GEORGE MONEL VATASAN

€migronFiin Noucr Zoolandd

AMINTIRILE UNUI INGINER SILVICROMAN LA ANTIPOZI

LibrisEDITORIALRespect pentru oameni ti c54i

CUPRINS

PREFATA ...........5

EMIGRANTI iN NOUA ZEELANDAAmintirile unui inginer silvic romdnIa antipozi ........ 1'l

EPILOG

INDEX ................321

I

a 1 August 1971 am plecat de la Mtinchen cu Luf-thansa spre emisfera sudici, firi si stim ce nela;teapti;i, mai ales, nesiguri de cum o si ne adap-

t5m la viala in capitalism, perfect corytienli ci nu maiputem da indirit. Avionul nemfesc a sosit cu intirziere laSingapore, de unde trebuia si zburim mai departe cu AirNew Zealand. Spre mirarea noastri, avionul neozeelandez

ne-a a;teptat;i am fost condu;i la el direct pe asfaltul aero-portului, aproape in fugi. Cum naiba or fi transferat baga-

iul, nu am prea infeles.Am zburat o noapte intreagi pini la Sydney, ore intregi

peste Australia si nu am vizut decit o singuri luminigi,probabil la Alice Springs. Mare pustietate ni s-a pirut Aus-

tralia noaptea de Ia 10.000 de metri altitudine.Dupi o escala la Sydney am traversat marea Tasman

pe vreme tare frumoasi, pini am vizut in zare norii albideasupra Noii Zeelande. Ca in numele Maoricesc al girii,Aotearoa,,,Norul Alb ;i Lung". Ce nu spune nici o descrierea lirii e ci norul e alb doar de la distanfi. La Auckland amintrat sub el, ;i era intunecat ;i plin de ploaie, care nu s-a

oprit cu siptiminile.

l'l

GEORGE MONEL VATASAN

La aeroport ne a;tepta Caroline Stacey, a cirei prezenline-a linistit. Nu eram singuri in lumea noui. in plus, ca

fosti sori de caritate, avea un aer linistitor, ,,totul se aran-

ieazd", calitate profesionali.Cum aveam mult bagaj, bine peste limita de 20 de kilo-

grame de persoani, acceptat cumva firi taxi suplimen-tari la Mtinchen, ne-a sirit in ajutor un hamal. in 1971 maierau inci hamali Ia aeroportul din Auckland. Ne-a ajutat sipunem bagaiele pe un cirucior, a trecut cu noi prin vami ;ine-a dus pini la ma;ina lui Caroline. Cind amincercat si-idau hamalului un dolar neozeelandez, cd. tocmai schimba-sem ceva bani, m-a refuzat indignat. Nu cum m-a; fi a;tep-tat, cd i-am dat prea pufin, ci fiindci,,e angaiat la aeroport

;i e plitit pentru ce face"!Caroline ne-a dus la ei acasi, in cartierul Remuera, unul

din cartierele mai de soi ale Aucklandului, de;i nu preaaproape de centru. in dupi masa de iarni ploioasi, camcenu;ie, doar casele neozeelandeze dideau culoare ora;u-Iui. Toate dealurile erau pline de cisule, foarte vesel vop-site in culori pastel, luminoase. Nina a fost, pur ;i simplu,entuziasmati de coloritul optimist al cisugelor. Eu am fostmai degrabi decepfionat. Cisufele erau de fapt case destulde mari, dar majoritatea erau din scinduri in caplama cuacoperi;uri de tabli ondulatd. Nu mi-a mai iesit din cap ciin Noua Zeelandi mai toate casele sunt simple barici.

Casa Stacey-lor era destul de mare, incipitoare ;i din,,brick veneer'1 in loc de scAnduri bitute in caplama, eraimbricati cu panouri de lemn pe care erau lipite plici sub-

liri de cirimidi. De la distangi didea impresia de solidi-tate, dar daci ciocineai peregii... sunau a carton.

12 13

EMIGRANJI iN NOUA ZEELANDA

De;i totul era verde, gridinile pline de flori, limiiigi portocalii plini de fructe, m-a surprins frigul ;i ploaia

pitrunzitoare. Ce-i drept, venisem din toiul verii Euro-pene ;i dupi doi ani in Ceylon, in miezul iernii Australe.Mai riu era ci nu ne-am putut incilzi nici cum in casa Sta-

cey-lor. Aveau un;emineu in salon la care ficeau foc dupiamiaza;ivre-o doui radiatoare electrice, dar tot timpul citam stat la ei in August 1971, am dirdiit.

Caroline ne-a plimbat odatd sau de doui ori prinAuckland cu ma;ina lor, un Ford Falcon nou. Nu i-a venitu;or, ci era singura lor ma;ini, de fapt a companiei, a;a cio folosea toati ziua Don. Ne-a aritat punctele de interes ale

ora;ului, podul peste port, coasta golfului Hauraki, dar ce

mi-a rimas in minte e One Tree Hill,,,Dealul cu un Copac".

Un deal guguiat, probabil un fost mic vulcan, cu un monu-ment si un copac in virf. |ur impreiur, cit vedeai cu ochii,

,,cisuge" colorate, cu gazonin fa;i;i gridinige in spate. Tare

pitoresc, dar de acum ;tiam prea bine ci sunt cam barici.

fi ma;inile pe strizi mi s-au pirut neob$nuite, majori-tatea mirci engleze;ti, cu forme foarte variate, si multe...ca in filme! Dupi un timp am observat cd, pe lingi ci erauengleze;ti, aproape toate erau destul de vechi. Erau insi lafel de multe ca in Germania.

Am avut ocazia si ie;im de citeva ori ,,in ora;", adici incentrul comercial al Aucklandului cu autobuzul, care dinfericire avea o statie nu departe de casa lor. Dupi aglome-ralia din autobuze cu care eram invifafi din Rominia ;iCeylon, cele din Auckland erau pur ;i simplu goale. Ici ;icolo cAte o bitrini sau copil de ;coali. Nici in Germania nu

GEORGE MONEL VATASAN

erau asa goale autobuzele. Cum or fi ficut bani, nu stiu, cibiletele ni s-au pirut ieftine.

Dupi doui sau trei zile ne-a venit ;i bagaiul trimis ,,neacompaniat" cu avionul din Mrinchen, inclusivschiurile noi.De acum eram gata si mergem la destinatia finali, la Toko-roa, sediul intreprinderii unde urma si lucrez. Cum era deasteptat, nu aveam o idee prea clari asupra intreprinderii,cu toate explicagiile pe care ni le-a dat Don. Compania se

chema NZFP Ltd., prescurtat de la New Zealand Forest Pro-ducts Limited si la vremea aia era cea mai mare intreprin-dere din Noua Zeelandi. Avea fabrici inAuckland, Tokoroa,Mataura si naiba ;tie mai pe unde. Avea cam 200.000 dehectare de pidure proprie si cam inci pe atita arendate. $iavea peste 10.000 de salariafi, unul din ei a;teptind sa fiu;i eu. Desi centrul principal al activitigii era la Tokoroa, cufabrica de celulozi si hirtie Kinleith, administralia era laPenrose in Auckland, unde lucra si Don Stacey. Curios insici directorul general (managing director) avea biroul inTokoroa. De fapt, nu am inteles niciodati structura detai-lati a companiei. Nici nu am avut o pozitie care si ceari si;tiu asa ceva.

Don ;i Caroline ne-au plimbat si la vila lor de Ia OrerePoint, pe malul oceanului, ceva mai la Nord de Auckland.O cisuta modesti, dar cu tot ce-i trebuia, pe falezi, des-tul de aproape de ocean, dar destul de feriti de zgomotulvalurilor. Am aflat ci foarte multe familii in Noua Zeelandiaveau astfel de vile, numite batch, se pare ci de la batchelor,burlac, care se gospodire;te cum poate, mai simplu. Cumera miezul iernii, nu prea mi-ar fi venit si stau la OrerePoint peste noapte.

14 15

FMIGRANTI IN NOUA ZFELANDA

I :"|' t t-i '"". "-t

Eig.1. Birourile NZ Forest Products la Kinleith.Fabrica se vede tn spate.

$i a;a, pe 11 August, o dimineali ploioasi de iarni, Donne-a dus la ,,autogara" din Auckland gi ne-a suit, cu toatebagaiele in autobuzul de Tokoroa. Am rimas !u! cind am

vizut ci autobuzele interurbane seminau leit cu... ZIS-

urile din anii 50! inci nu intelesesem ci Noua Zeelandiera in multe privinfe la fel de ,,socialisti" ca Rominia ;ici importurile erau extrem de limitate. Cel pulin autobu-zul nostru, desi demodat, era perfect intrelinut si curat.Pe drum ploaia nu s-a oprit deloc ;i nici cind am ajuns inTokoroa nu s-a luminat deloc. La autogara din Tokoroa ne

a;tepta Brian Larsen, de acum coleg de serviciu. Firi preamulte explicagii ne-a dus la un motel destul de elegant,

ne-a instalat acolo si m-a informat ci a doua zi va veni

GEORGE MONFL VATASAN

si mi ia la serviciu. Foarte nesigur de mine l-am intrebatcine plite;te motelul si ne-a spus ci intreprinderea, bine-ingeles. Nu l-am intrebat insi daci asta include gi mesele.

Cum camera de motel avea gi bucitirioari complet utilati,ne-am repezit pind in ora; (da, Tokoroa era ora;) ;i am

cumpirat cite ceva de mincare. Nu prea mai aveam banide restaurant;i nici nu;tiam cAnd voi lua prima leafi.

Ne-am cuibirit bine in motel, am incilzit camera cu

radiatorul electric, a;a ci, in fine, nu am mai dirdiit;i am

a;teptat si vini prima zi de serviciu. Don mi prevenise sinu mi a;tept la o slujbi ,,grozave" de la inceput, dar nu imididuse alte aminunte. Mi asteptam insi la o pozilie ,,cores-punzitoare" unui inginer silvic cu 15 ani de experienfi.

A;a ci pentru prima zi la serviciu m-amimbricatin cos-

tumul gri, cu cimasi albi gi cravati. Brian m-a luat la orafixati, si m-a dus la Kinleith, unde erau birourile compa-niei, dominate de instalaliile fabricii de celulozi si hirtie.M-a dus in biroul in care lucra el, o sali mare, luminoasi,cu

.l0 sau 12 plansete mari ;i mi-a indicat o plan;eti, care

urma si fie ,,a mea". M-am a;ezat pe taburet ;i... am a;tep-tat. Treptat au venit ceilalgi colegi, majoritatea foarte tineri,aproape alti generafie. Toli in haine de teren, nimeni cu

cravat;. Nimeni nu mi-a dat nici o atenfie sau, mai bine zis,

s-au ficut ci nu ma vid. Dupi un timp, care mi s-a pirutfoarte lung, Brian m-a introdus lui Colin Cornelius, singu-rul din sali care avea birou si scaun, nu planseti ;i taburetinalt. Am inleles ci el e ;eful salii in care urma si lucrez.

Colin mi-a explicat, destul de pe scurt, ci voi lucra ,,sub el"in Log ging Engine ers D ep artmenf ,,,Departamentul Ingine-

16 17

EI\4IGRANTI iN NOUA ZEELANDA

rilor de Exploatiri", ci in mare parte activitatea departa-mentului consti in proiectarea si construclia de drumuripentru exploatarea pidurilor. Asta m-a lini;tit, eram inmeserie. Apoi m-a introdus colegilor din sali, din care ;aseerau topometri ;i patru sau cinci desenatori.

intre timp a apirut ;i ,,locatarul" biroului separat cu

perete de sticli de sala noastri, evident un ;ef mai maredecAt Colin Cornelius. Imediat Colin m-a dus la el, m-a pre-zentat ;i ne-a lisat singuri. $eful, Duncan Blair, topometrude meserie,lucrase un timp in HongKong, mi s-a pirut omfoarte de treabi, mult mai prietenos decit Colin. A stat des-

tul de mult de vorbi cu mine, m-a descusut si vadi ce ;tiu tice intenfii am. Mi-a explicat ci voi lucra ca topometru sub

Colin Cornelius, ci voi fi incadrat caKey Personnel,,,salariat

cheie'l ci mi se va da o casi a companiei si locuiesc ;i civoi avea salariul de 5500 de dolari neozeelandezi pe... an.

M-am cam ingilbenit cind am auzit suma, mi a;teptasemla cel pulin dublu atita. Era insi clar ci nu eram in pozi-

lie si mi tocmesc. Eram total la cheremul lor;i, cumva, insubcon;tient am simgit ci Duncan imi este foarte favorabilsi ci asta e cam tot ce imi poate oferi. Se pare ci m-am ori-entat bine. Mi-a trebuit multi vreme si observ cu citi grijiera totul organizat in intreprindere gi ci nu lisau nimica laintAmplare. Primisem, ce-i drept o plan;eti, nu birou. Dareram in primul rind, la nivel cu Brian;i Colin. De aseme-nea, nici unul din ceilalgi topometrii nu erau key person-nel, siprobabil cd aveau salarii si mai mici ca mine, de;i dinpunctul lor de vedere, eu eram,,incepitor'1

Dupi intrevederea cu Duncan Blair, Colin m-a dus Iamagazie si imi primesc ,,efectele". M-au imbricat din cap

GEORGE MONEL VATASAN

pini in picioare, bocanci de protecfie cu bombeul de otel,casci, hanorac de lini, numit swandry pronuntat suanni,pantaloni cauciucati de protecgie, doar izmene mai trebuiasi cumpir eu. Am primit siunslasher, adici masete de tiiattufi;uri, ceea ce mi-a dat o idee mai clari asupra lucruluice voi avea de ficut. Lucru care urma si includi tiiere detufisuri...

Ne-am intors in biroul cel mare, eu cu bocceaua de efectein spate. Trebuie si fi aritat destul de ciudat, in costum, cucravati, cu boarfele in spate si maseta in mina. Din fericiremajoritatea noilor colegi erau in pauza de cafea, la cantini.

Dupi pauzi, Colin m-a dat in grija lui Ross Thomson, untopometru birbos, cu cel putin zece ani mai tinir ca mine

;i inci elev firi frecventi la ;coala tehnici.Nu pot si zic ci am fost fericit si ajung ucenicul unui

tinerel, firi multi ;coali. Eram insi hotirit si mi adaptezla orice ;i in orice caz eram convins ci e mai bine si lucrezla o intreprindere unde aveam cit de cit pile, Don Stacey,

decit si incerc si gisesc ceva mai bun pe cont propriu. Dinfericire Ross era biiat de ora;, din Wellington, uns cu toateunsorile, care mai avusese de a face cu venetici ca mine. S-a

adaptat destul de usor la accentul meu si eu la ,,dialectul"neozeelandez al lui.

Fiecare topometru din departament avea la dispozigieun Land Rover, bineinteles ci togi in afard de mine, careeram ucenic abia venit. A;a ci am devenit pasagerul luiRoss, in afari de a-i fi;i aiutorul oficial, offsider,in limbaiullocal. Trebuie si recunosc ci in tot timpul cdt am fost offsi-derul lui Ross, si au fost citeva luni bune, nu a ficut nicio-

1B 19

EMIGRANTI iN NOUR ZEELANDA

clati pe ,,!eful" cu mine, ;i doar de citeva ori l-am prins cu

remarci ironice la adresa mea. Poate si fi ficut mai multe,dar nu eram inci destul de bun la englezi si mi prind. De

fapt am avut tot timpul senzalia ci avea oarecare respectpentru mine. Nu profesional, ci inci nu aveam posibilita-tea si arit ce pot, ci ca persoani ,,exotici", dezertor dintr-oqari comunisti, aventurier aterizat pe meleagurile neoze-

elandeze.

Fig. 2. Ninain fala casei de tranzilie dupd ce necumpdrasem prima malind.

Dupi o zi la motel, ni s-a dat o ,,casi de tranzigie", situatilangi ciminul salariagilor necisitorifi. Am cunoscut pen-tru prima dati ,,casa tipici" neozeelandezd:3 dormitoaremici, un salon cu o ni;e ca sufragerie, bucitirie cu cimari,baie, budi ;i spilitorie. Pentru incilzire, doar un;emineu

GEORGE MON EL VATASAN

in salon. Spre surprinderea noastri, cimara era bine apro-vizionati cu tot felul de conserve, zahir, faini, macaroane,ceai, cafea. O zi, doui nu a trebuit si mergem dupi cumpi-rituri;i am folosit timpul liber si ne organizim pugin.

Fabrica si birourile de la Kinleith erau cam la 8 km deoras. Transportul tuturor salariafilor il fdcea intreprinde-rea cu autobuze proprii, conduse nu de;oferi profesioni;tici de salariati, ale;i din schimbul care trebuia transportatla orele respective. Cu un mic supliment la salariile ,,fofe-rilor" intreprinderea economisea leafa a numerosi ;oferi.Asta a fost una din primele mele ,,descoperiri" asupra eco-nomiei capitaliste.

Programul de lucru al salariatilor era de la B la 4, cudoui pauze de cafea de cdte 20 de minute si o iumitate de

ori pentru prinz. Deci opt ore la serviciu, dar sub ;apte orede lucru efectiv pe zi. Si bineingeles ci Simbata era liberi.Nu mai lucrasem in condigii atat de bune pini acum!

Muncitorii, spre deosebire de salariati,lucrau minimum42 de ore pe siptimini, de fapt mai mult. Asta deoareceorele suplimentare, peste cele 42 obligatorii, erau platitecu 50% sau 100o/o in plus, imbunititind astfel substanfialleafa. Salariatii, pe de alti parte, nu aveau dreptul la platade ore suplimentare, ci doar la time in lieu, adici la timpliber in schimbul orelor suplimentare. Mi-a trebuit destulde mult timp si ingeleg diferengele, multe ;i mirunte, intresalariafi, plitigi lunar prin banci si muncirori, plitigi ladoui siptimini, cu bani pe;in, in plic. Se pare ci ideea erasi nu le dea prea mulli bani pe mind dintr-o dati muncito-rilor, ci i-ar bea si ar rimine firi bani pentru restul lunii.

EMIGRANTI iN NOUA ZEELANDA

l'ana ;i descrierea lefii era diferiti: Salariagii erau plitigi unsalariu anual, muncitorii o leafi siptiminale. Interesant e

r'.1 numerosi muncitori ci;tigau mult mai bine decit majo-ritatea salariagilor ;i, in orice caz, diferengele erau reduse

in mare parte de impozitul foarte progresiv.

Ca si primesc salariul, a trebuit si deschid un cont labanci, ;i din cele citeva binci din Tokoroa, am ales Nafi-onal Bank of New Zealand, gindindu-mi ci ,,banca nafio-rrali" e mai siguri decit celelalte, ,,particulare". Mult mai

f .ir:ziu am aflat ci Nationol Bank era o societate pe acfiuni,(',r toate celelalte binci. Aga ci mi-am ficut programare cu

tlirectorul filialei, si imi deschid cont la ei. M-am prezen-

t.lt, nu insi in hainele de teren, cum purtam de acum la

serviciu. Directorul m-a descusut destul de aminungit, de

parci ceream bani, nu ii ofeream si-i ia de la intreprinderepentru mine. Se pare insi ci a fost satisficut, ci am citit c;notase pe fila mea ,,cunoa;te bine procedurile bancare". Pe

b.rza ce mai rimisese din cei 80 de dolari cu care venisem,

nr i-a deschis cont, cu drept de semnituri si pentru Nina ;irni-a dat un carnet de cecuri. Cum nu mai avusesem cecuri

in viala mea, m-am simgit dintr-o dati mult mai impor-tarnt si mai sigur de mine. Si nu aveam nici micar o suti de

clolari in cont!Am rimas insi surprins ci in maioritatea priviliilor

rlin Tokoroa, cecurile erau acceptate firi murmur, mai ales

claci erau semnate pe loc, in fafa casierului. Nu mai pome-

nisem atata incredere in cliengi. Plata, in limita bugetuluinostru nu era problema grea a tirguielilor. Mai greu era

si ne descurcim firi masini intr-o localitate construiti

21

GFORGE MONEL VATASAN

pentru modul de viagi american, case individuale, intinsepe stridufe si infundituri, cu priviliile adunate toate ,,incentru", adici la dracu'n praznic de unde stiteam noi.

Si a;a, dupi fiecare expeditie de cumpirituri, ne ciramincircali acasi, cale de doi kilometri pe scurtitur;, adicipe calea ferati. $i tot timpul pe ploaie, din traversi in tra-versi, parci nu ne apropiam de casi. Calea ferati nu maiera folositi decit de mirfare, care aduceau busteni sauchimicale la fabrici sau, mai rar, transportau hirtie, celu-lozi sau cherestea. Transportul de persoane se terminasede mult, probabil curind dupi rizboi, ci nimeni nu-si maiaducea aminte! De fapt, nici in orisel nu exista transportpublic. Erau taxiuri, ce-i drept, dar trebuia si strdngembani cu desperare si cumpf,rim o masini. Nu era de triitfiri masini. Mi s-a pirut foarte interesant ci marea majo-ritate a pasagerilor de taxiuri erau bi;tina;i, maori. De faptnu cred ci am vizut in Tokoroa vre-odati albi mergAnd cutaxiul. Fie ci aveau ma;ini, fie ci mergeau, ca noi, pe iosdupi tirguieli.

Firi masini era greu ;i cu incilzitul. Pentru toati casa,

mai bine zis baraca, era doar un semineu, in care bigailemne cu nemiluita, si tot frig era. Noroc ci erau ceva scur-tituri in magazioari cind ne-am mutat in casa de tranzifie,altfel am fi inghefat de rot, mai bine zis am fi dArddit, ci nuera inghe! propriu zis. $i a;a ne-am ajutat cu plita electrici,sperind ci nu o si ne taxeze pentru curent in primele sip-timini. Am avut noroc, nu ne-au taxat cu nimic.

Dupi doui, trei zile de acomodare;i rezolvarea proble-melor administrative urgente, echipare, instalare in casi

22 23

EMIGRANTI iN NOUA ZEELANDA

.rm inceput si merg pe teren cu Ross, to learn the ropes, siinvig ce voi avea de ficut. Ca fiecare topometru din depar-

tament, Ross avea responsabilitatea lucririlor intr-un blocde pidure de vre-o treizeci sau patruzeci de mii de hectare.

in cea mai mare parte activitatea noastri consta in mar-carea pe teren a drumurilor de exploatare dupi trasareaficuti pe harti fie de topometru, fie de Colin Cornelius.

Nici pomeneali de muncitori care si deschidi poteci printufiri;, si alinieze ;i si bati giru;i.

Marcarea drumului pe teren consta pur ;i simplu dina cresta coaja copacilor de-a lungul traseului corespunzi-tor de pe harti. Ce-i drept aveam hirfi extrem de bune, cu

curbe de nivel la 5 m interval. Dar si-gi gise;ti drumul prinpadurea de pini, deasi si cu tufiri!, mai ales mure cu spinigi de nepitruns, nu era treabi de nimic. Noroc ci mi des-

curcasem in condigii mai grele ;i cu hirgi mai proaste inCeylon. Dar nu mi s-a pirut munci u;oari. Foarte curAnd

.rm devenit ,,expert" la transpunerea drumurilor de pe

harti pe teren, oarecum spre mirarea lui Ross, mentorulmeu. Probabil ci pentru el, biiat de ora; si firi experienfiindelungati in pidure, specializarea in trasare de drumuria fost mai grea. De fapt mi s-a ;i viitat de ce greu i s-a pirutla inceput sluiba Ia NZ Forest Products.

Lucrul ,,individual" in pidure avea insi;i marele avan-taj ci nu puteam fi supravegheatiindeaproape. A;a ci Ross,

l'olosind din plin lipsa de supraveghere ;i cre;terea vite-zei de trasare datoriti contribuliei mele, m-a plimbat printoati regiunea centrali a Insulei de Nord. Deviza lui, pro-babil corecti, era ci ,,nu putem fi acuzati ci ne plimbim