of 32/32
Zilele Colegiului „Şcoala cea mai bună, e aceea în care înveţi înainte de toate să înveţi” Nicolae Iorga În perioada 2-7 mai 2011, în haine de sărbătoare, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” din Suceava, şi-a primit oaspeţii pentru o nouă ediţie a Zilelor Colegiului. Festivitatea de deschidere a avut loc luni, 2 mai 2011, în Aula colegiului, în prezenţa unui public format din elevi, profesori şi invitaţi: inspectori, directori de şcoli, reprezentanţi ai presei sucevene. Printre cei care ne-au fost alături la această sărbătoare se numără: inspector şcolar general adjunct Mihai Vitcu, inspectorii şcolari Carmen Ciobâcă, Rita Cântiuc şi Adrian Puiu, directorii de şcoală: prof. Gabriel Hacman, prof. Constantin Mărginean, prof. Domnica Josan, prof. Beatrice Filipciuc, prof. Dumitru Moscaliuc, consilier local Doiniţa Cocriş, jurnalistul şi scriitorul Dumitru Brădăţan, reprezentantul Comitetului de părinţi, conferenţiar univ.dr. ing. Ioan Gontariu, foştii profesori ai şcolii, Elena Axinte şi Brânduşa Beldiman. Domnul director Virginel Iordache a deschis manifestările printr-un discurs în care a prezentat succint istoria şi perspectivele colegiului, începând prin a evoca personalitatea lui Spiru Haret, cel care patronează spiritual colegiul nostru. Ministru al Instrucţiunii Publice în secolul al XIX-lea, cea mai novatoare personalitate în domeniul învăţământului, Spiru Haret a creat un adevărat spirit haretian ce ar trebui să fie şi astăzi prezent în şcoala românească, a spus domnia sa. Colegiul Naţional de Informatică din Suceava, ce poartă numele reputatului om de şcoală, se străduieşte astăzi, prin tot ceea ce face, fie la înălţimea acestei personalităţi reformatoare a şcolii româneşti. Colegiul nostrum este cea mai tânără unitate şcolară de învăţământ liceal din municipiul Suceava şi a fost prima şcoală suceveană în care s-a învăţat informatică, începând cu 1990. Astăzi această unitate şcolară îşi propune să introducă elemente de noutate în viaţa şcolară suceveană prin înfiinţarea unei clase a V-a, cu program school after school, prin diversificarea specializării informatică la clasa a IX-a cu subspecializările: grafică digitală, 1

3. Zilele colegiului 2011.pdf

  • View
    247

  • Download
    1

Embed Size (px)

Text of 3. Zilele colegiului 2011.pdf

  • Zilele Colegiului

    coala cea mai bun, e aceea n care nvei nainte de toate s nvei

    Nicolae Iorga

    n perioada 2-7 mai 2011, n haine de srbtoare,

    Colegiul Naional de Informatic Spiru Haret din Suceava,

    i-a primit oaspeii pentru o nou ediie a Zilelor Colegiului.

    Festivitatea de deschidere a avut loc luni, 2 mai 2011,

    n Aula colegiului, n prezena unui public format din elevi,

    profesori i invitai: inspectori, directori de coli, reprezentani

    ai presei sucevene. Printre cei care ne-au fost alturi la aceast

    srbtoare se numr: inspector colar general adjunct Mihai Vitcu, inspectorii colari Carmen

    Ciobc, Rita Cntiuc i Adrian Puiu, directorii de coal: prof. Gabriel Hacman, prof. Constantin

    Mrginean, prof. Domnica Josan, prof. Beatrice Filipciuc, prof. Dumitru Moscaliuc, consilier local

    Doinia Cocri, jurnalistul i scriitorul Dumitru Brdan, reprezentantul Comitetului de prini,

    confereniar univ.dr. ing. Ioan Gontariu, fotii profesori ai colii, Elena Axinte i Brndua

    Beldiman.

    Domnul director Virginel Iordache a deschis manifestrile printr-un discurs n care a

    prezentat succint istoria i perspectivele colegiului, ncepnd prin a evoca personalitatea lui Spiru

    Haret, cel care patroneaz spiritual colegiul nostru. Ministru al Instruciunii Publice n secolul al

    XIX-lea, cea mai novatoare personalitate n domeniul nvmntului, Spiru Haret a creat un

    adevrat spirit haretian ce ar trebui s fie i astzi prezent n coala romneasc, a spus domnia sa.

    Colegiul Naional de Informatic din Suceava, ce poart

    numele reputatului om de coal, se strduiete astzi, prin tot

    ceea ce face, s fie la nlimea acestei personaliti

    reformatoare a colii romneti. Colegiul nostrum este cea mai

    tnr unitate colar de nvmnt liceal din municipiul

    Suceava i a fost prima coal sucevean n care s-a nvat

    informatic, ncepnd cu 1990. Astzi aceast unitate colar i propune s introduc elemente de

    noutate n viaa colar sucevean prin nfiinarea unei clase a V-a, cu program school after school,

    prin diversificarea specializrii informatic la clasa a IX-a cu subspecializrile: grafic digital,

    1

  • programare Web i informatic managerial, care vor asigura absolvenilor posibilitatea ncadrrii

    pe piaa muncii. De asemenea, specializarea tiinele naturii este foarte cutat n momentul de fa,

    deoarece pregtete elevii pentru facultile de farmacie i medicin, ai cror absolveni sunt cutai

    pe piaa muncii de pretutindeni. O alt noutate este faptul c, ncepnd cu anul colar 2011-2012,

    coala noastr i propune nfiinarea unei clase de filologie cu subspecializarea jurnalism.

    Cu sperana c aceste zile vor rmne o amintire plcut

    att pentru elevi, ct i pentru profesori, domnul director a

    mulumit tuturor celor care s-au implicat n activitile

    colegiului, precum i invitailor care i-au exprimat bucuria de a

    fi prezeni la aceste manifestri.

    Festivitatea a continuat cu discursul domnului Mihai

    Vitcu, inspector general adjunct, care a vorbit despre liceul nostru i despre perspectivele lui, despre

    oamenii colii i despre reforma din nvmnt: Dragi prieteni, mrturisesc c am venit la aceast

    manifestare a Colegiului Naional de Informatic, o instituie cunoscut i recunoscut la nivelul

    judeului nostru, pentru a fi alturi de colaboratorul i prietenul meu, domnul Virginel Iordache,

    directorul acestei instituii.

    Numele acestui liceu este deja cunoscut n jude i n ar. n momentul de fa coala a

    intrat ntr-o perioad de efervescen, de competiie cu colile mari ale municipiului Suceava i ale

    judeului. Cunoscndu-l foarte bine pe Virginel Iordache cu ambiia, druirea i posibilitile sale

    intelectuale, sunt convins c liceul va ajunge la cotele pe care i le doresc oamenii din aceast

    coal, avnd tot sprijinul din partea I.S.J. Sigur c istoria acestei coli este relativ nou, nu are

    muli ani n spate, dar nc de la nfiinarea Liceului de Informatic, speranele au fost mari i

    posibilitile de evoluie a colii au fost printre cele mai bune.

    V doresc succes n toate, elevi i profesori, i sperm ca,

    ntr-un viitor apropiat, s ne bucurm de realizrile pe care

    domnul director i le-a propus. S dea Dumnezeu s trim ntr-o

    linite fireasc i nvmntul romnesc s intre pe un fga

    normal, pentru c reforma a cam tulburat apele, fiind mai mult

    sau mai puin neles scopul ei. Ideea este c ceva trebuia s se

    petreac n coal romneasc. O bun parte dintre colegii mei au fost la coli europene, tiu ce

    nseamn s faci coal i, n acest context, se dorete i aplicarea actualei reforme.

    Apoi a luat cuvntul doamna inspector colar Rita Cntiuc, care a vorbit despre performan,

    valoare i prestigiu: Srbtoarea numit Zilele unei coli este un eveniment, este o celebrare a

    2

  • valorilor i a reuitelor. A reuitelor acestei coli, de ieri, dar i de astzi. Zilele unei coli rmn

    pentru toi un prilej de afirmare a performanei. Am vzut ce nseamn performan aici, n acest

    colegiu, afirmarea performanei prin asumarea tradiiei i, cnd spun acest lucru, m gndesc la

    faptul c coala sucevean are o tradiie, este recunoscut. Cnd vorbim de coala sucevean,

    vorbim despre statornicire, dar i despre credina n reuit, vorbim de furirea unui prestigiu, iar

    coala romneasc are un prestigiu la nivel naional i internaional. Colegiul Naional de

    Informatic Spiru Haret s-a aflat i se afl n acest spaiu al misiunii asumate i dovedite de coala

    sucevean deoarece la acest colegiu s-a construit i se construiete cu responsabilitate un destin,

    destinul acestei coli, cu aceti minunai colegi profesori i cu aceti minunai elevi.

    Este astzi o zi de srbtoare i, n acest cadru festiv,

    mprtesc i eu emoiile tuturor celor de aici, din aceast sal,

    dar i ale celor care i in orele, i le doresc tuturor bucuria

    afirmrii profesionale. Asta conteaz pentru un dascl, asta

    conteaz pentru imaginea unei coli.

    Le doresc Devenirea sub semnul culturii, sub semnul

    tiinei, pentru c suntem ntr-un liceu de informatic i, mai ales, sub semnul valorii.

    n continuare, a luat cuvntul domnul Ioan Gontariu, confereniar univ. dr. ing., preedintele

    Comitetului de prini, care a asemnat coala cu locul unde se mplinesc idealurile, spunnd:

    Viaa omului este preioas cnd urmrete un ideal. Consider c acest liceu urmrete i

    ndeplinete practic idealurile elevilor, ndeplinete visurile dasclilor i ntrete sigurana

    prinilor de a-i aduce copiii la acest colegiu. Cu ocazia acestui eveniment, doresc elevilor acestui

    colegiu s aib puterea s strbat anii de liceu cu sntate, cu multe mpliniri, doresc ca acest

    colegiu s aib muli elevi i apoi mai departe muli studeni care s reprezinte acest liceu.

    Lurile de cuvnt au continuat cu discursurile celorlali

    invitai: inspector colar Carmen Ciobc, Beatrice Filipciuc,

    director la coala cu clasele I-VIII cheia, Constantin

    Mrgineanu, director la coala general Nr. 9, Gabriel Hacman,

    dir. adj. al Colegiului Naional tefan cel Mare care a nmnat

    i o diplom din partea amintitului colegiu, doamna profesoar

    Elena Axinte, pensionar.

    n continuare, s-au acordat diplome elevilor care s-au remarcat la olimpiadele i concursurile

    colare, iar la sfritul festivitii elevii au fost invitai s participe la toate activitile care au fost

    pregtite cu ocazia Zilelor Colegiului.

    3

  • INTERNETUL O PROVOCARE

    Aceasta a fost tema sub care s-a desfurat vizita

    grupului de elevi de clasa a VIII-a de la coala cu clasele I-VIII

    nr. 4 Suceava la Colegiul Naional de Informatic Spiru Haret

    cu ocazia Zilelor Colegiului, ediia a V-a. Oaspeii, nsoii de

    doamna profesoar Petronela Bobric, au avut prilejul s

    cunoasc elevi ai Colegiului nostru, s descopere laboratoarele

    de informatic, chimie i biologie, biblioteca i slile de clas, s

    se informeze despre performanele i realizrile elevilor notri.

    Ei au avut drept ghizi pe colegii lor mai mari, din clasele a IX-a A, a XI-a D, a X-a E i a X-a C

    mpreun cu doamnele profesoare Garofia Diu i Corina Mocanu.

    Este Internetul drogul secolului XXI?

    Printre manifestrile cu care au debutat Zilele Colegiului Naional de Informatic Spiru

    Haret s-a remarcat i dezbaterea intitulat Este Internetul drogul secolului XXI?

    Participanii, elevi de diferite vrste, ai colii cu clasele I-

    VIII nr. 4 Suceava i ai Colegiului nostru, coordonai de doamna

    profesoar Garofia Diu, au descoperit atuurile i pericolele pe

    care le presupune navigarea pe internet. Avnd o bogat

    experien n utilizarea internetului ca surs de documentare, ca

    mijloc de comunicare i de recreere, elevii au exprimat opinii

    pertinente referitoare la compararea internetului cu un drog

    virtual al secolului n care ne aflm.

    S-au abordat teme precum reelele de socializare,

    mesageria instant, comunicarea prin email, jocurile on-line,

    identitatea on-line i furtul de identitate i s-au accentuat

    situaiile n care ne expunem la anumite pericole prin intermediul

    internetului.

    Elevii au avut ocazia de s afle despre existena site-ului

    Sigur.info, care i propune s promoveze regulile unei navigri

    sigure n spaiul virtual pentru copii i adolesceni.

    Ei au fost de acord c internetul poate crea dependen dac nu este utilizat cu discernmnt,

    dar c rmne n continuare un spaiu fascinant, n care comunicarea, informaia i divertismentul

    sunt beneficii pentru toi oamenii, indiferent de vrsta i de cultura creia i aparin.

    Profesor Garofia Diu

    4

  • TREI pai simpli pentru crearea unui site

    Activitatea TREI pai simpli pentru realizarea unui

    site a propus participanilor o alternativ de a utiliza n mod

    creativ internetul prin elaborarea unui site propriu.

    Invitai la acest eveniment au fost elevi ai claselor a VIII-

    a de la coala cu clasele I-VIII nr. 4 Suceava, gzduii de colegii

    lor mai mari din clasa a XI-a D, sub ndrumarea doamnei

    profesoare Corina Mocanu.

    Cu aceast ocazie, elevii au aflat c, nainte de a se

    preocupa de aspectul i de detaliile tehnice de realizare a unui site web, ei trebuie s stabileasc

    informaiile i ideile ce vor fi comunicate vizitatorilor, precum i cui se adreseaz acestea.

    Ca i instrument de dezvoltare web, ei au nvat s

    foloseasc aplicaia Microsoft Publisher, cu ajutorul creia au

    realizat un site cu subiectul Colegiul Naional de

    Informatic,,Spiru Haret compus din trei pagini: Bun venit,

    Despre noi i Date de contact.

    n aceste pagini elevii au avut posibilitatea s scrie

    impresiile pe care le-a lsat vizita la coala noastr, precum i

    gndurile de prietenie pentru toi cei pe care i-au ntlnit i cu

    care au colaborat n cadrul parteneriatului educaional dintre cele dou coli.

    Vizita s-a ncheiat la Zidul Prieteniei de lng laboratorul de informatic, unde copiii au

    avut prilejul s lase ca amintire conturul palmei i s se prind n lanul prieteniei, mpreun cu

    elevii colegiului nostru i elevii altor coli.

    Prof. Corina Mocanu

    5

  • Elevii la catedr, profesorii n bnci

    - impresii din jurnalul unei zile de Mai -

    n cadrul manifestrilor consacrate Zilelor Colegiului, desfurate n perioada 2-7 mai 2011,

    elevii, ndrumai de profesorii lor, au pregtit, cu mult druire i entuziasm, programe variate i

    captivante.

    Activitile complexe desfurate la catedra de limba i literatura romn au avut o

    dimensiune tiinific, una ludic i una literar-artistic. Am trit bucuria de a avea alturi de noi pe

    doamna profesor Elena Axinte care, n ciuda faptului c este pensionar, a lsat impresia c nu ar fi

    prsit niciodat coala.

    Dezbaterea - concurs de argumentare a unei teme a adus n competiie elevi ai claselor

    a IX-a i a X-a. Temele dezbaterii- prietenia i fericirea- alese de elevi, gndite de profesori

    (generoase) au oferit multiple posibiliti de abordare. ntr-un duel al argumentelor, elevii i-au

    asumat succesiv rolurile de afirmatori i pe cele de negatori, potrivit regulilor desfurrii unei

    astfel de dezbateri i au demonstrat c au capacitatea de a-i susine puncte de vedere solide ntr-un

    limbaj elevat, ncercnd s-i impun ideile prin fora de convingere a argumentelor. Replicile

    scnteietoare, pline de miez, inteligena, logica i cursivitatea exprimrii au ncntat, demonstrnd

    competenele de comunicare oral ale elevilor. Protagonitii dezbaterii au fost elevii clasei a IX-a E,

    Tatiana Cirimpei, Mihaela Danciu i Daniela eremet, elevii Traian Mcrescu, Bianca taut din

    clasa a X-a A i Ionu Ispir din clasa a IX-a C. Arbitrajul a fost asigurat de Narcis Mierl, a X-a A,

    Denisa Dsclescu i Marcian Gorea din clasa a IX-a C.

    6

  • Au urmat manifestrile actoriceti ale elevilor care au jucat propriile roluri, reale, din viaa

    de elev, prin schia Un pedagog de coal nou de I.L. Caragiale, interpretat cu talent de elevii

    clasei a IX-a E i o secven din comedia O scrisoare pierdut, ntre actori numrndu-se elevii

    clasei a X-a D Aleodor Laoc i Alexandru Mgla. Prin interpretarea lor, elevii au dovedit, nc o

    dat, c I.L.Caragiale este contemporanul nostru, c avem nevoie astzi, mai mult ca oricnd, de

    Caragiale, care, prin mesajul i comicul operei sale, ne salveaz ntotdeauna.

    eztoarea literar a reunit elevi din diferite clase care au refcut atmosfera tradiional din

    satul de odinioar. eztoarea, claca, tradiiile, costumele, obiectele specifice s-au mpletit cu

    poezia lui G. Cobuc, cu cntecul i horele. De menionat sunt elevele Svetlana Anghel, Tatiana

    Cirimpei, Daniela eremet, Delia Ivan care au recitat din lirica lui George Cobuc, precum i Ana

    Maria Iacoban, Nicoleta Boca, Alina Constantinescu, Daniela Moroan din aceeai clas a IX-a E,

    care au refcut atmosfera tradiional de eztoare prin activiti practice, prin costume autentice,

    prin prezentarea unor obiceiuri, prin cntecele populare aduse de dincolo de Prut, cu care Daniela

    eremet a ncntat publicul.

    Prin momentul intitulat Te salut, generaie-n blugi, cu toii, elevi i profesori, ne-am

    ntlnit cu poezia lui Adrian Punescu, ntr-o ncercare de a pstra ce e de pstrat din activitatea

    acestei personaliti care, timp de aproape 40 de ani, a marcat cultura romn. Materialele video

    realizate de elevele Tatiana Cirimpei i Svetlana Anghel, recitrile elevelor tefana Cucuruz, Delia

    Ivan, Daniela Moroan, Paiu Elisabeta, muzica folk pe versurile poetului, n interpretarea elevului

    Claudiu Palalae din clasa a X- B i vizionarea filmului despre Adrian Punescu au ncununat o zi

    care va rmne, cu siguran, ntiprit n amintirea elevilor n modul cel mai plcut.

    Iat-i pe unii dintre elevii clasei a IX-a E, clas care, n majoritatea ei, a realizat aceste

    programe, prin participarea masiv i efectiv a (aproape tuturor) elevilor, depnnd cteva dintre

    impresiile trite.

    Profesor Mariana Samoil

    ***

    n perioada 2-7 mai 2011, elevii i profesorii Colegiului Naional de Informatic Spiru

    Haret au schimbat rolurile.

    Mari, 3 mai, am avut onoarea i plcerea de a participa la cteva activiti coordonate de

    profesorii catedrei de limba i literatura romn Mariana Samoil, Maria Grosariu i Monica Jelea.

    n debutul acestor activiti s-a desfurat un concurs - dezbatere pe dou teme : prietenia i

    fericirea n care s-au confruntat elevii claselor a IX-a i a X-a. Punctul de plecare al dezbaterii l-au

    7

  • constituit afirmaiile:,,Marea nelepciune e s-i alegi prieteni care nu te vor sili la

    compromisuri(Camil Petrescu) i,,Dac n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea

    noastr(Marin Preda). Din punctul nostru de vedere, ca protagoniti, dezbaterea a fost tensionat,

    cu multe emoii, dar toi am avut de nvat din aceast experien. Noi, membrii echipei clasei a

    IX-a E, am fost plcut impresionai de atmosfera cald care s-a creat n urma acestei confruntri.

    A doua activitate, Dramatizri dup opera lui I.L.Caragiale a cuprins reprezentarea

    schiei,,Un pedagog de coal nou de I.L.Caragiale, interpretat de elevii din clasa a IX-a E,

    avnd n rolurile principale pe Daniela eremet, Mihaela Danciu, Delia Ivan i Elisabeta Paiu i

    prezentarea unei secvene din comedia,,O scrisoare pierdut de I.L.Caragiale. Acest moment al

    programului a trezit cel mai mare interes att pentru spectatori, ct i pentru noi, actorii. Ne-am

    simit bine n pielea personajelor, transpunnd opera literar n reprezentare scenic. S-a putut

    observa faptul c,,artitii implicai n piesele de teatru au abordat aceast activitate cu seriozitate,

    amuzament i druire de sine. Au participat numeroi elevi din clasa noastr.

    Cea de-a treia activitate i cea mai ingenioas, a fost realizarea unei eztori literare, cu tema

    Datini i obiceiuri din Bucovina prin care s-au adus n spaiul colii tradiiile satului romnesc de

    dincoace i de dincolo de Prut. ntr-o atmosfer specific eztorii, s-au prezentat obiceiuri legate de

    principalele momente din viaa omului(nunt, botez, nmormntare), de srbtorile calendaristice, s-

    au recitat poezii din creaia celui care este cunoscut drept,,poetul rnimii, George Cobuc, s-a

    cntat i, nu n ultimul rnd, s-au jucat cteva hore. Totul a fost atent organizat,,,rncuele, ca i

    cele de altdat i-au prezentat costumele autentice i variate, reprezentnd diferite zone etnografice

    din Bucovina. La sfritul acestei manifestri, cei prezeni s-au putut nfrupta din bucatele

    tradiionale romneti, pregtite cu drag de cteva eleve. Am avut o reacie afectiv puternic i

    uneori neateptat, am fost foarte entuziasmai i ncntai de calitatea i diversitatea informaiilor

    prezentate.

    Ultima i cea mai mictoare activitate, Te salut, generaie-n blugi- In memoriam

    Adrian Punescu a fost dedicat regretatului poet. S-au vizionat prezentri Power Point despre

    viaa i activitatea sa literar, s-au recitat cteva poezii de dragoste din vasta creaie a scriitorului i

    s-a cntat pe versurile lui. Am comemorat pierderea unuia dintre cei mai prolifici autori romni

    contemporani, considerat ultimul poet social romn, care a promovat idei de stnga mai liberale, de

    inspiraie occidental. Pentru noi, el rmne un ndrgit poet, publicist i textier romn.

    n urma acestei zile, noi toi am dobndit experien i am descoperit noi idealuri spre care

    s tindem. Ne-am lrgit orizontul de cultur general, acumulnd informaii semnificative despre

    aspecte importante din viaa noastr. Apreciem cadrele didactice i conducerea colii pentru

    iniierea acestor activiti. Aceast zi a fost i rmne una deosebit, contribuind la formarea

    imaginii publice asupra acestui colegiu.

    Tatiana Cirimpei, Mihaela Danciu, clasa a IX-a E

    8

  • EZTOARE FOLCLORIC N BUCOVINA

    Valorile perene ale omului se dobndesc prin educaie

    n contextul Zilelor Colegiului ce s-au desfurat n

    perioada 2.05-7.05.2011, interesul nostru, al profesoarei de limba

    i literatura romn, Svetlana Florea, Veronica Bran, profesoar

    de geografie, Roxana Chiriac, bibliotecar, s-a ndreptat spre

    bucuria prezentrii rnduielilor i obiceiurilor folclorice din

    Bucovina.

    Elevii claselor a XI-a H i a XI-a F au fost protagonitii

    unei eztori folclorice, iar invitaii, elevi ai colilor partenere,

    coala general nr. 8 i coala general nr. 6, nsoii de cadre didactice care s-au bucurat mpreun

    cu noi.

    n condiiile n care educaia nu se mai face predominant

    n familie, coala, prin activitile extracurriculare, are rolul de a

    corecta, de a pstra i de a atrage atenia asupra importanei

    pstrrii culturii tradiionale.

    Chiar dac lucreaz cu sisteme de calcul i opereaz cu

    bazele de date, aceti copii nu i-au pierdut nc identitatea

    cultural i naional. Prin activitatea prezentat, au demonstrat

    c, n raport cu fenomenele globalizrii, simul teritoriului de origine i spiritualitate local din

    Bucovina prevaleaz. Au reuit s gseasc, prin actul artistic, elemente de comuniune i ataament

    la diversitatea lumii contemporane.

    Manifestarea s-a desfurat ntr-un cadru specific. Astfel,

    sala de clas din cabinetul de geografie a fost transformat ntr-

    un adevrat muzeu etnografic: colecii de tergare viu colorate

    sau sobre, marame i cmi populare purtate de femeile mai n

    vrst, cmi populare brbteti, triti ca piese de port

    popular. Expoziia de macaturi, pleduri, tergare, icoanele,

    obiectele din ceramic, oule ncondeiate, albumele de familie,

    ne-au introdus n lumea tradiionalului sat de altdat.

    Elevele, n rolul fetelor din sat, au purtat costume populare compuse din cmi frumos

    lucrate cu fir de bumbac sau mrgele, catrine esute cu fir alb sau auriu, legate n talie cu bru

    colorat.

    Elevii, n rolul feciorilor din sat, erau mbrcai n cma mai lung, cu modele lucrate n

    negru, brne i iari albi.

    9

  • eztoarea a fost o ntlnire comunitar ce a avut un scop lucrativ, dar i distractiv:

    Orice zi de eztoare

    E un fel de srbtoare

    Cnd fete i biei s-adun

    i muncesc toi mpreun

    Mai spun pe la eztori

    Basme, glume, ghicitori.

    Fetele au fost iniiate n lumea femeilor cu experien

    ncepnd, cu aceast ocazie, s-i nsueasc deprinderi practice

    i spirituale.

    Torsul, cusutul, croetatul, mpletitul, depnatul bumbacului s-au fcut sub supravegherea

    gazdei( mama), fire vesel, primitoare, bun gospodin. n acest timp s-au spus proverbe, zictori,

    poveti, snoave, legende.

    Proverbele au fost sugestive:,,Cine vorbete nu muncete

    sau,,Lucrul bine nceput e pe jumtate fcut.

    Feciorii au demonstrat c tiu s cnte i s joace alturi

    de fete, sau singuri, n pauza de lucru.

    n timpul eztorii, fetele i feciorii s-au mprietenit parc

    mai mult, aceasta fiind un bun prilej de a se cunoate, de a

    socializa.

    Adunarea tinerilor a avut i un impact economic cci

    fetele aveau spor la lucru, deoarece lucrau mpreun i ntr-o atmosfer plcut.

    A fost principalul,,canal de tiriunde s-au aflat nouti din lumea satului ori s-au comentat

    evenimente importante petrecute n comunitate.

    La sfritul eztorii, gazda a servit musafirii cu plcinte,

    mere, nuci, socat, reconfirmnd ospitalitatea, buna grij fa de

    mncarea tradiional i sntoas din Bucovina.

    Hora popular bucovinean a unit elevii de la cele trei

    coli poate, ca niciodat i cred, pentru mai muli ani de acum

    ncolo. A fost o aciune de via comunitar i de perpetuare a

    tradiiilor.

    ,, Am fi vrut ca acele momente s nu se mai termine. Ne-am bucurat alturi de profesorii notri,

    alturi de managerii liceului. Peste ani, ne vom aminti c ne-am prins n hora bucuriei. A fost

    semnul existenei sentimentului de omenie, care nu are vrst. (eleva Ciutac Adriana, clasa a XI

    a H)

    Profesor Veronica Bran

    10

  • Vive la France!

    Activitile la limba francez, n cadrul Zilelor

    Colegiului Naional de Informatic Spiru Haret Suceava au

    avut loc luni, 2 mai 2011, ncepnd cu ora 11:30. Astfel, elevii

    colegiului, nsoii de colegii lor mai mici de la colile generale,

    viitorii liceeni, s-au reunit n aula colegiului nostru i au luat

    parte la o serie de manifestri cu un obiectiv bine definit:

    explorarea fascinantului univers al culturii i civilizaiei

    franceze.

    Interesul celor prezeni a fost repede captivat de prezentrile Power Point, La France terre

    des rves i Paris ville europenne, realizate de elevii Simona Mnesciuc (cl. a XI-a H) i Bogdan

    Holca (cl.a XI-a E), urmate de vizionarea unui scurt metraj, La France vue de l'tranger, avnd ca

    tem cliee franuzeti.

    n urma acestei activiti realizate sub ndrumarea

    profesoarei Cristina Cojocaru, elevii au descoperit un ntreg

    evantai al bogiei i valorii, al curiozitii i visrii spre un col

    de lume unde limba francez joac un rol privilegiat.

    Cunoaterea i starea de spirit a jocului i-au gsit

    expresia n concursul interactiv, supervizat de profesoara

    Cristina Cojocaru, n care patru echipe, jurizate de elevii de gimnaziu, au rspuns unor ntrebri de

    cultur i civilizaie francez i au realizat afie, elevii participani fiind recompensai cu diplome i

    premii.

    Talentul i creativitatea elevilor au fost apreciate n cadrul unei expoziii de afie, Moi et la

    civilisation franaise, coordonat de prof. Daniela Boca, iar tradiia cinematografic francez a

    fost reprezentat de scurt-metrajul Paris, je t'aime, nfind

    oraul iubirii ntr-un film propus de prof. Magdalena Iacoban.

    n final, gndurile i sentimentele aflate sub imperiul

    romantismului tipic franuzesc s-au regsit n versurile

    melodiilor unor cntrei de origine francez, respectiv Cline

    Dion, Patricia Kaas, Gregory Lemarchal, Joe Dassin,

    interpretate de elevii Simona Mnesciuc, Mihaela Marchitan

    (cl. a XI-a H), Carmen Brguan, Ctlina Ulici, Bernicu Alin (cl.a XI-a G), Maria Rou (cl. a XI-a

    E) i Claudiu Palalae (cl. a X-a B), ndrumai de profesoara Cristina Cojocaru.

    Profesor Cristina Cojocaru

    11

  • Engleza n srbtoare

    Sptmna 2-6 mai 2011 a fost una deosebit pentru

    colectivul de elevi i cadre didactice de la Colegiul Naional de

    Informatic Spiru Haret Suceava, care au srbtorit Zilele

    Colegiului ntr-o atmosfer de autentic spiritualitate i

    competiie. Ziua de miercuri 4 mai a nsemnat debutul activitilor

    de la catedra de limbi germanice.

    Astfel, ncepnd cu ora 10, profesorii de limba englez i

    german au ntmpinat grupurile de elevi de la clasele a VIII-a i a

    VII-a de la colile generale cu care colegiul nostru are parteneriate. Acetia au efectuat o vizit n

    coal i au participat la o prezentare a ofertei educaionale a colegiului nostru.

    ncepnd cu ora 11, s-a desfurat concursul n limba englez JOY OF SPRING, concurs cu

    teme diferite de gramatic, vocabular i cultur general, ce a fost foarte bine apreciat de elevii

    participani. Elevii de gimnaziu mpreun cu cei de la liceu au participat n Aula colegiului la o

    serie de manifestri culturale i artistice care au avut un succes deosebit. A devenit deja o tradiie

    prezentarea unor noi piese de teatru realizate de trupa de teatru n limba englez Infomaniacs, care

    a ncntat auditoriul prin reprezentanii ei i anume: Tabarcea Laureniu, Murariu Dan, Timofte

    Alexandru, Guzu Rzvan, Dobrea Andreea, Munteanu Marian i Ardelean Marius.

    Un moment foarte plcut pentru publicul spectator a fost

    interpretarea la chitar electric a unor piese clasice ale trupei

    Beatles de ctre elevul Lupu Rzvan din clasa a IX-a C. Au

    urmat apoi o serie de prezentri n Power Point n limba

    englez i german cu urmtoarele teme: ri vorbitoare de limba

    englez, Omagierea unui scriitor englez Daniel Defoe (n

    parteneriat cu biblioteca colii), Deutschland.

    Elevii Murariu Dan, Tabarcea Laureniu, Cobzaru Lcrmioara, Ispir Ionu, Lelcu Andreas

    i Holca Bogdan au realizat o dezbatere n limba englez pe tema School uniforms for and

    against, dovedind c au abiliti de comunicare pe care i le-au

    nsuit temeinic n cadrul orelor de limba englez.

    Momentul cel mai ateptat n cadrul activitilor de la

    catedra de limbi germanice a fost concursul karaoke. Efortul

    organizatorilor a fost pe deplin rspltit de atmosfera incendiar

    creat de fiecare concurent n parte. La sfritul concursului s-au

    nmnat premiile pentru cei mai buni interprei precum i

    premiile pentru concursul de cultur general.

    Succesul activitilor de la catedra de limbi germanice nu ar fi fost cel scontat fr sprijinul

    logistic asigurat de conducerea colegiului precum i fr implicarea profesorilor de limba englez i

    german i anume: Bodnar Loredana, Rotaru Dana, Rusu Diana, Florin Smolnicki i Florin

    Tecuceanu.

    12

  • ns cel mai bun barometru referitor la reuita aciunilor

    noastre l reprezint opiniile elevilor:

    Tabarcea Laurentiu (a XII-a A) - A fost un eveniment att

    educaional ct i cultural care a avut un impact benefic att

    asupra colii, a elevilor de liceu ct i asupra elevilor de clasa a

    VII-a i a VIII-a.

    Tanas Ctlina (a XII-a A) - Participnd pe parcursul a patru ani la activitile organizate cu

    ocazia Zilelor Colegiului, cu fiecare activitate am nvat ceva n plus. Se poate numi Sptmna

    noastr, noi toi avnd ocazia de a participa la evenimente. A ieit totul aa cum s-a dorit, fiecare

    fiind mulumit de aceste realizri.

    Motrescu Ana Maria (a IX-a C) - Un eveniment att educaional ct i distractiv. Trupa de

    teatru ne-a ncntat cu multe replici hazlii, concursul karaoke ne-a fcut s cntm din tot sufletul,

    n special cnd cei mici au nceput s cnte. M-a bucurat enorm cnd am vzut c cei mici chiar au

    fost interesai de activiti.

    Ispir Ionu (a IX-a C) A fost o reprezentaie comic i interactiv, prezentat att de

    trupele de teatru ct i de cei ce au participat la dezbateri. Momentele muzicale au reprezentat un

    vrf al spectacolului, toi fiind mulumii de concursul de karaoke.

    13

  • S redescoperim frumuseea matematicii

    n perioada 2-7 mai 2011, cu ocazia srbtoririi Zilelor Colegiului Naional de

    Informatic,,Spiru Haret Suceava, catedra de matematic a organizat dou manifestri de

    amploare, aflate la cea de a V-a ediie fiecare, i anume :

    - Concursul Internaional de Matematic Spiru Haret ;

    - Simpozionul Internaional de Matematic Spiru Haret.

    Aadar, n ziua de 5 mai s-a desfurat Concursul

    Internaional de Matematic,,Spiru Haret. Aici au participat un

    numr de 58 de elevi, din clasele VII-XII, din judeele Suceava i

    Neam.

    Menionm c acest concurs a fost organizat simultan i

    n Republica Moldova, unde, numeroi elevi participani i n

    anii anteriori, au dorit s concureze i la aceast nou ediie.

    La sfritul competiiei s-au evideniat numeroi elevi ai

    colegiului nostru obinnd astfel 3 premii I, 4 premii II, 3 premii III i 4 meniuni.

    n urmtoarea zi, cea de 6 mai, au nceput lucrrile

    Simpozionului Internaional de Matematic Spiru Haret.

    Acesta s-a adresat att elevilor ct i profesorilor, desfurndu-

    se pe urmtoarele seciuni: algebr, analiz matematic,

    inegaliti, didactic matematic, matematic aplicat i

    geometrie.

    Pentru nceput au fost prezentate referate ale profesorilor,

    studenilor i elevilor din Romnia, Republica Moldova, S.U.A.

    i India.

    Festivitatea de premiere a avut loc n aula colegiului pe data de 7 mai.

    13

    14

  • Sub egida Zilelor Colegiului la C.N. Informatic Spiru Haret, a mai avut loc o activitate

    deosebit, cu titlul Aplicaii ale matematicii n practic, coordonat de prof. Andrei Anca i

    bibliotecar Chiriac Roxana.

    Aceasta a reunit dou coli sucevene, respectiv coala general Bosanci i coala general

    nr.4 Suceava, din partea crora au venit elevi ai claselor a VIII-a, nsoii de profesorii Blteanu

    Reveca, Andrei Florea i respectiv, Moscaliuc Dumitru.

    Aciunea a fost extrem de dens, compact, reunind multe prezentri n power point, dintre

    ele spicuind doar cteva: Frumuseea matematicii, care s-a dorit a fi o modalitate interesant n

    descoperirea frumuseii matematicii, Simetrie fa de luciul apei o expunere a imaginilor

    deosebite luate din natur i redate cu mult gingie, oglindind perfecta simetrie a imaginii n

    luciul apei. Captivant a fost Lecia de matematic n care elevii au fost invitai s rezolve

    probleme singuri, fr nici un ajutor, la baz fiind cunotine dobndite n cursul gimnazial. Pentru a

    destinde atmosfera, elevii-gazd din clasa a X a A i a X a D, au prezentat probleme hazlii,

    compuse de ei, i probleme de matematic, construite cu miestrie, folosind limbajul poeziei, aadar

    n rime. Puterile lui 10, a fost o cltorie realizat n mare vitez prin salturi aplicate de puteri ale

    lui 10 n lumea macrocosmosului i a microcosmosului.

    Profesor Anca Andrei

    15

  • Licean pentru o zi

    Mari, 3.05.2011, cu ocazia Zilelor colegiului nostru, mpreun cu colectivul clasei a XII a

    D, al crei diriginte sunt, am organizat activitatea intitulat Licean pentru o zi, care s-a desfurat

    n Laboratorul de informatic L2.

    La activitate au participat elevii claselor a VIII-a de la coala Nr.11 din Suceava. Scopul

    activitii a fost de sensibilizare a elevilor de clasa a VIII a, pentru ca n viitor s mbrieze

    profilului matematic informatic.

    Activitatea a avut caracter interactiv, elevii claselor a VIII-a, sub ndrumarea celor din clasa

    a XII-a au nvat s construiasc o pagina WEB, s realizeze trucaje i s tehnoredacteze o

    eventual revist a clasei.

    La activitate s-au remarcat, n mod deosebit, elevii Alexandru Boca, Ioan Andrei Btina,

    Albert Eduard Gaube. Elevii de clasa a VIII-a au fost aezai fiecare n faa unui calculator i au fost

    consiliai de elevii de a XII-a n activitatea pe calculator.

    La final, elevii oaspei s-au artat foarte ncntai de activitate i de ceea ce se poate face cu

    ajutorul calculatorului. n semn de prietenie, unii i-au lsat amprenta minii pe,,Zidul prieteniei

    de lng laboratorul de informatic.

    Am lansat invitaia ca n anii viitori, ei s fie cei care vor deschide drumul spre studiul

    matematicii i informaticii altor elevi de clasa a VIII-a.

    Profesor Dorel Miron

    Fizica, tiin a Naturii

    Activitatea la catedra de fizic a nceput cu vizita elevilor de la coala cu clasele I-VIII Ion

    Creang, Suceava.

    Elevii au fost invitai s participe la concursul Fizica, tiin a Naturii, organizat de

    domnii profesori tefan Pintilie i Florin Moscaliuc. Echipajele, compuse din cte 2 elevi, unul din

    clasa a VII-a i unul din clasa a VIII-a, au fost nsoite de doamna profesoar Marilena Sibechi.

    Concursul a fost o prezentare Power Point de 6 ntrebri instructive, atractive i distractive

    dup cum a apreciat doamna profesoar nsoitoare.

    Domnul director a adresat mulumiri participanilor, lansnd invitaia de a participa i la alte

    aciuni n cadrul parteneriatului dintre cele dou coli.

    Conform programului, activitatea a continuat cu prezentarea de carte a domnului director

    Virginel Iordache, cu titlul Dielectrici cristalini n cmp static i dinamic. Domnul profesor

    Florin Moscaliuc a prezentat lucrarea PHET soft educaional din care s-au ales exemple fcute

    n experimentele din clasele de gimnaziu.

    Prezentarea Power Point a lucrrii tiinifice Seismele a fost fcut de domnul profesor

    tefan Pintilie, care a insistat asupra msurilor de protecie n cazul cutremurelor.

    Activitatea s-a ncheiat cu premierea ctigtorilor concursului. S-au oferit premii de

    participare tuturor elevilor.

    16

  • Calendarul chimitilor

    Pasiunea elevilor notri pentru tiin i cercetare,

    mbinat cu plcerea de a descoperi, a fost fructificat de

    profesorii de chimie n activiti diverse cu caracter informativ,

    practico-aplicativ, ce au cultivat curiozitatea dar i spiritul

    competitiv n concursuri, vizite, activiti educative abordate

    transdisciplinar, precum i de informare privind protecia

    mediului ambiant i a sntii.

    Concursul Calendarul chimitilor coordonat de prof.

    Anioara Huupa s-a adresat elevilor din clasa a IX-a. Plecnd de la premiza c, n afara laturii

    informative, menirea colii este aceea de a dezvolta aspectul formativ, 8 echipe au concurat ntre ele

    i au realizat tot attea calendare. Auditoriul a fost informat despre oameni de tiin remarcabili din

    ntreaga lume, dar i romni. Au fost cuprinse cteva aspecte biografice, cercetrile i descoperirile

    fcute n domeniul chimiei.

    Un juriu, format din elevi din clasele a IX-a, a X-a i

    a XI-a, a avut misiunea de a stabili clasamentul, avnd n vedere

    coninutul informaional, ingeniozitatea prezentilor, fondul

    muzical utilizat i produsul final.

    Din juriu au fcut parte elevii Galina Moisiuc clasa a

    IX-a A, Magdalena Amurriei - clasa a X-a G, Claudiu Pllae

    clasa a X-a B, Simona Mnesciuc - clasa a XI-a H care au hotrt:

    Premiul I echipa format din elevii: Adscliei Mdlina, Fuior Robert, Tabarcea Constantin (clasa a IX-a D)

    Premiul II - echipa format din elevii: Negrub Cristina, Antonesei Delia (clasa a IX-a D) Premiul III eleva Mitrofan Trandafira (clasa a IX-a D) Meniuni acordate echipajelor formate din elevii: Ciotu Domnica, Rou Alexandra, Caliniuc

    Lavinia - Dan Daniela i Axinia Simona

    Profesor Anioara Huupa

    17

  • *** Nu degeaba se spune c anii de liceu sunt cei mai frumoi ani din via. Nu vom uita

    niciodat activitile care s-au desfurat n colegiul nostru n zilele de 2-7 mai 2011

    A fost o sptmn minunat n care elevii colegiului, coordonai de domnii profesori, au

    realizat activiti cu adevrat folositore. Una dintre ele este Calendarul chimitilor.

    La aceast activitate, elevii clasei a IX-a D, au fost mprii pe echipe i au avut sarcina de a

    realiza un calendar n care s gseasc cte un chimist, nscut n fiecare lun i s vorbeasc cte

    ceva despre viaa acestuia.

    Am fost plcut surprins s descopr c unul dintre chimitii despre care ni s-a vorbit s-a

    nscut n Suceava.

    Fiecare echip s-a strduit s realizeze o lucrare ct mai interesant, care s atrag

    curiozitatea celor din jur, lucru ce s-a i ntmplat.

    Din aceast activitate cu toii am avut de ctigat, deoarece am nvat lucruri noi care, cu

    siguran, ne vor fi de folos n viitor.

    Simona Mnesciuc, clasa a XI-a H

    18

  • Calendarul Chimitilor

    Calendarul Chimitilor a constituit formarea unei noi experiene, crearea unor noi impresii

    despre chimie i pentru informarea elevilor despre cele mai semnificative evenimente i invenii n lumea

    chimiei. Dei sunt abia nceptori, micii chimiti ai claselor a IX-a s-au descurcat foarte bine la aceast

    activitate. S-au realizat prezentri inedite, care i-au uimit pe cei ce au participat la acest concurs.

    Atmosfera pe care au creat-o particitanii a fost plin de entuziasm i curiozitate, fapt care ne-a fcut

    s cugetm asupra fabuloaselor descoperiri ale umanitii.

    Prezentrile elevilor ne-au fcut s cltorim n spaiu i timp i s aflm noi informaii,

    att date biografice ct i descoperirile pe care le-au fcut celebritile din lumea tiinei. Fiecare

    dintre participani ne-a fcut s simim o lumin a originalitii sacre.

    Calendarul Chimitilor m-a fcut s acumulez o nou experien de via i mi-a trezit

    dorina de a studia mai profund aceast ramur a tiinei - chimia. A fost un concurs care m-a

    ncntat n adevaratul sens al cuvntutului. Aduc sincere felicitri organizatorilor acestei

    prezentri.

    Galina Moisei, clasa a IX-a A

    19

  • Activitate de educaie ecologic a elevilor

    Impactul DEEE asupra sntii umane La aceast activitate au participat elevi din clasele a X-a G, a X-a H i a XII-a A.

    Elevii au fost informai c DEEE reprezint deeuri de

    echipamente electrice i electronice care, prin componentele lor

    (metale grele, lichide, gaze), au impact negativ asupra mediului

    ambiant i, implicit, asupra sntii umane. Aceste deeuri nu

    trebuie s fie aruncate la gunoi, ci trebuie s fie colectate

    selectiv.

    Elevii au fost sftuii s participe la campaniile de

    colectare selectiv a acestor deeuri i li s-a adus la cunotin

    recomandarea Uniunii Europene ca fiecare persoan s predea 4

    kg de DEEE anual. Aceste deeuri sunt preluate de firme specializate care realizeaz tratarea,

    reciclarea i reutilizarea. Aceeasi sarcin revine societilor care comercializeaz aparate electrice i

    electronice, ele avnd i obligaia de a colecta echipamentele uzate (telefoane, baterii, becuri,

    frigidere, televizoare, calculatoare, monitoare etc.).

    Au fost derulate dou filme didactice - unul realizat n Ghana i cel de al doilea n China.

    Multe electronice utilizate se comercializeaz ca echipamente second-hand, dar n realitate ele sunt

    deeuri, aceste aspecte fiind prezentate n filmele menionate.

    Filmele scot n eviden poluarea mediului ambiant - ap, aer, sol -att cu metale grele ct i

    cu gazele rezultate prin arderea componentelor electronice.

    De asemenea, sunt prezentate cazuri grave de mbolnviri n cazul copiilor i a persoanelor

    care dezmembreaz echipamentele pentru recuperarea unor componente n vederea asigurrii

    traiului de zi cu zi.

    Cele mai grave mbolnviri sunt alergii la nivelul pielii, intoxicaii cu metale grele, afeciuni

    ale cilor respiratorii.

    Activitatea desfurat n cadrul Zilelor colegiului a avut impact asupra elevilor prezeni i

    iat ce afirm eleva Petroaie Elena din clasa a X-a G: am aflat c DEEE sunt acele aparate

    electronice cum ar fi: telefoane mobile, aspiratoare, televizoare, maini de splat i multe altele care

    sunt rspandite prin toate colurile sau duse la gropi i considerate gunoaie fr importan. Este

    greu s vezi i totodat s crezi ct de mult ru pot provoca acestea oamenilor, vieuitoarelor dar i

    naturii.

    Mi-am dat seama ct de important este locul unde aruncm aceste deeuri electronice pentru

    a nu ne pune propria via i a celor din jurul nostru n pericol ...

    VIAA este cea mai important ... deci PREUII-O !

    Activitatea a fost realizat de prof. Anioara Huupa

    20

  • S redescoperim chimia

    n cadrul Zilelor Colegiului Naional de

    Informatic,,Spiru Haret Suceava, joi 05.05.2011, s-a

    desfurat concursul,,S redes-coperim chimia.

    Activitatea a fost organizat de doamna profesoara de

    chimie Genoveva Siminel i s-a adresat elevilor din cadrul

    colegiului.

    Scopul activitii a fost de a stimula elevii i de a-i

    motiva n ceea ce privete studiul chimiei i importana acestei

    tiine, impactul pe care aceasta o are asupra fiecruia dintre noi i c ne influeneaz viaa

    cotidian.

    Elevii i-au ales teme interesante pe care le-au prezentat atrgnd atenia asupra compuilor

    chimici i a utilitii acestora.

    Au participat la acest concurs elevi din clasele a X-a E, a XI-a B. Lucrrile au fost

    prezentate n format Power-Point.

    Juriul a fost compus din elevii :

    Polocoer Simona clasa a X-a E Cepuch Raluca clasa a XI-a B Martin Sabina clasa a XI-a E

    Lucrrile prezentate, coordonate de profesoara Genoveva Siminel i profesoara Anioara

    Huupa, au fost urmtoarele:

    1. Guliciuc Andrei (clasa a X-a E) - Dioxidul de carbon 2. Palalaie Claudiu (clasa a X-a B) - Droguri 3. Grigoi Laura (clasa a X-a E) - Vopsele 4. Ter Maria-Tereza (clasa a X-a E) - Grsimi 5. Holca Bogdan (clasa a XI-a E) - Tutunul 6. Gontariu Ana-Maria (clasa a XI-a E) - Cosmetice 7. Hojbot Eduard (clasa a XI-a E) - Metanol-Etanol 8. Rou Maria (clasa a XI-a E) - Parfumuri 9. ara Victoria (clasa a XI-a E) - Apa pictura vieii

    Elevii participani au obinut premii i meniuni.

    Profesor Genoveva Siminel

    21

  • n vizit la,,Casa apei

    Activitatea desfurat s-a intitulat APA PENTRU ORAE - rspunznd provocrii

    urbane i a constat ntr-o vizit la staia de epurare a apei de la Icani.

    Vizita a fost fcut cu elevii clasei a XI-a F i a avut ca scop contientizarea de ctre elevi a

    importanei protejrii mediului pentru a avea ap curat i mbuntirea cunotinelor privind

    metodele de tratare a apei.

    Dup ce am efectuat instructajul privind deplasarea la obiectivul de vizitat ct i pe

    parcursul vizitei acestuia, ne-am deplasat la ora 1140

    spre Uzina de Ap. Aici am fost preluai de

    conductorul unitii, d-na Ihnatiuc, care ne-a condus prin toata staia i ne-a prezentat etapele care

    se fac pentru tratarea apei, de la captare i pn la distribuia ei. n laboratorul unitii, s-au executat

    experimente demonstrative n care s-a fcut dozarea clorului din apa potabil i determinarea pH-

    ului apei potabile.

    Elevii au fost interesai de informaiile primite punnd mai multe ntrebri pe parcursul

    vizitei.

    Profesor Daria Grivinc Vrjitoru

    Chimia prieten sau duman

    D-na prof. Rodica Rou a coordonat activitatea Chimia prieten sau duman realizat

    de elevii clasei a IX-a B- Serediuc Constantin i Bolohan Cosmin.

    n cadrul manifestrilor ce au loc pe ntreg globul cu ocazia Anului Internaional al

    Chimiei, elevii Constantin Serediuc i Cosmin Bolohan din clasa a IX-a B au prezentat colegilor

    mai mici, invitai de la colile cu clasele I-VIII Nr 5, 7, 8, 9, 10 o tem actual ce preocup

    omenirea: Surse de energie nuclear cu avantaje i dezavantaje.

    Tema prezentat i-a atins scopul strnind interesul i curiozitatea celor mici.

    Profesor Rodica Rou

    22

  • Elevi azi, studeni n viitor

    n cadrul activitii de orientare colar i profesional, elevii claselor a X-a F, a XI-a G i

    a XII-a F de la Colegiul Naional de Informatic Spiru Haret Suceava, specializarea tiine ale

    naturii au efectuat o vizit la Universitatea,,tefan cel Mare Suceava, Facultatea de Inginerie

    Alimentar nsoii de d-na profesoar Rodica Rou i laborant, ing. Carmen Negriuc, de la catedra

    de chimie.

    Oferta educaional a facultii pentru anul colar 2011-2012 a fost prezentat de d-na conf.

    univ. dr. ing. economist Adriana DABIJA i d-nul conf. univ. dr. Ioan GONTARIU. Pe parcursul

    vizitei, elevilor notri li s-au prezentat laboratorele unde se realizeaz analizele fizico-chimice i

    microbiologice ale produselor alimentare. De asemenea, elevii au vizitat i Laboratorul de analiz

    instrumental unde d-nul prof. dr. ing. Gheorghe GUTT le-a expus metodele moderne de analiz cu

    aparatura performant de care dispune facultatea.

    Pe tot parcursul vizitei, elevii colegiului nostru au fost nsoii i de d-na decan prof. dr. ing.

    Sonia GUTT i d-na prodecan conf. univ. dr. Cristina HRECANU.

    Profesor Rodica Rou

    Laborant: ing. Carmen Negriuc

    23

  • APA MIRACOLUL VIEII - concurs interdisciplinar de chimie biologie -

    De ce un concurs interdisciplinar cu aceast tem?

    Deoarece chimia vieii este total dependent de prezena

    moleculei de ap, leagnul n care s-au format primele molecule

    organice, care au evoluat spre sisteme macromoleculare i apoi ctre

    primele sisteme biologice. Apa este mediul n care se dizolv

    majoritatea substanelor, mediul care transport substanele necesare

    funciilor vitale, mediul n care se desfoar reaciile metabolice

    celulare. Apa a fost, este i va rmne indispensabil vieii sub forma n

    care aceasta exist pe Pmnt.

    Tema concursului a constituit o provocare pentru 16 echipaje

    participante de la 7 coli generale din municipiu i din jude (colile

    cu clasele I-VIII Nr. 5, 7, 8, 9, 10 Suceava, Eco-coala Bosanci i

    coala cu clasele I-VIII Mitocu Dragomirnei).

    Elevi ai claselor a VII-a i a VIII-a de la unitile de

    nvmnt menionate au prezentat 18 lucrri la cele dou seciuni :

    comunicri tiinifice-prezentri Power-Point i plane. Acetia au

    dovedit o foarte bun cunoatere a numeroase informaii legate de

    importana apei n viaa noastr, curioziti legate de acest compus chimic, poluarea apei, proiecte n

    care sunt implicai (legate de economisirea apei i de contientizarea comunitilor locale n privina

    calitii apei).

    La concurs a participat ca membru al juriului, din partea

    inspectoratului colar, d-na inspector de biologie Mariana Drumea care

    a apreciat activitatea desfurat ca fiind una deosebit. Alturi de

    aceasta, d-na prof. Cristina Mlenarz i elevele olimpice naionale la

    biologie i matematic, Magdalena Amurriei din clasa a X-a G i

    Alexandra Ienachievici din clasa a XII-a F, au jurizat competiia.

    S-au acordat 3 premii I, 2

    premii II, 2 premii III i 7 meniuni la

    seciunea comunicri tiinifice prezentri Power Point. Deosebite au

    fost prezentrile echipajelor premiate cu locul I Scrisoare ctre viitor

    expeditor APA de la Eco-coala cu clasele I-VIII Bosanci, prof.

    coordonator tefania Amos, Apa substan esenial pentru via de

    la coala cu clasele I-VIII Mitocul Dragomirnei, prof. coordonatori

    Didina Vasilescu i Liliana Irimia i Apa miracolul vieii de la

    coala cu clasele I-VIII Nr. 7 Suceava, prof. coordonatori Luminia

    Rusu i Raluca Rou. La seciunea plane au fost acordate un premiu I, un premiu II, un premiu III i o

    meniune, prima clasat fiind lucrarea cu tema Apa ca nveli planetar de la coala cu clasele I-VIII

    Ion Creang Nr. 9 Suceava, coordonator prof. Cuui Camelia.

    Aula Colegiului a fost nencptoare, emoiile celor mici s-au simit mereu, toi elevii i

    profesorii participani la acest concurs pot fi considerai ctigtori, iar organizatorii concursului prof.

    Rodica Rou, prof. Anioara Huupa, prof. Cristina Mlenarz, prof. Gabriela Grigora i laborant ing.

    Carmen Negriuc au avut satisfacia unei activiti reuite.

    Profesor Gabriela Grigora i profesor Rodica Rou

    24

  • Apa - miracolul vieii

    Cu ocazia Zilelor Colegiului Naional de Informatic

    Spiru Haret Suceava ce au fost serbate n intervalul 2-7 mai

    2011, coala noastr a fcut un legmnt al prieteniei cu

    colile generale din judeul Suceava n cadrul festivitii

    desfurate pe data de 5 mai 2011 dedicat Anului Internaional

    al Chimiei, ce a avut ca tem Apa-miracolul vieii.

    n cadrul acestei festiviti mai multe coli generale din

    jude au prezentat att lucrri n format Power Point despre elementul indispensabil vieii-APA ct

    i postere care sugerau ct de important este s protejm i s reducem poluarea i risipirea acestui

    element primordial, simbol al vieii, al regenerrii i al puritii.

    Activitatea ne-a relevat faptul c acest factor ce ntreine

    existena noastr este un subiect care a fost dezbtut n multe

    domenii ale tiinei i nu numai, dar totui continu s rmn un

    mister pentru cei mai muli dintre noi.

    Apa este un element vital fiind una dintre substanele

    cele mai rspndite pe Terra, formnd hidrosfera, unul dintre

    nveliurile Pmntului, cel mai important pentru ntreinerea

    vieii.

    Apa, ca element al genezei n concepia multor popoare, dar i n Biblie, se susine c omul a fost furit din lut, adic

    din ap i pmnt, elemente ce formeaz lumea nsi. Astfel omul devine o miniatur a lumii prin

    armonizarea apei cu pmntul.

    Apa, ca element al vitalitii, al regenerrii i al nvierii Aceast caracteristic este foarte bine evideniat n

    basmele romneti, n mitologia romneasc unde ntlnim

    termenul,,ap vie.,,Apa vie este apa pe care eroii de basm o

    beau pentru a-i recpta energia i fora necesar n luptele

    epuizante contra dumanilor. n Povestea lui Harap-Alb de

    Ion Creang, personajul Harap-Alb este nviat cu ap vie, iar

    Spnului i se d ap moart. Apa, de asemenea, a fost i

    punctul de plecare al unor mituri.

    De exemplu, cel care ilustreaz proprietatea apei de a fi

    un element al nemuririi, al tinereii venice i al invincibilitii este mitul scldrii eroului din

    mitologia greac, Ahile, n apele Styxului de ctre mama sa, Thetis, ce dorea s-i confere nemurire.

    Exist i n mitologia romneasc, precum i n alte mitologii fntni ale tinereii, a cror

    ap ofer, celui care o bea, tineree venic.

    Apa, ca element al distrugerii n foarte multe mitologii se ntlnete mitul unui potop

    uria, care scufund sub apele sale ntreaga lume, mai puin

    piscurile munilor, n urma cruia reuesc s se salveze un

    numr mic de oameni i animale. Cel mai reprezentativ este

    Potopul lui Noe, n care Noe reuete s salveze cte o pereche

    25

  • din fiecare specie de animal. n toate mitologiile, n care se ntlnete potopul, acesta este trimis de

    fora divin, ca pedeaps pentru neascultarea muritorilor.

    Apa, ca element al metamorfozei De aceast proprietate a apei este legat mitul lui Narcis,

    erou al mitologiei greceti. Acesta a rmas ndrgostit de chipul

    su, privindu-l n unda unui lac i vrnd s se apropie de el, a

    czut n ap i s-a necat. Trupul su s-a metamorfozat, sub

    proprietatea magic a apei, ntr-o narcis.

    n istorie, civilizaiile s-au dezvoltat cu precdere n

    zonele n care existau surse de ap. Civilizaiile antice s-au

    format pe malurile rurilor sau al mrilor. Mesopotamia,

    leagnul civilizaiei, este situat ntre dou ruri, Tigru i Eufrat. Egiptul antic a nflorit pe malurile

    Nilului, care, datorit revrsrilor sale, oferea oamenilor un pmnt prielnic pentru agricultur.

    Toate aceste lucruri i multe altele, n special din punct

    de vedere tiinific, au fost precizate n cadrul acestei activiti,

    ce a durat 3 ore, timp n care elevii de gimnaziu ne-au

    familiarizat cu lucruri interesante i informaii, care ne-au dus la

    concluzia c apa este matricea tuturor posibilitilor de

    existen, simboliznd substana fundamental din care se nasc

    toate formele i n care toate se ntorc, reprezentnd originea

    vieii, mijloc de purificare, smna primordial, toate semnele

    unei dezvoltri ulterioare.

    Magdalena Amurriei, clasa a X-a G

    26

  • Mici biologi, mari informaticieni

    Printre manifestrile, care s-au desfurat n cadrul Zilelor Colegiului Naional de Informatic

    Spiru Haret, s-a remarcat i activitatea intitulat Mici biologi, mari informaticieni, ce a avut loc n

    laboratorul 2 de informatic sub ndrumarea d-nelor profesoare Corina Mocanu si Gabriela Grigora.

    Dorit a fi o continuare a tradiiei de a invita elevi de gimnaziu n colegiul nostru pentru a

    cunoate cteva din realizarile elevilor i profesorilor de aici, precum i pentru a le trezi curiozitatea i

    interesul pentru studiul informaticii, dar i al biologiei, celor mici li s-a prezentat softul educaional

    Mamiferele realizat de elevi ai colii noastre (actuali studeni), soft premiat la numeroase concursuri

    judeene i naionale.

    Invitaii au fost ntmpinai de domnul director cu un clduros cuvnt de bun venit i cu urarea,

    ca ntr-un viitor apropiat, s devin mari informaticieni i biologi, elevi ai Colegiului Naional de

    Informatic Spiru Haret.

    Participanii, elevi din clasele a VII-a A i a VII-a B de la coala cu clasele I-VIII nr. 8 Suceava,

    au avut prilejul s descopere i s testeze modalitatea de instruire cu ajutorul calculatorului, ajutai de

    doamnele profesoare. Micii invitai au fost ndrumai, din punct de vedere al utilizrii manualului, de

    ctre doamna profesoar Corina Mocanu, care le-a explicat modul de organizare a ecranelor i

    modalitatea de navigare n cadrul programului.

    Doamna profesoar Gabriela Grigora le-a propus elevilor s-i reaminteasc o parte din

    cunotinele acumulate n clasa a VI-a cu ajutorul softului educaional, iar n final s accepte provocarea

    testelor propuse la fiecare sfrit de capitol. Musafirii au fost ncntai s utilizeze un program realizat

    de ctre elevi ai colii noastre, fiind n acelai timp atrai de ideea de a concepe ei nii astfel de

    aplicaii, ca viitori discipoli ai Colegiului Naional de Informatic.

    Pe parcursul celor dou ore petrecute n laborator, invitaii notri au parcurs leciile din cadrul

    soft-ului, au urmrit cu interes animaiile, filmele, simulrile i informaiile prezentate n cadrul acestora

    i au ncercat s rezolve diferitele tipuri de teste utilizate. Toi elevii au participat cu interes i entuziasm

    la activitate, iar la finalul acesteia au afirmat c vizita la colegiul nostru a fost binevenit deoarece au

    aflat multe informaii legate de oferta educaional a colii, de dotrile acesteia i de ceea ce realizeaz

    zi de zi profesorii i colegii lor mai mari.

    Profesor Corina Mocanu i profesor Gabriela Grigora

    27

  • n vizit la Muzeul de tiine Naturale Suceava

    n ziua de 4 mai 2011 elevii claselor a IX-a B i a XI-a H mpreun cu d-nul profesor

    Dragomir Chiseli au efectuat o vizit la Muzeul de tiine Naturale din Suceava.

    Preluai de d-na muzeograf, elevii au admirat la subsolul cldirii un mic vivariu ce

    cuprinde cteva specii de psri exotice i de mamifere roztoare care i-au ncntat cu frenezia

    lor.

    La parterul cldirii, elevii au admirat acvariile cu peti, au mai admirat psri i

    mamifere autohtone mpiate (n mediul lor prezentate), coarne de cerbi carpatini, resturi

    organice ale unor animale strvechi descoperite n judeul nostru (fildei i oase de mamut,

    trilobii etc.) urmnd o incursiune n lumea fascinant a mineralelor.

    La etaj, elevii s-au delectat cu broatele estoase dintr-un vivariu excelent amenajat.

    Activitatea s-a ncheiat cu vizionarea unui documentar tiinific intitulat Viaa n

    muni care a plcut elevilor.

    De fapt n-am realizat c trecuse aproape o or i jumtate de cnd intrasem n

    muzeu, att de captivant a fost! au declarat ncntai, elevii colegiului nostru.

    Profesor Dragomir Chiseli

    28

  • Croazier pe Dunre

    Cu ocazia Zilelor colii, profesorii i elevii C.N.I. Spiru Haret

    Suceava i-au unit eforturile n pregtirea unor activiti care au ncntat

    mintea, sufletul i ochii tuturor celor care au participat la desfurarea lor.

    Profesorii comisiei metodice Om i Societate, format din:

    Veronica Bran, Dnu Dron, Maria Atnsoae, Olga Orhian, Marius Ei,

    Irina Harja, Gabriela Vasiliu, dar i profesorii de chimie Anioara

    Huupa, religie Bogdan Hric, muzic Tiberiu Hrceag, s-au

    implicat n pregtirea i desfurarea unor activiti cu caracter

    transdisciplinar n care au alternat rigoarea tiinific cu estetica

    activitilor culturale i cu bucuria activitilor distractive.

    Activitatea transdisciplinar, Croazier pe Dunre a avut ca

    scop prezentarea fluviului care traverseaz ara noastr, din perspectiv

    geografic, doamna profesoar Veronica Bran reuind s ncnte elevii

    prezeni, dar i cadrele didactice, cu o prezentare a fluviului de care se

    leag destinele Europei.

    Doamna profesoar Anioara Huupa a continuat croaziera,

    oprindu-se n frumoasa Delt a Dunrii, pentru a evidenia splendorile

    acesteia, prin multitudinea speciilor de psri i plante.

    Domnul profesor Dnu Dron a subliniat c o cltorie pe

    Dunre este o incursiune n istoria popoarelor care triesc n aceste

    regiuni. Maiestuosul fluviu a fost adeseori martorul schimbrilor dramatice intervenite n soarta acestora.

    Doamna profesor Olga Orhian, mpreun cu elevii Cioat Marius,

    clasa a XI-a G i Pslaru Ionu, clasa a XI-a E, au prezentat un material

    intitulat Dunrea n mituri i legende.

    Preotul-profesor Bogdan Hric a prezentat importana Dunrii din

    perspectiva religiei, subliniind c lumea este un dar al lui Dumnezeu

    pentru noi oamenii, iar aceast druire a lui Dumnezeu fa de noi implic,

    i din partea noastr, o druire.

    Pe tot parcursul croazierei, acordurile muzicale ale lui Gheorghe

    Zamfir, Johann Strauss, Iosif Ivanovici au ncntat auditoriul.

    n croazier au fost invitai elevii claselor a IX-a B, a X-a G, a

    XI-a C, a XI-a H, precum i elevii claselor a VIII-a de la coala cu clasele

    I-VIII nr. 11 Miron Costin Suceava. Pe baza materialelor vizionate, s-a organizat un concurs ntre

    reprezentanii claselor a VIII-a, a IX-a B i a X-a G, iar rezultatul a fost urmtorul: Premiul I, echipajul colii

    nr.11, format din elevii Gavrila Sebastian i Svu Alexandru. Premiul II, echipajul colii nr.11, format din

    elevii Axinte Monica, Macovei Bianca. Tot premiul II, echipajul clasei a IX-a B, format din elevii Ursache

    Eugeniu i Barbir Dnu. Premiul III, echipajul clasei a IX-a B, format

    din elevii Serediuc Constantin i Bolohan Cosmin. Meniune, echipajul

    clasei a X-a G, format din elevii Brguan Daniela i Platon Irina.

    La finalul activitii, membrii catedrei de socio-umane i de

    geografie, mpreun cu clasele a XI-a C i a IX-a B, la care s-au adugat

    i elevii claselor a VIII-a de la coala nr. 11, au organizat un eveniment

    distractiv, cu tema TOMBOLA CU SURPRIZE, prilej cu care elevii

    au putut s i demonstreze spiritul de iniiativ, perspicacitatea i

    capacitile de comunicare.

    Profesor Maria Atnsoae

    29

  • Impresii dintr-o cltorie imaginar

    Nu am vzut niciodat Dunrea, doar am auzit de ea i

    sunt sigur c i colegii mei se aflau n aceeai ipostaz cu

    mine pn s participe la aceast manifestare.

    Miros de culori reci... calde... muzic... pete de

    culoare... forme vag conturate... portrete, semiportrete,

    peisaje... Un coninut modern ntr-un dulce stil clasic mbinat

    cu romantism. Limbaj elevat, conturare sigur i obiectiv,

    nsi organizarea a fost reuit, ncepnd cu o prezentare a

    Dunrii att de amplu, dar ntr-un timp att de scurt.

    Inima mea e destul de ncptoare pentru a adposti

    acest col de rai de o fumusee tulburtoare. Navighezi ntr-un diapazon destul de larg, inndu-i

    respiraia.Tehnica de abordare a fost una mai mult dect reuit, mi-a plcut c nu s-a explicat totul

    de-a fir-a-pr, ci s-a lsat elevilor bucuria de a participa la nsui actul creaiei. Am rmas profund

    impresionat de puterea de sugestie a imaginilor.

    Din aceast prezentare ne dm seama c nimic nu are

    limit, c acest trm este ca o binecuvantare pentru noi, aa

    cum a menionat i domnul profesor Dnu Dron, care ne-a

    ncntat din nou cu veleitile de orator.

    Pentru mine, Dunrea a devenit casa frumuseii, a celei

    mai dulci primveri i bogate toamne, a celui mai feeric soare,

    a celor mai diverse vieti.

    Revelaii pe marginea actului de creaie ne-a adus i

    preot profesor Bogdan Hric, care, fr explicaii detaliate, ce

    ar fi putut plictisi, a reuit s gseasc valene noi ale decorului

    existenial pentru elevi.

    nc un aspect de unicitate a constituit fondul muzical extrem de sugestiv care nu a lipsit pe

    tot parcursul manifestrii.

    Pe drept cuvnt spunea Victor Hugo Muzica exprim ceea ce nu poate fi spus i

    despre ce e imposibil a tcea.

    Nu pot trece cu vederea faptul c am avut i

    invitai de la coala cu clasele I-VIII,,Miron Costin

    Nr. 11 Suceava, crora, sper c le-a plcut la fel de

    mult ca i nou i sunt convins c aceast activitate

    le-a rmas n suflet, n amintire, fiindc tinerii sunt

    mesajele vii pe care le trimitem altor vremuri.

    Indiferent de cursul istoriei, s nu uite niciodat

    c au o ar att de frumoas, cu bogii pe care nici

    nu le bnuiau i s se mndreasc de ea .

    Felicitri pentru aceast activitate care, sigur, calm i dezinvolt a schiat i

    conturat FRUMOSUL .

    Irina Platon, clasa a X-a G

    31

    30

    http://www.ecitate.ro/citeste/8881/Muzica-exprima-ceea-ce-nu-poate-fi-spus-si-despre-ce-e-imposibil-a-tacea-http://www.ecitate.ro/citeste/8881/Muzica-exprima-ceea-ce-nu-poate-fi-spus-si-despre-ce-e-imposibil-a-tacea-

  • Educaie fizic, religie, arte

    La Catedra de religie, arte, educaie fizic, n cadrul Zilelor Colegiului Naional de

    Informatic Spiru Haret Suceava, s-a desfurat Campionatul de Fotbal pe clase n perioada 2 5

    mai, coordonat de prof. Bogdan Iulian Codin. La aceast activitate s-au nscris 12 clase : XI A, XI

    F, XII D, X A, XII C, IX C, X E, XI D, XII B, X C, IX A, XG. Echipele au fost mprite n 3

    grupe, urmnd s se califice n sferturile de final primele dou clasate din fiecare grup.

    Din grupa A au fcut parte urmtoarele echipe : XI A, XI F, XII D, X A, din grupa B XII

    C, IX C, X E, XI D, iar din grupa C XII B, X C, IX A, X G.

    n grupa A s-au nregistrat urmtoarele rezultate : XI A XI F 3-0, XII D X A 1-4, XI A

    XII D 3-1, XI F X A 1-9, XI A - X A 2-2, XI F XII D 2-1.

    n grupa B au fost urmtoarele rezultate : XII C IX C 4-1, X E XI D 1-2, XII C X E 4-

    1, IX C - XI D 1-2, XII C XI D 1-1, IX C- X E 3-O.

    n grupa C meciurile s-au finalizat cu urmtoarele rezultate: XII B X C 3-0, IX A X G 0-

    3, XII B IX A 3-0, XII B X G 7-0, X C IX A 3-0, X C X G 2-1.

    Pentru sferturile de final s-au calificat 6 echipe, primele dou din fiecare grup: XII C, XI D, X

    C, XII B, XI A, X A. Cele 6 echipe au fost mprite n dou grupe a cte 3 echipe fiecare. n

    semifinale s-au calificat primele dou echipe din grup, urmnd ca echipa de pe locul I din grupa A

    s joace cu echipa de pe locul II din grupa B i echipa de pe locul I din grupa B cu cea de pe locul II

    din grupa A.

    Din grupa A au fcut parte clasele XII C, XI D, X C iar din grupa B clasele XII B, XI A, X

    A. n grupa A s-au nregistrat urmtoarele rezultate : XII C XI D 3-3, XII C X C 2-1, XI D X

    C 3-1. n grupa B XII B X A 3-1, XII B XI A 2-2, XI A X A 2-2.

    n semifinale s-au confruntat urmtoarele echipe: XI D XI A 3-1, XII C XII B 1-2.

    Finala mic a fost jucat de XII C XII A 4-5, iar finala mare de XII B XI D 1-2, finalele

    disputndu-se joi, 5 mai 2011. Arbitrajul a fost asigurat de prof. Bogdan Iulian Codin i de prof.

    Iulian Rusu. Golgheterul campionatului a fost Cuta Lucian - XII B, care a nscris cele mai multe

    goluri, cel mai bun portar Bratu Bogdan XI A, fiind urmat de Georgescu Bogdan XI B, iar cel

    mai bun aprtor Ni Marius XII E.

    Locul I XI D

    Locul II XII B

    Locul III XI A

    Locul IV ( Meniune) XII C.

    La Religie s-a desfurat o activitate frumoas, joi, 5 mai 2011, cnd a avut loc un concert de

    cntece religioase i o pies de teatru pe tem pascal. n deschidere, corul, format din elevii

    claselor XI F, G i H, condus de prof. Bogdan Iulian Codin, a prezentat cteva cntri pascale: Cu

    noi este Dumnezeu, Doamne al puterilor i Hristos din mori a nviat. n continuare, a avut loc un

    spectacol deosebit, prezentat de elevii Grupului colar Nicanor Moroan Prtetii de Jos, fiind

    invitat i grupul vocal Suflet bucovinean.

    Activitatea s-a ncheiat cu o pies de teatru pe tem pascal, pregtit de preot Mihai

    Apvloaie.

    31

  • Cuprins

    Cuvnt introductiv .............................................................. 1

    Catedra de informatic ........................................................ 4

    Catedra de limba i literatura romn ................................. 6

    Catedra de limbi moderne .................................................... 11

    Catedra de matematic ....................................................... 14

    Catedra de fizic ................................................................ 16

    Catedra de chimie ............................................................... 17

    Catreda de biologie ............................................................. 27

    Catedra de geografie ........................................................... 29

    Catedra de educaie fizic, religie, arte .............................. 31

    32