Alimentarea La 6 Luni

Embed Size (px)

Citation preview

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    1/26

    erfectă pentru fetița mea și sper că și pentru mulți alți copilași.

    Am vorbit puțin în emisiunea “Totul despre mame” despre începutul diversificăriialimentației fetiței mele. De atunci am tot fost întrebată ce schemă de diversificare amfolosit? Așa că m-am decis să v-o ofer și vouă, în speranța că va avea același succesca și în cazul nostru.

    Peste numai câteva luni o să apelez din nou la această schemă de diversificare pentrubăiețelul meu, care se va aventura în toată povestea asta cu mâncărurile solide.

    O bună parte dintre specialiștii în domeniul alimentației bebelușului spun cădiversificarea alimentației unui copil ar fi bine să înceapă culegume, apoi să continuecufructe și apoi cu făinoasele saucerealele.

    După acest principiu am mers și eu, adăugând totodată fiecărei mese și un prilej de joacă cubucățele de legume foarte bine fierte. Înainte de a face asta, m-am documentat temeinic desprece este bine de făcut atuncicând bebelușul se îneacă cu mâncare și mi-am lăsat prejudecățile la o parte și am lăsatcopilul să se joace cu mâncarea.Pentru încurajare, uitați aici ce poate face un copil de 7 luni cu piureul desfeclă roșie:

     

    http://totuldespremame.ro/video/diversificarea-partea-1http://totuldespremame.ro/video/diversificarea-partea-1http://diversificare.ro/category/alimente/legume/http://diversificare.ro/category/alimente/fructe/http://diversificare.ro/category/alimente/alte-alimente/http://diversificare.ro/trucuri/2011/02/finger-food-sau-imbucaturi-pentru-cei-mici/http://diversificare.ro/articole/2011/02/ce-e-de-facut-cand-bebelusul-se-ineaca-cu-mancare/http://diversificare.ro/articole/2011/02/ce-e-de-facut-cand-bebelusul-se-ineaca-cu-mancare/http://diversificare.ro/articole/2011/02/cel-mai-sanatos-mod-de-a-manca-este-cel-de-a-te-juca/http://diversificare.ro/articole/2011/02/cel-mai-sanatos-mod-de-a-manca-este-cel-de-a-te-juca/http://diversificare.ro/articole/2011/02/cel-mai-sanatos-mod-de-a-manca-este-cel-de-a-te-juca/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/sfecla-rosie-un-aliment-medicament-pentru-mame-si-copii/http://diversificare.ro/category/alimente/legume/http://diversificare.ro/category/alimente/fructe/http://diversificare.ro/category/alimente/alte-alimente/http://diversificare.ro/trucuri/2011/02/finger-food-sau-imbucaturi-pentru-cei-mici/http://diversificare.ro/articole/2011/02/ce-e-de-facut-cand-bebelusul-se-ineaca-cu-mancare/http://diversificare.ro/articole/2011/02/ce-e-de-facut-cand-bebelusul-se-ineaca-cu-mancare/http://diversificare.ro/articole/2011/02/cel-mai-sanatos-mod-de-a-manca-este-cel-de-a-te-juca/http://diversificare.ro/articole/2011/02/cel-mai-sanatos-mod-de-a-manca-este-cel-de-a-te-juca/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/sfecla-rosie-un-aliment-medicament-pentru-mame-si-copii/http://totuldespremame.ro/video/diversificarea-partea-1

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    2/26

     

    Iată schema de diversificare perfectă acceptată cu succes de Moacă:

    Ziua 1 pătrunjel (rădăcină) pasat – 2 lingurițe

    Ziua 2 pătrunjel (rădăcină) pasat – 4 lingurițe

    Ziua 3 pătrunjel (rădăcină) pasat – 6 lingurițe

    Ziua 4 pătrunjel (rădăcină) pasat – 8 lingurițe

    Ziua 5 pătrunjel (rădăcină) pasat – 10 lingurițe

    Zilele 6-7-8 pătrunjel + morcov

    Zilele 9-10-11 pătrunjel + morcov +țelină

    Zilele 12-13-

    14 pătrunjel + morcov + țelină + 1 bucățică dovlecel (fără sâmburi)

    Zilele 15-16-

    17

    pătrunjel + morcov + țelină + 1 bucățică dovlecel + 1 roșie mică (curățată desemințe)

    Zilele 18-19-

    20pătrunjel + morcov + țelină + 1 bucățică dovlecel + 1 roșie mică + 1ardei gra

    Zilele 21-22-

    23

    pătrunjel + morcov + țelină + 1 bucățică dovlecel + 1 roșie mică + 1 ardei gra

    ciorchini debroccoli sauconopidă

    Zilele 24-25-

    26

    pătrunjel + morcov + țelină + 1 bucățică dovlecel + 1 roșie mică + 1 ardei graciorchini de broccoli + 2-3 păstăi de fasole verde (fără boabe)

    Zilele 27-28- pătrunjel + morcov + țelină + 1 bucățică dovlecel + 1 roșie mică + 1 ardei gra

    http://diversificare.ro/alimente/2012/02/patrunjel-mai-multa-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/patrunjel-mai-multa-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/morcovul-prietenul-lui-bugs-bunny-%C8%99i-al-bebelu%C8%99ilor/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/morcovul-prietenul-lui-bugs-bunny-%C8%99i-al-bebelu%C8%99ilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/telina-sau-medicament/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/dovlecel-pentru-o-privire-agera/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/dovlecel-pentru-o-privire-agera/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/rosia-alimentul-studiat-indeaproape-de-medicina-pentru-efectele-benefice/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/rosia-alimentul-studiat-indeaproape-de-medicina-pentru-efectele-benefice/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/ardeiul-un-plus-de-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/broccoli-o-poveste-din-categoria-totul-sau-nimic/http://diversificare.ro/alimente/legume/2011/03/conopida-sora-buna-cu-broccoli-prieten-sau-dusman-pentru-bebelusi/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/fasole-verde-sau-fasole-uscata/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/fasole-verde-sau-fasole-uscata/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/patrunjel-mai-multa-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/morcovul-prietenul-lui-bugs-bunny-%C8%99i-al-bebelu%C8%99ilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/telina-sau-medicament/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/dovlecel-pentru-o-privire-agera/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/rosia-alimentul-studiat-indeaproape-de-medicina-pentru-efectele-benefice/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/ardeiul-un-plus-de-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/broccoli-o-poveste-din-categoria-totul-sau-nimic/http://diversificare.ro/alimente/legume/2011/03/conopida-sora-buna-cu-broccoli-prieten-sau-dusman-pentru-bebelusi/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/fasole-verde-sau-fasole-uscata/

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    3/26

    29 ciorchini de broccoli + 2-3 păstăi de fasole verde (fără boabe) + 1 cartof mic

    Ziua 30

    pătrunjel + morcov + țelină + 1 bucățică dovlecel + 1 roșie mică + 1 ardei graciorchini de broccoli + 2-3 păstăi de fasole verde (fără boabe) + 1 cartof mic +

    depraz (opțional)

    Zilele 31-32  în piureul de legume se poate adăuga1/2 linguriță deulei de măsline

    Aceasta este schema teoretică pe care am urmat-o într-o proporție destul de mare.De aceea, simt să clarific câteva aspecte:

    – în schemă sunt trecute la fiecare 3 zile alimentele noi pe care le puteți introduceți.Piureul zilnic va avea 2-3 legume combinate, în funcție de ce aveți la îndemână și desezon.

    – deși întabelul diversificării alimentatiei pentru bebelusi si copii broccoli și conopidaapar în categoria de vârstă 9-12 luni, eu le-am trecut în schema diversificării. Înprincipal, pentru că fetița mea nu a avut niciodată probleme cu eliminarea gazelor și înplus, prefera broccoli (pentru că eu asta i-am dat) pentru gustul și forma buchețelelorbune de mâncat cu mâna.

    – copiii au nevoie de grăsimi. Nu am ezitat să-i adaug ulei de măsline de bună calitate

     în piureul de legume, după ce am introdus legumele din schema de mai sus.

    – legumele se servesc bebelușului numai după ce au fost foarte bine preparate termic,fie prin fierbere, fie la aburi.

    – puteți oscila în primele zile între morcov și pătrunjel. Deși schema inițială începea cumorcov, fetița mea l-a refuzat așa că am făcut rocada cu următoarea legumă, adicăpătrunjelul, pe care l-a acceptat fără probleme.

    – în schema de diversificare, cantitatea de piure de legume oferită bebelușului creștetreptat. Cele 2-4-6-8-10 lingurițe sunt orientative. Nu-mi amintesc să le fi respectat :). Înprimul rând pentru că foloseam degetul ca și instrument de mâncat și în al doilea rândpentru că apetitul domnișoarei era diferit de la zi la zi.Aici fac o mențiune: la început vă sfătuiesc să folosiți degetul în locul linguriței pentru a-ioferi bebelușului mâncarea solidă. Motive sunt multiple, dar eu sunt convinsă că naturaleste să mâncăm cu mâna, nu cu instrumentele de mâncat. Mâinile sunt ele însele un

    http://diversificare.ro/alimente/2011/09/cartoful-sursa-de-energie-cu-gust-bun/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/cartoful-sursa-de-energie-cu-gust-bun/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/cartoful-sursa-de-energie-cu-gust-bun/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/praz-o-alta-leguma-din-familia-allium-buna-la-gust-si-buna-pentru-sanatate/http://diversificare.ro/alimente/2011/07/grasimile-bune-pentru-copilul-tau/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/tabelul-diversificarii-alimentatiei-pentru-bebelusi-si-copii/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/cartoful-sursa-de-energie-cu-gust-bun/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/praz-o-alta-leguma-din-familia-allium-buna-la-gust-si-buna-pentru-sanatate/http://diversificare.ro/alimente/2011/07/grasimile-bune-pentru-copilul-tau/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/tabelul-diversificarii-alimentatiei-pentru-bebelusi-si-copii/

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    4/26

    instrument extrem de sofisticat, ce transmit constant creierului și stomacului mesajedespre natura, temperatura, textura sau consistența alimentelor ce urmează a ficonsumate sau respinse, după caz. Mâinile împreună cu ochii și nasul pregătesc

     întregul sistem digestiv pentru ceea ce urmează chiar înainte ca alimentele să ajungă în

    gură. Furculițele și lingurițele nu au învățat încă să facă toate aceste grozăviiCu toate astea, fetița mea mănâncă singură cu lingurița (și cu mâna) ciorbă sau supă dela 1 an și jumătate.

    – eu i-am dat fetiței mele chiar de la început un piure de o consistență medie, nici preaapos dar nici prea gros; și am avut succes. Pe parcurs ce s-a obișnuit, am “întărit”masa.

    – după ce a putut sta în fund și am început să folosim scaunul de masă, masa consta în2 porții: una de piure pe care i-l serveam eu, iar alta de bucățele de legume foarte binepreparate laabur oferite spre joacă/degustare/aruncare/molfăire etc. Așa fetița mea s-aobișnuit cu bucățele încă de la începutul diversificării. Nu s-a înecat? Ba da, dar fiindlângă ea și supraveghind-o constant nu au fost incidente serioase.Citiți articolul specialdedicat acestui subiect și acordați-vă încredere atât vouă cât și bebelușului în ceea ceprivește instinctele umane.

    Această schemă de diversificare mi-a oferit-o dna. dr. Mihaela Mușetescu, medicpediatru cu competențe homeopate ce supraveghează zilnic copii în cadrulgrădințeiWaldorf CHRISTOPHORI International, medicul curant al fetiței mele la acelmoment.De aceea,recomandarea mea este ca înainte de a aplica această schemă dediversificare sau de a oferi copilului orice aliment să vă consultați cu medicul

    pediatru curant.

    Și încă un lucru cu adevărat important: urmăriți-vă copilul, aveți încredere în el și în voi.

    Cu multă răbdare și cu un start bun, diversificarea alimentației unui copil va fi “floare laureche”!

    Pentru ca luna aceasta incepi diversificareaalimentatiei bebelusului m-am gandit ca ti-

    http://diversificare.ro/alimente/2011/02/metode-de-preparare-a-mancarii-bebelusului/http://diversificare.ro/recomandari/2011/02/ce-e-de-facut-cand-bebelusul-se-ineaca-cu-mancare/http://diversificare.ro/recomandari/2011/02/ce-e-de-facut-cand-bebelusul-se-ineaca-cu-mancare/http://www.christophori.ro/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/metode-de-preparare-a-mancarii-bebelusului/http://diversificare.ro/recomandari/2011/02/ce-e-de-facut-cand-bebelusul-se-ineaca-cu-mancare/http://diversificare.ro/recomandari/2011/02/ce-e-de-facut-cand-bebelusul-se-ineaca-cu-mancare/http://www.christophori.ro/

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    5/26

    ar fi foarte util sa afli ce alimente poti saintroduci in meniul lui bebe. Inainte de a citi

    varianta de meniu propusa de mine, citestecele 5 reguli de baza in diversificareaalimentatiei la bebelusi.

    O sa incep cu cateva sfaturi esentiale deorganizare a meselor bebelusului.

    Prima zi in care incepi alimentareadiversificata

     A sosit momentul cel mare! E prima zi incare micutul tau face cunostinta cumancarea solida. Pentru acest moment te

    sfatuiesc sa il ai pe tati aproape cucamera video in mana! Sunt clipe minunatepe care vei vrea sa le revezi!

    Primul aliment pe care il vei servibebelusului ar fi bine sa fie un fruct neutru-

    nici foarte dulce, nici acru, poti alege saincepi ciar si cu o leguma neutra precummorcovul.

    http://www.babyhealth.ro/alimentatie-bebe/top-5-reguli-in-diversificarea-alimentatiei-bebelusilor/http://www.babyhealth.ro/alimentatie-bebe/top-5-reguli-in-diversificarea-alimentatiei-bebelusilor/http://www.babyhealth.ro/alimentatie-bebe/top-5-reguli-in-diversificarea-alimentatiei-bebelusilor/http://www.babyhealth.ro/alimentatie-bebe/top-5-reguli-in-diversificarea-alimentatiei-bebelusilor/

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    6/26

    Probabil iti va fi util sa stii cu ce sa tepregatesti pentru ca prima masa a copilului

    tau sa decurga cat mai usor! ezi aici listacu lucruri necesare pentru masa unuibebelus.

    Organizarea meselor bebelusului

    Probabil in primele zile de diversificare a

    alimentatiei nu vei putea respecta urmatorulprogram din doua motive" va trebui saastepti trei zile intre introducereaalimentelor noi, deci de principiu vei avea osingura masa pe zi.

    #upa prima saptamana va trebui insa sa iiimpui micutului tau un program de masa sio dieta stricta!

    $e inseamna strict% &u e foarte complicat!'especta urmatoarele ( reguli de baza

    ) * +ebelusul serveste mesele dedimineata si de pranz la ore relativ fie infiecare zi

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    7/26

    * +ebelusul mananca doar in scaunul demasa, in acelasi loc, respectand acelasi

    ritual in fiecare zi * /ancam nu ne 0ucam, avem voie cu osingura 0ucarie la masa, si nu nemaimutarim cand ii dam sa manance

    ( * &u amestecam mancarea cu lapte doar

    pentru a-l convinge sa manance

    Cate mese pe zi mananca un bebelus?

    #upa prima saptamana de alimentatiediversificata bebelusul tau va putea si

    trebuie sa manance mese de mancaresolida pe zi. $el mai probabil ciar daca vamanca mancare solida, va mai cere sisupliment de lapte matern sau formula,dupa mesele solide. $ele doua mese solidevor fi servite dupa cum urmeaza"

     * O masa dimineata intre orele 1-)2 * O masa la pranz intre orele ))-).

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    8/26

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    9/26

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    10/26

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    11/26

    dovleac turcesc * aromati si foarte dulci4 * $artof romanesc

     *

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    12/26

    prepari in piureul de legume, ci leindepartezi.

    #upa pasarea legumelor, inainte de a leservi celui mic, daca nu ai introdus carne inmancarica, adauga in mancarica o linguritade ulei de masline etravirgin, presat larece * gasesti sortimente foarte sanatoase

    la magazinele bio sau plafar!Carne si preparate din carne

    Pentru inceput bebelusul nu are voie samanace orice tip de carne, el trebuie ferit cudesavarsire de tot ce inseamna grasimi

    animale. Avem prin urmare I&:E';IS lacarnea de porc.

    Ideal ar fi sa il ranim pe cel mic cu carnede pasare, gaina sau curcan, precum sicarne slaba de vita * musciulet sau pulpa.

    Cum alegem carnea pentru cel mic

    Ideal ar fi sa cumparam pasari vii de latarani pe care ii cunostem, sa

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    13/26

    folosim pasari pe care le-am crescut noisau cei din familie, daca avem posibilitatea>

    sau pasari din magazinele specializate bio * eticetate ca fiind ranite cu cereale dinsurse bio. Asta ar fi I#EA! $um insa nutraim intr-o lume ideala, daca ai eliminattoate varinatele de mai sus pe rand, e binesa alegi din supermar9et gaini sau curcani

    cu o greutate de peste un 9ilogram 0umatate.

    #in pacate foarte multe pasari crescute inregim industrializat au fost fie tratate cudiverse medicamente impotriva bolilor, fie

    in0ectate cu ormoni de crestere. #e aici sisfatul doctorilor de a alege pasari mature,de peste un 9ilogram 0umatate, careprobabil pana la varsta maturitatii au maieliminat din toinele in0ectate.

    $arnea de vita este destul de atoasa si dinpacate, desi este foarte ranitoare, nu estefoarte bine acceptata de cei mici Incearca

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    14/26

    sa cumperi vitel de lapte, pulpa saumusiulet.

    Cum preparam carnea pentru bebelus

    Inainte de preparare, carnea trebuiecuratata de piele, grasimi si impuritati. Esteindicat ca inaintea prepararii definitive laabur, carnea sa fie oparita intr-un clocot de

    apa pentru inlaturarea impuritatilor caredeobicei se strang in spuma deasupra apei!

    Pentru un plus de gust poti prepara carneabebelusului impreuna cu legumele mai susmentionata la cuptor cu putin ulei de

    masline, rozmarin, oregano sau patrun0el.&u uita ca cei mici nu au voie sa consumesare. Poti totusi prepara fripturica celui micla cuptor cum o prepari pentru un adultnumai sa nu adaugi condimente iuti sau

    sare!#upa prepararea termica, paseaza carneapana devine piure. Pentru o pasare maibuna adauga si piure de legume. a varste

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    15/26

    atat de fragede bebelusul ingite foartegreu si nu are inca instinctul de masticatie,

    prin urmare, toata mancarea pe care i-oservesti trebuie sa fie semi licida.

    Mituri pe care le destramam impreuna

    ?Vai nu ii dai ciorbita?@ * parca imi si

    imaginez vorbele bunicilor. Ei bine bebe nuare nevoie de zeama pentru a-i umpleburtica ci mai degraba de zecile de vitaminedin piureul semisolid pe care il mananca.$ateva lingurite de piure cantaresc de )22de ori mai mult decat un castron de zeama

     * nutritiv vorbind!

    +ebe nu are nevoie de zeama, apa sau altelicide daca este alaptat sau ranit cu lapteformula, acestea fiind singurele licide careconteaza cu adevarat!

    Cereale si biscuiti

    a varste atat de mici este interzis glutenul.Se gasesc intr-adevar cereale si biscuiti

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    16/26

    fara gluten, dar la aceasta varsta bebelusulnu are nevoie nutritional vorbind de cereale.

     Acestea, impreuna cu amidonul, dau intr-adevar o senzatie de saturatie si de binecare dureaza mai mult timp decat o masade fructe sau de legume, insa aportulnutritiv nu este tocmai ideal.

    Spre luni daca bebelusul nu se mai saturacu mese, mai introdu o masa la ora (-6similara cu masa de pranz. Evita fructele,acestea au zaaruri si ii vor da micutuluiprea multa energie spre seara!

    Iti urez mult succes la primele mese!Inarmeaza-te cu mult umor si rabdare,vorbeste cu cel mic si nu te stresa de la buninceput ca nu mananca mult, pofta vine cutimpul. a inceput masa bebelusului e maimult o curiozitate decat o utilitate * cel putin

    din punctul lui de vedere!

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    17/26

    #espre cantitati nu este cazul sa vorbim! Inprimele luni de mancare solida bebelusul

    va manca doar cat va vrea. Iti dai seama cas-a saturat sau s-a plictisit cand va intoarcecapul in alta parte sau nu va mai descidegurita.Succes si pofta buna! Tabelul diversificăriialimenta iei pentru bebelu i i copiiț ș ș

     

    4-6 LUNI

    (începutul

    diversificării)

    6-9 LUNI 9-12 LUNI Peste 12 LUNI

    FRUCTE avocadomărparăpiersică /nectarină

    Cele de 4-6 luni +

    afine(după 6 luni)banană (după 6 luni)caisă (după 6 luni)

    cireșe (după 8 luni)corcodușe (de la 8 luni)durian (după 6 luni)fructul de cactus sau fructuldragonului (după 6 luni)granadilla (după 6 luni)gutuie(după 6 luni)litchi (de la 8 luni)mangostan (de la 8 luni)merișoare (coacăze roșii)

    (de la 8 luni)papaya (după 8 luni)pepene roșu (după 8 luni)pepene galben(de la 8 luni)persimon (kaki)(de la 8luni)prune (după 6 luni)

    Cele de 6-9 luni

    +

    ananas (după 9luni)

    fructulpasiunii (de la 9luni)fructul stea(carambola) (dela 10 luni)mango (după 9luni)rubarbă (după10 luni)

    kiwi (după 10luni)

    Cele de 9-12 luni +

    acaiagrișearonia

    căpșunecătinăcitrice (pomelo,portocală,grși clementine, sweetie)coacăzecoarnedudecurmalefragigoji

    guavamăceșemăslinemoșmon (scoruș)murenoniphysalis

    http://diversificare.ro/alimente/2011/02/avocado-minunea-fructelor-sau-fructul-minune/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/marul-un-fruct-antic-%C8%99i-modern-in-acela%C8%99i-timp/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/para-fructul-sanatos-%C8%99i-potrivit-ca-prim-aliment-%E2%80%9Csolid%E2%80%9D/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/piersicile-si-nectarinele-gusturi-racoritoare-de-vara/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/piersicile-si-nectarinele-gusturi-racoritoare-de-vara/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/afine-sau-antioxidanti-puterea-treia/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/banana-cel-mai-controversat-fruct-din-dieta-bebelusilor/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/banana-cel-mai-controversat-fruct-din-dieta-bebelusilor/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/caisa-protejeaza-ochii-si-mentine-inima-sanatoasa/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/caisa-protejeaza-ochii-si-mentine-inima-sanatoasa/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/cireasa-cel-mai-energetic-fruct-rosu/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/corcoduse-fructe-ale-copilariei-ce-intaresc-sistemul-imunitar/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/corcoduse-fructe-ale-copilariei-ce-intaresc-sistemul-imunitar/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/durian-fructul-aromat-si-respingator-deopotriva/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/durian-fructul-aromat-si-respingator-deopotriva/http://diversificare.ro/alimente/2014/02/fructul-de-cactus-un-fruct-de-basm/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/granadilla-fructul-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/granadilla-fructul-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/10/gutuia/http://diversificare.ro/alimente/2014/02/lichi-pruna-chinezeasca-ce-intareste-oasele/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/garcinia-mangostana/http://diversificare.ro/alimente/2013/02/merisoare/http://diversificare.ro/alimente/2011/04/papaya-un-alt-fruct-exotic-bun-pentru-princhindei/http://diversificare.ro/alimente/2011/04/papaya-un-alt-fruct-exotic-bun-pentru-princhindei/http://diversificare.ro/alimente/2011/07/pepenele-rosu-bucuria-verilor-toride/http://diversificare.ro/alimente/2011/07/pepenele-rosu-bucuria-verilor-toride/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/pepene-galben-dulcele-sanatos/http://diversificare.ro/alimente/2013/12/persimmon-fruct-cu-efect-antioxidant/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/prune-o-sursa-importanta-de-antioxidanti-si-fibre/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/ananasul-fructul-mai-batran-decat-mos-craciun/http://diversificare.ro/alimente/2013/09/fructul-pasiunii-ajutor-pentru-imunitate/http://diversificare.ro/alimente/2013/09/fructul-pasiunii-ajutor-pentru-imunitate/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/carambola-fructul-stea-care-previne-racelile/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/carambola-fructul-stea-care-previne-racelile/http://diversificare.ro/alimente/2012/04/mango-regele-fructelor-exotice/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/rubarba-de-cautat-prin-piata-in-lunile-mai-iunie/http://diversificare.ro/alimente/2011/04/kiwi-fructul-de-origine-chineza-pasarea-simbol-a-noii-zeilande/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/acai-sau-fructele-frumusetii/http://diversificare.ro/alimente/2013/10/agrisele-fructele-mici-bogate-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2013/01/aronia-remediu-universal/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/capsunile-dulcele-rosu/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/rubarba-de-cautat-prin-piata-in-lunile-mai-iunie/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/portocala-un-remediu-pentru-raceala/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/pomelo-uriasul-citricelor/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/portocala-un-remediu-pentru-raceala/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/grapefruit-un-fruct-ce-mentine-copiii-sanatosi/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/grapefruit-un-fruct-ce-mentine-copiii-sanatosi/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/mandarine-si-clementine-cu-un-pas-inaintea-racelii/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/mandarine-si-clementine-cu-un-pas-inaintea-racelii/http://diversificare.ro/alimente/2014/03/sweetie-fruct-nou-cu-un-gust-unic/http://diversificare.ro/alimente/2013/06/coacazele-negre-un-plus-de-vitamine-si-antioxidanti/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/coarnele-fructele-de-padure-ce-previn-anorexiei/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/dude-fructele-mici-cu-un-mare-potential-antioxidant/http://diversificare.ro/alimente/2013/03/curmale-pentru-o-digestie-sanatoasa/http://diversificare.ro/alimente/2014/03/frag-o-altfel-de-capsuna/http://diversificare.ro/alimente/2013/01/goji-fructul-longevitatii/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/guava-fruct-exotic-pentru-o-iarna-fara-raceli/http://diversificare.ro/alimente/2013/10/macese-pentru-o-imunitate-de-fier/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/masline-pentru-copii-sanatosi-plini-de-energie/http://diversificare.ro/alimente/2013/01/mosmon-fructul-uitathttp://diversificare.ro/alimente/2013/05/murele-fructele-cu-rol-anibacterian-antiimbatranire-si-antiinflamator/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/fructul-noni/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/physalis-fructul-gustos-si-aspectuos/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/avocado-minunea-fructelor-sau-fructul-minune/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/marul-un-fruct-antic-%C8%99i-modern-in-acela%C8%99i-timp/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/para-fructul-sanatos-%C8%99i-potrivit-ca-prim-aliment-%E2%80%9Csolid%E2%80%9D/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/piersicile-si-nectarinele-gusturi-racoritoare-de-vara/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/piersicile-si-nectarinele-gusturi-racoritoare-de-vara/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/afine-sau-antioxidanti-puterea-treia/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/banana-cel-mai-controversat-fruct-din-dieta-bebelusilor/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/caisa-protejeaza-ochii-si-mentine-inima-sanatoasa/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/cireasa-cel-mai-energetic-fruct-rosu/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/corcoduse-fructe-ale-copilariei-ce-intaresc-sistemul-imunitar/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/durian-fructul-aromat-si-respingator-deopotriva/http://diversificare.ro/alimente/2014/02/fructul-de-cactus-un-fruct-de-basm/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/granadilla-fructul-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/10/gutuia/http://diversificare.ro/alimente/2014/02/lichi-pruna-chinezeasca-ce-intareste-oasele/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/garcinia-mangostana/http://diversificare.ro/alimente/2013/02/merisoare/http://diversificare.ro/alimente/2011/04/papaya-un-alt-fruct-exotic-bun-pentru-princhindei/http://diversificare.ro/alimente/2011/07/pepenele-rosu-bucuria-verilor-toride/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/pepene-galben-dulcele-sanatos/http://diversificare.ro/alimente/2013/12/persimmon-fruct-cu-efect-antioxidant/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/prune-o-sursa-importanta-de-antioxidanti-si-fibre/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/ananasul-fructul-mai-batran-decat-mos-craciun/http://diversificare.ro/alimente/2013/09/fructul-pasiunii-ajutor-pentru-imunitate/http://diversificare.ro/alimente/2013/09/fructul-pasiunii-ajutor-pentru-imunitate/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/carambola-fructul-stea-care-previne-racelile/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/carambola-fructul-stea-care-previne-racelile/http://diversificare.ro/alimente/2012/04/mango-regele-fructelor-exotice/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/rubarba-de-cautat-prin-piata-in-lunile-mai-iunie/http://diversificare.ro/alimente/2011/04/kiwi-fructul-de-origine-chineza-pasarea-simbol-a-noii-zeilande/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/acai-sau-fructele-frumusetii/http://diversificare.ro/alimente/2013/10/agrisele-fructele-mici-bogate-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2013/01/aronia-remediu-universal/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/capsunile-dulcele-rosu/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/rubarba-de-cautat-prin-piata-in-lunile-mai-iunie/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/portocala-un-remediu-pentru-raceala/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/pomelo-uriasul-citricelor/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/portocala-un-remediu-pentru-raceala/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/grapefruit-un-fruct-ce-mentine-copiii-sanatosi/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/mandarine-si-clementine-cu-un-pas-inaintea-racelii/http://diversificare.ro/alimente/2014/03/sweetie-fruct-nou-cu-un-gust-unic/http://diversificare.ro/alimente/2013/06/coacazele-negre-un-plus-de-vitamine-si-antioxidanti/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/coarnele-fructele-de-padure-ce-previn-anorexiei/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/dude-fructele-mici-cu-un-mare-potential-antioxidant/http://diversificare.ro/alimente/2013/03/curmale-pentru-o-digestie-sanatoasa/http://diversificare.ro/alimente/2014/03/frag-o-altfel-de-capsuna/http://diversificare.ro/alimente/2013/01/goji-fructul-longevitatii/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/guava-fruct-exotic-pentru-o-iarna-fara-raceli/http://diversificare.ro/alimente/2013/10/macese-pentru-o-imunitate-de-fier/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/masline-pentru-copii-sanatosi-plini-de-energie/http://diversificare.ro/alimente/2013/01/mosmon-fructul-uitathttp://diversificare.ro/alimente/2013/05/murele-fructele-cu-rol-anibacterian-antiimbatranire-si-antiinflamator/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/fructul-noni/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/physalis-fructul-gustos-si-aspectuos/

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    18/26

     

    4-6 LUNI

    (începutul

    diversificării)

    6-9 LUNI 9-12 LUNI Peste 12 LUNI

    rambutan (de la 8 luni)rodie (de la 8 luni) suc saupiuresharon (de la 8 luni)smochine (după 8 luni)stafide șistruguri (mărunțitesau piure) (după 6 luni)vișine (de la 8 luni)

    porumbesalak sau fructul șarpeluizmeură

    LEGUME cartof (alb,

    roz,violetsaudulce)dovleacmorcovpătrunjelrădăcinăpăstârnacfenicul

    Cele de 4-6 luni +

    andive (de la 8 luni)

    anghinare (de la 8 luni)

    ardei

     gras/capia/gogoșar (după 6

    luni)

    ceapă (după 6 luni)

    dovlecel (după 6 luni)

    fasoleverde (după 7 luni)

    mazăre (după 6 luni)

    sfeclă roșie (după 7 luni)

    sparanghel (de la 9 luni)

    soia (inclusiv tofu)* (după 9

    luni)

    țelină 

    vinete (după 8 luni)

    usturoi (după 6 luni)

     praz (după 6 luni)

    varză Kale (după 6 luni)

    Cele de 6-9 luni

    +

    bame (de la 9

    luni)

    broccoli (după

    10 luni)

    castravete (după

    10 luni)

    conopidă (după

    10 luni)

    fasole uscată

    (după 10 luni)

     gulie (de la 10

    luni)

    linte (după 9

    luni)

    năut (după 10

    luni)

    roșie (după 10

    luni)

    rucola (de la 10

    luni)

    salată (după 10

    luni)

    spanac (după

    10 luni)

    Cele de 9-12 luni +

    hrean (de la 4 ani)

    leurdă

    ridichi

    urzici (după 2 ani)

    http://diversificare.ro/alimente/2014/05/rambutan/http://diversificare.ro/alimente/2013/03/rodie-fructul-dulce-acrisor-furnizor-de-vitamine/http://diversificare.ro/alimente/2014/02/sharon-fructul-zeilor/http://diversificare.ro/alimente/2014/02/sharon-fructul-zeilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/04/smochine-cele-mai-vechi-fructe-cultivat-de-om/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/stafide-pentru-mai-multa-energie/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/strugurii-un-cuvant-pentru-vitamine-minerale-aminoacizi-si-antioxidanti/http://diversificare.ro/alimente/2014/03/visine-pentru-detoxifierea-organismului/http://diversificare.ro/alimente/2014/03/porumbe-fructe-de-padure-ce-sporesc-pofta-de-mancare/%22http://diversificare.ro/alimente/2014/07/salak-fructul-ascuns-intr-o-piele-de-sarpe/http://diversificare.ro/alimente/2013/01/zmeura-regina-fructelor-de-padure/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/cartoful-sursa-de-energie-cu-gust-bun/http://diversificare.ro/alimente/2014/06/cartof-violet-sau-cea-mai-sanatoasa-leguma/http://diversificare.ro/alimente/2014/06/cartof-violet-sau-cea-mai-sanatoasa-leguma/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/un-cartof-dulce-sau-o-bomba-cu-beta-caroten/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/dovleacul-fruct-sau-leguma/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/morcovul-prietenul-lui-bugs-bunny-%C8%99i-al-bebelu%C8%99ilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/patrunjel-mai-multa-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/patrunjel-mai-multa-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2012/01/un-pastarnac-pentru-putin-dulce/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/fenicul-mai-mult-decat-un-ceai-de-colici/http://diversificare.ro/alimente/2013/05/andivele/http://diversificare.ro/alimente/2013/03/anghinarea-regina-antioxidantilor/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/ardeiul-un-plus-de-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/ardeiul-un-plus-de-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/ceapa-ne-sta-mereu-la-indemana-pentru-a-fi-sanatosi/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/dovlecel-pentru-o-privire-agera/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/fasole-verde-sau-fasole-uscata/http://diversificare.ro/alimente/2011/05/mazarea-fructul-din-farfuria-cu-legume/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/sfecla-rosie-un-aliment-medicament-pentru-mame-si-copii/http://diversificare.ro/alimente/2013/04/sparanghelul-leguma-roiala-sursa-importanta-de-acid-folic/http://diversificare.ro/alimente/2012/01/soia-alimentul-controversat-al-anilor-2000/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/telina-sau-medicament/http://diversificare.ro/alimente/2011/08/vanata-un-aliment-pentru-inima-noastra/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/usturoiul-condimentul-medicament-de-care-si-copiii-se-pot-bucura/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/usturoiul-condimentul-medicament-de-care-si-copiii-se-pot-bucura/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/praz-o-alta-leguma-din-familia-allium-buna-la-gust-si-buna-pentru-sanatate/http://diversificare.ro/alimente/2013/09/varza-kale-leguma-necunoscuta-bogata-in-nutrienti/http://diversificare.ro/alimente/2013/02/bame-un-medicament-atotvindecator/http://diversificare.ro/alimente/2013/02/bame-un-medicament-atotvindecator/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/broccoli-o-poveste-din-categoria-totul-sau-nimic/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/castravete-o-leguma-cu-rol-calmant/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/castravete-o-leguma-cu-rol-calmant/http://diversificare.ro/alimente/legume/2011/03/conopida-sora-buna-cu-broccoli-prieten-sau-dusman-pentru-bebelusi/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/fasole-verde-sau-fasole-uscata/http://diversificare.ro/alimente/2012/12/gulie-o-leguma-bogata-in-vitamina-c-si-antioxidanti/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/lintea-sursa-importanta-de-proteine/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/napul-planta-cu-rol-antiinflamator/%3Enap%3C/a%3E%20(de%20la%2010%20luni)%3Cbr%20/%3E%3Ca%20href=http://diversificare.ro/alimente/2014/01/napul-planta-cu-rol-antiinflamator/%3Enap%3C/a%3E%20(de%20la%2010%20luni)%3Cbr%20/%3E%3Ca%20href=http://diversificare.ro/alimente/2011/03/rosia-alimentul-studiat-indeaproape-de-medicina-pentru-efectele-benefice/http://diversificare.ro/alimente/2013/05/rucola-si-ale-ei-bunatati/http://diversificare.ro/alimente/2012/04/salata-verde-o-multitudine-de-sortimente-si-de-beneficii-pentru-bebelusi-si-copii/http://diversificare.ro/alimente/legume/2011/03/spanacul-si-forta-poveste-pentru-copii-sau-adevar/http://diversificare.ro/alimente/legume/2011/03/spanacul-si-forta-poveste-pentru-copii-sau-adevar/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/hrean-planta-medicament/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/hrean-planta-medicament/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/leurda-in-loc-de-usturoi/http://diversificare.ro/articole/2012/03/ridichile-un-concentrat-de-vitamine-pentru-copii/http://diversificare.ro/alimente/2011/04/urzicile-altfel-de-vestitoare-ale-primaverii/http://diversificare.ro/alimente/2014/05/rambutan/http://diversificare.ro/alimente/2013/03/rodie-fructul-dulce-acrisor-furnizor-de-vitamine/http://diversificare.ro/alimente/2014/02/sharon-fructul-zeilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/04/smochine-cele-mai-vechi-fructe-cultivat-de-om/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/stafide-pentru-mai-multa-energie/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/strugurii-un-cuvant-pentru-vitamine-minerale-aminoacizi-si-antioxidanti/http://diversificare.ro/alimente/2014/03/visine-pentru-detoxifierea-organismului/http://diversificare.ro/alimente/2014/03/porumbe-fructe-de-padure-ce-sporesc-pofta-de-mancare/%22http://diversificare.ro/alimente/2014/07/salak-fructul-ascuns-intr-o-piele-de-sarpe/http://diversificare.ro/alimente/2013/01/zmeura-regina-fructelor-de-padure/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/cartoful-sursa-de-energie-cu-gust-bun/http://diversificare.ro/alimente/2014/06/cartof-violet-sau-cea-mai-sanatoasa-leguma/http://diversificare.ro/alimente/2014/06/cartof-violet-sau-cea-mai-sanatoasa-leguma/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/un-cartof-dulce-sau-o-bomba-cu-beta-caroten/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/dovleacul-fruct-sau-leguma/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/morcovul-prietenul-lui-bugs-bunny-%C8%99i-al-bebelu%C8%99ilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/patrunjel-mai-multa-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/patrunjel-mai-multa-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2012/01/un-pastarnac-pentru-putin-dulce/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/fenicul-mai-mult-decat-un-ceai-de-colici/http://diversificare.ro/alimente/2013/05/andivele/http://diversificare.ro/alimente/2013/03/anghinarea-regina-antioxidantilor/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/ardeiul-un-plus-de-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/ardeiul-un-plus-de-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/ceapa-ne-sta-mereu-la-indemana-pentru-a-fi-sanatosi/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/dovlecel-pentru-o-privire-agera/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/fasole-verde-sau-fasole-uscata/http://diversificare.ro/alimente/2011/05/mazarea-fructul-din-farfuria-cu-legume/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/sfecla-rosie-un-aliment-medicament-pentru-mame-si-copii/http://diversificare.ro/alimente/2013/04/sparanghelul-leguma-roiala-sursa-importanta-de-acid-folic/http://diversificare.ro/alimente/2012/01/soia-alimentul-controversat-al-anilor-2000/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/telina-sau-medicament/http://diversificare.ro/alimente/2011/08/vanata-un-aliment-pentru-inima-noastra/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/usturoiul-condimentul-medicament-de-care-si-copiii-se-pot-bucura/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/praz-o-alta-leguma-din-familia-allium-buna-la-gust-si-buna-pentru-sanatate/http://diversificare.ro/alimente/2013/09/varza-kale-leguma-necunoscuta-bogata-in-nutrienti/http://diversificare.ro/alimente/2013/02/bame-un-medicament-atotvindecator/http://diversificare.ro/alimente/2011/03/broccoli-o-poveste-din-categoria-totul-sau-nimic/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/castravete-o-leguma-cu-rol-calmant/http://diversificare.ro/alimente/legume/2011/03/conopida-sora-buna-cu-broccoli-prieten-sau-dusman-pentru-bebelusi/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/fasole-verde-sau-fasole-uscata/http://diversificare.ro/alimente/2012/12/gulie-o-leguma-bogata-in-vitamina-c-si-antioxidanti/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/lintea-sursa-importanta-de-proteine/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/napul-planta-cu-rol-antiinflamator/%3Enap%3C/a%3E%20(de%20la%2010%20luni)%3Cbr%20/%3E%3Ca%20href=http://diversificare.ro/alimente/2011/03/rosia-alimentul-studiat-indeaproape-de-medicina-pentru-efectele-benefice/http://diversificare.ro/alimente/2013/05/rucola-si-ale-ei-bunatati/http://diversificare.ro/alimente/2012/04/salata-verde-o-multitudine-de-sortimente-si-de-beneficii-pentru-bebelusi-si-copii/http://diversificare.ro/alimente/legume/2011/03/spanacul-si-forta-poveste-pentru-copii-sau-adevar/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/hrean-planta-medicament/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/hrean-planta-medicament/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/leurda-in-loc-de-usturoi/http://diversificare.ro/articole/2012/03/ridichile-un-concentrat-de-vitamine-pentru-copii/http://diversificare.ro/alimente/2011/04/urzicile-altfel-de-vestitoare-ale-primaverii/

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    19/26

     

    4-6 LUNI

    (începutul

    diversificării)

    6-9 LUNI 9-12 LUNI Peste 12 LUNI

    varză (după 10luni)

    varză de

    Bruxelles (după

    10 luni)

    CEREALE orez alborez brun

    Cele de 4-6 luni +

    amarant (după 8 luni)grâu (de la 8 luni)grâu kamut (de la 8 luni)grâu spelta (de la 7 luni)hrișă (după 8 luni)mei (după ! luni)orez roșu (de la ! luni)orez negru (de la 8 luni)orz (de la 8 luni)o"ăz (după ! luni)porumb (după # an)$ mălai (de la 8 luni)%uinoa (după 8 luni)seară (după 7 luni)tapioa (de la 8 luni)

    LAC&A&E brânză proaspătă 'ăută n asăiaurt proaspăt 'ăut n asăsmântânăunt

    Cele d

    lapte lapte

    *+ gălbenuș albuș

    ,E-&E pește alb (păstră"$ șalău) (după #. luni)somon (de la 8 luni)

    sardinedoradă

    ton'rute

    CAR/E puiuran

    Cele de 6-9 luni +

    "ităpor

    http://diversificare.ro/alimente/2012/09/varza-un-aliment-bogat-in-vitamine-minerale-fibre/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/varza-de-bruxelles-micuta-bogata-acid-folic/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/varza-de-bruxelles-micuta-bogata-acid-folic/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/orezul-un-aliment-bine-tolerat-de-bebelusi/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/orezul-un-aliment-bine-tolerat-de-bebelusi/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/amarant-ruda-apropiata-cu-quinoa/http://diversificare.ro/alimente/2013/02/grau-probabil-cea-mai-consumata-cereala-de-pe-glob/http://diversificare.ro/alimente/2014/04/grau-kamut-mai-nutritiv-decat-graul-obisnuit/http://diversificare.ro/alimente/2013/03/grau-spelta-ruda-nepretuita-cu-graul-comun/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/a-fi-sau-a-nu-fi-o-cereala-hrisca/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/mei-un-superaliment-pentru-super-bebelusi/http://diversificare.ro/alimente/2014/10/orez-rosu/http://diversificare.ro/alimente/2012/10/orez-negru-orezul-longevitatii/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/orz-remediu-pentru-problemele-digestive/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/ovaz-integral-cea-mai-hranitoare-cereala/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/porumb/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/quinoa-proteina-completa/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/secara-una-dintre-cerealele-minune/http://diversificare.ro/alimente/2012/10/tapioca/http://diversificare.ro/retete/2011/03/branza-proaspata-din-lapte-de-vaca/http://diversificare.ro/retete/2011/02/iaurt-simplu-de-casa/http://diversificare.ro/alimente/2014/04/smantana-un-produs-lactat-usor-digerabil/http://diversificare.ro/alimente/2014/02/untul-din-lapte-de-vaca-un-plus-de-sanatate/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/ce-lapte-oferim-copiilor-dupa-incheierea-alaptarii/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/ce-lapte-oferim-copiilor-dupa-incheierea-alaptarii/http://diversificare.ro/alimente/alte-alimente/2011/02/oul-aliment-esential-in-diversificare/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/peste-si-fructe-de-mare-pentru-o-minte-sanatoasa-intr-un-corp-sanatos/http://diversificare.ro/alimente/2014/06/somon-sanatate-la-superlativ/http://diversificare.ro/alimente/2015/01/ton-consum-redus-beneficii-maxime/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/peste-si-fructe-de-mare-pentru-o-minte-sanatoasa-intr-un-corp-sanatos/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/carnea-se-serveste-bine-facuta/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/varza-un-aliment-bogat-in-vitamine-minerale-fibre/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/varza-de-bruxelles-micuta-bogata-acid-folic/http://diversificare.ro/alimente/2013/11/varza-de-bruxelles-micuta-bogata-acid-folic/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/orezul-un-aliment-bine-tolerat-de-bebelusi/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/orezul-un-aliment-bine-tolerat-de-bebelusi/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/amarant-ruda-apropiata-cu-quinoa/http://diversificare.ro/alimente/2013/02/grau-probabil-cea-mai-consumata-cereala-de-pe-glob/http://diversificare.ro/alimente/2014/04/grau-kamut-mai-nutritiv-decat-graul-obisnuit/http://diversificare.ro/alimente/2013/03/grau-spelta-ruda-nepretuita-cu-graul-comun/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/a-fi-sau-a-nu-fi-o-cereala-hrisca/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/mei-un-superaliment-pentru-super-bebelusi/http://diversificare.ro/alimente/2014/10/orez-rosu/http://diversificare.ro/alimente/2012/10/orez-negru-orezul-longevitatii/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/orz-remediu-pentru-problemele-digestive/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/ovaz-integral-cea-mai-hranitoare-cereala/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/porumb/http://diversificare.ro/alimente/2011/06/quinoa-proteina-completa/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/secara-una-dintre-cerealele-minune/http://diversificare.ro/alimente/2012/10/tapioca/http://diversificare.ro/retete/2011/03/branza-proaspata-din-lapte-de-vaca/http://diversificare.ro/retete/2011/02/iaurt-simplu-de-casa/http://diversificare.ro/alimente/2014/04/smantana-un-produs-lactat-usor-digerabil/http://diversificare.ro/alimente/2014/02/untul-din-lapte-de-vaca-un-plus-de-sanatate/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/ce-lapte-oferim-copiilor-dupa-incheierea-alaptarii/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/ce-lapte-oferim-copiilor-dupa-incheierea-alaptarii/http://diversificare.ro/alimente/alte-alimente/2011/02/oul-aliment-esential-in-diversificare/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/peste-si-fructe-de-mare-pentru-o-minte-sanatoasa-intr-un-corp-sanatos/http://diversificare.ro/alimente/2014/06/somon-sanatate-la-superlativ/http://diversificare.ro/alimente/2015/01/ton-consum-redus-beneficii-maxime/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/peste-si-fructe-de-mare-pentru-o-minte-sanatoasa-intr-un-corp-sanatos/http://diversificare.ro/alimente/2011/09/carnea-se-serveste-bine-facuta/

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    20/26

     

    4-6 LUNI

    (începutul

    diversificării)

    6-9 LUNI 9-12 LUNI Peste 12 LUNI

    miel

    AL&EAL01E/&E

    aloe "era2su (de la ! luni)borș de asă (după ! luni)busuio (după ! luni)himen$ himion (după ! luni)imbru (după ! luni)iuperi (după 8 luni)ondimentedro3die (după ! luni)mărar (după 8 luni)

    mirodeniileuștean (după ! luni)lobodă (de la #. luni)paste integrale (de la 8 luni)pătrun3el(după ! luni)pudră de roșo"e (arob) (după 8 luni)rozmarin (după 8 luni)semin4e de ma (de la 8 luni)semin4e de susan (după 8 luni)ulei (măsline$ sâmburi de struguri$ susan$5oareasoarelui et) (după 7 luni)

    "anilie (după ! luni)

    Cele d

    alunealuneaaoa3ughimbmieremigda

    nuă nuinui dnui bpolenproposareseminseminseminsemin

    seminspirul

     La un anumit moment alimentatia sugarului trebuie di"ersiata$hiar daa aesta este alimentat

    elusi" natural$artiial sau mit$deoaree laptele matern sau preparatele de lapte $nu mai sunt

    suiente pentru buna dez"oltare a sugarului9At'el$sugarul este pregatit de di"ersiare$in 3urul "arstei

    de ! luni$deoaree stie sa mestee si sa inghita alimente mai onsistente si ast'el "a putea sa se

    obisnuiasa u nou gusturi9:i"ersiarea alimentatiei inseamna introduerea treptata a altor alimente

    deat laptele9Aeste "or date u lingurita9/utritionistii si 1;$reomanda a di"ersiarea

    http://diversificare.ro/alimente/2014/10/aloe-vera-seva-sanatatii/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/bors-pentru-o-sanatate-de-fier/http://diversificare.ro/alimente/2013/12/busuios-planta-regala/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/chimen-sau-chimion/http://diversificare.ro/alimente/2013/12/cimbru-cel-mai-eficient-remediu-antimicrobian/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/ciuperci-pentru-vitamina-d/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/drojdia-substituent-al-prafului-de-copt-in-alimentatia-bebelusului/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/marar-un-calmant-natural/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/mirodenii-pentru-cei-mici/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/leustean-pentru-a-ajuta-digestia-bebelusului-tau/http://diversificare.ro/alimente/2013/04/loboda-ruda-spanacului/http://diversificare.ro/alimente/2014/09/paste-integrale-beneficii-la-pachet/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/patrunjel-mai-multa-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/pudra-de-roscove-substituent-de-cacao-in-alimentatia-bebelusului/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/rozmarin-pentru-tinerete-fara-batranete/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/semintele-de-mac-mici-si-pretioase/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/susanul-o-alternativa-la-lapte/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/ulei-de-masline-si-din-samburi-de-struguri-pentru-sanatatea-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/ulei-de-masline-si-din-samburi-de-struguri-pentru-sanatatea-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/uleiuri-de-susan-si-de-floarea-soarelui-in-alimentatia-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/uleiuri-de-susan-si-de-floarea-soarelui-in-alimentatia-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/vanilia-o-sursa-de-vitamine-si-minerale-pentru-cei-mici/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/nuci-migdale-alune-si-alte-cele/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/cacao-pentru-o-inima-vesela-si-sanatoasa/http://diversificare.ro/alimente/2013/05/nucile-de-caju-sunt-nuci-seminte-sau-fructe/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/despre-ghimbir-radacina-cu-arome-si-intrebuintari-complexe/http://diversificare.ro/alimente/2011/05/mierea-de-albine-un-aliment-benefic-sau-periculos-pentru-copii/http://diversificare.ro/alimente/2013/03/migdale/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/nuca-de-cocos-sursa-completa-de-hrana/http://diversificare.ro/alimente/2014/10/nuci-romanesti-pentru-un-organism-puternic/http://diversificare.ro/alimente/2014/09/nuci-de-macadamia/http://diversificare.ro/alimente/2014/09/nuci-de-brazilia/http://diversificare.ro/alimente/2013/02/polen-un-super-aliment/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/propolis-un-veritabil-antibiotic-natural/http://diversificare.ro/alimente/2012/07/sare-in-bucatele-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/canepa-o-planta-cu-numeroase-intrebuintari/http://diversificare.ro/alimente/2012/10/semintele-de-chia-un-miracol-al-naturii/http://diversificare.ro/alimente/2013/10/seminte-de-dovleac-sursa-excelenta-de-magneziu-si-zinc/http://diversificare.ro/alimente/2013/10/seminte-de-floarea-soarelui-sursa-de-vitamina-e-si-magneziu/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/seminte-de-in-o-sursa-importanta-de-acizi-grasi-omega-3/http://diversificare.ro/alimente/2014/12/spirulina/http://diversificare.ro/alimente/2014/10/aloe-vera-seva-sanatatii/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/bors-pentru-o-sanatate-de-fier/http://diversificare.ro/alimente/2013/12/busuios-planta-regala/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/chimen-sau-chimion/http://diversificare.ro/alimente/2013/12/cimbru-cel-mai-eficient-remediu-antimicrobian/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/ciuperci-pentru-vitamina-d/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/drojdia-substituent-al-prafului-de-copt-in-alimentatia-bebelusului/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/marar-un-calmant-natural/http://diversificare.ro/alimente/2011/02/mirodenii-pentru-cei-mici/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/leustean-pentru-a-ajuta-digestia-bebelusului-tau/http://diversificare.ro/alimente/2013/04/loboda-ruda-spanacului/http://diversificare.ro/alimente/2014/09/paste-integrale-beneficii-la-pachet/http://diversificare.ro/alimente/2012/02/patrunjel-mai-multa-vitamina-c/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/pudra-de-roscove-substituent-de-cacao-in-alimentatia-bebelusului/http://diversificare.ro/alimente/2012/09/rozmarin-pentru-tinerete-fara-batranete/http://diversificare.ro/alimente/2014/01/semintele-de-mac-mici-si-pretioase/http://diversificare.ro/alimente/2011/10/susanul-o-alternativa-la-lapte/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/ulei-de-masline-si-din-samburi-de-struguri-pentru-sanatatea-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/ulei-de-masline-si-din-samburi-de-struguri-pentru-sanatatea-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/uleiuri-de-susan-si-de-floarea-soarelui-in-alimentatia-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/06/uleiuri-de-susan-si-de-floarea-soarelui-in-alimentatia-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/03/vanilia-o-sursa-de-vitamine-si-minerale-pentru-cei-mici/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/nuci-migdale-alune-si-alte-cele/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/cacao-pentru-o-inima-vesela-si-sanatoasa/http://diversificare.ro/alimente/2013/05/nucile-de-caju-sunt-nuci-seminte-sau-fructe/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/despre-ghimbir-radacina-cu-arome-si-intrebuintari-complexe/http://diversificare.ro/alimente/2011/05/mierea-de-albine-un-aliment-benefic-sau-periculos-pentru-copii/http://diversificare.ro/alimente/2013/03/migdale/http://diversificare.ro/alimente/2011/12/nuca-de-cocos-sursa-completa-de-hrana/http://diversificare.ro/alimente/2014/10/nuci-romanesti-pentru-un-organism-puternic/http://diversificare.ro/alimente/2014/09/nuci-de-macadamia/http://diversificare.ro/alimente/2014/09/nuci-de-brazilia/http://diversificare.ro/alimente/2013/02/polen-un-super-aliment/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/propolis-un-veritabil-antibiotic-natural/http://diversificare.ro/alimente/2012/07/sare-in-bucatele-copiilor/http://diversificare.ro/alimente/2012/05/canepa-o-planta-cu-numeroase-intrebuintari/http://diversificare.ro/alimente/2012/10/semintele-de-chia-un-miracol-al-naturii/http://diversificare.ro/alimente/2013/10/seminte-de-dovleac-sursa-excelenta-de-magneziu-si-zinc/http://diversificare.ro/alimente/2013/10/seminte-de-floarea-soarelui-sursa-de-vitamina-e-si-magneziu/http://diversificare.ro/alimente/2011/11/seminte-de-in-o-sursa-importanta-de-acizi-grasi-omega-3/http://diversificare.ro/alimente/2014/12/spirulina/

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    21/26

    alimentatiei sa nu e prea de"reme si sa nu se 'aa prea brus9,ana la "arsta de ! luni sugarii au

    ne"oie numai de lapte pentru a se putea dez"olta normal9:e la "arsta de ! luni$laptele nu mai aopera

    neesitatiile nutriti"e ale sugarului si trebuie introduse alimente noi$progresi"9:i"ersiarea este bine

    sa se 'aa de la ! luni$deoaree pana la aeasta "arsta aparatul digesti" al sugarului nu este ina bine

    dez"oltat$la 'el si re5eul de mastiatie90ntreruperea prematura a laptelui$poate determina un aport

    sazut de aliu$eea e poate a'eta dez"oltarea normala a oaselor si dentitia sugarului9

    Eista anumite prinipii ale di"ersiarii$are este bine sa e respetate<

    2prinipiul prioritarmasa de 'rute

    "a inloui o masa de pranz9La = luni si 6 saptamani$se "a introdue treptat supa de moro"i$la masa de

    pranz9:upa ate"a zilem la supa de moro"i se "or adauga

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    22/26

    2in a treia saptamana # galbenus de 6 orisaptamana9

    La sugarii alimentati natural$di"ersiarea se "a 'ae la ! luni$la masa de pranz de la ora #B9..$u

    supa de moro"i9:upa ate"a zile la supa de moro"i se

    adauga

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    23/26

    bebelusilor si Cresterea si dezvoltareanormala (0-12luni)

    Prietena mea a inceput de mult sa-i

    dea bebelusului alimente solide, Eu

    de ce n-as face-o?

    1ulti parinti spun a pediatrii lor sau aiprietenilor au spus a pot inepeintroduerea alimentelor solide (de obieiereale) la B luni9 0n Romania$ este inaobsnuit a pediatrii (depasiti sidemodati) sa spuna introdueti alimentesolide and opilul are B luni deoaree

    aeasta a 'ost regula timp de multi ani9

    0n Romania eista si aum pediatri arereomanda ineperea di"ersiarii de la !saptamani$ hiar si u su de portoale9Deti "edea a ei mai multi pediatri nusunt eperti in nutritie pediatria$ iar multidintre ei nu sunt la urent ureomandarile rganizatie 1ondiale a;anatatiiAtentie mare - aceste lucruri

    sunt reseli!

    *n parinte modern insa se poate in'ormasi de pe internet si poate ere opiniamediilor 2 de pe"esprecopii!com!

     Cititi

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    24/26

    ,ana la ! luni miutul nu are ne"oie deatde lapte pentru a se dez"olta normal90nepand de la ! luni insa$ laptele nu maiaopera in totalitate neesitatile luinutriti"e si aum trebuie sa inepi sa ii daisi alte"a9 Asadar$ la un opil sanatos$di"ersiarea se inepe 3urul "arstei de !27 luni si se ontinua$ progresi"$ panaopilul implineste #8 2 6B luni9

    "e ce nu este bine sa incepi mai devreme?

    In primul rand pentru ca, pana la 6 luni, aparatul digestiv al bebelusului este inca imatur si nu e

    pregatit sa accepte alimente noi. De asemenea, nici reflexul de masticatie nu este bine dezvoltat. Unalt motiv este ca intro-ducerea prematura a altor alimente favorizeaza aparitia alergiilor. In plus, dacase renunta prea de timpuriu la o masa cu lapte in favoarea altui aliment, exista riscul ca aportul decalciu sa fie insuficient, ceea ce poate afecta mai tarziu dezvoltarea oaselor si a dintilor micutului.

    5aina instant si supa de leume

    Multe mamici se straduiesc sa respecte cu sfintenie regulile de baza. Nu trebuie sa procedezi asa.Diversificarea cere flexibilitate, tu trebuie sa adaptezi regulile la necesitatile copilului tau. Totusi,pentru inceput este bine ca dupa fiecare nou aliment introdus sa treaca cateva zile. Asa copilul va

    avea timp sa se obisnuiasca cu tot ce aduce nou alimentul: gust, consistenta, culoare.

    Primele alimente introduse sunt fructele, legumele si cerealele pentru copii. Urmeaza carnea,pestele (ouale in cantitati foarte mici), si abia apoi alimentele care contin grasimi.

    o $a 7 luni! La ! luni manana numai lapte$ ira sase biberoane pe zi$ la un inter"al de @ ore (ei mai multi opiinu se trezes noaptea a sa manane)9 :aa miutul are un apetit resut$ ii poti da 7$ 8 biberoane pezi9/u uita :aa miutul este hranit u lapte pra'$ este posibil a pediatrul sa reomande di"ersiareaalimentatiei mai de"reme de ! luni9

    o $a 7 luni si +umatate! 

    :e la ! luni si 3umatate opilul "a mana de = ori pe zi9 Aum poti sa ii dizol"i in laptele de seara 'ainainstant de orez$ gris$ o"az$ tapioa sau porumb (in magazine si la 'armaii se gases di"erse erealespeiale pentru bebelusi)9 :e e searaG Cerealele (de pre'erinta 'ara gluten pana la ! luni) sunt maionsistente si ii "or tine de 'oame peste noapte9 La pranz ii poti pune in biberon supa de legumestreurata sau ii poti da #26 lingurite de piure de legume (moro"$ arto'$ do"leel) imbogatit u laptesi unt sau de 'rute (banana$ mar$ para)9 Hrutele le poti prepara si sub 'orma de ompot9 &oateaestea ii "or adue un plus de "itamine$ aliu$ potasiu si er98u uita9 8u ii da mai mult de un aliment nou la o masa! 

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    25/26

    %ranza, carne si oua

    Dupa ce s-a obisnuit cu gustul primelor alimente solide, ii poti oferi o varietate mai mare de legumesi fructe. La 8 luni, in unele cazuri chiar la sfarsitul lunii a 7-a, alimentatia bebelusului poate fiimbogatita cu carne de pui, peste, oua si diverse produse lactate. Pentru deserturi si gustare ofera-i

    branza de vaci, iaurt natural, fructe coapte si zdrobite.

    o $a 3 luni! Copilul ia tot = mese pe zi9 :imineata si la ora #.

  • 8/18/2019 Alimentarea La 6 Luni

    26/26

    o bauturile raoritoare 2 nu ii o'eri deat suuri #..I naturale$ e preparate de tine$ e din elespeiale pentru bebelusinuile 2 ii pot pro"oa alergie si se poate inea u ele

    o albusul de ou 2 nu ii da albus de ou deat dupa "arsta de #6 luni

    2'a"orizeaza aparitia dentitiei

    2o'era un aport suplimentar de "itamine$er si bre9

    :eza"anta3ele di"ersiarii preoe<

    2soliita 'untia digesti"a insuient maturat la sugar

    2soliita rinihii insuienti dez"oltati la sugar

    2'a"orizeaza obezitatea

    2introduerea glutenului poate 'a"oriza aparitia eliahiei9

    Lasa un com