APM august - prefectura- · PDF filePoluarea aerului are numeroase cauze, unele fiind rezultatul activit ăţilor umane din ce în ce mai intense, r ăspândite şi complexe,

Raport anual privind starea mediului în judeţul Teleorman 2014

0

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI TELEORMAN

Raport anual privind starea mediului în judeţul Teleorman

2014


1

CAPITOLUL I

CALITATEA ŞI POLUAREA AERULUI ÎNCONJUR ĂTOR

I.1. Calitatea aerului înconjur ător: stare şi consecin ţe

Poluarea aerului are numeroase cauze, unele fiind rezultatul activităţilor umane din

ce în ce mai intense, răspândite şi complexe, altele datorându-se unor condiţii naturale de loc şi de climă. I.1.1. Starea de calitate a aerului înconjur ător Agenţia pentru Protecţia Mediului Teleorman, în cadrul serviciului Monitorizare - Compartimentul Laborator realizează monitorizarea calităţii aerului prin staţii automate şi procedee de prelevare şi analize manuale efectuate în laborator. În anul 2014, reţeaua de monitorizare a calităţii aerului în judeţul Teleorman a fost alcătuită din: � 2 puncte de monitorizare a poluanţilor din aerul înconjurător prin staţiile automate de

monitorizare din cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA): TR-1 Alexandria(staţie de fond urban) şi TR-2 Turnu Măgurele (staţie de trafic);

� 7 puncte de control pentru pulberi sedimentabile (probe medii lunare) în localităţile urbane Alexandria, Turnu Măgurele şi Zimnicea;

� 1 punct de control pentru precipitaţii situat în municipiul Alexandria – sediul APM Teleorman.

Monitorizarea calit ăţii aerului prin sta ţiile automate

� Staţia TR-1 (staţie de fond urban) Amplasare: municipiul Alexandria, la sediul APM Teleorman. Poluanţi monitorizaţi: SO2, NO, NOX, NO2, O3, CO, BTEX (benzen, toluen, etilbenzen, m-xilen, p-xilen, o-xilen), pulberi în suspensie (PM10). Parametrii meteorologici măsuraţi: temperatura,viteza vântului, direcţia vântului, umiditatea relativă, presiunea atmosferică, radiaţia solară, precipitaţii. � Staţia TR-2 (sta ţie de trafic) Amplasare: pe DN 51A care leagă municipiul Turnu Măgurele de oraşul Zimnicea, la ieşirea din municipiul Turnu Măgurele. Poluanţi monitorizaţi: SO2, NO, NOX, NO2, O3, CO, pulberi în suspensie (PM10). Parametrii meteorologici măsuraţi: temperatura,viteza vântului, direcţia vântului, umiditatea relativă, presiunea atmosferică, radiaţia solară, precipitaţii.

Informarea publicului privind datele rezultate din monitorizarea calităţii aerului se realizează prin intermediul panourilor ecran, şi anume: � panou ecran exterior – informarea publicului se realizează prin indicele general de

calitate a aerului în cele două localităţi monitorizate; panoul este instalat în Alexandria, la intersecţia străzilor Dunării cu Bucureşti;


2

� panou ecran interior – informarea publicului privind datele de monitorizare a calităţii aerului se realizează sub formă grafică şi tabelară: panoul este amplasat la sediul APM Teleorman.

Fig.I.1. Amplasarea staţiilor de monitorizare în judeţul Teleorman. I.1.1.1 . Nivelul concentra ţiilor medii anuale ale poluan ţilor atmosferici în aerul atmosferic

� Dioxidul de azot

În anul 2014, la staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului TR-1 Alexandria şi TR-2 Turnu Măgurele s-au înregistrat 14792 măsurători medii orare pentru dioxidul de azot. Valoarea limită orară conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător este de 200 µg/m3 şi nu a fost depăşită în niciun punct de control.

Principalele surse de poluare sunt reprezentate de arderea combustibililor, procesele industriale şi traficul rutier.

� Dioxidul de sulf

În anul 2014, la staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului TR-1 Alexandria şi TR-2 Turnu Măgurele s-au înregistrat 16550 măsurători medii orare pentru dioxidul de sulf. Valoarea limită orară conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător este de 350 µg/m3 şi nu a fost depăşită în niciun punct de control.

Principalele surse de poluare pentru oxizii de sulf sunt reprezentate de arderea combustibililor, procesele industriale şi traficul rutier.

� Monoxidul de carbon

TR-1: Str. Dunării, Alexandria TR-2: Str. Libertăţii, Turnu Măgurele


3

În anul 2014, la staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului TR-1 Alexandria şi TR-2 Turnu Măgurele s-au înregistrat 15696 măsurători medii orare pentru monoxidul de carbon. Valoarea limită conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător este de 10 mg/m3 maximă zilnică a mediilor de 8 ore şi nu a fost depăşită în niciun punct de control.

� Ozonul

În anul 2014, la staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului TR-1 Alexandria şi TR-2 Turnu Măgurele s-au înregistrat 15676 măsurării medii orare pentru ozon. La staţiile TR-1 Alexandria şi TR-2 Turnu Măgurele nu s-au înregistrat depăşiri, valoarea ţină pentru ozon este de 120 µg/m3 – valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore, conform Legii nr.104/2011 şi nu trebuie să se depăşească peste 25 de zile dintr-un an calendaristic. Ozonul nu este un poluant emis, ci este un poluant secundar care se formează sub acţiunea razelor solare asupra oxizilor de azot şi a compuşilor organici volatili, la distanţă de sursele de emisie.

� Pulberi în suspensie frac ţiunea PM 10

În anul 2014, la staţia automată de monitorizare a calităţii aerului TR-1 Alexandria s-a înregistrat 300 probe medii zilnice pentru indicatorul pulberi în suspensie fracţiunea (PM10). La această staţie TR-1 Alexandria, prelucrările statistice ale concentraţiilor medii zilnice au pus în evidenţă o concentraţie medie anuală de 22.94 µg/m3. La staţia TR-2 Turnu Măgurele, din motive tehnice pentru acest poluant nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. Poluarea atmosferei cu pulberi în suspensie este produsă de cele mai multe activităţi umane. Principalele surse de pulberi sunt reprezentate de şantierele de construcţii şi transportul rutier.

� Metale grele- Plumb

La staţia TR-1 Alexandria, din motive tehnice, pentru acest poluant nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

� Benzenul

La staţia TR-1 Alexandria, din motive tehnice, pentru acest poluant nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

I.1.1.2 Tendin ţe privind concentra ţiile medii anuale ale anumitor poluan ţi atmosferici Evoluţia poluanţilor monitorizaţi la staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului între anii 2010-2014 este prezentată în continuare:

� evoluţia SO2 la stațiile automate din cadrul RNMCA


4

Valoarea limita anuală pentru protecția ecosistemelor (vegetației) conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător este de 20 µg/m3 şi nu a fost depăşită în perioada monitorizată.

� evoluția NO2 la staţiile automate din cadrul RNMCA Valoarea limită anuală pentru protecția sănătății conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător este de 40 µg/m3 şi nu a fost depăşită în perioada monitorizată. Menţionăm că în anul 2011 la staţia TR-1 Alexandria, din motive tehnice, pentru acest poluant nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

� evoluţia O3 la staţiile automate din cadrul RNMCA Menţionăm că în anul 2010 la staţia TR-2 Turnu Măgurele, din motive tehnice, pentru acest poluant nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

� evoluția CO la stațiile automate din cadrul RNMCA Menţionăm că în anul 2010 la staţia TR-2 Turnu Măgurele, din motive tehnice, pentru acest poluant nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

� evoluția benzenului la stația automată TR-1 Alexandria Valoarea limită anuală pentru protecția sănătații conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător este de 5 µg/m3 şi nu a fost depăşită în perioada monitorizată. Menţionăm că în anii 2010, 2011 şi 2014 la staţia TR-1 Alexandria, din motive tehnice, pentru acest poluant nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. � evoluția PM10 la stațiile automate din cadrul RNMCA Valoarea limită anuală pentru protecția sănătății conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător este de 40 µg/m3 şi nu a fost depăşită in perioada monitorizată. La staţia TR-1 Alexandria în anul 2012, din motive tehnice, pentru acest poluant nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. La staţia TR-2 Turnu Măgurele în perioada 2010-2014, din motive tehnice, pentru acest poluant nu există date suficiente pentru a respecta criteriile de calitate conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. Evolu ţia poluan ţilor la sta ţiile automate în perioada 2010-2014 • Evoluţia 2010-2014 a poluanţilor monitorizaţi la staţia TR-1 Alexandria (stație de fond urban)


5

Fig. I.2. Evoluţia concentraliilor medii anuale la statia automată TR-1 Alexandria

• Evoluţia 2010-2014 a poluanţilor monitorizaţi la staţia TR-2 Turnu Măgurele (stație de trafic)

Fig. I.3. Evoluţia conc. medii anuale la statia automata TR-2 Turnu Măgurele

I.1.1.3 Depăşiri ale valorilor limit ă şi valorilor ţintă privind calitatea aerului înconjur ător în zonele urbane În anul 2014 la staţiile automate TR-1 Alexandria şi TR-2 Turnu Magurele nu s-au înregistrat depăşiri ca număr a valorii limită/valorii ţintă la indicatorul pulberi în suspensie fracţiunea PM10 şi respectiv O3 conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. Menţionăm că pentru indicatorul pulberi în suspensie fracţiunea PM10 conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, valoarea limită zilnică nu trebuie depăşită mai mult de 35 de ori/an iar pentru O3 valoarea ţintă nu trebuie depăşită mai mult de 25 de ori/an. I.1.2 Efectele polu ării aerului înconjur ător:

- formarea şi manifestarea precipitaţiilor acide;


6

- smogul fotochimic oxidant; - alterarea transparenţei atmosferei; - creşterea globală a temperaturii la nivelul suprafeţei scoarţei terestre; - subţierea sau formarea de goluri în stratul de ozon stratosferic; - prezenţa şi manifestarea în atmosferă a unor substanţe toxice.

I.1.2.1. Efectele polu ării aerului înconjur ător asupra s ănătății Din punct de vedere al acţiunii poluanţilor atmosferici asupra stării de sănătate a populaţiei se pot distinge:

• efecte directe (modificările care apar în starea de sănătate a populaţiei); • efecte indirecte (rezultate din acţiunea asupra mediului).

În perioada 2010-2014, nu s-au înregstrat depăsiri ale valorilor limită ale poluanților monitorizați la stațiile automate din cadrul RNMCA, conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

I.1.2.2 Efectele polu ării aerului înconjur ător asupra ecosistemelor Acest subcapitol va fi tratat la nivel național, în Raportul național privind starea mediului.

I.1.2.3 Efectele polu ării aerului înconjur ător asupra solului și vegeta ției Acest subcapitol va fi tratat la nivel național, în Raportul național privind starea mediului.

I.2. Factorii determinan ţi şi presiunile care afecteaz ă starea de calitate a aerului înconjur ător I.2.1. Emisiile de poluan ţi atmosferici şi principalele surse de emisie

Emisiile de poluanți atmosferici reprezintă, în consecință, evacuarea directă ori indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanţe în aerul atmosferic.

România a semnat Convenția pentru poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi (CLRTAP) în 1979, transpusă în legislația națională prin Legea 271/2003, precum și protocoalele semnate la Geneva în 1979, Aarhus în 1998 și Göteborg în 1999 și 2012.

În acest sens, anual se realizează estimarea emisiilor de poluanți atmosferici la nivel național în concordanță cu obligațiile de raportare asumate de România.

Ordinul MMP 3299 din 2012 aprobă metodologia de realizare și raportare a inventarelor privind emisiile de poluanți în atmosferă în mod unitar, pe întreg teritoriul țării, în conformitate cu prevederile legislației europene și ale convențiilor internaționale la care România este parte.

Metodologii de estimare a emisiilor atmosferice

Emisiile atmosferice estimate și raportate de APM Teleorman până în anul 2011, inclusiv, sunt determinate cu ajutorul aplicației CORINVENT, utilizând factori de emisie propuși de metodologia europeană. Colectarea datelor se realizează on-line, prin accesarea directă a secțiunii de raportare, de către toți operatorii economici și instituțiile care dețin date referitoare la activitățile generatoare de emisii în atmosferă, la nivelul județului Teleorman.


7

Estimarea emisiilor are un rol fundamental, împreună cu modelele de dispersie, și în evaluarea şi gestionarea calităţii aerului, în aplicarea şi elaborarea / actualizarea strategiei şi reglementărilor naţionale şi locale pentru protecţia calităţii aerului înconjurător, în monitorizarea şi în atestarea conformării.

Inventarele locale de emisii constituie, împreună cu datele privind parametrii meteorologici care determină difuzia şi transportul poluanţilor în atmosferă, datele de intrare pentru modele matematice de dispersie care permit calculul concentraţiilor de poluanţi la sol. Pe baza acestor calcule se pot elabora hărţi de poluare care indică distribuţia spaţială şi nivelurile concentraţiilor de poluanţi în diferite arii de interes, aceste informaţii constituind elementele de bază pentru evaluarea impactului asupra calităţii aerului înconjurător la diferite scări spaţiale, alături de măsurările efectuate în reţelele de calitatea aerului.

Sursele de poluare atmosferic ă

Sursele de poluare atmosferică sunt variate și pot fi antropice sau naturale:

• arderea combustibililor fosili în producerea de energie electrică, transport, industrie și gospodării;

• procese industriale și utilizarea solvenţilor, de exemplu în industria chimică şi extractivă;

• agricultură; • tratarea deşeurilor; • erupţiile vulcanice, praful aeropurtat, dispersia sării marine și emisiile de compuşi

organici volatili din plante sunt exemple de surse naturale de emisie.

Capitolul II.

APA

II.1. Resursele de ap ă, Cantit ăţi şi debite

II.1.1. Stare, presiuni şi consecin ţe

II.1.1.1. Resursele de ap ă poten ţiale şi tehnic utilizabile

ABA Argeş-Vedea ne-a transmis o dată cu datele cerute pentru judreţul nostru că la acest subcapitol ei deţin date pentru întregul bazin hidrografic, neavând date defalcate pe judeţe. Tabelul nr.II.1.1 . Cerinţa de apă a folosinţelor potrivit capacităţilor de captare aflate în funcţiune 2010-2014, jud.Teleorman

TIP RESURSE APĂ CERINŢA DE APĂ A FOLOSINŢELOR potrivit capacităţilor de captare aflate înfuncţiune(mii mc)

2010 2011 2012 2013 2014 Râuri interioare 4554,22 15881,206 13986,164 12947,224 11440,414 Apa de Dunăre 42797,0 45548,88 46188,88 70018,175 37412,644 Apa din subteran 10013,353 9785,293 8980,134 10761,36 10639,731


8

TOTAL CERINŢĂ 57364,573 71215,379 69155,178 93726,759 59492,789 Sursa: AN “ Apele Române” – Administraţia Bazinală de Apă Argeş – Vedea

Figura nr.II.1.1. Cerinţa de apă a folosinţelor potrivit capacităţilor de captare aflate în funcţiune

II.1.1.2. Utilizarea resurselor de ap ă

A. Indicatori specifici

Indicele de exploatare a apei (WEI) nu se poate calcula pentru că resursa utilizabilă este pe bazine hidrografice şi nu pe judeţe.

� Evoluţia cerinţei şi prelevărilor de apă, în perioada anilor 2010-2014

Fig nr. II.1.2 .- Evoluţia cerinţei şi prelevărilor de apă, în perioada anilor 2010-2014,în jud.

Teleorman


9

� evoluţia prelevărilor de apă structurate pe categorii de folosinţe (energie, industrie, agricultură, populaţie, pentru perioada 2010 – 2014

II.1.1.3. Evenimente extreme produse de debitele cu rsurilor de ap ă DEBITELE CURSURILOR DE AP Ă

� tendinţele debitelor lunare curente ale cursurilor de apă:

Pe teritoriul judeţului Teleorman reţeaua hidrografică aparţine mai multor bazine hidrografice: Argeş, Vedea si Călmăţui, fiind un numar total de 71 de cursuri de apă cadastrate.

Bazinul Argeş - cod cadastral X, cu subbazinul său Neajlov - cod cadastral X.23, drenează partea de nord-est a judeţului; Bazinul Vedea, cod cadastral IX, are cea mai mare pondere în cadrul judeţului Teleorman si se dezvoltă în zona centrală a acestuia; Bazinul Călmăţui, cod cadastral XIV.31, drenează partea de sud-vest a judeţului.

Figura nr.1- Harta judeţului Teleorman


10

Urmărirea hidrometrică a cursurilor de apă pe teritoriul judeţului Teleorman se realizează la 6 staţii hidrometrice, după cum urmează:

Tabelul nr.II.1.4. - Situaţia hidrometrică a cursurilor de apă în jud. Teleorman

Pentru stabilirea tendinţelor debitelor lunare curente au fost analizate debitele medii lunare si medii anuale în regim natural de curgere pentru 10 ani, perioada 2005-2014.

Nr. Crt.

Statia hidrometric ă Râul Bazin hidrografic

1 Alexandria Vedea

Vedea 2 Vârtoapele Pârâul Câinelui

3 Tătărăştii de Sus Teleorman

4 Teleormanu

5 Furculeşti Urlui Călmăţui

6 Crângu Călmăţui


11

Figura. 2 Debitele medii anuale pentru perioada 2005-2014 si media anuală multianuală

Din analiza generală se constată că din cei 10 ani analizați, sunt trei ani cu debite

medii anuale peste cele multianuale anuale – ani ploioși (2005, 2010 si 2014) 6 ani sub valorile medii anuale multianuale – ani secetoși (2007-2009 și 2011-2013). Anul 2006 a fost anul cu valori apropiate de media multianuală (an normal)

La nivelul judeţului Teleorman, debitul mediu al perioadei analizate este cu 7% mai mare decat valoarea debitului mediu multianual aferent râurilor din judet. Acestă tendinţă de creştere a debitelor medii mutianuale se datorează scurgerii din anul 2014

Scurgerea medie lunară prezintă si ea variaţii considerabile, determinate fiind de principalul factor, cel meteorlorolgic (precipitaţii, temperaturi).

Din analiza valorilor anotimpuale, calculate pe baza datelor de la cele 6 statii hidrometrice, la nivelul judeţului Teleorman se constată o modificare redusă a ponderii fiecărui anotimp pentru perioda 2005-2014 comparativ cu scurgerea multianuală, după cum se observă din următoarele diagrame. Se constată o mutare a ponderilor de la primăvară către vară, prin reducerea scurgerii de primăvară şi creşterea celei din vară. Diferenţe sunt pentru anul 2014, dar acestea se datorează caracteristicii anului, când în lunile de primăvară au căzut cantităţi însemnate de precipitaţii (30% din totalul anului).


12

Figura. 3. Scurgerea anotimpuală la nivelul judetului Teleorman

Având în vedere că anul 2014 a fost un an foarte ploios, cu o cantitate medie de precipitaţii la nivelul judeţului de 822 l/mp (valoare calculată pe seama valorilor înregistrate la cele 6 staţii hidrometrice), în acest an s-au semnalat numeroase.

B. Alte date şi informa ţii specifice

INUNDATII

Inundaţiile produse in ultimii 10 - 15 ani si consecinţele ce le-au urmat, au condus, pe fondul unei creşteri a responsabilităţii sociale la o noua abordare, aceea de management integrat al riscului la inundaţii, abordare in care conştientizarea şi implicarea comunităţilor umane au un rol esenţial in evitarea pierderilor de vieţi omenesti si reducerea pagubelor.

Practica mondială a demonstrat ca apariţia inundaţiilor nu poate fi evitată, însă ele pot fi gestionate, iar efectele lor pot fi reduse. Managementul inundaţiilor este uşurat de faptul ca locul lor de manifestare este predictibil si adesea este posibilă o avertizare prealabilă, iar în mod obişnuit este posibil să se precizeze şi cine şi ce va fi afectat de inundaţii.

Riscul la inundaţii este caracterizat prin natura si probabilitatea sa de producere, gradul de expunere al receptorilor (numărul populaţiei si al bunurilor), susceptibilitatea la inundaţii a receptorilor si valoarea acestora, rezultând implicit că pentru reducerea riscului trebuie acţionat asupra acestor caracteristici ale sale.

Problema esenţiala în managementul riscului la inundaţii este aceea a riscului acceptat de populaţie şi decidenţi, stiut fiind că nu există o protecţie totală împotriva inundaţiilor (risc zero cost ă infinit ), dupa cum nu există nici un consens asupra riscului acceptabil. În consecinţă, riscul acceptabil trebuie sa fie rezultatul unui echilibru între riscul si beneficiile atribuite unei activitaţi ca urmare a reducerii riscului la inundaţii sau a unei reglementări guvernamentale.

Diminuarea pagubelor şi a pierderilor de vieţi omeneşti ca urmare a inundaţiilor nu depinde numai de acţiunile de răspuns intreprinse în timpul inundaţiilor, acţiuni abordate uneori separat, sub denumirea de managementul situaţiilor de urgenţă. Diminuarea consecinţelor inundaţiilor este rezultatul unei combinaţii ample, dintre măsurile si acţiunile premergătoare producerii fenomenului, cele de management din timpul desfăşurării inundaţiilor si cele intreprinse post inundaţii (de reconstrucţie si învăţăminte deprinse ca urmare a producerii fenomenului).


13

Acţiunile si măsurile pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti şi a pagubelor produse de inundaţii se desfăşoară pe teritoriul României de peste 200 de ani. În prezent sunt în funcţiune numeroase sisteme de lucrări de protecţie a populaţiei si a bunurilor, concretizate in principal prin diguri de apărare, regularizări de albii, lacuri de acumulare nepermanente folosite pe perioada viiturilor pentru atenuarea acestora, lacuri de acumulare permanente care pe langă volumele necesare satisfacerii cerinţelor de apa ale folosinţelor, dispun si de volume pentru atenuarea viiturilor, etc. Cu toate acestea, viiturile repetate si intense si inundaţiile asociate acestora au rămas o caracteristică esentială a cursurilor noastre de râu. Anual se inundă zeci de mii de hectare de terenuri, iar la nivel naţional, î-si pierd viaţa datorita inundaţiilor in medie aproximativ 8 locuitori, pagubele medii multianuale produse de inundaţii depășind 100 mil.Euro. Deşi cauzele acestor consecinţe sunt complexe si variate totuşi unele sunt evidente:

- intensificarea utilizării terenurilor si creşterea valorii economice a zonelor periclitate; - creşterea vulnerabilităţii clădirilor si infrastructurilor ; - deficienţe de concepţie si de construcţie ale unor măsuri de protecţie; - un grad de protecţie asigurat apropiat de valoarea minimă; - neglijenţe in privinţa intreţinerii si exploatării unor lucrari de protecţie şi a albiilor

cursurilor de apă; - variabilitatea climatică tot mai accentuată manifestată prin cresterea frecvenţei

fenomenelor meteorologice extreme, posibile semnale ale unor schimbări climatice ; Inundaţiile produse in ultimii ani, în special cele din anul 2005 și cele mai recente din

anul 2014, au scos în evidenţă atât anumite slăbiciuni ale tehnicilor utilizate pentru protecţia împotriva inundaţiilor, cât şi a capacităţii de raspuns pentru gestionarea fenomenului.

Recentele inundaţii au scos de asemenea in evidenţă, vulnerabilitatea comunităţilor umane expuse riscului la inundații, manifestată prin slaba lor capacitate de a putea absorbi efectele fenomenului si de a se reface dupa trecerea acestuia.

Toate acestea sunt doar câteva din argumentele necesare pentru a schimba optica asupra modului de abordare a problemelor inundaţiilor si de a trece de la conceptul de acţiune de tip pasiv, la conceptul de actiune activă în vederea reducerii / evitării pagubelor potenţiale şi a vulnerabilităţii receptorilor de risc la inundaţii.

Anul 2014 s-a caracterizat din punct de vedere al precipitațiilor înregistrate ca un an cu regim pluviometric excedentar, peste normele climatologice la majoritatea punctelor de masură analizate. Distribuţia anuală a precipitaţiilor a fost inegală, atat din punct de vedere temporal cât şi spaţial. Valorile lunare, anotimpuale, sezoniere, dar mai ales cele anuale comparativ cu mediile lunare şi anotimpuale au fost excedentare.

Pe cele 4 anotimpuri, cantităţile de precipitaţii cu cea mai mare pondere s-au inregistrat primavara (39%), minimele fiind inregsitrate in perioada de iarna (13%).

Repartitia cantitatilor de precipitatii pe anotimpu ri

Analizând precipitaţiile lunare înregistrate se constată faptul că lunile cu cele mai însemnate cantităţi au fost aprilie, mai și iulie, perioade cand au fost înregistrate şi viituri semnificative în Bazinul Hidrografic Argeş- Vedea.

Având în vedere analiza precipitaţiilor înregistrate la nivelul bazinului hidrografic Argeş- Vedea în special din ultimii 10 ani, se constată că cele mai mari cantităţi au fost înregistrate în anii 2005 si 2014, anul 2005 fiind recunoscut ca cel mai ploios din ultimul deceniu. Se constată faptul ca pe ansamblu, anul 2014 se apropie de anul 2005 din punct


14

de vedere al precipitaţiilor înregistrate. Pentru partea de nord a spaţiului hidrografic Argeş- Vedea, cantităţile de precipitaţii ale anului 2005 rămân pe primul loc, cu diferenţe însă foarte mici, pe când în jumatatea sudică, cantităţile înregistrate în anul 2014 sunt mai mari decat in 2005.

Fenomenele de ape mari care au produs inundaţii se pot clasifica în principal pe

patru categorii: - viituri produse pe areale hidrografice mari (bazine şi subbazine hidrografice), viituri

cauzate de precipitaţii sau de topire a zăpezii; - viituri punctuale (viituri rapide) produse pe zone restrânse, viituri datorate unor

precipitaţii cu intensitate mare; - viituri cauzate de blocaje naturale (zăpoare, zai, pornire de zăpor); - viituri cauzate de blocaje artificiale la poduri sau prin ruperi de baraje, diguri sau prin

deversări (de regulă controlate la baraje). Dimensiunea viiturii poate fi cuantificată pe baza:

- mărimii arealului hidrografic pe care s-a produs viitura; - frecvenţei de producere a unei inundaţii; - probabilitatea de depăşire a debitului maxim al viiturii, înregistrat la staţii hidrometrice; - mărimea debitelor în comparaţie cu debite corespunzătoare cotelor de apărare

(avertizare, inundaţie, pericol), existente la staţii hidrometrice. În conformitate cu prevederile Directivei Uniunii Europene 2007/60/CE privind managementul riscurilor la inunda ții aprobată de Parlamentul European la 23 octombrie 2007, au fost realizate Hărțile de Hazard la Inundații, acestea fiind disponibile publicului larg pe site-ul www.rowater.ro. II.1.3. Utilizarea şi gestionarea eficient ă a resurselor de ap ă În “Strategia naţională a României privind schimbările climatice 2013-2020” a MMSC, privind protejarea “Resurselor de apă” ţinând seama de efectele schimbărilor climatice, se propune realizarea de studii de specialitate care pot servi ca bază pentru măsurile de adaptare (reevaluarea resurselor de apă disponibile pentru fiecare bazin hidrografic, evaluarea nevoilor de apă pentru principalele categorii de consum: apă potabilă, apă industrială, menajeră, în contextul schimbărilor climatice, etc). Până în prezent, studiile au arătat ca resursa de apă este mai redusă în lunile aprilie si septembrie si în acest caz eforturile de gestionare a acesteia trebuie orientate către asigurarea disponibilului de apă la sursă prin adoptarea urmatoarelor măsuri: - realizarea de noi infrastructuri (noi lacuri de acumulare si derivaţii interbazinale); - modificarea infrastructurilor existente pentru a putea regulariza debitele; - extinderea soluţiilor de reâncărcare cu apă a straturilor freatice; - proiectarea si implementarea unor soluţii pentru colectarea şi utilizarea apei din

precipitaţii.

II.2. Calitatea apei II.2.1.Calitatea apei: stare şi consecin ţe

În anul 2014, evaluarea calităţii apelor de suprafaţă a fost efectuată conform Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare, folosind metodologiile privind


15

sistemele de clasificare şi evaluare globală a stării apelor de suprafaţă elaborate conform cerintelor Directivei Cadru a Apei 2000/60/CEE pe baza elementelor biologice, chimice şi hidromorfologice elaborate de INCDPM Bucureşti.

Evaluarea s-a realizat pe corp de apă, acesta fiind unitatea de bază care se utilizează pentru stabilirea, raportarea şi verificarea modului de atingere al obiectivelor de mediu ţinta ale Directivei Cadru a Apei. Prin „corp de apa de suprafaţă” se întelege un element discret şi semnificativ al apelor de suprafaţă ca: râu, lac, canal, sector de râu, sector de canal.

Stare ecologică este o expresie a calităţii structurii şi funcţionării ecosistemelor acvatice asociate apelor de suprafaţă, clasificate în concordanţă cu Anexa V a Directivei Cadru Apă. Pentru categoriile de ape de suprafaţă, evaluarea stării ecologice se realizează pe 5 stări de calitate , respectiv: foarte bună, bună, moderată, slabă şi proastă cu codul de culori corespunzător (albastru, verde, galben, portocaliu şi roşu).

În evaluarea elementelor de calitate biologice pentru râuri, au fost identificaţi şi calculaţi indici reprezentativi care să reflecte cât mai bine principalele presiuni; ulterior, s-au calculat rapoartele de calitate ecologică şi indicele multimetric care s-au considerat în evaluarea stării ecologice a corpurilor de apă.

În evaluarea elementelor de calitate fizico-chimice generale pentru râuri s-au aplicat P90 pentru N-NO3, N-NO2, N-NH4, P-PO4, Ptotal şi pH, P10 pentru oxigen dizolvat şi P98 pentru temperatur ă.

În evaluarea poluanţilor specifici, pentru toate corpurile de suprafaţă (râuri) s-a considerat media anuală, care în cazul poluanţilor nesintetici are în vedere şi încărcarea datorată fondului natural. II.2.1.1.Calitatea apei cursurilor de ap ă Clasificarea stării ecologice a râurilor naturale se face in 5 clase ecologice:

Stare ecologic ă Cod de culori Foarte bună Bună Moderată Slabă Proastă

Clasificarea potenţialului ecologic a râurilor puternic modificate si artificiale se face in 3 clase ecologice:

Potential ecologic

Cod de culori

Maxim Bun Moderat

Starea ecologică/potenţialul ecologic caracterizată pe baza principiului celei mai defavorabile situaţii a fost evaluată prin utilizarea sistemelor de clasificare


16

conforme cu prevederile Directivei Cadru Apa (Metodologiei preliminare de evaluare globala a stării/potenţialului ecologic al apelor de suprafaţă), luând in considerare :

• Elementele biologice : o fitoplancton o fitobentos o macronevertebrate bentice o fauna piscicola

• Elementele fizico-chimice generale suport : o Condiţii termice (temperatura apei) o Condiţii de oxigenare (oxigen dizolvat ,CBO 5,CCO-Cr) o Starea acidifierii(pH) o Nutrienţi (N-NH4, N-NO2, N-NO3, Ntotal P-PO4, Ptotal ) o Condiţii salinitate(conductivitate)

• Poluan ţii specifici - alte substanţe identificate ca fiind evacuate in cantităţi importante în corpurile de apă (Zn, Cu, As, Cr, toluen , acenaften, xilen, fenoli, PCB). În anul 2014 evaluarea potenţialului ecologic a corpului de apă PFII Chiciu

(aparţinând fluviului Dunărea), cu lungimea totală de 483km , s-a realizat prin monitorizarea a 12 secțiuni. Pe teritoriul județului Teleorman corpul de apă are o lungime de 93.1 km .

Centralizat, situaţia se prezintă după cum urmează:

Tabel nr.II.2.1.3. - Calitatea cursurilor de apă monitorizate în jud Teleorman în anul 2014

Categorie curs de apă

Starea ecologic ă/Poten ţial ecologic a cursurilor de apă (%)

Foarte bună/ Maxim

Bună/ Bun

Moderat ă/Moderat

Slabă

Proast ă

Râuri naturale 0 0 58.33 33.33 8.33 Râuri puternic modificate

0 0 100 0 0

TOTAL 0 0 68.75 25 6.25 Sursa AN “Apele Române”- Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea II.2.1.1.3. Substan ţele periculoase din cursurile de ap ă

� informaţii generale privind monitorizarea substanţelor periculoase din cursurile de apă în anul 2014

Evaluarea stării chimice a unui corp de apă se face pe baza substanţelor prioritare având în vedere prevederile Directivei privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei (Directiva 2008/105/EC), transpusă în legislaţia românească prin HG 1038/2010.


17

În cazul stării chimice clasificarea se face astfel: • stare chimică bună (B) • stare chimică proastă (P)

Starea chimică bună a apelor de suprafață, se traduce ca fiind starea chimică atinsă

de un corp de apă la nivelul căruia concentrațiile de poluanți nu depăsesc standardele de calitate pentru mediu, stabilite prin Acte legislative Comunitare.

Standardele de calitate pentru mediu (EQS - SCM) sunt definite drept concentrațiile de poluanți ce nu trebuie depașite, pentru a se asigura o protecție a sănătății umane și a mediului. Corpurile de apă care nu se conformează cu toate valorile standard de calitate pentru mediu se indică ca neindeplinind obiectivul de stare chimică bună. În evaluarea stării chimice, substanțele prioritare prezintă relevanța, iar valorile standardelor de calitate pentru mediu (EQS - SCM) sunt stabilite in HG 1038/2010, anexa 2, tabel 3.

Substanţele periculoase din cursurile de apă pe teritoriul judeţului Teleorman au fost monitorizate în corpul de apa PF II Chiciu. În anul 2014 corpul s-a încadrat în stare chimic ă proast ă, s-au înregistrat depăşiri ale standardelor de calitate determinate de Triclormetan cu o medie anuală 5,984µg/l .

Tabel nr.II.2.1.10. - Informaţii generale privind monitorizarea substanţelor periculoase din cursurile de apă din jud .Teleorman în anul 2014

Categorie Reţea de râu

monitorizată (km)

Numărul substan ţelor periculoase monitorizate

Numărul substan ţelor prioritare monitorizate

Numărul punctelor de monitorizare

Metale grele

Substan ţe organice

Rauri naturale 327.01 2 8 10 7 Râuri puternic modificate

80.17 1 0 1 1

TOTAL 407.18 3 8 11 8 Sursa AN “Apele Române”- Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea

� distribuţia punctelor de monitorizare cu concentraţie mai mare decât standardul de calitate a mediului (SCM), pe categorii de cursuri de apă în anul 2014

II.2.1.2.Calitatea apei lacurilor II.2.1.2.2. Substan ţele periculoase din lacuri Tabel nr. II.2.1.3. - Informaţii generale privind monitorizarea substanţelor periculoase din lacuri pe anul 2014

Categorie

Număr corpuri de apă

Numărul substan ţelor periculoase monitorizate

Numărul substan ţelor

prioritare monitorizate

Numărul punctelor de monitorizare


18

Metale grele

Substanţe organice

TOTAL Lacuri de acumulare

2 4 6 10 2

Sursa AN “Apele Române”- Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea II.2.1.3.Calitatea apelor subterane Tabel nr. II.2.1.12. - Tendinţe de poluare cu pesticide a apelor subterane, pe perioada 2010-2014

Anul 2010 2011 2012 2013 2014 Număr pesticide monitorizate

7 0 19 17 19

Număr puncte de monitorizare

9 0 5 2 1

Ponderea punctelor cu concentra ţie mai mare de 0,1 µg/L (%)

0 0 0 0 0

Sursa AN “Apele Române”- Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea II.2.2. Factorii determinan ţi şi presiunile care afecteaz ă starea de calitate a apelor II.2.2.1. Presiuni semnificative asupra resurselor de apă din judetul TELEORMAN II.2.2.1.1. Balan ţa brut ă a nutrien ţilor Modelul MONERIS a fost dezvoltat pentru a fi aplicat la nivel naţional, informaţiile fiind, cel mult, la nivel de ABA. Modelul MONERIS consideră următoarele moduri (căi) de producere a poluării difuze:

1. depuneri din atmosferă; 2. scurgerea de suprafaţă; 3. scurgerea din reţelele de drenaje; 4. eroziunea solului; 5. scurgerea subterană; 6. scurgerea din zone impermeabile, orăşeneşti.

CAPITOLUL III

SOLUL


19

Solul reprezintă partea superficială, afânată de la suprafaţa scoarţei terestre, formată

ca urmare a interacţiunii permanente dintre învelişurile planetei (litosferă, biosferă, hidrosferă şi atmosferă).

Având o compoziţie chimică complexă şi fiind un corp poros, poate fi străbătut uşor de rădăcinile plantelor, reţine în el apa şi aerul şi reprezintă un adevărat rezervor de elemente nutritive. Toate acestea fac ca solul să capete faţa de roca “sterilă” din care a provenit, o proprietate nouă şi anume fertilitatea.

III.1 Calitatea solurilor: stare și tendin țe III.1.1 Reparti ția terenurilor pe clase de calitate Clasa I. (Foarte bună) - Terenuri fără limitări în cazul utilizării ca arabil – 54259 ha

Clasa a II-a. (Bună) - Terenuri cu limitări reduse în cazul utilizării ca arabil – 204922 ha

Clasa a III-a. – (Mijlocie) - Terenuri cu limitări moderate în cazul utilizării ca arabil -163550

ha

Clasa a IV-a. – (Slabă) - Terenuri cu limitări severe în cazul utilizării ca arabil - 28958 ha.

Clasa a V-a. – (Foarte slaba)- Terenuri cu limitări extrem de severe nepretabile la arabil, vii

şi livezi - 3566 ha

III.1.2. Terenuri afectate de diver și factori limitativi

Carbonul organic din sol influențează fertilitatea solului, capacitatea de reținere a apei, rezistența la compactare, biodiversitatea precum și sensibilitatea la acidifiere sau alcalinizare. Tabelul nr. 3.2. Asigurarea terenurilor agricole cu humus

Asigurarea cu humus Suprafa ţa (ha)

Foarte mică 24597

Mică 181494

Mijlocie 194185

Mare 95245

Sursa: O.S.P.A. Teleorman

Tabel nr. 3.3. Suprafaţa afectată de diverşi factori limitativi

Nr. crt.

Denumirea factorului Suprafa ţa afectat ă, ha Total Arabil

1. Secetă 100000 2. Exces periodic de umiditate în sol 29645 29645


20

3. Eroziunea solului prin apă 40423 40423 4. Alunecări de teren - - 5. Eroziunea solului prin vânt - - 6. Schelet excesiv de la suprafaţa solului - - 7. Sărăturarea solului 12808 1471 8. - din care cu alcalinitate ridicată 11337 11337 9. Compactarea solului datorită lucrărilor

necorespunzătoare („talpa plugului”) 105082 105082

10. Compactarea primară a solului 74982 74982 11. Formarea crustei 36258 36258 12. Rezervă mică-extrem de mică de humus în sol 206091 206091 13. Aciditate puternică şi moderată 105086 105086 14. Asigurarea slabă şi foarte slabă cu fosfor

mobil 193105 193105

15. Asigurarea slabă şi foarte slabă cu potasiu mobil

41274 41274

16. Asigurarea slabă cu azot 218270 218270 17. Carenţe de microelemente (zinc) - - 18. Poluarea fizico-chimică şi chimică a solului,

din care - -

19. - poluarea cu substanţe purtate de vânt - - 20. - distrugerea solului prin diverse excavări - - 21. Acoperirea terenului cu deşeuri şi reziduuri

solide - -

Sursa: O.S.P.A. Teleorman

Se apreciază, că în prezent, în România seceta şi fenomenul deşertificării sunt unii dintre factorii cei mai importanţi care afectează starea de calitate a solurilor. Procesele principale de degradare care contribuie la dezvoltarea deşertificării sunt distrugerea covorului vegetal prin supraexploatare şi defrişare, eroziunea solului prin apă sau vânt, deteriorarea structurii, compactarea, formarea crustei, scăderea porozităţii şi a permeabilităţii, salinizarea, poluarea, la care se adaugă diminuarea drastică a resurselor de apă. Extinderea deşertificării este indisolubil asociată cu seceta, care de regulă o precede, astfel că poate să apară şi în regiuni care nu sunt vecine pustiurilor, dar sunt afectate de secete prelungite. În teritoriu, deşertificarea este precedată de reducerea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie, intensificarea severă a eroziunii prin apă şi vânt, crustificarea şi compactarea solului, sărăcirea drastică a solurilor în materie organică şi elemente nutritive, creşterea frecventă a duratei şi a intensificării perioadelor de secetă, creşterea progresivă a încălzirii atmosferei. Aceste fenomene au, evident, consecinţe dezastruoase asupra mediului, economiei şi societăţii. În România, problema secetei şi deşertificării s-a bucurat de o anumită atenţie în cercetare prin programul de combatere a secetei coordonat de A.S.A.S. (Canarache, 2000) sau cele privind “Strategia naţională” şi respectiv „Programul de acţiune privind combaterea secetei, a deşertificării şi degradării terenurilor” coordonate de I.C.A.S. sub egida Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, elaborate în anul 2000.


21

Suprafeţele cu risc climatic de deşertificare în România corespund în linii mari ariei afectate periodic de secetă, printre regiunile cele mai expuse fiind şi partea de sud a Teleormanului. Pentru a atenua sau chiar contracara influenţa factorilor restrictivi şi a preveni tendinţele de evoluţie negativă a resurselor de sol-teren este necesară aplicarea unor măsuri şi lucrări cu caracter preventiv sau ameliorativ care să menţină şi să crească funcţionalitatea ecosistemelor terestre şi geosistemelor continentale şi îndeosebi productivitatea şi biodiversitatea. Prin aceasta se realizează o restaurare ecologică ce poate lua diferite aspecte, de la o simplă redresare sau reconstituire ecologică a funcţiilor solului în ecosistem, la o ameliorare ecologică ce duce la îmbunătăţirea funcţiilor naturale în ecosistemul terestru sau chiar la o reconstrucţie ecologică, prin refacerea completă a solului şi instalarea unor biogeneze diferite de cele iniţiale. Principalele probleme ale protecţiei şi ameliorării solurilor în România sunt (Moţoc, 2002, ICPA) : - împădurirea terenurilor degradate prin eroziune şi poluare intensivă; - amendarea păşunilor naturale; - valorificarea terenurilor agricole abandonate; - reabilitarea lucrărilor de amenajare antierozională şi extinderea acestora pentru asigurarea protecţiei întregii suprafeţe cu risc de eroziune; - reducerea suprafeţelor cu culturi de prăşitoare pe versanţi; - reabilitarea şi modernizarea amenajărilor pentru irigaţii; - modernizarea lucrărilor de îndiguire şi desecări şi extinderea acestora în ariile afectate de exces de umiditate şi desecări; - extinderea lucrărilor de ameliorare a solurilor nisipoase; - corectarea reacţiei chimice prin amendamente cu calciu; - refacerea rezervei de materie organică din sol, mai ales pe terenurile arabile; - reducerea poluării cu substanţe chimice, cu deşeuri, reziduuri lichide, nămoluri,etc.; - retehnologizarea exploatărilor petroliere, modernizarea tehnologiilor de haldare a deşeurilor şi reziduurilor solide, inclusiv a reconstrucţiei ecologice a învelişului de sol; - înfiinţarea de perdele forestiere de protecţie în zonele semiaride; - executarea de lucrări de consolidare a terenurilor în pantă şi de combatere a torenţilor, susţinute cu plantaţii forestiere. Pentru restaurarea calităţii solurilor agricole şi reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate, bazate pe studii complexe prealabile este necesar un efort financiar. III.2. Zone critice sub aspectul deterior ării solurilor III.2.1. Situri contaminate de procese antropice Progresul înregistrat în managementul siturilor contaminate

Managementul siturilor contaminate are ca scop ameliorarea oricărui efect advers suspectat sau dovedit de degradare a mediului şi de a reduce ameninţările potenţiale


22

asupra sănătăţii umane, corpurilor de apă, solului, habitatelor, produselor alimentare şi biodiversităţii.

Sit contaminat este o zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu substanţe biologice sau chimice. Prin apariţia HG nr. 1408/2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului, s-a creat cadrul legal de demarare a procesului de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului, în scopul identificării prejudiciilor aduse acestora şi stabilirii responsabilităţilor pentru refacerea mediului geologic.

Ca urmare, APM Teleorman a solicitat la o serie de operatori economici şi administraţii publice locale care desfăşoară activităţi potenţial poluatoare, completarea unor chestionare - prevăzute în HG 1408/2007 - care servesc la o identificare preliminară a siturilor contaminate. În urma analizării chestionarelor completate de către aceştia, a documentaţiei existente pentru actul de reglementare emis şi a rapoartelor anuale efectuate de Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Teleorman, s-a realizat o listă a siturilor contaminate din judeţ, listă ce urmează a fi aprobată prin ordin comun al conducătorilor autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi dezvoltare durabilă, autorităţii publice centrale în domeniile economiei şi finanţelor şi autorităţii publice centrale în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale. Această listă a fost transmisă la MMSC cu adresa nr. 13803/15.11.2013, cuprinde 58 situri contaminate/3 posibil contaminate şi poate fi actualizată anual, conform HG nr. 1408/2007.

Tabel nr. 3.4. Situaţia siturilor contaminate, jud. Teleorman-2014

Tipul sitului Număr situri Tipul procesului de poluare

Activitatea generatoare Suprafața(ha)

Situri contaminate

57 Pierderi accidentale din rezervoare sau conducte

Industria extractivă

18,954512

1 Halde de cenuşă de pirită Bataluri de fosfogips

Industria chimică 84,38

Situri posibil contaminate

3 Depozitare deşeuri periculoase

Industria extractivă

1,9999

Sursa: APM Teleorman Număr situri contaminate


23

Sursa: APM Teleorman Figura nr. 3.4

Număr situri posibil contaminate

Sursa: APM Teleorman Figura nr. 3.4

III.2.2. Zone afectate de procese naturale Alunecările de teren sunt procese de deplasare lentă sau rapidă a terenurilor aflate în pantă sub efectul forţei de gravitaţie. Cauzele alunecărilor de teren sunt: modificarea stabilităţii versanţilor (subsăparea bazei prin eroziune sau prin activităţile omului, supraîncărcarea versantului prin construcţii grele sau prin aport de materiale spre partea superioară), exces de apă pe versanţi (precipitaţii abundente, topirea zăpezii, izvoare), şocuri mecanice naturale, modificarea utilizării terenurilor.

III.3 Presiuni asupra st ării de calitate a solurilor III.3.1 Utilizare și consumul de îngr ășăminte Tabel nr. 3.7. Cantități de îngrășăminte utilizate pe ultimii 5 ani (tone s.a.)

Tip îngr ășăminte

2010 2011 2012 2013 2014

Chimice 14373 20618 26851 27030 24413


24

Azotoase 11906 16705 21755 22445 19812 Fosfatice 2467 3870 4856 4386 4435 Potasice 0 43 240 199 166 Naturale 36620 42244 84966 99529 66386

Sursă: INS-TEMPO-Online, 2014 Tabel nr.3.8. - Suprafețe pe care s-au utilizat îngrășăminte pe ultimii 5 ani (ha)

Tip îngr ășăminte

2010 2011 2012 2013 2014

Chimice 293397 366741 435647 446185 450375 Azotoase 227963 268904 320685 330865 334425 Fosfatice 65434 96401 109013 109120 110750 Potasice 0 1436 5949 6200 5200 Naturale 1801 2385 4753 5489 4283

Total 588595 735867 876047 897859 905033 Sursă: INS-TEMPO-Online, 2014 III.3.2 Consumul de produse de protec ția plantelor Tabel nr. 3.9. Consumul de produse de protecția plantelor (kg substanță activă) pe ultimii 5 ani

Categorii de

pesticide

2010 2011 2012 2013 2014

Insecticide 37867 26866 37068 35450 30960 Fungicide 69086 80507 69832 71200 198293 Erbicide 199929 183207 129979 123075 148599

Total 306882 290580 236879 229725 377852 Sursă: INS-TEMPO-Online, 2014 Tabel nr. 3.10. Variația consumului de produse de protecția plantelor (kg/ha) pe ultimii 5 ani

Categorii de

pesticide

2010 2011 2012 2013 2014

Insecticide 0.30 0.25 0.30 0.32 0.31 Fungicide 0.59 0.50 0.62 0.67 1.48 Erbicide 0.90 0.95 0.32 0.32 0.70

Total 0.67 0.63 0.58 0.59 0.85 Sursă: INS-TEMPO-Online, 2014 III.3.3 Evolu ția suprafe țelor de îmbun ătățiri funciare

Suprafața amenajată pentru irigații - reprezintă ansamblul lucrărilor efectuate pentru a se asigura aprovizionarea controlată cu apă, a culturilor agricole în vederea măririi producției agricole și asigurării independenței acesteia față de condițiile meteorologice.


25

Suprafața amenajată pentru desecare - reprezintă totalitatea lucrărilor hidrotehnice efectuate pentru eliminarea excesului de apă de la suprafața terenurilor joase în vederea cultivării lor sau din motive sanitar profilactice.

Suprafața amenajată cu lucrări de drenaj - reprezintă totalitatea lucrărilor hidrotehnice pentru îndepărtarea excesului de umiditate și de consolidare a unui teren de pe o suprafață agricolă sau neagricolă printr-o rețea de drenuri care sunt conducte subterane sau canale deschise la suprafață.

Suprafața amenajată pentru combaterea eroziunii solului - reprezintă complexul de lucrări hidrotehnice efectuate pentru reducerea sau stoparea degradării suprafeței solului prin îndepărtarea stratului fertil al acestuia sub acțiunea agenților geografici externi și efectuarea de lucrări de regularizare pentru evitarea scurgerilor de ape pluviale de pe versanți pentru evitarea pagubelor provocate de inundații pe terenurile de la piciorul versantului.

Tabel nr. 3.11. Situaţia suprafeţelor pe tipuri de amenajări, perioada 2010-2014

Suprafe țe pe tipuri de amenaj ări

2010 2011 2012 2013 2014

Suprafața amenajată pentru irigații (ha)

231583 231583 231583 231583 231583

Suprafața amenajată cu lucrări de desecare-drenaj (ha)

99039 99039 99039 99039 99039

Suprafața amenajată cu lucrări de combatere a eroziunii solului (ha)

6382 6382 6382 6382 6382

Sursă: INS-TEMPO-Online, 2014 Tabel 3.12. Situaţia ponderii (%) suprafeţelor pe tipuri de amenajări, perioada 2010-2014

Ponderea suprafe țelor amenajate

2010 2011 2012 2013 2014

Suprafața amenajată pentru irigații (%)

46,4 46,4 46,4 46,4 46,4

Suprafața amenajată cu lucrări de desecare-drenaj (%)

19,84 19,84 19,84 19,84 19,84

Suprafața amenajată cu lucrări de combatere a eroziunii

1,27 1,27 1,27 1,27 1,27


26

solului (%) Sursă: INS-TEMPO-Online, 2014

III.4. Prognoze și ac țiuni întreprinse pentru ameliorarea st ării de calitate a solurilor

Tabel nr. 3.13. Suprafața cultivată în agricultura ecologică pe ultimii 5 ani raportată

la suprafaţa agricolă a județului Teleorman (ha / %) 2010 2011 2012 2013 2014

Suprafața cultivată în agricultura ecologică (ha / %)

- 6128 / 1,23%

7501,57/ 1,50%

8700/ 1,74%

7945/ 1,59%

Suprafața agricolă a județului

(ha)

499173 498998 498726 498648 498636

Sursa: D.A.D.R Teleorman CAPITOLUL IV

Utilizarea terenurilor

IV.1. Stare şi tendin ţe IV.1.1. Reparti ţia terenurilor pe categorii de acoperire/utilizare

Conform datelor oferite de INS-TEMPO-Onaline, 2013, raportat la suprafaţa totală a judeţului, cca. 86,1% reprezintă terenurile agricole, 5,13% pădurile şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră, 2.59% ape de suprafaţă, iar 6.13% reprezintă alte suprafeţe.

Tabel nr.4.1. Repartiția terenurilor pe categorii de acoperire/utilizare, în anul 2013

Categoria de acoperire/utilizare Suprafa ța ha %

Terenuri agricole, din care: 498636 86.1 Teren arabil 455678 78.7 Pășuni 35142 6.06 Fânețe 748 0.12 Vii și pepiniere viticole 6833 1.18 Livezi și pepiniere pomicole 235 0.04 Păduri și altă vegetație forestieră, din care: 29735 5.13 Păduri 26797 4.62 Ape și bălți 15010 2.59 Construcții 22619 3.9 Căi de comunicații și căi ferate 10570 1.82 Terenuri degradate și neproductive 2408 0.41

TOTAL 578978 100 Sursă: INS-TEMPO-Online, 2013


27

Sursă: INS-TEMPO-Online, 2013 Figura nr. 4.1


IV.2. Impactul schimb ării utiliz ării terenurilor asupra mediului IV.2.1 Impactul schimb ării utiliz ării terenurilor asupra terenurilor agricole

Tabel nr. 4.3. Situaţia suprafeţelor pe care s-au executat regenerări artificiale (ha) Anul 2009 2010 2011 2012 2013

Suprafața terenurilor pe care s-au executat regenerări artificiale(ha)

223 211 189 68 84

Sursă: INS – Indicatori de Dezvoltare Durabilă Teritorială


28

Tabel nr. 4.4. Situaţia suprafețelor de teren arabil scoase din circuitul agricol în perioada 2010-2014 (ha)

Anul 2010 2011 2012 2013 2014 Suprafața teren (ha)

34,06 9,34 137,28 86,84 369,54

Sursă: DADR Teleorman

IV.3. Factorii determinan ți ai schimb ării utiliz ării terenurilor IV.3.1. Modificarea densit ății popula ției Tabel nr. 4.5. Dinamica populaţiei urbane 2010-2014 şi comparativ(%)faţă de anul 2010

Popula ția urban ă (nr. locuitori)

2010 2011 2012 2013 2014 Modificarea popula ției urbane, în perioada 2010-2014 (% din anul 2010)

150469 148829 146952 145523 143928 -4.35% Sursă: INS-TEMPO-Online, 2014


IV.3.2 Expansiunea urban ă

Tabel nr. 4.6. Lungimea drumurilor publice, pe categorii de drumuri (km) Categorii

de drumuri publice

2010 2011 2012 2013 2014

Total 1525 1524 1525 1552 1556 Naționale 390 389 390 405 409 Județene

și comunale

1135 1135 1135 1147 1147

Județene 821 821 830 821 821 Comunale 314 314 305 326 326

Sursă: INS-TEMPO-Online, 2014

Tabel nr. 4.7. Lungimea căilor ferate în exploatare, pe categorii de linii de cale ferată (km), perioada 2010-2014

Categorii de linii de cale ferat ă

2010 2011 2012 2013 2014


29

Total 231 231 231 231 231 Electrificată 68 68 68 68 68

Linii normale

231 231 231 231 231

Linii normale cu

o cale

164 164 164 164 164

Linii normale cu

2 căi

67 67 67 67 67

Sursă: INS-TEMPO-Online, 2014

CAPITOLUL V

PROTECŢIA NATURII ŞI BIODIVERSITATEA

V.1 Amenin ţări pentru biodiversitate şi presiuni exercitate asupra biodiversit ăţii

V.1.1 Speciile invazive

Speciile invazive sunt definite în linii mari ca fiind speciile a căror introducere și/sau extindere poate reprezenta o amenințare la adresa diversității biologice sau poate avea alte consecințe neprevăzute (Richardson et al. 2000). Speciile invazive sunt speciile de animale, plante, ciuperci sau microorganisme care se răspândesc rapid şi cauzează modificări în cadrul ecosistemelor. Ele modifică ecosistemele naturale prin degradarea fertilităţii, prin modificarea proprietăţilor fizico-chimice ale solului, prin degradarea caracteristicilor cantitative şi calitative ale covorului vegetal ce fac concurenţă agresivă cu speciile native pentru apă, lumină, spaţiu.

Detectarea timpurie este esenţială: combaterea speciilor invazive înainte ca acestea să se aclimatizeze este mult mai ușoară și mai eficientă din punct de vedere economic.

Speciile invazive modifică ecosistemele naturale prin degradarea fertilităţii, prin modificarea proprietăţilor fizico-chimice ale solului, prin degradarea caracteristicilor cantitative şi calitative ale covorului vegetal ce fac concurenţă agresivă cu speciile native pentru apă, lumină, spaţiu.

Prin specie str ăină invaziv ă considerăm (conform definiţiei din CBD) toate speciile şi subspeciile introduse în afara arealului lor natural trecut sau prezent din toate grupele taxonomice și a căror răspândire ameninţă diversitatea biologică.

De exemplu: Amorpha fruticosa L. - Salcâm pitic (Fabaceae) Phm - AmN - Neo - Nat, SNat - Salicion albae, Calystegietalia specie de origine nord-americană care a împănat toate luncile cu un desiş greu de străbătut, o adevărată “junglă ripicolă”, în special în


30

locurile în care a intervenit omul cu plantaţii sau exploatări. Înfloreşte şi fructifică abundent şi, în plus, se îndeseşte prin drajonare. Este o adevărată pacoste pentru pădurile din luncile Câmpiei Române, despre care se scria cândva doar “cultivat adesea ca plantă ornamentală” (Prodan 1923). Din câte ştim nu are importanţă economică, ci una ecologică, antierozională, dar şi o latură negativă sărăcind substratul pădurilor de luncă, incomodând gospodărirea acestora şi acoperind izlazurile din lunci.

Specia str ăină poten ţial invaziv ă este o specie a cărei introducere şi/sau răspândire ar putea prezenta o ameninţare pentru diversitatea biologică. Speciile străine potenţial invazive sunt specii care în prezent sunt destul de răspândite astfel încât pot deveni în câţiva ani specii str ăine .

De exemplu: Cârmâzul (Phytolacca americana), plantă originară din America, cultivată până nu demult în grădini pentru proprietățile sale cromatice este tot mai prezentă în ultimii ani în diferite tipuri de habitate, cum ar fi margini de râuri, margini de păduri sau nisipuri.

Unele specii ajunse departe de patria mamă nu supravieţuiesc mult în noile condiţii, altele se obişnuiesc destul de repede producând urmaşi viabili ce le vor asigura supravieţuirea.

Ecologii și botaniștii, în cazul plantelor au folosit diferiți termeni pentru a defini și clasifica speciile străine:

Plante str ăine – este sinonim cu plante exotice, plante adventive, plante alohtone, plante non-native sau plante non-indigene şi desemnează acei taxoni vegetali dintr-o zonă dată, a căror prezenţă acolo se datorează introducerii intenţionate sau accidentale, ca rezultat al activităţii umane. Distanţa aproximativă care se ia în considerare pentru ca o plantă să fie străină într-o zonă dată, este de peste 100 km, iar în cazul unor bariere geografice majore (cursuri de ape, lanţuri muntoase) distanţa poate fi mai mică. Taxonii pot fi, conform acestei definiţii, străini pe un continent, insulă, bioregiune sau district.

Plante str ăine ocazionale – sunt acele plante străine care se pot dezvolta şi chiar reproduce ocazional într-o zonă, dar care nu formează populaţii capabile de autoreînnoire, şi care se bazează pe introduceri repetate pentru a persista. În această categorie sunt incluşi taxoni etichetaţi în literatură drept „hoinari”, „pasageri”, „evadaţi ocazional” „subspontani” şi „persistenţi după cultivare”, şi corespunde folosirii termenului de „efemerofite” de către Morariu în 1944.

De exemplu: Ochiul boului (Callistephus chinensis) plantă originală din China poate fi găsită uneori în stare subspontană pe malul unor ape curgătoare pe lângă drumuri. Asta numai pentru un sezon deoarece nu are capacitatea de a supravieţui fără ajutor uman. Astfel sunt necesare reintroduceri permanente pentru ca planta respectivă să persiste în timp.

Plante naturalizate – reprezintă acele plante străine care se reproduc constant şi susţin populaţii pe durata multor cicluri de viaţă (cel puţin 10 ani, conform Pyšek şi colab. 2004) fără intervenţia directă a omului (sau în ciuda intervenţiei umane); adesea restabilesc urmaşi în mod liber, de obicei în apropierea plantelor adulte, şi nu invadează neapărat ecosisteme naturale, seminaturale sau antropice.


31

De exemplu: Arborele de mătase (Allizzia jullibrissin). Acesta a fost cultivat la noi pentru parcuri și grădini pentru calitățile sale ornamentale. Înflorește, fructifică, semințele fiind viabile, plantele tinere apar în apropierea celor adulte și urmași nu ajung la distanță mare de plantele parentale.

Alte exemple - Amaranthus ssp., Armoracia rusticana, Bassia scoparia, Bassia sieversiana, Berberis aquifolium, Bothriochloa bladhii, Bromus madritensis, Catalpa bignonioides, Celtis occidentalis, Colutea arborescens, Cymbalaria muralis, Duchesnea indica, Gleditsia triacanthos, Lolium multiflorum, Morus nigra, Nonea lutea, Oxalis ssp., Panicum dichotomiflorum, Parthenocissus quinquefolia, Portulaca pilosa, Rhus typhina, Thladiantha dubia, Tragopogon graminifolius, Ulmus pumila şi altele. Speciile naturalizate sunt prezente în general în habitatele perturbate: în locuri ruderale, terenuri lipsite de vegetaţie, pajişti ruderalizate, în grădini, pe lângă ziduri, pe marginea drumurilor, pe lângă liniile ferate, în gări.

Plantele str ăine invazive – sunt acele plante naturalizate care produc urmaşi adesea în efective mari la distanţe considerabile de plantele parentale şi pe suprafeţe extinse. Unii specialişti au realizat o scară pentru aprecierea fenomenului de invazie mai mare de de 100 m/50 ani pentru taxonii care se răspândesc prin seminţe şi peste 60/3 ani pentru taxonii care se răspândesc prin: rădăcini, rizomi, stoloni, tulpini târâtoare, etc.

De exemplu: Salcâmul pitic (Amorpha fruticosa) originar din America de Nord, modifică adesea structura asociațiilor vegetale de pe marginea cursurilor de apă, înlocuind chiar unele plante.

Plantele invazive care schimbă caracterul, condiţia sau natura ecosistemelor pe o suprafaţă substanţială în raport cu extinderea acelor ecosisteme sunt numite transformatoare.

De exemplu: Ciuma apelor cu frunze înguste (Elodea nutallii) poate fi o astfel de plantă. Acolo unde se instalează ocupă tot volumul apei şi modifică complet ecosistemul invadat.

Plantele indigene - sunt plante care au evoluat în zona in care locuim, înainte ca omul să aducă din altă parte plante pentru a le crește și cultiva. Plantele indigene sunt foarte rar invazive, deoarece au prădători naturali care ajută la ținerea lor sub control, însă un verdict clar este greu de dat, care în anumite condiţii ajung să ocupe suprafeţe însemnate în cadrul unor ecosisteme perturbate se numesc plante colonizatoare sau expansive .

De exemplu : Ţolul lupului (Pteridium aquilinum). Această ferigă se instalează rapid formând populaţii însemnate în pajişti degradate şi tăieturi de păduri.

Cauzele invaziilor vegetate: - globalizarea şi dezvoltarea transportului, turismului şi comerţului au furnizat multe oportunități pentru ca speciile să fie raspândinte accidental sau deliberat, - vămile și practicile de carantină având rolul de a ne păzi împotriva bolilor precum și a dăunătorilor umani și economici, în prezent sunt adesea inadecvate pentru a proteja biodiversitatea nativă împotriva speciilor invazive,


32

-degradarea habitatelor naturale, ecosistemelor și câmpurilor agricole care a avut loc în întreaga lume a făcut să fie mult mai ușor pentru speciile străine să se stabilească și să devină invazive, -lipsa duşmanilor naturali în noile ecosisteme este un factor favorizant pentru procesul invaziv, -schimbarea climatică globală este un factor semnificativ ce contribuie la răspândirea și stabilirea speciilor invazive străine -momentele de regres din dinamica speciilor, au fost întâlnite frecvent asemena situații de expansiune a arealului unor specii în defavoarea altor specii, sau invers -necunoaştera informaţiilor despre speciile străine.

Specii invazive întâlnite în jude ţul Teleorman: -Arţar american (Acer negundo) -Cornuţi (Xanthium italicum) -Dud alb (Morus alba) -Napi porceşti (Helianthus tuberossus) -Salcâmul (Robinia pseudacacia) -Amorfa (salcâmul pitic) (Amorpha fruticosa) -Sânziene canadiene (Solidago canadensis) -Viţă canadiană (Parthenocissus inserta) Notă: Pentru speciile invazive din cadrul vertebratelor şi nevertebratelor nu deţinem date, fapt pentru care nu se poate realiza o interpretare grafică a indicatorului din ghid. V.1.2. Poluarea şi încărcarea cu nutrien ţi

Nutrienţii sunt elemente chimice, iar compuşi ai acestora se găsesc în mediul înconjurător. De aceştia plantele şi animalele au nevoie pentru a supravieţui.

Prezen ţa nutrien ţilor în ap ă, sol, subsol este normal ă, poluarea reprezentând încărcarea cu substan ţe nutritive a factorilor de mediu peste concentra ţiile admise care aduc perturb ări în mecanismele de func ţionare a ecosistemelor. Din punct de vedere al poluării, nutrienţii care prezintă interes sunt: diverse forme ale azotului şi fosforului (de ex: nitraţii, nitriţii, amoniul, azotul organic din resturile vegetale sau alţi compuşi organici şi fosfaţii).

Sursele nutrienţilor din sol – sunt atât nitraţii şi fosforul din surse naturale, cât şi îngrăşămintele chimice (anorganice) sau cele organice (ureea), organice naturale (provenite din zootehnie) sau organice vegetale (provenite de la plantele verzi). Aplicarea îngrăşămintelor pe terenurile agricole este indispensabilă pentru completarea rezervelor de nutrienţi din sol şi asigurarea suplimentului necesar unor recolte bune, dar aplicarea incorectă sau excesivă duce la apariţia fenomenului de poluare.

Excesul de nutrienţi indiferent de sursa de provenienţă (agricultură, zootehnie, industrie) ajunge prin spălare sau infiltrare în apele subterane sau în apele de suprafaţă. Trebuie să se reţină că prin fiebere concentraţia de nitraţi din apă creşte, iar filtrele de purificare nu absorb nitraţii. Acest lucru are efecte letale asupra nou-născuţilor determinând apariţia methemoglobinemiei.


33

Efectele poluării cu nutrienţi nu se resimt numai asupra omului ci şi asupra vegetaţiei. Cantităţile crescute de nutrienţi slăbesc sistemul imunitar al plantei, făcându-le mai vulnerabile la boli şi dăunători. În acelaşi timp, nutrienţii în exces reduc rezistenţa plantelor la căldură, secetă sau frig. Poluarea cu nutrienţi duce în agricultură la scăderea producţiei şi calităţii recoltelor.

Pe lângă riscurile pentru sănătatea umană, asociate cu utilizarea ca sursă de apă potabilă, poluarea cu nutrienţi conduce la dezvoltarea explozivă a organismelor acvatice. Algele răspund la creşterea conţinutului de nutrienţi printr-o dezvoltare accelerată. Atunci când această populaţie de alge moare şi începe să se descompună, oxigenul din apă este consumat, iar peştii şi alte specii dependente de oxigen mor, fenomenul fiind cunoscut sub denumirea de eutrofizare. Expunerea ecosistemelor la acidifiere, eutrofizare, ozon:

Acidifierea este procesul de modificare a caracterului chimic natural al unui component al mediului, ca urmare a prezenţei unor compuşi alogeni care determină o serie de reacţii chimice în atmosferă, conducând la modificarea pH-ului aerului, precipitaţiilor şi chiar al solului. Depunerile acide, uscate (particule) sau umede (asociate cu ploi, ceaţă, zăpezi) atacă vegetaţia, clădirile, afectează viaţa acvatică din lacuri şi râuri, având uneori efecte devastatoare asupra mediului.

Principalii poluan ţi cu efect acidifiant asupra factorilor de mediu sunt: - dioxidul de sulf (SO2) – rezultat din arderea combustibililor, procese industriale, traficul rutier etc.; - dioxidul de azot (NOX) – rezultat din traficul rutier, arderea combustibililor, procese industriale, incinerarea deşeurilor etc. - amoniacul (NH3) – rezultat din agricultură (creşterea animalelor), procese industriale.

Gazele cu efect eutrofizant sunt amoniacul şi oxizii de azot . Amoniacul provine în principal din sursele agricole. Unele cantităţi de amoniac, mai reduse, provin din diverse surse industriale, combustii etc. Aceşti compuşi sunt prezenţi în toată troposfera, deoarece dispersia lor şi a produşilor lor de transformare se produce cu extindere atât pe verticală cât şi pe orizontală, sub acţiunea vântului şi a mişcărilor verticale ale aerului.

Eutrofizarea se datoreaz ă acumul ării, peste un nivel considerat critic, a azotului nutritiv (compuşi cu azot de origine antropică implicaţi în circuitul azotului în natură, emişi în atmosferă sub forma oxizilor de azot şi amoniacului) într-un ecosistem, cu consecinţe negative asupra echilibrului ecologic. În anii 2012 și 2013, principalele surse generatoare de emisii de NOx au fost din categoriile arderi (arderi în industrii; transporturi și utilaje și arderile din sursele de încălzire), respectiv industria chimică (2.B.1, 2.B.2). În anul 2013, industria chimică reprezentată de SC Donau Chem SRL și-a diminuat considerabil emisiile de NOX prin instalare de sisteme de reducere a emisiilor, rezultând o scădere a emisiilor totale de NOx la nivelul județului, comparativ cu anul 2012. Datele au fost preluate din raportul factorilor de mediu pe 2013. Emisii de amoniac (NH 3)


34

Amoniacul provine în principal din sursele agricole. Unele cantităţi de amoniac, mai reduse, provin din diverse surse industriale, combustii etc. Sursele generatoare de emisii de amoniac cu ponderea cea mai mare în județul Teleorman au fost reprezentate în anul 2013 de activităţile din agricultură (utilizarea îngrăşămintelor chimice în culturile vegetale şi managementul dejecţiilor animaliere şi procesele de producţie din industria chimică (SC Donau Chem SRL Turnu Măgurele, combinat de obţinere a îngrășămintelor chimice).

În tabelul și figura V.2 este evidenţiată evoluţia emisiilor de amoniac din anul 2009 până în anul 2013, din care rezultă o creștere în anii 2011 și 2013 și o scădere în anul 2010. Ozon (O3). Majoritatea vegetaţiei şi culturilor agricole sunt expuse la concentraţii de ozon care depăşesc obiectivul pe termen lung stabilit prin Directiva UE privind calitatea aerului. De asemenea, o parte semnificativă este expusă la niveluri care depăşesc valoarea-ţintă stabilită prin directivă pentru anul 2010. În anul 2009, concentraţiile au fost în medie mai mici decât în anul 2008. În perioada 1996-2009 există o tendinţă de creştere a expunerii. Aşa cum am arătat anterior efectele excesului de nutrienţi din agricultură are un impact major asupra apelor de suprafaţă şi subterane influenţând calitatea acestora. Calitatea apelor curg ătoare :

Apele reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic. Apele fac parte integrantă din patrimoniul public. Protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.

Schemele de clasificare a cursurilor de apă sunt concepute pentru a oferi o indicaţie privind gradul de poluare. Clasificarea stării ecologice a râurilor naturale se face în 5 clase ecologice:

Stare ecologic ă Cod de culori Foarte bună Bună Moderată Slabă Proastă

Clasificarea potențialului ecologic a râurilor puternic modificate și artificiale se face în 3 clase ecologice:

Poten țial ecologic

Cod de culori

Maxim Bun


35

Moderat Starea ecologică/potențialul ecologic caracterizate pe baza principiului celei mai defavorabile situații, au fost evaluate prin utilizarea sistemelor de clasificare conforme cu prevederile Directivei Cadru Apă (Metodologiei preliminare de evaluare globală a stării/potențialului ecologic al apelor de suprafață), luând în considerare:

• Elementele biologice : o fitoplancton o fitobentos o macronevertebrate bentice o fauna piscicolă

• Elementele fizico-chimice generale suport : o Condiții termice (temperatura apei) o Condiții de oxigenare (oxigen dizolvat ,CBO 5,CCO-Cr) o Starea acidifierii (pH) o Nutrienți (N-NH4, N-NO2, N-NO3, Ntotal P-PO4, Ptotal ) o Condiții salinitate(conductivitate)

• Poluan ții specifici - alte substanțe identificate ca fiind evacuate în cantități importante în corpurile de apă (Zn, Cu, As, Cr, toluen , xilen, fenoli, PCB).

� dimensiunea cursurilor de apă monitorizate în jud Teleorman în anul 2014 (exprimată în km şi %) şi încadrarea acestora în starea ecologică /potențial ecologic inferioară stării bune, diferenţiat pe categorii.

V.1.3. Schimb ările climatice Schimbările climatice conduc la o pierdere globală a speciilor pe măsură ce condiţiile

abiotice încep să depăşească limitele de toleranţă ale speciilor. Modificările climatice majore constau din:

- creşterea temperaturii medii a oceanelor şi atmosferei, - modificarea cantităţii şi regimului precipitaţiilor, - modificarea cantităţii evaporaţiei.

Efectele creşterii temperaturii globale medii: - creşterea nivelului oceanului planetar, - modificarea circuitului global al apei, - inundarea unor mari suprafeţe de uscat, - modificarea distribuţiei şi compoziţiei florei şi faunei.

Consecinţe ale creşterii nivelului planetar: - inundarea terenurilor joase, - creşterea frecvenţei inundaţiilor temporare, - inundarea plajelor, - eroziunea dunelor, - salinizarea apei în estuarele râurilor,


36

- inundarea zonelor umede situate de-a lungul râurilor; - influenţe directe asupra distribuţiei şi diversităţii florei şi faunei

În cercetările ecologice din ultimele decenii se utilizează din ce în ce mai mult bioindicatorii, ca instrumente de diagnoză privind multitudinea de forme de impact antropic asupra calităţii sistemelor ecologice. Se utilizează această manieră de abordare, împreună cu alte direcţii de cercetare, datorită nevoii de cuantificare cât mai rapidă a unor probleme complexe.

În ultimii 100 de ani, temperatura medie anuală la nivel global a crescut cu 10 Celsius, iar cercetările arată că această creștere a fost accelerată în ultimii 20 de ani. Majoritatea speciilor faunistice din lume sunt foarte sensibile la schimbările climatice. Unele populații de păsări s-au confruntat cu o scădere a efectivului de până la 90%, iar altele au fost incapabile să se reproducă din cauza acestor modificări de climă. Schimbările climatice asociate și cu pierderea sau fragmentarea habitatului și poluarea pun în pericol orice specie de pe Glob. Se estimează că până în 2100, 10% dintre speciile actuale de plante și animale nu vor mai exista, iar cele mai pesimiste surse afirmă că acest declin se va produce până în 2050.

Păsările sunt printre cele mai bine studiate grupe de animale, astfel că e ușor să se facă analize și prognosticuri asupra biodiversității și impactului schimbărilor climatice asupra ei, bazându-ne pe observațiile asupra acestora.

Grupuri specifice de păsări se află expuse unui risc mai mare: păsările acvatice, păsările de munte, păsările arctice și antarctice, păsările migratoare, păsările insulare și cele din habitatele umede. Păsările care se deplasează ușor dintr-un habitat într-altul sau cele care migrează pe distanțe scurte fac față mai ușor schimbărilor climatice. În schimb păsările cantonate într-un teritoriu restrâns, cele care depind doar de un anumit tip de habitat sau sursă de hrană vor scădea dramatic în număr și populații. De-a lungul evoluției, păsările au reușit să se adapteze condițiilor de mediu mereu schimbătoare, însă acum ritmul prea avansat în care clima și mediul înconjurător se alterează le depășește aceste capacități.

Pierderea habitatului reprezintă o problemă majoră pentru păsări. Dincolo de influența directă a omului (despăduriri, transformarea în terenuri agricole, asanări etc), multe habitate dispar sau se modifică din cauza schimbărilor climatice. Păsările migratoare care parcurg ruta europeano-africană observă că de la an la an au de străbătut un deșert din ce în ce mai mare. În mod normal, păsările poposesc în oaze, locuri de adăpat și păduri pentru a-și reface forțele, iar odată cu expansiunea deșertului aceste locuri dispar, iar multe păsări cad epuizate și deshidratate în pustiu.

Multe specii de gâște sălbatice cuibăresc în tundra siberiană, unde își construiesc cuiburile și își cresc puii pe solul dur, înghețat. Dar în ultimii ani, creșterea temperaturilor a dus la dezghețarea permafrostului pentru perioade lungi în an și a permis pădurii să ocupe această întindere de verdeață. Pădurea migrează spre nordul polar, iar gâștele și alți locatari ai tundrei rămân fără locuri de cuibărit și hrănit.

Poate cele mai afectate sunt păsările din regiunile polare. Calotele glaciare se topesc rapid, iar specii de pinguini care se înmulțesc exclusiv la nivelul gheții nu se mai reproduc în ritmul obișnuit. Încălzirea apelor oceanelor lumii modifică curenții și afectează și


37

înmulțirea și deplasarea peștilor. În apele arctice și antarctice krilul nu se mai înmulțește în cantități mari, iar bancurile de pești nu mai respectă rutele de migrație obișnuite.

În consecință, populații întregi de păsări care se bazau pe aceste surse de hrană, suferă de foame și sunt nevoite să iasă din mediul lor familiar și să plece în căutarea unor noi locuri de hrănit. De multe ori, călătoria se termină înainte de a ajunge la vreun rezultat încurajator.

Biodiversitatea reacționează la încălzirea globală și are tendința să migreze spre zonele cu temperatură optimă dezvoltării și înmulțirii. Distribuția geografica se modifică, iar tendința actuală este de a urca odată cu latitudinea și altitudinea. În momentul în care habitatul pleacă, păsările care depind de el îl urmează. Astfel pe viitor e posibil să întâlnim la altitudini mari în munți specii de păsări specifice zonelor de deal, iar în regiunile mai nordice, păsări care în mod normal trăiau mult mai în sud. Dar totuși natura nu se poate adapta atât de rapid ritmului accelerat de încălzire globală, iar multe habitate și implicit speciile caracteristice vor dispărea definitiv.

Temperaturile crescute alterează și formarea și succesiunea curenților de aer. Păsările cu migrații lungi se bazează enorm pe aceștia. Multe păsări își schimbă rutele de migrație, le scurtează sau renunță definitiv la acest comportament intrinsec existenței lor. El rămân și peste iarnă în locurile unde s-au reprodus, nefiind echipate și pregătite cu cunoștințele necesare supraviețuirii peste iarnă. Dacă iarna este una aspră și grea, puține dintre ele reușesc să prindă primăvara. În plus, aceste păsări trebuie să concureze pentru resursele de hrană cu păsările autohtone, mult mai bine pregătite și cu atuul cunoașterii de partea lor. Pentru prădători, migratoarele rămase peste iarnă sunt o pradă facilă.

Creșterea temperaturii anuale face ca primăvara să vină mai repede în ținuturile nordice. Astfel calendarul de migrație se modifică și el. Păsările pleacă mai repede din locurile sudice unde au iernat. Ajunse în nord, depun mai devreme ouă și au pui, față de cum erau obișnuite. În paralel, plantele și celelalte viețuitoare revin și ele mai devreme la viață. În mod normal, eclozarea puilor se sincronizează cu belșugul naturii și astfel au acces la surse generoase de hrană. Atunci când primăvara vine mai repede, iar calendarul migrației este dat peste cap, păsările și puii lor riscă să ajungă mai târziu și să piardă abundența hranei de primăvară. În consecință, se înregistrează pierderi multe în rândul puilor.

Precipitațiile sunt un alt factor climatic ce influențează comportamentul păsărilor, mai ales al celor migratoare. Fluctuația nivelului de precipitații are consecințe asupra deciziei păsărilor de a porni în migrație, în condițiile în care hrana pe terenul actual este abundentă sau dimpotrivă lipsește, ele vor întârzia, respectiv vor grăbi plecarea. Seceta prelungită reduce cantitatea de hrana disponibilă și afectează sursele de apă (în habitatele aride dispar bălțile sau cursurile de apă folosite pentru adăpat, îmbăiat). După cum menționam și mai sus, păsările migratoare nu mai au unde să facă popasuri pe drum pentru a se hrăni și hidrata. Încălzirea globală duce și la fenomene meteo extreme: furtunile sunt mai atroce și mai frecvente. Unele păsări și mai ales puii nu sunt pregătiți să facă față acestor ploi masive, iar migratoarele nu pot înainta prin furtuni și întârzie sosirea la locurile de cuibărit, dacă mai au șansa să ajungă vreodată acolo.


38

Păsările dețin un rol important în cadrul lanțului trofic din ecosistemul în care trăiesc. Rețeaua care conectează aceste relații de nutriție este foarte fină și orice alterare a unuia sau mai multe elemente componente se răsfrânge asupra tuturor celorlalte. Dispariția sau schimbarea distribuției geografice a unor specii de păsări pot avea efecte devastatoare asupra unor habitate. De aceea este important, inclusiv pentru noi oamenii, să rămână vii toate speciile de plante și animale.

Asupra dispariţiei animalelor de pe teritoriul ţări a influenţat nu numai factorul antropic, dar şi diferitele perioade când clima a suferit schimbări esenţiale. Astfel dispariţia unor specii ca zimbrul, bourul, a fost influenţată nu numai de activitatea omului dar şi de schimbările meteorologice de lungă durată. La fel, se presupune, că din cauza eventualelor schimbări climaterice (ridicarea temperaturii, aridizarea) efectivele unor specii de animale ar putea scădea (mistreţi, căprioare, şoareci, potârnichi, prepeliţe, şerpi, şopârle etc.) şi ar putea să apară unele specii, ce preferă temperaturi mai înalte (antilopa saiga, marmota de stepă, castorul etc.).

Din datele Organizaţiei Mondiale de Meteorologie (OMM), temperatura medie a globului a crescut în perioada 1901 – 2000 cu 0,60C. Pentru România, conform INMH – Bucureşti, această creştere este de 0,30C, mai mare în regiunile de sud şi est (0,80C) şi mai mică în regiunile intracarpatice (0,10C). Încălzirea climei este mai pronunţată după anii 1961 şi cu deosebire după anul 2000 (2003, 2005) când frecvenţa zilelor tropicale (maxima zilnică > 300C) a crescut îngrijorător de mult şi zilele de iarnă (maxima zilnică < 00C ) a scăzut substanţial.

Drept urmare, mai multe zone din ţara noastră prezintă un risc ridicat de secetă şi deşertificare în special cele unde temperatura medie anuală este mai mare de 100C; suma precipitaţiilor atmosferice anuale este sub 350 – 550 mm; precipitaţiile din aprilie – octombrie sunt sub 200 – 350 mm, iar rezerva apă din sol 0 – 100 cm la 31 martie este mai mică de 950 –1500 mc /ha.

Conform Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării (UNCDD) indicele de ariditate (cantitatea anuală de precipitaţii/evapotranspiraţia potenţială – ETP) pentru zonele aride, deşerturi este de 0,05 şi pentru zonele subumed uscate de 0,65, prag peste care un teritoriu se consideră a fi aproape de normalitate. Conform acestei convenţii ETP pentru stepă şi silvostepă este de 400 – 900 mm şi pentru zona montană de 300 mm de apă.

În al patrulea raport (2007) al Comitetului Internaţional pentru Schimbări Climatice (IPCC) pentru perioada 2020 – 2030 faţă de anul 2000 într-o variantă optimistă se estimează o creştere globală a temperaturii medii cu 0,50C şi într-o variantă mai pesimistă cu 1,50C, iar în perioada 2030 – 2100 creşterea în cele două variante se situează între 2,00C şi 5,00C, ceea ce este extrem de mult. Dacă am lua nivelul anului 2070 cu o creştere de numai 30C faţă de nivelul actual, atunci 68% din teritoriul României situat sub 500 m altitudine va fi supus aridizării şi deşertificării, respectiv o suprafaţă mai mult decât dublă cea a zonei montane actuale. Prin creşterea temperaturii medii a aerului cu numai 30C până în anul 2070 conform prognozelor, peste 30 % din teritoriul ţării va fi afectat de deşertificare şi cca. 38% de aridizare accentuată, care vor îngloba toate câmpiile noastre, până la 85 % din zona de


39

dealuri şi aproape 20 % din zona premontană şi montană joasă. Prognoza încălzirii globale cu 30C în ţara noastră va crea perturbaţii majore în distribuţia pe altitudine a etajelor de vegetaţie din Carpaţi, în sensul creşterii limitei superioare a molidului cu 600 m, cu dispariţia treptată a etajelor subalpin (jneapăn) şi alpin. Productivitatea maximă a pădurilor şi a pajiştilor naturale situate în prezent la nivelul de 1000 – 1200 m după încălzirea globală se va ridica la 1600 – 1800 m altitudine.Toate acestea se vor răsfânge în final aşa cum am arătat anterior asupra speciilor de faună. V.1.4. Modificarea habitatelor V.1.4.1. Fragmentara ecosistemelor Fragmentarea arealelor naturale şi semi-naturale Fragmentarea habitatelor este procesul prin care o suprafaţă mare şi continuă a unui habitat este divizată în două sau mai multe fragmente. Cauze ale fragmentării: O cauză principală a fragmentării arealelor naturale şi seminaturale este dată de conversia terenurilor în favoarea dezvoltării infrastructurii urbane, industriale, agricole, turistice sau de transport, aceasta reprezentând cauza principală a pierderii biodiversităţii, ducând la degradarea, distrugerea şi fragmentarea habitatelor şi implicit la declinul populaţiilor naturale. O altă cauză a fragmentării este generată de către procesul de extindere şi dezvoltare a aşezărilor umane. În prezent, se consideră că aproximativ 6,5% din suprafaţa ţării este destinată construcţiei de locuinţe. Fragmentarea habitatelor apare şi atunci când există aglomerări mari de locuinţe, dar şi în cazul celor izolate, datorită construcţiei suplimentare de căi de acces şi utilităţi.

Se estimează că în trecut aproximativ 70-80% din suprafaţa României era acoperită de păduri. Se putea merge din Carpaţii Meridionali până la Dunăre doar prin păduri. De exemplu, Teleorman înseamnă în turca veche “pădure nebună”, deşi acum pădurile ocupă doar 10% din suprafaţa judeţului. Pădurile au rămas doar pe 27% din teritoriul ţării, adică doar o treime din suprafaţa iniţială împădurită. Distrugerea pădurilor a fost accentuată de degradarea parcelelor de pădure rămase şi de fragmentarea acestora.

Extinderea în spaţiu a sistemului socio-economic uman, creşterea complexităţii subsistemelor componente precum şi sporirea conexiunilor dintre acestea duc la distrugerea, degradarea şi fragmentarea sistemelor ecologice naturale şi seminaturale . Alterarea sistemelor ecologice naturale terestre şi a apelor curgătoare este considerată una din cele mai grave ameninţări asupra biodiversităţii la nivel global. Cea mai vizibilă şi cu un impact major este distrugerea direct ă a sistemelor ecologice (ex. tăierea unei păduri, drenarea unui zone umede, construirea unui baraj, transformarea zonelor de stepă/preerie/savană în agroecosisteme). Deseori impactul distrugerii directe este mult amplificat de fragmentarea sistemelor ecologice rămase. Fragmentarea poate duce la întreruperea continuităţii structurale sau funcţionale a sistemelor ecologice, datorită distribuirii habitatului rămas în parcele mici, izolate. Rezultatul final al dezvoltării


40

componentelor sistemului socio-economic uman într-o regiune sunt un ansamblu de zone naturale şi seminaturale, cu suprafaţă redusă, izolate, adevărate insule într-o “mare” de agroecosisteme, ecosisteme urbane şi rurale. Notă: Nu deţinem date concrete pentru a putea realiza o reprezentare grafică cu ecosistemele fragmentate la nivelul judeţului Teleorman.

V.1.4.2. Reducerea habitatelor naturale şi semi-naturale Ocuparea terenurilor Noţiunea de "habitat natural”, aşa cum este definită în Directiva Habitate

nr.92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, se referă la zone terestre sau acvatice ce se disting prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice, în întregime naturale sau seminaturale. Habitatele naturale şi seminaturale, întâlnite la nivel judeţean caracterizează mediul acvatic şi terestru: - habitate acvatice – de apă dulce: râuri, lacuri, mlaștini; - habitate terestre – habitat de pădure, de pajişti, pășuni;

În ultiii ani, natura este din ce în ce mai ameninţată. Sunt specii ale căror populaţii înregistrează un declin alarmant, iar multe dintre habitatele naturale şi semi-naturale dispar cu rapiditate. Astăzi, aproape jumătate dintre mamiferele Europe şi o treime din reptile, peşti şi păsări sunt ameninţate cu dispariţia. Acest declin dramatic este cauzat de pierderea, reducerea şi fragmentarea habitatelor de care depind aceste specii.

Multe dintre aceste habitate se modifică ca suprafaţă, prin intensificarea folosinţei terenurilor, dezvoltarea infrastructurii, cum este cazul drumurilor şi prin expansiunea constantă a zonelor urbane. În doar câţiva zeci de ani, zonele umede au fost desecate prin lucrări de îmbunătăţiri funciare.

Recent, schimbările climatice reprezintă un motiv de îngrijorare major atât pentru oameni cât şi pentru biodiversitate, la fel fiind şi expansiunea speciilor invazive ce vor înlocui plantele şi animalele autohtone. Natura este ameninţată şi de poluare, exploatarea necontrolată a resurselor naturale şi abandonarea terenurilor.

În faţa acestui declin alarmant, oamenii de pretutindeni din Europa şi-au exprimat îingrijorarea pentru pierderea moştenirii naturale şi a biodiversităţii de care depindem toţi pentru sănătatea şi bunăstarea noastră. Guvernele Statelor Membre au răspuns la acest apel şi în anul 2001, la Summitul de la Gothenburg s-au angajat să stopeze declinul biodiversităţii în Europa. Pilonul central al legislaţiei Europene pentru conservarea naturii îl reprezintă Directivele Păsări şi Habitate.

Conform Directivei P ăsări, cele 27 de State Membre trebuie să protejeze zonele cele mai importante pentru toate speciile de păsări migratoare şi pentru mai bine de 190 de specii ameninţate, o atenţie specială acordandu-se zonelor umede de importanţă internaţională.

În 1992, UE adoptă Directiva Habitate . Aceasta introduce măsuri similare celor din Directiva Păsări,cu scopul de a proteja viaţa sălbatică a Europei, dar aria de acoperire este mult mai extinsă, vizând arealul a aproape o mie de specii de plante şi animale rare,


41

endemice şi ameninţate. Totodată, aproximativ 230 de habitate rare, cu particularităţi deosebite sunt prin această Directivă pentru prima dată selectate pentru a fi conservate.

În anul 2014, la nivelul APM Teleorman nu au fost depuse/analizate documentaţii pentru planuri/proiecte care ar avea un impact negativ asupra biodiversităţii ducând la fragmentarea habitatelor identificate sau la izolarea unor specii de importanţă naţională sau comunitară. V.1.5 Exploatarea excesiv ă a resurselor naturale

O serie de evenimente grave legate de creşterea populaţiei, starea mediului natural, asigurarea şi conservarea resurselor naturale, etc au avut ca urmare o reconsiderare a conceptului de dezvoltare economică. Dezbaterile generate de aceste evenimente, multe materializate în rapoarte, s-au concretizat în conceptul de dezvoltare economică durabilă.

În cazul conceptului de dezvoltare durabilă, problematica mediului şi a resurselor naturale îşi pune amprenta asupra redefinirii şi determinării conţinutului lor real, în condiţiile evoluţiei sistemelor naturale.

Introducerea sintagmei „dezvoltare durabilă”, în vocabularul uzual al ştiinţei economice a reprezentat o necesitate obiectivă, ca răspuns la criza economică şi ecologică pe care lumea a parcurs-o la sfârşit de secol XX şi continuă să o parcurgă la început de mileniu. Dezvoltarea durabilă are trei dimensiuni: economică, socială şi ecologică. Dimensiunea ecologică a dezvoltării durabile contribuie la refacerea echilibrului dintre societate şi natură prin utilizarea resurselor într-un mod mai raţional, prin cultivarea unui comportament al oamenilor responsabil faţă de mediul ambiant. Ea asigură dezvoltarea societăţii umane în armonie cu natura pe perioade lungi şi foarte lungi.

Accentuarea pe un tip de creştere extensiv a dus, în ultimele decenii, la o creştere impresionantă a consumului de resurse naturale, energetice şi de materii prime, precum şi la o creştere a poluării şi dezechilibrelor ecologice.

Folosirea excesivă s-a materializat într-un volum mare de resurse consumate, determinând contradicţia dintre rezervele de substanţe existente şi folosirea neraţională cu randamente nesatisfăcătoare în prezent. Exploatarea nelimitată a resurselor naturale, fără luarea în considerare a factorilor de mediu, a echilibrului ecologic a provocat efecte negative asupra solului, aerului, apei, faunei, florei, etc., cu mari pierderi în economie. A apărut astfel necesitatea reconsiderării problemelor reproducţiei condiţiilor de mediu şi a resurselor naturale, a redimensionării raportului nevoi - resurse prin combinarea optimă a factorilor cantitativi cu cei calitativi.

Dezvoltarea economică durabilă presupune găsirea unui echilibru al raportului nevoi – resurse, prin încercarea unei valorificări superioare a resurselor naturale, reducerea consumurilor de materii prime şi energie, restructurarea şi modernizarea producţiei, generalizarea recuperării şi refolosirii tuturor materialelor rezultate din procesul deproducţie şi consum. Recuperarea şi reciclarea constituie una dintre metodele cele mai eficiente şi mai avantajoase pentru economisirea resurselor neregenerabile, deoarece prin aceasta se realizează o economisire de energie şi materii prime.

Evoluţia raportului nevoi – resurse pune în evidenţă contradicţia dintre nevoile sociale în creştere şi resursele naturale într-un cadru naţional dat. Dinamica contradicţiei


42

depinde de nivelul factorilor de producţie atraşi, nivel capabil să asigure satisfacerea optimă a nevoilor de consum. Nevoile de resurse naturale şi de menţinere a unui mediu natural sănătos trebuie corelate cu rezervele cunoscute exploatabile, iar ca perspectivă cu cele probabile.

În concluzie, pe măsura dezvoltării economice, trebuie trecut la o creştere calitativă structurată în care factorii eficienţei economice să aibă o pondere importantă, care să contribuie la realizarea unei dezvoltări economice durabile.

V.1.5.1. Exploatarea forestier ă

PĂDURI: fond forestier, cre şterea şi recoltarea masei lemnoase În anul 2014, la nivelul județului Teleorman, s-au recoltat 42,4 mii metri cubi (volum

brut) de lemn, răşinoasele reprezentând 0 % din volumul total de masă lemnoasă recoltată, stejarul 28,8%, diverse specii tari (salcâm, paltin, frasin, nuc etc.) 34,7% şi diverse specii moi (tei, salcie, plop etc.) 36,5%.

În anul 2014, s-a recoltat un volum total de masă lemnoasă de 42,4 mii metri cubi din care 38 mii metri cubi reprezintă - pădurile proprietate publică a statului, 4 mii metri cubi reprezintă proprietate privată și restul de 0,4 mii metri cubi reprezintă vegetația din afara fondului forestier. Volumul total de lemn recoltat în anul 2014 a scăzut cu 4,1mii metri cubi față de anul 2013. Volumul de lemn recoltat în anul 2014 din pădurile proprietate privată a crescut faţă de anul 2013 cu 0,6 mii metri cubi, iar cel din pădurile proprietate publică a scăzut cu 4,6 mii metri cubi și vegetația din afara fondului forestier a scăzut cu 0,1 mii metri cubi.

La nivelul APM Teleorman, în anul 2014 nu a fost emisă nicio autorizaţie pentru activitatea de exploatare forestieră, în 2013 au fost emise 2 autorizaţii pentru activitatea de exploatare forestieră, în 2012, a fost emisă 1 autorizaţie pentru activitatea de exploatare forestieră, în 2011, a fost emisă 1 autorizaţie pentru activitatea de exploatare forestieră, în 2010, 4 autorizaţii pentru activitatea de exploatare forestieră, iar în 2009, nu a fost emisă nicio autorizaţie pentru activitatea de exploatare forestieră.

Tabel V.15. - Volumele de lemn recoltate la nivelul judeţului Teleorman Nr.crt. Judeţ Anii Volumul de lemn recoltat/mii m3 1. Teleorman 2010 46,1 2. Teleorman 2011 45,5 3. Teleorman 2012 47,7 4. Teleorman 2013 46,5 5. Teleorman 2014 42,4

Sursa: RNP ROMSILVA- Direcția Silvică Teleorman

Din analiza datelor de mai sus se observă o scădere a volumului de lemn recoltat în perioada 2010 – 2011 urmată de o creștere în 2012, urmând ca în perioada 2013-2014 să se înregistreze din nou o scădere.


43

V.2. Protec ţia naturii şi biodiversitatea: prognoze şi ac ţiuni întreprinse Asigurarea unei calităţi corespunzătoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate a supravieţuirii şi progresului – reprezintă o problemă de interes major şi certă actualitate pentru evoluţia socială. În acest sens, se impune păstrarea calităţii mediului, diminuarea efectelor negative ale activităţii umane cu implicaţii asupra acestuia. Poluarea şi diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile în cantităţi şi ritmuri ce depăşesc posibilităţile de refacere a acestora pe cale naturală au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar. Cercetările amănunţite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-au concretizat prin intermediul unui ansamblu de acţiuni şi măsuri care prevăd: • cunoaşterea temeinică a mediului, a interacţiunii dintre sistemul economic şi sistemele naturale; consecinţele acestor interacţiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate raţional şi cu maxim de economicitate; • prevenirea şi combaterea degradării mediului provocată de om, dar şi datorate unor cauze naturale; • armonizarea intereselor imediate şi de perspectivă ale societăţii în ansamblu sau a agenţilor economici privind utilizarea factorilor de mediu. Pentru protejarea mediului, în primul rând trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de deteriorare şi stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective. Făcând referire la modalităţile de protejare, trebuie soluţionate trei categorii de probleme: - crearea unui sistem legislativ şi institutuţional adecvat şi eficient care să garanteze respectarea legilor în vigoare; - evaluarea costurilor acţiunilor de protejare a mediului şi identificarea surselor de suportare a acestora; - elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan naţional şi internaţional referitoare la protejarea mediului.

Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificaţi toţi factorii de mediu şi zonele în care pot apărea probleme de poluare a acestora. Un astfel de program presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare şi stabilirea responsabilităţilor pentru derularea proiectelor. Presiunea activităţii omului asupra mediului natural creşte foarte rapid. De asemenea, se accelerează dezvoltarea industrială, schimburile, circulaţia mărfurilor, spaţiul ocupat, parcurs şi utilizat pentru activităţile umane este din ce în ce mai vast. Această evoluţie îşi pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului şi a componentelor sale.

Cu toate acestea tot omul prin conştientizarea dezechilibrelor cauzate încearcă să impună o limitare a acţiunilor sale prin aplicarea unor măsuri conforme cu legislaţia europeană şi naţională, având mereu în vedere reecologizarea zonelor afectate, în vederea restabilirii echilibrelor optime în cadrul biotopurilor afectate.


44

În anul 2014, APM Teleorman a organizat un număr de 26 acțiuni de educație ecologică cu elevii din cadrul unităților de învățământ din județ, care au avut ca scop conștientizarea și educarea acestora în sensul asigurării protejării mediului.

În anul 2007, s-a început implementarea reţelei de arii naturale protejate Natura 2000 care a cunoscut o extindere în 2011, iar prin apariţia formularelor standard pentru fiecare sit s-au realizat paşi importanţi în ceea ce priveşte conservarea speciilor faunistice şi floristice de la nivelul judeţului.

Pentru siturile Natura 2000 care nu sunt atribuite în custodie, s-a întocmit un set de măsuri minime de protecţie a obiectivelor de conservare. Aceste măsuri minime au fost transmise autorităţii responsabile de mediu pentru aprobare.

În cursul anului 2014, a fost autorizată activitatea de vânătoare a speciilor de animale s ălbatice de interes cinegetic, pentru un număr de 21 de gestionari ai fondurilor de vânătoare din județ. În anul 2014, în judeţul Teleorman au fost valorificate economic un număr de 11 specii de plante s ălbatice, redate în mod sintetic, în tabelul de mai jos, cantităţile de fructe de pădure şi plante medicinale solicitate la autorizare pentru a fi recoltate (108000 kg fa ţă de 116000 kg în anul 2013) : V.2.1. Reţeaua de arii naturale protejate Ariile naturale protejate

Ariile naturale protejate sunt importante pentru menţinerea biodiversităţii ecosistemelor, a speciilor precum şi a varietăţii genetice, care alcătuieşte diversitatea vieţii. Ele conservă caracterele complexe şi mereu schimbătoare ale ecosistemelor sunt un prim loc de apărare împotriva dispariţiei speciilor mari şi mici păstrând diversitatea biologică, sălbatică sau cultivată a unora dintre cele mai importante resurse ale omenirii. De asemenea, reprezintă un rezervor vital pentru plantele şi animalele necesare medicinei. V.2.1.1. Arii naturale protejate desemnate

În județul Teleorman, până în anul 2014 au fost desemnate un număr de 5 arii naturale protejate de interes național ce însumează o suprafață de 1782 ha (17,82 km2) și un număr de 11 arii naturale protejate de interes comunitar ce însumează o suprafață de 59903,48 ha (599,03 km2).

Suprafața totală a ariilor naturale protejate desemnate la nivel de județ este de 61685,48 ha (616,85 km2) și reprezintă un procent de 0,26% din suprafața țării și 10,65% din suprafața județului. Tabel V.17. Situația ariilor naturale protejate desemnate în judeţul Teleorman în perioada 2000-2014

Nr.crt. Categoria de arii naturale

protejate

2000 2004 2007 2011 2014

1. De importan ţă naţional ă

- 3 2 - -


45

2. De importan ţă

interna ţional ă

- - - - -

3. De importan ţă comunitar ă

- - 7 4 -

Sursa: APM Teleorman

V.2.1.2. Arii naturale protejate de interes comunit ar

În ceea ce priveşte Reţeaua Natura 2000 , la nivelul judeţului Teleorman sunt declarate un număr de 11 situri Natura 2000 (6 situri SPA şi 5 situri SCI), a căror suprafa ţa total ă este de 59903,48 ha (599,03 km 2), reprezentând 10,34% din suprafa ţa jude ţului și un procent de 0,25% din suprafa ța țării :

� 6 situri SPA (arii de protec ţie special ă avifaunistic ă) a căror suprafa ţă total ă este de 38596,12 ha, reprezentând 6,66% din suprafa ţa jude ţului:

� ROSPA0108 VEDEA –DUNĂRE- suprafa ţa de 8988,8 ha, în jud. Teleorman � ROSPA0024 CONFLUENŢĂ OLT-DUNĂRE- suprafa ţa de 14672 ha, în jud.

Teleorman � ROSPA0102 SUHAIA - suprafa ţa de 4473 ha � ROSPA0106 VALEA OLTULUI INFERIOR- suprafa ţa de 8973,62 ha, în jud.

Teleorman � ROSPA0146 VALEA CÂLNI ŞTEI – suprafa ţa de 380,7 ha, în jud. Teleorman � ROSPA0148 VITĂNEŞTI-RĂSMIREŞTI – suprafa ţa de 1108 ha

� 5 situri de interes comunitar(SCI), a căror suprafa ţă total ă este de

21307,36 ha, reprezentând 3,68 % din suprafa ţa jude ţului: � ROSCI0044 CORABIA – TURNU MĂGURELE - suprafa ţa de 6201,52 ha, în jud.

Teleorman � ROSCI0088 GURA VEDEI – ŞAICA – SLOBOZIA - suprafa ţa de 2663,92 ha, în

jud. Teleorman � ROSCI0179 PĂDUREA TROIANU - suprafa ţa de 79 ha � ROSCI0386 RÂUL VEDEA - suprafa ţa de 5101,32 ha, în jud. Teleorman � ROSCI0376 RÂUL OLT ÎNTRE MĂRUNŢEI ŞI TURNU MĂGURELE - suprafa ţa de

7261,6 ha, în jud. Teleorman

Tabel V.18. Situația ariilor naturale protejate de interes comunitar în judeţul Teleorman, în perioada 2000-2014

Nr.crt. Categoria de arii naturale protejate de

interes

2000 2004 2007 2011 2014


46

comunitar 1. SCI - - 3 2 - 2. SPA - - 4 2


V.2.1.3 Arii naturale protejate desemnate la nivel national

Pe teritoriul judeţului Teleorman există un număr de 5 arii naturale protejate de interes na ţional declarate prin Hotărârea de Guvern nr.2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone şi Hotărârea de Guvern nr .1143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate. Cele 5 arii naturale protejate de interes naţional au o suprafa ţă total ă de 1782 ha, reprezentând 0,30 % din suprafa ţa jude ţului.

� REZERVAŢII NATURALE

1. Rezerva ţia natural ă PǍDUREA TROIANU – comuna Troianu, 71 ha

2. Rezerva ţia natural ă OSTROVUL GÂSCA –comuna Năsturelu - 58 ha

3. Rezerva ţia natural ă OSTROVUL MARE - comuna Islaz - 140 ha

4. Rezerva ţia natural ă PǍDUREA POJORÂTELE - comuna Drăgăneşti de Vede - 58 ha

� ARII DE PROTECŢIE SPECIALǍ AVIFAUNISTICǍ

1. BALTA SUHAIA – comuna Suhaia - 1455 ha. Din cele 5 arii naturale protejate ale jude ţului, în custodie sunt doar 3 arii naturale protejate , în urma încheierii convenţiilor de custodie: -Rezerva ţia natural ă Ostrovul Mare (împreună cu siturile Natura 2000: ROSPA0024 Confluenţă Olt-Dunăre şi ROSCI0044 Corabia-Turnu Măgurele) este preluată în custodie de către Asocia ţia Echilibru . -Rezerva ţia natural ă Ostrovul Gâsca (împreună cu siturile Natura 2000: ROSPA0108 Vedea -Dunăre şi ROSCI0088 Gura Vedei-Șaica-Slobozia) este preluată în custodie de către AVPS Interagro . -Aria de protec ție special ă avifaunistic ă Balta Suhaia împreună cu situl Natura 2000 ROSPA0102 Suhaia este preluată în custodie de către AVPS Interagro .

Tabel V.19. Situaţia ariilor naturale protejate în județul Teleorman

Jude ţ Arii Naturale de

Interes Naţional

Arii Naturale la Nivel

Jude ţean

Arii Naturale atribuite

în

Parcuri Naţionale

Parcuri Naturale

Suprafa ţa total ă (ha)


47

custodie

Teleorman 5 - 3 - - 1782 Sursa: APM Teleorman

În anul 2014, au fost efectuate 5 verificări în ariile naturale protejate ale judeţului (ROSPA0102 Suhaia, ROSPA0146 Valea Câlniştei, rezervaţia naturală Pădurea Troianu, rezervaţia naturală Pădurea Pojorâtele, rezervaţia naturală Ostrovul Gâsca) unde nu au fost constatate nerespectări ale legislaţiei în vigoare din domeniul protecţiei naturii.

Tabel V.21. Situația ariilor naturale protejate de interes național în judeţul Teleorman, în perioada 2000-2014

Nr.crt. Categoria de arii naturale

protejate

2000 2004 2007 2011 2014

1. De importan ţă naţional ă

- 3 2 - -


CAPITOLUL VI

PĂDURILE VI.1. Fondul forestier na ţional: stare şi consecin ţe PĂDURI: fond forestier, cre şterea şi recoltarea masei lemnoase VI.1.1. Evolu ţia suprafe ţei fondului forestier

Suprafaţa totală a fondului forestier a judeţului este de 26882 ha, reprezentând 4,64% din suprafaţa judeţului. În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile se încadrează în două grupe funcţionale:

• Grupa I cuprinde păduri cu func ţii speciale de protec ţie: păduri cu funcții de protecție a apelor, păduri cu funcții de protecție a terenurilor și solului, păduri cu funcții de recreere, păduri cu funcții de ameliorare a factorilor climatici, păduri de interes științific și de ocrotire a genofondului și ecofondului forestier,

• Grupa a-II-a cuprinde păduri cu func ții de produc ție și protec ție


48

Pe grupe funcţionale, situaţia pădurilor în judeţul Teleorman se prezintă astfel: � în grupa I – păduri cu funcţii speciale de protecţie – 16171 ha. � în grupa a II a – păduri de producţie şi protecţie – 8718 ha.

Tabel VI.1. Suprafața fondului forestier (mii ha)

2010 2011 2012 2013 2014

26,743 26,740 26,797 26,797 26,882


Figura VI.1. Evoluția suprafaței fondului forestier (mii ha), în perioada 2010-2014

Situaţia fondului forestier în 2014 față de 2013:

Suprafaţa fondului forestier la 31 decembrie 2014, comparativ cu aceeaşi dată a anului 2013, a înregistrat o creştere de aproximativ 0,085 mii ha. Această creştere se datorează ca urmare a împăduririi unor terenuri din afara fondului forestier. Creșterea anuală a fondului forestier este reprezentată de creșterea curentă, acesta fiind un indicator determinat pe perioada de aplicare a unui amenajament silvic; pentru fondul forestier al judetului Teleorman, creșterea curentă este de 4,9 mc/an/ha. Tabel VI.2. Situația volumului de masă recoltată(mc/an/ha)

2010 2011 2012 2013 2014

1,71 1,70 1,78 1,73 1,57



49

Figura VI.2. Evoluția volumului de masă recoltată(mc/an/ha), în perioada 2010-2014

Se observă că volumul de lemn recoltat anual (mc/an/ha) este sub nivelul

indicatorului de creștere curentă. În anul 2014, volumul de mas ă lemnoas ă recoltat ă a scăzut cu aproximativ 0,16% faţă de anul 2013.


Figura VI.3. - Comparație între recoltarea de masă lemnoasă(mc/an/ha) și evoluția creșterii fondului forestier( mii ha)

VI.1.2. Distribu ţia pădurilor dup ă principalele forme de relief

Din punct de vedere geografic, pădurile din județul Teleorman sunt amplasate în Câmpia Română, cu subdiviziunile Câmpia Boianu, Burdea și Găvanu Burdea și luncile râurilor Dunărea, Vedea,Teleorman, Olt. În ceea ce privește etajele fitoclimatice, 56% din suprafață este caracteristică etajului fitoclimatic câmpie forestieră, iar 44% se află în etajul fitoclimatic silvostepă. Din punct de vedere al structurii pe specii, pe suprafața direcției silvice vegetează cerul (26 %), stejarul pedunculat (15 %), salcâmul (14 %), frasinul (11 %), alte diverse tari (11 %), diverse moi (8 %), gârnița (7 %), plop euramerican ( 6 %), stejarul brumăriu


50

(1 %) și diverse rășinoase (1 %).


Figura VI.5. – Distribuția pădurilor pe grupe de specii

• Grupa I cuprinde păduri cu funcții de protecție a apelor, păduri cu funcții de protecție a terenurilor și solului, păduri cu funcții de recreere, păduri cu funcții de ameliorare a factorilor climatici, păduri de interes științific și de ocrotire a genofondului și ecofondului forestier - 16171 ha,

• Grupa a-II-a cuprinde păduri cu funcții de producție și protecie - 8718 ha.

VI. 1.3. Starea de s ănătate a pădurilor Starea de sănătate a pădurilor este evaluată prin sistemul de monitoring forestier.

Principalii parametrii evaluaţi pentru supravegherea stării de sănătate a pădurilor sunt: -defolierea; -decolorarea frunzişului coroanelor arborilor; -vătămările fizice, datorate acţiunii diferiţilor factori biotici şi abiotici asupra arborilor. O altă măsură a calităţii habitatelor forestiere este dată de cantitatea de lemn mort. Masa lemnoasă uscată/moartă afectează în mod semnificativ fluxul de materie, energie și nutrienți în eosistem. Lemnul mort este un indicator pentru biodiversitatea nevertebratelor. De asemenea, joacă un rol improtant în reciclarea nutrienţilor şi a materiei organice, ca şi în crearea unei mari varietăţi de microhabitate pentru regenerarea speciilor de plante şi pentru alte organisme. Este un foarte bun indicator pentru valoarea de conservare a unei păduri. Lemnul mort din păduri reprezintă un sistem de microhabitate care evoluează continuu în timp, până la degradare. Cantitatea de lemn mort din păduri depinde de compoziţia speciilor de arbori, de tipul şi frecvenţa perturbărilor naturale din zonă, de sol şi de condiţiile climatice şi de tipul de gestiune forestieră (EEA, 2008). Cantitatea


51

variază considerabil între pădurile naturale, virgine şi cele gestionate. În pădurile virgine există o mare cantitate şi varietate de lemn mort. În general, lemnul mort căzut la pământ este mai bogat în specii decât cel pe picior. Dar ambele tipuri de lemn mort sunt importante. Creşterea cantităţii de lemn mort în păduri este considerată o măsură potenţială pentru creşterea biodiversităţii.

VI.1.4. Suprafe ţe de păduri regenerate Suprafa ţa parcurs ă cu tăieri de regenerare reprezintă suprafaţa pe care s-au executat tăieri de masă lemnoasă, efectuate în cadrul tratamentelor silvice pentru trecerea pădurii de la o generaţie la alta, prin care se urmăreşte în principal sigurarea regenerării acestora pe cale naturală şi realizarea unor structuri optime sub raport funcţional. Tabel VI.7. Evoluţia suprafeţei pe care s-au realizat regenerări artificiale la nivelul jud. Teleorman –ha-

Anul

Total Din care

Regenerări naturale

% Regenerări artificiale

%

2010 265 59 22 206 78

2011 204 79 39 125 61

2012 128 67 52 61 48

2013 178 113 63 65 37

2014 157 94 60 63 40


În anul 2014, se observă o scădere a suprafeței de păduri regenerate cu 21 ha, față de anul 2013 și cu 108 ha față de anul 2010.

Tendința este aceea de a promova regenerarea naturală, deoarece începând cu anul 2012, se observă o creștere a suprafeței de păduri regenerate natural față de suprafața de păduri regenerate artificial. Datele au fost furnizate de către Direcția Silvică Teleorman. VI. 1.5. Zone cu deficit de vegeta ţie forestier ă şi disponibilit ăţi de împ ădurire Suprafaţa acoperită cu pădure fiind de sub 5%, face ca judeţul Teleorman să fie deficitar în păduri, media la nivel naţional fiind de 31%, iar la nivel european de 34%. Mărirea suprafeţei ocupate cu vegetaţie forestieră se poate face prin împădurirea de terenuri degradate, înfiinţarea de perdele forestiere şi prin schimbarea folosinţei anumitor terenuri de la arabil/neproductiv la pădure. Principalele amenințări care afectează fondul forestier sunt factorii climatici și presiunea antropică asupra pădurii, îndeosebi în suprafețele proprietate privată care nu sunt administrate în regim silvic.


52

VI.2. Amenin ţări şi presiuni exercitate asupra p ădurilor VI.2.1. Suprafe țe de pădure parcurse cu t ăieri PĂDURI: fond forestier, cre şterea şi recoltarea masei lemnoase

În anul 2014, suprafața de pădure parcursă cu tăieri a fost de 5571 ha, din care tăieri de regenerare - 353 ha, tăieri de produse accidentale - 133 ha, tăieri de igienizare - 4058 ha și tăieri de îngrijire în arborete tinere - 1027 ha. Se observă o scădere a suprafeței de pădure parcursă cu tăieri cu 550 ha față de anul 2013.

Tabel VI.8. Evoluția suprafeței de pădure parcurse cu tăieri, în perioada 2010-2014 (ha)

Felul lucr ării/Anul 2010 2011 2012 2013 2014

Tăieri de regenerare 433 426 395 450 353

Tăieri de produse accidentale 500 930 587 106 133

Tăieri de igienizare 3700 3132 4604 4523 4058

Tăieri de îngrijire în arborete tinere

1002 890 1048 1042 1027


Masa lemnoasă recoltată reprezintă volumul brut de masă lemnoasă pe picior, recoltat până la sfârşitul anului, destinat persoanelor juridice atestate şi persoanelor fizice, conform reglementărilor legale.

În anul 2014, volumul de masă lemnoasă recoltată a fost de 42,4 mii mc, în scădere cu 4,1 mii mc față de anul 2013, înregistrându-se o creștere cu 0,6 mii mc la stejar și cu 0,7 mii mc la speciile diverse tari, iar la diversele specii moi înregistrându-se o scădere cu 5 mii mc față de anul 2013.

Tabel VI.9.-Volumul brut de mas ă lemnoas ă recoltat ă, pe principalele specii (mii mc)

Anul/Specia Total Rășinoase Stejari Diverse specii tari Diverse specii moi

2010 46,1 0,2 11,5 14,5 19,9

2011 45,5 0,2 10,5 15,4 19,4

2012 47,7 0,1 11,3 12,1 24,2

2013 46,5 0,4 11,6 14,0 20,5

2014 42,4 0 12,2 14,7 15,5



53

Volumul de masă lemnoasă recoltată, pe forme de proprietate în anul 2014 a fost de 42,4 mii mc, constatându-se o scădere cu 4,1 mii mc față de anul 2013, din care la forma de proprietate publică a statului înregistrându-se o scădere cu 4,6 mii mc față de anul 2013, iar la forma de proprietate privată înregistrându-se o creștere cu 0,6 mii mc. Tabel VI.10. Volumul de masă lemnoasă recoltată, pe forme de proprietate (mii mc)

Forma de proprietate/Anul 2010 2011 2012 2013 2014

Total 46,1 45,5 47,7 46,5 42,4

Proprietate publică a statului 42,1 42,0 41,5 42,6 38,0

Proprietate publică a UAT 0 0 0 0 0

Proprietate privată 3,7 2,4 6,0 3,4 4,0

Vegetația din afara FF 0,3 1,1 0,2 0,5 0,4

Sursa: RNP ROMSILVA- Direcția Silvică Teleorman VI.2.2 Schimbarea utiliz ării terenurilor VI.2.2.1. Fragmentarea utiliz ării terenurilor În anul 2012 s-a scos din fondul forestier proprietate privată o suprafață de 1,0 ha, cu compensare conform prevederilor legale, în vederea înființării unor obiective cu caracter turistic (prin urmare nu s-a diminuat suprafața fondului forestier). În anul 2014 nu au fost aprobate scoateri din fondul forestier. Ca atare, nu se poate reprezenta grafic suprafața de teren acoperită cu pădure convertită în alte clase și nici suprafața de pădure pierdută în funcție de tipul de conversie și procesul de fragmentare. VI.2.3. Schimb ările climatice

Schimbările climatice prezintă câteva ameninţări asupra dezvoltării şi productivităţii pădurilor precum creşterea frecvenţei şi severităţii secetelor din anotimpul de vară cu impact asupra speciilor de arbori sensibili la fenomenul de secetă. Efectele indirecte asupra productivităţii pădurilor sunt: modificări privind severitatea şi frecvenţa focarelor de dăunători şi boli, creşterea populaţiei de insecte şi mamifere dăunătoare şi impactul speciilor invazive existente şi noi.

Suprafaţa fondului forestier la 31 decembrie 2014, comparativ cu aceeaşi dată a anului 2013, a înregistrat o creştere de aproximativ 0,085 mii ha. Această creştere se datorează ca urmare a împăduririi unor terenuri din afara fondului forestier.


54

Riscul producerii incendiilor de pădure depinde de mulţi factori, dintre care cei mai importanţi ar fi: vremea, vegetaţia (de exemplu cantitatea şi tipul de combustibilitate al vegetaţiei), topografia, managementul forestier şi alţi factori socio-economici.

Probabilitatea de apariţie a unui incendiu la fondul forestier este influenţată de factorii naturali şi de factorii antropici. Acest indicator este exprimat prin suprafaţa de pădure afectată de incendii (exprimată în ha). În tabelul de mai jos este redată situația suprafeței forestiere afectate de incendieri, în perioada 2010-2014. Tabel VI.12. Situația suprafeței forestiere afectata de incendii, în perioada 2010-2014 (ha)

Anul Suprafa ța afectat ă

2010 0,10

2011 0,02

2012 0

2013 0,03

2014 0


VI.3. Tendin țe, prognoze și actiuni privind gestionarea durabil ă a pădurilor

În vederea gestionării durabile și asigurării continuitatii și dezvoltării fondului forestier ar trebui urmărite, printre altele, următoarele aspecte:

• creșterea suprafeței fondului forestier, prin preluarea în administrare a terenurilor slab productive din punct de vedere agricol;

• creșterea procentului regenerărilor naturale; • administrarea în regim silvic a tuturor suprafețelor de pădure aparținând diverselor

categorii de proprietari; • aplicarea unor măsuri complexe de combatere biologică integrată a arboretelor

afectate, renunțându-se pe cât posibil în viitor la combaterile avio-chimice; • diminuarea acțiunilor antropice dăunătoare ecosistemului forestier (poluare, tăieri

ilegale, pășunat, incendii,etc.); • promovarea în cadrul proceselor de regenerare a speciilor autohtone valoroase,

rezistente la condițiile de mediu; • dezvoltarea relațiilor cu mass-media în scopul permanentei informări a proprietarilor

de păduri despre necesitatea gestionării durabile a fondului forestier și modificările legislative apărute;

• colaborarea cât mai bună cu instituțiile statului pentru oprirea exploatărilor haotice în pădurile particulare și a valorificării masei lemnoase fără respectarea prevederilor legale;


55

• promovarea susținută a educației silvice în scopul formării conștiinței forestiere, mai ales în cadrul factorilor de decizie, în scopul cuantificării din punct de vedere economic al factorilor de protecție.

Existența pădurii în această regiune este de o importanță covârșitoare, influența ei benefică asupra vieții și activității oamenilor fiind unanim recunoscută.

RESURSELE MATERIALE ȘI DEŞEURILE

Generarea deşeurilor este indicatorul care ilustrează cel mai bine măsura interacţiunii dintre activităţile umane şi mediu. Generarea deşeurilor urmează, de obicei, tendinţele de consum şi de producţie. De exemplu, generarea deşeurilor menajere (cantitate/locuitor) creşte odată cu creşterea nivelului de trai. Creşterea producţiei economice, dar şi gestionarea ineficientă a resurselor, conduc la generarea de cantităţi mari de deşeuri. Actionând pentru respectarea mediului înconjurător, nu înseamnă să ne limităm doar la eliminarea produselor, ci şi la un comportament ecologic care este necesar în toate domeniile vieţii noastre cotidiene. Cele mai importante sunt zacamintele de petrol și gaze naturale, puse în evidență și exploatate în partea nord-estică a județului, între Videle și Olteni. O altă resursă o reprezintă materialele de construcții, nisipurile și pietrișurile din stratele de Fratesti, nisipurile și pietrișurile din albiile minore ale râurilor. Argila reprezintă, de asemenea o importanta materie primă pentru fabricarea cărămizilor.

VII.1.Generarea și gestionarea de şeurilor: tendin țe, impacturi și prognoze

Gestionarea deşeurilor din judeţul Teleorman se realizează în conformitate cu Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor, care deţine avizul de mediu nr. 80/15.05.2009.

Acesta se aplică pentru toate tipurile de deşeuri solide şi lichide, după cum urmează:

� deşeuri municipale (menajere şi asimilabile din comert, institutii şi servicii), � deşeuri din ambalaje � namoluri de la statiile de epurare a apelor uzate oraşenesti, � deşeuri din constructii şi demolari, � deşeuri de productie nepericuloase şi periculoase. � vehicule scoase din uz � deşeuri de echipamente electrice şi electronice

Sunt exceptate următoarele tipuri de deşeuri: � deşeurilor radioactive; � deşeurilor rezultate din prospectări, extractie, tratare şi depozitare a resurselor minerale

şi celor rezultate din exploatări în cariere; � cadavrelor de animale şi materiilor fecale sau altor substanţe naturale nepericuloase

utilizate în agricultură; � apelor uzate, cu exceptia deşeurilor lichide; � explozibililor expiraţi.


56

În elaborarea planului, au fost luate în considerare, fluxurile de deşeuri, sursele de generare, fluxuri şi cantităţi de deşeuri generate, sistemele actuale de colectare, transport şi tratare a deşeurilor şi modul cum acestea vor evolua în viitor. Procesul de planificare a avut ca obiect principal, dezvoltarea unui sistem controlat de gestionare a deşeurilor şi s-a concentrat pe principalele cerinţe care au ţinte asociate: - recuperare şi reciclare (ţintele de recuperare şi reciclare trebuie atinse aşa după cum sunt stabilite în legislaţie); - depozitare (închiderea depozitelor neconforme); - depozitarea deşeurilor biodegradabile (reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate).

Ca primă etapă de implementare a planului din punct de vedere tehnologic, s-au propus proiecte pilot, pentru a determina fezabilitatea tehnologiilor selectate în faza de planificare. De exemplu, pentru partea de reducere a deşeurilor biodegradabile depozitabile, au fost selectate numai două tehnologii: - compostarea – datorită cunoştintelor tradiţionale legate de această tehnologie în mediul rural, ca urmare implementarea ar necesita eforturi sumplimentare mai reduse; - tratarea mecano-biologică – datorită cerinţelor reduse în ceea ce priveşte calitatea materialului de intrare.

În ceea ce priveşte reducerea deşeurilor bioegradabile depozitate, implementarea s-a concentrat asupra a două aspecte: - zona rurală – implementarea se va baza pe compostarea tradiţională, în curte, extinderea acestei practici şi asigurarea că tehnologia îndeplineşte cerinţele proprii (material de intrare, metoda de procesare, utilizarea produsului final); - zona urbană – implementarea va trebui să se concentreze pe cerinţele specifice. Va presupune, de asemenea, necesitatea de noi capacităţi de tratare. Eliminarea deşeurilor prin depozitare sau incinerare este o ultimă soluţie utilizată, impusă fiind de limitările tehnologice şi suportabilitatea financiară. Autorităţile publice, cu implicarea agenţilor economici, cu sprijinul nemijlocit al populaţiei, au obligaţia de a implementa un sistem integrat de gestionare a deşeurilor, care să asigure evacuarea ordonată a deşeurilor, evaluarea necesarului de investiţii pentru realizarea fluxurilor de colectare şi colectare selectiv ă, transport, valorificare şi eliminare, toate acestea fiind obiective şi măsuri stabilite în Angajamentele asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, cu termene şi factori de răspundere. Susţinerea financiară a cheltuielilor pentru mediu este dependentă de starea economică a fiecărei ţări, deci decalajele existente între ţări marchează profund şi acest domeniu.

Prin implementarea prevederilor legale în activitatea curentă a agenţilor economici şi a administraţiilor publice locale, se preconizează că impactul gestionării deşeurilor asupra mediului şi sănătăţii umane se va reduce semnificativ.

Conform legislaţiei în vigoare, obiectivul general al Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor şi al Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor, este dezvoltarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, eficient din punct de vedere economic şi care să asigure protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului.

VII.1.1 Generarea și gestionarea de șeurilor municipale

Pe lângă contextul legislativ care ne obligă la o politică europeană în domeniul mediului, trebuie să recunoaştem şi efectul pozitiv pe care îl are asupra noastră, a membrilor comunităţii, existenţa unei ambianţe mai curate şi mai plăcute. Fie că este vorba


57

de marginile râurilor sau chiar ale unor pârâiaşe firave care străbat satele, fie că vorbim despre cartierele mărginaşe ale aglomerărilor urbane, în toate cazurile aruncarea necontrolată a gunoaielor şi resturilor de orice fel are darul de a strica imaginea unui întreg ansamblu arhitectonic sau a unui peisaj, oricât ar fi el de generos.

Generarea cantităţilor de deşeuri menajere şi asimilabil menajere este influenţată de factori din afara gospodăriei de deşeuri cum ar fi: populaţia, economia, sistemele de canalizare, sistemele de încălzire, activităţile de construcţii, comportamentul şi educaţia producătorilor de deşeuri şi nivelul de trai etc. În mediul urban, gestionarea deşeurilor municipale este realizată în mod organizat, prin intermediul serviciilor proprii specializate ale primăriilor sau al firmelor de salubritate. În mediul rural nu există servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor, transportul la locurile de depozitare fiind făcut în mod individual de către generatori. Sunt deservite de servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor numai o mică parte din localităţile rurale şi în special numai acele localităţi rurale aflate în proxima vecinătate a centrelor urbane.

Proiectul iniţiat de Consiliul Judeţean Teleorman ,,Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Teleorman”, finanţat în cadrul programului ISPA al UE, reglementat prin acordul integrat de mediu nr. 9/31.10.2005 şi autorizatia integrată de mediu nr.225/29.11.2012, a fost finalizat , in prezent SC Eco Sud SA cu sediul in Bucuresti, sector 1 opereaza la nivelul judeţului Teleorman. Cantitatea şi calitatea reziduurilor este un factor dependent de:

- marimea şi caracterul localităţii;

- condiţiile climatice;

- sistemul de încălzire;

- modul şi nivelul de trai;

- stadiul dezvoltării tehnicii ambalajelor etc.

Cantitatea reziduurilor solide menajere se defineşte prin două noţiuni; cantitatea medie anuală în kg/locuitor şi an şi cantitatea medie zilnică, exprimată în kg/locuitor şi zi.

Indicele de producere a reziduurilor menajere variază în limitele de 0,28 - 0,8 kg/locuitor şi zi, respectiv 100 - 300 kg/locuitor şi an. Calitatea şi cantitatea reziduurilor menajere constituie un factor esenţial care determină procedeele optime de neutralizare şi valorificare a acestora. Parametrii de bază care determină calitatea reziduurilor menajere sunt: compoziţia structurală, puterea calorică, conţinutul de cenuşă, umiditatea etc.

Principalele componente ale reziduurilor menajere sunt: hârtie, cartoane, plastic, metale, deşeuri textile, sticlă, ceramice, resturi alimentare, cenuşa etc.

În ţara noastra predomina grupa materialelor uşor fermentabile (resturi alimentare, vegetale etc.) în procent de 60-70%, în timp ce în ţarile dezvoltate, cea a materialelor combustibile (hârtie - cartoane, textile etc.) în proporţie de 40-50%.

Tabel VII.1.1 . Indicatori de generare a deşeurilor în judeţul Teleorman in perioada 2010-2014

An Indicatori de generare de şeuri

Deşeuri municipale şi asimilabile (kg/loc. si an)

Deşeuri menajere si asimilabile (kg/loc. si an)

2010 115,08 105 2011 111,5 101,2


58

2012 101,7 100,5 2013 102,4 101,7 2014 112,2 103,1

Din datele înscrise în tabel se poate constata ca deşeurile municipale şi asimilabile sunt în continua scadere. B. Alte date și informa ții specifice

Deşeuri biodegradabile

În țara noastra, componenta biodegradabilă din deşeurile municipale reprezintă o fracţie majoră. În această categorie sunt cuprinse:

- deşeuri biodegradabile rezultate în gospodării şi unităţi de alimentaţie publică; - deşeuri vegetale din parcuri, grădini; - deşeuri biodegradabile din pieţe; - componenta biodegradabilă din deşeurile stradale; - nămol de la epurarea apelor uzate orăşeneşti; - hârtia: teoretic, hârtia este biodegradabilă, dar din punctul de vedere al Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor, hârtia face parte din categoria materialelor reciclabile şi nu va fi inclusă în categoria biodegradabilelor, excepţie făcând hârtia de cea mai proastă calitate, care nu poate fi reciclată.

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

16000

2010 2012 2014

cant de

biodeseuri

depozitata(tone)

Figura VII.1.3 Cantitatea de deșeuri biodegradabile din deșeurile municipale depozitate in perioada 2010-2014 (tone) VII.1.2. Generarea și gestionarea de șeurilor industriale B. Alte date și informa ții specifice


59

În judeţul Teleorman, la nivelul anului 2014 cantitatea de deşeuri industriale s-a

diminuat comparativ cu anul precedent. Din cele aproximativ 100.000 tone/an deşeuri industriale rezultate de la agenţii economici cca.30% reprezintă deşeuri industriale valorificabile. Deşeurile care sunt valorificate în totalitate sunt deşeurile metalice (feroase şi neferoase), acestea fiind singura categorie colectată selectiv şi comercializată cu prioritate, atât de unităţile specializate de stat cât şi de cele private.

Printre principalii generatori de deşeuri industriale din judeţ, se numără: SC Donau Chem SRL Turnu Măgurele, SC Koyo România SA Alexandria, SC OMV Petrom SA – Asset IV Moesia Sud, SC OMV Petrom SA – Asset V Moesia Sud.

Prin natura lor, deşeurile periculoase au cel mai mare impact potenţial asupra mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei.

Datorită proprietăţilor precum inflamabilitate, toxicitate etc, deşeurile periculoase necesită o gestionare riguroasă din momentul generării până în momentul eliminării.

VII.1.3. Fluxuri speciale de de şeuri VII 1.3.1. Deșeuri de echipamente electrice și electronice

Deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) reprezintă echipamentele electrice şi electronice pe care deţinătorul le aruncă, are intenţia sau obligaţia de a le arunca, precum şi toate componentele, subansamblele şi produsele consumabile, parte integrantă a echipamentului.

La nivelul judeţului au fost stabilite prin HCL un număr de 6 amplasamente de colectare deşeuri DEEE: 1 amplasament de colectare în Turnu Măgurele, 1 amplasament în Roşiorii de Vede, 2 amplasamente în Alexandria şi 1 amplasament de colectare judeţean în Alexandria si 1 amplasament de colectare RoRec ( Alexandria) .

Operatorii economici autorizaţi pentru colectare DEEE, la sfârşitul anului 2014 au fost următorii:

- SC ALEXSAL PREST SA Alexandria – Autorizatia de mediu nr. 198/19.09.2012; -Serviciul Public Salubritate Turnu Măgurele – Autorizaţia de mediu nr.

60/13.05.2009, Revizuită în data de 13.10.2010 -SC Urbis Servconstruct SA Roşiorii de Vede - Autorizaţia de Mediu nr.

101/15.09.2010,revizuită in data de 20.06.2011 - SC RO REC – Autorizatia de Mediu nr. 18/05.02.2014 - SC GREENTRONICS SRL – Autorizaţia de Mediu nr. 74/ 07.05.2013 revizuită in

data de 19.11.2014 . Operatorul economic SC GREENTRONICS SRL deţine şi autorizaţie pentru

tratare/valorificare DEEE.

Figura VII.1.4. Gestionarea deșeurilor de echipamente electrice în judeţul Teleorman în perioada 2009-2012


60

0

50

100

150

200

2009 2010 2011 2012

cantitatea de

DEEE colectata-

tone

Coloană 3-D 2

Coloană 3-D 3

VII.1.3.2. Deșeuri de ambalaje Generarea si reciclarea de şeurilor de ambalaje

În ceea ce priveste obiectivele de reciclare / valorificare, la nivel național, în anul 2012, în județul Teleorman au fost îndeplinite țintele de reciclare/valorificare conform urmatorului tabel:

Tabel nr.VII.1.7. Gradul de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje în anul

2012

Tip material % reciclare % Valorificare

Sticl ă 66,3 66,3 Plastic 51,3 51,9 Hârtie şi Carton 69,8 70,2 Metal - Total 55,5 55,5 Lemn 41,1 42,8 Altele 0,0 0,0 TOTAL GENERAL 56,8 57,4

În anul 2014 s-a realizat inventarul pentru anul 2012, privind gestionarea ambalajelor

pentru : - 4 producători de ambalaje; - 40 producători de produse ambalate/ ambalaje de desfacere.


61

Datele specifice anului 2012 privind gestionarea ambalajelor/deşeurilor de ambalaje au fost introduse in Sistemul Informaţional de Mediu ( SIM ) , raportare online cu rol în fluidizarea transmiterii datelor colectate la nivelul judeţelelor către ANPM.

La nivelul judeţul Teleorman sunt autorizaţi :

- 5 reciclatori de deşeuri de ambalaje;

- 32 colectori de deşeuri de ambalaje.

VII.1.3.3. Vehicule scoase din uz – operatori econo mici autoriza ţi pentru colectarea şi tratarea VSU, num ăr de vehicule colectate şi dezmembrate

Vehicule scoase din uz ( VSU )

În judeţul Teleorman, la nivelul anului 2014 au funcţionat 3 agenţi economici autorizaţi pentru colectarea/tratarea VSU: SC Dan Construct Com SRL Alexandria, SC Ideal Com SRL Turnu Măgurele si PFA Bucur Florian Constantin Rosiorii de Vede.

MEDIUL URBAN, SĂNĂTATEA ŞI

CALITATEA VIE ŢII

IX.1. Mediul urban şi calitatea vie ţii: stare şiI consecin ţe

În judeţul Teleorman nu există aglomerări urbane cu peste 250.000 de locuitori. De asemenea nu sunt aglomerări cu peste 100.000 de locuitori, deci nu sunt întocmite nici hărţi de zgomot, conform HG 321/2005.

IX.1.3. Calitatea apei potabile şi efectele asupra s ănătăţii

Poluarea apei ,adică modificarea calităţii acesteia care rezultă din activitatea umană si care o face mai puţin aptă de a fi utilizată pentru diverse folosinţe, poate afecta starea de sănătate a populaţiei care o foloseşte in diverse scopuri ( consum pentru necesităţi fiziologice, băut, igienico-sanitar, menajer, imbaiere etc.). Din datele furnizate de DSP Teleorman, privind monitorizarea calităţii apei potabile pe anul 2014, din fântânele publice de pe raza judeţului, reiese că au fost recoltate 40 probe şi au fost efectuate 320 determinări fizico-chimice şi 160 de determinări bacteriologice. Au fost înregistrate depăşiri pentru 16 probe la nitraţi, 12 probe la amoniu, 1 probă la nitriţi, 4 probe la cloruri şi 48 detminări bacteriologice pozitive.


62

Pe teritoriul judeţului nu există zone naturale de îmbăiere care să corespundă legislaţiei sanitare şi care să presupună monitorizarea apei de îmbăiere. Referitor la cazuri de îmbonăviri provocate de consumul de ape necorespunzătoare din punct de vederea chimic sau bacteriologic, se precizează faptul ca nu se deţin date in acest sens. Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Teleorman, nu există zone natural de îmbăiere care să corespundă legislaţiei sanitare pentru a fi monitorizată apa de îmbăiere pe raza judeţului.

IX.1.4. Spaţiile verzi şi efectele asupra s ănătăţii şi calit ăţii vie ţii

IX.1.4.1. Suprafa ţa ocupat ă de spa ţiile verzi în aglomer ările urbane

Evoluția suprafeței spațiilor verzi din total intravilan (ha) în municipiul Roșiorii de Vede

Din analiza tabelului de mai jos se observă că în ultimii 5 ani suprafața ocupată de spații verzi din totalul intravilan în municipiul Roșiorii de Vede a rămas constantă.

Suprafața spațiilor verzi din totalul intravilan în perioada 2010-2014, în orașul Videle a rămas constantă, respectiv 36,65 ha. Suprafața spațiilor verzi din totalul intravilan în municipiul Turnu Măgurele a rămas constantă, respectiv 36,4 ha.

În ultimii 5 ani suprafața ocupată de spații verzi pe cap de locuitor, în municipiul Alexandria a crescut cu 9,91 mp, în anul 2014 față de anul 2010.

În ultimii 5 ani suprafața ocupată de spații verzi din totalul intravilan în oralul Zimnicea a crescut cu 11,66 ha. IX.1.5. Schimb ările climatice şi efectele asupra mediului urban, s ănătăţii şi calit ăţii vie ţii

Tendinţa liniară a temperaturii medii anuale pentru staţia Alexandria, pe intervalul 1961-2014 este de creştere (aproximativ 0,020C) pe an. Tabelul nr. IX.17. Număr de zile caniculare (>300C) din perioada 2009-2014

Staţia meteo/Anul

2009 2010 2011 2012 2013 2014

Alexandria 7 7 5 28 8 2


63

IX.5.2. Expunerea popula ţiei din aglomer ările urbane la riscul de inunda ţii

Inundaţiile produse in ultimii 10 - 15 ani si consecinţele ce le-au urmat, au condus, pe fondul unei creşteri a responsabilităţii sociale la o noua abordare, aceea de management integrat al riscului la inundaţii, abordare in care conştientizarea şi implicarea comunităţilor umane au un rol esenţial in evitarea pierderilor de vieţi omenesti si reducerea pagubelor

Riscul la inundaţii este caracterizat prin natura si probabilitatea sa de producere, gradul de expunere al receptorilor (numărul populaţiei si al bunurilor), susceptibilitatea la inundaţii a receptorilor si valoarea acestora, rezultând implicit că pentru reducerea riscului trebuie acţionat asupra acestor caracteristici ale sale.

Diminuarea pagubelor şi a pierderilor de vieţi omeneşti ca urmare a inundaţiilor nu depinde numai de acţiunile de răspuns intreprinse în timpul inundaţiilor, acţiuni abordate uneori separat, sub denumirea de managementul situaţiilor de urgenţă.

Acţiunile si măsurile pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti şi a pagubelor produse de inundaţii se desfăşoară pe teritoriul României de peste 200 de ani. În prezent sunt în funcţiune numeroase sisteme de lucrări de protecţie a populaţiei si a bunurilor, concretizate in principal prin diguri de apărare, regularizări de albii, lacuri de acumulare nepermanente folosite pe perioada viiturilor pentru atenuarea acestora, lacuri de acumulare permanente care pe langă volumele necesare satisfacerii cerinţelor de apa ale folosinţelor, dispun si de volume pentru atenuarea viiturilor, etc. Cu toate acestea, viiturile repetate si intense si inundaţiile asociate acestora au rămas o caracteristică esentială a cursurilor noastre de râu. Anual se inundă zeci de mii de hectare de terenuri, iar la nivel naţional, î-si pierd viaţa datorita inundaţiilor in medie aproximativ 8 locuitori, pagubele medii multianuale produse de inundaţii depășind 100 mil.Euro. Inundaţiile produse in ultimii ani, în special cele din anul 2005 și cele mai recente din anul 2014, au scos în evidenţă atât anumite slăbiciuni ale tehnicilor utilizate pentru protecţia împotriva inundaţiilor, cât şi a capacităţii de raspuns pentru gestionarea fenomenului.

Recentele inundaţii au scos de asemenea in evidenţă, vulnerabilitatea comunităţilor umane expuse riscului la inundații, manifestată prin slaba lor capacitate de a putea absorbi efectele fenomenului si de a se reface dupa trecerea acestuia.

Anul 2014 s-a caracterizat din punct de vedere al precipitațiilor înregistrate ca un an cu regim pluviometric excedentar, peste normele climatologice la majoritatea punctelor de masură analizate. Distribuţia anuală a precipitaţiilor a fost inegală, atat din punct de vedere temporal cât şi spaţial. Valorile lunare, anotimpuale, sezoniere, dar mai ales cele anuale comparativ cu mediile lunare şi anotimpuale au fost excedentare.

Pe cele 4 anotimpuri, cantităţile de precipitaţii cu cea mai mare pondere s-au inregistrat primavara (39%), minimele fiind inregsitrate in perioada de iarna (13%).

Fig.IX.17. - Ponderea cantităţilor de precipitaţii pe anotimpuri-2014

Repartitia cantitatilor de precipitatii pe anotimp uri

Analizând precipitaţiile lunare înregistrate se constată faptul că lunile cu cele mai însemnate cantităţi au fost aprilie, mai și iulie, perioade cand au fost înregistrate şi viituri semnificative în Bazinul Hidrografic Argeş- Vedea.

RADIOACTIVITATEA MEDIULUI


64

X.I. Monitorizarea radioactivit ăţii factorilor de mediu

X.1.1. Radioactivitatea aerului Statia de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului Zimnicea (SSRM) monitorizează permanent factorii de mediu prin două programe:

� Programul standard de monitorizare a radioactivitatii mediului

� Programul special de monitorizare a zonelor cu fondul natural modificat antropic

La nivelul SSRM Zimnicea obiectivele Programului standard de supraveghere a radioactivităţii mediului sunt :

- detectarea rapidă a oricăror creşteri cu semnificaţie radiologică ale nivelelor de radioactivitate a mediului pe teritoriul naţional;

- notificarea rapidă a factorilor de decizie în situaţii de urgenţa radiologică şi susţinerea cu date din teren a deciziilor de implementare a măsurilor de protecţie in timp real;

- controlul funcţionării surselor de poluare radioactivă cu impact asupra mediului în acord cu cerinţele legale şi limitele autorizate la nivel naţional;

- evaluarea dozelor încasate de populaţie ca urmare a expunerii suplimentare la radiaţii datorate practicilor sau accidentelor radiologice;

- urmărirea continuă a nivelelor de radioactivitate naturală, importante în evaluarea consecinţelor unei situaţii de urgenţă radioalogică;

- măsurări suplimentare de probe de apă de suprafaţă, apă de adâncime, sol şi vegetaţie spontană, în jurul unor obiective cu posibil impact radiologic;

- furnizarea de informaţii către public. X.1.1.Radioactivitatea aerului

� Aerosoli atmosferici Procedura de determinare a radioactivităţii atmosferei constă în aspirarea pe filtre a aerosolilor atmosferici şi măsurarea radioactivităţii filtrelor la diferite intervale de timp. Pentru a separa contribuţia radionuclizilor naturali de radioactivitatea unei probe de aerosoli atmosferici, măsurarea beta globala se realizeaza în trei etape : la 3 minute de la prelevarea probei pentru determinarea radioactivităţii imediate compusă din factorul natural plus eventualul factor artificial;

- la 20 de ore de la prelavarea probei pentru determinarea radonului şi toronului; - la 5 zile de la prelevarea probei pentru determinarea radioactivităţii artificiale a

probei.


65

De menţionat că în anul 2014 au fost 33 de remăsurari ale aerosolilor imediaţi, adică 33 de depăşiri ale pragului de atenţionare. După remăsurare valorile s-au încadrat în valorile normale. Filtrele aspirate şi măsurate beta global sunt expediate lunar la SSRM Craiova pentru analiza gamma spectrometrică. Toate datele sunt înregistrate în baza de date a SSRM Zimnicea şi sunt transmise, lunar la Laboratorului de Referinţă din cadrul ANPM Bucureşti.

În ultimii ani, variaţia maximelor anuale a activităţii beta globale a aerosolilor atmosferici-măsurare la cinci zile, din anul 2011 când a fost inregistrată o maximă anuală, tendinţa este în scadere.

� Debitul dozei gama în aer Un indicator important al radioactivităţii atmosferei îl reprezintă mărimea : doza gamma absorbită în aer.

De menţionat că pe parcursul anului 2014 nu s-au înregistrat depăşiri ale nivelului de atenţionare de 0.250 microGy/h. De menţionat că din anul 2010 funcţionează şi o staţie automată de debit de doza gamma care înregistrează din oră în oră debitul dozei gamma pe parcursul a 24 de ore zilnic şi care transmit date la LRM Bucureşti. Nici în cazul staţiei automate nu s-au înregistrat depăşiri ale nivelului de atenţionare de 0.250 microGy/h.

� Depuneri atmosferice totale şi precipita ţii Prelevarea probelor de depuneri atmosferice totale ( pulberi sedimentabile şi precipitaţii atmosferice ) se face zilnic, de pe o suprafaţă de 0,3 mp, durata de prelevare fiind de 24 de ore. Probele de depuneri atmosferice se măsoară în ziua colectării şi la 5 zile de la colectare. Probele se colectează şi pregatesc conform programului standard de prelevare şi măsurare a probelor de mediu.

În ultimii ani concentraţia de Cs-134 si Cs-137 în probele de depuneri atmosferice datorate accidentului de la Cernobyl a scăzut foarte mult. Radionuclidul natural de origine cosmogenică Be-7 a fost detectat şi măsurat în probele de depuneri atmosferice totale colectate şi măsurate la SSRM Zimnicea. În anul 2014 nu s-au înregistrat valori peste limitele de atenţionare, avertizare sau alarmare pentru probele de depuneri atmosferice. X.1.2. Radioactivitatea apelor

� Radioactivitatea apei brute de suprafa ţă În cursul anului 2014 au fost prelevate probe de apă brută de suprafaţă din fluviul Dunărea. Au fost colectaţi, pregătiţi şi analizaţi un număr de 730 litri de apă. Din aceştia 365 litri au fost folosiţi pentru analiza zilnică beta iar 365 pentru analiza lunară gamma. A fost urmărită radioactivitatea fluviului Dunărea, prelevările fiind zilnice. După evaporarea la sec probele sunt măsurate, calculate si trecute in baza de date. La sfârşitul lunii intreaga cantitate de reziduu se transmite către SSRM Craiova pentru măsuratorile gamma spectrometrice. Se constată un numar important de probe semnificative 365 probe analizate. Nu au fost însă depăşiri ale valorii de atenţionare.

Şi în cazul probelor întârziate, măsurate la 5 zile de la colectare pentru determinarea radioactivităţii artificiale se constată un număr 131 probe semnificative reprezentând 36 % din valorile măsurate. Nu s-a depăşit pragul de atenţionare. Din cantitatea de apă colectată


66

zilnic, 10 ml de apă brută se filtrează prin instalaţia de vid şi se cumuleaza. Întreaga cantitate ( 300 ml ) se trimite la sfârşitul lunii la LR - ANPM Bucureşti pentru analiză.

� Radioactivitatea apei de fântân ă

Zilnic, SSRM Zimnicea a măsurat beta global probe de apă fântână prelevată din reţeaua de distribuţie a oraşului şi din pânza de apă freatică, adică din fântână. Au fost prelevaţi zilnic câte 1 litru de apă de fântână. După prelevare probele au fost evaporate la sec, măsurate, apoi datele trecute în baza de date a staţiei. Valorile zilnice sunt transmise către LR - ANPM Bucureşti. Din apa prelevată, zilnic se opresc câte 10 ml care se filtrează prin instalaţia de vid. La sfârşitul lunii cantitatea de apă rezultată ( 300 ml apa de fântână ) se trimite la LR - ANPM Bucureşti pentru analize. Nu s-au înregistrat depăşiri ale pragului de atenţionare pentru apa de fântână. Şi pentru apa de fântână au fost înregistrate multe valori ale apei semnificative, 100 % din probe fiind peste pragul de detecţie al aparaturii. X.1.3. Radioactivitatea solului Probele de sol necultivat au fost prelevate în cursul anului 2014 cu frecvenţă săptămânală. Rezultatele sunt trecute în baza de date a SSRM şi transmise spre validare către LR – ANPM Bucureşti.

Pentru analiza gamma spectrometrică SSRM Zimnicea a prelevat în lunile iunie şi octombrie câte o probă anuală de sol necultivat de pe o suprafaţă de 10x10 cm şi o adâncime de 5 cm. După pregătirea specifică programului, proba a fost trimisă către SSRM Craiova pentru determinări gamma spectrometrice. De asemenea, în luna iunie s-a prelevat şi o probă de sol arabil, prin aceleaşi metode. În aceste probe au fost identificaţi radionuclizi naturali K-40, Pb-214, Ac-228 dar şi urme de radionuclizi artificiali Cs-134 si Cs-137, fără a depăşi limita de detecţie a aparaturii. X.1.4.Radioactivitatea vegeta ţiei Probele de vegetaţie spontană au fost prelevate de către SSRM Zimnicea cu frecvenţă săptămânală, din perimetrul staţiei meteo Zimnicea, în perioada de vegetaţie. Pentru analiza gamma spectrometrică SSRM Zimnicea a prelevat în lunile iunie şi octombrie câte o probă anuală de vegetaţie spontană de pe o suprafaţa de 1 mp. După prelevare şi pregătire, proba a fost trimisă la SSRM Craiova pentru măsurare.

X.2. Programul special de supraveghere a radioactiv itatii mediului

SSRM Zimnicea a participat şi la realizarea programelor speciale de supraveghere a

radioactivităţii mediului stabilite de către SLR – ANPM Bucureşti în conformitate cu prevederile Ordinului MMP nr. 1978/2010.

Programul special realizat de SSRM Zimnicea a constat în prelevarea probelor, pregătirea şi transmiterea probelor către SSRM Craiova şi ANPM Bucureşti conform instrucţiunilor de lucru primite.


67

Au fost prelevate probe speciale de apă brută - fluviul Dunăre (oraş Zimnicea, amonte şi aval de SC Donau Chem SRL Turnu Măgurele), vegetaţie spontană (oraş Zimnicea; SC Donau Chem SRL Turnu Măgurele– pe direcţia N,V,E) , sol necultivat şi sol arabil (oraş Zimnicea, SC Donau Chem SRL Turnu Măgurele– pe direcţia N,V,E;).

Programul special de supraveghere a radioactivităţii a fost extins şi în zona Turnu Măgurele deoarece pe amplasamentul combinatului SC Donau Chem SRL există depozitul de fosfogips.

� Concluzii :

Radioactivitatea naturală a mediului înconjurator este sursa majoră de iradiere

internă şi externă a organismului uman. Radioactivitatea naturală este determinată de prezenţa în aer, apă, sol, vegetaţie, organisme animale a substanţelor radioactive de origine terestră, existente în mod natural, la care se adaugă radiaţia cosmică. Expunerea naturală de referinţă este de 2,4 mSv/an, admisă la nivel internaţional. Factorul principal şi constant de iradiere a organismului uman îl constituie prezenţa în atmosfera liberă a gazelor radioactive Radon si Toron, precum şi a descendenţilor acestora. Cele două componente ale expunerii naturale sunt : expunerea externă, 0.85 mSv/an si expunerea internă, 1.55 mSv/an. În anul 2014 nu au existat evenimente de contaminare radioactivă a mediului in zona SSRM Zimnicea. Baza de date existentă la SSRM Zimnicea permite evidenţierea imediată a unor eventuale creşteri ale nivelului de radioactivitate.

CONSUMUL SI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

XI.1.Tendin ţe în consum XI.1.2. Locuin ţe

� Numărul mediu de persoane pe locuinţă Tabel XI.1 .Populaţia totală stabilă raportată la numărul total de locuinţe, Jud. Teleorman în perioada 2009-2013;

Anul 2009 2010 2011 2012 2013 Populaţie 385678 382791 379818 375168 369720

Locuinţe 167585 167722 171788 171932 172016 Nr.

persoane/locuinţă 2,3 2,28 2,21 2,18 2,15

Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Teleorman

� Consumul de energie electrică în locuinţe; � Consumul de energie electrică al populaţiei la nivel judeţean pe ultimii cinci ani � Cheltuieli de consum medii pe persoană; � Cheltuieli totale (exprimate în lei preţuri curente) efectuate de populaţie pentru

consum curent şi intrate în consum (produse alimentare, nealimentare, servicii) şi contravaloarea consumului uman de produse agroalimentare din resursele proprii ale locuinţei/gospodăriei, la nivel judeţean, pentru ultimii cinci ani;

XI.1.3. Mobilitate


68

XI.2. Factori care influien ţează consumul � Influienţele economice

Consumul este influienţat foarte mult de nivelul veniturilor şi al bugetului consumatorului.

Preţurile alimentelor în România au scăzut în genereal o dată cu scăderea TV la aceste produse. Consumatorii vor deveni tot mai raţionali în privinţa cheltuielilor alimentare, mulţi se vor orienta către produse mai ieftine, alţii vor achiziţiona mai puţin, în cantităţi mai mici, iar alţii chiar vor renunţa la unele produse. Potrivit tuturor statisticilor apărute şi în mass-media, un român cheltuişte cea mai mare parte din venituri pe produse alimentare. Ţara noastră rămane una bogată în materii prime, iar fructificarea resurselor este, in principal, o problema de mentalitate. Una din tendintele din Romania ale consumului durabil este reciclarea ambalajelor, realizată atât de companii, cât şi de consumatori.

Unii sociologi care au studiat problema consumului, consideră că în Romania încă nu se manifestă un consum sustenabil, generalizat, deoarece conceptul este înca prea "tânăr" şi fara reprezentări cu ecouri în mase.

� Influienţe demografice

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în 1990, erau in România în jur de 23,21 milioane de locuitori, din care aproximativ 27,5% persoane de peste 50 de ani. În 2000, ţara noastră avea aproximativ 22,45 milioane de locuitori, din care in jur de 29% aveau peste 50 de ani, iar anul trecut aceste cifre erau de 21,46 milioane de locuitori, din care 33,7% seniori. Conform estimărilor Eurostat, tendinţa se va menţine în România. În 2020, vor fi 20,83 milioane de locuitori, din care in jur de 37% cu varsta peste 50 de ani. Acest lucru înseamnă o creştere cu aproape 9,5% a procentului de persoane de peste 50 de ani din totalul populaţiei, în decurs de 30 de ani. Tendinţa de îmbătrânire a populaţiei va duce la apariţia unor noi segmente de piaţă sau la lansarea de produse dedicate seniorilor, pe lângă cele clasice dedicate acestora. Creşterea numărului de persoane cu vârsta peste 50 de ani în totalul populaţiei din România începe să atragă investiţii în produse dedicate seniorilor. Conform Institutului Naţional de Statistică (INSSE), la 1 iulie, 2010, în jur de 34% din populatia din România (21,43 milioane), aproximativ 7,26 milioane de persoane, avea peste 50 de ani, aproape 3,2 milioane având mai mult de 65 de ani. Din statisticile INSSE rezultă ca în ultimii ani, numărul persoanelor de peste 50 de ani a urcat în totalul populaţiei, fiind de 33,35% in 2008 si de 33,63% acum doi ani.

� Tipuri de consumatori

a). Tipuri de consumatori în funcţie de vârstâ:

Copiii alcătuiesc un segment însemnat de consumatori datorită faptului ca participă, alături de părinţi, la efectuarea cumpărăturilor; influenţează, de multe ori, marimea şi structura cumpărăturilor; mărfurile destinate lor au o pondere ridicată în volumul total al desfacerilor.


69

Adolescenţii reprezintă o categorie importantă de cumpărători, mai ales pentru faptul că realizează, în mod autonom, o serie de cumpărături, dintre care se detaşează: dulciurile, ziarele, revistele, cărţile, discurile; articolele de toaletă şi produsele cosmetice, articolele de îmbracaminte cu nota predominant sportivă.

Adulţii, persoane mature reprezentând cea mai importantă categorie de consumatori, decid singuri în toate împrejurarile şi în cunoştinţă de cauză, au un comportament constant, gusturi si preferinţe diferenţiate si stabile, experientă în domeniul consumului etc.

Persoanele în varstă constituie un segment special de consumatori, cu urmatoarele caracteristici comportamentale: ataşament puternic fată de produsele existente mai de mult'pe piaţă si faţă de metoda tradiţională de vânzare; o anumitărezistenţă la nou si la schimbare; o structură a consumului specifică vârstei înaintate; o anumită încetineală în luarea deciziei de cumpărare; apreciază la mărfuri calităţi precum: utilitatea, rezistenţa, intreţinerea uşoară; sunt mai grijulii în privinţa cheltuielilor; consultă cu grijă preţurile, asupra cărora sunt mai bine documentaţi;

b). Tipuri de consumatori in functie de sex:

Femeile, reprezent\nd categoria cea mai numeroas[ de consumatori, au un comportament de consum caracterizat prin: sensibilitate mai accentuată, trăind intens actul de cumpărare a unui produs; sunt influenţabile; manifestă preferinţă pentru noutăţi; au spirit gospodăresc mai dezvoltat; cunosc mai bine majoritatea produselor; sunt mai exigente faţă de mărfuri si mai atente la preţul acestora; au o atitudine mai critică faţă de munca vânzatorilor şi caută să-şi impună părerea lor. De aici, necesitatea de a fi tratate cu foarte multă atenţie de vânzător, evitându-se contrazicerile şocante.

Bărbaţii sunt consumatori cu un comportament specific: sunt mai decişi, hotărâţi să nu-şi "piarda timpul', au mare încredere în propria persoană şi de aceea nu primesc uşor sfaturile personalului comercial; cunosc mai mult articolele tehnice şi mai putin pe celelalte, ceea ce ii determină să evite cumpărăturile care îi pun în "inferioritate'; apreciază, în general, argumentele "raţionale' care se aduc în favoarea produselor si nu pe cele de ordin "afectiv'.

c).Tipuri de consumatori in functie de ocupatie

Deoarece personalitatea unui om se identifică strâns cu profesiunea, este de înţeles că aceasta va influenţa şi calitatea sa de consumator. Se poate spune, deci, că profesiunea determină în anumite limite gusturile, preferinţele şi obiceiurile de consum ale oamenilor. Sunt, aşadar, diferenţieri ceva mai generale si nu o demarcaţie tranşantă sub toate aspectele. În această accepţie se poate spune ca există unele tipuri socio-profesionale de consumatori distincte, pe zone geografice sau în interiorul aceleiaşi localităţi. Astfel, elevii şi studenţii se orientează, predominant, spre îmbracamintea sport, spre cărţi si articole care le servesc pentru studiu,în timp ce mecanicii auto, de exemplu, acordă o atenţie deosebită magazinelor sau raioanelor de specialitate.

XI.3. Presiuni asupra mediului cauzate de consum

XI.3.2. Consumul de energie pe locuitor


70

La solicitarea noastră cu nr.7498/10.06.2015, adresată Direcţiei Judeţene de Stataistică Teleorman, căreia i-am solicitat date şi informaţii , legate de acest punct, aceasta ne-a transmis prin adresa nr.245/02.07.2015, că instituţia nu dispune în baza de date de cele cerute de noi.

Documents

APM august - prefectura- · PDF filePoluarea aerului are numeroase cauze, unele fiind rezultatul activit ăţilor umane din ce în ce mai intense, r ăspândite şi complexe,