54
ASOCIAŢIA CLUBUL ALPIN ROMÂN SECŢIUNEA TIMIŞOARA TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNĂ Manual GRIVEL MONT-BLANC Traducere: Raluca GIURGIU Adaptare tehnică şi tehnoredactare: Adrian GLĂVAN -2000-2001-

Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

  • Upload
    syllemo

  • View
    124

  • Download
    29

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

ASOCIAŢIA CLUBUL ALPIN ROMÂN – SECŢIUNEA TIMIŞOARA

TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNĂ

Manual GRIVEL MONT-BLANC

Traducere: Raluca GIURGIU Adaptare tehnică şi tehnoredactare: Adrian GLĂVAN

-2000-2001-

Page 2: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

INTRODUCERE Preambul – Cristophe Moulin Autori: Partea tehnică – Maurizio Gallo, Paolo Mantovani, Alberto Paleari Partea istorică – Gioacchino Gobbi Desene - Gianni Bersezio Materiale - Grivel Mont Blanc Pentru redactarea acestui îndrumător tehnic am luat exemplu din tot ceea ce a fost realizat, într-o manieră similară, în schi şi alte discipline sportive. De obicei, în manualele de alpinism se explică cum se escaladează un perete, o creastă, un gheţar. E ca şi cum un manual de schi ar explica cum se coboară pe o pistă de dificultate medie sau dificilă, fără să dea informaţii privind plugul, virajul paralel, cristiana şi fără să permită elevului să adapteze stilul său la teren şi în funcţie de propriile sale capacităţi. În acest îndrumător vor fi descrise în câteva cuvinte mişcările. Astfel, se porneşte de la exerciţii simple cum ar fi mersul pe zăpadă pentru a ajunge la tehnici mai dificile, cum ar fi folosirea pioletului şi a colţarilor. Trebuie să luăm în considerare faptul că zăpada şi gheaţa sunt materiale schimbătoare: “Muntele nu e un teren de tenis pe care mingea sare la fel”. După efectuarea tuturor exerciţiilor pe terenul cel mai potrivit (fiecare exerciţiu fiind prezentat în mediul cel mai potrivit), elevul va putea să se regăsească în munte şi va avea mijloacele necesare pentru a se adapta la zăpadă tare sau moale, la gheaţa care se sparge, la cornişe, la furtună, la oboseală, la lipsa de antrenament şi alte situaţii mai mult sau mai puţin dificile care îngreunează sau chiar fac imposibilă punerea în practică a exerciţiului respectiv. Elevul va decide, datorită experienţei, sensibilităţii, capacităţii de a se adapta, după ce a evaluat muntele şi pe sine însuşi, ce metodă să aplice, respectând normele de prudenţă sau să renunţe.

Nivel 1.Tehnica clasică Exerciţiul 1. Cum se poartă pioletul şi colţarii în rucsac 2. Cum se merge pe zăpadă moale fără colţari 3. Cum se merge pe zăpadă tare fără colţari cu toată talpa 4. Cum se coboară cu faţa la vale fără colţari, prin alunecare controlată 5. Înaintare pe toată talpa cu colţari. “Pioletul baston” 6. Înlăturarea zăpezii de pe bocanci 7. Înaintare cu colţari pe colţii frontali. “Sprijin pe piolet” 8. Alunecare pe zăpadă şi cum se face oprirea. “Alunecare prin ghemuire”

Nivel 2.Înaintare clasică în traversee 1. Înaintare în traverseul oblic pe toată talpa fără colţari 2. Înaintare în traverseu pe toată talpa cu colţari 3. Schimbarea direcţiei în amonte 4. Înaintare cu picioarele încrucişate cu colţari. “Piolet adunat” 5. Schimbarea direcţiei cu faţa la vale. 6. Tăierea urmelor.

Nivel 3.Înaintarea clasică 1. Înaintarea cu picioare încrucişate pe pantă maximă (înclinată la maximum) 2. Înaintare în “tehnică mixtă” 3. Înaintare cu faţa la vale pe pantă abruptă. “Piolet balustradă” 4. Înaintare cu “tracţiune în piolet” 5. Înaintare cu două puncte de sprijin

Page 3: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

6. Înaintare “în şir indian” (cu un picior în faţa celuilalt) 7. Înaintare pe teren mixt

Nivel 4.Tracţiunea în piolet – tehnica de bază 1. Utilizarea pioletului 2. Extragerea pioletului 3. Poziţia de bază şi utilizarea colţarilor 4. Înaintarea de bază în traverseu

Nivel 5.Studiu fundamental privind înaintarea în poziţia “tracţiune în piolet”

1. Înaintarea “primară” 2. Înaintare “primară” în şpraiţ 3. Înaintare de bază echilibrată “în triunghi” şi punere de pitoane 4. Înaintare “primară” şi punere de pitoane în cap de coardă

Nivel 6.Tracţiunea în piolet – înaintare avansată 1. Utilizare “evoluată” a pioleţilor şi colţarilor 2. Înaintare în poziţia “triunghi de bază” 3. Înaintare evoluată în poziţia “triunghi” 4. Coborâre în “triunghi” 5. Înaintare cu picioarele desfăcute 6. Înaintare cu regruparea picioarelor 7. Înaintare “evoluată” în traverseu 8. Înaintare în “triunghi” cu rotarea corpului 9. Înaintarea “evoluată” pe teren mixt 10. Poziţii deosebite/speciale.

Textul emis de Comisia Tehnică a Ghizilor Alpini – Profesori de Alpinism a fost adoptat ca text oficial în cadrul cursului de formare pentru obţinerea diplomei de Ghid Alpin Italian.

Page 4: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Nivel 1.Tehnica clasică Exerciţiul 1: Cum se poartă pioletul şi colţarii în rucsac Deoarece nu folosim colţarii, îi punem de preferinţă în interiorul rucsacului într-un înveliş de

pânză tare sau plastificată. Pioleţii scurţi pot rămâne în rucsac, iar cei lungi sunt ţinuţi în mână. Dacă avem nevoie de mâini (ex. pe teren mixt), pioletul va fi prins în bretelele rucsacului:

lărgim breteaua cu degetul mare şi introducem vârful pioletului între umăr şi bretea. (fig.1), trecem mânerul pioletului pe umăr şi îl aranjăm între spate şi rucsac, cu ciocul îndreptat spre spate şi lopăţica spre umăr.(fig.2)

Exerciţiul 2: Cum se merge pe zăpadă moale fără colţari Loc: Pantele înzăpezite în care piciorul se afundă puţin Înclinaţie: 20º - 25º Descriere: Panta se urcă direct, cu faţa spre munte, şi se coboară direct, cu faţa spre vale.

Elevul trebuie să îşi găsească echilibrul, menţinându-şi corpul perfect vertical, având grijă să nu se aplece prea mult.

Picioarele sunt depărtate, vârfurile puţin spre exterior. La coborâre, bustul trebuie aplecat în faţă. Evitaţi o poziţie prea rigidă sau aplecat în spate. Pasul trebuie să fie constant, nu prea lung pentru a nu pierde echilibrul, nici prea scurt pentru a evita ca piciorul de sus să se prăbuşească peste cel de jos. Piciorul se pune cu încredere în zăpadă. Ritmul mersului depinde de condiţia fizică.

Dacă zăpada e inconsistentă, trebuie bătătorită, apăsând cu piciorul de mai multe ori înainte de a se lăsa cu toată greutatea corpului.

Utilizarea beţelor de schi reprezintă un avantaj pentru a avea un echilibru mai bun şi pentru a reduce efortul membrelor inferioare.

Exerciţiul 3: Cum se merge pe zăpadă tare fără colţari, pe toată talpa Loc: Pante cu zăpadă tare care pot fi penetrate doar de talpa bocancilor Înclinaţie: maxim 25º Descriere: Încercăm să păşim în aşa fel încât să lăsăm toată urma bocancului în zăpadă.

Corpul rămâne vertical. Pasul trebuie să fie scurt, cu picioarele puţin depărtate, vârfurile puţin deschise. Piciorul de sprijin (posterior) rămâne întins (întinderea tendonului lui Ahile) (fig.3).

Tălpile sunt paralele cu panta, deci gleznele trebuie îndoite la maximum. Atunci când panta creşte, ajunge să mărim depărtarea picioarelor. Dacă zăpada e cu adevărat prea tare, putem să lovim zăpada cu piciorul pentru a putea pune

mai bine talpa.

Page 5: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Acesta e un exerciţiu pregătitor foarte bun pentru tehnica utilizării colţarilor. Utilizarea beţelor de schi e folositoare pentru coordonarea mişcărilor picioarelor şi a beţelor.

Greşeli tipice: -elevul pune picioarele pe marginile bocancului -elevul ridică picioarele prea mult şi face paşii prea mari. Corectare: -exerciţii de mobilitate a gleznei -faceţi exerciţii pe dos, la urcare şi la coborâre -păşiţi pe urmele unui ghid alpin. Exerciţiul 4: Coborâre cu faţa la vale fără colţari prin alunecare controlată Loc: Pantă cu zăpadă dură, dar care poate fi penetrată de talpa bocancului. Înclinaţie: 20º - 35º Descriere: Coborârea se face înfigând călcâiele în zăpadă, gleznele şi genunchii sunt îndoiţi,

centrul de greutate vertical pe picioare, bustul e uşor aplecat înainte. Elevul îşi va pune progresiv picioarele paralel pe pantă pentru a aluneca. Greutatea va trece de pe călcâi pe tot piciorul, provocând astfel alunecarea. Pentru a-şi menţine echilibrul elevul controlează viteza alunecării variind unghiul flexiunii gleznei. Echilibrul e menţinut prin potrivirea mai în faţă sau mai în spate a centrului de greutate.

Se recomandă folosirea beţelor de schi atât pentru menţinerea echilibrului cât şi pentru accelerarea vitezei, când alunecarea e slabă.

După ce aţi prins încredere, repetaţi exerciţiul într-o manieră mai dinamică, ca la schi: fără să patinaţi, să viraţi, să frânaţi sau să săriţi.

Greşeli tipice: -în momentul în care sprijinul e pe călcâi, picioarele rămân întinse, iar bazinul în faţă Sfaturi: -scopul acestui exerciţiu este de a obişnui elevul, mai întâi cu derapajul, apoi cu alunecarea

controlată.

Page 6: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Exerciţiul 5: Înaintarea în faţă pe toată talpa cu colţari. “Pioletul baston” Loc: Zăpadă tare sau gheaţă moale, pante nu prea abrupte. Urcare şi coborâre. Colţarii tradiţionali aveau colţi doar în talpă, cei frontali fiind inexistenţi sau în stare

embrionară. Colţarii moderni, dotaţi cu colţi şi în faţă nu exclud înaintarea pe toată talpa care pe pante abrupte presupune o stabilitate mai mare, o viteză de deplasare mai mare şi o economie de energie.

Descriere: Urcarea se face cu picioarele uşor desfăcute pe pante nu foarte înclinate având grijă să folosiţi toţi colţii colţarilor. Pe măsură ce înclinaţia pantei creşte, deschideţi progresiv picioarele îndreptate spre exterior şi îndoiţi gleznele (fig.4).

Se obişnuieşte transferarea greutăţii corpului pe piciorul de sprijin înainte de a-l odihni pe

celălalt; transferul greutăţii se obţine potrivind bazinul deasupra piciorului de sprijin. De la un pas la altul întindeţi tendonul lui Ahile al piciorului de sprijin.

Piciorul este pus cu încredere pe gheaţă. La fiecare pas, ridicaţi piciorul astfel încât colţarii să nu agaţe gheaţa/solul.

Se recomandă folosirea beţelor de schi pentru a ajuta trecerea greutăţii de pe un picior pe altul. Repetaţi exerciţiul fără beţe pentru a vă îmbunătăţi coordonarea şi echilibrul. Introduceţi utilizarea pioletului pe post de băţ (pioletul baston) în cazul pantelor mai abrupte. Coborârea: Bustul aplecat în faţă, picioarele uşor depărtate, semi-îndoite, vârfurile îndreptate

spre exterior. Ca şi la urcare, înainte de a face pasul, puneţi greutatea corpului pe piciorul de sprijin,

aducând bazinul într-o poziţie verticală pe acesta. Încărcaţi toată talpa piciorului uniform, nu doar vârful sau călcâiul. (fig.5)

Page 7: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Greşeli tipice: -elevul nu poziţionează bazinul pe piciorul de sprijin provocând în timpul pasului un

dezechilibru constant (centrul de greutate se află în afara poligonului de susţinere) -elevul se împiedică din cauza colţilor din faţă. Corecţie: -a se utiliza procedeele pedagogice: de exemplu o coardă dublă întinsă pe pământ precum

şinele, la o distanţă de 30 cm. Elevul va merge cu picioarele în exteriorul şinelor Greşeală tipică: -În timpul înaintării cu vârfurile picioarelor îndreptate spre exterior, doar colţii interiori sau

din faţă penetrează gheaţa. Corecţie: Întindeţi călcâiul lui Ahile şi depărtaţi genunchiul piciorului de sprijin înainte de a

mişca celălalt picior.

Utilizarea “pioletului baston” Pioletul e alcătuit dintr-un vârf, din coadă şi din cap (alcătuit din lamă şi lopăţică). Pentru a folosi pioletul pe post de baston, se recomandă utilizarea unui piolet relativ lung. Descriere: Poziţia verticală a corpului, braţele relaxate de-a lungul corpului, pioletul prins de cap, cu lama în faţă, iar palma poziţionată pe lopăţică. (fig.6)

Vârful trebuie să se înfigă în zăpadă; pioletul este înfipt în zăpadă pe măsură ce păşim, la al doilea pas. Pioletul e înfipt când piciorul opus e în faţă. În cadrul înaintării frontale, pioletul se ţine în mâna ce mai abilă. La coborâre, pioletul se ţine cu lama în spate (fig.7)

Page 8: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

La coborâre, dacă nu aveţi un piolet destul de lung, nu îl înfigeţi în zăpadă, ci ţineţi-l pur şi simplu în mână, de cap sau de coadă.

Exerciţiul 6: Înlăturarea zăpezii de pe bocanci. Fie că aveţi sau nu colţari, anumite tipuri de zăpadă favorizează formarea unei copite de zăpadă pe bocanci care deranjează, iar uneori e periculoasă. Înlăturaţi zăpada lovind scurt bocancul cu coada pioletului în timpul mersului, în timp ce laba piciorului e ridicată şi piciorul îndoit. (fig.8)

În timpul exerciţiului, dacă sunt dificultăţi cu menţinerea echilibrului, se recomandă folosirea unui băţ de schi în mâna liberă. Pe o pantă abruptă unde ridicarea pioletului din zăpadă poate fi periculoasă, înlăturarea zăpezii de pe bocanc poate fi efectuată lovind piciorul de care s-a prins zăpada de călcâiul piciorului aflat pe sol.

Page 9: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Exerciţiul 7: Înaintarea în faţă cu colţari, pe colţii din faţă. “Pioletul sprijin”. Loc: Pereţi de gheaţă, panta să nu depăşească 50º Descriere: poziţia de bază, faţa la perete, picioarele uşor depărtate şi îndoite şi poziţia echilibrată. Doar colţii din faţă ai colţarilor se înfig în gheaţă. Talpa bocancului e orizontală, braţele semi-îndoite în faţa bustului, mâna cea mai puternică ţine pioletul de cap în poziţia “piolet-sprijin” (fig.9) cealaltă mână se află pe gheaţă la înălţimea umărului.

Înainte de a face primul pas treceţi centrul de greutate pe piciorul de sprijin printr-o mişcare laterală a bazinului, apoi ridicaţi celălalt picior, punându-l mai sus decât piciorul de plecare. Colţii colţarilor se înfig o singură dată cu o lovitură scurtă şi bine dozată. Înaintaţi câţiva metri, apoi coborâţi în aceeaşi manieră. Repetaţi exerciţiul de mai multe ori pe distanţe din ce în ce mai lungi şi mai abrupte. Greşeli tipice: -Nu treceţi greutatea pe piciorul de sprijin înainte de a face pasul -Apropierea prea mare a bustului de pantă -Paşii prea mari -Călcâie prea ridicate (fig.10)

-Picioare la acelaşi nivel -Prea multe lovituri de colţari care sensibilizează gheaţa, făcând-o mai puţin solidă.

Page 10: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Utilizarea “pioletului-sprijin” Apucaţi pioletul de cap, având braţele semi-îndoite de-a lungul bustului, cu palma mâinii pe lopăţică cu ciocul îndreptat în faţă; ciocul atinge gheaţa la nivelul centurii, doar ca un sprijin pe pantă. Pioletul e sprijinit şi nu înfipt, şi va fi sprijinit la fiecare al doilea pas, în momentul în care piciorul opus e mai sus. (fig.11)

Greşeli tipice: -Încercarea de a înfige pioletul în loc de a-l sprijini cu forţă.

Exerciţiul 8: Alunecarea pe zăpadă şi cum se face oprirea. “Alunecarea ghemuită” Loc: Pantă cu zăpadă nu prea tare Înclinaţie: Între 30º şi 40º care se termină după câţiva zeci de metri printr -o parte plană, fără un pericol anume. Descriere: Coborând cu faţa la vale, cu pioletul prins de lopăţică (fig.7), ciocul orientat spre perete, vă aşezaţi şi alunecaţi câţiva metri.

Vă întoarceţi cu faţa la perete, prindeţi pioletul de mâner cu cealaltă mână apoi înfigeţi ciocul pioletului în zăpadă la înălţimea pieptului. Greutatea corpului se află pe piolet care taie suprafaţa, încetinind căderea. Picioarele sunt desfăcute, putând ajuta la frânare.

Page 11: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

În cazul în care elevul are colţarii în picioare, picioarele nu trebuie înfipte în timpul alunecării pentru a evita blocajul şi răsturnarea. În acest caz frânarea se va efectua doar cu pioletul (fig.12).

În timpul alunecării e important să ţineţi capul îndreptat în sus. Încercaţi să repetaţi exerciţiul plecând de la o cădere pe spate, cu capul în jos. În acest caz, întoarceţi-vă imediat pe burtă şi folosiţi coada pioletului pentru a pivota şi îndreptaţi capul în sus, apoi începeţi să frânaţi cu ciocul pioletului. E posibil să alunecaţi pe zăpadă folosind pioletul ca sprijin. Această tehnică se numeşte “Alunecare în poziţia ghemuit”. Din poziţia de alunecare cu faţa la vale, staţi ghemuit, prindeţi pioletul în tehnica “ghemuit” dar pe o parte, şi folosiţi greutatea corpului pentru a frâna în zăpadă. Păstraţi poziţia ghemuită şi controlaţi alunecarea prin dozarea sprijinului pe călcâie şi vârful pioletului.

Page 12: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Nivelul 2.Înaintarea clasică în traverseu

Exerciţiul 1: Înaintarea în traverseu oblic, fără colţari, pe toată talpa

Loc: Pantă de zăpadă tare de aproximativ 25º Descriere: Plecând de la o anumită înclinaţie, îndoirea gleznei ajunge la maxim, deci înaintarea directă va fi imposibilă. Astfel va fi necesară adoptarea unei tehnici de înaintare în traverseu. Picioarele sunt uşor depărtate spre exterior, piciorul de sus îndreptat spre sensul deplasării, iar cel de jos perpendicular pe linia pantei (fig.13).

Deoarece suprafaţa de zăpadă e prea tare, puteţi să loviţi scurt cu piciorul la fiecare pas, pentru ca o parte din talpa bocancului să se înfigă în zăpadă şi să aibă aderenţă. Corpul trebuie echilibrat în poziţie verticală, genunchii şi gleznele uşor îndoite şi uşor îndreptate spre vale. Pioletul e utilizat ca sprijin la urcare şi înfipt atunci când greutatea corpului se află pe piciorul dinspre vale. Erori tipice: -Elevul se apleacă spre munte şi picioarele alunecă. Corectare: Măriţi orientarea gleznelor şi genunchilor spre vale. Exersaţi într-o manieră mai relaxată. Nu vă sprijiniţi în piolet.

Exerciţiul 2: Înaintarea în traverseu pe toată talpa cu colţari Loc: Zăpadă îngheţată sau gheaţă moale cu înclinaţie de aproximativ 30º Descriere: Urcaţi în diagonală apăsând cu putere toată talpa bocancului şi deci toţi colţii colţarilor pe zăpadă. Pentru a efectua acest lucru e necesară îndoirea laterală a gleznei spre vale. Poziţia picioarelor: Piciorul de sus – în direcţia deplasării, piciorul de jos – în jos. Sprijinul pe piciorul de sus se realizează printr-o răsucire progresivă a gleznei, astfel încât toţi colţii colţarilor să se înfigă în sol în momentul de sprijinire maximă. Genunchiul piciorului respectiv e uşor îndreptat spre vale. Poziţia bustului: Uşor aplecat înainte, umerii îndreptaţi spre vale, bazinul îndoit. Cu cât panta urcă mai mult, cu atât mai mult e necesar să orientaţi vârful piciorului de jos înspre vale, pentru a înfige toţi colţii colţarilor (fig.14).

Page 13: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Pioletul e utilizat ca sprijin în mâna dinspre perete, iar în cealaltă mână puteţi avea un băţ de schi, sau poate fi pusă pe coapsa dinspre vale. Pioletul e înfipt în acelaşi timp în care piciorul de jos se sprijină pe zăpadă. E important să efectuaţi exerciţiul în ritm: doi paşi, înfigeţi pioletul, etc. Greşeli tipice: -Elevul nu se apleacă. Corectare: -Ghidul corectează poziţia corpului elevului ţinându-l de mâini şi trăgându-l la vale. Elevul poate să se ţină de genunchiul de la vale cu mâna dinspre perete. Greşeli tipice: -Colţii colţarilor nu se înfig toţi în zăpadă şi picioarele calcă pe marginea bocancilor. -Îndoirea gleznei piciorului de sus nu e suficientă, vârful piciorului de jos nu e orientat destul spre vale (fig.15).

Corectare: Concentraţi-vă atenţia asupra înclinării genunchilor spre vale.

Exerciţiul 3: Schimbarea direcţiei spre vârf Loc: Ca şi exerciţiul precedent Descriere: O dată ajuns la capătul traverseului, vă poziţionaţi cu faţa la perete, cu picioarele depărtate şi orientate spre exterior, apoi orientaţi piciorul de sus spre direcţia dorită.

Page 14: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Schimbarea mâinii pe piolet se efectuează atunci când picioarele sunt îndreptate spre exterior (fig.16)

Exerciţiul 4: Înaintarea în traverseu cu picioarele încrucişate cu colţarii. “Piolet adunat” Loc: Pantă de gheaţă de aproximativ 35º-40º. În cadrul înaintării din traverseul clasic, piciorul de jos este orientat sub piciorul de sus (picioarele sunt paralele), iar în cadrul înaintării încrucişate piciorul se pune în faţa celuilalt (picioarele se încrucişează) (fig.17).

De la poziţia de plecare: piciorul de jos cu vârful orientat spre vale, piciorul de sus puţin mai sus şi în faţă, cu vârful orientat în sensul deplasării, încrucişaţi piciorul de jos trecându-l mai sus de piciorul de sus, cu vârful îndreptat spre vale; regăsiţi poziţia de plecare punând piciorul de jos în faţa celuilalt şi mai sus. Exteriorul piciorului trece în faţa vârfului celuilalt picior, iar interiorul piciorului în spatele călcâiului exteriorului piciorului. Forţa spre vârf se află în principal în piciorul exterior. Muşchiul solicitat de această înaintare încrucişată este cvadricepsul exteriorului piciorului. Bustul, uşor îndoit şi aplecat în faţă, e orientat spre vale, bazinul spre perete, genunchii îndoiţi în direcţia văii. Pioletul este înfipt atunci când picioarele sunt încrucişate. Greşeli tipice: -Când se încrucişează picioarele se înfig doar colţii interiori ai colţarilor.

Page 15: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Corectare: -înclinaţi genunchiul spre vale şi îndoiţi mai mult glezna. Utilizarea “pioletului adunat”: în traverseu, atunci când panta devine abruptă, pioletul se ţine cu două mâini orizontal în faţa voastră. Mâna dinspre perete ţine mânerul pioletului aproape de vârf şi îl împinge în zăpadă. Mâna din exterior ţine capul pioletului, cu lama în faţă şi efectuează o tracţiune în sus. Pioletul e înfipt de fiecare dată când sprijinirea se face pe piciorul din exterior. (fig.18)

Exerciţiul 5: Schimbarea direcţiei cu faţa în jos Loc: Pante de zăpadă tare sau gheaţă cu înclinaţia de aproximativ 35º. Descriere: La capătul diagonalei vă întoarceţi de bună voie cu faţa în jos, având picioarele desfăcute, genunchii şi şoldurile îndoite. Din această poziţie, mutaţi pioletul şi plecaţi spre direcţia dorită încrucişând paşii. Această metodă e foarte utilă pentru ghid deoarece acesta nu pierde niciodată din vedere elevul şi în plus nu trebuie să treacă peste coardă. (fig.19, 20, 21, 22, 23)

Page 16: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Exerciţiul 6: Tăierea urmelor Zăpada tare fără colţari: Se taie cu lopăţica pioletului, ţinând pioletul în mâna cea mai puternică. În funcţie de obişnuinţă se pot sincroniza tăierea cu ritmul pasului, un pas, o tăiere etc. Pentru a se evita lovirea tibiilor cu pioletul, se recomandă efectuarea unei rotaţii a pioletului spre vale, înainte de a tăia zăpada. Gheaţa: Vă aşezaţi de-o parte şi tăiaţi cu lopăţica ţinând pioletul de capătul mânerului şi cu mâna din exterior. Tăierea urmelor se începe de jos (lovituri orizontale) şi se termină cu lovituri verticale (fig.24).

Priză de mână: E o tăiere care se efectuează în gheaţă. Ea serveşte prinderii cu mâna atunci când trebuie escaladaţi mici pereţi de gheaţă cu un singur piolet. În funcţie de tipul de gheaţă şi pioletul folosit aceste prize de mână se taie prin lovituri scurte de piolet (fie cu ciocul fie cu lopăţica). Se recomandă tăierea mai multor prize de mână pentru a avea mai multe prize în pasaj. (fig.25)

Page 17: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

ATENŢIE! Dacă pasajul trebuie coborât e necesară efectuarea unor urme ca şi în desenul de alături, altfel coborârea va fi dificilă, chiar imposibilă.

Page 18: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Nivelul 3.Înaintare clasică Exerciţiul 1: Înaintarea cu picioarele încrucişate pe toată talpa, pe pantă maximă

Loc: Pante de zăpadă tare sau gheaţă până la 40º. Descriere:

-Încrucişare anterioară – Se procedează ca şi în cazul înaintării încrucişate pe diagonală exagerând direcţia vârfurilor în jos. Chiar şi piciorul de sus va avea vârful orientat în jos.(fig.26)

-Încrucişare posterioară – Corpul e aşezat în profil, bustul uşor aplecat înainte spre vale, bazinul îndoit spre perete şi genunchii îndoiţi. Piciorul de jos trece în spatele pulpei piciorului de sus, la acelaşi nivel, cu vârful dirijat în jos (acesta e practic mersul înapoi). Forţa spre vârf e dată de piciorul care se încrucişează (fig.27).

Muşchii solicitaţi de această mişcare sunt în principal cvadricepşii. Pentru a reduce oboseala e posibilă alternarea piciorului care se încrucişează, dar în general fiecare are o parte la îndemână.

Page 19: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Pioletul se foloseşte ca sprijin în perete sau în poziţia adunat (fig.18).

Această metodă e convenabilă pentru ghid, deoarece nu îl pierde din vedere pe elev în timpul mersului. Greşeli tipice: -Piciorul nu e întors destul spre vale -Corpul e prea aplecat spre perete.

Exerciţiul 2: Înaintarea în “tehnică mixtă” Loc: Pantă susţinută şi lungă cu zăpadă îngheţată sau gheaţă moale cu o înclinaţie de aproximativ 45/50º. Schimbarea sensului la fiecare 10 paşi pentru a distribui efortul muscular. Piciorul pus pe toată talpa trebuie să fie perpendicular pe linia pantei. Ca în cazul înaintării pe colţii din faţă, picioarele nu se află la acelaşi nivel. Pioletul poate fi utilizat şi ca sprijin şi ca tracţiune (vezi exerciţiul 4) şi e ţinut în mâna situată de aceeaşi parte cu piciorul aşezat pe toată talpa. Înfigem pioletul în acelaşi timp cu vârful piciorului. Mâna liberă se sprijină pe gheaţă la nivelul pieptului (fig.28).

Această tehnică permite relaxarea pulpei piciorului care foloseşte toţi colţii colţarilor deoarece această tehnică solicită continuu amândouă picioarele în acelaţi timp. Greşeli tipice:

Page 20: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

-pioletul e înfipt la fiecare pas -piciorul aşezat pe toată talpa nu e aşezat destul de orizontal şi doar colţii interiori penetrează gheaţa. Corectare: -împingeţi genunchiul spre exterior.

Exerciţiul 3: Coborârea cu faţa la vale pe pantă abruptă (“Piolet balustradă”) Loc: Pantă de zăpadă tare sau gheaţă până la 50º Descriere: Coborâre cu faţa la vale, cu picioarele puţin mai desfăcute decât şoldurile, pe de o parte pentru a evita pericolul agăţării colţarilor în parazăpezi sau chingă şi pe de altă parte pentru a avea o mai bună stabilitate; picioarele paralele sau uşor îndreptate în exterior. Toţi colţii trebuie să penetreze gheaţa. Gleznele şi genunchii îndoiţi, bustul aplecat (fig.29).

Picioarele sunt puse pe gheaţă energic. Înainte de a muta celălalt picior toată greutatea piciorului trece progresiv pe piciorul de sprijin. Trecerea greutăţii se efectuează printr-o deplasare laterală a bazinului. Dacă vârful pioletului poate să penetreze gheaţa, utilizaţi pioletul ca baston, altfel, prindeţi pioletul în tehnica adunată orizontal înaintea voastră fiind pregătiţi să înfigeţi ciocul pentru a stopa o eventuală cădere. Dacă panta e prea abruptă, se recomandă folosirea tehnicii “pioletul balustradă”. Greşeli tipice: -tendinţa de a se apleca prea mult. -picioarele nu sunt depărtate destul. -tendinţa de a apăsa călcâiele în loc de a le înfige -sprijinul piciorului urmat de derapaj -lipsa de decizie când se face sprijinirea pe picior -lipsa de încredere în ţinuta colţarilor.

“Pioletul balustradă”: Înfigeţi ciocul pioletului la înălţimea picioarelor. Coborâţi, lăsând mâna de-a lungul pioletului ca pe o balustradă şi efectuaţi tracţiunea în sus aproape de capul pioletului. Coborâţi picioarele până când ciocul pioletului ajunge la nivelul şoldului, extrageţi ciocul prin mişcări scurte de du-te – vino, prinzând pioletul de cap, apoi prindeţi pioletul de capătul cozii şi înfigeţi-l din nou.

Page 21: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Exerciţiul 4: Înaintarea în faţă cu “tracţiunea în piolet”

Loc: Pantă de gheaţă de aproximativ 50/55º Descriere: În acest exerciţiu utilizarea colţarilor e la fel ca şi înaintarea cu sprijinirea în piolet (vezi exerciţiul 5, nivel 1). Pe gheaţă, sprijinirea în piolet nu permite penetrarea suficientă a ciocului, în schimb utilizarea tracţiunii în piolet prezintă o siguranţă mai mare (chiar dacă se pierde din rapiditate la extragerea ciocului). Apucaţi pioletul de baza cozii (aproape de vârf) şi înfigeţi ciocul deasupra nivelului feţei (fig.30) (vezi nivelul 4 tehnica de bază a tracţiunii în piolet). Mâna liberă este sprijinită pe gheaţă sau poate fi pusă de asemenea pe capul pioletului, lângă mâna care e pe coadă.

Urcaţi efectuând paşi mici însoţiţi de deplasări laterale ale bazinului, pentru a lua greutatea de pe piciorul pe care îl ridicaţi. Opriţi-vă cu picioarele la aceeaşi înălţime şi cu pioletul la înălţimea pieptului înainte de a-l înfige din nou mai sus. Pentru a depăşi pasajele mai abrupte e necesar să pregătiţi prize pentru mâna liberă având grijă să nu vă aflaţi în poziţia de a dezancora sau de a vă croi drum fără nici o priză.

Exerciţiul 5: Înaintarea în faţă cu doi pioleţi ca sprijin. Loc: Pantă de zăpadă dură sau gheaţă moale de aproximativ 50º Descriere: Acest exerciţiu presupune pentru prima dată în cadrul înaintării folosirea a 4 articulaţii. Schema avansării este mână – mână, picior – picior. De la poziţia de bază, picioarele la aceeaşi înălţime, uşor depărtate, braţele semi-îndoite sprijinite pe pioleţi, la înălţimea şoldurilor, ridicaţi fiecare din cele patru sprijine înfigându-le mai sus. Ridicaţi câte un picior nu înainte de a trece bazinul pe piciorul de sprijin. Înfigeţi al doilea picior la înălţimea primului pentru a regăsi poziţia de bază. Înlănţuiţi mişcările pentru a obţine o avansare ritmată. (fig.31).

Page 22: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Greşeli tipice: -Călcâiul prea sus -Pioleţii sunt înfipţi în loc să fie aşezaţi -Bustul prea înclinat spre perete -Paşi prea lungi -Pioleţi aşezaţi prea sus.

Exerciţiul 6: Înaintare “în şir indian” Loc: Pantă de zăpadă dură de aproximativ 45/50º Descriere: Dacă în exerciţiul precedent, se deplasau mai întâi membrele inferioare apoi cele superioare, în acest exerciţiu se deplasează alternativ braţul şi piciorul corespondent (de pe aceeaşi parte). Piciorul drept şi mâna dreaptă se ridică simultan şi vice-versa, picioarele nu se regrupează, ele rămân decalate, unul deasupra celuilalt, iar pioleţii se folosesc de obicei ca sprijin dar şi ca tracţiune. (fig.32)

Acest exerciţiu include o problemă fundamentală de echilibru, insă, oferă rapiditate în înaintare şi necesită o condiţie fizică optimă. Greşeli tipice: -Nu se ridică simultan mâinile şi picioarele asociindu-se astfel cele două dezavantaje: încetineală în înaintare şi dezechilibru. Notă: Se întâmplă ca pe gheaţă să vă căţăraţi alternativ: mâna stângă/picior drept, deplasând doar câte un membru.

Exerciţiul 7: Înaintare pe teren mixt. (Cum se merge pe rocă cu colţarii) Loc: Morenă sau loc cu pietre mari, stabile. Descriere: Obişnuiţi-vă să mergeţi pe pietre cu colţarii, folosind tehnica picioarelor pe toată talpa, pioletul este utilizat ca baston. Dobândiţi sensibilitate în lucrul cu colţarii. Căţărare pe stâncă cu colţarii Loc: Lungime uşoară, eventual în faleză, cu asigurare de sus. Descriere: Obişnuiţi-vă să puneţi întotdeauna colţarii pe vârfuri, pe prize şi în fisuri. Aveţi încredere în poziţia colţarilor din faţă, aşa cum nu trebuie niciodată să vă sprijiniţi pe partea interioară a bocancilor. Greşeli tipice: Răzuirea stâncii cu colţii sau interiorul bocancului.

Page 23: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Căţărare mixtă cu piolet şi colţari Loc: Perete de gheaţă şi stâncă Descriere: Pe gheaţă, ca şi pe stâncă, utilizăm tehnica colţilor din faţă, pioletul putând fi utilizat fie pentru a curăţa prizele de gheaţă fie pentru a înfige ciocul, înţepenind coada, înţepenind sau înfigând ciocul în fisurile din stâncă.

Atunci când stânca e lipsită de gheaţă, pioletul, nefolosit, trebuie prins în breteaua rucsacului.

Page 24: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Nivelul 4.Tracţiune în piolet. Tehnica de bază. Exerciţiul 1: Utilizarea pioletului Loc: La baza unui perete de gheaţă (chiar mic) cu o înclinaţie superioară de 75º. Descriere: Păstraţi picioarele pe sol, şi apucaţi pioletul de partea cea mai joasă a cozii având grijă ca să fie întotdeauna întinsă chinga pioletului (fig.33).

Începeţi mişcarea aplecând pioletul în spatele umărului şi îndoiţi pumnul astfel încât să obţineţi un unghi de aproximativ 90º între mână şi antebraţ (fig.34, 35).

Mişcarea pleacă de la umăr, apoi progresiv braţul, antebraţul apoi pumnul urmând o axă rectilinie în raport cu peretele. În momentul impactului, pumnul se aruncă în faţă pentru a mări lovitura de “bici” şi priza de mână se relaxează pentru a nu frâna energia cinetică a pioletului. Repetaţi de mai multe ori exerciţiul, păstrând întotdeauna picioarele pe sol, cu o mână, apoi cu cealaltă. Nu depărtaţi prea mult cotul în raport cu umărul în momentul pregătirii mişcării. (fig.36)

Page 25: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Greşeli tipice:

-Pioletul nu se înfige deloc sau se înfige doar câţiva milimetri în gheaţă. Cauza: Energia dată capului pioletului este prea slabă; mişcarea pioletului nu a pornit din spatele umărului, şi nu a implicat masele musculare potrivite; în momentul impactului a lipsit lovitura de bici a pumnului, sau coada a fost ţinută prea din interior. -În momentul impactului ciocul pioletului virează lateral. Cauza: Mişcarea de lovitură nu a urmat o axă rectilinie în raport cu peretele de gheaţă (fig.37)

-Pioletul penetrează gheaţa într-un loc nedorit. Corectare: Nu vă limitaţi exclusiv să alegeţi un punct de impact, ci, înainte de a începe mişcarea de lovire, plasaţi braţul în poziţia finală cu ciocul în contact cu gheaţa. Antrenaţi-vă lovind un semn făcut anterior în gheaţă. -Lipsa de încredere în poziţia pioleţilor. Corectare: De la sol, după înfigerea pioleţilor, prindeţi-vă de aceştia, ridicând picioarele de pe sol. Repetaţi exerciţiul pe un singur braţ. Exerciţiul 2: Extragerea pioletului Loc: La baza unui perete de gheaţă (chiar scurt), cu o înclinaţie de 75º. Descriere: După ce aţi înfipt pioletul mişcaţi-l cu o mişcare de înainte-înapoi unică faţă de axul ciocului. Dacă pioletul e înfipt la înălţimea umărului sau dedesubtul umărului, e posibil să eliberaţi mâna de pe mâner şi extrageţi pioletul prin scurte smucituri de sus în jos cu palma situată sub lopăţică sau cap. (fig.38)

Page 26: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Greşeli tipice:

-Scoaterea pioletului prin mişcări dreapta/stânga (fig.39), care provoacă o rotaţie care, la rândul ei, poate antrena ruptura ciocului.

Notă: Extragerea unui cioc tubular se va face prin rotaţii dreapta/stânga ale mânerului.

Exerciţiul 3: Poziţia de bază şi utilizarea colţarilor Loc: Pereţi mici de gheaţă de aproximativ 70/75º Descriere: Împlântaţi cei doi pioleţi deasupra capului, la aceeaşi înălţime. Ridicaţi

picioarele de pe sol, menţineţi picioarele uşor depărtate. Colţarii trebuie să penetreze gheaţa cu colţii din faţă. Forţa loviturii de picior trebuie dată în funcţie de tipul de gheaţă şi tipul de colţar folosit. Talpa bocancului e menţinută aproape orizontală (fig.40) şi (fig.41). Colţarul loveşte gheaţa perpendicular pe suprafaţa acesteia.

Page 27: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

O dată plasate punctele de sprijin, adoptaţi poziţia următoare: genunchii uşor îndoiţi,

bazinul îndreptat în faţă, practic în contact cu gheaţa, spatele înapoi şi umerii bine depărtaţi de perete (fig.42)

Aceasta e poziţia de bază. Greutatea corpului e în mare parte sprijinită pe membrele

inferioare, iar pioleţii servesc în principal la menţinerea echilibrului şi la evitarea alunecării pe spate.

Greşeli tipice: -Colţarul nu se înfige şi ricoşează în gheaţă Cauza: Lovitura e dată cu prea multă energie. Piciorul nu e ţinut orizontal şi perpendicular

pe gheaţă. -Colţarii (mai ales cei tradiţionali) au tendinţa de a ieşi din gheaţă. Cauza: Călcâiul piciorului e prea sus în raport cu vârful şi exercită o pârghie care face să

iasă colţii afară (fig.43). Acelaşi lucru se întâmplă dacă călcâiul e exagerat de ridicat, în acest caz al doilea rând de colţi anteriori creează efectul de pârghie.

O dată înfipt, colţarul nu trebuie mişcat.

Page 28: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

-Lipsa de încredere în poziţia colţarilor. Corectare: Pe o pantă mai puţin abruptă (65º), urcaţi utilizând un singur piolet, apoi nici

unul. -Umerii sunt prea lipiţi de perete, bazinul prea în spate; toată greutatea corpului este în

tracţiune pe membrele superioare (fig.44)

-Pioleţii sunt înfipţi prea sus (fig.45), prea depărtaţi (fig.46) sau prea apropiaţi (fig.47)

Page 29: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Exerciţiul 4: Înaintarea de bază în traverseu Loc: Perete de gheaţă de aproximativ 70/75º de cel puţin 3 sau 4 metri lăţime. Descriere: Vă poziţionaţi într-o parte a peretelui. De la poziţia de bază, înfigeţi pioletul

într-o parte a traverseului dorit, lateral şi uşor mai sus decât nivelul capului, păstrând mânerul cât mai vertical posibil.

Cu paşi mici pe colţii din faţă, traversaţi orizontal pe lângă piolet astfel încât să ajungeţi cu piciorul în poziţie verticală faţă de mână. Scoateţi al doilea piolet şi înfigeţi-l la nivelul celuilalt, totuşi, fără să vă apropiaţi prea mult (fig.48-53).

Mâinile şi picioarele se poziţionează de-a lungul a două linii paralele, iar greutatea

corpului se plasează aproape integral pe picioare. Greşeli tipice: -Înaintaţi deplasând piciorul mai repede decât mâna. Pasul este astfel mare şi grăbit. -Faceţi paşi prea mari, cu mâinile sau picioarele tracţionând în pioleţi sau colţari şi deci

având corpul lipit de perete. Corectare: Faceţi paşi mici astfel încât centrul de greutate să se afle pe un picior de

sprijin şi utilizaţi pioleţii doar pentru echilibru.

Page 30: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Nivel 5.Studiu fundamental privind înaintarea în poziţia “tracţiune în piolet” Exerciţiul 1: “Înaintare primară” Loc: Pereţi mici de gheaţă de aproximativ 70/75°, cu asigurare de sus, în manşă. Descriere: De la poziţia de bază aplecaţi bazinul, dezlipindu-l de perete până când

rămâneţi suspendat în pioleţi. Efectuaţi 3 paşi mici, primul fiind plasat vertical pe centrul de greutate (pentru a nu se afla

niciodată în dezechilibru), până ajungeţi cu faţa la înălţimea capului pioleţilor. De fiecare dată când un colţar e înfipt, trebuie să urcaţi până când piciorul e întins înainte de a-l înfige pe celălalt. Astfel, braţele se închid progresiv.

Pentru a ridica un picior, bazinul trebuie plasat în prealabil vertical pe piciorul de sprijin. Aceste plasări continue ale centrului de greutate la stânga şi la dreapta, contribuie la

crearea unei fluidităţi şi a unei eficacităţi maxime în deplasare (fig.54-62).

Încheiaţi avansarea printr-o reîntoarcere la poziţia de bază, cu bazinul la perete (fig.63,

64).

Page 31: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Greşeli tipice: -E obositor să ridicaţi membrele inferioare. Cauza: Bustul şi bazinul nu sunt suficient de depărtate de perete în timpul deplasării

picioarelor (fig.65).

-E dificil, chiar imposibil să înfigeţi pioleţii fără să obosiţi excesiv. Cauza: Bustul şi umerii sunt prea lipiţi de perete, astfel mişcarea de lovire se restrânge la

pumn; pioletul nu descrie o rotaţie suficient de amplă (fig.66).

Page 32: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

-E nevoie de o lovitură din şale pentru a ridica picioarele. Cauza: Bazinul nu e plasat pe verticală pe piciorul de sprijin şi aveţi tendinţa de a ridica

un picior care e încă încărcat cu greutatea corpului (fig.67).

-Pioleţii sunt plasaţi prea aproape unul de celălalt (fig.47) sau prea depărtaţi (fig.46).

Echilibrul nu e prea bun şi simţiţi mai multă oboseală şi deci rămâneţi atârnaţi în pioleţi.

Page 33: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

-Picioarele sunt prea apropiate unul de celălalt, (fig.68), echilibrul e ameninţat şi riscaţi să vă agăţaţi un picior cu colţarul. Dacă picioarele sunt prea depărtate, e dificil, chiar imposibil să plasaţi bazinul deasupra piciorului de sprijin.

-Primul pas e întotdeauna prea lung şi nu a fost efectuat în centru. Rezultă mişcări prea

grăbite, o tracţiune excesivă în pioleţi şi o înaintare mai puţin cursivă. -Când încercaţi să scoateţi un piolet din gheaţă, să nu încercaţi să-l scoateţi şi pe celălalt.

Acest fapt riscă să sensibilizeze cele două ancorări. Încercaţi tot timpul să înfigeţi pioletul pe care îl simţiţi mai puţin solid. Exerciţiul 2: Înaintarea “primară” cu picioarele depărtate Loc: Pereţi de gheaţă de aproximativ 75/80°, cu asigurare în manşă, care prezintă mici

caneluri sau structuri care favorizează înaintarea cu picioarele depărtate. Descriere: Pornind de la poziţia de bază fundamentală (vezi exerciţiul 1) cu picioarele mai

depărtate, efectuaţi 3 paşi mici apoi reveniţi în poziţia iniţială (fig.69-74).

Page 34: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Diferenţa faţă de exerciţiul precedent este de a înţelege importanţa primului pas care trebuie efectuat orizontal spre centru şi nu direct în sus.

Dacă picioarele nu sunt la aceeaşi înălţime, piciorul care se deplasează primul este cel de mai sus.

În diedre ca şi în toate situaţiile de escaladă interioară, e posibil să folosiţi deasemenea şoldurile şi spatele pentru a creea o opoziţie la forţa laterală a picioarelor.

Sprijinul cotului pe gheaţă permite de asemenea mutarea greutăţii de pe piciorul de pe aceeaşi parte şi ridicarea acestuia chiar în condiţiile în care plasarea centrului de greutate e dificilă.

Greşeli tipice: -Picioarele nu se apropie niciodată şi înaintarea se face cu picioarele depărtate

provocând dezechilibre şi o tracţiune excesivă în pioletul opus piciorului pe care dorim să îl ridicăm (fig.75).

-E obositor şi delicat să deplasaţi piciorul în interior la începutul mişcării. Corectare: Atârnaţi mai mult în pioleţi, lăsând bazinul în jos şi plasaţi mai bine bazinul

deasupra piciorului de sprijin.

Exerciţiul 3: Poziţia de bază echilibrată în “triunghi” şi punerea de pitoane. Loc: Pereţi mici de gheaţă de aproximativ 75/80° Descriere: Poziţia de bază, în triunghi, permite adoptarea unei poziţii echilibrate de repaus bazată pe 3 puncte de sprijin (o mână şi două picioare) şi nu pe 4. Picioarele se aşează la acelaşi nivel, pioletul e înfipt puţin deasupra capului, de-a lungul unei axe imaginare care leagă capul, bazinul şi centrul picioarelor (fig.76). După ce aţi înfipt pioletul deasupra capului, poziţionaţi picioarele astfel încât să formeze un triunghi; picioarele sunt uşor depărtate, genunchii îndoiţi. Bazinul e împins bine spre perete, bustul şi umerii depărtaţi de perete (fig.77).

Page 35: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Braţul de sus, pe care îl putem numi “braţ principal”, trebuie să fie în poziţia semi-întins, celălalt piolet mai jos, fără să contribuie la menţinerea echilibrului. Din această poziţie, scoateţi mâna din chinga pioletului de jos, apucaţi un piton tubular de pe ham şi fixaţi-l în gheaţă la înălţimea buricului, ceea ce permite exercitarea unei forţe mai mari asupra gheţii (fig.78 şi 79); cu cât pitonul e plasat mai sus şi în lateral, cu atât efortul de a penetra gheaţa e mai mare.

Exerciţiul de pitonare e un moment deosebit care nu e legat direct de înaintare, însă poziţia de bază echilibrată (în triunghi) e esenţială. (Se recomandă pitonarea cu ambele mâini). Greşeli tipice: -Picioarele nu sunt la aceeaşi înălţime şi corpul e dezaxat (fig.80). -Proiectarea braţului nu trece printr-o linie care leagă bazinul şi centrul picioarelor (un triunghi isoscel sau un V invers), ci pe unul din cele două picioare de sprijin, favorizând rotaţia corpului (fig.81 şi 82) şi putând uşor să antreneze o pierdere de echilibru. -Bazinul nu e împins spre perete şi cauzează o tracţiune excesivă în pioleţi. -Umerii şi bustul sunt prea apropiaţi de gheaţă. -Pioleţii sunt la acelaşi nivel şi echilibrul nu se află pe 3 puncte. -Pitonul e înfipt prea sus sau prea în lateral.

Page 36: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Exerciţiul 4: Înaintare “primară” şi pitonarea cap de coardă Loc: Lungime scurtă de coardă cu o înclinaţie de aproximativ 70/75° Descriere: Elevul se caţără în “cap de coardă”, totuşi asigurat de sus în manşă. Scopul este de a se căţăra urmând tehnica de înaintare primară, adaptându-se terenului şi de a alege locul cel mai potrivit pentru pitonare adoptând poziţia de bază (în triunghi). Elevul, datorită acestui exerciţiu, se obişnuieşte să facă toate operaţiunile delicate cum ar fi pitonarea sau trecerea corzii în carabiniere cu o singură mână. Exerciţiul permite efectuarea escaladei ca şi cap de coardă, elevul aflându-se în condiţii maxime de siguranţă.

Apoi, se poate elimina asigurarea de sus, punându-se în prealabil pitoane în locurile cheie ale lungimii, elevul ajutându-se doar de asigurările intermediare.

Page 37: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Nivel 6.Tracţiunea în piolet – înaintare avansată Exerciţiul 1: Utilizare “evoluată” a pioleţilor şi colţarilor. Loc: Mici pereţi verticali cu structuri deosebite: stalactite, stalagmite, ciuperci, gheaţă

alveolată sau fragilă. Descriere: Ancoraţi pioleţii în structura respectivă, având grijă să nu îi înfigeţi ci să îi

încastraţi pentru a nu distruge gheaţa. Pioleţii ţin deseori doar dacă sunt menţinuţi în tracţiune în jos.

Acest tip de teren a favorizat evoluţia materialului, astfel fiind fabricaţi pioleţii cu mânere îndoite, ceea ce permite obţinerea unui unghi optim în cadrul structurilor mai deosebite spre deosebire de mânerele tradiţionale care deseori reprezintă un obstacol pentru o ancorare bună (fig.83). În stalactite pioletul trebuie înfipt prin mici lovituri de pumn fără intervenţia umărului sau a braţului, pentru a creea, într-un prim pas, o gaură mică între coloane unde se ancorează mai apoi ciocul. În general, pentru acest tip de gheaţă se recomandă mişcări scurte şi precise, contrar loviturii tradiţionale. E necesar să exersaţi mult pentru a obţine precizia şi sensibilitate în ceea ce priveşte poziţia pioleţilor.

În gheaţa foarte subţire şi în structurile deosebit de fragile sau înguste, poate fi dificil,

chiar imposibil să înfigeţi sau să agăţaţi cei doi pioleţi împreună. În acest caz e posibil să agăţaţi ciocul celui de-al doilea în capul primului piolet, deja înfipt. Prin această şmecherie se evită ruperea gheţii şi se permite utilizarea forţei celor două braţe pentru a căuta o ancorare mai sus.

La fel, colţarii au cunoscut o evoluţie care permite utilizarea foarte diferită decât cea tradiţională pe acest tip de gheaţă: e vorba de lovitura de picior înainte pentru a înfige colţii din faţă.

Scopul ghidului sau al instructorului de alpinism este să îl facă pe elev să îşi folosească picioarele într-o manieră mai atentă şi sensibilă. Creşterea dificultăţii datorită peretelui mai abrupt, dar şi datorită calităţii gheţii, recomandă folosirea unor colţari asemănători cu espadrilele de escaladă. Cei 4 colţi din faţă au o importanţă asemănătoare deoarece, deseori, e nevoie să apăsaţi colţarul, nu să îl înfigeţi. Colţii care se află pe părţile interioare şi exterioare au de asemenea o importanţă capitală pentru sprijinul picioarelor.

Ridicarea piciorului pe proeminenţe şi utilizarea diferită a colţilor permite târârea colţarilor în loc de înaintarea exclusivă în sus. Această nouă tehnică, permite o înaintare sigură pe structuri fragile şi dificile, şi e nevoie, ca şi în cazul pioleţilor, de precizie şi delicateţe. Pe o gheaţă deosebit de fragilă, o lovitură puternică de picior poate dărâma întreaga structură.

Colţarul poate fi folosit, de asemenea, în pendulare sau agăţând călcâiul în spatele stalactitelor sau în interiorul unor mici găuri prezente în gheaţă. În cazul pendulării piciorul se sprijină doar pe gheaţă cu partea laterală a colţarului; în cazul agăţării, o ancorare bună e posibilă folosind colţarii dotaţi cu colţi în spate (pinteni) (fig.84).

Page 38: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

De asemenea e posibil să agăţaţi cu colţii de dedesubt, depărtând genunchiul şi efectuând o

tracţiune a piciorului spre interior aducând bazinul lângă gheaţă. În general, elevul poate să îşi îmbunătăţească tehnica şi să se adapteze la diverse situaţii pe

care le oferă gheaţa dificilă. Exerciţiul care permiterea obţinerii încrederii în utilizarea colţarilor este înaintarea (în

manşă) pe gheaţă accidentată fără pioleţi, mâinile folosind prizele de gheaţă. Încercaţi de asemenea să număraţi loviturile de pioleţi şi să le reduceţi trptat pentru a mări sensibilitatea şi calitatea ancorării.

Exerciţiul 2: Înaintarea în “triunghiul” de bază Loc: Lungime scurtă de coardă de aproximativ 75/80° cu asigurare în manşă. Descriere: Din poziţia de bază echilibrată, în triunghi (fig.85), coborâţi bazinul şi lăsaţi

bustul pe braţul situat cel mai sus (braţul principal), ridicaţi picioarele prin 3 paşi mici dintre care primul se face vertical pe pioletul de sus, ridicând piciorul întins astfel încât să regăsiţi poziţia în triunghi, cu privirea spre capul pioletului.

Page 39: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Efectuaţi aceste poziţionări constant, plasând întotdeauna bazinul vertical pe piciorul de sprijin. Nu întrerupeţi înaintarea înainte de a reveni în poziţia de bază echilibrată (fig.86-89).

Doar în acel moment, scoateţi pioletul de jos şi înfigeţi-l din nou mai sus şi puţin lateral în

raport cu celălalt (fig.90). Efectuaţi doi paşi în traverseu orizontal pentru a plasa din nou corpul pe axa pioletului de sus şi pentru a regăsi deci poziţia de bază în triunghi (fig.91-93).

Greşeli tipice: -Mişcările picioarelor au fost efectuate fără a poziţiona corect, în prealabil, centrul de

greutate. Corectare: Dacă mişcarea bazinului nu e suficientă, măriţi amplitudinea oscilaţiilor

laterale exagerând mişcările. -Primul pas nu a fost efectuat pe centru sau prea lung, consecinţa fiind o mişcare grăbită

şi o tracţiune excesivă în piolet. Al doilea piolet este înfipt la acelaşi nivel ca şi primul. Cauza: Picioarele nu au fost ridicate suficient. Pioletul nu a fost înfipt din toată extensia

braţului. Corectare: După primul pas care trebuie să fie scurt pentru a permite începerea mişcării

economice, efectuaţi ceilalţi 2 paşi mai amplu. Mişcarea de lovitură trebuie să fie efectuată cu braţul aproape întins.

-Pioletul este înfipt în hiper-extensie, fără posibilitatea de a verifica poziţia acestuia. Poziţia de extensie maximă nu permite dezancorarea, corpul e lipit de perete şi se află deja în tracţiune în piolet.

Page 40: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

-Pioleţii sunt înfipţi prea lateral (fig.94) sau pe aceeaşi axă verticală (fig.95). În ambele cazuri cursivitatea şi echilibrul înaintării sunt perturbate.

Pentru alte greşeli, mai generale, consultaţi secţiunea “greşeli” de la exerciţiul 1, nivelul

5. Notă în favoarea înaintării în triunghiul de bază: La prima vedere, această tehnică poate părea dificil de pus în practică, şi pe deasupra prea obositoare pe plan psihic (tracţiunea pe un braţ în loc de două). Totuşi, trebuie luat în considerare că principala cauză a oboselii pe o lungime verticală se datorează în principal numeroaselor ancorări şi dezancorări pe care suntem constrânşi să le efectuam cu pioleţii. Prin tehnica în triunghi, numărul loviturilor este, practic, diminuat la jumătate. În plus, din punctul de vedere al siguranţei, decalarea pioleţilor permite nesolicitarea aceleiaşi porţiuni de gheaţă; astfel se evită pericolele datorate spargerii gheţii în bucăţi care se pot desprinde, provocând astfel căderea căţărătorului. Exerciţiul 3: Înaintare “avansată” în triunghi Loc: O lungime scurtă de coardă de aproximativ 75/80° cu asigurare în manşă Descriere: Plecarea se face de la poziţia în triunghi cu pioletul înfipt la înălţimea feţei. Din această poziţie, înfigeţi celălalt piolet mai sus şi lateral în raport cu primul. Ridicaţi picioarele efectuând 2 paşi (primul picior deplasat e cel opus mâinii aflate mai sus), ajungând astfel la poziţia de plecare (fig.96-101).

Page 41: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

În acest tip de înaintare nu se trece prin poziţia de bază echilibrată (în triunghi), cu braţul întins.

Cum s-a văzut din exerciţiile precedente, mişcările membrelor inferioare trebuie să fie precedate de plasări ale bazinului, şi să fie efectuate cu maxim de cursivitate. Utilizând această metodă, chiar şi lungimile foarte abrupte pot fi urcate rapid şi fără risipă excesivă de energie. Metoda tradiţională (pioleţii la acelaşi nivel) ar necesita un număr mult mai mare de lovituri şi un efort psihic mult mai mare.

Variantă: Deoarece e dificil să poziţionaţi picioarele în triunghi, e interesant să folosiţi piciorul de pe

aceeaşi parte cu braţul principal (cel ridicat) doar în pendulare. În acest caz, poziţia finală nu e aceea a unui triunghi isoscel propriu-zis, deoarece punctele de sprijin sunt în număr de două: braţul ridicat şi piciorul opus, celălalt picior îndeplinind funcţia de pendul. Centrul de greutate trece prin piciorul de sprijin (colţarul e înfipt) şi echilibrul e obţinut prin axa care leagă braţul, bazinul şi piciorul (fig.102-106).

Exerciţiul 4: Coborârea în “triunghi” Loc: Perete de gheaţă de 3 sau 4 metri înălţime de aproximativ 70/75°. Descriere: Pornind de la poziţia de bază, înfigeţi pioletul care nu serveşte la menţinerea

echilibrului la înălţimea umărului. Prin 2 paşi mici pe orizontală vă aşezaţi în poziţia triunghi, şi în blocaj pe pioletul care urmează a fi înfipt. Scoateţi pioletul de sus şi înfigeţi-l la nivelul celuilalt dar mai puţin adânc, deoarece nu serveşte decât la menţinerea echilibrului (în ancorare

Page 42: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

intermediară) în timpul coborârii picioarelor. Efectuaţi trei paşi mici în jos pentru a regăsi poziţia de bază echilibrată în triunghi. Repetaţi exerciţiul înfigând tot mai jos pioletul abia ancorat.

Greşeli tipice: -Atunci când pioleţii sunt la aceeaşi înălţime luaţi poziţia de bază (echilibrată pe 4 puncte

de sprijin) fără a respecta caracteristicile poziţiei în triunghi. Exerciţiul 5: Înaintare cu picioarele decalate Loc: Lungime scurtă de maxim 80/85° înclinaţie, cu asigurare în manşă, gheaţa favorizând

folosirea picioarelor ca sprijin (urme). Descriere: Poziţia “în triunghi” permite repartizarea echilibrată a greutăţii corpului pe

membrele inferioare fără a cauza o pierdere excesivă de energie pentru a compensa dezechilibrările sau rotaţiile.

În acest exerciţiu, un picior e plasat mult mai sus decât celălalt şi are funcţia de a trage corpul şi mai ales de a lipi bazinul de perete, preluând o parte din greutatea corpului.

Avem astfel o figură echilibrată bazată pe 3 puncte de sprijin: un braţ şi două picioare. Poziţia de plecare a acestui exerciţiu e poziţia de bază echilibrată în triunghi (fig.76).

Efectuând doi paşi, primul în centru şi al doilea foarte sus sub bazin (călcâi-fesă) vă aflaţi

în poziţia cu picioarele decalate (fig.107).

Un picior e relativ drept, celălalt îndoit, colţarul fiind sprijinit pe un relief de gheaţă, iar

călcâiul aproape în contact cu fesa. Bazinul e apropiat de gheaţă practic aşezat pe călcâiul piciorului.

Braţul principal opus piciorului întins se află pe axa acestuia; capul pioletului se află la înălţimea feţei (poziţie de blocaj).

Page 43: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Din această poziţie înfigeţi celălalt piolet mai sus şi lateral în raport cu primul, rămâneţi în tracţiune pe cei doi pioleţi pentru a ridica bazinul de pe călcâiul piciorului, coborâţi piciorul înfigându-l puţin mai jos pentru a urca fără efort excesiv.

Efectuaţi din nou trei paşi mici însoţiţi de plasări ale bazinului pentru a ajunge în poziţia cu picioarele decalate (ultimul pas reprezintă ridicarea piciorului la nivelul coapsei)(fig.108-114).

Greşeli tipice: -Nu aplecaţi piciorul la începerea exerciţiului, efectuând astfel un pas prea lung şi

obositor şi solicitând excesiv pioleţii. -Încheierea exerciţiului cu piciorul prea jos nepermiţând mutarea greutăţii pe acesta, nici

tracţiunea bazinului lângă perete. Mişcarea efectuată pe jumătate devine un dezavantaj şi nu un avantaj.

-Nu aşezaţi destul bazinul pe călcâi şi rămâneţi astfel pe o axă: braţ principal – picior întâns, favorizând rotaţia corpului şi deci dezechilibrul.

Exerciţiul 6: Înaintarea cu regruparea picioarelor Loc: Lungime scurtă de aproximativ 80/85° maxim, cu asigurare în manşă, gheaţa

favorizând folosirea picioarelor ca sprijin. Descriere: Poziţia de plecare, pentru acest exerciţiu, este aceeaşi ca şi pentru exerciţiul

precedent (fig.115).

Page 44: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Din această poziţie, aduceţi bazinul sub piciorul de sus, împingând la maximum şoldul

spre genunchiul îndoit, favorizând astfel deschiderea în faţă şi permiţând ridicarea celuilalt picior (apropierea picioarelor). Poziţionaţi piciorul la aceeaşi înălţime ca şi celălalt. Corpul se află regrupat în poziţia “broască” (fig.116).

Împingând simultan cele două picioare, reveniţi în poziţia “triunghi” cu un braţ în blocaj (fig.117).

Înfigeţi sus pioletul de jos pentru a reveni după efectuarea următorilor 2 paşi în poziţia de

plecare, poziţia “triunghi” cu picioarele decalate (fig.118-120) sau chiar să reveniţi în poziţia de bază echilibrată în triunghi.

Page 45: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Greşeli tipice: -În timpul regrupării vă ridicaţi pe piciorul de sprijin exersând o forţă enormă, solicitând

pioleţii la maxim şi folosindu-i incorect. Corectare: Încercaţi să menţineţi poziţia regrupată şi braţul întins până când picioarele

se află la acelaşi nivel şi încărcate în mod egal. Exerciţiul 7: Înaintarea “avansată” în traverseu Loc: Perete de cel puţin 3 sau 4 metri lăţime de aproximativ 80/85°, cu gheaţă accidentată Descriere: Luaţi poziţia de bază echilibrată în triunghi la un capăt al peretelui. Pioletul

principal e cel aflat în partea opusă traverseului (braţul îndoit). Poziţionaţi-vă pe piciorul de sprijin (partea dinspre traverseu) în poziţia echilibrată, celălalt picior aflându-se în pendulare (fig.121).

Înfigeţi celălalt piolet lateral şi deplasaţi-vă efectuând 2 paşi în traverseu (pioletul poate fi

înfipt oblic, dar, în acest caz tracţiunea va trebui efectuată în axul mânerului pentru a nu solicita ciocul aflat în torsiune). Pioletul aflat în pendulare trece peste piciorul de sprijin şi e înfipt în faţă (cu colţii din faţă), iar al doilea pas permite revenirea în poziţia triunghi pe celălalt piolet (fig.122-124).

Pioletul ajută mai mult la asigurarea echilibrului în timpul traverseului decât la tracţiune.

Se poate continua traverseul încrucişând pioletul deasupra celuilalt (fig.125).

Page 46: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Picioarele pot fi deplasate încrucişat (înainte sau înapoi). Poziţiile statice de echilibrare în triunghi pot fi cu picioarele în pendulare sau cu picioarele

depărtate. E de ajuns, deci, să păstraţi întotdeauna poziţia în triunghi de fiecare dată când scoateţi

pioletul. Încrucişarea picioarelor se efectuează de referinţă înainte, însă acest exerciţiu în traverseu

nu trebuie considerat doar rezolvarea unei probleme tehnice precise, care poate apărea în timpul unei ascensiuni, ci mai ales noi mişcări mai complexe generate de înaintarea orizontală.

Acest exerciţiu e primul în care elevul utilizează toate poziţiile “în triunghi” abordate până acum, încercând să se adapteze configuraţiei gheţii, aflându-se astfel într-o situaţie reală de escaladă.

Prin caracteristicile mişcărilor în traverseul orizontal acest exerciţiu introduce într-o manieră optimă rotirea bustului (fig.126-130).

Pornind de la poziţia de bază echilibrată în triunghi, deplasaţi-vă cu paşi mici în poziţia de blocaj pe pioletul principal. Pentru a mări eficacitatea, micşorând efortul muscular, efectuaţi o torsiune a bustului spre braţul principal (bicepşii, muşchii umărului, pectoralii precum şi dorsalii contribuie împreună la blocaj). Şoldul opus pioletului principal e împins spre perete, genunchii şi picioarele se orientează în acelaşi sens ca şi bustul (fig.126).

Colţarul piciorului aflat pe aceeaşi parte cu braţul principal e înfipt pe colţii interiori şi

celălalt pe colţii exteriori (colţarii nu mai sunt înfipţi perpendicular pe suprafaţa gheţii). Pentru a înfige celălalt piolet e necesar să deschideţi umărul aflat în direcţia în care doriţi

să mergeţi (fig.127).

Page 47: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Trecând dintr-un triunghi în altul deplasarea în traverseu ajută la blocarea torsiunii

bustului. O atenţie deosebită trebuie acordată poziţiei pioletului pentru a nu solicita ciocul aflat în

torsiune şi în acest caz e preferabil să îl înfigeţi oblic, dacă suprafaţa gheţii permite acest lucru (fig.128-130).

Greşeli tipice: -Unul din pioleţi e scos atunci când corpul nu e echilibrat (în poziţia triunghi). -Solicitaţi ciocul pioletului înfipt oblic în jos şi nu în direcţia tracţiunii. Corectare: Braţul trebuie să fie în continuarea mânerului exersând o tracţiune pe axul

ciocului; efortul lateral al unui picior compensând tracţiunea oblică. Exerciţiul 8: Înaintarea “în triunghi” cu rotirea corpului Loc: O lungime verticală, scurtă, cu gheaţă accidentată, cu asigurare în manşă. Descriere: Pornind de la poziţia de bază echilibrată în triunghi, prin doi paşi urmaţi de deplasări ale bazinului, regăsiţi poziţia de blocaj menţinând întotdeauna corpul lateral în raport cu gheaţa (vezi exerciţiul anterior)(fig.131-132).

Page 48: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Înfigeţi pioletul cât mai sus posibil (fig.133) şi printr-o serie de deplasări ale picioarelor urcaţi corpul pivotându-l progresiv şi proporţional cu numărul de paşi, în raport de aproximativ 180° spre noul braţ principal (cu cât numărul de paşi e mai important, cu atât rotirea e mai lentă)(fig.134-136).

Acest exerciţiu poate fi efectuat cu piciorul aflat pe aceeaşi parte cu braţul principal, în pendulare (echilibru în două puncte de sprijin, mână şi picior opus). Se poate observa o dificultate importantă, atât în utilizarea colţilor interni/externi cât şi în ancorarea pioleţilor (umărul este de fapt în contact aproape permanent cu gheaţa, iar o lovitură trebuie efectuată într-o manieră excesivă în raport cu peretele). Din această cauză această tehnică se recomandă doar în cazul unui perete de gheaţă dificil sau accidentat, unde pioletul se poate agăţa, sau unde lovitura necesită puţină forţă. Greşeli tipice: -Nu se roteşte bustul şi bazinul pentru a ajuta la blocaj -Se evită folosirea colţarilor, perpendicular pe gheaţă, astfel având o poziţie radical frontală şi nu laterală. Variantă: O variantă a acestui exerciţiu, care poate fi foarte utilă pe o coloană de gheaţă dreaptă sau prea proeminentă, este înaintarea pe două puncte de sprijin. Luaţi poziţia caracteristică cu două membre opuse plasate pe aceeaşi linie verticală şi păstraţi bustul/bazinul uşor rotit spre perete. Păstraţi blocajul cu corpul răsucit împingând piciorul,

Page 49: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

înfigeţi celălalt piolet deasupra primului apoi schimbaţi piciorul printr-o mică săritură (piciorul secundar e folosit în pendulare sau cu călcâiul agăţat). Notă: 1.Blocajul pioletului e mai eficace dacă este însoţit de o răsucire bust/bazin în direcţia braţului care blochează. Dacă adăugăm şi o uşoară rotaţie a picioarelor şi genunchilor astfel încât corpul să aibă o poziţie laterală, se obţine optimizarea forţelor care contribuie la o ameliorare netă a echilibrului. 2.În ceea ce priveşte exerciţiile pentru “înaintarea primară” şi “înaintarea avansată” pe teren abrupt, chiar surplombant, se observă necesitatea reducerii duratei blocajului braţului şi astfel anticiparea mişcării din faza cu braţul întins. Împingerea în picior nu va urma imediat înfigerii colţarilor, ci doar după poziţionarea picioarelor. Astfel, ridicarea picioarelor, respectiv poziţionarea acestora se va efectua cu braţele întinse, urmat apoi de împingerea în picioare şi blocarea braţelor.

Exerciţiul 9: “Înaintare avansată” pe teren mixt În ultimii ani s-a putut observa dezvoltarea escaladei mixte abordată într-o manieră modernă. Pe de o parte, căutarea unui teren mai dificil pentru practicarea tracţiunii în piolet a permis descoperirea apoi escaladarea unor pereţi care nu sunt acoperiţi în totalitate de gheaţă, şi unde stânca joacă un rol foarte important în timpul ascensiunii. Pe de altă parte, escaladarea traseelor stâncoase la mare înălţime şi în timpul iernii a devenit din ce în ce mai frecventă. Sinteza modernă a acestui exerciţiu pe timp de iarnă, gheaţă şi stâncă, a dat naştere la un nou teren de joc. Transferul de tehnici şi de la escaladă pe stâncă la mare înălţime spre escalada mixtă e o realitate. Generaţia care practică escalada pe faleze şi participă la competiţii pe pereţi cu nivel tehnic ridicat (minim 7a – Franţa sau VIII - UIAA) pare atrasă de această nouă activitate şi în special doresc în permanenţă să abordeze dificultăţi în escalada “la liber” într-o perioadă scurtă de timp. Astfel, multe pasaje stâncoase care nu au fost căţărate în mod artificial, sau în care căţărătorul a fost obligat să renunţe la mănuşi, pierzând astfel din timp, sunt escaladate în prezent cu ajutorul pioleţilor cu ciocuri prinse în fisuri sau agăţate de prize. E adevărat că utilizarea pioleţilor în fisuri e un artificiu vechi. La fel de adevărat e faptul că această tehnică împinsă la extreme a dat naştere la un nou stil care, în consecinţă, a generat o evoluţie a echipamentului. Pioleţii disponibili până în prezent şi folosiţi incorect, suportau greu utilizarea improprie. În prezent sunt concepuţi noi pioleţi în funcţie de aceste nevoi, cu ciocurile tubulare şi având o formă (substituent de lopăţică sau capul de ciocan) care permite prinderea în fisuri şi agăţarea de prize, precum şi părţi de piolet în formă de “chei” pentru fisuri. Acestea fiind spuse, nu trebuie să uităm caracterul aleatoriu al acestei escalade, unde componenta psihologică deţine un rol important şi unde factorul tehnic e mai important decât cel atletic. Toate aceste noţiuni fac din escalada mixtă o activitate serioasă unde e nevoie de maturitate, experienţă precum şi obişnuinţa faţă de dificultăţile tipice ale altitudinii înalte pe timp de iarnă. Ultimul exerciţiu al înaintării tehnice se doreşte a fi o introducere în acest teren atât de fascinant şi atât de dificil.

Loc: Perete mic de stâncă dacă se poate ne-vertical, prezentând fisuri, găuri şi prize regletă, cu o posibilă alternativă de gheaţă subţire şi stâncă descoperită. Căţărarea se face cu asigurare în manşă.

Page 50: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Descriere: Prima fază va fi obţinerea încrederii în piolet. Începeţi prin a agăţa ciocul într-o fisură (ar fi bine să utilizaţi un cioc conceput pentru acest tip de exerciţiu). Dacă fisurile sunt orizontale sau oblice, ajunge să trageţi mânerul în jos pentru a asigura o torsiune corectă a ciocului şi astfel poziţia sa (fig.137) şi (fig.138).

În cazul unei fisuri verticale introduceţi tot ciocul în fisură şi trăgând în jos, încercaţi să vă suspendaţi pentru a fixa, sau torsionaţi trăgând mânerul spre voi, plasaţi corpul lateral în raport cu fisura (fig.139).

Dacă fisura e mai largă, e posibilă introducerea completă a lopăţicii pioletului sau a altei părţi a acestuia. În mod succesiv se poate ancora ciocul în găuri ca un cârlig, pe gheaţă subţire sau mici asperităţi ale stâncii. Această utilizare mai precară necesită o precizie mai mare a mişcării şi o sensibilitate mare în folosirea pioletului. Colţarii sunt de asemenea utilizaţi diferit, deoarece pasajele dificile cu lungimi stâncoase necesită poziţionarea picioarelor asemănător cu escalada în espadrile. Focalizăm punctele de sprijin pe colţii interni sau externi şi nu pe cei din faţă, pentru a obţine poziţionări ale corpului adaptate la dificultăţile stâncii; genunchii sunt orientaţi în interior sau în exterior pentru ca bazinul să fie mai apropiat de perete.

Page 51: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

În unele cazuri (fisuri drepte sau mici găuri) colţii “monopunct” au un anume avantaj (fig.138).

Putem învăţa să ne “sensibilizăm” pe gheaţa subţire care acoperă stânca. Pioleţii sunt înfipţi în mod delicat, pentru a nu ieşi din gheaţă şi sunt înfipţi o singură dată pentru a nu distruge gheaţa. Pentru a prinde încredere vă puteţi antrena făcând tracţiuni în primul dinte al ciocului. De câte ori e posibil, folosiţi pioleţii pe proeminenţe (stalagmite, ciuperci de gheaţă). Colţarii trebuie folosiţi astfel încât colţii să penetreze gheaţa în urma unor presiuni uşoare. Căţărând în manşă, şi deci în siguranţă totală, e important să învăţaţi să plasaţi asigurări (pitoane, nuci, friend-uri, cârlige, noduri, etc.) pentru a stăpâni toţi parametrii de activitate. Pentru a escalada lungimi care presupun un efort psihologic mare şi unde singura siguranţă e stăpânirea perfectă a acestor tehnici, e important să vă antrenaţi mult, pentru a vă dezvolta sensibilitatea şi pentru a ajunge la anticiparea pasajelor, existând astfel situaţia în care e imposibil să vă întoarceţi şi să înaintaţi obligatoriu. Exerciţiul 10: Poziţii deosebite Loc: Gheaţă accidentată verticală sau surplombantă. Descriere: Exerciţiul, care încheie înaintarea tehnică, tratează poziţii deosebite utilizate câteodată în înaintarea pe gheaţă verticală sau surplombantă, cu structuri complicate (grote, franjuri de stalactite, coloane paralele şi alte creaţii naturale) care necesită mişcări complexe. Pe acest teren escalada pe gheaţă devine o artă rafinată alcătuită din agăţări şi poziţii ale corpului inspirate direct din escalada pe stâncă.

-Balansuri încrucişate (interioare şi exterioare). Fac parte din înaintarea în triunghi şi au ca scop recuperarea dezechilibrului provocat de o poziţie unilaterală (exemplu: braţul drept/piciorul drept). Dacă mâna şi piciorul principal se află pe aceeaşi linie, piciorul în balans (încrucişat înainte sau înapoi) va trebui să compenseze uşoara rotaţie a corpului cauzată de această poziţie. *Dacă piciorul principal se află mai în interior în raport cu mâna (fig.140), va trebui să recurgeţi la un balans interior (reproducând aceeaşi situaţie de echilibru ca în cazul poziţiei în triunghi avansată cu picioarele în balans, vezi nivelul 6 exerciţiul 3). Cu cât un picior se depărtează de axa corpului, cu atât celălalt trebuie să se depărteze în partea opusă. *Dacă piciorul principal se află mai în exterior în raport cu pioletul (fig.141), va trebui să recurgeţi la un balans exterior.

Page 52: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Luând în considerare prezenţa colţarilor, executarea balansărilor pe gheaţă e mai delicată pentru a nu vă agăţa hainele sau mai rău, picioarele.

-Balansări cu picioarele în gol În surplombe, pentru a ajuta blocajul sau pentru a înfige pioletul fără a solicita prea mult bicepşii, corpul trebuie să efectueze o rotaţie internă. Cea mai bună poziţie pentru a realiza această mişcare este opoziţia membrelor opuse (ex: mâna dreaptă/picior stâng), celălalt picior rămânând în balans în gol şi opunând o rezistenţă pasivă în sens contrar pentru a ajuta echilibrarea (fig.142).

-Ramonaj

Această poziţie trebuie considerată un caz particular în înaintarea în triunghi cu rotaţia corpului care se efectuează atunci când punctele de sprijin centrale sunt inexistente sau mai puţin sigure şi e necesară apropierea considerabilă a picioarelor de mâini. Pentru a menţine centrul de greutate în jos şi lipit de perete, e necesar să îndoiţi, în jos şi în interior, genunchiul opus mâinii principale, celîlalt picior fiind plasat în faţă şi în opoziţie. Bustul rămâne astfel degajat, şi ancorajul va fi uşurat. Cu cât mâinile sunt mai apropiate de picioare, cu atât genunchiul va fi mai coborât, până ajunge în cazul extrem, mai jos decât piciorul (fig.143).

Page 53: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

Avantajul acestei poziţii, faţă de poziţia clasică cu picioarele depărtate, este că permite bazinului, acesta fiind poziţionat în profil, de a fi mult mai apropiat de perete. Echilibrul, e mult mai bun dacă blocajul e ajutat cu un piolet. În coloanele paralele e posibilă găsirea unei poziţii mai bune de echilibru, îndoind piciorul opus mâinii principale astfel încât să aduceţi piciorul în spatele fesei şi să îl împingeţi în peretele de gheaţă din spate. Această poziţie e deja un fel de ramonaj (fig.144).

-Suspendări în pioleţi sau agăţări dinamice ale picioarelor Câteodată se întâmplă ca pentru a trece de franjuri de stalactite să recurgeţi la suspendări scurte, doar în pioleţi sau, în cazuri extreme, doar într-unul. Aceste mişcări sunt posibile doar dacă chingile pioleţilor sunt reglate perfect şi în acest caz, efortul muscular nu e la fel de intens, deoarece pumnul efectuează tracţiunea şi nu mâna. Astfel muşchii solicitaţi sunt cei ai umărului şi nu ai antebraţului (fig.145). În unele cazuri, când aţi ancorat deja pioletul sau pioleţii deasupra surplombei, fie vertical, fie lateral, iar picioarele sunt pregătite să rămână în vid, e posibil să pendulaţi dinamic membrele inferioare din proprie voinţă pentru a agăţa o excrescenţă de gheaţă cu unul dintre picioare. Colţii din spate se pot dovedi a fi foarte utili în aceste cazuri extreme. Această mişcare trebuie efectuată cu încredere, fiind urmată de o poziţionare precisă, pentru ca poziţia de sosire să fie efectuată atent, fără loviri şi risipă inutilă de energie.

Page 54: Alpinism, TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNA-Manual GRIVEL MONT.pdf

{PAGE }

-Regrupări Această situaţie e delicată şi deseori reprezintă originea unor mari probleme pentru căţărătorii neprofesionişti.

Acest tip de mişcare se efectuează de obicei la sfârşitul unui pasaj vertical, în ciuperci mari sau pe terase scurte care întretaie peretele.

Prima problemă este înfigerea pioletului în partea orizontală (şi nu pe unghi pentru a evita spargerea gheţii). Lovitura trebuie efectuată din încheietura mâinii având grijă ca mânerul să nu lovească pe unghi obstrucţionând astfel ancorarea. În acest caz, pioleţii au mânerele îndoite chiar de la lopăţică.

După ce aţi ancorat unul sau ambii pioleţi în partea orizontală, trebuie să vă suspendaţi în ei scoţând bazinul pentru a ridica picioarele, astfel încât unul dintre ele să atingă partea finală. (Această mişcare trebuie efectuată cu încredere şi precizie pentru ca picioarele să nu alunece).

Apoi înfigeţi din nou un piolet mai sus, şi aduceţi şi celălalt picior (vă aflaţi în poziţia de regrupare frontală “broască” sau laterală) pentru a încheia mişcarea de regrupare.

Aceste poziţii sau mişcări deosebite nu pot fi integrate într-un anume tip de exerciţiu care ar putea fi asimilat prin exersare.

Aceste mişcări dinamice pot fi integrate doar prin practică continuă. Ar fi ideal să găsiţi terenul cel mai adaptat şi apropiat de sol pentru a practica des şi pentru a vă perfecţiona mişcările.