Embed Size (px)
Citation preview
CUPRINS
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICO CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA ANALIZA SITUAŢIILOR FINANCIARE PATRIMONIALE............................31.1. Delimitări conceptuale.........................................................................................31.2. Caracterizarea generală a documentelor suport utilizate în analiza echilibrului financiar........................................................................................................................5
1.2.1. Bilanţul contabil.......................................................................................51.3. Caracterizarea generală a documentelor suport utilizate în analiza echilibrului financiar........................................................................................................................9
1.3.1. Bilanţul patrimonial (financiar)................................................................91.3.2. Bilanţul funcţional..................................................................................12
CAPITOLUL II. METODE DE ANALIZĂ A SITUAŢIILOR FINANCIARE PATRIMONIALE.....................................................................................................152.1. Analiza patrimoniului net.....................................................................................152.2. Analiza corelaţiei dintre indicatorii echilibrului financiar: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezorerie netă..............................................................16
2.2.1. Fondul de rulment...................................................................................162.2.2. Necesar de fond de rulment....................................................................182.2.3. Trezoreria netă........................................................................................20
2.3. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii....................................................20
2.3.1. Analiza ratelor de structură a activului....................................................212.3.2. Analiza ratelor de structură a pasivului...................................................23
2.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii.................................................24
CAPITOLUL III. ASPECTE PRACTICE CU PRIVIRE LA ANALIZA SITUAŢIILOR FINANCIARE PATRIMONIALE. STUDIUL DE CAZ LA SC EUROBUSINESS 83..................................................................................................273.1. Prezentarea societăţii........................................................................................273.2. Analiza echilibrului financiar...........................................................................283.3. Analiza structurii activului şi pasivului............................................................303.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii....................................................................35
CONCLUZII...............................................................................................................38
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................40
ANEXE .......................................................................................................................41
INTRODUCERE
Noţiunea de echilibru are multiple semnificaţii în teoria economică. Într-o formulă generală, echilibrul economico – financiar, la nivelul întreprinderii se realizează atunci când se recuperează integral resursele consumate, respectiv când veniturile sunt egale cu cheltuielile. O asemenea înţelegere are un caracter reducţionist, nu pune în evidenţă legătura ansamblului cu componentele echilibrului general, cu stările parţiale ale lui. Aceasta înseamnă că trebuie avute în vedere mai multe tipuri de „egalităţi” şi „corelaţii” între „necestăţile” şi „posibilităţile” întreprinderii.
Abordarea temei lucrării de faţă a fost una deductivă plecând de la aspecte conceptuale generale teoretice şi ajungând la partea practică analizând astfel echilibrul economico-financiar la nivelul unei firme.
În primul capitol a fost abordată problematica teoretică în ceea ce priveşte întocmirea şi utilizarea situaţiilor financiare patrimoniale – bilanţul contabil şi a situaţiilor financiare sprijin pentru acesta respectiv bilanţul patrimonial (financiar) şi bilanţul funcţional. În ceea ce priveşte aceste situaţii s-au prezentat aspecte conceptuale, metodologice precum şi formale.
În cel de al doilea capitol am prezentat un ansamblu de metode de analiză a echilibrului economico-financiar al unei întreprinderi. S-a prezentat metoda de analiză pe baza principalilor indicatori ai echilibrului financiar respectiv fondul de rument, necesar de fond de rulment şi trezoreria netă. De asemenea s-a prezentat şi metoda de cuantificare a echilibrului pe baza ratelor şi aici precizăm metoda ratelor de structură a activului şi pasivului şi nu în ultimul rând metoda ratelor lichidităţii şi solvabilităţii.
Cel de al treilea capitol are rolul de a reflecta punerea în practică a aspectelor teoretice prezentate în primele două capitole pe baza datelor evidenţiate în bilanţul contabil a firmei analizate.
2
CAPITOLUL I ASPECTE TEORETICO CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA ANALIZA SITUAŢIILOR FINANCIARE PATRIMONIALE
1.1. Delimitări conceptuale
După 1989, numeroşi întreprinzători s-au lansat în afaceri. Dintre firmele înfiinţate, un număr semnificativ au pierdut lupta cu piaţa, încetându-şi activitatea. Un bun manager îşi începe demersul cu o informare asupra situaţiei actuale de pe piaţă şi asupra modului în care firma pe care o conduce poate să se impună pe această piaţă. Aceste elemente compun diagnosticul global al societăţii comerciale, care trebuie să ţină cont de factorii cu caracter juridic, comercial, tehnic (operaţional) uman şi financiar.1 Dintre acestea, analiza situaţiilor financiare patrimoniale reflectă diagnosticul financiar al societăţii comerciale.
Aşa cum se ştie din literatura de specialitate, obiectivul major al întreprinderii îl reprezintă maximizarea valorii acesteia, respectiv creşterea averii proprietarilor săi, respectiv maximizarea averii acţionarilor pentru societăţile închise şi maximizarea cursului titlurilor pentru societăţile deschise către public, cotate la bursă. Pentru realizarea acestui deziderat, este necesar desfăşurarea activităţii firmei pe de o parte în condiţii de rentabilitate ridicată iar pe de altă parte de menţinerea solvabilităţii societăţii şi a echilibrului financiar al acesteia.
Tot aici mai vorbim şi despre alte obiective de care managerul societăţii ar trebui să ţină seama chiar dacă unele dintre ele contravin obiectivului principal şi anume:2
- flexibilitatea financiară;- creşterea maximală;- menţinerea puterii şi autonomiei financiare.
Flexibilitatea financiară reflectă capacitatea de adaptare a firmei la schimbările de mediu. O bună flexibilitate contribuie astfel la maximizarea valorii întreprinderii.
Creşterea maximală este unul dintre obiectivele secundare ale unei societăţi care este în contradicţie cu maximizarea valorii acesteia. În fapt, optarea pentru o creştere maximală puternică poate conduce, în anumite perioade şi situaţii la
1 DRAGOTĂ, V., DRAGOTĂ, M., OBREJA, L., ŢÂŢU, L., CIOBANU, A., RAŞCA, A., - Abordări practice în finanţele firmei, Editura Irecson, 2005, p.26.2 IŞFĂNESCU, A., ROBU., V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro, 2009.
3
degradarea rentabilităţii şi mărirea riscului, la deficienţe de ordin financiar, deoarece deţinătorii de capital preferă să îşi direcţioneze resursele spre societăţi care înregistrează o creşteri moderate şi implicit un risc mai redus, dar care oferă o rentabilitate constantă.
De aceeaşi parte poate fi şi urmărirea menţinerii puterii şi autonomiei financiare care poate conduce în anumite situaţii la performanţe inferioare.
Unii autori consideră că analiza financiară este mai mult o artă decât o teorie care se bazează în mod esenţial pe exploatarea informaţiilor contabile. Ea are ca obiectiv să studieze trecutul pentru a diagnostica prezentul şi a prevedea viitorul. În momentul stabilirii unui plan de investiţii şi de finanţare a cărui realizare ne modifică profund structura activului şi a pasivului, este indispensabilă cunoaşterea situaţiei financiare a întreprinderii şi a evoluţiei sale recente. Analiza financiară are un caracter retrospectiv. Ea se referă la evoluţia din trecut şi caracteristicile constante din momentul analizei.
Analiza financiară vizează cercetarea situaţiilor de echilibru a firmei, şi în special, de a măsura rentabilitatea financiară pornind de la bilanţ, de la contul de rezultat şi de la orice altă informaţie dată de firmă sau care ar putea fi obţinută pe baza lor.
O analiză financiară nu se poate limita numai la singurele stări financiare (raportul anual) şi trebuie să ia în considerare informaţiile generale pe plan economic şi monetar, din sectorul întreprinderi, care pot fi furnizate.
Informaţia contabilă joacă un rol dominant în materie de analiză financiară şi pentru a stabili diagnosticul său, analistul utilizează, în special, pasivul după repartiţia rezultatului, dar dacă nu se dispune de un pasiv înaintea repartiţiei, prima activitate va fi atunci repartiţia rezultatului în funcţie de afectările sale.
Analiza în dinamică sau studiul aceleiaşi firme pe mai multe exerciţii financiare constituie, cu siguranţă, tipul de comparaţie cel mai frecvent: analistul financiar calculează la intervale regulate (pe cel puţin trei ani) acelaşi set de indicatori ai situaţiei financiare.
În esenţă principalele obiective ale analizei financiar – patrimoniale sunt:3
- stabilirea patrimoniului net, respectiv a valorii contabile a averii acţionarilor;
- determinarea sănătăţii financiare, respectiv determinarea unor situaţii de dezechilibru financiar care ar putea afecta activitatea de exploatare a firmei;
- stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii firmei;- determinarea flexibilităţii financiare pe baza tabloului fluxurilor de
trezorerie;- caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale;- întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi a planurilor de finanţare;- evaluarea performanţelor firmei.
3 ROBU, V., GEORGESCU, N., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro, 2009.
4
1.2. Caracterizarea generală a documentelor suport utilizate în analiza echilibrului financiar
Conform documentelor elaborate de IASB (Consiliul pentru standardele internaţionale de contabilitate) – „Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare”, obiectivul major al raportării financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi fluxurile de numerar ale unei firme utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice.4
IAS 1, „Prezentarea situaţiilor financiare”, revizuit în 2003, se referă la situaţiile financiare ca fiind „o reprezentare financiară structurată a poziţiei financiare a unei întreprinderi şi a tranzacţiilor efectuate de aceasta” şi stabileşte ca obiectivul general al situaţiilor este de a oferii informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Acest, IAS 1 prezintă un set complet de situaţii financiare cu următoarele componente:
- bilanţul;- contul de profit şi pierdere;- o situaţie care să reflecte:
o toate modificările capitalurilor proprii, şio modificările capitalurilor proprii, altele decât acelea provenind din
tranzacţii de capital cu proprietarii;- situaţia fluxurilor de numerar;- politici contabile şi note explicative.
1.2.1. Bilanţul contabil
Bilanţul este o situaţie a poziţiei financiare ce prezintă activele, datoriile şi capitalurile proprii (activul net) la un moment dat. Bilanţul este uneori descris ca fiind o situaţie statică deoarece reflectă soldurile conturilor, spre deosebire de celelalte situaţii financiare care sunt descrise ca fiind dinamice şi reflectă tranzacţiile de-a lungul unei perioade.
În România, conform articolului 20 din OMFP nr. 1752/2005, bilanţul este definit ca reprezentând documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii şi capital propriu ale entităţii la încheierea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege (fuziune, divizare sau încetarea activităţii).5
Elementele bilanţiere reflectă totalitatea activelor, capitalurilor şi datoriilor. 6
În fapt, un activ reprezintă o resursă controlată de o întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze benefici economice 4 BREZEANU, P., - Finanţe corporative, Vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.46.5 BALTEŞ, N., Contabilitate financiară, - note de curs, ID CD, ULBS 2008.6 BREZEANU, P., - Finanţe corporative, Vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.47.
5
viitoare. Pentru ca un bun să fie denumit activ trebuie ca acesta să îndeplinească condiţiile:
- să genereze beneficii economice viitoare probabile, astfel încât să conducă la intrări nete de numerar;
- întreprinderea să fie capabilă să utilizeze beneficiile şi să restricţioneze accesul altor entităţi la acel beneficiu;
- evenimentul care a generat beneficiul trebuie să se fi produs;O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderi ce decurge din
evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice. În esenţă, o datorie se clasifică în funcţie de următoarele condiţii:
- entitatea să deconteze o obligaţie actuală printr-un transfer probabil al unor active, la cerere atunci când intervine, un eveniment la o anumită dată;
- obligaţia nu poate fi evitată;- evenimentul ce a generat obligaţia a apărut deja.Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei
întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale. Capitalul provine din relaţia de posesie şi este bază pentru distribuţia câştigurilor către proprietari. Distribuţiile activelor societăţii către proprietari sunt voluntare. Capitalul este majorat prin investiţiile acţionarilor şi rezultatele înregistrate atât în contul de rezultate cât şi în afara acestuia şi este redus prin distribuţia către acţionari.
Activele, datoriile şi capitalurile sunt prezentate separat în bilanţ. IAS 1 specifică că societăţile trebuie să facă diferenţa între activele şi datoriile curente şi cele pe termen lung, cu excepţia situaţiei în care prezentarea în ordine lichidităţii furnizează informaţii mai credibile sau relevante.
Formatul bilanţului nu este specificat de către IFRS, deşi IAS 1, stipulează elementele obligatorii ale bilanţului şi anume7:
- imobilizările corporale;- proprietăţile imobiliare;- active necorporale;- active financiare;- investiţii financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalenţă;- active biologice;- stocuri;- creanţe comerciale şi similare;- provizioane;- datorii pe termen lung purtătoare de dobândă;- datorii pentru impozite curente;- datorii pentru impozite amânate;- interes minoritar, şi;
7 BREZEANU, P., - Finanţe corporative, Vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.52.
6
- capital emis şi rezerve.În general există două tipuri de formate: raport şi cont.În format raport, bilanţul conţine rând după rând, de sus în jos (schema nr. 1.).
BILANŢActiveDatoriiCapitaluri
xxxxxxxxx
Total datorii şi capitaluri proprii
Schema nr. 1.
În format tip cont, bilanţul apare după modelul balanţei, cu activele în stânga şi cu datoriile şi capitalurile proprii în dreapta. (schema nr. 2.).
BILANŢActive xxx Datorii
Capitaluri propriixxxxxx
Total active xxx Total datorii şi capitaluri proprii xxx
Schema nr. 2.
Clasificarea activelor. În structura bilanţului activele se clasifică în două mari categorii şi anume: active imobilizate şi active circulante.
Active imobilizate. IAS 1 utilizează termenul de non-curent pentru a include activele tangibile, intangibile şi financiare pe termen lung. Acesta nu interzice utilizarea altor termeni alternativi atât timp cât reiese clar faptul că este vorba de caracterul non-curent. Uniunea Europeană utilizează sintagma „active fixe”, prin care se face distincţia dintre activele fixe şi cele circulante. Activele pe termen lung includ instrumentele financiare păstrate până la scadenţă, proprietăţi imobiliare, terenuri, clădiri şi echipamente active intangibile, active deţinute pentru vânzare precum şi diverse alte elemente.
Active curente – sunt acele elemente care îndeplinesc una din următoarele condiţii, şi anume:
- se aşteaptă să fie realizat sau este reţinut pentru vânzare sau pentru consum în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii;
- este deţinut, în principal, în scopul comercializării;- se aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului;- reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricţionată;
7
- în categoria lor se includ: stocurile, creanţele, cheltuielile în avans, titlurile de plasament, numerar şi echivalente de numerar.
Clasificarea datoriilor. De regulă în bilanţ datoriile sunt prezentate în funcţie de gradul lor de eligibilitate (de scadenţa lor, termenul de plată). În funcţie de acest criteriu vorbim despre datorii pe termen lung şi datorii curente.
Datoriile pe termen lung sunt obligaţiile care nu se aşteaptă a fi decontate în cursul ciclului de exploatare, în care se includ:
- obligaţii generate ca urmare a finanţării pe termen lung, cum ar fi emiterea de obligaţiuni, credite pe termen lung sau obligaţii aferente leasingului financiar;
- obligaţii generate de către ciclul normal, cum ar fi provizioanele privind pensiile, impozitele amânate sau alte provizioane; şi
- obligaţii contingente ce pot genera cheltuieli sau pierderi. Acestea depind de apariţia sau neapariţia unuia sau mai multor evenimente viitoare şi vin să confirme suma de plată, cel care va încasa suma precum şi data plăţii, cum ar fi garanţiile acordate clienţilor.
Datoriile curente. Conform IAS 1, o datorie trebuie clasificată ca fiind curentă atunci când:
- se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii; sau
- este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului; sau- este deţinută în principal pentru a fi comercializată; sau- societatea nu are un drept irevocabil de amânare a plăţii după 12 luni de la
data bilanţului.Datoriile care sunt scadente sau plătibile la cererea creditorului sunt clasificate
ca fiind curente, indiferent de intenţia entităţii sau a creditorului privind decontarea. Astfel, datoriile curente mai includ: obligaţiile rezultate din achiziţia bunurilor şi serviciilor destinate ciclului de exploatare (datorii faţă de furnizori, efecte comerciale pe termen scurt, salarii de plată, taxe de plată, etc); încasarea banilor în avans pentru livrări viitoare sau prestări de servicii cum ar fi chiria încasată în avans, sau venituri încasate în avans; alte obligaţii scadente pe durata normală a ciclului de exploatare cum ar fi partea scadentă sub un an a datoriilor obligatare sau a altor împrumuturi pe termen lung.
Clasificarea capitalurilor proprii. Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele întreprinderii după deducerea tuturor datoriilor. Acestea cuprind rezultatul cumulat, net, al tuturor tranzacţiilor şi evenimentelor anterioare:
- capital social – reprezintă valoarea nominală (sau la paritate) a tuturor acţiunilor emise, comune sau preferenţiale.
- rezultatele reportate – reprezintă câştigurile cumulate de la crearea întreprinderii, mai puţin cele distribuite acţionarilor sub formă de dividende.
- acţiunile de trezorerie – reprezintă acţiunile proprii răscumpărate de către întreprindere, în jurisdicţiile în care legile permit deţinerea acţiunilor proprii.
8
- dobânzi contingente – definite de către IAS 37 ca fiind provizioanele, datoriile şi activele contingente.
Bilanţul reflectă situaţia patrimoniului la un moment dat, ceea ce creează o imagine statică asupra realităţii la nivelul firmei. Cu toate acestea, în situaţiile în care întreprinderea a procedat la o evaluare pentru situaţii financiare, actualizând valorile posturilor de bilanţ la nivelurile preţurilor pieţei, această prezentare este suficient de credibilă.8 Cu toate acestea anumite posturi din bilanţ nu au o valoare de piaţă, reprezentând active fictive. De exemplu, valoarea de piaţă a cheltuielilor de constituire, a primelor legate de emisiunea obligaţiunilor, este zero în majoritatea cazurilor. În aceste condiţii ca o primă corecţie a bilanţului, se va opera eliminarea elementelor fictive de activ, diminuându-se în mod corespunzător şi nivelul capitalurilor proprii, cu o sumă egală. În cazurile în care avem informaţii solide ce confirmă diferenţe semnificative între valoarea de piaţă (sau cea de utilizare) şi cea înregistrată în contabilitate, se va lucra cu cele dintâi informaţii.
1.3. Caracterizarea generală a documentelor suport utilizate în analiza echilibrului financiar
Literatura de specialitate aduce în atenţie faptul că analiza situaţiilor financiare pe baza bilanţului contabil se bazează pe două teorii fundamentale, respectiv: teoria bilanţului patrimonial (financiar) şi teoria bilanţului funcţional.
Teoria bilanţului patrimonial (financiar) – are la bază analiza lichiditate –exigibilitate, numită în practica ţărilor occidentale, analiza patrimonială. Obiectivul acestei analize este de a pune în evidenţă riscul de insolvabilitate al întreprinderii, respectiv capacitatea întreprinderii de a-şi onora angajamentele faţă de terţi.
Teoria bilanţului funcţional – aduce în atenţie faptul că întreprinderea reprezintă o entitate economică şi financiară asigurând realizarea anumitor funcţii cum ar fi funcţia de producţie, funcţia de investire şi dezinvestire, precum şi funcţia de finanţare.
1.3.1. Bilanţul patrimonial (financiar)
Cercetarea bilanţului patrimonial are importanţă deosebită pentru două categorii de participanţi la „viaţa” întreprinderii. Pe de o parte pentru acţionari care sunt interesaţi să cunoască valoarea averii lor, iar pe de altă parte pentru creditori pentru care patrimoniul reprezintă o garanţie a drepturilor lor.
Obiectivul analizei bilanţului patrimonial este evidenţierea modului în care este asigurat echilibrul la nivelul întreprinderii. Bilanţul patrimonial se obţine prin
8 DRAGOTĂ, V., DRAGOTĂ, M., OBREJA, L., ŢÂŢU, L., CIOBANU, A., RAŞCA, A., - Abordări practice în finanţele firmei, Editura Irecson, 2005, p.29.
9
regruparea elementelor de activ şi de pasiv în funcţie de gradul lor de lichiditate sau de exigibilitate.
Un prim pas pentru a uşura analiza bilanţului patrimonial îl constituie eliminarea din calcule a posturilor din bilanţ de nivel valoric egal cu zero. O formă simplificată a bilanţului patrimonial poate fi astfel (schema nr. 3.):
BILANŢ PATRIMONIAL (FINANCIAR)ACTIV PASIV
ImobilizăriStocuriCreanţeActive de trezorerie
Capitaluri proprii (inclusiv provizioane pentru riscuri şi cheltuieli)Datorii pe termen lung (financiare)Datorii pe termen scurt (de exploatare şi asimilate acestora)Pasive de trezorerie
TOTAL ACTIV TOTAL PASIVSursa: DRAGOTĂ, V., 2005.
Schema nr. 3.
Practic pentru redarea fidelă a elementelor de bilanţ patrimonial au loc anumite corecţii ale elementelor de activ şi de pasiv9.
Corectarea activului:- Activul imobilizat se corectează cu valoarea activelor imobilizate fictive sau
nonvalori (cheltuieli de constituire, cheltuieli de repartizat asupra exerciţiilor financiare viitoare, primele pentru rambursarea obligaţiunilor, debitorii din capital subscris şi nevărat, diferenţele de conversie în activ, etc.), elemente care din punct de vedere al lichidităţii nu au nici o valoare deoarece nu dau naştere unui flux de numerar. Activele imobilizate se mai corectează crescător cu partea activelor circulante cu termen de lichiditate mai mare de 1 an.
- Activul circulant se diminuează cu valoare activelor circulante mai mari de 1 an şi se majorează cu valoarea imobilizărilor financiare cu termen de lichiditate mai mic de 1 an, etc.
Corectarea pasivului:- Capitalurile permanente se diminuează cu valoarea activelor imobilizate
fictive (cheltuieli de constituire, debitorii de capital subscris şi nevărsat, cheltuieli de repartizat asupra exerciţiilor financiare viitoare şi diferenţele de conversie din activ se scad din capitalurile proprii, iar primele privind rambursarea obligaţiunilor se scad din împrumuturile şi datoriile asimilate pe termen mediu şi lung) şi cu dividendele de plată. Capitalurile proprii se majorează cu venituri înregistrate în avans cu termen de exigibilitate mai
9 IŞFĂNESCU, A., ROBU., V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro, 2009.
10
mare de 1 an şi cu diferenţe de conversie pasiv, acestea fiind considerate profit parţial.
- Datoriile cu scadenţă mai mică de 1 an includ obligaţiile financiare şi nefinanciare (creditelor bancare curente). Acestea se majorează cu provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, cu termen de exigibilitate mai mică de 1 an, dividendele de plată, veniturile constatate în avans având termen de exigibilitate mai mică de 1 an, precum şi cu datoria fiscală latent aferentă subvenţiilor pentru investiţii, provizioanelor reglementate şi provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, precum şi a altor elemente de capitaluri proprii.
După realizarea corecţiilor elementelor de activ şi de pasiv, bilanţul patrimonial se va prezenta sub forma unui tabel cu două coloane. În coloana din stânga vor fi reflectate nevouile (întrebuinţările - activul) permanente (elementele cele mai puţin lichide adică imobilizările corporate, necorporale şi financiare) şi cele temporare (activele care au un grad de lichiditate mult mai mare decât imobilizările). În coloana din dreapta sunt reflectate resursele (pasivul) permanente, respectiv capitalurile permanente (capitalurile proprii, reinvestirile ale acumulărilor anterioare – rezerve, profit nerepartizat, capitalurile din surse publice – subvenţii, provizioane reglementate, precum şi datoriile pe termen mediu şi lung – cu scadenţe mai mari de 1 an, şi resursele temporare, respectiv datoriile cu scadenţă mai mică de 1 an. (schema nr. 4.).
BILANŢ PATRIMONIAL (FINANCIAR)NEVOI = ACTIV RESURSE = PASIV
Activ imobilizat net (>1 an)- imobilizări corporale- imobilizări necorporale- imobilizări financiare >1 an- creanţe >1 an
Capitaluri permanente:- capital social- rezerve- subvenţii- rezultatul nerepartizat- provizioane >1 an- datorii pe termen mediu şi lung (>1
an)Activ circulant net (<1 an)
- stocuri,- creanţe – clienţi <1 an- disponibilităţi- imobilizări financiare <1 an
Datorii pe termen scurt (<1 an):- financiare credite bancare curente- nefinanciare
Provizioane <1 an
TOTAL ACTIV TOTAL PASIVSursa: ISFĂNESCU, A., 2008.
Schema nr. 4.
Datorită faptului că la nivelul unei întreprinderi trebuie să existe unanumit echilibru între durata unei operaţii de finanţat şi durata mijloacelor de finanţare
11
corepunzătoare, bilanţul patrimonial „impune” două reguli de bază ale finanţării, respectiv nevoile permanente de finanţare vor fi acoperite din capitalurile permanente, îndeosebi din capitalurile proprii iar nevoile temporare vor fi finanţate în special din resurse temporare. Nerespectarea acestor reguli de bază vor conduce inevitabil la situaţii de dezechilibru financiar al întreprinderii.
1.3.2. Bilanţul funcţional
Bilanţul funcţional oferă o imagine asupra modului de funcţionare din punct de vedere economic a întreprinderii evidenţiind atât utilizările cât şi sursele corespunzătoare fiecărui ciclu, respectiv:
- ciclul de investiţii,- ciclul de exploatare,- ciclul de finanţare şi de trezorerie.
Ciclul de investiţii presupune acele operaţiuni de achiziţie de active imobilizate. În acest context, imobilizările sunt regrupate după funcţia de investire ca fiind nevoi (alocări) stabile (aciclice) care sunt finanţate obligatoriu din resursele durabile (aciclice) regăsite în pasivul bilanţier. Activele circulante cât şi resursele pentru finanţarea lor sunt considerate ciclice deoarece recuperarea capitalurilor astfel alocate şi reînnoirea surselor se face după încheierea fiecărui ciclul de exploatare.
Ciclul de exploatare cuprinde fluxurile de aprovizionare, producţie şi distribuţie (vânzări) atât sub formă de fluxuri fizice cât şi fluxuri financiare. Elementele de activ legate direct de operaţiunile specifice ciclului de exploatare (constituirea de stocuri, creanţe, clienţi, cheltuieli de exploatare înregistrate în avans, etc.) se numesc active circulante de exploatare, care conform principiului de echilibru financiar trebuiesc finanţate din datoriile de exploatare (datorii furnizori şi asimilate, venituri din exploatare constatate în avans, etc.). Celelalte posturi de activ şi de pasiv care reflectă operaţiuni diverse sunt regrupate în categoriile de activ circulant în afara exploatării şi datorii în afara exploatării, respectiv activul şi pasivul de trezorerie.
Ciclul de finanţare reflectă ansamblul operaţiunilor dintre întreprindere şi proprietarii de capital (acţionarii şi creditorii întreprinderii). Astfel se realizează o regrupare a capitalurilor proprii şi a datoriilor financiare, indiferent de scadenţa lor, iar provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt asimilate surselor proprii. Fluxurile de finanţare permite întreprinderii să facă faţă decalajului dintre lichidităţile de intrare şi cele de ieşire, determinat de ciclul de exploatare.
Având în vedere conţinutul şi obiectivele celor trei cicluri prezentate anterior, bilanţul funcţional se întocmeşte respectând următoarele principii10:
- activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută, adică valoarea de intrare în patrimoniu, iar în pasiv se i-au în considerare amortizările şi provizioanele;
10 IŞFĂNESCU, A., ROBU., V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro, 2009.
12
- imobilizările închiriate, deţinute în leasing sau în locaţie de gestiune sunt integrate în activ şi corespunzător în pasiv, deaorece este servesc ciclului de exloatare;
- conceptul de activ fictiv nu mai este operaţional;- cheltuielile care privesc exerciţiile financiare anterioare se asimilează
activelor imobilizate;- efectele scontate neajunse la scadenţă, debitorii privind capitalul subscris şi
nevărsat, primele privind rambursarea obligaţiunilor şi diferenţele de conversie de activ şi de pasiv se tratează în acelaşi mod ca şi la elaborarea bilanţului patrimonial;
- amortizarea şi provizioanele sunt incluse în pasivul bilanţului funcţional ca surse aciclice (care rămân la dispoziţia firmei pe o perioadă mai mare de un an).
Analiza şi realizarea echilibrului financiar al întreprinderii pe baza bilanţului funcţional nu presupune existenţa unui fond de rulment pozitiv ci, cu un fond de rulment acoperitor al nevoilor de exploatare (stocuri + creanţe de exploatare – datorii de exploatare). (Schema nr. 5.).
BILANŢ FUNCŢIONALNEVOI = ACTIV RESURSE = PASIV
NEVOI ACICLICE (STABILE)- activ imobilizat (brut)
SURSE ACICLICE (DURABILE)- capitaluri proprii;- amortizări şi provizioane;- datorii financiare;
NEVOI CICLICE- activ circulant de exploatare (brut)- activ circulant în afara exploatării
(brut)- active de trezorerie
SURSE CICLICE- datorii de exploatare- dtorii în afara exploatării- pasive de trezorerie
TOTAL ACTIV TOTAL PASIVSursa: ISFĂNESCU, A., 2008.
Schema nr. 5.Rolul bilanţului funcţional în analiza financiară este nu numai de a aprecia
vulnerabilitatea structurii financiare a întreprinderii reflectată de evoluţia trezoreriei nete ci şi de a exprima corelaţia dintre structura financiară a întreprinderii şi natura activităţii sale.
13
CAPITOLUL IIMETODE DE ANALIZĂ A SITUAŢIILOR FINANCIARE
PATRIMONIALE
2.1. Analiza patrimoniului net
14
Patrimoniul reprezintă suma tuturor drepturilor şi obligaţiilor ce port fi exprimate în bani, aparţinând unei persoane fizice sau juridice ale căror nevoi le satisfac, precum şi bunurile la care se referă. În cazul unei întreprinderi, patrimoniu se defineşte ca fiind activele întreprinderii negrevate de datorii, sau averea acţionarilor stabilită pe baza bilanţului patrimonial.
În acest caz, se determină patrimoniul net sau situaţia netă astfel (schema nr. 6.):
- ca diferenţă între activul total şi datorii totale (exprimarea materială a patrimoniului net);
- ca sumă a elementelor de capital propriu.
Schema nr. 6.
Situaţia netă este cel mai adesea pozitivă şi crescătoare, ca efect al unei gestiuni sănătoase. Această situaţie marchează, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, respectiv maximizarea valorii capitalurilor proprii, a activului net finanţat din aceste capitaluri. Creşterea situaţiei nete este consecinţa reinvestirii unei părţi din profitul net şi a altor elemente de acumulări: provizioane reglementate, reporturi din exerciţiul financiar precedent, subvenţii, etc.11
De asemenea situaţia netă poate avea valori negative, în cazuri prefalimentare. Aceasta semnifică o depăşire a activului real de către datoriile contractate de întreprindere. O astfel de situaţie netă este consecinţa încheierii cu pierderi a exerciţiilor financiare anterioare. Suma acestor pierderi a consumat integral 11 STANCU, I., - Finanţe, Ediţia a III –a, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 781.
SITUAŢIA NETĂ = ACTIV TOTAL – DATORII TOTALE
CAPITALURI PROPRII
(CPR)
ACTIVTOTAL
(AT)
DATORII TOTALE
(DT)
SITUAŢIA NETĂ(SN)
15
capitalurile proprii, iar partea neacoperită rămâne în sarcina creditorilor, ca rezultat al asumării riscului de insolvabilitate al întreprinderii.
În consecinţă, situaţia netă poate indica deci o îmbogăţire (o creştere a capitalurilor proprii), în cazul realizării şi reinvestirii profitului net sau, dimpotrivă, o sărăcie (o micşorare a capitalurilor proprii), în cazul încheierii exerciţiului financiar cu pierderi.12
2.2. Analiza corelaţiei dintre indicatorii echilibrului financiar: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezorerie netă
2.1.1. Fondul de rulment
În funcţie de lichiditatea lor, adică de posibilitatea transformării rapide şi fără costuri (sau cu costuri minime), activele pot fi alocări permanente (Ap) (au lichiditate mică sau nulă, se recuperează după mai multe exerciţii financiare - imobilizări) şi alocări ciclice sau temporare (At) (au lichiditate ridicată sau foarte ridicată, trebuie înlocuite după fiecare exerciţiu financiar).
În funcţie de gradul lor de exigibilitate, adică după trăsătura de a deveni scadente la un anumit termen), pasivele pot fi surse permanente (Sp) (au un grad scăzut de exigibilitate sau sunt, practic, neexigibile) surse ciclice sau temporare (St)(au un anumit grad de exigibilitate).
În general, alocările permanente sunt acoperite din surse permanente iar alocările temporare din surse temporare13:
- cu cât sursele permanente depăşesc alocările permanente, cu atât firma se află într-o mai mare siguranţă (securitate) financiară şi invers;
- marja cu care alocările permanente sunt depăşite de sursele permanente permite firmei să finanţeze, din surse permanente, alocări temporare.
De regulă, sursele permanente sunt formate din capitalurile proprii (Cp) şi din datoriile financiare (Df) (datorii pe termen lung), iar sursele temporare sunt formate din datoriile de exploatare (De), (făcute pentru finanţarea exerciţiului financiar) şi din creditele de trezorerie (Crt).
Pe baza elementelor menţionate se poate determina o mărime financiară extrem de importantă pentru analiza echilibrului financiar dinamic al firmei şi anume fondul de rulment (FR). Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pentru finanţarea activelor circulante, impusă de diferenţele dintre sumele de încasat şi sumele de plătit, precum şi de decalajul dintre termenul mediul de transformare al activlor circulanteîn lichidităţi şi durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile.
12 STANCU, I., - Finanţe, Ediţia a III –a, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 782.13 BRĂTIAN, V., - Gestiunea financiară a întreprinderii – note de curs, ULBS, 2008.
16
Determinarea fondului de rulment:1. pe baza bilanţului patrimonial, avem:
a.unde: Sp = Cp + Df, iar St = De
De asemenea, fondul de rulment determinat astfel poate fi decompus în două părţi şi anume: fond de rulment propriu (FRp) şi fond de rulment împrumutat (FRî).
FR = FRp + FRîFRp = Cp + Ap
FRî = Df
b.În această situaţie fondul de rulment reflectă corelaţia
dintre lichiditatea activelor circulante şi exigibiliatea datoriilor pe termen scurt. Acesta prezintă o valoare informativă ridicată, asigurând legătura dintre cele două părţi ale bilanţului financiar.
2. pe baza bilanţului funcţional, avem:a. fondul de rulment funcţional sau fondul de rulment net global (FRng) :
unde: Sa – surse aciclice, Aa – alocări aciclice.Fondul de rulment net global reflectă surplusul resurselor durabile în raport cu
valorile imobilizate.
b. Fondul de rulment net global determinat astfel:
Interpretarea valorii algebrice a fondului de rulment este următoarea: - FR > 0: semnifică existenţa unui excedent al surselor permanente faţă de
alocările permanente, excedent care poate fi utilizat pentru finanţarea nevoilor curente ale firmei sau pentru investiţii menite să dezvolte afacerea
- FR < 0: semnifică existenţa unui deficit în privinţa finanţării alocărilor permanente, deficit care se poate datora şi unei politici extrem de active în domeniul investiţiilor, politică benefică pe termen lung (dacă este bine fundamentată) dar care poate conduce la dificultăţi pe termen scurt în ceea ce priveşte finanţarea activităţilor curente ale exerciţiului financiar
Fondul de rulment este considerat cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate – exigibilitate, care permite aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de plată.
FR = Sp – Ap
FR = At – St
FRng = Sa – Aa
FRng = (Nevoi ciclice + Nevoi de trezorerie) – (Resuse ciclice + Resurse de trezorerie) = (Active circulante de exploatare + Active circulante în afara exploatării + Disponibilităţi) – (Datorii din exploatare + Datorii din afara exploatării + Credite de trezorerie)
17
2.2.2. Necesar de fond de rulment
Finanţarea alocărilor temporare (finanţarea producţiei, adică a ciclului de exploatare) se face prin intermediul surselor temporare. Atunci când sursele temporare nu sunt suficiente pentru a acoperi alocările temporare, apare necesarul de fond de rulment (NFR).
Necesarul de fond de rulment reprezintă diferenţa dintre nevoile temporare şi sursele temporare, respectiv suma necesară finanţării decalajelor, care se produc în timp între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie determinate în special de activitatea de exploatare.
Determinarea necesarului fondului de rulment:1. pe baza bilanţului patrimonial, avem:
a.unde: At = S + C, stocuri (S) şi creanţe (C):
b.
În această situaţie nevoia de fond de rulment reflectă activele circulante de
natura stocurilor şi creanţelor nefinanţate pe seama obligaţiilor pe termen scurt (surselor atrase). Obligaţiile pe termen scurt de natura celor faţă de furnizori salariaţi, bugetul de stat, etc., până în momentul plăţii lor reprezintă o sursă atrasă de finanţare a activelor circulante.
2. pe baza bilanţului funcţional, avem14:a.
În acest caz, NFR este format din necesarul de fond de rulment din exploatare şi necesarul de fond de rulment din afara exploatării:
NFR = NFRe +NFRae
NFRe = Active ciclice aferente exploatării – Surse ciclice aferente exploatăriiNFRae = Active ciclice din afara exploatării – Surse ciclice din afara exploatării
Modificarea necesarului de fond de rulment depinde, îndeosebi, de fluctuaţiile necesarului de fond de rulment din exploatare şi mai puţin de fluctuaţiile necesarului
14 IŞFĂNESCU, A., ROBU., V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro, 2009.
NFR = At – St
NFR = (Active circulante – Disponibilităţi băneşti) – (Datoriile pe termen scurt – Credite pe termen scurt) = (Active circulante - Disponibilităţi băneşti) – Obligaţii pe termen scurt.
NFR = Nevoi ciclice – Resurse ciclice
18
de fond de rulment din afara exploatării. Există trei factori principali care conduc la această variaţie15:
- mărimea valorii adăugate. Influenţa modificării valorii adăugate: se manifestă în mod direct proporţional: cu cât este mai mare valoarea adăugată, cu atât necesarul de fond de rulment este mai mare
- mărimea cifrei de afaceri. Influenţa modificării cifrei de afaceri: pe ansamblu, şi acest factor exercită o presiune de creştere a necesarului de fond de rulment, deşi creşterea cifrei de afaceri poate avea consecinţe contradictorii asupra activelor, pe de o parte şi asupra pasivelor, pe de altă parte
- modul de gestionare a stocurilor. Influenţa modului de gestionare a stocurilor: se manifestă prin intermediul modificării vitezei de rotaţie a stocurilor: o creştere a acestei viteze conduce la micşorarea necesarului de fond de rulment şi invers.
Mărimea nevoii de fond de rulment este influenţată de natura activităţii, durata ciclului de fabricaţie, viteza de rotaţie a stocurilor şi creanţelor, nivelul de activitate, etc. În acest context, interpretarea acestui indicator poate fi următoarea:
- NFR > 0: semnifică un surplus al nevoilor temporare de finanţare în raport cu sursele temporare aflate la dispoziţie. Aceasta se poate întâmpla fie ca urmare a unei politici de investiţii menite să sporească stocurile şi creanţele (aspect pozitiv), fie ca urmare unei proaste politici de corelare a lichidităţii stocurilor şi creanţelor cu exigibilitatea datoriilor pe termen scurt – în sensul creşterii gradului mediu de exigibilitate şi scăderii gradului mediu de lichiditate (aspect negativ).
- NFR < 0: semnifică un surplus de surse temporare faţă de nevoile temporare de finanţare. Aceasta se poate întâmpla fie ca urmare a relaxării gradului de exigibilitate a datoriilor, concomitent cu accelerarea rotaţiei alocărilor temporare (aspect pozitiv), fie ca urmare a unor întreruperi temporare în aprovizionarea şi reînnoirea stocurilor (aspect negativ).
2.2.3. Trezoreria netă
Trezoreria netă exprimă corelaţia dintre fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment, reflectând situaţia financiară a firmei atât pe termen mediu şi lung cât şi pe termen scurt.
Determinarea trezoreriei nete:1. pe baza bilanţului patrimonial, avem:
15 BRĂTIAN, V., - Gestiunea financiară a întreprinderii – note de curs, ULBS, 2008.
TN = FR - NFR
19
2. pe baza bilanţului funcţional, avem16:a.
b.
Unde: TA – trezoreria de activ, respectiv soldurile debitoare ale conturilor de disponibilităţi şi plasamente; TP – trezoreria de pasiv, soldurile creditoare ale conturilor de credite pe termen scurt.
Semnificaţia economică a valorii algebrice a trezoreriei nete este următoarea: - TN > 0: semnifică desfăşurarea unei activităţi economice de succes, care a
generat disponibilităţi băneşti ce pot fi plasate spre fructificare.- TN < 0: semnifică un dezechilibru financiar, fiind necesară contractarea de
resurse monetare.
2.3. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii
Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii are ca obiectiv stabilirea şi urmărirea evoluţiei ponderii diferitelor elemente patrimoniale (de activ şi de pasiv). Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării bilanţului în procente şi permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanţului oferind de asemenea posibilitatea realizării de analize comparative în timp şi spaţiu.
Analiza structurii patrimoniale cuprinde pe de o parte analiza ratelor structurii activelor, iar pe de altă parte analiza structurii pasivului.
2.3.1. Analiza ratelor de structură a activului
Ratele de structură a activului ca valoare se determină ca raport între un post sau o grupă de posturi din activul bilanţului şi totalul activului, sau o grupă de posturi din cadrul acestuia. Ele sunt influenţate ca valoare de caracteristicile tehnice, economice şi juridice ale activităţii întreprinderii.
Cele mai importante rate de structură a activului sunt:
1. Rata activelor imobilizate (RAI) – calculată ca raport între activele imobilizate (Ai) şi total activ (AT).
16 IŞFĂNESCU, A., ROBU., V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro, 2009.
TN = FRng - NFR
TN = TA - TP
20
Nivelul normal al acestei rate diferă de la o întreprindere la alta, în funcţie de ramura şi sectorul de activitate în care funcţionează întreprinderea. Pentru o apreciere obiectivă este necesar ca evoluţia acestui indicator să fie urmărită în timp, precum şi în comparaţie cu întreprinderile cu profil de activitate similar.17
Deoarece activele imobilizate cuprind mai multe componente aici se pot prezenta şi ratele complementare corespondente, respectiv rata imobilizărilor necorporale (RIBN), rata imobilizărilor corporale (RIBC) şi rata imobilizărilor financiare (RIBF).
a. Rata imobilizărilor necorporale (RIBN) reprezintă raportul dintre valoarea imobilizărilor necorporale (IBN) şi activele totale (AT) sau activele imobilizate ale întreprinderii (Ai).
b. Rata imobilizărilor corporale (RIBC) reprezintă raportul dintre valoarea imobilizărilor corporale (IBC) şi activele totale (AT) sau activele imobilizate ale întreprinderii (Ai).
Specialiştii consideră că pentru întreprinderi comparabile, această rată semnifică capacitatea firmei de a rezista unei crize economice ştiindu-se foarte bine că o imobilizare ridicată a capitalului atrage după sine un risc mare al netransformării acestora în lichidităţi.
c. Rata imobilizărilor financiare (RIBF) reprezintă raportul dintre valoarea imobilizărilor financiare (IBF) şi activele totale (AT) sau activele imobilizate ale întreprinderii (Ai).
Aceste rate ne permit determinarea tipului de strategie de dezvoltare a întreprinderii. Astfel, dacă rata imobilizărilor corporale este preponderentă în raport cu rata imobilizărilor financiare, înseamnă că întreprinderea investeşte cu prioritate pentru dezvoltarea potenţialului tehnici intern. În caz contrar, întreprinderea urmăreşte dezvoltarea externă a întreprinderii prin achiziţionarea de titluri de participare la întreprinderile concurente sau la cele cu care are relaţii de afaceri.
2. Rata activelor circulante (RAc) reprezintă ponderea activelor circulante (Ac) în totalul activelor (AT).
17 RUSU, C. – Dianostic economico – financiar, Vol. II, Editura Economică, Bucureşti, 2006, p. 78.
21
La fel ca şi activele imobilizate şi activele circulante cuprind mai multe componente pentru care se determină ratele complementare corespondente, respectiv rata stocurilor (RS), rata creanţelor (RCr) şi rata disponibilităţilor băneşti şi a plasamentelor (RDBP).
a. Rata stocurilor (RS) reprezintă raportul dintre valoarea stocurilor şi activele totale (AT) sau activele circulante (Ac).
Această rată înregistrează valori ridicate în cazul întreprinderilor industriale şi comerciale, şi un nivel scăzut pentru întreprinderile din zona serviciilor.
După cum ştim stocurile sunt formate dintr-o serie întreagă de elemente: materii prime, producţie neterminată, produse finite, mărfuri; ponderea lor în patrimoniul întreprinderii şi evoluţia în timp a acestora constituie informaţii indispensabile fundamentării politicii comerciale a întreprinderii.
În acest scop se pot calcula o serie de rate analitice precum:- rata materiilor prime (RMp);- rata producţiei neterminate (RPnt);- rata producţiei finite (RPf);- rata mărfurilor (RMf);
b. Rata creanţelor (RCr) reprezintă raportul dintre valoarea creanţelor (Cr) şi activele totale (AT) sau activele circulante ale întreprinderii (Ac).
Nivelul acestei rate depinde de natura relaţiilor întreprinderii cu partenerii de afaceri, şi de termenele de plată pe care le acordă clienţilor săi. Astfel, nivelul acestei rate tinde spre zero în întreprinderile de comerţ cu amănuntul sau cele de prestări servicii către populaţie, şi înregistrează valori mai ridicate în celelalte întreprinderi.
c. Rata disponibilităţilor băneşti şi a plasemantelor (RDBP) reprezintă raportul dintre suma disponibilităţilor băneşti (DB) şi a plasamentelor (P) şi activele totale sau activele circulante.
22
Aprecierea acestei rate trebuie făcută cu atenţie deoarece disponibilităţile pot suferi modificări însemnate pe perioade scurte de timp. În acelaşi timp trebuie avut în vedere raportul dintre disponibilităţi şi plasamente precum şi destinaţia plasamentelor.
2.3.2. Analiza ratelor de structură a pasivului
Ratele de structură a pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii, prin punerea în evidenţă a unor aspecte privind stabilitatea şi autonomia financiară a acesteia.
Cele mai importante rate de structură pasivului sunt:
1. Rata stabilităţii financiare (RSF) – calculată ca raport între capitalul permanent al întreprinderii (CP) şi capitalul total al întreprinderii (CT) sau total pasiv (PT)18.
Un nivel scăzut al acestei rate pune în pericol stabilitatea financiară a întreprinderii, deoarece ea se bazează în proporţie prea mare pe datoriile pe termen scurt cu scadenţă apropriată. Această rată trebuie să i-a valori mai mari decât rata activelor imobilizate, deoarece activele imobilizate trebuie finanţate în întregime prin resurse permanente.
2. Rata autonomiei financiare globale (RAFG) reprezintă raportul dintre capitalul propriu (CPR) şi capitalul total (CT).
Un nivel al acestei rate mai mare de 30-40% se apreciază ca fiind satisfăcător pentru asigurarea echilibrului financiar.
3. Rata autonomiei la termen (RAFT) care apare în două variante, respectiv:a. Determinată ca raport între capital propriu (CPR) şi capital permanent
(CP) şi care trebuie să fie mai mare de 50%.
b. Determinată ca raport între capital propriu (CPR) şi datorii pe termen mediu şi lung – datorii financiare (Df) şi care trebuie să fie mai mare de 100%.
18 RUSU, C. – Dianostic economico – financiar, Vol. II, Editura Economică, Bucureşti, 2006, p. 80.
23
4. Rata datoriilor pe termen scurt (RDTS) – care reprezintă ponderea datoriilor pe termen scurt (DTS) în total pasiv (PT).
5. Rata datoriilor totale (RDT) care măsoară ponderea datoriilor totale (DT) în pasivul total (PT), astfel:
2.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii
Lichiditatea reprezintă capacitatea întreprinderii de aşi onora obligaţiile de plată pe termen scurt.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de aşi achita toate obligaţiile la scadenţă.
Capacitatea de plată semnifică solvabilitatea imediată, respectiv exprimă capacitatea mijloacelor băneşti la un moment dat sau pentru o perioadă scurtă de timp (de obicei până la 30 de zile), de acoperii obligaţiile scadente pentru acelaşi interval de timp.
Pentru caracterizarea lichidităţii unei întreprinderi se compară pasivele pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeaşi perioadă.
Cele mai importante rate de lichiditate sunt:1. Rata lichidităţii generale (RLG) ce măsoară raportul dintre activele circulante
(Ac) şi datoriile pe termen scurt – datorii curente (Dc).
Datoriile curente sunt formate din datoriile faţă de furnizori, cele fiscale şi salariale, creditele pe termen scurt precum şi partea din împrumuturile pe termen mediu şi lung a căror scadenţă este în exerciţiul financiar curent.
Se apreciază că situaţia lichidităţii generale este satisfăcătoare după unele surse, în condiţiile încadrării acestei rate în intervalul 1,2 şi 1,8, iar după alte surse în intervalul 2 şi 2,2.
2. Rata lichidităţii curente (RLC) ce măsoară ponderea activelor circulante (Ac) fără stocuri (S) în datorii curente (Dc).
24
Potrivit teoriei nord-americane, această rată este cunoscută şi sub denumirea de „testul acid”. Această rată este de obicei subunitară, iar intervalul considerat satisfăcător pentru această rată este 0,65 – 1.
3. Rata lichidităţii imediate (RLI) reprezintă raportul dintre suma disponibilităţilor băneşti (DB) şi a plasamentelor (P) şi datorii curente (Dc).
Literatura de specialitate denumeşte această rată ca fiind rata solvabilităţii imediate. Interpretarea acestui indicator trebuie făcută cu mare grijă. Astfel, un nivel mare al acestuia indică o solvabilitate mare, dar poate fi consecinţa unei utilizări mai puţin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestui indicator nu constituie în acelaşi timp o garanţie a solvabilităţii., dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.
Din contră, o valoare redusă a lichidităţii imediate poate fi compatibilă cu menţinerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităţilor sale, deţinând în schimb valori de plasament, creanţe, stocuri cu grad mai mare de lichiditate, etc.
Solvabiliatea se poate determina prin mai mulţi indicatori şi anume:1. Rata solvabilităţii patrimoniale (RSP) ce reflectă raportul dintre capital
propriu (CPR) şi capital permanent (CP).
Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze între limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situaţia poate fi considerată normală.
2. Rata solvabilităţii generale (RSG) ce reflectă raportul dintre active totale (AT) şi datorii totale (DT).
Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de activele totale ale întreprinderii (active imobilizate şi active circulante). Cu cât valoarea ratei solvabilităţii generale este mai mare decât 1, cu atât situaţia financiară a firmei este mai bună.
25
CAPITOLUL III. ASPECTE PRACTICE CU PRIVIRE LA ANALIZA SITUAŢIILOR FINANCIARE PATRIMONIALE. STUDIUL DE CAZ LA SC
“EUROBUSINESS 83 “ SRL
3.1. PREZENTAREA SOCIETĂŢII
Societatea comercială “EUROBUSINESS 83 “ SRL a fost înfiinţată în anul 2005 şi are ca obiect de activitate intermedierea în comerţul cu produse diverse -COD CAEN 5119, achiziţii şi depozitare lână, import-export lână.
Societatea comercială “EUROBUSINESS 83 “ SRL funcţionează sub formă de societate cu răspundere limitată cu asociat unic, fiind persoană juridică română. Sediul societăţii este în municipiul Sibiu, Sos. Alba-Iulia, nr.55, judeţul Sibiu, România.
Capitalul social subscris inţial este în valoare de 300 lei, în numerar. Majorarea şi reducerea acestuia va fi hotărâtă de asociatul unic care va respecta pentru aceasta procedurile şi termenele cerute de lege. Capitalul social subscris se împarte în 30 părţi sociale, fiecare având o valoare de 10 lei, aparţinând în totalitate asociatului unic.
Firma deţine în prezent doar 2 angajaţi, amândoi fiind direct productivi, nivelul de pregătire al acestora fiind corespunzător postului ocupat.
26
Firma are parteneri de afaceri cu care lucrează constant. Furnizorii sunt în proportie de 80% persoane fizice, doar 20% fiind persoane juridice.
Clienţii sunt beneficiarii cu care a încheiat contracte de parteneriat, dar poate onora şi comenzi ferme venite de la orice altă firmă. Clienţii cu care firma interactionează cel mai des sunt din Chisinau-Moldova, Cernigov-Ucraina, Gazyantep-Turcia, Gyor-Ungaria.
3.2. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR
Obiectivul analizei bilanţului patrimonial este evidenţierea modului în care este asigurat echilibrul la nivelul întreprinderii.
Pentru a analiza echilibrul financiar al firmei SC. “EUROBUSINESS 83 “ SRL, pe baza indicatorilor de echilibrul fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, şi trezorerie netă este necesar să constituim bilanţul patrimonial al bilanţul patrimonial.
Tabelul nr. 1. BILANŢ PATRIMONIAL (FINANCIAR) S.C. “EUROBUSINESS 83 “ SIBIU –
BILANŢ PATRIMONIAL (FINANCIAR) S.C. “EUROBUSINESS 83 “ SIBIU – sf. perioadei, lei
ACTIVSUME
PASIVSUME
2006 2007 2008 2006 2007 2008
27
Active imobilizate Imo. necorporale Imo. corporale Imo. financiare
Active circulante Stocuri Creanţe Active de
trezorerie (casa şi conturi la bănci)
103103
00
3160
16
300
34659103
345560
2639755664
8415819
174153
222609103
2225060
24707516164840586
44841
Capitaluri proprii (inclusiv provizioane pentru riscuri şi cheltuieli)
Datorii pe termen lung (financiare)
Datorii pe termen scurt (de exploatare şi asimilate acestora)
216
203
0
61127
158243
79264
-769
137967
332486
TOTAL ACTIV 419 298634 469684 TOTAL PASIV 419 298634 469684Sursa: Bilanţ contabil 2007, 2008 Arhiva S.C. “EUROBUSINESS 83 “
Determinarea indicatorilor de echilibru pe baza bilanţului patrimonial realizat (tabelul nr. 1.)
1. Patrimoniul net (situaţia netă):SN2006 = 419 – (203 + 0) = 216 lei;SN2007 = 298634 – (158243 + 79264) = 61127 lei;SN2008 = 469684 – (137967 + 332486) = - 769 lei;
2. Fondul de rulment (FR):FR2006 = (216 + 203) – 103 = 316 lei;FR2007 = (61127 + 158243) – 34659 = 184711 lei;FR2008 = (-769 + 137967) – 222609 = - 85411 lei;
3. Necesar de fond de rulment (NFR):NFR2006 = 16 – 0 = 16 lei;NFR2007 = (5664 + 84158) - 79264 = 10558 lei;NFR2008 = (161648 + 40586) - 332486 = - 130252 lei;
4. Trezoreria netă:TN2006 = 316 - 16 = 300 lei;TN2007 = 184711 - 10558 = 174153 lei;TN2008 = -85411 – ( - 130252) = 44841 lei;
19 Sunt incluse şi cheltuielile înregistrate în avans în valoare de 437 lei reflectând soldul contului 471.
28
Evoluţia indicatorilor de echilibru economico financiari
216 316 16 300
61127
184711
10558
174153
-769
-85411
-130252
44841
SN FR NFR TN
lei
2006 2007 2008
Graficul nr. 1.
Conform datelor rezultate în urma calculelor observăm că situaţia netă a SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL a înregistrat valori pozitive în anii 2006 şi 2007 ceea ce reflecta o gestiune financiară sănătoasă a firmei, însă în anul 2008 aceasta a fost negativă scăzând de la valoarea de 61.127 lei (2007) la -769 lei (2008). La prima vedere am putea spune că managementul firmei a fost defectuos urmând o gestiune financiară defectuoasă. În realitate se pare că nu este aşa deoarece firma în cauză a condus o politică intensă de investiţii în mare parte în imobilizări corporale (acestea crescând ca şi valoare de la 34 659 lei în 2007 la 222609 lei în 2008), fapt confirmat şi de valoarea negativă a fondului de rulment din anul 2008 care a scăzut la -85.411 lei faţă de 316 lei în 2006 şi 184711 lei în 2007.
Cu toate acestea trezoreria netă a firmei s-a meţinut pozitivă în toţi cei trei ani de analiză chiar dacă a fluctuat foarte mult de la un an la celălalt, respectiv de la 300 lei în 2006 a ajuns la 174.153 lei la finele lui 2007 pentru ca la sfârşitul anului 2008 indicatorul să ajungă la numai 44.841 lei.
3.3. ANALIZA STRUCTURII ACTIVULUI ŞI PASIVULUI
29
Analiza structurii patrimoniale a firmei SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL are ca obiectiv stabilirea şi urmărirea evoluţiei ponderii diferitelor elemente patrimoniale (de activ şi de pasiv). Aşa cum am precizat în capitolul al II – lea, ratele de structură patrimonială utilizate oferă posibilitatea exprimării bilanţului în procente şi permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanţului oferind de asemenea posibilitatea realizării de analize comparative în timp şi spaţiu.
Analiza ratelor de structură a activului
3. Rata activelor imobilizate
,
,
a. Rata imobilizărilor necorporale
,
,
b. Rata imobilizărilor corporale
,
,
c. Rata imobilizărilor financiare
,
30
,
Aceste rate ne permit determinarea tipului de strategie de dezvoltare a întreprinderii. Astfel, obsevăm că rata imobilizărilor corporale este preponderentă (0 în 2006, 0,116 în 2007 şi 0,4747 în 2008) în raport cu rata imobilizărilor financiare (0 în toate cele trei perioade), înseamnă că întreprinderea investeşte cu prioritate pentru dezvoltarea potenţialului tehnici intern.
4. Rata activelor circulante
,
,
a. Rata stocurilor
,
,
Această rată înregistrează valori ridicate în cazul întreprinderilor industriale şi comerciale, şi în cazul firmei SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL se observă o creştere anuală a ratei stocurilor de la o în 2006 la 0,019 în 2007 şi la 0,34 în 2008 ceea ce confirmă teoria în acest caz având în vedere că obiectul de activitate al firmei este intermedierea în comerţul cu produse diverse -COD CAEN 5119, achiziţii şi depozitare lână, import-export lână.
b. Rata creanţelor
,
,
31
Nivelul acestei rate depinde de natura relaţiilor întreprinderii cu partenerii de afaceri, şi de termenele de plată pe care le acordă clienţilor săi. Astfel, nivelul acestei rate tinde spre zero în întreprinderile de comerţ cu amănuntul. Având în vedere valorile înregistrate de firmă indicatorul a înregistrat valori scăzute în anul 2006 (0,04) şi în 2008 (0,09).
c. Rata disponibilităţilor băneşti şi a plasemantelor
,
,
Aprecierea acestei rate trebuie făcută cu atenţie deoarece disponibilităţile pot suferi modificări însemnate pe perioade scurte de timp. Acest fapt se confirmă şi în cazul firmei noastre deoarece rata disponibilităţilor existente în casă şi în conturile bancare înregistrează fluctuaţii mari de la o perioadă la alta. Mai mult în cazul de faţă aceasta a înregistrat un trend descendent în cei trei ani de analiză, respectiv de la 72 % în 2006 la 58% în 2007 şi la numai 9,6% în 2008.
Evoluţia ratelor de structură a activului
0,25
0,12
0,475
0,75
0,88
0,525
0
0,1
0,2
0,3
0,4
0,5
0,6
0,7
0,8
0,9
1
2006 2007 2008
Rata activelor imobilizate Rata activelor circulante
Graficul nr. 2.
Analiza ratelor de structură a pasivului:
32
1. Rata stabilităţii financiare
,
,
Un nivel scăzut al acestei rate pune în pericol stabilitatea financiară a întreprinderii, deoarece ea se bazează în proporţie prea mare pe datoriile pe termen scurt cu scadenţă apropriată. Această rată trebuie să i-a valori mai mari decât rata activelor imobilizate, deoarece activele imobilizate trebuie finanţate în întregime prin resurse permanente. Acest lucru s-a înregistrat şi în cazul firmei analizate când rata activelor imobilizate a fost inferioară acestei rate în anul 2006 şi anul 2007 (0,25 şi 0,12) excepţie făcând anul 2008 când rata activelor imobilizate a fost superioară (0,475) ratei stabilităţii financiare.
2. Rata autonomiei financiare globale
,
,
Un nivel al acestei rate mai mare de 30-40% se apreciază ca fiind satisfăcător pentru asigurarea echilibrului financiar. Aceste niveluri nu se aplică şi firmei în cauză, pentru anii 2007 şi 2008 când nivelul autonomiei financiare a scăzut foarte mult.
3. Rata autonomiei la termen , respectiv:a. Determinată ca raport între capital propriu (CPR) şi capital permanent
(CP) şi care trebuie să fie mai mare de 50%.,
,
b. Determinată ca raport între capital propriu (CPR) şi datorii pe termen mediu şi lung – datorii financiare (Df) şi care trebuie să fie mai mare de 100%.
33
,
,
4. Rata datoriilor pe termen scurt ,
,
5. Rata datoriilor totale ,
,
Evoluţia ratelor de structură a pasivului
1
0,52
0
0,48
0,73
0,20,27
0,79
0,29
-0,002
0,71
1,07
Rata stabilităţiifinanciare
Rata autonomieifinanciare globale
Rata datoriilor petermen scurt
Rata datoriilor totale
2006 2007 2008
Graficul. nr. 3.
3.4. ANALIZA LICHIDITĂŢII ŞI SOLVABILITĂŢII
34
Pentru caracterizarea lichidităţii firmei SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL vom compara pasivele pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeaşi perioadă. Astfel avem:
1. Rata lichidităţii generale
nu are sens;
,
Se apreciază că situaţia lichidităţii generale este satisfăcătoare după unele surse, în condiţiile încadrării acestei rate în intervalul 1,2 şi 1,8, iar după alte surse în intervalul 2 şi 2,2. Din calculele indicatorului rezultă că în anul 2007 firma a înregistrat o lichiditate generală foarte bună de 3,33, însă aceasta s-a înrăutăţit în anul 2008 nivelul acesteia reducându-se la 0,74.
2. Rata lichidităţii curente
nu are sens,
,
Această rată, „testul acid”, este de obicei subunitară, iar intervalul considerat satisfăcător pentru această rată este 0,65 – 1. Se pare că în nici în 2007 şi nici în 2008 nu ne încadrăm în intervalul recomandat de literatura de specialitate.
3. Rata lichidităţii imediate
nu are sens,
,
35
Literatura de specialitate denumeşte această rată ca fiind rata solvabilităţii imediate. Interpretarea acestui indicator trebuie făcută cu mare grijă. Astfel, un nivel mare al acestuia indică o solvabilitate mare, cum s-a întâmplat la finele anului 2007 când indicatorul a înregistrat valoarea de 2,2. Din contră, o valoare redusă a lichidităţii imediate (de 0,13 în 2008) poate fi compatibilă cu menţinerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităţilor sale, creanţe, stocuri cu grad mai mare de lichiditate, etc.
Solvabiliatea se poate determina prin mai mulţi indicatori şi anume:2. Rata solvabilităţii patrimoniale
,
,
Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze între limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situaţia poate fi considerată normală. Din analiza solvabilităţii patrimoniale la SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL şi ţinând cont de recomandările teoreticienilor rezultă că firma a înregistrat o valoare normală la finele anului 2006 când indicatorul a fost de 0,52. În 2007 şi 2008 nivelul solvabilităţii patrimoniale a scăzut la 0,28 şi respectiv -0,006 ceea ce ne face să afirmăm că acesta este un nivel îngrijorător.
3. Rata solvabilităţii generale
,
,
Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de activele totale ale întreprinderii (active imobilizate şi active circulante). Cu cât valoarea ratei solvabilităţii generale este mai mare decât 1, cu atât situaţia financiară a firmei este mai bună, fapt ceea ce se confirmă şi în cazul SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL.
36
Evoluţia lichidităţii şi sovabilităţii
0,52
2,06
3,33 3,26
2,2
0,28
1,26
0,74
0,26 0,13
-0,06
1
Rata lichidităţiigenerale
Rata lichidităţiicurente
Rata lichidităţiiimediate
Rata solvabilităţiipatrimoniale
Rata solvabilităţiigenerale
2006 2007 2008
Graficul nr. 4.
CONCLUZII
37
BIBLIOGRAFIE
1. BALTEŞ, N., EŞANU, N., Bazele contabilităţii, Ed. Continent, Sibiu, 2003.
2. BALTEŞ, N., Contabilitate financiară – note de curs ID CD, ULBS, 2008.
3. BALTEŞ, N., (coord), Analiză economico-financiară – note de curs ID CD,
ULBS, 2008.
4. BRĂIAN, V., - Gestiunea financiară a întreprinderii – note de curs, ULBS,
2008.
5. DRAGOTĂ, V., DRAGOTĂ, M., OBREJA, L., ŢÂŢU, L., CIOBANU, A.,
RAŞCA, A., - Abordări practice în finanţele firmei, Editura Irecson, 2005,
p.29.
6. IŞFĂNESCU, A., ROBU, V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză
economico-financiară, , www.ase.ro, 2009.
38
7. NEGREA, E., TATU, L., BRAŞOVEANU, I., Finanţe generale şi de
întreprindere, www.ase.ro, 2009.
8. RISTEA, M., DUMITRU, C.G., - Contabilitate financiară , www.ase.ro,
2009
9. ROBU, V., GEORGESCU, N., - Analiză economico-financiară,
www.ase.ro, 2009.
10.RUSU, C. – Dianostic economico – financiar, Vol. II, Editura Economică,
Bucureşti, 2006.
11.STANCU, I., - Finanţe, Ediţia a III –a, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
12.STROE, R., ARMEANU, D., - Finanţe, Editia a II-a, www.ase.ro, 2009.
39
