45
Consiliere psihologica Curs 1 Conf.Dr. Margareta Dinca 17.10.2006 Consiliere psihologica Notiuni introductive Diferente intre consilierea psihologica si psihologia clinica Consilierea psihologica ca modalitate de relationare cu clientul se confrunta cu forme medii de disturbante emotionale, se ocupa cu probleme aparute intr-un anumit moment in mod obisnuit la persoane fara diagnostic clinic, persoane pe care le putem incadra in normalitatea psihica. Consilierea psihologica poate fi utilizata in domeniul orientarii profesionale, adica interventie la nivele de varsta mica, gimnazii, licee, dar si pe perioada facultatii sau scolilor postliceale, dar totodata se poate utiliza si pentru reorientarea profesionala a adultilor. De asemenea, consilierea psihologica este utila in consilierea sociala , in acest caz lucrandu-se in centrele de somaj si are ca tinta sustinerea psihologica a celor aflati in situatii dificile. Tot in domeniul consilierii sociale intra activitatea consilierului din azile, centre de sanatate mintala, activitatea de consilierie familiala, dar si cea de consiliere a cuplului. Termenul de consiliere psihologica a aparut in anii ’50, conceptul fiind statuat de APA (Asociatia Psihologilor Americani). Conform APA, consilierul psihologic reprezinta persoanele, psihologii care se ocupa de o mare varietate de probleme si care utilizeaza mijloace terapeutice diferite in functie de tipul de terapie pentru care opteaza si in functie de persoanele carora se adreseaza. Psihologul consilier activeaza in diferite domenii: invatamant, organizatii, oficii de munca, armata, clinici, centre de reabilitare, centre recreationale, etc. Consilierea profesionala presupune in afara informatiilor ce tin de psihologie si informatii despre domeniul de activitate si tipuri de profesii, diverse cursuri de calificare profesionala, cerinte de scolarizare, program de lucru, timp liber, activitati ce se pot desfasura in perioada de pensionare, etc. In afara sustinerii psihologice, consilierul este mai inserat in realitate, trebuie sa fie apt sa ofere o serie de informatii in domeniul in care lucreaza. Consilierea educationala opteaza pentru un program de studiu, presupune o decizie care trebuie sa tina cont nu doar de interese ci si de 1

67869275 Consiliere Psihologica M Dinca

Embed Size (px)

Citation preview

Psihoterapie cognitiv comportamentala

Consiliere psihologica

Curs 1

Conf.Dr. Margareta Dinca

17.10.2006Consiliere psihologicaNotiuni introductive

Diferente intre consilierea psihologica si psihologia clinicaConsilierea psihologica ca modalitate de relationare cu clientul se confrunta cu forme medii de disturbante emotionale, se ocupa cu probleme aparute intr-un anumit moment in mod obisnuit la persoane fara diagnostic clinic, persoane pe care le putem incadra in normalitatea psihica.

Consilierea psihologica poate fi utilizata in domeniul orientarii profesionale, adica interventie la nivele de varsta mica, gimnazii, licee, dar si pe perioada facultatii sau scolilor postliceale, dar totodata se poate utiliza si pentru reorientarea profesionala a adultilor.

De asemenea, consilierea psihologica este utila in consilierea sociala, in acest caz lucrandu-se in centrele de somaj si are ca tinta sustinerea psihologica a celor aflati in situatii dificile. Tot in domeniul consilierii sociale intra activitatea consilierului din azile, centre de sanatate mintala, activitatea de consilierie familiala, dar si cea de consiliere a cuplului.Termenul de consiliere psihologica a aparut in anii 50, conceptul fiind statuat de APA (Asociatia Psihologilor Americani). Conform APA, consilierul psihologic reprezinta persoanele, psihologii care se ocupa de o mare varietate de probleme si care utilizeaza mijloace terapeutice diferite in functie de tipul de terapie pentru care opteaza si in functie de persoanele carora se adreseaza.

Psihologul consilier activeaza in diferite domenii: invatamant, organizatii, oficii de munca, armata, clinici, centre de reabilitare, centre recreationale, etc.

Consilierea profesionala presupune in afara informatiilor ce tin de psihologie si informatii despre domeniul de activitate si tipuri de profesii, diverse cursuri de calificare profesionala, cerinte de scolarizare, program de lucru, timp liber, activitati ce se pot desfasura in perioada de pensionare, etc. In afara sustinerii psihologice, consilierul este mai inserat in realitate, trebuie sa fie apt sa ofere o serie de informatii in domeniul in care lucreaza.Consilierea educationala opteaza pentru un program de studiu, presupune o decizie care trebuie sa tina cont nu doar de interese ci si de aptitudini. Consilierul educational este implicat in astfel de decizii, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie un bun diagnostician, evaluator, deoarece el trebuie sa ofere un diagnostic corect asupra abilitatilor, intereselor, dar si a sanatatii mintale.Activitatea de consiliere influenteaza deciziile de tipul: optiunea pentru un anumit profil de scoala, universitate, studii postuniversitare, optiunea pentru programe de studii suplimentare, solutii in situatia in care apar dificultati pe perioada scolarizarii. Consilierul este cel ce trebuie sa coordoneze programele de consiliere pentru profesori, el nu se ocupa doar de cel ce este prins intr-un program ci si de relatia dintre cel ce invata si cel preda.Consilierea in industrie presupune raportarea gradului de dificultate a activitatii depuse la abilitatile prezente ale unui anumit angajat. Problemele in activitatea profesionala nu sunt intotdeauna datorate activitatii in sine la locul de munca, ci o serie de dificultati evidente in activitatea profesionala se datoreaza unor factori extraprofesionali (ex: aparitia unui copil). Psihologul consilier in astfel de situatii merge pe variante de sustinere, nu se va angaja in terapii de lunga durata care de obiecei coreleaza cu traume structurate ceea ce nu face domeniul consilierii.In cadrul consilierii in organizatii/ industrie este de dorit ca cel ce face consilierea sa nu fie perceput ca facand parte din conducerea institutiei. Motivul: pentru ca daca este perceput astfel deschiderea cu angajatii organizatiei va fi alterata.

Psihologul din centrele de reabilitare lucreaza cu persoane cu dizabilitati fizice, cu boli cronice, etc. In cazul in care consilierea se face cu persoane cu dizabilitati, obiectivul este dezvoltarea unei vieti psihice normale, in sensul de dezvoltare de activitati compensatorii pentru handicap si dezvoltarea deprinderilor de relationare interpersonala. Aceste persoane tind sa aiba dificultati nu numai de relationare, dar si o serie de disfunctii emotionale: nesiguranta asociata cu ostilitate, comportamente defensive. Aceste comportamente se origineaza in perceptia diferentei in reprezentarea propriei persoane ca fiind diferita de ceilalti. In astfel de situatii se va lucra si cu familia, cu apartinatorii si cu alte persoane cu care relationeaza.Consilierea vocationala este un alt aspect al programului de reabilitare, deoarece in handicapul fizic se restrange sfera activitatilor profesionale. Consilierea psihologica nu se opreste doar la evaluarea capacitatilor, abilitatilor de a face fata unei profesii, ci presupune si sustinere in gasirea unui loc de munca.

Consilierea gereontologica este foarte importanta, pentru ca la varsta a treia exista o serie de disfunctii emotionale si cognitive. De asemenea, abilitatile, nivelul de performanta este din ce in ce mai scazut, aria intereselor trece din exterior spre interior si, ca urmare, apar probleme de relationare sociala ata la nivel familial cat si la nivel social mai larg. Consilierul poate interveni in sustinerea batranilor in a-si accepta dificultatile interente varstei si, pe de alta parte, in a sustine familia astfel incat relatia batranului sa functioneza in repere normale.Consilierea maritala priveste relatia de cuplu, de asemenea educatia sexuala, probleme legate de aparitia unui copil, stabilirea unei relatii de cuplul sau ruptura in cuplu, etc.

Exista o serie de similaritati intre psihologia clinica si consilierea psihologica, in ambele se creaza o legatura terapeutica, relatie ce trebuie sa fie in ambele cazuri nerestrictiva, confidentiala si acceptata.

Ca modalitati de consiliere cele mai frecvente variante sunt cele ale terapiei non-directive, ale terapiei cognitiv-comportamentale, ale terapiei sociologice, ale terapiei gestaltiste.Daca scopul terapiei este schimbarea, modificarea structurii persoanei, scopul consilierii este de a permite clientului utilizarea resurselor prezente cat mai eficient pentru a depasi situati critica, traumatizanta prezenta.

Terapiile de minima schimbare (Taylor) au ca scop asigurarea unor modificari minime la nivelul personalitatii, schimbari ce permit depasirea conflictelor prezente.Consilierea comparativ cu psihoterapia presupune mai putin timp, deoarece nu presupune restructurarea personalitatii sau rezolvarea tuturor problemelor emotionale ale clientului (o terapie de scurta durata dureaza intre 3-6 luni).In timp ce psihoterapia incearca sa reduca nivelul anxietatatii clientului, al defenselor si a altor raspunsuri generalizate, consilierea se focalizeaza pe solutia la o problema prezenta (ex: dificultati de relationare sociala). Psihologia clinica se focalizeaza pe deficiente care trebuie rezolvate, in timp ce consilierea se focalizeaza pe trasaturile pozitive care trebuie dezvoltate, sustinute.

In consiliere, psihologul este interesat de orice trasaturi normale prezente la personalitatea in problema, in timp ce clinicianul este interesat de orice trasatura anormala la o persoana normala.

Diferit de psihologul clinician, consilierul ofera informatii factuale, de asemenea foloseste teste, face anamneze, diagnoza. Testele ce se utilizeaza in consiliere sunt cele de abilitati, de personalitate, proiective. Testele reprezentand o parte a consilierii, ele poate fi utilizate doar atunci cand clientul este apt sa inteleaga rezultatul acestor teste si face o interpretare corecta, benefica pentru el.

Consiliere psihologica

Curs 2

Conf.Dr. Margareta Dinca

24.10.2006

Consiliere psihologica

Repere semnificative in consilierea psihologica

Consilierea psihologica presupune explorarea si evaluarea simptomelor ca si sustinerea clientului in demersul sau recuperativ.

La modul general, simptomul sau problema este cauzata de distanta dintre ceea ce este, adica perceptia situatiilor prezente si ceea ce ar trebui sa fie, respectiv imaginea ideala construita la care se raporteaza acesta.

Altfel spus trairile negative se origineaza in constientizarea diferentei dintre ceea ce exista ca traire psihica sau ca sentimente sau ca manifestari in social (comportamente) sau ceea ce exista ca repere de evaluare la nivel social si, pe de alta parte ce ar dori sa fie (imaginea ideala optima) care poate sa fie o stare de bine afectiv sau un optim comportamental sau sentimente de securitate in relatiile sociale. Clientul poate sa spuna: ma simt stresat, am dificultati financiare, am datorii; acestea sunt doar o problema deoarece exista o distanta intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie o stare de exhilibru financiar.

Problematica in consiliere este reprezentata de distanta intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie si distantele pot fi diferite.

Ceea ce este intr-o situatie precizata reprezinta constientizarea sentimentelor, dorintelor, frustrarilor, ca si a unei imagini asupra a ceea ce ar fi trebuit sa fie concomitent cu experienta care declanseaza aceste trairi si proiectii, dar in acelasi timp si mecanisme de aparare. Aceasta constientizare are ca efect imediat sau provoaca trairi de tipul: angoase, culpabilizari, agresivitati, refulari, somatizari, toate acestea se reflecta in plan comportamental prin nehotarare, ezitare, si uneori blocaje. In fapt, semnifica incapacitatea de integrare a experientei subiective, dificultati de constientizare a situatiei in totalitate, dificultatea de a accepta aceasta situatie si de a reactiona in consecinta.

Ex: clientul poate sa spuna:

ma simt foarte bine cu aceasta femeie, dar este mai in varsta, are o profesie si nu poate renunta la ea, desi ii pot oferi o viata comoda si nu vrea nici copii.

parintii mei s-au sacrificat pentru mine si eu nu pot sa le fac asa ceva.

Aceste exemple arata incapacitatea de a integra elementele situatiei la nivel subiectiv. Aceasta incapacitate genereaza simptome disfunctionale: angoasa (sunt speriat si nu le pota face parintilor asa ceva), imobilism sau incapacitatea de rectie (nu stiu ce sa fac, iubesc totusi aceasta femeie) sau agresivitate (sa mi-o spuna mie direct).

Clientul ar trebui sa fie apt sa integreze realitatea in totalitatea sa, sa o constientizeze, sa si-o asume si sa reactioneze in consecinta, fara ca sa se simta angoasat, fara a fi agresiv si fara sa somatizeze.

Operationalizand, clientul are o problema reala atunci cand apare aceasta distanta intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. La nivel subiectiv discutam despre experienta subiectiva si nu de o situatie subiectiva. O experienta poate fi atemporala si este subiectiva pentru ca discutam de trairile unei persoane, de modul in care se reflecta la nivel subiectiv, afectiv o situatie contextuala.

Silogistic, o situatie care poate fi abordata prin consiliere presupune, pe de o parte, acel ceea ce este care reprezinta datul unei experiente subiective, astfel clientul nu poate integra realitatea, nu poate reactiona adecvat si, ca urmare dezvolta o serie de simptome disfunctionale; pe de alta parte, acel ceea ce ar trebui sa fie, in aceeasi situatie, clientul ar trebui sa fie apt sa integreze toate datele realitatii, sa reactioneze in consecinta ceea ce ar face ca simptomele disfunctionale sa nu existe.

Cauzele acestei separari pot fi multiple, cum ar fi: sistemul de valori si credinte, mentalitatile cu valoare de comanda, caracteristici ale modelului familial si cultural (ex - a avea o relatie cu o femeie mai in varsta este contrar convenientelor: nu o sa mearga relatia voastra, nu este de dorit sa iubesti un barbat de o alta religie, de altfel este interzis).

Aceste mentalitati cu valoare de comanda, intr-un fel idei preconcepute, includ elemente punitive sau autopunitive, elemente fataliste, si sunt in fapt etichete cognitiv-afective induse de modelele partentale si sociale.

O strategie utilizata in consiliere pentru a aborda o problema de nonintegrare, presupune constientizarea elementelor prezente la nivel subconstient si inconstient, elemente care nu permit integrarea experientelor sociale si a comportamentelor corespunzatoare. In momenul in care clientul ar spune o iubesc pe aceasta femeie asa cum este si vom ramane impreuna, el apeleaza la o formula prin care se indeparteaza de impunerile si prescriptiile existente la nivel subconstient sau inconstient si integreaza totalitatea experientelor subiective ceea ce-i va permite sa reactioneze in consecinta, adaptat, echilibrat.

In cazul in care distanta dintre cele doua formule de traire a experientei subiective nu se reduce, asistam la o consolidare a problemei, a conflictului si a simptomelor implicit, ceea ce va favoriza distorsionarea realitatii prin apel la mecanisme de aparare.

Clientul asa cum stie apeleaza inconstient sau involuntar la aceste mecanisme de aparare care ii permit sa deformeze propriile trairi, dar totodata ii asigura o stare de bine, deoarece reduce efectele negative ale simptomelor disfunctionale.

In fapt, aceasta solutie amplifica problemele si accentueaza trairile negative; astfel se contureaza un cerc vicios, cu cat este mai putin apt, mai putin capabil sa reduca distanta dintre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie in cadrul unei experiente subiective, cu atat tendinta de a se proteja prin mecanisme de aparare este mai mare.

Utilizarea mecanismelor de aparare amplifica simptomele si trairile, cu cat simptomele se amplifica cu atat creste nevoia de a amplifica mecanismele de aparare; distanta dintre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie tot creste, iar problematica conflictului tinde sa devina stabila si perpetua.

Mecanisme de aparare1. Proiectia

Proiectia reprezinta atribuirea inconstienta a altor persoane, sentimente, idei, trebuinte, fantasme ce apartin propriei experiente subiective, care sunt incompatibile cu experienta posibila (adaptata) a aceleiasi situatii.

2. Rationalizarea

Rationalizarea reprezinta atribuirea inconstienta a unor autojustificari logice dar ireale unor situatii, reactii, comportamente. Aceste explicatii, autoexplicatii reduc distanta dintre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie, dintre comportamentul real si comportamentul adaptat.

Exista doua tipuri de rationalizari: - negativa- pozitivaRationalizarea negativa este asocierea unei explicatii negative cauzelor care determina un comportament pentru a justifica neadecvarea acestuia; comportamentul se justifica prin cauze, reprezentarea sinelui este pozitiva, realitatea este reationalizata, reprezentata negativ.

Rationalizarea pozitiva este asocierea unei explicatii pozitive efectelor comportamentului; comportamentul se justifica prin efecte, reprezentarea sinelui este pozitiva, realitatea este rationalizata, repreprezentata negativ.

3. Refularea si formatia reactionala

Refularea consta in inlaturarea de la nivel constient a trairilor negative, sau alungarea in inconstient a trairilor negative constiente, astfel se impiedica constientizare trebuintelor, a sentimentelor, a gandurilor care se asociaza experientelor subiective.

Formatia reactionala este un mecanism de inlaturare a trebuintelor, sentimentelor, fantasmelor periculoase prin atitudini si comportamente opuse celor resimtite si refulate la nivel inconstient si utilizarea acestora ca bariere.

4. NegareaNegarea consta in refuzul realitatii intr-un mod radical si primar, experienta, trairea subiectiva existenta este absolut incompatibila cu cea adaptata, cu ceea ce ar trebui sa fie.

5. Conversia

Conversia consta in dezvoltarea inconstienta a unor simptome psihosomatice atunci cand comportamentul, experienta subiectiva este incompatibil/a cu cel/cea adaptat/a.

6. Regresia

Regresia consta in adoptarea inconstienta a unor comportamente si atitudini asociate sau adaptate unor stari anterioare de dezvoltare; sunt comportamente primare, imprevizibile, neanticipate si neanticipabile, cum ar fi: reactii verbale, plans, violente extreme, etc.

7. Simpatismul

Simpatismul reprezinta adoptarea inconstienta a unor comportamente confuze, nonresponsabile, aceste comportamente au ca efect focalizarea asupra persoanei respective a atentiei celorlalti si un grad de simpatie, de ajutor. Aceste simpatii permit dezvoltarea unor relatii, a unor tranzactii de tip victima-tiran ceea ce ii permite victimei sa ii manipuleze pe ceilalti culpabilizandu-i.

8. Sublimarea

Sublimarea consta in deplasarea comportamentelor neadaptate unor situatii catre alte situatii.

9. Disocierea sau izolarea

Disocierea sau izolarea consta in separarea, distantarea mintala si afectiva dintre ceea ce este al unei situatii si ceea ce ar trebui sa fie; provoaca o ruptura totala sau partiala cu realitatea.

Problema sau simptomul in consiliere este cauza genereaza distanta dintre comportamentul dezvoltat si comportamentul adecvat.

Intr-un sens, problema este cauza eficienta a unui disconfort psihic sau tulburare, in limitele unei personalitati accentuate, iar disconfortul este efectul imediat al problemei existente. Prin urmare, nu poate exista traire negativa fara sa existe o problema la nivel subiectiv.

Comportamentele neadecvate prezente la o persoana constituie fenotipul unei dinamici interne, adica a tot ceea ce reprezinta experienta persoanei, sentimente, trebuinte, comportamente, simptome fizice, mecanisme de aparare, toate fiind incompatibile cu imaginea ideala. Problema reprezinta genotipul aceleiasi dinamici interne in sensul in care ea este cauza sa generatoare a unei problematici.

Este important sa retinem ca o simptomatologie sau o problematica analoga poate avea la baza probleme diferite.

Consiliere psihologica

Curs 3

Conf.Dr. Margareta Dinca

31.10.2006

Consiliere psihologica

Potentiale subiecte de examen:

a. Un comportament agresiv poate avea mai multe cauze. Care ar putea fi aceste cauze si exemplificati.

b. Un esec scolar poate avea mai multe cauze. Care ar putea fi aceste cauze si exemplificati.

Caracteristici ale interventiei in consiliere

Pentru a reduce sau anula disconfortul cu care se confrunta clientul, terapeutul se afla in situata de a orienta demersul de vindecare, demers care are o evolutie procesuala si presupune trei faze distincte:

explorare

evaluare

terapie

A. ExplorareaClientul se prezinta pentru consiliere si isi va expune cel mai frecvent problemele intr-un mod vag-imprecis sau foarte tintit pe ultima situatie care ii provoaca disconfort (element hotarator de a se prezenta la terapie).

Exemple:

tot ce fac in acest moment este un esec, nu stiu cum sa reactionez, ma simt panicat, temator.

imi este constant frica, iar atunci cand sunt intr-un examen sau o situatie care seamana cu un examen sunt incapabil sa fac ceva, este ingrozitor.

nu stiu ce-i cu mine, totdeauna ma indragostesc de persoane incaccesibile, iar daca sunt la distanta mare parca reprezinta un al doilea atu.

Cand clientul expune dificultatile cu care se confrunta apare tendinta de a generaliza (tot ce fac, niciodata, totdeauna), tendinta de a exagera (nu stiu cum sa reactionez, ma blochez, este ingrozitor) si tendinta de a se descrie neajutorat (nu stiu ce sa fac, nu pot, sunt incapabil).

Ca urmare, in aceasta faza de explorare, terapeutul trebuie sa asigure clientului atmosfera propice pentru a-si descrie si defini prin operationalizare problematica. Astfel, terapeutul poate utiliza o tehnica care presupune raportarea la trei instante: antecedente, comportamente, consecinte.

Explorarea problematicii prin prisma antecedente, comportamente, consecinte, obliga la un demers terapeutic care se desfasoara in 5 etape:

1. etapa de precizare a problematicii (generale)

2. identificarea si stabilirea (prin selectie) problematicii tinta pe care se va lucra

3. descrierea comportamentului actual asociat problematicii selectionate

4. descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problematicii tinta selectionate

5. descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si determinate de problematica

1. Precizarea problematicii.

Se realizeaza in primele sedinte, sedinte in care terapeutul explica clientului importanta indentificarii problematicii si faptul ca in acest demers el nu este singur si ca va fi insotit fara a i se oferi insa solutii la problemele sale. Se intampla frecvent ca pacientul sa astepte solutii de la terapeut, de aceea terapeutul trebuie sa-i explice ca solutiile problemelor sale se afla la el (client).

Terapeutul va folosi ca discurs propozitii de tipul: astazi vom incerca sa stabilim/ voi incerca sa stabilesc impreuna cu tine ceea ce te preocupa in prezent si este/ reprezinta cauza nemultumirilor, necazurilor tale., in acest scop iti voi pune o serie de intrebari care ne vor permite sa precizam problemele cu care vom lucra. In continuare se mentioneaza de catre terapeut ca va trebui sa raspunda la intrebari care aparent nu au o succesiune logica. Este recomandabil sa se utilizeze in discurs termeni de tipul nemultumiri in loc de dificultati pentru a reduce anxietatile clientului si rezistentele la actul terapeutic.

2. Identificarea si stabilirea problematicii tinta pe care se va lucra.

Scopul acestei etape este de a permite clientului sa-si identifice problematica si sa opteze pentru un segment al acesteia, segment care devine tinta in demersul terapeutic.

Terapeutul se asigua ca va realiza acest scop respectand un demers care presupune identificarea problematicii, selectarea segmentului, precizarea antecedentelor determinate si a celor corelate.

a. Identificarea problematicii obliga la o serie de intrebari de tipul: ce te face in prezent sa te simti tensionat?, care sunt situatiile in care apare o tensiune?, ce te preocupa in prezent?, etc. Acest tip de intrebari ii ofera clientului posibilitatea de a vizualiza, de a avea o imagine generala asupra problemelor sale. Terapeutul va utiliza in acest demers tehnicile unei ascultari active (reformularea raspunsurilor si clarificarea).

b. Selectarea segmentului.

Clientul si terapeutul incearca sa ordoneze problemele cu care se confrunta si sa stabileasca de comun acord de ce anume se vor ocupa pe parcursul terapiei. Terapeutul in scopul selectionarii problematicii va pune intrebari de genul: dintre nemultumirile cu care te confrunti, care pare a fi cea mai urgenta si cu care ai vrea sa lucram impreuna pentru inceput?. In continuare se va preciza problema cu care se va lucra si faptul ca rezolvarea acesteia s-ar putea sa reprezinte o solutie partiala pentru celelalte trairi negative.

c. Precizarea antecedentelor determinate si a celor corelate segmentului problematic decupat.

In acest moment, terapeutul urmareste sa dirijeze, sa conduca, sa sustina clientul pentru a-si preciza clar situatia care a generat sau sta la baza trairii negative (angoasa post divort, angoasa a unui posibil divort, etc.). Se urmareste atat descrierea situatiilor inductoare cat si a frecventei cu care apar aceste situatii. Pentru descrierea situatiei inductoare, terapeutul va folosi intrebari de tipul: mi-ai spus ca resimti absenta sotiei/ sotului, cel mai speriat esti seara cand ajungi acasa?, aceeasi senzatie de disconfort mai apare si in alte situatii, in alte momente ale zilei?. Un raspuns posibil ar fi: am acelasi sentiment de singuratate cand sunt la slujba, in masina cand sunt cu prietenii nu ma simt bine si am senzatia ca gresesc. Pentru determinarea frecventei, terapeutul va pune intrebari de genul: aceste trairi, sentimente sunt frecvente, sunt mai pregnante in anumite momente sau apar si in momente de relaxare?, aveti si momente de relaxare?. Apare un raspuns de tipul: apar ca din senin, de 2-3 ori pe zi/ saptamana, am si momente de relaxare, sunt constante, apar frecvent.

3. Descrierea comportamentului actual asociat problematicii selectionate.

In aceasta etapa a demersului terapeutic, scopul este de a sustine clientul in precizarea clara a comportamentelor concrete care se asociaza cu trairile negative (anxietate, angoasa).

Aceste comportamente disfunctionale pot fi de doua tipuri: extrinseci si intrinseci.

Comportamentele extrinseci sunt vizibile, perceptibile de catre ceilalti (acte ratate, blocaje motrice, balbaieli, inrosiri, etc.). Terapeutul pentru a le identifica va pune intrebari de tipul: ce faci cand..?, cum reactionezi atunci cand te simti speriat?

Comportamentele intrinseci reprezinta totalitatea trairilor, a interioritatii invizibile pentru ceilalti si care pot sa fie/ sa nu fie intr-o relatie de determinare cu cele extrinseci (ex: nodus histericus). Pentru a investiga comportamentele intrinseci, se pun intrebari de tipul: cum te simti in aceste situatii?; raspunsurile sunt majoritatea descrieri complexe, relativ neprecizate de tipul: uneori sunt disperat si apatic, alteori sunt furios, totul este amestecat, greu de explicat, alteori ma simt vinovat sau imi inchipui ca sotia/ sotul este plecat/a intr-o excursie mai lunga. In fata acestor raspunsuri este necesar sa avem o descriere mai nuantata a trairilor: ce vrei sa spui atunci cand spui ca te simti vinovat?. Ma simt vinovat, obliga la un monolog interior care trebuie sustinut fie apeland la o situatie: cand te-ai simtit vinovat?, in acel moment ce-ti venea in minte?, ce te gandeai in momentul acela?. Pentru a-l sustine se poate cere si descrierea reactiilor fiziologice: ce simti atunci cand te simti vinovat?, te doare capul?, ai ameteli?.

4. Descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problematicii tinta selectionate.

In aceasta etapa scopul este explorarea evenimentelor care preced trairile negative, altfel spus, se incearca a se preciza existenta factorilor declansatori care pot fi extrinseci sau intrinseci. Daca vizam factori extrinseci: imi poti spune daca exista o situatie, o anumita persoana, activitate care se asociaza cu declansarea sentimentelor de vinovatie?. De asemenea, pot exista si factori declansatori intrinseci si pentru a preciza originea sau existenta unor trairi similare se pun intrebari de genul: au mai existat/ ai mai trait altadata in alta situatie, aceleasi sentimente?.

5. Descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si determinate de problematica.

Pe parcursul acestei etape vom incerca sa identifica impreuna cu clientul urmarile intrinseci/ extrinseci asociate problematicii. Pentru identificarea urmarilor extrinseci se pun intrebari de tipul: ce au perceput ceilalti?, se poate vedea de ceilalti?. Pentru constientizarea consecintelor intrinseci, se pun intrebari de tipul: ce simti?, ce gandesti?.

Faza de explorare permite clientului sa descopere diferite fatete ale problematicii cu care se confrunta. In mod obisnuit in aceasta faza nu se ajunge la identificarea problemei generatoare de disconfort.

Consiliere psihologica

Curs 4

Conf.Dr. Margareta Dinca

07.11.2006

Consiliere psihologica

Bibliografie:

Psychoterapy and councelling in practice, Digby Tanten, Cambridge

sau orice carte de psihoterapii scurte scrisa de: Daniel David, Dafinoiu, Holdevici

B. Evaluarea

Evaluarea reprezinta stabilirea distantei dintre functional sau comportamente adaptate sau ceea ce ar trebui sa fie si disfunctional sau comportamente dezadaptate sau ceea ce este.

Se stabileste, se defineste problema cu care se confrunta clientul si cu care se va lucra in faza de terapie.

Demersul terapeutic ulterior acestei faze de evaluare, poate avea o evolutie diferita in functie de teoria la care adera terapeutul. Aceasta aderare tine de o optiune subiectiva in functie de structura psihica a terapeutului; cel mai frecvent se lucreaza intr-o abordare heteroclita (combinare de tehnici).

1. Conceptualizarea functional disfunctional din perspectiva rationala

Comportamentul functional se defineste in aceasta perspectiva prin absenta ideilor irationale care ar putea determina modificari la nivel cognitiv, afectiv, motivational, atitudinal si comportamental.

Comportamentul disfunctional se defineste ca generand o serie de rationari ilogice: nimeni nu ma iubeste, toata lumea are ceva cu mine, etc.

2. Conceptualizarea functional disfunctional din perspectiva adecvarii la realitate

Comportamentul functional se defineste prin absenta actiunilor, gesturilor sau atitudinilor divergente sau neacceptabile din punct de vedere al regulilor si cutumelor comunitatii sociale, actiuni si atitudini care ca urmare nu au consecinte antisociale sau amorale.

Comportamentul disfunctional indica prezenta unor actiuni cu incarcatura posibil psihopata (ex: nu vreau sa mai vad pe nimeni, voi vedea ce o sa fac, daca este nevoie o sa fur asa cum au facut cei care acum sunt bogati, etc).

Asa cum rezulta din aceasta perspectiva, comportamentele disfunctionale sunt generate de o intentionalitate contrara prescriptiilor sociale si au consecinte asociale (nu vreau sa vad pe nimeni) si/ sau antisociale (o sa fur, o sa bat, o sa fac rau).

3. Conceptualizarea functional-disfunctional din perspectiva existentiala

Din aceasta perspectiva, functionalul presupune absenta sentimentelor de vid, de absurditate a propriei existente pe de o parte si, pe de alta parte, in context disfunctional inseamna prezenta acestor trairi (viata mea nu are sens, sunt un ratat, etc).

4. Conceptualizarea functionaldisfunctional din perspectiva experential nonintegrativa

Functionalul se defineste prin absenta experientelor neintegrate la nivelul personalitatii ceea ce permite o reprezentare de sine structurata, unitara.

Disfunctionalul presupune experiente neintegrate, neinteriorizate (eu nu pot accepta acest esec, nu este vina mea, ma enerveaza si ma face sa fiu violent, dar ma face sa ma simt si vinovat).

Neintegrarea experientei este un esec consta in tendinta de negare si proiectie (mecanisme de aparare).

5. Conceptualizarea functional disfunctional din perspectiva psihanalitica

Functionalul consta in absenta mecanismelor de aparare, iar disfunctionalul consta in prezenta acestor mecanisme de aparare.

Tema pentru acasa:

De subliniat cuvintele edificatoare, de identificat pulsiunea si mecanismele de aparare:

Eu nu pot sa actionez asa cum visez, cum doresc. Ma simt vinovat, dar nu pot altfel caci asa am fost educat si-mi este mai usor sa actionez cum stiu ca trebuie chiar daca nu sunt intotdeauna multumit.

In aceasta faza de evaluare, terapeutul este obligat sa foloseasca un limbaj cu termeni accesibili clientului fara sa distorsioneze insa realitatea si fara sa preia limbajul lui in terapie. Atitudinea terapeutului este o atitudine comprehensiva, se evita dramatizarile, se evita interpretarile situatiile care se descriu. Terapeutul trebuie sa-si arate disponibilitatea de a lucra, trebuie sa-si sustina clientul, deci de a explora impreuna problemele prezentate si are dreptul sa refuze sa abordeze o serie de probleme. Acest refuz se justifica fie prin absenta competentelor in problematica prezentata, fie atunci cand constata prezenta contratransferului.

Terapeutul trebuie sa se asigure de consimtamantul clientului ca vor lucra incepand cu aceasta problema.

C. Terapia

In faza de terapie sau actiune, terapeutul se hotaraste el insusi care este strategia cea mai adaptata pentru a rezolva problema expusa.

Conceptualizarile diferite ale functionalului si disfunctionalului permit multiple abordari intr-un caz particular. Se poate utiliza restructurarea cognitiva daca ne hotaram sa mergem pe perspectiva rationalista, ne focalizam pe problema, sau o analiza a viselor din perspectiva psihanalitica, etc., scopul este de a reduce distanta dintre functional si disfunctional.

Teoria nondirectiva

In aceasta teorie experienta subiectiva reprezinta totalitatea experientelor traite si constientizate de persoana. Aceasta experienta subiectiva sta la baza perceptiilor sale, interpretarilor sale, a actiunilor si cunostintelor. In afara acestora, persoana nu se poate regasi (Rogers).

Experientele subiective sunt multiple, variate si dificil de analizat. Cand clientul descrie o experienta subiectivq, el incearca sa comunice terapeutului totalitatea sentimentelor sale, a comportamentelor si experientelor traite sau pe care le traieste in prezent intr-o situatie specifica si bine determinata.

Aceasta totalitate reprezinta o realitate intrinseca, propria constientizare a sentimentelor asociate unei experiente mai noi sau mai vechi.

Exemplu:

Acum sunt trist ca urmare a unui divort. Nu ma duc nicaieri, nu vreau sa vad pe nimeni. Am fost indemnat si m-am intalnit cu mai multe femei, dar sunt in continuare singur, ma simt singur si tristetea creste.

Trairea este prezenta, experienta afectiva despre ceea ce simte, situatia declansatoare. Clientul isi descrie trairile declansate de o situatie divortul, adancirea sentimentului de tristete. Clientul decrie o experienta mai veche care se asociaza (contamineaza) trairea prezenta.

Exemplu:

Imi este frica de oameni atunci cand ma intalnesc cu ei. Nu ma simt bine cand trebuie sa lucrez in grup, ca sa nu mai spun ca sunt terorizat Mai de curand m-am simtit atrasa de un barbat si cand mi-am dat seama ce simt pentru el, m-am speriat si am fugit. Imi aminteste de frica pe care o simteam fata de tatal meu. Venea la mine in camera si ma mangaia. Ma simteam vinovata, eram panicata. Cu cat ma mangaia mai mult, cu atat simteam ca urasc barbatii.

Evocarea unei experiente subiective presupune introspectie si reflexivitate, iar experienta se caracterizeaza prin constientizare, interioritate, apartenenta la individualitate. Experienta subiectiva trebuie constientizata, persoana trebuie sa fie constienta de existenta ei (sunt terorizat de caine = experienta de constientizare).

Experienta traumatizanta apartine persoanei, exista in interiorul sau si nu poate fi externalizata si evaluata. Experienta subiectiva este absolut individuala, este efectul unei situatii context si nu este repetabila. Faptul ca experienta sau trairea este individuala si irepetabila reprezinta justificarea actului de introspectie.

Experienta subiectiva a persoanei poate fi constientizata prin apel la introspectie care este asemanatoare insight-ului deoarece procesul de retraire a experientei este in fapt o noua experienta care nu este obligatoriu sa reprezinte o continuitate prin rpaortare la experienta initiala. Introspectia se poate folosi ca tehnica: priveste inlauntrul tau!.

Exemplu:

O clienta in varsta de 35 de ani, cu studii superioare, avea fobie de gheata. Ulterior s-a constatat faptul ca aceasta asocia luciul ghetii cu luciul apei ceea ce a dus la dezvaluirea unei experiente traumatizante din copilarie.

Introspectia permite constientizarea experientei subiective, favorizeaza interiorizarea acesteia si permite persoanei sa vizualizeze aceasta interioritate. Pentru a putea vizualiza interioritatea este necesar un demers reflexiv, reflexivitatea consta in descrierea propriilor trairi, a experientei subiective intr-un mod inteligibil pentru el insusi (luciul apei). O astfel de descriere presupune capacitatea de a memora cu fidelitate trairile care pot fi destabilizate, deformate sau alterate de efectele de reflux ale constiintei.

In timp, experienta subiectiva a unui eveniment poate fi reevocata ca o informatie memorata obiectiv deoarece prin metamorfozare ea s-a diferentiat de experienta subiectiva a prezentului.

Exemplu:

Furia pe care am resimtit-o saptamana trecuta fata de X, exista implicit in conditiile in care eu reusesc sa mi-o amintesc, sa o identific, sa-I atribui cauze si consecinte. Ea exista in acest moment in contiinta mea si o pot compara cu lipsa de furie pe care o simt astazi fata de X.

Experienta in totalitatea ei este constientizata si interiorizata, trairile din trecut si din prezent sunt evidente si reprezinta o continuitate datorita capacitatii de a reflecta asupra lor, dar si datorita memoriei.

Introspectia reprezinta constientizarea experientei, interiorizarea acesteia si constientizarea imposibilitatii de repetare ale aceleiasi experiente.

Exempul:

Sunt angoasat ca urmare a plecarii sotiei mele, ma izolez. Ultima intalnire cu o femeie nu a facut decat sa-mi creasca angoasa.

Consiliere psihologica

Curs 5

Conf.Dr. Margareta Dinca

14.11.2006

Consiliere psihologica

Tema pentru acasa:

De subliniat cuvintele edificatoare, de identificat pulsiunea si mecanismele de aparare:

Eu nu pot sa actionez asa cum visez, cum doresc. Ma simt vinovat, dar nu pot altfel caci asa am fost educat si-mi este mai usor sa actionez cum stiu ca trebuie chiar daca nu sunt intotdeauna multumit.

Rezolvare:

Mecanismul de aparare utilizat de pacient este DEPLASAREA.

(continuare curs 4)

Odata parcursi acesti pasi, clientul poate reveni asupra experientei sale si se poate pozitiona obiectiv.

Pentru a putea evoca o experienta este necesar s-o interiorizeze in totalitate ceea ce inseamna infruntarea aspectelor traumatizante si anxiogene care decurg din acest demers.

Retrairea experientelor este descrisa de Rogers in felul urmator: experienta se metamorfozeaza, se modifica, se transforma, ea reprezinta o constientizare care prin analogie cu memoria este o constientizare de scurta durata, de unde rezulta importanta terapeutului care o poate percepe si poate discuta despre ea.

Experienta in sine nu este realizabila, masurabila, evaluabila, este imprevizibila, anormativa si cu un ritm de evolutie si de functionare absolut propriu. In acest sens ea este unica, profund subiectiva si dificil de comunicat din cauza instabilitatii (volatilitatii) continutului sau. Situatia in care are loc o experienta este reproductibila, dar experienta ca atare, nu.

Capacitatea de a evoca adecvat o experienta subiectiva presupune absenta mecanismelor de aparare. Pentru a evoca experienta subiectiva este necesar ca mecanismele de aparare sa fie cat mai putin prezente.

In aceasta situatie nu exista un dezacord intre experienta si constientizarea acestei experiente, memorarea actului de constientizare.

Acest acord intre experienta, constientizare si memorare reprezinta o unitate care presupune:

a. sentiment de apartenenta

b. responsabilitate

c. capacitate de a actiona in consecinta

Sentimentul de apartenenta este corelativ cu capacitatea de a recunoaste si accepta

faptul sau experienta constientizata, interiorizata si memorata apartinand siesi.

Exemplu:

iubesc aceasta femeie eu care iubesc aceasta femeie, in sensul in care eu sunt acel sentiment si acest sentiment nu poate exista in afara mea.

Sentimentul de apartenenta implica absenta delimitarilor, absenta granitelor dintre experienta, constientizarea ei si memorarea ei. Granitele sunt in mod obisnuit mecanisme de aparare care impiedica ca o experienta sa fie insusita. Ca urmare, aceasta poate fi refulata, negata, rationalizata, etc.

Atunci cand exista sentimentul de apartenenta raportat la propria experienta, se asociaza cu o atitudine de responsabilitate (eu sunt cel indragostit de aceasta femeie, eu pot sustine si consolida acest sentiment). Absenta responsabilitatii se poate formula: o iubesc pe aceasta femeie pentru ca este senzuala si pentru ca aceasta relatie o scoate din minti pe mama (deplasare pulsionala). Absenta mecanismelor de aparare: eu sunt singurul responsabil de aceasta relatie.

Capacitatea de a actiona in consecinta sentimentul de apartenenta si responsabilitatea unei experiente conduce la actiuni corespunzatoare, astfel: daca iubesc aceasta femeie si sunt intrutotul responsabil pentru sentimentele mele, nu am alta alegere decat sa ma comport asa cum simt ceea ce inseamna sa-mi arat dragostea prin vorbe, gesturi, tandrete, afectiune.

Caracteristici necesare pentru blocarea mecanismelor de aparare

1. capacitatea de a constientiza si interioriza experienta indiferent cat de traumatizant pare acest demers

2. capacitatea de a evalua aceasta experienta in functie de un criteriu de evaluare intrinsec

3. capacitatea de transformare, de evolutie corelativa modificarilor sau transformarilor aparute (modificari constientizate si interiorizate)

4. capacitatea de a face fata tensiunilor pe care ceilalti le manifesta fata de persoana in cauza.

Caracteristicile persoanei defensive in teoria nondirectiva

Defensivul este caracterizat prin refuzul constant de a-si constientiza si interioriza propria experienta subiectiva, de asemenea refuza orice asumare de responsabilitate in raport cu propria experienta. El tinde sa-si exorcizeze Eul personal si-l proiecteaza ca exterioritate, ca nonapartenenta, intr-un fel este strain de propia experienta.

O experienta subiectiva deformata sau negata este o necesitate, o experienta a caror elemente intrinseci sunt contrare sau disfunctionale prin raportare la valorile interiorizate la nivelul Eului ideal.Valorile respective interiorizate si care nu permit acceptarea experientei ar putea fi formulate in felul urmator: daca accepti acest barbat/ femeie, noi parintii vom fi umiliti, iar tu vei fi singur/a caci noi nu vom accepta.

La defensivul existential introiectiile si interiorizarile integrate la nivelul Eului ideal pot fi multiple si diferite.

Introiectiile sunt valori extrinseci impuse social, ele sunt preconcepute, predeterminate, prejudecati care se asociaza unui Eu ideal neconstientizat si neinteriorizat. Ele nu se pot confunda cu Eul personal caci reprezinta o exterioritate.

Exemple de introiectii si de valori:

o femeie responsabila ramane acasa si face copii, un barbat responsabil nu trebuie sa divorteze de sotia sa, indiferent de situatie, casatoriile dintre rase si religii diferite nu sunt permise, o relatie sexuala in afara casatoriei este interzisa, a avea o relatie cu o femeie cu un nivel de scolarizare superior tie te va pune intr-o situatie de inferioritate si este de evitat, este mai bine sa fi sarac decat bogat, copilul este suportul la batranete al parintilor, etc.

In cazul defensivului existential, introiectiile sunt interiorizate la nivelul Eului, in Eul ideal si tind sa de disocieze de orice experienta subiectiva care le contrazice.

Interiorizarile sunt mesaje sau comenzi insusite pe parcursul experientei si care fac parte, de asemenea, din Eul ideal. Aceste mesaje sunt de tipul: nu face asta sau cealalta, ar fi trebuit sa faci asa.., etc.

Ele reprezinta totodata o interdictie, un imperativ sau o conditie asimilata la nivelul Eului idealizat.

Exemple:

imperativ parental:

cand voi fi batran nu vreau sa ma lasi singur

iar intr-o forma mai voalata:

cand voi fi batran eu iti voi creste copii, te voi ajuta, vom sta impreuna..

imperativ conjugal:

chiar daca nu ma iubesti trebuie sa ai grija de mine

imperativ familial:

as fi bucuros daca te-ai face avocat ca si tatal tau

Atunci cand o persoana a interiorizat aceste interdictii si valori extrinseci (introiectii) se afla in fata unei experiente subiective diametral opuse sau in contradictie, se declanseaza o serie de reactii de aparare, Eul ideal este in pericol ceea ce se asociaza cu sentimente de culpabilitate si angoase.

Pentru a reduce trairile negative, solutia este aceea a deformarii propriei experiente prin negare, refulare, priectie, rationalizare, etc. dar mecanismele de apararenu reusesc sa blocheze total constiinta si, ca urmare, sentimentul de culpabilitate se accentueaza, accesele de panica devin mai frecvente, mai intense, Eul ideal este traumatizat si asistam la o evolutie spre depresie, disociere, etc.

In acest circuit infernal al mecanismelor de aparare care nu reusesc sa apere persoana defensiva se epuizeaza, epuizare ce se asociaza cu angoasa intr-o forma primara urmata de ambivalenta si imobilism.

La nivel comportamental este evidenta incapacitatea de a se proteja de propria experienta subiectiva contrara valorilor Eului ideal si incapacitatea de a-si asuma Eului propriu (sinele).

Incapacitatea de a asuma la nivelul Eului propriu a experientelor subiective, de a le interioriza si reactiona in functie de ele, se evidentiaza la nivel comportamental si prin reprezentari rigide ale realitatii, dependenta si incapacitate de a rectiona, de a articula hotararile cu actiunile corespunzatoare.

Consiliere psihologica

Curs 6

Conf.Dr. Margareta Dinca

28.11.2006

Consiliere psihologica

(continuare curs 5)

Interventia terapeutica

Se bazeaza pe reexperimentarea subiectiva care presupune sustinerea defensivului in a experimenta propriile experiente subiective, experiente care include elemente contradictorii generate de introiectii si interdictii.

Aceste introiectii si interdictii reprezinta un pericol pentru Eul ideal care este deformat prin mecanisme de negare, proiectare, refulare, etc.

Retrairea experientei trebuie sa-i permita constientizarea, asumarea si responsabilizarea acesteia, elemente care nu trebuie sa se asocieze cu sentimente de panica.

Terapeutul trebuie sa-l sustina pe client astfel incat sa se simta in siguranta ceea ce va perimte dezvoltarea unor comportamente adaptative (adaptate).

Acest lucru semnifica restabilirea independentei; intr-un sens inseamna lichidarea Eului ideal si inlocuirea acestuia cu Eul propriu.

Pentru a permite clientului sa retraiasca propria experienta, terapeutul face apel la 3 strategii atitudini:

a. acceptarea neconditionata

b. incredere

c. empatie

a. Acceptarea neconditionata consta in a accepta neconditionat, fara rezerve si retinere, clientul, asa cum este el.

Aceasta atitudine inseamna pentru terapeut suspendarea propriilor prejudecati, interdictii, introiectii si contratransferul; el este obligat sa accepte defensivul asa cum este, fara a-l judeca, evalua, moraliza si fara sa-l aprobe.

In cazul in care terapeutul nu reuseste o astfel de atitudine isi va reorienta clientul spre un al terapeut, deoarece terapeutul nu este judecatorul unui acuzat ci, mai degraba, eliberatorul unui autoacuzator.

Deformarile acceptarii neconditionate a clientului de catre terapeut au cauze multiple si subtile:

deformari datorate unei interpretari rationale (nu este inteligent, capacitatile sale introspective sunt limitate si nu-si constientizeaza trairile)

deformari datorate unei interpretari culturale (este un bigot)

deformari de tip sociologic (sunt prea multe rezistente pentru a incepe o introspectie)

deformari datorate reciprocitatii introiectiei (ea crede printr-un mecanism de introiectie ca o femeie trebuie sa stea acasa si sa aiba grija de copii; eu cred acelasi lucru; la ce ii serveste introspectia?).

deformari datorate contaminarii existentiale (ea crede printr-un mecanism de introiectie ca o intrerupere de sarcina este o crima; eu am avut aceasta experienta si sunt de acord cu ea)

deformari datorate contratransferului (el/ea ma face sa ma gandesc la tatal meu, etc.)

b. Increderea in capacitatea clientului de a se vindeca.

Terapeutul trebuie sa accepte a priori in existenta la client a resurselor care-i vor permite sa constientizeze, sa interiorizeze si sa exprime sentimente adecvate in raport cu propria experientea subiectiva deformata. Cu toate ca introiectiile care deformeaza experienta sa subiectiva, eu sunt ferm convins ca defensivul existential dispune de toate capacitatile intrinseci necesare pentru a reexperimenta pe calea constientizarii si a introspectiei sentimentele ontologice (ale sale).

c. Empatia este abilitatea de a percepe cu exactitate posibila realitate intrinseca a clientului, maniera particulara in care se misca intre introiectii si interdictii, ca si modul in care blocheaza constientizarea realitatii subiective, ceea ce are ca urmare consolidarea trairilor deformate, defensive.

Empatia mai are un rol important in perceperea si reprezentarea posibilelor cai de urmat in deblocarea mecanismelor de aparare.

Procesul de reexperimentare subiectiva presupune (Rogers) o serie de stadii specifice:

1. refuz si comunicare superficiala

2. evocarea propriei experiente trecute in mod altruist si disociativ prin raportare la experienta prezenta

3. constientizarea partiala si restrictiva a experientei subiective deformate

4. congruenta intre constientizare, interiorizare si exprimarea sentimentelor ontologice referitoare la experienta subiectiva.

1. Refuz si comunicarea superficiala.In primul stadiu al terapiei, clientul evita categoric sa evoce realitatea intrinseca. Aceasta realitate care este o realitate prezenta, este saturata de elemente contradictorii generate de aceleasi introiectii si interdictii.

Eul ideal este traumatizat, profund ranit, sentimentele de culpabilitate sunt blocate si nu permit verbalizarea trairilor. Ca urmare, terapeutul este perceput ca o entitate amenintatoare si clientul se opune cu incrancenare constientizarii si verbalizarii experientei subiective deformate.

2. Evocarea propriei experiente in mod altruist si disociativ prin raportare la experienta prezenta.

In acest stadiu clientul poate evoca relaxat experientele subiective atribuite altora si o serie de experiente proprii, dar din trecutul foarte indepartat si fara nici o legatura cu experienta prezenta.

Schemele de constientizare isi mentin opacitatea si este prezent refuzul constientizarii realitatii prezente deformate.

3. Constientizarea partiala si restrictiva a experientei subiective deformate.

Daca evocarile experientei proprii din trecutul indepartat nu sunt reprimate, este creata deschiderea pentru constientizarea experientei subiective deformate.

Aceasta constientizare, la inceput, este ezitanta, imperfecta si asociata cu trairi de penibil. Pentru prima data clientul se confrunta cu elemente experientiale contradictorii celor prezente la nivelul Eului ideal, ceea ce genereaza sentimente de vina, dar si de amenintare. Eul personal incepe sa-si faca loc intre diversele experiente subiective deformate.

4. Congruenta intre constientizare, interiorizare si exprimarea sentimentelor ontologice referitoare la experienta subiectiva.

Aceasta congruenta depinde esential de masura in care clientul se simte acceptat si inteles de terapeut. Daca aceste conditii sunt indeplinite, atunci trairile introspective sunt mai puternice astfel incat experientele deformate pot fi constientizate. Odata constientizate ele pot fi interiorizate ca fiind personale, ca apartinand propriei experiente, ceea ce va permite comportamente, reactii corespunzatoare. Acceptarea propriei experiente subiective deformate ca fiind personala, va permite dezvoltarea Eului personal, ceea ce asigura o imagine corecta asupra capacitatii sale.

Exemplu:

Un barbat alb, iubeste o femeie de culoare, divortata, fara copii, in varsta de 35 de ani. El este celibatar, locuieste impreuna cu parintii, este absolvent al unei scoli postliceale si lucreaza intr-o intreprindere privata.

El este cel care vine in terapie, de cateva luni se simte deprimat, are sentimente de angoasa si somatizeaza. Are migrene, tulburari de ritm cardiac si tulburari digestive. Este agresiv atat in familie, cat si la slujba. Aceasta agresivitate se asociaza cu nerabdare si evitabilitate, reactii care apar in mod imprevizibil si fara o motivatie serioasa.

Stadiul 1

C: E ciudat, nu stiu de ce am venit la aceasta intalnire. Totul este ok. Cred ca am venit din curiozitate, nu am fost niciodata in cabinetul unui psiholog.

T: Ai venit sa ma vezi pentru ca esti curios.

C: Da, pentru ca se povestesise multe despre ce stiti sa faceti voi psihologii. Se pare ca stiti sa-i ajutati pe oameni sa-si rezolve problemele.

T: Ce vreti sa spuneti prin probleme?

C: Nu stiu, o problema sexuala de exemplu. Se vorbeste foarte mult la televizor, in ziare.. Sunt asa de grave precum cum se spune? Dvs. ce spuneti?

T: Puteti fi mai clar?

C: Serile trecute s-a vorbit despre homosexualitate..mi s-a parut interesant. S-a vorbit despre faptul ca aceste persoane se simt sufera de sentimente de izolare, de marginalizare..

In acest stadiu, clientul are o atitudine defensiva, se angajeaza in discutie intr-un mod superficial si brusc si ocoleste adevaratul motivul pentru care a venit. Terapeutul accepta neconditionat si acorda incredere pentru a-i reduce nelinistea.

Daca sedinta se finalizeaza aici, terapeutul da o tema pentru acasa.

T: Mi-ati vorbit de probleme. Care ar fi problemele de tratat pentru un psiholog? Realizati o lista cu acestea.

Stadiul 2

T: Tu spui ca, la acea emisiune se afirma ca homosexualii erau marginalizati si ca asta inseamna suferinta si durere pentru ei. Foarte interesant. Poti spune mai multe?

C: Din cauza parintilor care nu accepta homosexualitatea copilului si din cauza valorilor sociale, frica de a nu fi marginalizati ii face sa se simta vinovati si sa evolueze in acest sens. Ii face sa dezvolte comportamente agresive pentru ca nu sunt acceptati asa cum sunt. Este dureros sa traiesti o astfel de experienta

T: Daca am inteles bine, sa simti in acelasi timp vinovatie si agresivitate de frica de a fi rejectat este dureros

C: Da, imi amintesc cand eram foarte tanar, ca am trait o astfel de suferinta. La 12 ani am vrut sa fiu cercetas, parintii mei nu voiau, pentru ca pentru ei cercetasia se asocia cu parinti care nu voiau, nu puteau sa se ocupe de copii lor. Si asta m-a durutas fi vrut sa fiu cercetas, dar nu puteam sa-i dezamagesc si ma simteam vinovat ca le-am cerut acest lucru. Ma simt foarte rau, cam asa cum ma simt in prezent din cand in cand

Daca sedinta se finalizeaza aici, terapeutul da o tema pentru acasa.

T: Ce alte experiente ati avut, asociate cu cele din prezent? Pot fi flashuri sau detaliate.

Stadiul 3

T: Te simti vinovat in unele momente, acum? (spus cu blandete) Sunt situatii care te fac sa te simti rau?

C: De cateva luni sunt destul de nervos, nu pot sta locului, am insomniima enervez din nimic, asa dintr-o data ma simt tensionat si nu stiu de ce

T: Te simti tensionat. Poti sa-mi explici mai mult?

C: Pare caraghios, dar ma simt vinovat si devin agresiv si nu stiu de ce ceea ce este frustrant. S-ar putea spune ca nu ma pot controla Chiar si in acest moment tensionat si mi-este fricadar face sa ma simt binenumai sa va spun acest lucru

T: Simti ca-ti pierzi controlul si acest lucru te frustreaza. Ce inseamna acest lucru, concret? Gandeste-te, in special, la ultimele luni.

C: Ma enervez, ma irita Starile de iritatie apar mai frecvent in prezenta parintilor meistau tot timpul cu ochii pe mine. Ca urmare ma cert cu ei, si apoima simt vinovat. Nu vor sa ma accepte asa cum sunt. La varsta mea este enervant, dar asa de mult mi-as dori ca ei sa fie fericiti

T: Mi se pare ca vrei sa spui ca parintii tai nu te accepta asa cum esti. Acest lucru te enerveaza si te face sa te simti vinovat in acelasi timp. Imi poti exemplifica? Poti fi mai clar?

C: Este o istorie ciudataAcum 6 luni, am intalnit o negresa, am iesit de cateva ori cu ea. Atunci cand parintii mei au aflat a fost o drama in toata regula. In fond, nu este decat o relatie de prietenie, dar ma simt dominat de ceea ce ar putea altii sa gandeasca despre o astfel de relatie. Ca urmare, ma simt agresat si nu vreau sa-mi fac parintii sa sufere, caci ei sunt foarte buni cu mine

In aceasta etapa constientizarea clientului este faramitata, ezitanta, dificil de realizat. Terapeutul recurge la reformulari.

Daca sedinta se finalizeaza aici, terapeutul da o tema pentru acasa.

T: Cum crezi ca ar reactiona parintii tai daca ai fi asa cum iti doresti? Asa cum trebuie la varsta ta?

Stadiul 4

T: Mi se pare ca spui ca prietenia dintre tine si aceasta femeie ar crea probleme. Am inteles bine?

C: Sa spunem ca eu si aceasta doamna iubim aceleasi lucruri, ne place sa facem aceleasi lucruri, cand suntem impreuna ne simtim bine Nu facem rau nimanui. In fond, este problema noastra

T: Te simti bine cand esti cu ea..

C: Da. Nu simt cand trece timpul, ma simt bine alaturi de ea, pot sta cu ea ore intregi, vorbim orice.bucatarimne simtim bine.

T: Daca inteleg bine, tu nu faci decat sa fi impreuna cu easa gatiti, sa va distrati, sa va amuzati impreuna

C: Nu chiar. Ma atrage totul la eaochii, surasul, parfumul, gesturile De cate ori ne despartim doresc s-o reintalnesce o nebunie. Ma simt ca un copil. Atunci cand ajung acasa si sunt singur fara ea, devin angoasat.

T: Atunci cand esti singur fara ea la tine acasa, iti spui ca nu are nici un sens ceea ce se intampla; in plus, ea este o negresa. Nu inteleg foarte bine

C: In fine, simt ca o iubesc. Nu am iubit niciodata pe nimeni asa dar ea este de alta culoare.. Ce or sa spuna mama si tata? As vrea sa locuim impreuna Imi este frica..as vrea sa ne mutam impreuna, dar ezit.

T: Te inspaimanta ceea ce parintii tai ar putea spune si asta te face sa eziti.

C: Este incredibilla varsta mea sa ma tem te parinti..sa ma simt vinovatsa vreau sa le fac pe plac.. Ori ei au avut viata lor si acum ei fac diverse lucruri care nu-mi plac si-i las in pace.. In fond relatia mea cu ea este relatia mea cu ea si o iubesc.

T: Cum te simti cand spui ca o iubesti?

C: Ma simt bine ca si cum as avea dreptul sa o iubesc si am un sentiment de libertate Ceea ce se intampla intre noi este problema noastra si nu am de ce sa ma simt vinovat afta de parintii mei.

T: Nu ai de ce sa te simti vinovat fata de parinti.. Ce vrei sa spui cu asta?

C: Ei au dreptul sa nu accepte aceasta dragoste, sa se simta tulburati.. Pot intelege acest lucru, dar este viata mea. Poate ca-si vor schimba opinia, dar nu-i vor forta. In ceea ce ma priveste eu o iubesc pe aceasta femeie si ma pot angaja intr-o relatie.

Constientizarea ajuta la interiorizare (il atrage, se simte ca un copil), responsabilizare (o iubeste, este problema lui, il priveste pe el) si este urmata de eliberarea de dependenta de parinti, de introiectii, dar fara sa dispara respectul fata de parinti (au dreptul sa nu accepte relatia, nu voi forta sa-si schimbe opinia). In acest stadiu, terapeutul a folosit 2 clarificari, 2 reformulari de continut, 2 reformulari referitoare la sentimente si 2 intrebari directe.

Aceste stadii se pot intinde pe durata a mai multor saptamani.

Consiliere psihologica

Curs 7

Conf.Dr. Margareta Dinca

05.12.2006

Consiliere psihologica

(continuare curs 6)

Strategii

I. Reformularea sentimentelor

II. Clarificarea

III. Empatia

I. Reformularea sentimentelor.

Reformularea sentimentelor determina/ permite retrairea cu o mai mare fidelitate a continutului afectiv al unui mesaj exprimat verbal sau nonverbal de catre client.

Reformularea sentimentelor are 5 scopuri:

1. sa clarifice sentimentele si emotiile asociate unei experiente concrete; terapeutul poate reformula: Nu stiu daca am inteles bine, iti este frica de sfarsitul de saptamana, este corect?.

2. sa asigure clientul ca terapeutul a inteles corect sentimentele sale (Eu am inteles ca esti ingrijorat/ speriat ca prietena ta ar putea sa te paraseasca la sfarsitul acestei saptamani).

3. sa incurajeze clientul in identificarea, constientizarea si exprimarea sentimentelor, mai ales a celor care au o conotatie negativa (Te simti agresiv/ esti agresiv datorita faptului ca prietena ta vrea sa te paraseasca la sfarsitul saptamanii. Ai putea sa-mi descri acest sentiment de agresivitate?).

4. sa invete clientul cum sa se raporteze la propriile sentimente, mai ales cand acestea sunt negative (Mi se pare ca esti furios pe prietena ta ca vrea sa plece. Cum crezi ca te vei comporta pe viitor in relatia cu ea, dat fiind aceste sentimente pe care le simti?).

5. sa precizeze sentimentele negative pe care clientul le dezvolta fata de terapeut astfel incat relatia sa poata continua (Esti suparat pe mine pentru ca impreuna am descoperit ura fata de mama/ tatal tau. Am inteles bine?).

Pentru a utiliza corect tehnica reformularii, terapeutul trebuie sa identifice corect cuvintele afective care exprima sentimentele in mesajul verbal, de asemenea, sa identifice corect reactiile mimice, pantomimice care reprezinta afecte concordante sau neconcordante cu mesajul verbal. Acesta trebuie sa discearna intre sentimentele negative si pozitive atat la nivel verbal cat si la nivel postural.

Terapeutul trebuie s aleaga corect cuvintele care exprima cel mai bine, mai concis posibilele sentimente negative sau pozitive.

Se utilizeaza formulari de tipul tu pari, tu esti la inceputul frazei care se reformuleaza, si formulari de tipul corect, am inteles la sfarsitul frazei.

Exercitiu tip examen

C: Am numai 15 ani si sunt foarte nervoasa, agitatacred ca sunt insarcinata.

T: Esti anxioasa atunci cand te gandesti ca ai putea fi insarcinata la varsta ta.

Cele mai frecvente erori care se produc in utilizarea acestei tehnici sunt:

a. confuzia dintre continut, idee, gand si sentiment:C: Sunt furios pentru ca ea/el vrea sa ma paraseasca.

T: Inteleg ca ea/el vrea sa te paraseasca.

b. utilizarea unor cuvinte necorespunzatoare pentru reformularea sentimentelor exprimate de client:

C: Imi este frica de caini.

T: Esti panicat atunci cand esti fata in fata cu un caine.

c. utilizarea unei reformulari redundante:C: Imi este frica cand intalnesc caini.

T: Iti este frica cand intalnesti caini, mai ales seara, in special de cei mari

d. cand reformularea se refera la un alt sentiment decat cel exprimat de client:

C: Sunt trist pentru ca am picat la examen.

T: Te simti frustrat pentru ca ai picat examenul.

e. utilizarea reformularii intr-un moment nepotrivit.

Reformularea sentimentelor trebuie sa urmeze 4 reguli:

1. nu se utilizeaza la inceputul consilierii deoarece relatia terapeutica nu s-a format; clientul utilizeaza mecanisme de aparare si va percepe reformularea ca agresivitate.

2. nu se incurajeaza clientul in explorarea sentimentelor daca nu este pregatit psihologic, clientul inca are mecanisme de aparare puternice sau se afla in perioada de supraevaluare a propriilor conflicte. Ca urmare, in aceste situatii, este de dorit sa se reorienteze discursul spre subiecte mai putin ameninatoare pentru a se reduce rezistentele.

3. este de dorit sa nu se foloseasca reformulari foarte des.

4. aceasta tehnica se utilizeaza tinand cont de obiectivele intrevederii. Daca scopul este de formare sau sustinere a unor comportamente, reformularea referitoare la sentimente nu este potrivita. Daca scopul este explorarea sentimentelor, atunci se reformuleaza sentimentele.

Sentimente negative frecvente: frica, nesiguranta, agresivitate, tristete.

Sentimente pozitive frecvente: bucuria.

II. Clarificarea poate fi de doua feluri:

A. clarificare cu intrebare

B. clarificare cu interpretare

A. Clarificarea-intrebare.

Se utilizeaza cand terapeutul cere clientului sa explice implicitul unei afirmatii, ceea ce inseamna fie sustinerea acestuia intr-o explorare mai detaliata, fie atunci cand terapeutul simte nevoia sa se verifice pe sine daca a inteles ceea ce a spus clientul.

Terapeutul alege directia spre care se indreapta discutia sau implicitul pe care doreste sa-l clarifice.

Formula care se utilizeaza cand vrem o clarificare ati vrut sa spuneti, se pare ca urmata de o formulare cat mai exact posibila a implicitului din ceea ce clientul a spus.

Exemplu:

C: Rezultatele mele scolare sunt slabe. Nu stiu ce se intampla cu mine Ma simt trist, atat de trist incat nimic din jurul meu nu ma mai intereseaza.

T: Se pare ca nestiind care sunt cauzele tristetii tale ti le explici prin rezultatele scolare.

Asadar, terapeutul a cerut clientului sa expliciteze trei directii:

implicitul, adica impactul necunoasterii motivului tristetii asupra rezultatelor scolare

impactul tristetii asupra gradului de interes

impactul rezultatelor scoalre asupra interesului.

Potential subiect de examen:

C: Nu vreau sa mai invat statistica. Urasc matematica si statistica si nici nu este important pentru mine. Fetele nu au nevoie de matematica si, de altfel, nici nu sunt performanta in acest domeniu.

T: Vrei sa spui ca (sunt 4 intrebari de clarificare)B. Clarificarea cu interpretare se face prin asociere si sugestie.1. Clarificare prin asociere

a. Clarificare prin asocierea aspectelor contradictorii

b. Clarificarea prin asociere in functie de timp si spatiu

c. Clarificare prin asociere cu distanta temporala si/sau spatiala

2. Clarificarea prin sugestie

a. Clarificare sugestiva

b. Clarificare analitica sugestiva

c. Clarificare sugestiva de evaluare1. Clarificarea prin asociere.

Terapeutul sugereaza o cale posibila pentru a genera asociatii intre sentimente si idei sau doar intre ganduri. In acest scop, terapeutul la sfarsitul unei clarificari pune o intrebare pentru a verifica asociatia facuta.

Poate fi asociativa prin similitudine, adica asocierea unor sentimente cu altele (ceea ce simti acum pentru partenera ta, agresivitate, se aseamana cu ceea ce simteai saptamana trecuta pentru mama ta? Oare ce crezi?)

Terapeutul asociaza doua sentimente si pune o intrebare pentru a lamuri pertinenta asocierii similitudinii.

Exemplu:

T: Ce gandesti tu despre aceste femei, avand in vedere ca ai spus ca sunt manipulatoare si posesive, este asemanator cu ceea ce gandea tatal tau despre femei?

a. Clarificarea prin asocierea aspectelor contradictorii

T: Ceea ce simti acum pentru tatal tau, mila/ furie, este sau pare contrar a ceea ce simti pentru mama ta, dragoste/ bucurie. Este corect?

b. Clarificarea prin asociere in functie de timp si spatiu

T: De fiecare data, in ultimul timp, spui ca esti anxios pentru ca ramai acasa, nu pleci nicaieri la sfarsitul saptamanii. Iti aduci aminte? Ai observat?

c. Clarificare prin asociere cu distanta temporala si/sau spatiala

T: Te simti frustrat cand te intalnesti cu cineva, ca atunci cand te intalneai cu X, ca aceea pe care o simteai fata de mama ta in copilarie.

2. Clarificarea prin sugestiea. Clarificarea sugestiva sau cu interpretare sugestiva este un demers de orientare, terapeutul formuleaza explicit implicitul exprimat de client si sugereaza acestuia directia de analiza, de explorare.C: Imi este greu sa discut cu X despre despartirea de sotia mea.

T: Este greu, dar simti nevoia sa povestesti. Oare nu ar fi o modalitate ca sa te linistesti? Poate te vei simti mai bine.

b. Clarificarea analitica sugestiva are ca scop determinarea unei analize de mai mare profunzime, o analiza tintita si dirijata.

T: Imi spui ca ai multe probleme atat la scoala cat si acasa, ca esti dezorganizat. De asemenea, imi spui de problemele de concentrare, m-ai lasat sa inteleg ca exista probleme cu fetele, probleme de ordin sexual. Mi se pare ca ai vrea sa discutam mai mult despre ele, dar eziti.

c. Clarificarea sugestiva de evaluare, terapeutul evalueaza sub o forma sugestiva ceea ce clientul exprima explicit si asociaza aceste evaluari cu un termen de specialitate. Terapeutul va cere obligatoriu confirmarea intelegerii acestui termen.

C: Eu simt o serie de rezistente, chiar simt ca sunt agresiv cu tine. Ma enervezi uneori. Aceleasi sentimente le aveam fata de mama mea.

T: Nu este cumva o proiectie sau un transfer? Eu simbolizez autoritatea materna? Ce crezi?

III. Empatia.

Permite terapeutului sa intre in universul intrinsec al clientului, sa-l inteleaga si sa-i comunice aceasta.

Empatia in contextul unei consilieri poate fi o atitudine fundamentala, o modalitate ce permite terapeutului sa sesizeze nuantele si complexitatile universului interior al clientului.

Poate fi un mod profesional de a comunica in relatia terapeutica, este o abilitate care se poate invata si dezvolta prin exercitii.

Din punct de vedere tehnic, empatia presupune doua fatete integrate:

1. empatia afectiva ce inseamna a rezona, a resimti/ simti sentimentele clientului

2. empatia functionala care presupune abilitatea terapeutului de a comunica clientului sentimentele sale si de a explica clientului trairile si comportamentele pe care le dezvolta.

Exemplu examen

C: Am fost la mai multi specialisti si nu am obtinut nimic. Nu stiu de ce continui sa caut, dar ma simt tare rau, trebuie sa-mi gasesc o slujba, imi inchipui ca trebuie sa fac ceva.

am fost la mai multi specialisiti = comportament

nu am obtinut nimic = experienta

nu stiu de ce continui.. = sentiment de nesiguranta

sa continui sa caut = comportament

trebuie sa-mi gasesc o slujba = comportament

ma simt tare rau = experienta negativa/ sentiment negativ

imi inchipui.. = sentiment de mobilizare, speranta

sa fac ceva = comportament

T: Nu credeti ca pot sa va ajut sa gasiti o slujba pe care s-o pastrati, dar simtiti, chiar daca aveti ezitari, ca trebuie sa faceti ceva.

nu credeti= comunicarea unui sentiment asociat incertitudinii

slujba pe care s-o pastrati = comunicarea experientei anticipate

aveti ezitari = comunicarea unui sentiment asociat incertitudinii

ca trebuie sa faceti ceva = comunicarea unui comportament dorit.

Se desciu 5 nivele ale empatiei in relatia de consiliere:

Nivelul 1 de empatie este atunci cand terapeutul nu comunica sau exteriorizeaza trairile pe care le percepe empatic. Reactiile sale sunt orientate, mai degraba, spre a arata clientului nonagresivitatea relatiei.

Nivelul 2 de empatie. Terapeutul nu comunica sentimente, pastreaza discutia la nivel cognitiv.

Nivelul 3 de empatie. La acest nivel apar deja reactii empatice primare, terapeutul comunica clientului faptul ca a inteles, a simtit trairile lui (empatie afectiva), dar si explicatiile si comportamentele pe care le-a transmis (empatia functionala).

Nivelul 4 reactie empatica de nivel superior. Terapeutul interpreteaza corect sentimentele exprimate de client si sugereaza o directie de actiune.

Nivelul 5 reactii empatice de profunzime. Terapeutul interpreteaza sentimentele, comportamentele si explicatiile pe care le da clientul si indica o cale posibila pentru a intelege mai bine problemele cu care se confrunta si in acelasi timp ofera si indicii de comportament.

Consiliere psihologica

Curs 8

Conf.Dr. Margareta Dinca

12.12.2006

Consiliere psihologica

(continuare curs 7)

Nivelul 1

C: Am incercat sa ma inteleg cu tatal meu, dar sunt descurajat, nu a mers, este prea dur in relatia cu mine.

T: Sunt sigur ca aceasta relatie va merge, se va dezvolta in cursul timpului.

Acceptarea sentimentelor clientului, a comportamentelor acestuia si in loc de incurajare, folosim securizare.

T: Ai fi putut sa incerci sa intelegi si sa accepti punctul sau de vedere. (duritatea tatalui)

Terapeutul ofera un sfat nedirectionat

T: De ce lucrurile dintre voi merg rau? este o intrebare riscanta care se foloseste doar atunci cand suntem la a 5-6-7 sedinta, cand se doreste fortarea clientului.

Toate cele trei variante de raspuns ale terapeutului nu sunt empatice, el intreaba, sfatuieste, asigura (securizeaza si generalizeaza intr-un fel trairea).

Nivelul 2

La acest nivel se pleaca de la aceeasi intrebare, dar terapeutul intervine empatic.

T: Ai incercat sa te intelegi cu tatal tau (comportament) ceea ce nu s-a putut (comportament) si ai considerat aceasta experienta neplacuta (experienta negativa), rea, grava.

Terapeutul s-a limitat la cognitie, la o intelegere a experientelor si comportamentelor clientului; nu face nici o trimitere la sentimente, reactia empatica lipseste.

Nivelul 3

T: Te simiti descurajat (sentiment), caci tu ai incercat sa te intelegi (comportament) cu tatal tau, fara succes (experienta negativa).

Terapeutul are o relatie empatica primara, el comunica adecvat faptul ca a sesizat, a inteles, a simtit sentimentele clientului, ca a inteles comportamentele si experientele acestuia.

Nivelul 4

T: Esti descurajat pentru ca nu te poti apropia de tatal tau, ti-ai dori ca el sa faca primii pasi. Te-ai gandit sa faci tu acesti primi pasi?

Terapeutul interpreteaza implicitul sentimentelor clientului si arata ca intelege comportamentele si experientele acestuia. Implicitul este esti descurajat.

Nivelul 5

T: Esti descurajat pentru ca nu poti sa te intalnesti/ sa rezonati, sa ganditi la fel. Ti-ai dori ca el sa faca primii pasi, nu tu. Saptamana care urmeaza du-te la el si explica-i ce simti.

Este la fel ca la nivelul 4, dar sugerarea orientarii (ai vrea sa faca el primii pasi) este inlocuita cu o directionare clara a actiunilor.

Acest nivel se foloseste mai ales cand ne aflam intr-o situatie de depresie, sau depresie combinata cu un nivel intelectual submediu.

Empatia la nivelul 4 si 5, empatia de nivel superior presupune interpretarea sentimentelor implicite pe care terapeutul le sesizeaza, dar si explicarea experientelor si a comportamentelor explicite.

Contrar tehnicilor de interpretare care implica rationamente ipotetice asupra trairilor si care se verifica prin intrebarea finala din discursul terapeutului, interpretarea asociata cu empatia de nivel superior reflecta caracterul implicitului prezent la nivelul universului interior al clientului.

Empatia trebuie sa raspunda la o serie de probleme care se degaja din relatia terapeutica:

1. sa raspunda unei intrebari existente implicit in discursul clientului si sa exprime explicit acest raspuns.

C: In mod obisnuit, sotul meu este corect in relatiile cu mine. Doar atunci cand ii pun prea multe intrebari sau ii interzic anumite lucruri, se infurie si ma bate. Isi pierde controlul, este amenintator si ma loveste.

T: Inteleg ca iti faci reprosuri, te culpabilizezi pentru comportamentul violent al sotului tau. Simti ca ceea ce se intampla intre tine si sotul tau, intr-un fel il meriti. Ma intreb in ce masura te iubesti tu pe tine daca ai aceste sentimente?

2. empatia trebuie sa permita identificarea si explorarea temelor explicit formulate de client; o tema poate fi un set de comportamente sau un set de sentimente intercorelate, traite de client cu o oarecare intensitate.

Dependenta emotionala:

C: Sunt frustrat, ceilalti decid deseori pentru mine, ei hotarasc ce am de facut, ba chiar imi selecteaza prietenii. Sunt deceptionat eu fac lucruri, activitati pe care nu eu le-am hotarat.

T: Inteleg ca te supara ca ceilalti hotarasc pentru tine. Tie iti place aceasta situatie, ceilalti hotarasc pentru tine, este usor, tu nu esti responsabil si daca lucrurile nu merg bine iti poti permite sa-i critici pe ceilalti.

Printr-o relatie empatica, terapeutul interpreteaza dependenta ca o problema-tema implicita.

Dependenta comportamentala:

C: Tot ceea ce fac, fac prost. Este un esec. Sunt marcat de acest esec. Am rata totul: copilaria, studiile, casatoria, activitatea profesionala.

T: Te resimiti puternic. Ai sentimentul de esec asupra intregii tale vieti, caci o multime de activitati au fost ratate. Mi se pare ca ai invatat pe dinafara aceasta fraza magica: eu nu-mi doresc mare lucru, caci de fiecare data am esecuri, ca urmare este preferabil sa nu fac nimic.

Terapeutul interpreteaza respectul de sine, autoreprezentarea negativa ca o forma implicita a universului interior.

Din punct de vedere emotional putem rezuma acest discurs astfel: Faptul ca tu gandesti despre tine ca nu valorezi nimic, iti permite sa nu actionezi si sa te complaci in a te pastra in situatie eu nu valorez nimic.

3. sa reuneasca sentimentele, comportamentele, experientele explicite in discursul clientului intr-o relatie de tip cauza-efect.

C: Imi este rau, sunt agresiv in relatiile cu partenera mea. Ea este rece, este frigida, pe de alta parte, eu beau din ce in ce mai des. Copiii mei se sperie atunci cand intru in casa.

T: Esti agresiv in relatia cu sotia ta si bei. Mi se pare ca tu bei ca sa o pedepsesti si pentru ca ii sperii pe copii in felul asta o controlezi si pe ea.

In acest caz, terapeutul interpreteaza asocierea implicita intre sentiment si comportament bei ca sa-ti pedepsesti care se comporta altfel decat ar trebui

4. pentru a ajuta clientul sa ajunga la o concluzie proprie in functie de sentimentele, comportamentele si experientele explicite.

C: Nu mai pot sa suport stilul forte al sefului meu. Nu are maniere, el crede ca ma ajuta scotand in evidenta toate greselile mele, in special cand suntem intr-o sedinta. Mi-as dori sa continui sa lucrez acolo unde sunt, dar este foarte greu. Ma simt foarte prost si nu stiu ce sa mai fac.

T: Daca inteleg bine, tu te afli in fata unei alegeri dificile, fie iti pastrezi serviciul in forma in care ai descris-o, fie iti asumi riscul sa vorbesti deschis cu seful tau privitor la aceasta problema, fie sa schimbi slujba cu toate ca te simti bine aici unde esti.

Terapeutul a interpretat concluziile existente implicit atat la nivel cognitiv cat si comportamental.

5. ultimul scop al utilizarii empatiei la nivel superior este de a sustine clientul in interpretare si in intelegerea propriilor sentimente, comportamente, experiente explicate vag sau intr-o maniera neclara si confuza.

C: In ultimul timp sunt foarte preocupat de problema homosexualitatii. Sunt curios, as vrea sa stiu care sunt cauzele, implicatiile. Imi este greu sa colaborez cu homosexualii, sunt sensibili, in mod obisnuit culti, pe de alta parte ma intreb ce ar spune parintii mei daca as colabora cu astfel de persoane. Este descurajant.

T: Esti preocupat de homosexualitate, pari a fi atras de aceste persoane, dar te simti vinovat gandindu-te la ceea ce vor gandi/ spune parintii tai.

Terapeutul interpreteaza trairile implicite avand ca scop sustinerea clientului in depasirea unei stari de confuzie.

In utilizarea empatiei se pot face 2 greseli:

a. raspunsuri neadecvate

b. falsificarea

a. raspunsurile neadecvate pot fi:

un raspuns sau o replica tangentiala:

C: Am probleme de sexualitate. Sunt tulburat. Simt ca am probleme de orientare sexuala. Sunt la liceu si nu am nici un fel de prietena si nici nu ma intereseaza relatiile cu femeile. Incep sa cred ca sunt homosexual.

T: Ce ar fi daca am discuta despre scoala?

o intrebare agresiva:

T: Deci ti-ai acceptat homosexualitatea. Cat timp ti-a luat?

raspunsul cliseu:

T: Este normal la varsta ta. Cand esti in adolescenta, identitatea se formeaza, cu totii trecem prin probleme de indentitate sexuala, totul va reveni la normal cu timpul.

o interpretare riscanta:

T: Ceea ce simti tu, in acest moment, raportat la identitatea ta sexuala nu este decat un simptom asociat dependentei de mama ta. Daca lamurim aceasta dependenta, problema va disparea de la sine.

o directionare neadecvata cu indicatii de comportament:

T: Tu ai probleme de sexualitate, ar trebui sa te uiti la urmatoarele filme, sa citesti urmatoarele carti ca sa te informezi si sa nu mai fi atat de confuz.

Niciuna dintre cele 5 reactii nu exprima empatie fata de client, mai mult, fiecare ignora sentimentele, trairile clientului si se refera la solutii situatii nesemnificative.

b. falsificarea

raspunsul neadecvat:

C: Sunt tulburat caci sunt atras de barbati.

T: Tu ai probleme sa-ti definesti orientarea sexuala si sa iei o decizie in consecinta.

refuzul intelegerii empatice:

C: Sunt profesor si am probleme in relatia cu elevii mei. Sunt exigent, iar clasa cu care lucrez este o clasa in care majoritatea copiilor sunt hiperactivi si instabili.

T: Da, te inteleg. Ai probleme sa fi acceptat de elevii tai pentru ca tu ai probleme de instabilitate.

repetarea mecanica a mesajului primit:

C: Eu sunt deprimat caci mama mea are cancer, baiatul meu se drogheaza si sotul meu are o aventura.

T: Esti deprimat ca mama ta are cancer, copilul tau se drogheaza si sotul are o aventura.

Indicatii practice de utilizare a empatiei:1. concentrati-va pe esenta mesajului clientului, pe continutul emotional si cognitiv ca si pe elementele de comunicare nonverbala, gesturi, intonatii ale vocii, privire, pozitie, etc.

2. apelati la tacere, tacere meditativa pentru a putea intelege continutul verbal, emotional, nonverbal al mesajului.

3. utilizati raspunsul echivalent, dar nu identic, ca modalitate de a reactiona la mesajul primit prin orice canal (verbal/ nonverbal).

4. raspunsul este de dorit sa fie scurt, concis, fara ambiguitati si sa reflecte adecvat trairile resimtite empatic.

5. evitati discursurile, dialogurile si explicatiile inutile pentru a nu induce clientului explicatiile proprii ale dumneavoastra ca terapeut.

6. utilizati totodata un limbaj similar celui folosit de client.Consiliere psihologica

Curs 9

Conf.Dr. Margareta Dinca

09.01.2007

Teoria gestaltista

Comportamentele sunt caracterizate de doua determinante, actiunea imediata in sine corespunzatoare figurii si raportul actiunii la experienta anterioara care reprezinta forma.

a. Actiunea reflectata la nivelul constiintei a imediatului, a obiectivelor, a anticiparilor, a sentimentelor concomitente. Acest ansamblu declanseaza/ activeaza un gestalt care este o structura integratoare la nivelul careia sunt prezente reactii fizice, ganduri, pulsiuni, convingeri, motivatii. Gestaltul permite integrarea experentiala a prezentului, a actiunii. Constiinta, spun gestaltistii, nu poate opera fara acest reper sau cadru de referinta, constiinta opereaza prin gestalt.

b. A doua determinanta, raportul actiunii la experientele anterioare, se refera la procesul de activare al gestaltului, proces care asigura integrarea experientei prezentului la nivelul structurii integratoare. Actiunile imediate si experientele anterioare se pot discuta in termeni de figura si fondul.

Figura este reprezentata de totalitatea constientizarilor asociate prezentului si poate fi expresia unui sentiment (sunt fericita pentru ca), a unei dorinte (as vrea sa am), a unei intentii (sunt hotarat/a sa fac), a unei impuneri (ar trebui sa fac..), a unei fantasme (in visele mele m-am imaginat..), etc.

A doua entitate, fondul, reprezinta ansamblul introiectiilor care intr-o maniera constienta sau inconstienta, determina/ conditioneaza/ deformeaza/ intareste modalitatile de raportare la figura. Fondul se aseamana cu eul idealizat intalnit ca si concept tipic in terapiile nondirective. La nivelul eului idealizat (fond) se gasesc valori extrinseci si mesaje imperative care ordoneaza tendintele generate de figura.

Acest sistem prezent la nivelul fondului include interdictii si libertati care se pot manifesta astfel: nu-ti este permis sa.. interdictie formala si generalizata, daca faci asa atunci poti sa ai dreptul sa.. interdictie conditionala circumstantiala, trebuie sa faci asa, daca nu permisiune formala si imperativa, daca nu faci..ceva atunci poti sa permisiune conditionata si circumstantiala.

Integrarea experentiala a celor doua instante, fond si figura, asigura structurarea unui tot organizat, simetric si indivizibil a unui gestalt. Deoarece gestaltul bine structurat semnifica o figura organizata si structurata, concordanta cu fondul, adica noncontradictorie prin raportare la valorile extrinseci (ale eului ideal).

Se descriu doua tipuri de integrare a figurii:

A. integrare segmentata

B. integrare holistica

A. Integrarea segmentata

integrare in functie de intentionalitate (sunt fericit cu X si vreau sa raman cu X)

integrare in functie de dorinta (sunt fericit cu X si imi doresc sa raman cu X)

integrare in functie de actiune (sunt fericit cu X si raman cu X)

integrare ca impunere (sunt fericit cu X si voi ramane cu X)

integrare in functie de proiectii (sunt fericit cu X, caci mi-am imaginat-o asa)

B. Integrarea holistica

Presupune contopirea trairilor asociate figurii, cu experientele specifice fondului.

Integrarea experentiala presupune o serie de raportari ale elementelor figurii la structura sau la valorile preexistente la nivelul fondului.

Aceste raportari se structureaza intr-un proces de autoreglare care are mai multe etape:

1. Primul contact cu experienta sau cu figura.

Trairile afective sunt generate de experienta personala sau de ceea ce reprezinta figura prin raportare la gestaltul existent. Reactiile pot fi negative, se declanseaza o serie de resentimente manifeste sub forma culpabilitatii, a agresivitatii pasive sau somatizarilor.

Aceste manifestari se asociaza cu mecanisme de aparare care pot fi de toate tipurile cunoscute rationalizare, proiectie, negare, regresie, etc.

De exemplu, somatizarile sunt verbalizate fie la modul explicit ma simt tensionat sau intr-un mod confuz - nu ma simt bine, nu stiu cum ma simt.

Mecanismele de aparare determinate de aceste rezistente sub forma unei rationalizari este doar o prietena sau o proiectie, sau este doar un efect al declaratiilor ei; ea spune ca ma iubeste poate de aceea o iubesc si eu.

2. Explorarea elementelor apartinand fondului, a gestaltului preexistent cu scopul

identificarii noilor experiente, a elementelor dezintegrate prezente in figura.

Caracterul dezintegrator al experientelor noi se origineaza in conflictele sau neconcordantele existente la nivelul gestaltului, adica la nivelul inconstientului.

Pentru a elimina aceste conflicte, clientul se confrunta cu o problema de tipul: care sunt introiectiile prezente la nivelul gestaltului care ma impiedicasa elimin agresivitatea/ culpabilitatea/ tensiunea/ rezistentele/ defensele.

Exemple de expresii ale dezintegrarii la nivelul figurii:

ma simt vinovat sa iubesc aceasta femeie; sunt tensionat, speriat, indecis, confuz; oare ce se intampla cu mine

cauze posibile ale acestei expresii: pentru ca familia nu ar accepta-o, pentru ca este divortata si religia nu aproba o astfel de relatie; pentru ca societatea nu accepta ca un barbat sa aiba o relatie cu o femeie mai mare cu 5 ani decat el; pentru ca face parte dintr-o familie diferita de a ta si va trebui sa accepti moravurile acestei familii, etc.

Clientul a confruntat experienta prezenta (figura)cu o serie de interdictii care contrazic sentimentele, dorintele, aspiratiile sale si care stau la baza nu doar a unor reactii dezadaptative prezente, actuale, dar care vor fundamenta o serie de comportamente cu reflexe negative la nivel afectiv.

3. Dupa ce a confruntat experienta prezenta cu introiectiile, clientul se angajeaza intr

un dialog al carui scop este stabilirea unei ierarhii intre cele doua instante.

Intrebarea radicala si imperativa care se pune acum este: ce este mai important pentru mine? Sa traiesc in functie de valorile introiectate sau in functie de aceasta noua experienta?.

Daca experienta actuala (figura) se impune, subordonarea valorilor introiectate declanseaza un proces de integrare holistica necesara pentru a defini un gestalt neconflictual eu sunt la nivelul figurii si fondului, acest sentiment, aceasta dorinta, etc sunt un tot integrat si neconflictual.

Acest discurs semnifica interiorizarea si integrarea tuturor componentelor figurii prin confruntarea cu elementele prezente la nivelul fondului.

Exista cel putin inca doua variante:

un fond imperativ si amenintator nu te afisezi cu aceasta femeie pentru ca vei fi alungat, familia ta nu te va ierta niciodata; vei fi manipulat de familia ei, toti vor rade de tine pentru ca este mai batrana ca tine si te va impiedica sa

figura este competitiva si dominatoare o iubesc pe aceasta femeie, manipularile familiei nu ma vor face sa renunt la ea, de altfel nu au importanta interdictiile sociale, eu sunt singurul responsabil pentru ceea ce fac, iar asta nu ma va impiedica sa ma realizez profesional.

4. Ca urmare a rezolvarii conflictului dintre cele doua instante, se constata o serie de

modificari la nivelul comportamental. Comportamentele pot fi adaptate si specifice unei personalitati integrate experential.

Persoana dezintegrata experential este incapabila sa impuna la nivelul gestaltului noua experienta si este dominata de introiectiile prezente la ni