36
CAPITOLUL I INTRODUCERE ÎN LEGUMICULTURĂ 1.1.OBIECTIVUL ŞI CONŢINUTUL DISCIPLINEI DE LEGUMICULTURĂ Cultura legumelor a constituit una dintre primele activităţi practice ale omului. Însă, o dată cu apariţia societăţii, s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şi metodele de cultivare a plantelor legumicole, acest ritm devenind deosebit de rapid în epoca modernă, ceea ce a dus la consolidarea legumiculturii ca o ştiinţă de sine stătătoare, desprinzându- se astfel de fitotehnie, din care făcea parte. Legumicultura poate fi definită ca: ştiinţa care se ocupă cu studierea plantelor legumicole sub aspectul particularităţilor biologice, al relaţiilor bio- şi ecosistemice ale acestora pe baza cărora se stabilesc cele mai adecvate tehnologii de cultură în scopul obţinerii unor producţii ridicate din punct de vedere cantitativ şi calitativ, eşalonate în tot timpul anului, în condiţii de eficienţă economică ridicată. Legumicultura are două părţi distincte: - partea generală, care tratează importanţa alimentară şi economică, bazele biologice ale legumiculturii, ecologia plantelor legumicole, înmulţirea acestora, construcţii specifice pentru legumicultură, bazele tehnologice de cultură a plantelor legumicole, producerea seminţelor etc. - partea specială, care se referă la tehnologia de cultură a fiecărei specii legumicole în câmp, adăposturi din mase plastice, sere şi răsadniţe. 1.2. IMPORTANŢA ŞI LOCUL LEGUMICULTURII ÎN CADRUL PRODUCŢIEI AGRICOLE Datorită valorii alimentare ridicate, legumele însoţesc din ce în ce mai mult în hrana omului alte produse ca: pâinea, carnea, brânzeturile etc., contribuind la o mai bună asimilare a acestora. Valoarea şi importanţa consumului de legume se apreciază nu numai strict din punct de vedere nutritiv şi mai cu seamă după efectul favorabil asupra organismului uman. Din analiza compoziţiei chimice a legumelor rezultă că ele conţin aproximativ 78-93% apă şi 7-22 % s.u. Conţinutul cel mai ridicat în s.u. îl au legumele din grupa cepei (de la 13,5 % - praz la 38% -usturoi) iar cel mai scăzut (4,8 -5%) castraveţii, salata, marula etc. Pe de alt` parte con\inutul [n vitamine al legumelor, este mai ridicat [n compara\ie cu toate celelalte produse alimentare, [n special fa\` de cele de origine animal`. Pe bun` dreptate se poate spune c` legumicultura ]i pomicultura sunt: „industria de vitamine a agriculturii”. Aceasta face ca legumele s` aib` o importan\` deosebit` la satisfacerea necesarului de vitamine al organismului. {n legume, mai ales [n cele proaspete se g`sesc cantit`\i [nsemnate de vitamine ]i anume A, B1, B2, C, PP. Referitor la hidraţii de carbon, cantităţi mai mari conţin legumele din grupa cepei şi cele pentru rădăcini tuberizate (usturoiul, ceapa, morcovul, sfecla roşie, hreanul etc.). Proteinele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalul necesar. Se remarcă printr-un conţinut mai ridicat de proteine, între 2% şi 8%, ciupercile, usturoiul, fasolea, mazărea, bobul, conopida, spanacul etc. 1

25224359 legumicultura-curs

Embed Size (px)

DESCRIPTION

 

Citation preview

Page 1: 25224359 legumicultura-curs

CAPITOLUL I INTRODUCERE ÎN LEGUMICULTURĂ

1.1.OBIECTIVUL ŞI CONŢINUTUL DISCIPLINEI DE LEGUMICULTURĂCultura legumelor a constituit una dintre primele activităţi practice ale omului.

Însă, o dată cu apariţia societăţii, s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şi metodele de cultivare a plantelor legumicole, acest ritm devenind deosebit de rapid în epoca modernă, ceea ce a dus la consolidarea legumiculturii ca o ştiinţă de sine stătătoare, desprinzându-se astfel de fitotehnie, din care făcea parte.

Legumicultura poate fi definită ca: ştiinţa care se ocupă cu studierea plantelor legumicole sub aspectul particularităţilor biologice, al relaţiilor bio- şi ecosistemice ale acestora pe baza cărora se stabilesc cele mai adecvate tehnologii de cultură în scopul obţinerii unor producţii ridicate din punct de vedere cantitativ şi calitativ, eşalonate în tot timpul anului, în condiţii de eficienţă economică ridicată.

Legumicultura are două părţi distincte: - partea generală, care tratează importanţa alimentară şi economică, bazele biologice ale legumiculturii, ecologia plantelor legumicole, înmulţirea acestora, construcţii specifice pentru legumicultură, bazele tehnologice de cultură a plantelor legumicole, producerea seminţelor etc. - partea specială, care se referă la tehnologia de cultură a fiecărei specii legumicole în câmp, adăposturi din mase plastice, sere şi răsadniţe.

1.2. IMPORTANŢA ŞI LOCUL LEGUMICULTURII ÎN CADRUL PRODUCŢIEI AGRICOLE

Datorită valorii alimentare ridicate, legumele însoţesc din ce în ce mai mult în hrana omului alte produse ca: pâinea, carnea, brânzeturile etc., contribuind la o mai bună asimilare a acestora. Valoarea şi importanţa consumului de legume se apreciază nu numai strict din punct de vedere nutritiv şi mai cu seamă după efectul favorabil asupra organismului uman.

Din analiza compoziţiei chimice a legumelor rezultă că ele conţin aproximativ 78-93% apă şi 7-22 % s.u. Conţinutul cel mai ridicat în s.u. îl au legumele din grupa cepei (de la 13,5 % - praz la 38% -usturoi) iar cel mai scăzut (4,8 -5%) castraveţii, salata, marula etc.

Pe de alt` parte con\inutul [n vitamine al legumelor, este mai ridicat [n compara\ie cu toate celelalte produse alimentare, [n special fa\` de cele de origine animal`. Pe bun` dreptate se poate spune c` legumicultura ]i pomicultura sunt: „industria de vitamine a agriculturii”. Aceasta face ca legumele s` aib` o importan\` deosebit` la satisfacerea necesarului de vitamine al organismului. {n legume, mai ales [n cele proaspete se g`sesc cantit`\i [nsemnate de vitamine ]i anume A, B1, B2, C, PP.

Referitor la hidraţii de carbon, cantităţi mai mari conţin legumele din grupa cepei şi cele pentru rădăcini tuberizate (usturoiul, ceapa, morcovul, sfecla roşie, hreanul etc.).

Proteinele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalul necesar. Se remarcă printr-un conţinut mai ridicat de proteine, între 2% şi 8%, ciupercile, usturoiul, fasolea, mazărea, bobul, conopida, spanacul etc.

1

Page 2: 25224359 legumicultura-curs

Lipidele se găsesc în cantităţi reduse în legume (0,1-0,9%), fiind în cantităţi mai mari în seminţele de dovleac, pepeni etc.

Acizii organici îmbunătăţesc gustul legumelor şi ajută la o mai bună digestie a hranei. Conţinutul în acizi organici este mai ridicat în frunzele de: revent, măcriş, ştevie, spanac, lobodă etc.

Vitaminele împreună cu sărurile minerale, conferă marea valoare alimentară a legumelor, fiind substanţele absolut necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice din organism.

Vitamina C în cantităţi mari se depozitează în părţile comestibile la ardei, pătrunjel pentru frunze, mărar, spanac, conopidă, varză de Bruxelles, gulie etc

Vitamina A (vitamina antinfecţioasă, cu provitaminele sale carotenele) se găseşte în cantităţi mari în morcov, pătrunjel, dovleac, varză creaţă, varză roşie, ardei, spanac etc.(până la cca 9-10 mg la 100 g s.p.).

Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) joacă rol important în procesul biologic de creştere a organismului uman.

Alte vitamine care se găsesc în legume sunt: E, K, P, PP, D, cu rol important în prevenirea unor boli şi în echilibrarea metabolismului organismului uman.

Substanţele minerale. Este deosebit de important faptul că în produsele legumicole predomină elementele bazice (K, Na, Mg, Fe) şi nu cele acide (Cl, P, S), explicându-se astfel efectul alcalinizant al celor mai multe produse legumicole, care duce la neutralizarea acidităţii determinată de consumul susţinut de alimente bogate în proteine (carne, ouă, pâine etc.).

Necesarul zilnic de elemente minerale al unei persoane adulte este următorul: 2,l6 g K, 1,04 g Ca, 0,43 g Mg, 0,06 g P, 12 mg Na.

Unele legume conţin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuşi cu sulf şi care se mai numesc şi „fitoncide”. Astfel de substanţe se găsesc în hrean, ceapă, usturoi, ridichi etc., având efect bactericid. Sunt şi legume care conţin substanţe antibiotice. Asemenea substanţe se găsesc în varză, ceapă, usturoi etc.

Pentru asigurarea organismului uman cu vitaminele, sărurile minerale, precum şi cu celelalte componente importante ale produselor legumicole, un om adult trebuie să consume anual aproximativ 200 kg legume.

Prin ponderea pe care legumele o ocupă în alimentaţia omului, consumul acestora constituie un indicator al nivelului de trai.

Ca urmare importanţa social economică a legumiculturii poate fi sintetizată în următoarele:- legumicultura reprezintă una din cele mai intensive forme de folosire a terenului, astfel cultivarea în câmp a unui hectar cu legume se apreciază că ar putea echivala cu 10-12 ha de grâu, 1 ha de legume cultivat in solarii echivalează cu 150 ha grâu, iar 1 ha de legume cultivat în seră echivalează cu 200 ha de grâu.- comparativ cu alte culturi, legumicultura asigură o mai bună valorificare a terenului agricol prin efectuarea pe suprafeţe mari a culturilor asociate şi în special a celor succesive;- în legumicultură producţiile ce se obţin sunt mult mai mari în comparaţie cu alte culturi;- asigură condiţii pentru utilizarea permanentă a forţei de muncă, înlăturându-se prin aceasta caracterul sezonier al muncii;

2

Page 3: 25224359 legumicultura-curs

- legumicultura asigură condiţii pentru obţinerea unor profituri mari şi eşalonate în tot timpul anului;- produsele legumicole, în afară de consumul în stare proaspătă, se pretează bine la păstrare şi constituie materii prime pentru industria conservelor;

Locul şi rolul legumiculturii în cadrul producţiei agricole este determinat de:• condiţiile ecologice favorabile culturii unui număr mare de specii legumicole

care valorifică potenţialul productiv prin obţinerea unor producţii mari la unitatea de suprafaţă în toate sistemele de cultură;

• priceperea cultivatorilor;• existenţa unei importante pieţe de desfacere.Situaţia actuală a legumiculturii

{n toate \`rile lumii se practic` legumicultura, suprafe\ele ocupate fiind diferite [n func\ie de relief, clim`, sol ]i nivelul de dezvoltare economic`, exist@nd o preocupare permanent` pentru a asigura un consum ridicat de legume.

Diferite \`ri [n func\ie de condi\iile ecogeografice, de\in pozi\ii frunta]e [n produc\ia diferitelor specii legumicole eviden\iind tendin\` de concentrare ]i specializare, cu excep\ia Chinei care de\ine locul I la produc\ia majorit`\ii culturilor. (Indrea D., Apahidean S., 2007)

Situa\ia suprafe\elor, produc\iilor totale ]i produc\iilor medii de legume (inclusiv pepeni) pe glob, [n anul 2006

Specificare Total glob

ContinentulAfrica America

de NAmeric

a de S

Asia Europa

Suprafa\a (mii ha)

49 773 5 129 2 607 1 337 37 277 3 249

Produc\ia total` (mii tone)

883 144

52 791 59 444 20 242 646 942

100 216

Produc\ia medie (kg/ha)

17 743 10 292 22 801 15 139 17 435 30 845

Produc\ia total` de legume este concentrat` [n Asia, cauza principal` fiind cea demografic` ]i [n Europa ca urmare a climatului favorabil ]i a tehnicit`\ii ridicate.

{n ceea ce priveste sortimentul de legume cultivat, date FAO indic` pe primele locuri speciile:tomate, varz`, ceap` si morcov.

|`rile mari produc`toare de legume [n Europa sunt: Italia, Spania, Federa\ia Rus`, Fran\a, Polonia, Grecia, Rom@nia si Olanda.

Comunitatea European` produce 2/3 din produc\ia de legume a Europei, principalele \`ri produc`toare de legume fiind Italia (28,3 %) ]i Spania (23,8 %). (Stoian Lucian, 1998)

3

Page 4: 25224359 legumicultura-curs

Consumul anual de legume proaspete ]i conservate pe cap de locuitor ]i pe an atinge un nivel foarte ridicat [n Grecia 228 kg/loc., 171 kg/loc. [n Italia ]i 123 kg/loc., [n Fran\a ]i [nregistreaz` un nivel mult mai sc`zut [n centrul ]i nordul Europei (cca. 70 kg/loc. [n Danemarca ]i Germania ]i 90 kg/loc. [n Anglia ]i Olanda). (Ciofu Ruxandra si colab., 2003).

Din punct de vederea al produc\iilor ob\inute Rom@nia se situeaz` pe locul 8-10 [n Europa.

Productia de legume (inclusiv pepeni), [n principalele \`ri produc`toare din Europa, in perioada 1989-2006

|ara 1989-1991

2001 2002 2003 2004 2005 2006 Locul ocupa

tmii tone

Total Europa

69 256

95 577

95 140

93 462

98 888

102 802

97 199

Italia 14 436 16 389

15 370

14 407

15 015

16 362

15 994

1

Federatia Rus`

11 275 12 975

13 735

13 440

15 708

15 503

15 403

2

Spania 11 026 12 118

12 284

12 721

12 757

12 999

13 085

3

Fran\a 7 628 8 952 8 286 8 936 8 673 8 860 8 598 4Ucraina 5 578 5 821 5 908 5 844 6 538 6 963 8 109 5Polonia 5 797 5 892 5 573 4 702 5 210 5 720 5 619 6Grecia 4 070 4 310 4 260 3 988 4 107 4 171 3 938 7Rom@nia 3 215 3

0623 429 3

5044

1824 517 3 827 8

Germania 2 864 3 879 3 756 3 702 3 621 3 869 3 157 9Portugalia 2 036 2 268 2 325 2 165 2 194 2 429 2 413 10

Evolu\ia suprafe\elor, produc\iilor medii ]i totale la legume [n general ]i pe speciile: tomate, varz`, ardei ]i

ceap`, [n Rom@nia

Specificare UM Anul

4

Page 5: 25224359 legumicultura-curs

Total legumeSuprafa\a mii ha 252.8 281.9 278.9Prod.medie t/ha 14.7 11.2 14.8Prod. totala mii

tone3726.6

3381.1

4141.1

Structura culturilor de legume, este reprezentat` de un num`r restr@ns de specii – 29 . Acestea se cultiv` pe suprafe\e reprezentative ]i dintre ele principalele sunt: tomatele, ceapa, varza, maz`rea boabe verzi, fasolea p`st`i, ardeiul, usturoiul, castrave\ii, r`d`cinoasele ]i pepeni verzi.

Legumicultura ecologic` constituie o oportunitate ]i o alternativ` viabil` pentru dezvoltarea agriculturii române]ti.

România dispune de câteva avantaje mari care favorizează adoptarea acestei alternative, ]i anume:

● faptul c` nu s-a ajuns la gradul de intensivizare a legumiculturii occidentale, permite o mai u]oar` identificare a perimetrelor nepoluate, ecologice, unde se pot aplica tehnicile de legumicultur` biologic`;

● chiar dac` legumicultura ecologic` presupune o reducere a productivit`\ii muncii, în România exist` înc` deprinderea efectu`rii lucr`rilor manuale, astfel c` acest impediment evident în legumicultura occidental` se poate evita;

● existând tradi\ii în legumicultura \`r`neasc` (aceasta fiind dominant` în perioada pe care o travers`m), este nevoie numai de educa\ie şi con]tientizare în spiritul tehnologiilor “bio” şi a restric\iilor ce se impun;

● legumicultura ecologic` constituie o alternativ` real` în eficientizarea micilor gospod`rii \`r`ne]ti, fiind de altfel aproape singura metod` de a face concuren\` marii produc\ii legumicole;

CAPITOLUL 2. ECOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLECunoaşterea ecologiei plantelor legumicole prezintă o deosebită importanţă

practică, deoarece stă la baza stabilirii şi dirijării tehnologiilor de cultură.Factorii ecologici (de mediu), lumina, căldura, apa, aerul şi hrana, sunt cei care

alături de clorofila din plante, influenţează direct procesul de acumulare în fotosinteză.

2.1. CĂLDURACăldura, ca factor stimulativ şi limitativ pentru viaţa plantelor, este unul dintre

cei mai importanţi care participă direct la procesele metabolice.Germinaţia seminţelor, creşterea plantelor, înflorirea, fructificarea, durata

fazei de repaus, precum şi asimilaţia, respiraţia, transpiraţia şi alte procese fiziologice se petrec în prezenţa unei anumite temperaturi.

În privinţa gradului de temperatură, fiecare specie prezintă trei praguri biologice:• un minim când procesele metabolice sunt încetinite şi nu se produce acumulare

(F/R = 1);• un optim când procesele metabolice sunt intense şi echilibrate, şi se realizează

5

Page 6: 25224359 legumicultura-curs

cel mai intens ritm de creştere şi acumulare a rezervelor de substanţe în organele de consum (F/R > 1);

• un maxim când intensitatea proceselor metabolice este maximă,dar F/R = 1, iar prin depăşirea acestui prag, plantele se epuizează şi mor (F/R < 1);

2.1.1. Gruparea plantelor legumicole în funcţie de cerinţele faţă de căldură • Plante legumicole pretenţioase faţă de căldură - cuprind specii anuale, de la

care se consumă fructele:tomate, ardei, vinete, castraveţi, dovlecei, pepeni galbeni, pepeni verzi, fasole, bame etc. Temperatura minimă de încolţire este de 10-14ºC, optima de încolţire este 20-25ºC, se dezvoltă bine la 25-32ºC, suportă un maxim de 35-40ºC şi un minim de 10ºC.

• Plante legumicole mediu pretenţioase la căldură - cuprind specii anuale şi bienale: bulboase, rădăcinoase, vărzoase, frunzoase, mazăre, bob, cartof, etc. Temperatura minimă de încolţire este de 2-5ºC, optima de încolţire şi creştere este 14-20ºC, şi maxima de vegetaţie 22-25ºC. Pentru scurtă durată suportă temperaturi negative de - 2ºC; - 4ºC.

• Plante legumicole rezistente la frig - cuprind specii perene ca: sparanghel, revent, cardon, anghinare, tarhon, ştevie, măcriş.În linii generale necesită valori de temperatură asemănătoare grupei anterioare, sau uşor mai mici, dar peste iarnă, organele de înmulţire care se găsesc în sol suportă valori de temperatură de până la - 20ºC, iar prin protejare chiar de - 27 ºC.

În funcţie de faza de vegetaţie, cele mai ridicate valori şi constante trebuie asigurate la germinarea seminţelor şi în faza de fructificare.

Temperatura optimă de care au nevoie plantele legumicole în diferite fenofaze se stabileşte astfel:

Tº = t ± 7ºC, unde:

T º = temperatura optimă pe fenofază; t = temperatura cea mai favorabilă pentru creştere.Căldura prin valorile sale termice se corelează direct cu toţi ceilalţi factori de

vegetaţie.Măsuri de asigurare a factorului căldură:

• alegerea şi folosirea raţională a terenului;• aplicarea corespunzătoare a lucrărilor tehnologice;• stabilirea momentului optim de înfiinţare a culturilor;• protejarea plantelor cu diferite materiale;• crearea de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă naturală.

2.2. LUMINALumina este factorul determinant în desfăşurarea normală a fotosintezei,

determinând valoarea optimă a celorlalţi factori, pe specii şi faze de vegetaţie. Este un factor limitat de condiţiile naturale.

2.2.1. Cerinţele plantelor legumicole faţă de lumină

În funcţie de intensitatea luminoasă plantele legumicole se grupează în:a) Plante pretenţioase (8000 - 12000 lx): solanaceae, cucurbitaceae, fasole, bame,

6

Page 7: 25224359 legumicultura-curs

se cultivă în zonele cele mai favorabile.b) Plante mai puţin pretenţioase (4000 - 7000 lx): rădăcinoase, bulboase,

vărzoase, frunzoase, mazărea, bobul etc. Se cultivă în toate zonele de favorabilitate, în special în zona I şi a II-a, dar şi în zona a III-a.

c) Plante cu pretenţii reduse (1000-3000 lx): se cultivă pentru consum extratimpuriu şi târziu (ceapa verde, ceapa perenă, sfecla pentru frunze etc.).

d) Plante care nu au nevoie de lumină în perioada formării organelor comestibile: conopida, andivele, sparanghelul, ciupercile etc.

În funcţie de durata zilei (perioada de iluminare), speciile legumicole se clasifică astfel:

•Plante de zi lungă - originare din zonele nordice, necesită 15-18 ore de iluminare zilnic, dar intensitate luminoasă mai redusă(3000-7000 lx). Include specii menţionate la punctele "b" şi "c" ale clasificării anterioare.

• Plante de zi scurtă - originare din zone sudice, necesită 10-14 ore de iluminare zilnic, dar intensitate luminoasă ridicată (8000-12000 lx.). Cuprinde specii incluse la punctul "a" din clasificarea anterioară.

• Plante indiferente - adaptate la condiţii diferite de cultură (tomate, salată etc.). Măsuri de asigurare a factorului lumină:

• zonarea culturilor;• dimensionarea corespunzătoare a elementelor constructive;• alegerea momentului de înfiinţare a culturilor în funcţie de zona de

favorabilitate;• aplicarea corespunzătoare şi la timp a lucrărilor de întreţinere;• stabilirea speciilor şi soiurilor cu favorabilitate bună;• crearea de noi soiuri adaptate la condiţiile de cultură.

2.3. AERUL ŞI GAZELECompoziţia aerului atmosferic este următoarea: 78% N; 21% O; 0,03% CO2 şi

alte câteva gaze.Interesează, din punct de vedre legumicol, "CO2" pentru fotosinteză şi "O" pentru

respiraţie.Oxigenul din aerul atmosferic este în cantitate suficientă, iar în spaţiile protejate,

eventualul deficit se corectează prin aerisiri.În sol, oxigenul întreţine viaţa microorganismelor şi activitatea acestora. Poate să

apară deficit pe soluri grele, tasate, cu umiditate excesivă, deficit corectat prin înlăturarea cauzelor care l-au produs.

Dioxidul de carbon atmosferic întreţine şi favorizează procesul de acumulare prin "fotosinteză", ce se desfăşoară normal la o concentraţie de 0,03%. Creşterea concentraţiei la 0,2-0,6%, poate avea loc în condiţii de intensitate luminoasă ridicată şi valori maxime de temperatură cerute de plantă, determinând intensificarea acumulărilor prin fotosinteză. Reglarea conţinutului în CO2 din spaţiile protejate se poate face prin aerisiri, iar suplimentarea cantităţii cu ajutorul instalaţiilor speciale.

Creşterea cantităţii de CO2 din sol trebuie împiedicată deoarece blochează procesele metabolice. Menţinerea constantă a cantităţii de CO2 se face prin lucrări speciale, respectiv afânarea solului, evitarea excesului de umiditate etc.

7

Page 8: 25224359 legumicultura-curs

2.4. SOLUL ŞI HRANA Solul - reprezintă principalul mijloc de producţie, iar cantitatea şi calitatea

producţiilor depind de fertilitatea şi de modul său de utilizare.Pentru plantele legumicole sunt indicate solurile mijlocii, luto-argiloase, lutoase şi

luto-nisipoase.În cazul cultivării plantelor în spaţii protejate, prin măsurile de ameliorare

şi îmbunătăţire, folosind cantităţi însemnate de îngrăşăminte organice, se produce o modificare esenţială a însuşirilor solului zonal, caz în care se foloseşte noţiunea ţie s u b s t r a t de c u l t u r a .

Pentru practica legumicolă prezintă importanţă: textura, structura, reacţia (pH-ul) şi capacitatea tampon.

Hrana - reprezintată elementele nutritive ce trebuie asigurate plantelor pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice şi care se găsesc în compoziţia solului, sau sunt administrate prin fertilizări.

Pretenţiile plantelor faţă de elementele nutritive sunt formate din cerinţe şi nevoi, care variază cu specificui biologic, perioada şi durata de vegetaţie, potenţialul productiv al speciilor şi respectiv al cultivarelor.

Asigurarea plantelor cu elemente nutritive se realizează prin administrarea de îngrăşăminte, care în funcţie de natura lor, se grupează în:organice; organice-verzi; chimice simple sau complexe; organo-minerale;bacteriene.

Modul, momentul, cantitatea şi forma de administrare se stabilesc în funcţie de pretenţiile plantelor şi sistemul de cultură, iar cantitatea se stabileşte prin calcule.

Momentului aplicării îngrăşămintelor• fertilizarea de bază - se aplică toamna odată cu pregătirea terenului pentru

culturile din câmp şi solarii, şi înaintea fiecărui ciclu de cultură în sere. Se administrează îngrăşămintele organice bine descompuse (20-80 t/ha) şi 2/3 din cele chimice greu solubile (pe bază de K, P, Mg). Se completează în primăvară pentru culturile din câmp şi solarii cu cele pe bază de azot.

• fertilizarea fazială - se aplică în vegetaţia plantelor, administrându-se în momente bine stabilite în funcţie de specie şi de sistemul de cultură.

• fertilizarea de pornire (starter) - se practică odată cu înfiinţarea culturilor legumicole, administrarându-se pe rândul de plante sau la cuib, îngrăşăminte organice (mraniţă) şi/sau chimice.

Forma de administrare este dată de starea lor fizică, solidă sau lichidă, la fertilizarea de bază şi locală - pentru culturile din câmp; solidă sau lichidă - pentru culturile protejate şi forţate şi numai lichidă pentru culturile din mediile artificiale.

Se administrează la sol - pentru a fi absorbite radicular, iar pentru suplimentarea hranei şi pe aparatul foliar - absorbţie extraradiculară (foliară).

Tipurile de îngrăşăminte utilizate• organice: gunoi de grajd, mraniţă, urina şi mustul de gunoi de grajd, gunoiul

artificial (compost), etc.• organice-verzi: lupin, trifoi, mazăre, sulfină, resturile vegetale ale plantelor

legumicole, etc.• bacteriene: Nitragin, Azotobacterin, Fosfobacterin, Silicobacte-rin, etc.• chimice: mai des utilizate sunt (tabelul 1.1.):

8

Page 9: 25224359 legumicultura-curs

Tabelul 1.1.Ingrăşăminte chimice utilizate în legumicultură

(după Velicica Davidescu, 1997)

Denumirea îngrăşămintelorConţinutul în s.a.

(%)Doza utilizată (kg s.a/ha.)

pentru cultura în:N P2O5 K2O câmp solarii sere

1 2 3 4 5 6 7îngrăşăminte simple (azotoase)Azotat de amoniu0; X (NH4NO3) 33-35 - - 300-600 350-500 400-1000Azotat de sodiu X (NaNO3) 1+16 - - 200-400 250-500 -Sulfat de amoniu 0; X (NH4)2SO4 21 - - 100-150 100 -150 200-500Uree X Co(NH2)2 46,6 - - 100-150 100 -150 100-200îngrăşăminte simple (fosfatice)Superfosfat simplu 35-45%Ca (H2PO4)2 · H2O

- 16-22 - 300-500 300-500 800-1200

Superfosfat concen-trat xx (80-90%)Ca (H2PO4)2 · H2O

- 38-50 - 350-500 150-175 350-450

Făină de oasex Ca3(PO4)2 - 15-34 - - 300-400 500-600Făină de fosforită (activată) - 20-30 - 500-750 - -ingrăşăminte simple (potasice)Clorură +X de potasiu (KCl) - - 58-62 150-200 - -

Sare potasică - -38-4420-40

200-250 - -

Sulfat de potasiu +X K2SO4 - - 48-54 200-250 250-300 250-400ingrăşăminte complexe – binareComplex I 0x (fosfat diamoniacal) 21 54 - 200-300 150-200 250-300Complex II 0x (fosfat diamoniacal + azotat)

16 48 - 350-400 200-300 300-500

Fosfat uree+ 17 44 - 200-300 150-300 200-400L-110 (acid fosforic şi amoniac)+10 10 10 - 200-1600 800-1600 -L-120 (acid fosforic şi amoniac)+ 10 8,7 - 600-1200 600-1200 -L-210 (acid fosforic şi amoniac)+ 20 4,3 - 600-1200 600-1000 0L-310 (acid fosforic şi amoniac)xxx

(L-110 la L-310, pe suport organic)30 10 - 500-1000 500-1000 0

îngrăşăminte complexe – ternareComplex III Nitrofoska 13 27 13 300-500 300-400 350-500Cristalin I x 10 5 20 - - 300-400Cristalin II x 16 10 18 - - 400-450Complex III 0x cu KCl 9,9 28,3 27,6 100-250 150-300 200-400Complex III 2-1-1 0x 20,7 11,5 12,3 150-300 250-350 250-400Complex III 1-1-1 0x 16,6 17,0 16,48 200-300 150-300 200-400L-121 (acid fosforic, amoniac, CIK)+ 10 9 8 500-1200 500-1000 -

0) Se aplică o dată cu lucrările pentru pregătirea patului germinativ;+) Se aplică ca şi îngrăşământ de bază, o dată cu arătura adâncă;x) Se aplică în sol în timpul perioadei de vegetaţie.

2.5. APAPentru practica legumicolă interesează pretenţiile plantelor faţă de

apă, care sunt constituite din cerinţe şi nevoi, cerinţele reprezentând cantitatea de apă ce trebuie să fie prezentă în sol pentru ca plantele să-şi satisfacă nevoile.

9

Page 10: 25224359 legumicultura-curs

Toate plantele legumicole, când sunt tinere şi de dimensiuni mici, au cerinţe mari faţă de apă, dar nevoie mică, deoarece având sistemul radicular slab dezvoltat nu se pot aproviziona în mod corespunzător.

De asemenea, de mari cantităţi de apă au nevoie plantele legumicole în timpul sintetizării şi depozitării substanţelor de rezervă.

Pentru fiecare unitate de substanţă uscată plantele legumicole consumă 300-800 unităţi de apă.

Pentru practica cultivării plantelor legumicole prezintă importanţă cunoaşterea pretenţiilor faţă de apă, efectele excesului sau deficitului şi modul cum se poate asigura şi menţine regimul corespunzător de umiditate.

În funcţie de specificul biologic, plantele legumicole se grupează în:• foarte pretenţioase: spanacul, salata, vărzoasele, ţelina, prazul etc.• pretenţioase: castraveţii, tomatele, ardeii, pătlăgelele vinetele, bamele, cartofii, fasolea, mazărea etc.• moderat de pretenţioase: speciile perene:• puţin pretenţioase: pepenii verzi şi galbeni, dovleceii, dovleacul.

În funcţie de umiditatea atmosferică au cerinţe:• foarte ridicate (85-95%): castraveţii, ţelina, spanacul, salata, ciupercile, etc;• relativ ridicate (70-80%): varza, sfecla, morcovul, păstârna-cul, pătrunjelul, cartoful, mazărea, etc.• relativ moderate(55-65%): tomatele, ardeiul, pătlăgelele vine-te, fasolea etc.• relativ coborâte (45-55%): pepenii verzi şi galbeni, dovleacul.

Trebuie satisfăcute pretenţiile plantelor în funcţie de specie, soi şi sistem de cultură, luându-se măsuri de asigurarea necesarului, dar evitarea deficitului şi excesului.

Necesarul de apă se asigură din precipitaţii şi prin irigări.Precipitatiile căzute nu asigură cerinţele speciilor, deoarece sunt repartizate

neuniform şi în cantităţi diferite.Irigarea corespunzătoare este asigurată cunoscând "regimul de irigare", cât şi

"metodele de udare".Regimul de irigare reprezintă ansamblul de măsuri organizatorice care permit

evaluarea necesarului de apă pentru plante. ● Elementele regimului de irigare:- norma de irigare reprezintă cantitatea totală de apă ce se administrează pe

suprafaţa de 1 ha, pe întreaga durată de vegetaţie a unei specii şi se raportează în total m3;- norma de udare (m) reprezintă cantitatea totală de apă ce se administrează unei

culturi pe suprafaţa de 1 ha, o singură dată, astfel încât nivelul apei să crească de la plafonul minim la capacitatea de câmp (tabelul 1.2.).

m = 100 · H · Gv ( Cc - pmin ), în care:

m = norma de udare;H = grosimea stratului de sol activ;Gv = greutatea volumetrică a stratului de sol;

10

Page 11: 25224359 legumicultura-curs

Cc = capacitatea de câmp pentru apă;pmin= plafonul minim.

Tabelul 1.2.Norma de udare, numărul de udări şi eşalonarea acestora

la principalele culturi legumicole

CulturaNumărul de udări

Norma de udare

(m3/ha)T

otal

apri

l.

mai

iuni

e

iulie

aug.

sept

.

oct.

Tomate timpurii 7-8 1 2-3 2-3 2 - - - 300-350Tomate v-t-na 9-11 - 2 2 2-3 2 1-2 (1) 300-350Ardei 9-10 - 2 3 3 1-2 (1) - 350-400Vinete 9-10 - 2 3 3 2-3 (1-2) - 400Ceapă din arp. 3-5 - 1 1-2 1-2 - - - 300-350Ceapă ceaclama 7-8 1 1 2-3 2 1 - - 300-350Ceapă de apă 8-9 - - 2 2-3 2 1 1 300-350Usturoi 3-5 3-5 - 1 1-2 1-2 - - 300-350Praz 5-8 - 1 1-2 1-2 1-2 1 - 300-350Fasole de gr. 3-4 - 1 1-2 1 - - - 300Mazăre de gr. 3 1 1 1 - - - - 300Bame 5-6 - 1 1-2 2 1 - - 350Morcov-ogor 6 1 2 1 1 1 - - 300-350Morcov succ. 7-9 - - 1 2-3 2 1-2 1 300-350Păstârnac 7-8 1 1-2 2 2 1 - - 300-350Pătrunjel 7-8 1 1-2 2 2 1 - - 300-350Sf. roşie-ogor 5-6 1 1 1 1-2 1 - - 300-350Sf. roşie-cultură dublă

6-7 - - 1 2 2 1-2 (1) 300-350

Ridichi de iarnă 3-4 - - 1 1-2 1 - - 300-500Ţelină de răd. 9-10 - 2 2-3 3 2 - - 300-500Castraveţi în ogor

4-5 - 1 1-2 2 - - - 300

Castraveţi succesiune

6 - - 1 2 2 1 - 300

Dovlecei în ogor

4-5 - 1 1-2 2 - - - 300

Dovleac de copt 4 - - 1 1 1 1 - 300Pepeni galbeni 3-4 - 1 1 1-2 - - - 300Pepeni verzi 3-4 - 1 1 1-2 - - - 300

Norma de udare variază în funcţie de specie, soi, condiţiile climatice, tipul de sol, faza de vegetaţie, sistemul de cultură şi oscilează între 200-400 m3/ha;

- numărul de udări reprezintă însumarea udărilor unei culturi, în medie fiind 3-

11

Page 12: 25224359 legumicultura-curs

10;- momentul aplicării udărilor se stabileşte în funcţie de particularităţile

fiziologice specifice plantelor;Metodele de udare – reprezintă posibilităţile practice de asigurare cu apă a

plantelor legumicole:• udarea pe brazde: se aplică în culturile din câmp neprotejat, în solarii şi puţin în

sere.Apa pătrunde în sol, umectându-l prin intermediul brazdelor de udare, iar la

rădăcinile plantelor ajunge prin infiltrare laterală.Avantaje: - apa pătrunzând lateral, stratul înălţat rămâne uscat putându-se efectua lucrări de

întreţinere;- nu se formează crusta, reducându-se numărul praşilelor;- favorizează aerisirea la nivelul sistemului radicular;- solul se încălzeşte mai repede şi se zvântă mai uşor;- pierderile de apă prin evaporare şi prin infiltrare sunt mai reduse;- pierderile de substanţe nutritive sunt mai scăzute; - poate fi utilizată la toate speciile legumicole;- nu măreşte umiditatea atmosferică.Pentru amenajare terenurile trebuie să fie plane, cu o uşoară pantă (1-3%), bine

lucrate şi afânate, permeabile şi cu capacitate bună de reţinere a apei.Lungimea optimă a brazdelor de udare este de 200-250 m.Se aplică atât în ferme legumicole, cât şi în sistem gospodăresc.• udarea prin aspersiune: presupune administrarea apei sub forma picăturilor de

ploaie, prin intermediul aspersoarelor.Elementele tehnice ale metodei sunt: intensitatea ploii, mărimea picăturilor,

uniformitatea ploii.Avantaje: - se poate aplica pe terenuri şi mai puţin nivelate;- influenţează procesul de nitrificare;- oferă condiţii pentru mecanizarea lucrărilor;- se poate face fertilizarea fazială odată cu apa de irigat;- determină scăderea temperaturii la nivelul frunzelor;- se măreşte umiditatea atmosferică - favorabilă pentru unele specii;- se poate folosi pentru combaterea îngheţurilor târzii de primăvară etc.Dezavantaje: - nu se pot aplica imediat lucrările de întreţinere;- se bătătoreşte solul impunând un număr mare de praşile;- pierderile de apă prin evaporare şi infiltrare sunt mari;- nu se poate aplica atunci când bate vântul;- influenţează îmburuienarea;- la unele specii sporirea umidităţii atmosferice este dăunătoare favorizând

apariţia bolilor criptogamice şi provoacă avortarea florilor.• udarea prin picurare: asigură administrarea lentă a apei în zona sistemului

radicular al plantelor, prin instalaţii speciale.Se foloseşte în sere, solarii şi în câmp la

12

Page 13: 25224359 legumicultura-curs

culturi înfiinţate la distanţe mai mari.Avantaje: - creează condiţii favorabile de umiditate şi aer în sol;- se foloseşte mai raţional apa, datorită pierderilor mici prin evaporaţie,

îmbunătăţirii infiltraţiei şi distribuirii uniforme ;- permite efectuarea lucrărilor de întreţinere şi a recoltărilor fără întrerupere;- nu influenţează umiditatea atmosferică;- necesită un consum redus de energie;- se poate folosi pe toate tipurile de sol;- se reduce substanţial necesarul de apă;- se obţin sporuri de producţie;- se poate efectua irigarea fertilizantă cu rezultate foarte bune.

Dezavantajele sunt legate de faptul că apa trebuie bine filtrată pentru a nu se înfunda duzele şi sunt necesare investiţii mari.

CAP.III. ÎNMULŢIREA PLANTELOR LEGUMICOLE

Înmulţirea reprezintă proprietatea plantelor de a se multiplica, respectiv de a-şi spori numărul de indivizi.

Plantele legumicole au însuşirea de a se înmulţi pe cale generativă (sexuată) sau pe cale vegetativă (asexuată) Folosirea uneia sau alteia din metode reprezintă posibilităţi de înfiinţare a culturilor şi de reducere a ciclului de producţie.

3.1. Înmulţirea generativă (sexuată)Majoritatea speciilor legumicole se îmnulţesc pe cale sexuată, folosind în acest

scop seminţele (ardei, pătlăgele vinete, tomate, bame, castraveţi, pepeni, fasole, mazăre etc.) sau fructe uscate indehiscente denumite în practică impropriu seminţe (morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină, salată, măcriş, ştevie, anghinare, cimbru etc.).

Sub aspect practic metoda este mult mai accesibilă datorită avantajelor pe care le prezintă pentru procesul de producţie:

- coeficient mare de înmulţire (de la o singură plantă obţinându-se un număr mare de seminţe);

- posibilitatea de păstrare în condiţii bune un număr mare de ani (de la 2 la 8 ani, în funcţie de specie) datorită conţinutului scăzut în apă şi a volumului redus;

- executarea mecanizată şi cu precizie a semănatului, utilizând cantităţi reduse de seminţe;

- posibilitatea introducerii în practică prin intermediul înmulţirii sexuate a hibrizilor cu efect heterozis.

Dezavantaje înmulţirii sexuate:- impurificarea soiurilor în condiţiile nerespectării unor cerinţe

tehnologice impuse culturilor semincere;- sămânţa hibridă se obţine cu cheltuieli mari, dar cu toate acestea hibrizii îşi fac

din ce în ce mai mult prezenţa în cadrul culturilor legumicole, fiind foarte valoroşi, având imprimate caracteristici genetice de rezistenţă la atacuri şi alţi factori adverşi.

Însuşirile cantitative şi calitative ale seminţelor de plante legumicole

13

Page 14: 25224359 legumicultura-curs

Pentru practica legumicolă o importanţă deosebită o prezintă ansamblul însuşirilor cantitative şi calitative ale seminţelor, care se pot grupa astfel:

- însuşiri morfologice (fizice) - care reprezintă un grad de specificitate în funcţie de specie şi cultivar, având un caracter stabil (conturul, forma, aspectul suprafeţei) sau variabil (mărimea, culoarea, luciul, aroma);

- însuşiri biologice - ce reflectă aspectul calitativ al zestrei ereditare şi al potenţialului vital în ansamblu: ereditatea, autenticitatea, provenienţa, însuşiri ce trebuie asigurate şi menţinute prin lucrările specifice care se aplică culturilor semincere;

-însuşiri fiziologice - care asigură şi arată potenţialul vital al seminţelor şi sunt reprezentate de: viabilitate, facultatea germinativă şi energia germinativă, însuşiri ale căror valori trebuie să se păstreze în limitele standardelor stabilite, în funcţie de specie şi clasa de calitate, valori care sunt atestate prin certificatele de puritate biologică şi buletinele de analiză, elaborate de laboratoare de specialitate judeţene;

-însuşiri tehnologice - ce reprezintă o consecinţă a atenţiei acordate tehnologiilor aplicate în culturile semincere, prin lucrările specifice efectuate, în scopul obţinerii de seminţe viguroase, sănătoase şi lipsite de impurităţi, precum şi a momentului şi modului de extragere, uscare, condiţionare şi păstrare a seminţelor. Sunt reprezentate de: puritatea fizică, umiditate, starea sanitară, puterea de străbatere, masa a 1000 de boabe (MMB) şi valoarea culturală.

Valoarea culturală (Vc) sau sămânţa utilă se stabileşte pe baza facultăţii germinative şi a purităţii seminţelor, reprezentând procentul de seminţe pe care se contează că ar da plante viabile, în anul de folosire.

SU = PXG

100

3.2. Înmulţirea vegetativă (asexuată)

Este cea mai veche şi mai simplă metodă de înmulţire şi se foloseşte la speciile de plante legumicole care în condiţiile din ţara noastră nu formează seminţe (hreanul, batatul, cartoful, usturoiul, ceapa de Egipt etc.) sau chiar dacă formează seminţe înmulţirea vegetativă este mai avantajoasă (leuşteanul, tarhonul, cardonul etc.) transmiţând la descendenţi însuşirile valoroase pe care le au plantele mamă şi obţinând producţii chiar în primul an de cultură.

În practică se utilizează mai multe metode de înmulţire vegetativă.

a. înmulţirea prin bulbi şi bulbili, se aplică la ceapa eşalotă (bulbi), usturoi şi ceapa de Egipt (bulbili) recurgându-se la detaşarea bulbililor şi plantarea lor în câmp toamna (septembrie) sau primăvara devreme (martie), manual sau mecanizat.

b. înmulţirea prin tuberculi se utilizează la cartof, se folosesc tuberculi din fracţiunile mici cu diametrul de 30-45 mm, sau mijlocii cu diametrul de 45-60 mm, care se plantează întregi, mecanizat sau manual şi uneori tuberculi mari, peste 60 mm diametru, care se secţionează longitudinal pentru o echilibrare mai bună a mugurilor pentru fiecare porţiune. Se plantează manual primăvara sau vara.

c. înmulţirea prin rizomi se practică la măcriş, ştevie, revent, folosindu-se porţiuni de rizomi care prezintă câţiva muguri vegetativi, plantara se face primăvara devreme.

14

Page 15: 25224359 legumicultura-curs

d. înmulţirea prin rădăcini tuberizate se practică la hrean şi batat, la hreanse folosesc rădăcini cu lungimi de 5-15 cm şi grosimi de 0,5-2 cm având muguri la ambele extremităţi, iar cei de pe porţiunea intermediară trebuie înlăturaţi prin frecare cu o cârpă aspră sau prin răzuire. Pentru păstrarea polarităţii la plantare, rădăcinile se secţionează la o extremitate, orizontal, iar la cealaltă oblic.La batat se folosesc rădăcini de dimensiuni mici sau mari secţionate, care se pot planta direct în câmp.

e.înmulţirea prin drajoni se aplică la plantele careprezintă rădăcini trasante şi au capacitatea de a emite lăstari (drajoni - lăstari de rădăcină), ca la: anghinare, cardon şi tarhon. Lăstarii se detaşează cu o porţiune de rădăcină şi se plantează apoi direct sau se transplantează în ghivece, plantarea se face manual, primăvara devreme.

f. înmulţirea prin butaşi se practică la speciile de plante legumicole care au însuşirea de a emite rădăcini adventive din lăstari vegetativi. Se utilizează frecvent la tarhon şi batat. Se detaşează butaşii de pe plantă, apoi se fragmentează sau se lasă întregi, având o lungime de aproximativ 10 cm şi un număr de 3-5 frunze. Frunzele de la baza butaşului se înlătură, iar cele de la partea superioară se fasonează. La partea inferioară butaşii se secţionează sub un nod, deoarece la acest nivel stratul rizogen este mai activ, după care se pun la înrădăcinat.

g. înmulţirea prin marcotaj se practică la tarhon şi cardon, plante ce au capacitatea de a emite rădăcini adventive când vin în contact cu solul. La baza plantei se execută un muşuroi, iar după emiterea de rădăcini adventive lăstarul se detaşează de planta mamă şi se plantează la loc definitiv, toamna sau primăvara.

h. înmulţirea prin despărţirea tufelor se practică la specii perene, care formează tufe bogate: tarhon, revent, anghinare, leuştean, măcriş, ştevie, ceapa de tuns, cimbrişor etc, în special pentru reîntinerirea culturilor şi completarea golurilor. Tufele se despart prin tăierea cu cuţitul sau cu cazmaua şi se plantează manual, în special primăvara după pornirea în vegetaţie.

i. înmulţirea prin altoire se practică la plante legumicole cu scopul creşterii rezistenţei acestora la atacul ciupercii Fusarium oxisporum şi la nematozi. Metoda este mult practicată pe plan mondial (Olanda, Japonia, Rusia, Belgia, Germania etc.), încercări fiind făcute şi în România. Se practică la castraveţi, pepeni galbeni şi verzi, tomate, vinete, batat etc. Altoirea speciilor şi soiurilor valoroase se face pe portaltoi rezistenţi.

La castraveţi se foloseşte altoirea pe. Cucarbita ficifolia, la pepenele verde în special tigva - Lagenaria vulgaris var. longissima, tâlvul - Lagenaria vulgaris var. siceraria şi var. gaurda; Bak; Zucca fetidissima, Benincasa cerifera, iar la pepenele galben se practică altoirea pe Cucurbita moschata, Cucurbita maxima, Cucurbita maxima ssp. turbanimaxima,

La pătlăgelele vinete altoirea se face pe Solanum integrifolium, iar tomatele se pot altoi pe Lycopersicon hirsutum.

Deşi cheltuielile de producţie sunt mai mari cu 30 %, valoarea producţiilor acoperă cheltuielile, iar plantele obţinute sunt rezistente la fusarium, nematozi şi diferite ciuperci fiind utilizate în special în cadrul culturilor din sere şi solarii, dar în limita posibilităţilor şi la culturile timpurii in câmp.

La ora actuală este instituit un program naţional de imprimare a rezistenţei plantelor la atacuri prin utilizarea metodei de altoire. Este o posibilitate practică de realizare a materialului săditor legumicol în concept ecologic.

15

Page 16: 25224359 legumicultura-curs

Pe lângă avantajele pe care le prezintă înmulţirea pe cale vegetativă, aceasta are şi unele neajunsuri de ordin economic generate de volumul mare de lucrări şi material necesar înfiinţării culturilor, fapt care, în prezent limitează aplicarea acestei metode la un număr relativ restrâns de specii.

3.3. înmulţirea prin culturi de celule şi ţesuturi "in vitro"Este cea mai modernă metodă de înmulţire vegetativă, anual producându-se pe

plan mondial milioane de plante, la cartof, conopidă, tomate, pepeni galbeni etc, dar cu posibilităţi de extindere la majoritatea speciilor.3.4. înmulţirea asexuată în sens strict, este specifică pentru ciupercile comestibile.

3.5. Pregătirea seminţelor în vederea semănatului

Lucrările de pregătire a seminţelor înainte de semănat au drept scop favorizarea răsăririi plantelor şi obţinerea unei răsăririi explozive.

Sortarea şi calibrarea seminţelor - are drept scop separarea seminţelor întregi, sănătoase, viabile, cu însuşiri calitative superioare de alte impurităţi-asigurând rezerva de hrană care să influenţeze o bună germinare si creşterea plantelor până la apariţia primelor frunze adevărate, când planta are posibilitatea de a-şi sintetiza singură hrana.

Amestecarea seminţelor plantelor de cultură, greu germinabile, cu seminţe ce germinează uşor, care au rolul de a indica rândurile de plante, în astfel de situaţie putându-se lua măsuri de îndepărtare a îmburuienării (plivit, prăşit). în acest fel plantele de cultură nu vor fi invadate şi asfixiate de către buruieni care au un ritm mai accentuat de creştere.Umectarea - se aplică seminţelor care germinează greu din cauza tegumentului tare şi are

drept rol facilitarea acestui proces, astfel germinarea şi străbaterea stratului de sol acoperitor să se desfăşoare mai rapid încât planta să lupte cu buruienile şi cu alţi factori din sol care i nfluenţează negativ răsărirea, iar desimea plantelor ar fi mult diminuata.

Stratificarea - este folosită în cazul seminţelor cu maturare eşalonată (mărar, ceapă, crucifere) pentru uniformizarea germinării, asigurând o cultură în care plantele să aibă acelaşi stadiu de creştere.

Călirea - se practică la seminţele destinate înfiinţării culturilor timpurii cu scopul de a spori vitalitatea, precocitatea şi rezistenţa la frig a plantelor. Seminţele umectate şi în curs de încolţire se ţin alternativ la temperaturi scăzute (0°) şi ridicate (20-22° C) pe o durată de timp în funcţie de specie.Drajarea seminţelor (granularea) are drept scop "mărirea volumului seminţelor mici, prin

înglobarea lor în amestecuri organice, la care se poate adăuga un extract biologic stimulator sau chiar cu efect dezinfectant. Scopul principal este de a repartiza uniform seminţele pe suprafeţele de semănat şi la adâncime corespunzătoare, iar acestea vor germina şi plantele vor creşte mai repede, asigurând culturilor o bună uniformitate.Se reduce de asemenea cantitatea de seminţe necesare pentru unitatea de suprafaţă şi se

elimină pierderile din cultură, elemente foarte importante în cazul utilizării seminţelor hibride, acestea având un preţ foarte mare.Încastrarea seminţelor - este o variantă a granulării şi constă în introducerea unei seminţe

într-o tabletă de vermiculit. Se seamănă la suprafaţa solului fiind favorizate germinaţia şi creşterea plantelor. Stimularea ~ are drept scop scoaterea din repaus a seminţelor în vederea grăbirii

germinaţiei, cu influenţe favorabile asupra celorlalte procese şi cu acţiune directă asupra cantităţii şi calităţii producţiilor. Se poate realiza prin procedee fizice, biologice şi chimice,

16

Page 17: 25224359 legumicultura-curs

în agricultura biologica fiind admise numai primele două şi într-o oarecare măsură şi al treilea procedeu.Metode fizice prin utilizarea de: radiaţii electromagnetice, izotopi radioactivi, neutroni

rapizi, laser, curent electric, radiaţii vizibile ale spectrului solar, ultrasunete, aeroioni artificiali, efect de piramidă sau cu alternanţe de temperaturi ridicate şi coborâte (Nicolae, L., 2004).Metode biologice prin folosirea de: biopreparate cu extracte din diferite plante cu acţiuni

specifice, respectiv infuzii, decocturi, plămădeli etc.Metode chimice prin utilizarea de produse chimice ca acizi (succinic nicotinic, giberelic),

folcisteină, cropmax, procaină, rezorcină etc.Dezinfecţia - lucrare obligatorie care are drept scop diminuarea sau înlăturarea transmiterii

prin seminţe a germenilor de boli şi dăunători sau instalarea acestora de la semănat la răsărire.

Metoda folosită se stabileşte în funcţie de specie, provenienţa seminţelor, agentul patogen, pe baza controlului fitosanitar. În ultimul timp sunt utilizate în cultura legumicolă "cultivare" cu rezistenţe naturale la principali agenţi patogeni. Hibrizii, de obicei din import, au în totalitate rezistenţe genetice, dar sunt creaţi şi în ţara noastră astfel de hibrizi sau soiuri.

CAPITOLUL IV BAZELE TEHNOLOGIEI CULTIVĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE

Tehnologia de cultivare a plantelor legumicole se diferenţiază în funcţie de sistemele de cultură, iar în cadrul acestora ea depinde de specificul culturii. Verigile fluxului tehnologic vizează: pregătirea terenului şi a materialelor necesare înfiinţării culturilor; înfiinţarea propriu-zisă; întreţinerea culturilor; recoltarea şi valorificarea producţiei obţinute.

4.1. Sistemele de cultură a plantelor legumicole se pot deosebi după următoarele criterii: locul de cultură, tehnologia aplicată, destinaţia şi eşalonarea producţiei, natura substratului de cultură.

După locul de cultură: se deosebesc culturi în câmp şi culturi în diferite spaţii special construite şi amenajate în acest scop.

În cazul culturilor în câmp plantele cresc şi se dezvoltă până la recoltare în câmp deschis, fără protecţie.

Culturile forţate se efectuează în construcţii destinate acestui scop (sere, solarii încălzite, răsadniţe calde), în care factorii de vegetaţie sunt dirijaţi pe întreg ciclul de cultură, iar produsele legumicole proaspete se obţin în perioade deficitare ale anului (iarna, primăvara devreme sau toamna).

Culturile protejate se efectuează în construcţii mai simple (solarii, sere-solar, adăposturi joase din materiale plastice, răsadniţe reci), în care plantele beneficiază numai parţial de un microclimat artificial. În interiorul acestor construcţii se realizează o temperatură cu 2-5°C mai ridicată decât în exterior. Această diferenţă poate să ajungă

17

Page 18: 25224359 legumicultura-curs

până la 9°C în cazul dublei protejări. La dubla protejare, dacă pentru acoperirea construcţiilor s-a folosit polietilena se recomandă ca cea de a doua peliculă să fie din PVC, deoarece aceasta, spre deosebire de polietilenă, nu este transparentă pentru razele infraroşii, deci în acest caz nu mai poate avea loc fenomenul inversiunii termice.

Culturile adăpostite sunt apărate de intemperii prin mijloace mai simple, sub formă de obstacole împotriva vântului (terenuri adăpostite natural, perdele şi culise de protecţie etc.) sau a frigului (clopote şi paravane individuale, folii din materiale plastice aşezate direct pe culturi).

Culisele de porumb se utilizează în special la culturile de cucurbitacee. De exemplu, la zece rânduri de castraveţi se amplasează două rânduri de porumb zaharat. Orientarea rândurilor se face perpendicular pe direcţia vântului dominant. Prin acest procedeu se protejează plantele de curenţii reci şi de vânturile care le răsucesc vrejurile.

După modul de înfiinţare se întâlnesc următoarele sisteme de cultivare a plantelor legumicole:

- culturi prin semănat direct în câmp practicate la majoritatea speciilor legumicole cultivate în câmp (morcov, pătrunjel, păstârnac, spanac, pepeni, fasole, bame tomate, ceapa etc.) şi numai la anumite specii în sere şi solarii (ridichi, mărar, spanac, pătrunjel pentru frunze etc.);

- culturi înfiinţate prin plantarea răsadurilor la majoritatea speciilor cultivate în spaţii protejate, la culturile extratimpurii şi timpurii (tomate, castraveţi, ardei, pătlăgele vinete) sau chiar pentru culturile de vară-toamnă (tomate, castraveţi, varză).

După destinaţia producţiei deosebim:- culturi pentru consum în stare proaspătă fie imediat după recoltare sau după o

anumită perioadă de păstrare în spaţii special amenajate (rădăcinoase, bulboase, cartof etc.);

- culturi pentru industrializare la care se aplică o tehnologie specifică, produsele fiind destinate fabricilor de conserve.

În funcţie de eşalonarea producţiei sau perioada când se execută, sistemele de cultivare pot fi:

- extratimpurii, la sfârşitul iernii şi începutul primăverii;- timpurii, de primăvară;- semitimpurii, de vară;- târzii, de toamnă;- întârziate, de toamnă târzie sau pentru postmaturare.

După caracteristicile substratului de cultură se deosebesc următoarele sisteme de cultură:

- pe medii nutritive naturale, cum sunt solul sau diferite amestecuri de pământuri naturale fertile;

- pe medii nutritive artificiale (fără sol), cum sunt soluţiile nutritive care conţin în anumite proporţii macro şi microelemente necesare nutriţiei plantelor.

4.2. Elementele de bază ale tehnologiilorTehnologia de cultivare a legumelor, amplu diferenţiată în funcţie de obiectul şi

obiectivele programate, însumează numeroase măsuri tehnice asemănătoare, constituindu-se în elemente de bază în fluxul tehnologic.

• Alegerea terenului

18

Page 19: 25224359 legumicultura-curs

Alegerea terenului pentru amplasarea culturilor legumicole constituie o măsură tehnologică obligatorie în vederea obţinerii unor producţii superioare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, la alegerea terenului trebuie să se ţină cont de factorii pedoclimatici şi social-economici.

a.Factorii pedoclimatici. În mod obişnuit interesează temperatura medie anuală; temperatura medie a lunii

celei mai calde; suma precipitaţiilor în luna cea mai secetoasă; numărul de zile fără îngheţ; epocile calendaristice ale îngheţurilor târzii de primăvară şi timpurii de toamnă; umiditatea atmosferică în luna iulie; frecvenţa grindinei precum şi grosimea stratului de zăpadă în timpul iernii.

Terenul trebuie să fie plan sau cu o uşoară pantă spre sud sau sud-vest, neinundabil, asigurat cu o sursă de apă pentru irigare, pe cât posibil protejat împotriva vânturilor, cu apa freatică la adâncime mare şi ferit de surse de poluare.

Solul trebuie să întrunească următoarele însuşiri: fertilitate ridicată, cu strat arabil profund; conţinut ridicat în humus; textură uşoară sau mijlocie (cele mai bune sunt solurile nisipo-lutoase sau luto-nisipoase); structură bună; capacitate mare pentru apă şi aer. Cele mai potrivite pentru cultura legumelor sunt solurile de luncă, aluvionare, cu proces de solificare avansat. Nu sunt recomandate solurile puternic podzolite, compacte şi sărăturile.

b. Factorii social-economici. Din acest punct de vedere terenul destinat cultivării plantelor legumicole trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cât mai aproape de pieţele de desfacere a produselor; să fie deservit de căi de comunicaţie (şosele asfaltate, căi ferate); să fie în apropierea fabricilor de conserve, dacă producţia este destinată prelucrării industriale; să existe posibilitatea asigurării forţei de muncă necesare; pe cât posibil să se găsească în apropierea sectoarelor zootehnice, pentru a putea fi folosite în mod eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica deşeurile de produse legumicole.

• Asolamentele legumicoleExploatarea raţională a terenului şi a solului în legumicultură impune practicarea asolamentelor.

La baza organizării asolamentelor legumicole stau criterii economice, organizatorice, biologice şi tehnologice.

Spre deosebire de asolamentele din alte ramuri de producţie agricolă, în cadrul asolamentului legumicol, noţiunea de “rotaţie” a culturilor are o semnificaţie specifică. Aceasta datorită faptului că în acelaşi an, pe acelaşi teren se cultivă două sau mai multe specii legumicole. Deci în majoritatea cazurilor, nu putem vorbi de cultură premergătoare ci de culturi, deoarece folosirea intensivă a terenului şi a solului în legumicultură presupune cultivarea în cadrul unor asolamente, a 2-3 culturi succesive în acelaşi an. Rotaţia culturilor legumicole trebuie să fie astfel concepută, încât într-o solă să nu se cultive speciile din aceeaşi familie botanică decât după 4 ani.

La stabilirea rotaţiei culturilor trebuie să se ţină cont de culturile premergătoare (tab.4.1).

• Culturile succesive şi asociate de legumeCulturile succesive şi asociate de legume reprezintă calea cea mai intensivă de

utilizare a terenului legumicol, deoarece acesta este ocupat aproape întreaga perioadă a anului cu plante legumicole. În acelaşi timp, culturile succesive şi asociate, contribuie la

19

Page 20: 25224359 legumicultura-curs

o mai bună eşalonare a producţiei legumicole şi o diversificare a acesteia mai aproape de nevoile consumului (Maier I., 1969).

Pentru culturile secundare se folosesc specii cu perioada scurtă de vegetaţie (salată, ridichile de lună, de vară şi iarnă, ceapa şi usturoiul verde, spanacul, gulioarele etc.), acestea putând fi amplasate înaintea culturii de bază (culturi secundare anterioare) sau după aceasta (culturi secundare următoare).

Culturile succesive de legume constă în cultivarea succesivă, pe aceeaşi suprafaţă de teren, a 2-3 specii legumicole, în cursul unui an.

La stabilirea schemelor de culturi succesive trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte: particularităţile biologice ale speciilor, cerinţele plantelor faţă de factorii de vegetaţie, producţiile obţinute la unitatea de suprafaţă pentru fiecare cultură şi cea totală din cadrul schemei de eşalonare folosite, valoarea alimentară şi economică a produselor ce se obţin, epocile şi modul de valorificare a produselor, destinaţia producţiei (consum în stare proaspătă sau conservată; consum intern sau export).

Tabelul 4.1

AMPLASAREA CULTURILOR LEGUMICOLE ÎN FUNCŢIE DE CULTURILE PREMERGĂTOARE*

Culturi premergătoareFoarte bune**

Bune**Contraindicate**

Pentru legumele de la care se consumă rădăcinile tuberizate

Legume solanacee pentru fructe; cucurbitacee

Cereale păioase şi culturi furajere pentru masă verde

Legumele pentru rădăcini tuberizate; din grupa cepei şi cele pentru frunze (în cultură anticipată)

Pentru legumele din grupa verzeiLegumele: solanacee pentru fructe; cartofi; pentru păstăi, seminţe şi capsule

Legumele cucurbitacee şi pentru rădăcini tuberizate

Legumele din grupa verzei şi cele pentru frunze

Pentru legumele solanacee de la care se consumă fructeleLucernă şi trifoi în primul an după desfiinţare; legume pentru păstăi şi capsule şi cele cucurbitacee

Legumele pentru rădăcini tuberizate şi cele din grupa cepei

Legumele solanacee pentru fructe şi cartofi

Legume cucurbitacee

20

Page 21: 25224359 legumicultura-curs

Legumele din grupa verzei şi pentru păstăi şi capsule

Cereale păioase, floarea soarelui, legume pentru rădăcini tuberizate şi pentru bulbi

Legumele cucurbitacee şi solanacee

Legume pentru păstăi, seminţe şi capsuleLegume solanacee; pentru rădăcini tuberizate şi cereale păioase

Legume cucurbitacee şi cele pentru bulbi

Culturile legumicole din grupă

Legumele din grupa cepeiMazăre, bob, bame Legumele solanacee pentru fructe Legumele din grupă şi pentru rădăcini

tuberizate

*) Prelucrare după Butnariu H. şi colab., 1992**) Atenţie la erbicidele folosite la culturile premergătoare

În privinţa particularităţilor biologice, trebuie să se ţină cont ca, pe cât posibil, speciile legumicole care se succed să nu facă parte din aceeaşi familie botanică (pentru a evita transmiterea bolilor şi dăunătorilor comuni), să fie cu perioadă de vegetaţie diferită (scurtă pentru culturile secundare), să aibă sistem radicular diferit în ceea ce priveşte dezvoltarea şi amplasarea în stratul arabil, pentru folosirea mai deplină a elementelor fertilizante din sol (plantele cu sistem radicular profund trebuie să fie urmate de plante cu sistem radicular superficial şi invers).

La stabilirea schemelor de succesiune se va ţine seama de cerinţele plantelor legumicole faţă de temperatură, umiditate şi hrană. Speciile caracterizate prin rezistenţă la temperaturi scăzute şi cu o perioadă scurtă de vegetaţie pot fi semănate sau plantate toamna, reuşind să ierneze în câmp în bune condiţii şi să fie recoltate primăvara devreme (salata, spanacul, ceapa şi usturoiul verde). Alte plante legumicole suportă uşor temperaturi în jur de 0°C şi uneori chiar -1°C ....-2°C, ce pot surveni după răsărirea plantelor sau plantarea răsadurilor (varză, gulioare, conopidă, mazăre etc.). Speciile rezistente la temperaturi scăzute se cultivă înaintea culturilor de bază care, de regulă au o perioadă de vegetaţie mai lungă şi sunt sensibile la frig (tomate, ardei, vinete, castraveţi, fasole de grădină etc.). Din această cauză ele se vor semăna mai târziu, astfel încât să răsară după trecerea pericolului brumelor târzii de primăvară. La culturile înfiinţate prin răsad, plantarea se va face după trecerea acestui pericol.

Culturile asociate sunt culturile care se cultivă în acelaşi timp pe aceaşi suprafaţă de teren, reprezentând forma cea mai intensivă de utilizare a terenului şi a solului, deoarece pe această cale se realizează o desime foarte mare de plante pe unitatea de suprafaţă. La aceste culturi specia legumicolă cu importanţă mai mică se încadrează printre rândurile culturii principale sau pe rând, între plantele culturii de bază. Pe lângă aspectele menţionate la culturile succesive, în cazul culturilor asociate trebuie să se ia în considerare şi habitusul speciilor care se intercalează, pentru ca să creeze pe cât posibil, condiţii reciproc avantajoase şi să se evite, în orice caz stânjenirea dintre componentele asociaţiei. Datorită faptului că prin desimea mare de plante la unitatea de suprafaţă se împiedică mecanizarea lucrărilor, crescând în acest mod consumul de forţă de muncă manuală, culturile asociate sunt mai puţin folosite în fermele specializate.

Culturile intercalate. În curţi, grădini şi microferme, în condiţii de irigare, culturile legumicole se pot intercala printre rândurile de porumb, de vii şi livezi tinere după cum urmează:

21

Page 22: 25224359 legumicultura-curs

- în culturile de porumb (hibrizi din grupa 200-300) se intercalează: varză timpurie, conopidă timpurie, salată şi fasole de grădină ;

- în vii şi livezi tinere se intercalează: specii cu talie joasă (mazăre de grădină pentru păstăi, fasole de grădină, salată, spanac, ceapă şi usturoi verde, ceapă din arpagic, morcov, pătrunjel, mărar, gulioare, lobodă, fasole pentru boabe) sau specii cu talie semiînaltă (cartofi timpurii, tomate timpurii, varză de vară). Nu se recomandă să se folosească pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleceii etc., deoarece prin întinderea vrejurilor pot împiedica lucrările de întreţinere şi înăbuşi culturile de bază .

• Irigarea, fertilizarea şi erbicidarea culturilor legumicole Irigarea culturilor legumicoleIrigarea culturilor legumicole, reprezintă principala măsură de îmbunătăţire a

regimului de apă din sol şi are efecte multiple şi anume: sporirea producţiei, îmbunătăţeşte calitatea comercială şi precocitatea recoltei, asigură folosirea potenţialului productiv al soiurilor şi hibrizilor de plante legumicole, folosirea cu maximum de eficienţă a potenţialului de fertilitate a solului şi a îngrăşămintelor, practicarea culturilor succesive şi asociate.

După scopul urmărit şi perioada când se execută udarea culturilor legumicole, se disting:

Udarea de aprovizionare se aplică înainte de înfiinţarea culturilor şi are drept scop completarea rezervei de apă a solului. Se folosesc norme de 800-1200 m3/ha

Udarea prin scurgerea apei la suprafaţa solului prezintă două variante: udarea prin inundaţie pe brazde sau fâşii şi udarea pe rigole lungi.

Udarea prin inundaţie se foloseşte numai în sistem gospodăresc, în grădini pe suprafeţe mici, unde solul poate fi modelat numai în brazde şi fâşii scurte (6-10 m lungime), apa inundând întreaga suprafaţă de cultură. În acest caz se reduce posibilitatea mecanizării lucrărilor de înfiinţarea şi întreţinerea culturilor.

Udarea pe rigole lungi (100-400 m) este o metodă larg utilizată în tehnologia culturilor legumicole în câmp, caracterizată prin aceea că apa circulă la suprafaţa solului, pe rigole, ajungând la rădăcinile plantelor de pe straturile înălţate - prin infiltraţie, mai ales lateral şi prin capilaritate, fără a lua contact direct cu partea aeriană a plantei.

• Udarea prin aspersiune. În acest caz, apa pompată direct din sursă (canal deschis sau dintr-o reţea de conducte sub presiune) este pulverizată în aer cu ajutorul aspersoarelor, de unde picăturile cad pe plante şi sol sub formă de ploaie. Aducţiunea şi distribuirea apei se realizează prin: sisteme, agregate şi aspersoare.

• Udarea prin picurare constă în distribuirea apei la plante sub formă de picături, într-o perioadă îndelungată de timp.

Metodele de fertilizare trebuie să ţină cont de scopul fertilizării: - de menţinere a fertilităţii;- de creştere a fertilităţii;- de îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie din perioada de vegetaţie.Eficienţa fertilizări chimice este strâns corelată cu metoda de aplicare ce trebuie

să ţină cont de tehnologia de cultură, cerinţele plantelor şi însuşirile solului. Cantităţile de îngrăşăminte calculate pentru culturile legumicole se administrează folosind metodele: fertilizarea de bază; fertilizarea starter (o dată cu înfiinţarea culturii); fertilizarea fazială.

22

Page 23: 25224359 legumicultura-curs

Fertilizarea de bază constă în aplicarea îngrăşămintelor şi încorporarea lor în sol înainte de înfiinţarea culturii. Toamna, înainte de arătura adâncă, se administrează îngrăşămintele organice semidescompuse şi îngrăşămintele chimice greu solubile (2/3 din doza de P şi K), iar primăvara îngrăşămintele organice bine descompuse (mraniţa) şi îngrăşămintele minerale uşor solubile (jumătate din doză).

Fertilizarea starter (o dată cu înfiinţarea culturii), cunoscută şi sub numele de fertilizare de pornire, are drept scop asigurarea nutriţiei plantelor în condiţii optime în primele 20-30 zile de la răsărire sau de la plantare.

Fertilizarea fazială are drept scop completarea cerinţelor plantelor pentru anumite elemente nutritive, pe faze de vegetaţie. Îngrăşămintele pot fi aplicate radicular sau extraradicular (foliar). Această fertilizare nu suplineşte ci completează fertilizarea de bază

Erbicidarea culturilor legumicoleCombaterea chimică a buruienilor prezintă o mare complexitate, datorită:

numărului mare de specii legumicole existente în cultură, dintre care unele (ceapă, legume pentru rădăcini tuberizate, legume cucurbitacee, legumele pentru frunze etc.) sunt deosebit de sensibile la concurenţa buruienilor în perioada răsăririi (care uneori durează 10-20 zile) şi imediat după aceasta, impunând în lupta cu buruienile măsuri speciale; diversităţii sistemelor de cultură practicate (culturi succesive, culturi asociate, culturi forţate şi protejate cu mase plastice) care contribuie la folosirea intensivă a terenului, ceea ce impune utilizarea anuală a unor mari cantităţi de gunoi de grajd, una din principalele surse de îmburuienare determină de asemenea, deosebiri esenţiale în combaterea buruienilor în comparaţie cu alte culturi; condiţiilor favorabile, create pentru plantele de cultură, în unele cazuri în condiţii dirijate (sere), de care beneficiază şi buruienile înregistrând un ritm de creştere deosebit de rapid.

Reiese clar de ce, printre măsurile de luptă (preventive şi curative) împotriva buruienilor în legumicultură, utilizarea erbicidelor reprezintă o verigă tehnologică absolut necesară. În acest scop se utilizează un număr mare de erbicide, sub diferite forme, dintre care o parte sunt eficiente pentru un număr restrâns de buruieni, în special anuale şi cu o mare selectivitate pentru plantele legumicole.

La aplicarea erbicidelor în culturile legumicole se va ţine cont de următoarele aspecte principale:

- alegerea celui mai eficient erbicid;- stabilirea celei mai eficiente doze de aplicare;- stabilirea momentului şi tehnicii de aplicare;- factorii care influenţează aplicarea etc.Epoca (momentul) de aplicare a erbicidelor poate fi: înainte de înfiinţarea

culturilor, cu încorporare în sol pentru cele mai multe dintre erbicide (ppi), dacă sunt volatile; în timpul semănatului, o dată cu introducerea seminţelor în sol; în perioada de la semănat la răsărirea plantelor de cultură şi a buruienilor (preemergent); după ce plantele de cultură au răsărit şi au un stadiu de creştere mai avansat decât buruienile care nu au depăşit faza de rozetă cu 2-3 frunze la buruienile dicotiledonate sau 5-6 cm în înălţime la buruienile monocotiledonate (post emergent); după ce răsadurile s-au prins şi au început să crească (postplantare); în timpul perioadei de vegetaţie, când este nevoie.

Temperatura aerului cea mai favorabilă pentru aplicarea erbicidelor este de 16-20°C. La temperaturi scăzute acţiunea erbicidelor este întârziată. Temperaturile ridicate

23

Page 24: 25224359 legumicultura-curs

au efect nefavorabil, deoarece determină o pierdere rapidă a substanţelor ce se volatizează uşor (Dymid, Treflan, Balan etc.).

Umiditatea relativă a aerului influenţează pozitiv eficacitatea erbicidelor de contact, aplicate postemergent, deoarece reduce procesul de volatizare şi favorizează absorbţia substanţelor active ale erbicidelor de către organele vegetative ale buruienilor. La o umiditate relativă scăzută (sub 65%), eficienţa erbicidelor scade mult datorită pierderilor mari de substanţă prin volatizare.

Vânturile influenţează erbicidarea printr-o distribuire neuniformă a soluţiilor la suprafaţa solului sau a plantelor de buruieni. Depunerea erbicidelor pe plantele din cultura respectivă sau din culturile învecinate poate provoca pagube însemnate în cazul când culturile sunt sensibile la erbicidul folosit. De aceea, nu se recomandă aplicarea erbicidelor atunci când viteza vântului depăşeşte 15-20 km/oră.

Regimul de precipitaţii poate mări sau micşora eficacitatea tratamentelor. Eficienţa erbicidelor de contact aplicate postemergent se reduce considerabil, dacă după tratament survin precipitaţii abundente. Dacă însă la 4-5 ore după erbicidare survine o ploaie moderată de 10-12 mm, eficacitatea lor poate să sporească. Lipsa precipitaţiilor timp de 10-12 zile după erbicidare cu erbicide sistemice reduce mult efectul. În acest caz, la 5-6 zile după erbicidare, trebuie să se aplice o udare prin aspersiune, cu 150-200 m3

apă/ha.

CAP.V. TEHNOLOGIA GENERALĂ A PRODUCERII RĂSADURILOR

DE PLANTE LEGUMICOLE

Cu toate că pentru producerea răsadurilor se fac cheltuieli suplimentare, folosirea lor este absolut necesară datorită avantajelor pe care le prezintă:

• asigură condiţii pentru obţinerea unor producţii extratimpurii şi timpurii superioare;

• contribuie la eşalonarea producţiei şi a consumului de produse legumicole proaspete;

• asigură desimea optimă la unitatea de suprafaţă şi uniformitatea culturilor; • permite lărgirea arealului de cultură a speciilor termofile; • micşorează consumul de seminţe etc.

Răsadurile sunt plante legumicole tinere, de o anumită vârstă, produse în construcţii destinate acestui scop sau în teren neprotejat.

5.1.Pregătirea construcţiilor, maşinilor şi utilajelor, pământurilor şi inventarului pentru producerea răsadurilor

La pregătirea construcţiilor pentru producerea răsadurilor se va ţine cont de specificul bazei materiale folosite, luându-se următoarele măsuri:

- în cazul serelor înmulţitor se vor efectua următoarele lucrări: revizia tehnică şi reparaţiile curente (aceste lucrări se fac de către echipe de muncitori specializaţi şi se execută imediat după desfiinţarea culturii anterioare şi îndepărtarea resturilor vegetale,

24

Page 25: 25224359 legumicultura-curs

mobilizarea solului, mărunţirea solului, dezinfecţia solului şi a scheletului serei, evitarea reinfestării); unde se produc răsaduri pentru sere, solarii, culturi timpurii şi de vară în câmp;

- la solariile cu protejare dublă sau simplă: verificarea scheletului, montarea foliei, afânarea solului, aşezarea substratului; unde se produc răsaduri pentru solarii, culturi timpurii şi de vară din câmp; unde se produc răsaduri pentru solarii, culturi timpurii şi de vară din câmp;

- în cazul răsadniţelor cu încălzire biologică: confecţionarea de noi tocuri, repararea tocurilor vechi, confecţionarea de noi rame de aerisire, repararea celor vechi, dezinfecţia tocurilor şi a ramelor, pregătirea biocombustibilului, instalarea tocurilor, acoperirea lor cu ferestre, introducerea amestecului nutritiv, unde se produc răsaduri pentru culturi timpurii şi de vară din câmp şi uneori pentru solarii.

Maşinile şi utilajele se pregătesc prin reparare şi punerea lor în stare de funcţionare.

Pregătirea amestecurilor de pământ constă în: mărunţire, omogenizare, cernere, dezinfecţie, sporirea fertilităţii şi corectarea pH-ului. Înainte de folosire, mraniţa şi turba, se mărunţesc cu ajutorul maşinilor de mărunţit, se omogenizează. În scopul îndepărtării impurităţilor (cioburi de sticlă, pietre, resturi vegetale grosiere-nemineralizate etc.) componentele se cern.

În funcţie de cantitatea de amestec ce urmează a fi pregătită se alege şi linia tehnologică corespunzătoare pentru pregătirea amestecului nutritiv.

În cazul unor cantităţi mici, lucrările de pregătire a amestecului de pământ se efectuează manual.

După preparare şi omogenizare, amestecurile nutritive se aşază în platforme de aproximativ 3 m lăţime şi 2,5 m înălţime.

După pregătire amestecurile nutritive se dezinfectează cu aburi sau cu substanţe chimice.

La dezinfecţia cu aburi în interiorul platformelor se introduc conductele de dezinfecţie termică, racordate la conducta de transportare a aburului. Apoi se acoperă platformele cu prelate de polietilenă termorezistentă şi se introduce aburul sub presiune la temperatura de 120°C, menţinându-se până în momentul când în interiorul platformelor se înregistrează o temperatură de 90°C. După dezinfectare, pentru a se evita reinfestarea, platformele se menţin în continuare acoperite.

Dezinfecţia pe cale chimică se face pe platforme betonate sau pe prelate din material plastic, pe care amestecul nutritiv se aşază în straturi succesive, peste fiecare strat administrându-se cantităţile corespunzătoare de substanţe dezinfectante (cele solide se administrează prin împrăştiere iar cele lichide cu ajutorul unor maşini de stropit sau cu stropitori). După administrarea substanţelor dezinfectante, amestecul nutritiv se omogenizează şi se acoperă cu o folie de polietilenă. Dacă se foloseşte imediat după trecerea timpului de acţiune şi de pauză, înainte de utilizare se face proba de fitotoxicitate a amestecului nutritiv.

Amestecuri de pământ folosite la producerea răsadurilorAmestecurile nutritive folosite la producerea răsadurilor trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii: să fie bogate în substanţe hrănitoare, uşor asimilabile de către plante; să aibă permeabilitate pentru apă şi aer; culoare închisă (în scopul absorbirii unei cât mai mari cantităţi de energie solară); să fie lipsite de agenţii patogeni şi dăunători; să aibă reacţie neutră (pentru legumele din grupa verzei, castraveţi şi pepeni) sau uşor acidă (pH 6,0-6,5 pentru majoritatea speciilor).

25

Page 26: 25224359 legumicultura-curs

• Mraniţa – gunoi de grajd bine fermentat (putrezit), întruneşte calităţile menţionate anterior, dar prezintă o mare rezervă de agenţi patogeni (trebuie dezinfectată) şi seminţe de buruieni (trebuie distruse).

• Pământul de ţelină – se obţine din terenuri înţelenite (înierbate), prin dislocarea stratului superficial (10-12 cm) şi aşezarea în platforme pentru fermentare, sau din “trifoişti”.

Prezintă în general însuşirile prezentate anterior, în funcţie de textura şi structura solului de unde au fost recoltate.

• Turba – prezintă însuşirile cerute, dar este săracă în elemente nutritive şi are o reacţie acidă (pH = 3,5 – 5,0). Se foloseşte în special turbă roşie, dar trebuie corectată aciditatea (la pH = 6,5 – 7,0).

• Pământul de grădină – se obţine din terenurile cultivate cu plante legumicole (în special cu leguminoase), fertile şi neinfestate.

• Nisipul – în special cel grosier (spălat) cu particule de 0,6 - 0,8 mm, folosit pentru a realiza o bună permeabilitate a amestecului.

La pregătirea amestecurilor, turba se foloseşte numai după ce i s-a corectat reacţia, prin adăugarea de var (cca.2 kg/m3), astfel ca pH-ul să fie de 6-6,5. De asemenea, la pregătirea amestecurilor, în special când acestea se utilizează pentru repicarea răsadurilor, se adaugă 0,5-0,7 kg/m3 superfosfat şi 0,2-0,4 kg/m3 sulfat de potasiu.

Dat fiind timpul de pauză destul de îndelungat pentru unele produse chimice dezinfectante, pregătirea amestecurilor de pământ se face din timp; până la întrebuinţare acestea se ţin adăpostite în şoproane, iar în lipsa acestora se fac grămezi de forme regulate şi se acoperă cu prelate de P.E.

Răsadurile de plante legumicole pot fi produse pe strat nutritiv (repicate sau nerepicate) sau în forme cu sau fără presarea amestecului nutritiv.

În multe ţări producătoare de legume se practică, într-o măsură tot mai mare, tehnologia de producere a răsadurilor în cuburi nutritive, rezultate prin presarea amestecului nutritiv, în care se seamănă sămânţa drajată sau nedrajată, sau se face repicarea răsadurilor. Pentru simplificarea tehnologiei de producere a răsadurilor, se fac experimentări şi cu pastile obţinute din turbă puternic presată, prevăzute cu o mică adâncitură în care se pune sămânţa sau se repică răsadul.

Exemple de amestecuri de pământuri folosite pentru producerea răsadurilor destinate culturilor din câmp şi solarii

SpeciaAmestecuri de pământuri pentru

Semănat Repicat Cuburi nutritivepH

M T t N M T t N M T t N B

Tomate50-

--

25-

25-

5030

4020

-30

1020

3050

2030

40-

1015

-5

6,57,5

Ardei40-

30-

--

10-

4030

5020

-40

1010

4030

2020

3040

1010

--

6,06,5

Vinete40-

40-

--

20-

4010

5030

-50

1010

-10

2020

6065

55

15-

6,06,5

Varză şi conopidă

50-

25-

--

25-

5040

2510

-40

2510

20-

2020

5060

520

5-

7,07,0

Castaveţi şi pepeni

40-

40-

--

20-

4030

4020

1030

1020

5530

2020

2040

-10

5-

7,07,0

Salată 25 75 - - 25 75 - - - - - - - 6,5

∗ M - mraniţă; T - pământ de ţelină; t - turbă; N- nisip; B - balegă de bovine

26

Page 27: 25224359 legumicultura-curs

• Îngrăşămintele chimice – se utilizează pentru completarea fertilităţii amestecului, iar amendamentele – pentru corectarea reacţiei sale.

• Pregătirea amestecurilor: mărunţire, cernere, stabilirea proporţiilor, amestecarea lor, dezinfecţia şi păstrarea în platforme. Proporţiile pentru amestec se stabilesc în volume, în funcţie de specie şi scop (semănat sau repicat).

Amestecurile, în momentul folosirii, se aşează pe folie de polietilenă (în sere şi solarii) şi pe un strat de paie sau nisip (răsadniţe), în vederea semănatului, în grosime de 8-10 cm, pentru repicat (10-14 cm) sau se folosesc pentru umplerea ghivecelor sau confecţionarea cuburilor nutritive, utilizate în aceleaşi scopuri.

5.2. Semănatul în vederea producerii răsadurilorSe respectă următoarele secvenţe tehnologice:• pregătirea seminţelor;• epoca de semănat – se stabileşte în funcţie de epoca de plantat a speciei, ţinând cont de

vârsta răsadurilor;• semănatul se execută manual, în rânduri sau prin împrăştiere, pe suprafaţa de 40-60 m2

în cazurile când se repică şi 120-200 m2 când nu se repică. Semănăturile se acoperă cu un strat subţire (0,5-1,0 cm) amestec de pământ sau nisip, iar pentru sere şi cu o folie de polietilenă până începe germinarea lor. Lucrarea se mai poate face în lădiţe sau chiar direct în ghivece;

• cantitatea de seminţe diferă în raport de specie şi de valoarea culturală a lor, iar pentru a produce răsad în vederea plantării unui hectar de cultură sunt necesare următoarele cantităţi: 0,200 kg pentru ţelină; 0,250 kg pentru tomate, salată, cicoare; 0,300-0,400 kg pentru vărzoase; 0,600-0,800 kg pentru ardei, vinete, castraveţi; 3,0-4,0 kg pentru ceapă de apă şi praz.

5.3. Lucrările de îngrijire aplicate răsadurilorRepicatul – lucrarea de transplantare a răsadurilor din semănătură deasă, la distanţe mai

mari, cu scopul asigurării unui spaţiu de nutriţie corespunzător şi o iluminare mai bună. Se execută manual, în faza cotiledonală sau la primele frunze adevărate. Lucrarea este obligatorie pentru toate culturile forţate şi timpurii din câmp.

Plantele din semănătură se scot în grup, se fasonează la nivelul rădăcinilor şi se repică cu ajutorul plantatoarelor.

Pentru repicat se folosesc: - cuburi nutritive din amestecuri de pământuri, confecţionate manual sau mecanizat

cu prese speciale - ghivecele din material plastic rigid, din folie de polietilenă, pahare din plastic sau

ghivece din turbă - Jiffy–pots;Jiffy–strips; Jiffy-7; papier-pots. - patul nutritiv sau stratul nutritiv.

Dirijarea factorilor de vegetaţie

Asigurarea factorilor de vegetaţie se face în limitele cerute de specie, etapele fazei de răsad, în limitele posibile şi în corelaţie cu ceilalţi factori.

• Lumina - se asigură prin curăţirea materialelor de acoperire, repicatul la timp şi la distanţe stabilite, răritul ghivecelor în sere, distrugerea buruienilor, folosirea retardanţilor etc.

• Temperatura – se menţine între limitele cerute de particularităţile biologice ale speciei, pe faze de vegetaţie. Se asigură prin etanşeizarea spaţiilor, protejarea suplimentară şi sursa de încălzire.

• Aerisirea – dirijează temperatura şi umiditatea din spaţiile de producere a răsadurilor.

27

Page 28: 25224359 legumicultura-curs

• Regimul de umiditate – realizând 65-90% din I.U.A., în funcţie de specie şi faza de vegetaţie şi se asigură prin udări cu furtunul cu sită sau stropitoarea. După udarea răsadurilor spaţiile se aerisesc.

• Regimul de nutriţie – se asigură prin fertilizări suplimentare, folosind fertilizanţi chimici, simpli sau complecşi, întotdeuna sub formă de soluţie, în concentraţii de 0,2-1,0%, în funcţie de tipul de îngrăşământ, specie, faza de vegetaţie. Se foloseşte o cantitate de 4-5 l soluţie/m2 suprafaţă.

• Combaterea bolilor şi dăunătorilor – cu produse insecto-fungicide specifice, în cantităţi şi concentraţii bine stabilite.

• Rărirea ghivecelor - la ciclul I în sere.

• Tratamentul cu retardanţi, folosindu-se Cycocel-ul,0,1-0,15%, 10 litri soluţie/100 m2

suprafaţă repicată, în faza de 3-4 frunze adevărate, prin aplicare extraradiculară (pe frunze).

• Călirea răsadurilor şi definitivarea acesteia – se realizează prin aplicarea şi dirijarea corespunzătoare a tuturor factorilor de vegetaţie, de la semănat şi până la plantare, cu măsuri speciale aplicate înainte de plantare.

• Producerea răsadurilor pe brazde reci în câmp – se realizează pentru culturile de toamnă (vărzoase, salată), pregătite corespunzător. Se seamănă mai rar, fără repicare, iar lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele prezentate anterior.

Calitatea răsadurilor şi pregătirea pentru plantare

Aprecierea calitativă a răsadurilor se face în funcţie de caracterele lor morfologice: înălţimea 15-20 cm; diametrul 5-8 mm; număr de frunze 5-12; culoarea frunzelor verde-violacee, prezenţa butonilor florali la solanaceae.

Pregătirea răsadurilor, sub aspect general, constă în udarea acestora cu 24 ore înainte de plantare.

Răsadurile repicate: cuburile sau ghivecele se aşează în lădiţe cu care ocazie se execută sortarea şi se dezinfectează. Lădiţele se aşează pe stelaje în remorci şi se transportă la locul de plantare.

Răsadurile nerepicate se scot prin dislocare, se fasonează la nivelul rădăcinilor, iar la speciile cu frunze în rozetă (vărzoase, frunzoase, ceapă de apă, praz, ţelină) şi la nivelul acestora, reducându-se 1/3 – 1/2 din suprafaţa lor. Se aşează în lădiţe în poziţie orizontală şi se transportă la locul de plantare.

CAP. VI. TEHNOLOGIA GENERALĂ DE CULTIVARE APLANTELOR LEGUMICOLE ÎN CÂMP NEPROTEJAT

Pregătirea terenului şi solului Are drept scop asigurarea condiţiilor optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor

legumicole.

• Defrişarea culturilor anterioare – constă în tocarea vrejurilor cu ajutorul discului sau scoaterea din teren dacă sunt afectate de agenţi patogeni. Resturile vegetale ce se pot utiliza în zootehnie, se compostează sau se folosesc imediat.

• Nivelarea de exploatare – se execută anual, înainte de arătura adâncă şi vara înainte de arătura superficială, folosindu-se NT-2,8 sau NM – 3-2, prin 1-2 treceri.

28

Page 29: 25224359 legumicultura-curs

• Fertilizarea de bază – se execută toamna, prin aplicarea îngrăşămintelor organice (20-40 t/ha), folosindu-se MIG-5 şi îngrăşă-minte chimice greu solubile pe bază de fosfor şi potasiu, 2/3 din canti-tatea stabilită prin calcule în funcţie de specie, cu ajutorul MA-3,5.

Pentru a corecta reacţia solului, se aplică şi amendamente.

• Subsolajul – lucrarea solului la 40-50 cm, ce se execută o dată la 3-4 ani, pentru a distruge stratul impermeabil de la adâncime (talpa plugului). Se execută cu subsolierul.

• Arătura adâncă – (de toamnă, de bază) se execută toamna, pentru culturile înfiinţate în toamnă sau primăvară, la adâncimea de 28-30 cm, sau vara pentru culturile de succesiune (arătură superficială) la 18-20 cm.

Trebuie executată corect, asigurând: - aerisirea solului; - reţinerea unei cantităţi mai mari de apă;

- - încorporarea la adâncime mai mare a îngrăşămintelor, resturilor vegetale, seminţelor de buruieni şi sporilor de rezistenţă a unor agenţi patogeni.

Dacă solurile sunt prea uscate, se execută în prealabil o irigare de aprovizionare cu 200-300 m3 apă/ha.

Arătura se lasă negrăpată (în brazdă crudă) – pentru culturile înfiinţate primăvara târziu, sau se grăpează pentru culturile înfiinţate toamna sau primăvara devreme.

• Grăparea – este lucrarea de mărunţire a solului, se aplică înaintea modelării cu GD 3,2 sau Combinatorul CPS-6; CPU-8.

• Completarea fertilizării de bază, înainte de înfiinţarea culturilor în primăvară, cu îngrăşăminte pe bază de azot.

Se erbicidează “ppi” cu ierbicidul specific fiecărei specii, cu câteva zile înainte de înfiinţarea culturilor.

• Modelarea solului – reprezintă lucrarea de efectuare a straturilor înălţate pe care se înfiinţează culturile legumicole şi a rigolelor de udare, permiţând o irigare corespunzătoare şi o mecanizare complexă.

Primăvara, straturile înălţate se zvântă mai repede, permiţând înfiinţarea mai timpurie a culturilor, excesul de apă de pe straturile înălţate se scurge în brazdele de udare, se uşurează efectuarea lucrărilor de întreţinere a culturilor, inclusiv recoltarea.

Lucrarea se execută mecanizat cu MMS-4,5 sau AMFS-4,5.

Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat

Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat se face prin: semănat direct şi prin plantare (răsaduri sau organe vegetative).

Semănatul direct presupune folosirea seminţelor şi se utilizează la morcov, pătrunjel, păstârnac, ridichi, sfeclă roşie, ceapă ceaclama, salată, spanac, lobodă, cicoare, mazăre, fasole de grădină, bob, bame, castraveţi, dovleci, pepeni verzi, pepeni galbeni, mărar, cimbru, busuioc, tomate de toamnă etc.

Plantarea se practică la speciile cultivate prin răsad: tomate, ardei, vinete, castraveţi, salată, ceapă de apă, praz, ţelină, varză albă, varză roşie, varză creaţă, conopidă, gulie, varză de Bruxelles, sfeclă roşie etc, sau prin organe vegetative: anghinare, leuştean, măcriş, ştevie, tarhon, cardon, cartof timpuriu, ceapă eşalotă, usturoi etc.

6.1. Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat prin semănat direct

Elementele tehnologice specifice pentru înfiinţarea culturilor prin semănat direct se referă la: epocă, norma de semănat, adâncime, scheme şi mijloace.

29

Page 30: 25224359 legumicultura-curs

• Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de : specificul biologic al plantelor, zona de cultură, durata de vegetaţie, eşalonarea producţiilor.

Culturile legumicole se înfiinţează:

- toamna devreme (IX-X), încât până la venirea iernii plantele să înrădăcineze şi să formeze frunze (spanac);- toamna târziu (X-XI) – în prejma iernii, plantele iernează sub formă sămânţă negerminată (salată, spanac, pătrunjel, păstârnac, ceapă ceaclama, mazăre etc);- primăvara devreme (III-IV) – speciile menţionate anterior, la care se adaugă ridichea de lună, morcov, mărar, sfeclă roşie etc.;- primăvara târziu (IV-V) – tomate de toamnă, fasole, dovlecei, castraveţi, pepeni verzi şi galbeni, bame etc.;- vara – pentru culturile de succesiune (VII-VIII)- morcov, dovlecel, fasole, spanac, salată etc.

In funcţie de zona de cultură, pentru aceeaşi specie, epoca de semănat este decalată cu 2-3 săptămâni.

Durata de vegetaţie este corelată cu modul de eşalonare a culturii.

• Adâncimea de semănat – condiţionează uniformitatea răsăririi şi asigurarea desimii optime şi se stabileşte în funcţie de mărimea seminţelor, fiind de 8-10 ori diametrul sau latura îngustă a acestora.

• Norma de semănat (Q sămânţă) se stabileşte în funcţie de valoarea culturală şi M.M.B., în vederea asigurării desimii şi diferă în funcţie de specie, epoca de semănat, pregătirea solului etc: 1,2 – 1,5 kg/ha -tomate pentru industrializare; 2-3 kg/ha – salată, andive; 4-6 kg/ha – rădăcinoase, cucurbitaceae; 10-14 kg/ha – ridichi, sfeclă; 15-25 kg/ha – spanac; 50 kg/ha – bame; 120-150 kg/ha – fasole; 180-200 kg/ha mazăre.

• Schemele şi distanţele de semănat se stabilesc în funcţie de: habitusul plantelor, metoda de udare, mecanizarea lucrărilor, asigurarea desimii (tabelul 4.4.).

Semănatul se execută în rânduri, pe teren modelat sau nemodelat (figura 4.15.).

Date tehnice specifice înfiinţării culturilor legumicole prin semănat direct în câmp neprotejat

Cultura Epoca de semănatCant. de

sămânţă Q(Kg/ha)

Adâncimea de semănat

(cm)

Schema de semănat *

(cm)

Desimeamii pl/ha

1 2 3 4 5 6Ceapă ceaclama 5-30.III 6-9 2-3 20+40+20+70x2-3 750-1000

Fasole de grădină 15.IV-1.V;10.VI-10.VII 150 5-640x4,4-5,5

(sistem nemodelat)450-550

Mazăre de grădină 1.III-10.IV 180-300 4-6 12,5 (nemodelat) 1200-1300Bame 1-10.IV 50 3-4 80+70x13-15 90-100Morcov 1-25.III; 15.VI-15.VII 5-6 2-3 28+28+28+66x3,5-4,0 700-800Pătrunjel 1-30.III 4-5 2-3 28+28+28+66x5-6 450+550Păstârnac 1-25.III 5-6 2-3 40+40+70x6-7 400-500Sfeclă roşie 20.III-20.IV 12-14 3-4 40+40+70x12-14 140-165Ridichi de iarnă 10-20.V 10-12 3-3,5 40+40+70x8-10 200-250Castraveţi 25.IV-10.V; 10.VI-1.VII 4-6 3-4 80+70x9-10 135-145

Dovlecei15.IV-10.V10.VI-1.VII

4-6 3-4 80+70x33-38 35-40

Dovleac de copt şi

30

Page 31: 25224359 legumicultura-curs

pentru plăcintă 1-20.V 5-6 3-4300x67-74 (nemodelat)

4,5-5,0

Salată 15.III-15.IV; 1-20.VII 2-3 2-3 20+40+20+70x13-18 150-200

Spanac1-30.III; 1-30.VIII25-30.IX; 1-15.XI 20-25 2-3 20+40+20+70x4-6 450-600

Pepeni galbeni 25.IV-10.V 4-5 3-4 150x22-26 25-30Pepeni verzi 25.IV-10.V 4-5 3-5 150x33-44 15-20Andive 10.IV-20.VI 2-3 2-3 20+40+20+70x3-4 650-700Mărar (eşalonat) 1.III-1.VII 6 1-1,5 28+28+28+66x2-3 800-1000

* semănat pe schema de modelare cu coronamentul de 104 cm

• Mijloacele de semănat – mecanizat şi semimecanizat, pentru suprafeţe mari, cu SUP-21 şi SU-29 – pentru seminţe mici şi SPC-6 pentru seminţe mari, iar manual, pentru suprafeţe mici.

6.2. Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat prin plantare

Se plantează răsaduri cât şi organe vegetative în funcţie de specie.Elementele tehnologice: epoca, adâncime, scheme, distanţe, mijloace.• Epoca de plantare (aceleaşi criterii ca la semănat):

- toamna devreme (IX-X) – salată, ceapă şi usturoi verde;- primăvara devreme (III-IV) – salată, varză timpurie, conopidă timpurie, gulioare, ceapă din arpagic, usturoi, specii perene etc;- primăvara târziu (IV-V) – tomate timpurii, tomate de vară, ardei, vinete, castraveţi timpurii, pepeni;- vara – pentru culturile de succesiune (VI-VII)- vărzoase de toamnă, salată (VIII).

• Adâncimea de plantare – este în general aceiaşi la care răsadurile au fost obţinute în spaţiile de producere. Se pot planta mai adânc speciile ce emit rădăcini adventive (tomate, varză), dar niciodată la salată şi ţelină.

Organele vegetative se plantează la adâncimi determinate de dimensiunile lor.

• Schemele şi distanţele de plantare (tabelul 4.5.) - se stabilesc în funcţie de aceleaşi aspecte ca la semănat, plantându-se în rânduri echidistante sau în benzi de 2-4 rânduri, în teren modelat sau nemodelat.

Date tehnice specifice înfiinţării culturilor legumicole, prin plantare în câmp neprotejat

CulturaEpoca de înfiinţare

Necesar de material de plantat (mii fire/ha răsad +

rezervă)

Schema de plantare*(cm)

Desimea(mii

pl./ha)

1 2 3 4 5Tomate timpurii 25.IV-1.V 63-71 80+70x20-23 55-65Tomate vară-toamnă (nepalisate) 1-15.V 65 60+90x22 60

Tomate vară-toamnă (palisate) 1-15.V 50-60100x18-20nemodelat

50-55

Ardei gras 25.IV-20.V 105-130 80+70x11-14 94-120Ardei gogoşar şi lung 1-20.V 105-130 80+70x11-14 95-120Ardei pentru boia 25.IV-5.V 120-140 80+70x10-12 110-150Pătlăgele vinete 25.IV-20.V 52-63 80+70x23-28 47-57Ceapă de apă 10-30.V 600-700 20+40+70x4-5 550-600Praz 10.V-10.VI 300-360 20+40+20+70x10 265-330Ţelină 15.V-10.VI 70-80 80+70x18-20 65-75Varză timpurie 5.III-5.IV 70-80 80+70x18-20 65-75

31

Page 32: 25224359 legumicultura-curs

Varză de vară 25.IV-15.V 55-60 80+70x22-24 55-60Varză de toamnă 15.VI-15.VII 55-60 80+70x26-30 45-50Varză roşie 20.VI-10.VII 65-70 80+70x22-24 55-60Gulioare 10-30.III 120-130 28+28+28+66x22-24 110-120Gulii 20.VI-10.VII 75-80 40+40+70x28-32 65-70Conopidă timpurie 15-30.III 70-80 80+70x18-20 65-75Conopidă de toamnă 20-30.VI 55-60 80+70x26-30 45-50Salată de ogor 1-15.III 200-220 28+40+20+70x13-18 150-200Hrean 1-20.IX 50-60*** 70x40-45 28-36Ceapă din arpagic (toamnă) 1.X-1.XI 800-1300** 28+28+28+66x3-3,5 800-850Ceapă din arpagic (primăvara) 20-30.III 500-1300** 28+28+28+66x3-3,5 800-850Usturoi pentru bulbi (toamnă) 10.IX-30.X 800-1000** 28+28+28+66x3-4 700-900Usturoi pentru bulbi (primăvară) 1-30.III 800-1000** 28+28+28+66x3-4 700-900

* plantare pe schema de modelare cu coronament de 104 cm; ** kg bulbi/ha; *** mii butaşi realizaţi din 500-1800 kg rădăcini, în funcţie de tipul de butaşi şi materialul din care provin

• Mijloace de plantare:- manual, pe suprafeţe mici, cu plantatorul pentru răsaduri nerepicate şi unele părţi

vegetative (butaşi) sau în gropi – pentru răsadurile repicate şi părţi vegetative mai voluminoase;- semimecanizat – deschizând rigole mecanizat iar plantarea se face manual;- mecanizat- cu MPR-8 (răsaduri), MPB (arpagic, usturoi), 4 SaBP-70 pentru cartofi

neâncolţiţi etc.

Lucrări de întreţinere aplicate culturilor legumicole în câmp Lucrări cu caracter general

• Afânarea solului şi combaterea crustei – asigură regimul de umiditate, aer, temperatură, răsărirea uniformă a plantelor etc.

Se realizează prin praşile manuale şi mecanice cu FPP – 1,3; FP-4; CL-4,5-M, în număr de 2-4, la adâncimi diferite în funcţie de sistemul radicular.

Crusta se poate preveni prin folosirea unor produse specifice încorporate în sol.• Prevenirea apariţiei şi combaterea buruienilor :

măsuri preventive : arătura adâncă, distrugerea buruienilor din culturile anterioare înainte de formarea seminţelor, rotaţia raţională a culturilor, evitarea folosirii materialelor organice cu un conţinut ridicat de seminţe de buruieni.

măsuri curative : - praşile – când buruienile sunt mici;- plivit – manual, când buruienile sunt mici, iar solul trebuie să fie reavăn;- combaterea chimică sau “plivitul chimic” prin folosirea de erbicide, ce se administrează “ppi”, “”pre” sau “post” în funcţie de specie şi scopul urmărit;

• Verificarea şi completarea golurilor - se practică prin plantare de răsaduri, organe vegetative sau prin seminţe preîncolţite în funcţie de specie.

• Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor :- măsuri preventive : soiuri rezistente, seminţe şi material de plantat sănătoase,

dezinfecţia înainte de folosire, respectarea rotaţiei, strângerea resturilor vegetale atacate şi arderea lor etc;

- măsuri curative – prin tratamente aplicate în culturi, folosindu-se substanţe insecto-fungicide specifice şi chiar combaterea biologică, corespunzător recomandărilor făcute de fitopatologie şi entomologie.

32

Page 33: 25224359 legumicultura-curs

• Fertilizarea fazială – cu scopul menţinerii fertilităţii solului, pentru a pune la dispoziţia plantelor elementele necesare desfăşurării metabolismului. Se face diferenţiat în funcţie de specie şi faza de vegetaţie.

• Irigarea culturilor – pentru a asigura necesarul de apă pentru plante, toate culturile legumicole se irigă, iar normele, momentul şi numărul udărilor se stabilesc în funcţie de specie, durata de vegetaţie, anotimp, producţii etc.

Lucrări cu caracter special (particular)• Răritul - lucrare aplicată la culturile legumicole înfiinţate prin semănat direct şi constă

în îndepărtarea surplusului de plante, asigurându-se distanţa optimă pe rând. Se execută manual, când plantele sunt mici. La speciile de la care plantele obţinute prin rărit se pot folosi, lucrarea se execută mai târziu încât organele comestibile să aibă însuşiri comerciale (morcov, pătrunjel, păstârnac, ceapă). Din răritură se pot completa goluri (tomate, salată).

• Bilonatul şi muşuroitul - lucrările în cadrul cărora , prin folosirea solului, sunt favorizate : emiterea de rădăcini adventive (tomate, castraveţi), tuberizarea (cartofi), rezistenţă sporită la acţiunea vânturilor (seminceri), înălbirea părţilor comestibile (sparanghel, cicoare, praz etc).

Bilonatul se execută manual sau mecanizat, iar muşuroitul numai manual.• Înălbirea sau etiolarea – se obţine prin mai multe mijloace: solul – pentru bilonare şi

muşuroire (sparanghel, cicoare, praz, ţelină de peţiol, cardon, fenicul; legarea frunzelor peste organele comestibile (conopida); acoperirea cu paie, iarbă, frunze (cicoare, ţelină pentru peţioli, conopidă etc). Această protejare se realizează în vederea obţinerii de părţi comestibile mai fragede, mai gustoase şi mai suculente.

• Protejarea culturilor împotriva brumelor – se aplică în culturile cu sensibilitate la frig (solanaceae, cucurbitaceae), pentru a le proteja împotriva brumelor târzii din primăvară şi timpurii din toamnă.

Se urmăreşte producerea perdelelor de fum, prin arderea de materiale organice, brichete fumigene, lumânări fumigene sau prin irigarea culturilor prin aspersiune.

• Combaterea grindinei - cuprinde un ansamblu de măsuri care au drept scop protejarea plantelor cât şi împiedicarea acţiunii prin căderea grindinei.

Se utilizează: plase din material plastic cu ochiuri mici sau se lansează proiectile sau rachete mici ce conţin substanţe chimice şi care prin explozii în zona norilor împiedică formarea grindinei.

Refacerea culturilor după îngheţ şi grindină: înlăturarea părţilor de plantă afectate, stropirea plantelor cu zeamă bordeleză 1% sau alt fungicid cupric, fertilizare cu azot, menţinerea solului umed şi afânat.

• Susţinerea plantelor – se aplică la specii cu port înalt şi care nu se pot menţine în poziţie erectă (tomate, fasole, castraveţi). Se asigură prin araci din lemn de care se leagă plantele sau spalieri de sârmă, de care plantele se leagă cu ajutorul sforilor.

• Copilitul – lucrarea prin care se îndepărtează lăstarii de pe plante (tomate cu port înalt, ardei şi vinete). La tomate se face radical (îndepărtând toţi copilii la tomatele timpurii) sau parţial ( se lasă 1-3 copili la tomatele de vară-toamnă). Soiurile cu creştere determinată nu se copilesc.

La ardei şi vinete se face un copilit parţial.Lăstarii se îndepărtează când sunt mici (5-10 cm) prin rupere sau tăiere, pentru a nu

consuma inutil.

• Cârnitul – lucrarea prin care se îndepărtează vârful tulpinii principale la speciile legumicole cu port înalt, în scopul sistării creşterii şi limitării numărului de inflorescenţe sau flori, favorizând o dezvoltare mai bună şi o coacere mai timpurie a fructelor.

Tomatele timpurii se cârnesc după 3-5 inflorescenţe, cele de vară-toamnă după 8-12 inflorescenţe, iar cele de toamnă cu 2-3 săptămâni înaintea căderii brumelor. Lucrarea se execută manual, lăsându-se 1-2 frunze după ultima inflorescenţă. La varza de Bruxelles, lucrarea de cârnit se aplică la sfârşitul lunii august, pentru a favoriza creşterea verzişoarelor.

33

Page 34: 25224359 legumicultura-curs

Se aplică şi la unele soiuri sau hibrizi de castraveţi, prin ruperea vârfului tulpinii în faza de 3-5 frunze adevărate.

Lucrarea se poate aplica şi la semincerii de plante legumicole.

• Ciupitul – lucrarea ce se aplică plantelor legumicole cucurbitaceae şi constă în îndepărtarea repetată a vârfului lăstarilor, favorizând apariţia ramificaţiilor de ordin superior, pe care apar mai multe flori femeieşti, influenţând producţia.

• Tratarea plantelor cu substanţe bioactive – are drept scop influenţarea creşterii şi fructificării plantelor legumicole. Se folosesc produse de sinteză cu acţiune specifică asupra unor procese din plante (auxine, gibereline, retardanţi, produse fertilo-stimulatoare) cu denumiri comerciale diferite, dar de mare eficienţă. Se aplică unul sau mai multe tratamente în funcţie de prospectul însoţitor.

RECOLTAREA ŞI CONDIŢIONAREA LEGUMELOR1. Recoltarea legumelorRecoltarea este operaţiunea care marchează trecerea legumelor din sfera

producţiei în cea a circulaţiei şi consumului. Ea reprezintă un complex de operaţiuni de mare răspundere, deoarece modul de executare a acestei lucrări are repercursiuni directe asupra menţinerii calităţii produselor. Recoltarea legumelor cuprinde două aspecte principale şi anume: organizarea recoltării şi tehnologia de recoltare.Organizarea recoltării prezintă importanţă deosebită pentru fermele specializate şi se face din timp asigurându-se pe de o parte întocmirea corectă a graficelor de livrare, pe baza evaluării producţiei şi întocmirea calendarului apariţiei acesteia, iar pe de altă parte asigurându-se maşinile şi utilajele necesare recoltării, formaţiunile de lucru, ambalajele necesare, mijloacele de transport. Tehnologia recoltării se referă la:- Stabilirea gradului de maturare la care trebuie făcută recoltarea, în funcţie de destinaţia producţiei şi anumite caracteristici ale acesteia, cum ar fi capacitatea de a-şi desăvârşi maturarea după recoltare;- Momentul optim de executare a recoltării; - Tehnica de recoltare.

Gradul de maturare constituie o anumită etapă în procesul creşterii şi maturării la care legumele întrunesc anumite proprietăţi ca: mărime, culoare, frăgezime, conţinut în apă, zaharuri, aciditate etc.

În funcţie de specificul creşterii şi dezvoltării fiecărei specii legumicole şi de destinaţia producţiei se utiliează următoarele noţiuni legate de gradul de maturare:- maturitatea fiziologică este dată de momentul când seminţele ajung la mărimea caracteristică şi sunt apte să germineze dacă sunt puse în condiţii optime de umiditate şi căldură;- maturitatea de consum corespunde momentului în care părţile comestibile ale legumelor au dobândit însuşirile caracteristice speciei şi soiului (mărime, formă, culoare, gust, aromă etc.), însuşiri care permit folosirea lor imediată. Această noţiune se utilizează pentru legumele de la care se consumă părţile vegetative (salată, spanac, morcov, pătrunjel etc.) dar se poate folosi şi pentru cele de la care se utilizează fructele înainte de atingerea maturităţii fiziologice (castraveţi, dovlecei, mazăre etc.);- maturitatea comercială este maturitatea în cadrul căreia sunt întrunite caracteristicile cerute de beneficiari şi este condiţionată de scopul pentru care legumele se

34

Page 35: 25224359 legumicultura-curs

comercializează. Pentru unele legume ca tomatele pentru export, pepenii galbeni destinaţi păstrării etc., aceasta corespunde cu stadiul de pârgă.- maturitatea tehnică sau industrială corespunde cu faza în care legumele întrunesc însuşirile cerute de unele operaţiuni tehnologice cum ar fi: păstrarea în stare proaspătă (ceapă, usturoi, etc.), diferite forme de prelucrare (pastă, bulion, conserve sterilizate, produse deshidratate, murate etc.). La această maturitate legumele se găsesc în diferite grade ale maturării în funcţie de destinaţie (supramaturare, coacere deplină, pârgă, inflorescenţă complet formată, maximum de creştere vegetativă etc.).

Tehnica recoltării este determinată de anumite caracteristici ale plantelor legumicole şi anume: gradul de perisabilitate şi dinamica apariţiei producţiei.

În funcţie de gradul de perisabilitate, recoltarea trebuie făcută astfel ca, în momentul efectuării acestei operaţiuni, asupra produsului să se exercite o presiune cât mai redusă, să se evite pe cât posibil lovirile, zdrobirile, ruperea de ţesuturi etc., deoarece în celulele lovite, cu pereţii vătămaţi, sub influenţa enzimelor, a oxigenului din aer şi datorită temperaturii ridicate la care se lucrează de cele mai multe ori, se produc procese de hidroliză şi fenomene care se evidenţiază prin pete, înmuierea ţesuturilor etc. care, în perioada imediat următoare recoltării, produc deprecieri calitative produselor, pierderi în greutate prin îmbolnăvire etc.

În funcţie de specificul plantelor legumicole recoltarea se face selectiv sau integral.Recoltarea selectivă se face prin mai multe treceri, pe măsură ce produsele legumicole ajung la maturitatea comercială (tomate, ardei, castraveţi, pepeni, dovlecei, fasole de grădină etc.). Intervalul dintre două recoltări diferă în funcţie de specie, faza de dezvoltare a plantei, tehnologia de cultură, condiţiile de mediu etc. Recoltarea integrală la o singură trecere, se face culegând toate produsele existente în momentul recoltării. Apariţia simultană a producţiei este un caracter transmis genetic la tomate, ardei, pătlăgele vinete, fasole, mazăre etc., la care s-au creat soiuri şi hibrizi cu maturare grupată în proporţie de peste 85% şi o bună rezistenţă la loviri, şocuri, vibraţii etc

În funcţie de dotarea tehnică, destinaţia producţiei şi specificul fiecărei specii legumicole, recoltarea se poate face: manual, când toate operaţiile se execută manual; manual cu scoaterea mecanizată a recoltei din câmp cu platforme mobile, platforme tehnologice cu benzi; semimecanizat, o parte din operaţii se execută mecanizat iar celelalte manual; mecanizat, când toate operaţiunile de recoltare se face cu ajutorul maşinilor speciale.

2. Condiţionarea produselor legumicolePrin condiţionare se înţelege totalitatea operaţiilor de sortare, calibrare, periere,

spălare, ceruire etc. cu ajutorul cărora produsele recoltate sunt aduse să îndeplinească condiţiile tehnice de calitate şi prezentare prevăzute în STAS, nomă internă, caiet de sarcini.Presortarea este o operaţie care se efectuează după recoltare şi consă în eliminarea din masa produselor a exemplarelor evident necorespunzătoare calitativ, a resturilor de tulpini, bulgări de pământ etcSortarea este operaţia de condiţionare a produselor legumicole prin care se urmăreşte ca acestea să corespundă condiţiilor de calitate precizate în STAS, caiete de sarcini sau note

35

Page 36: 25224359 legumicultura-curs

de comandă. Prin sortare se elimină din masa produselor exemplarele foarte mici, cele cu maturare complet diferită faţă de celelalte produse, exemplarele bolnave, vătămate, crăpate etc.

Sortarea selectivă se face manual, prin alegerea produselor cu defecte din masa produselor supuse sortării sau se pot folosi în acest scop dispozitive cu celulă fotoelectrică care analizează intensitatea coloraţiei. Aceste dispozitive se reglează pentru diferite nuanţe şi intensităţi de culoare cu ajutorul unei fise-program a filtrelor de culoare şi a fundalelor de reflecţie.

Sortarea în masă generală se execută tot manual şi se face prin examinarea tuturor exemplarelor şi aşezarea lor într-unul din ambalajele aşezate în jurul muncitorului. Sortarea în masă generală trebuie făcută pe mese de sortare pe care se aşază produsele care vor fi sortate şi lăzile goale în care se va face gruparea produselor pe mărimi, formă, culoare etc., realizându-se concomitent sortarea şi calibrarea produselor.Calibrarea este operaţia prin care produsele sunt grupate după formă, mărime, greutate etc., conform prevederilor din actele normative. De obicei, calibrarea se face concomitent cu sortarea produselor sau după aceasta. Perierea este operaţiunea complementară a procesului de condiţionare, care se aplică unor specii legumicole ca: tomatele, cartofii etc. Are ca scop înlăturarea şi curăţirea de praf şi o parte din reziduurile de substanţe chimice care se găsesc pe aceste produseSpălarea legumelor se face cu maşini speciale de spălat şi are drept scop îndepărtarea totală a pământului de pe produsele legumicole şi a substanţelor fitosanitare, care se găsesc pe acestea. În acest scop, în ţara noastră, s-a realizat maşina de spălat rădăcinoase MSR care realizează spălarea legumelor într-un tambur rotativ, urmată de o spălare suplimentară cu jet de apă pe un transportor cu vergele.Ceruirea este o altă lucrare care se aplică la unele legume şi se face cu emulsii de ceară sau parafină, având drept scop prelungirea perioadei de păstrare a însuşirilor calitative.Legarea în snopi, funii, legături este operaţia de condiţionare şi ambalare specifică legumelor verdeţuri, sparanghelului, legumelor condimentare etc. Operaţiunea se execută manual şi constă în formarea unor legături de 4, 6, 10 sau 12 plante, frunze, peţioluri etc., care se leagă cu banderole din masă plastică sau alte materiale de legat. Ambalarea produselor legumicole este operaţia de finalizare a fluxului tehnologic de condiţionare şi are ca scop protejarea produselor în timpul transportului, favorizarea unei manipulări mai uşoare a produselor, iar din punct de vedere comercial, o prezentare atrăgătoare. În funcţie de destinaţie produsele legumicole se ambalează în: ambalaje de manipulare, transport şi depozitare şi ambalaje de desfacere.

36