AFTENE SORIN

61 DE NODURI

GHID PRACTIC ILUSTRAT

(FRAGMENT DE MANUSCRIS)

CUPRINS

INTRODUCERE

DESPRE CORZI ȘI FRÂNGHII

Frânghii și sfori din fibre vegetale

Corzi și cordeline din fibre sintetice

Structura corzii

Rezistența corzii

Tipuri de corzi sintetice

SCURTĂ ISTORIE A NODURILOR

LUCRĂRI DE SPECIALITATE

MECANICA ȘI MORFOLOGIA NODURILOR

Ce este nodul ?

Performanța nodurilor

Cele patru aspecte ale performanței nodurilor

ETAPELE REALIZARII UNUI NOD

DOMENIILE DE UTILIZARE ALE NODURILOR

NOȚIUNI SUPLIMENTARE

NODURI DE OPRIRE

NODUL SIMPLU

NODUL SIMPLU ÎNTRE DOUĂ FIRE

NODUL SIMPLU CU DUBLA ÎNFĂȘURARE

NODUL CĂLUGĂRULUI

NODUL OPT SIMPLU

NODUL STOPER

NODUL FRANCISCAN

NODUL STEVEDORE

NODUL SCOICARULUI

PUMNUL DE MAIMUȚĂ

NODURI DE MIJLOC

NODUL COADA VACII

NODUL OPT DUBLU

NODUL NOUĂ

NODUL FLUTURE

NODURI DE LEGARE ÎN COARDĂ

NODUL OPT PRIN URMĂRIRE

NODUL BULIN

BULIN SIMPLU

BULIN DUBLU

NODUL BULIN PE DOUĂ FIRE

NODUL BULIN PRIN URMĂRIRE

NODURI DE ÎMBINARE A DOUĂ CORZI

NODUL EDK (EUROPEAN DEATH KNOT)

NODUL OPT PE DOUA FIRE

NODUL DE CHINGĂ

NODUL FROST

NODUL OPT PRIN URMĂRIRE INVERSĂ

NODUL FISHERMAN

FISHERMAN SIMPLU

FISHERMAN DUBLU

FISHERMANN TRIPLU

NODUL PLAT

NODUL CHIRURGULUI

NODUL SCOTA

NODUL DE VELĂ DUBLU

NODUL CARRICK

NODUL ZEPPELIN

NODURI DE ASIGURARE ȘI DE AUTOASIGURARE

NODUL CABESTAN

NODUL SEMICABESTAN

NODURI DE FIXARE ȘI ANCORARE

NODUL COADA VACII PRIN URMĂRIRE

NODUL CABESTAN PRIN URMĂRIRE

NODUL CONSTRICTOR

NODUL MAGNUS

SEMINOD ȘI DUBLU-SEMINOD

NODUL DE ANCORARE

NODUL ANCORĂ

NODUL DE BUȘTEAN

NODUL KILLIG

BUCLA DUBLĂ BULIN

NODUL SCAUN

BUCLA ZEPPELIN

NODUL GLISANT

NODURI BLOCATOARE (NODURI DE FRICȚIUNE)

NODUL PRUSIK

NODUL KLEMHEIST

NODUL MARCHARD

NODUL BACHMAN

NODUL SILVESTERKNOTEN

NODUL RONSDORF

NODUL OBENDORF

NODUL HEDDEN

NODUL GARDA

NODUL RBS

ALTE NODURI UTILE

NODUL DE SCURTARE A CORZII

NODUL DOLLY

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

De multe ori, omul este pus în situația de a folosi o sfoară, o frânghie, un șnur, o cordelină sau chiar o

coardă, dar acest lucru nu este posibil fără noduri. Ele fac parte din viața oricărui om, încă din cele mai

vechi timpuri. Și de la cea mai fragedă vârstă, dacă ne gândim la momentul când ne-am legat singuri,

pentru prima dată, șireturile de la pantofi. Necesitatea acestor accesorii poate apărea în timpul

excursiilor cu cortul, la munte sau la mare, ori în cadrul unor activități pe lângă casă. Sau în

practicarea unor sporturi și activități de recreere mai pretențioase decât o simplă plimbare pe cărări de

munte. Mă refer aici la alpinism, escaladă, speologie, canioning, yachting, treceri de pe un versant pe

altul pe cabluri suspendate (tiroliana).

De asemenea, există oameni a căror profesie este aceea de a salva persoane rătăcite ori rănite, fie pe

munte, fie în cazul unor accidente sau calamități. Aceștia sunt salvatorii montani, jandarmii, pompierii,

membrii unor forțe speciale. Ei nu și-ar putea face datoria fără manevrarea corzilor și cordelinelor.

Toate aceste manevre, indiferent de domeniu, nu ar fi posibile fără realizarea nodurilor.

Nodul este, așadar, cel care permite folosirea frânghiilor de toate tipurile și mărimile. Astfel, în funcție

de activități și de nevoi, au fost inventate, de-a lungul istoriei omenirii, mii de noduri, cu proprietăți și

aplicații diverse. Cartea de față este un ghid practic al celor mai populare noduri, folosite în domenii

de activitate în aer liber, cum ar fi alpinismul, speologia, alpinismul utilitar și nu numai. Cu ajutorul

textului, dar mai ales al imaginilor, cititorului i se oferă oportunitatea de a le exersa și de a le învăța

pas cu pas, începând cu însușirea termenilor specifici prezentați în primele capitole ale cărții. Mai

mult, utilizatorul acestei lucrări va afla în ce domenii se folosește fiecare nod și ce aplicații concrete

are. În cazul în care au existat informații, am prezentat și un scurt istoric al nodului respectiv precum și

originea denumirii lui.

Legat de denumiri, puține sunt nodurile care au una singură. Numele diferă în funcție de categoria de

utilizatori (ocupațională sau care au același hobby) și spațiul lingvistic în care aceștia trăiesc. De

exemplu, pentru același nod, vorbitorii limbii franceze au alt termen decât cei care vorbesc limba

engleză. Traduse cuvânt cu cuvânt rezultă lucruri diferite. Am încercat, pe cât posibil, să folosesc în

descriere denumirea în limba română, dar numai dacă aceasta este consacrată și cunoscută de către

utilizatorii români. În alte situații, pentru ca traducerea să nu genereze cuvinte sau expresii amuzante

ori greu de folosit, am păstrat numele original al nodului, mai ales atunci când acesta provine dintr-un

nume propriu (de exemplu nodul Zeppelin).

(…………….)

Frânghii și sfori din fibre vegetale

Frânghiile cunoscute sub denumirea de Manila, considerate cândva ca fiind cele mai bune, erau

obținute prin țeserea fibrelor unei specii de bananier care crește în Filipine. Acestea aveau culoarea

galben-bej și erau confecționate în diverse grosimi. Încă mai sunt folosite la bordul unor ambarcațiuni.

O specie de cactus, agava, era de asemenea materia primă pentru manufacturarea unor sfori de culoare

deschisă, utilizate în trecut pe scară largă, ca alternativă la cele mai scumpe.

Cânepa a fost pentru multă vreme principala fibră pentru confecționarea frânghiilor mai maleabile.

Așa cum am menționat deja, chinezii au folosit-o pentru prima dată în acest scop.

Iuta este o plantă care crește în regiunile tropicale, mai ales în India. Sforile și șnururile făcute din iută,

deși nu foarte rezistente, fiind maleabile și ușoare, au multe întrebuințări în industrie.

Fibrele de pe exteriorul nucilor de cocos, ușoare și rezistente, erau adesea inserate în țesătura

frânghiilor tip Manila, pentru a le face mai flexibile și mai elastice.

Firele de bumbac împletite nu oferă o rezistență prea mare la rupere, nici la abraziune, dar sunt totuși

folosite pentru a confecționa unele șnururi și sfori cu suprafață mai netedă.

Tehnologia fabricării frânghiilor era foarte simplă la început, constând în răsucirea, între ele, a două,

trei sau mai multe toroane formate din câteva șuvițe care, la rândul lor, erau obținute prin răsucirea a

mai multor fire, dar în sens invers (fig. 1). Erau groase, grele, rigide, greu de manevrat. Îmbibate cu

apă, greutatea lor creștea, în timp ce rezistența se diminua. Pentru că aveau elasticitate foarte mică, se

rupeau destul de ușor. Pentru a se obține o rezistență mare la rupere, trebuia să crească foarte mult

diametrul, ceea ce ducea la o manipulare anevoioasă.

Figura 1.

(…………………………….)

Corzi și cordeline din fibre sintetice

Vechile sfori și frânghii împletite au evoluat și s-au transformat în structuri sintetice moderne, mult

mai rezistente, numite acum corzi. Corzile cu diametrul mai mic se numesc cordeline sau șnururi.

Pentru că acestea s-au impus în majoritatea domeniilor specifice de activitate, dar și pentru

simplificare, în lucrarea de față am preferat să folosesc preponderent termenii generici „coardă” sau

„cordelină” în descrierea majorității nodurilor, cu excepția cazurilor când termenii „sfoară”,

„frânghie”, „șnur”, „funie” sunt mai potriviți.

Odată cu descoperirea fibrelor sintetice (nailon, poliester, polietilenă și polipropilenă), mult mai

rezistente la acțiunea razelor solare și a apei, s-a trecut la fabricarea sforilor și frânghiilor prin

împletire, în loc de răsucire. Acestea reprezintă strămoșii corzilor și cordelinelor moderne. Materialele

fiind mai elastice, produsul final poate să preia o parte din forțele care acționează asupra lui (în general

- tragere). Astfel, forța la care ele se rup crește, ceea ce înseamnă o rezistență mai mare. Acest lucru a

determinat reducerea diametrului și implicit a maleabilității, făcându-le ușor de manevrat. Însă nu

rezistau și la abraziune, adică la frecarea mecanică de diverse suprafețe aspre, fapt ce duce la

deteriorarea, iar în final la ruperea frânghiei. În timp, acest inconvenient a fost eliminat prin

îmbrăcarea împletiturii într-o țesătură confecționată tot din materiale sintetice, numită manta. Așa s-au

născut corzile moderne, maleabile, ușor de manevrat, rezistente la apă, soare, frig, abraziune. Mai

mult, datorită elasticității și a tehnologiei moderne de fabricație, acestea sunt capabile să amortizeze o

parte importantă a solicitărilor la care sunt supuse, făcându-le foarte rezistente la rupere.

Structura corzii

Pe scurt, coarda este alcătuită din miez şi manta (fig. 2).

Figura 2.

Miezul corzii este compus din mai multe fire din nailon, numite toroane (fig. 2). Acestea sunt

împletite între ele într-un anume fel, în funcție de tehnologia folosită. Toroanele sunt obţinute la

rândul lor din mai multe fire foarte subţiri. Miezul corzii asigură rezistenţa acesteia la rupere.

Mantaua este o ţesătură exterioară din nailon care îmbracă toroanele, cu rolul de a le proteja de acţiuni

externe cum sunt agăţarea, frecarea de stâncă sau alte suprafeţe aspre, razele ultraviolete, diverse

substanţe chimice. Deşi performanţele corzii depind de miezul acesteia, mantaua asigură 20 - 37% din

rezistenţa totală a corzii, restul de 63 - 80% fiind asigurat de toroane. Valorile diferă în funcție de

fabricant, materialele folosite, numărul de toroane, tehnologie etc.

(………………………..)

Tipuri de corzi sintetice

Fără a intra în detalii, o clasificare expeditivă a corzilor arată în felul următor: corzi dinamice, corzi

statice, cordeline (fig. 3).

Corzi dinamice

Corzile dinamice au diametrul de 8 - 12 mm și sunt singurele folosite pentru asigurarea căţărătorilor în

traseele de alpinism şi escaladă. Dacă au grosimea cuprinsă între 8,1și 9 mm se numesc semicorzi. Au

proprietatea de a se alungi cu 7-8% . Sunt mai maleabile, mai uşor şi mai plăcut de manevrat decât

corzile statice. Caracteristica esențială a lor este elasticitatea. Adică proprietatea de a se întinde, într-o

oarecare măsură, atunci când se află sub o sarcină, combinată cu tendința de a reveni la forma inițială,

fără a se modifica structura lor internă. Astfel, de exemplu, căderea unui alpinist legat în coardă este

ușor suportată de către acesta pentru că o mare parte din șoc este amortizat datorită elasticității

acesteia. Mai mult, scheletul alpinistului, în special coloana vertebrală, preiau doar o mică parte din

energie, cea mai mare parte a șocului fiind absorbit de coardă prin alungirea ei. Corzile dinamice sunt

disponibile în lungimi standard de 50 m, 55 m, iar în ultimii ani se fabrică şi la lungimi de 60 m, mai

rar de 7 0m. Se folosesc numai corzile omologate UIAA (Uniunea Internaţională a Asociaţiilor de

Alpinism). Atestarea se regăseşte pe etichetă.

Corzi statice

Principala caracteristică a corzilor statice este că nu se întind la solicitare, adică au o elasticitate foarte

mică. De aceea nu se folosesc pentru asigurare în alpinism sau escaladă, deoarece nu pot prelua o

cantitate suficientă din forța unui șoc dezvoltat de o cădere. Sunt mai durabile şi au mantaua mai

rezistentă la abraziune decât corzile dinamice. Se folosesc în speologie, canioning, alpinism utilitar,

operaţiuni de salvare, diverse activităţi de agrement (traversări, rapeluri, tiroliene), adică acolo unde nu

se produc şocuri, ci doar solicitări statice. Acest tip de corzi se comercializează la metru liniar și pot

avea diametrul de până la 16 mm, deși cele mai practice sunt cele cuprinse între 10 și 11 mm.

Cordeline

Cordelinele sunt corzi statice cu diametrul mic, până la 7-8 mm. Sunt folosite ca echipament auxiliar,

în alpinism, escaladă, canioning, speologie, salvări etc., pentru transportul sau asigurarea altor

materiale dar şi pentru confecţionarea de bucle Prusik (vezi nodul Prusik). Nu se folosesc sub nici o

formă pentru asigurare, deoarece nu rezistă la sarcini mari.

Figura 3.

MECANICA ȘI MORFOLOGIA NODURILOR

Ce este nodul ?

Nodul poate fi definit ca fiind orice tip de manipulare a unui material linear flexibil, printr-o împletire

specifică, în așa fel încât să se creeze posibilitatea prinderii sau legării cu el însuși, cu un alt material

linear ori cu un obiect oarecare. Rezultă astfel un ansamblu creat din segmente, bucle, încrucișări,

ochiuri, care decurg unele din altele într-un anume mod, formând ceea ce se numește nod. Acesta

poate fi făcut pe orice material care are o structură rectilinie, asemănătoare unei drepte și care poate fi

ușor îndoit, încovoiat, curbat, dar care are și tendința de a reveni la forma inițială. Astfel de materiale

pot fi : sfoară, frânghie, coardă, cordelină, șnur, șiret, ață, curea, cordon, bandă, chingă, material textil,

iar în unele cazuri chiar lanț.

În funcție de destinația lor, nodurile se împart în două mari grupe: noduri practice și noduri decorative.

Cele practice au scopul de a lega două sau mai multe materiale lineare între ele sau pentru a le lega în

jurul unor obiecte, cum ar fi: inele metalice, stâlpi, traverse, trunchiuri de copaci, bare, catarge. Cele

decorative constau în împletirea unui șnur în jurul lui însuși sau a altor fire, pentru a crea un model

atractiv, finalizat în obiect de artizanat.

Această carte nu face obiectul nodurilor matematice. Nici a celor decorative, decât în măsura în care

vreunul din ele are și o aplicație concretă.

Performanța nodurilor

Prin performanța unui nod înțelegem cum și cât de bine funcționează acesta. Este influențată de patru

factori :

1. Legile fizicii și ale mecanicii;

2. Structura nodului;

3. Materialul pe care este realizat nodul;

4. Mediul și condițiile în care este utilizat nodul.

Interacțiunea complexă a celor patru grupe de factori au un rol definitoriu și fac un nod să fie

funcțional pentru scopul în care a fost creat. Urmează o scurtă trecere asupra acestor aspecte, fără a

intra în detalii științifice plictisitoare.

1. Legile fizicii și ale mecanicii

Ca orice alt obiect din univers, nodul funcționează conform legilor fizicii. Forțele mecanice care

influențează performanța nodului sunt frecarea, blocarea, forța de întindere, compresia și forfecarea.

Felul în care aceste forțe influențează un nod depinde de trei variabile : structura nodului, materialul pe

care este realizat, mediul și condițiile utilizării lui.

Frecarea

Este forța mecanică care face un nod să funcționeze. Când două segmente ale corzii intră în contact, se

creează o forță de frecare chiar și atunci când doar se ating. Cu cât presiunea unui segment asupra

celuilalt este mai mare, cu atât valoarea acestei forței crește și cu atât nodul este mai stabil. Adică nu

se slăbește. O forță de frecare mică are drept consecință alunecarea segmentelor și slăbirea sau

desfacerea nodului.

Alunecarea

Este forța opusă frecării. De fapt, înseamnă o forță de frecare mică, neglijabilă. Atunci când între

segmentele nodului forțele de frecare sunt mici, acestea alunecă unele față de altele. Fenomenul poate

duce la imposibilitatea păstrării formei și a forței de prindere a nodului, iar în final la desfacerea

nedorită a lui. Alunecarea depinde foarte mult de materialul din care este fabricată coarda. Corzile

moderne din fibre sintetice sunt predispuse la alunecare. De aceea se vor folosi doar acele noduri care

asigură o frecare suficientă a segmentelor lor. Este și motivul pentru care unele noduri foarte eficiente

atunci când sunt realizate pe sfori din cânepă, devin nepractice în cazul corzilor sintetice.

Solicitarea

Este forța aplicată asupra unui segment, care tinde să-l deformeze. Cel mai important tip de solicitare

este tensionarea (întinderea). Aceasta este efectul forțării segmentului prin tragere.

Suprasolicitarea

Este aplicarea unei forțe prea mari asupra unui segment, care duce la deformare excesivă, astfel încât

performanța nodului și a corzii este afectată de la considerabil la dramatic. Deformarea este în primul

rând întinderea și subțierea segmentului curbat, până când aceasta nu mai poate susține forța și se rupe.

Cea mai frecventă formă de suprasolicitare este atunci când se generează un șoc prin căderea unei

încărcături atașate, iar coarda nu este întinsă în momentul căderii greutății.

Sarcina

Sarcina este valoarea solicitării exercitate asupra unui nod prin suspendarea unei încărcături în bucla

formată de acesta. Sarcina poate fi considerată normală, medie, mare sau foarte mare numai în raport

cu caracteristicile corzilor și proprietățile nodurilor folosite. O sarcină prea mare în raport cu tipul de

nod, de material și de grosimea acestuia, provoacă o alungire a fibrei respective. Alungirea este cea

mai importantă formă de deformare a unei corzi sub efectul unei solicitări. O alungire excesivă și

continuă a segmentelor duce, în final, la ruperea corzii pe care este făcut nodul. Consecințele ruperii

sunt de la sine înțelese. O sarcină, chiar normală, poate provoca și alunecarea segmentelor

componente, dar și schimbarea formei nodului, ceea ce poate determina desfacerea accidentală a

acestuia. Acest lucru se întâmplă când întinderea (tragerea) se face pe o direcție greșită. De exemplu,

dacă un nod se comportă foarte bine atunci când tracțiunea este pe axa sa longitudinală, poate ceda

atunci când tracțiunea este transversală pe aceasta. Este cazul nodului Bulin.

Presarea, abraziunea, efectul de ferăstrău

Prin solicitarea nodului, segmentele acestuia tind să revină de la forma curbă la linia dreaptă. Numai

că, datorită felului cum sunt așezate, segmentele se împiedică reciproc. Astfel, anumite părți exercită o

presiune (apăsare) asupra altora. De asemenea, apar și forțe de frecare între segmente, mai ales atunci

când se repetă ciclul solicitare-relaxare (întindere - destindere). Aceste forțe produc abraziunea

(roaderea) suprafeței pe care acționează. Dacă un segment mobil, datorită frecării, erodează continuu

un alt segment static și întins, se produce un fenomen asemănător unui fierăstrău. Firul mobil îl poate

tăia, în cele din urmă, pe cel fix.

Testele au demonstrat că aceste forțe și fenomene nu cauzează ruperea segmentelor în interiorul

structurii nodului, în ciuda unor opinii contrare. Cel mult, provoacă o uzură prematură a materialului.

Vorbim însă de acea parte a corzilor care intră în structura nodului. Nu discutăm despre întreaga

lungime a corzii, care poate fi tăiată prin frecarea cu o suprafața aspră, o muchie, un alt fir de coardă

sau prin alt tip de interacțiune cu obiecte dure și/sau tăioase.

Efectele forțelor asupra performanței nodurilor

Deformarea

Deformarea înseamnă pierderea formei inițiale a nodului, datorită rearanjării componentelor sale. O

nouă formă înseamnă implicit modificarea performanțelor nodului, care își pierde forța de prindere,

devenind nesigur. Cauza principală este suprasolicitarea sau solicitarea în direcție greșită, dar și de

finalizarea necorespunzătoare a nodului. Uneori însă deformarea este o acțiune deliberată, dezirabilă,

cu scopul de a obține o rezistență sau o stabilitate mai mare. Este exemplul nodului Carrick. Acesta se

realizează într-o anume formă, după care se modifică pentru obținerea performanței optime.

O nouă formă înseamnă caracteristici diferite. La o solicitare normală orice nod se deformează până la

un punct, fără a-și pierde proprietățile. Valoarea solicitării „normale” diferă în funcție de tipul de

coardă, diametrul acesteia și direcția în care este solicitat. O suprasolicitare sau o solicitare pe o

direcție greșită poate provoca o deformare ce duce în final la desfacerea accidentală a nodului sau la

ruperea corzii.

Desfacerea nodurilor

Desfacerea poate fi accidentală, nedorită, prin deformare sau prin alunecarea segmentelor. Este

urmarea unei suprasolicitări, a unei solicitări în direcție greșită sau a folosirii unui nod nepotrivit cu

tipul de coardă, care nu asigură o frecare suficientă între segmente.

Pentru a se evita desfacerea accidentală, se recomandă securizarea (asigurarea) nodului printr-un nod

simplu adițional. Acesta se realizează pe coada nodului de bază și în jurul firului principal sau a buclei

fixe finale, cum este cazul nodului Bulin.

După folosire, desfacerea unui nod poate fi o acțiune dezirabilă și deliberată. Metoda constă în

deplasarea segmentelor componente, pe rând și repetat, dinspre centrul spre exteriorul nodului, către

firul principal sau către coadă, însoțită de împingerea capetelor spre interiorul nodului, până când unul

sau mai multe segmente se slăbesc și astfel firele pot fi trase afară. Unele noduri sunt foarte greu de

desfăcut, mai ales după ce au fost supuse unei solicitări mari sau când sunt realizate pe corzi cu

diametrul foarte mic (șnururi, ațe, cordeline). În aceste situații, de cele mai multe ori, singura soluție

este tăierea firului.

2. Structura nodului

Structura este un alt factor care influențează performanța unui nod. Cât de bine funcționează acesta

depinde în mare măsură de felul în care el este configurat. Aspectele individuale predominante ale

nodului sunt convoluțiunile segmentelor care îl compun și felul cum acestea interacționează între ele.

Includem aici: pliurile, buclele, răsucirile, înfășurările, firele paralele, încrucișările. Dar ce contează

cel mai mult în performanța nodului este corectitudinea realizării, aranjării și încărcării lui.

Un nod are mai multe componente, definite în funcție de formă, poziția și raportul lor față de coarda

pe care sunt făcute. Unele dintre ele pot fi identificate numai în anumite faze ale realizării nodului,

până ca acesta să fie strâns definitiv. Altele, nu fac parte efectiv din structura lui dar au legătură cu

acesta, de exemplu „coada” și „firul principal”. Acestea sunt părți ale corzii care intră sau ies din

corpul unui nod. Se disting astfel următoarele elemente ale unui nod: segment, fir (parte) principal(ă),

capăt liber, coada (cozile) nodului, încrucișare, buclă deschisă, buclă închisă, ochi deasupra firului

principal, ochi sub firul principal, guler, colier, buclă fixă, buclă glisantă, înfășurare, răsucire, corpul

principal al nodului, axele nodului, punctul de intrare și volumul nodului.

(………………………………………..)

Capătul liber al corzii (sau capetele libere a le corzilor)

Este partea activă, implicată direct în procesul de realizare a unui nod. Concret, este acea parte a corzii

sau a corzilor cu care se construiește nodul și care după finalizare va constitui nodul în sine plus coada

(cozile) acestuia. Voi mai folosi pentru acesta și termenul de „parte activă”, „capăt activ” sau „parte

liberă” (fig. 7). În funcție de situație, veți întâlni în această carte și noțiunea de „parte liberă”,

referindu-mă la același lucru. Există situații când vom avea două capete libere, de exemplu în cazul

nodurilor de îmbinare a două corzi.

Figura 7.

Coada (cozile) nodului

Este acel segment scurt care iese afară din nod după ce acesta a fost realizat (fig. 8). Dacă înainte de

definitivare era parte activă (se confunda cu capătul liber), după strângerea nodului devine parte

pasivă, neîncărcată cu vreo sarcină sau vreo forță oarecare. Putem avea una sau două cozi ((fig. 9). Se

mai întâlnește și denumirea „mustăți”.

Figura 8.

Figura 9.

Pentru a evita desfacerea accidentală a nodurilor, coada sau cozile acestuia trebuie să aibă lungimea

cel puțin egală cu de zece ori diametrul corzilor folosite. De exemplu, la un diametru de 10 mm al

corzii, lungimea cozii nodului trebuie să fie de cel puțin 10 cm. În cazul unei chingi (bande) care are

lățimea de 10 mm, cu suprafața mai alunecoasă, recomand ca lungimea cozilor să fie de cel puțin 15

cm, ideal ar fi 20 cm.

Încrucișarea

Este locul în care un segment al corzii trece peste un altul, astfel încât suprafețele lor intră în contact.

Acțiunea de a încrucișa înseamnă a trece un segment peste sau sub un altul, astfel încât suprafețele lor

să se atingă, formând o construcție asemănătoare literei „X” sau semnului „+” (fig. 10).

Figura 10.

(………………………………….………………………..)

NODUL BULIN PRIN URMĂRIRE

Acest nod este o altă variantă ce poate fi folosită pentru legarea în coardă sau pentru a ancora o coardă

în jurul unui obiect fix, stabil și solid. Este mai rezistent decât Bulinul simplu.

Realizarea nodului Bulin prin urmărire:

Pasul 1: se introduce capătul liber al corzii prin ochiurile de legare în coardă ale hamului sau se trece

pe după obiectul fix folosit pentru ancorare (fig. 201).

Figura 201.

Pasul 2: se realizează un nod Bulin simplu (fig. 202), având grijă să fie lăsat capătul mai lung de 1 m

(din vârf până la ham). În cazul ancorării în jurul unui obiect, de exemplu copac, trebuie lăsat chiar

mai lung, în funcţie de grosimea copacului.

Figura 202.

Pasul 3: după realizarea Bulinului simplu, capătul liber se mai trece odată prin ochiurile hamului sau

în jurul obiectului (fig. 203).

Figura 203.

Pasul 4: cu capătul liber se urmăreşte traseul Bulinului iniţial, până când acesta iese paralel cu firul

principal al corzii, orientat cu vârful în direcţia opusă hamului sau obiectului (fig. 204 - 207).

Figura 204.

Figura 205.

Figura 206.

Figura 207.

Pasul 5: se asigură cu un nod Simplu (fig. 208).

Figura 208.

NODURI DE ÎMBINARE A DOUĂ CORZI

În această categorie sunt incluse acele noduri care fac posibilă legarea a două corzi (sfori, frânghii)

între ele, de obicei la capete. Există multe astfel de legături. Dintre acestea, le-am selectat pe cele mai

cunoscute și anume: Nodul EDK, Nodul Opt pe două fire, Nodul de chingă, Nodul Frost, Nodul Opt

prin urmărire inversă, Nodul Fishermann simplu, Nodul Fishermann dublu, Nodul Fisherman triplu,

Nodul Plat, Nodul Chirurgului, Nodul Scota, Nodul de velă dublu, Nodul Carrick, Nodul Zeppelin.

NODUL EDK (EUROPEAN DEATH KNOT)

European Death Knot (EDK) este denumirea dată de americani, iar în limba română înseamnă

aproximativ “nodul mort european”. Denumirea însă nu îi împiedică pe mulţi alpinişti, mai ales din

S.U.A, să-l folosească. Scopul acestuia este de a lega două corzi de acelaşi diametru, pentru efectuarea

unei coborâri (rapel), deşi recomandat pentru acest lucru este nodul Opt pe două fire. Totuși, uneori

EDK este binevenit, mai ales atunci când manevrele trebuie făcute rapid (vreme nefavorabilă,

accidentări etc.).

Nodul EDK nu este altceva decât un nod Simplu, realizat cu două capete de coardă alăturate. Foarte

important este faptul că trebuie strâns bine, iar cozile trebuie să fie lungi de cel puțin 30 cm, deoarece

nodul, în timp, tinde să alunece spre capătul corzilor atunci când este sub sarcină.

Avantajele nodului EDK sunt simplitatea, rapiditatea cu care poate fi făcut şi proprietatea că nu se

agaţă în fisurile sau proeminenţele de la marginea stâncilor, la recuperarea corzilor de rapel. Practic,

nodul se rostogolește peste marginile stâncii.

Domenii de utilizare ale nodului EDK: alpinism, speologie, camping, operațiuni de salvare,

construcții.

Aplicații ale nodului EDK: legarea a două corzi, frânghii, sfori.

Realizarea nodului EDK:

Pasul 1: se pun cele două corzi cap la cap (fig. 209).

Figura 209.

Pasul 2: se realizează un nod Simplu cu ambele fire împreunate, ca și când ar fi unul singur, lăsând

cozile lungi de cel puţin 30 cm (fig. 210, fig. 211, fig. 212).

Figura 210.

Figura 211.

Figura 212.

Pasul 3: se strânge foarte bine nodul şi se aranjează trăgând de fiecare din cele 4 fire rezultate (fig.

213).

Figura 213.

Trebuie reţinut faptul că nodul EDK, chiar dacă este corect realizat, începe să alunece spre capete la o

forţă de 450 Kgf, iar dacă nu este strâns bine, la o valoare chiar mai mică. De aceea, capetele se vor

lăsa lungi de cel puţin 30 de cm. Unii alpinişti preferă să facă încă un nod EDK pe cozile rămase libere

(fig. 214).

Figura 214.

Alegerea unui alt nod de legare a corzilor este de asemenea o opţiune, de exemplu nodurile Fisherman

sau Opt.

Avantaje: este cel mai simplu și rapid nod de legare a două corzi sau frânghii.

Dezavantaje:

Necesită o atenție mărită la finalizare, în sensul că trebuie strâns foarte bine, iar cozile trebuie

lăsate mai lungi;

La o solicitare îndelungată, nodul alunecă spre capete, mai ales la forțe mari (de la 450 kgf );

După folosire se desface greu, mai ales după solicitări mari. În cazul unor fire cu diametru mic

desfacerea nodului devine uneori imposibilă, fiind necesară tăierea acestora;

Cele două fire trebuie să aibă diametre cu valori apropiate;

Este mai puțin rezistent decât alte noduri de legare a două corzi.

(…………………………………………………….)

NODUL GARDA

Garda este un nod blocant cu caracteristici speciale faţă de celelalte noduri din această categorie. De

această dată nu mai este nevoie de o buclă Prusik, ci doar de două carabiniere de acelaşi tip şi de

aceeaşi mărime plus coarda principală. Aceasta, odată acționată într-un sens, rămâne blocată în acea

poziţie, chiar dacă se ia mâna de pe ea. Astfel, nodul Garda devine foarte util în operaţiuni de salvare

din pereți alpini sau din crevase, precum şi pentru ridicarea unor greutăţi, de exemplu rucsaci cu

echipament, în speologie şi alpinism de mari pereţi (big wall climbing).

Alte denumiri: nodul Inimă sau Nodul inimii - în ţările latine (Nudo de Corazon - spaniolă, Noeud

de Coeur - franceză, Nodo Cuore - italiană).

Domenii de utilizare ale nodului Garda: alpinism, speologie, operațiuni de salvare.

Aplicații ale nodului Garda:

Ca parte a sistemului de tracțiune, pentru ridicarea rucsacilor cu echipament;

Ca parte a sistemului de tracţiune, pentru ridicarea persoanelor accidentate din crevase şi în

pereţi alpini;

Pentru urcarea pe coardă fixă, în asociere cu un alt nod blocant.

Realizarea nodului Garda:

Pasul 1: se plasează în ancoră două carabiniere de acelaşi tip şi de aceeaşi mărime, una lângă alta, cu

clapeta pe aceeaşi parte şi deschiderea în acelaşi sens, de preferat în jos. Pentru a elimina riscul

desfacerii accidentale a clapetelor şi ieşirea corzii din carabiniere, se recomandă utilizarea unor

carabiniere cu siguranţă, dar nu de tip HMS (fig. 561).

Figura 561.

Pasul 2: se introduce coarda prin cele două carabiniere. Astfel obţinem două fire: firul dinspre sarcină

și firul liber (fig. 562).

Figura 562.

Pasul 3: pe firul liber se face un ochi deasupra firului principal (fig. 563).

Figura 563.

Pasul 4: bucla închisă formată se trece pe sub cele două carabiniere şi se introduce în cea mai

îndepărtată dintre ele, cea dinspre firul cu sarcină (fig. 564). Trebuie acordată o atenţie mărită acestui

pas. Mişcarea buclei şi ataşarea la carabinieră trebuie să fie în acelaşi plan, fără alte răsuciri. Firul

neîncărcat trebuie să fie prins între cele două carabiniere (fig. 565).

Figura 564.

Figura 565.

Din acest moment, prin cele două carabiniere, coarda nu se poate mişca decât într-un singur sens,

respectiv dinspre firul cu sarcină spre firul liber (fig. 566, fig. 567). Când se ia mâna de pe coardă,

mişcarea corzii va fi blocată pentru că firul liber va fi strâns între carabiniere de către firul încărcat

care, solicitat de greutatea sarcinii, apasă pe carabiniera de sub el. Aceasta, la rândul ei, apasă și

blochează firul liber între cele două carabiniere (fig. 568).

Figura 566.

Figura 567.

Figura 568.

Greşeli posibile:

Bucla formată pe firul liber se introduce în carabiniera cea mai apropiată (fig. 569). În acest

caz, coarda nu se va bloca deloc, indiferent de direcția de solicitare.

Figura 569.

Bucla formată pe firul liber, deși introdusă corect în cea mai îndepărtată carabinieră, a fost

răsucită înainte de atașare (fig. 570). În acest caz se formează un nod Semicabestan care însă

nu va funcționa, deoarece carabinierele sunt necorespunzătoare din punct de vedere al formei,

mărimii și numărului lor (fig. 571).

Figura 570.

Figura 571.

Avantaje:

Nu necesită bucle suplimentare din cordelină. De aceea este foarte util atunci când nu se

dispune de prea multe bucle Prusik.

Coarda rămâne blocată când se lasă liberă.

Dezavantaje :

Trebuie exersat pentru o realizare corectă și rapidă;

Nu permite coborârea sarcinii. Dacă acest lucru este necesar, se va folosi o a treia carabinieră,

care se introduce între celelalte două, pentru a debloca firul de coardă prins între ele.

Necesită o mare atenţie dacă sunt folosite carabiniere fără siguranţă, deoarece în timpul

manevrelor de ridicare, coarda poate să apese din întâmplare pe clapete şi să iasă din sistem.

Acest lucru poate avea consecințe grave, mai ales când este vorba de persoane.

(………………………………………..)