37
GHIDUL PRACTIC AL CREŞTINULUI ORTODOX CUPRINS: Prefaţă. Anunţarea preotului De ce facem sfinţirea casei noi? Ce este sfeştania? Exista duhuri rele? Ce sunt farmecele sau descântecele? De ce punem icoana în casa? Candela Biblia sau Sfânta Scriptura Prefaţă În ciuda celor câteva decenii de ateism militant, romanii au rămas creştini în majoritatea lor. Ne mărturisim credinţa noastră şi vrem sa o păstrăm şi sa o transmitem copiilor noştri, socotind-o ca pe o moştenire de mare preţ în care ne punem nădejdea renaşterii neamului nostru. Rădăcinile adânci ale credinţei în sufletul romanului, respectul fata de tradiţiile creştineşti ale părinţilor l-au ajutat pe acesta sa se tina legat de Biserica neamului sau, fie şi numai prin firele câtorva rânduieli importante de care n-a putut nicicum sa se despartă. Nu ştim daca toţi romanii s-au mai rugat, au postit, au cinstit sărbătorile, dar ştim ca aproape toţi, cu foarte rare excepţii şi-au botezat copii, s-au cununat la biserica şi-au înmormântat părinţii şi i-au pomenit după rânduiala creştineasca. De multe ori toate acestea se făceau numai în virtutea tradiţiei. Aceasta fidelitate fata de tradiţia şi de credinţa moşilor şi strămoşilor este o virtute incontestabila a romanilor şi oricum lăudabilă. Romanii s-au îndepărtat de Biserica, au uitat şi neglijat multe din rânduielile vieţii creştineşti, dar nu s-au lepădat de ea. Nu a fost putin lucru. Slava Domnului pentru toate! Cu timpul insa multi dintre noi am pierdut sensul, rostul acestor lucruri, nu

Anonim-Ghidul Practic Al Crestinului Ortodox 10

Embed Size (px)

DESCRIPTION

ano

Citation preview

Anonim

GHIDUL PRACTIC AL CRETINULUI ORTODOX CUPRINS: Prefa. Anunarea preotului De ce facem sfinirea casei noi? Ce este sfetania? Exista duhuri rele? Ce sunt farmecele sau descntecele? De ce punem icoana n casa? Candela Biblia sau Sfnta Scriptura

Prefa

n ciuda celor cteva decenii de ateism militant, romanii au rmas cretini n majoritatea lor. Ne mrturisim credina noastr i vrem sa o pstrm i sa o transmitem copiilor notri, socotind-o ca pe o motenire de mare pre n care ne punem ndejdea renaterii neamului nostru. Rdcinile adnci ale credinei n sufletul romanului, respectul fata de tradiiile cretineti ale prinilor l-au ajutat pe acesta sa se tina legat de Biserica neamului sau, fie i numai prin firele ctorva rnduieli importante de care n-a putut nicicum sa se despart. Nu tim daca toi romanii s-au mai rugat, au postit, au cinstit srbtorile, dar tim ca aproape toi, cu foarte rare excepii i-au botezat copii, s-au cununat la biserica i-au nmormntat prinii i i-au pomenit dup rnduiala cretineasca. De multe ori toate acestea se fceau numai n virtutea tradiiei. Aceasta fidelitate fata de tradiia i de credina moilor i strmoilor este o virtute incontestabila a romanilor i oricum ludabil. Romanii s-au ndeprtat de Biserica, au uitat i neglijat multe din rnduielile vieii cretineti, dar nu s-au lepdat de ea. Nu a fost putin lucru. Slava Domnului pentru toate! Cu timpul insa multi dintre noi am pierdut sensul, rostul acestor lucruri, nu mai tim de ce se svresc, cnd, cum, nu mai tim ce trebuie sa facem cnd ni se nate un copil, cnd este cineva bolnav, cnd trebuie sa botezam, cnd trebuie sa cununam sau sa ne cununam, cnd trebuie sa mergem la biserica. Nu mai tim ce trebuie sa facem cnd intram n biserica, de ce aprindem lumnri, care este rnduiala slujbelor, ce trebuie sa facem cnd cineva din familia noastr se apropie de moarte, ce trebuie sa pregtim pentru nmormntare, cum i de ce ne spovedim i cate alte lucruri care altdat fceau parte din viaa de fiecare zi a romanilor, erau cunoscute de toat lumea, iar acum par a fi greu de neles. E bine sa le facem pentru ca aa am motenit de la prinii notri, e bine sa respectam tradiia, dar e mai bine sa i nelegem, cu un efort minim, rostul acestor lucruri care constituie esena spiritualitii i a culturii noastre cretine, coninutul vieii cretineti. Ca preot i ca teolog m-am confruntat n ultimii ani cu nevoia tot mai acuta, exprimata insistent de cei din jurul meu, de a nelege ntreg complexul de rnduieli, acte, gesturi, obiecte legate de Biserica i de viaa cretin. Oamenii, mai ales tinerii, vor sa tie ce se ntmpla i care este rostul celor ce se ntmpla n Biserica i n viaa cretinului. Ce trebuie sa facem i de ce trebuie sa facem anumite lucruri. A sosit timpul sa tim mai multe despre identitatea noastr de cretini i mai ales despre viaa noastr cretineasc, sa nelegem lucrurile pe care le facem. Sunt lucruri simple, comune, care nu cu mult timp n urma nici nu trebuiau explicate pentru ca toat lumea le tia i le nelegea. De aceea ne-am hotrt sa elaboram un ghid practic pentru cretinul ortodox, n care ne propunem sa luam fiecare moment din viaa cretinului i sa artm ce trebuie fcut, cum trebuie i de ce trebuie fcut. Vom ncerca sa explicam pe parcursul ghidrii i rostul obiectelor care fac parte din rnduiala unui moment sau altul, a unei slujbe sau a alteia: ce este lumnarea, icoana, prescura, tmia, cdelnia, candela, crucea, coliva, etc., pentru a nelege ca toate acestea nu sunt lucruri gratuite i fara sens, ci sunt manifestri autentice ale unui anume mod de via foarte profund i coerent. Adeseori, pentru ca nu mai neleg sensul lor, multi dintre conaionalii notri i inca nu cei mai simpli, ajung chiar sa fie deranjai de ele, sa le dispreuiasc i sa le considere anacronice, zmbind comptimitor la adresa celor care triesc nconjurai de acestea. Cred ca este suficient sa subliniez inca odat faptul ca tot ceea ce constituie spaiul bisericesc, viaa bisericeasca i via cretineasc, ntregul complex de acte, obiecte, slujbe, rnduieli, bogia extraordinara de obiceiuri legate de viaa cretin exprima un mod de via foarte contient i coerent, un anume mod de a trai, reprezint o cultura anume, expresie a unui mod de trai, la randul sau ntemeiat pe o credin extrem de profunda i unitara, pe o filosofie de viaa explicita. Ma ntreb adeseori cum a fost posibil sa ne ignoram att de mult propria cultura i spiritualitate? Sa ne preocupe insistent tradiiile i obiceiurile celor mai nensemnate triburi i popoare ale pmntului, sa ne socotim ignorani necunoscnd culturi demult apuse, sa ne ruinm daca nu cunoatem cultura miceniana, tradiiile indienilor, dar sa nu consideram ignoranta necunoaterea propriei spiritualiti i culturi. Sa nu ne ruinm n nici un fel de faptul ca nu tim care este rostul crucii de la mormnt ntr-o tara presrat de cruci i n care inca nu se nmormnteaz nimeni fara cruce la cpti, de faptul ca nu tim cnd se aprind i de ce se aprind lumnri de cetenii unui popor n casa crora nu lipsete lumnarea; sa nu ne imputam faptul ca nu rspundem la permanenta provocare pe care o constituie miile de biserici de care ne izbim cu privirea numai la civa pasi de la ieirea din casa oriunde ne-am afla n aceasta tara s.a.m.d. Ce ne oprete oare sa gndim pana la capt n fata acestor provocri i sa ne ntrebm ce finalitate au toate acestea, spre ce conduc ele, care este rostul lor? Sa fie numai o simpla amgire a celor mai slabi? Sa fie aceasta cultura inca vie, cu o istorie de mii de ani, rodul unor nchipuiri, al unor amgiri? Nu merita filosofia de via, crezul care a nscut aceasta civilizaie, care este, vrem sau nu vrem, a noastr, mcar atta atenie i interes cat filosofiile moarte care nu au dat natere niciunei culturi, dar care i-au fcut loc n instoria filosofiilor? ncercarea noastr aici are n vedere explicarea lucrurilor i a rostului lor pentru cei care i asuma calitatea de cretin i vor sa duca o via cretineasc, invitndu-l ca ntr-o perioada de libertate sa fac acest lucru cat mai contient i mai responsabil, dar i pentru cei care se tin departe de via i spiritualitatea cretin, fie de pe o poziie critica fie de pe una indiferenta. Metoda adoptata este cea intuitiva. Plecnd de la lucruri, gesturi, acte concrete, vom ncerca sa le descriem cat mai clar i complet i apoi sa artm care este sensul lor, ce rost au ele n viaa noastr, de ce este nevoie sa le facem. De altfel este vorba de un ghid practic. Se va referi la aspectele practice, la ceea ce facem, la ceea ce avem de fcut. Aspectul teoretic va interveni numai cnd vom explica rostul lucrurilor. Avem n vedere i faptul ca, din ignoranta au aprut i multe greeli, multe inovaii nejustificate care nu-i au locul i nici rostul. Toate acestea trebuie corijate sau nlturate, dup ce vom explica i vom nelege de ce nu-i au locul n viaa cretinului. Inca o meniune: ne vom limita la aspectele principale ale vieii Bisericii i ale cretinului, la ceea ce constituie trunchiul, fondul principal, convini fiind ca odat iniiai n aspectele cele mai nsemnate, ne va fi uor sa ne orientam singuri n lucrurile de amnunt. Se nelege ca un ghid practic este o prima abordare a realitilor despre care acesta vorbete. Prin urmare, ea nu poate fi exhaustiva i foarte profunda. Cei care doresc sa aprofundeze lucrurile vor gsi astzi o bibliografie bogata. Iubite cititorule, cele ce urmeaz a citi n aceasta crulie nu constituie pentru tine obligaii sau datorii. Daca le vei considera astfel i va fi greu sa le urmezi i, n plus, te vei afla mult n afara adevrului. Dimpotriv, ele sunt tot attea daruri, anse sau posibiliti ce ti se ofer pentru a-i face viaa mai adevrata i mai buna. Tot ceea ce alctuiete via cretineasc a omului, toate slujbele, rugciunile sunt spre folosul celui ce le svrete i pentru care se svresc. Biserica este spaiul libertii, al darului i al chemrii. Ramane ca fiecare dintre noi, pentru a beneficia de darurile sale dumnezeieti, sa rspund chemrii i sa primeasc darul i binecuvntarea lui Dumnezeu.

Preot Dr. Constantin COMANFacultatea de teologie auniversitatii din Bucureti

Rugciunea la punerea temeliei casei noi

ntreaga via a omului credincios se desfoar sub semnul prezentei, al lucrrii, al voii i al binecuvntrii lui Dumnezeu. Tot ceea ce face, el face cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceeam rugciunea la Dumnezeu il nsoete nencetat dar mai ales la nceputul lucrurilor sale, pentru a cere ajutorul i ocrotirea lui Dumnezeu i la sfrit pentru a-L mulumi. Omul credincios i ncepe viaa increstinandu-se prin Botez, i ncepe csnicia primind binecuvntarea lui Dumnezeu prin Taina Cununiei, pleac la drum nchinndu-se, i ncepe ziua i orice lucru cu rugciune, pentru ca simte nevoia de a ncepe totul cu Dumnezeu i de a-i aeza lucrul minilor lui sub ocrotirea i binecuvntarea binefctoare a lui Dumnezeu. Nu putea sa se ntmple altfel cu construirea casei noi. Anunarea preotului Cnd se hotrte sa ridice casa noua, cretinul ortodox cheama preotul pentru a svri cele rnduite de Biserica pentru acest nceput. El va trebui sa anune preotul din timp, fie la biserica, duminica dup slujba, fie la casa acestuia, fie prin telefon. Cei care triesc n orae trebuie sa tie ca tin de o biserica i de un preot anume i ca pentru orice trebuin se vor adresa preotului respectiv. Daca nu mergem foarte des la biserica, sa facem mcar efortul sa aflam care este biserica i care este preotul de care aparinem. Este bine s-l cunoatem pe preot i sa avem la ndemna telefonul acestuia pentru orice nevoie. Pentru buna rnduial i din alte raiuni foarte nsemnate, Biserica nu ngduie sa apelam la serviciile altui preot, dect n situaii de urgenta i mare nevoie. Cretinul trebuie sa tie ca el aparine unei comuniti cretine, unei parohii, ca are biserica i preotul lui. Preotul nu este un prestator de servicii ci este printele acestei familii. Daca pe presatorii de servicii de orice natura ii putem schimba la nevoie, pe prini nu ii putem schimba i trebuie sa ne mulumim cu cei pe care ni i-a dat Dumnezeu. Ce trebuie sa pregtim pentru slujba? La locul unde s-a hotrt sa ridice casa noua i dup ce a spat anurile unde se va turna sau se va aeza temelia casei, credinciosul va pregti o msu frumos acoperita, aezat cu fata spre rsrit. Pe aceasta msu va aeza: un vas larg la gura (castron) cu apa curata Preotul va mai aeza pe masa Sfnta Cruce i cartea sa de slujba. De cele mai multe ori, preotul are asupra sa cuie, tmie i lumanar, dar este bine ca acestea sa fie ofranda credinciosului. Ce slujba svrete preotul? Rnduiala Bisericii prevede sa se svreasc cu acest prilej sfinirea cea mica a apei, numita n popor sfetanie, nsoit de o rugciune speciala. Preotul svrete slujba sfinirii apei, tmind mai nti, apoi stropind cu apa sfinit locul unde urmeaz a se ridica noua casa. Dup aceea rostete rugciunea speciala rnduit de Biserica pentru acest moment, n care se roag lui Dumnezeu, Ziditorul i Fctorul a toate, sa cerceteze pe cei care vor a-i zidi casa noua, s-l ajute sa o nale pana la capt i pe cei ce vor sa locuiasc n ea s-l pzeasc de bntuiala celui potrivnic, sa ntreasc temelia carei pentru ca nici vntul, nici apa, nici altceva sa nu o poat strica. Se obinuiete ca, dup svrirea slujbei, preotul sa aeze prima crmid sau prima piatra la temelia casei, daca este posibil ntr-unui din colturile casei, artnd, prin aceasta ca Dumnezeu nsui, prin harul preotului, este cel care pune temelia casei. Rostul slujbei Rostul slujbei care se face la nceperea temeliei casei este artat de lucrarea svrit de preot cu acest prilej i de rugciunile rostite ctre Dumnezeu. Este mai nti o alungare a raului, o exorcizare, o curire a locului de orice ntinciune i de orice urma a lucrrii celui rau i, apoi binecuvntarea i sfinirea acestuia prin invocarea harului Sfantuluii Duh pentru ca n timpul construirii casei, cei ce lucreaz i cei pentru care se lucreaz, ca i construcia nsi sa fie pzit de orice lucrare a celui rau, de orice ntmplare rea, de pizma i rutatea oamenilor, de farmece sau blesteme. n felul acesta, omul care zidete casa i-L ia pe Dumnezeu de ajutor la lucrarea sa i ocrotitor mpotriva oricrei ruti sau nenorociri, tiind ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu se poate face nimic i ca nici o putere nu poate birui puterea lui Dumnezeu. Cnd se poate svri slujba? Este bine ca slujba de binecuvntare a nceperii temeliei casei sa se svreasc n zi de duminica sau de srbtoare, dup ce mai nti s-a svrit la biserica Sfnt Liturghie. Cel ce urmeaz a ridica casa participa la slujba aducnd la sfntul altar ofranda de mulumire, prescura i vin cu lumnare aprinsa i pomelnicul casei (adic numele celor care vor zidi casa i vor locui n ea i a celor apropiai lor), mulumind n acest fel lui Dumnezeu ca i-a ajutat sa agoniseasc cele necesare pentru construcia unei case. Acest lucru se poate realiza mai greu la orae, unde, duminica dup Sfnta Liturghie, preotul este de obicei ocupat cu alte slujbe. n acest caz se poate alege o alta zi de comun acord cu preotul. Sfntul patron sau ocrotitor al casei Se obinuiete, de asemenea, ca cei ce i construiesc casa, cu acest prilej s-i aleag un sfnt patron i ocrotitor al casei noi. Daca familia are deja un sfnt ocrotitor, ales eventual cu prilejul cununiei religioase, atunci este bine sa se pstreze acelai sfnt i pentru casa noua. La slujba, preotul va face i pomenirea numelui sfntului ales drept ocrotitor. n ziua de pomenire a sfntului respectiv, la srbtoarea sfntului deci, cei ce vor locui n casa noua fac slujbe de mulumire mergnd la biserica la Sfnta Liturghie. Se poate face i sfetania la casa i chiar o agapa ca pentru o srbtoare a familiei. Cteva explicaii legate de obiectele folosite la slujba Pentru ca suntem la nceput, socotim necesar sa explicam pe scurt ce rost au lumnrile, tmia, apa sfinit i celelalte lucruri pe care le folosim la mai toate slujbele i n multe momente ale vieii noastre cretineti particulare. De ce aprindem lumnri la slujbe sau cnd facem rugciuni? Lumnarea nu poate lipsi de la nici o slujba sau rugciune, ea ne nsoete totdeauna cnd ne ntlnim n vreun fel anume cu Dumnezeu. Cnd cineva se boteaz, cnd se cununa, cnd se mprtete, cnd moare, cnd se roag acas la el sau n biserica, cnd merge la Sfntul Altar cu prescura i cu pomelnicul, la mormnt i n oricare alt moment se adreseaz lui Dumnezeu sau este n fata Lui, omul credincios aprinde lumnri. Lumnarea simbolizeaz jertfa de sine, transfigurarea, transformarea n lumina prin ardere de sine, ceea ce reprezint calea mplinirii noastre i a desvririi. Ca i semnul Sfintei Cruci, lumnarea este un semn distinct al cretinului, ea sintetiznd esena credinei noastre, aceea ca nu exista alta cale de mplinire, de mntuire, dect cea a jertfei. Jertfa se afla la temelia vieii, nimic nu se poate realiza dect prin jertfa de sine. Ca i lumnarea, omul se poate i el transforma n lumina, se poate ndumnezei prin ardere de sine. Apoi, lumnarea este jertfa curata pe care o aducem noi lui Dumnezeu. De aceea nsoim rugciunile noastre pentru cei vii ca i pentru cei mori de aprinderea lumnrilor n biserica, la mormintele celor dragi sau n casele noastre. Lumina este semn al prezentei lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu este lumina, mergem la Dumnezeu cu lumina. Lumnarea este, n acelai timp i o mrturisire a faptului ca cel care aprinde lumnarea este iubitor de lumina, a ales calea luminii nu pe cea ntunericului, a ales i iubete faptele ce se svresc la lumina nu pe cele care se fac pe ascuns, n ntuneric, se nchina lui Dumnezeu care este lumina i se leapd de stpnitorul ntunericului i de lucrurile ce se fac la ntuneric. Este foarte important de semnalat ca omul aprinde lumnarea cnd se ndreapt spre Dumnezeu sau cnd face lucruri legate de Dumnezeu, cnd face lucruri bune. El nu aprinde lumnarea atunci cnd svrete lucruri de care se ruineaz, lucruri ndoielnice, lucruri lumeti. Cum trebuie sa fie lumnrile? Lumnrile trebuie sa fie din ceara curata de albine. Nu ntmpltor. Albina ramane pururea fecioara, iar ceara produsa de ea constituie astfel materia cea mai curata, cea mai pura. n felul acesta aducem lui Dumnezeu ofranda curata, neatinsa de umbra vreunei patimi. Timpurile grele prin care am trecut ne-au determinat sa facem lumnri nu numai din ceara curata, ci i din alte materiale, precum parafina. Acum putem reveni la lumarile din ceara curata de albine, pentru ca darul nostru adus lui Dumnezeu sa fie nu neaprat scump oricum costul unei lumnri este mult prea mic, oricare ar fi el, pentru a constitui msura darului nostru el trebuie sa fie insa de cea mai buna calitate. Aa cum pe prietenii notri nu-l vom cuceri cu mulimea darurilor de calitate ndoielnic, ci dimpotriv, cu calitatea darului, tot asa, curenia inimii nostre i gndul nostru bun, dragostea noastr pentru Dumnezeu, dar i fata de cei pentru care ne rugam lui Dumnezeu, nu pot fi manifestate dect prin lucruri n care punem tot cea ce avem noi mai bun, mai curat, mai frumos. Numai vznd cat de frumos arde o lumnare din ceara curata, cat de linitit i curat, vom nelege diferena i vom aprecia calitatea acesteia. Daca este bine fcut, o lumnare de ceara arde complet, fara sa scoat fum i fara sa curg nici un pic de ceara. n felul acesta ea tine mult mai mult dect oricare alt fel de lumnare. Este de preferat sa aprindem sau sa folosim lumnri mai puine, dar de cea mai buna calitate o singura lumnare, daca este cazul dect multe lumnri care nu sunt curate. Ca sa nu mai spunem ca pentru fabricarea unor lumnri care circula mai ales n comer se folosesc fel de fel de substane de calitate i provenien ndoielnic. Rvna cu care noi vom cuta sa procuram lumnri sau oricare alt obiect folosit pentru Dumnezeu ne da msura credinei noastre i dragostei noastre pentru Dumnezeu. De ce tmiem? Tmia nsoete, de asemenea, orice act de cult, orice slujba sau rugciune svrite la biserica, la casa credinciosului sau n oricare alt loc. Tmierea, nlarea i rspndirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tmie, reprezint mrturisirea credinei i a supunerii noastre fata de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se nalta spre cer ca semn al jerfei noastre, al gndului nostru i al inimii noastre deschise ctre Dumnezeu cu mulumire i ncredere. n acelai timp, tmia binemirositoare este semn al prezentei lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a crui prezenta se face simit ca aductoare de pace, de linite, de bucurie. Aceasta dubla semnificaie a tmierii, ca semn al jertfei omului care se nalta spre Dumnezeu i ca semn al prezentei harului lui Dumnezeu care coboar din cer, este foarte frumos ilustrata de rugciunea prin care preotul binecuvnteaz tmia nainte de a tmia: Tmie i aducem ie, Hristoase Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o n jertfelnicul Tau cel mai presus de ceuri, trimite-ne noua harul Preasfntului Tau Duh. Tmia alunga forele raului. Ca semn al prezentei Sfntului Duh dar i ca mrturisire printr-un semn vzut, material, a credinei noastre n Dumnezeu i a faptului ca ne supunem i ne nchinm Lui, respingnd orice alt stpn i orice alta putere, mirosul i fumul de tmie are puterea de alungare a oricror forte ale rului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrjmaului diavol, dar mai ales, are menirea de a ndeprta prezenta i lucrarea diavolului i a duhurilor rele. De acee n popor se spune fuge ca dracul de tmie. Cum se aprinde tmia? Pentru aprinderea tmiei se folosete un crbune special, prezentat sub forma de praf sau pastile, care se aprinde uor i tine mult. Acesta se poate procura de la mnstiri sau biserici, iar n ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeti. La tara se folosesc de obicei, crbuni aprini. Orice alta soluie, cu multe bete de chibrit sau cu vata mbibat n spirt nu este recomandata i nu este deloc eficienta. Aa cum ne ngrijim de attea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai putin nsemnate dect tmierea casei, putem sa ne ngrijim putin i de cele necesare rugciunii i sfinirii casei noastre. Ne vorbete Biblia despre folosirea lumnrii i a tmiei? Folosirea lumnrilor i a tmiei are temei n Sfnta Scriptura, n via i tradiia Bisericii dintotdeauna. Sa ne amintim numai pilda celor zece fecioare care ateptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, l-8), pe cretinii din Troa, adunai n jurul Sfntului Pavel ntr-o camera de sus unde erau multe lumini (Fapte 20,8); i cele apte sfenice de aur care nconjurau pe Fiul Omului n Liturghia cereasca (Apocalipsa 1, 12-20). Tmia este foarte obinuit n cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tmii la locul sfnt (Levitic 16,12.). n Vechiul Testament se vorbete despre jertfe de tmie pentru numele lui Dumnezeu (Maleahi 1,1). Tmia este asociata cu rugciunea. Sa se ndrepteze rugciunea mea ca tmia naintea Ta, citim n psalmi (Psalm 140, 2). n Apocalipsa avem o imagine din Liturghia cereasca parca luata din Liturghia noastr de duminica: i a venit un nger i a stat la altar, avnd cdelnia de aur i i s-a dat lui tmie multa, ca s-o aduc mpreun cu rugciunile tuturor sfinilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. i fumul tmiei s-a suit, din mana ngerului, naintea lui Dumnezeu, mpreun cu rugciunile sfinilor (8, 3-4). De ce stropim cu apa sfinit? Stropirea cu apa sfinit este foarte des i n multe ocazii folosita de ctre preot. De fapt, apa, ca element fundamental al creaiei, fiindc se folosete la splarea i curirea fizica a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata i lucrrii de curire spirituala, de splare a urmelor lsate de pcatele i frdelegile oamenilor. Apa sfinit de preot poarta n ea puterea curitoare i sfinitoare a harului dumnezeiesc. Cnd face sfinirea apei, preotul se roag pentru ca apa aceasta sa se sfineasc cu puterea, cu lucrarea i cu pogorrea Sfntului Duh, pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curitoare a Treimii celei mai presus de fire, pentru ca sa fie tmduitoare sufletelor i trupurilor i izgonitoare a toat puterea cea potrivnica i pentru ca prin gustarea i stropirea cu apa sfinit sa ne trimit Dumnezeu binecuvntarea Sa, care spala ntinciunea patimilor. Nu Dumnezeu are nevoie de apa sau de alte elemente materiale pentru a-i trimite binecuvntarea i sfinenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru ca este trup i suflet, pentru ca are o constituie psihosomatica cum spuneam, omul are nevoie de aceasta ngemnare a spiritualului cu materialul, are nevoie de semne materiale care sa indice prezenta i lucrarea harului dumnezeiesc. Din acelai motiv omul i exprima mulumirea sa, cererea sa, dragostea prin semne materiale. Unei persoane pe care o iubim nu ne mulumim numai s-l spunem acest lucru, ci facem dovada iubirii noastre prin daruri, prin semne care poarta ncrctura i msura iubirii noastre. De aceea Dumnezeu a rnduit ca omul sa se mprteasc de harul i puterea dumnezeiasca, de Dumnezeu nsui prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne mprtim de Trupul i Sngele lui Hristos prin pinea i vinul euharistic, primim lucrarea harului Sfntului Duh prin gustarea sau stropirea cu apa sfinit sau prin undelemn sfinit s.a.m.d. Binecuvntarea casei noi n care urmeaz a locui cineva pentru ntia oara

La terminarea casei i dup amenajarea acesteia, cnd este gata de locuit sau cel care urmeaz a o locui hotrte sa se mute n ea, va fi chemat preotul pentru a face sfinirea i binecuvntarea casei noi care urmeaz a fi locuita pentru prima data. Sfinirea casei se poate face i atunci cnd ne mutam ntr-o locuin nu neaprat noua, care nu tim daca a fost sfinita atunci cnd a fost construita. De asemenea, se face sfinirea casei dup renovarea acesteia. De ce facem sfinirea casei noi? Binecuvntarea i sfinirea casei noi este ca un botez pentru om, este un fel de ncretinare a casei, a locui, a spaiului n care urmeaz a locui cineva. De aceea, vom vedea, ca pe lng apa sfinit cu care se stropete casa, se folosete i ungerea cu undelem sfinit precum la copilul nou botezat ungerea cu undelemn i cu Sfntul Mir. Este un act de mrturisire a dorinei, a opiunii, a alegerii noastre de a trai cu Dumnezeu, sub stpnirea i mpria lui Dumnezeu. Prin slujba de binecuvntare aezm casa cea noua sub oblduirea lui Dumnezeu, sub paza i binecuvntarea Lui. Slujba svrit de preot are menirea de a alunga orice lucrare a forelor raului, ea are mai nti un caracter de exorcizare a locului i a casei, aa cum facem exorcizrile sau lepdrile nainte de botezarea pruncului nou nscut. Aceasta afirma, n acelai timp hotrrea celor ce vor locui n casa respectiva de a se lepda de orice lucrare rea, de orice pcat i frdelege i de a se feri i lupta pentru a nu cdea sub stpnirea diavolului i a duhurilor lui n vreun fel anume. Dup aceea, n locul unde a fost alungata orice lucrare i prezenta a raului este adusa, prin slujba preotului, binecuvntarea i sfinirea lui Dumnezeu, pe care El o trimite tuturor celor care vor sa triasc dup voia Lui i i exprima aceasta hotrre. Casa nesfinita, ca i omul nebotezat, este vulnerabila lucrrii celui viclean i a tuturor relelor, poate fi bntuit de duhuri rele i de rutile oamenilor, de vrjitorii sau blesteme. Dimpotriv, casa sfinit i cei ce locuiesc n casa sfinit i binecuvntat sunt ocrotii n fata tuturor relelor, daca ei nii nu aduc raul n casa prin svrirea lui. Ce trebuie sa pregtim pentru sfinirea casei noi? Credinciosul va avea grija ca, mai nainte, sa pregteasc n casa noua o msu frumos acoperita, orientata spre rsrit, pe care va aeza urmtoarele: un vas larg la gura (catron) cu apa curata Pe aceiai masa, preotul va mai aeza Sfnta Evanghelie, Sfnta Cruce i cartea de slujba. Toate uile camerelor vor fi larg deschise pentru ca preotul sa poat intra n ele pentru a le binecuvnta i sfini. Icoanele pentru casa noua. Este bine ca odat cu binecuvntarea casei noi sa aezm n camere i icoanele pe care le-am pregtit i le-am sfinit la biserica din vreme. Daca nu ne-am ngrijit pentru sfinirea icoanelor mai nainte, putem cu acest prilej sa sfinim i icoana sau icoanele pe care le vom aeza n casa. n cazul acesta vom aeza pe masa i icoanele respective, pe care daca nu sunt sfinite mai nainte, le va sfini preotul cu aceasta ocazie. Familiei tinere este indicat sa i se druiasc icoana i candela pentru noul cmin. Pomelnicul familiei Trebuie, de asemenea, sa fie pregtit i un pomelnic (o lista) cu numele celor ce vor locui n casa noua, pe care preotul ii va pomeni la momentul potrivit. Alturi de stpnii casei mai pot fi trecui n pomelnic membrii familiei, cei apropiai i cei prezeni la slujba. Se poate face un pomelnic i pentru morii familiei. Unde i cum stam cu slujba? Cei prezeni la svrirea slujbei vor sta n spatele preotului ca la biserica, iar preotul va sta n fata mesei amenajate special, toi cu fata spre rsrit. Nu este bine sa stam n fata preotului. Slujba nu este un spectacol la care se privete ci o lucrare la care trebuie sa participam, la care avem partea noastr de contribuie, alturi de preot, urmrind cu atenie rugciunile pe care le face preotul i rugndu-ne mpreun cu el. Credincioii trebuie sa fie ateni la citirea Sfintei Evanghelii i a rugciunilor de sfinire sa ngenuncheze. Ei pot sta n genunchi i toat slujba. Slujba sfinirii apei i rugciunile speciale Mai nti, preotul va svri slujba sfinirii apei. Apoi va rosti o rugciune n care se roag lui Dumnezeu sa pzeasc nevtmai de toat rutatea pe cei ce voiesc a locui n casa cea noua, s-l binecuvnteze pe dnii i locuina lor i sa pstreze totdeauna viaa lor nebntuita de ruti, druindu-le cu ndestulare toate buntile spre folos.Urmeaz o alta rugciune pe care preotul o rostete n taina i n care se roag pentru ca Hristos, Dumnezeul nostru sa binecuvnteze casa aceasta, sa ntreasc cu frica Sa pe cei ce vor locui n ea i s-l pzeasc nevtmai de cei potrivnici. Tot n aceasta rugciune, preotul se roag lui Dumnezeu sa binecuvnteze i sa nmuleasc toate buntile n casa aceasta, fcnd semnul binecuvntrii peste prinoasele aezate pe masa. Sfinirea undelemnului Urmeaz sfinirea undelemnului, peste care preotul face semnul Sfintei Cruci de trei ori, rostind de fiecare data: In numele Tatlui i al Fiului i al Sfntului Duh. Amin i rugndu-se ca Dumnezeu sa trimit peste undelemnul acela harul Preasfntului Sau Duh i s-l sfineasc ca sa fie spre sfinirea locului i a casei ce s-a zidit pe el i spre alungarea tuturor puterilor celor potrivnice i a bntuielilor diavoleti. Stropirea casei cu apa sfinit Apoi preotul, nmuind busuiocul n apa sfinit, stropete toi pereii casei de jur mprejur i n toate camerele, zicnd: In numele Tatlui i al Fiului i al Sfntului Duh, prin stropirea cu aceasta apa sfinit sa se deprteze toat lucrarea diavoleasca cea vicleana. Amin. Cineva din cei ai casei va purta vasul cu apa sfinit, nsoindu-l pe preot. Despre alungarea raului Aceasta alungare a rului i a forelor lui se face de preot prin invocarea numelui Sfintei Treimi i prin stropirea cu apa sfinit. Omul nu poate lupta singur mpotriva diavolului. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a avut puterea sa alunge pe demoni din cei care erau stpnii de ei i din locurile bntuite de acetia. n Sfintele Evanghelii avem o mulime de referiri la aceasta biruina mpotriva diavolilor (Matei 8, 28; 9, 32; Marcu 5, l-l5; Luca 9, 38-42; 13, 32;). Mntuitorul Hristos a dat aceasta putere i Apostolilor Sau: Chemnd la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Sai ne relateaz Sf. Evanghelist Matei le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca sa le scoat i sa tmduiasc orice boala i orice neputin (Matei 10, 1; vezi i Marcu 6, 13;). Din prima istorie a Bisericii, care este cartea Faptele Apostolilor, aflam ca ucenicii Mntuitorului, dar i urmaii acestora, preoii hirotonii de Apostoli, aveau puterea sa alunge demonii i duhurile rele n numele lui Hristos (Fapte 8,7; 19, 12;). Prin urmare, ndeprtarea duhurilor rele de la casa cuiva, din vreun loc anume i chiar din oamenii posedai de demoni nu se poate face dect de preoi n numele i cu puterea lui Iisus Hristos, n numele lui Dumnezeu cel nchinat n Treime, Tatl, Fiul i Sfntul Duh, prin slujbe rnduite de Biserica. Cei ce recurg la serviciile vrjitoarelor sau a tot felul de lucrturi trebuie sa tie ca acestea nu lucreaz cu puterea lui Dumnezeu i nici n numele lui Dumnezeu, ci lucreaz cu puterea diavolului. Izbvirea de rau pe care pare ca o aduc este o amgire sau eliberarea de un rau pentru a fi dat unui rau mai mare, pentru a fi dat n minile diavolului. Diavolul exista i lucrarea diavolului de asemenea. Singura aprare mpotriva acestui neobosit vrjma al omului i al lui Dumnezeu este binecuvntarea i sfinirea adusa prin rugciunile i slujbele Bisericii svrite de preoii care au harul sfinitor primit prin hirotonia svrit de episcop. Ungerea casei cu undelemn sfinit. Dup ce a stropit peste tot, preotul ia un beior nfurat la un capt cu vata sau bumbac, il nmoaie n undelemnul sfinit i nsemneaz pereii tuturor camerelor cu semnul Sfintei Cruci, zicnd: Se binecuvnteaz casa aceasta, prin ungerea cu acest undelemn sfinit, n numele Tatlui i al Fiului i al Sfntului Duh. Amin. De ce se unge casa cu undelemn sfinit? Undelemnul este foarte mult folosit n lucrarea sfinitoare a Bisericii. Undelemnul este materia prin care se transmite lucrarea sfinitoare a harului Sfntului Duh. Tot prin ungerea cu undelemn sfinit se transmite lucrarea tmduitoare a Duhului lui Dumnezeu la slujba Sfntului Maslu. Copilul se unge i el cu undelemnul sfinit nainte de botez. De asemenea, la sfritul Sfintei Liturghii i al altor slujbe, credincioii sunt miruii, nsemnai pe frunte cu undelemn sfinit. Prin ungerea cu undelemnul sfinit omul, casa sau oricare obiect primete pecetea, semnul, atingerea dumnezeirii, prin care este consacrat lui Dumnezeu. n Vechiul Testament, Dumnezeu nsui poruncete lui Moise folosirea undelemnului sfinit mpreun cu alte mirodenii pentru sfinirea prin ungerea cu acesta a tuturor lucrurilor destinate cultului: Sa ungi cu el cortul adunrii, chivotul legii i toate lucrurile din cort, masa i toate cele de pe ea, sfenicul i toate lucrurile lui, jertfelnicul tmierii, jertfelnicul arderii de tot i toate lucrurile lui, baia i postamentul ei. i sa le sfineti pe acestea i va sfinenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfini. (Ieire 30, 23-25). Aici este borba de mirul cu care nu aveau voie sa se ung dect lucrurile din templu i preoii. n Noul Testament se amintete ungerea celor bolnavi cu undelemn de ctre preot, n numele Domnului: Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preoii Bisericii i sa se roage pentru el, ungandul cu undelemn n numele Domnului (Iacov 5,14). Citirea Sfintei Evanghelii Se citete apoi Sfnta Evanghelie de ctre preot, stand cu fata la rsrit, timp n care cei prezeni ngenuncheaz. Citirea Sfintei Evanghelii, ca de fiecare data cnd se face, nseamn prezenta Domnului nostru Iisus Hristos, prin propriile Sale cuvinte. Citirea Sfintei Evanghelii este momentul cnd Hristos nsui ne vorbete. De aceea, la acest moment se ngenuncheaz ca n fata lui Dumnezeu. Ectenia ntreit sau rugciunea struitoare n sfrit, ultimul moment important al slujbei il constituie ectenia ntreit, o rugciune de cerere struitoare, la care cntreul sau credincioii rspund de fiecare data cu Doamne miluiete de trei ori. n momentul acela, preotul Il roag pe Dumnezeu pentru binele casei noi i a celor ce vor locui n ea i pentru ndeprtarea a tot raul. Preotul se roag lui Dumnezeu astfel: Inca ne rugam ca sa trimit binecuvntarea Sa asupra casei acesteia i asupra robilor Sai (aici pomenete numele celor ce vor locui n casa) i asupra tuturor celor ce voiesc a locui cu evlavie n ea; sa le trimit pe ngerul Sau cel milostiv, ca s-l pzeasc i s-l fereasc de toat rutatea i s-l povuiasc spre lucrarea tuturor faptelor celor bune i spre mplinirea sfintelor porunci ale lui Hristos; s-l pzeasc de foamete, de molima, de cutremur, de potop, de foc, de sabie i de venirea celor de alt neam asupra lor; i sa le druiasc sntate i s-l ntreasc cu zile ndelungate i intru toate s-l ndestuleze, sa zicem toi: Doamne auzi-ne i ne miluiete. n acest moment, preotul se poate ruga pentru toi cei prezeni, pomenindu-le numele ca i pentru cei care nu sunt de fata dar pentru care cei ai casei doresc a face rugciune. Se obinuiete n unele locuri sa se fac i rugciune de pomenire a celor mori. Binecuvntarea prinoaselor sau a bucatelor Daca nu a fcut-o mai nainte, tot acum preotul poate binecuvnta prinoasele aezate pe masa, rugndu-se pentru nmulirea lor n casa aceea: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, binecuvnteaz pinea, vinul, undelemnul i toate prinoasele puse naintea Ta de robii Tai i le nmulete pe ele n casa aceasta, n oraul (sau n satul) acesta, n tara aceasta i n toat lumea Ta, ca Tu eti Cel ce binecuvntezi i Sfineti toate, Hristoase Dumnezeul nostru i ie slava nlm, mpreun cu Printelui Tau celui fara de nceput i Preasfntului i de viaa Fctorului Tau Duh, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin. Agapa Ca i la punerea temeliei i acum se poate organiza o mica agapa, ca expresie a mulumirii i a bucuriei pe care o triesc cei care au reuit s-i ridice casa sau sa se mute n casa noua. Este bine ca bucuria aceasta sa o mpart cu cei dragi ai lor, cu prietenii i cu vecinii. Cnd se poate svri slujba de binecuvntare a casei noi? Se recomanda ca slujba de binecuvntare a casei noi sa se svreasc duminica sau n zile de srbtoare, dup ce la biserica s-a svrit Sfnta Liturghie. Credincioii care s-au bucurat de ajutorul lui Dumnezeu i au ajuns la terminarea casei sau cei care i-au cumprat casa noua, se cade sa aduc ofranda de mulumire la Sfnta Liturghie, prescura i vin pentru svrirea Sfintei Liturghii i alte prinoase pentru a fi binecuvntate de preot la sfritul slujbei i mprite ca dar celorlali credincioi. Daca se poate, cei care doresc sa fac sfinirea casei este de dorit sa posteasc cteva zile, sa se spovedeasc i sa se mprteasc la Sfnta Liturghie din ziua respectiva, pentru ca n casa noua, binecuvntat i sfinit, curita de orice lucrare rea, sa intre i ei curii de tot pcatul i de toat rutatea. n felul acesta se pune, ntr-adevr, nceput bun. Slujba aceasta se face nu numai la casa ridicata de noi ci i la cea cumprata, care urmeaz a fi locuita pentru prima data sau care desi a fost locuita nu a fost sfinita la nceput din neglijenta sau din alt motiv. Crucea pe casa Se obinuiete, n unele regiuni ale Romniei, ca la casa noua sa se aeze pe acoperi o cruce sau chiar doua, de mrime potrivita, discreta. Este foarte potrivit i foarte frumos ca o casa locuita de o familie cretin sa poarte semnul Crucii pe acoperi. Trebuie insa avut grija ca acesta sa fie de bun gust, sa se armonizeze cu mrimea i cu forma casei i, oricum, sa fie de proporii mici. Acest obicei s-a inspirat desigur din crucea existenta pe turla bisericilor. Casa unui cretin este i ea un loc unde se face rugciune, se fac nchinciuni i se ncearc o vieuire cuviincioasa. Semnul sfintei Cruci este foarte drag cretinului ortodox, de aceea el este foarte rspndit i n casa acestuia. Tradiia romanilor ne arata ca foarte multe din obiectele de folosina ale acestora purtau semnul crucii. Pentru cretini Crucea este semnul biruinei asupra rului i aprtoare de tot raul. Arma mpotriva diavolului crucea Ta ne-ai dat-o noua. cantam ntr-un tropar de la Sfntul Maslu. Sfetania Ce este sfetania? Sfetania este denumirea populara pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfinirea cea mica a apei. Ea se svrete de ctre preot n biserici sau n casele credincioilor cu diferite prilejuri. Slujba sfetaniei cuprinde sfinirea apei, stropirea cu apa sfinit a celor prezeni i a tuturor camerelor precum i rugciuni pentru ocrotirea i binele casei i pentru sntatea trupeasca i sufleteasca a celor ce locuiesc n cea. Iat ce scrie n cartea de slujba a preotului despre folosul sfetaniei: Aceasta apa sfinit, pe care Duhul Sfnt, prin rugciunile preoilor, o sfinete, are multe feluri de lucrri, precum nsi ectenia sfinirii i rugciunea mrturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alunga; se iart i pcatele cele mici de peste toate zilele, adic nlucirile diavoleti i gndurile cele rele; mintea se curete de lucrurile cele spurcate i se ndrepteaz spre rugciune; bolile le alunga i da sntate sufleteasca i trupeasca. Toi cei ce o primesc cu credina iau sfinenie i binecuvntare. De ce facem sfetanie? Sfetania este pentru casa ceea ce este spovedania pentru om. Daca prin spovedanie, prin mrturisirea pcatelor i dezlegarea acestora de ctre preot, omul se curete, i curete sufletul, i mprospteaz harul primit la botez, tot aa prin stropirea cu apa sfinit i prin rugciunile speciale ale preotului, casa sfinita la nceput se curete de tot raul i de toat lucrarea cea rea, datorate fie pcatelor celor ce locuiesc n ea, fie oamenilor ruvoitori, fie duhurilor celor rele. Prin svrirea periodica a sfetaniei se resfinteste locul, casa i toate lucrurile din ea dup un timp n care inevitabilele noastre pcate i fapte mai putin cuviincioase au ntinat casa. Trebuie spus un lucru n care noi credem i pe care il aflam din Sfintele Scripturi i pe care Biserica noastr il nvaa de la nceputuri. i anume, omul este solidar cu tot ceea ce il nconjoar, aa nct urmrile faptelor lui se rsfrng i asupra mediului sau nconjurtor, asupra casei i a lucrurilor din casa. Lucrurile urate, pcatele i frdelegile omului ntineaz spaiul n care acesta le svrete sau triete, dup cum, faptele lui bune, curenia vieii lui sfinete i mediul sau nconjurtor. n legtur cu aceasta s-a pstrat n popor o zicala foarte adevrata i care cel putin la nceput avea nelesul celor de mai sus: Omul sfinete locul. ntr-adevr omul sfinete locul, dar tot omul este cel care-l ntineaz, care-l urete sau murdrete prin urenia i murdria sa sufleteasca. Sa ne amintim ca pcatul protoprinilor Adam i Eva a adus cu sine i o tulburare a creaiei ntregi: pmntul care pana atunci rodea numai lucruri folositoare i frumoase, a nceput a rodi spini i plmid (Facere 3, 18). Daca pcatul sau oricare lucru urat il ndeprteaz pe om de Dumnezeu i de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curirea i sfinirea omului i a mediului care-l nconjoar il readuce pe om n apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvntarea Acestuia i ndeprteaz raul sub orice forma acesta ar fi prezentat. Cnd putem sau cnd trebuie sa facem sfetanie n casa? Dintru nceput spuneam ca, n principiu, preotul trebuie i poate sa svreasc sfetanie la casa credinciosului, oricnd acesta o cere. Deci, ori de cate ori, credinciosul simte nevoia curirii i sfinirii casei, aa cum simte nevoia uurrii i curirii de pcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-l face sfetanie. Este bine ca sfetania sa se fac n zi de post, miercurea sau vinerea, ea fiind o slujba de curire, de splare, de exorcizare, care se potrivete mai putin cu zilele de srbtoare sau cu celelalte zile ale sptmnii, dar i pentru faptul ca cel care solicita svrirea sfetaniei trebuie sa se pregteasc prin postire i rugciune. n vechime, dar i astzi n unele regiuni, se obinuia sfetania n prima zi a fiecrei luni. Acesta, desigur este un lucru foarte bun i de dorit. n locul acestei sfetanii de ziua ntia a fiecrei luni s-a pstrat n multe parti din Biserica noastr obiceiul ca preotul sa mearg pe la toate casele pentru a stropi cu apa sfinit. El nu mai svrete sfinirea apei n fiecare casa, ci o svrete la biserica o singura data i apoi stropete cu aceasta apa sfinit toate casele parohiei. De aceea se spune n popor ca vine preotul cu zintai. Sfetania din luna martie. Daca nu se poate mai des, se face sfetanie n casa, cel putin o data pe an. Mai n toate prile se obinuiete ca aceasta sfetanie anuala sa se fac n Postul Mare care premerge srbtoarea Sfintelor Pasti. Cei mai multi dintre credincioi solicita svrirea acestei sfetanii n luna martie. Singura explicaie a acestei preferine este legata de faptul ca, indiferent cnd sunt Sfintele Pasti, luna martie este cuprinsa n Postul Mare, de aici i vorba populara ca martie nu lipsete din post. Deci, nu luna martie n sine este o luna n care este bine sa se fac sfetanie, ci Postul Mare este o perioada potrivita pentru aceasta slujba n casa. De ce n post? Mai nti trebuie sa spunem ca este bine sa facem sfetanie n post pentru ca n aceasta perioada cei ai casei sunt mai pregtii sufletete, datorita postului i a rugciunilor din aceasta perioada, dar i datorita faptului ca acum credinciosul se strduiete mai mult ca oricnd sa se lepede de deprinderile rele, de ruti i pcate i sa se ngrijeasc mai mult de suflete, sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Desigur, oricare din posturile de peste an rnduite de Biserica sunt potrivite pentru svrirea sfetaniei, dup cum, se recomanda acest lucru i pentru zilele de post de peste sptmna, miercurea i vinerea. Cine dorete, este bine sa svreasc sfetanie n toate posturile. Cine nu poate, sa o fac cel putin n Postul Mare. De ce n Postul Mare? Pentru ca acesta este cel mai important i cel mai aspru post de peste an care ne pregtete pentru cea mai mare srbtoare a Bisericii. Dar i pentru ca acesta este primvara, cnd, odat cu nviorarea i mprosptarea naturii, se face i curenia casei i a lucrurilor din ea. Pe lng aceasta, mai poate fi luata n seama i dorina i disponibilitatea omului de nviorare i renatere odat cu cea a naturii nconjurtoare, n virtutea aceleiai solidariti dintre om i creaie. Puritatea, frumuseea i vigoarea naturii renscute invita pe om, aproape irezistibil, la aceeai renatere i recuperare a puritii i a vigorii luntrice. Peste tot, dar mai ales la tara, primvara se face o curenie generala a casei, care merge la scoaterea tuturor lucrurilor din casa, curirea, scuturarea i mprosptarea lor pana la vruirea pereilor, care aduce cu sine i la propriu i la figurat un aer de reala primenire mai ales cnd pereii se vruiesc cu var alb. Sfetania dup ce am avut n casa un deces Se obinuiete ca dup ce am avut un deces n casa, la cteva zile dup nmormntare, atunci cnd cei din casa se pot pregti, sa se svreasc sfetanie. Cretinul simte nevoia resfintirii i binecuvntrii casei nu pentru ca cel decedat ar fi ntinat n vreun fel casa, ci pentru ca locul i casa a fost cercetat de moarte. Pe buna dreptate, moartea este socotita ca cea mai nfricotoare forma a rului i consecin a pcatului. Pentru ca plata pcatului este moartea spune Sfntul Apostol Pavel (Rom. 6,23). Cu att mai mult, trebuie sa se svreasc sfetanie n casa sau n locul n care s-a comis un omor sau o alta frdelege sau uraciune (avort, ncercare de sinucidere, vrsare de snge, molima, ntmplare rea sau accidente de orice fel, etc.), pentru ca toate acestea se ntmpla din indemnul i cu lucrarea diavolului i a duhurilor rele. Ce trebuie i cum trebuie sa ne pregtim pentru sfetanie? Cine dorete a chema preotul pentru a svri sfetanie n casa, trebuie sa tie cum trebuie sa se pregteasc pentru aceasta avnd n vedere cele de mai jos. Mai nti toi cei din casa este bine sa se spovedeasc, pentru ca nainte de a curai i sfini casa, sa se curateasca i sa se sfineasc ei nii de pcatele i relele care afecteaz i casa n care ei locuiesc. Daca nu este n timpul postului, atunci cei din casa sa tie ca trebuie sa posteasc trei zile nainte sau cel putin ziua aceea i sa se fereasc de cearta, dumanii, njurturi sau alte rele. n al doilea rand, casa n care urmeaz a se face sfetanie trebuie curita cat mai bine, de la un capt la altul i toate lucrurile din ea. Nu este de nchipuit sa stropim cu apa sfinit i sa facem rugciuni pentru a curai casa de rele iar casa sa fie murdara i nengrijit. Apoi, orice slujba svrit de preot n casa este echivalenta cu aducerea lui Dumnezeu n casa aceea prin lucrarea Sa sfinitoare i prin binecuvntarea Sa. Ori, daca atunci cnd primim un oaspete obinuit, dintre oameni, direticam i facem curenie n casa, pentru a-l primi cum se cuvine, cu att mai mult atunci cnd vrem s-L primim pe nsui Dumnezeu. Aa cum ne splm, ne ngrijim i ne primenim noi oamenii atunci cnd mergem la biserica sau atunci cnd ni se face orice slujba, tot aa trebuie primenita i casa noastr cnd facem slujba n ea. Pentru slujba sfetaniei, credinciosul trebuie sa pregteasc o msu frumos acoperita, orientata spre rsrit (msua poate fi aezat n fata sau n apropierea icoanei sau a coltului de rugciune din casa) pe care va aeza urmtoarele: un vas larg la gura cu apa, Mai pot fi puse pe masa: o paine, putin undelemn i putin vin, simboliznd roadele pmntului date de Dumnezeu spre hrana noastr, pentru a fi binecuvntate. Preotul va sta n fata msuei, iar credincioii vor sta n spatele preotului, aa cum stam i la biserica, toi cu fata la rsrit. Toate uile camerelor vor fi larg deschise. Care sunt actele principale svrite de preot n timpul sfetaniei? Rugciunile de nceput i tmierea casei Slujba sfetaniei cuprinde diverse rugciuni, pentru casa i pentru cei ce locuiesc n ea, rugciuni pentru sfinirea apei, tmierea casei, srutarea Sfintei Crucii de ctre toi cei de fata i stropirea lor cu apa sfinit, stropirea casei cu apa sfinit. Dup binecuvntarea de nceput a preotului, se rostesc rugciunile de nceput, psalmul 142 Doamne, auzi rugciunea mea, asculta cererea mea. i Psalmul 50, psalm de pocin, timp n care preotul tmiaz masa amenajata pentru slujba i toat casa, ncepnd de fiecare data cu icoana din camera. Urmeaz o serie de tropare scurte, rugciuni adresate Maicii Domnului i tuturor sfinilor, exprimnd rugmintea noastr ca acetia sa fie mpreun rugtori cu noi. Invocnd numele sfinilor i al Maicii Domnului, spunem de fiecare data: rugai-v lui Dumnezeu pentru noi. De ce rugam pe Maica Domnului i pe sfini sa se roage pentru noi? La orice slujba sau rugciune, cerem Maicii Domnului i tuturor sfinilor sa fie alturi de noi n rugciunile noastre ctre Dumnezeu, sa se roage pentru noi, sa mijloceasc pentru noi. n credin i tradiia noastr ortodoxa, sfinii bineplcui lui Dumnezeu i Maica Domnului sunt foarte apropiai credincioilor. De aceea suntem nconjurai de icoane ale Maicii Domnului i ale sfinilor n biserici, dar i n casele noastre. Daca ndjduim n sprijinul i n nelegerea oamenilor din jurul nostru, pe care ii rugam adeseori sa ne ajute sau sa mijloceasc pentru noi la alti oameni, cu att mai mult ndjduim n dragostea, ajutorul i n mijlocirea celor care sunt acum n preajma lui Dumnezeu. n Biserica Ortodoxa este foarte rspndit i ncetenita rugciunea unora pentru alii i fiecare simim cat de folositoare este. n aceasta solidaritate dintre oameni, n dragostea i mila unora pentru alii se ntemeiaz credina noastr n rugciunile i mijlocirile sfinilor pentru noi. Daca rugaciunle i mijlocirile noastre, ale oamenilor pctoi, prini n toate neputintele acestei viei sunt ascultate de Dumnezeu i mplinite, cu att mai mult rugciunile sfinilor. De altfel, daca noi credem n viaa de dincolo, daca credem, prin urmare, ca oamenii bineplcui lui Dumnezeu sunt alturi de Dumnezeu, nu ne putem nchipui ca ei, att de buni i iubitori, pot ramane nepstori la necazurile, durerile i nevoile noastre. Nu putem sa ne gndim ca cei care n viaa lor pmnteasc s-au rugat nencetat pentru toi oamenii, s-au jertfit pentru a-l ajuta, au fost nemilostivi, au suferit pentru durerile i pcatele semenilor lor, dup cum aflam din istorisirea vieii lor, nu putem, deci, sa ne nchipuim ca acetia, trecnd n viaa cealalt, devin nepstori de ceea ce se ntmpla cu oamenii i cu lumea. Citirea Sfintei Evanghelii Momentul important urmtor este citirea Sfintei Evanghelii, timp n care credincioii ngenuncheaz. Se citete un fragment din Evanghelia dup Ioan (cap. V, l-4) care reda episodul vindecrii paraliticului de la scldtoarea din Vitezda. Aici ni se arata ca apa n care se cobora un nger al Domnului, care era, deci, ntr-un fel cercetata, atinsa, sfinit de Dumnezeu se cobora la vreme n scldtoare i tulbura apa; i cine intra nti, dup tulburarea apei, se fcea sntos, de ori ce boala era inut. Tot asa, cum vom vedea, printr-o rugciune speciala, preotul se roag lui Dumnezeu sa trimit harul Prea Sfntului Sau Duh i sa sfineasc apa pusa nainte i sa fie spre splarea de toat ntinciunea i spre sntatea sufletelor i a trupurilor. Ectenia Mare Dup citirea Sfintei Evanghelii, preotul rostete Ectenia Mare, o serie de rugciuni i de cereri adresate lui Dumnezeu, mai nti cu caracter general, pentru pacea i binele lumii ntregi, a localitii respective, sat sau ora i apoi, cu caracter special, pentru sfinirea apei. Astfel preotul se roag lui Dumnezeu pentru ca sa sfineasc apa aceasta, cu puterea, cu lucrarea i cu pogorrea Sfntului Duh, pentru ca sa se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curitoare a Treimii celei mai presus de fire, pentru ca sa fie apa aceasta tmduitoare sufletelor i trupurilor i izgonitoare a toat puterea cea potrivnica, pentru ca sa se trimit ei harul izbvirii i binecuvntarea Iordanului. i altele. Rugciunea de sfinire a apei Momentul cel mai important al slujbei este atunci cnd preotul sfinete apa printr-o rugciune speciala. n momentul acestei rugciuni, preotul afunda de trei ori mana dreapta n apa, fcnd semnul Sfintei Cruci i rugndu-se de fiecare datga astfel: i acum trimite harul Prea Sfntului i de viaa fctorului Tau Duh, care sfinete toate i sfinete apa aceasta. Apoi continua rugciunea: i prin gustarea i stropirea cu apa aceasta, trimite-ne noua binecuvntarea Ta, care spala ntinciunea patimilor. Aa ne rugam cerceteaz neputina noastr, Bunule i tmduiete cu mila Ta bolile noastre cele sufleteti i trupeti, asociind aceste rugciuni rugciunea Maicii Domnului, puterea Sfintei Cruci i rugciunile tuturor sfinilor, pomenind numele multora dintre ei. Afundarea Sfintei Cruci n apa i stropirea cu apa sfinit Dup rugciunea de sfinire, preotul afunda n apa Sfnt Cruce n forma de cruce, de trei ori, n timp ce canta troparul: Mntuiete, Doamne, poporul Tau i binecuvnteaz motenirea Ta. Biruina binecredincioilor cretini asupra celui potrivnic druiete i cu Crucea Ta pzete pe poporul Tau. n continuare preotul stropete cu apa sfinit toat casa, cineva din cei ai casei purtnd vasul cu apa sfinit. Dup ce termina de stropit casa, preotul stropete cu apa sfinit pe toi cei prezeni care se nchina i srut Sfnta Cruce pe care preotul o tine n mana. Ectenia finala pentru pzirea casei de rau Slujba sfetaniei se sfrete cu o rugciune prin care preotul se roag sa se pzeasc locuina aceea, toate oraele i satele de boala, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de nvlirea altor neamuri i de rzboiul dintre noi i pentru ca Bunul Dumnezeu sa ndeprteze i sa mprtie toat mania, care se pornete asupra noastr i sa ne izbveasc pe noi de mustrarea Lui cea dreapta, care este asupra noastr i sa ne miluiasc pe noi. Acum preotul pomenete pe toi cei de fata i pe toi cei scrii pe pomelnicul casei. Se poate, de asemenea, face o rugciune de pomenire a morilor familiei. Rugciunea pentru casa ce este tulburata de duhuri rele

Exista duhuri rele? Duhurile rele exista i lucreaz nencetat cu vrjmie mpotriva oamenilor. Daca ele nu se vad, se vad insa semnele lucrrii lor, relele sau nenorocirile care se abat adeseori asupra noastr i asupra caselor noastre. Poarta prin care ptrunde lucrarea duhurilor rele sunt patimile i slbiciunile noastre nainte de orice, precum i lipsa de rugciune n casa sau lipsa preotului i a slujbelor de sfinire (sfetania) pe o perioada lunga de timp. Acolo unde nu este chemat numele lui Dumnezeu, ba mai mult este invocat cu timp i fara timp numele diavolului, acesta din urma se va instala cu duhurile lui mai devreme sau mai trziu, aducnd cu sine tulburare multa. De unde tim ca locuina noastr este tulburata de duhuri rele? Cum spuneam mai sus, semnele prezentei i lucrrii duhurilor rele sunt tulburarea, nelinitea, raul de orice fel sau nenorocirile care bntuie uneori casa noastr, familia noastr. Adeseori, vin credincioi la biserica i se plng de faptul ca de la un timp totul le merge rau n casa, totul parca merge pe dos, nu mai este linite, ntmplrile rele se tin lant, nimic nu le mai reuete. Alteori nelinitea este nsoit i de o frica continua inexplicabila, resimit mai ales de copii i de membrii de gen feminin ai familiei i de sentimentul vecintii a ceva rau. Trebuie tiut ca lucrarea diavolului i a duhurilor rele mbraca forme dintre cele mai diverse, de la raul care este att de firesc i obinuit nct este trecut drept lucru bun pana la situaiile cele mai evidente i nfricotoare de demonizai, adic de oameni stpnii de demoni. Acestea sunt situaii cnd trebuie sa chemam preotul pentru a svri slujba prevzut de Biserica pentru casa care este stpnit de duhuri rele. Ce slujba svrete preotul cu aces prilej? Preotul va svri sfinirea apei mici sau sfetania nsoit de o rugciune speciala de alungare a duhurilor rele, n care, intre altele el se roag cu struin lui Dumnezeu: Tu, Doamne, ntrirea celor ce-i pun ndejdea n Tine, zidul cel tare al celor ce-i pun ncrederea n Tine, deprteaz, izgonete i mprtie toat lucrarea diavoleasca, toat nvlirea satanei, toat bntuiala puterii celei potrivnice, de la casa aceasta i de la cei care locuiesc n ea, care poarta semnul crucii Tale celei biruitoare i nfricotoare mpotriva demonilor i care cheama numele Tau cel sfnt. nsui, Stpne, pzete pe toi care sunt n casa aceasta de toat vtmarea i ispita, izbavindu-l de frica de noapte, de sgeat ce zboar ziua, de lucrul ce umbla intru ntuneric, de ntlnirea cu demonul de amiaza. Cum ne pregtim pentru aceasta slujba? Acas credinciosul va pregti pentru slujba o msu i toate celelalte ca pentru sfetanie. Mai importanta este pregtirea sa sufleteasca. Iat ce scrie cartea de slujba referitor la pregtirea credinciosului pentru aceste rugciuni: Cine va voi sa i se citeasc n casa aceste rugciuni trebuie sa posteasc ziua aceea i sa fac milostenie dup cum ii va fi puterea i cu rvna sa se roage lui Dumnezeu, dar mai nti sa se mrturiseasc. Este bine, de asemenea, daca este cu putin, preotul sa svreasc mai nti Sfnta Liturghie la biserica, la care sa participe i cei ce doresc slujba. Slujba care se face la casa sau la locul ce sunt suprate de farmece sau de descntece Ce sunt farmecele sau descntecele? Farmecele sau descntecele sunt lucrri ce se svresc de ctre oameni ruvoitori care se vnd diavolului i forelor ntunericului pentru ca prin intermediul acestora sa fac rau semenilor lor. Nu exista nici o ndoial ca farmecele, descntecele, vrjile i toate cele asemenea se fac cu puterea diavolului. Ele nu au putere asupra omului care tie de Dumnezeu, care se roag, i face semnul sfintei cruci i se fereste de pcate grele. Omul care primete binecuvntarea i puterea sfinitoare a lui Dumnezeu nu poate fi biruit de puterea diavolului, chiar daca se fac asupra lui farmece sau vrji. Sunt afectai cei care stau departe de Dumnezeu i de biserica, cei care se afunda n fel de fel de pcate grele i care nu se ngrijesc sa se spovedeasc i sa primeasc binecuvntarea ocrotitoare a lui Dumnezeu, cei care nu fac sfinirea caselor, cei care triesc necununati sau n oricare alta frdelege, cei care se ncred prea mult n propriile puteri i nu-L mai cauta pe Dumnezeu, nu se mai nchin, nu mai stiu de nimic sfnt. Nu trebuie sa ne ndoim deloc de existenta i de posibilitatea acestor lucrri diavoleti prin intermediul oamenilor rai. Sunt prea multe marturii n jurul nostru pe care nu le putem ignora. De altfel, daca n-ar fi fost posibile, Biserica n-ar fi rnduit slujbe mpotriva lor. Inca odat, credinciosul care participa la viaa Bisericii, care tie de Sfnta Liturghie, de spovedanie i impartasenie, care se nsemneaz cu semnul crucii, acela nu trebuie sa se teama de farmece i de oricare alt fel de lucrare diavoleasca. Ce slujba se face? Dup rnduiala Bisericii, pentru astfel de situaii se face mai nti Sfnta Liturghie la biserica, iar la casa sau locul suprate de farmece se fac mai multe rugciuni n care preotul se roag, intre altele, pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care S-a fcut om ca pe om de nelciunea diavolului i de chinurile lui s-l elibereze i sa strice toate facerile lui cele diavoleti, . sa caute cu milostivire spre casa aceea i spre cei ce locuiesc n ea i sa izbveasc pe cei bntuii i nviforai de suprrile cele rele ale oamenilor celor vicleni, ale otrvitorilor i descnttorilor, ale fermectorilor i fermectoarelor i ale diavolilor celor vicleni. Urmeaz un blestem care se face de ctre preot la adresa demonilor i a celor care lucreaz cele diavoleti, n care se spune i urmtoarele: Va blestem pe voi atotviclenilor, nceptorii rutilor, blestemailor i urailor diavoli, pe voi care otrvii i fermecai locurile i casele oamenilor. mpreun cu cel ce s-a dat vou, vicleanul om, ca sa fii adui casei acesteia sa o tulburai i cu rele nluciri i cu bntuielile voastre i suprai i sa necjii pe cei care locuiesc n ea i mprejurul ei. Ci cu toat puterea numelui Atotiitorului Dumnezeu n Sfnta Treime slvit. i cu puterea cinstitei i de viaa fctoarei Cruci. cu trie poruncesc vou viclenilor duhuri, degrab sa fugii de la casa aceasta i de la cei ce locuiesc n ea, cu toate descntecele i farmecele voastre, iar de acum niciodat sa nu va mai ntoarcei la ea. Dup aceea, lund aghiasma mare sau apa sfinit, preotul stropete casa i locul casei pe din afara, rostind: Sa fuga i sa se deprteze de la casa aceasta tot vicleanul diavol i otrvirea i farmecele i descntecele prin stropirea cu aceasta apa sfinit i niciodat sa nu se mai ntoarc, ci sa se sting; n numele Tatlui i al Fiului i al Sfntului Duh. Alte rugciuni legate de casa sau gospodria cretinului

Mai sunt i alte rugciuni de care credinciosul poate beneficia pentru casa sa i pentru cele dimprejurul sau. Menionm aici: rugciunile pentru sfinirea fntnii, la nceputul sprii i dup terminarea fntnii, rnduiala ce se face cnd a czut ceva spurcat n fntn; rnduiala care se face cnd se mbolnvesc orice fel de animale, etc. Pregtirea pentru aceste slujbe este asemntoare cu cea pentru sfetanie. Credinciosul poate cerceta pe preot n legtur cu orice problema are el sau casa sa i preotul il va sftui ce trebuie sa fac, pe lng cele care au fost cuprinse pe scurt n aceasta crticic. Icoana din casa De ce punem icoana n casa? Icoana nu poate lipsi din casa cretinului. Prezenta icoanei arata ca acea casa este ncretinata, ca familia care locuiete acolo este cretin. Icoana din casa este o mrturisire a credinei n Dumnezeu. Icoana, prezenta a celui nfiat n ea aa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc n fata persoana draga pe care o reprezint, tot aa i icoana ne poarta cu gndul la cel nfiat n cea. Icoana este o prezenta a celui nfiat n ea: a Mntuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfinilor. Prezenta chipului unei persoane este ntr-o msur prezenta respectivei persoane. Chipul ne pune n legtur cu persoana pe care o reprezenta, ne ajuta sa ne ducem cu gndul la ea sau mai curnd, aduce persoana respectiva n fata noastr, lng noi, ne nlesnete o ntlnire cu ea. Icoana ne ajuta sa ne rugam mai bine, pentru ca ne ajuta sa intram mai uor n legtur cu Dumnezeu, s-L vedem n persoana Mntuitorului Hristos, sa simim prezenta Maicii Domnului i a sfinilor pe care ii dorim mpreun rugtori cu noi i pentru noi. Cine nu iubete icoanele nu iubete cu adevrat nici pe cei care sunt nfiai n icoane n rtcirea lor, sectanii spun ca nu e bine sa cinstim i sa ne nchinm la icoane pentru ca sunt idoli, ca nu e bine sa te nchini la o bucata de lemn sau hrtie, pentru ca aa spune legea lui Dumnezeu. Dar cretinii nu se nchina la lemn sau hrtie. Cine-i poate nchipui ca mamele i buncile noastre ngenuncheaz, se roag i plng n fata unor buci de lemn aceia se neal amarnic i i dau n felul acesta msura ntunecimii mintii lor. Cel mai simplu exemplu care este la ndemna tuturor ne poate lamuri asupra acestui lucru: n fata fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucura sau ne emoioneaz nu este bucata de hrtie orict de frumoasa ar fi aceasta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, srutam fotografia persoanei ndrgite. Aceasta nu nseamn ca srutam hrtia, ci chipul celui drag i prin aceasta persoana care ne este draga. Fotografia ne este draga i o pstram cu sfinenie mai ales cnd cel din fotografie este departe de noi. Daca am pierde fotografia respectiva sau daca cineva ne-ar rupe-o, de exemplu, ne-am supra foarte tare i ne-ar prea rau. Nu pentru ca am pierdut o bucic de hrtie, ci pentru ca am pierdut un semn, o prezenta a celui drag. Cu cat ne este mai draga persoana respectiva cu att preuim mai mult i fotografia i o inem la loc de cinste. Tot aa i icoanele. Cu cat ne sunt mai dragi Mntuitorul, Maica Domnului i sfinii, cu att iubim i cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubete icoanele nu iubete cu adevrat nici pe cei care sunt nfiai n icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi! Icoana, fereastra spre adevratul Dumnezeu Dar icoana este mult mai mult dect o fotografie. Mai nti, pentru ca ea ne nfieaz chipul lui Dumnezeu nsui, chipul Fiului lui Dumnezeu ntrupat. Ea este o fereastra spre lumea lui Dumnezeu, spre mpria cerurilor. Chipul Maicii Domnului i cel al sfinilor din icoane este chipul omenesc ndumnezeit, copleit de lumina dumnezeiasca a mpriei lui Dumnezeu. Icoana este sfinita prin chipul pe care il reprezint. Fara icoana ne putem rtci de la adevratul Dumnezeu, nchipuindu-ne fiecare, dup mintea, priceperea i credina sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plsmuit de imaginaia noastr. Aa nct riscul idolatriei este mult mai mare fara icoana, omul fiind tentat s-i nchipuie un Dumnezeu convenabil, dup propriile dorine i nevoi. Ce fel de icoana trebuie sa punem n casa? Este bine ca sa punem n casele noastre icoane pictate pe lemn dup rnduiala Bisericii. n lipsa celor pictate pe lemn, se pot folosi i cele pe hrtie, fie lipite pe lemn, se pot folosi i cele pe hrtie, fie lipite pe lemn, fie nrmate. Este foarte important sa distingem intre icoana adevrat i tabloul religios. Icoana adevrat este cea care ne arata chipul ndumnezeit al Mntuitorului, al Maicii Domnului i al sfinilor, iar tabloul religios este cel care nfieaz numai chipul omenesc al acestora. Pentru a nu grei, se recomanda cretinului sa ntrebe preotul atunci cnd dorete s-ri procure o icoana. Trebuie sa fim foarte ateni ce fel de icoana punem n casa noastr. Chipul acela se va ntipri n mintea noastr. Chipul acela se va ntipri n mintea noastr, a copiilor notri pentru totdeauna i ne va ajuta sa ne ndreptm cu mintea spre Dumnezeu. Cretinul nu trebuie sa se zgrceasc tocmai atunci cnd cumpr o icoana. Icoana druita n tradiia noastr se pstreaz credina ca este bine ca icoana sa o primeti n dar. Un lucru foarte frumos! De aceea, amintim aici, momentele prielnice pentru un astfel de gest binecuvntat. Este frumos i foarte potrivit ca nasul sa druiasc prima iconi la botez. El poate oferi icoana cu chipul sfntului al crui nume il pune copilului. La fel, naii de cununie. Ei pot oferi la cununie, n biserica, finilor lor, icoana sfntului care doresc ei sa le fie ocrotitor al casei i al familiei noi. Prinii, pot i ei sa druiasc o icoana copiilor, cnd acetia se muta la casa noua. n toate aceste prilejuri, sau cu alte ocazii, preotul parohiei poate i el sa ofere icoane credincioilor sai. Putem oferi o icoana n dar prietenilor notri, folosindu-ne de un prilej anume sau de o simpla vizita. Se vor bucura mai mult dect ne nchipuim. Atenie insa, icoana druita sa fie de cea mai buna calitate. Daca totui nu vom primi n dar icoana, este de la sine neles ca nu vom sta fara icoana ateptnd, ci ne-o vom procura singuri. Icoana de familie Icoana motenit de la prini este una dintre cele mai de pre moteniri. Ea are rolul de a ne lega de prinii i strmoii notri prin cea mai trainica legtura, cea a credinei. Icoana veche, n fata creia s-au rugat prinii, bunicii i strbunicii notri poarta ncrctura credinei i rugciunilor acestora. Continuitatea credinei este un element foarte preios pentru spiritualitatea ortodoxa. De aici i aprecierea deosebita pe care o acordam tradiiei. Nu trebuie sa renunm la icoanele motenite pentru nimic n lume. Aveam datoria de a le lsa motenire sfnt i testament al credinei copiilor i nepoilor notri. Daca nu am motenit i icoana, putem sa ne ngrijim noi ca n familia noastr sa intre o icoana de pre pe care sa o lsm motenire. Nimic mai frumos dect sa auzi: Aceasta icoana o am de la mama mea sau de la bunica mea!Sfinirea icoanei nainte de a fi aezat n casa, icoana noua se aduce la biserica pentru a fi sintita. Ea se las la biserica de obicei patruzeci de zile timp n care este inut n Sfntul Altar. Intre timp, sau la sfritul celor patruzeci de zile, preotul o sfinete, stropind-o cu apa sfinit i rostind rugciunile rnduite de Biserica. Se recomanda ca preotul sa scrie pe spatele icoanei data sfinirii, hramul bisericii unde a fost sfinit i numele sau. Locul icoanei n casa Este bine sa avem n fiecare camera cate o icoana. Locul icoanei n casa este pe peretele de rsrit. Pe peretele cu icoana nu trebuie sa mai punem nimic altceva, pentru ca atenia noastr sa nu fie atrasa de alt lucru atunci cnd ne rugam n fata icoanei i pentru ca nu este bine sa punem alturi de icoana lucruri care nu au legtur cu aceasta. Punem icoana la rsrit pentru ca ne rugam ntotdeauna cu fata la rsrit i la biserica i acas. Rsritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mntuitorului Hristos, numit n rugciunile Bisericii Rsritul cel de sus, Soarele Dreptii, etc. Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui i al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, n timp ce apusul, ntunericul este semnul rului i al lucrurilor care se fac la ntuneric. Deci, trebuie sa avem grija sa aezm icoana la rsrit, pentru a ne nchina cu fata la rsrit. A fost un timp cnd unii dintre cretini ineau icoanele ascunse, dup usa, n vreun colior sau chiar n ifoniere sau n valize. A sosit timpul sa scoatem icoanele la vedere i sa le aezm unde le este locul. Locul de rugciune Cele mai multe dintre casele cretinilor au amenajat un loc anume, un colior pentru rugciune. Acesta este ntr-un loc mai ferit din casa, desigur tot n partea de rsrit, n jurul unei icoane. Este un fel de altaras unde se pstreaz toate lucrurile sfinite din casa. Aici pstram aghiasma mare, apa sfinit de la sfetanie, anafora, tmia, lumnrile, busuiocul, salcia sau frunza de nuc aduse de la biserica de Florii sau de Rusalii. Se poate amenaja ca un fel de dulpior de colt sau de perete, deschis, unde putem pune icoana i toate celelalte. Tot aici trebuie sa avem o msu mica sau un analog mic (ca cel de la biserica pe care se citete Sfnta Evanghelie), pe care vom pune cartea sau crile noastre de rugciune. Candela n coliorul de rugciune trebuie sa avem neaprat o candela. n fiecare casa trebuie sa existe cel putin o candela. Se va folosi candela cu ulei i fitil. Nu este potrivit sa se foloseasc beculee, pentru ca adevrata candela, ca i lumnarea, trebuie sa foloseasc spre ardere ulei curat sau ceara curata. Beculeul este de frumusee. Candela nu este pentru frumusee, ci pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui sa o inem tot timpul aprinsa n casa. Va amintii pilda fecioarelor din Evanghelie, care ateptau pe Mntuitorul cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient undelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mntuitorului. Arderea continua a candelei este rspunsul cretinului la indemnul Mntuitorului: Privegheai ca nu tii ziua, nici ceasul cnd vine Fiul Omului. (Matei 25, 13). Cum spuneam, cretinul aprinde lumnarea sau candela ori de cate ori, n vreun fel anume, merge sa se ntlneasc cu Dumnezeu. Candela aprinsa este semn al ndejdii pe care noi ne-o punem n Dumnezeu, ca El sa fie ocrotitorul nostru i al casei noastre. Cine nu poate pastra candela mereu aprinsa, este bine sa o aprind seara, sau ori de cate ori se roag. De asemenea, ardem candela n zilele de srbtoare, ncepnd de seara din ajunul srbtorii respective. Btrnii, mai ales, tin candela aprinsa, pentru ca nu cumva sa le vina ceasul sfritului pe neateptate i sa moara fara lumina, sa mearg la Hristos fara lumina. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu i pentru mpria luminii. Alegem lumina pentru ca lumina este semnul ca vrem sa ajungem la Dumnezeu. Exista candele la magazinele de obiecte bisericeti, la biserici i la mnstiri. O candela este compusa dintr-un suport de obicei metalic n care se aeaz un pahar special de candela, colorat i o pluta speciala sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vata. La caz de nevoie, se poate improviza o candela foarte uor ntr-un phrel sau n orice alt vas mic. Este bine, totui, sa ne ngrijim de o candela frumoasa, care sa fie i podoaba de pre n casa noastr. Se mai obinuiete o candela n buctrie, acolo unde gospodina i petrece foarte mult timp i chiar familia ntreag. Este foarte frumoasa i draga aceasta nsoire a luminii candelei n jurul nostru. Ea ne pstreaz sau ne duce gndul la Dumnezeu i ne aduce aminte de rugciune. Cuia Cuia este un mic obiect metalic cu mner, n care aprindem tmie. Cuia nu poate lipsi din casa cretinului. Ea se pstreaz la coliorul de rugciune, sau lng icoana. n casa putem aprinde tmie ori de cate ori simim nevoia, dar mai ales atunci cnd ne facem rugciunea. Cretinul poate sa tmieze singur prin casa, dup ce face semnul crucii deasupra tmii aprinse. Se aprinde tmie i cnd suntem tulburai de gnduri urate, de vise urate sau de duhuri necurate. Tmia binemirositoare este semnul rugciunii noastre curate care se intalta ctre Dumnezeu, dar i semnul darului i al prezentei lui Dumnezeu. De aceea, tmia este folosita pentru alungarea tuturor rutilor. Pentru arderea tmiei avem nevoie de un crbune special pe care-l putem procura de la mnstiri sau de la biserici. Mai putem folosi i crbuni aprini din foc. Cuia a cam disprut din casele credincioilor. n locul ei se folosesc alte obiecte metalice, cel mai adesea lingura. Trebuie sa ne ngrijim sa ne procuram o cuie frumoasa, pentru a ne arata atenia i grija noastr fata de lucrurile cu care ne prezentam n fata lui Dumnezeu. Cuia este necesara i ori de cate ori vine preotul pentru a svri o slujba n casa. Este bine atunci s-l ateptm pe preot, cu candela, cu lumnrile i cu cuia aprinse. Biblioteca cretinului n casa cretinului este bine sa existe cel putin cteva cri foarte necesare. Vom aminti aici pe cele mai importante dintre acestea, pe care omul credincios trebuie sa se ngrijeasc sa le procure. n felul acesta el i va forma o mica biblioteca pe care este bine sa o aeze aproape de coltul de rugciune.

Biblia sau Sfnta Scriptura. Este cea mai importanta carte pentru un cretin. Ea nu poate lipsi din casa omului credincios. n Biblie aflam istoria prezentei i lucrrii lui Dumnezeu n lume. Pe aceasta istorie se ntemeiaz credina noastr. Biblia cuprinde Cuvntul lui Dumnezeu ctre oameni. Vom afla din Biblie cum a vorbit Dumnezeu ctre noi in multe rnduri i n multe feluri. prin prooroci, iar ctre sfritul acestor vremuri cum spune Sfntul Pavel prin nsui Fiul. (Evrei 1,1). Biblia se mparte n doua parti: Vechiul Testament care cuprinde istoria de pana la Mntuitorul Hristos i Noul Testament care cuprinde istoria Mntuitorului Hristos, faptele i nvtura Sa, precum i istoria Bisericii la nceputurile el. Biblia este cartea de cpti a Bisericii. Folosul citirii Bibliei este nespus de mare. Mntuitorul nsui ne spune ca omul nu triete numai cu paine, ci i cu Cuvntul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4,4). Putem citi oricnd din Biblie. Este bine sa ne obinuim ca dimineaa i seara nainte de culcare sa citim putin din Biblie, pentru ca gndul nostru sa poarte peste zi un cuvnt sau o nvtur a Mntuitorului, iar noaptea, mintea sa odihneasc, la fel ntr-un cuvnt al lui Dumnezeu. Nimeni, tiutor de carte sau chiar netiutor, nu poate sa fie iertat daca n-a citit mcar o singura data Biblia sau cel putin Noul Testament. 2. Casa de rugciune Cartea de rugciune cuprinde rugciuni pentru diferitele trebuine ale cretinului. Exista acum cri de rugciuni, editate de Biserica Ortodoxa care conin culegeri foarte bogate de rugciuni, nsoite adesea de scurte nvturi pentru viaa cretinului. Sunt rugciuni de diminea i de seara, rugciuni ce se pot spune nainte i dup masa, rugciuni la nceperea i la sfritul lucrului, rugciuni pentru cltorie, pentru sntatea proprie, pentru cei bolnavi, rugciuni pentru prini, pentru copii sau pentru soti, rugciuni la vreme de primejdie, rugciuni pentru spovedanie i pentru mprtanie i multe altele. De-a lungul timpului, Biserica a adunat aceste rugciuni de la oameni duhovniceti i le pune la ndemna oricrui cretin pentru ca acesta sa se foloseasc de ele n rugciunile sale ctre Dumnezeu. Credinciosul se poate ruga lui Dumnezeu cu propriile sale cuvinte, din sufletul sau, pentru necazul sau pentru bucuria sa. Cartea de rugciuni ne vine n ajutor. Ea ne nva cum sa ne rugam, ne ajuta sa ne citim sufletul i sa gsim cuvintele potrivite. Rugciunile pe care le citim din carte trebuie sa le rostim ca fiind propriile noastre cuvinte. Rugciunile acestea vin de la oameni luminai de Duhul lui Dumnezeu i sunt foarte cuprinztoare, dar mai ales foarte corecte. De aceea ele ne i formeaz, ne ajuta sa descoperim rugciunea adevrat. 3. Ceaslovul Ceaslovul sau Orologiul este cea mai de seama i mai completa carte de rugciuni a Bisericii. Numele aceste cri vine de la ceas sau ora, ea artndu-ne cum trebuie sa ne rugam n fiecare ceas al zilei sau al nopii. Ceaslovul este deopotriv o carte de slujba trebuitoare preotului i cntreului n biserica la svrirea slujbelor bisericeti, dar i o carte care cuprinde rugciuni i rnduieli ce pot fi folosite de cretini n casa lor i n familie, potrivit nvturii Sfinilor Prini, care numesc familia o mica biserica. Pe lng rugciunile la diferite trebuine, n Ceaslov gsim i multe din rugciunile care alctuiesc slujbele bisericeti, extrase din celelalte cri de slujba ale Bisericii, acatiste i paraclise rugciuni speciale sinaxarul cu srbtorile i sfinii de peste an. Ceaslovul este cartea de fiecare zi a tuturor celor ce preuiesc rugciunea i desvrirea, a celor ce caut mpria cerurilor i dreptatea lui Dumnezeu, cum scrie Printele Patriarh Teoctist n prefaa Ceaslovului tiprit n 192. 3. Psaltirea Psaltirea este i ea o carte folositoare de suflet care nu poate lipsi din casa unui credincios. Este fara ndoial cea mai rspndit i mai citita carte biblica. n lumea ortodoxa, Psaltirea estea cea mai iubita i cea mai des folosita carte. Ea cuprinde cei 150 de psalmi ai lui David grupai n 20 (douzeci) de catisme. Psalmii ii gsim, desigur i n Biblie, n prima parte a acesteia, Vechiul Testament. Uneori sunt publicai mpreun cu Noul Testament. Trebuie tiut ca psalmii sunt rugciuni sub forma de imne, de cntri, care exprima ntreaga bogie de triri i sentimente ale omului n fata lui Dumnezeu i n fata vieii i a lumii nconjurtoare. n psalmi relaia dintre om i Dumnezeu este foarte apropiata, intima, dialogul este direct. Citirea psalmilor ajuta pe om sa se apropie mult de modul corect de a-L nelege i a-L simi pe Dumnezeu i pe sine n raport cu Dumnezeu, cu sine, cu cei din jur i cu natura nsi. El nvaa cum sa vorbeasc cu Dumnezeu, cum sa se roage, cum sa mulumeasc, cum sa ceara iertare, cum sa laude, cum sa dea slava, cum sa se bucure, cum sa se veseleasc. Iat ce scrie despre aceasta Sf. Vasile cel Mare: Carte Psalmilor cuprinde n sine tot ceea ce este mai folositor n toate., este o comoara de nvturi bune, punnd la ndemna fiecruia, dup srguina lui, tot ceea ce ii este de folos. Ea vindeca rnile cele vechi ale sufletului i aduce cat se poate de grabnic nsntoirea celui de curnd rnit. ngrijete de cel bolnav i pstreaz ntreg pe cel sntos. Ea face ca patimile, care de-a lungul vieii omeneti cauta sa se cuibreasc n suflete, sa fie ndeprtate i sa se ajung la crearea unei stri sufleteti pline de bucurie i de placere, care face ca n suflete sa se nasc cugetele cele nelepte. Psalmul este linitea sufletelor, rspltitorul pcii, potolitorul glgiei i al valului gndurilor. El face sa slbeasc mania sufletului i nfrneaz pornirea ctre patimi,. mpaca pe cei ce-i poarta vrjmie. Psalmul este alungtorul demonilor, aductorul ajutorului ngeresc, arma pentru teama de noapte, linite pentru oboseala zilei, pavza i mngiere oamenilor credincioi, iar pentru femeile credincioase una dintre cele mai potrivite podoabe. Ce nu poate nva cineva din psalmi? Mreia brbiei, exactitatea dreptii, nsemntatea nfrnrii, desvrirea judecii, chipul n care trebuie sa rabde i tot ceea ce se poate spune despre lucrurile cele bune. De aceea, duhovnicii recomanda frecvent citirea Psaltirei. Exista mnstiri unde se citete Psaltirea nentrerupt, zi i noapte. Este bine ca citirea Psaltirei, dup o rnduial zilnica sau pentru o anume mprejurare, sa se fac cu binecuvntarea preotului duhovnic. 5. Vieile Sfinilor Vieile sfinilor, istorisiri despre vieile celor mai multi dintre sfinii Bisericii noastre au fost adunate de timpuriu de ctre cretini pentru a le servi drept modele, drept amintire i ncurajare. Exista i n limba romana adunate vieile sfinilor n dousprezece volume, pentru fiecare luna cate un volum care cuprinde istorisirile vieilor sfinilor pomenii n toate zilele lunii respective. Ultima ediie a Vieilor Sfinilor este n curs de publicare la Mnstirea Sihstria de ctre Printele Ioanichie Balan. Au aprut deja pana acum mai multe volume. 6. Calendarul. Nu exista casa de cretini care sa nu aib un calendar, n care sunt trecute srbtorile mari de peste an, posturile mari i zilele de post din timpul unui an i, desigur, sfinii pe care Biserica ii pomenete n fiecare zi. Calendarul cretin ortodox este cel care ne arata ritmul i pulsul vieii bisericeti. Pulsul vieii cretinului este dat de pulsul viei Bisericii. Reperele principale ale vieii sale de peste an ca i ale programului sau sptmnal sau zilnic sunt indicate de calendar. Pentru viaa Bisericii ca i pentru viaa cretinului are o importanta deosebita pomenirea sfinilor. ntr-adevr, Biserica a rnduit de la nceput ca n fiecare zi a anului sa se fac pomenirea unui sfnt sau a mai multor sfini ai sai. Omul are nevoie de modele pentru a se ghida n viaa sa. Modelele cretinului sunt sfinii. Sfinii trecui de Biserica n calendar pentru a fi pomenii i pentru a servi drept model cretinilor aparin celor mai diverse categorii: apostoli, avenghelisti, ierarhi, mucenici, cuvioi, etc. Prin strdaniile lor de o via sau printr-un singur gest bineplcut lui Dumnezeu, sfinii au primit darul sfinilor al lui Dumnezeu, numrndu-se printre cei ce se mprtesc de dumnezeiasca slava. Prezenta sfinilor ne da curaj. Ei sunt pentru noi mrturie ca omul poate birui neputintele i ispitele vieii, poate sa se mplineasc, poate sa ajung la Dumnezeu n ciuda attor obstacole care tin de sine sau de lumea care-l nconjoar. Sfinii sunt cei mai apropiai prieteni ai omului. 7. Proloagele Iat o carte care se gsete mai rar, dar care este foarte folositoare. Ea cuprinde pentru fiecare zi din an o serie de lecturi folositoare de suflet, ziditoare, intre care mai nti viaa sfinilor din ziua respectiva pe scurt unul sau mai multe cuvinte de nvtura culese de la marii Prini i Sfini ai Bisericii. Aa nct credinciosul are rnduit a citi ceva folositor pentru sufletul sau n fiecare zi. Cartea Proloagelor i-a mprumutat numele de la cuvntul prolog care pe lng nelesul de cuvnt nainte mai are i nelesul cuvnt ales, ea nefiind altceva dect o antologie, o culegere de cuvinte alese, de cuvinte folositoare. Proloagele sunt foarte vechi i au fost cunoscute n toat lumea ortodoxa. n limba romana le ntlnim rspndite foarte mult inca n secolele XVI-XVI. n forma lor de astzi au fost tiprite prima data la Mnstirea Neam n anii 1854-l85. Aceasta ediie a fost retiprita de Editura Mitropoliei Olteniei n anul 191. 8. Catehismul sau nvtur de credina Catehismul sau Cartea de nvtur este cartea care explica pe scurt credina i viaa Bisericii i a cretinului. Aflam aici informaii despre credina adevrat a Bisericii, despre slujbele Bisericii, despre datoriile credincioilor, despre tot ceea ce trebuie sa cunoasc un credincios ortodox. Ea este cu att mai folositoare acum cu cat o perioada lunga de timp a lipsit religia din coal i foarte multi din credincioii Bisericii nu cunosc ce trebuie sa fac i cum trebuie sa fac lucrurile care tin de calitatea lor de cretini. Este ca un abecedar al oricrui cretin. n ultimii ani Catehismul a fost retiprit de Patriarhia Romana la Bucureti n 192, de Arhiepiscopia ortodoxa a Clujului n 193, de Mitropolia Moldovei la Iai n 196 i de Episcopia Ortodoxa a Oradei n 196. 9. Patericul Patericul este una dintre cele mai rspndite i mai populare cri ale spiritualitii ortodoxe. Patericul conine scurte istorisiri i cuvinte pilduitoare din viaa clugrilor, mai ales a sihatrilor. Patericul este deja un gen literar aparte. El aparine literaturii cretine mrturisitoare. n el aflam marturii vii despre cum au trit i au neles pe Dumnezeu oameni care s-au lepdat de lume, consacrndu-i toat viaa lor cutrii lui Dumnezeu. Avem multe paterice care provin din marile centre monahale ale Rsritului ortodox. Cel mai cunoscut este Patericul egiptean. n limba romana a fost tradus i a circulat foarte mult. O ultima ediie a aprut la Alba Iulia n 190. Pe lng acesta mai circula n limba romana: Patericul atonit, editat de Editura Anastasia n 195, Patericul sinait, Patericul Solovetului. Avem i un voluminos Pateric romanesc datorat neobositului Ieromonah Ioanichie Balan. Acesta din urma este foarte necesar pentru istoria noastr spirituala.

SFRIT