1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

1/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

ACASA REVISTA CARTI PSIHOLOGIE EVENIMENTE BLOGURI SPECIALISTI PSY TEST VARIA CONTACT

TweetTweet 0 0 1

Share |

Revista Psyvolution Science

(ISSN 2068 – 6102)

_________________________________________________________________

Publicitate

Terapia Dependentelor - abordari ale recuperarii pe termen lung [2012]

Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi [2011]

Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei [2012]

Miercuri, 01 Septembrie 2010

Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

Astmul a devenit o boala familiara in zilele noastre, originile sale aflandu-se in

antichitate. Mark Jackson (2009) ne spune povestea acestei boli inca periculoase

din cele mai vechi timpuri si pana in prezent. El observa cum atitudinea fata de

aceasta boala s-a schimbat din antichitate, cand era privita ca un dezechilibru

umoral si pana la recunoasterea ei ca fiind o boala a plamanilor in secolul al

XVII-lea. De asemenea, observa cum s-a schimbat perceperea astmului ca o

boala a „artistilor”, in perceptia lui ca o boala moderna a scriitorilor de elita

precum Proust si Schoenberg.

In ciuda imbunatatirii tratamentului, numarul de cazuri de astm a ajuns la o valoare alarmanta, aceasta fiind o

consecinta a vietii moderne. astmul a fost considerat pentru prima oara printre bolile psihosomatice de scoala

lui Alexander (Alexander, 1950). Argumentele aduse de acesta sunt urmatoarele: factorul psihic participa

semnificativ, fie singular, fie sumativ, impreuna cu alti factori etiologici organo-specifici la aparitia si evolutia

astmului (Iamandescu, 1995); terenul de aparitie al astmului este in general mixt, pacientul avand o dubla

vulnerabilitate – psihica si de organ la factori etiologici psihogeni; astmul asociaza frecvent alte tulburari

psihice – anxietate, depresie, care pot fi premergatoare sau consecutive diagnosticarii. Date fiind aceste

argumente pertinente, este evidenta necesitatea unei abordari psihosomatice specifice a astmului, care sa

tina seama de etiologia mixta, de dinamica simptomatologiei si de implicatiile bolii asupra vietii de zi cu zi,

precum afectarea calitatii vietii si toate elementele asociate. Astfel apar necesare cooperarea intre medicul

specialist si psiholog pe de o parte, iar pe de alta parte o abordare psihoterapeutica sub forma unui demers

integrativ, care sa includa metode si tehnici specifice mai multor scoli de psihoterapie pe care le vom

sistematiza in continuare in functie de eficienta demonstrata in abordarea astmului.

In extenso

George Ionescu definea psihoterapia ca „ o forma de tratament psihologic structurata in tehnici si metode,

aplicata in mod deliberat, in grup sau individualizat, de catre un terapeut specializat, omului sanatos aflat in

dificultate, caruia ii confera confort moral si o mai buna sanatate, pe care il ajuta spre o mai buna integrare;

celui cu dificultati de relationare; celui suferind somatic, pe care il conduce spre alinare; celui alienat, caruia ii

dezvolta capacitatea de orientare in viata si de resocializare” (Ionescu, 1990, p.24, in Dafinoiu, 2001, p. 19)

Este necesara abordarea astmului dintr-o perspectiva psihosomatica, data fiind etiologia mixta,

simptomatologia si implicatiile bolii asupra vietii de zi cu zi a pacientului, interferenta cu activitatile zilnice si

restrictionarea acestora, afectarea calitatii vietii si toate elementele asociate. Astfel apar necesare cooperarea

intre medicul specialist si psiholog pe de o parte, iar pe de alta parte o abordare psihoterapeutica sub forma

unui demers integrativ, care sa includa metode si tehnici specifice mai multor scoli de psihoterapie pe care le

vom sistematiza in continuare in functie de eficienta demonstrata in abordarea astmului.

„Unul dintre aspectele cele mai importante care pot optimiza tratamentul in cazul acestei afectiuni ar trebui

sa fie luarea in considerare a componentei emotionale care sta la baza aparitiei si mentinerii acesteia”

(Holdevici, 2009, p. 330)

Psihoterapiei i s-a acordat treptat din ce in ce mai multa atentie, la inceput fiind considerata ca simplu

adjuvant al tratamentului alopat, iar ulterior, pe masura demonstrarii etiologiei preponderent psihogene a

astmului, aceasta a fost utilizata cu o frecventa mult mai mare si cu rezultate semnificative. In terapia

astmului bronsic, scaderea anxietatii produse de senzatia de sufocare prezinta o mare importanta (Holdevici,

2009, p. 330)

cauta pe site... Search

Utilizator

Parolă

Reţine-mă

INTRA

V-aţi uitat parola?

V-aţi uitat numele de utilizator?

Creaza un cont

SPECIALISTI

Cauti un psiholog,

psihoterapeut, logoped,

psihiatru sau trainer? Alege

excelenta! Aici ii gasesti pe

cei mai buni!

1 2

CARTI PSIHOLOGIE

Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale.

Editia a II-a revazuta si adaugita [2012]

Depresia in 60 de intrebari. Cum sa o depasim

O istorie a psihologiei moderne [2012]

Darul psihoterapiei [2011]

Imaginile-Limbajul sufletului [2010]

Psihodinamica dezvoltarii umane. Crestere,

maturitate, senectute [2012]

EMOTIILE INDUSE DE MUZICA. Corelate

psihofiziologice si diferente interindividuale [2012]

Cele 7 medalii ale succesului. Povestiri pentru parinti si copii [2012] de Ion-Ovidiu Panisoara, Georgeta Panisoara

Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale. Editia a II-a revazuta si adaugita [2012] de Daniel David

Îmi place 0

Manifestari

Workshop

Tabere de dezvoltare

personala

________

Conferinta

Conferinta Nationala de

Psihologie

1. Interventii de tip cognitiv-comportamental

I. Holdevici prezinta in „Gandirea Pozitiva” (2000, p. 254) o lista a problemelor ce trebuie evaluate in

interviul preliminar cu pacientii cu tulburari psihosomatice si somatoforme:

- atitudinea pacientului fata de problema sa si fata de faptul ca i-a fost recomandata psihoterapia;

- istoricul problemei si detalii de natura cognitiva, afectiva, comportamentala si fiziologica in legatura cu

aceasta;

- istoricul investigatiilor efectuate si a tratamentelor urmate;

- factorii care il fac sa se simta mai rau si cei care il fac sa se simta mai bine, precum si momentele sau

situatiile in care simptomele se accentueaza sau sunt abia observabile;

- nivelul handicapului sau invalidarii pacientului in plan social, ocupational;

- convingerile in legatura cu originea, cauza si evolutia bolii, cu natura si semnificatia simptomelor.

Psihoterapeutul trebuie sa stabileasca impreuna cu pacientul ce este problema sa si nu ce nu este aceasta

si sa cada de acord asupra definirii problemei in termeni psihologici, sa stabileasca obiective clare formulate

in termeni comportamentali concreti si sa adopte o atitudine colaborativa si nu una combativa („nu ai boala

respectiva”). La inceput, terapeutul trebuie sa para ca accepta in totalitate convingerile pacientului bazate pe

date de observatie clare, insa in acelasi timp trebuie sa ii arate ca poate exista o explicatie alternativa la cele

observate de acesta si ca vor fi utilizate sarcini specifice pentru a testa respectiva explicatie. Obiectivul consta

in a-i demonstra pacientului ca simptomele sale pot fi influentate si chiar produse si de alti factori decat cei

despre care ei cred ca le produc. De pilda, exista o probabilitate mai mare ca un pacient diagnosticat cu astm

bronsic alergic sa faca o criza de astm in cazul in care se gandeste ca in camera in care se afla este prezent

alergenul la care reactioneaza si nu si-a luat tratamentul, decat daca uita de prezenta acelui alergen.

Intr-un studiu realizat in India in anul 2002, autorii au incercat sa identifice eficacitatea psihoterapiei

cognitiv – comportamentale ca adjuvant in tratamentul astmului bronsic. Cercetatorii au realizat 15 sedinte in

care au utilizat tehnici comportamentale, relaxare progresiva Jacobson, restructurare cognitiva, strategii de

coping si consiliere comportamentala a membrilor din familia pacientilor semnificativi pentru acestia si au

constatat o ameliorare semnificativa a simptomelor, scaderea anxietatii si depresiei si o crestere importanta a

calitatii vietii pacientilor diagnosticati cu astm bronsic (Grover, Kumaraiah, Prasadrao, D’Souza, 2002).

Intr-o alta cercetare realizata pe 50 de cupluri in care unul dintre parteneri era diagnosticat cu astm

bronsic usor spre moderat, iar celalalt avea un nivel ridicat de distres. Autorii au constatat ca perceptia

pacientelor suferind de astm bronsic asupra bolii si tratamentului este afectata negativ de distresul psihic al

partenerilor lor. Ca urmare a acestei concluzii, autorii sugereaza includerea partenerilor in tratament, acestia

putand avea un rol de suport si abordarea multidisciplinara a astmului (Afari, Schmaling, 2000).

Alex H. S. Harris, Carl E. Thoresen, Keith Humphreys si John Faul au publicat in anul 2005 rezultatele unei

cercetari in care au studiat efectele descrierii intr-un jurnal a experientelor stresante, traumatizante, pe de o

parte, a celor pozitive, pe de alta parte si a intamplarilor obisnuite din ziua precedenta asupra simptomelor

astmului bronsic. Completarile in jurnal trebuiau facute o data pe saptamana, trei saptamani la rand, timp de

20 de minute, iar lotul de subiecti inclusi in studiu a numarat 114 participanti, cu media de varsta de 43,15

ani. Concluziile nu au relevat diferente in ceea ce priveste manifestarile clinice ale astmului ca urmare a

descrierii intr-un jurnal a starilor emotionale pozitive sau negative, fata de descrierea starilor neutre, legate

de intamplarile obisnuite de viata (Harris, Thoresen, Humphreys, Faul, 2005)

Intr-un alt studiu similar publicat in Journal of Pediatric Psychology, in anul 2006, insa realizat pe

adolescenti de data aceasta, care aveau drept sarcina sa scrie timp de trei zile despre evenimentele stresante

din viata lor, autorii au ajuns la concluzia ca descrierea starilor emotionale a condus la imbunatatirea

functionarii psihoemotionale si comportamentale a adolescentilor diagnosticati cu astm, mai ales la cei care au

scris despre procesualitatea emotiilor si despre schimbarea perspectivei asupra problemei. Scrierea a condus

la descarcarea starilor afective negative si cresterea in intensitate a celor pozitive, la internalizarea problemei

si la scaderea in intensitate a simptomelor astmului (Warner, Lumley, Casey, Pierantoni, Salazar & all, 2006).

Hajjar (1999) considera ca, in mod obisnuit, se iau in considerare trei obiective principale ale interventiei

de tip comportamental la pacientii cu astm bronsic:

- modificari ale functiei pulmonare

- lucrul asupra tulburarilor emotionale secundare astmului si consecintelor acestora

- alterarea relatiilor familiale ca urmare a diagnosticarii cu astm.

Autorul mentionat considera ca aceste obiective pot fi atinse prin utilizarea a cinci metode importante,

respectiv relaxarea, biofeedback-ul, intarirea pozitiva, desensibilizarea sistematica si autosugestia.

1.1. Tehnici de relaxare

Studiile efectuate au demonstrat ca efectele relaxarii mentale si musculare ca tehnica singulara sunt

indoielnice, in timp ce asocierea tehnicilor de relaxare precum antrenamentul autogen si meditatia

transcendentala cu alte tehnici precum desensibilizarea sistematica si biofeedback-ul, poate conduce la

rezultate clinice deosebite in cazul astmului, cum ar fi ameliorarea simptomelor respiratorii si a altor

parametri obiectivi, masurabili. De asemenea, s-a constatat ca raspunsul pacientilor la terapie este influentat

si de alti factori precum varsta si severitatea astmului (Erskine-Milliss, Schonell, 1981, p. 365).

Relaxarea semnifica in sens larg „o deconectare generala a individului de activitatea sa cotidiana,

mergand de la odihna activa pana la forme statice de deconectare”. In sens mai restrans insa, relaxarea este

o tehnica psihoterapeutica si autoformativa, fundamentata stiintific, care urmareste realizarea unei

decontractii musculare si nervoase, avand drept efect economisirea energiei fizice si psihice, cresterea

rezistentei la stres a organismului si diminuarea efectelor negative ale stresului deja instalat (Holdevici,

Vasilescu, 1998, p. 17). Relaxarea este o metoda de autoreglare a starilor psihice care poate fi utilizata in

pregatirea psihologica a sportivilor, cosmonautilor, precum si in tratamentul unor afectiuni de tip nevrotic sau

psihosomatic.

Daniel David (2006, p. 213) include tehnicile de relaxare in cadrul procedurilor de interventie cognitiv-

comportamentala care pot influenta pozitiv planul biologic al persoanei, in vederea remiterii tabloului clinic.

Relaxarea produce modificari la nivel psihofiziologic in sensul echilibrarii balantei vegetative, prin reducerea

activitatii sistemului nervos vegetativ simpatic.

In literatura de specialitate au fost descrise o serie de tehnici de relaxare, dintre care le vom enumera si

descrie pe cele cu ajutorul carora s-au obtinut rezultate semnificative la pacientii cu astm bronsic.

SECTIUNI PSYVOLUTION SCIENCE

Dezvoltare personala (0)

Psihologia educatiei (7)

Mecanisme sociale (1)

Procese psihice (7)

Psihiatrie (1)

Psihologia organizatiei (17)

Psihologia varstelor (2)

Relatii (3)

Spiritualitate (1)

Terapie (47)

Personalitate (3)

Psihologie militara (3)

Adictii (6)

Varia (7)

Si tu poti contribui la dezvoltarea psihologiei din

Romania! Sprijina Revista Psyvolution! Te invitam sa

faci o donatie!

Suma donata: EUR

1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

3/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

1.2. Relaxarea musculara progresiva Jacobson

Tehnica de relaxare musculara progresiva a fost initiata de medicul Edmond Jacobson (1888-1983), este

inspirata din cercetarile autorului asupra fiziologiei sistemului muscular si consta in alternarea relaxarii cu

incordarea principalelor grupe de muschi, pana la eliminarea contractiilor musculare si atingerea relaxarii

(Jacobson, 1938, in David, 2006, p.217). Acesta este unul dintre motivele pentru care invatarea relaxarii

conduce la reducerea stresului si a anxietatii, contribuind la sentimentul de bunastare al subiectului (Sultanoff,

Zalaquett, 2000).

Aceasta tehnica are o larga utilizare in psihoterapie, in special in cazul pacientilor anxiosi. Anxietatea este

unul dintre factorii declansatori, care mentin sau pot agrava simptomele astmului, lucru care confirma inca o

data efectele benefice pe care le poate avea aceasta tehnica de relaxare asupra astmaticilor. Tehnica implica

o serie de faze succesive, pornind de la relaxarea musculara si ajungand la cea psihica, avand o durata de

aproximativ 20-30 de minute. In pozitia sezut sau culcat pe spate, subiectului i se sugereaza contractarea si

relaxarea pe rand a diferitelor grupe musculare, constientizarea senzatiilor de contractare rafinand simtul

muscular. Aceasta succesiune contractie – relaxare a diferitelor grupe musculare conduce treptat la

extinderea relaxarii asupra intregului corp. Intr-o faza ulterioara, subiectul constientizeaza tensiunile

musculare reziduale provocate de starile afective, fiind condus treptat catre relaxarea psihica. Metoda este

foarte utila, subiectul invatand pe aceasta cale sa controleze tensiunile musculare ce apar in situatii care

determina trairi emotionale puternice si sa le reduca in mod voluntar, fapt care conduce la instalarea calmului

(Holdevici, Vasilescu, 1998, p. 19-20).

Aceasta tehnica de relaxare are la baza in special sugestii directe, insa Wilkinson (1993) considera despre

acestea ca sunt de evitat in cazul pacientilor astmatici, pentru ca a sugera unui astfel de pacient faptul ca nu

se sufoca, in momentul in care acest lucru este evident, poate avea un efect antiterapeutic (Holdevici, 2009,

p. 330).

Intr-un studiu realizat in anul 2002, autorii au ajuns la concluzia ca, dintre tehnicile de relaxare, cea in

urma careia s-au obtinut ameliorari vizibile ale simptomatologiei la pacientii cu astm bronsic este relaxarea

musculara (Huntley, White, Ernst, 2002).

Un alt studiu publicat in decembrie 2005 pe paciente diagnosticate cu astm bronsic aflate la varsta

adolescentei, a demonstrat eficacitatea tehnicii de relaxare musculara progresiva prin imbunatatirea

semnificativa indicatorilor FEV1 (forced expiratory volume in the first second) si PEF (peak expiratory flow)

(Nickela, Kettlera, Muehlbacher & all, 2005).

Efecte benefice semnificative asupra acelorasi doi indicatori s-au constatat si intr-un studiu publicat in anul

2006, realizat in Germania, asupra unui lot format din 64 de femei gravide diagnosticate cu astm si desfasurat

pe perioada a opt saptamani (Nickel, Lahmann, Muehlbacher, 2006).

1.3. Antrenamentul autogen Schultz

O alta tehnica de relaxare considerata a fi cea mai raspandita la ora actuala este antrenamentul autogen

Schultz. Antrenamentul autogen se utilizeaza in clinicile alergologice la pacientii diagnosticati cu astm bronsic,

inca din anul 1976, in combinatie cu exercitii de respiratie (Kostadinova, Vulcheva, 1990).

Aceasta metoda a fost dezvoltata de psihiatrul Johannes Schultz (1884-1970) in anul 1932. se invata usor

si dureaza relativ putin, fiind in acelasi timp bine fundamentata stiintific si verificata experimental si clinic.

Spre deosebire de metoda de relaxare Jacobson, antrenamentul autogen are la baza abordarea globala, de

ansamblu a personalitatii subiectului. In elaborarea antrenamentului autogen, Schultz a pornit de la hipnoza

fractionata a lui Oscar Vogt in cadrul careia subiectul era hipnotizat in mod repetat, apoi trezit, interogat cu

privire la starea sa si apoi rehipnotizat, crescand profunzimea transei. Autorul a observat ca, in stare

hipnotica, subiectii raportau in mod repetat reactii psihologice si fiziologice precum senzatii de greutate si

caldura in membre, modificari ale ritmului cardiac si respirator. Schultz a pornit de la premisa ca din moment

ce aceste reactii apar de fiecare data in mod spontan in stare de transa, pot fi induse si invers prin

concentrarea asupra lor. A observat de asemenea ca o atitudine relaxata si pasiva a subiectului faciliteaza

inducerea unei stari hipnotice prin intermediul exercitiilor standard, denumind aceasta stare, stare autogena

sau autogenerata (Holdevici, Vasilescu, 1998, p. 28).

Scopul acestei metode consta in obtinerea de catre subiecti a unor reactii psihofiziologice adecvate,

inlaturarea reactiilor si comportamentelor neadecvate si realizarea pe aceasta cale a unei eficiente personale

si sociale crescute. Efectele acestui tip de antrenament pot fi observate de subiecti inca din primele zile de

practica, acestia obtinand o serie de avantaje cum ar fi: odihna si relaxarea dupa efort, autorelaxarea,

reducerea anxietatii, autoreglarea functiilor autonome, reducerea durerii, intarirea eului, imbunatatirea

functiilor cognitive, cresterea autocontrolului voluntar. Avantajele antrenamentului autogen sunt bine

cunoscute in psihoterapia unor nevroze si afectiuni psihosomatice. Acesta poate fi utilizat ca insotitor al

tratamentului medicamentos in orice afectiune somatica, putand contribui la reducerea simptomelor si la

intarirea eului bolnavului. Trebuie mentionat insa faptul ca antrenamentul autogen are efecte benefice, insa nu

inlocuieste tratamentul corespunzator bolii respective.

Principiul de la care porneste aceasta metoda consta in inducerea unei decontractii generale a organismului

prin exercitii psihofiziologice. Antrenamentul autogen cuprinde doua cicluri de exercitii: ciclul inferior si ciclul

superior.

Ciclul inferior include exercitii de relaxare musculara, a sistemului cardiovascular, a sistemului respirator, a

zonei abdominale si a zonei capului, precum: exercitiul greutatii, al caldurii, exercitiul cardiac, respirator, al

plexului solar, al racorii fruntii (David, 2006, p.214).

Ciclul superior presupune practicarea ciclului inferior pentru o perioada de sase luni, pana la doi ani.

Exercitiile specifice acestei etape se pot practica dupa stapanirea celor din ciclul inferior, autorul considerand

ca insusirea exercitiilor din etapa a doua are loc intr-un interval de trei pana la sase ani, durata apropiata de

cea a unei psihoterapii psihanalitice clasice. Exercitiile pe care le invata subiectul in acest ciclu sunt, in linii

mari, urmatoarele: concentrarea pe culoarea preferata sau pe culori impuse de terapeut, pe obiecte concrete,

pe idei abstracte, trairea „sentimentului propriu” (subiectului i se sugereaza sa reproduca in interiorul sau

starea afectiva pe care isi doreste cel mai mult sa o traiasca), interogarea propriului inconstient. Realizarea

acestor exercitii presupune o buna stapanire a relaxarii de catre pacient si o indrumare adecvata din partea

terapeutului, cercetarile clinice demonstrand ca, aceste exercitii, aplicate incorect, pot genera perturbari

grave in sfera personalitatii.

In perioada de invatare a tehnicii se recomanda practicarea acesteia sub indrumarea unui specialist, cu o

frecventa de doua-trei ori pe saptamana, subiectul fiind instruit sa exerseze si acasa in intervale de cinci-

sapte minute, in absenta terapeutului utilizand o banda de magnetofon cu textul inregistrat. Aceasta tehnica

1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

4/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

poate fi aplicata individual sau in grupuri mici de sapte – zece persoane (Holdevici, Vasilescu, 1998, p. 36).

Un studiu publicat in 1975, efectuat pe un grup de 41 de pacienti diagnosticati cu astm bronsic, in care s-a

utilizat numai trainingul autogen, a relevat cresteri semnificative ale PEF (peak expiratory flow), mai mari

decat 15%, cresteri echivalente cu cele obtinute in general cu ajutorul bronhodilatatoarelor (Schaeffer,

Freytag-Klinger, 1975)

Efectele pozitive ale trainingului autogen au fost observate in urma realizarii de studii, in urmatoarele

afectiuni: migrene, hipertensiune arteriala, astm bronsic, tulburari somatoforme, anxioase, depresive si de

somn (Stetter, Kupper, 2002).

Intr-o lucrare de dizertatie publicata in anul 2007 s-a pornit de la observatia ca astmul este una dintre cele

mai comune boli cronice inregistrate in randul copiilor din Statele Unite, conducand la aproximativ 14,6

milioane de absentari de la scoala, restrangerea activitatilor de grup si a celor sportive. Cercetarile au

demonstrat ca simptomatologia astmului poate fi exacerbata de stres si anxietate, statisticile aratand ca unul

din trei copii diagnosticati cu astm, are asociata o tulburare anxioasa, acestia avand in consecinta si un nivel

scazut de calitate a vietii si efectueaza vizite mai dese la medic, decat pacientii care au numai astm bronsic.

Relaxarea si imageria mentala au fost utilizate cu succes pentru ameliorarea simptomelor de astm si a calitatii

vietii copiilor astmatici. S-a pornit de la premisa teoretica potrivit careia corpul si mintea au un efect important

asupra sanatatii si s-au analizat indicatori precum FEV 1 (forced expiratory volume in 1 second) si FEF 25-75

(forced expiratory flow 25-75) si nivelul anxietatii la trei elevi de liceu diagnosticati cu astm si tulburare

anxioasa. Relaxarea prin imagerie mentala s-a desfasurat pe un interval de 20 de minute, cu o frecventa de 3

sedinte / saptamana, timp de 4 saptamani. S-a constatat ca FEV 1 a crescut la toti participantii, FEF 25-75

numai la unul dintre subiecti, iar nivelul anxietatii a scazut la toti trei (Kapoor, 2007).

1.4. Antrenamentul prin biofeedback

Aceasta metoda a fost dezvoltata in anii ’60 in Statele Unite, iar parintele ei este considerat a fi psihologul

Neal Miller, care a observat in experimentele de laborator ca, stimuland centrii placerii din creierul soarecilor

si utilizand stimularea ca intarire, acestia au invatat cum sa-si controleze diverse manifestari, de la ritmul

cardiac pana la undele cerebrale (David, 2006, p. 219).

Cu alte cuvinte, prin aceasta metoda, subiectii receptioneaza informatia (feed-back) despre un aspect al

starii lor fiziologice si apoi incearca sa-si controleze si modifice aceasta stare (Atkinson, Atkinson, Smith,

Bem, 2002, p. 711).

In terapia astmului, biofeedback-ul era utilizat la inceput ca adjuvant eficient al relaxarii (Erskine-Milliss,

Schonell, 1981). Davis & all (1973) au fost primii care au studiat trainingul prin biofeedback, cu ajutorul

electromiografului, in terapia astmului bronsic, pe un lot format din 24 de copii cu varste cuprinse intre 6 si 15

ani diagnosticati cu astm moderat si sever. Lotul a fost impartit in trei grupuri, unul de control in care subiectii

au primi numai instructiunea de a astepta relaxati si doua experimentale carora li s-a aplicat relaxare

musculara progresiva Jacobson si biofeedback, respectiv relaxare Jacobson. La cei cu astm sever din ambele

grupuri experimentale nu s-au inregistrat cresteri semnificative ale PEF (peak expiratory flow), in timp ce la

cei cu astm moderat la care s-a aplicat si antrenament prin biofeedback, cresterea PEF a fost de doua ori mai

mare decat la subiectii care au primit numai relaxare musculara (la care cresterea a existat, insa fara a fi

semnificativa din punct de vedere clinic).

Bozzay a descris un caz ilustrativ al unui copil diagnosticat cu astm bronsic sever, in care a folosit reactia

electro-dermala si trainingul. Obiectivul sau era sa invete copilul sa isi controleze singur crizele de astm.

Astfel dupa ce a invatat copilul sa se relaxeze, i-a masurat reactia electro-dermala la confruntarea cu emotii

puternice generate de factorii stresori din mediu sau familie. Concluziile arata ca wheezing-ul s-a diminuat,

respiratia devenind mai usoara, in primele 15 minute de la debutul crizei (Bozzay, 1993).

Desi rezultatele obtinute cu ajutorul acestei metode ar putea aduce ameliorari semnificative pacientilor cu

astm bronsic, aceasta metoda nu se foloseste inca la o scara mai larga, sau ca metoda de sine statatoare de

tratament, ca urmare a costurilor ridicate ale echipamentului si a lipsei de entuziasm a cercetatorilor (Davis &

all, 1973)

1.5. Desensibilizarea sistematica

Starile emotionale puternice au fost considerate a fi un catalizator puternic in declansarea crizelor de astm,

iar invatarea controlarii acestora ca urmare a expunerii repetate in stare de relaxare, poate avea un efect de

scadere a simptomelor astmului. De asemenea, desensibilizarea sistematica poate avea o valoare terapeutica

deosebita in diminuarea nivelului anxietatii generate de criza si care altfel ar putea-o agrava. Subiectii carora

li s-a aplicat aceasta metoda, alaturi de antrenamentul asertiv si de relaxarea progresiva, au inregistrat

cresteri considerabile ale capacitatii de a-si gestiona starile emotionale negative generate de stimuli exteriori

nocivi si implicit ameliorari in simptomatologia astmului (Cooper, 1964).

1.6. Intarirea pozitiva

Cu ajutorul intaririi pozitive s-au inregistrat de asemenea rezultate deosebite in terapia astmului,

concretizate in cresterea FEV (forced expiratory volume). Khan impreuna cu colegii sai (1973) au efectuat un

studiu pe 10 copii cu astm in urma caruia au obtinut un astfel de rezultat. Un alt autor (Danker, 1975), a

obtinut rezultate contradictorii, neobservand cresteri ale FEV in urma utilizarii unor astfel de recompense.

Aceasta metoda a fost utilizata cu succes in schimb in gestionarea comportamentelor iatrogene sau nocive

pentru sanatate, cum ar fi tulburari ale comportamentului alimentar, beneficii secundare ale bolii sau

comportamente sociale inadecvate, in special in terapia astmului la copii. Intarirea pozitiva poate fi folosita

pentru a-i invata pe copii cum sa utilizeze corect dispozitivul pentru masurarea FEV, desi, pe de alta parte,

aplicarea in exces a acestei metode i-ar putea scadea eficienta.

Comportamentele nocive pot fi eliminate daca nu li se acorda atentie (Moore, 1965). De aceea, parintii nu

trebuie sa acorde o prea mare atentie tusei copilului, pe care acesta din urma o foloseste tocmai pentru a le

castiga simpatia. Cea mai buna solutie in aceasta situatie este tacerea pentru a evita intarirea

comportamentelor indezirabile.

1.7. Self-management

1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

5/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

Scopul acestei metode este de a ajuta subiectii sa isi dezvolte deprinderile si competentele necesare pentru

a-si gestiona eficient trairile si comportamentele. In primul rand, astmaticul trebuie sa isi insuseasca

informatiile medicale si elementele comportamentale specifice si sa le adapteze la propriile abilitati,

experiente si expectatii in ceea ce priveste controlul asupra bolii. In al doilea rand, deprinderile invatate

trebuie folosite pentru a controla crizele de astm, mai exact, trebuie invatate strategii de rezolvare de

probleme si utilizate eficient pentru a elimina sursele generatoare de stres. In al treilea rand, pacientul trebuie

sa invete tehnici specifice de a face fata agentilor stresori din exterior.

1.8. Metoda Buteyko

Buteyko este o tehnica de respiratie ce are la baza teoria medicului ucrainean Konstantin Pavlovich

Buteyko si este practicata indeosebi in Rusia, Australia si Noua Zeelanda pentru imbunatatirea functiilor

respiratorii, indeosebi in astm si emfizem pulmonar. Aceasta porneste de la ideea ca in fluxul sangvin al

astmaticului este o cantitate prea mare de oxigen si una insuficienta de dioxid de carbon. El sustine ca

organismul nu poate metaboliza oxigenul decat cu ajutorul unei cantitati corespunzatoare de dioxid de carbon

si ca dezechilibrarea acestei balante conduce la cresterea numarului de astmatici.

Exercitiile constau in scaderea profunzimii, dar si a frecventei respiratiei si realizarea de pauze din ce in ce

mai mari intre ciclurile respiratorii, putand merge si pana la 40 de secunde. Tot pentru a evita

supraoxigenarea, autorul recomanda respiratia mai degraba pe nas decat pe gura. Tinerea respiratiei

conduce la cresterea cantitatii de dioxid de carbon in sange care produce bronhodilatatie (GINA, 2002).

Aparatorii acestei tehnici sustin ca datorita descoperirii ei, astmaticii pot abandona bronhodilatatoarele si

trai astfel o viata fara medicamente. Scepticii considera pe de alta parte ca exista prea putine dovezi care sa

ii ateste eficienta.

1.9. Alte tehnici comportamentale utile in terapia astmului bronsic

1. Modificari in ceea ce priveste medicatia, dieta, stilul de viata.

• Pacientii consuma medicamentele prescrise pentru a-si ameliora starea, insa cu timpul, acestea nu mai au

efecte benefice, putand din contra genera efecte secundare nocive la nivelul altor sisteme ale organismului

sau dependenta. Actiunea de a lua medicamente pentru afectiuni somatice inexistente, indreapta atentia

pacientului catre boala si ii intareste convingerea ca o are, lucru care conduce la cresterea anxietatii acestuia,

creandu-se astfel un cerc vicios. Pe de alta parte, pacientul poate trai cu iluzia ca daca din proprie initiativa

creste doza de medicament, acest lucru poate conduce la ameliorarea simptomelor, aceasta actiune fiindu-i

din contra nociva sau fatala.

• In ceea ce priveste dieta, trebuie inlaturate alimentele sau substantele care pot produce tulburari (ex.:

tulburari de somn produse de cofeina) sau reactii alergice ( urticaria, angioedemul, astmul bronsic) si trebuie

evitate excesele de care pacientii pot sa nu fie constienti sau se pot jena sa le recunoasca (excesul de alcool,

tutun, cafea, etc.)

• Hiperprotectia si exagerarea in ceea ce priveste curatenia – premise negative in pentru dezvoltarea

sistemului imunitar la copii. Un studiu publicat in 2002 in "The New England Journal of Medicine" si efectuat pe

un lot de 812 copii cu varste cuprinse intre 6 si 13 ani, din zonele rurale ale Austriei, Germaniei si Elvetiei,

releva faptul ca nivelul endotoxinei identificate in probele de praf luate din saltelele pe care dormeau copiii

coreleaza negativ cu aparitia polinozei si astmului atopic. Cu alte cuvinte, parintii nu trebuie sa inceteze sa

mai aiba grija de igiena copiilor lor, insa nici nu trebuie sa exagereze in a-i proteja de murdarie, pentru ca

risca, astfel, ca sistemul imunitar al acestora sa nu se dezvolte eficient, astfel incat sa ii poata apara de boli

(Braun-Fahrländer, Riedler, Herz & all, 2002).

2. Automonitorizarea si experimentele in sfera comportamentala sunt utile la pacientii astmatici, adesea

cuprinsi de panica, indiferent daca le sunt obstruate caile respiratorii sau nu. Atacurile de panica sunt urmate

de obicei de o criza de astm severa, fiind necesara in acest caz tratarea atacului de panica si determinarea

pacientului sa realizeze diferenta dintre un atac de panica si o criza de astm (Holdevici, 2000a, p. 264).

2. Hipnoza in terapia astmului bronsic

Mahler-Longhnan si col. (1962) subliniaza necesitatea utilizarii hipnozei la pacientii carora le-a fost pus

diagnosticul ferm de astm. Hipnoza poate contribui la reducerea anxietatii si tensiunii legate de problemele

respiratorii, la intarirea ego-ului, la cresterea increderii in propriile posibilitati de a face fata problemei,

precum si la reducerea dependentei de corticoizi.

Conform lui Gibson si Heap (1991), hipnoza poate avea trei directii principale de aplicare in tulburarile

psihosomatice, respectiv:

1. renuntarea la deprinderile gresite (ex. consum abuziv de alcool, tutun, droguri);

2. reducerea simptomelor si gestionarea unor afectiuni medicale;

3. reducerea durerii si a disconfortului produs de anumite proceduri medicale prin inducerea anesteziei.

Granita dintre minte si corp nu este fixa. Cu alte cuvinte, mintea poate modifica sau influenta practic orice

functie fiziologica, de la presiunea sangelui pana la producerea de anticorpi. Desi putini oameni stiu sa

realizeze aceste lucruri in mod constient, mintea inconstienta isi da seama deseori cum sa o faca atunci cand i

de ofera ocazia. Oricine este cu adevarat interesat de folosirea hipnozei pentru a trata afectiunile

psihosomatice, precum ulcerul, astmul, colita, artrita, migrenele, etc., ar trebui sa consulte „Psiho-biologia

vindecarii minte- corp” de Ernest. L. Rossi (1986). Rossi trateaza acest subiect incluzand si o discutie

amanuntita despre legaturile minte – corp si o descriere detaliata a metodei lui unice de hipnoza pentru

gasirea solutiilor inconstiente. In esenta, abordarea lui implica o cerere relativ directa adresata inconstientului

de a gasi solutiile cele mai bune si resursele pentru a rezolva problema existenta. Aceasta cerere este urmata

de o pauza de asteptare, pentru a-i acorda timp inconstientului sa semnaleze descoperirea unei solutii. Daca

aceasta strategie, se poate utiliza cu succes o unei abordare metaforice sau una paradoxala.

S-a constatat faptul ca multe afectiuni respiratorii de natura alergica pot fi tratate cu succes cu ajutorul

hipnoterapiei, iar tratamentul este mai usor si cu rezultate mai rapide in faza acuta a bolii, cand aceasta nu s-

a cronicizat inca. Din pacate, majoritatea pacientilor care se prezinta la psihoterapie sufera de o afectiune

cronica. Rezultatele favorabile ale hipnoterapiei in bolile alergice respiratorii se obtin ca urmare a relaxarii si

reglarii ritmului respirator care devine calm si egal si prin invatarea de catre subiect a respiratiei complete,

abdominale. In cazul bolilor alergice de natura dermatologica, care deseori sunt asociate celor respiratorii,

rezultatele benefice ale hipnoterapiei s-ar putea explica prin relatia dintre piele si sistemul nervos, datorita

originii embrionare ectodermice comune. In plus, pielea realizeaza contactul atat cu mediul interior, cat si cu

cel exterior organismului (Holdevici, I., 2004). Ca regula generala insa, cu cat transa este mai profunda, cu

atat rezultatele obtinute sunt mai rapide si de mai lunga durata.

Hipnoterapia se aplica in asociere cu tratamentul specific, un prim obiectiv al acesteia fiind terapia de

suport, terapeutul dand pacientului sugestii directe in timpul transei si posthipnotice de reducere a anxietatii si

tensiunii legate de simptom, intarire a Eu-lui, crestere a increderii in propriile posibilitati de a face fata

simptomului, la care adauga substitutia simptomului si, atunci cand este cazul, hipnoanaliza. Trebuie sa tina

seama insa si de beneficiul secundar al simptomului si terapeutul sa nu-l lipseasca pe pacient de mecanismul

sau de aparare, sugerandu-i faptul ca simptonul se reduce treptat. Astfel, in cazul unui pacient cu astm

bronsic, nu i se sugereaza pacientului ca nu mai simte senzatia de sufocare, acest lucru fiind absurd, insa i se

pot da sugestii indirecte de tipul: „Indiferent ce senzatie ai in acest moment, vei constata ca ea te supara din

ce in ce mai putin”, „Pe masura ce secundele, apoi minutele se scurg, te relaxezi tot mai mult si mai mult,

bronsiile incep sa se dilate, lasand tot mai mult aer sa treacp si sa isi urmeze cursul firesc”. Este foarte

important insa ca tratamentul sa-i ofere subiectului o explicatie logica pentru ameliorarea sau disparitia

simptomului, explicatie ce poate fi construita de psihoterapeut in colaborare cu medicul specialist.

O abordare psihoterapeutica de baza a simptomelor psihosomatice este aceea de a demonstra clar si fara

echivoc cum pot fi acestea mentinute sub control prin procesele psihologice. O asemenea demonstratie

distruge prejudecatile privind natura organica a problemei si pune de obicei pacientul in contact cu

psihodinamica problemei. Rees (1956), in urma unei cercetari realizate pe un numar de 441 de subiecti

astmatici, a gasit urmatorii factori etiologici: cauzele psihologice sunt importante in proportie de 70%, infectiile

in proportie de 68%, iar agentii alergogeni in proportie de 36% (in Holdevici, 2001, p.265; 2009, p.329).

Dupa aflarea cauzelor crizei, terapeutul poate administra urmatoarele sugestii (Hartland, 1979): “ De la o zi

la alta, pieptul tau va deveni si mai puternic, respiratia tot mai usoara, tot mai relaxata. Muschii pieptului vor

ramane relaxati, astfel incat aerul va putea patrunde cu usurinta in plamanii tai. Va disparea treptat

incordarea din zona pieptului, astfel incat respiratia va deveni tot mai usoara, din ce in ce mai usoara. Daca

vei simti cumva o cat de mica senzatie de sufocare sau vei avea respiratia mai scurta, nu te vei speria sau

ingrijora ca va veni criza, pentru ca eu te voi ajuta s-o opresti. Chiar daca apare o senzatie de sufocare, te

vei aseza pe un scaun si vei lasa muschii bratelor si picioarelor cat mai moi posibil. Vei inchide ochii si iti vei

imagina ca esti cu mine in cabinet si ma asculti. Vei apasa usor cu palmele partea de jos a pieptului si vei

simti ca muschii pieptului se relaxeaza si permit aerului sa treaca liber, astfel ca, in cateva minute, respiratia

va deveni tot mai usoara si mai usoara.”

Deoarece factorii psihologici au o importanta atat de mare in etiologia crizelor de astm, hipnoterapeutul

trebuie sa investigheze o serie de aspecte legate de istoria vietii pacientului, inainte de construirea demersului

terapeutic, pe baza carora isi va face o idee clara asupra stilului de viata si problemelor cu care se confrunta

acesta (Holdevici, 2009, p. 329):

- familia - relatiile cu familia de origine si intre membrii acesteia;

- rezultatele scolare si adaptarea in colectiv;

- situatia maritala – relatia cu membrii familiei actuale-sot, copii; dificultati legate de viata casnica (de

exemplu, unii astmatici sunt nevoiti sa restrictioneze anumite activitati casnice legate de curatenie care ii pun

in contact cu alergeni sau ii supun la efort deosebit, aparand necesare implicarea celorlalti membri ai familiei

in aceste activitati, ca si gestionarea sarcinilor si impartirea rolurilor)

- situatiile de doliu, pierdere mai recente;

- cercul de relatii in plan socio-profesional, relatiile cu colegii, sefii;

- antecedente clinice, imbolnaviri, infectii, probleme respiratorii, diagnostice psihiatrice.

Milton Erickson descrie cazul unei paciente care a venit la psihoterapie cu convingerea ca astmul sau are

exclusiv cauze somatice legate de conditiile meteorologice nefavorabile si care in transa hipnotica a declansat

o criza de astm ca urmare a sugerarii de catre terapeut a primirii unor scrisori de la tatal sau in relatie cu

care traise o mare dezamagire (Erickson, Rossi, 1979, p.210-213). In acest caz, Erickson a utilizat surpriza,

exceptia si confuzia pentru depotentializarea constiintei in legatura cu convingerea pacientei privind originea

somatica a crizelor sale. Vom descrie in continuare acest caz, asa cum il prezinta autorii mentionati mai sus:

Studiu de caz. “Doamna G., in varsta de 35 de ani, casatorita de 10 ani, cu un copil de 9 ani, a solicitat o

consultatie psihiatrica. Acest lucru era in semn de protest fata de diagnosticarea repetata de catre diferiti

alergologi cu astm bronsic cronic care se manifesta in intervalul noiembrie - aprilie, al fiecarui an in ultimii

zece ani si care era in mare masura determinat psihologic. Istoria pertinenta obtinuta de la pacienta era ca

bucuria nuntii a fost urmata in urmatoarele doua zile de lung asteptata moarte a mamei sale, tintuita la pat de

boala. Mama nu a lasat nici un testament, dar, ca un cadou de nunta pentru fiica ei, a obtinut de la sotul ei o

promisiune solemna ca, atunci cand ea va muri, el va pune la dispozitie fiicei jumatate din ferma pe care o

detinea si daca va dori, se va putea retrage pe jumatatea lui.

Dupa funeralii, tatal i-a spus ca promisiunea lui fata de sotie era o neintelegere si ca ea va primi doar

jumatate din venitul anual pana cand el va muri, cand ea urma sa primeasca tot. Ea si sotul suparati au luat

decizia de a pleca si a locui in alta regiune a tinutului. In urmatoarele doua luni, cuplul s-a impacat cu tatal si

au initiat o corespondenta prieteneasca la sfarsitul lunii octombrie. Tatal a raspuns si prima scrisoare a lui a

gasit-o pe fiica sa cazuta la pat, cu o raceala puternica. Insanatosirea ei s-a produs lent, si acest lucru a fost

pus pe seama unei reactii pulmonare la impuritatile din atmosfera, dar cu ajutorul vremii calde s-a vindecat.

In luna iunie s-au mutat la San Fernando Valley, dar in noiembrie, probabil din cauza cetii, astmul a reaparut,

si a durat pana in mai. In iunie s-au mutat la San Francisco, dar astmul a reaparut in noiembrie si a persistat

pana in mai. Mutarile ulterioare au fost fara folos. Oriunde se duceau astmul reaparea in noiembrie si

disparea in mai.

Ancheta privind activitatea tatalui, a dezvaluit faptul ca el a continuat sa muncesca la ferma sezonier.

Planta, cultiva si aduna recolta. Dupa ce realiza aceste lucruri, transfera intreaga conducere a fermei catre un

angajat si isi petrecea iarna intr-un oras oarecum departat in liniste si confort. Odata cu sosirea primaverii, el

se intorcea la ferma si muncea din greu pana cand recolta era stransa. Intrebarile imediate privind frecventa

scrisorilor tatalui au scos in evidenta faptul ca vara era tot timpul prea ocupat si lasa scrierea scrisorilor

pentru timpul liber de pe perioada iernii. Pacienta a sfarsit prin a recunoaste o posibila conexiune intre astm si

1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

7/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

scrisorile saptamanale ale tatalui ei.

A fost intrebata daca era dorinta ei de a avea o dovada scrisa a faptului ca astmul ei era psihogen sau

organic. Ea a raspuns ca, in orice caz, ar fi mult mai linistita, dar a adaugat ca era indiscutabil organic atata

vreme cat a debutat cu o raceala, s-a agravat de la impuritatile atmosferice din orasul minier si aparea doar

in sezonul friguros. Mai mult, simptomele dispareau odata cu sosirea sezonului cald. De asemenea, trebuia sa

aiba o cauzalitate organica, pentru ca de zece ani nu a avut nici un atac vara si ea era aceeasi persoana din

punct de vedere psihologic, atat iarna cat si vara. Spunea ca hipnoza ar fi utila in diagnosticare si a consimtit

sa fie hipnotizata.

S-a dovedit a fi un subiect excelent, care dezvolta o transa profunda foarte usor. I s-au transmis sugestii

posthipnotice. Apoi a fost instruita ca pe parcursul transei, la un anume semn (cand terapeutul lovea cu

creionul de trei ori in masa) ea sa rezolve o sarcina din memorie, cea mai importanta sarcina, care va fi

prezentata la momentul potrivit. Ea a fost de acord sa urmeze toate instructiunile si, de asemenea, sa

adoarma instantaneu ori de cate ori aparea un semn specific (cand bricheta era lasata sa cada in suportul

sau). I s-a sugerat o amnezie comprehensiva privind experienta transei. Dupa cateva observatii ocazionale, i

s-au pus mai multe intrebari privind posibilitatea de a avea crize de astm din timpul verii. A fost mult mai

categorica in negarea acestora.

I s-a sugerat ca atunci cand ceasul va indica 2.17 PM, ea isi va aminti ca este o zi de 8 iulie foarte

calduroasa in Phoenix, Arizona. A fost intrebata daca se gandea ca va suferi un atac sever de astm exact la

2.37 PM. Ea a considerat aceasta idee ca fiind ridicola. A fost asigurata de catre terapeut ca daca astmul ei ar

fi psihogen, acest lucru ar fi fost posibil si probabil. Oricum, daca ai fi fost organic, nu ar fi trebuit sa ii fie

teama. Oarecum nehotarata, ea se astepta la o prezentare mai amanuntita, dar terapeutull ii orienta atentia

numai catre ceas. La 2.25 PM a intrebat-o daca se simtea confortabil. Ea a raspuns ca era mai degraba

confuza, pentru ca privitul ceasului nu putea sa o ajute cu nimic. La 2.34 comentariul a fost ca doar 3 minute

au ramas pana la momentul in care urma sa aiba sau nu o criza de astm. Ea doar a zambit ca raspuns. La

2.37 s-a intors spre terapeut. Imediat terapeutul a lovit cu creionul de trei ori in masa (acesta a fost semnalul

pentru a-si aminti sugestia posthipnotica) si i-a spus: “Aminteste-ti in intregime, complet, ceea ce ai simtit

atunci cand ai citit oricare dintre scrisorile trimise de tatal tau, ca si cand ai citi-o acum!” S-a declansat o

criza violenta de astm.

In timpul acestui atac, i s-a spus: Este o zi calda. Este 8 iulie. Este vara. Nu sunt nori, praf sau frig. Nu ai

avut nici o infectie prelungita. Ai un atac de astm sever. A inceput la 2.37, 20 de minute dupa ce am spus ca

s-ar putea declansa in aceste conditii numai daca ar fi psihogen. Se va opri cand voi spune asta. Este

psihogen! Il vei elimina la 2.45 sau la 2.47, pentru ca poti. Poti vedea aceasta bricheta? Asta e tot ce a ramas.

Nu e nici medicina, nici magie. Dar cand fac un anumit lucru cu ea, criza ta se va opri. Priveste cu atentie! Fii

sigura ca stii acum cu adevarat ca astmul tau este psihogen. Acum priveste. Bricheta a fost lasata sa cada in

suportul sau. A urmat o transa profunda si i s-a sugerat sa intre intr-un somn adanc, confortabil si sa se

trezeasca apoi eliberata de astmul sau si cu o amintire completa a tot ceea ce s-a intamplat. Avea sa ii

povesteasca terapeutului ce isi amintea.”

In general, in cazul pacientilor psihosomatici, exista o perioada in care acestia consulta un numar mare de

medici, negasind o cauzalitate organica a suferintei lor, specialistii identificand natura psihogena a afectiunilor

respective. In momentul in care ajunge la psihoterapeut, pacientul psihosomatic este in general tensionat si

confuz, afirmand cu convingere ca simptomele sale sunt de natura somatica. Prin prezentarea variantei

psihogene, se creeaza la nivelul pacientului confuzia prin introducerea unui nou cadru de referinta care

conduce la depotentializarea cel putin partiala a ideii initiale a acestuia cu privire la natura organica a

problemei sale. Prin intermediul transei hipnotice, terapeutul a determinat eliberarea de rezistentele cadrului

constient si i-a demonstrat pacientei cum inconstientul ii poate controla comportamentul, prin declansarea

crizei de astm, desi pacienta se afla intr-un sezon cald, prin simpla amintire a reactiilor emotionale avute in

timpul citirii scrisorilor primite de la tatal sau. A creat pacientei expectatia de a declansa o criza de astm in

aproximativ 20 de minute si apoi a lasat inconstientului timp pentru a realiza acest lucru, insa a stabilit si o

masura de siguranta, instruind pacienta sa adoarma – sa intre in transa – la semnul terapeutului, pentru a

atenua orice comportament sau proces simptomatic care tinde sa scape de sub control, in acest caz criza de

astm.

Dupa povestirea de catre pacienta a istoriei cazului, terapeutul a identificat caracterul psihogen al crizelor

pacientei, combatand astfel cu argumente reale convingerea pacientei de a avea o afectiune organica. In

afara contextului de viata al pacientei, orice medic specialist alergolog ar fi putut diagnostica un astm bronsic

cronic sezonier. Odata constientizat factorul declansator al crizelor, respectiv o reactie emotionala la primirea

scrisorilor tatalui si nu un alergen, acestea au disparut. Hipnoza ericksoniana poate da rezultate foarte bune in

cazul bolilor alergice psihogene, schimbarea terapeutica realizandu-se la nivel inconstient, acolo unde este

generat si simptomul, pacientul fiind eliberat astfel de cenzurile si rezistentele constientului.

Copiii cu astm bronsic se caracterizeaza prin faptul ca sunt foarte receptivi la hipnoza (mai eficienta dupa

varsta de 6-7 ani), foarte inteligenti, anxiosi, dependenti, neincrezatori in fortele proprii si adesea unici la

parinti. Atitudinea hiperprotectiva si anxioasa a parintilor accentueaza sentimentele de insecuritate,

conducand la cresterea anxietatii si accentuarea simptomelor. Pe de alta parte, relatiile conflictuale din familie

sau respingerea copiilor, ca si rivalitatea si agresivitate refulata aparute consecutiv nasterii unui frate sau unei

surori, au aceleasi efecte (Holdevici, 2009, p. 330).

I. Holdevici prezinta urmatorul scenariu care poate fi utilizat in hipnoterapia copiilor cu astm, dupa

inducerea transei (2009, p. 331):

„Datorita acestei relaxari profunde, saptamana viitoare te vei simti din ce in ce mai bine, tot mai bine cu

fiecare zi. De la o zi la alta, pieptul va deveni tot mai puternic, sufocarile tot mai rare, tot mai rare. Respiratia

va deveni tot mai usoara, tot mai placuta. Vei deveni mai linistit, mai calm, mai putin nervos, mai putin

speriat, mai putin necajit. Cu fiecare zi ce trece vei avea tot mai multa incredere in tine, te vei simti tot mai

aparat, tot mai capabil sa stai pe propriile picioare, sa te descurci singur la scoala si acasa fara teama, griji,

nesiguranta”.

La adulti, astmul se instaleaza in general dupa perioade de stres si incordare. Ca urmare a faptului ca

majoritatea astmaticilor au personalitate de tip dependent, este foarte important ca psihoterapia sa contina

sugestii de intarire a Eului si autonomiei subiectilor. La femei, crizele apar fie premenstrual, fie ca urmare a

unei frici inconstiente de sarcina sau din contra, din punct de vedere psihanalitic, din dezamagirea acestora

legata de faptul ca nu au ramas insarcinate.

S-a reprosat hipnozei faptul ca accentueaza dependenta dintre subiect si terapeut, ceea ce face ca ori de

cate ori pacientul se afla intr-un impas, el trebuie sa se adreseze specialistului pentru a-l ajuta sa isi rezolve

problema. Pentru a evita acest lucru si pentru a incuraja in acelasi timp independenta si autonomia

pacientului, hipnoterapia moderna pune tot mai mult accent pe autohipnoza, adica pe hipnoza indusa de

subiectul insusi (Holdevici, Vasilescu, 1998, p.143). Astfel, pacientii pot invata cum sa previna singuri criza.

Interesul fata de utilizarea hipnozei la pacientii cu tulburari psihosomatice a crescut foarte mult in ultimele

1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

8/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

decenii ale secolului trecut in SUA si Marea Britanie (Wilkinson, 1981). Un studiu realizat de Maher-Loughnan

si colab (1962) pe o perioada de sase luni, a demonstrat eficienta si superioritatea autohipnozei in scaderea

frecventei si a severitatii simptomelor la 27 de pacienti diagnosticati cu astm bronsic, fata de cei 28 de

subiecti din lotul de control la care s-a utilizat un bronhodilatator nou aparut.

Un alt studiu realizat in cadrul Asociatiei Britanice pentru Tuberculoza (1968), cu durata de un an, pe 252

de astmatici a demonstrat importanta utilizarii autohipnozei pentru ameliorarea simptomelor la 59% dintre

pacienti, in comparatie cu rezultatele obtinute in cadrul lotului de control la care s-au utilizat tehnici de

relaxare si respiratie, iar imbunatatiri s-au constatat la numai 43% dintre subiecti. Imbunatatirile au aparut pe

parcursul intregului an, la ambele grupuri, in special in ultimele sase luni si mai ales la femei (in Wilkinson,

1981, p. 527).

Bircher (1999) a realizat un studiu pe 52 de pacienti alergici la polen, de-a lungul a doua sezoane de

aparitie a polenului, aplicand aceasta metoda pentru a constata ameliorari ale simptomelor sau reducerea

tratamentului medicamentos. Rezultatele nu au fost semnificativ diferite statistic, insa s-au inregistrat mici

imbunatatiri. Din punct de vedere metodologic, concluziile acestui studiu sugereaza faptul ca in cercetarea

clinica, o comparatie intre grupuri experimentale poate ascunde unele efecte terapeutice semnificative care

apar la nivel individual.

M. Hunter (1988) prezinta un scenariu de antrenament mental pentru vindecarea incununata de succes,

care poate fi utilizat catre finalul tepariei, pentru mentinerea rezultatelor obtinute, atat la astmatici, cat si

pentru pacienti cu alte tulburari psihosomatice: „In ultimele saptamani ati invatat foarte multe despre modul

cum lucreaza corpul si mintea dumneavoastra. Ati descoperit, mai ales, ce mult poate fi influentata

functionarea organismului atunci cand exista o comunicare si un schimb de informatii intre subconstient si

organism. Va este clar, de asemenea, cat de important este sa transmiteti organismului mesajul referitor la

refacerea sanatatii. Vom transmite astazi impreuna cateva mesaje pozitive intr-o maniera foarte simpla si

practica. Asezati-va intr-o pozitie comoda si intrati in hipnoza pana la acel nivel care este potrivit pentru

dumneavoastra astazi. In sedintele anterioare am afectat un anumit timp trecerii in revista a evenimentelor

trecute care v-au adus in starea actuala pentru a incheia cu acest trecut si a-l da la o parte. Am consumat un

anumit timp si pentru a recastiga sentimentul vitalitatii si starea de bine interior. Astazi a sosit momentul sa

ne ocupam de viitor, sa ne proiectam in viitor, in acea perioada cand o sa va simtiti mult mai bine si o sa va

bucurati de lucrurile bune care va asteapta. Atunci cand veti simti atingerea degetului meu pe frunte

deplasati-va in viitor, in perioada in care va veti simti bine, cand simptomele dumneavoastra vor disparea. V-

ati atins scopul recastigand sentimentul de bine al corpului si mintii. Bucurati-va sa traiti senzatia de energie si

de vitalitate. Lasati constientul sa devina o parte a mintii, trupului si sufletului, vedeti-va si auziti-va pe

dumneavoastra insiva. Simtiti cum va bucurati de viata, realizand toate acele lucruri care va fac placere.

Ganditi-va la hobby-ul dumneavoastra, imaginati-va ca va plimbati pe faleza, pe o carare care trece printr-o

padure sau ca dansati, ca va aflati la o petrecere. Ganditi-va ca v-ati intors de la serviciu si faceti o treaba

buna pentru ca acum puteti sa va concentrati foarte bine, intrucat vechile simptome nu va mai deranjeaza.

Traiti senzatia minunata de bine. Petreceti mai mult timp proiectandu-va in viitor si traind starea de bine fizic

si psihic. De fiecare data cand va aflati acolo trimiteti mesaje puternice, pozitive subconstientului si, prin

intermediul acestuia, corpului dumneavoastra. Vizitati locul si timpul acela din viitor de mai multe ori in

urmatoarele zile si saptamani atunci cand practicati autohipnoza acasa. De fiecare data cand realizati acest

lucru va reafirmati si va reintariti forta care va face sa va simtiti bine. Atunci cand veti reveni in aceasta

camera, veti iesi din hipnoza in maniera dumneavoastra caracteristica” (Hunter, 1988, in Holdevici, 2009, p.

351-352).

Hunter (1988) propune si o alta tehnica de utilizare a imaginatiei dirijate in scop de vindecare. Iata

instructajul administrat pacientilor: „Toate fiintele vii, plante sau animale au in comun, printre altele si faptul

ca poseda in interiorul lor o incredibila capacitate de auto vindecare. Daca va amintiti de un animal ranit sau

de o planta lovita, veti fi convinsi de adevarul spuselor mele. Animalul isi linge ranile si se vindeca singur, iar

plantei ii cresc noi crengute si frunze. Si dumneavoastra posedati aceasta uimitoare capacitate, aveti aceasta

energie vindecatoare in forul dumneavoastra launtric. Intrati in hipnoza si coborati in interiorul fiintei

dumneavoastra, unde se afla sursa acelei energii vindecatoare. Constientizati sursa energiei care vindeca si

care isi are originea chiar in interiorul propriei fiinte. Imaginati-va ca adunati acea energie si o dirijati spre

acea parte a corpului care va pune probleme. Intuitia este cea care trebuie sa va spuna unde este bine sa

trimiteti energia respectiva. Fiecare om are notiunea sau imaginea sa personala in legatura cu energia

vindecatoare. Pentru mine, de pilda, ea seamana cu o lumina, cu un fel de raza de soare pe care o pot diriija

in orice parte a corpului doresc. Este o lumina galben-aurie care inconjoara si scalda zona bolnava sau lovita.

Descoperiti propria imagine sau notiune cu privire la energia interna vindecatoare. Localizati-o in profunzimea

fiintei dumneavoastra si dirijati-o acolo unde corpul are nevoie de ea. Acum cautati sa simtiti cum procesul de

vindecare incepe sa se produca in interiorul corpului.

Simtiti cu adevarat cum procesul de vindecare lucreaza in interiorul corpului. Dirijati energia vindecatoare in

acele zone ale corpului care au nevoie de ea. Uneori veti fi surprinsi de faptul ca ati ales in mod intuitiv o

parte a corpului la care nici nu v-ati gandit pana atunci. Stiind insa ca subconstientul poseda mai multe

informatii decat mentalul dumneavoastra constient, acordati-i incredere si trimiteti energia in acea parte a

corpului pe care o alegeti pe baze intuitive. Acum lasati imaginatia dumneavoastra sa creeze o imagine

asupra modului in care se prezinta partea bolnava sau ranita a corpului dumneavoastra. Creati imaginea si

modalitatea sau modalitatile senzoriale care va convin: vizuala, kinestezica, auditiva. Imaginea trebuie sa fie

plastica, <asa cum ar fi aparut ea intr-un atlas de anatomie. Desigur, la unele persoane, componenta vizuala

va fi completata cu cea kinestezica si/sau auditiva. Creati o imagine cat mai vie, cat mai detaliata. Plasati

dupa aceea imaginea undeva intr-o zona laterala a campului constiintei. Apoi incepeti sa creati o alta imagine

- imaginea vindecarii, a convalescentei, a refacerii. Aceasta imagine va ilustra modul in care se va prezenta

corpul dumneavoastra atunci cand va veti simti din nou bine. Creati imaginea propriei vindecari in culori cat

mai variate, cu cat mai multe detalii. Pentru unii subiecti, imaginea va fi realista, pentru altii ea poate capata

un caracter simbolic. Plasati noua imagine creata peste cea veche. Sarcina dumneavoastra consta in

inlocuirea noii imagini cu cea veche>. Unii subiecti isi pot imagina ca suprapun pur si simplu noua imagine

peste cea veche, de parca ar fi un alt diapozitiv care il inlocuieste pe cel proiectat anterior. Alte persoane isi

pot imagina, de pilda, ca deseneaza o noua imagine care o inlocuieste pe cea veche. Cand practicati

autohipnoza acasa, lucrati permanent pentru a intari imaginea ce reflecta situatia in care vindecarea s-a

produs deja. Cu cat veti lucra mai mult, cu atat mesajul pe care il veti transmite subconstientului va fi mai

puternic. Acest mesaj va suna astfel: <Eu pot sa ma fac bine. Ma aflu deja pe calea vindecarii>” (Hunter,

1988, in Holdevici, 2009).

3. Muzicoterapia in ameliorarea astmului bronsic

Muzica a fost si este o componenta culturala importanta a societatii din cele mai vechi timpuri. Aceasta este

1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

9/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

unica prin aceea ca este nu numai o modalitate culturala de exprimare, cat mai ales prin faptul ca poate

influenta intr-o masura importanta sanatatea umana. Maranto (1993) povesteste cum muzica era utilizata inca

din Egiptul antic sub forma unor incantatii vindecatoare si pana in prezent la investigatiile empirice privind

raspunsuri fiziologice sau psihologice la ascultarea muzicii. Florence Nightingale (1860 / 1969) recunoaste de

asemenea puterea muzicii asupra sanatatii si mentioneaza efectele diferitelor tipuri de muzica, de pilda ale

ariilor muzicale care au ca tematica vantul sau aerul cu sunete continui.

Pentru medicina, care utilizeaza muzica in scop terapeutic, este importanta analiza efectului muzicii asupra

organismului uman, sistematizat de Raoul Rousseau ca fiind exercitat asupra a trei planuri individuale:

senzorial, afectiv, intelectual (Iamandescu, 2004, p. 68).

Psihoterapia prin muzica integreaza cele trei elemente esentiale ale muzicii, precum ritm, melodie si

armonie, cu obiective terapeutice specifice referitoare la cunoasterea de sine, constientizarea senzatiilor

corporale, a emotiilor, autoexprimare si comunicare. Inca inainte de a ne naste, din a 16-a saptamana de

sarcina, anumite zgomote interne, precum bataile inimii, curgerea sangelui, dar si cele exterioare, ne

influenteaza puternic, iar organismul invata sa reactioneze la ele. Tensiunea pulsul, respiratia, sunt influentate

de ritm si de anumite lungimi de unda. In urma efectuarii de masuratori, medicii au constatat ca nivelul

hormonilor stresului, adrenalina si cortizolul, pot fi coborate cu 20% cu ajutorul unei muzici romantice sau

cerebrale. De asemenea, femeile suporta mult mai usor durerile nasterii, iar pacientii care asculta muzica in

intervalul preoperator au nevoie de 50% mai putine calmante, iar in timpul interventiei chirurgicale au un

nivel al hormonilor de stres mult mai redus (Iamandescu, 2008, p.306*). Meloterapia are efecte pozitive si

asupra hipertensiunii arteriale, oboselii, afectiunilor coloanei vertebrale, dar si asupra abilitatilor cognitive,

sociale, fizice.

In lume exista numeroase sanatorii si clinici care utilizeaza muzicoterapia ca metoda integrata

psihoterapiei, iar cele mai frecvente afectiuni ameliorate cu ajutorul muzicii sunt anxietatea, astenia,

migrenele, insomnia, depresia, dislexia, hipertensiunea arteriala, insuficienta cardiaca, aritmie, Parkinson,

Alzheimer. In India functioneaza un centru pentru tratamentul astmului bronsic, al hipertensiunii arteriale si

afectiunilor coloanei vertebrale. Inspirul si expirul in ritmul unei muzici special create, conduc la imbunatatirea

functiei pulmonare, gandurile negative producatoare de distres si agitatia psihomotorie se disipeaza in

armonia muzicii, oboseala si durerea se atenueaza semnificativ, ca urmare a eliberarii de endorfine,

muzicoterapia oferind prilejul unui veritabil eustres.

In timp ce utilizarea terapeutica a muzicii a evoluat treptat catre o profesie independenta a muzicoterapiei,

cercetarile efectuate in legatura cu acest domeniu nu au fost limitate la muzicoterapeuti. Apartinatori ai mai

multor discipline, cum ar fi medici, asistenti medicali si sociali, psihologi au realizat studii pe diferite populatii

privind ameliorarea starii de sanatate a pacientilor. In unele studii muzica a fost utilizata ca unica metoda

terapeutica, in timp ce in altele a fost combinata si cu alte tipuri de interventii pentru a se observa rezultatele.

Studiile referitoare la efectele muzicoterapiei pot fi grupate in functie de varsta pacientilor vizati - copii,

adulti, batrani, dar si in functie de scopul pentru care a fost aplicata aceasta metoda terapeutica, atat pentru

afectiuni somatice, psihice, cat si psihosomatice sau somatopsihice. Paleta de afectiuni in care a fost utilizata

muzicoterapia este larga, mergand de la dementa, parkinson, Alzheimer, cancer, terapia durerii, la autism,

schizofrenie, depresie si pana la anxietate / reducerea efectelor stresului, cresterea performantelor, scaderea

intensitatii comportamentelor agresive si a agitatiei psihomotorii, obtinerea anumitor rezultate, imagerie

mentala si impactul asupra sistemului psihoneuroimunologic (Snyder, Chlan, 1999).

Cercetari efectuate asupra zgomotului la locul de munca au evidentiat afectarea individului, in plan psihic si

somatic in cazul supunerii la zgomote cu o intensitate mai mare de 65 dB (Iamandescu, 2004, p.85). De

asemenea, muzica „bogata in decibeli” poate avea efecte nocive atat asupra auzului – hipoacuzie, cat si

asupra activitatii organelor interne. Scheidt si colab. (1986) evidentiaza urmatoarele reactii:

- cresterea frecventei cardiace si a tensiunii arteriale

- cresterea tonusului muscular

- tulburarea secretiei salivare si gastrice, ca si a peristalticii gastrice si intestinale

- variatii ale glicemiei

- diminuarea numarului de eritrocite si leucocite

- scaderea capacitatii de efort.

Easter B., DeBoer L., Settlemyre G., Starnes C., Marlowe V., Tart R.C. (2010) au realizat un studiu privind

efectele muzicoterapiei asupra perceptiei disconfortului postoperator. Durerea este un lucru normal in cazul

pacientilor care au fost operati, iar zgomotul poate accentua intensitatea cu care este perceput disconfortul. In

studiul autorilor mai sus mentionati s-au facut comparatii intre pacienti care au ascultat si pacienti care nu au

ascultat muzica pe durata sederii in spital, in ceea ce priveste urmatoarele variabile: masuratori fiziologice,

administrare intravenoasa de opioide, durata internarii si satisfactia pacientilor. 163 din cei 213 subiecti la

care s-au facut masuratori au simtit durere postoperatorie. Ritmul respirator a fost semnificativ mai scazut la

grupul experimental decat la cel de control. Scaderea tensiunii arteriale si a pulsului a fost similara pentru

cele doua grupuri. De asemenea, pacientii care au ascultat muzica au tolerat mai usor durerea si au

inregistrat o satisfactie crescuta pe perioada internarii decat cei care nu au ascultat. In consecinta, interventia

prin muzica a fost considerata ca fiind o metoda alternativa de tratament viabila si care implica un consum

minimal de resurse in tratamentul pacientilor cu dureri postoperatorii.

Muzicoterapia a fost utilizata cu succes si in ameliorarea simptomelor pacientilor cu astm bronsic, de obicei

facand parte dintr-un program mai complex care include si alte tehnici psihoterapeutice. In majoritatea

acestor studii s-a constatat ca tehnicile utilizate au avut un efect benefic cumulativ asupra starii pacientilor, la

fel si muzicoterapia, fara a se evidentia efecte semnificative in urma aplicarii unei singure tehnici separat de

toate celelalte.

Un studiu realizat in 1992 de autorul german Groller, pe copii diagnosticati cu astm, cu varste cuprinse

intre 5 si 11 ani, pe o perioada de opt saptamani, a relevat faptul ca programul terapeutic aplicat de acesta a

condus la ameliorarea simptomelor astmului si la modificarea benefica a parametrilor functionali ai

plamanilor. Acesta a inclus o combinatie de exercitii de relaxare, respiratie, sportive, calatorii imaginare,

mantre, muzica. Exercitiile de relaxare au fost concepute dupa relaxarea musculara progresiva Jacobson,

antrenamentul autogen Schultz. Autorul concluzioneaza ca meritul pentru rezultatele obtinute apartine

intregului program aplicat si nu anumitor tehnici incluse in acesta.

In 1994, Lehrer si colaboratorii au realizat un studiu amplu pe 106 astmatici stabilizati din punct de vedere

medical, carora le-au aplicat opt sedinte de relaxare musculara progresiva, muzica sau i-au pus pe o lista de

asteptare. 72 de subiecti au efectuat tratamentul complet, dintre care, la 37 li s-a masurat FEF (forced

expiratory flow). Subiectii care au participat la relaxare au afirmat ca se simt profund relaxati si au evidentiat

cele mai bune rezultate ale FEF la evaluarea realizata inainte de ultima sedinta de relaxare. Toate grupurile au

evidentiat ameliorari ale simptomelor astmului. Ascultarea muzicii a condus intr-o mai mare masura la

scaderea tensiunii arteriale, decat relaxarea progresiva si a avut drept consecinta o complianta mai mare

1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

10/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

vizavi de practicarea relaxarii, dar nu a avut vreun efect terapeutic specific asupra astmului.

Un studiu realizat in 1996 pe 96 de pacienti cu astm bronsic a presupus pe de o parte educarea pacientului

in legatura cu boala in timpul efectuarii unor exercitii de respiratie ritmica pe muzica la 46 de subiecti, iar pe

de alta parte realizarea programului de educare si a exercitiilor clasice de respiratie la ceilalti 50 de pacienti,

timp de un an. Autorii au observat o eficienta crescuta a muzicoterapiei care a avut efecte bronhodilatatoare,

de crestere a constientizarii senzatiilor corporale si de scadere a anxietatii (Janiszewski, Kronenberger, Drózd,

1996).

Intr-un studiu realizat in anul 2005, autorii si-au propus investigarea modificarii nivelului anxietatii prin

muzicoterapie la pacientii cu astm bronsic spitalizati (Nowobilski, Czyz & colab., 2005). Grupul de pacienti era

format din 36 de subiecti – 23 femei si 13 barbati, iar instrumentele utilizate au fost chestionarul lui

Spielberger pentru evaluarea anxietatii ca stare si ca trasatura, scala Borg pentru evaluarea intensitatii

dispneei si spirometrie, aplicate in prima zi a examinarii si dupa 10 zile de aplicare a programului de

reabilitare. Acest program a inclus urmatoarele tehnici: exercitii de control si de efectuare corecta a

respiratiei, cu concentrare asupra diafragmului si a altor muschi implicati in realizarea respiratiei. Grupul a

fost impartit in doua subgrupuri cu numar egal de subiecti, pe unul s-a aplicat numai programul de reabilitare,

iar pe celalalt, programul a fost insotit si de muzicoterapie timp de 15 minute. Dupa 10 zile s-a constatat ca

nivelul anxietatii a scazut la ambele grupuri, insa diferenta dintre acestea nu a fost semnificativa, concluzia

fiind ca muzicoterapia poate juca un rol important in tratamentul bolilor somatice, chiar daca acest studiu nu a

confirmat efectul suplimentar al acesteia la pacientii cu astm bronsic.

4. Psihoterapia de grup in tratarea astmului bronsic

Spre deosebire de psihoterapia individuala, psihoterapia de grup permite pacientilor sa-si identifice si sa

priveasca dintr-o noua perspectiva problemele in prezenta altora care au probleme similare, sa observe noi

reactii si comportamente pe care le-ar putea testa ca alternative la solutiile vechi care s-au dovedit a fi

nesatisfacatoare (Atkinson, Atkinson, Smith & Bem, 2002, p.802-803).

Terapiile scurte de grup sunt organizate in general in jurul unor scopuri specifice, care determina finalitatea si

selectia pacientilor, fiind constituite in maniera omogena. Prin faptul ca participantii se centreaza asupra unei

probleme comune, are loc o mai facila impartasire a experientelor, reducand posibilitatea aparitiei conflictelor

si asigurand un sprijin reciproc mai puternic din partea membrilor grupului (Guimon, Weber – Rouget, 2006,

p. 18).

Irvin Yalom (2008, p. 22) a identificat in practica sa unsprezece factori primari care contribuie la realizarea

schimbarii terapeutice:

- inocularea sperantei;

- universalitatea;

- transmiterea informatiilor;

- altruismul;

- recapitularea corectiva a grupului familial primar;

- dezvoltarea tehnicilor de socializare;

- comportamentul imitativ;

- invatarea interpersonala;

- coeziunea grupului;

- catharsisul;

- factorii existentiali.

Lucrul in grup are dupa I. Holdevici (2008, p. 377) o serie de avantaje:

1. in grup pacientul isi poate gasi un model pentru rezolvarea propriilor sale probleme;

2. grupul ofera sprijin afectiv membrilor sai si astfel acestia nu se mai simt izolati;

3. grupul permite subiectilor sa ofere ajutor si nu numai sa primeasca;

4. declararea intentiei de schimbare in fata altora se constituie ca o promisiune ce trebuie respectata;

5. subiectul se simte incurajat de reusita altora.

Autorul considera ca printre obiectivele generale ale unei psihoterapii de grup, se numara:

- primirea si oferirea sustinerii si feed-back-ului;

- imbunatatirea abilitatilor de comunicare si relationare

- experimentarea de noi comportamente interpersonale

- exprimarea onesta si directa a propriilor sentimente

- intelegerea propriilor ganduri, sentimente si comportamente prin observarea tiparelor relationale, atat din

interiorul, cat si din exteriorul grupului

- dobandirea intelegerii gandurilor, sentimentelor si comportamentelor altor persoane

- cresterea increderii in propria persoana, imbunatatirea imaginii de sine si a stimei de sine

- traversarea unei schimbari personale in interiorul grupului si utilizarea experientei acumulate in viata din

exteriorul grupului (Yalom, 2008, p. 559-560).

Marea majoritate a clientilor care se inscriu la psihoterapii de grup au in fundal o experienta profund

nesatisfacatoare in familia de origine, grupul asemanandu-se cu aceasta, iar subiectul avand tendinta de a

asocia trasaturi ale membrilor sai cu caracteristici ale membrilor semnificanti din familie. Participantii la grup

traverseaza de aceea emotii puternice, sentimente de ostilitate, competitie sau din contra, de umilinta si

interactioneaza cu ceilalti prin reminiscente ale modului in care interactionau sau interactioneaza cu membrii

familiei. Un lucru extrem de important insa, este faptul ca sunt nu numai retraite conflictele familiale timpurii,

ci si corectate, ele nefiind „lasate sa inghete intr-un sistem rigid, impenetrabil, care dealtfel caracterizeaza

structurile multor familii” (Yalom, 20008, p. 37).

In organizarea grupului, psihoterapeutul va acorda importanta nu numai cadrului si scopului terapiei, ci si

categoriei de pacienti care vor fi inclusi in grup. Organizarea grupului numai pe baza dorintei de participare a

membrilor sau a simplei trimiteri la psihoterapie, fara o examinare prealabila, poate aduce prejudicii atat

pacientului, cat si procesului terapeutic de grup.

Au fost descrise mai multe directii si abordari in psihoterapia de grup, cum ar fi:

- abordarea cognitiv-comportamentala – care include tehnici de combatere a distorsiunilor cognitive si de

modificare a modului in care subiectul interpreteaza situatia cu care se confrunta, obiectivul principal al

terapiei fiind invatarea de noi modele de comportament si dezvoltarea abilitatilor de a face fata diverselor

probleme;

- abordarea experientiala – ofera posibilitatea autodescoperirii sau explorarii personale in cadrul relatiei cu

celalalt, care conduce la largirea repertoriului de comportamente, stimularea invatarii si autocunoasterii,

identificarea contextelor in care persoana se simte puternica, increzatoare in fortele proprii si capabila de a

concura cu ceilalti;

- abordarea psihodramatica – pune accentul pe procesele de grup si pe rolurile jucate de individ in viata

sociala, profesionala, familiala. Aceasta presupune crearea unui climat adecvat, cald, de acceptare si facilitare

a sentimentului de apartenenta, in care individul sa se exprime autentic (Holdevici, 2008, p. 377-382).

In ceea ce priveste grupurile pentru pacienti cu boli somatice, acestea joaca un rol deosebit de important

confruntarea pacientului cu vulnerabilitatea si cu limitele, acesta pierzand sentimentul ca viata se afla sub

controlul sau sau ca poate alege. In plus, tensiunea bolii somatice se extinde pe de alta parte, mult dincolo de

persoana bolnava, fiind afectati si membrii familiei. Boala somatica poate conduce la diminuarea comunicarii

si la cresterea sentimentului de izolare, atat pacientii, cat si familiile lor temandu-se sa rosteasca orice ar

putea conduce la amplificarea ingrijorarii sau temerii ca ceva rau s-ar putea intampla.

Universalitatea este foarte evidenta in astfel de grupuri, iar coeziunea ofera suport social direct. Contactul

extragrupal este incurajat pentru largirea repertoriului comportamental, iar a-i vedea pe ceilalti cum fac fata

unei boli comune inoculeaza speranta de vindecare, curajul, demnitatea, linistea sufleteasca, autonomia.

Schimbul de experienta, impartasirea si distribuirea informatiilor in legatura cu boala, joaca un rol esential in

aceste grupuri de psihoterapie, o buna cunoastere avand drept rezultat scaderea anxietatii. Altruismul

contribuie si el la starea de bine, prin sentimentul de a fi util celorlalti. Factorii existentiali sunt evidenti, grupul

jucand un rol esential in confruntarea cu temele fundamentale ale vietii si temerile provocate de acestea,

carora nu le dam importanta, ascunzandu-le, pana in momentul in care suntem nevoiti sa ne confruntam cu

ele (Yalom, 2008, p. 502-503).

Articol scris de: Drd. Ropoteanu Andreea-Corina

Coordonator: Prof. Univ. Dr. Ioan-Bradu Iamandescu

BIBLIOGRAFIE

1. Afari, N., Schmaling, K.B., 2000, Asthma Patients and Their Partners: Gender Differences in the

Relationship Between Psychological Distress and Patient Functioning, in The Journal of Asthma, vol. 37, nr. 2,

p. 153-161;

2. Alexander, F., 1950, Psychosomatic Medicine, W. W. Norton & Co., New York;

3. Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, E.E., Bem, D.J., 2002, Introducere in Psihologie, Ed. Tehnica,

Bucuresti;

4. Bircher A., 1999, Effect of Self-Hypnosis in Patients with Pollinosis, in Forsch Komplementarmedizin 6,

Suppl 1, p.47-49, Germany;

5. Bozzay, G.F., 1993, Behavioral medicine, stress management and biofeedback. San Francisco, San

Francisco Institute;

6. Braun-Fahrländer,C., Riedler, J., Herz, U.& all, 2002, Environmental Exposure to Endotoxin and Its

Relation to Asthma in School-Age Children, in The New England Journal of Medicine, Volume 347, nr. 12, p.

869-877;

7. Cooper, A.M., 1964, A case of bronchial asthma treated by behaviour therapy. Behaviour research and

therapy, p:351-6;

8. Creer TL et al. 1990, A critique of 19 self-management programs for childhood asthma. Journal of

pediatric asthma, allergy and immunology, 4:41-55;

9. Dafinoiu, I., 2001, Elemente de psihoterapie integrativa, Ed. Polirom, Iasi;

10. Danker PS et al. An unsuccessful attempt to instrumentally condition peak expiratory flow rates in

asthmatic children. Journal of psychosomatic research, 1975, 19:209-13;

11. Davis MH, Saunders DR, Creer TL, Chai H, 1973, Relaxation training facilitated by biofeedback

apparatus as a supplemental treatment in bronchial asthma. J Psychosom Res 17:121-128;

1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

12/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

12. Easter B., DeBoer L., Settlemyre G., Starnes C., Marlowe V., Tart R.C., 2010, The impact of music on

the PACU patient's perception of discomfort, in Journal Perianesth Nurs.; 25(2):79-87;

13. Erickson, M.H., Rossi, E.L., 1979, Hypnotherapy. An Exploratory Casebook, U.S.A;

14. Erskine-Milliss, J., Schonell, M., 1981, Relaxation Therapy In Asthma: A Critical Review, in

Psychosomatic Medicine Vol. 43, No. 4 , ed. Elsevier North Holland, Inc, New York, 0033-3174/61

W036508SO2.5O;

15. Gibson, H.B., Heap, E.M., 1991, Hypnosis in Therapy, Lea, Hove and London, U.K.; Hillsdale, USA;

16. Gröller, B., 1992, Effectiveness of combined relaxation exercises for children with bronchial asthma,

Kinderarztl Prax.;60(1):12-16;

17. Grover, N., Kumaraiah, V., Prasadrao, P.S., D’Souza, G., 2002, Cognitive Behavioural Intervention in

Bronchial Asthma, India, The Journal of Association of Physicians of India, 50: 896-900;

18. Hajjar, M., 1999, Behavioural interventions as aids for asthmatic patients: a review in Eastern

Mediterranean Health, vol. 5, Issue 3, p. 583-588;

19. Hamer, R.G., mai 2005, German New Medicine – The Five biological Law of the New Medicine,

prezentata la First International Congress on Complementary and Alternative Medical Cancer Treatment,

Madrid, Spania;

20. Harris, A., Thoresen, C, Humphreys, K., Faul, J., 2005, Does Writing Affect Asthma? A Randomized Trial,

Psychosomatic Medicine 67, p. 130–136;

21. Hartland, J., 1979, Medical and Dental Hypnosis and its Clinical Applications, London;

22. Holdevici, I, Vasilescu, I.P., 1998, Hipnoza si fortele nelimitate ale psihismului, Ed. Aldomar

Extrasenzorial, ed. rev., Bucuresti;

23. Holdevici, I., 2000, Gandirea pozitiva. Ghid practic de psihoterapie rational-emotiva si cognitiv-

comportamentala, ed. a II-a rev., Ed. Dual Tech, Bucuresti;

24. Holdevici, I., 2001, Hipnoza clinica, Ed. Ceres, Bucuresti;

25. Huntley, A., White, A.R., Ernst, E., 2002, Relaxation therapies for asthma: a systematic review,

Thorax.;57(2):127-131;

26. Iamandescu, I.B., 1995, Psihologie medicala, Ed. Infomedica, Bucuresti;

27. Ionescu, G., 1990, Psihoterapie, Ed. Stiintifica, Bucuresti;

28. Jackson, M., 2009, Asthma – The Biography, Oxford Univ. Press, New York;

29. Jacobson, E., 1938, Pregressive Relaxation, ed. a II-a, Chicago University Press, Chicago

30. Janiszewski, M., Kronenberger, M., Drózd, B., 1996, Studies on the use of music therapy as a form of

breathing exercise in bronchial asthma, in Pol Merkur Lekarski;1(1):32-33;

31. Kapoor, V.G., 2007, Asthma and anxiety disorders: Relaxation and guided imagery as a school-based

treatment, Lucrare de Dizertatie prezentata la Universitatea din Connecticut, SUA, specializarea Psihologie

medicala si fiziologie, 80 pag, ISBN 9780549085447;

32. Khan, A.U., Staerk, M., Bonk, C., 1973, Role of counter-conditioning in the treatment of asthma. Journal

of psychosomatic research, 17:389-92;

33. Kostadinova T, Vŭlcheva T., 1990, The use of autogenic training in the combined therapy of bronchial

asthma patients, PMID: 2281667, Vutreshni Bolesti, 29(4):95-97;

34. Lehrer, P.M., Hochron, S.M., Mayne, T., Isenberg, S., Carlson, V., Lasoski, A.M., Gilchrist, J., Morales,

D., Rausch, L., 1994, Relaxation and music therapies for asthma among patients prestabilized on asthma

medication, Journal Behav. Med.;17(1):1-24;

35. Maranto, C., 1993, Music Therapy and Stress Management in Lehrere P.M. & Woolfolk R.L. (Eds.) –

Principles and Practice of Stress Management (second ed.) (p. 407-433), New York, Guilford;

36. Moore N. 1965, Behavioral therapy in bronchial asthma: a controlled study. Journal of psychosomatic

research, 9:257-76;

1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

13/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

Revista:

Numar:

Trimite pe retele sociale

37. Nickel, C., Lahmann, C., Muehlbacher, M., Pedrosa, Gil F, Kaplan P, Buschmann W, Tritt K, Kettler C,

Bachler E, Egger C, Anvar J, Fartacek R, Loew T, Rother W, Nickel M, 2006, Pregnant women with bronchial

asthma benefit from progressive muscle relaxation: a randomized, prospective, controlled trial, PMID:

16785773, Psychother Psychosom., 75(4): 237-243;.

38. Nickela, C., Kettlera, C., Muehlbacherc, M., Lahmannb, C., Trittb, K., Fartacekc, R., Bachlera, E. & all,

2005, Effect of progressive muscle relaxation in adolescent female bronchial asthma patients: A randomized,

double-blind, controlled study, Journal of Psychosomatic Research, vol. 59, Issue 6, PII: S0022-

3999(05)00097-8, p. 393-398;

39. Nightingale, F., 1969, Notes on nursing, New York, Dover, prima editie in 1860;

40. Nowobilski, R., Czyz P., Furgal, M., Wegrzyn-Sliwka, A., Ptak-Witkowsk, A., Kliczewska, A., Bochenek,

G., Adamek, L., Polczyk, R., Nizankowska-Mogilnicka, E., De Barbaro, B., Szczeklik, A., 2005, The effect of

music therapy on anxiety level in hospitalized asthmatic patients, in Pol Arch Med Wewn.; 113(4):314-319;

41. Prokop, C.K., Bradley, A.A., 1981, eds. Medical psychology: contributions to behavioral medicine. New

York, Academic Press: 395-418;

42. Rossi, E. L., 1986 , “The Psychobiology of Mind-Body Healing: New Concepts of Thera¬peutic Hypnosis”,

New York: W. W. Norton & Company;

43. Schaeffer, G., Freytag-Klinger, H., 1975, Objectifying the effect of autogenic training on disordered

ventilation in bronchial asthma. Psychiatr Neurol Med Psychol (Leipz) 27(7):400-408;

44. Snyder, M., Chlan, L, 1999, Music Therapy, Cap. I, in Annual Review of Nursing Research, Vol. 17, de

Joyce J. Fitzpatrick;

45. Stetter, F., Kupper, S., 2002, Autogenic Training: A Meta-Analysis of Clinical Outcome Studies, in

Journal of Applied Psychophysiology and Biofeedback, Springer Netherlands, vol. 27, numarul 1 / martie

2002, p. 45-98;

46. Sultanoff, B., Zalaquett, C., 2000, Relaxation Therapies, In D. Novey (Ed.), Clinician's Complete

Reference to Complementary & Alternative Medicine, 2000, New York: Mosby, p. 114-129;

47. Warner, L., Lumley, M., Casey,R., Pierantoni,W., Salazar,R. & all, 2006, Health Effects of Written

Emotional Disclosure in Adolescents with Asthma: A Randomized, Controlled Trial, in Journal of Pediatric

Psychology 31(6), p. 557-568;

48. Yalom, I., 2008, Tratat de psihoterapie de grup. Teorie si Practica, Ed. 3, Bucuresti.

Info articol:

Psyvolution Science

4 din Septembrie 2010

Publicat in sectiunea Terapie

Etichete hipnoza astm psihoterapie relaxare muzicoterapie

Psyvolution

Psyvolution.ro este un proiect dezvoltat pentru a oferi un mediu virtual perfect adaptat

comunicarii din zona psihologiei si a stiintelor asociate. Obiectivele noastre sunt:

promovarea creativitatii, facilitarea schimbarii si cultivarea dinamismului.

Website: www.psyvolution.ro E-mail: psyvolution.team@gmail.com

Ultimele de la Psyvolution

DE LA CUNOAŞTERE LA INTERVENŢIE ÎN PSIHOLOGIE

Curs NLP START

DE LA CONFLICT LA CASTIG, tehnici de control si comunicare cu persoanele dificile

INTERVENTII COGNITIV-COMPORTAMENTALE. APLICATII IN TERAPIA DE CUPLU SI A FAMILIEI: 22-24

febr. 2013

AMAZING Trainers' Bootcamp

Articole asemanatoare (dupa eticheta)

Psihoterapia prin arta

Cum sa intelegem depresia!

Ce este psihodrama?

Tacerea din spatele usii inchise a cabinetului de psihoterapie

Agresivitatea copilului

1/6/13 Abordarea psihoterapeutica a pacientilor cu astm bronsic

14/14www.psyvolution.ro/217-abordarea-psihoterapeutica-a-pacientilor-cu-astm-bronsic

1000 de caractere

Trimite

JC omments

Mai multe articole din aceasta categorie: « Hipnoza intre magie, mit si realitate stiintifica Interventia

multimodala in balbism »

Adaugă comentariu

Nume*

Email*

Anunţă-mă dacă apar comentarii noi

Actualizează

inapoi sus

Pentru a primi informatii despre ultimile articole,

evenimente, conferinte, traininguri, workshopuri sau

lansari de carte, puteti sa va abonati la serviciul nostru

de stiri prin utilizarea acestui formular:

Nume

Email

ABONARE

Copyright © 2010-2012 Psyvolution.ro - Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Wantweb