24
ANTISEPTICELE ŞI DEZINFECTANTELE Antisepticele – substanţe ce exercită acţiune bactericidă (omoară) şi/sau bacteriostatică (inhibă creşterea) asupra microorganismelor aflate pe un ţesut viu (piele, mucoase, cavităţi naturale, plăgi) Dezinfectantele – substanţe ce destrug agenţii patogeni din mediul extern (diferite obiecte şi instrumente, pansamente, îmbrăcăminte, mobilă, pereţi, excrete). CERINŢELE FAŢA DE ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE 1. Să nu posede acţiune toxică, organotropă, alergizantă, mutagenă, oncogenă, teratogenă, iritantă asupra macroorganismului. 2. activitate antimicrobiană marcată şi un indice de activitate mare. 3. Acţiune microbocidă sau microbostatică. 4. Spectrul antimicrobian larg. 5. Să posede timp variat de acţiune (de durată scurtă şi lungă). 6. Să fie într-o formă medicamentoasă (pulbere) aptă pentru păstrarea îndelungată. 7. Formele medicamentoase itilizate nu trebuie să coloreze pielea pacientului, să altereze pansamentele, lengeria, îmbrăcămintea şi să nu emită miros neplăcut. 8. Formele medicamentoase să fie rezistente la lumină, T 0 C, să nu piardă activitatea la sterilizare, păstrare şi contactul cu substratele bioorganice. 9. Să fie bine solubule în lipide şi slab sau moderat în apă pentru a fi mai efective şi a micşora efectele toxice sistemice. 10. Să nu posede proprietăţi antigenice.

Antiseptice Si Dezinfectantele

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Antisepsia

Citation preview

Page 1: Antiseptice Si Dezinfectantele

ANTISEPTICELE ŞI DEZINFECTANTELE

Antisepticele – substanţe ce exercită acţiune bactericidă (omoară) şi/sau bacteriostatică (inhibă creşterea) asupra microorganismelor aflate pe un ţesut viu (piele, mucoase, cavităţi naturale, plăgi)

Dezinfectantele – substanţe ce destrug agenţii patogeni din mediul extern (diferite obiecte şi instrumente, pansamente, îmbrăcăminte, mobilă, pereţi, excrete).

CERINŢELE FAŢA DE ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

1. Să nu posede acţiune toxică, organotropă, alergizantă, mutagenă, oncogenă, teratogenă, iritantă asupra macroorganismului.

2. activitate antimicrobiană marcată şi un indice de activitate mare.

3. Acţiune microbocidă sau microbostatică.

4. Spectrul antimicrobian larg.

5. Să posede timp variat de acţiune (de durată scurtă şi lungă).

6. Să fie într-o formă medicamentoasă (pulbere) aptă pentru păstrarea îndelungată.

7. Formele medicamentoase itilizate nu trebuie să coloreze pielea pacientului, să altereze pansamentele, lengeria, îmbrăcămintea şi să nu emită miros neplăcut.

8. Formele medicamentoase să fie rezistente la lumină, T0C, să nu piardă activitatea la sterilizare, păstrare şi contactul cu substratele bioorganice.

9. Să fie bine solubule în lipide şi slab sau moderat în apă pentru a fi mai efective şi a micşora efectele toxice sistemice.

10. Să nu posede proprietăţi antigenice.

11.Trebuie să fie accesibile, eftine şi ecologic pure.

12. Să posede un şir de efecte secundare ce ar amplifica eficacitatea şi ar reduce toxicitatea.

13. Excipienţii folosiţi să nu influenţeze activitatea lor şi se potenţieze efectele adverse.

14. Preparatele combinate pot fi acceptate dacă ele realizează un efect aditiv sau sinergic, iar reacţiile adverse nu se potenţează şi nu creşte frecvenţa lor.

Page 2: Antiseptice Si Dezinfectantele

CLASIFICAREA ANTISEPticelor

I. După structura chimică1. Alcoolii - alcoolul etilic

- alcoolul izopropilic2. Acizii - acidul boric

- acidul benzoic- acidul salicilic- acidul undecilenic- benzil-benzoat

3. Aldehidele - aldehida formică (formaldehida)- Metenamina - glutaraldehida

4. Derivaţii halogenaţi - hipocloritul de sodiu - cloramina, halazona- dicloramina- iodul- iodonat, iodoform, iodinol- polivinil-pirolidon-iod

5. Preparatele metalelor - diclorura de miercur- oxicianura de miercur- oxidul galben de miercur- azotatul de argint- colargolul, protargolul- sulfatul de cupru şi zinc

6. Derivaţii fenolici - fenolul - timolul- hexoclorofenul - eugenolul- triclorosanul - ortfenilfenolul (bifenilol)- crezolul, tricrezolul - policrezulen - rezorcina

7. Coloranţii - acridina - etacridina - albastru de etilen (metiltionina)- cristal violet (metirosanilina)- verde de briliant

8. Preparatele oxidante - peroxidul de hidrogen - peroxid de uree - peroxid de benzoil

- permanganatul de potasiu - ozon9. Derivaţii nitrofuranului - nitrofuralul - furagina10. Derivaţii 8-oxichinolinelor

- chinozolul

11. Uleiuri eterice - ulei de tim - ulei de cuişoară- ulei de scorţişoară -ulei de eucalipt- ulei de mentă

12. Derivaţii de chinoxalină - dioxidina13. Bazele - soluţie de amoniac14. Derivaţii de biguanide - clorhexidină15. Detergenţii a) agenţii cationici

- clorura de benzalconiu - bromura de cetrimoniu- bromură de cetilpiridiniu - degualiniub) agenţii anionici- săpunuri propriu-zisec) amfoterici (neonici)- dodicina

16. Diverse - clorchinaldolul

Page 3: Antiseptice Si Dezinfectantele

FARMACODINAMIA COLORANŢILOR

Parametrii Caracterizarea coloranţilorReprezentanţii 1. Derivaţii acridinici – acridina, etacridina.

2. Derivaţii azolici – fenazopiridina.3. Derivaţii de trifenilmetan – cristal violet, verdele de briliant (metilrosanilina)4. Derivaţii de fenotiazină – albastru de metilen (metiltionina)5. Derivaţii de pirimidină - hexatidină

Mecanismul de acţiune

1. Competiţia cu enzime pentru ionii de hidrogen;2. Dereglarea schimbului de ionii în celule microorganismului;3. Alterarea proteinelor celulare.Prin acestea mecanisme se dezvoltă acţiunea bacteriostatică sau bactericidă, fungicidă, amebicidă şi antihelmintică prin efect direct sau după transformarea în metaboliţi activi.

Particularităţile de utilizare

Etacridina (rivanol):Se foloseşte în chirurgie, ginecologie, urologie, oftalmologie, dermatologoe, otorinolaringologie:a) plăgi proaspede şi infectate – soluţie 0,05-0,2%;b) spălături ale cavităţilor pleurale, abdominale (pleurite şi peritonite cu puroi); articulaţiilor şi

vezicei urinare (artrite şi cistite cu puroi) – soluţie 0,05-0,1%;c) furuncule, carbuncule, abscese – soluţie 0,1-0,2%;d) conjunctivite – soluţie 0,1%;e) spălături ale uterului în perioada postnatală – soluţie 0,1%;f) dermatologie – unguent 1%; pastă 5-10%; pudră 2,5%.Cristal violet (violet de genţiană):a) plăgi infectate;b) escare, ulcere;c) dermatite, dermatomicoze;d) stomatite, infecţii streptococice sau fungice ale mucoasei bucale;e) amestecul de violet de genţiană şi acriflavină se indică pentru aplicaţii în benzenarele

septice şi tratamentul gingivitei ulcero-membranoase. Fl.soluţia alcoolică în fl.1% - 10 ml.Albastru de metilen (metiltionina): a) utilizarea topică sub formă de soluţii alcoolice 1-3% pentru:- profilaxia infectării traumelor mici ale pielii;- tratamentul maladiilor purulente şi inflamatorii ale pielii (piodermii, furuncule etc.),

combustii.b) spălături ale vezicii urinare (cistite, uretrite) – soluţii apoase 0,02%; c) intern în cistite, uretrite, methemoglobinemie.Verdele de briliant:Extern sub forma de soluţii alcoolice sau apoase 1-2% pentru:a) profilaxia infectării traumelor mici ale pielii;b) tratamentul formelor uşoare ale maladiilor purulente ale pielii ( piodermii, furuncule,

blefarite etc.).Acţiunea antiseptică este mai pronunţată în soluţiile alcoolice.Hexetidină (stomatidină, hexoral etc)Fl.soluţie în flacoane a 60 şi 200 ml, aerosol a 40 ml.Fd. Derivat de pirimidină cu proprietăţi antiseptice datorită concentraţiei cu tiamina, necesară pentru dezvoltarea normală a bacteriilor gram - pozitive şi gram-negative, fungilor. Posedă deasemenea acţiune astringentă, mucilaginoasă, hemostatică, analgezică şi deodorantă: durata efectului 10-12 ore.i. maladii inflamatorii ale cavităţii bucale (stomatite, afte, gingivită, paradontoză, paradontopatii etc) şi faringelui (tonsilită, faringită etc.); candidoze ale cavităţii bucale şi faringelui; hemoragii gingivale; igiena cavităţii bucale (în maladii cu miros neplăcut).

ALDEHIDELE (ALDEHIDA FORMICĂ, NOXITOLINA, METINAMINA)

Parametrii CaracterizareaProprietăţile fizico-chimice

1. la t0C camerei este un gaz incolor cu miros caracteristic şi gust caustic;2. acţiunea iritantă a mucoaselor la inhalarea;3. la t0C de 400C efectul dezinfectant este mai mare decât la 20C de 15 ori;4. se livrează sub formă de soluţie apoasă 36,5-37,5% (formol sau formalină).

Proprietăţile farmacologice

1. Este un antiseptic şi dezinfectant universal cu o înaltă activitate antimicrobiană. Posedă acţiune:

- antiseptică şi dezinfectantă;- deodorantă;- astringentă şi tanantă.

Page 4: Antiseptice Si Dezinfectantele

2. Influenţează cid şi static bacteriile, fungii, viruşi, protozoare, iar acţiunea asupra sporilor este slabă.

Mecanismul de acţiune

1. Este o substanţă reductoare foarte puternică. Uşor interacţionează cu sărurile de amoniu, amidele, aminoacizii, precipitează multe metale.

2. Blochează NH2 –grupele din proteine, iar la concentraţii mari produce precipitarea lor. Posibil, aceasta este cauzată de formarea unor compuşi ireversibili ai alcoolului metilic (format la reducerea aldehidei formice în soluţii apoase) cu proteinele şi acizii nucleici, precum şi a enzimelor.

3. Inactivează toxinele microbiene cu pierderea proprietăţilor toxice.Indicaţiile 1. pentru prelucrarea mâinilor – soluţii, unguente, aerosol 0,5-1%;

2. pentru irigarea cavităţilor - soluţii la diluţii 1:2000-1:3000.3. dezinfectarea instrumentelor chirurgicale, încăperilor;4. hiperhidroză plantară - local soluţii 2-10%;5. conservarea pieselor anatomice;6. prepararea anatoxinelor.

Alte preparate 1. noxitolina – eliberează lent aldehida formică şi se foloseşte pentru irigarea cavităţilor organismului şi fistulelor. Sub formă de soluţii apoase 1-2,5%;

2. metanamina (hexametilentetramina) – în mediul acid eliberează aldehida formică. Se foloseşte în infecţiile căilor urinare, mai rar biliare, intern sau i/v (sol. 40%-5-10 ml) unde în mediul acid se discompune cu eliberarea substanţei active;

3. lizoformul – soluţie alcoolică a aldehidei formice în săpun. Se utilizează ca dezinfectant, antiseptic sub formă de soluţii 1-4%.

Page 5: Antiseptice Si Dezinfectantele

HALOGENII CA ANTISEPTICECARACTERIZAREA PREPARATELOR CLORULUI (CLORUL, CLORAMINA, HALAZONA)

Parametrii CaracterizareaPreparatele - hipocloriţi: hipoclorit de sodiu şi calciu;

- compuşi organici cloruraţi: cloramină, halazonă etc.Mecanismul de acţiune - eliberează clorul activ, care, posibil, formează acid hipocloric, ce:

a) manifestă proprietăţi oxidante prin influenţarea SH grupelor ale enzimelor şi proteinelor;

b) contribuie la halogenarea NH2 grupelor proteinelor din citoplasmă.Efectele - antiseptic şi dezinfectant asupra bacteriilor (gram+ şi gram-) în concentraţii mici,

protozoarelor, virusurilor;- deodorant;- decolorant;- detoxifiant.

Particularităţile de acţiune şi utilizare

- efectul antiseptic se reduce în prezenţa puroiului, sângelui, ţesuturilor necrotice etc.;- antisepsia tegmentelor, plăgilor (sa 0,25-0,5%cloronici);- prelucrarea instrumentelor, lengeriei, eliminărilor de la pacienţi (cloramina);- prelucrarea apei (halazona);- în stomatologie: a) hipoclorit de sodiu în tratamentul stomatitei ulcerative acute (sol.0,5%), curăţarea

protezelor (sol.1%); irigarea canalelor (sol.5%);b) hipocloritul de calciu ca înălbitor al dinţilor;c) cloramina pentru: gargarisme în miros neplăcut (apa de gură - sol.0,2%); tratamentul

endodontic (supuraţii apicale - sol 2-4%); înlăbitor al dinţilor şi spălarea protezelor; prelucrarea canalului corneal în tratamnetul periodontitelor (sol 1-2%).

Reacţiile adverse - fenomene iritative pe mucoase (conjunctivală, nazală, laringiană) la concentraţii de peste 1/10000- la concentraţii mari apar efecte sistemice: acidoză, edem pulmonar acut, colaps, chiar moarte.

Caracterizarea iodului şi iodoforilorParametrii Caracterizarea

Iodului: - sol. apoasă de iod (lugol)- sol. alcoolică 2% şi 6,5%- sol. glicerinoasă 2%- sol. 2% în propilenglicol

Iodul şi iodoforiiI. Mecanismul de acţiune:1) activitate oxidantă a iodului molecular;2) denaturarea proteinelor în doze mari.

II. Efectele: 1) antiseptic universal;2) antimicotic:3) amebicid;4) virucid moderat;5) revulsiv – sol. 5-7%;6) iritant (căilor respiratori, gastrici) – sol. 5-7%;7) expectorant;8) contrast.

III. Utilizarea: 1) antisepsia cutanată preoperatorie (2%);2) antifungic – sol. 2% în glicerină;3) pe mucoasa în tonzilite, faringite;4) angio- şi pielografie.

Iodoforii:- iodonat- iodinol- iodoform- betadină etc.

I. Sunt complexe ale iodului cu un agent tenzioactiv neionic (mai des), anionic sau cationic (mai rar). Detergenţii sunt purtători al iodului.

II. În iodofori se găseşte sub 2 forme: a) liberă – cu acţiuni respective; b) legată – inactivă, eliberată la micşorarea celei libere.III. Ei eliberează iodul lent, în contact cu ţesuturile.IV. Se poate îndepărta de pe piele cu apă.V. Efectul germicid cu latenţa 1-6 min şi durata prelungită.VI. Activi Gr+ şi Gr-, fungi, dezodorant.VII. Activi şi în prezenţa serului, sângelui, puroiului, ţesut necrotizat.

Page 6: Antiseptice Si Dezinfectantele

VIII. Utilizarea: 1) antisepsia preoperatorie a pielii şi mucoaselor (excepţie conjunctivita);2) spălături ale plăgilor infectate, arsuri, îmbibarea meşelor şi compreselor, băi

locale;3) antisepsia pentru puncţie venoasă, injecţii s/c;4) dezinfecţia obiectelor, mobilierului, sălilor operatorie, aparatelor;5) antiseptic în candidozele bucale şi vaginale.

Iodonatul, iodinolul, iodoformul, septozol, betadine, isodine.

Caracterizarea fenolilor şi derivaţilorFenolul (ac. fenic, ac. carbolic) Crezolul Rezorcina

1) are un miros pătrunzător şi gust caustic;2) acţiune bacteriostatică în concentraţii 0,2-

1%, bactericidă la 3-5% prin precipitarea proteinelor;

3) legătura fenolului cu proteinele este slabă, favorizând pătrunderea anesteticului în profunzime;

4) distruge formele vegetative ale microorganismelor, Gr+ sunt mai sensibili ca Gr-, fungii;

5) sporii pot rezista câteva zile la concentraţia 1%;

6) bacilul Koch este rezistent;7) la t0C scăzută şi mediul alcalin efectul

este redus;8) aplicat local 2% - anestezic local, scade

excitabilitatea nervilor periferici;9) concentraţia 5% - iritant şi caustic;10) puterea mare de pătrundere determină

leziuni profunde, ca se vindecă greu (acţiune locală este diminuată prin glicerină şi ulei, dar mărită prin alcool, care-i uşurează pătrunderea);

11) utilizarea:a) ca dezinfectant – 2-5% pentru dejecţii,

spută, pardoseli;b) ca antiseptic în sol. ulei sau glicerină

(antiseptic de depozit, fiind eliberat lent în faza apoasă).

1) se solubilizează cu ajutorul alcoolilor şi săpunurilor, opţinându-se lizol şi creolină;

2) acţiune dezinfectantă este de 25 ori mai mare ca a fenolului;

3) dezinfecţia dejecţiilor: creolina se foloseşte sub formă de emulsie 5-10% ăn apă;

4) antiseptic în medicina veterinară.

1) acţiune dezinfectantă ca la fenol;

2) antimicotic;3) local sol. 1-2% -

antiseptic şi keratoplastic, 3-5%- keratolitic, mai concentrat – caustic;

4) folosite în dermatologie (micozele şi eczemele impebiginizate).

CARACTERIZAREA ACIZILORAc. boric Tetraborat de Na (Borax) Ac. benzoic Ac. salicilic

1) acţiune antiseptică şi fungistatică slabă;

2) e suportat bine de piele şi mucoase;

3) se foloseşte în:- intertrigo;- piodermie;- hiperhidroză;- spălături ale vezicii

urinare, vaginului.4) formele: sol. apoasă 3%; ung. 10%; losion; pudre cu amidon, talc, oxid de zinc.

1) acţiune antiseptică slabă;

2) indicată în:- afecţiuni inflamatorii

ale pielii;- seboreea fieţii şi pielii

capului;- eczematide;- stomatită.3) formele: sol. apoasă

3% - comprese locale; sol. glicerinoase - 2-4% pe mucoase.

1) acţiune nespecifică datorită modificării pH;

2) acţiune specifică;3) bacteriostatic –

concentraţia 1/1000;4) acţiune antitermică

slabă şi antipruriginoasă;

5) slab iritant;6) extern antimicotic;7) conservant.

1) antiseptic, antienzimatic, antimicotic;

2) keratoplastic (0,5-1%); keratolitic (10-30%);

3) analgezic şi antipiretic (sistemic);

4) iritant pentru mucoase;5) necroză (în

concentraţia 10-30%) a pielii;

6) ca keratolitic în: hiperkeratoze, psoriazis, bătături;

7) ca keratoplastic – ulcere cutanate;

8) micoze cutanate, eczeme.

Page 7: Antiseptice Si Dezinfectantele

CARACTERIZAREA OXIDANŢILOR

Peroxidul de hidrogen Permanganatul de potasiu1) în farmacie se utilizează:- perhidrolul - 30% peroxid de hidrogen;- apa oxigenată - 3% de peroxid.2) mecanismul de acţiune:2 H2O2 2 H2O + O2 (catalaza şi peroxidaza)a) oxigenul molecular pătrunde în

anfractuozităţile plăgilor, îndepărtând detritusurile şi celulele bacteriene prin acţiune mecanică;

b) oxigenul atomic şi molecular acţionează asupra SH-gripărilor proteinelor omorând microorganismele;

3) acţiunea antiseptică este slabă şi se menţine atât timp cât se degajă O2;

4) este activă asupra unor germini Gr+ şi anaerobi;

5) acţionează şi ca dezodorant şi decolorant;6) perhidrolul este caustic pentru ţesuturi;7) utilizarea apei oxigenate:- extern pentru prelucrarea plăgilor ca atare şi

a cavităţii buco-faringiene (după diluare în apă);

- pentru mucoase, canalul auditiv, pulpă şi canalele dentare se foloseşte apă oxigenată diluată cu apă (1/1 sau ½ sol. 1,5% sau 1%).

8) peroxidul de hidrogen se foloseşte:- ca hemostatic;- de 20% în pomezi în dermatologie pentru

decolorarea petelor pigmentale.

2 KMnO4 + H2O 2 KOH + 2 MnO2 + 3 OÎn prezenţa substanţelor organice degajază oxigen atomar.1) acţiunea oxigenului atomar este mai

puternică ca acelui molecular blochează SH- grupările proteinelor;

2) acţiune antimicrobiană, acţiune dezodotantă;acţiune astringentă ( MnO2 – oxidul de mangan);acţiune iritantă şi cauterizantă (concentraţii mari).

3) utilizarea:- prelucrarea antiseptică a plăgilor – 0,1-0,5%;- gargarisme – 0,01-0,1%;- irigări în urologie şi ginecologie – 0,02-

0,1%;- prelucrarea arsurilor, ulcerelor superficiale –

2-5%;- intern – spălături gastrice în intoxicaţia cu

morfină, fosfor şi alţi alcoloizi – 0,02-0,1%;- dezodorant în plăgi infectate şi miros

neplăcut.

Page 8: Antiseptice Si Dezinfectantele

ULEURILE VOLATILE CA ANTISEPTICESunt amestecuri de substanţe de natură terpenoidă cu miros şi gust caracterstic

Preparatul CaracterizareaUleiul de tim 1) se obţine din Thymus vulgaris şi conţine 20-30% de timol;

2) exercită efecte:- antibacterian intens;- fungicid;- antihelmintic;- anestezic local;- antipruriginos;- stimulează SNC;- expectorant.3) se indică local sub formă de soluţii alcoolice, unguente 1-5%, gargarisme.

Uleiul de cuişoare 1) se obţine din mugurii plantei tropicale Eugenia caryophyllate şi conţine 70-95% lugenol;2) posedă acţiune:- antiseptică;- anestezică locală (datorită liposolubilităţii şi afinităţii faţă de fibrele nervoase); - stimulează dezvoltarea odontoblaştilor;- expectorantă.3) se foloseşte în stomatologie ca antiseptic şi anestezic local la prepararea pastelor dentare.

Uleiul de scorţişoară 1) se obţine din scoarţă plantei Cinnamomum ceylanicum şi conţine 70% aldehidă cinamică;2) manifestă efect:- antibacterian,- fungicid;- antiseptic,- expectorant.

Uleiul de eucalipt 1) se obţine din frunzele de Eucalyptus glubulus şi conţine eucoliptol, pinen;2) exercită efect:- bacteriostatic;- hiperemiant;- expectorant.3) se utilizează inhalator.

Uleiul de mentă 1) se obţine din frunzele de Mentha piperită şi conţine mentol, aldehide, acizi, terpene;2) posedă acţiune:- antibacteriană;- antifungică;- anestezică locală;- antipruriginoasă;- antispastică;- coleretică;- antiflatulentă.3) se utilizează în diverse patologii conform acţiunilor menţionate.

CARACTERIZAREA OXIDANŢILOR

Parametrii Peroxidul de hidrogen Permanganatul de KaliuMecanismul de acţiune

Peroxidaza (Catalaza) 0

- 2H2O2 2H2O2+ O2

- O2 interacţionează cu grupele SH ale proteinelor cu inhibarea activităţii microorganismelor

- 2 KMnO4 + H2O 2KOH + 2MnO + 3O- O atomar interacţionează cu grupele SH ale

proteinelor u inhibarea activităţii microorganismelor

Efectele - antiseptic - rapid şi de scurtă durată, cid asupra germenilor gram pozitivi şi gram negativi, inclusiv anaerobi, iar la concentraţii mari şi sporicid;

- de curăţire mecanică datorită penetrării în antractuazităţile plăgilor cu îndepărtarea detrisurilor şi celulelor bacteriene,

- deodorant;- decolorant;- hemostatic,- cauterizant.

- antiseptic mai puternic, cid asupra germenilor gram pozitivi şi gram negativi, inclusiv anaerobi, iar la concentraţii mari şi sporicid;

- deodorant;- astringent (prin MnO2);- iritant;- cauterizant (la concentraţii mari).

Indicaţiile - prelucrarea plăgilor şi mulgaselor; - prelucrarea plăgilor şi mucoaselor,

Page 9: Antiseptice Si Dezinfectantele

- spălături ale cavităţii buco-faringiene,- irigarea canalelor după debridare;- tratamentul gingivitei ulcerative şi

hipertrofice,- tratamentul "limbă păroasă" ca reacţie adversă

la utilizarea cloramfenicolului;- oprirea hemoragiilor capilare;- decolorarea petelor pigmentate în

dermatologie;- decolorarea ţesăturilor.

- irigarea ccavităţilor în urologie şi ginecologie,- spălături gastrice în intoxicaţii cu morfină,

alcaloizi, fosfor;- prelucrarea ulcerelor superficiale;- tratamentul combustiilor;- gargarismul cavităţii bucale;- stomatite şi gingivite ulcero-necrotice.

Utilizarea - în prelucrarea plăgilor - apa oxigenată (soluţie 3% H2OC);

- spălături ale cavităţii bucale şi altor mucoase - apa oxigenată (diluată 1:1 sau 1:2 cu apă);

- ca deodorant - apa oxigenată (1-2 linguriţe) sau perhidrol (10 picături sol. 30% H2O2) la un pahar cu apă.

- ca hemostatic - soluţia 20-30% H2O2 aplicată prin tampon;

- în gingivita hipertrofică soluţia 5% H2O2 se injectează la baza pupilei.

- prelucrarea plăgilor - soluţii 0,1-0,55;- spălături ale cavităţii bucale soluţii 0,01-0,1%;- prelucrarea combustiilor şi ulcerelor

superficiale - soluţii 2-5%;- irigarea în urologie şi ginecologie - soluţii

0,02-0,1%;- spălături gastrice - soluţii 0,02-0,1%.

Formele de livrare

- perhidrol - soluţie 30% H2O2 şi comprimate 1,5g;

- apă oxigenată - soluţie 3% H2O2

- pulbere;- flacoane soluţie 0,1% 500 ml sau 1% - 20 ml.

DERIVAŢII FENOLULUI CA ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

Parametrii CaracterizareaPreparatele Fenol, crezol, resorcină, timol, eugenol, policrezulen etc.

Farmacodinamia - acţionează prin precepitare proteinelor, precum şi prin manifestată mecanism destructiv asupra structurilor şi macromoleculelor care se soldează cu dereglări ireversibile ale lor;

- flora gram+ este mai sensibilă ca gram-;- distruge formele vegetative ale micororganismelor;- sporii rezistă câteva zile la concentraţii de 1%, iar bacilul Koch este rezistent;- efect anestezic local (2%);- efect iritant şi cauterizant (peste 5%);- acţiunea se păstrează în prezenţa proteinelor deoarece nu formează complexe stabile;- favorizează penetrarea unor substanţe (inclusiv a anestezicelor locale);- are capacitate mare de penetrare ce poate provoca leziuni profunde ce se vindecă greu;- acţiunea locală este majorată de alcool, dar diminuată de glicerină şi ulei, în mediul alcalin şi

la temperaturi joase.Particularităţile de acţiune şi utilizare

Fenolul:- are miros pătrunzător şi gust metalic;- efect bacteriostatic la concentraţii 0,2-1%, bactericid - 3-5%;- datorită potenţei citotoxice nu trebuie să vină în contact cu gingia, iar utilizarea endodontică

poate produce gangrenă apicală;- ca dezinfectan sol.2-5% pentru dejecţii, spută etc;- ca antiseptic în stomatologie pentru:a) prelucrarea canalelor corneale şi ţesuturilor dentare dure (soluţiile Platonor, Walkhoffi

Bonain);b) analgezie după amputarea pulpei dentare;c) pregătirea pastei de obturaţie provizorie (în amestec cu eugenolul);d) devitalizarea pulpei dentare la dinţii de lapte (sol. apoasă 5%);e) aplicarea pe pulpa ulcerată expusă (sol. apoasă 2%).Resorcina- cedează după activitate fenolului, dar este mai puţin toxică;- manifestă activitate antimicotică;- efect keratoplastic (concentraţii 2%);- efect keratolitic, iritant şi conterizant;- se utilizează în afecţiuni cutanate (micoze, eczemă, seboree etc.), conjunctivite;- împregnarea şi plombarea canalelor corneale (soluţia concentrată şi pasta resorcină -

formalină);- cauterizarea granulaţiilor din canalele dentare.

Page 10: Antiseptice Si Dezinfectantele

Crezolul- de 3 ori mai activ ca fenolul fără a fi mai toxic;- se solubilizează cu ajutorul alcaliilor sau săpunurilor, obţinându-se bisol şi Creolină;- pentru dezinfecţia dejecţiilor se foloseşte creolina sub formă de emulsie 5-10% în apă;- antiseptic în stomatologie:a) tratarea infecţiilor pulpare (în amestec cu camfor, mentol şi formol);b) antisepsia canalelor dentare (amestec 3 părţi crezol cu o parte aldehidă formică;c) antiseptic în medicina veterinară.Policrezalen (Vagotie)- reprezintă o soluţie apoasă a acidului polimetilen - meta-creozolsulfonic;- manifestă proprietăţi bactericide, trichomonacide, astringente, hemostatice, regeneratoare,

antiinflamatoare, cauterizante;- se foloseşte în ginecologie în:a) tratamentul eroziilor colului uterin şi vaginului;b) maladiile inflamatoare ale vaginului, colului uterin, ureterelor;- în stomatologie se indică pentru:a) instilaţii în buzunarele parodontale;b) cauterizarea granulaţiilor;c) oprirea hemoragiilor capilare (local);- uneori în tratamentul ulcerelor vechi ale membrelor inferioare.Eugenolul:- constituie circa 80% din uleiul de cuişoare;- manifestă acţiune antiseptică, revulsivă, anestezică locală;- în stomatologie se foloseşte ca component a unor paste dentare, iar în asociaţie cu oxidul de

zinc pentru obturarea de bază şi pentru a obtura pulpa expusă dureroasă.

ACIZII CA ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

Parametrii Caracterizarea Preparatele - acizii anorganici (sulfuric, clorhidric, boric);

- acizii organici (benzoic, tricloracetic, lactic, salicilic).Mecanismul de

acţiune- modifică brutal pH local;- interacţionează cu proteinele pielii şi mucoaselor cu formarea unor albuminate dense, insolubile.

Efectele - antiseptic şi dezinfectant faţă de majoritatea bacteriilor şi fungilor, iar în concentraţii mari şi spori;- efectul antiseptic este intens la acizii anorganici, care disociază mai uşor;- astringent;- antiinflamator;- cauterizant.

Particularităţile preparatelor

Acidul boric- posedă efect deoborant;- se indică în: piodermite, intretigo, hiperhisroză, spălături ale vezicii urinare, vaginului;- în stomatologie pentru tratamentul stomatitelor bacteriene şi micotice (sol. 4% împreună cu boratul

de Natriu), uneori ca deodorant în maladiile cu miros neplăcut din gură;- dozele mari pot produce efecte toxice;- se foloseşte sub formă de soluţii 1-4%, unguent 10%; losion, pudre.

Acidul benzoic- posedă acţiune antipruriginoasă şi antitermică;- se poate folosi ca conservant;- efect antimicotic, bacteriostatic (concentraţii 1:1000), slab iritant;- se utilizează sub formă de soluţie diluată ca apă de gură în gingivite, iar unguentele micotice.

Acidul salicilic- posedă efect antienzimatic, antimicotic, cheratoplastic (0,5-1%), cheratolitic (10-30%); analgezic şi

antipiretic (sistemic), iritant pentru mucoase; canterizant;- se indică in: hipercheratoze, psoriazis, bătături, ulcere cutanate, micoze cutanate, eczeme;- în în stomatologie se indică pentru băi de gură (sol.0,1-0,2%), tratamentul gangrenei pulpare (mese

cu sol.105 în eter), antisepsia mucoasei bucale (salol-ac.salicilic+fenol).Tetraborat de natriu

- se indică în: afecţiuni inflamatorii ale pielii, seboreea fieţii şi capului; eczematide, stomatită;- se foloseşte sub formă de soluţii apoase pentru comprese locale, iar glicerinoase 2-4% - pe mucoase.

Page 11: Antiseptice Si Dezinfectantele

PREPARATELE METALELOR GRELE CA ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

Parametrii Caracterizarea Mecanismul de

acţiune- blocada SH-grupelor a enzimelor microbiene;- denaturarea proteinelor cu formarea de albuminate.

Efectele - antiseptic şi dezinfectant,- astringent;- antiinflamator;- iritant,- cauterizant.

Particularităţile de utilizare

Compuşii de argint- conjunctivite, blefarite,- irigarea plăgilotr, vezicii urinare,- erozii, ulcere, granulaţii excesive (sol.concentrate);- trachom;- pentru stoparea evoluţiei cariei dentare;- sterilizarea dentinei;- antisepsia cavităţii bucale (sol.0,2.0,5% nitrat de argint, colargol, protargol);- badijonarea aftelor bucale;- cauterizarea polipilor gingivali mici, aftelor, ulcerelor (sol 10% sau creioane nitrat de argint);- diminuarea sensebilităţii ţesuturilor dentare dure (sol. 10% sau creioane nitrat de argint);- impregnarea diverticulelor corneale la tratamentul periodontitelor (sol. 3-5%).Compuşii de zinc şi cupru- trachom;- irigarea vezicii urinare şi uretrelor;- tratamentul ulcerelor aftoase (sulfat de zinc sol. 0,2-2%);- conjunctivite, laringite, vaginite (sulfat de zinc);- cauterizarea leziunilor mici (creioane cu clorură de zinc, sol.20% sulfat de zinc);- ca ape de gură (sol.0,2-2% clorură de zinc);- obtudent pentru dentina sensibilă, inclusiv pentru cariile dinţilor frontali;- adjuvant pentru prepararea pastelor dentare şi materialelor pentru plombare (oxid de zinc).

DERIVAŢII NITROFURORULUI CA ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

Parametrii Caracterizarea Mecanismul de

acţiune- reducerea nitrogrupei cu formarea unor substanţe toxice ce afectează peretele celular, inhibă

ireversibil NADP, ciclul Krebs şi alte procese biochimice cu dereglarea funcţiei membranei citoplasmatici;

- formarea de complexe cu acizii nucleici ce diminuie sinteza proteinelor.Indicaţiile - prelucrarea plăgilor, combustiilor fistulelor pielii, mucoaselor;

- irigarea cavităţilor seroase şi articulaţiilor, în osteomielite;- prelucrarea cavităţii bucale în procese inflamatorii şi purulente (stomatite, gingivite);- spălături ale cavităţii bucale în manipulaţii stomatologice;- pansamente ale plăgilor, ulcerelor;- conjunctivite;- spălături ale sinusurilor, cavităţilor;- în angine, otite etc.

Particularităţile de utilizare

- nu se dezvoltă rezistenţa;- nu afectează imunitatea organismului;- sunt eficace în prezenţa puroiului, sângelui, ţesuturilor necrotizate;- pot stimula regenerarea, epiterizarea.

Page 12: Antiseptice Si Dezinfectantele

BIGUANIDELE CA ANTISEPTICE

Parametrii Caracterizarea Mecanismul de acţiune - interacţiunea respecifică cu fosfolipidele membranare acide cu afectarea enzimelor

membranare, transportului ionilor, aminoacizilor şi nucleotidelor.Efectele - antiseptic şi dezinfectant faţă de bacteriile Gram+ şi Gram-, iar faţă de fungi,

micobacterii, spori, virusuri variată sau slabă.Indicaţiile - prelucrarea mâinilor şi câmpului operator (sol. 2-4%);

- păstrarea instrumentarului (sol.0,5%);- uretrite, irigaţii ale vezicii urinare;- prelucrarea plăgilor, combustiilor în dermatologie, otorinolaringologie;- în oftalmalogie ca conservant pentru colire;- gingivite, stomatite, carii dentare;- băi bucale pentru preîntâmpinarea sedimentului dentar (sol. 0.06%);- prelucrarea canalelor radiculare în periodontite (sol. 0,5%);- gargarisme zilnice pentru reducerea plăcii bacteriene (sol. 0,2-1%);- antisepsia canalelor (sol. 1,5% cu cetrimida);- pentru diminuarea plăcii bacteriene şi frecvenţei gingivitei (pasa 1%).

Reacţiile adverse - reacţii alergice (congestie nazală, erupţii cutanate, prurit etc.);- iritaţie locală;- depuneri de tartru dentar;- colorarea dinţilor, limbii şi materialelor stomatologice protetice;- tulburări ale gustului;- senzaţii de arsuri ale limbii;- inflamaţia parotitelor.

ALCOOLII CA ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

Parametrii Caracterizarea Preparatele - alcoolul etilic;

- izopropanol, benzilalcool, feniletanol, fenoxietanol, cloroform.Mecanismul de acţiune - denaturarea proteinelor cu formarea albuminatelor, iar la microorganisme cu

transformarea lor în spori;- deshidratarea celulei microbiene.

Efectele - antiseptic şi dezinfectant (Gram+ şi Gram-, micobacterii,fungi, virusuri);- astringent;- iritant;- ameliorare a troficii ţesuturilor;- revulsiv;- antihidrotic (diminuie transpiraţia);- anestezic local.

Indicaţiile - prelucrarea câmpului operator şi mânilor,- dezinfectarea instrumentelor şi aparatelor;- antisepsia cavităţii bucale (izopropanol, benzilalcool, feniletanol, fenoxietanol);- îndepărtarea rezidurilor din cavităţi şi canale (cloroform);- sterilizarea cavităţilor (sol.50% cloroform, sol.alcool/camofor 3/1);- diminuarea durerii pulpei expuse (alcool);- prelucrarea ţesuturilor dentare dure (alcool).

Page 13: Antiseptice Si Dezinfectantele

CARACTERIZAREA PREPARATELOR IODULUI

Parametrii Caracterizarea Preparatele - iod elementer - (sol.alcoolică, glicerinică, sol.Lugol;

- ioduri neorganice - iodoform;- iodofori - iodinol, iodonat, polividon-iod, iodasept.

Mecanismul de acţiune - eliberează iodul molecular care:a)contribuie la oxidarea substanţelor (SH grupelor etc);b)denaturarea proteinelor (la doze mari).

Efectele - antiseptic şi dezinfectant (bactericid, sporocid, fungicid, amebicid, virucid);- revulsiv (la concentraţii 5-7%);- iritant (sol.peste 5-7%);- expectorant,- deodorant;- cauterizant.

Particularităţile de acţiune şi utilizare

- tinctura (sol.alcoolică) de iod se indică: caz antiseptic pe canalele dentare, pentru diagnosticarea plăcii bacteriene (prin pătare) şi a dentinei cariate; local în actinomicoze; prelucrarea câmpului operator;

- soluţia Lvigol se foloseşte pentru antisepsia mucoaselor faringelui şi faringelui în procese inflamatorii, in tratamentul stomatitelor, inclusiv candidozice; pulpitelor; periodontitelor; artritei temporo-mandibulare (prin electroforeză).

Iodoform.- efect antiseptic şi anestezic local slab;- topic se foloseşte în plăgi şi ulcere infectate;- în stomatologie se indică pentru tratarea buzunarelor septice (sol. în apă şi glicerină),

tratamentul alvelitelor (pastă 5-7%).Iodoforii- sunt complexe ale iodului cu transportori (agenţi activi de suprafaţă) cu eliberarea lentă

a iodului la contactul cu ţesuturile.Iodoforii se indică în:- antisepsia mâinilor, tegumentelor şi mucoaselor (cu excepţia conjunctivei) înainte de

manipulaţii şi intervenţii chirurgicale;- spălături ale plăgilor infectate, combustii, băi locale, îmbinarea meselor şi compreselor;- afecţiuni şi candidoze ale cavităţii bucale;- dezinfectarea obiectelor, mebelierului, aparatelor, sălilor operatorii;- infecţii oto-rino-faringiene (iodosept);- afecţiuni ginecologice provoxate de bacterii fungi, chlamidii, protozoare (iodasept);- piodermite, provocate de stafilacoci streptococi, virusul perpesului (iodosept);- deodorarea cavităţii bucale, parodontite, irigarea şanţului gingival (polividon-iod).

BAZELE CA ANTISEPTICE

Parametrii Caracterizarea Preparatele baze puternice - hidroxid de natriu, calciu şi potasiu;

baze slabe - hidrocarbonat de natriu, soluţia de anoniac, tetraborat de natriu.Mecanismul de acţiune - interacţionează cu proteinele cu formarea de albuminate laxe profunde;

- bazele slabe înmoaie epidermisul, dizolvă mucina, mucusul v-scos;- deplasează reacţia exudatului inflamator cu dizolvarea lui;- reduce acidoza locală şi micşorează edemul;- ameliorează troficitatea ţesuturilor şi accelerează regresia procesului inflamator.

Efectele - antiseptic şi dezinfectant faţă de majoritatea microorganismelor;- iritant;- antiinflamator,- cauterizant; - de curăţăre.

Indicaţiile - hidroxid de calciu pentru activarea proceselor de regenerare şi mineralizare a ţesuturilor dentare;

- pentru reducerea procesului inflamator şi desensibilizare (hidroxid de calciu);- metoda biologică de tratament a cariei profunde şi pulpitei (preparatele combinate calicina,

calmecina);- pentru pansamente temporare endodontice (calicina, calmecină9;- spălături şi aplicaţii pe mucoasa cavităţii bucale în inflamaţii;- periodontite, periostite, abcese (sub formă de băi, hidrocarbonatul şi tetraboratul de natriu);

Page 14: Antiseptice Si Dezinfectantele

- în paradontoze prin diminuarea sensibilităţii ţesuturilor dentare dure după faza de iritare (hidroxid de natriu, carbonat de calciu şi magneziu);

- prelucrarea mâinilor chirurgului (soluţia amoniac).

DETERGENŢII CA ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

DETERGENŢII ANIONICI

Parametrii Caracterizarea Preparatele I. Săpunurile:

1) alcaline - sărurile de Natriu şi Kaliu a acizilor graşi (steart, palmitat, laurinic, oleinic) şi unor acizi.

a) tari - sărurile de natriu;b) moi - sărurile de Kaliu.2) Metalice - sărurile metalelor bivalente.3) Organice - trietanolamina stearat.II. Sulfaţii şi sulfonaţii- laurilsulfat de natriu, laurilsulfonat de natriu;- trietanolamina laurilsulfat;- dodecilsulfonat de natriu.

Mecanismul de acţiune - formează anioni în mediu hidric cu diminuarea tensiunii de suprafaţă;- emulsionarea lipidelor, formarea spumei ce mecanic îndepărtează microorganismele,

epiteliu descuamat etc.Efectele - antiseptic şi dezinfectant,

- detergent şi de emulgare;- iritant;- cheratolitic.

Indicaţiile - prelucrarea tegumentelor;- seboree grasă,- dermatita seboreică;- acne;- ca cheratolitic în psoriaz, eczema descuamativă ictioză etc.;- pungi pioreice sau postextracţie (sol.1-4% recinoleol de natriu);- component a pastelor dentare curativ- profilactice (ricinoleol şi laurilsulfonat de natriu).

Particularităţi de utilizare

- acţiunea este bactericidă sau bacteriostatică în dependenţă de germeni, temperatură, concentraţia detergentului, pH;

- sunt mai activi pe germenii gram-pozitiv;- posedă acţiune iritantă asupra mucoaselor (pot produce vomă, iniţia defecaţia);- săpunurile cu un Ph 9,5+10 înmoaie stratul cornos al pielii;- săpunurile neutre (pH=7) sunt mai bine tolerate;- nu se asociază cu detergenţii cationici, coloranţii.

DETERGENŢII CATIONICI

Parametrii Caracterizarea Preparatele - benzalconiu clorid (rocal, farmatex, zephiran etc.);

- cetrimidina (cetavulon etc.);- cetilpiridiniu (metocet, cerigel etc.);- decualiniu (codecam, decaderm etc.);- etoniu;- preparate combinate: septolete, laripront, hexaliz etc.

Mecanismul de acţiune - formează cationi ce modifică tensiunea superficială cu dereglarea permeabilităţii

Anionicia) săpunurile metalelor cu

acizii graşi saturaţi şi nesaturaţi

b) sulfaţi şi sulfonaţi - eteri ai alcoolilor graşi

Cationici- benzalconiu clorid- cetrimidina- cetilpiridiniu- dequaliniu- etoniu etc.

NeioniciPolisorbanţi din seria Tweene

Amfoteri- dodicina (compuşi de tip Tego)

Page 15: Antiseptice Si Dezinfectantele

membranei celulare şi osmolarităţii;- inhibă unele sisteme enzimatice pe care le fixează prin adsorbţie sau datorită sarcinilor

electrice;- precipită proteinele (la concentraţii mari).

Efectele - antiseptic şi dezinfectant);- detergent şi de emulgarea;- spermicid (benzolconiu);- deodorant;- anestezic local;- regenerator.

Indicaţiile - sterilizarea materialelor, instrumentelor, aparatelor;- prelucrarea mâinilor, câmpului operator;- spălături ale cavităţi bucale în procese inflamatoare;- prelucrarea cavităţilor carioase şi canalelor corneale;- tratamentul unor infecţii buco-faringiene (stomatite, gingivite ulceroase angina vincent,

candidoza bucală etc.);- profilaxia infecţiilor după extracţii dentare, spălături în chirurgie, ORL, ginecologie,

dermatologie;- în maladiile cu miros neplăcut din gură (septolete, laripront, hexaliz);- în pastele pentru plombarea canalelor dentare (etoniu);- prelucrarea plăgilor, combustiilor, ulcerilor trofice, tisulare ect.

Particularităţi de acţiune şi utilizare

- acţionează pe germenii gram- pozitiv şi gram- negativi, virusurile herpesului, gripei şi fungi;

- nu sunt activi faţă de micobacterii, spori şi bacilul piocianic;- manifestă un efect mai marcat în mediul alcalin;- pot provoca uscăciunea pielii şi prurit, dermatită alergică;- efectul diminuie în prezenţa substanţelor organice, detergenilor unionici.