20
Societatea comercialǎ AEROSTAR S.A. a fost infiinţată in anul 1953 şi este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acţiuni de tip deschis şi işi desfaşoarǎ activitatea in conformitate cu legislaţia românǎ şi cu actul constitutiv. Domeniul principal de activitate al AEROSTAR este producţia. Obiectul principal de activitate al societǎţii este 3030- Fabricarea de aeronave şi nave spaţiale, conform clasificǎrii activitǎţilor din economia naţionalǎ. Societatea isi realizeazǎ obiectul de activitate in conformitate cu legislaţia românǎ, legislaţia Uniunii Europene, precum şi cu practicile internationale. Compania a fost inregistratǎ ca societate pe acţiuni, cu denumirea prezentǎ de S.C.”AEROSTAR” S.A., in anul 1991. Acţiunile societǎţii au fost inscrise la cota Bursei de Valori Bucuresti, indicator bursier ARS, din anul 1998. Deţinerea de acţiuni AEROSTAR implica adeziunea de drept la actul constitutiv al societǎţii. Tranzacţionarea actiunilor AEROSTAR pe piaţa reglementatǎ a Bursei de Valori Bucuresti a continuat şi in anul 2010 in conformitate cu legea şi reglementǎrile aplicabile. Aerostar Bacau (ARS), companie care produce si ofera mentenanta pentru avioane militare si civile, a anuntat vineri un parteneriat cu firma americana Textron Marine & Land Systems, parte a grupului american din industria aeronautica si de aparare Textron, pentru productia de vehicule de securitate blindate si transportoare blindate destinate modernizarii bazei materiale a Fortelor Terestre Romane. Desi Aerostar este cunoscuta mai ales pentru reparatiile si modernizarea flotei de avioane miliare a Romaniei, in ultimii ani compania s-a dezvoltat si pe segmentele de fabricare a componentelor pentru industria aviatica, reparatii de avioane civile si producerea de sisteme defensive terestre. Sistemele defensive terestre au generat anul trecut 27% din afacerile Aerostar, care s-au ridicat la 156,8 mil. lei (37 mil. euro). Principalul

93764130 Studiu Caz Analiza Surselor de Finantare

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Studiu Caz Analiza Surselor de Finantare

Citation preview

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA-IASI

Societatea comercial AEROSTAR S.A. a fost infiinat in anul 1953 i este persoan juridic romn, avnd forma juridic de societate pe aciuni de tip deschis i ii desfaoar activitatea in conformitate cu legislaia romn i cu actul constitutiv.Domeniul principal de activitate al AEROSTAR este producia.

Obiectul principal de activitate al societii este 3030- Fabricarea de aeronave i nave spaiale, conform clasificrii activitilor din economia naional.

Societatea isi realizeaz obiectul de activitate in conformitate cu legislaia romn, legislaia Uniunii Europene, precum i cu practicile internationale.

Compania a fost inregistrat ca societate pe aciuni, cu denumirea prezent de S.C.AEROSTAR S.A., in anul 1991. Aciunile societii au fost inscrise la cota Bursei de Valori Bucuresti, indicator bursier ARS, din anul 1998.

Deinerea de aciuni AEROSTAR implica adeziunea de drept la actul constitutiv al societii.

Tranzacionarea actiunilor AEROSTAR pe piaa reglementat a Bursei de Valori Bucuresti a continuat i in anul 2010 in conformitate cu legea i reglementrile aplicabile.

Aerostar Bacau (ARS), companie care produce si ofera mentenanta pentru avioane militare si civile, a anuntat vineri un parteneriat cu firma americana Textron Marine & Land Systems, parte a grupului american din industria aeronautica si de aparare Textron, pentru productia de vehicule de securitate blindate si transportoare blindate destinate modernizarii bazei materiale a Fortelor Terestre Romane.

Desi Aerostar este cunoscuta mai ales pentru reparatiile si modernizarea flotei de avioane miliare a Romaniei, in ultimii ani compania s-a dezvoltat si pe segmentele de fabricare a componentelor pentru industria aviatica, reparatii de avioane civile si producerea de sisteme defensive terestre. Sistemele defensive terestre au generat anul trecut 27% din afacerile Aerostar, care s-au ridicat la 156,8 mil. lei (37 mil. euro). Principalul client al Aerostar este Ministerul Apararii (MApN), insa comenzile primite de la minister au scazut semnificativ anul trecut, astfel ca pentru prima data in ultimii ani, exporturile Aerostar au depasit productia livrata intern, ajungand la 61% din cifra de afaceri.

Prin parteneriatul cu americanii, Aerostar incearca sa-si consolideze un nou segment de piata, cel al vehiculelor blindate terestre. Potrivit intelegerii, Textron va pune la dispozitie expertiza si tehnologia, iar Aerostar va asigura productia si asamblarea vehiculelor militare. Textron a avut anul trecut afaceri de peste 10,5 mld. dolari, cele mai cunoscute divizii ale grupului fiind producatorul de avioane Cessna si producatorul de elicoptere militare Bell Helicopter, care a fost interesat in anii '90 sa preia IAR Brasov.

Principala miza pentru Aerostar ramane insa modernizarea flotei de avioane militare, in conditiile in care actuala flota de MIG 21 Lancer va fi inlocuita cu avioane F16 la mana a doua achizitionate de la compania americana Lockheed Martin, pentru care reparatiile si mentenanta ar urma sa fie realizate in Romania.

Aerostar Bacau a fost in ultimii ani una dintre cele mai constante companii de pe Bursa, reusind sa-si mentina afacerile la un nivel relativ constant si marjele de profit net intre 5 si 10%. Aerostar a fost si una dintre putinele companii listate care a distribuit dividende in fiecare an.

Din profitul anului trecut, de 10,2 mil. lei (2,4 mil. euro), compania a propus actionarilor distribuirea de dividende in valoare de 7,96 mil. lei (1,94 mil. euro). Aerostar este controlata de firma Iarom SA din Bucuresti, care detine 71% din actiuni si va incasa dividende in valoare de aproape 1,38 mil. euro. Iarom este detinuta de trei persoane fizice, Gabriel Filip (directorul general al Aerostar), Doru Damaschin (directorul financiar) si Mihail Toncea, fiecare cu cate 33% din actiuni. Fiecare dintre cei trei detine indirect actiuni Aerostar care valoreaza in prezent pe Bursa 7,9 mil. euro. SIF Moldova mai detine 11% din Aerostar.

Actiunile Aerostar au crescut cu aproape 100% pe Bursa de la inceputul anului, pe fondul anuntarii rezultatelor financiare si a propunerii de dividend, dar si a speculatiilor privind participarea companiei la modernizarea avioanelor F16 cumparate de statul roman. Capitalizarea companiei a ajuns in prezent la 33,5 mil. euro.

MISIUNEA S.C. AEROSTAR S.A. BACAU

Misiunea initiala stabilita in 1953 la infiintarea Intreprinderii Economice "Uzina de Reparatii Avioane", precursoarea S.C. Aerostar S.A., este:

- In scopul asigurarii, repararii, fabricarii pieselor de schimb, agregatelor avioanelor si motoarelor de avion, producerii aparatelor de bord, precum si fabricarii sculelor speciale de aviatie, necesar Fortelor Armate ale R.P.R., se infiinteaza pe data de 1 Ianuarie 1953, sub indrumarea si controlul Ministerului Fortelor Armate, Intreprinderea Economica "Uzina de Reparatii Avioane" cu sediul in comuna Vasile Roaita, raionul Bacau.

- Intreprinderea prevazuta la art.1 se organizeaza ca intreprindere economica de gradul I si se va conduce dupa principiile gospodaririi chibzuite, numindu-se imediat personalul de conducere.

Misiunea stabilita initial este in continuare de actualitate dar, in noile conditii generate de aderarea Romaniei la NATO si UE, aceasta necesita a fi adaptata si completata pentru a asigura nevoile de dezvoltare a afacerilor S.C. Aerostar S.A.

Misiunea prezenta este:

Mentinerea statutului de furnizor de prim rang al M.Ap. al Romaniei in domeniul sistemelor de aviatie si sistemelor de artilerie terestre. In acest sens vom actiona ca si Casa de integrare, fabricatie, modernizare si mentenanta.Tinta noastra este de pastrare a acestui statut pentru noile sisteme de arme cu care va fi dotata Armata Romana (avionul multirol, avionul de transport regional, sisteme de rachete sol-sol si sisteme artileristice terestre, sisteme si echipamente IFF). Urmarim, ca in anul 2010, sa realizam 30% din cifra de afaceri, in acest domeniu de activitati.

ORGANIGRAMA AEROSTAR S.A.

CONDUCEREA S.C. AEROSTAR S.A.

CONSILIUL DE ADMINISTRATIE

NUMEANUL NASTERIIINSTITUTIA SI ANUL ABSOLVIRIIFUNCTIA ACTUALA

Grigore FILIP1954Institutul Politehnic Bucuresti, Fac.Aeronave / 1979Presedinte C.A.(din februarie 1998)Doru DAMASCHIN1957A.S.E. Bucuresti / 1986Vicepresedinte C.A. si Director Financiar-Contabil (din august 2000)Mihai CIOBANU1946Institutul Politehnic Iasi, Fac. Electrotehnica / 1971Vicepresedinte C.A.(din februarie 1998)Mihai TONCEA1947Institutul Politehnic Bucuresti, Fac. Aeronave / 1971Membru C.A.(din anul 2000)Marin Ilie NIJNIC1956Institutul Politehnic Iasi, Fac. Mecanica / 1982Membru C.A.(din anul 2000)Ion Eftimie SANDU1955Academia Tehnica Militara, Fac. Mecanica / 1979Membru C.A.(din anul 2000)Daniel VIRNA1974Universitatea "Al. I. Cuza" Iasi, Fac. de Drept / 1998Membru C.A.(din anul 2008)

Activitatea societatii S.C.AEROSTAR S.A. este structurata pe urmatoarele compartimente:

departament administrativ

departamentul resurse umane

departament producie

departament tehnic

departament aprovizionare

departamentul de marketing care se compune din :

1. departamentul vanzari, care are ca atributii: studierea pietei, incheierea de contracte cu beneficiarii, gestionarea vanzarilor, etc.;

2. departamentul aprovizionare (cunoasterea exacta a nevoilor unitatii, incheiere de contracte cu firmele furnizoare din tara, receptia marfurilor achizitionate)

departamentul logistic

2.STRUCTURA SURSELOR DE FINANTARE 2011-20132011ActionarActiuniProcent

S.C. IAROM S.A. BUCURESTI SECTOR 183.271.380 71,0892%

alti actionari / others19.277.630 16,4574%

SIF MOLDOVA BACAU BACAU14.587.520 12,4534%

Total117.136.530100 %

2012ActionarActiuniProcent

S.C. IAROM S.A. BUCURESTI SECTOR 183.271.380 71,0892%

alti actionari / others19.264.630 16,4463%

SIF MOLDOVA BACAU BACAU14.600.520 12,4645%

Total117.136.530100 %

2013ActionarActiuniProcent

S.C. IAROM S.A. BUCURESTI SECTOR 183.271.380 71,0892%

alti actionari / others17.053.630 14,5588%

SIF MOLDOVA BACAU BACAU16.811.520 14,3521%

Total117.136.530100 %

POZITIA SI PERFORMANTA FINANCIARA A SOCIETATII

IN PERIOADA 2011-2013Situatiile financiare furnizeaza informatii cu privire la pozitia financiara si performanta societatii.

Pozitia financiara a societatii , in anii 2011-2013 este prezenta in elementele de bilant contabilSITUATIA FINACIAR CONTABILA 2011BILANTla data 31.12.2011

Denumirea elementuluiNr. rd.Sold la

01.01.201131.12.2011

AB12

A. ACTIVE IMOBILIZATE

I. IMOBILIZRI NECORPORALE

1.Cheltuieli de constituire (ct.201-2801)0100

2.Cheltuielile de dezvoltare (ct.203-2803-2903)0200

3. Concesiuni, brevete, licene, mrci comerciale, drepturi i active similare ialte imobilizri necorporale (ct. 205 + 208 - 2805 - 2808 - 2905 - 2908)03480.564632.816

4. Fond comercial (ct.2071-2807-2907)0400

5. Avansuri si imobilizari necorporale in curs de executie (ct.233+234-2933)0500

TOTAL (rd.01 la 05)06480.564632.816

II. IMOBILIZRI CORPORALE

1. Terenuri i construcii (ct. 211 + 212 - 2811 - 2812 - 2911 - 2912)0723.762.38841.412.927

2. Instalaii tehnice i maini (ct. 213 + 223 - 2813 - 2913)0818.168.95119.481.084

3. Alte instalaii, utilaje i mobilier (ct. 214 + 224 - 2814 - 2914)0900

4. Avansuri i imobilizri corporale n curs de execuie (ct. 231 + 232 - 2931)103.455.18213.558.672

TOTAL (rd. 07 la 10)1145.386.52174.452.683

III. IMOBILIZRI FINANCIARE

1. Aciuni deinute la entitile afiliate (ct. 261 - 2961)1214.08014.080

2. mprumuturi acordate entitilor afiliate (ct. 2671 + 2672 - 2964)1300

3. Interese de participare (ct. 263 - 2962)1400

4. mprumuturi acordate entitilor de care compania este legat n virtuteaintereselor de participare (ct. 2673 + 2674 - 2965)1500

5. Investiii deinute ca imobilizri (ct. 265 - 2963)1687.50091.500

6. Alte mprumuturi (ct. 2675* + 2676* + 2677 + 2678* + 2679* - 2966* - 2968*)17247.711268.515

TOTAL (rd. 12 la 17)18349.291374.095

ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 06 + 11 + 18)1946.216.37675.459.594

B. ACTIVE CIRCULANTE

I. STOCURI

1. Materii prime i materiale consumabile (ct. 301 + 321 + 302 + 322 + 303 + 323 +/-308 + 351 + 358+ 381 + 328 +/- 388 - 391 - 392 - 3951 - 3958 - 398)202.689.1166.533.194

2. Producia n curs de execuie (ct. 331 + 332 + 341 +/- 348* - 393 - 3941 - 3952)217.434.9668.333.734

3. Produse finite i mrfuri (ct. 345 + 346 +/- 348* + 354 + 356 + 357 + 361 + 326 +/-368 + 371 +327 +/- 378 - 3945 - 3946 - 3953 - 3954 - 3956 - 3957 - 396 - 397 - 4428)222.272.469197.053

4. Avansuri pentru cumprri de stocuri (ct. 4091)23139.306410.485

TOTAL (rd. 20 la 23)2412.535.85715.474.466

II. CREANTE (Sumele care urmeaza sa fie incasate dupa o perioada de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element)

1. Creane comerciale (ct. 2675* + 2676 *+ 2678* + 2679* - 2966* - 2968* + 4092 +411 + 413 + 418 - 491)2516.847.87730.533.633

2. Sume de ncasat de la entitile afiliate (ct. 451** - 495*)2600

3. Sume de ncasat de la entitile de care compania este legat n virtuteaintereselor de participare (ct. 453 - 495*)2700

4. Alte creane (ct. 425 + 4282 + 431** + 437** + 4382 + 441** + 4424 + 4428** +444** + 445 + 446** + 447** + 4482 + 4582 + 461 + 473** - 496 + 5187)28739.1031.538.664

5. Capital subscris i nevrsat (ct. 456 - 495*)2900

TOTAL (rd. 25 la 29)3017.586.98032.072.297

III. INVESTITII PE TERMEN SCURT

1. Aciuni deinute la entitile afiliate (ct. 501 - 591)3100

2. Alte investiii pe termen scurt (ct. 505 + 506 + 508 - 595 - 596 - 598 + 5113 + 5114)3239.123.78637.113.524

TOTAL (rd. 31 + 32)3339.123.78637.113.524

IV. CASA I CONTURI LA BNCI (ct. 5112 + 512 + 531 + 532 + 541 + 542)34329.974439.799

ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 24 + 30 + 33 + 34)3569.576.59785.100.086

C. CHELTUIELI N AVANS (ct. 471)3600

D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLATITE INTR-O PERIOADA DE PANA LA UN AN

1. mprumuturi din emisiunea de obligaiuni, prezentndu-se separatmprumuturile din emisiunea de obligaiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169)3700

2. Sume datorate instituiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 +1682 + 5191 + 5192 + 5198)3800

3. Avansuri ncasate n contul comenzilor (ct. 419)391.685.7261.246.392

4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + 408)404.888.31411.252.579

5. Efecte de comer de pltit (ct. 403 + 405)4100

6. Sume datorate entitilor afiliate (ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451***)4200

7. Sume datorate entitilor de care compania este legat n virtutea intereselorde participare (ct. 1663+1686+2692+ 453***)4300

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale i datoriile privind asigurrile sociale (ct. 1623+ 1626 + 167 + 1687 + 2693 + 421 + 423 + 424 + 426 + 427 + 4281 + 431*** + 437***+ 4381 + 441*** + 4423 +4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + 455 + 456*** +457 + 4581 + 462 + 473*** + 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197)446.832.7335.620.249

TOTAL (rd. 37 la 44)4513.406.77318.119.220

E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd. 35 + 36 - 45 - 63)4656.169.48866.980.866

F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 19 + 46)47102.385.864142.440.460

G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLATITE INTR-O PERIOADA MAI MARE DE UN AN

1. mprumuturi din emisiunea de obligaiuni, prezentndu-se separatmprumuturile din emisiunea de obligaiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169)4800

2. Sume datorate instituiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 +1682 + 5191 + 5192 + 5198)4900

3. Avansuri ncasate n contul comenzilor (ct. 419)5039.7500

4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + 408)5100

5. Efecte de comer de pltit (ct. 403 + 405)5200

6. Sume datorate entitilor afiliate (ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451***)5300

7. Sume datorate entitilor de care compania este legat n virtutea intereselorde participare (ct. 1663 + 1686 + 2692 + 453***)5400

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale i datoriile privind asigurrile sociale (ct.1623 + 1626 + 167 + 1687 + 2693 + 421 + 423 + 424 + 426 + 427 + 4281 + 431*** +437*** + 4381 + 441*** + 4423 + 4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + 455 +456*** + 4581 + 462 + 473*** + 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197)5500

TOTAL (rd. 48 la 55)5639.7500

H. PROVIZIOANE

1. Provizioane pentru pensii i obligaii similare (ct. 1515)5700

2. Provizioane pentru impozite (ct. 1516)5800

3. Alte provizioane (ct. 1511 + 1512 + 1513 + 1514 + 1518)5921.362.13436.223.697

TOTAL (rd. 57 la 59)6021.362.13436.223.697

I. VENITURI IN AVANS

1. Subvenii pentru investiii (ct. 475)612.106.6273.673.360

2. Venituri nregistrate n avans (ct. 472) - total (rd.63 + 64), din care:623360

Sume de reluat intr-o perioada de pana la un an (ct. 472*)633360

Sume de reluat intr-o perioada mai mare de un an (ct. 472*)6400

Fond comercial negativ (ct.2075)6500

TOTAL (rd. 61 + 62 + 65)662.106.9633.673.360

J. CAPITAL I REZERVE

I. CAPITAL

1. Capital subscris vrsat (ct. 1012)6729.284.13337.483.690

2. Capital subscris nevrsat (ct. 1011)6800

3. Patrimoniul regiei (ct. 1015)6900

TOTAL (rd. 67 la 69)7029.284.13337.483.690

II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104)7100

III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105)7220.934.55041.181.862

IV. REZERVE

1. Rezerve legale (ct. 1061)735.795.1756.645.973

2. Rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063)748.582.497802.599

3. Rezerve reprezentnd surplusul realizat din rezerve din reevaluare (ct. 1065)7588.28188.281

4. Alte rezerve (ct. 1068)765.993.1605.573.500

TOTAL (rd. 73 la 76)7720.459.11313.110.353

Aciuni proprii (ct. 109)7800

Ctiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 141)7900

Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 149)8000

V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT() SOLD C (ct. 117)8100

SOLD D (ct. 117)8200

VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIIULUI FINANCIAR SOLD C (ct. 121)8311.276.41311.618.296

SOLD D (ct. 121)8400

Repartizarea profitului (ct. 129)853.076.856850.798

CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 70+71+ 72+ 77 - 78 + 79 - 80+81 - 82 + 83 - 84 - 85)8678.877.353102.543.403

Patrimoniul public (ct. 1016)8700

CAPITALURI - TOTAL (rd. 86 + 87) (rd.88=47-56-60-61-64-65)8878.877.353102.543.403

Elemente de venituri si cheltuieli

CONTUL DE PROFIT I PIERDEREla data 31.12.2011

Denumirea indicatorilorNr. rd.Exercitiul financiar

20102011

AB12

1. Cifra de afaceri net (rd. 02+03-04+05+06)01158.289.213158.402.223

Producia vndut (ct.701+702+703+704+705+706+708)02156.168.035156.287.925

Venituri din vnzarea mrfurilor (ct. 707)032.121.1782.114.298

Reduceri comerciale acordate (ct. 709)0400

Venituri din dobnzi nregistrate de entitile radiate din Registrul general si caremai au in derulare contracte de leasing (ct.766* )0500

Venituri din subvenii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete (ct.7411)0600

2. Venituri aferente costului produciei n curs de execuie (ct.711+712)

Sold C072.678.2811.411.944

Sold D0800

3. Producia realizat de entitate pentru scopurile sale proprii i capitalizat(ct.721+ 722)092.117.2221.307.998

4. Alte venituri din exploatare (ct.758+7417+7815)10608.765420.627

-din care, venituri din fondul comercial negativ1100

VENITURI DIN EXPLOATARE TOTAL (rd. 01+ 07 - 08 + 09 + 10)12163.693.481161.542.792

5. a) Cheltuieli cu materiile prime i materialele consumabile (ct.601+602-7412)1354.498.96438.746.854

Alte cheltuieli materiale (ct.603+604+606+608)142.896.7804.168.893

b) Alte cheltuieli externe (cu energie i ap)(ct.605-7413)155.666.3627.307.017

c) Cheltuieli privind mrfurile (ct.607)161.862.4771.747.424

Reduceri comerciale primite (ct. 609)174.1392.159

6. Cheltuieli cu personalul (rd. 19 +20), din care:1851.080.04050.812.707

a) Salarii i indemnizaii (ct.641+642+643+644-7414)1939.969.40639.905.766

b) Cheltuieli cu asigurrile i protecia social (ct.645-7415)2011.110.63410.906.941

7.a) Ajustri de valoare privind imobilizrile corporale i necorporale (rd. 22 - 23)215.391.5957.514.884

a.1) Cheltuieli (ct.6811+6813)225.391.5957.514.884

a.2) Venituri (ct.7813)2300

b) Ajustri de valoare privind activele circulante (rd. 25 - 26)242.193.676152.699

b.1) Cheltuieli (ct.654+6814)2518.839.2847.657.194

b.2) Venituri (ct.754+7814)2616.645.6087.504.495

8. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 28 la 31)2714.854.95221.729.480

8.1. Cheltuieli privind prestaiile externe (ct.611+612+613+614+621+622+623+624+625+626+627+628-7416)2813.432.09020.024.131

8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe i vrsminte asimilate (ct.635)29750.552832.989

8.3. Alte cheltuieli (ct.652+658)30672.310872.360

Cheltuieli cu dobnzile de refinanare nregistrate de entitile radiate din Registrulgeneral si care mai au in derulare contracte de leasing (ct.666*)3100

Ajustri privind provizioanele (rd. 33 - 34)3211.394.62314.861.563

- Cheltuieli (ct.6812)3322.470.27424.668.597

- Venituri (ct.7812)3411.075.6519.807.034

CHELTUIELI DE EXPLOATARE TOTAL (rd. 13 la 16 - 17 +18 + 21 + 24 + 27 + 32)35149.835.330147.039.362

PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE:

- Profit (rd. 12 - 35)3613.858.15114.503.430

- Pierdere (rd. 35 - 12)3700

9. Venituri din interese de participare (ct.7611+7613)3828.94033.187

- din care, veniturile obinute de la entitile afiliate3900

10. Venituri din alte investiii i mprumuturi care fac parte din activele imobilizate(ct.763)4000

- din care, veniturile obinute de la entitile afiliate4100

11. Venituri din dobnzi (ct.766*)421.679.4862.205.662

- din care, veniturile obinute de la entitile afiliate4300

Alte venituri financiare (ct.762+764+765+767+768)445.990.0815.318.553

VENITURI FINANCIARE TOTAL (rd. 38 + 40 + 42 + 44)457.698.5077.557.402

12. Ajustri de valoare privind imobilizrile financiare i investiiile financiaredeinute ca active circulante (rd. 47 - 48)4600

- Cheltuieli (ct.686)4700

- Venituri (ct.786)4800

13. Cheltuieli privind dobnzile (ct.666*-7418)491383

- din care, cheltuielile n relaia cu entitile afiliate5000

Alte cheltuieli financiare (ct.663+664+665+667+668)516.150.4435.011.689

CHELTUIELI FINANCIARE TOTAL(rd. 46 + 49 + 51)526.150.5815.011.692

PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR():

- Profit (rd. 45 - 52)531.547.9262.545.710

- Pierdere (rd. 52 - 45)5400

PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT():

- Profit (rd. 12 + 45 - 35 - 52)5515.406.07717.049.140

- Pierdere (rd. 35 + 52 - 12 - 45)5600

15. Venituri extraordinare (ct.771)5700

16. Cheltuieli extraordinare (ct.671)5800

17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINAR:

- Profit (rd. 57 - 58)5900

- Pierdere (rd. 58 - 57)6000

VENITURI TOTALE (rd. 12 + 45 + 57)61171.391.988169.100.194

CHELTUIELI TOTALE (rd. 35 + 52 + 58)62155.985.911152.051.054

PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT():

- Profit (rd. 61 - 62)6315.406.07717.049.140

- Pierdere (rd. 62 - 61)6400

18. Impozitul pe profit (ct.691)654.129.6645.430.844

19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct.698)660-

20. PROFITUL SAU PIERDEREA NET() A EXERCIIULUI FINANCIAR:

- Profit (rd. 63 - 64 - 65 - 66)6711.276.41311.618.296

- Pierdere (rd. 64 + 65 + 66 - 63)6800

SITUATIA FINACIAR CONTABILA 2012Elemente de bilant 2012

F10 - pag. 1

SITUATIA ACTIVELOR, DATORIILOR SI CAPITALURILOR PROPRII

la data de 31.12.2012

Formular 10- lei -

Denumirea elementuluiNr.Sold la:

rd.

01.01.201231.12.2012

AB12

A. ACTIVE IMOBILIZATE

I. IMOBILIZRI NECORPORALE

1.Cheltuielile de dezvoltare (ct.203-2803-2903)01

2. Concesiuni, brevete, licene, mrci comerciale, drepturi i active similare i02584.9831.777.039

alte imobilizri necorporale (ct. 205 + 208 - 2805 - 2808 - 2905 - 2906 - 2908)

3. Fond comercial (ct.2071)03

4. Imobilizari necorporale in curs de executie (ct.233-2933)04

TOTAL (rd.01 la 04)05584.9831.777.039

II. IMOBILIZRI CORPORALE

1. Terenuri i construcii (ct. 211 + 212 - 2811 - 2812 - 2911 - 2912)0652.751.39769.097.626

2. Instalaii tehnice i maini (ct. 213 + 223 - 2813 - 2913)079.954.43637.190.220

3. Alte instalaii, utilaje i mobilier (ct. 214 + 224 - 2814 - 2914)0848.761

4. Investitii imobiliare (ct. 215 - 2815 - 2915 )096.282.0007.555.730

5. Imobilizari corporale in curs de executie (ct. 231 - 2931 )1013.556.6732.568.288

6. Investitii imobiliare in curs de executie (ct. 235 - 2935 )11

TOTAL (rd. 06 la11)1282.544.506116.460.625

III. ACTIVE BIOLOGICE (ct. 241 - 284 - 294)13

IV. IMOBILIZRI FINANCIARE

1. Aciuni deinute la filiale (ct. 261 - 2961)1414.08014.080

2. mprumuturi acordate entitilor din grup (ct. 2671 + 2672 - 2964)15

3. Actiunile detinute la entitatile asociate si la entitatile controlate in comun16

(ct. 262 + 263 - 2962)

4. mprumuturi acordate entitilor asociate si entitatilor controlate in comun17

(ct. 2673 + 2674 - 2965)

5. Alte titluri imobilizate (ct. 265 - 2963)1891.50091.500

6. Alte mprumuturi (ct. 2675* + 2676* + 2677 + 2678* + 2679* - 2966* - 2968*)19106.51576.987

TOTAL (rd. 14 la 19)20212.095182.567

ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 05 + 12 + 13 + 20)2183.341.584118.420.231

B. ACTIVE CIRCULANTE

I. STOCURI

1. Materii prime i materiale consumabile (ct. 301 + 302 + 303 +/- 308 + 321 + 322 +226.533.1949.970.808

323 + 328 + 351 + 358+ 381 +/- 388 - 391 - 392 - 3951 - 3958 - 398)

2. Active imobilizate detinute in vederea vanzarii (ct. 311)23

3. Producia n curs de execuie (ct. 331 + 341 +/- 348* - 393 - 3941 - 3952)248.333.73413.654.534

4. Produse finite i mrfuri (ct. 327 + 345 + 346 + 347 +/- 348* + 354 + 357 + 37125197.0531.123.532

+/- 378 - 3945 - 3946 - 3953 - 3954 - 3957 - 397 - 4428)

TOTAL (rd. 22 la 25)2615.063.98124.748.874

II. CREANE

(Sumele care urmeaz s fie ncasate dup o perioad mai mare de un an trebuie

prezentate separat pentru fiecare element.)

1. Creane comerciale (ct. 2675* + 2676 *+ 2678* + 2679* - 2966* - 2968* + 411 +2730.532.46837.218.333

413 + 418 - 491)

2.Avansuri platite (ct. 409)28410.4853.645.831

3. Sume de ncasat de la entitile din grup (ct. 451** - 495*)29

4. Sume de ncasat de la entitile asociate si entitatile controlate in comun30

(ct. 453 - 495*)

5. Creante rezultate din operatiunile cu instrumente derivate (ct. 465)31

6. Alte creane (ct. 425 + 4282 + 431** + 437** + 4382 + 441** + 4424 + 4428** +321.538.6648.346.351

444** + 445 + 446** + 447** + 4482 + 4582 + 461 + 473** - 496 + 5187)

7. Capital subscris i nevrsat (ct. 456 - 495*)33

TOTAL (rd. 27 la 33)3432.481.61749.210.515

III. INVESTIII PE TERMEN SCURT (ct. 505 + 506 + 508 - 595 - 596 - 598 + 5113 + 5114)3537.276.68947.697.070

IV. CASA I CONTURI LA BNCI (ct. 5112 + 512 + 531 + 532 + 541 + 542)36439.799382.480

ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 26+ 34 + 35 + 36)3785.262.086122.038.939

C. CHELTUIELI N AVANS (ct. 471)38

D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLTITE NTR-O PERIOAD DE PN LA UN AN

1. mprumuturi din emisiunea de obligaiuni, prezentndu-se separat39

mprumuturile din emisiunea de obligaiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169)

2. Sume datorate instituiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 +40

1682 + 5191 + 5192 + 5198)

3. Avansuri ncasate n contul comenzilor (ct. 419)411.246.39214.886.318

4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + 408)4211.077.29116.287.096

5. Efecte de comer de pltit (ct. 403 + 405)43

6. Datorii din operatiuni de leasing financiar (ct. 406)44

7. Sume datorate entitilor din grup (ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451***)45

8. Sume datorate entitilor asociate si entitatilor controlate in comun46

(ct. 1663+1686+2692+ 453***)

9. Datorii rezultate din operatiunile cu instrumente derivate (ct. 465)47

10. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale i datoriile privind asigurrile sociale

(ct. 1623 + 1626 + 167 + 1687 + 2693 + 421 + 422 + 423 + 424 + 426 + 427 + 4281 +

431*** + 437*** + 4381 + 441*** + 4423 +4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 4481485.620.2494.938.880

+ 455 + 456*** + 457 + 4581 + 462 + 473*** + 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 +

5196 + 5197)

TOTAL (rd. 39 la 48)4917.943.93236.112.294

E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd. 37 + 38 - 49 - 68)5067.318.15485.926.645

F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 21 + 50)51150.659.738204.346.876

G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLTITE NTR-O PERIOAD MAI MARE DE UN AN

1. mprumuturi din emisiunea de obligaiuni, prezentndu-se separat52

mprumuturile din emisiunea de obligaiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169)

2. Sume datorate instituiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 +53

1682 + 5191 + 5192 + 5198)

3. Avansuri ncasate n contul comenzilor (ct. 419)543.882.109

4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + 408)55175.288205.153

5. Efecte de comer de pltit (ct. 403 + 405)56

6. Datorii din operatiuni de leasing financiar (ct. 406)57

7. Sume datorate entitilor din grup (ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451***)58

8. Sume datorate entitilor asociate si entitatilor controlate in comun59

(ct. 1663 + 1686 + 2692 + 453***)

9. Datorii rezultate din operatiunile cu instrumente derivate (ct. 465)60

10. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale i datoriile privind asigurrile sociale

(ct. 1623 + 1626 + 167 + 1687 + 2693 + 421 + 422 + 423 + 424 + 426 + 427 + 4281 +

431*** + 437*** + 4381 + 441*** + 4423 + 4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 448161

+ 455 + 456*** + 4581 + 462 + 473*** + 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 +

5197)

TOTAL (rd. 52 la 61)62175.2884.087.262

H. PROVIZIOANE

1. Provizioane pentru beneficiile angajatilor (ct. 1517)632.871.075

2. Alte provizioane (ct. 1511 + 1512 + 1513 + 1514 + 1518)6436.223.69762.963.416

TOTAL (rd. 63 +64)6536.223.69765.834.491

I. VENITURI N AVANS

1. Subvenii pentru investiii (ct. 475)663.673.3606.364.743

2. Venituri nregistrate n avans (ct. 472) - total (rd.68 + 69) :67

Sume de reluat intr-o perioada de pana la un an (ct. 472*)68

Sume de reluat intr-o perioada mai mare de un an (ct. 472*)69

3. Venituri in avans aferente activelor primite prin transfer de la clienti (ct.478)70

TOTAL (rd. 66+ 67+ 70)713.673.3606.364.743

J. CAPITAL I REZERVE

I. CAPITAL

1. Capital subscris vrsat (ct. 1012)7237.483.69037.483.690

2. Capital subscris nevrsat (ct. 1011)73

3. Capital subscris reprezentand datorii financiare (ct. 1027)74

4. Ajustari ale capitalului social (ct. 1028)SOLD C75

SOLD D76

5. Alte elemente de capitaluri proprii (ct. 103)SOLD C778.201.9904.418.991

SOLD D78

TOTAL (rd. 72 + 73 + 74 + 75 - 76+ 77 - 78)7945.685.68041.902.681

II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104)80

III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105)8141.181.86257.484.813

IV. REZERVE

1. Rezerve legale (ct. 1061)826.645.9736.297.260

2. Rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063)83802.5993.136.267

3. Alte rezerve (ct. 1068)845.661.7814.741.410

TOTAL (rd. 82 la 84)8513.110.35314.174.937

Diferente de curs valutar din conversia situatiilor financiare anuale individuale

intr-o moneda de prezentare diferita de moneda functionala (ct.1072)86

SOLD C (ct.1072)

SOLD D (ct.1072)87

Aciuni proprii (ct. 109)88

Ctiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 141)89

Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 149)90

V. REZULTAT REPORTAT , CU EXCEPTIA REZULTATULUI REPORTAT PROVENIT DIN

ADOPTAREA PENTRU PRIMA DATA A IAS 2991280.528

SOLD C (ct. 117)

SOLD D (ct. 117)92987.650

VI. REZULTAT REPORTAT PROVENIT DIN ADOPTAREA PENTRU PRIMA DATA A IAS 2993

SOLD C (ct. 118)

SOLD D (ct. 118)94

VII. PROFITUL SAU PIERDEREA LA SFARSITUL PERIOADEI DE RAPORTARE9512.447.94615.068.186

SOLD C (ct. 121)

SOLD D (ct. 121)96

Repartizarea profitului (ct. 129)97850.798850.765

CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 79 + 80 + 81+85+ 86 - 87 - 88+ 89 - 90 + 91 - 92+98110.587.393128.060.380

93 - 94+ 95 - 96 - 97)

Patrimoniul public (ct. 1026)99

CAPITALURI - TOTAL (rd. 98 + 99)100110.587.393128.060.380

*) Conturi de repartizat dupa natura elementelor respective.

**) Solduri debitoare ale conturilor respective.

***) Solduri creditoare ale conturilor respective.La rd. 27. Sumele inscrise la acest rand si preluate din conturile 2675 la 2679 reprezinta creantele aferente contractelor de leasing financiar si altor contracte asimilate, precum si alte creante imobilizate, scadente intr-o perioada mai mica de 12 luni .La rd. 74. in acest cont se evidentiaza actiunile care, din punct de vedere al IAS 32, reprezinta datorii financiar. Elemente de venituri si cheltuieli 2012F20 - pag. 1

SITUATIA VENITURILOR SI CHELTUIELILOR

la data de 31.12.2012

Formular 20- lei -

Exerciiul financiar

Denumirea indicatorilorNr.

rd.

AB12

1. Cifra de afaceri net (rd. 02+03-04+05)01156.382.223196.912.658

Producia vndut (ct.701+702+703+704+705+706+708)02154.267.925194.725.133

Venituri din vnzarea mrfurilor (ct. 707)032.114.2982.187.525

Reduceri comerciale acordate (ct. 709)04

Venituri din subvenii de exploatare aferente cifrei de afaceri (ct.7411)05

2. Venituri aferente costurilor stocurilor de produse (ct.711)

Sold C063.431.9449.340.056

Sold D07

3. Venituri din productia de imobilizari si investitii imobiliare (rd. 09 + 10)081.307.998618.836

4. Venituri din productia de imobilizari necorporale si corporale091.307.998618.836

(ct.721+ 722)

5. Venituri din productia de investitii imobiliare (ct.725)10

6. Venituri din activele imobilizate ( sau grupurile destinate cedarii ) detinute in11

vederea vanzarii (ct.753)

7. Venituri din reevaluarea imobilizarilor necorporale si corporale (ct.755)12

8. Venituri din investitii imobiliare (ct.756)13

9. Venituri din active biologice si produse agricole (ct.757)14

10. Venituri din subventii de exploatare in caz de calamitati si alte evenimente15

similare (ct.7417)

11. Alte venituri din exploatare (ct. 758 + 7419)16420.627604.746

VENITURI DIN EXPLOATARE TOTAL (rd. 01+ 06- 07 + 08 +11+12 +13+14+15+16)17161.542.792207.476.296

12. a) Cheltuieli cu materiile prime i materialele consumabile (ct.601+602-7412)1838.746.85458.723.600

Alte cheltuieli materiale (ct.603+604+608)194.168.8935.334.909

b) Alte cheltuieli externe (cu energie i ap)(ct.605-7413)207.307.01710.229.747

c) Cheltuieli privind mrfurile (ct.607)211.747.4241.923.091

Reduceri comerciale primite (ct. 609)222.15919.434

13. Cheltuieli cu personalul (rd. 24 +25) :2350.812.70765.478.335

a) Salarii i indemnizaii (ct.641+642+643+644-7414)2439.905.76652.968.781

b) Cheltuieli cu asigurrile i protecia social (ct.645-7415)2510.906.94112.509.554

14. a) Ajustri de valoare privind imobilizrile necorporale , corporale, investitiile266.527.2347.276.901

imobiliare si activele biologice evaluate la cost (rd. 27 - 28)

a.1) Cheltuieli (ct.6811+6813 + 6816 + 6817)276.527.2347.276.901

F20 - pag. 2

a.2) Venituri (ct.7813 + 7816)28

b) Ajustri de valoare privind activele circulante (rd. 30 - 31)29152.6993.110.831

b.1) Cheltuieli (ct.654+6814)307.657.1946.555.415

b.2) Venituri (ct.754+7814)317.504.4953.444.584

15. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 33 la 41)3221.729.48025.261.585

15.1. Cheltuieli privind prestaiile externe (ct. 611+612+613+614+621+622+6233320.024.13123.070.906

+624+625+626+627+628-7416)

15.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe i vrsminte asimilate (ct.635)34832.989876.177

15.3. Cheltuieli cu protectia mediului inconjurator (ct.652)3575.706100.259

15.4. Cheltuieli legate de activele imobilizate (sau grupurile destinate cedarii )36

detinute in vederea vanzarii (ct.653)

15.5. Cheltuieli din reevaluarea imobilizarilor necorporale si corporale (ct.655)37328.658

15.6. Cheltuieli privind investitiile imobiliare (ct.656)38

15.7 Cheltuieli privind activele biologice si produsele agricole (ct.657)39

15.8. Cheltuieli privind calamitatile si alte evenimente similare (ct.6587)40

15.9. Alte cheltuieli (ct. 6581+ 6582 + 6583 + 6585 + 6588)41796.654885.585

Ajustri privind provizioanele (rd. 43 - 44)4214.861.56313.949.665

- Cheltuieli (ct.6812)4324.668.59740.845.159

- Venituri (ct.7812)449.807.03426.895.494

CHELTUIELI DE EXPLOATARE TOTAL (rd. 18 la 21- 22+23 + 26 + 29 + 32 + 42)45146.051.712191.269.230

PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE:

- Profit (rd. 17 - 45)4615.491.08016.207.066

- Pierdere (rd. 45 - 17)4700

16. Venituri din actiuni detinute la filiale (ct.7611)4833.18722.958

17. Venituri din actiuni detinute la entitati asociate si entitati controlate in comun49

(ct. 7613 )

18. Venituri din operatiuni cu titluri si alte instrumente financiare50

(ct.762)

19. Venituri din operatiuni cu instrumente derivate (ct. 763)51

20. Venituri din diferente de curs valutar (ct.765)525.318.5539.584.300

21. Venituri din dobanzi (ct.766*)532.205.6622.136.345

- din care, veniturile obinute de la entitile din grup54

22. Alte venituri financiare (ct.7615 + 764 +767 + 768)55

VENITURI FINANCIARE TOTAL (rd. 48 + 49 + 50 + 51 + 52 + 53 + 55)567.557.40211.743.603

23. Ajustri de valoare privind imobilizrile financiare i investiiile financiare57

deinute ca active circulante (rd. 58 - 59)

- Cheltuieli (ct.686)58

- Venituri (ct.786)59

24. Cheltuieli privind operatiunile cu titluri si alte instrumente financiare (ct. 661)60

25. Cheltuieli privind operatiunile cu instrumente derivate (ct. 662)61

26. Cheltuieli privind dobnzile (ct.666*-7418)6235.088

- din care, cheltuielile n relaia cu entitile din grup63

F20 - pag. 3

27. Alte cheltuieli financiare (ct.663+664+665+667+668)645.011.6899.379.951

CHELTUIELI FINANCIARE TOTAL (rd. 57 +60+ 61 + 62 + 64)655.011.6929.385.039

PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR():

- Profit (rd. 56 - 65)662.545.7102.358.564

- Pierdere (rd. 65 - 56)6700

VENITURI TOTALE (rd. 17 +56)68169.100.194219.219.899

CHELTUIELI TOTALE (rd.45 + 65)69151.063.404200.654.269

28. PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(A):

- Profit (rd.68 - 69)7018.036.79018.565.630

- Pierdere (rd. 69 - 68)7100

29. Impozitul pe profit curent (ct. 691)725.588.8445.371.406

30. Impozitul pe profitul amanat (ct. 692)73

31. Venituri din impozitul pe profit amanat (ct. 792)741.873.962

32. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct. 698)75

33. PROFITUL SAU PIERDEREA NET() A PERIOADEI DE RAPORTARE:

- Profit (rd. 70- 72- 73 +74 - 75)7612.447.94615.068.186

- Pierdere (rd. 71 + 72 + 73 -74+ 75)7700

(rd. 72 + 73 + 75 -70 - 74)