- 2011 -

Extinderea zonei

Euro.

Precondiţii şi pericole.

Îndrumător: Student:

Specializare:

Disciplina: Grupa:

2

Cuprins

I. Apariţia şi evoluţia Uniunii Economice Monetare ......................................... 3

1.1. Fundamentele apariţiei Uniunii Economice Monetare .................................... 3

- Tratatul de la Maastricht ........................................................................................

1.2. Evoluţia Uniunii Economice şi Monetare – extinderea teritorială .................. 5

II. Condiţii pentru extinderea zonei euro .............................................................. 7

2.1. Integrarea în Uniunea Europeană – condiţie pentru adoptarea monedei

EURO ...................................................................................................................... 7

2.2. Criteriile de convergenţă nominale şi reale pentru adoptarea monedei unice

Euro ......................................................................................................................... 8

2.3. State candidate la zona euro şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă de

către acestea ............................................................................................................ 9

III. Pericole ale extinderii zonei euro ...................................................................11

Concluzii..................................................................................................................12

Bibliografie .............................................................................................................13

3

I. Apariţia şi evoluţia Uniunii Economice Monetare

În cel mai restrâns sens, Uniunea Economică Monetară se referă la înfiinţarea şi utilizarea

de către populaţiile membre a unei monede unice care să înlocuiască monedele naţionale.

Atingerea acestui obiectiv final trebuie susţinută de un ansamblu mai vast de măsuri1 cum

ar fi:

promovarea unei politici monetare unice, prin intermediul unei singure autorităţi

monetare, dotate cu un grad substanţial de independenţă;

urmărirea de către ţările participante a unor linii directoare comune de politică

economică, pe baza recomandărilor Consiliului Uniunii Europene;

gestionarea, în fiecare ţară membră, a finanţelor publice de o manieră compatibilă

cu asigurarea stabilităţii macroeconomice.

Realizarea Uniunii Economice şi Monetare nu a reprezentat un ţel în sine, ci doar

obiectivul de a aduce anumite beneficii asupre politicilor economice şi nu numai.

1.1. Fundamentele apariţiei Uniunii Economice Monetare

- Tratatul de la Maastricht

Începutul Uniunii Economice şi Monetare este marcat de semnarea Tratatului de la

Maastricht (denumirea sa oficială fiind de Tratatul asupra Uniunii Europene) la data de 7

februarie 1992. Tratatul face referire la două aspecte pe care se axează strategiile de formare a

UEM. În primul rând, stabileşte etapele pe care trebuie să le urmeze statele membre pentru a face

parte din UEM, iar în al doilea rând menţioneză condiţiile ce trebuiesc îndeplinite de către

participanţi.

Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare dupa ratificarea sa, la 1 noiembrie 1993.

Marea Britanie semneză tratatul în ’92, dar îşi negociază dreptul de a decide dacă participă sau

1 Mihaela Tofan, Integrarea României în structurile Uniuni Monetare Europene, ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p.93

4

nu la Uniunea Economică Monetară rămânând în continuare membră a Uniunii Europene. De

asemenea, Danemarca obţine dreptul de a participa la UEM doar după rezultatul pozitiv al unui

referendum.

Etapele UEM

Tratatul de la Maastricht a prevăzut formarea UEM în 3 etape pe care le voi evidenţia în

următorul tabel:

Etapa Caracteristici

I

iulie 1990 –

decembrie 1993

întărirea UEM prin acţiuni de realizare a Pieţei Unice;

amplificarea coordonării politicilor economice şi monetare;

pregătirea convergenţei economiilor naţionale;

extinderea la monedele ţărilor a mecanismului de schimb SME şi creşterii rolului

ECU;

liberalizarea mişcărilor de capital între ţările membre;

II

ianuarie 1994 –

decembrie1998

înfiinţarea Institutului Monetar European;

adoptarea măsurilor necesare asigurării independenţei băncilor centrale;

urmărirea îndeplinirii criteriilor de convergenţă pentru a participa la Uniunea

Monetară;

crearea Băncii Centrale Europene;

eliminarea barierelor din circulaţia mărfurilor.

III

Ianuarie 1999 -

2002

intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene;

introducerea monedei EURO în calitate de monedă de cont şi de rezervă;

fixarea parităţilor între monedele ţărilor membre şi EURO.

Tabel nr.1: Etapele formării UEM (prelucrare personală)

Criteriile de convergenţă

Putem spune că, criteriile de convergenţă stabilite prin Tratatul de la Maastricht au rolul

unor teste economice. Rezultatele acestora prezintă gradul de pregătire al unei economii pentru a

putea participa la a III-a etapă a Uniunii Economice şi Monetare. Aceste criterii se referă la

atingerea obiectivelor în domeniul inflaţiei, finanţelor publice, ratelor dobânzii şi cursurilor de

schimb. Acestea se orientează pe două aspecte, şi anume cel monetar ( vizează direct stabilitatea

preţurilor) şi cel ce vizează finanţele publice (reflectat în restrângerile referitoare la deficitul

bugetar şi datoria publică).

5

Voi prezenta pe larg valorile ce trebuiesc atinse pentru a îndeplini cerinţele criteriilor de

convergenţă în capitolul următor.

Principalul avantaj al criteriilor de convergenţă îl constituie claritatea. Scopul pentru care

au fost create criteriile de convergenţă este acela de arăta că orice ţară care aderă la UEM este

responsabilă din punct de vedere fiscal şi este suficient de convergentă pentru a garanta o singură

politică monetară.

1.2. Evoluţia Uniunii Economice şi Monetare

– extinderea teritorială

De-a lungul timpului în Europa au fost formate mai

multe Uniuni monetare istorice care au stat la bazele

formării UEM, a zonei Euro. Acestea sunt: Uniunea

Monetară Latină formată din Belgia, Elveţia, Franţa şi

Italia; Uniunea monetară austro-ungară realizată între

Austria şi Prusia; Unificarea monetară germană; Uniunea

Monetară Scandinvă creată între Danemarca, Norvegia şi

Suedia; şi nu în ultimul rând Uniunea monetară belgo-

luxemburgheză din care făceau parte Belgia şi Luxemburg.

Din experienţele acestor uniuni monetare create

anterior Uniunii Economice Monetare, se pot trage o serie

de învăţăminte2:

Uniunea Latină, a dovedit că ţări diferite pot

accepta, în urma unor acorduri, monede

emise pe teritoriul altor state;

Experienţa germană a arătat că unificarea

monetară poate preceda unificarea politică,

aşa cum se întâmplă şi astăzi în zona euro;

2 Ovidiu Stoica, Integrare financiar monetară europeană, suport curs, an III, sem. I, învăţământ ZI, an universitar

2010-2011, cap.4, p.10

Statul Data adoptării

monedei unice

EURO

Austria 1 ianuarie 1999

Belgia 1 ianuarie 1999

Finlanda 1 ianuarie 1999

Franţa 1 ianuarie 1999

Germania 1 ianuarie 1999

Irlanda 1 ianuarie 1999

Italia 1 ianuarie 1999

Luxemburg 1 ianuarie 1999

Olanda 1 ianuarie 1999

Portugalia 1 ianuarie 1999

Spania 1 ianuarie 1999

Grecia 1 ianuarie 2001

Slovenia 1 ianuarie 2007

Cipru 1 ianuarie 2008

Malta 1 ianuarie 2008

Slovacia 1 ianuarie 2009

Estonia 1 ianuarie 2011

Tabel nr.2: Ţările din zona

Euro(prelucrare personală)

6

Uniunea monetară scandinavă a dovedit posibilitatea circulaţiei bancnotelor emise

de mai multe bănci centrale într-un areal comun;

Uniunea belgo-luxemburgheză a demonstrat plusurile şi minusurile unei asocieri

monetare între două ţări pe dimensiuni complet diferite.

Zona euro cuprinde statele membre Uniunii Europene care au adoptat moneda unică euro.

În momentul de faţă zona euro nu are o forma finală, deoarece conform prevederilor Tratatului

de la Maastricht toate statele membre UE trebuie să adere la moneda unică în momentul în care

îndeplinesc condiţiile necesare de a adera la euro. Excepţie fac Marea Britanie şi Danemarca

care şi-au negociat dreptul de neparticipare, adică de a rămâne în afara zonei euro.

Astăzi din zona euro fac parte: Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Estonia, Franţa,

Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Slovenia,

Slovacia. Pe lângă acestea mai sunt anexate la zona euro prin acordurile monetare încheiate cu

vecinii patru state: Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican.

Zona euro a fost creată în 1999 de 11 ţări cărora li s-au alăturat Grecia (2001), Slovenia

(2007), Cipru şi Malta (2008), Slovacia (2009) şi Estonia (2011).

7

II. Condiţii pentru extinderea zonei euro

Pe măsură ce ţările canditate la Uniunea Europeană îndeplinesc condiţiile de aderarea şi

aderă aceasta se extinde. Pe acelaşi principiu se extinde zona euro în condiţiile în care ţările

membre ala Uniunii Europene ce nu fac parte din zona euro îndeplinesc criteriile adoptării

monedei euro şi devin membre ale acesteia.

2.1. Integrarea în Uniunea Europeană – condiţie pentru adoptarea

monedei EURO

Pornind de la noţiunea de „piaţă globală”, principalul scop urmărit prin diferitele

reglementări cu privire la funcţionarea pieţelor financiare este asigurarea stabilităţii financiare cu

două aspecte principale cum ar fi prevenirea şi rezolvarea crizelor.

Titulatura de membru al Uniunii Economice Monetare depinde, mai întâi de toate, de

obţinerea caltăţii de membru al Uniunii Europene. Pentru a dobândi aceasta calitate un stat

trebuie sa îndeplinescă următoarele condiţii3:

să fie vorba despre candidatura unui stat;

statul candidat să fie stat european;

statul candidat să facă dovada respectării principiilor generale enunţate în art. 6

paragraful 1 din Tratatul asupra Uniunii Europene, respectiv, principiul libertăţii,

principiul democraţiei, principiul statului de drept, principiul respectării

drepturilor fundamentale ale omului şi libertăţilor cetăţeneşti.

În momentul obţinerii titulaturii de membru al Uniunii Europene, statul respectiv poate

adera la UEM, în condiţiile în care respectă cerinţele şi prevederile Tratatului de la Maastricht.

3 Mihaela Tofan, Integrarea României în structurile Uniuni Monetare Europene, ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2008,

p.194

8

2.2. Criteriile de convergenţă nominale şi reale pentru adoptarea

monedei unice Euro

Pentru a putea adopta moneda unică Euro ţările membre ale Uniunii Europene trebuie să

îndeplinească criteriile de convergenţă nominale şi cele reale. Pe cele nominale le regăsim

specificate între prevederile Tratatului de la Maastricht iar în ceea ce le priveşte pe cele reale, nu

se fac referiri la ele în nici un document al Comisiei Europene sau al BCE însă trebuie analizate

cu aceeaşi atenţie ca şi criteriile de convergenţă nominală.

Pentru a putea fi evitate diferenţele economice majore între statele membre şi statele care

urmează să adere s-au stabilit anumite condiţii denumite criterii de convergenţă reală4:

gradul de deschidere al economiei (exprimat prin ponderea pe care suma

exporturilor şi importurilor unei ţări o are în PIB);

ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale UE în totalul comerţului

exterior;

structura economiei (exprimată prin ponderea pe care marile sectoare o au în PIB:

agricultura, industria, serviciile);

nivelul PIB/locuitor, apreciat drept criteriul cel mai sintetic, fie că este exprimat la

cursul nominal, fie la paritatea puterii de cumpărare.

Tratatul de la Maastricht prevede că prin atingerea unei convergenţe durabile ţările

candidate pot adera la UEM, şi caracterizează această convergenţă prin următoarele criterii de

convergenţă nominală5:

inflaţia din statele membre să nu se situeze cu mai mult de 1,5% peste media

ratelor inflaţiei din primele trei ţări cu inflaţia cea mai mică;

cursul de schimb al monedelor să se menţină în marja de fluctuaţie convenită prin

mecanismul cursurilor de schimb al SME în ultimii doi ani anteriori datei de

intrare în UEM;

4 Mihaela Tofan, Integrarea României în structurile Uniuni Monetare Europene, ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2008,

p.197 5 Iuliana Marina Cîndea, Zona EURO – geneză şi evoluţie, Teză de doctorat, Iaşi, 2010, p. 35

9

rata dobânzii pe termen lung nu depăşeşte cu mai mult de două puncte

procentuale media ratelor dobânzii ale aceloraşi trei state;

o poziţie fiscală sănătoasă, însemnând că datoria publică nu trebuie să depăşească

60% din PIB-ul ţării respective în preţuri curente, iar deficitul bugetar nu trebuie

să fie mai mare de 3% din PIB.

Rata inflaţiei se calculează cu ajutorul indecelui preţurilor de consum (IAPC), pe o

perioadă de un an înaintea examinării iar rezultatul indică gradul de stabilitate a preţurilor dintr-o

ţară.

În ceea ce priveşte cursul de schimb, Banca Centrală Europeană verifică dacă în raport cu

euro, timp de cel puţin 2 ani înaintea verificării îndeplinirii acestui criteri, cursul de schimb nu a

cunoscut tensiuni grave.

La fel ca şi în cazul inflaţiei, rata dobânzii pe termen lung se stabileşte pe o perioadă de

un an înaintea verificării şi se calculează ca media aritmetică între dobânzile din ultimele 12 luni

pentru care există date privind IAPC.

2.3. State candidate la zona euro şi îndeplinirea criteriilor de

convergenţă de către acestea

Cum am precizat într-un subcapitol anterior, pentru a putea adera la zona euro o ţară

trebuie să fie mai întâi membră a Uniunii Europene. Astfel adoptarea monedei unice duc

procesul de integrare mai departe realizându-se o legătură strânsă între ţările membre zonei euro.

Înainte ca un stat membru să poată adopta moneda euro, acesta trebuie să îndeplinească

anumite criterii economice şi juridice. Criteriile de convergenţă economică au rolul de a garanta

că economia unui stat membru este suficient de bine pregătită pentru adoptarea monedei unice şi

că se poate integra cu uşurinţă în regimul monetar al zonei euro. Convergenţa juridică cere ca

legislaţia naţională, în special cea referitoare la banca centrală naţională şi la emisiile monetare,

să fie compatibilă cu dispoziţiile tratatului6.

Ţările membre ala Uniunii Europene candidate la zona euro sunt următoare: Bulgaria,

Republica Cehă, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România şi Suedia iar în tabelul următor

voi prezenta cum au îndeplinit acestea criteriile de convergenţă în anii 2008, 2009 şi 2010.

6 http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/adoption/index_ro.htm

10

Datele pe care le voi prezenta în tabel sunt preluate din Raportul de convergenţă publicat

de către BCE în mai 2010. Valoarea de referinţă se referă la perioada aprilie 2009- martie 2010

pentru inflaţia măsurată prin IAPC şi pentru ratele dobânzilor calculate pe termen lung, iar

pentru criteriul privind finanţele publice perioada de referinţă este anul 2009. Datele pentru anul

2010 provin din prognozele Comisiei Europene din primăvara anului 20107.

7 www.ecb.int , Raport de convergenţă, mai 2010, p.33

Ţara

Anul

Stabilitatea

preţurilor

Finanţele publice

Cursul

de

schimb

Rata dobânzii pe

termen lung

Inflaţia

măsurată

prin IAPC

Ţară

cu

deficit

excesiv

Excedentul(+)/

Deficitul(-)

administraţiilor

publice

Datoria

publică

brută

Monedă

care

participă

la MCS

II

Cursul

de

schimb

faţă de

euro

Rata dobânzii pe

termen lung

Bulgaria

2008

2009

2010

12,0

2,5

1,7

Nu

Nu

Nu

1,8

-3,9

-2.8

14,1

14,8

17,4

Nu

Nu

Nu

0,0

0,0

0,0

5,4

7,2

6,9

Rep.

Cehă

2008

2009

2010

6,3

0,6

0,3

Da

Da

Da

-2,7

-5,9

-5,7

30,0

35,4

39,8

Nu

Nu

Nu

10,2

-6,0

2,6

4,6

4,8

4,7

Letonia

2008

2009

2010

15,3

3,3

0,1

Nu

Da

Da

-4,1

-9,0

-8,6

19,5

36,1

48,5

Da

Da

Da

- 0,4

-0,4

-0,4

6,4

12,4

12,7

Lituania 2008

2009

2010

11,1

4,2

2,0

Nu

Da

Da

-3.3

-8,9

-8,4

15,6

29,3

38,6

Da

Da

Da

0,0

0,0

0,0

5,6

14,0

12,1 Ungaria 2008

2009

2010

6,0

4,0

4,8

Da

Da

Da

-3,8

-4,0

-4,1

72,9

78,3

78,9

Nu

Nu

Nu

-0,1

-11,5

4,5

8,2

9,1

8,4 Polonia

2008

2009

2010

4,2

4,0

3,9

Da

Da

Da

-3,7

-7,1

-7,3

47,2

51,0

53,9

Nu

Nu

Nu

7,2

-23,2

8,4

6,1

6,1

6,1

România 2008

2009

2010

7,9

5,6

5,0

Nu

Da

Da

-5,4

-8,3

-8,0

13,3

23,7

30,5

Nu

Nu

Nu

-10,4

-15,1

2,9

7,7

9,7

9,4 Suedia 2008

2009

2010

3,3

1,9

2,1

Nu

Nu

Nu

2,5

-0,5

-2,1

38,3

42,3

42,6

Nu

Nu

Nu

-3,9

-10,4

6,8

3,9

3,3

3,3

Valoarea

de

referinţă

1,0%

-3,0%

60,0%

6,0%

Tabel nr.3:Indicatori economici de convergenţă (Sursa: BCE, Raport de convergenţă, mai 2010,p.33 )

11

III. Pericole ale extinderii zonei euro

Apariţia monedei unice care a dus la renunţarea monedelor naţionale a provocat

numeroase dispute, moneda Euro având şi critici şi susţinători.

Este sigur că EURO prezintă nişte avantaje ce nu pot fi contestate. Eliminarea riscului

valutar, reducerea costurilor valutare şi transparenţa preţurilor constituie avantajele directe ala

monedei euro.

Aceste avantaje sunt puse într-o lumină proastă de către riscurile şi incertitudinile

monedei Euro. Riscurile euro se referă la costurile inerente ale tranziţiei, costurile economice,

şocurile economice şi posibilitatea apariţiei unor discordii la nivel public.

Costurile inerente ale tranziţiei fac referire la sumele cheltuite în vederea modificărilor

aduse atât formularelor, etichetelor, listelor de preţuri, şi altor documente cât şi bazelor de date,

programe software, echipamente birotice, bancomate, case de marcat etc. Numai producerea

monedelor şi bancnotelor ce urmează a fi folosite au produs costuri de miliarde de dolari. Aceste

costuri sunt foarte greu de evaluat dar sunt mai puţin dăunătoare pe termen lung în comparaţie

cu şocurile economice şi discordiile apărute la nivel politic.

Şocurile economice se referă la mutaţiile ce pot apărea în economia unei ţări, mutaţii care

pot distruge balanţa producţiei, a consumului, a investiţiilor, a cheltuielilor guvernamentale şi a

comerţului. Cele mai periculoase tipuri de şocuri sunt cele asimetrice, deoarece pot afecta ţările

în mod diferit.

Înainte de trecerea la moneda unică aceste şocuri puteau fi reduse prin ajustarea ratei

dobânzilor sau cea fiscală şi prin intervenţia asupra ratei de schimb, însă acum aceste metode nu

pot fi aplicate fiindcă nu se află în concordanţă cu prevederile ce fac referire la criteriile de

convergenţă şi cele cuprinse în Pactul de stabilitate şi creştere.

Un alt risc major îl reprezintă lipsa unui guvern federal european unificat şi puternic, risc

care poate duce la risipirea valorilor financiare de către guvernele statelor membre şi la apariţia

unor conflicte politice care slăbesc cooperarea economică.

12

Concluzii

În concluzii voi prezenta patru scenarii posibile analizate de către Ralph Atkins, şeful

biroului din Frankfurt al Financial Times, ce fac referire la viitorul zonei Euro:

1. Scenariul optimist: guvernele vor fi obligate de criză să rezolve problemele legate

de finanţele publice reuşind astfel să capete o eficienţă şi un dinamism mai bun al

economiilor. În acest caz zona Euro devine în economia mondială un motor de

creştere şi astfel ordinea va fi restaurată.

2. Scenariul mai puţin optimist: acţiunele întreprinse de BCE şi de guverne, chiar şi

programul de urgenţă pentru salvarea zonei Euro ce are o valoare de 750 milioane

euro ar putea stabiliza zona Euro, însă nu ar putea rezolva problemele structurale

fundamentale ale acesteia.

3. Scenariul pesimist: sacrificiile ce trebuie făcute, mai ales de ţările sudice, s-ar

putea dovedi prea mari şi asta ar conduce la nesiguranţa zonei Euro pe termen

lung.

4. Scenariul cel mai pesimist: tensiunile devin prea mari şi astfel unele ţări decid să

părăsească zona Euro sau sunt eliminate de alte ţări şi astfel ia sfârşit proiectul

Euro.

13

Bibliografie

1. Cîndea Iuliana Mariana, Zona EURO – geneză şi evoluţie, Teză de doctorat, Iaşi, 2010

2. Stoica Ovidiu, Integrare financiar monetară europeană, suport curs, an III, sem. I,

învăţământ ZI, an universitar 2010-2011

3. Tofan Mihaela, Integrarea României în structurile Uniuni Monetare Europene,

ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2008

4. http://ec.europa.eu [Accesat: 15.12.2011]

5. www.ecb.int [Accesat: 16.12.2011]