26
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency Republica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1 Pagina 1 din O R D I N mun. Chişinău 30 ” _ iunie 2020 Nr. Rg04-000141 ,,Cu privire la înregistrarea preţurilor de producător la medicamente” În conformitate cu prevederile Legii nr. 1409-XIII din 17 decembrie 1997 cu privire la medicamente, cu modificările şi completările ulterioare precum şi Legii nr. 1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la activitatea farmaceutică cu modificările şi completările ulterioare şi în scopul asigurării securităţii farmaceutice a populaţiei Republicii Moldova: O R D O N: 1. A aproba lista medicamentelor cu preţul de producător pentru înregistrare, conform anexei nr. 1. 2. A aproba lista medicamentelor generice cu preţuri reevaluate în urma aprobării preţurilor medicamentelor originale, conform anexei nr. 2. 3. A aproba modificările la ordinul Nr. Rg04-000125 din 29.05.2020, conform anexei nr. 3. 4. A include în Catalogul naţional, preţurile de producător aprobate pentru un an calendaristic. 5. Prezentul ordin se plasează pe pagina web a Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. 6. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 7. Controlul executării prezentului ordin mi-l asum.

amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

  • Upload
    others

  • View
    3

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 1 din 18

O R D I Nmun. Chișinău

” 30 ” _ iunie 2020 Nr. Rg04-000141

,,Cu privire la înregistrarea preţurilor de producător la medicamente”

În conformitate cu prevederile Legii nr. 1409-XIII din 17 decembrie 1997 cu privire la medicamente,

cu modificările şi completările ulterioare precum și Legii nr. 1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la

activitatea farmaceutică cu modificările şi completările ulterioare şi în scopul asigurării securităţii

farmaceutice a populaţiei Republicii Moldova:

O R D O N:

1. A aproba lista medicamentelor cu preţul de producător pentru înregistrare, conform anexei nr. 1.

2. A aproba lista medicamentelor generice cu preţuri reevaluate în urma aprobării preţurilor

medicamentelor originale, conform anexei nr. 2.

3. A aproba modificările la ordinul Nr. Rg04-000125 din 29.05.2020, conform anexei nr. 3.

4. A include în Catalogul naţional, preţurile de producător aprobate pentru un an calendaristic.

5. Prezentul ordin se plasează pe pagina web a Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

6. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

7. Controlul executării prezentului ordin mi-l asum.

Director general Eremei PRISEAJNIUC

Page 2: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 2 din 18

Anexa nr. 1 la ordinul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Nr. Rg04-000141

din 30.06.2020

LISTA medicamentelor cu preţul de producător aprobat pentru înregistrare

Antibiotice SA SC, România

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1309030356 Antibiotice SA SC, România

Meropenem Atb®pulbere pentru soluţie injectabilă/perf uzabilă

500 mg N10 1449.4574.80 EUR

2 1309030367 Antibiotice SA SC, România

Meropenem Atb®pulbere pentru soluţie injectabilă/perf uzabilă

1000 mg N10 2845.61146.85 EUR

3 1309290015 Antibiotice SA SC, România

Zifex® complex ovule

ovule500mg/100000 UI/65000UI/15 mg

N7 43.792.26 EUR

4 1808010994 Antibiotice SA SC, România

Rosuvastatină Atb® 20 mg

comprimate filmate

20 mg N10x3 82.164.24 EUR

5 1808010961 Antibiotice SA SC, România

Rosuvastatină Atb® 10 mg

comprimate filmate

10 mg N10x3 69.573.59 EUR

B. Braun Melsungen AG , Germania

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1607360157 B. Braun Melsungen AG ,

Germania

Propofol-®Lipuro 10

mg/ml

emulsie injectabilă/perf

uzabilă

10 mg/ml 20 ml N5 120.14 6.20 EUR

2 1607360135 B. Braun Melsungen AG ,

Germania

Propofol-®Lipuro 10

mg/ml

emulsie injectabilă/perf

uzabilă

10 mg/ml 50 ml N1 60.26 3.11 EUR

Bayer AG, Germania

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1300560258 Bayer AG, Germania

Avelox® 400 mg/250 ml

soluţie perfuzabilă

400mg/250 ml

250 ml N5 1879.83 97.01 EUR

Page 3: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 3 din 18

2 2700270020 Bayer AG, Germania

Diane-35® drajeuri 0,035 mg/2 mg

N21 56.58 2.92 EUR

3 9190700059Bayer AG,

Germania; Bayer Bitterfeld GmbH, Germania; Bayer

HealthCare Manufacturing S.R.L., Italia

Xarelto® comprimate filmate

10 mg N30 999.89 51.60 EUR

4 1809090117Bayer AG,

Germania; Bayer Bitterfeld GmbH, Germania; Bayer

HealthCare Manufacturing S.R.L., Italia

Xarelto® comprimate filmate

15 mg N14x7 3276.38 169.08 EUR

5 1809090173Bayer AG,

Germania; Bayer Bitterfeld GmbH, Germania; Bayer

HealthCare Manufacturing S.R.L., Italia

Xarelto® comprimate filmate

2,5 mg N98 1829.25 94.40 EUR

6 1809090139Bayer AG,

Germania; Bayer Bitterfeld GmbH, Germania; Bayer

HealthCare Manufacturing S.R.L., Italia

Xarelto® comprimate filmate

20 mg N14x7 3276.38 169.08 EUR

Bayer S.R.L., România

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0108960530 Bayer Bitterfeld GmbH, Germania

Aspirin® Cardio comprimate gastrorezistent e 100 mg N14x2 28.29 1.46 EUR

Bilim Ilac Sanayi Ve Ticaret A.Ș., Turcia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0108850581 Bilim Ilac Sanayi Ve Ticaret A.Ș., Turcia

Klamoks® ES pulbere pentru suspensie orală

600 mg /42,9 mg/ 5

ml

100 ml N1 71.22 4.00 USD

Biofarma Ilac Sanayii ve Ticaret AS, Turcia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0100260119 Biofarma Ilac Sanayii ve Ticaret

AS, Turcia

Helmizol 200 mg

comprimate filmate

200 mg N10x4 206.53 11.60 USD

Page 4: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 4 din 18

Bracco Imaging SpA, Italia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0908940015 Bracco Imaging SpA, Italia; Patheon

Italia SpA, Italia

Iopamiro® 300 soluţie injectabilă

612,4mg/ml

100 ml N1 377.43 94.23 RON

2 0908940026 Bracco Imaging SpA, Italia; Patheon

Italia SpA, Italia

Iopamiro® 300 soluţie injectabilă

612,4mg/ml

50 ml N1 195.62 48.84 RON

3 0908940037 Bracco Imaging SpA, Italia; Patheon

Italia SpA, Italia

Iopamiro® 370 soluţie injectabilă

755,3mg/ml

100 ml N1 411.87 102.83 RON

4 0908940048 Bracco Imaging SpA, Italia; Patheon

Italia SpA, Italia

Iopamiro® 370 soluţie injectabilă

755,3mg/ml

200 ml N1 735.02 183.51 RON

5 0908940059 Bracco Imaging SpA, Italia; Patheon

Italia SpA, Italia

Iopamiro® 370 soluţie injectabilă

755,3mg/ml

50 ml N1 205.76 51.37 RON

6 0109290023 Bracco Imaging SpA, Italia; Patheon

Italia SpA, Italia

MultiHance® 0,5 M

soluţie injectabilă

529 mg/ml 20 ml N1 795.06 198.50 RON

Centrul Ştiinţific de Producere "Uzina Chimico-Farmaceutică Borsceagov" SAP, Ucraina

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 9200500493Centrul Ştiinţific deProducere "Uzina

Chimico- Farmaceutică

Borsceagov" SAP, Ucraina

Axotilin soluţie injectabilă

500 mg/4 ml

4 ml N5x2 204.75 11.50 USD

2 9200500494Centrul Ştiinţific deProducere "Uzina

Chimico- Farmaceutică

Borsceagov" SAP, Ucraina

Axotilin soluţie injectabilă

1000 mg/4 ml

4 ml N5x2 284.87 16.00 USD

Compania farmaceutică "Zdorovie" SRL, Ucraina

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1905490022Compania

farmaceutică "Zdorovie" SRL,

Ucraina

Senadexin- Zdorovie

comprimate 70 mg N10 4.63 0.26 USD

Page 5: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 5 din 18

2 1905490044Compania

farmaceutică "Zdorovie" SRL,

Ucraina

Senadexin- Zdorovie

comprimate 70 mg N10x2 8.37 0.47 USD

Deva Holding A S, Turcia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0305620727 Deva Holding A S, Turcia

Desefin 1 g IVpulbere şi

solvent pentru soluţie

injectabilă/perf uzabilă

1000 mg N1 + 10 ml N1

33.83 1.90 USD

2 0305620716 Deva Holding A.S., Turcia

Desefin 1 g IMpulbere şi

solvent pentru soluţie

injectabilă

1000 mg N1 + 3,5 ml N1

33.83 1.90 USD

3 0309550013 Deva Holding A.S., Turcia

Trio Thriple Therapy Package

comprimate filmate; capsule;

comprimate

500 mg +30 mg +1000 mg

N(2+2+2)x7 125.70 7.06 USD

4 0400120373 Deva Holding A.S., Turcia

Ketavel Gel gel 12,5 mg/g 60 g N1 26.71 1.50 USD

Dr. Sertus Ilac Sanayi ve Ticaret Limited Sirketi, Turcia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1200320130 Global Pharmaceutical Industries, Egipt

Lornadopulbere şi

solvent pentru soluţie

injectabilă

8 mg N1 + 2 ml N1 28.49 1.60 USD

Ewopharma International s.r.o, Slovacia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0906110014Lusomedicamenta - Sociedade Tecnica Farmaceutica, S.A.,

Portugalia

Isoprinosine Ewopharma 500

mg

comprimate 500 mg N10x5 185.81 46.39 RON

2 0906110047Lusomedicamenta - Sociedade Tecnica Farmaceutica, S.A.,

Portugalia

Isoprinosine Ewopharma 50

mg/ml sirop

sirop 50 mg/ml 150 ml N1 156.05 38.96 RON

Ewopharma International s.r.o., Slovacia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

Page 6: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 6 din 18

1 0300130120 Ewopharma spol. s.r.o, Cehia

Revalid® capsule N10x3 76.63 4.18 CHF

FarmFirma Sotex SAÎ, Rusia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0300580138 FarmFirma Sotex SAÎ, Rusia

Cereton soluţie injectabilă

250 mg/ml 4 ml N3 84.04 4.72 USD

2 0300580127 FarmFirma Sotex SAÎ, Rusia

Cereton soluţie injectabilă

250 mg/ml 4 ml N5 135.32 7.60 USD

Farmak SAP, Ucraina

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0908900181 Farmak SAP, Ucraina

Nazoferon® spray nazal, soluţie

100000UI/ml

5 ml N1 72.82 4.09 USD

2 0908900192 Farmak SAP, Ucraina

Nazoferon picături nazale, soluţie

100000UI/ml

5 ml N1 63.56 3.57 USD

Farmaprim SRL, Republica Moldova

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1400460030 Farmaprim SRL, Republica Moldova

Nistatin ovule 500000 UI N5x2 24.25 24.25 MDL

2 1600130023 Farmaprim SRL, Republica Moldova

Papaverin supozitoare 20 mg N5x2 11.50 11.50 MDL

3 9200500472 Farmaprim SRL, Republica Moldova

Paracetamol supozitoare 500 mg N6x1 12.50 12.50 MDL

Farmstandart-UfaVITA SAD, Rusia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

Page 7: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 7 din 18

1 1609260022 Farmstandart- UfaVITA SAD, Rusia

Fosfogliv®liofilizat şi

solvent pentru soluţie

injectabilă

0,5 g + 0,2g/2,5 g

N5 + 10 ml N5

363.93 20.44 USD

Ferrer Internacional SA, Spania

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0309360018 Ferrer Internacional SA, Spania

Keltican capsule 5 mg/1,33 mg

N15x2 129.06 6.66 EUR

FŞP Materia Medica Holding SRL, Rusia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0109210014 FȘP Materia Medica Holding SRL, Rusia

Afala comprimate de supt

N20x5 86.81 4.48 EUR

GM Pharmaceuticals Ltd., Georgia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 9200500467 World Medicine Ilac San.ve Tic. A.Ș.,

Turcia

Dialac picături orale, emulsie

40 mg/ml 30 ml N1 36.32 2.04 USD

Herbion Pakistan Pvt. Ltd., Pakistan

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0307140393 Herbion Pakistan Pvt. Ltd., Pakistan

Insty cu aromă de lămâie

granule pentru soluţie orală

5,6 g N5 23.15 1.30 USD

2 0307141080 Herbion Pakistan Pvt. Ltd., Pakistan

Insty cu aromă de lămâie

granule pentru soluţie orală

5,6 g N10 44.51 2.50 USD

3 0307141091 Herbion Pakistan Pvt. Ltd., Pakistan

Insty fară zahăr granule pentru soluţie orală

5,6 g N10 44.51 2.50 USD

4 0307140670 Herbion Pakistan Pvt. Ltd., Pakistan

Insty fară zahăr granule pentru soluţie orală

5,6 g N5 23.15 1.30 USD

Page 8: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 8 din 18

5 0307141079 Herbion Pakistan Pvt. Ltd., Pakistan

Insty granule pentru soluţie orală

5,6 g N10 44.51 2.50 USD

6 0307140348 Herbion Pakistan Pvt. Ltd., Pakistan

Insty granule pentru soluţie orală

5,6 g N5 23.15 1.30 USD

Hyperion SA, SC, România

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0100110373 Hyperion SA, SC, România

Gherpebloc cremă 50 mg/g 15 g N1 19.77 1.02 EUR

JW Pharmaceutical Corporation, Coreea

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1309030323 JW Pharmaceutical Corporation, Coreea Pospenem inj.

1000 mg

pulbere pentru soluţie

injectabilă/perf uzabilă

1000 mg N10 890.23 50.00 USD

2 0908240014 JW Pharmaceutical Corporation, Coreea Prepenem pulbere pentru

soluţie perfuzabilă

500mg/500 mg

N10 1139.50 64.00 USD

Johnson & Johnson SRL, Rusia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1400250055 McNeil AB, SUA Nicorette® gumă medicamentoa să masticabilă

4 mg N15x2 90.09 5.06 USD

2 1400250066 McNeil AB, Suedia Nicorette® gumă medicamentoa să masticabilă

2 mg N15x2 78.34 4.40 USD

3 1400250114 McNeil AB, Suedia Nicorette® spray bucofaringian,

soluţie

1 mg / doză N1 146.89 8.25 USD

4 0300894734Unique

Pharmaceutical Laboratories (a division of J.B. Chemicals &

Pharmaceuticals Ltd.), India

Rinza® comprimate 500 mg/30 mg/10 mg/2

mg

N10 21.90 1.13 EUR

5 1305970027Unique

Pharmaceutical Laboratories (a division of J.B.

Doktor Mom® sirop - 100 ml N1 31.00 1.60 EUR

Page 9: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 9 din 18

Chemicals & Pharmaceuticals

Ltd.), India

Kalceks SA, Letonia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 9200400401 Kalceks SA, Letonia Dexmedetomidi ne Kalceks

concentrat pentru soluţie perfuzabilă

100 mcg/ml 2 ml N5x5 6979.46 360.18 EUR

2 9200400400 Kalceks SA, Letonia Dexmedetomidi ne Kalceks

concentrat pentru soluţie perfuzabilă

100 mcg/ml 2 ml N5 1410.70 72.80 EUR

LLC Rompharm Company Georgia, Georgia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0409210057 Rompharm Company SRL,

România

Diaflex capsule 50 mg N10x3 106.00 5.47 EUR

Labormed Pharma S.A., România

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 9200400396 S.C. Slavia Pharm SRL , România

Fluconazol LPH® 150 mg

capsule 150 mg N1 20.35 1.05 EUR

Lekpharm SRL, Republica Belarus

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 2108300024 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Arpeflu comprimate filmate

100 mg N10 43.80 2.46 USD

2 2108300035 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Arpeflu comprimate filmate

100 mg N10x2 87.60 4.92 USD

3 2108300046 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Arpeflu comprimate filmate

100 mg N10x3 131.40 7.38 USD

Page 10: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 10 din

4 2108300057 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Arpeflu comprimate filmate

50 mg N10 19.23 1.08 USD

5 2108300068 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Arpeflu comprimate filmate

50 mg N10x2 38.46 2.16 USD

6 2108300079 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Arpeflu comprimate filmate

50 mg N20 38.46 2.16 USD

7 2108300080 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Arpeflu comprimate filmate

50 mg N10x3 57.69 3.24 USD

8 0400120465 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Dex comprimate filmate

25 mg N10 18.87 1.06 USD

9 0400500270 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Drotaverin comprimate 40 mg N10x4 16.02 0.90 USD

10 0507490120 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Enalapril comprimate 5 mg N10x3 5.52 0.31 USD

11 0507490153 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Enalapril comprimate 10 mg N10x3 9.44 0.53 USD

12 0507490256 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Enalapril comprimate 20 mg N10x3 14.24 0.80 USD

13 1200280959 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Lizitar-LF comprimate 5 mg N10x3 20.30 1.14 USD

14 1300020569 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Magnelek pulbere pentru soluţie orală

100 mg/10 mg

3 g N10 31.51 1.77 USD

15 1309190034 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Meloxicam-LF soluţie injectabilă

15 mg/1,5 ml

1,5 ml N3 17.45 0.98 USD

16 1500050041 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Omeprazol capsule 20 mg N10x3 17.98 1.01 USD

17 1600141696 Lekpharm SRL, Republica Belarus

ORVI cold pulbere pentru soluţie orală

325 mg +20 mg + 10

mg

10 g N5 30.27 1.70 USD

18 1600141700 Lekpharm SRL, Republica Belarus

ORVI cold cu aromă de lămîie

pulbere pentru soluţie orală

325 mg +20 mg + 10

mg

10 g N5 30.27 1.70 USD

19 1600141755 Lekpharm SRL, Republica Belarus

ORVI cold cu aromă de portocale

pulbere pentru soluţie orală

325 mg +20 mg + 10

mg

10 g N5 30.27 1.70 USD

20 1600141788 Lekpharm SRL, Republica Belarus

ORVI cold cu aromă de zmeură pulbere pentru

soluţie orală325 mg +

20 mg + 10mg

10 g N5 30.27 1.70 USD

Page 11: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 11 din

21 2000630197 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Tri-zidin Mcomprimate filmate cu eliberare

modificată

35 mg N10x6 68.37 3.84 USD

22 1900130424 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Viasil comprimate filmate

50 mg N2 45.40 2.55 USD

23 1900130413 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Viasil comprimate filmate

50 mg N4 73.89 4.15 USD

24 1900130402 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Viasil comprimate filmate

50 mg N10 149.56 8.40 USD

25 1900130446 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Viasil comprimate filmate

100 mg N2 72.82 4.09 USD

26 1900130457 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Viasil comprimate filmate

100 mg N4 108.61 6.10 USD

27 1309190045 Lekpharm SRL, Republica Belarus

Meloxicam-LF soluţie injectabilă

15 mg/1,5 ml

1,5 ml N5 28.84 1.62 USD

Merck KGaA, Germania

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0200300603 Merck KGaA, Germania

Concor® comprimate filmate

5 mg N25x2 80.61 4.16 EUR

2 1200230079 Merck KGaA, Germania

Euthyrox® comprimate 100 mcg N25x4 40.50 2.09 EUR

3 1200230116 Merck KGaA, Germania

Euthyrox® comprimate 75 mcg N25x4 43.21 2.23 EUR

4 1200230105 Merck KGaA, Germania

Euthyrox® comprimate 50 mcg N25x4 30.23 1.56 EUR

Monrol Europe SRL, S.C., România

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0608690012 Monrol Europe SRL, S.C., România

Fludeoxiglucoză (18F) Monrol

200-2200MBq/ml

soluţie injectabilă

200-2200MBq/ml

10 ml N1 5813.31 300.00 EUR

Pharma Start, Ucraina

Page 12: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 12 din

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 2307070043 Pharma Start, Ucraina

Warfarină-PS comprimate 3 mg N10x10 54.30 3.05 USD

2 0307356509 Pharma Start, Ucraina

Pentalgin-PS Extra

capsule150

mg+150 mg+25 mg+5

mg+4 mg

N10 7.30 0.41 USD

3 1200060375 Pharma Start, Ucraina

Lamotrin comprimate 50 mg N10x3 56.44 3.17 USD

4 2208710400 Pharma Start, Ucraina

Diocor comprimate filmate

160 mg +12,5 mg

N10x3 65.70 3.69 USD

5 0700010161 Pharma Start, Ucraina

Gabantin capsule 300 mg N10x3 75.14 4.22 USD

6 2209100017 Pharma Start, Ucraina

Diocor comprimate filmate

80 mg +12,5 mg

N10x3 56.26 3.16 USD

7 0309540012 Pharma Start, Ucraina

Corvaltab Extra comprimate filmate

100 mg +3,5 mg +8,2 mg

N10x2 22.43 1.26 USD

8 0309540023 Pharma Start, Ucraina

Corvaltab Extra comprimate filmate

100 mg +3,5 mg +8,2 mg

N10x1 12.29 0.69 USD

9 2208820253 Pharma Start, Ucraina

Difors comprimate filmate

160 mg + 5mg

N10x3 76.38 4.29 USD

10 2208820264 Pharma Start, Ucraina

Difors comprimate filmate

160 mg +10 mg

N10x3 81.55 4.58 USD

Pharmazeutische Fabrik Montavit Ges.m.b.H., Austria

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0109200024 Pharmazeutische Fabrik Montavit

Ges.m.b.H., Austria

Acerbine spray cutanat, soluţie

21,5mg/1,5 mg/0,4

80 ml N1 67.82 3.50 EUR

2 2006240017 Pharmazeutische Fabrik Montavit

Ges.m.b.H., Austria

Tavipec capsule moi gastrorezistent e 150 mg N10x3 48.44 2.50 EUR

3 0400340212 Pharmazeutische Fabrik Montavit

Ges.m.b.H., Austria

Dermodrin unguent 20 mg/g 20 g N1 34.88 1.80 EUR

Page 13: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 13 din

4 0306230011 Pharmazeutische Fabrik Montavit

Ges.m.b.H., Austria

Cathejell cu lidocaină

gel 20 mg/0,5 mg/g

12,5 g N5 95.73 4.94 EUR

5 0307140061 Pharmazeutische Fabrik Montavit

Ges.m.b.H., Austria

Tussavit sirop 7,53 g +7,53 g/100

g

125 g N1 38.76 2.00 EUR

Polfa SA, Tarchomin, Polonia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 9200500443 Polfa SA, Tarchomin, Polonia

Lorafen comprimate filmate

1 mg N25 34.88 1.80 EUR

RAP Pharma International SRL, Republica Moldova

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 9200400354 Reyoung Pharmaceutical Co.

Ltd., China

Cefazolin-RAPpulbere pentru

soluţie injectabilă/perf

uzabilă

1 g N50 325.47 18.28 USD

2 9200100304 Reyoung Pharmaceutical Co.

Ltd., China

Ampicilin-RAPpulbere pentru

soluţie injectabilă/perf

uzabilă

1 g N50 164.69 9.25 USD

Reckitt Benckiser (Romania) SRL, România

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0900010938Reckitt Benckiser Healthcare (UK) Limited, Marea

Britanie

Nurofen® Junior cu aromă de

portocale

suspensie orală

200 mg/5 ml

100 ml N1 64.53 3.33 EUR

2 0300897779Reckitt Benckiser

Healthcare International Ltd, Marea Britanie

Nurofen® Răceală şi Gripă

comprimate filmate

200 mg +30 mg

N12 44.76 2.31 EUR

30300897827

Reckitt Benckiser Healthcare

International Ltd, Marea Britanie

Strepsils® Orange

Vitamina C

pastile N12x2 52.90 2.73 EUR

4 0401400115Reckitt Benckiser

Healthcare International Ltd, Marea Britanie

Strepsils® Plus pastile 1,2 mg +0,6 mg +

10 mg

N8x3 56.97 2.94 EUR

5 0608580052Reckitt Benckiser

Healthcare International Ltd., Marea Britanie

Strepsils® Intensiv

spray bucofaringian,

soluţie8,75

mg/doză15 ml N1 55.23 2.85 EUR

Page 14: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 14 din

6 0900010972Reckitt Benckiser

Healthcare International Ltd., Marea Britanie

Nurofen Express Forte

capsule moi 400 mg N10 48.64 2.51 EUR

Reckitt Benckiser Romania SRL, România

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0300897805Reckitt Benckiser

Healthcare International Ltd, Marea Britanie

Strepsils® Mentol

pastile 1,2 mg +0,6 mg + 8

mg

N12x2 52.90 2.73 EUR

Rompharm Company SRL, România

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1200120178Haupt Pharma

Munster GmbH, Germania; Rompharm

Company SRL, SC, România

Elafra comprimate filmate

20 mg N30 192.23 9.92 EUR

2 1207620220Rompharm

Company SRL, România

L-Optic Rompharm

picături oftalmice,

soluţie5 mg/ml 5 ml N1 51.35 2.65 EUR

3 1507120017 Rompharm Company SRL,

România

Otirelax picături auriculare,

soluţie45,5 mg +11,4 mg/ml

15 ml N1 27.32 1.41 EUR

4 0109130389 Rompharm Company SRL,

România

Tiocton soluţie injectabilă

600 mg/24 ml

25 ml N5 178.27 9.20 EUR

5 2000120157 Rompharm Company SRL, SC,

România

Lamiter spray cutanat, soluţie

10,1 mg/ml 20 ml N1 29.07 1.50 EUR

Rompharm Company SRL, SC, România

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0300660508 Rompharm Company SRL, SC,

România

Ciprofloxacin picături oftalmice/auric ulare, soluţie

3 mg/ml 5 ml N1 13.37 0.69 EUR

2 0400110453 Rompharm Company SRL, SC,

România

Dexametazonă soluţie injectabilă

4 mg/ml 1 ml N5x2 21.32 1.10 EUR

3 0400200813 Rompharm Company SRL, SC,

România

Diclofenac picături oftalmice,

soluţie

1 mg/ml 5 ml N1 15.89 0.82 EUR

Page 15: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 15 din

4 2000630050 Rompharm Company SRL, SC,

România

Preductrim picături orale, soluţie

20 mg/ml 50 ml N1 33.33 1.72 EUR

5 2000370147 Rompharm Company SRL, SC,

România

Timolol picături oftalmice,

soluţie

2,5 mg/ml 5 ml N1 8.72 0.45 EUR

6 2000420042 Rompharm Company SRL, SC,

România

Tobrom picături oftalmice,

soluţie

3 mg/ml 5 ml N1 11.43 0.59 EUR

7 1307930452 Rompharm Company SRL, SC,

România

Meloflex soluţie injectabilă

10 mg/ml 1,5 ml N3 16.47 0.85 EUR

8 1307930463 Rompharm Company SRL, SC,

România

Meloflex soluţie injectabilă

10 mg/ml 1,5 ml N5 27.52 1.42 EUR

Rotapharm Limited, Marea Britanie

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 2000410100 World Medicine Ilac Sanayi ve Ticaret

A.Ș., Turcia

Rotalud comprimate 4 mg N10x5 75.31 4.23 USD

Rowa Pharmaceuticals Ltd, Irlanda

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0307356026 Rowa Pharmaceuticals

Ltd, Irlanda

Rowachol® capsule moi gastrorezistent e N50 101.15 5.22 EUR

2 0307356037 Rowa Pharmaceuticals

Ltd, Irlanda

Rowatinex® capsule moi gastrorezistent e N50 101.15 5.22 EUR

SC Hipocrate 2000 SRL, România

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1600141548 GlaxoSmithKline Dungarvan Limited,

Irlanda

Solpadeine® Comprimate

comprimate 500 mg + 8mg + 30 mg N12 31.00 1.60 EUR

2 1600141537GlaxoSmithKline

Dungarvan Limited, Irlanda; Swiss Caps GmbH, Germania

Solpadeine 500mg + 8 mg +

30 mg comprimate efervescente

comprimate efervescente

500 mg + 8mg + 30 mg N2x6 31.00 1.60 EUR

Page 16: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 16 din

Schering-Plough Central East AG, Elveţia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1301470404Merck Sharp &Dohme B.V.,

Olanda; Merck Sharp&Dohme Limited, Marea

Britanie

Singulair® comprimate filmate

10 mg N14 109.10 5.63 EUR

2 1301470448Merck Sharp &Dohme B.V.,

Olanda; Merck Sharp&Dohme Limited, Marea

Britanie

Singulair® comprimate masticabile

5 mg N14 109.10 5.63 EUR

3 1308920089 Schering-Plough Labo NV, Belgia

Nasonex® spray nazal, suspensie

50mcg/dose

140 doze N1 81.19 4.19 EUR

Seacross Pharmaceuticals Limited, Marea Britanie

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 9200500444Seacross

Pharmaceuticals Limited, Marea

Britanie

Zoledronic Acid Seacross 5 mg/100 ml

soluţie perfuzabilă

5mg/100ml

100 ml N1 1860.41 104.49 USD

Takeda GmbH, Germania

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1608220238Takeda GmbH Betriebsstatte Oranienburg,

Germania

Controloc® comprimate gastrorezistent e 40 mg N14 63.56 3.28 EUR

Technolog SAP, Ucraina

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1400360015 Technolog SAP, Ucraina

Nitroglicerin comprimate sublinguale

0,5 mg N40 8.01 0.45 USD

World Medicine Ilac Sanayi ve Ticaret A.Ș., Turcia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

Page 17: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 17 din

1 2001460135World Medicine Ilac

Sanayi ve Ticaret A.Ș., Turcia;

Zentiva Saglik Urunleri San. Ve

Muscomed cremă 2,5 mg 30 g N1 47.89 2.69 USD

World Medicine Ltd, Georgia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 2008540054 World Medicine Ilac San.ve Tic. A.Ș.,

Turcia

Daveris picături oftalmice,

soluţie

0,04 mg/ml 2,5 ml N1 104.69 5.88 USD

2 0100850024 World Medicine Ilac San.ve Tic. A.Ș.,

Turcia

Cataxol picături oftalmice,

soluţie

0,15 mg/ml 15 ml N1 63.56 3.57 USD

3 0308230277 World Medicine Ilac Sanayi ve Ticaret

A.Ș., Turcia

Ronocit soluţie orală 100 mg/ml 10 ml N10 444.94 24.99 USD

World Medicine Ophthalmics Ilaclari Limited Șirketi, Turcia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1509160015Idol Ilac Dolum

Sanayii ve Ticaret A.Ş, Turcia; World

Medicine Ilac Sanayi ve Ticaret

A.Ș., Turcia

Pallada picături oftalmice,

soluţie

1 mg/ml 5 ml N1 50.74 2.85 USD

2 1308920207World Medicine Ilac

Sanayi ve Ticaret A.Ș., Turcia

Etacid spray nazal, suspensie

0,5mcg/doza

18 g (140doze) N1

63.38 3.56 USD

World Medicine Ophthalmics Ilaclari Ltd. Ști., Turcia

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0208390055 World Medicine Ilac San.ve Tic. A.Ș.,

Turcia

Britil picături oftalmice, suspensie

10 mg/ml 5 ml N1 63.38 3.56 USD

World Medicine Ophthalmics Limited, Marea Britanie

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1407210016Egyptian

International Pharmaceutical Industries Co.

Nozeylin picături nazale/oftalmic

e, soluţie

0,5 mg/0,5 mg/ml

15 ml N1 40.59 2.28 USD

Page 18: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 18 din

(E.I.P.I.Co.), Egipt

2 0105880022Egyptian

International Pharmaceutical Industries Co.

(E.I.P.I.Co.), Egipt

Floximed unguent oftalmic

3 mg/g 5 g N1 75.67 4.25 USD

Zim Laboratories Limited, India

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător

aprobat pentru înregistrare fără

TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 1900410122 Zim Laboratories Limited, India

Cotrizim 480 comprimate 400mg/80 mg

N10x10 118.93 6.68 USD

Anexa nr. 2 la ordinul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Nr. Rg04-000141 din 30.06.2020

LISTAmedicamentelor generice cu preţuri reevaluate în urma aprobării

preţurilor medicamentelor originale

Nr. d/o

Codul medicame

ntuluiProducător

Denumirea comercială

Forma farmaceuti

căDoza Divizare

Denumirea comună

internațională

Preț de producător, fără TVA

(MDL)

Preț în valută Valută

1090611002

5

GedeonRichter Polska

Sp z.o.o, Polonia

Groprinosin® comprimate 500 mg N10x5Inosinum pranobex 139.36 7.19 EUR

2090611003

6

GedeonRichter Polska

Sp z.o.o, Polonia

Groprinosin® comprimate 500 mg N10x2Inosinum pranobex 55.74 2.88 EUR

3090611007

0

Uzina devitamine din

Kiev SA, Ucraina

Novirin comprimate 500 mg N10x2Inosinum pranobex 55.74 3.13 USD

4919120026

1

WorldMedicine Ilac San.ve Tic. A.Ș., Turcia

Inoseda comprimate 500 mg N10x5Inosinum pranobex 139.36 7.83 USD

919120026 World Inosinum

Page 19: amdm.gov.md AMDM nr...  · Web view2020. 7. 10. · Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices Agency. Republica Moldova, MD-2028, Chişinău,

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Medicines and Medical Devices AgencyRepublica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: [email protected]; Web:

Pagina 19 din

5 2 Medicine Ilac San.ve Tic. A.Ș., Turcia

Inoseda comprimate 500 mg N10x2 pranobex 55.74 3.13 USD

Anexa nr. 3 la ordinul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Nr. Rg04-000141

din 30 iunie 2020

Se exclude din ordinul Nr. Rg04-000125 din 29.05.2020

Nr. d/o

Codul medicament

uluiProducător Denumirea

comercialăForma

farmaceutică Doza Divizare

Preț de producător aprobat pentru

înregistrare fără TVA (MDL)

Preț aprobat pentru

înregistrare în valută

1 0108850374Bilim

Pharmaceuticals A.Ș., Turcia

Klamoks® ESpulbere pentru suspensie orală

600 mg /42,9 mg/ 5

ml100 ml N1 72.62 4.00 USD