A N A L I Z A F I N A N C I A R Ă

CUPRINS

Capitolul I...........................................................................................................................................................71. Analiza documentelor financiar - contabile de sinteză...................................................................................72. Alinierea sistemului contabil la cerinţele Standardelor Contabile Internaţionale (IAS). Modificări ale bilanţului contabil în sistemul IAS.....................................................................................................................8Capitolul II........................................................................................................................................................132. Analiza situaţiei patrimoniului......................................................................................................................13

2.1. Conţinutul bilanţului, forme prescurtate................................................................................................132.2. Dimensiunile bilanţului..........................................................................................................................152.3. Analiza structurală a bilanţului contabil.................................................................................................18

Capitolul III.......................................................................................................................................................273. Analiza rezultatelor.......................................................................................................................................27

3.1. Conţinutul contului de profit şi pierdere................................................................................................273.2. Tehnici de analiză a rezultatelor.............................................................................................................303.2.1. Analiza structurală a contului de rezultate..........................................................................................303.2.2. Analiza funcţională a contului de profit şi pierdere............................................................................313.2.3. Analiza cheltuielilor directe şi indirecte – pragul de rentabilitate.......................................................323.2.4. Analiza rezultatelor pe baza soldurilor intermediare de gestiune.......................................................333.2.5. Capacitatea de autofinanţare...............................................................................................................353.2.6. Valoarea adăugată globală...................................................................................................................35

Capitolul IV......................................................................................................................................................394. Analiza echilibrului financiar.......................................................................................................................39

4.1. Noţiunea de echilibru financiar..............................................................................................................394.2. Echilibrul financiar static.......................................................................................................................404.1.2. Analiza activului net contabil..............................................................................................................404.1.3. Analiza cu ajutorul FR, NFR şi TN.....................................................................................................414.3. Interpretarea valorilor indicatorilor de echilibru financiar:....................................................................45

Capitolul V........................................................................................................................................................495. Analiza fluxurilor de numerar.......................................................................................................................49

5.1. Circuitul numerarului în firmă...............................................................................................................495.2. Conţinutul şi utilitatea situaţiei fluxurilor de numerar...........................................................................505.3. Tehnici de prezentare şi analiză a fluxurilor de numerar.......................................................................505.3.1. Analiza funcţională – metoda directă..................................................................................................505.3.2. Tabloul utilizări –resurse.....................................................................................................................535.3.3. Metoda indirectă de calcul a fluxurilor de numerar............................................................................575.3.4. Analiza fluxului de numerar disponibil...............................................................................................595.3.5. Legătura cu noţiunile echilibrului financiar static...............................................................................60

Capitolul VI......................................................................................................................................................656. Analiza pe baza indicatorilor financiari........................................................................................................65

6.1. Categoriile de indicatori financiari.........................................................................................................656.2. Secvenţele analizei bazate pe indicatori.................................................................................................666.2.1. Analiza profitabilităţii.........................................................................................................................666.2.2. Analiza utilizării activelor...................................................................................................................686.2.3. Analiza solvabilităţii...........................................................................................................................696.2.4. Analiza lichidităţii...............................................................................................................................706.2.5. Analiza productivităţii.........................................................................................................................716.2.6. Analiza indicatorilor bursieri...............................................................................................................716.2.7. Descompunerea ratelor de rentabilitate...............................................................................................736.2.8. Relaţia dintre rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare – levierul financiar..........74

Capitolul VII.....................................................................................................................................................79

Pagina 2

7. Analiza riscului.............................................................................................................................................797.1. Analiza variabilităţii rezultatelor............................................................................................................797.1.1. Cuantificarea pe baza coeficienţilor de elasticitate.............................................................................797.1.1.1. Riscul în activitatea de exploatare...................................................................................................797.1.1.2. Riscul financiar.................................................................................................................................807.1.2. Cuantificarea statistică a riscului.........................................................................................................817.1.2.1. Riscul activităţii de exploatare.........................................................................................................817.1.2.2. Riscul financiar.................................................................................................................................827.2. Riscul de faliment...................................................................................................................................82

Capitolul VIII....................................................................................................................................................878. Diagnosticul financiar al firmei....................................................................................................................87Bibliografie.......................................................................................................................................................89

Pagina 3

Capitolul I

Analiza documentelor financiar - contabile de sinteză

Pagina 4

Pagina 5

Capitolul I

1. Analiza documentelor financiar - contabile de sinteză

Obiectivul situaţiilor financiare îl constituie furnizarea informaţiilor cu privire la situaţia financiară şi performanţele unei firme, utile unei sfere largi de utilizatori în adoptarea deciziilor economice. Situaţia patrimoniului firmei este influenţată de resursele economice pe care aceasta le controlează, de structura sa financiară, lichiditatea şi solvabilitatea sa şi de capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Aceste informaţii sunt oferite în primul rând de bilanţ. Informaţiile privind performanţa unei firme, în special profitabilitatea acesteia, sunt oferite de contul de profit şi pierdere, iar cele privind modificarea situaţiei financiare sunt oferite de tabloul fluxurilor de numerar. Informaţiile conţinute în cele trei documente financiare se interrelaţionează deoarece ele reflectă diferite aspecte ale aceloraşi tranzacţii sau ale altor evenimente.

Situaţiile financiare cuprind şi o serie de note, materiale suplimentare şi alte informaţii relevante pentru necesităţile utilizatorilor, cu privire la: conţinutul posturilor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere riscurile şi incertitudinile ce afectează firma orice resurse sau obligaţii care nu apar în bilanţ informaţii despre segmentele geografice sau industriale de activitate sau efectul modificării preţurilor în economie asupra firmei.

Grupele majore de utilizatori ai situaţiilor financiare includ: Investitorii – interesaţi de riscul inerent tranzacţiilor şi de beneficiile aduse de investiţiile lor Angajaţii – interesaţi de capacitatea firmei de a oferi remuneraţii, pensii şi alte avantaje Creditorii financiari – interesaţi de informaţii asupra abilităţii firmei de a achita la scadenţă

împrumuturile acordate şi dobânzile aferente Furnizorii şi alţi creditori comerciali – interesaţi de informaţii asupra capacităţii firmei de a plăti la

scadenţă sumele datorate Clienţii – interesaţi de informaţii despre continuitatea activităţii unei întreprinderi Guvernul şi instituţiile sale – solicită informaţii pentru reglementarea activităţii firmelor, ajustarea

politicilor fiscale şi calculul indicatorilor macroeconomici Publicul – primeşte informaţii cu privire la evoluţiile recente şi tendinţele legate de prosperitatea firmei

şi a sferei activităţilor acesteia.

Caracteristicile calitative ale informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare1 – sunt atributele care determină utilitatea informaţiilor oferite de situaţiile financiare: Inteligibilitatea – informaţiile furnizate de situaţiile financiare trebuie să poată fi uşor înţelese de către

utilizatori Relevanţa – informaţiile trebuie să fie relevante în raport cu necesităţile informaţionale ale utilizatorilor.

Relevanţa informaţiei este influenţată de natura sa şi de pragul de semnificaţie Pragul de semnificaţie – informaţiile sunt considerate semnificative dacă omisiunea sau

declararea lor eronată ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor Credibilitatea – informaţia este credibilă dacă nu conţine erori semnificative, nu este părtinitoare, iar

utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce informaţia şi-a propus să reprezinte sau ceea ce se aşteaptă în mod rezonabil să reprezinte

Reprezentarea fidelă – informaţia trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacţiile şi alte evenimente pe care aceasta fie şi-a propus să le reprezinte, sau ceea ce ar putea fi de aşteptat, în mod rezonabil, să reprezinte. Dificultăţile apar nu datorită părtinirii ci datorită dificultăţilor inerente identificării tranzacţiilor sau a altor evenimente ce urmează a fi evaluate (ex. goodwill)

Prevalenţa economicului asupra juridicului – evenimentele şi tranzacţiile trebuie contabilizate şi prezentate în concordanţă cu fondul lor şi realitatea economică, şi nu doar cu forma lor

1 Conform cerinţelor exprimate în Cadrul conceptual general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASC)

Pagina 6

juridică (ex. înstrăinarea unui activ dar cu menţinerea dreptului de a se bucura în continuare de beneficii economice viitoare de pe urma activului respectiv nu poate fi raportată ca o simplă vânzare)

Neutralitatea – informaţia cuprinsă în situaţiile financiare trebuie să fie neutră, adică lipsită de influenţe. Situaţiile financiare nu sunt neutre dacă, prin selectarea şi prezentarea informaţiei, influenţează luarea unei decizii sau formularea unui raţionament pentru a realiza un rezultat sau obiectiv predeterminat.

Prudenţa – includerea unui grad de precauţie în exercitarea raţionamentelor necesare pentru a face estimările cerute în condiţii de incertitudine, astfel încât activele şi veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile să nu fie subevaluate. Nu este însă permisă constituirea de rezerve ascunse sau provizioane excesive şi nici subevaluarea sau supraevaluarea deliberată.

Integralitatea – informaţia din situaţiile financiare trebuie să fie completă în limitele rezonabile ale pragului de semnificaţie şi ale costului obţinerii acelei informaţii.

Comparabilitatea – măsurarea şi prezentarea efectului financiar al aceloraşi tranzacţii şi evenimente trebuie efectuată într-o manieră consecventă în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului şi pentru diferite întreprinderi. Este necesară informarea utilizatorilor asupra politicilor contabile utilizate în elaborarea situaţiilor financiare şi despre orice schimbare a acestor politici precum şi efectele unor astfel de schimbări. Se permite astfel identificarea tendinţelor în poziţia financiară şi performanţele firmei, sau comparaţia cu alte firme.

2. Alinierea sistemului contabil la cerinţele Standardelor Contabile Internaţionale (IAS). Modificări ale bilanţului contabil în sistemul IAS

În baza prevederilor OMF nr. 403/1999 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele de Contabilitate Internaţionale se va realiza alinierea sistemului contabil naţional la cerinţele impuse prin Standardele contabile internaţionale 2. Finalitatea acestui demers vizează comunicarea informaţiei contabile de către societăţile comerciale româneşti într-un limbaj contabil internaţional, general recunoscut şi înţeles de investitori, în vederea sporirii încrederii acestora şi atragerii pe această cale a unui volum cât mai ridicat al investiţiilor în economie.

Trecerea la noul sistem contabil s-a realizat începând cu exerciţiul financiar încheiat la 31.12.1999, în mod gradual, pe parcursul următorilor 5 ani, după cum urmează: pentru anul 1999 un eşantion pilot compus din 13 societăţi comerciale de interes naţional (SIDEX S.A.,

TAROM S.A., ROMGAZ S.A., MOBIL ROM S.A., AUTOLIV S.A., ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A DRUMURILOR) sau societăţi cotate în ringul BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI –BVB (ALRO S.A., AUTOMOBILE DACIA S.A., ARCTIC S.A., EXCELENT S.A., POLICOLOR S.A, TERAPIA S.A., COMPA S.A.)

pentru anul 2000 aplicarea noului sistem contabil va viza societăţi cotate la BVB şi Rasdaq, regii autonome, companii şi societăţi de interes naţional, categorii specifice de întreprinderi ce operează pe piaţa de capital – lista acestora urmând a fi stabilită prin ordin al Ministerului Finanţelor

începând cu anul 2001 sfera agenţilor economici care vor aplica noul sistem contabil se va extinde la toţi cei care vor îndeplini cel puţin două dintre criteriile menţionate în tabelul următor:

începând cu anul 2006 utilizarea noului sistem contabil va fi obligatorie cu excepţia firmelor care, potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, se vor încadra în categoria societăţilor mici.

2 Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASC) - Standardele Internaţionale de Contabilitate 2000, Ed. Economică, Bucureşti, 2000

Pagina 7

Sfârşitul exerciţiului financiar

Cifra de afaceri a anului

anterior (Euro)

Total active pentru anul

anterior (Euro)

Număr mediu de salariaţi ai

anului anterior

31 decembrie 2001 > 9 milioane > 4,5 milioane 25031 decembrie 2002 > 8 milioane > 4,0 milioane 20031 decembrie 2003 > 7 milioane > 3,5 milioane 15031 decembrie 2004 > 6 milioane > 3,0 milioane 10031 decembrie 2005 > 5 milioane > 2,5 milioane 50

Potrivit noilor reglementări, situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a patrimoniului întreprinderii, precum şi a profitului sau pierderii şi fluxurilor de trezorerie ale acesteia pentru respectivul exerciţiu financiar, cuprinzând:

Bilanţul Contul de profit şi pierdere Situaţia modificărilor capitalului propriu Situaţia fluxurilor de trezorerie Politici contabile şi note explicative

Evaluarea posturilor cuprinse în situaţiile financiare ale unei firme trebuie realizată pe baza unui număr de nouă principii contabile (faţă de şase stipulate în vechiul Regulament privind aplicarea Legii contabilităţii nr. 82/91):

Principiul continuităţii activităţii Principiul permanenţei metodelor Principiul prudenţei Principiul independenţei exerciţiului Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv (nou introdus) Principiul intangibilităţii Principiul necompensării Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului (nou introdus) Principiul pragului de semnificaţie (nou introdus)

În evaluarea posturilor cuprinse în situaţiile financiare sunt permise atât tratamente contabile de bază (aferente regulilor costului istoric) cât şi unele tratamente contabile alternative – ajustarea la inflaţie.

Pagina 8

Pagina 9

Capitolul II

Analiza situaţiei patrimoniului

Pagina 10

Pagina 11

Capitolul II

2. Analiza situaţiei patrimoniului

Sursa principală de informaţii în vederea analizei situaţiei patrimoniului unui agent economic este bilanţul contabil.

2.1. Conţinutul bilanţului, forme prescurtate

În cadrul sistemului financiar-contabil din România, bilanţul contabil reprezintă un document financiar sintetic, întocmit la sfârşitul unei perioade de gestiune, care reflectă situaţia patrimonială şi situaţia rezultatelor unei societăţi, situaţie redată prin intermediul contului de profit şi pierdere – parte integrantă a bilanţului. De asemenea o serie de alte informaţii obligatorii cu caracter complementar sunt redate prin intermediul anexelor la bilanţ (repartizarea profitului, evoluţia stocurilor, situaţia creanţelor şi datoriilor, etc.) şi în cadrul raportului de gestiune întocmit de conducerea agentului economic.

Unele sisteme contabile practicate în alte ţări impun întocmirea şi a unui al treilea document de sinteză – declaraţia fluxurilor de numerar, situaţie care reflectă circulaţia monetară (fluxurile de încasări şi plăţi) la nivelul perioadei analizate. Întocmirea declaraţiei fluxurilor de numerar va deveni obligatorie începând cu exerciţiul financiar 2000 şi în ţara noastră.

Cele trei documente financiar-contabile de sinteză, amintite mai sus, se constituie în sursa principală de informaţii a analizei financiare şi punct de plecare al demersului de apreciere a performanţelor şi calităţii gestiunii financiare, respectiv de stabilire a valorii oricărei firme.

În conformitate cu Legea contabilităţii 82/1991, principalele regrupări de posturi de activ bilanţier sunt următoarele:

o active imobilizate,o active circulante,o cheltuieli în avans.

Elementele activului bilanţier sunt ordonate în funcţie de criteriul lichidităţii3, astfel încât partea superioară a activului bilanţier regrupează activele cu cel mai scăzut grad de lichiditate (active imobilizate), iar partea inferioară a activului regrupează activele lichide: stocuri, creanţe şi disponibilităţi (active circulante).

La rândul său, pasivul bilanţier este structurat după cum urmează:

o capitaluri proprii,o provizioane pentru riscuri şi cheltuieli,o datorii,o venituri în avans

La ordonarea elementelor de pasiv a fost avut în vedere criteriul exigibilităţii4 acestor elemente, partea superioară a pasivului regrupând elemente cu exigibilitate redusă (capitaluri proprii şi datorii pe termen mediu sau lung), în timp ce partea inferioară a pasivului evidenţiază datoriile cu exigibilităţi apropiate (credite bancare pe termen scurt şi datoriile de exploatare – către furnizori, buget sau personalul propriu)

3 Lichiditatea unui activ exprimă capacitatea acestuia de a fi convertit cu uşurinţă în numerar, fără a suferi pierderi de valoare semnificative4 Exigibilitatea unui pasiv reprezintă perioada de timp rămasă până la momentul în care resursa financiară trebuie rambursată

Pagina 12

Pentru a facilita demersul analizei financiare vom recurge în cele ce urmează la o reprezentare sintetică în format orizontal a bilanţului (format caracterizat prin prezentarea alăturată pe orizontală a elementelor de activ, respectiv pasiv bilanţier). O reprezentare grafică simplificată a bilanţului contabil utilizat în sistemul financiar-contabil naţional este următoarea:

ACTIV PASIV

I. Active imobilizate Imobilizări necorporale Imobilizări corporale Imobilizări financiare

I. Capitaluri proprii Capital social Rezerve şi alte fonduri Rezultat reportat Rezultatul exerciţiului5

II. Active circulante Stocuri Creanţe Investitii financiare pe termen

scurt Disponibilităţi

II. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

III. Cheltuieli in avans

III. Datorii Împrumuturi şi datorii asimilate Furnizori Alte datorii

IV. Venituri in avans

ACTIVUL BILANŢIER

I. Activele imobilizate reprezintă ansamblul bunurilor mobile sau imobile, achiziţionate sau produse de către firmă, reflectând decizia de investiţie pe termen lung. Prin natura lor, ele concură la desfăşurarea activităţii economice pe perioada mai multor cicluri de exploatare, motiv pentru care ele sunt denumite şi utilizări stabile.

Imobilizările necorporale regrupează următoarele active: cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare-dezvoltare, brevete, licenţe, mărci de fabricaţie, concesiuni, fond comercial. Valoarea imobilizărilor necorporale amortizabile este redată în bilanţ prin intermediul valorii nete (valoarea de intrare în patrimoniu – amortizarea acumulată).

În categoria imobilizărilor corporale se regăsesc terenurile şi mijloacele fixe. La rândul lor, mijloacele fixe cuprind în principal: clădiri, construcţii speciale, utilaje, echipamente şi mijloace de transport. Valoarea imobilizărilor corporale amortizabile este redată în bilanţ prin intermediul valorii nete (valoarea de intrare în patrimoniu – amortizarea acumulată).Imobilizările financiare constau în: titluri de participare, titluri imobilizate ale activităţii de portofoliu şi alte titluri şi creanţe imobilizate.

II. Activele circulante evidenţiază ansamblul stocurilor, creanţelor şi valorilor de trezorerie (titluri de plasament, disponibilităţi şi alte valori) care se reînnoiesc de regulă în decursul unui ciclu de exploatare.

5 Pentru cazul unui bilanţ întocmit înainte de repartizarea profitului net sau dacă se înregistrează pierderi. În cazul în care bilanţul este încheiat după repartizare, rezultatul exerciţiului nu mai apare ca poziţie distinctă în cadrul capitalurilor proprii, fiind afectate în urma deciziei de repartizare a profitului celelalte conturi din cadrul capitalurilor proprii sau datoriilor, după caz.

Pagina 13

Stocurile constau în ansamblul bunurilor destinate a fi vândute în aceeaşi stare sau după transformarea lor în cadrul procesului de producţie. Ele se regăsesc sub forma mărfurilor, materiilor prime, materialelor consumabile, produselor finite, a ambalajelor sau obiectelor de inventar.

Creanţele reprezintă drepturile firmei de a încasa anumite sume de bani în contul: mărfurilor, produselor finite şi serviciilor livrate, relaţiilor stabilite cu personalul propriu, proprietarii sau bugetul de stat.

În categoria disponibilităţilor se regăsesc: titlurile de plasament, disponibilităţile în conturi la bănci şi în casă, precum şi alte valori de trezorerie (cecuri, acreditive, efecte de încasat, etc.)

III. Cheltuieli in avans însumează cheltuielile efectuate în avans, care urmează a se suporta eşalonat pe cheltuieli, pe baza unui scadenţar, în perioadele/exerciţiile viitoare. Aceste sume reprezintă abonamentele, chiriile şi alte cheltuieli efectuate anticipat, valoarea dobânzilor aferente contractelor de leasing financiar, potrivit prevederilor contractuale.

PASIVUL BILANŢIER

I. Capitalurile proprii – reprezintă expresia contabilă a averii proprietarilor firmei, compusă din aportul proprietarilor la capitalul social şi primele legate de capital, diferenţele din reevaluare, rezervele şi alte fonduri proprii, rezultatele reportate din anii precedenţi, rezultatul exerciţiului, subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate.

II. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt asimilate capitalurilor proprii, fiind constituite, de regulă, la finele exerciţiului pentru acele elemente de patrimoniu a căror realizare sau plată este incertă, ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare.

III. Datoriile regrupează împrumuturile şi datoriile asimilate, obligaţiile către furnizori şi conturile asimilate, şi ansamblul celorlalte datorii ale firmei către buget, personal sau proprietari.

IV. Venituri in avans reprezintă venituri înregistrate în avans aferente perioadelor/exerciţiilor financiare următoare, cum ar fi sumele facturate sau încasate din chirii, abonamente, asigurări.

2.2. Dimensiunile bilanţului

Prezentul paragraf va aborda în continuare trei dimensiuni distincte care îi sunt asociate bilanţului contabil în mod curent6:

Dimensiunea patrimonială sau juridică Dimensiunea economică sau funcţională Dimensiunea financiară

În accepţiunea sa juridică, bilanţul contabil relevă situaţia patrimonială a firmei la un moment dat, prezentând în cadrul părţii sale de activ ansamblul drepturilor patrimoniale pe care le deţine firma la momentul încheierii bilanţului contabil, în timp ce partea de pasiv bilanţier regrupează ansamblul angajamentelor patrimoniale ale firmei la acelaşi moment de timp. Poate fi amintit aici şi faptul că bilanţul contabil reprezintă unicul document oficial de gestiune cu caracter probatoriu.

Reprezentarea grafică simplificată a bilanţului contabil corespunzătoare dimensiunii sale juridice este prezentată în figura următoare.

6 Gestiunea financiară a întreprinderii – G. Vintilă, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti 2000, p. 33

Pagina 14

ACTIV BILANŢIERDrepturi patrimoniale

PASIV BILANŢIERAngajamente patrimoniale

Drepturi de proprietate Angajamente faţă de proprietari (capitaluri proprii)

Drepturi de creanţă Angajamente faţă de terţi (datorii)

Drepturile patrimoniale pot fi delimitate în două categorii: drepturi de proprietate şi drepturi de creanţă.

Drepturile de proprietate conferă firmei dreptul de a utiliza bunurile materiale sau imateriale pe care aceasta le deţine. Drepturile de creanţă sunt drepturi pe care firma le are asupra terţilor ca urmare a angajamentelor contractate cu diverşii ei parteneri.

Angajamentele patrimoniale ale firmei corespund obligaţiilor asumate de firmă, putând fi şi ele delimitate în două mari categorii: capitaluri proprii şi datorii.

Capitalurile proprii exprimă valoarea (contabilă) a drepturilor pe care proprietarii firmei le deţin asupra acesteia. În general, proprietarii nu beneficiază de garanţii din partea firmei cu privire la rambursarea fondurilor investite, sau remunerare sub forma dividendelor.

Capitalurile proprii includ aporturile proprietarilor firmei la constituirea capitalului social, precum şi profiturile degajate pe parcursul activităţii firmei şi reinvestite, respectiv rezervele constituite conform prevederilor legale.

Datoriile regrupează împrumuturi contractate de firmă sau obligaţii de plată către terţi (buget, furnizori, propriul personal, alţi creditori). Datoriile firmei pot fi şi ele delimitate în două categorii:

Datorii financiare – apar în urma contractării de către firmă a unor împrumuturi purtătoare de dobânzi (credite bancare sau împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni), firma fiind obligată la rambursarea acestor împrumuturi şi a dobânzilor în funcţie de modalităţile de plată şi scadenţele convenite cu creditorii săi

Datorii de exploatare – regrupează obligaţiile asumate de firma faţă de furnizori, personal, proprietarii firmei sau buget (datorii fiscale – impozit pe profit, impozit pe dividende, TVA, impozit pe salarii, contribuţii la asigurări sociale sau fonduri speciale)

Dimensiunea funcţională a bilanţului urmăreşte descrierea cât mai reală a activităţii economice a firmei, cu scopul aprecierii eficienţei acesteia şi a capacităţii firmei de a asigura continuitatea activităţii sale. Corespunzător acestei abordări structura bilanţului funcţional regrupează posturile de activ şi pasiv în funcţie de natura sau destinaţia lor raportată la activitatea economică a firmei, activitate care poate fi descrisă pe baza a două mari cicluri:

Ciclul de investiţii – ciclu de activitate cu o întindere în timp îndelungată, în cadrul căruia resursele de care dispune firma sunt alocate în vederea realizării unor investiţii durabile, necesare realizării obiectului de activitate a firmei (terenuri, clădiri, echipamente etc.), valoarea acestora fiind recuperată pe durata mai multor exerciţii financiare prin metoda amortizării; elementele activului bilanţier asociate acestui ciclu sunt denumite generic active imobilizate.

Ciclul de exploatare – ciclu care include fazele de aprovizionare, producţie, vânzare, încasarea contravalorii producţiei sau mărfurilor vândute, ciclu care, de regulă se desfăşoară pe perioade de timp subanuale. Elementele activului bilanţier corespunzătoare acestui ciclu sunt activele circulante, numite şi active de exploatare (stocuri şi creanţe comerciale). Elementele pasivului referitoare la ciclul de exploatare sunt datoriile de exploatare sau comerciale.

În afara elementelor bilanţiere amintite mai sus sunt izolate şi:

Pagina 15

Active şi datorii în afara exploatării – utilizări şi resurse generate de activităţi distincte de ciclul de exploatare;

Utilizări şi resurse de trezorerie – corespunzând disponibilităţilor, respectiv creditelor de trezorerie.

A

C

T

I

V

Active imobilizate

= Utilizări

permanente

Resurse stabile P

A

S

I

V

Active de exploatare

Datorii de exploatare

Active în afara exploatării

Datorii în afara exploatării

Utilizări de trezorerie

Resurse de trezorerie

Dimensiunea financiară a bilanţului are în vedere exclusiv lichiditatea elementelor de activ, respectiv exigibilitatea resurselor de care dispune firma la un moment dat, urmărind modul de atragere, respectiv alocare a resurselor în raport cu disponibilitatea acestora şi posibilitatea convertirii lor rapide în numerar. O posibilă reprezentare grafică a bilanţului în accepţiunea sa financiară este prezentată mai jos.

ACTIVUtilizări de

resurse

PASIVResurse

CPRCapitaluri proprii

IMOActive

imobilizate

DATFIN

Datorii financiare7, din care:

DTMLDatorii pe termen

mediu – lung DTSDatorii pe termen scurt8

CRActive circulante DEX

Datorii de exploatare

7 Datorii purtătoare de dobânzi8 Datorii cu scadenţe mai apropiate de 1 an

Pagina 16

Alocăripermanente

Alocăriciclice

Resurse stabile (capitaluri permanente)

Resursetemporare

Reprezentarea are în vedere gruparea elementelor de activ în funcţie de lichiditatea 9 lor, activele imobilizate fiind elemente de activ cu o lichiditate redusă (fiind numite din acest motiv şi alocări permanente), în timp ce activele circulante au o lichiditate mai bună (fiind numite şi alocări ciclice). Elementele de pasiv sunt şi ele grupate în raport cu exigibilitatea10 resurselor pe care le reprezintă. Astfel, exigibilitatea capitalurilor proprii este practic nulă, iar cea a datoriilor pe termen mediu şi lung este redusă (acestea fiind contractate pentru perioade de timp mai mari de un an); ansamblul acestor resurse formează resursele aflate în mod stabil la dispoziţia firmei, fiind denumite şi capitaluri permanente. Datoriile financiare pe termen scurt precum şi datoriile de exploatare au scadenţe cuprinse între câteva zile şi maximum un an, exigibilitatea lor fiind deci ridicată; din acest motiv ele sunt numite şi resurse temporare.

2.3. Analiza structurală a bilanţului contabil

Un interes particular în cadrul analizei financiare îl prezintă analiza structurală a bilanţului contabil. Această analiză studiază ponderea diferitelor elemente de activ sau pasiv în totalul bilanţului şi măsura în care ponderile calculate corespund (sau nu) specificului activităţii derulate de firma care face obiectul analizei. Această metodă permite degajarea unor concluzii prin studiul evoluţiei ponderilor posturilor bilanţiere în timp sau pe baza unor comparaţii între firme.

Indicatorii de structură ai activului caracterizează compoziţia patrimoniului economic al firmei şi relevă constrângerile tehnice, economice sau juridice sub imperiul cărora aceasta operează, fiind puternic influenţaţi de apartenenţa sectorială şi natura activităţii firmei. Indicatorii de structură ai pasivului analizează aşa-numita structură de finanţare a firmei ca expresie a politicii de finanţare proprii acesteia, caracterizând ansamblul resurselor de care dispune firma la un moment dat din punctul de vedere al originii şi al gradului de exigibilitate al acestora.

Indicatori de structură ai activului bilanţier

Ponderea imobilizărilor corporale =

Acest indicator reflectă intensitatea în capital a activităţii desfăşurată de firma analizată. Indicatorul atinge valori ridicate în cazul firmelor care operează în sectoare economice care reclamă existenţa unor infrastructuri importante sau unor echipamente costisitoare: producţia sau distribuţia energiei, transporturi, industrie grea (siderurgie), industrie hotelieră sau sectorul amenajărilor funciare. Indicatorul permite relevarea constrângerilor tehnico-economice specifice naturii activităţii firmei analizate. Totuşi trebuie menţionat faptul că valoarea indicatorului poate fi influenţată semnificativ şi de politica de investiţii a firmei, regimul de amortizare utilizat sau utilizarea de echipamente obţinute în regim de leasing.

Ponderea imobilizărilor financiare =

Indicatorul furnizează unele informaţii asupra amplorii relaţiilor financiare stabilite între firma considerată şi alţi agenţi economici, oferind unele informaţii asupra politicii de investiţii a firmei: opţiunea de creştere internă (investiţii în ciclul operaţional: investiţii şi/sau exploatare), sau investiţii în sensul creşterii externe (dobândirea de participaţii la capitalul altor firme). Indicatorul prezintă valori importante în cazul firmelor de tip holding al căror obiect de activitate este reprezentat de gestionarea unui portofoliu de participaţii.

Ponderea stocurilor =

Şi acest indicator sugerează amploarea constrângerilor tehnico-economice care derivă din natura activităţii firmei. Astfel valoarea indicatorului este extrem de redusă în cazul firmelor prestatoare de servicii, dar poate atinge valori importante în cazul firmelor productive care realizează produse cu ciclu lung de fabricaţie (de

9 Exprimă capacitatea unui activ de a fi convertit în numerar10 Are în vedere perioada de timp rămasă pâna la scadenţa resursei atrase

Pagina 17

ex. sectorul construcţiilor navale sau de aeronave), firmelor care activează în sfera construcţiilor sau a distribuţiei. Indicatorul este însă influenţat de poziţia firmei în cadrul ciclului său de viaţă, stocurile fiind nesemnificative în faza de creştere rapidă a firmei, dar putând deveni importante pe durata fazei de maturitate şi în etapa de declin. Alţi factori care pot influenţa valoarea indicatorului sunt politica de aprovizionare a firmei sau fluctuaţiile sezoniere care sunt specifice unor sectoare economice cum sunt agricultura şi industria alimentară (ca urmare a perioadelor scurte în care este posibilă aprovizionarea cu materii prime), sau industria jucăriilor şi serviciile de tipul parcurilor de distracţii (ca urmare a fluctuaţiei puternice a cererii specifică în astfel de sectoare)

Analiza acestui indicator poate fi şi mai relevantă dacă este realizată la nivelul fiecăreia dintre categoriile principale de stocuri:

Stocuri de mărfuri Stocuri de produse finite Producţie în curs de execuţie Stocuri de materii prime Stocuri de materiale

Ponderea creanţelor comerciale =

Indicatorul relevă politica de creditare a clienţilor practicată de firmă sau, într-un cadru mai larg, uzanţele de plată specifice sectorului în care firma operează. Mărimea sa este determinată de durata creditului comercial practicat de firmă în relaţia cu clienţii săi. Pentru cazul firmelor care au ca şi clienţi preponderent persoane fizice şi ale căror încasări se realizează îndeosebi în numerar, valoarea indicatorului este extrem de redusă.

Ponderea disponibilităţilor =

Disponibilităţile unei firme trebuie să se regăsească într-un volum suficient pentru ca aceasta să fie în măsură să-şi onoreze în orice moment integral şi la termen obligaţiile de plăţi curente. Un volum insuficient al disponibilităţilor poate determina dereglări ale fluxului de plăţi, după cum un volum constant ridicat poate însemna costuri de operare suplimentare (în situaţia în care sunt angajate împrumuturi bancare) şi totodată costuri de oportunitate ca urmare a nefructificării sumelor respective fie în cadrul ciclului de investiţii şi în cadrul celui de exploatare, fie sub forma plasamentelor financiare. În acest context, trebuie să atragem în mod deosebit atenţia asupra necesităţii unei planificări cât mai riguroase (lunară, săptămânală şi chiar zilnică) a fluxurilor de încasări şi plăţi şi implicit a nivelului trezoreriei.

Indicatori de structură ai pasivului bilanţier

Ponderea capitalurilor permanente11 =

Acest indicator exprimă gradul de stabilitate a resurselor de finanţare de care dispune întreprinderea la un moment dat, din punctul de vedere al exigibilităţii acestora. Un grad ridicat de stabilitate conferă firmei un grad ridicat de libertate în alocarea resurselor de care dispune atât în direcţia ciclului de investiţii (pe termen lung) cât şi a celui de exploatare (pe termen scurt), în timp ce un grad mic de stabilitate al resurselor disponibile ar putea pune firma în imposibilitatea de a aloca resursele necesare ciclului de investiţii.

Ponderea capitalurilor proprii =

Indicatorul este conceput pentru a releva gradul de autonomie financiară a firmei – măsura în care aceasta se finanţează pe seama resurselor proprii. Un grad redus de autonomie creşte gradul de vulnerabilitate al

11 Capitalurile permanente sunt reprezentate de suma capitalurilor proprii şi a datoriilor pe termen mediu şi lung

Pagina 18

întreprinderii faţă de mediul extern (prin acţiunea unor factori cum ar fi de exemplu evoluţia ratei dobânzilor la credite sau a ratelor de schimb valutar) şi o expune în mai mare măsură riscului de faliment12.

Pentru creşterea gradului de acurateţe a aprecierii gradului de stabilitate a resurselor, respectiv a autonomiei unei firme, literatura de specialitate propune operarea a două retratări a datelor bilanţiere utilizate în calculul celor doi indicatori.

Un prim factor perturbator în calculul şi interpretarea valorilor celor doi indicatori îl constituie amortizarea imobilizărilor, ca urmare a faptului că aceasta reprezintă o cheltuială fictivă 13, care afectează rezultatul fiecărui exerciţiu financiar, diminuând rezultatele şi masa capitalurilor proprii.

Astfel, deşi amortizarea acumulată reprezintă o resursă stabilă, ea nu figurează ca atare în pasivul bilanţier, motiv pentru care în calculul celor doi indicatori de mai sus, atât numitorul cât şi numărătorul expresiilor ar trebui corectate cu această valoare. Valoarea amortizării acumulate a imobilizărilor se regăseşte în cuprinsul unei anexe a bilanţului contabil intitulată “Situaţia activelor imobilizate”.

O a doua retratare are în vedere cazul provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, elemente care sunt regrupate în pasivul bilanţier în categoria capitalurilor proprii.

Ea reclamă existenţa unor informaţii suplimentare cu privire la motivele pentru care aceste provizioane au fost constituite. Dacă acestea au fost create pentru acoperirea unor riscuri certe şi apropiate în timp, ele trebuie privite ca fiind resurse temporare şi trebuie deci excluse din categoria capitalurilor proprii.

Restul provizioanelor, constituite pentru riscuri care nu sunt susceptibile să se producă într-un termen mai apropiat de un an, pot fi privite ca având caracter de resurse stabile.

În lipsa informaţiilor amintite mai sus analistul s-ar putea considera obligat, conform principiului prudenţei, să asimileze ansamblul provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli ca resurse temporare, acestea urmând a fi eliminate integral din categoria capitalurilor proprii.

În conformitate cu Reglementările Contabile armonizate cu Directiva a IV a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate formatul cerut pentru Bilanţ este următorul :

A. ACTIVE IMOBILIZATE

Imobilizări necorporale

Cheltuieli de constituireCheltuieli de dezvoltareConcesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori asimilateFondul comercialAvansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie

Imobilizări corporale

Terenuri şi construcţiiInstalaţii tehnice şi maşiniAlte instalaţii, utilaje şi mobilierAvansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie

Imobilizări financiare

Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului

12 Riscul ca firma să nu poată face faţă obligaţiilor de plată curente urmat de declararea acesteia în incapacitate de plată.13 Nu presupune efectuarea unei plăţi în numerar

Pagina 19

Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului, altele decât cele comercialeTitluri de formă de interese de participareCreanţe din interese de participareTerenuri deţinute ca imobilizăriAlte creanţeAcţiuni proprii – cu indicarea în note a valorii nominale

B. ACTIVE CIRCULANTE

StocuriMaterii prime şi materiale consumabileProducţia în curs de execuţieProduse finite şi mărfuriAvansuri pentru cumpărări de stocuri

Creanţe – sumele ce trebuie să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie să fie prezentate separat pentru fiecare element

Creanţe comercialeSume de încasat de la societăţile din cadrul grupuluiSume de încasat de la societăţile la care deţin interese de participareAlte creanţeCreanţe privind capitalul subscris şi nevărsat

Investiţii financiare pe termen scurt

Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupuluiAcţiuni proprii – cu indicarea în note a valorii nominaleAlte investiţii financiare pe termen scurt

Casa şi conturi la bănci

C. CHELTUIELI ÎN AVANS

D. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE UN AN

Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile în mode convertibileSume datorate instituţiilor de creditAvansuri încasate în contul comenzilorDatorii comercialeEfecte de comerţ de plătitSume datorate societăţilor din cadrul grupuluiSume datorate privind interesele de participareAlte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale

E. ACTIVE CIRCULANTE NETE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE

F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE

G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN

Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile în mode convertibileSume datorate instituţiilor de creditAvansuri încasate în contul comenziilorDatorii comercialeEfecte de comerţ de plătitSume datorate societăţilor din cadul grupului

Pagina 20

Sume datorate privind interesele de participareAlte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale

H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI

Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similareAlte provizioane

I. VENITURI ÎN AVANS

J. CAPITAL ŞI REZERVE

Capital subscris – prezentându-se separat capitalul vărsat şi cel nevărsatPrime de capitalRezerve din reevaluareRezerve

Rezerve legaleRezerve pentru acţiuni propriiRezerve statutare sau contractualeAlte rezerve

Rezultatul reportatRezultatul exerciţiului financiar

În conformitate cu Reglementările Contabile armonizate cu Directiva a IV a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate formatul cerut pentru Contul de Profit şi Pierdere este următorul :

Cifra de afaceri netă

Variaţia stocurilor de produse finite, produse reziduale, semifabricate şi producţie în curs

de execuţie

Producţia imobilizată

Alte venituri din exploatare

Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile

Alte cheltuieli din afară

Cheltuieli cu personalul

Salarii

Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, cu menţionarea distinctă a celor

referitoare la pensii

Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale

Ajustarea valorii activelor circulante

Alte cheltuieli de exploatare

Profitul sau pierderea din exploatare

Venituri din interese de participare

Pagina 21

Venituri din alte investiţii financiare şi creanţe ce fac parte din activele imobilizate, cu

menţionarea separată a celor generate de societăţile din cadrul grupului

Venituri din dobânzi şi alte venituri similare, cu menţionarea separată a celor generate de

societăţile din cadrul grupului

Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active

circulante

Cheltuieli cu dobânzile şi alte cheltuieli similare, cu menţionarea separată a celor care

privesc societăţile din cadrul grupului

Profitul sau pierderea din activitatea curentă

Venituri extraordinare

Cheltuieli extraordinare

Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară

Impozitul pe profit

Alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus

Rezultatul exerciţiului financiar

Rezultatul pe acţiune

De bază

Diluat

Pagina 22

Pagina 23

Capitolul III

Analiza rezultatelor

Pagina 24

Pagina 25

Capitolul III

3. Analiza rezultatelor

3.1. Conţinutul contului de profit şi pierdere

În timp ce bilanţul contabil oferă o imagine asupra stării patrimoniale a unei firme la un moment dat, contul de profit şi pierdere îşi propune prezentarea unui tablou al veniturilor şi cheltuielilor realizate de firmă ca urmare a desfăşurării unui ansamblu de operaţiuni economice, financiare sau de investiţii.

În accepţiunea Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/91 veniturile şi cheltuielile unei entităţi patrimoniale sunt definite după cum urmează.

Veniturile unei firme reprezintă ansamblul sumelor sau valorile încasate sau de încasat din:

Livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii şi din avantajele pe care unitatea patrimonială a consimţit să le primească

Executarea unei obligaţii legale sau contractuale din partea terţilor Venituri excepţionale

În cadrul veniturilor, pentru determinarea rezultatului exerciţiului se cuprind de asemenea, veniturile din:

Producţia stocată Producţia imobilizată Diminuarea sau anularea provizioanelor Preţul de vânzare al activelor cedate

În contrapartidă, cheltuielile reprezintă sumelor sau valorilor plătite sau de plătit pentru:

Consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază firma Remunerare personalului Executarea unor obligaţii legale sau contractuale de către firmă Cheltuieli excepţionale

În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului se cuprind, de asemenea:

Amortizările şi provizioanele constituite Valoarea contabilă a activelor cedate.

Contul de profit şi pierdere întocmit în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii 82/91 regrupează ansamblul veniturilor şi cheltuielilor aferente unei perioade de gestiune în funcţie de natura lor:

Venituri şi cheltuieli de exploatare Venituri şi cheltuieli financiare Venituri şi cheltuieli excepţionale.

În cele ce urmează vom descrie succint principalele elemente de venituri şi cheltuieli care compun contul de profit şi pierdere în cadrul standardului contabil naţional.

În cadrul veniturilor din exploatare se regăsesc:

venituri din vânzarea mărfurilor venituri din producţia vândută – venituri din vânzarea produselor, lucrărilor executate şi din serviciile

prestate,

Pagina 26

venituri din producţia stocată, - variaţia stocurilor de produse între finele şi începutul perioadei de gestiune, evaluate în costuri de producţie, mai puţin eventuale provizioane pentru deprecierea acestor stocuri

venituri din producţia de imobilizări - costul de producţie al imobilizărilor corporale sau necorporale executate pe cont propriu,

venituri din subvenţii de exploatare reprezentând subvenţiile primite pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii (finanţarea activităţii de cercetare şi alte finanţări) de care beneficiază firma din partea statului

alte venituri din exploatare – cuprinzând venituri din creanţe recuperate şi alte venituri din exploatare

Ansamblul veniturilor din vânzarea mărfurilor şi a celor rezultate din vânzarea produselor, a lucrărilor executate şi din serviciile prestate formează cifra de afaceri la nivelul unei perioade.

Producţia firmei la nivelul unei perioade (producţia exerciţiului) poate fi determinată prin însumarea veniturilor din producţia vândută (evaluate în preţuri de vânzare) cu producţia stocată şi cea imobilizată, ambele evaluate în costuri de producţie.

Cheltuielile pentru exploatare regrupează:

cheltuielile privind mărfurile – costul de achiziţie al produselor achiziţionate şi revândute în aceeaşi stare cheltuielile cu materiile prime şi materialele – costul materiilor prime şi al materialelor date în consum cheltuielile cu energia şi apa – evidenţiază consumurile de materii prime nestocabile (energie, apă) cheltuielile cu lucrările şi serviciile prestate de terţi – contravaloarea lucrărilor prestate de colaboratori,

costul transporturilor de bunuri şi de personal, costul întreţinerilor şi reparaţiilor, costurile cu redevenţele şi chiriile plătite.

cheltuielile cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate – reflectă contravaloarea prelevărilor fiscale obligatorii de tipul: impozitului pe clădiri, impozitului pe terenuri, contribuţiei la fondul special pentru cercetare-dezvoltare, TVA colectată aferentă bunurilor şi serviciilor folosite în scop personal, etc.

cheltuielile cu remuneraţia personalului – regrupează contravaloarea cheltuielilor cu salariile personalului, inclusiv contribuţiile firmei la asigurările sociale şi fondul de şomaj

cheltuielile cu amortizările şi provizioanele – evidenţiază cheltuielile de exploatare determinate de constituirea amortizării calculate asupra imobilizărilor corporale şi necorporale şi provizioanelor constituite pentru deprecierea elementelor de activ.

Veniturile financiare reprezintă ansamblul veniturilor realizate în principal din:

participaţii (sub forma dividendelor cuvenite), alte imobilizări financiare şi creanţe imobilizate, titluri de plasament, - evidenţiază câştigul net (diferenţa favorabilă dintre preţul de vânzare şi preţul de

achiziţie) rezultat din vânzarea titlurilor de plasament diferenţe favorabile de curs valutar, - sunt venituri obţinute fie în urma stingerii obligaţiilor de plată

contractate în devize, fie rezultate din plasamentele în devize sub forma depozitelor sau conturilor la vedere

dobânzi – reprezintă veniturile generate de plasamentele monetare ale firmei în relaţia cu banca sau cu alţi debitori.

Cheltuielile financiare includ:

pierderi din creanţe legate de participaţii – reflectă valoarea nerecuperată a împrumuturilor pe termen mediu şi lung acordate de firmă altor societăţi, respectiv sumele cu titlu de garanţii plătite şi nerecuperate

cheltuieli privind titlurile de plasament cedate – se referă la pierderea netă rezultată din vânzarea titlurilor de plasament (diferenţa nefavorabilă dintre preţul de vânzare şi preţul de achiziţie)

cheltuieli din diferenţe de curs valutar- constau în diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente disponibilităţilor bancare, din casă sau acreditivelor exprimate în devize

cheltuieli privind dobânzile – reflectă valoarea dobânzilor datorate ca urmare a contractării de împrumuturi pe termen mediu şi lung, şi/sau a dobânzilor plătite în contul creditelor bancare pe termen scurt

Pagina 27

cheltuieli cu amortizările şi provizioanele – se referă la fie la valoarea provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor financiare, sau a primelor privind rambursarea obligaţiunilor amortizate, fie se referă la provizioanele constituite pentru riscuri şi cheltuieli când acestea privesc activitatea financiară.

Veniturile excepţionale sunt o reflectare a operaţiunilor economice ale firmei care au un caracter ocazional, nefiind legate de activitatea curentă, de exploatare. Ele se împart în două categorii: venituri excepţionale din operaţiuni de gestiune şi venituri excepţionale din operaţiuni de capital.

Veniturile excepţionale din operaţiuni de gestiune sunt venituri care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a firmei, dar se referă la operaţiuni de exploatare: bunuri sau valori primite gratuit sau rezultate din dezmembrarea unor imobilizări. Veniturile excepţionale din operaţiuni de capital regrupează venituri provenind din operaţiuni cu caracter nerepetitiv cum ar fi cele de cedare (vânzare) a activelor firmei.

În mod similar, cheltuielile excepţionale se grupează în două categorii: cheltuieli excepţionale privind operaţiile de gestiune şi cheltuieli privind operaţiile de capital.

În prima categorie sunt regrupate cheltuielile privind valoarea despăgubirilor, amenzilor sau penalităţilor datorate sau plătite, sau cele privind pierderile din calamităţi sau din donaţii acordate.

În cea de a doua categorie intră un cuantum din contravaloarea activelor cedate, respectiv partea rămasă neamortizată a acestora.

Corespunzător categoriilor de venituri şi cheltuieli de mai sus sunt determinate aceleaşi trei categorii de rezultate. Forma simplificată a contului de profit şi pierdere utilizat în sistemul financiar-contabil din ţara noastră se prezintă astfel:

Venituri din exploatare 1Cheltuieli pentru exploatare 2

A. Rezultatul din exploatare 3 3=1-2Venituri financiare 4Cheltuieli financiare 5

B. Rezultatul financiar 6 6=4-5Rezultatul curent al exerciţiului 7 7=3+6Venituri excepţionale 8Cheltuieli excepţionale 9

C. Rezultatul excepţional 10 10=8-9Rezultatul brut al exerciţiului 11 11=7+10Impozitul pe profit 12Rezultatul net al exerciţiului 13 13=11-12

Rezultatul net al exerciţiului este evidenţiat ca post distinct în pasivul bilanţier în categoria capitalurilor proprii, reprezentând, în situaţia în care firma este profitabilă, sporul de avere al proprietarilor firmei realizat pe parcursul exerciţiului încheiat.

Pagina 28

În cazul unui bilanţ întocmit după repartizarea profitului valoarea capitalurilor proprii se va majora cu cota reinvestită (nedistribuită sub forma dividendelor) din profitul net al perioadei. Evident, în situaţia în care rezultatul exerciţiului reprezintă o pierdere, aceasta va reduce masa capitalurilor proprii sub nivelul înregistrat de acestea la începutul perioadei analizate.

3.2. Tehnici de analiză a rezultatelor

Metodele larg utilizate de analiză a informaţiilor conţinute în cadrul contului de profit şi pierdere vizează mai multe aspecte:

studiul contribuţiei elementelor de venituri şi cheltuieli grupate în funcţie de natura lor la formarea rezultatului unei perioade – analiza structurală

analiza veniturilor şi cheltuielilor care revin diverselor funcţiuni ale firmei – analiza funcţională analiza pragului de rentabilitate regruparea informaţiilor sub forma aşa-numitelor marje de acumulare – analiza soldurilor intermediare

de gestiune – accent valoare adăugată analiza capacităţii de autofinanţare

Un interes aparte îl prezintă şi analiza dinamicii elementelor de venituri, cheltuieli sau a rezultatelor, în vederea identificării tendinţelor survenite în evoluţia acestora.

3.2.1. Analiza structurală a contului de rezultate

Analiza structurală urmăreşte stabilirea contribuţiei diferitelor categorii de elemente de venituri şi cheltuieli la formarea rezultatului unui exerciţiu.

Acest tip de analiză urmăreşte studiul ponderilor deţinute de diversele elemente de venituri în totalul veniturilor aferente unei perioade oferind informaţii asupra aportului a trei categorii majore de operaţiuni (operaţionale, financiare şi cu caracter excepţional – cum ar fi cesiunea de active) la formarea veniturilor perioadei.

În paralel sunt urmărite ponderile diferitelor categorii de cheltuieli în totalul cheltuielilor aferente unei perioade (sau doar al celor pentru exploatare). În acest mod, prin raportare la realizările perioadelor

Pagina 29

anterioare, este posibil studiul mutaţiilor (favorabile sau nu) care au loc în structura cheltuielilor, independent de volumul de activitate al firmei la nivelul perioadelor analizate:

Indicator Perioada precedentă

Perioada curentă

Costul mărfurilor vânduteMaterii prime şi materialeEnergie şi apăAlte cheltuieli materialePrestări servicii terţiSalarii şi asimilateImpozite şi taxeAmortizări şi provizioaneAlte cheltuieli de exploatareTotal cheltuieli pentru exploatare

100 % 100 %

Concluzii relevante pot fi obţinute şi prin studiul comparativ al ponderilor cheltuielilor firmei analizate cu cele calculate pentru cazul unor firme cu obiect similar de activitate, sau pe baza unor valori medii sectoriale.

Modificarea volumului activităţii sau a naturii acesteia poate antrena în cazul unei firme modificări semnificative a structurii cheltuielilor14.

Pentru a lua în calcul şi posibilele implicaţii ale schimbării volumului de activitate sau a structurii acesteia asupra structurii cheltuielilor este recomandabil calculul ponderilor diferitelor categorii de cheltuieli în cifra de afaceri a perioadei sau, opţional, în totalul veniturilor.

3.2.2. Analiza funcţională a contului de profit şi pierdere

Acest tip de analiză urmăreşte o regrupare a elementelor de venituri şi cheltuieli conţinute în contul de profit şi pierdere în raport cu principalele funcţiuni care le generează la nivelul unei firme:

Funcţiunea de producţie Funcţiunea comercială Funcţiunea administrativă

Venituri, cheltuieli, rezultate FuncţiuneaVânzări -costul mărfurilor revândute Comercială -costul de producţie al produselor vândute De producţieProfitul brut al vânzărilor (marja brută) -cheltuielile de desfacere Comercială -cheltuielile generale şi administrative Administraţie

Profitul din exploatare (rezultatul exploatării) +Alte venituri şi cheltuieli (financiare, excepţionale)Profitul înainte de impozitare -Impozitul pe profitProfitul net (rezultatul exerciţiului)

14 De exemplu în cazul în care o firmă renunţă la activitatea sa comercială, recurgând la închirierea spaţiului comercial pe care îl administrează vor fi afectate atât structura veniturilor realizate (prin absenţa veniturilor din vânzările de mărfuri şi apariţia în contrapartidă a veniturilor din închirieri), cât şi cea a cheltuielilor operaţionale (datorită dispariţiei cheltuielilor privind mărfurile vândute, a celor de personal, posibil a celor cu energia şi apa, desigur în raport cu prevederile contractului de închiriere).

Pagina 30

Această retratare permite separarea cheltuielilor în raport cu funcţiunea responsabilă de producerea lor şi instituirea unui control mai eficient al costurilor: reducerea costurilor de producţie, sau limitarea costurilor administrative, etc.

3.2.3. Analiza cheltuielilor directe şi indirecte – pragul de rentabilitate

Acest tip de analiză permite studiul pragului de rentabilitate la nivelul întregii firme, al unei anume activităţi, secţii de producţie sau chiar la nivelul unuia din produsele aflate în nomenclatorul de fabricaţie.

Ea impune o delimitare a cheltuielilor firmei în două mari categorii:

Cheltuieli directe sau variabile – legate direct de volumul de activitate al firmei, de o anumită activitate sau chiar de fabricarea unui produs,

Cheltuielile indirecte (sau fixe) – cheltuieli independente de volumul de activitate, sau comune unei activităţi sau secţii.

În categoria cheltuielilor directe vor fi regrupate:

cheltuielile reprezentând consumuri de materii prime şi materiale necesare realizării produselor cheltuielile cu manoperă directă – remuneraţiile personalului direct productiv cheltuielile care sunt expresia consumurilor de utilităţi consumate în procesul de producţie (energie,

abur, apă, gaze naturale, combustibili)

Cheltuielile indirecte regrupează ansamblul celorlalte cheltuieli:

amortizarea imobilizărilor cheltuielile reprezentând salariile personalului administrativ cheltuielile cu iluminatul şi încălzirea cheltuielile cu lucrările şi serviciile prestate de terţi (în măsura în care acestea nu pot fi alocate pe

produse, activităţi sau secţii de producţie) cheltuieli cu impozite taxe şi alte vărsăminte asimilate (cu excepţia impozitului pe profit) cheltuielile financiare cu dobânzile

Reaşezarea acestor informaţii preluate din contul de profit şi pierdere se poate realiza în formatul de mai jos:

Cifra de afaceri (vânzările) - cheltuielile directeMarja asupra cheltuielilor directe - cheltuielile indirecteRezultatul curent al exerciţiului

Pe această cale este posibil şi studiul contribuţiei marjei asupra cheltuielilor directe la nivelul unei activităţi, secţii sau produs la acoperirea cheltuielilor indirecte globale ale firmei.

Având în vedere imperativul acoperirii prin venituri a tuturor categoriilor de cheltuieli ale unei firme (inclusiv cele indirecte) decurge necesitatea realizării unor produse cu o marjă asupra cheltuielilor directe cât mai ridicată.

Informaţiile necesare unei asemenea analize trebuie să fie furnizate de contabilitatea internă de gestiune a firmei.

Pagina 31

3.2.4. Analiza rezultatelor pe baza soldurilor intermediare de gestiune

Este o metodă de analiză a rezultatelor unui agent economic care asigură uniformizarea informaţiilor la nivel microeconomic cu cele consacrate la nivel macroeconomic. Astfel, însumarea valorilor adăugate – unul din soldurile intermediare - realizate de agenţii economici rezidenţi formează produsul intern brut.

În cadrul acestei metode se realizează o retratare a elementelor contului de profit şi pierdere constând în agregarea şi calculul indicatorilor la nivelul unor trepte succesive de acumulare în formarea profitului net al perioadei, marjele de acumulare corespunzătoare fiind următoarele:

producţia exerciţiului şi/sau marja comercială, după caz; valoarea adăugată; excedentul brut de exploatare; rezultatul exploatării; rezultatul curent; rezultatul net al exerciţiului;

1. Producţia exerciţiului (PE) – este prima treaptă de acumulare prezentă în cazul agenţilor economici din sfera producţiei. Producţia exerciţiului este determinată prin însumarea valorii producţiei vândute (exprimată în preţuri de vânzare exclusiv TVA) cu valoarea producţiei stocate şi a celei imobilizate (ambele exprimate în costuri de producţie). În cazul agenţilor care desfăşoară activităţi comerciale prima treaptă de acumulare este reprezentată de marja comercială (MC). Marja comercială reprezintă acumularea rezultată pe seama activităţii comerciale a firmei, fiind determinată ca diferenţă între veniturile din vânzarea mărfurilor şi cheltuielile cu mărfurile vândute

2. Valoarea adăugată (VA) – este expresia sporului de valoare rezultat pe seama utilizării factorilor de producţie, respectiv plusul de valoare adăugat la valoarea bunurilor intrate în circuitul economic, ca urmare a prelucrării şi transformării acestora conform specificului obiectului de activitate al agentului considerat.

Conceptul de valoare adăugată permite realizarea unei distincţii între consumurile interne şi cele externe ale unei firme, permiţând relevarea contribuţiei acesteia la crearea de valoare suplimentară în raport cu valoarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la terţi. Un interes aparte îl prezintă şi repartizarea valorii adăugate la nivelul unei perioade între participanţii direcţi şi indirecţi la activitatea economică a firmei (salariaţi, stat, creditori, acţionari şi întreprindere).

Valoarea adăugată se poate calcula prin două metode: i) metoda de producţie (sintetică, deductivă);ii) metoda de repartiţie (aditivă).

i) Metoda de producţie relevă modul în care se formează valoarea adăugată, respectiv faptul că valoarea adăugată este generată din activitatea de producţie (sau comerţ), ea reprezentând plusul de valoare adăugat la valoarea materiilor prime şi materialelor supuse prelucrării.

În cazul metodei de producţie determinarea valorii adăugate se realizează prin deducerea din valoarea producţiei exerciţiului (PE), respectiv a marjei comerciale (MC), după caz, a consumurilor externe sau intermediare (cheltuieli cu materii prime si materiale, energie şi apă, respectiv servicii prestate de terţi - CI)

VA = PE + MC - CI

ii) Metoda de repartitie porneşte de la destinatia valorii adăugate, aceasta contribuind la formarea veniturilor primare ale participanţilor la circuitul economic:

venituri primare ale salariaţilor (salarii şi cheltuieli asimilate) venituri primare ale statului (impozite si taxe, inclusiv impozit pe profit) venituri primare ale aportatorilor de capitaluri (dobânzi şi dividende) venituri primare ale agentilor economici (cota reinvestită din profitul net şi amortizarea).

Pagina 32

Determinarea valorii adăugate prin metoda de repartiţie se face prin însumarea remunerărilor care revin participanţilor la circuitul economic:

VA = Chs + Pn + A + Cf + IT Chs = cheltuielile salariale şi asimilatePn = profitul netA = amortizareaCf = cheltuielile financiareIT = impozitele şi taxele

Într-o reprezentare schematică simplificată, determinarea valorii adăugate pe baza elementelor contului de profit şi pierderi întocmit la nivelul unei perioade se realizează astfel:

Dacă se are în vedere faptul că valoarea adăugată este o sursă de venit primar pentru toţi participanţii la circuitul economic al unei firme evidentă necesitatea realizării şi comercializării pe piaţă de către aceştia a unor produse cu valoarea adăugată cât mai ridicată.

3. Excedentul brut de exploatare (EBE) – reprezintă acumularea brută rezultată din activitatea de exploatare, rămasă la dispoziţia firmei pentru autofinanţarea investiţiilor şi remunerarea aportatorilor de fonduri în cadrul firmei (creditori şi acţionari):

EBE = VA – Cheltuieli cu personalul – Impozite şi taxe + Subvenţii de exploatare

Această marjă de acumulare este foarte des utilizată pentru compararea performanţelor firmelor ca urmare a faptului că nu este influenţată de:

- Politica de finanţare a firmei – nefiind luate în considerare veniturile sau cheltuielile financiare,- Politica de investiţii – nefiind afectată de valoarea amortizării,- Politica fiscală – nu ţine cont de impozitul pe profit- Elementele excepţionale.

4. Rezultatul exploatării (RE) – măsoară rentabilitatea întregii activităţi de exploatare prin deducerea tuturor cheltuielilor aferente:

RE = EBE + Alte venituri din exploatare + Venituri din amortizări şi provizioane – - Cheltuieli cu amortizări şi provizioane – Alte cheltuieli de exploatare

5. Rezultatul curent (RC) – obţinut prin cumularea rezultatului financiar:

Pagina 33

RC = RE + Rezultat financiar

6. Rezultatul net al exerciţiului (Rex) – include rezultatul excepţional, respectiv influenţa impozitului pe profit:

Rex = RC + Rezultat excepţional – Impozit pe profit

3.2.5. Capacitatea de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare (CAF) – este o sursă stabilă generată de activitatea fiecărui agent economic, putând fi utilizată la finanţarea investiţiilor, rambursarea împrumuturilor sau remunerarea acţionarilor societăţii prin plata dividendelor repartizate acestora.

Se determină printr-una din metodele de mai jos:

Metoda deductivă Metoda aditivă

a) metoda deductivă:

CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile = = EBE + Alte venituri (din exploatare, financiare sau excepţionale) încasabile –- Alte cheltuieli (din exploatare, financiare sau excepţionale) plătibile – Impozit pe profit

b) metoda aditivă:

CAF = Profit net + Cheltuieli calculate – Venituri calculate == Profit net + Amortizări şi provizioane constituite – Provizioane reluate la venituri – Subvenţii de exploatare + Valoarea netă contabilă a activelor cedate – Venituri din cedarea activelor

3.2.6. Valoarea adăugată globală

În prezenţa tuturor categoriilor de veniturilor şi cheltuieli (financiare, excepţionale), pentru a mări sfera de aplicare a analizei valorii adăugate şi repartizării acesteia, este posibilă utilizarea conceptului de valoare adăugată globală (VAG), determinată pe baza unei regrupări ale elementelor de venituri şi cheltuieli din contul de profit şi pierderi de tipul celei prezentate în continuare 15:

15 Gestion financiere - A.M. Keiser, , Ed. Eska, Paris 1994, pag. 126

Pagina 34

Pagina 35

Capitolul IV

Analiza echilibrului financiar

Pagina 36

Pagina 37

Capitolul IV

4. Analiza echilibrului financiar

4.1. Noţiunea de echilibru financiar

Aprecierea echilibrului financiar al unei firme are în vedere solvabilitatea firmei şi abilitatea acesteia de a evita situaţia de faliment. Solvabilitatea16 firmei presupune abilitatea acesteia de a onora fără întreruperi plăţile impuse de:

Angajamentele contractate în perioadele anterioare şi care ajung la scadenţă în perioada curentă Operaţiunile curente a căror realizare sau decontare condiţionează continuarea activităţii firmei Obligaţiile fiscale impuse conform reglementărilor legale în vigoare.

Întreruperea acestui flux continuu de plăţi expune firma la o serie de consecinţe a căror dimensiune este dependentă de durata şi amploarea dereglărilor apărute în onorarea obligaţiilor de plată. Dereglările posibile sunt de trei categorii:

Excepţionale sau ocazionale Periodice sau repetitive Permanente

O firmă se poate confrunta cu dereglări excepţionale de plăţi în situaţia imposibilităţii recuperării unei creanţe importante, a unei planificări necorespunzătoare a operaţiunilor de plată, într-o fază de creştere rapidă sau ca urmare a unei scăderi temporare a volumului vânzărilor. În astfel de situaţii firma poate reinstala relativ rapid continuitatea fluxului de plăţi printr-o serie de soluţii simple cum ar fi - obţinerea unor amânări suplimentare la plata furnizorilor, rescadenţarea împrumuturilor bancare, sau contractarea unor credite bancare pe termen scurt. Asemenea situaţii pot afecta imaginea şi reputaţia firmei, putând pune sub semnul întrebării abilităţile manageriale ale echipei de conducere.

Firmele se pot confrunta însă şi cu perturbări periodice ale fluxului lor de plăţi ca urmare a activităţii sezoniere pe care acestea o desfăşoară. Chiar dacă aceste dereglări nu ridică neapărat semne de întrebare asupra viabilităţii firmelor respective, ele vor impune apelul la credite bancare suplimentare şi vor determina o reputaţie de rău platnic conducând în mod inevitabil la înăsprirea condiţiilor de creditare ale firmei – reducerea decalajelor de plată convenite cu furnizorii firmei sau chiar refuzul livrărilor de mărfuri pe bază de credit comercial şi solicitarea efectuării plăţilor în numerar la momentul livrării mărfurilor, respectiv modificarea condiţiilor de creditare practicate de sectorul bancar prin reducerea duratelor de creditare, solicitarea unor garanţii mai mari, perceperea de penalităţi şi majorări de întârziere, sau creşterea nivelului ratelor dobânzilor.

În situaţia în care dereglările fluxului de plăţi devin permanente ele pot fi considerate ca fiind expresii ale unor dezechilibre structurale şi vor sfârşi prin a afecta grav condiţiile de funcţionare ale firmei. Creditorii firmei pot cere declararea firmei în stare de incapacitate de plată, urmând implementarea unei proceduri de redresare judiciară cu acordul creditorilor firmei, caz în care este posibilă restrângerea activităţii firmei, înlocuirea echipei de conducere, reducerea personalului, sau preluarea firmei. Respingerea planului de redresare de către creditori împinge firma în procedura de lichidare, caz în care firma riscă dispariţia sa ca entitate economică şi juridică autonomă. În aceste condiţii menţinerea echilibrului financiar al unei firme constituie un imperativ permanent şi absolut, o precondiţie a asigurării viabilităţii agentului economic considerat.

16 Analyse Financiere – E. Cohen, Ed. Economica, Paris, 1990, p. 84

Pagina 38

Analiza echilibrului financiar îşi propune aşadar aprecierea gradului în care firma este şi va fi şi în viitor în măsură să-şi onoreze ansamblul obligaţiilor la scadenţa acestora. Este estimată vulnerabilitatea firmei prin prisma acestui aspect, încercându-se identificarea simptomelor care ar putea anticipa eventuala apariţie a unei stări de incapacitate de plată, posibilele implicaţii ale acesteia asupra continuităţii activităţii desfăşurate de firmă sau, mai grav, a ameninţărilor la adresa viabilităţii firmei.

4.2. Echilibrul financiar static

Aprecierea echilibrului financiar static se realizează în cele mai bune condiţii pe baza unui bilanţ financiar. Cu ajutorul bilanţului financiar poate fi remarcat echilibrul (sau dezechilibrul) dintre resursele financiare disponibile pe termen mediu lung şi alocările permanente, respectiv relaţia dintre resursele disponibile pe termen scurt şi alocările ciclice.Echilibrul financiar are un caracter relativ stabil şi temporar. Relativ stabil, întrucât datorită influenţei factorilor de dezechilibru, firma trece de la un nivel de echilibru, la un nou nivel şi temporar, deoarece aceste stări de echilibru static sunt provizorii, alternând cu stările de dezechilibru, obiectivul gestiunii fiind refacerea echilibrului pe un alt stadiu.

Aprecierea echilibrului financiar static se realizează cu ajutorul următorilor indicatori :

Activul net contabil Fondul de rulment (FR) Nevoia de fond de rulment (NFR) Trezoreria netă (TN)

4.1.2. Analiza activului net contabil

Activul net contabil se exprimă ca diferenţă între totalul activului şi totalul datoriilor angajate de firmă: ANC = At – Dt şi reprezintă evaluarea contabilă a averii acţionarilor la sfârşitul exerciţiului financiar.

a) Un activ net contabil pozitiv semnalează existenţa unui volum al activelor firmei suficient pentru acoperirea tuturor datoriilor acesteia, fără a ţine însă seama de posibilele necorelări între exigibilitatea pasivelor şi gradul de lichiditate al activelor.

b) Activul net contabil negativ reflectă un nivel al datoriilor angajate superior activelor totale, ca o consecinţă a exploatării ineficiente a activelor şi a acumulării de pierderi, având ca finalitate erodarea (consumarea) capitalurilor avansate de acţionari şi insolvabilitatea firmei aflate într-o atare situaţie.

ACTIV CAPITALURI ACTIV CAPITALURI PROPRII PROPRII110 -10

200 DATORII 200 DATORII90 210

ANC = 110 ANC = -10a) b)

Aprecierea echilibrului financiar al unei firme obligă însă şi la delimitarea activelor şi pasivelor în raport cu lichiditatea, respectiv exigibilitatea acestora. În acest scop sunt utilizaţi indicatori de tipul fondului de rulment (FR), necesarului de fond de rulment (NFR) şi a trezoreriei nete (TN).

4.1.3. Analiza cu ajutorul FR, NFR şi TN

Pagina 39

Pornind de la egalitatea fundamentală a bilanţului dintre alocările şi resursele antrenate de activitatea unei firme:

ACTIV = PASIV,

prin dezvoltarea acestei ecuaţii şi regruparea posturilor de activ sau pasiv în raport cu lichiditatea şi exigibilitatea acestora în maniera de mai jos, obţinem:

(1) IMO + (ACR-DB) + DB = CPE + DEX + CTS

(2) CPE – IMO = (ACR –DB – DEX) + (DB – CTS)

(3) FR = NFR + TN

Unde:

IMO – active imobilizateACR – active circulante DB – disponibilităţi băneşti şi valori asimilate (conturi de trezorerie)CPE – capitaluri permanente – suma capitalurilor proprii şi a datoriilor pe termen mediu-lungDEX – datorii pe termen scurt nefinanciare CTS – credite de trezorerie - datorii pe termen scurt financiare.

Au fost astfel izolate trei categorii distincte de resurse şi alocări:

Resursele stabile în contraparte cu alocările permanente Resursele ciclice (nefinanciare) în contraparte cu alocările ciclice (mai puţin disponibilităţile) Disponibilităţile în contraparte cu creditele pe termen scurt.

Regruparea de mai sus permite analiza modului în care este asigurată finanţarea activităţii firmei şi a concordanţei existente (sau inexistente) între aceste resurse şi alocările reprezentate de elementele din activul bilanţier.

Analiza fondului de rulment

Fondul de rulment exprimă valoarea resurselor permanente care finanţează activele circulante. Calculul acestuia permite şi verificarea respectării unui principiu fundamental al gestiunii financiare: finanţarea alocărilor permanente ale unei firme trebuie realizată pe seama resurselor stabile ale acesteia. Există două procedee de calcul a fondului de rulment:

1. utilizând partea de sus a bilanţului : FR = CPE – IMO, exprimând excedentul capitalurilor permanente asupra activelor imobilizate nete;

2. utilizând partea de jos a bilanţului : FR = ACR – (DEX+CTS), exprimând excedentul activelor circulante asupra datoriilor pe termen scurt, unde ACR este valoarea activelor circulante.

ACTIVE CAPITALURI IMOBILIZATE PERMANENTE

90 120

FONDUL DE RULMENT 30ACTIVE CIRCULANTE DATORII PE TERMEN SCURT

60 30

Pagina 40

O valoare negativă a fondului de rulment indică nerespectarea principiului enunţat anterior şi posibilitatea apariţiei unor viitoare perturbări în fluxul de plăţi, ca urmare a dezechilibrului constatat în această situaţie între valoarea datoriilor pe termen scurt şi activele circulante disponibile pentru acoperirea acestor datorii.

O mărime pozitivă a fondului de rulment exprimă realizarea echilibrului financiar pe termen lung. Cu cât surplusul de surse stabile degajat din finanţarea investiţiilor şi destinat finanţării activelor circulante este mai mare cu atât firma este mai protejată în faţa evenimentelor neprevăzute.

Distingem două forme ale fondului de rulment:

a) Fond de rulment propriu – care exprimă cota de participare a capitalului propriu la finanţarea activelor circulante - :

FRP = CPR – IMO, sau FRP = FR – DTMLunde, CPR - capitalurile proprii, IMO - active imobilizate, DTML – datorii pe termen mediu si lung .

b) Fond de rulment străin – care exprimă contribuţia datoriilor pe termen mediu şi lung la finanţarea activelor circulante:

FRS = FR – FRP = DTMLAlăturat prezentăm factorii care influenţează mărimea şi evoluţia fondului de rulment17:

Factori care diminuează FR Factori de creştere a FRCreşterea activului imobilizat prin:investiţii:

1. necorporale2. corporale3. financiare

Diminuarea activului imobilizat, prin:

a) Amortizareb) Vânzări de active fixe

Diminuarea capitalului permanent:

a) Reducerea capitalului propriu:1. retragerea acţionarilor2. distribuirea rezervelor3. repartizarea dividendelor4. pierderi din anii precedenţi;5. reducerea sau anularea

provizioanelor reglementateb) Restituirea împrumuturilor pe

termen mediu şi lung.

Creşterea capitalului permanent:

a) Sporirea capitalului propriu:1. acumularea rezervelor2. primirea de subvenţii3. repartizări din profit4. provizioane reglementate.

b) Contractarea de împrumuturi pe termen mediu şi lung.

Mărimea optimă a fondului de rulment este dată de situaţia în care echilibrul financiar se realizează la o structură de finanţare care generează cel mai scăzut cost al capitalurilor. Relevantă pentru aprecierea dimensiunii fondului de rulment este şi comparaţia cu societăţile din acelaşi sector de activitate. Valoarea fondului de rulment se apreciază în raport cu necesităţile întreprinderii. Mărimea minimă necesară a fondului de rulment în vederea realizării echilibrului financiar poate fi determinată pe baza nivelul mediu al necesarului de fond de rulment şi în raport cu politica de finanţare adoptată de firmă.

Analiza necesarului de fond de rulment

În activitatea oricărei firme se vor regăsi următoarele faze ale ciclului economic: achiziţionarea de materii prime şi materiale, producţia şi valorificarea produselor finite, după care întreg ciclul de exploatare se reia. Parcurgerea procesului generează fluxuri de exploatare (înnoire de stocuri şi creanţe) şi fluxuri de datorii (faţă de furnizori, creditori), între aceste două categorii de fluxuri existând un anumit decalaj de timp. Nevoia

17 Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici – I. Mihai - coordonator, Ed. MIRTON, Timişoara 1997, p. 97

Pagina 41

de finanţare a ciclului de exploatare este acoperită în cea mai mare parte din resurse pe termen scurt (datorii de exploatare).

Necesarul de fond de rulment este definit ca fiind diferenţa dintre activele circulante (mai puţin disponibilităţile) şi datoriile pe termen scurt (nefinanciare), fiind expresia necesarului de finanţare al ciclului de exploatare.

O prezentare mai detaliată a modului de determinare a necesarului de fond de rulment este redată mai jos18:

Active circulante (A) Resurse ciclice (B)

Stocuri de materii prime şi materiale Furnizori şi conturi asimilate

Produse finite şi în curs de execuţie Clienţi-creditori

Mărfuri Alte datorii:

Furnizori-debitori - datorii fiscale şi sociale

Clienţi şi conturi asimilate - datorii asupra imobilizărilor

Alte creanţe Venituri înregistrate în avans

Cheltuieli efectuate în avansNFR = (A) – (B)

Regrupând în continuare elementele de calcul vom putea aloca atât activele circulante cât şi resursele ciclice pe două categorii pot fi puse în evidenţă două componente ale necesarului de fond de rulment:

Necesar de fond de rulment din exploatare, Necesar de fond de rulment din afara exploatării.

Necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE)- reprezintă diferenţa dintre necesităţile ciclice de exploatare şi resursele ciclice de exploatare:

NFRE = (Stocuri + Clienţi şi conturi asimilate + Avansuri acordate clienţilor +Cheltuieli efectuate în avans privind activitatea de exploatare) – (Avansuri clienţi + furnizori şi conturi asimilate + datorii fiscale şi sociale* + venituri înregistrate în avans privitoare la activitatea de exploatare) * TVA, ajutor de şomaj, impozit pe salarii, asigurări sociale, alte datorii şi creanţe cu bugetul de stat.

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE)

- este exprimat ca diferenţă între necesităţile ciclice din afara exploatării şi resursele ciclice în afara exploatării:

NFRE = (Alte creanţe + Decontări cu asociaţii -pentru partea de capital social subscris dar nevărsat-) – (Datorii fiscale ** + Datorii asupra imobilizărilor***)

** impozitul pe profit*** impozitul pe clădiri, taxe pe terenurile proprietate de stat

Prin această abordare necesarul de fond de rulment se mai poate scrie:

NFR = NFRE + NFRAE

Influenţa majoră în mărimea necesarului de fond de rulment revine nevoii de fond de rulment din exploatare.

18 Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici – I. Mihai - coordonator, Ed. MIRTON, Timişoara 1997, p. 99

Pagina 42

Ca şi în cazul analizei fondului de rulment, vom distinge şi în analiza necesarului de fond de rulment următoarele situaţii:

1. NFR > 0, (ACR-DB) > DEX

În acest caz se evidenţiază excedentul (surplusul) activelor circulante (mai puţin disponibilităţi) asupra resurselor ciclice (datorii din exploatare). Analiza cauzelor acestei situaţii poate stabili aspectul favorabil sau nefavorabil al acesteia:

Favorabil dacă:

- are loc o creştere a vânzărilor,- se derulează un program investiţional care antrenează creşterea finanţării ciclului de exploatare,- creşte durata ciclului de fabricaţie ca urmare a creşterii gradului de complexitate a produselor

Nefavorabil dacă:

- este urmarea unor perturbări în ciclul de exploatare (creşterea duratei de încasare a debitelor şi scăderea duratei de plată a obligaţiilor),

- gestiune ineficientă a stocurilor (stocuri fără mişcare, sau cu mişcare lentă).

2. NFR < 0, (ACR-DB) < DEX

Această situaţie indică un surplus de resurse ciclice în raport cu alocările ciclice. Şi această situaţie poate fi apreciată ca fiind favorabilă sau nefavorabilă în următoarele circumstanţe:

Favorabilă dacă:

- Scade durata de încasare a debitelor şi sunt angajate datorii cu scadenţe mai convenabile ciclului de exploatare

Nefavorabilă dacă:

- în cazul reînnoirii capitalului circulant (aprovizionare, stocare) apar disfuncţionalităţi

În analiza necesarului de fond de rulment trebuie ţinut cont de mai mulţi factori de influenţă:

cifra de afaceri durata ciclului de exploatare costurile de producţie gestiunea stocurilor modificarea preţurilor de achiziţii la materiile prime şi materiale nivelul datoriilor ciclice

Modificarea cifrei de afaceri determină o modificare în acelaşi sens a necesarului de fond de rulment.

Creşterea, respectiv scăderea duratei ciclului de exploatare are ca şi consecinţă creşterea, respectiv scăderea necesarului de fond de rulment.

Modificarea costurilor de producţie atrage modificarea în acelaşi sens a necesarului de fond de rulment.

O îmbunătăţire a gestionării stocurilor (accelerarea rotaţiei stocurilor, optimizarea cantităţilor aprovizionate, micşorarea perioadei de stocare) determină scăderea necesarului de fond de rulment. Acest factor influenţează major NFR-ul.

Pagina 43

Creşterea preţurilor de achiziţie la materiile prime şi materiale determină creşterea necesarului de fond de rulment. Nivelul datoriilor ciclice vizează volumul aprovizionărilor şi serviciilor contractate – datorii faţă de furnizori.

Menţinerea echilibrului financiar rămâne un deziderat al politicii financiare atâta timp cât vor exista decalaje între surse şi utilizări (generate de durata medie de lichiditate a activelor diferită de durata medie de exigibilitate a pasivelor).

Analiza trezoreriei nete

Expresia echilibrului financiar pe termen scurt este dată de trezorerie netă la finele perioadei, determinată pe baza uneia din următoarele relaţii:

1) TN = FR - NFR

2) TN = DB - CTS

Astfel trezoreria netă analizează măsura în care resursele stabile rămase după acoperirea activelor imobilizate au fost suficiente pentru a acoperi cerinţele de finanţare ale ciclului de exploatare. Existenţa unei trezorerii nete pozitive înseamnă încheierea exerciţiului financiar cu un surplus monetar, un excedent de finanţare în raport cu valoarea creditelor pe termen scurt angajate. Valoarea negativă a trezoreriei nete reflectă un dezechilibru financiar la sfârşitul unui exerciţiu. Deficitul monetar a fost acoperit prin apelarea la credite de trezorerie (CTS).

În funcţie de valorile luate de cei trei indicatori utilizaţi în scopul caracterizării echilibrului financiar distingem 6 cazuri posibile19. Dintre acestea, primele trei situaţii corespund cazului în care există necesar de finanţare al ciclului de exploatare (NFR > 0), prezentate la pagina următoare. Următoarele trei situaţii se referă la cazul în care ciclul de exploatare este autofinanţat (NFR < 0), necesarul de finanţare negativ fiind asimilat unei resurse în fond de rulment (RFR).

Problematica subutilizării capitalurilor se pune în măsura în care firma dispune continuu de un volum ridicat de disponibilităţi, în condiţiile în care o parte dintre acestea sunt atrase prin intermediul creditelor pe termen scurt. Atragerea acestor disponibilităţi presupune costuri superioare (la nivelul dobânzilor active), în raport cu nivelul dobânzilor la care firma poate fructifica în mod normal excedentul său de lichidităţi (dobânzi pasive).

4.3. Interpretarea valorilor indicatorilor de echilibru financiar:

A) Cazul NFR > 0

Necesarul de finanţare al ciclului de exploatare este acoperit în întregime pe seama fondului de rulment. Poate fi însă analizată şi posibilitatea unei subutilizări a capitalurilor, dacă valoarea trezoreriei este ridicată.

Necesarul de finanţare al ciclului de exploatare este acoperit parţial pe seama fondului de rulment şi parţial de excedentul creditelor pe termen scurt asupra disponibilităţilor. Această situaţie creşte expunerea firmei în raport cu mediul extern.

19 Gestion Financiere – A.M.KEISER, Ed. ESKA, Paris, 1994, p.118

Pagina 44

Creditele bancare curente finanţează o parte a imobilizărilor, necesarul de fond de rulment precum şi disponibilităţile existente. Această situaţie este negativă în măsura în care nu este ocazională şi reclamă modificarea structurii de finanţare a firmei.

B) Cazul NFR < 0 (simbolizat RFR)

Resursele generate de ciclul de exploatare se adaugă la fondul de rulment, permiţând degajarea unei trezorerii nete pozitive. Şi în acest caz poate fi analizată posibilitatea unei subutilizări a capitalurilor.

Resursele degajate de ciclul de exploatare permit crearea unei trezorerii nete pozitive, dar sunt utilizate şi la finanţarea unei părţi din activul imobilizat. Situaţia impune sporirea volumului resurselor stabile.

Resursele stabile nu acoperă decât o parte din activul imobilizat, deficitul de finanţare fiind compensat pe seama resurselor degajate de ciclul de exploatare, precum şi a creditelor pe termen scurt. Această situaţie indică dependenţa puternică a firmei de mediul extern şi reclamă modificarea structurii de finanţare a firmei.

Pagina 45

Capitolul V

Analiza fluxurilor financiare

Pagina 46

Pagina 47

Capitolul V

5. Analiza fluxurilor de numerar

5.1. Circuitul numerarului în firmă

Circulaţia numerarului într-o firmă este un proces continuu. În cazul unei firme care desfăşoară activităţi productive fluxurile reale (materiale) dublate de cele monetare pot fi redate schematic în maniera următoare20:

În cadrul schemei casetele nehaşurate reprezintă posturi bilanţiere de activ sau pasiv, iar casetele haşurate simbolizează acţiuni întreprinse de firmă.

Resursele de numerar de care dispune firma sunt cele avansate de aportatorii externi de fonduri (acţionari sau creditori), respectiv cele create de firmă, în urma unei activităţi generatoare de numerar.

Realizarea unui produs finit reclamă consumul unei mari varietăţi de resurse – cum ar fi materiile prime, echipamentele şi utilajele, munca – resurse pentru obţinerea cărora firma trebuie să cheltuiască numerar.

Vânzarea producţiei se poate realiza în numerar sau pe bază de credit comercial. O vânzare pe credit presupune evidenţierea contabilă a unei creanţe care, la încasare se transformă în numerar.

20 Finanţe manageriale – P. Halpern, J.F. Weston şi E.F. Brigham, Editura Economică, Bucureşti 1998, p. 96

Pagina 48

Productie neterminata

Stoc materii prime

Aprovizionare cu plata pe locVanzari cu

plata pe loc

Vanzari pe credit amortizare

Salarii de platit

Facturi de onorat (Furnizori)

Facturi de incasat (Clienti) Plata

salariiIncasari

Plati pentru aprovizionare

Buget de investitii:

achizitionarea de active fixe

(imobilizari)

Emisiune actiuni

Imprumut

Plata datorii

DatoriiCapitalul

actionarilor

Plata dobanzi

Plata impozite

Plata dividende

Stoc produse

finite

Proces de productie

Mijloace fixe (imobilizari)

Aprovizionare cu materie

prima

Lichiditati - cash

Similar, primirea facturilor emise de furnizori obligă firma la contabilizarea unor obligaţii, a căror plată va antrena diminuarea numerarului. Se poate vorbi astfel de un proces de “creare a banilor” sau ciclul de numerar, proces care constă în investirea numerarului în active fixe şi în capital circulant şi reconversia în numerar prin intermediul activităţii comerciale. O parte din numerarul obţinut se reinvesteşte, diferenţa urmând a fi restituită, sau oferită sub forma unor remunerări, aportatorilor externi de fonduri în cadrul firmei.

Dacă este avut în vedere imperativul asigurării solvabilităţii unei firme devine evidentă necesitatea asigurării unui volum al numerarului care să fie suficient pentru ca firma să poată să-şi susţină prin noi investiţii propria dezvoltare şi să onoreze în orice moment ansamblul obligaţiilor sale.

5.2. Conţinutul şi utilitatea situaţiei fluxurilor de numerar

Contabilitatea de angajamente este unul dintre conceptele contabile fundamentale. Potrivit acestui concept, efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile sau evenimentele respective se produc (şi nu pe măsură ce numerarul este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în evidenţele contabile şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente.

Aplicarea acestui concept permite şi furnizarea unor informaţii cu privire la obligaţiile de plată din viitor şi despre resursele privind încasările viitoare. Totuşi, utilizarea sa are şi unele limite. Astfel, utilizatorul informaţiilor financiare nu va putea obţine în mod direct, doar pe baza bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere informaţii cu privire la încasările şi plăţile realizate la nivelul perioadei. În aceste condiţii practica internaţională în domeniul contabil şi cel al analizei financiare a impus întocmirea unui al treilea document financiar contabil de sinteză – situaţia fluxurilor de numerar.

Fluxurile de numerar sunt reprezentate de încasările şi plăţile realizate de firmă. Fluxul de numerar net la nivelul unei perioade este definit ca diferenţa între încasările totale şi plăţile totale efectuate de firmă în perioada considerată.

Informaţiile conţinute în tabloul fluxurilor de numerar sunt utile pentru:

prezentarea surselor de numerar la nivelul unei perioade, precum şi a utilizărilor acordate de firmă numerarului

aprecierea capacităţii unei firme de a genera numerar şi de asigurare a continuităţii activităţii sale fără apelul la surse externe de finanţare;

elaborarea unor modele destinate gestionării operaţiunilor viitoare de încasări şi plăţi – bugete previzionale de numerar;

elaborarea de modele cu scopul evaluării firmelor pe baza valorii prezente a fluxurilor de numerar viitoare;

asigurarea comparabilităţii raportării rezultatelor de exploatare ale diferitelor firme prin eliminarea efectelor utilizării unor tratamente contabile diferite pentru aceleaşi tranzacţii şi evenimente (politici de amortizare a imobilizărilor, politici de evaluare a stocurilor, etc).

5.3. Tehnici de prezentare şi analiză a fluxurilor de numerar

5.3.1. Analiza funcţională – metoda directă

Acest format de prezentare al fluxurilor de numerar relevă fluxurile de numerar aferente perioadei, clasificate pe activităţi de exploatare, investiţii şi finanţare (clasificare funcţională).

Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi producătoare de venit ale firmelor, precum şi alte activităţi ce nu sunt activităţi de investiţii sau finanţare.

Activităţile de investiţii constau în achiziţionarea şi înstrăinarea de active pe termen lung.

Pagina 49

Activităţile de finanţare sunt activităţi ce constau în schimbări ale dimensiunii şi compoziţiei capitalului propriu şi datoriilor unei firme. Alocarea pe funcţiuni a fluxurilor de numerar permite aprecierea de o manieră mai riguroasă atât a politicii comerciale a firmei în raport cu terţii, a politicii de investiţii cât şi a politicii de finanţare adoptată pentru finanţarea activităţii (din surse proprii sau surse împrumutate).

Fluxul de numerar net generat de activitatea de exploatare reprezintă numerarul obţinut de firmă din vânzarea de bunuri şi servicii, după deducerea tuturor plăţilor aferente realizării acestora. El poate fi privit ca un indicator cheie deoarece evidenţiază măsura în care operaţiunile curente ale firmei au generat suficient flux de numerar pentru a rambursa împrumuturile, pentru a menţine capacitatea de funcţionare a firmei, pentru a plăti dobânzi şi dividende şi a face noi investiţii, fără a recurge la surse externe de finanţare.

Fluxurile de numerar provenite din activităţi de exploatare sunt în primul rând derivate din principalele activităţi producătoare de venit ale firmei, exemple în acest sens fiind:

încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii; încasări în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane; plăţi în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii; plăţi în numerar către şi în numele salariaţilor; încasări şi plăţi în numerar provenite din contracte încheiate în scopuri de plasament şi tranzacţionare; plăţi în numerar în contul impozitului pe profit.

Fluxul de numerar net din activitatea de investiţii oferă o imagine asupra sumelor plătite pentru investiţiile de capital (ex. mijloace fixe, titluri de participare) şi a încasărilor provenite din vânzarea lor. Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activităţi de investiţii permite aprecierea măsurii în care plăţile au fost efectuate pentru achiziţionarea de resurse menite a genera venituri şi fluxuri de numerar în viitor. Exemple de astfel de fluxuri sunt:

plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi alte asemenea active pe termen lung

încasări în numerar din vânzarea de terenuri, mijloace fixe şi alte active pe termen lung plăţi sau încasări în numerar pentru achiziţia respectiv vânzarea de titluri de participare şi titluri de

creanţă ale altor firme încasări din fructificarea plasamentelor sub forma titlurilor de participare sau creanţă (dividende sau

dobânzi) avansuri în numerar şi împrumuturi efectuate către terţi, respectiv încasări din rambursarea avansurilor şi

împrumuturilor efectuate către terţi

Fluxul de numerar net din operaţiuni de finanţare evidenţiază atât sumele alocate firmei de către aportatorii de capital sub forma aporturilor în numerar sau a creditelor acordate, cât şi sumele plătite de firmă către aceştia sub forma dividendelor, dobânzilor şi ratelor rambursate în contul creditelor contractate.

Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activităţi de finanţare este importantă deoarece este utilă în estimarea cererilor viitoare de fluxuri de numerar din partea finanţatorilor firmei. Exemple de fluxuri sunt:

încasări în numerar din emisiunea de acţiuni plăţi în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile firmei încasări în numerar din credite sau emisiuni de obligaţiuni rambursări în numerar ale sumelor împrumutate.

Un exemplu de întocmire a situaţiei fluxurilor de numerar conform criteriului funcţional este prezentat în tabelul care urmează. În întocmirea acestei situaţii este utilizată următoarea convenţie:

sumele reprezentând încasările sunt redate cu semn pozitiv sumele reprezentând plăţile sunt redate cu semn negativ.

Pagina 50

Fluxul de numerar net asociat celor trei funcţiuni rezultă prin însumarea algebrică a încasărilor şi plăţilor aferente funcţiunii considerate. Fluxul de numerar net aferent perioadei rezultă prin însumarea algebrică a fluxurilor de numerar nete menţionate anterior. Valoarea fluxului de numerar net aferent unei perioade va influenţa numerarul firmei la sfârşitul perioadei pe baza relaţiei:

Disponibil sfârşit perioadă = Disponibil început perioadă + Flux de numerar net aferent perioadei.

În situaţia fluxurilor de numerar nu trebuie reflectată nici o operaţiune care nu implică numerar (cum ar fi de exemplu cazul majorării capitalului social ca urmare a reevaluării imobilizărilor).

Avantajele acestei metode de prezentare a fluxurilor de numerar cunoscută şi sub denumirea de metodă directă, sunt următoarele:

baiatu cu coperzti

Singurul dezavantaj al metodei constă în dificultatea întocmirii unei astfel de prezentări. Aceasta reclamă accesul la informaţii cu privire la derularea operaţiunilor firmei, în vederea identificării cu ajutorul registrului jurnal a tuturor operaţiunilor care implică numerar şi regruparea acestor operaţiuni pe baza criteriului funcţional. Asemenea informaţii nu sunt accesibile în mod curent utilizatorilor externi ai situaţiilor financiare, motiv pentru care au fost dezvoltate şi alte tehnici de prezentare a fluxurilor de numerar.

Pagina 51

5.3.2. Tabloul utilizări –resurse

Întocmirea unei situaţii a fluxurilor financiare este posibilă şi pe baza:

identificării în cadrul contului de profit şi pierdere a factorilor care determină creşteri sau scăderi de numerar,

studiului modificărilor posturilor bilanţiere de a lungul unei perioade care afectează numerarul, consolidarea informaţiilor de mai sus în formatul unui tablou al surselor şi utilizărilor de fonduri.

În situaţia în care preţul de vânzare al produselor este superior în raport cu valoarea tuturor costurilor firmei firma raportează un profit contabil, în caz contrar aceasta înregistrând pierderi.

Astfel profitul net sau pierderea aferente unei perioade reprezintă creşterea (respectiv scăderea) netă potenţială a numerarului unei firme la nivelul perioadei analizate.

Cu toate acestea pot exista diferenţe semnificative între rezultatul net al unei perioade şi fluxul de numerar net aferent aceleiaşi perioade, ca urmare a cuprinderii în determinarea profitului net a unor venituri şi cheltuieli fictive (referitoare la amortizări sau constituiri şi reluări de provizioane) precum şi a decalajului temporal prezent între momentul recunoaşterii contabile a veniturilor şi cheltuielilor, respectiv cel al încasării efective a veniturilor şi cel al plăţii efective a obligaţiilor firmei.

Numerarul degajat de operaţiuni poate fi obţinut pornind de la profitul net al perioadei, prin corectarea acestuia cu valoarea cheltuielilor cu amortizarea. aferentă perioadei, amortizarea fiind o cheltuială “fictivă” (nemonetară), care nu produce efecte asupra numerarului generat, dar care a fost luată în considerare la determinarea profitului net. Există însă şi alte influenţe care afectează numerarul generat (sau consumat) la nivelul unei perioade, influenţe care vor fi explicitate în continuare.

Pornind de la accepţiunea financiară a bilanţului contabil în cadrul căreia pasivul bilanţier reprezenta ansamblul resurselor de care firma poate dispune la un moment dat, iar activul bilanţier regrupa ansamblul alocărilor acestor resurse, putem întocmi următoarea reprezentare grafică:

ACTIV PASIV

AlocăriResurse

Numerar

Observăm astfel, că o creştere (resursă) de numerar poate fi determinată fie de creşteri ale pasivului bilanţier, fie de scăderea alocărilor din activul bilanţier de a lungul unei perioade.

Asemenea resurse de numerar pot fi:

o scădere a oricărui element de activ cu excepţia activelor imobilizate şi a numerarului, o scădere a valorii brute a activelor imobilizate, o creştere a oricărei obligaţii.

În mod similar, o scădere (utilizare) a numerarului de a lungul unei perioade poate surveni fie ca urmare a creşterii alocărilor din activul bilanţier, fie ca urmare a scăderii pasivului bilanţier.

Exemple de utilizări de numerar pot fi:

Pagina 52

creşterea oricărui post de activ cu excepţia activelor imobilizate şi a numerarului, creşterea valorii brute a activelor imobilizate, scăderea oricărei obligaţii.

Menţionăm că variaţia imobilizărilor se calculează în valori brute (neafectate de cheltuielile cu amortizarea) pentru a surprinde creşterea sau scăderea reală a valorii acestora, independentă de influenţa amortizării.

Practic, investiţiile în imobilizări pot fi determinate pe baza relaţiei:

relaţie în care IMO1 este valoarea netă a imobilizărilor corporale la sfârşitul perioadei, IMO 0 valoarea lor netă la începutul perioadei, AMO cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor pe parcursul perioadei, iar VCR valoarea contabilă rămasă a imobilizărilor cedate (în eventualitatea în care au existat şi cesiuni de imobilizări la nivelul perioadei).

După determinarea resurselor şi utilizărilor de numerar acestea pot fi redate într-un format tabelar prezentat în literatura de specialitate sub denumirea de „Tabloul Utilizări -Resurse” sau tablou de finanţare.

Desigur că totalul utilizărilor trebuie să corespundă cu totalul resurselor, creşterea numerarului urmând a fi înregistrată în categoria utilizărilor perioadei, iar scăderea de numerar, în categoria resurselor.

Tabloul utilizări – resurse

UTILIZĂRI

SA

U

RESURSENumerar generat de operaţiuni Profit net Amortizare

creşteri ale oricăror posturi de activ (cu excepţia activelor imobilizate şi a numerarului)

scăderi ale oricăror posturi de activ (cu excepţia activelor imobilizate şi a numerarului)

creşterea valorii brute a activelor imobilizate

scăderea valorii brute a activelor imobilizate

scăderea oricărei obligaţii creşterea oricărei obligaţiiCreştere de numerar Scădere de numerar

Profitul net se poate constitui integral într-o sursă de numerar numai dacă este reinvestit în totalitate.

Din acest motiv, în situaţia în care tabloul utilizări – resurse este construit pe baza unui bilanţ întocmit după repartizarea profitului net, doar profitul net reinvestit trebuie reţinut în categoria surselor de numerar aferente perioadei.

Dacă perioada considerată consemnează realizarea unei pierderi, aceasta va trebui redată în categoria utilizărilor numerarului.

Pentru a ilustra modul de întocmire a tabloului utilizări – resurse considerăm în cele ce urmează o societate comercială „ABC” S.A. aflată în primul an de activitate, care operează în sfera comerţului. Bilanţul contabil prescurtat, contul de profit şi pierdere şi situaţia fluxurilor de numerar întocmite de managementul firmei sunt prezentate în paginile următoare :

„ABC” S.A. Bilanţ contabil prescurtat

„ABC” S.A. Cont de profit şi pierdere

Pagina 53

„ABC” S.A. Situaţia fluxurilor de numerar – metoda directă

În lipsa informaţiilor conţinute în situaţia fluxurilor de numerar de mai sus, un utilizator extern al informaţiei financiare poate proceda pe baza informaţiilor preluate din bilanţul şi contul de profit şi pierdere la întocmirea tabloului utilizări – resurse al numerarului firmei în încercarea de a afla care au fost sursele care au generat numerarul „ABC” S.A. şi care au fost utilizările acordate de managementul firmei numerarului.

În mod uzual tehnica elaborării tabloului de „Utilizări - Resurse” presupune construirea unui bilanţ diferenţial cu ajutorul căruia să poată fi identificate toate variaţiile posturilor de activ şi pasiv în raport cu valorile de la începutul perioadei analizate. În exemplul considerat, fiind vorba de o firmă nou înfiinţată variaţiile soldurilor posturilor bilanţiere sunt egale chiar cu soldul lor final. În aceste condiţii aspectul tabloului „Utilizări – Resurse” al „ABC” S.A. se prezintă astfel:

Pagina 54

TABLOUL UTILIZĂRI - RESURSE al „ABC” S.A.

- mil. lei -UTILIZĂRI RESURSE

Numerar generat de operaţiuni: 261 - Profit net reinvestit 9

Creştere active imobilizate (în valoare brută)

5000 - Amortizare 252

Creştere creanţe 455 Aport la capitalul social 4000Creştere CTS 500Creştere furnizori 1220

Creşterea numerarului 561 Creştere alte datorii 35Total 6016 Total 6016

Acest tablou relevă sursele de numerar ale firmei:

activitatea economică a firmei a generat 261 mil.lei acţionarii societăţii au pus la dispoziţia firmei 4000 mil.lei alte 500 mil.lei au fost atrase în cadrul firmei pe seama creşterii creditelor bancare pe termen scurt creşterea obligaţiilor firmei faţă de furnizorii săi reprezintă şi ea o sursă de numerar în valoare de

1220 mil.lei o ultimă sursă de numerar în sumă de 35 mil.lei se datorează creşterii celorlalte datorii ale firmei

(către propriul personal, buget şi acţionari).

Faţă de informaţiile prezentate de managementul firmei în situaţia fluxurilor de numerar constatăm însă unele diferenţe:

activitatea de creditare a firmei a însemnat nu doar contractarea unui credit de 500 mil.lei cum sugerează tabloul de „Utilizări – Resurse”, ci contractarea unui credit în valoare de 1000 mil.lei urmată de rambursarea pe parcursul perioadei a unor rate în sumă de 500 mil.lei,

tabloul de „Utilizări – Resurse” nu permite relevarea exactă a volumului plăţilor efectuate către participanţii la circuitul economic al firmei (personal, furnizori, buget, acţionari) – informaţii disponibile în cazul raportării întocmite de management, el relevând doar variaţiile obligaţiilor către furnizori şi ceilalţi creditori ai firmei.

În privinţa utilizărilor acordate numerarului firmei în perioada analizată tabloul de „Utilizări – Resurse” prezintă următoarele informaţii:

suma de 5000 mil.lei a fost utilizată în vederea achiziţionării de active imobilizate, neîncasarea contravalorii unor creanţe în sumă de 455 mil.lei a privat firma de un volum echivalent

de numerar

Întrucât perioada analizată se încheie cu o creştere a numerarului în sumă de 561 mil.lei, această valoare a fost redată în categoria utilizărilor.

5.3.3. Metoda indirectă de calcul a fluxurilor de numerar

Pe baza consideraţiilor de mai sus, practica financiară a dezvoltat şi o metodă de calcul a fluxurilor de numerar, metodă cunoscută sub denumirea de metodă indirectă. Aceasta permite determinarea valorii încasărilor (sau plăţilor) prin ajustarea valorii contabile a veniturilor (sau cheltuielilor) care dau naştere fluxurilor de numerar respective, cu variaţiile posturilor bilanţiere aflate în corespondenţă cu elementul de venit sau cheltuială considerat. Metoda poate fi aplicată ca urmare a reflectării în dublă partidă a operaţiunilor economice în evidenţele contabile.

Pagina 55

Vom exemplifica această tehnică în cele ce urmează, încercând să determinăm volumul anual al încasărilor din vânzări al „ABC” S.A. prin ajustarea veniturilor din vânzări reflectate în contul de profit şi pierdere cu variaţia unui post bilanţier aflat în corespondenţă cu aceste venituri. Vom porni de la tehnica de reflectare contabilă a veniturilor din vânzări şi a încasării acestor venituri:

vânzarea pe bază de factură a mărfurilor presupune debitarea unui cont de creanţe (411 Clienţi) cu valoarea mărfurilor vândute, concomitent cu creditarea unui cont de venituri (707 Venituri din vânzarea mărfurilor) cu aceeaşi sumă;

încasarea valorii facturilor emise presupune debitarea unui cont de trezorerie (de ex. 5121 Conturi la bănci în lei) cu valoarea sumelor încasate, concomitent cu creditarea contului de creanţe cu această valoare.

Situaţia celor trei conturi de mai sus la finele primului an de funcţionare al „ABC” S.A. va fi atunci cea prezentată în continuare. Observăm că mărimea de interes – încasările din vânzări este reflectată atât în rulajul debitor al contului 5121, cât şi în rulajul creditor al contului 411. Întrucât pentru orice cont de activ este valabilă egalitatea

,

observăm că în cazul contului 411 această egalitate ne permite determinarea rulajului creditor, deci a încasărilor din vânzări, pe baza egalităţii:

Ştiind conform celor de mai sus că rulajul debitor al contului 411 este egal cu rulajul creditor al contului 707 şi deci cu valoarea veniturilor din vânzări, putem scrie relaţia:

Încasări din vânzări = Venituri din vânzări de mărfuri - Clienţi = = 7800 – (455 – 0) = 7345 mil.lei

Sau, la modul general, totalul încasărilor din vânzări ale unei firme, indiferent de obiectul de activitate al acesteia, poate fi determinat cu relaţia:

Încasări din vânzări = Cifra de afaceri - Clienţi - Alte creanţe de exploatare Tehnici similare pot fi aplicate în vederea reconstituirii valorii plăţilor efectuate pentru stingerea obligaţiilor reprezentate de exemplu de impozitul pe profit, sau dobânzile datorate la credite:

Impozitul pe profit plătit = Cheltuielile privind impozitul pe profit (cont 691) - Impozit pe profit datorat (cont 441 – din anexa 23 a bilanţului)

Pagina 56

Plăţi de dobânzi = Cheltuieli privind dobânzile (cont 666) - Dobânzi de plată (din anexa 23 a bilanţului)

Având în vedere faptul că la închiderea unui exerciţiu soldurile tuturor conturilor de venituri şi cheltuieli sunt închise prin intermediul contului de profit şi pierderi (121), devine posibilă reconstituirea valorii fluxurilor de numerar şi prin ajustarea directă a rezultatelor exerciţiului în raport cu amortizarea aferentă perioadei, respectiv cu variaţiile posturilor de activ şi pasiv aflate în corespondenţă cu elementele de venituri şi cheltuieli luate în considerare la determinarea rezultatului considerat.

Vom ilustra acest lucru pentru cazul „ABC” S.A. Determinarea fluxului de numerar net din exploatare se poate realiza astfel:

Element de calcul Suma= Rezultatul din exploatare 468+ Amortizare 252- Variaţie stocuri 0- Variaţie clienţi - 455- Variaţie alţi debitori comerciali 0+ Variaţie furnizori 1220+ Variaţie alte datorii de exploatare21 20- Cheltuieli privind impozitul pe profit 0= Flux de numerar net din exploatare 1505

Este posibilă regruparea variaţiilor tuturor conturilor care se referă la ciclul de exploatare al firmei într-un singur termen de ajustare: variaţia necesarului de fond de rulment din exploatare. Desigur că este posibilă şi determinarea fluxului de numerar net din exploatare pornind de la profitul net al perioadei, după ajustarea acestuia pentru a elimina influenţele rezultatului financiar şi a celui excepţional:

Flux de numerar net din exploatare = Profit net Ajustări pentru elemente financiare şi excepţionale + Amortizare – Variaţia necesarului de fond de rulment din exploatare

Limitele în aplicarea în practică a metodei indirecte sunt următoarele:

redarea fluxurilor de numerar pe o bază netă, adică sub forma unei diferenţe între încasările şi plăţile aferente perioadei (ex: în cazul operaţiunilor de creditare nu este posibilă evidenţierea distinctă a contractărilor de noi credite în perioada analizată, respectiv a rambursărilor de rate la creditele existente, ci doar redarea variaţiei nete a creditelor bancare în perioada considerată),

imposibilitatea izolării operaţiunilor care nu afectează numerarul doar cu ajutorul informaţiilor bilanţiere (de exemplu cazul reevaluării imobilizărilor corporale),

imposibilitatea separării pe criteriul funcţional a tuturor creanţelor şi datoriilor firmei, imposibilitatea alocării veniturilor sau cheltuielilor datorate diferenţelor de curs valutar, conform

aceluiaşi criteriu funcţional

5.3.4. Analiza fluxului de numerar disponibil

O altă tehnică de prezentare şi analiză a fluxurilor de numerar încearcă o delimitare între fluxurile asociate activităţii economice a firmei şi fluxurile de numerar financiare – fluxurile de numerar nete în relaţia cu aportatorii externi de numerar în cadrul firmei: creditorii şi acţionarii.

Fluxul de numerar net generat de activitatea firmei după plata impozitului pe profit şi după finanţarea creşterii ei interne este denumit flux de numerar disponibil – el putând fi utilizat de firmă în vederea rambursării aporturilor de numerar aduse de creditorii financiari ai firmei, precum şi pentru remunerarea acestora, respectiv a acţionarilor. Creşterea economică a firmei este reprezentată de investiţiile de capital ale

21 Datoriile firmei cu privire la dividendele destinate acţionarilor proprii nu se referă la ciclul de exploatare motiv pentru care nu au fost luate în calcul.

Pagina 57

firmei (achiziţiile de imobilizări), respectiv de investiţiile realizate în vederea asigurării necesarului de finanţare a ciclului de exploatare şi al asigurării continuităţii acestuia. În acest caz vom considera necesarul de finanţare al ciclului de exploatare exprimat prin intermediul activelor circulante nete determinate ca diferenţă între valoarea totală a activelor circulante şi valoarea pasivelor curente atrase de firmă în cadrul ciclului de exploatare (datoriile pe termen scurt nefinanciare):

.

Prin definiţie fluxul de numerar disponibil trebuie să fie egal cu suma algebrică a fluxurilor financiare. La rândul lor, fluxurile financiare nu mai sunt delimitate în încasări şi plăţi, recurgându-se la o separare şi definire a acestora în raport cu cele două mari categorii de aportatori externi de fonduri:

flux de numerar net în relaţia cu creditorii financiari: definit ca diferenţă între plăţile de dobânzi şi variaţia creditelor financiare

flux de numerar net în relaţia cu acţionarii: definit tot ca o diferenţă, dar între plăţile de dividende şi aporturile în numerar la majorarea capitalului social.

Această regrupare permite o apreciere a sensului fluxurilor financiare între firmă şi aportatorii externi de fonduri: o valoare pozitivă a fluxului de numerar indică o ieşire netă de numerar din firmă, în timp ce o valoare negativă semnalează o intrare netă de numerar în firmă dinspre aportatorul considerat. O astfel de aranjare a fluxurilor de numerar pentru cazul „ABC” S.A. este prezentată în tabelul de la pagina următoare.

Situaţia fluxurilor de numerar disponibile şi financiare pentru „ABC” S.A. (1)

- mil.lei -

* impozitul pe profit a fost determinat ţinând cont de deductibilitatea fiscală a cheltuielilor cu dobânzile, pe baza relaţiei:

Impozit pe profit = (Rezultatul exploatării – Cheltuieli cu dobânzi) x Cota impozitului pe profit (25%). În prezenţa tuturor categoriilor de venituri şi cheltuieli relaţia aplicabilă pentru determinarea fluxului de numerar disponibil22 presupune utilizarea profitului net în locul rezultatului exploatării, calcul redat în tabelul care urmează:

22 Finanţe, Teoria pieţelor financiare, Finanţele întreprinderilor, Analiza şi gestiunea financiară – I. Stancu, Ed. Economică, Bucureşti 1997, p. 409

Pagina 58

Situaţia fluxurilor de numerar disponibile pentru „ABC” S.A. (2)

5.3.5. Legătura cu noţiunile echilibrului financiar static

În măsura în care conţinutul tabloului de finanţare este regrupat în raport cu lichiditatea elementelor de activ, respectiv cu exigibilitatea elementelor de pasiv este posibilă elaborarea unui tablou explicativ al variaţiei trezoreriei nete la nivelul perioadei pe baza variaţiilor fondului de rulment, respectiv a nevoii de fond de rulment la nivelul perioadei considerate. Aceste tablou este cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de tablou de finanţare.

Acest tablou este totodată foarte util în aprecierea tendinţelor de evoluţie a indicatorilor utilizaţi în vederea aprecierii echilibrului financiar static.

Anterior a fost evidenţiat faptul că, orice operaţiune economică întreprinsă de societate are incidenţă în modificarea elementelor patrimoniale şi/sau generează fluxuri de venituri şi cheltuieli.

Exemplu:

a. plata impozitului pe profit determină modificări patrimoniale (se creditează contul ”Banca în lei”- diminuarea unui element de activ- şi se stinge obligaţia de plată către buget prin debitarea contului “Impozit pe profit” - diminuarea unui element de pasiv).

b. facturarea de mărfuri către un client induce modificări patrimoniale (prin creanţa care apare asupra clientului) dar generează şi un flux de venit.

c. plata dobânzii aferente creditului contractat de societate generează un flux de cheltuieli dar şi o modificare patrimonială prin creditarea (scăderea) contului ”Banca în lei”.

Dacă prima situaţie generează un flux de numerar (plata impozitului), în schimb cea de a doua operaţiune nu afectează trezoreria decât în momentul încasării contravalorii mărfurilor facturate. În ultima situaţie, remarcăm modificări atât în situaţia patrimonială cât şi în contul de profit şi pierdere, dar cu incidenţă şi în tabloul fluxurilor de numerar.

În concluzie, trezoreria societăţii variază atât ca efect al variaţiei soldurilor elementelor de activ şi de pasiv (între începutul şi sfârşitul perioadei de gestiune analizate) cât şi ca efect al generării fluxurilor de venituri şi cheltuieli ale aceleaşi perioade.

În capitolul dedicat studiului echilibrului financiar static a fost demonstrată ecuaţia echilibrului financiar:

TN = FR – NFR

Tabloul de finanţare reflectă modul de formare a fondului de rulment net global (FRNG) şi modul de alocare (utilizare) a acestuia până la dimensionarea trezoreriei nete.

Aşa cum tabloul soldurilor intermediare de gestiune (SIG) explică formarea pe paliere succesive a rezultatului net obţinut de societate la finele unei perioade de gestiune, tabloul de finanţare relevă variaţia trezoreriei nete în decursul aceleaşi perioade, adică modul în care s-a realizat echilibrul funcţional.

Pagina 59

Conceptul de “nevoi-resurse” pleacă de la ideea că orice element din activul bilanţier reprezintă o alocare, o întrebuinţare a unei surse financiare existente şi evidenţiată în pasivul bilanţier.

Mai departe, o creştere a unui post de activ generează o nevoie de finanţare care se va înregistra în coloana “Nevoi”, aşa cum de altfel orice creştere a unui post de pasiv înseamnă o degajare de resursă şi se va înscrie în coloana “Resurse”.

În cadrul tabloului de finanţare redat în cuprinsul paginii următoare distingem două părţi.

Prima parte evidenţiază echilibrul structural care se realizează între elementele stabile ale bilanţului, altfel spus, echilibrul care s-a realizat între intrările şi ieşirile de capitaluri, adică variaţia fondului de rulment net global.Această variaţie este de fapt expresia politicii de investiţii şi de finanţare adoptate de societate în decursul unei perioade date : variaţia resurselor permanente - variaţia alocărilor stabile.

În structura prezentată mai sus capacitatea de autofinanţare este prezentată sub forma unei surse stabile, pe seama căreia societatea îşi propune finanţarea investiţiilor, plata dividendelor către acţionari şi rambursarea datoriilor financiare contractate pe termen mediu şi lung.

Dacă această sursă se dovedeşte insuficientă, societatea va fi nevoită să găsească noi surse de finanţare: emisiune de titluri financiare (majorarea capitalului social), vânzări de active, respectiv, contractarea de noi datorii financiare.

Prin compararea variaţiei resurselor stabile cu variaţia nevoilor stabile va rezulta o variaţie pozitivă a fondului de rulment net global (resursă netă), sau o variaţie negativă (utilizare netă).

În prima situaţie este probată capacitatea societăţii de a degaja un surplus monetar din operaţiunile de finanţare şi de investiţii, pe când în cea de a doua situaţie, societatea se confruntă cu un deficit monetar din aceste operaţiuni (pe seama intensificării politicii investiţionale şi care, în timp, ar trebui să conducă la refacerea fondului de rulment, sau pe seama scăderii surselor stabile ca urmare a înregistrării de pierderi, deci diminuarea capitalurilor proprii, sau rambursarea datoriilor financiare, cu efect favorabil în timp prin eliminarea cheltuielilor financiare aferente).

În concluzie, scăderea fondului de rulment net global şi creşterea nevoii de fond de rulment înseamnă instalarea unui dezechilibru cronic de trezoreriei şi expunere mare a societăţii la riscul de faliment.

UTILIZĂRI RESURSEDividende de plată Fluxuri de fonduri generate din activitate (CAF)Achiziţii de imobilizări Cesiuni de active imobilizateScăderea capitalurilor proprii Creşterea capitalurilor propriiRambursarea împrumuturilor pe termen mediu, lung Creşterea împrumuturilor pe termen mediu şi lung

A. Variaţia fondului de rulment net global ( FRNG)Variaţia nevoii de fond de rulment de exploatare (nevoi)

Variaţia nevoii de fond de rulment de exploatare (resurse)

Variaţia nevoii de fond de rulment în afara exploatării (nevoi)

Variaţia nevoii de fond de rulment în afara exploatării (resurse)

B. Variaţia nevoii de fond de rulment ( NFR)

Variaţia trezoreriei (nevoi) Variaţia trezoreriei (resurse)

Pagina 60

C. Variaţia trezoreriei ( TN)A + B + C = 0

sau:

TN + NFR = FRNG

Partea a doua a tabloului de finanţare reflectă modul de formare a FRNG pe baza elementelor patrimoniale situate în partea de jos a bilanţului.

Mai precis, se evidenţiază modul de alocare a fondului de rulment net global pentru acoperirea nevoii de fond de rulment. Pe acest palier, tabloul permite aprecierea felului în care se realizează echilibrul financiar pe termen mediu (prin compararea resurselor ciclice cu alocările ciclice) şi echilibrul monetar (prin compararea fluxurilor de încasări cu fluxurile de plăţi).

Putem scrie acum a doua relaţie de calcul a variaţiei nevoii de fond de rulment net global:

FRNG = Active circulante (+active de trezorerie) – - Datorii pe termen scurt (+pasive de trezorerie)

Această relaţie este ilustrată în schema următoare.

Variaţia fondului de rulment net global

Creşterea stocurilor şi creanţelor de exploatare

Reduceri de stocuri şi creanţe de exploatare

Creşterea altor debitori Reducerea altor debitoriReducerea altor datorii de exploatare Creşterea datoriilor de exploatareReducerea datoriilor către alţi creditori Creşterea datoriilor în afara exploatării

Variaţia nevoii de fond de rulmentVariaţia trezoreriei nete ( FRNG - NFR)

În concluzie variaţia fondului de rulment net global se regăseşte prin însumarea variaţiilor nevoii de fond de rulment şi a trezoreriei nete:

FRNG = TN + NFR

Pagina 61

Capitolul VI

Analiza pe bază de indicatorifinanciari

Pagina 62

Pagina 63

Capitolul VI

6. Analiza pe baza indicatorilor financiari

Analiza indicatorilor financiari reprezintă un instrument eficient de interpretare a declaraţiilor financiare, constituindu-se într-un fundament de bază în elaborarea de către management a viitoarei politici financiare a firmei. Analistul financiar trebuie să fie în măsură să : aprecieze dacă :

societatea a fost performantă în trecut, societatea va avea o situaţie financiară bună în viitor

sesizeze orice schimbare a performanţelor societăţii, în cel mai scurt timp, remarce orice semnal care ar putea determina schimbări pozitive sau negative în viitor detecteze punctele slabe ale companiei care pot fi îmbunătăţite .

Pentru ca aceşti indicatori să fie relevanţi, nivelul lor trebuie comparat cu: cel echivalent unor perioade anterioare (comparaţia internă)

alte standarde (comparaţia externă: concurenţa, medii sectoriale, valori recomandate în literatura de

specialitate sau solicitate de bănci în cadrul operaţiunilor de creditare).

Principalele aspecte referitoare la activitatea unei firme, care fac obiectul analizei pe baza indicatorilor financiari sunt:

rentabilitatea – fiind totodată analizată şi eficienţa (randamentul) utilizării activelor firmei, respectiv eficienţa utilizării resurselor umane (productivitatea muncii)

riscurile la care este expusă firma – analiza posibilităţii apariţiei perturbărilor în fluxul de plăţi al firmei (incapacitatea de plată) sau a insolvabilităţii (riscul de faliment).

6.1. Categoriile de indicatori financiari

Pagina 64

Analiza indicatorilor financiari

Analizasolvabilităţii

Analizautilizării activelor

Analizalichidităţii

Analizaprofitabilităţii

Analizaproductivităţii

Capital propriu/

Active totale

Cifra de afaceri/ Active totale

Rata curentă

Profit net/ Capital propriu

Vânzări/ Angajat

Datorii/ Capital propriu

Cifra de afaceri/ Active

imobiliz.

Rata rapidă imediată

Profit brut/ Active totale

Profit net/ Angajat

Datorii/ Active totale

Cifra de afaceri/ Stocuri

Perioada de încasare a creanţelor

Marja Profit brut

Datorii/ Fluxuri de numerar

Perioada de plată a

facturilor

Marja Profit net

6.2. Secvenţele analizei bazate pe indicatori

Pentru a analiza firma, analistul trebuie să parcurgă următorii paşi :

1. Analiza profitabilităţii / performanţei

Rentabilitatea financiară - %

Rentabilitatea economică - %

Marja profitului brut - %

Marja profitului net - %

2. Analiza utilizării activelor (indicatori de randament)

Randamentul activelor - %

Randamentul activelor corporale - %

Numărul mediu de rotaţii al stocurilor - x

3. Analiza solvabilităţii

Gradul de autonomie financiară (solvabilitatea patrimonială) - %

Raportul datorii pe capital propriu - %

Gradul de îndatorare - %

Gradul de acoperire a datoriilor – x

4. Analiza lichidităţii

Rata curentă - x

Rata rapidă sau rata imediată - x

Perioada de încasare a creanţelor - zile

Perioada de plată a facturilor - zile

5. Analiza indicatorilor de productivitate

Vânzări pe angajat – milioane lei / angajat

Profit pe angajat – milioane lei / angajat

6.2.1. Analiza profitabilităţii

Rentabilitatea financiară

Rata rentabilităţii financiare are următoarea expresie:

Rata rentabilităţii financiare surprinde eficienţa utilizării capitalului investit de acţionarii societăţii. La numitorul relaţiei pot fi utilizaţi următorii indicatori:

Pagina 65

capitalurile proprii; capitalul social al firmei.

Pentru o reflectare mai corectă a situaţiei capitalurilor investite este posibilă utilizarea la numitorul expresiei a mediei aritmetice simple a capitalului investit între începutul şi sfârşitul perioadei analizate.

Indicatorul măsoară profitul pe unitatea de capital investit sau procentul în care acţionarii îşi recuperează investiţia din profitul net.

Echivalentul anglo-saxon al ratei rentabilităţii financiare este ROE cu următoarea expresie:

Pentru a fi asigurată atractivitatea plasamentului în acţiunile firmei este necesar ca rata rentabilităţii financiare să fie superioară în raport cu rata medie a dobânzilor bancare sau cu rata rentabilităţii financiare înregistrată la nivelul altor agenţi economici cu profil similar.

De menţionat faptul că în situaţia în care acţiunile firmei sunt cotate pe o piaţă organizată condiţia atractivităţii plasamentului în acţiunile firmei trebuie să ia în considerare nu profitul net al acesteia ci dividendele distribuite acţionarilor şi aprecierea în timp a cotaţiei acţiunii conform relaţiei:

Rentabilitatea economică

Rata rentabilităţii economice are următoarea expresie:

Rata rentabilităţii economice este cel mai cuprinzător indicator al eficienţei economice a unei firme, surprinzând eficienţa utilizării întregului capital angajat indiferent de provenienţa acestuia (propriu sau împrumutat) şi independent de incidenţa fiscalităţii.

La numărătorul expresiei se recomandă utilizarea valorii profitului brut cumulată cu valoarea cheltuielilor financiare suportate de firmă în perioada analizată (dobânzile plătite în contul împrumuturilor contractate). Este de asemenea posibilă utilizarea excedentului brut din exploatare.

Numitorul relaţiei constituie expresia fondurilor utilizate de agentul economic analizat, putând fi exprimat prin:

totalul activului (pasivului) bilanţier; capitalurile permanente (suma împrumuturilor pe termen mediu şi lung cu capitalurile proprii

determinate ca diferenţă între totalul activului bilanţier şi totalul datoriilor).

Pentru o reflectare mai corectă a utilizării fondurilor în perioada analizată este posibilă utilizarea la numitorul expresiei a mediei aritmetice simple a capitalului angajat între începutul şi sfârşitul perioadei analizate.

Echivalentul anglo-saxon al ratei rentabilităţii economice este ROA având următoarea expresie:

Pagina 66

Pentru a fi asigurat dezideratul menţinerii substanţei economice a întreprinderii este necesar ca rata rentabilităţii economice să fie superioară în raport cu rata inflaţiei.

Marja Profitului Brut

Profit brutMarja Profitului Brut (%) = x 100

Cifra de afaceri

Marja Profitului Brut reflectă strategia de preţuri a companiei şi capacitatea acesteia de a controla costurile operaţionale.

Marja profitului şi randamentul activelor sunt invers proporţionale. Societăţile care au o marjă înaltă a profitului tind să înregistreze un nivel scăzut al randamentului activelor şi invers. O marjă înaltă a profitului nu este neapărat de preferat uneia scăzute. Totul depinde de efectul combinat al marjei cu randamentul activelor.

Marja Profitului Net

Profit netMarja Profitului Net (%) = x 100

Cifra de afaceri

Acest indicator exprimă mărimea profitului net obţinut pe fiecare unitate de monedă rezultată din vânzări.

6.2.2. Analiza utilizării activelor

Randamentul Activelor

Este o măsură a intensităţii utilizării activelor, ceea ce înseamnă că o valoare ridicată a acestui indicator semnifică o activitate în care activele sunt utilizate intensiv şi invers.

Cifra de afaceriRandamentul activelor (%) = x 100

Active totale medii

Randamentul imobilizărilor corporale

Cifra de afaceriRandamentul imobilizărilor corporale (%) = x 100

Imobilizări corporale medii

Oferă informaţii asupra eficienţei utilizării imobilizărilor corporale.

Numărul mediu anual de rotaţii al stocurilor prin cifra de afaceri

Cifra de afaceriRandamentul Stocurilor (nr. rotaţii) = Stocul mediu al perioadei

Pagina 67

Indicatorul măsoară numărul ciclurilor de reînnoire în cifra de afaceri a stocurilor, într-o anumită perioadă. Aprecierea valorii acestui indicator se realizează cel mai bine dacă se recurge la o diferenţiere a categoriilor majore de stocuri:

Materii prime sau materiale Producţie în curs de execuţie Produse finite Mărfuri

De asemenea este posibil calculul şi a duratei medii de rotaţii a stocurilor exprimată în zile, pe baza relaţiei: Stocuri x 365Perioada medie de rotaţie a stocurilor (zile) = Cifra de afaceri

6.2.3. Analiza solvabilităţii

Un instrument de bază al aprecierii stabilităţii sau autonomiei financiare este gradul în care activele sunt finanţate pe seama datoriilor.

Pe această cale este posibilă aprecierea gradului de solvabilitate al unei firme – adică a capacităţii acesteia de a rambursa ansamblul obligaţiilor sale şi de a evita în acest mod riscul de faliment. Există mai multe metode de calcul a indicatorului:

Autonomia financiară

Capital propriuAutonomia financiară (%) = x 100

Total Active

Indicatorul reflectă măsura în care firma îşi finanţează activitatea pe seama resurselor proprii. Cu cât valoarea indicatorului este mai ridicată se poate aprecia că gradul de autonomie ale acesteia este mai ridicat, deci firma este mai puţin expusă la influenţele factorilor externi de mediu.

Gradul de îndatorare

Total datoriiGradul de îndatorare (%) = x 100

Total Active

Indicatorul arată proporţia în care activele firmei au fost finanţate de creditorii acesteia. Împrumuturile mai mari de 50% din total active, sunt apreciate drept critice.

O altă modalitate de apreciere a gradului de îndatorare este şi calculul următorului raport (denumit în literatura de specialitate şi braţul levierului financiar):

Total datoriiTotal datorii / Capital propriu (%) = x 100

Capital propriu

Acest indicator trebuie să fie mai mic de 100%.

Gradul de acoperire al datoriilor pe seama fluxului de numerar net degajat din operaţiuni

Total datoriiGrad de acoperire datorii (x) = x 100

Flux de numerar net din operaţiuni

Pagina 68

Având în vedere că sursa de numerar pentru achitarea datoriilor oricărei firme este fluxul de numerar anual degajat de operaţiunile firmei (în principal din exploatare), indicatorul exprimă numărul mediu de ani în care firma are capacitatea de a rambursa ansamblul datoriilor sale, existente la un moment dat. Dacă valoarea indicatorului depăşeşte 3 – 5 ani se poate aprecia faptul că firma riscă să se confrunte în viitorul previzibil cu probleme de insolvabilitate.

6.2.4. Analiza lichidităţii

Lichiditatea unei firme presupune capacitatea acesteia de a face faţă obligaţiilor sale de plată pe termen scurt şi deci de evitare a stării de incapacitate de plată.

Capacitatea unei societăţi de a-şi plăti datoriile rezidă în lichiditatea activelor sale. Decalajul între termenele de lichiditate ale activelor şi cele de exigibilitate ale datoriilor este principala cauză a insolvabilităţii.

Rata curentă

Active circulanteRata curentă (x) =

Pasive curente (DTS)

Indicatorul apreciază disponibilitatea alocărilor ciclice în raport cu mărimea datoriilor exigibile pe termen scurt (scadente în mai puţin de 1 an). Studii empirice realizate asupra unui număr mare de firme 23 au arătat că firmele care au avut un nivel al ratei curente mai mic de 2 – 3 pe durata mai multor exerciţii au devenit insolvabile.

Întrucât în unele tipuri de afaceri gradul de lichiditate a stocurilor poate fi mai redus, în practica financiară se calculează şi un alt indicator în vederea aprecierii lichidităţii firmei:

Rata rapidă Active circulante - Stocuri

Rata rapidă (x) = Pasive curente

Dacă este luat în considerare faptul că şi încasarea creanţelor poate decurge lent sau poate fi perturbată prin falimentul unora dintre debitori este recomandabil şi calculul unui alt indicator în vederea aprecierii lichidităţii:

Rata imediată

DisponibilităţiRata imediată (x) =

Pasive curente

Rata curentă şi rata rapidă sunt numai nişte indicatori primari ai lichidităţii deoarece nu iau în considerare caracterul rotativ al activelor şi pasivelor curente (rotaţia creanţelor, a stocurilor şi a furnizorilor – denumiţi şi indicatori secundari de lichiditate).

Analiza indicatorilor secundari ai lichidităţii permite aprecierea capacităţii firmei de a controla activitatea sa comercială:

abilitatea de a controla şi corela mărimea stocurilor cu nivelul vânzărilor

23 Principles of corporate finance – R.A. Brealey şi S.C. Myers, Ed. McGraw – Hill, New York 1991, p. 694

Pagina 69

abilitatea de a corela politica de credit comercial practicată în relaţia cu clienţii cu decalajele de plată a facturilor acceptate de furnizorii firmei.

Perioada de recuperare a creanţelor

Creanţe x 365Perioada de recuperare creanţe (zile) =

Cifra de afaceri

Reprezintă perioada medie exprimată în zile, de încasare a creanţelor firmei. Valoarea indicatorului trebuie analizată în corelaţie cu politica de credit comercial al firmei.

O valoare a indicatorului mai ridicată decât perioada de întârziere la plată acceptată în contractele de livrare întocmite de firmă indică existenţa unor perturbări în încasarea creanţelor.

Perioada de plată a facturilor (furnizorilor)

Furnizori x 365Perioada de achitare (zile) =

Cifra de afaceri

Reprezintă perioada medie exprimată în zile în care se achită obligaţiile către furnizori. Valoarea sa trebuie să fie corelată cu numărul mediu de zile de întârziere la plată acceptat de furnizorii firmei. În caz contrar, indică perturbări în derularea fluxului de plăţi.

6.2.5. Analiza productivităţii

Productivitatea muncii este un indicator important al modului în care este utilizat unul dintre factorii de producţie – resursele umane.

Exprimarea cu ajutorul mărimilor financiare a acestui indicator poate fi realizată prin intermediul cifrei de afaceri sau a profitului net.

Cifra de afaceri (profit net)Productivitatea muncii (mil.lei) =

Număr mediu de salariaţi

Înregistrarea unor valori ridicate la nivelul celor doi indicatori indică o utilizare eficientă a resurselor umane.

6.2.6. Analiza indicatorilor bursieri

Pentru cazul firmelor cotate în cadrul unei pieţe organizate de capital – cum este cazul Bursei de Valori Bucureşti sau a bursei electronice Rasdaq există posibilitatea aprecierii performanţelor de piaţă cu ajutorul unei alte categorii de indicatori denumită indicatori bursieri, indicatori care înglobează în construcţia lor preţul de piaţă al acţiunii.

Principalii indicatori bursieri sunt prezentaţi în continuare:

Raportul preţ – câştiguri

Preţ de piaţă acţiuneRaport preţ /câştiguri (x) =

Profit net per acţiune

Pagina 70

Indicatorul reflectă durata (în ani) de recuperare a investiţiei în acţiunea respectivă pe seama profitului net care revine unei acţiuni. Indicatorul constituie totodată şi o măsură a riscului asociat investiţiei în acţiunea considerată: cu cât raportul este mai mare cu atât investiţia în acţiunea respectivă poate fi apreciată mai riscantă ca urmare a numărului mare de ani în care este posibilă recuperarea investiţiei.

Mai simplu, raportul preţ –câştiguri poate fi considerat ca o măsură a valorii relative a acţiunii comparată cu câştigurile care revin acesteia. Un raport “mare” semnifică un preţ ridicat al acţiunii. Un raport „mic” semnifică un preţ scăzut al acţiunii fata de câştigurile societăţii. Adjectivele “mare” şi “mic” sunt termeni relativi. Raportul variază în timp în funcţie de percepţiile investitorilor asupra perspectivelor economice ale firmei sau sectorului.

Raportul poate fi considerat mare dacă este peste 20 la 1 (deşi este mai mult o observaţie empirică decât o regulă absolută). O valoarea ridicată sugerează fie aşteptările investitorilor asupra unui ritm ridicat viitor de creştere a profiturilor firmei, fie supraevaluarea acţiunii respective. O valoare sub 10 poate fi considerată mică (într-o economie stabilă).

Raportul preţ – fluxuri de numerar

Preţ de piaţă acţiuneRaport preţ/ fluxuri de numerar (x) =

Flux de numerar net per acţiune

Interpretarea indicatorului este similară cu cea a raportului preţ – câştig. El este utilizat pentru a elimina efectele politicilor contabile (cu privire la amortizarea imobilizărilor sau a evaluării stocurilor) asupra rezultatelor unei firme şi a mări comparabilitatea performanţelor.

Raportul preţ – vânzări

Preţ de piaţă acţiuneRaport preţ / vânzări (x) =

Cifra de afaceri per acţiune

Indicatorul este utilizat în cazul firmelor recent înfiinţate sau care activează în sectoare noi în curs de dezvoltare, firme care nu au reuşit atingerea pragului de rentabilitate.

Randamentul dividendelor

Dividendul per acţiuneRandamentul dividendelor (x) = x 100

Preţ de piaţă acţiune

Indicatorul reflectă remunerarea investitorilor în acţiunea respectivă pe seama dividendelor acordate acestora.

Raportul preţ – valoare contabilă

Preţ de piaţă acţiuneRaport preţ / valoare contabilă (x) =

Valoare contabilă per acţiune

Indicatorul oferă informaţii asupra acoperirii preţului de piaţă al acţiunii prin valoarea contabilă a averii acţionarilor.

Pagina 71

Valoarea contabilă a unei acţiuni este determinată prin raportarea valorii capitalurilor proprii la numărul de acţiuni emis de societate.

El oferă investitorului informaţii asupra posibilităţilor sale de recuperare a investiţiei în situaţia falimentului firmei.

6.2.7. Descompunerea ratelor de rentabilitate

Modelele de analiză a ratei rentabilităţii economice se bazează pe descompuneri ale acestei rate în rate secundare structurate după criterii care sugerează legica de formare al indicatorului şi modalităţile practice de acţiune în vederea creşterii valorii indicatorului analizat. Asemenea modele sunt următoarele:

i)

Factorii de influenţă ai rentabilităţii economice relevaţi în cadrul acestui prim model sunt:

raportul , adică între cifra de afaceri şi activul total – măsură a eficienţei (randamentului) fondurilor

totale administrate exprimată prin cifra de afaceri degajată;

raportul , adică ponderea profitului brut în cifra de afaceri (marja profitului brut), indicator care

măsoară eficienţa activităţii de producţie şi comercializare.

ii)

În cadrul acestui model intervine şi un al treilea factor de influenţă reprezentat de ponderea activelor fixe în totalul activelor (înzestrarea tehnică a muncii). Măsurarea eficienţei utilizării activelor prin intermediul cifrei de afaceri realizate se referă în acest caz numai la activele fixe afectate ciclului de exploatare al agentului economic considerat.

iii)

Acest ultim model permite cuantificarea influenţelor exercitate asupra ratei rentabilităţii economice de către:

structura activelor imobilizate din punctul de vedere al ponderii deţinute în cadrul acestora de activele fixe;

eficienţa utilizării activelor fixe exprimată prin randamentul acestora (sau viteza lor de rotaţie prin cifra de afaceri);

viteza de rotaţie a activelor circulante prin cifra de afaceri – măsură a eficienţei utilizării acestora.

Modelele de analiză a ratei rentabilităţii financiare sunt construite în mod similar cu cele destinate analizei ratei rentabilităţii economice. Astfel de modele sunt următoarele:

i)

Pagina 72

Construcţia şi utilitatea modelului este similară cu cea a primului model de analiză prezentat în cazul analizei rentabilităţii economice.

ii)

Primul termen al modelului reflectă influenţa îndatorării asupra rentabilităţii financiare. Un nivel înalt al îndatorării, deci o pondere redusă a capitalurilor proprii în totalul pasivului (activului) bilanţier poate antrena (în anumite condiţii – a se vedea şi efectul de levier financiar) o creştere a rentabilităţii financiare.

iii) , model cunoscut şi sub denumirea de sistem Du Pont extins de analiză a

rentabilităţii financiare.

Termenii cuprinşi în cadrul acestui model de analiză au, în ordine, următoarele semnificaţii:

influenţa îndatorării asupra rentabilităţii financiare; randamentul activelor totale (viteza lor de rotaţie prin cifra de afaceri); eficienţa activităţii de exploatare; povara creditelor – incidenţa cheltuielilor financiare (sau, în sens mai larg, a rezultatului financiar şi a

celui excepţional) asupra profitului brut; povara fiscală – incidenţa impozitului pe profit.

6.2.8. Relaţia dintre rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare – levierul financiar

Politica de finanţare adoptată de agentul economic în sfera atragerii resurselor de care are nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea are incidenţe majore asupra ratei rentabilităţii financiare – efect cunoscut sub denumirea de efect de levier financiar.

Pentru demonstrarea acestui efect se porneşte de la exprimarea profitului net ca diferenţă între rezultatul

exploatării şi valoarea dobânzilor achitate în contul împrumuturilor contractate , în condiţiile inexistenţei impozitării (cota impozitului pe profit – 0%):

Vom exprima valoarea dobânzilor achitate ca produs între rata dobânzilor bancare (sau costul mediu al capitalurilor împrumutate) Rd şi valoarea creditelor angajate (Cr) cu relaţia

În aceste condiţii expresiile ratei rentabilităţii economice şi a celei financiare pot fi rescrise astfel:

, AT reprezentând valoarea activului total.

respectiv

Presupunând că activul total este finanţat exclusiv pe seama capitalurilor proprii şi a celor împrumutate, egalitatea de mai sus poate fi rescrisă astfel:

Pagina 73

, relaţie care sintetizează efectul de levier financiar al îndatorării24.

Termenul este denumit levier financiar, iar raportul este denumit braţul levierului.

În situaţia în care fiscalitatea este prezentă, cota de impozit pe profit va fi simbolizată I P%. Relaţiile prezentate mai sus se rescriu astfel:

Rentabilitatea financiară poate fi deci exprimată prin corectarea rentabilităţii economice cu efectul de levier al îndatorării. În funcţie de relaţia existentă între rentabilitatea economică şi rata dobânzilor bancare se disting două situaţii posibile:

a) cazul în care rata rentabilităţii economice este superioară în raport cu rata dobânzilor bancare – efectul de levier este pozitiv, prezenţa sau creşterea îndatorării ducând la creşterea rentabilităţii financiare peste valoarea celei economice;

b) cazul în care rata rentabilităţii economice este inferioară în raport cu rata dobânzilor bancare – efectul de levier este negativ, prezenţa sau creşterea îndatorării ducând la scăderea rentabilităţii financiare sub valoarea celei economice.

Mărimea raportului (braţul levierului) exprimă structura financiară a întreprinderii. Cu cât mărimea

acestui raport este mai mare cu atât efectul de levier financiar se va manifesta mai intens.

24 Relaţia este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de modelul Modigliani & Miller

Pagina 74

Pagina 75

Capitolul VII

Analiza riscului

Pagina 76

Pagina 77

Capitolul VII

7. Analiza riscului

În accepţiunea sa financiară, conceptul de risc îmbină două dimensiuni25:

cea de variabilitate a rezultatelor unei firme în raport cu realizările trecute sau cu aşteptările existente, ca urmare a modificării circumstanţelor în care firma îşi desfăşoară activitatea

riscul de faliment (riscul declarării firmei în stare de insolvabilitate).

Având în vedere această delimitare, în cele ce urmează vor fi abordate ambele aspecte ale riscului.

7.1. Analiza variabilităţii rezultatelor

Firma reprezintă o entitate economică aflată în relaţie directă cu mediul extern prin intermediul partenerilor săi comerciali, din amonte sau aval, a creditorilor săi, a bugetului de stat pentru impozitele datorate.

De asemenea, factori din mediul extern, cum ar fi tendinţele de evoluţie ale ratei inflaţiei, ratei dobânzilor, cursurilor de schimb influenţează dimensiunea rezultatelor financiare ale firmei.

Ca urmare a dificultăţii în ceea ce priveşte predictibilitatea cu un anumit grad de certitudine a comportamentului partenerilor firmei, sau a evoluţiei pe care urmează să se înscrie indicatorii macroeconomici, pot apare abateri de la rezultatele aşteptate (sau cele trecute) ale firmei.

Din acest punct de vedere, apreciem că o primă dimensiune a riscului este dată de variabilitatea indicatorilor de rezultate.

Cuantificarea riscului din punct de vedere al variabilităţii rezultatelor se poate realiza cu ajutorul coeficienţilor de elasticitate (analiza de senzitivitate) sau pe baze statistice, cu ajutorul unei abordări de tip medie – dispersie.

7.1.1. Cuantificarea pe baza coeficienţilor de elasticitate

7.1.1.1. Riscul în activitatea de exploatare

Aşa cum s-a arătat în cadrul secţiunii afectate fluxurilor de numerar, activitatea de exploatare a firmei reprezintă activitatea de bază, întrucât aceasta reprezintă modalitatea principală prin care firma poate obţine creşterea valorii sale pe seama rezultatelor obţinute.

Această activitate poate fi însă puternic influenţată de o serie de factori cum ar fi :

modificările preţurilor în economie – la nivelul produselor firmei sau al materiilor prime utilizate în procesul de producţie (fie datorită inflaţiei fie datorită accentuării conmpetiţiei în cadrul ramurii) – pot afecta puternic marja comercială

dependenţa firmei de un număr redus de furnizori de materii prime – poate crea dificultăţi în aprovizionarea cu materii prime putând determina fie reducerea volumului de activitate, fie reducerea marjei comerciale

25 Finanţe, teoria pieţelor financiare, finanţele întreprinderilor, analiza şi gestiunea financiară – I. Stancu, Ed. Economică, Bucureşti 1997, p. 502

Pagina 78

durata şi efectele economice ale brevetelor şi patentelor – dobândirea sau expirarea acestora poate antrena schimbări majore la nivelul condiţiilor competitive din cadrul sectorului, afectând volumul activităţii firmelor din cadrul acestuia

natura sezonieră a afacerii – poate crea mari dificultăţi fie în direcţia asigurării necesarului de materii prime, fie în cea a desfacerii produselor

dependenţa de un client sau un grup de clienţi – poate determina scăderea considerabilă a volumului de activitate în cazul pierderii unora dintre aceşti clienţi, sau poate afecta marja comercială

modificarea condiţiilor competiţiei în cadrul sectorului ca urmare a legislaţiei în domeniul concurenţei, sau ca urmare a apariţiei unor noi şi puternici competitori

insuficienţa sumelor cheltuite pentru cercetare dezvoltare sau ineficacitatea acestor activităţi – pot duce la pierderea avantajului competitiv al firmei şi la scăderea volumului ei de afaceri

efectele legislaţiei în domeniul protecţiei mediului asupra necesarului investiţional sau a cheltuielilor de înlăturare sau limitare a poluării

Pentru cuantificarea acestor riscuri, se poate calcula şi analiza coeficientul de elasticitate al rezultatului de exploatare în funcţie de variaţia cifrei de afaceri (efectul de levier de exploatare). Indicatorul evidenţiază variaţia rezultatului din exploatare ( RE) determinată de variaţia cu o unitate a cifrei de afaceri ( CA):

Coeficientul de elasticitate (e) , unde prin 0 – a fost simbolizată valoarea de referinţă.

Din relaţia de mai sus se obţine, prin simplificare, următoarea relaţie:

e unde: PR reprezintă pragul de rentabilitate (punct mort).

Pragul de rentabilitate reprezintă nivelul cifrei de afaceri la care veniturile din vânzări sunt egale cu totalul cheltuielilor de exploatare (fixe şi variabile) şi poate fi determinat pe baza relaţiei:

PR unde: CF = cheltuielile fixe;

v = ponderea cheltuielilor variabile în cifra de afaceri.

Se remarcă în acest context că riscul economic, exprimat prin coeficientul de elasticitate al rezultatului de exploatare, este cu atât mai ridicat cu cât cheltuielile fixe sunt mai ridicate şi cu cât cifra de afaceri este mai apropiată de pragul de rentabilitate. Analiza de senzitivitate a rezultatului exploatării poate fi realizată şi în raport cu alţi factori de risc, dintre cei identificaţi mai sus :

modificări ale preţurilor produselor modificări ale preţurilor materiilor prime modificarea altor categorii de cheltuieli

7.1.1.2. Riscul financiar

Alături de riscul asociat activităţii de exploatare, este importantă analiza riscului asociat gradului de îndatorare al firmei. Creşterea îndatorării determină o creştere a rentabilităţii financiare doar în condiţiile în care rentabilitatea economică este superioară în raport cu rata dobânzii, dar şi o scădere a acesteia în situaţia inversă. Se impune astfel analiza impactului structurii capitalurilor (proprii şi împrumutate) firmei precum şi cel al modificării nivelului ratelor dobânzii asupra rezultatelor sale.

Pagina 79

Întrucât îndatorarea generează cheltuieli financiare sub forma dobânzilor, indicatorul semnificativ de analiză a impactului politicii de îndatorare este rezultatul curent, acesta fiind un rezultat cumulat al activităţilor de exploatare şi financiare.

Rezultatul curent are o deosebită importanţă întrucât reprezintă rezultatul activităţii reproductibile a firmei (cea care prezintă un grad de permanenţă pentru aceasta).

Coeficientul de elasticitate al rezultatului curent (RC) se calculează similar cu cel aferent rezultatului din activitatea de exploatare:

e' sau

unde PR' = pragul de rentabilitate financiară.

Pragul de rentabilitate financiară reprezintă nivelul cifrei de afaceri la care veniturile din vânzări sunt egale cu totalul cheltuielilor de exploatare şi financiare (fixe şi variabile) şi poate fi determinat pe baza relaţiei:

PR unde CF = cheltuielile fixe (inclusiv cele cu

dobânzile);

v = ponderea cheltuielilor variabile încifra de afaceri.

În situaţia în care rezultatul excepţional este nesemnificativ, elasticitatea rezultatului curent este egală cu cea a profitului net. Pentru două firme comparabile, una îndatorata şi alta neîndatorată, elasticitatea este mai mare pentru cea dintâi.

7.1.2. Cuantificarea statistică a riscului

Pentru a diagnostica firma prin prisma riscului asociat, pot fi analizate rezultatele sale din trecut. O firmă care în trecut a înregistrat o variabilitate ridicată a indicatorilor de performanţă în jurul valorii medii, indică o investiţie mai riscantă în acţiunile acesteia, prin raportare la o firmă care a înregistrat o evoluţie stabilă, şi care induce aşteptări pozitive privind rezultatele sale financiare viitoare.

Pentru a exemplifica vom considera două proiecte investiţionale: unul în care avem certitudinea unui câştig de 5 milioane lei şi un altul în cazul căruia s-ar putea obţine cu şanse egale fie 10 milioane, fie nimic.

Nu înseamnă că trebuie neapărat să se prefere prima investiţie, dar, în calitatea sa de investiţie fără risc, aceasta ar putea fi preferată de majoritatea investitorilor, caracterizaţi de aversiune vizavi de risc.

7.1.2.1. Riscul activităţii de exploatare

Aprecierea riscului asociat activităţii de exploatare se poate realiza şi prin apelul la instrumentarul statistic.

Valoarea medie a rezultatului de exploatare al unei firme va fi calculată în urma observării mai multor rezultate anuale cu relaţia:

Pagina 80

, n fiind numărul de observări.

Pentru calculul dispersiei se utilizează relaţia de calcul:

Dispersia cuantifică riscul de nerealizare a valorii medii, respectiv caracterizează gradul de împrăştiere a valorilor înregistrate de variabila analizată în jurul mediei. Se consideră că riscul este cu atât mai mare cu cât dispersia este mai mare.

7.1.2.2. Riscul financiar

În ceea ce priveşte analiza prin prisma dispersiei şi a abaterii medii pătratice, vom analiza aceşti indicatori la nivelul rentabilităţii financiare. Rentabilitatea financiară conform modelului Modigliani & Miller este determinată de relaţia:

De obicei, se consideră că rata dobânzii este constantă, deci prezintă o dispersie egală cu zero, de unde se poate demonstra că:

Se demonstrează aşadar că riscul asociat rentabilităţii financiare este determinat pe de o parte de riscul asociat rentabilităţii economice, iar pe de alta, de gradul de îndatorare al firmei.

În cazul în care rentabilitatea economică şi rata dobânzii variază semnificativ, în sensul scăderii, respectiv al creşterii, apare un risc care creşte direct proporţional cu îndatorarea.

Nu trebuie pierdut din vedere că odată cu creşterea îndatorării, creşte şi rata dobânzii la creditare, deci ecartul dintre rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii este şi mai redus, ceea ce măreşte riscul.

În general, se consideră că riscul unei firme creşte odată cu creşterea rentabilităţii.

Similar cu cazul rezultatului exploatării este posibilă şi realizarea unei analize de senzitivitate a rezultatului curent în raport cu nivelul ratei dobânzilor bancare. De un real ajutor poate fi şi reprezentarea grafică a indicatorilor analizaţi (calculaţi în preţuri comparabile), pentru că variabilitatea mare a fenomenului poate fi sesizată şi prin simpla citire a mărimii acestor indicatori. În plus, în acest mod, se poate face şi o analiză a tendinţei de evoluţie.

7.2. Riscul de faliment

Acest risc are în vedere capacitatea firmei de a face faţă angajamentelor asumate faţă de terţi, respectiv o analiză a solvabilităţii firmei.

În general, se realizează o analiză a riscului de faliment în două maniere: prin analiza bilanţului şi evidenţierea echilibrelor financiare, respectiv pe baza indicatorilor de lichiditate şi solvabilitate (analiza

Pagina 81

statică), sau prin analiza fluxurilor de numerar (analiza dinamică), aspecte abordate în cadrul capitolelor precedente.

Literatura de specialitate prezintă şi o altă metodă de apreciere a riscului de faliment, denumită metoda scorurilor.

În cadrul acestei metode sunt selectate o serie de indicatori financiari independenţi, consideraţi reprezentativi pentru caracterizarea sănătăţii financiare a firmelor. Aceşti indicatori sunt calculaţi pe perioade îndelungate de timp pentru un eşantion reprezentativ de firme, incluzând firme viabile şi firme care au fost declarate în stare de faliment. Prin tehnica analizei discriminante este posibilă construcţia unei funcţii scor de tipul:

Z = a1R1 +...+ aiRi + .. anRn

unde ai sunt coeficienţi de ponderare, iar Ri sunt valorile indicatorilor financiari selectaţi.

In raport cu o scală a mărimii Z pentru firmele din eşantion se asociază diferite probabilităţi ale firmei considerate de a fi mai aproape sau mai departe de starea de faliment. Se determină astfel valori scor caracteristice firmelor performante, a celor medii şi a celor aflate în dificultate.

Recalculând acest scor pentru o altă firmă poate fi estimată care este poziţia acesteia pe scala de probabilităţi de faliment.

Literatura de specialitate prezintă o serie de funcţii scor, cum ar fi modelele Altman, Conan & Holder, al Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei, dar aplicarea directă a acestor modele în cazul firmelor romaneşti este improprie, întrucât testarea şi validarea statistică a acestor modele s-a realizat în cadrul unor economii stabile cum este cea americană sau cea franceză.

Pagina 82

Pagina 83

Capitolul VIII

Diagnosticul financiar al firmei

Pagina 84

Pagina 85

Capitolul VIII

8. Diagnosticul financiar al firmei

Raţiunile realizării diagnosticului unei firme pot fi extrem de diverse:

a) Îmbunătăţirea actului managerial este principala motivaţie a realizării diagnosticului unei firme.

În acest caz diagnosticul presupune identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale firmei, respectiv a oportunităţilor şi riscurilor la care este expusă firma ca urmare a evoluţiilor curente şi de perspectivă din mediul extern. Totodată, acest diagnostic trebuie să formuleze propuneri de acţiuni viitoare pentru sporirea performanţelor firmei şi asigurării viabilităţii acesteia într-un mediu concurenţial.

b) Investitorii în firmă vor realiza înaintea achiziţiei şi, mai apoi, periodic un diagnostic al firmei pentru a cunoaşte atât situaţia actuală a acesteia, cât mai ales valoarea firmei, perspectivele de dezvoltare şi riscurile asociate afacerii

c) Creditorii financiari ai firmei vor realiza de asemenea un diagnostic pentru a aprecia măsura în care fondurile avansate de ei în firmă pot fi returnate la scadenţele convenite, împreună cu dobânzile negociate.

Diagnosticul financiar este doar una dintre etapele diagnosticului general al unei firme, diagnostic care cuprinde:

Diagnosticul juridic – analiza situaţiei juridice a drepturilor de creanţă, a drepturilor de proprietate, respectiv obligaţiilor firmei;

Diagnosticul comercial – analiza adecvării produselor la cerinţele pieţei, a canalelor de distribuţie, a tehnicilor de vânzări, a eficienţei acţiunilor de reclamă şi publicitate întreprinse;

Diagnostic tehnic – analiza proceselor de producţie, atât din punct de vedere al organizării cât şi al eficienţei acestora precum şi al potenţialului de inovare;

Diagnosticul managementului şi al resurselor umane – analiza metodelor de management şi a utilizării resurselor umane;

Diagnosticul financiar – ale cărui obiective vor fi discutate în continuare.

Obiectivele urmărite în cadrul diagnosticului financiar constau în:

Comensurarea şi explicarea performanţelor financiare ale firmei

Identificarea şi măsurarea riscurilor asociate firmei considerate

Estimare valorii firmei prin metode patrimoniale şi de randament

Modelele şi instrumentele prezentate în cadrul cursului permit analistului financiar să:

aprecieze dacă :

societatea a fost performantă în trecut, identificând factorii care au determinat această performanţă,

societatea va avea o situaţie financiară bună şi în viitor sesizeze orice schimbare a performanţelor societăţii, în cel mai scurt timp, remarce orice semnal care ar putea determina schimbări pozitive sau negative în viitor detecteze punctele slabe ale companiei care pot fi îmbunătăţite .

Etapele care trebuie parcurse în cadrul diagnosticului financiar sunt:

Pagina 86

colectarea şi pregătirea informaţiilor în vederea analizei – presupune eventuale retratări ale informaţiilor conţinute în cuprinsul documentelor financiar contabile pentru a asigura o reprezentare cât mai fidelă a realităţii (de exemplu regrupări de date pe criterii financiare sau funcţionale, sau ajustare la inflaţie a posturilor bilanţiere etc.);

selectarea modelelor şi calculul indicatorilor utilizaţi în cuprinsul analizei, în raport cu specificul activităţii firmei şi scopul analizei şi justificarea alegerilor făcute;

formularea şi prezentarea concluziilor şi recomandărilor.

În scopul facilitării interpretării valorilor obţinute şi al aprecierii tendinţelor de evoluţie, prezentarea valorilor indicatorilor financiari se poate realiza în următoarele moduri:

într-un format tabelar cu indicarea valorilor pentru mai multe exerciţii financiare consecutive, eventual cu alăturarea unor valori medii sectoriale sau a valorilor recomandate în cuprinsul literaturii de specialitate;

sub forma unor reprezentări grafice a evoluţiilor indicatorilor utilizaţi în analiză; întocmirea unei profilograme care să releve abaterile indicatorilor faţă de valorile considerate de

referinţă; întocmirea unei piramide a indicatorilor – diagramă de tip cauză – efect care încearcă explicarea

performanţelor firmei pe baza factorilor care o influenţează; atribuirea unor coeficienţi de importanţă diferiţilor indicatori utilizaţi în cuprinsul analizei şi calculul

unui coeficient de performanţă global ca medie a valorilor indicatorilor utilizaţi, ponderată în raport cu valorile coeficienţilor de importanţă stabiliţi.

Valorificarea concluziilor diagnosticului financiar se poate realiza prin relevarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale activităţii firmei, respectiv a oportunităţilor şi riscurilor la care aceasta este expusă (analiza SWOT).

Pagina 87