96504082 Articol Infractiuni Militare

$Page 1: 96504082 Articol Infractiuni Militare$
© Botnarenco Dorin, 2011

1

Infracțiuni militare prevăzute în legislația penală a Republicii Moldova.

Infracțiuni ce atentează la ordine de subordonare.

Botnarenco Dorin – jurist, BAA „Rechin”

http://wings.buffalo.edu/law/bclc/sweden.pdf

http://ukrf.narod.ru/komm/130k.htm

http://www.old.army.md/quest_one/quest_hist.php?q_id=1


2

I N T R O D U C E R E

Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă,

prevăzută de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă

penală1.

Codul Penal al RM apară valori din cele mai diverse domenii ale vieţii

sociale. În dependenţă de valorile ocrotite partea specială a Codului Penal

se împarte în capitole: infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii,

infracţiuni de război; infracţiuni privind viaţa sexuală; infracţiuni contra

patrimoniului; infracţiuni economice, infracţiuni ecologice; etc.

Printre valorile ocrotite de dreptul penal se află şi relaţiile sociale ce

privesc apărarea Patriei, adică satisfacerea serviciului militar destinat

apărării naţionale, menţinerii ordinii publice şi paza frontierelor de stat.

Pentru a atinge scopurile propuse mai sus este nevoie de respectarea strictă

a ordinei şi disciplinei, îndeplinirea întocmai a îndatoririlor şi a ordinelor

persoanelor încadrate în apărarea patriei şi în asigurarea unităţii,

independenţei, suveranităţii şi indivizibilităţii unui stat.

Dat fiind importanţa relaţiilor la care atentează infracţiunile militare

este deplin fondată necesitatea implementării unor măsuri preventive şi de

combatere prin mijloacele dreptului penal a faptelor care pun în pericol

capacitatea de apărare a statului. Deci, pentru a asigura respectarea strictă

a ordinei şi disciplinei, precum şi a îndeplinirii ordinelor, Codul Penal al

RM incriminează un şir de fapte care atentează la ordinea de subordonare,

fapt prin care se asigură menţinerea ordinii publice şi paza frontierelor de

stat şi misiunea principală a Forţelor Armate care constă în asigurarea

apărării naţionale prin prevenirea, contracararea şi anihilarea ameninţărilor

şi agresiunilor cu caracter militar îndreptate împotriva ţării. Conform Legii

1 Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 13.09.2002, art. 14 (1)


3

Republicii Moldova cu privire la apărarea naţională, adoptate de

Parlamentul Republicii Moldova la 25.07.2003, forţele destinate apărării

naţionale sunt Forţele Armate constituite din Armata Naţională, Trupele de

Grăniceri şi Trupele de Carabinieri.

Importanţa domeniului militar mai reiese şi din prevederile art. 57 al

Constituţiei R.M., “Apărarea Patriei este un drept şi o datorie sfîntă a

fiecărui cetăţean. Serviciul militar este satisfăcut în cadrul forţelor

militare, destinate apărării naţionale, pazei frontierei şi menţinerii ordinii

publice în condiţiile legii”2.

Toţi militarii sunt obligaţi în timpul serviciului să respecte

Regulamentul disciplinei militare, care prevede diferite categorii de

pedepse, cea mai aspră fiind arestul disciplinar. Relaţiile specifice între

militari, sarcinile puse pe seama lor, faptul că “fiecare pas” al unui militar

în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu este stipulat în

regulamentele militare (cele mai importante din ele fiind: Regulamentul

disciplinei militare în Forţele Armate ale R.M., Regulamentul serviciului

interior, Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă,

Regulamentele serviciului de luptă, etc.), pentru diferite tipuri de forţe

militare există regulamente aparte.

De asemenea în Republica Moldova există chiar şi o jurisdicţie

specială în domeniul militar. Necesităţile şi specificul funcţionării Forţelor

Armate au determinat crearea unei Judecătorii Militare, precum şi unui

sistem al procuraturilor militare, care înfăptuiesc justiţia în privinţa

anumitei categorii de persoane – militarii.

Mă voi opri un pic la sistemul de organe a jurisdic ţiei militare din

Moldova, ţările CSI şi Baltice.

2 Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 18.08.1994, art.57


4

În Republica Moldova particularităţile organelor de jurisdicţie

militară constau în faptul că aici există doar o singură judecătorie militară,

care fiind o instanţă de fond examinează toate cauzele penale, legate de

acţiunile ilegale ale militarilor pe întreg teritoriul republicii.

Competenţa personală a judecătoriei militare încadrează:

1. persoanele din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din

corpul de ofiţeri al instituţiilor expres prevăzute de pct. 1 al art. 37

CPP (Armatei Naţionale, din efectivul Trupelor de Carabinieri (trupele de

interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, al Departamentului Situaţii

Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Trupelor de

Grăniceri, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat);

2. persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare;

3. supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor;

4. alte persoane referitor la care există indicaţii speciale în legislaţie.3

Atacarea hotărîrilor judecătoriei militare se petrece în judecătoriile de

drept comun (nu în cadrul sistemului judecătoriilor militare): în Curtea de

Apel şi Curtea Supremă de Justiţie.

În Armenia unicele organe ale sistemului de jurisdicţie militară sunt

Judecătoria de Apel în cadrul Colegiului pe dosare penale şi militare şi

Judecătoria de Recurs a Curţii Supreme de Justiţie a Armeniei pe dosare

penale şi militare.

În Georgia urmărirea penală pe dosare penale în privinţa militarilor

este efectuată de procuratura militară, în timp ce dosarele sunt examinate

de către judecătoriile georgiene de drept comun.

În Letonia, Lituania şi Estonia ca organe de jurisdicţie sunt

judecătoriile de drept comun, iar urmărirea penală este efectuată de

procuraturile simple.4

3 I. Dolea, D. Roman, Iu. Sedleţchi și alții „Drept Procesual Penal. Partea Generală”, Vol. I, Ed. „Cartdidact”, Chişinău, 2005, p. 105


5

Până în prezent au fost adoptate mai multe acte normative care

reglementează domeniul militar. Astfel, putem susţine, că istoria Forţelor

Armate în Republica noastră a început de la Decretul Preşedintelui nr. 234

din 14.11.1991 “Cu privire la declararea drept proprietate a Republicii

Moldova a armamentului, tehnicii militare, altor bunuri militare, care

aparţin Armatei Sovietice, dislocate pe teritoriul republicii”. Dintre cele

mai importante acte normative care reglementează domeniul respectiv

putem menţiona: Legea nr. 1245-XV din 18.07.2002 “Cu privire la

pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei”, care intrînd în vigoare a

abrogat Legea precedentă nr. 968-XII din 17 martie 1992 “Despre

obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor Republicii

Moldova”; Legea nr. 345-XV din 25.07.2003 “Cu privire la apărarea

naţională”; Legea nr. 1477-XV din 22.11.2002 “Cu privire la răspunderea

materială a militarilor”; Hotărârea Guvernului R.M. nr. 941 din 17.08.2006

“pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a

serviciului militar în Forțele Armate”; Hotărîrea Guvernului R.M. nr. 423

din 23.06.1992 “Cu privire la asigurarea cu producţie alimentară a

consumatorilor speciali”; Hotărîrea Guvernului R.M. nr. 4 din 04.01.1995

“pentru aprobarea Regulamentului cu privire la asistenţa medicală şi

balneo – sanatorială a militarilor şi membrilor familiilor lor, a cetăţenilor

care trec pregătirea militară”.

Deci, forţele armate ajungînd a fi o instituţie de sinestătătoare,

specifică, a apărut necesitatea de a reglementa relaţiile ce apar în domeniul

militar cu privire la comiterea infracţiunilor.

Făcînd o analiză generală a tuturor infracţiunilor prevăzute în capitolul

XVIII al Codului penal putem delimita următoarele categorii ale

infracţiunilor militare:

4 М. Сассоли, К. Ульяновский, А. Пчелинцев и.д. Права Призывников и Военная Юстиция: Учебное Пособие, ed. AduPrint Ltd., Ungaria, 2002, p. 79-80


6

a) infracţiunile contra modului de subordonare;

b) infracţiuni privind relaţiile regulamentare dintre militari;

c) infracţiuni privind efectuarea serviciului militar;

d) infracţiuni privind modul de folosire a patrimoniului militar;

e) privind regulile de exploatare a tehnicii militare;

f) privind regulile de executare a serviciilor speciale;

g) infracţiuni militare săvîrşite de persoane cu funcţie de răspundere;

h) infracţiuni privind modul de executare a serviciului în condiţii de

luptă;

i) infracţiuni săvîrşite în prizonierat;

j) împotriva legilor şi obiceiurilor de război.

Codul Penal al RM din 12.06.2003, prevede cinci infracţiuni care

apără cetăţenii de la faptele care atentează la ordinea de subordonare,

acestea fiind: articolul 364 - neexecutarea intenţionată a ordinului,

articolul 365 - Opunerea de rezistenţă şefului sau constrîngerea acestuia la

încălcarea obligaţiilor de serviciu, articolul 366 - Insultarea militarului,

articolul 367 - Ameninţarea militarului, articolul 368 - Acte de violenţă

săvîrşite asupra militarului.

În această lucrare se vor aborda cele cinci infracţiuni care fac parte din

grupa infracţiunilor care atentează la ordinea de subordonare, facînd o

analiză a componenţei infracţionale a infracţiunilor (latura obiectivă,

obiectul, obiectul material al infracţiunii, subiectul şi latura subiectivă,

precum şi semnele de calificare a fiecărei infracţiuni) printr-o analiză a

literaturii de specialitate, a practicii judiciare, a legisla ţiei RM şi altor ţări, dată fiind importanţa acestora pentru buna funcţionare a Forţelor Armate

ale Republicii Moldova: a Armatei Naţionale, ale Trupelor de Grăniceri şi

Trupelor de Carabinieri. Lucrarea este împărţită în 2 capitole: primul

capitol reprezintă o succintă introducere în noţiunea şi specificul

infracţiunilor militare; al doilea capitol reprezintă o analiză aprofundată a


7

componenţelor de infracţiuni care atentează la ordinea de subordonare

(obiect, latură obiectivă, subiect, latură subiectivă). De asemenea în lucrare

sunt prezentate soluţii pentru îmbunătăţirea legislaţiei şi concluzii

referitoare la eficacitatea legislaţiei existente în materia dată.


8

CAPITOLUL I: CARACTERISTICA GENERALĂ CU

PRIVIRE LA INFRACŢIUNILE MILITARE

1.1. Noţiunea şi specificul infracţiunilor militare

Faptele care pun în pericol sau vatămă, sub un aspect sau altul,

capacitatea de apărare a ţării sunt fapte de mare gravitate, astfel, fiind

incriminate, legiuitorul le-a inclus într-o categorie distinctă de infracţiuni

sub denumirea “Infracţiuni militare”. Aceste infracţiuni constituie

conţinutul Capitolului XVIII al Părţii Speciale a Codului Penal al

Republicii Moldova şi, ca infracţiuni, ce fac parte dintr-o categorie

distinctă, ele prezintă o serie de trăsături caracteristice comune.

Definiţiile date infracţiunilor militare reies din specificul acestora,

printre care putem evidenţia cele incluse în legislaţia penală a Republicii

Moldova şi a Rusiei:

- Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de

prezentul cod, contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar,

săvîrşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen sau în

bază de contract, trec pregătirea militară obligatorie sau sînt chemate la

concentrări5.

- Infracţiuni militare sunt recunoscute infracţiunile, prevăzute de

capitolul dat, contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar,

săvîrşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen sau în

bază de contract în Forţele Armate ale Federaţiei Ruse, precum şi de către

cetăţenii trecuţi în rezervă în timpul contanamentelor6.

5 Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 13.09.2002, art. 128 (1). 6 Уголовный Кодекс Российской Федерации от 13.06.1996 N 63-ФЗ, принят ГД ФС РФ 24.05.1996 , ст. 331 (1).


9

În doctrina noastră, fiind puţin abordată problematica incriminării

faptelor ce constituie infracţiuni militare, una din noţiunile date acestei

categorii de infracţiuni este:

- Infracţiuni militare se consideră infracţiunile prevăzute de Codul

Penal, contra modului stabilit de îndeplinire a îndatoririlor legate de

serviciul militar, a pregătirii militare obligatorii şi a concentrărilor

săvîrşite de militari, precum şi de persoanele care trec pregătirea militară

obligatorie sau de rezervişti în timpul serviciului militar, pregătirii militare

obligatorii, concentrărilor de instrucţie sau de probă7.

Din definiţiile date mai sus infracţiunilor militare, rezultă următoarele

trăsături esenţiale ale acestor infracţiuni:

1) îndreptarea acţiunilor criminale împotriva ordinii stabilite de

executare a serviciului militar;

2) acţiunile/inacţiunile trebuie să fie înfăptuite de către un militar

sau persoana care trece pregătirea militară obligatorie, sau de un rezervist

chemat la concentrări;

3) acţiunile/inacţiunile trebuie să fie pasibile de a fi pedepsite

conform capitolului XVIII al Codului penal.

Orice infracţiune militară se caracterizează prin cumulul acestor

trăsături. Dacă lipseşte vreuna din ele, fapta nu poate fi calificată ca

infracţiune militară.8

Astfel, nu constituie infracţiuni militare faptele social-periculoase,

care nu sunt îndreptate contra modului de îndeplinire a serviciului militar

(de exemplu un furt săvîrşit de militar din avutul proprietarului civil sau

militar, atentarea la viaţa şi sănătatea persoanei civile). Ele urmează a fi

calificate conform articolelor respective ale Codului penal ca infrac ţiuni

contra patrimoniului sau contra vieţii şi sănătăţii persoanei. În afară de 7 X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, „Dreptul Militar în Republica Moldova”, ed. „Prut Internaţional”, Chişinău 2003, p. 202. 8 Горный А.Г. «Закон об уголовной ответственности за воинские преступления», Москва «Юридическая литература», 1986, p.13


10

aceasta, nu constituie infracţiuni militare faptele social-periculoase

săvîrşite de salariaţii civili (funcţionari) ai Forţelor Armate, care deşi pot

să aducă atingere intereselor unităţilor şi instituţiilor militare, însă sunt

comise de către persoane care nu au calitatea de militar. Astfel de fapte,

care conţin semnele unei infracţiuni comune, urmează a fi calificate

conform articolelor respective ale Codului penal (cu excepţia infracţiunilor

prevăzute de art. 389-391 Cod penal).

Referitor la componenţa infracţiunii militare, aceasta îndeplineşte la

rîndul său un şir de funcţii:

1. este un mijloc de constatare şi de descriere a infracţiunii militare;

2. serveşte drept bază de realizare a răspunderii penale, deoarece la

răspunderea penală pentru infracţiunea militară se trage persoana care a

săvârşit o infracţiune militară. Absenţa în acţiunile persoanei a tuturor

elementelor ce caracterizează infracţiunea militară exclude răspunderea

penală pentru infracţiune militară;

3. componenţa infracţiunii militare serveşte drept bază de delimitare a

infracţiunilor între ele (de exemplu, deosebirea infracţiunii militare de

infracţiunea de drept comun). Delimitarea se efectuează, în primul rând,

după obiectul juridic. Infracţiunile care au un obiect juridic comun se

deosebesc între ele după latura obiectivă (de exemplu, neexecutarea

ordinului şi opunerea de rezistenţă şefului). Infracţiunile militare se pot

delimita între ele şi după latura subiectivă (abuzul de putere sau excesul de

putere şi atitudinea neglijentă faţă de serviciu). Ele se pot deosebi şi după

subiectul infracţiunii (de exemplu, încălcarea regulilor statutare cu privire

la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există relaţii de subordonare şi

abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii,

atitudinea neglijentă faţă de serviciu).

4. Componenţa infracţiunii militare serveşte drept temei de calificare a

infracţiunilor. Aprecierea juridică corectă a faptei săvârşite (calificarea


11

infracţiunii) este posibilă doar în cazurile când sunt folosite noţiunea şi

conţinutul unei infracţiuni concrete.9

Obiectul juridic generic al infracţiunilor militare îl constituie

ansamblul relaţiilor sociale a căror existenţă şi dezvoltare nu ar fi posibilă

fără menţinerea capacităţii de apărare a ţării. Deci este vorba de toate

relaţiile sociale condiţionate de apărarea eficientă a acestei valori sociale

care este capacitatea de apărare a ţării şi care are un caracter complex.10

Într-o altă părere Obiectul general al infracţiunilor militare îl

constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt

condiţionate de ocrotirea ordinii de drept a Republicii Moldova în

domeniul modului de satisfacere a serviciului militar.11

Putem deci conchide că – Obiectul juridic generic al infracţiunilor

militare îl constituie relaţiile sociale ce ţin de capacitatea de apărare a

ţării şi ordinea stabilită de satisfacere a serviciului militar, a pregătirii

militare obligatorii şi a concentrărilor. Din valoarea socială de capacitate

de apărare a ţării şi ordinea stabilită de satisfacere a serviciului militar

derivă mai multe valori sociale specifice: Forţele Armate ale ţării, privite

în existenţa lor fizică, în puterea lor de luptă; ordinea şi disciplina militară;

comportarea curajoasă a militarilor pe câmpul de luptă; unitatea morală a

populaţiei şi spiritul ei de rezistenţă; atitudinea loială şi devotată a

cetăţenilor faţă de obligaţiile privind apărarea ţării.12

Obiectul juridic special reprezintă o concretizare, particularizare a

obiectului juridic generic, raportat la fiecare infracţiune sau grup de

infracţiuni omogene în parte. Acesta constă în relaţiile sociale referitoare

numai la una dintre componentele capacităţii de apărare a ţării sau ordinii

stabilite de satisfacere a serviciului militar, a pregătirii militare obligatorii

9 С. С. Аветисян, Воинские преступления, Ереван, 2001, стр. 8 10 Gh. Nistorean, A. Boroi, Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. „ALLBeck”, Bucureşti, 2002, p. 501 11 A. Borodac, Manual de Drept Penal, Partea Specială, F.E.P. „Tipografia Centrală”, Chişinău, 2004, p. 573 12 O. Loghin, T. Toader, Drept Penal Român, Partea Specială, Ediţia a III-a, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1999, p. 604


12

şi a concentrărilor, ca valoare socială, şi anume cea care este lezată în mod

direct prin săvârşirea infracţiunii (de exemplu, ordinea şi disciplina

militară, comportarea curajoasă a militarilor pe câmpul de luptă etc.).13

Infracţiunile militare se clasifică în dependenţă de obiectul juridic

nemijlocit (obiectul special):

a) infracţiunile contra modului de subordonare: Neexecutarea

intenţionată a ordinului (art. 364 CP); Opunerea de rezistenţă şefului sau

constrîngerea acestuia la încălcarea obligaţiilor de serviciu (art. 365 CP);

Insultarea militarului (art. 366 CP); Ameninţarea militarului (art. 367 CP);

Acte de violenţă săvîrşite asupra militarului (art. 368 CP).

b) infracţiuni privind relaţiile regulamentare dintre militari:

Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari dacă între

ei nu există raporturi de subordonare (art. 369 CP).

c) infracţiuni militare săvîrşite de militari cu funcţie de răspundere:

Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii

(art. 370 CP); Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar (art. 378 CP).

d) infracţiuni contra modului de îndeplinire a serviciului militar:

Dezertarea (art. 371 CP); Eschivarea de la serviciul militar (art. 372 CP).

e) infracţiuni contra modului de folosire a patrimoniului militar:

Încălcarea regulilor de mînuire a armei, de manipulare a substanţelor şi

obiectelor ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur (art. 373 CP);

Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar (art. 379

CP); Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar

(art. 380 CP); Risipirea sau pierderea patrimoniului militar (art. 381 CP).

e) infracţiuni contra modului de exploatare a tehnicii militare:

Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor (art. 382

CP); Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor (art. 383 CP);

Încălcarea regulilor de navigaţie (art. 384 CP). 13 S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati și alții, Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. “Cartier”, Chişinău, 2005, p. 729


13

f) infracţiuni prin care se încalcă regulile cu privire la serviciile

speciale: Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă (art.

374 CP); Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al

trupelor militare (art. 375 CP); Încălcarea regulilor statutare cu privire la

serviciul intern (art. 376 CP); Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea

ordinii publice şi la asigurarea securităţii publice (art. 377 CP).

g) infracţiuni contra modului de îndeplinire a serviciului militar pe

cîmpul de luptă şi în zona operaţiilor militare: Predarea sau lăsarea

mijloacelor de război inamicului (art. 385 CP); Părăsirea samavolnică a

cîmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma (art. 386 CP); Predarea

de bună voie în prizonierat (art. 387 CP); Jefuirea celor căzuţi pe cîmpul

de luptă (art. 389 CP); Actele de violenţă asupra populaţiei din zona

operaţiunilor militare (art. 390 CP).

i) infracţiuni săvîrşite în prizonierat: Acţiunile criminale ale

militarilor aflaţi în prizonierat (art. 388 CP).

j) infracţiuni prevăzute de convenţiile internaţionale: Încălcarea

gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare (art.

391 CP); Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii ca element

protector în timpul conflictului armat (art. 392 CP).14

Conform altei păreri a specialiştilor în domeniu (X. Ulianovschi), din

acelaşi punct de vedere, infracţiunile militare pot fi clasificate în felul

următor:

a) Infracţiuni ce atentează la ordinea de subordonare:

neexecutarea ordinului şi insubordonarea, opunerea de rezistenţă şefului

sau constrîngerea acestuia la încălcarea îndatoririlor de serviciu,

ameninţarea militarului, acte de violenţă săvîrşite asupra militarului,

insulta adusă şefului de către subaltern sau subalternului de către şef.

14 I. Macari, „Dreptul Penal al Republicii Moldova. Partea Specială”, Centrul Editorial al USM, Chişinău 2003, p. 465-467.


14

b) Infracţiuni legate de sustragerea de la îndeplinirea

obligaţiilor serviciului militar: dezertarea, sustragerea de la serviciul

militar prin automutilare sau prin alt mijloc (eschivarea de la serviciul

militar).

c) Infracţiuni ce atentează la ordinea de exercitare a serviciului

de luptă şi a altor servicii speciale: încălcarea regulilor statutare cu privire

la serviciul de gardă, încălcarea regulilor statutare cu privire la menţinerea

ordinii publice şi a securităţii publice, încălcarea regulilor statutare cu

privire la serviciul intern, încălcarea regulilor statutare cu privire la

serviciul de patrulare, încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul

de luptă a trupelor armate.

d) Infracţiuni ce atentează la ordinea de păstrare a avutului

militar: pierderea avutului militar, distrugerea sau deteriorarea intenţionată

sau din imprudenţă a avutului militar.

e) Infracţiuni ce atentează la ordinea de mînuire a armei şi de

manipulare a substanţelor periculoase: încălcarea regulilor de mînuire a

armei, precum şi de manipulare a substanţelor şi obiectelor ce prezintă un

pericol sporit pentru cei din jur.

f) Infracţiuni ce atentează la ordinea de exploatare a tehnicii de

luptă: încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor,

încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor, încălcarea regulilor

de navigaţie.

g) Infracţiuni ce atentează la ordinea de comportare între

militari: încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari,

dacă între ei nu există relaţii de subordonare.

h) Infracţiuni de serviciu: abuzul de putere, excesul de putere sau

inacţiunea la exercitarea puterii, atitudinea neglijentă faţă de serviciu.

i) Infracţiuni împotriva ordinii de exercitare a serviciului

militar în timp de război sau în condiţii de luptă: predarea sau lăsarea


15

mijloacelor de război inamicului, părăsirea unei nave militare în caz de

naufragiu, părăsirea samavolnică a cîmpului de luptă sau refuzul de a

acţiona cu arma, predarea voluntară în prizonierat, acţiunile criminale ale

militarului care se găseşte în prizonierat, jefuirea celor căzuţi pe cîmpul de

luptă, acte de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiilor militare,

încălcări esenţiale ale dreptului umanitar internaţional săvîrşite în timpul

conflictelor armate, comportarea urîtă cu prizonierii de război, purtarea

ilegală a semnelor Crucii Roşii şi abuzul de ele.15

În unele cazuri suntem în prezenţa unui obiect juridic nemijlocit

suplimentar care îl constituie relaţiile sociale ce condiţionează ocrotirea

vieţii, sănătăţii sau a proprietăţii.

Existenţa unui obiect material nu constituie un aspect comun al

infracţiunilor militare. Unele infracţiuni presupun însă şi un astfel de

obiect (de exemplu, corpul persoanei în cazul încălcării regulilor statutare

cu privire la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există relaţii de

subordonare, bunurile unităţilor militare în cazul pierderii patrimoniului

militar, distrugerii sau deteriorării intenţionate sau din imprudenţă a

patrimoniului militar).

Latura obiectivă a infracţiunilor militare se realizează de obicei prin

fapte constînd, de regulă, în acţiuni (de exemplu, acte de violenţă săvîrşite

asupra şefului, încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre

militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre

rezervişti, dacă între ei nu există raporturi de subordonare, încălcarea

regulilor de mînuire a armei, de manipulare a substanţelor, obiectelor ce

prezintă un pericol sporit pentru cei din jur, distrugerea sau deteriorarea

intenţionată a patrimoniului militar etc.).

15 X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, „Dreptul Militar în Republica Moldova”, ed. „Prut Internaţional”, Chişinău 2003, p. 204-205.


16

Din categoria infracţiunilor militare fac parte însă şi infracţiuni care se

realizează sub aspectul laturii obiective, prin fapte constînd în inac ţiuni (de

exemplu refuzul de a acţiona cu arma, dezertarea – unele forme de

realizare).

Unele infracţiuni militare sunt săvârşite prin acţiune, altele numai prin

inacţiune, mai sunt şi infracţiuni săvârşite prin ambele forme de înfăptuire:

acţiune şi inacţiune. De exemplu, neexecutarea intenţionată a ordinului

şefului, încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii publice şi la

asigurarea securităţii publice.

Multe din componenţe de infracţiuni sun formale şi se consideră

consumate din momentul săvîrşirii faptei indicate în dispoziţie. Însă unele

componenţe sunt materiale, considerîndu-se consumate din momentul

survenirii urmărilor prejuduciabile.

Urmările prejudiciabile constau în crearea stării de pericol pentru

capacitatea de apărare a ţării sau ordinea stabilită de satisfacere a

serviciului militar, a pregătirii militare obligatorii şi a concentrărilor sau

chiar într-o lezare efectivă a acesteia (de exemplu, la încălcarea regulilor

statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există relaţii

de subordonare, se lezează ordinea stabilită de satisfacere a serviciului

militar şi integritatea corporală a militarilor etc.).

Laturii obiective unor infracţiuni le mai sunt caracteristice şi existenţa

unor semne ca: în condiţii de luptă, pe cîmpul de luptă, în timp de război,

săvîrşită cu arma, etc. Existenţa acestor semne determină prezenţa

circumstanţelor agravante care atrag o pedeapsă penală sporită.

Cîmp de luptă este acea parte a teritoriului, inclusiv aerian şi

întinderile de apă, unde nemijlocit au avut sau au loc acţiuni militare

împotriva inamicului.

Prin condiţii de luptă se înţelege perioada de aflare a unităţii militare

sau a subunităţii militare în conflict cu inamicul. Ea poate fi creată şi pe


17

timp de pace (spre exemplu în cazul unui atac armat asupra unui pichet de

grăniceri).

Timp de război, conform legislaţiei române, este durata stării de

mobilizare a forțelor armate sau durata stării de război.16

Legislaţia Republicii Moldova defineşte timpul de război ca:

intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de

război pînă la data trecerii armatei la starea de pace (este reglementare

identică celei din precedentul Cod Penal al României).17

Prin infracţiune săvîrşită cu arma se înţelege săvîrşirea infracţiunii cu

aplicarea sau cu ameninţarea aplicării armei, adică influenţarea fizică şi

psihică asupra persoanei, pentru a-şi atinge scopurile criminale.

Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin

dispoziţii legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea

fi folosite ca arme și care au fost întrebuinţate pentru atac.18

După criteriul constructiv şi funcţional armele individuale se divizează

în următoarele tipuri:

a) arme de infanterie: de foc; cu tuburi cu gaze (pneumatice);

mecanice;

b) arme albe: cu lamă; percutante; balistice;

c) arme de autoapărare: cu gaze toxice neutralizante; cu aerozol; cu

cartuşe cu gaze; pulverizatori mecanici; electrocutante.19

Subiectul infracţiunilor militare este unul special.

Subiecţi ai infracţiunilor militare pot fi persoanele care îndeplinesc

serviciul militar în termen sau în bază de contract, trec pregătirea militară

obligatorie sau sunt chemaţi la concentrări.

16 Codul Penal al României nr. 286/2009 din 17.07.2009. În: Monitorul Oficial al României nr. 510 din 24.07.2009, art. 185. 17 Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 13.09.2002, art. 127. 18 Codul Penal al României nr. 286/2009 din 17.07.2009. În: Monitorul Oficial al României nr. 510 din 24.07.2009, art. 179. 19 Legea Republicii Moldova „Cu privire la arme”, nr. 110 din 18.05.94, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 4 din 08.09.1994, art. 3.


18

Militari sunt considerate persoanele, care efectuează serviciul militar

în Armata Naţională, Trupele de Carabinieri, Trupele de Grăniceri.

(Referitor la alte categorii de militari – cei din S.I.S., S.P.P.S., D.S.E., din

instituţiile penitenciare – trebuie să facem specificare că sunt numai

militari în bază de contract). La militari se atribuie: soldaţii, sergenţii şi

plutonierii care efectuează serviciul militar în termen, militarii în bază de

contract, plutonierii, precum şi ofiţerii inferiori şi superiori. Se consideră

militari şi studenţii instituţiilor militare de învăţămînt. Efectuează serviciul

militar şi persoanele de sex feminin, care benevol s-au angajat la serviciu.

Asupra lor se răsfrîng toate drepturile şi îndatoririle prevăzute pentru

militarii în bază de contract.

În literatura de specialitate întîlnim ca sunt supuşi răspunderii penale

pentru infracţiunile militare (adică subiecţi ai infracţiunilor militare),

militarii din cadrul Armatei naţionale, securităţii naţionale, trupelor de

carabinieri, trupelor de grăniceri, precum şi persoanele, în privinţa cărora

există indicaţii speciale în legislaţie. De asemenea, sunt subiecţi ai

infracţiunilor militare persoanele care trec pregătirea militară obligatorie,

precum şi rezerviştii în timpul concentrărilor, instrucţiunilor de luptă sau

de probă. Militari se consideră şi cursanţii instituţiilor de învăţământ

militar (colegii militare, institute militare etc.).20

În conformitate cu legislaţia în vigoare sunt prevăzute următoarele

forme ale serviciului militar: a) serviciul militar prin contract; b) serviciul

militar în termen; c) serviciul militar cu termen redus; d) serviciul militar

ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi.21

La alin. 3 al art. 4 al Legii „Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru

apărarea Patriei” se precizează că sunt consideraţi în serviciul militar şi

20 X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, „Dreptul Militar în Republica Moldova”, ed. „Prut Internaţional”, Chişinău 2003, p. 206. 21 Legea Republicii Moldova „Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei” nr. 1245 din 18.07.2002, În: Monitorul Oficial nr. 137-138 din 10.10.2002, art. 4.


19

studenţii instituţiilor militare de învăţămînt. Femeile cu pregătire specială

necesară pot îndeplini serviciul militar prin contract.

În doctrina rusă drept subiecţi ai infracţiunilor militare mai pot fi şi

militarii lucrători la construcţii ai detaşamentelor militare de construcţii şi

unităţilor Ministerului Apărării, precum şi a altor ministere şi servicii.22

Pentru recunoaşterea persoanei ca subiect al infracţiunilor militare nu

contează dacă ea a depus jurămîntul militar.

Perioada (momentele iniţial şi final) în care persoana efectuează

serviciul militar şi, deci, cînd poate fi recunoscută drept subiect al

infracţiunilor militare este determinată de Legea RM “Cu privire la

pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei”. Astfel, începutul efectuării

serviciului militar trebuie calculat după cum urmează:

a) pentru cetăţenii încorporaţi în serviciul militar în termen sau în

serviciul cu termen redus – din ziua includerii în tabelul nominal al unităţii

militare;

b) pentru cetăţenii încadraţi în serviciul militar prin contract – din

momentul intrării în vigoare a contractului;

c) pentru cetăţenii înmatriculaţi în instituţiile de învăţămînt militar –

din ziua înmatriculării;

d) pentru rezerviştii concentraţi sau mobilizaţi – din ziua

încorporării de către centrul militar.

Perioada aflării cetăţeanului în serviciul militar se consideră din ziua

în care acesta, prin ordinul comandantului centrului militar, este încorporat

sau încadrat în serviciul militar şi trimis în unitatea militară şi pînă în ziua

în care militarul, prin ordinul comandantului unităţii militare, este exclus

din tabelul nominal al unităţii militare în legătură cu trecerea în rezervă

sau în retragere.

22 В.Д. Иванов, П. В. Иванов, Уголовное Право. Особенная Часть, издательство «Приор», Москва, 2001, стр. 431


20

Infracţiunile săvîrşite pînă la începerea efectuării serviciului militar,

precum şi după trecerea în rezervă sau în retragere nu pot fi calificate drept

militare. Însă militarul care a săvîrşit infracţiuni militare în perioada

serviciului militar, poate fi atras la răspundere chiar şi după trecerea în

rezervă/retragere.

Depunerea jurământului militar, în general, nu este o condiţie

obligatorie pentru a recunoaşte persoana (militarul) ca subiect al

infracţiunii militare.

Însă în unele cazuri, ţinând cont de specificul serviciului militar

(serviciu special), nedepunerea jurământului militar de către persoana care

a săvârşit o faptă prevăzută de Capitolul „Infracţiuni militare” al Codului

penal serveşte drept temei de a libera această persoană de răspundere

penală pentru fapta săvârşită (cu excepţia cazurilor când acţiunile ei vor

întruni o componenţă de infracţiune cu caracter general).23

Unele infracţiuni militare pot fi săvîrşite numai de către militarii ce au

calitate specială. Astfel, infracţiunile de funcţie pot fi săvîrşite numai de

către şefi sau alte persoane cu funcţie de răspundere, infracţiunea de

neexecutare a ordinului – numai de către subaltern, iar subiecţi ai

infracţiunilor prevăzute de art. 374, 375, 376, 377 Cod penal pot fi

recunoscuţi numai militarii care au fost numiţi în serviciul respectiv.

Infracţiunile militare pot fi săvîrşite prin cooperarea intenţionată a

două sau mai multor persoane, adică prin participaţie. Militarii pot avea

rolul de autor, organizator, complice, instigator.

Infracţiunile militare, cu excepţia celor prevăzute de art. 389 – 391

Cod penal, sunt infracţiuni cu subiect calificat. De aceea, persoanele civile

(nemilitarii) nu pot fi autorii acestor infrac ţiuni, însă pot fi instigatori,

organizatori, complici.

23 S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati și alții. Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. “Cartier”, Chişinău, 2005, p. 732.


21

Persoanele care nu au calitatea de militar nu pot fi coautori ai

infracţiunii militare. Dacă o persoană civilă împreună cu un militar

nemijlocit participă la săvîrşirea acţiunilor, ce formează latura obiectivă a

unei infracţiuni militare, atunci acţiunile lui sunt recunoscute nu coautorat,

ci complicitate şi urmează a fi calificate conform articolului respectiv al

Capitolului XVIII al Codului penal cu referire la art. 42 CP.

Sunt posibile cazuri cînd militarul nu participă nemijlocit la

înfăptuirea laturii obiective a componenţei de infracţiune militară, ci

instigă la aceasta persoane civile. În aceste cazuri are loc aşa numita

executare mijlocită a infracţiunii militare, în care autor se recunoaşte

militarul, iar persoanele civile – complici.

Participarea şefului împreună cu subalternul la săvîrşirea infracţiunii

militare reprezintă un pericol social sporit. Participînd la comiterea

infracţiunii, şeful încalcă grav prevederea regulamentară – de a fi pentru

subalterni exemplu de respectare cu stricteţe a legilor statului,

regulamentelor militare. Această circumstanţă urmează a se lua în

consideraţie la numirea pedepsei.

În doctrină mai există şi opinia conform căreia subiectul infracţiunilor

militare se împarte în:

1. Subiect activ - persoana care are calitatea de militar;

2. Subiect pasiv - statul şi subiectul pasiv secundar - unitatea sau

formaţiunea militară în care s-a săvîrşit fapta.24

Clasificarea infracţiunilor militare făcută din punctul de vedere al

subiectului infracţiunii distinge două categorii:

a) infracţiuni militare săvîrşite exclusiv de militari;

b) infracţiuni militare săvîrşite de militari şi civili.

24 Gh. Ulianovschi, X. Ulianovschi "Subiectul infracţiunilor militare în legislaţia penală a altor ţări", publicat în "Avocatul Poporului", nr. 2/2006, p. 1-3.


22

Infracţiunile militare ar mai putea fi clasificate şi din alte perspective,

cum ar fi, de exemplu, după modul de săvîrşire, locul de săvîrşire etc.

Latura subiectivă. De cele mai multe ori infracţiunile militare sunt

infracţiuni intenţionate. Intenţia, nefiind calificată printr-un scop special

indicat în dispoziţia articolului concret, poate fi atât directă, cât şi

indirectă (încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari

în timpul satisfacerii serviciului militar, dacă între ei nu există raporturi de

subordonare etc.). Poate fi cazul în care în dispoziţia articolului respectiv

se conţine un scop special, forma vinovăţiei este atunci doar intenţia

directă (dezertarea, în scopul eschivării de la serviciul militar etc.).

Unele din infracţiunile militare sunt însă infracţiuni de inacţiune,

elementul lor subiectiv poate îmbrăca şi forma imprudenţei (în ambele sale

modalităţi: neglijenţa sau încrederea exagerată). Din aceste infracţiuni fac

parte: pierderea patrimoniului militar, atitudinea neglijentă faţă de

serviciu, distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului

militar.

În România situația este asemănătoare în ce privește latura subiectivă.

Infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării se săvârşesc, de regulă, cu intenţia

care poate fi directă sau indirectă. O singură infracţiune – coliziunea (art. 345 alin.

(1)) - în forma sa simplă, se săvârşeşte din culpă. Sunt şi infracţiuni contra

capacităţii de apărare a ţării - şi anume cele omisive - care pot fi săvârşite fie cu

intenţie, fie din culpă.25

Reglementarea infracțiunilor militare în statele common-law prezintă careva

particularități. Spre exemplu această categorie de infracțiuni este prevăzută de un

act legislativ distinct, pe cînd în majoritatea statelor din familia dreptului romano-

germanic ele sunt prevăzute într-un capitol aparte din Codul Penal.

25 O. Loghin, T. Toader, Drept Penal Român, Partea Specială, Ediţia a IV-a, Casa de Editură şi Presă „Şansa”, Bucureşti, 2001, p. 680.


23

Nu trebuie de uitat de specificul că în țările din common-law fapta

infracțională este compusă din 2 elemente: actus reus (criteriul obiectiv sau

extern) și mens rea (criteriul subiectiv).

Pentru existența actus reus este necesar să fi fost un act, iar acest act

să fie rezultatul unui comportament voluntar. Este de menționat că și

omisiunea este un act voluntar, deoarece subiectul voluntar a ales să nu

acționeze. Absența intenționată, nesăbuită sau neglijentă a acțiunii este

considerată un act voluntar și îndeplinește cerința voluntară a actus reus.26

În Marea Britanie infracțiunile militare sunt prevăzute de Actul Forțelor

Armate (Armed Forces Act 2006). Acest act stabilește infracțiunile împotriva legii

serviciului („service law”) și pedepsele asociate. Conform acestui act infracțiunile

se împart în 2 categorii principale27:

1. Infracțiuni de disciplină („discipline offences”) care pot fi comise

numai de membrii forțelor armate sau, în unele cazuri, de către un civil subiect al

disciplinei de serviciu.

2. Infracțiunii de conduită („criminal conduct offences”) care sunt acte

comise oriunde în lume, care fiind făcute în Anglia și Țara Galilor, ar fi împotriva

legii penale a civililor.

Pentru marea parte a infracțiunilor nu este necesară survenirea cărorva urmări.

Însă pentru unele infracțiuni este necesar ca ele să existe. În calitate de exemplu

poate servi infracțiunea prevăzută în secțiunea 4 din Actul Forțelor Armate care

este intitulat „Looting” ceea ce în traducere ar însemna jefuirea, în a căror

prevederi este menționat că persoana este recunoscută vinovată chiar dacă numai a

căutat persoana decedată de lucruri cu intenția de a le lua. În prevederile aceleiași

secțiuni, mai precis în subsecțiunea 3, este prevăzută și o cauză ce înlătură

26 http://en.wikipedia.org/wiki/Actus_reus 27 http://en.wikipedia.org/wiki/Armed_Forces_Act_2006


24

răspunderea penală pentru comiterea acestei fapte și anume dacă ea a fost făcută

pentru un serviciu public.28

Majoritatea infracțiunilor se săvîrșesc prin acțiune, însă unele se săvîrșesc și

prin omisiune, cum ar fi infracțiunea prevăzută de secțiunea 5 intitulată „Eșecul de

a scăpa” care se referă la persoanele capturate de inamic care au avut ocazia să se

reîntoarcă în rîndul Forțelor Majestății sale, ar fi putut rezonabil să facă acești pași,

dar fără careva scuză legală nu a făcut-o. O altă modalitate de manifestare a acestei

infracțiuni însă este prin acțiune și anume dacă previne sau descurajează pe alții să

evadeze din captivitate și să se reîntoarcă în rîndul Forțelor Majestății sale.29

În Marea Britanie subiecți ai infracțiunilor militare sunt membrii

Forțelor Armate Britanice30 și persoanele fizice31. Reieșind din specificul

serviciului militar, unele infracțiuni militare pot fi săvîrșite doar de subiecți

speciali (cum ar fi spre exemplu de ofițeri).

Pentru Marea Britanie Actul Forțelor Armate prevede persoana ajutorului și

cea a complicelui. Instigatorul32 săvîrșește doar acțiunea de instigare, pe cînd

ajutorul33 săvîrșește una din cele 4 acțiuni prevăzute în secțiunea 41 al Actului

care sunt ajutarea, favorizarea, sfătuirea sau procurarea.

În Marea Britanie în dependență nivelul mens rea deosebim următoarele

moduri de culpabilitate: intenția directă, intenție oblică, cu bună știință, nepăsare,

neglijență penală.34

Este de menționat că unele infracțiuni prevăd săvîrșirea lor fără scuză legală

(de exemplu infracțiunea prevăzută de secțiunea 5 intitulată „Eșecul de a scăpa”

(„Failure to escape”)35 sau rezonabilă (de exemplu infracțiunea prevăzută de

28 http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/52/section/4 29 http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/52/section/5 30 http://en.wikipedia.org/wiki/Armed_Forces_Act_2006 31 http://en.wikipedia.org/wiki/Civilian_subject_to_service_discipline 32 http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/52/section/40 33 http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/52/section/41 34 http://en.wikipedia.org/wiki/Mens_rea#England 35 http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/52/section/5


25

secțiunea 2 intitulată „Abateri la operațiuni” („Misconduct on operations”)36, iar în

cazul neîntrunirii acestor elemente persoana nu poate fi trasă la răspundere penală.

În Statele Unite al Americii infracțiunile militare sunt prevăzute de Codul

Uniform al Justiției Militare. În subcapitolul X intitulat „Articole Punitive” sunt

incluse infracțiunile militare. Competente în examinare infracțiunilor militare sunt

Curțile Marțiale care se conduc în activitatea lor de Manualul Curților Marțiale.

Acest manual este un ordin executiv al Președintelui Statelor Unite ale Americii

care detalizează și extinde prevederile din Codul Uniform al Justiției Militare.

Specific sistemului punitiv este faptul că este posibilă aplicare pedepsei capitale

pentru unele infracțiuni, chiar și în cazul în care în statul de origine al persoanei nu

se aplică pedeapsa capitală. De asemenea aplicabilitatea Codului Uniform al

Justiției Militare este legată de subiect și nu de loc37. Deci el se aplică indiferent de

locul comiterii ei persoanelor prevăzute în Cod.

Majoritatea infracțiunilor prevăzute de Codul Uniform al Justiției Militare se

consumă din momentul săvîrșirii actului. Unele articole însă conțin prevederi care

conțin în calitate de element necesar și unele urmări ale acțiunii. Drept exemplu

poate servi art. 83 din care prevede urmările în formă de „recepționare de plăți sau

de alocații sau ambele”.38

În Statele Unite ale Americii subiecții infracțiunilor militare sunt enumerați în

Titlul 10, Subtitlu A, Partea a II-a, Capitolul 47, Subcapitolul I, § 802, Art. 2

intitulat „Persoanele ce sunt subiecți ai prezentului capitol” din Codul Legilor al

Statelor Unite ale Americii.39 Lista lor este mult mai mare decît cea prevăzută de

legislația RM. Unele infracțiuni prevăd unii subiecți speciali, cum ar fi spre

exemplu art. 97 din Codul Uniform al Justiției Militare „detenția ilegală” a cărui

subiect poate fi doar persoana cu drept de a aplica măsurile prevăzute în articol.40

36 http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/52/section/2 37 http://www.law.cornell.edu/uscode/html/uscode10/usc_sec_10_00000805----000-.html 38 http://usmilitary.about.com/od/punitivearticles/a/mcm83.htm 39 http://www.law.cornell.edu/uscode/10/usc_sec_10_00000802----000-.html 40 http://usmilitary.about.com/library/milinfo/mcm/bl97.htm


26

Codul Uniform al Justiției Militare prevede noțiunea de principal în § 877.

Art. 77. Acesta este cel săvîrșește o infracțiune pedepsită conform Codului, sau

ajută, instigă, sfătuiește, ordonă sau determină comiterea ei sau care cauzează

comiterea unei acțiuni care dacă ar fi direct efectuată de el ar fi pedepsită conform

prezentului capitol. Acest articol a eliminat distincția dintre principalul de gradul I,

principalul de gradul II și complicele de pînă la act. Acum ei toți sunt principali

(autori).41 § 878. Art. 78. Prevede răspunderea complicelui după faptă (ajutorul sau

încurpjătorul). Acțiunile sale constau în faptul că dacă știind despre infracțiune el

primește, sprijină sau asistă făptuitorul, atunci urmează a fi pedepsit la discreția

Curții Marțiale, limitele pedepsei fiind prevăzute în Manualul Curților Marțiale.42

§ 882. Art. 82. Prevede solicitare la săvîrșirea infracțiunii. Din prevederile acestui

articol rezultă că este vorba despre instigator, care poate acționa prin 2 modalități:

solicitare („solicits”) sau îndrumare, sfătuire („advices”).43 Titlul 18 din Codul

Statelor Unite nu conține o schemă a vinovăției dar recurge la unii termeni mai

tradiționali preluați din common law.44 Pentru determinarea nivelului stării mintale

Codul Penal Model include următorii termeni (în ordine descrescătoare):

intenționat („purposefully”), cu bună știință („knowingly”), indiferent

(„recklessly”) și neglijent („negligently”), și un al cincilea termen de strictă

răspundere („strict liability”).45

Ceea ce ține de infracțiunile militare prevăzute de Codul Uniform al Justiției

Militare este de menționat că nu este necesară prezența unei vinovății specifice.

Vinovăția specifică poate influența în unele cazuri la pedeapsă, cum ar fi spre

exemplu în cazul absenței neautorizate (art. 86 din Codul Uniform al Justiției

Militare) poate fi stabilită o pedeapsă mai mare în dependență de vinovăție. De

41 http://usmilitary.about.com/od/punitivearticles/a/77.htm 42 http://usmilitary.about.com/library/milinfo/mcm/bl78.htm 43 http://usmilitary.about.com/library/milinfo/mcm/bl82.htm 44 http://en.wikipedia.org/wiki/Mens_rea#American_Law_Institute.27s_Model_Penal_Code 45 http://en.wikipedia.org/wiki/Model_Penal_Code


27

asemenea orice persoană a cărei plecare a fost autorizată, însă, fără vină, este în

imposibilitate de a reveni, nu se consideră că a săvîrșit această infracțiune.46

În ceea ce privește etapele activității infracționale, conform CP al

Republicii Moldova nu toate infracțiunile militare sunt susceptibile de

condamnare pentru pregătirea lor, neîncadrîndu-se în limitele prevăzute de

art. 26 CP. Tentativa se pedepsește doare în cazul infracțiunilor

intenționate.

Specific Codul Penal al României este faptul că deşi majoritatea infracţiunilor

contra capacităţii de apărare sunt susceptibile de o desfăşurare în timp şi, prin

urmare, de forme imperfecte ale infracţiunii, legiuitorul nu incriminează niciodată

actele pregătitoare, iar tentativa este incriminată numai la infracţiunile considerate

ca fiind mai periculoase (art. 338, 339, 340, 341, 344 şi art. 345 alin. (2) şi (3) CP

român).47

În Marea Britanie pregătirea de infracțiune nu se pedepsește. Tentativa este

reglementată în secțiunea 39 din Actul Forțelor Armate, unde se menționează că o

persoană comite o tentativă dacă face un act cu intenția de a săvîrși o infracțiune

care este mai mult decît de pregătire, chiar dacă săvîrșirea infracțiunii este

imposibilă din anumite circumstanțe.48

În Statele Unite ale Americii pregătirea de infracțiune nu se pedepsește, la fel

ca și în Marea Britanie. Tentativa este prevăzută în § 880. Art. 80 al Codului

Uniform al Justiției Militare în care se stipulează că orice act intenționat de a

comite o infracțiune care reprezintă mai mult decît o simplă pregătire și tendință,

chiar dacă eșuează în săvîrșirea lui, este o tentativă la infracțiune. Tentativa se

pedepsește atîta timp cît nu este stipulat direct altfel. 49

46 http://usmilitary.about.com/od/punitivearticles/a/mcm86_2.htm 47 Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, Drept Penal. Partea Specială, Ediția a II-a, Ed. „ALLBECK”, p. 502. 48 http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/52/pdfs/ukpga_20060052_en.pdf 49 http://www.law.cornell.edu/uscode/10/usc_sec_10_00000880----000-.html


28

Existenţa legislaţiei penal – militare este determinată de însăşi natura

organizării Forţelor Armate, de aceea că toată activitatea lor se

fundamentează pe principiile ierarhizării stricte, ordinii regulamentare,

subordonării necondiţionate a subalternilor comandanţilor (şefilor),

disciplinei militare stricte ca factori primordiali a capacităţii de luptă şi

îndeplinirea sarcinilor puse pe seama lor.50 Următorul capitol este dedicat

conceptului de „subordonare” aşa cum el este văzut în doctrina autohtonă.

1.2. Conceptul de subordonare

Conducerea unică constituie unul din principiile de construire a

Forţelor Armate ale Republicii Moldova, de conducere a lor şi de relaţii

dintre militari. Ea constă în învestirea comandantului (şefului) cu deplina

putere de dispoziţie asupra subordonaţilor şi în încredinţarea acestuia a

responsabilităţii personale în faţa statului pentru toate laturile vieţii şi

activităţii unităţii, subunităţii militare şi a fiecărui militar în parte.

Conducerea unică constă în faptul ca comandantul (şeful) are dreptul,

pornind de la analiza multilaterală a situaţiei, de unul singur să ia decizii,

să dea ordinele respective în strictă concordanţă cu cerinţele legilor şi

regulamentelor militare şi să asigure executarea lor.

Discutarea ordinului este inadmisibilă, iar nesupunerea sau alt mod de

neexecutare a ordinului constituie o infracţiune militară.

Gradele militare.

Fiecărui militar i se acordă un grad militar în ordinea stabilită de

Regulamentul cu privire la satisfacerea serviciului militar.

50 Горный А.Г. «Закон об уголовной ответственности за воинские преступления», Москва «Юридическая литература», 1986, стр. 6.


29

Gradul militar, este proprietate a militarului şi se acordă (dobîndeşte)

în urma pregătirii profesionale, vechimii în serviciu în funcţia ocupată şi

calităţii muncii îndeplinite. El se păstrează permanent pentru militar, cu

excepţia cazurilor prevăzute de lege şi de regulamentele militare.

Militarii care îşi fac studiile la instituţiile militare de învăţămînt se

numesc: acei care nu au grad militar al corpului ofiţerilor — elevi, iar acei

care au grad — ofiţeri-elevi.

Cetăţenilor care nu au avut grad militar pînă la înscrierea la instituţia

militară de învăţămînt sau au avut gradul soldat, odată cu înmatricularea, li

se conferă gradul militar elev. Alte grade militare, acordate pînă la

înscrierea la instituţia militară de învăţămînt, sunt păstrate.

Comandanţii (şefii) şi subordonaţii. Superiorii şi inferiorii.

După situaţia de serviciu şi după gradele militare pe care le deţin, unii

militari în raport cu alţii pot fi şefi sau subordonaţi.

Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea

lor. Şeful trebuie să fie pentru subordonat un exemplu de atitudine plină de

tact şi stăpînire de sine şi să nu admită atît familiaritate, cît şi atitudine

preconcepută. Pentru acţiuni care înjosesc demnitatea umană a

subordonatului şeful poartă răspundere.

Subordonatul este obligat să execute necondiţionat ordinele şefului.

După executarea ordinului el poate să înainteze o reclamaţie, dacă

consideră că faţă de el s-a procedat nejust.

Şefii, cărora militarii le sunt subordonaţi pe linie de serviciu, fie şi

temporar, se numesc şefi direcţi.

Şeful direct, cu funcţia imediat superioară unui subordonat, se numeşte

şef nemijlocit.

După gradele militare pe care le deţin, sunt şefi (dacă aceştia se află în

serviciul militar) :


30

— generalii de corp de armată şi generalii de divizie — pentru ofiţerii

superiori şi cei inferiori, pentru sergenţi şi soldaţi;

— generalii de brigadă şi coloneii — pentru ofiţerii inferiori, pentru

sergenţi şi soldaţi;

— ofiţerii superiori cu gradele militare locotenent-colonel, maior —

pentru sergenţi şi soldaţi;

— ofiţerii inferiori — pentru sergenţi şi soldaţi;

— sergenţii — pentru soldaţii din aceeaşi unitate militară.

Militarii, care după situaţia lor de serviciu şi după gradul nu sunt în

raport cu alţi militari şefi sau subordonaţi, pot fi superiori sau inferiori.

Superioritatea este determinată de gradele militarilor. Superiorii după

gradele militare sunt datori, în cazul încălcării de către inferiori a

disciplinei militare, a ordinii publice şi a regulii lor de conduită, să ceară

de la aceştia înlăturarea încălcărilor observate. Inferiorii după grad sunt

obligaţi să execute necondiţionat aceste cerinţe ale superiorilor.

Dacă militarii, care nu sunt subordonaţi reciproc, îndeplinesc în comun

îndatoririle de serviciu, cînd relaţiile lor de serviciu nu sunt determinate de

comandant (şef), atunci superiorul după funcţie, iar la funcţii egale —

superiorul după gradul militar este considerat şef. 51

51 Regulamentul Serviciului Interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova, secţia editare a MA, Chişinău, 1996, p. 13-14


31

CAPITOLUL II: INFRACŢIUNI CARE ATENTEAZĂ LA

ORDINEA DE SUBORDONARE

2.1. Neexecutarea intenţionată a ordinului

Ordinea şi disciplina militară impun fiecărui militar obligaţia de a

executa întocmai şi la timp ordinele primite de la superiorul sau

comandantul său. Această deplină subordonare a militarului faţă de cel

care îi este superior în grad şi funcţie are o deosebită importanță, deoarece

asigură unitatea de concepţie şi de executare a sarcinilor de serviciu, ca şi

a operaţiilor de luptă. Refuzul militarului de a executa ordinul primit

constituie o încălcare a ordinei şi disciplinei militare care poate avea grave

repercusiuni asupra gradului de pregătire şi a capacităţii de luptă a unităţii

sau formaţiunii din care acesta face parte. De aceea, fapta şi este

incriminată, constituind o infracţiune de insubordonare. 52

Astfel, Codul Penal al Republicii Moldova incriminează în art. 364

neexecutarea intenţionată a ordinului:

Articolul 364. Neexecutarea intenţionată a ordinului

(1) Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului dat în modul stabilit, dacă

aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor de serviciu,

se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240

de oresau cu închisoare de pînă la 2 ani.

(2) Aceeaşi acţiune:

a) săvîrşită de două sau mai multe persoane;

b) soldată cu urmări grave

se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite: 52 O. Loghin, T. Toader, Drept Penal Român, Partea Specială, Ediţia a III-a, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1999, p. 615


32

a) pe timp de război;

b) în condiţii de luptă,

se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.

(4) Neexecutarea ordinului din neglijenţă sau din lipsă de conştiinciozitate:

a) soldată cu urmări grave;

b) pe timp de război;

c) în condiţii de luptă

se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240

de ore sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

(6) Persoana care a săvîrşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului

sau dispoziţiei vădit ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale.

Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală. 53

Neexecutarea ordinului, conform alin. (1) al art. 364 din CP al RM,

constă în refuzul direct de a executa ordinul şefului, precum şi altă

neexecutare intenţionată a ordinului.

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu

privire la executarea regulamentară a ordinului.

Conform art. 33 al Regulamentului serviciului interior al For ţelor

Armate al Republicii Moldova, după situaţia de serviciu şi după gradele

militare pe care le deţin, unii militari în raport cu alţii pot fi şefi sau

subordonaţi.

Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea

lor. Subordonatul este obligat să execute necondiţionat ordinele şefului.

După executarea ordinului, el poate să înainteze o reclamaţie şefului

ierarhic superior, în cazul în care consideră că faţă de el s-a procedat

injust.

Ordinul în sensul analizat este de 2 feluri: ordin şi dispoziţiune.

53 Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 13.09.2002, art. 364


33

Ordinul este o dispoziţiune a comandantului (şefului) adresată

subordonaţilor, care cere executarea unor acţiuni, respectarea unor reguli

sau stabileşte o ordine sau o situaţie. Ordinul poate fi dat în scris, verbal

sau prin mijloace tehnice de legătură unui militar sau unui grup de militari.

Ordinul trebuie să fie privitor la îndatoririle de serviciu şi să fie dat de

un şef sau superior ori să derive din obligaţiile generale ale militarului.

Este esenţial ca ordinul să aibă un conţinut şi o formă legală, adică să

emane de la o autoritate competentă sau de la o persoană învestită cu

dreptul de a da sau transmite dispoziţii ce trebuie executate şi să fie în

conformitate cu normele legale. Un ordin vădit ilegal nu este un ordin, iar

neexecutarea acestuia nu constituie insubordonare. Executarea unui ordin

vădit ilegal atrage răspunderea penală a subordonatului şi a şefului sau a

comandantului care a dat ordinul.

În procesele de la Nürnberg ale criminalilor de război, mulţi acuzaţi au

încercat să se apere, susţinînd că au executat crimele monstruoase puse în

sarcina lor, din ordin. Această apărare a fost înlăturată de către instanţă,

arătîndu-se că nici un militar nu este obligat să execute un ordin, fiind

conştient că astfel va săvîrşi o infracţiune. Acest principiu a fost consacrat

în toate legislaţiile ţărilor civilizate.54

Dispoziţiunea este o formă de transmitere a misiunilor de către

comandant (şef) la subordonaţi, privind chestiuni particulare.

Dispoziţiunea se dă în scris sau verbal.55

Latura obiectivă se realizează prin refuzul de a executa un ordin cu

privire la îndatoririle de serviciu. Prin modificările operate prin LP277-

XVI din 18.12.08, MO41-44/24.02.09 art.120, în vigoare 24.05.09 s-a introdusă

sintagma „dat în modul stabilit”. Prin această modificare legiuitorul a specificat

că ordinul dat de superior sau comandant trebuie să corespundă prevederilor

54 Gh. Nistorean, A. Boroi, Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. „ALLBeck”, Bucureşti, 2002, p. 514-515. 55 X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, „Dreptul Militar în Republica Moldova”, ed. „Prut Internaţional”, Chişinău 2003, p. 211.


34

legale, adică să nu contravină legii și să fie dat conform prevederilor

regulamentelor în vigoare sau a altor acte normative. Expresia „refuzul de a

executa un ordin” trebuie interpretată în sensul de neexecutare intenţionată

a unui ordin. Neexecutarea ordinului se poate exprima atât printr-o

inacţiune, în cazul când făptuitorului i s-a ordonat să facă ceva, iar el

refuză să execute acest ordin, cât şi printr-o acţiune, când subordonatului i

se interzice săvârşirea unor acţiuni, dar el totuşi le săvârşeşte.

Fiind o componenţă de infracţiune materială, latura obiectivă a

infracţiunii este formată din 3 elemente: 1) neexecutarea intenţionată a

ordinului şefului (acţiune sau inacţiune); 2) survenirea daunelor în

proporţii considerabile intereselor de serviciu; 3) legătura cauzală între

neexecutarea intenţionată a ordinului şefului şi survenirea daunelor în

proporţii considerabile intereselor de serviciu.56

Infracţiunea dată fiind una materială se consideră consumată din

momentul producerii daunelor în proporţii considerabile intereselor de

serviciu.

Neexecutarea ordinului poate fi exprimată prin 2 modalităţi:

neexecutarea ordinului în mod expres, deschis, când făptuitorul exprimă

prin viu grai sau chiar în scris că nu va executa ordinul, şi nu îl execută, şi

neexecutarea ordinului în mod tacit, când subordonatul, fără să se exprime

într-un anumit mod, nu execută ordinul.

Neexecutarea ordinului se consideră consumată în momentul survenirii

urmărilor prevăzute de art.364 daune în proporţii considerabile

intereselor de serviciu. Consider că această infracţiune trebuie să fie

considerată consumată indiferent de cauzarea daunei, întrucît întreg

sistemul militar este întemeiat pe o ierarhizare strictă şi subordonarea

necondiţionată a subalternilor şefilor. Cred că ar fi benefică o modificare

în acest sens a art. 364 CP. 56 A. Borodac, Manual de Drept Penal, Partea Specială, F.E.P. „Tipografia Centrală”, Chişinău, 2004, p. 576


35

În literatura de specialitate se întîlneşte adesea o problemă în ce

priveşte componenţa de infracţiune, şi anume, situaţia când subordonatul

declară deschis că nu va executa ordinul primit şi apoi, imediat, trece la

executarea lui. În doctrina penală s-a expus părerea că, în acest caz,

acţiunile făptuitorului vor constitui o infracţiune de neexecutare a

ordinului.

În acest caz nu putem vorbi de faptul că acţiunile date se pot califica

conform art. 364 CP deoarece legislaţia penală nu pedepseşte simplul refuz

ci „acţiunile de refuz” a executării ordinului, cu atît mai mult că în acest

caz nu suntem în situaţia producerii daunelor în proporţii considerabile

intereselor de serviciu, deci, nu survin consecinţele cerute de legiuitor

pentru existenţa infracţiunii.

Daunele în proporţii considerabile intereselor de serviciu, adică

urmările prejudiciabile ale infracţiunii, constau într-o stare de pericol prin

nerespectarea raportului de subordonare, prin atingerea adusă ordinii şi

disciplinei militare.57

Discuţia ordinelor este inadmisibilă, iar nesupunerea, sau alt mod de

neexecutare a ordinului, constituie o infracţiune militară,58 cînd în urma

refuzului s-au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor de

serviciu, la ele atribuindu-se împiedicarea efectuării unor măsuri militare

importante, pe care le desfăşoară unitatea militară conform statutului sau

dispoziţiei comandantului superior.59

Latura subiectivă. Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului se

săvârşeşte cu vinovăţie intenţionată. Motivul şi scopul nu are relevanţă la

calificarea infracţiunii.

Subiectul infracţiunii poate fi doar subalternul militar, deci este vorba

57 S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati și alții. Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. “Cartier”, Chişinău, 2005, p. 736. 58 X. Ulianovschi, Infracţiuni ce atentează la ordinea de subordonare militară în noul Cod Penal. În revista ştiinţifico-practică şi informativă „Avocatul poporului” , Chişinău, nr. 10-12 2002, p. 18. 59 I. Macari, „Dreptul Penal al Republicii Moldova. Partea Specială”, Centrul Editorial al USM, Chişinău 2003, p. 457.


36

de un subiect special.

Prin LP277-XVI din 18.12.08, MO41-44/24.02.09 art.120, în vigoare

24.05.09 alin. (5) al art. 364 din CP al RM a fost exclus. Aceasta se

motivează prin introducerea tot prin aceeași lege a art. 401 care în alin. (1)

conține prevederi asemănătoare: „Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de

legea penală, săvîrşită de o persoană în vederea executării unui ordin sau dispoziţii

a superiorului, care sînt obligatorii pentru aceasta, dacă ordinul sau dispoziţia nu

sînt vădit ilegale şi dacă persoana care le-a executat nu a ştiut că ordinul sau

dispoziţia sînt ilegale. Răspunderii penale pentru fapta săvîrşită este supusă

persoana care a emis ordinul sau dispoziţia ilegală.”.

În cazurile cînd subalternul a săvârşit o infracţiune intenţionată, cu

bună-ştiinţă, întru executarea ordinului sau dispoziţiei ilegale, el va purta

răspundere penală în temeiuri generale ca autor al infracţiunii, iar cel care

a dat ordinul, ca instigator la infracţiunea dată. Aceste prevederi sunt

reglementate de alin. (6) al art. 364 din CP al RM, care mai stipulează că

neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală.

Prevederile alin. (6) ale art. 364 CP sunt practic identice cu cele

prevăzute de alin. (2) ale art. 401 CP.

Prevederi asemănătoare ce se referă la executarea unui ordin ilegal

sunt reglementate şi în Legea penală militară germană (din 1974, cu

modificările întroduse în decembrie 1979) în care se prevede că

subordonatul care comite o faptă ilicită din ordin, va fi tras la răspundere

dacă şi-a dat seama că aceasta este o faptă ilegală sau dacă, în raport cu

circumstanţele cunoscute de el, fapta părea vădit ilegală.

Codul penal al Franţei prevede că nu răspunde de infracţiunea

comisă persoana care a îndeplinit actul cerut de autoritatea legitimă, în

afară de cazul cînd actul respectiv este vădit ilegal.

La rîndul său legislaţia penală a Suediei prevede: „membrul forţelor

armate nu va fi acuzat în caz că ordinul respectiv nu are nici o legătură cu


37

obligaţiile sale de serviciu” (Codul Penal Suedez, Partea a II, Capitolul 21,

Secţiunea 5).60

Semnele de calificare sunt indicate în alin. (2) şi (3) ale art. 364 din

CP al RM: săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane;

cauzarea prin infracţiune a unor urmări grave; săvârşirea infracţiunii pe

timp de război sau în condiţii de luptă.

Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane va avea loc în

cazul când ordinul a fost dat unui colectiv de subordonaţi, şi două sau mai

multe persoane din acest colectiv, cu intenţie, împreună sau în comun, prin

acţiuni coordonate, nu execută acest ordin. Pentru existenţa acestei

agravante nu este necesară o înţelegere prealabilă, expresă, între

participanţi. Înţelegerea poate fi şi tacită, exprimată prin coordonarea

tacită a acţiunilor lor. De exemplu, în cazul unui ordin colectiv, grupul

întreg nu-l execută, aflându-se împreună, având cunoştinţă unul de

acţiunile sau inacţiunile altuia. Nu va fi prezentă o asemenea agravantă în

cazul când doi sau mai mulţi subordonaţi nu vor executa ordinul comun de

sine stătător, aflându-se în locuri diferite şi neavând cunoştinţă unul de

acţiunile sau inacţiunile altuia.

Cauzarea prin infracţiune a unor urmări grave se stabileşte în fiecare

caz în parte, ţinându-se cont de toate împrejurările săvârşirii faptei. Ca

urmări grave pot fi considerate zădărnicirea unor măsuri îndreptate la

asigurarea capacităţii de luptă a unităţii militare, zădărnicirea sarcinii de

luptă, survenirea de victime omeneşti, distrugerea sau deteriorarea tehnicii

militare, pricinuirea unor daune materiale în proporţii mari etc.

Timpul de război. Noțiunea de timp de război este prevăzută de art.

127 CP care stipulează: „Prin timp de război se înţelege intervalul de la data

declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război pînă la data trecerii

armatei la starea de pace.”. În cazul în care trupe sau grupe înarmate atacă sau 60 http://wings.buffalo.edu/law/bclc/sweden.pdf


38

invadează prin surprindere teritoriul Republicii Moldova, organele locale

ale administraţiei militare sunt obligate să ia toate măsurile pentru

respingerea atacurilor, fără a aştepta declararea războiului.

Condiţii de luptă pot fi atât pe timp de război, cât şi pe timp de pace,

când unitatea (subunitatea) militară ripostează atacului armat asupra

teritoriului ţării.

Neexecutarea ordinului ca rezultat al atitudinii neglijente sau

neconştiincioase faţă de el este prevăzută ca o infracţiune distinctă la

alin. (4) al art. 364 din CP al RM şi componenţa ei se deosebeşte de

infracţiunea de neexecutare intenţionată a ordinului şefului, examinată mai

sus, doar prin latura obiectivă şi subiectivă.

Latura obiectivă a acestei infracţiuni se exprimă prin neexecutarea

ordinului sau executarea neglijentă a ordinului, fapte care au adus la

cauzarea unor urmări grave sau care au fost săvârşite pe timp de război sau

în condiţii de luptă, lipsind caracterul făţiş sau deschis al faptelor

prevăzute de neexecutarea intenţionată a ordinului şefului. Lipsesc, de

asemenea, acţiunile demonstrative, care ar indica asupra ne dorinţei

subalternului de a se supune ordinelor sau dispoziţiunilor şefului.

Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin

imprudenţă. În acest caz, făptuitorul n-a prevăzut posibilitatea neexecutării

ordinului, cu toate că putea şi trebuia s-o prevadă (neglijenţă) sau a

prevăzut posibilitatea neexecutării ordinului, însă, în mod uşuratic, s-a

bazat pe nişte împrejurări, prin intermediul cărora ordinul ar putea fi

executat, însă aceste împrejurări n-au survenit (sau au survenit), şi, în

legătură cu aceasta, ordinul n-a fost executat (încredere exagerată).61

În comparaţie cu legislaţia Republicii Moldova, cea a României mai

prevede 2 semne calificante care nu se găsesc în Codul Penal al RM.

Primul semn calificant se referă la subiectul infracţiunii. Astfel, 61 S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati și alții, Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. „Cartier”, Chişinău, 2005, p. 738.


39

acesta trebuie să fie un ofiţer, maistru militar, subofiţer sau militar angajat.

Existenţa unei asemenea prevederi se fondează pe convingerea că ofiţerul,

maistrul militar sau subofiţerul datorită locului pe care îl ocupă în ierarhia

militară trebuie să execute cu o mai mare rigurozitate ordinele superiorilor.

Al doilea semn calificant se referă la săvîrşirea faptei în faţa trupei

adunate. Prin trupă adunată se înţelege o formaţiune alcătuită din mai

mulţi militari, care sunt prezenţă fie pentru desfăşurarea programului

obişnuit, fie pentru a primi un ordin sau datorită altor asemenea

împrejurări. Raţiunea agravării se găseşte în efectul pe care îl poate avea

supra celorlalţi militari refuzul făptuitorului de a executa ordinul, precum

şi în gradul mai ridicat de indisciplină de care acesta dă dovadă.62

Exemple din practică.

Conform sentinţei Judecătoriei Militare a fost recunoscut vinovat de

săvîrşirea infracţiunii prevăzute la art. 364 Cod Penal, soldatul V. P., care

îşi satisfăcea serviciul militar în unitatea 1002. Circumstanţele săvîrşirii

infracţiunii au fost următoarele: la data de 15 ianuarie, soldatul V. P. a

refuzat să primească arma şi să intre în serviciul de gardă. Judecătoria

Militară a precizat că cele înfăptuite întrunesc elementele componenţei de

infracţiune de neexecutare intenţionată a ordinului.

Curtea de Apel a casat Hotărîrea Judecătoriei Militare, precizînd că

cele săvîrşite de inculpat nu depăşesc limitele unei încălcări disciplinare.

Procurorul a atacat Hotărîrea Curţii de Apel la Curtea Supremă de

Justiţie, argumentînd, că soldatul V. P. a refuzat să primească arma şi să

intre în serviciul de gardă din cauză că l-ar fi durut dintele. În aceeaşi zi

medicul dentist a stabilit că nu există vre-un motiv pentru care soldatul

V. P. ar fi putut să fie eliberat de la serviciul de gardă.

Astfel, dat fiind faptul că soldatul V. P. a recurs la înşelăciune pentru

62 O. Loghin, T. Toader, Drept Penal Român, Partea Specială, Ediţia a III-a, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1999, p. 617.


40

a evita serviciul de gardă, prin ce a cauzat urmări grave, prin faptul că în

locul său a fost nevoie să fie găsită o substituţie, prin Hotărîrea Curţii

Supreme de Justiţie a fost casată Hotărîrea Curţii de Apel şi a fost

menţinută în vigoare Hotărîrea Judecătoriei Militare.

2.2. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrîngerea

acestuia la încălcarea obligaţiilor de serviciu

Opunerea de rezistenţă şefului constă în împiedicarea şefului de a-şi

îndeplini obligaţiile de serviciu. În acest caz făptuitorul încearcă să nu

permită şefului să-şi exercite obligaţiile de serviciu, să nu-i permită

acţionarea în conformitate cu legislaţia şi regulamentele militare. Opunerea

de rezistenţă, de regulă, este precedată de o oarecare încălcare a disciplinei

militare din partea militarului, iar opunerea de rezistenţă este o reacţie la

acţiunile legitime ale şefului, îndreptate spre restabilirea ordinii. Opunerea

de rezistenţă şefului sau constrîngerea acestuia poate avea loc numai în

timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Este de menţionat că

constrîngerea poate avea loc şi în privinţa persoanei, care pentru moment

nu îndeplineşte atribuţiile de serviciu.

Atît opunerea de rezistență, cît și constrîngerea trebuie să fie însoțite

de aplicarea violenței.

Această infracţiune se consumă indiferent de faptul dacă şeful şi-a

îndeplinit obligaţiunile de serviciu sau nu, iar în cazul constrîngerii dacă şi

le-a încălcat sau nu.

Infracţiunea este prevăzută în art. 365 al CP RM şi prevede:

(1) Opunerea de rezistenţă şefului, unei alte persoane care îndeplineşte

obligaţiile legate de serviciul militar sau constrîngerea lor la încălcarea acestor

obligaţii, însoţite de aplicarea violenţei,



41

(2) Aceleaşi acţiuni:

a) săvîrşite de două sau mai multe persoane;

b) săvîrşite cu aplicarea armei;

c) soldate cu urmări grave


(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):

b) săvîrşite pe timp de război;

c) săvîrşite în condiţii de luptă,

se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 13 ani.63

Această infracţiune prezintă un pericol social sporit datorită faptului

că făptuitorul în mod direct se opune activităţii de serviciu a superiorilor

militari sau altor militari, activitate exercitată în interesul ordinii militare

urmărind astfel scopul încetării sau schimbării caracterului legal al acestei

activităţi. Drept urmare a infracţiunii este împiedicarea exercitării unei

normale activităţii de serviciu a persoanelor încadrate în serviciul militar,

subminînd astfel autoritatea superiorilor săi.

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu

privire la ordinea de subordonare militară, care asigură activitatea de

serviciu militară normală a comandanţilor (şefilor) militari sau altor

persoane, care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, precum şi de

viaţa şi sănătatea acestor persoane.

Astfel, această infracţiune are două obiecte juridice speciale:

principal şi secundar. Obiectul juridic principal îl constituie relaţiile

sociale cu privire la ordinea de subordonare militară, iar cel secundar,

relaţiile sociale cu privire la viaţa şi sănătatea comandanţilor (şefilor)

militari sau altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul

63 Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 13.09.2002, art. 365.


42

militar.64 De asemenea la obiectul juridic secundar se alătură şi libertatea

victimei.65

Latura obiectivă se realizează prin acţiune şi se exprimă prin:

a) opunerea de rezistenţă şefului, unei alte persoane care exercită

îndatoririle legate de serviciul militar;

b) constrângerea acestor persoane la încălcarea acestor îndatoriri.

Opunerea de rezistenţă sau constrângerea în urma modificărilor

efectuate prin LP277-XVI din 18.12.08, MO41-44/24.02.09 art.120, în vigoare

24.05.09 trebuie să fie însoțite de aplicarea violenţei asupra şefului sau

altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, devenind

un semn calificativ.

Victimă a infracţiunii date pot fi atît şeful cît şi alte persoane care

execută obligaţiuni legate de serviciul militar care pot fi militarii care

exercită serviciul de zi (serviciul pe companie), serviciul de gardă

(santinelă, etc.) sau patrulă precum şi alţi militari care îndeplinesc

obligaţiuni concrete legate de serviciul militar.

Prin opunerea de rezistenţă se înţeleg acţiuni legate de împiedicarea

şefului, precum şi unei alte persoane care exercită îndatoririle legate de

serviciul militar să-şi îndeplinească obligaţiunile lor legate de serviciul

militar. Cu alte cuvinte opunerea de rezistenţă, în esenţă, spre deosebire de

nesupunere, reprezintă în sine o acţiune contrarie îndatoririlor legate de

serviciul şefului sau altor persoane care execută obligaţiuni legate de

serviciul militar. La opunerea de rezistenţă, făptuitorul încearcă să nu

permită persoanei să-şi exercite obligaţiunile sale militare, funcţionale,

nu-i dă posibilitate să acţioneze în situaţia concretă în conformitate cu

legislaţia în vigoare, regulamentele militare sau ordinele superiorului.

Opunerea de rezistenţă presupune înaintarea faţă de şef (sau altă persoană)

64 X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, „Dreptul Militar în Republica Moldova”, ed. „Prut Internaţional”, Chişinău 2003, p. 214. 65 Уголовное Право, Особенная часть, из. „Норма”, Москва, 2001, стр. 906.


43

a unor cerinţe concrete de săvârşire sau ne săvârşire a unor anumite acţiuni

contrare interesului de serviciu. Opunerea de rezistenţă poate fi săvârşită

numai în timpul exercitării de către şef sau altă persoană a obligaţiunilor

legate de serviciul militar. Opunerea de rezistenţă, în aceste cazuri, poate

fi săvârşită de însuşi militarul care încalcă disciplina, precum şi de alţi

militari, aflaţi la locul săvârşirii acestor încălcări de disciplină.

Constrîngerea constă în acţiuni îndreptate spre impunerea şefului sau

altei persoane la încălcarea obligaţiunilor sale legate de serviciul militar,

în interesul celui care constrânge să acţioneze în detrimentul intereselor de

serviciu sau a altor persoane.66

În cazul opunerii de rezistenţă făptuitorul nu îi dă posibilitate şefului

(altei persoane) să-şi exercite obligaţiunile sale militare, în cazul

constrîngerii făptuitorul îl impune pe şef să acţioneze contrar intereselor de

serviciu. Aceste 2 acţiuni pot fi corelate între ele. Opunerea de rezistenţă

este posibilă numai în momentul executării de către şef (altă persoană) a

obligaţiilor de serviciu, constrîngerea se răsfrînge atît pe acţiunile şefului

la momentul aplicării acesteia precum şi pe o posibilă activitate din viitor.

În cazul în care opunerii de rezistenţă îi premerg acţiunile de

neexecutare a ordinului, atunci, acţiunile de neexecutare intenţionată a

ordinului vor fi calificate în ansamblu conform art. 365 din CP al RM.

Opunerea de rezistenţă cît şi constrîngerea trebuie să fie însoţită de

violenţă fizică sau psihică.

Violenţa fizică sau psihică în privinţa şefului, în legătură cu

nemulţumirea militarului de acţiunile legale, de serviciu ale şefului, fără

înaintarea unor cerinţe concrete, nu poate fi considerată drept

constrângere. Asemenea acţiuni pot fi calificate în baza art. 367 sau 368

din CP al RM sau ca opunere de rezistenţă.

Infracţiunea dată este o infracţiune formală şi se consideră consumată 66 В.Д. Иванов, П. В. Иванов, Уголовное Право. Особенная Часть, из. «Приор», Москва, 2001, стр. 434.


44

din momentul opunerii de rezistenţă sau constrângerii, indiferent de faptul

că i-a reuşit sau nu făptuitorului să împiedice executarea de către şef sau

altă persoană a obligaţiunilor sale de serviciu militar sau să-l impună să

săvârşească careva acţiuni sau inacţiuni în interesul lui.67

Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Faţă de

consecinţe făptuitorul poate avea o atitudine psihică atît din imprudenţă cît

şi intenţionată. Scopurile şi motivele nu au importanţă la calificarea

infracţiunii drept opunere de rezistenţă şefului sau constrîngerea acestuia

la încălcarea obligaţiilor de serviciu.

Subiect al infracţiunii poate fi orice militar care se află cu victima în

relaţii de subordonare, iar în cazul opunerii rezistenţei sau a constrîngerii

unei alte persoane care îşi îndeplineşte obligaţiile legate de serviciul

militar, orice militar care nu se află cu victima în relaţii de subordonare.

Semnele de calificare sunt indicate la alin. (2) şi (3) ale art. 365 din

CP al RM:

- săvîrşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane;

- săvîrşite cu aplicarea armei;

- soldate cu urmări grave;

- săvîrşirea infracţiunii pe timp de război;

- săvîrşirea infracţiunii în condiţii de luptă.

Săvîrşirea infracţiunii cu utilizarea armei înseamnă folosirea efectivă a

armei pentru influenţarea fizică sau psihică asupra şefului sau altei

persoane, care-şi îndeplineşte obligaţiile de serviciu militar.

Pe lîngă Legea “Cu privire la arme” nr. 110, adoptată la

18.05.1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 4 din 08.09.1994, referire la

termenul „armă” face şi Plenul Curţii Supreme de Justiţie prin Hotărîrea

nr. 31 din 09.11.1998 în care se spune că:

67 S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati și alții. Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. „Cartier”, Chişinău, 2005, p. 740.


45

- prin armă de foc se înţelege acea armă a cărei funcţionare determină

aruncarea unuia sau a mai multor proiectile. Principiul de func ţionare a

acesteia are la bază forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea

unei capse ori prin explozia unei încărcături.

Arme de foc sînt recunoscute armele militare confecţionate pentru

dotarea forţelor armate, a colaboratorilor organelor securităţii de stat şi

afacerilor interne, a altor persoane, instituţii şi unităţi autorizate cu funcţii

de gardă, escortă, utilizate în acţiuni de neutralizare sau nimicire a

personalului şi tehnicii de luptă, precum şi orice alte instrumente, piese sau

dispozitive destinate pentru a imobiliza, a răni, a ucide sau a distruge, dacă

posedă caracteristicile unei arme militare.

Sînt considerate arme de foc şi ansamblurile, subansamblurile şi

dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca armă de foc

(dispozitivul de percuţie, cu ţeavă în stare de a produce împuşcături; struţ

confecţionat din arma de vînătoare cu ţeava lisă – tăiată; pistoale: de

semnalizare cu gaze, cu pistoane adaptate pentru efectuarea împuşcăturilor

cu muniţii, etc.).

Drept arme de foc (militare) pot fi considerate şi armele ascunse,

astfel fabricate industrial sau confecţionate în mod meşteşugăresc, încît

existenţa lor să nu fie vizibilă ori bănuită (mecanism de împuşcare a

cartuşelor în formă de stilou, brichetă etc.).

Nu se consideră armă de foc partea componentă a ei care nu poate fi

utilizată pentru efectuarea împuşcăturii (ţeava, patul armei, piedica,

închizătorul, trăgaciul etc.) dacă nu sînt probe că persoana ce le deţine are

intenţia de a asambla alte segmente sau sub-segmente pentru o armă sau un

segment pentru efectuarea împuşcăturii cu muniţii;

- armă albă se consideră acea care e destinată şi adaptată pentru a

vătăma, a omorî fiinţe umane cu aplicarea forţei musculare prin contact

nemijlocit cu tăiere (săbii, tesacuri, etc.), înţepare (baionete unghiulare,


46

pumnale stilete etc.), prin înţepare - tăiere (baionete plate, cuţite, arcuri,

arbalete, pumnale cu tăiş etc.), prin spargere-fărîmiţare (box, buzdugan,

mlăciu, nunciaki etc.).68

Ameninţarea deschisă cu arma de asemenea se consideră drept

utilizare a acesteia. Prin aceste acţiuni, făptuitorul influenţează psihic

asupra şefului sau altei persoane, îi paralizează voinţa şi în aşa fel uşurează

atingerea scopurilor sale criminale. Totuşi, nu se consideră că infracţiunea

este săvîrşită cu utilizarea armei în cazul cînd făptuitorul, avînd asupra sa

arma, opune rezistenţă sau constrînge fără ca să aplice sau să ameninţe cu

aplicarea armei. Folosirea altor obiecte de uz casnic sau cu altă destinaţie

(cuţit de bucătărie, topor, vergea de lemn sau de metal, etc.) la opunerea de

rezistenţă sau constrîngere nu serveşte drept bază de calificare a acţiunilor

făptuitorului conform art. 365 alin. (2) lit. b) din CP.

Se consideră că au fost pricinuite urmări grave şi în cazul cauzării de

lovituri, cauzării intenţionată sau din imprudenţă a leziunilor corporale

grave sau a morţii.

Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de cauzarea

intenţionată a leziunilor corporale grave, întrunind condiţiile art. 151

alin. (2) sau (4) din CP, se califică conform art. 365 alin. (2) lit. c) în

cumul cu art. 151 alin. (2) sau (4) din CP. Opunerea de rezistenţă sau

constrângerea însoţită de omorul intenţionat al superiorului sau al unei alte

persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle legate de serviciul militar, sau

tentativa la omor a acestor persoane nu se mai cuprinde în art. 365 alin. (3)

din CP al RM (după modificări a fost exclusă această agravanta) și este

necesară calificarea suplimentară în temeiul art. 145 din CP.69

68 Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deţinerea), transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor”, nr.31 din 09.11.1998, Culegere de hotărîri explicative, Chişinău, 2002, p. 367. 69 X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, „Dreptul Militar în Republica Moldova”, ed. „Prut Internaţional”, Chişinău 2003, p. 217.


47

Infracţiunea dată nu este reglementată de legislaţia penală a României,

ea se găseşte în legislaţia Rusiei în art. 333 al CP al Federaţiei Ruse.

2.3. Insultarea militarului

În oricare armată din lume pentru săvîrşirea insultei militare, este

prevăzută răspunderea.

Insulta militarului era prevăzută şi în codul penal al RSSM din 1961 în

textul cărui se găsea următoarea formulare:

Insulta adusă şefului de către subaltern sau subalternului de către şef.

Insulta adusă printr-un act de violenţă şefului de către subaltern,

precum şi subalternului de către şef, se pedepseşte cu privaţiune de

libertate pe un termen de la şase luni la cinci ani.70

Codul Penal actual prevede de asemenea infracţiunea de insultă a

militarului la art. 366, incriminînd insulta adusă şefului de către subaltern,

precum şi subalternului de către şef, în timpul îndeplinirii obligaţiilor

legate de serviciul militar. Astfel, CP al RM actual prevede:

Insulta adusă şefului de către subaltern, precum şi subalternului de către şef, în

timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar,

se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de

ore sau cu închisoare de pînă la 6 ani.71

Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate obligă militarii să

respecte în permanenţă regulile de politeţe militară, de comportare şi de

salut militar şi să dea exemple de înaltă cultură, modestie şi cumpătare, să

păstreze cu sfinţenie onoarea militară, sa-şi apere demnitatea şi să stimeze

demnitatea celorlalţi. Şefii (comandanţii) sunt obligaţi să dea dovadă de

70 Codul Penal al RSSM adoptat: 24.03.61 în vigoare: 24.04.61 publicat în: Vestile nr. 10 din: 24.04.61, Abrogat la data 12.06.03 prin L1160-XV din 21.06.02, MO128/13.09.02, art. 244. 71 Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 13.09.2002, art. 365.


48

tact şi atenţie faţă de subordonaţi, să nu admită faţă de ei grosolănii, să

respecte demnitatea lor personală. Relaţiile între militari se constituie pe

baza stimei reciproce. Stima între militari presupune adresarea unul altuia

în chestiuni de serviciu prin utilizarea cuvintelor „dumneavoastră” sau

„dumneata”. Cînd un militar se adresează personal unui alt militar, îşi

spune gradul.

Comandanţii şi superiorii în grad, cînd se adresează subordonaţilor şi

inferiorilor în grad în probleme de serviciu, îi numesc după grad şi nume

sau numai după grad, în ultimul caz adăugind înaintea gradului cuvîntul

„domnule”.

De exemplu: „Soldat Pîntea”, „Sergent Olani", „Domnule sergent”

Elevii instituţiilor militare de învăţămînt, care nu au grade militare ale

sergenţilor, precum şi elevii unităţilor (subunităţilor) din şcoală în adresări

sunt numiţi: „Elevul Moraru”, „Domnule Elev”.

Subordonaţii şi inferiorii în grad, cînd se adresează în probleme de

serviciu comandanţilor şi superiorilor în grad, îi numesc pe aceştia după

grad, adăugînd înaintea gradului cuvîntul „domnule”. De exemplu:

„Domnule locotenent major”, „Domnule general de brigadă”.

Cînd se adresează unui grup de ofiţeri (la adunări, consfătuiri), este

folosită formula: „Domnilor ofiţeri”.72

Prin insultare se are în vedere lezarea intenţionată a onoarei şi

demnităţii, exprimată în formă indecentă. Insultarea încalcă ordinea

stabilită a relaţiilor dintre militari, stabilită în regulamentele militare. Este

de menţionat că în Codul Penal al R.M. din 24 martie 1961, era incriminată

insulta adusă printr-un act de violenţă. În prezent, pentru consumarea

acestei infracţiuni nu se cere săvîrşirea unui act de violenţă.

72 Regulamentul Serviciului Interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova, secţia editare a MA, Chişinău, 1996, p. 21


49

Putem distinge insulta realizată prin acţiuni, insulta verbală şi insulta

scrisă.

Insulta prin acţiuni poate fi exprimată prin gesturi (scuipare, tragere

de păr, pălmuire fără producerea unor dureri fizice, etc.). gesturile pot

exprima atribuirea unui defect, a unei boli sau infirmităţi, care, chiar reale

fiind, nu trebuie relevate. Asemenea fapte produc, evident, o stare de

umilinţă a victimei, o ultragiere a onoarei şi a reputaţiei ei. Orice persoană,

indiferent de starea ei fizică sau morală, trebuie să fie respectată şi ocrotită

împotriva umilinţelor.

Insulta verbală constă în rostirea unor injurii la adresa cuiva, fie în

prezenţa celui insultat, fie în absenţa lui, dar în prezenţa altor persoane. Nu

poate fi tras la răspundere militarul pentru lipsa de atenţie faţă de alt

militar. De exemplu, un militar fiind în relaţii ostile cu un altul, nu l-a

salutat.

Insulta scrisă se exprimă prin cuvinte, expresii sau imagini jignitoare

în formă scrisă la adresa cuiva. Ea poate fi adresată victimei direct sau prin

intermediul altei persoane.73

Fapta de insultă a superiorului de către inferior sau a inferiorului de

către superior este incriminată însă în grupul de infracţiuni contra

capacităţii de apărare a ţării. Această infracţiune este, aşadar, o faptă mult

mai gravă, care aduce atingeri ordinii şi disciplinei militare, creând o stare

de pericol în dauna capacităţii de apărare a ţării. Această faptă nu

constituie numai o atingere a demnităţii unei persoane, o simplă

manifestare a lipsei de respect faţă de superior (subaltern), ci o gravă

abatere de la respectul ordinii şi disciplinei militare.74

Un alt moment important este că insulta trebuie să fie adusă în timpul

executării serviciului militar sau în legătură cu aceasta. Astfel, insulta

73 A. Borodac, Manual de Drept Penal, Partea Specială, F.E.P. „Tipografia Centrală”, Chişinău, 2004, p. 580. 74 S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati și alții. Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. „Cartier”, Chişinău, 2005, p. 741-742.


50

adusă în afara timpului executării obligaţiilor legate de serviciul militar va

fi considerată insultă între particulari, nefiind prevăzută în Partea Specială

a Codului Penal, acţiunea dată cade sub incidenţa injuriei (art. 69 Codul

Contravenţional). În legislaţia rusă persistă şi astăzi răspunderea penală

pentru insultă situată în capitolul: Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi

demnităţii persoanei, art. 130.75

Ordinea şi disciplina militară joacă un rol important în existenţa şi

activitatea Forţelor Armate, anume din acest considerent au fost instituite

reguli care tind să asigure o funcţionare impecabilă a sistemului forţelor

armate bazată pe stimă şi respect faţă de subalterni şi superiori.

Anume din acest considerent sunt descrise foarte multe situaţii în care

militarul trebuie să aibă un comportament anume prestabilit. Spre exemplu,

cînd îl însoţeşte pe un comandant sau pe un mai mare în grad, militarul

este dator să-1 urmeze din partea stîngă, iar cînd el este însoţit de un grup

de militari, comandantul sau superiorul este încadrat de ei.

Dacă la întîlnirea cu un şef (superior) subordonatul (inferiorul) nu

poate trece pe lîngă acesta, datorită spaţiului îngust, el este obligat să-i

lase trecerea liberă; dacă e necesar ca un şef (superior) să fie depăşit,

subordonatul (inferiorul) trebuie să-i ceara permisiunea: „Domnule maior,

permiteţi-mi să trec”.

La diferite adunări, spectacole şi consfătuiri în cadrul unităţii

(subunităţii) militarii mai mari în grad şi în funcţie ocupă locurile în sală

începînd cu primele rînduri (dacă nu au fost alte dispoziţiuni).

Militarilor le este interzis să ţină mîinile în buzunare, să şadă sau să

fumeze în prezenţa unui şef (superior) fără aprobarea acestuia, precum şi

sa fumeze în stradă din mers şi în locurile nedesemnate acestui scop.76

Obiectul juridic principal al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a

75 http://ukrf.narod.ru/komm/130k.htm 76 Regulamentul Serviciului Interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova, secţia editare a MA, Chişinău, 1996, p. 22.


51

căror existenţă şi dezvoltare sunt asigurate prin menţinerea ordinii şi

disciplinei militare, sub aspectul atitudinii respectuoase a subalternului

(superiorului) faţă de superior (subaltern).

Această infracţiune are şi un obiect juridic secundar: relaţiile sociale

cu privire la cinstea şi demnitatea militarului.

Latura obiectivă constă din acţiuni de insultă a superiorului

(subalternului) de către subaltern (superior). Art. 366 din CP al RM

conţine în sine două componenţe de infracţiuni distincte: a) insulta adusă

şefului de către subaltern, b) insulta adusă subalternului de către şef.

Insulta adusă şefului de către subaltern se exprimă prin înjosirea

intenţionată a cinstei şi demnităţii şefului de către subaltern prin acţiune,

verbal sau în scris. Ea poate fi exprimată prin cuvinte, desene, scrisori,

acţiuni ce înjosesc demnitatea şefului militar, cum ar fi aruncarea în noroi

sau deteriorarea uniformei militare etc.

Insulta adusă subalternului de către şef se exprimă prin înjosirea

intenţionată a cinstei şi demnităţii subalternului de către şef prin acţiune,

verbal sau în scris.

Infracţiunea dată este una formală şi se consideră consumată din

momentul săvârşirii acţiunii prejudiciabile.77

Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul

are scopul să săvîrşească acte de violenţă sau să aducă atingere demnităţii

militarului, să manifeste lipsă de respect faţă de superiorul (subalternul)

său, precum şi să efectueze o gravă abatere de la respectul ordinii şi

disciplinei militare.

Subiect al infracţiunii poate fi subalternul sau şeful militar.

77 X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, „Dreptul Militar în Republica Moldova”, ed. „Prut Internaţional”, Chişinău 2003, p. 218-219.


52


Conform sentinţei Judecătoriei Militare au fost recunoscuţi vinovaţi de

săvîrşirea infracţiunii prevăzute la art. 366 Cod Penal, soldatul T. D. şi

soldatul G. L. Circumstanţele săvîrşirii infracţiunii au fost următoarele: în

seara de duminică 07 martie, inculpaţii T. D. şi G. L, fiind în stare de

ebrietate, au aplicat lovituri cu palma peste faţă sergentului inferior L. N.,

pe teritoriul unităţii militare, cauzîndu-i dureri fizice. Peste cîteva clipe a

apărut sergentul P. R. care le-a ordonat inculpaţilor T. D. şi G. L. să

înceteze. Judecătoria Militară a precizat că cele înfăptuite întrunesc

elementele componenţei de infracţiune de insultare a militarului.

Curtea de Apel a casat Hotărîrea Judecătoriei Militare, precizînd că

cele săvîrşite de inculpaţi întrunesc semnele componenţei de infracţiune de

huliganism, dat fiind faptul că soldaţii nu se aflau în seara de duminică în

efectuarea serviciului militar, cu atît mai mult că inculpaţii au ignorat

cerinţele sergentului P. R. de a înceta acţiunile sale ilegale, fapt care cade

sub incidenţa prevederilor art. 287: „acţiunile intenţionate…, însoţite

de…, opunerea de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor

persoane care curmă actele huliganice”.

Procurorul a atacat Hotărîrea Curţii de Apel la Curtea Supremă de

Justiţie, motivînd prin faptul că ziua de odihnă a militarilor nu se consideră

ca perioadă în care militarii nu satisfac serviciul militar, cu atît mai mult

că infracţiunea de huliganism presupune exprimarea vădită a lipsei de

respect faţă de societate.

Astfel, dat fiind faptul că inculpaţii T. D. şi G. L. se aflau în

exercitarea serviciului militar, aplicau lovituri peste fa ţă sergentului

inferior L. N., care era şi el în exercitarea serviciului militar, prin

Hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie a fost casată Hotărîrea Curţii de Apel

şi a fost menţinută în vigoare Hotărîrea Judecătoriei Militare.


53

2.4. Ameninţarea militarului

Ameninţarea militarului nu se găseşte în codurile penale a României şi

a Rusiei, deci nu există aşa o infracţiune în prevederile codurilor ţărilor

vecine. Cu toate acestea în Republica Moldova infracţiunea dată se găseşte

în art. 367 Cod Penal.

Astfel, CP al RM în art. 367 prevede:

(1) Ameninţarea militarului de către şef sau subaltern cu moartea, cu

vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu bătaia în timpul îndeplinirii

obligaţiilor legate de serviciul militar

se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la

240 de ore sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:

a) pe timp de război;

b) în condiţii de luptă

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.78

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale

cu privire la ordinea de subordonare militară stabilită în cadrul Forţelor

Armate.

Latura obiectivă constă din acţiuni de ameninţare a militarului de

către șef sau subaltern cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a

sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri.

Amenințarea trebuie să fie directă, imediată, materială și reală.

Prin ameninţare se înţelege o acţiune de influenţă psihică prin care

făptuitorul insuflă victimei frica de a o lipsi de viaţă sau de a-i provoca

vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii, sau de a-i produce

lovituri care generează dureri fizice fără vătămări ale integrităţii corporale

78 Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 13.09.2002, art. 367


54

sau ale sănătăţii.79

Ameninţarea militarului presupune înspăimântarea acestuia cu

aplicarea asupra lui a violenţei exprimată prin vătămarea integrităţii

corporale sau a sănătăţii ori bătaie în timpul când acesta îndeplineşte

obligaţiile legate de serviciul militar.

Pînă la modificările operate prin LP277-XVI din 18.12.08 infracţiunea

dată prevedea ameninţarea doar a şefului militar (după funcţie sau grad

militar) şi doar ameninţarea legată de vătămarea integrităţii corporale sau a

sănătăţii ori cu bătaia sau ameninţarea cu moartea. Însă după modificarea

ce a fost operată victimă poate fi atît șeful cît și subalternul.

Nu va fi considerată ameninţare în sensul art. 367 din CP al RM

ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor militarului, cu

aplicarea violenţei faţă de rudele sau persoanele apropiate lui.80

Ameninţarea poate fi exprimată verbal, în scris sau prin gesturi. La

caracterizarea formelor de exprimare a ameninţării putem face trimitere la

formele de exprimare a insultei militarului, dat fiind faptul că modalităţile

de exprimare a insultei şi ameninţării sunt asemănătoare.

Ameninţarea poate fi de asemenea exprimată în timpul exercitării de

către militar a obligaţiunilor de serviciu sau în afara lor, însă în legătură cu

acestea, ea poate fi exprimată direct militarului sau transmisă prin

intermediul terţelor persoane.

Infracţiunea este formală. Ea se consideră consumată din momentul

săvârşirii ameninţării cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a

sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri.

Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.

Vinovatul îşi dă seama că îl ameninţă pe militar în legătură cu

obligaţiile sale de serviciu şi doreşte ca acţiunile sau exprimările lui să fie

79 A. Borodac, Manual de Drept Penal, Partea Specială, F.E.P. „Tipografia Centrală”, Chişinău, 2004, p. 581 80 X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, „Dreptul Militar în Republica Moldova”, ed. „Prut Internaţional”, Chişinău 2003, p. 220


55

percepute de către militar în calitate de ameninţare.81 Astfel, scopul

făptuitorului infracţiunii poate coincide cu scopul făptuitorului care

săvîrşeşte infracţiunea de opunere de rezistenţă şefului sau constrîngere

acestuia la încălcarea obligaţiilor de serviciu, şi anume de a-l influenţa pe

şef asupra exercitării de către el a obligaţiunilor de serviciu.

Motivul ameninţării poate fi generat de diferiţi factori: nemulţumirea

subalternului de activitatea de serviciu a şefului militar; atitudinea

şefului faţă de subaltern în timpul activităţii de serviciu; alte acţiuni

legate nemijlocit de serviciu. Ameninţarea militarului constituie

infracţiune dacă ea este exprimată în legătură cu activitatea legală,

regulamentară a lui. Ameninţarea în legătură cu acţiunile ilegale ale

militarului nu poate fi considerată drept infracţiune în sensul art. 367 din

CP al RM.

Nu constituie infracţiune militară ameninţarea cu moartea, cu

vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri

în legătură cu relaţiile ostile, care nu sunt condiţionate de obligaţiunile de

serviciu ale militarului. Aceste acţiuni, după caz, pot fi calificate în

temeiul art. 155 din CP al RM, dacă militarul a fost ameninţat cu moartea

sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.82

Subiect al infracţiunii poate fi orice militar.

Semnele de calificare sunt indicate în alin. (2) al art. 367 din CP al

RM:

- săvârşirea infracţiunii pe timp de război;

- săvârşirea infracţiunii în condiţii de luptă.

81 I. Macari, „Dreptul Penal al Republicii Moldova. Partea Specială”, Centrul Editorial al USM, Chişinău 2003, p. 472. 82 S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati și alții. Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. “Cartier”, Chişinău, 2005, p. 743.


56

2.5. Acte de violenţă săvîrşite asupra militarului

Actele de violenţă săvîrşite asupra militarului sunt prevăzute în art.

334 (Насильственные действия в отношении начальника) CP al

Federaţiei Ruse, art. 335, 336 (lovirea superiorului, lovirea inferiorului)

Codul Penal al României şi respectiv art. 368 CP al Republicii Moldova,

care prevede:

(1) Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori

lovirea subalternului de către şef, precum şi a şefului de către subaltern în timpul

cînd aceştia îndeplinesc obligaţiile legate de serviciul militar


(2) Aceleaşi acţiuni:



c) soldate cu urmări grave;

d) săvîrşite pe timp de război;

e) săvîrşite în condiţii de luptă

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani.83

Acțiunile de violență săvîrșite de către subaltern în adresa șefului sau

de către șef în adresa subalternului, prin vătămare intenționată ușoară a

integrității corporale sau a sănătății ori prin lovire, constituie una din cele

mai grave încălcări a disciplinei militare, încălcare ce împiedică

exercitarea de către militar a obligaţiilor sale legate de serviciul militar.

Într-adevăr, motivul care face ca acţiunile de violenţă să constituie una

din cele mai grave infracţiuni care atentează la ordinea de subordonare

constă în faptul că este pusă în pericol integritatea corporală şi sănătatea

militarului. Astfel, în loc să se simtă siguranţa şi încrederea în protecţia

83 Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 13.09.2002, art. 368.


57

ce-i oferă statutul militar, pentru a-şi îndeplini efectiv funcţiile, se pune la

dubiu securitatea persoanelor care îşi exercită serviciul.

Obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la

sistemul de subordonare militară şi disciplina militară, iar obiectul juridic

secundar - relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală sau

sănătatea persoanei.

Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin vătămarea intenţionată

uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori lovirea subalternului de

către șef sau a șefului de către subaltern în timpul în care acesta

îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar.

La vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii se

raportează cazurile de încălcare a integrităţii anatomice a ţesuturilor sau

a funcţiilor organelor şi ţesuturilor umane, care nu antrenează urmările

prejudiciabile specificate la dispoziţiile art. 151 (vătămarea intenţionată

gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii), art. 152 (vătămarea

intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii) CP al RM.84

Actele de violenţă asupra şefului sau subalternului se caracterizează

prin provocarea acestuia a vătămării uşoare a integrităţii corporale sau a

sănătăţii ori lovirea şefului sau subalternului în timpul cînd acesta

îndeplineşte obligaţiile legate de serviciul militar.

Prin îndeplinirea obligaţiilor legate de serviciu se înţelege:

participarea la acţiuni militare; executarea funcţiilor de serviciu;

executarea serviciului de alarmă, participarea la aplicaţii; aflarea pe

teritoriul unităţii militare, în timpul serviciului stabilit de orarul zilnic sau

dacă aceasta o cere necesitatea de serviciu; aflarea în misiune sau la

tratament; deplasarea tur-retur la locul de serviciu sau tratament; aflarea la

concentrări militare; aflarea în prizonierat (cu excepţia cazurilor de predare

benevolă), în calitate de ostatic, de persoană internată; în cazurile apărării 84 S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati și alții. Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. „Cartier”, Chişinău, 2005, p. 107.


58

vieţii, sănătăţii, onoarei si demnităţii persoanei, acordării ajutorului

organelor de drept etc.85

La individualizarea pedepsei se poate ţine cont de caracterul

loviturilor aplicate şefului sau subalternului, însă la calificare acest fapt nu

are relevanţă.

Infracţiunea dată este o infracţiune materială şi se consideră

consumată din momentul producerii vătămării uşoare a integrităţii

corporale sau a sănătăţii ori al survenirii leziunilor corporale.

O cerinţă obligatorie a legii penale constă în faptul că actele de

violenţă se aplică în timpul în care şeful sau subalternul îşi satisface

obligaţiile ce ţin de serviciul militar. Spre exemplu, un act de violenţă se

produce drept răspuns la observaţia privind încălcarea disciplinei militare,

sau din răzbunare pentru aplicarea anterioară a unei sancţiuni

disciplinare.86 Însă actele de violenţă săvârşite asupra şefului din motive de

gelozie, răzbunare sau din alte motive personale, care nu sunt legate de

activitatea de serviciu a şefului sau subalternului, nu se pot califica în baza

art. 368 din CP al RM.

Răspunderea subordonatului sau șefului pentru faptele prevăzute de

articolul respectiv, se exclude în cazul în care actele de violenţă au

îmbrăcat formă unei apărări împotriva acţiunilor violente, ilegale ale

şefului sau subalternului.87

În cazul provocării urmărilor mai grave, de exemplu, vătămarea

intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii acţiunile

făptuitorului urmează a fi calificate conform articolului 151 alin.(2) lit. c),

vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii

acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate conform articolului 152

85 X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, „Dreptul Militar în Republica Moldova”, ed. „Prut Internaţional”, Chişinău 2003, p. 222 86 A. Borodac, Manual de Drept Penal, Partea Specială, F.E.P. „Tipografia Centrală”, Chişinău, 2004, p. 582 87 В. М. Лебедев, Комментарий к Уголовному Кодексу РФ, из. "ЮРАЙТ", Москва, 2005, стр. 846


59

alin.(2) lit. d), sau moartea şefului, atunci acţiunile făptuitorului urmează

a fi calificate conform articolului 145 alin.(2) lit.d).

Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie

intenţionată, intenţia putând fi atât directă, cât şi indirectă.

Subiectul infracţiunii este militarul, care este subalternul persoanei

asupra căreia se aplică actele de violenţă sau care este șeful subalternului

față de care a aplicat violență.

Semnele de calificare sunt indicate la alin. (2) al art. 368 din CP al

RM, care prevede că aceleaşi acţiuni:



c) soldate cu urmări grave;

d) săvîrşite pe timp de război;

e) săvîrşite în condiţii de luptă



Fapta militarilor în termen B., C. şi T., carabinieri (gradul militar:

soldaţi), care, în urma unei înţelegeri prealabile, au aplicat acte de violenţă

(lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, cap) asupra şefului lor, sergentului

N., care se afla la tratament medical în punctul medical al unităţii militare,

cauzîndu-i vătămări corporale uşoare, constituie componenţa de infracţiune

prevăzută de art. 368 alin. 2 lit. „a” CP RM, ca vătămare intenţionată uşoară a

integrităţii corporale şi lovirea şefului în timpul cînd acesta îşi îndeplineşte

obligaţiunile legate de serviciul militar, săvîrşită de două sau mai multe

persoane (Sentinţa Judecătoriei Militare nr. 1-116/2003).88

88 A. Barbăneagră, V. Berliba, C. Gurschi și alții, „Codul Penal. Comentat şi Adnotat”, editura „Cartier”, Chişinău, 2005, p. 598.


60

Propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei

1. Propuneri pentru art. 366 CP (inslutarea militarului).

Codul penal intrat în vigoare la 24.04.1961 prevedea trei articole

consacrate insultei: articolul 2035 „Insultarea în public sau calomnierea

Preşedintelui Uniunii R.S.S.”, articolul 2036 „Insultarea în public sau

calomnierea Preşedintelui Sovietului Suprem al R.S.S.M.” şi articolul 244

„Insulta adusă şefului de către subaltern sau subalternului de către şef”.

La intrarea în vigoare a noului Cod Penal la data de 12.06.2003 insulta

a rămas doar într-un singur articol, şi anume art. 366 Insultarea

militarului. La intrarea noului cod penal la art. 366 a fost scoasă sintagma

„Insulta adusă printr-un act de violenţă” (prevăzută în codul penal din

1961). Astfel suntem în situa ţia în care se poate prevedea aceeaşi pedeapsă

şi pentru insultă adusă printr-un act de violenţă şi printr-o insultă verbală,

sau prin gesturi. Consider benefic introducerea sintagmei „Insulta adusă

printr-un act de violenţă”, astfel ar fi posibilă doar aplicarea unei pedepse

disciplinare pentru insulta verbală sau prin gesturi şi nu de una penală.

2. Dat fiind faptul că în prezent în forţele armate partea efectivului

militar care îndeplineşte serviciul militar în bază de contract se apropie de

50% din efectivul total al forţelor armate, cu atît mai mult atît în doctrina

militară precum şi în ultimele sondaje se prevede tendiţa trecerii efectuării

serviciului militar doar pe contract, ar fi benefică întroducerea amenzii ca

pedeapsă penală pentru militarii pe contract. Aceasta se explică prin

faptul că caracterul unor infracţiuni prevăzute de codul penal al RM nu

prezintă un pericol pentru buna funcţionare a foţelor armate într-atît, încît

ar fi pe deplin raţională aplicarea unei pedepse penale privative de

libertate.


61

Într-un sondaj la întrebarea: Care ar fi cea mai optimală formă de

completare a unităţilor militare cu efectiv? Răspunsurile au fost

repartizate în modul următor:

72%

1

10% 2

18% 3

Sondajul a fost realizat de Ministerul Apărării la care au participat 2097

persoane.89

3. Atît în doctrină, cît şi de facto, există o categorie aparte de militari

care pot fi pasibili de pedeapsă penală pentru săvîrşirea infracţiunilor

militare, dar care nu au fost incluşi în prevederile art. 128 CP, însă care

sunt enumerate în categoriile de subiecte ale infracţiunilor militare, şi

anume: elevii şi studenţii instituţiilor de învăţămînt militare (cursanţii).

Această categorie nu o putem considera ca militari în termen, deoarece fac

studiile timp de 4 ani, pe cînd militarii în termen satisfac serviciul militar

timp de un an, iar serviciul militar obligatoriu este de 3 luni. Nu se atribuie

aceştia nici la categoria militarilor pe contract. De aceea consider că este

necesar de a include această categorie aparte de militari în categoria de

subiecte ale infracţiunilor militare.

Pe parcursul întregii perioade de învăţămînt în instituţiile de

învăţămînt militare acestă categorie de persoane se supune statutelor

militare, depun jurămîntul şi se supun altor acte normative cu caracter

militar, astfel, asupra lor se răsfrîng prevederile întregii legislaţii militare,

inclusiv ar trebui să fie inclus în aceste acte şi Codul Penal.

89 http://www.old.army.md/quest_one/quest_hist.php?q_id=1

1. prin contract 2. în termen 3. mixtă


62

În concluzie consider că ar fi benefică modificarea art. 128 CP , cu

includerea cursanţilor (elevilori şi studenţilor instituţiilor de învăţămînt

militare) în calitate de subiecţi ai infracţiunilor militare.

4. O dificultate în studiul infracţiunilor militare ca fenomen, precum şi

a aplicării legislaţiei penale în domeniul militar, îl constituie faptul că în

raport cu volumul pe care îl cuprinde domeniul dat mulţi termeni nu sunt

tălmăciţi nici în codul penal, nici în alte acte normative (cum ar fi statutele

militare), făcîndu-se astfel posibilă situaţia în care pot apărea diferite

înterpretări atît în legislaţie, cît şi în timpul aplicării acesteia.

O dificultate mai prezintă şi existenţa multor norme de blanchetă.

Dificultăţile date pot fi înlăturate prin adoptarea unei Hotărîri a Plenului

Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea infracțiunilor

săvîrşite de către militari. Cu atît mai mult că Plenul Curţii Supreme de

Justiţie încearcă să cuprindă întreaga legislaţie penală prin analizarea

practicii judiciare, adoptînd Hotărîri chiar şi pentru un singur articol al

codului penal (ca de exemplu, huliganismul), nemaivorbind de faptul că

infracţiunile militare reprezintă un capitol întreg în codul penal.


63

CONCLUZII

Cercetînd cu atenţie Infracţiunile militare care atentează la ordinea

de subordonare am încercat să arăt caracterele ce delimitează infracţiunile

militare de infracţiunile săvîrşite de civili, caracterele comune şi acelea

prin care infracţiunile militare se deosebesc între ele.

Infracţiunile care atentează la ordinea de subordonare au fost

analizate în dependenţă de elementele componenţelor de infracţiune,

precum şi în comparaţie cu legislaţiile altor ţări.

Legislaţia penală a RM cuprinde la momentul dat toate prevederile

necesare pentru stabilirea unui sistem de funcţionare normală a Forţelor

Armate ale Republicii Moldova, de aplicare eficientă a acestei legislaţii,

precum şi de tragere la răspundere a persoanelor care aduc atingere bunei

funcţionări a acestui sistem. Deci cele cinci infracţiuni care atentează la

ordinea de subordonare: articolul 364 - Neexecutarea intenţionată a ordinului,

articolul 365 - Opunerea de rezistenţă şefului sau constrîngerea acestuia la

încălcarea obligaţiilor de serviciu, articolul 366 - Insultarea militarului, articolul

367 - Ameninţarea militarului şi articolul 368 - Acte de violenţă săvîrşite asupra

militarului, răspund în mare măsură cerinţelor impuse satisfacerii efective a

serviciului militar de către militari.

Existenţa unei jurisdicţii speciale, anume a justiţiei militare, care este

compusă din sistemul procuraturilor militare şi a judecătoriei militare duce

la aplicarea corectă şi eficientă a legislaţiei cu privire la infracţiunile

militare.

Analizînd situaţia existentă în Forţele Armate ale Republicii Moldova,

pot susţine ferm că aceasta s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii ani, ceea

ce ne demonstrează numărul, care se află în permanentă creştere, a

militarilor ce satisfac serviciul militar în bază de contract, reînnoirea

armamentului şi a tehnicii militare, schimbul tot mai des de experienţe


64

între Republica Moldova şi un şir de ţări europene, Ucraina, SUA,

diminuarea numărului infracţiunilor militare săvîrşite în Forţele Armate ale

Republicii Moldova, etc.

Prin organizarea tot mai frecventă de către comandanţii unităţilor

militare a unor lecţii practice, a întrevederilor în cadrul unităţilor militare

se atinge scopul de a oferi militarilor cît mai multă informaţie despre

săvîrşirea infracţiunilor şi urmările lor, de a preîntîmpina săvîrşirea

acestora, de a insufla încrederea militarului faţă de conducerea unităţii

militare şi faţă de organele de drept. În cadrul acestor mici seminare,

susţinute de reprezentanţii diferitor instituţii juridice (procurori,

judecători, etc.) militarilor li se aduc la cunoştinţă atît drepturile şi

obligaţiile lor, precum şi informaţii utile despre prevederile Codului Penal,

despre infracţiunile militare şi tragerea la răspundere penală în special.

Forţele Armate rămîn a fi acea verigă care susţine întreg sistemul de

apărare a patriei, a cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi a unor valori

ca: independenţa naţională, ordinea şi securitatea statului. Acest sistem

presupune existenţa fizică, în puterea de luptă, ordinea şi disciplina militară,

comportarea curajoasă a militarilor pe cîmpul de luptă, unitatea morală a

populaţiei şi spiritul ei de rezistenţă, atitudinea loială şi devotată a cetăţenilor

faţă de obligaţiile privind apărarea ţării.


65

BIBLIOGRAFIE

1. ACTE NORMATIVE

1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 18.08.1994.

2. Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 13.09.2002.

3. Legea Republicii Moldova „Cu privire la arme”, nr. 110 din 18.05.94,

În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 4 din 08.09.1994.

4. Legea Republicii Moldova „Cu privire la apărarea naţională”, nr. 345

din 25.07.2003, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 200-

203 din 19.09.2003.

5. Legea Republicii Moldova „Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru

apărarea Patriei” nr.1245 din 18.07.2002, În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 137-138 din 10.10.2002.

6. Codul Penal al RSSM adoptat: 24.03.1961, în vigoare: 24.04.1961, publicat

în: „Vestile” nr 010 din: 24.04.1961, Abrogat la data 12.06.2003 prin Legea

RM privind punerea în aplicare a Codului penal al Republicii Moldova nr.

1160-XV din 21.06.2002, MO nr. 128-129 din 13.09.2002, art.1013-1014.

7. Regulamentul Serviciului Interior al Forţelor Armate ale Republicii

Moldova, secţia editare a MA, Chişinău, 1996.

8. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

nr.31 din 09.11.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale

despre purtarea (portul), păstrarea (deţinerea), transportarea, fabricarea,

comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a

substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor,

Culegere de hotărîri explicative, Chişinău, 2002.

9. Codul Penal al României nr. 286/2009 din 17.07.2009. În: Monitorul Oficial

al României nr. 510 din 24.07.2009. http://www.avocatnet.ro/UserFiles/articleFiles/noul-cod-penal-2009-text-integral.html

http://www.avocatnet.ro/UserFiles/articleFiles/noul-cod-penal-2009-text-integral.html


66

10. Codul Penal al Federaţiei Ruse. http://ru.wikipedia.org/wiki/Уголовный_кодекс_Российской_Федерации

http://www.consultant.ru/popular/ukrf/

2. LITERATURĂ

11. S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati și alții. Drept Penal.

Partea Specială, Ediţia a II-a, ed. “Cartier”, Chişinău, 2005.

12. X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, „Dreptul Militar în

Republica Moldova”, ed. „Prut Internaţional”, Chişinău 2003.

13. A. Borodac, Manual de Drept Penal, Partea Specială, F.E.P.

„Tipografia Centrală”, Chişinău, 2004.

14. I. Macari, „Dreptul Penal al Republicii Moldova. Partea Specială”,

Centrul Editorial al USM, Chişinău 2003.

15. X. Ulianovschi, Infracţiuni ce atentează la ordinea de subordonare

militară în noul Cod Penal, publicat în revista ştiinţifico-practică şi

informativă „Avocatul poporului” , Chişinău, nr. 10-12 din 2002.

16. O. Loghin, T. Toader, Drept Penal Român, Partea Specială, Ediţia a

III-a, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1999.

17. Gh. Nistorean, A. Boroi, Drept Penal. Partea Specială, Ediţia a II-a,

ed. „ALL Beck”, Bucureşti, 2002.

18. A. Barbăneagră, V. Berliba, C. Gurschi și alții. „Codul Penal.

Comentat şi Adnotat”, editura „Cartier”, Chişinău, 2005.

19. Gh. Ulianovschi, X. Ulianovschi „Subiectul infracţiunilor

militare în legislaţia penală a altor ţări”, publicat în „Avocatul

Poporului”, nr. 2/2006.

20. I. Dolea, D. Roman, Iu. Sedleţchi și alții. „Drept Procesual Penal. Partea

Generală”, Vol. I, Ed. „Cartdidact”, Chişinău, 2005,

21. В. Д. Иванов, П. В. Иванов, Уголовное Право. Особенная Часть,

из. «Приор», Москва, 2001.

http://ru.wikipedia.org/wiki/

http://www.consultant.ru/popular/ukrf/


67

22. Уголовное Право, Особенная часть, из. „Норма”, Москва, 2001.

23. Горный А.Г. «Закон об уголовной ответственности за воинские

преступления», Москва «Юридическая литература», 1986.

24. С. С. Аветисян, Воинские преступления, Ереван, 2001.

25. М. Сассоли, К. Ульяновский, А. Пчелинцев и другие. Права

Призывников и Военная Юстиция: Учебное Пособие, ed. AduPrint

Ltd., Ungaria, 2002.

26. В. М. Лебедев, Комментарий к Уголовному Кодексу РФ,

из. „ЮРАЙТ”, Москва, 2005.

3. SITE-URI

27. http://wings.buffalo.edu/law/bclc/sweden.pdf (Codul Penal Suedez)

28. http://ukrf.narod.ru/

29. http://www.army.gov.md/

30. http://en.wikipedia.org/wiki/

31. http://www.legislation.gov.uk/

32. http://www.law.cornell.edu/

33. http://usmilitary.about.com/

http://wings.buffalo.edu/law/bclc/sweden.pdf

http://www.army.gov.md/

Documents

96504082 Articol Infractiuni Militare