Profesor coordonator: Studente: Prep. Drd. Irina Bilan

Anul “2007”

1.1. Principii generale1.2. Constituirea Sistemului European al Băncilor Centrale1.3. Moneda unică a Europei: euro1.4. Concept, misiune şi obiective ale S.E.B.C1.5. Funcţii monetare şi operaţiuni realizate de S.E.B.C1.6. Organizarea Sistemului European al Băncilor Centrale

2.1. Concept, caracteristici, importanţă2.2. Funcţii şi responsabilităţi2.3. Organismele oficiale ale BCE2.4. Independenţa Băncii Centrale Europene2.5. Statutul Băncii Centrale Europene2.6. Modul de funcţionare al BCE2.7. Resursele Băncii Centrale Europene

3.1. Aspecte generale 3.2. Rolul Băncii Naţionale a României în pregătirea participării României la Uniunea Economică şi Monetară

3.1. Strategiile B.C.E3.2. Instrumentele BCE3.3. Regula BCE de stabilire a dobânzii3.4. Alte strategii şi instrumente monetare

2

1.1. Principii generale

Prin semnarea Tratatului de la Maastricht, s-a decis realizarea Uniunii Economice şi Monetare, care se bazează pe două concepte:

coordonarea politicilor economice naţionale şi existenţa unei instituţii monetare independente, şi anume Sistemul European al

Băncilor Centrale (SEBC). Sistemul e independent, el neputând primi instrucţiuni din partea statelor membre sau a instituţiilor comunitare.El a fost constituit formal la data de 1.06.1998 şi a început să funcţioneze odată cu 1.01.1999. Sistemul European al Bancii Centrale este compus din:

→ Banca Centrală Euroepană(BCE)→ Băncile Centrale Naţionale (BCN) ale tuturor statelor membre Uniunii Europene indiferent dacă acestea au adoptat sau nu moneda unică.

S-au creat două zone :a) Eurosistemul- include BCE si Băncile Centrale Naţionale ale acelor state membre care au adoptat euro (12 state ale UE). b) SEBC ce cuprinde Eurosistemul şi se extinde pe teritoriul acestuia(15 state membre ale Uniunii Europene

Principiile generale ale SEBC sunt :1. Federalismul- reprezintă sistemul SEBC şi este un sistem de tip federal unde

deciziile sunt luate în mod colegial şi central în cadrul Băncii Centrale Europene;2. Independenţa -SEBC este independent faţă de puterea politică şi are patru

forme: Independenţa instituţională - interzice acceptarea de instrucţiuni ce nu aparţin

sferei SEBC. Independenţa personală - decurge din statutul decidenţilor. Independenţa funcţională- obligaţia de a stăpâni inflaţia. Independenţa financiară- provine din capitalul şi din resursele proprii ale SEBC-

ului.3. Obiectivul de stabilitate a preţurilor;4. Subsidiaritatea- de unde rezultă metoda de repartiţie a competenţelor între

Uniunea Europeană şi statele membre;5. Transparenţa- arată independenţa Sistemului European al Băncilor Centrale ;

îi conferă o obligaţie de transparenţă vis-a-vis de statele membre;6. Responsabilitatea în a atinge obiectivele de stabilitate a preţurilor pe care

Tratatul le-a fixat; 7. Cooperarea în sânul Uniunii Europene ;8. Comunicarea spre exterior a Băncilor Centrale Europene ;

3

Sarcinile de bază ale Sistemului European al Băncilor Centrale sunt :

definirea şi implementarea politicii monetare a comunităţii pentru zona euro;

efectuarea operaţiunilor valutare;

deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale ţărilor din zona euro;

promovarea funcţionării în bune condiţii a sistemelor de plăţi.

Alte sarcini ale SEBC:

BCE are dreptul exclusiv de autorizare a emiterii de bancnote in zona euro;

În cooperare cu băncile centrale naţionale, BCE colectează informaţiile statistice necesare îndeplinirii sarcinilor sale, fie de la autorităţile naţionale fie direct de la agenţii economici;

SEBC contribuie la aplicarea adecvată a politicilor elaborate de autorităţile competente în domeniul supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit şi al stabilităţii sistemului financiar;

BCE cooperează cu instituţiile sau organismele comunitare şi cu autorităţile competente din statele membre sau din terţe ţări şi cu organizaţiile internaţionale, având în vedere sarcinile atribuite Eurosistemului.

1.2. Constituirea SEBC

Crearea Uniunii Economice şi Monetare a fost un proiect al Uniunii Europene încă de la sfârşitul anilor 1960. În 1969, Summitul European de la Haga transformă UEM într-un obiectiv oficial. Raportul Werner, din 1970, prezenta un plan pentru atingerea obiectivului Uniunii Economice si Monetare, plan ce urma să se desfăşoare într-un interval de 10 ani. Însă, datorită crizelor petroliere, divergenţelor de politică economică şi slăbiciunii dolarului, acţiunile de articulare a monedelor naţionale într-un soi de “sarpe monetar” au fost limitate la un aranjament în acest sens între Germania, Danemarca şi ţările Benelux. În 1979, procesul a fost relansat prin crearea Sistemului Monetar European (SME), ce reprezenta un exemplu nemaiîntâlnit de cooperare în domeniul monetar. Sistemul era construit pe principiul unor rate de schimb stabile dar ajustabile, bazate pe existenţa unei serii de rate centrale determinate prin comparaţie cu ECU, acesta din urma reprezentând o nouă valoare calculată ca medie a monedelor participante. Până în momentul negocierii Tratatului de la Maastricht (1990-1991), SME era privit ca un succes atât de către economişti, cât şi de către politicieni. Volatilitatea ratelor de schimb între monedele europene fusese redusă substanţial: între 1979 si 1985 ea ajunsese la jumătatea valorii din perioada 1975 -1979, şi a continuat să se înjumătăţească în perioada 1986 -1989. Scăderea şi, în acelaşi timp, convergenţa dintre rata inflaţiei şi rata dobânzii pe termen lung au contribuit şi ele la succesul SME.Succesul SME a reprezentat un cadru deosebit de favorabil pentru discuţiile privitoare la Uniunea Economică şi Monetară, ce au fost reluate dupa 1985, cu UEM apărând din ce în ce mai mult în ipostaza unei etape necesare pentru finalizarea pieţei unice.

4

În 1988, Consiliul European de la Hanovra a confirmat obiectivul realizării progresive a Uniunii Economice şi Monetare şi a înfiinţat un comitet condus de Jacques Delors, preşedintele de atunci al Comisiei Europene, pentru a studia şi a propune etapele concrete ale acestei uniuni. Delors a recomandat un plan în trei etape, ce avea ca obiectiv mărirea coordonării dintre politicile economice şi monetare, crearea unei monede europene şi a unei Bănci Centrale Europene.

Uniunea Economică şi Monetară (UEM) este zona utilizând o singură monedă din cadrul pieţei unice a Uniunii Europene, piaţa caracterizată prin circulaţia fără restricţii a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalului. Această zonă asigură cadrul pentru stabilitatea şi creşterea economică şi se caracterizează prin existenţa unei bănci centrale independente, precum şi a obligaţiilor legale asumate de statele participante de a avea politici economice naţionale riguroase şi de a-şi coordona strâns aceste politici.

I. PRIMA FAZĂ A UEM: 1 IULIE 1990- IANUARIE 1994

Pe baza raportului Delors, Consiliul European de la Madrid (1989) a decis ca prima etapă a UEM sa înceapă în iulie 1990, prin liberalizarea fluxurilor de capitalîntre membrii Comunităţii Europene.

Această etapă s-a axat pe: Întărirea uniunii economice prin măsuri de desăvârşire a pieţei unice interne. Dezvoltarea coordonarii politicilor economice Extinderea la toate monedele ţărilor comunitare a mecanismului SME şi lărgirea

rolului ECU. Negociarea şi aprobarea Tratatului Uniunii.

II. A DOUA FAZĂ A UEM: 1 IANUARIE 1994- 31 DECEMBRIE 1999

.La 1 ianuarie 1994 a fost înfiinţat Institutului Monetar European(IME), cu sediul la Frankfurt pe Main. Cele două misiuni principale ale IME constau în:

Întărirea cooperării între băncile centrale europene şi coordonarea politicilor monetare;

Asigurarea pregătirii necesare instaurării SEBC, conducerea politicii monetare unice şi crearea unei monede unice.IME era format din guvernatorii bancilor centrale ale tarilor UE.

În acest sens, IME a fost instanţa unde au avut loc consultaţiile şi schimburile de informaţii în legătură cu politicile de urmat. În plus, el a precizat cadrul reglementar, organizaţional şi logistic de care SEBC va avea nevoie pentru a-si îndeplini misiunile în a treia fază. La 1 iunie 1998 va deveni Banca Centrală Europeană.

Prioritatea în aceasta fază este dată urmăririi îndeplinirii condiţiilor de convergentă monetară şi bugetară. Sunt stabilite, astfel,prin Tratatul de la Maastricht, patru criterii de convergentă:- stabilitatea preţurilor, în sensul că rata inflaţiei nu trebuia să depăşească cu mai mult de 1,5% din media celor trei state cu cea mai mica inflatie;

5

- rata dobânzii nu trebuia să varieze cu mai mult de 2% fată de media celor trei state cu cele mai scăzute rate ale dobânzilor pe termen lung;- deficitul public din PIB nu trebuia să depaseasca 3% , iar datoria publică să fie mai mică decât 60% din PIB;- participarea la mecanismul de cursuri fixe al SME- moneda naţională să fi făcut parte dintr-un mecanism de cursuri fixe cel puţin doi ani.- În decembrie 1995, Consiliul European hotărăşte că moneda unică se va numi Euro şi fixează datele de 1.01.1999 pentru introducerea lui în tranzacţiile valutare. - În decembrie 1996, IME a prezentat Consiliului European, apoi publicului seria de machete de bancnote euro înainte de a fi puse în circulaţie la 1.01.2002. - În iunie 1997, Consiliul European aprobă termenii Pactului de Stabilitate şi Creştere, crearea unui nou mecanism al ratei de schimb pentru monedele neparticipante la zona Euro şi reglementările stabilind cadrul legal al Euro.- În martie 1998: Comisia Europeană şi Institutul Monetar European raportează în ceea ce priveşte atingerea convergenţei economice de către statele membre UE, potrivit criteriilor stabilite în Tratat. Comisia recomandă 11 ţări care să participe la zona Euro;- La 2 mai 1998: Consiliul European hotărăşte ca zona Euro să fie formată din cele 11 state propuse de Comisie, şi anume: Belgia, Germania, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda; - La 25 mai 1998, guvernele celor 11 state membre participante au numit preşedintele, vicepreşedintele şi alţi 4 membri ai Directoratului BCE.Numirile lor, valabile de la 1 iunie 1998, au determinat instaurarea BCE şi sfârşitul misiunii IME.Banca Centrală Europeană va forma, împreună cu băncile naţionale, Sistemul European al Băncilor Centrale(SEBC).

S-a încheiat în decembrie 1998..

III. A TREIA FAZĂ A UEM: 1999- 2001

La 1 ianuarie 1999, Consiliul Uniunii Europene fixează irevocabillă a ratelor de schimb ale monedelor ţărilor participante şi punerea în practică a unei politici monetare unice sub responsabilitatea BCE.

La 1 ianuarie 2001, numarul statelor membre participante a crescut la 12, incluzându-se şi Grecia. De la această dată, Banca Greciei face parte din Eurosistem, îndeplinind criteriile de convergenţă.

1.3. Moneda unică a Europei: Euro

La 1 ianuarie 1999 se lansează oficial moneda unică europeană, Euro, adoptată de 11 ţări: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. La 1 ianuarie 2001, la acestea se adaugă şi Grecia. Aceste 12 ţări constituie zona euro. Danemarca, Suedia şi Regatul Unit, membre ale UE, n-au adoptat euro.

Semnul pentru moneda unică arată ca un E cu doua linii orizontale, clar marcate

6

( €). A fost inspirat de litera greacă Epsilon, ca referinţă la leagănul civilizaţiei europene şi la prima literă din cuvântul “Europa”. Liniile paralele reprezintă stabilitatea Euro.

Avantajele monedei euro: Eliminarea riscului valutar în cazul schimburilor comerciale dintre ţările din zona

euro Reducerea costurilor valutare, prin eliminarea schimburilor dintre monedele

monetare. Transparenţa preţurilor- permite compararea preţurilor între ţările europene. Reducerea ratelor dobânzii- diminuarea inflaţiei. Stimularea continuării reformalor structurale. Incurajarea creşterii economice. Dobândirea statutului de monedă internaţională.

BCE trebuie să menţină stabilitatea preţurilor în ansamblul zonei euro→ BCE şi Băncile Centrale Naţionale ale ţărilor zonei euro adoptă o politică monetară unică axată pe stabilitate.

Tările care doresc adoptarea unei monede unice trebuiau să satisfacă anumite criterii economice: nivel scăzut de inflaţie, finanţe publice, rate de dobândă scăzute şi rate de schimb scăzute. În plus, ele trebuie să garanteze independenţa băncilor lor centrale naţionale faţă de puterea politică. Respectarea acestor criterii de convergenţă= criterii de la Maastricht, a determinat un fundament solid al noii monede, înainte de lansare.

Bancnotele şi monedele euro au fost introduse în circulaţie la 1 ianuarie 2002.

1.4. Concept, misiune şi obiective ale SEBC

Sistemul European al Băncilor Europene(SEBC) şi Banca Centrală Europeană s-au constituit pe baza Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene şi a protocolului la tratat asupra Uniunii Europene. SEBC are ca obiectiv o politică monetară comună şi susţinerea monedei unice. Între cele două componente: Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţioanle există relaţii de tip sistemic; subsistemele îşi păstrează independenţa relativă unele faţă de altele şi faţă de sistemul global, dar se influenţează reciproc.

Ideea înfiinţării unui SEBC a apărut în contextul în care nu s-a dorit administrarea monedei EURO de către băncile naţionale. Sistemul a fost conceput şi organizat după modelul de tip federal, asemănător celor din Germania şi SUA.

Misiunile fundamentale ale acestui sistem sunt: Definirea si implementarea politicii monetare a zonei euro; Derularea operatiunilor externe; Pastrarea si administrarea rezervelor Statelor Membre; Promovarea unui sistem eficient de plati.

Sistemul European al Băncilor Centrale contribuie la coordonarea politicilor promovate de autorităţile competente, în domeniul controlului prudenţial asupra instituţiilor de credit şi al stabilităţii sistemului financiar.

7

În scopul realizării sarcinilor SEBC, Banca Centrală Europeană asistată de băncile centrale naţionale colectează informaţii statistice, fie de la autorităţile naţionale competente, fie direct de la agenţii economici. În procesul de colectare a informaţiilor statistice cooperează cu instituţii şi organe comunitare, cu autorităţile competente ale statelor membre sau ale altor state terţe şi cu alte organizaţii internaţionale.

BCE este îndreptăţită să promoveze armonizarea regulilor şi practicilor privind colectarea, prelucrarea şi difuzarea datelor statistice din domeniile de competenţă.

BCE decide modul de reprezentare a SEBC în domeniul cooperării internaţionale. Băncile centrale naţionale sunt abilitate cu autorizarea BCE să participle la instituţiile monetare internaţionale.

1.5. Funcţii monetare şi operaţiuni realizate de SEBC

În vederea efectuării operaţiunilor, BCE şi Băncile Centrale Naţionale pot deschide conturi instituţiilor de credit, organismelor publice şi altor participanţi pe piaţă, acceptând titluri drept garanţie.

Principalele operaţiuni realizate de BCE şi băncile centrale naţionale sunt: – operaţiuni de open-market prin intervenţia pe piaţa de capital, fie prin vânzări şi cumpărări ferme de titluri, fie prin preluări în pensiune sau prin împrumuturi de creanţe şi titluri negociabile; – operaţiuni de credit, realizate cu instituţii de credit şi alţi participanţi pe piaţă; – constituirea rezervelor obligatorii (BCE este abilitată să impună instituţiilor de credit din ţările membre constituirea de rezerve obligatorii atât în cadrul său, cât şi la băncile centrale naţionale; modalităţile de calcul şi determinarea sumei cerute se stabilesc de către Consiliul Guvernatorilor); – operaţiuni cu organisme publice- le este interzis BCN să acorde credite instituţiilor sau organelor comunităţii, administraţiilor centrale şi locale, autorităţilor publice sau întreprinderilor publice din statele membre; este interzisă achiziţionarea de obligaţiuni de către BCE de la aceste instituţii.– operaţiuni în calitate de agenţi fiscali, în contul organismelor vizate; – sisteme de compensare şi de plăţi (BCE şi băncile centrale naţionale pot acorda facilităţi în scopul asigurării eficacităţii şi solidităţii sistemelor de compensare şi de plăţi) – operaţiuni externe (BCE şi băncile centrale naţionale:

- pot să interacţioneze cu bănci centrale şi instituţii financiare ale ţărilor terţe, cu organisme financiar-bancare internaţionale;

- pot tranzacţiona, la vedere sau la termen, orice tip de active din rezerva de schimb şi de metale preţioase;

-pot efectua toate tipurile de operaţiuni bancare cu terţe ţări şi organisme internaţionale), precum şi operaţiuni de împrumut.

1.6.Organizarea SEBC

8

Banca Centrală Europeană, Băncile Centrale Naţionale şi oricare membru al organelor de decizie nu pot solicita sau accepta instrucţiuni din partea instituţiilor sau a organelor comunitare, precum şi a guvernelor statelor membre, se angajează să respecte principiul independenţei şi sa nu încerce să influenţeze organele de decizie ale Băncii Centrale Europene sau ale băncilor centrale.

Responsabilităţile între Banca Centrală şi băncile centrale naţionale se repartizează pe baza indivizibilităţii deciziei politice monetare şi a complementarităţii.

Sistemul European al Băncilor Centrale ~ ORGANE, RESPONSABILITĂŢI~

SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE (SEBC)

BANCA CENTRALĂ EUROPEANA

CONSILIUL GENERAL

CONSILIUL

GUVERNATORILORDIRECTORATUL

Permite asocierea strânsă a statelor membre care nu participă încă pe deplin la Uniunea Monetară Europeană, la deciziile luate în cadrul acestei Uniuni.

Stabileşte orientările şi ia deciziile necesare realizării SEBC(definirea politicii monetare, dirijarea operaţiilor de schimb valutar, gestionarea rezervei valutare), ia masuri necesare pentru asigurarea respectării orientărilor şi instrucţiunilor BCE.

Aplică politica monetară conform orientărilor definite de Consiliul Guvernatorilor.

BĂNCILE CENTRALE NAŢIONALE

Acţionează conform orientărilor şi instrucţiunilor BCE; exercită activităţi proprii : - acordarea de credite- colectarea resurselor- gestiunea mijloacelor de plată.

9

2.1. Concept, caracteristici, importanţă

Banca Centrală Europeană (BCE) reprezintă cea mai nouă instituţie a Uniunii Europene şi reprezintă pilonul central al Uniunii Economice şi Monetare. Este succesorul Institutului Monetar European. Atunci când Comisia Europeană a creat unitatea monetară, ea a tras concluzia că cel mai bine ar fi să dea naştere unei bănci Centrale Europene în mai multe etape. Prin urmare IME a fost înfiinţat în 1994 şi a lucrat timp de 4 ani pentru a se transforma într-o bancă centrală. Astfel, BCE a fost înfiinţată oficial la data de 1 iunie 1998, devenind operaţională de la 1 ianuarie 1999. Are sediul în Turnul Europei din Frankfurt . Structura şi situaţia politcă a BCE sunt împrumutate de la Banca Federală Germană Bundesbank, care avea o reputaţie antiinflaţionistă.

Considerată “emitentul şi paznicul instituţional al euro”, are ca activitate centrală stabilirea ratelor critice pe termen scurt a dobânzilor, care stabilesc în mod indirect ritmul creşterii economice. Alte sarcini ale BCE includ definirea şi punerea în practică a politicii monetare pentru zona Euro, realizarea de tranzacţii internaţionale în devize, păstrarea şi administrarea rezervelor valutare ale statelor membre. Trebuie să promoveze utilizarea eficientă a sistemelor de plată şi să contribuie la activitatea autorităţilor naţionale cu atribuţii în supervizarea instituţiilor de creditare şi în asigurarea stabilităţii sistemului financiar.

Banca Centrala Europeana (BCU) reprezintă o instituţie singulară şi complexă.

a) Singulară- nici o altă bancă centrală modernă nu a mai fost creată prin voinţa politică

a 15 state dezvoltate în cadrul unui tratat;

b) Complexă- reprezintă vârful sistemului European al Băncilor Centrale, care

influentează băncile centrale naţionale.

  Banca Centrală Europeană are două caracteristici de bază:

I. este o bancă centrală deoarece:

administrează, începând cu 1 ianuarie 1999, sistemul monetar în euro;

joaca un rol important în conducerea politicilor economice;

se poate implica în menţinerea stabilităţii preţurilor si a resurselor umane.

II. este o instutuţie supranaţională pentru că:

10

organizează relaţiile monetare între mai multe ţări cum a făcut şi Sistemul

Monetar European lansat în 1979 şi care a supravieţuit până la apariţia euro;

este banca centrală a 11 state din Uniunea Europeană;

este instanţa Federală în UE.

BANCILE CENTRALE DIN U.E.

Austria Oesterreichische Nationalbank

BelgiaNationale Bank van België / Banque Nationale de Belgique

Danemarca Danmarks Nationalbank

Finlanda Suomen Pankki - Finlands Bank

Franta Banque de France

Germania Deutsche Bundesbank

Grecia Bank of Greece

IrlandaCentral Bank & Financial Services Authority ofIreland

Italia Banca d´Italia

Luxemburg Banque centrale du Luxembourg

Olanda De Nederlandsche Bank

Portugalia Banco de Portugal

Spania Banco de España

Suedia Sveriges Riksbank

Marea Britanie Bank of England

 

2.2. Funcţii şi responsabilităţi

BCE îndeplineşte funcţii consultative, colectează informaţii statistice şi deţine un rol important în cooperarea internaţională.

Rolul consultativ se manifestă asupra oricărei acţiuni comunitare şi care intră în domeniul competenţei sale. Colectarea informaţiilor statistice se realizează fie în mod direct, de la autorităţile competente, fie indirect, de la agenţii economici. În acest scop, BCE cooperează cu instituţiile şi organismele din fiecare ţară, precum şi cu organismele internaţionale.

Principalele funcţii ale BCE sunt următoarele: Distribuţia şi supravegherea stabilităţii monedei Euro; Definirea politicii europene a intereselor şi controlul rezervelor de bani; Cooperarea cu băncile naţionale.

11

Funcţiile BCE sunt menţionate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a putea să lucreze eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică.

Ca toate băncile centrale, BCE reprezintă paznicul monedei pe care o emite. Misiunea Băncii Centrale este clară în Tratatul asupra Uniunii europene: „Obiectivul principal al SEBC va fi acela de a menţine stabilitatea preţurilor”. Aşadar, controlul inflaţiei este responsabilitatea cea mai importantă a instituţiei.

Inflaţia este probabil cea mai mare ameninţare permanentă pentru stabilitatea şi creşterea economică. Ea este definită ca o creştere continuă a nivelului general al preţurilor într-o ţară şi reduce puterea de cumpărare a fiecărei bancnote sau monede aflate în circulaţie într-o economie. Este cauza unei presiuni puternice asupra echilibrului dintre producţie, consum şi investiţii.

Principalul mijloc prin care BCE controlează inflaţia este influenţarea nivelului ratelor dobânzilor inter-bancare. Ratele mai ridicate ale dobânzilor conduc la creşterea costului împrumuturilor şi, prin urmare, la scăderea consumului. Ele fac de asemenea, să pară mai atractivă efecuarea de economii, îndemnând multe companii şi mulţi consumatori să îşi păstreze banii, mai degrabă decât să îi cheltuiască. În mod corespunzător, ratele mai mari ale dobânzilor scad cererea globală pentru bunuri şi servicii. Acest lucru, în schimb, suprimă creşterea economică şi reduce inflaţia. Invers, ratele mai mici ale dobânzilor sporesc cererea globală şi impulsionează creşterea economică. Acest proces fundamental reprezintă baza oricărei economii industrializate.

Banca Centrală Europeană este răspunzătoare pentru stabilitatea preţurilor în întreaga zonă a monedei unice.

În afară de apărarea nivelului general al preţurilor, BCE mai are şi alte responsabilităţi. În primul rând, ea trebuie să sprijine politicile economice generale ale Uniunii Europene, cu condiţia ca această sarcină să nu contravină cu datoria sa de menţinere a stabilităţii preţurilor. Aceasta înseamnă că BCE va interveni periodic pe pieţele externe de schimb. În al doilea rând, BCE este răspunzătoare de asigurarea respectării reglementărilor privind plăţile în întreaga zonă euro. Dacă transferurile electronice între bănci, instituţii financiare, firme şi persoane individuale nu decurg uşor şi sigur, integritatea euro este afectată. Managementul reglementărilor referitoare la plăţi constă în principal în supravegherea sistemului computerizat de plăţi trans-frontaliere din Europa, sistem cunoscut sub numele de Sistemul European automat de soluţionare globală a transferurilor exprese în timp util(TARGET). În al treilea rând, BCE este însărcinată cu protejarea rezervelor financiare din statele membre.

2.3. Organismele oficiale ale BCE

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

12

(BCE)

BĂNCILE CENTRALE ALE ŢĂRILOR DIN UNIUNEA

MONETARĂ EUROPEANĂ

ORGANE DE DECIZIE

CONSILIUL

GUVERNATORILOR-MEMBRII DIRECTORATULUI-GUVERNATORII BANCILOR CENTRALE

DIRECTORAT-PREŞEDINTE-VICEPREŞEDINTE-4 ALŢI MEMBRI

CONSILIUL GENERAL-MEMBRII CONSILIULUI GUVERNATORILOR-GUVERNATORII BCN CU STATUT DEROGATORIU

REALIZARE A POLITICII MONETARE GESTIUNEA MECANISMULUI DE SCHIMB EUROPEAN

Organizarea Băncii Centrale Europene

Banca Centrală Europeana cuprinde următoarele structuri:

Consiliul guvernatorilor este format din membrii Comitetului Director şi

guvernatorii Băncilor centrale şi reprezintă un organ de decizie suprem.

Responabilităţi:

o Defineşte politica monetară a Eurosistemului;

o Ia deciziile privind obiectivele monetare intermediare şi a aprovizionărilor de

rezerve a Eurosistemului;

o Decide recursul la alte metode operaţionale de control monetar ;

o Reglementează limita rezervelor obligatorii ;

o Autorizează emisiunea de bilete de bancă în euro şi a volumului acesteia ;

o Decide asupra regulilor contabile şi de informaţii ale operaţiunilor Băncilor

Centrale Naţionale ;

o Adoptă regulamentul interior al BCE şi a organelor de decizie.

BĂNCILE CENTRALE NAŢIONALE CU STATUT

DEROGATORIU

13

Consiliul director este alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte şi alti patru

membrii.Toţi membrii sunt numiţi de comun acord de reprezentanţii statelor membre.

Mandatul lor are o durată de opt ani care nu se poate reînnoi. 

Responsabilităti:

o Pun în practică politica monetară adoptată de Consiliul guvernatorilor ;

o Transmite instrucţiuni necesare Băncilor Centrale Naţionale ;

o Pregăteşte întrunirea Consiliului guvernatorilor ;

o Are responsabilitatea afacerilor curente a BCE ;

o Preşedintele prezidă ansamblul organelor ale Băncii Centrale Europene şi o

reprezintă în exterior.

Consiliul general se constituie din preşedinte, vicepresedintele si guvernatorii tuturor

Băncilor Centrale Naţionale. Atribuţiile sunt limitate în domeniul stabilirii acordurilor de

schimb între euro şi monedele ţărilor participante.

Responsabilităţi :

o Contribuie la funcţiile consultative ale BCE ;

o Colectarea informaţiilor statistice ;

o Stabilirea raporturilor anuale ale BCE ;

o Consolidarea regulilor necesare pentru normalizarea procedurilor ;

o Luarea măsurilor referitoare la definirea cheii de rapartiţie pentru subscrierea de

capital al BCE ;

o Definirea condiţiilor angajării de personal al BCE ;

o Pregătirea necesară fixării irevocabile a taxelor de schimb monetar ale statelor

membre.

2.4. Independenţa BCE

Banca Centrală Europeană este considerată cea mai independentă bancă centrală creată vreodată. Independent în acest context înseamnă „imun la interesele şi influenţa guvernelor”. Acesta înseamnă că un câştig politic pe termen scurt este imposibil să joace un rol major în formularea politicii monetare în noua Europă.

Problema independenţei are o importanţă crucială deoarece aceeaşi forţă care impulsionează optimismul consumatorilor şi creşterea economică pe termen scurt eliberează de asemenea şi inflaţia.Prin urmare, politicienii care caută sprijin popular şi un

14

nou mandat, exercită adesea presiuni asupra autorităţilor monetare pentru menţinerea unei cantităţi relativ mari de bani, chiar cu riscul inducerii unei inflaţii pe termen lung, ce are un efect negativ. Deci orice persoană care are un interes financiar în stabilitatea economică a Europei îşi pune întrebarea dacă BCE va fi suficient de independentă pantru a asigura o luptă riguroasă împotriva intereselor politice.

Independenţa este esenţială pentru asigurarea şi eficaciatatea operaţiilor unei bănci centrale. In virtutea dispoziţiilor tratatului privind Comunitatea Europeană, Eurosistemul se foloseşte de o independenţă totală în îndeplinirea misiunilor: nici BCE, nici BCN ale Eurosostemului nu pot solicita sau accepta instrucţiunile altui organ.Atât instituţiile şi organele comunitare, cât şi guvernele statelor membre trebuie să respecte acest principiu şi să nu încerce să influenţeze membrii organelor de decizie ale BCE sau ale BCN.

2.5. Statutul BCE

Banca Centrală Europeană are propriul său buget, distinct de cel al Comunităţii Europene. Există o separare între gestiunea BCE şi interesele financiare ale Comunităţii. Capitalul BCE nu provine de la Comunitatea Europeană. El este subscris şi vărsat de BCN. Ponderile în PIB şi în populaţie ale statelor membre ale UE servesc pentru a determina suma totală a subscripţiilor fiecărei bănci centrale naţionale. Membrii organelor de decizie ale BCE au un mandat de lungă durată , ei nu pot fi demişi din funcţiile lor decât în cazul unor greşeli grave sau dacă nu au îndeplinit condiţiile necesare pentru exercitarea funcţiilor lor.

La nivel internaţional, există acorduri care permit BCE să fie reprezentată în faţa FMI. Participarea BCE la reuniunile acestor organizaţii internaţionale are un singur obiect: de a promova schimburile de informaţii.

3.5.Mod de funcţionare al Băncii Centrale Europene

Gestiune internă :

Numărul de salariaţi ai Băncii Centrale Europene se ridică la 604, iar la acest

număr se adaugă şi personalul băncilor centrale naţionale ale statelor membre.

Exemplu: Banca Natţonala a Franţei înregistrează un număr de 14.000.

Relaţiile SEBC cu celelalte organisme ale UE:

- Rapoarte si auditii

-Acorduri şi statut de observator

-Participări informale (fară titlu formal)

SEBC şi interzicerea finanţărilor publice :

15

Articolele 104 si 104A a Tratatului stipuleaza interzicerea SEBC-ului de a finanţa

deficitele publice prin emisiune de monedă.

SEBC şi relaţiile internationale :

FMI reprezintă centrul Sistemului Monetar International (SMI), iar Sistemul

European al Bancii Centrale este repreuentat si el de bancile nationale ale statelor

membre UE;

La 21 decembrie 1998 FMI a acordat Bancii Centrale Europene un post de

observator permanent 

-Controlul contabil si judiciar

-Comunicarea externa a BCE cu alte state ce nu aparţin UE

3.6.Resursele BCE

Capitalul BCE la creare a avut un fond de 5 miliarde de euro. BCN sunt singurele

autorizate să subscrie şi să deţină capitalul BCE. Subscrierea capitalului se face după o

cheie de repartiţie care ia în calcul PIB la preţurile pieţei şi populatia fiecărei ţări.

Rezervele de schimb- în afară de moneda euro, aceasta mai are rezerve şi în

cadrul FMI-ului şi DST-ului în valoare de 50 de miliarde de euro.

Contribuţia fiecărei BCN a fost fixată în mod proporţional cu partea sa la capitalul

subscris de la BCE. Fiecare BCN primeşte din partea BCE în contrapartidă o creanţă

echivalentă acestei contribuţii.

Profiturile şi pierderile nete ale BCE se repartizează astfel :

20% din profitul net este transferat la fondul de rezerve generale până

la limita a 100% din capitalul băncii ;

restul profitului net se repartizează participanţilor la BCE, proporţional

cu părţile subscrise ;

în cazul pierderilor, acestea sunt acoperite din fondurile de rezervă

generală de către BC.

16

4.1. Strategiile Băncii Centrale Europene

O strategie de politică monetară reprezintă ansamblul de proceduri care

fondează coerenţa deciziilor luate de o bancă centrală pentru a atinge obiectivul sau final.

Obiectivul principal al SEBC îl reprezintă menţinerea stabilităţii preţurilor şi

sustinerea politicilor economice în Comunitate.

Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înfiinţată în 1999 cu scopul de a implementa şi

coordona politica monetară în interiorul Uniunii Monetare Europene (UME). La acel

moment BCE a preluat rolul fostelor bănci centrale ale statelor membre ale UE. BCE are

autonomie largă, de vreme ce, prin actul ei constitutiv nu poate monetiza deficitele

bugetare ale guvernelor statelor membre; independenţa ei este dată şi de faptul că

guvernatorii au influenţă politică relativ redusă asupra bancii centrale.

a. Stabilitatea preţurilor

În conformitate cu Articolul 105 din versiunea consolidată a Tratatutlui Uniunii

Europene, obiectivul principal al BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor în zona Euro.

Stabilitatea preţurilor trebuie menţinută pe termen mediu, în acest fel nu se aşteaptă din

partea BCE să facă faţă variaţiilor de preţ cauzate de termeni comerciali sau alte şocuri.

După cum a subliniat Mishkin (2000), un angajament instituţional faţă de stabilitatea

preţurilor nu e suficient pentru a aduce mult dorita credibilitate unei bănci centrale; acest

obiectiv general ar trebui tradus într-un simplu scop cantitativ. În 1998, Institutul

Monetar European a definit stabilitatea preţurilor ca şi “creşterea anuală a Indicelui

Armonizat al Preţurilor de Consum” (IAPC) pentru zona Euro sub 2%”(BCE 2001).

IAPC este o medie ponderată a indicilor preţurilor de consum, colectaţi într-o manieră

uniformă din statele zonei Euro. În mai 2006, Consiliul Director al BCE a reconfirmat

definiţia stabilităţii preţurilor adaugând o nuanţă: Consilul a stabilit că pentu a se atinge

acest scop “ e nevoie a se menţine rata inflaţiei aproape de 2% pe termen mediu”.

17

b.Ocuparea forţei de muncă

În acelaşi articol 105, în Tratatul Uniunii Europene se specifică faptul că fără a

prejudicia scopul stabilităţii preţurilor, BCE trebuie sa susţină politicile economice

generale ale Comunitatii Europene în vederea atingerii obiectivelor comunitare aşa cum

sunt ele definite în Articolul 2. Astfel Uniunea trebuie să promoveze “progresul social şi

economic precum şi un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă şi să realizeze o

dezvoltare echilibrată şi pe termen lung”... Acest lucru ar putea demonstra faptul ca BCE

nu este indiferentă faţă de dezvoltarea economică a zonei Euro.

Totuşi,de câteva ori, oficiali ai BCE, au lăsat deoparte atitudinea lor de

“neamestec” în problemele “sectorului real”. Poziţia oficială a BCE este că modul optim

din punct de vedere al băncii pentru promovarea creşterii economice se realizează prin

intermediul stabilităţii preţurilor. Jean-Claude Trichet, preşedintele BCE din noiembrie

2003, a declarat că ”prin menţinerea unei inflaţii scăzute în anii următori, şi nu numai pe

termen mediu dar şi pe termen lung, se pavează calea spre un mediu financiar favorabil

ce va duce implicit la creştere economică”.

c. Masa monetară = ţintă

În perioada 1999-2006, după cum apare şi în declaraţiile BCE, Banca a

monitorizat cu multă atenţie rata de creştere a agregatului monetar numit M3, considerat

fiind “pilonul de bază al politicii monetare”. Valoarea de referinţă pentru rata anuală a

fost fixată la o creştere de 4.5% a lui M3. Această creştere trebuie să fie în concordanţă

cu o rată a inflaţiei de sub 2% ( rata de scădere se presupune a fi de 1-1.5% pe an). În

realitate, rata de creştere a masei monetare a depăşit în mod sistematic ţinta fixată, fără a

declanşa vreo reacţie în ceea ce priveşte instrumentele politicii monetare. Acest lucru e

surprinzător, de vreme ce nu se poate afirma că există o legatură strânsă între rata de

creştere a masei monetare şi inflaţie (Gerlach şi Svensson, 2003).

În mai 2006, Consiliul Director al BCE a hotărât să minimalizeze rolul asumat

creşterii masei monetare; din acel moment, această variabilă va fi considerată ca un

indicator la fel ca şi alţii care va putea oferi informaţii relevante pentru stabilirea

trendurilor inflaţioniste.

18

d. Rata de schimb a monedei naţionale

Oficialii BCE pretind ca au o atitudine absolut neutră faţă de rata de schimb. Ei

pretind adesea că modul cel mai potrivit de a susţine valoarea internaţională a Euro este

prin asigurarea stabilitaţii interne a preţurilor. Astfel, după cum reiese din poziţia oficială,

rata de schimb nu este un obiectiv în sine al politicii economice.

În perioada 1999-2006, oficialii BCE s-au opus în mod oficial şi public ideii de a

folosi stabilizarea ratei de schimb (adică creşterea ratei dobânzii când Euro se depreciază

şi vice versa). Această “neglijenţă benignă” a valorii internaţionale a Euro contrastează

izbitor cu percepţia publică a ratei de schimb Euro/USD, care pare să fie considerată ca

principalul etalon al măsurării succesului Euro. Un Euro prea slab în raport cu moneda

americană a declanşat o intervenţie în forţă de susţinere în toamna anului 2000, în ciuda

unui val de critici legat de lipsa de credibilitate a BCE; pe de altă parte un Euro prea

puternic (1.3 $/Euro) a dus la numeroase discuţii legate de efectul nefavorabil asupra

exporturilor şi scăderea competitivităţii produselor pe pieţele externe până acolo încât

nou numitul preşedinte al BCE, Jean-Claude Trichet, a declarat că “nu este adeptul

extremelor, nici al volatilităţii excesive nici al turbulenţelor de orice fel” în ianuarie 2004.

Până în februarie 2004, biroul de presă al BCE a înlocuit termenul de Euro

“puternic” cu cel de monedă “stabilă”. Una peste alta, perioada de existenţă relativ scurtă

a euro pare să fie caracterizată de o rată de schimb foarte volatilă. În anii ce vor urma, nu

ar trebui exclus ca BCE şi Federal Reserve (Banca centrală a SUA) să decidă susţinerea

comună a unei rate de schimb Euro/USD mai stabilă.

Cu toate acestea, BCE susţine ideea că rata de schimb reprezintă un indicator ca

oricare altul, care ar trebui considerat atunci când se previzionează inflaţia. Valoarea

internaţională a Euro are un impact direct al preţurilor interne, prin intermediul celor

externe. Mai precis, deprecierea Euro ar creşte riscurile inflaţioniste şi vice versa. Dată

fiind ponderea scăzută (15%) a importurilor in total PIB pentru zona Euro efectul direct

va fi probabil unul relativ scăzut; cu toate acestea, funcţie de impactul pe care rata de

schimb o are asupra preţurilor, efectul total ar putea fi mai mult sau mai puţin important.

19

4.2. Instrumentele BCE

Instrumentele politicii monetare ale BCE sunt:

rezervele minime,

operaţiunile pe piaţa liberă,

facilităţile permanente.

BCE poate interveni direct şi pe piaţa operaţiunilor valutare.

Spre deosebire de perioada trecută când exista o cerere monetară semnificativă, rezervele

minime ajută la inducerea unei lipse structurale de lichiditate în Eurosistem.

Pentru a-şi îmbunătăţi lichiditatea, băncile se împrumută de la BCE fie pe termen

scurt, fie pe termen mai lung. Băncile pot plasa lichidităţile de care dispun la BCE la o

rată de schimb predeterminată (aşa numita facilitate de împrumut sau de depozit

permanentă).

BCE controlează lichiditatea în zona Euro de obicei prin intermediul aşa

numitelor operaţiuni de tip Repo-reverse pe termen scurt. În fiecare săptămână BCE

deschide o licitaţie pentru instituţiile echivalente din zona Euro (bănci şi instituţii

financiare). Apoi poate împrumuta lichidităţi băncilor (contra depunerii unei garanţii)

pentru o perioadă de o săptămână (obligaţiuni de rang înalt). Băncile sunt rugate să

informeze BCE asupra ratei dobânzii care sunt dispuse să o platească pentru fiecare Euro

împrumutat, fiind bine cunoscut faptul că vor fi împrumutate cele care oferă cea mai

bună rată, deci vor cumpăra la cel mai mare preţ. În fiecare lună, Consiliul Director al

BCE hotărăşte limita inferioră a ratelor dobânzii în cadrul acestei operaţiuni de licitaţie,

aşa numita rată minimă de licitare.

În conformitate cu informaţiile furnizate de BCE, această rată minimă de licitare e

menită să semnaleze poziţia politicii monetare faţă de operatorii pe piaţa monetară.

Considerând o curbă a cererii stabilă pentru baza monetară, o rată mare a

dobânzii pe termen scurt este echivalentul unei politici monetare restrictive şi vice versa.

Băncile pot plasa şi împrumuta resurse între ele overnight pe piaţa monetară, la

aşa numita rată overnight EONIA; acestă rată a dobânzii este apropiată de rata minimă de

licitare şi este mărginită superior de rata marginală de plasare şi de depozit overnight. De-

a lungul ultimului ciclu economic, BCE a ridicat rata pe termen scurt a dobânzii în 1999 -

20

2000, când economia europeană se dovedea puternică şi a redus-o atunci când economia

dădea semne de încetinire. Ratele dobânzilor au influenţă şi asupra valorii internaţionale

a Euro. Relaţia de bază sugerează că o rată ridicată a dobânzii va duce la o apreciere a

Euro şi invers.

Experienţa a demonstrat însă că legătura dintre rata dobânzii şi rata de schimb nu este

chiar aşa putenică şi stabilă.

4.3. Regula BCE de stabilire a ratei

dobânzii

Conduita unui bancher dintr-o bancă centrală poate fi analizată prin deducerea

unei reguli empirice de urmat pentru politica monetară din analiza datelor existente. O

astfel de regulă descrie relaţia care există între principalele instrumente ale băncii centrale

pe post de variabile dependente - în general rata dobânzii pe termen scurt – şi variabilele

economice independente relevante. Svensson (1999) face distincţia între regula unui

instrument explicit, unde acest instrument este corelat numai cu variabile predeterminate

şi regula unui instrument implicit care rezultă ca o funcţie de variabile de tip forwardl

ooking.

Aceste reguli sunt cunoscute sub numele de regulile lui Taylor, după numele lui

John Taylor care a dezvoltat acestă metodologie. Taylor, inspirat de experienţa din SUA,

s-a concentrat pe rolul jucat de inflaţie şi activitatea economică reală asupra gestionării

politicii monetare care reprezintă principalele scopuri ale Federal Reserve.

Mai mulţi economişti au scos în evidenţă rolul important jucat de coeficientul de

stabilitate al sistemului macroeconomic ( Kerr şi King,Bernanke and Woodford). Ei au

creat modele macroeconomice relativ simple dar dinamice, cu trei ecuaţii de bază: o

curbă IS ce leagă deviaţiile producţiei faţă de valoarea de echilibru cu rata dobânzii reale;

o curbă Phillips unde rata inflaţiei este corelată pozitiv cu deviaţiile producţiei faţă de

valoarea de echilibru; şi o regulă a politicii monetare. În momentul în care un şoc

împinge inflaţia peste ţinta stabilită, Banca Centrală creşte rata dobânzii în conformitate

cu regula politicii monetare. Când e<1, creşterea nu e suficient de puternică ca să dea

21

naştere unei creşteri în rata reală a dobânzii, ca urmare este stimulată cererea şi prin

intermediul mecanismului curbei Phillips este stimulată inflaţia. În cazul contrar, când r

dob>1, o reacţie fermă din partea Băncii Centrale determină o creştere a ratei reale a

dobânzii, care va tempera cererea şi inflaţia.

Faptul că BCE are o istorie atât de recentă face dificilă estimarea econometrică a

unei reguli de rată a dobânzii: rule à la Taylor. Buna cunoaştere a obiectivelor BCE va

ghida implementarea obiectivelor şi politicilor în ţările candidate la UE. Toate aceste

studii remarcă dependenţa BCE de activitatea economică reală(dacă producţia actuală

scade sau rata de creştere stabilită reduce rata dobânzii şi invers).

În aproape toate aceste studii BCE va creşte rata dobânzii în condiţiile în care

inflaţia depăşeşte ţinta stabilită de 2%, dar nu este clar dacă acţiunea Băncii este

stabilizatoare sau nu; unii economişti au constatat că acest coeficient este mai mare decât

unu, alţii susţin că este mai mic decât unu. Ca termen de comparaţie, toate studiile

referitoare la Federal Reserve în anii ’90, demonstrează că Banca Centrala a SUA

reacţionează foarte energic la o inflaţie considerată excesivă.

În studiul făcut de Ullrich (2005) BCE reacţionează la aprecierea reală a Euro prin

scăderea ratei dobânzii; acestă reacţie sugerează că obiectivul creşterii reale este mai

important decât indică coeficientul care se referă la diferenţa de producţie. În studiul

făcut de Fourçans şi Vrânceanu, aprecierea nominală forţează BCE să reducă rata

dobânzii; acest lucru sugerează că banca ia în considerare efectul descrescător asupra

preţurilor cauzate de aprecierea nominală şi că îşi adaptează politica monetară în

consecinţă. Cele mai multe studii empirice asupra BCE indică faptul că în ciuda

angajamentului verbal asupra valorii de referinţă a ratei de creştere a masei monetare,

banca nu prea ţine cont de acest indicator.

Ca şi concluzie a acestor studii, se poate înţelege că regula BCE aplicată ratei

dobânzii nu este foarte diferită de politica practicată de Federal Reserve. Această regulă e

caracterizată de o pondere relativ mare a activităţii reale şi o pondere mai redusă a

inflaţiei. Unele studii indică faptul că BCE nu este într-adevăr “indiferentă” la stabilitatea

ratei de schimb, ceea ce pare a fi – în unele din regulile estimate un obiectiv direct al

politicii sale.

22

4.4. Alte strategii şi instrumente monetare

a) Afirmarea caracterului monetar al inflaţiei

Inflatia, fară prezenţă monetară şi nivelul general al preţurilor nu ar putea exista,

şi deci cauza principală a acesteia reprezintă o creştere necontrolată corespunzator a

masei monetare în circulaţie.

Avantajele stabilităţii preţurilor se bazează pe patru argumente:

eliminarea distorsiunilor în mecanismul de ajustare a preţurilor relative;

diminuarea preţurilor curente de interes nominal ;

economia din punct de vedere a resurselor reale care este mobilizată pentru a

reduce efectele de incertitudine asupra preţurilor viitoare ;

disparitia efectelor inflationiste asupra repartitiei patrimoniilor reale si financiare

şi asupra repartiţiei veniturilor între creditori si debitori.

Nici o bancă centrală nu dispune de instrumente de politcă monetară care să ii permită

controlul direct asupra nivelului preţului.

b) Căutarea unei credibilităţi operaţionale

O politică monetară utilizează anumite intrumente pentru a-şi atinge obiectivele

finale. Uneori pentru a ajunge şi a controla ţinta finală este mai uşor a intrebuinţa un

obiectiv intermediar; deci se poate vorbi de ţinte finale şi ţinte intermediare.

INSTRUMENTE → ŢINTĂ INTERMEDIARĂ → ŢINTĂ FINALĂ

Pentru ca un obiectiv intermediar să fie competent e necesar:

o să fie un indicator fiabil evoluţiei obiectivului final, adică să existe o

puternică relaţie între aceştia doi ;

o trebuie sa fie urmarit si controlat de autoritatile monetare ;

o trebuie sa aibă caracter de confidenţialitate ;

o agregate monetare;

o taxă de interes;

o taxă de schimb.

23

Obiectivele intermediare ale politicii monetare sunt de trei tipuri:

1.Credibilitatea operaţională ce presupune eficacitate şi transparenţă.

2. Orientare pe termen mediu- anticipări inflaţioniste pe termen mediu

3.Coerenţa cu statutul de independenţă al SEBC.

c) Linia strategică adoptată

Institutul Monetar European (IME) a reţinut două strategii posibile pentru Banca

Centrală Europeană:

un obiectiv monetar ca ţintă intermediară;

o ţintă directă asupra inflaţiei.

Obiectivul monetar ca ţintă intermediară se bazează pe compararea evoluţiilor

prevăzute şi constatate a agregatelor monetare ca ţintă. Dacă creşterea înregistrată a unui

agregat monetar este mai rapidă decât creşterea anticipată, politica monetară trebuie să

devină mai restrictivă.

Ținta directa asupra inflatiei se bazează pe compararea între inflaţia prevazută şi

cea realizată.

La 13 octombrie 1998 BCE nu a dorit să adopte nici una din strategiile propuse

de către IME si a decis să-şi impună propria politică monetară îndreptată asupra unui

obiectiv final reprezentat de preţ şi un obiectiv intermediar reprezentat de un agregat

monetar.

Pentru a pune in aplicare aceste două strategii BCE s-a ajutat de cele patru

recomandari ale IME:

- fixarea unui obiectiv cuantificat pentru inflaţie ;

- fixarea unui obiectiv cuantificat pentru masa monetară ;

- o largă gamă de indicatori ;

- a fi prospectivă.

Instrumentele şi procedurile de politica monetară fixează cadrul operaţional al

politicii dusă de către BCE.

Aceasta se afla în raport cu trei instrumente:

a) Operaţiunile de OPEN MARKET din care fac parte:

24

- operaţiunile principale de refinanţare care constau în operaţiuni de cedare

temporară, destinate furnizării lichidităţilor regulat ;

- operaţiuni ferme, care sunt executate prin intermediul procedurilor bilaterale

(vânzare-cumparare de active de către SEBC) ;

- emisiunea de certificate de datorii de către BCE ;

- operaţiuni de schimb de devize a SEBC-ului ;

- operaţiuni de reglaj fin-lichiditati în alb (depuneri la termen remunerate,

efectuate de bănci la SEBC).

b) Facilităţile permanente permit furnizarea sau retragerea de lichiditate ca:

- facilitatea de credit marginal, pe care părţile opuse o pot utiliza pentru a obţine

de la BCN lichidităţi de la zi la zi contra activelor eligibile ;

- facilitatea de depozit, pentru a efectua depozite de la zi la zi la BCN ;

c) Rezervele obligatorii- Consiliul Guvernatorilor BCE a decis aplicarea unui

sistem de rezerve obligatorii, care are ca obiect stabilirea ratelor de dobândă ale pieţei

monetare, crearea unei necesităţi structurale de refinanţare şi contribuirea, eventual , la

controlarea creşterii monetare.

d) Contrapartidele eligibile a pieţei monetare care reprezintă un ante-contract

într-o operaţie financiară şi trebuie să răspundă la anumite criterii de eligibilitate.

Activele eligibile -toate operaţiile de credit ale SEBC trebuie sa cedeze locul

constituirii de garanţii adaptate (art.18 ce priveste Protocolul asupra SEBC si BCE).

e) Sistemul de transfer ce abordează atât operaţiile de plăti cât şi cele de titluri de

valoare. SEBC a pus în funcţiune două tipuri de mecanisme de plăti:

1. Sistemul TARGET (ACRONIMUL Trans-european Automated Real – time

Gross settlement Express Transfer) pentru plăţile interbancare.

2. Sistemul de plăti al titlurilor de valoare.

25

4.1. Aspecte generale

Banca Natională României(BNR) a fost înfiinţată în anul 1880 şi reprezintă banca centrală a României. Banca Naţională este o instituţie publică independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti. Este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. Principalele atribuţii ale BNR sunt:

elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb; autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare; emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României; stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia; administrarea rezervelor internaţionale ale României.

Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Potrivit legii, Banca Naţională răspunde numai în faţa Parlamentului ţării şi nu este în nici un fel subordonată Guvernului, având cu acesta exclusiv relaţii de conlucrare şi colaborare permanente. Banca Naţională a României este condusă de un Consiliu de administraţie, numit de Parlament, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere. Numirile se fac pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Principalele atribuţii ale Consiliului de administraţie sunt: stabilirea politicilor în domeniul monetar şi al cursului de schimb, precum şi a măsurilor necesare în domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit şi monitorizării sistemelor de plăţi.

4.2. Rolul Băncii Naţionale a României în pregătirea participării României la Uniunea Economică şi Monetară

1) etapa de pre-aderare Conform angajamentelor asumate de România (implicit de către BNR) în procesul

de negociere la Capitolul 11 - Uniunea Economică şi Monetară referitoare la preluarea, transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a acquis-ului aferent domeniului

26

bancar, Statutul Băncii Naţionale a României a fost armonizat cu prevederile Tratatului privind înfiinţarea Comunităţii Europene, ale Protocolului privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, precum şi ale celorlalte reglementări comunitare privind activitatea băncilor centrale din statele membre ale Uniunii Europene. Proiectul de lege privind Statutul BNR a fost adoptat de Senat (la data de 8 iunie 2004) şi de Camera Deputaţilor (la data de 24 iunie 2004) şi promulgat prin Decretul nr. 532/26.06.2004, devenind Legea nr. 312/28.06.2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României. Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582/30.06.2004 şi a intrat în vigoare la data de 31 iulie 2004 (la 30 de zile de la data publicării), cu excepţia anumitor articole care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2005. La data intrării în vigoare a Legii nr. 312/2004, Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare a fost abrogată. Principalele modificări şi completări aduse Legii nr. 101/1998 privind Statutul BNR au urmărit:

o Statuarea unicităţii obiectivului fundamental al Băncii Naţionale a României de asigurare şi menţinere a stabilităţii preţurilor.

o Consolidarea independenţei Băncii Naţionale a României sub aspect: instituţional, prin:

1. definirea BNR ca instituţie publică independentă; 2. stipularea faptului că sprijinirea de către BNR a politicii economice generale a

statului se face fără prejudicierea obiectivului său fundamental; 3. stipularea independenţei membrilor organelor sale de conducere faţă de

autorităţile publice sau faţă de orice altă instituţie sau autoritate, în îndeplinirea atribuţiilor;

personal, prin: 1. aplicarea întregii durate a mandatului tuturor membrilor Consiliului de

Administraţie al BNR, inclusiv celor numiţi în locurile rămase vacante ca urmare a descompletării acestuia;

2. stipularea posibilităţii revocării din funcţie a unui membru al Consiliului de Administraţie al BNR numai în cazul în care acesta încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri grave;

3. extinderea prevederilor privind conflictul de interese asupra tuturor membrilor Consiliului de Administraţie şi asupra salariaţilor BNR cu funcţii de conducere, precum şi trimiterea la regimul incompatibilităţilor şi conflictelor de interese prevăzut de lege;

financiar, prin:prevederile referitoare la elaborarea modelelor situaţiilor financiare anuale şi

emiterea de către BNR a reglementărilor proprii de organizare şi conducere a contabilităţii, precum şi la contabilizarea operaţiunilor economico-financiare ale BNR, care se realizează cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice.

o Interzicerea oricărei posibilităţi de finanţare directă de către banca centrală a instituţiilor publice, prin:

1. interzicerea achiziţionării de pe piaţa primară de către Banca Naţională a României a creanţelor asupra statului, autorităţilor publice centrale şi locale,

27

regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat;

2. interzicerea creditării pe descoperit de cont sau a oricărui alt tip de creditare de către Banca Naţională a României a statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi a altor societăţi cu capital majoritar de stat;

3. perceperea de comisioane la decontarea operaţiunilor prin contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis la BNR;

4. eliminarea posibilităţii acordării de împrumuturi de către BNR, pe bază de convenţii încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasările şi plăţile din contul curent general al Trezoreriei statului;

5. limitarea la piaţa secundară a cumpărărilor, vanzărilor şi efectuării altor tranzacţii având ca obiect bonurile de tezaur şi obligaţiunile;

6. eliminarea oricărei referiri la posibilitatea utilizării transferurilor de titluri de stat în cadrul sistemului de acoperire a pierderilor din bilanţul BNR.

o Eliminarea accesului privilegiat al instituţiilor publice la resursele instituţiilor financiare, prin lărgirea sferei de cuprindere a activelor eligibile pentru garantarea creditelor acordate de BNR instituţiilor de credit, înlăturându-se astfel obligaţia indirectă de a furniza titluri de stat drept garanţie, care ar putea atrage după sine obligaţia instituţiilor de credit de a achiziţiona titluri de stat.

2) etapa post-aderareÎn această etapă Banca Naţională a României va fi implicată în pregătirea pentru

aderarea la Sistemului European al Băncilor Centrale, respectiv la Eurosistem, prin însuşirea recomandărilor legislative ale Băncii Centrale Europene (BCE) şi ale Comisiei Europene (CE) de respectare a criteriilor de convergenţă juridică care se regăsesc în rapoartele, respectiv în programele de convergenţă.

În acest sens, Consiliul de administraţie al BNR a decis demararea procesului de modificare a Legii 312/2004 privind Statutul BNR, în vederea adoptării euro. Modificările legii vor avea în vedere: 1. acquis -ul comunitar aferent Capitolului 11 - Uniunea Economică şi Monetară pe care România (implicit BNR) s-a angajat sa-l adopte şi după încheierea negocierilor de aderare;2. criteriile de convergenţă juridică în vederea adoptării euro;3. asigurarea consistenţei prevederilor Statutului BNR cu evoluţiile înregistrate în cadrul legislativ naţional în domeniu;4. experienţa şi practica altor bănci centrale, în special a acelor state din ultimul val de aderare care au demarat deja procesul de modificare a statutelor în vederea adoptării monedei euro (Slovenia, Estonia, Malta, Cipru, Lituania şi Slovacia) şi evaluarea proiectelor lor de legi de către Banca Centrală Europeană;5. propunerile de modificare prezentate de direcţiile de specialitate din BNR.

28

În concluzie, situaţia economică în România beneficiază în prezent de o

conjunctură favorabilă pentru integrarea în UE: creştere economică într-un mediu în care

înflaţia scade rapid. Romania a facut deja progrese considerabile în plan economic

în ultimii ani. Este adevărat că progresul viitor va depinde de menţinerea reformelor

structurale, reducerea ineficienţei în economie şi a deficitelor cvasifiscale.

Există premise favorabile pentru atragerea de investiţii străine, în acest context,

pentru sprijinirea efectivităţii managementului polticii monetare rata de schimb ar trebui

sa fie flexibilă iar intervenţiile directe ale băncii centrale pe piaţa valutară minime. În

schimb aceasta necesită liberalizarea graduală a contului de capital.

O atenţie sporită trebuie acordată intrărilor de capital speculativ pe termen scurt şi

creditelor în valută, în special în sectorul neexportator. Pentru sprijinirea dezvoltarii

economice în sens general, banca centrală trebuie să accelereze procesul de modernizare

atât a sistemului bancar căt şi al propriului management al politicii monetare. Ar trebui să

se bazeze mai mult pe practici generale de piaţă odată cu consolidarea independenţei şi a

autonomiei.

Deocamdată BNR pare să posede capacitatea de a implementa un regim adevărat

de ţintire a inflaţiei (acest regim necesită obţinerea de previziuni inflaţioniste cât de cât

precise precum şi de adaptare a instrumentelor de poltica monetară astfel încât

convergenţa dintre previziuni şi ţintă să se realizeze relativ rapid într-o perioadă de timp

dată). Într-o economie fragilă flexibilitatea nu invalidează credibilitatea, dimpotrivă cele

două sunt complementare.

BNR nu va relaxa prea curând politica monetară atât timp cât se menţin

perspectivele privind posibila creştere a inflaţiei, în 2007, din cauza majorării cu

întârziere a preţurilor administrate. BNR îşi va schimba radical politica monetară în

momentul producerii unor variaţii sensibile a factorilor care produc acum îngrijorare,

respectiv deficitul de cont curent şi inflaţie. Normele BNR de restricţionare a creditării nu

fac altceva decât să împingă băncile să găsească alte soluţii pentru a atenua efectele şi a

continua să-şi sporească portofoliul de credite.Politica monetară îşi va păstra în perioada

29

imediat următoare o "conduită fermă", manifestată prin caracterul relativ restrictiv al ratei

dobânzii stabilite de BNR, controlul ferm al lichidităţii şi menţinerea măsurilor de

temperare a creşterii creditului neguvernamental. Nu vor fi schimbări majore pentru

băncile din România datorită integrării, ci mai degrabă ca efect al dezvoltării economice.

O bancă centrală nu ar trebui să adopte un regim de politică monetară doar pentru

scopuri de comunicare şi nu ar trebui să urmeze tendinţe ce par a fi “la modă”. Ceea ce

este cel mai important pentru o bancă centrală este credibilitatea. Iar aceasta se va câştiga

în timp dacă obiectivele specificate sunt atinse.

În România, obiectivul Băncii Centrale pe termen mediu este acela de a reduce

inflaţia la un nivel rezonabil şi de a o menţine acolo. Respectarea principiilor economice

sensibile în implementarea politicilor economice ar trebui să fie suficiente pentru

realizarea acestui obiectiv.

Gradul relativ ridicat de sofisticare pe care un regim adevărat de ţintire a inflaţiei

l-ar necesita ar putea introduce riscuri adiţionale precum şi distorsiuni suplimetare în

economie fapt ce ar putea accentua fluctuatiile economice.

30

1. Voinea Gh, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed. Sedcom

Libris, Iaşi, 2004;

2. Brezeanu P, Instituţii financiare internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2005;

3. Clarida R., Gali J., Gertler M., Regulile politicii monetare si a stabilitatii monetare,

Quarterly Journal of Economics, 2000;

4. Dardac N., Barbu Th., Moneda, banci ,politici monetare, Bucuresti,2005;

5. Frankfurt Main,The Monetary Policy of the ECB. European Central Bank, 2001;

6. Turliuc V., Cocris V., Dornescu V. s.a., Moneda si credit, Ed.Economică, Iaşi, 2005 ;

7. Zapodeanu D.,Politici Monetare, Cluj, 2002.

8. Chabot Christian N., Euro Monedă Europeană, Bucureşti, 2002.

Site-uri web:

1. www.ecb.int;

2. www.euromoneda.ro;

3. www.infoeuropa.ro;

4. www.ro.wikipedia.org;

5. www.europeana.ro

6. www.ier.ro

7. www.guv.ro

8. www.mie.ro

9. www.unibuc.ro

10.www.bnr.ro

31