mi-o frige.Da’ să nu lipsească nimica din pasăre, toată s-o mă-

nânc eu. S, i femeia, dobitoacă, ea s-a potrivit. A tăiat s, i afript pasărea s, -a pus-o pe vatră, a strâns-o s, i ea iese dincasă cu treabă, s, i copiii, tustrei, intră-n casă. Zice unuldintr-îns, ii:

— Mă, tare mi-i foame... Mama a fript pasărea ceea,hai să mâncăm câte-o bucăt, ică.

— D’ apoi dac-a fript-o jidanului, ne-a bate!— Hai să mâncăm dinăuntru, că nu s-a vedea.Ia cel mare inima, cel mijlociu rânza, cel mic maiurile.

Pasărea acu nu mai plătea nimica dacă le mâncase acelea.Da’ copiii, după ce-au mâncat:

— Măi, hai să fugim, că ne-a bate.S, i era o bortă-n dosul casei s, i s-au vârât acolo.

45

Vine jidanul. Da’ la pasăre cele nu-s într-însa. Apoiîncepe-a striga, bate pe biata femeie.

— De bună seamă, au mâncat copiii, căci altul nimen-a fost în casă.

Jidanul îndată strigă după copii, să-i taie, să mănânceel din copii. I-au căutat, i-au căutat, în sfârs, it nu i-au găsit.Dac-a văzut jidanul că nu-s s, i nu-s, s-a dus dracului —cruce de aur în casă! — a lăsat s, i pe femeie s, i tot. Că eltot as, a era să facă, d-apoi Dumnezeu a lăsat mai bine sămănânce copiii decât dânsul, că Dumnezeu nu doarme.Acu, acel mare a umblat ce-a umblat s, i s-a făcut împăratpe t, ara aceea. Acu numai aista era micus, or de tot, tot lamă-sa s, edea, ist care mâncase maiurile, s, i pesemne undeavea el să aibă as, a noroc, tare era lenes, .

Cel ce a mâncat rânza găsea tot pungi de bani s, i sefăcuse stras, nic om de rău. Îi erau dragi numai petrecerile,să iert, i mata, îi erau dragi cucoanele cele frumoase. Acu,acolo, stras, nic era de frumoasă una de-i zicea FrumoasaLumii. La soare te puteai uita, da la dânsa ba.

Acu el tot umbla, că doar i-ar da-o boierul cela, da nicică vrea să i-o dea. Iaca vine el acasă la mă-sa:

— Mamă, ce mi-s buni mie banii dacă nu pot eu lua peceea ce mi-a picat dragă!

Da’ mă-sa zice:— Dragul mamei, du-te s, i tot te-i putea întâlni cu ea.

(Să vorbească cu dânsa, poate i-ar fi fost s, i ei drag.) Da’ea era vicleană. Acu aist ce-a mâncat maiurile se juca cunis, te bulgăras, i cu alt, i băiet, i pe-afară. Vine un mos, neag.

— Dragul mos, ului, ce faci tu aici?— Ia mă joc, mos, ule!— Hai cu mos, u, că t, i-a da pere s, i mere (s, tii, ca la copii)

— îns, ală pe băiat s, i-l ia cu dânsul.

46

Da’ acela era un vrăjitor grozav — înghet, a apa. S, -acuel, tot vrăjind prin Pădurea neagră, a dat de ceva stras, nic,care el nu putea face, numai c-un copil. Se duce-acolo cubăiatu-n mijlocul pădurii s, i dă de-o piatră mare. S, i batede trei ori în piatră s, i se deschide pământul. S, i el zicebăiatului as, a:

— Măi băiate, du-te pe scările ieste într-acolo subpământ (erau nis, te scări) s, i-ai să cobori într-o grădinăas, a de mândră, s, i-ai să dai de-o căsut, ă acolo-n grădină.Să intri-n casă s, -ai să vezi un horn făcut acolo s, i pe vatrăai să vezi o cheie. Să iei cheia ceea, s-o pui în brâu s, i săvii înapoi la mine. Da’ na-t, i s, -o verigut, ă de fier, că făr’ deveriga asta nu pot, i intra. (Acolo era pe ceea lume, zice-că.)Băiatul se ia, merge-ncetis, or s, i intră pân’ în grădina ceea.

Da’ acolo as, a era o mândreat, ă, grădină cu pomi cupoame de aur... încât băiatul s-a mirat când a intrat acolos, i, s, tii, ca copilul, mai degrabă a alergat la pere s, i la meredecât la cheia mos, neagului. S, tii cum e treaba noastră —era cu câmes, oi s, i cu curălus, ă bună-ncins, s, -o umplut sânulde mere s, i de pere. El pornise să iasă, când s, i-aduce amintede cheie, merge într-acolo s, -o ia — da cheia era stras, nic deruginită... Cine s, tie ce-ar fi făcut el cu cheia ceea, s, i astăziam fi fost sub mâna lui poate... Se ia băiatu-ncetis, or, sesuie iar pe scară să ias-afară — că s, tii d-ta că el, bătrânu,des, i avea putere, nu putea intra în rai, dar ista ca copil...

Când a ajuns în gură să iasă, mos, neagul a strigat:— Stai, nu ies, i! Dă-mi cheia!Băiatul zice (era mic, da tot cu cap):— Ba lasă-mă să ies întâi afară!— Ba nu te las.— Nu-t, i dau cheia! (S, tii d-ta, nici mâna nu putea vârî,

că era păcătos.)

47

— Am să te omor.— Omoară-mă, numai dacă pot, i!...El face tranc! cu picioru-n pământ s, i se-nchide pămân-

tul. Ce s-ă facă bietul băiat? Ia să se-ntoarcă, să se ducă iarprin grădinile cele. Când colo, era-nchis pământul, nu maiera mândreat, a ceea. Începe băiatul a plânge. Plângândas, a, îs, i freca mâinile. S, terge pe veriga ceea ce i-o dat-omos, neagul s, i vine-un om. Omul cela era de fier. Era duhnecurat; om de-ai nos, tri de fier, unde se poate?

— Măi băiate, cine te-a adus pe tine-aici?— Iaca cum s, i iaca cum, spune băiatul tot.— Eu te-oi scoate, băiate, da-întâi să te duci de-aici,

să-mi tai vo douăzeci de vaci, să-mi frigi, să am de mâncatpe drum, când te-oi duce (că s, tii d-ta, nouă ni s-a părutcă era-n gură, da el era tocma-n fundul pământului, cânda-nchis el piatra).

Frige el, s, i-l pune pe băiat după cap, s, i pune pe o mânădouăzeci de vaci fripte s, i pe altă mână câteva poloboacecu apă, cu vin — cu ce-o fi fost nu s, tiu — s, i băiatului îi dăun cut, it s, -o ulcică. — Când mi-a fi foame, să tai cu cut, ituldin carne, să-mi dai să mănânc, s, i când mi-a fi sete, să-midai cu ulcica apă. S, i merge el, merge — zi s, i noapte totmergea, decât as, a era de-ntuneric, de nu zăreai cât unfir de colb, dacă era sub pământ! Acu apropia vacile degătat demâncatul s, i apa de băut. Da’ duhul cel necurat i-azis as, a: — Dacă tu-i avea noroc să nu gătesc demâncatuls, i apa, eu nu te voi mânca, dar dac-oi găta, te mănânc.Ia uită-te tu în sus, vezi soarele? — Îl văd cât o zare dechibrit. — Ia! deci mai este! Merge el — că acu rămăsesenumai o jumătate de vacă. — Ia uite-n sus, câtu-i soarelede mare? — Îl văd pe jumătate. — E, apoi iaca tot mai amo bucată bună! Când acu era mai aproape de ies, it afară,

48

demâncatul se gătise, apă tot mai era. — Dă-mi demâncat,că mi-i foame! Băiatul, ce să facă el? Ia cut, itul s, i-s, i taieo bucat’ de pulpă s, i-i dă apă s, i pornes, te iar. Iacă, a ies, itpe iasta lume. Când îl pune jos: — Să-mi spui tu drept,de unde mi-ai dat tu de-am mâncat la urmă? — Dreptt, i-oi spune, pulpa mi-am tăiat-o! — Drept să-t, i spun, să fis, tiut că es, ti as, a dulce, nu te mai scoteam. — Acu nu măpot, i mânca? — Hei, acolo era largul meu s, i strâmtul tău —de-acu es, ti prea bun la D-zeu s, i nu te lasă să te mănânc!(S, tii d-ta, că sub pământ era locul dracilor.) S, i omul seface nevăzut. Da’ băiatul era saracul flămând, da el uitasecă are merele cele-n sân s, i cheia ceea. Se ia el s, -aleargă,s, -ajunge la casa mâne-sa. Da, s, tii

d-ta, el era lenes, ,da era de duh, nu as, a (parcă numaila dv. sunt de duh? Sunt s, i dintre noi!). Intră-n casă, damă-sa era saracă stras, nic, că, s, tii d-ta, ca la boierul cândajunge la mărire, n-o lua pe biata mă- sa s-o t, ie, des, i era-mpărat. — Mamă, n-ai vo bucăt, ică de lumânare s-aprinzi?— Am, dragul mamei, de la Pas, te! (O t, ine, Doamne feres, te,de tunet, s-aprindă.) Aprinde lumânarea. Da’ el zice: —Doamne, mamă, tare mi-i a mânca! Am nis, te pere s, i nis, temere, da’ m-a durea la inimă să mănânc. Da’ el n-a luatseama că ele-s de aur. Le-a zvârlit sub o lait, ă. Mamă, iaca,am o cheie, decât tare-i ruginită, mamă, s, terge-o s, i vinde-o s, i cumpără-mi o pâine. N-a apucat a o freca oleacă, s, i-auintrat vo cinci oameni de fier în casă. — Ce vret, i, stăpâni-lor? (El era să-nconjure lumea cu cheia aceea; c-atunci aveacheia iadului, putea face cu dracii orice.) Femeia stras, nics-a înfricos, at de dâns, ii. Da’ băiatul, mehenghi, îndată s-apriceput: — Masă vrem s, i vin bun! Îndată au venit nis, tesufragii s, i-au pus masa, s, i ce n-au pus! S, i după ce-au ospă-tat ei bine, au strâns aceia s, i s-a dus. — Ei, mamă! Cheia

49

asta o strâng eu! Acu se făcuse holtei, bun de-nsurat. —Mamă, eu am auzit că fata-mpăratului e frumoasă. Măduc s-o iau eu. — Dragul mamei, tu, un băiat as, a sărac, săiei pe fata-mpăratului? Ce mai vorbes, ti nebunii? — Dacăeu vreau as, a?! Du-te, mamă, staroste. — Da’cum, dragulmamei, să intru eu acolo? — Du-te, mamă!

El o mâna. — Cum să mă duc eu cu mâna goală? —Mamă, ia vezi merele s, i perele cele, n-au putrezit? Du-i-le acelea! — Bine zici, dragul mamei. Se ia baba s, i se-mbracă cu pes, timan, pune-un s, tergar frumos în cap, ia-nbasma acelea s, i se pornes, te. Ajunge la poarta-mpăratului.Împăratul s, edea-n cerdacul cel nalt. Vede-mpăratul că seluptau ceia cu dânsa, n-o lăsau să intre. Împăratul cela eramilostiv, nu ca ista de pe-acu. A gândit că a venit să cearăceva. — Lăsat, i-o, bre! Când au auzit porunca-mpăratului,au lăsat-o. — Ce vrei, mătus, ă? — Apoi prenălt, ate-mpărate,am venit după un lucru mare. — Ca ce fel, mătus, ă? —Poftim întâi colacii. Vede-mpăratul perele s, i merele de aurs, -a stat în mirare. Să vadă la o babă de-a noastră! Numaila curt, ile lor sunt de-acelea. — Feciorul meu vrea să ieiepe fata d-tale, împărate! Da-mpăratul a stat olecut, ă s, i peurm-a gândit: “Baba asta-i nebună.“ — Dacă feciorul tău,zice, până mâine dimineat, ă, în locul casei tale, va face unpalat ca al meu s, -o grădină ca a mea, c-o cărărus, ă de pomipân’ la curtea mea, s, i-n fiecare pom să cânte păsările, eu i-oi da fata. — Rămâi sănătos, împărate! Se pornes, te-înapoifemeia. — Iaca, dragul mamei, ce-a zis. — Bun, mamă,le fac până mâine. S, terge cheia s, i vin iar cinci oameni defier. — Ce vrei, stăpâne?

— Până mâine dimineat, ă să fie un palat tot de sticlă s, ipoleit cu aur s, i să fie o cărărus, ă despărt, ită prin pomi s, -unpom să-nflorească, unul să-nfrunzească, unul să-i pice

50

frunza, să nu fie doi de-un fel. S, i cărărus, a să fie de catifea,cu iarbă de catifea. S, i la fiecare pom să steie câte-un soldatcu sabia scoasă. S, i păsările să cânte as, a de frumos, să nupoată dormi împăratul s, i fata-mpăratului!... Eh! încă eramult pân-în ziuă s, i erau toate gata. Împăratul, dimineat, acând se trezes, te, zice fetei: — De când sunt în palatul ista,cum ne-au cântat păsările acum nu ne-au cântat nicio-dată (că el nu s-a as, teptat la aste, el gândea că păsările dingrădina lui cântă). Când iese-afară s, i vede, zice: — Bre!mare putere are omul ista! Băiatul zice: — Du-te, mamă,s, i cere-i fata să mi-o deie! Se duce baba la-mpăratul, da’ eltot o purta cu vorba, că nu-i era voia să-s, i deie fata dupăd-ais, tia. — Apoi, mătus, ă, de azi într-o săptămână dac-aveni c-o trăsură de aur s, i cai care ar mânca jăratic s, -ar beapară, i-oi da fata. Da’ fata era să se cunune tocma-n ziuaceea dup-un alt împărat. — Iaca, dragul mamei, ce-a zis: —I-oi face, mamă, s, i asta. Aude el un vuiet mare stras, nic peafară. — Oare ce s-aude, mamă? Întreabă mă-sa. Zice: —Se mărită fata-mpăratului. — Cine-o ia? — Cutare feciorde-mpărat. Vezi, dragul mamei, numai m-ai făcut de râs.— Ia lasă, mamă, că tot are să mi-o deie. Ia el, s, terge cheia.Da era iarna. S, i vine omul cel de fier.

— Ce vrei, stăpâne? — Fata-mpăratului s-a cununatastăzi! Când or dormi, să iei pe mirele să-l pui afară s, i pemireasă s-o pui într-o pivnit, ă s, i-n zori de ziuă să-i aduciiar pe amândoi în casă. Dimineat, a intră-mpăratu-n casă.— Ei, dragii tatii, cum at, i dormit? Zice el: — Mie, tată, taremi-a fost frig! — Ba, zice ea, eu nu s, tiu unde eram, căcăutam s-aprind lumânarea s, i nu găseam, s, i nu era nicipat, nici nimica. — At, i visat! — Da’ cum dracu, tată, că,iacă, buricele mi-o înghet, at la degete. — Eu nu-mi simtspatele. — Ce n-at, i zis sufragiului s-aprindă focul? Nu v-a

51

mai fi nimică. A doua seară, iar s, terge cheia. Vine iar: —Ce vrei, stăpâne? — Vreau să te duci să-i pui pe ginereleîmpăratului într-o movilă de omăt, când a dormi, s, i pe mi-reasă s-o pui în vârful casei! Pe casă, frig-frig, da’ nu eraomăt. Ista a degerat. Da’ tot îi era milă de dânsa. — Numaijumătate de noapte s-o las, i pe vârful casei. Când a adus pemire dimineat, a, era t, apăn. A strâns tot, i doftorii, n-a maiavut ce-i face — a murit, săracul! Iaca, se-mplines, te săp-tămâna. El iar s, terge cheia, vin ceia... — Mâne dimineat, ă,o trăsură de aur s, i cai care or mânca jăratic s, -or bea pară,s, i mie straiele cele mai frumoase din lume să mi le aduci.Se pune el ca boierii-n trăsură a doua zi s, i se pornes, tecătre-mpăratul. — Cum îi, voinice? zice-mpăratul. — Amvenit să-mi dai fata.

El se face că nu s, tie că i-a murit ginerele. I-o dă-mpăratul.Face-o nuntă strălucită, s, i i-o dă, s, -o duce la palatul lui —da’ lui as, a-i era de dragă, de-o prăpădea din ochi. Iacă,aude vrăjitorul că el a ies, it din pământ. Ce să facă el, săpoată pune mâna pe dânsul, că el, cât era de vrăjitor s, istras, nic, da’ el avea numai vo doi draci, da ista cheia iadu-lui o avea. Da’ el punea cheia ceea totdeauna pe-o sobă s, inumai sufragiul s, tia de dânsa. Da’ sufragiul nu prea aveaminte destulă-n cap. Iaca, s-a luat el cu fata-mpăratului laprimblare. Da’ vrăjitorul a luat o mult, ime de chei nouă s, ifrumoase , altele de aur, de aramă, de argint s, -a început astriga pe la poarta ginerelui împăratului: — Cine-mi maidă chei ruginite, că-i dau de cele de aur? S, i sufragiul, nuprea avea multă minte-n cap, a gândit să dea cheia ceea s, isă ieie una de aur, că mai bine a prii stăpânu-său. Ehei! s, icând i-a luat (cheia, i-a luat) săracul toată puterea lui. Îi dă.N-a apucat de-a veni el de la plimbare s, i palatul n-a maifost. A rămas el săracul în câmp, nici bordeiul ce-l avea

52

înainte nu era acu. Da-mpăratul i-a trimis as, a răspuns peun logofăt: că dacă pân’ în trei zile n-a face palatul cum afost, îi ia fata s, i nu i-o mai dă. Acu t, i-am spus că mai binei-ar fi luat zilele decât să i-o ieie pe dânsa. Mare lucru-idragostea! Ce să facă el? Da’ s, i fata-acu stras, nic t, inea ladânsul. Nainte mai drag îi era cel degerat, da’ acuma! Aas, teptat el pân’ a treia zi; nu-i de chip, n-are de unde săfacă palatul. Îs, i ea el ziua bună de la nevastă- sa: cine s, tiece jelanie a fi fost acolo! — Mă duc de-acu-n lumea mea!Merge el s, i ajunge la o baltă (cam un iaz vine). — De-acun-am ce face, mă-nec! Dând as, a, frecându-s, i mâinile, dăde verigut, a ce i-a dat-o vrăjitorul când l-a vârât întâi îngroapă. S, i vine un om de fier. — Ce vrei, stăpâne?

— Vreau cheia cea de la iad. — Eu cheia iadului nut, i-o pot da. — Apoi, ce să fac eu, spune-mi măcar unde-i? — Apoi vrăjitorul, ca să nu-l ajungă nime, s, -a făcutun palat pe Prut, s, -acu, dacă-i putea merge pân’ acolo,el o t, ine ascunsă sub perină la capul lui. — Ce să fac eu,cum oi putea s-ajung la dânsul? — Na-t, i, zice, bucăt, icaasta de fier, dă-te de trei ori de-a curu-n cap pe dânsas, i te-i face o muscă — pe urmă te-i pricepe cum s-o iei.S, i s-a făcut nevăzut omul cela. Se ia el, se dă de trei oripeste cap s, i zboară ca musca pân’ la Prut. Ajunge acolo,da’ vrăjitorul dormea de-amiazăzi. Dă să intre... pe undesă intre? Ferestrele cu obloane, cum se purta mai demult.“Mă vâr pe borta cheii!” Se vâră s, i se pune pe sobă. Undese trezes, te vrăjitorul s, i unde-ncepe a bate-n mijlocul caseicu nis, te ciocane s, i unde-ncepe a ies, i la draci, de te luaufiori. S, -a-nceput a-i trimite pe unde să facă rele, să puie lacale pe oameni să facă rele; decât, când nu vrea D-zeu, căel era om pământean, i l-a luat din minte! As, a, după ce-apus el trebile la cale, a ies, it afară. Musca s-a sculat, a luat

53

cheia de sub perină s, -a început cătinel-cătinel, s, -a zburatafară. Decât bucuria lui nu se mai povestes, te, c-are să ieiepe fată-napoi. Acu lui nu-i era de dânsul, de dânsa-i erace-i era. Freacă cheia, vin oamenii cei de fier. — Să-mifaci palatul iar înapoi cum a fost! S, i acu s-a-nvăt, at minte:purta cheia tot lângă dânsul. Acu ce să facă vrăjitorul? Eraîn satul cela o babă sfântă... Pe atunci era lume bună, erausfint, i, nu ca acu. Când te durea capul, când aveai vo boală,numai dacă punea mâna-t, i trecea. S-a dus vrăjitorul s, -aomorât baba s, i s-a îmbrăcat el în straiele ei. S-a-mbolnăvitfemeia lui, fata-mpăratului, decât ce boală, să dea D-zeusă am s, i eu cât oi trăi, decât numai când zicea oleacă valeu,el se prăpădea. — Ia să chemi pe baba cea sfântă.

Vine; acela era vrăjitorul. Începe-a pune mâna pe capulei, ca s, i cum, dragă Doamne, a o descânta. S, i când iese eldin casă, îi zice vrăjitorul ei:

— Doamne, măria-ta, câtă frumuset, e s, i mândret, e aiîn casă s, i n-ai s, i un ou frumos de marmură!

— Ca ce fel de ou, mătus, ă?— Acela-i numai în fundul pământului!— Ira! oi zice bărbatu-meu, s, -a trimite pe cineva să-l

caute.S, i se duce vrăjitorul.Intră el în casă.— Ei, zice, iaca ce mi-a spus baba ast-sfântă.— Iaca să s, terg, dragă, cheia.S, terge cheia s, i vin doi oameni de fier.— Ce vrei, stăpâne?— Vreau oul cel de marmură de sub pământ.— D-apoi, bată-te D-zeu să te bată (fie-i lui acolo!);

câte-t, i fac eu, până s, i cheia iadului o ai, acum vrei să ne iei

54

s, i toată puterea noastră?...Vezi d-ta, vrăjitorul a vrut înadins, ca doar duhul cel

necurat l-a gâtui.— Da’ eu te-as, omorî, da pentru că s, tiu că asta nu vine

de la tine, pentru asta te iert s, i-t, i spun as, a: că baba ceasfântă-i vrăjitorul s, i că azi are să vie c-un cut, it mare s, is-a face că pune mâna pe capul femeii tale s, -are să t, i-oomoare.

Decât, când a auzit el as, a, of! numai tremura! S, ise duce omul cel de fier. Acu el îs, i gătes, te iataganul, s, icând vine-n casă vrăjitorul, pune pe sufragiu s, i îl dezbracă-ndată, s, -adevărat găses, te-un cut, it mare, s, tii, ca un chipde cosor, s, i-l ia cu iataganul s, i-l face bucăt, ele. Acu era cudeplin fericit, i. Acu săracul nu mai s, tia ce-i durerea, cums, tia-nainte, s, i zice-ntr-o zi:

— Ia hai, soro, să mergem să găsim pe frat, ii mei ceidoi. (Da’ mama lui murise!) Se iau ei s, i se pregătesc, s, imergând ei as, a, au ajuns la-mpăratul. Era stras, nic în răz-boi cu altul. Tot să nu fie omul săracu-n pace. S, -as, a erael de scârbit, decât stras, nic lucru. Văzând pe acesta, s-abucurat s, -a zis as, a:

— Fiindcă es, ti ginere de-mpărat, mi-i da ajutor s, -oiputea să bat pe vrăjmas, ul meu.

As, a a gatat armată grozavă s, i-n sfârs, it a dovedit peceala. Acu ais, ti doi se zice că erau tare fericit, i — numaiacela, saracul, era mai necăjit (cel cu rânza). Acela s-aluat s, i s-a dus la Frumoasa Lumii. Dă să intre-n palatulboierului celuia, nu-l lasă să intre. As, a, el a trântit un balstrălucit s, -a poftit pe tot, i să vie la balul cela, între careera s, i Frumoasa Lumii. Decât as, a era ea de frumoasă, cât,când a intrat în bal, a luminat balul de atâta... să iert, i mata.El a început după aceea jocul pân’ în zori de ziuă — unde-

55

a-ntins nis, te mese s, i s-a pus să joace cărt, ile. El a făcuttoate chipurile ca să joace cu dânsa. El avea mare noroc s, ise făcea că nu câs, tiga, tot ei să-i deie, că nu mai putea dedragă ce-i era. Acu ea, văzând atât, ia bani, s-a minunat s, -azis as, a tătâni-său:

— Hai, tată, să-l poftim pe ista la noi (s, tii, ori de-anoastre, ori de-a d-lor-voastre, care vrea să scurgă tot laparale, trage ori pe cine). Acu el, venind la dânsa-ntr-oseară cu vo zece pungi de galbeni — , a jucat iar în cărt, i s, i i-a dat tot, i ei, de n-a rămas măcar c-un pitac. Acu ea, văzândcă n-a rămas nici c-o para, a-nceput a râde de dânsul. S, iploua afară. S, i vrute s, i nevrute a trebuit să-l îmbie să mâie-acolo. Dormind el, de câte ori s-a trezit, de atâtea ori agăsit o pungă de bani sub cap.

A doua zi dimineat, a, când a venit sufragiul să-i deiede spălat, după ce-a mântuit de spălat, i-a pus în mâini vodouăzeci de galbeni bacs, is, . Aleargă la dânsa sufragiul. Da’ea zice:

— Bre! de unde are omu-aista atâtea parale?Vine la dânsu-n casă s, i zice-as, a:— Eu te-oi lua de bărbat dacă mi-i spune de unde ai

atât, ia bani. El zăluzise s, i i-a spus, prostul. Da’ ea i-a făcuto cafea nu s, tiu cu ce s, i s-a bolnăvit el stras, nic s, -a început avărsa, s, -a vărsat rânza. S, -a luat-o ea, a spălat-o cine s, tie cuce, a parfumat-o s, -a înghit, it-o ea, ca să găsească ea pungilecu bani. Da’ fiecăruia norocul lui.

El mai avea vo zece pungi de bani din noaptea ceea.Ea l-a dat pe urm-afară. El a-ncălecat pe un cal s, i s-a

pornit. Mergând cu calul cela, a dat pe-un câmp de flori s, i s-a plecat calul să mănânce s, i s-a făcut un măgar. El a strânsun mănunchi de flori s, i l-a pus în buzunar. Mergând elcălare pe măgar mai departe, a dat de un iaz. Se pleacă

56

măgarul să beie apă s, i se face iar cal.— Ei, zice, bună-i asta!Ia el într-un s, ip apă s, i se-ntoarce-napoi. Ajunge iar

acolo, la Frumoasa Lumii, s, i din banii ce-i rămăsese maitoarn-un bal stras, nic.

Da ea aleargă, ca să mai vadă de unde are bani.— De unde bani?— Din mănunchiul ist de flori. El i-l dă. Ea, miro-

sind, se face măgărit, ă. El o lasă măgărit, ă s, i iese din casă.As, teaptă sufragiul să iasă stăpâna afară. Nu-i! Mare păcat!Când se duce-n casă, o găses, te măgărit, ă. Se-ntoarce, s, -o iade-acolo s, i pornes, te călare pe dânsa. Îi dă fân să mănânce(că măgărit, ă, da’ inimă de om).Ea a zis as, a cu alean:

— Nu te-oi mai îns, ela de-acu s, i t, i-oi da rânza-napoi,numai fă-mă cum am fost.

El de multe ce-i făcuse, acu era hapsân s, i s-a dus pedânsa până la-mpăratul, la frate-său. Acu aciia era s, i ies-tlalt, care t, inea pe fata-mpăratului. S, i când le-a povestitel lor că măgărit, a-i Frumoasa Lumii, ei s-au pus pe lângădânsul ca s-o ierte. S, i iertând-o, a băut apă s, i s-a făcut iarla loc. S, i erau acum trei împărat, i pe o t, ară. S, i-au fost tot, ifericit, i... S, i-am încălecat pe-o s, a s, i t, i-am spus-o as, a.

57

Borta vântului

Era un om sărac - sărac , s, -avea o mult, ime de copii. Acu era- în vremea foametii s, i el a muncit v-o săptămână pe uncăus, de grăunt, e. Acu s-a dus la râs, nit, ă cu dânsele. Dupăce le-o râs, nit, a es, it afară cu căus, ul cu făină s, i s-a pornit ofurtună mare s, i i-a luat toată făina din căus, . Da el stras, nics-o mâniat. „Nu mă las eu as, a cu una cu două”, s, i face uns, umuiag de paie s, i pornes, te.

Îl întreabă - un om:— Unde te duci, cumătre?— Mă duc s’ astup borta vântului, că mi-a luat făina

din căus, .— Da unde-i nimeri-o?— Unde-a fi acolo mă duc.Mergând el loc depărtat a ajuns pe Dzeu s, i sf. Petrea

(erau pe pământ pe-atunci).— Unde te duci omule?— Mă duc s’ astup borta vântului, că mi-o luat făina

din căus, . Da D-zeu i-o zis as, a:— Omule, nu te mai duce. Na-t, i o nucă ... da pân a casă

să nu zici: nucă, deschide-te. Întorcându-se el înnapoi, a’noptat s, -a ajuns la un om s, i s-a rugat să-l primească să

doarmă acolo peste noapte.— De unde vii bade? l-ntreabă omul cela.— Mă duceam s’ astup borta vântului s, ’ am întâlnit un

nebun pe drum s, i mi-o dat o nucă s, i-a zis să nu zic. Pân’a casă nucă, deschide-te 5. Ce-a mai fi s, i asta? Femeeaomului vicleană. Ia o nucă ’n mână s, i zice:

— Ia să-t, i văd nuca.Îi schimbă nuca omului. S, i pe urmă se duce ’ntr-un

ocol s, i zice: nucă deschide-te. Dac-o zis — atâte vite ce-o ies, it, oi, cai, hei, o bogăt, ie ’ntreagă . S, tii mata, puteredumnezeiască !6

Se duce - a doua zi a casă «Nucă deschide-te». Nucade unde să se deschidă.

— Hai bată-mi-l Dumnezeu vânt s, i mos, neagul lua-l-ardracu. Mă duc s’astup borta vântului s, i să bat pe mos, neagde ce m-o viclenit.

Ajunge iar pe Dumnezeu.Da D-zeu, s, tii, putere dumnezeiască, acu era altfel la

fat, ă. . . nu l-o cunoscut.— Unde te duci, bade?— S’ astup borta vântului s, i să ucid mos, neagul, la ce

m-o viclenit.— Na-t, i, bade, un măgar. Da să nu zici pân’ acasă:

măgar baligă-te.— N-oi zice.Se-ntoarce el iar pe la omul cela. Da omul cela-l ospă-

tează s, i-i dă vin să bee, s, i omul s-o chefăluit s, i-a adormitpe lait, ă. Da erau nis, te t, igani cu s, atra acolo s, -avea măgars, i omul s-o dus s, -o cumpărat s, -a schimbat măgarul.

Omul a doua zi se scoală, ia măgarul s, i se duce - acasăs, i-i zice: măgar, fa bani!

60

Măgarul, de unde? El apuc’ un druc s, i ’ncepe a dis, ălamăgarul.

— Acu nu-l mai iert eu.Se pornes, te să ’ntâlnească pe mos, neag s, i s’ astupe

borta vântului. Întâlnes, te pe D-zeu.— Na-t, i bade, o cârjă, da să nu zici pân a casă: cârje

’ncârjes, te-te . Ia cârja, vine pe la omul cela. Acu omul i-adat s, i mai stras, nic ospăt, s, i s-a sfătuit că dac’ or vede ce-amai da s, i cârja, pe urmă să-l omoare, ca să nu prepue că eli-o luat. Acu zice omul femeii:

— Măi, femee, noi hai cu cârja ’n zămnic (beciu) s, i să’nchidem us, a s, -a să zicem: cârjă’ncârjes, te-te .

Se vâră. Cârja unde ’ncepe a bate s, -a sdrobi. Până 8omul era cu chef, până s-a trezit, ei erau ucis, i ca merele.

— Bade t, i-om da s, i măgar s, i nuca, numa mă rog, scoate-ne. Acu omul i-o lăsat de i-o bătut s, i mai bine. A luat mă-garul, cârja s, i nuca s, i s-o pornit a casă.

As, a s-a făcut de bogat acu, de-a ajuns veste pân la- mpăratul . Atât, ia bani avea el,de-o semănat s, -o cres-cut grâu de aur. Acu ’mpăratul a auzit că are un lan deaur s, -o trimis doi sufragii să-i dee sământ, ă, să semenes, i-mpăratul.

— Să spui împăratului că nu vreau să-i dau, să văd cemi-a face. Împăratul când a auzit as, a, stras, nic s-o mâniats, -o gătit os, tire, să se ducă cu răsboi asupra lui. Împăra-tul era frunte, s, tii, mai mare. S, -a venit pân la us, a lui s, -ostrigat să iasă afară. Da el ave bani9, da tot cu straie de-anoastre, nu cu straie les, es, ti. El pune cârja sub suman s, iese afară. Acu ’mpăratul cu atâtea mii de oameni i-a fostrus, ine singur lui să se ducă el numa cu unul să se lupte. Azis:

— Omule, arată-t, i tu întâi puterea.

61

— Bine, măi împărate. Cârje’ncârjes, te-te , la tot sol-datul câte două s, i la împăratul nouă. (Cârja era dumneze-iască, tot în cap pâcâia).

O nebunit s, i pe soldat, i s, i pe-mpăratul. S-o dus împăra-tul, s, -o rămas pace s, -o trăit bine. Să dea D-zeu să trăiascăs, i copiii mei as, a.

62

Finul lui Dumnezeu

Poveste, poveste — da eu nu-s de pe când poves, tile — eusunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră-meas, ’am găsit un sac de poves, ti, s, i venind a casă l-am scăpatjos s, i s-o despicat sacul s, i de-atunci s-o împlut lumea depoves, ti s, ’ am învăt, at s, i eu una s, i t, -o spun d-tale.

Era odat-un om s, -avea doi feciori. Acu femeea era’ngreunată s, -o făcut un băiet, da el era sărac, n-avea cinei-l boteza. Iaca pe-acolo era D-zeu s, i sf. Petrea. S, i D-zeu il-o botezat s, -o rămas băietul năzdrăvan.

Da la urma băietului a făcut o fată, s, -as, a era de fru-moasă, de la soare te puteai uita, da la dânsa ba. Treabaei era să ducă demâncat în t, arină. Ducând ea demâncatîn t, arină a zărit-o un smău s, i s-o pus pe-atâta s-o iee. Dafinul lui D-zeu era năzdrăvan s, -o zis as, a fetei: că el a face obrazdă de plug până la demâncat s, i ea totdeuna pe brazdăsă meargă la frat, ii ei. Da finul lui D-zeu era năzdrăvannu era, da smăul stras, nic. El a s, i s, tiut ce-o urzit Frate-săus, -o tras brazdă cu plugul pân’ la casa lui. Fata s-a dus cudemâncat drept la curtea smeului. As, teaptă ei să vie —nu-i!

— Eh! mamă, mă duc să-mi caut sora că mi-a luat-osmăul — a zis finul lui D-zeu! S, -o făcut el o boambă de

fier la t, igani în loc de călăuz s, i-o zvârlea s, i el mergea dupădânsa.

A ajuns până la o fântână s, i la un copac. Acolo puindu-se el să se odihnească, aude zicând as, a: Doamne, Doamne,de-ar veni mama c’acus, i ne mănâncă balaurul!

— Oare cine să s-audă?Se uită-n vârful copacului, vede doi pui de pajere.— Copiilor, da unde-i balaurul cel care vă mănâncă?— E - aici în fântână.— Mult v-o mâncat pân’ acum ?— Ia, v-o douăzeci s, i patru.— Ia las că vă scăp eu.Se suie ’n vârful copacului lângă pui. Da balaurul în-

tinde - un cap să iee un pui. Da el avea palos, s, i taie capul.Întinde s, i celălalt s, i-i taie s, ’ acela . Acu puii nu s, tia ce să-ifacă de bucurie s, i zice as, a:

— Cât, i frat, i am fost noi, pe tot, i ne-a mâncat, numainoi doi am rămas. Dac-a veni mama, măre, de bucurie aresă te mănânce; vâră-te sub aripa mea.

S-o vârât sub aripa lui s, i nu s-a văzut. S-aude un vuietmare; vine pajăra. Pajăra era mama vântului.

— Dragii mamei nu v-a mâncat!— Finul lui D-zeu ne-a scăpat.— Unde-i să-l mănânc de bucurie.— Mă rog, mamă, dacă l-ăi mânca să-l faci înapoi.— Da unde-i?— Îi la răsărit.Da ea a’nceput a vâjâi tare la răsărit. Da puii zic către

finul lui D-zeu:— Mama, are să-i treac’ un foc de-a te mânca pân ce

va ajunge la răsărit. Vine.

64

— Nu-i dragul mamei.— Iacătă-li-i, mamă!Da ea-l ia s, i-l înghite s, i când l-o făcut înapoi as, a s-a

făcut el de frumos, de s-o luminat locul unde era el.— Ce să-t, i fac pentru binele ce mi-ai făcut, că mi-ai

scăpat copiii — a zis pajăra.— Să-mi spui unde-i smăul cu soră-mea.— Nici n-am văzut, nici n-am auzit.— Altmintrele nu-mi mult, umes, ti.— Să s, uier să-mi vie ficiorul, vântul de la răsărit.S, -o s, uerat ea odată s, -o venit un om — era statul lui de

o palmă s, i barba lui era de un cot s, i călare pe-un iepures, chiop. S, i-i zice pajăra:

Statu-palmăBarbă cotCălare pe-un iepure s, chiop

Unde-i smăul ce-a luat pe fată, pe sora lui finul luiD-zău?

— Nici n-am auzit, nici n-am văzut. Dacă n-o fi s, tiindfrate-meu, vântul de la miază-zi. Când o suflat odată, ovenit altul. Aista era mare de stat, cu buzele mari s, i n-aveaochi. Da când sufla, peste tot locul s-auzea.

— N-ai văzut, n-ai auzit pe smăul care a luat pe fată,pe sora lui finul lui D-zău?

— Nici n-am văzut, nici n-am auzit.— Ce-i de făcut? zice Pajăra.— Da n-o fi s, tiind frat, ii nos, tri cei de cruce?— Da unde-s?— Aciea-s departe. Trebuie să ne ducem loc mult. Na-

t, i un firicel din părul meu, na-t, i s, i din barba mea s, i tepornes, te băiete la drum. S, i să pui perii ’n trei s, i când la

65

o vreme de nevoie să s, uieri într-îns, ii, eu, noi t, i-om veniîntr-ajutor s, i fă de-a-dreptul pe aici s, i-ai să dai de pădures, i tot te du ’nainte .

Se ia el s, i se pornes, te, merge pân-în pădurea ceea ...când în mijlocul pădurii vede - o fumărie stras, nic de mareîncât se ’nnădus, ia , nu mai putea. S-apropie el acolo pinfum binis, or s, i găses, te pe mama smăului—îs, i pârlea părulde pe picioare că era cald stras, nic s, i nu mai putea.

— Bună ziua mătus, ă.— Mult, ămesc D-tale voinice, da — zice — und-te duci

voinice?— Caut curtea smeului, mătus, ă.— I, flăcăule! Mult trebue să mergi pân ce-i ajunge s, i

nu mai rămâi cu zile de te-i apropia.— Mă rog, mătus, ă, să-mi spui unde-i drumul cela, că

nu mi-i frică ... mă duc.— Eu nu-l s, tiu, dragul mătus, ii.El, ducându-se as, a prin pădure, aude - un glas de om

zicând: Valeu, valeu, tare mi-i foame! El s-apropie. Oarece să fie - acolo ? Vede un om s, ezând, greces, te, jos:

— Da ce te vait, i, bade?— De pe nouă lanuri grâu am strâns s, i tot pâne l-am

făcut s, i l-am mâncat s, i tot mi-i foame.— Hai cu mine.— Hai.Mergând el mai departe a auzit un glas de om zicând

as, a: tare mi-i sete.— Bună vreme, omule. Pentru - ce t, i-i sete, nu găses, ti

apă să te saturi?— Câte iezăre a fost în pădurea asta toate le-am băut

s, i tot mi-i sete.

66

— Hai cu mine.— Hai.Mergând ei as, a mai departe a intrat în altă pădure

tustrei s, ’ aude sub tufe un fos, net. Cine era? Vântul deamiază cel cu buzele mari.

— Bună vreme, vântule, ce faci aici?— Mă stăpânesc să-mi t, in suflarea s, i să ’mpus, c un

t, ânt, ariu. Da să-l împus, c să nu-i sparg pielea.— Da unde-i t, ânt, arul, că eu nu-l văd.— Îi lângă soare.— Lasă, hai cu mine.— Ba nu. Eu mă duc după t, ânt, ar, ducet, i-vă voi înainte.Merg ei mai departe s, i ajunge la palatul smăului. Smăul

era la vânat s, i fata s, edea ’n cerdac.— Bună vremea, soro.— Mi-o spus smeul că vii după mine. Da-ntoarce-te că

te prăpădes, te.— Nu mi-i frică.— El acus, vine,-i la vânat.Vine smeul.— Bine-ai venit, finul lui D-zeu.— Bine te-am găsit, câne de smău.— Hai la luptă.— Hai!S, -o luptat ei trei zile s, i trei nopt, i s, i nu-l putea dovedi

s, i nu se da nici smăul, nici finul lui D-zeu.El a aprins perii cei doi s, -o venit vântul de la răsărit s, i

de la amiazi s, i când s, -o pus buzele’n trei drept în jumătatea despicat smăul când a suflat. O jumătate a murit căera c-un cap, da o jumătate nu, că era cu două—că era cutrei de toate. S, i s-a rugat finul lui Dumnezeu stras, nic la

67

Statul-Palmă-barbă-cot .— Nu-t, i pot face nimic, că el s-o dus la-mpăratul t, ării

is, tia să spue ce i-ai făcut. De-acu Dac-ai pute luptă-te cu -acela .

Acu el s-a pornit cu soră-sa .Când a ajuns aproape de palatul împăratului celuia

nu era de chip să treacă, as, a era de stras, nic s, i mergând elp’înprejur a ajuns la o baltă. Pe balta ceea era trei băiet, i s, ise băteau de la o cus, mă, de la un biciu s, i de la o sulă.

— Ce vă bătet, i, măi băiet, i?— Aestea ne-o rămas de la tatăl nostru s, i nu ne putem

împărt, i.— S, i la ce vă trebue vouă aiste?— Când pui cus, ma ’n cap nu te vezi, când dai cu biciul

te sui la curtea ’mpăratului , când îi zice: sulă - sulicică —te suie ’n dealul de steclă.

— Da’ ’n dealul de steclă cine s, ade, ce căutat, i voi acolo?— În dealul de steclă t, ine ’mpăratul pe fată.— De ce o t, ine acolo?— Ca să n-o iee smeii.— Până când?— Până s-a găsi un voinic ca să omoare smăul... Cel

ce-a omorî smăul îi da fata ’mpăratul .— Măi băiet, i, eu voi face bună dreptate, vârât, i-va tot, i

în iaz s, i eu v-oi svârli câte una, cine-a prinde mai iuteaceluia să fie.

El, viclean, ia toate-n mână, vâră pe băiet, i în apă s, i peurmă dă din bici s, i-l suie pe dealul unde s, edea ’mpăratul ,la curtea-mpărătească .

La curtea ’mpăratului era o mândreat, ă, că nici nu sepoate povesti. Împăratul s, edea afară, — era bătrân s, i bea

68

lulea.— Bună vremea ’mpărate !— Mult, ămesc D-tale voinice! Tare om trebui să fii d-ta

de vreme ce te-ai suit aici la mine.— As, a ’mpărate , am venit să omor smeul, să-t, i scăp

fata.— Smeul n-o venit încă la mine. Da s-aude c’ aicia ’n

vale ’ntr-un iaz, este noaptea s, i se cearcă de a se sui să ieefata din dealul cel de steclă.

— Rămâi sănătos, Împărate.— Mergi sănătos, voinice.— Mă duc după smeu. Dacă l-oi omorî îmi dai fata.— T, i-oi da-o.Ajunge el la iazul cel unde o găsit băiet, ii. Pune cus, ma

’n cap, se face nevăzut s, i se pune sub o tufă de buruiene.Da el era frumos s, i puternic, da era sărac . Pe iazul celaera o covată cu fat, a-n jos. La miezul nopt, ii aude el unvuet stras, nic. Aceea era balta drăcească, venea dracii s, i daporonci noaptea. Vine dracul cel mai mare, se pune călarepe covată (Scaraot, chi). S, -o s, uerat stras, nic s, -o venit dracis, chiopi, chiori, s, ’ o ’nceput să ’ntrebe Scaraot, chi ce trebiau făcut ei?

— Eu am întărtat trei băiet, i, că doar s-or ucide unuldintr-îns, ii. Păcatul mare c-o venit finul lu’ D-zeu s, i le-oluat.

— Da tu?— Eu am întărtat pe vântul de la amiazi să rupă ’n

jumătate pe smăul cu trei capete s, i două capete o scăpat,da jumătate-i mort.

— N-at, i făcut nici o treabă, să vă ’nvăt, eu ce să facet, i.Lângă balta asta mai la vale, este o comoară de bani. Co-

69

moara unui mos, neag s, i mos, neagul are să moară iest-noapte.Ducet, i-vă s, i punet, i mâna pe banii ceia să fie-a nos, tri.

— Da dacă ni i-a lua cineva cu putere dumnezeiască?— Nime nu se poate apropia dac-om pune noi mâna

pe dânsa.— Nime, nime-n toată lumea nu se poate?— Ba se poate, da iaca ce: dac-a veni finul lui D-zeu

până ce nu-t, i pune voi mâna pe bani s, i s-a întâmpla s’aducăapă de ceea care l-o botezat s, i ne-a stropi, ne frige, s, i el alua banii.

Cela a auzit. Se scoală dimineat, a s, i se pornes, te să seduc’ acasă. Lui îi sburda după bani. Ajunge el acasă.

— Mamă unde-i apa ceea ce m-o botezat pe mine?A găsit mă-sa ’n biserică lângă sf. Pricestanie s, i ia el

s, i se pornes, te iar înapoi. Ajungând acolo — dracii era labani tot, i. Se duce s, i s-apropie, îi stropes, te. Dracii t, ipă s, i-izic:

— Mă rog, finul lui D-zeu, ce vrei t, i-om face, numainu ne arde.

— Dacă mi-i aduce smeul cel scăpat, eu v-oi da drumul.— Mă rog, iaca mă duc să-l aduc.S, -a luat un cârd de draci stras, nic de mult, i.— Da viu poate nu t, i l-om pute aduce.— Mort nu vreau, viu să mi-l aducet, i.S, i s-o apucat dracii s-o făcut un fedeles, de fier s, i s-

o dus după smeu să-l puie ’n el. Când l-a adus as, a erafedeles, ul de greu, de numai dracii-l putea ridica.

— Pune-l aici.Dă din bici s, i-l sue la - mpăratul cu fedeles, cu tot.Îi Zice ’mpăratul :— Ce ai aici?

70

— Aici-i toată puterea mea ’mpărate . . . arată-mifata ori o destup. Împăratul de-odată s’o’ngrozit , da peurmă (el, viclean) o aduce s-o vadă el. Da-mpăratul peunde se suie pe dealul cel de steclă nu se s, tie, el avea oputere stras, nică, nes, tiută. După ce-a adus-o, da el dupăce-a văzut-o a nebunit, as, a i-o picat de dragă. Da, să iert, id-ta, s, i el ei.

— Voinice ! te-i cununa cu fata mea, dar dacă mi-ispune cum dai drumul puterii d-tale.

Da el de dragă ce i-a picat fata s, -a pierdut mintea.— Împărate, eu te-am amăgit, da aicea-i smăul. Împă-

ratul strigă degrabă:— Omoară-l voinice, că el acus, i sparge fedeles, ul, că eu

l-am prins odată s, i l-a spart.El de bucurie ca să-i dee fata, odată a ’nceput să ucidă

smeul. Îi turna res, in’ aprinsă pe la cep s, ’ o ’nceput as, a destras, nic a t, ipa smeul de se cutremura palatu ’mpăratului. După ce-o murit smeul, a’nceput a es, i un fum, as, a destras, nic mirosea de greu, decât voinicul a picat ca mort.Da-mpăratul, bucuria lui, a luat s, -a pus pe voinic în fedeles,s, i i-a dat drumu de vale. S, i el a luat fata s, -a suit-o ’n dealulcel de steclă. Da bietu voinic când a picat el mort i-a rămassula ’n cerdacul împăratului. Acu, la ce vreme s-a fi trezitel în fedeles, ...

— I doamne!, viclean am fost, da mai viclean împăra-tul. Ce să fac eu? Începe el a se isbi ca să esă de acolo. Dacâtă putere avea el nu putea ca să sparg’ acela . Da el maiave o bucăt, ică din barba lui Statu-palmă-barba-cot. Aprin-zând, începe a veni el cu iepurele cel s, chiop pe fedeles, .

— Scapă-mă.O ’nceput a bate iepurele s, -o spart fedeles, ul. (Că toată

puterea vântului de la răsărit e ’n iepure; iepurele de ce

71

fuge as, a tare?). Scăpând el, îi zice Statu-palmă as, a:— De-acu înc’o dată dacă mi-i chema, apoi pe urmă

nu-t, i mai fac, că de trei ori îi dată ca să-t, i fac bine.Acu el bate din bici s, ’ ajunge la-mpăratul . Da-mpăratul

svârlise sula.— Am venit, împărate, să-mi dai fata.Se face că nu s, tie, că l-a dat cu fedeles, u ’n jos.— Eu t, i-oi da fata, dacă te-i duce la dealul cel cu flori

s, i mi-i aduce o floare din mijlocul grădinii celeia, eu t, i-oida fata

Se ia el s, i se pornes, te, s, -o mers el cale de-un an. Cineera ’n grădină acolo? Era Statu-palmă.

— Ei voinice, tocmai s, -aci ai venit după mine?— Am venit, mi-ai zis că mi-i mai face un bine. Să-mi

dai floarea din mijlocul grădinii is, tia.El i-o dă. As, a era de mândră, as, a amirosa de frumos

floarea - acea de te - adormea . Ajungând la-mpăratul , i-odă.

— Dacă mi-i mai face ceva eu t, i-oi da fata. Eu oi frige(câte tamazlâcuri de vite avea - mpăratul ) s, i dacă le-imânca într-o noapte, eu t, i-oi da fata.

O făcut as, a după porunca ’mpăratului s, i el a zis celuice nu se mai sătura s, -o mâncat tot într-o noapte. El numaatunci s-a săturat, da pân-în ziuă a s, i crăpat. Da el a mân-cat as, a cu lăcomie, încât s, i păret, ii hambarului i-o ros. S, is-o minunat Împăratul de-atâta putere.

— Dacă mi-i be câte fântâne (se află la Curte) de apă,eu t, i-oi da fata. El chiamă pe istlalt frate de cruce, care nuse mai sătura de apă, s, -o băut, da o fântână n-o putut-ogăta s, -a s, i crăpat s, ’ acela .

Lângă curtea ’mpăratului era stras, nică pădure.

72

— Dacă tu-i sufla odată-n codrul meu s, i s-or strângetot, i t, ânt, arii la us, a palatului, eu t, i-oi da fata.

El a aprins părul vântului de la amiază-zi. Când s-odus vântul de la amiază-zi s, i când s, -o pus buzele ’n patrus, -o suflat, era să ’nghită pe-mpăratul. As, a era de mult, is, -as, a bâzâia ei de tare, parcă era ’ntre calici la Ismail.

— Mare putere ai. Zi t, ânt, arilor să se ducă de aici.— Nu zic, pân ce nu mi-i da fata.Împăratul l-o luat cu blândet, ă s, i l-o amăgit. S, -o zis

vântului s, -o suflat s, i s-o dus t, ânt, arii de la us, ă.— Dacă te-i sui s-o iei din dealul de steclă ît, i dau fata.— O sul’ am fost uitat eu aici.— Eu n-am văzut-o.A stat el trei zile s, i trei nopt, i s, -a gândit ce-i de făcut s, i

i-a venit as, a un gând:să mai cheme pe vântul de la amiază. Vântul de la

amiază i-a zis as, a:— Înc-un bine am să-t, i fac. Am să mă pun în cerdacul

împăratului s, i să ’ncep a sufla. Puindu-se el, suflă s, i seclătină palatul cât de cât să pice.

— Împărate, dacă mi-i da fata vântu-a sta.— Palatul las’ să pice, da eu fata nu t, i-oi da-o.Da’ el zice vântului:— Pune-te ’n dreptul us, ii s, i ’ncepe a sufla în casă cu

câtă putere ai.El s, -o pus buzele ’n cinci s, i când a ’nceput a sufla, îm-

păratul săria din părete ’n părete.— Împărate, dă-mi fata că vântu a sta.— Sui în dealul de steclă s, -o ia.— Dă-mi sula ’mpărate .— Sula am svârlit-o în mijlocul iazului lângă covată...

73

acolo unde era dracii.El era lipit pământului, că vântul nu era să-i facă ni-

mică — cela gătise de făcut, ceia crăpase.As, a mergând el la iazul cela, era stras, nic palat făcut

de draci, unde t, ineau banii;s, i pe apă mergea o casă făcută stras, nic de mândră

s, i-n casa ceea s-auzea un bocet. S-o luat s, ’ a ’nceput culuntricica a merge s, -a ajuns la casa aceea. Casa ceea, cânda intrat, era un fecior de-mpărat prins de draci s, i-l munciaacolo ’n toate zilele.

— Ce faci aici, bade?— Iaca m-o prins dracii, c-am luat bani s, i eu nu pot

scăpa de-aici . Eu am o împărăt, ie stras, nic de mândră, haisă fim noi frat, i de cruce.

— Hai!— Frat, i de cruce om fi, dar fugi că vin dracii, s-apropie

miezul nopt, ii. El tot mai avea apă de la botez. As, teaptă lamiezul nopt, ii, vin dracii s, i el începe a-i stropi.

— Mă rog, finul lui D-zeu, ce-i cere t, i-om da, numalasă-ne.

— Sula din mijlocul iazului. Se duce s, ’ aduce draculsula.

— Acu du-ne până pe deal pe - amândoi s, -apoi nu voistropi. Ei, de frică i-a dus. El a zis:

— Sulă, sulicică, sue-ne ’n dealul de steclă.Când l-o suit acolo, atâta de multă jelanie ce-a avut ea

după dânsul, c’ avea o cadă de lacrămi.Atunci Împăratul n-a mai avut ce face s, i i-a dat-o. A

făcut o nuntă stras, nică s, i pe urmă s-a dus, a adus pe soră-sa de la casa smăului s, -a luat-o fratele lui ist de cruce...

74

Vasilie, finul lui Dumnezeu

Poveste, poveste, cuvânt de poveste, în astă sară la noisoses, te pe un pai de sacară, să te t, in de vorbă ’n astă sară.

Era un om — as, a era el de cu putere că, să ertat, i decuvântul cel prost, cât, i copii se năs, tea el îi boteza, cât, iflăcăi se ’nsura el îi cununa. S, -avea o fată s, -un băiet. Fataas, a era de frumoasă de la soare te1 puteai uita, dar la dânsaba. Tot, i împărat, ii din lume au cerut-o, dar nici vrea să seducă, nici tată-său nu vrea s-o dee. Pe acea vreme îmblaSf. Petrea s, i D-zeu pe pământ. Fiindcă făcuse minuni, înurmă umbla s, i necuratul — cruce de aur în casă. Ajungândla omu cela zice:

— Omule, De ce nu vrei să mărit, i fata? o ’ntrebat Sf.Petrea.

— Nu vrea fata să meargă s, i nu găsesc om potrivitdupă dânsa.

— Zi, omule, că eu t, i-oi găsi unu.Necuratul au auzit asta. S, -as, a au făcut un vânt s, -au

purces fata grea. Acu auzind satul, au început a pierdecinstea ce-o avea omul acela, s, i ’ntâi în sat.

O ’nceput să se mire omul, din ce pricină au pierdut elcinstea. Băiatul lui i-o spus: iaca, tată, din ce pricină. S, iomul s-o sfătuit cu mama fetei, s-o prăpădească din pri-

cina asta. Au tocmit un om, s, -au pus pe fată ’n cărut, ă s, -auzis s-o ducă ’ntr-o pustietate, s, i să-i scoată ochii amândoisă-i aducă tătână-său. Omul a luat-o. După fată se t, ineas, -un căt, elus, . Ea s-a rugat la om să-i scoată ochii căt, eluluis-o lase pe dânsa teafără. Ea s, i-a făcut o gropit, ă s, i bea apăs, i se hrănea, furnici s, i gândaci mânca, as, a să trăiesc eu !

As, a au dat D-zeu s, i sf. Petrea — că ea era săraca nevi-novată — s, -au făcut un băiet. D-zeu s, tiind ce se petrece aupornit s-o vadă în pustietatea ei s, i ea l-a rugat să-i botezecopilul, s, i i-au pus numele Vasilie - finul lui Dumnezeu.

As, a cât cres, tea altu ’ntr-un an, el cres, tea într-o zi. S, iD-zeu a răsădit un copac s, i i-a spus mamei, când a putecuprinde copacul să-l scoată din pământ cu rădăcini, cucrenge cu tot, atunci să-i dee drumu să se ducă să se răs-plătească de dracul. S, i copacul cela în trei ani as, a s-a făcutde gros cât nu-l puteai cuprinde c-o frânghie cât de aici laDorohoi.

Băietul când s-o făcut mare o ’ntrebat :— Mamă, unde-i tata?Ea i-a spus lui, că nu s, tie cine-i. Zice:— Eu mă duc, mamă, să-l cat.— Te-i duce, dragul mamei, da dacă-i pute scoate co-

pacul de aici din pământ. Cum a pus mâna, l-o scos cum as,scoate eu o rădăcină de morcov. I-a făcut mă-sa v-o câtevamălaie s, i i-a dat o traistă s, i s-o pornit. Iaca c-o ajuns într-un sat, da el nu văzuse oameni pân’ atunci . S, i i-a venit luiun somn s, i s-o culcat jos lâng-o fântână. S, -as, a i s-o arătatîn vis Maica Precista s, i i-o zis:

— Băiete, degeaba îmbli să găses, ti pe tată-tău, îmblămai bine s, i-t, i cată norocul. El se trezes, te s, i se uită sprefântână s, i vede o fată as, a ca de vr-o 11 ani s, i plângea.

— Fată, de ce plângi tu?

76

— Cum n-oi plânge dacă m-o pus tata acia să mă mă-nânce balauru!

— Cum de-i balaurul cela?— Toate fetele din sat le mănâncă s, i numai eu am mai

rămas. (Ea era a boerului care t, inea satul cela. A spus cădacă n-a mânca-o s, i pe dânsa le opres, te ploile s, i stârpes, teapele, să moară oamenii de foame).

— Da, zice, mult ai să stai, fată, aici pân-ce a venibalaurul să te mănânce?

— Până mâne dimineat, ă.— Nu s, tii este v-o s, atră aici în sat?Fata l-o îndreptat s, i s-o dus acolo s, -a pus să-i facă un

palos, , s, -as, a au venit el acolo după ce i-au făcut palos, ul. S, is-au culcat s, i a zis fata să se culce lângă dânsul. S, -as, a auadormit el de greu încât n-au auzit când au venit balaurul.Fata s-a trezit s, i stras, nic a ’nceput a răcni s, i el nu se trezia:îi furase somnu balaurul. Fata l-au apucat de cap s, -a rămasc-un smoc de păr în mână, s, -as, a de tare l-au durut pedânsu, c-au sărit drept în picioare s, ’ o ’nceput să se luptecu balaurul. As, a s-au luptat ei trei zile s, i trei nopt, i încât aufăcut pârae de sânge în loc de apă s, i l-o dovedit. S, -o făcuttot numai căpit, i de carne cum se fac toamna căpit, ele defân s, i i-o tăiat limba s, i ochii i-au scos s, i i-o pus la dânsulîn chimeriu s, -au lăsat pe fată s, i s-a dus. S-a dus să vadăpe măsa că tare-i era dragă. Pe drum s-a întâlnit cu mamabalaurilor.

— Bună cale, voinice, zice baba.— Mult, ămesc, mătus, ă.— Tare te-as, întreba, voinicule, de ceva. Nu mi-ai vă-

zut băietul? As, a era, cu douăsprezece capete. Stras, nic deputernic.

— Da, zice, D-ta cât, i feciori ai?

77

— Numai doi.— Ba eu s, tiu de feciorul d-tale, l-au omorât un voinic

de la curtea boierului estui din sat.Ea i-au mult, ămit s, i s-au pornit. Mai mergând, se-

ntâlnes, te c-un smău.— Bună cale, voinicule, de mult te cat s, i nu te găsesc.

S, tiu c-ai omorât pe frate-meu; de acum hai la luptă!S, i s-a luat la luptă. D’ acesta era cu douăzeci s, i patru

de capete — stras, nic era — s, i s-a luptat s, ase zile s, i s, asenopt, i s, i nu-l putea dovedi.

— Mă rog lasă-mă, zis-o smăul, s, i toate avut, iile melet, i le dau D-tale.

— Haide ’ntâi s, i mi le-i arăta s, i mi le-i da în mânăs, -apoi t, i-oi da drumul.

As, a smeul l-a luat s, i l-a dus la casele lui.As, a de multă avere avea el s, i pietre scumpe ave cât

lumina casa, cât de ’ntunerec să fi fost.Vasilie-finul-lui-Dumnezeu s-au temut să-i dee dru-

mul. Au făcut un mare poloboc de fier s, -au lăsat numaio bortit, ă ca să se răsufle s, -o încuiet us, a s, -o luat cheia ladânsul s, i celelalte case le-au lăsat deschise. S, -au pornit cugură la mă-sa :

— Mamă, hai de-acum la mine s, i-i trăi.Da nu i-o spus cum au câs, tigat el averea ceea. S, -au

dus-o acolo la casele smăului s, -o rugat-o:— Mamă, în toate casele să îmbli, numai în odaia asta

ce-i închisă să nu îmbli.Ea v-o două săptămâni s-au putut răbda. Pe urmă as, a

a gândit ea în mintea ei:De ce să nu mă lase băetul meu să într-un casa asta? S, i

noaptea când dormea i-au furat cheia. S-a dus la vânat, că

78

era o frumoasă pădure acolo, în toate zilele el se ducea. Eaa discuiat us, a s, -a intrat în casă s, i smăul văzând c-a intratîn casă i-a zis:

— Femeie, dă-mi o cofă de apă că t, i-oi da averea ceamai mare.

Trei cofe. Se îmflă, plesnes, te vasul. Se ’nvoies, te femeiasă trăiască cu smăul s, i să nu-i omoare feciorul.

Se face bolnavă. Miere de urs.Pădure s, i casă frumoasă.Când făcuse D-zeu lumea. Doi frăt, âni: Sf. Soare s, i Sf.

Lună. Nu mai era lume pe pământ, numai ei doi era. El auvrut să se ’nsoare s, i să iee pe Soră - sa s, i s-o dus la D-zeusă ceară voie s-o iee. D-zeu n-o vrut. S, i el a venit s, -a zis:

— Hai, soro, să ne cununăm că eu nu mai ascult peD-zeu.

Sf. Lună au zis:— Mă duc eu să-mi cer voie. S, i s-a dus la D-zeu s, i i-au

zis:— Doamne! De ce nu vrei să mă iee frate-meu?— Nu vreu că tu ai să t, ii noaptea s, i frate - tău are să

t, ie ziua. S, -as, a au lăsat-o D-zeu s, i s-o dus s, i i-au deschistoate port, ile iadului s, i ale raiului s, i au spus:

— Dacă-i lua pe frate - tău ai să s, ezi în iad, dar dacănu-i lua ai să s, ezi în rai.

Vine ea s, i-i spune Sf-tului Soare. Sf. Soare au zis: maibine să s, adă ’n iad s-o iee, decât în rai să n-o iee. S-aupornit să se cunune. Când au început popa a citi, icoaneleau început a lăcrima s, -a se face întunerec afară s, -au venitun nour gros s, -o luat pe Sf. Soare s, i l-o pus la răsărit s, ipe Lună la apus. S, i i-au dat ei as, a o putere D-zeu, când aporunci să crească pădurile s, i ape să se facă pe lumea asta

79

s, i i-a dat numele Ileana Cosinzeana. Într-un fel pe lumeaasta s, i ’ntr-un fel pe lumea cealaltă. În pădurea ceea s, edeaIleana Cosânzeana.

El a bătut la poartă, căci înnoptase tare. Ea l-a primitîn casă s, i l-au întrebat:

— Ce vrei, băiete?— Iaca, mama s-a ’mbolnăvit s, i mi-a zis să-i aduc mi-

ere de urs.— Na-t, i un cal de la mine, zise Ileana Cosânzeana s, i

te du încet, is, or pe dânsul. Când îi ajunge drept la amiază,când frate-meu dă fierbint, eală mai mare, atunci urs, ii orsă doarmă.

El a ascultat-o s, -o luat miere s, -o venit la mă-sa.— Iaca, mamă, t, i-am adus.Ea mănâncă:— M-am făcut sănătoasă.Brânză de cerboaică.I s-a arătat în vis Maica Precista. Se duse iar la Ileana

Cosânzeana.— I, flăcăule, la cerbi n-ai să te pot, i duce până nu-i sta

la mine măcar v-o cinci, s, ase săptămâni, pân-ce oi gătamarea de făcut ca să nu poată trece cerboaica să te prindă.

Ileana Cosânzeana era năzdrăvană. Ea s, tia ce gânduriare el. S-a muncit ea, nu era ploi, n-a putut-o face în s, asesăptămâni. Smăul gândea că el s-a prăpădit. A făcut curt, imai mândre încă s, i trăia cu mă-sa. Ileana Cosânzeanadacă n-au putut găta marea i-au zis as, a:

— Na-t, i brânză de asta — care am eu s, i-i du, că ea nu-ibolnavă.

I-a spus că ea se preface ca să-l omoare s, i să trăiascăcu zmăul.

80

— Dar mă duc să-i prăpădesc pe amândoi.Venind el acasă, cum i-a spus Ileana Cosânzeana, a

găsit-o.— Vezi, mamă, cum ai vrut să mă prăpădes, ti, o zis el.S, i s-o luat de a doua oară la luptă cu smeul. Măsurându-

se, l-a omorât. Nu s-a îndurat s-o omoare s, i pe mă-sa , ci aupus-o în polobocul în care fusese închis smăul. S-a dus laIleana Cosânzeana s, i i-o spus ce-a făcut cu mă-sa. Ileanai-au zis:

— De-acu încolo s-o las, i s, i niciodată să nu te ’ntorci ladânsa c’ are să te prăpădească.

— Eu acolo nu m-oi duce, da de aci nu mă duc.Că as, a-i picase de dragă Ileana Cosânzeana de o pră-

pădea din ochi.Ileana i-o zis:— Nu se poate să mă iei pe mine, dar du-te s, i ia pe fata

ceea ce ai scăpat-o de balaur.As, a avea o vorbă de n-o putea strămuta nimeni; au

ascultat-o s, i s-a pornit acolo. Când a ajuns, fata tocmaiatunci se cununa.

81

Comoara misterioasă

Nenorocirile schimbă firea oamenilor. Din veseli îi facetris, ti, din tris, ti îi face vaseli, încât s, i ei se minunează deaceste transformări ale naturii.

Într-o t, ară îndepărtată locuia cu părint, ii lui ConteleSex, coborâtor dintr-o familie de mari seniori, a căror bu-nici îs, i plimbase plictiseala peste mări s, i t, ări.

Pe mos, ia lor de mii de hectare, făcuse tot ce minteapoate să imagineze. Adusese din India un castel întreg dinlemn, pe care luni de zile îl transportase corăbiile bucată cubucată. Reclădit într-o pădure seculară, această locuint, ăexotică servea ca adăpost pentru vânătoare.

Viat, a de lux s, i trândăvie ruină complet pe aces, ti nobili.Fiul lor, Edgar, vesel altădată, după moartea părint, ilor,rămase foarte sărac s, i posomorât. Nemaiavând ce să facă,mai de nevoie, mai de rus, ine, într-o zi se hotărî să pără-sească t, ara unde se născuse s, i crescuse; auzise dânsul de ladiferit, i călători de o t, ăris, oară mică, dar frumoasă. Aces, tiaîi povestiseră că, în vechime, pe locurile românes, ti au trăitregi s, i print, i foarte bogat, i, ale căror averi, de frica bar-barilor, le îngropase în locuri unde numai ei s, i servitoriilor credincios, i s, tiau unde sunt ascunse. Murind în lupe,comorile rămâneau pierdute pentru totdeauna. Astfel Ed-

gar, după multe încercări nereus, ite, se stabili într-un satde la gurile Dunării. Îs, i făcuse un cort s, i se ocupa cu vână-toarea s, i pescuitul. Luase în pribegia lui pe fiul indianuluipe care îl aduseseră părint, ii lui odată cu acel castel fantas-tic. Mama s, i tatăl lui muriseră, încât bietul negru rămasesingur pe lume, ca s, i Edgar, fiul stăpânului său.

Amândoi îs, i petreceau vremea cu vânatul s, i pescuitul.Din trunchiul unui copac bătrân îs, i făcură o lotcă. Spre

asfint, it, îi vedeai în largul mării, în căutarea hranei. Într-ozi zări din depărtare o insulă care părea că este spateleunui urias, din poveste care as, tepta să se ridice. Fiindcă seînnoptase, se hotărâră că, a doua zi în zorii zilei, să se ducăîntr-acolo, spre a o explora. Ajuns, i la t, ărm, încercaseră sădebarce. Dar observară insula pustie. Din depărtare însăauziră fluierături misterioase. Până să se dumirească, miide s, erpi cu gurile căscate săreau s, i încercau să se apropiede îndrăznet, ii vizitatori.

Cum nu aveau asupra lor nici o armă, se refugiaserăîn lotcă s, i se îndreptau la cort, cu hotărârea de a se în-toarce înarmat, i în ziua următoare. Cum stau în fat, a focu-lui, pregătindu-s, i cina, deodată se prezintă în fat, a lor untânăr chipes, s, i foarte distins.

— Bucuros, i de oaspete ?— Suntet, i bine venit, domnule ! răspunse Edgar, întinzându-

i mâna.— Mă recomand print, ul Glinka.— Contele Edgar de Sex.După ce îs, i istorisiră viat, a lor, print, ul, înainte de ple-

care, le istorisi legenda insulei misterioase.— At, i văzut, nu este as, a, insula este foarte vechie, e dintimpul grecilor care veneau la Tomis, s, i în drum, când rătă-ceau drumul, poposeau acolo. Bătrânii spun că a fost acolo

84

un templu de marmoră măret, , unde slujea un preot careavea o fată distinsă s, i frumoasă. El era s, i vrăjitor, căci ve-nind din Elada, adusese diferit, i s, erpi pe care îi întrebuint, apentru leacuri. Se dusese vestea de minuniile preotuluicare lecuies, te orice boală. Bolnavii din lumea întreagă ve-neau să-s, i caute mântuirea.Un print, , cel mai bogat din vechia Eladă, era bolnav fărăleac. Chiar zeii prin gura oracolului din Delfi, i-au pre-zis moartea. Disperat, el se hotărî să încerce, înaite de amuri, s, i sfaturile acestui preot vestit. În patria lui însălegea oprea să emigreze în alte t, ări pe nababii t, inuturilor.Cu multă greutate obt, inu favoarea de la rege să plece,ridicându-s, i averile. Zece corăbii umplute cu aur s, i pietrescumpe plecară în larg. Bătrânul print, fu însot, it de fiul săus, i de un servitor credincios. Sot, ia lui murise de întristaremai de mult. Luni de zile se luptară ei cu furia valurilor s, ia vânturilor. După multe suferint, e, corăbiile ajunseră lainsula misterioasă. Averile fură descărcate s, i print, ii furăprimit, i cu multă cinste de locuitorii insulei s, i de marelepreot cu fiica lui.

Bătânul print, se însănătos, i. De bucurie se hotărî sănu mai părăsească insula. Fiul său se căsători cu fica preo-tului, ducând cu tot, ii o viat, ă ferită de lipsuri.

Dar Agamemnon, rivalul bătrânului print, , se hotărî săse răzbune în contra lui, pentru că plecase fără să-i achiteo datorie ce o avea, care se ridica la o sumă mare.

„Am să-i arăt eu, zgârcitului, cum trebuie să se poartecu datornicii !” Zis s, i făcut. Se îmbarcă pe trei galere cuo ceată de voinici s, i plecă să se războiască. Cât, iva pescariaduseră vestea în cetate căci îi zăriseră în larg. Bătrâniiîngropară în grabă comorile.

Unde ? Nu se s, tie ! Apropirea lui Agamemnon îi înspă-

85

imântară as, a de mult, încât părăsiră cu tot, ii insula. Răma-seră numai s, erpii care aveau locul lor în altarul sfint, it s, icare deveniseră foarte răutăcios, i când preotul încercaresă-i ridice pentru a fi îmbarcat, i în corabie. Erau as, a defurios, i, încât l-au mus, cat de mâini cu atâta putere pe bie-tul preot, încât acesta les, ină. Părăsind insula îi blestemăsă trăiască înmult, indu-se s, i mâncându-se unii pe alt, ii.

Insula de o mie s, i mai bine de ani a rămas pustie. Pes-carii cântă pe o arie veche aceste cuvinte populare rămasela gurile Dunării:

A fost odată un print, bogat,Valurile, vânturile...S, i dânsul aici a îngropatComori de aur s, i-a plecat;Valurile, vânturile !A fost s, i-un preot minunat,Valurile, vânturile...Ce multă lume a vindecatCu s, erpii cari l-au trădat;Valurile, vânturile !

S, i insula e tot pustie,Valurile, vânturile...O străbate o armonie.

O neînt, eleasă poezie;Valurile, vânturile !— Minunată povestire ! exclamă plin de entuziasm

contele Edgar.— Vedet, i să n-o visat, i la noapte! adăugă râzând print, ul

Glinka, salutându-s, i prietenul la plecare.Trecu multă vreme. Edgar de Sex s, i servitorul lui cre-dincios Bob se deprinseră cu viat, a de vânătoare s, i pes-

86

cuit. Pentru ca să-s, i alunge urâtul, contele devenise uncolect, ionar pasionat de scoici, s, opârle, scorpioni, raci demare s, i alte lighioane.

Avea o colect, ie pe care locotenentul de grăniceri S, uteui-o pizmuia.

Servitorul Bob îl întovărăs, ea în plimbările sale, ne-voind să-s, i părăsească stăpânul, pe care de bunăvoie îlurmărea ca pe o umbră. Într-o zi, print, ul Glinka, cu put, inînaite de apusul soarelui, se duse să-s, i revadă prietenul,de care nu mai s, tia nimic de câteva săptămâni. Sosit lacolibă ciocăni s, i, neprimind răspuns, căută cheia în loculobis, nuit s, i intră. Un foc bun pâlpâia în vatră. Dezbrăcăscurteica s, i se as, eză într-un fotoliu as, teptând pe Edgar.

Într-amurg sosiră s, i ei. Bob se apucă râzând să pre-gătească cina, fericit că vedea pe stăpânul său vesel ca încopilărie, rare clipe, de când părăsise oras, ul natal s, i serefugiase în acest colt, de lume.Edgar era entuziasmat. Găsise la marginea t, ărmului unrac de mare foarte curios ca înfăt, is, are, pe care îl credeao piesă rară pentru colect, ia lui, s, i voia să-mi dau s, i eupărerea a doua zi.

— Pentru ce nu în astă-seară ? întrebă curios print, ulGlinka.

— Ah ! dacă as, fi s, tiut că es, ti aici! Dar nu puteam să ghi-cesc. Întorcându-mă, am întâlnit pe locotenentul S, uteu,rivalul meu în căutare de piese rare pentru colect, iunilenoastre. I-am împrumutat racul, pe care mi-l va înapoiatocmai mâine. Dormi aici ! O să vezi cel mai încântătorlucru al creat, iunii. Are culoarea aurului s, i nu e mai maredecât racul obis, nuit, dar poartă nis, te mustăt, i...parcă ar fibătute cu diamante.

— Racul e în întregime de aur, de la cap până la coadă,

87

întrerupse Bob, afară de mustet, ile lui. Este mai greu catot ce am văzut vreodată.

— Ai dreptate, răspunse Edgar, dar bagă de seamă sănu-t, i ardă mâncarea pe foc. Acest rac stăluces, te ca auruls, lefuit. De alfel, vom vedea mâine. Am să încerc să t, i-ldesenez.

Edgar se as, eză la masa mică, luă un condei s, i cerneală,dar nu găsea hârtie.

— Nu face nimic ! Asta ajunge.Scoase din buzunar o bucată de hârtie groasă, foarte

murdară s, i făcu deasupra o schit, ă. După ce isprăvi dese-nul, îl întinse lui Glinka; dar în acelas, i moment o mârâialăse auzi s, i un câine enorm, propitatea lui Edgar, se repeziîn cameră sărind s, i lingus, ind. Când putu să scape de câine,print, ul luă hârtia s, i rămase foarte nelămurit de desenulprietenului său.

— Nu văd nici un rac, zise Glinka. Îmi pare că ai dese-nat un cap de mort !

— Un cap de mort ? zise Edgar. Ah ! d... Pricep !Seamănă put, in — dar foarte put, in, observă bine !

— Se poate. Mă tem însă că nu es, ti bun desenator. Măas, teptam să văd racul as, a cum mi l-ai...

— Cu toate astea nu sunt un neîndemânatic; am avutbuni profesori s, i mă laud că desenez destul de bine.

— Glumes, ti, prietene ! Desigur, a craniu poate să se-mene schit, a ta, dar nu-i defel un rac !...

— Mustet, ele ! zise Edgar, mustet, ele !... Îmi pare căle-am redat destul de bine.

— Foarte bine, dar nu le văd ?! Îi întinse hârtia, căcidesenu semăna, să juri, cu un cap de mort.

Edgar luă desenul supărat s, i voia să-l arunce în foc,

88

când deodată îngălbenii. Examină curios hârtia, luă o lu-mânare s, i se as, eză tocmai în colt, ul celălat al odăii. Dupăcâteva minute de atent, ie, scoase portofoliul s, i o vâră înă-untru cu grijă, apoi se adânci pe gănduri. Print, ul Glinka,văzând situat, ia, plecă fără să mai zică nici un cuvânt.

O lună după această întâmplare, dânsul primi vizitalui Bob.

— Ei bine ? ce mai e nou Bob ? Ce mai face stăpânultău ?

— Rău — răspunse el — stăpânul nu se plânge, dar erău bolnav.

— Cum se poate ! A căzut la pat ?— Nu, nu-i la pat. Chiar din pricina asta boala se

înrăutăt, es, te.— Nu înt, eleg, Bob.— Stăpânul a devenit cu totul gânditor. Acum are

capul plecat, umerii gârbovit, i, e galben la fat, ă, s, i toatăziulica nu face decât să numere s, i iar să numere.

— Numere !— Da, pe o placă. Apoi rătăces, te ceasuri întregi fără

să-l mai văd... s, i când se întoarce, pare mai obosit s, i maiprăpădit !

— Nu pot, i tu să-t, i explici pricina purtării ? I s-a întâm-plat ceva care să-l supere ?

— Nu, nimic nu i-a tulburat linis, tea până la găsireaacelui blestemat de rac.

— Atunci cum ...?— Eu bănuiesc că stăpânul Edgar a fost mus, cat la cap

de racul de aur.— Ei, fugi încolo, Bob !— Are destui cles, ti la picioare s, i o gură. Doamne, n-

89

am mai văzut niciodată un rac as, a de rău ca acesta. Pis, căs, i mus, că tot ce simte aproape de el. Stăpânul meu cred căa fost mus, cat când l-a prins. Ce gură înspăimântătoare !Mi l-a dat să-l t, iu s, i eu, dar n-am vrut să-l apuc cu degetele,l-am luat cu o bucată de hârtie care-i acoperea gura.

— S, i crezi tu in adevăr că Edgar a fost mus, cat de acestrac veninos ?

— Sunt sigur. De atunci numai visează decât aur, aurs, i iar aur. Iată dovadă că a fost mus, cat de racul de aur.

— De unde s, tii tu că visează aur ?— Stau la pândă s, i îl aud, noapte, cum vorbes, te prin

vis srigând mereu : „Aur, aur, aur !”— Mai s, ti, poate că ai dreptate. Dar pentru ce ai venit

la mine, Bob ?— Am fost prea tulburat, de am uitat să vă dau scrisoa-

rea de la stăpânul meu. Iat-o.

„Prietene,Pentru ce n-ai mai venit pe la mine de atâta vreme ? Spercă nu te-ai supărat de neas, teptata s, i repedea mea schim-bare. Am avut de atunci o mare pricină de nelinis, te pecare nu îndrăznesc să t, i-o încredint, ez.Nu mi-e bine s, i Bob mă plictises, te cu sfaturile s, i întrebă-rile sale. Nimic nou în colect, ia mea zoologică. Dacă pot, i,vino imediat cu Bob. Te as, tept cu nerăbdare ! Am să-t, icomunic ceva foarte grav s, i misterios.

Al d-tale cu totul devotat,Edgar de Sex ”Această scrisoare mări nelinis, tea print, ului Glinka. Oare

să fi înnebunit bietul meu prieten ? Ce înseamnă acea măr-turisire stranie s, i de as, a mare important, ă ?!

90

Fără să mai zică un cuvânt, print, ul s, i cu Bob plecarăspre coliba lui Edgar.Bob ducea pe umerii lui lat, i s, i puternici trei casmale noi.

— De unde le-ai cumpărat ?— Din ordinul stăpânului le-am cumpărat din oras, s, i

nu s, tiu ce are să facă cu dânsele. Cred că s, i aceste uneltei-au fost cerute de racul de aur.

După un drum de trei ore cu barca, ajunseră la colibă.Edgar ne as, tepta cu o nerăbdare de om bolnav. Ochii luiaveau o strălucire nenaturală, făcând să reiasă s, i mai multgălbeneala fet, ei.— Ei, ce mai faci, prietene Edgar ?

— După cum vezi, sufăr s, i sunt chinuit de o marenelinis, te.

— Locotenentul S, uteu t, i-a înapoiat racul ?— Da, s, i pentru nimic în lume n-am să mă despart de

acest rac, căci bietul Bob avea dreptate, este un rac de aur.El mă va îmbogăt, i s, i îmi va da toate averile pe care părint, iimei le-au pierdut. Pentru ce n-as, t, ine atât de mult la el.Bob, du-te de-l caută s, i adu-mi-l aici !

— Niciodată — zise negrul cu spaimă. Putet, i foartebine, stăpâne, să-l luat, i singur, căci după câte s, tiu a înce-put să vă respecte. Pe mine m-ar mus, ca s, i mi-e teamă deacest animal.Edgar, văzând seriozitatea lui Bob, se ridică s, i, cu demni-tate, se duse s, i aduse racul pus în cutia de colect, ie.Era ceva măret, în făptura acestei specii cu adevărat rare.Avea strălucirea aurului, iar mustăt, ile păreau două cornit, ebătute cu diamante. Ochii două rubine de mare pret, , iarcoada lungă bătută în smaralde s, i topaze.

— Iată-l ! — îmi zise el cu un ton semet, — acum te rogsă mă ajut, i în îndeplinirea voint, ei. Ce vrei să fac cu soarta

91

acestui minunat rac ?— Dragă prietene, scumpul meu, nu vezi că es, ti bolnav

s, i ai face mai bine să te as, ezi în pat decât să te interesezide soarta acestui rac mort.

— Pipăie-mi pulsul ! strigă Edgar.Îi pipăi pulsul. N-avea nici urmă de friguri, dar ci-

neva poate fi bolnav s, i fără asta. Îl sfătui să cheme unmedic; el se împotrivi. Ca să se linis, tească, îmi ceru cumari rugămint, i să-l întovărăs, esc cu Bob într-o expedit, ietainică. Expedit, ia ar dura toată noaptea s, i noi ne-am fiîntors la răsăritul soarelui.Oricât de curios îi păru acest capriciu, print, ul Glinka îifăgădui să-l întovărăs, ească, cu condit, ia ca, la întoarcere,să nu mai asculte de rac s, i să urmeze poruncile lui ca peacelea ale unui medic. Într-adevăr porniră în explorare,la ora patru, Edgar, Bob, Glinka s, i câinele. Bob ducea cas-malele pe umerii lui robus, ti. Edgar devenise gânditor s, i,printre dint, i, mormăia : „Blestemat rac !”.Edgar luase racul, pe care îl învârtea la catătul unei at, e, decare era legat, cu nis, te mis, cări cabalistice.— Sărman prieten !

Plângând, constatam că începe să-s, i piardă mint, ile.El nu voia de altfel să-mi lămurească scopul expedit, iei s, irăspundea nelămurit la toate întrebările mele.

Două ore de rătăcire, am ajuns pe t, ărmul mării, undene suirăm în lotcă, s, i astfel plecarăm în largul mării spreinsula misterioasă.

La început protestai, dar Edgar se uită la mine as, a deduios, încât mi-a fost milă de privirile lui s, i m-am lăsat învoia soartei. Plutirăm încă două ore în largul mării, cândapăru în fat, a noastră insula pustie.Edgar coborî cel dintâi cu revolverul întins, păs, i pe stânci.

92

Apoi după dânsul venea Bob, iar cel din urmă eu care tră-sesem lotca pe uscat.

O linis, te de moarte stăpânea acest t, inut părăsit s, i în-tunecat.

Edgar zări nu departe de t, ărm un plop urias, , care do-mina t, inutul.

— Bob, auzi Bob, ce zici, pot, i tu să te urci în vârfulacestui copac ?

După multă chibzuint, ă sărmanul negru, care se în-vărti împrejurul copacului, răspunse :— Da, stăpâne, nu există arbore pe care să nu se poatăcăt, ăra Bob.

— Atunci suie-te voinices, te ! porunci Edgar.— Până unde trebuie să mă sui, stăpâne ?— Suie-te pe trunchi, mai întâi, ît, i voi spune eu după

asta încotro să apuci. Ia racul cu tine !— Racul de aur ! — t, ipă negrul îngrozit — să fiu al

dracului dacă l-oi atinge !— Cum, Bob, t, i-e frică să atingi un rac mort. Apucă-l

de această at, ă, dacă vrei; dar dacă nu-l iei cu tine într-unfel oarecare, am să fiu silit să te lovesc.

Neavând ce să mai spuie, Bob luă racul de capătul sfoa-rei s, i începu să se suie pe copac cu o nemărginită băgarede seamă.

Suirea era grea din cauza fricii racului. Negru îmbrăt, is, ăcum putu mai bine trunchiul s, i se înălt, ă cu greutate pânăla cea dintâi ramificare.

— Acum încotro trebuie să apuc, stăpâne ?— Mai sus, mai sus, Bob. Negru se supuse. Se urcă, se

urcă, mereu s, i nu se mai văzu în desis, ul frunuelor.— La ce înălt, ime es, ti ? strigă Edgar.

93

— As, a de sus că văd cerul printre crengile copacului.— Atunci prives, te trunchiul s, i socotes, te ramurile de

sub tine. Câte vezi ?— Douăsprezece ramuri, stăpâne.— Suie-te cu o ramură mai sus.Bob strigă că a atins ramura a treisprezecea.— Acum, Bob, — t, ipă Edgar — mergi înainte pe aceste

ramuri, atât de departe căt pot, i. Dacă vezipe ea ceva curios să ne spui.Print, ul Glinka privea la scena aceasta cu multă îngrijo-

rare. El începuse să se convingă că prietenul său e nebun,căci ceea ce făcea nu era fapta unui om sănătos la minte.Se frământa cu gândul cum să-l convingă să plece acasădin acest loc pustiu s, i periculos, când auziră din nou glasullui Bob.— Mi-e frică să merg mai departe, ramura este aproapeuscată în toată lungimea ei.— O ramură uscată ! spui drept, Bob ? răspunse Edgar cuo voce care tremura de emot, ie.— Da, stăpâne, E uscată că nu mă t, ine.

— Ce-i de făcut, pentru Dumnezeu ! — strigă Edgarplin de disperare.

Găsise tocmai momentul print, ul Glinka.— Ce-i de făcut ? să ne întoarcem acasă s, i să ne culcăm.

Fii de treabă ! Haide ! vino !— Bob, strigă el fără să-l asculte, zgârie lemnul cu briceaguls, i spune-mi dacă în adevăr e putred.— Putred, stăpâne, s, i as, putea să încerc să înaintez peramură, dacă as, fi singur...— Dac-ai fi singur, Ce vrei să spui ?

— Vreau să zic de rac — a devenit foarte greu; fără el

94

ramura m-ar t, inea.— Nemernicule, te strâng de gât dacă dai drumul ra-

cului. Ce fleacuri trăncănes, ti ? Încearcă să înaintezi peramură cât de departe vei putea, fără să-i dai drumul ra-cului s, i am să-t, i dau un napoleon de aur.

Ispitit de făgăduint, a napoleonului, Bob execută po-runca stăpânului său, dar deodată strigă că a găsit pe ar-bore un craniu, că cineva s, i-a lăsat desigur acolo scăfârlias, i că păsările ciuguliseră toată carnea.— Vai ! e prins bine de trunchi stăpâne ! Înt, epenit cu uncui mare.— Bine ! răspunse Edgar mult, umit. Acum, bagă de seamăla ce t, i-oi spune : caută ochiul stâng al craniului.— Oh ! vai ! mi-e frică, stăpâne, îl privesc bine, dar nu arede fel ochiul stâng.— Caută, neghiob blestemat ! S, tii să-t, i deosebes, ti mânadreaptă de cea stângă ?— Fără îndoială, mâna stângă e aceea cu care t, in lemnul.— Dar tu es, ti stângaci, s, i ochiul tău stâng e de aceias, i partecu mâna stângă. Pot, i dar acum să găses, ti ochiul stâng alcraniului sau cel put, in locul unde a fost ochiul stâng. Aigăsit ?— Ochiul stâng al craniului este în aceeas, i parte cu mânastângă a craniului ? Dar craniul n-are mâini ?!— Ce bombănes, ti acolo, bestie înnegrită ?— Uraa, am găsit ochiul stâng ! Ce trebuie să fac acum ?— Scoboară racul pe alături atât de mult cât va t, ine at, a.Bagă de seamă să nu dai drumul firului.— Am făcut stăpâne !Mis, carea asta nu era greu de făcut. Racul se legăna s, i lu-cea la capătul firului ca o bucată de aur. El ajunsese lapicioarele lui Edgar, iar dânsul luă casmaua. Înseamnă în

95

pământ un cerc de un metru în diametru împrejurul racu-lui s, i ordonă lui Bob să dea drumul sforii s, i să coboare dincopac. Apoi cu mare grijă înfipse un băt, unde rămăseseracul s, i măsură distant, a de cinzeci de centimetri dintrearbore s, i semnul ce pusese. Apoi luând casmalele dădu luiBob s, i print, ului Glinka câte una silindu-i să sape o groapăpe locul marcat !De voie, de nevoie, biet, ii oameni, rupt, i de oboseală, tre-buiră să asculte acest ordin nebunesc. Bob era un robprea supus ca să-l ajute într-o luptă corp la corp pe print, ulGlinka ca să-l lege s, i să-l ducă acasă pe Edgar, care înce-puse să abuzeze de răbdarea lor. Contele era nebun s, inegrul, fără să vrea, îl ajuta încurajându-i nebunia sa.La urmă, gândi print, ul Glinka de ce nu i-ar respecta aceastăiluzie lui Edgar de a-s, i recâs, tiga averea pierdută printr-unrac de aur ?Se puse să sape cu cea mai mare pasiune pentru ca să-lconvingă pe nebun mai curând de visurile sale. Aprinserăun felinar s, i se puseră cu tot, ii pe muncă cu o îndârjiredemnă de marii exploratori. Au săpat două ore în mijlocullătratului câinelui căruia a trebuit să-i pună botnit, a pen-tru ca să nu atragă atent, ia s, erpilor, care încă nu primiserăde veste că au debarcat oameni pe insula lor. După atâtamuncă zadarnică, nici un semn nu se arăta. Făcuseră opauză s, i apoi mai sfedeliră pământul încă douăzeci de cen-timetri. Descurajat, în sfârs, it, Edgar ies, i afară din groapă.Dădu poruncă lui Bob să strângă casmalele, scoase botnit, acâinelui s, i o pornirăm în tăcerea nopt, ii spre t, ărm, pentrua ne sui în lotcă s, i a porni spre casă.Dar deodată, după vreo zece pas, i, Edgar se opri. Fără nicio vorbă se repezi ca apucat de furie, s, i începu să stângă degât pe bietul negru.

96

— Neghiobule ! ticălosule ! negru blestemat ! strigă el, tum-ai păcălit ! spune-mi care-i ochiul tău stâng ?— Ah ! stăpâne ! zise negrul îngrozit, apoi punând mânape ochiul drept, întrebă plângător: nu este ăsta ochiul meucel stâng ?— Bănuiam eu una ca asta ! Eram sigur ! Ura ! strigă Edgarsărind în sus de bucurie. Prin urmare n-am pierdut nimic! să ne întoarcem la copac.Ne-am întors din nou la plop. Acolo Edgar atingea pe rândochii lui Bob.— Bob — îi zise el — prin ochiul ăsta, sau prin celălalt aiscoborât racul jos ?— Prin ochiul ăsta, stăpâne, prin ochiul stâng. S, i sărmanulnegru de frică arăta mereu ochiul drept.Atunci Edgar reluă sfoara, băt, ul s, i însemnă un nou punctmai departe cu un metru s, i jumătate de locul unde săpaseînainte. Trase iar un cerc s, i tustrei începură să sape dinnou.— E nebun rău, sărmanul Edgar, s, opti print, ul Glinka ne-grului la urechie.Dar privind la entuziasmul aproape profetic a lui Edgar,nu mai încercară să se opuie, cu toate că erau rupt, i deoboseală. După o oră s, i jumătate de lucru, fură întrerupt, ide urletul câinelui pe care nu-l puteau de astă dată să-llinis, tească. Mus, că pe Bob, care încercase să-i pună botnit, a.Furios se aruncă pe locul unde săpam s, i începu să râcâiepământul cu ghiarele, urlând mereu. La lumina felina-rului, după câteva secunde, descoperisem o groapă deoase omenes, ti, formând două schelete coplete, mai mult, inasturi de metal s, i nis, te zdrent, e care păreau să fie lânăputredă. La vederea lor, Bob nu se mai putu t, ine de bu-curie s, i, fără să spuie un cuvânt, începu să strige cuvinte

97

neînt, elese, jucând s, i cântând.Print, ul Glinka crezuse că s, i negru a înnebunit. Dar Edgarpărea mai put, in entuziasmat s, i ne rugă ca să nu părăsimmunca s, i să săpăm mai departe.

În timp ce print, ul lovea cu casmaua, se poticni, din pri-cină că vârful ghetei îi intrase într-un belciug gros de fierascuns pe jumătate în pământ. Atunci observară dâns, ii căam descoperit o ladă de lemn, în formă dreptunghiularăs, i care era perfect conservată.

Lada era încinsă cu benzi de bronz late, întocmai caun grătar; prin ajutorul a opt inele tot de bronz puteais-o urnes, ti din loc. Dar cu toate silint, ele n-au putut, atâtera de grea. Atunci Edgar, fără să mai as, tepte, sfărâmăcapacul lazii muindu-s, i în aur mâinile până în coate, caîntr-o baie plăcută s, i binefăcătoare.— S, i toate acestea vin de la el, racul de aur ! drăgut, ul de elsărmanul, pe care îl blestemam. Ah ! mi-e rus, ine de mineînsumi.

Ora înainta s, i dâns, ii trebuiră să se grăbească, pentrucă, luminându-se de ziuă, s, erpii s-ar fi des, teptat s, i ei, co-borînd din templul părăsit unde trăiau, ar fi ajuns prinparte locului unde se dezgropase una din lăzile bogatuluiprint, grec de acum o mie s, i mai bine de ani. Aces, ti s, erpifoarte veninos, i ar fi încercat să omoare pe cutezătorii ex-ploratori.

După o repede chibzuială, us, urară lada, scot, ând douătreimi din cont, inut s, i asfel putură în sfârs, it s-o scoatăafară. Cu multă greutate o cărară la lotcă, s, i o porniră înlarg cu bogăt, iile descoperite. Greutatea era as, a de mare,încât, dacă nu-i ajuta vântul, valurile furioase i-ar fi trimisla fund.Ajuns, i la colibă, se odihniră, apoi după ce prânziră, petre-

98

cuseră o parte din zi să scoată cont, inutul. Totul era pusclaie peste grămadă. După ce făcuse cu multă grijă primaîmpărt, ire, se văzură în fat, a unei averi care întrecea toatevisurile. Iată lista ce o întocmise :

14.000 mii monete de aur250 de diamante300 de smaralde800 de rubine500 de safire100 opaleAceste pietre pret, ioase erau fără montură, căci legătu-

rile lor de aur fuseseră topite.

200 inele cu briliante s, i diamante;150 perechi de cercei cu diamante, safire s, i bătute cu

rubine s, i smarald;90 de lant, uri de aur masiv pentru coliere, având atâr-

nate de ele brelocuri bătute cu diamante s, i smarald;85 de medalioane;50 vase de argint, montate cu borduri de aur s, i înflo-

rate cu briliante.Mai găsiseră două mânere de sabie, admirabil cizelate

în aur s, i pietre scumpe. Uitasem bucăt, ile de aur topit, vreozece kilograme. Inventarul terminat, Edgar, care vedeacă print, ul Glinka moare de nerăbdare să afle taina acesteinemaipomenite minuni, începu să-i explice în cele maimici amănunt, imi cum a ajuns la această descoperire.

— T, i-aduci aminte, — zise el, — de seara când t, i-amarătat desenul grosolan al racului de aur; atunci am fostîn treacăt atins de încăpăt, ânarea cu care-mi sust, ineai căseamănă a cap de mort. Mai întâi credeam că glumes, ti; dar

99

ironia d-tale m-a silit să arunc în foc bucata de pergamentce mi-o înapoiases, i râzând.

— Vorbes, ti de bucata de hârtie ? întrerupse print, ulGlinka.

— Nu; seamănă numai a hârtie, dar când am încercatsă desenez pe ea, am observat că era o bucată de perga-ment foarte îngustă, tare murdară de altfel. În momen-tul când vream s-o mototolesc, privii desenul pe care-lcriticas, i s, i rămăsei uimit, zărind în adevăr un cap de mort,acolo unde eu credeam c-am desenat un rac. Amănunteledesenului meu se potriveau cu conturul general al unuicraniu ?... Luai o lumânare s, i începui să analizez perga-mentul mai cu de-amănuntul. Întorcându-l, văzui schit, amea pe dos, as, a cum o desenasem. Era, printr-o ciudatăîntâmplare, un craniu care se potrivea exact cu desenulmeu, nu numai prin contur, dar încă prin dimensiuni. În-crememenii s, i căutai un raport, o legătură de la cauză laefect.Dar numaidecât îmi intră în minte o convingere adâncă,aceea că nu era nici un desen pe pergament când am făcutschit, a racului; îl întorsei pe dos s, i pe fat, ă s, i, dacă racul se-măna cu vreun craniu, l-as, fi observat desigur. Deci era otaină. M-am sculat hotărât s-o descopăr, am stâns cu grijăpergamentu s, i mi-am îndreptat toate gândurile asupraacestei enigme pe care voiam s-o lămuresc.După ce-ai plecat supărat de la mine s, i după ce Bob ador-mise adânc, începui să mă gândesc în ce mod acest per-gament îmi câzuse în mână. Găsisem racul pe margineat, ărmului, la o depărtare de o milă de colibă. El mă mus, casemai întâi s, i i-am dat drumul. Bob, cu obis, nuita-i băgarede seamă, căută împrejurul lui o foaie sau as, a ceva, pen-tru a apuca racul s, i zări bucata aceasta de pergament pe

100

jumătate îngropată în nisip. Aproape de locul unde amgăsit-o, observai rămăs, it, ele unei corăbii dusă de furtunăs, i îngropată în bancul de nisip.

Bob luă pergamentul, apucă racul de aur s, i mi-l dete.Apoi porniră spre colibă; pe drum m-am întâlnit cu locote-nentul S, uteu care m-a rugat să-i împrumut racul până adoua zi, pentru a-l studia în linis, te. Pergamentul însă îlaveam în buzunar.

D-ta, dragă print, e, t, i-aduci aminte că voind să facschit, a racului, nu găseam hârtie. Căutam în buzunare,nădăjduind să găsesc vreo scrisoare vechie, când degetelemele dădură de pergament. Toate aceste amănunte ce-t, ipovestesc ît, i explică soiul de legătură ce am stabitit întreo corabie sfărâmată de stânci s, i un pergament purtânddesenul unui craniu. Care-i raportul ? mă vei întreba d-ta. Voi răspunde că craniul este simbolul binecunoscut alpirat, ilor. În toate întreprinderile lor au înălt, at stegul cucap de mort.

Bagă de seamă bine că vorbim de pergament s, i nu dehârtie. Pergamentul e aproape nepieritor s, i adeseori sescriu pe dânsul documente de mare important, ă. E greude scris sau desenat pe el. Atunci pentru ce acest cap demort, dacă n-are nici un înt, eles ascuns ? Unul din colt, urifusese distrus; dar forma primitivă fusese dreptunghiu-lară : aveam în mână una din acele fâs, ii de care cineva s-aslujit pentru a ascunde un fapt de mare valoare, pentru aînsemna o notă care trebuia să se păstreze...— Cum pot, i — întrerupse print, ul Glinka — să stabiles, ti unraport între corabie s, i craniu, pentru că, după cum spuidumneata, craniul nu era pe pergament, atunci când aidesenat racul ?— Aicea-i toată taina. Când am desenat racul, nu era nici

101

urmă de craniu pe pergament; desenu sfârs, it t, i l-am dat s, inu te-am pierdut din vedere până nu mi l-ai înapoiat. Prinurmare, nu d-ta ai desenat craniul s, i nu se afla nimeniatunci în colibă care să-l fi putut face.

Mi-am adus aminte atunci de toate întâmplările ceau urmat în timpul vizitei d-tale. Era frig. Un foc marepâlpâia în vatră, Bob pregătea cina. Asezas, i scanul foarteaproape de foc. Când t, i-am dat pergamentul, câinele in-trând în colibă t, i-a sărit pe umeri. D-ta îl mângâiai cumâna stângă, lasând să cadă dreapta în care t, ineai per-gamentul, între genunchi, aproape de foc. Tocmai voiamsă-t, i zic să observi să nu se aprinză la flacără, dar retrăses, imâna pentru a examina desenul. Căldura, desigur, a fostcauza care a făcut să apară pe pregament craniul pe care-lveseam.

Întotdeauna, o s, tiu, au fost preparat, iuni cu care puteaiscrie, pe hârtie sau pergament, litere pe cari numai foculle făcea vizibile. Picioasa topită în apă se întrebuint, eazăadesea; ît, i dă o culoare verde. Această culoare se s, tergecând lucru pe care l-ai scris, s-a răcit, dar reapare dupăvoint, ă încălzindu-l din nou. Am examinat atunci capul demort cu multă atent, ie. Conturile din afară, la margineapergamentului, erau cu mult mai lămurite ca celelalte.

Desigur, act, iunea căldurii fusese inegală. L-am pusdin nou în fat, a focului. Atunci se ivesc, într-un colt, opusaceluia unde era desenat capul de mort, o mult, ime de cu-vinte fără nici o legătură :

mort ! de cap un cracăs, apte a pe află seunde urias, copac une pustie insula

102

ÎnAm rămas mut în fat, e lor, dar un semn, de trimitere

rătăcit la colt, ul pergamentului m-a lămurit. Cel care îlscrisese era oriental s, i avea scrisul de la stânga la dreapta1 . Am cetit dar:„În insula pustie e un copac urias, unde se află pe a s, apteacracă un cap de mort”.În altă parte am găsit aceste cuvinte suprapuse :

RACULDEAURESTECHEIACARESFREDELES, TEPĂMÂNTTUL

1corect e: de la dreapta la sânga.

103

LS, i aceste cuvinte le-am cetit cu us, urint, ă. Oare tu, ceti-

torule, pot, i înt, elege ce era scris pe pergament ?În alt colt, am descoperit nis, te semne cabalistice dese-nate: o cracă, ochiul stâng al unui craniu, un rac, mă-sura greutăt, i, cineva care coboară de pe un arbore, frunzemulte, o ladă, o circumferint, ă desenată. în diametru, unbăt, , un metru, apoi cifrele :

11 1/2s, i 0.50.Toată noaptea m-am trudit să înt, eleg misterioasa enigmă.

Într-un târziu am văzut racul că se suie pe piciorul scau-nului.

Mi-am zis: trebuie ca cineva să se ridice. După multesfort, ări n-am înt, eles „ochiul stâng al unui craniu” , de-cât atunci când Bob descoperise craniul înfipt pe cracacopacului din insulă. De altfel nici propozit, ia „măsuraunei greutăt, i”, decât tot atunci când racul, care murise,sărmanul, pe drum, îl legasem ca un obiect de o sfoară s, i il-am dat lui Bob să-l t, ie, căci: „racul de aur este cheia caresfredeles, te pământul”. Ît, i aduci aminte cum dânsul l-acoborât din pom spânzurându-l în jos.Racul de aur înt, elesese că urcarea lui pe piciorul scaunuluim-a lămurit. După un timp coborî. Am descifrat astfelpropozit, ia „cineva care coboară”. Acest cineva nu poate fidecât el, racul de aur. Restul a fost mai us, or, fiind vorba defrunze, de un băt, , de un diametru s, i distant, ele; un metru,un metru s, i jumătate s, i cinzeci de centrimetrii.

Cu aceste elemente am format următoarea frază:„Te suie cu dânsul (adică cu racul de aur) pe cracă;

când va fi foarte greu, coboară-l prin partea ochiului stângal craniului, printre frunzele copacului în jos. Acolo în-fige băt, ul, măsoară diametrul locului s, i vei găsi o ladă cu

104

comori ascunse”.Înarmat cu aceste dovezi, am plecat tustrei spre insula

misterioasă, în ziua aceea, unde am putut face descoperi-rea.— Toate bune, dar scheletele dezgropate ale cui au fost ?întrebă din nou print, ul Glinka.— Ale cui ?! Sunt ale acelor nenorocit, i care au luat parte laîngroparea comorii pe vremuri. Stăpânul, pentru ca să sepiardă orice urmă, i-au omorât cu două lovituri de târnă-cop, când terminaseră lucrul, drept răsplată a credint, ei lor.Tetminând spovedania, Contele Edgar de Sex, împreunăcu Bob îs, i ridică peste câtva timp partea de avere s, i, într-onoapte, dispăru fără să se s, tie unde.Print, ul Glinka, după o lună, primi o scrisoare din t, ara luinatală cu următorul cuprins: „Când ai timp, vino la mos, iamea, să vezi ce-am făcut. Am răscumpărat toată avereapărint, ilor mei. În castelul indian, fost pe vremuri adăpostde vânătoare, am ridicat un altar, unde, într-o casetă deaur bătută cu diamante, am as, ezat corpul neînsuflet, it alracului întocmai ca un zeu nemuritor. În acest templu,veacurile vor vedea ce poate să facă o voint, ă omenească,chiar atunci când toate nenorocirile din lume au căutatsă o distrugă. Te as, tept, Edgar.” Cel care mi-a povestit în-tâmplarea nu s, tie dacă prietenul îmbogăt, it s, i el de aceastăvoint, ă omenească a văzut Templul racului de aur din pă-durea seculară.

105

Proză antumă

Sărmanul Dionis

Nuvelă...s, i tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai

mică decât cu amândoi. De as, avea trei ochi as, vedea-o s, imai mare, s, i cu cât mai mult, i ochi as, avea cu atâta lucruriletoate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea,născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, eletoate în raport cu mine, păstrându-s, i proport, iunea, numi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi parazi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unuiglonte, s, i toate celea din ea scăzute în analogie, locuitoriiacestei lumi, presupuindu-i dotat, i cu organele noastre, arpricepe toate celea absolut în felul s, i în proport, iunile încare le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus,înmiit de mare — acelas, i lucru. Cu proport, iuni neschim-bate — o lume înmiit de mare s, i alta înmiit de mică ar fipentru noi tot atât de mare. S, i obiectele ce le văd, privitec-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât demari sunt ele absolut? Cine s, tie dacă nu trăim într-o lumemicroscopică s, i numai făptura ochilor nos, tri ne face s-ovedem în mărimea în care o vedem? Cine s, tie dacă nu vedefiecare din oameni toate celea într-alt fel, s, i nu aude fie-care sunet într-alt fel — s, i numai limba, numirea într-un

fel a unui obiect ce unul îl vede as, a, altul altfel, îi unes, teîn înt, elegere. — Limba? — Nu. Poate fiecare vorbă sunădiferit în urechile diferit, ilor oameni — numai individul,acelas, i rămâind, o aude într-un fel.

S, i, într-un spat, iu închipuit ca fără margini, nu este obucată a lui, oricât de mare s, i oricât de mică ar fi, numaio picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eter-nitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricâtde mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată?S, i iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouăs, i raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii dinistoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, s, i în acesteclipite oamenii ar lucra tot atâta s, i ar cugeta tot atâta caîn evii nos, tri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungica pentru noi ai nos, tri. În ce nefinire microscopică s-arpierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ceinfinire de timp clipa de bucurie — s, i toate acestea, toate,ar fi — tot astfel ca s, i azi.

...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu existănici timp, nici spat, iu — ele sunt numai în sufletul nos-tru. Trecut s, i viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-unsâmbure de ghindă, s, i infinitul asemenea, ca reflectareacerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla mis-terul prin care să ne punem în legătură cu aceste douăordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe carel-au posedat poate magii egipteni s, i asirieni, atuncea înadâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aieveaîn trecut s, i am putea locui lumea stelelor s, i a soarelui. Pă-cat că s, tiint, a necromant, iei s, i acea a astrologiei s-au pier-dut -cine s, tie câte mistere ne-ar fi descoperit în aceastăprivint, ă! Dacă lumea este un vis — de ce n-am putea săcoordonăm s, irul fenomenelor sale cum voim noi? Nu e

110

adevărat că există un trecut — consecutivitatea e în cuge-tarea noastră — cauzele fenomenelor, consecutive pentrunoi, aceleas, i întotdeauna, există s, i lucrează simultan. Sătrăiesc în vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandrucel Bun — este oare absolut imposibil? Un punct matema-tic se pierde-n nemărginirea dispozit, iunii lui, o clipă detimp în împărt, ibilitatea sa infinitezimală, care nu înce-tează în veci. În aceste atome de spat, iu s, i timp, cât infinit!Dac-as, putea s, i eu să mă pierd în infinitatea sufletului meupân’ în acea fază a emanat, iunii lui care se numes, te epocalui Alexandru cel Bun de exemplu... s, i cu toate acestea...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Cu drept cuvânt cititorul va fi clătit din cap s, i va fi în-

trebat — prin mintea cărui muritor treceau aceste idei?Existent, a ideală a acestor reflect, iuni avea de izvor de emanat, iuneun cap cu plete de o sălbătăcită neregularitate, înfundatîntr-o căciulă de miel. Era noapte s, i ploaia cădea măruntăpe stradele nepavate, strâmte s, i noroioase ce trec prin no-ianul de case mici s, i rău zidite din care consistă parteacea mare a capitalei României, s, i prin bălt, ile de noroi ceîmpros, cau pe cutezătorul ce se încredea perfidelor undetreceau nis, te ciubote mari cărora nu le-ar fi păsat nici depotop, cu atât mai vârtos că aveau turetci care îngropauîn ele pantalonii individului cont, inut îndată ce timpul de-venea problematic. Umbra eroului nostru dispărea prins, iroaiele ploii, care dederă capului său aspectul unui ber-bec plouat, s, i te mirai ce mai rezistă torentelor de ploaie— hainele lui ude -sau metafizica. De prin crâs, me s, i pră-vălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari s, inespălate, o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropiide ploaie ce inundase sticlele. Pe ici pe colo trecea câteun romant, ios fluierând; câte un mitocan cu capul lulea

111

de vin îs, i făcea de vorbă cu păret, ii s, i cu vântul; câte-o fe-meie cu fat, a înfundată în caps, on îs, i desfăs, ura trecătoareleumbre prin spat, iul neguros, asemenea zeilor întunecat, idin epopeile nordice... Dintr-o crâs, mă deschisă s-auzeao vioară schingiuită. Metafizicul nostru se apropie să seuite s, i razele pătrunseră prin us, ă s, i-i loviră fat, a. Nu eraun cap urât acela a lui Dionis. Fat, a era de acea dulceat, ăvânătă albă ca s, i marmura în umbră, cam trasă fără a fiuscată, s, i ochii tăiat, i în forma migdalei erau de acea in-tensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotauîn orbitele lor — un zâmbet fin s, i cu toate astea atât deinocent trecu peste fat, a lui la spectacolul ce-l privea. — Ceera adică: Un băiet de t, igan cu capul mic într-o pălărie acăror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cuciubote în care ar fi încăput întreg s, i într-un surtuc lungde-i ajungea la călcâi s, i care fără îndoială nu era al lui,schinjuia c-un arcus, ce rămăsese în câteva fire de păr s, i,cu degetele uscate, pis, ca nis, te coarde false care t, ârliau ner-vos, iară împrejuru-i frământa pământul un ungur lung,cu picioarele goale băgate în papuci mari umplut, i cu paie.Oricât de neplăcut să fi fost spectacolul pentru simt, ul es-tetic al călătorului meu, el avu o influent, ă salutară asupraeroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice,băgă de samă că ploaia-l udase până la piele. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicându-s, i căciulacea mit, oasă, vedem o frunte atât de netedă, albă, corectboltită, care coincide pe deplin cu fat, a într-adevăr plăcutăa tânărului meu. Părul numai cam prea lung curgea în vit, epână pe spate, dar uscăciunea neagră s, i sălbatecă a păruluicontrasta plăcut cu fat, a fină, dulce s, i copilărească a băieta-nului. Îs, i puse în cui paltonul ud s, i, la aroma îmbătătoarea unei cafele turces, ti, ochii lui cei moi s, i strălucit, i se pier-

112

dură iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atâtde bine băiet, ilor, pentru că seriozitatea contrastează tot-deauna plăcut cu fat, a de copil. Între aces, ti muri afumat, i,plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor dedomino s, i de cadent, ata bătaie a unui orologiu de lemn,ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenălumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un cal-cul matematic pe masa veche de lemn lustruit s, i adeseasurâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am puteanumi, s, i totus, i de o profundă melancolie. Melancolia învârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era or-fan, o existent, ă -cum sunt multe la noi — fără de sperant, ăs, i, afară de aceea, determinat prin nas, tere la nepozitivism.În introducerea acestor s, iruri am surprins unele din cu-getările care-l preocupau în genere — s, i c-un asemeneacap omul nu ajunge departe — s, i mai cu seamă cel sărac —s, i Dionis era un băiet sărac. Prin natura sa predispusă, eldevenea s, i mai sărac. Era tânăr — poate nici optsprezeceani — cu atât mai rău... ce viat, ă-l as, teaptă pe el?... Uncopist avizat a se cultiva pe apucate, singur... s, i aceastălibertate de alegere în elementele de cultură îl făcea săcitească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sasufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilităt, imetafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet — e mi-nune oare că pentru el visul era o viat, ă s, i viat, a un vis? Eraminune că devenea superstit, ios? Adesea îs, i închipuiseel însus, i cât de tris, ti, cât de lungi, cât de monotoni vortrece anii viet, ii lui — o frunză pe apă. Lipsit de iubire —căci n-avea pe nimeni în lume, iubitor de singurătate, înneputint, ă sufletească de a-s, i crea o soartă mai fericită,el s, tia că în „această ordine a realităt, ii”, cum o numea el,nu-l va întâlni nici un zâmbet s, i nici o lacrimă -neiubit s, i

113

neurât de cineva, se va stinge asemenea unei scântei dupăcare nu-ntreabă nimenea — nimenea-n lume. Casa luide pustnic, un colt, întunecos s, i painjinit din arhiva uneicancelarii, s, i atmosfera lenes, ă s, i flegmatică a cafenelei —asta era toată viat, a lui. Cine-ntreabă dacă s, i el are inimă,dacă s, i lui i-ar plăcea să umble frumos îmbrăcat, cum suntîntrebat, i atât, ia copii — dacă s, i el ar dori — să iubească? Săiubească — ideea aceasta îi strângea adesea inima. Cumar fi s, tiut el să iubească! Cum ar fi purtat pe mâini, cums-ar fi închinat unei copile care i-ar fi dat lui inima ei! Ade-sea s, i-o închipuia pe acea umbră argintie cu fat, a albă s, ipăr de aur — căci toate idealele sunt blonde— s, i parcă simt, ea mâinut, ele-i calde s, i înguste în mâinilelui, s, i parcă-i topea ochii sărutându-i, s, i parcă i se topeasufletul, fiint, a, viat, a, privind-o... vecinic privind-o.

Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători decărt, i, oameni cu părul în dezordine, t, inând cărt, ile într-omână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înaintede-a bate, mis, cându-s, i buzele fără a zice o vorbă s, i trăgânddin când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură dincafeaua s, i berea ce le sta dinainte — semn de triumf! Din-colo unul scria cu cridă pe postavul verde al biliardului;unul cu pălăria naltă pe ceafă s, i cu mâinile unite pe spate,c-o t, igară lungă în gură a cărei independent, ă era mărgi-nită numai de buzele individului, se uita — dracu s, tie, cuinteres ori as, a numai la un portret a lui Dibici-Zabalkanskiatârnat în afumatul perete. Orologiul, fidel interpret albătrânului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal, sprea da lumii, ce nu-l asculta, samă că se scursese a 12-a orăa nopt, ii. Dionis se porni spre casă. Afară ploaia încetases, i, prin mrejele s, i valurile de nouri negri-vinet, i, luna tre-cea palidă s, i rece. În mijlocul unei grădini pustii, unde

114

lobodele s, i buruienele crescuse mari în tufe negre-verzi,se înălt, au ochii de fereastă spartă a unei case vechi a căreistres, ină de s, indrilă era putredă s, i acoperită c-un mus, chicare strălucea ca bruma în lumina cea rece a lunii. Nis, tetrepte de lemn duceau în catul de sus al ei. Us, a mare des-chisă în balconul catului de sus se clătina scârt, âind în vânts, i numai într-o t, ât, ână, treptele erau putrede s, i negre — peici pe colo lipsea câte una, as, a încât trebuiai să treci douădeodată s, i balconul de lemn se clătina sub pas, i. El trecuprin hăt, is, ul grădinii s, i prin zăplazurile năruite s, i urcă iutescările. Us, ile toate erau deschise. El intră într-o camerănaltă, spat, ioasă s, i goală. Peret, ii erau negri de s, iroaiele deploaie ce curgeau prin pod s, i un mucegai verde se prinsesede var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zi-durilor vechi s, i gratiile erau rupte, numai rădăcinile lorruginite se iveau în lemnul putred. În colt, urile tavanuluicu grinzi lungi s, i mohorâte painjenii îs, i exercitau tăcutas, i pas, nica lor industrie; într-un colt, al casei, la pământ,dormeau una peste alta vo câteva sute de cărt, i vechi, multedin ele greces, ti, pline de învăt, ătură bizantină; în alt colt, ,un pat, adică câteva scânduri pe doi căpriori, acoperitec-un mindir de paie s, i c-o plapomă ros, ie. Înaintea patuluio masă murdară, al cărei lemn grunzuros de vechime eratăiat cu litere latine s, i gotice; pe ea hârtii, versuri, ziarerupte, bros, uri efemere din câte se-mpart gratis, în fine, oneordine într-adevăr păgânească. Luna îs, i vărsa luminaei cea fantastică prin ferestrele mari, albind podelele depăreau unse cu cridă; peret, ii posomorât, i aveau, pe undeajungea lumina lunii, două cuadrate mari argintoase, careflectare a ferestrelor; pânzele de painjin străluceau vioiîn lună s, i deasupra cărt, ilor dorminde în colt, se ivea o în-gerească umbră de om. Era aninat într-un cui bustul în

115

mărime naturală a unui copil ca de vro optsprezece ani,cu păr negru s, i lung, cu buzele subt, iri s, i roze, cu fat, a finăs, i albă ca tăiată-n marmură s, i cu nis, te ochi albas, tri marisub mari sprâncene s, i gene lungi negre. Ochii cei albas, triai copilului erau as, a de strălucit, i, de un colorit atât delimpede s, i senin, încât păreau că privesc cu inocent, a, cudulceat, a lor mai femeiască asupra spectatorului. Cu toatecă acel portret înfăt, is, a un chip îmbrăcat bărbătes, te, însămâinile cele dulci, mici, albe, trăsurile fet, ei de o paloaredelicată, umedă, strălucită, moale, ochii de o adâncimenespusă, fruntea uscată s, i femeies, te mică, părul undoind,cam prea lung — te-ar fi făcut a crede că e chipul uneifemei travestite. Visătorul Dionis se opri în dreptul aceluiportret care sub lumina plină a lunii părea viu, ochii luierau plini de o superstit, ioasă nerozie, el s, opti încet s, i cuglasul înecat de lacrimi: „Bună sară, papa!”, umbra păreacă-i surâde din cadrul ei de lemn -el s-apropie s, i sărutămâinile portretului, apoi fat, a, gura, ochii cei de foc vânăt.Înecat de iubire pentru o fiint, ă ce nu mai exista, ar fi doritca etern să t, ie astă noapte cu aerul răcoare limpezit de lu-mina lunii, vecinic ar fi dorit să t, ie dulcea, neînt, eleasa, daratât de fericita lui nebunie. Va să zică asupra acestui chipîs, i concentrase el amorul lui, atâta formă avea pustiita,sărmana lui viat, ă — un portret!... Da, era tatăl său, cândfusese în vârsta lui de acum. Mumă-sa, o femeie palidă,naltă, blondă, cu ochii negri, îi vorbise adesea de tatăl său;de acel copil cine s, tie cum rătăcit în clasele poporului dejos. Misterios, fără să spuie cuiva secretul numelui lui, els, edea în casa preotului bătrân a cărui fiică era Maria. Ei seiubiră. În toată ziua el îi promitea că taina sufletului săuîs, i va avea sfârs, itul, că el o va lua de sot, ie, că o soartă aurităo as, teaptă. Dar într-o zi el primi o scrisoare cu sigil negru

116

— o deschise — o citi — o rupse bucăt, i s, i cu ea mintea sa...o copie de pe un testament părea a fi după cât se puteapricepe din bucăt, ile rupte. El muri în spitalul de alienat, i...palid, mut până-n ultimul moment, preocupat pare că dea ascunde un secret mare.

Fructul amorului acestor oameni fu Dionis. Văduvitasa mumă îl crescu pe el cum putu din lucrul mâinilor ei —mâini delicate de doamnă — fat, a ei palidă ca ceara, ochiiei de-o întunecată blândet, e aveau numai pentru el grijăs, i înt, elegere — pentru el -s, i pentru portret. De copil încăel admira ochii cei frumos, i ai portretului ce luceau ca viiîn orbitele lor. Ce frumos a fost papa! zicea el surâzând s, imumă-sa, auzindu-l, îs, i s, tergea într-ascuns lacrimile ei.

— Ochii? nu-i as, a, Dionis — ochii!— Da, mamă!— Aces, ti ochi!... O dacă i-ai fi văzut tu aces, ti ochi vrodatăîn viat, a ta t, i s-ar fi părut că-i revezi în fiecare vânătă steaa diminet, ii, în fiecare undă albastră, prin fiecare geanăde nori. Cât era de frumos acest copil s, i ce tânăr a mu-rit! Frumos, i au înmărmurit ochii lui în negurile gândiriimele, precum ar rămănea prin nouri, pe bolta întunecoasă,două, numai două stele vinete... S, -apoi îl lua în brat, ele ei,îl dezmierda, îl săruta. Afară de ochii negri, care erau ai ei,era el întreg, el, copilul din portret. Ea îl crescu rău — darcum se putea altfel — îl iubea as, a de mult! Singura ei bucu-rie într-o viat, ă fără sperant, ă, fără viitor, fără mult, umire,ea nu mai avea dureri, nici bucurii decât acele ale copiluluiei. Sufletul ei întreg era o reflectare umbroasă s, i tristă asufletului său de copil. Ce gândea copilul cu mintea luinaivă, o vorbă, un vis, o preocupa zile întregi — zile întregiputea medita asupra unui cuvânt ies, it din nebunatica sagură. Dară, consumată de lipse, ea se stinse într-o zi. În

117

delirul ei, ea trase mâna copilului s, -o ascunse în sân, lângăinimă, s-o încălzească — un simbol al viet, ii ei întregi!

De-atunce fizionomia, surâsul lui căpătase acea um-bră dulce de tristet, e care îl făcea atât de interesant — s, iirezistibil pentru bobocii pensionatelor. Dar lui însus, i nicinu-i trecea prin minte că pe el l-ar fi putut iubi cineva —pe el nu-l iubise nimeni în lume afară de mumă-sa — cuml-ar fi putut iubi pe el, atât de singur, atât de sărac, atât defără viitor! Nu-s, i are fiecare om, gândea el, familia sa, ami-cii, rudele, oamenii săi, ca să-i iubească — cui ce-i pasăde mine? Cum trăiesc voi s, i muri, de nimene plâns, denimene iubit.

Luna s-ascunse într-un nor negru spintecat în douărânduri de lungi fulgere ros, ii — casa se întunecă — s, inu se mai văzu nici umbra din perete a portretului, niciumbra înaltă a lui Dionis. El aprinse lumina.

Să privim acum s, i la sărăcia iluminată de razele uneilumânări de său băgate în gâtul unui clondir ce t, inea locde sfes, nic. Ce vizunie -s, i aici, aici petrecea el vara s, i iarna.Iarna, de gerul cel amarnic, trăsnea grinda în odaie, crâs, caulemnele s, i pietrele, vântul lătra prin gardurile s, i ramurileninse; ar fi vroit să doarmă, să viseze, dar gerul îi înghet, apleoapele s, i-i painjinea ochii. Surtucul lui pe lângă aces-tea era mai mult urzeală decât bătătură, ros pe margini,fudul la coate, de râdea pare că s, i vântul în urma lui. Oa-menii căscau ironic gura când îl vedeau... S, i-n asemeneamomente, în lungile s, i friguroasele nopt, i de iarnă, credecineva cum că el, redus până la culmea mizeriei, deveneatrist? As, a era elementul său. O lume întreagă de închipu-iri umoristice îi umpleau creierii, care mai de care maibizară s, i mai cu neputint, ă. El băga de samă că gândirilelui adesea se transformau în s, iruri ritmice, în vorbe ri-

118

mate, s, i atunci nu mai rezista de-a le scrie pe hârtie... maiales garafa goală era în stare de a-l umplea de cugetărimelancolice...

Ah! garafa pântecoasă doar de sfes, nic mai e bună S, i mucoasalumânare sfârâind săul s, i-l arde S, i-n această sărăcie te inspiră,cântă barde - Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am maibăut de-o lună.

Un regat pentr-o t, igară, s-umplu norii de zăpadă Cu hi-mere!... Dar de unde? Scârt, âie de vânt fereasta, În pod miaunămotanii — la curcani vânătă-i creasta S, i cu pasuri melancolicimeditând umblă-n ogradă.

Uh! ce frig... îmi văd suflarea — s, i căciula cea de oaie Peurechi am tras-o zdravăn — iar de coate nici că-mi pasă Cat, iganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod — cu-a melecoate eu cerc vremea de se-nmoaie.

Cum nu sunt un s, oarec Doamne — măcar totus, i are blană- Mi-as, mânca cărt, ile mele — nici că mi-ar păsa de ger... Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat borta-nperete s, i nevasta — o icoană.

Pe peret, i cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen Roiescplos, nit, ele ros, ii, de t, i-i drag să te-uit, i la ele! Greu li-i de mindirde paie s, i apoi din biata-mi piele Nici că au ce să mai sugă. —Într-un roi mai de un stânjen

Au ies, it la promenadă — ce petrecere gentilă! Plos, nit, a ceea-ibătrână, cuvios în mers păs, es, te; Cela-i cavaler... e iute... oares, tie frant, uzes, te? Cea ce-ncunjură mult, imea i-o romantică copilă.Bruh! mi-i frig — Iată pe mână cum codes, te-un negru purecSă-mi moi degetul în gură — am să-l prind — ba las săracul.Pripăs, it la vro femeie, s, tiu că ar vedea pe dracul — Dară eu —ce-mi pasă mie — bietul „îns!” la ce să-l purec?

S, i motanul toarce-n sobă — de blazat ce-i. Măi motane,Vină-ncoa să stăm de vorbă, unice amic s, i ornic; De-ar fi-n lume-

119

un sat de mât, e, zău! că-n el te-as, pune vornic, Ca să s, tii s, i tuodată boieria ce-i, sărmane!

Oare ce gândes, te hâtrul de stă ghem s, i toarce-ntruna? Ceidei se-ns, iră dulce în mât, easca-i fantazie? Vro cucoană cu-albăblană cu amoru-i îl îmbie, Rendez-vous i-a dat în s, ură, or[i] înpod în găvăună?

De-ar fi-n lume numai mât, e — tot poet as, fi? Totuna: Mieu-nând în ode nalte, tragic miorlăind — un Garrick, Ziua tologit însoare pândind cozile de s, oaric Noaptea-n pod, cerdac s, i stres, iniheinizând duios la lună.

Filozof de-as, fi — simt, irea-mi ar fi vecinic la aman! În prele-geri populare idealele le apăr S, i junimei generoase, domnis, oarelorce scapăr Li arăt că lumea vis e — un vis sarbăd — de motan.

Sau ca popă, colo-n templul închinat fiint, ei care După chips, -asemănare a creat mât, escul neam, As, striga: o motănime!motănime! Vai... Haram De-al tău suflet motănime, nepostindpostul cel mare.

Ah! Sunt pintre voi de-aceia care nu cred tabla legii, Fireamai presus de fire, mintea mai presus de minte Ce destinul mo-tănimii îl desfăs, ură-nainte! Ah! atei, nu temet, i iadul s, -a luiDuhuri — liliecii?

Anathema sit! — Vă scuipe oricare motan de treabă, Nuvedet, i ce-nt, elepciune e-n făptura voastră chiară? O motani fărăde suflet! — La sgâriet el v-a dat ghiară S, i la tors v-a dat mustet, e— vret, i să-l pipăit, i cu laba?

Îi! că în clondir se stinge căpet, elul de lumină! Mos, ule, mergide te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat? Să visăm favori s, i aur, tu-ncotlon s, i eu în pat. De-as, putea să dorm încalea. — Somn, agândului odină,

O, acopere fiint, a-mi cu-a ta mută armonie, Vino somn — orivino moarte. Pentru mine e totuna De-oi petrece-ncă cu mât, e s, icu pureci s, i cu luna, Ori de nu — cui ce-i aduce? Poezie — sărăcie!

120

Dar în astă sară Dionis era vesel fără să s, tie de ce. Lacăpet, elul de lumânare ce sta în gâtul garafei cu ochiulros, s, i bolnav, el deschise o carte veche legată cu piele s, iroasă de molii — un manuscript de zodii. El era un ateistsuperstit, ios — s, i sunt mult, i de aces, tia. Init, ialele acesteicărt, i cu buchii erau scrise ciudat cu cerneală ros, ie ca sân-gele, caractere slave de o evlavioasă, gheboasă, fantasticăarătare. O astrologie mai mult de origine bizantină, ba-zată pe sistemul geocentrist, sistem care admite pământulde centrul arhitecturii lumes, ti s, i pe om de creatura pen-tru a cărui plăcere Dumnezeu ar fi făcut lumea. Titlulera scris s, i latines, te: „architecturae cosmicae sive astroni-miae geocentricae compendium” — învăt, ătură despre alumii orânduială dumnezeiască dupre cum toate pentrupământ a fi zidite se arată de către înduratul Dumnezeu —de pe grecie pe românie tâlcuită cu adăugire a înrâurint, eizodiilor asupra viet, ii omenes, ti. S, i cu o dedicat, iune: „ce-lui întru fiint, a sa nemărginit, întru fapturile mânurilorsale minunat Dumnezeu spre vecinică laudă afierosită.”Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumes, ti ima-ginare, pe margini cu portretele lui Platon s, i Pitagora s, icu sentint, e greces, ti. Două triunghiuri crucis, e înconjuratede sentint, a: „Director coeli vigilat noctesque diesque, quisistit fixas horas terrigenae.” Constelat, iuni zugrăvite curos, , calcule geometrice zidite după o închipuită s, i mis-tică sistemă, în urmă multe tâlcuiri de visuri, coordonatealfabetic — o carte care nu lăsa nimic de dorit pentru aaprinde nis, te creieri superstit, ios, i, dispus, i la o asemeneahrană. La sfârs, itul cărt, ii era zugrăvit Sf. Gheorghie înlupta cu balaurul — dragă doamne simbol ce înfăt, is, a ade-vărul nimicind nes, tiint, a. Aurul de pe spata legăturii depiele se s, tersese pe alocurea s, i licurea pe la altele ca stro-

121

pit cu peteală. Cu coatele as, ezate pe masă s, i cu capul înmâini, Dionis descifra textul obscur c-un interes deosebit,până ce căpet, elul de lumină începu a agoniza fumegând.Se stinse. El îs, i apropie scaunul de fereastră, pe care odeschise s, i, la lumina cea palidă a lunii, el întorcea foaiecu foaie uitându-se la constelat, iunile ciudate. Pe o paginăgăsi o mult, ime de cercuri ce se tăiau, atât de multe în-cât părea un ghem de fire ros, sau un painjinis, zugrăvitcu sânge. Apoi îs, i ridică ochii s, i privi visând în fat, a ceablândă a lunii— ea trecea frumoasă, clară pe un cer limpede, adânc,transparent, prin nouri de un fluid de argint, prin ste-lele mari de aur topit. Părea că deasupra mai sunt o miede ceruri, părea că presupusa lor fiint, ă transpare prinalbastra-i adâncime... Cine s, tie — gândi Dionis — dacă încartea aceasta nu e semnul ce-i în stare de a te transpune înadâncimile sufletes, ti, în lumi care se formează aievea as, acum le dores, ti, în spat, ii iluminate de un albastru splendid,umed s, i curgător.

În fat, a locuint, ei lui Dionis se ridica o casă albă s, i fru-moasă. Dintr-o fereastră deschisă din catul de sus el auziprin aerul nopt, ii tremurând notele dulci ale unui clavir s, iun tânăr s, i tremurător glas de copilă adiind o rugăciuneus, oară, pare că parfumată, fantastică. El îs, i închise ochiica să viseze în libertate. I se păru atunci că e într-un pustiuuscat, lung, nisipos ca seceta, deasupra căruia licărea olună fantastică s, i palidă ca fat, a unei virgine murinde. Emiază-noapte. Pustiul tace, aerul e mort s, i numai suflarealui e vie, numai ochiul lui e viu, pentru ca să vadă pe un norde argint, în naltul cerului, un înger alb, îngenuncheat, cumâinile unite, care cânta o rugăciune divină, adâncă, tre-murătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschise ochii

122

s, i văzu prin fereastra arcată s, i deschisă, în mijlocul unuisalon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, în-fiorând cu degetele ei subt, iri, lungi s, i dulci clapele unuipiano sonor s, i acompaniind sunetele us, oare a unor notedumnezeies, ti cu glasul ei dulce s, i moale. Părea că geniuldivinului brit Shakespeare expirase asupra pământuluiun nou înger lunatec, o nouă Ofelia. Închise iar ochii pânăce, recăzut în pustiul cel lung, palatul alb se confundă cunourul de argint s, i juna fată cu îngerul în genunchi. Apoi,strângând ochii silit s, i tare, a înecat visul său în întuneric,n-a mai văzut nimic, ci auzea dispărând, ca o suvenireîntunecată, rugăciunea unei vergine. Muzica încetase demult s, i el, cu totul în prada impresiunii sale, t, inea încăochii strâns închis, i. Când se des, teptă din reveria sa, fe-reastra de sus a palatului era deschisă, în salon întunerics, i sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba luminăa lunii. Aerul era blond s, i văratic, iar razele lunii, pătrun-zând în camera lui Dionis, izbeau fat, a sa palidă s, i umpleausufletu-i plin de lacrimi c-o nespusă melancolie. „Da —repetă el încet ideea lui fixă— sub fruntea noastră e lumea — acel pustiu întins — dece numai spat, iul, de ce nu timpul, trecutul”. Privi dinnou la painjinis, ul de linii ros, ii — s, i liniile începură a semis, ca. El puse degetul în centrul lor -o voluptate sufle-tească îl cuprinse — mai întâi i se păru c-aude s, optireaacelor mos, negi bătrâni care, pe când era mic, îi povesteauîn timp de iarnă, t, inându-l pe genunchi, poves, ti fantasticedespre zâne îmbrăcate în aur s, i lumină, care duc limpedealor viat, ă în palate de cristal — s, i pare c-a fost ieri, ieri parecă-s, i încâlcea degetele în barba lor albă s, i asculta la graiullor înt, elept s, i s, optitor, la cumint, ia trecutului, la acele ves, tidin bătrâni. El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el

123

era tras în trecut. Vedea răsărind domni în haine de aurs, i samur, îi asculta de pe tronurile lor, în învechitele cas-tele, vedea divanul de oameni bătrâni, poporul entuziasts, i cres, tin undoind ca valurile mării în curtea Domniei —dar toate erau încă amestecate.

S, i liniile semnului astrologic se mis, cau cumplit cas, erpi de jăratic. Tot mai mare s, i mai mare devenea painji-nul.

— Unde să stăm? auzi el un glas din centrul de jăratical cărt, ii.— Alexandru cel Bun! putu el s, opti cu glasul apăsat, căci bu-curia, uimirea îi strângea sufletul s, i... încet, încet painjinis, ulcel ros, se lărgi, se diafaniză s, i se prefăcu într-un cer rume-nit de apunerea soarelui. El era lungit pe o câmpie cosită,fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i al-bastru, limpede, adânc, nouri de jăratic s, i aur umpleaucu os, tirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini depurpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremu-rătorul glas al clopotului umplea sara chemând la vecernie,s, i el? — el — ce îmbrăcăminte ciudată! O rasă de s, iac, uncomanac negru — în mâna lui cartea astrologică. S, i cecunoscute-i păreau toate. El nu mai era el. I se părea atâtde firesc că s-a trezit în această lume. S, tia sigur cum căvenise în câmp ca să citească, că citind adormise. Cameraobscură, viat, a cea trecută a unui om ce se numea Dionis,ciudat — el visase! „Ah! gândi el — cartea mea mi-a făcuts, otia asta, în urma citirii ei am visat atâtea lucruri extraor-dinare. Ce lume străină, ce oameni străini, ce limbă, parcăera a noastră, dar totus, i străină, alta”... Ciudat! CălugărulDan se visase mirean cu numele Dionis... pare că se fă-cuse în alte vremi, între alt, i oameni! Ciudat! „Ah mes, tereRuben, zise el zâmbind — cartea ta într-adevăr minunată

124

este!... numai de n-ar amet, i mintea; acuma simt eu, că-lugărul, că sufletul călătores, te din veac în veac, acelas, isuflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit. Binezici, mes, tere Ruben, că egiptenii aveau pe deplin dreptatecu metempsihoza lor. Bine zici cum că în sufletul nostrueste timpul s, i spat, iul cel nemărginit s, i nu ne lipses, te decâtvarga magică de a ne transpune în oricare punct al lor amvoi. Trăiesc sub domnia lui Alexandru-vodă s, -am fost trasde-o mână nevăzută în vremi ascunse în viitorul sufletuluimeu. Cât, i oameni sunt într-un singur om? Tot atât, ia câtestele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cellimpede al nopt, ii. S, i dac-ai mări acea picătură, să te pot, iuita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale ceru-lui, fiecare — o lume, fiecare cu t, ări s, i popoare, fiecare cuistoria evilor ei scrisă pe ea — un univers într-o picăturătrecătoare. Ce adânc e evreul acesta”! — gândi el în sinedespre dascălul Ruben.

El se sculă din iarbă cu cartea cea veche în mână. De-parte, munt, ii cu fruntea încununată de codri, cu poalelepierdute în văi cu izvoare albe. Nouri mari, rotunzi s, i plinipare-că de vijelie treceau pe cerul adânc albastru; prin eimunt, ii ridicau adâncuri s, i coaste-n risipă, stanuri negres, i trunchete despicau pe ici pe colo negurile s, i un brad seînălt, a singur s, i detunat pe-un vârf de munte în fat, a soare-lui ce apunea. Când soarele intră în nouri, ei părură ros, iis, i vinet, i, tivit, i cu aur ce lumina dinapoia lor. Îngropauîn grămezi de arcuri înalte, de spelunci adânci, suite unapeste alta, lumina cerescului împărat, s, i numai din când încând, sfâs, iindu-se, se revărsa prin negrele lor ruine lacuride purpură. Apoi, încet, se risipiră în cret, i vinet, i, soarelecădea la vale s, i părea pe vârful bradului singuratec ca ofrunte în raze pe umeri negri, apoi coborî printre crengi

125

de păr un cuib de rubin între ramuri, apoi, după trunchiulgros, aruncă dungi rumene pe stanurile munt, ilor s, i făceaca ei să-s, i aprindă jăraticul de argint al frunt, ilor lor— până ce se cufundă cu totul după munte, care sta negrus, i nalt, zugrăvindu-s, i în aerul albastru marginile lui tivitecu ros, at, ă. Înserează încet, stelele mari izvorăsc pe albas-trele lanuri ale cerului s, i tremură voluptos în aerul moales, i clar al serii s, i armonia câmpenească umple sara cu miileei de glasuri, toate deosebite s, i toate contribuind la dulceas, i voluptoasa somnoros, ie a lunii.

Prin lumea rumenă de apunerea frumoasă trece călu-gărul nostru, neluând parte la fermecata stare a firii, plinîncă de impresiunile ciudatei sale întâmplări. De departese văd turnurile strălucitoare ale bisericilor Ias, ilor, caselefrumos văruite, cu stres, ine vechi peste care vărsa o viorielumină răsăritoarea lună. El îs, i grăbi pas, ii, până ce intrăîn târg. O ulit, ă strâmtă, cu case vechi s, i hârbuite a cărorcaturi de sus erau mai largi decât cele de jos, as, a încâtjumătatea catului de sus se răzima pe stâlpi de lemn s, i nu-mai jumătate pe cel de jos, cerdacuri înalte, înaintite subs, andramale lungi, apăsate, pline de mus, chi negru-verde;iar în cerdacuri s, ed bătrânii vorbind de ale lor; fetele tinereivesc fet, ele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale fe-restrelor cu gratii, prin care vezi oale cu flori galbene ca deaur. Numai pe ici pe colo luna revarsă câte-o dungă lungăs, i îngustă în umbra ulit, ei, pe ici pe colo trece câte-un oms, uierând — încet, încet ulit, ele adorm, obloanele se-nchid,lumânările se sting, paznicii de noapte trec cu capeteleînfundate în mantale albe, s, i călugărul nostru trece ca oumbră aspru-zugrăvită prin lungile s, i întunecoasele ulit, e.

El se opri înaintea unei case ce se ridica izolată în mijlo-cul unei ogrăzi pustii. Prin crăpăturile obloanelor închise

126

se zărea lumină. Casa era c-un acoperământ t, uguit, peret, iierau de piatră mică ca ceea cu care se pietruiesc fântâneles, i orice tencuială căzuse de pe ele, încât părea o bucatădin ruina unei cetăt, ui. Obloanele erau mult mai largi de-cât ferestrele cele înguste, s, i la un cerdac t, inut în aer destâlpi de zid în patru muchi[i] duceau dintr-o lature nis, tescări nalte, care ajungeau la jumătatea întregii înălt, imi acasei. Nici un copac, nici un acaret pe lângă casă; ogradacea mare cu iarba ei uscată se-ntindea gălbuie în lună s, inumai o fântână îs, i mis, ca gemând cumpăna ei în vânt. Elsui iute scările s, i bătu tare în us, a tinzii. În tindă răsunarăpas, i.

— Cine-i? întrebă un glas adânc, dar linis, tit.— Eu, Dan. Us, a se deschise s, i drept în fat, a lui Dan se iviun om nalt, cu barba lungă s, i sură, cu fruntea mare, iarpe cres, tet avea un fes mic, asemenea iarmurcei jidoves, ti.El întinse călugărului mâna s, i-l duse-n odaie. În dulapurivechi de lemn simplu erau cărt, i vechi legate în piele, craniide oameni s, i paseri împăiete pe polit, ele din perete, un pats, i o masă pline cu pergamente s, i hârtii; iar în atmosfera,grea de mirosul substant, elor închise în fiole, făclia aruncao lumină turbure, ros, ie, galbenă s, i somnoroasă.

Maistrul Ruben era un bătrân de o antică frumuset, e.O frunte naltă, ples, uvă, încret, ită de gândiri, ochii suri,boltit, i adânc în capul cel înt, elept, s, i barba lungă, care cur-gea de sub adâncii umeri ai obrazului până pe pieptulîntotdeauna cam plecat, îi da arătarea unui înt, elept dinvechime. Arătarea lui era linis, tită — dar nu blândă; nu-mai în împrejurul gurii musculoase se vedea o dulceat, ăamărâtă de îndoieli. El este un evreu învăt, at, pribegit dinSpania în Polonia, unde însă, neputând fi învăt, ător pu-blic, pentru că rămăsese în legea lui, fusese chemat de

127

Domnul Moldovei ca dascăl de matematică s, i filozofie laAcademia din Socola. Călugărul Dan e unul din s, colariiAcademiei, iar cu deosebire al maistrului Ruben, care-iîmpărtăs, es, te toate îndoielile, dar s, i toate descoperirile luităinuite. Înt, eleptul evreu se uită cu oarecare curiozitatela fat, a visătoare a lui Dan.

— Ei?— Pe deplin as, a cum mi-ai spus-o, dascăle — zise Dan— azi sunt încredint, at că vremea nemărginită este făp-tură a nemuritorului nostru suflet. Am trăit în viitor. Ît, ispun, acuma am doi oameni cu totului deosebit, i în mine— unul, călugărul Dan, care vorbes, te cu tine s, i trăies, te învremile domniei lui Alexandru-vodă, altul cu alt nume,trăind peste cinci sute de ani de acum înainte.

— În s, ir, răspunse Ruben, pot, i să te pui în viat, a tuturorins, ilor care au pricinuit fiint, a ta s, i a tuturor a căror fiint, ăvei pricinui-o tu. De aceea oamenii au o simt, ire întunecatăpentru păstrarea s, i mărirea neamului lor. Sunt tot ei ceicare renasc în strănepot, i... S, i asta-i deosebirea între D-zeu s, i om. Omul are-n el numai [în] s, ir fiint, a altor oameniviitori s, i trecut, i. D-zeu le are deodată toate neamurile ceor veni s, i ce au trecut; omul cuprinde un loc în vreme. D-zeu e vremea însăs, i, cu tot ce se-ntâmplă-n ea, dar vremeala un loc, asemenea unui izvor a cărui ape se întorc înel însus, i, ori asemenea rot, ii ce deodată cuprinde toatespit, ele, ce se-ntorc vecinic. S, i sufletul nostru are vecinicie-n sine — dar numai bucată cu bucată. Închipuies, te-t, i căpe o roată mis, cată-n loc s-ar lipi un fir de colb. Acest fir vatrece prin toate locurile prin care trece roata învârtindu-se, dar numai în s, ir, pe când roata chiar în aceeas, i clipă eîn toate locurile cuprinse de ea.

— Sunt încredint, at, dascăle, în privint, a vremii, dar

128

nemărginirea — spat, iul?— Tot ca vremea, bucată cu bucată pot, i fi în orice loc

dorit, pe care n-o pot, i părăsi neumplută. S, tii că în putereaunei legi: Nu este spat, iu des, ert. Dar este un mijloc pentrua scăpa de această greutate... o greutate impusă de trecă-torul corp omenesc. Ai văzut că în om e un s, ir nesfârs, itde oameni. Din acest s, ir lasă pe unul să-t, i t, ie locul pe câtăvreme vei lipsi din el. Se înt, elege că acesta nu va putea fi în-treg căci, întreg fiind, t, i-ar nega existent, a ta. În faptă însă,omul cel vecinic, din care răsar tot s, irul de oameni trecă-tori, îl are fiecare lângă sine, în orice moment — îl vezi,des, i nu-l pot, i prinde cu mâna — este umbra ta. Pe o vremevă putet, i schimba firile — tu pot, i să dai umbrei tale toatăfirea ta trecătoare de azi, ea-t, i dă t, ie firea ei cea vecinică,s, i, ca umbră înzestrată cu vecinicie, capet, i chiar o bucatădin atotputernicia lui Dumnezeu, voint, ele t, i se realizeazădupă gândirea ta... se-nt, elege, împlinind formulele, căciformulele sunt vecinice ca cuvintele lui Dumnezeu pe careel le-a rostit la facerea lumii, formule pe care le ai toatescrise în cartea ce t, i-am împrumutat-o.

— Mes, tere Ruben, oare când voi ajunge să pricep adân-cimea ta?— Adâncimea mea tu o ai în tine, numai încă nedescope-rită. Crezi c-ai pricepe ceea ce zic dacă n-ai fi de firea mea?Crezi că te-as, fi ales de discipol al meu de nu te s, tiam vred-nic s, i adânc? Tu es, ti ca o vioară în care sunt închise toatecântările, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră,s, i mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu.

— Dacă în această sară as, încerca să mă duc într-unspat, iu zidit cu totul după voia mea...?

— Vei putea-o... căci îl ai în tine, în sufletul tău nemu-ritor, nesfârs, it în adâncimea lui. Pe fila a s, aptea a cărt, ii

129

stau toate formulele ce-t, i trebuiesc pentru asta. S, i tot laa s, aptea filă vei afla ce trebuie să faci mai departe. Se-nt, elege că atunci trebuie să ne despărt, im pentru totdea-una; căci, în spat, ii dorite, ziua va fi secol, s, i când te veiîntoarce nu vei mai găsi pe Ruben, ci un alt om, analog cumine, pe care însă us, or îl vei găsi — numai poate el nu teva cunoas, te, poate va fi pierdut tainele învăt, ăturii lui s, i vafi om ca tot, i oamenii.

Învăt, ături nu-t, i mai dau, căci e de prisos; când umbrata, ca umbră încă, va începe a vorbi, ea va fi atots, tiutoare s, i-t, i va spune ce trebuie să faci; când te vei muta tu în firea ei,atunci vei fi tu atots, tiutor s, i în orice caz nu mai ai nevoiede mine. Dar vei fi băgat de samă o împrejurare: carteamea, citind-o în s, ir, rămâne neînt, eleasă... dar orideunde-iîncepe, răsfoind tot la a s, aptea filă, o limpezime dumneze-iască e în fiecare s, ir. Aceasta e o taină pe care nici eu n-opricep, s, i se zice că unui om încredint, at despre fiint, a luiDumnezeu nici nu-i poate veni în minte cugetul ascunsîn această ciudată numărătoare. În zadar t, i-i întreba s, iumbra... ea nu s, tie nimic despre această taină. Se zice căDiavolului înainte de cădere i-ar fi plesnit în minte aceastăobscură idee s, i de atuncea a căzut. De t, i-ar veni în mintesă s, tii, se risipesc toate dimprejuru-t, i, timp s, i spat, iu fugdin sufletul tău, s, i rămâi asemenea unei crengi uscate, dincare vremea asemene a fugit. Nes, tiind eu singur aceastătaină, căci, cum am spus, nici nu sunt în stare să-mi treacăprin minte, nici nu te pot sfătui în această privire.

Ruben îs, i netezi încet barba s, i o adâncă întristare erascrisă pe fat, a lui bătrână s, i înt, eleaptă. Dan îi sărută mâna.Nu erau să se despartă pentru totdeauna? Ruben rupsecu degetele mucul căzut al lumânării s, i se văzu în luminavie că ochii lui erau plini de lacrimi. Amândoi se sculară s, i

130

Dan s-aruncă la gâtul lui, plângând ca un fiu ce n-are sămai vadă pe tatăl său.

Dar îndată ce ies, i Dan, îndată ce coborâse scările cucartea subsuori s, i ridicând cu mâna lunga poală a raseide s, iac... casa se prefăcu într-o pes, teră cu peret, ii negri cacerneala, lumânarea de ceară într-un cărbune plutitor înaer, cărt, ile în bes, ici mari de sticlă, la gură legate cu perga-ment, în mijlocul cărora tremurau într-un fluid luminoss, i vioriu draci mici spânzurat, i de coarne, care zupăiau dinpiciorus, e. Ruben însus, i se zbârci, barba-i deveni lăt, oasăs, i-n furculit, e ca două bărbi de t, ap, ochii îi luceau ca jă-ratic, nasul i se strâmbă s, i se uscă ca un ciotur de copacs, i, scărpinându-se în capul lăt, os s, i cornut, începu a râdehâd s, i strâmbându-se: hâhâ! zise, încă un suflet nimicitcu totul! Dracii se strâmbau râzând în bes, icile lor s, i sedădeau peste cap, iar Satana îs, i întinse picioarele lui decal, răsuflând din greu.

— Mult a trebuit pân l-am prins în lat, pe acest călugărevlavios, dar în sfârs, it... hâhâ... totus, i... totus, i... are să-l nimicească bătrânul meu dus, man. I-am spus că nu-ipoate veni în minte gândirea tăinuită de numărătoareacărt, ii?... trebui să-i vie... trebui să-i vie... Mie de ce mi-avenit? Pentru c-a trebuit să-mi vie!...

Dan trecea iute printr-o parte de oras, în care locuiaboierimea. Curt, ile albe ca argintul, cu cerdacuri s, i scăria căror scânduri curate s, i ceruite sclipeau în lună, [erau]pierdute în mijlocul unor pomete; pe marginea ulit, ei, dea-supra zaplazurilor, atârnau câte-o jumătate din ramurilearborilor grădinilor... s, iruri de nuci cu frunze late, gutâis, i cires, i... pe ici pe colo se zărea prin verdele întuneric algrădinilor câte o zare galbenă prin obloanele închise... Elmergea repede... numai din când în când trecea pe lângă el

131

câte-un tânăr cavaler cu căciula t, urcănească, înfăs, urat înmantaua a cărei poală dindărăt se ridica de sabia pe care-s, ilăsa mâna... pe alte locuri vedea pe cavaleri sărind gardu-rile s, i pătrunzând prin grădini până pe sub vo fereastăcare se deschidea apoi în fat, a lunii, lăsând să se iveascăvro umbră albă care-s, i pleca capul tânăr peste cercevele laumbra de sub fereastă. În alt loc unul acăt, at de gratii făceastudii floristice unindu-s, i buzele cu ale celei fiint, e care-s, i scosese capul prin gratii... Numai pe ici pe colo auzeacâinii urlând la lună, paznicii de noapte care strigau, origrupe de cavaleri care veneau de la vro petrecere nocturnă.Ei rupeau frunze din crengile atârnate s, i le aruncau înurma călugărului spân s, i palid... Stele păzeau tăria, lunatrecea ca un scut de argint prin întunericul nourilor, în aerera aur s, i în grădine miros s, -o umbră adânc viorie, ruptăde dungi de lumină albă care trecea prin mreje de frunzeca prin strecurători de lumină.

El ajunse acasă. El s, edea într-o chiliut, ă din casele unuiboier mare. Încet, trecu prin cerdacul cel lung deasupra că-ruia stres, inile ies, ite erau suspendate de stâlpi albi... trecuca o umbră s, i, când intră în chilia lui, răsuflă lung. Nu erasă întreprindă un lucru estraordinar?— Întunericul îngreuiat cu miros de răs, ină a chiliei lui erapătruns numai de punctul ros, al unei candele care ardeape o policioară încărcată cu busuioc uscat s, i flori de subicoana îmbrăcată cu argint a Mântuitorului. Un greierrăgus, it cânta în sobă. El aprinse o lampă neagră, umplutăcu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încetochiul luminii se ros, i... el se as, eză la masă... deschise car-tea cea veche cu buchile neclare s, i cu înt, eles întunecat.Tăcerea e atât de mare încât pare că aude gândirea, mi-rosul, cres, terea chiar a unei garofe ros, ii s, i frumoase ce

132

cres, tea într-o oală între perdelele ferestei lui. Privea înperetele afumat la umbra sa proprie, mare s, i fantastică.Lampa fâlfâia lungă, ca s, i când ar fi vrut s-ajungă tavanul,iar umbra lui... ca o mreajă neagră cu nasul lungit, cu căci-ula lăsată pe ochi, părea că începuse o vorbire întinsă cu el.Părea c-o întreabă cugetând... părea că ea-i răspunde încugetări des, irate... un dialog s, i cu toate astea, dacă voia săcuprindă realitatea lui, nu era decât un dialog al cugetări-lor lui proprii, el cu sine însus, i. Ciudat! Această despărt, irea individualităt, ii lui se făcu izvorul unei cugetări ciudate.El fixă aspru s, i lung umbra sa... ea, supărată de aceastăcăutătură, prinse încet, încet conture pe perete s, i deveniclară, ca un vechi portret zugrăvit în oloi. El clipi cu ochii— ea redevenise umbră simplă.

E un moment mare, să mă cuget mai întâi — gândi el— dorit-am de când sunt ceva pentru mine? numai pentrumine?... Nu. Din rugăciunile mele am lăsat-o vreodatăpe ea? Din gândirea mea a lipsit ea? Maria? O nu! — Decâte ori am dorit vro putere extraordinară, numai pentruea am dorit. Oh! — s-o duc într-un pustiu unde să nu fienimeni — nimeni decât eu s, i ea; să cobor stelele cerului înîntinderea albă, ca să semene cu os, tiri de flori de aur s, i deargint; să sădesc dumbrăvi de dafin cu întunecoase cărări,cu lacuri albastre s, i limpezi ca lacrima; ea să alerge princărările tăinuite, prefăcându-se a fugi de amorul meu s, ieu s-o urmăresc... Nu! fără ea ar fi raiul pustiu.

S, i cine era ea, Maria? Era fiica spătarului Tudor Mes-teacăn, un înger blond ca o lacrimă de aur, mlădioasă caun crin de ceară, cu ochi albas, tri s, i cuvios, i precum albas-tru s, i cuvios e adâncul cerului s, i divina sa eternitate. Adesea privise din cartea de închinăciune la fat, a adâncită s, ipalidă a călugărului; o văzuse el ades răsărind — o floare

133

în fereastă — s, i în nopt, i cu lună el îs, i lepăda rasa s, i-s, i pu-nea mantie de cavaler, în care veghea sub sticlitoarele-iferes, ti... până ce se deschideau, până ce se ivea fet, is, oaraei palidă de veghere s, i de amor, până ce razele ochilorei alunecau adânc în ochii lui cei negri. Câteva vorbe, ostrângere de mână s, i dispărea iar în parfumatul ei iatac,umplând nopt, ile cu dulci s, i neuitate visuri... Acuma segândi asemene la ea.

Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne alecărt, ii căpătau înt, eles s, i se introduceau în visuri s, i-n cu-gete ce-i umpleau capul fără de voint, ă, umbra lui începuiar a prinde conturele unei icoane în oloi, cu fruntea naltă,palidă, ples, uvă, cu buze vinete, cu părul de câteva fire sure,cu privirea fixă s, i profundă, pe care s, i-o t, inti lung asupracărt, ii deschise înaintea lui Dan. Umbra lui îi s, optea îngânduri lungi tocmai ceea ce voia el să i se răspundă.

— Tu s, tii — cugetă umbra s, i el îi auzea cugetările —s, tii bine că sufletul tău din începutul lumii s, i până acumaa făcut lunga călătorie prin mii de corpuri din care azi n-amai rămas decât praf. El singur n-o s, tie, pentru că de câteori s-a întrupat din nou, de atâtea ori a băut din apa fărăgust s, i uitătoare a Letei; s, i nimeni nu l-a însot, it în uititalui călătorie decât eu — umbra corpurilor în care a trăit el,umbra ta; cu fiecare ducere la mormânt, cu fiecare nas, teream stat lângă ele; am stat la leagănul, voi sta la mormântultău. Sufletul tău, fără ca azi să s, i-o aducă aminte, a fostodată în pieptul lui Zoroastru, care făcea ca stelele să semute din loc cu adâncul grai s, i socoteala combinată a ci-frelor lui. Acea carte a lui Zoroastru, care cuprinde toatetainele s, tiint, ei lui, stă deschisă înaintea ta. Veacuri austat s-o dezlege s, i n-au putut pe deplin, numai eu pot s-odezleg, pentru că vorbeam din perete cu Zoroastru cum

134

vorbesc astăzi cu tine.Dan văzu clar despărt, irea fiint, ei lui într-o parte eternă

s, i una trecătoare. Cartea lui Zoroastru era proprietatealui dreaptă. El întoarse s, apte foi s, i umbra prinse contu-rele unui ”bas-relief, ” mai întoarse încă s, apte s, i umbra sedesprinse încet, ca dintr-un cadru, sări jos de pe peretes, i sta diafană s, i zâmbitoare, rostind limpede s, i respec-tuos: Bună sară! Lampa cu flacăra ei ros, ie sta între Dan s, iumbra închegată.

— Să urmăm — zise umbra torcând mai departe firulgândirilor sale, gândiri pe care Dan le auzea ca s, i când arfi fost propriile lui cugetări. Apropiindu-t, i prin vrajă fiint, amea s, i dându-mi mie pe a ta, eu voi deveni om de rând,uitând cu desăvârs, ire trecutul meu; iar tu vei deveni camine, etern, atots, tiutor s, i, cu ajutorul cărt, ii, atotputernic.Tu mă las, i pe mine în împrejurările tale, cu umbra întru-pată a iubitei tale, cu amicii tăi; mă condamni să-mi uitvizionara mea fiint, ă; iar tu întreprinzi o călătorie cu iu-bita ta cu tot, în orice spat, iu al lumii t, i-ar plăcea... în lunăde pildă. Acolo vei trăi un secul s, i t, i se va părea o zi. Bapot, i să iei s, i pământul cu tine, fără ca să te supere. Îl pre-faci într-un mărgăritar cu toartă s, i-l anini de salba iubiteitale; s, i crede-mă că de mii de mii de ori mai mici, numaiproport, iile dintre ei să rămâie aceleas, i, oamenii s-or credeas, a de mari ca azi. Timpul lor? O oră din viat, a ta va fiun veac pentru ei. Clipele vor fi decenii s, i-n aceste clipese vor face războaie, se vor încorona regi, se vor stinges, i se vor nas, te popoare, în sfârs, it toate prostiile de azi sevor întâmpla s, -atunci, se-nt, elege că-n diminuare analogă,absolut însă acelas, i lucru.

— Bine, zise Dan apucând mâna cea rece s, i diafană aumbrei, te îndemn însă a scrie memoriul viet, ii tale, ca să-l

135

găsesc când voi reveni pe pământ s, i să-l recitesc. Tu ai ojudecată rece s, i vei s, ti să-mi descrii toată natura vizionarăs, i îns, elătoare a lucrurilor lumes, ti; de la floarea ce cu naivi-tate minte, prin haina ei strălucită, că e ferice înlăuntrulgingas, elor sale organe, până la omul ce acoperă cu vorbemari, cu o ipocrizie vecinică care t, ine cât istoria omeni-rii, acel sâmbure negru s, i rău care-i rădăcina adevărată aviet, ii s, i a faptelor sale -egoismul său. Vei vedea cum nu seminte în s, coală, în biserică, în stat, că intrăm într-o lumede dreptate, de iubire, de sfint, enie, pentru a vedea, cândmurim, c-a fost o lume de nedreptate, de ură. Ah! cine armai vrea să trăiască când i s-ar spune de mic încă, în locde poves, ti, adevărata stare de lucruri în care va intra?

— Chemarea unui filozof? zise umbra surâzând cuamărăciune — foarte bine! Ceea ce zici tu îmi hotărăs, tesoarta. Îmi voi aprinde lampa s, -oi căuta oameni. Memori-ile viet, ii mele le vei găsi în saltarul acestei mese, când tevei întoarce. Eu singur voi fi mort s, i îngropat când vei re-veni tu, căci orele viet, ii tale vor fi s, ir de ani întregi pentrupământ. Întoarce încă s, apte file s, i t, ine-mă de mână! Cesimt, i?

— Simt brat, ele mele pierind în aer s, i cu toate asteacăpătând puteri urias, e; simt cum, dezlipindu-se atomelegreoaie ale creierilor mei, mintea mea devine clară ca obucată de soare.

— Eu, zise umbra încet, simt întunecându-se s, i pie-rind cons, tiint, a eternităt, ii mele; simt îngreuindu-se ca subplumb cugetările mele... Mai întoarce s, apte foi s, i meta-morfoza reciprocă va fi desăvârs, ită.

Dan întoarse foile, s, opti s, i umbra deveni om. Omulsemăna cu el s, i se uita sperios s, i uitit la Dan, fixându-l cape o umbră, cu buzele tremurânde s, i cu pas, i s, ovăitori. Dan

136

era o umbră luminoasă. El ridică brat, ul lung s, i puternicîn aer. Dormi! zise poruncitor. Orologiul zbârnâi răgus, ito oră... umbra întrupată în om căzu ca moartă pe pat. IarDan îs, i luă lunga sa manta de-a umere, stinse lampa, pevârful degetelor trecu prin tindă s, i când ies, i afară închiseus, a după sine s, i începu a merge încet, încet în luminalunii pe stradele largi ale oras, ului, cu ferestrele s, i port, ileînchise, cu ziduri albe s, i gălbenite de lună, cu perdelelelăsate, cu câte un păzitor de noapte cu mustet, i înfundateîn gulerul s, i gluga mantalei s, i c-o prăjină subsuori; în fine,o linis, te somnoroasă, un aer cald de vară, luna strălucită,stele de aur ce-s, i închideau pleoapele spre a le deschide iar,un cer albastru s, i fără nori, case înalte a căror stres, ini deolane se uitau în lună — iată tabloul! Pasurile lui de umbrănu se auzeau pe stradă... se înfăt, os, a înfundat în manta,cu pălăria peste ochi, s, i mergea astfel pe luminatele stradefără ca luna să-i facă vro umbră pe ziduri, căci pe-a lui olăsase acasă, astfel încât el însus, i nu-s, i părea a fi decât oumbră nepricepută ce fugea pe murii caselor îns, irate înrând. Casa din capătul ulit, ii era galbenă, cu feres, ti poleitede lună, cu perdele albe. El bătu încet [în] fereastră.

— Tu es, ti? răspunse o voce dragă s, i molatică.— Eu... deschide fereastra... nu e nimeni pe strade, nu tepoate vedea nimeni, s, i apoi chiar de te-ar vedea...

Fereastra se deschise-ncet, perdeaua se dete într-oparte s, i dintre cret, ii ei apăru frumos s, i palid capul blondal unui înger. Luna-i cădea drept în fat, ă, încât ochii eialbas, tri străluceau mai tare s, i clipeau ca lovit, i de o rază desoare. Sub alba haină de noapte de la gât în jos se trădauboureii sânilor s, i mâinut, ele s, i brat, ele ei albe s, i goale pânîn umeri se-ntinseră spre dânsul s, i el le inundă cu sărutări.Un moment, s, i el sări prin fereastră, îi cuprinse gâtul ei

137

gol, apoi îi luă fat, a în mâini s, i o sărută cu atâta ardoare, ostrânse cu atâta foc, încât îi părea c-a să-i beie viat, a toatădin gura ei.

— Iubito — zise el încet netezindu-i părul ei de aur —iubito! vino cu mine în lume.

— Unde?— Unde? Oriunde. Vom trăi as, a de fericit, i acolo undevom fi, neturburat, i de niminea; tu pentru mine, eu pentrutine. Din visurile noastre vom zidi castele, din cugetărilenoastre vom adânci mări cu mii de undoiete oglinzi, dinzilele noastre veacuri de fericire s, i de amor. Aide!

— Dar ce va zice mama, zise ea, cu ochii plini de la-crimi. Umbra ei se răsfrângea în perete. Dan se uită fixîntr-acolo; umbra se desprinse încet s, i se înălt, ă pe-o razăde lună spre a cădea în pat.

— Cine-i acolo — zise Maria tremurând pe pieptul lui.— Umbra ta, răspunse el zâmbind — ea rămâne în locultău... vezi-o cum doarme.

— O! ce liberă s, i us, oară mă simt — zise ea c-o voce deun timbru de aur. Nici o durere, nici o patimă în piept. O!ît, i mult, ămesc... S, i ce frumos îmi pai tu acuma... pare căes, ti altul... pare că es, ti din altă lume.

— Vino cu mine, s, opti el la ureche-i, vino prin os, tiri destele, prin tării de raze, până ce, departe de acest pământnenorocit s, i negru, îl vom uita, pentru ca să nu ne maiavem în minte decât pe noi.

— Haide dar, s, opti ea încunjurându-i gâtul cu brat, eleei albe s, i lipindu-s, i gurit, a de buzele lui.

Sărutarea ei îl umplu de geniu s, i de-o nouă putere.Astfel îmbrăt, is, at, i, aruncă neagra s, i strălucita lui mantiepeste umerii ei albi, îi încunjură talia strângând-o tare lapiept, iar cu ceilaltă mână fluturând o parte a mantiei se

138

ridicară încet, încet prin aerul luciu s, i pătruns de razelelunii, prin nourii negri ai cerului, prin roiurile de stele,până ce ajunseră în lună. Călătoria lor nu fuse decât osărutare lungă.

El puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositor alunui lac albastru ce oglindea în adâncu-i toată cununa dedumbrăvi ce-l încunjura s, i deschidea ochilor o lume în-treagă în adânc. El îs, i luă calea iar spre pământ. Aproapede pământ, el s, ezu pe coastele unui nour negru s, i se uitălung s, i cugetător pentru ultima oară asupra pământului.Luă cartea lui Zoroastru, deschise unele file s, i începu aciti judet, ul pământului, s, i fiecare literă era un an, fiecares, ir un secol de adevăr. Era ceva înfricos, at câte crime auputut să se petreacă pe acest atom atât de mic în nemăr-ginirea lumii, pe acest bulgăre negru s, i neînsemnat ce senumes, te pământ. Fărmăturile acelui bulgăre se numescimperii, infuzorii abia văzut, i de ochii lumii se numescîmpărat, i, s, i milioane de alte infuzorii joacă, în acest visconfuz, pe supus, ii... El îs, i întinse mâna asupra pământu-lui. El se contrase din ce în ce mai mult s, i iute, până cedeveni, împreună cu sfera ce-l încunjură, mic ca un măr-găritar albastru stropit cu stropi de aur s, i c-un miez negru.Mărimea fiind numai relativă, se înt, elege că atomii dinmiezul acelui mărgăritar a cărui margini le era cerul, acărui stropi soare, lună s, i stele, acei pitici nemărginit demici aveau regii lor, purtau războaie, s, i poet, ii lor nu gă-seau în univers destule metafore s, i comparat, iuni pentruapoteoza eroilor. Dan se uită cu ocheana prin coaja aceluimărgăritar s, i se miră cum de nu plesnes, te de mult, imeaurii ce cuprindea. Îl luă s, i, întorcându-se, atârnă în salbaiubitei sale albastrul mărgăritar.

S, i ce frumos făcuse el în lună! Înzestrat cu o închi-

139

puire uries, ească, el a pus doi sori s, i trei luni în albastraadâncime a cerului s, i dintr-un s, ir de munt, i au zidit do-menicul său palat. Colonade — stânci sure, stres, ine — uncodru antic ce vine în nouri. Scări înalte coborau prin-tre coaste prăbus, ite, printre bucăt, i de pădure ponorâte înfundul râpelor până într-o vale întinsă tăiată de un fluviumăret, care părea a-s, i purta insulele sale ca pe nis, te coră-bii acoperite de dumbrăvi. Oglinzile lucii a valurilor luirăsfrâng în adânc icoanele stelelor, încât, uitându-te în el,pari a te uita în cer.

Insulele se înălt, au cu scorburi de tămâie s, i cu prundde ambră. Dumbrăvile lor întunecoase de pe maluri se zu-grăveau în fundul râului, cât părea că din una s, i aceeas, i ră-dăcină un rai se înalt, ă în lumina zorilor, altul s-adânces, teîn fundul apei. S, iruri de cires, i scutură grei omătul tran-dafiriu a înfloririi lor bogate, pe care vântul îl grămădes, teîn troiene; flori cântau în aer cu frunze îngreuiete de gân-daci ca pietre scumpe, s, i murmurul lor umplea lumea deun cutremur voluptos. Greieri răgus, it, i cântau ca orologiiaruncate în iarbă, iar painjeni de smarald au t, esut de pe-oinsulă până la malul opus un pod de pânză diamantică cesticles, te vioriu s, i transparent, încât, a lunilor raze pătrun-zând prin el, înverzes, te râul cu miile lui unde. Cu corpulnalt mlădiet, albă ca argintul noaptea, trece Maria pesteacel pod, împletindu-s, i părul a cărui aur se strecură prinmâinut, ele-i de ceară. Prin hainele argintoase îi transparmembrele us, oare; picioarele-i de omăt abia atingeau po-dul... Sau adesea, as, ezat, i într-o luntre de cedru, coboraupe ascultătoarele valuri ale fluviului. El îs, i răzima frun-tea încununată cu flori albastre de genunchiul ei, iar peumărul ei cânta o pasăre măiastră.

Fluviul lat se adâncea în păduri întunecate, unde apa

140

abia mai sclipea din când în când atinsă de câte-o rază:trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasuprarâului s, i formau bolt, i nalte de verdeat, ă nestrăbătută. Nu-mai pe ici pe colo câte o dungă fulgerătoare deasupra apei.Valurile râd s, i mână întunecoase lumea lor albastră, pânăcând deodată râul împiedicat de stânci s, i munt, i s-adunăîntre codri ca marea oglindă a mării s, i se limpezes, te subsori, de pot, i număra în fundu-i toate argintăriile lui.

Ca să petreacă, inventară un joc de cărt, i. Regii, re-ginele s, i fant, ii de pe cărt, i erau tot, i chipuri copiate dinbasmele ce s, i le spuneau serile. Jocul însus, i era o povestelungă s, i-ncurcată, ca din Halima, în care reginele se mări-tau, regii se însurau s, i fant, ii umblau înamorat, i, povestecăreia nu-i mai dădeau de capăt până ce nu-ncetau, apăsat, ide somn.

Dar somnul lor! Înainte de a dormi ea îs, i împreunamâinile s, i, pe când stelele albe sunau în aeriene coarderugăciunea universului, buzele ei murmurau zâmbind,apoi capul ei, palid de suflarea îndulcită a nopt, ii, cădeape perine. Cine ar fi văzut-o astfel! Nimene — numai el,ce acoperea brat, ul ei, atârnând pe marginea patului, cusărutări. El adormea în genunchi. Visau amândoi acelas, ivis. Ceruri de oglinzi, [îngeri] plutind cu înălt, atele aripialbe s, i cu brâie de curcubeu, portale nalte, galerii de-omarmură ca ceara, straturi de stele albastre pe plafonduriargintoase — toate pline de un aer răcoare s, i mirositor.Numai o poartă închisă n-au putut-o trece niciodată. Dea-supra ei, în triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiuluiun proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii. Eradoma lui Dumnezeu. Proverbul, o enigmă chiar pentruîngeri.

Însă oare de ce omul nu gustă vreo fericire! Vecinic

141

semnul arab de pe doma Domnului îi preocupa mintea luiDan, vană-i era căutarea lui prin cartea lui Zoroastru —ea rămânea mută la întrebările lui. S, i cu toate acestea înfiece noapte se repeta acest vis, în fiece noapte el umbla cuMaria în lumea solară a cerurilor. S, i de câte ori umblau, elîs, i lua cu el în visul său cartea lui Zoroastru s, i căuta în eadezlegarea întrebării. În van îngerii ce treceau ducând înpoalele lor rugăciunile muritorilor se uitau semnificativ lael; în van unul îi spuse lin, aplecându-se la urechea-i: „Dece caut, i ceea ce nu-t, i poate veni în minte?” Altul: „De cevrei să scot, i din aramă sunetul aurului? Nu-i cu putint, ă”.— Dar ceea ce-i părea ciudat era că, de câte ori îi trecea prinminte ca îngerii să meargă după voia lui, ei într-adevăr,fără să le-o zică, îi împlineau alintând gândirile. El nu-s, iputea explica această armonie prestabilită între gândirealui proprie s, i viat, a cetelor îngeres, ti.

— Nu vezi tu, Mario, că tot ce gândesc eu îngerii îm-plinesc în clipă?

Ea îi astupă gura cu mâna. Apoi îi s, opti la ureche:— Când plouă, toate grânele cresc; când Dumnezeu vrea,tu gândes, ti ceea ce gândesc îngerii.

În zadar. Mintea lui era preocupată s, i privirile ochilorlui mari erau at, intite asupra acelei port, i vecinic închise.

— As, voi să văd fat, a lui Dumnezeu, zise el unui îngerce trecea.— Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine s, i în zadar îlcaut, i, zise îngerul serios.

Odată el îs, i simt, i capul plin de cântece. Asemenea caun stup de albine, ariile roiau limpezi, dulci, clare în min-tea lui îmbătată, stelele păreau că se mis, că după tactullor; îngerii ce treceau surâzând pe lângă el îngânau cân-tările ce lui îi treceau prin minte. În haine de argint, [cu]

142

frunt, i ca ninsoarea, cu ochi albas, tri care luceau întunecatîn lumea cea solară, cu sânuri dulci, netezi ca marmura,treceau îngerii cei frumos, i cu capete s, i umere inundatede plete; iar un înger, cel mai frumos ce l-a văzut în solarullui vis, cânta din arfă un cântec atât de cunoscut... notăcu notă el îl prezicea... Aerul cel alb rumenea de volupta-tea cântecului. Numai semnul arab lucea ros, , ca jăraticulnoaptea.

„Asta-i întrebarea, zise Dan încet, enigma ce pătrun-dea fiint, a mea. Oare nu cântă ei ceea ce gândesc eu?...Oare nu se mis, că lumea cum voi eu? El strânse c-o întune-cată durere pe Maria la inima lui. Hurmuzul pământuluiardea în salba ei de mărgăritare... Oare fără s-o s, tiu nu sunteu însumi Dumne...„ Vum! Sunetul unui clopot uries, esc— moartea mării, căderea cerului — bolt, ile se rupeau, jumalt, ullor albastru se despica, s, i Dan se simt, i trăsnit s, i afundatîn nemărginire. Râuri de fulgere îl urmăreau, popoare detunete bătrâne, vuirea nemărginirii ce tremura mis, cată...O, gând nefericit! aiuri el. — Spasmotic t, inea în mâna luicartea lui Zoroastru, instinctiv rupse mărgeaua pământu-lui de la gâtul Mariei. Ea cădea din brat, ele lui... ca o salcieneguroasă ce-s, i întindea crengile spre el s, i striga căzând:„Dane! ce m-ai făcut pe mine?”

S, i un glas răsună în urmă-i: „Nefericite, ce-ai îndrăz-nit a cugeta? Norocul tău că n-ai pronunt, at vorba în-treagă!...” Supt ca de-un magnet în nemărginire, el cădeaca fulgerul, într-o clipă cale de-o mie de ani. Deodată întu-nericul dimprejurul lui deveni linis, tit, negru-mort, fărăsunet s, i fără lumină. El deschise cartea, aruncă mărgeauas, i începu a citi: mărgeaua cădea luminoasă prin întunerics, i se desfăs, ura din ce în ce. Din ce în ce mai mare, maimare — se lumina — pân o văzu departe asemenea unei

143

lune — s, i el cobora cu cartea sub mână nourii gros, i, s-apropia de pământ, deja vedea culmile strălucite ale unuioras, , lumini presărate, o noapte văratică cu aerul blond,grădini mirositoare s, i... s, i îs, i deschise ochii.

El se scutură oarecum din somn. Soarele se înălt, a caun glob de aur arzător pe un cer adânc albastru; grădinade desubtul ferestrei în care adormise Dionis era de unverde umed s, i răcorit după noaptea cu ploaie, florile îm-prospătate ridicau în soare cochetele capete copilăroase s, iochii lor plini de reci s, i zadarnice lacrimi. În casa de pestedrum perdelele albe erau încă lăsate, prin aleile grădinii eivis, inii s, i cires, ii înflorit, i, salcâmii cu miros dulce tăinuiaucărările risipite într-o viorie s, i melancolică umbră.

Fusese vis visul lui cel atât de aievea sau fusese rea-litate de soiul vizionar a toată realitatea omenească? —Perdeaua de vis-á-vis se dete put, in într-o parte s, i prinfaldurii ei albi apăru un blond cap de copilă. Râdea.

— Maria! s, opti el cu inima strânsă. Părul ei cel blonds, i împletit în cozi cădea pe spate; o roză de purpură latâmplă, gura micut, ă ca o vis, ină coaptă s, i fat, a albă s, i ros, ăca mărul domnesc. După ce râsese — cine s, tie de ce? — ealăsă perdeaua să recadă.

Dară inima lui se contrase cu violent, ă, căci el înt, elesesensul, dar s, i neputint, a realizării viselor lui. Acuma s, tiacă iubes, te. „La ce mi-a mai trebuit s, i asta? gândi el cusufletul plin de lacrimi”. Nu e destulă mizeria în care amtrăit — cel put, in o mizerie fără de dorint, e. S, i prima meadorint, ă s, i poate ultima — nerealizabilă! Trăsura cea finăs, i amară dimprejurul gurii lui se adânci vădit. Sufletul luise cutremura la gândirea că nu va putea scutura greutateaacestui amor. Sperant, ă? el n-o putea avea. O simt, ire pecare n-o cunoscuse niciodată era ea să se nască cu amorul?

144

Ea se reivi, surâse. De astă dată trase perdelele suss, i sta cu-o garoafă în mâinut, a ei albă s, i privea pare-căpe gânduri în potirul de purpură al florii. — Nepret, uita!s, opti el uitându-se la ea. Ah! ea trebuie să fie bună, de cesurâdea, de ce? s, i tocmai în fereastră? Oare ea nu-l vedea?Dar dacă-l vedea, dacă aceste zâmbiri aveau o intent, iune...mică, cochetă, însă totus, i? — Redispăru.

Am să-i scriu, s-o rog... s-o rog să nu surâdă, să nu-mi umple sufletul de-o vană, dureroasă iluziune. Asta...nu-mi va refuza ea. E atât de bună; voi ruga-o să fie rea.

Cu-o dureroasă, nemaisimt, ită voluptate el îi scrise:Stea, Sărac de bunuri, frumuset, e s, i spirit, inima mea este atâtde bolnavă ca o scânteie de soare noaptea, s, i te iubesc. S, i ochiităi, topite stele a diminet, ii, privesc atât de adânc, atât de ferice deadânc în noaptea sufletului meu, cât te visez veghind s, i, de dorm,la imaginea luminii lor sunt des, tept.

Pot, i oare ghici simt, irea cu care am scris, înger? ...O nu! Înviat, a ta luminoasă nu s-a putut ivi nici umbra măcar a uneidureri asemenea aceleia ce-mi nimices, te inima. O nimices, te!Închipuies, te-t, i că dintr-un om cu simt, ire, dintr-o fiint, ă aievean-ar rămâne nimic decât o lungă, întrupată desperare. Tu nucunos, ti asemenea oameni. Ei nu pot apart, inea cercurilor în carete mis, ti tu. Ei sunt jos. Când o inimă pierdută-n mizerie, înapăsare, în neputint, ă de a cultiva simt, iri, căci fiecare din eleîs, i găsesc marginile în puterile celui ce le are, când o asemeneainimă s, i-ar ridica aspirat, iunile până la tine, s, i le-ar ridica fărăvoint, ă, luptând spre a le nădus, i, neputând să le reziste, ce-arsimt, i un asemenea om? Întristare? Asta nu-i întristare! Des-perare? Asta nu-i desperare! E o agonie a sufletului, o luptăvană, crudă, fără de voint, ă. Desperarea ucide, această simt, iremunces, te. Martir este numele amorului meu. În fiecare fibrăruptă este-o nemărginire de dureri; s, i nu deodată, fibră cu fibră

145

se rupe inima mea. Moartea-i un moment, desperarea e timp —o asemenea simt, ire este iadul. Mario! pot, i tu să-t, i închipuies, tiun asemenea chin fără să plângi — de milă, nu — de îngrozire?De piatră să fie o inimă, este o margine care s-o mis, te; de veninsă fie un suflet, sunt dureri care trebuie să-l îndulcească, s, i nu edurere mai mare decât a mea. De ce sunt eu în lume, când tu aifost menită să fii? De ce-au căzut ochii mei pe tine, de ce te-amvăzut? Orb de-as, fi fost, de cât amar scăpam! De n-as, fi fost defel,scăpam de o viat, ă chinuită, pustie, fără de lumină. — Floare!cum surâzi în grădina zilelor tale, fără să s, tii că o inimă se rupe;stea! cum luces, ti în cerul tău, fără să s, tii că un suflet moare. S, i,în nes, tiint, a ta, es, ti s, i mai frumoasă, es, ti s, i mai mult cauza unorcrude dureri. Ah! cât es, ti de frumoasă s, i cu cât es, ti, cu atâtamai nefericit sunt, s, i cu cât sunt, cu atâta mai frumoasă es, ti! —N-am avut sperant, e, put, in mi-a păsat; n-am avut dorint, e, niciuna-n lume, put, in mi-a păsat; de una am fost capabil, de una,care, să-mi cuprindă toată viat, a mea, s, i aceea nerealizabilă, tu!— Oricât de mare ar fi mila ta, până acolo nu se poate coborî.Nu-mi zâmbi! Zâmbetul tău m-ar umple de sperant, e vane. A măiubi nu-t, i este permis, dispret, ues, te-mă! te rog! Poate dispret, ultău m-ar omorî s, i moartea nu-i nimic pe lângă chinul meu deazi. Sărut urma pasurilor tale, murii îi sărut pe care au trecutumbra ta, dispret, uies, te-mă! Eu nu pot să nu te iubesc. Tu nus, tii de ce, s, i nu t, i-o pot spune, s, i cu toate astea chipul tău, umbrace-ai aruncat-o pe pânza gândirilor mele este singura fericire ceam avut-o în lume.

Mario!... as, a-i că astfel te cheamă! nu se poate să te chemealtfel... tu!... nu-t, i pot zice altfel... Adio! Adio!

S, i, cu toate că scrisese, totus, i o sperant, ă de-o dure-roasă dulceat, ă, des, artă dar singură, îi amet, ea sufletul lui.El îs, i închipuia că ea va putea fi a lui. Ea! toată lumea eracuprinsă în acest cuvânt. Când gândea cum i-ar lua capul

146

ei de aur în mâini s, i i-ar topi ochii cu sărutările lui, cândgândea că mijlocul ei cel dulce s-ar putea odihni cuprinsde brat, ul lui, că ar putea să-i prindă mâinut, a ei albă, săse uite la transparentele-i degete ore întregi, îi venea sănebunească. Ce-i viat, a? El simt, ea că o oră lângă ea ar plătimai mult decât toată viat, a. Câtă intensivă, dureroasă, fărăde nume fericire într-o oră de amor. S, i cum i-ar vorbi el!Câte numiri ar inventa el, care de care mai îndrăgite, maifără de înt, eles, mai nepomenite, pentru un surâs de pebuzele ei, un surâs în trecere, umbra unei fericitoare cuge-tări; câtă gratitudine pentru-o privire; câtă recunos, tint, ăpentru că ar lăsa un moment deget, elele ei dulci în mâinilelui, s, i el simt, ea parecă le trage la inima lui, să le facă asimt, i desele s, i nemăsuratele-i bătăi, ... ar plânge s, i ar râdede fericire, ca un copil, ar nebuni în urmă s, i vecinic ar visaaceea oră fără de seamăn.

De unde această simt, ire nemăsurată, de unde aceastăirezistibilă nebunie? El nu-s, i simt, ea capul, nu-s, i simt, eainima, toate se învârteau împrejuru-i într-o lumină tran-dafirie, părea că nu vede decât perdele albe s, i de după fie-care se ivea, zâmbind cu o speriată s, i copilărească s, iret, ie,capul ei. Înamorat în ea? Asta ar fi fost put, in. Nu în ea, înfiece gândire a ei, în fiece pas, în fiece zâmbet, un înmiitamor. Dumnezeu de-ar fi fost s, i-ar fi uitat universul, sprea căuta un altul în ochii ei albas, tri; de-ar fi găsit, nu ses, tie, ... căutarea ar fi durat vecinic. Cum o iubea! De l-arfi dispret, uit, ar fi iubit dispret, ul ei; o idee de ură a ei ar fifost cuprinsul amorului lui cât ar fi trăit.

„Ah! zâmbi el c-un fel de dureroasă bet, ie, de-as, puteas-o sărut, o dată! parecă n-as, mai voi nimic în lume... orisă-i dezmierd mâinile, ori să-i despletesc părul, ori să-isărut umerii. Îngerul meu!”

147

El trimisese scrisoarea. Sta în fereastră nelinis, tit, pa-recă as, tepta sentint, a de moarte, nu s, tia ce să gândească,nici gândea ceva, era un amestec fără s, ir de icoane turburi,îmbătătoare. Ah! el ceruse dispret, s, i spera amor.

Ea se ivi în fereastră. El se retrase după perdea, cas-o observe. Ochii lui se uscau de ardoare s, i sclipeau cuo bolnavă dorint, ă; ea se ivi frumoasă, ochii ei cei maris, i adânci erau plini de lacrimi, s, i se uită înaintea ei, înmâinile unite s, i lăsate în jos t, iind scrisoarea s, i în fat, ă cu-oexpresie indecisă, înecată de dorint, a de-a plânge ca uncopil vinovat. El se arătă în fereastră, s, i ochii ei painjinit, ide lacrimi se îndreptară spre el... adânci, milos, i, plutitori...Ea bot, i scrisoarea cu mâna, o duse la inimă... s, i... o durereascut, ită, crudă îi pătrunse inima lui; părea că i se rupeviat, a, i se taie în două inima, o negură albă îi cuprinsevederea... s, -apoi nimic... nimic. El căzuse cât era de lungpe podeaua camerei lui.

Copila fugi speriată din fereastră.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .— Ce scrisoare t, ii tu în mână, Mario? S, i cum arăt, i

tu? Ce t, i-e? zise un bătrân prietenos, care se ivi tocmaiatunci în fereastră, ridicând cu mâna lui cea fină bărbiacea rotundă a fetei. Ea cercă a surâde, dar atât de dureross, i atât de îngrijit...

— Arată!... El îi desfăcu cu o dulce silă scrisoarea ceamototolită din mâini... se uită pe ea, s, i fat, a lui se adâncidin ce în ce. Ajunse la semnătură.

— De la cine ai căpătat tu scrisoarea asta, unde locuies, teomul acesta?

Lacrimile o inundară s, i ea se aruncă suspinând la gâ-tul tătâne-său.— Vezi, zise ea întrerupt, acolo-i sărmanul... în casa cea

148

pustie de peste drum... l-am văzut căzând ca mort pe po-dele... cine s, tie dacă n-a s, i murit. Aleargă, tată... poateîncă nu-i prea târziu.

— Cum arăta el? întreabă bătrânul, preocupat cum sevede de-o cugetare complicată.

— O! e frumos! zise ea repede... s, -apoi îs, i mus, că zâm-bind buzele. Se mai ivi încă un om ples, uv s, i cu ochelari, cucare bătrânul vorbi repede s, i încet, arătându-i scrisoarea.Ples, uvul clătină din căpăt, ână.

Ei coborâră iute scările s, i într-o clipă fură la casa depeste drum. Des, i erau amândoi bătrâni, ei se grăbise astfelîncât aceasta trăda viul interes ce trebuia să-l poarte pen-tru Dionis. Ei deschiseră us, a. Dionis era lungit la pământ,părul în dezordine, ochii închis, i cu vehement, ă. Ples, uvul îlridică încet de la pământ s, i-i dezgoli pieptul.

— Cât pe ce era să i se rumpă o vână a inimii, zise elîncet. Pare foarte sensibil. O bucurie mare l-ar omorî. Nicitrebuie să-l trezim măcar... Îl voi cloroforma, ca din les, insă treacă într-un somn adânc.

În vreme ce doctorul (vet, i fi ghicit că ples, uvul nostrubiped era doctor) vorbea cu sine însus, i, da din cap, ridicasprâncenele s, i-s, i urnise ochelarii pe frunte, tatăl Marieifixa portretul din perete. Explicarea în două cuvinte: Per-soana juridică care se afla acum pe mâna îngrijitoare aEsculapului nostru avea drepturi asupra unei mos, teniri.Dovezi erau asemănarea cu portretul s, i multe alte împre-jurări care nu ne interesează, legate însă de originea pânăacum obscură a lui Dionis. Destul că soarta lui materialădin momentul acesta era schimbată.

El însus, i era lungit pe pat. Capul ridicat pe perini s, ilăsat asupra pieptului, paloarea cea linis, tită s, i marmoriea fet, ei contrasta cu părul în dezordine. O mână era strâns

149

apăsată pe inimă, ea comprima convulsiv durerea ce osimt, ea acolo; cealaltă spânzura pe marginea patului înjos. O manta neagră îl acoperea, prin cret, ii căreia transpă-reau delicatele s, i corectele lui forme. Tatăl Mariei se plecăasupra lui s, i-l privi cu plăcere, cu intent, ie.

— Aha! gândi doctorul cu s, iret, ie.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .O negură deasă, cenus, ie s, i sclipitoare... apoi un cer

de un etern s, i albastru întuneric, cu stele moi de suflareanopt, ii, cu nouri încret, it, i, cu aerul cald... s, i iarăs, i, iarăs, ioras, ul vechi cu stradele strâmte, cu casele închircite, custres, inile mucegăite în lună, s, i Dan trecea repede prinstrade... luna mai arunca câte o dungă prin întunericullor... el intră în casa lui deplin cons, tiu despre îndelunga-tele lui vise.

— S, i mi-a trecut prin minte, zise el, acea idee neferi-cită pe care Ruben o credea cu neputint, ă în capul unui om.— Umbra lui dormea pe pat.

El citi în cartea lui Zoroastru... ea se sculă încet... cuochii închis, i... se subt, ie... se lipi de perete s, i se as, eză iro-nică, fantastică, lungă, în dreptul lui.

Dan se simt, ea bolnav, abătut, strivit sub greutatea cu-getărilor lui. Afară de aceea un fulger îi trecuse drept prininimă în vremea căderii lui. El simt, ea fulgerul junghiindu-i inima. El se lungi pe pat s, i s-acoperi cu rasa... Pe dinain-tea lui treceau fiint, e ciudate pe care nu le văzuse niciodată.„Ah! gândi el — în curând voi muri, aste-s deja umbre depe ceea lume”. Numai umbra lui proprie stătea dreaptăîn perete, parcă surâdea s, i — ciudat! — avea ochi albas, tri.„Dracul să te ia, gândi el, s, i umbra mea îs, i bate joc de mineacuma”.

Us, a se deschise s, i intră maestrul Ruben.

150

— Ce pustia, maistre, de când ai lăsat să-t, i crească perciunis, i de când port, i caftan jidovesc?

— Vai de mine domnule, de mult! — de când mă t, inminte, zise Ruben netezindu-s, i barba. Dar m-ai văzutaltfel vrodată lângă Curtea veche?

— Lângă Curtea veche... E Riven... vânzătorul de cărt, i,iar nu d-ta, maistre Ruben.

Ruben se uită lung la el.— D-tale nu t, i-e bine, Domnule, zise el serios.— Eu mor, maistre Ruben... Uită-te în masa mea, acolo-smemoriile umbrei mele, a umbrei care-o vezi în perete,scrise de câtă vreme am fost în lună.

Evreul se uită lung la bolnav s, i clătină din cap.— Umbra ceea a d-tale e un portret care-t, i seamănă, ziseel.— Maistre Ruben, te-ai prostit rău de când nu ne-am maivăzut, zise tânărul zâmbind, ori eu am devenit o fiint, ăsuperioară magistrului meu... se poate s, i asta.

Evreul s-apropie de scrinul ce i-l însemnase bolnavul,îi deschise săltarul s, i dădu într-adevăr de nis, te legături dehârtii galbene s, i ves, tezite, legate cu fire de at, ă albastră...el le scoase, se uită la ele, apoi le puse pe masă. — Înmomentul acesta intrară doi oameni în chilia lui pe careDan nu-i mai văzuse. Unul din ei, ples, uv s, i uscat, venisă-i cerce pulsul, cellalt vorbea cu Ruben. Ruben îi arătăhârtiile... omul se uită iute prin ele... fără îndoială, zise elpentru sine... „De când îl cunos, ti?” adaose întorcându-secătră evreu.

— De mult. El cumpără de la mine cărt, i. În genere celemai vechi s, i tot de-acele pe care nu le mai putem vindenimănui în lume. Eu singur le cumpăram cu toptanul,biblioteci risipite ale oamenilor bătrâni a căror clironomi

151

apoi mi le vindeau pe un pret, de nimica, ca hârtie numai.S, i-n asemenea cărt, i el răscolea c-un fel de patimă s, i-micumpăra cele mai obscure s, i mai fără de-nt, eles. Acumaasemenea aveam câteva vechituri de astea s, i venisem să ile arăt, el mi le-ar fi cumpărat desigur... acum însă... l-amgăsit în starea-n care-l vezi. S, -apoi nici nu-mi mai zice:jupâne Riven, ci maistre Ruben! D-zeu s, tie cum s-or fiscrântit toate celea în capul bietului om.

Bolnavul auzea toate acestea s, i nu s, tia ce înt, eles să ledea. „Sunt nebuni oamenii aces, tia, gândi el, s, i maistrulRuben s, i-a ies, it cu desăvârs, ire din mint, i... nu-l mai cu-nosc. Aha! gândi el în urmă, eu am murit s, i Ruben a venitcu medicii să-mi vândă corpul. Are drept... prin schimbă-rile prin care am trecut, corpul meu trebuie să fi devenitfenomenal. Dar oare-s doctori aces, ti doi?...Îmi pare căsamănă cu Satana amândoi... Ori e un om, despărt, it îndouă arătări bătrâne cu care-s, i petrece s, iretul Ruben peconta mea... o jumătate cu păr s, i una ples, uvă. Cea ples, uvăîmi pipăie pulsul s, i cea cu păr se uită la umbra mea, spân-zurată de un cui în perete. Uite! acuma o desprinde dinperete s, i-o dă lui Ruben în mână. Bravo! Maistre Ruben,strigă el, dracii tăi sunt mes, teri în desprinsul umbrelordin perete, s, i ist Ples, uv are să mă ia pe mine... căci cumvăd joacă pe doctorul în momentul acesta... Bravo! bravo!”El bătea din palme râzând.

Ruben îi luă umbra s, i hârtiile de pe masă s, i ies, i dincasă, închizând cu zgomot us, a după sine... „Te-ai dus,evreule... te-ai dus s, i m-ai vândut chinuitorului de suflete”,murmură el c-o resignat, ie dureroasă, recăzând cu capulîn perini.

Are friguri... e în deliriu, zise serios ples, uvul.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

152

E noapte... O răcoreală dulce pătrunde prin ferestreledeschise, s, i Dionis lungit în patu-i tremură în friguri, cubuzele uscate, cu fruntea plină de sudoare s, i cu capul greu.I se pare că s-a trezit din nis, te vise lungi, obscure, fără deînt, eles s, i el prives, te, fără de-ncredere în realitate, la îm-prejurimea lui. Portretul părintelui său lipses, te din perete,cărt, ile cele vechi asemenea... casa e aceeas, i, însă mobilenouă s, i elegante, covoare pe jos, numai patul e acelas, i. Ciu-dat, gândi el, din minune în minune... eu nu mai s, tiu cese-ntâmplă cu mine. — Luna revărsa tot aurul ei în odaialui s, i sub această smălt, uire diafană mobilele s, i covoarelestrăluceau somnoros s, i mat; un orologiu zângănes, te încets, i subt, ire în perete s, i prin mintea lui trec iute, turburi,amestecate, toate întâmplările abia trecute. S, i toate îi pă-reau vise; mintea lui îi părea împrospătată, rece, clară fat, ăcu mintea care-o avuse înainte. Din jurul lui dispăruselumea cea semiobscură a tineret, ii lui; el privea la viitorcum ai privi din fundul unui lac linis, tit s, i limpede ca la-crima. El singur nu-s, i putea explica această limpezime amint, ii. Îs, i închise ochii. Deodată simt, i cum că pe margi-nea patului său s, edea cineva... îi s, edea pe picioare. Apoisimt, i o mână dulce s, i mică pe frunte. El deschise ochiipe jumătate. Văzu un băiat cu fat, a ovală, palidă, cam slă-bită, părul de aur acoperit de o pălărie de catifea neagrăcu margini largi, îmbrăcat c-o bluză de catifea care cuprin-dea, strâns de un colan lustruit, mijlocul cel mai gingas,din lume. Ochii lui Dionis pe jumătate-nchis, i nu trădaucă el veghează. Îl privi în întreg, de la capul inundat înaur pân-la botinele micut, e ce sticleau radioase pe covorulînflorit.

„Ah! gândi el, s, i inima se cutremură în el, este Maria!”Da, odorul! ea era. Vorbea singură... fetele vorbesc adesea

153

singure... El simt, i aerul îndulcindu-se sub s, optirile ei.— Am fugit de-acasă deghizată... tot mă amânau, ba

azi, ba mâini... dihania de doctor zicea c-ar fi periculospentru el... auzi periculos? Eu nu sunt periculoasă! zise earăstită! — Dar dacă s-ar trezi... atunci, o, atunci... Dormi!dormi! s, opti ea aplecându-s, i gura pe fruntea lui... El simt, io rouă umedă curgându-i în păr... Dar în momentul acelael îi înlănt, uise gâtul... ea, speriată, vru să se retragă, darbrat, ul lui o t, inea cu tărie culcată astfel pe pieptu-i... El sesculă. — Lasă-mă! zise ea ros, ie ca purpura.

Dar el o cuprinsese, îi mângâia fruntea ei albă de-i detepălăria jos s, i-i lăsă să izvorască pe umeri în jos valurile depăr blond... apoi îi luă amândouă mâinut, ele în mâinilelui... ea nu mai rezista... se uita la ele, îi săruta degetele...ea nu mai rezista... Mario, mă iubes, ti tu?

— Dar dacă nu m-ar chema Maria? zise ea sub inspirat, iaunei fulgerătoare malit, ii.

— Cum dar?— Da! da! Maria, zise ea cu glăscior argintos, dar taci, nut, i-e iertat să vorbes, ti... nu t, i-e iertat... Nu te scula, căciasemenea nu t, i-e iertat... Ea-l împinse în perini... El voiasă vorbească, dar îs, i simt, i gura astupată de sărutări... Elîs, i închise ochii s, i simt, ea că inima i se sparge în piept...apoi iar îi deschise, spre a cuprinde cu ei dulcea lui sarcină,cari râdea c-un fel de copilăroasă nebunie de zâmbetul lui,de surprinderea s, i spaima ei proprie... de tot, tot...

Adesea în nopt, i lungi de iarnă, după ce ea de multdevenise tezaurul căsniciei lui, când de bună voia lor tră-iau exilat, i la vun sat spre a se iubi departe de zgomotullumii, Maria intra deodată în salonul încălzit s, i luminatnumai de razele ros, ii ale jăraticului din cămin, intra îm-brăcată ca băiet, ca în noaptea aceea când se văzură pentru

154

întâia oară în apropiere. Membrele ei zvelte în bluza decatifea neagră, aceeas, i pălărie cu margini largi pe părulei blond s, i piciorus, ele cele mai mici din lume în botinebărbătes, ti. S, i ea s-apropia de el. Mâinut, ele-i albe s, i trans-parente ca ceara contrastau cu mânicele moi s, i negre s, iastfel se primblau de brat, prin semiîntunericul călduros alsălii; din când în când îs, i plecau gură pe gură, din când încând stăteau înaintea unei oglinzi, cu capetele răzimateunul de altul, s, i râdeau. Era un contrast plăcut: fat, a luitrasă s, i fină din care nu se putuse încă s, terge amărăciuneaunei tineret, i apăsate, ci rămăsese încă într-o trăsătură denespusă naivitate în jurul gurii, lângă fizionomia ovală,rotunjită s, i albă a ei... chipul unui tânăr demon lângă chi-pul unui înger ce n-a cunoscut niciodată îndoiala.

Două vorbe concluzive. Cine este omul adevărat alacestor întâmplări, Dan ori Dionis? Mult, i din lectoriinos, tri vor fi căutat cheia întâmplărilor lui în lucrurile ce-lîncunjurau; ei vor fi găsit elementele constitutive a viet, iilui sufletes, ti în realitate: Ruben e Riven; umbra din pe-rete, care joacă un rol atât de mare, e portretul cu ochiialbas, tri; cu disparit, iunea acestuia dispare ceea ce vet, i fiîndemnat, i a numi o idee fixă; în fine, cu firul cauzalităt, iiîn mână, mult, i vor gândi a fi ghicit sensul întâmplărilorlui, reducându-le la simple vise a unei imaginat, ii bolnave.

Fost-au vis sau nu, asta-i întrebarea. Nu cumva îndă-rătul culiselor viet, ii e un regisor a cărui existent, ă n-o pu-tem explica? Nu cumva suntem asemenea acelor figurant, icare, voind a reprezenta o armată mare, trec pe scenă, în-cunjură fondalul s, i reapar iarăs, i? Nu este oare omenireaistoriei asemenea unei astfel de armate ce dispare într-o companie veche spre a reapărea în una nouă, armatămare pentru individul constituit în spectator, dar acelas, i

155

număr mărginit pentru regizor. Nu sunt aceias, i actori,des, i piesele sunt altele? E drept că după fondal nu suntemîn stare a vedea. — S, i nu s-ar putea ca cineva, trăind, săaibă momente de-o luciditate retrospectivă care să ni separă ca reminiscent, ele unui om ce de mult nu mai este?

Nu ezităm de-a cita câteva pasaje dintr-o epistolă a luiThéophile Gautier care colorează oarecum ideea aceasta:„Nu totdeauna suntem din t, ara ce ne-a văzut născând s, ide aceea căutăm adevărata noastră patrie. Acei cari suntfăcut, i în felul acesta se simt ca exilat, i în oras, ul lor, străinilângă căminul lor s, i muncit, i de-o nostalgie inversă... Ar fius, or a însemna nu numai t, ara dar chiar s, i secolul în care arfi trebuit să se petreacă existent, a lor cea adevărată... Îmi parec-am trăit odată în Orient s, i, când în vremea carnavalu-lui mă deghizez cu vrun caftan, cred a relua adevăratelemele vesminte. Am fost întotdeauna surprins că nu pricepcurent limba arabă. Trebuie s-o fi uitat”.

156

La aniversară

Narat, iune originalăEa se numea Cleopatra, iar el Gajus Iulius Caesar Oc-

tavian August. Adică ea citise un roman s, -ar fi voit să fiede douăzeci s, i s, ase de ani s, i nu era decât de paisprezece;el, istoria romanilor s, i voia să fie de patruzeci de ani. Eranumai de optsprezece s, i umbla la s, coală. Cu toate acesteaastăzi, în ziua sf-tului Ermil, el uitase pe Octavian Augusts, i as, tepta felicitări de ziua lui. Tata i-a dat un ceasornicfrumos, mama — o besectea de toaletă, sora — o perechede papuci. Elis -nimic. Elis, adică Cleopatra, vară-sa. Else retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau as, ezat, i pe-unscrin în religioasă regulă s, i neviolabilitate s, i se primblacu pas, i mari prin casă. Era brunet s, i cam poetic. Aveaochi albas, tri, ceea ce vrea să zică mult, s, i era frumos băiet.Acum stătu cu mirare înaintea oglinzii, se uita cu mirareîn ochii lui proprii s, i părea că-i întreba ceva. “Tolla mi-afăcut-o”. Era o vreme în care, în urma unui roman spaniol,regina de astăzi a Egiptului se numea Tolla. El se numeape atunci Bertrand... tempi passati!

“Nimic! nimic! — s, i eu i-am dat de ziua ei o păpus, ă.Adică ce eu i-am dat! Dacă n-am s, tiut ce să-i dau! Mamami-a spus să-i dau o păpus, ă. Tolla, Tolla! — zise el râzând

— tare mi-es, ti dragă”. Apoi s, ezu la masă s, i gândi adânc...asupra egalităt, ii a două hipotenuze. Luă o coală marede hârtie albă s, i scrise drept în mijloc: Regină! Te iubesc!Iscălit: Gajus Julius Caesar Octavian August manu propria.

Sara era petrecere. Era invitată s, i veris, oara Elis s, i —mare minune — a venit. Părint, ii ei au lepădat-o acolo s, is-au dus într-alt loc, unde asemenea erau as, teptat, i. Octa-vian August imperatorul o petrecea sara pân-acasă, dacă-liertau ocupat, iunile statului roman, s, i astăzi — îl iertauacele ocupat, iuni ale statului roman. Toată sara nu vorbiun cuvânt cu domnis, oara. Ea-s, i încret, ise sprâncenele în-tre ochi, pe care-i ridică sub frunte; cu brat, ele-ncrucis, ate,picior peste picior, s, edea-ndărătnică într-un colt, , cu bu-zele strâns lipite. Dar pe furis, ea strecura câte-o rază dreptîn ochii lui. Era mânioasă. De doi ani se mânia foarte us, ors, i se desmânia tot atât de us, or. Odinioară nu se mâniadefel.

S-apropiase miezul nopt, ii. El veni foarte serios. “Îmivet, i da voie, domnis, oară, să vă petrec pân-acasă?” Ea seuită în ochii lui s, i-ncepu să râdă.

— Ce râzi? Ce-i de râs aicea?— Bine. Haidem! Era o noapte frumoasă, lună, un ger

aspru fără pic de vânt. Ninsoarea se lăsase pe garduri s, i ză-plazuri de-amândouă părt, ile ulicioarei. Zăpada încărcasecrengile de copaci s, i acoperămintele caselor. Ghet, us, ul tro-snea sub pas, i s, i el trecea cu dânsa de brat, ... ea în scurteicăcu guler de blană, ros, ie la fat, ă, capis, onul alb de lână încon-jura fat, a, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părulca un caier de cânepă s, i scurteica — oricât de groasă ar fifost — accentua totus, i liniile unei talii fine s, i mlădioase.O broască. Râdeau vorbind — adică mai mult râs decâtvorbă. Cine nu-s, i aduce aminte de tineret, ea sa — s, i fiecare

158

a avut una — de acele hotărâri de a fi serios, i în amor, că-ipe viat, ă, acea defensiune în paragrafe a copilei, ca să nu-izică pe nume, să n-o tutuiască — să n-o sărute. Celelaltecalea-vale, dar o gurit, ă? cât lumea. As, a erau s, i ei. De vorbitdespre... istorie, geografie s, i alte lucruri folositoare da!se-nt, elege, cât vrei — dar o gurit, ă, tu? pe nume? -niciodată!

As, a ar fi s, i rămas — dar luna, luna! Luna lumina fat, a eialbă ca laptele cu obrajii ros, i s, i părul ei blond, foarte blond,care înconjura cu lux s, i finet, e o fat, ă plină s, i râzătoare. Pecând el perora o temă de astronomie — indiferentă atâtlui cât s, i ei — adică pe când se necăjeau unul pe altul, ea seuita la el fără să-l asculte; i-ar fi sărit în gât, l-ar fi sărutatde o mie de ori — as, a număra ea cel put, in — dacă — dacăs-ar fi căzut.

Ah! că prostu-i — gândi ea — nu poate vorbi s, i el dealtceva, azi cel put, in — adaose uitându-se timid în sus la el.Ce frumosu-i ”s, -as, a, ” când spune prostii, îmi place s, -as, a— gândi tot ea. Apoi nu mai gândi nimic sau Dumnezeus, tie ce — destul, după ce tăcu mult fără s-asculte, zise camîntins s, i cam ca s, i când n-ar fi băgat de seamă:

— Tu, Ermil, — s, i speriată de ceea ce spusese, nu maizise nimic. Fat, a ei era ros, ie de rus, ine.

El stătu pe loc, îi strânse mâna s, i zise încet:— Mai zi o dată.— Nu.— Nu? Mă supăr... s-o s, tii.— Tu... repetă ea încet, cu ochii pe jumătate închis, i,

cu glas tremurător. Era un tu singuratic, fără de a fi pus înlegătură cu vo frază — s, i cu toate acestea ce tu? Din guraei venise mai întâi.

Vorbiră mai departe — de astă dată mai intim — nudespre amor; însă totus, i despre un lucru serios — despre

159

căsătorie, cum ea fondează statele, care-i originea căsăto-riei la indieni, tot lucruri adânci. Fiecare tu era controver-sat. Când îs, i propuneau să-s, i zică tu, mureau de rus, ine,s, i-s, i ziceau serios, după lungi lupte sufletes, ti: “Dumniata”;când stabileau diplomatices, te să-s, i zică d-ta — atunci tu— ” tu” din gres, eală, s, i iar din gres, eală, s, -as, a mai departe.

În fine ajunsese la portit, ă.— Elis! tu... nu s, tii cât te iubesc... nici pot, i s, ti căci...

căci tu nu ai inimă.Pe nume s, i tu? Vezi, gândi ea, dar nu zise nimic...— De când te-am văzut, de când s, tii tu — căci tu s, tii că

eu te iubesc s, i totdeauna această răceală când es, ti singurăcu mine. Totdeauna mă siles, ti să vorbesc nis, te lucruri pecare nici nu le ascult, i... Es, ti rea la inimă, Elis!

— Domnule! zise ea, stăpânindu-se s, i stând băt, înain-tea lui. Vrei să mă-nvet, i cum trebuie să mă port?

— S, i cu toate astea, zise el încet s, i dureros, luna-nfrumuset, eazălumea pentru amorul nostru.

Ea se uită în sus s, i ochii ei umezi de dulci lacrimi stră-luceau în lună. El îi cuprinsese talia s, i se uitau amândoi —nu gândeau nimic. Era ceva atât de dureros, atât de fericitîn fat, a, în tot sufletul lor — ai fi râs s, -ai fi plâns dacă i-ai fivăzut astfel.

În fine începur-a râde — doi copii — râdeau cu lacrimele-n ochi. S, i era atât de argintos râsul ei s, i gurit, a atât defrumoasă — i-ai fi băut apa din gură.

— Domnule, zise ea deodată c-o seriozitate mare — as-tăzi ne-am permis o mult, ime de lucruri foarte nepermise— numai astăzi s, i-mi pare rău... că trebuie să... să...

— Ei, să...? Iar această mână de povăt, uitor... Eu nusunt copil, Elis... să s, tii tu că nu sunt... Iaca, de exemplu...

160

— De exemplu...?— Nu te voi mai strânge de mână, nu t, i-oi mai spune

pe nume... de azi înainte.O! gândi ea în sine cu părere de rău, dar ce era să zică.

S, ezură pe banca de piatră de lângă portit, ă... Ea-i întoarsespatele s, i-s, i mus, ca unghiile... el se uita în omăt. Prostlucru!

Ar fi putut sta multă vreme as, a. Nu s, tiu... În sfârs, it...ea... în sfârs, it... domnia ei a fost aceea care — as, a încet —c-un pic de mânie s, i nu prea:

— Ermil!— Aud!— Eu să-t, i spun drept s, i să nu zici că nu t, i-am spus-o...

dar... eu nu te mai iubesc defel... s, i tu mi-ai spus-o azi, căeu nu te iubesc -As, aa! Ea-s, i pusese ceva în cap azi: o idee...s, i acesta era modul cu care căuta pretexte de ceartă — s, iaceste certe, s, tia ea cum se sfârs, esc oare?

— Da! Nu mă iubes, ti... repet-o, spune-o... te cred,fiindcă tu nu m-ai iubit niciodată, zise el cu amărăciune.Negri vor trece anii mei... În toate chipurile voi căuta să teuit. Tu ai o inimă de marmură... Nici zâmbiri, nici lacrimi,nici rugăciuni, nici îndărătnicia n-o înmoaie.

— Lasă, lasă! gândi ea s, i zâmbi cu mândrie că poate fiatât de aspră.

— Eu t, i-am spus-o, domnul meu, de atâtea ori, că nu-mai amicit, ia adevărată poate să fie legătura dintre noi. Ceceri mai mult?... Ce vrei de la mine? adaugă repede.

— Ce vreau, zise el c-o tristă blândet, e, ce vreau? Darnu vezi tu cum sufăr? Spune-mi numai că mă iubes, ti —spune-o! dar nu cu două înt, elesuri, nu ca atunci la bal...drept! spune!

161

— Da! zise ea foarte rece — d-ta s, tii că eu te iubesc,sigur. Da.

— O, astă răceală! Tu mă omori, Elis! Vorbes, te-mi,zise el rugător, cum s, tii tu câteodată să vorbes, ti, c-o blândet, euimitoare, c-o dulceat, ă de sor’ — de iubită.

— Bine, bine! S, tiu eu!— Ce s, tii tu? Iaca că nu mă mai supăr... ît, i vorbesc

blând. Îmi dai mâna ta? As, a. Spune.— Vezi tu, Ermil? zise ea c-o seriozitate copilărească

s, i tristă — tu crezi... tu crezi că eu am apă-n vine... că eu...că eu nu te iubesc?... Dar să-t, i spun t, ie... eu nu sunt aspră...Ce ai zice tu dacă... dar te rog să nu spui nimănui... dacă...dar zău să nu spui...

— Ce?— Vezi tu! formal te-am oprit... am făgăduint, a ta că

nu mă vei săruta niciodată. As, a-i?— As, a.— Ca să [nu] mai zici că eu nu te iubesc — zise supărată

— ca să zici că eu te iubesc — repetă c-o rus, inoasă grat, ie...astăzi... astăzi... Îs, i simt, i cuprinsă talia, închise ochii, lăsăcapul pe umărul lui s, i era aproape să moară.

— O! te iubesc... n-ai s, tiut niciodată cât te iubesc... —glasul ei era dulce, slab, plin de lacrimi, sfint, it de cea întâisărutare.

— Tu es, ti un înger... îndărătnic... dar un înger... Surâ-sul obraznic, ochiul cuvios, cochetăria veselă se-ntorc perând dup-acea sărutare... chiar linis, tea. Ea-s, i t, inea brat, uldupă gâtul lui.

— Mă duc... s, i tu es, ti un măgar.— Las’ să fiu... Nu te duce...— Trebuie... tu! As, a-i că tu nu vei uita niciodată această

162

noapte, zise încet, as, a de încet s, i totus, i as, a de clar.— Ah! niciodată.— S, i acuma... am să-t, i aduc ceva din casă... Un dar de

ziua ta... As, a-i?...Ea intră iute, se-ntoarse s, i-i aduse o cutie mare... Ei o

scăpară jos, dar nu făcea nimic... era înc-o sărutare.Gajus Iulius Caesar Octavian August se duse acasă. Se

as, eză dinaintea focului s, i zise zâmbind: “Tu es, ti un mă-gar!” Deschise cutia. Deasupra era un desemn. El era...lăsat într-un jet, ; o femeie... ea, de dinapoia jet, ului îi t, ineaochii cu mâinile. El îs, i ridică ochii s-o vadă... s, i un momenti se păru c-o vede. Dar unde să fi fost. Dar ce mai era încutie? Păpus, ile ce i le dedese de ziua ei doi ani de-a rândul.Pe fruntea celei de întâi era: “Bertrand e un măgar”, pefruntea celei de a doua: “Gajus nu-s, i are mint, ile toate”.Apoi mai era ceva. O mică carte de notit, e... impresii dinromane, din poezii, scrise-n fiecare zi s, i la sfârs, itul fiecă-rei notit, e, ca o încheiere, ca o cugetare asupra adormirii:“Ermil, te iubesc!”.

163

Cezara

Nuvelă originală

I

Era-ntr-o dimineat, ă de vară. Marea s, i-ntindea nesfârs, ita-ialbăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după som-nul lung al nopt, ii, stâncile negre de rouă abureau s, i sefăceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevitede căldură, mici bucăt, i de nisip s, i piatră.

Din nis, te colt, i de stânci despre apus se ridica o mănăs-tire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetăt, ui, s, ide după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde deplop ori de castan. Acoperămintele t, uguiete de olane mu-cigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoarerisipite s, i năpustite în risipa lor de plante grase, de furnicice-s, i fondau state, de procesii lungi de gâze ros, ii care sesoreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime se-culară, scările de piatră tocite s, i mâncate de mult umblet,toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult oruină oprită curiozităt, ii decât locuint, ă.

În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, gră-dini, vii, sătucene cu căsut, e albe presărate prin dungilevăilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemăr-ginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea ori-zontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafat, ă era ruptăpe ici pe colea de câte-un colt, de stâncă ce ies, ea de subapă.

De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărus, epe coasta dealului, curmate în cursul lor de mus, unoaie decârtit, e. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mer-gând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate.Rasa i-e de s, iac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lânăspânzură c-un colt, din sân, papucii de lemn se târâie s, i clă-păiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărulneexpresivi s, i cam tâmpit, i; nimic resignat sau ascetic înel.

Ajuns la poartă, trage clopot, elul, un frate îi deschide,el intră în curtea ce semăna a părăsită a mănăstirei, cu par-doseala ei de pietre pătrate printre care cres, teau în voiefire de iarbă naltă, s, i-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui malurierau sălbătăcite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari,lumânărele, sulcină s, i măzărichea care-s, i t, ese păturile eide flori asupra întregii vegetat, ii pe care o sugrumă cu în-câlciturile ramurilor. Un cerdac lung, umbrit s, i multicolorrăspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide us, atinzii s, i se face nevăzut înăuntrul clădirii.

În zidul lung s, i nalt al mănăstirii, privit din grădină,se văd feres, ti cu gratii negre, ca ferestrele de chilii pără-site, numai una e toată-ntret, esută cu iederă s, i în dosulacelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albece par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dă-dea într-o chilie pe peret, ii cărei erau aruncate cu creionul

166

fel de fel de schit, e ciudate — ici un sfânt, colo un căt, elzvârcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executatăa unei rudas, te, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci,în fine, o carte de schit, e risipită pe perete. Un dulap cucărt, i biserices, ti, un scaun cu spata naltă, haine călugăres, tispânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel deflori, un pat simplu de sub care se vedea o pereche de pa-puci s, i un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prinmreaja vie s, i tremurătoare a feres, tii pătrundeau razelesoarelui s, i umpleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lu-mină în care se vedeau mii de firicele mis, cătoare care toatejucau în imperiul unei raze s, i dispar din vedere deodatăcu ea.

Pe scaun s, ade un călugăr tânăr. El se află în acelemomente de trândăvie plăcută pe care le are un dulăucând s, i-ntinde tot, i mus, chii în soare, lenes, , somnoros, fărădorint, e. O frunte naltă s, i egal de largă asupra căreia părulformează un cadru luciu s, i negru stă as, ezată deasupraunor ochi adâncit, i în boltele lor s, i deasupra nasului fin, ogură cu buze subt, iri, o bărbie rotunjită, ochii mult, umit, i,cum am zice, de ei îns, ii privesc c-un fel de cons, tiint, ă desine care-ar putea deveni cutezare, expresia lor e un ciudatamestec de vis s, i rat, iune rece.

S-apropie de fereastră s, i se uită în grădină jos la iarbamoale, crescută-n umbra virgină a copacilor, la portocalece luceau prin frunze, apoi luă creionul s, i desemnă peperete o portocală. Luă un papuc, îl puse pe masă s, i seuită la el, apoi deschise-o carte bisericeasă s, i pe-un colt,de pagină zugrăvi papucul. S, i ce profanat, ie a cărt, ilorbiserices, ti! Toate marginile erau profile de femei, popi, ca-valeri, cers, itori, comediant, i... în sfârs, it, viat, a în realitateaei, mâzgălită în fiecare colt, disponibil.

167

Deodată intră bătrânul.— Binecuvântează, părinte.— Domnul. Ei, Ieronime, zise bătrânul vesel s, i-ntr-o ure-che, ce mai lucrezi, s, trengariule?

— Eu? Dar când am mai lucrat eu ceva? Această pre-supunere jignes, te caracterul meu, părinte... Eu nu lucreznimica; mă joc desemnând cai verzi pe peret, i; dar să lu-crez...? Sunt mai înt, elept de cum arăt.

— Faci rău că nu-nvet, i pictura.— Eu nu fac nici rău, nici bine, căci nu fac nimic. Mă joc.— Îngropi talantul, fiule, îngropi talantul.— Îngrop pe dracul, părinte.— Apage Satana! zise bătrânul sărind într-un picior s, iaruncându-i-se-n brat, e. Ieronim începu să râdă.

— Dumnezeu s, tie, tată, de unde iei atâta veselie. Euam momente când sunt trist, tu... nu cred.

— Eu trist, Ieronime? Să mă ia dracul, fătul meu, dac-am fost trist vrodată. Tristet, ea fuge de mine ca cumătru-meu de tămâie. Dar lasă asta... hai în oras, cu mine. Azi,intrând la staret, ul tău, am făcut o fat, ă cătrănită s, i tur-cească... am spus că-mi trebuies, ti tu pentr-o comândare,am mint, it ca totdeauna — în sfârs, it, ît, i concede societa-tea mea serioasă de cioclu. Noi, Ieronim, ne-om duce înoras, ... s, tiu într-un loc vin bun, s, tii colea, phiu! om jucacărt, i cu alt, i frăt, iori, om fuma din lulele lungi cât ziua deazi s, i ne-om uita pe feres, ti la duduci! Se-nt, elege că fără...

— Se-nt, elege.— Mă mir cine dracul te-a călugărit pe tine, blestematuleIeronime?— Mă mir cine dracul te-a călugărit pe tine, părinte?— Cine? Dracul. S-ar îns, ela cineva crezând că toate us, urint, elecălugărilor aveau vreo însemnătate. As, a numitele lor blăstămăt, ii

168

erau nis, te copilării, cu toată libertatea vorbelor cu care le-mbrăcau. Un pahar de vin, un joc de cărt, i, o lulea de tutun,din când în când o privire repezită asupra profilului uneicopile zâmbitoare — astea erau în faptă s, i întotdeaunatoate renumitele lor desfrânări. Tot farmecul consistaîn misterul cu care îmbrăcau făt, arnic micile lor pasurilumes, ti.

Ieronim îs, i aruncă rasa pe el, tăie o fat, ă sinistră, mu-calitul bătrân tăie una smintită de tot, spre a face efectasupra spărietului portar, s, i amândoi ies, iră repede din mă-năstire, spre a-s, i stâmpăra graba mersului abia în drumulmare, ce ducea la oras, .

II

— Cine se-ndoies, te c-o pot, i face aceasta, cine, că es, ti înstare s-o faci. Tatăl meu ît, i datores, te bani s, i d-ta vrei fatalui. Nimic mai natural. Vă vet, i învoi amândoi asuprapret, ului ca doi oameni de onoare ce suntet, i... dar pânănu-t, i sunt femeie am dreptul de a te ruga să mă scutes, ti...Vei avea destul timp să mă chinuies, ti când ît, i voi fi femeie.

Frumoasa contesă îi întoarse spatele s, i se uită din fe-reastă pe ulit, ă. Ea începu să râdă, căci văzu pe-un bătrânmucalit silindu-se a tăia mutre evlavioase pentru a impunetrecătorilor. Ieronim s, i Onufrei stăteau în ulit, ă; Onufrei,numărând metaniile ce le t, inea în mâinile unite pe pân-tece, Ieronim c-o fat, ă de-o adâncă s, i nobilă seriozitate.

Marchizul Castelmare se uită lung s, i sălbatec asupraacelei copile ce-i dispret, uia amorul, apoi ies, i iute, trântindus, a după sine.

— Ce frumus, el e călugărul cela, s, opti contesa zâmbind.

169

S, i ce mucalit bătrân... Pare un paiazzo într-o rolă de intri-gant. Ce nobile trăsături are tânărul... pare un demon...frumos, serios, nepăsător. Tot îi trebuie lui Francesco unmodel pentru demonul lui în “Căderea îngerilor”... dac-amputea pune mâna pe călugăr...

— Maiestre — strigă ea tare, apropiind două scaune defereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fat, a naltăs, i senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebarepe buze.

— Vino lângă mine... S, ezi ici... Ia te uită la acel călugărtânăr. Ce frumos demon în “Căderea îngerilor”, nu-i as, a?

— Ce frumos Adonis în “Venus s, i Adonis”, zise pictorulsurâzând, d-ta Venus, el Adonis.

— Eei! asta-i prea tare. Francesco i-apucă mâna într-asa s, i apropie gura de fruntea ei frumoasă.

— Es, ti copilă, zise el încet, s, i de ce nu? Tu vrei săiubes, ti... toată fibra inimii tale tremură la această vorbă...Vrei dar ca un bărbat pe care nu-l iubes, ti, acel Castelmare,să te ia de sot, ie...? S, tii că sunt bogat... s, tii că te iubescca pe fiica mea... s, tii că tatăl tău te-ar vinde dacă i s-arplăti pret, ul ce-l cere, căci e sărac, desfrânat, jucător... s, i cănu-i o altă cale ca să scapi de nenorocire decât fugind deaceastă casă. Vrei un părinte?... Iată-mă... Vrei o casă? Amea ît, i stă deschisă. Vrei un amant, Cezara?... Iată-l. S, ieu am iubit... cunosc din tineret, e această dulce turbare...Tu es, ti însetată după ea... s, i cu toate astea ai fi în staresă scapi din mână cel mai frumos model de pictură... Unînger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalt, icare au rămas în cer sunt cam prostut, i.

— Dar bine, tată, n-o s-alerg eu după el, zise ea ros, ieca focul.— Vrei s-alerg eu după el?

170

— Ei nu...— Ei da... Complimentele mele, domnis, oară, zise Fran-cesco repezindu-se spre us, ă. L-ar fi oprit... nu-i venea lasocoteală, ... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu ni-mica, ceea ce era mai cuminte în cazul de fat, ă. Pictorul ies, izâmbind cu răutate, dar cu deosebire încântat de mutrelece le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate.

Ea rămase-ntr-o confuzie. Privea la Ieronim. Ce fru-mos era... Inima tremura-n ea... l-ar fi omorât dacă ar fifost al ei... Era nebună.

Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fat, a eiera de-o albeat, ă chilimbarie întunecată numai de-o viorieumbră, transparit, iunea acelui fin sistem venos ce concen-trează idealele artei în boltită frunte s, i-n acei ochi de-unalbastru întuneric care sclipesc în umbra genelor lungi s, idevin prin asta mai dulci, mai întunecos, i, mai demonici.Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buzadedesupt put, in mai plină, părea că cere sărutări, nasul fins, i bărbia rotundă s, i dulce ca la femeile lui Giacomo Palma.Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c-un felde copilăroasă mândrie, astfel cum s, i-l ridică caii de rasăarabă, s, -atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree s, idoritoare totodată ca gâtul lui Antinous.

Ea-s, i culcă capul într-o mână s, i privi la acel tânăr că-lugăr cu o indefinibilă, resignată dorint, ă. Toate vorbelelui Francesco ea nu le lua decât de glumă, a cărei realitate,ce-i drept, i-ar fi s, i plăcut. Ce întunecoase bucurii simt, eainima ei în acea privire, ... cum ar fi dorit... ce ar fi do-rit?... Ah! cine o spune, cine-o poate spune, s, i care limbăe-ndestul de bogată ca să poată exprima acea nemărginirede simt, iri care se grămădesc nu în amor însus, i, ci în seteade amor. Ea visează-n fereastră... să viseze numai... n-ar

171

fi un păcat analiza simt, irilor ei?...

III

Onufrei s, i Ieronim, trecând pe strade, nu vedeau că erauurmărit, i de-un om. Era pictorul. Ieronim avea să cautela pos, tă, unde s, i află, o scrisoare de la un unchi al lui, unbătrân sihastru. Iată ce scria:

Iubite în Cristos nepoate. Este o frumuset, e de zi acumcând ît, i scriu s, i sunt atât de plin de dulceat, a cea proaspătăa zilei, de mirosul câmpiilor, de gurile înmiite ale naturii,încât pare că-mi vine să spun s, i eu naturii ceea ce gândesc,ce simt, ce trăies, te în mine. Lumea mea este o vale, încun-jurată din toate părt, ile de stânci nepătrunse care stau caun zid dinspre mare, astfel încât suflet de om nu poate s, tiacest rai pământesc unde trăiesc eu. Un singur loc de in-trare este — o stâncă mis, cătoare ce acoperă măiestru guraunei pes, tere care duce pân-înlăuntrul insulei. Altfel cinenu pătrunde prin acea pes, teră crede că această insulă esteo grămadă de stânci sterpe înălt, ate în mare, fără vegetat, ies, i fără viat, ă. Dar cum este inima? De jur împrejur staustâncile uries, es, ti de granit, ca nis, te păzitori negri, pe cândvalea insulei, adâncă s, i desigur sub oglinda mării, e acope-rită de snopuri de flori, de vit, e sălbatice, de ierburi nalte s, imirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. S, i deasuprapăturii afânate de lume vegetală se mis, că o lume întreagăde animale. Mii de albine cutremură florile lipindu-se degura lor, bondarii îmbrăcat, i în catifea, fluturii albas, tri um-plu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremu-rând lumina soarelui. Stâncile nalte fac ca orizontul meusă fie îngust. O bucată de cer am numai, dar ce bucată! Un

172

azur întunecos, limpede, transparent, s, i numai din cândîn când câte un nourel alb ca s, i când s-ar fi vărsat laptepe cer. În mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoarecare ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua s, itoată noaptea. E o muzică eternă în tăcerea văratică a văiis, i prin depărtare, prin iarba verde, pe costis, e de prund, levezi mis, cându-se s, i s, erpuind cu argintul lor fluid, trans-parent s, i viu, aruncându-se în brat, ele bulboanelor în carese-nvârtesc nebune, apoi repezindu-se mai departe, pânăce, suspinând de satisfacere, s-adâncesc în lac. În mijloculacestui lac, care apare negru de oglindirea stufului, ierbă-riei s, i răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cuo dumbravă de portocale. În acea dumbravă este pes, terace am prefăcut-o-n casă, s, i prisaca mea. Toată aceastăinsulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pen-tru albine. Lucrez toată ziua câte ceva. S, tii că-n tineret, eamea am fost la un sculptor. De aceea, după ce-am nete-zit granitul pes, terii mele, am umplut suprafat, a peret, ilorcu ornamente s, i basreliefuri cum le umpli tu cu schit, e.Deosebirea-i că sculptura e goală, prin urmare chipurilece le sculptez eu, asemenea. Pe un perete e Adam s, i Eva...Am cercat a prinde în aceste forme inocent, a primitivă...Nici unul din ei nu s, tie încă ce-nsemnează iubirea... ei seiubesc fără s-o s, tie... formele sunt virgine s, i necoapte...în expresia fet, ei am pus duios, ie s, i nu pasiune, este unidil linis, tit s, i candid între doi oameni ce n-au cons, tiint, afrumuset, ii, nici a goliciunii lor. Ei umblă-mbrăt, is, at, i subumbra unui s, ir de arbori, dinaintea lor o turmă de miei.

Cu totul altfel e Venus s, i Adonis. Venus e numai amor.Ea-s, i pleacă capul ei îmbătat de pasiune pe umărul aceluitânăr femeies, te-frumos, timid s, i înamorat în sine, s, i el seuită furis, la formele perfecte ale zeit, ei ce-l ferices, te, căci

173

i-e rus, ine să se uite de-a dreptul. El joacă rolul unei fetenaive pe care amantul ar fi descoperit-o.

În genere îmi place a reprezenta pe femeia agresivă.Bărbatul e fires, te agresiv, va să zică natura se repetă înfiece exemplar în astă privint, ă s, i except, iile ei sunt tocmaifemeile agresive. Este o nespusă gentilet, e în modul cum ofemeie ce iubes, te s, i care e totodată inocentă, timidă, tre-buie să se apropie de un bărbat sau ursuz, cine s, tie prince, sau s, i mai pudic s, i mai copil decât ea. Cum vezi nuvorbesc de curtizane, de femei a căror experient, ă este călă-uza amorului, ci tocmai de agresiunea inocent, ei femeies, ti.De aceea sculptez acum tocmai pe peretele cel mai alb peAurora s, i Orion. S, tii că tânăra Auroră răpes, te pe Orion, decare se-namorase însăs, i cruda s, i virgina Diana s, i-l duseseîn insula Delos. În fat, a lui Orion exprim acel fond de întu-neric s, i mândrie care-l vezi mai în fat, a tuturor tinerilor, înAurora acea veselie nestingibilă a fetelor tinere, -a sculptaagresiunea în o asemenea fat, ă este greu... Un lucru-mipare ciudat. După orele care în amor se numesc păstores, tirămâne în om o profundă descurajare s, i tristet, e, ba sust, inchiar că în acele momente omul e mai capabil de sinuci-dere, ba mai nepăsător fat, ă cu moartea decât oris, icând.Găsesc pe de altă parte că un tânăr nesedus e mai greu dea seduce decât o fată, s, i că biata Venus trebuie să-s, i fi avutchinul ei cu Adonis. Este un mister în această aversiuneînainte, în tristet, e după plăcere. Dar eu nu-l pricep.

Umblu la s, coală. S, tii la cine: la albinele mele. Ampărerea cum că toate ideile ce plutesc pe suprafat, a viet, iioamenilor sunt creat, ii ce aruncă o manta pe un corp cese mis, că. Ele sunt altceva decât mis, carea corpului însus, i,des, i atârnă de la ea. Mai întâi statul albinelor. Ce ordine,măiestrie, armonie în lucrare. De ar avea cărt, i, jurnale,

174

universităt, i, ai vedea pe literat, i făcând combinat, ii genialeasupra acestei ordine s, -ai gândi că-i făptura inteligent, ei,pe când vezi că nu inteligent, a, ci ceva mai adânc aranjeazătotul cu o simt, ire sigură, fără gres, . Apoi coloniile. În toatăvara vedem câte două sau trei generat, ii colonizându-sedin statul matern, s, i ceea ce ne bucură este lipsa de frazes, i rezonamente cu care la oameni se-mbracă această emi-grare a superfluent, ei locuitorilor. Apoi revolut, iile. În totanul o revolut, iune contra aristocrat, iei, a curtizanilor regi-nei — minus contractul sot, ial, orat, iunile parlamentelor,argumente pentru dreptul divin s, i dreptul natural. Ciniset umbra sumus.

Dar, vei răspunde, părinte, duci idei s, i cugetări în na-tură după analogia împrejurărilor omenes, ti, judeci as, adarorganizat, iunile de stat ale animalelor numai întrucât levezi asemănătoare cu cele omenes, ti s, i încifrezi lumeanoastră în lumea lor. Nu. Oamenii îns, ii duc o viat, ă in-stinctivă. De obiceiuri s, i institut, iuni crescute pe temeiulnaturii se lipesc religiuni subiective, fapte rele s, i mizera-bile, însă foarte cu scop s, i tocmai acomodate cu strâmtoa-rea de minte a celor mai mult, i oameni. Asta merge multăvreme astfel. Te nas, ti, te-nsori, faci copii, mori, tocmaias, a ca la animale, numai că-n loc de ulit, a satului, undeparadează donjuanii patrupezi, există la oameni sala debal, jocul, muzica, unde vezi asemenea junele maimut, ecu monoclu mirosind femelele. S, i astfel trec multe bucăt, ide vreme, crezi ori nu crezi ceea cu ce t, i se argumenteazăexcelent, a acestei lumi, s, i mori apoi, fără ca cineva să maiîntrebe după acea muscă care, ca învăt, at, a produs ma-culatură s, tiint, ifică, ori, după împrejurări, a predicat, aagitat republican s, .a.m.d. S, i poate că din când în cândt, i-vin momente de luciditate în care prives, ti ca trezit din

175

somn s, i vezi deodată cu mirare c-ai trăit într-o ordine delucruri strict organizată, fără ca s-o s, tii sau s-o vrei aceasta.S, i această minte, care în turburea s, i pustia împingere s, iluptă a istoriei oamenilor, a istoriei unui ce elementar, aredin când în când câte o fulgurat, iune de luciditate, aceastălecut, ă de nonsens să vorbească s, i ea? Să aibă vo influent, ă,să însemneze ceva, să incifreze ceva în natură, ea care nu-idecât o incifrat, iune a aceleias, i naturi? Nici vorbă măcar.

Astfel vedem în marile migrat, iuni ale popoarelor,undefii minoreni ies, eau din t, ară pe când stupul matern stalocului, o analogie cu roiurile albinelor. Nu explicările cese dau faptelor, ci faptele îns, ile sunt adevărul.

Doctrinele pozitive, fie religioase, filozofice, de dreptori de stat nu sunt decât tot atâtea pledoarii ingenioase alemint, ii, al acestui advocatus diaboli care e silit de voint, ă casă argumenteze toate celea. Acest mizerabil avocat e silitsă puie toate într-o lumină strălucită s, i, fiindcă existent, aeste în sine mizerabilă, el e nevoit să împodobească cuflori s, i c-o aparent, ă de profundă înt, elepciune mizeriaexistent, ei, pentru a îns, ela în s, coală s, i în biserică pe tu-canii cei mici, care intră abia în scenă, asupra valorii viet, iireale. Pentru lucrătorii statului onoarea, pentru soldat, igloria, pentru principi strălucirea, pentru învăt, at, i renu-mele, pentru pros, ti cerul, s, i astfel o generat, iune îns, eală pecealaltă prin acest advocatus diaboli mos, tenit, prin acestsclav silit la s, iret, ie s, i sofisme, care aicea se vaieră ca popă,colo face mutre serioase ca profesor, colo parlamenteazăca avocat, dincolo taie fet, e mizerabile ca cers, itor. Acestdin urmă o face pentr-un pahar de vin ce-l are in petto, al-tul pentr-un titlu, altul pentru bani, altul pentru o coroană,dar la tot, i în esent, ă este aceeas, i, un moment de bet, ie.

Iată ce învăt, eu de la dascălii mei, de la albine — în

176

s, coală la ele văd că suntem umbre fără voint, ă, automat, icare facem ceea ce trebuie să facem s, i că, pentru ca jucăriasă nu ne dezgusteze, avem această mână de creieri carear vrea să ne dovedească că într-adevăr facem ce voim, căputem face un lucru sau nu... Aceasta-i o îns, elare de sineîn care mult, imea de probabilităt, i e confundată cu ceea cesuntem silit, i a face.

Viat, a internă a istoriei e instinctivă; viat, a exterioară,regii, popii, învăt, at, ii, sunt lustru s, i frază s, i, cum de pehaina de mătasă pusă pe un cadavru nu pot, i cunoas, te înce stare se află, astfel de pe aceste vestminte mincinoasenu pot, i cunoas, te cum stă cu istoria însăs, i.

”Eu, mult, ămită naturii, m-am dezbrăcat de haina des, ertăciunii.S, tiu că tu es, ti pân-acum frate laic. Nu te călugări, copilulmeu... nu te preface în rasă s, i comanac din ceea ce es, ti,un băiat cuminte. Am fost sihastru, nu călugăr. As, vreaca cineva să-mi ieie locul în această sihăstrie, căci suntbătrân s, i poate curând să-mi bată ora mântuirii. Vină tu,dar numai după ce voi muri... pe cât trăiesc scutes, te-mă s, itu. Am trebuint, ă de singurătate. Bătrânet, ea este o moarteînceată, ce încet bate inima mea acum, ce iute bătea îna-inte de 60 de ani... Lume, lume! S, i într-o zi va bate din ceîn ce mai încet, apoi va înceta, căci s-a sfârs, it undelemnulcandelei. S, tiu că n-am să simt c-am să mor. Va fi o treceremolcomă s, i firească, de care nu mă tem. Voi adormi... denu m-as, trezi numai iar... Ît, i sărut fruntea,

Euthanasius

177

IV

Pe când Ieronim ies, ea cu Onufrei dintr-o veche zidire, îivăzu Francesco s, i intră în vorbă cu cel dintâi, ca să-i steiemodel pentr-un tablou al său. Acesta, văzând că n-avea cegăsi de împotrivit bătrânului maestro, se-nvoi s, i plecarătustrei spre locuint, a lui. În drum, părintele Onufrei, dândca din întâmplare de mâna pictorului, care cont, inea vrocâteva piese de aur, crezu că ce-i găsit îi bun găsit s, i, strân-gând cu multă amicit, ie s, i intent, ie luătoare mâna acestuia,gândi că are multă cauză de-a se depărta, mai ales că ta-blele de la crâs, mă l-invitau cu dragoste — deci pretestă cepretestă s, i se duse.

În vremea asta Cezara, curioasă s, i neastâmpărată, co-trobăia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul aco-perit c-o pânză, o ridică s, i se uită întrucât înaintase lu-crarea “Căderei îngerilor”. Cu fat, a de o senină seriozitateîntindea Arhangelul Mihail spada sa de foc în aer. Pletelelui blonde fluturau împrejurul capului său alb ca marmuras, i a frunt, ii boltite s, i ochii lui albas, tri străluceau pare căde putere s, i energie. Brat, u-i se întindea spre haos... ari-pile lungi s, i albe păreau a se ajunge într-o elipsă deasupraumerilor lui s, i deasupra frunt, ii se-ncovoia un cerc de stelealbastre. Fondalul era haos, în sus străbătut pe ici pe coleade câte-o stea murind, jos întunecos s, i rece. Dar în drep-tul spadei îngerului era lăsată o dungă cenus, ie de loc golpentru figura demonului urmărit.

Ea auzi pas, i în tindă. Un paravan ascundea patul artis-tului... ea s-ascunse după el... s, ezu pe pat... s, i se uită. IntrăFrancesco cu tânărul călugăr. Inima-i bătea în peret, ii piep-tului de credea că voies, te să i se spargă. Artistul îi arătă

178

lui Ieronim tabloul s, i locul ce are să-l ocupe chipul său peacea pânză; apoi intrară amândoi într-un cabinet. Cezaranu se mis, ca din loc... tăcea ca pes, tele.

Francesco reveni, îs, i căută paleta, pensulele, lăsă pestefereastă o perdea de matasă albastră, încât camera se um-plu de un aer vioriu... as, eză la un loc potrivit un piedestalnegru de lemn, us, a cabinetului se deschise... s, i... Cezaraera să răcnească... dar îs, i astupă gura c-o mânut, ă s, i cu altaochii. Să vorbim încet... cel put, in lectorii mei închipuiască-s, i că le vorbesc la ureche... ia să vedem, rămas-a mânaCezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într-atâta de bătăileinimii încât sărise un bumb de la pieptăras, ul cam îngustde catifea neagră... de ce-l s, i încheiase? Dar cine s, tia căinima ei o să aibă asemenea turburări? Ea-s, i dezbumbăpieptarul, sânii ei albi ca zăpada se eliberară din închisoa-rea lor de catifea s, i ea răsuflă adânc, des, i încet. Apoi îs, ipuse iute mâna la ochi iar, până ce i se răcori sufletul...Apoi ridică un deget, el, ... cel mic, deasupra ochilor s, i seuită printre degete... Văzu un cap frumos pe nis, te umerilargi s, i albi, pe un bust ce părea lucrat în marmură... Acumera să-i plesnească colanul... ea-l descheie din sponci s, i,răsuflând din ce în ce mai linis, tit, începu să priveascăîntregul acel model frumos, din a cărui mus, chi s, i formerespira mândria s, i noblet, a... Mâinile ei îi căzură-n jos, căciera obosită de emot, iune, dar nu sătulă de-a privi. Tremuracu toate astea ca varga s, i i-ai fi auzit clănt, ănirea dint, ilordacă n-ar fi t, inut gura strâns încles, tată.

Penelul pictorului zbura pe spat, iul gol ce s, i-l lăsase pepânză s, i sub mână-i se născură formele lui Ieronim, dinsus în jos, formă cu formă până la umeri, pe care pictorulschit, ă două lungi s, i strălucite aripi negre... S, edint, a eralungă. În vremea aceea Ieronim stătea pe piedestal drept,

179

nemis, cat, mândru ca un antic Apollo în semiîntunericulvânăt al odăii, pe care pictorul îl făcuse anume pentru animeri tonul fundamental al figurii.

— Ieronim! întrerupse Francesco tăcerea ce dominaîn sală. Cezara se sperie la aceste sunete. Îi veni ideeaciudată că pictorul are de gând să deie paravanul într-oparte... atunci ea era descoperită... cu toaleta ei dezordo-nată, cu părul vâlvoi, cu ochii aprins, i în cap s, i cu fat, a ros, ieca sângele... Dar nu era asta.

Pictorul zise: “Am ajuns la cap. Trebuie să te fi îndoitvreodată în viat, a ta de ceva. Reamintes, te-t, i acea situat, ie,ca să văd ce expresie va lua fat, a ta”.

Ieronim îs, i rechemă în minte scrisoarea bătrânuluiEuthanasius s, i o zâmbire rece, sceptică, îi descles, tă put, inbuzele. O, de ar fi înmărmurit astfel! Era o durere mândrăîn fat, a lui, s, i bietei Cezare îi ies, i o lacrimă în ochi.

— Da, da! asta-i expresia! zise Francesco inspirat.Ochii lui se entuziasmară s, i penelul său schit, ă în fugă aceletrăsături de-o dureroasă amărăciune în fat, a întunecatuluisău geniu infernal.

— Ce nenorocit trebuie să fi fost când reamintirea îischimbă fat, a — gândi Cezara s, i o duios, ie dulce s, i linis, tităîi umplu sufletul... Ea nu mai era aceeas, i. Din tremu-rătoare deveni lină — acuma-l iubea. În acea frumoasăstatuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea pre-supunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei sedescles, tară c-o dulce expresie de durere s, i de amor, ea-s, iînclină capul în perini s, i-s, i închise ochii. Simt, ea că plângefără să vreie.

— Mi-ar trebui încă câteva s, edint, e, zise Francesco.Cezara-s, i deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeauas, i ea-l văzu din nou pe Adonis al ei în lumina cea plină a

180

soarelui. Îs, i astupă iar ochii s, i auzi cum pictorul s, i Ieronimse depărtaseră în cabinetul alăturat. Ea sări repede, tiptil,încet, se repezi pe us, -afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat,s, -ascunse fat, a în perini s, i bot, ea tot ce încăpea în mâini.Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă în gâtul lui,îl strânse spasmodic, îl dezmierdă, îl sărută...

— Ce-i, copila mea?— Nimic.— Ît, i place? Ea s, opti ceva neînt, eles, cu ochii plini de lacrimis, i dorint, ă.

V

Cezara către IeronimIartă dac-o femeie ît, i spune că te iubes, te. O femeie

frumoasă s, i tânără, căci s, tiu că sunt frumoasă. Dar s, tiueu... tu es, ti atât de mândru, s, tii a privi atât de rece...Ah!cum as, topi gheat, a ochilor tăi cu gura mea -iubite! De ce sămai îmbrac amorul cu vălul rus, inii... când te iubesc, cândas, primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi într-uncolt, al casei în care vei locui tu, să suferi ca să sărut perinape care va dormi capul tău. Vezi tu ce copil supus, umilit,este amorul? Tu crezi că sunt o nerus, inată, o rea, o femeiede defăimat: dar cugetă un lucru, că as, fi un miel, că n-as,vorbi un cuvânt, că as, tăcea privindu-te, dacă m-ai iubi s, itu pe mine. S, tiu eu cum e inima ta? Pot eu s, ti? Vin de-mispune cum este... Ce se petrece în acea cămărut, ă unde-as,vrea să locuiesc eu... numai eu. S, i s, tii tu cum mă cheamă?

Cezara. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Ieronim cătră Cezara

181

Că es, ti frumoasă, cred; că mă iubes, ti, ît, i mult, ămesc;că-mi oferi tot ceea ce tu crezi că m-ar face fericit, mă facesă fiu în stare de-a-mi jertfi viat, a pentru tine. Ît, i sărutmâna pentru voint, a ce ai de-a mă face fericit, des, i te îns, elicând crezi că amorul tău de femeie m-ar putea face. Amo-rul este o nenorocire s, i fericirea ce mi-o oferi, venin. Căn-o s, tii aceasta este împrejurarea care te face adorabilă.Dac-ai avea pentr-un moment ochii mei, ce altfel t, i s-ararăta această lume în care tu caut, i s, i speri a găsi ce nu-iîn ea — fericirea. Tu zici să te iubesc. Dacă te-as, puteaiubi ca pe-o stea din cer... da! Dar dacă suspin, dacă do-resc... n-aud eu din toate părt, ile aceleas, i suspine ordinare,aceleas, i doruri... ordinare; căci care-i scopul lor? Plăcereadobitocească, reproducerea în mus, inoiul pământului deviermi noi cu aceleas, i murdare dorint, e în piept, pe care leîmbracă cu lumina lunii s, i cu strălucirea lacurilor, aceleas, isărutări gret, oase, pe care le aseamănă cu zuzurul zefirilors, i cu aiurirea frunzelor de fag. Este as, a, sau nu?

Prives, te-t, i-i, acei tineri cu zâmbiri banale, cu simt, irimuieratice, cu s, oapte echivoce, vezi acele femei care le răs-pund prin ochiri voluptoase s, i mis, cându-s, i buzele — vezi!împrejurul acestui instinct se-nvârtes, te viat, a omenirii...Mâncare s, i reproducere, reproducere s, i mâncare!... S, i eusă cad în rolul lor?... Să cers, esc o sărutare? Să fiu sclavulpapucului tău, să tremur când ît, i vei descoperi sânul... sâ-nul care mâini va fi un cadavru, s, i care după fiint, a sa estes, i astăzi? Să mă frizez ca să-t, i plac, să-t, i spun minciunica să petrec mintea ta us, oară; să mă fac o păpus, ă pentru...cine o s, i mai spune pentru ce? Nu! nu mă voi face co-mediantul acelui rău care stăpânes, te lumea; mi-e milă detine, de mine, mi-e milă de lumea-ntreagă. Mai bine mi-as,stoarce tot focul din inimă, ca să se risipească în scântei,

182

decât să animez cu el o simt, ire pe care o cred nu numaiculpabilă, ci ordinară... Lasă-i să se mângâie în simt, irilelor, lasă-i să se iubească, lasă-i să moară cum au trăit: euvoi trece nepăsător prin această viat, ă, ca un exilat, ca unparia, ca un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele viet, iieste egoismul s, i haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist,nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră naltă, îmipare că în cret, ii mantalei aruncate peste umăr am încre-menit s, i am devenit o statuă de bronz, pe lângă care treceo lume ce s, tie că acest bronz nu are nici o simt, ire comunăcu ea... Lasă-mă în mândria s, i răceala mea. Dacă lumea artrebui să piară s, i eu as, putea s-o scap printr-o minciună,eu n-as, spune-o, ci as, lăsa lumea să piară. De ce vrei tu sămă cobor de pe piedestal s, i să mă amestec cu mult, imea?Eu mă uit în sus, asemenea statuii lui Apollo... fii steauacea din cer — rece s, i luminoasă! — s, -atunci ochii mei s-oruita etern la tine!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Ieronim părăsise mănăstirea după sfatul lui Eutha-

nasius s, i trăia izolat într-o chiliut, ă din oras, , pe care s, i-oîmpodobise cu flori s, i cu schit, e zugrăvite de el. În aceastăsihăstrie primea adesea vizitele lui Francesco. Într-o zi elîi arătă acestuia scrisoarea Cezarei.

— Ei, ai de gând să zici ba?— Iată ce zic, răspunse arătând pe a sa.

— Fă ce vrei, dar astăzi vino-n atelierul meu, căci tabloulmi-e gata. Plecară s, i veniră — la Cezara acasă.— Domnis, oara Cezara, recomandă Francesco când intrară.— Cezara? murmură Ieronim uimit s, i se uită lung, serios,în fat, a rus, inoasă s, i ros, ie a bietei fete. Ieronim se as, eză încolt, ul unui divan s, i părea rău dispus... Francesco ies, i; iarCezara... s-aruncă la picioarele tânărului cu mâinile unite,

183

tremurând s, i aproape plângând.— O! zise ea încet, ca s, i când s-ar fi temut de ceea ce

zicea, s, i apucându-i o mână o duse la buzele ei — pot, isuferi amorul meu? să-l suferi numai... căci nu pretind sămă iubes, ti; dar să te las, i iubit... ca un copil... Am auzit căes, ti urâtor de femei, singuratic s, i am desperat iubindu-te...

El îi cuprinse talia, o ridică încetinel de la pământ, oas, eză lângă el; apoi îi puse mâna după cap s, i se uită drepts, i lung în ochii ei... Îi era ciudat... nu-i venea să creadăceea ce vedea cu ochii.

— Drept vorbes, ti? întrebă el. Ea-s, i plecă fruntea-n jos.Văzuse zâmbetul lui s, i văzuse destul pentru a nu speranimic. Ah! gândi în sine, ce plăcere poate găsi un om ca elîntr-o păpus, ă us, oară, în această mască de ceară a mea? Seînt, elege... Alt bărbat s-ar simt, i măgulit, el... nici măgulitnu-i... S, tie că i se cuvine amor s, i mă-ntreabă numai, pre-cum un dascăl pe eleva lui, amicabil însă destul de rece;“Adevărat vorbes, ti?”

O altă femeie, mai mândră de frumuset, ea ei, ar fi ies, itvânătă de mânie s, i jignită de moarte din casă. Nu se oferăo femeie spre a fi refuzată. Ea? Era tristă. Ar fi plâns... arfi plâns de-ar fi murit, dar nu putea fi supărată pe el.

S, i el, cu cât o privea mai mult, cu atâta o găsea mai fru-moasă. Avea milă de ea, des, i nu voia să-i inspire sperant, edes, arte, precum ar fi făcut orice bărbat în locu-i.

— Nu că nu es, ti frumoasă, Cezara. Să vorbim încet...te voi numi tu, căci îmi es, ti scumpă, des, i nu te iubesc înfelul în care as, dori eu însumi. Ascultă. Eu n-am iubitniciodată s, i poate că nici nu sunt în stare. Dar un lucrucrede. Nu iubesc pe nimeni, dar dacă as, iubi, sigur că tuai trebui să fii amanta mea. Simt o adorare în inima mea

184

pentru tine care poate ar deveni amor... dacă... ei bine,dacă nu m-ai iubi tu pe mine. Eu singur nu s, tiu cum să-t, i descriu simt, irea ciudată care-mi răces, te inima, adicănu mi-o răces, te atâta cât mi-o face somnolentă. Nu amdorint, e s, i tu m-ai învăt, at de-a le avea... Ît, i pare ciudatasta... dar s, i mie. Pare că te-as, săruta... dacă nu m-as, temecă mi-ai da sărutarea înapoi; parcă te-as, iubi... atunci cândai fi supărată pe mine.

— Nu pot fi... nu mă pot preface... în nimic, zise ea. Etrist, adaose linis, tită s, i cu glasul put, in mai adânc, căci dela amorul tău atârnă fericirea viet, ii mele întregi... AcumaCastelmare are jocul liber... nu am cauze de-a mă opunecăsătoriei cu el, căci tu nu vrei să s, tii nimica de mine. Numai voi să fug de la tatăl-meu, căci trebuie să caut a-mi uitanenorocirea, de se poate, prin o altă nenorocire... Suntfemeie... am crezut că sunt frumoasă... n-o mai pot crede...am crezut că am dreptul de-a dispret, ui amorul unui omce mă iubes, te... mi s-a răsplătit cumplit acest dispret, cuaceeas, i măsură.

— Cezara, zise el încet s, i înduios, at... mă las, i tu să cu-get asupra acestui lucru? Am o inimă s, i o minte ciudată.Nimic nu pătrunde în ele nemijlocit. O idee rămâne lamine zile întregi pe suprafat, a mint, ii; nici mă atinge, nicimă interesează. Abia după multe zile ea pătrunde-n fun-dul capului s, -atunci devine, prin altele ce le-a fi găsindacolo, adâncă s, i înrădăcinată. Cezara, ... simt, irile melesunt tot astfel. Pot vedea un om căzând mort pe ulit, ă s, imomentul întâi nu-mi face nici o impresie... abia dupăore reapare imaginea lui s, i încep a plânge... plâng mults, i urma rămâne nes, tearsă în inima mea. Tu spui să ammilă de tine? Eu ît, i zic: ai milă de mine... căci dacă vrodatăiubirea ar pătrunde în inimă-mi, as, muri de amor. Tu nu

185

mă-nt, elegi, numai simt că amorul s, i moartea mea vor fifoarte aproape una de alta. Ceea ce am nemijlocit este sim-patia... aceasta o ai întreagă. Iubes, te-mă de voies, ti, dacă —lasă să-t, i spun acest dulce cuvânt — dacă ai îndurarea s-ovoies, ti. Tu gândes, ti că eu nu te-as, putea iubi? Te îns, eli...Lasă-mi numai timp... ca icoana ta să pătrundă adânc îninimă, să mă familiarizez cu această idee, eu, care n-amfost iubit, nici am iubit pe nimenea... s, i gândesc cum cătot as, putea nebuni iubindu-te.

El o sărută pe frunte s, i ies, i... Ea surâse. Luă un jocde cărt, i s, i le meni, ca să vadă dac-a veni mâini, s, i zise lin,îns, irând cărt, ile:

— Dac-a veni mâini, l-oi iubi; dacă n-a veni, atunci...atunci asemenea l-oi iubi

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Ieronim cătră Euthanasius”Dezmierd un chip de copilă în felul meu... adică um-

plu un album cu diferitele expresii ale unui singur cap. Eciudat că ochii mei atât de clari, pot să zic de-o cerească cla-ritate, nu pot cuprinde nimic deodată. Mâzgălesc peret, ii.Am intrat la o copilă înamorată de mine, pe care însă n-oiubesc... Am văzut-o ros, ie, sfioasă, turburată... Am zugră-vit în cartea mea această expresie. A-ngenuncheat lângămine... m-a rugat să-i sufăr iubirea... nu-t, i pot descrie ex-presia de nevinovăt, ie, candoare s, i amor din fat, a ei... daram schit, at-o... E de sărutat schit, a mea. Poate că e una dincele mai nimerite din câte-am zugrăvit. Am pus-o lângămine. Deconcertare s, i o dulce resignat, ie. Un profil înge-resc. I-am spus cuvinte bune. O rază de sperant, ă în aceaamabilă mâhnire a fet, ei. O adorabilă schit, ă. Dar simt cădin ce în ce schit, ele se familiarizează cu inima. N-o iubesc.Nu. Adio, părinte

186

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .O iubes, ti, fătul meu, fără s-o s, tii. Cinis et umbra su-

mus. Euthanasius

VI

Sunt oameni pe care spiritele de observat, ie s, i femeile îidescoasă dintr-o singură apucătură — oameni cu put, inspirit, dar de-un caracter tare, expres, consecvent. Ast-fel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzit trăgândclopot, elul, ar fi s, tiut îndată cu ce fat, ă să-l primească; dacăun actor bun i-ar fi auzit pas, ii severi, apăsat, i s, i de-o asprăregularitate răsunând prin galeriile s, i coridoarele palatu-lui Bianchi, ar fi s, tiut prin o act, iune reconstructivă, fărăsă-l vadă, să-s, i imagineze aproape caracterul omului încestiune: o natură comună, consecventă s, i puternică.

Puindu-s, i odată-n minte de-a lua pe Cezara vrând-nevrând, lui i-erau toate mijloacele binevenite, des, i nu dis-punea de multe, căci nu avea destul spirit pentru aceasta.Dar, întrucât îl servea inteligent, a, el cerca a descoperi dacănu cumva s, ireata copilă ar avea vreun amor.

Des, i Ieronim nu s, tia ce fel e simt, irea lui pentru Cezara,îi plăcea să asculte de ea ca un copil de soră-sa mai mare s, i,drept vorbind, ea abuza într-un mod neiertat de aceastăputere ce-o avea asupra lui. El simt, ea în prezent, a ei un felde duios, ie în inimă, un fel de fior fără de înt, eles al căruisuvenire îl urmărea zile întregi. Nu se poate zice că eraamor, căci, des, i-i plăcea prezent, a ei, totus, i îi plăcea s, i maimult ca, departe de ea, să cugete la dânsa. În asemenearesuveniri, în care el se juca cu imaginea-i, prezent, a eiaievea îi era chiar supărătoare. Simt, ea parecă un ghimpe

187

în inimă când ea era fat, ă, nu mai avea acea libertate de viscare era esent, a viet, ii sale s, i singura fericire a unui carac-ter mult, umit, fără amor s, i fără ură. Dacă mi-ar da pace,gândi el în sine, totus, i ar fi cum ar fi. Atunci as, t, inea-o demâna ei mică s, i ne-am uita în lună — în virgina lună —atunci o privesc ca pe o statuă de marmură sau ca pe-untablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane...Parecă părul ei e o spumă de aur, atât de moale-i... S, i fat, aei se poleies, te într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lu-mea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută — s, i zice c-oiubesc. Ba pe dracul. Altfel... e chiar frumoasă — să spundreptul. Bărbia se rotunjes, te ca un măr galben... gurit, acâteodată parcă-i o cireas, ă... s, i ochii, ah ochii! Numai denu i-ar apropia de-ai mei... îmi atinge genele s, i mă-nfioarăpân-în tălpi. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negurăîmi întunecă ochii... atunci as, omorî-o... Asta nu-i trai,asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce s, tie ea cămă chinuie.

S, i azi umbla prin grădina palatului Bianchi. Asemeneaunor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un privaz părulnegru s, i uscat, acea frumoasă s, i ostenită fat, ă de marmurăde Paros. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mă-rimea ochilor lui de-un întunecos s, i demonic albastru s, icu toate acestea dezgustat, i, buzele-ntredeschise arătau oenergică durere s, i numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca s, icând nu s, i-ar fi pierdut-o sub greutatea viet, ii. — Noapteaera lucie, aerul părea nins de razele lunii, care se furis, auprin întunecoasa verdeat, ă a copacilor. El s, ezu pe o bancă,cu mâinile unite s, i lăsate peste genunchi, cu fruntea ple-cată s, i părul risipit peste ea, gândea lucruri de care nu-s, ida seama s, i numai luna lunecând pintre nouri umpleanoaptea de vis. S-auzi un fos, net us, or care-l trezi... Era

188

ea. Cum se schimbase acum? Fat, a ei nu mai era trasă,ci se rotunjea vădit, sânii ei erau mai plini, numai ros, at, adin obraz dispăruse, făcând loc unei palori care-i da unaer de nespusă blândet, e. Ochii nu mai aveau acea sălba-tică s, i noptoasă strălucire în adâncimea cărora fulgeraîntunecosul amor s, i întunecoasa dorint, ă... ci, limpezit, i,nespus de adânci, te-ai fi uitat zile întregi în ei. Linis, te s, io melancolică pace era în adâncimea lor... S, i în acea fat, ăatât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecumgura de purpură... o roză a Ierihonului a cărei frumuset, enu se trece. Ea s-apropia încet prin aleile străbătute deseninul nopt, ii pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mre-jelor de frunze. Ea-l văzu, dar nu-s, i iut, i pasul. Îi ghiciseea caracterul? Poate. El stătea locului s, i se uita lung la eacum s-apropia încet, asemenea unei lunatice, ca-n somn.

El..., rezemându-s, i cotul de spata băncii, îs, i lăsă bărbiape mână, mis, cându-s, i încet degetele s, i se uita uimit, cuochii strălucitori, la strălucitorul ei chip ce s-apropia. Eas, ezu alături cu el, dar drept în lună. Nu-i atinse mâna —nimic. Luna o poleia frumos s, i ea era îndestul de vicleanăspre a se lăsa muiată-n întreg de această dulce s, i volup-toasă lumină. El o privea mereu. Apoi îs, i întinse el maiîntâi mâna s, i apucă încet mânut, a ei fină s, i rece. Ah! gândi,s, i un ce nemaisimt, it îi trecu prin inimă... ah! cum îmiplace acum. Acum se lipi cu-ncetul de chipul mlădios s, ius, or s, i, aplecându-s, i gura la urechea ei, îi s, opti lin, des, i cuglasul plin de înfocare:

— Prives, te la lună, luna mieze-nopt, ii — frumoasă caun copil de patrusprezece zile s, i — rece... Nu simt, i tu c-aîncetat toată durerea viet, ii, orice dorint, ă, orice aspirare înprivirea acestui mândru tablou din care faci s, i tu parte...Acum es, ti în capul meu, înger, frumoasă cum nu te-am

189

văzut niciodată... dulce... Nu s, tii tu că eu te iubesc...?Ea se-nfioră, dar tăcu.

— S, i apoi prives, te asupra oras, ului întreg, pe acest amestecstrălucit de palate s, i drumuri, vezi cum, ajunse de lună,strălucesc asupra maselor întunecoase vârfurile turnurilors, i pânzele de la corăbii pe râu. S, i cu toate acestea centrulacestui tablou es, ti tu! tu! tu!... Nu s-aude nimic... decâtdeparte-n vro grădină privighetoarea s, i s-aude vuind înceto roată de apă. S, i tu prives, ti tăcută s, i nevinovată asupraacestei lumi... Trandafirii înfloresc pe fat, a ta... Tu, regină asufletelor, nu es, ti curată ca izvorul? mlădioasă ca chiparo-sul? dulce ca filomela? tânără ca luna plină, copilăroasă caun canar, iubită ca o Dumnezeire? Prives, te, zise el s, i maiîncet, strada aceea strâmtă s, i întunecoasă: numai într-unsingur colt, îi taie umbra o dungă de lumină, dar în acelloc pare c-a nins... Vino cu mine... vino cu mine acasă...Voi da-ntr-o parte perdeaua din fereasta odăii mele s, i vomprivi toată noaptea la cer... Ah! te iubesc!... t, ipă el apăsat...te iubesc!... o văd prea bine că te iubesc!

El o strânse cu atâta putere încât se-ncles, tase amândoiîntr-o îmbrăt, is, are lungă s, i nervoasă. Apoi el recăzu obositde-o simt, ire nemaicunoscută pe spata băncii, îs, i închiseochii s, i-s, i lăsă capul pe acea spată. Luna-l bătea dreptîn fat, ă, Cezara veni drept înainte-i, se-nclină asupră-i,se t, inu cu amândouă mâinile pe spata băncii s, i-l sărută,cu ochii pe jumătate închis, i, de nenumărate ori. El nusimt, ea nimic... asemenea unui copil amet, it de somn pecare mama îl dezmiardă.

S-auzi o fos, nire în frunzele unui tufar. “D-zeul meu!— gândi ea speriată — dacă m-ar fi văzut cineva? — PoateCastelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă?Acest om poate să-l pândească”.

190

Ea-l lăsă un moment să se trezească din această bet, ie...apoi îl întrebă lin, ca s, i când n-ar fi vrut să-i întrerumpădecât încet gândirile lui, somnul lui cel aievea:

— S, tii să mânuies, ti sabia?— Da! zise el.

— Să-t, i aduc o sabie — nu-i as, a?— Da...— S, i mi-i da o sărutare pentru ea?— Da. Ea se urcă repede în palat s, i peste două minute venic-o spadă pe care i-o încinse, folosindu-se de ocazie de a-lstrânge de mijloc.

— Dulcele meu sloi de gheat, ă — tu, marmură! tu,piatră, tu!— Dă-mi pace, Cezara. Îmi vine să mor.— Nu, nu! îngerul meu... mergi acasă... Să nu t, i se întâmplenimica pe drum... gândes, te la Cezara ta... mărgăritarule.Nu se putu opri de a-i lua capul între mâini s, i de-a-l maisăruta o dată... tare s, i cu zgomot.

— Acum mergi, mergi! Te rog.— De ce mă rogi?— Pentru că te-as, ucide de-ai mai rămânea.— Cum?— S, tiu eu cum, zise ea, vicleană ca un copil. Ea-l dusepân-la un hăt, is, s, i-l împinse afară din grădină. Apoi se în-toarse s, i, îmbrăt, os, ând un trunchi, zise încet s, i c-un fel deciudă: “Ieronim! te mus, c!” Ea bătu cu pumnii în trunchiulde copac; apoi se duse-n odaia ei s, i, rupându-s, i cu furiepieptarul de catifea, încâlcindu-s, i părul atât de blond, ease uita în oglindă cu ochii înecat, i de lacrimi s, i cu buzeletremurătoare. Apoi se aruncă în pat s, i s, optea încet, foarteîncet s, i înecată de suspinuri, cuvinte dulci, nepomenit dedulci s, i dezmierdătoare, pintre care străbătea numai un

191

nume pronunt, at mai tare... Ieronim.Nu-i merse însă tot astfel lui Ieronim. El s-apropie de

strada strâmtă, aerul lin al nopt, ii îl trezise s, i, de o naturămult mai put, in senzuală decât porumbit, a lui, el rămă-sese numai cu convingerea teoretică cum că o iubes, te. Eltrecu prin strada întunecoasă cu pasul lui us, or, la carese cunos, tea ca să zic elastica greutate precum se simte lapasul unui cal de rasă, când auzi în urmă-i un pas sever, re-gulat ca al unui soldat, s, i recunoscu că-i al lui Castelmare.El se opri s, i se-ntoarse spre partea dinspre care venea su-netul... Castelmare sosi... Tăcere. Ieronim plesni cu vârfulsabiei într-un zid de granit s, i, la scăpărare, se recunoscurăambii rivali. În acelas, i moment, fără să se fi schimbat vrovorbă măcar, săbiile începură a se crucis, a, apoi s-auzi ungeamăt... o cădere grea pe pavagiul dur al stradei; una dincele două umbre dispăru într-o casă apropiată... cealaltărămase mută.

VII

Ieronim se-ntinsese pe patu-i s, i dedese-ntr-o parte per-deaua de la fereastă spre a se uita cum luna apunea în râu,făcând parecă din suprafat, a lui un drum moale s, i luminos,când auzi bătând încet în us, ă. El se sculă s, i deschise. Erapictorul.

— Tinere, zise el, trebuie să fugi cât mai în grabă dinoras, .

— De ce?— Ai omorât pe Castelmare.— S, tiu.— S, tii. Dar ceea ce nu s, tii poate e că el e nepotul s, i

192

mos, tenitorul lui podestŕ din acest oras, , că duelele suntoprite s, i că pot, i ajunge la spânzurătoare.

— Ei s, i?— Ei s, i? De unde-ai învăt, at acest limbagiu, Ieronim,

adaose bătrânul molcom, copilul meu! Mi-ar părea rău decapul tău atât de frumos. Afară de-aceea mai ai o considerat, ie...Iat-o.

El îi dete o hârtie mâzgălită în linii strâmbe. Acesta odeschise.

Cezara cătră IeronimFugi te rog. Nu l-ai ucis pe Castelmare. Înăbus, it de

sânge, au zis oamenilor să-l aducă la noi. A povestit tot, cuiîi datores, te rana sa. Fugi... te rog! Pot să te urmăreascăîncă-n astă noapte. Ce-i s, i mai trist: contele voies, te săse logodească cu mine în starea în care se află s, i nu amnici o putere de-a rezista!... Dar te iubesc. Crede că nuvoi supraviet, ui nenorocirea mea. Rămâind aici, nu m-aiscăpa, ci m-ai face numai să mor de îngrijire... pasereamea! Fugi, s, i poate că... ah! unde-i o sperant, ă de care sămă t, in?... nu vezi că nu s, tiu ce să-t, i zic... T, i-as, zice: vinola mine, s, i nu pot. Spune-mi: să te pierd, pentru a te maivedea o dată? Nu! Fugi, Ieronim; poate că vro întâmplareneprevăzută să mă păstreze pentru tine... poate contele sămoară... îi doresc moartea... te iubesc! Nu, nu! nu credecă te iubesc într-atât încât să-t, i zic să rămâi...

Adio... drăgut, ul meu! CezaraIeronim s, -aruncă mantia pe umeri s, i ei merseră pe

t, ărmul râului, unde Francesco îi dădu barca lui. El îmbrăt, os, ăpe bătrânul amic, desprinse barca de t, ărm, se sui s, i plutiîn josul râului până ce, ajungând pe luciul înalt al mării, elaruncă cârmă s, i lopet, i în apă, se culcă în barcă sub cerulce-s, i ridica înstelata sa măret, ie, s, i astfel — un grăunte

193

plutitor pe aria nemărginită a apelor — adormi adânc.A doua zi soarele era sus când îs, i deschise ochii. El

văzu că barca lui se-nt, epenise între nis, te stânci de piatră...Soarele stăpânea cerul s, i umplea sânul mării cu lumină.La malul continental el văzu răsărind din stânci pădureneo mănăstire veche prin ale cărei colonade de piatră sură,în cerdac, umblau cu pas regulat s, i încet călugărit, e. Ogrădină unită cu murii mănăstirei se-ntindea până jos lapoalele mării, care se mis, ca urcându-s, i apele până lângăun boschet de chiparos s, i roze tăinuit în ponorârea uneistânci, ca un azil de scăldătoare.

El se descult, ă s, i, sărind de pe-o piatră pe alta, cercetăstâncosul său imperiu. El dădu de un izvor de apă vies, i dulce care se repezea cu mult zgomot din fundul uneipes, teri. Intră în pes, teră... o răcoreală binefăcătoare îl cu-prinse pe el, pe care soare-l arsese în somnu-i... mersemereu înainte... pes, tera se lungea din ce în ce s, i deveneatot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin,dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, els-apropie s, i văzu o bortă, cât ai băga mâna, care corespun-dea undeva... se uită pe ea... văzu tufis, uri mari s, i-i veniun miros adormitor de iarbă. El cercă să mărească bortacu puterea mâinilor, dar era un granit greu de înlăturat:numai un bolovan mare păru că se mis, că. El îl urni, bolo-vanul se întoarse ca-n t, ât, âni s, i lăsă o mică intrare pe care oputea trece târându-se. El intră repede, împinse bolovanulla loc, acoperi chiar zarea cea mică cu pietre s, i pământ s, i,când îs, i întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămaseîncremenit de frumuset, ea privelis, tii.

Stânci uries, es, ti s, i cenus, ii erau zidite de jur împrejuruna peste alta pân-în ceruri s, i-n mijlocul lor se adânceao vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac s, i-

194

n mijlocul lacului o insulă pe care stăteau în s, iruri lungistupii unei prisăci mari.

— E insula lui Euthanasius, gândi el uimit s, i păs, eaîncet, minunându-se la fiecare pas. Până s, i insectele erauîmblânzite în acest rai. Fluturi curios, i, albas, tri, aurit, i,ros, ii îi acoperiră părul lui lung s, i negru, încât capul luipărea presărat cu flori. Aerul acestei insule era plin de săr-bători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor,iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lat, uriînflorite picioarelor... o căldură, un miros voluptos pă-trundea raiul. El s-apropie de lac s, i, trecându-l pe undeera vad, veni în insulă. Albinele înconjurară bâzâind penoul s, i tânărul împărat al raiului. S-apropie de pes, tera ces, tia că trebuie să fie pe această insulă; o găsi într-adevărsculptată-n piatră, găsi dalta s, i uneltele de sculptură, pa-tul, un ulcior cu apă; dar bătrânul lipsea. Pe o mescioarăera o foaie scrisă.

"Simt că măduva mea devine pământ, că sângele meu eînghet, at s, i fără cuprins ca apa, că ochii mei abia mai reflecteazălumea-n care trăiesc. Mă sting. S, i nu rămâne decât urciorulde lut în care au ars lumina unei viet, i bogate. Mă voi as, eza subcascada unui pârâu; liane s, i flori de apă să încunjure cu vegetat, ialor corpul meu s, i să-mi străt, ese părul s, i barba cu firele lor... s, i-npalmele-mi întoarse spre izvorul etern al viet, ii, “soarele”, viespiisă-s, i zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veciproaspăt să mă dizolve s, i să mă unească cu întregul naturii, darsă mă ferească de putrejune. Astfel cadavrul meu va sta ani în-tregi sub torentul curgător, ca un bătrân rege din basme, adormitpe sute de ani într-o insulă fermecată".

Ieronim privi peret, ii sculptat, i cu scene de amor, văzucărt, i vechi s, i scrieri multe pe polit, ele unui dulap răzimatde-un perete s, i, mirosind apa din ulcior, văzând că ea-i ră-

195

suflată s, i băhnită, presupuse că bătrânul trebuia să fi mu-rit. Astfel el, mos, tenitorul firesc al acestui locas, de pace,a acestei grădini închise ca o odaie, răscoli cărt, ile, careerau toate alese s, i-i promiteau multă petrecere; scrierilemos, neagului, în care fiecare cugetare era un monogram alacestui cap adânc s, i fericit s, i a căror rezonant, ă era atât demare încât fiecare construct, ie trezea o lume de cugetări s, ianalogii în capul tânărului. Într-adevăr, se familiariză încurând cu micul lui imperiu, era ca acasă, îngrijea de stra-turile grădinii s, i de stupi, umbla ca o căprioară sălbaticăprin tufăriile s, i ierburile insulei. Adesea în nopt, ile calde seculca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză dein — s, -atunci natura întreagă, murmurul izvoarelor albe,vuirea mării, măret, ia nopt, ii îl adânceau într-un somn atâtde tare s, i fericit, în care trăia doar ca o plantă, fără durere,fără vis, fără dorint, ă.

VIII

În ziua-n care era să se serbeze cununia Cezarei cu Cas-telmare, tatăl ei, marchizul Bianchi, muri de apoplexieîn mijlocul paharelor s, i a comesenilor săi. Când ea-l văzuîntins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticlos, i, guraplină de spume, ea se răzimă de bolta unei feres, ti s, i prividezgustată asupra acelui cadavru care nu-s, i trăise decâtsie s, i care, spre a-s, i împlini patime care aveau să aibă acestsfârs, it, era s-o vândă pe ea, chipul de Madonă, omului pecare-l ura mai mult în lume.

Când Castelmare se prezentă, începu s-o mângâie:— Contesă, zise el, părintele d-tale a murit s, i ai rămas

fără alt sprijin în lume decât mine, viitorul d-tale bărbat.

196

— Ba s, i fără acesta, zise ea, căci d-ta ai încetat de-a fiviitorul meu bărbat — sau cel put, in anul meu de doliu audepărtat această fericită perspectivă. Vei bate iar la us, amea după un an.

Castelmare ies, i nemult, umit, aruncându-i o ultimă pri-vire de ură neîmpăcată. Francesco o sfătui de-a părăsioras, ul, unde era expusă urmăririlor crudului ei adorator,s, i să se retragă la o mănăstire de călugărit, e în apropierede câteva ore — unde ea se s, i duse după înmormântareatatălui ei.

Ea slăbise de grijă, sărmana copilă... despre Ieronimnu mai auzise nimica, numai cât că barca lui Francesco, încare el se pornise pe mare, se găsise sfărâmată la t, ărmuri,astfel încât ea-l crezu înecat, mort de mult.

În murii linis, tit, i ai mănăstirii ea se regăsi pe sineînsăs, i. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre gră-dină s, i mare; s, i adesea, trăgând zăvorul la us, ă ca să nufie supărată de intrarea nimănui, ea privea ore întregi laînmiirea undelor depărtate ce se pierdeau în orizont, laprăvălatica grădină, frumoasă s, i sălbătăcită, care-s, i înră-dăcinase hăt, is, urile s, i arborii până lângă t, ărm; sau altedăt, i, pierzându-se printre aleile umbroase, ea plivea fi-rele de iarbă de pe cărare sau se ascundea într-un boschetaproape de t, ărm, în care s, edea ore întregi, adâncită îndorul ei fără de sperant, ă.

În zile calde ea se dezbrăca s, i, lăsându-s, i hainele-nboschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de ză-padă în care tânăra delicatet, e, dulcea moliciune a copi-lăriei era întrunită cu frumuset, ea nobilă, coaptă, suavă,pronunt, ată a femeii. Prin transparent, a generală a uneipielit, i netede se vedeau parcă vinele viorii s, i când piciorulei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, su-

197

râsul său devine iar nervos s, i sălbatec, cu toată copilăriaei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, easurâde cu gura încles, tată de energie s, i se lasă îmbrăt, os, ăriizgomotoase a oceanului, tăind din când în când cu brat, elealbe undele albastre, înotând când pe-o coastă, când pespate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri.

Începuse a însera s, i ea iar se lăsa amorului ei cu marea,iar surâdea în fat, a valurilor cu acea intensivă s, i dulce vo-luptate. Îs, i golise gâtul ei de ninsoare, îs, i despletise părulpe umerii rotunzi s, i pe sânii crescut, i în sete de amor, pânărămase goală s, i frumoasă ca o statuă antică, având îna-intea acestei din urmă avantajul viet, ii, acea pielit, ă caldă,dulce, netedă care lăsa urme dac-o atingeai. S-aruncă înmare s, i începu să-noate, puindu-s, i drept t, el de ajuns nis, testânci ce le vedea un sfert de ceas departe de t, ărm.

Undele linis, tite o duceau s, i în curând ajunse la stânciledin mare. Ea merse-ncetinel de-a lungul lor, rezemându-s, i mâinile de peret, ii de piatră, ajunse la o pes, teră din carecurgea sfâs, iat s, i strălucind un izvor, intră mergând de-alungul pârâului s, i deodată o panoramă cerească se des-chise ochilor ei...

“D-zeule! ce rai! gândi ea — voi sta aici put, in”. Eamerse-nainte prin iarba care, caldă s, i mirositoare, îi gâdilacorpul, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apăo făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava deportocale, gonită de fluturi s, i albine... Era nebună, ca uncopil rătăcit într-o grădină fermecată de basme. În urmă,văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pecare venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ies, ire.

Ce să facă? Cu gândul că s-a rătăcit îs, i mai primblăochii de jur împrejur... nicăieri o ies, ire...

“Ah! gândi, s, i ce-ar fi de as, petrece o noapte în acest

198

rai fermecat? Cine mă vede s, i cine mă s, tie?”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Se făcuse noaptea. Stelele mari s, i albe tremurau pe cer

s, i argintul lunii trecea, sfâs, iind valurile transparente denouri ce se-ncret, eau în drumu-i. Noaptea era caldă, îm-bătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceausub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjuradumbrava era poleită s, i, tremurând, îs, i arunca din când încând undele sclipitoare spre t, ărmii adormit, i. S, i-n mijloculacestei feerii a nopt, ii lăsate asupra unui rai înconjurat demare trecea Cezara ca o-nchipuire de zăpadă, cu părulei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet...Toate visele, toată încântarea unei aromate nopt, i de varăîi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plâns! Îs, i aduceaaminte de amantul ei s, i-i părea că-i Eva-n paradis, singurăcu durerea ei. Ea veni lângă lac s, i văzu cărare de prund pesub apă. Începu să treacă s, i apa fugea rotind împrejurulgleznelor ei... Ea se uită l-acea dumbravă încântată... odorint, ă de fericire îi cuprinse sânul... era atât de însetatăde amor ca copilul cel tânăr s, i fraged, buzele ei erau uscatede dorint, a unei sărutări, cugetarea ei era împătimită caun strat cu florile pe jumătate ves, tezite de ars, it, ă. Cândajunse în dumbravă umbra mirositoare a arborilor nalt, iarunca un reflect albastru asupra pielit, ei ei, încât păreao statuă de marmură în lumină viorie... Deodată ea văzuprin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei,proiectată pe mrejele de frunze... s, i acel chip luă din ce înce conture mai clare... era el.

“Ah! gândi ea zâmbind, ce nebună sunt... pretutinde-nea el, în frumuset, ea nopt, ii, în tăcerea dumbrăvilor”... Els-apropie... El credea asemenea că are-o-nchipuire aieveaînaintea lui... O privi lung, se priviră lung.

199

Când îi luă mâna... ea t, ipă.— Cezara, strigă el, cuprinzând-o-n brat, ele lui... Cezara!es, ti o închipuire, un vis, o umbră a nopt, ii zugrăvită cuzăpada luminii de lună? Sau es, ti tu? tu?

Ea plângea... nu putea răspunde. Se credea nebună,credea că-i vis, s, -ar fi vrut numai ca vecinic să t, ie acel vis.

— Tu es, ti? Chiar tu? întrebă ea cu glasul înecat căcitoată cugetarea ei se-mprospătase, toate visele ei reve-neau splendide s, i doritoare de viat, ă... Ea nu se mai săturaprivindu-l... s, i uitase starea în care era...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

200

Proză postumă

Contrapagină

Se poate considera de exemplu ca scoart, ă a volumului(alias doas, că) scilicet pentru cine nu vrea s-o citească sauca as, a-numit Avant-propos, esprimându-mă frant, uzes, te,ba chiar de capitolul prim al scrierei – daca vom băga binede seamă. S, i să vedet, i de ce: Pentru cine nu cites, te decâttitlul unei cărt, i, partea cea mai interesantă a cărt, ii – adicăcare l-a interesat – e însus, i titlul. Pentru cine nu cites, tedecât prologul unei cărt, i, partea cea mai interesantă etocmai prologul, pentru că numai pe el l-a citit.

Am vrut să rectific titlul de pe doas, că. Cum? Aceastăoperă bună sau rea, nu e tradusă din chinezes, te, după cumsubsemnatul sau mai bine nesubsemnatul a avut onoaread-a spune în s, irul al doilea al acestei făcătoare de epocăscrieri, ci aceea a fost numai o strategemă prin care umi-litul de mine am vrut să fac ca să mi se citească cel put, inprecuvântarea acestei novele originale.

Zicând oare că nuvela e originală, n-ar fi însemnatde-a-mi tăia apele din capul locului? Însă nu voi cu toateastea să vând nimănui mât, a-n sac; dacă cineva dores, tesă vadă desfăs, urându-se înaintea ochilor săi un model,ceva complet, ceva neîntrecut, ca romanele de exempluale lui Paul de Kock, pardon – ale Mdme George Sand,

atuncea îl consiliem mai bine ca să rumpă cu cititul de laaceastă punto-virgulă ce ni luăm libertatea d-a as, eza maigroscioară chiar aici; căci ceea ce caută nu va găsi.

Daca însă s, i această carte de calicie de autor românesc(ar-chaism: declarare de faliment) nu ar fi de ajuns ca săsperie pe cineva de la citirea acestor s, iruri – atuncea vomîncepe anume pentru acest cinic nesperios s, i anume:

PrecuvântareCocheta damă: Lumea – are un stabiliment de foto s, i

litografie, în care fabrică pe fiecare zi mii s, i mii de bileteà la minute, cum s-ar zice, care au pe-o parte un numeoarecare dictat, anume de Signora Lume – sub nume însăMonsignorul culegător de tipografie Destin are insolent, ă apune ce vrea Domnia-sa, ce-i plesnes, te prin cap Domniei-sale, nu ce i se dictează.

As, a de exemplu doamna Lume dictează: Ms. Destinscrie:

D-nu PETRICĂ MOFT farsor en gros et en detail PE-TRICĂ Compte MOFT[E] om politic

COSTEA URLĂ Cu minavetul CONSTANTIN URLA-TORIANO poète et grand homme de lettres

TACHE CARAGHIOZLÂC Comediant, CONSTANTINCARAGGIO Artist dramatique

COLTUC BÂRZEA Vacari sau în cazul cel din urmăBostan-bas, a PRINCE COLTUQE BARZE Ministre Secré-taire d’Etat aux Affaires & c.

STAN ÎNJURĂTURĂ Om bet, iv sau hengheri DON ES-TEVAN DE LAS JURADORES journaliste

Astfel d.e. s-a-ntâmplat ca Doamna Lume să dicteze:M.E. feuilletoniste ennuyant.S, i D. Destin să scrie:

204

M.E. Sufler de Teatru.Încă una! Pe reversul acestor bilete ce circulă pe pământ

sunt scrise lucruri nediscifrabile – s, i cu toate astea ele sedescifrează toate abia atunci când biletul încetează de acircula. Biletele nu circulă toate până la un anume termen;ele variază în termenele lor. Cu cât termenul e mai scurt,cu atât reversul e mai gol s, i abia după ce espiră termenuls, tii bine-bine câtă valoare internă avea biletul – până laexpirare biletul are dreptul s, i lumea cealaltă are datoria amai sta la îndoială, a mai spera sau a mai dispera.

Este însă o individualitate care are pretent, ia că nu seîns, eală în aprecierea sa. Această individualitate se numes, teGura lumii. Diferent, a caracteristică, specifică s, i esent, ială,între Lume s, i Gura lumii e frapantă:

Lumjea în genere e bună, gura lumii e rea.Lumea e dreaptă, gura lumii e nedreaptă.Lumea e eternă, aceeas, i, gura lumii pe fiece zi alta...Diferent, a dintre lume s, i gura ei e aceea dintre con-

s, tiint, ă s, i vorbă – între fond s, i formă – între materia eternăs, i corpul trecător.

Se-ntâmplă însă că Domnul Destin în loc de-a inter-preta (dic)-teul D-nei Lumi în bine îl interpretă în rău, deexemplu:

LumeaL. SCHUBERTCompozitor de geniuL. BURGHARDTpoet de geniuM-me...Poetă de geniuTORQUATO TASSO

205

Epic de geniuDestinL. SCHUBERTmuritor de foame în VienaL. BURGHARDTmuritor de foame în BerlinM-me...Cers, itoare în ParisTORQUATO TASSOidiotetc. etc. etc. s, i as, a în infinit. Mas, inele din Tipogrfia D-

nei Lumi sunt eterne; ele se numesc s, i legi; combinat, iunilecurioase a D-lui culegător Destin sunt asemenea curioase;ele se numesc; împregiurări.

Gurei-lumii jurnalis, tii i-a dat încă o numire mai fru-moasă – as, a ceva gogonet, s, i simpatic totodată – i-au zis:Opinia publică.

Opinia publică – Gura lumii – e imanentă s, i emanentăde Public (numire ridicată pentru: Lume).

Jurnalis, tii sunt răutăcios, i. Au făcut lumea de sexul d-nealor: Public este substantiv de genul masculin, pe cândLume e substantivus de genul feminin cum este s, i femeias, i după aceea i-a dat opinie, adică cugetare, pe când orcines, tie că Lumea, adică feminina, are numai gură, dar nu cap,cugetare, opiniune.

Ceea ce dictează Doamna Lume e sigur ca fondul s, i caabsolutul, ceea ce scrie D. Destin e relativ, e forma aceluifond, acelei materii . De exemplu dacă D-na Lume dic-tează: A. Creat, ă, dobitoc în piel e de om, s, i Destinul scrieA. Creat, ă, ministru al In-struct, iunei, atunci acest minis-tru nu e decât forma sau formalitatea fondului, nu e decât

206

haina ce îmbracă corpul, nu e decât numirea Ministtru ceîmbracă individul dobitoc, nu e decât tichia de mărgăritarce îmbracă, ce ascunde chelia.

Fiind as, adar că Doamna Lume sau Domnul Public eaceea sau acela care dă tactul atât la existent, a, cât s, i lajudecata asupra unui umilit individ, ca sub... sau nesub-semnatul, de-a-ceea îmi iau s, i eu libertatea de-a-i adresaurmătoarea adresă prin care cer carte de legitimat, ie saurăvas, de drum, pe vecie, pentru de-a cutreiera întinsuld-neai sau domniei-lui Imperiu.

Signora sau Signore.Nu pot s, i nu voi a nega că influent, a ce exersat, i asupra

mea e mare, ba încă nu vă iau meritul de-a declara în guramare că o bună s, i poate cea mai bună parte din sufletulmeu e opera matale s, i că, daca eu sunt rău, cauza e că mataes, ti rău sau rea. Daca sunt sceptic, cauza e că mata es, tisceptică sau sceptic etc. etc.

Am băgat încă alt rău de seamă la mata.Mata zici că în românes, te mai tot ce-i scris e rău scris,

adică s, i ce nu e scris – s, i ceea ce nu-i scris nu se poate citi.Dar cauza es, ti însut, i sau însăt, i mata.Reversul: pentru cine nu cites, te nu se scrie. S-a scris s, i

mata n-ai citit. Azi mata nu mai cites, ti. Dar scriitorimeanu mai e nebună să scrie pentru ca mata să nu cites, ti.

Marfa cu care am eu de gând să trec prin imperiulmatale e de asemenea scrisă. As, voi nu ca să treacă, ci ca săse treacă. As, vrea ca să se cumpere, dar n-as, vrea ca să fievândută cuiva sau de vânzare pentru cineva – după uzulobicinuit a cam cerut de la unii s, i de la alt, ii. În fine, nu cero carte de trecere, ci mai mult petrecere, s, i cât se poatemai îndelungă. Să vă spun oare, de v-o fi interesând, cumpetrec eu, cum trăiesc eu? Zău, dacă ar fi fost acesta scopul

207

scrisorii mele mai bine n-o mai scriam, căci cutezareamea, orcât de mare să fie, n-a ajuns încă până acolo, casă cred că v-ar interesa într-un grad oarecare să s, tit, i cumse află umilita me a personalitate. Eu vă scriu, v-o spuncurat, ca să am de nu dreptul, dar cel put, in pretextul de-apretinde un răspuns, s, i acel răspuns, ce mata o numes, ticritică, nu-l cer decât în acelas, i grad în interesul matale,cât s, i în interesul meu. De rest îmi vet, i spune sau îmi vet, ipermite cel put, in a observa la mata ceea ce vi sau mi se vapărea o destul de important sau de neimportant ca să-micomunicat, i s, i mie; lucru ce vă va proba că nu prea suntpretent, ios. Sfârs, esc prin a nu vă săruta mâna, pentru căorcât de mic sunt eu s, i orcât de mare es, ti mata, totus, i celeimai mari părt, i a matale îi pare bine să fie egală cu mine,adică egale între sine, pentru că s, i eu fac parte din parteacea mare a matale, care parte voies, te suspomenitul lucru,după părerea unora din ai matale, necuviincios.

Salut însă pe tot, i acei copii buni care, încercându-sede mine, vor saluta cu părere de bine această scrisoare amea: însă, fiindcă salutări aeriane s, i necunoscute suntimposibile s, i fiindcă nu voi să dau sinet în loc de bani,de-aceea vă dau matale deplină putere executivă ca să-isalutat, i pe tot, i în locul meu; lucru ce li va fi mai drag decâtdacă executarea acestei voint, e ar fi fost tot în puterea mea.

În fine, dacă vet, i vedea că n-am fond s, i voi să mă sust, innumai cu creditul personal (ca mult, i alt, ii) sau cu furtulde prin alt, ii (asemenea ca mult, i) – dă-mă mata de gol pemine, cum n-ai dat pe alt, ii s, i dă-mi prin verdictul mataledeplină caree de calicie.

V-as, fi scris mai mult, dar... la ce să vă supăr mai multcu cartea de vizită a unui om, când grija matale cea marees, ti mata însut, i... Îmi permit numai a mă subsemna al

208

Domniei-voastre.Amic or inamic – toute-egale,M. B.

209

Umbra mea

Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbenea lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel ros, , când des-chid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credint, eleunei lumi cu capete îndealtfel ca s, i a noastre (lucru ce aratărelativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampamea verde s, i veche s, i mă uit sub cojocirocul ei, când fâl-fâie fantastic, ca s, i când i-ar fi dor de tavan. Când privescvis-a-vis de mine, în peretele rău văruit, văd onorabilamea umbră, cu nasul cam lung s, i căciula peste ochi, s, i-mifixez ochii la ea s, i cuget... cugetarea mea e vorbă pen-tru ea, căci ea mă înt, elege s, i-mi răspunde tot în gândirilungi s, i des, irate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mămult, umească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gânddecât eu cu mine. Eu cu mine. Ciudat! Această despărt, ire aindividualităt, ii mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate,care mă făcea să fixez aspru s, i lung umbra mea, astfelîncât ea, jenată de-atâta căutătură, prindea încet, încetconture pe perete până ce deveni clară ca un portret zugră-vit în ulei, apoi se îngros, ă plastic din perete afară, astfelîncât sări din cadru jos s, i mă salută surâzând, ridicându-s, icăciula din cap.

— Sara bună, domnul meu, zisei eu, s, i-i întinsei mâna,

dar dădeam în vânt, căci umbra, des, i îmbrăcată, des, i fru-moasă, nu era totus, i alta decât umbră. Îi oferii un scauns, i ea s, ezu.

— Es, ti nemult, umit cu lumea, zise surâzând.— Da, răspund eu asemenea surâzând. Se-nt, elege că acumn-am făcut decât a răsuci firul cugetărilor s, i a sta de vorbăcu reflectul meu asupra diferitelor probleme ale omenirii.

— S, tii ceva, îi zic eu, te las pe pământ în locul meu,în împrejurările mele, s, i eu mă duc de-aicea să-mi petreccâtăva vreme în lună. Unde nu-s oameni, nu poate fi ură, s, ide-aceea am decis de-a-mi petrece undeva singur, fericit,fără grijă, iar tu să petreci pe pământ în locul meu, cusimpla îndatorire de-a însemna în ziarul tău tot ce t, i se vapetrece — memorii pe care le voi citi s, i eu.

Lampa ardea între el s, i mine, cartea sta deschisă, încare un pedant dedese curs cugetărilor sale asupra lumii,orologiul zbârnâia răgus, it 12 ore, umbra mea se culcă pepatul de scândură acoperit c-un păier, iar eu îmi luai man-taua de-a umere, mă uitai, ies, ind din casă, prin borta us, iila fata stăpânei din casă care tocmai se dezbrăca ca să seculce s, i ea, apoi pe vârful degetelor trecui prin bucătărie,prin tindă s, i, când ăies, iiî afară, închisei us, a după mine s, iîncepui a merge încet, încet în lumina lunii, pe stradelelargi ale oras, ului cu ferestre s, i port, i închise, cu ziduri albes, i gălbenite de lună, cu perdelele lăsate, cu câte un păzitorde noapte cu mustat, a-nfundată în gulerul s, i gluga man-talei s, i c-o prăjină subsuori, în fine, o linis, te somnoroasă,un aer cald de vară, o lună strălucită, stele de aur ce-s, i în-chideau pleoapele spre a le deschide iar, un cer albastru s, ifără nori, case nalte a căror stres, ini de cărămidă se uitauîn lună — iată tabloul. Fetele ce dormeau în budoarele lorprofumate, mângâiate de-un roi de visuri de aur, student, i

212

care dormeau cu capul pe cărt, i visând ministerii, dandivisând vânări s, i cai, pros, ti nevisând nimica — ce îmi păsamie de lumea asta ce dormea, pe care o uram s, i o părăseamspre a nu reveni poate în ea? Pasurile mele grele pocneauîn pietrele pătrate ale stradelor, eu mă-ănîfăs, asem înfun-dat în manta cu pălăria peste ochi s, i mergeam astfel peluminatele strade, fără ca luna să îmi facă vo umbră peziduri, căci pe-a mea o lăsasem acasă, astfel încât eu în-sumi nu păream a fi decât o umbră neîncăpută ce fugeape murii caselor îns, irate pe rând. Cam la finea oras, uluiera o casă galbenă, cu ferestrele lucii argintate de lună, cuperdele albe. Bătui încet în ea.

— Tu es, ti? răspunse o voce dragă s, i molatecă ca decopilă.— Eu, deschide fereastra, nu e nimeni pe strade, nu tepoate vedea nimeni, s, -apoi chiar de te-ar vedea...

Fereastra se deschise încet, perdeaua se dede într-oparte s, i dintre cret, ii perdelei apăru, frumos s, i palid, capulblond al unui înger. Luna ardea drept în fat, ă, astfel încâtochii ei albas, tri străluceau mai tare s, i clipeau ca s, i lovit, i derazele soarelui. Sub alba haină de noapte, de la gât în jos,se trădau boureii sânilor, iar mânut, ele s, i brat, ele ei albes, i goale până în umeri mi se întinseră s, i eu le inundai cusărutări.

Un moment s, i eu sărisem în fereastră s, i-i cuprinsesemcu mâinile gâtul ei gol, apoi îi luai fat, a în mâini s, -o sărutamcu-atâta ardoare, o strângeam cu-atâta foc, încât îmi păreac-o să-i beau viat, a toată din gura ei.

— Onde! zisei eu încet, netezindu-i părul ei de aur.Onde, s, tii tu ceva, vino cu mine în lună, vom trăi as, a defericit, i acolo, neconturbat, i de nimeni, tu pentru mine,eu pentru tine, din visurile noastre vom face castele, din

213

cugetările noastre — mări cu miliarde de unde, din zilelenoastre — veacuri de fericire s, i de amor. Hai în lună! Lasă-t, i umbra ta acasă, culc-o în pat, iar tu vino cu mine prinninsori de stele s, i prin ploi de raze, până ce, departe deacest pământ nenorocit s, i negru, îl vom uita, pentru ca sănu ne avem în minte decât pe noi.

— Haide dar, zise ea încunjurând gâtul meu cu brat, eleei albe s, i punându-s, i gura pe gura mea.

Sărutarea mă umpluse de geniu s, i de putere creatoare.Astfel îmbrăt, is, at, i, aruncai neagra s, i strălucita mea măntapeste umerii ei albi, i-nconjurai talia c-un brat, , strângând-o tare la pieptul s, i la gura mea, iar cu cealaltă mână flutu-rând cealaltă parte a mantalei ne ridicam încet, încet prinaerul luciu s, i strălucit de razele lunii, prin nourii verzuiai cerului, prin roiurile de stele, prin ploaia de raze -pânăce ajunserăm în lună. Călătoria noastră nu fuse decât osărutare lungă. O lăsai acolo, în aerul cald de pe malulmirositor a unui lac verde s, i strălucit, s, i mă-ntorsei pepământ s, i, vrăjindu-l, îl băgai într-o nucă, iar nuca o făcuiun mărgăritar stropit cu aur s, i mărgăritarul îl aruncai înfundul unei mări. Mărimea fiind numai relativă, astfel în-cât ceea ce nouă ni-i mare altora li se pare mic, se-nt, elegecă atomii microscopici din acel mărgăritar a cărui marginile era cerul, stropii -stele s, i lună s, i soare, acei pitici aveauregii lor, purtau războaie, se urau mereu, închipuindu-s, i diferite bazaconii despre închipuita lor mărime. Eu,uitându-mă c-un microscop prin coaja cea subt, ire a măr-găritarului, toată întunecata lor lucrare ăeraî astfel încât,oricât volumul lor devenea de mic, ura lor era tot aceeas, i,încât mărgăritarul trebuia să crape de ură. Îl aruncai înmare s, i mă-ntorsei la iubita mea din lună, căreiaă-iî po-vestii toate ce făcusem.

214

Iubitei mele îi făcui haina de-un gaz albastru, des, i stră-veziu ca aerul, prin care se ridica ea în albeat, a cea strălu-cită a rotundelor sale membre; în părul ei blond as, ezasemo citadelă de diamante, sânul ies, ea vergin, rotund s, i micdin haina decoltată — astfel ne primblam, eu cu mâna înjurul gâtului ei, prin umbroasele s, i balsamatele dumbrăviale lunii, pe lângă adormitele lacuri, pe lângă plângândeleizvoare, s, i numai privighetori cu glas de argint zburaucântând din creangă-n creangă s, i umpleau aerul de notedivine. Când ne as, ezam în luntre, valurile ascultătoaremânau neporuncite, după gândirea noastră, luntrea ceaaurită, în care iubita sta culcată în mari perini de mătase,iar eu as, ezasem capul meu în poalele ei s, i visam ceea ceaveam. Acest amor pacific s, i dulce ca ideea eternităt, ii, fărănici o cugetare orăiî o dorint, ă nevergină, acest amor eraaerul viet, ii noastre, sărutarea copilărească, dulce, profu-mată a gurilor noastre, împletirea angelică a brat, elor noas-tre — un amoriu sunt! Lumea mea nu era decât icoanaei strălucită, lumea ei — fat, a mea cea palidă încadrată depăr negru. Această viat, ă era un basm strălucit s, i înstelat.Acolo era, între dumbrăvi verzi s, i între stânci cenus, ii, s, iun lac cu apă de aur. Când ne scăldam acolo râzând s, i subprivirea cea înamorată a lunilor, stropeam unul în altulcu lungi s, iroaie s, i stropi de stele care, rămâind pe sânulei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscându-se într-uncers, af t, esut din argint, corpul ei alb era s, i mai neted, s, imai dulce, s, i mai strălucit.

Adesea ea se prefăcea că se supără s, i se ascundea printufis, ele labirinticei grădini. Des, i o strigam, ea nu răspun-dea până ce nu-mi prefăceam vocea în privighetoare, astfelîncât, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vineîn extaz s, i cu ochii umezi, până ce o prindeam în brat, e s, i

215

o mângâiam pe pieptul meu pe nebunateca copilă!Ca să petrecem făcurăm un joc de cărt, i. Regii, reginele

s, i fant, ii de pe cărt, i erau tot, i chipuri copiate din basmele ceni le spuneam, spre petrecere, serile, iar fiindcă nu aveambani, ea se duse la un lac. Acolo fies, tecare frunte de valreflecta o stea... Ea intră încet în apa lacului s, i prinse încet,încet cu mâna din fiecare frunte de val câte o stea, ca s, icând ar fi prins albine de aur, apoi punându-le în poale leaduse în casă s, i le vărsă pe masă. Astfel jucam cărt, i pe ofrumoasă masă de marmură, s, i jocul nostru era o povestelungă s, i încurcată, căreia nu-i mai dam de capăt până cenu încetam, bet, i de somn.

Dar somnul nostru! Brat, e în brat, e, tologit, i în perini demătase galbenă ca aurul, gura mea apăsată pe a ei, visamamândoi unul s, i acelas, i vis, care nu era decât o repetaremagică a viet, ii noastre fără dorint, e. Ne visam în ceruri cuoglinzi de argint s, i cu săli întinse prin care pluteau îngericu haine de aur s, i cu aripi de culorile curcubeului s, i-ncins, iîn brâie de curcubeu, iar blondele lor capete erau încadratede lungi plete de aur, s, i ochii albas, tri se plecau timizi s, imari, s, i pleoape s, i gene lungi. Portale cu stâlpi nalt, i de aur,galerii de marmură albă, stele albastre pe plafondele deaur a sălilor mari, toate pline de un aer răcoare s, i mirosi-tor; numai o poartă închisă n-am putut-o trece niciodată.Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, s, i deasupraochiului — un proverb în literele strâmbe ale întunecateiArabii. Era doma lui Dumnezeu — proverbul: o enigmăchiar pentru îngeri. Iată viat, a visurilor noastre.

Când ne des, teptam din somn, aurora celor doi sori, înhaine roz, culegea mărgăritarele de argint de prin grădi-nile noastre s, i, râzând cu glasul ei de ciocârlie, ni le aruncadin poalele ei pe fat, ă ăs, i înî patul nostru.

216

Roua rece cădea pe sânul verginei mele iubite s, i ease trezea cu frig s, i, t, inându-s, i ochii închis, i, îs, i strângeaîmprejurul umerilor ei goi plapoma t, esută din argint s, idin culori de curcubeu. Când însă îs, i deschidea ochii, so-rii răsăreau calzi s, i frumos, i, iar noi ne sculam râzând,somnoros, i, unul de altul, apoi, spălându-ne fet, ele în ba-sin de marmură, ies, eam afară în aerul cald s, i strălucit alfericitei noastre lumi. S, i viat, a se-ncepea din nou, fericităs, i lină, o eternă repetit, iune a fericirii de ieri.

217

Geniu pustiu

Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. Ele metafora viet, ii. Privit, i reversul aurit al unei monedecalpe, ascultat, i cântecul absurd al unei zile care n-a avutpretent, iunea de-a face mai mult zgomot în lume decât ce-lelalte în genere, extraget, i din astea poezia ce poate existaîn ele s, i iată romanul.

Printr-o claie prăfuită de cărt, i vechi (am o predilect, iunepentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: No-vele cu s, ase gravuri. Deschid s, i dau de istoria unui regeal Scot, iei care era să devină prada mort, ii din cauza unuicap de mort îmbălsămat. Închipuit, i-vă însă că pe cine l-apus litograful să figureze în gravuri de rege al Scot, iei? PeTasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradinsportretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cutrăsură. Ce coincident, e bizare pe fat, a pământului, îmizisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmplaunui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?...

Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putint, ăîn mintea noastră s, i că, în urmă, toate câte vedem, auzim,cugetăm, judecăm nu sunt decât creat, iuni prea arbitrare apropriei noastre subiectivităt, i, iar nu lucruri reale. Viat, a-ivis.

Era o noapte tristă. Ploaia cădea măruntă pe stradelenepavate ale Bucures, tilor, ce se trăgeau strâmte s, i noro-ioase prin noianul de case mici s, i rău zidite din care con-stă partea cea mai mare a as, anumitei capitale a României.Tropăiai prin bălt, ile de noroi ce te împros, cau cu apa lor ceahleioasă îndată ce aveai cutezarea de-a pune piciorul c-unpas înainte. De prin cârciumi s, i prăvălii pătrundea prinferestrele mari s, i nespălate o lumină murdară, mai slăbităîncă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Din cândîn când treceai pe lângă vro fereastră cu perdelele ros, ii,unde în semiîntuneric se zărea câte o femeie... Pe ici, pecolea vedeam pe câte-un romant, ios ce trecea fluierând saucâte-un om beat, care-ndată ce chiuia răgus, it lângă feres-trele prostitut, iunii, femeia spoită ce sta în sticlă aprindeaun chibrit spre a-s, i arăta fat, a sa unsă din gros s, i sânul săuves, ted s, i gol — poate ultimul mijloc de-a sufoca dorint, imurdare în piepturi stârpite s, i pustiite de corupt, iune s, ibet, ie. Bet, ivul intra, semiîntunericul devenea întunerics, i amurgul gândirilor se prefăcea într-o miază-noapte deplumb când gândeam că s, i acela se numes, te om, s, i aceeafemeie. Trebuie să scuzi, trei sferturi ale lumii e as, a, s, idintr-al patrulea — Dumnezeul[e], ce put, ine-s caractereleacelea care merită a se numi omenes, ti.

Prin us, a unei cârciumi deschise auzii t, ârlâiturile unorcoarde false, pe care le schingiuia sub arcus, ul său cel asprus, i cu degetele-i uscate un biet copil de t, igan, s, i-n preajmalui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri s, i unt, igan rupt s, i lung, cu picioarele goale băgate în nis, te pa-puci largi s, i umplut, i cu paie. O veselie grotescă, urâtă sedesemna pe fet, ele amândurora.

Alături era o cafenea. Ploaia s, i frigul ce mă pătrunsesemă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictrac

220

al jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asuprasimt, urilor mele amet, ite de ploaie s, i de frig. Orologiul,fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori în limbasa metalică, spre-a da lumii, ce nu-l asculta, sama că sescursese s, i a 12 oră a miezului nopt, ii. P-ici, pe colea pelângă mese se zăreau câte-o grupă de jucători de cărt, i cupărul în dezordine, t, inând cărt, ile într-o mână ce tremura,plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, tăcut, i, cuochii fics, i, mis, cându-s, i s, i mus, cându-s, i buzele făr-a zice ovorbă s, i trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoasecâte-o gură din cafeaua sau berea ce le sta dinainte... semnde triumf!

Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pepănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vit, a lui Ar-pad s, i că s, i-o fi scot, ând din rezervorul memoriei sale vrundulce nume de iubită sau vreun ideal unguresc din roma-nele lui Mauriciu Jokay. Nu m-am mai ocupat mai multde figura acestui tânăr, suspinător poate, ci am începuta răsfoi, prin ziare streine, unele reviste literare artisticeetc. (Ale noastre nici nu au, nici nu vor a revedea ceva înprivint, a asta.)

Junele meu se apropie de mine.— După d-ta, mă rog, s, opti el înclinându-se. Accent curatromânesc — nu e ungur.— Poftim, zisei, întinzându-i ziarul s, i surprins de interesulce-mi insuflă îndată ce ridicai ochii.

Un om pe care-l cunos, team fără a-l cunoas, te, una dinacele figuri ce t, i se pare că ai mai văzut-o vrodată-n viat, ă,fără s-o fi văzut niciodată, fenomen ce se poate explicanumai prin presupunerea unei afinităt, i sufletes, ti. Începuia-l observa cu comoditate. Era frumos, d-o frumuset, e de-monică. Asupra fet, ei sale palide, musculoase, expresive, se

221

ridica o frunte senină s, i rece ca cugetarea unui filozof. Iarasupra frunt, ii se zburlea cu o genialitate sălbatecă părulsău negru-strălucit, ce cădea pe nis, te umeri compact, i s, ibine făcut, i. Ochii săi mari, căprii, ardeau ca un foc negrusub nis, te mari sprâncene stufoase s, i îmbinate, iar buzelestrâns lipite, vinete, erau de-o asprime rară. Ai fi crezut căe un poet ateu, unul din acei îngeri căzut, i, un Satan, nucum s, i-l închipuiesc pictorii: zbârcit, hidos, urâcios, ci unSatan frumos, de-o frumuset, e strălucită, un Satan mân-dru de cădere, pe-a cărui frunte Dumnezeu a scris geniul,s, i iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit încer, a sorbit din lumina cea mai sântă, s, i-a îmbătat ochiicu idealele cele mai sublime, s, i-a muiat sufletul în visurilecele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut pe pământ, să nu-i rămână decât decept, iunea s, i tristet, ea, gravată în jurulbuzelor, că nu mai e în cer. Repedea umflare a nărilor s, i vi-oaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune,un caracter pasionat. Talia sa subt, ire, fină, s, i mâna sa albăcu degete lungi s, i aristocrate semăna cu toate astea a aveao putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o puteregeneroasă, des, i infernală.

Luă un ziar românesc. La pagina anunt, urilor citi cu osemivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenot, ii.

— Ai vrea să fie română? zisei indiferent.— Se-nt, elege. N-am putea avea o muzică... mai dulce s, imai frumoasă ca cea italiană?

— Nu es, ti venit de mult.— Nu.— Înt, eleg, zisei.— De ce?— Oamenii nos, tri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec,amar, sceptic — ba s, i mai mult: au frumosul obicei de-a

222

iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privis, i a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europeide nat, iune civilizată.

— S, i... oare suntet, i aceea de ce vret, i să trecet, i?— Hm... nu es, ti de aici... cum se vede.— Nu.— A... altceva... Ei bine, s-o s, tii de la mine că nimeni nu ca-ută aicea de-a fi aceea de ce trece. Vezi la noi istorici ce nucunosc istoria, literat, i s, i jurnalis, ti ce nu s, tiu a scrie, actorice nu s, tiu a juca, minis, tri ce nu s, tiu a guverna, financierice nu s, tiu a calcula, s, i de aceea atâta hârtie mâzgălită fărănici un folos, de-aceea atâtea t, ipete bestiale care umpluatmosfera teatrului, de-aceea atâtea schimbări de ministe-riu, de-aceea atâtea falimente. Vei afla mai lesne oamenice pun la vot existent, a lui Dumnezeu, decât suflete îna-morate în limba s, i datinele străbunilor lor, decât inimicare să iubească caracteristica cea expresivă a poporuluinostru, mint, i ocupate cu chestiunile de viat, ă ale acestui po-por, căruia îi scriem pe spete toate fantasmagoriile falseinoastre civilizat, iuni. Divort, ul... adulterul umblă cu fet, elebolnăvicioase, spoite din gros, măs, ti vii, pe stradele noas-tre: zâmbind femeilor le stârpes, te, zâmbind bărbat, ilor îiusucă s, i cu toate astea noi le dăm serbări s, i le sacrificămnopt, ile iernilor noastre, ne cheltuim tineret, ea, care-artrebui să apart, ină lucrului spre realizarea acelor idealespre care t, intes, te omenirea toată, s, i familiei... Femeiapoporului nostru nu lucrează... are cu ce trăi; bărbatul nulucrează, căci n-are la ce lucra — toate fabricile din lumeconcură cu mizerabila sa meserie. Cât despre inteligent, anoastră — o generat, iune de amploiat, i... de semidoct, i...oameni care calculează cam peste cât, i ani or veni ei la

223

putere... inteligent, ă falsă, care cunoas, te mai bine istoriaFrant, ei decât pe-aceea a României, fii unor oameni venit, idin toate unghiurile pământului, căci adevărat, ii copii deromân încă n-au ajuns să învet, e carte... oameni în finecare au făptură s, i caracter de la tat, ii greci, bulgari s, i nu-mai numele de la mumă — de la dizgrat, iata Românie. S, iîncă dacă s, i-ar [fi] câs, tigat prin ceva dreptul de-a se numiromâni; dar nu. Ei îs, i urăsc t, ara lor mai rău s, i mai cum-plit decât streinii. O privesc ca un exil, ca o supărătoarecondit, iune a existent, ei lor... ei sunt... cum o spun îns, ii,români de nas, tere, francezi în inimă — s, i dacă Frant, ale-ar procura semidoct, ilor nos, tri avantajele pe care le dănefericita lor patrie, ei ar fi emigrat de mult... cu tot, ii!

Pre legea mea, urmai, s, tergându-mi sudoarea, arată-mi un om care să scrie romanul Mizeriilor acestei generat, iuni,s, i acel om va cădea ca o bombă în mijlocul pustiitei noastreinteligent, e, va fi un semizeu pentru mine, un mântuitor,poate, pentru t, ara lui.

— Schimbat, i opiniunea publică, dat, i-i o altă direct, iune,răscolit, i geniul nat, ional — spiritul propriu s, i caracteristical poporului din adâncurile în care doarme, făcet, i o urias, ăreact, iune morală, o revolut, iune de idei, în care ideea ro-mânesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine,fit, i români s, i iar români, zise el încet s, i răgus, it.

— Cine s-o facă asta? Nu sunt tot, i astfel? Nu sunt tot, inumai receptivi — francezi, italieni, spanioli, tot — numairomâni nu?

— O! nu trebuie oameni mult, i pentru asta... Spiritulpublic este fapta put, inor oameni. O singură frunte unsăcu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanulcugetărilor omenes, ti o singură volbură gigantică, care săse-nalt, e din fundul abisului mării până sus în nourii gândi-

224

tori din cerul luceafărului ce se numes, te geniu... Arătat, i-leiasma viitorului s, i se vor speria de el. Arătat, i-le unde-arajunge de-ar urma tot astfel s, i se vor întoarce... Dar înfine — adaose el c-un surâs sceptic — de ce să cercăm noia ridica generat, iunea cu umărul? Tot ce se-ntâmplă pelume rezultă. De-o fi ca ei să se stingă, se vor stinge s, i cunoi s, i fără de noi — de nu, nu.

Cosmopolit? adaose el încet, hm! cosmopolit sunts, i eu; as, vrea ca omenirea să fie ca prisma, una singură,strălucită, pătrunsă de lumină, care are însă atâtea co-lori. O prismă cu mii de colori, un curcubeu cu mii denuant, e. Nat, iunile nu sunt decât nuant, ele prismatice aleOmenirii, s, i deosebirea dintre ele e atât de naturală, atâtde explicabilă cum putem explica din împrejurări aseme-nea* diferent, a dintre individ s, i individ. Făcet, i ca toateaceste colori să fie egal de strălucite, egal de poleite, egalde favorizate de Lumina ce le formează s, i fără care elear fi pierdute în nimicul neexistent, ei, căci în întunericulnedreptăt, ii s, i a barbariei toate nat, iunile îs, i sunt egale înabrutizare, în îndobitocire, în fanatism, în vulgaritate; cicând Lumina abia se reflectă în ele, ea formează coloriprismatice. Sufletul omului e ca un val — sufletul uneinat, iuni ca un ocean. Când vântul cu aripi turburi s, i noap-tea cu aeru-i brun s, i cu nourii suri domnes, te asupra măriis, i a valurilor ei — ea doarme monotonă s, i întunecată înfundul ei care murmură fără înt, eles; pe când dacă, în se-nina s, i albastra împărăt, ie a cerului înflores, te Lumina cao floare de foc, fiecare val reflectă în fruntea sa un soare,iar marea împrumută de la cer coloarea sa, seninul geniu-lui său, s, i le reflectă în visul său cel adânc s, i luciu. Cândnat, iunea e-n întuneric, ea doarme-n adâncimile geniu-lui s, i-a puterilor sale nes, tiute s, i tace, iar când Libertatea,

225

civilizat, iunea plutesc asupră-i, oamenii superiori se ridicăspre a-l reflecta în frunt, ile lor s, i a-l arunca apoi în razelungi adâncimilor poporului, astfel încât în sânul măriiîntregi se face o zi senină, se răsfrânge în adâncul ei cerul.Poet, ii, filozofii unei nat, iuni presupun în cântec s, i cugetînălt, imile cerului s, i-l comunică nat, iunilor respective. Darsunt nouri care, întunecând cerul, întunecă pământul. O,nourii — regi ai pământului vor mâna totdeauna tune-tele lor — rezbele asupra popoarelor de valuri; cu toatecă acei nori nu sunt alta decât însăs, i respirarea ghet, oasăs, i întunecată a valurilor nenorocite. Nourii tună, fulgerăs, i acopăr cu o perdea de fier Soarele aurit, s, i până ce vorfi ei tirani asupra frunt, ilor de valuri, până ce întunericulce-l aruncă ei prin umbra lor cea mare va pătrunde sufle-tul adânc al mării c-o noapte rece s, i tăcută, până atunceaLumea lui Dumnezeu va fi nenorocită.

Cei mai nalt, i s, i mai veninos, i nori sunt monarhii. Ceidupă ei, asemenea de veninos, i, sunt diplomat, ii. Trăsne-tele lor cu care ruină, seacă, ucid popoare întregi suntrezbelele.

Sfărâmat, i monarhii! Nimicit, i servii lor cei mai lins, i,diplomat, ii; desfiint, at, i rezbelul s, i nu chemat, i certele po-poarelor decât înaintea Tribunalului popoarelor s, i atunciCosmopolitismul cel mai fericit va încălzi pământul curazele sale de pace s, i de bine.

Judecata acestui june — cam bizară — mă interesămult s, i sorbeam, ca să zic as, a, vorbele s, optite de buzelesale subt, iri s, i palide. Fat, a sa devenea din ce în ce maiprofundă s, i mai expresivă s, i luă un aspect fantastic. Mălăsam târât de râul lin al cugetărilor sale într-o nemarginede vise.

— Nu crede, zise, că cosmopolitismul cum îl voi eu

226

nu-s, i are adept, ii săi fierbint, i. Deodată cu aceste vorbe,el scoase din buzunarul de pe piept al gherocului un micjurnal litografiat în nordul Germaniei. Ies, it dintr-o lito-grafie secretă de sub mâna unor juni apostoli ai Libertăt, iiadevărate, ai Cosmopolitismului celui mai posibil s, i celuimai egalitar, acest ziar era interpretul unor idei demne,frumoase, tinere. El chema popoarele la o aliant, ă sacrăcontra tiranilor celor răi ai pământului, la exilarea din re-gula lumii a maiestăt, ilor meschine, a diplomat, ilor gâzi aopiniunii zilei, a rezbelului, în care se varsă atâta sângedin inima cea sântă a popoarelor.

Vis frumos care-a început a fi al lumii întregi, vis care,devenit convinct, iune, nu va desfiint, a pe-o cale pacifică s, inepătată de sânge numai capetele cu coroane tiranice, cis, i popoarele ce tiraniză asupra altora!

Bătu o oră. Atunci el se sculă repede, îs, i băgă ziarullitografiat în buzunar s, i-mi întinse dreapta, pe când custânga-s, i puse pălăria-n cap.

— Mă numesc Toma Nour... D-ta? Îi spusei numelemeu. După aceea ies, i, lăsând să-mi vâjie prin cap ideea dea-l [face] eroul unei nuvele.

Întorcându-mă acasă, tocmai când aprind chibritul casă dau foc la lampă, văd într-o lumină dubioasă cartea denuvele cu cele 6 gravuri. Chibritul se stinse s, i rămăsei înîntuneric.

— Uite, zisei, oare nu voi găsi în acest om un Tasso,să-l studiu mai de-aproape? Întunericul din jurul meu erametafora acelui nume: Toma Nour.

După ce-mi propusesem să-nmărmuresc figura sa ceafrumoasă în vro novelă a mea, a[m] căutat negres, it să faccu el o cunos, tint, ă mai de aproape.

L-am văzut în urmă de mai multe ori s, i, fiindcă o

227

atract, iune instinctivă mă fermeca înspre el, de aceea i-am propus să mă viziteze. Căpătasem în el un amic, carenu mă vizita decât ca să mă certe, care nu se purta decât în[haine] negre, care râdea zile întregi cu un râs de netot însocietatea oamenilor, pentru ca să plângă acasă, care uraoamenii s, i era răutăcios ca o babă, numai ca să nu placăunei lumi ce nu-i plăcea lui.

El nu-mi făcuse încă niciodată invitarea ca să-l vizitez.În fine, într-o zi îmi făcu această nespusă onoare. M-amdus la el. Locuia într-o cameră naltă, spat, ioasă s, i goală.În colt, urile tavanului paia[n]jenii îs, i exersau pacifica s, ităcuta lor industrie, într-un colt, al casei, la pământ, dor-meau una peste alta vro câteva sute de cărt, i, visând fiecaredin ele ceea ce cuprindea, în alt colt, al casei un pat de lemnc-o saltea de paie, c-o plapumă ros, ie s, i-nainte[a] patului omasă murdară, cu suprafat, a ilustrată de litere mari latines, i gotice ies, ite de sub bricegelul vreunui s, trengar de co-pil. Pe masă, hârtii, versuri, ziare rupte s, i întregi, bros, uriefemere ce se împart gratis, în fine, totul un abracadabrafără înt, eles s, i fără scop.

Dar asupra cărt, ilor culcate-n colt, era aninat în cui bus-tul în mărime naturală, lucrat în ulei, a unui copil ca de vrooptsprezece [ani], cu păr negru s, i lung, cu buzele subt, iri s, iroze, cu fat, a albă ca marmura s, i cu nis, te ochi albas, tri mari,sub mari sprâncene s, i lungi gene negre. Ochii cei albas, triai copilului erau as, a de strălucit, i, de-un colorit atât de se-nin, încât păreau că privesc cu inocent, a, cu dulceat, a lormai femeiască asupra spectatorului ce privea în ei. Era oadevărată operă de artă. Cu toate că acel portret înfăt, is, aun chip îmbrăcat bărbătes, te, însă mâinile cele fine, dulci,mici, albe, trăsurile fet, ei de-o paloare delicată, umedă,strălucită, moale, ochii de-o adâncime nespusă, fruntea

228

arcată s, i mai mică, părul undoind cam prea lung te-ar fifăcut a crede că e chipul unei femei travestite.

— Cine e femeia asta? zic eu lui Toma, care sta tologitpe plapuma lui cea ros, ie.

— A, femeie!... râse el. Tot femei visat, i. T, i-o jur peomenia mea că a fost bărbat ca tine s, i ca mine...

— Cu toate astea aces, ti ochi...— Aces, ti ochi?... O! dacă-ai fi văzut tu aces, ti ochi vrodată-nviat, a ta, t, i s-ar fi părut că-i revezi în fiece stea vânătă adiminet, ii, în fiece undă albastră a mării, în fine, [în fie]cegeană azurie ivită prin nori. Cât era de frumos acest copils, i ce tânăr a murit. A fost un amic, poate singurul adevă-rat ce l-am avut, care m-a iubit cu dezinteresare, care amurit pentru mine; s, i dacă mâna mea diletantă în picturăa putut să reproducă ochii ce t, i se par încă frumos, i, pot, isă-t, i închipuies, ti ce frumos, i trebuiau să fie ei. Frumos, ia-nmărmurit în sufletul meu întunecos, rece, nebun, pre-cum ar rămânea prin nouri pe bolta cea brună a nopt, iidouă... numai două stele vinete. Tu, iubitule, mi se parecă ai să devii foiletonistul vreunui ziar... După ce voi muriît, i voi testa într-o bros, urică romanul viet, ii mele s, i vei facedin lungii, din obosit, ii mei ani, tris, ti, monotoni s, i plâns, i, ooră de lectură pentru vrun cutreierător de cafenele, pentruvrun tânăr romant, ios sau pentru vro fată afectată, carenu mai are ce pierde, care nu mai poate iubi s, i care învat, ădin romane cum să-s, i facă epistolele de amor.

— O!... voi care pozat, i ca eroii les, inânzi ai romanci-erilor francezi, voi care iubit, i ca sentimentalii germani,răspunsei eu, voi care mâncat, i cu toate astea ca engleziimaterialis, ti, voi trăit, i mult, s, i te-ncredint, ez eu, iubitule,că tu, cu toată afectat, iunea ta, cu toată fat, a ta de-un ero-ism palid, ai să trăies, ti mai mult decât mine. Pe ce ne

229

prindem?— Pe ce t, i-am spus, replică Toma, pe biografiile noas-

tre scrise în formă de nuvele. De-oi muri eu înainte, t, i-olas pe-a mea, de-i muri tu, mos, tenesc eu pe-a ta, s, i-atâta-itot.

Într-o noapte venisem la Toma. Luna strălucea afarăs, i în casă nu era lumânare. Toma sta visând pe patul lui s, ifumând în lungi sorbituri din un ciubuc lung, s, i focul dinlulea ardea prin întunericul odăii ca un ochi de foc ros, u ce-ar sclipi prin noapte. Eu stam lângă fereastra deschisă s, ipriveam visând în fat, a cea palidă a lunii. În fat, a locuint, eilui Toma era un mândru palat al unuia din... as, a[-zis, ii]aristocrat, i ai nos, tri... Dintr-o fereastră deschisă din catulde sus auzii, prin aerul nopt, ii, tremurând notele dulci alunui piano s, i un tânăr s, i tremurător glas de copilă adiindo rugăciune us, oară, profumată, fantastică. Îmi închiseiochii, pentru ca să visez în libertate. Mi se păru atunci căsunt într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, deasu-pra căruia licărea o lună fantastică s, i palidă ca fat, a uneivergine murinde. E miazănoapte... Pustiul tace... aerule mort s, i numai suflarea mea e vie, numai ochiul meue viu pentru ca să vadă pe-un nor de argint în naltul ce-rului un înger alb, îngenuncheat, cu mâinile unite, carecântă o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugă-ciunea unei vergine. Întredeschisei ochii s, i văzui prinfereastra arcată s, i deschisă, în mijlocul unui salon stră-lucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorând cudegetele ei subt, iri, lungi, albe, clapele unui piano sonor s, iacompaniind t, ipetele us, oare ale unor note dumnezeies, ticu glas[ul] ei dulce, moale s, i încet. Părea că geniul divinu-lui brit Shakespeare expirase asupra pământului un nouînger lunatec, o nouă Ophelia. Am închis iar ochii, astfel

230

încât, recăzut iar în pustiul cel lung, palatul cel alb se con-funda cu nourul de argint, iar juna fată albă cu îngerulîn genunchi. Apoi, strângând [ochii] silit s, i tare, am în-văscut visul meu în întuneric, n-am mai văzut nimica, ciauzeam dispărând ca o suvenire întunecată: rugăciuneaunei vergine.

Muzica încetase de mult s, i, cu totul în prada impresiu-nii ei, t, ineam încă ochii strâns închis, i. Când mă des, teptaidin reveria mea, fereastra susă a palatului era închisă, însalon întuneric, s, i sticlele ferestrei străluceau ca argintulîn alba lumină a lunii. Aerul era blond s, i văratec, iar ra-zele lunii, pătrunzând în camera lui Toma, izbeau fat, a sa,cu care era el culcat în sus. Ea era mai palidă decât altădată s, i mi se părea că două raze ale lunii aureau două micilăcrimioare pătrunse din ochii lui închis, i.

— Plângi? zisei încet s, i mis, cat s, i eu, căci sufletul meuera plin de lacrimi.

— Iubit de-un asemenea înger, fără să-l pot, i iubi, s, optiel încet, cu o voce seacă s, i amară.

— Ce ai? zic eu.— Ce am? răspunse Toma. O! dacă-ai cunoas, te tu cât deput, in sufletul meu acesta, te-ai înfiora — nu s, tii, nu-t, i pot, iimagina cât e de pustiu, cât e de des, ert în el, e întocmai cugândirea idioată s, i stearpă a unui om a cărui urechi suntsurde ca lutul, a cărui gură e mută ca pământul, a căruiochi sunt orbi ca piatra. Nu mai simt nimic, s, i când maipot stoarce o lacrimă din ochii mei mă simt ferice. Ai văzutacel înger închinându-se Dumnezeului său — ei bine, acelînger iubes, te c-un amor lumesc pe un demon rece, palid,cu inima de bronz, pe mine. S, i eu... eu n-o pot iubi. Stele-ncer, amoruri pre pământ, numai în noaptea mea nici o stea,numai în sufletul meu... nici un amor. Câteodată numai

231

aud bătăile pustiitului meu suflet, câteodată suflarea mi securmă-n piept, ca vântul ce se curmă prin ruinile zdrobitede munt, ii anilor... câteodată mai simt s, i eu!... O, atunciîmi place să trec prin lume cu ochii închis, i s, i să trăiescsau în trecut sau în viitor. Visez ca copilul ce vorbes, teprin somn, zâmbind, cu Maica Domnului, mă transport încer, pun aripi umerilor mei s, i părăsesc pământul, pentruca să mă dau cu totul acelor umbre divine — visuri caremă poartă din lume-n lume s, i mă izbesc din gândire îngândire. Mor pentru pământ, ca să trăiesc în cer.

O! de-as, putea iubi.Înt, elegi tu ce va să zică de-a nu putea iubi? A trece pin

lume singur, mărginit în pas, i, în ochi, să te zvârcoles, tiîn strâmtoarea sufletului tău celui rece, să caut, i a-l apro-funda s, i să vezi că e secat s, i că apele sale se pierd în nisipulsecăciunei sociale, se ard de căldura unei societăt, i de oa-meni ce trăiesc numai din ura unuia cătră celălalt.

A nu iubi nu-i nimica — a nu putea iubi e grozav. TomaNour, după ce sfârs, ise acest apolog al urii s, i răcelii, else sculă din pat s, i începu să traverse* spat, iul cel larg alcamerei sale, cu pas, i mari. Lumina lunii bătea în fat, ade marmură a icoanei din perete, a cărei ochi păreau cătrăia[u] în noapte.

— O, Ioane! zise Toma, sărutând ochii cei de foc vânăta icoanei, Ioane, iartă că am căzut într-un iad de ură, cândtu nu-mi predicai decât un cer de amor, suflet de înger ceai fost!

Luna s-ascunse-ntr-un nor negru de ploaie spintecatîn două rânduri de lungi fulgere ros, ii. Casa se-ntunecă s, inu se mai văzu nici acea umbră pe perete: Ioan, nici aceaumbră de marmură ce umbla: Toma.

— Toma, zisei eu încet, eu mă duc... noapte bună. Cată

232

să nu-nnebunes, ti.Ies, ii s, i mă dusei acasă la mine. Des, i Toma rămânea

acelas, i, dar eu băgam de samă că el se ruina din [zi] în zi.În una din zile însă eu luai frumoasa deciziune de-a

compune cât se va putea de serios mina mea, în sine cammucalită s, i nededată de-a fi funebră, s, i a t, inea o orat, iunede morală s, i igienă acestui om— pe care eu îl credeam că-i vun geniu pierdut. As, a e felulmeu. În visurile mele mă cred în stare de-a deveni un tirancarnivor, setos de sânge s, i amor, avar de aur s, i desfrânatca un Eliogabal, când în realitate nici nu sunt în stare sămă mâniu cumsecade. Atâta timp sunt s, i eu mânios pe-unom cât t, ine el mânie pe mine. Ei bine, cu Toma puteam fimai sever.

— Toma, zisei eu, te ruinezi. Pentru D-zeu, umblă în-tre oameni, până ce ei nu vor începe a crede că es, ti nebun.

Am repetat adesea aceste vorbe, sau analoge cel put, in,mai multe zile de-a rândul, dar el nu răspundea nimica,fat, a sa rămânea la imputările mele de-o amicie copilă-rească, rece s, i impasibil[ă]. Însă într-o zi prorupse cu ovoce puternică s, i arzătoare, ochii săi se turburară s, i răsuflamai greu.

— Taci, zise, copil ce es, ti! Ce vrei?... Crezi tu or[i] toatesufletele de pigmei ce mă-nconjor — cred ei oare că măcunosc? Ei văd nis, te membre de om, fiecare-s, i croies, tecâte-un interior cum îi place pentru acest biped îmbrăcatîn negru s, i omul lor e gata. “E un nebun”, zice cutare.“E fantast”, zice cutare. “As, a! vrea să treacă de original”,zice un al treilea — s, i toate aceste individualităt, i croitepe seama mea, atribuite mie, nu au a împărt, i cu minenimic. Eu sunt ce sunt, destul că sunt altceva decât ceeace cred ei. Lauda lor nu mă lingus, es, te, pentru că ei laudă

233

o individualitate care nu-i identică cu a mea -batjocuralor nu m-atinge, pentru că ei batjocuresc un individ pecare eu nu-l cunosc... Îi dispret, uiesc pe oameni... m-amsăturat de ei.

Se-nt, elege că cu asta curmă s, irul oricărui rat, ionamentce se putea nas, te în mintea mea. Nu i-am mai făcut nicio imputare, e în zadar să vorbes, ti celuia ce nu vrea să te-asculte.

Într-o zi el plecase din Bucures, ti fără măcar să-s, i iaadio de la mine sau de la vreunul din cunoscut, ii săi.

N-am mai auzit de el vrun an. Într-una din zile pri-mesc o scrisoare din Copenhaga. Iat-o: “Iubitule, trimite-mipoeziile lui Alecsandri, posterestante — sub literele Y. Y”. S, -atâtatot.

I le-am trimis. Pe urmă am plecat la t, ară, la o mos, ioarăa părint, ilor mei, unde-am petrecut o vară frumoasă, plinăde poves, ti s, i de cântece bătrânes, ti. Dar am însărcinat pe-o babă ce îngrijea de camera mea ca să primească oricescrisoare mi-ar veni în lipsă s, i s-o arunce în sertarul mesei.

Cum veni toamna, zburai s, i eu din câmpiile cele frigu-roase, brumatece s, i întinse în camera din Bucures, ti, dinetajul al treilea, caldă s, i mică.

Sunt un fantast. Capul aplecat asupra mesei, îmi fă-ceam planuri de aur, cugetam asupra acelor mistere dinviat, a popoarelor, din mersul generat, iunilor care, aseme-nea fluxului s, i refluxului mării, duc ca o teribilă consecint, ăici la înălt, are, colo la cădere. Afară era un timp posomorâts, i gemător ca gândirile murinzilor, ploaia vâjia bătând înferestrele casei, focul se făcuse zgură-n sobă, lumânareaardea palidă a stinse — s, i mie mi se părea că aud s, optireaacelor mos, i bătrâni care, pe când eram mic, îmi povesteauîn timp de iarnă, t, inându-mă în tremurândele lor brat, e,

234

poves, ti fantastice despre zâne îmbrăcate în aur s, i lumină,care cântă senina lor viat, ă în palate de cristal. Au trecutani d-atunci — s, i parc-a fost ieri — ieri pare-că-mi încâl-ceam deget, elele în barba lor cea albă s, i ascultam la graiullor cel înt, elept s, i s, optitor, la înt, elepciunea trecutului, laacele ves, ti din bătrâni. Mi-ar fi plăcut mult să trăiesc întrecut. Să fi trăit pe timpii aceia când Domni îmbrăcat, iîn haine de aur s, i samur ascultau, de pe tronurile lor, înînvechitele castele, consiliile divanului de oameni bătrâni— poporul entuziast s, i cres, tin undoind ca valurile măriiîn curtea Domniei -iară eu în mijlocul acelor capete înco-ronate de părul alb al înt, elepciunii, în mijlocul poporuluiplin de focul entuziasmului, să fiu inima lor plină de geniu,capul cel plin de inspirat, iune, preot durerilor s, i bucuriilor,bardul lor. Spre a hrăni acele vise s, i mai mult, am deschisvro câteva cronici vechi s, i răsfoiam prin ele, când într-unagăsesc o scrisoare nedesigilată încă, pe care desigur că me-nagera mea, primind-o de la pos, tă, o aruncase în carteaaceea. O desfac. Iată cuprinsul ei: Torino, în nu s, tiu câte.

”Omule, ”Mi-ai trimis poeziile lui Alecsandri. Ît, i mult, umesc. Citesc

adeseori ”pe ”Emmi, ” singurul lucru în lume care-mi poatestoarce lacrimi. Într-adevăr, voi ăs, tia care trăit, i în lumenumai pentru ca să trăit, i avet, i o idee ciudată de moarte...voi vă imaginat, i scheletul unui mort s, i-i zicet, i moarte.Pentru mine e un înger drag, cu o cunună de spini, cu fat, apalidă s, i cu aripi negre. Un înger... îngerul visurilor mele,care are-o fizionomie cunoscută mie, singura fizionomiecare purta pentru mine fericirea lumii în zâmbetul săus, i melancolia pământului în lacrima ei. Acea” fizionomienu mai este. Acele buze ce surâdeau — un surâs al mort, ii le-aînchis, sau mai bine: moartea-namorată de mine a luat figura

235

unei copile, a vizitat pământul s, i mi-a răpit mai întâi inima,pentru ca, dispărând ea, s-o urmeze s, i cu sufletul. Scrie-mi.

Eu nu mai văd bine s, i urechile-mi vâjâie mereu de cânteculumbre- lor ce-o să le văd peste put, in pe cealaltă lume. Îngerulmeu se pune-n fat, a soarelui s, i în umbra negrelor sale aripi îmiîntunecă din ce în ce mai mult orele, care se vor stinge în curând.Voi muri. Scrie-mi curând, căci poate-oi mai primi încă. Dupăce-oi muri, vei căpăta o ciudată mos, tenire din partea mea. T, ineminte. Rămân al pământului cu corpul, al tău cu sufletul, celce-n curând nu va mai fi. Toma Nour

O lacrimă se scurse tremurând din genele [mele] stră-lucitoare s, i aruncai scrisoarea în foc. Ochii mei painjenit, ide lacrimi s, i insomnie întrevedeau într-o sălbatecă fan-tasmagorie capul vânăt al acelui amic nefericit cu creieriiros, ii de gândire, cu fălcile înfundate de venin s, i de mizan-tropie, cu ochii înfundat, i s, i turburi ca ochii unui nebun.Desigur murise. Deschid sertarul mesei s, i iau put, ineleportrete ce le aveam împrăs, tiate prin hârtii. Portretul luiera lipit de a lui Tasso.

Epistola stătuse de mult în cronică. Era veche. Trecuîncă o lună s, i primii un pachet dintr-un mic oras, al Ger-maniei — res, edint, a unui rege-miniatură, rege-parodie,rege-satiră. Pachetul era c-un manuscript, manuscriptulbiografiei lui Toma Nour.

Printre foi, o fâs, ie de hârtie cu cuvintele următoare:Amice, N-am murit încă, însă sunt condamnat la moarte.

Execut, iunea mea va fi în curând. Locuiesc într-un palat mare— la poarta mea sunt santinele superbe — numai că e cam în-tunecos s, i cam umed palatul meu — oamenii-i zic închisoare.Cu manuscriptul fă ce-i s, ti. Adio, s, i la revedere pe cealaltă lume!Toma

Iată manuscriptul:

236

Am zărit întunericul lumii sub un troian de ninsoare,adică într-una din acele colibe care iarna nu-s, i mai mani-festă existent, a lor decât prin fumul cel verde ce tremurăasupră-le. Tata n-avea nimica; era unul din oamenii ceimai săraci ai cătunului nostru... Nu-mi aduc aminte demama decât ca de-o fiint, ă palidă, un înger care mi-a des-cântat copilăria cu glasul ei dureros s, i suferitor. Eramîncă mic când, într-o zi, băgai de seamă că mama nu maivrea să-mi răspundă, căci ea adormise, galbenă, cu furca-n mână s, i cu buzele ce zâmbeau abia. O gândire adâncăpărea că o cuprinsese; eu o trăgeam din când în când încetde mânică; dar ea mi se părea că nu vrea să-mi răspundă.A venit în urmă tata, oamenii a[u] întins-o pe-o masă — s, ia venit satul întreg... unii din ei plângeau; eu priveam la ei,dar nu s, tiam ce să cuget. Mai văzusem adeseori oamenit, epeni întins, i pe câte-un pat ce-i ziceau năsălie, purtat, ipe sus între cântece s, i plâns, s, i băgasem [de seamă] că, decâte ori trecea o nuntă as, a de tristă pe lângă casa noastră,mamei îi curgeau din ochi lacrimi mari, dar nu s, tiam dece... Veni noaptea... Oamenii ce stau în casă se jucau d-acărt, ile, dar mama sta tot întinsă, tot nemis, cată, tot gal-benă. A treia zi o au dus-o oamenii la o casă de lemn cuo cruce deasupra — la biserică; un om bătrân cu o barbăalbă, îmbrăcat în haină lungă s, i vopsită fel de fel, cântaîncet s, i pe nas, apoi au pus-o într-o groapă, au aruncatt, ărână deasupra ei de-au acoperit-o... M-am întors acasă...Nu vorbisem nici o vorbă de trei zile s, i minunea aceastaîmi amet, ea capul meu cel mic. Nu s, tiu ce simt, eam, dar măcuprinsese frica grozavă că n-o să mai văd pe mama... Măduceam de-o căutam în casă, o căutam pretutindenea...îmi părea că-i aud glasul ei cel dulce s, i încet, dar pe ea n-omai vedeam. Cum a înnoptat, m-am dus la biserică... Am

237

văzut o movilă acolo unde pusese pe mama, s, i o lumânarede ceară galbenă ardea prin noapte, ca o stea de aur prin în-tunericul norilor. M-am culcat pe groapă, am lipit urecheamea de t, ărână. Mamă! mamă! am strigat, ies, i de-acolo s, ivino acasă... Casa e pustie, zic, tata n-a venit toată ziua azi,porumbii tăi cei albi au luat câmpii... Mamă, vino, mamă!ori ia-mă s, i pe mine la tine, acolo unde es, ti... Ascultam;dar movila era rece, tăcută, umedă, un vânt stinse lumâna-rea s, i întunericul cel negru cuprinse sufletul meu. Mamanu venea... Lacrimile începură să-mi curgă, o mână delemn îmi strângea inima-n piept, suspinele mă inundaus, i, în glasul unei cucuvăi triste, am adormit.

S, i iată ce-am visat. De sus, sus, din acele stânci mis, cătoarece lumea le zice nori, vedeam o rază coborându-se tocmaiasupra mea. S, i pe rază se cobora o femeie îmbrăcată într-ohaină lungă s, i albă... era maica mea... Ea mă discântă s, idin pieptul meu am văzut ies, ind o turturică albă ce s-a pusla mama-n brat, e... Eu singur rămăsesem rece s, i galbenpe groapă, cum fusese mama; s, i mi se părea că eu nu maisunt eu, ci că sunt turturică... Pe brat, ele mamei m-amschimbat din turturică într-un copilas, alb s, i frumos, cunis, te aripioare de puf de argint. Raza cea de aur se suiacu noi... am trecut printr-o noapte de nouri, prin o zi în-treagă de stele, pân-am dat de-o lume de miros s, i cântec,de-o grădină frumoasă deasupra stelelor. Copacii eraucu foi de nestimate, cu flori de lumină, s, i în loc de mereluceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădi-nii acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijloculei, unde era o masă întinsă, albă, cu lumânări de cearăce luceau ca aurul, s, i de jur împrejur sânt, i în haine albeca s, i mama s, i împrejurul capului lor strălucea de raze. Eipovesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu

238

era încă lume, nici oameni, s, i eu îi ascultam uimit... Cânddeodată un întuneric rece izbi obrazul s, i ochii mei ce-ideschisesem. M-am pomenit tot pe mormanul de hlei s, i oploaie amestecată cu piatră îmi izbea fat, a, pe când noriicei negri ai cerului se sfârtica în mii de bucăt, i prin fulgereros, ii ca focul. Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn s, itoaca se izbea de stâlpii clopotnit, ei.

Am fugit de pe morman, ud s, i plin [de hlei], s, i m-amcovrigit în clopotnit, ă, cu dint, ii clănt, ănind s, i muiat până lapiele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi — mâinut, elemele slabe s, i reci le băgam tremurând în mânecele ude.As, a am stat toată noaptea. Pe la cântători am început amerge cu picioarele goale prin noroi spre casă... am intratîn bordei... pe vatră lemnele se topise... s, i zgura abia mailicărea... tata s, edea pe un scăunas, scund s, i pe fat, a sa arsăs, i nerasă se strecurau lacrimi de venin.

— Unde-ai fost? zise el, apucând cu blândet, e mânamea înghet, ată.— Am fost să caut pe mama... unde-i mama? Pieptul său seumflă cumplit, el mă luă în brat, e, mă strânse cu foc nespuss, i-mi înecă fat, a rece c-un noian de sărutări fierbint, i.

— Mama ta, sărace, s, opti încet, mama ta?! Nu mai aimamă. Rămăsesem singura mângâiere a tatălui meu celuiamărât. Eram lumina ochilor săi, cugetul mint, ii, sperant, abătrânet, elor sale. Când eram mic mă duceam la preotul celbătrân al satului, care, t, inându-mă pe genunchi, îmi deteprimele lect, iuni în citire. O dorint, ă nemărginită, o setearzătoare de studiu se trezise în mine, care, vai, era să-midevie fatală. De-as, fi rămas în munt, ii mei, să-mi fi încântatinima cu doine s, i capul cu fantasmagoriile basmelor, poatecă eram mai fericit.

Tata m-a dat la s, coală. Ce-oi fi învăt, at nu s, tiu, dar

239

s, tiu că zilele mele treceau ca o iarnă pustie, ca un vis fărăînt, eles.

Între copiii aceia lipsit, i, care ascultă cu sete de pe băn-cile s, colii graiul învăt, ăturii, între aceia cărora studiul nuli-i o silă, ci chemare, destin, în capul s, i inima cărora sefrământă câte put, in foc ceresc, sunt cu deosebire douăclase — cu toate că amândouă au un punct în care nu dife-resc: lipsa.

Numai că la unii e voluntară, la alt, ii e pentru că într-adevăr sunt lipsit, i. Cei dintâi auresc până s, i prundul stra-delor cu banii lor, până ce, rămas, i fără, beau paharul mi-zeriei până la drojdii, cei din urmă îl beau mereu, fărăîntrerupere.

Între cei patru peret, i gălbui ai unei mansarde scundes, i lungăret, e, osândite de-a sta în veci nemăturată, locuiamcinci ins, i în dezordinea cea mai deplină s, i mai pacifică.Lângă unica fereastră stătea o masă numai cu două pi-cioare, căci cu partea opusă se răzima de perete. Vro treipaturi, care de care mai s, chioape, unul cu trei picioare,altul cu două la un capăt, iar la cellalt as, ezat pe pământ,astfel încât te culcai pe el piezis, , un scaun de paie în mij-loc cu o gaură gigantică, nis, te sfes, nice de lut cu falnicelumânări de său, o lampă veche, cu genealogie directă dela lămpile filozofilor greci, a căror studii put, eau a untde-lemn, mormane de cărt, i risipite pe masă, pe sub paturi,pe fereastră s, i printre grinzile cele lungi s, i afumate a tava-nului, ce erau de culoarea cea mohorâtă-ros, ie [a] lemnuluipârlit. Pe paturi erau saltele de paie s, i cergi de lână, lapământ o rogojină, pe care se tologeau colegii mei s, i jucaucărt, i, fumând din nis, te lulele puturoase un tutun ce făceanesuferită atmosfera, s, -as, a atât de mărginită a mansardei.Eram cu tot, ii în vârsta aceea în care urli arii din opere,

240

declami pasaje din autorii clasici, faci poezii de amor, vreisă treci de s, trengar s, i de vit, ios, ît, i închipuies, ti as, a de multdespre mustăcioara d-tale, es, ti convins că zâmbetul d-talee fermecător s, i ochiul săgetător — în fine, în vârsta ceapedantă s, i nesuferită căreia nu s, tii ce nume să-i dai. Pecând colegii jucau cărt, i, râdeau, beau s, i povesteau anec-dote care de care mai frivole s, i mai de râs, de Pepelea, det, igani, de popi, eu îmi mânam viat, a cu capul as, ezat întremâini, cu coatele răzimate de marginea mesei, neascul-tând la ei s, i citind romant, e fioroase s, i fantastice care-miiritau creierii. Între mult, imea de colegi era cu deosebireunul de-o frumuset, e femeiască. Palid, delicat, era cu toateastea capul tuturor exceselor de student. La bet, ie el beaîndoit cât oris, icare din noi, numai că pe când ceilalt, i că-deau în toate lăturile s, i nu s, tiau ce vorbesc, chiuiau s, i sesărutau ca s, i când ar fi amant, i — el singur sta în mijlocullor senin, surâzând, s, i singurul semn că băuse era că pa-loarea sa obicinuită se colora c-un gingas, roza — ca acel alofticei. Eu de felul meu nu puteam bea, dar într-adevăr cătrebuia să mă mir de acel copil, acel înger cu păr negru* s, ilung, cu ochii de-un albastru as, a de strălucit s, i de adânc,cu fat, a as, a de palidă, as, a de delicată, asupra căruia însăvinul nu producea nici un efect. El era sărac de fel, însăse părea că-i păsa as, a de put, in de sărăcia lui. Totdeaunavesel, totdeauna plin de glume s, i noutăt, i, însă totdeaunarupt s, i fără bani, el era o individualitate care nici nu aveacunos, tint, a de sine, care nu numai că nu s, tia, dar nici căvoia să s, tie la ce trăies, te. Mie-mi părea cu toate astea căaceastă veselie era silită, că aceste râsuri adeseori nena-tural de nemăsurate s, i nebunes, ti nu erau decât trista s, idesperata prefăcătorie a unui suflet rupt de durere.

Într-o friguroasă miazănoapte de iarnă — eu citeam,

241

ceilalt, i colegi dormeau horăind care-ncotro — bate cinevala us, ă.

— Intră! strig. Într-o mantă ce părea [a] nu mai puteasust, ine lupta cu vântul, intră tânărul s, i palidul meu amic,dar paloarea sa era mai adâncă, era vânătă, buzele secis, i strânse, râsul amar s, i peste măsură silit, ochii turburi,părul său negru într-o dezordine cumplită.

— Ioane, strig eu, ce ai? I-apuc mâna s, i mă uit fix înochii lui.— Nimic, zise el râzând, nimica!... ea moare.— Cine moare, pentru Dumnezeu?— Ea! zise el s, i, strângându-mă la el, apăsându-mi capulde pieptul său, cu nis, te sughit, uri disperate — vino, zise,vino cu mine... te rog!

Mi-aruncai o haină mai caldă s, i ies, ii cu el. Era ger.Pas, ii nos, tri trosneau pe zăpada înghet, ată — s, i noi zburamalături pe stradele oras, ului: eu învelit s, i cu fat, a înfundatăîn manta, el, t, iind fat, a în dreptul zăpadei ce izbea ca acele,rece. Sufla un vânt cumplit. Din când în când treceam pelângă o lampă... Când priveam în fat, a sa as, a de albă ca [a]unui mort, îmi părea că merg alături cu o umbră, cu unom ce murise de mult, astfel încât îmi venea să mă mircum eu, viu, puteam să însot, esc pe* acest mort s, i undemă duceam cu această fantasmă palidă, sceptică, lungă.Aspectul fantastic a figurei sale, pas, ii săi ce abia atingeaupământul, ochii săi fics, i, mantaua sa lungă s, i ruptă ceajungea mai până la picioare — s, i încă ăst fel cum mergeamut alături cu mine, mă-nfioram eu singur gândind căam a face c-o fiint, ă ce nu este, gândeam că visez s, i cănu e decât o înfricos, ată fantasmă din visul unei nopt, i deiarnă. Ies, irăm din oras, . Câmpia lungă s, i lată acoperităcu zăpadă de argint în care se oglindea luna palidă... era

242

o arie albă întinsă... noaptea de iarnă fantastică, plinăde un aer de argint, în toată frumuset, ea sa rece, câmpiade zăpadă, p-ici, pe colo câte-un tufis, nins, o momâie, ofantasmă de argint pe un câmp de argint, iată tot. Noiluarăm câmpul de-a curmezis, ul. Departe, la un capăt alcâmpului, se zărea printre arbori desfrunzit, i, în mijloculunei grădini, o lumină ce părea că iese dintr-o fereastră s, is-auzea lătratul amort, it al unui câine.

Am grăbit s, i mai mult pas, ii nos, tri, până ce-am pu-tut distinge prin ninsoarea generală o casă în mijloculunei grădini. Am sărit amândoi gardul, ce se scutură deninsoare, s, i ne-am îndreptat înspre fereastra luminată.Apropiindu-ne, el m-a rugat să mă plec ca să se poată suis, i apuca de cercevelele geamurilor; sări pe spatele meleîndoite, de-aicea pe marginea temeliei, s, i se uită înăuntru.Eu mă urcai după el.

Camera era mobilată sărac, scaunele de lemn, patulnelustruit, într-un colt, un piano. Pe-un scaun s, edea unbătrân, pe pat zăcea o fată cu ochii jumătate închis, i, lângăpiano s, edea altă fată.

Cea care zăcea pe pat era d-o frumuset, e rară. Părulblond bătea în cenus, iu — fat, a sa albă ca bruma, ochiisăi mai negri decât mura sub nis, te gene lungi, blonde,s, i sp[r]încene subt, iri, trase s, i îmbinate. Buzele ei tremu-rau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când încând, tâmplele sale băteau încet. Un brat, de-o albet, e ver-gină ca cea mai curată marmură spânzura în josul patului,pe când mâna cealaltă zăcea pe inima ei.

Bătrânul s, edea pe scaunul cel de lemn. Fruntea saples, uvă s, i înconjurată de cât, iva peri albi ca argintul înlumină era norată de durere, ochii săi ros, ii de bătrânet, es, i de culoare turbure erau plini de lacrimi, capul său pa-

243

lid, pe jumătate mort, tremura convulsiv s, i brat, ele salespânzurau de-a lungul sprijoanelor scaunului.

Fata de lângă scaun era un înger-trandafiriu. S, ezândîn fat, a pianului, mâinile repozau t, epene pe clape, spatelerăzimate de speteaza scaunului s, i capul spânzurat, cu fat, asus, asupra spetezei. Fat, a ei privea drept în cer, lacrimileei rămâneau în ochi, căci fat, a ei sta orizontal. Fat, a erapalidă s, i durerea ei — o durere sublimă.

Însus, i aerul camerei era mort s, i trist, flacăra luminiitremura ca suflată de-un spirit nevăzut. Erau tot, i mut, i camort, i, privirea bătrânului devenise fixă s, i disperată, cânddeodată mâinile celei de lângă piano se mis, cară. Electricinspirate, zburau ca nevăzute asupra clapelor, aerul seauri de note divine, ceres, ti: bătrânul se plecă ca pentru aîngenunchea, ochii murindei se deschiseră s, i ea începu săcânte. Cântecul unei murinde. Notele zburau când puter-nic, când încet, abia auzite, ca suspinele arpelor îngeres, ti— era unul din acele cântece superbe a acelui maestro di-vin în t, ipetele sale, Palestrina. Murinda cânta... dar cefel! Un timbru ca a unui clopot de argint... Cântecul pia-nului se stingea sub degetele uneia — cântecul pe buzeleceleilalte se stingea s, i el -murinda, ce se ridicase pe cotulmâinii drepte, recădea, încet, încet, cu capul în perini, cân-tecul se stinse, buzele amut, iră s, i deveniră vinete, ochii seturburară s, i apoi se închiseră pentru totdeauna. Luminaasfint, i.

— Sofia! strigă Ioan, căzând pe spate de la fereastră înzăpadă. Sării jos. Îl învelii în mantă s, i, cum era înt, epenitde les, in s, i ger, îl luai de-a umere. Era us, or ca o fată. Săriicu el gardul s, i traversai cu el câmpia cea ninsă, asemeneaunui fur de mort, i. Aproape de oras, îl pusei la pământ,am început să-l frec cu zăpadă s, i să suflu cu suflarea mea

244

înghet, ată asupra fet, ei de-o paloare ce în lumina lunii păreade argint. Fat, a sa trasă îmi păru că se mis, că.

— Ioane! zic, scoală, hai acasă. El îs, i întoarse, culcatfiind, ochii spre casa unde fusesem. Lumina era stinsă.

— N-am fost noi acolo? zise el rătăcit, arătând cu mânaspre direct, iunea casei.

— Nu! Noi abia ies, isem din oras, , s, i tu ai căzut aiceafără simt, iri.— Va să zică am visat? zise el râzând nebunes, te, s, tiam euc-am visat! Nu se putea altfel... nu se poate.

Vocea sa era frântă, plângeroasă s, i amort, ită de durere.— Hai acasă — răces, ti!— Tu n-ai auzit acea muzică divină, acel înger murind, acelbătrân disperat, n-ai văzut nimic?

— Dar, pentru Dumnezeu, ce vrei tu cu bătrânul tău s, icu îngerul tău murind? Ce vrei să fi văzut eu aici în câmp,când n-am fost nicăieri ca să putem vedea ceva din câtezici tu.

— Bine zici! Sunt nebun! Am visat. Aide-acasă. Lu-mina la ei nu arde... ei dorm... ei dorm dus, i... va să zicăsunt linis, tit, i, de vreme ce dorm s, i lumina-i stinsă... va săzică ea nu moare... din contra, e sperant, ă să se-nsănătos, ezede vreme ce doarme.

— Capul tău e ud, zic eu, căci, fierbinte fiind, s-a topitzăpada pe fruntea ătaî.

Cu vorbele astea mi-am luat căciula mea de blană dincap s, i i-am pus-o lui, apăsându-i-o peste ochi, căci băga-sem de seamă că lumina se reaprinsese. Apoi, apucându-l cu amândouă mâinile de subsuori, îl ridicai, îl apucaistrâns de-un brat, s, i-ncepui s-alerg iute cu el până ce intra-răm în stradele oras, ului... astfel încât, amet, it, orbit s, i duscu sila, în apatia lui nu se mai uitase înapoi.

245

Venirăm acasă. Ochii săi erau turburi, însă fat, a luaseiar aparint, a de linis, te ce-i era obicinuită. Lampa pe masăo lăsasem aprinsă s, i fumega pe stinse.

— O, D-zeul meu, as, vrea să nu dorm s, i cu toate asteami-e somn! mi-e somn! [zise Ioan] aruncându-se pe pat.

Ca la tot, i degerat, ii, îi era somn s, i lui; s, i fiindcă somnulera, după părerea mea, singurul remediu ce putea să alineo stare ca acea în care se afla el, l-am lăsat să se culce s, i euam început să mă primblu descult, , ca să nu fac zgomot,de-a lungul camerei. Cam înspre ziuă îmi veni somn s, imie s, i mă trântii lângă unul din camarazii mei. A doua zi,când m-am sculat, era ziua-n amiaza mare. El se sculases, i plecase de mult.

A treia zi, pe când se-nsera, Ioan intră trist, rece, însălinis, tit în casă.— Ea a murit, zise el. Vino. Mă luă de brat, pe stradă. Saraera rece, stradele pustii, când văzui luminându-se într-uncolt, depărtat patru oameni ce duceau un sicriu negru debrad, cărora le urma un preot în pas repede s, i după el —ca s, i când durerea ar fi fost repede — urma într-acelas, ipas un bătrân într-o manta sură, lungă s, i veche s, i o fatăîmbrăcată sărac. Ne apropiarăm de convoi, ce mergea re-pede spre cimitir. Intrarăm, prin crucile s, i morminteleninse, lângă o galbenă groapă săpată din nou, astfel încâtdin fundul ei ies, ea încă un us, ure abur de căldura pămân-tului, pe când bulgării prinsese brumă. O-nmormântareîntr-o sară de iarnă. Cioclul îs, i răzimase bărbia unei fet, eadânci s, i posomorâte pe sapa cea lată s, i plină de lut, lunatrecea ca un vis prin norii palizi s, i reci, preotul cânta un“Pomenes, te, Doamne...”, iar bătrânul tată îs, i descoperisecapul. Pielit, a [fet, ei lui] era galbenă, iar pe ea t, esuse anis, i dureri în toate părt, ile trăsuri care mai fine, care mai

246

adânci — capul său, mai mult fără păr: părea că perii ar-gintii, presărat, i numai, erau sădit, i de mâna unei fiint, enedibace... Ochii săi erau uscat, i s, i necapabili de-a plânge...privirea t, intea fixă asupra sicriului, încât părea că toatăexpresiunea durerii celei adânci se concentrase în capulsău pe jumătate nebun s, i-n ochii săi turburi s, i fără seamă.Înainte ca purtătorii să depună corpul în sân[ul] său celadânc de lut, bătrânul, ca prin instinct, făcu un semn, ca-pacul se ridică, s, i din fundul sicriului prea mare vedeaiparecă o umbră albă, părul în dezordine, fat, a de-un albvânăt s, i împietrit ca al marmorei, buzele supte s, i ochii ceimari închis, i s, i-nfundat, i sub fruntea lată s, i ves, tedă. Bătrâ-nul s-apropie s, i apăsă lung timp buzele sale reci pe frunteacopilei moarte. Sora sa stătea, o marmură vie, un geniu aldurerii, răzimată, cu fat, a topită de durere, lângă un copacce-s, i scutura frunzele galbene s, i pline de neauă pe fat, a eialbă s, i rece. Ochii închis, i s, i seci, gura ei trasă cu amără-ciune, fat, a ei ce sta să plângă s, i nu putea te făcea să crezică maestrul Canova îs, i săpase pe acele morminte o operăa marmoreului său geniu s, i c-o întronase printre cruci s, imorminte acoperite de ninsoare. Ca un nebun sări Ioan,palid ca o stafie, de lângă mine, s, i-s, i apropie buzele lui deochii moartei. Apoi capacul recăzu, pe funii fugea sicriulcel negru în noaptea pământului — s, i pe pământ nu mairămăsese decât suvenirea cea amară a Sofiei. Mi-am în-chis ochii s, i-am visat... ce?... Nu s, tiu. Când i-am redeschis,eram singur în cimitir. Luna revărsa printre arborii nins, is, i strălucit, i în haina lor argintie o lumină dalbă ca visul devară, iar bătrânul cioclu arunca încet, nepăsător, melanco-lic bulgării ce sunau pe scândurile uscate ale sicriului. Unvis de moarte, de mormânt, iată tot.

Când mă întorsei s, i intrai în mansarda mea, Ioan sta

247

lungit drept pe patul meu, părul său era răslăt, it ca noap-tea pe perina albă s, i mâinile unite asupra capului, fat, aneclintită s, i ochii închis, i. Pe o masă alături cu patul stao claie de cărt, i prăfuite, deasupra lor ardea în sfes, nic delut o lumânare de său, necurăt, ită, făcuse mucul negru s, imare s, i vărsa o lumină galbenă s, i nepricepută asupra fet, einesimt, itoare a junelui. Pe masă sta un pistol. M-apropiaiîncet s, i-l luai de acolo. În letargia în care-l aruncase dure-rea sa cea adâncă, Ioan n-auzi nimica. Deschisei un oblonal ferestrei s, i-aruncai pistolul pe-un troian de ninsoare.Apoi ies, ii din casă s, i mă dusei să-mi răcoresc visurile s, iimpresiunea vie, turburarea întunecoasă [a] sufletului înnoaptea cea senină s, i rece de iarnă.

A doua zi mă-ntâlnii cu Ioan.— Ai văzut toate fazele acestei drame a inimii, Tomo, aideacuma de-t, i vezi de aproape actorii... aide la bătrânul s, ila fiica ce i-a mai rămas. O Dumnezeul[e], nu sunt egoist,dar cu toate astea tu s, tii că eu as, fi vrut ca astlaltă...

— Taci, zisei eu, nu face un păcat. Astlaltă poate ase-menea să facă un fericit, Ioane! E tot as, a de frumoasă s, ipare-se tot as, a de bună... Dar, în fine, aidem.

Ajuns, i la casa bătrânului, intrarăm în odaia încălzităs, i familiară. Bătrânul sta, în durerea lui, mut, în fotoliulcel vechi, cu capul plecat asupra pieptului. Fata s, edea visă-toare lângă fereastră s, i se uita în fruntea înflorită a uneiroze ce lucea ca o stea înfocată alături cu-ale ferestrei floride gheat, ă. O bătrână-s, i făcea de lucru lângă gura sobei.Ziua era as, a de posomorâtă încât în casă părea sară. Eimai nu simt, iră intrarea noastră. Ioan s-apropie de fată,i-apucă mâna s, i zise c-o tandret, e de frate:

— Poesis, ce faci tu?— Ce fac? Nimic — vorbes, te-ncet... tata doarme, numai că

248

somnul său se cheamă durere s, i desperare... Nu-l des, teptadin somn!... Singurul nostru sprijin, Sofia... s-a dus.

— Ît, i prezint pe domnul, zise Ioan, arătându-mă pemine.

— A! Domnul!... zise ea încet s, i înclinându-se nepăsă-toare s, i uitită, parecă nu mă văzuse... Ioane, -t, i mult, umesc,zise ea, strângând mâna lui, care sta pe scaun fat, ă-n fat, ăcu ea, ai fost în acea sară s, i tu. Sărman copil! Cât ai pier-dut!

— Eu n-am fost, n-am putut, Poesis, întreabă pe dom-nul dacă n-am căzut în zăpadă nesimt, itor, pe calea de-aveni la voi. Domnialui mă-nsot, ea.

— Domnul? zise ea surâzând cu tristet, e. Dar tu aifost... nu te-am văzut în fereastră?

— Va să zică am fost, zise el încet s, i mis, cat, va să zicăam asistat la expirarea ei. O, Tomo, cât rău mi-ai făcut.Să mă-ns, eli, să-mi spui c-am visat. Mi-o imputam de-ocrimă că nu venisem, dar acum... sunt scuzat înaintea eiîn ceruri... ea s, tie... eu am fost... Dar de ce nu mi-ai spus-o?M-as, fi întors de unde eram noi s, i...

— În starea în care erai? zisei eu. De-ai fi venit, Ioane,azi nu răspundeam de mintea ta s, i de viat, a ta, lucruri lacare s, tiu că nu prea t, ii, dar la care era datoria mea de-at, inea.

— Sărman copil! Cât es, ti de nenorocit! Eu as, fi nebu-nit de mult! zise ea, plecându-se s, i sărutând fruntea ceacurată a lui Ioan.

Fruntea lui rămase linis, tită, dar se acoperi c-un nourde vise.— O voi urma, zise el încet s, i mis, cat, s, i ochii săi se umplurăde lacrimi, o voi urma în curând.

— Taci, zise ea, să nu ne-audă! Arătă cu ochii la tată-

249

său, ce stătea pierdut în durerea lui mută s, i adâncă.Mai stăturăm câtva... foarte put, in... s, -apoi ne-am în-

tors înspre casă... Inima mea era înecată-n raze, sufletulmeu — îmbătat de-o dulceat, ă nemărginită s, i plin numaide-un chip, de-unul singur... Poesis! Ioan se despărt, ise demine. Eu intrai în casă s, i, trântindu-mă dinaintea meseicu cărt, i:

— Poesis, murmurai răpit, te iubesc! Am visat... amcântat, am scris, toate despre ea... fiint, a mea era plinăde-un singur vis... mintea mea nu vedea alt chip decâtpe-acel înger de marmură: “Poesis!”

L-am căutat pe Ioan s, i-am cercat a-i spune. Dar eldevenise tăcut s, i respingător... ne’ncrezător cătră orice.Îs, i râdea de cer s, i de Dumnezeu; despret, uia oamenii, încâtt, i s-ar fi părut că sub zdrent, ele lui râde un rege sceptic s, icrud ca Satana. Nu mai puteam vorbi cu el. Îl întrebainumai într-o zi despre împrejurările acelei familii.

— Mizerie, zise el, mizerie, soartea sufletelor mari, su-fletelor de îngeri... pe când cei mari, idiot, i în mărirea lor,se primblă în trăsuri aurite. O! aces, ti mari! n-ar putea eisă încurajeze, să sust, ie pe acel bătrân poet ce-s, i hrănes, teviat, a cu visuri, ce moare de foame cu tot geniul său, care esilit să-s, i lase fetele să umble goale s, i sărace pe strade, ast-fel încât prostitut, iunea îmbrăcată în mătase râde cu hohotpe urma virtut, ii zdrent, uite? O, prostitut, iunea s, i rus, inease-ngroapă-n morminte de marmură s, i-n sicrie de plumbacoperite de catifea, pe când virtutea doarme somnul eietern între patru scânduri de brad. S, i la ce există virtute,la ce? Pe teatru cu virtutea, cu noblet, ea — ce-nsemneazăacei oameni de nimica, care-ntr-o lume de răi, de fat, arnici,de egois, ti fac pe virtuos, i[i], pe nobili[i], pe sufletele caste.Poate oare virtutea să-nvingă viciul... Învinsu-l-a vrodată?

250

Când? Pe teatru, pe scenă cu virtutea, nu în viat, a prac-tică, unde-t, i trebuie mis, elie ca să nu mori de foame, s, ipărerea, numai părerea omului onest ca să mori fericit s, ineplâns de cei ce rămân în urmă ...mai ales dacă las, i avere.O! am văzut scene unde mama ascunde testamentul ta-tălui în sânul ei, de frica fiilor ei, ce, aproape cu cadavrulne’nmormântat încă, caută cu ochiri umede, însă de s, arpe,testamentul răposatului. Am văzut asemenea scene, undesot, ia les, ină numai pentru că letargia s, i libertatea ce dăpaloarei sale îi s, ade bine. E infam tot ce e om... Nu credîn această bestie răutăcioasă care se trage din măimut, e s, icare s, i-a adus toate obiceiele rele ale străbunilor ei.

— Taci, zic eu! Sofia ta n-a fost femeie?...— Femeie, ea? zise el, surâzând amar — ea, femeie? Aiu-rezi! Un înger a fost, un înger cum îl cugetă Dumnezeunumai o dată în mijlocul eternităt, ii sale fără margine. Ce efemeia? Acest om ce trăies, te pentru a-s, i spoi fat, a cu colori,vorba cu minciună s, i ochii cu lacrimi îns, elătoare? O sfinxce plânge când te tradă, ce râde în inima ei când ochii eisunt plini de lacrimi. O, ea n-a fost o femeie... Protest încontra numelui.

Asta era dispozit, iunea lui Ion în urma mort, ii Sofiei.Mult timp în urmă, el, des, i cu inima sfâs, iată, des, i cu su-fletul turbure, însă cu fruntea sa de artist etern senină, nute lăsa să întrevezi nimica.

Eu, din contra, care văzusem figura frumoasă a aceleifiice a pământului, a acelui înger blond, eu îl visam zi s, inoapte, s, i mi se părea că atuncea când îngenuncheam la oicoană neagră de lemn din biserica noastră, când dască-lul murmura în strana lui rugăciuni într-o limbă veche s, imai mult slavă, pe când preotul în altar îs, i înălt, a slabelesale mâini spre ceruri, mie mi se părea că mohorâta ros, ie

251

icoană a Maicii Domnului din iconostas lua conture dince în ce mai albe, fat, a sa cea s, tearsă s, i ne’nt, eleasă deve-nea ca suflată de-argint trandafiriu, părul său acoperit demaramă brodată cu aur părea că undoia în lungi s, i dez-ordinate bucle blonde ca aurul, ochii săi stins, i de vremepăreau că lucesc ca două flori vinete, iar buzele sale sânte,galbene s, i închise păreau, rozate, a murmura vorbe, pecând haina cea plină de falduri s, i ros, ie devenea în ochiimei painjenit, i albă ca gazul cel alb. În biserică, în locul mai-cii lui Dumnezeu, eu priveam, prin lacrimile mele amarede amor, pe acel chip drag inimii mele, pe Poesis.

Cine era ea? Ce era? Cu ce se ocupa? Actrit, ă de mânaa doua, de la un teatru de mâna a doua, ea juca subrete,des, i pasul s, i atitudinea arătau pe tragediana.

Teatrul era într-un suburbiu al oras, ului, zidit de scân-duri în mijlocul unor grupe de arbori care formau, în com-plex cu alt, ii mai depărtat, i, un fel de grădină sau, mai binezis, pădurice.

Pe-o us, ă la capăt puteai privi pe scenă, cu toată crasaei dezordine naintea reprezentării, cu boschetele a cărorverde e amestecat cu pete ros, ii, roze adică, cu bănci ce stauîncă trântite pe scenă, cu fondaluri ce spânzură pe la ju-mătatea scenei, cu fundul în care vezi încă stând mobilelegrămădite una peste alta, candelabre peste scaune, meseculcate cu picioarele-n sus pe canapele, oglinzi întoarse custicla spre perete, scoart, e învălătucite, rechizite aruncateuna peste alta, s, i-n stânga, s, i-n dreapta cabinete de scân-duri numite garderobe, în care se-mbracă s, i se spoiescactori[i] s, i actrit, ele.

Intrai s, i eu pe scenă, printre mult, imea cea foitoare demas, inis, ti care se-njură unii pe alt, ii, s, i m-apropiai de unadin cabinele de scândură în care s, tiam că se-mbrăca ea.

252

Printre spărturile scândurii am privit s, i eu înăuntru. Săr-mana copilă! Abia-i murise sora-sa, s, i ea trebuia să joaceun rol vesel. Put, in alb trebuia fet, ei sale celei de-o albet, epalidă, o lină adiere cu ros, u îi dete un fel de reflect tranda-firiu asemenea [cu] al luminii serii. Sânul ei era acoperitnumai c-o us, ure cămas, ă de gaz care trăda mai mult decâtacoperea piept, ii cei mai rotunzi, mai albi, mai mici, cepăreau sculptat, i într-o marmură de argint de mâna unuisculptor orb, căci, văzând, n-ar fi putut decât să sfarmede gelozie opera sa. Ea juca pe-un înger, într-o feerie fărăde înt, eles cu dei ex machina, care plăcea s, i era frumoasănumai pentru că persoanele ce jucau în ea plăceau s, i eraufrumoase.

Îs, i pusese aripile albe; îs, i gătise complet toaleta s, i, pecând orchestra începu uvertura cu rugăciunea din Norma,Poesis căzu pe scaun într-o atitudine visătoare, cu capullăsat peste umere s, i cu mâinile unite, astfel încât nu te-ar fiprins mirarea dacă, răpită de acel cântec ce suia la cer, ea s-ar fi urcat încet, încet, nemis, cată s, i tristă, ca sufletul unuiînger suind, la ceruri, purtată ca pe nesimt, ite de aripile eialbe-argintii.

Eu stam s, i-o contemplam. Voluptatea acelui sân demarmură, visătoria acelei fet, e palide îndreptate spre cer,acele mâini mici s, i albe unite ca pentru rugăciune, acelebrat, e rotunde, goale, fragede, lăsate în jos ca s, i când ar fidenunt, at desperant, a, acel corp ce sta să-ngenunche, acelearipi ce stau să se mis, te s, i s-o ducă — toate astea făceau unsingur chip, un singur corp frumos, dulce, ideal — Poesis!

Dar clopot, elul cel amort, it al sufletului zgârie aerulscenei s, i eu mă depărtai de cabină, pentru ca să nu observecumva ea că eu surprinsesem frumuset, ea ei în forma sacea mai plastică s, i mai divină. Ea ies, i în curând din cabină.

253

Mă văzu s, i surâse; eu încercai să invent un complimentcât se poate mai nestângaci.

— Ce te-a adus în atmosfera asta ce miroase a coloride ulei s, i ulei de lampe? zise ea surâzând.

M-am ros, it s, i-mi plecasem ochii ca un băiat din s, coalăsurprins asupra găinilor de hârt[i]e ce le face într-ascunss, i pe sub bancă. Dar luându-mi inima-n dint, i, pentru că,în fine, trebuia...

— D-ta! zic.— Eu? Glumes, ti, zise ea... s, i albul dat pe fat, ă nu putu oprica fat, a ei să se înflăcăreze ca focul.

Fondalul se lăsă cu desăvârs, ire la pământ, s, i noi răma-serăm după el.

— De când te-am văzut, urmai, apucându-i mâna,ochii mei au orbit de lumina ta s, i inima mea s-a-nchis pen-tru toată lumea din cauza amorului pentru tine. Poesis,am uitat cărt, ile colbăite, s, tiint, a s, i poezia, idealele uneias, i-a alteia, de când ai apărut tu înaintea mea. Nu s, tii, nupot, i s, ti cât te iubesc. Tot ce e frumos azi pentru mine, azise-ntrunes, te-n tine: floare s, i pasăre, primăvară s, i basmde iarnă, albet, a Nordului s, i flacăra Sudului, toate, toateidealele pierdute le regăsesc într-un singur chip, într-altău!

— Replica, zise ea repede s, i turburată.— Mă iubes, ti? zisei eu, îngenunchind s, i ret, inând-o cu fu-rie.— Da, zise ea turburată, surâzând, ros, ind, dar fugind tot-odată dinaintea mea acolo unde-o chema replica ei, ast-fel încât auzii vocea ei, de-un timbru umed s, i copilăresc,pătrunzând scena, s, i publicul ce aplauda entuziasmat laaparit, ia acestui înger pământesc.

Eu rămăsesem în genunchi s, i cu mâinile unite după

254

fondal s, i sorbeam cu tot sufletul meu notele de argint avocei sale ce veneau până la mine. Eram zdrobit de feri-cirea mea. Pe când stăteam extaziat, cu capul plecat înpământ, răpit ca de-o suvenire s, i setos să mai ascult voceaei, ce încetase, aud în dreptul meu un fos, net de rochie...îmi ridic ochii... era ea... Se uita cu o milă nemărginită,c-un amor nemărginit asupra figurii mele îngenuncheate.

— Poesis, s, optii eu, ridicându-mă s, i întinzându-mibrat, ele. O clipă, s, i zăcea ca înmărmurită pe sânul meu,încunjurând cu brat, ele ei albe s, i goale gâtul meu. Cu bu-zele mele căutam fat, a ei, ce se ascunsese pe pieptul meu,dar în acel moment ea-s, i descles, tă un brat, al ei dempre-jurul gâtului meu... îmi atinse cu dosul mâinii gura meaînsetată, apoi, întorcându-se, dispăru surâzând. În za-dar întindeam plin de dorint, ă brat, ele mele spre umbra eifugitivă... Ea zbura.

Se-ntoarse înapoi.— Copilul meu, zise ea c-un aer serios, netezindu-mi frun-tea. Acompaniază-mă pân-acasă. Tatăl meu e în orchestră,el t, ine violoncelul... până la actul al patrulea e încă mult...apoi el vine singur acasă. La* revedere! zise ea, intrând încabină s, i ros, indu-se us, or, ca s, i când s-ar fi rus, inat de ceeace zisese.

Ies, i în curând, schimbată în hainele ei de totdeauna s, iînvelită într-o scurteică blănită, care-o prindea de minune,s, i c-o pălărioară de catifea în cap.

— Uite! na legătura! zise ea, dându-mi în mână o legă-tură. Ies, irăm pe portit, a de din dos a teatrului s, i-n curândajunserăm câmpul, în care se vedea de departe căsut, a bă-trânului muzicant, a cărei ferestre ardeau în noapte cadouă plăci de argint. Era as, a de tăcută s, i albă câmpia, eraas, a de rece s, i senin aerul, era as, a de fierbinte s, i întunecat

255

amorul meu! Mergeam cu ea alături, cu ea, care trecea,un suflet cald s, i tânăr de copilă, peste câmpia ninsă s, ibătrână... În acel moment vedeam în ea totul... idealulmeu, îngerul meu, femeia mea. Femeia mea... când îmiimaginam că acea copilă dulce s, i blândă ce trecea alăturicu mine putea să mă numească vrodată bărbatul ei, unfarmec ne’nt, eles, o căldură ca aceea a camerei încălzite întimp de iarnă, un aer îmbălsămat, apăsat, familiar treceaprin noaptea cea pustie s, i rece a sufletului meu. De două-zeci de ori eram să mă repăd s-o strâng în brat, e c-un amorcopilăresc s, i nebun, de douăzeci [de ori] zâmbetul ei mus-trător s, i viclean, care părea că ghices, te tot ce se petrece-nmine, îs, i râdea de încercările mele.

În fine ajunserăm la casă. Iute s, i grat, ioasă, ea sărinebunatec gardul s, i dispăru râzând prin arborii cei nins, iai grădinii, eu o urmai -s, i intrarăm prin us, a de din dos acasei, ce da în grădină, în tinda întunecoasă, în care lu-cea într-un colt, gaura cheii de la us, a camerei iluminate.Intrarăm înlăuntru. Lumina ce-o arunca căminul cu oblo-nul deschis era ros, cată, aerul cald, s, i un miros de cafeaprăjită, îmbătător, făcea ca aerul s, i lumina din casă sădoarmă parecă. Singura schimbare a casei era că pianulvenea acum de-a lungul peretelui de lângă fereastră, astfelîncât clapele sale veneau tocmai alături cu fereastra, încare stau oalele cu o roză ros, ie s, i-nflorită s, i cu un palidcrin, ca o copilă înamorată, s, i strălucit ca argintul. Ea-s, iaruncă blana de pe sine s, i rămase într-o rochie cu talie,de mătase sură. Tălioara ei subt, ire, s-o cuprinzi cu mâna,zâmbetul s, i ochiul ei cel viclean, apoi un fel de slăbiciunemolatecă, ce cuprinsese toate mis, cările ei ca adorminde,făceau ca ochii mei să se aprindă de-o dorint, ă nemărgi-nită s, i ne’nt, eleasă. Am tras un fotoliu fat, ă cu căminul ce

256

ardea s, i răspândea o căldură moles, itoare s, i am silit-o maimult să se arunce în el. Lumina ros, ie ce-o revărsa foculsobei peste fat, a s, i fruntea ei palidă, zâmbetul ei trist s, ivesel ce părea că acordă totul, genele ei deja pe jumătateînchise... s, i eu, ce îngenuncheasem în fat, ă, t, iindu-i amân-două mâinile cu mâinile mele s, i uitându-mă cu sete s, i cuamor nemărginit în fat, a ei.

Am cuprins cu amândouă brat, ele gâtul ei, eu însumimă ridicam încet, încet, ca poate să-i răpesc o sărutarelungă s, i fermecată. Dar ea păru că se trezi din visăria eimolatecă s, i somnolentă... Îs, i deschise pe jumătate ochii,mă respinse cu blândet, e s, i, lovindu-mă peste frunte, surâ-zând, zise:

— Copil ce es, ti! Du-te! Apoi, desfăcându-se cu o silăde putere grat, ioasă din mâinile mele ce t, ineau pe-ale ei,ea se duse de se as, eză pe fotoliul de lângă piano s, i deschisecoveltirul. M-am repezit s, i la fotoliul acela s, i, aruncându-mă în genunchi, am cuprins cu bet, ie talia ei cu amândouămâinile s, i-mi apăsai capul amet, it de amor în poalele ei.Astfel, în atitudinea această, ea-s, i întinse brat, ele pe clapes, i-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era unvals turbat, înamorat s, i trist, a unuia din maes, trii germani,ce mă amet, ea, mă tâmpea s, i mai mult. N-auzeam note s, iarmonie ci numai un vuiet melancolic s, i voluptos, care sepierdea încet, încet.

Îmi ridicam capul, priveam cu atâta amor în fat, a eiros, ită de căldură s, i strânsoarea brat, elor mele, simt, urilemele erau îmbătate s, i nu puteam răspunde de ele de iri-tate ce erau, privirea mea era un foc, strânsoarea mea oturbare.

— Poesis, zisei cu voce înecată, te iubesc!— Tst! tată-meu! t, ipă ea încet, sculându-se s, i răzimând

257

mâna dreaptă de marginea ferestrei.Mă sculai din genunchi la această veste neas, teptată.

Ea rupse floarea de crin din oala din fereastră s, i apăsăcu ochii mai închis, i o sărutare arzândă pe floare — astfelîncât se păru că albul cel d-argint al crinului se ros, es, te,apoi c-o expresiune limpezită de amor mi-o întinse cubrat, ul stâng mie. Am depus s, i eu sărutarea mea pe acelcrin ce nu putea fi mai alb s, i mai curat decât fat, a vergineimele mirese — o sărutare de foc, o sărutare eternă! Mărepezii spre us, ă... dar mă-ntorsei în prag s, i-o priveamrăpit cum nalta s, i subt, irea ei statură sta ca răzemată c-omână de piano, privind în urma mea. Încă o privire s, i-amies, it, căci auzeam pas, ii bătrânului trosnind pe din fat, acasei, pe cărările înghet, ate ale bătăturii. Ies, ii pe din dos s, i,trecând prin grădină, sărind gardul, am trecut ca purtatde vânt peste câmpie, fericit s, i aprins... s, i intrând în chiliamea cea umilită, mă simt, eam fericit ca un rege asupraacelor camarazi horăinzi. La lumina fumegândă a lampeiam scris versuri, ce le-am găsit în urmă rătăcite printrehârtiile mele s, i pe care t, i le citez întocmai: Când sufletu-minoaptea veghea în extaze Vedeam ca în vis pe-al meu îngerde pază, Încins într-o haină de nori s, i de raze, Mis, când alui aripi pe capu-mi aprins, Dar când te văzui într-o palidăhaină, Copilă cuprinsă de dor s, i de taină

-- Fugi acel înger de ochii-t, i învins. Cum marea cedoarme profundă s, i lină Reflectă în sânu-i de-amor s, i lu-mină Pe soare, ce trece în calea-i divină, Vărsând ziuă de-aur în umedu-i sân, Astfel tu, copilă, tu, vis de iubire, Dinnegrele-t, i stele, o dulce zâmbire, Din sufletu-mi noapteaschimbă în senin.

Cine era fericit ca mine? Pierdut în visări fără fine,părea că fiecare floare s, i fiecare stea e sor’ cu mine, sor’

258

dulce, surori amantei mele. Adeseori, în nebunia [mea],uitam pe Dumnezeu, visam că eu îs lumea cu miriade steles, i cu miriade flori, s, i-mi părea că-mi plec albastrele melemări s, i înstelatele mele ceruri, munt, ii mei cei negri s, i văilemele cele verzi, nopt, ile mele cele lunatece s, i zilele melecele de foc, îmi părea că le plec toate s, i le-nchin cu tămâiaviet, ii lor unei palide umbre de argint, ce-mi părea centrullumii, umbră ce cobora razele soarelui ca pe-o scară de aur— umbra Poesis! Adeseori îmi părea cum că Eternitateanu mi-ar fi destulă s-o ador s, i că, îmbrăcat în haina mort, ii,eu, în luptă cu bătrânul timp, îi rumpeam aripile s, i-l azvâr-leam în uitare! Altădată limbile mi se păreau neroade, vor-bele fără înt, eles... orice vorbă ce nu o puteam referi la eaîmi părea o nerozie, s, i o nerozie să cuget asupră-le... min-tea mea încetase de a-mi interpreta înt, elesul vorbelor...uimit s, i nebun, vedeam în închipuint, a fiecărui conceptnumai palidele conture a divinei sale umbre.

Dar acest amor timid ca al columbilor de argint cade înanul durerii 48. La ce trebuia să cadă atuncea? La ce? Oare[nu] putea anul acesta să treacă fără amoruri? Începusea fierbe în toată Transilvania, s, i primăvara cea vergină aadus flori frumoase s, i zile de aur, însă pentru ghicitorulprofund ce-ar fi cutreierat câmpiile înflorite ale Transilva-niei ele s-ar fi părut profunzi s, i întunecat, i ochi de mort.Asprul arhangel al răzbunării părea că pătrunde prin aerulei cel amet, it s, i bolnav. Ungurii cugetau încă o dată, darastăzi pentru ultima oară, cum că prin uniune s, i furci vorstânge pe români de pe fat, a pământului, credeau cum căvor putea unguri piatra rece s, i izvorul vergin, că vor puteaunguri codrul cel bătrân s, i maiestos, că vor putea puneideea uniunii ungare în creierii cei bătrâni s, i înfricos, at, i aimunt, ilor, creieri ce începeau, ce începuse a se înfierbânta

259

de-o idee urias, ă s, i sublimă: Libertatea. Ei credeau, s, i aucrezut-o pentru ultima oară, cum că bătrânii s, i înviforat, iigarzi ai cetăt, ei Transilvania — munt, ii cu capete de piatră— vor dormi s, i-acum somnul lor etern, nu se vor trezi laurletele cele false ale descreierat, ilor care inventau imperiis, i 16 milioane de unguri, care din fericire pentru lume nuexistă decât în oarbele fantasmagorii ale unor nebuni. Cigarzii regi s-au trezit. Freamătul codrilor ce dezghet, audin seculara lor amort, ire freamătul aripelor de fier alevulturului român a speriat pe inamici — azi îi sperie som-nul acestui vultur, căci nu s, tiu la a câta potent, ă va ridicaacest somn puterile sale. O, inamicii nos, tri s-au temuttotdeauna de noi, dovadă că secol cu secol a conspirat pefat, ă s, i-ntr-ascuns contra existent, ei noastre, s, i aceste con-spirări toate n-au servit decât spre a ne împietri, spre ane-ncremeni în existent, a noastră. De ne punea alături cuea, de ne deschidea amândouă portalele de aur ale privile-giilor s, i ale drepturilor ce erau numai ale lor, cine s, tie dacă,moles, it, i s, i răsfăt, at, i, nu deveneam unguri. Compatriot, i,vă mult, umim pentru ura voastră seculară s, i ardem de ne-răbdare după ocaziunea în care să v-o mult, umim astfelîncât s-o t, inet, i minte pentru eternitate. Cât pentru patriace voi o numit, i maghiară, cată să aibă cineva insolent, aunui ungur pentru de-a o mai numi astfel — cât pentrunoi cată să aibă cineva ignorant, a unui Rössler, care ne faceimigrat, i, astfel însă încât cei imigrat, i să fie 10 milioane, iarcei din izvorul emigrării numai 800.000. În fine, insolent, ăungurească sau ignorant, ă pedantă nemt, ească; una dindouă e de trebuint, ă pentru fict, iunile mari ale imperiuluiunguresc s, i a nimicniciei românilor. S, i ce-au adus pesteTransilvania cu scâlciatele lor idei? Moartea cea oarbăcare-i secera cu miile s, i ura cea cumplită a celorlalte po-

260

poare contra a tot ce-i maghiar! S, i toate astea le propagaudes, ert, ii în numele poporului maghiar care, bun s, i blândcum sunt toate popoarele, până-n marginile unde nu l-auamet, it, părea predestinat să trăiască în pace s, i-n frăt, ie curomânii. Dar ei au explicat rău s, i fals foile cărt, ii Destinu-lui s, i au pătat s, irurile sale cu sânge. Senina dict, iune a luiDumnezeu: ...trăit, i în pace, căci suntet, i singurele nat, iunieterogene în oceanul panslavismului, această dict, iune un-gurii trebuiau s-o întoarcă s, i s-o traducă spre pierzarealor. Ei au vrut-o, nu noi!

În t, ara toată mis, carea română — antiunionistă fierbeaîn clocotul cel mare. Adunarea din duminica Tomei, pre-paratorie, fusese; fusese s, i adunarea cea mare din CâmpulLibertăt, ii, unde flamura reînvierii sfâs, ia aerul cu tricolorulsău. Virtus romana rediviva!

Luasem parte cu Ioan la toate acele manifestări deviat, ă ale nat, iunii — etern unice în felul lor — s, i apoi ne-am întors la locul turbure a studiilor noastre. Dar cine maiputea studia ceva! Capetele noastre prinsese foc, fat, a ceapalidă a lui Ioan se-nros, ise de-un ros, u ofticos s, i bolnav,căci în inima lui fierbea amorul cel mare al nat, iunii.

Mă dusei la Poesis. Noaptea era lucie s, i dalbă, aerul pă-rea nins de razele cele argintii s, i înamorate* ale lunii, carese pierdeau prin verdele întunecos al arborilor s, i tufis, elorrisipite din grădina ei. Mă as, ezai pe-o bancă s, i cugetam;D-zeu s, tie de ce eram trist! Cu mâinile unite s, i lăsate lenes,peste genunchi, cu fruntea plecată s, i cu părul risipit pesteea, astfel s, edeam în grădina ei s, i gândeam lucruri de carenu-mi pot da cont, pe când luna, lunecând alene printrenourii de argint ai cerului albastru, gândea s, i visa ce niciun om nu s, tie. Un fos, net us, or prin cărările nisipite mătrezi din reveria mea. Era ea. Un negligé ce părea o negură

261

de argint scălda în albet, a sa fantastică s, i diafană figura einaltă, mlădioasă, subt, ire ca o elfă de mare. S-apropiase demine; în momentul când o văzui, ea se as, eză molatecă pegenunchii mei s, i-mi sărută ochii mei, ce se închideau de-ovisărie profundă, căci nu-mi venea a crede că e ea, fantas-tica zână a visurilor mele îndelungate. Îi luai capul ei celblond între mâinile mele s, i privii la el. Ce trist era acel cap,ce palidă fat, a aceea, ce înfundat, i acei ochi albas, tri!

— Poesis, zisei, es, ti nenorocită? Ce palidă es, ti, copilulmeu! Tu suferi! Tu plângi!

— O, dac-ar fi să plâng numai eu... Dar să tăcem despreasta. Tomo! poate că azi ne vedem pentru ultima dată.

— Ultima dată? Aiurezi, Poesis! Ultima dată?— O, copilul meu, de-ai s, ti ce nenorocită sunt, zise

ea, cu ochii plini de lacrimi, înlăturând cu mâinut, ele eialbe părul negru de pe fruntea mea s, i arzând cu buzele eicontrase de plâns fruntea mea întunecată. Ce nenorocităsunt, fără ca să t, i-o pot spune t, ie. Dacă te pot ruga ceva înnumele maicii tale, în numele acelui înger curat, uită-mă!Uită-mă, cel put, in până ce voi muri... După ce voi muri...

— Poesis, pentru D-zeu, ce va să zică asta? Spune-mice ai?— Ce am? Nu-t, i pot spune ce am. Dar să uităm asta... săle uităm. Ce frumos es, ti tu în astă sară. Părul tău pare afi de eben s, i ochii tăi diamant, i negri! Ce frumos e iubitulmeu... iubitul meu? Nu al meu...

— Nu al tău, Poesis?... Tu nu es, ti a mea, îngerul meu celblond? Aide, poate c-ai plâns unde-am lipsit atâta vreme,de-aceea oare să nu mai fiu al tău? Poesis, această patrieva fi a mea, ca s, i a inimicilor nos, tri; atunci tu vei fi femeiamea, frumoasa mea femeie, zâna grădinioarei mele, ma-troana vetrei mele părintes, ti, mama copiilor mei! O, ce

262

frumoasă es, ti tu... ce mult o să te iubim noi... eu s, i cutatăl meu cel bătrân, pietrarul! Tu vei scutura praful depe cărt, ile mele, a lucrătorului cu spiritul, tu vei netezi cumâna ta molatecă s, i albă cret, ii de pe fruntea mea, tu c-o să-rutare vei însenina-o! S, i o să te iubesc, o să te iubesc cumîmi iubesc patria, cum iubesc pe Dumnezeu! Poesis!...

Prin straturile de flori roiau fluturii nopt, ii... arboriiînflorit, i îs, i plecau ramurile îngreunate de flori albe s, i rozape frunt, ile noastre -parfumul îmbătător al primăverii um-pluse cu suflarea sa răcoare s, i virgină piepturile noastre,gură-n gură îi sorbeam suflarea, ea, cu genele jumătate în-chise, nu rezista defel dezmierdărilor mele melancolice...numai luna veghea ca un dulce soare de argint asupraîndelungului nostru amor!

A doua zi, sculându-mă fericit de pe patul meu cel vâr-tos de paie s, i aninându-mi mantaua de umere, începuisă colind stradele oras, ului: o cocardă tricolor-român înbutonieră, pălăria largă, cam într-o parte, fat, a mea pa-lidă, ce arăta osteneala, zâmbea, s, i-mi târâiam bastonulpe prundul mărunt al stradelor fluierând printre dint, i oarie, nu mai s, tiu care.

Deodată auzii în urma mea sunetele monotone aleunei muzice mortuare. Îmi întorsei capul, stătui în loc s, i,luându-mi pălăria, fat, a mea se întristă put, in câte put, in.În urma mortului venea o trăsură, s, i-n ea, în rochie lungăde mătase neagră, o fat, ă palidă încadrată de păr de aur,fat, ă cunoscută mie, puteam să n-o recunosc?... Era ea...Poesis!... Cu toate astea nu putea să fie ea. Paloarea mor-tală ca aceea a peretelui, părul cel blond, fat, a era a ei... darea în acea pompă?... Ea, as, a de săracă?...

Dar în trăsura a doua? Cine era? Doi dandy din ceimai corupt, i ai oras, ului, care râdeau în convoiul mortuar,

263

îmbrăcat, i cu pantaloni de călărie strâmt, i, cu veste vinete,cu legături ros, ii, cu jachete galbene, cu pălării largi s, i cucâte două lant, uri de orologii. Secele fet, e de maimut, ă râ-deau râsul cel amar al desfrânat, ilor sceptici, într-un con-voi care numai râsul nu era apt de a-l excita.

Rătăcit, în neputint, ă de-a-mi da cont de ceea ce cuge-tam s, i simt, eam, urmării convoiul până la biserică. Mult, imease grămădea la us, ă s, i-năuntru. Eu pătrunsei izbind cucoatele fără crut, are în tot, i ce-mi sta în cale; în ochii meirătăcit, i, în împrejurarea că nu-mi ridicasem pălăria in-trând în biserică, în pumnii mei strâns, i, în dint, ii meirânjit, i într-un râs sălbatec o fi fost ceva straniu care în-dreptă ochii lumii spre mine.

— Un nebun! s, opti unul as, a de tare încât îl auzii, însă,în noaptea turburării mele, acel glas nu mi se părea aievea,nici mi se părea că sunt între oameni... mi se părea dincontră că sunt singur, cuprins de spasmurile unei viziuniteribile, căci nu vedeam decât cos, ciugul ce mi se păreaplutind prin aer, nu vedeam decât pe ea topită de plâns,alintând după cos, ciug de brat, ul unui om. Ochii de foc alumânărilor de ceară dansau prin aer în noaptea bisericiica stele murdare s, i ros, ii... mortul din cos, ciugul descoperitpărea că se strâmbă la mine s, i murii cei negri s, i reci aibisericii tăiau fet, e urâte s, i crepate prin peret, i, cu ochinegri s, i cu capete strâmbate de turbăciune!

— Cine-i acel om? strigai din toate puterile mele, cutoate că părea că un demon cu degete de lemn îmi strân-gea gâtul!... Mă repezii la el... dar un cioclu mă pocni cupumnul în frunte, încât îmi scăpărară ochii scântei verzis, i căzui amet, it pe spate.

Nu s, tiu cât am zăcut astfel, când m-am trezit însăeram culcat pe-o bancă de piatră din colt, ul bisericii s, i la

264

capul meu veghea Ioan!— Cine-i acel om? fúră primele cuvinte ce le putui

pronunt, a.— Cine!... Ce treabă mare... cel ce-o întret, ine pe dânsa...un conte, mai s, tiu eu!... Dă-o dracului... nu e femeie?...putea [să fie] mai altfel de cum sunt toate? Aide de-aicea!

El mă luă în brat, e s, i mă sculă drept în picioare. Luându-ne de brat, , ies, irăm la us, a bisericii, la care sta bătrânul sa-cristan s, i vro doi cers, itori zdrent, uit, i. Plecarăm stradele-nsus s, i Ioan mă duse la el. Camera sa era mică s, i-ntunecoasă,s, i întunericul ei mai era ridicat încă prin un perete îngust,acoperit cu pănură neagră în mijlocul cărei era o crucealbă. În genere însă camera sa respira elegant, a fină s, i ar-tistică, care contrasta foarte mult cu hainele sale mai multunse s, i rupte. Cărt, ile aurite s, i legate stăteau în s, ir pe-omasă acoperită cu ros, u, pe care stăteau risipite creioane,pensule, palete s, i colori în cutii mari sau unse pe t, este descoici marine. Mă trântii pe-un scaun, aruncând o ochirenumai indiferentă pe toate aceste obiecte ce-ntr-al[t]fel dedispozit, iune mi-ar fi părut poate stranii. De-o lature-a pă-nurei negre spânzura un canaf alb de-un s, nur asemeneaalb...

Ioan apropie un scaun de-al meu s, i [s-*]as, eză astfelîncât pieptul îi venea drept în umărul meu cel drept, apoi,încunjurând c-un brat, grumazii mei, iar cu cellalt pieptul,el îs, i plecă fruntea pe umărul meu drept s, i-mi s, opti laureche:

— Azi rump orce legătură cu viat, a, azi rump legăturade amicie cu tine, legătura de amor cu umbra, cu aducerea-aminte a Sofiei. Tomo, de azi înainte eu nu mai sunt almeu. Eu mă duc s, i te las pe tine aicea... dar înainte de-amerge voi să-t, i arăt în ce consista nebunia viet, ii mele, căci

265

tu n-ai s, tiut că eu sunt pictor.El se sculă s, i, trăgând s, nurul alb de la pănura neagră

ce sta drept în fat, ă, văzui pe perete un cadru ce-mi păreaviu. Ochilor mei turburi le părea viu în adevăr. Era Sofia.Părul ei cel cenus, iu, adunat într-o coroană ca o citadelăpe frunte, ochii ei profunzi, negri, strălucit, i, fat, a ei mus-culoasă s, i palidă, buzele subt, iri s, i vinete... era Sofia... întoată frumuset, ea ei cea originală... blondă, pe care numaiSudul o cunoas, te... Ioan îs, i împreună mâinile s, i se uităîn extaz la acel portret mare ca-n viat, ă... Ochii săi ardeau,buzele lui tremurau, eu stam speriat, uimit s, i mă uitamne’ncrezut de realitate la această scenă în care portretul pă-rea viu, real, s, i Ioan numai o umbră moartă în care trăiaudoar ochii cei înfocat, i.

— Sărman cadru viu, sărmană operă a imaginat, iuniimele! Ce greu a fost să te creez din haosul durerilor s, i adesperărilor, ce cumplit e să te sparg acum de stânca cearece a des, teptării mele! Dar te sparg... căci tu es, ti singurullucru ce mă leagă de viat, ă s, i de trecut.

El scoase un pumnal ascut, it s, i mic din sânul său s, i sfâr-tecă cu o cruce curmezis, ă tot portretul, astfel încât pânzase-nvălătuci în câtepatru părt, ile de cadrele de lemn aurit aportretului s, i sub el rămăsese gol peretele alb. Ochiul săuera sec, surâsul amar, căci lupta fusese cruntă.

— Tomo, zise el, eu mă duc, cu toate că nu te obligsă mă urmezi. Rămâi tu aicea, în casa mea, aicea vei trăicomod s, i neturburat de nimeni, cum am trăit eu, dat cu to-tul nebuniei mele, picturii. Trăsura mă as, teaptă de mult...adio! Amicia mea, gândes, te că n-ai fi avut-o niciodată s, ite consolă! Adio!

O dată-ncă-mi scutură mâna s, i zbură pe scări în jos.Trântii us, a după el, mă trântii în pat s, i apăsai capul afund

266

în perini, cu fat, a-n jos, abandonându-mă cu totul dureriicelei mai crude. Cât oi fi stat astfel, în nesimt, ire mai mult,nu s, tiu... când m-am des, teptat însă era noapte profundăs, i orologiul vuia o oră după miezul nopt, ii. Aprinsei lumâ-narea s, i, sărind la portretul sfârtecat al Sofiei, începui acombina pânza... dar totul era în zadar. Lângă cămin eraulemne multe s, i risipite. Le trântii în sobă s, i aprinsei unfoc cumplit, trăsei o mică sofă ros, ie fat, ă cu focul, cu cuge-tarea decisivă de-a astupa soba nainte de-a se potoli focul,astfel încât să mă sinucid cu carbon. Am stins lumânareas, i m-am pus în fat, a flăcărilor ce lingus, eau gâtul căminuluicu ros, ii limbe de balaur. Privind în flăcări, cu picioareleîntinse s, i cu capul pe piept, viat, a mea toată mi se părea unfantastic vis de nebun, fără înt, eles s, i fără t, intă, în limbilede flăcări vedeam parecă arzând toate cugetările mele, zi-lele mele, visele mele de fericire. Când focul nu mai eradecât o grămadă mare de cărbuni acoperită [cu] flăcărivinete, atunci astupai soba s, i, as, ezându-mă în fat, a zgurii,îmi închisei ochii spre a adormi de moarte. Vântul urlaafară cumplit s, i ploaia cădea măruntă s, i rece pe geamurileferestrei... Parcă vântul cu norii, tunetul s, i ploaia făceaununta lor sălbatecă în regiunile cele negre a-nnoratuluicer de noapte. Prin s, uierul cel monoton, des, i puternic,al vântului am adormit s, i simt, eam, parecă, cum creieriimei se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodatăîntr-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau desmirnă s, i izvoarele de ape vergine s, i sânte. Printre arboricântau privighetori cu glasuri de înger, prin cărări rătă-ceau umbre diafane s, i fericite s, i se pierdeau prin verduraîntunecată a dumbrăvilor sânte. În depărtare vedeam odumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cântao melodie molatecă s, i lină ca aceea a undelor adormite.

267

Între toate umbrele sânte s, i albe numai eu aveam corp...Rătăcii ce rătăcii prin pădure, până dedei de un râu cuundele de argint, în mijlocul râului o insulă încunjuratăde ape, cu păduri s, i grădini din a căror mijloc se ridicala ceruri o biserică naltă cu cup[ol]ele rotunde, toată deaur gravat ce strălucea astfel căci soarele cerului curat seoglindea în cupola cea mare a bisericii. La t, ărm era o barcăde aur... Eu mă suii într-însa s, i, spărgând cu lopet, ile un-dele de argint ale râului, ajunsei la malul insulei. Aiceatotul tăcea, nu cântau păsări, nimica, numai din bisericăs-auzea un cântec încet, trist, mormântar, ca bocetul celînădus, it lângă patul murindului. Intrai, prin portalelede aur ale bisericii, înăuntru. Pe jos, marmură albă calaptele, pe sus, arcadele nalte de aur, stâlpii de aur... ico-nostasul cu icoane nalte s, i palide de sânt, i s, i îngeri de-ofrumuset, e suprapământească, ce păreau suflate pe pânzede argint, în altar — o masă de marmură cu sfintele Taine...În biserică nu era nimeni jos, ci numai sus în cor cântaucălugărit, e cântece de mort... Când dintr-o us, ă văzui in-trând cu lumânări de ceară albă-n mână chipuri palide cuvăl lung, alb, ce acoperea s, i capul, astfel de palide încâtfat, a se confunda cu albul hainelor, ci numai ochii stins, i cade sticlă se mis, cau tris, ti în orbitele lor. Ei se mis, cau încet,încet pân-în mijlocul bisericii... Eu mă ascunsei după ocoloană de aur, cu groază. Printre ei văzui o umbră... unbătrân cu părul alb, cu fat, a rătăcită s, i trasă, lumânarea saardea s, i el privea în ochiul lumânării cu buzele strânse s, icu ochii fics, i... Mie-mi părea că-l cunos, team. Răzimatăde-o coloană, drept în fat, a mea, stătea o fată palidă cu fat, aca marmura cea vânătă... ea-mi zâmbi trist s, i-mi făcu cumâna... Era Poesis... Poesis! strigai eu... s, i deschisei ochii.Focul nu era încă potolit... fereastra însă deschisă, s, i o

268

vântoasă sufla cumplit prin el. Gândeam c-o fi deschis-ovântul s, i mă dusei s-o reînchid. Când mă-ntorc însă... văd

Corpul... s-ar fi însănătos, at curând, însă ceea ce erabolnav în mine, nebun de bolnav, era inima mea. Tot ce-mi aducea aminte de ea... de trădătoarea, le aruncam înfoc, care le consuma cum se consuma inima s, i viat, a mea.Palid ca o umbră, eu alintam de-a lungul zidurilor oras, uluimai mult mort decât viu. Fălcile mi se-nfundase adânc,albul ochilor se-ngălbenise s, i negrul era turbure s, i stins,părul cădea în dezordine pe gulerul uns s, i nes, ters a roculuimeu — astfel umblam printr-o lume străină, din care nufăceam parte, s, i când mă rătăceam în vro grădină publică,unde fet, e ros, ii s, i vesele chicoteau împrejur, pierzându-se prin arbori, eu credeam că sunt răutăcioase duhuriefemere, care-s, i râdeau de durerea mea. Or mi se păreacum că-n juru-le râdeau mort, i a căror fet, e galbene erauspoite cu ros, u, ceea ce le făcea s, i mai înfricos, ate, s, i maimoarte, prin contrastul între adevărul mort, ii s, i-ntre simu-larea cea spoită a viet, ii. Altă dată mă pomeneam că măuitam ore întregi în oglindă s, i mă strâmbam la mine sin-gur s, i, când mă trezeam din asemenea atonie, mă-nfiorasigurant, a c-am înnebunit s, i teama de mine însumi. Lucrulde care mă temeam mai mult era nebunia, mi-era frică sănu-nnebunesc. Adesea mă pomeneam că privisem,

fără să s, tiu, câte o oră-ntreagă-n soare s, i că ochii mei,orbit, i de lumina lui caldă, nu mai puteau distinge nimică,ci un haos vânăt-ros, u părea că pirotes, te s, i mă-nvârtes, temereu, până ce mă trezeam căzut pe iarba câmpului. Eramtâmpit, absurd, idiot. Astfel stam adese înmormântat îniarba mirositoare, albas, tri s, i mici fluturi de vară roiau prinflori, un soare cald îmi ardea drept în cres, tet, totul era fru-mos cum îs frumoase zilele de vară... eu singur numai nu

269

cugetam nimica. Zile întregi cutreieram câmpii până cedădeam de râu. Acolo, de pe podul lui de lemn, mă uitamîn valurile galbene cum zburau repezi, ciorăind, valuri tur-buri ca sufletul meu sterp, turburi s, i neoglindos, i ca inimamea moartă. Apa limpede ca cristalul a izvoarelor nu-miplăcea, când dădeam însă de ea, începeam a o amestecacu bastonul până ce, turburată de pământul cel negru, erao icoană vie a gândirilor mele.

Dar nu putea să rămână astfel. Încă o lună de-o viat, ăastfel s, i s, tiam că voi muri... De-as, fi murit, ce-mi păsa...cine s, tie dacă adânc în pământ n-as, fi fost mai fericit...dar aveam un tată bătrân s, i a muri eu însemna a-l băga peel în groapă.

Într-o zi frumoasă de vară îmi făcui legăturica, o puseiîn vârful băt, ului s, i o luai la picior pe drumul cel mare-mpărătesc. Mergeam astfel printre câmpi cu holde... Hol-dele miroseau s, i se coceau de ars, it, a soarelui... eu îmi puse-sem pălăria-n vârful capului, astfel încât fruntea rămânealiberă s, i goală, s, i fluieram alene un cântec monoton s, i nu-mai lucii s, i mari picături de sudoare îmi curgeau de pefrunte de-a lungul obrazului.

Zi de vară pân-în sară am tot mers fără să stau de-fel. Soarele era la apus, aerul începea a se răcori, holdelepăreau că adorm din freamătul lor lung, de-a lungul dru-mului de t, ară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului,cu coasele de-a spinare, fetele cu oale s, i donit, e în amân-două mâinile, boii trăgeau încet în jug s, i carul scârt, âia, iarromânul ce mergea alături cu ei s, i pocnea din bici îs, i t, ipaeternul său hăis, ho!... Ascuns în maluri dormea Murăs, ul,pe el trosnea de cărut, e podul de luntri, pe care-l trecui s, ieu... De departe se vedeau munt, ii mei natali, urias, i bă-trâni cu frunt, ile de piatră spărgând nourii s, i luminând

270

t, epeni, suri s, i slabi asupra lor.Una câte una se-aprindeau stelele tremurând în ne-

mărginirea albastră a cerului, când mai sus, când mai jos— s, i luna, balana lor regină, palidă ca o mireasă, trecea cao secere de argint pin norii albicios, i s, i subt, iri. Mai greoaiescârt, iau carele cu lemne ce veneau din munte; româniis, edeau culcat, i pe foale în vârful carelor sau, mergând ală-turi, s, uierau doine bătrâne s, i triste ca suvenirele trecu-tului. Toate farmecele unei nopt, i de vară — lună albă s, istele aurii, fluierul melancolic s, i câmpii ce par a adormi,iar drept în fat, ă, bătrânii uries, i de piatră, munt, ii, ce acumpăreau încununat, i de stele ce tremurau asupra frunt, ilorlor.

Mergeam neoprit prin cărările albe ce duceau crucis, eprin lanurile, unele încă verzi, mergeam, până ajunseiîn poala răcoroasă a munt, ilor. De-acolo apucai pe-o pie-troasă cărare de munte. Pe câte-un vârf de deal vedeamarzând focuri mari, s, i oameni împrejur, din fundul codri-lor ce-nconjurau ca o manta neagră-verde umerii munt, ilorvuia câte-un bucium durerea lui de aramă; pe lângă altefocuri vedeai parecă cum joacă fete s, i flăcăi, iar pin codriirătăcit, i fluierau voinicii printre dint, i s, i din frunze câte-odoină adâncă s, i plină de foc. Astfel treceam înainte ală-turi cu zidurile de piatră a muntelui, pe-o cărare îngustăce ducea mereu în sus, năruită pe-alocurea, pe-alocureabaricadată de bolovani rostogolit, i din cres, tetul munt, ilors, i înt, epenit, i în albia cărării. Săream peste năruituri s, i ba-ricade s, i-am mers mereu, până ce luna apusese, focurilese stingeau, cântecele încetară, iar răsăritul se ros, ea slabde faptul zilei. Aerul răcoare al diminet, ii îmi pătrundeapieptul, simt, eam cum îmi amort, es, te gâtul de răceală...până ce văzui satul meu, cu căsut, ele lui mici, acoperite

271

cu paie s, i risipite prin creierii de piatră a muntelui, de t, ise părea un sat de cuiburi de vultur. Trecui prin mijlocullui, pe lângă mica bisericut, ă de lemn, s, i tocmai la capătulsatului mă oprii lângă bordeiul cel înfundat s, i sărac al ta-tălui meu. Prin ochiul de sticlă se vedea lumină. Trăseizăvorul de lemn de la us, a uscată s, i intrai înăuntru. Pevatră mai ardeau vo doi tăciuni subt, iri de nuiele, tata dor-mea pe-un pat de scânduri nalt ca vatra. După cuptor eraîncă patul mamei acoperit c-un lăicer, deasupra lui era[o] icoană veche s, i afumată a maicii Domnului, dinainteacăreia ardea o candelă mică cu untdelemn. Mă lungii pepatul mamei fără să-l trezesc pe tata s, i adormii curând,căci eram foarte obosit. Des-de-dimineat, ă, pân-a nu fiziua, cucos, ul cântă asupra bordeiului s, i auzii ca pin somnpe tata sculându-se, luând în mâini apă din un ciubăr s, ispălându-se pe fat, ă, făcându-s, i cruce s, i mormăind înceto rugăciune, apoi luându-s, i ciocanele de pietrărie de sublait, ă s, i plecând pe us, afară, fără chiar să se uite îndărătullui s, i fără a mă vedea din dosul cuptorului unde dormeam.

A doua zi cam pe l-ameazi mă trezii s, i eu din somnulmeu adânc s, i fără visuri. Nu s, tiu cine pospăia prin casă s, ipe la vatră. Era o vară a mea, care băga vreascuri în foc s, ifierbea mâncare.

— Tu es, ti, Finit, o? zisei eu sculându-mă, luându-i capulîntre mâini s, i sărutând-o.

— I, Doamne! zise ea surâzând cu degetele la gură s, imăsurându-mă cu ochii din cres, tet pân-în talpe. Ce marete-ai făcut... Uite! s, i barbă s, i mustăt, i... Da tare es, ti galben,vere, parec-ai fi îndrăgit?

— Nu s, tii tu, zisei eu, uitându-mă în ochii ei inocent, is, i lucitori; nu pot, i s, ti tu ce am suferit.

Dar ce frumus, ică era veris, oara mea. Fat, a albă s, i obrajii

272

ros, ii, părul castaniu s, i des, făcut în două cozi întrunite pespate, neted s, i cu cărare pin mijlocul capului, ochii mari,căprii, ce se uitau mirat, i la mine, sprâncenele arcate s, iîmbinate, nasul fin ca [a] unei dame mari, bărbia rotundăs, i plină, iar, când râdea, două gropit, e cochete. Cămas, aalbă, cu altit, e s, i mâneci largi, fota curată s, i nouă, iar pi-cioarele goale. Cu cât o priveam, îmi părea mai frumoasăs, i-o sărutai încă o dată.

— O! zise ea, râzând vesel, ît, i iei la guri parc-ar fi dintr-al tău... ia fii bun, mă rog, de-t, i cată de treabă, domnis, orule!

— De-de! zic eu, n-o lua-n nume de rău... S, -apoi numă uit eu la ochii tăi... fie ei cât de frumos, i...

— O! frumos! Vine vărul pe la noi, s, -apoi lucrul ce mi-lspune mai întâi e că ochii mi-s urât, i! Frumos!

— Da nu...— Destul, las’ că s, tiu... Domnu-a fost la cetate... Neves-

tele de domn au ochi mai frumos, i decât ai mei, se-nt, elege,zise ea, punându-s, i râzând mâinile[-n] s, olduri, fiica Eveicea limbută cu dint, ii de mărgăritar.

— De-ai s, ti, Finit, o, zisei pe jumătate râzând, de dra-gostea mea...— Dragoste, zise ea repede, ce dragoste?... S, i ridică cu cu-riozitate din sprâncene. Ce dragoste?... spune-mi s, i mie...zău as, a! Te rog, vere! adaogă ea, încret, indu-s, i gura s, i ple-când ochii cu atâta grat, iozitate încât numai pe sub genese uita la mine.

— S, ezi ici pe pat, zisei eu, apucând-o-n brat, e s, i punând-o să s, adă ca pe-un copil obraznic... eu mă as, ezai alăturicu ea, i-nconjurai grumazul cu brat, ul meu s, i începui să-ipovestesc amorul meu s, i nenorocirile mele.

Ea asculta c-un fel de seriozitate s, i c-o atent, iune co-pilărească — s, i când se uită drept în ochii mei, ai ei se

273

umplură de lacrimi.— Sărmanul văr, zise ea, sărutându-mă cu atâta dulceat, ă

s, i tineret, e.Oalele fierbeau pe vatră.

— O, zise ea, ca aducându-s, i aminte, trebuie să-i duc me-rinde tătâni-tău! Las’ că ne mai vedem noi desară, mâinidimineat, ă... zise ea s, i drese ce drese, apoi luă vro douăoale din cele pline, surâse s, i cu ochii s, i cu gura s, i plecă peus, ă s, i prin sat înainte.

Nu mult după aceea veni s, i tată-meu, care auzise dela fată că venisem acasă. El mă strânse în brat, ele [sale].Capul său era mai alb, cret, ii de pe frunte s, i brazdele dinfat, ă mai adânci, iată toată schimbarea ce-o băgai de seamăla el — destul însă ca ochii să mi se umple de lacrimi.

Am stat mult acasă, într-o atonie monotonă s, i moartă.Între grinzile casei găsisem o carte cu scoart, e de pieleroase de molii, cu marginile ros, ii — în ea erau nis, te poves, timanuscrise cu litere bătrâne, iară literele începătoare pale-ografate cu ros, u... desigur vro reminiscent, ă de-a preotuluicelui bătrân, ce murise de mult, i ani. Cu cartea aceea înmână, stăteam zile întregi lungit pe prispa casei la umbrăs, i descifram mas, inalmente slovele cele bătrâne or[i] pri-veam cu ochii drept în grinzile afumate ale stres, inii, pânăce-mi simt, eam capul ridicat s, i pus în poale. Mi-întorceamochii peste cap... era Finit, a, ce-s, i as, ezase capul meu pepoalele ei s, i-ncepea a-mi povesti ba cimilituri, ba basme,ba-mi cânta cu vocea jumătate câte-o horă or[i] câte [o]chiuitură cu vorbe cu tot. Astfel s, edeam lungit seri întregicu capu-n poalele ei, pe când vitele se-ntorceau mugindgreu de prin munt, i, iar talancele de la gâturile vacelorcu ugerul greu de lapte sunau alene s, i melancolic prinatmosfera cea dulce a serii.

274

Revolut, iunea ardea în câmpia Transilvaniei, dar miece-mi păsa de toate. Pentru realitate eu eram omorât...Nepăsare lenes, ă, lene de-a cugeta, lene de-a simt, i, abru-tizarea cea mai adâncă s, i mai idioată, iată ce făcuse dinmine amorul unei femei. Însus, i numele ei, Poesis, nuputea să excite nici un simt, ământ în mine. Era ceva cemurise de mult pentru mine ce-o uitasem de mult — lucrude care îmi era greu să-mi aduc bine-aminte; căci nu cuge-tam să-mi fi ucis inima s, i să-mi fi omorât inteligent, a... s, icu toate astea tocmai aceea era ce nici nu-mi trecea prinminte.

Venise toamna s, i-ngălbenise codrii din umerii bătrâ-nilor munt, i, pe vârfurile lor negurile deveneau mai dese— în fine, într-o zi ne pomenirăm cu cei întâi fulgi de ză-padă înecând cu puful lor de argint aerul neguros s, i receal munt, ilor. Prin sate colinda vestea cum că se ridicase ro-mânii împotriva ungurilor s, i Împăratul Codrilor bătrânis, i a munt, ilor suri s, i sterpi aduna pe vulturii din vizuinilelor stâncoase împrejurul flamurii românes, ti. În creieriiîmpietrit, i ai munt, ilor s, i-n aerul lor cel rece, flutura trico-lorul, trăia libertatea Transilvaniei.

Într-o noapte am văzut un spectacol măret, . În cul-mile munt, ilor, pe frunt, ile lor de piatră, care de care maiînălt, ate, se aprindeau, unul câte unul, focuri mari, păreacă munt, ii îns, is, i se apri[n]sese. Împrejurul focurilor vedeais, ezând cete întregi de oameni, lăncile culcate pe umerestrăluceau în aer... lănci de coase care-n urmă erau să de-vie spaima inamicilor. Din cres, tetele munt, ilor româniislobozeau rot, i înfăs, urate-n paie s, i aprinse, care se rosto-goleau cu o repejune demonică până se pierdeau hăulindîn prăpastiile adânci, în inima pământului. Buciumele su-nau din vârfuri astfel încât t, i se părea că sufletele de aramă

275

a munt, ilor se trezise s, i sunau a moartea lumii. Culme cuculme ardea, atât, ia urias, i ochi ros, ii, câte unul pe o fruntede deal. Codrii bătrâni trosneau amort, it, i de iarnă, steleles, i luna erau mai palide-n cer, cerul însus, i părea mai sur.Era unul din acele spectacole măret, e, din acele tablouriurias, e pe care numai Dumnezeu le poate zugrăvi pe tablaîntinsă* a lumii înaintea ochilor uimit, i s, i a inimii înfrânte.

Revolut, iunea pătrunsese-n munt, i. La noi, care erammai în poalele munt, ilor, veneau honvezii ca să recrutezeoameni tineri, însă aces, tia o apucase de mult la Iancu. Oa-menii mai maturi as, teptau ca eu să mă fac pribunul (tribu-nul) lor, însă eu, în starea în care eram, am fost nesimt, itors, i impasibil pentru aceste cauze mari. Cu toate astea satulera adeseori vizitat de către tribunii lui Iancu, adesea ceteîntregi găzduiau peste noapte pe la noi, spre-a pleca înspreziuă iar, fără ca honvezilor să le fi trecut prin minte ca să-isurprindă cândva. Însă într-o noapte auzii împus, căturiprin vecini. Speriat, sar din as, ternut, ies afară s, i mă sui pegard, t, inându-mă de parii lui, astfel încât dominam cu pri-virea asupra unei părt, i din casele vecine. Văzui o casă în-conjurată de honvezi s, i pe unii trântind cu paturile pus, tiiîn us, a casei, pentru a-i sfort, a intrarea. Dar în momentulacela văzui fulgerând prin ferestrele casei împus, cături s, i[auzii] vaietele celor ce-o înconjurase, us, a se sparse cu re-pejune s, i dinăuntru ies, i [un june] cu capul gol, cu sabia-ndint, i s, i mâinile-narmate de pistoale-ntinse, pe care le slo-bozi drept în capetele celor ce stăteau în us, ă. În urma lui oceată de oameni înarmat, i cu lănci împungeau în dreaptas, i-n stânga s, i, răzbind prin ei, fugiră mereu până în risi-piturile unei stânci, prin care pierzându-se nu vedeai înlună decât ot, elul t, evilor întinse s, i împus, căturile trimiseîn cei ce acuma cotrobăiau prin casă.

276

Dar pe acel june palid, cu capul gol, îmi părea că-l cu-nosc. Des, i-l văzusem numai la lumina fulgerelor din pus, te,totus, i îmi părea că nu putea să fie altul decât Ioan. Mă-ntorsei în casă s, i mă culcai iar; însă mi-era cu neputint, ăsă mai închid ochii de gânduri. Dacă acela va fi fost Ioan...iată ceea ce-mi umbla mereu pin cap... căci de va fi fost el,deciziunea mea era ca s, i luată... trebuia să-l urmez.

Astfel zvârcolindu-mă în patul meu, părea că demoniitot, i intrase în sufletul meu cel turburat, asemenea unorvisuri aievea... unor visuri cu ghearele de fier. În toatepărt, ile mă întorceam, spre perete... dar peretele păreazugrăvit cu chipuri ros, ii ca acelea ale icoanelor de lemndin bisericele bătrâne — mă-ntorceam spre cuptor, darcărbunii ce ardeau vinet, i pe vatră păreau ros, i ochi de de-moni care se întorceau cumplit, iar în fumul cel verde cese înălt, a în sus păream a vedea fluturând părul despletits, i sur al unei furii crâncene. Îmi închideam ochii ca săalung toate visurile acestea... Un somn părea că mă cu-prinsese, însă somn cu durere de cap s, i cu bătăi de inimă.Creierii mei părea că-i stoarce o gheară de lemn, pieptulmeu părea apăsat ca de-o piatră, părea că e cineva pe minecare-mi stinge suflarea, care m-apucă cu brat, e lungi s, iteribile s, i m-aruncă într-un abis întunecos unde cădeammereu, mereu... Astfel între cer s, i iad văd piscul cel depiatră sfărmată a unei stânci pe care mi se părea c-amsă cad. C-un t, ipet teribil mă smuncesc parecă din cursulce-l luase corpul meu în jos, dar în momentul acela ajungde stâncă, o durere cumplită... îmi spărsesem corpul deea... Mă pomenii. Căzusem într-adevăr...* dar de pe patjos. Focul licărea încă s, i înaintea mamei durerilor ardeacandela cea mică, luminând fat, a ei cea sântă. Îmi făcui ocruce s, i mă sculai drept în picioare.

277

Era cu neputint, ă să mai dorm sau să mai rămân; cidecisesem de-a urma primei mele impresiuni, aceea de-amă duce-n lume, unde mă vor duce ochii. Băgai vreas-curi în foc, care începură să trosnească vesel s, i să aruncescântei cu pară. Apropiai de foc un scăunas, scund, luaidintr-un colt, al bordeiului coasa tatei s, i s, ezând pe scăunas,începui, la lumina focului de vreascuri, c-un cut, it de brâu,să cioplesc cu băgare de samă coasa s, i s-o prefac în lance.Făcui ca coasa să steie drept în vârful mânerului s, i-apoi,luând o cute de piatră, începui a o freca de ascut, is, ul s, imai cu deosebire de vârful coasei, până ce se ascut, i ca unbrici, încât, suflând c-un păr deasupră-i, s-ar fi tăiat îndouă. Din norocire tatăl meu dormea as, a de dus încât n-aauzit nici cum ascut, eam coasa, nici cum apoi, luând douăpistoale lungi s, i ruginite de sub pat, le încărcai cu prafulde pus, că dintr-un corn de bou, mi le pusei în brâu, luaio t, undră veche pe umere, o căciulă de oaie-n cap, lanceade-a umere s, i ies, ii afară din casă. Afară era rece, însă olună frumoasă plutea în câmpia cea albastră a aerului. Încasa cea vecină, unde se-ntâmplase lupta, us, a era căscatăcu desăvârs, ire, în mijlocul casei, la pământ, ardea un focmare ce-l aprinsese soldat, ii, pe când ei îns, ii s, edeau trântit, ipe fân, cu pus, tile puse alături, cu lulele aprinse-n gură; lafoc fierbea o oală mare, iar ei, vorbind din când în când,scuipau când în foc de-a dreptul, când alături. Fet, ele lorerau sălbătăcite, îndobitocite. Caii lor cei îns, elat, i eraulegat, i afară, de parii gardului — ci mai încolo de tot, i eraun cal sur, cu gura nepusă-n zăbală, căci mânca dintr-olegătură de fân ce i se pusese-nainte. Înconjurai casa pedin dos, astfel încât venii lângă calul sur fără de a trecepe dinaintea us, ii deschise. Iau cut, itul din brâu s, i tai re-pede curelele legate de gard, pui mâna-n coama calului

278

s, i-ntr-o clipă sunt pe el s, i-l izbesc de-i răsună coastele. Caturbat azvârle din copite, nechează una, dar o s, i rumpede fugă, încât zburam prin noapte ca purtat de-un duh-spaimă, fără să mă uit în urmă. O împus, cătură auzii înurma mea, glont, ul îmi vâjâi pe la ureche, dar lăsând [calul]fără frâu, izbindu-l numai în coaste, el fugea, spărgândcu corpul lui fierbinte s, i fumegând de sudoare aerul celrece al nopt, ii. Zguduitura cumplită ce-mi da fugind măcutremura în toate fibrele corpului. Lancea ce-o t, ineamde-a umere fulgera la lumina lunii s, i sfâs, ia aerul nopt, ii, pecând cremenea de munte de sub copitele de fier a caluluizburând scânteia trosnind s, i trezind ecoul cel adormit almunt, ilor. Calul mă ducea mereu, astfel încât în urmă nicisă părea că as, călări, ci că as, pluti între cer s, i pământ, dusde-un geniu nevăzut, mereu înainte, răpit de-un balaurdin poveste, de-un zmeu, c-o falcă-n cer s, i una-n pământ.Cât oi fi zburat astfel nu s, tiu, numai deodată simt, ii cumcă calul poticnes, te una s, -apoi începe a merge mai încet s, imai greu, suflând greu cu nările s, i gura pline de spume.Fără s-o fi băgat de seamă, eu ies, isem din munt, i s, i măaflam pe s, es.

Până aicea mersesem ca prin somn. Câte făcusempână acuma, toate le făcusem pe nes, tiute, dominat de-odorint, ă pe care eu singur nu mi-o puteam defini, de-unimpuls întunecos s, i fără sens. Acum îmi frecai ochii s, i înce-pui a privi în jurul meu. Dindărătul meu munt, ii, înainteamea, departe, Mures, ul, într-o parte un orăs, el care, aprinsdin multe părt, i, începea a arde. Departe era cam cale dedouă ceasuri. Calul era obosit s, i nu mai putea merge decâtîn pas. Îl îndreptai spre orăs, el. În curând însă suflareacea limpede a aerului de noapte începu a deveni mai reces, i mai iute. Des, i cerul era senin, ace mici de ninsoare în-

279

cepură a-mi izbi fat, a s, i fruntea, îi dedei un impuls noucalului, care-o începu în treapăt. Din ce în ce vântul cres, teas, i prindea aripi, până ce, mai repede decât treapătul calu-lui meu, începu să mă pătrundă cu frigul lui pin tot, i poriivechilor mele haine. Oras, ul se aprindea din ce în ce maimult, cu-atât mă apropiam, păream a distinge vaiete slabes, i depărtate, calul fugea mai uite, vântul începu a vâjâis, i a fluiera, astfel încât vedeai cum cu el cres, teau aripileflăcărilor ce se-nălt, au la cer. Din ce în ce m-apropiam, dince în ce vedeam cu[m] vântul s-arunca cu furie în brat, elemării de foc care cres, tea în toate părt, ile, prinzând din vân-tul cel rece s, i barbar mii de mii de suflete nouă s, i repezi.Vaietele s, i bocetele s-auzeau cumplit, astfel încât pietreles-ar fi sfărmat de durere auzindu-le, oras, ul înflăcărat prinfoc s, i vânt se unise cu cerul, căci între cer s, i pământ numai era deosebire. Flacăra zbura piezis, ă după îndreptareavântului... aerul ardea cu fum cu tot, cerul se dogorise,astfel încât albastra lui boltă amenint, a a se [a]prinde s, i ase nărui. Prin nori de fum ros, ii vedeai amestecate, ca ochide aur, stele timide s, i tremurătoare. Pământ, aer s, i cerulasupră-le erau cuprinse de acelas, i foc... Calul meu, fărăpreget s, i îmboldit, zbura poticnindu-se. Aproape de oras,mă coborâi de pe el... pusei lancea în s, ant, ul de-alătureadrumului împărătesc, înfipsei de căciula mea o pană ros, ies, i, suindu-mă pe cal, intrai în stradele aprinse din amân-două părt, ile ale oras, ului. Vuietul cel sălbatec al tobelorinamice, casele năruindu-se mistuite de flăcări, prin feres-trele plesnite ies, ind flacăra neagră-ros, ie cu fum negru...astfel s, irele caselor părea[u] pus[e] în ordine de bătăliecu capetele arzânde, cu ochii cei plini de flacără s, i fum.Oamenii alergau s, i t, ipau, stradele negre foiau asemeneamus, inoiului de furnici, unii cărau s, i duceau lăzi, cu fat, a

280

speriată s, i ochii holbat, i la soldat, ii ce nu s, tiau ce urmări...prăzile ce fugeau, femeile ce, pe jumătate goale, alergau pestrade despletite s, i palide asemenea stafiilor. Bărbat, ii lor,care aruncat, i sub rot, ile carelor sau izbit, i cu capetele demurii caselor arzânde, [care]* trântit, i pe pietris, ul stradei,gemeau pe ici pe colo, mort, i sau pe jumătate mort, i... copiiit, ipau cu ochii plâns, i s, i îngânau nearticulat numele ma-melor lor. Cu pistoalele-n mână, cu cocos, ul tras, îmboldiicalul de trecu prin strade, peste cadavre de oameni, pestecărut, e sfărmate, peste lăzi sparte din care curgeau haine s, iunelte, peste mobile rupte, peste animale ucise -treceam casălbatec prin acest cumplit spectacol, prin această dramăteribilă s, i sfâs, ietoare iluminată de focul cel larg al incendi-ului. Într-o parte s, i-n alta s, irurile de case arzând, pavajulde pietre mărunte s, i albe acoperit de cadavre s, i umplut desânge negru, lumea toată cuprinsă de vaiet... jos omor s, inoapte, sus nouri s, i fum! Iată întregul acestui spectacolînfricos, at.

S, tiam aicea casa unui preot; trebuia să mă duc la el.Cât mă bucurai când, ies, ind în suburbiul întunecos s, i plinde grădini al oras, ului, văzui cum că acolo nu arde nimic.Grădinile înconjurate de un hăt, is, des s, i tufos, des, i scutu-rat de toamnă, se-ntindeau alături cu strada, pe când dupăacel hăt, is, , ascunse-ntre arbori, se vedeau casele. Ajunsei s, iînaintea casei preotului. Poarta era deschisă s, i răzimată-n amândouă părt, ile. Ferestrele erau deschise, ci pin eles-auzeau vaietele cele slabe ale unei femei. De-a intra ast-fel cum eram în casă era a mă expune pericolului vădit.Mă apropiai as, adar de fereastră s, i privii înăuntru. Dar cevăzui, D-zeul meu!

Casa plină cu oameni care de care mai bet, i s, i mai săl-bateci care s, edeau râzând s, i chiuind înaintea unei but, i

281

de mărime mijlocie desfundată. În peretele din dreaptaferestrei pe care mă uitam era un oblon în fundul căruiaera icoana de lemn a maicii Domnului, dinaintea căreiaardea o candelă mică, jumătate cu untdelemn, jumătatecu apă. Pe oblon s, i deasupra, în cuie, era as, ezat busuiocuscat s, i flori galbene, care asemenea se uscase. Sub oblonera masa cu cărt, ile biserices, ti ale preotului, legate în piele,vechi, risipite, unele căzute pe jos. Oblonul cu icoana erauîn peretele dintre camera aceasta s, i alta, mai mică, alături.Preotul era spânzurat de-un cui mare de fier deasupraus, ii... Ochii lui erau întors, i cumplit, din gură, peste barbă,curgea spuma cea vânătă a mort, ii, mâinile sale erau dina-inte legate. Alături c-un perete sta răzimată fata lui, palidăca varul, cu marii ei ochi negri înfundat, i, înconjurat, i cumari cearcăne vinete, rătăcit, i ca ochii unei nebune. Bu-zele vinete s, i apăsate, părul negru ca noaptea, despletit, ceflutura împrejurul gâtului ei alb ca marmura cea moartă...haina lungă s, i neagră de mătase îi dădea aspectul uneifurii a durerii, unei dureri înmărmurite. Ochii erau seci s, ipriveau într-o disperare demonică s, i nebună asupra aceloroameni ros, ii de bet, ie, cu ochii strălucit, i s, i murdari, care,tăvălindu-se pe pământ, o priveau c-o ardoare sălbatecă s, ineumană.

— Hoho!... răcni unul din ei, cu fruntea mică, cu fat, agrasă s, i ros, ie, cu ochii mici s, i verzi, cu părul ros, u ca focul...Oho! frumoasă fată... ce caut, i as, a... ce! c-am spânzuratpe tata-tău... popa blestemat! Râzi tu de el... Ce-t, i pasăt, ie... tu cu noi ai să trăies, ti... ai să fii ibovnica mea, puiule!Hehehe! zise el râzând s, i abia t, inându-se pe picioare...Cum ît, i par eu, fata mea? Frumos, hai?... frumos băiat...chipos m-a făcut mama... ros, u colo... hehehe! s, i-i placebăiatul frumos s, i ros, u fetei celei albe... as, a-i că-i place?...

282

Cu astea se apropie de fată, a cărei buze se cascase despaimă s, i care tremura ca varga... El vrea să pună mânape ea... dar ea cade în genunchi... Dezolată s, i frumoasă,ea îndrepta ochii ei mari, ce-ar fi putut mis, ca o inimă dearamă...

— Te rog, zise ea, omoară-mă! Omoară-mă s, i pe mine,ca pe tata, căci ît, i voi mult, umi.

— Hehehe! nerozie!... Ce? să mori, auzi! Auzi, Istvan,să moară ea! Nu, nu, nu! adaogă el râzând prostes, te, tunu trebuie să mori.

— Nu trebuie să moară! adaogară tot, i râzând caredincotro, ea-i nevasta noastră a tuturora... Nu trebuie sămoară.

— Eu am căzut întâi la sort, i, zise canibalul, lăsat, i-măcu ea singur!...

Ceilalt, i se sculară spre a ies, i din casă... C-o deciziuneteribilă, sărmana fată se repezi cu furie, izbindu-se cucres, tetul capului de perete, însă, numai les, inată, ea recăzuîn brat, ele canibalului care, c-o strânsoare murdară, cu hai-nele dehamate s, i cămas, a descheiată la piept, astfel încât ise vedea pieptul plin de păr ros, u — el voi să apese gura luimurdară s, i cu mustet, i ros, ii, rare, pe buzele ei cele vineteca porumba... O simt, i ea aceasta s, i cu o ultimă sfort, a[re] serupse din brat, ele lui... Eu întinsesem pistolul pin fereastrăîn momentul când ea deschise ochii... Era să fugă pe us, ă s, ivăzând arma-ntinsă... ea rămase dreaptă, o-nmărmurităstatuă a desperării sublime, cu mândrie de leoaică în fat, ă,c-o strălucire sălbatecă s, i vergină în ochi. Cu mâna si-gură, slobozii drept în pieptul ei... nimerisem bine căci,c-un surâs ce deveni angelic ca a unei martire, ea căzude-a lungul pe pământ. În momentul acela ungurul scă-pase din mână, la pocnetul armei mele, sfes, nicul de lut c-o

283

lungă lumânare de său. Deodată intrară s, i ceilalt, i colegi ailui, aprinseră lumânarea s, i se apropiară, abia t, inându-sepe picioare, cu ochii holbat, i s, i mirat, i, de cadavrul întinsdrept pe pământ, cu mâinile-ncrucis, ate pe piept, a bieteicopile moarte. Era pericol să mai stau la fereastra aceea,înconjurai casa, intrai pe-o altă fereastră în camera de-alăturea aceleia în care se-ntâmplase catastrofa s, i care eradespărt, ită numai prin o us, ă (din norocire închisă cu cheia)de locul acelei barbare crudelităt, i. În camera d-alătureagăsii lesne oblonul cu icoana maicii Domnului. Pe parteade dincoace era un geam de fereastră. Îl deschisei s, i luaiiute icoana răzemată de geam, luând totodată s, i candelas, i stingând-o în clipă. După obiceiul caselor de t, ară, în-tre amândouă casele era un oblon mic de sticlă prin careputeam observa iarăs, i toate. Frică nu-mi era, pentru căn-am t, inut niciodată mult la viat, ă, s, i-apoi eram decis de-ami-o vinde cam scump în cazul unei lupte.

— Hehe! zise hâdul cel ros, u, ai murit, bată-te-ar Dum-nezeu, fată de popă! s, i-o izbi una cu piciorul.

Într-adevăr ea era moartă... Haina ei cea neagră serăslăt, ise pe pământ... ochii cei mari se-nchisese s, i, cu toatedurerile, un zâmbet amar, dar sublim, înseninase fat, a eicea moartă, fără sânge, albă ca pânza lint, oliului. Mâinile,unite drept asupra acelei inimi ce-o rupsesem c-un glonte,nu lăsau a se vedea rana, s, i pe haina cea neagră curgeaun s, ir de picături de sânge. Era frumoasă astfel... aceamartiră sântă, albă s, i vergină, zăcând întinsă pe pământalături cu acele figuri satanice s, i dobitoces, ti totodată.

Unul din ei da vânt preotului s, i-l clătina de picioareîntr-o parte s, i-ntr-alta, altul i-atinse lumânarea de barbalui cea albă, care prinse foc s, i începu a arde-n sus... Pieleacea vânătă de pe fat, a bătrânului începu să plesnească, ge-

284

nele albe s, i lungi se aprinsese, pielit, a de pe ochi, arzând,se trase-n sus, astfel încât ochii încă lucii se holbau sălba-teci s, i-ntors, i cătră acei oameni stupizi. Într-adevăr era unspectacol cumplit s, i înfiorător! Barba arsă, fat, a negru depârlită, ochii întors, i s, i înfundat, i, gura deschisă, plină despume ce fierbeau la arsura focului... în fine, un cap demort schilod care-s, i îndrepta ochii săi, ce părea a vorbi cutoată cumplenia faptelor, către acei oameni ce râdeau s, icare-n tâmpirea lor nu puteau înt, elege rânjitul cel sec almortului.

— Hehe! zise Ianos, , voi râdet, i de popa, eu de fatapopii. Ce, crezi că moartă a scăpat de mine?... Nu, nu, nu!Ehei, fată, scoli, că Ianos, vrea să te sărute.

S, i cu asta, [o duse] târând-o de brat, din casă, astfel în-cât praful podelelor umpluse s, i albise hainele ei cele negre.Des, i nu înt, elegeam bine pe canibal, însă o idee nefastă-mitrecu prin minte. Dacă acei oameni într-adevăr ar fi pututsă fie as, a de sacrilegi ca să violeze până s, i cadavrul uneivergine. Dar, deodată cu această idee, scânteie în capulmeu s, i ideea unei răzbunări înfricos, ate.

A fost fapta unei minute să mă descalt, s, i, pe din dosulcasei, să car, pe-o scară ce suia în podul casei, o mult, ime depaie uscate, pe care, răspândindu-le în tot întinsul podu-lui, le dedei foc. Mă scoborâi iute s, i, fiindcă us, a de la tindăera cu cheia în ea pe dinafară, o trăsei în clant, ă s, i întorseicheia, fără ca cei mort, i bet, i în casă să poată băga de samăceva. Numai fereastra cea deschisă era loc de ies, ire. Dar,c-o furie supraumană, eu adusei o claie întreagă de paiesub fereastră s, i apoi, ridicând poarta cea mare a curt, ii dint, ât, âni, o trântii peste fereastră, iar sub ea aprinsei paielecare, uscate s, i-n vânt, începură a arde. În momentul acelacei din casă părură a se trezi, căci c-o furie teribilă înce-

285

pură a izbi în us, ă. Dar us, a era îndoită, de brad uscat s, ibătută pestetot cu teribile cuie de fier. Săriră la fereastră,însă poarta-n fereastră se aprinsese, s, i eu pusesem asupra-i s, i-a doua poartă s, i înc-o claie de paie. În momentul acelaacoperământul prinse foc, grinzile începură a trosni, vân-tul, nuntindu-se* cu flacăra ce arsese până acuma închis,o înzeci într-un moment, s, i urletele fioroase ale canibali-lor îngropat, i în flăcări se auzeau asemenea vaietelor celorosândit, i la focul Gheenei.

M-aruncai pe cal descult, cum eram s, i, izbindu-l încoaste, începui să iau drumul înapoi pin oras, — flăcărileerau mai domoale, stradele— pustii, s, i cadavrele erau pe-alocurea as, ezate claie pe gră-madă. Călării repede până ies, ii din oras, afară, unde, la dru-mul împărătesc, luându-mi lancea din s, ant, , scot, ându-mipana ros, ie din căciulă s, i dând-o vântului, o apucai călareîndărăt spre munte, des, i nu-nspre satul meu.

Dedei de-o cale de munte pe care-ncepui de-a-mi mânacalul care, încet s, i poticnind, suflând greu, pocnea alenecu copitele bolovanii mari de prin încovoiturile cărării din-tre stânci. Din ce în ce mă-nfundam mai mult în munt, i,din ce în ce aerul devenea mai liber s, i mai rece, dar dince în ce cerul devenea mai senin s, i luna spărgea cu fat, a eicea galbenă vălul argintiu al norilor. Capul meu era as, a depustiu ca amestecul fără-nt, eles a unor colori varii, ros, u,negru, verde, galben, toate amestecate pe unul s, i-acelas, iloc, în fine, un nesens absurd ce semăna cu gândirile unuiidiot, iată ceea ce se-nvârtea în capul meu. Impresiuneace-o făcuse asupră-mi toate scenele precedente era aceleaale unui om nedormit de mai multe zile, cu creieri turburide insomnie, care, umblând printre oameni, visează aie-vea s, i mintea lui croies, te pe fat, a oricărui cunoscut trăsuri

286

adânci, grime întunecate, proiecte funeste, care vede peperet, i umbrele lungindu-se s, i primind conture umane,ochilor căruia i se pare că apa limpede, privind la ea, secoloră — o dispozit, iune a sufletului, în fine, în cuprinsulcăreia nici un concept priceput de simt, uri nu intra ne-turburat, neparodiat la cunos, tint, a internă. Îmi părea cătrecusem printr-o poveste cu zmei s, i crudelităt, i, dar îna căror cuprins, pe alte locuri s, i pe alte t, ărmuri, amant, iirătăcesc de-a lungul lor în umbra s, i verdele dumbrăvilor,cu fet, ele argintite de lumina unei palide lune ce zâmbes, teprin nori s, i înseninate trist de plăcutele visări ale amoru-lui. Era noaptea aceea un roman cavaleresc fără înt, eles,din evul mediu, dar în care nu mai eram în stare de-atranspune tablourile colorate cu sânge, cu foc s, i cu negrulvânăt ros, u al fumului, care trecuse turburi cu hidoaselelor fet, e de mort, cu satanicele ros, ii fet, e vii ce trecuse pedinaintea ochilor mei. Toate astea s-amestecau în sufletulmeu cel turbure s, i din acest amestec se născu o tâmpirecumplită a organelor de cugetare s, i simt, ire care-mi obo-sea capul, astfel încât simt, eam că mi-e somn înainte detoate. Naturile cele tari dorm mult înainte de o catastrofă— eu cred că ele dorm mult s, i adânc s, i după o catastrofă,căci nimic nu tâmpes, te s, i nu face nesimt, itor pe un omdecât astfel de spectacole teribile. Ajuns în culmea unuideal, prin care stanele de piatră stau risipite asemeneaoilor albe, dorminde cu argintia lor lână în lumina albăa lunii, eu mă coborâi de pe cal s, i-l legai de ramurile celestrâmbe s, i noduroase ale unei tufe cu frunze galbene s, imâncate de frig. Eu singur, în nesimt, irea cea mai mare,trăsei căciula de oaie peste urechi s, i ochi, îmi as, ezai ca-pul pe-o piatră s, i corpul pe-un morman de frunze uscates, i adormii. Visul — o lume senină pentru mine, o lume

287

plină de raze clare ca diamantul, de stele curate ca aurul,de verdura cea întunecoasă s, i parfumată a dumbrăvilorde laur — visul îs, i deschise auritele lui gratii s, i mă lăsă săintru în poeticele s, i etern junele lui grădini. Într-adevărcă muntele pe care dormeam mi se păru una din acele gră-dini pandante ale Semiramidei, grădini a cărei treaptă desus unită cu cerul răsfăt, a în lumina cea etern neturburatăa soarelui un eden frumos, cu largi alei de palmieri, cucărări acoperite cu nisip alb, cu avulsuri de raze lungi s, idiamantice, cu stânci zdrobite de smirnă, prin săpăturilecărora ciorăiau s, i picurau curate ca cristalul, dar îngreu-iat* de dulcet, ile s, i mirosul ambrei: nectarul cel adormitoral Orientului. S, i toate acestea asupra norilor! Cerul erasenin ca o boltă de smarand sust, inută în orient s, i occident,cu bolta ei puter[n]ică, de oglinzile cele verzi s, i multunde*ale mărilor... numai într-un loc cerul părea dogorât s, i arss, i o mare gaură-n cer din care cădeau la pământ pietre s, irisipături de muri, ce ardea într-un loc. Acele pietre, că-zând una câte una pe pământ, formau parecă lângă Mures,ruinele unui oras, pustiu, nelocuit de nimeni, ars, pătrunsprin ferestrele pustii s, i negre de fluierele cele sălbatece alevânturilor reci.

Dar deodată păru că lumea se-nsenină, că gaura în cerîncepe de[-a] deveni din ce în ce mai mare s, i mai largă, în-cât prin ea se vedea asupra boltei albastre ce-mbrăt, is, eazăpământul o altă boltă cu mult mai naltă, cu mult mai largă,însă de-un aur curat s, i limpede ca lumina cea galbenă [a]soarelui, astfel încât întreagă acea boltă părea un soaremare care îmbrăt, is, a o lume, lumea deasupra cerului. Aerultot era de lumină de aur, totul era lumină de aur, ameste-cat cu geamătul lin s, i curat al arpelor de argint în mâinileunor îngeri ce pluteau în haine de argint, cu aripi lungi,

288

albe, strălucite, prin întinsul acel imperiu de aur. Pluteauca genii abia văzute, umbre mai transparente, cu pielit, avânătă ca marmura ce pare moale, cu ochii mari albas, tri,cu lungi bucle negre ce-nconjurau fat, a lor albă s, i cădeaupe gâturile marmoree s, i pe hainele de argint în faldurilungi ce muiau corpurile sublime cu albet, ea s, i moliciunealor.

Prin acei îngeri albi s, i cu ochii mari, albas, tri, văzuiunul cu mari ochi negri, alb ca s, i ei, însă cu fat, a slabă s, imuiat în lungi s, i strălucite haine negre, cu mânile unite pepiept: el plutea prin aerul aureu [cu] ochii mari îndreptat, iîn sus s, i plini de lacrimi. Eu îl cunos, team... Acel păr negrus, i despletit eu îl văzusem, acea tristet, e adâncă s, i sublimăeu o văzusem, acea desperare fără margini a cărei unicăstea e Dumnezeu îs, i gravase trăsurele ei adânci într-o fat, ă[ce] dinaintea mea s, i eu o văzusem. Cerul era senin s, ivesel, un singur înger era trist... Era Maria, fiica aceluipreot bătrân, divinizată, schimbată la fat, ă... mie însă mise părea că e geniul martirii nat, iunii românes, ti, geniupalid s, i plâns a cărui singură sperant, ă: Dumnezeu, a căruisingură tărie: cerul.

Dar bruma rece a nopt, ii se as, ezase asemenea unorurdori de argint sur pe genele mele lungi s, i negre, ochiiîmi răciră în cap* s, i se treziră. Luna apusese de mult,cerul era mohorât... s, i în orient, departe, răsărea o aurorămurdară s, i somnoroasă [care] abia ros, ea cerul cel vânăt-sur. Îmi scuturai corpul cel plin de frig... îmi ridicai căciulade pe ochi, trezii calul care se trântise s, i el pe brânci lapământ s, i închisese ochii lui cei mari s, i cumint, i. El săride jos, eu îl încălicai s, i începui a traversa înainte munt, ii.Cu cât mergeam înainte, calul îndoia pas, ii săi, căci mersulîi părea s, i lui o binefacere, pentru că-l încălzea. Curând

289

răsări s, i soarele, s, i din ce în ce se suia pe cer, cu-atâtatomnatecele sale raze deveneau mai calde s, i mă ardeau înspate. Mă coborâi de pe cal — lancea mea lucea-n soare —eu alături cu calul traversam descult, prundul cel măruntacum al căilor de munte.

Pe-un cres, tet de stâncă văzui s, ezând în soare, cu lan-cea înfiptă-n pământ, cu picioarele-ntinse s, i c-o lulea prin-tre dint, i o avangardă de român care păzea munt, ii. Măapropiai de el.

— Bun găsit, voinice, zisei eu, puind mâna pe gâtulneted al calului, n-as, putea găsi pe-aicea pe cutare s, i cutare(numii numele lui Ioan).

— Ba cum să nu. L-găses, ti, că-i pribun la noi, ziseomul meu, scuturându-s, i lula cea arsă de pământ, astfelîncât căzu din ea toată cenus, a.

— N-ai putea să mă duci la el? zisei eu.— Nu, zise el, scot, ând dintr-o pungă albă s, i strânsă la gurănis, te tutun verde-negru s, i apăsându-l cu degetul cel micde la mână în lula lui. Nu pot să-mi las locul, zise el, trebuiesă stau de pază aicea, dar uite, apucă-nspre deal, c-apoidai de loghar.

Cu asta scoase din chingă o sulă subt, ire s, i străpunsetutunul, aprinzându-l c-un lemnus, alb la capăt. Când în-cepu să tragă din pipă, mustăt, ile cătau în jos a oală, s, i ochiise holbeau naiv la gura lulelei cu atent, iunea cea mare de-ao vedea curând arzând ca un cărbune. Căciula creat, ă deoaie i se lăsase pe ochi.

O apucai tot mereu mai la deal s, i acolo văzui, pe lângăfocuri mari s, i aprinse-n lumina soarelui — focuri ce lin-geau cu galbenele lor limbe lungi aerul cel senin s, i rece —s, ezând roată de jur împrejur cete de români, iar pe frigărilungi frigând berbeci s, i oi, chiuind, cântând, horind —

290

într-o parte unii jucau pisând pământul pietros cu opincacea us, oară, pe când unul s, ezând pe-un bolovan fluieraîn fluier de soc. Chiuiturile vesele, fumul înălt, ându-sedin focurile multe, fet, ele cele curioase cu ochii lor cei vii,care de care mai mari — în fine, acolo-l vedeai pe român,cu fat, a arsă dar adâncă, cu ochii căprii s, i vioi, cu pletelelungi, cret, e, negre strălucit, care-ncadrau frunt, i largi s, inetede, mustat, a neagră, nasul de vultur, bărbia cam ies, ită,ca a războinicilor străbuni. Sumanele cafenii ce spânzu-rau pe umere, cămas, a cea albă ce, slobodă, dezvălea piep-tul cel ars de soare ce ascundea inimi libere, cioarecii ceistrâmt, i s, i albi, opincile cu vârful îndoit s, i legate de piciorcu sfoară de lână neagră, brâul cel verde s, i chinga cea ros, iecu cut, it, amnar s, i cremene, în fine, căciula de oaie naltăs, i lăsată asupra ochilor pătrunzători, iată tipul ce-l vedeairepetându-se, în felurite variante, în tot, i aces, ti copii aimunt, ilor.

Întrebai pe unul din ei de Ioan, el îmi arătă cu mânaun foc mare, dar cam depărtat de celelalte... el îmi spusecum că pribunul era acolo, des, i era cam bolnav. Mă duseiînspre focul acela, în care ardea cu fum mult trunchiulunui arbore putred s, i găunos; alături cu focul stătea lungitpe-un pătul de frunze uscate Ioan, cu picioarele goale-ntinse-nspre foc, cu sucmanul tras peste cap, astfel încâtfat, a nu i se vedea. Lancea era-nfiptă-n pământ cu vârful defier în jos. Îmi legai calul de lancea-nfiptă s, i, îngenunchindlângă capul lui, trăsei încet cu mâna sucmanul ce acopereafat, a. Ochii lui mari erau închis, i, astfel încât pin pielit, acea fină s, i albă a ochilor se vedeau clar vinele cele fines, i albastre; cearcănele adânci s, i mari împrejurul ochilordin vinete devenise arămii, fat, a era palidă ca totdeauna.S, ezui cu desăvârs, ire la capul lui s, i mă uitam lung la el.

291

În fine îl scuturai încet de brat, , încât îs, i deschise ochii.Cam somnoros, el mă văzu s, i, cu lenea cea melancolicăpe care numai somnoros, ia o răspân[des, te] pe fat, ă, el îmiînconjură gâtul cu brat, ul lui s, i surâzând alene zise:

— Tu aici? Surâsul cel linis, tit arăta pe-un om fărăpasiune, fat, a lui era sântă, ca să zic as, a — se cunos, tea că-ninimă se stinsese orice lumesc.

— Cum vezi, zisei eu întunecat, strângându-i mânacu putere într-a mea! Cum vezi.

— Nu te mai credeam capabil de-a-t, i iubi poporul, as, ate tâmpise amorul pentru o femeie nedemnă de tine, ziseel înfăs, urând picioarele în obiele albe de lână s, i trăgândpeste ele opinca ros, cată de piele de vit, el.

— A nu-mi iubi poporul, zisei eu c-un zâmbet amar,poate că nu l-as, fi iubit niciodată dacă noaptea aceasta as, ade teribilă nu m-ar fi învăt, at să-l iubesc.

Cu aceste vorbe începui a-i povesti pe scurt tot ceeace văzusem cu ochii corpului s, i cu-aceia ai sufletului. Cufiece vorbă a mea ochii săi albas, tri s, i mari se turburau de-un foc demonic s, i nenatural s, i fat, a sa albă, palidă, delicatăse grava cu trăsuri profunde s, i teribile.

— O, canibalii! s, opti el printre dint, i.— Ei bine, am venit s, i eu, zisei, s, i într-adevăr cum că altcevanici am de făcut. Ce am de-a pierde? Viat, a?... Nimic maiurât, mai monoton, mai sarbăd decât această viat, ă... S, -apoi sunt sătul de ea: un vis absurd. Sufletul?... Parcăcineva mai poate avea suflet în astfel de timpi!

— Aide, copilul meu, zise el, aide! Adevărat că viat, anu plătes, te nimica dacă nu vom face noi ca să pret, uiascăceva... s, i, pre sufletul meu, vom face să pret, uiască mult!...

Ochii săi strălucit, i se aprinsese în fundul capului s, i unfior de mândrie însenină fat, a sa.

292

În curând mă simt, ii familiar între oamenii nos, tri. Încurând încălt, ai s, i eu cioarecii strâmt, i s, i lungi, încret, it, icât t, ine fluierul piciorului, s, i pusei piciorul în opinca ceaus, oară. Astfel îmbrăcat, adeseori păzeam pe culmile munt, ilornoaptea, în razele lunii, asemenea sentinelei Romei care,păzind cres, tetele de fier ale Carpat, ilor, prives, te cu ochiiplini înspre sud, gândind la muma sa, regina răsfăt, ată s, ialbă ce-s, i scaldă corpul molatec în mările ei azure s, i calde,fruntea ei coronată cu visuri de amor s, i sânii ei albi s, i plini,dezmierdat, i de albastrele s, i luciile valuri ale mării. Mamauitită care, asupra visurilor, a uitat în cres, tetele arse s, ibătrâne ale Carpat, ilor pe fiul ei cel cu ochii negri de vulturs, i cu fat, a mândră de rege. Italia a uitat pe români... ciromânii iubesc Italia.

Petrecusem iarna în lupte s, i suferint, e. A le cita acelesuferint, e ar însemna a cita istoria acelor legiuni de lăncericare, după chiar retragerea oastei imperiale din Transilva-nia, rămăseseră ei singuri credincios, i tronului, avizat, i lamijloacele lor proprii, la inima lor cea voinică, la coaselelor legate de vârful prăjinilor.

Într-o noapte, stând de avangardă cu o companie de20 de oameni, între care s, i Ioan, vine românul postat desentinelă de ne spune cum că într-un castel de conte ma-ghiar s-ar fi as, ezat vro două companii de honvezi s, i petrecca mai bine. Noaptea era rece s, i noi ne suflam în mâini defrig.

Lui Ioan îi străluciră ochii.— Copii, pe luptă! zise el c-o voce aspră. S, i-ntr-adevăr căfeciorii atâta păreau c-as, teaptă pentru de-a sări din atitu-dinile lor plecate sau culcate s, i a apuca cu mâini vânjoaselăncile-nfipte în iarbă. În curând coborârăm dealurile s, ine-ndreptam de-a dreptul prin câmpii cu iarbă moale la

293

castelul ce se ridica în mijlocul unui parc întins s, i frumos.Ferestrele lui toate ardeau prin întunericul cel des al nopt, iis, i din ce în ce ne apropiam de acele lumini ce ne păreaumagice. În curând ajunserăm la grilele parcului. Un bu-ldog începu a lătra, trezind aerul nopt, ii cu lătrătura sarăgus, ită, însă în bet, ia ce părea a domni în castel, printreciocnetele paharelor nu auziră gura lui [de] câine, iar el,nemult, umit s, i mormăind, l-auzeai cum, scuturându-s, ilant, ul, se tologi pe pătulul lui de paie. Ca să nu-i trezimsomnul, înconjurarăm castelul s, i într-un loc sărirăm cutot, ii grilele. Castelul era cu două caturi, la catul al doilea— un balcon ce dădea în grădină, s, i sub el — un pavagiugrunzuros de lespezi. Jos, în toate camerele, erau mese-ntinse... oamenii, cu pus, tile as, ezate pe lângă peret, i, beau,râdeau, cântau. Pusei din feciorii cât, i aveau pus, ti pe lângăferestre s, i, la un strigăt al meu, ei dădură foc. Gloant, elevâjâind spre salele întinse, tot, i se sculară speriat, i; unii,lovit, i, rânjeau moartea lor... altora le căzuse paharele dinmână, partea cea mai mare, uitând arma s, i tot, o apucăspre a ies, i pe us, ă.

— Pe ei! t, ipai eu, rumpând o fereastră din t, ât, ânile ei s, isărind eu cel dintâi în sală. După mine tot, i. Cât, i rămăseseîn sală, tot, i fură măcelărit, i. Am luat pus, tile lor încărcates, i, alergând prin camerele largi s, i luminate ale castelului,am zdrobit tot ce ne ies, ea în cale. Din vârful casteluluivuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de pus, ti s, irăcnetele bete s, i sălbatece ale murinzilor amestecate cuchiuietele bucuroase ale voinicilor nos, tri. Eu s, i cu Ioan oapucarăm pe scara cea mare în catul al doilea... Smulseius, a cea mare s, i intrai într-un salon mare c-o us, ă ce da înbalcon, us, ă cu sticle, prin [ale] căreia geamuri pătrundeaacuma lumina albă a lunii ce ies, ise din nori. Luna lumina

294

un perete plin de armărie. Deodată-n întuneric luciră doiochi înfricos, at, i... un om nalt părea că se repede dintr-uncolt, spre noi. Cu mâna-ntinsă, slobozii pistolul s, i la luminalui zării o fat, ă vânătă, ci cunoscută.

— E el! t, ipai turbat. Era amantul [lui] Poesis. În mo-mentul acela Ioan i se repezise în piept, însă, apucat elînsus, i, contele deschise c-o mână us, a balconului, cu cea-laltă era să-l arunce peste balcon pe pavajul de piatră. Afost fapta unui moment ca să-i tai cu sabia mâna ce se-n-fipsese în pieptul lui Ioan... Care căzu jos cu mâna ceamoartă cu tot. Contele-ndreaptă cealaltă cu pistolul sprefruntea mea... Ioan, ridicat de jos, i-înfige pumnalul încot s, -o ridică-n sus mâna, astfel încât arma pocnes, te-nsus s, i glontele trece vâjâind prin părul capului meu. Cucealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-l mus, te-n cres, tet, s, i cine s, tie dacă cu dantura nu i-ar fizdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul celucea, i-l înfipse drept în t, easta capului, astfel încât cut, itulfugi adânc în creieri. Un urlet înfricos, at, iată tot. Us, a sedeschise s, i înăuntru intrară de-ai nos, tri cu tort, e aprinse.Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una dintort, e. Mortul prezenta un aspect înfricos, at. Gura între-deschisă, dint, ii rânjit, i s, i preparat, i pentru mus, cat... grimavânătă, înfricos, ată, cu trăsurile cuprinse de turbăciunearumperii creierilor... măselele păreau că râs, nise spumavânătă s, i-nveninată ce se scurgea prin colt, urile gurii.

Mă uitam c-o ură nespusă la omul ce-mi luase tot s, icare acuma nu mai era decât un cadavru. Feciorii luarărâzând armele din perete s, i le-mpărt, iră-ntre ei. Coborândscara cea mare, intrarăm într-o casă cu mesele-ntinse,deschiserăm ferestrele toate, aruncarăm pe mort, i afarăpin ele s, i ne as, ezarăm cu tot, ii la masă, pare-că nu se-

295

ntâmplase nimica s, i parcă venisem la nuntă. Oricine vacrede poate că asta nu-i cu putint, ă, dar când ar s, ti cinevacum revolut, iunea s, i nesigurant, a viet, ii proprii îl face peom nepăsător pentru viat, a sa s, i face din omor s, i luptă ostare normală a omului, acela va-nt, elege nu numai stareanoastră, ci s, i secolii aceia unde ocupat, iunea principală apopoarelor consta din bătălii s, i pradă.

Iată unul din evenimentele cele multe ale anului. Darvoi spune încă unul, unul care pe mine m-a costat as, a demult. Pe Mures, plutea o moară a unui sas de la care noiobicinuiam a ne aproviziona cu făină, ceea ce-l făcuse pesas să tacă fat, ă de patrulele maghiare ce cutreierau t, inutul.Moara se legăna linis, tit pe Mures, , cu rot, ile ei asurzitoarece se rostogoleau ca doi balauri negri scăldându-s, i oaselede lemn mucegăit în apa albită de spume a râului, s, i sa-sul, gras s, i cu fat, a cât o lună plină s, i ros, ie, sub o pălărielargă ca o streas, ină se primbla cu s, ort, alb dinainte s, i cumâinile-n buzunări prin mult, imea de oameni ce veneaucu sacii la măcinat, aducând totodată fiecare din ei câte-o comoară de istorii, de poves, ti, de noutăt, i, astfel încâtpodul morii era mai mult o piat, ă de târg decât streas, inaunei case. Adeseori, nes, tiut de nimeni, s, edeam s, i eu pe-un sac de făină, cu luleaua aprinsă s, i cu pălăria lăsată peochi, în chicotele fetelor, în poves, tile bătrânilor, în înjură-turile bărbat, ilor, în scârt, âitura amort, ită, însă dulce a uneivioare vechi, pe care un t, igan bătrân o făcea să răsunecând vesel, când plâns. Fat, a neagră s, i expresivă, barbaalbă ca zăpada, ochii mai stins, i s, i discolorat, i de bătrânet, e,pieptul păros s, i gol, abia acoperit de-o cămas, ă neagră, căci-ula cafenie de oaie, ruptă, astfel încât prin rupturi ies, eape-alocurea părul alb al capului: astfel s, edea bătrânul penis, te rot, i rupte, trântite-ntr-un colt, al morii, s, i povestea

296

poves, ti nu din gură, ci din strune. Era o zi caldă s, i voini-cii mei, care aveau să facă o excursiune în vale, decisesesă doarmă peste noapte în moara sasului, iar a doua zides-de-dimineat, ă să plecăm înainte.

Rândul se cam sfârs, ise la tot, i, soarele se ducea dupădealuri să doarmă s, i el, t, iganul bătrân îs, i lăsase capul pe-opiatră de moară s, i adormise cu luleaua aprinsă-n gură,asemenea unui împărat în pat moale s, i cu ciucuri de fir...oamenii, ducându-s, i sacii pe care, înjugându-s, i boii albi,gras, i s, i cu coarne mari, apucau pocnind s, i chiuind care-nspre munte, care-nspre câmpie. Înserase cu desăvârs, ire,rot, ile stătură s, i ele s, i numai moara urias, ă se legăna alenepe Mures, , făcând să tremure lungile s, i groasele funii de teicu care era legată de t, ărmuri. Sasul se puse-n us, a cea marea morii pe-un pietroi neted ca o bancă s, i, aprinzându-s, iluleaua, se uita melancolic la răsărirea luceafărului de sară.Eu mă as, ezai lângă el, înnopta din ce în ce mai mult, cânddin deodată auzii un bucium vuind cu jale.

— Sunt ei! zisei eu sărind în sus s, i apucând însprecâmp dar, uitându-mă înapoi cam de la 40 de pas, i, îmipăru că zăresc în lumina serii un honved care, alături cusasul, părea a privi împrejur cu mis, cări repezi de nerăb-dare. Ce putea fi nici că-mi trecu prin cap. În câmp măîntâlnii cu voinicii mei, între care s, i Ioan. Ce frumos erael în acea sară... mi-aduc aminte parc-ar fi acu. Cu t, undraîndoită pe la grumaz s, i dinainte, ast[fel] încât pieptul albse vedea sub cămas, a de in, fat, a palidă, dar dulce s, i plinăde bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie,iar părul cel blond s, i lung îi cădea pe umeri, acoperit de-olargă pălărie neagră... Era într-adevăr frumos ca o femeie,blond, palid, interesant.

— Parcă es, ti o fată! îi zisei, strângându-l la piept.

297

— S, i tu parcă es, ti un băiat, zise el râzând nebunes, te.Dar strânsoarea cea rece s, i tare a mâinii lui atât de

micut, e ît, i dovedea că [ai] a face cu degete într-adevăr lungi,delicate, albe, însă pătrunse de măduvă de leu.

Ajunserăm cu tot, ii la moară. Salutarăm pe sas, carene deschise us, a. Era t, iganul acela care s, edea lângă el,povestindu-i cum în tineret, e fura cu s, iret, enie găinile ve-cinilor, atârnându-le cu picioarele legate de căngi subt, undră s, i mergea fluierând cu t, undra pe-un umăr prinsat fără ca oamenilor să le treacă prin minte ce avea elsub t, undră. Sasul râdea cu zgomot, des, i mi se părea miecă râde silit. Dar putea să mi se pară numai, unde, pre-cum s, tit, i, presupusesem, îns, elat din depărtare, cum că arschimba vorbe c-un honved.

Fiindcă eram tot, i obosit, i, ne lungirăm care-ncotroprin moară; morarul drese ce mai drese prin saci s, i prinferdele, stinse focul din o vatră de pietre s, i se lungi s, i el încatul de jos al morii, unde erau rot, ile. Tot, i începură a sfo-răi, care de care se întorceau cu zgomot s, i gemând pe saciipe care se culcase. Eu îmi as, ternusem t, undra jos s, i dor-meam cu Ioan, care-mi cuprinsese cu brat, ul gâtul meu s, iadormise s, i el. Ca printr-un ce nu putui adormi. Simt, eamînsă cum că sasul se sculase s, i începuse a umbla prin po-dina de jos a morii. El sui încet s, i ca-n vârful picioarelorscara ce ducea în jos, c-un opait, în mână. Încă nu ajunsese,când îmi păru că prin ferestrele morii zăresc o vânătă s, ilucie t, eavă de pus, că ce părea a se-ndrepta în[spre] cei dor-minzi. Eu tăcui s, i închisei ochii, astfel încât prin geneleabia deschise zării pe sas că s-apropia cu opait, ul de noi s, i,plecându-se asupra-ne, părea că ne observă de dormimori ba. Fat, a lui era teribilă. Însă în momentul când, tot pevârful degetelor, se-ndreptă spre us, ă, spre-a trage zăvorul

298

cel mare de lemn, sării drept în picioare.— Sus, copii! strigai din toate puterile, că-i pe moarte.

În moment tot, i, somnoros, i s, i speriat, i, erau în picioare.Sasul, încremenit, scăpase opait, ul; desigur că nu scăpa demoarte de nu, prin stingerea singurei lumini, nu se făceaîntuneric. Se slobozi prin fereastră o pus, că, dar nici unvaiet... va să zică nu era nimeni lovit. Zgomotul de-afarăse-nmult, i.

— În linie! t, ipă sonor vocea de argint a lui Ioan s, i văzuiîn razele de lună pătrunse prin oblonul de lemn cum lăn-cile se-ns, irară în linia primă, iar în [a] doua, peste umerelecelor dintâi, se-ntinsese lucii pus, tile cele mici de munte.A fost fapta unui moment. În momentul acesta us, a ceamare trosni din t, ât, âni s, i căzu pe spate.

— Foc! comandă Ioan, s, i dus, manii năvălit, i prin us, aspartă începură a urla, care rănit, i, care izbit, i de moarte,prin pocnetele s, i lătratul cel des al pus, tilor.

— Înainte! comandă Ioan, s, i lăncerii se repeziră cufurie în inimicii lor cei mult, i.

Eu apucasem o secure de coadă s, i izbeam cu ascut, is, uls, i cu muchia fără milă în tot ce vedeam înaintea mea.

Dădură s, i ei foc s, i rândurile se răriră.— Înainte! t, ipă Ioan ca turbat. Încă un asalt, încă o repezires, i dus, manii, curmat, i în două lături, ne deschiseră o calelargă în această luptă la lumina lunii.

În momentul când ies, irăm cu fuga afară, un pistolsinguratec se-ndreptă în pieptul cel gol al lui Ion. Pocni,un s, erpe de foc se repezi din gura lui, dar în clipa aceea eurepezii securea cu tăis, ul în capul celui ce slobozise pistolul,astfel încât i l-am crăpat drept în două ca pe-un trunchide lemn.

— D-zeul meu, mor! zise Ioan încet. Îl luai în brat, e

299

s, i fugii ca o nălucă, nebun, iute, înfuriat*, înaintea oameni-lor mei ce fugeau s, i ei în dezordine urmărit, i de împus, căturis, i de oameni călări. Mereu înainte, mereu spre munte.Pieptul sărmanului copil sângera cumplit, luna părea căse aprinsese-n cer s, i-mi ardea-n cres, tet, oamenii-mi pă-reau fantasme nebune ce zburau vâjâind alături cu mine,când deodată deterăm de-o potecă care ducea în munte.

Aicea pas, ii nos, tri deveniră mai grei, urcarea mai ne-voioasă, până ce-ajunserăm într-un deal plin de bolovanimari s, i risipit, i.

— Stat, i! strigă unul mai bătrân dintre copiii munt, ilor.Bolovanii în s, ir, copii!

Într-un moment bolovanii erau pus, i în două s, iruri,în ordine de bătălie, asemenea unui mur. Când inamiciiîncepură a urca dealul, s, irul întâi de bolovani se rostogoliîn ei, astfel încât, pocnind, rumpând, lovindu-se de colt, uride piatră ce răsăreau prin iarbă s, i prin tufis, e, bolovanii înurma urmelor rumpeau s, irurile de oameni din vale sau,repezindu-se de pre câte-un vârf de stâncă, cădeau în în-treaga lor greutate pe capetele semet, ilor. De după s, irulal doilea de bolovani se-ntinsese pus, tile s, i unde vedeaufiint, e de oameni, într-acolo pocneau.

— Tomo! zise bătrânul ce luase comanda asupră-i, scu-turând sabia lui cea bătrână pe care-o atârnase la coapsă.Tomo! Tu fugi cât pot, i cu Ion, fugi mereu înainte, ca să fiicu mult înaintea noastră... noi vom fugi mai târziu... dartotus, i vom fugi, pentru că pare-mi-se că-s mult, i devale s, itu s, tii: de s-or sfârs, i bolovanii mari s, i gloant, ele, trebuies-o luăm s, i noi la picior.

Mă dezbrăcai de t, undră s, i înfăs, urai corpul ce păreamort a lui Ioan. Mă repezii mereu la deal, prin tufis, e, pecostis, e t, epene s, i pietroase, prin scu[r]suri prunduite de

300

pâraie, peste ape fără punt, i, până ce-ntr-o culme de deal,în mijlocul unei dumbrăvi de spinis, e, zării cuibul unui focîn care clipeau cei din urmă cărbuni prin cenus, a cea sură.Îl adusei lângă foc, pusei în el frunze uscate s, i vreascuricâte putui aduna în clipă, astfel încât în curând se-nălt, ă unfoc mare, pălălăind cu fum mult. Mai strânsei frunze us-cate s, i făcui un pat... pe care as, ezându-l pe Ioan îi desfăcuipieptul ca să-i cercetez rana.

Nu era decât o gaură mică, neagră-ros, ie, sub coaste,fără ca să curgă sânge din ea s, i tocmai asta era cauza le-targiei. Îmi apropiu gura de rană s, i sug o dată cu putere,astfel încât gura toată mi se umplu cu sânge. Sânge negrus, i-nchegat curgea s, i din rană, pulsul începu a bate încet,încet s, i Ioan îs, i deschise ochii lui cei rătăcit, i. Fat, a lui setrăsese, de părea a fi numai piele s, i oase, albus, ul ochilorera t, esut cu subt, iri vine ros, ii.

— Ioane, zisei eu, cum ît, i e, copilul meu?— Cum îmi e? zise el, surâzând amar. Cum să-mi fie? Amsă mor, iată tot. S, i tu nu vrei să te consoli, amicul meu?De ce? O, de-ai s, ti ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd peSofia.

— Aiurezi, Ioane! zisei cu blândet, e.— Copil ce es, ti! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurându-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, s, i el zice căeu aiurez. Crede-mă că-s fericit, foarte fericit.

Fat, a lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri dedurere, era senină, dulce. Un nou les, in s-apropie. Capullui se lăsă pe frunzele uscate... pulsul iarăs, i încetă s, i păreaiar că expirase.

Mă uitam în fat, a lui fără să s, tiu ce să fac, nu mai danici un semn de viat, ă; nu eram capabil de nici o act, iune.Prin tăcerea de moarte nu auzeam decât împus, căturile

301

cele depărtate ale luptătorilor nos, tri, din care fiecare măfăcea să tresar, căci întâmplarea aceasta mă făcuse fri-cos. Îngenuncheat lângă el, eu împrejurasem cu o mânăgâtul său, astfel încât, ridicându-l, capul spânzura dupăbrat, ul meu: astfel mă uitam la el s, i nu ziceam nimic, de-cât sărutam fat, a lui ca alabastrul cu gura mea cea plinăde sângele inimii sale. Fat, a rămânea nemis, cată, moartă;numai albeat, a ei contrasta ciudat cu petele sângeroaselormele sărutări. Un fluier vâjâitor din frunză mă trezi dinatonia mea; împus, căturile încetase s, i auzeam din ce înce apropiindu-se pas, i; presupuneam cum că sunt voiniciicare, neputând să sust, ină lupta, se retrăgeau. S, i în curândvăzui apropiindu-se bătrânul tribun, asudat s, i gâfâind, s, iîmpus, căturile se preînnoiră, mai în apropiere însă.

— Ce face? zise el, cu vocea ostenită s, i aruncând oprivire speriată asupra lui Ioan.

— Moare! zisei eu apatic s, i rece.— Ne urmăresc! Feciorii mei se-mpotrivesc cât s-or împo-trivi... dar în urmă trebuie s-o ia la fugă s, i ei.

Îngenunche s, i el lângă Ioan, care acum, sub influent, afocului ce palălăia mare s, i care-i ros, ea paloarea, începusea da semne de viat, ă.

— Ce să facem? Nu-l mai putem duce înainte — să-llăsăm iar nu putem.

— Căpitane, acus, i-s aicea! strigă alergând un feciorcare venea dinspre împus, cături. Feciorii abia se mai t, in!

Ne scularăm amândoi ca trăsnit, i.— Stăi! zise bătrânul, dându-mă c-un brat, d-o parte

s, i uitându-se la Ioan, care-s, i deschisese ochii lui cei maris, i murinzi, care priveau fără înt, eles, ca ochii unui nebun.

— Dă-te-ntr-o parte, Tomo, zise bătrânul, am a vorbiceva cu fratele Ioan.

302

El îs, i scoase sabia din teacă s, i se uita la ea, pe când dinochii lui bătrâni curgeau lacrimi mari.

— Frate Ioane, zise el încet s, i linis, tit, fă-t, i o cruce. Ioanăîîs, i făcu încet s, i cu silint, ă multă o cruce. În momentulacela sabia vâjâi prin aer s, i capul lui Ioan se rostogoli pefrunzele uscate.

— Nebune! t, ipai, îndreptând pistolul spre frunteabătrânului, ce-ai făcut?

— Ce-am făcut? zise bătrânul, căzându-mi în mâini s, iplângându-mi pe piept ca un copil. Ce-am făcut? Dar ceera să fac?

Tremurul său, gemetele sale convulsive, plânsul, cucare era neobicinuit s, i care se storcea cu greu, asemeneaunei puteri demonice, din pieptul lui, arăta cum că durerealui era adevărată. Vuietul fuginzilor venea mai aproape,pocnetele păreau că vâjâie deja pe la urechile noastre.

— Aidi! zise feciorul ce era cu noi, aidi, trezit, i-vă; săfugim! El acoperise corpul lui Ioan cu frunze s, i cu pietre,iar capul lui îl aruncase într-un izvor de-aproape. Ca cerbiisperiat, i s, i gâfâit, i veneau feciorii din toate părt, ile.

— Să fugim! Să fugim! strigau tot, i s, i mă rupseră pemine s, i pe bătrân în fuga lor fără ordine.

Amet, it, turburat, fugeam fără să s, tiu unde, până ceprigonitorii ne pierdură urmele, până ce noi ne crezurămdestul de siguri pentru de-a sta s, i de-a răsufla.

Ajungând într-un vârf de munte, începurăm a scăpăradin amnare, a clădi care-ncotro câte-un foc urias, , pe lângăcare se as, ezară tot, i. Tot, i erau mort, i de oboseală s, i cu toateastea trebuie ca cineva să vegheze. Unii îs, i legau ranele— cele mai multe us, oare — alt, ii, cum erau, se întindeaula pământ. M-am propus eu să veghez s, i tot, i primiră cubucurie. Bătrânul sta asemenea gânditor s, i se uita fix în

303

măruntaiele cele ros, ii ale focului, ce plesneau în scântei.Feciorii se culcau cu frica-n sân, bătrânul cioplea un lemn;eu singur mă sculai s, i, luând lancea, mă depărtai ca să măprimblu prin scheletele de piatră ale stâncilor.

Noaptea era întunecoasă s, i rece, gândirile mele erauturburi s, i dureroase, astfel încât mă durea capul de ele s, isimt, eam cum t, easta nu-mi încăpea creierii mei cei revoltat, is, i sinis, tri. Să cuget nu mai puteam. Astfel, cu capul ar-zând, am vegheat noaptea aceea s, i, de-mi aduc amintede ea, e că nu-mi aduc aminte de nimica, afară doar cumcă, tâmpit s, i nesimt, itor, mă lăsasem prada acelei atoniicare-nsot, ea totdeauna durerile mele.

A doua zi, când soarele de aur ardea din cres, tetul ce-rului, pe când voinicii, sculat, i de mult, vegheau asemeneaunor vulturi din vârful stâncilor asupra câmpiei, pe cândne-ncredint, arăm că eram siguri de orice urmărire, eu luaiun hârlet, de-a umăr s, i plecai mereu la vale până-n loculunde murise Ioan. Dus, manii cercetase pe-acolo, însă cor-pul acoperit [cu] mormanul de frunze s, i pietre nu-l zărise.În ars, it, a zilei am început să-i sap groapa. Fruntea s, i piep-tul îmi ardea cumplit s, i cu toate astea picătură de sudoarenu curgea de pe mine. Săpam turbat, ca s, i când as, fi vrutsă îngrop o comoară. Când fu destul de adâncă, dezgropaicorpul fără cap din pietre s, i frunze s, i-l as, ezai încetinel s, icu băgare de samă — ca s, i când ar fi mai simt, it ceva —în locuint, a cea răcoare s, i eternă. Apoi mă dusei la izvor,unde i se aruncase capul. Soarele se răsfrângea pe fat, aapei lucii, care tremura ca o unduioasă oglindă de argint,dar în fundul apei clare zăcea capul cel frumos al june-lui. Apa, curgând, curăt, ise s, i dusese cu sine scursurile desânge, astfel încât nu rămase decât capul cel blond, palid,c-o fat, ă albă ca argintul, cu buze vinete ca porumba, cu

304

ochii cei mari închis, i s, i cu părul moale plutind s, i răsfiratîn undele apei. Fat, a cea palidă s, i slabă părea că surâde.Luai apă în pumni s, i-mi spălai alături cu izvorul fat, a careardea ca de friguri. Luai încă un pumn de apă s, i mi-l tur-nai în sân, care ardea, fundul apei se turbură s, i devenisângerat, mă aplecai pe suprafat, a ei s, i sorbii în sorbiturilungi din apa turburată cu sângele lui, apoi băgând amân-două mâinile în izvor, scosei capul lui Ioan s, i-l ridicai înlumina soarelui spre a mă uita lung s, i cu durere la el. Îlas, ezai în mormânt asupra corpului s, i, acoperindu-l tot cut, undra mea, ca s, i când m-as, fi temut să nu-l doară bulgă-rii, începui a umplea mormântul cu t, ărână. În intervaleîmi venea să mă culc s, i eu cu el alăturea s, i să las să cadă ostâncă de pe marginea gropii peste mine, or[i] gândeamsă mă-mpus, c s, i eu s, i să sfârs, esc cu mizeria ce se numes, teviat, ă. Pe-o stâncă, departe, sta un român cu flinta-n soares, i păzea privind în nouri. Un vultur, t, inând în căngile luide aramă o turturică albă zbură asupra capului meu cron-cănind s, i dând din aripi, apoi se-nălt, ă rotindu-se în sus, înnori, speriat de prezent, a mea. Românul s, i-ntinse flinta înpunctul cel negru, ce plutea, din aer s, i dete foc — atunci,rostogolindu-se prin aer, căzu vulturul cu turturică cu totîn prăpastie.

— Răzbunarea! murmurai eu. De ce să mor pân-a nu-lrăzbuna. După aceea am vreme s, i de murit s, i de trăit devoi vrea.

Împlui groapa cu t, ărână, frânsei o ramură verde dintr-un arbor s, i-o aruncai peste mormânt — s, i, fluierând prin-tre dint, i c-o răceală sinistră, apucai îndărăt la deal.

Ajunsei la castre. Bătrânul s, edea trist s, i gânditor lângăfoc cu picioarele întinse, cu mâna pe frunte. Mă apropiais, i s, ezui alături de el.

305

— Ce să facem? zisei eu încet s, i răgus, it.— Gândit-am s, i-am răzgândit, s, opti el, s, i pare-mi cum căceea ce-a clocit capul meu nici dracul n-ar fi putut răscloci.Ei au omorât un copil — pentru că nu eu l-am omorât, binepot, i s, ti. Decât să-l las mai mort în mâna lor, ca să-l chinu-iască s, i să-s, i bată joc de el, mai bine l-am scăpat de toate.Nu s, tii, Tomo, că chinul trezes, te sufletele omului s, i pemurind chiar durerile cele cumplite îl fac să mai trăiască,darmite ce trai? Dar crezi tu poate că eu le-o uit asta... i-ouit sasului, care ne-a vândut ca Iuda pe Domnu Hristos?Am trimis iscoadă pe Nit, ă-a Floarei, care s, tie a vorbi cat, iganii. El s-a uns cu funingine pe fat, ă s, i s-a îmbrăcat întrent, e — as, a va trece pe la moară să vadă acolo-s încă, or[i]nu-s acolo. Dacă n-or fi, apoi pe desară ne-om duce pe lacumătru-meu sasul, ca să bem cu el câte-o fele de vin însănătatea dumilor-sale.

S-auzi zgomot de guri între feciori. Ei veneau râzând,ducând ca-n triumf între ei pe Nit, ă-a Floarei care, descult, ,cu părul ies, it prin căciulă, cu coatele ies, ite prin t, undră, cugenunchii ies, it, i prin cioareci, negru s, i slab ca dracu, cuochii înfundat, i în cap s, i cu căciula pe-o ureche, povestea înstil hodorogit s, i t, igănesc ce ispravă făcuse la nănas, u-săucel bun: sasul. Dar când fu aproape de noi, ochiul său ful-geră teribil, dar astfel că numai noi îl văzurăm. Era mascarâzândă s, i comică a unui suflet plin de ură s, i răzbunare,fat, a ironiza inima, surâsul viclean or[i] prostatec ironizacu starea sufletului său. Feciorii se depărtară de lângă nois, i el, apropiindu-se, ne povesti încet tot ce aflase. Bătrânulzise feciorilor să doarmă de cu ziua de vor putea, căci lanoapte o s-avem de lucru. Nit, ă culegea de prin iarbă nis, telăptuci, pe care le scurgea în gloant, e mari de mămăligă,pe care apoi le băga în traistă.

306

Înserase de mult, feciorii dormise — numai eu măprimblam tăcut, capul cuprins ca de-o turbare nes, tiută,inima plină de-un pustiu cumplit, nemaisimt, it. Mai aveamceva pe pământ? El îmi mai rămăsese, s, i el se dusese ase-menea. De-as, [fi] avut frate s, i de mi-ar fi murit, cine s, tiede mă durea mai mult. Nori cenus, ii umpluse cerul; cret, is, i nestatornici, ei zburau prin aerul cel cald al nopt, ii, s, iluna cu fat, a ros, ie contrasta cu cenus, a cea lucie a norilor.Voinicii se sculau s, i se scuturau de somn; lăncile lor vineteluceau în lună, t, uguiatele lor căciuli le da un aspect eroics, i sinistru.

— Hai, copii! zise tribunul bătrân, azi avem o cinăminunată. Avem să mâncăm carne de sas!

Mă-nfiorai auzind, s, i cu toate astea nu-mi puteamstăpâni o părere de bine.

Nit, ă mergea înainte prin întunecoasele cărări de munte.Pas, ii săi, asemenea acelora a unei pantere, nu răsunau de-fel pe pietris, ul s, i prundul cel mărunt s, i lesne de răscolit alcăilor. Un munte arunca celuilalt umbra lui, cerul gândeanouri, iar stâncile — pocite schelete de piatră — s, uieraucuprinse de vânt. Din când în când se rostogolea câte-opiatră, se desprindea câte-o bucată de stâncă s, i vuia lavale-n jos. Coborârăm muntele s, i apucarăm prin câmpiepână ajunserăm la moară. Moara era închisă, do[a]r câi-nele dezlănt, uit urla la lună a pustiu. Vocea lui mort, ie s, isomnoroasă răsuna departe în aerul nopt, ii. Nit, ă făcu unsemn s, i tot, i ne tupilarăm la pământ. El merse-ncet însprecâine s, i-aruncă de departe gloant, ele de mămăligă, pe carecâinele le prindea din aer s, i le înghit, ea cu aviditate. Dar încurând efectul lăptucei începu a influent, a s, i el se zvârcoleagemând încet în nisipul de pe marginea râului. Nit, ă nefăcu semn s, i înaintarăm. Pântecele câinelui se umflase ca

307

o tobă s, i el suferea cumplit. Unui fecior i se făcu milă s, i-iînfipse lancea-n inimă. Ne apropiarăm de moară. Începu-răm a pocni în us, ă s, i auzirăm vocea speriată a morarului:

— Care-i acolo?— Eu mi-s, baciule, răspunse Nit, ă cu vocea lui t, igănită.— Da ce vrei tu acu noaptea? zise el.— Am să-t, i [dau] o veste rea, baciule; vin mocanii... îi văzuid-ici s, i-am venit să-t, i spun, ca să fugi.

Auzirăm cum sasul urcă scările tus, ind s, i greoi, apoiveni lângă us, ă. În momentul când deschise, Nit, ă îi înfipsemâna în gât, astfel încât sasul, pierzându-s, i prezent, a despirit, scăpase felinarul s, i cheia din mână, s, i ochii începurăa i se-nvârti în cap s, i fat, a să-i învinet, ească. L-ar fi gâtuitdesigur, dacă bătrânul n-ar fi oprit. Ordonă să-i puie călus, iîn gură s, i să-l lege. Totul se făcu în tăcere, căci n-avusetimp nici să strige. Ochii bătrânului tribun se aprinseseteribil s, i [se] învârteau cu înfricos, are în orbitele lor. Păreacă-i palidul s, i bătrânul demon al mort, ii. Argat, ii morii, caredormeau, nevasta morarului -tot, i fură legat, i.

— Dat, i drumul rot, ilor! strigă acum bătrânul. Rot, ileîncepură a se-nvârti s, i pietrele morii se-nvârteau durdu-ind s, i măcinându-se pe ele însele. Vuietul cel cumplit alpietrelor goale, vâjâitorul zgomot a[l] rot, ilor, ce făceau săspumege apa ce le mis, ca, moara, ce începuse a se legăna s, itrosni în toate încheieturile, întreceau t, ipetele cele slabe s, iînfundate a celor legat, i. Vro cât, iva voinici se suiră pe aco-perământul morii s, i începură a da cu topoarele în el, zvâr-lind bucăt, ile de s, indrilitură în ap[ă], în care s-acufundaus, -apoi, ies, ind, înotau negre ca sufletele înecat, ilor. În podera o butie cu păcură, care fu vărsat[ă] pe întreagă întinde-rea podului. Apoi se aduseră cei legat, i s, i se legară t, apăn degrinzile groase care rămăsese din acoperământul devastat.

308

Atunci li se descălus, i la fiecare din cei legat, i gura.— De ce ne-ai vândut? strigă bătrânul, rece s, i teribil,

uitându-se cu fat, a unei furii de marmură în ochii moraru-lui.

Sasul încremenise s, i amut, ise de spaimă. Gura lui [nu]mai putea să zică o vorbă... nici de grat, ie, nici de ură, fălcilei se-nfundase s, i tremurau, ochii turburi ca [a] unui nebun,limba bâlbâia fără să poată modula. Spaima-l amut, ise.Femeia plângea amar, feciorii aruncau priviri rugătoares, i sincere pe înfricos, atul demon al răzbunării.

— Dezlegat, i-i pe tot, i ceilalt, i s, i pe femeie s, i ducet, i-i lat, ărmuri, afară de morar — el rămâne-aici.

Într-un moment fură cărat, i la t, ărm. Ne scoborârămcu tot, ii din pod s, i ne duserăm la t, ărm. Un foc mare fuaprins în moment.

— Cine ne-a vândut? zise bătrânul crunt cătră femeie.— El! zise ea, văitându-se... bărbatu-meu. Spusu-i-am eusă nu s-amestece neci în rău, nici în bine. Nu... nu s-aputut. Ungurii i-au dat 200 de zlot, i buni, s, i pentru aceeael v-a vândut.

— Femeie, zise bătrânul, cu tine n-avem noi nimica,nici cu voi, feciori, zise el cătră argat, i. Dezlegat, i pe muieresă-s, i [ia] bani s, i lucruri s, i ce mai are prin moară.

— Încărcat, i pus, tile, măi! să dăm în sas, ii ăs, tia, ziseNit, ă râzând.— Fără gloant, e, s, opti unul altuia. Argat, ii fură dezlegat, i.— Fugit, i, mă! le zise Nit, ă. Foc, copii! zise feciorilor nos, tri.Sas, ii fugeau de le-ajungeau picioarele la ceafă — pus, tiletrăsniră dar, fără gloant, e cum erau, nu făcură decât aînmult, i spaima celor ce fugeau. Femeia ies, ise, cu banii s, icu lucruri ce avea mai scumpe, din moară s, i plecă plân-gând. Morarul începuse a boci, legat de grinzile morii.

309

Bătrânul suci o funie de paie s, i, umplând-o cu păcură,o azvârli aprinsă de jos pe acoperis, ul morii. Într-un mo-ment podul cel uns cu păcură se aprinsese, morarul t, ipateribil de întrecea urletul rot, ilor s, i durduitul pietrelor ne-ferecate. Aci bătrânul tribun râse cu sălbătăcie — ideeasatanică se-mplinea. Luă toporul s, i tăie funiile ce legaumoara de mal.

Moara începu a se mis, ca, a pluti aprinsă pe valuri.— S, i foc s, i-nec! strigă bătrânul teribil, suit pe-o piatră s, iridicând pumnul la ceruri; de-am făcut rău, pe sufletulmeu să cadă!

Aspect teribil. Urlau rot, ile, scrâs, neau pietrele, trosneaînflăcărată moara, t, ipa cu sălbătăcie morarul în mormân-tul de jar. Întreaga moară părea un bătrân s, i bolnav balaurde foc care scormolea urlând, cu aripile lui, valurile ros, itede foc ale apei. Moara-nota repede, dusă s, i de-nvârtiturarot, ii, s, i de repeziciunea apei. Dumbrăvile de pe malurise-nros, eau pe unde trecea palatul arzător s, i deschideaucărările lor de pădure ochilor ce urmăreau spectacolul...Norii cenus, ii ai cerului se ros, ise de foc, fumul cel greu s, igros ce-l lăsa în urmă moara ce fugea ne-neca răsuflarea.

— Am sfârs, it, copii! zise bătrânul, oftând greu s, i adâncs, i scoborându-se de pe piatra pe care se suise. Hai înspremunte!

Nu voi uita niciodată acel spectacol unic în felul său.Între-acestea ungurii devenise nesuferit, i. Bănuiala s, i ade-seori nici aceea era destul pentru ca cineva să fie spânzu-rat or[i] împus, cat. Moartea devenise starea cea normală,viat, a — starea cea anormală a omului. Ei prădau satelecele românes, ti în modul cel mai barbar, omorau fără mi-zericordie femeile s, i copiii, păreau a se-ntrece care pe careîn cruzime s, i-n grozăvie. Ce era dar mai natural decât

310

ca românii, împins, i de răzbunare, să ceară dinte pentrudinte, ochi pentru ochi. Ungurii nu pusese-n scenă pe-atâta o revolut, iune, pe cât un brigandagiu, o hot, ie ca săzic privilegiată — s, i o hot, ie cu-atât mai scuzată, cu cât ease exersa asupra unei nat, iuni de paria — asupra români-lor. Numai că-s, i găsise oamenii! Dinte pentru dinte, ochipentru ochi! Asta era s, i deviza lăncerilor — s, i ei măsuraucu măsura cu care li se măsurase lor. Românii nu prădau,ei ucideau. Oamenii nu se numărau după ranguri, ci dupăcapete, căci coasa nu s, tia diferent, ă între capul cret, s, i ne-gru al magnatului s, i-ntre capul de câine al honvedului.Era teribil acest popor când îs, i scutura lant, urile lui de fier,teribil ca varga lui Dumnezeu. S, i oare nu sunt toate po-poarele as, a? Blânde s, i pacifice în timp de pace, fizionomiabonomă, ochii sinceri, statura aplecată de sarcina cea greaa viet, ii. Dar vezi-le în revolut, iune! Vezi profunditateaacelui suflet teribil care zăcea sub masca bonomiei, vezicum presupune, de nu s, tie, injuriile trecutului, vezi cumaruncă lant, urile mâinilor sale în fat, a stăpânilor fără desuflet. S, i se tem stăpânii fără de suflet s, i-s, i dau averileca să-s, i scape viat, a. Ci omul din popor nu vrea averile,geaba l-ai umplea cu aur, geaba l-ai îmbrăca în mătase.Pâinea ce i-ai luat-o de la gura copilului i-ai cântări-o cuaur, lacrimile lui de venin s, i sudorile lui de sânge i le-airăscumpăra cu surele mărgăritare ale Orientului; ci el nuvrea aurul s, i mărgăritarul tău, el vrea viat, a ta! S, i cine-argăsi-o nedrept, cine rău? E o lege în natură care să nuscuze? E o lege în natură care să nu-t, i dea drept când tuucizi pe cel ce t, i-a biciuit secoli pe părint, ii tăi, pe cel cet, i-a ars în foc pe străbunii tăi, pe cel ce umple fântâniles, i râurile cu copilul sufletului tău? Legile care compunfundamentul eticii chiar te-ndreptăt, esc de-a cere cât t, i

311

s-a luat, de-a face cât t, i s-a făcut, pentru că numai as, a sepoate restitui echilibrul, dreptul pe pământ. Dar virtuteaar cere să nu-l ucizi. Nimeni nu-i obligat să fie virtuos, fie-cine să fie drept — s, i când sentint, a acelui drept nu găses, tecarnefice, fă-te singur carneficele ei. Un om ucis, o literănecitită; un oras, de ars, o pagină de-ntors — iată carteade legi a revolut, iunilor, a dreptăt, ii lui D-zeu!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . (Aici sunt mai multe pagini rupte din manuscriptullui Toma. Or[i] că le-a găsit de bine a le rumpe, or[i] căvro mână streină căruia i le dedese el să le citească a avutindiscret, iunea de-a le găsi într-atâta de interesante încâtsă le rumpă spre păstrare. În orice caz nouă ne pare răude-a nu fi în stare să dăm cont publicului despre ceea cecont, ineau acele pagini; ci vom continua cu urmarea deunde-o găsim s, i noi:)

...că-l văzuse acasă. Ce era să-i răspundă alta? Apoideciziunea era luată de mai mult s, i aveam de gând a oîmplini fără chiar ca să-mi vină o asemenea veste. Mos,Terinte îi tot da: că să vin în sat la ei, ca să mă fac popă.Scoate-or ei de la episcop carte ca să mă popească, nu teteme. Revolut, iunea se sfârs, ise s, i n-as, fi avut de ce să numă fac popă, ci natura mea nu suferea reverendă.

Put, in după aceea era să se declare pacea de restituită,cu toate că noi, garde ale Carpat, ilor, nu ne dizolvasemîncă. Într-o zi îmi dă Terinte o oală, ca să mă duc s-aducapă de la o fântână în apropiere. Ziua era caldă s, i albă,codrii erau verzi. Atunci mă cuprinse mai mare dor deducă. Ajuns la fântână, privii mult în fat, a apei din fundulfântânii, apoi lăsai să cadă oala înăuntru, iar eu apucaispre munt, i la vale.

Satul nostru [era] mai tot ars, pustiu, s, i numai câinii

312

satului urlau pe ici, pe colo de foame, or[i] rodeau câte-unschelet de vită moartă. Venii în bordei. Mă aruncai înbrat, ele bătrânului meu tată, care mă crezuse mort. Amstat mult cuprins, i astfel, tatăl s, i fiul, ochii bătrânului meuse umpluse de lacrimi s, i nu vorbea nici un cuvânt, decâtîmi mângâia părul s, i fruntea s, i mă săruta plângând s, imut de bucurie. O zi s, -o noapte i-am tot povestit, dar elnu se sătura de auzit... Când îl întrebai cum se purtaseel în răzmerit, ă, el îmi arătă surâzând cu viclenie o lanceatârnată în cui.

— Apoi am făcut s, i eu cât am putut, bătrânul de mine!Nu mai e măduvă-n oase! zise el voios. I ! de-as, fi fost s, ieu acu ca tine... numa-s bătrân, n-am ce-i face.

S, i mă măsura cu privirea lui fericită din cres, tet pân-întălpi, parcă nu s-ar fi putut încrede de-s eu, or[i] de nu-seu.

Veni s, i Finit, a. Era logodită c-un fecior nalt s, i frumos.Îi pomenii de nuntă s, i se ros, i până după urechi. Dar...s, tiam eu că-i place.

Pacea era deplină în t, ară. Finit, a se mărită s, i eu îi fuseinun mare — în fine, am stat ce-am stat acasă, până ce-ntr-o zi mă pomenii cu tata mort. Adormise de bătrânet, e, cipentru totdeauna. L-am pus în mormânt alături cu mama,am as, ezat o cruce de lemn la capul lui s, i-am încu[nu]nat-ocu busuioc. Finit, a, biata copilă, îs, i s, tergea lacrimile cus, ort, ul s, i-mi promise de-a pune flori pe mormintele lors, i de-a [a]prinde câte-o lumină la zile mari, de sufletulcelor [mor]t, i. Întristarea-mi intrase-n inimă, întristareas, i pustiul.

313

Poesis

M-am dus la Clus, . Am as, teptat să vină noaptea pentruca să mă duc la casa ei, să văd ce se-ntâmplase cu ea. Îmivenise ideea să-i iert tot — trădarea ei — s, i, de-ar fi fost oscânteie de amor în ea, s-o iau cu mine s-o fac nevasta mea.Inima mea era însetată de iubire s, i, ca cel ce se îneacă, îmiplăcea să mă t, in de-un pai chiar.

Noaptea era cam ploioasă s, i norii zburau negri princer s, i numai prin rupturile lor groase se vedea câteodatăluna. Am luat o laternă mică cu mine, s, i, ies, ind pe strade,am început a le străbate în plesnetul cel mărunt, el s, i zuzu-itor al ploii s, i a o apuca, ies, it afară din oras, , peste câmpiiinundat, i de s, iroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde,s, i sfâs, iind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia.Era întuneric de nu-t, i puteai vedea mâna. Am ajuns lacasa ei. Am scos lanterna, s, i, aprinzând-o înaintea us, iide din fat, ă, voi să scutur us, a, dar văd că încuietoarea esigilată de către autoritate. Ce să fie? Asemenea tuturorfemeilor ce trec din viciu în viciu, ea o fi căzut în datoriis, i or[i] fi vânzând pe cale judecătorească singura ei avere:căsut, a. Ce-mi păsa mie — trebuia să mai intru în casă,să-mi mai readuc încă o dată aminte de singurele fericiriale viet, ii mele. Am rupt sigiliul de pe încuietoare s, i-am

rupt s, i încuietoarea.Am intrat înăuntru — s, i-n camera ei. Era ca în ziua în-

tâia a amorului meu. Pianul sta deschis s, i scaunul înaintealui, înaintea gurii sobei stătea încă scaunul cu sprijoane abătrânului. Patul ei alb s, i curat era lângă peretele stâng.Pusei lampa pe masă — s, i privirea dădu de-o epistolă si-gilată cu ceară neagră. O luai. Era adresată mie s, i scrisăcu mâna cea fină. Am deschis-o cu repejune s, i-am citit-o.Era scrisă tremurat s, i cerneala s, irurilor era turburată delacrimi căzute pe hârtie. O reproduc tot as, a cum era scrisă:

Amantul meu, dulcele meu amant! M-ai crezut trădătoare,desfrânată, s, i-ai luat lumea-n cap. Da, am ”fost criminală,inima mea, criminală cum a fost Maria Magdalena. Tomo,nu mai cer iubirea ta, căci când vei citi aceste s, ire, n-aimai putea iubi decât craniul cel îngropat s, i ochii cei mort, ia unei fete nebune -nebune de amorul tău — zdrobite deiubirea ce i-o impusese natura, de iubirea pentru bătrânulei tată. Tata bolea, eu nu puteam câs, tiga nimic. Ce eramsă fac? Să cers, esc, as, fi ros, it. M-am vândut dar. Cu-acestmijloc am căpătat bani mult, i, prea mult, i încă — căci tata amurit. Să-t, i descriu ce-am simt, it după ce l-am înmormân-tat? De câte ori am cugetat să mă duc la tine, să înconjurpicioarele tale cu brat, ele mele, să te rog, să te conjur ca sămă iert, i. M-as, fi făcut sclava ta, căci te iubeam, te iubesc!Am fost la Ioan. L-am conjurat să te îngrijească, i-am datbanii ce îi aveam, dar i-am cerut jurământ să nu-t, i pome-nească nimica de mine. Înainte de-a pleca el a venit lamine s, i mi-a spus în ce stare te afli— l-am trimis îndărăt, căci s, tiam că prima ta cugetare vafi: sinucidere— căci eu s, tiam că tu mă iubes, ti cum te iubesc eu. Într-unadin zile tu ai dispărut. Ce-mi folosea că mă vândusem,

316

când tata murise, când tu te-ai dus?... Am scris testamen-tul meu, în care te-am pus pe tine mos, tenitor al miceicăsut, e... apoi am făcut foc în cămin, am închis us, ile s, i amînchis s, i oblonul — căci ideea-mi părea dulce, ca să morde moartea de care-ai murit tu. În atmosfera nădus, itoaret, i-am scris ceea ce vezi. Apoi, s, ezând lângă piano, începuia cânta valsul cel molatec, dulce, pe care l-am cântat cândcapul tău cel negru s, i genial dormea în poalele mele. Sămai mângâi acea frunte de marmură nu mai puteam spera.As, a-i că tu mă iert, i? De-ai fi fost numai tu s, i eu în lume...ce mult ne iubeam eu s, i cu tine. Traversam codrii cei verzipână muream amândoi unu-n brat, ele altuia, pentru ca încealaltă lume să traversăm de brat, , ” doi îngeri, stelele cerului.Adio, copilul meu! Te iubesc! Gândes, te la mine — de voi putea,voi gândi s, i eu numai la tine, numai. Nu mă respinge, copilulmeu, lasă-mă să fiu a ta... A ta Poesis

Am citit s, i-am recitit ce scrisese ea s, i apăsam plângândîn hohot, ca un copil, s, irurile ei s, terse de lacrimi de buzelemele vinete s, i arzătoare.

— Poesis! strigam eu, strângând aerul camerei la piep-tul meu. Poesis, iartă-mă!

Mă as, ezai pe fotoliul de lângă piano, în care muriseea, atinsei clapele lui pe care fugise degetele ei as, a de deli-cate, as, a de frumoase, s, i durerea mea devenea din ce în cemai dulce, din desperare, melancolie. Poate că sufletul eicurat adia dulce în jurul frunt, ii mele. Poate că ea, aeriană,îmi atingea părul, îmi săruta fruntea mea. Umblai multprin casă, bântuit de idei când dulci, când amare. Apoidezbrăcându-mă, mă culcai în patul ei cel alb. O visai ală-turi cu mine -capul ei cel blond s, i dulce pe pieptul meu —gura mea fierbinte pe fruntea ei albă — s, i nu era nimica!Strânsoare în van, tandret, e în aer — nu era nimica. Strân-

317

geam cu unghiile mele perina infamă, până ce somnul avumilă de mine s, i-mi adormi mintea obosită.

As, fi putut rămânea în căsut, a ei, care rămânea a mea,as, fi putut să-mi petrec toată viat, a citind s, i recitind, într-onebunie dulce, acea epistolă plânsă, scrisă de mâna ei, s-ovisez pe ea toată viat, a mea, s-o visez cum că umblă princasa mea, cum că surâde la florile din fereastră, cum căveghează cusând sau împletind asupra copilului meu. As,fi putut să-mi creez o fericire iluzorie, o familie iluzorie,o femeie ideal — as, fi putut fi nebun. Dar la ce? Apoi,oricât de lungă să fi fost acea nebunie, totus, i fiecare îs, i aremomentele sale de trezie, momente în care sinuciderea ecugetarea cea dintâi, momente de urât, de scepticism, dedecept, iune. De-aceea am luat lumea-n cap... Acea epistolăcont, inea toată istoria mea.

318

Iconostas s, i Fragmentarium

Pe podelele reci de cărămidă

1

Pe podelele reci de cărămidă umedă a temnit, ei se desemnaîn fâs, ii crucis, ate gratiile de fier din fereasta înaltă s, i bol-tită, luna ’nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei deaur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temnit, ei s, i,răzimată de stâlp , se vedea o figură naltă de femeie, albăca varul, cu ochii turbat, i s, i fixi — ea-s, i frângea mânile eiîn lant, uri s, i din când în când îs, i netezea părul ei desfăcut,ce cădea pînă la s, olduri în vit, e s, i ’ncovoituri cumplite. Lapicioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pepaie — un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu ocordelut, ă ros, ie. Femeia răzimată de stâlp era atît de albăîncât părea o statuă s, i una cu stâlpul.

Apoi deodată s, ezu. Luă copilul în poală s, i buzele eivinete surâseră — ea [îi] vorbea lin cu glasul încet, uimits, i nebun :

— O, steaua mea, îngerulmeu, frumosul meu înger,ascultă, ascultă. Pentru templul Sionului căzut în ruină,

pentru zidirile 11 Ierusalimului p[e] 12 cari le-au dărâmat ,pentru mărirea poporului lui Israil , pentru regii lui pe cari- i despret, uiră —stau în singurătate s, i plâng . Dară veni-vaziua în care se va ridica un erou care-a aduce nouă mărires, i nouă putere. S, i tu es, ti acel erou. Tu es, ti Messia , îngerulmeu! Tatăl tău poartă coroană, mama ta e sclavă. Copil desclavă—copil de rege să te ’ncoron . Ea-s, i desprinse de lagât un cerc de aur s, i-l apăsă pe fruntea copilului.

— Unde este acum tatăl tău, acel om palid, frumos , o,prea frumos, nalt, în haina lui neagră, cu coroana scumpăpe frunte, să te vadă pe tine în leagăn — Împărat al lumeiîntregi. Surâzi , surâzi cu gura ta cea mică... îngerii vor-besc cu tine ? îngerii ît, i arată mantia, tronul, sceptrul tău...Visezi! visezi ce ai să fii... dulcele meu Domn!

Deodată ea se ridică. Umbra ei se - aruncă pe părete.Ea-s, i întinse mâna slabă s, i fină spre umbră, cu cealaltă îs, irăsfoi părul de pe frunte s, i zise cu bucurie:

— Tu es, ti... S, tefane... Ce frumos es, ti tu, Doamne!Dulce Doamne! Adu - t, i aminte de acea noapte ...O! Tus, tii acea noapte, când în patul tău te-am cuprins pentruîntâia oară în brat, ele mele... când mi-am mlădiat corpulde corpul tău — ***!... S, i vezi-o! floarea amorului nostru...Doamne!... Dormi, dormi, amorul meu, floarea amoruluimeu!

Luna se strecura încet s, i umbrele zăbrelelor s, i a stâl-pului se mutau din ce în ce pe podeaua umedă s, i pe murulsur.

2

Ciudată ca o scrisoare în ieroglife sta ulit, a jidovească aSucevei în lună. S, iruri de case sărace, peticite, când uni-

320

forme ca legile Pentateuchului, când pestrit, i s, i mestecateca hainele rupte s, i lucrurile vechi din desacul unui jidov.În feres, ti, bucăt, i de sticlă colorată, lipite cu hârtii sfâs, iatedin Gemara, pe care se coc colacii de sărbătoare. Perdelede atlaz ros, îns, irate pe-un fir de at, ă s, i singurul specta-tor, luna, privea când într-o casă, când într-alta, în toatedeodată s, i pe rând. El văzu cărt, i vechi, în dulapuri vechi,sfes, nice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane deatlas s, i caftane sărace. Astfel lumina le revedea pe rândaceste odăi de-o pestrit, ă diferent, ă, des, i casele păreau uni-forme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur —Sionul ruinat — de jur împrejur proptit de bârne de stejars, i, înaintea casei cahalului, un bou junghiat ca spre jertfă.Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o tânguirea lui Iezechil. Sur era templul pe dinafar ă, tăcut înăun-tru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci.Grilajul de la corul femeilor zugrăvea în perete o mreajăde umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scris, i custele... Nu era aceasta cu bolt, i mândre nalt, ate, cu icoaneluminoase pe ele, cu s, iruri de stâlpi sfint, it, i de cântări me-lodioase — era o arhitectură t, apănă, rece, goală — era atâtde pustiu de frumuset, e ca pieptul unui om mort...

Sub murii acelei havre se strecura încet, c-un sac înspinare, un evreu tânăr. Trecuse miază-noapte. Luna po-leia pietris, ul ulit, ei ce-l puteai număra, s, i umbra evreului,lipită pe peret, i, îl urma parecă... Într-o căsut, ă mică se ve-dea prin fereasta colbăită s, i afumată arzând un muc. Els-apropie s, i bătu încet. Un bătrân cu barba sură s, i lungăapăru în prag. Erau Ruben s, i Levy.

— Le-ai adus, zise el încet, s, i ce face Hagar a mea,ginere? zise el încet, Hagar cea frumoasă!

— Hagar? Mă numes, ti ginere s, i-ntrebi ce face Hagar?

321

întrebă cel tânăr ot, ărât.— S, i de ce nu, ginere? Pentru c-am vândut pe Hagar

cres, tinului? T, i-oi plăti pentru c-am vândut femeia ta — s, inu este Hagar a mea în turn? Sărmana Hagar!

— S, i de ce nu mi-a trimis-o înapoi cres, tinul? zise celtânăr s, i o lacrimă îi udă ochii, as, fi primit-o înapoi... N-as,fi fost supărat. Eu sunt un evreu sărac s, i mi-era dragă...Ce-mi pasă mie că ea câs, tigă bani s, i altfel, numai să fie s, ia mea... Să mi-o [fi] vândut pe jumătate pret, , ca o hainăveche, as, fi cumpărat-o napoi... De ce s-o închidă...

— Pentru că-i a lui... a cumpărat-o, îi sătul de ea... aînchis-o... I-o t, ii de rău, Ruben? Sărmana fată, cum va fiplângând ea-n pustiu s, i mă va fi blăstemând, căci eu amjertfit-o pe Hagar a mea ca Iepth sin Gibud... Dar taci...să tăcem, zise bătrânul netezindu-s, i barba, să-mpărt, imaurul ce mi l-a dat cres, tinul, treizeci galbeni venetici, să-iîmpărt, im ca rude de sânge.

El îs, i ridică poala caftanului s, i scoase o pungă vechede piele, o puse pe masă, trase un scaun s, i s, ezu.

— Mi-au dat treizeci... capet, i tu cincisprezece. — Dă-ncoace, zise Ruben pe jumătate îngenuncheat s, i cu capulîntre mâini.

Bătrânul numără pân-în cincisprezece. Ruben îi cum-păni o vreme în palmă. Apoi zise apăsat:

— Cincisprezece capăt numai ? Oare fata nu era în-treagă a mea ? Levy băgă încet punga cu restul în buzunar.

— Nu-t, i las banii ceilalt, i . . . dă-mi cei cincisprezece,căci sunt ai mei. Levy nu răspunse un cuvânt . El se uită lamucul de lumânare fix s, i neclintit, apoi trase saltarul dela masa veche, neagră s, i negeluită , se uită la lumină, pecare-n vremea număratului o împinsese2 - ntr-o parte . . .

— Nu-t, i las banii, zise Ruben cu glas mai tare 3. Destul

322

am stat s, -am plâns nopt, i întregi, mi-am întors picioarele lacăp[ătâi *] pentru Hagar — s, ’ acum nu vrei să-mi dai pret, ulîntreg ? Bătrânul se uita ciudat. Lampa era pe stinse.

— Lumina se stinge, zise Ruben, pîn’ a nu se stingelumina, numără-mi banii.. . Levy scoase un cut, it din sertars, i juca cu ascut, is, ul lui în lumina lampei. Lumina pâlpâiamai tare.

— T, i-o jur pe D-zeul Sionului, noaptea aceasta nu vatrece fără să am banii tot, i. Es, ti surd, bătrânule , n’ auzi ?

— Lumina încă arde, zise Levy.— Am spus, lumina între tine s, i mine — iată, zise,

Ruben, s, -o răsturnă la pământ . Se stinse, numai sfes, tilamai licărea.

El îs, i ’ntinse mânile peste masă s, i-l apucă pe bătrân debarbă. Bătrânul nu zise nimic. C-o mână-s, i strânse brâul,cu cealaltă lovi cu cut, itul pe contrariul lui s, i-i străpunse gâ-tul, încât sângele-i împros, că obrazul. Tânărul se răsturnăcu scaun cu tot s, i sângele-i curgea s, iroi pe podeaua aco-perită înadins cu mult năsip. Aurul lui căzuse la pământs, i se ’mprăs, tiase prin balta de sânge . Nepreocupat de celtânăr, Levy culegea galben cu galben, îi curăt, ea de sânges, i năsip s, i-i punea în punga lui veche... Apoi stătu mult întăcere, părea a socoti ceva.

Apoi sări de pe scaun s, i luă sacul pe care Ruben l-adusese, îl dezlegă la gură, scoase s, i distinse pe masă ceera în el... erau straie purtate de Domn, cari odată de marepret, or fi fost. Levy murmură 11 în barba pe care s, i-o ri-dica[se] cu mâna la buze.

Pe ulit, ă nu era nimeni. Luna apusese, părea că inimanopt, ii îs, i scursese sângele luminos, căci era întuneric .. .Cercă dacă us, a-i bine închisă, întinse o cergă veche pestemort s, i se culcă. Dar numai at, ipea s, i nu putea dormi. El

323

se zvârcolea în pat s, i din când în când îs, i bătea cu pumnulîn cap. Începu să ofteze s, i să geamă, se sculă din pat, lungs, i slab, s, i pipăi pin întuneric s-ajungă la masa pe caredistinsese 15 hainele de Domn.

— Trebuie să mă duc la Hagar în turn, s, opti el mono-ton, Hagar ! Hagar ! S, i nepotul meu Ismail, facă-i Dum-nezeu izvor în pustiul temnit, ei, căci dus, manii ei au săcatapa din urcior. Începu să se schimbe în hainele de Domn.Hainele atârnau pe corpul lui slab, curelele de sabie s, i le’nchiasă pe dos s, i în teacă băgă un *** vechi. Arăta ciu-dat acest Domn. Îs, i puse o cucă veche pe cap s, i se uită înoglindă. El se sperie.

„M-am făcut Domn, unsul goimilor, el căruia * i-amvândut fata, D-zeu mă ierte. Îmi trebuiau banii ca să măduc la Ierus, alaim , căci sunt bătrân s, i Rabbin . Acumam-am făcut singur Domn, mi-am spurcat copilul meu caLot în bet, ie. S, i m-am făcut Domn ! M-ai uns, Doamne, cuuntdelemnul l7 tronului din Sion. S, i Hagar a mea în turn,m-oi duce la ea s, -oi cânta un psalm al pruncilor lui Assaphsi o voi bucura cu cântecul arfei Sionului”.

El era nebun. Luă un urcior plin cu apă în mână s, imerse pe ulit, ele strâmte ale mahalalei jidovilor . Dar dru-mul nu s, i-l gres, i . Ajunse la un loc gol, între murii cetăt, iiSucevei s, i murii închisorii. În acest loc nu puteai ajungedecât prin cărărus, i strâmte s, i treceri printre case, de put, inicunoscute.

3

Luna apusese s, i tânăra evreică s, edea în fereastă s, i se uitaîn noaptea neagră, umbra uries, as [c]ă a închisorii ei dis-păruse s, i lumina de stele era slabă. Fat, a ei albă lumina ca

324

a unei moarte din granitul sur al ferestei 2 închisorii. Venibătrânul în ornatul lui... El era s, i mai ciudat s, i mai fantas-tic ca mai înainte. Bonetul îi sta strâmb pe cap, părul luilung s, i sur flutura în vânt. Când evreica-l văzu începu sărâdă cu chicot de bucurie.

— Ai sfârs, it palatul tău cel nou ? întrebă ea. Cu odăifrumoase îmbracate ’n mătase ros, ie, cu oglinzi nalte des, apte cot, i în care să mă văd goală din cres, tet pân-în călcâie. . . Da, goală, albă ca omătul în acele sale îmbrăcate în pur-pură domnească. Nu-s eu floarea ta de zăpadă, S, tefane?Ea-i întinse mâna slabă, mică, fină pin gratii.

— S, tefane! Vezi tu regele evreilor ! Gătitu-i-ai scaunîmpărătesc s, i schiptru pentru mânile lui ca să judece asu-pra Israilului ca Samoil judecătorul ? Dar ai slăbit, tânărulmeu amic, zise ea întristată privindu-1 din nou, s, i parec-ai îmbătrânit tare ... de ce postes, ti, să nu postes, ti , făt-frumos ce es, ti. Dar deodată ea păru a-l recunoas, te.

— Nu es, ti tu cumva Levy Canaan? esclamă ea. Halila!departe de mine. Ea-s, i smulse mâna -[ n]dărăt , pe carebătrânul o apăsase pe mâna lui.

— Sunt Levy Canaan ! zise bătrânul sughit, ând. Păgâ-nii au lăsat să sece izvorul de apă. Eu am adus un urciorplin s, i am venit la Hagar a mea în turn.

— Vai, S, tefane, zise ea încet, te-ai făcut urât acum. Ailipsit multă vreme de la mine s, i de la copilul meu, t, i-ailăsat barbă de supărare, n-ai tuns-o, de mult lucru ce-aiavut la palatul nostru cel nou . . . S, i erai as, a de frumos,S, tefane, s, i sărutarea gurei tale era ca vinul de Chipru , s, iochii tăi — ca ochii de hulub .

— Hagar, Hagar a mea . . . Eu sunt Levy Canaan,evreul cel bogat.

— Tu es, ti Levy Canaan, evreul cel bogat ? Halila ! De-

325

parte de mine ! . . . Dar vezi tu, scumpe S, tefane, copilulamorului tău ? Mi-ai dat să beau vin dulce s, i-ai lăsat săafume cu smirnă s, i miresme în palatul tău s, i mi-ai sărutatbuzele mele. Dar ia-mă, ia-mă numai, palatul cel nou va fis, i mai frumos decât cel vechi. Bătrânul îi întinse urciorul.

— Halila ! departe de mine. Ley scăpă urciorul pepietre de se facu hârburi . Ochii lui se cascară — el se uitat, intă la fereastă s, i scutura cu mânile grilagiul. Bonetul îicăzu de pe cap s, i el alături.

— Ai adormit, frumosul meu mire, zise Hagar, ai ador-mit în palatul tău, în perini de purpură, în polog aurit.Ea-s, i întinse mâna cu dorint, ă la bătrânul căzut, apoi în-gână încet, ca s, i când ar fi vrut s-adoarmă copilu-i :

— Dormi dulce, amorul meu, dormi dulce !

După această întâmplare minunată...

... După această întâmplare minunată, Cavalerul meu îs, igrăbi calul spre măgura unui deal departat, ca să treacăbălt, ile s, i mlas, tinele periculoase ale Bugeagului . Dar abiaisprăvise jumătatea drumului s, i drumuri multe veneau încruce s, i oriîncotro se ’ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu s, i sur îl înconjura s, i nici mai s, tia încotros-o apuce.Îl apucă noaptea. Era una din acele nopt, i negreîn care luna plutes, te ca o pată abia văzută pe cer. Numaidin când în când ea reînvia deodată în toată puterea ei,pentru a lumina s, esul sur s, i pustiu, pentru a dispărea iarpe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri s, i gropi, calulera obosit, lui însus, i îi venea să cadă din s, ea. Se dădu josde pe cal s, i-s, i puse urechea la pământ . Stătu multă vremeastfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de

326

clopot . . . el tresări. Îs, i în toarse ochii de unde i se păru c’auzise sunet s, i văzu o lumină turbure s, i pâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu s, i ’ncepu să meargă în pasiut, it * — des, i abia putea de picioare. Dup-o bucată deloc se văzu oprit în cale de-un s, ant, pe care 9 -l împlusetrestia s, i buruienele de apă, care înconjura locul de undevenea lumina — s, i, când luna ies, i pe-o clipă pentru a lu-mina locul, el văzu o zidire veche s, i mare, cu cîte un turnla fie care colt, s, i cu o poartă urias, ă în mijlocul zidului .Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se sur-pase pe - alocurea, murii păreau a se înclina neproptit, i ,ferestele sparte, lemnăria putredă s, i năruită . Un podet,mis, cător, mai mult putregăit, ducea peste s, ant, la curteacastelului. El merse ’năuntru . Lumina apăru în fereastaunuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată pin tot cas-telul, pe lângă toate ferestele s, i dispăru. În aceeas, i vremeluna se cufundă după un nour negru, nelăsând nici o urmăde pală măcar s, i era un întuneric cum nu mai fusese. Tă-cere mortală . . . Cavalerul îs, i legă calul de stîlpul unui felde s, ură, s-apropie de casă s, i merse ’n fat, ă-i cu pas, i lini s, iabia auzit, i . Era linis, te 15 ca-n mormânt . El se uita pinferes, tile de jos, dar îs, i fixa ochii într-un 16 întuneric nepă-truns s, i nu putu cunoas, te nimica. După un scurt monolog|| merse la poartă, de-a cărei us, cior era atârnat , de-unlant, , un ciocan greu. El îl ridică, se răzgândi, apoi bătu odată tare. Toată vizuina răsună a des, ert, apoi iar tăcere.El repetă bătaia—iar un ecou surd s, i adânc , apoi iar tă-cere mortală. Bătu a treia oară, nici o mis, care de fiint, ă vie.Se dete cât, iva pas, i îndărăt, ca să vadă de n-a zări cumvalumină în vro parte a castelului . . . Lumina apăru tot înlocul unde apăruse s, i mai înainte, dar dispăru tot atît deiute. Totodată căzu o lovitură tâmpă s, i adâncă din turn.

327

Inima cavalerului făcu o pauză cumplită . . . Stătu maimultă vreme neclintit, apoi voi să facă cât, iva pas, i spre cal,dar rus, inea că i-ar fi frică-l ret, inu ; onoarea s, i o irezisti-bilă dorint, ă de-a duce 21 aventura la un sfârs, it îl readusela poartă. Prinse inimă, se ’mbărbătă , scoase sabia cu omână , cu cealaltă ridică clant, a de la poartă. Us, a grea trăs-nea în t, ât, âne s, i se da cu greu împinsă, el sili din răsputeri,deodată îi scăpă din mâni, el se opinti înăuntru s, i poartarecăzu în urmă-i închisă. Un fior rece îl trecu din cres, tetpân-în tălpi, se ’ntoarse să găsească us, a s, i trecu mult pân-o găsi, pipăind , dar cu toată opintirea puterilor n-o maiputu deschide. După mai multe încercări zadarnice, elîncepu să privească împrejuru-i s, i văzu în fund pe o scară,încolăcită asemenea coajei unui culbeci, o pară palid - al-băstrie , ca o lumină de candelă, a cărei zare tremura pemurii negri de piatră ... era cât un sâmbure de mac. Else ’ntremă înc’ o dată, merse pe pipăite spre pară, dar eafugea dinainte-i. El veni pân jos la scară s, i dup-o clipă derăzgândire începu s-o urce ’ncet răzimându-se c-o mânăde părete. El văzu flacăra tot depărtându-se dinainte-ipân’ ce ajunse într-un coridor larg s, i lung ... Flacăra parcăplutea în aer departe în coridor , purtată ca de o mână ne-văzută . . . el o urmă tiptil numai în vârful picioarelor, căcise spăimânta de zgomotul pas, ilor lui proprii. Flama-l con-duse pân-la suis, ul unei alte scări, aici dispăru. În acelas,moment răsună iar clopotul din turn ... ca un gemet ***.Îi trecu prin oase s, i măduvă acest sunet răgus, it, evlavios,plângător . Era în întuneric total . Îs, i întinse mânile s, iîncepu să suie s, i această scară ... O mână rece ca a unuimort îi apucă stânga s, i-l trase după sine . . . cercă a osmulge, dar nu putu, dete cu spada dinainte-s, i , auzi unt, ipet cumplit s, i mâna rece rămase fără putere într-a lui ...

328

El o lăsă să cadă la pământ s, i merse c-o hotărîre desperatăînainte. Scara scundă , încolăcită, strâmtă era plină denăruituri s, i găuri. Treptele erau tot mai înguste s, i maiînguste, pân’ ce dădu de un grilagiu de fier. || El îl lovi cupiciorul s, i-l deschise. Ducea într-un coridor întortocheats, i în unghiuri, abia destul de larg pentru ca un om să poatătrece cu mânile s, i picioarele pin el. O lucire abia, a căreiizvor nu se s, tia * îl lumina într-atât încât îl puteai vedea.Cavalerul îndrăzni înainte. O văietare adâncă , des, artăs’ auzi pin bolt, ile coridorului , din depărtare. El mersemereu înainte s, i zări iar flacăra albastră care-i luminasemai nainte. Coridorul boltit se deschise deodată într-ogalerie mare s, i spat, ioasă în mijlocul căreia el zări un omîmbrăcat în fier s, i armat pe deplin care, cu fat, a sinistră s, icumplită, ridica cu o mână sabia s, i-s, i arata cealaltă, trun-cheată s, i sângerândă. Cavalerul sări cu curagiu la ea, darea dispăru deodată, lăsând să-i cadă o cheie grea de fier.Flacăra rămase suspendată asupra aripelor unei us, i marila sfârs, itul galeriei. Cavalerul înaintă spre ea, băgă cheiaîn broasca cea grea de fier, o întoarse cu putere, aripeleus, ii săriră în amândouă părt, ile s, i [se] arătă o sală mares, i largă în a cărei adâncime era un sicriu înălt, at pe uncatafalc s, i de jur împrejur ardeau în sfes, nice nalte făcliide ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în s, irurilungi, statui uries, es, ti de marmură neagră, îmbrăcat, i camauri * s, i cu săbii mari în mâni . Când cavalerul înaintă,tot, i ridicară sabiile s, i-s, i puseră un picior înainte. Flacăramică plutea mereu nainte-i, el o urma mereu, până ce maiera s, ase pas, i departe de sicriu ; în momentul acela capaculsări de pe sicriu, clopotul sună a alarmă . . . o damă îngiulgiu a[l]b s, i lung, de moartă, cu un văl negru pe fat, ă, seridică încet din sicriu s, i-s, i întinse brat, ele spre el. în acelas,

329

moment statuele sunară din săbii s, i se porniră asupră-i.Cavalerul năvăli ca fulgerul asupra femeii s, i s ’anina degâtul ei, ea-s, i dădu vălul într-o parte s, i-l sărută pe gură.Deodată toată zidirea veche se cutremură s, i se nărui în jurîmprejur parecă. Pe cavaler 18 îl apucă un les, in la inimăparecă s, i el căzu la pământ . . . Când îs, i reveni în fire, else găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea maisplendidă s, i bogată ce o văzuse în viat, a lui, luminată delumini as, ezate în candelabre de cristal. O masă încărcată21 cu fel de fel de bunătăt, i era în mijlocul odăiei ... O mu-zică lină îs, i zugrăvea armonia în aer, us, ile se dădură ’nlaturi s, i o femeie de o nespusă frumuset, e, încărcată 22 dehaine strălucite s, i podoabe scumpe, intră în ea, urmată dealte femei, tot frumoase, dar departe de ea. Ea veni lângăcavaler, îngenunche lângă el s, i-i sărută mânile . Fetele celetinere aduseră o cunună de laur s, i i-o as, ezară pe frunte,ea-1 luă de mâni s, i-l duse în capul mesei, unde s, ezu de-astânga lui.

— Angela ! murmură el uimit. Oricât de ’ncet ar fispus-o, ea auzi, îs, i plecă ochii cuvios, i s, i surâse .

Servitorii intrară spre a servi la masă — o muzică fer-mecătoare le mângâia auzul. El era mut de mirare s, i răs-pundea prin înclinări * s, i mine politicoase . După ce se ri-dicară tot, i de la masă, toate fetele se-mprăs, tiară 1 , afară deAngela, care-l duse iar la sofa, i se puse în brat, e, i ’nconjurăgâtul cu brat, ul ei gol, fin, marmoreu, îs, i apropie buzele degura lui s, i-cepu să-i vorbească, gură ’n gură, într-astfel.......

330

Fondalul acestei scenerii sălbatece

Fondalul acestei scenerii sălbatece încărcate de codri s, iponoară o forma ruinele unui castel înăsprit în arătare-i de lumina palidă a cornului lunei. Chipuri înfăs, urateîn măntale lungi s, i negre se furis, au pe lângă ziduri s, i seadunau în grupe. Fet, ele lor erau mascate. Deodată s’ auziun corn sunând s, i trezind văile. Unul s-apropie fugindîn vârful picioarelor. Princesa e aici . . . în depărtare s’apropiau cât, iva oameni cu făclii de răs, ină, în mijlocul loro femeie voalată . .. Ei s’ apropiară . . . se născu o pauzălungă, tot, i făcură cu respect loc femeiei — deodată ea dăduvălul într-o parte s, i arăta divina sa frumuset, e . . . Tot, i s, i’ndreptară ochii spre ea.

Noaptea era întunecoasă

Noaptea era întunecoasă de tot s, i câmpia se ’ngâna doar aalb în tăcerea întunericului s, i cavalerul îs, i mai da zor calul[ului ] pe câmpia ce trăsnea ca gheat, a, pieptarul de ot, el îipărea greu s, i mantia neagră era aruncată cu us, urint, ă s, ivolnicie peste umărul stâng, de-l înfăs, a, lăsându-i liber[ă ]numai partea de sus a pieptului. Coiful strălucea slab s, icalul se poticnea din când în când din genunchii lui subt, iri.Hi! s, i parecă rabla se opintea din s, ele, cu urechile pleos, titeîndărăt, să-s, i grăbească pas, ii, iar picioarele cavaleruluiatârnau afară de scări, ostenite, de-a lu [n]gul pânteceluicalului său. „ Dracu să te ia, gândi el [în] sine, nu mai ajun-gem în astănoapte s, i m-a apucat întunericul în mijloculdrumului, sub cerul gol“. Câmpia era cu desăvârs, ire s, easă,

331

cam lunecoasă s, i ninsoarea se ’ntindea netedă. El îi damereu înainte. Vrînd nevrînd trebuia s-ajungă undevas, i ar fi deschiat din curele îmbrăcămintea de fier, dar ces, tia unde va ajunge. Îi era s, i de cal. El trosni * cu palmapeste frunte, parec’ ar fi vrut să-s, i aducă aminte sau s, -ar fiadus de ceva. Astfel a mers într-una fără popas, obosit, peun plai ce părea a nu mai avea sfârs, it . „Ce pustiu, gândiel, îs, i bate drumul joc de mine ! || Eu am mai fost pe lo-curile astea, dar nu mi s-a părut niciodată astfel. Afarăde-aceea* trebuie să fie pe la cântători s, i eu încă tot nuvăd nici sat, nici casă, nici zare de foc, nimic, phiu*” Hi! cal . . . Deodată dădu ca d-un vad, calul se opinti s, i-ltrecu, apoi i păru că vede o pată alburie de departe . . . Elmerse spre ea, se dete jos de pe cal ca să-s, i mai încălzeascăpicioarele amort, ite s, i, trăgând după el calul de căpăstru ,mergea mereu spre pată, care i se zugrăvea dinaintea ochi-lor. Deodată dădu cu nasul de ceva rece ca ot, elul. Aceastaera pata de lumină : era o fereastă brumată, da de la cenici s, tia ; el suflă ’n geam până făcu o roată rotundă s, i seuită. Văzu o masă în întuneric, c-o hârtie albă parcă s, inis, te degete subt, iri întinse pe-un condei s, i condeiul ***; alta nu văzu nimic, căci întuneric era afară s, i încă * peatâta înăuntru. El bătu cu degetul în fereastă. Mâna stătudin scris*, condeiul rămase|| ridicat deasupra hârtiei , darnici un sunet. El bătu încă o dată. Mâna dispăru. El simt, ică cineva-i smulge frâul calului din mâni, se uită ’napoi,nu era nime. Dar nici calul nu mai era. Apoi simt, i o mânămică s, i dulce punându-se într-a lui. El voi să vorbească.s, s, t* ! Tăcu. Se lăsă dus. Intră într-o odaie în care era un felde semiîntuneric sau întuneric mai de tot, cu toate asteavedeai de jur împrejur. Parcă era lumină de lună în casă,fără ca această lumină să intre pe fereastă. Din contra,

332

în fereastă întuneric [ul] e[r]a crunt. Într-un colt, al caseimari *, de jur împrejur pe lângă peret, i cu lait, e , el văzuaceeas, i mână umblând pe masă peste o hârtie s, i acum dis-tinse un bătrân cu capul aplecat peste masă, a cărui barbăsură atingea hârtia . El simt, i cum mânile mici îi îmblăpeste trup s, i descheie toate curelele de la armura lui, îiiau casca din cap, îi scot încălt, ămintele — dar era foarteînghet, at. În sfârs, it , fără greutatea armelor s, i dezbrăcat, elcăzu pe patul alb pe care s, edea, o căldură dulce-l cuprinses, i adormi. || Dar dormi put, in. Trezit, el observă că eraacoperit bine, că-i era cald s, i bine; îs, i deschise [ochii], seuită * : în casă [era] o lumină mai clară. Bătrânul îmblaprin casă. El era îmbrăcat în negru, avea o fat, ă mare s, i ofrunte, naltă s, i o barbă pân-în brâu . El îmbla prin casă,dar nu i se auzeau pas, ii s, i ochii-i păreau închis, i. El voi săvorbească, dar îs, i simt, i gura astupată. Atunci simt, i abia căeste cineva lângă el. Tăcu, îs, i întinse numai brat, ul stângs, i cuprinse corpul mlădiosului său companion de pat. Eraun corp fin s, i dulce. El pipăi două glo [b ]uri cu mânile s, inu se mai îndoi că e o femeie, ....

333

După această întâmplare minunată

...........................................După această întâmplare minunată, Cavalerul meu

îs, i grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacăbălt, ile s, i mlas, tinele periculoase ale Bugeagului. Dar abiaisprăvise jumătatea drumului s, i drumuri multe veneauîn cruce s, i ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decâtponor, ponor pustiu s, i sur îl înconjura s, i nici nu mai s, tiaîncotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acelenopt, i negre în care luna plutes, te ca o pată abia văzută pecer. Numai din când în când ea reînvia deodată în toatăputerea ei, pentru a lumina s, esul sur s, i pustiu, pentru adispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuris, i gropi, calul era obosit, lui însus, i îi venea să cadă dins, ea. Se dădu jos de pe cal s, i-s, i puse urechea la pământ.Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit,adânc un sunet de clopot... el tresări. Îs, i întoarse ochii deunde i se păru c-auzise sunet s, i văzu o lumină turbure s, ipâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu s, i-ncepu sămeargă în pas iut, it * — des, i abia putea de picioare. Dup-obucată de loc se văzu oprit în cale de-un s, ant, pe care-l um-pluse trestia s, i buruienele de apă, care înconjura locul deunde venea lumina — s, i, când luna ies, i pe-o clipă pentru a

lumina locul, el văzu o zidire veche s, i mare, cu câte un turnla fiecare colt, s, i cu o poartă urias, ă în mijlocul zidului. Erao ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpasepe-alocurea, murii păreau a se înclina neproptit, i, ferestelesparte, lemnăria putredă s, i năruită. Un podet, mis, cător,mai mult putregăit, ducea peste s, ant, la curtea castelului.

El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuiadin turnuri, apoi trecu, parecă purtată prin tot castelul,pe lângă toate ferestrele s, i dispăru. În aceeas, i vreme lunase cufundă după un nour negru, nelăs ând nici o urmă depală măcar s, i era un întuneric cum nu mai fusese. Tăceremortală... Cavalerul îs, i legă calul de stâlpul unui fel des, ură, s-apropie de casă s, i merse-n fat, ă-i cu pas, i lini s, i abiaauzit, i. Era linis, te ca-n mormânt. El se uita pin feres, tilede jos, dar îs, i fixa ochii într-un întuneric nepătruns s, i nuputu cunoas, te nimica. După un scurt monolog merse lapoartă, de-a cărei us, cior era atârnat, de-un lant, , un ciocangreu. El îl ridică, se răzgândi, apoi bătu o dată tare. Toatăvizuina răsună a des, ert, apoi iar tăcere. El repetă bătaia— iar un ecou surd s, i adânc, apoi iar tăcere mortală. Bătua treia oară, nici o mis, care de fiint, ă vie. Se dete cât, ivapas, i îndărăt, ca să vadă de n-a zări cumva lumină în vroparte a castelului... Lumina apăru tot în locul unde apăruses, i mai înainte, dar dispăru tot atât de iute. Totodatcăzuo lovitură tâmpă s, i adâncă din turn. Inima cavaleruluifăcu o pauză cumplită... Stătu mai multă vreme neclintit,apoi voi să facă cât, iva pas, i spre cal, dar rus, inea că i-ar fifrică-l ret, inu; onoarea s, i o irezistibilă dorint, ă de-a duceaventura la un sfârs, it îl readuse la poartă. Prinse inimă, se-mbărbătă, scoase sabia cu o mână, cu cealaltă ridică clant, ade la poartă. Us, a grea trăsnea în t, ât, âne s, i se da cu greuîmpins ă, el sili din răsputeri, deodată îi scăpă din mâini,

336

el se opinti înăuntru s, i poarta recăzu în urmă-i închisă.Un fior rece îl trecu din cres, tet pân-în tălpi, se-ntoarsesă găsească us, a s, i trecu mult pân-o găsi, pipăind, dar cutoată opintirea puterilor n-o mai putu deschide. Dupămai multe încercări zadarnice, el începu să privească îm-prejuru -i s, i văzu în fund pe o scară, încolăcită asemeneacoajei unui culbec, o pară palid-albăstrie, ca o lumină decandelă, a cărei zare tremura pe murii negri de piatră...era cât un sâmbure de mac. El se-ntremă înc-o dată, mersepe pipăite spre pară, dar ea fugea dinainte-i. El veni pânjos la scară s, i dup-o clipă de răzgândire începu s-o urce-ncet răzimându-se c-o mână de perete. El văzu flacăra totdepărtându-se dinainte-i pân-ce ajunse într-un coridorlarg s, i lung... Flacăra parcă plutea în aer departe în coridor,purtată ca de o mână nevăzută... el o urmă tiptil numai învârful picioarelor, căci se spăimânta de zgomotul pas, ilorlui proprii. Flama-l conduse pân-la suis, ul unei alte scări,aici dispăru. În acelas, i moment răsună iar clopotul dinturn... ca un geamăt***. Îi trecu prin oase s, i măduvă acestsunet răgus, it, evlavios, plângător.

Era în întuneric total. Îs, i întinse mâinile s, i începusă suie s, i această scară... O mână rece ca a unui mort îiapucă stânga s, i-l trase după sine... cercă a o smulge, darnu putu, dete cu spada dinainte-s, i, auzi un t, ipet cumplits, i mâna rece rămase fără putere într-a lui... El o lăsă săcadă la pământ s, i merse c-o hotărâre desperată înainte.Scara scundă, încolăcită, strâmtă era plină de năruituri s, igăuri. Treptele erau tot mai înguste s, i mai înguste, pân-cedădu de un grila [j] de fier. El îl lovi cu piciorul s, i-l des-chise. Ducea într-un coridor întortocheat s, i în unghiuri,abia destul de larg pentru ca un om să poată trece cu mâi-nile s, i picioarele pin el. O lucire abia, a cărei izvor nu se

337

s, tia * îl lumina într-atât încât îl puteai vedea. Cavalerulîndrăzni înainte. O văietare adâncă, des, artă s-auzi prinbolt, ile coridorului, din depărtare. El merse mereu îna-inte s, i zări iar flacăra albastră care-i luminase mai nainte.Coridorul boltit se deschise deodată într-o galerie mares, i spat, ioasă în mijlocul căreia el zări un om îmbrăcat înfier s, i armat pe deplin care, cu fat, a sinistră s, i cumplită,ridica cu o mână sabia s, i-s, i arăta cealaltă, trunchiată s, isângerândă. Cavalerul sări cu curaăj î la ea, dar ea dispărudeodată, lăsând să-i cadă o cheie grea de fier. Flacăra ră-mase suspendată asupra aripilor unei us, i mari la sfârs, itulgaleriei. Cavalerul înaintă spre ea, băgă cheia în broascacea grea de fier, o întoarse cu putere, aripile us, ii sărirăîn amândouă părt, ile s, i [se] arătă o sală mare s, i largă în acărei adâncime era un sicriu înălt, at pe un catafalc s, i dejur împrejur ardeau în sfes, nice nalte făclii de ceară albă.De-a lungul murilor salei stăteau, în s, iruri lungi, statuiuries, es, ti de marmură neagră, îmbrăcat, i ca mauri * s, i cusăbii mari în mâini. Când cavalerul înaintă, tot, i ridicarăsăbiile s, i-s, i puseră un picior înainte. Flacăra mică pluteamereu nainte-i, el o urma mereu, până ce mai era s, ase pas, ideparte de sicriu; în momentul acela capacul sări de pesicriu, clopotul sună a alarmă... o damă în giulgiu a[l]b s, ilung, de moartă, cu un văl negru pe fat, ă, se ridică încetdin sicriu s, i-s, i întinse brat, ele spre el. În acelas, i momentstatuele sunară din săbii s, i se porniră asupră-i. Cavalerulnăvăli ca fulgerul asupra femeii s, i s-anină de gâtul ei, ea-s, idădu vălul într-o parte s, i-l sărută pe gură. Deodată toatăzidirea veche se cutremură s, i se nărui în jur împrejur pa-recă. Pe cavaler îl apucă un les, in la inimă parecă s, i el căzula pământ...

Când îs, i reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de ca-

338

tifea într-o odaie, cea mai splendidă s, i bogată ce o văzuseîn viat, a lui, luminată de lumini as, ezate în candelabre decristal. O masă încărcată cu fel de fel de bunătăt, i era înmijlocul odăii... O muzică lină îs, i zugrăvea armonia în aer,us, ile se dădură-n laturi s, i o femeie de o nespusă frumuset, e,încărcată de haine strălucite s, i podoabe scumpe, intră înea, urmată de alte femei, tot frumoase, dar departe deea. Ea veni lângă cavaler, îngenunche lângă el s, i-i sărutămâinile. Fetele cele tinere aduseră o cunună de laur s, ii-o as, ezară pe frunte, ea-l luă de mâini s, i-l duse în capulmesei, unde s, ezu de-a stânga lui.

— Angela! murmură el uimit. Oricât de-ncet ar fi spus-o, ea auzi, îs, i plecă ochii cuvios, i s, i surâse. Servitorii intrarăspre a servi la masă — o muzică fermecătoare le mângâiaauzul. El era mut de mirare s, i răspundea prin înclinări* s, i mine politicoase. După ce se ridicară tot, i de la masă,toate fetele sempr ăs, tiară, afară de Angela, care-l duse iarla sofa, i se puse în brat, e, i-nconjură gâtul cu brat, ul ei gol,fin, marmoreu, îs, i apropie buzele de gura lui s, i-ncepu să-ivorbească, gură-n gură, într-astfel.

........................................

339

Avatarii faraonului Tlà

Sara... sara... sfânta s, i limpedea mare îs, i întinde pânză-riile transparente de azur sub luna care-n nălt, imea de-părtată a cerului trece ca un mare măr de aur net, inut denimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-surca câmpii de gheat, ă pe care a căzut o ninsoare us, oară s, iMemfis, divina Memfis, îs, i ridică colosalele ei zidiri ninsede lună în depărtarea t, ării... pare că-ntr-o noapte de varăar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumeas, i urmele acelei străluciri ar fi muiat s, i-ndulcit aerul celdulce al Egipetului, s, i numai Nilul îs, i leagănă mis, cătoareles, i lungile lui maluri de papură pintre care curg oglinzilelui mari, care reflectă lumea cerului s, i parecă apele lui,mis, cându-se una peste alta ca lint, olii de cristal mis, cător,sună în adânc cântarea cântărilor. Us, or zboară luntreamică s, i neagră asemenea unei cugetări printre tablourilemăret, e desfăs, urate de o parte s, i de alta a râului... oras, evechi ce-s, i construiesc zidirile lor sure s, i colonadele lor in-finite în lumina nopt, ilor, piramidele — morminte de regi— crânguri de palmieri s, i numai păsări călătoare străbatcu aripile-ntinse, într-un lung triunghi, adâncimile fărăde margine... unde merg? unde?

În luntrea neagră e culcat, s, i capul lui mare în perini

de mătasă, bolnavul rege Tlà; în jurul naltei sale frunt, i —o cunună de flori de mac... de flori a uitării s, i a somnului...

Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până cedintr-o parte s, i dintr-alta a Nilului se ridică grădinile pen-dente... Două pe maluri, deasupra lor, ca pe umeri demunte, iarăs, i două, s, i-n nălt, imile cerului iarăs, i două...Erau scări uries, es, ti ridicate la soare, s, i fiecare treaptă erao grădină lungă, întinsă s, i toată lumea lor repezită pas cupas la cer s-adâncea ca-ntr-o oglindă pas cu pas în infinitulNilului... Grădinile pendente întoarse străluceau adânc-adânc în râu s, i printre ele părea că trece luna ca o comoarăîn fundul apelor. Luntrea se opri la mal... Regele se detejos palid s, i adâncit s, i se pierdu în umbra naltelor bolt, i defrunze a grădinilor, trecu în lumina lunii s, i umbra lui sezugrăvea pe nisipul cărărilor ca un chip scris cu cărbunepe un lint, oliu alb. În fruntea grădinii cei mai nalte erapalatul lui, cu cupola rotundă, cu s, iruri de coloane sure,cu bolt, i uries, es, ti...

Erau atât de mari acele zidiri încât regele păru un gân-dac negru, ies, it în lumina nopt, ii, care suia scările s, i treceaprin bolt, ile palatului.

El intră într-o sală mare: Memfis era la picioarele lui...oras, ul infinit cu cupolele albe... a cărui ocean de palateuries, es, ti, a cărui strade largi pavate cu pietre lungi s, i albe,a cărui grădini de palmieri forma un tablou la care se uitauimit s, i adânc... I se părea că spiritul Universului visează— el, căruia un pământ cu imperii i-e un grăunte — s, i căvisul său măret, e pentru ăst’ moment Memfis... Bolt, ileferestrelor i se arcau înalt deasupra frunt, ii... Bolta saleiera scrisă de jur împrejur cu zodiile cerului... pe muriinalt, i erau chipurile zugrăvite a regilor Egipetului.

El gândea... Ce umbre uries, es, ti treceau în închipuirea

342

sărmanului muritor care-ntr-o lume atât de măreat, ă sesimt, ea atât de mic, ca o furnică ce plutes, te pe o frunză tre-murătoare pe suprafat, a Nilului... Deodată peste feres, tileînalte căzură lungi perdele roze... s, i el rămase în sala în-tinsă într-un întuneric trandafiriu, îngreuiat de luminalunii ce plutea asupra Egipetului. Memfis dispăru de subpicioarele lui... el rămase singur, cu gândirile lui negre...Noaptea tăcea... El se primbla pin umbra trandafirie asălii în talerul lui negru-strălucit... apoi scoase din sân ofiolă cizelată dintr-un singur ametist, luă o cupă săpatădintr-un carniol mare, pe care o umplu cu apa sântă a Nilu-lui... Destupă fiola s, i turnă trei picături ca cerneala din eapeste apa din cupă s, i apa deveni încet-încet întâi galbenăca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastrăs, i adâncă ca albăstrimea cerului.

El se uită mult în pahar s, i părea că vede lucruri ciudateîn metamorfozele colorilor lui... Într-adevăr i se păru căvede în aurul diafan, în fund, o muscut, ă de om, c-o cârjăîn mână, bătrân s, i ples, uv, dormind cu picioarele-n soares, i cu capul în umbra tinzii unei biserici... În apa roză văzuparcă un pes, tis, or vioriu care semăna cu un tânăr frumos...în apa viorie văzu un om sinistru s, i rece, cu fat, a de bronz...

— Peste cinci mii de ani, s, opti el surâzând... O, Ro-dope, Rodope! Deschise o us, ă mare s, i intră într-o sală acărei podea era o unică oglindă de aur... sală fără acope-rământ... deasupra, cerul cu toate oceanele de stele... înoglindă, cerul cu toate oceanele de stele... I se părea că eun greier amărât suspendat în nemărginire...

— Isis, strigă el, spre oglindă... Isis, apari! Tabla se-nnegri s, i deasupra-i apărură scrisori albe... chipuri deoameni s, i animale... Palatul întreg se cutremură lin.

— A sosit ora mort, ii mele... zise regele, ca s, i când ar fi

343

vorbit cu el singur... as, tept să-mi spui adevărul... Nu-mizugrăvi chipuri trecătoare... care să mă facă a crede căsuntem numai pulbere...

Un râs clocoti pin toată sala...— Ce râzi, zise regele întunecos... mie nu mi-e a râde,demone... voi adevăr, nu batjocură...

— Pulbere? răspunse un glas din oglindă cu o rece s, icruntă expresie de ironie... pulbere?... te-ns, eli... ce es, ti tu,rege Tlà? Un nume es, ti... o umbră! Ce numes, ti tu pulbere?Pulberea e ceea ce există întotdeuna... tu nu es, ti decât oformă prin care pulberea trece... Ceea ce-nainte de doi anise numea regele Tlà este atom cu atom altceva decât ceeace azi se numes, te tot cu acelas, i nume...

— Chipul tău, Isis... Pe tabla neagră se zugrăvi un cercmare ros, u... de acest cerc erau aninate fiint, e ca o scară...Jos, minerale în care plantele îs, i duceau rădăcinile... ani-malele îs, i duceau rădăcinile în plante, omul în animale;minerale în om, plante în minerale, animale în plante,omul în animale, s, i pin toate aceste forme tremura cerculros, u s, i făcea să joace formele negre pe firul ei ros, u...

— Am înt, eles... Oglinda se auri... s, i cerul se adânci îninfinitul ei... Regele se văzu iar... o clipă suspendată...

— O, Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numiteu Rodope ?... o umbră.

Regele ies, i s, i trânti us, a după sine... Oglinda singurăse-ncret, i ca suprafat, a unui lac... glasuri se certau în fundulei ca sfada valurilor... Chicot s, i plâns... t, iuit, urlet... suspins, i un glas mare începu să râdă pin tot haosul de glasurimici...

— O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce umblaprin sală... Piramide s, i temple, oras, e s, i grădini suspen-date punet, i contra pasurilor mele... Râd de voi, regi ai

344

pământului, râd de voi... Ce căutat, i a prinde eternitatea înnis, te coji de piatră, care pentru mine sunt coji de alună...În mine, în pieire s, i renas, tere este eternitatea... Voi... oumbră ce mi-a plăcut a zugrăvi în aer... voi vret, i să măprindet, i pe mine... Nebuni!

Apoi se limpezi oglinda s, i eternitatea din cer se uităîn ea însăs, i... s, i se miră de frumuset, ea ei.

În singurătatea pustiilor se-nălt, a piramida sură cufruntea ajungând nourii... Luna o ningea, încât părt, ilelovite de ea păreau de zăpadă, părt, ile umbrite păreau decărbune, s, i lungă, t, uguietă, gigantică, se-ntindea pe ni-sip umbra piramidei. Regele îs, i făcu drumul pe dungaumbrei, un punct negru mis, cător, până ce veni în apro-pierea ei. Deschise o us, ă c-o cheie de aur, o închise iardupă sine... s, i cu asta închisese port, ile lumii după el... erasingur, singur într-un mare mormânt... El aprinse o fa-clă... Înăuntru se-ntindeau colonade, chipuri de zei abialovite de lumina ros, ie a făcliei, a cărei raze treceau ful-gerătoare pe chipurile uries, es, ti s, i negre de zei în umbraumedă a columnelor, încât părea că după fiece piatră, dinfiece umbră sclipesc ochi sinis, tri, izvoare subt, iri roiau desub picioarele zeilor s, i se pierdeau în pământ... din cândîn când flacăra ros, ie a făcliei, izbucnind mai tare, zvârleadungi de lumină în des, ertele hale, prin arcadele sumbres, i sure, prin columnele reci... s, i nimeni, nimeni în acestlăcas, al mort, ii.

Deodată apăru Tlà... El zvârlise us, a mormântului dupăsine, între el s, i lume... fat, a sa mare s, i palidă, ochii luiadânci s, i scânteietori, mersul său mândru, talarul negruce-i curgea în cute splendide de umeri în jos... astfel staaspru zugrăvit în lumina cea ros, ie a făcliei. T, i-era fricăsă prives, ti în fat, a lui... al acestui singur muritor în halele

345

mari s, i des, erte a mort, ii... Dar mai era el viu...? Put, in era s, iavea să-s, i rezime capul, greu de cugetările unui imperiu,pe perina păcii eterne... Eterne? Ah, nu cuteza s-o spere.

El umbla ca-n vis... umbla pe o generat, ie de oameni...un sărman visător sfărâmat de durere, doritor de moarte...El deschise repede us, a de la o treaptă ce ducea sub pira-midă, luă făclia... s, i adânc departe sub piramidă se vedeasticlind un plan negru s, i strălucit... Parcă un ocean semis, că mut sub piramidă... El privi în jos...

— O, lac! în curând vei cânta la capul meu cântările...El coborî scările jos, mai jos, ca s, i când s-ar fi coborât înfundul unei mine... s, i-n adânca depărtare îl vedeai lângăun lac. Razele făcliei n-ajungeau departe... O parte a apeise ros, i de lumină s, i-n mijlocul lui se desemnau formele ne-gre s, i fantastice ale unei insule acoperite de o dumbravă...

Regele sui scările unei urne de piatră înaltă cât unpalat... El aruncă făclia-n urnă... Ca s, i când o domă s-arfi aprins deodată în mijlocul nopt, ii adânc negre, astfels-aprinse fluidul din vas s, i ilumină toată hala mare ca oboltă a cerului de sub piramidă, lacul ce strălucea, insulacu boschete verzi, cu straturi de flori palide s, i înalte, cucărările acoperite cu nisip de argint... era o grădină fru-moasă în mijlocul unui lac subteran... Numai fumul grosse-nălt, a din văpaia vasului s, i se spărgea sus, sus de boltasubteranei.

Regele coborî iar la malul lacului... un podis, de prund,peste care apa trecuse, ducea la insulă... El mergea pecărare... apa-i ajungea până la genunchi... mis, cările luinăs, teau cercuri murinde pe suprafat, a apei s, i poalele man-tiei ajungeau în apă. Ajunse la insulă... În lumina ros, ie...pin umbra neagră a arborilor, pe lângă lungile straturi deflori, el merse până ajunse în mijlocul insulei.

346

Pe un piedestal scund erau două sicriuri... În unul eraîntinsă o femeie cu chipul de ceară... rozele ros, ii împletiteîn jurul frunt, ii contrastau cu fat, a palidă s, i moartă... Ochiicei mari închis, i, fat, a trasă s, i slăbită, pleoapele-nvinet, itepeste ochii înfundat, i. Haina ei trecea din toate părt, ilepeste marginile sicriului s, i ajungea la pământ... Mâinilereci, transparente de albe, cu degetele lungi s, i subt, iri încles, tatepeste piept... Era un cadavru de-o spăimântătoare frumuset, ă...

— O, Rodope, zise el îngenunchind la sicriu s, i plecându-s, i fat, a plină de lacrimi la pieptul ei. Cum te iubesc!... Dece-ai murit?... Nu t, i-am spus să nu mori... nu te-am rugat...copilă? Vezi tu flacăra lămpii uries, es, ti... vezi tu grădinace-ncunjură sicriul tău... vezi tu coroanele regilor atârnatede crengile acestor arbori?... O, de le-ai vedea... de-ai pu-tea să deschizi ochii tăi cei mari, să mă prives, ti până cevoi muri lângă tine... căci voi muri-n curând... Rodope!Te urmez în noaptea de unde nu-i reîntoarcere... Cerulcu stelele lui, Nilul cu eternele-i unde... divina Memfis...generat, ii vor plânge... s, i eu mor... mor, căci ai murit tu,palidul meu copil... copilul meu... al meu...

El apăsă fruntea de mâinile ei unite... întuneric... onegură rece cuprinse creierii lui, i se părea că Rodope îlcheamă din depărtare, făcându-i semne c-un ramur definic... el simt, ea că bătăile inimii i se răresc... simt, eastorcându-i-se viat, a din sân... simt, ea că... nimic... nimic.

El murise cu fruntea plecată pe pieptul ei. Flacărauries, ească mai pâlpâia în aer, de făcea să joace în razele-iros, ii, să dispară s, i reapară fantastic toată lumea subtera-nei... apoi se stinse, s, i un întuneric adânc, fără întindere,mut, domni peste sfârs, itul unui om.

Era ca s, i când toată măret, ia trecuse ca un vis iluminatde-un fulger pe dinaintea ochilor s, i nu rămăsese decât

347

un întuneric asemenea celuia din somnul fără de vis, unîntuneric fără spat, iu s, i fără timp.

-Nu-l lăsa! Sfrrr! După el, băiet, i!... Hahaha... S, i copiiidescult, i, cu pălăriile lor mari, fugeau de le pocneau căl-câiele după un cers, itor bătrân s, i trent, ăros, cu fat, a speriatăs, i cu barba zburlită.

Azvârleau pietre după el... s, i el plângea, sărmanulidiot, s, i striga din toate puterile:

— Cucurigu!... Un franciscan tânăr s, i palid trecu pelângă el... el s-aruncă la picioarele lui s, i-ncepu să-i sărutepoalele rasei s, i-s, i ridică mâinile plângând spre el...

— Copii răutăcios, i s, i fără de milă!... strigă francisca-nul c-o voce tare s, i sonoră, nu vi-i rus, ine să chinuit, i unbiet idiot... un cers, itor... nu vedet, i cum plânge, nu vedet, icum îs, i ridică mâinile uscate de bătrânet, e... o! blestemullui D-zeu are să cadă pe voi!...

— Cucurigu! strigă bătrânul răgus, it s, i tremurândde spaimă. Copiii speriat, i holbară ochii lor cumint, i lafranciscanul palid s, i se risipiră ca un stol de vrăbii...

Franciscanul ridică pe bătrân de la pământ s, i-l dusespre tinda unei zidiri mari, îl culcă binis, or, puindu-i dreptcăpătâi sacul său... puse mâna lui frumoasă pe inima bie-tului idiot, care se spărgea bătând de spaimă s, i-ngrozires, i s, ezu lângă el până ce simt, i c-a adormit... Îi puse o pâinealbă alături cu capul s, i-apoi se depărtă suspinând... o la-crimă mare-i strălucea ochiul frumosului călugăr.

Era vechea zidire de piatră cubică a sfatului orăs, enescdin Sevilla unde-l depusese pe bietul cers, itor. Cerul cu în-tunecatul lui azur s, i cu soarele-i arzător se destindea asu-pra oras, ului vechi, stradele cele strâmte erau mai des, erte,era o căldură moles, itoare s, i nesuferită care-nfierbântapietrele pavajului, nisipul s, i murii s, i care făcuse ca la orice

348

fereastră să fie lăsată perdeaua... astfel încât părea un oras,orb s, i nelocuit, as, a nu se vedea nici o fiint, ă pe strade s, ipe piet, e. Cers, etorul dormea cu capul în umbra murilor...adică cine s, tie dacă dormea numai... Umbra uscată a mu-rilor caselor, lenea cea călduroasă a zilei, nici o mis, care,nici un glas... ce fel murise tot, i oamenii în acest oras, saudormeau... căci tot strigătul de mai înainte n-a fost decâto întrerupere a unei lungi s, i constante tăceri.

Bietul cers, etor adormise... Ce vise ciudate avea... Ise părea că corpul lui întreg e ceva ce se poate întinde s, icontrage s, i poate lua orice formă din lume... I se păreamai întâi că i se umflă capul din ce în ce s, i el devine unbătrân ghebos, gras s, i glumet, ... ori că acus, i se usucă cat, ârul s, i devine un om lung, cu ochii clipitori s, i mici, îm-brăcat în straie lungi negre... ori că i se umflă corpul s, i ise subt, iază picioarele, de pare un sac de făină pus pe douăfuse subt, iri... Apoi simt, i că se contrage repede, repede s, idevine un grăunte mic în mijlocul unui gălbenus, de ou...Prin albus, el vede numai de jur împrejur coaja oului s, ise zvârcoles, te ca o furnicut, ă în centrul lui... s, i tot cres, te,cres, te, pare că-i înghimpă ceva umerii...

“Aha! gândi el, îmi cresc tuleii”... Apoi se simt, i din ce înce crescând, acu aripile i-erau mari... era cucos, . Cucurigu!strigă el, primblându-se într-o ogradă des, artă sub un gard,peste nis, te bulgări de piatră s, i prin glod, în care-i rămâneaurmele labelor ca o scrisoare de zodii... Cucurigu... Dar nu-i era bine...Îi era greu capul... creasta i-atârna în jos, ochiilui cei rotunzi ca două altit, e de ot, el erau păinjenit, i... el îs, iplecă capul s, i-l ascunse sub aripă... îs, i ridică un picior s, iadormi... Dar într-un par era o cioară care tot striga: crrr!Tlà! Tlà! Tlà! crrr... Sunetele astea-l urmăreau în somn...până ce simt, i că nu simte nimic... părea că o tabla neagră

349

se-ntinde naintea ochilor lui, apoi încetă s, i asta... apoi i sepăru lui că e un punct negru, mic, care totuna se contragemereu, până ce n-a rămas din el... nimic. Înspre sarăoras, ul începu să-nvie... Treceau oameni cu pasul încetpe lângă el s, i i se uitau curios, i în fat, ă... “A murit bietulBaltazar!” gândeau ei... Veni un consilier al oras, ului, gândis, i el c-a murit... Nu se găsi nici un popă să-l îngroape... “Elfusese îndrăcit, ziceau ei, cum să binecuvântăm cadavrulunui îndrăcit”...

Doi oameni săraci se găsiră care să-l îngroape pentrucât, iva reis din casa comunală. Îi săpară groapa într-un colt,de cimitir. Sara, pe lună, veniră cu două scânduri bătuteîn cuie una de alta... Îl puseră pe ele s, i se uitară s, i ei camas, a cum se uită omul la mort... este totdeauna o simt, ire,nu de compătimire, dar de des, ert sufletesc cea din fat, aunui cadavru...

— Frumos bătrân, zise unul, pare că e un împărat ră-sărit din poves, ti... Pletele sure cad grele la pământ... capulmare s, i greu, căci mort, ii sunt grei...

— Ah! zise cellalt... ce mai gândes, ti s, i tu?... N-avemnoi destule de gândit, ca să ne pierdem acuma vremea cuprivirea unui mort. Pe scânduri s, i hai!

Ajunseră curând afară de oras, , la t, intirimul cu muriilui albi s, i lungi, ce păreau uns, i cu var de lumina lunii...trecură peste pragul portit, ei negre, s-apropiară de mor-mânt, lângă care fumega încă lutul proaspăt. În fundulmormântului umed erau as, ezate paie... Ei îl răsturnarăpe bătrân de pe scândură cu fat, a în jos, pe paie... aruncarăînc-un brat, de paie peste el... s, i începură a arunca pământpeste el...

— E târziu, Boromeo, zise unul, hai s, i ne-om duceacasă... Mâine om veni de om umple mormântul... Am

350

aruncat destul pentru ca să nu fie descoperit...— Hai dar! Luară lopet, ile de-a umere s, i, în noaptea cea

clară, ies, iră s, optind s, i povestind încet din cimitir... Crucilealbite se uitau în lună, florile de pe morminte fos, neaumis, cate de-o suflare lină, murii cei albi, ce se ridicau pestecâmpia crucilor s, i a mormintelor, luna, ce trecea atât depalidă s, i dureroasă... s, i, de departe, oras, ul, cu conturelelui fantastice, cu case s, i turnuri, cu ferestele-i mute ceascundeau mistere, s, i peste toate un lint, oliu transparentde lumină albă... Numai un brotăcel trezit în iarbă săreacu piciorus, ele distinse... “Tlà, Tlà”, t, ipa el în lună s, i treziun t, ânt, ar ce adormise pe pielit, a lui cu: Bzzz! Tlà! Acestduo solitar nu era întrerupt de nimic... numai în urecheamortului suna un greier parecă... El auzea parecă acelgreier, dar nu gândea nimic... S, i greierul subt, ia glasul,de părea tremuratul glas a unei coarde de aur mis, cate s, itremurânde, s, i lui îi veni acum clar ideea ”aur ”în minte...Aur, aur... sunetul cres, tea nu în mintea, ci în inima lui.

Din ce în ce mintea i se ilumina... i se părea că lada decreieri este o sală frumoasă plină de flori s, i oglinzi, dar fărălumină încă... o muzică înceată trecu prin sală, ciudatăs, i dulce, s, i el simt, ea fiint, e trecând prin sală, fete în hainealbe... cu suflarea lor caldă s, i cu pieptul plin, s, i bărbat, istrângându-le de mâini s, i s, optindu-le de amor... Era olume de semiîntunerec s, i mezzavoce. O candelă ardea înmijlocul sălii a cărei lumină cres, tea din ce în ce, din unpunct ca vârful unui ac într-un licurici, din licurici într-oflamă subt, ire s, i albastră, s, i cu cât flama cres, tea, cu atâtvocile s-auzeau mai tare, tot mai tare... până ce deodată însala iluminată s, i plină de un aer de diamant... el auzi râsuritari, zgomotoase, glume, vorbe, joc... un zgomot ca-ntr-osală de bal... S, i văzu că toate sunt propriile lui închipuiri,

351

clare can-tr-un vis limpede... El se simt, ea apăsat... detepaiele s, i lutul de pe fat, ă s, i se trezi într-o groapă adâncă —fără să s, tie cum, fără să s, tie cine-i el, s, i deasupra frunt, ii luicu închipuiri senine plutea sus, sus în cer, luna cea plină.

“Cine sunt eu?” fu cea întâi cugetare ce-i veni în minte.Mintea lui era clară, închipuirile erau ca formele concrete,vii s, i pline de viat, ă... el avea o lume gata în capul lui, de acărei izvoare nu-s, i putea da socoteală... Se găsea cuminte...s, i... memoria, memoria era ceea ce-i lipsea... El închiseochii, ca să rămâie în întuneric s, i ca, ne’nfluent, at de lu-mea de dinafară, să cutreiere câmpul aducerii lui aminte...Era ca un orizont negru s, i fără de sfârs, it... nimic, nimic...numai prezent avea... trecut defel... sau unul atât de te-nebros încât nu vedea nimic pe el... departe, departe... cas, i când într-o noapte neagră ca lumina din sticla cu cer-neală... ai vedea undeva un foc arzând... Cer înnorat s, inegru... pământul s, i noaptea de nu-t, i pot, i vedea mânacu degetele răs, chiete dinaintea ochilor... departe parecăvedea în noaptea plină a sufletului lui o antică coroană derege.

“Ah! gândi... mă tem să nu-nnebunesc iar... căci,cum văd, ceea ce am acuma... mintea... n-am avut-o-ntotdeauna... trebuie s-o fi pierdut odată.”

El ies, i din mormânt după ce tocmise la loc paiele s, ipământul, ca să nu se cunoască că el a ies, it din mormânt,s, i-ncepu să meargă încet prin cimitir... Ajunse lângă mur...îl sări... s, i-ncepu să meargă spre oras, ... Ajunse într-o uli-cioară strâmtă, de a căreia amândouă laturile se-nălt, aucase negre s, i lungi cu ferestrele rotunde... Un turn de bise-rică lung, cu piatra lui mucigăită, acoperit cu olane negritede vreme, cu feres, ti risipite s, i oarbe, cu o us, ă masivă s, iveche de stejar, ferecată c-o cruce de spijă lucrată în mii

352

de podoabe s, i flori... El deschise c-o cheie mare s, i ruginităpoarta, sui scările înguste în sus s, i intră într-o cămară naltboltită în mijlocul căreia se afla o masă de piatră sură s, iun scaun vechi, a cărui îmbrăcăminte de piele era toatăferfenit, ită... Numai luna se uita sperioasă prin fereastaveche, năruită s, i fără obloane, care semăna mai mult cuo găvăună de piatră de la o vizunie. Bătrânul sur se uitauimit la lucrurile ce-l încunjurau... un pas instinctiv îl du-sese în această vizunie... el găsise cheia la sine... Un dulapvechi de lemn mohorât, lucrat cu fel de fel de sculpturi,era pe jumătate deschis, o candelă de sticlă ros, ie-închisăvărsa raze slabe de rubin în cămara pustie... el deschisedulapul... scoase un pergament vechi s, i-l desfăs, ură dina-intea lui... Era o cartă a Spaniei. În un loc al ei era mânjităcu coloare galbenă ca aurul... El s-apropie de fereastă s, i seuită mult la locul mânjit.

— Hm! da, da! aici trebuie să fie visul viet, ii mele...S, i, ca s, i când s-ar fi speriat de neîngrijirea cu care lăsasedulapul deschis, aruncă iute pergamentul în fundul lui s, i-lînchise iute c-o cheit, ă de ot, el... Apoi începu să se primbleprin cămară... O oală de flori numai cu pământ era într-un colt, ... El turnă pământul afară... sub el erau monedede aur... C-un fel de aviditate el legă banii într-o treant, ăveche s, i-i puse în sân... Toate ce făcea i se păreau fires, ti s, itotus, i dacă s-ar fi întrebat de ce le face nu s, i-ar fi putut dasocoteală... Avea instinctul necons, tiu a unui animal, careface tot ce-i de trebuint, ă fără să s, tie spre ce scop.

El îs, i tunse barba s, i părul c-un foarfece ruginit... des-chise o ladă seculară s, i mohorâtă... scoase din ea hainefrumoase de catifea s, i se schimbă în ele... Scoase o oglindădin ladă s, i se admiră în ea... găsi un s, ip vioriu plin de mi-reasmă s, i-s, i stropi hainele cu ea... s, i când ies, i din turnul

353

vechi, cu pălăria lui cu s, nur de aur... cu bumbii lui de pietrescumpe, cu inele de diamant pe degete, părea un gentilombătrân s, i bogat...

Merse în fat, a unui palat vechi, zidit într-un frumosstil maur, înaintea căruia se-ntindea o grădină de pomi înfloare, înconjurată de un grilaj de fier cu vârfuri aurite... Înbolta port, ii sună un clopot... I se deschise, portarul se plecăpână la pământ înaintea lui... El trecu pe o cărare lungă înurma unei alei de castani, ajunse la scările nalte acoperitede un baldachin suspendat pe columne în forma lujerilorde crin, intră înăuntru... Sui repede scările acoperite c-uncovor moale... intră într-o sală splendidă... a cărei tablouripe peret, i se zugrăveau s, ters s, i neclar în semiîntunericulluminii de lună. Pe-un jet, lângă fereastă s, edea o fată naltăs, i palidă, care la intrarea lui îs, i întoarse uimită capul... Els-apropie de ea...

— Voi suntet, i, Signor? zise ea încet... s, edet, i în fat, amea... am să vă istorisesc multe...

Ochii ei mari s, i întunecat, i purtau în ei o durere fărăde lacrimi... Uscăciunea lor teribilă trăda disperarea.

— Vorbes, te, copila mea.— Signore... familia mea m-a destinat să vă fiu sot, ie... s, i tre-buiesc s-o fiu, căci nu am nici o putere de rezistent, ă... Darnu vă pot iubi... Iubesc un tânăr cavaler, tânăr s, i frumos,s, i voi suntet, i bătrân... Însă de când v-am văzut, marchize,mi s-a părut că avet, i un caracter nobil, că nu vet, i voi să măsacrific unui maritagiu care nu vă va ferici s, i care pe minemă va despera...

— Te iubesc, Seńora, zise el c-un ton sec s, i scurt... darnu voi să te nefericesc... Dar prezent, a d-tale ar fi în starede-a mă face egoist, căci es, ti atât de frumoasă... Seńora,renunt, la mâna d-tale cu o condit, ie numai... foarte us, oară

354

de-mplinit, se-nt, elege... Trebuie să mă concediat, i chiar înastă sară... Să-mi puie caii la trăsură... plec... Avet, i bună-tatea de a-mi da condei s, i hârtie, ca să scriu renunt, areamea... chemat, i pe părintele s, i pe vărul d-voasră, ca să ser-vească de martori... căci doresc ca să fii fericită...

Fata, ros, ie de bucurie, ies, i, ordonă să i se găteascătrăsura de drum, aduse pe tatăl s, i pe văru-său...

— Cum, d-le marchiz... d-ta renunt, i la...— Aide, conte! să nu pierdem vorba-n zadar. Ai voit să-t, ineferices, ti copila, s, i eu nu voi ca bogăt, ia mea să fie cauzăla aceasta... S, tiu că es, ti sărac, conte... dăruiesc deci dreptzestre miresei la care renunt, jumătate din averea mea...Putet, i chema un notar...

Notarul fu adus iute. Marchizul dictă actul de donat, iune...Contele-i strânse mâna cu ochii plini de lacrimi... fata s, ivărul ei îngenunchease-nainte-i sărutându-i mâinile... el îibinecuvântă s, i ies, i repede. Trăsura era gata, caii sforăiauîn hamurile lor... El se întoarse repede, intră într-o odaieslab iluminată unde dormea în pat un bătrân care, trăsurăcu trăsură, era el. Haine ca ale lui erau as, ezate pe scaun...bătrânul visa adânc... “Da, da! zicea el pin somn... nu văuimit, i... renunt, la mâna donei Ana... îi dăruiesc jumătatedin averea mea”.

— Visează ceea ce eu am făcut, zise el încet. Cu atâtmai bine... cu atât mai bine...

Coborî, se sui în trăsură, care ies, i din curte s, i-ncepusă zboare pe stradele lungi, apoi ies, i în câmp pe drumul det, ară... Părea câmpia o pânzărie întinsă s, i verde presăratăcu buchete de flori felurite... Astfel merseră până cam ladouă după miezul nopt, ii...

Un castel vechi c-o grădină părăginită se-nălt, a pe ocoastă de deal... Părea mai mult o grămadă de pietre decât

355

o zidire, cu murii ei risipit, i, cu copacii uscat, i, pe a cărortulpină cres, tea generat, ii tinere de arbori noi s, i subt, iri...Era un parc cu o pădure veche, unde pe ruinele copaci-lor vechi s, i putrezi cresc cei noi s, i tineri... Trăsura intrăîn curtea plină de ierbărie s, i de huci sălbăticit, ajunse lascări... el îi dete drumul s, i intră în înaltele s, i surele haleale castelului, cu peret, ii reci de piatră patrată, cu mobileantice s, i ves, tede, cu tablouri s, terse s, i mohorâte, în cadruride lemn negru... Astfel umbla bătrânul, c-o lumânare deceară într-un sfes, nic de argint, prin toate odăile largi s, ides, erte, s, i ca vise din bătrâni îl încunjurau acele portretecare, serioase în cadrele lor, se uitau parecă la el...

El ajunse într-o cămară naltă s, i fără feres, ti... Afarăde us, a pe care intrase nu mai era o alta... El închise aceaus, ă după sine, trase, pe dinăuntru, un drug de fier pesteea... s-apropie de un perete de piatră pătrată s, i împinseîntr-un loc cu mâna... Peretele de piatră se-ntoarse ca-ntr-o t, ât, ână... el t, us, ni iute cu lumânarea pin crăpăturadeschisă s, i se trezi, cu lumânarea-n mână, asupra uneiscări ce ducea în jos... El întoarse peretele la loc... s, i coborîscările ce sunau tâmpit sub pas, i... un aer bolnav îi îngreuiapieptul... Ajunse în o subterană mare... De jur împrejurerau boltiri în muri în care erau statui de piatră... chipuride cavaleri îmbrăcat, i în fier... ce se uitau cu ochii lor recide piatră la el... O manta era spânzurată-ntr-un cui... într-un colt, era o bute as, ezată pe tălpi, de mult putrezite, s, i ocupă de argint alături de ea...

El scoase cepul de la bute... Nu curgea nimic... Desi-gur că cămas, a prinsă asupra vinului era foarte groasă. Elbăgă spada în bute s, i t, inu cupa... Un vin ca chihlimbarul,transparent... mirositor curse din bute... El o astupă, îs, iapropie buzele de acel lichid vechi... s, i bău paharul întreg.

356

I se cutremură corpul de plăcere... Părea că chipurile depiatră începeau a se legăna pe piedestalele lor balant, ândcu mâinile, apoi el se culcă pe manta la pământ ca să pri-vească... Stanurile de piatră se coborâră s, i-ncepură a jucaîn pivnit, ă, s, i sub greoaiele lor tălpi de granit urla cerulsubteranei... Mai stângaci decât urs, ii se-nvârteau t, opăinds, i strigau s, i se certau... Hopp! hopp, zupp, zupp! S, i-s, i le-gănau taliile lor t, epene, s, i-s, i mis, cau picioarele lor, s, i ochiilor de piatră se-nvârteau uscat, i s, i mort, i în încoifatele lorcapete...

— Să trăiască Almanzor, striga unul.— Să trăiască, răsunară subteranele... Părea c-o mie deglasuri răspund la exclamarea lui, simt, eai că es, ti într-unlabirint de subterane la care aceasta era numai tinda...Ropotul înfricos, at al cavalerilor de piatră, strigătele lorsălbatece, turbarea lor înfiorătoare îl făcea pe bătrân săse-nfăs, ure-n mantaua lui... El nu zicea nimic... dar ei niciobservau prezent, a unui om viu... Părea că el e mort sau cănu e defel s, i numai ei sunt.

Apoi vorbele lor deveniră din ce în ce mai încete, mă-runte, t, ăndărite... ei povesteau de păreai a auzi glasuride babe noaptea pe prispă... poves, ti în care se desfăs, uraînaintea sufletului auditorilor toată istoria cavalerismuluiSpaniei... s, i tot mai molcom, mai molcom auzea bătrânulglasurile lor s, optitoare, până ce nu mai auzi nimic... Eladormise.

A doua zi se sculă, lumânarea mai era un muc numaiîn sfes, nicul cel de argint ce ardea abia... El găsi pe masăo legătură de chei s, i, topite, multe ămucuriî de lumânăride ceară galbenă... Aprinse unul de mucul ce era să sestingă, luă cheile s, i deschise o us, ă ce ducea într-o suteranăalăturată. T, inea lumina în aer cu brat, ul distins... Lăzi cu

357

grămezi de argint erau în colt, urile acestei subterane fărăvo răsuflătoare... Argint, argint... el merse mai departe...Deschise o altă us, ă... Lăzi de aur grămădit licureau slabîn lumina cea ros, ietică a făcliei de ceară. El s-apropie...Erau monete foarte vechi, din cele mai deosebite vremuri.Unele bătute de romani încă, altele de mai încoace, însătoate vechi... El merse înainte... deschise o altă us, ă s, i acologăsi mici sicrie, pe polit, e de fier, pline de pietre scumpe.Diamante întruna, rubine s, i smaragde într-alta... s, i o ladăplină de cele mai frumoase mărgăritare... Atotputerniciaomenească era strânsă-n subterană... Mai deschise o us, ăs, i... s, i găsi un sicriu acoperit c-o pânză albă... El dete pânzaîntr-o parte. O t, eastă goală cu gura rânjită se strâmbaparecă la el...

“Ce te strâmbi, gândi el mânios... Ca s, i când eu nu s, tiucă ăsta-i sfârs, itul omnipotent, ei omenes, ti?”

Simt, iri întunecate îi turburau pieptul... O imensitatede dorint, e îi mis, ca inima s, i toate... toate realizabile.

— Ah, zise el încet... lume, am prins colt, ul fericirii înmână... Am aur, s, i de-as, zice de o mie de ori aur, n-as, s, tiîncă bogăt, ia ce o am în puterea mea... S, i ce nu pot, i cum-păra cu acest metal strălucit, în care tot, i demonii lumiitrăiesc... Tot, tot! Mărire, renume, coroane chiar... plă-ceri... s, i ceea ce plătes, te mai mult... dreptul s, i putint, a de-adispret, ui lumea întreagă...

Ce costă inocent, a unei copile? pot întreba eu, ce, iubi-rea unei mame pentru copilul ei ucis, ce, onoarea unui tată,ofilită prin ofilirea fiicei sale... mi s-ar s, opti sume mari...mari pentru ei, nu pentru mine... Ce costă absolut, iuneabisericii pentru crimă... o sumă mare, dar o sumă... Cecostă mila lui Dumnezeu... s-o scoatem la vânzare... Ce,îndulcirea diavolului, ce, iubirea poporului, ce, gloria, ce

358

costă opera unui geniu, cu care să-mi eternizez numelemeu... Toate, toate sunt de vânzare... El râse crunt. Ecoulboltelor răspundea cu clocot la râsul lui cumplit, s, i cra-niul cel mort parcă rânji din sicriu... Iată-mă dar în vârfullucrurilor omenes, ti... Ce as, fi eu fără tine, metal rece s, imort? Un cers, itor pe stradele Sevillei... Ce sunt cu tine?...Tot ce voi... Ce este în tine?... Nu pot afla un răspuns dinsunetul tău... Ce este în tine? Este amor? Nu. Unde-i?... Eamicit, ie, mărire, geniu. Nu... căci nu-l văd... S, i totus, i estetot... tot...

În vremea asta marchizul Alvarez se trezise dimineat, aîn casa contelui, după ce avuse un vis ciudat pe care, se-nt, elege, nici în minte nu-i venea să-l realizeze. El intră însala unde era adunată toată familia la dejun.

— A, marchize, dar tânăr mai es, ti!... Când pustia aivenit atât de repede de la t, ară... dar, în sfârs, it, cu toateastea ne oferi numai ocazia de a-t, i mult, umi din nou pen-tru generoasa d-tale donat, iune ce-ai făcut-o asară... Es, tisuperb, marchize...

— Eu?— Bine... Ce fel... te faci că nu-t, i aduci aminte...ă?— Eu am visat asta, dar n-am făcut-o... Nici prin mintenu-mi trece... Îi aduseră documentul. El se uită netot peel:— Iscălitura mea, fără contestare, dar e falsă...— Ce fel falsă?— Eu n-am renunt, at la mâna Dońei Ana, nici i-am donatceva...— Dar asară... adu-t, i aminte, marchize...— Eei... dar eu nu sunt nebun, d-le conte... Vret, i să vă batet, ijoc de un om în toate mint, ile. Caii mei... voi să plec!... Voisă văd unde vet, i ajunge cu donat, iunea d-voastre.

359

— Ce cai, zise portarul privindu-l din cres, tet până întălpi. Trăsura s, i caii nu-t, i sunt aici, d-le marchiz... ieri aiplecat cu ei la t, ară...

Marchizul se cruci...— Eu? eu am plecat la t, ară...

— Da, da, da! D-ta, cine altul...— Bine, frate... eu am visat...— Ai visat realitatea, marchize...— Aducet, i-mi trăsura de pos, tă... voi să mă duc... În urmăcineva o fi luat în posesie s, i castelul meu sub numele s, ifigura... Nu are nici o valoare actul de dar, conte... M-oireîntoarce s, -apoi voi vorbi... Sunt lunatec doar... nu maipricep nimic...

El plecă la t, ară... Trăsură s, i servitorii venise cu el decu sară acolo... Se mirară când îl văzură apărând într-unal doilea exemplar.

— Am venit eu asară cu voi la t, ară?— Venit, marchize... El sui iute scările... intră în apar-tamente... Găsi portofoliul lui propriu pe masă, pe cares, tia că-l avuse în oras, ... “D-zeu cu mine! gândi el. Ce-nsemnează asta?...” Căută urme de om strein prin toateodăile... Nimic... Ajunse doar la us, a apartamentului dinurmă. Ah! aceea era închisă de o sută de ani. Broascăruginită... Apoi se cunos, tea că nu umblase nimenea...

Toată ziua aceste cugetări nu-i putură ies, i din minte...Sara, după ce închise us, a după sine, se puse-n dreptuloglinzii s, i privi lung la el însus, i... ca să vadă de-i el ori denu mai e el... El începu să amenint, e cu degetul chipul dinoglindă, râzând s, i strâmbându-se... “Ha! blestematule!mă persecutezi, ai? faci sinete în locul meu... mă bagi îndatorii, hot, ule?...” Chipul din oglindă amenint, a s, i el cudegetul, dar parecă se uita serios s, i parecă strâmbăturile

360

lui erau de nebun... “Ce-i asta, gândi marchizul speriat...Eu râd, s, i el se uită serios la mine!...” El râse tare ca să seîncredint, eze că chipul din oglindă e umbra lui... s, i chipulrâdea... dar cum... D-zeul meu! Un râs satanic, nebun...

— Oh! Oh! strigă marchizul, aici e mai mult decâtumbra mea... Apucă o spadă lungă s, i-ncepu să manevrezepe lângă oglindă. S, i chipul manevra c-o spadă... “Ies, i dar,zise el vânăt de turbare, ies, i, umbră, să mă lupt cu tine...Să vedem cine-i marchizul Bilbao, eu ori tu...”

Oglinda se-ntoarse-n t, ât, âni s, i un chip uscat ce eramarchizul însus, i într-un al doilea exemplar se arătă dintr-un gang înfundat în muri...

Spadele lor se-ncrucis, ară... amândoi suri... amândoiserios, i s, i tăcut, i... Trăsură cu trăsură acelas, i om ce se luptacu el însus, i... Dac-ar fi căzut unul din ei... n-ai fi s, tiutcare a căzut... Se părea că marchizul se luptă cu chipul luipropriu ies, it din oglindă.

El căzu străpuns drept în inimă... s, i umbra din oglindăîncepu a râde... Apoi luă cadavrul... îl aruncă după oglindă...o repezi la loc ca pe-o us, ă... s, terse sabia de sânge s, i se pusepe jet, ul unde cel mort s, ezuse c-un cart de oră-nainte...

A doua zi sosi o scrisoare de la contele, în care acesta-irepros, a modul cum se joacă cu familia lui s, i-i trimise actulde donat, iune-ndărăt.

Noul marchiz scrise următorul bilet către Dońa Ana:”Iubită Dońa, Sunt, cum s, tit, i, un om bătrân s, i ciu-

dat. Nu-mi plac mult, umirile, ” asigurările de amicit, ie s, i toateaceste forme goale sub care adesea nu s-ascunde nici o simt, ire...N-am voit a vă face bine ca să-mi fit, i mult, umitoare, ci, simplu,pentru că mi-a plăcut a face. Pentru a mă sustrage de la toatemult, umirile ce îmi sunt atât de neplăcute am făcut acel mic scan-dal. Vă trimit actul de donat, iune-napoi... El stă s, i e valabil...

361

BilbaoAvea în mână cheia voint, ei omenes, ti, putea să producă

orice mis, care i-ar fi plăcut. Bucurie, invidie, durere, iubire,ură... "Va să zică te am în mână, chintesent, ă a mis, căriloristoriei... avere. Tu, reprezentant al puterilor omenes, ti s, ial puterilor naturii subjugate, atârni de tremurul mâiniimele, atârni de închipuirile capului meu, de dorint, ele ini-mii mele... Aide, poet, i, descriet, i luna, învăt, at, i, descoperit, iizvoarele gândirii, eu le am toate în acest sunet al aurului...Tot ce căutat, i, tot ce nu putet, i avea, eu pot... Dar vor fiminciuni... Ce e adevărul "

Curând el avu cel mai frumos palat în Madrid... cu-rând saloanele marchizului erau împopulate de lumea ceamai elegantă a t, ării... princesele frumoase, auzind de aceafabuloasă avere, voiau a pune mâna pe acea nemărginirede probabilităt, i ce aurul ascunde în el... Aurul însemnacastele asupra plângerii eterne a mării, grădinăii de**...cântec de arfă, amant, i frumos, i... S, i doar acest aur nu costadecât ocheade înfocate s, i adânci, surâsurile voluptoase abuzelor coapte de tineret, e... undoirea delicioasă a evanta-iului în limba mistică a amorului... De ce nu? De ce nu?...Scrisorele parfumate umpleau buchetele marchizului, în-tinerit de atâta prevenire...

S, i ce frumoasă era Ella...! Ella avea frunte de mar-mură, cu părul de aur cenus, iu, cu ochii mari, în care cerulse-namorase... gândeai că universul înstelat se uită asu-pra pământului numai de dragul ochilor ei. S, i mâinile eide crin s, i umerii ei de zăpadă... Un poem... s, i totdeaunacând trecea pe lângă el... surâdea... Inima lui întinerea lavederea ei... s, -apoi era atât de gingas, ă... gândirile ei păreac-o leagănă cum aerul mis, cat leagănă o trestie... Astfelapărea în hainele-i lungi s, i albe... un înger al cerului, cu

362

cununa ei de roze... S, i când privea el bogăt, ia lui i se pă-rea că sufletu-i fusese o comoară întunecată unde auruls, i mărgăritarele zăceau în întuneric s, i că o rază de amor,intrând într-acea inimă, ar face să strălucească florile demetal în toată splendoarea s, i toată cons, tiint, a puterii lor...O, Ella! raiul îl puteai visa cu ea... În căldura arzătoarece acoperea c-o pânzărie diafană câmpiile cu flori, ce des-parte os, tile norilor, ce lustruies, te oglinzile mării eterne,el se visa umblând cu ea de brat, ... s, i sufletul ei îi ghiceacugetările... S, i de câte ori trecea pe lângă ea... buzele eimurmurau încet, cu amoră?... captivaîre?... ah! cine ar fiputut-o s, ti?

Odată, după sfârs, itul unui bal, ea s, edea pe un colt, desofă... el s-apropie de ea... Ochii ei cei mari străluceau dedulci lumini... pieptul ei se mis, ca de bătăile inimii... Elîngenunche la picioarele-i.

— Ella! zise el lin, mă pot, i tu iubi... mă iubes, ti tu?— De mult, de mult! s, opti ea abia auzit.— Tu mint, i!— Mint? Ce m-ar fi făcut să mint?— Poate că stai sub influent, a magică a averii mele... N-oam... Tot ce am este un milion... Restul s-a risipit de mult.Ei bine... Sunt un om ciudat... Ît, i dau jumătate din acestmilion ca să te pun în libertatea de-a decide asupra inimiitale. Dacă, avută, ... t, i-ai fi aruncat ochii asupra unui ommai asemenea t, ie-n vârstă... spune-o...

Ochii ei fulgerară de indignat, ie.— Ah... cum pot, i crede cum că aur, cum că numai inte-res poate mis, ca inima mea... Nu, nu! Sunt în stare de-arenunt, a... dar te voi iubi în veci... Sunt în stare, speriatăde această inimă crudă, să fug de prezent, a d-tale... dar nusunt în stare să te uit...

363

— Ella, toată averea mea... milionul întreg... iată-l înacest portofoliu... E-nsot, it de un act formal de dăruire...Îl pun pe masă... mă duc... Nu voi ca prezent, a mea să tefacă să ros, es, ti... Nimic... nimeni în lume nu va s, ti izvorulbogăt, iei tale viitoare... Pură ca un angel, bogată, vei puteasă alegi ce vrei...

— O, zise ea plângând, nu s-aseamănă nimic cu aceastărăceală s, i cruzime de inimă...

El ies, i... Ea rămase-n fat, a portofoliului deschis... Mâi-nile ei tremurau, ochii îi străluceau c-o lumină avară... Eabăgă portofoliul în sân... Ies, i...

Marchizul reintră în odaie.— S-a dus, zise el încet... O, aur... totus, i nu pot, i orice. Pă-rerea amorului doar... Amorul nu!... Să vedem amicit, ia...Mâine oras, ul va s, ti că sunt un cers, etor... Un cers, etor bă-trân înamorat de chipul unui angel...

A doua zi îi veniră o mult, ime de scrisori... femeile-s, i cereau înapoi biletele lor de amor... Amicii se scuzarăcă nu mai pot avea onoarea etc., etc. ...O istorie veche sedesfăs, ură înaintea ochilor lui... Amicii-i deveneau inamici,lingus, itorii-l batjocoreau... femeile-l găseau urât s, i prost...Întunericul cuprinse sufletul lui...

"Părere, părere... Gândeam a căpăta cu aur un lucruadevărat... o... recunos, tint, ă... o... iubire... Nimic, decâtpărerea acestora... Cers, etorul se va bucura c-am căzut...găses, te o satisfacere, o mângâiere pentru durerea lui vă-zând un om avut căzând alături cu el... Cei bogat, i se vorbucura că văd rivalul ce le cumpără plăcerile că le-a lăsatcâmp liber... că femeile s, i vinurile s-au ieftinit... pentru cănimeni nu le mai plătes, te as, a de scump... nimeni nu maipune o măsură mare asupra valorii acestor lucruri... "

El nu dormi multe nopt, i... era însetat de iubire, s, i cu

364

aurul pierit dispăruse toate visurile de fericire...— Le-am plătit ca să mă mintă... Aurul e izvorul făt, ăriei

s, -a minciunii... nimic adevărat. O, amor, amor, s, opti eladormind...

Simt, ea iar nebunia cuprinzându-i sufletul... simt, eaiar sufletul contrăgându-i-se***... că o noapte întinsă îiînvăles, te simt, irea s, i cugetarea, că lumea încetează împre-jurul lui... s, i în somnul lui mortuar parcă mai simte, caun sunet de vioară subt, ire s, i dulce, vorba: amor... apoi nusimt, i nimic... nimic...

În mijlocul paraclisului negru s, i nalt era zidit catafal-cul îngreuiet de un sicriu s, i asupra întregului era aruncatun lint, oliu de catifea neagră cusut cu stele de aur... Înnoaptea solitară arde o singură făclie... nici un preot numurmură cu glasul mărunt* rugăciunile mort, ilor, numaicâte-o rază se fură asupra înălt, ării mortuare s, i din formelece transpar cunos, ti că sub lint, oliu e un cadavru...

Deodată o us, ă de spijă se deschide s, i ăapareî un înaltchip de femeie. Rochia ei neagră fos, nes, te uscat asuprapietrelor bisericii, un fin văl de dantelă îi acopere fat, apalidă... un bătrân o urmează, cu mina servilă.

— El este dar...? Ah! copilul meu... astfel se sfârs, es, te oviat, ă de om... astfel?

— Ah! princesă, zise bătrânul... cum poate cineva cuspiritul vostru să se-namoreze de un om fără inimă, caredespret, uia femeile, căruia moartea-i părea o mântuire...O femeie, doamnă, n-ar fi putut să cuprindă inima acestuiom superstit, ios, mândru, sărac... al acestui nebun, c-uncuvânt...

— Pentru că inima virgină nu cunoas, te amorul... Ea ri-dică colt, ul lint, oliului s, i descoperi un frumos cap de marmură-nvinet, ită, un surâs de o nespusă beatitudine era pe buzele

365

lui...— O, Angelo! zise încet, ai s, tiut tu ce-i amorul, ca să-l

dispret, uies, ti...? T, i-a mângâiat vodată urechea acelea dulcis, i întunecoase flori ale nopt, ii, vorbele de iubire, dezmi-erdările unei femei... a bătut vodată la fruntea ta acelebătăi line, sărutările, pe care o gură umedă de femeie săle bată spre a afla care gândiri sunt acasă... ale amorului,ale dorint, ei, ale durerii?... Ah! sărmană frunte solitară, teacopăr cu flori... dormi! dormi!

Ea pusese mâinile pe fruntea albă s, i moartă... El surâ-dea în sicriul lui cu zâmbetu-i mort s, i sfânt!...

Un sarcasm învios, ă buzele bătrânului c-un surâs reces, i sceptic... “De-ar fi viu, l-ar omorî... gândi el, i-ar fi ojucărie de o zi... Dar ceea ce nu se poate câs, tiga... un ommort deja..., o inimă neatinsă, sfântă, de care moartea aavut milă în cazul de fat, ă... aici frumoasa mea princesăpoate fi sentimentală... Ce batjocură...”

Ea acoperi iar fat, a mortului... Afară s-auzi zgomot deglasuri... Ies, iră repede s, i închiseră us, a de spijă după ei...Mortul rămase singur...

— Mă iartă, domnule, că-t, i spun, dar în metaforă vor-bind, se-nt, elege... d-ta nu-mi pari în toate mint, ile...

— Vom vedea, vom vedea, d-le Dreyfuss...— În metaforă vorbind, d-ta vrei să învii mort, ii... Mă iartă,d-le, asta-i contra a orice convent, iune...

— În metaforă vorbind, d-ta es, ti un casap, d-le!— Dar, d-le, lăsând toate specificat, iunile deoparte... unom mort nu poate fi viu... Una s, i cu una sunt două... unulviu nu poate fi mort... Două s, i cu două sunt patru... Înmetaforă vorbind...

Se deschise us, a principală a paraclisului s, i intrară doioameni, gesticulând s, i certându-se...

366

— Dar omul nu numai că-i mort, dar nici a vrut sătrăiască.— Conced, conced... dar... ce-mi pasă, fapta e că nu e...— De vrea ori nu vrea... nu vrea ori vrea... nu-ntreb eu deastea... O lumină-ncoace!...

Paraclisul mic se umplu de oameni...— În metaforă vorbind, omul nu poate fi viu s, i mort toto-dată, zise d-nul doctor Dreyfuss.

Celălalt s-apropie, dete lint, oliul jos...— Acasă cu el s, i-n pat, da nu-n biserică. Popa-s, i făcu cruce...Dar el luase banii de-ngropare anticipând... Ce-i păsa...

Cui-i era ciudat în astă împrejurare... era mortul însus, i.El auzea vorbindu-se împrejurul lui, vedea cu ochii închis, ibolt, ile gotice ale paraclisului s, i făclia de ceară albă de la ca-pul lui... dar i se părea că totus, i nu va fi decât o închipuire...I se părea s, i-i plăcea de a fi mort... gândea că e într-o altălume s, i nu pricepea cearta pentr-un cadavru... I se păreacă e prezent fără ca s-o fie... că se vedea el însus, i întinsîn sicriu... s, tia bine că c-un moment înainte un demons-apropiase s, i-i acoperise fruntea cu flori albastre, s, i cumcă era mort nu se-ndoia numai din împrejurarea că, dacăvoia, acoperământul bisericii dispărea pentru el s, i miilede stele ale nopt, ii întindeau câmpiile lor de azur asuprafiint, ei lui. I se părea că e într-o câmpie lungă s, i des, artă...că sicriul stă singur sub bolta cerului, că universul se co-boară s, i-l plouă cu stele... astfel încât, acoperit cu ele, elnu mai vedea cu ochii decât t, ăndări de aur ce căzuse peochi...

Tot ce voia vedea... Vedea pe mama lui plângând într-un colt, de fereastă, t, iind spasmodic cu mâna o perdeaalbă... Va să zică era mort... Apoi nu mai simt, i iar nimic.

După acest interval de întuneric, el văzu iar cei patru

367

peret, i tapisat, i cu flori albastre ale odăii lui, părea că eraîn pat... că vechiul orologiu zângănes, te încet s, i monotonîn perete... i se părea a vedea o umbră-n fereastă, împle-tind, s, i el auzea parcă ciocnirea andrelelor, s, i portreteledin peret, i se uitau la el atât de familiar... ca nis, te vechicunoscut, i de pânză... apoi gândea să mis, te mâna, dar nuputea... să strige, dar era peste putint, ă... s, i umbra dia-fană din fereastă cânta încet, cu glasul plâns, un cântecde leagăn pe care el îl auzise ades când era mic... îi veni săplângă...

— Mamă! strigă el...— O, trăies, te! trăies, te! auzi acum tare. Mamă-sa s-apropiede el s, i-i acoperi fat, a de sărutări...

— Copilul meu... dulcele meu copil...— Trăiesc, murmură el dezolat. Va să zică n-am murit...Nimicul cel plin de mângâiere n-a cuprins fiint, a mea chi-nuită.

— Taci, taci! Vorba ta e un blestem... Vei trăi... pen-tru mine... Vei însenina fruntea ta etern întunecată decugetări aspre... vei fi om între oameni...

— Bună sară, fată mare, zise ea zâmbind. Atât de trists, i de-namorat?

— Nu s, tiu.— Ah! nu s, tii... Dacă-t, i ascunzi ochii cei plini... Dar s, timnoi ce-i în adâncimea lor... O icoană.

— Ochii mei mint, doamnă.— Mint, es, te-mi ceva cu ei... Să văd ce povestesc aces, ti ochi,domnule.

— Nimic...— Uită-te drept într-ai mei, să vedem de te pot, i uita... Els, i-i ridică... Ea-i închise pe ai ei după un moment...— Nu voi să te uit, i astfel!... Atât de clari, atât de albas, tri,

368

cu întunecoasa lor transparent, ă... Nis, te ochi de copil...Parecă-mi inspiră încredere, parecă le-as, spune tot ce ampe inimă... tu, om bătrân cu fat, a de copil... parecă mă simtmai înt, eleaptă sub lumina lor s, i totus, i, când mă uit s, i măuit, îmi vine să mă speriu de adâncimea lor... Es, ti fără demilă, scumpul meu...

— Fără de milă, cum zici, doamnă... dar pentru nimenimai mult decât pentru mine însumi... Dacă te-as, iubi,doamnă, n-as, fi fericit...

— Ah, taci, ori ît, i astup gura... Nu-mi vorbi nimic deamor, nici de probabilitatea lui măcar... Prezent, a ta colo-rată de asemenea vorbe îmi întunecă vederea... Lasă-măicoanelor tineret, ii mele... Vrei să te iau la s, coală? Să pre-zint spectacolul unei femei agresive, care vrea fără successă învet, e a iubi pe un om ce dispret, uies, te femeile, ce-i indi-ferent fat, ă cu ele, ce le fuge spre a se înamora în chipul luipropriu... Vrei să mă joc cu tine? As, cuteza-o, chiar cu pe-ricolul meu... Să ne jucăm jocuri de copii, să-t, i dau palmecare să nu doară, să te fac să-ngenunchi s, i să-mpletes, ticolt, uni? As, face-o, dar nu e un rol de tine... să-t, i spundrept... dar drept, soarta ta cum o prevăd eu...

— Spune, doamnă, zise el încet, s, tii că sunt superstit, ios...O femeie ca d-ta , c-o minte atât de clară, îmi va spune ade-vărul... Afară de aceea, es, ti amica mea... S, i singura meaamică, căreia îmi place să-i comunic toate neroziile, toatedurerile mele, pe care le numes, ti imaginare...

— Tu te vei înamora, căci nimeni nu scapă de asta...Vai t, ie, mi-nchipuiesc de cine s, i s, tiu cum... Vai de capultău dacă te vei înamora, t, i-o spun dinainte... Mai bine te-aiînsura... s, i asta-i o nenorocire, dar pe lângă cealaltă nu-inimic.

— Însoară-mă, doamnă!... nu vezi că te ascult...

369

— Să te-nsor... bine... Ea s, ezu lângă el s, i puse cotul ei golpe umărul lui...— Uite acolo, în colt, ul sălii, la acea fată... Vezi frunteaei albă în jurul căreia curge părul ei blond, vezi ochiulei albastru atât de serios s, i de atâta lină blândet, e toto-dată... Împrejurul gurii s, i-a umerilor fet, ei ei e o tânără s, iînduios, ătoare umbră de melancolie... Ea t, ine-n mâna eide ceară s, i contemplă linis, tită o floare de crin... Capul eifrumos se pleacă put, in s, i parecă floarea se usucă de amorsub privirea ei... Închipuies, te-t, i acum că acea copilă ar fia ta... că ai vedea-o luminând pădurile negre a domeniilortale cu frumuset, ea ei angelică, că ar s, edea lângă izvoarelealbastre ale codrilor tăi s, i s, i-ar împleti cununi as, teptândpe rătăcitorul ei iubit să răsară din cărările înguste demunte pentru a se as, eza lângă ea, pentru ca ea să-i aco-pere fruntea s, i pieptul cu flori... spune... n-ai iubi-o tu?Eu sunt înamorată de ea...

— Un înger, doamnă! zise el c-un fel de nemult, umire...Nu s, tii că mie nu-mi plac îngerii, cu privirea lor lină s, icerească... Ei, cu toată fiint, a lor candidă, cu zăpada ceacastă a fet, ei, a umerilor, a sânului lor, sunt o obsesiunea sufletului meu... Ea mi-ar muri s, i sărmanul diavol arrămânea singur pe pământ în pielit, a lui de sărbătoare...Apoi mă tem de un asemenea amor, mă tem cumplit... Devoi fi rău, ea va fi blândă ca un miel... prin blestemelemele s-ar înmult, i rugăciunea ei tremurătoare, când as, finumai venin, ea s, i-ar săruta cruciulit, a ei de aur... Ah! as,fi nefericit cum n-am fost niciodată s, i, ce e mai mult, m-as, înamora nebun, ea m-ar iubi asemenea... s, i prin astas-ar repeta o veche tragedie lumească... Doi oameni ce seiubesc făr-a se potrivi...

— Să s, tii că m-am supărat... să s, tii că nu mai vorbesc

370

cu tine... Tu nu mai ai mamă, s-o s, tii asta...— Iubita mea mamă, zise el, sărutându-i mâinile.

— Mă rog d-tale... Ah! cât mi-e de ciudă... De te-as, puteaurî c-o ură neagră s, i cumplită... Dar peste putint, ă... Îmivine să te sărut... Să te sărut, lavă înghet, ată ce es, ti... S, tiitu ce te va învinge? Răceala... Dacă te-as, arunca în mareaînghet, ată, atunci abia ai izbucni ca un vulcan, t, -ai aruncarazele de lavă în cer, s, i el ar încremeni ca o eternă apunerede soare... Nebunule! ceea ce mă mângâie e că sunt mamata... tânăra s, i frumoasa ta mamă... că-mi împărtăs, es, tigândirile, că îmi cauzezi momente de o dulce spaimă, căes, ti un diavol s, i că te iubesc! Sunt poetă în apropiere...Pleacă-t, i capul după perdea... să te sărut, dar să nu vadănimenea...

Perdeaua tremură ascunzând acest mister...— Un lucru mă miră, zise ea purpurie ca o roză, de unde-am luat acest rol de mentor pe lângă tine?... Afară de aceea,mă mir de amorul ce-l am pentru tine. Este o simt, ire ciu-dată... Parec-as, fi femeia ta, dar de mult, de mult, ori pa-recă muma ta... În sfârs, it, e o simt, ire dulce s, i familiară...Amantul meu n-as, suferi să fii... s, i cu toate astea te iu-besc...

— Să-t, i explic eu această simt, ire?... Îmi pare ades cănoi am mai trăit odată s, i că eu te-am iubit c-un amor ne-bun s, i copilăresc... Visez ades, s, i în fundul visărilor melevăd Egipetul cu toată măret, ia istoriei lui s, i îmi pare c-amfost rege s, i c-am avut o femeie frumoasă ce se numea Ro-dope s, i că acea femeie es, ti tu...

— S, i mie îmi pare c-ai fost odată un om tânăr s, i căacest om a fost nebun s, i că acela es, ti eu... Adio, copilulmeu! Mai vrei o gurit, ă?...

— S, -o mie, Rodope!... O, perdelele! Câte ascund ele...

371

— Va să zică de azi înainte sunt o bătrână matroană depatru mii de ani... o respectabilă mumie, zise ea ridicându-se s, i făcând o mutră întunecoasă. Adio...

Apoi sări us, oară ca o gazelă s, i se pierdu în zgomotulsocietăt, ii. “Ciudată copilă”, gândi Angelo. “Dar a definitfoarte bine iubirea noastră... E ca s, i când as, fi însurat demult cu ea, ca s, i când amorul înfocat ar fi trecut s, i n-ar firămas în inimă* decât o nespusă, o prietenoasă tandret, e...S, i ce frumus, ică e... As, putea-o privi zile întregi, as, puteavorbi zile întregi, dar ca un bătrân c-o copilă de 18 ani.Sunt bătrân, sunt foarte bătrân”, zise el suspinând.

Doctorul de Lys s-apropie de el... El îs, i luă un jilt, s, i-lpuse fat, ă-n fat, ă cu Angelo, s-as, eză, îs, i bătu cu palmele pegenunchi s, i se uită mut în fat, a tânărului, zâmbind cu gurastrânsă s, i nălt, ându-s, i bărbia... s, i întrebă ceva cu ochii...ca s, i când ar fi vrut să zică: “Ei?”

— Nu t, i-ai găsit alt loc, tinere, zise Angelo râzând.Doctorul nu răspunse.— Vrei să mă duc eu? Nici un răspuns.— Să stau dar? Asemenea.— Nu răspunziă? Doctorul clăti din cap că nu.— Bine. Angelo i se uită drept în fat, ă s, i stătură mut, i ca doinebuni vo câteva minute. Dar, în sfârs, it, Angelo voi să sescoale.

— Stai, stai! strigă bătrânul. S, ezi ici molcom... amsă-t, i spun o vorbă mare... Dă-mi o t, igară...

— N-am.— Bine. Crezi în spirite?— De când te văd, nu.— Bine. Nu crezi, mă duc... să s, tii că mă duc, zise el semni-ficativ.— Ba nu, serios, zise Angelo, s, i ochii lui se umplură de un

372

întuneric turbure s, i voluptuos, ce ai să-mi spui?Doctorul era cunoscut ca membru al societăt, ii mis-

tice numite: Amicii întunericului, s, i într-adevăr un omcuminte ca el da oarecare greutate misticismului...

Rodope s-apropie s, i-s, i puse gura pe urechea doctoru-lui:— Împlines, te-t, i promisiunea, voi să-l văd înamorat. Eadispăru.— Crezi în spirite? continuă doctorul neturburat.— Cred.— Atunci vino cu mine-n astă noapte... Se-nt, elege, cu ochiilegat, i. Sufletul lui Angelo se cutremură... Doctorul devenigrav s, i solemn...— Angelo, zise el încet, te vom introduce între amicii întu-nericului. Mă vezi în societatea oamenilor veseli, cu frun-tea senină... Nu sunt astfel totdeauna... Ît, i voi arăta sin-gura realitate a viet, ii, ît, i voi arăta adevărul scos în palmă...plăcerea... Amicii întunericului sunt amicii voluptăt, ii sufletes, ti.Vei vedea cu ochii mint, ii tale ceea ce n-ai mai văzut nicio-dată... vei bea viat, a ta în o mie de picături de lumină s, i desălbatice simt, iri... vei trăi... Este asta trăit, cum trăies, telumea? Cu sufletul gol, cu suferint, ele s, i bucuriile lor mes-chine, un nimic suspendat. Dacă suntem nimic, cel put, inde acest painjenis, * al gândirii noastre să se acat, e toatălumina s, i tot întunericul, cerul s, i iadul, delirul s, i despera-rea.

Angelo-i strânse mâna...— S, i pot, i, pot, i... O! dacă-i putea, doctore... Simt demonuldin mine trezindu-se s, i strângându-mi sufletul cu ghea-rele lui... Asta-i, asta-i ce doresc... Numai nimic nu jumă-tate, nimic nu meschin... Totul întreg, sau să turbez debucurie, sau să turbez de durere... Turbarea, iată idealul

373

meu!Sania zbura pe stradele ninse s, i largi ale oras, ului, în

aer clipea, ca o pleavă de diamante, câte un fulg de nin-soare, luna trecea în floarea chihlimbarului pin nouriivinet, i, închegat, i p-ici, pe colo în bucăt, i rupte s, i negre,rărit, i s, i desfăcut, i pe alte locuri în fâs, ii s, i-n trent, e de ar-gint, deasupra cerul cu bolta lui ot, elită, pe strade în urmasaniei se desemnau urme-n omăt, ca s, i când gealăul ar fitrecut lung, lung pe o podeală de tei... zurgălăii cailor dela sanie zângăneau în răstimpul treapătului cailor s, i însanie, învelit, i în blane de lup cu fat, a de postav măsliniu,era doctorul de Lys, cu urechile-nfundate într-o căciulăde jder, s, i Angelo, a cărui blană se t, inea abia de umeri,încât pieptul era neacoperit de ea, as, a cât asupra-i fluturao mare legătoare de gât ce flutura triumfătoare-n vânt...Pe cap o pălărie naltă de castor, s, i fat, a palidă lăsată-n voiarăcelii s, i a fulgurării fulgilor de ninsoare, care-i păreau obinefacere în amet, eala sufletului său. Ochii erau legat, i c-obatistă de mătasă neagră. Unde se ducea sania el n-o s, tia...În fine, ea intră pe o poartă într-o ogradă solitară îngră-dită c-un gard putred de mult, deasupra căruia atârna îns, iruri dese s, i vii, ca un val nestrăbătut, răurusca desfrun-zită, neagră, ghemuită cu miile ei de ramuri încâlcite de-alungul gardului... În mijlocul gardului era o casă cu douăcaturi, a cărei var era negrit de ploaie s, i vânturi, peste acărei ferestre erau închise obloanele s, i nici prin una dinele nu se străvedea o rază de lumină... Coborâră la scaraintrării... nimeni nu le ies, i înainte...

Doctorul îl luă pe Angelo de mână, deschise us, a prin-cipală, o-nchise după el cu cheia, apoi coborî pe-o scară-njos, tot în jos, până ce nu mai avură unde coborî... El ridicălegătoarea de mătasă de pe ochii tânărului. Acesta se trezi

374

într-o boltă a cărei muri erau ca de cărbuni uns, i cu unt-delemn, adică negri ca cerneala s, i strălucit, i, s, i în mijloculbolt, ii lucea o lampă clară ca de diamant, care da o arătares, i mai pregnantă s, i mai aspru zugrăvită colt, uros, ilor muris, i netedelor bolte...

— Unde suntem? zise Angelo.— În pes, tera demonului amorului, zise de Lys încet... Sunădin acest clopot, el de metal s, i strigă... Abracadabra...

Angelo sună din clopot, el o dată.— Înc-o dată... pân-în trei ori, zise de Lys. El sună încăde două ori... Răsunetul zgârie aerul sălii s, i deodată, cadin pământ, văzură un băiet frumos, palid ca suprafat, amărgăritarului, cu ochii în bolt, i mari, negri, cam turburi,dar adânci, cu părul care-i curgea în vit, e negre s, i strălucitedeasupra umerilor, cu pantaloni strâmt, i asemenea ciora-pilor de mătasă neagră... în genere toate hainele îi eraustrâmt lipite de corp, încât formele cele mai frumoase, ase-menea ale unei statui, erau îmbrăcate cu acest tricot demătasă. Pe cap avea o pălărie de catifea viorie c-o panăros, ie. Mâinile lui de zăpadă purtau o vargă...

— Ce vrei, Angelo? întrebă el cu glasul trist s, i dulce.— Cere ce vrei! zise doctorul.— Voi ca această pes, teră urâtă să se transforme-ntr-unsalon... Deodată murii se-ntoarseră ca-n t, ât, âne s, i dispă-rură s, i se prezentă o sală frumoasă cu covoarele moi, cumari candelabre de argint, cu mobile îmbrăcate-n catifeavis, inie, cu mese de lemn de nuc lustruit... Un cămin demarmură cu focul arzând era-ntr-un colt, al sălii...

— A, zise Angelo, apropiindu-se de foc, ce dulce căl-dură... Cum te cheamă, frumosul meu demon...

Misticismul era elementul lui... el nu mai simt, ea nicio frică.

375

— Cezar sau Cezara, zise demonul surâzând c-o fireascăechivocitate.

— O, grat, ioasă androgină, zise el beat de strălucireaarătărilor, vin de-mi dă o sărutare...

Cezar se uită rece la el.— Asta nu stă în contractul ce l-om face, Angelo... faptelemele stau la dispozit, ia ta, fiint, a mea nu. Trebuie să-t, icâs, tigi afect, iunea mea... vom vedea de-o vei fi în stare,frumosul meu copil...

— Să văd puterea ta magică, demone, prefă aceastăsală des, artă într-o adunare de bal! Voi să fiu vesel... Nuvezi cum sângele mi-a umplut fat, a mea palidă c-o bolnavăros, at, ă, cum îmi negres, te vederea, încât îmi păret, i nis, teumbre sure zugrăvite pe un perete negru...

Demonul ridică varga... peret, ii se dădură-ntr-o partes, i deodată din toate laturile se văzură sale cu peret, ii îmbrăcat, iîn atlas alb ca omătul, cusut cu frunze verzi întunecates, i cu flori vis, inii s, i strălucitoare. În candelabre mari ardlumânări de-o ceară ca zahărul, cu flăcări diamantine. Ae-rul sălii e argintit, cald de miroase, strălucit de oglinzi cuprivazuri de marmură neagră... Cu părul desfăcut poetic,pale trec copile prin ninsoarea aerului s, i de razele albe, dedulceat, a cântării nevăzute, de aprinderea dant, ului e plinălumea sălii... Câte grat, ii tăinuite, brat, ele lor albe s, i goale,hainele lungi, cununile de roze în părul lor... S, i numaimuzica animă plăcerile cu sunetele ei sfinte, le mis, că cusuflarea ei...

Pintre ele, tineri în haine negre, cu veste în floareacrinului, cu mănus, e ca mărgăritarul, cu botine radioases, i bumbi de diamant la manes, că. Prin bolt, ile ce reprezen-tau locul ferestrelor lipsinde erau trepte cu oale de floriproaspete s, i împupite care umpleau c-o dulce răcoreală

376

sala, într-un loc era un joc de ape care sticleau ca ăargintulîizbucnind în sus s, i recăzând în bazinul lor de marmurăalbă în snopuri înalte de fire de diamant...

Angelo s, edea în jilt, ul lui s, i se uita cu mirare la aceastăzi de primăvară îngropată-n noaptea pământului. Tot, iamicii întunericului purtau câte o mică jumătate de mascăde catifea care le acoperea fruntea s, i nasul, numai uneledin fetele tinere erau fără mască... O tristă blândet, e erape fat, a lor...

— Ce frumoase sunt fetit, ele acelea, zise... În acest aerstrălucit ele îmi par umbre de zăpadă aruncate-ntr-un aerde diamant...

— Ah! sunt demonii cei mai periculos, i... par că suntflori de inocent, ă s, i bunătate... Teme-te de ele... în geneream început a mă teme de soarta ta, Angelo... demonulse-ntrece-n astă-sară pe el însus, i... Vezi-l cum trece palid,frumos, adâncit prin grupele de bărbat, i s, i femei... pentrunimeni nu are un surâs, pentru nimeni o vorbă... parecăabia ar fi căzut din cer s, i că desperarea eternă n-ar fi atinsîncă cereasca sa frumuset, e...

— S, tiu... nu mă atinge...— Dar chiar de te-ar atinge... Ea se joacă numai cu inimileomenes, ti... Vai de tine de i-ar veni în minte să se joace s, icu a ta...

— Dar mi se urăs, te, de Lys. Toat-această feerie, clipindca un moment pe dinaintea ochilor, ca o viziune scurtă,te-mbată... dar prelungită devine monotonă ca un baletîncremenit sau o poveste adormită pe loc...

— Cheamă pe demon...— Cezara! strigă Angelo tare. Cezara tresări ca lovită de unsunet ascut, it de clopot... Ea s-apropie cu fruntea sinistrăde Angelo.

377

— De ce Cezara s, i nu Cezar? întrebă ea c-un grat, ioszâmbet.— Ce ceri socoteală pentr-un “a” mai mult, frumosul meusclav. Nu pot, i aranja un concertă?...

— O, da... Vrei să cânt eu?— Da, da!— Vrei să jucăm s, -o dramă? Ît, i dau un rol în ea...— Primesc. Un perete din fund îs, i ridică zăpada sa înflorităcu roze de jăratic s, i se văzu o scenă a cărei culise reprezen-tau arbori s, i tufis, e de-o tânără s, i mustoasă verdeat, ă, iarfondalul reprezenta un deal îmbrăcat în pădure de mes-teacăn, un râu curgea alene prin sălcii plângătoare s, i învârful dealului se-nălt, a un castel vechi acoperit cu*** fier acărui muri colt, uros, i erau înseninat, i de lună... Pe scena cereprezenta grădina acelui castel, cu straturi nalte de flori,cu boschete tainice s, i cu s, iruri de trandafiri, ies, i Cezaraîntr-un domino negru a cărui glugă era lăsată pe spate...Era frumoasă astfel... fat, a ei de marmură contrasta cudominoul de mătase neagră s, i părul ei propriu care cădeaîn s, uvit, e lungi, strălucite, negre pe umerii ei... din mânecise iveau mâinut, ele ei de regină cu deget, elele lungi. De subpoalele dominoului se iveau picioarele mici în botinele lorlustruite...

Ea cântă... Era atâta dulce tristet, e, părea c-o experient, ălungă s, i dureroasă vorbes, te din acest frumos demon, eraatâta tristet, e, atâta dulceat, ă, atâta resignat, iune s, i atâtasuperioritate de spirit în toată expresia vocei ei încât ît, ivenea să-i plângi de milă, dar parecă simt, eai că, dac-aifi plâns, ai fi atins acel fond de mândrie s, i de întunericdin sufletul ei... Angelo o privea s, i parcă-n sufletul lui senăscu asemenea o sălbatică, viguroasă mândrie, îs, i păreacă e leul pustiilor, că inima-i bate cu putere la orice sunet

378

îl aude, dar c-o putere mândră, generoasă, nu în modulfemeiesc, cu care moles, es, te amorul unei copile, căreia aivoi să-i sărut, i mâinile s, i să-i sufli-n degete pentru că s-a-nghimpat c-un ac. Nu era nimic meschin... era o simt, iretare s, i furtunoasă ceea ce-i mis, ca inima... i se părea cădac-ar fi iubit pe acel demon n-ar fi fost în stare să-i zicăo vorbă de dezmierdare, un nume dulce, ori s-o comparec-o floare, ori să găsească plăcere în primblări romanticela lună.

“Ah! gândi el în sine, asta nu-i amor, asta-i înălt, arepeste firea mea proprie... este simt, irea stejarului cândcres, te... a leului când se tologes, te-n soare, a calului arabcând sforăies, te în fat, a incendiat, iunii de care fuge... Parecădac-as, strânge-o în brat, e, as, omorî-o, dac-as, săruta-o, i-as,sângera buzele tiranei mele... o urăsc... dar o urăsc demor...”.

Cortina căzu... De Lys îi făcu semn să vie pe scenă...Erau copile blonde care jucau piesa în tricourile lor demătase cafenii s, i cu pourpoinuri de atlas vis, inii, cu pălăriide catifea neagră cu pene albe... Ele i s-aninară de gât...El se desfăcu cu dulceat, ă din îmbrăt, is, ările lor, se-mbrăcăînsus, i în cabină, în tricouri negri s, i cu pourpoin de catifeaneagră, luă o mantie frumoasă s, i strălucită a cărei poalele aruncă romantic peste umeri... El juca pe un cavalertânăr în care-i-namorată o regină... Viat, a lui în acea dramăeste încunjurată de mâini de fee, pretutindenea vede căe-mprejmuit de intrigi de iubire, as, a încât îi vine să-s, ipiardă mintea în aceste dulci încurcături... Era o povestefrumoasă aceasta... Într-o scenă el apare-n fat, a ei... peregină o joacă Cezara... Niciodată atâtea vorbe de foc s, ide un desperat amor n-a vorbit o femeie... el răspundearece s, i măsurat, ca s, i când amorul nu l-ar fi fericit... Dar

379

regina-i îns, ală cavalerismul... el o crede-n pericol... atuncis-aruncă-n brat, ele lui. Minunea* ce o atinge acum îi umflăinima-n piept... Inima ei îi sfărma pieptul, el o simt, eabătând cu putere pe pieptul lui... ea-s, i încles, tase brat, eleîmprejurul gâtului lui, părea că nu mai vrea să-l lase, guraei uscată caută gura lui... o sărutare desperată... Ca olipitoare, sau* ca o boa constrictor în forma unui îngercăzut, ea îi t, inea capul lui cel frumos în brat, e, vrea să-lînădus, e cu această singură-mbrăt, is, are...

— Cezara, pentru D-zeu, ce t, i-i? întrebă el încet.— O! te iubesc, s, opti ea cu turbare... nu vezi tu cum turbezde amor s, i de dorint, ă, frumosul meu copil...

— Publicul râde... taci... Cortina jos...— Ah, cortina nu cade... nu te las, nu te las! El se desfăcucu putere... Publicul as, tepta... El începu să improvizeze.Declamă c-o dureroasă mândrie, icoanele* se revărsaufrumoase s, i mari în fruntea lui. Ochii lui de un întunecatalbastru se luminară ca cerul... umbrele lor lungi se ridicauca s, i când ar fi vrut s-o fixeze pe Cezara în locul în care sta,încât să încremenească, un sublim demon de marmură...Poza lui proprie părea tăiată în fier... Nici o mis, care înacele membre zvelte s, i nalte... numai fat, a lui ros, ită denebunesc* entuziasm, numai buzele lui subt, iri se mis, cauîn declamat, iune...

Cortina căzu... De Lys prinse pe Cezara-n brat, e, careera aproape să les, ine.— Ce frumos e! murmură ea zâmbind... atât de trist, atâtde resignat, cu atâta amor totodată.

Angelo se retrase-n cabina lui... Era ostenit... ostenitde sărutarea ei, de îmbrăt, is, area ei nervoasă. Îi era ca s, icând l-ar fi bătut cineva...

— Angelo, răsună vocea ei. El se sculă... Ea era... Îl

380

chemă în cabina ei...— Dezbracă-mă.— Ce fel...— Dezbracă-mă-t, i zic... zise ea cu mânie. El îi descheie cor-setul... Zăpada umerilor ei se ivi splendidă de sub rochiaalbastră... El îs, i băgă mâinile între sânii ei... Ea răsuflagreu s, i se-ntoarse c-o ochire rece la el...

— Aide! nu fi copil... Vino ici la picioarele mele... Înge-nunche... Scoate-mi botinele s, i ciorapii.

El nebunea. Lacrimi de turbare îi umplură ochii cândsimt, i în mâna lui acel picior gol, neted, mic... el îl apropiede gură...

— Mă iubes, ti tu, Cezara? zise el încet.— Nici prin gând nu mi-a trecut... Aide, dispret, uitorul

femeilor... S, i bucată cu bucată el îi luă hainele... Pânăce, tremurândă, ea rămase goală, reflectată de oglindacabinei... Ochii lui se primblau s, i cuprindeau cu sete acelcorp de marmură, ar fi voit s-o prindă-n brat, e... dar omis, care rece a mâinilor ei îl opri.

— Sunt demonul amorului, nebunule! De ce te-njoses, tiînaintea meaă?...

— Nu mă înjosesc defel... dar eu sunt om... Lasă-măsă recapăt putere asupra simt, urilor mele crude...

Ea râse tare, s-aruncă în brat, ele lui, îl răsturnă într-unjilt, , îi încles, tă grumazul s, i-ncepu să-i netezească părul,îs, i puse gura deschisă pe ochii lui, parec-ar fi voit să-isoarbă, îi netezi fruntea, îl sărută... O voluptate nespusăîi cuprinse tot corpul... inima lui tremura... era slab, ar fivoit să moară în acel moment...

— Ai milă de mine, rugă el cu glasul muiat, ai milăde mine... Ea se-mbrăcă iute în hainele cu care fuseseîmbrăcat el pe scenă... Ce frumoasă era astfel. Era un paj

381

frumos s, i melancolic, un Hamlet-femeie...— Astfel mă joc cu tine... ca tigresa cu prada sa... Căci

es, ti prada mea, Angelo... fiecare sărutare a mea va fi unvoluptos martiriu pentru tine... fiecare-mbrăt, is, are — uniad de întunecoasă s, i dulce durere... Asta-i voluptatea ceacrudă a chinului... as, a voi să mă iubes, ti...

Ea surâse as, a ca s, i când gura i s-ar fi-ncret, it spre săru-tare. Dar acum se stârni mândria lui veche... El recăzu înrăceala s, i impasibilitatea sa...

— Să vedem... zise el... Îi era somn de osteneală s, ipoate că această oboseală îl făcea imperceptibil pentrunouă dureri s, i nouă delirii...

— Haide, zise ea, să ies, im de-aici... Ea-i legă ochii... s, iies, iră iute în aerul cel rece al nopt, ii de iarnă. Afară as, teptao sanie a cărei cai băteau pământul de nerăbdare... Cezara-l apucă pe Angelo-n brat, e ca pe un copil, îl aruncă în sanie,într-o blană mare, sări s, i ea lângă el, înfăs, ă blana împre-jurul lor al amândurora... Caii începură a zbura s, i ei erauînvăluit, i ca-ntr-un cuib pufuit de vrabie, îs, i scoteau ca-pul numai când voiau... Ca s, i când ar fi fost acasă-n patsub o plapumă de pene trasă peste capete... astfel le eralor acum... Ea se juca cu el, îl strângea-n brat, e, -l dezmi-erda ca pe-un copil ori ca pe-o pasăre pe care ar omorî-ostrângând-o s, i dezmierdând-o... S, i fat, a ei netedă, plină,dulce s-alătura de fat, a lui, el o simt, ea ca s, i când i-ar fi s, tersfat, a c-o catifea, gura ei se lipea de urechea lui...

— Sunt demonul amorului, zicea-ncet, sunt un drac,s-o s, tii, s-o s, tii... Mă prind de tine ca iedera de stejar pânăce corpul tău se va usca în îmbrăt, is, ările mele cum stejarulse usucă supt de rădăcinile iederei... Te nimicesc, voi să-t, ibeau sufletul, să te sorb ca pe o picătură de rouă în inimamea însetată... îngere!

382

Ea-l înlănt, ui cu brat, ele s, i cu picioarele... îl strângeatare la piept, ca s, i când ar fi voit să-l sfarme... ca s, i cândn-ar fi voit ca pieptul ei să se umfle... Sângele lor fierbea camustul îngropat în pământ... li se părea c-ar fi t, âs, nit pinpori s, i dacă ea s, i el ar fi avut răni la pieptul lor... desigurcă în acest moment de viat, ă concentrată sângele lor ar ficomunicat reciproc s, -ar fi concrescut organismele lor cadouă trunchiuri de copaci.

O voluptate era, aproape de desperare, o amărăciunedulce care-i rupea parecă nervii s, i creierii, o slăbiciunemoles, itoare îi cuprinse corpul... Toată natura lui semănaa coardă întinsă peste măsură, care trebuie sau să se rupă,sau să se-ntindă astfel încât să-s, i piardă pentru totdeaunatoată elasticitatea...

El se zbătea în brat, ele ei ca turturica în ghearele vultu-rului s, i părea că, asemenea mielului care caută cu gura luigura lupului spre a-l săruta, căci nu-l cunoas, te s, i crede că-icâinele, astfel el, în slăbiciunea sa copilărească, căuta fărăde voie gura ei, ca s, i când ar fi zis: “Sunt timid în căutarealor... prevină gurii mele însetate, crut, ă simplitatea mea s, idă-mi sărutări numai de-i vedea că gura mea se-ncret, es, teus, or... nu s, tii cât de mult mă costă ca să dau gurii cea maius, oară ăfloare*î a dorint, elor mele, care mi-a umplut inimas, i sufletul cu rădăcinile lor, astfel încât dacă-i vrea să lesmulgi, ai smulge viat, a cu ele... Sunt ca floarea cu rădăciniadânci... cine cunoas, te de gura florii ce adânci sunt rădă-cinile ei? Dar cine cunoas, te să-i previe dorint, ele...”. S, i eapricepu din mina lui ce luase o rară expresie de inocent, ă,din mina lui de copilă-namorată... că el, cu toată neener-gia mis, cărilor lui, murea de amor... L-ar fi putut omorîacuma fără ca să reziste, fără ca s-o simtă chiar, atât eracuprins de iubire... as, a cum fluturul s-aruncă-n foc... as, a

383

cum efemeridele mor în atingerea lor amoroasă...Ea-l duse acasă... El era beat, turburat, abia se t, inea pe

picioare... Ca pe un copil somnoros ea-l dezbrăcă, îl puseîn pat, îl înveli... apoi îi mângâie încet fruntea pân-ce văzuc-a adormit... de supraosteneală, de zbuciumarea inimiilui, el adormi adânc... Ea se uită zâmbind la el... căuta florica să-l umple cu ele... găsi o roză-n fereastă, o rupse, osărută s, i i-o puse apoi lui pe gură...

— Sărutarea mea să rămâie până mâini dimineat, ăpe gura ta, îngere! s, opti ea încet. Îmi pare că n-am iu-bit niciodată astfel, zise ea zâmbind, ba-mi pare că, fat, ăcu acest amor, n-am iubit defel... simt tot, i demonii înmine... îmi e ca s, i când în fiece picătură de sânge as, aveao scânteie de durere s, i voluptate... Tot, i ceilalt, i cum erauei?... agresivi, dulci, complementatori, afectat, i, lăudăros, i,înamorat, i... Acesta se lasă iubit... îs, i lasă sufletul frămân-tat de cugetările s, i îmbrăt, is, ările mele ca o bucată de cearăde-o vergină albeat, ă... s, i rezistă... Cu atâta frăgezime s, islăbiciune unes, te atâta intensivă putere de rezistent, ă...floarea mea cea tânără... parcă mi-e milă să te smulg...Ah! sunt nebună... Ce-as, da eu ca această simt, ire să t, ievecinic în noi; în curând va fi vestejit, în curând sufletuls, i inima lui se vor răci s, i îmi vine să plâng... îmi vine săfug, să las pe astă virgină cu chip de Adonis să înfloreascăîn umbra cugetărilor lui melancolice... s, i să moară cum ofloare moare, cu toată primitiva ei frumuset, e... astfel cuma mai murit o dată... de gândeai că e un înger înmărmurit,să nu-i brăzdeze pasiunile fat, a lui cea netedă s, i rotunjităîn ovalul ei, să nu se usuce, să nu devie urâte aceste irezis-tibile umbre de tristet, e zugrăvite cu măiestrie sub umeriifet, ei lui... S, i cu toate astea... Ah! am prejudit, ii!” Eu” amprejudit, ii. Aide, demone... Nu este cel întâi, nu va fi cel

384

din urmă, zise ea zâmbind c-un fel de ură... să concedem,zise ea cu vocea îmblânzită, să concedem, Cezara, că esteunic în felul său.

El se trezi a doua zi târziu... Era atât de obosit ca s, icând l-ar fi bătut măr s, i l-ar fi învelit apoi într-un cers, afud s, i rece... Avea friguri... imagini turburi, chipuri negreamestecate cu nouri, astfel era cadrul închipuirii lui... eraîn acea dispozit, ie în care se află un om care a trecut printortura inchizit, iunii s, -acum se află, cu membrele zdrobite,într-un pat moale... durerile sunt întunecoase însă nu taris, i devin sfâs, ietoare abia la atingere.

“Trebuie să fug de ea... trebuie să fug de ea... căci dacăm-ar omorî numai n-ar fi nimic... dar are să mă tortureze,are să-mi omoare nerv cu nerv, gândire cu gândire, bucatăcu bucată din creierii mei s-ar muia sub sărutările ei...Ah! s, i cum s, tie femeia asta a săruta... te trec fiorii... cufiece sărutare mori, spre a învia s, i a muri din nou sub oalta... Dac-as, fi fost îmbrăcat în cuirasă de fier s, i m-as, filuptat în turnir, corpul nu mi-ar fi atât de zdrobit ca subîmbrăt, is, ările ei. Întradevăr parecă s-a lipit de mine s, i mi-asupt prin tot, i porii ei sângele din carne, sucul din nervi,puterea din mus, chi... E teribilă femeia aceasta sau, maibine, demonul acesta...”

Astfel, obosit de orgia sufletului său, se-mbrăcă, seuită în oglindă... O umbră viorie îi colora fat, a... era vânătde palid ce era... Dar astfel era s, i mai frumos de cum fu-sese vodată... “Sărutarea ta* de dimineat, ă, sărmanul meuAngelo, zise el zâmbind cu tristet, e... să sărutăm aceastăgură care nu mai este vergină...” El s-apropie s, i sărutăchipul lui propriu din oglindă...

Des, i era cald în casă, mâinile erau reci s, i degetelesupte, încât aprinse într-o ceas, că de port, elan spirt de vi-

385

orele, ca să-s, i încălzească mâinile la flama vânătă-ros, ie...Ies, i în grădină să se primble prin cărările ninse, pin arbo-rii desfrunzit, i cu ramurile-ncărcate de omăt s, i-i părea c-afost bolnav... îi părea că e un reconvalescent ies, it pentruprima oară din camera lui de boală... S, i se sorea în soarelede iarnă s, i parcă eternul părinte al viet, ii îl umplea de să-nătate s, i-mprospătare... “Nu! Nu! nu voi s-o mai văd...” Elvedea în ziua caldă de iarnă copii jucându-se pe strade s, iaruncându-se* cu mingi de omăt... chicot, râs, veselie...Toată natura naivă s, i bucuroasă că trăies, te, numai el în-tunecat, nefiind bucuros de viat, a lui, el cu naivitatea luipierdută, cu ochii adânci, cumint, i, însă fără de sperant, ă...“S, i se zice că nu e fericire-n lume”, murmură el. O fatărumenă s, i grasă, într-o scurteică blănită s, i cu mâinile-nmuf, trecu de brat, ul unui tânăr, chicotind, surâzând dincând în când cu s, iret, ie, uitându-se c-o galis, ă voios, ie s, i peascuns în fat, a companionului ei... ochii ei căprii erau viat, ă,bucurie, naivitate... “Ah! gândi el s, i-i privi... cum nu amtineret, ea lor sufletească... cum nu sunt ca ei... fericit, ii!”

Spre sară veni de Lys să-l ia din nou...— Nu mă mai duc... nu voi s-o mai văd...— Nu vei mai vedea-o, ît, i promit...— Atunci... atunci, haide! După ce-i legă ochii, ei ajunserăiarăs, i cu sania în curtea descrisă deja. Coborâră scările însubteranele Amicilor întunericului... De Lys îl lăsă singur...El îs, i luă legătura de la ochi... Se afla într-un cabinet mic,tapisat cu negru... Un cămin de marmură ros, ie, cu foc, ooglindă-n perete... covoare moi pe jos, o masă c-un sfes, nicde argint, două jilt, uri cu sprijoane nalte...

Cezara intră...— De Lys m-a mint, it, îi zise el cu imputare, iartă-mă... darn-am vrut să te mai văd...

386

Ea era foarte tristă...— Bine, bine, înt, eleg simt, irea ta... vrei o fericire calmă,pe care eu nu sunt în stare a t, i-o da... simt, i că amorulmeu oboses, te... dar cine-t, i spune să mă iubes, ti... Dincontra, dacă vrei eu ît, i aduc în brat, e îngeri de copile...blonde, lacrimi de aur... căci eu sunt servul tău... eu suntun demon, o crezi asta? zise ea-ntunecată, trebuie s-ocrezi până ce es, ti încă liber de a te desface de mine... pânăce nu e prea târziu... căci nu voi să te-ns, el asupra viitoruluitău... te vei usca sub suflarea mea ca o floare desrădăcinatăîn ars, it, a soarelui de vară... Trebuie s-o s, tii. Ît, i trebuiescangeli? Voi s, ti să seduc angeli pentru tine... numai să nute dezguste...

Un zâmbet de nespusă s, i sântă fericire trecu pe buzelelui... Ea făcu o mină de scârbă s, i dispret, când văzu acelzâmbet... Ea cetea din expresia fet, ei toată cartea sufletuluiomenesc...

— T, i-aduc îndată ceea ce voies, ti... un angel... De Lys,zise ea deschizând us, a, exemplarul nostru de crin, care deieri oftează după Angelo...

În acest interval Cezara se uită-n oglindă ca să-s, i com-puie fat, a. După un moment se puse-n fotoliu... NiciodatăAngelo nu văzuse atâta bunătate s, i blândet, e exprimată peun chip de om ca acuma-n fat, a ei... Era îngerul milei s, -aîndurării...

El se uită mult în fat, a ei, apoi se-ntoarse s, i se uită înjăratic... astfel încât nu-l puteai vedea de spata naltă ajilt, ului... Us, a se deschise s, i el auzi un glas dulce s, i molcom,auzi fos, nind lin o haină de gaz, auzi atingând picioaremici s, i us, oare covorul moale...

— Bună sară, Cezara, zise ea c-o copilărească veselie...El se uită îndărătul scaunului... Cezara păstrase încă ex-

387

presia de nespusă gingăs, ie, complezent, ă s, i bunătate cares, i-o compusese lângă oglindă...

— O, Lilla! Copilul meu! vino-ncoace la mama ta săte sărute... Ce frumus, ică es, ti... es, ti un înger... un bobocde roză... cum să te numesc numai... spune-mi cum aidormit...

— Ah! n-am putut dormi... Nu mi-a putut ies, i dinminte... s, tii tu cine... nu! nu spun numele...

— A... A... An...— Nu... mă trădezi mie însăs, i... S, i-mi părea că-i t, iu capul înmâini... părea că-ngenunchease naintea mea s, i mă uitamîn ochii lui... s, i mă uitam... s, i mă uitam... s, i parecă m-as, fiuitat vecinic...

Angelo asculta zâmbind.— S, -apoi s, tii tu... îmi părea că s, i el se uită la mine... Ah!cum? Nu s, tiu cum... Ce să-t, i spun... Astfel at, ipeam numais, i vise vii treceau pe lângă ochii mei... Ah! cum as, fi înstare să-l iubesc... parecă i-as, săruta mâinile dacă mi-arpermite...

— Dar dacă el ar s, ti că tu-l iubes, ti... dacă el te-ar iubiasemenea, îngeras, ule!

— Nu spune, o, nu spune... Ah! nici gândesc la asta...s, tiu eu că nici gândes, te la mine: o sărmană fată proastă...

— Dar, vezi tu, tocmai asta iubes, te el în tine, zise Ce-zara cu glasul plin s, i moale... naivitatea ta... el ar vrea sădesfăs, uri acele foi ale inocent, ei spre a se uita în bobocul deroză, în înt, elesul acestor nerozii dulci de care es, ti în staresă spui o mie pe zi... s, i fiecare gentilă, fiecare interesantă...Câte enigme i-ai dat tu asară de ghicit, de-s, i sfarmă capulcu ele... Tu nu s, tii puterea ta, tu gurit, ă de roză ce es, ti! saues, ti s, irată, te faci că nu s, tii!

Elli râse cu glăsciorul ei de argint...

388

— O, eu s, tiu că sunt frumus, ică, zise ea înecată de plăcere,s, tiu că plac... dar zău, t, i-o jur, Cezara... nu s, tiu că el măpoate iubi... Ochirea lui era as, a de rece pentru mine... pecând eu... eu as, fi murit ca să-l sărut o dată...

— Mă duc să-l chem... zise Cezara râzând s, i bătânddin palme de bucurie.

— Nu, nu, nu! te rog! Cezara, pentru D-zeu...— Spune că-t, i pare bine dac-ar veni...— Nu... zise ea afirmând cu capul.— Zi că-l iubes, ti.— Nu! zise ea plecându-s, i capul pe piept s, i jucându-se cucolt, ul s, ort, ului...

— Mă duc, mă duc... o gurit, ă, îngeras, ule... Elli o sărutăcu gura plină, cu gratitudine... Cezara ies, i s, i-nchise us, acu cheia după sine...

Angelo s, i-ntoarse jilt, ul spre ea...— O, d-le! zise ea speriată s, i toată pudoarea, toată inocent, a,o lină indignat, ie, imputare, o lume de simt, iri contrazică-toare îi jucau în fat, ă...

El îngenunche la picioarele ei...— Te-ai supărat? întrebă el cu blândet, e.— Da!

— Să ne-mpăcăm dar, vrei?— Da!— C-o gurit, ă, as, a-i? Ea clătină din cap... Dar el s, ezu lângăea... îi prinse capul cu mâna, îi întoarse fet, is, oara ei ros, ie,care se uita cine s, tie unde, drept în fat, a lui s, -o sărută... Elsimt, i că s, i ea-l sărutase, dar as, a de lin, as, a de abia mis, cat...încât ar fi putut spune că nu l-a sărutat... Ea-l respinse c-omână de la ea.

— Tu nu mă iubes, ti... s, tiu, Elli... nu mă sărut, i măcar...Ochii ei se umplură de lacrimi.

389

— Nici nu mă crezi măcar... zise ea încet.— Atunci sărută-mă. Ea-s, i lipi gurit, a ei de buzele lui... de ise părea că i s-a lipit un fruct copt s, i dulce de gură... el îisupse o sărutare...

— Ce dulce s, tii tu a săruta, Elli...— Ah! n-am învăt, at de la nimeni... Asta vine as, a nu-

mai... N-o s, tiu oris, icând...— Atunci de ce te depărtezi de mine... vino ici în brat, ul

meu... O atrase încet pe pieptul lui...— Ah, uite, zise ea... ce rău ît, i stă legătoarea la gât!... Eadrese cu mâinut, ele ei legătoarea...

— S, i-apoi nu-i nici pieptănat cumsecade, hahaha! s, ilipses, te un bumb de la cămes, ă.

— Mi-a căzut în sân, Elli... caută-l. Ea-s, i băgă mâna-nsânul lui. El o prinse s, -o apăsă pe inimă...

— Nu găsesc, zise ea închizând ochii de ros, ie ce era...apoi îi redeschise s, i i se uită c-o cuminte s, i tristă seriozitatedrept în ochi... Parcă vrea să-i zică: “Eram să-t, i zic o vorbăgrea, dar n-o mai spun”.

El îi deschise ei sânii...— Să caut butonul meu de diamant, poate a căzut între

sânii tăi...— Nu, nu, zise ea apărându-se.— Iacătă-l, zise el, lipindu-s, i gura de fragul mărului

de zăpadă ce ies, ise de sub corset...Ea se apăra de dezmierdările lui, dar se apăra lin s, i mai

mult pentru că se cuvine... De mult nu mai avea putereade a-i refuza ceva...

El stinse lumina s, i un întuneric adânc acoperi suspi-nul lor de amor. Pe când Lilla s, i Angelo erau într-o staredezordinată, unde hainele parte căzuse de pe ei, parte atâr-

390

nau în toate părt, ile s, i ei pe jumătate goi dormeau strânsîmbrăt, is, at, i pe sofă, gură-n gură, intră Cezara c-o lampă-n mâini în casă s, i se uită la ei... Ea era palidă, serioasă,tristă... T, inea în mâna ei un cers, af alb s, i mirositor s, i-laruncă peste mire s, i mireasă, apoi se puse-n fat, a focului s, ise uită multă vreme în ultimele urme a jeraticului. Ochii eise umplură de lacrimi... apoi se sculă repede, ridică colt, ulcers, afului, descoperi capul lui Angelo s, i-i sărută fruntea:

— Ai să-mi plătes, ti tu asta, copilul meu, ai să mi-oplătes, ti! Apoi ies, i din cabinet.

A doua zi Lilla umbla cam pe lângă peret, i s, i nu i se uitanimănui în fat, ă... Angelo era de-o paloare umedă, ochii-ierau turburi s, i moi în cap s, i pierduse din demonica lorstrălucire.

Ea se-mbrăcase s, i-i ajută s, i lui, îi îmbumbă cămes, ala gât, îi făcu fiongul de la legătoare... Era blândă ca unmiel...

— As, a-i că mă iubes, ti, Angelo?— Mai întrebi... Lilla, erai de mult venită în societatea

asta a Amicilor întunericului?...— Ah! să-t, i spun cum... Eu te-am văzut pe tine în

saloanele doamnei N. Mi-ai fost recomandat, dar tu te-aiuitat as, a, pe deasupra, la mine, mi-ai spus o banalitate s, ite-ai dus apoi... s, i eu te urmăream, priveam în vo oglindăca să te văd în colt, ul de fereastă în care s, edeai... stamseri întregi, plângeam nopt, i întregi... ah! cum te iubesc,Angelo, zise ea înecându-i fat, a cu sărutări... Într-o zi s-apropie doctorul de Lys de mine. Se uită în ochii mei cums, tie el a se uita — ciudat adică...

“Iubes, ti pe Angelo, d-s, oară, zise el cu tonul fără expre-sie s, i firesc, cum e felul lui de a vorbi...”

“Nu”, zic eu. “Haide-n astă-sară în clubul Amicilor

391

întunericului, dacă vrei să-l vezi...”“Dar nu voi să-l văd...” “Sania mea te va lua”, zise el.

“Dar nu voi să merg cu sania d-tale...” “Ea va sta la portit, agrădinii d-tale”, zise el, ridicându-se s, i surâzând.

Angelo, m-am dus noaptea în grădină, am deschisportit, a, m-am pus în sanie s, i iată-mă-s.

Ea luă dreapta lui în amândouă mâinut, ele, o bătu s, -osărută apoi...

— Lilla!— Lasă-mă, Angelo... eu nu mai am ce-t, i da... t, i-am

dat tot... De mult n-am mai fost stăpână pe mine, de multeram toată a ta... Ai milă de mine... Dac-ai crezut că suntcuminte... iată cumint, ia mea toată... dac-ai crezut că suntfrumoasă, iată frumuset, ea mea toată... Toată fat, a mea esfint, ită de sărutările tale... de nu mă pot, i iubi pe mine...iubes, te-t, i sărutările tale, Angelo, iubes, te-mi ochii mei,căci te-au privit, căci s, -au lipit razele de frumuset, ea ta...iubes, te gura mea, s-a atins de a ta... Iubes, te-te pe tine înfiint, a mea... Angelo, zise ea plângând s, i lipindu-se spas-modic de pieptul lui s, i apropiindu-s, i gura de urechea lui:iubes, te-t, i copilul tău...

El nu răspunse nimic. I se părea că e un delicvent... căo vină mare apăsa sufletul lui...

— S, i cum vom trăi noi? întreabă zâmbind cu tristet, e...— Cum? Ah! iată cum... Iată tabloul ce mi-l zugrăvesc...

Dimineat, a, când vei dormi încă, te-oi săruta pe ochi s, i te-i scula... apoi t, i-oi aduce cafeaua s, i cămes, a cu butoniipus, i, s, i ciorapii, halatul, fesul, o t, igară... te-oi îmbrăca,apoi te-i duce la treaba ta... s, i, rămasă acasă, voi s, tergecolbul de pe cărt, ile tale, voi aranja hârtiile, voi drege penelestricate s, i când vei veni acasă va fi masa pusă... pânza albă,farfuriile curate, paharele limpezi de clare... după masă

392

vom s, edea la cafea, vom vorbi nerozii... apoi, adaose încetabia mis, cându-s, i buzele, apoi... zic s, i eu, de... vom aveacopii... un băiet frumos ca tine, icoana ta, s, -o fetit, ă camine... Ah! vom fi fericit, i...

— Da, fericit, i! murmură el încet s, i-ntunecos. “O, Ce-zara! Suflet de demon, gândi el, cum cites, ti în sufleteleomenes, ti... cum vezi în ele scris viitorul, cum pricep zâm-betul tău de dispret, de ieri”.

— Dar tu pari trist, dulcele meu amic... de ce?— Sunt obosit, femeia mea, dulcea mea femeie, nimica

alta...— Acuma mă duc, ca s-ajung acasă... Vei veni să mă

ceri, nu-i as, a... Vino azi, voi as, tepta cu nerăbdare venireata... Oh! cât te mai pot iubi...

Ea-s, i aruncă mantila pe umere, îl sărută s, i dispărupe us, ă... El rămase trist... “Va să zică asta-i viat, a meaviitoare... Adio visuri orbitoare... am devenit umil bărbatal unei mici femei... Vom avea copii... mi-o aduce halatul s, ipapucii dimineat, a... Ah! doar o dezgustătoare perspectivăde urât s, i monotonie...”

Cezara în haina ei de Hamlet râdea într-un colt, al odăii.D-zeu s, tie când s, i cum se furis, ase-n casă... La vorbele luivorbite încet, însă destul de clar, ea trase-un hohot ironics, i splendid de răceală...

— Taci! Taci!— Ei bine! iată dar idealul tău... iată viat, a îngerilor...

iată scopul pe care natura voies, te a-l împlini prin aceeac-a îmbrăcat acel bobocel de fată cu naivitate s, i grat, ii...un băiet, el... o fetit, ă, aerul odăii apăsat de voluptatea pa-tului conjugal... un pat cu cers, afuri care trebuiesc foartedes schimbate... N-a rezistat mult îngerul, nu-i as, a... Segrăbea natura să-s, i împlinească scopul ei măret, , reprodu-

393

cerea neamului omenesc, s, i s, i-a asigurat această împlinirepin îmbrăt, is, ări multe, pin dulci rezistent, e, pin vorbe cudouă înt, elesuri... O! O! pfui! hahaha! Ei, ce faci, fugi?...

— Te-as, ucide, Cezara, de drept ce ai! Mă desperezi...— S, i orb nebun ce es, ti... nu vezi tu că es, ti o unealtă,

că bucurii, dureri, pasiunea, plăcerea ce o ai pentr-un sânfemeiesc care nu contribuie nimic la voluptate, plăcerea ceo ai pentru-o fată naivă, căci cu cât va fi mai naivă, cu atâtmai greu îi va veni în minte să-s, i ucidă copilul... nu vezică es, ti o unealtă în mâinile unui demon, că es, ti jucăriasimt, irilor tale, că nimic ce ai nu e al tău, că tu es, ti cauza in-voluntară pe care natura, sau numes, te-o cum vrei, îs, i scrieas, a-numitele scopuri măret, e... Nu vezi tu că legi, state,monarhi, religii nu sunt decât aparatul greu pentru a facecu putint, ă acest act murdar de reproducere s, i a vă aruncaapoi în brat, ele monotoniei meschine a urâtului, a ridicu-lului, a unei viet, i care-mi face great, ă?... Te-nchipuiesc cuhalatul înflorit, cu fes în cap, cu papuci, cu ciubuc, c-o claiede copii, c-o ocupat, iune monotonă s, i somnoroasă; apoivei muri s, i copiii tăi cei de spirit vor repeta aceeas, i viat, ăspirituală...

— Ai drept... asta mi-o spun s, i eu... taci, râsul tău măsupără...

— S, i de ce as, tăcea... zise Cezara-ncrucis, ându-s, i mâi-nile... Tu ai pierdut pe această copilă... Tu s, tiai că n-ais-o pot, i iubi, puteai cel put, in s, ti că ea nu-t, i va ajunge, s, icu toate acestea ai avut-o ca pe sot, ia ta... Ai nefericit-o...Crezi că-mi trece pin minte să-t, i crut, mustrările de cuget...nu! De aceea sunt un demon...

— Dar tu mi-ai adus-o...— Spun că nu?... Da... sunt liberă eu de a încerca să

seduc... De ce te-ai lăsat sedus?

394

— N-am remus, cări...— N-ai... Bine... Copila va fi alungată de părint, i... va

nas, te-n sărăcie... Va fi o femeie pierdută... dacă n-o veilua de sot, ie... Dar tu o vei lua. Vei avea o viat, ă de urât, veiumbla după alte femei... eu voi îngriji ca ea s-o s, tie aceastas, i atunci adio pace casnică, atunci abia vei vedea ce va săzică iadul pe pământ... A! pân-acum n-ai nici idee... Pân-acum melancolia ta s, i coloarea neagră sub care prives, tilumea sunt teorii sure pe lângă realitatea ce te as, teaptă...

— Voi suporta inevitabilul...— Adio, Angelo...— Cezara!... Cezara, murmură el încet plecându-s, i

genunchii la ea... te iubesc... nu pot, i tu ierta...— Ce să iert? Te iubesc eu?... Ea ies, i repede din casă.— Lilli a venit apoi la mine, trimisă chiar de tatăl său,

ca să-mi ceară din nou scuze... I-am spus că tu n-o pot, ilua de sot, ie s, i am explicat punctele mele de vedere... Aplâns mult biata fată... dar voi s, ti eu s-o mângâi... Am uncamerier care nu e de despret, uit...

— Cezara!— Ei, D-zeul meu! dar tu es, ti nebun... Ea va fi fericită

în felul ei... Vino-ncoace s, i suge rana asta... Nu vezi că-micurge sângele pe haine...

El îs, i lipi buzele de rana pieptului s, i supse acele pi-cături de rubin ce păreau a curge pe zapadă... Ea-i t, ineacapul cu mâinile... apoi-i ridică capul s, i sărută gura luiros, ie de sânge... Asta drept mult, ămire... Ea-s, i acoperi sâ-nul, îl ridică pe brat, ele ei ca pe un copil, îl strânse la piept,îl dezmierdă...

— Cum mă faci să pătimesc, s, opti el încet.— Bine, încă n-ai cunoscut tu ce voi eu ca să cunos, ti...

395

Amicul meu, ai alegerea între două lucruri: între urât, or-dinar, meschin s, i între durere, pasiune, turbare... întreLilli s, i mine. Eu nu te-ns, el, t, i-o spun dinainte: eu voi uscaviat, a ta de m-alegi pe mine... eu te voi omorî... dar nu-t, ivoi coase halat, nici t, i-oi împleti pungi de tutun... eu tevoi despera... Dar nu t, i-oi face copii... De un singur lucrute asigur, nu t, i se va urî cu mine, poate însă ca mie să mise urască cu tine... atunci, se-nt, elege, se sfârs, es, te totul...atunci s, tiu că vei trebui sau să mori, sau să nebunes, ti.

Ea-l juca pe genunchii ei, îs, i băga mâinile-n sânul luis, i el simt, i înnegrindu-se lumea-naintea ochilor lui...

— Ah! as, rezista de mi-ar fi cu putint, ă, zise el cu du-rere... dar acum... acum când as, da toată lumea pentru osărutare a ta s, i viat, a mea-mpreună... acum e prea târziu,diavol de femeie ce es, ti...

— Voluptatea cea crudă a dorint, ei s, i a durerii... iatăce-t, i ofer... De-un lucru fii sigur: te iubesc. Nu te lăsaîns, elat de împrejurarea că amorul samănă as, a de mult cuura... As, fi în stare să mă las ucisă pentru tine.

396

Legenda cântăret, ului

De mult, de mult a fost un Împărat în t, ara depărtată aIndiei s, i avea o fată frumoasă cum nu se mai povestes, te,bălaie ca o lacrimă a soarelui, dacă soarele a plâns vodată.În nopt, i cu lună, când se plimba prin întunecoasele dum-brăvi de laur ale castelului răsărit din rădăcini de stânci,ea auzea un glas frumos, parcă de privighetoare, totus, i erade om. O harpa , asemenea sunetului blând s, i regulat alvalurilor mării, o acompania. Era un paria cântăret, , care oiubea pe fata de-mpărat. Ea-l văzu răsărind prin crengi înlumina de lună era inalt s, i frumos. Pletele negre se ridicaudeasupra frunt, ii măret, e, ochii străluceau în bolt, ile lor cadouă flori, parcă doua picături de întuneric topit. Ea-l iubi,căci nici n-ar fi s, tiut să facă alta, as, a era de frumos.

Într-o noapte, printre mreje de frunzis, []întunecatde oliv s, i laur, suspenda luna ca o pavăză de aur, el sta-ngenuncheat la picioarele ei s, i, [cu] capul culcat în poalele-i albe, se uita lung s, i-ntunecat c-o privire de profet în în-tunecimea cea blândă s, i albastră a ochilor ei mari. Cumâinile ei dulci ea-i netezea părul, cu gura-i încret, ită deamor ea-i săruta fruntea.

— Ce frumoasă frunte ai tu, coroana lumii s-ar mândrisă s, adă pe ea.

— Ai dori-o tu? zise el s, i ochii lui se deschideau mari,ca doi luceferi.

El se sculă s, i o privi. Numai Împăratul Saharei, leul,prives, te astfel, o dată în viat, a lui, când iubes, te. O strânse-nbrat, e s, i se duse-n lume. Adio, stea — amor, tot!

Noaptea era clară, tăcută, mare. Numai valurile sfinteale Gangelui murmurau lin ca înt, elepciunea vremilor. Sim-bol urias, al timpului.

Paria se uită lung în el, s, i-l înt, elese. Auzi vorbirea sân-telor sale origini, înt, elese ce este aceea ce mis, că cele tre-cătoare ale pământului. Îs, i sfărmă arfa de o stâncă s, i seduse-n sus. Răscoli popoare contra regilor s, i legilor lor,răsturnă regii s, i marii pământului s, i în fruntea acelor po-poare, unele de origini sânte, altele de origini obscure, elcurgea de-a lungul râurilor mari s, i răsturna imperii s, i lesupunea s, ie.

Popoarele-l iubeau că era drept s, i bun, regii se temeaude el. Era împăratul lumii s, i Domnul tuturor celor trecă-toare.

Atunci se duse la castelul răsărit din rădăcini de munt, i.Intră în înaltele turle * ca să puie coroana lumii pe frun-tea miresei lui — dar întinsă, albă ca o ceară mărmurită,moartă era iubita lui. El nu auzi nimic, nimic —numaivalurile sânte ale Gangelui vuiau cu un răsunet depărtat s, iironic în urechile lui — îs, i plecă fruntea s, i zise: “La ce? Lace?”— apoi o apucă-nspre pustii s, i nimenea n-a mai auzitde el.

398

Archaeus

Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-lajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-unsubcomisar de polit, ie — des, i aces, tia sunt în genere oame-nii cari pricep tot. Cel put, in când e vorba de espropriareaunei găinării , de insuflarea de respect în cetăt, eanul măce-lari cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doide sus nu cunosc. Totus, i ni se pare — se ’nt, elege că nu im-punem nimănui părerea — că, afară de cumpene strîmbes, i găinării în fat, a ulit, ii, mai există oarecari lucruri , de-oînsămnătate secundară într-adevăr, de ex. filozofia, poe-zia, artele , tot lucruri cari scapă perspicacităt, ii numit, ilordomni, dar a căror existent, ă nu se poate nega. Se vede căautorul vrea să ’nceapă de la az buchi . Într-adevăr, lumeacum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nuva tăgădui că este deosebire între gânsac s, i câne . Privireacânelui e inteligentă , el pricepe din lumea această o port, iemult mai bună decât gânsacul ; cu toate acestea amândouăaceste fiint, e au ochi s, i crieri. Lumea nu-i cumu-i, ci cum ovedem; pentru gânsac, cum o vede el, pentru câne item ,pentru membru de la primărie — pentru Kant item. Totus, icâtă deosebire între ochii de porc a susînt, elesului membrus, i privirea adâncă a înt, eleptului de la Königsberg.

Care-i adevărul ? Cel văzut clar de un gânsac sau celabia întrevăzut ca printr-o negură de Kant? Într-adevăr,iată un lucru ciudat. Cel dintâi deosebes, te lămurit grăun-tele de porumb de prundul galbăn, el înoată cu sigurant, ăpe apă, măsură, cu ochiul distant, ele ce le poate ajunge s, inu-i fără oarecare înduios, ere în fat, a unei gâs, te în epocavirginităt, ii. Cel de-al doilea uită să mănânce , voind să sarăpeste o groapă cade-n mijlocul ei, iar frumuset, ile virgi -sau nevirginale trec pe lângă dânsul fără ca el să-s, i [fi] ri-dicat ochii. Cu toate acestea noi presupunem că filozoful emai cuminte decât un gânsac , ba că în problemele aceluiae mai mult adevăr decât în sigurant, ele acestuia. Un semncă pentr-o minte mare totu-i problem, iar pentru 75 dedramuri de crier totu-i sigur.

E s, tiut că regula pitagoreică din geometrie se numeapuntea măgarilor . Puntea măgarilor pe care trebuie sătreci în orice cugetare mai adâncă este : că nu putem pri-cepe lumea în sine, s, i că toată esplicarea ei este esplica-rea unor react, iuni a crierilor nos, tri s, i nimic mai departe.Lumea-n sine rămâne un problem înlăuntrul căruia seratăces, te cîte - o rază slabă, cîte - o fulgerătură 11 pe carecugetătorul adânc o ’ncremenes, te pe hârtie , pe 12 care,citind-o , se nas, te în păret, ii capului tău acea rezonant, alungă care face să vezi într-adevăr că lume s, i viat, ă sunt unvis. Dar, cum am zis, toate acestea sunt fleacuri pentr-unmembru de la primărie. Viat, a are pentru el însămnătatenumai întrucât se percepe taxa pentru înscrierea în con-dicele stării civile , moartea întrucât se percepe o taxăpentru îngropăciune s, i întrucât se adaogă cu unul numă-rul născut, ilor s, i al mort, ilor. Membrul de la primărie nuvede în aces, ti oameni decât indivizi impozabili , subco-misarul — indivizi ce trebuiesc privegheat, i ca să nu [se]

400

fure unii pe alt, ii s, i să se t, ie în regulă. După această păturăde oameni urmează învăt, at, ii cuvântului. Aces, tia întreabătotdeauna quid novissimi ? Cartea cea mai nouă e pentrudâns, ii cea mai bună. Ei citesc mult s, i au în capul lor omult, ime de definit, ii , formule s, i cuvinte despre a căroradevăr nu se îndoiesc niciodată, căci n-au vreme de-a seîndoi. îi numesc ai cuvântului pentru că înt, elepciunea lorconsistă în cuvinte, în cojile unor gândiri pe cari memorialor le păstrează. Căci o gândire este un act, un cutremural nervilor. Cu cât nervii se cutremură mai bine, mai liber,cu atâta cugetarea e mai clară. La ei acest act, prin carecugetarea străină să se repete întocmai în capul lor, nu se’ntîmplă , pentru că mult, imea citirei s, i obosirea creieruluin-o permite. Cele citite trec ca nis, te coji moarte în ham-barul memoriei, de unde iese la iveală apoi tot în aceeas, iformă.

Iar eu din parte-mi gândesc as, a : orice-a gândit un omsingur, fără s-o fi citit sau s-o fi auzit de la alt, ii, cuprinde osământ, ă de adevăr. De-aceea cărt, ile vechi, pe - cari oame-nii nu le scriu numai iac-as, a, numai ca să le scrie, ci pentrucă gândise ceva ce le apăsa inima s, i voiau s-o spuie s, i al-tora; cărt, ile vechi eu unul le citesc s, i găsesc între lucruriabsurde unele semint, e de lumină pe cari apoi le t, in minte.As, a în una din zile stam fluierând la fereasta deschisă, erazăpadă s, i frumos afară, când iată văd trecând un bătrânc-o manta lungă în spate s, i cu pălăria cu marginile foartelargi. Il văd intrând la Corabia lui Noe . Corabia aceastaeste o crâs, mă unde se găses, te vin unguresc bun. Acoloaveam s, i eu masa mea de bas, tină s, i sara, când mi se ura cucititul s, i scrisul, mă duceam la mesut, a din colt, ul corăbieis, i mi se părea că mă făceam iar copil, că eram în vremealui Sim, Ham s, i Iafit . Când îl văd intrând pe bătrân zic

401

; „Ce drac ! pe acesta nu l-am văzut niciodată... hai săvedem cine-i?" . .. Iau pălăria din cui, cobor iute scările s, ila Corabie.

Întru ’nlăuntru ... mos, neagul — la masa mea. Corabiaera o odaie mare, boltită s, i întunecoasă în care s, i ziua ar-dea lampă. Bătrânul era interesant. Părul capului era alb,ras cu totul la fat, ă, ochii suri, mari s, i pătrunzători, apoimirosea de departe a tabac s, i mie mi-a plăcut totdeaunaoamenii cari mirosă a tabac . . I-am dat bună sară s, i m-am pus în fat, a lui , pentru că eram în dreptul meu să s, edla masa mea. El răsări oleacă , dar nu spuse nimic. Apoiîncepu a ciocăni în masă cu degetele lui lungi s, i subt, ireles, i fluiera pintre dint, i... Era o necuviint, ă ... dar acuma eutăceam ; căci, oricât de necuviincios ar fi fost, aria era de-ofrumuset, ă rară .. . era subt, ire ca bâzâitul de albină, dart, i se părea că-n gura [lui] s-a as, ezat un virtuos de violinălung de [o] palmă s, i, pe o vioară cât cojit, a unei alune, cântasubt, ire s, i frumos, de stai îndrăgit de el... Apoi tăcu s, i iarîncepu a ciocăni cu degetelei lui lungi, încât mâna lui îmipărea un paingăn mare, care joacă tremblante .

— Iartă-mă, d-le Doctor, zisei eu încheindu-mi sur-tucul dinainte, dar mie-mi pare că aria aceasta care aifluierat-o am mai auzit-o undeva... s, i as, voi să vă ’ntreb . . .— Aria asta ai auzit-o în capul d-tale, zise el, pe când s, tergeaiciubotele lui Beethoven.— Mă iartă, d-le, dar nici n-am avut onoarea de-a cunoas, tepe Beethoven.— Ce s, tii d-ta, dacă l-ai cunoscut sau nu. Eu ît, i zic că l-aicunoscut... Eu ît, i zic că i-ai s, ters ciubotele, s, i basta.

„Ce dracul ! îi nebun mos, neagul iesta, gândeam eu."— Ce dracul ! Îi nebun mos, neagul iesta, zise el clipind

din ochi s, i imitându-mi glasul întocmai. Apoi urmă : Kell-

402

ner ! Vin de maghiarat de cinci ani, astupat bine ... Iute. Ei,nepoate, urmă el, as, a-i că cea dendâi gândire care t, i-a ve-nit în minte la răspunsul meu a fost : „Ce dracu ! îi nebunmos, neagul iesta". Vezi tu, asta voiam s-o s, tiu ! ... Omu-ica o vioară . . . dacă pui degetul într-un loc pe coardă, sună’ntr-un fel, într-alt loc într-alt fel, dar o vioară samănă cualta. Astăzi mă simt dispus să fac filozofie s, i bine că te-amgăsit, nepoate, pentru că mie-mi pari un om neofenziv s, icare se miră, s, i mirarea este mama înt, elepciunei.

Eu căscam gura. Bătrânul se uită la mine s, i ’ncepe sărâdă .

— Spune-mi nepoate — dacă pot, i — un lucru imposi-bil s, i o idee imposibilă.

— Un lucru imposibil e ca eu să fi s, ters ciubotele luiBeethoven, care-a murit înainte de atât, ia ani, iar o ideeimposibilă este ca ceva să fie s, i să nu fie tot în aceeas, ivreme.Kellnerul adusese vinul cerut, mos, neagul împlu un păharmie, unul lui, pe care-l s, i des, eartă pân-în fund.

— Ascultă-mă , nepoate, tu es, ti un prost, zise el. Aiauzit tu vrodată despre Archaeus ?— Ba nu.

— Nu ? Ei bine, Archaeus este singura realitate pelume, toate celelalte sunt fleacuri — Archaeus este tot.

— Ptiu ! bată-te vina, unchiule , cu tot Archaeusul tău...Cum văd, [vrei] să mă iei peste picior. Cine t, i-i Archaeus ?

— s, s, ut ! Taci, nepoate ... Toate celea la vremea lor. Am5 să-t, i spun eu îndată cine-i Archaeus, numai mai întâi bea-t, i păharul de vin s, i ascultă următoarele cuvinte a mos, ului.Cugetări imposibile nu există, căci, îndată ce o cugetareexistă, nu mai e imposibilă, s, i dac’ ar fi imposibilă, n-arexista. Ce este imposibil? Am să-t, i pun îndată o mult, ime |

403

de probleme. Condit, iile a orice posibilitate sunt în capulnostru. Aicea sunt legile ciudate cărora natura trebuie săli se supuie. Aicea-i timpul cu regulele lui matematice ,aicea spat, iul cu legile geometrice, aicea cauzalitatea cunecesitatea ei absolută, si dacă le s, tergi acestea ... s, i unsomn adânc le s, terge pentru câteva oare ... ce simt, emântni rămâne pentru acest interval al s, tergerei ? Nimic. S, i cutoate acestea sosesc momente în viat, ă în cari aceste treielemente ale mint, ii noastre, aceste sertare în cari băgăm olume dispar pentr-o clipă ... e drept, ca o fulgerare numai,dispar sau în parte sau în tot s, i stai ca înaintea unei mi-nuni s, i te ’ntrebi ... as, a ca omul care crezuse că tot ce vedee chiar as, a cum este ... că oare ce ’nsemnează asta. Cândprives, ti o fizionomie ciudată, ît, i vine de sine întrebarea: oare cum dracu-o fi gândind acest om? Ba lipsa unuiadin cele cinci simt, uri, chiar venind mai târziu , modificăradical lumea cugetării.— Cum as, a? Apoi tocmai Beethoven a compus muzică pecând pierduse auzul.— S, tiam c-ai să-mi obiectezi aceasta. Da, Beethoven com-pune opera Fidelio după ce uitase de mult natura vociiomenes, ti ... el scrie muzică pentru voci cum crede el c-ar trebui să fie s, i te trezes, ti fat, ă c-o operă care t, i se parecă fuge dinaintea ochilor ...c-ai privi-o cu binoclul întors... s, -ai vedea departe, departe, în fundul cugetării unuiom, ceva straniu ce pari a nu pricepe bine, până bagi deseamă că sunt închipuirile unui surd despre vocea ome-nească, a cărei natura normală el o uitase sau avea numaio reminiscent, ă slabă despre ea. Dar închipuindu-t, i cumcătot, i oamenii ar avea în urechea lor numai o reminiscent, ăde memorie ca aceea a lui Beethoven ... toată opera s-apropie vădit, ca s, i când ai privi-o cu stecla as, ezată normal

404

la ochi ... ba s-apropie as, a încât toată scena t, i s’ as, ează ’ncap s, ’ auzi opera urlârdu-t, i în cranul des, ert, cu boschete,cu temnit, e , cu actori, cu actrit, e, cu tot. Cum va fi ară-tând capul unui om care are - o operă ori o dramă ’n el, cuoamenii ei interesant, i , cu lumina de lampe, cu pânzelezugrăvite, cu totului tot în capul lui ... Un teatru întreg încare sufletul lui, ghemuit într-un colt, al salei, e singurulspectator.— Bine. Dar de ce să nu credem că făptura normală a omu-lui este cea anume făcută ca să vadă adevărul?— De ce? Pentru că tocmai această făptură normală nueste una s, ’ aceeas, i totdeuna vor fi mici deosebiri ; undeînsă deosebirile sunt mari, avem altă lume. Dar să urmez.Nu s, tiu dacă cineva s-a visat vrodată elastic ... că poatecres, te, se poate îmfla, se poate contrage ... Dacă pe-unasemenea om nu l-ar trezi nimene din somn, el ar trăi oviat, ă întreagă c-o lume reală s, i pipăită , căci în somn sepipăie as, a de bine ca-n trezire ... va să zică nu lipses, te niciacest control , cel mai sigur, al realităt, ii ... S, i acest om s-arcontrage ’ntr-o cartofă care - ar striga oamenilor de peulit, ă să ia sama să nu-l calce, ori s-ar subt, ia într-o prăjinăcu barbă englezască s, i cu pălărie naltă, ori s-ar îngros, a caun birtas, bavarez ... ar trece printr-o mie de figuri el însus, is, i, dac’ ar dormi toată viat, a lui, nici în minte nu i-ar mai 1veni să se îndoiască că aceasta este natura lui, că altfel nupoate fi s, i că toate trebuie să fie cum sunt ...

Dacă s-ar trezi put, in înainte de-a muri, ar crede, dincontra, c-a adormit s, i că visează. O lume ca nelumea esteposibilă, neîntreruptă fiind de-o altă ordine de lucruri.Există multe buruieni cari, aducând o mică modificarea organului vederii, crează înaintea omului o altă lume.O băutură preparată dintr-un burete măres, te proport, iile

405

lucrurilor. Un pai pare 2 mare cât o bârnă s, i omul, înreminiscent, a figurei ce o avuse înainte de asta, sare pesteun fir de pai din drum. Un lan de grâu devine o pădurede aur, oamenii devin uries, i s, i poate că povestea veche, că’nainte uries, ii locuiau pământul , atârna de construct, iaochilor de pe atunci s, i nu de mărimea lor obiectivă sau, maiexact , de mărimea în care reflectă ochiul nostru de astăzifăpturile omenes, ti. Care este criteriul realităt, ii ? Despreochi nu mai vorbim ... Cine nu s, tie cu câtă realitate, cu câtadevăr se prezintă în vis chipuri cunoscute, grădini, case,strade ; urechea aude muzică plăcută s, i mintea s, i - aduceaminte cumc-a mai auzit odată această muzică ... Un amicse arată ... el a ’mbătrânit ||, vro cât, iva peri albi are pe cap... mintea-l compară cu reminiscent, a ce-o aveam despredânsul , s, i închipuirea cum el a fost s, i vederea concretăcum este ni smulge părerea de rău : „Cum s-a schimbatomul acesta !" ... În starea de nebunie toate ideile sunt deo cumplită realitate ... Omul e torturat , e pus pe cruce, ebătut, fără ca cineva să-l atingă. Cele mai cumplite durerifizice sfâs, ie sufletul s, i-i brazdează fat, a ... din contra, du-reri reale în senzul nostru îl găsesc nesimt, itor ... Nu avemcriteriu ... Nu s, tim dacă s, tim ceva ... O credem, fiindc-ocred s, i alt, ii, pentru că e o normă predomnitoare , s, i astanu fiindcă lumea ar fi cum ne-o închipuim, ci pentru căom cu om samănă mai mult ori mai put, in ... Poate-se ziceînsă că cutare om ciudat nu are drept când spune ceva?Cu ce-l combat, i ? ... Cu aceea că s, i alt, ii zic ca tine că nu-ias, a? Cu ce drept ? Valoarea privirei lui este aceeas, i cuvaloarea privirei noastre ... numai c-a lui e izolată, pe cânda noastră găses, te s, i altele turnate pe-acelas, i calup . Dare un visător? Bine. Cine? Noi ori el ? Asta e ’ntrebarea .... Poate că noi nu facem alta decât visăm într-un fel s, i el

406

într-altul...— Dar bine... vedem lumea.— S, i el o vede.— Dar o pipăim.— S, i el o pipăie. Cu ce drept modul nostru să fie cel

adevărat s, i al lui cel fals ? Pentru ce nu viceversa ? Suntemnoi nebuni ori el e nebun ... asta-i întrebarea. S, i de gândimnumai cât de altfel a fost privirea oamenilor în alt, i secoli,că ceea ce ni pare nouă ciudat lor li părea firesc, că înorice lucru nepriceput n-avem decât o formă sub care oaltă frunte de om vedea un lucru foarte priceput, atunci nivine să ’ntrebăm care-i criteriul mint, ii sănătoase ? O mintecare azi aprobă ceea ce-a dizaprobat ieri, care dizaprobăce-a aprobat ; o minte care vedem că se hrănes, te secol cusecol din paradoxii? ...

Da ! Căci spune-i numai un[ui ] om ies, it din coajanaturei cumcă soarele stă s, i pământul se ’nvârtes, te ... elva găsi-o irat, ional , paradox , contra mint, ii sănătoase ...Spune-i că stelele sunt tot atâtea lumi ... el va găsi-o para-dox.

— Dar cu toate acestea e adevărul.— Adevărul ? Cum vrei ... Cum dispar, cum devin pe

’ncetul nepipăite chiar teoriile mis, cării când presupunemceea ce ni se impune de sine ... că spat, iul e nemărginit ! ...Unde-i mis, carea când spat, iul e nemărginit ? ... Pământula făcut o bucată ... Bine ... Deasupră-i s, i dedesuptu-i arămas tot atâta spat, iu, căci e nemărginit ... va să zică ce aparcurs el, când n-a parcurs nimica, căci pretutindeneastă în acelas, i loc, în acelas, i centron , în nemărginire, s, idac’ ar sta pe loc s, i dacă s-ar mis, ca, tot atâta ar fi ... Care-icriteriul mis, cării lui? Iar simt, irile noastre, iar acest sen-zoriu vizionar, încât mis, carea lui nu-i de cugetat fără ca

407

să punem totodată fiint, a noastră. Pământul îmblă cumîmblăm 4 noi în vis. Departe ajungem, s, i totus, i pe loc sun-tem ... În urmă s, i ’nainte nici nu s-a mărit, nici n-a scăzutdistant, a — căci e nemărginită.

— Dar timpul ?— O, acest blestemat de timp, care e când lung, când 5

scurt, fiind cu toate acestea acelas, i, cel put, in remontoriulo spune... Când as, teaptă cineva iarna la portit, a vrunuizaplaz pe drăgut, a lui ... s, i ea nu vine... s, i as, teaptă... s, i eatot nu vine... ce-i timpul ? O eternitate. S, i când cites, tecineva o carte frumoasă... mii de tablouri se desfăs, ură pedinaintea ochilor... ce-i timpul? Un minut. Cine n-a avutvro dată un roman întreg în minte pentru a cărui realitatenormală i-ar trebui o viat, ă întreagă ori o tineret, ă întreagă?... În vis el poate avea într-o singură noapte viat, a întreagăa unui om. S, i de ce a unui om? De 6 ce nu a tuturor celorce se ’nvârtesc împrejurul lui ? S, i în câtă vreme ? în s, apteori opt oare. Dar ce-i o tragedie ori o comedie altceva ? S, i,într-adevăr, dacă un asemenea op interesează, nici bagide samă cât timp a trecut. De luăm criteriul normalităt, ii ,am s, ters tot esclusivismul unei posibilităt, i convent, ionales, i de calup s, -am pus în locu-i o alta tot atît de îndreptăt, ită. Atunci nu mai zicem : numai asta este posibil s, i numaias, a e posibil, || ci zicem : După cât ne ajunge capul, as, a e...dar dracul s, tie dacă n-ar putea fi s, i de o mie de ori altfel...

— Ce ciudată idee despre viat, ă !— Închipuies, te-t, i un manuscript vechi, cu filele unse,

într-un colt, de sertar ... o comedie, de exemplu. Directorulde teatru, în încurcatură , dă de el, cites, te ... cites, te ...pocnes, te din degete ... „Da s, tii că asta-i bună !" ... S, i iatăcă te pomenes, ti deodată pe scenă c-o icoană vie a viet, ii... publicul râde , actorii se strâmbă s, i toate acestea ca

408

’nainte ... de o sută de ani. Atuncea-t, i vine-a zice că oripublicul s, i teatrul sunt depărtat, i cu două sute de ani, ori căpiesa este nouă. Unde este timpul ? Când întorci binoclul,[lucrurile] t, i se par într-o abnormă depărtare ... Un omnăscut cu binoclul pe nas ar alerga viat, a lui toată dupănasul lui propriu, ca să-l ajungă, s, i ar fi foarte firesc asta ...Unde este spat, iul ? De aceea când auzim trâmbit, a mariloradevăruri, cari se prezintă cu atâta cons, tiint, ă de sine, săzâmbim s, i să zicem : Vorbe ! vorbe ! vorbe ! S’ ascultămpoves, tile, căci ele cel put, in ne fac să trăim s, i-n viat, a altoroameni, să ne amestecăm visurile s, i gândirile noastre cuale lor ... În ele trăies, te Archaeus ... || Poate că povesteaeste partea mai frumoasă a viet, ii omenes, ti. Cu poves, tine leagănă lumea, cu poves, ti ne adoarme. Ne trezim s, imurim cu ele ... Auzit-ai tu vrodată povestea regelui Tlà ?— Niciodată .. . Dar as, dori să s, tiu mai întâi cine-i Archaeus?— Hm ! Cum dracu să t, i-o spun dacă n-ai priceput pân -acuma . Măi băiete ! Cu toate schimbările ce le dores, teun om în persoana sa, totus, i ar vrea să rămâie el însus, i... persoana sa. Am cunoscut oameni ce doreau a fi maifrumos, i (cîte femei !), mai cumint, i (cât, i oameni de stat!),mai geniali (cât, i scriitori !), am cunoscut unii cari aveaudorint, e de Cezar, în cari se grămădeau visurile de gloriea lumii întregi . . .dar ei vroiau să fie tot ei. Cine s, i ceeste acel el sau eu care-n toate schimbările din lume ardori să rămâie tot el ? Acesta este poate tot misterul, toatăenigma viet, ii. Nimic n-ar dori să aibă din cîte are. Un altcorp, altă minte, altă fizionomie, alt, i ochi, să fie altul ...numai să fie el. Ar voi să se poată preface în mii de chipuri,ca un cameleon ... dar să rămâie tot el. Abstrăgând de ladorint, a acestei reamintiri , fiecare ’s, i are dorint, a împlinită,

409

.. . căci este indiferent, pentru cel ce nu voies, te memoriaidentităt, ii , dacă-i el sau nu-i el rege. El este regele, dacănu face numai această pretent, ie să fie tot el . . .Iată altcorp, altă minte, altă pozit, ie , numai că nu es, ti tu. Ei, aipriceput ce-i Archaeus ?— Ba nu. Mai put, in decât oricând.— Nici nu-i us, or de priceput — pentru că-i etern. S, i eterneste tot ce este întotdeuna de fat, ă .. . în acest moment. Nuce au fost, căci au fost stări de lucruri, nu ce va fi, căci vorfi iarăs, i stări de lucruri. Ce este. Numai dacă vremea ar stalocului am putea vedea lămurit ce-i etern . .. Numai într-un punct în care s-ar nas, te un moratoriu între moartes, i viat, ă, căci lumea nu-i decât o vecinică plătire 2 cătrăviat, ă, o vecinică încasare din partea mort, ii. S, i aceastăîmprejurare este mama timpului. Fără de aceasta, sumacelor ce există într-adevăr s-ar putea privi peste tot, am s, tice este netimporal.

— Ce-mi folosesc mie espunerile acestea când eu totnu s, tiu ce-i Archaeus?

— Hm ! Es, ti greu la cap. Când gândes, te cineva căneînsemnata mărime a corpului omenesc nu stă de felîn raport cu puterea, cu imensitatea voint, ei (gândes, te laNapoleon), cumcă omul e numai prilejul, adesea slab, abiasuflat, pentru nis, te patimi cumplite, când gândes, ti cumcăpurtătorul acestor patimi poate în orice moment să devinăo coajă, ca un vas pe care l-a spart vinul, apoi când vezi căunul s, i acelas, princip de viat, ă încolt, es, te în mii de mii deflori din cari cele mai multe se scutură la drumul jumătate,put, ine rămân , s, i aceste put, ine au în sfârs, it aceeas, i soarte,atuncea vezi cumcă fiint, a în om e nemuritoare. E unuls, i acelas, punctum saliens care apare în mii de oameni,dizbrăcat de timp s, i spat, iu, întreg s, i nedespărt, it, mis, că

410

cojile, le mână una ’nspre alta, le părăses, te, formează al-tele nouă, pe când carnea zugrăviturelor sale apare ca omaterie, ca un Ahasver al formelor, care face o călătoriece pare vecinică.

— S, i este într-adevăr vecinică.— In fiece om se-ncearcă spiritul Universului, se opintes, te

din nou, răsare ca o nouă rază din aceeas, i apă, oarecumun nou asalt spre ceruri. Dar rămâne ’n drum, drept că înmod foarte deosebit, ici ca rege, colo ca cers, itor. Dar ce-is, i ajuta coaja cariului care-a ’ncremenit în lemnul viet, ii?Asaltul e tineret, ea, rămânerea ’n drum ? decept, iunea, recă-derea animalului păt, it — bătrânet, ea si moartea. Oameniisunt probleme ce s, i le pune spiritul universului, viet, ilelor —încercări de deslegare. Chinul îndelungat , vecinicagoană după ceva necunoscut nu samănă 7 cu aviditateade a afla răspunsul unei întrebări curioase?

— Dar mie mi se pare că unde-i un problem e totodatăs, i deslegarea lui.— Da. Kant. Cei mai mult, i oameni însă rămân întrebări,uneori comice , alteori neroade, alteori pline de ’nt, eles ,alteori des, erte. Când văd nas omenesc, totdeuna-mi vinesă ’ntreb ce caută nasul iesta ’n lume ?

411

Moartea lui Ioan Vestimie

1.

Ioan Vestimie nici nu era predispus să fie vrun om mare,nici pretindea să fie. Se poate însă că era mai lipsit de in-vidie decât alt, ii, că recunos, tea cu multă us, urint, ă meritelealtora s, i nemeritele sale, din care cauză lumea-i zicea că eun spirit observator, des, i nu s, tim ca finet, a de observat, iunes, i reumatismul unit cu bătaie de inimă să fi stat vrodată înlegătură. Avem cu toate acestea să ajungem la halul moralîn care justit, ia pur s, i simplu a vederii să treacă drept spiritde observat, ie... dar nu e vorba de asta.

Vorba e d[e] Ioan al nostru, care-n toate zilele îs, i urmaregulat drumul de la căsut, a lui la cancelarie, de la cance-larie la o cafenea din colt, , unde citea jurnale ilustrate, de-acolo la birt, de la birt acasă, fără ca în această circulat, iunea mersului său să se ’ntâmple vro întrerupere sau iregu-laritate, pe când, din contra, în pulsat, iunea s, i în bătăileinimei sale se ’ntâmplau foarte des iregularităt, i .

Fie cauza aceasta, fie altele la mijloc, dar de la [o] vremeîncoace Ioan, care avuse o memorie splendidă, începu s-opiardă încetul cu-ncetul. Astfel s-a ’ntîmplat că ’ntr-o seară,

voind să scrie o epistolă unei fetit, e blonde, pe care o iubeacu credint, ă de 16 ani s, i mai bine, să-i uite cu totul numelefetei. A deschis un dict, ionar de nume proprii, a alăturatterminat, ii de nume femeies, ti la orice literă a alfabetului,în zadar, numele ei a rămas uitat.

Prima lui idee a fost că poate ar fi fost lovit de-o afaziepart, ială, c-a uitat o literă din alfabet, a doua că în vaselecraniului ar fi căpătat o umflătură care-i apasă creierul s, imulte idei ipocondriace îi veniră lui Ioan Vestimie. Opinianoastră este însă că Ioan închisese prea de timpuriu cahlade la sobă s, i că-1 durea poate capul.

Dar aceasta nu era, se vede, ideea lui. El se culcase s, i’ncepu a simt, i o stranie amort, eală în brat, ul drept. Des, i erahotărâtor treaz, nu-i era cu putint, ă să mis, te acel brat, . Apoiurmă amort, irea piciorului stâng , apoi adormi în sfârs, it.

Dar mult n-a t, inut somnul lui. El s-a sculat foarteus, or s, i atît de sănătos din patul lui precum nu se simt, isenicicând; inima lui îi bătea cu vioiciune s, i căldură, pasulera us, or ca acela a unei ciute. Erau 10 ceasuri înainteamiezului nopt, ii. El se ’mbrăcă repede s, i plecă în oras, , intrăîn cafeneaua sa obicinuită s, i ’ncepu să răsfoiască jurnalele.

Ceea ce i se părea ciudat din cale-afară e că stâlpii decafenele îi luau jurnalele din mână fără ca să-l mai întrebe,mult, i din ei nici păreau a-l vedea, numai unii, s, i anumeaceia cari se deosebeau prin finet, a palorii lor sau prin ochiiprea adâncit, i în cap, se uitau la dânsul s, i suspinau. De ceaces, ti oameni îi erau cu deosebire simpatici nu s, tia niciel.

La apropierea miezului nopt, ii el simt, i o us, oară nelinis, te.Plecând din cafenea, unde prin except, ie nu avuse nici ca-feaua lui neagră, el îs, i aruncă privirea pe unul din jurnalele

414

de seară s, i văzu cu mirare următorul lucru :Aflăm ca astăzi, la 7 ore de seară, d. Ioan Vestimie

a încetat din viat, ă în urma unei violente bătăi de inimă.Nu putem decât să deplângem moartea prematură a unuitânăr care, pe lângă un caracter solid s, i demn de toatăîncrederea, mai avea un spirit fin de observat, ie s, i multădreaptă judecată.

El nu-s, i putea explica cine-i jucase festa ca să-l anunt, edrept mort prin ziare. Ies, ind pe ulit, ă, o lună plină detoată frumuset, ea împânzea cu razele ei turburi - străveziioriunde găsea loc prin întunerecul ulit, elor. Ici bătea într-ofirmă de croitor, dincolo prin feres, tile închise a unui salondes, ert, într-alt loc pe zidurile lungi s, i albe a unei curt, i debiserică, curat o frumuset, e de lună.

El se mira s, i de această lumină nepomenit de dulce,dar s, i de us, urint, a cu care îmbla el, până ce în sfârs, it ajunseacasă s, i se culcă. Se vede că ’ncepuse a miji de ziuă, căcicucos, ii cântau s, i el adormi adânc, foarte adânc, de astădată fără să-i pese de cancelaria lui de mâni sau de altetreburi. În somnul lui cel adânc auzea însă mormăindprimprejurul [său] ca nis, te roiuri de albine, dar foarte trist,foarte melancolic. De mai multe [ori] voise să-s, i scuturecapul, s, -atunci, încordându-s, i vederea, zărea o mult, imede lumini aprinse, dar apoi recădea repede în somnul luiadânc s, i nu mai pricepea nimic [din] acel murmur miste-rios si tânguitor de roi.

2.

Când se trezi a doua zi văzu că era târziu seara, iar nis, teprieteni de-ai lui jucau cărt, i la o masă.

415

El dete “bună seară” c-un glas cam răgus, it s, i ei deodatărăsăriră tot, i s, i se uitară uimit, i unul la altul.

Numai unul, care era mai obraznic dintre ei, Alexan-dru, zise:

— Măi hot, ule! stai acolo s, i dormi, doar n-ai poftă săne strici landsquenetul .

Ceilalt, i începură a râde, ba unul îl trase de picior.Ioan nu s, tia de ce, dar purtarea aceasta era atît [de]

supărătoare pentru el încât se sculă s, i ies, i tăcând din casă.Ceea ce-l mira era însă că se culcase dezbrăcat s, i se treziseîmbrăcat în hainele lui cele mai bune, negre. Astfel ies, ipe ulit, ă. Căzuse cea dendâi ninsoare s, i pe zidurile de-alungul ulit, elor el văzu pe ici, colo cîte un copilas, îmbrăcatbine, făcând bulgări de omăt s, i aruncînd unu ’ntr-altul .Erau veseli s, i râdeau copiii.

— Măi băiete, cum te cheamă? îl întrebă el pe unul.— N-am nume, n-am fost botezat, zise copilul râzând.Acelas, i răspuns i-l dete al doilea copil.Astă-seară el nu mai merse la cafenea, dar s’ as, eză în

portalul teatrului, ca să admire femeile cele frumoase cariies, eau după spectacol.

În curând văzu ies, ind, ros, ie ca o roză s, i blondă ca uncaier, cu un capus, on alb-vânăt în cap, princesa B., unadin frumuset, ile marelui oras, . Lui îi plăcuse de mult aceaprincesă înaltă s, i barbată, tânără s, i frumoasă, puternicăs, i dulce totodată. Dar de unde s, i până unde ajunge el lacutezarea de-a se sui alături cu ea în cupe, a-i pune brat, ulpe după gât s, i a o săruta?

— S, ezi binis, or, zise ea zâmbind s, i prefăcându-se a seapăra.

Curând ajunseră la palatul frumos al damei, el îi dete

416

brat, ul s, i se urcă cu ea pe scări în sus; print, ul îi văzu s, i nurămase deloc scandalizat, ba ea îl t, inu de mână pe bietulbăiat s, i-l trase după sine în budoarul ei, îmbrăcat în viorius, i alb. Fără nici o jenă ea ’ncepu să se dezbrace s, i, când elîi încunjura grumazul gol s, i alb cu brat, ele, ea zâmbea s, i seuita în ochii lui atît de adânc s, i cu atâta nespusă fericire s, idragoste ca s, i când l-ar fi cunoscut de zeci de ani...

Dar lui însus, i purtarea aceasta nu-i părea deloc ciu-dată. Trupul cel dulce s, i alb ca zăpada a acestei minunatefemei i se părea atît de sfânt, de atâta îngerească curăt, ie,încât i-ar fi fost ciudă dacă ea s-ar fi rus, inat de-a i-l arătacu atâta libertate. Ea se uită în oglindă, apoi se uită lung s, ivisător la dânsul, ca s, i când ar fi fixat un punct în părete,s, i-i zise:

— Haide vino, vino de dormi lângă mine!O candelă cu lumină trandafirie răspândea raze slabe

pe vioriul părete ornat cu flori de argint, pe cerul violetal patului garnit cu broderii albe s, i fine; frumoasa statuăvie se urcă în patul ei ca Susana în baie s, i bietul băiat seas, eză lângă ea sorbind-o cu ochii s, i mângâindu-i sânul.Ea zâmbea mereu, cuprinsă ca de un vis ceresc, se ’ntindealenes, în patul ei moale s, i-i s, optea foarte încet:

— Ce băiat cuminte s, i dulce es, ti tu s, i cum te-am iubitdin momentul în care m-ai privit cu ochii tăi cei suferitori.S, i ce dulce e dragostea când n-o s, tie nimeni, nimeni înlume. Tu nici visezi cât te iubesc eu, nu-i as, a? Nici visez[i] că suspin după tine ca turturelele noaptea, ba nici aicuteza de a visa. Dar pare că tu ai s, tiut vreo dată ce frumoses, ti s, i că te prăpădeam din ochi de drag ce-mi erai? Numainu fi nebun, nu te lua după mine ca să te vază alt, ii... As, a...în taina buduarului, când nimeni nu mă s, tie, când suntnumai eu s, i cu mine, singură, atunci te iubesc mult, mult...

417

Ea-s, i subt, ie buzele s, i Ioan o sărută cu foc. Ea îl [t, inea] lapiept s, i-l strângea, până ce adormi în brat, ele lui.

Sub candela cu lumină trandafirie el dezveli încet aceafigură cerească, de-o curăt, ie s, i de-o finet, ă ca marmura,îi sărută picioarele ei în ciorapi a jour s, i se uită ceasuriîntregi la ea, cum dormea atît de lin, încât nu i se auzearăsuflarea de loc s, i numai ridicarea regulată a sânului s, i ous, oară îmflare a nărilor fine dovedea că ea trăies, te.

Dar, cum sosi miezul nopt, ii, îl apucă un frig în spate.El se plecă înc’ o dată peste fat, a ei s, -o sărută lung, lungpână ce i se păru că buzele sângerau, apoi se ridică repedes, i plecă acasă. Ajungând acolo văzu pe amicii lui adormit, icu cărt, ile în mână. El se culcă s, i adormi iarăs, i repede.

3.

A treia zi un murmur într-adevăr foarte tare auzea îm-prejurul capului, ba i se păru chiar că-l poartă oameni pesus. Cu toate astea, cu toată voint, a din parte-i, nu puteamis, ca nici brat, ul din acea cumplită amort, eală, nici picio-rul; ceea ce simt, ea însă în suflet era o estremă mult, umire,un sentiment de us, urare a inimei.

Când se trezi acuma, se trezi nu acasă, ci ’ntr-o gră-dină mare s, i frumoasă, pe arborii căreia atârna omăt. Vrocât, iva copii se jucau cu bulgări de zăpadă s, i fugeau repedeprin grădină, iar într-alt loc văzu o fată tânără îmbrăcatăîn alb, foarte, foarte palidă la fat, ă s, i cu ochii pe jumătatedeschis, i numai. El s-apropie de ea, iar ea-i zâmbi s, i-i în-tinse mâna.

— Mergem amândoi în oras, , nu-i as, a?— Desigur, răspunse Ioan, des, i or să râză oamenii de

418

noi.— Las’ să râză, zise ea. Acuma râsul lor n-are nici

un înt, eles. Alaltăieri încă aveau drept să râdă s, i râsul s, ivorbele lor mă dureau, azi...

— Ai dreptate, dar unde mergem?— Ce fel? Tu nu s, tii încă? Dar voi să-l mai văz o dată; el

doarme acuma s, i visează la mine s, i sufletul lui mă atrage,mă atrage ca un magnet...

Ciudat era că Ioan nu se prea mira de întâmplările lui.Mai întâi avea sentimentul că-s, i pierduse în parte memo-ria, apoi sentimentul că cu us, urint, ă poate intra oriundevoies, te, poate face tot ce voies, te, al treilea sentiment, darcel mai energic din toate, era că toate acestea se petrecîntr-un vis aievea, a cărui rat, iune fiziologică este o durereus, oară la tâmpla dreaptă. De astă dată el se duse întâiacasă. Alexandru dormea horăind în patul lui. Măi Alexan-dre, scoală-te, zise el. Alexandru se sculă speriat s, i dibuiprin întuneric după un chibrit.

— Ce caut, i chibrit, nu vezi destul de bine?— Ba văd, dar trebuie să-mi t, in mâna la ochi.Pe Ioan îl trecu atunci un fior de bucurie. El s, tia prin

inspirat, ie că, dacă va s, opti acum trei cuvinte magice, pecare le s, tia cine s, tie de unde, Alexandru are [să] devie cael.

— Ît, i ghicesc gândul, zise Alexandru, dar te ’ns, eli. Însoare trebuie să mă uit, cu mâna la ochi, pentru ca tu sămă pot, i face...

Cel din urmă cuvânt Ioan nu-l auzi, căci glasul iubiteilui îl chema. Ea sosise c-o trăsură la scară.

— Hai la bal, hai la bal, zise ea, toată seara am să gân-desc numai la tine. El se sui alături cu ea, îi cuprinse strânstalia s, i văzu că ea plânge.

419

— De ce plângi, Anna? întrebă el.— Doamne, mă mir cum mai întrebi, sărmanul meu

amic. Tu nu s, tii că eu am aflat?— Ce-ai aflat?— s, ut! să n ’auză nimeni, căci nimeni nu s, tie.El intră în sala de bal. Cântece, vuiet, dant, ... dar mai

ciudat i se părea că orice femeie îi zâmbea, ba-l lovea pesteobraz cu evantaliul, chiar fetele cele mai rus, inoase nu sejenau de loc de el. Dacă una ajunsese până a-l ruga să-i încheie calt, aveta, s, i cu toate acestea, des, i era cea maiveselă, era însă foarte de treabă.

Când muzica reîncepu, el o acompanie cu glasul, maiîntâi încet, apoi tot mai tare. Lumea era răpită, dănt, uitoriide vals zburau răpit, i s, i fermecat, i, muzicant, ii îs, i mânuiauc-o demonică măiestrie instrumentele, iar el cânta, cânta,când încet, când tare, ca un glas de vânt trecând prin arfalui Eol.

S, i cu toate acestea nimeni nu băga de seamă că el cânta.Din contra, toată lumea se uita la un violonist bet, iv siofticos, a cărui [vioară] s-auzea într-adevăr ca un melodiost, ipet de durere care inspira s, i celelalte instrumente.

420

Aur, mărire s, i amor

Se făcea cam în anul 1840 s, i cât, iva, în Ias, i. Ne trezim în unadin cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă,ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine seridică luna palidă s, i argintoasca mărgăritarul pe bolta al-bastră s, i adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italicăamestecată cu frigul iernii, amestecul unei lumi văratece,pline de senin, cu intimele plăceri ale iernii, cu căldurafocului potolită, cu dulceat, a visătoarei gândiri. Afară erao vară rece — în case oamenii s, tiu să-s, i facă o iarnă caldă.

Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcăriledin fanarele cu undelemn îs, i întindeau limbile avare înaerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cutrunchi de stejar, luna se răsfrângea clară s, i argintie pemurii nalt, i s, i albi a[i] caselor, aruncând pe ele umbreleuries, e s, i ridicole ale trecătorilor. Numai din când în cândse auzea zgomotul unei trăsuri, glasul unui om cu chef,s, uierul trist al unui om pe gânduri.

În catul de jos a[l] unei case mari se adunase o soci-etate aleasă, pentru joc de cărt, i, societate compusă dinmembrii unor familii din cele mai cu influent, ă, din maimult, i consuli străini care-s, i făcuse principala ocupat, iunea viet, ii lor în jocul de hazard, al cărui cult atât de stricăcios

l-au introdus la noi cu deosebire risipitoarea ofit, erimeruseasc ă. Peret, ii salonului, altfel albi, erau acoperit, i cucovoare lucrate de scort, ari din t, ară, un ram de meseriecare-a-nceput a se pierde cu totul. Marginile acestor co-voare sau scoart, e erau cuadrate ros, ii s, i verzi, iar în mijloc,t, esut în lână, câte-un idil întreg. Colo o fată dă iarbă verdeun[ei] capre, dincolo doi copii îmbrăcat, i ca-n poves, tiledramatizate s, i care, prin pozit, iunile lor, par a afecta re-ciproce intent, iuni subversive. Scândurile de pe jos erauceruite deschis, cam în coloarea alămâiei, în opozit, iunecu ceruiala întunecată ce se-ntrebuint, ează.

Dară auroasa lor netezime se vedea numai p-ici, pecolea, căci podelele erau acoperite cu scoart, e trainice delână în patrate, ce reprezentau în piezis, urile lor toate co-lorile simple. Pe jilt, uri cu sprijoane nalte, boltite s, i negre,a[l] căror scaun [era]-mbrăcat cu lână verde, s, edea risipităsocietatea, [la] acele ingenioase mese, care în starea lornormalreprezentează un dreptunghi de lemn de nuc lus-truit, dar cari cu orice ocazie se puteau desface s, i întoarceastfel încât reprezentau un patrat îndoit, as, a de mare cadreptunghiul, îmbrăcat în postav verde. N-am nevoie săadaog că-n săltare găseai oris, icând cărt, i s, i cridă.

Am vrea să-i dăm a înt, elege cititorului cum că acestanu era un salon principal de paradă, căci într-acelea l-arfi uimit luxul sau mai bine zis acea barbară superfluent, ăde mobile scumpe aduse din străinătate, ci o odaie maredestinată plăcerilor intime a băutului de ceai, a jocului decărt, i s, i a limbut, iei răutăcioase asupra tuturor întâmplă-rilor, altfel atât de corupte de pe vremea aceea. S, -acestelucruri se povesteau în românes, te, căci sunt lucruri carenu se pot spune decât în românes, te. Limbajul era parteacela al cucoanei Chirit, ei, parte acela a filozofiei lui Gane

422

— dacă cunoas, te cineva filozofia lui Gane.Samovarele nalte de alamă galbenă fierbeau pe mese

s, i ces, tile de ceai împărt, ite dădeau mint, ii s, i vorbirii aceavoluptate caracteristică pe care o dă numai sara de iarnăunită cu plăcerile ei.

S, ezând, alături, pe un divan turcesc, lâng-o masă lunguiat, ăîncărcată cu ces, ti, s, edeau mai mult, i oameni bătrâni, jenat, ivădit de costumele moderne ce purtau, s, i un arhimandritcu barba sură s, i cu fat, a destul de veselă le povestea lucruri,pe care un arhimandrit n-ar trebui să le s, tie. Mai mult, iofit, eri tineri, din acea clică de adiotant, i domnes, ti s, i deoameni fără nici o treabă cărora domnul le dădea, dupănas, tere, un rang în armată s, i pe care ei le solicitau pentruca să poată avea dreptul de a purta o uniformă bine tăiatăs, i încărcată cu fir ca să se mis, te astfel cu mult succes împre-jurul damelor, a căror imaginat, iune rămăsese ăaprinsă*îde când plecase os, tirea rusească. Damele erau frumoase,îmbrăcate după moda cea nouă (din Paris, se-nt, elege) s, i,ce e mai mult, cleveteau cu mult spirit.

Din acest soi de oameni s-a recrutat apoi în urmă acelcontingent de as, a-numit, i oameni mari ai României a cărorcel mai mic defect era acela că nu s, tiau carte. Aces, tia apoiau încurcat lumea amar de vreme, vrând ca să-s, i recâs, tigevaloarea unei viet, i pierdute-n cărt, i. Nu creadă cineva căvorbesc din ură sau din predilect, iune pentru cele trecute.Nici prin minte nu-mi trece. Urât sau iubit, oricare obiectsau relat, iune care e capabil de-a stârni unul din acestedouă afecte în sufletul nostru este în sine considerabil.Pe secături însă nu se supără omul cuminte, pentru căn-are pe ce s, i la ce. Te miră numai cum s-au putut nas, teasemenea minuni.

Erau în sală mai mult, i consuli care, înt, elegând greu-

423

tatea misiunii ce o pretindeau diplomatică, nu-s, i căutaudefel de treabă s, i o lăsau pe deplin pe sama subalternilor,ca necompatibilă cu rangul lor. Cel mai cu haz din ei îs, iadusese cu el tot personalul cancelariei lui. Acest domnnu dormise vo trei nopt, i s, i era cam somnoros, s, i nici credcă altceva l-ar fi putut opri de-a [se] părăsi acestei plecărinaturale decât stosul.

În mijlocul acelei veselii elegante, în fond însă lipsitede cultură adevărată, priveau ca nis, te umbre tablourile dinperet, i, pe care am uitat a le aminti. Erau litografiile institu-tului Albinei românes, ti, binis, or executate, unele copii depe tablourile maestrilor străini, altele originale. As, a, capullul Crist în cunună de spini de Guido Reni, Belizar, gene-ralul lui Justinian, ducând în brat, e pe călăuzul său mus, catde s, arpe, Arhanghelul Gabriel s, i, în dreptunghi, ambasa-dorii Constantinopolei aducând coroana s, i mantia regalelui Alexandru cel Bun, Dochia s, i Traian, într-un colt, por-tretul litograflc al Domnului t, ării, Mihail Grigore Sturza,s, i într-alt colt, , într-un cadru aurit, lucrat în ulei, bustul înmărime naturală a Mitropolitului Moldovei s, i a[l] Sucevei,Kyrio Kyr Veniamin Kostaki, cu rasa neagră peste potcap,cu barba lungă s, i albă, pe piept ordinul sântei Ana în brili-ante. Fat, a era bine lucrată, dar rasa călugăreascacopereacu desăvârs, ire conturele corpului, numai mâinile foartefine s, i mici păreau mai mult de damă decât de prelat.

Dar să ne gândim la oamenii înfundat, i în dosul perde-lelor. În fiecare societate se găsesc oameni ce se izolează,silit, i de natura lor proprie sau de vro preocupat, iune, s, inu iau decât o parte foarte pasivă la decursul petrecerii s, iinstinctiv îi vezi ascunzându-se or [i] în dosul unei perdele,cam în semiîntuneric, or[i] la gura unui cămin depărtat,or [i] se uită pe fereastă, s, i stau astfel până ce nu-i scoate

424

mâna vreunui romant, ier indiscret, căci aces, ti nefericit, isunt în genere mai interesant, i pentru tot, i indiscret, ii decâtcei ce se pierd în complexul flecăririi s, i a[l] petrecerii.

Alături cu căminul, lungindu-s, i picioarele în curmezis, uloblonului, s, edea un bătrân cu fat, a prietenoasă s, i senină.El era ras s, i rădăcinile albe ale bărbii îi pudruia fat, a. Părulalb de la tâmple s, i de la ceafă era pieptănat în sus, poatecu prea multă îngrijire, spre a acoperi fruntea ples, uvă s, inaltă, ochii mari, suri, cu desăvârs, ire limpezi, se uitau cuo cumint, enie bonomă în norii ciubucului din care fuma,nasul avea o tăietură corectă s, i gura era desemnată cu oironicfinet, e. O femeie nu — dar o fată s-ar mai fi putut îna-mora în el. Dacă fusese vreodată pasiune în sufletul acestas, i îndoială, ele făcuse loc unei linis, ti curate s, i bătrânes, tis, i privea c-un fel de superioritate bonomă la rătăcirileunei tinerimi nătânge s, i pretent, ioase. El privea cu multăatent, ie la joc, asculta clevetirile damelor s, i gogomăniilebărbat, ilor — corija frazele s, i da învăt, ături cu multă finet, es, i rezervă, însă atât de clare, încât ele totdeauna erau as-cultate. Oricând petrecerea ar fi stat pe loc, îndată s, tia să-idea o direct, iune atât de grată s, i fertilă încât ea reintra înrâzătorul ei curent. Era un gurmand al conversat, iunii.

Rezemat cu cotul de un pian, având pe genunchi nis, tecarte s, i răsfoindu-le poate cu atent, iune, vedem un omtânăr, care însă părea îmbătrânit devreme. Era însă o-mbătrânire nu dintr-un trai prea repede, prin o consumt, iuneprea repede a puterii fires, ti. Avea aspectul unui om tare,cel put, in sufletes, te tare. Des, i n-a fi avut mai mult de 25de ani, totus, i părea a fi peste treizeci s, i cinci. El era us-cat s, i subt, ire, de o statură de mijloc. Ras, cu o frunte cese pierdea acută în colt, urile laterale, încadrată de un părros, u-închis, aspru s, i amestecat des cu fire detot albe, ce

425

contrastau cu nuant, a întunecată a părului. Nasul era us-cat s, i buzele foarte subt, iri; ochii erau suri, mari s, i de-oasprime extraordinară. Nimănui nu i-ar fi venit în mintesă zică că-i frumos, dar vigoarea deosebită, aspră care res-pira din toate mis, cările sale îi dădeau acea atragere pecare-o exercită fără s-o vrea sau s-o s, tie toate naturile tari.Afară de aceea era foarte cult, umblase s, i citise mult s, i eraun muzicant excelent. Prin pielea mâinilor sale uscatevedeai tot, i mus, chii s, i toate vinele. Ele erau tari de păreaude ot, el. Avea un glas adânc, cam aspru, dar plăcut în raralui preciziune. Râsul lui era însă supărător.

Înfundat după o perdea grea de mătasă verde s, i uitându-se pe fereastîn noaptea clară, s, edea un tânăr cam de 18 ani.El îs, i rezemase bărbia plină de cot s, i se uita, neparticipânddefel la petrecere, ocupat se vede cu sine însus, i s, i cu vi-sele sale. Fruntea lui naltă, albă, foarte netedă s, i rondă sepierdea sub părul lung, moale s, i negru strălucit, care eraumflat în vit, e naturale mari, care înmult, eau strălucireapărului. Fat, a lui era vânătă de albă s, i, fiindcă răsese fulgiide barbă neagră ce începuse a umplea părt, ile în josul ure-chii, el părea pudrat cu brumă de pe struguri; nasul eracorect s, i plin, părea tăiat în marmur ă, ochii mari sub nis, tesprâncene arcate cu măiestrie erau întuneco s, i, dar de ocoloare nedescriptibilă. Păreau negri, dar, privind binesub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru în-tunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea.Poate că, neumbrit, i de gene atât de lungi s, i atât de dese,n-ar fi părut atât de întunecos, i, poate că lumina, neoprităde acea mătase brună, ar fi limpezit noaptea voluptoasăa acelor ochi. Aveau albăstrimea transparentă a strugu-rului negru. Dacă a cunoscut cineva ochi frumos, i, la acăror vedere se cutremurorice fibră, pe care i-ai privi cu o

426

intensivă s, i, ca să zic, dureroasplăcere, atunci erau ai lui.Era îmbrăcat într-un surtuc de postav albastru deschis, cutalie lungă, pantaloni negri s, i jiletcă de catifea neagrcu puiverzi de mătasă. Botinele de lac cuprindeau strălucit s, i cufidelitate formele unui picior mai mult mic. Părul lui stră-lucit, căzând pe umeri bine făcut, i, contrasta cu albastrulpostavului.

Expresiunea fet, ii lui era tristă, dar nu dureroasă. Celput, in umerii obrazului, cam ies, it, i, arătau că rotunzimealui slăbise s, i făcuse loc acelei umbre dulci s, i interesante înmijlocul obrajilor care le s, ade atât de bine oamenilor tineri— umbra sentimentalităt, ii. Această umbră, semnul seteide iubire, este la amândouă sexele irezistibilă. În vremece damele se uitau foarte des, ca-n treacăt, dar cu multăintent, iune la tânărul nostru — s, i nu era discret, iunea cele oprea de-a-l atrage în mijlocul lor, ci refuzul cu care le-ar fi răspuns, el se uita pe fereasta care dădea în grădină.Cerul se acoperise cu nouri albi, luna învinet, ise s, i fugeacufundându-se în ei s, i începuse a ninge. Copacii, a cărorcrengi încărcate se strecurau negre prin tufele de zăpadă,s, i vântul trecea ascut, it pin crăpăturile ferestrei s, i mis, caportit, a din grădină, care scârt, âia monoton s, i ascut, it înt, ât, ânele de fier. El era într-o dispozit, iune lenes, ă s, i căl-duroasă pe care-ar fi dat [mult] ca D -zeu s-o eternizeze.Îi părea că-i singur s, i visurile treceau c-o limpezime rarăînaintea ochilor mint, ii sale, era un fel de lipsă de pasiune,un simt, ământ nemis, cat, pe care naturi extreme în afectelelor o doresc atât de mult. I-ar fi fost urât dacă urâtul n-arfi fost atât de dulce, un urât ca mirosul florilor de măr carecad scuturate de vânt, urâtul melancolic ce nas, te în omdupă ce a citit un idil sau o poezie linis, tită, intuitivă, cubucurii s, i nefericiri modeste; în asemenea momente omul

427

tânăr simte intrând în el linis, tea bătrânet, ii s, i mai că-t, ivine să te apuci de lucrul cel mai plăcut, de acela de-a-t, irecapitula viat, a scurtă or [i] lungă, cu durerile s, i bucuriiletrecute, care amândouă sunt pentru inima omeneascde oiernatecă voluptate. S, i, în fiecare din aceste tablouri, ît, ivezi capul, ici tânăr, colo matur, colo bătrân, mai mult, ioameni s, i totus, i unul s, i-acelas, i. Dar el nu vedea numaicapul lui, ci încă unul, acela al unei copile. Doi ochi maricăprii se uitau cu timida s, i rus, inoasa lor blândet, e la el s, igâtul ei alb părea că se-ntoarce spre a-s, i ascunde fat, a plinăde amor. El surâse fără voie la această reamintire.

În acest moment se anunt, ă consulul rus, societatea ră-mase încremenitîn acea dispozit, iune respectuoasă, careo inspiră as, teptarea unui personagiu însemnat, us, a sedeschise în amândouă lăturile s, i domnul Consul intră în-cărcat cu toată splendoarea decorat, iunilor sale. Doamnade casă îl primi. El se-ndreptă spre jucători.

— Mă rog nu vă jenat, i, zise frant, uzes, te, s, i-ncepu apoia ferici damele cu complimentele sale s, i pe cavaleri cupoantata sa conversa t, iune, care pe vremea aceea deveniseo modă. Omul rămas nemis, cat în tot intervalul acesta eranumai Iorgu.

De momentul acesta se folosi o damă tânără, cu părulnegru, dar nu des, pieptănat cu multă cochetărie pe tâm-ple, cu ochi ca doi diamant, i negri, care se ros, ise ca foculde multă vorbă s, i râs. Ea era în rochie de mătasă neagră,cu o talie admirabilă. Ea se apropie de Iorgu s, i-l lovi pesteumăr cu evantaiul de lemn de roză.

— Urâtule, zise ea c-un surâs gentil, ce s, ezi singur?— O, doamnă... zise el ros, indu-se s, i lăsând să cadă

peste ochi acea perdea care-i făcea s, i mai periculos, i decum erau.

428

Ea-s, i puse mâna albă pe umărul lui.— Nu sunt cu prejudit, ii, zise, îmi placi foarte mult.— O s, tiu, doamnă.— O s, tii? ei?... s, i?...— S, i... nu sunt capabil să te îns, el, doamnă, zise el

întorcându-s, i pe jumătate capul.— S, i de ce... să n-o pot, i fi?— Pentru că... pentru că nu te iubesc. T, i-o jur că nu-mi

es, ti indiferent ă... zise el, uitându-se la ea.Ea se uită într-ai lui, de gândeai că i se topesc...— ...dar, doamnă, nu te iubesc, nu pot.— Va să zică ît, i sunt chiar nesuferită.— Deloc... dar iubesc. De n-as, iubi pe altcineva, desi-

gur că te-as, iubi pe d-ta, căci es, ti atât de frumoasă — s, iafară de aceea îi semeni ei, put, in, dar totus, i...

— Dar nu-i de trebuint, ă ca să mă iubes, ti pentru casă-mi iubes, ti desperarea mea, zise ea. Vin oriunde aud căes, ti, numai ca să te văd.

El se uita la ea s, i-ncepu să râdă, dar fără răutate. Îipărea as, a de ciudat ca o femeie să-i pretindă în acest modiubirea.

— S, i t, i-o repet dar, adaose, es, ti cea mai grat, ioasă fe-meie din lume s, i nici ît, i pot, i închipui cum îmi e de sim-patică toată arătarea d-tale, s, i chiar de-as, simt, i aplecăricare să-mi nesfint, ească amorul meu, am o voint, ă tare.Doamnă, te iubesc s, i nu te iubesc, te ador s, i nu te ador.Închipuies, te-t, i că ne-am iubit odată, că acea iubire s-astins s, i că în locu-i a rămas amicit, ia. Crede-mă că m-as,arunca în foc pentru d-ta, că de câte ori te văd mi s-aprindcreierii s, i nebunesc ca, un copil, dar inima... inima... cevrei să-i fac, doamnă, ca să tacă...

429

Părintele Ermolachie Chisălit, ă

Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i ses, edea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul s, i mai bine,umbla t, apăn, din care cauză reaua omenire îi pusese nu-mele: popa Melesteu. Avea părul s, i barba ros, ie s, i arăta maimult a tălhar decât a popă, dar ce are a face? Cele mai ămariî merite ale părintelui erau că se deprinsese a fi prost s, ibet, iv. Tată-său fusese porcar la sat s, i, fiindcă băietul lui eralenes, , rău s, i târziu la minte, a găsit că-i bun de popă. Apoipe lângă toate astea îl mai chema s, i Ermolachie Chisălit, ă.Evangheliile le s, tia pe de rost, unde nu s, tia ce să zică, zi-cea Doamne miluies, te! or[i] punea pe palamar să zic-unTatăl nostru, iar el îl secunda cu gagagaga! Când popase-ncurca rău s, i oamenii se-ntreba[u]: “Ci Doamne! oarece-i fi zicând”, palamarul răspundea categoric: “Tăcet, i,mă, nu vedet, i că părintele cântă greces, te?”. Asta impunea.— Foarte frumos îi s, edea potcapul părintelui Ermolachie,cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i s, edea, nu glumă.Gândeai că-i un rus cu coadă. Când c itea, potcapu-i cădeapeste ochi s, i popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică,put, in îi păsa... “Dăă! nu cădea!... potcapul dracului!”.

Cu totului deosebit în felul său, om cu duh s, i cu multăcunos, tint, ă de ale lumii, era dascălul Pintilie Buchilat. El

era foarte moqué* p[e] popă pentru că-l suduia-n bisericăas, a cum nu se cuvine nici în crâs, mă, afară de aceea el ziceacă popa nu s, tie carte. S, i popa, aceeas, i vorbă despre el —s, i amândoi aveau drept. E drept că, pe lângă părintele, ces-atinge de-ale trupului dascălul nu era nimică. Pune-t, ipe genunchi o pălărie s, i vezi pe dascălul aievea. Dar de-nvăt, at, apoi să te pazească Dumnezeu. Pân-a nu slovenivorba n-o citea, măcar să-l tai. Unde nu putea des [c]urca,apoi încurca de-i mergeau petecele. Câteodată Buchilatgres, ea la glasuri.

— Buchilat! striga popa din altar.— Aud, părinte.— Prochimen glas al s, aptelea, futu-t, i curu mă-tii!— Eei! părinte! Apoi bine, se cade să mi te spurci în

obrazul meu! Apoi zău nu se cade!— Taci, că te rup, zicea părintele cu o apostolicească

linis, te.Iară postul onorific de palamar îl ocupa onorabilul

domn Nicodim Parpalac. Băiet cu multă ambit, ie, fecior depopă, cam prostut, , nu-i vorbă, da-t, i s, tia Crezul pe de rostde, de, de... nu altceva. Altfel trăgea clopotele tot într-odungă, de gândeai că arde satu, or[i] că s-o aprins pădurea,s, i căpătase s, i bătaie de la oameni pentru scandalul ce-lfăcea... s-ar fi s, i lăsat bucuros de palamarie, da de colacinu. În taină o putem comunica că-i plăcea s, i coliva; să-lfi văzut pe mândrul Nicodim umblând pe la prohoade s, ipe la pomene cu Basaltirea or[i] cu Vanghelia (as, a-i ziceael) după părinte s, i luând acel aer de seriozitate s, i mândriecare-i s, edea atât de bine, mai ales când era cu ciubote lungi.Era un spectacol de invidiat.

Dar ceea ce făcea ca părintele să fie idolul pădurarului,mos, Iftimie Fedeles, , era glasul său, ca s, i care nu se mai

432

pomenes, te — de ferească Dumnezeu. Asta era s, i ideeavăcarului din sat s, i aces, ti doi oameni găsise într-adevăr unpunct în care cugetările [lor], de altmintrelea eterogene,să fie aceleas, i.

— Hiu, mă, da groaznic mai urlă popa nostru, îl audtocma-n pădure.

— Ie, răspundea cu sânge rece văcarul. La o utrenie is-a s, i-nt âmplat popii o s, otie cu glasul lui cel groaznic, cas, i care nu i s-a mai întâmplat altui popă pe lume. El era-naltar. Lumânări subt, iri s, i încovrigate de ceară galbenă ar-deau cu mucuri mari lângă icoane s, i ceara curgea topită pepodele. Buchilat, fornăit, încurca-ntr-o carte, [cu] ochelaripe nas, nebăgând de samă că i s-aprinsese o mânecă dela anteriu. Put, ea a ars, dar el gândea că miroase a tămâie.Nicodim, cu lăcata de la biserică-n mână, adormise într-ostrană s, i cânta prin somn Doamne miluies, te! Când tresă-rea pe trezite, începea mai tare, când adormea zicea totmai încet. În fund, lângă pridvor, erau mai mult, i oamenidin curtea boierească care vorbeau încet între ei mai una,mai alta.

Popa mormăia încet în altar fără să se uite măcar pecarte. Cine avea să priceapăă?î. Deodată-ncepu mai tare:

— Gaga gagaga?— Beh! s-auzi pe fereasta bisericii.— Iacă dracul, mă! zic oamenii-n fundul bisericei s, -

o tulesc la fugă. Nicodim, cum deschide ochii, miroaseputoarea din anteriul lui Buchilat, gândes, te că s-a aprinsbiserica, urlă groaznic s, i fuge.

Buchilat dă peste sfes, nic, îl răstoarnă... Întuneric.— Băh! pe fereastă, Nicodim urlă, Buchilat simte cum

îl frige cineva de mână s, -o rupe de fugă.Popa-i ia prin întuneric cojo[c]ul s, i-l încalt, ă de spaimă.

433

N-are vreme să bage de samă, ia poalele cojocului în caps, i năvălesc spre us, ă.

— În fereastă: Băh! Când dă să iasă pe us, ă, Nicodimzice:

— Uite-l mă, uite-l, repede us, a-napoi s, -o închide culăcata.

— În fereastă: Beh! Popa scutura de us, ă, oameniit, ineau vârtos, ca să nu lese pe dracul să fugă...

— Vezi, mă! Trăsni-l-ar crucea lui Dumnezeu, Necu-rat, cum mi-o fript mâneca, zice cu spaimă Buchilat.

— D-apoi cum put, ea în biserică, zice Nicodim, gân-deai c-o dat cineva foc [la] biserică.

— Necuratul! Putoarea iadului!— Chiu! popa-n biserică.— T, inet, i, mă, nu lăsat, i us, a. În fereasta bisericii: Beh!— Pintilie! mergi de trage clopotul, eu alerg la crâs, mă

să chem oameni!— Aducet, i păcură, mă, să dăm foc bisericii.— Chiu! popa-n biserică. O, muză! învat, ă-mă să cânt

tragicul acestei scene, vedet, i-l pe micul Buchilat sărindsă ajungă funia de la clopot s, i trăgându-l tot în sărituri,vedet, i pe boarul alarmând satul s, i trezindu-l cu toaca, cala mănăstire. Popa urla în biserică de cădea tencuiala depe peret, i.

S, i cine, o, muză, numes, te numele acele ilustre a ace-lora care, pentru ca să deie foc bisericii, se adunase înt, intirimă?î Înainte merge cu o prăjină lungă viteazul Mitrut, ăBuruiană. Lui îi urmează, cu parii, stras, nicii s, i înt, elept, iiFtoma lui Culbeci s, i mărinimosul Toader Zurgal ău. S, i pecine mai zăres, te ochiul meu în strălucitele s, iruri? Oarenu-i acela teribilul Dămian Cus, mălungă? S, i oare cine te

434

întrece în fapte strălucite pre tine, de berbeci adunătoruleCurcă? S, i v-am văzut s, i pe voi pe calea măririi, pre tine,între tot, i istet, ii mai cu cap Văsălie Cotcodac, s, i pe tine,Neagule a lui S, olomon.

Iară asemenea unui chip nepieritor prin chipuri omenes, tis, i trecătoare, asemenea unui cârnat, iu făcut cu gingăs, ieîntre cartabos, ii cei mari, străluces, te un tânăr viteaz înîntunecata mult, ime. Tânăr plin de sperant, ă, el salută cuentuziasm pericolul s, i fericita* victorie. El a numărat abiadouăsprezece roze s, i în conformitate neglijeul său îi stăfoarte frumos. Ciubotele lungi s, i largi ale tătâne-său îi dă-deau un aspect eroic s, i plin de demnitate, cojocul spânzurapână-n pământ s, i căciula semăna c-un stog de fân pe uncap de curcan. Dar oare la ce să trădăm dulcele său nume?Cine nu-l ghices, te — oare istoria nu-l va însemna pe pa-ginile sale, dacă n-a avea altă treabă de făcut?... As, adarpourquoi?

— A! Zi! tu, zavistnicule, ai tras clopotul ca să vie oa-menii să mă bată! Ei, stai, mări, las’ că t, i-oi da eu. Poc!S, i zi, eu îs dracu, ai?!... Dă-i!... Ei las’ că t, i-oi da eu t, ie pedracu. Poc!

Bietul Buchilat înt, epenes, te sub loviturile popii, s-arfi făcut covrig, da n-avea de unde, prea era scurt, numa’scădea* ca un dop de plută. Popa l-ar fi rupt bucăt, i dac-arfi avut ce rupe, dar as, a... unde lovea i se părea că nu dă-nnimica, as, a de ne’nsemnat era sărmanul dascăl.

Am mai putea scrie un capitol [cu] subtitlul: Cum pă-rintele Ermolachie a crezut a face îndestul onorii *, sprea releva fel s, i formă în care acest venerabil om a-ncercata bate tot satul pentru necinstea făcută, fără ca satul s-osimtă. Mai întâi gândea să citească molitve s, i să cheme ur-gia dumnezeiască asupra satului. Dar i-a venit în minte de

435

devreme că Domnul ar prefera să-s, i caute de treabă decâtsă-l asculte pe părintele. Despre neeficacitatea duios, iilorsale religioase era convins. Apoi chiar să se fi pus părinteleErmolachie pe aceea ca să citească blestemele sf. Vasile,oare-ar fi putută?î. El nu s, tia s-o citească.

Versurile părintelui Ermolachie:LA UN PARPAGAIPasăre cu mândre glasuriNu es, ti tu de-a noastre nasuri.Ci de nasuri boieres, ti,Parpagai, te potrives, ti.Căci la preot, ească casăNici tu popă, nici tu masă,S, -apoi eu nu-mi dau malaiulSă-l mănânce parpagaiul.Dedesupt, drept notit, ă:Aceste stihuri, după cum le-amizvodit eu, Ermolapie Pisălit, ă,ierei, se cântă pe glas vosmai.

436

La curtea cuconului Vasile Creangă

Pe când t, ara de jos a Moldovei e semănată numai de colinecare, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate însoare, nis, te mus, unoaie mari s, i negre, în t, ara de sus coli-nele devin dealuri s, i văile -r âpe. Cei dintâi înalt, ă coastealbe s, i neroditoare de lut, pin râpile adânci cresc ierburimari s, i nepăscute, pietre grunt, uroase dar fără consistent, ăse văd clădite ca peret, i în huma cenus, ie s, i umedă s, i prinadâncituri de bălt, i s, i pâraie lenes, e se as, ează pe grunzuriipământului o salitră albă s, i strălucitoare ca bruma. Spatadealurilor e adesea întinsă, s, easă ca palma s, i de o produc-tivitate mare s, i regulată, de aceea adevăratul grânar alMoldovei rămâne t, ara de sus. În văi s, i deasupra râpilor ne-roditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura.O deosebire de la această regulă face însă valea Siretuluis, i a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mân-dra depărtare a dumbrăvilor sale s, i prin acea întinsoaremolatecă s, i strălucită sub o boltă ce pare menită a fi eternalbastră, pare un rai pământesc.

Pe valea Siretului, întinsă sub arcurile de safir ale ceru-lui, ale căror fluvii de aer tremurau de căldura soarelui devară, stau risipite, cu întunecata lor umbră, păduri s, i dum-brăvi, dosind pintre ele sate întinse, încunjurate cu s, ant, ,

a căror căsut, e mici s, i acoperite cu paie s, i stuf dogorit parca nis, te stupi scunzi, s, i din fumul ce le umple atmosferabiserica-s, i ridică turnul ei boltit s, i rotund, acoperit cu tini-chea albă care străluces, te frumos în soare, ca o argintoasăgândire, din mijlocul satelor cufundate în tăcere s, i a verziis, i-ntunecatei lumi a pădurilor.

Siretul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumulsău de iazuri mari, încunjurate cu papură ce-s, i înalt, ă ciu-calăii copt, i în soare, cu stuf, cu măturile mohorâte ca blanade urs s, i răgoz verde. Pe malurile iazurilor jur împrejurmătreat, a de un verde tânăr străluces, te ca mătasa, iar înmijloc ochiul verde cel clar al apei pare negru, reflectândîn el umbra lumii ce-l înconjură.

Pe câte-un plan mai ridicat se văd curt, i văruite cu îngri-jire, cu arătarea plăcută s, i linis, tită. Feres, tile dreptunghestrălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, înfat, a curt, ii se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunju-rată cu zăplaz s, indilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci.În dreapta curt, ii, care se numes, te “sus”, sunt în generegrajduri s, i hambare, în stânga — acarete pentru bucătăries, i servitori, numită “jos”, iar din dosul curt, ii se întinde-npatrat, cu s, ant, , pomătul, florăriile, via s, i prisaca.

Aceasta este arătarea stereotipă a satelor s, i curt, ilor,fără privire la modificat, iunile întâmplătoare care indivi-dualizează pe fiecare din ele.

Caracterul viet, ii de sat este linis, tea s, i tăcerea. Ziua,oamenii fiind la lucru, numai copiii se joacă cu colt, ul dru-mului, babele detot bătrâne s, ed torcând la umbră pe prispăs, i mos, negii adunat, i la crâs, mă îs, i petrec restul viet, ii lorbând s, i povestind. Abia sara, când satul devine centrulviet, ii pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasăarmonie câmpenească, idilică s, i împăciuitoare. Stelele

438

izvorăsc umede s, i aurite pe jumalt, ul cel adânc s, i albas-tru al cerului, buciumul s-aude pe dealuri, un fum de unmiros adormitor umple satul, carele vin cu boii ostenit, i,scârt, âind, din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr,vorbind tare în tăcerea serii, talangele turmelor, apa fântâ-nilor, cumpenele sună, scrânciobul scârt, âie-n vânt, câiniiîncep a lătra s, i prin armonia amestecată s-aude plin s, ilanguros sunetul clopotului, care umple inima cu pace.

Într-un asemenea sat stătea pe deal curtea bătrânuluiOleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată încercul curt, ii, încunjurată de pomăt, albă s, i invitatoare,ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cuciubucul în gură s, i cu fesul pe ceafă, uitându-se melancolicla privelis, tea ce se întindea sub ochii lui. În această curtese născuse Iorgu.

Să ne familiarizăm cu casa întreagă în simpla ei frumuset, es, i cu copilăria eroului nostru.

Cuconul Vasile Creangă era bogat s, i om bun de suflet.Oamenii din satul lui s, i din cele-nvecinate povesteau că elare-n pivnit, ă poloboace de irmilici s, i dimerlii de galbeni,dar — lucru ce se-ntâmplă rar — nime nu-i bănuia aceasta.Se-nt, elege că poloboacele s, i dimerliile erau creat, iuni alefanteziei, însă într-o scatulcă veche de fier ce era s, rubuităde podelele unui ietac mic se adunase, din mos, i-strămos, i,fără avarit, ie, dar cu economie, mult, i ochi de vulpe s, i mult, ibani albi, încât rafturile ei n-ar fi fost pentru nimeneaindiferente. Creangă era un bătrân bun s, i prietenos, vesels, i glumet, la petreceri, îngăduitor cu supus, ii lui s, i, undetrebuia, îs, i punea s, i el mâna ca să mai us, ureze greul. Elnu-nvăt, ase multe-n viat, a lui, pe vremea aceea nici nu secereaău î multe, dar avea o-nt, elepciune s, i o istet, ie fireascăcare pret, uiau mai mult decât pretent, iosul semidoctism

439

de azi.Altfel vecinic la mos, ie, viat, a-l costa put, in, des, i trăia

ca un Vodă, căci, dacă cunoas, te cineva mai de-aproapeviat, a din curt, ile boierilor mari, acela va trebui să conceadăcă ei s, tiu a cristaliza împrejurul lor un fel de curte, com-pusă din boiernas, i sărăcut, i care, slujind, îs, i recâs, tigaupe-ncetul o avere din care să poată trăi fără grijă, din rudescăpătate, însă pline de des, ertăciune, care trăiau pe samavărului avut, din refugiat, i străini — poloni, unguri saunemt, i — care, mai la velni t, ă, mai la gospodărie, mai încancelaria domeniilor, formau o clasă de amploiat, i, din că-lugări, feciori de boieri, care înconjurau mănăstirea sprea trăi bine pe mos, iile s, i la curt, ile cunoscut, ilor lor, afarăde aceea, un popor de servitori, t, igani s, i străini, care “jos”trăiau sfădindu-se s, i clevetindu-se la boieri unul pe al-tul. Capelmaistru curt, ii era în genere vo cioară bătrână s, iisteat, ă care s, tia cântece bătrânes, ti, doine, hore, cântecede lume, ba nici poetul nu lipsea, reprezentat adesea prinpersoana vrunui scriitoras, or[i] dascăl de copii istet, carefăcea acrostihuri pentru doamna s, i, la zile mari, fintosmo-suri nimerite pentru lăutar. Astfel era s, i arătarea curt, ii luiCreangă, la a cărei componen t, i caracteristici vom revenimai târziu.

Femeia cuconului Vasile era cu mult mai tânără decâtel s, i încă destul de frumoasă. Ea era o damă naltă s, i foartealbă la fat, ă, avea ochi mari s, i albas, tri, fat, a lungăreat, ă s, iplină, nasul foarte corect, iară gura ei ros, ă purta totdea-una acel surâs voluptos s, i satisfăcut care-l au femeile fru-moase s, i fără de dorint, e. Fruntea ei, boltită sub un părcastaniu împletit cu multă măiestrie s, i unit dinapoia ca-pul [ui] cu un pieptene de aur, mâinile dulci s, i pline, cudegete lungăret, e, ea se primbla totdeauna gătită, când

440

prin grădină când prin odăi, fără a vorbi nici un cuvânt.Umbla cu acea superbă maiestate în sălile nalte ale caseisale, ca acele regine din epopeile nordice care cu voint, alor t, in mărirea casei s, i a neamului. Ea era de o blândet, erară, însă niciodată într-atâta încât să nu rămâie mândrăs, i niciodată atât de mândră încât în fat, a ei să nu rămâieurmele unei nes, terse s, i adânci blândet, e. Când s, edea nuavea t, inuta plecată proprie femeilor nalte — splendidul eibust de marmură rămânea drept s, i mândru — ai fi gânditcă se simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fie xistat doar vo afinitate sufletească între ei, din contra,ea avea un fel de spirit de o înălt, ime religioasă, el cugetamirenes, te, ea avea mult simt, pentru muzică s, i poezie, elle privea numai ca distract, iuni de care un om nu poatescăpa, în fine, peste toată viat, a ei era răspândit un fel defarmec poetic — el era proză, des, i proză bonomă — el [o]iubea pentru că era frumoasă, de o nobilă cuviint, ă care-iimpunea s, i pentru că-i dăruise un copil pe care-l iubeaprecum numai un om []îs, i poate iubi copilul său.

Iorgu era încă în epoca pantalonilor cu basma, un co-pil frumos s, i plăcut. Cu ochii albas, tri ai mâni-sa s, i cupărul cel negru al tatâni-său, cu fat, a albă s, i gingas, ă de-ai fi tăiat-o c-un fir de păr s, i curios ca un motan, el îs, icrease multe plăceri domestice, care altfel nu supărau penimenea. Dus, mănia lui cu gânsacii s, i cu gâs, tele cu pui,amicia intimă cu S, oltuz, câinele de la stână, pe care umblas, i calare, puii de gâscă mici pe care-i închidea în cus, că casă vadă de-or cânta cum canarii, în fine stima ce-o aveapentru mos, Miron prisăcarul, care-i spunea poves, ti s, i-lt, inea pe genunchi, sunt amănunt, imi neinteresante.

Adesea s-ascundea în câte-un saltar de scrin, ca să nus, tie nimeni unde -i, or[i] în vo ladă veche cu lumânări de

441

său, din care ies, ea uns ca dracul. El observase că nu pe el,ci pe dădacă o batjocuresc totdeauna, ci de aceea nu treceazi fără comedii. Dădaca lui era roaba Maria-t, iganca, darera clar cum că ea nu putea fi fiica tătâne-său. Ea era de-unboi mijlociu, dar părea naltă în trup pentru că era subt, ire.Cu păr negru s, i totdeauna pieptănat cu îngrijire s, i acope-rit c-un bariz verde, ochii ei mari s, i sprâncenat, i aveau onespusă dulceat, ă. Buzele mici s, i subt, irele se-ncret, eau deun fel de mândrie, rochia de lână verde cu piept, ii strâns, i îida un fel de mlădioasă grat, ie, pestelca era albă ca omătul,iară mânecele totdeauna suflecate trădau nis, te brat, e dealabastru. Pe piept cădeau s, iruri de hurmuz sur ca mărgă-ritarul. Astfel umbla.

Bietul Porfire Rufă afirma adevărul. Este caracteristicpentru gineri că mai tot, i samănă cu ai regelui Lear. S, iDumnezeu îl s, tie că el nu era omul care să ceară lucrurimari de la gineri-său. Un loc la masă s, i unul la sobă s, i acelcuviincios respect. El îs, i ridicase fesul asudat de pe frunteaasudată s, i netedă pe care erau urcate de dinapoia capuluivit, e de păr alb ca argintul, s, i-s, i scoase din sânii* anteriuluibasmaua mare, neagră cu flori verzi, s, i tabachera [de]tinichea zugrăvită c-o turcoaică cu ciubucu-n gură.

— S, -apoi am mai auzit că nu mai trăies, ti sub un aco-peremânt cu dâns, ii.

— Nu, zise Rufă, luând din chiseaua cu dulcet, i pe care-[o] adusese pe o tabla frumoasă Maria, s, tii casa cea vechedin vie, vere, unde în urmă nu mai s, edea nimenea decâtprisăcarul s, i vierul, acolo m-am mutat s, i eu. Rele zile ammai ajuns, că nu-s, i cinstesc nici copiii părint, ii...

— Rele – rele.— Apoi, Mario, să trăies, ti, fata mea, s, -apoi, zi tot fru-

moasă rămâi de când te s, tiu, pui de pasere ce es, ti, se-

442

ndreptă Rufă către t, igancă, vine vara, vine iarna, vine pri-măvara s, -apoi iar vara, s, i Maria tot aceea — ian* spune-mitu, prin ce farmece rămâi tot as, a cum ai fost cu douăzecide ani? Iaca, eu îs mos, neag acum...

— D-apoi că nici nu-s as, a mare de ani cum socot, i, ziseMaria râzând, s, -apoi nici n-ai de ce te mira atâta, boierule,eu îs înt, eleaptă, adăogi cu cochetărie.

Cum t, inea tablaua întinsă, se vedeau gropit, ele celemai tinere în coatele mâinilor.

— S, -apoi ia zi-mi, cam ce vânt te aduce pe la mine,Porfirie. Mă bucură că nu-s cel din urmă pe la care te abat, i,zise Vasile privind c-un fel de compătimire la arătareasăracă a bietului văr.

Anteriul era cam ros la piept, ca [la] un cobzar, s, i nicicoatele nu erau tocmai trainice.

— Oi încărca... ce mi-i da, răspunse acesta umil s, i camcu rus, ine, pân’ l-atâta am ajuns, vere.

— Nu as, a, nu as, a, vere, ci-i lua tu ce-i vrea s, i ce t, i-otrebui. Dar rămâi vo câteva zile la mine ca musafir. S, -as, a,cam tot singur la t, ară, mi se s, i mai urăs, te, om vorbi decele trecute, de pe când eram holtei, de pe când umblamsă stricăm casele oamenilor, adaose el râzând, s, i uită s, itu ce-i pe capu tău... s, tii, vorba ceea... capu’ să trăiască,belele curg.

— Drept ai... bine zici, zise Rufă s, tergându-s, i cu vârfulmânecii o lacrimă involuntară... capu’ să trăiască, că belelecurg din mila Domnului... De la D -zeu vin toate, s, i bune s, irele, să le primim as, a cum vin dacă nu le putem schimba.

Frumoasa damă de casă se ivi s, i Porfirie-i sărută mâna.Stătură de vorbă până la prânz, când Maria-i chemă însufragerie. Sufrageria era plină de persoane care as, teptausă se as, eze după boieri. În frunte Vasile-i meni* locul lui

443

Rufă s, i, pe rând, s, ezură tot, i, încât nu rămăsese loc pentrucopii. Ei au fost avizat, i a s, edea la o măsut, ă scundă lângăsobă adică Iorgu, Maria s, i Ion al Mariei, care era privit cacopil de casă.

— A trebuit să mai vie s, i Rufă, s, opti Ioan încret, indu-s, isprâncenele, ca să n-avem ăloc î, să s, edem la masa mât, elor.

— Es, ti nesuferit, Ioane, zise Anica, acus, i te spun ma-mei. — Spune, se răsti el.

— Taci, zise Iorgu, at, intind ochii lui albas, tri cu fermi-tate asupra copilului pretent, ios.

El crâs, ni din dint, i. Boierul de casă obicinuia se vede as, edea cu toate rudele s, i cu tot, i servii de-o ordine superi-oară la una s, -aceeas, i masă. E drept că cei mai mult, i dinaces, tia erau de neam, des, i sărăcit, i, s, i s-ar fi simt, it atins, idacă lucrurile mergeau altfel.

Aproape de Rufă, în dreapta s, i-n stânga lui, s, edea Va-sile cu frumoasa sa nevastă, iară de amândouă lăturilemesei cei lungi s, edeau deosebit, i oameni, fiecare caracte-ristic în felul său. Vechilul mos, iilor, un om cu fat, a arămies, i cu barba castanie, îs, i at, intea cu lăcomie ochii verzi la fe-lurile de bucate ce le aducea sufragiul s, i-s, i s, tergea degetelede surtuc or[i] de vestă, nicicând de s, ervetul curat ce sta-naintea lui. Un văr al boierului, cu părul ros, u amestecatcu vit, e albe, cu fruntea mică s, i cu ochii ca zărul, îs, i răsuceamustet, ile de praporcic rusesc sub nasul lui ros, u s, i priveacu plăcere la garafele de vin de dinainte-i. Stalmaistruvorbea cu sine însus, i, ungures, te se-nt, elege, iar doctorulde casă, un neamt, cu fat, a rasă s, i plină de cret, i, cu o plas, cămare s, i ochelari verzi, tus, ea din când în când netezindu-s, ibarba pe care n-o avea. Farfuriile sunau schimbându-se,vinul ros, u s, i alb sclipea turnat []nî pahare s, i încet, încetse stabili acea veselie firească care însot, es, te orice prânz

444

îmbels, ugat. La coada mesei s, edea bietul scriitoras, . Surtu-cul lui cel negru (el umbla îmbrăcat nemt, es, te) era periatcu multă îngrijire, părul de pe tâmple era pieptănat c-unfel de cochetărie peste urechile cam lungi, mâinile lui micis, i slabe atingeau c-un fel de frică mâncarea s, i farfuriile,s, i vinul îl sugea cu vârful buzelor, ca femeile. Fat, a lui erapalidă ca o mască de ceară albă. Ochii negri s, i desigur slabiaveau o dulceat, ă potolită, t, i s-ar [fi] părut că are pânză nea-gră peste lumina lor. Lângă el s, edea un frate a stăpâne-său,cel mai mare. Fruntea lui era naltă s, i boltită cu măiestries, i pletele galbene de albe încadrau o fat, ă blândă, rasă cuîngrijire. El îs, i răsucea din când în când mustet, ile s, i nuvorbea mai nimica, des, i s, tia atât de multe. Acest om aveao istorie ciudată. Cu o adâncă plecare religioasă, el se ho-tărâse a merge-n mănăstire, dar în urmă s, i-a schimbatplanul. El a vândut partea lui de mos, ii frat, ilor săi, cu bani[i] scos, i a înzestrat fete sărace s, i-n urmă a apucat-o pejos către sântul mormânt s, i către Muntele Atos. Văzusemultă lume, auzise multe, era foarte citit, des, i, se-nt, elege,în materie bisericească. Nu era sfânt a cărui biografie săn-o s, tie. Simpatiza mult cu rus, ii, s, i avea s, i un manuscriptscris de dânsul însus, i, legat în piele, asupra lui Petru celMare. La masă el pretindea totdeauna locul cel din urmă,mânca numai de post s, i bea numai apă. S, edea într-o că-mară fără încuietoare s, i toate mobilele lui erau lucratedin topor de mâna lui proprie. Câteva scânduri pe douăscăuies, e erau patul lui, acoperit c-un mindir de paie, omasă plină cu cărt, i biserices, ti s, i mirene de pe vremea lui,un scaun de lemn fără spate, nis, te icoane vechi lucratede mâini călugăres, ti pe peret, ii albi ca omătul — atâta eratotul. Fereasta lui era-n soare, ceea ce da întregului simpluo arătare plăcută. El nu se supăra de nimic în lume, ni-

445

meni n-auzise vorbă slabă din gura lui. Altfel toată ziua-s, ifăcea de lucru. Lega cărt, i, lucra rot, i foarte solide, zugrăveaicoane pe scânduri mici geluite, pe care le dăruia oameni-lor din sat. Tot ce-i trebuia lui însus, i îs, i făcea singur. Elera cusătoreasa, spălătoreasa, croitorul s, i ciubotarul săupropriu. Nu mai pomenim cum că era s, i bucătarul săupropriu, căci mânca foarte rar la masa frat, âni-său. Darulce-l bucura mai mult în lume s, i care-l primea de la oricinecu plăcere s, i recuno s, tint, ă erau oalele nouă nesmălt, uite.Cum căpăta [una] nouă, spărgea pe celelalte, chiar de arfi fiert numai o dată în ele. Toate apucăturile lui erau depustnic, s, i dacă nu pu [s]tnicea era pentru că-i erau într-adevăr dragi oamenii; el n-ar fi putut trăi departe de ei,des, i nu-mpărtăs, ea as, a-numitele plăceri s, i trebuint, e alelor.

Sigur era cum că acest om era pe deplin fericit. Cine-lvedea mâncând adesea numai azimă albă, coaptă pe va-tra sobei lui, s, i bând apă curată de izvor, putând dispunede atâtea s, i nedispunând de nimic, poate că se mira, darnimărui nu i-ar fi trecut pin minte că acest om ar puteafi nefericit. Atât de firesc era traiul lui, cu toată origina-litatea. Când vorbea, gura lui era aceea a înt, elepciunii.Pildele lui biblice s, i dulceat, a limbii sale erau o mângâierepentru ors, icine, s, i încă cu atât mai mare dacă cineva-lcunos, tea. Cine se mai putea îndoi asupra pret, ului adevă-rat a[l] lucrurilor lumes, ti dorite sau pierdute când vedeacum un om într-adevăr înt, elept se lepădase atât de us, orde ele s, i că prin această lepădare el câs, tigase ceea ce eicăutau prin ele: fericirea. Mai clar or[i] mai neclar fiecareo simt, ea aceasta venind în contact cu el. Poate că bietulRufă, oricât de blând era din firea lui, ar fi-nceput judecatăcu ginere-său dacă nu-l sfătuia Iosif la contrar. El îi dovedi

446

clar ca lumina zilei că printr-un proces s, i-ar am[r] s, i maimult put, inele zile care le mai avea de trăit.

— Vei muri cu sufletu-ntunecat de amărăciune s, i dus, mansângelui tău propriu, zise el blând, s, i Rufă n-a mai gânditla judecată.

El era Solomon al curt, ii frăt, âni-său. De s-ar fi născut însărăcie, oamenii l-ar fi numit nemernic s, -ar fi întrebuint, atfat, ă cu el povestea cu vulpea s, i strugurii — dispret, uies, teaverea pentru că n-o poate câs, tiga — dar astfel starea luiera reflectarea vie a tot ce se putea s, opti tot, i s, tiau că unloc la divan chiar i-ar fi oricând deschis, cu cunoas, tereapravilelor mirene s, i biserices, ti care o avea s, i după istet, iasa firească.

Ca om de pe atuncea, el tâlcuia s, i vise, se-nt, elege. Darmetoda sa era precalculată s, i de aceea nouă. Tâlcuind oa-menilor în vârstă, spusele lui se compuneau totdeaunadin doi dacă, unul afirma dorint, a, altul o nega, înaintede a tâlcui însă el se informa asupra dorint, elor celor ne-împlinite a[le] persoanei. Astfel tâlcurile lui, se-nt, elegede sine, erau întotdeauna adevărate — nu trebuie să ui-tăm un moment că avea o privire clară, cu care precalculaus, or mersul lucrurilor lumes, ti. În fond, el nu da nimicpe visuri, s, i tâlcurile le-ntrebuint, a numai ca un mijloc —ademenitor pentru că supranatural — pentru mângâiereas, i linis, tea sufletelor omenes, ti. S, i totus, i erau vise în careel credea cu evlavie — visele copiilor. În naiva sa religiozi-tate el credea că, pe când visele oamenilor vârstnici eraunăscute din dorint, ele lor egoistice, visele copiilor care nucunosc asemenea dorint, e, nu puteau fi decât insuflarea în-gerului păzitor. În aceste el încifra un fel de înt, elepciunecare în faptă nu era în ele s, i care era adaosul mint, ii lui. Deaceea ades t, inea pe Anica pe genunchii lui — el o numea

447

“frumuset, ea neamului meu” — s, i o ruga să-i spuie ce avisat. Visele Anei erau însă într-adev ăr atât de frumoase,ca nis, te poves, ti, s, i era us, or de a pune în ele un înt, eles maiadânc. Visele acestei copile erau fires, ti în frumuset, ea lor.Mamă-sa murise put, in după nas, tere-i, s, i tată-său, un omtăcut s, i melancolic, care s, edea toată ziua închis în casă,nu-i da ocaziune de veselie or [i] distract, iune. Ea devenimeditativă, s, i un copil nu cugetă, ci viseaz ă. Somnul ei nuera decât o continuare a cugetărilor de peste zi. În urmă îimuri s, i tată-său, s, i ea nu plânse după el. Ei îi părea firesccum că moartea pentr-un om atât de trist s, i singur ca eltrebuia să fie o fericire — s, i ea ghicise adevărul.

— Lui i-i mult mai bine decât mie, el acolo va găsi pemama, va avea cu cine vorbi — numai eu n-am pe nimene-n lume.

În fat, a lui s, edea cuconul Drăgan Ciufă, antiteza în-trupată a înt, eleptului Iosif. C -o mos, ioară mică până ladisparit, iune s, i c-o închipuire de sine s, -o des, ertăciunepână la disperat, iune de mare. Capul lui era un calup chel-bos, nasul mare, fat, a slut, ită de vărsat s, i nis, te mustet, izbors, ite, groase s, i ros, ii completau arătarea acestui omurâcios. Afară de-acestea, omul acesta mai era s, i nebun.Pustia s, tie cine-i pusese -n cap cum că va deveni nu vodă,ci-mpărat — s, i adică împăratul lumii, pe când nu va fi de-cât o turmă s, -un păstor. S, i el nu glumea defel, vorbea c-unfel de convingere adesea urâcioasă despre planurile lui.Oameni de aces, tia pe vremea aceea nu erau tocmai rari.Domnia o visa pân’ s, i cel din urmă mazil după cădereafanariot, ilor, mai ales cugetând la us, urint, a — se-nt, elegecă anecdotică — a unei asemenea eventualităt, i. Umblavorba adică cum că turcii alesese pe Sandul Sturza — careîntre cei 7 trimis, i era cel mai ne’nsemnat — de domn al

448

Moldovei numai pentru că era om chipos s, i avea o barbăneagră s, i frumoasă, fără pereche în împărăt, ia Sultanului.Se vorbea, zic. Ciufă nu era bogat, dar de neam (numirilenoastre sunt pseudonime), ceea ce era însă mai ciudat estecă boierul Ciufă credea cum că morcovul lui cel chel era deo arătos, ie s, -o frumuset, e rară. De la domnia Moldovei pân’la împărăt, ia pământului ce-i era unui om ca Ciufă — ojucărie, un nimic. Seriozitatea cu care-s, i desfăs, ura planu-rile ar fi fost comică dacă purtătorul ei n-ar fi fost atât deurâcios. El era avar s, i se lăuda cu dărnicia lui, rău s, i-s, i mă-rea bunătatea, crud cu supus, ii săi dar, ce-i drept, mândrufat, ă cu toată lumea. O tabacheră de la Moruz-vodă o purtatotdeauna în sânul anteriului lui celui lung s, -o arăta latoată lumea, lăudându-se cum Măria-sa Moruz-vodă ar fifost împrietenit cu tot, i ai lui. El uita s, i poate nici s, tia în ceocaziune venise tabachera în proprietatea [lui], de aceeapomenea zece ocaziuni. În aceeas, i vorbire spunea o datăcă-i era trimisă prin Vodă de cătră Împăratul rusesc, altădată că de amintirea unei primblări prin Ias, i, altă dată căcu ocaziunea unei înălt, ări în rang. Avea o memorie slabăs, i era prost ca gardul. Creangă, care avea tact firesc, iubeasă-l încurce în plăsmuirile lui, puindu-i câte un obstacolatât de vederat în socotelile lui încât chiar el începea sărâdă de prostiile lui.

449

Mos, Iosif

Astfel cum s, edea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte,fiindcă scaunul n-avea spate s, i sprijoane, cu mâinile că-zute crucis, peste genunchi, fruntea lui puternic lucratăcăpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită,părul prin pozit, ia asta era urcat în sus, parte cădea fărăordine peste tâmple unele vit, e umpleau fruntea cu argin-tul lor mătăsos, parte se mai t, inea urcat, dară înfoiat învechea lui ordine. Ochii, adâncit, i în boltiturile lor, păreaua fixa un punct sub încret, itele sprâncene, buzele gurii seumflase cret, e în meditat, iune, iară barba îndoită de aple-carea pieptului îs, i răstea în sus capătul stufos s, i argintiu,dând întregii fet, e o arătare nemult, umită s, i rebelă. Lumâ-narea subt, ire s, i încolăcită de ceară arămie care sta lipităde masa plină cu cărt, i deschise întindea mucul negru s, icrestat s, i lumina ros, ie s, i turbure în cămară, abia ajun-gând icoanele călugăres, ti de pe peret, i, adâncind umbreledin fat, a visătorului zahastru s, i îngălbenind părul său celalb s, i trăsurile cele bătrâne a fet, ei. Mâna mică s, i păroasăîntorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui ma-nuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri s, i figurigeometrice ros, ii. Literele începătoare ale fiecărui capitolerau ca de tipar s, i ros, ii... Ce căta el în acea carte? Adesea

nimerea între foi zăloage de mătase cadrilată ori verde,acolo-s, i oprea privirea mai multă vreme, apoi iar întorceas, i scria cifre pe o hârtie, însă biserices, te — adică cu slove;o tăcere adâncă era în cămară s, i numai pana cea veche degâscă scrâs, nea pe hârtia vânătă s, i grunzuroasă ori sunaizbită de călămările pline c-o cerneală cleioasă s, i ot, etită.În urmă el închise manuscriptul vechi, plin de note mar-ginale scrise foarte mic s, i legat în pergament; îl aruncăcu nemult, umire peste o claie de cărt, i s, i-s, i netezi barba cuexpresia unei profunde neîndestulări cu sine însus, i.

Mos, Iosif avea un defect foarte mare. Cu o măiestrierară el s, tia să se îns, ele pe sine însus, i. Toate dezlegărilepe care i le-nsufla mintea lui sănătoasă s, i ageră el gândeacă provin numai din combinările astrologice, în care elîncifra ceea ce nu era în ele. Unde mintea lui proprie nu-i da o dezlegare, acolo nici astrologia cea grecească n-oputea face nemijlocit. Ea aproba numai aposteriori ceeace el pusese în calculele sale apriori.

Adesea-i venea greu de viat, ă, nu pentru că trăise preamult, ci pentru că ajunsese cu capătul pân’ într-o vreme acărei înt, elegere-i lipsea. Nu că doar ar fi pret, uit pe oame-nii moderni, ori ar fi crezut în superioritatea lor spirituală.Cu drept cuvânt presupunea cum că ei nu au decât lus-trul exterior al unei culturi pe care nici n-o înt, eleg, nicinu s, tiu s-o reprezinte — tot, i aces, ti oameni tineri erauatât de des, ert, i, atât de lipsit, i de cunos, tint, e, încât i-ar fifost lesne să-i rus, ineze prin întrebările sale, de natură mi-reană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile decunos, tint, e grămădite în capul ăsăuî se cristalizează împre-jurul unui singur sâmbure, mai presus de orice îndoială:Biblia. El avea destule cunos, tint, e astronomice spre a s, ti căstelele nu sunt scântei semănate pe bolta cerului numai

452

spre plăcerea oamenilor, dar locul din Biblie pentru el aveaun înt, eles adânc. După el, fiecare atom era centrul lumiiîntregi, adică a nemărginirii, s, i fiecare sta în legătură cutoate lucrurile lumii. Fiecare, după ideea lui, este număratde ochiul Domnului s, i neapărat în existent, a sa: să piarăs, i unul din lume s, i toată lumea se turbură s, i cade. De aiciconsecvent, a că tot omul poate fi influent, at de o steauă,adică că o lume întreagă, cu popoarele ei, cu viat, a ei poateinfluent, a asupra unui individ omenesc, precum, iarăs, i,cine s, tie dacă pământul nu ăpoateî influent, a asupra uneipersoane însemnate a unui glob depărtat. Aceasta era le-gătura dintre cunos, tint, ele lui pozitive s, i-ntre astrologialui.

El nu găsea nici o contrazicere în Biblie, unde toatălumea se zice a fi creată pentru bunul plac al oamenilor.Dacă lumea-i nemărginită, fiecare punct îi tot as, a de binecentrul ei ca s, i cele ce-l înconjură, as, adar lumea-i făcutăpentru plăcerea fiecărui din centrele sale în aceeas, i mă-sură, fiecare zice că numai pentru el, s, i drept, căci el e totîn lume, dacă ar muri cu desăvârs, ire, lumea ar fi moartăpentru vecie. Cu deosebire naturile bogate trebuiau, dupăpărerea lui, să fie în legătură cu o stea. Căci de ce nu sunttot, i oamenii înt, elept, i s, i mari, gândea el, căci altfel sunttot, i tot asemenea? Prin aceea se deosebesc pentru că uniiau în ei o rază cerească care-i face să fie pătruns, i de pu-terea suprafirii a unei stele iară ceilalt, i, născut, i din lut s, inefiind în legătură decât cu coaja pământului, sunt robi cuduhul s, i fericit, i numai atunci dacă oamenii insuflat, i prinmis, carea stelelor de Dumnezeu însus, i se pun în fruntealor s, i le prescriu destinele.

Să nu creadă cineva cum că, în urma explicărilor vechi-lor teologi, el era geocentrist. Este drept cum că pământul

453

a fost creat înaintea soarelui, zicea el. Tocmai as, a cumun ceasornic ar face s, i pune pe rând toate rotit, ele s, i panaceasornicului, as, a D-zeu mai întâi pământul l-a făcut cao roată neînsemnată s, i după aceea abia a făcut roata ceamare s, i, mijlocul sistemei, soarele. Istoria veche era pen-tru el o pregătire la cres, tinism, evul mediu era plantarealui, iară vremile viitoare vor face din pământ grădina Dom-nului. Astfel Biblia era sâmburul întregii manieri de a privilumea s, i a cugetărilor lui. S, tiint, a pozitivă o s, tia s-o împre-une cu învăt, ăturile Bibliei foarte us, or s, i cu multă istet, ie— nu as, a însă ideile speculative ale celor noi. Acestea eraupentru el erezii păgânes, ti. El zicea că învăt, ăturile a niciunei s, tiint, e pozitive nu dau omului dreptul s, i pretextul dea se îndoi de Biblie. El nu afla nici o ruptură între aflărilecelor noi, de câte auzea s, i el, s, i-ntre cartea cărt, ilor, dar ogăsea între Biblie s, i-ntre ceea ce mult, i din oameni se sileau,după el, a găsi în aceste experient, e.

Aceste fundamente a caracterului său sufletesc eraacuma, la bătrânet, e, rădăcina unei nemult, umiri pe care elnu s, tia să s, -o explice. Oricând venea în contact cu vun omtânăr de care se lipise ideile Apusului, el se simt, ea lovit deo lume cu totului nouă în toate ale ei, o lume nu mai bună,nu mai frumoasă, dar cu totului alta. S, i ceea ce-l jena maimult era că această lume contrazicea în curentul ei curen-tului aceluia pe care el s, i-l pusese ca t, inta istoriei omenes, ti.El citise încă-n tineret, e scrieri de-ale enciclopedis, tilor, darei-i insuflase apatie. Dovezile lor îi păreau silite, căci se-ndreptau toate contra unei axiome pe care el nu permiteanimănui s-o nege: atotputernicia lui Dumnezeu. El îs, iînchipuia că un om trebuie să fie bolnav sau foarte neno-rocit pentru ca să compuie cărt, i contra Bibliei. De aceeamirarea lui era mare când vedea că pe zi ce merge tocmai

454

aceste idei se lăt, esc pe care el le credea ca un pas înapoial lumii, iar nu unul înainte. De aceea el se-ndoia dacă lu-mea aceea înaintată la care semenii lui îs, i trimiteau copiiiera într-adevăr înaintată. Aceste îndoieli apoi îl făceau săconsulte astrologia dar, fiindcă el singur nu s, tia ce să-s, irăspundă, de aceea astrologia răspundea lucruri a cărorînt, eles obscur el nu-l pricepea. Dacă răspunsul ar fi fostlatent în el, dacă el l-ar fi presupus înainte de a întreba car-tea lui, atunci desigur că ar fi s, tiut să puie sensul tocmaicel voit fără să s, tie în spusele obscure a Sibilei lui, astfelînsă, adesea în deplină nesigurant, ă în privint, a celor ce în-treba, el se simt, ea nelinis, tit s, i se-ndoia adesea de minteasa proprie.

455

Fragmentarium

[Ea era albă ca zăharul]Ea era albă ca zăharul, atât corpul deasupra s, oldurilor,

acea bogăt, ie de frumuset, e strălucită s, i rotundă la umeri,cu globurile de zăpadă a sânilor, pătate în vârf cu douăalunele dogorite, cât s, i mai în jos unde pântecele se adunăca sculptat într-un nod concrescut. Mai devale de aceastăînnodare a organismului inferior se-ncepea părul luciu-negru s, i abia-ncret, it, care-i dumbrava centrului, ce con-stituie izvorul regenerării omenirii, apoi urmau trunchiirotunzi aăiî picioarelor, tari s, i copt, i numai buni de a su-gruma s, elele unui amant între ele, apoi genunchii, ce fă-ceau gropit, e, când ea stetea, apoi fluierele cu pulpe tăieteîn lapte, pănă la gleznut, ele s, i piciorus, ele de argint... Easurâdea... buzele jimbate de acest surâs sexual s, i voluptoslăsau sa se vadă dentura întredeschisă, ca la o leoaică în-setată, obrajii suflat, i abia cu rumăn făceau gropit, e abiadesemnate, dispărânde de langoare, ochii sticleau, subgenele pe jumătate lăsate s, i tremurânde, fruntea netedăsălbătăcită sub părul în dezordine, care cădea în lungi va-luri strălucite ca lemnul de nuc pe umeri s, i parte pe sânii,care-i oprea s, i-i înfoia în căderea lor. 1

1Restul filei, nescris.

[Ah! dac-as, fi ce am fost ]Ah! dac-as, fi ce am fost

O floare-ncă virgină în sântul adăpostA halelor măret, e din casa părint, eascăCum să-l ador as, s, ti eu — ar s, ti să mă iubească.

De-as, avea sufletul meu de-atuncea, visele mele lim-pezi de copilă, amorul meu clar ca apa izvoarelor, cuge-tările mele umbrite de un trai linis, tit, ca florile negrelorzidiri... Cum l-as, iubi... Sufletul meu... cum s-ar înlănt, uide o gândire-a lui... cum i-as, mângâia fruntea lui măreat, ă...cum i-as, aluănîga gândirile negre c-o sărutare umedă s, icopilăroasă!... Dar ce-am acum? Acest suflet deflorat de unmizerabil... aceste cugetări întunecate, care au apart, inutaltuia în îns, elăciune, care cu gura amărâtă de-o crudă re-alitate ar mai putea recăpăta acel miros al tineret, ii, aceacandoare angelică a zilelor mele de copilă. Chiar acest corp,care se zice că e frumos, a fost profanat de îmbrăt, is, ărileunui trădător s, i îmi este rus, ine ca privirea lui să se opreascăasupra mea.

S, i umedă să pară muiată de luminăA ta frumoasă haină... încât ăa taî mis, care

Să se oglinde dulce în cret, ii hainei taleS, i corpu-t, i nalt s, i dulce prin ele să transparăCând m-a vedea sa s, tie încalte — ce-a pierdut!Atâta mângâiere îmi pot eu da s, i mie.

458

AMALIA

Amorul lui cel dintâi fusese foarte senzual. Pierdut pân’atunci într-un platonism des, ert s, i cufundat cu capul încuriozităt, i romantice s, i subtilităt, i filosofice, se-ntâmplă săia o odăit, ă la o femeie măritată care avea o fetit, ă de 12 anis, i un bărbat ce toată ziua nu era ăaîcasă. Amalia o chemape femeie. Era naltă, plină la făptură, cu părul blond s, iochii mari verzi. Cuminte nu era tocmai, dar nasul aveaceva moquese s, i era nespus de grat, ios, asemenea gura. El,având bani, făcea cu dânsa excursiuni în păduri s, i pe labirturi de vară împrejurul oras, ului universitar, împreunăcu fata, care era mare piedecă, încât nu puteau vorbi de-cât cu ochii. Într-o sară, pe când rătăceau în pădure, elîi spuse c-ar fi având o taină a-i spune, pe care ea o s, tiaaltfel de mult. Apoi se suiră în trăsură — ei în fund, fatape banca dinainte. Înnoptase bine. El puse brat, ul împre-jurul taliei ei s, i o strânse tare, ea nu zise nimic. Venindacasă, fata plânse put, in în altă odaie s, i ea căuta chibrituris-aprindă lumânarea. În întuneric el o cuprinse s, i o sărutăpe gură. Când s-aprinse lumina amândoi aveau un aerfoarte fericit. Dar ea urma iară sa plece la t, ară, s, i el se to-pea din picioare, căci bogăt, iile ei trupes, ti erau într-adevăradmirabile. Având cunos, tint, a acestor bogăt, ii ea purta orochie neagră de tul subt, ire, care lăsa să se-ntrevadă nis, tesâni de albet, ea marmurii, plini s, i rotunzi, s, i brat, ele rot-unzi s, i pline se vedeau pân’ subsuori. În sfârs, it într-o zi,înainte de-a pleca, el o ăzăvorîî* într-o odăit, ă, o ridică înbrat, e, o as, eză pe o măsut, ă naltă de noapte, îi desfăcu cuputere picioarele unul de altul s, i se-ntâmplă păcatul dedouă ori. Ea plecă a doua zi la t, ară cu fetit, ă cu tot s, i el

459

îi scrise. Peste patrusprezece zile veni-napoi s, i începu oviat, a vinovată. Noaptea fetit, a dormea la ăpământî* atunciea intra numa-n cămas, ă în odaia lui s, i sau pe jos, sau de-a-npicioarele el se-mbăta de frumuset, ile ei. A-i cuprindes, alele, a t, ine mâna la acele rotunzimi perfecte s, i pline eradeja o fericire nemaipomenită, nouă încă, apoi ea mai eras, i ărus, inoasăî*, încât actul amorului o făcea sa tremure,să t, ipe, să les, ine, ceea ce-i adăuga s, i mai mult fericirea.

[Falsificatorii de bani]Domnule Cezare!Perspicacităt, ii d-tale îi datorim o descoperire de cea

mai mare important, ă. Banda de monetari falsi e prinsă s, ilocul e descoperit. Dar nu putem scoate dintr-îns, ii nici unfel de declarare. Din nefericire sunt convins că fabricatelelor se urcă la valoarea de sute de milioane s, i că toată mo-neta e rusă. Dacă am spune-o-n public, capii vor s, ti pe deo parte să se ferească, pe de alta creditul statului e ruinat.Este vorba ca sub aparent, a unor comunicări modeste s, iinocente, care să nu alarmeze publicul, să putem descopericapii, care s-or lăsa îns, elat, i prin natura declarărilor noas-tre s, i se vor crede îndestul de siguri ca să s, i manipulezecu moneta. As, tept ideile d-tale în această privint, ă.

S, obolt, of

S, obolt, of !Am motive de-a crede că descoperirea mea s, -a d-tale n-

ar fi binevăzută în cercuri as, a-zise nalte. Cine s, tie pe contacui s, i de cine s-a lucrat în acele spelunce. Maniera de alucra care mi-ai desăcîoperit-o e bună, dar trebuie comple-

460

tată. Fă un raport oficial în sensul în care mi-ai indicat. Zi:“Un lucru mic s, i indiferent s-au fabricat poate maximul de2 000 de ruble, au fost descoperit, i la-nceputul activităt, iilor”. Caută de descopere numele capilor s, i strânge-i penes, tiute pe cei ce s, tiu, dacă vor fi nume însemnate. Trimite-mi numirile mie. Dacă vei căpăta o decorat, iune, să s, tiică numirile sunt adevărate s, i să te faci că nu s, tii nimic.Amicul meu! lumea-i o pânză de painjăn, mus, tile maritrec prin ea, mus, tele mici se-ncurcă vrând a trece dreptprin ea. Suntem mus, ti mici.

Cezar

461

Tasso-n Scot, ia

I

Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. Ele metafora viet, ii. Privit, i reversul aurit al unei monedecalpe, ascultat, i cântecul absurd al unei zile care n-a avutpretent, iunea de-a face mai mult zgomot în lume decâtcelelalte în genere, extraget, i din aste[a] poezia ce poateexista în ele s, i iată romanul.

Printr-o claie prăfuită de cărt, i vechi (am o predilect, iunepentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: No-vele cu s, ase gravuri. Deschid s, i dau de istoria unui regeal Scot, iei care era să devină prada mort, ii din cauza unuicap de mort îmbălsămat. Închipuit, i-vă însă că pe cine l-apus litograful să figureze în gravuri de rege al Scot, iei? PeTasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradinsportretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cutrăsură. Ce coincident, e bizare pe fat, a pământului, îmizisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmplaunui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?...

Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putint, ăîn mintea noastră s, i că, în urmă, toate câte vedem, auzim,

cugetăm, judecăm nu sunt decât creat, iuni prea arbitrare apropriei noastre subiectivităt, i, iar nu lucruri reale. Viat, a-ivis.

Era o noapte tristă. Ploaia cădea măruntă pe stradelenepavate ale Bucures, tilor, ce se trăgeau strâmte s, i noro-ioase prin noianul de case mici s, i rău zidite din care con-stă partea cea mai mare a as, anumitei capitale a României.Tropăiai prin bălt, ile de noroi ce te împro s, cau cu apa lorcea hleioasă îndată ce aveai cutezarea de-a pune piciorul c-un pas înainte. De prin cârciumi s, i prăvălii pătrundea prinferestrele mari s, i nespălate o lumină murdară, mai slăbităîncă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Din când încând treceai pe lângă vro fereastră cu perdelele ros, ii, undeîn semiîntuneric se zărea câte femeie... Pe ici, pe coleavedeam pe câte-un romant, ios ce trecea fluierând sau câte-un om beat, care-ndată ce chiuia răgus, it lângă ferestreleprostitut, iunii, femeia spoită ce sta în sticlă aprindea unchibrit spre a-s, i arăta fat, a sa unsă din gros s, i sânul săuves, ted s, i gol — poate ultimul mijloc de-a sufoca dorint, imurdare în piepturi stârpite s, i pustiite de corupt, iune s, ibet, ie. Bet, ivul intra, semiîntunericul devenea întunerics, i amurgul gândirilor se prefăcea într-o miază-noapte deplumb când gândeam că s, i acela se numes, te om, s, i aceeafemeie. Trebuie să scuzi, trei sferturi ale lumii e as, a, s, idintr-al patrulea — Dumnezeul[e], ce put, ine-s caractereleacelea care merită a se numi omenes, ti.

Prin us, a unei cârciumi deschise auzii t, ârlâiturile unorcoarde false, pe care le schingiuia sub arcus, ul său cel asprus, i cu degetele-i uscate un biet copil de t, igan, s, i-n preajmalui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri s, i unt, igan rupt s, i lung, cu picioarele goale băgate în nis, te pa-puci largi s, i umplut, i cu paie. O veselie grotescă, urâtă se

464

desemna pe fet, ele amândurora.Alături era o cafenea. Ploaia s, i frigul ce mă pătrunsese

mă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictracal jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asuprasimt, urilor mele amet, ite de ploaie s, i de frig. Orologiul,fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori în limbasa metalică, spre-a da lumii, ce nu-l asculta, sama că sescursese s, i a 12 oră a miezului nopt, ii. P-ici, pe colea pelângă mese se zăreau câte-o grupă de jucători de cărt, i cupărul în dezordine, t, inând cărt, ile într-o mână ce tremura,plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, tăcut, i, cuochii fics, i, mis, cându-s, i s, i mus, cându-s, i buzele făr-a zice ovorbă s, i trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoasecâte -o gură din cafeaua sau berea ce le sta dinainte... semnde triumf!

Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pepănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vit, a lui Ar-pad s, i că s, i-o fi scot, ând din rezervorul memoriei sale vrundulce nume de iubită sau vreun ideal unguresc din roma-nele lui Mauriciu Jokay. Nu m-am mai ocupat mai multde figura acestui tânăr, suspinător poate, ci am începuta răsfoi, prin ziare streine, unele reviste literare artisticeetc. (Ale noastre nici nu au, nici nu vor a revedea ceva înprivint, a asta.)

Junele meu se apropie de mine. — După d-ta, mă rog,s, opti el înclinându-se. Accent curat românesc — nu eungur. — Poftim, zisei, întinzându-i ziarul s, i surprins deinteresul ce-mi insuflă îndată ce ridicai ochii.

Un om pe care-l cunos, team fără a-l cunoas, te, una dinacele figuri ce t, i se pare că ai mai văzut-o vrodată-n viat, ă,fără s-o fi văzut niciodată, fenomen ce se poate explicanumai prin presupunerea unei afinităt, i sufletes, ti. Începui

465

a-l observa cu comoditate. Era frumos, d-o frumuset, e de-monică. Asupra fet, ei sale palide, musculoase, expresive, seridica o frunte senină s, i rece ca cugetarea unui filozof. Iarasupra frunt, ii se zburlea cu o genialitate sălbatecă părulsău negru-strălucit, ce cădea pe nis, te umeri compact, i s, ibine făcut, i. Ochii săi mari, căprii, ardeau ca un foc negrusub nis, te mari sprâncene stufoase s, i îmbinate, iar buzelestrâns lipite, vinete, erau de-o asprime rară. Ai fi crezut căe un poet ateu, unul din acei îngeri căzut, i, un Satan, nucum s, i-l închipuiesc pictorii: zbârcit, hidos, urâcios, ci unSatan frumos, de-o frumuset, e strălucită, un Satan mân-dru de cădere, pe-a cărui frunte Dumnezeu a scris geniul,s, i iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit încer, a sorbit din lumina cea mai sântă, s, i-a îmbătat ochiicu idealele cele mai sublime, s, i-a muiat sufletul în visurilecele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut pe pământ, să nu-i rămână decât decept, iunea s, i tristet, ea, gravată în jurulbuzelor, că nu mai e în cer. Repedea umflare a nărilor s, i vi-oaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune,un caracter pasionat. Talia sa subt, ire, fină, s, i mâna sa albăcu degete lungi s, i aristocrate semăna cu toate astea a aveao putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o puteregeneroasă, des, i infernală.

Luă un ziar românesc. La pagina anunt, urilor citi cu osemivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenot, ii.

— Ai vrea să fie română? zisei indiferent.— Se-nt, elege. N-am putea avea o muzică... mai dulce

s, i mai frumoasca cea italiană?— Nu es, ti venit de mult.— Nu.— Înt, eleg, zisei.— De ce?

466

— Oamenii nos, tri, zic eu, sunt de-un cosmopolitismsec, amar, sceptic — ba s, i mai mult: au frumosul obiceide-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noiam rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca modde-a privi s, i a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochiiEuropei de nat, iune civilizată.

— S, i... oare suntet, i aceea de ce vret, i să trecet, i?— Hm... nu es, ti de aici... cum se vede.— Nu.— A... altceva... Ei bine, s-o s, tii de la mine că nimeni

nu caută aicea de-a fi aceea de ce trece. Vezi la noi istoricice nu cunosc istoria, literat, i s, i jurnalis, ti ce nu s, tiu a scrie,actori ce nu s, tiu a juca, minis, tri ce nu s, tiu a guverna, finan-cieri ce nu s, tiu a calcula, s, i de aceea atâta hârtie mâzgă-lită fără nici un folos, de-aceea atâtea t, ipete bestiale careumplu atmosfera teatrului, de-aceea atâtea schimbări deministeriu, de-aceea atâtea falimente. Vei afla mai lesneoameni ce pun la vot existent, a lui Dumnezeu, decât sufleteînamorate în limba s, i datinele străbunilor lor, decât inimicare să iubească caracteristica cea expresivă a poporuluinostru, mint, i ocupate cu chestiunile de viat, ă ale acestui po-por, căruia îi scriem pe spete toate fantasmagoriile falseinoastre civilizat, iuni. Divort, ul... adulterul umblă cu fet, elebolnăvicioase, spoite din gros, măs, ti vii, pe stradele noas-tre: zâmbind femeilor le stârpes, te, zâmbind bărbat, ilor îiusucă s, i cu toate astea noi le dăm serbări s, i le sacrificămnopt, ile iernilor noastre, ne cheltuim tineret, ea, care-artrebui să apart, ină lucrului spre realizarea acelor idealespre care t, intes, te omenirea toată, s, i familiei... Femeia po-porului nostru nu lucrează... are cu ce trăi; bărbatul nulucrează, căci n-are la ce lucra — toate fabricile din lumeconcură cu mizerabila sa meserie. Cât despre inteligent, a

467

noastră — o generat, iune de amploiat, i... de semidoct, i...oameni care calculează cam peste cât, i ani or veni ei laputere... inteligent, ă falsă, care cunoas, te mai bine istoriaFrant, ei decât pe-aceea a României, fii unor oameni venit, idin toate unghiurile pământului, căci adevărat, ii copii deromân încă n-au ajuns să învet, e carte... oameni în finecare au făptură s, i caracter de la tat, ii greci, bulgari s, i nu-mai numele de la mumă — de la dizgrat, iata Românie. S, iîncă dacă s, i-ar [fi] câs, tigat prin ceva dreptul de-a se numiromâni; dar nu. Ei îs, i urăsc t, ara lor mai rău s, i mai cum-plit decât streinii. O privesc ca un exil, ca o supărătoarecondit, iune a existent, ei lor... ei sunt... cum o spun îns, ii,români de nas, tere, francezi în inimă — s, i dacă Frant, a le-ar procura semidoct, ilor nos, tri avantajele pe care le l[e] dănefericita lor patrie, ei ar fi emigrat de mult... cu tot, ii!

Pre legea mea, urmai, s, tergându-mi sudoarea, arată-mi un om care să scrie romanul Mizeriilor acestei generat, iuni,s, i acel om va cădea ca o bombă în mijlocul pustiitei noastreinteligent, e, va fi un semizeu pentru mine, un mântuitor,poate, pentru t, ara lui.

— Schimbat, i opiniunea publică, dat, i-i o altă direct, iune,răscolit, i geniul nat, ional — spiritul propriu s, i caracteristical poporului din adâncurile în care doarme, făcet, i o urias, ăreact, iune morală, o revolut, iune de idei, în care ideea ro-mânesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, înfine, fit, i români s, i iar români, zise el încet s, i răgus, it.

— Cine s-o facă asta? Nu sunt tot, i astfel? Nu sunt tot, inumai receptivi — francezi, italieni, spanioli, tot — numairomâni nu?

— O! nu trebuie oameni mult, i pentru asta... Spiritulpublic este fapta put, inor oameni. O singură frunte unsăcu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul

468

cugetărilor omenes, ti o singură volburgigantică, care săse-nalt, e din fundul abisului mării până sus în nourii gândi-tori din cerul luceafărului ce se numes, te geniu... Arătat, i-leiasma viitorului s, i se vor speria de el. Arătat, i-le unde-arajunge de-ar urma tot astfel s, i se vor întoarce... Dar în fine— adaose el c-un surâs sceptic — de ce să cercăm noi aridica generat, iunea cu umărul? Tot ce se-ntâmplă pe lumerezultă. De-o fi ca ei să se stingă, se vor stinge s, i cu noi s, ifără de noi — de nu, nu.

Cosmopolit? adaose el încet, hm! cosmopolit sunts, i eu; as, vrea ca omenirea să fie ca prisma, una singură,strălucită, pătrunsă de lumin ă, care are însă atâtea co-lori. O prismă cu mii de colori, un curcubeu cu mii denuant, e. Nat, iunile nu sunt decât nuant, ele prismatice aleOmenirii, s, i deosebirea dintre ele e atât de naturală, atâtde explicabilcum putem explica din împrejurări aseme-nea* diferent, a dintre individ s, i individ. Făcet, i ca toateaceste colori să fie egal de strălucite, egal de poleite, egalde favorizate de Lumina ce le formează s, i fără care elear fi pierdute în nimicul neexistent, ei, căci în întunericulnedreptăt, ii s, i a barbariei toate nat, iunile îs, i sunt egale înabrutizare, în îndobitocire, în fanatism, în vulgaritate; cicând Lumina abia se reflectă în ele, ea formează coloriprismatice. Sufletul omului e ca un val — sufletul uneinat, iuni ca un ocean. Când vântul cu aripi turburi s, i noap-tea cu aeru-i brun s, i cu nourii suri domnes, te asupra măriis, i a valurilor ei — ea doarme monotonă s, i întunecată înfundul ei care murmură fără înt, eles; pe când dacă, în se-nina s, i albastra împărăt, ie a cerului înflores, te Lumina cao floare de foc, fiecare val reflectă în fruntea sa un soare,iar marea împrumută de la cer coloarea sa, seninul geniu-lui său, s, i le reflectă în visul său cel adânc s, i luciu. Când

469

nat, iunea e-n întuneric, ea doarme-n adâncimile geniu-lui s, i-a puterilor sale nes, tiute s, i tace, iar când Libertatea,civilizat, iunea plutesc asupră-i, oamenii superiori se ridicăspre a-l reflecta în frunt, ile lor s, i a-l arunca apoi în razelungi adâncimilor poporului, astfel încât în sânul măriiîntregi se face o zi senină, se răsfrânge în adâncul ei cerul.Poet, ii, filozofii unei nat, iuni presupun în cântec s, i cugetînălt, imile cerului s, i-l comunică nat, iunilor respective. Darsunt nouri care, întunecând cerul, întunecă pământul. O,nourii — regi ai pământului vor mâna totdeauna tunetelelor — rezbele asupra popoarelor de valuri; cu toate că aceinori nu sunt alta decât însăs, i respirarea ghet, oasă s, i întu-necata valurilor nenorocite. Nourii tună, fulgeră s, i acopărcu o perdea de fier Soarele aurit, s, i până ce vor fi ei tiraniasupra frunt, ilor de valuri, până ce întunericul ce-l aruncăei prin umbra lor cea mare va pătrunde sufletul adânc almării c-o noapte rece s, i tăcută, până atuncea Lumea luiDumnezeu va fi nenorocită.

Cei mai nalt, i s, i mai veninos, i nori sunt monarhii. Ceidupă ei, asemenea de veninos, i, sunt diplomat, ii. Trăsne-tele lor cu care ruină, seacă, ucid popoare întregi suntrezbelele.

Sfărâmat, i monarhii! Nimicit, i servii lor cei mai lins, i,diplomat, ii; desfiint, at, i rezbelul s, i nu chemat, i certele po-poarelor decât înaintea Tribunalului popoarelor s, i atunciCosmopolitismul cel mai fericit va încălzi pământul curazele sale de pace s, i de bine.

Judecata acestui june — cam bizară — mă interesămult s, i sorbeam, ca să zic as, a, vorbele s, optite de buzelesale subt, iri s, i palide. Fat, a sa devenea din ce în ce maiprofundă s, i mai expresivă s, i luă un aspect fantastic. Mălăsam târât de râul lin al cugetărilor sale într-o nemargine

470

de vise.— Nu crede, zise, că cosmopolitismul cum îl voi eu

nu-s, i are adept, ii săi fie rbint, i. Deodată cu aceste vorbe,el scoase din buzunarul de pe piept al gherocului un micjurnal litografiat în nordul Germaniei. Ies, it dintr-o lito-grafie secretă de sub mâna unor juni apostoli ai Libertăt, iiadevărate, ai Cosmopolitismului celui mai posibil s, i celuimai egalitar, acest ziar era interpretul unor idei demne,frumoase, tinere. El chema popoarele la o aliant, ă sacrăcontra tiranilor celor răi ai pământului, la exilarea din re-gula lumii a maiestăt, ilor meschine, a diplomat, ilor gâzi aopiniunii zilei, a rezbelului, în care se varsă atâta sângedin inima cea sântă a popoarelor.

Vis frumos care-a început a fi al lumii întregi, vis care,devenit convinct, iune, nu va desfiint, a pe-o cale pacifică s, inepătată de sânge numai capetele cu coroane tiranice, cis, i popoarele ce tiraniză asupra altora!

Bătu o oră. Atunci el se sculă repede, îs, i băgă ziarullitografiat în buzunar s, i-mi întinse dreapta, pe când custânga-s, i puse pălăria-n cap.

— Mă numesc Toma Nour... D -ta? Îi spusei numelemeu. După aceea ies, i, lăsând să-mi vâjie prin cap ideea dea-l [face] eroul unei nuvele.

Întorcându-mă acasă, tocmai când aprind chibritul casă dau foc la lampă, văd într-o lumină dubioasă cartea denuvele cu cele 6 gravuri. Chibritul se stinse s, i rămăsei înîntuneric.

— Uite, zisei, oare nu voi găsi în acest om un Tasso,să-l studiu mai de-aproape? Întunericul din jurul meu erametafora acelui nume: Toma Nour.

471

II

După ce-mi propusesem să-nmărmuresc figura sa cea fru-moasă în vro novelă a mea, a[m] căutat negres, it să fac cuel o cunos, tint, ă mai de aproape.

L-am văzut în urmă de mai multe ori s, i, fiindcă oatract, iune instinctivmă fermeca înspre el, de aceea i-ampropus să mă viziteze. Căpătasem în el un amic, care numă vizita decât ca să mă certe, care nu se purta decât înhaine negre, care râdea zile întregi cu un râs de netot însocietatea oamenilor, pentru ca să plângă acasă, care uraoamenii s, i era răutăcios ca o babă, numai ca să nu placăunei lumi ce nu-i plăcea lui.

El nu-mi făcuse încă niciodată invitarea ca să-l vizitez.În fine, într -o zi îmi făcu această nespusă onoare. M-amdus la el. Locuia într-o cameră naltă, spat, ioasă s, i goală.În colt, urile tavanului paia[n]jenii îs, i exersau pacifica s, ităcuta lor industrie, într-un colt, al casei, la pământ, dor-meau una peste alta vro câteva sute de cărt, i, visând fiecaredin ele ceea ce cuprindea, în alt colt, al casei un pat de lemnc-o saltea de paie, c-o plapumă ros, ie s, i-nainteă ai patului omasă murdară, cu suprafat, a ilustrată de litere mari latines, i gotice ies, ite de sub bricegelul vreunui s, trengar de co-pil. Pe masă, hârtii, versuri, ziare rupte s, i întregi, bros, uriefemere ce se împart gratis, în fine, totul un abracadabrafără înt, eles s, i fără scop.

Dar asupra cărt, ilor culcate-n colt, era aninat în cui bus-tul în mărime naturală, lucrat în ulei, a unui copil ca de vrooptsprezece [ani], cu păr negru s, i lung, cu buzele subt, iri s, iroze, cu fat, a albă ca marmura s, i cu nis, te ochi albas, tri mari,sub mari sprâncene s, i lungi gene negre. Ochii cei albas, tri

472

ai copilului erau as, a de strălucit, i, de-un colorit atât de se-nin, încât păreau că privesc cu inocent, a, cu dulceat, a lormai femeiască asupra spectatorului ce privea în ei. Era oadevărată operă de artă. Cu toate că acel portret înfăt, is, aun chip îmbrăcat bărbătes, te, însă mâinile cele fine, dulci,mici, albe, trăsurile fet, ei de-o paloare delicată, umedă,strălucită, moale, ochii de-o adâncime nespusă, frunteaarcată s, i mai mică, părul undoind cam prea lung te-ar fifăcut a crede că e chipul unei femei travestite.

— Cine e femeia asta? zic eu lui Toma, care sta tologitpe plapuma lui cea ros, ie.

— A, femeie!... râse el. Tot femei visat, i. T, i-o jur peomenia mea că a fost bărbat ca tine s, i ca mine...

— Cu toate astea aces, ti ochi...— Aces, ti ochi?... O! dacă-ai fi văzut tu aces, ti ochi

vrodată-n viat, a ta, t, i s-ar fi părut că-i revezi în fiece stea vâ-nătă a diminet, ii, în fiece undă albastră a mării, în fine, []nfieîce geană azurie ivită prin nori. Cât era de frumos acestcopil s, i ce tânăr a murit. A fost un amic, poate singuruladevărat ce l-am avut, care m-a iubit cu dezinteresare, carea murit pentru mine; s, i dacă mâna mea diletantă în pic-tura putut să reproducă ochii ce t, i se par încă frumos, i, pot, isă-t, i închipuies, ti ce frumos, i trebuiau să fie ei. Frumos, ia-nmărmurit în sufletul meu întunecos, rece, nebun, pre-cum ar rămânea prin nouri pe bolta cea brună a nopt, iidouă... numai două stele vinete. Tu, iubitule, mi se parecă ai să devii foiletonistul vreunui ziar... După ce voi muriît, i voi testa într-o bros, urică romanul viet, ii mele s, i vei facedin lungii, din obosit, ii mei ani, tris, ti, monotoni s, i plâns, i, ooră de lectură pentru vrun cutreierător de cafenele, pentruvrun tânăr romant, ios sau pentru vro fată afectată, carenu mai are ce pierde, care nu mai poate iubi s, i care învat, ă

473

din romane cum să-s, i facă epistolele de amor.— O!... voi care pozat, i ca eroii les, inânzi ai romanci-

erilor francezi, voi care iubit, i ca sentimentalii germani,răspunsei eu, voi care mâncat, i cu toate astea ca engleziimaterialis, ti, voi trăit, i mult, s, i te-ncredint, ez eu, iubitule,că tu, cu toată afectat, iunea ta, cu toată fat, a ta de-un ero-ism palid, ai să trăies, ti mai mult decât mine. Pe ce neprindem?

— Pe ce t, i-am spus, replică Toma, pe biografiile noas-tre scrise în formă de nuvele. De-oi muri eu înainte, t, i-olas pe-a mea, de-i muri tu, mos, tenesc eu pe-a ta, s, i-atâta-itot.

Într-o noapte venisem la Toma. Luna strălucea afarăs, i în casă nu era lumânare. Toma sta visând pe patul lui s, ifumând în lungi sorbituri din un ciubuc lung, s, i focul dinlulea ardea prin întunericul odăii ca un ochi de foc ros, u ce-ar sclipi prin noapte. Eu stam lângă fereastra deschisă s, ipriveam visând în fat, a cea palidă a lunii. În fat, a locuint, eilui Toma era un mândru palat al unuia din... as, aă-zis, ii!îaristocrat, i ai nos, tri... Dintr-o fereastră deschisă din catulde sus auzii, prin aerul nopt, ii, tremurând notele dulci alunui piano s, i un tânăr s, i tremurător glas de copilă adiindo rugăciune us, oară, profumată, fantastică. Îmi închiseiochii, pentru ca să visez în libertate. Mi se păru atuncică sunt într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, dea-supra căruia lic ărea o lună fantastică s, i palidă ca fat, aunei vergine murinde. E miazănoapte... Pustiul tace...aerul e mort s, i numai suflarea mea e vie, numai ochiulmeu e viu pentru ca să vadă pe-un nor de argint în nal-tul cerului un înger alb, îngenuncheat, cu mâinile unite,care cântă o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: ru-găciunea unei vergine. Întredeschisei ochii s, i văzui prin

474

fereastra arcată s, i deschisă, în mijlocul unui salon stră-lucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorând cudegetele ei subt, iri, lungi, albe, clapele unui piano sonor s, iacompaniind t, ipetele us, oare ale unor note dumnezeies, ticu glas[ul] ei dulce, moale s, i încet. Părea că geniul divinu-lui brit Shakespeare expirase asupra pământului un nouînger lunatec, o nouă Ophelia. Am închis iar ochii, astfelîncât, recăzut iar în pustiul cel lung, palatul cel alb se con-funda cu nourul de argint, iar juna fată albă cu îngerulîn genunchi. Apoi, strângând [ochii] silit s, i tare, am în-văscut visul meu în întuneric, n-am mai văzut nimica, ciauzeam dispărând ca o suvenire întunecat ă: rugăciuneaunei vergine.

Muzica încetase de mult s, i, cu totul în prada impresiu-nii ei, t, ineam încă ochii strâns închis, i. Când mă des, teptaidin reveria mea, fereastra susă a palatului era închisă, însalon întuneric, s, i sticlele ferestrei străluceau ca argintulîn alba lumină a lunii. Aerul era blond s, i văratec, iar ra-zele lunii, pătrunzând în camera lui Toma, izbeau fat, a sa,cu care era el culcat în sus. Ea era mai palidă decât altădată s, i mi se părea că două raze ale lunii aureau două micilăcrimioare pătrunse din ochii lui închis, i.

— Plângi? zisei încet s, i mis, cat s, i eu, căci sufletul meuera plin de lacrimi.

— Iubit de-un asemenea înger, fără să-l pot, i iubi, s, optiel încet, cu o voce seacă s, i amară.

— Ce ai? zic eu.— Ce am? răspunse Toma. O! dacă-ai cunoas, te tu cât

de put, in sufletul meu acesta, te-ai înfiora — nu s, tii, nu-t, ipot, i imagina cât e de pustiu, cât e de des, ert în el, e întocmaicu gândirea idioată s, i stearpă a unui om a cărui urechi suntsurde ca lutul, a cărui gură e mută ca pământul, a cărui

475

ochi sunt orbi ca piatra. Nu mai simt nimic, s, i când maipot stoarce o lacrimă din ochii mei mă simt ferice. Ai văzutacel înger închinându-se Dumnezeului său — ei bine, acelînger iubes, te c-un amor lumesc pe un demon rece, palid,cu inima de bronz, pe mine. S, i eu... eu n-o pot iubi. Stele-ncer, amoruri pre pământ, numai în noaptea mea nici o stea,numai în sufletul meu... nici un amor. Câteodată numaiaud bătăile pustiitului meu suflet, câteodată suflarea mi securmă-n piept, ca vântul ce se curmă prin ruinile zdrobitede munt, ii anilor... câteodată mai simt s, i eu!... O, atunciîmi place să trec prin lume cu ochii închis, i s, i să trăiescsau în trecut sau în viitor. Visez ca copilul ce vorbes, teprin somn, zâmbind, cu Maica Domnului, mă transport încer, pun aripi umerilor mei s, i părăsesc pământul, pentruca să mă dau cu totul acelor umbre divine — visuri caremă poartă din lume-n lume s, i mă izbesc din gândire îngândire. Mor pentru pământ, ca să trăiesc în cer.

O! de-as, putea iubi.Înt, elegi tu ce va să zică de-a nu putea iubi? A trece

pin lume singur, mărginit în pas, i, în ochi, să te zvârcoles, tiîn strâmtoarea sufletului tău celui rece, să caut, i a-l apro-funda s, i să vezi că e secat s, i că apele sale se pierd în nisipulsecăciunei sociale, se ard de căldura unei societăt, i de oa-meni ce trăiesc numai din ura unuia cătră celălalt.

A nu iubi nu-i nimica — a nu putea iubi e grozav.Toma Nour, după ce sfârs, ise acest apolog al urii s, i

răcelii, el se sculă din pat s, i începu să traverse* spat, iul cellarg al camerei sale, cu pas, i mari. Lumina lunii bătea înfat, a de marmură a icoanei din perete, a cărei ochi păreaucă trăiaău î în noapte.

— O, Ioane! zise Toma, sărutând ochii cei de foc vânăta icoanei, Ioane, iartă că am căzut într-un iad de ură, când

476

tu nu-mi predicai decât un cer de amor, suflet de înger ceai fost!

Luna s-ascunse-ntr-un nor negru de ploaie spintecatîn două rânduri de lungi fulgere ros, ii. Casa se-ntunecă s, inu se mai văzu nici acea umbră pe perete: Ioan, nici aceaumbră de marmură ce umbla: Toma.

— Toma, zisei eu încet, eu mă duc... noapte bună. Catăsă nu-nnebunes, ti.

Ies, ii s, i mă dusei acasă la mine. Des, i Toma rămâneaacelas, i, dar eu băgam de samă că el se ruina din [zi] în zi.

În una din zile însă eu luai frumoasa deciziune de-acompune cât se va putea de serios mina mea, în sine cammucalită s, i nededată de-a fi funebră, s, i a t, inea o orat, iunede morală s, i igienă acestui om — pe care eu îl credeam că-ivun geniu pierdut. As, a e felul meu. În visurile mele măcred în stare de-a deveni un tiran carnivor, setos de sânges, i amor, avar de aur s, i desfrânat ca un Eliogabal, când înrealitate nici nu sunt în stare să mă mâniu cumsecade.Atâta timp sunt s, i eu mânios pe-un om cât t, ine el mâniepe mine. Ei bine, cu Toma puteam fi mai sever.

— Toma, zisei eu, te ruinezi. Pentru D -zeu, umblă în-tre oameni, până ce ei nu vor începe a crede că es, ti nebun.

Am repetat adesea aceste vorbe, sau analoge cel put, in,mai multe zile de-a rândul, dar el nu răspundea nimica,fat, a sa rămânea la imputările mele de-o amicie copilă-rească, rece s, i impasibilă[]. Însă într-o zi prorupse cu ovoce puternică s, i arzătoare, ochii săi se turburars, i răsuflamai greu.

— Taci, zise, copil ce es, ti! Ce vrei?... Crezi tu or [i]toate sufletele de pigmei ce mă-nconjor — cred ei oare cămă cunosc? Ei văd nis, te membre de om, fiecare-s, i croies, tecâte-un interior cum îi place pentru acest biped îmbrăcat

477

în negru s, i omul lor e gata. “E un nebun”, zice cutare.“E fantast”, zice cutare. “As, a! vrea să treacă de original”,zice un al treilea — s, i toate aceste individualităt, i croitepe seama mea, atribuite mie, nu au a împărt, i cu minenimic. Eu sunt ce sunt, destul că sunt altceva decât ceeace cred ei. Lauda lor nu mă lingus, es, te, pentru că ei laudăo individualitate care nu-i identică cu a mea -batjocuralor nu m-atinge, pentru că ei batjocuresc un individ pecare eu nu-l cunosc... Îi dispret, uiesc pe oameni... m-amsăturat de ei.

Se-nt, elege că cu asta curmă s, irul oricărui rat, ionamentce se putea nas, te în mintea mea. Nu i-am mai făcut nicio imputare, e în zadar să vorbes, ti celuia ce nu vrea să te-asculte.

Într-o zi el plecase din Bucures, ti fără măcar să-s, i iaadio de la mine sau de la vreunul din cunoscut, ii săi.

N-am mai auzit de el vrun an. Într-una din zile pri-mesc o scrisoare din Copenhaga. Iat-o: “Iubitule, trimite-mi poeziile lui Alecsandri, posterestante — sub literele Y.Y”. S, -atâta tot.

I le-am trimis. Pe urmă am plecat la t, ară, la o mos, ioarăa părint, ilor mei, unde-am petrecut o vară frumoasă, plinăde poves, ti s, i de cântece bătrânes, ti. Dar am însărcinat pe-o babă ce îngrijea de camera mea ca să primească oricescrisoare mi-ar veni în lipsă s, i s-o arunce în sertarul mesei.

Cum veni toamna, zburai s, i eu din câmpiile cele frigu-roase, brumatece s, i întinse în camera din Bucures, ti, dinetajul al treilea, caldă s, i mică.

Sunt un fantast. Capul aplecat asupra mesei, îmi fă-ceam planuri de aur, cugetam asupra acelor mistere dinviat, a popoarelor, din mersul generat, iunilor care, aseme-nea fluxului s, i refluxului mării, duc ca o teribilă consecint, ă

478

ici la înălt, are, colo la cădere. Afară era un timp posomorâts, i gemător ca gândirile murinzilor, ploaia vâjia bătând înferestrele casei, focul se făcuse zgură-n sobă, lumânareaardea palidă a stinse — s, i mie mi se părea că aud s, optireaacelor mos, i bătrâni care, pe când eram mic, îmi povesteauîn timp de iarnă, t, inându-mă în tremurândele lor brat, e,poves, ti fantastice despre zâne îmbrăcate în aur s, i lumină,care cântă senina lor viat, ă în palate de cristal. Au trecutani d-atunci — s, i parc-a fost ieri — ieri pare-că-mi încâl-ceam deget, elele în barba lor cea albă s, i ascultam la graiullor cel înt, elept s, i s, optitor, la înt, elepciunea trecutului, laacele ves, ti din bătrâni. Mi-ar fi plăcut mult să trăiesc întrecut. Să fi trăit pe timpii aceia când Domni îmbrăcat, iîn haine de aur s, i samur ascultau, de pe tronurile lor, înînvechitele castele, consiliile divanului de oameni bătrâni— poporul entuziast s, i cres, tin undoind ca valurile măriiîn curtea Domniei -iareu în mijlocul acelor capete înco-ronate de părul alb al înt, elepciunii, în mijlocul poporuluiplin de focul entuziasmului, să fiu inima lor plină de geniu,capul cel plin de inspirat, iune, preot durerilor s, i bucuriilor,bardul lor. Spre a hrăni acele vise s, i mai mult, am deschisvro câteva cronici vechi s, i răsfoiam prin ele, când într-unagăsesc o scrisoare nedesigilată încă, pe care desigur că me-nagera mea, primind-o de la pos, tă, o aruncase în carteaaceea. O desfac. Iată cuprinsul ei:

Torino, în nu s, tiu câte.Omule,Mi-ai trimis poeziile lui Alecsandri. Ît, i mult, umesc. Ci-

tesc adeseori pe Emmi, singurul lucru în lume care-mipoate stoarce lacrimi. Într-adevăr, voi ăs, tia care trăit, iîn lume numai pentru ca să trăit, i avet, i o idee ciudată demoarte... voi vă imaginat, i scheletul unui mort s, i-i zicet, i

479

moarte. Pentru mine e un înger drag, cu o cunună de spini,cu fat, a palids, i cu aripi negre. Un înger... îngerul visurilormele, care are-o fizionomie cunoscută mie, singura fizio-nomie care purta pentru mine fericirea lumii în zâmbetulsău s, i melancolia pământului în lacrima ei. Acea fiziono-mie nu mai este. Acele buze ce surâdeau — un surâs almort, ii le-a închis, sau mai bine: moartea-namorată demine a luat figura unei copile, a vizitat pământul s, i mi-arăpit mai întâi inima, pentru ca, dispărând ea, s-o urmezes, i cu sufletul. Scrie-mi.

Eu nu mai văd bine s, i urechile-mi vâjâie mereu decântecul umbrelor ce-o să le văd peste put, in pe cealaltălume. Îngerul meu se pune-n fat, a soarelui s, i în umbranegrelor sale aripi îmi întunecă din ce în ce mai mult orele,care se vor stinge în curând. Voi muri. Scrie-mi curând,căci poate-oi mai primi încă. După ce-oi muri, vei căpătao ciudată mos, tenire din partea mea. T, ine minte. Rămânal pământului cu corpul, al tău cu sufletul, cel ce-n curândnu va mai fi.

Toma NourO lacrimă se scurse tremurând din genele [mele] stră-

lucitoare s, i aruncai scrisoarea în foc. Ochii mei painjenit, ide lacrimi s, i insomnie întrevedeau într-o sălbatecă fan-tasmagorie capul vânăt al acelui amic nefericit cu creieriiros, ii de gândire, cu fălcile înfundate de venin s, i de mizan-tropie, cu ochii înfundat, i s, i turburi ca ochii unui nebun.Desigur murise. Deschid sertarul mesei s, i iau put, ineleportrete ce le aveam împrăs, tiate prin hârtii. Portretul luiera lipit de a lui Tasso.

Epistola stătuse de mult în cronică. Era veche. Trecuîncă o lună s, i primii un pachet dintr-un mic oras, al Ger-maniei — res, edint, a unui rege-miniatură, rege-parodie,

480

rege-satiră. Pachetul era c-un manuscript, manuscriptulbiografiei lui Toma Nour.

Printre foi, o fâs, ie de hârtie cu cuvintele următoare:Amice, N-am murit încă, însă sunt condamnat la moarte.

Execut, iunea mea va fi în curând. Locuiesc într-un palatmare — la poarta mea sunt santinele superbe — numai căe cam întunecos s, i cam umed palatul meu — oamenii-i zicînchisoare. Cu manuscriptul fă ce-i s, ti. Adio, s, i la revederepe cealaltă lume!

TomaIată manuscriptul:

III

Am zărit întunericul lumii sub un troian de ninsoare, adicăîntr-una din acele colibe care iarna nu-s, i mai manifestăexistent, a lor decât prin fumul cel verde ce tremură asupră-le. Tata n-avea nimica; era unul din oamenii cei mai săraciai cătunului nostru... Nu-mi aduc aminte de mama decâtca de-o fiint, ă palidă, un înger care mi-a descântat copilăriacu glasul ei dureros s, i suferitor. Eram încă mic când, într-o zi, băgai de seamă că mama nu mai vrea să-mi răspundă,căci ea adormise, galbenă, cu furca-n mână s, i cu buzelece zâmbeau abia. O gândire adâncă părea că o cuprinsese;eu o trăgeam din când în când încet de mânică; dar eami se părea că nu vrea să-mi răspundă. A venit în următata, oamenii a[u] întins-o pe-o masă — s, i a venit satulîntreg... unii din ei plângeau; eu priveam la ei, dar nus, tiam ce să cuget. Mai văzusem adeseori oameni t, epeniîntins, i pe câte-un pat ce-i ziceau năsălie, purtat, i pe susîntre cântece s, i plâns, s, i băgasem ăde seam[] că, de câte ori

481

trecea o nuntă as, a de tristă pe lângă casa noastră, mameiîi curgeau din ochi lacrimi mari, dar nu s, tiam de ce... Veninoaptea... Oamenii ce stau în casă se jucau d-a cărt, ile, darmama sta tot întinsă, tot nemis, cată, tot galbenă. A treia zio au dus-o oamenii la o casă de lemn cu o cruce deasupra —la biserică; un om bătrân cu o barbă albă, îmbrăcat în hainălungă s, i vopsită fel de fel, cânta încet s, i pe nas, apoi aupus-o într-o groapă, au aruncat t, ărână deasupra ei de-auacoperit-o... M-am întors acasă... Nu vorbisem nici o vorbăde trei zile s, i minunea aceasta îmi amet, ea capul meu celmic. Nu s, tiu ce simt, eam, dar mă cuprinsese frica grozavăcă n-o să mai văd pe mama... Mă duceam de-o căutam încasă, o căutam pretutindenea... îmi părea că-i aud glasulei cel dulce s, i încet, dar pe ea n-o mai vedeam. Cum aînnoptat, m-am dus la biserică... Am văzut o movilă acolounde pusese pe mama, s, i o lumânare de ceară galbenăardea prin noapte, ca o stea de aur prin întunericul norilor.M-am culcat pe groapă, am lipit urechea mea de t, ărână.Mamă! mamă! am strigat, ies, i de-acolo s, i vino acasă...Casa e pustie, zic, tata n-a venit toată ziua azi, porumbiităi cei albi au luat câmpii... Mamă, vino, mamă! ori ia-mă s, i pe mine la tine, acolo unde es, ti... Ascultam; darmovila era rece, tăcută, umedă, un vânt stinse lumânareas, i întunericul cel negru cuprinse sufletul meu. Mama nuvenea... Lacrimile începură să-mi curgă, o mână de lemnîmi strângea inima-n piept, suspinele mă inundau s, i, înglasul unei cucuvăi triste, am adormit.

S, i iată ce-am visat. De sus, sus, din acele stânci mis, cătoarece lumea le zice nori, vedeam o rază coborându-se tocmaiasupra mea. S, i pe rază se cobora o femeie îmbrăcată într-ohaină lungă s, i albă... era maica mea... Ea mă discântă s, idin pieptul meu am văzut ies, ind o turturică albă ce s-a pus

482

la mama-n brat, e... Eu singur rămăsesem rece s, i galbenpe groapă, cum fusese mama; s, i mi se părea că eu nu maisunt eu, ci că sunt turturică... Pe brat, ele mamei m-amschimbat din turturică într-un copilas, alb s, i frumos, cunis, te aripioare de puf de argint. Raza cea de aur se suiacu noi... am trecut printr-o noapte de nouri, prin o zi în-treagă de stele, pân-am dat de-o lume de miros s, i cântec,de-o grădină frumoasă deasupra stelelor. Copacii eraucu foi de nestimate, cu flori de lumină, s, i în loc de mereluceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădi-nii acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijloculei, unde era o masă întinsă, albă, cu lumânări de cearăce luceau ca aurul, s, i de jur împrejur sânt, i în haine albeca s, i mama s, i împrejurul capului lor strălucea de raze. Eipovesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nuera încă lume, nici oameni, s, i eu îi ascultam uimit... Cânddeodată un întuneric rece izbi obrazul s, i ochii mei ce-ideschisesem. M-am pomenit tot pe mormanul de hlei s, i oploaie amestecată cu piatră îmi izbea fat, a, pe când noriicei negri ai cerului se sfârtica în mii de bucăt, i prin fulgereros, ii ca focul. Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn s, itoaca se izbea de stâlpii clopotnit, ei.

Am fugit de pe morman, ud s, i plin ăde hleiî, s, i m-amcovrigit în clopotnit, ă, cu dint, ii clănt, ănind s, i muiat până lapiele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi — mâinut, elemele slabe s, i reci le băgam tremurând în mânecele ude.As, a am stat toată noaptea. Pe la cântători am început amerge cu picioarele goale prin noroi spre casă... am intratîn bordei... pe vatră lemnele se topise... s, i zgura abia mailicărea... tata s, edea pe un scăunas, scund s, i pe fat, a sa arsăs, i nerasă se strecurau lacrimi de venin.

— Unde-ai fost? zise el, apucând cu blândet, e mâna

483

mea înghet, ată. — Am fost să caut pe mama... unde-imama? Pieptul său se umflă cumplit, el mă luă în brat, e,mă strânse cu foc nespus s, i-mi înecă fat, a rece c-un noiande sărutări fierbint, i.

— Mama ta, sărace, s, opti încet, mama ta?! Nu mai aimamă. Rămăsesem singura mângâiere a tatălui meu celuiamărât. Eram lumina ochilor săi, cugetul mint, ii, sperant, abătrânet, elor sale. Când eram mic mă duceam la preotul celbătrân al satului, care, t, inându-mă pe genunchi, îmi deteprimele lect, iuni în citire. O dorint, ă nemărginită, o setearzătoare de studiu se trezise în mine, care, vai, era să-midevie fatală. De-as, fi rămas în munt, ii mei, să-mi fi încântatinima cu doine s, i capul cu fantasmagoriile basmelor, poatecă eram mai fericit.

Tata m-a dat la s, coală. Ce-oi fi învăt, at nu s, tiu, dars, tiu că zilele mele treceau ca o iarnă pustie, ca un vis fărăînt, eles.

Între copiii aceia lipsit, i, care ascultă cu sete de pe băn-cile s, colii graiul învăt, ăturii, între aceia cărora studiul nuli-i o silă, ci chemare, destin, în capul s, i inima cărora sefrământă câte put, in foc ceresc, sunt cu deosebire douăclase — cu toate că amândouă au un punct în care nu dife-resc: lipsa.

Numai că la unii e voluntară, la alt, ii e pentru că într-adevăr sunt lipsit, i. Cei dintâi auresc până s, i prundul stra-delor cu banii lor, până ce, rămas, i fără, beau paharul mi-zeriei până la drojdii, cei din urmă îl beau mereu, fărăîntrerupere.

Între cei patru peret, i gălbui ai unei mansarde scundes, i lungăret, e, osândite de-a sta în veci nemăturată, locuiamcinci ins, i în dezordinea cea mai deplină s, i mai pacifică.Lângă unica fereastră stătea o masă numai cu două pi-

484

cioare, căci cu partea opusă se răzima de perete. Vro treipaturi, care de care mai s, chioape, unul cu trei picioare,altul cu două la un capăt, iar la cellalt as, ezat pe pământ,astfel încât te culcai pe el piezis, , un scaun de paie în mij-loc cu o gaură gigantică, nis, te sfes, nice de lut cu falnicelumânări de său, o lampă veche, cu genealogie directă dela lămpile filozofilor greci, a căror studii put, eau a untde-lemn, mormane de cărt, i risipite pe masă, pe sub paturi,pe fereastră s, i printre grinzile cele lungi s, i afumate a tava-nului, ce erau de culoarea cea mohorâtă-ros, ie [a] lemnuluipârlit. Pe paturi erau saltele de paie s, i cergi de lână, lapământ o rogojină, pe care se tologeau colegii mei s, i jucaucărt, i, fumând din nis, te lulele puturoase un tutun ce făceanesuferită atmosfera, s, -as, a atât de mărginită a mansardei.Eram cu tot, ii în vârsta aceea în care urli arii din opere,declami pasaje din autorii clasici, faci poezii de amor, vreisă treci de s, trengar s, i de vit, ios, ît, i închipuies, ti as, a de multdespre mustăcioara d-tale, es, ti convins că zâmbetul d-talee fermecător s, i ochiul săgetător — în fine, în vârsta ceapedantă s, i nesuferită căreia nu s, tii ce nume să-i dai. Pecând colegii jucau cărt, i, râdeau, beau s, i povesteau anec-dote care de care mai frivole s, i mai de râs, de Pepelea, det, igani, de popi, eu îmi mânam viat, a cu capul as, ezat întremâini, cu coatele răzimate de marginea mesei, neascul-tând la ei s, i citind romant, e fioroase s, i fantastice care-miiritau creierii. Între mult, imea de colegi era cu deosebireunul de-o frumuset, e femeiască. Palid, delicat, era cu toateastea capul tuturor exceselor de student. La bet, ie el beaîndoit cât oris, icare din noi, numai că pe când ceilalt, i că-deau în toate lăturile s, i nu s, tiau ce vorbesc, chiuiau s, i sesărutau ca s, i când ar fi amant, i — el singur sta în mijlocullor senin, surâzând, s, i singurul semn că băuse era că pa-

485

loarea sa obicinuită se colora c-un gingas, roza — ca acel alofticei. Eu de felul meu nu puteam bea, dar într-adevăr cătrebuia să mă mir de acel copil, acel înger cu păr negru* s, ilung, cu ochii de-un albastru as, a de strălucit s, i de adânc,cu fat, a as, a de palidă, as, a de delicată, asupra căruia însăvinul nu producea nici un efect. El era sărac de fel, însăse părea că-i păsa as, a de put, in de sărăcia lui. Totdeaunavesel, totdeauna plin de glume s, i noutăt, i, însă totdeaunarupt s, i fără bani, el era o individualitate care nici nu aveacunos, tint, a de sine, care nu numai că nu s, tia, dar nici căvoia să s, tie la ce trăies, te. Mie-mi părea cu toate astea căaceastă veselie era silită, că aceste râsuri adeseori nena-tural de nemăsurate s, i nebunes, ti nu erau decât trista s, idesperata prefăcătorie a unui suflet rupt de durere.

Într-o friguroasă miazănoapte de iarnă — eu citeam,ceilalt, i colegi dormeau horăind care-ncotro — bate cinevala us, ă.

— Intră! strig. Într-o mantă ce părea [a] nu mai puteasust, ine lupta cu vântul, intră tânărul s, i palidul meu amic,dar paloarea sa era mai adâncă, era vânătă, buzele secis, i strânse, râsul amar s, i peste măsură silit, ochii turburi,părul său negru într-o dezordine cumplită.

— Ioane, strig eu, ce ai? I-apuc mâna s, i mă uit fix înochii lui. — Nimic, zise el râzând, nimica!... ea moare. —Cine moare, pentru Dumnezeu? — Ea! zise el s, i, strângându-mă la el, apăsându-mi capul de pieptul său, cu nis, te sughit, uridisperate — vino, zise, vino cu mine... te rog!

Mi-aruncai o haină mai caldă s, i ies, ii cu el. Era ger.Pas, ii nos, tri trosneau pe zăpada înghet, ată — s, i noi zburamalături pe stradele oras, ului: eu învelit s, i cu fat, a înfundatăîn manta, el, t, iind fat, a în dreptul zăpadei ce izbea ca acele,rece. Sufla un vânt cumplit. Din când în când treceam pe

486

lângă o lampă... Când priveam în fat, a sa as, a de albă ca [a]unui mort, îmi părea că merg alături cu o umbră, cu unom ce murise de mult, astfel încât îmi venea să mă mircum eu, viu, puteam să însot, esc pe* acest mort s, i undemă duceam cu această fantasmă palidă, sceptică, lungă.Aspectul fantastic a figurei sale, pas, ii săi ce abia atingeaupământul, ochii săi fics, i, mantaua sa lungă s, i ruptă ceajungea mai până la picioare — s, i încă ăst fel cum mergeamut alături cu mine, mă-nfioram eu singur gândind căam a face c-o fiint, ă ce nu este, gândeam că visez s, i cănu e decât o înfricos, ată fantasmă din visul unei nopt, i deiarnă. Ies, irăm din oras, . Câmpia lungă s, i lată acoperitcuzăpadă de argint în care se oglindea luna palidă... erao arie albă întinsă... noaptea de iarnă fantastică, plinăde un aer de argint, în toată frumuset, ea sa rece, câmpiade zăpadă, p-ici, pe colo câte-un tufis, nins, o momâie, ofantasmă de argint pe un câmp de argint, iată tot. Noiluarăm câmpul de-a curmezis, ul. Departe, la un capăt alcâmpului, se zărea printre arbori desfrunzit, i, în mijloculunei grădini, o lumină ce părea că iese dintr-o fereastră s, is-auzea lătratul amort, it al unui câine.

Am grăbit s, i mai mult pas, ii nos, tri, până ce-am pu-tut distinge prin ninsoarea generală o casă în mijloculunei grădini. Am sărit amândoi gardul, ce se scutură deninsoare, s, i ne-am îndreptat înspre fereastra luminată.Apropiindu-ne, el m-a rugat să mă plec ca să se poată suis, i apuca de cercevelele geamurilor; sări pe spatele meleîndoite, de-aicea pe marginea temeliei, s, i se uită înăuntru.Eu mă urcai după el.

Camera era mobilată sărac, scaunele de lemn, patulnelustruit, într-un colt, un piano. Pe-un scaun s, edea unbătrân, pe pat zăcea o fată cu ochii jumătate închis, i, lângă

487

piano s, edea altă fată.Cea care zăcea pe pat era d-o frumuset, e rară. Părul

blond bătea în cenus, iu — fat, a sa albă ca bruma, ochiisăi mai negri decât mura sub nis, te gene lungi, blonde,s, i sp[r]încene subt, iri, trase s, i îmbinate. Buzele ei tremu-rau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când încând, tâmplele sale băteau încet. Un brat, de-o albet, e ver-gină ca cea mai curată marmură spânzura în josul patului,pe când mâna cealaltă zăcea pe inima ei.

Bătrânul s, edea pe scaunul cel de lemn. Fruntea saples, uvă s, i înconjuratde cât, iva peri albi ca argintul în lu-mină era norată de durere, ochii săi ros, ii de bătrânet, e s, i deculoare turbure erau plini de lacrimi, capul său palid, pe ju-mătate mort, tremura convulsiv s, i brat, ele sale spânzuraude-a lungul sprijoanelor scaunului.

Fata de lângă scaun era un înger-trandafiriu. S, ezândîn fat, a pianului, mâinile repozau t, epene pe clape, spatelerăzimate de speteaza scaunului s, i capul spânzurat, cu fat, asus, asupra spetezei. Fat, a ei privea drept în cer, lacrimileei rămâneau în ochi, căci fat, a ei sta orizontal. Fat, a erapalidă s, i durerea ei — o durere sublimă.

Însus, i aerul camerei era mort s, i trist, flacăra luminiitremura ca suflată de-un spirit nevăzut. Erau tot, i mut, i camort, i, privirea bătrânului devenise fixă s, i disperată, cânddeodată mâinile celei de lângă piano se mis, cară. Electricinspirate, zburau ca nevăzute asupra clapelor, aerul seauri de note divine, ceres, ti: bătrânul se plecă ca pentru aîngenunchea, ochii murindei se deschiseră s, i ea începu săcânte. Cântecul unei murinde. Notele zburau când puter-nic, când încet, abia auzite, ca suspinele arpelor îngeres, ti— era unul din acele cântece superbe a acelui maestro di-vin în t, ipetele sale, Palestrina. Murinda cânta... dar ce

488

fel! Un timbru ca a unui clopot de argint... Cântecul pia-nului se stingea sub degetele uneia — cântecul pe buzeleceleilalte se stingea s, i el -murinda, ce se ridicase pe cotulmâinii drepte, recădea, încet, încet, cu capul în perini, cân-tecul se stinse, buzele amut, iră s, i deveniră vinete, ochii seturburară s, i apoi se închiseră pentru totdeauna. Luminaasfint, i.

— Sofia! strigă Ioan, căzând pe spate de la fereastră înzăpadă. Sării jos. Îl învelii în mantă s, i, cum era înt, epenitde les, in s, i ger, îl luai de-a umere. Era us, or ca o fată. Săriicu el gardul s, i traversai cu el câmpia cea ninsă, asemeneaunui fur de mort, i. Aproape de oras, îl pusei la pământ,am început să-l frec cu zăpadă s, i să suflu cu suflarea meaînghet, ată asupra fet, ei de-o paloare ce în lumina lunii păreade argint. Fat, a sa trasă îmi păru că se mis, că.

— Ioane! zic, scoală, hai acasă. El îs, i întoarse, culcatfiind, ochii spre casa unde fusesem. Lumina era stinsă.

— N-am fost noi acolo? zise el rătăcit, arătând cu mânaspre direct, iunea casei.

— Nu! Noi abia ies, isem din oras, , s, i tu ai căzut ai-cea fără simt, iri. — Va să zică am visat? zise el râzândnebunes, te, s, tiam eu c-am visat! Nu se putea altfel... nu sepoate.

Vocea sa era frântă, plângeroasă s, i amort, ită de durere.— Hai acasă — răces, ti! — Tu n-ai auzit acea muzică divină,acel înger murind, acel bătrân disperat, n-ai văzut nimic?

— Dar, pentru Dumnezeu, ce vrei tu cu bătrânul tău s, icu îngerul tău murind? Ce vrei să fi văzut eu aici în câmp,când n-am fost nicăieri ca să putem vedea ceva din câtezici tu.

— Bine zici! Sunt nebun! Am visat. Aide-acasă. Lu-mina la ei nu arde... ei dorm... ei dorm dus, i... va să zică

489

sunt linis, tit, i, de vreme ce dorm s, i lumina-i stinsă... va săzică ea nu moare... din contra, e speran t, ă să se-nsănătos, ezede vreme ce doarme.

— Capul tău e ud, zic eu, căci, fierbinte fiind, s-a topitzăpada pe fruntea [ta].

Cu vorbele astea mi-am luat căciula mea de blană dincap s, i i-am pus-o lui, apăsându-i-o peste ochi, căci băga-sem de seamă că lumina se reaprinsese. Apoi, apucându-l cu amândouă mâinile de subsuori, îl ridicai, îl apucaistrâns de-un brat, s, i-ncepui s-alerg iute cu el până ce intra-răm în stradele oras, ului... astfel încât, amet, it, orbit s, i duscu sila, în apatia lui nu se mai uitase înapoi.

Venirăm acasă. Ochii săi erau turburi, însă fat, a luaseiar aparint, a de linis, te ce-i era obicinuită. Lampa pe masăo lăsasem aprinsă s, i fumega pe stinse.

— O, D-zeul meu, as, vrea să nu dorm s, i cu toate asteami-e somn! mi-e somn! ăzise Ioanî aruncându-se pe pat.

Ca la tot, i degerat, ii, îi era somn s, i lui; s, i fiindcă somnulera, după părerea mea, singurul remediu ce putea să alineo stare ca acea în care se afla el, l-am lăsat să se culce s, i euam început să mă primblu descult, , ca să nu fac zgomot,de-a lungul camerei. Cam înspre ziuă îmi veni somn s, imie s, i mă trântii lângă unul din camarazii mei. A doua zi,când m-am sculat, era ziua-n amiaza mare. El se sculases, i plecase de mult.

A treia zi, pe când se-nsera, Ioan intră trist, rece, însălinis, tit în casă.

— Ea a murit, zise el. Vino.Mă luă de brat, pe stradă. Sara era rece, stradele pustii,

când văzui luminându-se într-un colt, depărtat patru oa-meni ce duceau un sicriu negru de brad, cărora le urma unpreot în pas repede s, i după el — ca s, i când durerea ar fi fost

490

repede — urma într-acelas, i pas un bătrân într-o mantasură, lungă s, i veche s, i o fată îmbrăcată sărac. Ne apropia-răm de convoi, ce mergea repede spre cimitir. Intrarăm,prin crucile s, i mormintele ninse, lângă o galbenă groapăsăpată din nou, astfel încât din fundul ei ies, ea încă unus, ure abur de căldura pământului, pe când bulgării prin-sese brumă. O-nmormântare într-o sară de iarnă. Cioclulîs, i răzimase bărbia unei fet, e adânci s, i posomorâte pe sapacea lată s, i plină de lut, luna trecea ca un vis prin norii pa-lizi s, i reci, preotul cânta un “Pomenes, te, Doamne...”, iarbătrânul tată îs, i descoperise capul. Pielit, a ăfet, ei lui î eragalbenă, iar pe ea t, esuse ani s, i dureri în toate părt, ile tră-suri care mai fine, care mai adânci — capul său, mai multfără păr: părea că perii argintii, presărat, i numai, erausădit, i de mâna unei fiint, e nedibace... Ochii săi erau uscat, is, i necapabili de-a plânge... privirea t, intea fixă asupra sicri-ului, încât părea că toată expresiunea durerii celei adâncise concentrase în capul său pe jumătate nebun s, i-n ochiisăi turburi s, i fără seamă. Înainte ca purtătorii să depunăcorpul în sân[ul] său cel adânc de lut, bătrânul, ca prininstinct, făcu un semn, capacul se ridică, s, i din fundulsicriului prea mare vedeai parecă o umbră albă, părul îndezordine, fat, a de-un alb vânăt s, i împietrit ca al marmo-rei, buzele supte s, i ochii cei mari închis, i s, i-nfundat, i subfruntea lată s, i ves, tedă. Bătrânul s-apropie s, i apăsă lungtimp buzele sale reci pe fruntea copilei moarte. Sora sastătea, o marmură vie, un geniu al durerii, răzimată, cufat, a topită de durere, lângă un copac ce-s, i scutura frun-zele galbene s, i pline de neauă pe fat, a ei albă s, i rece. Ochiiînchis, i s, i seci, gura ei trasă cu amărăciune, fat, a ei ce stasă plângă s, i nu putea te făcea să crezi că maestrul Canovaîs, i săpase pe acele morminte o operă a marmoreului său

491

geniu s, i c-o întronase printre cruci s, i morminte acoperitede ninsoare. Ca un nebun sări Ioan, palid ca o stafie, delângă mine, s, i-s, i apropie buzele lui de ochii moartei. Apoicapacul recăzu, pe funii fugea sicriul cel negru în noap-tea pământului — s, i pe pământ nu mai rămăsese decâtsuvenirea cea amară a Sofiei. Mi-am închis ochii s, i-amvisat... ce?... Nu s, tiu. Când i-am redeschis, eram singurîn cimitir. Luna revărsa printre arborii nins, i s, i strălucit, iîn haina lor argintie o lumină dalbă ca visul de vară, iarbătrânul cioclu arunca încet, nepăsător, melancolic bulgă-rii ce sunau pe scândurile uscate ale sicriului. Un vis demoarte, de mormânt, iată tot.

Când mă întorsei s, i intrai în mansarda mea, Ioan stalungit drept pe patul meu, părul său era răslăt, it ca noap-tea pe perina albă s, i mâinile unite asupra capului, fat, aneclintită s, i ochii închis, i. Pe o masă alături cu patul stao claie de cărt, i prăfuite, deasupra lor ardea în sfes, nic delut o lumânare de său, necurăt, ită, făcuse mucul negru s, imare s, i vărsa o lumină galbenă s, i nepricepută asupra fet, einesimt, itoare a junelui. Pe masă sta un pistol. M-apropiaiîncet s, i-l luai de acolo. În letargia în care-l aruncase dure-rea sa cea adâncă, Ioan n-auzi nimica. Deschisei un oblonal ferestrei s, i-aruncai pistolul pe-un troian de ninsoare.Apoi ies, ii din casă s, i mă dusei să-mi răcoresc visurile s, iimpresiunea vie, turburarea întunecoasă [a] sufletului înnoaptea cea senină s, i rece de iarnă.

A doua zi mă-ntâlnii cu Ioan.— Ai văzut toate fazele acestei drame a inimii, Tomo,

aide acuma de-t, i vezi de aproape actorii... aide la bătrânuls, i la fiica ce i-a mai rămas. O Dumnezeul[e], nu sunt egoist,dar cu toate astea tu s, tii că eu as, fi vrut ca astlaltă...

— Taci, zisei eu, nu face un păcat. Astlaltă poate ase-

492

menea să facă un fericit, Ioane! E tot as, a de frumoasă s, ipare-se tot as, a de bună... Dar, în fine, aidem.

Ajuns, i la casa bătrânului, intrarăm în odaia încălzităs, i familiară. Bătrânul sta, în durerea lui, mut, în fotoliulcel vechi, cu capul plecat asupra pieptului. Fata s, edea visă-toare lângă fereastră s, i se uita în fruntea înflorită a uneiroze ce lucea ca o stea înfocată alături cu-ale ferestrei floride gheat, ă. O bătrână-s, i făcea de lucru lângă gura sobei.Ziua era as, a de posomorâtă încât în casă părea sară. Eimai nu simt, iră intrarea noastră. Ioan s-apropie de fată,i-apucă mâna s, i zise c-o tandret, e de frate:

— Poesis, ce faci tu? — Ce fac? Nimic — vorbes, te-ncet... tata doarme, numai că somnul său se cheamă du-rere s, i desperare... Nu-l des, tepta din somn!... Singurulnostru sprijin, Sofia... s-a dus.

— Ît, i prezint pe domnul, zise Ioan, arătându-mă pemine.

— A! Domnul!... zise ea încet s, i înclinându-se nepăsă-toare s, i uitit ă, parecă nu mă văzuse... Ioane, -t, i mult, umesc,zise ea, strângând mâna lui, care sta pe scaun fat, ă-n fat, ăcu ea, ai fost în acea sară s, i tu. Sărman copil! Cât ai pier-dut!

— Eu n-am fost, n-am putut, Poesis, întreabă pe dom-nul dacă n-am căzut în zăpadă nesimt, itor, pe calea de-aveni la voi. Domnialui mă-nsot, ea.

— Domnul? zise ea surâzând cu tristet, e. Dar tu aifost... nu te-am văzut în fereastră?

— Va să zică am fost, zise el încet s, i mis, cat, va să zicăam asistat la expirarea ei. O, Tomo, cât rău mi-ai făcut.Să mă-ns, eli, să-mi spui c-am visat. Mi-o imputam de-ocrimă că nu venisem, dar acum... sunt scuzat înaintea eiîn ceruri... ea s, tie... eu am fost... Dar de ce nu mi-ai spus-o?

493

M-as, fi întors de unde eram noi s, i...— În starea în care erai? zisei eu. De-ai fi venit, Ioane,

azi nu răspundeam de mintea ta s, i de viat, a ta, lucruri lacare s, tiu că nu prea t, ii, dar la care era datoria mea de-at, inea.

— Sărman copil! Cât es, ti de nenorocit! Eu as, fi nebu-nit de mult! zise ea, plecându-se s, i sărutând fruntea ceacurată a lui Ioan.

Fruntea lui rămase linis, tită, dar se acoperi c-un nourde vise.

— O voi urma, zise el încet s, i mis, cat, s, i ochii săi seumplură de lacrimi, o voi urma în curând.

— Taci, zise ea, să nu ne-audă! Arătă cu ochii la tată-său, ce stătea pierdut în durerea lui mută s, i adâncă.

Mai stăturăm câtva... foarte put, in... s, -apoi ne-am în-tors înspre casă... Inima mea era înecată-n raze, sufletulmeu — îmbătat de-o dulceat, ă nemărginită s, i plin numaide-un chip, de-unul singur... Poesis ! Ioan se despărt, ise demine. Eu intrai în casă s, i, trântindu-mă dinaintea meseicu cărt, i:

— Poesis, murmurai răpit, te iubesc!Am visat... am cântat, am scris, toate despre ea... fiint, a

mea era plină de-un singur vis... mintea mea nu vedea altchip decât pe-acel înger de marmură: “Poesis!”

L-am căutat pe Ioan s, i-am cercat a-i spune. Dar eldevenise tăcut s, i respingător... ne’ncrezător cătră orice.Îs, i râdea de cer s, i de Dumnezeu; despret, uia oamenii, încâtt, i s-ar fi părut că sub zdrent, ele lui râde un rege sceptic s, icrud ca Satana. Nu mai puteam vorbi cu el.Îl întrebainumai într-o zi despre împrejurările acelei familii.

— Mizerie, zise el, mizerie, soartea sufletelor mari, su-fletelor de îngeri... pe când cei mari, idiot, i în mărirea lor,

494

se primblă în trăsuri aurite. O! aces, ti mari! n-ar putea eisă încurajeze, să sust, ie pe acel bătrân poet ce-s, i hrănes, teviat, a cu visuri, ce moare de foame cu tot geniul său, care esilit să-s, i lase fetele să umble goale s, i sărace pe strade, ast-fel încât prostitut, iunea îmbrăcată în mătase râde cu hohotpe urma virtut, ii zdrent, uite? O, prostitut, iunea s, i rus, inease-ngroapă-n morminte de marmură s, i-n sicrie de plumbacoperite de catifea, pe când virtutea doarme somnul eietern între patru scânduri de brad. S, i la ce există virtute, lace? Pe teatru cu virtutea, cu noblet, ea — ce-nsemneazaceioameni de nimica, care-ntr-o lume de răi, de fat, arnici,de egois, ti fac pe virtuos, i[i], pe nobili[i], pe sufletele caste.Poate oare virtutea să-nvingă viciul... Învinsu-l-a vrodată?Când? Pe teatru, pe scenă cu virtutea, nu în viat, a prac-tică, unde-t, i trebuie mis, elie ca să nu mori de foame, s, ipărerea, numai părerea omului onest ca să mori fericit s, ineplâns de cei ce rămân în urmă ...mai ales dacă las, i avere.O! am văzut scene unde mama ascunde testamentul ta-tălui în sânul ei, de frica fiilor ei, ce, aproape cu cadavrulne’nmormântat încă, caută cu ochiri umede, însă de s, arpe,testamentul răposatului. Am văzut asemenea scene, undesot, ia les, ină numai pentru că letargia s, i libertatea ce dăpaloarei sale îi s, ade bine. E infam tot ce e om... Nu credîn această bestie răutăcioasă care se trage din măimut, e s, icare s, i-a adus toate obiceiele rele ale străbunilor ei.

— Taci, zic eu! Sofia ta n-a fost femeie?... — Femeie,ea? zise el, surâzând amar — ea, femeie? Aiurezi! Unînger a fost, un înger cum îl cugetă Dumnezeu numai odată în mijlocul eternităt, ii sale fără margine. Ce e femeia?Acest om ce trăies, te pentru a-s, i spoi fat, a cu colori, vorbacu minciună s, i ochii cu lacrimi îns, elătoare? O sfinx ceplânge când te tradă, ce râde în inima ei când ochii ei sunt

495

plini de lacrimi. O, ea n-a fost o femeie... Protest în contranumelui.

Asta era dispozit, iunea lui Ion în urma mort, ii Sofiei.Mult timp în urmă, el, des, i cu inima sfâs, iată, des, i cu su-fletul turbure, însă cu fruntea sa de artist etern senină, nute lăsa să întrevezi nimica.

Eu, din contra, care văzusem figura frumoasă a aceleifiice a pământului, a acelui înger blond, eu îl visam zi s, inoapte, s, i mi se părea că atuncea când îngenuncheam la oicoană neagră de lemn din biserica noastră, când dască-lul murmura în strana lui rugăciuni într-o limbă veche s, imai mult slavă, pe când preotul în altar îs, i înălt, a slabelesale mâini spre ceruri, mie mi se părea că mohorâta ros, ieicoană a Maicii Domnului din iconostas lua conture dince în ce mai albe, fat, a sa cea s, tearsă s, i ne ’nt, eleasă deve-nea ca suflată de-argint trandafiriu, părul său acoperit demaramă brodată cu aur părea că undoia în lungi s, i dez-ordinate bucle blonde ca aurul, ochii săi stins, i de vremepăreau că lucesc ca două flori vinete, iar buzele sale sânte,galbene s, i închise păreau, rozate, a murmura vorbe, pecând haina cea plină de falduri s, i ros, ie devenea în ochiimei painjenit, i albă ca gazul cel alb. În biserică, în locul mai-cii lui Dumnezeu, eu priveam, prin lacrimile mele amarede amor, pe acel chip drag inimii mele, pe Poesis.

Cine era ea? Ce era? Cu ce se ocupa? Actrit, ă de mânaa doua, de la un teatru de mâna a doua, ea juca subrete,des, i pasul s, i atitudinea arătau pe tragediana.

Teatrul era într-un suburbiu al oras, ului, zidit de scân-duri în mijlocul unor grupe de arbori care formau, în com-plex cu alt, ii mai depărtat, i, un fel de grădină sau, mai binezis, pădurice.

Pe-o us, ă la capăt puteai privi pe scenă, cu toată crasa

496

ei dezordine naintea reprezentării, cu boschetele a cărorverde e amestecat cu pete ros, ii, roze adică, cu bănci ce stauîncă trântite pe scenă, cu fondaluri ce spânzură pe la ju-mătatea scenei, cu fundul în care vezi încă stând mobilelegrămădite una peste alta, candelabre peste scaune, meseculcate cu picioarele-n sus pe canapele, oglinzi întoarse custicla spre perete, scoart, e învălătucite, rechizite aruncateuna peste alta, s, i-n stânga, s, i-n dreapta cabinete de scân-duri numite garderobe, în care se-mbracă s, i se spoiescactori[i] s, i actrit, ele.

Intrai s, i eu pe scenă, printre mult, imea cea foitoare demas, inis, ti care se-njură unii pe alt, ii, s, i m-apropiai de unadin cabinele de scândură în care s, tiam că se-mbrăca ea.Printre spărturile scândurii am privit s, i eu înăuntru. Săr-mana copilă! Abia-i murise sora-sa, s, i ea trebuia să joaceun rol vesel. Put, in alb trebuia fet, ei sale celei de-o albet, epalidă, o lină adiere cu ros, u îi dete un fel de reflect tranda-firiu asemenea [cu] al luminii serii. Sânul ei era acoperitnumai c-o us, ure cămas, ă de gaz care trăda mai mult decâtacoperea piept, ii cei mai rotunzi, mai albi, mai mici, cepăreau sculptat, i într-o marmură de argint de mâna unuisculptor orb, căci, văzând, n-ar fi putut decât să sfarmede gelozie opera sa. Ea juca pe-un înger, într-o feerie fărăde înt, eles cu dei ex machina, care plăcea s, i era frumoasănumai pentru că persoanele ce jucau în ea plăceau s, i eraufrumoase.

Îs, i pusese aripile albe; îs, i gătise complet toaleta s, i, pecând orchestra începu uvertura cu rugăciunea din Norma,Poesis căzu pe scaun într-o atitudine visătoare, cu capullăsat peste umere s, i cu mâinile unite, astfel încât nu te-ar fiprins mirarea dacă, răpită de acel cântec ce suia la cer, ea s-ar fi urcat încet, încet, nemis, cată s, i tristă, ca sufletul unui

497

înger suind, la ceruri, purtată ca pe nesimt, ite de aripile eialbe-argintii.

Eu stam s, i-o contemplam. Voluptatea acelui sân demarmură, visătoria acelei fet, e palide îndreptate spre cer,acele mâini mici s, i albe unite ca pentru rugăciune, acelebrat, e rotunde, goale, fragede, lăsate în jos ca s, i când ar fidenunt, at desperant, a, acel corp ce sta să-ngenunche, acelearipi ce stau să se mis, te s, i s-o ducă — toate astea făceau unsingur chip, un singur corp frumos, dulce, ideal — Poesis!

Dar clopot, elul cel amort, it al sufletului zgârie aerulscenei s, i eu mă depărtai de cabină, pentru ca să nu observecumva ea că eu surprinsesem frumuset, ea ei în forma sacea mai plastică s, i mai divină. Ea ies, i în curând din cabină.Mă văzu s, i surâse; eu încercai să invent un complimentcât se poate mai nestângaci.

— Ce te-a adus în atmosfera asta ce miroase a coloride ulei s, i ulei de lampe? zise ea surâzând.

M-am ros, it s, i-mi plecasem ochii ca un băiat din s, coalăsurprins asupra găinilor de hârt [i]e ce le face într-ascunss, i pe sub bancă. Dar luându-mi inima-n dint, i, pentru că,în fine, trebuia...

— D-ta! zic.— Eu? Glumes, ti, zise ea... s, i albul dat pe fat, ă nu putu

opri ca fat, a ei să se înflăcăreze ca focul.Fondalul se lăsă cu desăvârs, ire la pământ, s, i noi răma-

serăm după el.— De când te-am văzut, urmai, apucându-i mâna,

ochii mei au orbit de lumina ta s, i inima mea s-a-nchis pen-tru toată lumea din cauza amorului pentru tine. Poesis,am uitat cărt, ile colbăite, s, tiint, a s, i poezia, idealele uneias, i-a alteia, de când ai apărut tu înaintea mea. Nu s, tii, nupot, i s, ti cât te iubesc. Tot ce e frumos azi pentru mine, azi

498

se-ntrunes, te-n tine: floare s, i pasăre, primăvară s, i basmde iarnă, albet, a Nordului s, i flacăra Sudului, toate, toateidealele pierdute le regăsesc într-un singur chip, într-altău!

— Replica, zise ea repede s, i turburată. — Mă iubes, ti?zisei eu, îngenunchind s, i ret, inând-o cu furie.

— Da, zise ea turburată, surâzând, ros, ind, dar fugindtotodată dinaintea mea acolo unde-o chema replica ei,astfel încât auzii vocea ei, de-un timbru umed s, i copilăresc,pătrunzând scena, s, i publicul ce aplauda entuziasmat laaparit, ia acestui înger pământesc.

Eu rămăsesem în genunchi s, i cu mâinile unite dupăfondal s, i sorbeam cu tot sufletul meu notele de argint avocei sale ce veneau până la mine. Eram zdrobit de feri-cirea mea. Pe când stăteam extaziat, cu capul plecat înpământ, răpit ca de-o suvenire s, i setos să mai ascult voceaei, ce încetase, aud în dreptul meu un fos, net de rochie...îmi ridic ochii... era ea... Se uita cu o milă nemărginită,c-un amor nemărginit asupra figurii mele îngenuncheate.

— Poesis, s, optii eu, ridicându-mă s, i întinzându-mibrat, ele. O clipă, s, i zăcea ca înmărmurită pe sânul meu,încunjurând cu brat, ele ei albe s, i goale gâtul meu. Cu bu-zele mele căutam fat, a ei, ce se ascunsese pe pieptul meu,dar în acel moment ea-s, i descles, tă un brat, al ei dempre-jurul gâtului meu... îmi atinse cu dosul mâinii gura meaînsetată, apoi, întorcându-se, dispăru surâzând. În za-dar întindeam plin de dorint, ă brat, ele mele spre umbra eifugitivă... Ea zbura.

Se-ntoarse înapoi. — Copilul meu, zise ea c-un aer se-rios, netezindu-mi fruntea. Acompaniază-mă pân-acasă.Tatăl meu e în orchestră, el t, ine violoncelul... până la actulal patrulea e încă mult... apoi el vine singur acasă. La*

499

revedere! zise ea, intrând în cabină s, i ros, indu-se us, or, cas, i când s-ar fi rus, inat de ceea ce zisese.

Ies, i în curând, schimbată în hainele ei de totdeauna s, iînvelită într -o scurteică blănită, care-o prindea de minune,s, i c-o pălărioară de catifea în cap.

— Uite! na legătura! zise ea, dându-mi în mână o legă-tură. Ies, irăm pe portit, a de din dos a teatrului s, i-n curândajunserăm câmpul, în care se vedea de departe căsut, a bă-trânului muzicant, a cărei ferestre ardeau în noapte cadouă plăci de argint. Era as, a de tăcută s, i albă câmpia, eraas, a de rece s, i senin aerul, era as, a de fierbinte s, i întunecatamorul meu! Mergeam cu ea alături, cu ea, care trecea,un suflet cald s, i tânăr de copilă, peste câmpia ninsă s, ibătrână... În acel moment vedeam în ea totul... idealulmeu, îngerul meu, femeia mea. Femeia mea... când îmiimaginam că acea copilă dulce s, i blândă ce trecea alăturicu mine putea să mă numească vrodată bărbatul ei, unfarmec ne’nt, eles, o căldură ca aceea a camerei încălzite întimp de iarnă, un aer îmbălsămat, apăsat, familiar treceaprin noaptea cea pustie s, i rece a sufletului meu. De două-zeci de ori eram să mă repăd s-o strâng în brat, e c-un amorcopilăresc s, i nebun, de douăzeci de ori zâmbetul ei mus-trător s, i viclean, care părea că ghices, te tot ce se petrece-nmine, îs, i râdea de încercările mele.

În fine ajunserăm la casă. Iute s, i grat, ioasă, ea sărinebunatec gardul s, i dispăru râzând prin arborii cei nins, iai grădinii, eu o urmai — s, i intrarăm prin us, a de din dosa casei, ce da în grădină, în tinda întunecoasă, în care lu-cea într-un colt, gaura cheii de la us, a camerei iluminate.Intrarăm înlăuntru. Lumina ce-o arunca căminul cu oblo-nul deschis era ros, cată, aerul cald, s, i un miros de cafeaprăjită, îmbătător, făcea ca aerul s, i lumina din casă să

500

doarmă parecă. Singu ra schimbare a casei era că pianulvenea acum de-a lungul peretelui de lângă fereastră, astfelîncât clapele sale veneau tocmai alături cu fereastra, încare stau oalele cu o roză ros, ie s, i-nflorită s, i cu un palidcrin, ca o copilă înamorată, s, i strălucit ca argintul. Ea-s, iaruncă blana de pe sine s, i rămase într-o rochie cu talie,de mătase sură. Tălioara ei subt, ire, s-o cuprinzi cu mâna,zâmbetul s, i ochiul ei cel viclean, apoi un fel de slăbiciunemolatecă, ce cuprinsese toate mis, cările ei ca adorminde,făceau ca ochii mei să se aprindă de-o dorint, ă nemărgi-nită s, i ne’nt, eleasă. Am tras un fotoliu fat, ă cu căminul ceardea s, i răspândea o căldură moles, itoare s, i am silit-o maimult să se arunce în el. Lumina ros, ie ce-o revărsa foculsobei peste fat, a s, i fruntea ei palidă, zâmbetul ei trist s, ivesel ce părea că acordă totul, genele ei deja pe jumătateînchise... s, i eu, ce îngenuncheasem în fat, ă, t, iindu-i amân-două mâinile cu mâinile mele s, i uitându-mă cu sete s, i cuamor nemărginit în fat, a ei.

Am cuprins cu amândouă brat, ele gâtul ei, eu însumimă ridicam încet, încet, ca poate să-i răpesc o sărutarelungă s, i fermecată. Dar ea păru că se trezi din visăria eimolatecă s, i somnolentă... Îs, i deschise pe jumătate ochii,mă respinse cu blândet, e s, i, lovindu-mă peste frunte, surâ-zând, zise:

— Copil ce es, ti! Du-te! Apoi, desfăcându-se cu o silăde putere grat, ioasă din mâinile mele ce t, ineau pe-ale ei,ea se duse de se as, eză pe fotoliul de lângă piano s, i deschisecoveltirul. M-am repezit s, i la fotoliul acela s, i, aruncându-mă în genunchi, am cuprins cu bet, ie talia ei cu amândouămâinile s, i-mi apăsai capul amet, it de amor în poalele ei.Astfel, în atitudinea această, ea-s, i întinse brat, ele pe clapes, i-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un

501

vals turbat, înamorat s, i trist, a unuia din maes, trii germani,ce mă amet, ea, mă tâmpea s, i mai mult. N-auzeam note s, iarmonie ci numai un vuiet melancolic s, i voluptos, care sepierdea încet, încet.

Îmi ridicam capul, priveam cu atâta amor în fat, a eiros, ită de căldură s, i strânsoarea brat, elor mele, simt, urilemele erau îmbătate s, i nu puteam răspunde de ele de iri-tate ce erau, privirea mea era un foc, strânsoarea mea oturbare.

— Poesis, zisei cu voce înecată, te iubesc! — Tst! tată-meu! t, ipă ea încet, sculându-se s, i răzimând mâna dreaptăde marginea ferestrei.

Mă sculai din genunchi la această veste neas, teptată.Ea rupse floarea de crin din oala din fereastră s, i apăsăcu ochii mai închis, i o sărutare arzândă pe floare — astfelîncât se păru că albul cel d-argint al crinului se ros, es, te,apoi c-o expresiune limpezită de amor mi-o întinse cubrat, ul stâng mie. Am depus s, i eu sărutarea mea pe acelcrin ce nu putea fi mai alb s, i mai curat decât fat, a vergineimele mirese — o sărutare de foc, o sărutare eternă! Mărepezii spre us, ă... dar mă-ntorsei în prag s, i-o priveamrăpit cum nalta s, i subt, irea ei statură sta ca răzemată c-omână de piano, privind în urma mea. Încă o privire s, i-amies, it, căci auzeam pas, ii bătrânului trosnind pe din fat, acasei, pe cărările înghet, ate ale bătăturii. Ies, ii pe din dos s, i,trecând prin grădină, sărind gardul, am trecut ca purtatde vânt peste câmpie, fericit s, i aprins... s, i intrând în chiliamea cea umilită, mă simt, eam fericit ca un rege asupraacelor camarazi horăinzi. La lumina fumegândă a lampeiam scris versuri, ce le-am găsit în urmă rătăcite printrehârtiile mele s, i pe care t, i le citez întocmai:

Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze

502

Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,Încins într-o haină de nori s, i de raze,Mis, când a lui aripi pe capu-mi aprins,Dar când te văzui într-o palidă haină,Copilă cuprinsă de dor s, i de taină,Fugi acel înger de ochii-t, i învins.Cum marea ce doarme profundă s, i linăReflectă în sânu-i de-amor s, i luminăPe soare, ce trece în calea-i divină,Vărsând ziuă de-aur în umedu-i sân,Astfel tu, copilă, tu, vis de iubire,Din negrele-t, i stele, o dulce zâmbire,Din sufletu-mi noaptea schimbă în senin.Cine era fericit ca mine? Pierdut în visări fără fine,

părea că fiecare floare s, i fiecare stea e sor’ cu mine, sor’dulce, surori amantei mele. Adeseori, în nebunia [mea],uitam pe Dumnezeu, visam că eu îs lumea cu miriade steles, i cu miriade flori, s, i-mi părea că-mi plec albastrele melemări s, i înstelatele mele ceruri, munt, ii mei cei negri s, i văilemele cele verzi, nopt, ile mele cele lunatece s, i zilele melecele de foc, îmi părea că le plec toate s, i le-nchin cu tămâiaviet, ii lor unei palide umbre de argint, ce-mi părea centrullumii, umbră ce cobora razele soarelui ca pe-o scară de aur— umbra Poesis! Adeseori îmi părea cum că Eternitateanu mi-ar fi destulă s-o ador s, i că, îmbrăcat în haina mort, ii,eu, în luptă cu bătrânul timp, îi rumpeam aripile s, i-l azvâr-leam în uitare! Altădată limbile mi se păreau neroade, vor-bele fără înt, eles... orice vorbă ce nu o puteam referi la eaîmi părea o nerozie, s, i o nerozie să cuget asupră-le... min-tea mea încetase de a-mi interpreta înt, elesul vorbelor...uimit s, i nebun, vedeam în închipuint, a fiecărui concept

503

numai palidele conture a divinei sale umbre.Dar acest amor timid ca al columbilor de argint cade în

anul durerii 48. La ce trebuia să cadă atuncea? La ce? Oare[nu] putea anul acesta să treacă fără amoruri? Începusea fierbe în toată Transilvania, s, i primăvara cea vergină aadus flori frumoase s, i zile de aur, însă pentru ghicitorulprofund ce-ar fi cutreierat câmpiile înflorite ale Transilva-niei ele s-ar fi părut profunzi s, i întunecat, i ochi de mort.Asprul arhangel al răzbunării părea că pătrunde prin aerulei cel amet, it s, i bolnav. Ungurii cugetau încă o dată, darastăzi pentru ultima oară, cum că prin uniune s, i furci vorstânge pe români de pe fat, a pământului, credeau cum căvor putea unguri piatra rece s, i izvorul vergin, că vor puteaunguri codrul cel bătrân s, i maiestos, că vor putea puneideea uniunii ungare în creierii cei bătrâni s, i înfricos, at, i aimunt, ilor, creieri ce începeau, ce începuse a se înfierbântade-o idee urias, ă s, i sublimă: Libertatea. Ei credeau, s, i aucrezut-o pentru ultima oară, cum că bătrânii s, i înviforat, iigarzi ai cetăt, ei Transilvania — munt, ii cu capete de piatră— vor dormi s, i-acum somnul lor etern, nu se vor trezi laurletele cele false ale descreierat, ilor care inventau imperiis, i 16 milioane de unguri, care din fericire pentru lume nuexistă decât în oarbele fantasmagorii ale unor nebuni. Cigarzii regi s-au trezit. Freamătul codrilor ce dezghet, audin seculara lor amort, ire freamătul aripelor de fier alevulturului român a speriat pe inamici — azi îi sperie som-nul acestui vultur, căci nu s, tiu la a câta potent, ă va ridicaacest somn puterile sale. O, inamicii nos, tri s-au temuttotdeauna de noi, dovadă că secol cu secol a conspirat pefat, ă s, i-ntr-ascuns contra existent, ei noastre, s, i aceste con-spirări toate n-au servit decât spre a ne împietri, spre ane-ncremeni în existent, a noastră. De ne punea alături cu

504

ea, de ne deschidea amândouă portalele de aur ale privile-giilor s, i ale drepturilor ce erau numai ale lor, cine s, tie dacă,moles, it, i s, i răsfăt, at, i, nu deveneam unguri. Compatriot, i,vă mult, umim pentru ura voastră seculară s, i ardem de ne-răbdare după ocaziunea în care să v-o mult, umim astfelîncât s-o t, inet, i minte pentru eternitate. Cât pentru patriace voi o numit, i maghiară, cată să aibă cineva insolent, aunui ungur pentru de-a o mai numi astfel — cât pentrunoi cată să aibă cineva ignorant, a unui Rössler, care ne faceimigrat, i, astfel însă încât cei imigrat, i să fie 10 milioane, iarcei din izvorul emigrării numai 800.000. În fine, insolent, ăungurească sau ignorant, ă pedantă nemt, ească; una dindouă e de trebuint, ă pentru fict, iunile mari ale imperiuluiunguresc s, i a nimicniciei românilor. S, i ce-au adus pesteTransilvania cu scâlciatele lor idei? Moartea cea oarbăcare-i secera cu miile s, i ura cea cumplită a celorlalte po-poare contra a tot ce-i maghiar! S, i toate astea le propagaudes, ert, ii în numele poporului maghiar care, bun s, i blândcum sunt toate popoarele, până-n marginile unde nu l-auamet, it, părea predestinat să trăiască în pace s, i-n frăt, ie curomânii. Dar ei au explicat rău s, i fals foile cărt, ii Destinu-lui s, i au pătat s, irurile sale cu sânge. Senina dict, iune a luiDumnezeu: ...trăit, i în pace, căci suntet, i singurele nat, iunieterogene în oceanul panslavismului, această dict, iune un-gurii trebuiau s-o întoarcă s, i s-o traducă spre pierzarealor. Ei au vrut-o, nu noi!

În t, ara toată mis, carea română — antiunionistă fierbeaîn clocotul cel mare. Adunarea din duminica Tomei, pre-paratorie, fusese; fusese s, i adunarea cea mare din CâmpulLibertăt, ii, unde flamura reînvierii sfâs, ia aerul cu tricolorulsău. Virtus romana rediviva!

Luasem parte cu Ioan la toate acele manifestări de

505

viat, ă ale nat, iunii — etern unice în felul lor — s, i apoi ne-am întors la locul turbure a studiilor noastre. Dar cine maiputea studia ceva! Capetele noastre prinsese foc, fat, a ceapalidă a lui Ioan se-nros, ise de-un ros, u ofticos s, i bolnav,căci în inima lui fierbea amorul cel mare al nat, iunii.

Mă dusei la Poesis. Noaptea era lucie s, i dalbă, aerul pă-rea nins de razele cele argintii s, i înamorate* ale lunii, carese pierdeau prin verdele întunecos al arborilor s, i tufis, elorrisipite din grădina ei. Mă as, ezai pe-o bancă s, i cugetam; D-zeu s, tie de ce eram trist! Cu mâinile unite s, i lăsate lenes,peste genunchi, cu fruntea plecată s, i cu părul risipit pesteea, astfel s, edeam în grădina ei s, i gândeam lucruri de carenu-mi pot da cont, pe când luna, lunecând alene printrenourii de argint ai cerului albastru, gândea s, i visa ce niciun om nu s, tie. Un fos, net us, or prin cărările nisipite mătrezi din reveria mea. Era ea. Un negligé ce părea o negurăde argint scălda în albet, a sa fantastică s, i diafană figura einaltă, mlădioasă, subt, ire ca o elfă de mare. S-apropiase demine; în momen tul când o văzui, ea se as, eză molatecă pegenunchii mei s, i-mi sărută ochii mei, ce se închideau de-ovisărie profundă, căci nu-mi venea a crede că e ea, fantas-tica zână a visurilor mele îndelungate. Îi luai capul ei celblond între mâinile mele s, i privii la el. Ce trist era acel cap,ce palidă fat, a aceea, ce înfundat, i acei ochi albas, tri!

— Poesis, zisei, es, ti nenorocită? Ce palidă es, ti, copilulmeu! Tu suferi! Tu plângi!

— O, dac-ar fi să plâng numai eu... Dar să tăcem despreasta. Tomo! poate că azi ne vedem pentru ultima dată.

— Ultima dată? Aiurezi, Poesis! Ultima dată?— O, copilul meu, de-ai s, ti ce nenorocită sunt, zise

ea, cu ochii plini de lacrimi, înlăturând cu mâinut, ele eialbe părul negru de pe fruntea mea s, i arzând cu buzele ei

506

contrase de plâns fruntea mea întunecată. Ce nenorocităsunt, fără ca să t, i-o pot spune t, ie. Dacă te pot ruga ceva înnumele maicii tale, în numele acelui înger curat, uită-mă!Uită-mă, cel put, in până ce voi muri... După ce voi muri...

— Poesis, pentru D -zeu, ce va să zică asta? Spune-mice ai? — Ce am? Nu-t, i pot spune ce am. Dar să uităm asta...să le uităm. Ce frumos es, ti tu în astă sară. Părul tău pare afi de eben s, i ochii tăi diamant, i negri! Ce frumos e iubitulmeu... iubitul meu? Nu al meu...

— Nu al tău, Poesis?... Tu nu es, ti a mea, îngerul meu celblond? Aide, poate c-ai plâns unde-am lipsit atâta vreme,de-aceea oare să nu mai fiu al tău? Poesis, această patrieva fi a mea, ca s, i a inimicilor nos, tri; atunci tu vei fi femeiamea, frumoasa mea femeie, zâna grădinioarei mele, ma-troana vetrei mele părintes, ti, mama copiilor mei! O, cefrumoasă es, ti tu... ce mult o să te iubim noi... eu s, i cutatăl meu cel bătrân, pietrarul! Tu vei scutura praful depe cărt, ile mele, a lucrătorului cu spiritul, tu vei netezi cumâna ta molatecă s, i albă cret, ii de pe fruntea mea, tu c-o să-rutare vei însenina-o! S, i o să te iubesc, o să te iubesc cumîmi iubesc patria, cum iubesc pe Dumnezeu! Poesis!...

Prin straturile de flori roiau fluturii nopt, ii... arboriiînflorit, i îs, i plecau ramurile îngreunate de flori albe s, i rozape frunt, ile noastre - parfumul îmbătător al primăverii um-pluse cu suflarea sa răcoare s, i virgină piepturile noastre,gură-n gură îi sorbeam suflarea, ea, cu genele jumătate în-chise, nu rezista defel dezmierdărilor mele melancolice...numai luna veghea ca un dulce soare de argint asupraîndelungului nostru amor!

A doua zi, sculându-mă fericit de pe patul meu cel vâr-tos de paie s, i aninându-mi mantaua de umere, începuisă colind stradele oras, ului: o cocardă tricolor-român în

507

butonieră, pălăria largă, cam într -o parte, fat, a mea pa-lidă, ce arăta osteneala, zâmbea, s, i-mi târâiam bastonulpe prundul mărunt al stradelor fluierând printre dint, i oarie, nu mai s, tiu care.

Deodată auzii în urma mea sunetele monotone aleunei muzice mortuare. Îmi întorsei capul, stătui în loc s, i,luându-mi pălăria, fat, a mea se întristă put, in câte put, in. Înurma mortului venea o trăsură, s, i-n ea, în rochie lungă demătase neagră, o fat, ă palidă încadrată de păr de aur, fat, ăcunoscută mie, puteam să n-o recunosc?... Era ea... Poesis!... Cu toate astea nu putea să fie ea. Paloarea mortală caaceea a peretelui, părul cel blond, fat, a era a ei... dar ea înacea pompă?... Ea, as, a de săracă?...

Dar în trăsura a doua? Cine era? Doi dandy din ceimai corupt, i ai oras, ului, care râdeau în convoiul mortuar,îmbrăcat, i cu pantaloni de călărie strâmt, i, cu veste vinete,cu legături ros, ii, cu jachete galbene, cu pălării largi s, i cucâte două lant, uri de orologii. Secele fet, e de maimut, ă râ-deau râsul cel amar al desfrânat, ilor sceptici, într-un con-voi care numai râsul nu era apt de a-l excita.

Rătăcit, în neputint, ă de-a-mi da cont de ceea ce cuge-tam s, i simt, eam, urmării convoiul până la biserică. Mult, imease grămădea la us, ă s, i-năuntru. Eu pătrunsei izbind cucoatele fără crut, are în tot, i ce-mi sta în cale; în ochii meirătăcit, i, în împrejurarea că nu-mi ridicasem pălăria in-trând în biserică, în pumnii mei strâns, i, în dint, ii meirânjit, i într-un râs sălbatec o fi fost ceva straniu care în-dreptă ochii lumii spre mine.

— Un nebun! s, opti unul as, a de tare încât îl auzii, însă,în noaptea turburării mele, acel glas nu mi se părea aievea,nici mi se părea că s unt între oameni... mi se părea dincontră că su nt singur, cuprins de spas murile unei viziuni

508

teribile, căci nu vedeam decât cos, ciugul ce mi se păreaplutind prin aer, nu vedeam decât pe ea topită de plâns,alintând după cos, ciug de brat, ul unui om. Ochii de foc alumânărilor de ceară dansau prin aer în noaptea bisericiica stele murdare s, i ros, ii... mortul din cos, ciugul descoperitpărea că se strâmbă la mine s, i murii cei negri s, i reci aibisericii tăiau fet, e urâte s, i crepate prin peret, i, cu ochinegri s, i cu capete strâmbate de turbăciune!

— Cine-i acel om? strigai din toate puterile mele, cutoate că părea că un demon cu degete de lemn îmi strân-gea gâtul!... Mă repezii la el... dar un cioclu mă pocni cupumnul în frunte, încât îmi scăpărară ochii scântei verzis, i căzui amet, it pe spate.

Nu s, tiu cât am zăcut astfel, când m-am trezit însăeram culcat pe-o bancă de piatră din colt, ul bisericii s, i lacapul meu veghea Ioan!

— Cine-i acel om? fúră primele cuvinte ce le putuipronunt, a.

— Cine!... Ce treabă mare... cel ce-o întret, ine pe dânsa...un conte, mai s, tiu eu!... Dă-o dracului... nu e femeie?...putea ăsă fieî mai altfel de cum sunt toate? Aide de-aicea!

El mă luă în brat, e s, i mă sculă drept în picioare. Luându-ne de brat, , ies, irăm la us, a bisericii, la care sta bătrânul sa-cristan s, i vro doi cers, itori zdrent, uit, i. Plecarăm stradele-nsus s, i Ioan mă duse la el. Camera sa era mică s, i-ntunecoasă,s, i întunericul ei mai era ridicat încă prin un perete îngust,acoperit cu pănură neagră în mijlocul cărei era o crucealbă. În genere însă camera sa respira elegant, a fină s, i ar-tistică, care contrasta foarte mult cu hainele sale mai multunse s, i rupte. Cărt, ile aurite s, i legate stăteau în s, ir pe-omasă acoperită cu ros, u, pe care stăteau risipite creioane,pensule, palete s, i colori în cutii mari sau unse pe t, este de

509

scoici marine. Mă trântii pe-un scaun, aruncând o ochirenumai indiferentă pe toate aceste obiecte ce-ntr-al[t]fel dedispozit, iune mi-ar fi părut poate stranii. De-o lature-a pă-nurei negre spânzura un canaf alb de-un s, nur asemeneaalb...

Ioan apropie un scaun de-al meu s, i ăs-* îas, eză astfelîncât pieptul îi venea drept în umărul meu cel drept, apoi,încunjurând c-un brat, grumazii mei, iar cu cellalt pieptul,el îs, i plecă fruntea pe umărul meu drept s, i-mi s, opti laureche:

— Azi rump orce legătură cu viat, a, azi rump legăturade amicie cu tine, legătura de amor cu umbra, cu aducerea-aminte a Sofiei. Tomo, de azi înainte eu nu mai sunt almeu. Eu mă duc s, i te las pe tine aicea... dar înainte de-amerge voi să-t, i arăt în ce consista nebunia viet, ii mele, căcitu n-ai s, tiut că eu sunt pictor.

El se sculă s, i, trăgând s, nurul alb de la pănura neagrăce sta drept în fat, ă, văzui pe perete un cadru ce-mi păreaviu. Ochilor mei turburi le părea viu în adevăr. Era Sofia.Părul ei cel cenus, iu, adunat într-o coroană ca o citadelăpe frunte, ochii ei profunzi, negri, strălucit, i, fat, a ei mus-culoasă s, i palidă, buzele subt, iri s, i vinete... era Sofia... întoată frumuset, ea ei cea originală... blondă, pe care numaiSudul o cunoas, te... Ioan îs, i împreună mâinile s, i se uităîn extaz la acel portret mare ca-n viat, ă... Ochii săi ardeau,buzele lui tremurau, eu stam speriat, uimit s, i mă uitamne’ncrezut de realitate la această scenă în care portretul pă-rea viu, real, s, i Ioan numai o umbră moartă în care trăiaudoar ochii cei înfocat, i.

— Sărman cadru viu, sărmană operă a imaginat, iuniimele! Ce greu a fost să te creez din haosul durerilor s, i adesperărilor, ce cumplit e să te sparg acum de stânca cea

510

rece a des, teptării mele! Dar te sparg... căci tu es, ti singurullucru ce mă leagă de viat, ă s, i de trecut.

El scoase un pumnal ascut, it s, i mic din sânul său s, i sfâr-tecă cu o cruce curmezis, ă tot portretul, astfel încât pânzase-nvălătuci în câtepatru părt, ile de cadrele de lemn aurit aportretului s, i sub el rămăsese gol peretele alb. Ochiul săuera sec, surâsul amar, căci lupta fusese cruntă.

— Tomo, zise el, eu mă duc, cu toate că nu te obligsă mă urmezi. Rămâi tu aicea, în casa mea, aicea vei trăicomod s, i neturburat de nimeni, cum am trăit eu, dat cu to-tul nebuniei mele, picturii. Trăsura mă as, teaptă de mult...adio! Amicia mea, gândes, te că n-ai fi avut-o niciodată s, ite consolă! Adio!

O dată-ncă-mi scutură mâna s, i zbură pe scări în jos.Trântii us, a după el, mă trântii în pat s, i apăsai capul afundîn perini, cu fat, a-n jos, abandonându-mă cu totul dureriicelei mai crude. Cât oi fi stat astfel, în nesimt, ire mai mult,nu s, tiu... când m-am des, teptat însă era noapte profundăs, i orologiul vuia o oră după miezul nopt, ii. Aprinsei lumâ-narea s, i, sărind la portretul sfârtecat al Sofiei, începui acombina pânza... dar totul era în zadar. Lângă cămin eraulemne multe s, i risipite. Le trântii în sobă s, i aprinsei unfoc cumplit, trăsei o mică sofă ros, ie fat, ă cu focul, cu cuge-tarea decisivă de-a astupa soba nainte de-a se potoli focul,astfel încât să mă sinucid cu carbon. Am stins lumânareas, i m-am pus în fat, a flăcărilor ce lingus, eau gâtul căminuluicu ros, ii limbe de balaur. Privind în flăcări, cu picioareleîntinse s, i cu capul pe piept, viat, a mea toată mi se părea unfantastic vis de nebun, fără înt, eles s, i fără t, intă, în limbilede flăcări vedeam parecă arzând toate cugetările mele, zi-lele mele, visele mele de fericire. Când focul nu mai eradecât o grămadă mare de cărbuni acoperită ăcu î flăcări

511

vinete, atunci astupai soba s, i, as, ezându-mă în fat, a zgurii,îmi închisei ochii spre a adormi de moarte. Vântul urlaafară cumplit s, i ploaia cădea măruntă s, i rece pe geamurileferestrei... Parcă vântul cu norii, tunetul s, i ploaia făceaununta lor sălbatecă în regiunile cele negre a-nnoratuluicer de noapte. Prin s, uierul cel monoton, des, i puternic,al vântului am adormit s, i simt, eam, parecă, cum creieriimei se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodatăîntr-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau desmirnă s, i izvoarele de ape vergine s, i sânte. Printre arboricântau privighetori cu glasuri de înger, prin cărări rătă-ceau umbre diafane s, i fericite s, i se pierdeau prin verduraîntunecată a dumbrăvilor sânte. În depărtare vedeam odumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cântao melodie molatecă s, i lină ca aceea a undelor adormite.Între toate umbrele sânte s, i albe numai eu aveam corp...Rătăcii ce rătăcii prin pădure, până dedei de un râu cuundele de argint, în mijlocul râului o insulă încunjuratăde ape, cu păduri s, i grădini din a căror mijloc se ridicala ceruri o biserică naltă cu cup[ol]ele rotunde, toată deaur gravat ce strălucea astfel căci soarele cerului curat seoglindea în cupola cea mare a bisericii. La t, ărm era o barcăde aur... Eu mă suii într-însa s, i, spărgând cu lopet, ile un-dele de argint ale râului, ajunsei la malul insulei. Aiceatotul tăcea, nu cântau păsări, nimica, numai din bisericăs-auzea un cântec încet, trist, mormântar, ca bocetul celînădus, it lângă patul murindului. Intrai, prin portalelede aur ale bisericii, înăuntru. Pe jos, marmură albă calaptele, pe sus, arcadele nalte de aur, stâlpii de aur... ico-nostasul cu icoane nalte s, i palide de sânt, i s, i îngeri de-ofrumuset, e suprapământească, ce păreau suflate pe pânzede argint, în altar — o masă de marmură cu sfintele Taine...

512

În biserică nu era nimeni jos, ci numai sus în cor cântaucălugărit, e cântece de mort... Când dintr-o us, ă văzui in-trând cu lumânări de ceară albă-n mână chipuri palide cuvăl lung, alb, ce acoperea s, i capul, astfel de palide încâtfat, a se confunda cu albul hainelor, ci numai ochii stins, i cade sticlă se mis, cau tris, ti în orbitele lor. Ei se mis, cau încet,încet pân-în mijlocul bisericii... Eu mă ascunsei după ocoloană de aur, cu groază. Printre ei văzui o umbră... unbătrân cu părul alb, cu fat, a rătăcită s, i trasă, lumânarea saardea s, i el privea în ochiul lumânării cu buzele strânse s, icu ochii fics, i... Mie-mi părea că-l cunos, team. Răzimatăde-o coloană, drept în fat, a mea, stătea o fată palidă cu fat, aca marmura cea vânătă... ea-mi zâmbi trist s, i-mi făcu cumâna... Era Poesis... Poesis! strigai eu... s, i deschisei ochii.Focul nu era încă potolit... fereastra însă deschisă, s, i ovântoasă sufla cumplit prin el. Gândeam c-o fi deschis-ovântul s, i mă dusei s-o reînchid. Când mă-ntorc însă... văd1

Corpul... s-ar fi însănătos, at curând, însă ceea ce erabolnav în mine, nebun de bolnav, era inima mea. Tot ce-mi aducea aminte de ea... de trădătoarea, le aruncam înfoc, care le consuma cum se consuma inima s, i viat, a mea.Palid ca o umbră, eu alintam de-a lungul zidurilor oras, uluimai mult mort decât viu. Fălcile mi se-nfundase adânc,albul ochilor se-ngălbenise s, i negrul era turbure s, i stins,părul cădea în dezordine pe gulerul uns s, i nes, ters a roculuimeu — astfel umblam printr -o lume străină, din care nufăceam parte, s, i când mă rătăceam în vro grădină publică,unde fet, e ros, ii s, i vesele chicoteau împrejur, pierzându-se p rin arbori, eu credeam că sunt răutăcioase duhuriefemere, care-s, i râdeau de durerea mea. Or mi se părea

1Lacună în manuscris.

513

cum că-n juru-le râdeau mort, i a căror fet, e galbene erauspoite cu ros, u, ceea ce le făcea s, i mai înfricos, ate, s, i maimoarte, prin contrastul între adevărul mort, ii s, i-ntre simu-larea cea spoită a viet, ii. Altă dată mă pomeneam că măuitam ore întregi în oglindă s, i mă strâmbam la mine sin-gur s, i, când mă trezeam din asemenea atonie, mă-nfiorasigurant, a c-am înnebunit s, i teama de mine însumi. Lucrulde care mă temeam mai mult era nebunia, mi-era frică sănu-nnebunesc. Adesea mă pomeneam că privisem, fărăsă s, tiu, câte o oră-ntreagă-n soare s, i că ochii mei, orbit, ide lumina lui caldă, nu mai puteau distinge nimică, ci unhaos vânăt-ros, u părea că pirotes, te s, i mă-nvârtes, te me-reu, până ce mă trezeam căzut pe iarba câmpului. Eramtâmpit, absurd, idiot. Astfel stam adese înmorm ântat îniarba mirositoare, albas, tri s, i mici fluturi de vară roiau prinflori, un soare cald îmi ardea drept în cres, tet, totul era fru-mos cum îs frumoase zilele de vară... eu singur numai nucugetam nimica. Zile întregi cutreieram câmpii până cedădeam de râu. Acolo, de pe podul lui de lemn, mă uitamîn valurile galbene cum zburau repezi, ciorăind, valuri tur-buri ca sufletul meu sterp, turburi s, i neoglindos, i ca inimamea moartă. Apa limpede ca cristalul a izvoarelor nu-miplăcea, când dădeam însă de ea, începeam a o amestecacu bastonul până ce, turburată de pământul cel negru, erao icoană vie a gândirilor mele.

Dar nu putea să rămână astfel. Încă o lună de-o viat, ăastfel s, i s, tiam că voi muri... De-as, fi murit, ce-mi păsa...cine s, tie dacă adânc în pământ n-as, fi fost mai fericit...dar aveam un tată bătrân s, i a muri eu însemna a-l băga peel în groapă.

Într-o zi frumoasă de vară îmi făcui legăturica, o puseiîn vârful băt, ului s, i o luai la picior pe drumul cel mare-

514

mpărătesc. Mergeam astfel printre câmpi cu holde... Hol-dele miroseau s, i se coceau de ars, it, a soarelui... eu îmi puse-sem pălăria-n vârful capului, astfel încât fruntea rămânealiberă s, i goală, s, i fluieram alene un cântec monoton s, i nu-mai lucii s, i mari picături de sudoare îmi curgeau de pefrunte de-a lungul obrazului.

Zi de vară pân-în sară am tot mers fără să stau de-fel. Soarele era la apus, aerul începea a se răcori, holdelepăreau că adorm din freamătul lor lung, de-a lungul dru-mului de t, ară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului,cu coasele de-a spinare, fetele cu oale s, i donit, e în amân-două mâinile, boii trăgeau încet în jug s, i carul scârt, âia, iarromânul ce mergea alături cu ei s, i pocnea din bici îs, i t, ipaeternul său hăis, ho!... Ascuns în maluri dormea Murăs, ul,pe el trosnea de cărut, e podul de luntri, pe care-l trecui s, ieu... De departe se vedeau munt, ii mei natali, urias, i bă-trâni cu frunt, ile de piatră spărgând nourii s, i luminândt, epeni, suri s, i slabi asupra lor.

Una câte una se-aprindeau stelele tremurând în ne-mărginirea albastra cerului, când mai sus, când mai jos— s, i luna, balana lor regină, palidă ca o mireasă, treceaca o secere de argint pin norii albicio s, i s, i subt, iri. Maigreoaie scârt, iau carele cu lemne ce veneau din munte;românii s, edeau culcat, i pe foale în vârful carelor sau, mer-gând alături, s, uierau doine bătrâne s, i triste ca suvenireletrecutului. Toate farmecele unei nopt, i de vară — lună albăs, i stele aurii, fluierul melancolic s, i câmpii ce par a adormi,iar drept în fat, ă, bătrânii uries, i de piatră, munt, ii, ce acumpăreau încununat, i de stele ce tremurau asupra frunt, ilorlor.

Mergeam neoprit prin cărările albe ce duceau crucis, eprin lanurile, unele încă verzi, mergeam, până ajunsei

515

în poala răcoroasă a munt, ilor. De-acolo apucai pe-o pie-troasă cărare de munte. Pe câte-un vârf de deal vedeamarzând focuri mari, s, i oameni împrejur, din fundul codri-lor ce-nconjurau ca o manta neagră-verde umerii munt, ilorvuia câte-un bucium durerea lui de aramă; pe lângă altefocuri vedeai parecă cum joacă fete s, i flăcăi, iar pin codriirătăcit, i fluierau voinicii printre dint, i s, i din frunze câte-odoină adâncă s, i plină de foc. Astfel treceam înainte ală-turi cu zidurile de piatră a muntelui, pe-o cărare îngustăce ducea mereu în sus, năruită pe-alocurea, pe-alocureabaricadată de bolovani rostogolit, i din cres, tetul munt, ilors, i înt, epenit, i în albia cărării. Săream peste năruituri s, i ba-ricade s, i-am mers mereu, până ce luna apusese, focurilese stingeau, cântecele încetară, iar răsăritul se ros, ea slabde faptul zilei. Aerul răcoare al diminet, ii îmi pătrundeapieptul, simt, eam cum îmi amort, es, te gâtul de răceală...până ce văzui satul meu, cu căsut, ele lui mici, acoperitecu paie s, i risipite prin creierii de piatră a muntelui, de t, ise părea un sat de cuiburi de vultur. Trecui prin mijlocullui, pe lângă mica bisericut, ă de lemn, s, i tocmai la capătulsatului mă oprii lângă bordeiul cel înfundat s, i sărac al ta-tălui meu. Prin ochiul de sticlă se vedea lumină. Trăseizăvorul de lemn de la us, a uscată s, i intrai inăuntru. Pevatră mai ardeau vo doi tăciuni subt, iri de nuiele, tata dor-mea pe-un pat de scânduri nalt ca vatra. După cuptor eraîncă patul mamei acoperit c-un lăicer, deasupra lui era[o] icoană veche s, i afumată a maicii Domnului, dinainteacăreia ardea o candelă mică cu untdelemn. Mă lungii pepatul mamei fără să-l trezesc pe tata s, i adormii curând,căci eram foarte obosit. Des-de-diminea t, ă, pân-a nu fiziua, cucos, ul cântă asupra bordeiului s, i auzii ca pin somnpe tata sculându-se, luând în mâini apă din un ciubăr s, i

516

spălându-se pe fat, ă, făcându-s, i cruce s, i mormăind înceto rugăciune, apoi luându-s, i ciocanele de pietrărie de sublait, ă s, i plecând pe us, afar ă, fără chiar să se uite îndărătullui s, i fără a mă vedea din dosul cuptorului unde dormeam.

A doua zi cam pe l-ameazi mă trezii s, i eu din somnulmeu adânc s, i fără visuri. Nu s, tiu cine pospăia prin casă s, ipe la vatră. Era o vară a mea, care băga vreascuri în foc s, ifierbea mâncare.

— Tu es, ti, Finit, o? zisei eu sculându-mă, luându-i capulîntre mâini s, i sărutând-o.

— I, Doamne! zise ea surâzând cu degetele la gură s, imăsurându -mă cu ochii din cres, tet pân-în talpe. Ce marete-ai făcut... Uite! s, i barbă s, i mustăt, i... Da tare es, ti galben,vere, parec-ai fi îndrăgit?

— Nu s, tii tu, zisei eu, uitându-mă în ochii ei inocent, is, i lucitori; nu pot, i s, ti tu ce am suferit.

Dar ce frumus, ică era veris, oara mea. Fat, a albă s, i obrajiiros, ii, părul castaniu s, i des, făcut în două cozi întrunite pespate, neted s, i cu cărare pin mijlocul capului, ochii mari,căprii, ce se uitau mirat, i la mine, sprâncenele arcate s, iîmbinate, nasul fin ca [a] unei dame mari, bărbia rotundăs, i plină, iar, când râdea, două gropit, e cochete. Cămas, aalbă, cu altit, e s, i mâneci largi, fota curată s, i nouă, iar pi-cioarele goale. Cu cât o priveam, îmi părea mai frumoasăs, i-o sărutai încă o dată.

— O! zise ea, râzând vesel, ît, i iei la guri parc-ar fi dintr-al tău... ia fii bun, mă rog, de-t, i cată de treabă, domnis, orule!

— De-de! zic eu, n-o lua-n nume de rău... S, -apoi numă uit eu la ochii tăi... fie ei cât de frumos, i...

— O! frumos! Vine vărul pe la noi, s, -apoi lucrul ce mi-lspune mai întâi e că ochii mi-s urât, i! Frumos!

— Da nu...

517

— Destul, las’ că s, tiu... Domnu-a fost la cetate... Neves-tele de domn au ochi mai frumos, i decât ai mei, se-nt, elege,zise ea, punându-s, i râz ând mâinileă-nî s, olduri, fiica Eveicea limbută cu dint, ii de mărgăritar.

— De-ai s, ti, Finit, o, zisei pe jumătate râzând, de dra-gostea mea... — Dragoste, zise ea repede, ce dragoste?... S, iridică cu curiozitate din sprâncene. Ce dragoste?... spune-mi s, i mie... zău as, a! Te rog, vere! adaogă ea, încret, indu-s, igura s, i plecând ochii cu atâta grat, iozitate încât numai pesub gene se uita la mine.

— S, ezi ici pe pat, zisei eu, apucând-o-n brat, e s, i punând-o să s, adă ca pe-un copil obraznic... eu mă as, ezai alăturicu ea, i-nconjurai grumazul cu brat, ul meu s, i începui să-ipovestesc amorul meu s, i nenorocirile mele.

Ea asculta c-un fel de seriozitate s, i c-o atent, iune co-pilărească — s, i când se uită drept în ochii mei, ai ei seumplură de lacrimi.

— Sărmanul văr, zise ea, sărutându-mă cu atâta dulceat, ăs, i tineret, e.

Oalele fierbeau pe vatră. — O, zise ea, ca aducându-s, iaminte, trebuie să-i duc merinde tătâni-tău! Las’ că nemai vedem noi desară, mâini dimineat, ă... zise ea s, i dresece drese, apoi luă vro două oale din cele pline, surâse s, i cuochii s, i cu gura s, i plecă pe us, ă s, i prin sat înainte.

Nu mult după aceea veni s, i tată-meu, care auzise dela fată că venisem acasă. El mă strânse în brat, ele [sale].Capul său era mai alb, cret, ii de pe frunte s, i brazdele dinfat, ă mai adânci, iată toată schimbarea ce-o băgai de seamăla el — destul însă ca ochii să mi se umple de lacrimi.

Am stat mult acasă, într-o atonie monotonă s, i moartă.Între grinzile casei găsisem o carte cu scoart, e de pieleroase de molii, cu marginile ros, ii — în ea erau nis, te poves, ti

518

manuscrise cu litere bătrâne, iară literele începătoare pale-ografate cu ros, u... desigur vro reminiscen t, ă de-a preotu-lui celui bătrân, ce murise de mult, i ani. Cu cartea aceea înmână, stăteam zile întregi lungit pe prispa casei la umbrăs, i descifram mas, inalmente slovele cele bătrâne or[i] pri-veam cu ochii drept în grinzile afumate ale stres, inii, pânăce-mi simt, eam capul ridicat s, i pus în poale. Mi-întorceamochii peste cap... era Finit, a, ce-s, i as, ezase capul meu pepoalele ei s, i-ncepea a-mi povesti ba cimilituri, ba basme,ba-mi cânta cu vocea jumătate câte-o horă or[i] câte [o]chiuitură cu vorbe cu tot. Astfel s, edeam lungit seri întregicu capu-n poalele ei, pe când vitele se-ntorceau mugindgreu de prin munt, i, iar talancele de la gâturile vacelorcu ugerul greu de lapte sunau alene s, i melancolic prinatmosfera cea dulce a serii.

Revolut, iunea ardea în câmpia Transilvaniei, dar miece-mi păsa de toate. Pentru realitate eu eram omorât...Nepăsare lenes, ă, lene de-a cugeta, lene de-a simt, i, abru-tizarea cea mai adâncă s, i mai idioată, iată ce făcuse dinmine amorul unei femei. Însus, i numele ei, Poesis, nuputea să excite nici un simt, ământ în mine. Era ceva cemurise de mult pentru mine ce-o uitasem de mult — lucrude care îmi era greu să-mi aduc bine-aminte; căci nu cuge-tam să-mi fi ucis inima s, i să-mi fi omorât inteligent, a... s, icu toate astea tocmai aceea era ce nici nu-mi trecea prinminte.

Venise toamna s, i-ngălbenise codrii din umerii bătrâ-nilor munt, i, pe vârfurile lor negurile deveneau mai dese— în fine, într-o zi ne pomenirăm cu cei întâi fulgi de ză-padă înecând cu puful lor de argint aerul neguros s, i receal munt, ilor. Prin sate colinda vestea cum că se ridicase ro-mânii împotriva ungurilor s, i Împăratul Codrilor bătrâni

519

s, i a munt, ilor suri s, i sterpi aduna pe vulturii din vizuinilelor stâncoase împrejurul flamurii românes, ti. În creieriiîmpietrit, i ai munt, ilor s, i-n aerul lor cel rece, flutura trico-lorul, trăia libertatea Transilvaniei.

Într-o noapte am văzut un spectacol măret, . În culmilemunt, ilor, pe frunt, ile lor de piatră, care de care mai înălt, ate,se aprindeau, unul câte unul, focuri mari, părea că munt, iiîns, is, i se apri[n]sese. Împrejurul focurilor vedeai s, ezândcete întregi de oameni, lăncile culcate pe umere străluceauîn aer... lănci de coase care-n urmă erau să devie spaimainamicilor. Din cres, tetele munt, ilor românii slobozeaurot, i înfăs, urate-n paie s, i aprinse, care se rostogoleau cu orepejune demonicpână se pierdeau hăulind în prăpastiileadânci, în inima pământului.

Buciumele sunau din vârfuri astfel încât t, i se părea căsufletele de aramă a munt, ilor se trezise s, i sunau a moartealumii. Culme cu culme ardea, atât, ia urias, i ochi ros, ii, câteunul pe o frunte de deal. Codrii bătrâni trosneau amort, it, ide iarnă, stelele s, i luna erau mai palide-n cer, cerul însus, ipărea mai sur. Era unul din acele spectacole măret, e, dinacele tablouri urias, e pe care numai Dumnezeu le poatezugrăvi pe tabla întinsă* a lumii înaintea ochilor uimit, i s, ia inimii înfrânte.

Revolut, iunea pătrunsese-n munt, i. La noi, care erammai în poalele munt, ilor, veneau honvezii ca să recrutezeoameni tineri, însă aces, tia o apucase de mult la Iancu. Oa-menii mai maturi as, teptau ca eu să mă fac pribunul (tribu-nul) lor, însă eu, în starea în care eram, am fost nesimt, itors, i impasibil pentru aceste cauze mari. Cu toate astea satulera adeseori vizitat de către tribunii lui Iancu, adesea ceteîntregi găzduiau peste noapte pe la noi, spre-a pleca înspreziuă iar, fără ca honvezilor să le fi trecut prin minte ca să-i

520

surprindă cândva. Însă într-o noapte auzii împus, căturiprin vecini. Speriat, sar din as, ternut, ies afară s, i mă sui pegard, t, inându-mă de parii lui, astfel încât dominam cu pri-virea asupra unei părt, i din casele vecine. Văzui o casă în-conjurată de honvezi s, i pe unii trântind cu paturile pus, tiiîn us, a casei, pentru a-i sfort, a intrarea. Dar în momentulacela văzui fulgerând p rin ferestrele casei împus, căturis, i [auzii] vaietele celor ce-o înconjurase, us, a se sparse curepejune s, i dinăuntru ies, i ăun juneî cu capul gol, cu sabia-n dint, i s, i mâinile-narmate de pistoale-ntinse, pe care leslobozi drept în capetele celor e stăteau în us, ă. În urma luio ceată de oameni înarmat, i cu lănci împungeau în dreaptas, i-n stânga s, i, răzbind prin ei, fugiră mereu până în risi-piturile unei stânci, prin care pierzându-se nu vedeai înlună decât ot, elul t, evilor întinse s, i împus, căturile trimiseîn cei ce acuma cotrobăiau prin casă.

Dar pe acel june palid, cu capul gol, îmi părea că-l cu-nosc. Des, i-l văzusem numai la lumina fulgerelor din pus, te,totus, i îmi părea că nu putea să fie altul decât Ioan. Mă-ntorsei în casă s, i mă culcai iar; însă mi-era cu neputint, ăsă mai închid ochii de gânduri. Dacă acela va fi fost Ioan...iată ceea ce-mi u mbla mereu pin cap... căci de va fi fost el,deciziunea mea era ca s, i luată... trebuia să-l urmez.

Astfel zvârcolindu-mă în patul meu, părea că demoniitot, i intrase în sufletul meu cel turburat, asemenea unorvisuri aievea... unor visuri cu ghearele de fier. În toatepărt, ile mă întorceam, spre perete... dar peretele păreazugrăvit cu chipuri ros, ii ca acelea ale icoanelor de lemndin bisericele bătrâne — mă-ntorceam spre cuptor, darcărbunii ce ardeau vinet, i pe vatră păreau ros, i ochi de de-moni care se întorceau cumplit, iar în fumul cel verde cese înălt, a în sus păream a vedea fluturând părul despletit

521

s, i sur al unei furii crâncene. Îmi închideam ochii ca săalung toate visurile acestea... Un somn părea că mă cu-prinsese, însă somn cu durere de cap s, i cu bătăi de inimă.Creierii mei părea că-i stoarce o gheară de lemn, pieptulmeu părea apăsat ca de-o piatră, părea că e cineva pe minecare-mi stinge suflarea, care m-apucă cu brat, e lungi s, iteribile s, i m-aruncă într-un abis întunecos unde cădeammereu, mereu... Astfel între cer s, i iad văd piscul cel depiatră sfărmată a unei stânci pe care mi se părea c-amsă cad. C-un t, ipet teribil mă smuncesc parecă din cursulce-l luase corpul meu în jos, dar în momentul acela ajungde stâncă, o durere cumplită... îmi spărsesem corpul deea... Mă pomenii. Căzusem într-adevăr...* dar de pe patjos. Focul licărea încă s, i înaintea mamei durerilor ardeacandela cea mică, luminând fat, a ei cea sântă. Îmi făcui ocruce s, i mă sculai drept în picioare.

Era cu neputint, ă să mai dorm sau să mai rămân; cidecisesem de-a urma primei mele impresiuni, aceea de-amă duce-n lume, unde mă vor duce ochii. Băgai vreas-curi în foc, care începură să trosnească vesel s, i să aruncescântei cu pară. Apropiai de foc un scăunas, scund, luaidintr-un colt, al bordeiului coasa tatei s, i s, ezând pe scăunas,începui, la lumina focului de vreascuri, c-un cut, it de brâu,să cioplesc cu băgare de samă coasa s, i s-o prefac în lance.Făcui ca coasa să steie drept în vârful mânerului s, i-apoi,luând o cute de piatră, începui a o freca de ascut, is, ul s, imai cu deosebire de vârful coasei, până ce se ascut, i ca unbrici, încât, suflând c-un păr deasupră-i, s-ar fi tăiat îndouă. Din norocire tatăl meu dormea as, a de dus încât n-aauzit nici cum ascut, eam coasa, nici cum apoi, luând douăpistoale lungi s, i ruginite de sub pat, le încărcai cu prafulde pus, că dintr-un corn de bou, mi le pusei în brâu, luai

522

o t, undră veche pe umere, o căciulă de oaie-n cap, lanceade-a umere s, i ies, ii afară din casă. Afară era rece, însă olună frumoasă plutea în câmpia cea albastră a aerului. Încasa cea vecină, unde sent âmplase lupta, us, a era căscatăcu desăvârs, ire, în mijlocul casei, la pământ, ardea un focmare ce-l aprinsese soldat, ii, pe când ei îns, ii s, edeau trântit, ipe fân, cu pus, tile puse alături, cu lulele aprinse-n gură; lafoc fierbea o oală mare, iar ei, vorbind din când în când,scuipau când în foc de-a dreptul, când alături. Fet, ele lorerau sălbătăcite, îndobitocite. Caii lor cei îns, elat, i eraulegat, i afară, de parii gardului — ci mai încolo de tot, i eraun cal sur, cu gura nepusă-n zăbală, căci mânca dintr-olegătură de fân ce i se pusese-nainte. Înconjurai casa pedin dos, astfel încât venii lângă calul sur fără de a trecepe dinaintea us, ii deschise. Iau cut, itul din brâu s, i tai re-pede curelele legate de gard, pui mâna-n coama caluluis, i-ntr-o clipă sunt pe el s, i-l izbesc de-i răsună coastele. Caturbat azvârle din copite, nechează una, dar o s, i rumpede fugă, încât zburam prin noapte ca purtat de-un duh-spaimă, fără să mă uit în urmă. O împus, cătură auzii înurma mea, glont, ul îmi vâjâi pe la ureche, dar lăsând [calul]fără frâu, izbindu-l numai în coaste, el fugea, spărgândcu corpul lui fierbinte s, i fumegând de sudoare aerul celrece al nopt, ii. Zguduitura cumplită ce-mi da fugind măcutremura în toate fibrele corpului. Lancea ce-o t, ineamde-a umere fulgera la lumina lunii s, i sfâs, ia aerul nopt, ii, pecând cremenea de munte de sub copitele de fier a caluluizburând scânteia trosnind s, i trezind ecoul cel adormit almunt, ilor. Calul mă ducea mereu, astfel încât în urmă nicisă părea că as, călări, ci că as, pluti între cer s, i pământ, dusde-un geniu nevăzut, mereu înainte, răpit de-un balaurdin poveste, de-un zmeu, c-o falcă-n cer s, i una-n pământ.

523

Cât oi fi zburat astfel nu s, tiu, numai deodată simt, ii cumcă calul poticnes, te una s, -apoi începe a merge mai încet s, imai greu, suflând greu cu nările s, i gura pline de spume.Fără s-o fi băgat de seamă, eu ies, isem din munt, i s, i măaflam pe s, es.

Până aicea mersesem ca prin somn. Câte făcusempână acuma, toate le făcusem pe nes, tiute, dominat de-odorint, ă pe care eu singur nu mi-o puteam defini, de-unimpuls întunecos s, i fără sens. Acum îmi frecai ochii s, i înce-pui a privi în jurul meu. Dindărătul meu munt, ii, înainteamea, departe, Mures, ul, într-o parte un orăs, el care, aprinsdin multe părt, i, începea a arde. Departe era cam cale dedouă ceasuri. Calul era obosit s, i nu mai putea merge decâtîn pas. Îl îndreptai spre orăs, el. În curând însă suflareacea limpede a aerului de noapte începu a deveni mai reces, i mai iute. Des, i cerul era senin, ace mici de ninsoare în-cepură a-mi izbi fat, a s, i fruntea, îi dedei un impuls noucalului, care-o începu în treapăt. Din ce în ce vântul cres, teas, i prindea aripi, până ce, mai repede decât treapătul calu-lui meu, începu să mă pătrundă cu frigul lui pin tot, i poriivechilor mele haine. Oras, ul se aprindea din ce în ce maimult, cu-atât mă apropiam, păream a distinge vaiete slabes, i depărtate, calul fugea mai uite, vântul începu a vâjâis, i a fluiera, astfel încât vedeai cum cu el cres, teau aripileflăcărilor ce se-nălt, au la cer. Din ce în ce m-apropiam, dince în ce vedeam cu [m] vântul s-arunca cu furie în brat, elemării de foc care cres, tea în toate părt, ile, prinzând din vân-tul cel rece s, i barbar mii de mii de suflete nouă s, i repezi.Vaietele s, i bocetele s-auzeau cumplit, astfel încât pietreles-ar fi sfărmat de durere auzindu-le, oras, ul înflăcărat prinfoc s, i vânt se unise cu cerul, căci între cer s, i pământ numai era deosebire. Flacăra zbura piezis, ă după îndreptarea

524

vântului... aerul ardea cu fum cu tot, cerul se dogorise,astfel încât albastra lui boltă amenint, a a se [a]prinde s, i ase nărui. Prin nori de fum ros, ii vedeai amestecate, ca ochide aur, stele timide s, i tremurătoare. Pământ, aer s, i cerulasupr ă-le erau cuprinse de acelas, i foc... Calul meu, fărăpreget s, i îmboldit, zbura poticnindu-se. Aproape de oras,mă coborâi de pe el... pusei lancea în s, ant, ul de-alătureadrumului împărătesc, înfipsei de căciula mea o pană ros, ies, i, suindu-mă pe cal, intrai în stradele aprinse din amân-două părt, ile ale oras, ului. Vuietul cel sălbatec al tobelorinamice, casele năruindu-se mistuite de flăcări, prin feres-trele plesnite ies, ind flacăra neagră-ros, ie cu fum negru...astfel s, irele caselor părea[u] pus[e] în ordine de bătăliecu capetele arzânde, cu ochii cei plini de flacără s, i fum.Oamenii alergau s, i t, ipau, stradele negre foiau asemeneamus, inoiului de furnici, unii cărau s, i duceau lăzi, cu fat, asperiată s, i ochii holbat, i la soldat, ii ce nu s, tiau ce urmări...prăzile ce fugeau, femeile ce, pe jumătate goale, alergau pestrade despletite s, i palide asemenea stafiilor. Bărbat, ii lor,care aruncat, i sub rot, ile carelor sau izbit, i cu capetele demurii caselor arzânde, [care]* trântit, i pe pietris, ul stradei,gemeau pe ici pe colo, mort, i sau pe jumătate mort, i... copiiit, ipau cu ochii plâns, i s, i îngânau nearticulat numele ma-melor lor. Cu pistoalele -n mână, cu cocos, ul tras, îmboldiicalul de trecu prin strade, peste cadavre de oameni, pestecărut, e sfărmate, peste lăzi sparte din care curgeau haine s, iunelte, peste mobile rupte, peste animale ucise -treceam casălbatec prin acest cumplit spectacol, prin această dramăteribilă s, i sfâs, ietoare iluminată de focul cel larg al incendi-ului. Într-o parte s, i-n alta s, irurile de case arzând, pavajulde pietre mărunte s, i albe acoperit de cadavre s, i umplut desânge negru, lumea toată cuprinsde vaiet... jos omor[ul]

525

s, i noapte, sus nouri s, i fum! Iată întregul acestui spectacolînfricos, at.

S, tiam aicea casa unui preot; trebuia să mă duc la el.Cât mă bucurai când, ies, ind în suburbiul întunecos s, i plinde grădini al oras, ului, văzui cum că acolo nu arde nimic.Grădinile înconjurate de un hăt, is, des s, i tufos, des, i scutu-rat de toamnă, se-ntindeau alături cu strada, pe când dupăacel hăt, is, , ascunse-ntre arbori, se vedeau casele. Ajunsei s, iînaintea casei preotului. Poarta era deschisă s, i răzimată-n amândouă părt, ile. Ferestrele erau deschise, ci pin eles-auzeau vaietele cele slabe ale unei femei. De-a intra ast-fel cum eram în casă era a mă expune pericolului vădit.Mă apropiai as, adar de fereastră s, i privii înăuntru. Dar cevăzui, D -zeul meu!

Casa plină cu oameni care de care mai bet, i s, i mai săl-bateci care s, edeau râzând s, i chiuind înaintea unei but, ide mărime mijlocie desfundat ă. În peretele din dreaptaferestrei pe care mă uitam era un oblon în fundul căruiaera icoana de lemn a maicii Domnului, dinaintea căreiaardea o candelă mică, jumătate cu untdelemn, jumătatecu apă. Pe oblon s, i deasupra, în cuie, era as, ezat busuiocuscat s, i flori galbene, care asemenea se uscase. Sub oblonera masa cu cărt, ile biserices, ti ale preotului, legate în piele,vechi, risipite, unele căzute pe jos. Oblonul cu icoana erauîn peretele dintre camera aceasta s, i alta, mai mică, alături.Preotul era spânzurat de-un cui mare de fier deasupraus, ii... Ochii lui erau întors, i cumplit, din gură, peste barbă,curgea spuma cea vânătă a mort, ii, mâinile sale erau dina-inte legate. Alături c-un perete sta răzimată fata lui, palidăca varul, cu marii ei ochi negri înfundat, i, înconjurat, i cumari cearcăne vinete, rătăcit, i ca ochii unei nebune. Bu-zele vinete s, i apăsate, părul negru ca noaptea, despletit, ce

526

flutura împrejurul gâtului ei alb ca marmura cea moartă...haina lungă s, i neagră de mătase îi dădea aspectul uneifurii a durerii, unei dureri înmărmurite. Ochii erau seci s, ipriveau într-o disperare demonică s, i nebună asupra aceloroameni ros, ii de bet, ie, cu ochii strălucit, i s, i murdari, care,tăvălindu-se pe pământ, o priveau c-o ardoare sălbatecă s, ineumană.

— Hoho!... răcni unul din ei, cu fruntea mică, cu fat, agrasă s, i ros, ie, cu ochii mici s, i verzi, cu părul ros, u ca focul...Oho! frumoasă fată... ce caut, i as, a... ce! c-am spânzuratpe tata-tău... popa blestemat! Râzi tu de el... Ce-t, i pasăt, ie... tu cu noi ai să trăies, ti... ai să fii ibovnica mea, puiule!Hehehe! zise el râzând s, i abia t, inându-se pe picioare...Cum ît, i par eu, fata mea? Frumos, hai?... frumos băiat...chipos m-a făcut mama... ros, u colo... hehehe! s, i-i placebăiatul frumos s, i ros, u fetei celei albe... as, a-i că-i place?...

Cu astea se apropie de fată, a cărei buze se cascase despaimă s, i care tremura ca varga... El vrea să pună mânape ea... dar ea cade în genunchi... Dezolată s, i frumoasă,ea îndrepta ochii ei mari, ce-ar fi putut mis, ca o inimă dearamă...

— Te rog, zise ea, omoară-mă! Omoară-mă s, i pe mine,ca pe tata, căci ît, i voi mult, umi.

— Hehehe! nerozie!... Ce? să mori, auzi! Auzi, Istvan,să moară ea! Nu, nu, nu! adaogă el râzând prostes, te, tunu trebuie să mori.

— Nu trebuie să moară! adaogară tot, i râzând caredincotro, ea-i nevasta noastră a tuturora... Nu trebuie sămoară.

— Eu am căzut întâi la sort, i, zise canibalul, lăsat, i-măcu ea singur !...

Ceilalt, i se sculară spre a ies, i din casă... C-o deciziune

527

teribilă, sărmana fată se repezi cu furie, izbindu-se cucres, tetul capului de perete, însă, numai les, inată, ea recăzuîn brat, ele canibalului care, c-o strânsoare murdară, cu hai-nele dehamate s, i cămas, a descheiată la piept, astfel încât ise vedea pieptul plin de păr ros, u — el voi să apese gura luimurdară s, i cu mustet, i ros, ii, rare, pe buzele ei cele vineteca porumba... O simt, i ea aceasta s, i cu o ultimă sfort, a[re] serupse din brat, ele lui... Eu întinsesem pistolul pin fereastrăîn momentul când ea deschise ochii... Era să fugă pe us, ă s, ivăzând arma-ntinsă... ea rămase dreaptă, o-nmărmurităstatuă a desperării sublime, cu mândrie de leoaică în fat, ă,c-o strălucire sălbatecă s, i vergină în ochi. Cu mâna si-gură, slobozii drept în pieptul ei... nimerisem bine căci,c-un surâs ce deveni angelic ca a unei martire, ea căzude-a lungul pe pământ. În momentul acela ungurul scă-pase din mână, la pocnetul armei mele, sfes, nicul de lut c-olungă lumânare de său. Deodată intrară s, i ceilalt, i colegi ailui, aprinseră lumânarea s, i se apropiară, abia t, inându-sepe picioare, cu ochii holbat, i s, i mirat, i, de cadavrul întinsdrept pe pământ, cu mâinile-ncrucis, ate pe piept, a bieteicopile moarte. Era pericol să mai stau la fereastra aceea,înconjurai casa, intrai pe-o altă fereastră în camera de-alăturea aceleia în care se-ntâmplase catastrofa s, i care eradespărt, ită numai prin o us, ă (din norocire închisă cu cheia)de locul acelei barbare crudelităt, i. În camera d-alătureagăsii lesne oblonul cu icoana maicii Domnului. Pe parteade dincoace era un geam de fereastră. Îl deschisei s, i luaiiute icoana răzemată de geam, luând totodată s, i candelas, i stingând-o în clipă. După obiceiul caselor de t, ară, în-tre amândouă casele era un oblon mic de sticlă prin careputeam observa iarăs, i toate. Frică nu-mi era, pentru căn-am t, inut niciodată mult la viat, ă, s, i-apoi eram decis de-a

528

mi-o vinde cam scump în cazul unei lupte.— Hehe! zise hâdul cel ros, u, ai murit, bată-te-ar Dum-

nezeu, fată de popă! s, i-o izbi una cu piciorul.Într-adevăr ea era moartă... Haina ei cea neagră se

răslăt, ise pe pământ... ochii cei mari se-nchisese s, i, cu toatedurerile, un zâmbet amar, dar sublim, înseninase fat, a eicea moartă, fără sânge, albă ca pânza lint, oliului. Mâinile,unite drept asupra acelei inimi ce-o rupsesem c-un glonte,nu lăsau a se vedea rana, s, i pe haina cea neagră curgeaun s, ir de picături de sânge. Era frumoasă astfel... aceamartirsântă, albă s, i vergină, zăcând întinsă pe pământalături cu acele figuri satanice s, i dobitoces, ti totodată.

Unul din ei da vânt preotului s, i-l clătina de picioareîntr-o parte s, i-ntr-alta, altul i-atinse lumânarea de barbalui cea albă, care prinse foc s, i începu a arde-n sus... Pieleacea vânătă de pe fat, a bătrânului începu să plesnească, ge-nele albe s, i lungi se aprinsese, pielit, a de pe ochi, arzând,se trase-n sus, astfel încât ochii încă lucii se holbau sălba-teci s, i-ntors, i cătră acei oameni stupizi. Într-adevăr era unspectacol cumplit s, i înfiorător! Barba arsă, fat, a negru depârlită, ochii întors, i s, i înfundat, i, gura deschisă, plină despume ce fierbeau la arsura focului... în fine, un cap demort schilod care-s, i îndrepta ochii săi, ce părea a vorbi cutoată cumplenia faptelor, către acei oameni ce râdeau s, icare-n tâmpirea lor nu puteau înt, elege rânjitul cel sec almortului.

— Hehe! zise Ianos, , voi râdet, i de popa, eu de fatapopii. Ce, crezi că moartă a scăpat de mine?... Nu, nu, nu!Ehei, fată, scoli, că Ianos, vrea să te sărute.

S, i cu asta, ăo duseî târând-o de brat, din casă, astfel în-cât praful podelelor umpluse s, i albise hainele ei cele negre.Des, i nu înt, elegeam bine pe canibal, însă o idee nefastă-mi

529

trecu prin minte. Dacă acei oameni într-adevăr ar fi pututsă fie as, a de sacrilegi ca să violeze până s, i cadavrul uneivergine. Dar, deodată cu această idee, scânteie în capulmeu s, i ideea unei răzbunări înfricos, ate.

A fost fapta unei minute să mă descalt, s, i, pe din dosulcasei, să car, pe-o scară ce suia în podul casei, o mult, ime depaie uscate, pe care, răspândindu-le în tot întinsul podu-lui, le dedei foc. Mă scoborâi iute s, i, fiindcă us, a de la tindăera cu cheia în ea pe dinafară, o trăsei în clant, ă s, i întorseicheia, fără ca cei mort, i bet, i în casă să poată băga de samăceva. Numai fereastra cea deschisă era loc de ies, ire. Dar,c-o furie supraumană, eu adusei o claie întreagă de paiesub fereastră s, i apoi, ridicând poarta cea mare a curt, ii dint, ât, âni, o trântii peste fer eastră, iar sub ea aprinsei paielecare, uscate s, i-n vânt, începură a arde. În momentul acelacei din casă părură a se trezi, căci c-o furie teribilă începurăa izbi în us, ă. Dar us, a era îndoită, de brad uscat s, i bătutăpestetot cu teribile cuie de fier. Săriră la fereastră, însăpoarta -n fereastră se aprinsese, s, i eu pusesem asupra-is, i-a doua poartă s, i înc-o claie de paie. În momentul acelaacoperământul prinse foc, grinzile începură a trosni, vân-tul, nuntindu-se* cu flacăra ce arsese pânăacuma închis,o înzeci într-un moment, s, i urletele fioroase ale canibali-lor îngropat, i în flăcări se auzeau asemenea vaietelor celorosândit, i la focul Gheenei.

M-aruncai pe cal descult, cum eram s, i, izbindu-l încoaste, începui să iau drumul înapoi pin oras, — flăcărileerau mai domoale, stradele — pustii, s, i cadavrele erau pe-alocurea as, ezate claie pe grămadă. Călării repede pânăies, ii din oras, afară, unde, la drumul împărătesc, luându-mi lancea din s, ant, , scot, ându-mi pana ros, ie din căciulă s, idând-o vântului, o apucai călare îndărăt spre munte, des, i

530

nu-nspre satul meu.Dedei de-o cale de munte pe care-ncepui de-a-mi mâna

calul care, încet s, i poticnind, suflând greu, pocnea alenecu copitele bolovanii mari de prin încovoiturile cărării din-tre stânci. Din ce în ce mă-nfundam mai mult în munt, i,din ce în ce aerul devenea mai liber s, i mai rece, dar dince în ce cerul devenea mai senin s, i luna spărgea cu fat, a eicea galbenă vălul argintiu al norilor. Capul meu era as, a depustiu ca amestecul fără-nt, eles a unor colori varii, ros, u,negru, verde, galben, toate amestecate pe unul s, i-acelas, iloc, în fine, un nesens absurd ce semăna cu gândirile unuiidiot, iată ceea ce se-nvârtea în capul meu. Impresiuneace-o făcuse asupră-mi toate scenele precedente era aceleaale unui om nedormit de mai multe zile, cu creieri turburide insomnie, care, umblând printre oameni, visează aie-vea s, i mintea lui croies, te pe fat, a oricărui cunoscut trăsuriadânci, grime întunecate, proiecte funeste, care vede peperet, i umbrele lungindu-se s, i primind conture umane,ochilor căruia i se pare că apa limpede, privind la ea, secoloră — o dispozit, iune a sufletului, în fine, în cuprinsulcăreia nici un concept priceput de simt, uri nu intra ne-turburat, neparodiat la cunos, tint, a internă. Îmi părea cătrecusem printr-o poveste cu zmei s, i crudelităt, i, dar îna căror cuprins, pe alte locuri s, i pe alte t, ărmuri, amant, iirătăcesc de-a lungul lor în umbra s, i verdele dumbrăvilor,cu fet, ele argintite de lumina unei palide lune ce zâmbes, teprin nori s, i înseninate trist de plăcutele visări ale amoru-lui. Era noaptea aceea un roman cavaleresc fără înt, eles,din evul mediu, dar în care nu mai eram în stare de-atranspune tablourile colorate cu sânge, cu foc s, i cu negrulvânăt ros, u al fumului, care trecuse turburi cu hidoaselelor fet, e de mort, cu satanicele ros, ii fet, e vii ce trecuse pe

531

dinaintea ochilor mei. Toate astea s-amestecau în sufletulmeu cel turbure s, i din acest amestec se născu o tâmpirecumplită a organelor de cugetare s, i simt, ire care-mi obo-sea capul, astfel încât simt, eam că mi-e somn înainte detoate. Naturile cele tari dorm mult înainte de o catastrofă— eu cred că ele dorm mult s, i adânc s, i după o catastrofă,căci nimic nu tâmpes, te s, i nu face nesimt, itor pe un omdecât astfel de spectacole teribile. Ajuns în culmea unuideal, prin care stanele de piatră stau risipite asemeneaoilor albe, dorminde cu argintia lor lână în lumina albăa lunii, eu mă coborâi de pe cal s, i-l legai de ramurile celestrâmbe s, i noduroase ale unei tufe cu frunze galbene s, imâncate de frig. Eu singur, în nesimt, irea cea mai mare,trăsei căciula de oaie peste urechi s, i ochi, îmi as, ezai ca-pul pe-o piatră s, i corpul pe-un morman de frunze uscates, i adormii. Visul — o lume senină pentru mine, o lumeplină de raze clare ca diamantul, de stele curate ca aurul,de verdura cea întunecoasă s, i parfumată a dumbrăvilorde laur — visul îs, i deschise auritele lui gratii s, i mă lăsă săintru în poeticele s, i etern junele lui grădini. Într-adevărcă muntele pe care dormeam mi se păru una din acele gră-dini pandante ale Semiramidei, grădini a cărei treaptă desus unită cu cerul răsfăt, a în lumina cea etern neturburatăa soarelui un eden frumos, cu largi alei de palmieri, cucărări acoperite cu nisip alb, cu avulsuri de raze lungi s, idiamantice, cu stânci zdrobite de smirnă, prin săpăturilecărora ciorăiau s, i picurau curate ca cristalul, dar îngreu-iat* de dulcet, ile s, i mirosul ambrei: nectarul cel adormitoral Orientului. S, i toate acestea asupra norilor! Cerul erasenin ca o boltă de smarand sust, inută în orient s, i occident,cu bolta ei puter[n]ică, de oglinzile cele verzi s, i multunde*ale mărilor... numai într-un loc cerul părea dogorât s, i ars

532

s, i o mare gaură-n cer din care cădeau la pământ pietre s, irisipături de muri, ce ardea într-un loc. Acele pietre, că-zând una câte una pe pământ, formau parecă lângă Mures,ruinele unui oras, pustiu, nelocuit de nimeni, ars, pătrunsprin ferestrele pustii s, i negre de fluierele cele sălbatece alevânturilor reci.

Dar deodată păru că lumea se-nsenină, că gaura în cerîncepe de ă-aî deveni din ce în ce mai mare s, i mai largă, în-cât prin ea se vedea asupra boltei albastre ce-mbrăt, is, eazăpământul o altă boltă cu mult mai naltă, cu mult mai largă,însă de-un aur curat s, i limpede ca lumina cea galbenă [a]soarelui, astfel încât întreagă acea boltă părea un soaremare care îmbrăt, is, a o lume, lumea deasupra cerului. Aerultot era de lumină de aur, totul era lumină de aur, ameste-cat cu geamătul lin s, i curat al arpelor de argint în mâinileunor îngeri ce pluteau în haine de argint, cu aripi lungi,albe, srălucite, prin întinsul acel imperiu de aur. Pluteauca genii abia văzute, umbre mai transparente, cu pielit, avânătă ca marmura ce pare moale, cu ochii mari albas, tri,cu lungi bucle negre ce-nconjurau fat, a lor albă s, i cădeaupe gâturile marmoree s, i pe hainele de argint în faldurilungi ce muiau corpurile sublime cu albet, ea s, i moliciunealor.

Prin acei îngeri albi s, i cu ochii mari, albas, tri, văzuiunul cu mari ochi negri, alb ca s, i ei, însă cu fat, a slabă s, imuiat în lungi s, i strălucite haine negre, cu mânile unite pepiept: el plutea prin aerul aureu [cu] ochii mari îndreptat, iîn sus s, i plini de lacrimi. Eu îl cunos, team... Acel păr negrus, i despletit eu îl văzusem, acea tristet, e adâncă s, i sublimăeu o văzusem, acea desperare fără margini a cărei unicăstea e Dumnezeu îs, i gravase trăsurele ei adânci într-o fat, ă[ce] dinaintea mea s, i eu o văzusem. Cerul era senin s, i

533

vesel, un singur înger era trist... Era Maria, fiica aceluipreot bătrân, divinizată, schimbată la fat, ă... mie însă mise părea că e geniul martirii nat, iunii românes, ti, geniupalid s, i plâns a cărui singură sperant, ă: Dumnezeu, a căruisingură tărie: cerul.

Dar bruma rece a nopt, ii se as, ezase asemenea unorurdori de argint sur pe genele mele lungi s, i negre, ochiiîmi răciră în cap* s, i se treziră. Luna apusese de mult,cerul era mohorât... s, i în orient, departe, răsărea o aurorămurdară s, i somnoroasă [care] abia ros, ea cerul cel vânăt-sur. Îmi scuturai corpul cel plin de frig... îmi ridicai căciulade pe ochi, trezii calul care se trântise s, i el pe brânci lapământ s, i închisese ochii lui cei mari s, i cumint, i. El săride jos, eu îl încălicai s, i începui a traversa înainte munt, ii.Cu cât mergeam înainte, calul îndoia pas, ii săi, căci mersulîi părea s, i lui o binefacere, pentru că-l încălzea. Curândrăsări s, i soarele, s, i din ce în ce se suia pe cer, cu-atâtatomnatecele sale raze deveneau mai calde s, i mă ardeau înspate. Mă coborâi de pe cal — lancea mea lucea-n soare —eu alături cu calul traversam descult, prundul cel măruntacum al căilor de munte.

Pe-un cres, tet de stâncă văzui s, ezând în soare, cu lan-cea înfiptă-n pământ, cu picioarele-ntinse s, i c-o lulea prin-tre dint, i o avangardă de român care păzea munt, ii. Măapropiai de el.

— Bun găsit, voinice, zisei eu, puind mâna pe gâtulneted al calului, n-as, putea găsi pe-aicea pe cutare s, i cutare(numii numele lui Ioan).

— Ba cum să nu. L-găses, ti, că-i pribun la noi, ziseomul meu, scuturându-s, i lula cea arsă de pământ, astfelîncât căzu din ea toată cenus, a.

— N-ai putea să mă duci la el? zisei eu. — Nu, zise el,

534

scot, ând dintr-o pungă albă s, i strânsă la gură nis, te tutunverde-negru s, i apăsându-l cu degetul cel mic de la mânăîn lula lui. Nu pot să-mi las locul, zise el, trebuie să staude pază aicea, dar uite, apucă-nspre deal, c-apoi dai deloghar.

Cu asta scoase din chingă o sulă subt, ire s, i străpunsetutunul, aprinzându-l c-un lemnus, alb la capăt. Când în-cepu să tragă din pipă, mustăt, ile cătau în jos a oală, s, i ochiise holbeau naiv la gura lulelei cu atent, iunea cea mare de-ao vedea curând arzând ca un cărbune. Căciula creat, ă deoaie i se lăsase pe ochi.

O apucai tot mereu mai la deal s, i acolo văzui, pe lângăfocuri mari s, i aprinse-n lumina soarelui — focuri ce lin-geau cu galbenele lor limbe lungi aerul cel senin s, i rece —s, ezând roată de jur împrejur cete de români, iar pe frigărilungi frigând berbeci s, i oi, chiuind, cântând, horind —într-o parte unii jucau pisând pământul pietros cu opincacea us, oară, pe când unul s, ezând pe-un bolovan fluieraîn fluier de soc. Chiuiturile vesele, fumul înălt, ându-sedin focurile multe, fet, ele cele curioase cu ochii lor cei vii,care de care mai mari — în fine, acolo-l vedeai pe român,cu fat, a arsă dar adâncă, cu ochii căprii s, i vioi, cu pletelelungi, cret, e, negre strălucit, care-ncadrau frunt, i largi s, inetede, mustat, a neagră, nasul de vultur, bărbia cam ies, ită,ca a războinicilor străbuni. Sumanele cafenii ce spânzu-rau pe umere, cămas, a cea albă ce, slobodă, dezvălea piep-tul cel ars de soare ce ascundea inimi libere, cioarecii ceistrâmt, i s, i albi, opincile cu vârful îndoit s, i legate de piciorcu sfoară de lână neagră, brâul cel verde s, i chinga cea ros, iecu cut, it, amnar s, i cremene, în fine, căciula de oaie naltă s, ilă sată asupra ochilor pătrunzători, iată tipul ce-l vedeairepetându-se, în felurite variante, în tot, i aces, ti copii ai

535

munt, ilor.Întrebai pe unul din ei de Ioan, el îmi arătă cu mâna

un foc mare, dar cam depărtat de celelalte... el îmi spusecum că pribunul era acolo, des, i era cam bolnav. Mă duseiînspre focul acela, în care ardea cu fum mult trunchiulunui arbore putred s, i găunos; alături cu focul stătea lungitpe-un pătul de frunze uscate Ioan, cu picioarele goale-ntinse-nspre foc, cu sucmanul tras peste cap, astfel încâtfat, a nu i se vedea. Lancea era-nfiptă-n pământ cu vârful defier în jos. Îmi legai calul de lancea-nfiptă s, i, îngenunchindlângă capul lui, trăsei încet cu mâna sucmanul ce acopereafat, a. Ochii lui mari erau închis, i, astfel încât pin pielit, acea fină s, i albă a ochilor se vedeau clar vinele cele fines, i albastre; cearcănele adânci s, i mari împrejurul ochilordin vinete devenise arămii, fat, a era palidă ca totdeauna.S, ezui cu desăvârs, ire la capul lui s, i mă uitam lung la el.În fine îl scuturai încet de brat, , încât îs, i deschise ochii.Cam somnoros, el mă văzu s, i, cu lenea cea melancolicăpe care numai somnoros, ia o răspânădes, te î pe fat, ă, el îmiînconjură gâtul cu brat, ul lui s, i surâzând alene zise:

— Tu aici?Surâsul cel linis, tit arăta pe-un om fără pasiune, fat, a

lui era sântă, ca să zic as, a — se cunos, tea că-n inimă sestinsese orice lumesc.

— Cum vezi, zisei eu întunecat, strângându-i mânacu putere într-a mea! Cum vezi.

— Nu te mai credeam capabil de-a-t, i iubi poporul, as, ate tâmpise amorul pentru o femeie nedemnă de tine, ziseel înfăs, urând picioarele în obiele albe de lână s, i trăgândpeste ele opinca ros, cată de piele de vit, el.

— A nu-mi iubi poporul, zisei eu c-un zâmbet amar,poate că nu l-as, fi iubit niciodată dacă noaptea aceasta as, a

536

de teribilă nu m-ar fi învăt, at să-l iubesc.Cu aceste vorbe începui a-i povesti pe scurt tot ceea

ce văzusem cu ochii corpului s, i cu-aceia ai sufletului. Cufiece vorbă a mea ochii săi albas, tri s, i mari se turburau de-un foc demonic s, i nenatural s, i fat, a sa albă, palidă, delicatăse grava cu trăsuri profunde s, i teribile.

— O, canibalii! s, opti el printre dint, i.— Ei bine, am venit s, i eu, zisei, s, i într-adevăr cum că

altceva niciam de făcut. Ce am de-a pierde? Viat, a?... Nimic mai

urât, mai monoton, mai sarbăd decât această viat, ă... S, -apoi sunt sătul de ea: un vis absurd. Sufletul?... Parcăcineva mai poate avea suflet în astfel de timpi!

— Aide, copilul meu, zise el, aide! Adevărat că viat, anu plătes, te nimica dacă nu vom face noi ca să pret, uiascăceva... s, i, pre sufletul meu, vom face să pret, uiască mult!...

Ochii săi strălucit, i se aprinsese în fundul capului s, i unfior de mândrie însenină fat, a sa.

În curând mă simt, ii familiar între oamenii nos, tri. Încurând încălt, ai s, i eu cioarecii strâmt, i s, i lungi, încret, it, icât t, ine fluierul piciorului, s, i pusei piciorul în opinca ceaus, oară. Astfel îmbrăcat, adeseori păzeam pe culmile munt, ilornoaptea, în razele lunii, asemenea sentinelei Romei care,păzind cres, tetele de fier ale Carpat, ilor, prives, te cu ochiiplini înspre sud, gândind la muma sa, regina răsfăt, ată s, ialbă ce-s, i scaldă corpul molatec în mările ei azure s, i calde,fruntea ei coronată cu visuri de amor s, i sânii ei albi s, i plini,dezmierdat, i de albastrele s, i luciile valuri ale mării. Mamauitită care, asupra visurilor, a uitat în cres, tetele arse s, ibătrâne ale Carpat, ilor pe fiul ei cel cu ochii negri de vulturs, i cu fat, a mândră de rege. Italia a uitat pe români... ciromânii iubesc Italia.

537

Petrecusem iarna în lupte s, i suferint, e. A le cita acelesuferint, e ar însemna a cita istoria acelor legiuni de lăncericare, după chiar retragerea oastei imperiale din Transilva-nia, rămăseseră ei singuri credincio s, i tronului, avizat, i lamijloacele lor proprii, la inima lor cea voinic ă, la coaselelor legate de vârful prăjinilor.

Într-o noapte, stând de avangardă cu o companie de20 de oameni, între care s, i Ioan, vine românul postat desentinelă de ne spune cum că într-un castel de conte ma-ghiar s-ar fi as, ezat vro două companii de honvezi s, i petrecca mai bine. Noaptea era rece s, i noi ne suflam în mâini defrig.

Lui Ioan îi străluciră ochii. — Copii, pe luptă! ziseel c-o voce aspră. S, i-ntr-adevăr că feciorii atâta păreauc-as, teaptă pentru de-a sări din atitudinile lor plecate sauculcate s, i a apuca cu mâini vânjoase lăncile-nfipte în iarbă.În curând coborârăm dealurile s, i ne-ndreptam de-a drep-tul prin câmpii cu iarbă moale la castelul ce se ridica înmijlocul unui parc întins s, i frumos. Ferestrele lui toateardeau prin întunericul cel des al nopt, ii s, i din ce în ce neapropiam de acele lumini ce ne păreau magice. În curândajunserăm la grilele parcului. Un buldog începu a lătra,trezind aerul nopt, ii cu lătrătura sa răgus, ită, însă în bet, iace părea a domni în castel, printre ciocnetele paharelor nuauziră gura lui [de] câine, iar el, nemult, umit s, i mormăind,l-auzeai cum, scuturându-s, i lant, ul, se tologi pe pătulul luide paie. Ca să nu-i trezim somnul, înconjurarăm casteluls, i într-un loc sărirăm cu tot, ii grilele. Castelul era cu douăcaturi, la catul al doilea — un balcon ce dădea în grădină,s, i sub el — un pavagiu grunzuros de lespezi. Jos, în toatecamerele, erau mese-ntinse... oamenii, cu pus, tile as, ezatepe lângă peret, i, beau, râdeau, cântau. Pusei din feciorii

538

cât, i aveau pus, ti pe lângă ferestre s, i, la un strigăt al meu,ei dădură foc. Gloant, ele vâjâind spre salele întinse, tot, i sesculară speriat, i; unii, lovit, i, rânjeau moartea lor... altorale căzuse paharele din mână, partea cea mai mare, uitândarma s, i tot, o apucă spre a ies, i pe us, ă.

— Pe ei! t, ipai eu, rumpând o fereastră din t, ât, ânile ei s, isărind eu cel dintâi în sală. După mine tot, i. Cât, i rămăseseîn sală, tot, i fură măcelărit, i. Am luat pus, tile lor încărcates, i, alergând prin camerele largi s, i luminate ale castelului,am zdrobit tot ce ne ies, ea în cale. Din vârful casteluluivuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de pus, ti s, irăcnetele bete s, i sălbatece ale murinzilor amestecate cuchiuietele bucuroase ale voinicilor nos, tri. Eu s, i cu Ioan oapucarăm pe scara cea mare în catul al doilea... Smulseius, a cea mare s, i intrai într-un salon mare c-o us, ă ce da înbalcon, us, ă cu sticle, prin [ale] căreia geamuri pătrundeaacuma lumina albă a lunii ce ies, ise din nori. Luna luminaun perete plin de armărie. Deodată-n întuneric luciră doiochi înfricos, at, i... un om nalt părea că se repede dintr-uncolt, spre noi. Cu mâna-ntinsă, slobozii pistolul s, i la luminalui zării o fat, ă vânătă, ci cunoscută.

— E el! t, ipai turbat. Era amantul [lui] Poesis. În mo-mentul acela Ioan i se repezise în piept, însă, apucat elînsus, i, contele deschise c-o mână us, a balconului, cu cea-laltă era să-l arunce peste balcon pe pavajul de piatră. Afost fapta unui moment ca să-i tai cu sabia mâna ce se-n-fipsese în pieptul lui Ioan... Care căzu jos cu mâna ceamoartă cu tot. Contele-ndreaptă cealaltă cu pistolul sprefruntea mea... Ioan, ridicat de jos, i-înfige pumnalul încot s, -o ridică-n sus mâna, astfel încât arma pocnes, te-nsus s, i glontele trece vâjâind prin părul capului meu. Cucealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-

539

l mus, te-n cres, tet, s, i cine s, tie dacă cu dantura nu i-ar fizdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul celucea, i-l înfipse drept în t, easta capului, astfel încât cut, itulfugi adânc în creieri. Un urlet înfricos, at, iată tot. Us, a sedeschise s, i înăuntru intrară de-ai nos, tri cu tort, e aprinse.Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una dintort, e. Mortul prezenta un aspect înfricos, at. Gura între-deschisă, dint, ii rânjit, i s, i preparat, i pentru mus, cat... grimavânătă, înfricos, ată, cu trăsurile cuprinse de turbăciunearumperii creierilor... măselele păreau că râs, nise spumavânătă s, i-nveninată ce se scurgea prin colt, urile gurii.

Mă uitam c-o ură nespusă la omul ce-mi luase tot s, icare acuma nu mai era decât un cadavru. Feciorii luarărâzând armele din perete s, i le-mpărt, iră-ntre ei. Coborândscara cea mare, intrarăm într-o casă cu mesele-ntinse,deschiserăm ferestrele toate, aruncarăm pe mort, i afarăpin ele s, i ne as, ezarăm cu tot, ii la masă, pare-că nu se-ntâmplase nimica s, i parcă venisem la nuntă. Oricine vacrede poate că asta nu-i cu putint, ă, dar când ar s, ti cinevacum revolut, iunea s, i nesigurant, a viet, ii proprii îl face peom nepăsător pentru viat, a sa s, i face din omor s, i luptă ostare normală a omului, acela va-nt, elege nu numai stareanoastră, ci s, i secolii aceia unde ocupat, iunea principală apopoarelor consta din bătălii s, i pradă.

Iată unul din evenimentele cele multe ale anului. Darvoi spune încă unul, unul care pe mine m-a costat as, a demult. Pe Mures, plutea o moară a unui sas de la care noiobicinuiam a ne aproviziona cu făină, ceea ce-l făcuse pesas să tacă fat, ă de patrulele maghiare ce cutreierau t, inutul.Moara se legăna linis, tit pe Mures, , cu rot, ile ei asurzitoarece se rostogoleau ca doi balauri negri scăldându-s, i oaselede lemn mucegăit în apa albită de spume a râului, s, i sa-

540

sul, gras s, i cu fat, a cât o lună plină s, i ros, ie, sub o pălărielargă ca o streas, ină se primbla cu s, ort, alb dinainte s, i cumâinile-n buzunări prin mult, imea de oameni ce veneaucu sacii la măcinat, aducând totodată fiecare din ei câte-o comoară de istorii, de poves, ti, de noutăt, i, astfel încâtpodul morii era mai mult o piat, ă de târg decât streas, inaunei case. Adeseori, nes, tiut de nimeni, s, edeam s, i eu pe-un sac de făină, cu luleaua aprinsă s, i cu pălăria lăsată peochi, în chicotele fetelor, în poves, tile bătrânilor, în înjură-turile bărbat, ilor, în scârt, âitura amort, ită, însă dulce a uneivioare vechi, pe care un t, igan bătrân o făcea să răsunecând vesel, când plâns. Fat, a neagră s, i expresivă, barbaalbă ca zăpada, ochii mai stins, i s, i discolorat, i de bătrânet, e,pieptul păros s, i gol, abia acoperit de-o cămas, ă neagră, căci-ula cafenie de oaie, ruptă, astfel încât prin rupturi ies, eape-alocurea părul alb al capului: astfel s, edea bătrânul penis, te rot, i rupte, trântite-ntr-un colt, al morii, s, i povesteapoves, ti nu din gură, ci din strune. Era o zi caldă s, i voini-cii mei, care aveau să facă o excursiune în vale, decisesesă doarmă peste noapte în moara sasului, iar a doua zides-de-dimineat, ă să plecăm înainte.

Rândul se cam sfârs, ise la tot, i, soarele se ducea dupădealuri să doarmă s, i el, t, iganul bătrân îs, i lăsase capul pe-opiatră de moară s, i adormise cu luleaua aprinsă-n gură,asemenea unui împărat în pat moale s, i cu ciucuri de fir...oamenii, ducându-s, i sacii pe care, înjug ându-s, i boii albi,gras, i s, i cu coarne mari, apucau pocnind s, i chiuind care-nspre munte, care-nspre câmpie. Înserase cu desăvârs, ire,rot, ile stătură s, i ele s, i numai moara urias, ă se legăna alenepe Mures, , făcând să tremure lungile s, i groasele funii de teicu care era legată de t, ărmuri. Sasul se puse-n us, a cea marea morii pe-un pietroi neted ca o bancă s, i, aprinzându-s, i

541

luleaua, se uita melancolic la răsărirea luceafărului de sară.Eu mă as, ezai lângă el, înnopta din ce în ce mai mult, cânddin deodată auzii un bucium vuind cu jale.

— Sunt ei! zisei eu sărind în sus s, i apucând însprecâmp dar, uitându-mă înapoi cam de la 40 de pas, i, îmipăru că zăresc în lumina serii un honved care, alături cusasul, părea a privi împrejur cu mis, c ări repezi de nerăb-dare. Ce putea fi nici că-mi trecu prin cap. În câmp măîntâlnii cu voinicii mei, între care s, i Ioan. Ce frumos erael în acea sară... mi-aduc aminte parc-ar fi acu. Cu t, undraîndoită pe la grumaz s, i dinainte, ast[fel] încât pieptul albse vedea sub cămas, a de in, fat, a palidă, dar dulce s, i plinăde bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie,iar părul cel blond s, i lung îi cădea pe umeri, acoperit de-olargă pălărie neagră... Era într-adevăr frumos ca o femeie,blond, palid, interesant.

— Parcă es, ti o fată! îi zisei, strângându-l la piept. —S, i tu parcă es, ti un băiat, zise el râzând nebunes, te.

Dar strânsoarea cea rece s, i tare a mâinii lui atât demicut, e ît, i dovedea că [ai] a face cu degete într-adevăr lungi,delicate, albe, însă pătrunse de măduvă de leu.

Ajunserăm cu tot, ii la moară. Salutarăm pe sas, carene deschise us, a. Era t, iganul acela care s, edea lângă el,povestindu-i cum în tineret, e fura cu s, iret, enie găinile ve-cinilor, atârnându-le cu picioarele legate de căngi subt, undră s, i mergea fluierând cu t, undra pe-un umăr prinsat fără ca oamenilor să le treacă prin minte ce avea elsub t, undră. Sasul râdea cu zgomot, des, i mi se părea miecă râde silit. Dar putea să mi se pară numai, unde, pre-cum s, tit, i, presupusesem, îns, elat din depărtare, cum că arschimba vorbe c-un honved.

Fiindcă eram tot, i obosit, i, ne lungirăm care-ncotro

542

prin moară; morarul drese ce mai drese prin saci s, i prinferdele, stinse focul din o vatră de pietre s, i se lungi s, i el încatul de jos al morii, unde erau rot, ile. Tot, i începură a sfo-răi, care de care se întorceau cu zgomot s, i gemând pe saciipe care se culcase. Eu îmi as, ternusem t, undra jos s, i dor-meam cu Ioan, care-mi cuprinsese cu brat, ul gâtul meu s, iadormise s, i el. Ca printr-un ce nu putui adormi. Simt, eamînsă cum că sasul se sculase s, i începuse a umbla prin po-dina de jos a morii. El sui încet s, i ca-n vârful picioarelorscara ce ducea în jos, c-un opait, în mână. Încă nu ajunsese,când îmi păru că prin ferestrele morii zăresc o vânătă s, ilucie t, eavă de pus, că ce părea a se-ndrepta în [spre] cei dor-minzi. Eu tăcui s, i închisei ochii, astfel încât prin geneleabia deschise zării pe sas că s-apropia cu opait, ul de noi s, i,plecându-se asupra -ne, părea că ne observă de dormimori ba. Fat, a lui era teribilă. Însă în momentul când, tot pevârful degetelor, se-ndreptă spre us, ă, spre-a trage zăvorulcel mare de lemn, sării drept în picioare.

— Sus, copii! strigai din toate puterile, că-i pe moarte.În moment tot, i, somnoros, i s, i speriat, i, erau în picioare.Sasul, încremenit, scăpase opait, ul; desigur că nu scăpa demoarte de nu, prin stingerea singurei lumini, nu se făceaîntuneric. Se slobozi prin fereastro pus, că, dar nici unvaiet... va să zică nu era nimeni lovit. Zgomotul de-afarăse-nmult, i.

— În linie! t, ipă sonor vocea de argint a lui Ioan s, i văzuiîn razele de lună pătrunse prin oblonul de lemn cum lăn-cile se-ns, irară în linia primă, iar în [a] doua, peste umerelecelor dintâi, se-ntinsese lucii pus, tile cele mici de munte.A fost fapta unui moment. În momentul acesta us, a ceamare trosni din t, ât, âni s, i căzu pe spate.

— Foc! comandă Ioan, s, i dus, manii năvălit, i prin us, a

543

spartă începura urla, care rănit, i, care izbit, i de moarte,prin pocnetele s, i lătratul cel des al pus, tilor.

— Înainte! comandă Ioan, s, i lăncerii se repeziră cufurie în inimicii lor cei mult, i.

Eu apucasem o secure de coadă s, i izbeam cu ascut, is, uls, i cu muchia fără milă în tot ce vedeam înaintea mea.

Dădură s, i ei foc s, i rândurile se răriră.— Înainte! t, ipă Ioan ca turbat. Încă un asalt, încă o

repezire s, i dus, manii, curmat, i în două lături, ne deschiserăo cale largă în această luptă la lumina lunii.

În momentul când ies, irăm cu fuga afară, un pistolsinguratec se-ndreptă în pieptul cel gol al lui Ion. Pocni,un s, erpe de foc se repezi din gura lui, dar în clipa aceea eurepezii securea cu tăis, ul în capul celui ce slobozise pistolul,astfel încât i l-am crăpat drept în două ca pe-un trunchide lemn.

— D-zeul meu, mor! zise Ioan încet. Îl luai în brat, es, i fugii ca o nălucă, nebun, iute, înfuriat*, înaintea oameni-lor mei ce fugeau s, i ei în dezordine urmărit, i de împus, căturis, i de oameni călări. Mereu înainte, mereu spre munte.Pieptul sărmanului copil sângera cumplit, luna părea căse aprinsese-n cer s, i-mi ardea-n cres, tet, oamenii-mi pă-reau fantasme nebune ce zburau vâj âind alături cu mine,când deodată deterăm de-o potecă care ducea în munte.

Aicea pas, ii nos, tri deveniră mai grei, urcarea mai ne-voioasă, până ce-ajunserăm într-un deal plin de bolovanimari s, i risipit, i.

— Stat, i! strigă unul mai bătrân dintre copiii munt, ilor.Bolovanii în s, ir, copii!

Într-un moment bolovanii erau pus, i în două s, iruri, înordine de bătălie, asemenea unui mur. Când inamicii în-cepură a urca dealul, s, irul întâi de bolovani se rostogoli în

544

ei, astfel încât, pocnind, rump ând, lovindu-se de colt, uride piatră ce răsăreau prin iarbă s, i prin tufis, e, bolovanii înurma urmelor rumpeau s, irurile de oameni din vale sau,repezindu-se de pre câte-un vârf de stâncă, cădeau în în-treaga lor greutate pe capetele semet, ilor. De după s, irulal doilea de bolovani se-n tinsese pus, tile s, i unde vedeaufiint, e de oameni, într-acolo pocneau.

— Tomo! zise bătrânul ce luase comanda asupră-i, scu-turând sabia lui cea bătrână pe care-o atârnase la coapsă.Tomo! Tu fugi cât pot, i cu Ion, fugi mereu înainte, ca să fiicu mult înaintea noastră... noi vom fugi mai târziu... dartotus, i vom fugi, pentru că pare-mi-se că-s mult, i devale s, itu s, tii: de s-or sfârs, i bolovanii mari s, i gloant, ele, trebuies-o luăm s, i noi la picior.

Mă dezbrăcai de t, undră s, i înfăs, urai corpul ce păreamort a lui Ioan. Mă repezii mereu la deal, prin tufis, e, pecostis, e t, epene s, i pietroase, prin scu[r]suri prunduite depâraie, peste ape fără punt, i, până ce-ntr-o culme de deal,în mijlocul unei dumbrăvi de spinis, e, zării cuibul unui focîn care clipeau cei din urmă cărbuni prin cenus, a cea sură.Îl adusei lângă foc, pusei în el frunze uscate s, i vreascuricâte putui aduna în clipă, astfel încât în curând se-nălt, ă unfoc mare, pălălăind cu fum mult. Mai strânsei frunze us-cate s, i făcui un pat... pe care as, ezându-l pe Ioan îi desfăcuipieptul ca să-i cercetez rana.

Nu era decât o gaură mică, neagră-ros, ie, sub coaste,fără ca să curgă sânge din ea s, i tocmai asta era cauza le-targiei. Îmi apropiu gura de rană s, i sug o dată cu putere,astfel încât gura toată mi se umplu cu sânge. Sânge negrus, i-nchegat curgea s, i din rană, pulsul începu a bate încet,încet s, i Ioan îs, i deschise ochii lui cei rătăcit, i. Fat, a lui setrăsese, de părea a fi numai piele s, i oase, albus, ul ochilor

545

era t, esut cu subt, iri vine ros, ii.— Ioane, zisei eu, cum ît, i e, copilul meu? — Cum îmi

e? zise el, surâzând amar. Cum să-mi fie? Am să mor, iatătot. S, i tu nu vrei ste consoli, amicul meu? De ce? O, de-ais, ti ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd pe Sofia.

— Aiurezi, Ioane! zisei cu blândet, e.— Copil ce es, ti! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurându-

se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, s, i el zice căeu aiurez. Crede-mă că-s fericit, foarte fericit.

Fat, a lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri dedurere, era senină, dulce. Un nou les, in s-apropie. Capullui se lăsă pe frunzele uscate... pulsul iarăs, i încetă s, i păreaiar că expirase.

Mă uitam în fat, a lui fără să s, tiu ce să fac, nu mai danici un semn de viat, ă; nu eram capabil de nici o act, iune.Prin tăcerea de moarte nu auzeam decât împus, căturilecele depărtate ale luptătorilor nos, tri, din care fiecare măfăcea să tresar, căci întâmplarea aceasta mă făcuse fri-cos. Îngenuncheat lângă el, eu împrejurasem cu o mânăgâtul său, astfel încât, ridicându-l, capul spânzura dupăbrat, ul meu: astfel mă uitam la el s, i nu ziceam nimic, de-cât sărutam fat, a lui ca alabastrul cu gura mea cea plinăde sângele inimii sale. Fat, a rămânea nemis, cată, moartă;numai albeat, a ei contrasta ciudat cu petele sângeroaselormele sărutări. Un fluier vâjâitor din frunză mă trezi dinatonia mea; împus, căturile încetase s, i auzeam din ce înce apropiindu-se pas, i; presupuneam cum că sunt voiniciicare, neputând să sust, ină lupta, se retrăgeau. S, i în curândvăzui apropiindu-se bătrânul tribun, asudat s, i gâfâind, s, iîmpus, căturile se preînnoiră, mai în apropiere însă.

— Ce face? zise el, cu vocea ostenită s, i aruncând oprivire speriatasupra lui Ioan.

546

— Moare! zisei eu apatic s, i rece.— Ne urmăresc! Feciorii mei se-mpotrivesc cât s-or

împotrivi... dar în urmă trebuie s-o ia la fugă s, i ei.Îngenunche s, i el lângă Ioan, care acum, sub influent, a

focului ce palălăia mare s, i care-i ros, ea paloarea, începusea da semne de viat, ă.

— Ce să facem? Nu-l mai putem duce înainte — să-llăsăm iar nu putem.

— Căpitane, acus, i-s aicea! strigă alergând un feciorcare venea dinspre împus, cături. Feciorii abia se mai t, in!

Ne scularăm amândoi ca trăsnit, i.— Stăi! zise bătrânul, dându-mă c-un brat, d-o parte

s, i uitându-se la Ioan, car e-s, i deschisese ochii lui cei maris, i murinzi, care priveau fără înt, eles, ca ochii unui nebun.

— Dă-te-ntr-o parte, Tomo, zise bătrânul, am a vorbiceva cu fratele Ioan.

El îs, i scoase sabia din teacă s, i se uita la ea, pe când dinochii lui bătrâni curgeau lacrimi mari.

— Frate Ioane, zise el încet s, i linis, tit, fă-t, i o cruce. Ioan[]îs, i făcu încet s, i cu silint, ă multă o cruce. În momentulacela sabia vâjâi prin aer s, i capul lui Ioan se rostogoli pefrunzele uscate.

— Nebune! t, ipai, îndreptând pistolul spre frunteabătrânului, ce-ai făcut?

— Ce-am făcut? zise bătrânul, căzându-mi în mâini s, iplângându -mi pe piept ca un copil. Ce-am făcut? Dar ceera să fac?

Tremurul său, gemetele sale convulsive, plânsul, cucare era neobicinuit s, i care se storcea cu greu, asemeneaunei puteri demonice, din pieptul lui, arăta cum că durerealui era adevărată. Vuietul fuginzilor venea mai aproape,

547

pocnetele păreau că vâjâie deja pe la urechile noastre.— Aidi! zise feciorul ce era cu noi, aidi, trezit, i-vă; să

fugim! El acoperise corpul lui Ioan cu frunze s, i cu pietre,iar capul lui îl aruncase într-un izvor de-aproape. Ca cerbiisperiat, i s, i gâfâit, i veneau feciorii din toate părt, ile.

— Să fugim! Să fugim! strigau tot, i s, i mă rupseră pemine s, i pe bătrân în fuga lor fără ordine.

Amet, it, turburat, fugeam fără să s, tiu unde, până ceprigonitorii ne pierdură urmele, până ce noi ne crezurămdestul de siguri pentru de-a sta s, i de-a răsufla.

Ajungând într-un vârf de munte, începurăm a scăpăradin amnare, a clădi care-ncotro câte-un foc urias, , pe lângăcare se as, ezară tot, i. Tot, i erau mort, i de oboseală s, i cu toateastea trebuie ca cineva să vegheze. Unii îs, i legau ranele— cele mai multe us, oare — alt, ii, cum erau, se întindeaula pământ. M-am propus eu să veghez s, i tot, i primiră cubucurie. Bătrânul sta asemenea gânditor s, i se uita fix înmăruntaiele cele ros, ii ale focului, ce plesneau în scântei.Feciorii se culcau cu frica -n sân, bătrânul cioplea un lemn;eu singur mă sculai s, i, luând lancea, mă depărtai ca să măprimblu prin scheletele de piatră ale stâncilor.

Noaptea era întunecoasă s, i rece, gândirile mele erauturburi s, i dureroase, astfel încât mă durea capul de ele s, isimt, eam cum t, easta nu-mi încăpea creierii mei cei revoltat, is, i sinis, tri. Să cuget nu mai puteam. Astfel, cu capul ar-zând, am vegheat noaptea aceea s, i, de-mi aduc amintede ea, e că nu-mi aduc aminte de nimica, afară doar cumcă, tâmpit s, i nesimt, itor, mă lăsasem prada acelei atoniicare-nsot, ea totdeauna durerile mele.

A doua zi, când soarele de aur ardea din cres, tetul ce-rului, pe când voinicii, sculat, i de mult, vegheau asemeneaunor vulturi din vârful stâncilor asupra câmpiei, pe când

548

ne-ncredint, arăm că eram siguri de orice urmărire, eu luaiun hârlet, de-a umăr s, i plecai mereu la vale până-n loculunde murise Ioan. Dus, manii cercetase pe-acolo, însă cor-pul acoperit [cu] mormanul de frunze s, i pietre nu-l zărise.În ars, it, a zilei am început să-i sap groapa. Fruntea s, i piep-tul îmi ardea cumplit s, i cu toate astea picătură de sudoarenu curgea de pe mine. Săpam turbat, ca s, i când as, fi vrutsă îngrop o comoară. Când fu destul de adâncă, dezgropaicorpul fără cap din pietre s, i frunze s, i-l as, ezai încetinel s, icu băgare de samă — ca s, i când ar fi mai simt, it ceva —în locuint, a cea răcoare s, i eternă. Apoi mă dusei la izvor,unde i se aruncase capul. Soarele se răsfrângea pe fat, aapei lucii, care tremura ca o unduioasă oglindă de argint,dar în fundul apei clare zăcea capul cel frumos al june-lui. Apa, curgând, curăt, ise s, i dusese cu sine scursurile desânge, astfel încât nu rămase decât capul cel blond, palid,c-o fat, ă albă ca argintul, cu buze vinete ca porumba, cuochii cei mari închis, i s, i cu părul moale plutind s, i răsfiratîn undele apei. Fat, a cea palidă s, i slabă părea că surâde.Luai apă în pumni s, i-mi spălai alături cu izvorul fat, a careardea ca de friguri. Luai încă un pumn de apă s, i mi-l tur-nai în sân, care ardea, fundul apei se turbură s, i devenisângerat, mă aplecai pe suprafat, a ei s, i sorbii în sorbiturilungi din apa turburată cu sângele lui, apoi băgând amân-două mâinile în izvor, scosei capul lui Ioan s, i-l ridicai înlumina soarelui spre a mă uita lung s, i cu durere la el. Îlas, ezai în mormânt asupra corpului s, i, acoperindu-l tot cut, undra mea, ca s, i când m-as, fi temut să nu-l doară bulgă-rii, începui a umplea mormântul cu t, ărână. În intervaleîmi venea să mă culc s, i eu cu el alăturea s, i să las să cadă ostâncă de pe marginea gropii peste mine, or[i] gândeamsă mă-mpus, c s, i eu s, i să sfârs, esc cu mizeria ce se numes, te

549

viat, ă. Pe-o stâncă, departe, sta un român cu flinta-n soares, i păzea privind în nouri. Un vultur, t, inând în căngile luide aramă o turturică albă zbură asupra capului meu cron-cănind s, i dând din aripi, apoi se-nălt, ă rotindu-se în sus, înnori, speriat de prezent, a mea. Românul s, i-ntinse flinta înpunctul cel negru, ce plutea, din aer s, i dete foc — atunci,rostogolindu-se prin aer, căzu vulturul cu turturiccu totîn prăpastie.

— Răzbunarea! murmurai eu. De ce să mor pân-a nu-lrăzbuna. După aceea am vreme s, i de murit s, i de trăit devoi vrea.

Împlui groapa cu t, ărână, frânsei o ramură verde dintr-un arbor s, i-o aruncai peste mormânt — s, i, fluierând prin-tre dint, i c-o răceală sinistr ă, apucai îndărăt la deal.

Ajunsei la castre. Bătrânul s, edea trist s, i gânditor lângăfoc cu picioarele întinse, cu mâna pe frunte. Mă apropiais, i s, ezui alături de el.

— Ce să facem? zisei eu încet s, i răgus, it.— Gândit-am s, i-am răzgândit, s, opti el, s, i pare-mi

cum că ceea ce-a clocit capul meu nici dracul n-ar fi pututrăscloci. Ei au omorât un copil — pentru că nu eu l-amomorât, bine pot, i s, ti. Decât să-l las mai mort în mânalor, ca să-l chinuiască s, i să-s, i bată joc de el, mai bine l-amscăpat de toate. Nu s, tii, Tomo, că chinul trezes, te sufle-tele omului s, i pe murind chiar durerile cele cumplite îl facsă mai trăiască, darmite ce trai? Dar crezi tu poate că eule-o uit asta... i-o uit sasului, care ne-a vândut ca Iuda peDomnu Hristos? Am trimis iscoadă pe Nit, ă-a Floarei, cares, tie a vorbi ca t, iganii. El s-a uns cu funingine pe fat, ă s, i s-aîmbrăcat în trent, e — as, a va trece pe la moară să vadă acolo-s încă, or[i] nu-s acolo. Dacă n-or fi, apoi pe desară ne-omduce pe la cumătru-meu sasul, ca să bem cu el câte-o fele

550

de vin în sănătatea dumilor-sale.S-auzi zgomot de guri între feciori. Ei veneau râzând,

ducând ca-n triumf între ei pe Nit, ă-a Floarei care, descult, ,cu părul ies, it prin căciulă, cu coatele ies, ite prin t, undră, cugenunchii ies, it, i prin cioareci, negru s, i slab ca dracu, cuochii înfundat, i în cap s, i cu căciula pe-o ure che, povesteaîn stil hodorogit s, i t, igănesc ce ispravă făcuse la nănas, u-săucel bun: sasul. Dar când fu aproape de noi, ochiul său ful-geră teribil, dar astfel că numai noi îl văzurăm. Era mascarâzândă s, i comică a unui suflet plin de ură s, i răzbunare,fat, a ironiza inima, surâsul viclean or[i] prostatec ironizacu starea sufletului său. Feciorii se depărtară de lângă nois, i el, apropiindu-se, ne povesti încet tot ce aflase. Bătrânulzise feciorilor să doarmă de cu ziua de vor putea, căci lanoapte o s-avem de lucru. Nit, ă culegea de prin iarbă nis, telăptuci, pe care le scurgea în gloant, e mari de mămăligă,pe care apoi le băga în traistă.

Înserase de mult, feciorii dormise — numai eu măprimblam tăcut, capul cuprins ca de-o turbare nes, tiută,inima plină de-un pustiu cumplit, nemaisimt, it. Mai aveamceva pe pământ? El îmi mai rămăsese, s, i el se dusese ase-menea. De-as, [fi] avut frate s, i de mi-ar fi murit, cine s, tiede mă durea mai mult. Nori cenus, ii umpluse cerul; cret, is, i nestatornici, ei zburau prin aerul cel cald al nopt, ii, s, iluna cu fat, a ros, ie contrasta cu cenus, a cea lucie a norilor.Voinicii se sculau s, i se scuturau de somn; lăncile lor vineteluceau în lună, t, uguiatele lor căciuli le da un aspect eroics, i sinistru.

— Hai, copii! zise tribunul bătrân, azi avem o cinăminunată. Avem să mâncăm carne de sas!

Mă-nfiorai auzind, s, i cu toate astea nu-mi puteamstăpâni o părere de bine.

551

Nit, ă mergea înainte prin întunecoasele cărări de munte.Pas, ii săi, asemenea acelora a unei pantere, nu răsunau de-fel pe pietris, ul s, i prundul cel mărunt s, i lesne de răscolit alcăilor. Un munte arunca celuilalt umbra lui, cerul gândeanouri, iar stâncile — pocite schelete de piatră — s, uieraucuprinse de vânt. Din când în când se rostogolea câte-opiatră, se desprindea câte-o bucată de stâncă s, i vuia lavale-n jos. Coborârăm muntele s, i apucarăm prin câmpiepână ajunserăm la moară. Moara era închisă, doăa îr câinele dezlănt, uit urla la lună a pustiu. Vocea lui mort, ie s, isomnoroasă răsuna departe în aerul nopt, ii. Nit, ă făcu unsemn s, i tot, i ne tupilarăm la pământ. El merse-ncet însprecâine s, i-aruncă de departe gloant, ele de mămăligă, pe carecâinele le prindea din aer s, i le înghit, ea cu aviditate. Dar încurând efectul lăptucei începu a influent, a s, i el se zvârcoleagemând încet în nisipul de pe marginea râului. Nit, ă nefăcu semn s, i înaintarăm. Pântecele câinelui se umflase cao tobă s, i el suferea cumplit. Unui fecior i se făcu milă s, i-iînfipse lancea-n inimă. Ne apropiarăm de moară. Începu-răm a pocni în us, ă s, i auzirăm vocea speriată a morarului:

— Care-i acolo? — Eu mi-s, baciule, răspunse Nit, ă cuvocea lui t, igănită.

— Da ce vrei tu acu noaptea? zise el.— Am să-t, i [dau] o veste rea, baciule; vin mocanii... îi

văzui d-ici s, i-am venit să-t, i spun, ca să fugi.Auzirăm cum sasul urcă scările tus, ind s, i greoi, apoi

veni lângă us, ă. În momentul când deschise, Nit, ă îi înfipsemâna în gât, astfel încât sasul, pierzându-s, i prezent, a despirit, scăpase felinarul s, i cheia din mână, s, i ochii începurăa i se-nvârti în cap s, i fat, a să-i învinet, ească. L-ar fi gâtuitdesigur, dacă bătrânul n-ar fi oprit. Ordonă să-i puie călus, iîn gură s, i să-l lege. Totul se făcu în tăcere, căci n-avuse

552

timp nici să strige. Ochii bătrânuluii tribun se aprinseseteribil s, i [se] învârteau cu înfricos, are în orbitele lor. Păreacă-i palidul s, i bătrânul demon al mort, ii. Argat, ii morii, caredormeau, nevasta morarului — tot, i fură legat, i.

— Dat, i drumul rot, ilor! strigă acum bătrânul. Rot, ileîncepură a se-nvârti s, i pietrele morii se-nvârteau durdu-ind s, i măcinându-se pe ele însele. Vuietul cel cumplit alpietrelor goale, vâjâitorul zgomot a [l] rot, ilor, ce făceau săspumege apa ce le mis, ca, moara, ce începuse a se legăna s, itrosni în toate încheieturile, întreceau t, ipetele cele slabe s, iînfundate a celor legat, i. Vro cât, iva voinici se suiră pe aco-perământul morii s, i începură a da cu topoarele în el, zvâr-lind bucăt, ile de s, indrilitură în apă[], în care s-acufundaus, -apoi, ies, ind, înotau negre ca sufletele înecat, ilor. În podera o butie cu păcură, care fu vărsată[] pe întreagă întinde-rea podului. Apoi se aduseră cei legat, i s, i se legară t, apăn degrinzile groase care rămăsese din acoperământul devastat.Atunci li se descălus, i la fiecare din cei legat, i gura.

— De ce ne-ai vândut? strigă bătrânul, rece s, i teribil,uitându-se cu fat, a unei furii de marmură în ochii moraru-lui.

Sasul încremenise s, i amut, ise de spaimă. Gura lui [nu]mai putea să zică o vorbă... nici de grat, ie, nici de ură, fălcilei se-nfundase s, i tremurau, ochii turburi ca [a] unui nebun,limba bâlbâia fără să poată modula. Spaima-l amut, ise.Femeia plângea amar, feciorii aruncau priviri rugătoares, i sincere pe înfricos, atul demon al răzbunării.

— Dezlegat, i-i pe tot, i ceilalt, i s, i pe femeie s, i ducet, i-i lat, ărmuri, afară de morar — el rămâne-aici.

Într-un moment fură cărat, i la t, ărm. Ne scoborârămcu tot, ii din pod s, i ne duserăm la t, ărm. Un foc mare fuaprins în moment.

553

— Cine ne-a vândut? zise bătrânul crunt cătră femeie.— El! zise ea, văitându-se... bărbatu-meu. Spusu-i-am eusă nu s-amestece neci în rău, n ici în bine. Nu... nu s-aputut. Ungurii i-au dat 200 de zlot, i buni, s, i pentru aceeael v-a vândut.

— Femeie, zise bătrânul, cu tine n-avem noi nimica,nici cu voi, feciori, zise el cătră argat, i. Dezlegat, i pe muieresă-s, i [ia] bani s, i lucruri s, i ce mai are prin moară.

— Încărcat, i pus, tile, măi! să dăm în sas, ii ăs, tia, ziseNit, ă râzând. — Fără gloant, e, s, opti unul altuia. Argat, iifură dezlegat, i.

— Fugit, i, mă! le zise Nit, ă. Foc, copii! zise feciorilornos, tri. Sas, ii fugeau de le-ajungeau picioarele la ceafă —pus, tile trăsnirdar, fără gloant, e cum erau, nu făcură de-cât a înmult, i spaima celor ce fugeau. Femeia ies, ise, cubanii s, i cu lucruri ce avea mai scumpe, din moară s, i plecăplângând. Morarul începuse a boci, legat de grinzile morii.

Bătrânul suci o funie de paie s, i, umplând-o cu păcură,o azvârli aprinsă de jos pe acoperis, ul morii. Într-un mo-ment podul cel uns cu păcură se aprinsese, morarul t, ipateribil de întrecea urletul rot, ilor s, i durduitul pietrelor ne-ferecate. Aci bătrânul tribun râse cu sălbătăcie — ideeasatanică se-mplinea. Luă toporul s, i tăie funiile ce legaumoara de mal.

Moara începu a se mis, ca, a pluti aprinsă pe valuri.— S, i foc s, i-nec! strigă bătrânul teribil, suit pe-o piatră

s, i ridicând pumnul la ceruri; de-am făcut rău, pe sufletulmeu să cadă!

Aspect teribil. Urlau rot, ile, scrâs, neau pietrele, trosneaînflăcărată moara, t, ipa cu sălbătăcie morarul în mormân-tul de jar. Întreaga moară părea un bătrân s, i bolnav balaurde foc care scormolea urlând, cu aripile lui, valurile ros, ite

554

de foc ale apei. Moara-nota repede, dusă s, i de-nvârtiturarot, ii, s, i de repeziciunea apei. Dumbrăvile de pe malurise-nros, eau pe unde trecea palatul arzător s, i deschideaucărările lor de pădure ochilor ce urmăreau spectacolul...Norii cenus, ii ai cerului se ros, ise de foc, fumul cel greu s, igros ce-l lăsa în urmă moara ce fugea ne-neca răsuflarea.

— Am sfârs, it, copii! zise bătrânul, oftând greu s, i adâncs, i scobor ându-se de pe piatra pe care se suise. Hai înspremunte!

Nu voi uita niciodată acel spectacol unic în felul său.Între-acestea ungurii devenise nesuferit, i. Bănuiala s, i ade-seori nici aceea era destul pentru ca cineva să fie spânzu-rat or[i] împus, cat. Moartea devenise starea cea normală,viat, a — starea cea anormală a omului. Ei prădau satelecele românes, ti în modul cel mai barbar, omorau fără mize-ricordie femeile s, i copiii, păreau a se-ntrece care pe care încruzime s, i-n grozăvie. Ce era dar mai natural decât ca ro-mânii, împins, i de răzbunare, să ceară dinte pentru dinte,ochi pentru ochi. Ungurii nu pusese-n scenă pe-atâta orevolut, iune, pe cât un brigandagiu, o hot, ie ca să zic privi-legiată — s, i o hot, ie cu-atât mai scuzată, cu cât ea se exersaasupra unei nat, iuni de paria — asupra românilor.

Numai că-s, i găsise oamenii! Dinte pentru dinte, ochipentru ochi! Asta era s, i deviza lăncerilor — s, i ei măsuraucu măsura cu care li se măsurase lor. Românii nu prădau,ei ucideau. Oamenii nu se numărau după ranguri, ci dupăcapete, căci coasa nu s, tia diferent, ă între capul cret, s, i ne-gru al magnatului s, i-ntre capul de câine al honvedului.Era teribil acest popor când îs, i scutura lant, urile lui de fier,teribil ca varga lui Dumnezeu. S, i oare nu sunt toate po-poarele as, a? Blânde s, i pacifice în timp de pace, fizionomiabonomă, ochii sinceri, statura aplecatde sarcina cea grea

555

a viet, ii. Dar vezi-le în revolut, iune! Vezi profunditateaacelui suflet teribil care zăcea sub masca bonomiei, vezicum presupune, de nu s, tie, injuriile trecutului, vezi cumaruncă lant, urile mâinilor sale în fat, a stăpânilor fără desuflet. S, i se tem stăpânii fără de suflet s, i-s, i dau averileca să-s, i scape viat, a. Ci omul din popor nu vrea averile,geaba l-ai umplea cu aur, geaba l-ai îmbrăca în mătase.Pâinea ce i-ai luat-o de la gura copilului i-ai cântări-o cuaur, lacrimile lui de venin s, i sudorile lui de sânge i le-airăscumpăra cu surele mărgăritare ale Orientului; ci el nuvrea aurul s, i mărgăritarul tău, el vrea viat, a ta! S, i cine-argăsi-o nedrept, cine rău? E o lege în natură care să nuscuze? E o lege în natură care să nu-t, i dea drept când tuucizi pe cel ce t, i-a biciuit secoli pe părint, ii tăi, pe cel cet, i-a ars în foc pe străbunii tăi, pe cel ce umple fântâniles, i râurile cu copilul sufletului tău? Legile care compunfundamentul eticii chiar te-ndrept ăt, esc de-a cere cât t, is-a luat, de-a face cât t, i s-a făcut, pentru că numai as, a sepoate restitui echilibrul, dreptul pe pământ. Dar virtuteaar cere să nu-l ucizi. Nimeni nu-i obligat să fie virtuos, fie-cine să fie drept — s, i când sentint, a acelui drept nu găses, tecarnefice, fă-te singur carneficele ei. Un om ucis, o literănecitită; un oras, de ars, o pagină de-ntors — iată carteade legi a revolut, iunilor, a dreptăt, ii lui D -zeu!

...................................(Aici sunt mai multe pagini rupte din manuscriptul

lui Toma. Or[i] că le-a găsit de bine a le rumpe, or[i] căvro mână streină căruia i le dedese el să le citească a avutindiscret, iunea de-a le găsi într-atâta de interesante încâtsă le rumpă spre păstrare. În orice caz nouă ne pare răude-a nu fi în stare să dăm cont publicului despre ceea cecont, ineau acele pagini; ci vom continua cu urmarea de

556

unde-o găsim s, i noi:)...că-l văzuse acasă. Ce era să-i răspundă alta? Apoi

deciziunea era luată de mai mult s, i aveam de gând a oîmplini fără chiar ca să-mi vină o asemenea ve ste. Mos,Terinte îi tot da: că să vin în sat la ei, ca să mă fac popă.Scoate-or ei de la episcop carte ca să mă popească, nu teteme. Revolut, iunea se sfârs, ise s, i n-as, fi avut de ce să numă fac popă, ci natura mea nu suferea reverendă.

Put, in după aceea era să se declare pacea de restituită,cu toate că noi, garde ale Carpat, ilor, nu ne dizolvasemîncă. Într-o zi îmi dă Terinte o oală, ca să mă duc s-aducapă de la o fântână în apropiere. Ziua era caldă s, i albă,codrii erau verzi. Atunci mă cuprinse mai mare dor deducă. Ajuns la fântână, privii mult în fat, a apei din fundulfântânii, apoi lăsai să cadă oala înăuntru, iar eu apucaispre munt, i la vale.

Satul nostru ăera î mai tot ars, pustiu, s, i numai câiniisatului urlau pe ici, pe colo de foame, or [i] rodeau câte-un schelet de vită moartă. Venii în bordei. Mă aruncai înbrat, ele bătrânului meu tată, care mă crezuse mort. Amstat mult cuprins, i astfel, tatăl s, i fiul, ochii bătrânului meuse umpluse de lacrimi s, i nu vorbea nici un cuvânt, decâtîmi mângâia părul s, i fruntea s, i mă săruta plângând s, imut de bucurie. O zi s, -o noapte i-am tot povestit, dar elnu se sătura de auzit... Când îl întrebai cum se purtaseel în răzmerit, ă, el îmi arătă surâzând cu viclenie o lanceatârnată în cui.

— Apoi am făcut s, i eu cât am putut, bătrânul de mine!Nu mai e măduvă-n oase! zise el voios. I ! de-as, fi fost s, ieu acu ca tine... numa-s bătrân, n-am ce-i face.

S, i mă măsura cu privirea lui fericită din cres, tet pân-întălpi, parcă nu s-ar fi putut încrede de-s eu, or[i] de nu-s

557

eu.Veni s, i Finit, a. Era logodită c-un fecior nalt s, i frumos.

Îi pomenii de nuntă s, i se ros, i până după urechi. Dar...s, tiam eu că-i place.

Pacea era deplină în t, ară. Finit, a se mărită s, i eu îi fuseinun mare — în fine, am stat ce-am stat acasă, până ce-ntr-o zi mă pomenii cu tata mort. Adormise de bătrânet, e, cipentru totdeauna. L-am pus în mormânt alături cu mama,am as, ezat o cruce de lemn la capul lui s, i-am încu[nu]nat-ocu busuioc. Finit, a, biata copilă, îs, i s, tergea lacrimile cus, ort, ul s, i-mi promise de-a pune flori pe mormintele lors, i de-a [a]prinde câte-o lumină la zile mari, de sufletulcelor [mor]t, i. Întristarea -mi intrase-n inimă, întristareas, i pustiul.

558

Corespondent, ă

Corespondent, ă Mihai Eminescu -Veronica Micle

Draga mea Veronică,Ca eu să nu-t, i scriu e de înt, eles. Bolnav, neputând

dormi nopt, ile s, i cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nuam nici dispozit, ie de a-t, i scrie t, ie, căreia as, vrea să-i scriuînchinăciuni, nu vorbe simple.

Dar tu care ai timp s, i nu es, ti bolnavă să nu-mi scriie mai put, in explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cumine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru căeu sunt unul din oamenii cei mai nenorocit, i din lume.

S, i tu s, tii care este acea nenorocire. Sunt nepractic,sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mult, i mă urăscs, i nimeni nu mă iubes, te afară de tine. S, i poate nici tunu m-ai fi iubit câtus, i de put, in, dacă nu era acest lucruextraordinar în viat, a mea care e totodată o extraordinarănenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, săse adapteze cu împrejurările s, i să prinză din sbor put, inulnoroc care îl dă o viat, ă scurtă s, i chinuită, s, i eu nu am făcutnimic din toate acestea, ci te-am atras încă s, i pe tine încercul meu fatal, te-am făcut părtas, ă urei cu care oameniimă onorează pe mine. Căci acesta e singurul reazim al

caracterului meu - mă onorează ura lor s, i nici nu mă potînchipui altfel decât urât de ei.

Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuies, ti, turămâi cum ai fost s, i scrie-mi. Tendint, a mea constantă vafi de a-mi împlini făgăduint, ele curând ori târziu, dar maibine târziu decât niciodată.

Sunt atât de trist s, i e atât de des, artă viat, a mea debucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. Ale suspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacăn-ai mai iubi pe mine.

Scrie cu degetele pe cari le sărut.(1880 Februarie)Bucures, ti 3 Mai 1880

Stimabilă Doamnă s, i respectata mea amică,Dacă v-am putut trimite atât de repede scrisorile în

cestiune, cauza e că ele au fost totdeuna la mine; pentruactele cerute vet, i binevoi a îngădui una sau două zile ca săle caut în vravul meu de cărt, i, nearanjate încă din lipsă detimp s, i legate în teancuri tocmai în acele nefericite zile dePas, ti, singurele libere pe care le-am avut de atâta timp s, ipe care le-am întrebuint, at la legarea în teancuri a cărt, ilor.În orice caz, stimabila mea Doamnă, sper a nu-mi atragedin nou supărarea DV. s, i Vă rog de mii de ori să mă iertat, i,dacă nevoind a Vă lăsa fără răspuns imediat, nu alăturdeja pe lângă actele în cestiune.

Vă mirat, i de graba - mie desigur penibilă s, i neplăcută- cu care V-am trimis scrisorile cerute. Uitat, i însă, se vede,scrisoarea DV. din urmă pe care V-am trimis-o asemeneas, i prin care mi-at, i luat orice perspectivă de-a da lucrului oaltă formă, decât cea dorită de DV. chiar.

562

O repet, Doamnă, nu insist câtus, i de put, in de-a urnide pe umerele mele sarcina de vină ce mi se cuvine s, i caomul, care ia orice amănunt asupra sa, după ce a luat to-tul împreună, nici nu mai gândesc să-mi us, urez sarcina,să atribuiesc altora sau împrejurărilor sau în fine numaigreutăt, ilor momentane purtarea mea oricum ar fi fost.

Cât voi putea voi încerca să îndreptez ceea ce-amgres, it; a silui împrejurările, iată singurul lucru pe carenu-l pot face prevăzând de mai-nainte zădărnicia unorasemenea încercări.

Sfârs, esc scrisoarea mea prin părerea de rău că at, igăsit de cuviint, ă a-mi imputa fapte, pe care nu le cunosc,relatate DV. de persoane, pe cari asemenea nu le cunosc.În orice caz, în retragerea absolută în care trăiesc, a fostceva nou pentru mine de-a afla despre ocupat, iuni, cărorase pretinde că mă dedau sau despre petreceri, la cari sepretinde c-as, fi luând parte. Sunt atât de retras, Doamnă,s, i am atât de put, in interes pentru ceea ce se vorbes, te saunu despre mine, c-un cuvânt toată viat, a mea e atât desimplă, cu toate greutăt, ile ei, încât nici curiozitatea n-oam de-a s, ti cine s, i-a luat libertatea de-a zice că pretinde amă cunoas, te, nici curiozitatea de-a s, ti ce se vorbes, te.

O singură dorint, ă am avut, dar dacă s, i oameni s, i îm-prejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi fi eu acela caresă impun unora, să siluesc pe celelalte. Toate merg, sevede, pe-un drum prescris de mai-nainte, asupra căruiaputerea individului nu are nici o influent, ă.

Repetând rugăciunea să binevoit, i a îngădui vro douăzile până să vă pot trimite actele rămân cu tot respectul

al DVoastre supus servitorM. Eminescu

Bucures, ti 12 Octomvrie 1880

563

Doamna mea,Îmi permitet, i a nu mai s, ti ce să Vă răspund. După

ce singură at, i rupt relat, iile cu mine, după ce le-at, i dat opublicitate, pe care eu nu le-o dădusem nicicând, dupăce în sfârs, it prin nenorocita comunicare a unor mărturi-siri, ce avusesem imprudent, a de-a Vi le face at, i făcut ca înadevăr întregul cerc de cunos, tint, e de care mă bucuram săfie revoltat în contra mea, venit, i acum a adăuga tuturorgrijilor mele zilnice o nouă grijă, atribuindu-mi o respon-sabilitate, pe care oricât de drept as, fi, n-o pot recunoas, teîn măsura în care mi-o atribuit, i.

Niciodată Doamnă, desfacerea noastră, de-ar fi tre-buit să aibă loc, nu s-ar fi căzut a se face cu atâta amără-ciune, cu care at, i făcut-o DVoastră. După ce dar veninulacestei amărăciuni m-a desiluzionat cu desăvârs, ire asu-pra suportabilităt, ii unor relat, iuni între noi, după ce amjudecat că continuarea lor ar fi o nenorocire pentru Dta s, ipentru mine, după ce astfel, zdrobit de această convingerecare mi se impune prin deosebirea caracterelor noastre,m-am mult, umit cu visul unei fericiri trecute, s, tiind binecă alta viitoare nu mai e cu putint, ă, DVoastră pare că găsit, io deosebită plăcere de-a mă tortura cu destăinuirea unorhotărâri, copilăres, ti s, i condamnabile, la care nu m-as, fias, teptat din partea unei femei atât de inteligente, atât degrat, ioase precum suntet, i DVoastră.

Doamnă, crede-mă odată că ceea ce Dta presupuică e amor din partea Dtale nu e decât îndărătnicie. Dacăaceastă îndărătnicie s-ar putea înlătura prin declarareacă es, ti frumoasă, inteligentă, demnă de-a fi iubită de alt, ioameni superiori nimicniciei mele, t, i-as, face-o bucuros.Fii bună s, i nu te crede dispret, uită de mine. Dar sentimen-tul meu nu mai poate fi de acum înainte decât stimă s, i

564

amicit, ie, nicicând acela care a fost atât de adânc turburat,fie de împrejurări, fie de noi îns, ine.

al DVoastre supusM. Eminescu

Momot, i dragă,Din faptul că nu ai căpătat ieri depes, ă, vei fi conchis

fără îndoială că ieri nu a fost la ordinea zilei petit, ia ta. Dela 1 pân’ la 4 am stat ieri la Cameră în des, ert. Nicu Ganemi-a spus c-o să vie Sâmbăta viitoare, ceea ce doresc s, i eupentru ca să se mântuie odată.

Pe pezevenchiul cel de grec nu-l mai primi, te rog; sau- dacă-l primes, ti - te oblig să fie s, i Câmpeanca de fat, ă, pen-tru că nu voi să rămâi tu, om sincer s, i adevărat, incapabilde viclenie s, i minciună, sub impresia acestui s, arpe veni-nos, acestei archicanalii ingrate, mincinoase s, i spioane. -Eine schwache Stunde - zici tu că e partea slabă a femeilor.De aceea mă tem s, i eu mai mult decât de orice s, i de aceeagăsesc preferabil să nu-l găsesc de loc s, i să-i ceri prin ma-dame Câmpeanu scrisorile, dacă va veni. Ce mai are a-t, ispune azi, când a aruncat asupra fericirii noastre cea maineagră injurie? Eu nu s, tiu cum tu nu ai sentimentul pecare-l am eu s, i nu recunos, ti că apropierea acestui mize-rabil de tine e o injurie mortală pentru noi amândoi? Dinpurtarea ta în această cestiune delicată voi face un merit,dacă va fi bună, un merit pentru care ît, i voi fi recunoscătortoată viat, a mea.

Nicut, ă, fii cuminte. Pe mine m-apucă iar furia înnăs-cută caracterului meu, gelozia, cea mai rea s, i mai amarădin toate patimele. Te rog să n-o hrănes, ti, dacă nu vreisă-mi iei linis, tea trebuincioasă pentru a iubi atât de senin,precum te-am iubit în momentele cele mai bune ale viet, ii.

Te sărut din cres, tet pân’în tălpi s, i rămân

565

al tăuEmin

7 fevruarie 1882Momot, i,

Scrisoarea de la 5 am primit-o în 7. Te rog să-mispui dacă primes, ti regulat scrisorile mele, căci s, i mie îmivine ideea să le numerotez ca vestita femee din romanulfrancez. În scrisoarea de ieri, preocupat de gelozie, amuitat să-t, i zic că tu es, ti Momot, i a mea - numai a mea, că es, tigingas, ă ca un crin s, i albă ca s, i el, dar nu as, a de cuminte.

Titus îmi propune să-mi editez versurile s, i am s, iluat de la el volumul 1870-71 din “Convorbiri” unde stau“Venere s, i Madonă” s, i “Epigonii”. Vai Mut, i, ce gres, eli deritm s, i rimă, câte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oarecu putint, ă a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred,dar în sfârs, it să cercăm.

De-ai fi aici te-as, pupa! Dar as, a să pup în vânt? Căcitu es, ti începutul s, i sfârs, itul viet, ii mele, cu tine se-ncepe s, ise-nchee gândul meu, al

luiEmin

Draga mea Veronicut, ă,Sunt cinci ceasuri de dimineat, ă s, i eu, luându-mă cu

lucrul, n-am putut închide ochii încă. Acum, după ce-amsfârs, it câte aveam de făcut, îmi închei ziua gândind la tine,pasărea mea cea sprintenă, cea voioasă s, i tristă totodată s, ias, vrea să pun mâna pe tine, să te sărut pe aripă... pe loculunde va fi fost odată două aripi, pe umărul tău cel alb s, irotund s, i frumos. Dar trebuie să-mi pun pofta-n cui, căciîn acest moment tu dormi dusă, în pătut, ul tău as, ternutdesigur c-o fină pânză de in, iar eu mă uit în lumânare s, igândesc la tine. Dormi s, i nu te trezi, draga mea Nicut, ă, că

566

eu te păzesc tocmai de aici.Iar mâni când te vei trezi, ai s-as, tept, i scrisoare s, i

poimâni are să-t, i vie s, i atunci ai să s, tii s, i tu ce făceai pecând eu scriam aceste s, iruri s, i eu cum te-nchipuiesc petine, dormind nesărutată, în pat. Oh, nesărutato, tarete-as, mai săruta!

Ieri seara, mititicule, am fost pentru întâia dată decând te-ai dus tu, la un concert. Pablo de Sarasate, violo-nistul spaniol, e aci s, i cântă admirabil, as, a precum n-ammai auzit violonist s, i tu s, tii bine că pe Sivori l-am auzit.Sivori era un mare technic, acesta nu are numai technică,ci s, i inimă. Nis, te ochi mari, negri, sălbateci are cres, tinulacesta, s, i, des, i e urât ca dracul, trebuie să fi plăcând lacucoane. Dar toate acestea tu le vei fi citind abia poimâne,căci acum dormi, nu-i as, a? Dormi Veronică? Desigurdormi.

Nicu Gane a plecat la Ias, i; deci dacă-l vezi mai zi-is, i tu, că eu, nu e zi lăsată de Dumnezeu în care să nu-l trag de mânecă s, i să nu-i aduc aminte. Dar el mai cu“ba azi, ba mâne” n-a făcut vro treabă acătări pân-acum,bată-l-ar norocu încă cu vro s, apte duzine de copii dar s, icu milioanele respective cu care să-i crească.

S, i încă să mai s, tii una. Mi-am scos ceasornicul meude aur de unde s, edea cu chirie la părintele Strul Avrum s, imă fudulesc cu el. S, tii că în el e pururea posibilitatea ime-diată de-a te aduce la Bucures, ti cu nepusă-n masă, căciel reprezintă oricând capitalul necesar pentru transpor-tul celui mai scump odor ce-l am eu în Ias, i, încât eu îmiimaginez următoare consecut, iune în prezent, a celor douăodoare ale mele: când tu vei fi aici, el poate lipsi, când tuvei lipsi el va-ncerca să vie la loc. Ît, i pot, i tu închipui a cuiprezent, ă o prefer. Ce faci c-un ceasornic? Te uit, i la el. Pe

567

când cu tine? Câte nu facem noi de par ceasurile minutes, i zilele sferturi de ceas?

Măi Momot, elule,Pe cât de mititică es, ti tu, pe atât de perfidă. Îmi

imputezi ba că n-am treabă, ba că nu-t, i trimit “Timpul”regulat, fiindcă uit să t, i-l trimit, ba - grozăvia grozăviilor -îmi dai sfatul să mă amusez.

Oare n-ai pătruns tu încă natura mea de călugăr pen-tru a s, ti că nu există amuzament pentru mine fără tine s, ică tot ce vorbes, ti tu e moftologhie? Critica asupra cărt, ii luiSlavici e scrisă de mult - însă n-am publicat-o încă pentrucă voi s-o remaniez. Poezia nu t, i-am trimis-o pentru căasemenea voi s-o remaniez. Am mai scris o critică asupra“Columnei lui Traian” care iar voi s-o remaniez. Tu s, tii căla mine remanierile sunt lucrul de căpetenie, căci se ceresă fiu într-o dispozit, ie identică cu aceea în care am scris.

“Timpul”, suflete, în zilele când nu am treabă acolo,nu as, tept pân-o ies, i de sub tipar s, i t, i-l trimit a doua zi.Astfel es, ti dispensată de a citi articolele de fond ale DluiChristescu a doua zi după ce-au apărut. Le cites, ti a treiazi, numai pe ale mele a doua zi - abstract, ie făcând de ad-mirabilele product, iuni ale penei onorabilului Păucescu,cari cată să te fi interesând foarte mult.

Momot, elule, crede că gândesc zilnic la tine s, i mi-edor s, i că - în momentul în care, fără jenă, t, i-oi putea facearipi, ca să stăm fără jenă în acest oras, , t, i le fac ca să-mivii pe sus ca o rândunică de odată cu primăvara. Căci s-afăcut primăvară, a sosit - fără flori s, i fără verdeat, ă încă -s, i primăvara e vremea iubirii, de predilect, ie. Pe muză nufii geloasă, căci ea în adevăr nu mai produce nimic, Credchiar că talentul de versificare a fost numai un incidental tineret, ei s, i că proză e ceea ce voi scrie de acum înainte.

568

Poate da, poate nu; încă nu s, tiu.Când vei veni, vei afla de la madame Slavici dacă am

ies, it vreodată seara sau m-am dus pe undeva. La comediilelui Vondracec n-am fost decât una singură dată et c’esttout, asemenea la Sarasate la amândouă concertele, ceeace t, i-am s, i scris. Autrement nulle part.

Draga s, i mititica mea Mot, i,Se vede că voi fi având vro înrudire simpatică cu

Hristos de vreme ce în săptămâna Patemilor lui m-a datdin friguri în junghi. Trebuie să s, tii că de trei zile avemiarnă completă în ce s-atinge de frig, că piciorul meu drepte ca vai de el s, i că pe deasupra am un junghi în parteadreaptă, drept care pun mus, tar s, i piele de iepure la piept.Iată halul în care mă aflu, Mot, i, încât nici nu t, i-am pututrăspunde ieri la dulcea s, i încântătoarea ta scrisoare pecare a căzut o lacrimă din parte-t, i. Draga mea fată! Mi-emilă, mi-e tare milă de tine. Costinescu a mai fost pe lamine s, i-t, i trimite complimente.

Îmi zici să vin. Mot, i, îmi vine să t, ip la ideea de a tevedea s, i cu toate acestea - Momot, elul meu drag s, i iubits, i dulce s, i desmierdăcios - de ce as, zice că vin, dacă nupot? Nu pot, Mot, i, mă rog t, ie, nu pot mânca-t, i-as, gurit, ata cea dulce, nu pot, dragă femee. N-am decât trei zilelibere: Duminecă, Luni s, i Mart, i. Una dusul, una întorsul -ce facem cu una singură? Dac-ar fi să-t, i spun motive, t, i-as,spune multe, dar nu voi. Eu s, tiu că tu mă crezi, s, tiu cămă crezi că de-as, putea, as, fi de mult lângă tine. S, tii tu cedragă-mi es, ti? Din ce în ce mai dragă, pentru că în tines-a încheiat viat, a mea s, i cu toate astea - as, a ne-a fost scrisamânduror - prin despărt, iri să trecem ca să se lămureascăprin amărăciune sufletele noastre. Scumpă Mot, ico, nunumăra zilele, căci în luna viitoare, în Aprilie, vom fi la

569

un loc pe mult, mult timp s, i apoi... as, a pentru totdeuna.Acesta e cel din urmă termen al amărăciunii noastre, s, iacesta va trece că vreme este. s, -apoi nu ne va mai despărt, inici Dumnezeu, nici dracul.

Te sărut pe gât s, i după cap s, i pe obrajii amândoi s, i“le brin d’amour” pe gură s, i mânut, ele s, i la coate s, i pe umărs, i rămân

al tăuEmin

Vinerea Patemelor 26 martie 1882Fetit, ule dragă,

Nu te supăra dacă nu-t, i scriu numaidecât după ce-t, iprimesc scrisorile, dar în adevăr înot în stele. Acuma m-au apucat frigurile versului s, i vei vedea în curând ceea cescriu. Îndată ce mă voi muta de aici ît, i trimit bani de drum;pân-atunci “Legenda” la care lucrez va fi gata s, i fiindcăluceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasăde el, fetit, ul meu cel gingas, s, i mititel, s, i nu te-i supăracă nu-t, i scriu imediat, nici că nu-t, i scriu mult. Cred căe un gen cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-olinis, te perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat,senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu es, ti reginastelelor din cerul meu s, i regina gândurilor mele - graziosa- graziosissima donna - pe care o sărut de mii de ori însomn s, i trează s, i mă plec ei ca robul din “O mie s, i una denopt, i”

Emin10 aprilie 1882

Draga s, i dulcea mea fetit, ă,Eu t, i-am răspuns la scrisoarea ta din urmă, e pozitiv.

Încât se vede că se va fi pierdut, ceea ce mi s-ar fi întâmplatpentru întâia oară de când corespundem. Ît, i scriam de

570

căldurile ce domnesc aci, rugam să mă iert, i că nu t, i-amscris imediat s, i-n sfârs, it s, tiu un lucru: t, i-am scris treipagini de blagomanii s, i te sărutam la sfârs, it, cum te sărutserile s, i diminet, ile măcar cu gândul. Mă mir în adevărfoarte mult cum de n-ai primit-o.

Apropos de Titu. Da! Vorba ceea ; râde vârs, a debaltă s, i baba de fată. Cine s-a găsit să-t, i facă morală înprivint, a relat, iei cu mine? Maiorescu. O fi el critic, o fi elom de litere, dar iubirea mea pentru tine s, i desinteresareata copilăroasă s, i adevărată cu care ai fost s, i rămâi a mea,aceasta nu ar fi găsit-o la nici una din doamnele pe carele-a perindat. Deosebirea între el s, i mine e că el a avutpururea ce oferi femeilor, s, i eu n-am avut nimic, decâtingratitudine chiar. Tu nu es, ti de comparat cu acele s, ide aceea rău face a te mustra pentru lucruri care suntspre lauda, nu spre mustrarea ta. Imorală o femeie careiubes, te din caprit, iu, imorală cea care iubes, te pentru banis, i pentru interese, dar dacă există moralitate în amor enumai amorul de bunăvoie, fără interes, cu uitare de sines, i cu uitare de tot. De aceea, draga mea Nicut, ă, ît, i zic:opinia celor ce sunt mai răi decât noi nu ne atinge întrunimic.

Un lucru care te va interesa. Baican scrie o poveste cei-am spus-o eu s, i pe care tu vei recunoas, te-o numaidecât.E o poveste care s-a spus de multe ori la tine acasă s, i epublicată în foiletonul “Timpului”.

Eu, versuri nu mai scriu de loc. Dar în adevăr e s, ipeste putint, ă de-a scrie. Zilnic câte un articol de fond, s, ipe nis, te călduri, drăgut, a mea, pe nis, te călduri cari producdurere de cap s, i te scot din fire. Dar tu îmi spui că scrii s, is, tii, Mot, i, că odată avem să le corijăm împreună s, i le vomedita s, i mă tem c-ai să capet, i s, i Bene-merenti, Mot, mititel

571

ce es, ti tu s, i drăgălas, , să treci la nemurire alături cu Sions, i Urechia. Quel plaisir!

Draga mea fată, iartă-mă că n-ai primit scrisoareamea. Ce să-t, i zic alte dacă te superi? Fiindcă nu pot, i batepos, ta care mi-a irosit-o, bate-mă pe mine că tare mi-arplăcea să umblu bătut de tine, odor în codru de tâlhari cees, ti!

Când te culci, gândes, te la mine s, i când te scoli ase-menea. S, i lasă-mă să te pup, mânca-t, i-as, ochii tăi cei luciide pisică, s, i să te dorlotez ca pe-un pui ce es, ti tu, puit, uldulce s, i pe vecii vecilor a lui

EminIunie 1882

Din luna lui Iunie 1882.A plâns scriind-o.

Îngerul meu blond,Te-as, acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă

cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi defat, ă; as, face-o în gând, dacă n-as, fi atât de gelos precumsunt. Tu îmi faci imputarea că nu-t, i vorbesc de loc deamor - dar tu nu s, tii că amorul meu e un păhar în ade-văr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. S, i aceaamărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e aceagelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăs, tes, i când es, ti de fat, ă, s, i când nu es, ti. Veronicut, a mea, dacăacest sentiment care tâmpes, te mintea s, i stinge-n om oricecuraj de viat, ă, n-ar învenina pururea zilele s, i nopt, ile mele,dacă n-ar fi ingredient, a fatală a oricărei gândiri la tine,as, fi poate în scrisorile mele mai expresiv s, i mai vorbăret, .Tu trebuie să s, tii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot as, a -

572

uneori - te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numaipentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsultău nu are pret, ul ce i-l dau eu s, i nebunesc la ideea că te-arputea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv s, i fărăîmpărtăs, ire. Te urăsc uneori pentru că te s, tiu stăpână petoate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuindcă ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura meaavere. Fericit pe deplin nu as, fi cu tine, decât departe delume, unde să n-am nici a te arăta nimănui s, i linis, tit nuas, fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu săam intrarea. S, i această amărăciune e uneori atât de mare,încât pare c-as, fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E dreptcă viat, a mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-idă cuprins s, i înt, eles, e drept că nu te-as, fi strâns în brat, e,dulce s, i albă amică, dar nici n-as, fi suferit atât, nici n-as,fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-uncodru de tâlhari. Oare acel om, pururea în pericol de a-s, iarunca viat, a pentru acel tezaur s, i pururea în pericol dea-l pierde, nu-s, i zice în sine uneori că, cu toate că iubes, tetezaurul, ar fi fost - nu mai fericit, dar mai put, in nefericitsă nu-l fi avut? As, a zice poate, dar cu toate acestea nu-llasă în pădure, cu toate acestea-l iubes, te mai mult decâtviat, a. As, a te iubesc s, i eu - mai mult decât viat, a, mai multdecât orice în lume s, i pururea cu frica-n sân, as, vrea sămor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-ate pierde. T, i-am spus, Nicut, ă, că pentru mine viat, a s-aîncheiat. Ce-mi mai spui tu, că sper să aflu alt amor cuus, urint, ă s, i că nu apreciez îndestul dragostea ta? Nu maisunt în stare s, i nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afarăde tine.

Dac-ai cunoas, te această mizerie sufletească care măroade, dacă ai s, ti cu câtă amărăciune, cu câtă neagră s, i

573

urâtă gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea cănu-t, i scriu uneori o vorbă de amor. În acel moment te-as,săruta, te-as, desmierda, dar te-as, ucide totodată.

Momot, elule, ît, i sărut mânile tale mici s, i genunchii tăicu gropit, e s, i gura ta cea dulce s, i părul s, i ochii s, i coateles, i toată, toată te sărut s, i te rog, te rog mult să nu mă uit, ideloc, des, i poate tocmai când vei s, ti că te iubesc ***, nuvei mai pune nici un pret, pe iubirea

lui EminAmica mea,

Ît, i mult, umesc pentru trimiterea fotografiei. Nu t, i-am răspuns la cea din urmă scrisoare s, i n-am dat mai alesurmare cererii pentru batistă s, i scrisori, pentru că îmiera atât de greu de-a ,ă despărt, i de aceste dulci rămăs, it, eale fericirii s, i nefericirii mele, de rămăs, it, ele singuruluisentiment adevărat pe care l-am avut în viat, ă s, i pe caredesigur nu-l voi mai avea nicicând.

Dacă pretinzi în mod absolut ca să-t, i trimit cele dinurmă scrisori înapoi, t, i le voi trimite, căci es, ti în drept a mile cere; dar dacă nu le pretinzi, amica mea, atunci te roglasă-mi-le. Nevrednic de-a le păstra, nevrednic de-a fi iubitde Dta, precum t, i-am spus de atâtea ori, eu o cer acesta nuca pe un semn de afect, ie, ci ca o grat, ie except, ională. Darîn sfârs, it, Dta es, ti stăpână pe voint, a Dtale s, i dacă îngăduisă le păstrez, le voi păstra. Încolo cred că nu vei socotică as, putea abuza vrodată de ele. Trimiterea fotografieia fost pentru mine un semn că mi-ai permite a păstra s, iacele scrisori, care departe de a face asupră-mi efectulunor triste amintiri, formează comoara, singura comoarăa viet, ii mele. Ît, i simt mâna mică s, i rece s, i te rog să-mi iert, is, i cele ce t, i-am gres, it s, i cele ce-t, i închipuies, ti că am gres, it.

574

M. EminescuNB. Scrisoarea Dtale a întârziat din cauza întreruperii

comunicat, iilor.Iulie 1882

Draga mea Nică,Călduri, muncă s, i necazuri mă opresc de a-t, i răspunde

cu acea promptă regularitate de care, de dragul tău, m-as,t, ine bucuros. Precum era de prevăzut, după ce am făcutatât de put, ine băi s, i după ce aerul de bucures, ti nu-mipries, te de loc s, i căldurile asemenea, bubele mele amenint, ăa se redeschide s, i a mă rearunca în acea mizerie morală,care era de vină la tăcerea mea.

Dragul meu Mot, , nimeni, absolut nimeni nu-i în Bucures, ti,nici prieteni, nici dus, mani. Tot, i caută răcoare s, i linis, tedin acest infern, în care cei nevinovat, i se pedepsesc. Dupăce s, i corectorul de la “Timpul” mi s-a îmbolnăvit, am rămascurat redus la mine însumi cu onorabila redact, ie... s, i pece călduri, Doamne sfinte!

Nu fi supărăt, ică, dacă nu-t, i scriu imediat s, i crede-măcă abia găsesc un moment mai limpede în care să pot gândis, i la dragul meu Mot, , la imputările ce ea mi le face s, i lafatalitatea că mi-i atât de dragă s, atât de scumpă s, i totus, inu pot fi lângă ea.

Eh! La pauvreté est une mauvaise chose! S, i chip săscap de ea pentru totdeuna nu se vede încă. Dar în sfârs, it,bun e Dumnezeu s, i mes, ter e dracul. După ploaie trebuiesă vie s, i senin, care va fi s, i mai senin prin tine, Nică.

Ai avut de descifrat în scrisoarea mea trecută. Amplecat la Chiustenge s, i cerneala din călimară s-a făcut învreme de vară ca păcura - Copirtinb - încât se lipea filă defilă.

Te sărut de mii de ori, Mot, , s, i iar te sărut s, i iar, s, i iar

575

s, i te rog să-mi păstrezi locul din inimă care l-ai dăruit luiEmin.

August 1882Măi fată nebună s, i drăgălas, ă,

S, i zi e pozitiv că eu te-ns, el, că te uit, că-mi es, ti dragănumai pe cât te văd cu ochii? Mânca-t, i-as, ochii tăi ceidulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu s, tiu nici cesă-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi s, i tu - ce e defăcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în carevegetez ca un adevărat animal, bolnav s, i descurajat - cumsă vin la tine, pe cine să las în loc?

tu mă sfătuies, ti să petrec, să mă folosesc de tineret, es, i alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le cites, ti în roma-nuri. Viat, a mea es, ti tu, prin urmare nici un gând nu-mivine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu măvede nicăiri, duc o viat, ă monotonă de pe-o zi pe alta. Sin-gur, fără prieteni s, i fără cunoscut, i, s, i tu zici să petrec, cas, i când un asemenea lucru se poate comanda în stareasufletească în care sunt.

Tu zici că presimt, i nenorociri. Nu mai presimt, i,dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferide superexcitat, ie nervoasă, care va înceta când vom fiîmpreună s, i vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuiesă se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să neregăsim pentru toată viat, a ca să nu ne mai despărt, im niciodinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau osperant, ă depărtată; e ceva aievea, e o simt, ire hotărâtă s, ide toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu s, tii fără binecă sunt statornic, chiar încăpăt, ânat, s, i poate dacă n-as, fias, a, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-as,iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.

E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai

576

îngăduitori cu viciile celor bogat, i decât cu patimele adevă-rate ale omului sărac. Dar as, a e lumea, as, a a fost totdeuna.Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e totastfel. O singură clipă din viat, a a doi nenorocit, i ca noi, oclipă de uitare de sine s, i de bet, ie plătes, te mai multe decâtviat, a întreagă a acestor oameni.

T, i-am spus, Nicut, ă, că urâtă să fii, oricum ai fi, totdragă ai să-mi rămâi s, i nici nu se poate altfel - căci tues, ti cel dintâi amor al meu s, i vei fi unicul s, i cel din urmă.Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătateata, o mângăere e drept că des, artă s, i goală, dacă te poatemângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc s, i nu voi iubiniciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâiamărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, s, i pustieviat, a fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt s, imângâie-te măcar cât de put, in.

Ît, i sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, s, i terog, te rog mult să te linis, tes, ti, să crezi în statornicia s, i îniubirea mea s, i să speri, dacă pot, i spera. Dacă am avea reli-gie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătitatât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi îns, ineputem crede s, i pe noi îns, ine ne putem întemeia. Eu zic:crede în mine s, i nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri.Te sărut s, i te rog, linis, tes, te-te, căci starea ta mă doare maimult decât mizeriile mele proprii. Al tău

EminAmica mea,

Ceea ce am auzit, am auzit ca sigur s, i pozitiv. M-adurut foarte, dar deprins a te crede, căci cunosc calitateata de căpetenie, sinceritatea, te rog să mă iert, i dac-am datcrezământ, sigur fiind că tu es, ti îndestul de deschisă ca

577

să-mi spui că momentul a sosit în care arunci frumosulvis în apă. Îmi faci imputări de sute de ori meritate că nuvin la Ias, i, că n-am găsit timpul s, i ocazia să vin. Ei, dac-ais, ti cum salahoria asta în care petrec împreunată cu boalăs, i mizerie mă apasă s, i mă fac incapabil de-a voi ceva, aiînt, elege s, i m-ai ierta. De câte ori ne vedem, tu ai ocaziade-a înt, elege că te iubesc, tu simt, i că sufletul meu întrege al tău. Ei bine, oricând e tot astfel. Dar ît, i spun drept,oricât de mult doresc să te văd, când s, tiu că ar fi numaipentru câteva zile, mă sperii eu însumi la ideea de-a veni.La ce? Pentru înăsprirea părerilor de rău, pentru ca dinnou să trebuiesc să te părăsesc, pentru ca remus, carea de-anu te avea să se nască mai amară s, i mai crudă din o scurtă,dulce, nesfârs, it de dulce realitate?

Dar să las astea. Eu s, tiu cu toată sigurant, a că te voiiubi întotdeuna, chiar atunci când nu m-ai mai iubi tu,cu toată risipirea viet, ii mele în nimicuri politice, cu toatădesordinea mea intelectuală, cu toată demoralizarea decare sunt cuprins, în urma lipsei mele de energie s, i lipseide voint, ă.

Să-t, i povestesc ceva neauzit - ca semn de demoralizat, ieadâncă, care a pătruns în societatea noastră greco-bulgară.Curtea regală e un adevărat... hotel. Toată lumea se-ntreabăce s-a-ntâmplat la Sinaia. Garda de acolo a prins pe secre-tarul legat, iunii belgice ies, ind noaptea pe fereastră de ladomnis, oarele de... onoare. În sfârs, it... Regele s, i Regina...n-au aflat nimic. Radu Mihai depes, ează însă Regelui otelegramă cifrată prin car-l anunt, ă de tot ce se petrecela Curte. Adjutant, ii M. Sale împreună cu domnis, oareletrăiau tot, i în concubinaj. Regele are însă obicei de-a punetocmai pe aceste domnis, oare să-i descifreze depes, ele. Dinnefericire pentru ele - toate plecaseră în pădure cu galant, ii

578

lor - nimeni nu era decât Regina acasă. Regina se punede descifrează însăs, i depes, a s, i-s, i pune mâinile-n cap. Însfârs, it rege s, i regină pleacă în pădure, la pavilionul de vâ-nătoare, s, i găsesc...? Întreaga companie de domnis, oarede onoare lucrată ca după comandă de întreaga companiede adjutant, i. Scandal! Se zice că tot, i adjutant, ii s, i toatedomnis, oarele vor fi date afară... dar...

Iată un scandal fără pereche în analele curt, ilor euro-pene.

Ît, i sărut ochii, draga mea dulce, s, i te rog să iert, ibănuielile nefericitului

EminSeptembrie 1882

Doamna mea,T, i-as, zice “amica mea”, dacă din scrisorile Dtale n-ar

respira pururea un ton de amărăciune, dacă uitând ceeace am fost - odinioară - s, i-mi pare un secol de atunci - aiprimi amicit, ia ce t, i-o ofer s, i respectul pe care am învăt, ata-l avea pentru Dta.

Să fim dar odată sinceri între olaltă, să lăsăm acu-zările s, i suspiciunile de-o parte s, i să mă lat, i să-t, i descriucum mi se prezintă mie acest trecut de-un an s, i mai binecare mi-a părut atât de lung. De ce mi-ai cerut scrisorileînapoi îmi explic poate. Put, inele zile în care nu t, i-am răs-puns t, i-au părut prea lungi s, i aveai cuvânt să as, tept, i de lamine mai multă grabă. Ceea ce m-a mirat însă este repe-junea cu care-ai răspândit în lume vestea rupturii noastre,ceea ce eu nu spusesem absolut nimănui. mai târziu a ve-nit blaga cu totul nemeritată despre Maiorescu, despre oDoamnă oarecare, ce nu t, i-a dorit niciodată rău s, i de careerai geloasă fără umbră de cuvânt, dar pe lângă acestea -

579

de ce s-o tăgăduiesc? - a venit, poate prilejuită de acestemici lucruri, un desenchantement, un urât s, i un pustiu însufletul meu, încât acesta nu s-a putut umplea cu nimica,a rămas permanent.

Dta totdeuna ai gândit că eu petrec în Bucures, ti.Te-ai îns, elat totdeuna s, i fie cine din cunoscut, ii mei ît, ipoate da mărturie c-am trăit ca un pustnic, ca un săhastru.Mizerii trupes, ti s, i sufletes, ti m-au împresurat întotdeunas, i amintirile, căzând una câte una ca frunzele ves, tede,momente de aur s, i momente de durere au lăsat pe urmă-le un desgust de viat, ă s, i de tot, pe care nu t, i-l pot descrie.Ît, i vei fi aducând aminte poate că-ntr-o scrisoare t, i-amcerut iertare c-am îndrăznit a te iubi. S, tiam eu de ce-ocer. S, tiam prea bine că fondul sufletului meu e desgustul,apatia, mizeria. Eu nu sunt făcut pentru nici o femee,nici o femee nu e făcută pentru mine, s, i oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocită. Nu iubesc nimic pentru cănu cred în nimic s, i prea greoi pentru a lua vreun lucruprecum se prezintă, eu nu am privirea ce înfrumuset, eazălumea, ci aceea care vede numai răul, numai defectele,numai partea umbrei. Sătul de viat, ă fără a fi trăit vreodată,neavând un interes adevărat pentru nimic în lume, nicipentru mine însumi, s, ira spinării morale e ruptă la mine,sunt moralices, te des, ălat. S, i Dta mă iubes, ti încă, s, i Dta nuvezi că sunt imposibil, că-t, i arunci simt, irea unui om carenu e-n stare nici de-a-t, i fi recunoscător măcar?

Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numaiuitarea face viat, a suportabilă.

Nu risipi partea cea mai bună a viet, ii s, i a inimeid-tale pentru un om care nu e vrednic să-t, i ridice prafulurmelor s, i crede-mă odată în viat, ă când ît, i spun mareleadevăr, că cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare

580

a iubi pe nimenea. Va fi poate ca orice organism o jertfă ainstinctelor sale fiziologice împreunate c-o idee fixă. darcând un asemenea om ca mine va cerceta cenus, a din inimalui, va vedea că nu există încă nici o scântee, că totul e uscats, i mort, că n-are la ce trăi, că târâie în zădar o existent, ăcare nu-i place nici lui, nici altora. Nu cred nimic, nu spernimic s, i mi-e moralices, te frig ca unui bătrân de 80 de ani.Dta trăies, ti s, i eu sunt ucis - ce raport poate fi între noi?

De aceea lasă amărăciunea de-o parte, bucură-tede-o viat, ă care va fi frumoasă încă, pentru că ai devenito femee demnă, pentru că astăzi es, ti ceea ce ar fi trebuitsă fii totdeuna după dispozit, iile Dtale generoase s, i dupăspiritul de adevăr pe care-l ai. Părerea de rău de a-t, i ficauzat Dtale dureri e singura părere de rău pe care-o am...Te rog iartă-mi-le cu atât mai mult cu cât mai mult cu câteu n-am nimic de iertat, cu atât mai mult cu cât de la Dtan-am văzut decât bine.

Al DtalesupusEminescu

Scrisoarea lui Eminescu către Ioan Al. Samurcas

Ias, i, în 19 septemvrie [1]874Stimate Domnule Samurcas,Nes, tiind încă dacă domnul ministru se află sau nu în

Berlin, adresez domniei tale cântul întâi al Odysseei mele,care reprezentează călătoria mea arheologică s, i istoricămai fără de rezultat.

În Königsberg n-am stat decât 5 zile, unde, locuind launul din colegii mei de la Universitate, fiu de comerciant,

581

s, i însot, it de el în cercetările mele, am putut vorbi cu di-rectorul arhivei despre esistent, a documentelor regatuluiPoloniei s, i a t, ărilor învecinate, am cules notit, e asupra ace-lora cari sunt publicate deja în Corpora documentorum,dară o cercetare cu ochi proprii a documentelor originalenu este permisă decât după o învoire înscrisă a guvernuluicentral. O asemenea învoire as, fi trebuit s-o solicit sau prinAgent, ia noastră sau prin mijlocirea Ministeriului nostrude Esterne, o cale nu numai lungă, dar care-mi inspira s, imultă neîncredere în puterile mele proprii. E altceva a facecercetări pentru sine însus, i, care, gres, ite chiar fiind, nu aunici un caracter oficial, s, i altceva când, ca reprezentant (celput, in ŕpeu prčs) al unui guvern, cercetezi cu toată respon-sabilitatea morală documente vechi de-a căror autentici-tate s, i analiză arhaică atârnă transarea unei cestiuni de po-litică militantă poate. În sfârs, it, pentru a încerca deschide-rea us, elor arhivei pe calea mare a relat, iilor internat, ionaleîmi lipses, te încrederea în mine, nefiind spet, ialist în desci-frarea documentelor s, i având în această privint, ă mai multrutină s, i bun-simt, decât înt, elegerea tuturor greutăt, ilors, i criterielor de cari chiar scriitori însemnat, i sunt învins, i.Iată dar preocupat, iunile, răzgândite în două zile de-a rân-dul, care m-au decis de-a nu încerca cel put, in nu acum s, inu cu mijloacele mele actuale cercetări asupra documen-telor cari poate se mai află încă nepublicate în arhivul dinKönigsberg.

Stabilindu-mi acest regulativ în privint, a materiei, mairămâneau alternativele atingătoare numai de persoanamea s, i de întrebuint, area ferielor. Sau eram să mă-ntorcla Berlin, sau să rămân acolo, sau să plec pentru câtevasăptămâni în t, ară. Din multe considerat, iuni m-am decispentru cea din urmă. În trecerea mea prin Cracovia am

582

aflat că documentele arhivului de acolo au început a sepublica s, i că au apărut pân-acum al 3-lea volum, editat deînsus, i directorul arhivului. În Lemberg as, fi vrut să scotfotografia bisericei Moviles, tilor s, i a portretelor dinăun-trul ei (familia lui Ieremia Movilă s, i portretul unui armas,din t, ara Românească care cu vremea a fost ajuns marecancelar al Poloniei), dar lipsa de mijloace m-a oprit de aangaja un fotograf pentr-o asemenea lucrare.

Biserica în cestiune se numes, te până azi “biserica ro-mânească”, “woloska cerkiva”, des, i e-n mâna rus, ilor unit, i.

După sosirea mea în t, ară, d-nul ministru al instruct, iuneipublice, cu care, după cum s, tit, i, stau de mai multă vremeîn corespondent, ă, mi-a conferit postul de bibliotecar alBibliotecei Centrale din Ias, i, singurul care nu e-n stare de-a-mi întrerupe întru nimic nici preparat, iile mele pentrudoctorat, nici ocupat, iunea mea care-ntotdeuna va rămâ-nea s, tiint, ifică s, i literară. Dar, ca la toate, începutul s-aici egreu s, i numai luarea-n samă s, i numărarea a 15 000 opuri(peste 30 000 volume) e un lucru, de nu greu, totus, i ră-pitor de vreme; ceea ce e s, i cauza că pân-acum nu v-amscris încă în detaliu, iar a vă comunica numai în câtevas, iruri câte am trecut nu stă în putint, a inteligent, ei melecam minut, ioase s, i analitice.

Pe la mijlocul lui noiemvrie mă întorc în Germaniapentru examene se întelege că caelesta deorum gratia fa-vente, nefiind caz împiedecător. Călătoria mea va aveade scop înainte de toate depunerea doctoratului. Pânăatunci mă voi pune însă în corespondent, ă cu d-nul Hâj-dău, pentru a afla de la el numele dict, ionarelor auxiliare (alimbei latine corupte din acel timp s, i a prescurtărilor uzi-tate pe atunci) s, i toate prezervativele critice pe cari cinevatrebuie să le aplice la documente pentru a afla dacă sunt

583

autentice sau apocrife; căci în critica documentelor nu epermis a visa. Înainte de plecarea mea s, i înarmat cu toatemijloacele necesarii pentr-o asemenea activitate, vă voianunt, a pentru ca să binevoit, i a mijloci eliberarea actuluisus-ment, ionat, cu permisiunea de a vizita arhivele secreteale statului prusian.

Sosind domnul ministru în Berlin sau sosit fiind, vet, ifi atât de bun de-a-i esprima în numele meu mult, ămireaadâncă pentru estrema bunăvoint, ă cu care am fost ajutatîn studiile mele în momente foarte grele din cariera meaacademică si încredintat, i[-l] totodată că, oris, icând dinsfera mea voi putea să-mi pun serviciile mele la dispozit, iaexcelentei sale, mă voi simt, i fericit de-a o face. Aducet, itotodată asigurările mele de adâncă stimă doamnei Kret-zulescu.

Recomandându-mă aducerei aminte a d-voastre s, i adomnis, oarei Maria, vă salut s, i rămân

al d-voastreM. EminescuAdresa: M. Eminescu, Director al Bibliotecei Centrale

, Ias, i.

Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie1874)

Traducere din limba germană.Charlottenburg, 5 februarie 1874Prea stimate Domn,Vă mult, ămesc din inimă pentru perspectiva unei even-

tuale numiri a umilei mele persoane în mult-grăitoareacalitate de profesor de filozofie. Cred însă că o atare pro-

584

punere, pentru mine de altfel îndeajuns de măgulitoares, i în acord cu întreaga mea aplecare firească, pare să fievenită totus, i, în lumina cons, tiint, ei de mine, prea devreme.Formalitatea unui titlu academic ar fi, pentru moment,piedica cea mai mică s, i cea mai us, or de trecut; dar esteaceasta, s, i singura? Am eu dreptul, fără un plan didacticprecis, pe care să-l fi prelucrat în întregime, să-mi asum,la anii mei, riscul unei astfel de sarcini?

O docent, ă liberă, deci privată, având în vedere prele-geri asupra unui domeniu strict determinat al filozofiei,cum ar fi de pildă abordarea specială a filozofiei kantienesau schopenhaueriene, as, a cum se găsesc ele în scrierilerespective, as, fi îndrăznit să primesc, căci [în astfel decazuri] nu se poate depăs, i decât cu put, in textul, iar [prele-gerea] depinde mai mult de redarea fidelă s, i clară a celors, tiute decât de prelucrarea extensivă a sistemelor respec-tive. Dar pentru a reda filozofia schopenhaueriană astfelîncât să formeze un curs complet, cum prescrie de alt-fel autorul însus, i, se cer cunos, tint, e pentru care ar trebuineapărat să mă pregătesc în mod special, îndeosebi des, tiint, ele naturii, de antropologie.

Încă ceva, Kant mi-a căzut în mână relativ târziu, Scho-penhauer de asemenea. Ce-i drept, îmi sunt familiari, însărenas, terea intuitivă a gândirii lor în mintea mea, cu miro-sul specific de pământ proaspăt al propriului meu suflet,nu s-a desăvârs, it încă. La Viena, am stat sub influent, a ne-fastă a filozofiei lui Herbart, care prin natura ei te dispen-sează de studiul lui Kant. În această prelucrare a not, iunilors-a prelucrat însus, i intelectul meu ca o not, iune herbarti-ană, până la tocire. Când însă, după o strunjire s, i o răsu-cire de luni de zile, Zimmermann ajunse la concluzia căar exista într-adevăr un suflet, dar că acesta ar fi un atom,

585

am aruncat indignat caietul meu de note la dracu, s, i num-am mai dus la cursuri. Ce-i drept, dacă nu aveam măr-ginirea de student, atunci probabil că numitul domn numi-ar fi apărut drept culme a oricărei înt, elepciuni posibile.Am fost însă victima temporară a imaginii mele exageratedespre valoarea unui profesor universitar.

Mă reîntorc la subiectul meu. Metafizica schopenhau-eriană este corectă atunci când împarte lumea în voint, ă s, ireprezentare. Lucrul în sine, întrucât nu poate fi cercetatnici prin percept, ie interioară nici prin una exterioară, tre-buie lăsat în pace. Însus, i Schopenhauer nu găses, te pentruaceastă expresie decât aceea a imposibilităt, ii exprimării,anume Nimic, unul relativ, ce-i drept, dar totus, i nu altcevadecât nimic. Cât prives, te temeiul eventualelor prelegeri as,fi deci împăcat cu mine; când mă gândesc însă la elabora-rea lor, trebuie să mărturisesc că îmi lipsesc cunos, tint, elecu care ar trebui să încep, cele de s, tiint, e naturale, în special[de] antropologie. Din punct de vedere personal, lucrulacesta e motivat. Nu m-am gândit niciodată la posibilita-tea unei eventuale numiri ca profesor de această s, tiint, ăs, i n-am început cum ar fi trebuit să înceapă un viitor pro-fesor, ci am atacat lucrurile mai ales în acel punct în care,potrivit materiei lui, sistemul mi se părea prea put, in elabo-rat. Filozofia dreptului, a statului s, i a istoriei sunt numaiindicate la Schopenhauer, s, i totus, i cheia pentru justa lorîntemeiere e cuprinsă neîndoielnic în metafizica sa. “Oἄνθρωπος ζῷον πολιτικόν” spunea încă Aristotel, s, i din-tre antici fiecare era cel put, in un om politic teoritician,căci nu trebuie să las, i nedeslus, it ceea ce prezintă în celmai înalt grad interes practic, cu toate că prin aceasta n-artrebui în nici un caz să se înt, eleagă că aceste disciplines-ar putea întrebuint, a la apoteoza temelor ment, ionate.

586

Cred că am găsit acum solut, ia problemelor respective,grupând concept, iile s, i sistemele demonstrative (dovedi-toare) care însot, esc fiecare fază a evolut, iei în antinomiivizând atemporalul din istorie, drept s, i politică, dar nu însensul evolut, iei hegeliene a ideii. Căci la Hegel gândires, i fiint, ă sunt identice – aici nu. Interesul practic pentrupatria noastră ar consta, cred, în înlăturarea teoretică aoricărei îndreptăt, iri pentru importul necritic de institut, iistrăine, care nu sunt altceva decât organizat, ii specifice alesocietăt, ii omenes, ti în lupta pentru existent, ă, care pot fideci preluate în principiile lor generale, dar a căror cazuis-tică trebuie să rezulte în mod empiric din relat, iile dintrepopor s, i t, ară [teritoriu]. Nu mă pot pronunt, a acum maipe larg asupra acestui subiect, el mi-a ocupat însă cea maimare parte din cugetarea proprie s, i din studii, as, a că pânăacum n-am respectat în fixarea temelor mele o succesiunede tip didactic.

Ar trebui deci să studiez mai întâi anatomia s, i fizio-logia, cel putin timp de un semestru, ca să s, tiu atât câtrezonabil se cuvine ca prolegomene ale filozofiei.

Acestea sunt temerile mele. Căci direct, ia noastră se ca-racterizează printr-o cons, tiinciozitate care nu se mult, umes, tecu îndeplinirea doar exterioară a ceea ce se cere să reprezint, i.Un titlu de doctor m-ar aranja într-adevăr cu lumea s, i cuordinea ei legală, nu s, i cu mine însumi, care deocamdatănu mă mult, umes, te, nu. Tocmai această împrejurare con-cretă mi-a arătat limpede seriozitatea sarcinii mele, iarideea foloaselor ce mi s-ar putea oferi pe această cale nu emai puternică decât cons, tiint, a datoriei. Iată de ce as, ceretimp. Cât, depinde iarăs, i de mijloacele mele.

Ajung acum la aceste mijloace, care numai demne deinvidiat nu sunt; adică nu sunt nicidecum nemult, umit de

587

ele, dar îmi impun unele îngrădiri, s, i as, putea să devinnemult, umit. De acasă am put, in de as, teptat, în prezentaproape ca s, i nimic, iar, după cum s, tit, i: primum vivere,deinde philosophari. Din acest punct de vedere s, i nu dinimpuls propriu ar fi trebuit să-mi iau doctoratul în cur-sul acestui semestru sau la începutul celui viitor, pentrua obt, ine un locs, or, panem et circenses de la stat. Mi s-aoferit însă o ocazie să mă pot dedica liber cel put, in încăun an studiilor mele, s, i anume prin faptul că sunt legat,ce-i drept foarte indirect, de o institut, ie subordonată Mi-nisterului afacerilor noastre externe. S, i dacă într-adevărconducerea învăt, ământului nostru va fi încredint, ată vreu-nui membru al direct, iei critice, atunci as, ruga deocamdatăsă mi se acorde un ajutor de alt gen, care mi-ar putea redaun timp s, i un răgaz pe care le-am pierdut sub actualultitular birocratic.

Aceasta este situat, ia. Depinde acum în ce măsură vaputea fi schimbată.

Al dumneavoastră sincer devotat

Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu din februarie1884

Viena 4/ 16 februarie 1884Stimabile domnule Maiorescu,Astăzi, iet, ind din casa de sănătate pentru vreo două

ore, mă folosesc de vizita ce o fac nepotului D-voastră, d-lui Popasu, penntru a vă adresa aceste s, iruri. Sunt maibine de trei săptămâni de când au încetat toate simpto-mele boalei de care am suferit, încat, dacă ar fi stat înputint, a mea, as, fi părăsit institutul, fie pentru a schimba

588

mediul în care mă aflu, fie pentru a mă întoarce in t, ară.Cu toate acestea nu s, tiu dacă, pentru un asemenea sfârs, it,va fi cu putint, ă a se realiza mijloacele necesare.

Amintirea stării mele trecute e foarte slabă, încat pemine înnsumi mă miră lungimea timpului, în decursulcăruia nu mi-am putut da seama de nimic. Punând însocoteala acelei stări toate neajunsurile s, i supărările pecare le-am putut cauza atât D-voastră cât s, i altor amicibinevoitori, cutez a solicita din nou îngăduinta D-voastrăs, i a vă cere ca, prin câteva s, iruri, să mă lămurit, i dacă amperspectiva de-a mă întoarce curând în t, ară. În as, teptareaunui răspuns, rămân al D-voastre

cu toată supunerea s, i stima,Mihai Eminescu

Scrisoarea lui Eminescu către Vasile Burlă (august 1885)

Liman, 12 august 1885

Dragă Burlă, Au trecut peste două săptămâni de cândsunt aici s, i mă coc zilnic în bai de glod cald de 30 gradeRéaumur. Nu pot zice că vremea aceasta a trecut fără să-mi făcă bine. Durerile necontenite pe cari le aveam în Ias, inu le mai simt aici, însă încă nu toate rănele s-a închiss, i mă tem că, de s-ar închide chiar, vindecarea să nu fietimporară s, i să nu apară din nou când mă voi întoarceîn t, ară. La Odesa n-am fost în timpul acesta decât de vrodouă ori, ca să-mi iau medicamente s, i tutun. Cel din urmăe s, i scump s, i rău, încât în privirea aceasta orientalul dinmine o duce greu.

E timp asemenea să chibzuit, i în privint, a lui nervus

589

rerum, căci, de m-oi vindeca, de nu m-oi vindeca, de platăs, tiu că nu pot să scap. Îmi trebuiesc 100 de ruble cel put, in– dac-or fi mai multe nu vor strica nimic. În cazul când mile vet, i trimite, rămân încă cu 60 franci pentru întoarcere,din care am să plătesc o zi sau două rămânerea în Odesa,pentru vizarea pas, portului, biletul de drum s, i neapăratelebacs, is, uri. Iar de nu mi le vet, i trimite, vor îngriji cinovniciirus, i pentru mine în vro încăpere a onorabilei polit, ii.

Vremea pe aici e cam răcoroasă s, i, des, i amenint, ă pu-rurea să ploaie, totus, i nu face decât să picure din când încând.

Încolo, dus, manul cel mare al singurătăt, ii mele e urâ-tul. Persoanele câte sunt aici nu vorbesc decât ruses, te saules, es, te, abia vro două din ele rup câte un cuvânt nemt, escori frant, uzesc. Astfel, des, i nu tocmai vorbăret, de felulmeu, sunt condamnat la un mutism absolut. De citit n-amasemenea ce citi, decât o edit, ie a lui Heine, rătăcite printrebucoavnele doctorului secundar... Pân-acum nici un ro-mân – nu-mi interesează existint, a s, i n-o împinge la o maimare activitate; – vântul s, i valurile lacului, cu freamătullor neîncetat, iată singurul acompaniament al zilelor s, inopt, ilor, cari se scurg uniforme s, i monotone ca bătaileunui ceasornic de părete.

Rugându-te dar să [nu] mă uit, i aici, irosit printre rus, i,rămân al tău

credincios prietenM. EminescuAdresa mea: M. Eminescu Andrejevsky Liman a Odessa

(Russie) Établissement du dr. Iachimowicz

590

Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (octombrie1887)

Ias, i, 15/27 Octombrie [1]877Mult stimate domnule,Faptul că n-am răspuns până acum la telegrama expe-

diată de dumneavoastră cu răspuns plătit este de o nepolitet, efără margini, pe care vă rog să avet, i bunătatea de a nu mi-o lua în nume de rău. În chipul acesta se manifestă însănehotărârea mea. Slavici îi scrisese lui Jacques că la „Tim-pul" lucrurile nu stau tocmai bine. De luni de zile nu-s, iprimise salariul cuvenit s, i scrisoarea lui m-a descurajat,des, i pentru mine o evadare din Ias, i ar fi fost foarte binevenită. Căci nimic nu întrece mărginirea provincială aIas, ului, s, icana de vorbe înrădăcinată la Junimea, felul dea discuta, îndeajuns de stufos, cu care onorata societateîntâmpină de la o vreme orice lucrare. Pe de altă partetrebuie să t, inem totus, i seama că această societate esteîntr-adevăr singura care arată oarecare pricepere în cepriveste product, iile literare. De la un timp încoace aceastăpricepere a devenit însă foarte filistină, iar judecata criticăa căpătat un caracter care nu operează ca un stimulent înnici una din cele trei forme ale sale. Prima formă, put, incam mic-burgheză, a lui Jacques, Gane s, i alt, ii este parali-zantă; a doua, cea sceptică, care se vrea întotdeauna supe-rioară, a lui Carp, – care la Pogor este foarte amestecatăcu necuviint, e – este deprimantă; a treia, superficială, alui Naum, Vârgolici s, .a. e foarte aproape de neînt, elegere.În ce mă prives, te cred că am făcut câtiva pas, i înainte, Ju-nimea sust, ine că as, fi dat înapoi. S, i cu toate acestea –adevărată sau gres, ită – rămâne o apreciere critică pe care

591

cu greu o pot, i as, tepta din altă parte. La Bucures, ti se parecă politica, ridicată la rangul de activitate spirituală, apus în umbră pentru multă vreme literatura. În orice caz,îngustimea cons, tiint, ei omenes, ti este cu greu în stare săcuprindă deodată două direct, iuni, pe cea politică s, i pecea literară; coexistent, a lor simultană în una s, i aceeas, icons, tiint, ă aduce daune unuia din cele două domenii deidei, sau chiar amândurora. Astfel mi se pare a fi observatcă Slavici a început realmente să scrie mai prost pe tărâmliterar, – mai bine pe cel politic. Asa, de pildă, articolul săuasupra radicalismului este bun.

Incidit in Seyllam qui vult vitare Charybdin. Vedet, i dar că am fost oarecum îndreptăt, it să s, ovăi

mai multă vreme, des, i aici o duc rău, des, i ar fi trebuit săaccept, că primum vivere, deinde philosophari. De altfel,chiar cu cea mai mare bunăvoint, ă, călătoria mea n-ar fiputut avea loc, căci n-as, fi avut (respectiv nu am) cu ce.

Întrebarea este dacă s-ar găsi în Bucures, ti mai multălinis, te, mai mult spat, iu pentru ceea ce este colt, uros înfirea mea. Sau as, fi luat acolo tot atât de în răspăr ca s, iaici. Dar ce rost au întrebările? Vin, cât de repede pot,probabil chiar în zilele următoare. Am adunat multe ma-nuscrise zdrent, uite s, i tipărituri vechi românes, ti, pe careas, t, ine mult să le iau cu mine. Acest lucru îmi scumpes, tecălătoria, dar mi-ar rămâne la îndemână materialele sprea-mi putea umple timpul liber cu strângerea de cuvinte s, ilocut, iuni. Începe să-mi fie evident că limba română esteîntr-adevăr bogată, înzestrată cu un număr de sufixe vii,ba chiar s, i cu cantitate. În cărt, i vechi am descoperit maimulte format, iuni sintactice pline de farmec, mai multetimpuri care au fost date uitării, apoi conjunct, ii, prepozit, iis, i adverbe, ba chiar două moduri noi, chiar dacă sunt cam

592

defective. S-ar putea strânge contribut, ii la sintaxa româ-nească. Numai timp s, i linis, te să fie. Ei, să le poate aveacineva pe amândouă!

Cheia pentru fonologia românească îmi pare de ase-menea certă. Legile noastre fonetice sunt cele slave vechi,care sunt însă neobis, nuit ba chiar surprinzător de apropi-ate de cele romanice, as, a încât contopirea lor în românăeste cât se poate de firească. Citind „Columna" mi s-a văditdin nou, limpede, că d-l Has, deu are o cunoas, tere practicăa slavei vechi, dar că în privint, a foneticii face gres, eli cutotul elementare. Lucrul mi s-a părut curios, căci, dacă elar fi cunoscut fonologia slavonă, i-ar fi fost foarte us, or să-ipună la punct pe etimologis, ti s, i să solut, ioneze definitivproblema ortografiei. Omul s, tie multa sed non multum.

Am aflat că venit, i în curând la Ias, i, ad majorem Juni-mae gloriam. Deci, dacă voi mai fi aici, se vor putea lămurimulte.

Cu salutări s, i strângere de mânăEminescu

Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu din februarie1884

Domnului EminescuWIEN, Ober-Döbling

in der Heilanstalt Leidesdorf-ObersteinerIubite domnule Eminescu,S, i scrisoarea D-tale cătră mine s, i scrisoarea de mai

nainte cătră Chibici le-am cetit eu cu familia mea s, i eutot, i amicii D-tale cu nespusă bucurie. Căci ne-au fost do-

593

vada sigură despre deplina D-tale însănătos, ire. Nu te miracă-t, i vorbesc mai întăi de bucurie, des, i amândouă scriso-rile sunt triste s, i concepute sub un fe! de „deprimare amoralului“, cum ar zice galomanii nos, tri. Căci eu cred cătristet, ea D-tale trecătoare s, i desigur neîntemeiată, pentrunoi rămâne dar bucurie curată.

Vezi, D-le Eminescu, diagnoza stării D-tale trecuteeste astăzi cu putint, ă s, i este absolut favorabilă. Se vede cădin cauza căldurilor mari, ce erau pe la noi în iunie 1883,D-ta ai început să suferi de o meningită sau inflamat, ie apielit, ei creierilor, mai întai acută, apoi cronică, din carecauză ai avut un delir continuu de peste 5 luni, până cânds-a terminat procesul inflamat, iunii. În tot timpul aces-tui vis îndelungat ai fost de o veselie exuberantă, încât epăcat că nu ai păstrat nici o aducere aminte a trecutuluiimediat. Ei, acum ai ies, it din vis, precum trebuiai să ies, i,s, i t, i-ai recâs, tigat cons, tiint, a. De-aci nu pot, i lua motiv pen-tru atâta greutate sufletească, cu tot pesimismul D-tale.Nici griji materiale nu trebuie să ai. În privint, a aceastaiată cum stau lucrurile. Chibici pleacă poimâine duminicăla Viena s, i va fi dar luni la 4 ore la D-ta la Ober-Döbling,precum t, i-am telegrafiat alaltăieri. El vine pentru ca, înînt, elegere cu dr. Obersteiner s, i dupa sfatul lui, să te scoatădin Institut s, i să facă împreuna cu D-ta o excursiune devreo 6 săptămâni spre sudul Alpilor, poate până la Venezia,Padua sau Florent, a. Are mijloace bănes, ti pentru aceastaprecum s, i — se-nt, elege — pentru împrospătarea gardero-bei D-tale, care va fi stat s, i ea ca-n vis în aceste 7 luni.

După aceasta, dacă nu va fi indicată vreo cură de băi,la Hall de exemplu, vă vet, i întoarce împreună în t, ară undetrebuie să te mai odihnes, ti câteva luni, pentru a te întremafizices, te deplin. Teodor Rosetti te invită să petreci aceste

594

luni la mos, ia lui Soles, tii, unde ît, i va pregăti primirea înmodul cum vei dori D-ta.

După aceasta, as, adar pe la august, în urma interveni-rei Reginei (Carmen Sylva), care ît, i poartă cel mai sincerinteres, vei fi numit în vreo funct, ie care să-t, i convină; deexemplu bibliotecar al Universităt, ii. De aici înt, elegi cădespre vreo îngrijire pentru existent, a D-tale materială, înviitor, nu poate fi vorba.

De vreai sa s, tii cu ce mijloace es, ti sust, inut deocam-dată?

Bine, Domnule Eminescu, suntem noi as, a de străiniunii cu alt, ii? Nu s, tii D-ta iubirea s, i (dacă-mi dai voiesă întrebuint, ez acest cuvant exact, des, i este mai tare)admirat, ia adeseori entuziastă ce o am s, i eu s, i tot cerculnostru literar pentru D-ta, pentru poeziile D-tale, pentrutoată lucrarea D-tale literară s, i politică? Dar a fost o adeva-rată explosiune de iubire cu cari noi tot, i prieteni D-tale s, inu numai aces, tia am contribuit pentru put, inele trebuint, emateriale ce le reclamă situat, ia. S, i n-ai fi făcut s, i D-ta totas, a din mult put, inul ce l-ai fi avut când ar fi fost vorba deorice amic, necum de un amic de valoarea D-tale?

Acum trebuie să s, tii că volumul de poezii ce t, i l-a publi-cat Socec, după îndemnul meu, în Dechemvrie anul trecut,a avut cel mai mare succes, as, a încât Socec stă înca uimit.În aceste 7 săptămâni de la aparit, iunea lui, s-au vandut700 de exemplare; o mie este toată edit, ia s, i de pe acumtrebuie să te gândes, ti la edit, ia a doua, care va fi reclamatăpe la toamnă s, i în care vei putea face tu toate îndreptărilece le crezi de trebuint, ă. Poeziile D-tale sunt azi cetite detoate cucoanele, de la Palat până la mahalaua Tirchiles, ti,s, i la întoarcerea în t, ară te vei trezi cel mai popular scriitoral României. As, a cam este, dar tot nu este rău, când te

595

simt, i primit cu atâta iubire de compatriot, ii tăi.As, adar, fii fără grijă, redobândes, te-t, i acea filozofie im-

presională ce o aveai întotdeauna, adaugă-i ceva veselie s, ipetrece prin excursia în frumoasa Italie s, i, la întoarcere,mai încălzes, te-ne mintea cu o rază din geniul D-tale po-etic, care este s, i va rămâne cea mai înaltă încorporare ainteligent, ei române.

La revedere cu bine s, i o caldă strângere de mână de latot, i prietenii s, i mai ales de la

al D-tale devotatT. MaiorescuMai scrie-mi câte un rând din Italia, dacă ai vreme în

mijlocul impresiilor de acolo.

596

Cuprins

Basme 1

Făt-Frumos din lacrimă 3

Călin nebunul 29

Frumoasa Lumii 43

Borta vântului 59

Finul lui Dumnezeu 63

Vasilie, finul lui Dumnezeu 75

Comoara misterioasă 83

Proză antumă 107

Sărmanul Dionis 109

La aniversară 157

Cezara 165I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165

597

II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169III . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172IV . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 178V . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 181VI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187VII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 192VIII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 196

Proză postumă 201

Contrapagină 203

Umbra mea 211

Geniu pustiu 219

Poesis 315

Iconostas s, i Fragmentarium 319Pe podelele reci de cărămidă . . . . . . . . 3191 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3192 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3203 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 324După această întâmplare minunată... . . . 326Fondalul acestei scenerii sălbatece . . . . 331Noaptea era întunecoasă . . . . . . . . . . 331

După această întâmplare minunată 335

Avatarii faraonului Tlà 341

Legenda cântăret, ului 397

Archaeus 399

598

Moartea lui Ioan Vestimie 4131. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4132. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4153. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 418

Aur, mărire s, i amor 421

Părintele Ermolachie Chisălit, ă 431

La curtea cuconului Vasile Creangă 437

Mos, Iosif 451

Fragmentarium 457AMALIA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 459

Tasso-n Scot, ia 463I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 463II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 472III . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 481

Corespondent, ă 559

Corespondent, ă Mihai Eminescu - Veronica Micle 561Scrisoarea lui Eminescu către Ioan Al. Sa-murcas . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 581Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu(februarie 1874) . . . . . . . . . . . . . . . 584Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescudin februarie 1884 . . . . . . . . . . . . . 588Scrisoarea lui Eminescu către Vasile Burlă(august 1885) . . . . . . . . . . . . . . . . 589

599

Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu(octombrie 1887) . . . . . . . . . . . . . . 591Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescudin februarie 1884 . . . . . . . . . . . . . 593