80
NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR DE EPURARE A APELOR UZATE ORĂŞENEŞTI – Partea III: STAŢII DE EPURARE DE CAPACITATE MICĂ (5<Q 50 l/s) ŞI FOARTE MICĂ (Q 5 l/s) Indicativ NP 089-2003 Cuprins Cap. 1. ELEMENTE GENERALE 1.1. Obiectul normativului Normativul are ca obiect proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare de capacitate mică şi foarte mică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, conform căreia se urmăreşte ca pe întreaga durata de existenţă a construcţiilor să se realizeze şi să se menţină cerinţele de calitate obligatorii (rezistenţa şi stabilitatea, siguranţa în exploatare, igiena, sănătatea oamenilor şi protecţia mediului, protecţia termică, hidrofugă, economia de energie şi protecţia la zgomot). Normativul nu cuprinde prescripţii privind calculele de stabilitate şi de rezistenţa ale construcţiilor, instalaţiilor şi echipamentelor mecanice, electrice, de automatizare, a instalaţiilor sanitare, termice şi de ventilatie, acestea urmând să fie efectuate conform standardelor şi reglementărilor tehnice de specialitate existente. La proiectare se va avea în vedere adoptarea de soluţii care să garanteze asigurarea calităţii lucrărilor executate atât pentru ansamblul staţiei de epurare, cât şi pentru fiecare material şi echipament. 1.2. Utilizatori Prezentul normativ se adreseaza cercetatorilor si proiectanţilor care elaborează proiecte, caiete de sarcini ale documentaţiilor de licitaţie şi detalii de execuţie, agremente tehnice, verificatorilor de proiecte, experţilor tehnici, universitarilor tehnice, personalului responsabil cu execuţia şi exploatarea lucrărilor, prestatorilor de servicii în domeniu, precum , şi organelor administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniu. 1.3. Domeniul de aplicabilitate Normativul de faţă cuprinde prescripţiile de proiectare tehnologică a construcţiilor şi instalaţiilor de epurare mecano- biologică a apelor uzate provenite de la mici colectivităţi pentru debite mici (5 < Q 50 l/s corespunzand unei populaţii de 2.300...23.000 locuitori eehivalenţi) şi foarte mici (Q 5 l/s corespunzand unei populatii sub 2.300 locuitori eehivalenţi), punând la dispoziţia specialiştilor din domeniu cunostinţele şi elementele teoretice, tehnologice şi constructive necesare proiectarii şi realizării acestor instalaţii. Numărul de locuitori echivalenţi indicat mai sus, corespunde unei restituţii specifice de apa uzată de 150 l per loc şi zi şi unui coeficient de variaţie zilnică a debitelor k zi = 1,25. Colectivităţile mici şi foarte mici sunt în general canalizate în procedeu divizor, (sau separativ), apele meteorice fiind colectate şi îndepartate de pe teritoriul locuit printr-o reţea distinctă de cea care colectează şi transportă apele uzate. Având în vedere gradul extrem de redus al sectorului industrial şi în marea majoritate a cazurilor chiar absenţa acestuia, natura apelor uzate provenite de la localitaţile sau colectivităţile mici şi foarte mici este menajeră sau cel mult oraşenească. Apa uzată menajeră şi apa uzată oraşenească sunt definite astfel [51]; [66]: -Apa uzată menajeră reprezintă apa uzată rezultată din folosirea apei potabile în scopuri gospodareşti, în cadrul unităţilor cu caracter social, public, ale industriei locale, stropitul spaţiilor circulabile şi al spaţiilor verzi; -Apa uzată oraşenească reprezintă amestecul dintre apele uzate menajere, apele uzate tehnologice proprii sistemului de alimentare cu apa şi de canalizare şi apele uzate industriale, respectiv agrozootehnice preepurate sau nu, astfel încât caracteristicile lor fizice, chimice, biologice şi bacteriologice să respecte valorile indicate în NTPA 002 [65]. 1.4. Epurarea biologică trebuie precedată de treapta de epurare mecanică a apelor uzate, treapta proiectată în conformitate cu prevederile NP - 032/1999 [63]. Page 1 of 80 NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR DE EPURARE A ... 09/10/2011 mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

139035906-NP-089-2003 Statii de Epurare de Capacitate Mica

Embed Size (px)

Citation preview

  • NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE A APELOR UZATE ORENETI Partea III: STAII DE EPURARE DE

    CAPACITATE MIC (5

  • n cazul unor staii de epurare foarte mici, mici i medii (v. pct 2.5 din [63]), unde epurarea biologic se realizeaz n bazine cu nmol activat, poate lipsi decantorul primar, dar trebuie prevazut cel puin o treapt de degrosisare a apelor uzate.

    Epurarea biologic are loc n instalaii special prevzute n acest scop i reprezint un complex de fenomene biochimice realizate cu ajutorul unor microorganisme care mineralizeaz parial substanele organice pe baz de carbon aflate n apele uzate sub forma coloidal sau dizolvat, transformndu-le n material celular viu, sau biomas, care este reinut sub form de nmol biologic n decantoarele secundare.

    Epurarea biologic continu procesele de epurare din treapta mecanic, contribuie la reinerea substanelor organice coloidale i dizolvate din apele uzate, dar rein n mic masur unele substane denumite ,,refractare" cum ar fi detergenii, fosforul, azotul i compui ai acestora. Pentru reinerea acestor substane este necesar o tratare special a apelor uzate epurate mecano-biologic, tratare care constituie treapta de epurare avansat (denumit uneori n mod impropriu, epurare teriar).

    1.5. Proiectarea construciilor i instalaiilor de epurare avansat i pentru prelucrarea nmolurilor reinute n staiile de epurare a apelor uzate provenite de la micile colectiviti nu este cuprins n prezentul normativ i va constitui obiectul unor reglementri tehnice separate.

    Clasificarea staiilor de epurare a apelor uzate oreneti din punct de vedere al debitelor este urmtoarea [63]:

    - Qu zi max 5 l/s - staii de epurare foarte mici;

    - 5 l/s < Qu zi max < 50 l/s - staii de epurare mici;

    - 50 l/s Qu zi max < 250 l/s - staii de epurare medii;

    - Qu zi max 250 l/s - staii de epurare mari.

    n continuare, referirile la mrimea staiilor de epurare se vor face n conformitate cu aceast clasificare.

    1.6. Epurarea mecano-biologic a apelor uzate oreneti este obligatorie atunci cnd gradul de epurare necesar al ntregii staii este mai mare dect valorile indicate la Cap. 7, pct. 7.3. din prezentul normativ.

    1.7. Epurarea mecano-biologic poate asigura eficiente de ndeprtare a diferitelor substane poluante, astfel [20], [23], [72], [100]:

    - 40 - 95% i chiar mai mult pentru CBO5 i CCO funcie de tehnologiile de epurare adoptate i de calitatea apelor uzate supuse epurrii;

    - 10 - 20 % pentru fosforul i azotul organic;

    - 20 - 30 % pentru fosforul i azotul total;

    - 70 - 90 % pentru bacteriile coliforme totale.

    Eficiena epurrii mecano-biologice convenionale asupra eliminrii compuilor anorganici ai azotului (amoniu, nitrai, nitrii) i fosforului (ortofosfai, polifosfai etc.) este practic neglijabil.

    1.8. Epurarea mecano-biologic a apelor uzate oreneti trebuie s asigure eflueni corespunztori calitativ care s ndeplineasc condiiile impuse de normele de protecia apelor din ara noastr [64], [66], norme armonizate cu prevederile Directivei nr. 97/271/CEE referitoare la epurarea apelor reziduale urbane.

    Construciile, instalaiile i echipamentele utilizate pentru epurarea apelor uzate n configuraie monobloc sau compact ofertate de ctre furnizorii de specialitate, vor trebui s aib agrementul tehnic necesar acordat de organele abilitate din domeniu.

    1.9. Gradul de epurare necesar pentru ntreaga staie sau numai pentru treapta de epurare biologic, reprezentnd eficiena de eliminare obligatorie a unui anumit poluant, se stabilete pe baza caracteristicilor calitative ale apelor uzate la intrarea n staia de epurare i a condiiilor de descrcare a efluentului epurat n receptori, condiii determinate conform NTPA 001 [64], NTPA 011 [66] i a prevederilor cuprinse n avizele i autorizaiile de gospodrire a apelor i de protecie a mediului.

    Page 2 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE A ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • 1.10. Pentru substanele reinute, inclusiv nmolurile primare i: biologice, instalaiile de epurare mecano-biologic trebuie s asigure obinerea de produse finite, igienice, valorificabile i uor de integrat n mediul natural.

    1.11. La proiectarea staiilor de epurare a apelor uzate provenite de la colectivitile mici, se vor avea n vedere prevederile standardelor i reglementrilor indicate n tabelul din Anexa 1, precum i recomandrile literaturii de specialitate (cuprinse n bibliografia anexat - Anexa 4).

    1.12. Categoria i clasa de importan a construciilor i; instalaiilor de epurare se va determina conform prevederilor HGR nr. 766/21.11.1997, respectiv STAS 4273, precum i a recomandrilor cuprinse n legea 10/1995.

    [top]

    Cap. 2. ASPECTE CARACTERISTICE I CERINE PRIVIND EPURAREA APELOR UZATE PROVENITE DE LA MICILE COLECTIVITI

    2.1. Epurarea apelor uzate provenite de la micile colectiviti ridic o serie de probleme delicate privind proiectarea, realizarea i exploatarea instalaiilor aferente.

    Astfel, se pot evidenia urmtoarele aspecte caracteristice:

    - valoarea redus a debitelor caracteristice, de calcul i de verificare, creeaz dificulti la curgerea apei uzate prin canale i conducte (nu se realizeaz viteza de autocurire i deci exist probabilitatea producerii depunerilor);

    - variaia orar a debitelor de ap uzat este foarte mare, raportul Qu or max / Qu or min avnd valori ridicate;

    - intermiten n funcionarea staiei de epurare (noaptea, debitul de ape uzate influent n staia de epurare putnd fi chiar nul);

    - aplicarea unor scheme de epurare clasice conduce la un cost de investiie i exploatare ridicat i la un indice specific lei/cap de locuitor mare;

    - sunt numeroase cazurile n care emisarul lipsete (pru, ru, fluviu, lac, mare etc.) sau este la distane foarte mari care impun pompare i conducte de refulare lungi, scumpe i cu dificulti majore n exploatare;

    - lipsa fondurilor creeaz dificulti n finanarea lucrrilor;

    - lipsa personalului calificat;

    - buget de exploatare i ntreinere limitat.

    2.2. Realizarea i funcionarea eficient a staiilor de epurare de capacitate mic i foarte mic impun o serie de cerine, dintre care se prezint mai jos cele mai semnificative:

    - s necesite cheltuieli de investiie i de exploatare reduse;

    - s dispun de instalaii, echipamente i utilaje fiabile robuste, simplu de exploatat, pretabile la automatizare i eficiente energetic;

    - schema de epurare i activitile de exploatare s fie simple i s nu necesite personal de exploatare i ntreinere de

    calificare superioar;

    - s aib un consum de energie redus;

    - materialele utilizate pentru construcii i instalaii s fie rezistente la intemperii i la aciunea coroziv a apelor uzate i a nmolurilor reinute;

    - n cazul n care tratarea fizico-chimic este necesar, s necesite un consum minim de reactivi;

    - s ocupe o suprafa n plan ct mai redus, construciile i instalaiile de epurare dispunndu-se ct mai compact posibil;

    Page 3 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE A ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • - s se amplaseze astfel fa de localiti nct s nu creeze neajunsuri generate de zgomot, miros etc. i s permit realizarea cu cheltuieli reduse a racordului pentru energie electric, gaze, alimentarea cu ap potabil etc.

    - amplasamentul trebuie astfel ales nct s nu fie inundabil sau situat n terenuri alunectoare sau cu caracteristici geotehnice defavorabile;

    - funcionarea staiei s fie, pe ct posibil, automatizat, necesitnd un minimum de personal pentru exploatare i ntreinere;

    - s se evite ocurile de debit i de ncrcare cu poluani, prevzndu-se mijloacele necesare unei funcionri continue a

    treptei de epurare biologic, cu debit pe ct posibil constant (bazin de uniformizare-egalizare, spre exemplu).

    [top]

    Cap. 3. DEBITE CARACTERISTICE ALE APELOR UZATE

    3.1. Debitele caracteristice ale apelor uzate menajere, pe timp uscat sunt:

    (m3/zi) (3.1)

    Qu zi max = Kzi. Qu zi med (m

    3/zi) (3.2)

    (m3/zi) (3.3)

    (m3/zi) (3.4)

    n care:

    q = restituia specific de ap uzat (n l/loc,zi);

    N = numrul de locuitori permaneni i sezonieri;

    Kzi = coeficientul de variaie zilnic a debitului;

    Ko = coeficientul de variaie orar a debitului;

    p = coeficient adimensional funcie de numrul de locuitori.

    Restituia specific de ap uzat (q) reprezint cantitatea de ap uzat evacuat zilnic la canalizare de ctre un locuitor. Se msoar n loc,zi.

    Restituia specific provine din impurificarea apei potabile utilizat n scopuri gospodreti pentru gtit, igiena oral, splatul rufelor, mbiat, curenie, pentru splatul WC-urilor etc. Ea este funcie de mai muli factori i anume: clim, gradul de dotare a locuinelor cu ap rece i cald, de anotimp, de orele n care se face restituia, de ziua din sptmn .a.

    Pentru micile colectiviti (cu debitul zilnic maxim al apelor uzate sub 50 l/s ceea ce corespunde la cea. 23.000 locuitori) se recomand valori ale restituiei specifice ntre 80 i 150 l/locuitor, zi '[4], [73], [95], [96].

    Coeficientul de variaie zilnic a debitelor Kzi reprezint raportul dintre debitul zilnic maxim al apelor uzate (denumit i

    debit mediu diurn) i debitul mediu zilnic.

    Debitul Qu zi max reprezint valoarea maxim a debitului zilnic de ape uzate din decursul unui an.

    Page 4 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE A ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • Coeficientul de variaie zilnic a debitului se definete ca mai jos:

    (3.5)

    Debitul zilnic maxim al apelor uzate, sau debitul mediu diurn, se determin cu relaia:

    n (m3/h)

    sau

    n (m3/h) (3.6)

    unde: T = 16...20 h, valorile mai mici recomandndu-se pentru colectivitile cu un numr mai redus de locuitori [95].

    Din relaiile (3.5) i (3.6) se obine pentru Kzi relaia:

    (3.7)

    Rezult pentru Kzi valori cuprinse ntre 1,20 i 1,50, valorile mai mari corespunznd colectivitilor cu un numr mai mic

    de locuitori.

    Debitul orar maxim pe timp uscat (debitul de vrf) reprezint valoarea maxim a debitului orar din decursul unei zile. El se determin cu relaia (3.3), n care coeficientul de variaie orar se poate calcula cu relaia [4], [95]:

    (3.8)

    n care Qu zi med se introduce n l/s.

    Coeficientul p din relaia (3.4) este n funcie de numrul de locuitori i are valorile din tabelul 3.1 [37], [63].

    Tabel 3.1

    [top]

    Cap. 4. DEBITE DE CALCUL I DE VERIFICARE ALE OBIECTELOR TEHNOLOGICE DIN STAIA DE EPURARE

    4.1. Debitele de calcul i de verificare ale obiectelor tehnologice din staia de epurare i ale construciilor i instalaiilor auxiliare (conducte, canale, camere de distribuie, deversoare etc.) se stabilesc n conformitate cu prevederile

    standardului 1846-90, funcie de schema de epurare adoptat i de procedeul de canalizare al localitii.

    4.1.1. Pentru localitile canalizate n procedeul separativ, debitul de calcul al obiectelor staiei de epurare situate n amonte de decantorul primar, cu excepia separatorului de grsimi, este Qu orar max , iar debitul de verificare Qu orar min.

    Numrul de locuitori

  • n cazul deznisipatorului separator de grsimi cu insuflare de aer, debitul de verificare este Qu zi max.

    Pentru decantoarele primare i separatoarele de grsimi, debitul de calcul este Qu zi max, iar debitul de verificare Qu orar max.

    4.1.2. n cazul localitilor canalizate n procedeul unitar sau mixt, debitul de calcul pentru toate obiectele staiei de epurare situate n amonte de decantoarele primare, cu excepia separatoarelor de ; grsimi, este Qc = 2Qu orar max, iar

    debitul de verificare Qv = Qu orar min.

    Cnd se prevede deznisipator separator de grsimi cu insuflare de aer, debitul de verificare este Qu zi max. Pentru

    decantoarele primare i separatoarele de grsimi, debitul de calcul este Qu zi max, iar debitul de verificare Qv = 2Qu orar

    max .

    Not important:La dimensionarea obiectelor staiei de epurare, debitele de calcul i de verificare se vor determina adugndu-se la valorile debitelor caracteristice a apelor uzate (determinate n conformitate cu prevederile cap. 3) debitul de ap infiltrat n canale i debitul de ape uzate evacuat de unitile comerciale i/sau industriale din zon care utilizeaz reeaua public de canalizare.

    Astfel, debitele caracteristice care vor fi considerate la dimensionarea staiei de epurare Qd zi max, Qd orar max, Qd orar min fi egale cu valorile debitelor calculate cu relaiile (3.1), ..., (3.4), la care se vor aduga debitele din infiltraii i cel provenit de la unitile comerciale i industriale din localitate.

    Relaia de recuren este:

    Qd = Qcaracteristic + Qinf + Qind (4.1)

    unde:

    (m3/zi) (4.2)

    este debitul de ap subteran infiltrat n canal, iar qinf este debitul specific infiltrat avnd o valoare de cea. 24 l/m L, m D,

    zi.

    m L - metru lungime de canal;

    m D - metru diametru de canal;

    L - lungimea canalului, n m;

    D - diametrul canalului, n m.

    La adoptarea valorii qinf este recomandabil s se in seama i de:

    - natura terenului (cu sau fr ap subteran);

    - vechimea reelei de canalizare (existent sau nou);

    - materialul i natura mbinrii tuburilor din care este executat reeaua.

    Valoarea qinf =24 l/mL, mD.zi poate fi luat n considerare informativ, n calculele preliminare i numai n ipoteza reelelor noi prevzute cu mbinri etane a cror execuie se realizeaz conform caietului de sarcini al productorului tuburilor.

    Qind - este debitul apelor uzate preepurate sau nu, provenit de la societile comerciale i/sau industriale din zon i

    introdus n reeaua public de canalizare a localitii i care respect din punct de vedere calitativ prevederile NTPA002.

    [top]

    Page 6 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE A ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • Cap. 5. CARACTERISTICI CALITATIVE ALE APELOR UZATE LA INTRAREA N STAIA DE EPURARE

    5.1. Caracteristicile calitative ale influentului (apele uzate brute care sunt admise n staia de epurare) se stabilesc astfel:

    5.1.1. pe baza studiilor hidrochimice efectuate nainte de proiectare pentru staiile de epurare noi;

    5.1.2. prin analiza bazei de date (rezultatele rapoartelor de monitorizare) pentru staiile de epurare existente care trebuie extinse sau retehnologizate;

    5.1.3. prin asimilarea valorilor indicatorilor de calitate nregistrai la alte staii de epurare care deservesc localiti cu sistem de canalizare, dotri edilitare, activiti sociale i industriale similare i cu un numr apropiat de locuitori;

    5.1.4. prin calculul principalilor indicatori de calitate pe baza ncrcrilor specifice de poluant (g/om,zi).

    5.2. Substanele poluante care gsesc n apele uzate dau caracteristicile calitative ale acestora. Principalii indicatori de calitate sunt:

    - materii organice biodegradabile dizolvate sau sub forma de particule n suspensie, exprimate n mod obinuit prin consumul biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5);

    - materii organice biodegradabile i nebiodegradabile care pot fi descompuse chimic, exprimate prin consumul chimic de oxigen (CCO);

    - substane extractibile n eter de petrol (de ex: grsimi, uleiuri, hidrocarburi);

    - substane solide n suspensie inerte (de ex, nisip, plastic sau alte materii solide similare);

    - azot sub forma de amoniac, amoniu, azot organic (n principal uree) sau azot oxidat (nitrii i nitrai);

    - fosfor organic i mineral sub form de fosfai;

    - germeni patogeni (de ex. bacterii, virusuri).

    5.3. ncrcrile specifice ale apelor uzate provenite de la micile colectiviti (localiti rurale, campinguri, tabere, uniti militare, moteluri, mici uniti comerciale etc), recomandate pentru proiectarea staiilor de epurare sunt prezentate n tabelul 5.1.:

    Tabelul 5.1.

    [top]

    Cap. 6. CARACTERISTICI CALITATIVE ALE APELOR UZATE EPURATE, N SECIUNEA DE

    Nr. crt Indicatorul de calitate Incrcarea specific (g/om,zi)

    1 CBO5 30 40

    2 CCO 55 75

    3 MTS 30 50

    4 N organic 1 2

    5 N-NH4 3 6

    6 N total 4 - 8

    7 P total 1 - 4

    Page 7 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE A ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • EVACUARE N RECEPTORII NATURALI

    6.1. La proiectarea staiilor de epurare specifice colectivitilor mici se iau n considerare prevederile HGR 188/2002 Hotrre pentru aprobarea unor norme privind condiiile de descrcare n mediul acvatic a apelor uzate", dup cum urmeaz:

    6.1.1. Norme tehnice privind colectarea, epurarea i evacuarea apelor uzate oreneti, NTPA-011 (v. tabel 6.1 de mai jos).

    Tabel 6.1.

    1 EL - echivalent locuitor (noiune utilizat pentru transformarea unei cantiti de poluant evacuat de ctre o industrie n reeaua public de canalizare, n numr echivalent de locuitori. De regul, n calcule se consider o cantitate specific de CBO5, ax= 60 g CBO5/loc, zi).

    2 Valoarea de 20 mg/I pentru CBO5 i 70 mg/l pentru CCOCr se aplic n cazul staiilor de epurare existente sau n curs de

    realizare. Pentru staiile de epurare noi, extinderi sau rctehnologizri, se vor aplica valorile mai mari, respectiv 25 mg/I pentru CBO5 i 125 mg/l pentru CCOCr

    6.1.2. Pentru staiile de epurare care sunt amplasate n zonele sensibile supuse eutrofizrii, se vor aplica corespunztor prescripiile privind eliminarea nutrienilor (azot i fosfor) inserate n tabelul 6.2.

    Tabel 6.2.

    Metodele de determinare de referin sunt indicate n normativul NTPA 001.

    6.1.3. Normativ privind condiiile de evacuare a apelor uzate n reelele de canalizare ale localitilor i direct n staiile de epurare, NTPA 002.

    Prevederile acestui normativ se aplic n cazul n care n localitate exist o societate comercial sau industrial care evacueaz la reeaua de canalizare a localitii ape uzate preepurate sau nu, ori le evacueaz direct n staia de epurare. Aceste ape nu trebuie s difere calitativ de apele uzate menajere i ca urmare este necesar a fi respectai indicatorii de calitate impui n tabelul nr. 1 din NTPA 002.

    n cazul micilor colectiviti o astfel de situaie este rar ntlnit, dar dac ea exist, vor trebui respectate prevederile

    Nr. crt Indicator de calitate

    Concentraia (mg/dm3), pentru un numr de

    echivaleni locuitori (EL)1

    Procentul minim de reducere (%)

    2000-10000 10000-100000

    2000-10000 10000-100000

    1Consum biochimic de oxigen (CBO5) la 20 C, fr nitrificare

    20252 70 - 90

    2 Consum chimic de oxigen (CCOcr) 70...1252 75

    3 Materii solide n suspensie 60 35 70 90

    Nr. crt

    Indicator de calitate

    Concentraia (mg/dm3), pentru un numr de

    echivaleni locuitori (EL)

    Procentul minim de reducere (%)

    Sub 100000Peste

    100000Sub

    100000Peste

    100000

    1 Fosfor total 2 1 80 80

    2 Azot total 15 10 70 - 80 70 - 80

    Page 8 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE A ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • normativului specificat mai sus.

    6.1.4. Valorile limit admisibile ale indicatorilor de calitate ai efluentului epurat pe durata funcionrii staiei de epurare sunt prezentai n Tabelul nr.1 din NTPA 001, din care s-au selectat n tabelul 6.3 de mai jos valorile limit admisibile ale principalilor indicatori.

    Tabel 6.3.

    1 Valoarea de 20 mg/l pentru CBO5i 70 mg/l pentru CCOCr se aplic n cazul staiilor de epurare existente sau n curs de

    realizare. Pentru staiile de epurare noi, extinderi sau retehnologizri, se vor aplica valorile mai mari, respectiv 25 mg/l pentru CBO5 i 125 mg/l pentru CCOCr

    2 Valorile din afara parantezei se vor respecta pentru descrcri n zone sensibile, conform tabelului nr. 2 din Anexa nr. 1

    la norma tehnic NTPA 011/2002.

    3 Vezi tabelul 6.1 din prezenta documentaie i art. 7, aliniatul (2) din Anexa la NTPA 011-2002.

    6.2. Caracteristicile calitative ale efluentului epurat considerate la proiectare trebuie s fie cel puin egale sau mai mici dect valorile limit admisibile precizate n normele i normativele de specialitate susmenionate sau n avizul de

    gospodrire a apelor i acordul de mediu.

    6.3. Avizele i acordurile unitilor de reglementare n domeniul proteciei mediului se obin conform prevederilor legislative n vigoare [103], [104].

    [top]

    Cap. 7. GRADUL DE EPURARE NECESAR

    7.1. Gradul de epurare necesar reprezint eficiena ce trebuie realizat n mod obligatoriu de ctre staia de epurare pentru reinerea unui anumit poluant.

    7.2. Gradul de epurare necesar se calculeaz cu o relaie de forma:

    (%) (7.1)

    unde:

    Nr. crt

    Indicatorul de calitate

    U.M.Valori limit admisibile

    Metoda de analiz

    1 pH uniti pH 6,5-8,5 SR ISO 10523-97

    2 CBO5 mg O2/dm3 20-251 STAS 6560-82

    3 CCO-Cr mg O2/dm3 70-1251 SR ISO 6060-96

    4 MSS2 mg/dm3 35 (60)3 SR ISO 6953-81

    5 Azot amoniacal2 mg/dm3 2 (3) STAS 8683-70

    6 Azot total2 mg/dm3 10 (15) STAS 7312-83

    7 Fosfor total2 mg/dm3 1 (2) SR EN 1189-99

    8Substane extrac-tibile cu solveni organici

    mg/dm3 20 SR 7587-96

    Page 9 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE A ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • ki - este cantitatea (sau concentraia) de substan poluant care intr (influent) n staia de epurare;

    ke - este cantitatea (sau concentraia) de substan poluanta care este evacuat (efluent) din staia de epurare i care

    este impus de ctre NTPA 001 sau prin avizul ori autorizaia de gospodrire a apelor.

    Eficiena (sau gradul de epurare) obinut la un moment dat, poate fi mai mare sau mai mic dect gradul de epurare

    necesar. Cerinele proteciei mediului nconjurtor impun ca eficiena s fie mai mare sau egal cu gradul de epurare necesar.

    7.3. Calculul gradului de epurare necesar pentru principalii indicatori menionai la pct. 6.1.4, servete pentru alegerea

    schemei tehnologice de epurare.

    Astfel, se consider c pentru valorile gradului de epurare necesar indicate mai jos [63], este suficient treapta de epurare mecanic:

    - 40...60 % - pentru materii n suspensie;

    - 20...40% - pentru CBO5;

    - 20...40% - pentru CCO;

    - 10...20 % - pentru fosfor total i azot organic;

    - 25...75 % - pentru bacteriile coliforme totale.

    7.4. Pentru valori ale gradului de epurare necesar mai mari dect cele indicate la pct. 7.3, este necesar epurarea mecano-biologic sau mecano-chimic a apelor uzate nainte de evacuarea lor n emisar.

    7.5. Pentru valori intermediare ale gradului de epurare necesar (de exemplu ntre 40 i 60 % la materii n suspensie, ntre

    20 i 40 % la CBO5 i ntre 10 i 20 % la fosfor i azot), necesitatea treptei biologice sau chimice de epurare se stabilete

    de ctre proiectantul general, cu avizul unitilor abilitate prin lege.

    7.6. Toate apele uzate provenite din canalizarea micilor colectiviti n procedeele divizor, unitar sau mixt se supun epurrii mecanice indiferent dac dup aceasta urmeaz epurarea biologic sau chimic i indiferent de emisar.

    [top]

    Cap. 8. SCHEME TEHNOLOGICE DE EPURARE

    8.1. Schema tehnologic de epurare mecano-biologic, se elaboreaz avnd n vedere urmtoarele considerente:

    - staia de epurare trebuie s cuprind acele obiecte tehnologice care s asigure cel puin realizarea gradelor de epurare necesare indicate la Cap. 1, pct. 1.7:

    - utilajele i echipamentele prevzute trebuie s fie fiabile, s aib un consum redus de energie electric, s fie

    avantajoase din punct de vedere al cheltuielilor de exploatare i al investiiei de baz;

    - s cuprind acele obiecte tehnologice care s realizeze reinerea eficient a deeurilor solide, care trebuie s ocupe volume ct mai mici i s fie stabile din punct de vedere biochimic;

    - s se ia n considerare posibila extindere a staiei de epurare n funcie de evoluia demografic a localitii;

    - s permit descrcarea materialului septic vidanjabil provenit de la gospodrii izolate, a cror racordare la reeaua de

    canalizare este dificil sau presupune investiii ridicate;

    - pentru un anumit obiect tehnologic se va adopta soluia cea mai potrivit din punct de vedere tehnico-economic i care s se poat adapta cel mai uor condiiilor locale de spaiu, relief, posibiliti de fundare, execuie etc;

    - schema de epurare s fie simpl, dar s prezinte siguran n exploatare i s nu necesite personal de nalt calificare.

    Page 10 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • 8.2. Staia de epurare trebuie s ocupe o suprafa n plan ct mai redus, de preferat soluii compacte sau monobloc, asigurndu-se un flux optim att pe linia apei ct i pe cea a nmolului.

    8.3. Amplasarea obiectelor tehnologice trebuie s conduc la o curgere pe ct posibil gravitaional, cu pierderi de sarcin reduse i cu volume de beton i terasamente minime.

    8.4. Schema tehnologic a staiei de epurare de mic capacitate trebuie s cuprind obligatoriu treapt de degrosisare ce const din grtare dese, deznisipator i separator de grsimi. Pentru grtarul des, n cazul n care este singular, se va prevedea un canal de by-pass pentru a preveni situaia n care grtarul se nfund (spaiul dintre bare este obstruat de ctre materiile grosiere din apele uzate) i pentru a permite eventuale revizii i reparaii.

    8.5. Este necesar introducerea n schem a unui bazin de egalizare/omogenizare a debitelor i concentraiilor datorit variabilitii ntr-o plaj larg a acestora n decursul unei zile.

    8.6. Schemele tehnologice ce se pot aplica sunt influenate n mod special de tipul procesului de epurare adoptat:

    - epurare biologic convenional;

    - epurare biologic cu nitrifcare;

    - epurare biologic prin aerare prelungit i cu stabilizarea nmolului;

    - epurare biologic prin aerare prelungit cu nitrificare, denitrificare i cu stabilizarea nmolului.

    8.7. Din schema tehnologic a staiei de epurare pot lipsi decantoarele primare dac:

    - epurarea se realizeaz n instalaii biologice compacte de capacitate redus (soluie cu bazine de aerare);

    - cnd eficiena decantrii primare prin sedimentare gravimetric es (procentul de reinere a materiilor n suspensie) este

    sub 40%, cu excepia cazului n care schema de epurare cuprinde filtre biologice.

    8.8. Din schema tehnologic a staiei de epurare nu trebuie s lipseasc decantorul primar atunci cnd epurarea biologic se realizeaz cu filtre biologice (filtre biologice cu discuri, filtre biologice percolatoare etc.) pentru a preveni colmatarea prea rapid a materialului filtrant.

    8.9. Schemele tehnologice de epurare mai des ntlnite n practic sunt:

    S1 - Epurare mecano-biologic convenional cu bazine cu nmol activat (v. fig. 8.1);

    S2 - Epurare mecano-biologic cu nitrificare-denitrificare, cu bazine cu nmol activat (v. fig. 8.2);

    S3 - Epurare mecano-biologic cu aerare prelungit, cu bazine cu nmol activat (v. fig. 8.3);

    S4 - Epurare mecano-biologic convenional, cu filtre biologice clasice (v. fig. 8.4);

    S5 - Epurare mecano-biologic convenional, cu filtre biologice cu discuri (v. fig. 8.5);

    S6 - Epurare mecano-biologic convenional, cu instalaie de tip Sthlermatic (v. fig. 8.6);

    S7 - Epurare mecano-biologic cu aerare prelungit, cu instalaie de tip Sthlermatic (v. fig. 8.7).

    n fig. 8.1, fig. 8.2, fig. 8.3, fig. 8.4, fig. 8.5, fig. 8.6 si fig. 8.7 sunt reprezentate grafic, pe linia apei i a nmolului obiectele tehnologice principale de epurare mecano-biologic n schemele menionate mai nainte.

    8.10. Schema S1 (v. fig. 8.1) se caracterizeaz prin:

    - existena bazinelor cu nmol activat n care au loc procese biochimice de eliminare a materiilor organice pe baz de carbon;

    - lipsa nitrificrii apelor uzate;

    - eficiena eliminrii CBO5 pn la 90%;

    Page 11 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • - recircularea nmolului activat reinut n decantoarele secundare;

    - evacuarea nmolului n exces spre treapta de prelucrare a nmolului din staia de epurare;

    - lipsa decantorului primar din schema tehnologic de epurare.

    8.11. Schema S2 (v. fig. 8.2), realizeaz n treapta biologic att eliminarea substanelor organice pe baz de carbon, ct i a azotului prin crearea condiiilor de nitrificare i denitrificare a apelor uzate.

    Schema se caracterizeaz prin:

    - realizarea de zone anoxice n bazinele de denitrificare;

    - realizarea de zone aerobe (intens aerate) n bazinele de nitrificare i de mineralizare a substanelor organice;

    - recircularea nmolului activat reinut n decantoarele secundare n amontele bazinelor de nitrificare (recirculare extern);

    - recircularea amestecului aerat cu un coninut mare de nitrai n amontele bazinului de denitrificare (recirculare intern);

    - trimiterea nmolului n exces la treapta de prelucrare a nmolului din staia de epurare;

    8.12. Schema S3 (v. fig. 8.3) cuprinde n treapta biologic instalaii n care se realizeaz eliminarea materiilor organice pe baz de carbon, nitrificarea i denitrificarea apelor uzate, precum i stabilizarea aerob a nmolului.

    Schema se caracterizeaz prin:

    - se aplic la epurarea unor debite mici i foarte mici de ape uzate;

    - aplicarea recirculrii externe;

    - lipsa decantorului primar din schem;

    - durate de aerare mari (18...24 h i chiar mai mult, la debitul de calcul);

    - aplicarea recirculrii interne, n care lichidul aerat din bazinul de aerare, bogat n nitrai, este trimis amonte de zona de denitrificare;

    - nmolul n exces, stabilizat pe cale aerob n bazinul de aerare, unde are loc i epurarea biologic a apelor uzate, este trimis n rezervorul de stocare a nmolului, de unde poate urma variantele de prelucrare i eventual ulterior de valorificare.

    8.13. Schema S4 (v. fig. 8.4) cuprinde filtre biologice clasice (percolatoare) urmate de decantoare secundare i prezint urmtoarele caracteristici:

    - necesitatea prevederii decantoarelor primare pentru a evita colmatarea prematur a filtrelor biologice;

    - pomparea apelor uzate decantate primar n filtre avnd n vedere c acestea sunt n general construcii supraterane;

    - pentru apele uzate decantate cu un coninut ridicat de substane organice (peste 250 mg CBO5/dm

    3) se impune

    recircularea apelor epurate amonte de filtru, ntr-o proporie de 50.. .300 % din debitul de calcul;

    - absena recirculrii nmolului biologic reinut n decantoarele secundare.

    Acest nmol este amestecat cu cel primar ntr-un bazin de amestec, dup care este dirijat spre instalaiile de prelucrare a nmolului i eventual, ulterior, spre valorificare.

    8.14. Schema S5 (v. fig. 8.5) este asemntoare schemei S4, deosebirile constnd n urmtoarele:

    - lipsa pomprii apelor uzate decantate primar n filtrele biologice cu discuri dac condiiile locale de relief o permit. Acest obiect tehnologic se poate introduce n profilul tehnologic al staiei de epurare astfel nct alimentarea lui cu ap uzat decantat primar s se fac gravitaional;

    - lipsa recirculrii apei epurate amonte de filtru.

    Page 12 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • 8.15. Schema S6 (v. fig. 8.6) realizeaz epurarea biologic n instalaii de tip Sthlermatic care utilizeaz procedee mixte de epurare (att cu pelicul fixat ct i cu biomas n suspensie), urmate de decantoare secundare.

    Schema se caracterizeaz prin:

    - este o soluie aplicat pentru staii de epurare mici i foarte mici;

    - pot lipsi decantoarele primare;

    - recircularea nmolului activat reinut n decantoarele secundare n amonte de bazinul biologic;

    - stabilizarea nmolului se poate face cu acelai tip de instalaie ntr-un bazin special amenajat;

    - dirijarea nmolului n exces spre treapta de prelucrare a nmolului i eventual ulterior, spre valorificare.

    8.16. Schema S7 (v. fig. 8.7) este asemntoare cu Schema S3, deosebirea constnd n faptul c bazinul biologic este echipat cu instalaie de tip Sthlermatic n loc de aerare mecanic sau pneumatic.

    8.17. n practica epurrii apelor uzate provenite de la micile colectiviti exist i alte scheme de epurare n afara celor prezentate (S1...S7) i care pot fi aplicate cu justificarea tehnico-economic corespunztoare.

    Este recomandabil ca gruparea obiectelor tehnologice s se realizeze ct mai compact posibil i dac este posibil ntr-un singur modul (monobloc), n scopul economiei de spaiu, de investiie (costul conductelor i canalelor de legtur ntre obiectele tehnologice, a cablurilor electrice pentru asigurarea iluminatului, forei, automatizrii, proteciilor etc), micorarea pierderilor de sarcin pe linia apei, respectiv a energiei de pompare, simplificarea exploatrii i ntreinerii .a.

    8.18. Amplasamentul staiilor de epurare mici i foarte mici se va face lund n considerare urmtoarele aspecte:

    - s permit primirea apelor uzate n staie pe ct posibil gravitaional, evitndu-se astfel pomparea acestora, soluie ce ar implica costuri suplimentare de investiie, exploatare i ntreinere, n multe cazuri costurile energetice reprezint valori deloc de neglijat;

    - s permit evacuarea apelor epurate n emisar pe ct posibil gravitaional;

    - distana de la staia de epurare la zona populat sa fie suficient de mare astfel nct s nu influeneze prin miros, zgomot i ali factori viaa oamenilor. Este important a se studia care este direcia predominant a vntului pentru zona respectiv;

    - riscul de inundaie. Dac amplasamentul va fi n albia major a unui ru sau ntr-o zon inundabil, se vor executa lucrri specifice de protecie (ndiguire);

    - se va evita pe ct posibil alegerea unui amplasament care necesit pozarea obiectelor tehnologice componente n stratul freatic sau ntr-un teren slab coeziv (nisip, praf etc), ori alunector;

    - s permit racordarea cu uurin a staiei de epurare la reelele de utiliti cum ar fi: alimentarea cu energie electric, ap potabil, gaze, conectarea la reeaua telefonic;

    - racordare uoar a drumului de acces la drumul principal;

    - posibiliti de extindere;

    - limitarea timpului de retenie n anumite obiecte tehnologice cum ar fi, spre exemplu, bazinul de aspiraie al staiilor de pompare sau bazinul de egalizare al debitelor i concentraiilor, pentru evitarea sedimentrii materiilor solide n suspensie i a septicitii;

    - condiiile de evacuare n emisar a efluentului epurat;

    - aspectul vizual (estetic) al construciilor i instalaiilor de epurare;

    - se va lua n considerare amplasarea staiei de epurare n apropierea depozitului de deeuri al localitii, operaiunea de evacuare a reinerilor din incint fiind astfel mai puin costisitoare;

    - riscul de vandalism, asigurarea securitii i necesitatea unei mprejmuiri.

    Page 13 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • [top]

    Cap. 9. OBIECTE TEHNOLOGICE COMPONENTE

    9.1. Obiectele tehnologice componente ale staiei de epurare

    9.1.1. Staia de epurare este compus din mai multe obiecte tehnologice care trebuie s realizeze evacuarea n emisar a unui efluent ce respect condiiile de calitate impuse de legislaia n vigoare.

    Epurarea apelor uzate const n ndeprtarea ntr-o prim faz a materiilor n suspensie ct i a celor nemiscibile cu apa,

    separabile gravitaional (epurare mecanic sau primar), urmat de eliminarea substanelor organice coloidale i dizolvate prin procedee de epurare biologic sau biochimic (epurare secundar). Pentru eliminarea compuilor pe baz de azot i fosfor (nutrienti), care sunt mai dificil de eliminat din apele uzate se aplic aa-numita treapt de epurare avansat sau

    teriar.

    9.1.2. O staie de epurare este constituit din construcii i instalaii care pot fi comasate n trei grupuri:

    1. Linia (sau fluxul) apei;

    2. Linia (sau fluxul) nmolului;

    3. Construcii i instalaii auxiliare

    9.1.3. Obiectele componente pe linia apei ale unei staii de epurare mecano-biologic de capacitate mic pot fi urmtoarele (parial sau total):

    - grtar;

    - canal de by-pass (ocolire) a ntregii staii de epurare, sau a unui obiect tehnologic, dac acest lucru se dovedete a fi necesar;

    - deznisipator;

    - dispozitiv de msur a debitului de ap uzat;

    - separator de grsimi;

    - camer de distribuie a debitelor;

    - decantor primar;

    - bazin de omogenizare;

    - staie de pompare pentru ape uzate;

    - bazin cu nmol activat sau filtre biologice;

    - decantor secundar;

    - staie de pompare pentru ap epurat de recirculare;

    - conducte i canale tehnologice de legtur;

    - conduct (sau canal) de evacuare a apelor uzate epurate n resursa de ap (emisar);

    - gur de evacuare a apelor uzate epurate n emisar.

    Deznisipatorul i separatorul de grsimi sunt n unele cazuri obiecte tehnologice independente. Ele pot fi grupate ntr-un singur obiect tehnologic numit deznisipator-separator de grsimi cu insuflare de aer. Exist, de asemenea, instalaii compacte de degrosisare care pe lng deznisiparea i separarea grsimilor realizeaz i reinerea materiilor solide

    Page 14 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • (sitare), prin prevederea unui grtar des (sau site) amonte de compartimentul de deznisipare.

    Numrul obiectelor tehnologice asemenea se recomand a fi n 2.n cazul n care n = 1, se va prevedea obligatoriu canal de ocolire.

    Epurarea biologic se poate realiza n:

    - bazine cu nmol activat, utiliznd procedeul de epurare biologic cu biomas n suspensie;

    - filtre biologice clasice sau filtre biologice cu discuri, utiliznd procedeul de epurare biologic cu pelicul fixat;

    - instalaii de tip Sthlermatic care utilizeaz procedeul de epurare biologic mixt (biomas n suspensie i pelicul fixat).

    9.1.4. Obiectele componente pe linia nmolului ale unei staii de epurare de mic capacitate pot fi urmtoarele (total sau parial):

    - instalaii de pompare a nmolului;

    - instalaii de sitare a nmolului;

    - bazin de amestec a nmolului primar cu cel n exces;

    - instalaii de fermentare (aerob sau anaerob) a nmolului;

    - rezervor de stocare a nmolului;

    - instalaii de condiionare chimic a nmolului;

    - instalaii de deshidratare a nmolului:

    deshidratare natural pe platforme (paturi) de uscare;

    deshidratare artificial sau deshidratare mecanic (filtre band, centrifuge, filtru-pres cu nec etc);

    deshidratare cu saci;

    - depozit de nmol deshidratat;

    - conducte i canale tehnologice de legtur.

    Instalaiile de sitare au rolul de a reine particulele grosiere din nmolul provenit din decantoarele primare i/sau secundare i trimis la prelucrare, n scopul protejrii electropompelor, mixerelor i a evitrii nfundrii conductelor de transport.

    Particulele grosiere se refer la fibre textile, elemente din material plastic, buci de pnz, carton, dopuri din plastic etc.

    Instalaiile de sitare constau din site fixe sau mobile, ori din grtare fine, a cror funcionare se recomand a fi automatizat.

    Sitarea este o operaiune care va fi tratat n partea a V-a a normativului NP 032 - Treapta de prelucrare a nmolului.

    9.1.5. Construciile i instalaiile auxiliare aferente unei staii de epurare de capacitate redus, pot consta din:

    - cldire tehnologic, care va cuprinde i laboratorul necesar analizelor chimice i biologice din staia de epurare;

    - sursa de aer (suflante);

    - instalaii sanitare, de nclzire, ventilaii;

    - atelier mecanic;

    Page 15 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • - drum de acces;

    - drumuri, alei i platforme interioare;

    - mprejmuiri i pori;

    - sistematizare pe vertical;

    - instalaii de alimentare cu energie electric;

    - instalaii electrice de for, iluminat i protecie;

    - instalaii de automatizare i AMC;

    - grup electrogen (ca rezerv pentru sursa de energie electric);

    - instalaii de telefonie;

    - lucrri de ndiguire, aprri de maluri, lucrri n albie, n cazul amplasamentului n zon inundabil etc;

    - spaii verzi;

    - cabin poart.

    9.2. Consideraii privind selectarea obiectelor tehnologice

    9.2.1. Lista obiectelor tehnologice prezentat la pct. 9.1.3. - 9.1.5 grupeaz la modul general componentele unei staii de epurare, n funcie de particularitile schemei tehnologice pot lipsi unul sau chiar mai multe obiecte.

    9.2.2. Acolo unde se prevede un singur grtar se recomand realizarea unui canal de by-pass, pentru izolarea acestuia n caz de revizie sau reparaii.

    9.2.3. n funcie de configuraia terenului staia de pompare a apelor uzate poate lipsi din schem, caz n care curgerea apei prin obiectele staiei de epurare are loc gravitaional.

    9.2.4. Linia nmolului poate cuprinde doar staia de pompare a nmolului biologic i rezervorul de stocare atunci cnd epurarea este de tip aerare prelungit, deoarece nmolul biologic n exces este stabilizat pe cale aerob n acelai bazin n care are loc aerarea apei uzate i nu mai prezint pericol pentru oameni i mediul nconjurtor n situaia stocrii acestuia. Instalaiile de deshidratare pot, de asemenea, lipsi dac se prezint soluii tehnico-economice mai avantajoase.

    [top]

    Cap. 10. DIMENSIONAREA TEHNOLOGIC A CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE PRIMAR (MECANIC) A APELOR UZATE

    10.1. Elemente generale

    10.1.1. Treapta de epurare primar a apelor uzate cuprinde construciile i instalaiile cu ajutorul crora se rein substanele solide grosiere, substanele solide n suspensie gravitaional i substanele plutitoare (grsimi, hidrocarburietc).

    10.1.2. Pentru reinerea corpurilor solide grosiere din apele uzate influente n staia de epurare (crengi, frunze, resturi de hrtie, fibre textile etc.) se vor prevedea grtare i/sau site, precum i posibilitatea de ocolire a acestora n situaia nfundrii grtarului sau sitei.

    10.1.3. Pentru reinerea materiilor solide grosiere aflate n suspensie gravitaional (nisipuri, za de cafea, resturi de semine de fructe i legume) i a materiilor plutitoare (grsimi, uleiuri, hidrocarburi etc), se prevd deznisipatoare i separatoare de grsimi, sau deznisipatoare cuplate cu separatorul de grsimi.

    10.1.4. Materiile solide n suspensie gravitaional, de dimensiuni i greuti mai reduse dect nisipurile, aa numitele materii decantabile, vor fi reinute, dac se dovedete necesar, n decantoare.

    Page 16 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • 10.1.5. La proiectarea construciilor i instalaiilor de epurare primar aferente micilor colectiviti, se vor respecta i recomandrile i prescripiile care pot fi asimilate pentru aceste staii de epurare i care sunt cuprinse n Normativul NP 032/1999, Partea I: Treapta mecanic [63].

    10.2. Grtare i site

    10.2.1. Grtarele i/sau sitele sunt amplasate la intrarea apelor uzate n instalaia de epurare. n cazul n care apele uzate trebuie pompate, grtarele i sitele vor fi prevzute n amontele staiei de pompare.

    n funcie de distana b dintre bare, grtarele utilizate n staiile de epurare mici i foarte mici pot fi:

    - rare, avnd b = 50... 100 mm;

    - dese, avnd b = 10.. .20 mm;

    - fine, avnd b = 0,5... 6 mm;

    - site, avnd b = 0,25...3 mm.

    10.2.2. Curirea grtarului se poate face manual (de evitat pe ct posibil) i mecanic. n categoria grtarelor la care curirea este mecanic, pot fi incluse i grtarele pitoare" sau step by step".

    10.2.3. Din punct de vedere al formei, la staiile de epurare de capacitate redus pot fi utilizate:

    - grtare plane nclinate fa de orizontal cu un unghi de 60-70;

    - grtare curbe;

    - grtare/site cilindrice fixe sau rotative;

    - grtare pitoare" (step by step") sau site elevator.

    10.2.4. La staiile de epurare aferente localitilor sub 5.000 locuitori se prevd de regul grtare fine (b = 2-3 mm) avnd curire mecanic i automatizat, fr personal de deservire. Pentru localiti cu mai mult de 5.000 locuitori, se prevd ambele tipuri de grtare, grtarele rare fiind amplasate n amontele grtarelor dese.

    La staiile mici de epurare, cu un numr sub 10.000 locuitori, complet automatizate, se poate prevedea numai grtar fin curit mecanic.

    10.2.5. n calculul cantitilor de materii reinute pe grtare se va ine seama de valorile medii specifice indicate n tabelul 10.1, precum i de faptul c aceste cantiti pot fi de cteva ori mai mari. n acest sens, se va considera un coeficient de variaie zilnic K= 2...5.

    Tabelul 10.1.

    Nr. crt

    Distana (interspaiul) dintre barele grtarului

    Cantitatea specific de materii reinute a (l/om, an)

    La curire manual

    La curire mecanic

    1 0,5 - 25,0

    2 2 - 20,0

    3 3 - 18,0

    4 6 - 15,0

    5 10 - 12,0

    6 16 - 8,0

    Page 17 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • Relaia de calcul a volumului zilnic de materii reinute pe grtare cu umiditate w = 80 % este:

    (m3/zi) (10.1)

    unde:

    a - este cantitatea specific de materii reinute pe grtare, indicat n tabelul 10.1, n l/om, an;

    NL - numrul total de locuitori (permaneni i sezonieri);

    K= 2.. .5 coeficient de variaie zilnic.

    Cantitatea zilnic de materii reinute pe grtare se calculeaz cu formula:

    Gr = r. Vr (kg f/zi) (10.2)

    unde: r =750..950(kg f/m3) - greutatea specific a materiilor reinute cu umiditatea w - 70.. .80 %.

    Volumul zilnic de substan uscat (umiditate w' = 0) din materiile reinute este:

    (m3/zi) (10.3)

    unde w = 80% - este umiditatea materiilor reinute.

    Cantitatea zilnic de substan uscat din materiile reinute rezult:

    Gru = gru. Vru (kg f/zi) (10.4)

    unde ru = 1600 ... 2000 (kg f/m3) - greutatea specific a materiilor reinute, n stare uscat.

    10.2.6. Numrul minim de grtare active va fi n = 2, fr grtare de rezerv. La staiile de epurare mici i foarte mici se poate proiecta un singur grtar, prevzndu-se ns canal de ocolire. n cazul n care apa trebuie pompat, se pot

    prevedea grtare tip co", manevrabile pe vertical pentru curire i amplasate la intrarea n staia de pompare.

    10.2.7. Pentru prevenirea depunerilor, canalele pe care sunt amplasate grtarele (de obicei de seciune transversal dreptunghiular) vor fi construite cu o pant de minim 1 %.

    10.2.8. Pierderea de sarcin prin grtarele plane nclinate se determin cu relaia:

    (m) (10.5)

    unde:

    7 20 - 5,0

    8 25 - -

    9 30 2,5 -

    10 40 2,0 -

    11 50 1,5 -

    Page 18 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • g- este coeficientul de rezisten local al grtarului, calculat cu formula lui Otto Kirschmer:

    (10.6)

    v - viteza medie pe seciune n canalul din amontele grtarului, m/s;

    g - acceleraia gravitaional, m/s2;

    - coeficient de form al barei, cu valoarea 2,42 pentru bare cu seciunea transversal dreptunghiular;

    s - grosimea barei, mm;

    b - distana (interspaiul) dintre barele grtarului, mm;

    = 60...70 - unghiul de nclinare al grtarului fa de orizontal.

    Formula (10.6) poate fi aplicat numai dac este ndeplinit condiia:

    (10.7)

    n care:

    Re - este numrul Reynolds la micarea apei printre barele grtarului;

    vg - viteza medie a apei printre barele grtarului la debitul de calcul, cm/s;

    - coeficientul cinematic de vscozitate la temperatura medie anual a apelor uzate, n cm2/s.

    10.2.9. Pentru a ine seama de nfundarea parial a grtarului, se majoreaz de trei ori pierderea de sarcin teoretic determinat cu relaia (10.5), astfel nct n practic se consider pierderea de sarcin:

    hr = 3.hw (10.8)

    dar minimum 10 cm.

    Pentru alte tipuri de grtare, altele dect cele plane nclinate, pierderea de sarcin este indicat de furnizorul echipamentului respectiv.

    La grtarele cilindrice fine, piederea de sarcin minim poate fi considerat hr =7 cm.

    10.2.10. Debitele de calcul i de verificare a grtarelor sunt:

    - n procedeul de canalizare divizor:

    Qc = Qu orar max

    Qv = Qu orar min

    - n procedeul de canalizare divizor:

    Qc = 2.Qu orar max

    Qv = Qu orar min

    Page 19 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • 10.2.11. Dimensionarea grtarelor se conduce astfel nct la trecerea apelor uzate corespunztor debitului de calcul, viteza medie a apei s fie:

    - 0,7-0,9 m/s n canalul din amontele grtarului;

    - 1,0-1,3 m/s printre barele grtarului.

    10.2.12. La trecerea apelor uzate corespunztor debitului de verificare (Qu orar min) viteza medie a apei n canalul din amontele grtarului trebuie s fie minim 0,4 m/s n scopul evitrii depunerilor pe radierul canalului.

    10.2.13. Seciunea transversal a canalului pe care este amplasat grtarul poate avea form dreptunghiular sau mixt (triunghiular la partea inferioar i dreptunghiular la partea superioar).

    10.2.14. Dispozitivele de curire mecanic a reinerilor de pe grtare pot fi automatizate n funcie de pierderea de sarcin admis la trecerea apei printre barele grtarului (7-25 cm). Acest lucru se realizeaz de regul prin intermediul unor senzori de nivel. Automatizarea poate fi realizat i prin relee de timp.

    10.2.15. Materiile reinute pe grtare sunt evacuate spre a fi ngropate, depozitate, fermentate, compostate cu gunoaiele menajere sau incinerate. Ele pot fi tocate ori frmiate cu ajutorul unor dispozitive speciale amplasate n afara curentului (toctoare, dezintegratoare) i reintroduse n ap n aval sau n amonte de grtar.

    10.2.16. n locul grtarelor sau sitelor pot fi prevzute comminutoare. Acestea reprezint dispozitive speciale amplasate n curent care rein i frmieaz materiile grosiere (de dimensiuni mai mari dect interspaiul dintre bare) i permit trecerea acestora spre aval, unde sunt reinute n deznisipatoare sau n decantoare. Pentru micorarea volumului de materii reinute la grtare, se recomand ca odat scoase din ap, acestea s fie presate n instalaii speciale (fcnd parte din grtarul propriu-zis sau fiind independente de grtar) sau presate i splate.

    Umiditatea reinerilor presate scade pn la 55-60 %.

    n acest fel cheltuielile de manipulare, transport i depozitare a reinerilor de pe grtare vor fi mult diminuate.

    10.2.17. Pentru evitarea accidentelor n toate locurile unde exist pericol de cdere se vor prevedea parapete de minimum 80 cm nlime, realizate din elemente metalice protejate mpotriva coroziunii.

    10.2.18. n general grtarele sunt amplasate n aer liber. Pentru grtarele curite mecanic, n special n zonele cu temperaturi medii anuale ale aerului sub 10C, se recomand amplasarea lor n cldire.

    10.2.19. Realizarea unei eficiente ridicate n reinerea materiilor n suspensie i materiilor grosiere conduce la randamente sporite pentru construciile i instalaiile de epurare a apei din aval de grtare, precum i pentru construciile de prelucrare a nmolurilor.

    n acest scop sunt de preferat grtarele sau sitele fixe sau mobile, prevzute cu nec nclinat cu funcionare continu i automatizat care efectueaz practic patru operaiuni importante:

    rein corpurile grosiere;

    extrag din ap reinerile de pe grtar i le spal de substanele fine de natur organic (la cerere);

    preseaz reinerile micorndu-le volumul i umiditatea;

    le transport la suprafa, n containere.

    10.2.20. Funcie de cantitile zilnice de materii reinute la grtare sau site se vor prevedea minimum 2 pubele sau containere pentru colectarea acestor materii. Durata de staionare a materiilor reinute n containere ntre dou evacuri, nu va depi 3-7 zile, n scopul evitrii neajunsurilor generate de gazele urt mirositoare care se produc ca urmare a intrrii n fermentare anaerob acid a materiilor reinute.

    10.3. Pomparea influentului

    10.3.1. Pomparea influentului n staia de epurare trebuie evitat pe ct posibil. Sunt situaii n care, ns, din motive generate de relief, de greuti n execuie, de evitare a inundrii amplasamentului staiei de epurare, de necesitatea prevederii unui bazin de egalizare/ uniformizare a debitelor i concentraiilor, sau din alte motive bine justificate, este necesar pomparea apelor uzate brute n staia de epurare.

    Page 20 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • Astfel, pomparea permite transferul apei uzate de la cote situate mai mult sau mai puin sub nivelul terenului, la cote suficient de ridicate, pentru a face posibil curgerea gravitaional a apei prin obiectele tehnologice de pe linia apei.

    n foarte multe situaii, cotele destul de ridicate ale apei emisarului impun fie pomparea influentului brut, fie a efluentului epurat. Soluia optim se alege pe baza unui calcul tehnico-economic comparativ. Pomparea este necesar, de asemenea i n cazul n care cota radierului colectorului la intrarea n staia de epurare este la adncime mare, iar apa subteran este la cote ridicate. n acest caz, execuia obiectelor staiei de epurare se face n condiii foarte grele, iar valoarea de investiie devine prohibitiv.

    10.3.2. nainte de intrarea apei uzate brute n staia de pompare, se va prevedea un grtar des, pentru reinerea corpurilor de dimensiuni mari care ar putea duna agregatelor de pompare, precum i curgerii apei prin conducte sau canale deschise.

    10.3.3. Se recomand ca n cazul n care nu se prevede grtar, electro-pompele prevzute, s fie de tip submersibil i echipate cu rotor-toctor.

    10.3.4. Dat fiind debitele relativ reduse ce trebuie pompate n cazul staiilor de epurare de capacitate mic i foarte mic, staia de pompare poate fi realizat de tipul cu camer umed", adic sub forma unei cuve cu seciunea rectangular sau circular n plan, echipat numai cu pompele de tip submersibil aflate n funciune. Pompa de rezerv este pstrat n magazie, constituind aa numita rezerv rece". Numrul pompelor n funciune este dictat de gama de variaie a debitelor, de debitul nominal al unei pompe i de gradul de automatizare.

    Alegerea pompelor se face n funcie de debitul maxim i minim ce trebuie pompat, de nlimea de pompare, de modul de funcionare a pompelor (n serie sau n paralel), de curbele caracteristice ale pompelor i a conductei de refulare, de posibilitile de extindere etc.

    10.3.5. Construcia staiei de pompare (cuv sau cheson) poate fi, n funcie de cota coronamentului fa de cota terenului amenajat:

    - suprateran, cnd fundaia cuvei este n imediata apropiere a cotei terenului amenajat (dar minim adncimea de nghe);

    - semi-ngropat, cnd o parte nsemnat (40-60 %) din nlimea cuvei este deasupra cotei terenului amenajat;

    - ngropat, cnd marea majoritate a nlimii cuvei este n pmnt, cota coronamentului fiind cu cea. 30-50 cm deasupra cotei terenului amenajat.

    10.3.6. Pompele recomandate sunt de tip submersibil, prevzute cu sisteme de glisare pe vertical, astfel nct revizia, repararea sau nlocuirea lor se face cu uurin i n timp scurt, fr s se mpiedice funcionarea celorlalte pompe (n caz c sunt mai mult de dou pompe) i fr s fie nevoie de golirea bazinului de aspiraie.

    10.3.7. n planeul cuvei de pompare sunt nglobate chepengurile de acces la dispozitivul de glisare al fiecrei pompe, astfel nct acest tip de cuv nu impune suprastructur.

    Se recomand ca faa superioar a planeului cuvei s fie situat cu minimum 30 cm deasupra cotei platformei amenajate, pentru a se mpiedica ptrunderea apelor din precipitaii n interiorul cuvei.

    10.3.8. Pe conducta de refulare se vor prevedea obligatoriu clapet de reinere i van, clapetul situndu-se amonte de van, n sensul refulrii.

    10.3.9. Pe planeul cuvei se monteaz (pe un cadru din oel) panoul electric i de automatizare al staiei de pompare.

    10.3.10. La proiectarea instalaiei de pompare, se va ine seama de perevederile i recomandrile reglementrilor tehnice n vigoare [56], [63], [126].

    Principalii parametrii de proiectare sunt: debitele maxime i minime ce trebuie pompate, nlimea de pompare, calitatea apei (temperatur, coninutul de materii solide n suspensie, vscozitatea lichidului etc).

    10.3.11. Automatizarea funcionrii pompelor se va face n funcie de niveluri prestabilite de aa manier s nu se produc mai mult de 6 porniri / opriri pe or.

    10.3.12. O instalaie de pompare a apelor uzate cu pompe submersibile, const din:

    - bazin de aspiraie sau de recepie;

    - agregatele de pompare;

    Page 21 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • - tijele de ghidare / glisare a pompelor;

    - golurile / chepengurile de acces;

    - instalaia electric de for i iluminat;

    - instalaia de automatizare;

    - instalaia hidraulic (conducte de refulare, de aspiraie dac e cazul, piese speciale, armturi etc).

    10.3.13. Volumul util al bazinului de aspiraie se va stabili n funcie de debitul maxim ce trebuie pompat pentru un timp t = 210 min, cu relaia:

    Vu = QPmaxx t (m3) (10.9)

    n care: QPmax este debitul maxim care trebuie pompat.

    10.3.14. nlimea util a volumului bazinului de aspiraie (recepie) se va stabili cu relaia:

    (m) (10.10)

    n care: A0 = aria orizontal a bazinului de aspiraie (recepie).

    Se recomand ca domeniul de variaie a nlimii utile s fie hu = 0,50 ... 1,50 m.

    10.3.15. Dimensiunile n plan ale cuvei e pompare se vor stabili n funcie de tipul i dimensiunile agregatelor de pompare utilizate, precum i n conformitate cu recomandrile furnizorului.

    10.3.16. Amenajarea radierului se va proiecta i realiza astfel, nct s fie evitate zonele moarte n care s-ar putea produce depuneri. Depunerile, au n mod obinuit un coninut ridicat de substane organice care, intrnd n fermentare anaerob acid, produc gaze deosebit de nocive (oxidul de carbon, amoniac NH3, hidrogen sulfurat H2S), sau

    generatoare de explozii (metanul CH4).

    10.3.17. La alegerea agregatelor de pompare se va ine seama i de modul de funcionare al acestora, n paralel sau n serie, de puterea consumat i de obinerea randamentului maxim la punctul de funcionare.

    10.3.18. Se va opta, dac financiar este posibil acest lucru, pe ct mai multe protecii n funcionarea pompei (senzori de temperatur, umiditate etc).

    10.3.19. n situaia n care schema tehnologic de epurare pe linia apei impune acest lucru i n scopul proteciei staiei mpotriva inundrii cu ape uzate, se recomand proiectarea unui preaplin n cuva de pompare.

    10.3.20. Proiectarea trebuie s asigure siguran n exploatare i protecie mpotriva accesului neautorizat.

    10.3.21. Viteza apei n conducte se recomand astfel:

    - 0,7... 1,0 m/s n conductele de aspiraie;

    - 1,0... 1,3 m/s n conductele de refulare.

    10.3.22. Diametrele minime admise:

    - Dn 100 mm - pentru conductele de aspiraie;

    - Dn 50 mm - pentru conductele de refulare.

    10.3.23. Agregatele de pompare, ventilatoarele i alte echipamente vor fi dotate cu dispozitive antiex.

    10.3.24. Pentru executarea de lucrri n bazinul de aspiraie se va realiza o foarte bun ventilaie n scopul ndeprtrii

    Page 22 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • gazelor nocive, n acest scop fie se prevd ventilatoare fixe (exhaustoare), fie se aduc ventilatoare mobile utilizate numai pentru perioada de intervenie.

    10.3.25. Se vor lua, de asemenea, msurile de protecia muncii care se impun pentru astfel de lucrri (balustrade de protecie, legarea la pmnt a instalaiei electrice, iluminarea la tensiune nepericuloas, de 12-24 V, instalaia de paratrsnet etc).

    10.3.26. Instalaiile de pompare, trebuie proiectate lund n considerare [126]:

    - valoarea de investiie;

    - consumul de energie;

    - condiiile de funcionare i ntreinere;

    - riscurile unei avarii i consecinele unei avarii;

    - securitatea i sntatea personalului de exploatare;

    - impactul asupra mediului;

    - natura apelor de canalizare care pot fi agresive fa de materialele de construcie i de agregate, pot produce nfundarea conductelor, pot fi toxice sau pot genera riscuri de explozie.

    10.3.27. Proiectarea staiilor de pompare, se va referi n special la:

    - pompe;

    - motor i modul de antrenare;

    - comenzi i echipament electric;

    - senzori i aparate de msur i control;

    - alarme;

    - instalaie hidraulic (conducte, piese speciale, armturi);

    - mijloacele de ridicare pentru a scoate sau demonta echipamentul;

    - dimensiunile construciei de pompare;

    - necesitatea unei surse energetice de rezerv (grup electrogen funcionnd cu motorin);

    - posibiliti de limitare a zgomotului i a mirosurilor;

    - posibilitatea de ventilare forat a bazinelor de aspiraie n scopul evitrii accidentelor i exploziilor;

    - dotarea cu mijloace de analiz a gazului (portabile sau instalate permanent);

    - asigurarea echipamentului electric i mecanic mpotriva inundrii;

    - alegerea unui echipament mecanic i electric robust, fiabil care s necesite o ntrebuinare minim, cu randament

    energetic ridicat;

    - prevederea de piese de schimb.

    10.4. Egalizarea debitelor i ncrcrilor cu poluani

    10.4.1. Variaia orar a debitelor de ap uzat intrate n staia de epurare (influentul) este cu att mai mare cu ct colectivitatea de la care provin aceste debite este mai mic.

    Page 23 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • Astfel, coeficientul de variaie orar a debitelor pentru micile colectiviti (v. cap. 3, relaia 3.8) poate varia ntre 3 i 10.

    10.4.2. Deoarece funcionarea staiei de epurare i n special a treptei biologice este necorespunztoare n cazul variaiilor (ocurilor) de debit i de ncrcare cu poluani, la staiile de epurare mici i foarte mici, bazinul de egalizare este neaprat necesar.

    Necesitatea bazinului de egalizare se impune i n cazul n care nu se admite ocolirea (by-passarea) staiei de epurare, n scopul acumulrii apei uzate pe durata reviziilor i reparaiilor. Aceast durat se va adopta de la caz la caz, funcie de schema tehnologic a staiei de epurare, de emisar, de folosinele situate n aval de gura de vrsare i de alte condiii locale.

    Existena sa permite n primul rnd prevederea unor electro-pompe cu puterea i debitul mai mici, i n al doilea rnd, alimentarea treptei de epurare biologic cu un debit practic constant.

    10.4.3. Pentru colectivitile mici, admind un grafic de variaie orar a debitului de ap uzat influent n staia de epurare similar cu graficul de variaie orar a consumului de ap potabil i n situaia n care debitele provenite din industria din localitate nu sunt semnificative, volumul util al bazinului de egalizare poate fi apreciat ca un procent din debitul zilnic maxim al apelor uzate i determinat cu relaia:

    Vu = m x Qu zi max(m

    3) (10.11)

    n care: Qu zi max n m3/zi i m = 2530%.

    Uzual, durata medie de tranzitare a debitului Qu.zlmax prin bazinul de egalizare este cuprins ntre 5 i 8 ore. Ea poate fi

    calculat cu relaia:

    (h) (10.12)

    n care: Qu zi max se introduce n m3/zi.

    10.4.4. Pentru mpiedicarea producerii depunerilor n bazinul de egalizare i pentru realizarea unui bun amestec (n scopul uniformizrii concentraiilor de poluani), se impune prevederea unui mixer corespunztor volumului util al bazinului.

    10.4.5. Bazinele de egalizare se vor amplasa dup grtare i deznisipatoare.

    10.4.6. Pentru evitarea producerii depunerilor n bazinele de egalizare-uniformizare i a condiiilor de anaerobie care conduc la producerea de mirosuri neplcute, pot fi utilizate n loc de mixere, dispozitive de aerare dispuse pe radierul bazinelor.

    10.5. Msurarea debitului de ap uzat tranzitat prin staia de epurare

    10.5.1. n scopul conducerii corecte a procesului de epurare, este necesar cunoaterea n orice moment a debitului de ap uzat ce tranziteaz staia de epurare.

    Avnd n vedere valoarea redus a debitelor de ap uzat influente n staia de epurare, se recomand ca pentru msurarea lor s se prevad una din urmtoarele soluii:

    - debitmetru electromagnetic pentru orice valoare a debitului ntre 1 i 50 l/s;

    - debitmetru tip canal Khafagi-Venturi dotat cu traductor cu ultrasunete, n cazul unor debite ce depesc 10 l/s.

    10.5.2. Se recomand echiparea debitmetrului cu dispozitive de indicare local i la distan a debitului, precum i nregistrarea continu i monitorizarea acestora.

    10.5.3. La amplasarea i montarea debitmetrului, se va ine seama de recomandrile furnizorului de echipament (aliniamente obligate n amonte i aval, funcionarea necat la debitmetrele electromagnetice i nenecat la cele tip Khafagi-Venturi etc).

    10.5.4. n cazul debitmetrelor electromagnetice, se vor monta vane de izolare amonte i aval de dispozitivul de msur i conduct de by-pass, n scopul reviziei, reparrii sau nlocuirii dispozitivului.

    Page 24 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • 10.5.5. Debitmetrul poate fi amplasat dup deznisipator sau pe conducta sau canalul deschis de evacuare a apei epurate (recomandabil).

    10.6. Deznisipatoare

    10.6.1. Deznisipatoarele sunt obiecte tehnologice care au rolul de a reine din apele uzate materiile solide n suspensie gravitaional, cum ar fi nisipul, resturi i semine de fructe i legume, zaul de cafea .a.

    10.6.2 Deznisipatorul este amplasat dup grtare sau site i n amonte de separatorul de grsimi.

    10.6.3. Deznisipatorul poate fi cuplat cu separatorul de grsimi, situaie n care el are rolul de a reine din apele uzate att nisipurile ct i grsimile.

    10.6.4. Debitele de calcul i de verificare a deznisipatorului pentru procedeul de canalizare separativ, sunt:

    Qc = Qu orar max (m3/h) (10.13)

    Qv = Qu orar min(m3/h) (10.14)

    10.6.5. Debitele de calcul i de verificare a deznisipatorului pentru procedeele de canalizare unitar i mixt, sunt:

    Qc = 2 Qu orar max (m3/h) (10.15)

    Qv = Qu orar min (m3/h) (10.16)

    10.6.6. Proiectarea deznisipatoarelor se face astfel nct s poat fi reinute din ap particule de nisip cu diametrul d 0,20...0,30 mm.

    10.6.7. Mrimea hidraulic u0 i viteza de sedimentare n curent u a particulelor de nisip, se va considera ca n tabelul

    10.2 de mai jos [63]:

    Tabelul 10.2.

    Valorile din tabel se refer la particulele de nisip silicios, cu greutatea specific r = 2,65 tf/m3 i pentru o vitez orizontal

    a curentului v0 =0,3m/s.

    Mrimea hidraulic a unei particule u0 reprezint viteza de sedimentare a particulei aflat ntr-o mas lichid n repaos

    sau n micare laminar.

    Viteza de sedimentare n curent a unei particule u reprezint viteza la care particula sedimenteaz chiar n condiiile unui

    regim de curgere turbulent.

    10.6.8. La dimensionarea deznisipatoarelor de orice tip, se va considera o ncrcare superficial us u, unde us este dat

    de relaia lui Hazen [17]:

    (mm/s) (10.17)

    n care Qc se introduce n m3/s, iar A0 n m

    2.

    A0 = suprafaa orizontal a luciului de ap pentru toate compartimentele de deznisipare.

    d (mm) 0,20 0,25 0,30

    u0 (mm/s) 23 32 40

    u (mm/s) 16 23 30

    Page 25 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • 10.6.9. n cazul staiilor de epurare de capacitate mic i foarte mic, tipurile de deznisipatoare recomandate sunt deznisipatoarele tangeniale i deznisipatoarele - separatoare de grsimi aerate pentru care parametri de proiectare, alctuirea constructiv i modul de funcionare se prezint detaliat n Normativul NP 032, Partea I - Treapta mecanic [63].

    10.6.10. Pentru debite Quorarmax sub 60 l/s, n scopul degrosisrii apelor uzate, se pot prevedea instalaii compacte, cu

    funcionare continu i automatizat, din oel-inox, care pot realiza:

    - reinerea i extragerea din ap a materiei solide grosiere, prin intermediul unei site dotate cu nec, presarea i evacuarea lor ntr-un container amplasat adiacent instalaiei;

    - reinerea i evacuarea nisipului ntr-un container adiacent instalaiei;

    - reinerea i evacuarea grsimilor ntr-un cmin, de unde acestea pot fi vidanjate periodic.

    Opional, instalaiei compacte de degrosisare i se poate ataa o instalaie de splare a nisipului n scopul refolosirii acestora sau al depozitrii lor n condiii mai igienice i economice. Apa rezultat de la splarea nisipurilor, care are un coninut ridicat de substane organice, este reintrodus n fluxul de epurare al apei uzate.

    10.6.11. n cazul n care se prevede o singur instalaie de deznisipare, este necesar prevederea unui by-pass pentru ocolirea acestuia n caz de revizii sau reparaii.

    10.6.12. Deznisipatoarele trebuie concepute pentru a face fa la suprancrcri cu nisip. Pompele, racloarele i sistemele de antrenare trebuie alese i concepute astfel nct s fie rezistente la aciunea eroziv a nisipului, precum i la ocurile de ncrcare cu nisip a apelor uzate. Pompele i n special rotorul acestora, trebuie confecionate dintr-un material rezistent, pentru a se evita erodarea lor de ctre nisip. Pentru evacuarea din ap a nisipului reinut, sunt recomandate pompe submersibile i air-lifturi. Air-liftul trebuie echipat cu o instalaie care s permit i circulaia invers, n scopul desfundrii cbnductei de aspiraie a acestuia, n caz de nfundare.

    10.6.13. Conductele de transport a aerului se vor dimensiona la viteze de 10-20 m/s pentru a se evita poluarea sonor.

    10.6.14. n cazul deznisipatoarelor cu insuflare de aer, precum i n cazul desnisipatoarelor-separatoare de grsimi cu insuflare de aer, introducerea aerului n compartimentul de deznisipare se face asimetric, lng unul din perei, prin difuzoare diverse: evi perforate, tuburi, domuri sau panouri cu membran elastic perforat din elastomeri. Difuzoarele utilizate, trebuie s produc bule de aer de dimensiuni fine ( = 1-3 mm) i medii ( = 3-6 mm).

    10.6.15. Debitul specific de aer necesar a fi introdus este de cca. 0,5-1,0 m3 aer/h i m3 de volum util de deznisipare.

    n mod obinuit, raportul dintre debitul de aer insuflat i debitul de calcul Qc este:

    Timpul mediu de staionare a apei n bazin la debitul de calcul este tc = 2 5 minute.

    10.7. Separatoare de grsimi

    10.7.1.Separatoarele de grsimi au rolul de a reine din apele uzate substanele plutitoare, cu densitatea mai mic dect a apei i de a le evacua n containere sau cmine amplasate adiacent separatorului.

    10.7.2. Separatoarele de grsimi se amplaseaz dup deznisipatoare i naintea decantoarelor primare sau naintea treptei de epurare biologic dac decantoarele primare nu sunt prevzute n schema tehnologic.

    Debitele de calcul i de verificare a separatoarelor de grsimi sunt:

    debitul de calcul:

    - QC = Qu.zimax n toate procedeele de canalizare;

    debitul de verificare:

    Page 26 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • -Qv= Qu.orar.max n procedeul de canalizare separativ;

    - Qv =2 Qu.orar.max n procedeele de canalizare unitar i mixt.

    10.7.4. Instalaiile de separare a grsimilor utilizeaz n procesul de reinere a substanelor mai uoare dect apa procedeul flotaie natural sau de flotaie artificial.

    10.7.5. n procedeul de flotaie natural, picturile de grsime se separ datorit diferenei de densitate dintre ap i grsime. Procedeul poate fi aplicat numai pentru grsimile aflate n stare liber (de pelicul, sau filtru), ori n stare de emulsie mecanic grosier (diametrul picturilor de grsime 80 - 100 m).

    10.7.6. n procedeul de flotaie artificial picturile de grsime sunt separate din ap cu ajutorul bulelor fine de aer introduse n ap prin dispozitive speciale (difuzoare, tuburi, panouri din material ceramic poros sau cu membran elastic perforat).

    10.7.7. Grsimile pot fi separate din ap i n deznisipatorul separator de grsimi cu insuflare de aer, aceast instalaie dispunnd de o zon n care grsimile separate prin fenomenul de flotaie artificial sunt colectate i evacuate ntr-un container sau cmin amplasat lng deznisipator.

    n acest caz, ncrcarea superficial a deznisipatorului se va considera egal cu o vitez de sedimentare n curent de cea. 3 ori mai mic dect cea aferent deznisipatorului cu insuflare de aer i anume, u

    s= u = 6.. ..7 mm/s.

    10.7.8. Grsimile dizolvate i cele aflate n stare de emulsie chimic, se pot separa din ap numai prin tratare chimic cu reactivi sau cu schimbtori de ioni. Aceste situaii sunt rar ntlnite n cazul stailor de epurare aferente micilor colectiviti.

    10.7.9. Separatoarele de grsimi gravitaionale (cele care utilizeaz n procesul de separare flotaia natural) sunt utilizate cu precdere pentru apele uzate provenite din buctrii individuale, cantine, restaurante, mari magazine care dispun de ncperi speciale de prelucrare i tranare a crnii, staii de vnzare a carburanilor, uniti de service-auto etc.

    10.7.10. Concepia separatorului de grsimi trebuie s permit extragerea eficient i n condiii de siguran a materiilor solide, grsimilor i uleiurilor separate.

    Aceste separatoare trebuie prevzute cu dispozitive de evacuare a stratului de grsime sau de ulei format la suprafaa lichidului, dar i cu mijloacele necesare pentru evacuarea materiilor solide grosiere mai grele cu apa, care se pot depune pe radierul separatoarelor. Se recomand ca apa evacuat din separator o dat cu grsimile i cu materiile solide mai grele ca apa, s fie eliminat prin diverse mijloace (sitare, presare etc.) nainte de a fi depozitate n recipientele sau containerele prevzute special n acest scop.

    Pentru grsimile i substanele grosiere evacuate din separatoare trebuie prevzute containere separate de stocare cu o capacitate pentru 3-7 zile, care vor fi evacuate o dat sau de dou ori pe sptmn n depozite controlate.

    Dac grsimile sau uleiurile separate sunt valorificabile, ele se vor stoca n recipiente speciale i transportate periodic la unitatea de valorificare cea mai apropiat.

    10.7.11. Este recomandabil ca separatoarele de grsimi s fie prevzute la locul de producere (cantine, restaurante, uniti de fabricaie a produselor alimentare, de service-auto etc.) dup care apa uzat degresat poate fi evacuat n reeaua public de canalizare. Se micoreaz n acest fel, substanial, ncrcarea cu grsimi a obiectelor tehnologice din staia de epurare.

    10.7.12. Grsimile i uleiurile extrase din apele uzate trebuie s fie evacuate n condiiile respectrii normelor de igien i siguran recomandate de Legea nr. 10 /1995 i de Norma european EN 12.255/2000.

    10.7.13. Tipurile de separatoare recomandate pentru colectiviti mici sunt:

    - separatoare de grsimi locale;

    - separatoare de grsimi cu pachete din plci ondulate sau tuburi;

    - deznisipator cuplat cu separator de grsimi, cu insuflare de aer.

    Parametrii de proiectare privind aceste tipuri de separatoare sunt indicai n NP 032 - Partea I: Treapta mecanic [63].

    10.8. Decantoare primare

    Page 27 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • 10.8.1. Decantoarele primare au rolul de a reine din apele uzate materiile solide n suspensie gravitaional decantabile. Substanele reinute poart denumirea de nmol primar.

    10.8.2. Decantoarele primare se amplaseaz dup treapta de degrosisare i nainte de treapta de epurare biologic.

    10.8.3. n anumite cazuri, justificate tehnic i economic, decantoarele primare pot lipsi din schema tehnologic a staiei de epurare i anume [42]:

    - cnd epurarea se realizeaz n instalaii biologice compacte de capacitate mic, n soluia cu bazine de aerare;

    - cnd eficiena decantrii prin sedimentare gravimetric es< 40%;

    - cnd apele uzate ce urmeaz a fi epurate au o provenien exclusiv menajer i debitul Qu.zi.max 200 l/s, iar epurarea

    biologic se realizeaz n soluia cu bazine de aerare.

    10.8.4. Decantoarele primare nu pot lipsi din schemele tehnologice n care epurarea biologic se realizeaz cu filtre biologice percolatoare, sau filtre biologice cu discuri.

    10.8.5. Proiectarea decantoarelor primare are n vedere obinerea unei eficiente n reinerea materiilor solide n suspensie (es) i a materiilor organice biodegradabile exprimate prin CBO5 (ex) limitele de mai jos:

    es = 40...60 %;

    ex = 20...30%.

    10.8.6. Umiditatea nmolurilor primare provenite din decantarea apelor uzate menajere i oreneti este wp = 95...96 %.

    10.8.7. Pentru staiile de epurare de capacitate mic i foarte mic, este indicat utilizarea urmtoarelor tipuri de decantoare primare:

    - decantoare cu etaj (tip Imhoff);

    - decantoare verticale;

    - decantoare tip Oxyrapid;

    Numrul compartimentelor de decantoare va fi n 2, fiecare putnd funciona independent. n cazul n care este necesar un singur compartiment, se va prevedea conduct sau canal de ocolire (by-pass).

    10.8.8. Proiectarea decantoarelor primare pentru staiile de epurare mici i foarte mici se va face n conformitate cu prevederile NP 032-1999 [63].

    10.8.9. Proiectarea decantoarelor primare pentru staiile de epurare mici i foarte mici se va face n conformitate cu prevederile NP 032-1999 [63].

    Principalii parametrii de proiectare ai decantoarelor primare sunt:

    - debitul apelor uzate;

    - viteza de sedimentare a particulelor (u);

    -viteza de curgere a apei prin bazin (v);

    - timpii de decantare la debitul de calcul ( ) i la debitul deverificare ( ).

    10.8.10. Debitele de calcul i de verificare a decantoarelor primare, sunt:

    Qc = Qu zi max - n toate procedeele de canalizare;

    Page 28 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • Qv = 2.Qu orar max - n procedeele de canalizare unitar i mixt;

    Qv = 1.Qu orar max - n procedeul de canalizare separativ.

    10.8.11. Viteza de sedimentare a particulelor se alege din tabelul 10.3, funcie de concentraia n materii solide n suspensie (MSS) la intrarea n staia de epurare i de eficiena dorit n reinerea materiilor solide n suspensie (es).

    10.8.12. La dimensionarea decantoarelor verticale ncrcarea superficial us = Qc /A0 se admite egal cu viteza de

    sedimentare n curent u indicat n tabelul 10.3 pentru cazul considerat.

    10.8.13. n cazul n care se propun decantoare orizontale longitudinale sau decantoare cu etaj, viteza maxim de curgere a apei prin seciunea transversal util este de 10 mm/s n cazul tratrii cu reactivi i 5 mm / s cnd nu se face tratare cu reactivi.

    Tabelul 10.3.

    10.8.14. Timpii de decantare corespunztori debitului de calcul i de verificare se recomand s fie [63]:

    a) La debitul de calcul:

    - minim 1,5 ore;

    b) La debitul de verificare:

    - 0,5 ore n cazul n care staia are numai treapt de epurare mecanic sau cnd schema tehnologic cuprinde bazine cu nmol activat, iar procedeul de canalizare este unitar sau mixt;

    - 1,0 or n cazul procedeului de canalizare separativ;

    - 1,0 or n cazul n care decantoarele primare sunt urmate de filtre biologice, indiferent de procedeul canalizare.

    10.8.15. Accesul i evacuarea apei din decantor trebuie realizat ct mai uniform, n scopul obinerii unei bune eficiente de reinere a MSS decantabile.

    10.8.16. Debitul specific deversat la evacuarea apei limpezite trebuie s fie inferior valorilor:

    - 60 m3/h,m, la debitul de calcul;

    - 180 m3/h,m, la debitul de verificare.

    10.8.17. Alegerea tipului de decantor, a numrului de comparti mente i a dimensiunilor acestora se face pe baza unor calcule tehnico-economice comparative, a cantitii i calitii apei uzate brute i a parametrilor de proiectare recomandai pentru fiecare caz n parte.

    Proiectarea n detaliu a decantoarelor primare se face n conformitate cu NP 032 - Partea I: Treapta mecanic [63].

    Eficiena reinerii MSS n decantor

    es (%)

    Concentraia iniial

    cuz < 200 200 cuz < 300 cuz 300

    Viteza de sedimentare u (m/h)

    40-45 2,3 2,7 3,0

    46-50 1,8 2,3 2,6

    51-55 1,2 1,5 1,9

    56-60 1,7 1,0 1,5

    Page 29 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • 10.9. Pomparea apei epurate

    10.9.1. Pomparea apei epurate este necesar n cazurile n care condiiile de relief ale amplasamentului i nivelurile apei din emisar impun acest lucru.

    10.9.2. Avnd n vedere valorile mici ale debitelor care trebuie pompate, tipul staiei de pompare recomandat este tot cu camer umed i cu pompe submersibile.

    10.9.3. Prescripiile i recomandrile de proiectare sunt aceleai ca n cazul pomprii influentului, (v. cap. 10.3).

    10.9.4. Deoarece nlimea de pompare i lungimea conductei de refulare a efluentului epurat sunt n mod obinuit mai mari dect n cazul pomprii influentului, este necesar verificarea conductei la lovitura de berbec.

    10.10. Pomparea nmolului primar

    10.10.1. n schemele de epurare care cuprind decantor primar, este necesar pomparea nmolului primar fie direct la fermentare, fie n bazinul de amestec cu nmolul biologic provenit din decantoml secundar.

    10.10.2. Pompele utilizate sunt cu preponderen tot cele submersibile astfel nct staia de pompare poate fi tot cu camer umed, deci fr suprastructur.

    10.10.3. n cazul utilizrii altor tipuri de pompe (cu ax orizontal, pompe cu urub etc.) este necesar o cldire care s adposteasc agregatele de pompare i tabloul electric de distribuie, un bazin de aspiraie i eventual, dac este necesar, instalaia de amorsare (de evitat).

    Poziionarea pe vertical a pompelor de mai sus va fi astfel, nct ele s fie permanent necate, pentru a se evita instalaia de amorsare.

    10.10.4. n general, prescripiile de proiectare pentru staiile de pompare a nmolului sunt aceleai ca pentru apele uzate, cu excepia acelora care se refer strict la apele uzate.

    10.10.5. Staiile de pompare pentru nmolul primar se amplaseaz n apropierea decantoarelor primare, urmrindu-se ca lungimea conductei de transport a nmolului la staia de pompare s aib o lungime ct mai mic (n scopul micorrii pierderilor de sarcin aferente).

    10.10.6. Atunci cnd este posibil i avantajos, pompele pentru nmolul primar pot fi amplasate n aceeai construcie cu pompele pentru ape uzate, avnd ns, bazine de aspiraie independente.

    10.10.7. Pompele pentru nmolul primar pot fi, de asemenea, amplasate n aceeai construcie cu nmolul activat de recirculare i n exces, bazinele de aspiraie fiind ns independente.

    10.10.8 Alegerea pompelor se face pe baza acelorai criterii ca i pentru apele uzate, avndu-se n vedere:

    - debitul ce trebuie pompat;

    - nlimea de pompare necesar;

    - caracteristicile nmolului (umiditate, vscozitate, coninutul de materii solide n suspensie i dimensiunile acestora etc);

    - curbele caracteristice ale pompelor propuse;

    - ritmul de pompare (continuu sau intermitent);

    - caracteristica conductei de refulare;

    - puterea consumat, randamentul la punctul de funcionare, fiabilitatea, simplitatea n exploatare i ntreinere, piesele deschimb necesare etc.

    10.10.9. Volumul util al bazinului de aspiraie se determin n funcie de volumul de nmol care trebuie pompat, de debitul nominal al pompelor, de modul de pompare (continuu sau intermitent), de durata pomprii etc.

    10.10.10. n scopul evitrii adncimilor mari de fundare pentru construcia staiei de pompare, nlimea volumului util a bazinului de aspiraie se va ncadra n domeniul hu = 0,50... 1,50 m.

    Page 30 of 80NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCIILOR I INSTALAIILOR DE EPURARE ...

    09/10/2011mk:@MSITStore:C:\Normative\apacanal.chm::/np089-2003.htm

  • 10.10.11. Se recomand automatizarea funcionrii staiei de pompare, fie funcie de nivelul nmolului n bazinul de aspiraie, fie funcie de relee de timp.

    10.10.12. Pentru msurarea i contorizarea debitelor de nmol pompate, este necesar prevederea unui debitmetru electromagnetic sau cu ultrasunete i traductoarele aferente citirii locale a valorii debitelor sau transmiterii acestora la dispecer.

    Conductele de transport a nmolului vor fi rezistente la aciunea agresiv a nmolului. Se recomand utilizarea conductelor din oel protejat, PVC, polietilen.

    10.10.14. Diametrul nominal minim al conductelor care transport nmol va fi:

    - Dn 200 mm - pentru curgere gravitaional i pentru conductele de aspiraie;

    - Dn 100 mm - pentru conductele de refulare.

    10.10.15. Viteza minim de curgere a nmolului cu umiditatea w = 95-96 % prin conducte va fi de 1 m/s. Se va acorda o atenie cu totul special ventilrii spaiilor din cuvele sau cldirile care adpostesc pompe pentru nmol, avnd n vedere pericolul deosebit prezentat de gazele nocive care se produc la intrarea n fermentare anaerob acid a nmolului. Acest lucru se datoreaz stagnrii nmolului n spaii nchise (n bazinul de aspiraie, n conducte etc.) pe durate care depesc 6-8 ore.

    10.10.16. Pentru ventilarea spaiilor care prezint pericol de acumulare de gaze nocive i n multe cazuri explozibile, se vor prevedea exhaustoare fixe (permanente) sau mobile utilizate pentru evacuarea aerului viciat i introducerea de aer proaspt (numai pe durata interveniei).

    n scopul detectrii gazelor cu grad mare de periculozitate se vor prevedea mijloace i dispozitive de analiz a gazelor portabile, sau instalate permanent.

    10.10.17. Att n timpul execuiei ct i al exploatrii staiilor de pompare a nmolurilor, se vor lua toate msurile de protecia i securitatea muncii impuse de legislaia n vigoare pentru acest tip de lucrri.

    10.11. Fose septice

    10.11.1. Fosele septice sunt bazine subterane nchise, folosite pentru epurarea mecanic a apei uzate menajere (separarea grsimilor i decantarea) provenite de la un numr mic de gospodrii, avnd pn la 100 locuitori.

    10.11.2. Fosele septice pot fi prefabricate sau turnate pe loc, din materiale diverse precum: beton armat, poliester armat cu fibr de sticl, oel, polietilen.

    10.11.3. Fosa septic prefabricat este o unitate monobloc confecionat n uzin, prevzut cu racordurile de intrare i ieire, care la ieirea din fabric este un produs finit, controlat i pregtit pentru montaj. Capacitatea nominal minim de

    fabricaie este de 2 m3 (2000 l).

    10.11.4. Fosele septice prefabricate se pot aplica pentru epurarea apelor uzate menajere care provin de la mici colectiviti cu un numr sub 50 EL.

    10.11.5. Racordurile de intrare i ieire trebuie s aib Dn 100 pentru capaciti 6 m3 i Dn 150 pentru capaciti 6 m3. Acestea trebuie pozate astfel nct s se evite supra-ncrcarea sau curgerea invers (remuu) n cazul funcionrii la debitul maxim.

    10.11.6. La alegerea unei fose septice prefabricate, se vor lua n considerare urmtoarele criterii:

    - ncrcarea hidraulic i organic s fie corespunztoare populaiei deservite;

    - dimensiunile minimale s fie asigurate, inclusiv capacitatea de stocare a nmolului;

    - ncrcrile provenite de la alte surse de ape uzate menajere, precum hoteluri, restaurante i ageni comerciali, se consider capaciti suplimentare care se adaug la capacitatea necesar pentru populaie.

    10.11.7. Fosele septice pot fi utilizate n cazul unor mici localiti, colectiviti sau reedine izolate, situate la distane mari fa de localitatea cea mai apropiat care are sistem de canalizare centralizat.

    n conformitate cu prevederile Directivei 1999/31/CEE, o localitate izolat se definete ca fiind: