Administrarea Medicamentelor

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR 2014 – 2015

Vasile Simona, instructor nursing 1 Scoala Postliceala Sanitara Doctor Luca 0767586747 [email protected]

CUPRINS

Administrarea medicamentelor ....................................................... 2

Reguli generale de administrare a medicamentelor ................................. 4

Administrarea medicamentelor pe cale orală şi sublinguală ........................ 4

Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie ................................ 5

Administrarea oxigenului ............................................................. 7

Administrarea medicamentelor pe cale percutanată – pe cale tegumentară ...... 8

Administrarea medicamentelor pe cale parenterală – injecţiile .................. 11

Injecţia intramusculară ........................................................ 14

Injecţia subcutanată .......................................................... 15

Injecţia intravenoasă .......................................................... 16

Injecţia intradermică .......................................................... 18

Perfuzia ......................................................................... 19

Administrarea medicamentelor pe cale vaginală ................................... 21

Administrarea medicamentelor pe cale rectală .................................... 22

Administrarea medicamentelor la copil ............................................. 23

Administrarea antibioticelor ........................................................ 25

Administrarea cortizonului .......................................................... 27

Administrarea anticoagulantelor .................................................... 28

Reguli generale de administrare a vaccinurilor .................................... 29

Administrarea medicaţiei pe cale oculară .......................................... 31

Administrarea medicamentelor prin picături auriculare ........................... 33

Administrarea medicaţiei pe cale nazală ………………………………………………………………….…. 35

Administrarea medicamentelor pe sondă nazogastrică şi gastrostomă ………….….. 36

Analgezia epidurală ………………………………………………………………………………………………….…..….. 38



ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR → Definiţie:

~ Medicamentele sunt substanţe – de origine animală, vegetală sau sintetizată chimic – transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare (comprimat, drajeu etc.).

→ Scopul utilizării: ~ Prevenirea bolilor. ~ Ameliorarea bolii. ~ Vindecarea bolii.

→ Doza de administrare. Funcţie de doza administrată, acelaşi produs poate acţiona ca aliment, medicament sau toxic diferenţiind: 1. Doza terapeutică: doza administrată cu scop terapeutic, fără efect toxic. Variază de la doza

minimă cu efect terapeutic la doza maximă cu efect terapeutic. 2. Doza maximă: doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune toxică asupra

organismului. 3. Doza toxică: doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru organism. 4. Doza letală: doza care conduce la decesul pacientului.

→ Tipuri de medicamente: ~ Pulberi. ~ Medicamente hidrice – au ca solvent apa. ~ Soluţii – clorurate, glucozate, apă oxigenată. ~ Infuzii. ~ Tincturi cu solvent alcoolul. ~ Extracte. ~ Preparate prin evaporare. ~ Preparate zaharate. ~ Emulsii. ~ Siropuri. ~ Medicamente solide: tablete, pastile, pilule, granule, capsule, comprimate, caşete. ~ Medicamente pe bază de grăsimi – pomadă, ulei, unguent etc.

→ Reacţii adverse ale medicamentelor: ~ Reacţii alergice. ~ Accidente grave generale – agranulocitoză, anemie, şoc anafilactic. ~ Dezechilibre biologice prin modificarea florei microbiene. ~ Distrugerea florei patogene poate duce la dezvoltarea intensă sau virulentă a

microorganismelor parazitare. ~ Micoze. ~ Infecţii cu stafilococi rezistenţi la antibiotice. ~ Unele produse pot masca semnele unei boli, fără a o vindeca complet, dacă doza şi durata nu

sunt suficiente. → Rolul asistentei medicale în administrarea medicaţiei prescrise:

Să cunoască şi să controleze: ~ Medicamentul prescris pe pacient. ~ Doza corectă de administrare. ~ Timpii de execuţie. ~ Acţiunea farmaceutică a medicamentelor. ~ Frecvenţa de administrare şi intervalul dintre doze. ~ Efectul ce trebuie obţinut. ~ Contraindicaţiile şi efectele secundare. ~ Interacţiunile dintre medicamente. Să verifice şi să identifice: ~ Calitatea medicamentelor. ~ Integritatea medicamentelor.



~ Culoarea medicamentelor. ~ Decolorarea sau supracolorarea. ~ Sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţii. ~ Lichefierea medicamentelor solide. ~ Opalescenţa soluţiilor. Să respecte: ~ Calea de administrare prescrisă. ~ Dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul bolnavului. ~ Incompatibilitatea medicamentelor. ~ Administrarea rapidă a medicamentelor deschise. ~ Ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături, injecţii, supozitoare, ovule vaginale). ~ Servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală. Să informeze şi să anunţe: ~ Pacientul privind medicamentul prescris, calea de administrare, cantitatea, efectul scontat, eventualele reacţii secundare. ~ Medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de adm. a medicamentelor. Condiţii de administrare: ~ Igienă. Dezinfecţie. Asepsie. Sterilizare. ~ Menţinerea măsurilor de supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale.

→ Căile de administrare a medicamentelor: ~ Calea digestivă: oral, sublingual, gastric, intestinal, rectal. Se administrează pilule, tablete,

comprimate, soluţii, caşete, drajeuri, supozitoare, clisme. ~ Calea respiratorie. Se administrează unele substanţe narcotice (eter, cloroform, clorură de

etil), substanţe antiastmatice (prin inhalare sau pulverizare), unele antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, fibrinolitice – sub formă de aerosoli (amestec de gaz cu medicament fin dispersat), oxigen. Modul de administrare: prin aspirare directă din balon, inhalare prin sondă, mască sau cort de oxigen.

~ Calea percutanată: tegumente şi mucoase. Se administrează prin fricţionare, comprese, ionizare (cu ajutorul curentului galvanic), badijonări, emplastre, băi medicinale.

~ Calea urinară. ~ Calea parenterală. Injecţii, perfuzii, transfuzii, puncţii.

→ Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic ţinând cont de următoarele considerente: ~ Starea generală şi toleranţa individuală a pacientului. ~ Particularităţi anatomice şi fiziologice ale pacientului. ~ Capacitatea de absorbţie şi timpul acesteia. ~ Efectul asupra căii de administrare (mucoase, tegumentare). ~ Interacţiunea dintre combinaţiile de medicamente administrare. ~ Scopul urmărit şi evoluţia bolii pacientului.



REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR 1. Respectarea medicamentului prescris. 2. Identificarea medicamentelor de administrat – asistenta trebuie să cunoască forma de

prezentare, culoarea, mirosul. 3. Verificarea calităţii lor (timp de valabilitate, ambalaj, înscrisuri, aspect, miros, culoare,

integritate). 4. Respectarea căilor de administrare a medicamentelor → obligatorie! Soluţiile uleioase se

administrează stric intramuscular, soluţiile hipertone se administrează strict intravenos. 5. Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic – unele medicamente se

administrează înainte de masă – pansamentul gastric, altele se administrează în timpul mesei – fermenţii digestivi, altele după masă – antiemetizante.

6. Respectarea dozei de administrare. 7. Respectarea somnului bolnavului (excepţie fac antibioticele etc.). 8. Evitarea incompatibilităţilor. Prin asociere unele medicamente pot deveni toxice sau

dăunătoare. Nu se asociază histamine cu antihistamine, sulfamide cu acidul paraaminobenzoic, medicamente cu antidoturile lor. Unele incompatibilităţi sunt căutate (procaina cu adrenalina, morfina cu atropina) pentru a obţine efectul terapeutic scontat.

9. Servirea bolnavului cu doza unică de medicament. 10. Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: tablete, capsule, soluţii, picături,

injecţii, ovule, supozitoare. 11. Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise (asistenta trebuie să cunoască indicaţii,

contraindicaţii, incompatibilităţi, efecte secundare). 12. Anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor. 13. Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau deschis. 14. Respectarea măsurilor de asepsie pentru a preveni infecţiile intraspitaliceşti.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ ŞI SUBLINGUALĂ

→ Definiţie:

~ Calea orală → calea naturală de administrare a medicamentelor care se resorb la nivelul mucoase digestive.

→ Forma de prezentare: ~ Formă lichidă: Soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool. Mixturi – suspensii. Infuzii – ceaiuri. Decoct – soluţii extractive obţinute prin fierbere. Tincturi – soluţii extractive alcoolice. Extract. Uleiuri. Emulsii – amestec de două lichide. Siropuri.

ECHIVALENŢA MEDICAMENTELOR:

1 pahar de lichior 15 ml ulei 1 ceaşcă de cafea 50 ml apă

1 pahar de vin 100 ml apă 1 pahar de apă 200 ml apă

1 linguriţă 5 ml apă

6,5 ml sirop 4,5 ml ulei

1 lingură supă 15 ml apă

20 ml sirop 12,5 ml ulei

1 linguriţă plină cu pulbere

10 g

1 linguriţă rasă cu pulberi

5 g

1 lingură rasă cu pulbere

15 g

1 vârf de cuţit 1 g 20 picături 1 g soluţie apoasă 40 picături 1 g soluţie uleioasă

60 picături 1 g soluţie alcoolică 1 g tinctură alcoolică



~ Formă solidă: Tablete (comprimate). Drajeuri – acoperite cu strat protector, colorat diferit, cu rol în mascarea gustului,

mirosului preparatului. Granule. Mucilagii. Pulberi. Capsule.

→ Efect medicamentos: ~ Local – favorizează cicatrizarea, excită peristaltismul, dezinfectează etc. ~ General – efect asupra întregului organism etc.

→ Contraindicaţiile administrării pe cale orală: ~ Medicamente inactivate de sucurile digestive. ~ Medicamente care nu trec bariera digestivă. ~ Când se doreşte efect rapid. ~ Refuz din partea bolnavului. ~ Au efect iritant digestiv. Intervenţii chirurgicale pe tub digestiv. ~ Lipsa reflexului de deglutiţie. Evitarea sistemului venei porte.

→ Mod de administrare: ~ Cu pahare gradate. Cu cană, căniţă. ~ Cu linguriţa sau cu lingura. ~ Cu pipeta sau cu picurător. ~ Medicamentele care se resorb la nivelul mucoasei bucale se administrează sublingual

(Nitroglicerina). → Indicaţii tehnice de administrare:

~ Se folosesc materiale individuale pentru administrare. ~ Prafurile se aplică pe rădăcina limbii şi se înghit cu apă, ceai etc. ~ Granulele se administrează cu linguriţa. ~ Capsulele ajung nedizolvate în stomac. ~ Pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie medicamentele se administrează sfărmate.

→ Observaţii: ~ Medicamentele se verifică înaintea folosirii. ~ Nu se manipulează direct cu mâna. ~ Se administrează personal, fiecare doză. ~ Nu se asociază medicamente cu efecte incompatibile. ~ Se evită atingerea dinţilor cu medicamente cu efect asupra smalţului dentar. ~ Înaintea servirii medicaţiei se spală mâinile şi se dezinfectează. ~ Se atenţionează pacientul asupra efectelor medicamentelor.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE → Definiţie:

~ Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea medicamentelor gazoase şi volatile în organism prin mucoasa respiratorie.

→ Forma de prezentare: Gaze sau substanţe gazeificate. ~ Pulberi dizolvate. ~ Lichide fin pulverizate. ~ Vapori – aerosoli. ~ Soluţii pentru instilaţii traheale.

→ Scop: Dezinfecţie locală. Decongestionarea mucoasei respiratorii.



→ Metode de administrare: Inhalaţie. Instilaţie. Aerosoli.

→ Inhalaţia: ~ Reprezintă introducerea unor substanţe medicamentoase – esenţe aromatice, antiseptice,

săruri etc. în organism prin inhalare pe cale respiratorie. ~ Pot fi inhalate substanţe în stare pulverizată sau vaporizate. ~ Indicaţii: rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic. ~ Contraindicaţii: pacienţi inconştienţi, astenici, adinamici, copii. ~ Materiale necesare:

o Inhalator. o Substanţa medicamentoasă prescrisă. o Vaselină. o Cort sau pelerină. Prosop.

~ Pregătirea pacientului: o Se explică tehnica şi inofensivitatea ei. o Se aşază confortabil pe scaun. o Se cere suflarea nasului. o Se aşază prosop în jurul gâtului. o Se ung buzele şi tegumentele periorale cu vaselină. o Se explică pacientului să inspire pe gură şi să expire pe nas.

~ Tehnica: o Se spală şi se dezinfectează mâinile. o Se toarnă apă în recipientul inhalatorului şi se umple pe jumătate. o Se introduce recipientul cu medicament. Când apa fierbe, vaporii formaţi antrenează

medicamentul pulverizându-l o Se aduce inhalatorul în faţa pacientului care aşază cu capul aplecat deasupra

inhalatorului (la distanţă de 30-80 cm) şi se acoperă cu pelerina. ~ Îngrijirea bolnavului după tehnică:

o Pacientul este şters şi uscat. o Se asigură repaus la pat 2-3 ore.

~ Observaţii: o Inhalaţia vaporilor amestecaţi cu medicamente volatile are o durată de maxim 5-20

minute. o Pentru a evita inspirarea valorilor în stare puse se utilizează esenţe aromate,

antiseptice sau substanţe minerale, alcoolice. o Nu se inhalează primi vapori produşi deoarece antrenează şi picături de apă fierbinte.

→ Utilizarea flacoanelor presurizate: ~ Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze. ~ Se răstoarnă flaconul şi se adaptează buzele în jurul piesei bucale. ~ Se înclină capul uşor posterior. ~ Expiraţie lentă, profundă. ~ Inspir profund cu activarea flaconului cu aerosoli păstrând limba apăsată. ~ Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas. ~ Clătirea gurii cu apă caldă.

→ Utilizarea inhalatoarelor cu capsule: ~ Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze. ~ Fixarea capsulei în inhalator. Expiraţie lentă pentru golirea plămânilor. ~ Inhalarea substanţei prin inspir profund. ~ Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas. ~ Expiraţie pe nas şi clătirea gurii cu apă caldă.



→ Observaţii: ~ Suprafaţa întinsă a alveolelor intens vascularizate favorizează absorbţia gazelor sau

substanţelor gazeificate, fin pulverizate sau instilate. ~ Distribuirea cantităţii de aerosoli:

o 40% în alveolele pulmonare. o 35% în căi respiratorii superioare şi mijlocii. o 25% se elimină prin expiraţie.

~ Inhalarea de aerosoli asigură depunerea pe suprafaţa căilor respiratorii de antibiotice, bronhodilatatoare, anestezice, antialergice, fluidizante, expectorante – cu acţiune locală şi generală.

ADMINISTRAREA OXIGENULUI

→ Definiţie: ~ Corectarea deficitului de oxigen din organism. ~ Cantitatea de oxigen utilizată în ţesuturi → 0,3 ml O2 la % ml sânge.

→ Scop: Terapeutic: o Asigurarea aportului de oxigen necesar. o Corectarea hipoxiei şi hipercapniei. o Susţinerea funcţiei respiratorii.

→ Indicaţii: ~ Anestezie generală. ~ Hipoxii. ~ Complicaţii postoperatorii. ~ Lăuze. ~ Nou născuţi cu suferinţe respiratorii şi circulatorii.

→ Surse de oxigen: ~ Staţie centrală de oxigen. ~ Microstaţie. ~ Bombă de oxigen de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm.

→ Materiale necesare: ~ Sursă de oxigen. ~ Reductor de presiune. ~ Manometru. ~ Barbotor – umidificator (cu apă sau apă cu alcool 1/1). ~ Sondă, ochelari, mască, cort de oxigen.

→ Norme de protecţie: ~ Fără grăsimi, cârpe grase, mâini unsuroase – pericol de explozie. ~ Fără foc deschis în apropierea sursei de oxigen. ~ Tubulatura şi aparatura folosită pentru oxigenoterapie – de culoare albastră. ~ Se evită lovirea sau bruscarea sursei de oxigen. ~ Fixarea tubulaturii se face vertical.

→ Condiţii de administrare: ~ Cu reductor de presiune. ~ Oxigen barbotat. ~ Administrare intermitentă pentru a nu deprima centrul respirator. ~ Căi respiratorii dezobstruate.

→ Metode de oxigenoterapie: Sondă nazală. Cateter nazal. Ochelari. Mască pentru oxigenoterapie. Cort de oxigen.



→ Oxigenoterapie prin sondă, cateter nazal sau ochelari: ~ Se măsoară distanţa de la tragus (lobul urechii) la nară. ~ Se introduce sonda sau cateterul (cu orificii laterale) până în faringe, paralele cu palatul osos

şi perpendicular pe buza superioară. ~ Cateterul nazal se introduce pe nară sau prin pipă Guedel. ~ Se fixează sonda cu leucoplast. ~ Ochelarii se fixează după urechi şi au două sonde de plastic care pătrund pe nări. Sunt

recomandate la copii şi bolnavi agitaţi. ~ Se administrează cu debit de 12 l pe minut

→ Oxigenoterapia prin mască: ~ Masca pentru oxigenoterapie poate fi cu sau fără inhalarea aerului inspirat. ~ Se fixează pe faţa pacientului acoperind gura şi nasul. ~ Este greu de suportat de către pacient datorită hamului de etanşare. ~ Se verifică scurgerea de oxigen şi se fixează debitul la 10-12 l pe minut. ~ Se aşază masca pe faţa bolnavului şi se fixează cu curea în jurul capului.

→ Oxigenoterapie prin cort: ~ Bolnavul respiră într-un spaţiu limitat. ~ Concentraţia de oxigen nu trebuie să depăşească 50%. ~ Circulaţia aerului este deficitară, ducând la încălzirea bolnavului – necesită răcire cu gheaţă

sau aparate răcitoare. → Incidente şi accidente:

~ Distensie abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag. ~ Emfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PERCUTANATĂ – PE CALE TEGUMENTARĂ

→ Definiţie: Administrarea medicamentelor pe cale percutanată reprezintă introducerea

medicamentelor prin suprafaţa tegumentelor cu absorbţie la nivelul pielii. → Efect: Local - fricţiunea etc.

General – ionoforeza etc. → Forma de prezentare: Pudre.

Comprese medicamentoase. Alifii, uleiuri, emulsii uleioase. Unguente, paste. Mixturi agitate. Săpunuri terapeutice. Emplastre medicinale. Băi medicinale etc.

→ Metode de administrarea: Fricţiune. Pudraj. Comprese medicamentoase. Badijonări. Ionoforeză. Băi medicinale.

→ Materiale necesare: ~ Muşama şi aleză pentru protecţia patului. ~ Mănuşi de protecţie. ~ Comprese, tampoane sterile.



~ Pense, porttampon, spatule chirurgicale. ~ Pudriere, pulverizator. ~ Săpun. ~ Prosop. ~ Tăviţă renală.

→ Fricţionarea: ~ Medicamentele sunt înglobate în lipoizi sub formă de unguente, uleiuri sau emulsii uleioase. ~ Se recomandă în tratamentul RAA – cu salicilat de metil şi de sulf etc. ~ Tehnică:

o Se spală suprafaţa de tratat cu apă şi săpun. o Se usucă bine. o Se îmbracă mănuşi de protecţie. o Se aplică medicamentul pe piele. o Se execută mişcări circulare cu presiune redusă (cu vârful degetelor sau cu suprafaţa

palmei) pentru a masa medicamentul în piele. o Durata fricţiunii → 20-30 minute pentru o suprafaţă de 20-30 cm2. o Se masează până la dispariţia aparentă am medicamentului. o Suprafaţa tratată se acoperă cu comprese sau dacă aplicarea s-a făcut pe toată

suprafaţa pielii se înveleşte în cearşaf. ~ Nu se fricţionează zonele cu afecţiuni dermatologice, plăgi etc. ~ Se evită contactul cu ochii, vaginul, meatul urinar – are efect iritant. ~ Medicul prescrie: orarul, frecvenţa, durata, cantitatea şi suprafaţa.

→ Ionoforeza:

~ Reprezintă introducerea medicamentelor prin piele cu ajutorul curentului galvanic. ~ Se pot introduce medicamente ionizate ca: iod, magneziu, salicilat de sodiu, histamină,

stricnină, cocaină, novocaină etc. ~ Scop:

o Terapeutic – cu efect general. ~ Tehnică:

o Se anunţă pacientul şi se explică tehnica şi importanţa ei. o Se conduce pacientul la serviciul de fizioterapie. o Se aşază în şezut pe pat. o Pielea se spală cu apă şi săpun şi se clăteşte abundent. o Se aplică electrozii înveliţi în tifon îmbibat cu soluţie medicamentoasă – polul activ

se aplică pe regiunea ce trebuie tratată. ~ Intensitatea curentului → 20-100 mA, socotind 10-15 mA / 100 cm2. ~ Durata tratamentului → 10-30-60 minute ~ Se supraveghează starea generală a bolnavului.

→ Pudrajul: ~ Constă în pudrarea pielii cu pudre medicamentoase. ~ Efect: absorbţia excesului de grăsimi, uscarea şi răcorirea pielii. ~ Se aplică: talc, oxid de zinc, caolin făină de grâu în care s-a înglobat substanţa

medicamentoasă – antibiotic, chimioterapic etc. ~ Se aplică cu: pudriere, tampoane, comprese.

→ Comprese medicinale: ~ Se aplică comprese (din material textil) îmbibate în substanţă medicamentoasă la

temperatura corpului. ~ Se pot aplica: substanţe dezinfectante, antiinflamatoare, decongestionante, astringente –

Rivanol, Burow etc. ~ Se aplică reci sau calde – temperatura va fi menţinută constantă pe toată durata aplicării.



→ Badijonarea: ~ Soluţiile medicamentoase îmbibate pe tampoane fixate pe porttampon se aplică pe

tegumente prin ştergere sau pensulare. ~ Nu se introduce pensula sau tamponul în flaconul cu soluţie. ~ Tampoanele folosite se ard. ~ Soluţii folosite: tinctura de iod, violet de genţiana, albastru de metil, mercurocrom,

betadine etc.

→ Unguentele: ~ Sunt preparate farmaceutice semisolide. ~ Substanţa activă este înglobată în vaselină sau grăsimi animale sau vegetale. ~ Se păstrează la rece. ~ Se aplică prin întindere cu spatula chirurgicală, prin fricţiune sau direct din tub pe suprafaţa

mucoaselor.

→ Pastele: ~ Sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decât unguentele. ~ Se aplică cu spatula.

→ Linimentele: ~ Sunt preparate lichide sau semisolide, cu aspect limpede sau lăptos. ~ Se aplică cu mâna sau cu tampoane.

→ Mixturile: ~ Sunt amestecuri de lichide şi solide (pudre) nemiscibile. ~ Se agită înaintea folosirii. ~ Se întind în strat subţire cu tampoane.Se lasă să se usuce.

→ Creme, unguente, geluri – de uz genital: ~ Se foloseşte aplicator de unică întrebuinţare. ~ Se îndepărtează capacul tubului cu medicament şi se înfiletează aplicatorul pe tub. ~ Se introduce medicamentul prin presare în aplicator. ~ Se introduce aplicatorul profund în vagin şi se apasă pistonul până la epuizarea

medicamentului, după care se retrage aplicatorul din vagin.

→ Săpunurile terapeutice: ~ Conţin în compoziţie substanţe medicamentoase: gudron, sulf, ihtiol etc. ~ Se folosesc la spălarea regiunii. ~ Pentru efect terapeutic mai puternic se aplică săpunul pe toată suprafaţa pielii şi se lasă să se

usuce. ~ Se îndepărtează la câteva ore sau 1-2 zile. ~ Adăugat la clisme are efect purgativ.

→ Stilete caustice:

~ Au forma unor bastonaşe introduse în tuburi protectoare. ~ Substanţa activă → sulfat de cupru, nitrat de argint. ~ Utilizare: pentru cauterizerea formaţiunilor papilomatoase, a excrescenţele din ulceraţii,

efect hemostatic.

→ Emplastru medicamentos: ~ Au în compoziţie substanţe medicamentoase. ~ Se aplică direct pe pielea bine spălată şi uscată ~ Nu se aplică pe regiuni cu cute sau sub haine.



~ Pot avea consistenţă vâscoasă (se încălzesc înaintea utilizării), aderente la o suprafaţă textilă sau consistenţă lichidă (se aplică prin pensulare şi se lasă să se usuce).

→ Băile medicinale:

~ Efect: dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos. ~ Pot fi parţiale sau totale. ~ Temperatura → apropiată de temperatura corpului. ~ Durata de acţiune 10-20 de minute (sau zile, săptămâni – băile terapeutice folosite în

tratamente dermatologice). ~ Se pot face băi slabe cu permanganat de potasiu, infuzii cu plante, băi cu săruri aromate etc.

→ Observaţii: ~ Toleranţa ţesuturilor este excelentă. ~ Medicamentele nu sunt inactivate de secreţii sau de componentele sângelui. ~ Se evită administrarea pe această cale la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută. ~ Nu se fac aplicaţii pe regiuni afectate. ~ Se evită tratamentele prelungite.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ

INJECŢIILE

→ Definiţie:

~ Calea parenterală – în afara tubului digestiv, reprezintă administrarea medicamentelor prin injecţii.

~ Injecţia → introducerea traumatică a substanţelor medicamentoase sub formă lichidă în organism prin intermediul unui ac adaptat la seringă.

→ Avantajele injecţiilor:

~ Dozaj corect şi exact. ~ Efect instalat rapid, absorbţie uşoară. ~ Absorbţie independentă de starea tractului digestiv. ~ Asigură protecţia medicamentului la acţiunea sucurilor digestive. – hormoni, vaccinuri,

seruri. ~ Evită calea digestivă în caz de intoleranţă digestivă, tulburări de deglutiţie, ingurgitare de

substanţe toxice, hemoragii digestive, intervenţii chirurgicale pe tub digestiv. ~ Posibilitatea administrării medicamentelor bolnavilor inconştienţi.

→ Scop: Explorator. ~ Terapeutic.

→ Calea de administrare: Intravenos.

~ Intramuscular. ~ Intradermic. ~ Subcutanat. ~ Intraarterial. ~ Intrarahidian. ~ Intraosos. ~ Intramedular. ~ Subarahnoidian. ~ Intracardiac.



→ Prezentare farmaceutică: ~ Soluţii injectabile – în fiole. ~ Flacoane cu pulbere – însoţite de solvent. ~ Soluţii încărcate în seringi – pentru unică folosinţă. ~ Soluţiile injectabile pot fi: Soluţii apoase.

Soluţii uleioase. Suspensii – pentru absorbţie întârziată.

→ Reguli generale de pregătire a injecţiilor: ~ Se verifică: medicamentul prescris.

doza – concentraţia – modul de administrare. volum soluţiei de injectat pentru adaptarea seringii. integritatea fiolei, a ambalajului. valabilitatea. modul de păstrare şi depozitare.

~ Se verifică materialul şi instrumentarul necesar administrării. ~ Se verifică soluţia injectabilă. ~ Se dezinfectează locul ales pentru injecţie. ~ Se încarcă corect seringa. ~ Injectarea se face imediat după încărcarea în seringă.

→ Materiale necesare: ~ Seringă cu ac adaptate injecţiei. ~ Acele au lungimi diferite şi culori convenţionale:

~ i.m., i.v. - galben, verde, negru s.c. - albastru, mov, portocaliu i.d. - verde recoltare, dizolvare şi extragere soluţii - roz

~ Soluţie de injectat verificată. ~ Tampoane cu alcool pentru dezinfecţia tegumentelor. ~ Garou, leucoplast. ~ Pile pentru tăierea gâtului fiolelor. ~ Mănuşi de protecţie, mască de tifon. ~ Material pentru protecţia patului. ~ Tăviţă renală. ~ Trusă cu medicaţie de urgenţă pentru eventualele accidente.

→ Pregătirea pacientului: ~ Se anunţă şi explică tehnica şi necesitatea ei. ~ Se informează pacientul asupra durerii resimţite. ~ Se aşază pac. în poziţie comodă, atât pentru el, cât şi pentru asistenta care execută tehnica. ~ La nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales. ~ Se dezinfectează locul şi se lasă să se usuce.

→ Montarea şi încărcarea seringii: ~ Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate. ~ Se desface ambalajul de sus în jos. ~ Se înşurubează acul de amboul seringii. ~ Se îndepărtează protecţia acului. ~ Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gâtul fiolei şi se deschide fiola (după ce lichidul din

gâtul fiolei revine în fiolă prin mişcări de rotaţie). ~ Se aspiră soluţia în seringă, înclinând treptat fiola. ~ Nu se ating pereţii fiolei cu acul. ~ Încărcarea seringii din flacoane cu dop de cauciuc:

o Se îndepărtează apărătoarea metalică şi se dezinfectează dopul. o Se aspiră aer în seringă în cantitate egală cu lichidul ce trebuie aspirat din flacon. o Se perforează flaconul şi se răstoarnă.



o Se introduce aerul sub presiune în flacon – lichidul se goleşte singur în seringă. ~ Se elimină aerul din seringă până apare o bulă de soluţie pe vârful acului. ~ Se ataşează protecţia la ac.

→ Principii de igienă în pregătirea şi administrarea injecţiilor: ~ Se folosesc seringi şi ace sterile – de unică întrebuinţare. După folosire se ard. Este interzisă

sterilizarea lor după utilizare. ~ Seringile reutilizabile sunt decontaminate, curăţate, degresate, clătite, dezinfectate şi clătite,

apoi sterilizate prin metode standard. ~ Materialele sterile de unică întrebuinţare se depozitează în spaţii special destinate. ~ Este obligatorie spălarea şi dezinfectarea înainte şi după executarea fiecărei injecţii. ~ Este obligatorie purtarea mănuşilor de protecţie în timpul executării tratamentelor

parenterale. ~ Se recomandă evitarea folosirii flacoanelor multidoză. ~ Este obligatorie schimbarea acului după încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc.

→ Tehnica generală a injecţiilor: ~ Injectarea este întotdeauna lentă – pentru a preveni apariţia durerilor. ~ Injectarea lentă sau foarte lentă la administrarea intravenoasă previne apariţia complicaţiilor. ~ Locul puncţiei se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc. ~ După injectare se comprimă uşor locul. ~ În cazul puncţiei arteriale, se aplică pansament compresiv – mai mult timp. ~ Se desface garoul înaintea injectării soluţiei.

→ Observaţii: ~ Calea de administrare se alege în funcţie de:

o Hotărârea medicului. o Scopul injecţiei. o Rapiditatea asimilării medicamentului. o Resorbţia şi metabolizarea medicamentului. o Interacţiuni medicamentoase. o Compatibilitatea soluţiei medicamentoase cu ţesuturile.

~ Fiola tăiată se administrează imediat. ~ Fiolele neetichetate se aruncă. ~ Emulsiile injectabile se agită înaintea administrării. ~ În cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie alternarea locului injecţiei. ~ Soluţia de bicarbonat de sodiu nu se recomandă ca lichid de diluţie. ~ Culoarea soluţiei injectabile diferă funcţie de concentraţie, diluant sau condiţii de păstrare. ~ Pentru fiecare injecţie se foloseşte seringă cu ac individual. ~ Soluţiile uleioase ce se încarcă greu în seringă se încălzesc în apă caldă pentru a le fluidifica. ~ Substanţele precipitate se agită bine până dispare orice depozit de pe fundul fiolelor. ~ Unele medicamente pot flocula în fiole (fapt specificat pe ambalaj). Se administrează după

încălzire în apă caldă. ~ Fiola în care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.

→ Administrarea substanţelor de contrast: ~ Este obligatorie testarea sensibilităţii organismului la substanţa de contrast. ~ Testarea se face injectând 1 ml soluţie – fiola test → numai în prezenţa medicului. ~ Se aşteaptă 1-5 minute şi se observă reacţia bolnavului. ~ Dacă nu apare reacţie alergică se poate injecta soluţia pregătită pentru examinare. ~ Viteza de administrare:

o 15 secunde → examinare minutată. o 1-2 minute → examinare obişnuită. o 10-15 minute → administrare prin perfuzie.



INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ → Definiţie:

~ Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone, uleioase sau a unei substanţe coloidale, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă, în stratul muscular.

→ Scop: Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.

→ Locul de elecţie: ~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern

fesier). ~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei. ~ Muşchiul deltoid. ~ La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.

→ Materiale necesare: Seringă cu ac lung, sterile. ~ Material general pentru executarea unei injecţii. ~ Soluţia medicamentoasă.

→ Pregătirea bolnavului: Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei. ~ Se aşază bolnavul în repaus – în DV, lateral, şezând sau în picioare. ~ Se dezveleşte locul ales.

→ Tehnica: ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie. ~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul. ~ Se elimină aerul. ~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii supero-externe fesiere. ~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool. ~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale. ~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă. ~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă. ~ Se injectează lent. ~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea

resorbţiei. ~ Se aşază bolnavul comod, în repaus 5-10 minute. ~ Se ordonează materialele folosite.

→ Incidente şi accidente: ~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se retrage

acul şi se schimbă locul injecţiei. ~ Paralizie (totală sau parţială) – prin lezarea nervului sciatic. ~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical ~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare. ~ Hematom. ~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă. ~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie. ~ Embolie uleioasă – prin introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge. ~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului. ~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin refolosirea seringilor şi

acelor. → Observaţii:

~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule etc.

~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul. ~ Poziţia acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea acului de la seringă.



INJECŢIA SUBCUTANATĂ

→ Definiţie: ~ Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone, nedureroase, prin

intermediul unui ac în ţesutul celular subcutanat.

→ Scop: Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.

→ Locul de elecţie: Faţa externă a braţului. ~ Faţa superoexternă a coapsei. ~ Regiunea deltoidiană. ~ Regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului. ~ Regiunea subclaviculară. ~ Flancurile peretelui abdominal. ~ Regiunile centrale fesiere.

→ Materiale necesare: Seringă cu ac sterile.

~ Material general pentru executarea unei injecţii. ~ Soluţia medicamentoasă.

→ Pregătirea bolnavului: Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.

~ Se aşază bolnavul în repaus. ~ Se dezveleşte locul ales.

→ Tehnica: Se spală, se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie. ~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul. ~ Se elimină aerul. ~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii externe a braţului, pacientul fiind aşezat cu

membrul respectiv sprijinit pe şold. ~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool. ~ Se cutează pielea fixând-o între degete şi ridicând-o de pe planurile profunde. ~ Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în profunzimea stratului subcutanat,

la o adâncime de 2-4 cm. ~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă. ~ Se injectează lent. ~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea

resorbţiei.

→ Incidente şi accidente: ~ Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau prin distensia bruscă a

ţesuturilor. ~ Ruperea acului. ~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare. ~ Hematom. ~ Abces – prin infectarea hematogenă.

→ Observaţii: ~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,

furuncule etc. ~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul. ~ Numai în cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase. ~ NU se administrează compuşi de metale cu greutate moleculară mare. – iod, bismut, Hg etc. ~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.



INJECŢIA INTRAVENOASĂ → Definiţie:

~ Introducerea în circulaţia venoasă de soluţii medicamentoase izotone sau hipertone, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.

→ Scop: ~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.

→ Locul de elecţie: ~ Venele de la plica cotului, antebraţ, faţa dorsală a mâinii, vena maleolară, vena jugulară,

venele epicraniene la sugari şi copii. ~ Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, abordul central de către medic. Alegerea

tipului de abord se face în funcţie de: o Starea pacientului. o Tipul medicamentului. o Cantitatea de administrat. o Durata tratamentului.

~ Se evită regiunile care prezintă procese supurative sau afectări dermatologice. → Materiale necesare:

~ Seringă cu ac mai scurt, sterile. ~ Material general pentru executarea unei injecţii. ~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau hipertonă.

→ Pregătirea bolnavului: ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei. ~ Se aşază bolnavul în repaus – în decubit dorsal, comod, cu braţul sprijinit pe pernă tare,

protejată cu muşama şi aleză. ~ Se dezveleşte locul ales – având grijă ca mâneca să stânjenească circulaţia.

→ Tehnica: ~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:

o Puncţia venoasă. o Injectarea soluţiei medicamentoase.

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie. ~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul. ~ Se elimină aerul. ~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei. ~ Se palpează locul puncţiei. ~ Se dezinfectează locul. ~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool. ~ Se cere bolnavului să-şi închidă şi să-şi deschidă de câteva ori pumnul şi să rămână apoi cu

pumnul strâns. ~ Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm. ~ Se verifică poziţia acului prin aspirarea sângelui în seringă. ~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul. ~ Se injectează lent. ~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe direcţie de introducere. ~ Se menţine compresa pe loc 3 minute şi nu se îndoaie braţul. ~ Se aşază bolnavul comod, în repaus. ~ Se ordonează materialele folosite.

→ Incidente şi accidente: ~ Durere – la puncţionarea pielii. ~ Embolie gazoasă – introducerea de aer în cantitate mare , brusc, în sistemul vascular care

poate duce la moarte. ~ Hematom.



~ Revărsat sanguin – prin străpungerea venei sau prin retragerea acului fără a ridica garoul (staza).

~ Tumefierea bruscă a ţesutului - revărsarea soluţiei injectate în afara venei. ~ Flebalgie – durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ. Sau prin injectare prea rapidă. ~ Valuri de căldură, senzaţiei de uscăciune în faringe – se impune injectarea mai lentă a

medicamentului. ~ Injectarea paravenoasă a soluţiei – se manifestă prin durere accentuată, tumefacţie,

necroză. Se raportează imediat medicului, se fac infiltraţii locale cu ser fiziologic şi substanţe resorbante.

~ Ameţeli, lipotimie, colaps – se întrerupe injectarea şi se anunţă de urgenţă medicul. ~ Hipotensiune pe cale reflexă – injectarea prea rapidă a soluţiei medicamentoase. ~ Embolie uleioasă – prin greşirea căi de administrare a substanţelor uleioase – se produce

decesul pacientului. ~ Paralizia nervului median – consecinţa injectării paravenoase a substanţelor cu acţiune

neurolitică. Se administrează substanţe neutralizante. ~ Puncţionarea şi injectarea unei artere – produce necroza totală a extremităţilor: durere

exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se întrerupe de urgenţă injectarea.

→ Observaţii: ~ Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate prezenta frison → se

slăbeşte sau se detaşează garoul. ~ Dacă injectarea se va face prin ac-fluturaş este necesară scoaterea aerului din cateter înaintea

puncţionării. Fluturaşul este ţinut de „aripioare”, se puncţionează vena şi se continuă tehnica injecţiei.

~ Cateterul intravenos – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandren şi dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor de sânge.

~ Nu se retrage mandrenul în timpul puncţiei venoase, ci când apare sângele la capătul translucid.

~ Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului – se comprimă locul 3-5 minute. ~ Repetarea injecţiei în aceiaşi venă se face tot mai central faţă de puncţiile anterioare –

niciodată mai jos. ~ Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului. ~ Nu se face injecţie intravenoasă decât în poziţie decubit dorsal – niciodată în poziţie şezând.



INJECŢIA INTRADERMICĂ → Definiţie:

~ Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone în organism, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă , în stratul dermic.

→ Scop: ~ Terapeutic – desensibilizări în afecţiuni alergice, vaccinarea BCG la sugari. ~ Explorator – intradermoreacţia. ~ Anestezic – infiltrarea dermică cu novocaină.

→ Locul de elecţie: ~ Faţa anterioară a antebraţului. ~ Faţa externă a braţului şi a coapsei.

→ Materiale necesare: Seringă cu ac scurt, sterile. ~ Material general pentru executarea unei injecţii. ~ Soluţia medicamentoasă.

→ Pregătirea bolnavului: ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei. ~ Se aşază bolnavul în repaus comod – în decubit dorsal. ~ Se dezveleşte locul ales.

→ Tehnica: ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie. ~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul (0,1 ml) şi se schimbă acul. ~ Se elimină aerul. ~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea. ~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, cu bizoul în sus,

până dispare orificiul acului complet. ~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă. ~ Se injectează lent. ~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru, o înălţime de

1-2 mm la 0,1 soluţie injectată. ~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei. ~ Se ordonează materialele folosite.

→ Incidente şi accidente: ~ Revărsat lichidian – când acul a intrat parţial în derm. ~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală când

acul a pătruns prea profund. ~ Lipotimie. ~ Stare de şoc – în caz de testare a unor alergeni. ~ Reacţie intensă la necroza unor porţiuni de tegument din cauza distensiei puternice prin

injectarea de soluţii hipotone. → Observaţii:

~ Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei dacă se face testare la tuberculină – alcoolul inactivează tuberculina.

~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului. ~ În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină, Hemisuccinat

de Hidrocortizon, cardiotonice.



PERFUZIA → Definiţie:

~ Introducerea pe cale parenterală – intravenoasă – picătură cu picătură a soluţiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.

→ Metode de perfuzare: ~ Prin intermediul unui ac fixat în venă. ~ Prin canule din plastic introduse prin lumenul acelor. ~ Chirurgical – prin denudarea venei şi fixarea pentru un timp mai îndelungat a unei canule

din plastic. ~ Cu pompă de perfuzie → pompa de perfuzie este un sistem electronic de administrare a

soluţiilor perfuzabile, cu reglare programată a volumului şi fixarea ratei fluxului de lichid. → Scop:

~ Terapeutic. ~ Anestezic. ~ Hidratare şi mineralizare. ~ Administrarea de medicamente cu efect prelungit. ~ Scop depurativ – diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici. ~ Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.

→ Materiale necesare: ~ Trusă pentru perfuzarea soluţiei. ~ Soluţie de perfuzat. ~ Stativ. ~ Materiale pentru puncţie venoasă. ~ Leucoplast. ~ Tăviţă renală. ~ Mănuşi de protecţie.

→ Soluţii perfuzabile: ~ Sunt soluţii sterile, apirogene, în flacoane sau pungi PVC. ~ Trebuie încălzite la temperatura corpului. ~ Manitolul soluţie 10-20% care prezintă cristale trebuie încălzită până dispar cristalele

deoarece soluţia este suprasaturată. ~ Serurile glucozate şi aminoacizii sunt ferite de căldură şi de lumină. ~ Soluţii utilizate:

Izotone → ser fiziologic 9 g‰ NaCl, ser glucozat 5 %, lactat de sodiu 1,9 %, bicarbonat de sodiu 14 ‰, soluţie de KCl 2 %.

Hipertone → soluţii glucozate 10, 20, 33, 40 %, soluţie NaCl 10, 20 %. Ringer - soluţie de electroliţi. Soluţie Darow, soluţie Krebs. Soluţie Buttler, soluţie Locke, soluţie Hartman, soluţie

Tham, soluţie Fischer – alcalină. Înlocuitori ai masei circulante. Dextran 70 - Macrodex, Dextran 40 - Rehomacrodex. Marisang. Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.

→ Locul puncţiei pentru perfuzie: ~ Venele de la plica cotului. ~ Venele epicraniene sau jugulare la corpului mici şi sugari. ~ Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii. ~ Venele subclaviculare sau femurale.

→ Pregătirea pacientului: ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei. ~ Se roagă bolnavul să urineze. ~ Se aşază bolnavul cât mai comod, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport). ~ Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleză. ~ Se acoperă bolnavul cu învelitoare.



→ Pregătirea flaconului: ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. ~ Se controlează soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate,

corespondenţa cu soluţia recomandată. ~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc. ~ Se desface aparatul de perfuzie. ~ Se dezinfectează dopul de cauciuc. ~ Se puncţionează dopul cu acul trocar al aparatului după ce s-a închis prestubul. ~ Se suspendă aparatul pe stativ. ~ Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind

coloana de aer. ~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă scoaterea aerului până

apare la extremitatea perfuzorului prima picătură de lichid. ~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atârnă tubulatura perfuzorului pe

stativ. → Execuţie:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie. ~ Se examinează calitatea venelor. ~ Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei. ~ Se dezinfectează locul cu alcool. ~ Se cere bolnavului să strângă pumnul de câteva ori şi să rămână cu pumnul strâns. ~ Se execută puncţia venoasă şi se verifică poziţia acului. ~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să desfacă pumnul. ~ Se ataşează la ac amboul perfuzorului pregătit. ~ Se deschide prestubul şi se reglează ritmul perfuziei → obişnuit 60 picături pe minut sau în

funcţie de necesităţi şi de soluţia administrată. → Rolul asistentei medicale în timpul perfuziei:

~ Supraveghează starea generală a bolnavului. ~ Supraveghează locul puncţiei. ~ Supraveghează ritmul de curgere a lichidului. ~ Schimbă flacoanele atunci când este necesar. ~ Administrează medicaţie recomandată. ~ Asigură administrarea perfuzie pe cât posibil, la temperatura corpului.

→ Îngrijiri după tehnică: ~ Se întrerupe perfuzia înaintea golirii complete a flaconului. ~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei. ~ Se extrage acul brusc din venă. ~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei. ~ Se înveleşte aşază bolnavul comod şi se înveleşte. ~ Se supraveghează şi dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde. ~ Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.

→ Incidente şi accidente: ~ Hiperhidratare → prin perfuzie în exces. La cardiaci poate determina edem pulmonar acut,

tuse, expectoraţie hemoptoică, polipnee, hipertensiune. Se reduce ritmul transfuziei sau chiar se întrerupe complet, se injectează cardiotonice.

~ Embolie gazoasă → prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea perfuziei înainte de golirea completă a flaconului şi prin neutralizarea perfuziilor cu presiune.

~ Revărsat lichidian → în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze. ~ Frison şi stare febrilă → prin nerespectarea condiţiilor de asepsie. ~ Infecţii prin aspiraţie şi diaree → prin hrănire îndelungată prin perfuzie. ~ Compresia vaselor sau a nervilor → datorită folosirii diferitelor aparate sau obiecte de

susţinere a braţului.



~ Coagularea sângelui pe ac sau cateter → se previne prin perfuzarea lichidului cu soluţie de heparină.

~ Tromboză → prin mobilizarea cheagului de sânge. ~ Limfangită → apariţia durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald, dureros la atingere,

datorită intoleranţei la soluţii şi cateter sau greşeli de asepsie. → Observaţii:

~ Instalarea perfuziei se va face în condiţii de asepsie perfectă. ~ Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă pentru

a împiedica pătrunderea aerului în perfuzor şi pentru a reţine 2-3 ml de soluţie pentru control, în cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).

~ Este obligatorie notarea pe flacon a orei de aplicare, a ritmului de administrare, a componenţei soluţiilor perfuzate, medicamentele adăugate, ora de întrerupere a perfuziei, numele asistentei care a montat perfuzia.

~ Administrarea de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu insulină.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE VAGINALĂ

→ Tampoanele vaginale: ~ Definiţie:

Tampoanele vaginale sunt confecţionate din vată presată, de formă alungită, îmbrăcată în faşă sau înfăşurată cu tricou de aţă sare se prelungeşte de la tampon cu 20-25 cm.

Capetele feşii rămân parţial în afara vaginului şi permit extragerea tamponului. Prin tampoane se introduc în vagin medicamente sub formă de soluţii sau unguente.

~ Materiale necesare: Valve vaginale. Pensă ginecologică sterilă. Soluţie medicamentoasă. Tăviţă renală. Glicerină pentru lubrefiere. Tampoane sterile. Mănuşi de protecţie.

~ Efectuarea tehnicii: Se spală mâini şi se dezinfectează. Se îmbracă mănuşile de cauciuc. Se aşază bolnava în poziţie ginecologică. Se lubrefiază valvele vaginale. Se depărtează pereţii vaginului cu valvele vaginale. Se îmbibă tamponul cu medicament şi se introduce prin lumenul creat de valve până

în fundul de sac posterior al vaginului, în aşa fel încât aţa să rămână, fără să atârne, în afara vaginului.

Se îndepărtează tamponul la ora sau ziua indicată de medic.

→ Globulele vaginale: ~ Definiţie: Sunt preparate farmaceutice de formă ovoidă sau sferică, cu medicamentul

înglobat în substanţe care se topesc la temperatura din vagin. ~ Materiale necesare:

Materiale necesare pentru spălătură vaginală. Mănuşi de protecţie. Globule vaginale.

~ Efectuarea tehnicii: Se spală şi se dezinfectează mâinile.



Se îmbracă mănuşile de cauciuc. Se aşază bolnava în poziţie ginecologică. Se face spălătură vaginală după tehnica cunoscută. Se depărtează labiile cu mâna stângă, iar cu dreapta se introduce globulul vaginal şi

se împinge cu indexul spre colul uterin.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ → Definiţie: Introducerea medicamentelor pe cale rectală constituie calea de administrare

digestivă cu efecte de resorbţie la nivelul mucoasei rectale. → Forma de prezentare:

~ Supozitoare – preparate farmaceutice de formă conică sau ovală, cu o extremitate ascuţită, la care substanţa activă este înglobată într-o masă solidă (unt de cacao) care se topeşte la temperatura corpului.

~ Clisme medicamentoase cu soluţii izotone. ~ Microclisme – substanţa medicamentoasă dizolvată în ser fiziologic sau ser glucozat 5% 10-

15 ml. ~ Clisme picătură cu picătură – administrată în 24 h – 1000 - 2000 ml soluţie medicamentoasă.

→ Indicaţii de administrare: ~ Pacienţi cu tulburări de deglutiţie. ~ Evitarea mucoasei digestive. ~ Pacienţi operaţi pe tub digestiv. ~ Intoleranţă digestivă. ~ Evitarea circulaţiei portale.

→ Scop: Purgativ (evacuator) ~ Terapeutic.

→ Efecte locale: ~ Golirea rectului. ~ Calmarea durerilor. ~ Atenuarea peristaltismului intestinal. ~ Efect antiinflamator.

→ Efecte generale ~ Supozitoare cu digitală – efect cardiotonic. ~ Acalor – efect antitermic etc.

→ Contraindicaţii: ~ Afecţiuni rectale sau anale. Diaree. ~ Intervenţii chirurgicale rectale sau anale.

→ Administrarea supozitoarelor:

~ Materiale necesare: o Supozitor la temperatura camerei. o Mănuşi de protecţie. o Vaselină. o Tăviţă renală. o Material pentru toaleta locală.

~ Tehnică: o Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie. o Se pregătesc materialele necesare. o Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii. o Se efectuează clismă evacuatoare dacă bolnavul nu a avut scaun, înaintea administrării

supozitoarelor cu efect terapeutic.



o Se aşază bolnavul în decubit lateral cu membrele inferioare flectate. o Se verifică recomandările de administrare. o Se despachetează supozitorul şi se unge vârful cu vaselină. o Se depărtează fesele bolnavului cu mâna stângă şi se introduce supozitorul cu partea

ascuţită înainte, până ce trece de sfincterul anal intern. o Se cere bolnavului să strângă fesele şi să menţină supozitorul – se explică că senzaţia de

defecare va dispărea în câteva minute odată cu topirea supozitorului. → Observaţii:

~ Nu se administrează mai multe supozitoare odată. Supozitoarele se păstrează la frigider. ~ Se încălzesc uşor înaintea folosirii. Atenţie la topirea lor căci nu mai pot fi introduse în rect

în stare lichidă. ~ Se schimbă mănuşile după fiecare administrare de supozitoare dacă se face la mai mulţi

bolnavi. → Clisma medicamentoasă:

~ Se pod administra medicamente ca digitală, clorură de calciu, clorhidrat, tinctură de opiu, chinină etc.

~ Cu efect local se administrează microclisme sau clismă picătură cu picătură cu ritm de 60 picături pe minut

~ Sunt precedate cu 60 de minute înainte de clismă evacuatoare. ~ Microclisma se introduce cu seringa adaptată la canula rectală. ~ Pentru menţinerea temperaturii soluţiei introduse se folosesc rezervoare termostate.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LA COPIL

→ Condiţii:

~ Administrarea medicamentelor se face funcţie de vârstă. ~ Atitudinea trebuie să fie adecvată – de colaborare cu copilul. ~ Se urmăreşte prevenirea intoxicaţiilor accidentale.

→ Administrarea medicamentelor pe cale orală: ~ Medicamentele se dau sub formă de pulberi, pisate. ~ Corectarea gustului neplăcut se face prin adaus de zahăr, miere, lichide cu gust plăcut sau

înglobate într-un aliment păstos. ~ Se aşază copilul în poziţie decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau poziţie şezând la

copilul mic. ~ Se imobilizează cu blândeţe şi răbdare. ~ Se ia linguriţa (5g) sau lingura (15 g) cu medicamentul pregătit şi se deschide gura prin

stimularea buzelor sau prin comunicare verbală. ~ Se introduce linguriţa aproape de baza limbii şi se varsă conţinutul cu grijă să intre pe calea

digestivă. ~ Se retrage linguriţa şi se urmăreşte deglutiţia medicamentului. ~ Se face controlul cavităţii bucale. ~ În caz de aspirare accidentală a medicamentului administrat, se întoarce copilul în decubit

ventral şi se aplică tapotări uşoare pe toracele posterior. ~ NU se toarnă conţinutul în timpul inspirului. ~ NU se dau tablete, drajeuri, comprimate nepisate la copilul sub 3 ani.

→ Administrarea medicamentelor prin injecţii: ~ Se preferă injecţiile intramusculare. ~ Se explică copilului de ce i se fac injecţii – fără a-l ameninţa sau speria. Injecţia nu este o

pedeapsă. ~ Se aşază copilul în decubit dorsal. ~ Se vorbeşte blând.



~ Se imobilizează copilul şi se execută injecţia. ~ NU se pregăteşte injecţia în faţa copilului.

→ Administrarea supozitoarelor: ~ Asistenta se spală pe mâini, se dezinfectează şi îmbracă mănuşi de protecţie. ~ Dezbracă copilul şi observă regiunea perianală – observând leziuni, urme de fecale, infecţii

etc. ~ Se sigură igiena regiunii perianale a copilului. ~ Se pregăteşte supozitorul, se despachetează şi se lubrefiază cu ulei de vaselină. ~ Se aşază copilul în decubit lateral, în decubit dorsal cu picioarele flectate pe abdomen sau

culcat pe abdomen pe genunchii asistentei sau mamei. ~ Se depărtează fesele copilului şi se introduce supozitorul complet în orificiul anal. ~ Se strâng fesele între police şi degetele mâinii circa 1 minute – pentru a favoriza ridicarea

supozitorului în rect. ~ Se supraveghează reacţiile copilului urmărind evitarea evacuării supozitorului.

→ Administrarea intravenoasă a medicamentelor: ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşile de protecţie. ~ Se pregătesc materialele necesare. ~ Se încarcă seringa. ~ Se alege locul favorabil puncţiei (vene epicraniene, vene de la plica cotului, vena pedioasă,

vena jugulară etc.). ~ Se imobilizează copilul cu blândeţe. ~ Se execută puncţia venei şi se injectează medicamentul. ~ În cazul perfuziei, imobilizarea copilului se face astfel:

▪ Pentru braţ sau picior – se fixează cu atelă. ▪ Pentru venele epicraniene – se înfaşă braţele pe lângă corp. ▪ Se fixează un colac de cauciuc sub capul copilului.

~ La indicaţia medicului, copii agitaţi pot fi sedaţi înainte pentru a preveni accidentele de tehnică.

→ Observaţii: ~ Înaintea administrării medicaţiei se verifică foaia de observaţiei sau recomandările

medicului. ~ Se verifică ambalajul şi specificaţiile pentru medicamentul ce trebuie administrat. ~ Se verifică termenul de valabilitate. ~ Se verifică doza. ~ Nu se administrează medicamente cu modificări de miros, aspect, culoare, gust, ambalaj

deteriorat. ~ Se supraveghează copilul şi se observă reacţiile alergice sau de intoleranţă. ~ NU se lasă medicaţia la îndemâna copiilor.



ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR → Definiţie:

~ Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic, care introduse în organism sau depuse pe suprafaţa lui, distrug microbii sau împiedică dezvoltarea lor.

~ Sunt extrase din culturi de celule vii, mai ales din ciuperci sau pot fi sintetizate chimic. ~ Chimioterapice → sunt substanţe care au acţiune bacteriostatică sau bactericidă asupra

germenilor patogeni, fără a fi toxice pentru organism. → Efect: Bactericid – distrug agentul patogen.

~ Bacteriostatic – opresc dezvoltarea agentului patogen. → Scopul administrării: Distrug microbii.

Împiedică dezvoltarea microbilor. → Ritmul de administrare:

~ Urmăreşte menţinerea unei concentraţii eficiente în sânge pentru acţiune continuă asupra agenţilor patogeni.

~ Ritmul de administrare ţine cont de perioada de înmulţire a microbilor: o În infecţii acute → germenii se înmulţesc foarte repede = ritmul de administrarea

trebuie să fie cât mai frecvent. o În infecţiile subacute şi cronice → germenii se înmulţesc încet = ritmul de

administrare poate fi mai lent. ~ Când se urmăreşte absorbţia lentă a antibioticului, acesta este înglobat în anumite substanţe

(ex. Moldamin cu acţiune de 4-5 zile). ~ Exemple: Penicilina cristalină → 3, 4, 6 ore.

Sulfamidele → 4, 6, 12 ore. Cloramfenicol, tetracicline → 6,12 ore. Streptomicina → 12 ore. Gentamicina → 8,12 ore. Biseptol → 12, 24 ore.

→ Forma de prezentare: Drajeuri. Capsule operculate. Sirop. Soluţii injectabile. Unguente.

→ Căile de administrarea: ~ Calea orală → tablete, caşete, capsule, prafuri, siropuri. ~ Calea parenterală – intramusculară (soluţii, suspensii), intravenoasă (soluţii cristaline). ~ Perfuzii. ~ Intrarahidian – se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene. ~ Percutanta. ~ Calea mucoaselor – unguente, pudre. ~ Calea respiratorie – instilaţii, aerosoli. ~ Calea rectală – suspensii, clisme, unguente, paste, pudre.

→ Doza de antibiotic: ~ În administrarea orală → se împarte numărul tabletelor sau capsulelor sau capsulelor la

numărul prizelor. ~ În administrarea intramusculară → se dizolvă numai cantitatea ce se injectează imediat,

deoarece soluţiile se degradează, iar administrarea lor devine mai dureroasă. ~ Flacoanele cu multidoze se vor dizolva cu o cantitate necesară pentru 24 ore. Doza va fi

împărţită conform orarului de administrarea în doze unice, egale administrate la 4, 6, 12 ore ~ Cantitatea de antibiotice se exprimă în unităţi şi grame.



→ Alegerea antibioticului: ~ Medicul alege antibioticul funcţie de diagnostic şi antibiogramă. ~ În urgenţă se pot administra antibiotice cu spectru larg, dar numai după recoltarea

antibiogramei – din urină, sânge, lichid cefalorahidian. → Încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc:

~ Se dezinfectează dopul de cauciuc cu tampon cu alcool. ~ Se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care vrem să-l scoatem

prin aspirare. ~ Se introduce acul în flacon prin dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul. ~ Se introduce aerul sub presiune în flacon şi se lasă să curgă liber soluţia în seringă. ~ Se retrage acul şi se schimbă. ~ Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil – extragerea soluţiei se face după dizolvare

completă. → Reguli de administrare a antibioticelor:

~ Calea de administrare se alege funcţie de scopul urmărit, rapiditatea cu care trebuie acţionat, compatibilitatea medicamentoasă cu calea aleasă.

~ Aplicarea locală trebuie evitată → are efect foarte puternic sensibilizant. ~ Nu se fac administrări de medicamente cu antibiotice în aceiaşi seringă. ~ Injecţiile cu antibiotice se fac în condiţii de asepsie perfectă. ~ Soluţiile uleioase se încălzesc la 37C înaintea administrării. ~ Penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 ore. ~ Administrarea pe cale orală se face după masă. ~ Nu se administrează tetraciclină la copiii mici → lezează mugurii dentari.

→ Complicaţii: ~ Stări toxice. Stări anafilactice. Stări nefrotoxice. ~ Anemii. ~ Leucopenii. ~ Agranulocitoză. ~ Lezarea mugurilor dentari la copii mici. ~ Tendinţă la hemoragie. ~ Dismicrobisme prin administrare necontrolată. ~ Infecţii nosocomiale. ~ Rezistenţa microorganismelor la antibiotic. ~ Sensibilizarea personalului medical.

→ Rolul asistentei medicale în administrarea antibioticelor: ~ Observarea apariţiei inapetenţei, greaţă, vărsături, dispnee, nelinişte, hipoacuzie,

oligoanurie, subicter, tulburări vizuale, micoze, tranzit accelerat. ~ Testează sensibilitatea organismului la antibiotic prin IDR (în cazul penicilinei foloseşte

soluţie 1000 U/ml) şi notează rezultatul testului în foaia de observaţie a bolnavului. ~ Atenţie! Şocul anafilactic poate apărea şi sub IDR.

Testarea la penicilină

Se prepară în modul următor: 10 u.i. / 1 ml I. 400.000 u.i. dizolvate în 4 ml ser = 100.000 u.i /ml

II. 1 ml (100.000 u.i / ml + 9 ml ser = 10.000 u.i / ml III. 1 ml 10.000 u.i /ml + 9 ml ser = 100 u.i / ml IV. 1 ml 1.000 u.i / ml + 9 ml ser = 100 u.i / ml

= din care se face test cu 0.1 ml intradermic



→ Observaţii: ~ Streptomicina nu se absoarbe la nivelul mucoase digestive. ~ Calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea antibioticelor din cauza resorbţiei

neregulate. ~ Antibioticele administrate oral distrug flora microbiană intestinală, motiv pentru care se

asociază cu complex de vitamină B. ~ Personalul medical va purta mănuşi de cauciuc şi mască de tifon în timpul administrării

antibioticelor. Pot apărea dermite profesionale, urticarii, accese astmatiforme, alergii. ~ Este obligatorie înaintea folosirii testarea sensibilităţii bolnavului la antibiotic.

ADMINISTRAREA CORTIZONULUI → Definiţie:

~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale sub acţiunea stimulatoare a glandei hipofize → prin hormonul corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).

~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar este secretat de hipofiză şi stimulează secreţia cortizonului şi a altor hormoni suprarenali.

→ Prezentare: Cortizon acetat. Superprednol. Prednison. Hemisuccinat de Hidrocortizon. Hidrocortizon. Supercortisol. Acetat de dezoxicorticosteron. ACTH → pulbere albă, în flacoane închise.

→ Forma de administrare: ~ Tablete. ~ Forme injectabile: fiole, flacoane cu dop de cauciuc ~ Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate înaintea folosirii.

→ Mod de administrare: ~ Administrare orală: tablete.

o Se asigură concentraţia utilă în sânge. o Doza zilnică → 3-4 prize la intervale egale de 6-8 ore o Cortizonul se administrează la început cu doza maximă care scade treptat la doza minimă – de întreţinere → doză stabilită de medic. o Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH – pentru activarea funcţiei glandelor suprarenale.

~ Administrare parenterală: o Intramuscular. o Intravenos. o Intraarticular. o Clisme terapeutice. o Aplicaţii locale.

~ Administrarea ACTH-ului: o Se testează sensibilitatea organismului prin IDR. o Se dizolvă pulberea cu ser fiziologic sau apă distilată în cantitate egală cu numărul

dozelor → calculul se face ca şi în cazul antibioticelor. Dizolvat se poate păstra la gheaţă câteva săptămâni.

o Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă, eventual subcutanată.



o Se poate administra în perfuzii lente în ser glucozat 5% → ritm de administrare 6-8 picături pe minut.

o Cea mai bună metodă de administrare → perfuzia continuă sau perfuzia de 5-6 ore. o Dozele administrate prin perfuzie pot fi mai mici decât cele injectate. o Se pot face şi perfuzii subcutanate asociind soluţia cu hialuronidază. o Doza se administrează progresiv crescută pentru ca stimularea suprarenalei să nu se

facă brusc. o Administrarea sub protecţie de antibiotic.

→ Reguli de administrare a cortizonului:

~ Tratamentul se face numai în spital ~ Bolnavii necesită dietă specială:

o Dietă hiposodată. → 1-3 g clorură de potasiu pe zi. o Dietă hipoglucidică. o Dietă cu conţinut bogat în proteine.

~ Se acordă îngrijiri speciale: o Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Schimbarea zilnică a lenjeriei de pat şi

de corp. o Asepsie perfectă în administrarea parenterală. o Tratarea imediată şi corectă a infecţiilor de orice fel o Administrarea sub protecţie de antibiotic. o Cântărirea zilnică. Observarea apariţiei edemelor. o Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea diurezei.

→ Observaţii:

~ Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul ficatului în cortizol şi prednisolon. În caz de insuficienţă hepatică tratamentul se face cu Prednisolon care nu mai necesită metabolizare hepatică.

~ Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceiaşi seringă.

ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR

→ Definiţie: ~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de coagulare a

sângelui.

→ Scop: ~ Profilactic.

o Când pericolul trombozelor este evident → în profilaxia trombozelor venoase, emboliilor postoperatorii, intervenţii chirurgicale abdominale sau pelvine.

~ Terapeutic. o Împiedică coagularea sângelui intravascular. o Se face tratament anticoagulant în tromboflebite, flebotromboze, infarct de miocard,

şoc endotoxic unde apare coagulopatia de consum.

→ Forma de prezentare: ~ Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, flacoane cu Heparină calcică

sau sodică (absorbţie mai lentă). Heparină lipocalcică cu administrare orală. ~ Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită. ~ Calciparină.



→ Heparina: ~ Se dezinfectează locul injecţiei. ~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă. ~ Efectul dispare în câteva ore.

→ Trombostop: Se administrează pe cale orală.

Efect tardiv, după 6-12 ore. Acţiune prelungită – câteva zile → 2 săptămâni.

→ Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant: Diateze hemoragice. Insuficienţă hepatică. Hipertensiune malignă. Ulcer gastroduodenal florid. Endocardite.

→ Reguli de administrare: ~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic. ~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell. ~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină, la început zilnic, timpul Quick

(indicele de protrombină). → Incidente şi accidente: Hemoragii diverse.

Epistaxis. Hematom sau nodul mic la locul injecţiei. Reacţii alergice locale. Alergie generală.

→ Observaţii: ~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară. ~ În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului. ~ Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant este hotărâtă de medic. ~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină, antitermice, antiinflamatoare.

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A VACCINURILOR → Definiţie: Vaccinoterapia este o metodă de imunizare activă faţă de unele infecţii.

→ Forma de prezentare:

Fiole. Flacoane închise. Lichid liofilizat. Pudră.

→ Scop: Profilactic. Curativ în: difterie, tetanos, febră tifoidă, bruceloză.

→ Calea de administrare: ~ Subcutanată → v. Antitetanic, v. Antirabic, v. Paratific. ~ Intramuscular → ATPA (anatoxină tetanică purificată şi adsorbită). ~ Intradermic → BCG. ~ Calea orală → v. Antidizenteric, v. Antipoliomielitic.



→ Condiţii de preparare, conservare şi depozitare: ~ Reconstituirea vacc. se face prin rehidratare cu diluant conform dozajului înscris pe ambalaj. ~ Rezultă o doză fixă de vaccin reconstituit. ~ Prepararea se face în momentul folosirii. ~ Vaccinul rehidratat nu se păstrează la frigider – se aruncă. ~ Conservarea vaccinului: la - 10 – - 15C; diluantul se conservă la + 2 – + 8C. ~ Vaccinul trebuie protejat de lumină. ~ Vaccinurile liofilizate – diluate şi aspirate în seringi de unic dozaj şi administrare (pentru vaccinare antirujeolică, antirubeolică etc.) se aplică regulile generale de asepsie şi administrare a soluţiilor injectabile.

→ Condiţii de administrare: ~ Se pot asocia 2-3 vaccinuri odată (DTP → antidifteric, antitetanic, antipertusis). ~ Se respectă condiţiile de asepsie şi antisepsie. ~ Dozele şi intervalele dintre inoculări diferă de la vaccin la vaccin. ~ Cantitatea de vaccin administrată creşte de la o inoculare la alta. ~ Dozele trebuie măsurate exact. ~ Intervalul dintre doze va fi strict respectat. ~ Unele vaccinuri necesită rapel pentru întărirea imunităţii.

→ Reacţia locală vaccinală: Roşeaţă. Tumefacţie. Durere.

→ Reacţia generală vaccinală: Febră. Inapetenţă. Stare generală alterată.

→ Complicaţii: Hematologice. Pulmonare. Cardiovasculare. Renale. Erupţii cutanate. Complicaţii nervoase (encefalită postvaccinală, meningită septică, convulsii, tulburări senzoriale etc.). La gravide → avort, naşteri cu feţi morţi, naşteri cu feţi cu malformaţii congenitale.

→ Prevenirea complicaţiilor postvaccinale. ~ Se respectă contraindicaţiile pentru fiecare vaccin şi tehnica de administrare. ~ Se evită administrările traumatizante. ~ Se respectă termenul de valabilitate pentru aplicare. ~ În caz de epidemii se face protecţie cu gamaglobuline, special administrate odată cu

vaccinul sau după ce sa grefat vaccinul pentru a nu frâna formarea de anticorpi. → Observaţii:

~ Vaccinurile din flacoane cu dop de cauciuc se pot păstra la frigider după folosire. ~ Fiola de vaccin deschisă nu se păstrează – se aruncă. ~ Toleranţa organismului este diferită.



ADMINISTRAREA MEDICAŢIEI PE CALE OCULARĂ

Medicaţia oculară (picături, unguente) are scop atât diagnostic cât şi terapeutic. Picăturile de ochi pot fi folosite în timpul examenului oftalmologic pentru a anestezia ochiul, a dilata pupila facilitând examinarea, a evidenţia corneea pentru examinare. Medicaţia oculară poate de asemenea să fie folosită pentru lubrefierea ochiului, tratament (glaucom, infecţii oculare), protecţia vederii la nou-născut, lubrefierea orbitelor pentru introducerea protezelor oculare.

Înţelegerea efectelor oculare a medicaţiei administrate pe această cale este foarte importantă deoarece anumite medicamente pot cauza afecţiuni sau efecte negative serioase. De exemplu, acetilcolinergicele, care sunt frecvent folosite în timpul examinării ochiului, pot grăbi apariţia glaucomului la pacienţii cu predispoziţie pentru această boală. → Materiale necesare: ~ medicaţia prescrisă ~ mănuşi ~ apă caldă sau soluţie normală salină ~ comprese sterile ~ pansamente oculare → Pregatirea materialelor: ~ se va verifica dacă medicaţia este pentru aministrare oculară şi data expirării ~ se notează data primei folosiri a flaconului (după deschidere se va folosi cel mult 2 săptămâni pentru a evita contaminarea) ~ se verifică ca soluţia medicamentoasă oftalmică să nu fie decolorată, precipitată etc. (se va avea în vedere că majoritatea soluţiilor oftalmice sunt suspensii şi au un aspect tulbure). Nu se vor folosi soluţiile care par anormale ca aspect ~ dacă capătul tubului cu unguent oftalmic a făcut crustă, aceasta se va elimina într-o compresă sterilă → Administrarea: ~ compară medicaţia prescrisă de medic cu cea primită de la farmacie ~ se spală mâinile ~ ne asigurăm că ştim exact care ochi trebuie tratat deoarece medicul poate prescrie medicamente şi doze diferite pentru cei doi ochi ~ se verifică identitatea pacientului ~ se va explica procedura pacientului şi i se va asigura intimitatea ~ se pun mănuşile ~ se îndepărtează cu blândeţe pansamentele dacă există ~ se vor curăţa secreţiile întâi în jurul ochiului cu comprese sterile şi apă caldă sau soluţie normal salină. Apoi, i se cere pacientului să închidă ochiul şi se va curăţa din interior spre exterior cu comprese sterile diferite pentru fiecare orbită ~ pentru a îndepărta crustele din jurul ochiului se pot menţine pe ochi comprese umede sterile timp de 1,2 min. Se va repeta procedeul până când crustele vor putea fi îndepărtate cu uşurinţă. ~ pacientul va sta culcat sau şezând, cu capul dat pe spate şi înclinat pe partea cu ochiul afectat → Administrarea medicamentelor prin instilaţii oculare: ~ se detaşează capacul picurătorului dacă este necesar şi se trage soluţie în pipetă. Se va avea în vedere să nu se contamineze capătul picurătorului ~ înaintea administrării se va învăţa pacientul să privească în sus şi în depărtare. Astfel corneea va fi într-o poziţie care să minimalizeze riscul de a fi atinsă dacă pacientul clipeşte involuntar în timpul administrării



~ se poate sprijini mâna cu picurătorul pe fruntea pacientului fără a atinge capătul acestuia, iar cu cealaltă mână se va trage în jos cu blândeţe pleoapa inferioară şi se va instila medicamentul în sacul conjunctival ~ se va evita să se aplice picăturile direct pe globul ocular pentru a nu provoca disconfort pacientului. ~ dacă se vor adminstra mai multe medicamente, se va aştepta cel puţin 5 minute între instilări, se vor număra cu atenţie picăturile administrate pentru a nu greşi doza indicată ~ după administrare se dă drumul cu blândeţe pleoapei inferioare şi se cere pacientului să clipească pentru distribuirea uniformă a medicamentului administrat ~ dacă se adminstrează un unguent oftalmic se aplică un strat subţire de-a lungul sacului conjunctival dinspre interior spre exterior. Se roteşte tubul cu unguent pentru a finaliza aplicarea ~ după administrare şi eliberarea pleoapei inferioare se cere pacientului să închidă ochii şi să-şi rotească globii oculari pentru o distribuţie uniformă a medicamentului ~ dacă se aplică mai multe unguente oftalmice se va aştepta cel puţin 10 minute între administrări. Adminstrarea medicaţiei prin aplicarea de discuri oculare:

Discurile oculare sunt mici şi flexibile, şi sunt formate din trei straturi: două exterioare şi unul de mijloc, care conţine medicamentul. Discul medicamentos pluteşte între pleoapă şi scleră şi poate fi purtat chiar în timpul înnotului sau activităţilor sportive. Prin administrarea tratamentelor oculare sub formă de discuri medicamentoase pacientul este scutit de grija de a-şi adminstra picături oculare la anumite intervale de timp. După ce discul este plasat, lichidele oculare îl umezesc eliberându-se astfel medicamentul pe care îl conţine. Lentilele de contact şi umiditatea oculară nu afectează discurile. Discul ocular poate elibera medicamentul pe care îl conţine chiar şi o săptămână de la aplicare (cum ar fi discurile care conţin pilocarpină, folosită în tratamentul glaucomului).

Contraindicaţiile folosirii discurilor oculare sunt conjunctivitele, keratitele, dezlipirile de retină şi alte afecţiuni în care pupila trebuie evitată. Aplicarea discurilor oculare: Este indicat să se aplice discurile înainte de culcare pentru a minimaliza efectele şi disconfortul determinat de înceţoşarea vederii, care apare de obicei imediat după administrare. ~ se spală mâinile şi se pun mânuşi ~ se trage un disc din pachet ~ se trage cu blândeţe pleoapa inferioară şi se plasează discul în sacul conjunctival. Discul trebuie aşezat orizontal, nu vertical ~ se reaşează pleoapa peste şi deasupra discului. Dacă discul încă se vede se va trage din nou pleoapa inferioară şi se va reaşeza peste disc. Se poate sugera pacientului să-şi ajusteze poziţia discului presând foarte uşor pe pleapa inferioară închisă.Va fi avertizat să nu se frece la ochi pentru a nu se răni ~ dacă discul alunecă afară accidental, se va spala în apă rece şi se va aplica din nou ~ dacă pacientul necesită aplicarea discurilor la ambii ochi, acestea se vor administra şi îndepărta în acelaşi timp pentru a primi medicaţie concomitent la ambii ochi ~ dacă discul alunecă în repetate rânduri va fi aplicat sub pleoapa superioară. Pentru aceasta, se ridică şi se îndepărtează de globul ocular cu blândeţe pleoapa superioară şi se va poziţiona discul în sacul conjunctival. Se reaşează pleoapa la loc şi se cere pacientului să clipească de câteva ori. De asemenea, pacientul îşi poate poziţiona discul presând cu blândeţe pleoapa superioară închisă ~ dacă pacientul va continua medicaţia acasă, el trebuie învaăţt cu atenţie modul de aplicare şi de îndepărtare a discurilor. Cu timpul, pacientului i se va părea din ce în ce mai uşor aplicarea discurilor, obişnuindu-se cu manevrele necesare şi cu senzaţia respectivă ~ pacientul va fi avertizat asupra eventualelor efecte adverse ale folosirii discurilor medicamentoase oculare (de exemplu la administrarea de pilocarpină): senzaţia de corp străin intraocular, roşeaţa ochiului, prurit, edem, înţepături, lăcrimare, dureri de cap. Multe simptome vor dispărea după aproximativ 6 săptămâni de folosire. Dacă totuşi acestea persistă şi sunt puternice, trebuie anunţat medicul imediat.



→ Îndepărtarea discurilor oculare:

Îndepărtarea discurilor oculare se poate face fie cu un deget fie cu două. După ce se spală mâinile şi se pun mânuşile se îndepărtează pleoapa inferioară pentru a fi evidenţiat discul şi cu arătătorul de la cealaltă mână se va împinge/trage discul prin alunecare în afara sacului conjunctival. De asemenea, se poate prinde discul cu două degete şi se scoate afară.

Dacă discul este sub pleoapa superioară se vor aplica mişcări blânde, circulare pe pleoapa închisă a pacientului, dirijându-se discul spre colţul ochiului (nu peste cornee) şi de acolo în sacul conjunctival al pleoapei inferioare de unde se va scoate prin manevra descrisă mai sus. → Observaţii: ~ dacă se administrează medicaţie oculară cu absorbţie sistemică (de exemplu atropina), se va presa blând cu degetul pe colţul intern al ochiului respectiv timp de 1-2 minute după instilare în timp ce pacientul ţine ochii închişi. Această manevră va împiedica medicamentul să se reverse în ductul lacrimal ~ dacă se administrează medicaţie la ambii ochi se va folosi câte o compresă curată pentru fiecare pentru a îndepărta surplusul de medicament care se poate scurge din ochi ~ dacă medicamentul are pipetă separat se va descărca orice rest de medicament din aceasta în flacon evitându-se să se atingă de ceva ~ pentru a evita contaminarea, este indicat ca un medicament să nu fie folosit la mai mulţi pacienţi ~ dacă se indică administrarea de picături şi unguent la acelaşi pacient, picăturile se vor administra primele ~ ca şi complicaţii, anumite medicamente administrate pe cale oculară pot determina arsuri temporare, prurit şi roşeaţă, şi rareori efecte sistemice ~ dacă necesită continuarea tratamentului acasă, pacientul trebuie învăţat efectuarea corectă a manevrelor de adminstrare.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN PICĂTURI AURICULARE

Instilaţiile auriculare se folosesc pentru tratamentul infecţiilor şi inflamaţiilor urechilor,

îndepărtarea cerumenului, anestezie locală, sau îndepărtarea insectelor ajunse accidental în ureche. Instilaţiile auriculare sunt în principiu contraindicate pacienţilor cu perforaţie de timpan, dar

se pot totuşi efectua anumite manevre sterile. De asemenea, instilaţiile cu hidrocortizon sunt contraindicate pacienţilor cu herpes, alte

infecţii virale, fungi etc. → Materiale necesare: ~ picăturile prescrise ~ sursa de lumină ~ aplicator cu capătul de bumbac ~ bol cu apă calduţă ~ dopuri urechi din bumbac → Pregătirea medicamentelor:

~ pentru a preveni efectele adverse ce pot apare la administrarea de instilaţii auriculare prea reci (vertij, greaţă, durere) se vor pregăti instilaţiile la temperatura camerei fie ţinându-le într-un bol cu apă caldă fie încălzind flaconul în mână, şi se vor testa pe încheietura mâinii înainte de aplicare



~ dacă se va folosi picurător de sticlă se va verifica integritatea acestuia pentru a nu răni canalul auditiv

→ Administrarea: ~ se spală mâinile ~ se verifică identitatea pacientului ~ se va verifica medicamentul care trebuie administrat, dozajul şi ne asigurăm că ştim exact care

este urechea afectată ~ se asigură intimitate pacientului ~ se aşează pacientul culcat pe partea opusă urechii afectate ~ se poziţionează canalul auditiv (la adult se trage de ureche în spate şi în sus, la copil în spate

şi în jos) pentru o mai bună pătrundere a medicamentului ~ se va şterge orice secreţie observată cu aplicatorul cu capăt de bumbac, deoarece orice

colecţie poate reduce efectul medicamentului ~ se verifică data de expirare a medicamentului şi se compară încă o dată cu indicaţia medicului ~ cu urechea corect pozitionat se aplică numarul indicat de picături ţinând în aşa fel picurătorul

încât picăturile să fie aplicate nu direct pe timpan ci pe peretele canalului auditiv, pentru a diminua disconfortul pacientului

~ se menţine urechea în acceaşi poziţie până când medicamentul dispare cu totul în interiorul canalului auditiv, apoi este eliberată în poziţia obişnuită.

~ se cere pacientului să rămână culcat încă 5-10 minute pentru a lăsa medicamentul să fie absorbit şi se poate pune un dop de bumbac pentru a împiedica scurgerea medicamentului, având grijă să nu fie introdus prea adânc pentru a nu crea presiune în canalul auditiv

~ se curăţă şi se usucă urechea externă ~ dacă este indicat se va repeta aceeaşi procedură în cealaltă ureche după cel puţin 10 minute ~ se spală mâinile

→ Observaţii: ~ Canalul auditiv este în mod normal foarte sensibil, iar atunci când are anumite afecţiuni, această sensibilitate creşte, de aceea se recomandă o blândeţe deosebită în efectuarea manevrelor ~ Se vor spăla mâinile înainte şi după efectuarea instilaţiilor cât şi între aplicaţii dacă se indică administrarea la ambele urechi ~ Pentru a preveni rănirea timpanului, nu se va introduce niciodată aplicatorul cu capăt de bumbac dincolo de punctul care se poate vedea cu ochiul liber ~ Dacă se indică administrare de picături şi unguent, se vor aplica întâi picăturile ~ Dacă necesită continuarea tratamentului acasă, pacientul trebuie învăţat cu atenţie metoda corectă de administrare ~ Dacă pacientul prezintă vertij, se vor ridica barele de protecţie ale patului în timpul administrării şi se va evita ridicarea bruscă sau grăbită după terminarea procedurii, pentru a nu-i accentua vertijul. ~ Pacientul trebuie supravegheat pentru a observa eventualele reacţii adverse ca: vertij, greaţă, colecţii, durere etc



ADMINISTRAREA MEDICAŢIEI PE CALE NAZALĂ

Medicaţia pe cale nazală poate fi sub formă de picături, spray sau aerosoli (folosind un nebulizator).

Majoritatea medicamentelor administrate în acest fel produc mai degrabă efecte locale decât sistemice. Multe medicamente cu cale de administrare nazală sunt vasoconstrictoare, folosite pentru ameliorarea congestiei nazale.

Alte tipuri de medicamente folosite pe această cale sunt antisepticele, anestezicele şi corticosteroizii. Anestezicele locale pot fi administrate pentru asigurarea confortului pacientului în timpul unei examinări rinolaringeale, laringoscopii, bronhoscopii sau intubaţii endotraheale. Corticosteroizii reduc inflamaţia în sindroamele alergice sau inflamatorii sau atunci când pacientul are polipi nazali. → Materiale necesare:

~ medicaţia prescrisă ~ mănuşi ~ tăviţa renală

→ Administrarea: ~ se reverifică medicaţia prescrisă de medic cu cea ridicată de la farmacie, data expirării

medicamentului şi concentraţia ~ se confirmă identitatea pacientului ~ se explică procedura pacientului pentru a ne asigura de colaborarea sa şi pentru a-i reduce

anxietatea ~ se asigura intimitate pacientului ~ se spală mâinile şi se pun mănuşi ~ se poziţionează pacientul corect, în funcţie de manevra pe care vrem să o efectuăm.

→ Administrarea de picături nazale:

~ pentru a i se administra picături, pacientul trebuie poziţionat culcat cu capul uşor înclinat spre zona afectată.

~ se fixează o nară ridicând-o uşor şi aşezând picurătorul exact la orificiul de intrare. Picurătorul se va îndrepta în sus şi spre linia mediană a nasului, mai degrabă decât în jos pentru ca medicamentul să se ducă înspre spatele cavităţii nazale nu în gât.

~ se introduce apoi picurătorul aproximativ 1 cm în nară fără a o atinge şi se administrează doza prescrisă de medicament.

~ pentru a evita ca medicamentul să curgă afară din nară se indică pacientului să-şi menţină poziţia încă 5 minute de la administrare şi să respire pe gură, permiţând astfel medicamentului să efectueze constricţia mucoasei şi să diminueze congestia nazală.

~ pacientul poate expectora în tăviţă dacă medicamentul a ajuns în gură sau gât. ~ se va şterge cu o compresă curată excesul de medicament de pe faţa pacientului, dacă este

cazul ~ se va spăla picurătorul cu apă caldă şi va fii lăsată să se usuce, fiind indicat să se folosească

doar la acelaşi pacient. → Administrarea de spray-uri nazale:

~ pacientul este poziţionat fie ridicat cu capul dat pe spate, fie culcat, cu umerii ridicaţi, capul dincolo de marginea patului, în hiperextensie. Se va sprijini capul pacientului astfel poziţionat.

~ se înlătură capacul spray-ului



~ se astupă o nară a pacientului şi se introduce capătul flaconului în cealaltă nară ~ pacientul este instruit să inhaleze eliberând concomitent o nară, eliberând o doză de

medicament repede şi ferm, după care pacientul va expira pe gură. ~ dacă este necesar se va repeta manevra în aceeaşi nară sau în cealaltă ~ pacientul este instruit să îşi menţină poziţia încă câteva minute după administrare, să inspire

blând pe nas şi să expire pe gură, să evite să îşi sufle nasul câteva minute. → Administrarea de medicamente sub formă de aerosoli:

~ pacientul este rugat să-şi sufle nasul ~ se agita flaconul înainte de utilizare şi se îndepărtează capacul ~ se ţine flaconul între degetul mare şi arătător ~ se indică pacientului să îşi dea capul pe spate şi se introduce capătul flaconului într-o nară în

timp ce o acoperim pe cealaltă ~ se eliberează o doză de medicament printr-o mişcare fermă şi rapidă ~ se agita din nou flaconul şi se introduce şi în cealaltă nară ~ se îndepărtează adaptatorul flaconului, se spala cu apă călduţă şi se lasa să se usuce fiind

indicat să se folosească doar la acelaşi pacient → Observaţii:

~ tuburile sub presiune (ca sprayurile şi aerosolii) trebuie verificate să nu fie accidentate sau perforate.

~ Pentru a evita contaminarea şi răspândirea infecţiilor, flacoanele se etichetează şi se folosesc doar la un pacient

~ Pacientul trebuie învăţat să îşi administreze singur şi corect medicamentele dacă este necesar să continue administrarea şi acasă

~ Pacientul trebuie avertizat să nu îşi administreze medicaţia un timp mai îndelungat decât este prescris, deoarece acestea îşi pot pierde efectul terapeutic sau dimpotrivă, pot da dependenţă

~ Pacientul trebuie informat asupra posibilelor efecte adverse ale tratamentului cât şi a anumitor particularităţi ale medicamentelor administrate (de exemplu, la administrarea de corticosteroizi sub formă de spray sau aerosoli, efectul poate apărea la un interval cuprins între 2 zile şi 2 săptămâni)

~ Pacientul va fi învăţat să îşi menţină o bună igienă orală şi nazală.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SONDĂ NAZOGASTRICĂ ŞI GASTROSTOMĂ

Pe lângă faptul că oferă o alternativă în alimentaţia pacientului, montarea sondei nazogastrice

cât şi gastrostomia permit şi administrarea medicamentelor pe această cale. Înaintea administrării medicamentelor pe această cale, trebuie verificată cu atenţie poziţia şi

permeabilitatea sondei. Administrarea medicamentlor uleioase este contraindicată pe această cale deoarece ele se

lipesc de pereţii sondei şi mixează cu alte lichide administrate, obstruând-o astfel. → Materiale necesare:

~ medicaţia prescrisă ~ aleză ~ seringă specială cu piston de 50-60 ml ~ comprese ~ recipient pentru mixarea medicamentelor dacă este necesar



~ apă ~ leucoplast ~ pensă pentru clampat ~ tub pentru gastrostomă şi pâlnie, dacă este necesar

Pregătirea materialelor: ~ lichidele care se administrează trebuie să fie la temperatura camerei. Administrarea de lichide reci pe sonda nazogastrică poate da crampe abdominale ~ deşi nu este o procedură sterilă, se va verifica ca toate materialele folosite să fie curate Administrare: se verifică medicaţia se spală mâinile dacă medicaţia prescrisă este sub formă de tablete, aceasta trebuie sfărâmată pentru a putea fi dizolvată într-un lichid. De preferat să se ceară medicaţie sub formă de lichide de la farmacie pentrru a fi administrată pe această cale se explică procedura pacientului şi i se asigură intimitate se confirmă identitatea pacientului se protejează pacientul cu un prosop pus pe piept se ridică patul astfel încât pacientul să stea cu capul uşor ridicat se clampează sonda şi se ataşează seringa se declampează sonda şi se aspiră pentru a verifica poziţia sondei dacă apare lichid gastric, sonda este bine poziţionată (se pot pune câteva picături pe o bandă de măsurare a pH-ului pentru a fi siguri că este lichid gastric - pH-ul trebuie să fie mai mic de 5) dacă nu apare lichid gastric, sonda cel mai probabil este în esofag şi trebuie repozitionată dacă se întâlneşte rezistenţă la aspirare se va opri procedura. Rezistenţa la aspirare poate fi cauzată de o sondă nefuncţională (obstruată, de exemplu) sau de o proastă poziţionare a sondei. De asemenea, trebuie ştiu că sondele de calibru mic se pot colaba la aspirare după verificarea poziţiei sondei şi repoziţionarea ei dacă este necesar, se clampează şi se lasă capătul liber pe comprese se amestecă medicamentul cu apă sau alt lichid de adminstrare. Dacă este tabletă se va verifica să fie suficient de sfărâmat astfel încât să poată trece fără să obstrueze sonda, dacă este capsulă se va scoate învelişul şi se va dizolva conţinutul se amestecă bine pentru omogenizare medicamentul cu lichidul în care se dizolvă se reataşează seringa, de data aceasta fără piston şi se declampează sonda medicamentul preparat se pune în seringă câte puţin şi se controlează rata de curgere prin ridicarea sondei lent dacă medicaţia curge fără probleme se va adăuga puţin câte puţin până la terminarea întregii doze dacă medicaţia curge greu se va mai dilua, vâscozitatea putând fi unul din motive, sau se va opri procedura pentru a reverifica poziţia sondei. Nu se va forţa introducerea medicaţiei se va supraveghea pacientul în timpul administrării. Dacă se observă semne de disconfort se va opri procedura imediat după administrarea întregii doze, se va spăla sonda cu 30-50 ml apă pentru a preveni obstruarea acesteia cu resturile de medicament. La copii se va spăla doar cu 15-20 ml apă după spălarea sondei se clampează rapid sonda şi se detaşează seringa montându-se un căpăcel în capătul sondei şi fixând-o într-o poziţie cât mai comodă pentru pacient se îndepărtează aleza pacientul este poziţionat pe partea dreaptă cu capul uşor ridicat pentru încă 30 de minute de la administrare. Această poziţie permite o bună pătrundere a medicaţiei în stomac şi previne refluxul gastro-esofagian administrarea medicaţie pe gastrostomă necesită pregătirea pacientului şi a materialelor necesare ca la administrarea pe sonda nazogastrică



se verifică pielea din jurul stomei pentru a observa eventualele iritaţii. Dacă acestea există, va fi anunţat medicul se îndepărtează compresele de pe capătul tubului, se ataşează seringa şi se declampează tubul se introduc aproximativ 10 ml apă pentru a verifica permeabilitatea stomei dacă apa curge greu sau deloc se va anunţa medicul se adm. medicaţia având grijă să nu se golească seringa de tot pentru a evita pătrunderea aerului după administrare se va spăla cu 50 ml apă se clampează din nou, se acoperă cu comprese şi se fixează bine cu leucoplast se poziţionează pacientul pe partea dreaptă cu capul uşor ridicat pentru încă 30 de minute de la administrare. Această poziţie permite o bună pătrundere a medicaţiei în stomac şi previne refluxul gastro-esofagian Observaţii: pentru a preveni administrarea unei cantităţi prea mari de lichide odată (mai mult de 400 ml la adulţi), se va evita să se administreze medicaţia la ora mesei dacă totuşi trebuie administrată şi medicaţia şi hrana în acelaşi timp, se va administra întâi medicaţia dacă pacientul primeşte continuu hrană, aceasta se va opri şi se va verifica reziduul stomacal. Dacă acesta este mai mare decât 50% din cantitatea de hrană adminstrată cu o oră înainte, se va opri orice administrare de hrană sau medicamente şi va fi anunţat medicul. Acesta poate fi un semn de ocluzie intestinală sau ileus paraliticus dacă sonda nazogastrică este ataşată la o pungă colectoare sau sistem de aspirare acesta trebuie oprit şi sonda clampata cel puţin 30 de minute după administrare dacă pacientul necesită tratament administrat pe această cale timp îndelungat, va fi învăţat să-şi administreze singur acasă în mod corect

TEHNICI SPECIALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

ANALGEZIA EPIDURALĂ

Prin această tehnică, medicul injectează substanţa medicamentoasă în spaţiul epidural. Medicamentul administrat difuzează lent în spaţiul subarahnoidian al canalului spinal şi apoi

în lichidul cefalorahidian. În unele cazuri medicul injectează substanţe direct în spaţiul subarahnoidian.

Analgezia epidurală ajută la controlul durerii cronice şi acute (pacienţi cu cancer, dureri postchirurgicale). Analgezia poate fi efectuată prin injectare sau prin folosirea unui injectomat ataşat la un cateter epidural care permite descărcarea continuă de mici doze care să-şi menţină un efect permanent.

Montarea cateterului este de competenţa medicului, dar asistenta este responsabilă cu supravegherea pacientului şi administrarea medicaţiei indicate pe cateter. Materiale necesare:

medicaţia prescrisă fixator transparent pentru cateter trusa de epidurală (care conţine tot ce este necesar pentru montarea cateterului) tensiometru, pulsoximetru medicamente de urgenţă: naloxona, efedrină, sursă de oxigen echipament intubaţie orotraheală (laringoscop, sondă intubaţie, seringă, leucoplast)

Pregătirea echipamentului: se verifică medicaţia prescrisă



se prepară soluţia în seringa pentru injectomat dacă se va adminstra în acest mod se poziţionează pacientul adecvat şi i se reaminteşte să rămână cât mai nemişcat pentru a minimaliza disconfortul şi eventualele traume (pacientul este culcat pe pat, în decubit lateral, cât mai aproape de marginea patului. Bărbia trebuie să fie în piept şi genunchii strânşi şi poziţionaţi pe abdomen. Astfel spatele pacientului va fi curbat, la marginea patului.

Administrarea: se explică pacientului procedura şi eventualele potenţiale complicaţii.Va fi atenţionat că va simţi o oarecare durere la inserţia cateterului. Se va răspunde întrebărilor pe care le are. Se va obţine un consimţământ scris al pacientului sau familiei medicul va dezinfecta locul puncţiei cu comprese sterile, de 3 ori cu 3 comprese diferite. Apoi va aşeza câmpul steril cu deschizătura pe locul puncţionării pacientul este atenţionat că va simţi o senzaţie de arsură şi durere locală. I se va cere să anunţe orice durere persistentă deoarece aceasta poate fi datorată iritaţiei unei rădăcini nervoase necesitând repoziţionarea acului după ce medicul introduce acul, asistenta va face procedurile indicate de medic (injectarea de analgetic sau conectarea la injectomat) cateterul se va securiza cu un fixator transparent şi se va eticheta capătul anterior, pe unde se injectează, cât şi perfuzorul ataşat dacă este cazul, pentru prevenirea administrării accidentale de alte substanţe se va potrivi rata de administrare conform indicaţiilor medicului şi se va monitoriza durerea pacientului cerându-i să acorde note pe o scală de la 0 la 10. Dacă nota este mai mare de 3 trebuie ajustată doza. Dacă analgezia este intermitentă şi se administrează cu seringa se aspira întâi pentru a nu apare sânge, caz în care trebuie chemat medicul imediat. De asemenea la aspirare trebuie scos aerul dacă apare şi abia apoi se poate injecta substanţa. Se va monitoriza TA, P şi saturaţia de O2 după fiecare adm. deoarece sunt substanţe care pot da modificări ale semnelor vitale normale se vor monitoriza semnele vitale ale pacientului cu un monitor sau pulsoximetru capătul cateterului de conectare la perfuzor sau la seringă (dacă se administrează intermitent medicaţia anlgetică) trebuie învelit în comprese sterile cu betadină şi schimbat la fiecare folosire sau la 24 ore dacă nu se deconectează în tot acest timp se va inspecta locul de inserţie a cateterului pentru a observa eventualele sângerări sau extravazări ale soluţiei administrate pacientul este învăţat să anunţe orice modificare a stării sale sau durere persistentă dacă se va efectua anestezie pe această cale trebuie avut în vedere instalarea imediată a blocului senzitiv şi motor a părţii inferioare a corpului. După astfel de anestezii intraoperatorii, blocul se menţine şi postoperator un timp, de aceea pacientul trebuie atent monitorizat şi asistat în tot ceea ce are nevoie scoaterea cateterului se face fie de către medic fie de către asistentă (se pun mănuşi, se desface fixătorul transparent, se inspectează locul de inserţie, se trage cateterul – dacă se simte rezistenţă se va opri manevra şi se va chema medicul - apoi se acoperă locul cu un pansament steril cu betadină şi se fixează cu bandaj adeziv pentru 24 ore. Cateterul se va păstra pentru a fi văzut de medic înainte de a fi aruncat - pentru a se asigura că manevra a fost făcută corect şi nu au rămas accidental resturi de cateter) Observaţii: se va supraveghea pacientul şi i se vor măsură semnele vitale (TA, P, saturaţie) la fiecare 2 ore în primele 8 ore şi apoi la fiecare 4 ore în primele 24 de ore de la inserţia cateterului şi administrarea continuă sau intemitentă de analgezie. Se anunţă medicul imediat dacă pacientul devine hipotensiv sau îi scade frecvenţa respiratorie se va verifica la fiecare 2 ore scala de durere a pacientului până la suprimarea sa totală şi găsirea dozei optime de administrare pentru controlul său se va anunţa medicul dacă pacientul acuză greaţă, ameţeli, mâncărimi sau dificultate de a urina (este unul din efectele administrării de opioide), dacă acuză durere sau devine somnolent (este unul din primele semne de depresie respiratorie ca efect al opioidelor). Depresia respiratorie poate apăra în primele 24 de ore de la anestezia epidurală cu opioide şi se poate trata prin administrare intravenoasă de naloxonă, la indicaţia medicului



se va verifica dispariţia treptată a blocului motor şi senzitiv după anestezie timp în care pacientul va fi asistat conform nevoilor sale dacă se practică doar analgezie şi apare amorţirea membrelor inferioare, va fi chemat medicul să ajusteze doza deoarece analgezia trebuie efectuată fără să apară blocul senzitiv şi motor ca în cazul anesteziei se va avea în vedere că medicaţia administrată epidural difuzează lent. Astfel, poate produce efecte adverse (ca sedare excesivă, de exemplu) şi la 12 ore de la întreruperea administrării continue pe injectomat pacienţii care au analgezie sau anestezie pe cateterul de epidurală vor trebui să aibă obligatoriu prinsă o linie venoasă permeabilă, funcţională pentru a putea fi administrată terapie intravenoasă în caz de urgenţă ca efect advers comun, întâlnit postanalgezie pe cateterul epidural, apar dureri de cap accentuate la fiecare mişcare şi schimbare de poziţie (ridicare din pat, plimbare, întoarcerea capului etc). Aceasta se datorează scurgerii de lichid cefalorahidian în duramater în timpul puncţionării. Durerea de cap dispare imediat dacă se vor recolta pacientului 10 ml de sânge intravenos şi se va injecta în spaţiul epidural. Durerea cedează rapid şi pacientul nu are nici un fel de restricşii după această administrare dacă pacientul necesită analgezie epidurală pe cateter acasă (cum ar fi în cazurile de cancer) echipa medicală trebuie să se asigure că un membru al familiei poate învăţa corect tehnica de manevrare a opioidelor şi de injectare şi, mai ales, că pacientul nu va consuma droguri sau alcool, deoarece acestea potenţează mult efectul opioidelor putând da efecte adverse Complicaţii: complicaţiile includ efecte adverse la opioide sau la anestezia locală, cât şi diverse aspecte nedorite legate de cateter ca: infecţii, hematom epidural, migrarea cateterului. Infecţia se va trata cu antibiotice, hematomul trebuie observat din timp şi anunţat medicul migrarea cateterului apare atunci când acesta iese din spaţiul epidural spre piele. Dacă se întâmplă aceasta, pacientul va începe să acuze din nou dureri, deoarece analgezicul nu îşi va mai face efectul scontat ci se va scurge la locul de inserţie. În acest caz trebuie anunţat medicul şi îndepărtat cateterul, stabilindu-se o altă strategie pentru managementul durerii.

Documents

Administrarea Medicamentelor