Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Ştiinţe juridice şi adminitrative – secţia Drept, Anul II, Zi, Seria b, grupa 8

Analiza criminologică a infracţiunii de vătămare corporală

Vătămarea corporală soldată în urma accidentelor rutiere

12/19/2012

Page

2

CUPRINS

Capitolul 1 Introducere despre vătămarea corporală săvârşită în urma accidentelor rutiere.......4

Infracţiunea din punct de vedere criminologic.......................................................................4

Pedeapsa şi dreptul de a pedepsi..........................................................................................5

Criminalul ( Infractorul).........................................................................................................6

Victima...................................................................................................................................7

Omul şi acţiunea umană........................................................................................................7

Vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei...................................................8

Vătămarea corporală soldată în urma accidentelor rutiere...................................................9

Capitolul 2 Cauzele vătămării corporale cauzate în urma accidentelor rutiere.......................11

Pagubele umane şi materiale în urma accidentelor rutiere.................................................11

Omul, autovehiculul şi drumul.............................................................................................15

Capitolul 3 Acţiunea de vătămare corporală soldată în urma accidentelor de trafic ce este privită din punct de vedere criminologic..............................................................................................19

Modalităţii şi formele sub care se desfăşoară.......................................................................19

Modalitati de aplicare în criminologie a unor metode de.....................................................19

cercetare...............................................................................................................................19

Capitolul 4 Efectele vătămării corporale soldate în urma vătămării corporale.........................22

Capitolul 5 Modalităţi de combatere şi prevenire a infracţiunii de vătămare corporală soldată în urma accidentelor rutiere..................................................................................................................23

Introducere...........................................................................................................................23

Prevenirea accidentelor de circulaţie în urma cărora apar vătămările corporale..................25

Capitolul 6 Modalităţi de reeducare a condamnaţilor în penitenciar........................................28

Primirea condamnaţilor în penitenciar.................................................................................28

Capitolul 7 Reintegrarea condamnaţilor în societate................................................................34

Reintegrarea infractorului....................................................................................................34

Experienţa închisorii în viaţa infractorului...........................................................................35

Probleme identificate în contextul îndeplinirii de către organele de stat a rolului de reintegrare socială a infractorilor......................................................................................................37

Capitolul 8 Reeducarea societăţii.............................................................................................40

Probleme identificate în contextul îndeplinirii de către organele de stat a rolului de reintegrare socială a infractorilor......................................................................................................41

Rolul familiei în reintegrarea socială a foștilor deținuți.......................................................42

Rolul organizațiilor non-guvernamentale și a bisericii în reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenție........................................................................................................................43

Page

3

Concluzii.............................................................................................................................44

Bibliografie..........................................................................................................................45

Page

4

Capitolul 1 Introducere despre vătămarea corporală săvârşită în urma accidentelor rutiere

Infracţiunea din punct de vedere criminologic

Ca una din instituţiile fundamentale ale dreptului, infracţiunea reprezintă fapta ce prezintă pericol social, este săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penală.

Infracţiunea reprezintă manifestarea particulară a fenomenului infracţional care are identitate, particularităţi şi funcţii proprii 1.

Înainte de a fi un fenomen juridic, infracţiunea este un fenomen social care devine ilegal din momentul incriminării sale în lege. Pentru a nu-şi pierde particularităţiile şi funcţiile proprii, infracţiunea trebuie analizată în contextul unui ansamblu 2.

Infracţiunea este inseparabilă de infractor, iar infractorul de pedeapsă. Pedeapsa care se aplică pentru o infracţiune reprezintă o reacţie a societăţii pentru faptele oameniilor ce intră în conflict cu aceasta. Ea este un fapt al omului în raport cu societatea, dar nu ca fapt al omului izolat, ci raportat la societate. Infracţiunea este un act antisocial care lezează societatea şi interesele acesteia, deci infracţiunea nu poate exista fără societate 3.

Din punct de vedere criminologic putem spune că infracţiunea este o conduită umană voluntară care vizează în principal atingerea unor scopuri prin folosirea violenţei şi a înşelăciunii 4.

Având în vedere nevoia oamenilor de a trăi în societate, vom avea tot timpul o scară a acţiunilor omeneşti ce pot aduce atingeri societăţii. Astfel vom avea tot timpul pe primul loc acele acţiuni ce aduc cele mai mari distrugeri societăţii, iar pe ultima treaptă vom avea acţiunile mai mici, care nu produc mari pagube sau distrugeri societăţii. În aceste două extreme vom avea acele acţiuni ce prejudiciază societatea şi care poartă numele de infracţiuni. Dacă ar exista o scară exactă şi universală a pedepselor şi infracţiunilor, am avea şi o măsură demonstrabilă şi comună a gradelor de tiranie şi libertate, a fondului de omenie sau de răutate specific diferitelor naţiuni. Nimeni nu poate denumi şi pedepsi o faptă ca fiind infracţiune, daca aceasta nu se încadrează între cele două extreme menţionate mai sus 5.

1 Gheorghe Nistoreanu şi Costică Păun, Criminologie, editura Europa Nova, Bucureşti, 1996, p. 242 Tudor Amza, Criminologie, editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.333 Dr. Tr. Pop, Curs de Criminologie, Cluj, 1928, pp. 67 - 684 R. Gassin, Criminologie. Editura Dalloz, Paris 1998, p. 325 Cesare Beccaria, Despre delicte şi despre pedepse, editura Humanita, Bucureşti, p.69

Page

5

Criminologul german Hans Goppinger susţine că infracţiunea, ca obiect al criminologiei, trebuie considerată atât ca fenomen juridic, cât şi “non-tehnic”, în strânsă legătură cu religia, morala şi cultura 6.

Infracţiunile şi pedepsele ar putea fii clasificate uşor dacă acestea nu s-ar schimba în funcţie de secole, condiţii sociale, condiţii economice şi condiţiile geografice. Astfel, de la epocă la epocă, de la regiune la regiune, de la ţară la ţară, de la o condiţie economică excelentă la una deplorabilă si infracţiuniile şi pedepsele se schimbă, se diverisfică sau se innmulţesc.Putem spune astfel că sunt infracţiuni ce pot distruge o întreagă societate sau numai pe membrii acesteia.

Infracţiuniile au o largă sferă de clasificare în care acţiuniile lezează viaţa, bunurile şi onoarea cetăţeniilor sau acţiuni care încalcă respectarea binelui public. Crimele de lezmaiestate din prima categorie sunt cele mai grave şi cele ce aduc cele mai grave prejudicii societăţii.

Pedeapsa şi dreptul de a pedepsi

Traian Pop consideră că infracţiunea este o cosecinţă firească a vieţii sociale şi, în aceeaşi măsură pedeapsa trebuie să fie cosecinţa firească a comiterii infracţiunii.

Pedeapsa este o reacţie firească a societăţii împotriva actelor antisociale care este necesară pentru protejarea ordinii şi vieţii sociale.7

Pentru cel care a comis o infracţiune este normal şi drept să-şi primescă răsplata pentru fapta sa. Pedeapsa fiind proporţională cu răul sau prejudicial comis. De-a lungul timpului au existat numeroase tipuri de răzbunări (pedepse), din care enumerăm : răzbunarea privată, răzbunarea socială, răzbunarea religioasă sau expiaţiunea divină şi talionul 8.

Marele Montequieu spune că “orice pedeapsă care nu derivă din necessitate absolută, este tiranică” ; propoziţie am putea-o traduce prin faptul că orice pdeapsă aplicată unui om lipsită de fond este o titanie 9.

Sistemul sancţionator actual este alcătuit din două mari categorii de sancţiuni. Sancţiuni privative de libertate şi sancţiuni neprivative de libertate.

Dintre sancţiunile privative de libertate cele mai cunoscute, şi cele mai des folosite sunt închisoarea pe timp determinat şi închisoarea pe întreaga durată a vieţii.

Dintre sistemele de sancţionare neprivative de libertate cea mai cunoscută este amenda, care se poate aplica fie singură fie alături de sancţiunea privativă de libertate 10.

6 H. Goppinger, Kriminologie, editura C. H. Beck, Munchen, 1971, pp. 4-67Traian Pop, Curs De Criminologie, editura Institutul De Arte Grafice “Ardealul”, Cluj, 1928, p,1848 Sergiu Bogdan, Criminologie, editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, pp. 59-609 Cesare Beccaria, Despre delicte şi despre pedepse, editura Humanita, Bucureşti, p.4910 Sergiu Bogdan, Criminologie, editura Univrersul Juridic, Bucureşti, 2009, pp. 60 - 65

Page

6

Numai legile pot stabili pedepsele în funcţie de infracţiuni, iar dreptul de a face acest lucru o are doar leguitorul, care reprezintă întreaga societate unită prin contract social.

Interesul nu este doar acela de a nu săvârşi infracţiuni, ci ca ele să devină tot mai rare în măsura în care aduc o mare atingere societăţii. Pedepsele care combat săvârşirea infracţiunilor trebuie să fie direct proporţionate cu prejudiciul adus societăţii. Aşadar, pedepsele şi gravitatea acestora trebuie să fie în raport cu infracţiuniile comise 11.

Din ceea ce am expus până acum rezultă faptul că scopul pedespsei nu este acela de a tortura sau de a provoca vre-o suferinţă vreunei persoane şi nici de a anula o infracţiune deja comisă. Deci răamâne ca scopul pedepsei să fie acela de a-l împideica pe făptuitor de a comite alte acţiuni ce ar aduce atingeri societăţii şi de a-i convinge pe ceilalalţi să nu comite astfel de acte antisociale.

Pedepsele şi metoda/ metodele de aplicare trebuie alese astfel încât sa fie cât mai eficace societăţii dar în aceelaşi timp sa nu fie tirane pentru vinovat 12.

Criminalul ( Infractorul)

Analizat în termini strict juridici, criminalul este acea persoană care a comis o infracţiune cu vinovăţie sau la care a participat ca autor, complice sau instigator.

Tudor Amza afirmă că “viaţa organismului este compusă dintr-un lanţ de stimuli, reacţii în care fiecare zală este efectul celei precedente. Acest lanţ este o serie închisă de condiţionări bio-psiho-sociale care îl determină pe individ să încalce legea 13.”

Criminologia modernă pune mare accent pe dezvolatrea mentalităţii criminale şi a procesului care duce un individ la delicvenţă 14.

Întrucât, până în prezent, nu s-a dovedit existenţa unor trăsături de ordin bio- antropologic care să diferenţieze infractorul de non- infractor, persoana care încalcă legea penală este considerată ca un eşesc al procesului de socializare.

Criminologia a analizat şi continuă sa studieze coordonatele biologice, psihologice, sociale, eonomice , culturale, care au relevanţă pentru alegerea conduitei infracţionale şi realizarea sau tentativa infracţiunii 15.

Victima

11 Cesare Beccaria, Despre delicte şi despre pedepse, editura Humanita, Bucureşti, p.6712 Cesare Beccaria, Despre delicte şi despre pedepse, editura Humanita, Bucureşti, p.9713 Tudor Amza, Criminologie, editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pp. 34- 3514 I. Deleanu, Biologie şi drept, editura Dacia, Cluj- Napoca, 1983, pp. 48- 5615 Gheorghe Nistoreanu şi Costică Păun, Criminologie, editura Europa Nova, Bucureşti, 1996, pp24- 25

Page

7

Deoarce atenţia specialiştilor a fost îndreptată indeosebi spre infractor şi faptă , după anul 1970 problema studierii victimei a fost luată în serios. Această preocupare a adus criminologiei şi critici deoarece pusese accent doar pe infractor şi faptă nu şi pe victimă.

Cercetarea criminologică a victimei descoperă date suplimentarea în cercetarea criminologică ducând la o mai uşoară înşelegere a acţiunii infractorului. Trebuie admis faptul că obiectul de studiu al criminologiei nu reprezintă un şablon, ci el va continua să sufere modificări, în raport cu noile probleme ce apar şi care vor fi examinate şi explicate 16.

Omul şi acţiunea umană

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale din societate; transmise din generaţie în generaţie, aceste valori au asigurat şi asigură progresul contiuu al omenirii 17.

Spre deosebire de toate celelalte fiinţe, numai omul poate să-şi controleze porniriile primare, să acţioneze conştient şi să facă deosebire între ce e bun şi rău, just şi nejust în relaţiile pe care le desfăşoară în societatea în care trăieşte şi îşi desfăşoara activităţile 18.

Numai omul poate să se perfecţioneze continuu, să-şi analizeze propriu comportament şi să se lase influenţat de ceilalţi membrii ai societăţii. De aceea, este firesc, ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii vieţii omului 19.

Omul, cu toate atributele sale, a stat în centrul reglementărilor juridice penale din toate timpurile, fiind ocrotit nemijlocit împotriva acelora care au atentat la viaţa, integritatea corporală, sănătatea şi integritatea persoanei.

Cesare Beccaria afirmă că “ în general, oamenii lasă cele mai importante reglementări în seama prudenţei cotidiene sau la discreţia celor interesaţi să se împotrivească legilor celor mai benefice care, prin natura lor, au un folos universal şi opun rezistenţă acelei presiuni în vederea căreia (cei interesaţi) au tendinţa de a-şi restânge numărul, concentrând de o parte culmea puterii şi a fericirii, în timp ce lasă de cealaltă parte numai neputinţa şi mizeria 20”.

Vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei

16 Tudor Amza, Criminologie, edirura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pp. 35- 3617 Cesare Beccaria, Despre delicte şi despre pedepse, editura Humanita, Bucureşti, p.4118 Cesare Beccaria, Despre delicte şi despre pedepse, editura Humanita, Bucureşti, p.4119 Alexandru Boroi, Infracţiuni contra vieţii, editura Naţional, Bucureşti, 199620 Cesare Beccaria, Despre delicte şi despre pedepse, editura Humanita, Bucureşti, p.41

Page

8

Prin vătămarea corporală se înţelege o afectare a substanţei corpului uman sau a sănătăţii acestuia 21.

Vătămarea este cosecinţa unei acţiuni agresive prin intermdeiul unui obiect oarecare asupra organismului uman, care are drept efect producerea unui traumatism.

Cele mai frecvente traumatisme provocate prin lovirile sau actele violente- la care se referă art. 180, alin. 2 Cod Penal-, producătoare de vătămări ce necesită îngrijiri medicale, sunt: 22

Echimoza (vânătaia)- este o pată, de culaore roşie, care virează prin albastru, cafeniu sau galben, apărută pe piele, datorită micilor rupturi capilare dermo- hipodemice şi extravazării cu infiltraţie sanguină a ţesuturilor din jur.

Hematomul- este o acumulare de sânge în ţesut, urmare a unui traumatism puternic ce determină ruperea unor vase de calibru mai mare decât în cazul echimozei. Ele pot fi determina tulburări funcţionale, uneori grave.

Excoriaţia ( zgârietura)- este o detaşare superficială a pielii, produsă prin frecarea acesteia de un corp dur, cu suprafaţă rugoasă sau a unui obiect ascuţit.

Plaga ( rana)- leziune a ţesăturilor, superficială sau profundă. Denumirea plăgii este împrumutată de obiectul pe care o produce : plagă zdrobită sau contuză, muşcată, sfâşiată, înţepată, tăiată- înţepată, despicată, împuşcată.23

Noţiunea de punere în pericol a vieţii victimei trebuie să se refere la producerea unor leziuni iniţiale grave sau mai puţin grave care, fără tratament de urgenţă, ar duce în mod cert la maortea victimei 24.

Vătămarea corporală soldată în urma accidentelor rutiere

Nu sunt nici 150 de ani de când a fost inevntat autovehiculul, şi a produs până acum peste 25 de milioane de victime, iar dacă azi, pe plan mondial, se

21 V. Beliş, Medicina Legală,editura juridică, Bucureşti 2000 p. 57- 6322 V. Beliş, Medicina Legală, p. 57- 6323 V. Beliş, Medicina Legală,editura juridică, Bucureşti 2000 p. 57- 6324 V. Beliş, Medicina Legală,editura juridică, Bucureşti 2000, pp. 84-85

Page

9

produc circa 500.000 de decese pe an, în anii următori vor fi peste un milion pe an 25.

În august 2012 s-au împlinit 135 de ani de la apariţia autovehicului şi 125 de ani de la primul accident de circulaţie. De prima aniversare se leagă numele Daimler şi Benz, iar de a doua numele Bridgitei Driscoll. Drept cauză a primului accident experţii stabileau extrema imprudenţă a conducătorului care circula cu o viteză de 6 km/oră 26.

La data de 17 august 1896, doamna Bridget Driscoll în vârstă de 45 de ani a devenit prima victimă a unui accident de circulaţie, atunci când ea a fost lovită şi trântită la pământ de către partea frontală a unui automobil în faţa clădirii Crystal Palace din Londra. Astfel, în timp ce împreună cu fiica ei adolescentă, aceasta se angajase în traversarea străzii din faţa complexului expoziţional, un automobil folosit la curse demonstrative aparţinând companiei anglo-franceze Motor Car a lovit-o la o viteză “ameţitoare” de 4 mile/oră (6,4 km/h) conform declaraţiilor martorilor oculari. Se pare că Arthur Edsel, şoferul automobilului, se urcase pentru prima oară la un volan cu 3 săptămâni în urmă. El efectuase unele modificări la motor, facilitând astfel obţinerea unor viteze de deplasare de două ori mai ridicate, iar în momentul lovirii victimei se pare că purta o discuţie cu pasagerul din spate 27.

Juraţii au dat verdictul de “moarte accidentală” după o deliberare ce s-a întins pe durata a şase ore.

Procurorul a declarat la sfârşitul procesului că un astfel de eveniment nu trebuie să mai aibă loc, nefiind luată însă nici o măsură punitivă împotriva conducătorului auto 28.

România a fost printre primele ţări din Europa care au introdus automobilul. Astfel în anul 1890, a fost adus “trasurica cu 4 roţi”, un Peugeot de 4 CP. În anul 1904 a fost introdus primul regulament de circulaţie 29.

În relaţia om- vehicul- stradă, rolul major în accidentare îl deţine omul, riscul de accidentare crescând cu 5% pe an. Omul cum s-a spus, este responsabil de accidentele de trafic în 80% din cazuri 30.

De aici afirmaţia că “ accidentul nu este accidental”, deci are nişte cauze ce pot fi cunoscute şi prevenite, dezminţindu-se astfel butada după care, “mai uşor modifici strada şi vehiculul decât comportamentul omului la volan” 31.

25 Gheorghe Scripcaru, Vasile Astărăstoae şi Călin Scripcaru, Medicina Legală Pentru Jurişti, editura Polirom, 2005, p. 74

26 Constantin Gorgos, Ce ştim şi ce nu ştim despre accidentul de circulaţie, editura Medicală, Bucureşti, 1976, p.6

27 Wikipedia, the free encyclopedia ; http://en.wikipedia.org/wiki/Crash_test_dummy28 Wikipedia, the free encyclopedia ; http://en.wikipedia.org/wiki/Crash_test_dummy29 Constantin Gorgos, Ce ştim şi ce nu ştim despre accidentul de circulaţie, editura Medicală, Bucureşti,

1976, p 1730 Gheorghe Scripcaru, Vasile Astărăstoae, Călin Scripcaru, Medicina legală pentru Jurişti, editura

Polirom, 2005, p.7531 Gheorghe Scripcaru, Vasile Astărăstoae, Călin Scripcaru, Medicina legală pentru Jurişti, editura

Polirom, 2005, p.75

Page

10

Accidentul de traffic rutier este acel eveniment de circulaţie petrecut pe drumurile publice, în care au fost lezate persoane şi s-au produs pagube materiale. O altă definiţie mai completă ar fi evenimentul produs pe drumrile publice ce constă în coliziunea dintre două sau mai multe autovehicule sau dintre un autovehicul şi un pieton sau prin lovirea sau căclacrea pietonilor şi care are ca rezultat vătămarea corporală sau chiar decesul, pagube materiale şi stânjenirea trafficului rutier 32.

Accidentele sunt mai frecvente seara şi nopatea (prin adaptarea dificilă a vederii la întuneric), fapt ce face ca 1km parcurs noaptea să fie de două ori mai periculos decât ziua.

Sunt mai frecvente accidentele produse sâmbăta şi duminica, frecvenţă pusă pe seama creşterii densităţii traficului şi consumului de alcool 33.

Prin urmare şi acolo unde se invocă hazardul, se găseşte de regulă, o greşeală umană, de unde validitatea următoatrelor criterii de supravieţuire pe şosele: exigenţă la eliberarea permiselor de utilizare a drumului public, educaţia rutieră, buna reflectivitate, evitarea consumului de alcool, utilizarea centurilor de siguranţă, evitarea “găurii optice” în conducerea nocturnă unde “ vederea este viaţă”, nerelaxarea vigilenţei în conducerea pe autostrăzi 34.

Un studiu făcut de O.M.S ( cuprinzând opinia a 500.000 de locuitori din diverse ţări) a scos în evidenţă faptul că astăzi şansele de a fi vătămat sau chiar ucis prin accidente rutiere sunt de 3 ori mai mari decât prin alte boli. Astăzi s-a ajuns în situaţia în care accidentele rutiere sa ajungă printe cele 3 cauze de deces, astfel încât în majoritatea ţărilor aceste accidente duc la prejudicii ecnomice, prin pierderea definitivă sau temporală a capităţii de muncă.

32 Camil Suciu, Criminalistică, editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 64033 Gheorghe Scripcaru, Vasile Astărăstoae, Călin Scripcaru, Medicina legală pentru Jurişti, editura

Polirom, 2005, p.7534 Gheorghe Scripcaru, Vasile Astărăstoae, Călin Scripcaru, Medicina legală pentru Jurişti, editura

Polirom, 2005, p.75

Page

11

Capitolul 2 Cauzele vătămării corporale cauzate în urma accidentelor rutiere

Pagubele umane şi materiale în urma accidentelor rutiere

Astăzi se înregistrează în lume , prin accidente de circulaţie, un deces şi 50- 60 de răniri în 3 minute, iar pe zi , 1000 de decese şi 200000 de răniri. Importanţa pagubelor umane prin accidente apare mai evidentă dacă este comparată cu victimele altor boli şi cele provocate în urma accidentelor rutiere. Astfel, în Canada, S.U.A, Olanda, Australia şi Noua Zeelandă accidentele rutiere au provocat mai multe victim în cadrul societăţii decat TBC-ul, febra tifoidă şi diabetul la un loc 35.

Mecanismele unui accident rutier condiţionează tipurile de traume posibile. Accidentele cel mai des întâlnite sunt cele survenite din cauza vitezei mari şi cele în care sunt implicaţi pietoni. În cazul unui accident între un autoturism şi un pieton, foarte importantă este viteza autovehiculului şi statura pietonului.

Conform articolului 77 din Codul rutier, în cazul în care accidentul rutier se soldează cu victime din care a rezultat vătămarea persoanei sau chiar moartea acesteia, eşti obligat să anunţi Poliţia apelând numărul de urgenţă 112 36.

Victimele în marea majoritate, adică 74% a cazurilor sunt bărbaţi. Femeile sunt mult mai prudente atât la volan cât şi ca pietoni, asigurându-se înainte de traversarea printr-un loc nepermis.

Abdo Yazbeck, managerul departamentului de Sănătate în cadrul Băncii Mondiale, afirmă faptul că rănile provocate în urma accidentelor rutiere se numără printre primele zece cauze ale mortalităţii şi invidalităţii şi în viitor acestea au tendinţa să crească 37.

Pagubele umane sunt enorme în ceea ce priveşte accidentele de trafic rutier. Familii întregi trec sub limita sărăciei datorită preţului ce trebuie să-l suporte pentru tratamentul membrilor familiei ce au fost vătămaţi în urma unor astfel de accidente 38.

35 Constantin Gorgos, Ce ştim şi ce nu ştim despre accidentul de circulaţie, editura Medicală, Bucureşti, 1976, p.8

36 Cod Rutier, editura Meteor Press, anul 2011, art. 7737 http://www.business24.ro/impact/stiri-impact/romania-pierde-4-1-miliarde-de-dolari-din-cauza-

accidentelor-rutiere-146704638 http://www.business24.ro/impact/stiri-impact/romania-pierde-4-1-miliarde-de-dolari-din-cauza-

accidentelor-rutiere-1467046

Page

12

Accidente 2002 Accidente 2003 Accidente 2004 Accidente 20050

50

100

150

200

250

300

350

188208 211

299

Numărul de accidente rutiere în intervalul 2002- 2005

Femei 26%

Bărbaţi 74%

Victimele accidentului rutier

Femei 26 %Bărbaţi 74%

Page

13

Conform reprezentanţilor Ministerului Transportului, accidentele rutiere provoacă pierderi de 2% din PIB-ul României. Anul trecut, numărul persoanelor vătămate prin accidente rutiere a crescut aproximativ la valoarea de 4000de persoane, valoare atinsă în trecut în anul 199139.

În afară de suferinţa şi drama pe care o reprezintă infirmitatea rezultată din accidentele de trafic rutier mai sunt si pagubele materiale sau economice care sunt si ele destul de serioase. Amintim din acestea:

Blocarea unui număr ridicat de paturi în spitalele de primiri urgenţe Înfiinţarea de servicii speciale pentru recuperarea vătămaţilor Scăderea forţei de muncă

Toate aceste estimări economice se stompează dacă ne gândim că este vorba despre viaţa şi sănătatea umană 40.

Din statistica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii rezultă că aproximativ 35 de milioane de persoane sunt rănite anual în accidentele rutiere. Supravieţuirea omului nu depinde de pericolele naturale, ci de cele artficiciale printre care pe primul loc se numără automobilul care nu numai ca congestionează traficul şi poluează aerul dar provoaca 80% din numărul de invalidităţi 41.

Urmările sunt cu atât mai tragice cu cât victimele provin în cea mai mare parte din rândul populaţiei tinere. Decesul nu reprezintă numai o tragedie familială, ci şi o pierdere pentru societate având în vedere eforturile ce se depun pentru educarea şi formarea profesională a tinerilor 42.

Cauzele producerii accidentelor 2011 2012

39 http://www.business24.ro/auto/stiri-auto/accidentele-rutiere-provoaca-pierderi-anuale-de-2-5-miliarde-de-euro-1458522

40 Constantin Gorgos, Ce ştim şi ce nu ştim despre accidentul de circulaţie, editura Medicală, Bucureşti, 1976, p.10

41 I. Bolocan, I. Stanca – Accidentul de circulaţie – Ed. Militară,Bucureşti, 197742 Constantin Gorgos, Ce ştim şi ce nu ştim despre accidentul de circulaţie, editura Medicală, Bucureşti,

1976, p.10

Page

14

Indisciplina pietonilor 87 79

Viteza exesivă şi neadaptarea la condiţiile de drum 37 53

Neacordarea priorităţii de trecere 22 17

Neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers 12 16

Depăşiri neregulamentare 9 10

Alte cauze 23 19

Omul, autovehiculul şi drumul

Factorii esenţiali care se asociază în cauzalitatea apariţiei accidentelor de circulaţie sunt următorii:omul, autovehiculul şi drumul . Principalele cauze ale

Page

15

accidentelor rutiere sunt, potrivit statisticilor,neatenţia din partea pietonilor şi comportamentul imprudent al conducătorilor auto 43.

Omul este responsabil în 80-90 % din numărul de accidente rutiere, acesta apare în dublu rol : omul produce accidentul dar tot omul resimte efectul acestuia.

Gradul cel mai ridicat de responsabilitate îl au şoferii cu vârste cuprinse între 18şi 24 de ani. Având o vârsta foarte fragedă, aceştia nu conştentizează că în mâna lor se află integritatea unor persoane sau chiar şi viaţa. Persoanele cu o deficienţă de caracter şi personalitate reprezintă un grad de pericol ridicat 44.

Un al doilea factor, dupa cel al vârstei fragede, este oboseala. Oboseala şi neatenţia joacă şi ele un rol important în producerea de vătămări corporale, reprezentând 10-20% din cauzele de producere a accidentelor. Oboseala se instalează după depăşirea timpului legal de şofat, lucru ce îl întâlnim cel mai des la şoferii mijloacelor de transport în comun,fapt care duce la diminuarea capacităţii de conducere şi la reflexele şoferilor 45.Un alt factor ce îi revine omului este neatenţia în timpul şofatului. Mulţi dintre şoferi desfăşoară concomitent cu condusul numeroase activităţi precum vorbitul la telefon fără a a vea căşti, schimbatul postului de radio sau a cd-urilor sau alte activităţi ce le disturbă atenţia de la drum 46.

Putem afirma că în ceea ce priveşte factorul uman, accidentele au următoarele cauze: excesul de viteză, neatenţia pietonilor, depăşirea neregulamentară, neasigurarea priorităţii de trecere, conducrea sub influenţa alcoolului, conducerea imprudentă, nesemnalizarea schimbării sensului de mers, oboseala, boala, adormirea la volan, forţarea semaforului sau conducerea fără permis 47.

Un rol esenţial la factorul uman este reprezentat de vârsta conducătorilor (şoferii mai bătrâni produc mai puţine accidente decât conducătorii tineri).

Al doilea factor esenţial îl reprezintă autovehiculul. În marea majoritate cea mai deasă cauză este starea necorespunzătoare a autovehicului şi lipsa evaluării tehnice periodice. Starea autovehicului prezintă o importanţă majoră, de el ţinând evitarea sau producerea accidentelor rezultate cu vătămări corporale.

43 C. Lupu Gh. Diniţă – Cercetarea la faţa locului a accidentelor decirculaţie – Bucureşti, 197044 I. Bolocan, I. Stanca – Accidentul de circulaţie – Ed. Militară,Bucureşti, 197745 I. Bolocan, I. Stanca – Accidentul de circulaţie – Ed. Militară,Bucureşti, 197746 Mircea N. Costin, Răspunderea penală şi civilă pentru încălcarea regurilor de circulaţie pe drumurile

publice, editura Dacia, Cluj-Napoca, 197847 I. Bolocan, I. Stanca – Accidentul de circulaţie – Ed. Militară,Bucureşti, 1977

Page

16

Traversarea neregula-

mentară 31%

Viteza15%

Neacordarea de prior-itate pietoni 9%

Impru-denţa în

conducere 9%

Depăşirea neregu-lamen-tară 5%

Altele 31%

Cauzele accidentelor soldate cu vătămări corporale

Traversare neregulamentară 31%

Viteza 15%

Neacordare prioritate pietoni 9%

Imprudenţa în conducere 9%

Depăşire neregulamentară 5%

Altele 31%

Page

17

Dacă un autovehicul în urma unui accident poate fi reparat uşor prin înlocuirea părţilor afectate, în ceea ce priveşte omul recuperarea acestuia şi reintegrarea în societate se face cu eforturi şi suferinţe enorme 48.

Principalele cauze, în ceea ce priveste factorul mecanic, sunt: defecţiuni ale sistemului de frânare, direcţia, iluminarea şi semnalizarea. Dintre cei trei factori, acesta ocupă cel mai restrâns loc cu numai 5% din totalul principalelor cauze. Factorul mecanic poate fi cumulat cu factorul uman, deoarece buna funcţionarea a autovehicului ţine de propietarul acestuia sau de cel ce il foloseşte 49.

Ultimul factor este constituit de drumul pe care se circulă. Din 1989 şi până în 2012 infrastructura drumurilor nu diferă foarte mult, redenumindu-se doar unele drumuri în autostrăzi, expres sau naţionale.Ştim cu toţii starea precară a drumurilor din România, lipsa semnalizării, gropile din asfalt şi denivelările care sporesc riscul de accidente. Autostrăzile, dacă le putem numi aşa, si drumurile expres, pe care autovehiculele,teoretic, ar trebui să se deplaseze cu viteze mari, nu sunt protejate cu garduri, existând pericolul pătrunderii animalelor pe calea de rulare 50. Şi aici putem spune că principalele cauze sunt reprezentate de : lăţimea, declinătatea, curbura , natura şi starea îmbrăcămintei drumului, indicatoarele, refugiile şi spaţiile verzi, drumurile neiluminate şi lipsa indicatoarelor 51.

48 Mircea N. Costin, Răspunderea penală şi civilă pentru încălcarea regurilor de circulaţie pe drumurile publice, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978

49 I. Bolocan, I. Stanca – Accidentul de circulaţie – Ed. Militară,Bucureşti, 197750 R a d u G a i n s c h i , I u l i a n F i l i p , Expertiza tehnică a accidentelor rutiere, Editura Tehnică,

Bucureti, 200251 I. Bolocan, I. Stanca – Accidentul de circulaţie – Ed. Militară,Bucureşti, 1977

Page

18

Vineri; 336

Duminică; 428

Zilele în care s-au produs cele mai multe accidente soldate cu vătămări corporale în

ultimele 10 luni ale anului 2012

VineriDuminică

Page

19

Capitolul 3 Acţiunea de vătămare corporală soldată în urma accidentelor de trafic ce este privită din punct de

vedere criminologic

Modalităţii şi formele sub care se desfăşoară

Identifica locul accidentului. Asigura zona producerii accidentului si ia masuri de fluidizare a traficului sidesfasurare a acestuia in conditii de siguranta.

Identifica toate persoanele implicate in accidentul de circulatie (autor, victima, martori oculari).

Ridica de la fata locului eventualele mijloace materiale de proba. Elaboreaza schita locului accidentului si procesul verbal de cercetare la fata locului in care sunt consemnate primele informatii despre modul cum s-a produs accidentul, persoanele care au fost implicate si despre vatamarile corporale suferite de victime.

Administreaza toate probele necesare finalizarii dosarului de cercetare penala privind accidentul rutier si il inainteaza Parchetului de pe langa judecatoriasectorului pe raza caruia s-a produs evenimentul rutier pentru a dispune asupra solutiei.

Modalitati de aplicare în criminologie a unor metode de

cercetare

Modalitati de aplicare în criminologie a unor metode de cercetare ce au fost elaborate în vederea realizării altorscopuri decât acelea ale explicării criminalităţii , cât şi interferenţa care este posibil să se producă aici între metodele proprii ştiinţelor sociale şi metodele specifice ale altor domenii decercetare (cum ar fi medicina) au drept consecinţă „un anume dualism pe plan metodologic. Acest dualism nu trebuie privit ca un mozaic, un inventar de metode şi tehnici împrumutate din alte discipline, ci trebuie considerat ca având o finalitate integratoare.

Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 şi 21, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi cea

Page

20

prevăzută la art. 181, săvârşite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Când săvârşirea faptei prevăzute în alin. 1este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Fapta prevăzută în alin. 2 dacă este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă faptele prevăzute la alin. 3 şi 4 sunt săvârşite de către o persoană care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani, în cazul alin. 3, şi închisoarea de la unu la 5 ani, în cazul alin. 4.

Pentru faptele prevăzute în alin. 1 şi 3, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Pentru faptele prevăzute la alin. 2 şi 4, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Cod penal actualizat prin: Lege nr. 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010 ; Lege nr. 169/2002 - privind modificarea şicompletarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 10 aprilie 2002, Monitorul Oficial 261/2002;

Identificarea este o activitate complexă care are drept scop stabilirea identităţii. Ea este realizată de regulă de cătreexpertul criminalist (într‐o expertiză criminalistică) ori de către specialistul poliţiei judiciare (în cuprinsul unui Raportde constatare tehnică).

Procesul de identificare prin relevarea acelor trăsături generale şi particulare ale obiectului căutat (obiectul de identificat) se face de la general la particular şi presupune înprincipal examinarea urmelor lăsate de aceste obiecte.Metodologia identificării presupune două etape obligatorii:

mai întâi, examinarea separată a obiectului purtător de urme apoi examinarea comparativă a urmelor în cadrul examinării separate

specialistul va analiza obiectelepurtătoare de urme în mod individual, separat, încercân a afla cât mai multe detalii utile identificării.

Page

21

Urmele create de mijloacele de transport auto se împartÎn 3 tipuri:

urme de rulare (create de roţi) urme de impact urme de substanţe provenite de la autovehicule

În faza statică a cercetării la faţa locului o atenţie deosebită. Va fi acordată:

identificării victimelor, acordării primului ajutor şitransportării la unităţile sanitare

îndepărtarea surselor de pericol (incendiu, explozie) în general prin deconectarea sistemului de alimentare electrică a

autovehiculelor delimitarea perimetrului de cercetat şi îndepărtarea curioşilor,

oprirea sau devierea traficului rutier pentru a nu compromite urmele accidentului

identificarea martorilor şi a persoanelor implicateîn evenimentul rutier

stabilirea modificărilor intervenite în câmpul infracţiunii de la comiterea faptei până la sosireaechipei de cercetare la faţa locului (mutarea victimelor sau transportarea lor la spital, mutarea autovehiculelor pentru degajarea părţii carosabile ş.a.)

stabilirea locului unde au fost transportate victimele în vederea determinării stării de sănătate, a audierii acestora

fixarea locului infracţiunii prin descriere în procesul verbal, prin efectuarea de fotografii şi înregistrări video.

Un moment deosebit de important al cercetării la faţa locului îl constituie identificarea obiectelor principale(victima, autovehiculul, urmele de frânare, urmele de târâre,locul impactului ş.a.), măsurarea distanţelor dintre acestea–date esenţiale pentru corecta determinare adinamici produceriiaccidentului. De asemenea în mod grabnic un ofiţer sau subofiţer de poliţie va conduce conducătorii auto implicaţi în accident la o unitate sanitară în vederea luării de analize de sânge pentru stabilirea prezenţei în sânge eventual, a

alcoolului sau a altor substanţe interzise.

Page

22

Capitolul 4 Efectele vătămării corporale soldate în urma vătămării corporale

Victima unui accident de circulaţie care este internată în spital primeşte îngrijirile medicale de specialitate (intervenţii chirurgicale, proteze, orteze,medicamente etc.), cazare şi masă. Casa de Asigurări de Sănătate decontează spitalului cheltuielile de spitalizare efectuate (într-un anumit cuantum).

Spitalul, prestator al serviciilor medicale, este obligat să recupereze banii, ce reprezintă costurile spitalizării victimei, de la autorul producerii accidentului, de la asigurătorul RCA al acestuia sau de la partea responsabilă civilmente şi va vira banii (în cuantumul respectiv) în contul Casei județene deAsigurări de Sănătate. În acest sens, spitalul se constituie parte civilă în procesele penale şi îşi primeşte banii după doi-trei-cinci ani, după ce se termină procesul penal. Cheltuielile de spitalizare în caz de accident de circulaţie rutieră, constituieun prejudiciu direct cauzat victimei și un prejudiciu indirect al prestatorului de servicii medicale. Aceste cheltuieli suntsuportate de spitalul al cărui pacient este victima accidentului rutier şi sub nici o formă de acesta dacă este asigurat sauco-asigurat în sistemul de sănătate publică . Subrogarea spitalului (înlocuirea sau substituirea) în drepturileși obligațiile victimei pentru serviciile medicale prestate, este o subrogație legală, prevăzută de art. 313 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind

reforma în domeniul sănătăţii.

Page

23

Capitolul 5 Modalităţi de combatere şi prevenire a infracţiunii de vătămare corporală soldată în urma

accidentelor rutiere

Introducere

Porninind de la definirea accidentului rutier ca fiind un eveniment întâmplător şi neprevăzut care cauzează o avarie sau aduce rănirea, mutilarea ori moartea unei fiinţe, constatăm că în accidentul de trafic rutier sunt implicaţi în general doi factori importanţi: autovehiculul şi omul în multiplele sale calităţi: conducător auto, pasager, pieton sau biciclist 52.

O definire mai complexă şi mai exactă consideră accidentul ca fiind un eveniment cu urmări socialmente periculoase care constau în distrugerea sau avarierea mijloacelor de transport sau a altor bunuri, moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, eveniment care apare în timpul circulaţiei sau exploatării mijloacelor de transport ca urmare a acţiunilor sau omisiunilor conducătorilor auto, pietonilor, călătorilor sau altor persoane ori altor cauze 53.

S-a ajuns la situaţia în care accidentele rutiere să figureze printre principalele trei cauze de deces în majoritatea ţărilor dezvoltate, să afecteze în special grupele de populaţie tinere, să aducă prejudicii incalculabile, atât familiei, cât şi societăţii, prin pierderi de vieţi omeneşti sau prin pierderea temporară sau definitivă a capacităţii de muncă.

Omul a creat un instrument (autovehicolul) al cărui sclav a devenit, dar tot el trebuie să găsească resursele necesare care să-l facă din nou stâpanul lumii pe care a creat-o 54.

Accidentele de circulaţie antrenează serioase pagube economice pentru societate, dintre care:

Blocarea unui numar ridicat de paturi în spitalele de urgenţă. Înfiinţarea de servicii de specialitate pentru recuperarea accidentaţilor. Scăderea forţei de muncă a ţării respective.

În Bucureşti, fiecărui accidentat i-au revenit în medie, 27 de zile de incapacitate temporară de muncă, iar statul a cheltuit în medie 2000 lei pentru fiecare accidentat.

52 Ferenc Fagyas "Aspecte teoretice şi practice privind cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de trafic rutier" MAI 2010 - p. 1

53 Emilian Stancu “ Tratat de Criminalistică”, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, p. 613

54 Constantin Gorgos "Ce stim si ce nu stim despre accidentul de circulatie", Editura Medicala, Bucuresti 1976, p. 7

Page

24

Accidentele de circulaţie au devenit astăzi o problemă de sănătate publică 55.

Întrucât numărul de factori care intervin în producerea accidentului este deosebit de mare, trebuie găsită o metodă, aceasta fiind metoda statistică.

Concomitent cu creşterea numărului de autovehicule, creşte şi viteza de deplasare a acestora. Într-o anchetă a ONSER, făcută pe un lot de conducători auto ce circulau cu o viteză de peste 120 km/h, a obţinut următoarele răspunsuri:

60% considerau că circula cu o viteză modestă. 30% considerau că circulă rapid. 10% considerau că circulă lent 56.

În ultimii 15 ani, circulaţia rutieră din România a cunoscut o dezvoltare semnificativă, în condiţiile dublării parcului de autovehicule, care însumează în prezent peste 4,6 milioane de unităţi şi creşterii numărului posesorilor de permis de conducere, care este de aproximativ 5,6 milioane. În contradicţie cu aceste creşteri, infrastructura rutieră a rămas aproximativ în aceeaşi parametri ca şi în anii ’90. Pe acest fond, în pofida măsurilor adoptate de instituţiile şi organizaţiile cu atribuţii ori preocupări în domeniu, climatul de siguranţă rutieră s-a deteriorat, numărul accidentelor de circulaţie crescând cu 5,3 %, de la 6.557, în anul 2004, la 6.905, în anul 2005 57.

Principalii factori ce duc la producerea accidentelor rutiere ar fi:

consumul de alcool sau substanţe ilegale/legale ce provoacă anumite stări la nivel cerebral/cognitiv;

starea deplorabilă a carosabilului; starea tehnică a autovehiculelor; inconştienţa, precum şi intoleranţa unora ce i-au drept scut autovehiculele

proprii sau avuţia lor/părinţilor sau a celor ce conduc autovehicule cărora nu le aparţin;

lipsa educaţiei, şi aici contribuie mai mulţi factori, şi anume părinţi, şcoli, mass media;

teribilismul şi lipsa experienţei; nepurtarea centurii de siguranţă; agresivitatea; neadaptarea vitezei la condiţiile de drum 58

55 Constantin Gorgos, Ce ştim şi ce nu ştim despre accidentul de circulaţie, editura Medicală, Bucureşti, 1976, p.10

56 Constantin Gorgos "Ce ştim şi ce nu ştim despre accidentul de circulaţie", Editura Medicală, Bucureşti 1976, p. 19

57 IPJ Mureş - Accidentele rutiere -http://ms.politiaromana.ro/prevenire/accidente_rutiere/accidente.html

Page

25

Prevenirea accidentelor de circulaţie în urma cărora apar vătămările corporale

Pentru a preveni accidentele rutiere trebuie să avem în vedere o serie de elemente dintre care:

Comportamentul psihologic. Starea sănătaâăţii (Conducător sau pieton). Tipul de sistem nervos. Consumul de medicamente (droguri), alcool sau alte substanţe ilegale 59.

Pentru pietoni:

Conform articolului 66 aliniatele 1,2 şi 3 din Codul Rutier:1. Pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa

acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.

2. Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

3. Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic 60.

Poliţiştii recomandă pietonilor ca traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului. De asemenea, pietonii trebuie să se asigure temeinic înainte de pătrunderea pe partea carosabilă şi să folosească accesorii fluorescente, reflectorizante sau haine de culori deschise, noaptea ori în condiţii de vizibilitate redusă, atunci când circulă pe partea carosabilă a drumului public 61.

58 ACCIDENTELE RUTIERE şi prevenirea lor - http://secarianu.blogspot.ro/2011/06/accidentele-rutiere-si-prevenirea-lor.html

59 Constantin Gorgos "Ce ştim şi ce nu ştim despre accidentul de circulaţie", Editura Medicală, Bucureşti 1976, p. 14

60 Marius Sănculescu, Noul Cod Rutier, editura Teocora, Bucureşti 2010, art 66, alt 1,2,361 Mara Răducanu - Abaterile pietonilor - 08.11.2012 - Mediafax -

http://jurnalul.ro/stiri/observator/abaterile-pietonilor-principala-cauza-generatoare-de-accidente-rutiere-in-primele-noua-luni-din-an-628361.html

Page

26

O statistica făcută în Bucureşti, arată că pietonii indisciplinaţi sunt o cauză frecventă a accidentelor.

Indisciplina pietonilor este una dintre principalele cauze de producerea unor accidente. O statistică realizată la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Bucureşti arată că au avut loc 30 de accidente în primele nouă luni ale acestui an, produse în urma traversării neregulamentare a pietonilor. Numărul accidentelor este în scădere în perioada ianuarie-septembrie 2012, faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, în intervalul amintit din acest an au avut loc 181 de accidente grave soldate cu decesul a 34 persoane şi rănirea gravă a 176 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011 când au fost înregistrate 191 accidente grave soldate cu decesul a 39 de persoane şi rănirea gravă a 173 persoane. Dacă pe primul loc în statistică se situează ca şi cauză generatoare viteza excesivă, pe locul doi se află traversarea neregulamentară a pietonilor prin loc nepermis 62.

O altă statistică făcută în judeţul Tulcea arată acelaşi lucru. Conform unei analize prezentate de reprezentanții Inpectoratului Județean de Poliție Tulcea, în perioada ianuarie – octombrie 2012, în județul Tulcea au avut loc 86 accidente grave în urma cărora 17 persoane au murit, 91 au fost rănite grav și 45 de persoane au fost rănite ușor.

Pe primul loc în lista cauzelor care au dus la aceste accidente este viteza (a cauzat 24 accidente grave, care s-au soldat cu doi morți și 23 de răniți grav), pe locul al doilea  este traversarea neregulamentară (a cauzat nouă accidente grave, care s-au soldat cu doi morți și șapte răniți), iar pe locul al treilea se află abaterile bicicliștilor (din această cauză au avut loc opt accidente grave, care s-au soldat cu un mort și șapte răniți) 63.

Sfaturi pentru prevenirea accidentelor rutiere pentru pietoni:

Circulaţi numai pe trotuare sau pe pistele special amenajate. Pe timp de noapte, dacă circulaţi pe partea carosabilă a drumului, aplicaţi

pe îmbrăcăminte, accesorii reflectorizante sau aveţi la îndemână o sursă de lumină vizibilă din ambele părţi.

Traversaţi drumul public doar prin locurile premise. Înainte să vă angajaţi în traversare, asiguraţi-vă de mai multe ori. Respectaţi regulile de circulaţie rutieră şi adoptaţi un comportament

preventive.64

62 Monica Sandu - 09 Noiembrie 2012 - http://www.ziartop.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=40124:statistica-arat-c-pietonii-indisciplinai-sunt-o-cauz-frecvent-a-accidentelor-in-arge&catid=4:fapt-divers&Itemid=5

63 Claudia Petraru - 27.11.2012 - http://www.obiectivtulcea.ro/statistica-a-inspectoratului-judetean-de-politie-tulcea-17-persoane-au-murit-si-aproape-o-suta-au-fost-ranite-grav-in-accidente-rutiere.html

64 IPJ Teleorman - Sfaturi pentru prevenirea accidentelor rutiere - http://tr.politiaromana.ro/index.php/prevenire/37-sfaturi-utile/314-sfaturi-pentru-prevenirea-accidentelor-rutiere

Page

27

Pentru conducătorii auto:

Înainte de a pleca la drum, trebuie verificată întotdeauna starea tehnică a autovehiculului.

Viteza de deplasare trebuie adaptată permanent la condiţiile concrete de drum, trafic şi meteo.

Pentru a evita eventualele derapaje, echipaţi-vă autoturismele cu pneuri de iarnă şi nu bruscaţi comenzile maşinii.

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic, reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. Pentru un trafic rutier mai sigur vă recomandăm să respectaţi limitele legale de viteză!

Renunţaţi să vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool. Înainte de a porni la drum, puneţi-vă centura de siguranţă. Va rugăm să manifestaţi atenţie sporită în zonele în care sunt prezenţi

copiii, protejându-i de eventuale accidente. Nu uitaţi că oboseala la volan vă poate fi fatală 65.Măsuri de prevenire a adormirii la volan (în cazul în care trebuie să

parcurgeţi distanţe mari de drum):

Înainte de a pleca în cursă, odihniţi-vă pentru cel puţin 8 ore. Planificaţi-vă  drumul cu pauză la fiecare 2 ore sau 160 Km. Călătoriţi în cabină cu un partener sau un pasager care să observe semnele

de oboseală. Evitaţi folosirea medicamentelor sau a consumului de alcool. În cazul în care s-a instalat starea de oboseală opriţi-vă într-un refugiu şi

odihniti-va puţin. Opriţi-vă pentru a  consuma cafea şi pentru a realiza câteva exerciţii fizice

66.Starea tehnică a vehicolului este una esenţială în ceea ce priveşte accidentele

rutiere. Cele mai întâlnite defecţiuni tehnice cauzatoare de accidente sunt:

48.5 % Defecţiuni la sistemul de frânare. 22.5 % Defecţiuni la sistemul de direcţie. 5 % Defecţiuni la sistemul de iluminare. 24 % Alte defecţiuni 67.

65 IPJ Teleorman - Sfaturi pentru prevenirea accidentelor rutiere http://tr.politiaromana.ro/index.php/prevenire/37-sfaturi-utile/314-sfaturi-pentru-prevenirea-accidentelor-rutiere

66 IPJ Dolj - Sfaturi de prevenire a accidentelor rutiere datorate starii de oboseala a conducatorilor - http://dj.politiaromana.ro/prevenire/programe/prevenire_accidente_rutiere.html

67 Constantin Gorgos "Ce stim si ce nu stim despre accidentul de circulatie", Editura Medicala, Bucuresti 1976, p. 19

Page

28

Capitolul 6 Modalităţi de reeducare a condamnaţilor în penitenciar

Primirea condamnaţilor în penitenciar

Primirea condamnaţilor în penitenciar este un prim moment important pentru întregul proces de reeducare şi se face distincţie între două situaţii:

când condamnaţii recidivişti sunt depuşi în penitenciar ca urmare a mandatului de executare a pedepsei;

când recidiviştii sunt primiţi prin transfer de la alte penitenciare.

În prima situaţie este necesară o cunoaştere a condamnatului sub aspectul mediului de provenienţă, a situaţiei familiale, a pregătirii şcolare şi profesionale, profilul moral şi cauzelor care l-au condus la săvârşirea infracţiunii.

În situaţia transferului, pe lângă menţiunile de mai sus, se impune prezentarea unor aprecieri oficiale cu privire la activitatea individului în celelalte penitenciare, făcându-i-se recomandări 68.

Factorii tratamentului penitenciar pot fi grupaţi în trei categorii: Din prima categorie fac parte: munca, pregătirea profesională,

şcolarizarea, educaţia generală, pregătirea sociala şi îngrijirea religiosmorală.

Din a doua categorie fac parte: activităţile în conformitate cu timpul liber,exerciţiile fizice, vizitele şi corespondenţa cu cei din exterior şi învoirea

dinînchisoare.

Din a treia categorie fac parte: cărţile, revistele, ziarele, mijloaceleaudiovizuale(radio, TV), sprijinul pentru munca socială şi tratamentul

psihologic,cât şi cel medical 69.Educaţia condamnaţilor are rolul ei bine stabilit, deoarece îi ajută pe ceiprivaţi de libertate să acumuleze un bagaj minim de cunoştinţe pe care le

pot aplica după liberare, în viaţa de zi cu zi. Izolarea celulară sau în camere comune în penitenciar afectează psihicul

individului, împingându-l spre izolare morală. Se declanşează o stare de permanentă tensiune psihică cu dorinţa puternică de evadare. Supraaglomerarea şi condiţiile precare din unităţile de detenţie afectează în mod direct starea psihică a deţinutului, fiind adesea asimilate de către CEDO tratamentelor inumane şi degradante 70.

68 Valeriu Bujor, Criminalitatea recidiviştilor, Ed. Lyceum, 1998, Chişinău , pag. 2369 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academina de Poliţie „Alexandru

Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 2570 C. IOAN, Umanismul dreptului execuţional român – acordarea drepturilor în mediul penitenciar, Ed.

Hamangiu, 2007

Page

29

În acest sens sunt necesare:

Derularea unei munci îndelungate de prevenire a abaterilor disciplinare. Adoptarea unei atitudini exigente de către personalul penitenciarului,

dar cu obiectivitate, neadmiţându-se nici cea mai neînsemnată încălcare anormelor legale de ordine şi disciplină, dar nici exagerată.

Folosirea cu discernământ a pârghiei măsurilor disciplinare şi arecompenselor, făcând din acestea mijloace eficiente de reeducare.

Crearea opiniei de masă a condamnaţilor respectivi la acţiunea dereeducare 71. Conceptele de tratament penitenciar poartă această denumire pentru că

ele îşi demonstrează utilitatea în muncă. Relaţii de corespondenţă între factorii şi conceptele tratamentului

penitenciar: factorului muncă îi corespunde conceptul: produs muncit, oferă hrană

şi un trai decent, dar şi o relaxare necesară; factorului pregătire profesională îi corespunde conceptul: evaluarea

personalităţii unei persoane în funcţie de calificarea profesională dobândită.

factorului îngrijire moral-religioasă îi corespunde conceptul: existenţaconştiinţei morale, care prevede că binele să fie înfăptuit, iar răul evitat 72.În viaţa fiecărui om educaţia sanitară are o prioritate deosebită, căci de ea

depinde sănătatea noastră.Avându-se în vedere rolul educaţiei sanitare, în penitenciare s-a accentuat

necesitatea ei în activitatea cu cei privaţi de libertate. Datorită numărului mare al celor aflaţi într-un penitenciar, este necesară respectarea cu multă stricteţe a normelor de igiena sanitară individuală şi colectivă, pentru a preveni şi a combate bolile de tot felul.

Medicul unităţii penitenciare este cel mai în măsură să aleagă acestemetode sanitare, dar va fi nevoit să ţină cont de subiectul şi specificul problemelor de însuşit:

prelucrarea şi verificarea cunoştinţelor condamnaţilor pe care le-audobândit;

în mod individual, se va arăta ce reguli de igienă trebuie respectate decondamnaţi în anumite situaţii;

informarea celor aflaţi în detenţie cu privire la anumite boli, prin broşuri şi prin afişe;

prezentarea unor filme documentare cu caracter sanitar-educativ 73;

71 Petrache Zidaru, Drept execuţional penal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 9572 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academina de Poliţie „Alexandru

Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 2773 C. Ioan, Umanismul dreptului executional roman – acordarea drepturilor in mediul penitenciar, Ed.

Hamangiu, 2007

Page

30

Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului creează condiţii şi elaborează programe de instruire profesională a condamnaţilor. Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei sînt recunoscute în condiţiile stabilite de lege 74.

Distincţia dintre educaţie şi formare poate fi, practic, puţin semnificativă pentru populaţia penitenciară. Mulţi deţinuţi au puţine calificări educative şi au nevoie să obţină competenţe de bază. Educaţia în închisoare poate beneficia de o exploatare intensivă a resurselor umane (de exemplu, printre populaţia penitenciară putem găsi indivizi calificaţi, care pot fi utilizaţi în activităţile de învăţămînt şi de formare a celorlalţi deţinuţi).

Şcolile de meserii din cadrul instituţiilor penitenciare îndeplinesc următoarele funcţii:

efectuează pregătirea specialiştilor pe profilul respectiv; organizează perfecţionarea calificării pentru specializarea deja avută; au rolul de centru metodic, care acordă ajutor condamnaţilor ce se

instruiesc nemijlocit în procesul de producere al întreprinderilor sistemului penitenciar.

Pentru condamnaţii la detenţie de pînă la 6 luni, calificarea profesională este mai dificilă, fiindcă o meserie nu se poate învăţa într-un timp aşa de scurt. Pentru aceştia se poate face, în schimb o apropiere, o familiarizare, o practică profesională (condamnatul să fie pus să lucreze într-o meserie, s-a ajute pe un muncitor calificat), urmînd ca după liberare să urmeze un curs, o şcoală profesională în vederea unei calificări profesionale complete.

În condiţiile în care condamnaţii rămîn în penitenciar un an sau doi, aceştia pot învăţa meserii mai simple cum sînt: zidar, cizmar, tîmplar, fierar, croitor, sudor 75.

Religiozitatea condamnaţilor poate fi influenţată de personalitateapreotului capelan. Ca slujitor ce face legătura între om şi Dumnezeu,preotul depenitenciar trebuie să fie şi un bun psiholog, să se apropie cu dragoste de ceicondamnaţi, să-i povăţuiască cu bunătate şi să le sădească în suflete nădejdea şicredinţa că Dumnezeu îi iubeşte ca un părinte atotbun şi nu i-a uitat 76.

Prin educaţie înţelegem un fenomen social general, permanent şi continuu, în cadrul căruia se face un transfer de valori spirituale, politice, morale,

74 C. Ioan, Umanismul dreptului executional roman – acordarea drepturilor in mediul penitenciar, Ed. Hamangiu, 2007

75 Alexadru Cebanaş - Ghidul privind implementarea programului penitenciar de bază - Chişinău 2009 - pag. 32

76 Valeriu Bujor, Criminalitatea recidiviştilor, Ed. Lyceum, 1998, Chişinău , pag. 18

Page

31

ştiinţifice, juridice, culturale, religioase, în scopul formării şi dezvoltării personalităţii omului 77.

În cazul anumitor persoane, care prezintă pentru societate un pericol real,dar care nu pot fi pedepsite (bolnavi mintal), legea dă dreptul să se ia anumite măsuri de siguranţă împotriva acestor persoane pentru binele celorlalţi. Acestemăsuri stringente se iau doar atunci când starea de pericol a respectivuluiindivid s-a exteriorizat prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală 78.

În contextul Regulilor Europene pentru penitenciare, „meseria desupraveghetor” reprezintă:

„o profesiune care necesită dibăcie” şi care trebuie să aibă la bazăînsuşirea tehnicii profesionale;

profesiune a relaţiei, care cere o bună practicare a tehnicilor decomunicare;

profesiune de justiţie.

Supravegherea în mod schematic are menirea organizării materiale a vieţiide penitenciar. În practică, supravegherea trebuie în primul rând să asiguredesfăşurarea vieţii din închisoare, în sectorul de care supraveghetorul răspunde.

Apelurile şi controalele de efectiv, plimbările, etc., trebuie asigurate zilnic. Deasemenea, prin actele profesionale privind securitatea personalului şi apenitenciarului trebuie să înţelegem acţiunile de verificare prin sondaj a gratiilor, percheziţionarea celulelor şi a celor aflaţi în detenţie etc.

Responsabilitatea supraveghetorului este esenţială, pentru că el este celcare trebuie să răspundă în cazul unor evenimente negative.

Statutul de supraveghetor presupune o diferenţiere a comportamentuluiprofesional, potrivit poziţiei lui faţă de cei aflaţi în spatele gratiilor,corespunzător locului şi funcţiei pe care o îndeplineşte în cadrul secţiei dedeţinere 79.

La noi în ţară există asociaţia „Youth for Justice”. “Youth for Justice” a luat fiinţă la 1 septembrie 2009 atunci când un

grup de tineri masteranzi în “Probaţiunea, Administrarea Comunitară a Justiţiei şi Prevenirea şi Combaterea Consumului Ilicit de Droguri”, din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, au decis că cea mai bună formă de a-şi susţine proiectele în sfera justiţiei este legalizarea unei asociaţii.

Asociaţia “Youth for Justice” a fost prezentă în data de 29 iunie 2011 la Penitenciarul Jilava pentru a sărbatori Ziua Naţională a Administraţiei din Sistemul Penitenciar. Scopul a fost de a creşte gradul de conştientizare a

77 Valeriu Bujor, Criminalitatea recidiviştilor, Ed. Lyceum, 1998, Chişinău , pag. 5278 Ion Oancea. Drept execuţional penal. Ed. All, Bucureşti, 1996, p. 23879 Petrache Zidaru. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Academina de Poliţie „Alexandru

Ioan Cuza”, Bucureşti, 1992, p. 75

Page

32

persoanelor private de libertate faţă de munca de reabilitare şi reintegrare pe care ceilalţi “privaţi de libertate” (personalul) o depun zi de zi 80.

În vederea atingerii scopurilor propuse specialiştii noştrii organizează cu persoanele private de libertate următoarele activităţi:

cunoaşterea personalităţii; identificarea nevoilor privind adaptarea la condiţiile privării de libertate

în vederea asigurării regimului individualizat şi progresiv de executare a pedepsei;

dezvoltarea deprinderilor sociale; dinamizarea relaţiilor cu mediul de suport şi comunitatea; asistarea psihologică; asistarea moral - religioasă; derularea unor programe generale şi specifice adaptate nevoilor

persoanelor private de libertate 81;

Programele sunt desfăşurate de către personalul angajat sau prin colaborarea cu reprezentanţii instituţiilor publice şi voluntarii acreditaţi pentru activităţi de educaţie şi asistenţă psihosocială desfăşurate în penitenciar sau în comunitate şi se adresează fără nici un fel de discriminare tuturor persoanelor private de libertate.

Resursele materiale şi financiare necesare activităţilor de educaţie şi asistenţă psihosocială sunt asigurate de către administraţia locului de deţinere, dar pot proveni şi din donaţii, sponsorizări sau finanţări prin proiecte.

În funcţie de cerinţele şi nevoile de educaţie şi asistenţă psihosocială ale persoanelor private de libertate, unitatea de detenţie poate încheia protocoale de colaborare cu instituţiile publice şi organizaţiile societăţii civile care desfăşoară activităţi în acest domeniu 82.

80 http://www.yfj.ro/despre-noi/ 81 http://www.yfj.ro/actiuni-2011/82 http://www.penitenciaruljilava.ro/psbj-reinsertie-sociala- persoane-private-de-libertate.html

Page

33

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 20110

200

400

600

800

1000

1200

802

220 216172 171

714 746798

861

1030

871

Infracţiuni contra persoanei- vătămarea corporală săvârşită de conducătorii auto

Infracţiuni contra persoanei- vătămare corporală săvârşită de conducătorii auto

Capitolul 7 Reintegrarea condamnaţilor în societate

Page

34

Reintegrarea infractorului

Reintegrarea este un proces educativ, reeducativ şi de tratament aplicat persoanelor condamnate penal, prin care se urmăreşte readaptarea infractorilor la sistemul de norme şi valori general acceptate de societate, în scopul reintegrării sociale a acestora şi prevenirii recidivei. Din definiţia prezentată rezultă caracteristicile acestui tip special de recuperare socială :

vizează persoane care au săvârşit deja o infractiune; are drept scop imediat prevenirea recidivei; reprezintă o componentă a prevenirii speciale; constituie un demers social realizat în mod ştiinţific de personal

calificat în acest scop; metodele reintegrării sunt: educarea, reeducarea şi tratamentul; 83

Educarea vizează mai ales pe infractorii a căror personalitate a suferit o "socializare negativă", asimilând norme şi valori contrare celor general acceptate de societate.

Reeducarea se adresează infractorilor a căror personalitate a suferit o inadaptare la sistemul de norme amintit.Educarea şi reeducarea se realizează prin modalităţi diverse, atât teoretice, cât şi practice, prin care se doreşte ca infractorii să redobândească respectul pentru oameni şi lege, pentru muncă, pentru calificarea ori recalificarea profesională etc.

Tratamentul se realizează prin metode terapeutice apreciate a fi adecvate (chirurgicale, medico-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice etc.), urmărindu-se remodelarea personalităţii infractorului, ameliorarea tendinţelor sale reacţionale, reînnoirea motivaţiilor care îi animă interesele şi modificarea atitudinilor acestuia, în scopul reinserţiei sociale prin readaptarea la mediul socio-cultural 84.

Reintegrarea socială presupune restructurarea caracterului infractorului astfel încât acesta să poată activa în societate fără a comite, pe viitor, infracțiuni 85.

Experienţa închisorii în viaţa infractorului

83 The Art of Persuading Judges, Antonin Scalia & Bryan A. Garner. Thomson/West. 2008,p.24

84 Criminologie,în P. Bouzat et Jean Pinatel,Traite de droit penal et de criminologie, Tome III ,Paris,Ed.Dalloz,1963, p.395-396

85 Gamer Bryan, A Handbook of Basic Lawn Terms, Minessota, 2001, pp. 50-52

Page

35

Experiența închisorii este un rit unic de trecere. Pentru unii, închisoarea reprezintă o abatere benefică și abruptă de la un comportament antisocial, o oportunitate de a-și schimba viețile. Pentru alții, timpul din închisoare dezvoltă sau intensifică atitudinile și relațiile de "bandă", aceștia îmbrățisând o identitate criminală. Pentru alții închisoarea dezumanizează, transformându-i în oameni "amărâți". Așa cum unii oameni nu iși revin din traumele războiului, așa unii nu iși revin din experiența închisorii. Reintegrarea condamnatului într-o casă și într-o comunitate este dificilă și presupune implicarea tuturor factorilor sociali pentru ca aceasta sa fie efectivă 86.

Deoarece mulți infractori eliberați nu au legături puternice cu familia sau cu comunitatea, se vor întoarce, cel mai probabil, la vechile obiceiuri. Mulți vor comite din nou infracțiuni pentru a se susține financiar, deoarece accesul la servicii sociale, la o casa, un loc de muncă este aproape imposibil. Comunitatea joacă un rol esențial în procesul de reintegrare, iar membrii societații trebuie să gasească un echilibru între frica și neîncrederea cauzată de reîntoarcerea prizonierilor și să ofere suport social și servicii pentru aceștia.

Foștii condamnați sunt obligați să depașeasca multe alte obstacole pentru a se integra cu succes. În plus fața de dosarul criminal, aceștia se confruntă cu deficite educaționale, probleme de sănătate și tratamente inadecvate de mai multe feluri. În ceea ce privește educația, prizonierii sunt mult mai puțin educați decât restul populației 87. Problemele de sănatate sunt de asemenea obstacole în calea succesului, iar lipsa asigurărilor medicale la reîntoarcerea în societate îngreuneaza reintegrarea condamnaților.

Solomon, Johnson, Travis și McBride precizează trei faze necesare pentru o reintegrare cu succes:

protejarea și pregătirea prin intermediul programelor instituționale controlul și refacerea prin intermediul programelor de tranziție în

comunitate susținerea și suportul printr- o combinație de programe ce vizează

comunitatea pe un termen lung 88.

Într-un studiu din 2003, Seiter și Kadela indică training-urile de formare profesională, programele de căutare a unui loc de muncă, programele de

86 Spoială Alexandru, Probațiunea și reintegrarea socială a infractorilor, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2007, p. 20-21

87 Caroline Wolf Harlow-Bureau of Justice Statistics,Department of Justice programs revised 4/15/03 Education and Correctional Population ,January 2003

88 A Report of the Reentry Roundtable,Amy L. Solomon,Kelly Dedel Johnson, Jeremy Travis, Elizabeth C. McBride. ,October 2004

Page

36

reabilitare a consumului de droguri, programele înainte de eliberare și cele după eliberare, ca cele mai eficiente programe 89.

Deși există numeroase chei pentru o reintegrare reușită, Travis sumarizează cinci principii esențiale:

pregătirea pentru reintegrare (calificări și aptitudini care se vor concretiza în locuri de muncă la eliberare);

construirea unor legături între închisori și comunități; momentul eliberării, eliberarea din închisoare nu este finalul

procesului; formarea unui cerc de suport cu influențe pozitive; promovarea unei reintegrări reușite 90;

Personalitatea indivizilor care se întorc acasă de la închisoare a fost conturată de istoria delictelor și a abuzului de substanțe, a calificărilor pentru muncă și a experienței profesionale, sanătații fizice și psihice, experienței din închisoare, atitudinilor, convingerilor și a trăsăturilor personalității. Familiile pot să ofere un sprijin important prizonierilor care se reîntorc acasă, pot să faciliteze delictele și abuzurile de droguri sau pot să fie victime ale infractorilor, nedorind să știe nimic de aceștia la eliberare 91.

Visher și Travis, în 2003, precizează că reintegrarea pe termen lung a prizonierilor va depinde de următoarele caracteristici personale:

circumstanțele anterioare închisorii (caracteristicile familiei, profilul demografic, experiența profesională, calificările profesionale)

experiențele din închisoare (durata pedepsei, participarea la programele de tratament, contactul cu familiile și prietenii, pregătirea înainte de eliberare)

experiențe imediate după închisoare ( momentul eliberării, nevoia unei locuințe, suportul familiei)

experiențele integrării în comunitate (experiențele angajării, influența apropiaților, legăturile familiale, serviciul social de suport, supravegherea justiției) 92.

89 Prisoner Reentry: What Works,. What Does Not, and What Is Promising. ,Richard P. Seiter., Karen R. Kadela.,2003

90 A Report of the Reentry Roundtable,Amy L. Solomon,Kelly Dedel Johnson, Jeremy Travis, Elizabeth C. McBride. ,October 2004

91 Christy Visher, Jeremy Travis, Transitions from Prison to Community: Understanding, Londra,200492 Christy Visher, Jeremy Travis, Transitions from Prison to Community: Understanding, Londra,2004

Page

37

Probleme identificate în contextul îndeplinirii de către organele de stat a rolului de reintegrare socială a infractorilor

Găsirea unui loc de muncă pentru un fost deținut este esențială, deoarece acesta descoperă respectul de sine și o liniște care vine din munca onestă. De asemenea, având un loc de muncă, fostul prizonier ia contact cu oameni noi, de la care poate învața și dezvolta ca om. Locul de muncă îi asigură o ocupație prin care se poate întreține, îi redă respectul de sine. Fostul deținut se confruntă cu prejudecata oamenilor, fiindu-i greu să își gasească un loc de muncă, mai ales acum când rata șomajului e ridicată, inclusiv celor pregatiți fiindu-le dificil să gasească un loc de muncă 93.

Familia este foarte importantă pentru reintegrarea foștilor infractori, sprijinul acesteia obligându-i moral pe aceștia să devina parinți sau soți mai buni. Fostul deținut are nevoie de înțelegerea familiei sale, de dragostea și suportul fiecărui membru 94.

Comunitatea trebuie să depașească prejudecățile legate de foștii infractori și să-i ajute pe aceștia pentru a se reintegra. Comunitatea a fost locul unde intenția de a săvârși delictul a apărut și unde delictul s-a produs. Societatea civilă trebuie să fie conștientă de aceste lucruri și să acționeze în consecință, străduindu-se să găsească mijloace de reintegrare pentru foștii condamnați. Un loc important ar trebui să-l ocupe Primaria de unde își are domiciliul sau unde își desfășoară activitatea prin acțiuni de voluntariat, cursuri ,fiindcă mulți dintre cei dominați au grad scăzut de instruire și educație 95.

Oricare ar fi strategiile sau programele utilizate pentru a facilita reintegrarea foștilor deținuți, este unanim acceptat că aceștia au nevoie de ajutor pentru o integrare reușită. Pentru a se descurca și trăi în societate, foștii condamnați trebuie să fie implicați în activități sociale, într-un mediu constructiv și benefic, necesitând o comunicare continuă cu familia, organizațiile implicate și cu comunitatea 96.

În sfârșit,cel mai sigur dar cel mai dificil mijloc de a preveni infracțiunile este de a perfecționa educația,obiect prea vast și care depașește granițele pe care ni le-am trasat ,obiect, care ține prea intrinsec de natura guvernării ,pentru ca să nu fie mereu până în cele mai depărtate secole un câmp steril al fericirii publice, și cultivat doar ici și colo de puțini ințelepți.

93 Spoială Alexandru, Probaţiunea şi reintegrarea socială a infractorilor, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2007

94 Garner Bryan, A Handbook of Basic LawnTerms, Minnesota, 200195 Christy Visher, Jeremy Travis, Transitions from Prison to Community: Understanding, Londra,200496 Schnell DP., The Prisoner' Family: A study of the Effects of Imprisonmenr on the Families of

Prisoners, San Francisco, 1976

Page

38

Un mare om,care luminează umanitatea care-l prigonește ,a arătat în amănunt care sunt principalele precepte de educație cu adevarat folositoare oamenilor ,adică ea constă mai puțin într-o mulțime sterilă de obiecte decât în alegerea și precizarea lor ,constă în a înlocui originalele cu copiile în fenomenele atât morale cât și fizice pe care întamplarea sau ingeniozitatea le prezintă sufletelor fragede ale tinerilor ,în a îndemna spre virtute pe calea ușoară a sentimentului și în a-i abate de la rău prin calea sigură a necesității și a neajunsului,și nu prin calea nesigură a ordinului ,care nu obține decât o supunere falsă și de moment 97.

Punctul de pornire în reintegrarea fostului deținut în societate este acela că nu trebuie realizat mai mult control decât strictul necesar și ca fostul infractor să fie susținut și motivat să trăiască o viață fără infracțiuni prin ajutorul acordat în dezvoltarea lui personală, socială, profesională și educațională: control și securitate contra sprijin și motivare. Este bine de a oferi foștilor deținuți mai mult sprijin neîntrerupt și eficient, grijă și servicii pentru reabilitare 98.

Prevenirea recidivei este punctul central, o dată cu integrarea/reintegrarea socială a celor care au intrat în conflict cu legea penală. Un scop pentru o reintegrare mai bună a persoanelor eliberate din locurile de detenție este de a furniza asistență foștilor deținuți și familiilor acestora în perioada custodială.Un alt scop este: informarea, încurajarea și implicarea comunității în rezolvarea problemelor asociate cu infracționalitatea.

Pentru o reintegrare mai ușoară în societate este necesar ca fostul deținut să cunoască și să învețe regulile societății care tot nu sunt suficiente din motiv că este necesară înțelegerea și respectarea legilor. Fiecare trebuie să înțeleagă că a respecta legile nu este ușor, dar este absolut necesar dacă vrea să trăiască printre ceilalți oameni și să nu fie pedepsit 99.

Așa cum am văzut mai sus, Beccaria aduce vorba despre virtuți ,un subiect foarte important in viața oamenilor,indiferent dacă sunt foști deținuți sau oameni fără legături cu infracțiunile.Atunci când vom studia viața foștilor deținuți înainte de închisoare virtuțile sunt un lucru pe care nu-l vom trece cu vederea.

Așa cum spune și Cicero atunci când vorbim despre viața unui om trebuie să avem în vedere virtuțile sale înainte de toate .Când vom analiza viața lui trebuie însă ,distinse cu atenție acele vicii care par a imita virtutea.Căci răutatea imită prudența ,trufia care înalță prea mult imită mărinimia sufletului ,risipa imită dărnicia ,cruzimea imită dreptatea.Toate cele exagerate în acest fel par asemănătoare străduințelor bune 100.

Orice deținut trebuie să înțeleagă că societatea încearcă să realizeze o împărțire dreaptă a bunurilor, a locurilor de muncă, a posibilităților de educație,

97 Cesare Beccaria, Despre infracțiuni și pedepse, Ed. Rosetti ,Bucuresti 2001 ,p.14498 Spoială Alexandru, Probaţiunea şi reintegrarea socială a infractorilor, Ed. Cartea Universitară,

Bucureşti, 200799 V.Cioclei, Manual de criminologie, Ed.All, Bucureşti, 1999100 Cicero ,Arta oratoriei ,Ed. Saeculum Vizual ,Bucuresti,2007, p. 71-73

Page

39

a premiilor, a banilor. În vederea acordării sprijinului practic de care condamnații au nevoie după eliberare, serviciile au încheiat numeroase protocoale de colaborare cu instituții și organizații locale, cum ar fi: agențiile de formare și de ocupare a forței de muncă, primăriile, serviciile sociale, direcțiile de protecție a drepturilor copiilor etc. Serviciile de reintegrare socială și supraveghere sunt, de asemenea, competente să ofere servicii de asistență, consiliere, programe de resocializare și de pregătire pentru deținuți.Toate aceste programe se desfășoară în baza unor acorduri de colaborare între servicii și penitenciare.Ținând cont de faptul că, comportamentul infracțional este determinat de numeroși factori particulari și sociali, în rezolvarea problemei de resocializare și reintegrare a condamnaților ,în fiecare caz este necesar un tratament diferențiat, individual, prin aplicarea celor mai eficiente forme și metode de lucru 101.

În acest scop trebuie studiate personalitatea și istoria dezvoltării sale criminale, identificate motivele și factorii, care l-au împiedicat să respecte legea, determinate particularitățile ei psihologice.Persoanele care s-au aflat în detenție o perioadă îndelungată de timp nu întotdeauna se pot orienta corect în libertate.

Odată acceptat ajutorul oferit de societate ,ea va încerca să-l influențeze pe infractor,să-i schimbe concepțiile,să-i formeze o nouă optică de viață care să-l ajute să se integreze în societate 102.

O altă metodă de resocializare ar fi metoda relațiilor de grup ,care se bazează pe teoria asociațiilor diferențiale și constă în punerea infractorului în contact cu grupuri sociale care respectă legea. Această metodă se aplică în general în perioada de probațiune sau de eliberare condițională și succesul ei depinde de respectarea unor reguli între care menționăm:

grupul va fi constituit în așa fel încât infractorul să se bucure de o anumită considerație

cu cât infractorul va fi atras mai mult de către grup ,cu atât mai mare va fi influența pe care grupul o va exercita asupra acestuia

atracția exercitată de grup trebuie să se bazeze pe interesele majore ale delicventului și nu pe cele marginale

grupul constituit trebuie să fie predominant anticriminal ,astfel încât orice abatere de la normele grupului să fie considerată o apropiere de calea infracțională

grupul este acela care trebuie să-și exercite presiunea asupra infractorului și să nu aștepte ca schimbările comportamentale să se ivească de la sine103.Astfel de metode au avut și au mare audiență în țările dezvoltate, mai ales

in S.U.A .În urma unui studiu de caz în ceea ce privește aprecierea şanselor de

reintegrare în societate a persoanelor private de libertate, funcţionarii

101 Cioclei Valerian Dumitru , Manual de criminologie, Ed. C.H. Beck,Bucuresti ,2007, p.100102 Stănoiu R.M., ”Introducere în criminologie”, Editura Academiei, Bucureşti, 1989, p.118103 Nistoreanu Gh., Păun C., Criminologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, p.638

Page

40

administraţiei centrale a penitenciarelor, în proporţie de aproape 90% spun că şansele de reinserţie socială există doar în mică sau foarte mică măsură.Angajaţii penitenciarelor sunt mai degrabă sceptici faţă de posibilitatea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate,considerând că aceștia au sanșe foarte mici de reintegrare în societate 104.

Argumentând predicţiile pesimiste cu privire la şansele de reintegrare a deţinuţilor,comunitatea a considerat în mare parte că vina aparţine societăţii în ansamblul ei şi deloc activităţii din sistemul penitenciar românesc.Totuşi, cu toate că angajaţii penitenciarelor sunt sceptici cu privire la şansele de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, jumătate din populație consideră că, rolul principal al instituţiei penitenciare este de reintegrare socială 105.

Capitolul 8 Reeducarea societăţii

Probleme identificate în contextul îndeplinirii de către organele de stat a rolului de reintegrare socială a infractorilor

 În contextul asistenței oferite de către stat persoanelor eliberate din detenție, am putea identifica următoarele probleme principale :

Numărul redus de personal al secțiilor penale implicat în activități de evidență și supraveghere;

Imposibilitatea acordării serviciilor de asistența și consiliere pentru persoanele eliberate din locurile de detenție de către specialiștii secțiilor penale;

Lipsa personalului secției penale, specializat pentru activitatea de evidență, supraveghere și consiliere a minorilor aflați în termen de probă;

Lipsa cadrelor secției penale de specialitate în domeniul asistenței sociale și psihologie 106;

Spațiu și dotări inadecvate activităților de asistență, consiliere și

supraveghere a persoanelor libere;

104 Marian Voicu Bujorică ,articol prezentat pe 5 oct 2011 ,Televiziunea Română105 Marian Voicu Bujorică, articol prezentat pe 10 oct 2011, radio Chişinău106 Schnell DP., The Prisoner's Family: A study of the Effects of Imprisonmenr on the Families of

Prisoners, San Francisco, 1976

Page

41

Înștiințările privind eliberarea persoanelor din detenție nu conțin informații privind comportamentul persoanei în perioada detenției;

În dosarul personal lipsește fișa de identificare a nevoilor beneficiarului;

Activitățile de supraveghere adeseori sunt limitate la simple activități de evidență curentă a persoanelor;

În activitățile de evidență și supraveghere nu sunt implicați voluntari;

Persistă blocaje de cooperare între diversele segmente ale executivului, în procesul de luare a deciziilor în interesul major al persoanelor aflate în dificultate 107;

Deşi am fi tentaţi să credem că unui deţinut îi lipseşte cel mai mult libertatea, deţinuţii recidivişti chestionaţi au afirmat că le lipseşte cel mai mult familia, doar unul fiind de părere că cel mai mult îi lipseşte libertatea. În privinţa lucrurilor cu care le-a fost cel mai greu să se obişnuiască, lucrurile nu se schimbă foarte mult, cel mai greu le-a fost deţinuţilor să stea departe de cei dragi şi le lipsesc activităţile rutiniere pe care le aveau înainte să fie încarceraţi 108.

Persoanele liberate din detenție nu cunosc instituțiile administrației publice centrale și locale la care ar putea să se adreseze pentru a obține un sprijin sau au puțină încredere în acestea că le-ar putea fi de ajutor 109.

Angajarea în câmpul muncii a persoanelor eliberate din detenție

Lipsa ajutorului din partea instituțiilor ablitate în vederea resocializării persoanelor eliberate din detenție ,imposibilitatea de a se integra pe piața muncii, ca rezultat al lipsei unei meserii sau une calificări îi determină pe aceștia să comită alte infracțiuni cu scopul reîntoarcerii lor în instituțiile penitenciare.

Revenirea în instituțiile penitenciare reprezintă o soluție pentru ei de a fi asigurați cu un adăpost sau cu hrana necesară,chiar dacă sunt privați de libertate 110.

O altă caracteristică cu referire la persoanele aflate în detenție se referă la statutul social al acestora,din numărul total al persoanelor aflate în detenție ,aproape 48% îl constituie șomerii.Pierderea locului de muncă ,perioada îndelungată de aflare în șomaj,lipsa unui venit care le-ar

107 Schnell DP., The Prisoner's Family: A study of the Effects of Imprisonmenr on the Families of Prisoners, San Francisco, 1976

108 Ion Oancea , " Probleme criminologice" , Ed. All ,Bucuresti, 1994109 Cioclei Valerian Dumitru ,Manual de criminologie, Ed. C.H. Beck,Bucuresti,2007 p.113110 Schnell DP., The Prisoner' Family: A study of the Effects of Imprisonmenr on the Families of

Prisoners, San Francisco, 1976

Page

42

asigura un minimum de existență ,determină persoanele in cauză să comită anumite infracțiuni fără a sesiza riscul la care se expun.Din numărul total al persoanelor aflate în detenție, 98,6% sunt persoane apte de muncă.

De cele mai multe ori, în instituțiile penitenciare ajung persoanle cu un nivel redus de instruire,persoanele cu studii gimnaziale și cele cu studii medii generale reprezintă categoriile cele mai mare de deținuți 111.

Persoanele cu un nivel de studii redus sunt mai predispuse la comiterea infracțiunilor ,și,totodată sunt persoanele care întâmpină mari dificultăți privind angajarea în câmpul de muncă datorită limitării competențelor profesionale.De aceea este necesar un suport din partea instituțiilor guvernamental în ceea ce privește militarea angajării acestora în câmpul de muncă.De cele mai multe ori,persoanele eliberate din detenție nu cunosc instituțiile administrației publice centrale și locale la care ar putea să se adreseze pentru a obține un sprijin sau au puțină încredere în acestea că le-ar putea fi de ajutor 112.

Rolul familiei în reintegrarea socială a foștilor deținuți

Juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații care-și au originea în acte juridice precum:căsătoria,înfierea ,rudenia sau în raporturi asimilate relațiilor de familie 113.

Vorbim despre familia socială, din punct de vedere sociologic,și despre familia legală ,din punct de vedere juridic.Considerăm că din punct de vedere al integrării și reintegrării sociale ,al prevenirii și recidivei ,mai importantă este familia socială pentru că ,în cadrul acesteia este mult mai probabil să fie prezent acel mediu favorabil pentru cultivarea valorilor morale ,culturale și sociale 114.

Rolul organizațiilor non-guvernamentale și a bisericii în reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenție

111 Marian Voicu Bujorică, articol prezentat pe 10 oct 2011,radio Chişinău112 R Gassin ,Criminologie,Ed. Dalloz, Paris 2000 ,p.97-98.113 Ioan Mihăilescu,Sociologie generală , Editura Universității din Bucureşti, 2000, p. 26114 Ioan Mihăilescu,Sociologie generală , Editura Universității din Bucureşti, 2000, p. 26

Page

43

În ultimii ani a fost ajustat cadrul legal al cooperării între sectorul public și cel privat de servicii sociale, deschizându-se, astfel, una dintre perspectivele importante de dezvoltare a sistemului de protecție socială.Având atât suportul oragnizațiilor occidentale, cât și cel guvernamental, s-a dezvoltat că responsabilitatea principală în domeniul social trebuie să fie și să rămână a statului.Rolul statului în protecția socială în general, este fundamental.Rolul ONG-urilor este complementar, fără să poată substitui insă rolul statului. Rolul complementar se referă la preluarea unor probleme neacoperite de către sistem , inițierea unor servicii pe o problematică socială nouă 115.

ONG-urile pot lucra în parteneriat cu statul, fac împreună proiecte, creează un mecanism pe care îl implementează, după care, dacă mecanismul este dovedit util, statul urmează să preia acel mecanism util sau să-l ofere ONG-ului respectiv, asigurându-i finanțarea, atât timp cât există acea problemă 116.

Biserica are de asemenea un rol foarte important în procesul de reintegrare a foștilor deținuți.Dacă putem să-l îndrumăm spre biserică, spre credință și spre Dumnezeu este un pas foarte important.Participarea la slujbele religioase sau citirea de cărți sfinte îl poate ajuta pe infractor să realizeze ce a făcut și să iși dea silința pentru îndreptarea greșelii 117.

Concluzii

115 Spoială Alexandru, Probaţiunea şi reintegrarea socială a infractorilor, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2007

116 Social Media pentru ONG-uri, Nechita Gabriel ,Bucureşti ,2010117 Social Media pentru ONG-uri, Nechita Gabriel ,Bucureşti ,2010

Page

44

Ţinând cont că vătămarea corporală soldată în urma accidentelor de trafic se regăseşte în topul celor mai frecvente infracţiuni în Bucureşti ne face să ne gândim la cauzele ce duc la acestea.

Pornind de la ideea conform căreia accidentul nu este accidental şi că mai uşor modifici strada şi vehiculul decât comportamentul omului la volan ajungem la concluzia că omul produce accidentul dar tot omul resimte efectul acestuia.

Din analiza efectuată, pot afirma că principalii factori esnţiali ce sunt asociaţi cu accidentele de circulaţie ce se soldează cu vătămări corporale sunt omul, autovehiculul şi drumul. Principalele cauze ce ţin de cei trei factori sunt: viteza excesivă, neatenţia pietonilor, oboseala şi adormirea la volan a conducătorilor auto, vârstele fragede a şoferilor, depăşirile neregulamentare, conducerea fără permis, defecţiuni ale autovehiculului – defecţiuni la sistemul de frânare sau la cel de iluminare, strazile neiluminate, lipsa indicatoarelor, gropile din asfalt nesemnalizate sau lipsa gardurilor de separare pe autostrăzi.

Accidentele rutiere sunt cauza a numeroase decese umane anuale în întreaga lume şi a multor traumatisme. De aici, preocuparea tuturor autorităţilor naţionale, centrale şi locale, de a le reduce semnificativ. De fapt, pe lângă pierderile de vieţi omeneşti, consecinţele sociale şi economice ale accidentelor rutiere constituie o povară grea pentru societate. Atât la nivel naţional, cât la nivel european se întreprind acţiuni concertate ce au ca obiectiv ameliorarea şi întărirea securităţii rutiere.

Cu toate acestea, în urma campaniilor şi a acţiunilor de prevenire, accidentele rutiere nu pot fi stopate, ci doar reduse.

Întotdeauna vor exista anumiţi factori ce nu pot fi preveniţi în accidente (defecţiuni tehnice, erori umane).

Condamnaţii, în timp işi ispăşesc pedeapsa, pot învăţa o meserie de bază, se pot înscrie la anumite cursuri educative, pot practica anumite sporturi. Pentru ca mai apoi, după ispăşirea pedepsei, să îşi găsească un loc de muncă în libertate şi să se poată întreţină atât pe ei, cât şi familiile acestora (dacă au).

Cu toate acestea, unii condamnaţi nu renunţă la vechile tabieturi, şi tot vor continua să comită infracţiuni după ispăşirea pedepsei. Pentru ca un fost deţinut să revină în societate, (în legalitate) este nevoie de multă ambiţie, un psihic şi un moral foarte ridicat din partea acestuia.

Procesul de reintegrare a foștilor condamnați este unul destul de dificil.Dar dacă există încredere din partea societății și binevoință din partea oamenilor cred că vom reuși să primim înapoi în societate niște oameni care au plătit pentru faptelor lor.

Bibliografie

Page

45

1. Gheorghe Nistoreanu şi Costică Păun, Criminologie, editura Europa Nova, Bucureşti, 1996.

2. Tudor Amza, Criminologie, editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.3. Dr. Tr. Pop, Curs Criminologie, Cluj, 1928.4. R. Gassin, Criminologie, editura Dalloz, Paris, 1998.5. Cesare Beccaria, Despre delicte şi despre pedepse, editura

Humanita, Bucureşti.6. H. Groppinger, Kriminologie, editura C. H. Beck, Munchen, 1971.7. Traian Pop, Curs de Criminologie, editura Institutul De Arte

Grafice “Ardealul”, Cluj, 1928.8. Sergiu Bogdan, Criminologie, editura Universul Juridic, Bucureşti,

2009.9. I. Deleanu, Biologie şi Drept, editura Dacia. Cluj-Napoca, 1983.10. Alexandru Boroi, Infracţiuni contra vieţii, editura Naţional,

Bucureşti, 1996.11. V. Beliş, Medina Legală, editura Juridică, Bucureşti, 2000.12. Gheorghe Scripcaru, Vasile Astărastoae şi Călin Scripcaru,

Medicina Legală pentru Jurişti, editura Polirom, 2005.13. Constantin Gorgos, Ce ştim şi ce nu ştim despre accidentele de

circulaţie, editura Medicală, Bucureşti, 1973.14. Wikipedia, the free encyclopedia ;

http://en.wikipedia.org/wiki/Crash_test_dummy15.Camil Suciu, Criminalistică, editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1972.16.Codul Rutier, editura Meteor Press, 2011.17. I. Bolocan, I. Stanca, Accidentul de circulaţie, editura Militară,

Bucureşti, 1977.18.C. Lupu, Gh. Diniţă, Cercetarea la faţa locului a accidentelor de

circulaţie, Bucureşti, 1970.19.Mircea N. Costin, Răspunderea penală şi civilă pentru încălcarea

regimului de circulaţie pe drumurile publice, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.

20.Radu Gainschi, Iulian Filip, Expertiza fizică a accidentelor rutiere, editura Tehnică, Bucureşti, 2002.

21.Ferenc Fagyas, Aspecte teoretice şi practice privind cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de trafic rutier, MAI, 2010.

22.Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004.

23.Marius Stănculescu, Noul Cod Rutier, editura Teocora, Bucureşti, 2010.

Page

46

24. Mara Răducanu - Abaterile pietonilor - 08.11.2012 - Mediafax - http://jurnalul.ro/stiri/observator/abaterile-pietonilor-principala-cauza-generatoare-de-accidente-rutiere-in-primele-noua-luni-din-an-628361.html

25.Valeriu Bujor, Criminalitatea recidiviştilor, editura Lyceum, Chişinău, 1998.

26.Petrache Zidaru, Sistemul penitenciar în România, Bucureşti, 1992.27.C. Ioan, Umanismul dreptului execuţional român- accordarea

drepturilor în mediul penitenciar, editura Hamngiu, 2007.28.Alexandru Cebanaş, ghidul privind implementarea programului

penitenciar de bază, Chişinău, 2009.29.Ion Oancea, Drept execuţional penal, editura ALL, Bucureşti, 1996.30.http://www.business24.ro/impact/stiri-impact/romania-pierde-4-1-

miliarde-de-dolari-din-cauza-accidentelor-rutiere-146704631.IPJ Mureş - Accidentele rutiere

-http://ms.politiaromana.ro/prevenire/accidente_rutiere/accidente.html

32.ACCIDENTELE RUTIERE şi prevenirea lor - http://secarianu.blogspot.ro/2011/06/accidentele-rutiere-si-prevenirea-lor.html

33.Monica Sandu - 09 Noiembrie 2012 - http://www.ziartop.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=40124:statistica-arat-c-pietonii-indisciplinai-sunt-o-cauz-frecvent-a-accidentelor-in-arge&catid=4:fapt-divers&Itemid=5

34.Claudia Petraru - 27.11.2012 - http://www.obiectivtulcea.ro/statistica-a-inspectoratului-judetean-de-politie-tulcea-17-persoane-au-murit-si-aproape-o-suta-au-fost-ranite-grav-in-accidente-rutiere.html

35.IPJ Teleorman - Sfaturi pentru prevenirea accidentelor rutiere - http://tr.politiaromana.ro/index.php/prevenire/37-sfaturi-utile/314-sfaturi-pentru-prevenirea-accidentelor-rutiere

36.IPJ Dolj - Sfaturi de prevenire a accidentelor rutiere datorate starii de oboseala a conducatorilor - http://dj.politiaromana.ro/prevenire/programe/prevenire_accidente_rutiere.html

37.http://www.yfj.ro/despre-noi/ 38.http://www.yfj.ro/actiuni-2011/ 39.http://www.penitenciaruljilava.ro/psbj-reinsertie-sociala-

persoane-private-de-libertate.html40.The Art of Persuading Judges, Antonin Scalia & Bryan A. Garner.

Thomson/West. 2008.

Page

47

41.Criminologie, P. Bouzat et Jean Pinatel,Traite de droit penal et de criminologie, Tome III ,Paris,Ed.Dalloz,1963.

42.Gamer Bryan, A Handbook of Basic Lawn Terms, Minessota, 2001, pp. 50-52

43.Spoială Alexandru, Probațiunea și reintegrarea socială a infractorilor, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2007.

44.Caroline Wolf Harlow-Bureau of Justice Statistics,Department of Justice programs revised 4/15/03 Education and Correctional Population ,January 2003.

45.Report of the Reentry Roundtable,Amy L. Solomon,Kelly Dedel Johnson, Jeremy Travis, Elizabeth C. McBride. ,October 2004.

46.Prisoner Reentry: What Works,. What Does Not, and What Is Promising. ,Richard P. Seiter., Karen R. Kadela.,2003.

47.Christy Visher, Jeremy Travis, Transitions from Prison to Community: Understanding, Londra,2004.

48.Schnell DP., The Prisoner' Family: A study of the Effects of Imprisonment on the Families of Prisoners, San Francisco, 1976.

49.V.Cioclei, Manual de criminologie, Ed.All, Bucureşti, 1999.50.Cicero ,Arta oratoriei ,Ed. Saeculum Vizual ,Bucuresti,2007.51.Stănoiu R.M., ”Introducere în criminologie”, Editura Academiei,

Bucureşti, 1989.52.Marian Voicu Bujorică ,articol prezentat pe 5 oct 2011 ,

Televiziunea Română.53.Marian Voicu Bujorică, articol prezentat pe 10 oct 2011, radio

Chişinău.54.Ioan Mihăilescu,Sociologie generală , Editura Universității din

Bucureşti, 2000.55.Social Media pentru ONG-uri, Nechita Gabriel ,Bucureşti ,2010.56.