Universitatea din Pitesti

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative

Specializarea Drept, Anul III

ASPECTE INOVATOARE PRIVIND REGIMURILE MATRIMONIALE

INTRODUSE DE NOUL COD CIVIL

St. Adela Florenţa Demetriade

adelaflorenta@yahoo.com

Cristina Marinela Măneaţă

maneatamarinela@yahoo.com

Coord. Lect.univ.dr. Andreea Drăghici

Innovative aspects regardind matrimonial property regimes introduced by the New

Civil Code

Throughout this paper we’ll seek to search for the meaning of the notion of

matrimonial property regime, spelling its basic elements in the light of the current rules of

private law. We’ll provide particular attention to the ways to apply this legal institution

contemporary family relationships; noticing the forming manner of different matrimonial

property regimes, we’ll point out aspects about dissolving matrimonial communion because a

divorce or in case of decease. We’ll approach the incidence of the legal matrimonial property

regime on all marriages, regardless of the marital choice, also we will not forget to mention

the issue of the putative matrimony, talking about the rules applicable to void and voidable

marriage.

Noţiuni introductive

În cuprinsul acestei lucrări, vom căuta să descifrăm înţelesul noţiunii de regim

matrimonial, analizând importanţa sa juridică, dar mai cu seamă ne vom apleca asupra

modului său de constituire şi de aplicare în cadrul raporturilor de familie. Astfel vom căuta

să stabilim ce anume implică această instituţie juridică, importanţa sa în cadrul raporturilor

de familie, ce presupune regimul matrimonial şi vom discuta pe larg despre cele trei regimuri

matrimoniale „puse la dispoziţie” de legiuitor cuplurilor căsătorite. În aceeaşi ordine de idei,

putem constata cum regimul matrimonial reprezintă o punte de legătură între dreptul familiei

şi dreptul civil, existând nenumărate interferenţe între cele două ramuri juridice, motiv pentru

care în conţinutul lucrării noastre vom trata regimul matrimonial atât prin evidenţierea unor

aspecte ce ţin de dreptul familiei, dar şi prin punctarea unor elemente ce ţin strict de drepul

civil (drepturile reale, drepturile succesorale, etc).

Scurt istoric

Vom trata regimul matrimonial în mod retrospectiv, făcând o incursiune istorică la

originile dreptului. Aşadar, în dreptul roman situaţia bunurilor soţilor era diferită în raport de

tipul de căsătorie, care putea fi „cu manus1” şi „sine manus2”. Dacă căsătoria era cu manus,

atunci se aplica regimul comunităţii de bunuri, ceea ce presupunea că bunurile femeii vor 1 În căsătoria cu manus femeia era întru totul supusă bărbatului, ea rupea legăturile de rudenie cu familia sa şi intra în familia bărbatului, stabilind raporturi de rudenie şi de succesiune doar cu familia acestuia.2 În acest tip de căsătorie, bărbatul nu mai avea acelaşi tip de autoritate asupra femeii, totodată ea păstrându-şi relaţiile de rudenie cu familia sa de origine.

2

intra în proprietatea lui pater familias din familia soţului său. În cadrul căsătoriei sine manus

se aplica regimul separaţiei de bunuri, ceea ce presupunea că soţii se bucurau de

independenţă patrimonială, însă pe lângă aceste bunuri mai exista dota soţiei (bunuri ale

soţiei cu care participa la oficializarea căsătoriei) şi pareferna (bunurile proprii ale soţiei ce

nu făceau parte din dotă)3.

În dreptul românesc, a existat regimul matrimonial dotal prevăzut în dispoziţiile Codul

Civil de la 1864, care definea dota în art.1233 ca fiind „averea ce se aduce bărbatului, din

partea sau în numele femeii, spre a-l ajuta să susţină sarcinile căsătoriei”. Bunurile care

constituiau dota puteau fi mobile sau imobile, creanţe sau prestaţii periodice în natură, bunuri

fungibile şi consumptibile, drepturi prezente sau viitoare, drepturi exclusive sau fracţiuni de

drept, etc. Regula era că orice bun sau drept aflat în circuitul civil putea fi adus ca dotă.

Astfel, bunurile imobile erau indisponibilizate ca urmare a faptului că ele erau aduse ca dotă

(art. 1248 C.civ.), mobilele puteau trece din proprietatea femeii în cea a bărbatului (art. 1245,

1246 C.civ.), însă fiind un regim de separaţie, dota se caracteriza prin aceea că femeia păstra

proprietatea dotei, dar administrarea dotei era  în sarcina bărbatului său (art. 1242 C.civ.).

Administrarea de către soţ a dotei nu era decât o reflexie a puterii maritale a bărbatului, iar

femeia păstra, în limitele capacităţii sale, doar administrarea bunurilor extradotale. Bărbatul

putea face acte de conservare şi de administrare cu bunurile dotale, acte de folosinţă obişnuită

şi putea să înstrăineze bunurile mobile care erau destinate acestui fapt (fructe, bunuri

perisabile sau consumptibile, etc.). Toate aceste acte, bărbatul le putea săvârşi singur, fără

consimţământul femeii, el exercitând toate acţiunile în justiţie relative la dotă: acţiuni

mobiliare şi imobiliare, personale sau reale, posesorii sau petitorii. Jurisprudenţa timpului

considera că în aceste acţiuni bărbatul figurează atât în nume propriu, cât şi în calitate de

reprezentant al soţiei sale, hotărârile judecătoreşti fiind opozabile şi acesteia. Totuşi bărbatul

nu putea face acte de dispoziţie asupra bunurilor dotale mobiliare, care rămâneau în

proprietatea femeii, după cum nu putea consimţi singur la exproprierea bunului dotal sau la

exercitarea dreptului de opţiune succesorală în locul femeii. Soţul trebuia obligatoriu să

suporte ipoteca legală a femeii măritate (art. 1281 C. civ.), după cum era obligat în mod

imperativ să restituie dota la încetarea regimului matrimonial dotal (art. 1256 si 1271 C.civ.).

3 A se vedea Şt. Cocoş, Dreptul roman, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, pp. 84-90.

3

Dacă bărbatul deturna folosirea dotei, femeia avea posibilitatea să pună capăt regimului dotal,

prin separaţia judiciară de patrimonii (art. 1256 C.civ). Ca regim matrimonial, dota se

concretiza într-unul separatist de sorginte convenţională, prin care anumite bunuri erau oferite

în administrarea bărbatului, cu scopul ca acesta să suporte sarcinile căsătoriei. Acestei situaţii

normative i s-a pus capăt prin adoptarea Codului familiei care instituia regimul juridic

uniform ca unic regim matrimonial legal fiind aplicat cu începere din 01 februarie 1954,

acesta se aplica tuturor raporturilor patrimoniale şi extrapatrimoniale dintre soţi, indiferent de

data celebrării căsătoriei şi a regimului matrimonial iniţial aplicabil, iar bunurile oricăruia

dintre soţi deveneau bunuri comune ale soţilor (cf. art. 30 alin 1 C.fam).4

1. REGIMUL PRIMAR

Soţii pot opta în ceea ce priveşte regimul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei între

trei tipuri de regimuri matrimoniale. Oricare ar fi regimul ales de către soţi este necesară

respectarea normelor imperative impuse de lege şi conturate sub denumirea de regim

primar, care, în realitate, se constituie ca un schelet pe baza căruia se compun celelalte

regimuri sau ca un efect al încheierii căsătoriei, de vreme ce el se aplică tuturor persoanelor

căsătorite ope legis, indiferent de opţiunea lor. Alţi autori consideră că regimul primar este

un nucleu de ordine publică care are menirea de a atenua neajunsurile celorlalte regimuri,

fiind întotdeauna imperativ faţă de toate persoanele căsătorite5 şi constituindu-se ca o

„constituţie a regimurilor matrimoniale”6. Din interpretarea legii rezultă că orice clauză

contrară regimului primar prevăzută în convenţile încheiate între soţi este considerată

nescrisă. Prin urmare în continuare vom analiza aspectele asupra cărora se aplică dispoziţiile

regimului primar.

1.1. Mandatul convenţional

Este reglementat de art. 314 NCC,  care stabileşte posibilitatea  pe care o are fiecare

dintre soţi de a acorda celuilalt  soţ  dreptul de al reprezenta în vederea exercitării drepturilor

pe care le are potrivit regimului  lor matrimonial. Acordarea puterii de reprezentare  este o

4 P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pp. 14-22.5 A se vedea Fl. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil.Comentarii pe articole. art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 321.6 A se vedea C.M. Crăciunescu, Dreptul de dispoziţie al soţilor asupra bunurilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 15.

4

facultate  pe care legea o  conferă  soţilor, aceştia putând, la libera lor apreciere, să dispună

sau  nu de ea. Codul civil nu  prevede condiţii speciale pentru acordarea  mandatului

convenţional, soţii  îşi vor pot conferi puteri de reprezentare atât în mod unilateral  cât şi

reciproc,  pentru  încheierea oricăror acte juridice,  putând fi vorba atât de operaţiuni  cu

caracter general cât şi special . Regulile aplicabile  vor fi neîndoielnic cele  existente în

materia reprezentării  (art. 1295-1314 NCC)  şi ale contractului de mandat ( art. 2009-2038

NCC). Încheierea mandatului convenţional se poate realiza atât pe cale orală, cât şi scrisă

(autentică sau sub semnatură privată), dar ceea ce este cel mai important este faptul ca

mandatul trebuie să existe, deoarece prezumţia mandatului tacit reciproc între soţi nu mai

apare în noua reglementare, ceea ce înseamnă că acum mandatul trebuie sa aibă o anumită

formă7, pe de altă parte legea instituie obligaţia ca mandatul să existe la data încheierii

contractului la care soţul a fost mandatat, neavând nici un fel de relevanţă faptul că acesta va

exista ulterior, drept urmare, soţul vătămat în interesele sale şi al cărui consimţământ nu a

fost exprimat la data încheierii contractului poate să solicite în termenul general de

prescripţie, (dar nu mai târziu de un an de la încetarea regimului matrimonial) daune interese,

fără ca acţiunea în anulabilitate pe care o are la dispoziţie să aducă atingere drepturilor

terţului de bună credinţă.8 Întinderea puterilor soţului mandatat nu este nelimitată, ea fiind

stabilită în mod expres în raport de voinţa şi dorinţele mandantului.9Mandatul convenţional

are o valabilitate de trei ani dacă nu a fost instituit cu termen sau dacă nu a fost revocat

expres sau tacit înainte de împlinirea acestei perioade.

1.2. Mandatului judiciar

Reprezintă  o soluţie legală  menită să  asigure  echilibrul  patrimonial al cuplului 

precum şi continuitatea  circuitului juridic civil, reprezentând în acelaşi timp şi un mijloc de

protecţie  atât a soţului aflat în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa  cât şi a celuilalt care,

în urma acestei situaţii, ar putea suferi anumite prejudicii. Mandatul judiciar, prevăzut la art.

315 NCC poate fi instituit numai de către instanţa de tutelă la cererea  soţului capabil a-şi

exprima voinţa. Cauzele imposibilităţi de manifestare a voinţei nu sunt prevăzute de lege,

7 Dacă soţul mandatează la încheierea unui contract pentru care se cere forma autentică este necesar ca şi mandatul să îmbrace forma prevazută de lege.8 A se vedea C.T. Ungureanu, C. Voicu, ş.a., Noul Cod civil, comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, vol.I. Art. 1-952, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012 , p. 424.9 A se vedea Fl. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit., p. 324.

5

fiind lăsate la aprecierea instanţei, vor fi însă totdeauna de natură obiectivă, indiferent dacă

imposibilitatea este determinată de  motive medicale (boală, alienaţie mintală, bătrâneţe)  sau

sociale (dispariţie, lipsă îndelungată de la domiciliu); nu are importanţă dacă acestea au

intervenit şi există  independent de voinţa soţilor  sau sunt rezultatul acţiunilor  voluntare ale 

unuia dintre ei, important este ca ele să determine imposibilitatea manifestării de voinţă a

unuia dintre soţi.  Nu va putea fi aşadar motiv de instituire a mandatului judiciar, refuzul

celuilalt soţ de a încheia un act, deoarece acestă situaţie nu se încadrează în categoria

imposibilităţilor de manifestare a voinţei. Teza finală a alin. 1 al art. 315  dispune că  "prin

hotărârea pronunţată se stabilesc condiţiile, limitele şi perioada de valabilitate a acestui

mandat" . Aşadar, instanţa  are  obligaţia de a se pronunţa  cu privire la  fondul reprezentării, 

de a stabili  durata mandatului, actele asupra cărora el se poate extinde, condiţiile

reprezentării, puterile mandatarului, încetarea acestuia, precum şi orice alte aspecte care sunt

necesare10.

1.3. Actele de dispoziţie care pun în pericol grav interesele familiei

Sediul  materiei îl găsim în art 316 NCC, iar măsura dispusă  are caracter excepţional.

Ea constă în  limitarea  dreptului de dispoziţie al soţului care a încheiat acte juridice care pun

în pericol grav interesele familiei  şi se dispune de către instanţa de tutelă pe o perioadă de

timp  ce nu va putea depăşi doi ani. Sancţiunea nerespectării  hotărârii  instanţei este nulitatea

relativă a actelor încheiate în acest mod, dreptul la acţiune aparţine doar soţului vătămat şi se

prescrie în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa actului (termenul

poate suporta suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen). Această măsură are caracter

de protecţie şi se instituie doar dacă sunt întrunite următoarele condiţii: soţul reclamat a

recurs la încheierea unor acte juridice care prin natura lor au dus sau sunt pe cale să ducă la

prejudicii, aduse intereselor familiei. În literatura de specialitate se pune problema despre ce

fel de interes al familiei este vorba, în opinia autoarelor este un interes moral ori material însă

relevant este faptul că interesul pus în pericol se răsfrânge asupra întregii familii şi nu este un

interes strict personal. De altfel considerăm că orice act juridic (de dispoziţie, de administrare

chiar şi de conservare când poate avea un atare efect) poate vătăma interesele familiei,

realitatea familială fiind diferită pentru fiecare caz în parte.

10 Pentru opinii contrare a se vedea Fl. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit., p. 325.

6

1.4. Independenţa patrimonială dintre soţi

Această situaţie juridică este consacrată în art.317 C.civ care recunoaşte dreptul

soţilor, indiferent de regimul matrimonial ales, să încheie orice fel de acte juridice cu oricine,

inclusiv între ei11, să dispună de veniturile din profesie şi să poată constitui depozite

bancare.12 Practic, conferirea acestei independenţe parimoniale a soţilor prezintă relevanţă

doar pentru regimul comunităţii legale şi cel convenţional, deoarece la separaţia de bunuri

independenţa există ca element definitoriu al acestui regim13 şi duce, din punctul nostru de

vedere la instalarea unei independenţe în raporturile de familie, fapt care de cele mai multe

ori nu poate avea ca rezultat decât instabilitate în viaţa de familie.

1.5. Prezumţia bancară şi obligaţia de informare

Acelaşi articol de lege consacră libertatea soţilor de a constitui depozite bancare

personale la orice instituţie de credit fără a avea consimţământul celuilalt. Soţul titular al

contului ori al depozitului este prezumat proprietar exclusiv al sumelor respective, indiferent

de regimul care guvernează raporturile lor matrimoniale. Această prezumţie este relativă şi

poate fi răsturnată de celălalt soţ care îşi poate dovedi contribuţia la formarea depozitului.14

Un aspect important de subliniat este acela că prezumţia bancară operează şi după desfacerea

căsătoriei în raporturile cu banca, evident până la pronunţarea unei hotărâri de partaj.

Fiecare soţ poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile şi

datoriile sale, în caz de refuz nejustificat putând apela la instanţa de tutelă15.

1.6. Locuinţa de familie

Este locuinţa comună a soţiilor sau locuinţa soţului la care locuiesc copiii. Noul Cod

civil permite înscrierea în Cartea Funciară a acesteia, de către oricare dintre soţi16 ca locuinţă

a familiei. Înscrierea are ca urmare limitarea dreptului pe care îl are soţul titular al dreptului

real, astfel el nu va putea încheia acte de dispoziţie şi de administrare fără consimţământul

soţului său; inclusiv actele de conservare vor fi supuse aceluiaşi regim dacă încheierea lor

11 Actualul cod civil permite vânzarea între soţi, care era strict interzisă în reglementarea anterioară.12 C.T. Ungureanu, C. Voicu, ş.a., op.cit., p.428.13 A se vedea T. Bodoaşcă, A. Drăghici, I. Puie, Dreptul familiei.Conform Noului Cod Civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 89.14 A se vedea Fl. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit., p.329.15 A. Drăghici, Curs universitar de dreptul familiei, curs 5.16 Înscrierea se poate face şi de către soţul care nu este proprietar, întrucât această instituţie are menirea să protejeze interesul suprem al familiei în detrimentul dreptului de proprietate.

7

poate stânjeni folosinţa locuinţei de familie. Încălcarea acestei dispoziţii dă dreptul soţului

lezat în interese să sesize instanţa de tutela pentru a solicita anularea contractului. De

asemenea legea instituie soţilor obligaţia de a nu încheia acte de dispoziţie a bunurile de

decor care mobilează locuinţa fără acordul celuilalt soţ, sub sancţiunea nulităţii relative.

Dacă locuinţa de familie este închiriată, atunci legea prevede că în cazul decesului unuia

dintre soţi ea se va atribui soţului supravieţuitor, chiar dacă nu a fost parte în contractul de

închiriere, în caz de nepreluare contractul va înceta de drept în 30 zile de la înregistrarea

decesului. O soluţie asemănătoare se dă şi în caz de divorţ, instanţa va decide cui să acorde

beneficiul locuinţei. De regulă soţul care va beneficia în continuare de locuinţa închiriată va

acoperi o parte din costurile mutării suportate de celălalt soţ, mai puţin în cazul în care soţul

care părăseşte locuinţa poartă culpa despărţirii.

1.7. Cheltuielile de familie

Sunt acele sarcini care intră în patrimoniul fiecărui soţ odată cu încheierea căsătoriei

şi se referă la îndatorirea lor de a contribui în mod egal, atât cât le este permis de veniturile

realizate la toate cheltuielile familiei legate de întreţinerea copiilor lor minori, cele privind

întreţinerea locuinţei şi alte asemenea cheltuieli. Această obligaţie subzistă indiferent de

regimul ales, însă soţii pot decide de comun acord ca unul din ei să suporte o proporţie mai

mică din cheltuielile familiei (fără a avea însă a putea insera o astfel de clauză în convenţia

matrimonială), dar acesta nu se va putea sustrage integral de la achitarea lor.

Legiuitorul a atribuit muncii în gospodărie rolul de contribuţie la cheltuielile familiei, astfel

acestă activitate destul de solicitantă credem noi care presupune întreţinerea locuinţei, a

gospodăriei, creşterea copiilor, etc. este „răsplătită” astfel că şi soţii care nu au avut venituri

proprii în timpul căsniciei vor putea obţine la partaj o parte din bunurile comune 17.

Dreptul la compensare are o natură similară , el reprezentând dreptul soţului care prin

munca proprie şi-a ajutat partenerul în cariera personală peste obligaţia de sprijin moral şi

material la o compensaţie în limita îmbogăţirii acestuia din urmă.

Veniturilor din muncă sunt definite de lege ca fiind acele compensaţii primite cu titlu de

contraprestaţie, obţinute de unul din soţi în urma desfăşurării unor activităţi lucrative 17 A se vedea C.T. Ungureanu, C. Voicu, ş.a., op.cit., p. 429; L. Stănciulescu, Curs de drept civil.Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 444.

8

aducătoare de venit, putând fi incluse aici: salariu, prime, pensie, burse etc. Se pune problema

cum vor fi calificate acestea: ca bunuri proprii sau comune? Legea prevede că vor primi

destinaţia stabilită de soţi, cu alte cuvinte dacă au încheiat căsătoria sub regimul comunităţii

legale ele devin bunuri comune, dacă însă au adoptat regimul separaţiei devin bunuri proprii,

iar dacă vorbim de regimul convenţional atunci sunt bunuri comune doar dacă sunt incluse de

soţi în acestă comunitate.18 Veniturile profesionale vor fi bunuri proprii după acoperirea

obligaţiei de participare la cheltuielile familiei.

2. CONVENŢIA MATRIMONIALĂ

Literatura de specialitate ne oferă multiple definiţii ale convenţiei matrimoniale,

prezentarea lor integrală nu ne este însă utilă, astfel ne vom alătura opiniei lui C. Hamangiu,

I. Rosetti-Bălănescu şi Al. Băicoianu care definesc această instituţie ca fiind convenţia prin

care viitorii soţi reglementează regimul lor matrimonial, condiţia bunurilor lor prezente şi

viitoare, în raporturile pecuniare ce izvorăsc din căsătorie19.

2.1. Încheierea convenţiei matrimoniale

Convenţia matrimonială poate fi încheiată de soţi înainte de data încheierii căsătoriei

şi va fi anexată declaraţiei de căsătorie în cuprinsul căreia este specificat pe lângă altele şi

regimul matrimonial ales ori poate fi încheiată în timpul căsniciei. Despre regimul

matrimonial ales de soţi se face menţiune pe actul de căsătorie. Sub sancţiunea nulităţii

absolute convenţia matrimonială trebuie să fie încheiată în formă autentică notarială, cu

consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură specială

având conţinut predeterminat. Întrucât îi este aplicabilă teoria generală a contractelor,

convenţia matrimonială trebuie să îndeplinească condiţiile de fond, ca orice contract:

a) capacitatea părţilor. Părţile trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, adică să fie

majori sau minori căsătoriţi sau emancipaţi. Minori de 16 ani fără capacitate deplină

de exerciţiu vor încheia convenţii matrimoniale doar cu încuviinţarea părinţiilor şi

autorizarea instanţei de tutelă;

18 Fl. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit., p. 330.19 Pentru dezvoltări a se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.

9

b) consimţământul să fie liber exprimat de părţi (neviciat prin eroare, dol sau violenţă),

serios şi exprimat personal sau prin mandatar cu procură specială având conţinut

predeterminat în cunoştinţă de cauză;

c) obiectul convenţiei să existe, să fie determinat, licit şi să fie posibil;

d) cauza trebuie să fie reală, licită şi morală.

Convenţia matrimonială devine caducă dacă a fost încheiată înainte de celebrarea

căsătoriei, iar căsătoria nu mai are loc, când intervine anularea sau nulitatea căsătoriei, cu

excepţia căsătoriei putative sau când se pronunţă de către instanţa de tutelă separaţia

judiciară20.

2.2. Publicitatea convenţiei matrimoniale

Convenţia matrimonială îşi produce efectele diferit în funcţie de momentul încheierii

ei. Dacă este încheiată înainte de celebrarea căsătoriei ea îşi va produce efectele de la data

încheierii căsătoriei, dacă însă este încheiată în timpul căsătoriei efectele se vor produce de la

o data stabilită de părţi şi inserată în cuprinsul acesteia, iar dacă această dată nu a fost stabilită

de părţi, de la data încheierii convenţiei. Efectele convenţiei se produc atât între părţi, cât şi în

raporturile cu terţii. Pentru a fi opozabilă terţilor, convenţia matrimonială trebuie să

îndeplinească formalităţile de publicitate. Fiind obligatorie forma autentică, legiuitorul

impune în sarcina notarului public obligaţia de a expedia din oficiu un exemplar al convenţie

matrimoniale serviciului de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei pentru a se face

menţiune pe actul de căsătoria; de asemenea va expedia un exemplar Registrului Naţional

Notarial al Regimurilor Matrimoniale şi, în funcţie de natura bunurilor, la celelalte registre de

publicitate prevăzute de lege. Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate atrage

inopozabilitatea convenţiei faţă de terţii de bună credinţă.21

2.3. Simulaţia convenţiei

Similar simulaţiei din teoria generală a contractelor, simulaţia convenţiei22

matrimoniale este un act secret încheiat cu scopul de a schimba regimul matrimonial ales ori

de a aduce modificări convenţiei pentru care sunt îndeplinite formalităţile de publicitate; dacă 20 Pentru mai multe detalii a se vedea C.T. Ungureanu, C. Voicu, ş.a., op.cit., pp. 449-450.21 G.C. Frenţiu ş.a., op.cit., pp. 460-463.22 Simulaţia convenţiei matrimoniale poate îmbrăca doar două forme: fictivitatea şi deghizarea, interpunerea de persoane este imposibilă dat fiind caracterul intuitu personae al convenţiei.

10

actul secret doar va completa ori explicita actul public, nu ne aflăm în prezenţa unei simulaţii,

în ciuda caracterului său ocult. O altă condiţie a simulaţiei este ca actul secret să fie încheiat

anterior sau concomitent cu actul public. Actul secret produce efecte doar între părţi, fiind

inopozabil terţilor de bună credinţă. Deşi produce între părţi efectele unei convenţii

matrimoniale, actul secret nu trebuie să îndeplinească condiţia formei autentice. Terţii de

bună credinţă au la dispoziţie acţiunea în declararea simulaţie putând invoca actul secret sau

actul public, după cum acestea le profită lor.

2.4. Clauza de preciput

Este prezentă doar în convenţiile matrimoniale şi se supune aceloraşi condiţii de

valabilitate. Preciputul îşi produce efectele mortis causa; el constă în preluarea fără plată de

către soţul supravieţuitor a unuia sau a mai multor bunuri din masa bunurilor comune înainte

de partajarea moştenirii. Nu pot face obiectul preciputului bunurile proprii ale soţului

predecedat. Clauza de preciput poate fi stipulată la încheierea convenţiei sau poate fi

adăugată ulterior prin modificarea convenţiei matrimoniale, poate avea un singur beneficiar

sau poate fi stipulată în favoarea ambilor soţi. Ea devine caducă în următoarele situaţii:

regimul matrimonial a încetat din alte cauze decât decesul unuia dintre soţi; comunitatea de

bunuri încetează ca urmare a schimbării regimului matrimonial; beneficiarul decedează

înaintea dispunătorului sau soţii sunt comorienţi ori bunurile care fac obiectul clauzei au fost

vândute la cererea creditorilor comuni înainte de lichidarea comunităţii23. Preciputul se

realizează din activul net al masei succesorale, astfel el va reveni soţului beneficiar doar după

satisfacerea creditorilor. Clauza de preciput nu se supune raportului donaţiilor, ci doar

reducţiunii. Deoarece efectele sale se produc de la decesul dispunătorului în doctrină s-a

conturat opinia ca preciputul se va reduce împreună cu legatele toate deodată şi proporţional.

Executarea clauzei de preciput se realizează, de regulă, în natură însă, dacă acest lucru nu este

posibil ea se va executa prin echivalent, dar doar în situaţiile în care imposibilitatea executării

nu este determinată de caducitatea clauzei. Termenul până la care se poate realiza executarea

clauzei este termenul general de prescripţie de trei ani.

2.5. Modificarea convenţiei

23 Pentru mai multe amănunte a se vedea C.T. Ungureanu, C. Voicu, ş.a., op.cit., pp. 453-455.

11

Soţii pot modifica regimul matrimonial ales la încheierea căsătoriei prin încheierea

unei convenţii noi sau prin modificarea convenţiei deja existente. Condiţiile modificării sunt

cele valabile pentru modificarea convenţională a regimului martimonial adică trebuie să

treacă cel puţin un an de la data încheierii căsătoriei, iar convenţia trebuie să îndeplinească

condiţiile de valabilitate (capacitate, consimţământ, obiect determinat şi licit, cauză licită şi

morală şi bineînţeles forma autentică) şi să fie îndeplinite formalităţile de publicitate

prevăzute de lege pentru opozabilitatea faţă de terţi. Textul uşor neclar al Noului Cod civil a

dat naştere la discuţii printre doctrinari, ele se referă la necesitatea obţinerii încuviinţării

părinţilor şi a autorizaţiei dată de instanţa de tutelă la modificarea convenţiei de către minor.

Aderăm la opinia conform căreia situaţia diferă după cum modificarea are loc înainte de

încheierea căsătoriei sau ulterior acestui moment, dat fiind că minorul dobândeşte capacitate

deplină de exerciţiu de la momentul încheierii căsătoriei.24.

2.6. Nulitatea convenţiei matrimoniale

Dacă o convenţie matrimonială este lovită de nulitate, actul va fi desfiinţat retroactiv,

iar între soţi se va aplica regimul comunităţii legale; desfiinţarea retroactivă nu va aduce

atingere drepturilor dobândite de terţii de bună credinţă. Dispoziţiile aplicabile nulităţii

convenţiei matrimoniale sunt cele de drept comun, aplicabile nulităţii contractelor. Astfel

convenţia matrimonială poate fi afectată de nulitate absolută, când nu sunt respectate unele

condiţii de fond (lipsa consimţământului părţilor, lipsa ori ilicitatea obiectului convenţiei,

cauza ilicită sau imorală ori lipsa vârstei matrimoniale) ori condiţia formei autentice cerute ad

validitatem sau de nulitate relativă25, în cazul în care consimţământul a fost viciat, lipsesc

încuviinţăriile şi autorizarea cerute de lege, lipseşte cauza convenţiei. Nulitatea convenţiei

matrimoniale poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor.

Concluzii

În studiul de faţă ne-am propus să ne aducem contribuţia pe cât se poate la

interpretarea dispoziţiilor cuprinse în actuala reglementarea civilă cu privire la raporturile de

dreptul familiei, pentru a putea întelege modul de aplicare şi efectele pe care le produce tipul

24 Pentru detalii a se vedea C.T. Ungureanu, C. Voicu ş.a., op.cit., p. 464.25 Nulitatea relativă poate fi invocată în termenul general al prescripţiei pentru eroare sau lipsa încuviinţării şi autorizării, iar pentru nulitatea determinată de vicierea consimţământului prin violenţă sau dol termenul de trei ani curge de la data încetării violenţei, sau de la data cunoaşterii dolului dar nu mai târziu de 18 luni.

12

de regim matrimonial ales de soţi în timpul căsătoriei lor, fiind de remarcat faptul că

legiuitorul român a dorit să ţină pasul cu realităţile sociale, dar mai cu seama să se alinieze la

sistemele de drept ceva mai receptive la nevoile individului modern, cum ar fi sistemul de

drept francez, italian sau britanic în care s-a consacrat libertatea decizională a individului în

privinţa adoptării regimului matrimonial, cu mult timp înaintea adoptării Noului Cod Civil în

România. În prezent actuala reglementare civilă consacră existenţa a trei regimuri

matrimoniale (convenţional, separaţia de bunuri şi regimul comunităţii legale) toate se supun

însă regulilor generale ale regimului primar, iar împreună compun o cartă patrimonială a

căsătoriei. Soţii pot opta în ceea ce priveşte regimul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei

între cele regimuri.

În această lucrare am abordat numai regimul primar şi convenţia matrimonială lăsând

multe aspecte inovatoare ale regimurilor matrimoniale neacoperite, am încercat însă să

culegem elementele fundamentale ale acestor instituţii primordiale ale dreptului familiei

reuşind, sperăm noi, să sintetizăm esenţa acestora.

Bibliografie

1) Aniţei, N.C., Dreptul familiei. Conform Noului Cod Civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti,

2012.

2) Baiaş, Fl., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I., Noul Cod civil. Comentarii

pe articole. art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.

13

3) Bodoaşcă, T., Drăghici, A., Puie, I., Dreptul familiei.Conform Noului Cod Civil, Ed.

Universul Juridic, Bucureşti, 2012.

4) Cocoş Şt., Dreptul roman, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000.

5) Crăciunescu, C.M., Dreptul de dispoziţie al soţilor asupra bunurilor, Ed. Universul

Juridic, Bucureşti, 2010.

6) Drăghici, A., Curs universitar de dreptul familiei.

7) Frenţiu, G.C., Comentariile Codului Civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.

8) Hamangiu, C., Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al., Tratat de drept civil român, vol.

III, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.

9) Stănciulescu, L., Curs de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.

10) Ungureanu, C.T., Voicu, C., ş.a., Noul Cod civil, comentarii, doctrină şi

jurisprudenţă, vol.I. Art. 1-952, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.

11) Vasilescu, P. Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.

14