Introducere

Existenţa omului presupune o permanentă activitate şi o mulţime de acţiuni

întreprinse cu scopul satisfacerii nevoilor personale şi a comunităţii în care acesta îşi

desfaşoară activitatea. Din acest motiv toate aceste acţiuni trebuie să aibă o reglementare

juridică, deoarece majoritatea acţiunilor întreprinse de om sunt realizate prin acte juridice.

Subiecţii de drept de regulă încheie personal acte juridice, şi astfel trebuie sa fie prezenţi la

semnarea sau executarea acestui act, însă în viaţa cotidiană sînt cazuri cînd subiectul

raportului juridic nu poate fi prezent la săvîrşirea acestor acţiuni şi deci este nevoie de

înlocuirea lui cu o alta persoană.

Deoarece intensitatea încheierii actelor juridice depinde de nivelul de dezvoltare a

socităţii,progresul economic, cultural etc., merită de specificat şi faptul importanţei acestui

proces în cadrul Republicii Moldova, mai ales că la momentul actual ea tinde să se integreze

în Uniunea Europeană şi are ca obligaţie de a aduce legislaţia naţională în conformitatea cu

cea europeană şi internaţională.

Instituţia reprezentării este un procedeu de tehnică juridică prin care o persoană

numită reprezentant, incheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama unui act juridic

asupra reprezentatului.

Scopul şi sarcinile cercetării reprezentării are ca obiect motivele, importanţa,

domeniile de apllicare şi se poate explica de ce această instituţie de drept îndeplineşte un rol

atît de important.

Un motiv este şi faptul că ea constituie mijlocul tehnic cu ajutorul căruia persoanele

lipsite de capacitate de exerciţiu îşi exercită drepturile şi îşi asumă oblegaţiile încheiind acte

juridice prin alte persoane, numite reprezentanţi legali (părinţi şi tutori).

Persoanele fizice recurg frecvent la reprezentare ,încheind diferite contracte,

permitînd altor personae să încaseze salariul, onorariul, să primească sau să transmită diferite

documente sau bunuri materiale. De instituţia reprezentării se face uz la reprezentarea

intereselor în instanţa de judecată sau la arbitraj.

Totodată, reprezentarea convenţională uşurează schimburile economice între

persoane aflate la mare distanţă unele de altele, îngăduie folosirea de către cei interesaţi a

persoanelor cu pregătire de specialitate. Reprezentarea convenţională este cel mai des

utilizată în sfera raporturile juridice patrimoniale. În materie comercială reprezentarea poate

să existe şi fară legătura organică între mandat şi reprezentare deoarece reprezentarea este de

natură şi nu de esenţa mandatului (mandatul poate fi şi fără reprezentare, mandatarul

acţionează în nume propriu dar pe seama celuilalt, dar şi pe seama celuilat, precum şi

reprezentarea poate fi în afara mandatului).

1

Toate aceste aspecte sunt pe larg studiate atît de doctrina naţională, cît şi de cea

internaţională, avînd la bază actele normative corespunzătoare. În cazul Republicii Moldova

sediul acestei materii îl constituie Codul Civil. Unde în cadrul titlului III , capitolul V este

direct reglementată instituţia reprezentării,pe cînd în legislaţia altor state ca de exemplu

România, ea este mai dispersată aparţinînd mai multor acte normative.

În lucrarea dată vom avea ca sarcină cercetarea instituţiei reprezentării în cadrul

Republicii Moldova şi efectuarea unei comparaţii cu doctrina altor state, evaluînd specificul

reprezentării naţionale.

Astfel nu numai vom analiza definiţii, clasificări, dar şi vom face cercetări sub

aspect procedural în ceea ce priveşte subiecţii de drept, împuternicirile lor, încetarea actului

de reprezentare. Pentru a evidenţia toate particularităţile a fost necesar de a structura teza în

trei capitole. În primul este trată reprezentarea la nivel general, cuprinzînd definiţii date atît

de legislaţie cît şi de doctrină, un scurt istoric, referire la subiect şi efecte.

În capitolul doi se analizează reprezentarea legală, adică cea care este prevăzută de

lege, şi se referă la presoana fizică şi persoana juridică, precum şi principal condiţie a

reprezentării în cadrul procesului civil – mandatul.

2

Capitolul I Caracteristica generală a instituţiei juridice a

reprezentării

§ 1: Noţiuni introductive cu privire la instituţia juridică a reprezentării.

1.1 Noţiunea reprezentării. Apariţia instituţiei reprezentării.

Instituţia reprezentării este un procedeu de tehnică juridică prin care o persoană

numită reprezentant încheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama unei alte persoane

numită reprezentat, ca consecinţă fiind producerea directă a efectelor actului juridic asupra

reprezentatului.

Reprezentarea în procesul civil, în ipoteza în care un tert primeşte împuternicirea

şi sarcina de a acţiona în justiţie (a îndeplini acte de procedură) – ca reclamant sau pîrît – în

numele şi în interesul altuia (titularul dreptului la acţiune), situaţie în care calitatea

procesuală se va verifica în persoana reprezentantului iar dreptul se va verifica în persoana

reprezentatului1.

În Roma Antică de la început acest drept nu cunoştea principiul reprezentării, ci pe

cel al nereprezentării, care era mai practic şi mai sigur pentru acea perioadă deoarece părţile

cunoscîndu-se direct şi personal puteau evita cazurile de insolvabilitate a vreunui

intermediar.

Dar la finele republicii cînd producţia sclavagistă sa extins iar comerţul sa dezvoltat

tot mai mult,principiul nereprezentţrii devenise incomod şi ca rezultat apar unele aspecte a

reprezentării de la început rudimentare dar care pe parcursul timpului au progresat.Astfel

pater familias putea fi reprezentat de fiul său în activitatea comercială (să ducă la îndeplinire

o afacere comercială determinată,primind anumite bunuri peculium de la şeful familiei

pentru a specula cu ele) şi de sclavii săi2.

Următoarea etapă a inrădăcinării reprezentării a fost permiterea de către pretor a

reprezentării şefului familiei de către o terţă persoană .Numai ca acea reprezentare nu era una

perfectă reprezentantul fiind obligat de rînd cu cel reprezentat.

Dreptul roman cunoaşte şi reprezentarea perfectă, in cazul tutelei si curatelei,

precum şi în privinţa transferării proprietăţii sau posesiei (persoanele puse sub tutelă

1Av. Patancius Tiberiu-Vlad, Reprezentarea partilor in procesul civil, 2010

2 M.Banciu, Reprezentarea în actele juridice civile,Cluj-Napoca, 1995, p.10

3

deveneau ei creditori sau debitori,dupa incetarea tutelei proprietatea o dobîndeau persoanele

reprezentate)3.

În dreprul francez reprezentarea a fost admisă greu, evoluţia fiind determinată de

dreptul roman, canonic si vechiul drept. Dreptul roman fiind formalist, iar obligaţia fiind

personală impunind confruntarea directă a creditorului şi debitorului punea piedici

reprezentării. Sub presiunea comerţului apare mandatul care este o reprezentare imperfectă

reprezentantul fiind obligat faţă de terţ iar reprezentatul faţă de reprezentat. In sec. II dreptul

canonic dezvoltă principiul consensualismului in domeniul actelor juridice care s-a extins şi

asupra mandatului.

În sec.XVI s-a cîştigat reprezentarea prin mandat, în sec XVII s-a proclamat

libertatea reprezentării. Iar in sec.XIX reprezentarea devine un element esenţial al

mandatului.

Numai la finele sec.XIX reprezentarea se detaşează de mandat, dezvoltîndu-se

reprezentarea legală,judiciară,gestiunea de afaceri si mandatul4.

Datorită faptului ca reprezentarea este cunoscută de o perioadă indelungată de timp

in doctrina juridică se cunosc o serie de definiţii a acestei instituţii,astfel in opinia lui

Lupulescu D., reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană

(reprezentantul)încheie un act juridic în numele şi pe seama unei alte persoane

(reprezentatul),efectele producîndu-se direct în persoana celui reprezentat5.

Conform legislaţiei civile a Republicii Moldova: reprezentarea este săvîrşirea de

către o persoansă (reprezentant) în limitele împuternicirilor,a actelor juridice civile în numele

altei persoane (reprezentat) avînd ca consecinţă apariţia,modificarea sau stingerea drepturilor

şi obligaţiilor reprezentantului.

Reglementarea juridică a reprezentării o găsim în art. 242 Codul Civil al R.M.

Deasemnea reprezentarea juridică în cadrul procesului civil se regăseşte în art. 75 CPC al

R.M.

1.2 Clasificarea reprezentării.

Există diverse criterii de clasificare a reprezentării,astfel:

1.În funcţie de izvor,reprezentarea poate să fie:

3 Vl.Hanga , Drept privat roman, Note de curs,Universitatea “D.Cantemir”,Facultatea de Drept Cluj; 1992, p.106-107.4Cristina Popa Nistorescu, “Reprezentarea şi mandatul în dreptul privat”, Bucureşti, 2004, p.8-9.5 Lupulescu D., Drept civil.Introducere în dreptul civil, Bucureşti, 1998, p.152.

4

►convenţională/voluntară (împuternicirea de a reprezenta izvorăşte din voinţa

părţilor).

►legală/obligatorie (împuternicirea de a reprezenta izvorăşte din lege).

►judiciară (împuternicirea de a reprezenta este dată de instanţa de judecată,de

exemplu în cazul sechestrului judiciar )6.

2.În funcţie de întinderea puterii de a reprezenta, deosebim:

►reprezentare totală (reprezentantul poate înccâheia toate actele juridice cu

excepţia celor strict personale şi cu privire la toate bunurile,de exemplu reprezentarea

incapabilului sau (mandatul general).

►reprezentarea paţială (reprezentantul încheie numai unele acte ,fie referitoare la

un anumit bun determinat sau un anumit act determinat).

3.În comerţ reprezentarea se clasifică în:

►reprezentare exclusivă (o persoană încheie acte pe seama şi în numele altei

persoane,dar cu condiţia ca reprezentatul să nu aibă dreptul să-şi alegă alt reprezentant în ţara

sau încircumscripţia în care îşi defăşoară activitate persoana aleasă de el ca reprezentant).

►reprezentare colectivă (mai multe persoane care au calitatea de reprezentanţi,

numai împreună pot încheia operaţiuni juridice pentru reprezentat).

►reprezentare direct (reprezentatul împuterniceşte reprezentantul să încheie

acte juridice cu un terţ ţn numele şi pe sema reprezentatului).

►reprezentare indirectă (acea formă a reprezentării în care, pe baza raporturilor

interne între reprezentant şi reprezentat,efectele actului juridic încheiat între reprezentant şi

terţ se produc în patrimoniul reprezentatului prin transferul direct al drepturilor reale la

reprezentat,chiar dacă existenţa procurei nu este cunoscută terţului.

Subiectele reprezentării.

În raporturile juridice pot fi reprezentate atît persoanele fizice cît şi cele juridice.

Reprezentarea persoanelor fizice poate decurge din lege sau din convenţia părţilor.

Persoanele fizice care au capacitate de exerciţiu deplină îşi pot alege singure reprezentanţii.

Reprezentantul– săvîrşeşte acte juridice în numele şi interesul altei persoane. Astfel,

art.75 alin.(1) din CPC prevede că în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele

personal sau prin avocat.

În aceste condiţii, trebuie de menţionat asupra faptului că instanţele de judecată nu

mai admit participarea în procesul civil a reprezentanţilor persoanelor fizice care nu deţin

6 Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil.Rpere pentru o nouă teorie generală a actului de drept privat, Bucureşti ,2003, p.21.

5

licenţa de avocat7.

Persoana reprezentată- persoana în numele şi interesul căruia se exercită acţiuni

juridice. În calitate de reprezentat poate fi orice persoană fizică din momentul naşterii şi

orice persoană juridică din momentul constituirii potrivit legii.

Terţa persoană- persoană fizică sau juridică cu care reprezentantul încheie actul

juridic din numele reprezentatului. În calitate de terţă persoană nu poate fi însăşi

reprezentatul, deoarece el acţionează în interesele reprezentatului şi nu personal, precum şi în

cazul cînd el este şi reprezentantul terţei persoane(aceiaşi persoană este reprezentant şi a

reprezentatului şi a terţei persoane8.

§ 3 Efectele şi încetarea reprezentării.

Actele juridice încheiate de reprezentatant,cu respectarea condiţiilor,produc efecte

juridice numai în patrimoniul reprezentatului. Reprezentatul devine proprietar,creditor sau

debitor în raporturile juridice stabilite de reprezentant,şi acesta de la data încheierii actului,

chiar dacă a aflat acest lucru ulterior şi chiar dacă neregularitatea iniţială a reprezentării a

fost înlăturată mai tîrziu, prin ratificare9. Pentru că reprezentatul este parte şi beneficiar al

actului,acesta răspunde faţă de terţi pentru prejudiciile cauzate lor de reprezentant cu ocazia

încheierii actului,independent de răspunderea proprie pe care reprezentantul şi-o angajează

într-o asemenea situaţie faţă de aceiaşi terţi. Prin urmare, actul constituie un tot unitar:

„reprezentatul nu poate să divizeze efectele pentru a le invoca pe acelea care-i sunt

avantajoase şi a respingerii obligaţiile şi riscurile corelative. El răspunde personal faţă de

terţul contractant.”

Reprezentantul, nefiind patre în actul juridic, nu devine personal nici creditor,nici

debitor faţă de terţul contractant şi nu poate să pretindă acestuia executarea contractului

,afară de cazul în care ar avea o împuternicire specială în acest sens din partea

reprezentatului.Astfel ,rolul reprezentatului a fost de a încheia actul juridic cu terţul. Odată

îndeplinit acest rol, reprezentantul rămîne străin faţă de actul încheiat(res inter alios acta).

Reprezentantul va răspunde, însă, personal pentru faptele cauzatoare de prejudicii

săvîrşite cu prilejul activităţii desfăşurate. Astfel, în situaţia în care este debitor al

reprezentatului, care, la rîndul lui, este debitor al terţului contractant, reprezentantul poate fi

supus urmăririi de către acesta prin intermediul acţiunii oblice.

7 Notă informativă cu privire la reprezentarea în procesul civil, CSJ al RM8Cristina Popa Nistorescu „Reprezentarea şi mandatul în dreptul privat” Bucureşti,2004, p.18.9 R.P. Vonica ,”Drept Comercial.Partea generală.Bucureşti”,2000, p. 924.

6

Reprezentantul poate să-şi substituie o altă persoană în îndeplinirea obligaţiilor

asumate cu condiţia ca o atare substituire să nu-i fi fost interzisâ expres.

Stabilind raporturi juridice direct cu reprezentatul, terţul parte în act devine creditor

şi, respectiv, debitor numai faţă de reprezentat. El este obligat numai faţă de acesta şi poate

să-şi valorifice drepturile derivate din act tot faţă de el10.

În schimb, actul juridic încheiatde reprezentant fără împuterniciri sau cu depăşirea

îl obligă pe acesta la despăgubiri faţă de terţi pentru eventualele prejudicii cauzate.

Actul juridic încheiat cu un terţ este un act încheiat între prezenţi, indeferent de

locul unde se găseşte reprezentatul, întrucît trebuie să fie avute în vedere voinţele care se

manifestă în mod real, adică voinţa reprezentatului şi cea a terţului contactant.

Încetarea reprezentării.

Încetarea oricărui act juridic presupune neproducerea pe viitor a efectelor acestuia,

şi se poate şăvîrşi în mai multe momente. În cazul reprezentării legale, momentul începerii şi

încetării reprezentării este determinat de lege. În ceea ce priveşte reprezentarea

convenţională, data cînd reprezentarea începe să-şi producă efectele trebuie să fie rezultatul

voinţei părţilor.

Pe de altă parte, reprezentarea fiind dată, în principiu, în interesul reprezentatului

este firesc să poată fi revocată sau restrînsă oricînd de către reprezentat. Principiul revocării

este, astfel, de esenţa reprezentării. Totuşi, acest principiu nu se aplică, adică reprezentarea

devine irevocabilă atunci cînd ea este dată în interesul ambelor părţi sau numai al

reprezentatului.

Conflictul de interese între reprezentant şi reprezentat este o altă cauză de încetare a

reprezentării. Reprezentarea presupune în mod necesar ca interesele reprezentatului să fie

apărate cu bună- credinţă şi cu diligenţă de către reprezentant. Atunci cînd intersele acestora

sunt divergente, temeiul reprezentării încetează, deoarece dacă ar fi cunoscut o astfel de

situaţie, reprezentatul nu iar fi acordat împuterniciri reprezentantului.

Actul încheiat în acest caz de către eprezentant este o depăşire a puterilor,,iar

situaţia actului va fi analizată în raport cu buna sau reua-credinţă a terţului contractant.Terţii

de bună-credinţă vor fi apăraţi,întrucît ceea ce interesează este declaraţia de voinţă,aparenţa

de drept.Actul este,însă,nul cînd terţul contractant cunoaşţe conflictul de interese şi vrea să

profite de pe urma acestei stări de fapt create între reprezentant şi reprezentat11.

10 D.Cosma, Teoria generală a actului juridic civil ,Bucureşti., p.97.

11 R.P.Vonica, Drept Comercial.Partea generală.Bucureşti”,2000, p. 928.

7

C ap i to lu l I I .

Reprezentarea în procesul civil.

§ 1: Reprezentarea persoanelor fizice şi juridice.

Reprezantarea persoanelor fizice.

Conform art.19 Codul Civil al R.M. „capacitate de exerciţiu este aptitudinea

persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma

personal obligaţii civile şi de a le executa”. Astfel prin capacitate de exerciţiu a persoanei

fizice se înţelege acea parte a capacităţii de drept civil a omului care constă în aptitudinea de

a dobîndi şi exercita drepturi civile şi de a asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea

de acte juridice civile12.

Potrivit art. 8 alin. 1 CPC al R.M., părtţile, alţi participanţi la process au dreptul să

fie asistaţi în judecată de către un avocet ales ori desemnat de coordonatorul oficiului

territorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat sau de un alt

reprezentant, în cazurile prevăzute de CPC al R.M.

Astfel, art.75 alin. 1 din CPC al R.M. prevede că în proces civil, persoanele fizice

îşi pot apăra intersele personal sau prin avocat. Participarea personal în process nu face ca

persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat13.

Pînă la modificările efectuate în Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova

şi intrate în vigoare la 1 ianuarie 2012 adoptate prin Legea nr. 102 din 28.05.2010 pentru

modificarea unor acte legislative, persoana fizică putea fi reprezentată de orice persoană pe

care aceasta din urmă a împuternicito de ai reprezenta interesele în cadrul procesului civil.

Persoanele care participau în calitate de reprezentanţi în instanţele de judecată nu

erau obligaţi să întrunească careva condiţii, cu excepţia capacităţii de exerciţiu. Codul de

Procedură Civilă nu instituia nici o exigenţă pentru reprezentant din punct de vedere a

calificării profesionale, nu era necesar nici măcar ca reprezentantul în cauzele civile să aibă

studii superioare, nici juridice. Această stare de fapt afecta grav calitatea actului de justiţie,

or era apriori imposibil ca o persoană necalificată să poată acorda o asistenţă calitativă în

materie civilă.

Consider că această modalitate practică de reprezentare în procesul civil nu era

binevenită pentru reprezentat, instanţă, precum şi pentru justiţie în general. Deoarece această

modalitate de funcţionare a instituţiei reprezentării în procedura civilă a deviat de la raţiunea

iniţială, generând în consecinţă formarea unui sistem bine organizat de “avocatură”, plasat

12 Baieş S.;Roşca N., “Drept civil Vol. 1”,Chişinău, 2005, p.269.13 Notă informativă cu privire la reprezentarea în procesul civil, CSJ al RM

8

în afara oricărui control din partea autorităţilor statului. Acest sistem acoperea pînă la

momentul intrării în vigoare a modificărilor în CPC al R.M. din 1 ianuarie 2012 majoritatea

absolută a cauzelor civile. În aceste cauze asistenţa juridică era oferită în baza procurilor de

reprezentare de către persoane, care nu aveau calitatea de avocat, despre calificarea şi gradul

de responsabilitate a cărora nu se cunoaştea nimic. Oricum, aceste persoane erau remunerate

pentru serviciile care le acordau, în lipsa vreunei înregistrări sau licenţieri pentru asemenea

gen de activitate. Această stare de lucruri a generat apariţia unor circuite financiare

impunătoare plasate în afara evidenţelor fiscale, indirect favorizând lipsa de transparenţă şi

corupţia în instanţele judecătoreşti, precum şi pagubile suportate de către reprezentat din

cauza lipsei calificării reprezentantului în domeniului juridic14.

Reprezentarea persoanelor juridice.

Potrivit legii, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile

prin organele sale.

Conform art. 75 alin. 2 din CPC al R.M., procesele persoanelor juridice se susţin

în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele

împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de

constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice sau de către

avocaţi.

Conducătorul organizaţiei îşi confirmă împuternicirile prin documentele

prezentate în judecată ce atestă funcţia sau calitatea lui de serviciu (spre exemplu: Extras

din Registrul de stat al persoanelor juridice) ori, după caz, prin actele de constituire (spre

exemplu: Statutul sau Contractul de constituire a întreprinderii). În caz de dizolvare sau

lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu

sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile legii15.

Art.80 alin. 1 CPC prevede că împuternicirile reprezentantului persoanei juridice

trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege. În

conformitate cu alin. 3 al aceluiaşi articol, procurile se eliberează în numele persoanei

juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite,

adeverite prin acte de constituire şi sigilate cu ştampila acestei organizaţii.

Calitatea de angajat al persoanei juridice poate fi probată, în instanţa de judecată,

prin procura eliberată de angajator, în care expres este indicată funcţia deţinută de persoana

căreia i se acordă împuterniciri sau prin alte documente (spre exemplu: copia contractului

individual de muncă, a ordinului de angajare, extras din carnetul de muncă, certificat, etc.)

14 Notă informativă la proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, O. Efrim15 CPC al R.M., art.75 alin. 3

9

În context, trebuie de indicat că, potrivit art.81 din CPC al R.M., împuternicirea

de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele

reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o

depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau

parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a

modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a

intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca

hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eşalona

executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în

temeiul hotărârii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii,

în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

În conformitate art.80 alin. 7 din CPC împuternicirile date avocatului se atestă

printr-un mandat, eliberat de reprezentat şi certificat de avocat.

Trebuie de menţionat faptul că, potrivit Hotărîrii Guvernului RM cu privire la

aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului nr.1175 din

21.12.2010, formularul mandatului avocatului conţine, pe verso, împuternicirile

avocatului şi semnătura clientului. Totodată, în hotărârea respectivă este specificat că

împuternicirile avocatului în instanţa de judecată, potrivit art.81 din Codul de procedură

civilă al Republicii Moldova, urmează a fi consemnate pe versoul mandatului numai în

procesele civile.

În asemenea circumstanţe, relevăm că formularul anterior al mandatului, care nu

conţine pe verso semnătura reprezentatului, nu poate fi acceptat drept dovadă a

împuternicirilor avocatului, deoarece nu corespunde prevederilor art.80 alin. 7 CPC al

R.M. şi nu face dovada dreptului de a exercita actele procedurale prevăzute la art.81 din

CPC al R.M.

Consider că este important de a sublinia faptul că, reprezentantul care renunţă la

împuterniciri trebuie să înştiinţeze atât reprezentatul, cât şi instanţa cu cel puţin 10 zile

înainte de data judecării pricinii sau înainte de expirarea termenelor de atac.

10

§ 1: Contractul de mandat .

Raporturile juridice de reprezentare pot apărea în virtutea diferitelor temeiuri,

inclusiv din contracte. Printre contractele ce dau naştere raporturilor juridice de

reprezentare cel mai răspândit este contractul de mandat.

Potrivit prevederilor art. 1030 al (3) Codul Civil al R.M., prin contractul de

mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la în-

cheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în

numele şi pe contul mandantului.

Esenţa reprezentării în baza contractului de mandat rezidă în posibilitatea

mandantului de a fi subiect al raporturilor juridice civile prin intermediul unui terţ -

mandatar, împuternicit să reprezinte în astfel de raporturi interesele primului la încheierea

de acte juridice. De altfel, contractul de mandat se prezintă ca o formă clasică a

reprezentării, deoarece în baza acestui contract reprezentatul (mandant) transmite

împuternicirile sale în ceea ce priveşte încheierea de acte juridice reprezentantului

(mandatar), efectele actelor juridice astfel încheiate răsfrângându-se asupra reprezentatului

(mandant). în această ordine de idei contractului de mandat îi sunt aplicabile şi normele ce

reglementează reprezentarea şi procura (art. 242-258 al. 3 Codul Civil al R.M.),într-o

accepţiune obiectul contractului de mandat presupune acordarea serviciilor de

intermediere1, fapt care permite de a susţine că mandatul se prezintă atât ca formă juridică

de reprezentare, cât şi de intermediere. Cu toate că normele speciale cu privire la

intermediere în general şi intermedierea comercială în particular se conţin într-un capitol

aparte al Codului civil (art. 1179-11983 Codul Civil al R.M.), conţinutul acestor norme

admite posibilitatea aplicării faţă de intermediere a normelor ce reglementează mandatul.

Referindu-ne la caracterele juridice ale mandatului, menţionăm că contractul de

mandat este :

►contractul de mandat are un caracter consensual- se consideră valabil încheiat

prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante, potrivit prevederilor art. 1031 Codul

Civil al R.M., acceptarea mandatului este expresă sau tacită. Acceptarea este tacită dacă

rezultă din actele sau chiar din tăcerea mandatarului.

►contractul de mandat este un contract unilateral cu titlu gratuit- în sens că îl

obligă doar pe mandatar (nu interesează faptul că, în raporturile cu terţii, obligaţiile aparţin

mandantului) şi nu presupune remuneraţie. Legea însă nu interzice ca mandatarul să fie

remunerat de către mandant. Obligaţia mandantului de remunerare a mandatarului există

11

doar în cazurile prevăzute de lege sau de contract (art. 1033, alin. 1 CC). Conform preve-

derilor art. 1033, alin. 2 CC, mandatul profesional este prezumat cu titlu oneros16.

În cazul în care mandatul este gratuit, putem vorbi despre caracterul unilateral al

acestuia (regulă), iar dacă este oneros, are caracter sinalagmatic (excepţie). Mandatul

gratuit operează în exclusivitate raporturi juridice de reprezentare, pe când mandatul

oneros presupune şi raporturi juridice de intermediere17.

Analiza contractului de mandat evidenţiează un şir de trăsături specifice :

►Contractul de mandat este un contract intuitu personae -face parte din

contractele care se încheie în considerarea calităţilor mandatarului.

►Raporturile juridice apărute în baza contractelor de mandat sunt de obicei

fiduciare, cu excepţia cazurilor când participanţii acestora sunt persoane juridice4, în pofida

excepţiei menţionate, acest fapt permite totuşi de a atribui contractul de mandat la

categoria contractelor fiduciare.

►În raporturile cu terţii mandatarul acţionează în numele mandantului.

Respectiv, toate drepturile şi obligaţiile care rezultă din actele juridice încheiate în baza

contractului de mandat apar, se modifică sau se sting în numele mandantului. Prin aceasta

contractul de mandat se deosebeşte de unele contracte de prestări servicii cum sunt

contractul de comision şi contractul de expediţie.

►În baza contractului de mandat mandatarul se obligă să acţioneze nu numai în

numele mandantului, dar şi pe contul acestuia. Respectiv, tot ceea ce se obţine sau poate fi

obţinut din executarea de acte juridice încheiate în baza contractului de mandat devine

proprietatea mandantului. În vederea protecţiei drepturilor mandantului, Codul civil

prevede reglementarea în baza căreia bunurile dobândite de către mandatar, în numele său,

dar pe contul mandantului, în cadrul executării obligaţiilor contractuale sau care i-au fost

transmise de mandant pentru executarea mandatului sunt considerate, în raport cu creditorii

mandatarului, bunuri ale mandantului (art. 1045 CC).

► Potrivit prevederilor art. 1031 CC, acceptarea mandatului este expresă sau

tacită.

►contractul de mandat este cu titlu gratuit. Contractul de mandat poate fi şi

oneros, dar numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract (art. 1033, alin. 1 CC).

Contractul de mandat are caracter universal în sensul că în calitate de părţi la

acest contract pot apărea orice subiecţi de drept civil. Părţile contractului de mandat sunt

16 G.Chiboc,Drept Civil.Contractele speciale.Chişinău 2005 .pag.297

17.А. П. Сергеев ,Учебник гражданского права, Москва 1999 ,стр.533

12

mandantul şi mandatarul18. Mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină,

deoarece în actele juridice pe care acesta le încheie în numele şi pe contul mandantului tre-

buie să manifeste un consimţământ valabil exprimat. Lipsa consimţământului sau viciile de

voinţă sunt apreciate nu numai în persoana mandantului, dar şi în persoana mandatarului19.

Referindu-ne la mandatul profesional Codul civil stipulează că mandatul

profesional este prezumat cu titlu oneros (art. 1033, alin. 2 CC). iar în calitate de

mandatari profesionali pot apărea persoane fizice sau juridice speciale care trebuie să

dispună de documentele corespunzătoare ce-i oferă dreptul de a participa la raporturile

juridice cu terţii într-o atare calitate.

Codul civil presupune posibilitatea desemnării mai multor mandatari pentru

încheierea unui act juridic20. Astfel, mandantul poate desemna printr-un contract mai mulţi

mandatari sau poate încheia contracte separate cu mai mulţi mandatari pentru a fi

reprezentat la încheierea aceluiaşi act juridic. In acest sens, condiţia valabilităţii

contractului este ca acţiunile întreprinse în vederea executării mandatului să fie acceptate

de către toţi mandatarii, art. 1037, alin. 1 CC.

Potrivit alin. 2 art. 1037 CC, mandatarii urmează să încheie împreună toate actele

vizate în mandat, dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din mandat.

Pentru executarea obligaţiilor asumate ei răspund solidar .Totodată comandatarii sunt în

drept să stabilească de sine stătător (separat de mandant) mecanismul de executare co-

lectivă a mandatului.

Legea permite mandatarului reprezentarea mai multor persoane (mandanţi)

pentru încheierea aceluiaşi act în acest sens art. 1038, alin. 1 CC, prevede că mandatarul

care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act, persoane ale căror interese sunt

sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare mandant, cu excepţia cazului

când uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a dublei reprezentări îl exonerează de

această obligaţie pe mandatar.

Potrivit prevederilor art. 1038, alin. 3 CC, mandantul care nu este în măsură să

cunoască dubla reprezentare poate, în cazul în care a suferit un prejudiciu, să ceară

declararea nulităţii actului încheiat de mandatar.

Ţinând seama de faptul că prin art. 1034 Codul civil admite un spectru larg de

împuterniciri ale mandatarului, care nu se reduc doar la prevederile exprese ale

mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia, în 18 Iosif R. Urs.Smaranda Angheni, Drept civil, vol. III. Contracte civile, Bucureşti, 1998, pag. 108.

19 Andrei Bloşenco, Drept civil. Partea specială. Note de curs, Chişinău, 2003, p. 133.

20 Codul Civil al R.M.- art. 1037

13

vederea protejării intereselor mandantului legea stabileşte şi anumite limite în ceea ce

priveşte capacitatea juridică a mandatarului la încheierea actelor juridice în numele

mandantului. Astfel, art. 1039, alin. 1 C.Civil prevede că mandatarul nu poate încheia acte

juridice în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia

cazului când este autorizat expres sau când mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează

împotriva lui.

Potrivit prevederilor art. 1039, alin. 2 CC, numai mandantul poate cere declararea

nulităţii actului juridic încheiat cu încălcarea regulii prevăzute la alin. 1.

Condiţiile generale ale obiectului actului juridic sunt: să fie licit, să se afle în

circuitul civil şi să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa (art. 206, alin. 2

CC),acestea pot fi aplicate şi mandatului.

Mandatul poate fi calasicat în funcţie de întinderea împuternicirilor conferite

mandatarului în:

► special-pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii determinate

(pentru o afacere sau pentru anumite afaceri).

►general -(pentru toate afacerile mandantului)21.

Obligaţia principală a mandatarului este de a executa mandatul în conformitate

cu indicaţiile mandantului (art. 1040, alin. 1 CC). Indicaţiile în ceea ce priveşte

modalitatea şi condiţiile de executare a mandatului se pot conţine atât în contractul de

mandat, cât şi în instrucţiunile separate date de către mandant mandatarului. În cazul

divergenţelor pe care le conţin prevederile contractuale faţă de instrucţiunile mandantului

în ceea ce priveşte executarea mandatului, prioritate au prevederile contractuale .Abaterea

de la indicaţiile mandantului, care potrivit reglementării generale prevăzute la art. 602,

alin. 2 CC include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau

tardivă, atrage după sine răspunderea mandatarului, cu excepţia cazurilor când abaterile

sunt în favoarea mandantului.

Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile,pînă la abatere mandatarul

este obligat să-1 notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui. Excepţia o

formează cazurile când amânarea prezintă un pericol pentru executare (art. 1040, alin. 2

CC).

Dacă executarea de către mandatar a indicaţiilor date de mandant duce, în mod

vizibil, la dezavantajarea acestuia din urmă, mandatarul trebuie să execute indicaţiile doar

21 G.Chiboc,Drept Civil.Contractele speciale.Chişinău 2005 .pag.302-301

14

după ce a comunicat mandantului dezavantajele posibile, iar acesta insistă asupra

indicaţiilor (art. 1040, alin. 3 CC).

Conform prevederilor art. 1036, alin. 2 CC, în cazul în care o cer interesele

mandantului, mandatarul trebuie să transmită împuternicirile către un terţ dacă, din cauza

unor circumstanţe imprevizibile, nu poate executa mandatul şi nu are posibilitatea să-1

informeze despre aceasta pe mandant în timp util. Potrivit (art. 1036, alin. 3 CC), pentru

actele persoanei căreia i-a transmis mandatul fără a fi autorizat, mandatarul răspunde ca

pentru actele proprii.

Conform prevederilor art. 1036, alin. 4 CC, dacă transmiterea mandatului către

un terţ este permisă, mandatarul răspunde doar pentru vina ce-i revine în privinţa alegerii

terţului şi pentru modul în care i-a transmis instrucţiunile.Legislatorul prevede dreptul

mandantului de a înainta acţiuni în justiţie faţă de persoanele care l-au asistat sau l-au

substituit pe mandatar. art. 1036, alin. 5 CC,

La executarea mandatului mandatarul este obligat să-1 informeze despre aceasta

pe mandant şi să prezinte darea de seamă în forma convenită (art. 1041, alin. 2 CC prevede

forma scrisă)de către părţi asupra tuturor acţiunilor de reprezentare întreprinse. (art. 1041,

alin. 1 CC). ,

Deoarece prin efectul legii mandatarul nu obţine nici un drept asupra bunurilor

dobândite în urma executării obligaţiilor sale contractuale art. 1043 CC prevede că

mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea

mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce a dobândit în executarea

obligaţiilor sale contractuale.În alin. 4 se prevede că mandatarul are dreptul să reţină din

sumele pe care trebuie să le remită mandantului ceea ce mandantul îi datorează pentru

executarea mandatului.

Mandatarul mai are şi o serie de obligaţii speciale în ceea ce priveşte

confidenţialitatea informaţiei deţinute de el.Astfel art. 1042, alin. 1 CC prevede că

mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-a devenit cunoscută în cadrul

activităţii sale , dacă mandantul are un interes justificat în păstrarea secretului asupra ei şi

dacă nu există, în baza dispoziţiilor legale, o obligaţie de dezvăluire sau dezvăluirea nu

este permisă de mandant, această obligaţie este valabilă şi după încetarea mandatului.De

asemenea, mandatarul nu are dreptul să folosească în avantajul său atât informaţia pe care

o obţine, cât şi bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le administreze în

exercitarea mandatului, dacă nu are consimţământul mandantului sau dacă dreptul de

folosinţă nu rezultă din lege sau din mandat (art. 1044, alin. 1 CC). Odată fiind încălcată

această obligaţie, pe lângă compensaţiile la care este ţinut pentru prejudiciul cauzat,

15

mandatarul, în cazul folosirii informaţiei sau bunurilor fără autorizaţie, trebuie să plătească

mandantului pentru folosirea informaţiei o sumă echivalentă cu îmbogăţirea sa datorită

folosirii ei, iar în cazul când a folosit un bun, o chirie corespunzătoare22. Dacă foloseşte

pentru sine banii pe care trebuie să-i remită mandantului ori să-i utilizeze în favoarea

acestuia, mandatarul va datora dobânzi din momentul cheltuirii banilor (art. 1044, alin. 2

CC).

Obligaţia principală a mandantului în cazul contractului de mandat oneros rezidă

în remunerarea mandatarului în acest sens art. 1033, alin. 1 CC prevede că mandantul este

obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de

contract.

O altă obligaţie este prevăzută în art. 1046, alin. 1 CC,unde se menţionează că

cheltuielile pe care mandatarul le efectuează pentru executarea obligaţiilor contractuale şi

pe care, în funcţie de împrejurări, acesta le consideră necesare trebuie compensate de către

mandant.În cazul mandatului oneros conpensarea poate avea loc şi prin remuneraţie. La

cererea mandatarului, mandantul este obligat să plătească acestuia un avans pentru

cheltuielile necesare executării mandatului (art. 1046, alin. 3 CC).

În afară de repararea prejudiciilor produse din vina mandantului, conform

prevederilor art. 1047, alin. 1 CC, mandantul este obligat să repare şi prejudiciul produs

fără vina sa pe care mandatarul 1-a suferit în executarea mandatului, dacă prejudiciul este

rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-a produs în urma executării unei

indicaţii a mandantului.

Referitor la temiuriele încetării mandatului, pe lîngă cele generale (de ex. prin

executare, expirarea termenului), există şi temeiuri speciale cum sunt: revocarea

mandatului, renunţarea mandatarului, decesul sau incapacitatea uneia din părţile

contractante23.

Contractul de mandat este revocabil,adică ficare parte contractantă are dreptul

de a denunţa în mod unilateral în orice timp contractul. art. 1050, alin. 1 CC,

Revocarea mandatului necesită a fi notificată atât mandatarului, cât şi terţelor

persoane cu care a contractat mandatarul în vederea executării mandatului, dacă acordarea

împuternicirilor către mandatar s-a făcut prin exprimarea voinţei faţă de terţele persoane cu

care mandatarul urmează a contracta.Revocarea mandatului notificată numai mandatarului

nu se poate opune terţilor care, fără a şti despre revocare, au contractat cu bună-credinţă cu

22 Dan Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, 1999, p. 25723 G.Chiboc,Drept Civil.Contractele speciale.Chişinău 2005.pag.314-315.

16

mandatarul, în acest caz, mandantul are drept de regres împotriva mandatarului (art. 1050,

alin. 2 CC).

Mandatarul poate renunţa necondiţionat la mandat ,dacă există motive

întemeiate,însă pentru a proteja interesele legitime ale mandantului legislaţia prevede că

mandatarul poate denunţa mandatul doar în aşa fel încât să fie posibil pentru mandant să se

îngrijească în continuare de actele asupra cărora s-a contractat. art. 1050, alin. 3 În cazul

când mandatarul nu oferă mandantului posibilitatea de a se îngriji în continuare de actele

asupra cărora s-a contractat, mandantul are dreptul la daune interese.

Legislaţia prevede condiţonat şi alt temei de încetare,astfel conform art.1051, al

(1) C.C. al R.M. prevede că raporturile contractuale nu încetează prin decesul sau

incapacitatea mandantului dacă nu sa convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din

conţinutul obligaţiei contractuale.Dacă totuşi are loc încetarea mandatului, atunci

mandatarul trebuie să continuie executarea obligaţiilor contractuale în cazul în care

amînarea ar fi legetă de pericolul unor pierderi pentru mandat sau pentru succesorii lui,în

caz contrar mandatarul este îndreptăţit să refuze continuarea executării obligaţiilor.

Altfel executarea mandatului continuă pînă cînd succesorul sau reprezentantul

legal al mandantului poate lua toate măsurile necesare.Raporturile contractuale executate

în această perioadă sunt considerate valabile.24

Faţă de mandatar contractul se consideră valabil pînă în momentul cînd acesta ia

cunoştinţă sau treiuie să cunoască acest fapt.

Mandatul încetează prin decesul mandatarului dacă nu sa convenit altfel ori dacă

din obligaţia contractuală nu rezultă altfel25

Moştenitorul mandatarului trebuie să informeze neîntîrziat mandantul despre

decesul mandatarului şi să ia măsurile necesare pentru protecţia drepturilor mandantului.26

Aceste acţiuni sunt:păstrarea sau restituirea posesorului legitim a bunurilor,documentelor

etc.

§ 2: Procura.

În conformitate cu Codul civil (art. 252)- procura înscrisul întocmit pentru

atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi prin

care se deleagă dreptul de a încheia acte juridice în numele şi pe contul primului.

Referitor la procedura eliberării,la modul de autentificare ,sunt aplicate regulile

generale ale actului juridic (Codul civil, art.195-241) şi dispoziţiilor speciale privind

24 Codul civil al R.M.-art1051 al(2).25 Codul civil al R.M.-art1052 al(1).

26 Codul civil al R.M.-art1052 al(2).

17

procura (art.252-257).Procura poate fi elibarată de o singură sau mai multe persoane ,iar în

calitate de reprezentant pot să figureze una sau mai mute persoane.Dacă sunt mai multe

persoane atunci se indică modul în care aceştea vor acţiona în caz contrar se aplică

dispozţiile art.1037 al. (2),conform căreia „mandatarii urmează să încheie toate actele vizate

în mandat dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din mandat.”

Atît procura persoanei fizice cît şi cea a persoanei juridice se aliberează în formă

scrisă sub semnătură privată sau după caz poate fi autentificată notarial.Nerespectarea

formei scrise lipseşte reprezentantul,reprezentatul şi terţa persoană de dreptul să

demonstreze prin martori existenţa ei (art.211).

Codul Civil prevede în art.252,că procura este autentică dacă este eliberată pentru

încehierea actelor juridice în formă autentică.Această prevedere se aplică în cazurile cînd

se eliberează pentru:

►cumpărarea unui teren;

►înstrăinarea sau cumpărarea cotei de participare într-o societate cu

răspundere limitată;

►semnarea actului de constituire a unei societăţi comerciale;

►semnarea unui contract de ipotecă;

►semnarea unei promisiuni de donaţie;

►semnarea unui contract de rentă;

►semnarea unei procuri de substituire;etc.

Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea procurii. Autentificarea

notarială a procurii se face potrivit regulilor din art.53 al Legii nr.1453/2002 cu privire la

notariat. Dreptul de a autentifica procuri, conform legii menţionate, îl au, pe lângă notar,

consulii şi secretarii de primărie27. Sunt echivalate procurilor autentificate notarial

procurile eliberate de:

►persoane care se află la tratament staţionar în spitale, sanatorii şi în alte

instituţii medicale, în cazul în care sunt autentificate de şefii acestor instituţii, de adjuncţii

în probleme medicale sau de medicul-şef, sau de medicul de gardă;

►militari, iar în punctele de dislocare a unităţilor militare, a instituţiilor sau a

instituţiilor de învăţământ militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care

îndeplinesc acte notariale, de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor,

autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective.

►persoane care îşi ispăşesc pedeapsa în locuri de privaţiuni de libertate

,autentificate de şeful instituţiei respective;

27 Baieş S.;Roşca N.Drept civil Vol. 1.Chişinău 2005 pag220.

18

►persoane majore care se află în instituţiile de protecţie socială a

populaţiei,autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului

de protecţie respectiv.

► procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul

de muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, corespondenţei, inclusiv a cotelor

mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă sau de studii al

persoanei care eliberează procura, de organizaţia de exploatare a locuinţelor de la domiciliul

persoanei care eliberează procura sau de administraţia instuţiei medicale în care este

internată persoana care eliberează procura .

Există mai multe categorii de procură,astfel:

► Procură generală -procura prin care reprezentantului i se acordă

împuterniciri de a încheia orice act juridic cu un bun al său.

► Procură specială -procura prin care reprezentantului i se deleagă împu

ternicirea de a încheia acte concrete.

► Procură de bază - este procura prin care reprezentatul deleagă

reprezentantului dreptul de a încheia acte juridice.

Procură de substituire este procura prin care reprezentantul transmite

împuternicirea către o altă persoană, numită substituitor. Persoana căreia îi este eliberată

procura poate elibera o procură de substituire, în formă autentică numai dacă: a) acest drept

este stipulat expres în procură; b) dacă este în interesul reprezentatului28.

Procura de substituire se autentifică notarial la prezentarea procurii de bază în

care este menţionat dreptul de substituire sau la prezentarea dovezilor că mandatarul

procurii de bază a fost silit de împrejurări să procedeze astfel pentru a apăra interesele

persoanei care a eliberat procura. Procura de substituire nu poate conţine mai multe

împuterniciri decât procura de bază, iar termenul ei de valabilitate nu poate depăşi

termenul de valabilitate al procurii de bază.

Procura este valabilă în termenul stabilit în cuprinsul ei, însă nu mai mult de trei

ani. Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi

autentificată notarial este valabilă până la anularea ei de către persoana care a eliberat-o.

Dacă termenul nu este indicat, procura este valabilă timp de un an de la data întocmirii.

Termenul de valabilitate al procurii de substituire nu poate să depăşească termenul de

valabilitate al procurii iniţiale, în al cărei termen a fost dată. Dacă în procură nu este

indicată data întocmirii, ea nu are valoare juridică.

28 Baieş S.;Roşca N.Drept civil Vol. 1.Chişinău 2005 pag221

19

Procura încetează din momentul cînd sau săvîrşit acţiunile pentru care a fost

eliberată.Însă,art.255 al Codului Civil al R.M. stabileşte şi alte cazuri:

expirarea termenului ei;

►revocarea împuternicirilor de către reprezentat; persoana care a eliberat

procura poate revoca împuternicirile şi anula valabilitatea procurii în orice moment; orice

clauză contrară este nulă;

►renunţarea reprezentantului de a executa împuternicirile delegate; persoana

căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ea în orice moment; orice clauză contrară

este nulă;

►dizolvarea persoanei juridice care a avut calitatea de reprezentat, precum şi

a celei care a avut calitatea de reprezentant;

►decesul, declararea dispariţiei fără urmă a persoanei fizice care a avut

calitatea de reprezentat sau calitatea de reprezentant;

►declararea incapacităţii persoanei fizice care a avut calitatea de reprezentat

sau de reprezentant sau limitarea ei în capacitate;) de exerciţiu.

Despre revocarea împuternicirilor şi încetarea valabilităţii procurii

reprezentantul este obligat să-i informeze pe reprezentant şi pe terţii

cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contractze.Aceeaşi obligaţie

o au succesorii reprezentantului.La încetarea valabilităţii procurii

,reprezentantul ori succesorii lui sunt obligaţi să restituie imediat procura.

§ 3: Reprezentarea comercială.

O varietate a reprezentării voluntare este şi reprezentarea

comercială. Părţile raportului juridic de reprezentare pot fi numai

întreprinzătorii. Deci pornind de la prevederile art. 258, reprezentantul

comercial este persoana care reprezintă de sinestătător şi permanent

interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea

gestionării afacerii.

Reprezentarea comercială are în toate cazurile un caracter

convenţional,

deoarece are la bază procura sau contractul sub formă scrisă( de

ex.mandatul profesional,contractul de expediţie),unde sunt stabilite

împuternicirile 2 9 . art258 4

Legislaţia permite reprezentarea comercială concomitentă a

29 Codul civil al R.M.-art.258 al(4)

20

diferiţilor participanţi la închierea actului juridic,însă numai în czurile

prevăzute de lege sau există un acord expres între părţi.Reprezentantul

comercial avînd obligaţia să execute atribuţiile cu diligenţă unui bun

proprietar 3 0 . Reprezentantul comercial este în drept să ceară plata

remuneraţiei convenite precum şi compensarea cheltuililor de executare a

procurei în părţi egale de la persoanele reprezentate comcomitent.

Reprezentantul comercial are obligaţia de a nu divulga,nici chiar şi

după încetarea împuternicirilor,informaţia pe care a cunoscut-o la

executarea procurii comerciale.

30 Baieş S.;Roşca N.Drept civil Vol. 1.Chişinău 2005 pag. 218.

21

Î n c h e i e r e

În concluzie ,putem specifica că esenţa reprezentării constă în încheierea

actelor juridice de o persoană în numele şi pe seama altei persoane.Astfel persoana care

încheie actul juridic este străin acestuia,şi nu poate pretinde la nici o patre din act.

Pe lîngă aceasta el are şi alte obligţii precum realizarea reprezentării cu

deligenţa,în limita împuternicirilor acordate,conştientă şi să nu aducă prejudicii

persoanei reprezentate,teţilor în caz contrar survine nulitatea absolută sau relativă şi

răspunderea reprezentantului.Toate aceste prevederi sunt menite să protejeze în orice

situaţie interesele anume a reprezentatului şi apoi a celorlalţi.Este şi normal acest fapt

deoarece reprezentatul fiind lovit de circunstanţe,nu poate să-şi exercite drepturile şi să-

şi execute obligaţiile personal.Este cazul instituţiei tutelei şi curatelei,care pentru prima

dată şi-a găsit reglementarea în Republica Moldova în noul cod civil,deoarece anterior a

fost reglementată numai în codul familiei.Normele acestei instituţii se referă îndeosebi

la relaţiile patrimoniale,deoarece apărarea persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu

şi cu capacitate restrînsă este legată de asigurarea intereselor patrimoniale.

Referindu-ne la legislaţia occidentală,observăm că nu numai tutela sau curatela

este inclusă în legislaţia civilă dar şi întrega instituţie de drept îşi are origine în

acolo.Acest fapt a fost interpretat de legislatorul autohton,mai diferit,avînd la bază

ambundenţa de raporturi patrimoniale sau personal nepatrimoniale caracterice fiecărei

în parte.Aş preciza că acestă tălmăcire este o confuzie şi ar fi de dorit de ajusta aceste

prevederi conform legislaţiei statelor occidentale.

Un alt moment important ţine de reprezentarea convenţională,care are un

caracter de mobilitate mai înalt,deoarece permanent condţiile sunt stabilite atît de lege

,dar sunt lăsate şi la dorinţa părţilor,dar să nu contravină legislaţiei.

Este important de reţinut că reprezentarea convenţională nu se confundă cu

mandatul, ci doar îl însoţeşte.Reprezentarea nu este o condiţie a existenţei

mandatului,deoarece ea este de natura ,şi nu de esenţa mandatului.De aici ,distincţia

dintre reprezentarea directă (perfectă) şi cea indirectă (imperfectă). Practic, mandatul

este la originea tuturor contractelor deoarece,graţie lui ,o persoană poate face acte

juridice fără a fi efctiv prezentă fapt care îi conferă multe avantaje dar care nu sunt

lipsite de pericole,mai ales cel de executere necorespunzatoare,care are un caracter

ilegal.

O altă formă a reprezentării este procura, care este un act unilateral care

materializează manifestarea de voinţă a reprezentatului şi care concretizează conţinutul şi

22

limitele împuternicirilor ce se deleagă reprezentantului. Este important a se concepe ideea

că procura, de fapt, configurează voinţa semnatarului acesteia Procura este destinată

terţului, care, din cuprinsul ei, deduce limitele împuternicirilor reprezentantului. Procura

conţine formule privind voinţa reprezentantului în legătură cu obligaţiile pe care doreşte să

şi le asume cu privire la actul juridic ce va fi semnat de reprezentant, precum şi drepturile

pe care doreşte acesta să le dobândească. Reprezentantul nu dobândeşte nici un drept

asupra bunurilor primite prin procură sau pe care trebuie să le transmită terţului pe baza

procurii. Reprezentantul este un purtător de voinţă străină, de regulă ofertă sau acceptare

de ofertă, pe care o primeşte de la reprezentat şi o duce până la terţ, realizînd o întâlnire a

ofertei cu acceptarea. Pentru terţ importantă este numai procura, nu şi raporturile dintre

reprezentant şi reprezentat.Referitor la reprezentarea comercială ,doctrina juriidcă susţine

că reprezentant comercial poate fi persoana care dispune de abilităţi profesionale şi

cunoştinţe într-un anumit domeniu de activitate.La serviciile reprezentantului comercial

apelează întreprinzătorul-reprezentat care trebuie să procure materii prime şi materiale

pentruactivitatea să ori care doreşte să comercializeze produsele şi serviciile sale.O

asemenea colaborare este mult mai avantajoasă din punct de vedere economic decît

acţiunile personale ale producătorului de cumpărare a materiei prime sau de comercializare

a producţiei proprii.

Deci reprezentarea ocupa din ce în ce un loc mai semnificativ în viaţa

cotidiană,avînd tendiţe de a-şi lărgi orizontul,pe măsura dezvoltării societăţii.

Bibliografie:

Acte normative:

1.Constitutia R.M. din 29 iulie 1994 publicata in Monitorul Oficial nr. 1 din

august 1994

2.Codul Civil al R.M. Nr. 1107-XV din 06.06.2002 publicat in monitorul Oficial

nr. 82-86/661 din 22.06.2202

3.Codul Familiei al Nr. 1316-XIV din 26 octombrie 2000 republicat in Monitorul

Oficial nr. 47- 48 din: 26.04.2001

4. Codul Muncii al Nr. 154-XV din 28 martie 2003 publicat în Monitorul Oficial

Nr.159-162 din 29 iulie 2003.

Monografii:

1. Baieş S.;Roşca N.Drept civil Vol. 1.,Editura”Cartier”, Chişinău

2004.

2. M.Banciu,Reprezentarea în actele juridice civile,Cluj-Napoca,1995,

23

3. Vl.Hanga, Drept privat roman,Note de curs,Universitatea

“D.Cantemir”,Facultatea de Drept Cluj;1992 ,

4. Cristina Popa Nistorescu „Reprezentarea şi mandatul în dreptul

privat”,Editura “All Beck” Bucureşti,2004.

5. Lupulescu D.,Drept civil.Introducere în dreptul civil,Bucureşti 1998,

6. E.B. Васьковский.Учебник гражданского права, Москва 2003.

7. Vasilescu ,Paul.Relativitatea actului juridic civil.Rpere pentru o nouă

teorie generală a actului de drept privat. Editura “Lumina Lex” Bucureşti ,2003.

8. M.Banciu,Reprezentarea în actele juuridice civile,Editura “Dacia”,

Cluj-Napoca,1995.

9. Харитонов, Е. О. Саниахметова, Н. А. Гражданское право.

Издательство „ АСК”. Киев, 2003.

10. R.P. Vonica,Drept Comercial.Partea generală.Editura Lumina Lex

,Bucureşti.2000.

11 . D.Cosma,Teoria generală a actului juridic civil ,Ed.

Ştiinţifică,Bucureşti,1969.

12. L.Chirtoacă,Tratat de dreptul familiei,Editura “Bons Offices” Chşinău

2005.

13. M.N. Costin, Tratat de drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, voi. I,

Universitatea „D. Cantemir", Facultatea de Drept Tg. Mureş, 1993,

14. L. Pop, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, voi. II, Ed. Fundaţiei

„Chemarea" Iaşi, 1993.

15. G.Chiboc,Drept Civil.Contractele speciale. Editura „Cartier”Chişinău

2005.

16. А. П. Сергеев ,Учебник гражданского права, Москва 1999.

17. Iosif R. Urs.Smaranda Angheni, Drept civil, vol. III. Contracte civile,

Bucureşti..

18. Andrei Bloşenco, Drept civil. Partea specială. Note de curs, Chişinău,

2003.

19. Dan Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, 1999.

24