Mihai ViteazulMihai Viteazul

Miraslau

Selimbar

Guraslau

**

Copilaria si tineretea Mihai se naste in anul 1558 din doamna Teodora (« vanzatoare de rachiu », adica hangita ) la Targul de Floci, in legatura cu tatal sunt mai multe ipoteze :

•Mihai sustinea ca e fiu nelegitim al domnitorului Patrascu cel Bun (1554-1557). Totusi faptul ca voievodul roman s-a nascut la un an dupa ce Patrascu moare, pune sub semnul intrebarii paternitatea.•unele cronici il dau drept fiul unui negustor din Targul de Floci•Mustafa Seliniki relateaza ca era fiu de macelarOrasul natal, Targul de Floci aflat nu departe de locul in care se varsa Ialomita in Dunare, devenise un important targ, deoarece lega Imperiul Otoman de Europa.Copilul Mihai era surprins de graiurile neintelese ale negustorilor, care veneau chiar si din cele mai indepartate colturi ale imperiului, si de multimea de vase care incarcau mai mult pentru Orient deacat descarcau pentru nevoile tarii.El a crescut sarac, astfel infruntatnd aceleasi probleme ca si majoritatea populatiei. In tinerete a fost negustor de vite, indeletnicire in care a fost initiat de unchiul sau, Iani, mare negustor si posesorul unei mari averi prin intermediul careia ajunge capuchehaie a Tarii Romanesti la Constantinopol. Dintr-o relatare spaniola aflam ca Mihai se ocupa si cu comertul de giuvaericale. In aceasta lume a negustorilor care l-a purtat in toata zona populata de romani si chiar si la Constantinopol, Mihai invata albaneza, greaca si turca.

De la negustor la Ban al Craiovei

Dupa ce castiga, ajutat de Ian,i o importanta suma de bani care ii asigura independenta materiala, Mihai se muta in Oltenia ( in jurul varstei de 22 de ani-anul 1580 ).In anul 1582 apare pentru prima oara mentionat ca dregator : «Mihai Banul de la 9 iulie pana la 10 septembrie 1582» ( pisonia manastirii Tutana, Arges ).Anul urmator el se casatoreste cu Stanca nepoata marelui ban Dobromir.Cand vine la putere Petru Cercel (un frate vitreg al lui Mihai) il ucide pe adversarul sau politic, banul Dobromir.In acest an Mihai era tot ban de Mehedinti. Casatoria cu Stanca ii adusese o mare avere si totodata sansa obtinerii unor dregatorii superioare. Incepe sa cumpere tot mai multe mosii devenind astfel tot mai puternic.La 2 ani dupa casatorie la 29 iunie 1585 se naste primul copil, Nicolae, urmat la scurt timp de Florica. Mihai a mai avut si o fiica nelegitima, Marula, a carei mama e Tudora, sora viitorului domn Antonie din Popesti.Pe cand se nastea Niculae, se reintorcea la putere Mihnea, predecesorul lui Petru Cercel. In timpul domniei lui Mihnea (1585-1591) Mihai ajunge mare stolnic. Tot in aceasta perioada Mihai reuseste sa stranga in jurul sau o puternica grupare boiereasca, care il va ajuta mai tarziu sa urce pe tron.Mihnea e obligat sa treaca la mahomedanism, cunoscut in istoriografia noastra sub numele de Mihnea Turcitu si i se da conducerea sangiacului de granita de la Nicopole, devenind astfel vecinul nedorit al urmasului sau la tron, Stefan Surdu. (1591-1592).In timpul domniei acestuia Mihai ajunge pana la rangul de ispravnic inlocuitor al Banului de Craiova. El ramane in aceasta situatie pana la venirea la tron a lui Alexandru cel Rau.Abia in timpul domniei sale Mihai ajunge Ban cu drepturi depline- la varsta de 35 de ani.In timpul lui Alexandru, Imperiul Otoman se angajase intr-un razboi cu imperiul habsburgic, ce trebuia intretinut de tarile romane. Pentru a se asigura de strangerea banilor, Alexandru a inceput sa omoare din boieri. Boierii, mai ales cei din Oltenia, pun la cale un complot si trimit solii de nemultumire la Poarta.Afland de planurile boierilor, Alexandru trimite armaseii dupa Mihai. Szosmoskozy ne relateaza ca Mihai a incercat sa fuga si « si-a lasat Doamna la niste femei din tara ca s-o tainuiasca », iar pe Petre unor tigani incat la intoarcere cu greu l-a mai putut recunoaste.Totusi el e prins de oamenii lui Alexandru si dus la Bucuresti.Aici Szomokozy ne povesteste ca tiganul calau, care era ametit de bautura, se sperie de tinuta lui Mihai si arunca spada, iar apoi se amesteca printre multime.Profitand de aceasta intamplare boierii reuseste sa convinga pe Alexandru sa-i crute viata lui Mihai.La scurta vreme dupa intoarcerea lui Mihai la Craiova, relatiile cu domnia se inrautesc din nou si Mihai ajunge in Transilvania, alaturi de alti boieri cum ar fi Stroe Buzescu si Radu Florescu, unde sta 2 saptamani si apoi pleaca la Constantinopol

Mihai-domn al Tarii Romaneşti

In timp ce Mihai strabatea drumul catre Constantinopol, Iani si solul englez Eduard Barton pregateau la Constantinopol numirea lui Mihai la tron.Ajutati de imprejurari (plangeri, uciderea unui ienicer) si de greutatea cuvantului principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory, care sustinea pe Mihai dar si de cateva daruri bine plasate ei obtin numirea in functie de domn al Tarii Romanesti.Pana la intoarcerea lui Mihai in tara, sarcina conducerii i-a revenit lui Stroe Buzescu.Spre sfrasitul lui octombrie 1593 Mihai intra in Bucuresti inconjurat de creditori si incarcat de datorii.Contextul international era urmatorul : imperiul Habsburgic nu se putea extinde in vest, unde se lovise de Franta si isi schimba directia de expansiune catre SE Europei. Aici ei vin in conflict cu turcii care desi treceau printr-o criza dupa moartea lui Soliman Magnificul inca erau destul de puternici. Polonia urmareste si ea politica expansionista, (mai ales dupa unificarea cu Lituania in 1562), atat spre tarile romane, cat si spre Ucraina.Pentru realizarea scopurilor expansioniste si pentru a le impiedica pe cele turcesti , imperiul Habsburgic creeaza « Liga Crestina », din care fac la inceput parte Spania, imperiul Habsburgic, Venetia si papalitatea. Liga ii infrange pe turci la Lepanto si isi mareste membrii prin aderarea ducatelor italiene Toscana, Mantua, Ferrara. Tarile romane erau de o importanta vitala pentru imperiul Otoman si de aceea se incearca atragerea lor in Liga.Tara Romaneasca era greu lovita de venirea creditorilor otomani care-l imprumutasera pe Mihai.In aceasta situatie, Mihai hotaraste sfatuirea cu Tara. Boierii cei noi, care doreau sa se afirme au hotarat sa ridice sabia impotriva vrajmasului. Cum contextul extern era favorabil, se hotara trecerea la fapta.Intai trimite pe clucerul Radu Buzescu la Sigismund Bathory, de la care obtine 2000 de oameni sub comanda lui Mihai Horvath, parcalab de Fagaras si pe stolnicul Preda Buzescu la Aron Voda (1592-1595), iar apoi cheama ceata de boieri olteni in capitala.

Rascoala antiotomana Rascoala antiotomana incepe la 3/13 noiembrie 1594. Mihai chiama creditorii turco-levantini pentru a li se judeca pretentiile de catre codiul de la Giurgiu, in casa de lemn a lui Dan Vistiernicul. La momentul hotarat tunurile trag in casa si omoara astfel pe creditorii levantini. Asteptandu-se la represalii din partea turcilor din capitala, Mihai se adaposteste in noul palat de la manastirea Mihai Voda. Corpul otoman era format din aproximativ 2000 de ieniceri si spahii si era venit din Ungaria sub pretextul iernatului, insa era ca sa supravegheze activitatea domnului. Emirul care conducea corpul turcesc incearca sa-l prinda pe Mihai intr-un viclesug : ia jumatate din trupe si merge sa faca o vizita domnului la palatul domnesc.Voievodul, banuind intentia, se retrage in tabara trasilvanenilor, stationata dupa toate probabilitatile in Colentina. Mihnit ca planul nu i-a mers, emirul incearca sa-i intinda alta cursa. La explicatia data de Mihai emirului, ca tine acea trupa deoarece nu are in prezent suma necesara pentru achitarea soldelor, emirul ii porunceste sa vina a doua zi la el pentru a prii o mare suma de bani. Convins ca planul ii va iesi, emirul se intoarce la « beilic » obisnuitul loc de cartiruire al turcilor. Mihai cheama oastea de tara, ascunsa pe valea Dambovitei si impreuna cu trupele transilvanene ataca turcii pe are ii nimicesc. In aceasta luota Stroe Buzescu e ranit la bratul stang, rana prevestitoare. Rascoala pornita de Mihai se raspandeste in toata tara Romaneasca si apoi in Moldova. La 5/15 noiembrie, Mihai porneste in fruntea ostenilor catre Giurgiu, locul de unde plecau toate incursiunile turcilor. Mihai avantajat de iarna timpurie, insa lipsit de o artilerie corespunzatoare, el ataca Giurgiu. Orasul pastreaza legatura cu Rusciucul, iar domnitorul nu resuseste decat sa-l incendieze. Cronica Buzestilor noteaza : « purcese Mihai Voda cu muntenii si ungurii la Giurgiu si ocolind cetatea Giurgiului incepura a o bate cu tunurile […] si vazand Mihai Voda ca nu poate sa o dobandeasca […] napustitu-o-au si iarasi s-au intors la scaun in Bucuresti ».Ostile se odihnesc aproape 3 saptamani si s-au pregatit pentru actiunile viitoare. Datorita unor neintelegeri, comandantii trupelor transilvanene, Mihai Horvath si Bekes Stefan au fost inlocuiti de Albert Kiraly. In aceeasi vrene si Aron Voda trece la fapte si omoara circa 1800 de turci. Ecoul acestor fapte ajunge pana la Istambul, unde, la 28 noiembrie poarta declara razboi Tarii Romanesti si Moldovei. Mihai profita de faptul ca Dunarea ingheata intr-atat cat sa treaca cu oastea pe malul sudic al fluviului si ataca orasle de la sud de Dunare. La 10 decembrie 1594 Mihai ataca si distruge Orasul de Floci, devenit un important cap de pod otoman. Ataca apoi Harsova, unde distruge garnizoana de circa 7000 de oameni.Dupa cateva zile de pauza, la nord de Dunare, Mihai ataca Silistra, Sistov, Rahova, si Vidin, ca si alte localitati intalnite in cale. Stefan Razvan, cu ajutor cazacesc, intra in Buceac si asediaza puternica cetate a Tighinei. Este cucerita cetatea Ismailului, in timp ce unele detasamente independente ajung la Babadag si Razgrad. Prin incursiuni de cavalerie s-a ajuns chiar si pana la Balcani. Poarta hotaraste « schimbarea hainilor » lui Bogdan, fiul lui Iancu Sasul si Stefan Surdul in Moldova. Pentru a putea face fata acestei amenintari, Mihai trimite o delegatie de boieri la Alba Iulia pentru a obtine sprijinul lui Bathory.

Rascoala antiotomanaUn tratat asemanator e semnat si cu domnul Moldovei, Stefan Razvan in iunie 1595. Mihai e nevoit sa accepte tratatul deoarece turcii se pregateau sa atace tara si el avea nevoie de ajutor militar din partea Transilvaniei. O grupare otomana se concentreza in zona Rasciuc, de unde actioneaza in nord. Din vest, in acelasi timp venea o armata tatareasca. Cele 2 grupari trebuiau sa realizeze jonctiunea la nord de Giurgiu. Ele aveau un efectiv total de aproximativ 40000 de oameni (24000 tatari, 16-20000 turci) si erau conduse de pasii Hassan si Mustafa.Mihai isi concentreaza trupele in zona Bucurestilor, si apoi le muta in apropierea comunei Pietrele. Armata voievodului numara intre 10000-12000 oameni, dintre care majoritatea tarani. El hotaraste sa infrunte mai intai oastea tatareasca, comandata de Ghazi-Ghesei, hanul tatarilor.Isi deplaseaza trupele la Holubesti, in apropierea Calugarenilor, iar apoi in jurul datei de 12 ianuarie 1595 trimite majoritatea fortelor sub conducerea Fratilor Buzesti pentru a nimici gruparea tatareasca. Isi pastreaza doar o rezerva cu trupele strict necesare. Gruparea principala se deplaseaza pe drumul Serpatesti-Stanesti-Putinei si ia contact cu avangarda turceasca in ziua de 14 ianuarue in zona satului Putinei. Buzestii distrug avangarda, insa cand intalnesc grosul ostirii tatarasti sunt nevoiti sa se retraga 10 Km spre est, la satul Stanesti. Aici ei primesc intariri de la Mihai. In data de 16 ianuarie, oastea romana se ciocneste din nou cu gruparea tatareasca, unde Mihai castiga. In aceasta luta pe Stroe il loveste o sageata in ochiul stang. In urma infrangerii tatarilor, peste 7000 de romani robiti si-au recapatat libertatea. Turcii trec Dunarea si inglobeaza si trupele tataresti. Mihai isi regrupeaza fortele in Hulubesti, in timp ce elemente usoare hartuiau trupele turcesti. Otomanii poposesc in dupa amiaza de 23 ianuarie in satul Serpatesti. Turcii trimit straji mai ales spre nord. Nu se preocupa insa de imprejurimi. Mihai are libetate de miscare si grupeaza in secret fortele in Hulubesti, la 10 Km de Serpatesti, in timp ce elemente de cercetare il informeaza pe Mihai de trupele din Serpatesti. Acesta hotaraste sa atace in toiul noptii. In jurul orei 22, oastea Tarii Romanesti intra in contact cu strajile inamice. Fortele otomane sunt obligate sa se retraga in sat. Pedestrimea romana inconjoara satul si trece la organizarea unui atac concentric. Fortele otomane sunt in mare parte distruse. In aceasta noapte contingentul transilvanean intarzie, si la cererea lui Mihai, Mihai Horvath e inlocuit cu Albert Kiraly.Dupa batalie, fotele romane au urmarit fortele turcesti pana la Giurgiu, iar apoi trec Dunarea pe gheata si ataca unitatile regrupate in Giurgiu din spate (25 ianuarie). In apropierea Rasciucului se da o lupta crancene, in urma careia mor intre 7000-8000 de oameni. Artileria otomana e complet capturata, iar orasul e incendiat.Incurajat de succesul acestei actiuni, romanii organizeaza mai multe raiduri la sud de Dunare, ajungand pana la Balcani.Astfel, Mihai obtine independenta Tarii Romanesti. In context European, campania 1594-1595 e deosebit de importanta deoarece turcii sunt obligati sa renunte la ofensiva spre Viena. Sultanul Murad al III-lea murise in ianuarie 1595 si e urmat la tron de fiul sau Mahomed al III-lea (1595-1603), care-si indreapta atentia asupra tarilor romane. Numeste pe Satirgi-Mahomed pasa beglerbeg al Tarii Romanesti. In capitala imperiului otoman se ducea o crancena lupta pentru functia de mare vizir intre Sinan si Ferhad, dintre care iese invingator Sinan

Rascoala antiotomanaDesi se pregatea de nunta, Sigismund Bathory detroneaza pe Aron Voda cu sprijinul lui Mihai Tolnay, comandantul ostii de mercenari unguri din Iasi si in asentimentul lui Stefan Razvan, il exileaza la castelul de la Vint, pe Mures (23 aprilie). In aproximativ 2 saptamani, turcii ii propun lui Sigismund stapanirea peste cele 3 principate in schimbul din « Liga Crestina ». Mihai trimite o delegatie de boieri pentru a negocia cu Sigismund. O parte din ei il tradeaza si semneaza un umilitor tratat pentru Mihai la Alba Iulia in data de 10/20 mai 1595. Acest tratat prevedea ca :-         « Voievodul Tarii Romanesti e socotit intre sfetnicii Serenitatii sale si ai urmasilor acestuia » (art. 17)-         «Voievodul Tarii Romanesti neavand voie a trimite soli si a trata cu nici o putere din afara »  (art.18).Noul domn al Moldovei, Stefan Razvan, incheiase la 3 iunie un tratat asemanator. In acest timp turcii se adunau la granita. La randul sau voievodul strange cetele de haiduci si gloatele. Detasamentul condus de Albert Kiraly era inca sub conducerea lui Mihai, care trebuia sa primeasca un sprijin substantial de la Bathory. Mihai gaseste solutia tratatului - sa negocieze cu imparatul, si trimite sol la el.Pentru a slabi forta otomana, Mihai executa 2 actiuni rapide. Prima la Milcov, unde a infrant cateva bulucuri tataresti, iar a doua a fost o trecere peste fluviu la Nicopole, unde distruge mijloacele de trecere al inamicului. Urmeaza un atac asupra Vidinului, iar la inceputul lui iulie, atacul asupra Giurgiului.La 15/25 iulie, turcii ajung cu podul pana indreptul Giurgiului. Mihai isi evacueaza sotia si copiii la Sibiu, iar el in fruntea ostirii se deplaseaza la Magurele.Intensele pregatiri din zona Rusciuc, precum si podul intins de Sinan, il determina pe Mihai sa-si stationeze oastea la 2 Km nord de Giurgiu. De aici a reusit sa repinga timp de aproape 3 saptamani atacurile turcesti. Insa in jurul datei de 5/15 si 6/16 august, inamicul forteaza Dunarea in 3 puncte : Giurgiu, Rahova-Prundu si Braila, unde incepe fortificarea orasului Intre 7/17 si 9/19 turcii trec Dunarea. Pana la data de 12/22 august inamicul nu avanseaza decat 30 de Km. Mihai aplica tactica parjolirii pamantului, pustiind totul in fata armatei turcesti.Fortele voievodului retrase la nord de Neajlov, numarau cu tot cu ajutoarele primite aproximativ 16000 de oameni si 12 tunuri.Fortele turcilor numarau in jur de 80000-100000 de oameni si 80 de tunuri. Ortele combatante in luta de la Calugareni din oastea turceasca au fost aproximativ 20000, fara a socoti fortele gruparilor laterale, care nu s-au ciocnit cu Mihai. Voievodul atrage gruparea principala in vadul Calugarenilor si ataca avangarda turcilor in zorii zilei de 13/23 august si apoi simuleaza retragerea. Turcii ii urmaresc s elementele usoare ale lui Mihai ii prin in locul unde formele de teren ingusteaza drumul si le macelaresc.Sinan ataca puternic la centru, asigurat de 2 actiuni secundare pe flancuri.

Rascoala antiotomanaCand turcii sunt nevoiti sa stranga pozitiile din cauza terenului, tunurile romanesti deschid focul. Romanii contraataca din toate partile.La ora 17 se dezlantuie un nou contraatac. Mihai in fruntea a 300 de pedestrasi dotati cu arme de foc face ravagii, Sinan insusi fiind aruncat de pe cal. Gruparea lui Hasan Pasa ajunge prea tarziu, iar dupa ce constata ca Sinan fusese infrant se retrage.Astfel, Mihai castiga cea mai vestita din lutele la care a participat.Turcii de-abia in ziua urmatoare au sesizat retragerea pe care fortele romane au efectuat-o in a doua jumatate a noptii 13/23 spre 14/24 august. Mihai cu oastea ajunse la 15/25 august in satul Vacaresti ; de aici in numai cateva zile a ajuns la Targoviste.Lasandu-i lui Satirgi-pasa « o mie de ieniceri si o mie culogi drept garnizoana » Sinan a ridicat tabara si a plecat spre Targoviste, unde a si ajuns pe 26 august/ 5 septembrie. Mihai se retrasese pe valea Dambovitei si isi asezase tabara de 8000 de oameni + 22 de tunuri la Stoenesti. Ieremia Movila l-a inlocuit pe tronul Moldovei pe Stefan Razvan cand acesta voia sa plece in ajutorul lui Mihai. Totusi, fostul domn al Moldovei a luat calea Trotusului pentru a ajunge in Campia Barsei unde se concentrau fortele aliate. La 22/2 octombrie au ajuns acolo si trupele transilvanene comandate de Sigismund Bathory.Sinan gaseste Targovistea parasita de locuitori si lasa o garnizoana de 1500 de oameni si 30 de tunuri. Ajungand in zona Stoenesti isi aseaza tabara pe o inaltime de unde vedea tabara lui Mihai Viteazul.Pentru a intarzia ofensiva turceasca, Mihai a intreprins numeroase actiuni de hartuire asupra inamicului. Sigismund, strabatand trecatoarea Bran isi aseaza tabara la aproximativ 20 km de tabara lui Mihai, la Rucar. Cu tot cu ajutoarele primite fortele lui Sigismund totalizau in jur de 32000 de oameni si peste 100 de tunuri.Lovit in plin in data de 5/15 octombrie 1595 inamicul a inceput retragerea. Timp de 2 zile, din data de 7/17 octombrie cetatea Targoviste este asediata pana cand aceasta incepe sa cedeze. La 8/18 octombrie cetatea Targovistei a fost eliberata. Aliatii au capturat «  40 de tunuri, multa pulbere, pusti, sabii si alte arme si provizii pe mai bine de 3 ani. »Ajungand din urma oastea turceasca aflata in retragere, Mihai ataca in dupa-amiaza zilei de 18/28 octombrie. Turcii incercand sa treaca in sudul Dunarii sunt loviti din spate, 1500 de turci fiind ucisi, 150 de camile sunt capturate, si circa 6000 de robi sunt eliberati.La 19/29 octombrie incepe asaltul cetatii de pe ostrov. La 20/30 octombrie aliatii reusesc sa patrunda in cetate si o incendiaza.Ulterior, Stefan Razvan isi incearca norocul impotriva lui Ieremia Movila, dar armata sa este incercuita si infranta, iar el impreuna cu Albert Kiraly cad in lupta.Mihai incheie campania din 1595 cu cucerirea cetatilor Braila, Nicopole si Vidin.

Anii 1596-1599Desi otomanii isi reiau ofensiva impotriva habsburgilor in 1596, Mihai ramane fidel « cauzei crestinatatii » atacand cetatile turcesti de la sud de Dunare, chiar daca putea folosi aceste clipe de liniste pentru a intari tara, deja slabita dupa atatea lupte.In toamna lui 1596 Mihai respinge cu succes pe tatarii care venisera cu gandul de a invada tara.Mai mult, Mihai a raspuns la actiunea tatara, prin biruinta de la Nicopole, cu rezultate deosebite pe plan extern.Dupa aceasta victorie, s-a stabilit o pace intre Poarta si Tara Romaneasca, prin care era platit un tribut simbolic catre otomani.Anul 1596 a adus schimbari importante si in situatia interna a Tarii Romanesti. Deoarece tara fusese mult saracita din cauza razboaielor purtate, fiecare gospodarie era supusa la eforturi grele. Multi tarani au parasit tara, fapt ce l-a obligat pe voievod sa « decreteze » cunoscutul « Legamant ».Mihai a reusit sa treaca peste un complot al boierimii care voia sa il aduca domnitor pe Simion Movila, fratele lui Ieremia Movila.Relatia dintre Mihai si Sigismund se raceste, voievodul transilvan renuntand la lupta antiotomana, folosind drept pretext moartea lui Sinan, sustinand ca numai datorita acestuia a luptat impotriva turcilor. Liga Sfanta era practic desfintata. Totusi, in toamna anului 1598 se reia lupta antiotomana la Nicopole si Vidin, unde sunt obtinute victorii importante. De mentionat este faptul ca in cea de-a doua lupta viata voievodului roman, avantat prea mult in « tabara » turcilor, este salvata de interventia prompta a lui Preda si Stroe Buzescu.La 23 februarie 1599, cardinalul Andrei Bathory a ajuns la Sibiu, plecand apoi la Medias, unde dieta l-a ales principe al Transilvaniei dupa abdicarea varului sau Sigismund. Andrei Bathory recunoaste imediat suzeranitatea Portii, fapt ce a starnit ironia istoricului P.P. Panaitescu « Un cardinal al Sfantului Scaun la picioarele marelui vizir pagan este un spectacol destul de original ».

Unirea politică din 1600 şi consecinţele ei istorice

Conjunctura politică internă şi internaţională din 1599 - preludiul Unirii. În vara anului 1599, la Carpaţi şi la Dunăre s-a conturat un nou raport de forţe. Polonia şi-a consolidat poziţiile odată cu preluarea tronului ardelean de către Andrei Báthory. Supremaţia politică a acestei puteri creştine se asocia cu instituirea păcii cu otomanii şi reprezenta o grea lovitură pentru Mihai Viteazul şi, implicit, pentru susţinătorii conflictului cu sultanul, până la dobândirea deplină a neatârnării Ţărilor Române.   Ameninţările potenţiale împotriva domnului muntean s-au concretizat curând. leremia Movilă şi Andrei Báthory, cu acordul tacit al Imperiul Otoman, i-au cerut imperios să părăsească tronul şi ţara. Mai târziu, Mihai Viteazul însuşi avea să scrie: "cardinalul (Andrei Báthory - principele Transilvaniei) îmi trimite sol (...) ca eu şă-mi părăsesc ţara, pentru că nici el, nici moldovenii, nici chiar turcii nu erau mulţumiţi şi nici nu voiau sâ rămân în Ţara Românească." Replica sa a fost pe măsură: "pănă ce nu-mi vor arunca pământ peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii (...)". În ceea ce priveşte retragerea din domnie, el spunea: "nu-mi las nimănui ţara şi moşia până ce nu mă vor smulge de acolo târându-mă de picioare".   Devenise limpede deci că, fără o acţiune energică, menită să-şi surprindă adversarii, cauza antiotomană ar fi suferit o grea înfrângere. Domnul Ţării Româneşti a hotărât, deci, o campanie peste munţi, a cărei desăvârşită organizare arată îndelungata ei premeditare.   "Planul dacic" - reunirea tuturor românilor sub o singură şi energică autoritate - reprezenta singura cale de a afimia neatârnarea noastră peste planurile expansioniste ale tuturor puterilor interesate să ne domine, de la Imperiul Otoman, la Polonia şi Imperiul Habsburgic.

Unirea politică din 1600 şi consecinţele ei istorice

Unirea Transilvaniei. Forţele armate ale Ţării Româneşti au intrat în Ardeal în două mari coloane: una, sub conducerea personală a domnului, era dincolo de Carpaţi la 4/14 octombrie 1599, după ce trecuse prin Buzău-Braşov, unde aşteptau detaşamentele secuilor, duşmani de moarte ai Báthoreştilor, care le răpiseră vechile privilegii; cealaltă, având în frunte pe Udrea Băleanu şi fraţii Buzeşti, s-a pus în mişcare ceva mai târziu, deplasându-se în Transilvania pe la Turnu-Roşu. Oştile s-au unit la 16/26 octombrie, în apropiere de Sibiu, spre completa surpriză a principelui Andrei Báthory, care abia a avut răgazul să-şi mobilizeze forţele.   Bătălia desfăşurată la Şelimbăr, la 18/28 octombrie 1599, a fost decisă ca şi la Călugăreni, de exemplul lui Mihai, într-un moment în care superioritatea în artilerie a inamicului părea să-i dea câştig de cauză ("cu cea mai mare viteză şi îndrăzneală, prin pericolul la care s-a expus domnul în fruntea celor mai buni ostaşi ai săi, a reuşit să stăvilească ofensiva duşmanului şi să-l pună pe fugă"). Nefericitul principe al Ardealului, fugar de la locul bătăliei, a fost prins şi ucis de secui pe când încerca să treacă în Moldova, după ajutor.   La 1 noiembrie 1599, Mihai îşi făcea intrarea triumfală în Alba-lulia. În amintirea cronicarilor a rămas imaginea impunătoare a domnului, călare pe un cal roib, îmbrăcat într-o splendidă manta albă. De şold îi atârna o spadă bătută cu pietre scumpe, iar pe cap cuşma împodobită cu pene de cocoş. Urma "alaiul nobilimii cu lunga defilare a ostaşilor, în sunetul de vioare al lăutarilor care ziceau pentru întâia oară în aceste locuri seculare cântece lăutăreşti de la curtea voievozilor".

Unirea politică din 1600 şi consecinţele ei istorice

Unirea Transilvaniei(continuare) Odată intrat în Transilvania, domnul muntean se găsea într-o situaţie foarte complicată. Acţionase din proprie iniţiativă, dar ştia că succesul său va fi bine primit de Rudolf al II-lea. Spre a-i menaja susceptibilitatea se va intitula însă "consilier şi locţiitor al împăratului (...) căpitan general al oştirilor imperiale (...)". În hrisoavele slavone, titlul său este însă acela de "Domn din mila lui Dumnezeu al Ţării Româneşti şi Ardealului", în timp ce supuşii săi, nobilii ardeleni, l-au numit "principe".    Mari probleme a ridicat, din prima oră, şi cârmuirea Transilvaniei, a cărei organizare de stat era deosebită de aceea din Ţara Românească. Aici, foarte puternice erau naţiunile privilegiate - nobilimea maghiară şi bogatul patriciat săsesc, ridicat din oraşele ardelene, puternice economic, beneficiind de o legislaţie şi de privilegii, care le aşezau într-o poziţie superioară celor de peste munţi. Mihai a trebuit să ţină seamă de toate aceste realităţi, dar, în acelaşi timp, s-a străduit să le şi modifice într-un sens centralizator şi unificator pe care, dacă timpul i-ar fi îngăduit-o, le-ar fi putut materializa mai convingător.    N. lorga lăuda pe domn pentru că, deprins a sta în cetatea de scaun păzită de Dumnezeu, după milenara traditie bizantină, a dat Transilvaniei o capitală statornică la Alba-lulia. Guvernul sau Sfatul princiar a fost alcătuit, în egală măsură, din nobili maghiari şi boieri români. În cetăţile ardelene, la Gherla şi Chioar, la Făgăraş şi Gurghiu au fost instalaţi însă căpitanii lui Mihai împreună cu trupele corespunzătoare. Este cunoscut faptul că dregători români ai domnului au primit însărcinări speciale în Transilvania, iar pe lângă marele număr de acte latineşti şi maghiare, emise de cancelaria Principatului, cu deosebire spre sfârşitul stăpânirii sale, se înmulţesc actele şi scrisorile româneşti.

Unirea politică din 1600 şi consecinţele ei istorice

Unirea Transilvaniei(continuare) Domnia ardeleană a lui Mihai cuprinde şi cele trei Diete ale sale: două la Alba-lulia (20-28 noiembrie 1599, 20-27 iulie 1600) şi una la Braşov (12-15 martie 1600). Obiectivul lor principal a fost acela de a vota contribuţii financiare net superioare celor anterioare, "pentru rămânerea patriei noastre în unire cu creştinătatea". Un impozit de 6 florini pe poartă, dublul celui obişnuit, nutreţ pentru caii oştirii, rechiziţii de vite sunt acceptate în noiembrie 1599; la Braşov se votează o nouă contribuţie generală, de 4 florini pe poartă, iar în iulie 1600, alţi 6 florini, care se plăteau în rate, eşalonate la distanţă de 20 de zile.    În schimb, Mihai Viteazul se obligă să nu afecteze interesele privilegiaţilor ardeleni. Şi totuşi, cu deosebire în ultima Dietă de la Alba-lulia, Mihai, presat de cererile insistente ale conaţionalilor săi, adoptă măsuri menite să pedepsească pe nobilii care vor maltrata pe iobagi; satele ungureşti şi săseşti urmau să permită şi celor româneşti să beneficieze de păşunat liber în zona hotarnică, iar preoţii români să fie scutiţi de munca cea de obşte, de regulă efectuată de iobagi.    Scurta stăpânire a lui Mihai, în Transilvania a provocat o adevărată "ridicare a satelor", atât în Ardeal, pe alocuri cu aspect de răscoală populară, cât şi în Ţara Românească (se cunosc situaţiile locuitorilor din Loloeşti şi Radovanu care l-au urmat pe domn la Alba-lulia şi apoi la laşi, spre a-şi dobândi libertatea pe nedrept pierdută).    Acţiunea lui Mihai, conducător politic al unui stat boieresc, nu putea depăşi limitele hotărârilor dietelor mai sus menţionate. Dacă pentru ţăranii români nu a putut face prea multe, domnul, creştin fervent, şi-a trecut la activ realizări notabile în folosul Bisericii Ortodoxe din Transilvania.    Încă în 1597 se ridicase, datorită lui, la Alba-lulia, o Biserică, unde, în 1600, va fi aşezat scaunul episcopal românesc, până la unirea cu Biserica Romei, de la începutul secolului următor. Prezenţa Mitropolitului Eftimie al Ungro-Vlahiei în capitala transilvăneană a lui Mihai, în primăvara lui 1600, se poate asocia cu acest eveniment. În consecinţă, mai mulţi prelaţi români au venit de peste munţi să întărească poziţiile ortodoxiei în Transilvania. Astfel, Serghie, Egumen al Tismanei, primeşte Episcopia Maramureşului. În timp ce mai mulţi călugări intră în Mănăstirea de la Alba-lulia, iar preotul Neagoslav este trimis să oficieze în Biserica românească din Scheii Braşovului.

Unirea politică din 1600 şi consecinţele ei istorice

Unirea Moldovei; Mihai - domn al celor trei Ţări Române. În primăvara anului 1600 Mihai Viteazul se afla din nou în faţa unei mari decizii. Campania fulgerătoare care alăturase Transilvania Ţării Româneşti crease o nouă situaţie politică. În spiritul alianţei cu Rudolf al ll-lea, consolidarea poziţiilor habsburgice în regiune nemulţumea Polonia şi o îndemna să acţioneze. Pe de altă parte, refuzul constant al domnului de a preda teritoriile dobândite cu sabia împăratului şi acţiunea sa politică, cu totul independentă, în Transilvania îl obliga la o nouă cutezanţă. Stăpânirea Ardealului cerea, pentru sine şi pentru blocul politic şi militar pe care-l reprezenta, stăpânirea Moldovei. Asigurat din partea otomanilor, care-l recunoscuseră pe Nicolae Pătraşcu, fiul său, domn în Ţara Românească, şi apreciind corect situaţia din Polonia, momentan incapabilă să i se opună, Mihai Viteazul a organizat campania sa la răsărit de Carpaţi.    La 4 mai 1600, grosul trupelor sale trecea Valea Trotuşului; li se vor adăuga, curând, oştile boiereşti din Ţara Românească, împreună cu care efectivele lui nu treceau de 17000 de oameni. La 10 mai, Bacăul fusese cucerit, după care, grupată pe 4 coloane, armata, care trecuse munţii se îndreptă spre Suceava, de ale cărei ziduri se izbiseră, fără izbândă, mulţi asediatori. Câteva zile mai târziu, la 16 mai, apărătorii cetăţii se predară fără luptă.    Între timp, Baba Novac a intrat în laşi, iar în sud cetăţile Tighina; Cetatea Albă, Chilia şi Ismail au revenit lui Mihai. În numai trei săptămâni, întreaga Moldovă a fost luată în stăpânire, oştile sale dovedindu-se neputincioase doar în faţa zidurilor Hotinului, vechea cetate de la Nistru, unde leremia Movilă se refugiase împreună cu o parte a Curţii sale.   

Unirea politică din 1600 şi consecinţele ei istorice

Unirea Moldovei; Mihai - domn al celor trei Ţări Române(continuare)Succesul campaniei din Moldova se explică prin graba cu care ostaşii Movileştilor au trecut de partea lui Mihai care, aflat aici, ştia prea bine că se afla pe "pământ românesc". În punctul cel mai înalt al destinului său Mihai se intitula, într-un hrisov emis la 27 mai 1600, "Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei" şi îşi confecţiona binecunoscutul sigiliu pe care figurează cele trei ţări române surori.Asemeni Albei-lulia, laşii au fost aleşi, de Mihai, drept capitala sa moldoveană. Conştient de nevoia de a-şi atrage noii supuşi, s-a străduit să adune marea boierime în jurul său, orăşenilor şi ţărănimii oferindu-le iertarea de dări pe o perioadă de 6 ani.    Stăpânirea de câteva luni asupra celor trei ţări române a pus numeroase probleme de guvernare. Mihai a păstrat neatinsă entitatea lor statală şi, la recomandarea marii boierimi, a numit un domn în Moldova, aşa cum făcuse şi în Ţara Românească. Chiar dacă timpul nu i-a îngăduit să-şi ducă până la capăt intenţiile, el a acţionat ca principal garant al unirii, ca factor esenţial de decizie politică şi militară pentru întreg teritoriul dintre Carpaţi, Dunăre şi Mare. La capătul unor îndelungate negocieri, el a reuşit să smulgă Imperiului Habsburgic recunoaşterea sa ca domn al Tării Româneşti şi Moldovei şi de guvernator al Transilvaniei, cu titlu de principe.

Unirea politică din 1600 şi consecinţele ei istorice

Prăbuşirea operei politice a lui Mihai (toamna 1600). Consolidarea poziţiei lui Mihai grăbeşte coalizarea tuturor fortelor politice nemulţumite de apariţia, în regiune, a unei noi puteri.    Este şi momentul ales de stările privilegiate din Transilvania, care, în Dieta de la Turda, întrunită la începutul lui septembrie 1600, se răscoală împotriva lui pentru "dăjdii neobişnuite" şi sarcini "care i-au slăbit". Poziţia lui Mihai era şubredă, multe din trupele lui staţionau în cele două ţări de dincolo de Carpaţi. În ajutor putea veni numai împăratul, care trimise pe generalul Basta cu 18 000 de oameni. Era însă, şi pentru Habsburgi, o bună ocazie spre a-şi apropia, în favoarea lor, stăpânirea Transilvaniei, în calea căreia se aşezase mereu Viteazul.    Astfel, oastea imperială se alătură răsculaţilor ardeleni. Lui Mihai nu-i rămăseseră, în ajutor, decât secuii, mercenarii cazaci şi balcanici şi ţărani recent încorporaţi, cu totul, 10-12000. Lupta s-a dat la Mirăslău, între Mureş şi dealuri, pe 18 septembrie 1600, şi a însemnat pierderea Ardealului. În acelaşi timp, oastea poloneză condusă de Zamoyski intră în Moldova, de unde, în bună parte, trupele lui Mihai se retrăseseră spre a-l ajuta pe domnul muntean să reziste în Transilvania.    Suceava s-a predat la 27 septembrie 1600, pentru ca, la 6 octombrie, redobândirea de către Movileşti a Moldovei să fie deplină. În noua situaţie, nu-i mai rămânea marelui domn decât să apere stăpânirea sa de început -Ţara Românească. Cu 16000 de ostaşi, el a dat lupta decisivă cu oştile poloneze la Bucov, pe Teleajen (20 octombrie), după ce, anterior, încercase inutil să-i reţină la Năieni şi Ceptura. Superioritatea artileriei inamice decise victoria acesteia şi Mihai a fost obligat să se retragă. Câteva zile mai târziu era înscăunat Simion Movilă, un interpus al polonezilor, acceptat aproape imediat şi de către otomani.    Pentru Mihai lupta nu se încheiase. Stăpân încă în Oltenia, împreună fiind cu o parte a oştilor sale, el spera să redobândească tronul de la Târgovişte, după iminenta retragere a forţelor poloneze. La 25 noiembrie, sorţii îi fură din nou împotrivă. Pierderea bătăliei de la Curtea de Argeş însemna risipirea ultimelor speranţe. Buzeştii, care-i fuseseră alături tot timpul, se închinaseră noului domn, în timp ce Mihai luă drumul exilului.

Sfârşitul lui MihaiRefugiul, reîntoarcerea şi sfârşitul lui Mihai. Prin Ardeal, vechea lui stăpânire, care se afla, acum, în mâinile lui Basta şi ale imperialilor, Mihai a trecut, în secret spre Viena, unde intra la 12 ianuarie 1601. Aici a redactat un memoriu către împărat şi o celebră autobiografie, adresată ducelui Cosimo de Toscana (un aliat în Liga Creştină), cronică a luptelor sale cu Imperiul Otoman.    Deteriorarea situaţiei din Transilvania (unde Basta sfârşise prin a fi alungat de nobili, iar Sigismund Báthory era reînscăunat pentru a treia oară principe), lucra în favoarea lui Mihai, aducându-l alături de Habsburgi, care înţeleseseră, încă o dată, că nu pot păstra Ardealul altfel decât sustinându-l pe voievodul român.    În audienţa la Rudolf al ll-lea, la Praga, în două rânduri (la începutul lui martie 1601), Mihai primi 100000 de taleri pentru echiparea unei oşti şi încrederea împăratului. Împăcarea cu Basta se îndeplinise în mai 1601; după ce trupele celor doi au fost adunate, joncţiunea lor se împlini, la începutul lui iulie 1601. La 3/13 august la Gurăslău, la nord-vest de Zalău, Mihai a obţinut o strălucită victorie asupra lui Sigismund Báthory care a pierdut pe câmpul de luptă toată artileria. La Cluj, o solie de boieri munteni i-a adus la cunoştinţă îndepărtarea lui Simion Movilă şi eliberarea scaunului Tării Româneşti, care-l aştepta.    Aflat din nou într-o situaţie excepţională, Mihai îşi îngrijora nu numai duşmanii, ci şi aliaţii. Dacă spada sa fusese de folos Habsburgilor spre a redobândi Transilvania, era improbabil ca, după victorie, Mihai să fi fost dispus să le-o cedeze.    Asasinarea lui pe Câmpia Turzii, la 9/19 august 1601, răspundea perfect scopurilor imperiale. Nu de un egal căruia să-i sporească puterea avea împăratul nevoie, ci de o unealtă de care, după folosinţă, să te poţi dispensa.

Sfârşitul lui Mihai

Refugiul, reîntoarcerea şi sfârşitul lui Mihai(continuare) Pieirea marelui domn impune cel puţin două întrebări. Era pregătită societatea românească pentru a înfăptui, în sens unificator, acţiunea politică şi militară a lui Mihai? Erau dispuse puterile creştine vecine să accepte, într-o zonă în care se interferau atâtea interese opuse, un stat independent care ar fi putut modifica, într-un mod nou, imprevizibil, vechile raporturi de forţe?    Peste toate posibilele răspunsuri, figura tragică a lui Mihai a influenţat decisiv istoria românilor, gândul său cuprinzător şi fapta sa temerară au impus un model şi au inaugurat o epocă.    În faţa amintirii sale nu poţi să nu te gândeşti "că pentru a putea trăi o viaţă, ce ţi-a fost dăruită, eşti dator s-o meriţi, ca om şi ca neam în fiecare clipă."    Din "O istorie a lui Mihai Viteazul de el însuşi":"În timpul acesta se poate vedea că n-am cruţat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici însăşi viaţa mea, ci am purtat războiul aşa de mult timp singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortăreţe, nici castele, nici oraşe, nici cel putin o casă de piatră unde să mă pot retrage... Nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele şi cu cheltuieli uriaşe la creştinătate, nefiind cunoscut de nimeni şi nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am şi eu un loc şi un nume în creştinătate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam."   N. IORGA, despre Mihai Viteazul:"De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită poezie tragică."

Corespondenţe ale lui Mihai Viteazul

Scrisoarea lui Mihai Viteazul către Hatmanul polon Stanislav Zolkiawski, castelan de Liov, referitoare la bătălia de la Calugareni (12 septembrie 1595)

         

"Ioan Mihai din mila lui Dumnezeu, palatin ereditar al Tarii Romaneşti.

Stralucite si marite hatman de camp, prieten al nostru sincer iubit.Ne-a scris Domnia voastra ca sa va instiintam mai sigur despre ostile turcilor. Deci sa stiti ca ne-am batut cu turcul, inainte de vreo trei saptamani in tara noastra la Calugareni, in care batalie bunul Dumnezeu ne-a ajutat noua crestinilor intr-un chip minunat. Au fost taiati mai intai trei pasi si mai multi ceausi, dintre care vreo cativa au fost prinsi chiar vii. Am inteles apoi de la prizonierii mai proaspeti ca in lupta aceea au cazut 7000 de turci, iar ceilalti ingroziti pana in suflet, printre care insusi Sinan Pasa, se pregateau sa-si intoarca pasii spre Dunare. Adevarat ca noi insine i-am lasat lui calea sloboda in tara noastra, si asta din pricina ca in vremea aceea ostirea noastra se imputinase peste socoteli.Cand au cunoscut turcii acest lucru, au intins-o spre Bucuresti. Si trupele lor sunt acum astfel impartite: cu Mehmed Pasa la Bucuresti sunt 10000 ocupati cu construirea acolo a unei fortarete. Iar cu Sinan Pasa si Hasan Pasa sunt in jur de 30000 care in ziua aceasta au plecat spre Targoviste. Intreaga ostire nu trece de 40000. Luptatori abia sunt douasprezece mii, caci stim sigur ca ieniceri abia de sunt o mie doua sute, numarandu-i si pe recrutii agemoglani. De buna seama ca au fost adunati la noi inainte ca turcii sa ajunga la Targoviste patru prizonieri, printre care unul era basceaus. Acestia, punandu-i la chinuri au fost intrebati: cum se face si de ce s-a ridicat Sinan Pasa si ceilalti impotriva tinuturilor noastre cu trupe militare asa putine? Fiecare dintre ei dadea raspuns asemenator: fara indoiala de aceea sunt asa putine trupe, pentru ca se nadajduia pe curand pe ajutorul Hanului tatarilor, asa cum i-a fost trimisa porunca aspra de la Imparatul turcilor. Insa acesta lipseste pana acum. Care lucruri ii dau multa grija lui Sinan Pasa. Adeseori a cerut ajutoare de la Marele Imparat, insa nimic nu i s-a trimis. Caci oastea cea mare a trebuit sa fie trimisa impotriva persanilor, care ii dau de furca zdravan. Apoi o alta oaste mai mica, impotriva francilor, care tot asa ii macina cumplit fortele pe mare.Acestea pe care le socotim sigure vi le instiintam Domniei Voastre si cat mai staruitor va rugam ca pe acestea sa le cantariti in inima voastra si sa ne trimiteti cat mai curand ajutoare, noua crestinilor, caci niciodata nu va fi mai usor decat de asta data sa putem sa-l zdrobim pe vicleanul dusman pana la capat, numai daca ati voi sa ne sprijiniti cu trupe auxiliare. Eu fireste, cu toate ca doresc peste masura sa ma napustesc iarasi asupra dusmanului, socotesc totusi ca trebuie asteptat ajutorul altor crestini. Iarasi si iarasi va rugam staruitor sa va indurati de treburile crestinesti si sa stingeti focul care arde paretele vecinului, inainte ca el sa va ajunga pe voi. Asta intr-adevar va rugam, inainte de toate, ca daca ati hotarat sa ne aduceti ajutoare, ca sa fim asigurati de asta cat mai tare si sa fie limpede pentru noi vointa Domniilor Voastre.

Dat in lagarul de la Dambovita la 12 septembrie 1959."

Corespondenţe ale lui Mihai Viteazul

Mihai Viteazul vesteste comisarilor imperiali ai imparatului Rudolf al II-lea despre victoria de la Selimbar (4 noiembrie 1599, Balgrad - Alba Iulia)

    

"Si-a razbunat, in sfarsit, odata Maria Ta jignirile de atatea ori aduse, nu stiu de ardeleni sau de craii lor, Mariei Tale si intregii Case de Austria, prin mine, la 28 ale lunii trecute, cu fierul, caci cardinarul Bathory mi-a iesit inainte in padurile Sibiului in camp cu toate randurile tarii, mai ales cu oaste de stransura si taraneasca, neavand oaste cu plata. Si, pentru ca, dupa ce prea-luminatul domn nuntiu al papei a staruit indeajuns, si de prisos, pentru pace intre cele doua tabere acum gata de lupta, el n-a vrut cu nici un chip sa plece din tara, desi era print intrat fara drept, si sa se dea in laturi inaintea dreptului Mariei Tale, ci se lauda ca va cerca norocul cu armele. Ci eu, cu credinta in Dumnezeu, cel mai mare razbunator al calcarii de juramant, si razimat pe dreptatea Mariei Tale, m-am luat la lupta cu el.Si acela, despoiat de toata tabara lui, a fost pus pe fuga de mine, cu toata oastea lui, nu fara mare durere a sufletului meu pentru risipa sangelui varsat de cateva mii de crestini, cazuti de amandoua partile. Astfel la 1-iu noiemvrie, in ziua Tuturor Sfintilor, am luat in stapanire ca biruitor Balgradul, Scaunul Crailor Ardealului.Acestea am voit sa le dau de stire Mariei Tale prin chiar stafeta mea; celelalte le voi face cunoscut Mariei Tale mai pe larg cu supunere in curand, prin niste fruntasi ai Ardealului si Tarii Romanesti. Dumnezeu sa te tie multi ani pe Maria Ta biruitor in fericire.

       In Balgrad, 4 noiemvrie, anul Domnului 1599.         Al Mariei Tale serb,            Mihail Voevod"

Corespondenţe ale lui Mihai Viteazul

Mihai Viteazul anunta comisarii imperiali privind alungarea lui Ieremia Movila de pe tronul Moldovei si motivele acestei actiuni (20 mai 1600, Hotin)

  

"Gonind din Scaun pe Ieremia-Voda si luand tara in stapanire, am crezut ca trebuie sa iau si ramasitele razboiului, si l-am urmarit pe Ieremia acela cu armele pana la hotarul Podoliei. Si, prinzandu-l din cale in fuga lui, am batut ostile cu omor mare. El insusi si-a cautat mantuire in fuga, impreuna cu Sigismund Bathory, trecand apa Nistrului. Acuma, deci indeplinind aceste lucruri cu noroc, cu ajutorul lui Dumnezeu, si savarsind cu ostenelile mele ce trebuia pentru mantuirea Crestinatatii, avem tara aceasta toata supt puterea Mariei Sale. Acuma numai de atata ne tinem ca, impartind pretutindeni ostile noastre sa silim pe locuitori la supunere. Si nu vom mai zabovi aici multa vreme, ci ne vom intoarce indata in Ardeal pentru a pune la cale celelalte lucruri, si ne si gasim pe drum. De aceea am voit sa va aduc la cunostinta acestea Domniilor Voastre, ca sa intelegeti ca nu lasam la o parte nimic din ce priveste mantuirea si inaintarea foloaselor Crestinatatii. Altfel dorim a fiti Domniile Voastre sanatosi.

Din lagarul nostru la hotarele Moldovei, langa cetatea Hotinului, pe apa Nistrului, 20 mai 1600".

Din memoriul lui Mihai Viteazul adresat ducelui Toscanei la 3 februarie 1601

         

"Acum oricine poate vedea cata munca si osteneala am indurat sapte ani de-a randul si cata slujba am facut crestinatatii, caci am luat de la turci 100 de tunuri si am ocarmuit trei tari: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova; si am adus Mariei Sale Imparatului 200 de mii de oameni de lupta, pedestrasi si calari, cu care am fost totdeauna gata sa slujesc Mariei Sale. Acum am ajuns la acest sfarsit, pierzand tot ce castigasem din zilele tineretii pana la batranete, si tari, si averi, si sotie si copii, daca le-as fi pierdut din cauza dusmanilor sau daca mi-ar fi fost luate de dusman, nu m-ar durea atat cat ma doare, fiindca au fost faptuite de aceia de la care asteptam rezim si ajutor. Dar Dumnezeu le vede. In vremea aceasta, oricine poate vedea ca n-am crutat nici cheltuieli, nici osteneala, nici sange, nici propria-mi viata, ci am purtat razboiul foarte mult timp, cu sabia in mana insumi, fara sa am nici fortarete, nici castele, nici orase, nici cel putin o casa de piatra unde sa ma retrag, ci, abia una singura pentru locuinta. Nu am pregetat sa ma alatur cu puterile mele si cu cheltuieli uriase pentru crestinatate, nefiind cunoscute de nimeni, si nici nu le-am facut silit de cineva, ci ca sa am si eu un loc si un nume."

Rolul deosebit al Buzestilor in viata lui Mihai Viteazul

Intre Fratii Buzesti si Mihai Viteazul se leaga o lunga si stransa prietenie. Buzestii, nu-l vor parasi niciodata pe Mihai, oricat de grele au fost imprejurarile, oferindu-i sprijin material si moral, primejduindu-si viata pentru viata voievodului si chiar salvand-o o data, in timpul unei campanii sud-dunarene.Buzestii erau vitejii sai capitani care i-au fost si sfatuitori si aparatori fideli. Ei erau printre initiatorii miscarii boieresti pentru alungarea lui Alexandru cel Rau si inscaunarea lui Mihai . Stroe Buzescu pornea apoi, alaturi de tanarul pretendent la domnie, pe drumul Constantinopolului, spre a obtine, de la sultan scaunul tarii. La Calugareni, in cele mai critice momente, Buzestii au fost mereu langa domnitorul lor si poate ca izvorul tariei acestuia se afla si in siguranta care-l stapanea stiindu-i alaturi, sinceri si devotati, cu un palos mereu ridicat, gata sa cada asupra capului celui ce ar fi primejduit viata conducatorului lor. Acest lucru s-a si intamplat, de altfel, in toamna anului 1598. Turcii organizasera o campanie spre Ungaria, si ,ca masura de siguranta pentru tinerea lui Mihai departe de operatiuni, au trimis un corp de oaste la Vidin si au intarit apararea cetatii Nicopole. Mihai nu era insa omul care sa stea cu mainile incrucisate. A atacat el primul, i-a infrant pe turcii de la Nicopole, dar neputand cuceri cetatea, din lipsa pulberii, s-a indreptat spre Vidin. S-a incins si aici lupta, incheiata cu victoria romanilor. In invalmaseala inclestarii, un turc si-a indreptat sulita spre domnitor, reusind sa-l raneasca, dar n-a avut timp sa isi manuiasca mai departe arma, pentru ca, din goana cailor, Radu si Stroe Buzescu i-au retezatcapul. Un an mai tarziu, la 26 octombrie 1599, aceiasi boieri Buzesti, impreuna cu Udrea Banul si cu Mihalcea ajunsera cu « ostile Mehedintilor si ale Jiului » pe dealurile de la Vestem, in coasta Sibiului, unde fac jonctiunea cu ostile conduse de domnitor, pe valea Teleajenului si a Buzaului si reusesc, impreuna, victoria de la Selimbar, prologul intrarii triumfale de peste patru zile ( 1 noiembrie 1599), in vechea cetate a Albei Iulii.Dintre toti apropiatii sai, Mihai ii considera cei mai de pret pe Buzesti, luand toate deciziile importante dupa ce se consulta cu ei.

Calugăreni

Şelimbăr1=tabara Andrei Bathory

2=loc observatie -Andrei Bathory

3=Stefan Lazar

4=Moise Secuiul

5=P. Husar

6=Melchior Bogati

7=oastea lui Mihai Viteazul

8=Baba Novac

9=Gh. Mako

10=Aga Lecca

11=linia a 2a

12=Mihai Viteazu

Mirăslău

Gurăslău

Lupta Targoviste

Lupta Calugareni

Tablou Th. Aman

Intrarea in Alba Iulia

Solii turci aduc daruri lui Mihai din partea lui Mehmed

Sigiliul lui Mihai

Portret Mihai Viteazul

Statuia Fratilor Buzesti

Anexe

Soli si Spioni la curtea lui Mihai Viteazu

Stindardul lui Mihai Viteazu

Bibliografie

Almas Dumitru – Buzestii, Magazin Istoric, anul II, 11, 1968, 1-5

Cronica Marii Uniri – Magazin Istoric, anul XII, 11, noiembrie, 1978

Ionascu Ion - Mihai Viteazul, Editura Militara, Bucuresti, 1975

Nistor Ioan – Steagurile de la guruslau, Magazin Istoric, anul X, 113, 1976, 16-22

Pospai Mircea - Memoria Baniei, Editura sport-turism, Craiova,1982

www.moldova.go.ro – Galerie foto